Lucrare de Diploma

Examenul de Absolvire a Scolii Postliceale

Calificarea Profesionala: Asistent de Farmacie
ROSTOPASCA (Chelidonium majus)
SI APLICATIILE SALE FITOTERAPEUTICE

ARGUMENT
Am ales aceasta lucrare Rostopasca si aplicatiile ei in fitoterapie, datorita proprietatiilor
sale miraculoase de a vindeca nenumarate boli care au facut-o cunoscuta din cele mai
vechi timpuri,atat pe continentul nostru cat si pe alte continente.
Putine plante din flora noastra spontana acumuleaza atata forta vindecatoare precum
rostopasca. Planta maruntita este un veritabil combinat chimic care sintetizeaza nu mai
putin de 12 alcaloizi cu virtuti vindecatoare de exceptie. Printre romani, rostopasca este
foarte populara si raspandita in toate zonele tarii, dovada fiind numeroasele nume cu care a
fost botezata din sud pana in nord (multe dintre ele pornind chiar de la bolile pe care le
vindeca): buruiana de negi, buruiana de pecingine, oiasca etc. In folclor, sub numele de
Crucea Voinicului si Buruiana de cele sfinte, este considerata ca planta magica adusa din
rai. Cu toate ca folosita in doza mare, rostopasca e toxica (provoaca colici abdominale,
scaune cu sange si ameteli), taranii nostrii o folosesc de sute de ani, stiind sa-i valorifice
viirtutile sale vindecatoare.

Cap. I. INTRODUCERE
Specia Chelidonium majus L., denumita
popular rostopasca, buruiana de cele sfinte,
negelarita sau iarba de negi, este cunoscuta din
antichitate, fiind amintita in lucrarile lui
Dioscorides, Plinius, Paracelsus. Dioscorides
atribuie plantei denumirea de Iarba randunicii,
deoarece infloreste odata cu sosirea randunelelor
(luna mai) si se vestejeste la plecarea lor.
Imaginea plantei este legata de numele ilustrului
gravor Albrecht Drer (14711528), care in jurul anului 1520 s-a vindecat cu ea de
malarie cronica si de hepatomegalie, iar drept recunostinta pentru proprietatile
binefacatoare ale plantei, a imortalizat-o printr-o schita ce se poate vedea si astazi in
muzeul din Albertina.
Faptul ca rostopasca se intalneste in vechile carti sub numele de ,,buruiana de
cele sfinte', se poate imagina de ce prestigiu se bucura odinioara in popor aceasta planta
medicinala considerata astazi, adesea, drept toxica. Aversiunea epocii noastre fata de
rostopasca se poate explica doar prin faptul ca la inceputul industriei farmaceutice au
fost condamnate si renegate cu hotarare multe plante medicinale valoroase, pentru a-i
indrepta pe oameni spre medicamentele obtinute prin sinteza.
Este o planta pe larg raspandita in Asia, America de Nord si in toata Europa,
inclusiv in Republica Moldova, creste pe langa case, printre ruine si prin paduri
umbroase si se gaseste in cantitati insemnate, ca sursa de materie prima vegetala .
Greu sa mai gasesti in natura o imperechere asa de desavarsita intre modestie si
forta. Banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una
dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba credeau alchimistii ca pot
scoate aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii
au botezat-o 'Chelidonium', 'darul cerului', iar vracii o culegeau numai in crucea zilei,
cand soarele era in zodia Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat

rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare

portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a fierii. Chiar si
Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in
vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a
conjunctivitei. O confirmare 'istorica' a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german
Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de
ficat.
Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la
dermatoze batemutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu
medicamentele actuale.

Cap. II. DESCRIEREA PLANTEI

2.1. Incadrare sistematica
Chelidonium majus L. (rostopasca) face parte din familia Papaveraceae, ordinul
Papaverales, subclasa Magnoliidae, clasa Dicotyledoneae, subincrengatura
Angiospermae, increngatura Spermatophyta.
2.2. Descriere morfologica

Este o specie perena, cu rizom scurt, gros, de cca 1 cm de culoare brunrosiatic,cu numeroase radacini,tulpina aeriana este ramificata cu peri lungi si rosii. In
primul an dezvolta o rozeta de frunze dese iar in al doilea an apar numeroase tulpini de
30-70 de cm inaltime. Inflorescenta este un antodiu cu diametrul de 25-50 mm.
Infloreste in lunile mai-iunie. Rostopasca creste in multe locuri umbroase din paduri,
gradini, de pe langa asezarile omenesti, de la ses pana in zona montana. De pe tulpina
poroasa de pana la 1 m se desfasoara frunzele mari, de culoare verde-albastruie,
imparipenate, cu 2-5 lobi rotunjiti, si marginea crestata. Florile au patru petale galbene si
sunt grupate cate 3-8, fiecare floare avand 2 sepale, 4 petale si numeroase stamina.
Fructul este o capsula.
Cand se rupe tulpina picura un suc vascos, de culoare portocalie. Acest suc, cat
si radacina sunt toxice. De aceea rostopasca este folosita, in special, pentru tratamente
externe. Se recolteaza plantele tinere, la inceputul perioadei de inflorire. Utile sunt toate

partile plantei. Este raspandita frecvent in zonele de campie pana in zonele montane prin
tufisuri la marginea gardurilor sau invadeaza locurile cu ruine.
Denumirea genului, provine de la cuvantul grechelidonous(randunica) si se
lamureste prin aceea ca planta incepe perioada de vegetatie odata cu sosirea randunelelor
si se vestejeste cu plecarea lor in tarile calde.
2.3. Compozitie chimica
Partile aeriene ale plantei contin 1-2% alcaloizi ,care dupa structura chimica se
clasifica la diferite subgrupuri ale izochinolinei: chelidonina, cheletrina, sanguinonina
(derivati cu benzfenontredinei), berbeina, captizina (derivati ai protoberbeinei) si
protoprina, alocriptopina (derivati ai protopinei). Au mai fost identificati saponozite,
acid ascorbic, arotenoide si acizi grasi.
Rostopasca este o planta cu multiple proprietati curative, recunoscuta si folosita
pentru efectele sale vindecatoare inca din antichitate, motiv pentru care se bucura de o
apreciere crescanda in randul medicine si tratamentelor naturiste.
Daca in trecut utilizarea plantei in scopuri curative era consecinta traditiei
populare din jurul sau, intrucat de-a lungul timpului oamenii au observat efectele sale
benefice in ameliorarea sau tratarea anumitor boli, recent, mai multi cercetatori au reusit
sa izolele substantele active din rostopasca, responsabile de efectele sale terapeutice.
Intrucat contine o gama larga de alcaloizi izochinolinici, la doze mari intreaga planta
este toxica, dar la dozele corecte ea are numeroase utilizari terapeutice. Planta mai
contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina,
cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati mici de berberina,
sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale. De asemenea, derivati de acid
cafeic sunt prezenti in aceasta planta.

Proprietati
- actiune antispastica de tip papaverinic
- vasodilatator coronarian
- anspastic biliar
- antimicotic
- actiune sedativa si chiar narcotica asupra centrilor nervosi superiori

- decongestiv hepato-biliar
- efect anti tumoral de tip colchinic,citostatica
- antialgic
- hipotensiv
- antispastic la nivel abdominal(intestine,uter)
- efect antibiotic
- cicatrizant

Indicatii
- acnee,negi,exemen,afectiuni hepato-biliare,afectiunile splinei,angina
pectorala,astm bronsic,bataaturi,cefalee,seboree,colecistitita,dischinezie biliara,dureri de
ficat,gastrita,ulcer duodenal,ulcer varicos,hepatita cronica,herpes rebel.
2.3.1. Identificarea alcaloizilor
Alcaloizii (fr. alcali; gr. eidos- aspect) sunt substante organice heterociclice cu azot, de
origine vegetala, cu caracter bazic, rezultate in urma metabolismului secundar al
plantelor, care dau reactii caracteristice si au actiune asupra organismelor animale, de
cele mai multe ori de natura toxica. In functie de provenienta atomului de azot si de
calea biosintetica se pot clasifica in:
alcaloizi propriu-zisi.
pseudoalcaloizi
protoalcaloizi
N-oxizi ai alcaloizilor
Notiunea de alcaloid s-a stabilit la inceputul secolului al XIX-lea, (Meissner, 1818). Prin
alcaloizi se intelegea in trecut toate substantele azotate cu caracter bazic, care aveau
actiune fiziologica asupra organismelor animale. In grupa alcaloizilor se gaseau astfel
unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine etc.

Raspandire
In majoritatea cazurilor, alcaloizii au fost izolati din Angiospermae, 10-15% din aceste
plante putand sintetiza alcaloizii, unele familii avand chiar o tendinta pronuntata de
biosinteza: Annonaceae, Apocynaceae, Asteraceae (subfamilia Senecioneae),
Berberidaceae, Boraginaceae, Convolvulaceae, Erytroxylaceae, Loganiaceae,

Magnoliaceae, Papaveraceae, Solanaceae, (Dicotiledonate), Amarylidaceae si Liliaceae

(Monocotiledonate).
Cantitatile in care se gasesc alcaloizii variaza in limite foarte largi, de obicei in plante se
gasesc amestecuri de alcaloizi in care un alcaloid este majoritar. Alcaloizii au o
raspandire inegala in organele plantelor:
atropina - 0,30% in frunze, 0,45% in radacini;
chinina - prezenta numai in scoarta, lipseste in frunze.
Desi majoritatea alcaloizilor sunt izolati din regnul vegetal, s-a confirmat existenta lor si
in regnul animal: ordinul Urodales (salamandre), sau Anourales (broaste) genurile Buffo,
Phyllobates ( potential neurotoxic), Arthropode, Coleoptere, Neuroptere, Myriapode,
Spongieri.

Localizare
Alcaloizii se gasesc in vacuolele plantelor, sub forma de saruri cu diferiti acizi (acid
benzoic, citric, meconic, tartric. etc), sau in combinatii tanice, insa se mai pot gasi si sub
forma de baze cuaternare sau tertiare .
Acizii organici care formeaza cel mai frecvent saruri cu alcaloizii sunt:

Acid aconitic

Acid citric

Acid cafeic

Acid fumaric

Acid chelidonic

Acid chinic

Acid meconic
Acid malic

Acid tartric

Acid veratric

Structura
Alcaloizii au cel putin un atom de azot heterociclic, acesta fiind de cele mai multe ori
tertiar, mai rar cuaternar. Heterociclurile se pot condensa intre ele sau cu alte cicluri
astfel incat moleculele alcaloizilor pot deveni de tip policiclic sau macrociclic. Datorita
grefarii pe nucleu a numeroase grupari functionale, unii alcaloizi pot prezenta caracter
fenolic (morfina), altii de tipul atropinei , reserpinei pot forma esteri, eteri (codeina) sau
alcaloizi glicozidati (solanina din cartof). De obicei au activitate optica, fiind levogiri
(cei mai des intalniti si cu cea mai mare activitate farmacologica) sau dextrogiri,
activitate imprimata de atomii de carbon ai acizilor cu care se esterifica: (acidul tropic,
in cazul hiosciaminei si scopolaminei). Si orientarea substituentilor in pozitiile S sau R
confera modificarea actiunii farmacologice (chinina - 8S, 9R este antimalaric, in timp ce
chinidina - 8R 9S este antiaritmic clasa 1A, conform clasificarii lui Vaughan Williams).
Toxicitatea alcaloizilor
Sunt substante foarte toxice, in doze relativ mici. Ei pot actiona asupra diferitelor
sisteme:
Vincristina are efecte neurotoxice centrale.
Vinblastina (alcaloid antimitotic) este un puternic leucopeniant si determina tulburari
gastrointestinale si neurologice
Aconitina este toxic al centrilor bulbari
Chinina si morfina determina depresie respiratorie.
Cocaina si morfina determina farmacodependenta

2.3.2

Chelidonina

Este clasificat ca un alcaloid de tip -naftofenantryny. Acest lucru se datoreaza prezenta

unui schelet in structura moleculelor fenantrenu. Sa constatat ca aceasta exercita alcaloid
cu privire la efectele asupra sistemului nervos central similar cu morfina, dar este mult
mai slaba. Prezinta diastolica peste aceasta actiune pe musculaturii netede, care este
folosit in inflamatie si micsora tractul gastro-intestinal. Chelidoniny clorhidrat a fost, de
asemenea, administrat in nefrolitiaza si bolile tractului biliare, deoarece, pe langa o
diastolice (pentru drum), de asemenea, prezinta efecte biliari. In prezent, el este acum rar
folosite. Sa constatat ca este otrava chelidonina mitotyczn.iw, prin urmare, a fost
utilizat ca o componenta a pregatirilor pentru functionare.
. Ea creste mai ales in locuri rurale, hatisuri. Tipice ale acestei plante este prezenta de
suc de portocale, care pot fi observate dupa daune la orice parte a plantei.
Principale substante active sunt alcaloizi izochinolinowe materiale al caror continut
ajunge la 0,3%. Pentru alcaloid principal al acestui grup sunt: chelidonina, cheleritrina si
sanguinarina. Aceste substante sunt obligate sa chelidonowym acid. Materialul se
prezinta in cadrul actiunii spasmolitice intestine si bronsita, si proprietatile slab sedativ,
si biliari. El considera ca astfel utilizarea ca tractul diastolice, inflamatie si pietre
ductelor biliare. Care apar in seva plantelor a fost utilizata in medicina populara ca un
mijloc de distrugere a verucilor.
Ar trebui subliniat faptul ca mai uzul intern al materiilor prime poate duce la otravire

2.3.3

Berbeina

Berberina de plante este un alcaloid deosebit de activ in reducerea colesterolului.

Aceasta substanta - gustul amar si de culoare galben - este prezenta in radacinile scoarta

de copac, si tulpini, inclusiv subterane (rizomi), plantele de Berberis genul, cum ar fi

agrisa (Berberis vulgaris L.).
Aceasta este, de asemenea, berberina dell'idraste tipice (Hydrastis canadensis) si Huang
Lian (coptis chinensis).
Pentru proprietatile ascritele antisecretorii si antimicrobiene, utilizarea traditionala a
berbeinei este conceputa pentru tratamentul infectiilor de diferite tipuri, cum ar fi diareea
si infectii bacteriene, Candida albicans recurente. De cativa ani, cu toate acestea, este in
centrul atentiei in principal pe puntanti proprietatile berbeinei pentru reducerea nivelului
de colesterol si hipoglicerina. Astfel, titlurile de droguri au crescut in 2004, studiu
publicat in Nature Medicine de Kong, J Wei, Abidi, et al. (Berberina este un medicament
nou de scadere a colesterolului de lucru printr-un mecanism unic distinct de statine). In
timpul aceasta cautare berbeina - administrata pe cale orala de la 32 de pacienti
hypercholesterolemic pentru trei luni - a redus colesterolul plasmatic cu 29%,
trigliceridele cu 35% si a colesterolului LDL cu 25%. De date este deosebit de
incurajatoare, prin urmare, care in curand a condus la vopsea berberina ca o alternativa
naturala posibil sa statine. Mecanismul prin care acest medicament reduce colesterolul
plasmatic, cu toate acestea, difera de cele efectuate de statine. In timp ce aceste
medicamente scadere sinteza colesterolului endogen, berberina creste activitatea si
numarul de receptori LDL hepatica, facilitand indepartarea de 'colesterol rau' din sange.
BerberinaL'associazione de berberina cu statine ar putea produce totusi un efect
interesant sinergice, chiar si pentru capacitatea sa de a inhiba o proteina (PCSK9)
responsabile pentru degradarea partiala a receptorilor LDL in ficat (statine, care au
tendinta sa promoveze).
Mai recent, noi studii au demonstrat efectul hipoglicemica de berberina la pacientii cu
diabet zaharat de tip 2. De asemenea, in acest sens, in care substanta pare sa actioneze in
primul rand la receptor, cresterea expresie a receptorilor pentru insulina, cu sensibilitate
crescuta la acest hormon si de a reduce rezistenta la insulina.
Varietate de actiuni benefic, capacitatea de a functiona la mai multe niveluri, precum si

absenta unor efecte secundare semnificative, fac din acest unul dintre berberina
suplimente momentul cel mai interesant, care se concentreaza asupra cercetarii de multi
cercetatori. Intre timp, pe piata, au aparut deja primele produse pe baza berberina, care
este adesea combinat cu alte substante cu alte activitati similare, cum ar fi orez rosu
fermentat, Policosanols si silimarin

2.3.4 Sanguinarina
Sanguinarina este toxic alcaloid extras din anumite plante, .
Daca este aplicata pe piele, substanta poate distruge celulele si distruge stratul de
suprafata.

Utilizare
* Este folosit in pasta de dinti pentru a imbunatati eficienta in lupta impotriva
bacteriilor care cauzeaza carii si boli parodontale.

2.3.5.Sparteina
Sparteina- grup alcaloid lupinanu, izolate din plante apartinand familiei de lupin,.
Sparteine are doua centre chirale si poate aparea sub forma a patru diastereomeri (in
plus, din cauza particulelor de schelet asimetria, fiecare diastereoizomer pot aparea in
doua forme enantiomerica, oferind un total de opt diastereomeri). Cele mai frecvente (-)Sparteine (nume sistematica: (6R, 8s, 10R, 12S)-7.15-diazatetracyklo
[7.7.1.02,7.010,15] heptadekan) este izomerul contra-sensul acelor de ceasornic de
configurare cis-trans. Alte izomeri sunt indicate prin simboluri (izomerul trans-trans),
(cis-cis) si (trans-cis; putin cunoscute) [1]. izomerul Dreptaci, Sparteine este foarte
toxica.
Sparteina in doze mici, stimuleaza musculare netede (de exemplu, vezica sau stomac), in
cantitati mari provoaca paralizie ca Coniine. Sparteina a fost adesea folosita ca elemente
in pregatirile pentru tratamentul aritmiilor cardiace, si de a induce fortei de munca.
2.3.6. Acidul ascorbic

Acidul asorbic sau vitamina C se gaseste in natura sub doua aspecte: redus - ca acid Lascorbic sau (5R)-5-[(S)-1,2-]-3,4-dihidroxi-2(5H)-furanona si oxidat - ca acid
dehidroascorbic (acid L-treo-2,3-hexodiulosonic-lactona), mult mai abundent.
Formulele chimice de structura ale celor doi compusi sunt :
-

Acid L-ascorbic ( Acidum Ascorbicum)

Acid dehidroascorbic
Acidul dehidroascorbic
C6H6O6 M = 174,11 ; C 41,39% ; H 3,47% ; O 55,14% .
Este forma reversibila oxidata a acidului ascorbic si este
biologic activ . Se prepara prin actiunea benzochinonei
asupra acidului ascorbic .
Proprietati fizice
Cristale fine, aciculare; solubil in apa la 600 C. In solutii,
cele doua grupari carbonil (din pozitiile 2 si 3) trec in
forma hidratata -C(OH)2 -C(OH)2 - . Practic, reactia sa
este neutra.

Solutiile sale apoase sunt mult mai putin stabile decat cele ale acidului ascorbic . Acidul
dehidroascorbic, in solutie, este convertit usor in acid ascorbic, prin reducerea cu acid
sulfuros (H2SO3) .
Acidul ascorbic
C6H8O6 M = 176,13 ; C 40,91% ; H 4,58% ; O 54,51% .
Vitamina C constituie o exceptie printre vitamine, fiind practic singura care exista in
natura intr-o forma unica ; ea nu formeaza complecsi cu nucleotidele sau coenzimele,
necunoscandu-se inlocuitori naturali sau sintetici.
Proprietati fizice
Cristale (de obicei plate, uneori aciculare, in sistem monoclinic) incolore sau pulbere
cristalina alba, fara miros. Stabil in aer, in stare uscata. In preparatele impure si in multi
produsi naturali, vitamina se oxideaza cand este expusa la aer si lumina .
Usor solubil in apa (80% la 1000 C, 40% la 450 C), solubil in alcool si metanol, practic
insolubil in benzen, cloroform, eter, eter de petrol, uleiuri grasimi, solventi grasi .

Agent reducator puternic, decoloreaza multi coloranti. Solutiile apoase sunt rapid
oxidate de aer, reactia fiind accelerata de alcalii, fier, cupru. Forma stabila de sare este
ascorbatul de sodiu.
Cap. III. RECOLTARE SI CONSERVARE
Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe
inflorirea, pana la sfarsitul lui noiembrie. Se taie partile aeriene (frunze, tulpini, flori) cu
un cutit si se transporta la locul de uscare cat mai repede. Mai rar, pot fi recoltate si
radacinile primavara, cu cazmaua. In timpul recoltarii mana trebuie protejata cu manusi
daca nu vrem ca pielea sa capete pentru cateva zile o nuanta galben-negricioasa de la
sucul plantei. O masura de protectie foarte importanta in timpul recoltarii este ca mana
sa nu fie dusa la ochi, la gura ori in alt loc sensibil, deoarece Rostopasca este foarte
iritanata.
Uscarea se face in strat de grosime medie, in loc foarte bine aerisit, intorcand o data pe
zi plantele de pe o parte pe alta. Atunci cand uscarea s-a facut corect, planta capata o
culoare verde inchis, fara sa se innegreasca sau sa se decoloreze. Uscarea la soare
distruge principiile active ale plantei. Din 6-8 kg de planta proaspata se obtine 1 kg de
planta uscata.
De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu
grija pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp
frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce duce
la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile de rostopasca se pun la
uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de
kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In
stare proaspata, tulpinile de rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are proprietati
medicinale foarte importante, pe care planta uscata nu le mai pastreaza.
Conditionarea se face prin indepartarea plantelor din alte specii, a tulpinilor lemnificate
si frunzelor ingalbenite. Uscarea pe cale naturala se face la umbra in locuri bine
ventilate (de preferat poduri acoperite cu tabla) in strat subtire. Se vor intoarce cu grija la
23 zile pentru ca sa nu se rupa frunzele. Uscarea se verifica dupa tulpini, care fiind
mai groase au nevoie de mai mult timp. Pe cale artificiala se usuca la 3540C. Atunci

cand uscarea s-a facut corect, planta capata o culoare verde inchis, fara sa se innegreasca
sau sa se decoloreze.
Numai plantele foarte bine uscate pot fi pastrate pentru iarna. Cele mai indicate in acest
scop sunt borcanele sau cutiile de carton ce pot fi inchise. A se evita recipientele din
plastic si cutiile de tabla. Plantele ar trebui ferite de lumina
Cap. IV. APLICATII FITOTERAPEUTICE
4.1. Boli interne
Tratamentul hepatitei
Hepatita virala B este o boala severa, cauzata de infectia cu virusul hepatitic B.
Aceasta infectie poate determina formarea de tesut cicatriceal in ficat, disfunctie
hepatica, a, cancer hepatic (hepatocarcinom) si chiar decesul.
Virusul hepatitei B se gaseste in sangele infectat sau alte lichide infectate ale
organismului uman, ca de exemplu sperma sau secretiile vaginale; astfel transmiterea se
poate face pe cale percutana (prin transfuzii sangvine cu sange infectat, prin utilizarea
seringilor si acelor contaminate, manevre sangerande la stomatologie, manichiura,
pedichiura, piercing etc.), pe cale sexuala (contact sexual neprotejat cu o persoana
purtatoare a AgHBs) si perinatala (de la mama infectata la nou-nascut).
Folosita intern, rostopasca are efect tonic hepatic, regenerativ hepatic, drenor biliar si
hepatic, antiviral, colagog(stimuleaza formarea bilei), coleretic(favorizeaza eliminarea
bilei). Este un adevarat panaceu in bolile de ficat de orice natura, la spectrul larg de
afectiuni tratate adaugandu-se o putere curativa extraordinara. Rostopasca actioneaza
extrem de eficient atat in tratamentul hepatitei A, cat si al hepatitei B. Rezultatele cele
mai spectaculoase in tratamentul hepatitei se obtin prin asocierea sa cu alte doua plante
cu efecte deosebite asupra ficatului: turita mare si sunatoarea. Cea mai eficienta
modalitate de administrare este sub forma de infuzie (jumatate de litru pe zi - atentie,
infuzia pentru uz intern), cu precizarea ca pe langa rostopasca se mai adauga o lingurita
de turita mare si o lingurita de sunatoare, cantitatea de apa ramanand neschimbata.
Jumatatea de litru de infuzie se bea in reprize - cate 100 ml (jumatate de pahar) din doua
in doua ore. La copiii intre 14-18 ani, doza se reduce la doua treimi; la cei intre 12-14

ani se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - la o treime; la cei intre 6-8 ani - la un
sfert. Tratamentul dureaza 49 de zile.
Tratamentul cirozei hepatice initiale
Cirozele hepatice sunt suferinte cronice cu evolutie progresiva, caracterizate morfologic
prin dezorganizarea arhitectonicii hepatice datorita metaplaziei tesutului conjuntiv - care
formeaza benzi de scleroza ce inconjura sau fragmenteaza lobulii - determinata de
distructia hepatocitara si de regenerarea nodulara; biologic prin alterarea severa a
sindroamelor de activare mezenchimala, de hipertensiunea portala si de insuficienta
hepatocitara si prin posibilitatea exacerbarii sindromului excretobiliar si a aceluia de
hepatocitoliza; clinic, prin stadii avansate de insuficienta hepatica, insotite de semnele de
hipertensiune portala.
Cauzele infectioase ocupa un loc important in etiologia cirozelor in tara noastra, cele mai
multe dintre ele fiind de natura virotica, prin virusul hepatitic. Celelalte cazuri apartin
virusurilor nehepatice, sifilisului, tuberculozei si altor infectii bacteriene.
Cirozele nutritionale apar prin carente de proteine, de factori lipotropi sau de vitamine.
Dintre cauzele toxice care provoaca ciroze, alcool - prin afectiunea sa steatogena, la care
se adauga si carentele nutritionale - ocupa primul loc. Mai sunt incriminate destul de rar
toxicele industriale (compusi organofosfarici, hidrogenul arseniat, tetraclorura de
carbon, deratizantele, insecticidele) si, in ultimul timp, medicamentele cu agresivitate
hepatica.
Abuzul de alcool si hepatita virala tip B, reprezinta principalele cauze ale cirozei
hepatice. in unele tari ca de exemplu Franta, predomina etiologia alcoolica, in tara
noastra predomina etiologia virotica. Din punct de vedere etiopatogenic, deosebim
urmatoarele tipuri de ciroza hepatica
Rostopasca este un puternic drenor si tonic pentru ficat, stimuland refacerea celulei
hepatice. In tratamentul cirozei se foloseste un amestec de tincturi de rostopasca,
armurariu (Silybum marianum) si pedicuta (Lycopodium clavatum) in proportii egale. Se
ia o lingurita din acest amestec de tincturi, diluata in jumatate de pahar de apa, de 4 ori
pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza minimum 6 luni, perioada in care nu se
consuma alcool, tutun, carne si preparate din carne, margarina, prajeli, alimente

conservate, alimente ce contin substante chimice (pentru colorare, aromatizare,

conservare etc.).
Tratamentul dischineziei biliare
Dischinezia biliara sau disfunctia biliara este un diagnostic din ce in ce mai acceptat in
comunitatea medicala. Uneori, si posibil mult mai frecvent decat este recunoscut in
prezent, vezica biliara, desi neinflamata in mod evident, nu functioneaza adecvat.
Vezica biliara este un organ mic localizat in apropierea ficatului cu rolul de a depozita si
concentra bila sintetizata la nivelul ficatului. In mod normal in organism pot fi absorbite
numai substantele solubile in apa. Cand alimentele grase - insolubile in apa - ajung la
nivelul duodenului (prima parte a intestinului subtire), un hormon numit colecistokinina
este eliberat in circulatie. Acest hormon ajunge la nivelul vezicii biliare si determina
contractia acesteia cu eliberarea bilei in tractul gastrointestinal. La o masa bogata in
grasimi, vezica biliara se goleste complet in decurs de o ora. Uneori raspunsul vezicii
biliare la acest hormon este inadecvat (hiper sau hipokinetic) si in acest caz vorbim
despre dischinezie biliara.
Se face un amestec din 1/2 lingura tinctura de rostopasca, 1/2 lingura tinctura de
anghinare, o lingura tinctura de si la 1/2 litru de apa. Se ia jumatate de pahar din acest
remediu pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de masa. Termenul de valabilitate al
remediului este de 48 de ore, cu conditia sa nu stea in soare sau la temperaturi de peste
21C.
Tratamentul constipatiei
Constipatia este un sindrom caracterizat prin eliminarea intarziata a scaunelor la 3-4 zile
chiar si mai mult dupa ingerarea mesei respective.Constipatia poate reprezenta de fapt
rezultatul final al unei digestii bazata pe alimente denaturate.Scaunele pot fi de
consistenta obisnuita, de obicei dure si in cantitate mica, fara resturi alimentare
digerabile.Pacientul poate prezenta cefalee, indispozitie, astenie si inapetenta.Constipatia
apare cel mai des din cauza prostului obicei de a intarzia prezentarea la toaleta cand este
nevoie pentru eliminarea scaunului. Aceasta senzatie apare de la prezenta materiei fecale
in regiunea de final a intestinului.Intarzierea produce o dilatare sau extindere a

intestinului si senzatia de eliminare devine din ce in ce mai rara si rezulta constipatia. Un

alt motiv care duce la aparitia constipatiei este un regim sedentar, sarac in legume si
fructe, bogat in mancaruri grele ( greu de digerat ) care provoaca constipatia.Un astfel de
regim sedentar poate provoca mai multe afectiuni gastro-duodenale.
Constipatia este suferinta celor cu o dieta preponderent carnata. Cauza principala este
lipsa fibrelor de celuloza din alimentatie, lipsa miscarii si a apei
De obicei, contra constipatiei se folosesc remediile laxative, insa adesea problema nu
este rezolvata decat pe jumatate cu ajutorul lor, deoarece la multi bolnavi peristaltismul
este foarte redus (intestinul este 'lenes'), diferitele glande implicate in procesul digestiv
nu au secretii suficiente sau evacuarea lor este prea lenta. Din acest motiv este foarte
utila asocierea rostopascai cu plantele laxative. Rostopasca se administreaza sub forma
de pulbere - un varf de cutit de rostopasca se ia inainte de masa si se tine sub limba timp
de 10-15 minute, apoi se inghite cu un pahar de apa in care au fost lasate anterior la
macerat, de seara pana dimineata, 1-2 lingurite de seminte.
Tratamentul digestiei lente si a tulburarilor de asimilatie
Pentru stimularea procesului digestiv, precum si pentru imbunatatirea asimilatiei
anumitor substante (vitamine si minerale in special) se ia sub limba, inainte de masa, 1
varf de cutit de rostopasca, combinat cu jumatate de lingurita de pulbere de cimbrisor.
Plantele se tin sub limba un sfert de ora, apoi se inghit cu putina apa. Acest remediu este
indicat si ca adjuvant in tratamentul obezitatii, dispepsiei, anemiei, anorexiei.
Tratamentul colesterolului crescut
Colesterolul este un alcool policiclic de care se leaga acizii grasi, devenind astfel
ograsimecare se intalneste in aproape toate alimentele de origine animala. Nivelul ridicat
de colesterol este responsabil pentru atacurile cardiovasculare, ateroscleroza, litiaza
biliara si o multime de alte boli, dar foarte puaini sunt cei care cunosc faptul ca acest
colesterol are un rol esential in mentinerea sanatatii corpului. Tratatele de medicina ne
spun despre colesterol ca exista in fiecare celula a corpului, intra in alcatuirea
membranelor care protejeaza nervii. Acelasi colesterol contribuie la sinteza unor
hormoni, cum ar fi testosteronul si estrogenul. Pe de alta parte, un nivel ridicat de
colesterol creste riscul de boala cardiovasculara, insa nici un nivel foarte scazut de
colesterol in sange nu este bun. Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea Boston

(SUA), persoanele cu un nivel de colesterol mult sub limita normala au probleme de

concentrare, probleme cu memorarea informatiilor.Una din cele mai puternice
combinatii de plante hipocolesterolemiante este formata din rostopasca, mesteacan si
anghinare. Se fac cure de minimum 30 de zile cu aceste plante, luate sub forma de
tinctura, amestecate in parti egale. Se ia o lingurita din amestecul de tincturi in 100 ml de
apa, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa, timp de minimum 30 de zile.
.

Tratamentul dereglarilor hormonale la femei

Se foloseste o combinatie 'magica' din sucuri proaspete, obtinute din plante: telina
(Apium graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din frunze proaspete); marar (Anethum
graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din tulpini si eventual inflorescente proaspete);
rostopasca (Chelidonium majus) - 2 ml (sucul se obtine din tije proaspete); Cretisoara
(Alchemilla vulgaris) - 10 ml (sucul se obtine din tulpini proaspete, culese dimineata pe
roua).
Tratamentul se face in doua reprize: jumatate din cantitate se bea dimineata, pe stomacul
gol, si jumatate se bea seara, tot pe stomacul gol (in acest scop, ultima masa se va lua cel
tarziu la ora 19). O cura dureaza 21 de zile. Sucul se tine la frigider, maximum 24 de ore.
Pe parcursul curei si dupa aceea nu se consuma: tutun, alcool, carne si preparate din
carne, alimente conservate, colorate artificial. Cura va fi inceputa cu 48 de ore inainte de
aparitia pe cer a Lunii Pline. Sucul de rostopasca se obtine prin zdrobirea si stoarcerea
tijelor. Sucurile de cretisoara, telina si marar se obtin cu ajutorul mixerului - plantele
proaspete sunt zdrobite cu elicea mixerului si apoi sunt stoarse si filtrate prin tifon
(pentru o extractie mai facila se poate adauga putina apa, dar atunci cantitatile de plante
se dubleaza).
Este o reteta cu virtuti miraculoase in tratamentul hirsutismului, al amenoreei si
dismenoreei, al tulburarilor in dezvoltarea caracterelor feminine, al bolilor de piele. Este
indicata in dezordini legate de activitatea gonadelor si a corticosuprarenalelor.
4.2.. Boli externe
Tratamentul negilor
Negii sunt excrescente ale pielii inofensive, noncanceroase produse de papiloma virusul
uman. Exista mai mult de 100 de tipuri de papiloma virusuri umane. Acest virus
infecteaza stratul superficial al pielii, de obicei penetrand in organism prin zonele cu

leziuni ale pielii. Virusul produce o crestere rapida a stratului superficial al pielii,
rezultand un neg (veruca este termenul medical). De obicei negii dispar de la sine in
cateva luni sau chiar ani. Negii pot sa apara la nivelul corpului in diferite zone. Apar mai
frecvent la copii si adultii tineri.Se aplica suc de rostopasca de trei ori pe zi, in straturi
succesive, timp de minimum 2 saptamani. Treptat, negii isi schimba culoarea, se reduc
ca dimensiune si apoi cad. Este necesar ca tratamentul sa continue minimum 5-7 zile si
dupa caderea negilor.
Tratamentul condiloamelor acuminate (vegetatiile veneriene)
Se aplica o combinatie de extract fluid de rostopasca - 2 linguri si tinctura de propolis
30% (se gaseste in magazinele apicola si in farmacii) - 1-2 lingurite. Se fac aplicatii cu
acest remediu, care adera foarte bine pe zona tratata, de 2-3 ori pe zi, direct pe zonele
afectate. Tratamentul dureaza minimum 2 saptamani. Inaintea aplicarii preparatului, se
va sterge foarte atent zona, cu un tampon imbibat in tinctura de rostopasca diluata cu apa
sau chiar cu suc de rostopasca.
Este un tratament deosebit de util si in completarea celui cu Condylin (un produs obtinut
din planta Podophylus communis - remediul clasic in aceasta afectiune, dar destul de
dureros) deoarece accelereaza procesele de eliminare a virusului, previne suprainfectia si
grabeste vindecarea leziunilor, diminuand suferinta. De asemenea, tratamentul adjuvant
cu rostopasca stabilizeaza efectele Condylinului si adesea nu mai face necesara reluarea
tratamentului.
Tratamentul fibromului uterin si al cervicitei
Fibromul uterin este una din cele mai frecvente tumori. Statistici numeroase, din regiuni
diferite, arata ca fibromiomul se inatlneste intr-o proportie de 20% din populatia
feminina. Varsta de electie la care apare este intree 35-50 de ani (55,7% dupa Ducuing),
inainte de 30 si dupa menopauza fiind rar.Din numeroasele teorii propuse, cele mai
multe au fost abandonate: teoria congenitala, eraditara a lui Conheim, teoria vasculara a
lui Kelbs-Pillot, teoria infectioasa a lui Virchow.
Teoria hormonala pare a fi cea mai valabila, fibromul dezvoltandu-se, practic, intotdeaun
in perioada de activitate genitala, Hegar, Seitz, Faure, incriminand rolul estrogenilor in
geneza acestei tumori.

Foarte importanta in tratarea acestor afecaiuni este modalitatea de aplicare a remediului.

Metoda pe care v-o prezentam in continuare cere ceva timp, dar s-a dovedit a fi extrem
de eficienta: cu irigatorul, cu para de cauciuc sau cu o seringa de capacitate mai mare
(fara ac) se introduce infuzia de rostopasca pentru uz extern (minimum 15 ml) in vagin.
Dupa administrarea cu seringa, bazinul va ramane ridicat fata de orizontala, timp de
minimum 15 minute, astfel incat preparatul sa nu se scurga din vagin. Este bine ca in
aceasta perioada sa fie facute contractii si relaxari succesive ale muschilor vaginali
pentru ca circulatia sanguina sa se intensifice, iar principiile active sa fie preluate mai
usor. Cea mai eficienta modalitate de administrare s-a dovedit a fi aceea in care, dupa
introducerea preparatului in vagin, s-a executat si pozitia 'lumanare' timp de 10-15
minute, facand simultan contractii si relaxari ale musculaturii vaginului (care intensifica
circulatia locala si permite patrunderea in straturile profunde a principiilor active). Se fac
1-2 administrari pe zi. In cazul cervicitei, durata minima a tratamentului este de 2
saptamani, in timp ce la fibromul uterin durata minima este de 49 de zile. Acest
tratament mai este indicat in tratarea trichomonas-ului, candidei, cancerului uterin.Acest
tratament este valabil si in infectiile cu candida, chlamydia, trichomonas, precum si in
infectiile bacteriene. Chiar daca dispar simptomele bolii, este necesar un examen clinic
si de laborator inainte de a va hotari sa incheiati tratamentul.
Tratamentul tumorile benigne si maligne
Proliferare excesiva de celule anormale care seamana mai mult sau mai putin cu tesutul
in care se dezvolta si sfarsesc prin a dobandi o autonomie biologica.
Sinonim: neoplasm.
Cauze si factori favorizanti - Tumorile au cauze variate: ereditare, chimice
(tabagism), fizice (radiatii ale soarelui), biologice (actiunea unui virus); acestea se pot
asocia intre ele. Se intampla ca o tumora sa nu aiba o cauza cunoscuta. Celulele unei
tumori si-au pierdut sensibilitatea la mesajele organismului care impiedica in mod
normal orice proliferare excesiva. La un individ sanatos, toate celulele tumorale izolate
care apar sunt in mod normal inhibate sau distruse de catre globulele albe ale sistemului
imunitar. Deci, o tumora adevarata nu se poate dezvolta decat daca celulele sale au
devenit rezistente la sistemul imunitar.

Diferite tipuri de tumori Se disting tumori benigne si tumori maligne (canceroase).

- Tumorile benigne au, de obicei, un volum limitat. Ele refuleaza spre tesuturile vecine
fara a le invada, nu dau metastaze si, in majoritatea lor, nu au consecinte grave asupra
bolnavului.
- Tumorile maligne si cancerele au caracteristici care de cele mai multe ori pot fi opuse,
punct cu punct, precedentelor. Ele devin adesea voluminoase, sunt prost delimitate,
infiltreaza tesuturile invecinate, recidiveaza adesea dupa ablatie si mai ales au tendinta
de a se raspandi la distanta, formand metastaze
Se aplica cataplasme cu rostopasca timp de minimum 49 de zile. Rostopasca opreste
dezvoltarea tumorilor si, in timp, determina chiar retragerea lor. Eficienta sa creste daca
in cataplasme este combinata in proportii egale cu radacina de tataneasa. Daca pielea
tinde sa se usuce si sa se degradeze sub actiunea cataplasmei, la o ora dupa ce am luat-o,
vom aplica un unguent cu tataneasa sau cu galbenele.
Tratamentul ciupercile fixate la nivelul unghiilor de la maini si picioare
Se aplica un tampon de vata bine imbibat cu o combinatie de tincturi de rostopasca,
propolis si tataneasa, in proportii egale. Acest tampon se tine pe locul afectat vreme de 1
ora, aplicandu-se de 2-3 ori pe zi. Dupa o saptamana de tratament apar primele efecte.
Daca este indepartat stratul de tesut mort, poate fi folosit extractul fluid de rostopasca,
care are o actiune mai puternica.
Tratamentul panaritiului
Infectie acuta a unui deget de la mana sau, mai rar, de la picior.
Panaritiul este o afectiune frecventa, ce decurge din inocularea intr-un deget a unui
germene, de cele mai multe ori un stafilococ, de catre o aschie, o intepatura sau printr-o
plaga.
Diferite tipuri de panaritiu:
- Panaritiu superficial, cel mai obisnuit, este amplasat pe pulpa degetului sau pe conturul
unghiei (turniola), uneori si la inaltimea primei sau celei de a doua falange. El se traduce
printr-o inflamatie care evolueaza in cateva ore sau in cateva zile, antrenand o crestere in
volum a degetului, o inrosire, o durere in general zvacnitoare si responsabila de

insomnie si de febra.
- Panaritiu profund survine dintr-odata, dupa inocularea directa a germenului in teaca
tendoanelor flectoare ale degetelor, ori constituie complicatia unui panaritiu superficial.
Infectia poate atinge osul unei falange (osteita), unul sau mai multe tendoane ale
degetului cu teaca lor (tenosinovita), o articulatie dintre doua falange (artrita) sau chiar
intreaga mana (flegmon). Se observa atunci o inflamatie intensa, eventual o
imposibilitate de a misca degetele in cauza, care survine atunci cand este afectata teaca
tendonului flector si antreneaza o deformare dureroasa a degetului, in carlig.
Tratamentul se face timp de 2 saptamani (minimum), cu suc de rostopasca. Se aplica
sucul pe zonele afectate de 3 ori pe zi, in straturi succesive. Suplimentar, pot fi facute
comprese cu o combinatie de tincturi de rostopasca propolis, in proportii egale.
4.3. Toxicitatea rostopascai
Rostopasca, atat de utila in doze terapeutice, in doze mari poate fi extrem de toxica. Cea
mai toxica este in stare proaspata: 20-30 de grame ingerate duc la o intoxicatie severa,
iar 50-60 grame produc intoxicatie mortala. In stare uscata, este mai putin toxica, dar
este necesara o atentie marita in manipularea si administrarea sa deoarece pot aparea
accidente. Pentru tratamentele interne este bine sa cereti avizul si supravegherea unui
medic.
La primele semne de intoxicatie, pacientul va fi dus la medic. Se actioneaza prin
provocarea de varsaturi cu mari cantitati de apa calda, apoi prin administrarea de ceaiuri
de nalba sau seminte de in, de stimulente (cafea, vin, alcool), de substante alcaline,
ioduri, tanin. Se fac frictionari cu alcool si se injecteaza atropina de catre medic.
Preparatele de rostopasca nu se lasa la indemana copiilor, nu se aplica pe ranile deschise,
sangerande, nu se administreaza gravidelor dupa luna a patra de sarcina. Persoanele
alergice la praful de rostopasca vor evita locurile in care aceasta este depozitata, uscata
sau rasnita.
Cap. V
.

Modalitati de utilizare

Pulberea de rostopasca

Partile aeriene inflorite si uscate se macina fin cu rasnita de cafea; daca mai raman
bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un varf de cutit

(0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu
putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se
aduce la o treime sau chiar la un sfert.

Tinctura de rostopasca

Face parte din 'arsenalul greu al fitoterapiei. Se foloseste, mai ales intern, mai mult
decat planta ca atare, deoarece in tinctura dozajele sunt foarte precise, asimilatia este
foarte rapida, avand efecte foarte puternice in doze mult mai reduse (mult sub limita de
toxicitate). Se combina foarte bine cu alte tincturi de plante, fiind eficienta in tratatrea
bolilor de ficat (mai ales hepatita A, B, C si ciroza), dischinziei biliare, constipatiei atone
(unde se asociaza excelent cu plantele laxative). Extern este extrem de utila contra
infectiilor pe piele si a negilor, dar si a tumorilor si a cancerului de piele. Evaporata de 3
ori, asa incat sa fie eliminat alcoolul, este indicata contra bolilor venerice.
Actiuni: intern: antibacterian cu spectru larg, antispasmodic puternic, antiviral puternic
(actiune asupra virusurilor gripale, a celui herpetic si hepatic), calmant, coleretic
puternic, excitant, hipotensor, purgativ, tonic hepatic foarte bun, tonic amar, tonic
cardiac, vermifug
Extern: antiinfectios cu spectru larg (bacterii, fungi, protozoare, virusuri), antitumoral
puternic, cicatrizant

Indicatii:
Intern (se foloseste numai la recomandarea si sub controlul medicului):
icter, hepatita virala A, B si C, ciroza hepatica: se ia 1 lingurita in 100 ml (jumatate de
pahar) de apa, de 2 ori pe zi. O combinatie redutabila face in proportii egale cu tinctura
de pufulita cu flori mici si cu cea de anghinare: se ia 1 lingurita din acest amestec de 4
ori pe zi, de asemenea in apa
dischinezie biliara, calculoza biliara, atonie veziculara, colici biliare: se ia o jumatate de
lingurita de 3 ori pe zi, in apa. Administrarea se face cu un sfert de ora inainte de masa
constipatie atona: se ia 1 lingurita de tinctura dimineata si una la pranz, inainte de masa.
Este foarte eficienta combinatia cu tinctura de bace de soc in proportii egale, din care se
iau 3 lingurite pe zi , in apa.
Boli de splina si intestinale: se ia 1 lingurita in 100 ml (jumatate de pahar) de apa de 2
ori pe zi
Angina pectorala (adjuvant), arterioscleroza cerebrala: se asociaza cu tinctura de paducel
(2 parti paducel si 1 parte rostopasca). Se ia 1 lingurita dimineata si 2 lingurite seara,
inainte de culcare
Isterie, insomnie, neliniste: se combina in proportii egale cu tinctura de sunatoare si cu
cea de valeriana. Se iau 4 lingurite pe zi, in apa.
Extern:
Negi, bataturi, intarituri ale pielii, cheratita: compresa cu tinctura pe zona afectata
Fibrom uterin: compresa cu tinctura pusa pe zona abdominala inferioara. Tratamentul se
face o data la 2 zile
Cancer de piele: comprese pe locul afectat. Tratamentul este valabil si pentru tumorile
exteriorizate. Efectul este extraordinar cand se combina in proportii egale cu tinctura de
tataneasa si tinctura de propolis
Infectii cronicizate la nivelul pielii, ulcere vechi, atone pe piele: comprese cu tinctura de
rostopasca si de tataneasa combinate in proportii egale
Infectii genitale cu papiloma, candida, trichomonas: aplicatii cu un tampon de vata
imbibata in tictura evaporata intr-o farfurioara curata, pana cand scade de 3 ori (din 3
lingurite de tinctura se obtine 1 lingurita de preparat concentrat)

Administrare interna: se ia de regula lingurita de tinctura diluata in 100 ml

(jumatate de pahar) de apa, de 3-4 ori pe zi
Precautii:
Intern: planta este toxica pentru om producand in doze mari (peste 7 grame) basicarea
gurii, arsuri si mancarimi in gat, greturi, varsaturi, diaree, urinare cu sange, dureri de
cap, in doze foarte mari chiar ameteli, delir, halucinatii, congestie pulmonara
Extern: Planta sau extractul de planta nu va a junge in contact cu ochii. Desi are rol
cictrizant, nu se va aplica pe rani proaspete si sangerande, din cauza toxicitartii ei. In caz
de intoxicatii cu rostopasca se cere ajutorul medical specializat, iar pana la venirea
medicului se provoaca varsaturi cu apa calda ingerata in cantitati mari, se ia ceai de naba
sau seminte de in in lapte dulce. Se fac frictiuni cu alcool.
Rostopasca uscata se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20
linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de
alcool alimentar de 96 cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile,
agitandu-se zilnic vasul de macerare. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna in
sticlute mici, inchise la culoare.
.

Infuzia de rostopasca

Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu
rasnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40C) intr-o cana si se lasa la
macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa
dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute.
Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu
maceratul anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata
la maximum 10C).
Extractul fluid de rostopasca
Se pun 20 de linguri de pulbere de Rostopasca (obtinuta prin macinare cu rasnita
electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75 (3 parti alcool alimentar de
96 si o parte apa) atat cat sa sacuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 1
cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Tinctura
astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la

evaporat, pana cand scade de 3 ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare, care adera pe
piele. Aceasta pasta se foloseste doar extern, deoarece are un potential toxic ridicat.
Sucul de rostopasca
Se obtine din tijele de rostopasca proaspat culese sau pastrate maximum 24 de ore la
frigider (la 4C). Se rupe tija si se unge locul afectat cu suc; daca nu ajunge sucul, se
rupe tija 1 cm mai incolo si se stoarce din nou s.a.m.d. Atentie: pentru ca tratamentul
extern cu suc sa aiba eficienta, trebuie aplicat de mai multe ori pe acelasi loc la intervale
de cateva minute (dupa ce se usuca sucul aplicat anterior, se mai aplica un strat).

Cataplasma cu plante proaspete

Se spala frunzele si tijele de Rostopasca si se dau prin mixer (blender) sau prin masina
de tocat pana devin pasta. Pentru o cataplasma de marime medie, sunt necesari 1-2
pumni de planta. Pasta de plante astfel obtinuaa se inveleste in tifon (strat simplu). Se
aplica pe locul afectat timp de 1 ora.

Cataplasma cu plante uscate

Se marunteste fin un pumn de rostopasca uscata cu ajutorul unei rasnite electrice de
cafea. In pulberea astfel obtinuta se adauga progresiv apa, amestecandu-se usor intr-un
vas, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta, invelita intr-un tifon (pus in doua
daca este mai rar), se aplica pe locul afectat timp de minimum 2 ore.
.

Infuzia pentru uz extern

Pentru obtinerea a 1/4 litru, se pune o lingura de planta maruntita (pulbere obtinuta cu
rasnita electrica de cafea) in jumatate de cana de apa si se lasa la macerat de seara pana
dimineata. Dimineata se face un decoct de rostopasca, lasand o lingura de planta
maruntita sa clocoteasca in jumatate de cana de apa, vreme de 2 minute. Decoctul se
filtreaza, se racoreste (astfel incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul
anterior obtinut. Preparatul astfel obtinut se foloseste in termen de 12 ore (cu conditia sa
fie pastrat la maximum 18C)

Unguent cu rostopasca

Indicatii: Adjuvant in herpes , negi , veruci , psoriazis , rani , impetigo .

Compozitie:
Rostopasca , ulei de floarea soarelui, rasina , ulei volatil de busuioc , ceara de albine.
Utilizare cosmetica
Nu se aplica pe plagi recente
Se realizeaza aplicatii locale de 2-3 ori pe zi, la nivelul zonelor afectate.

Unguent Rostopasca

Indicatii:
antibacterial, antimicotic, antiviral
Compozitie:vaselina, extract de rostopasca (Chelidonium majus), lanolina, conservant.
Administrare:
se aplica pe piele in strat subtire si se maseaza pana la absorbtie completa

Ceai Rostopasca

Actiune farmacologica: stimulent al functiei hepatice ; calmant al colicilor hepato biliare ; coleretic-colagog; dezinfectant ; cicatrizant .
Este utilizata ca planta medicinala inca din Antichitate. In Evul Mediu era folosita pentru
tratamentul problemelor de natura hepatica, avand si un bun efect calmant. De

asemenea, medicina populara considera planta un bun remediu pentru indepartarea

negilor .
Compozitie: partea superioara a plantei Chelidonium majus L., fam. Papaveraceae,
care contine

alcaloizi (chelidonina, sangvinarina, protopina, sparteina), ulei

volatil, flavonoide, saponozide,vitaminaC

Intrebuintari principale: diskinezie biliara , colici hepato - biliare , colecistite,
hepatite cronice, ciroza .
Contraindicatii: respectand dozele recomandate, nu prezinta efecte secundare; prin
supradozare, plantadevinetoxica.
Atentie.Tratamentul dureaza cel mult 7 zile consecutive cu pause de 2 saptamani
Mod de administrare: se bea 1 cana cu ceai pe zi, in mai multe reprize

Rostopasca Comprimate

Datorita proprietatilor sale curative, rostopasca

este considerata a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate in terapie de-a lungul
timpului.
Are calitati:
Stimuleaza si regleaza secretia de bila, stimuleaza tonusul si peristaltismul vezicii biliare
ameliorand fluxul biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipercolesterolemiant, normalizeaza
valorile bilirubinei si ale colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator,
antibacterian, antiviral si antitumoral.

Recomandat ca adjuvant in:

- dischinezii biliare, colecistite acute si cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice virale si
metabolice, ciroza spastica, tumori de esofag, pancreas, ficat si plamani
Caracteristici produs:

Prezentare : 60 de comprimate
Continut pe comprimat : Rostopasca extract 4:1 100mg, Rostopasca planta 400mg
Excipienti : celuloza microcristalina
Mod de administrare : Pentru adulti si copii peste 14 ani: cate 1 cpr. de 2-3 ori pe zi, inainte de
mese. Pentru copii sub 14 ani: cu avizul medicului.
Atentionari speciale : copii sub 14 ani, sarcina, alaptare, alergie la rostopasca. Peste dozele
recomandate, pot aparea greturi, varsaturi, diaree, colici abdominale, somnolenta, fenomene
toxice hepatice.

Otet cu rostopasca

Otet cu Chelidonium Majus (rostopasca)- se foloseste in alopecie si micoze extern, la clatire

dupa masajul parului cu galbenus de ou (o lingura cu otet la 1 L apa); sub forma de tamponari
sau frictiuni zilnice ale scalpului, rarindu-se apoi in functie de evolutie sau comprese seara (o
jumatate de ora) pana la vindecare

Cap. VI. CONCLUZII

Rostopasca este o planta cu multiple proprietati curative, recunoscuta si folosita pentru
efectele sale vindecatoare inca din Antichitate. Daca in trecut utilizarea plantei in scopuri
curative era bazata pe traditia populara, in prezent cercetatorii au reusit sa izoleze
substantele active din rostopasca, resposabile de efectele sale terapeutice. Deoarece
contine o gama larga de alcaloizi, in doze mari intreaga planta este toxica, dar in dozele
corecte ea are numeroase utilizari terapeutice.

Efectul plantei proaspete este analgezic, colagogic, antimicrobian, oncostatic si sedativ

al sistemului nervos central. In unele teste pe animale rostopasca s-a dovedit un bun
citostatic, dar si un bun stimulator al sistemului imunitar.
Cea mai importanta utilizare a acestei plante este in bolile hepatice. Rostopasca este un
adevarat panaceu pentru bolile de ficat de orice natura. Si-a dovedit eficienta in tratarea
hepatitei A, hepatitei B, a cirozei hepatice. Prin efectele sale drenoare si tonice,
stimuleaza regenerarea celulei hepatice. Totodata, functioneaza si ca un bun antiviral,
motiv pentru care hepatitele se pot ameliora sau chiar vindeca in urma administrarii
preparatelor de rostopasca. Este indicata si in afectiunile biliare precum diskinezii sau
inflamatii ale vezicii biliare cauzate de drenarea defectuoasa a bilei.
Pentru un efect maxim al terapiei cu rostopasca, in timpul administrarii sale trebuie sa se
evite consumul alimentelor greu digerabile si solicitante pentru ficat, precum carne de
porc, grasimi, prajeli, margarina, unt, branzeturi grase, alimente conservate si, desigur,
tutunul si alcoolul.
Extractele din rostopasca au efect de antibiotic pe un mare numar de germeni patogeni.
Sucul proaspat este un bun impotriva negilor si verucilor. Pentru aceasta, se rupe o
tulpina din planta verde si se aplica latexul care se scurge din planta pe neg. Rostopasca
este folosita si in tratarea tuberculozei pielii, a ranilor, fistulelor, psoriazisului si fortifica
parul.
Alte beneficii alte plantei includ stimularea digestiei, cresterea asimilarii unor substante
precum vitaminele si mineralele, restabilirea tranzitului intestinal.
Unii dintre alcaloizii pe care ii contine planta au actiune sedativa si narcotica asupra
centrilor nervosi superiori, de tipul papaverinei. Extractele apoase sau hidroalcoolice au
actiune coleretic-colagoga, fiind recomandate in afectiuni hepatice cronice si ciroza.

Anexe
Fig I

Fig.II

Fig.III

Fig.IV

Fig.V

BIBLIOGRAFIE
1.

Anghel Gh., Paun M., Nyarady A., Grigore St. Botanica, Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1975

2. Anton Speranta Medicina naturista, Ed. Polirom, 2007
3. Bujor D., Popescu O. - Fitoterapie traditionala moderna, Ed. Fiat Lux, Bucuresti, 2001
4. Chirila P. Medicina naturista, Ed. Medicala, 1987
5. Ciocarlan V. - Flora ilustrata a Romaniei, editia a-II-a, Ed. Ceres, Bucuresti, 2000
6. Laza A., Racz G. Plante medicinale si aromatice, Ed. Ceres, 1975
7. Popovici L., Moruzi C., Toma I. Atlas botanic, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1993
8. *********** - Referate.ro