Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
965-966 Tarsul, Cilicia, Mopsuestia si Anazarbe, dar mai ales Alepul si Antiohia (969).
Tzimiskes a luptat dincolo de Eufrat, organiznd o adevarata cruciada pentru eliberarea
Locurilor Sfinte: el a recucerit Baalbek, Damascul, o parte a Palestinei (Nazaretul, Acra,
Cezareea), fara a putea obtine nsa Ierusalimul (ajunge la numai 180 km.). La
ntoarcere el a cucerit si Beyruthul, Sidonul si Laodiceea, multumindu-se pna la urma
numai cu consolidarea posesiunilor din Nordul Siriei. Vasile al II-lea a pastrat toate
aceste teritorii fara nsa a le extinde n mod sensibil. El a dobndit totusi Edessa n
1001 si a organizat apararea Eufratului.O alta regiune care a cunoscut tot acum lupte
nencetate ntre Imperiul persan si cel bizantin, a fost Armenia. Din secolul al VII-lea ea
a fost ocupata de arabi, iar cucerirea cetatii Amorium n 838 a fost ultima lor victorie
notabila. n 872, armata lui Vasile I a cucerit orasul Tefrik situat n partea de est a themei
armeniacilor, punnd astfel capat existentei unui zone controlate de pavlicieni, o secta
maniheeana care oscila ntre arabi si bizantini. Progresul n acest teritoriu al trupelor
bizantine s-a accelerat n secolul al X-lea cnd au ajuns pna n Mesopotamia, Cilicia si
Nordul Siriei. n vremea lui Constantin al VII-lea si a lui Roman al II-lea, principalii lor
generali Nichifor Focas si Ioan Tzmiskes au patruns n Cilicia, cucerind Germaniceea
(949), Hadath (957) si Samosata (958), iar Vasile al II-lea a reusit sa cucereasca o buna
parte a Armeniei. Cuceririle lui Vasile al II-lea au cuprins n Armenia spatiul dintre lacul
Van si Vaspurkan, iar din 1020 bizantinii au ajuns si n Georgia, regiune cu credinciosi
calcedoneni ai caror aristocrati veneau destul de des sa-si ncerce sansa n armata si
administratia bizantina.
Bizantul nu a renuntat nici la Italia, unde Leon al VI-lea a organizat doua theme:
a Longobardiei si a Calabriei. Se pare ca mparatul bizantin si-ar fi disputat titlul imperial
cu Otto, ncoronat la Roma n 962 si fondator al sfntului Imperiu Roman Germanic.
Pericolul arab a facut nsa ca aceste ambitii sa treaca pe planul secund, Focas
ncercnd sa realizeze chiar o alianta cu Otto. Tzimiskes a dat chiar de sotie pe printesa
bizantina Teofano lui Otto, care pna la urma a fost nvins de arabi.
n privinta relatiilor cu bulgarii de la sudul Dunarii, putem spune ca acest pericol ramne
localizat. Conflictul se acutizeaza sub urmasul lui Boris, Simeon, care fusese crescut la
Constantinopol. De aici el si-a nsusit foarte bine lectia bizantina: pentru el era nevoie
de un singur Imperiu pe pamnt, gndindu-se la nlocuirea Imperiului bizantin cu unul
bulgar. Ambitiile sale l mping pna la zidurile Constantinopolului sau ale Tesalonicului.
Chiar daca a reusit sa ncheie cu acesta o pace prin care se obliga la plata unui tribut,
Leon al VI-lea a fost n cele din urma nevoit sa cedeze bulgarilor si ntinse teritorii din
Macedonia. n 912, Alexandru a refuzat sa mai plateasca tribut, masura care a condus
n 913 la o noua amenintare a cuceririi capitalei Constantinopol. Renumite ramn pentru
bulgari bataliile de la Anchialos din 917 sau de la Adrianopol din 922, care le-au permis
acestora ocuparea Macedoniei si a Traciei, cu exceptia oraselor Tesalonic si
Constantinopol. Conflictul cu bulgarii a cunoscut o schimbare de forte odata cu moartea
lui Simeon n 927. Succesorul acestuia, Petru, nu s-a ridicat la naltimea predecesorului,
iar sub tarul Samuel, mparatul Vasile al II-lea a purtat mai multe campanii victorioase
ntre 986 si 1014. nversunarea de care a dat dovada n acest interval i-a atras si
supranumele de "Bulgaroctonul", adica nvingatorul de bulgari.
procurarea de unelte, eventualul surplus parea derizoriu; taranul nu reusea sa scape de conditia
sa prin mijloace economice.
Categoria celor puternici se referea la doua situatii complementare: bogatia ca putere
economica si detinerea autoritatii, adica a puterii administrative sau militare. Defintiile date de
textele legislative din secolul al X-lea se refereau la trei notiuni:
1.
la bogatie: textele legislative din secolul al X-lea nu fac referire la pragul superior
de la care cineva poate fi considerat puternic, ci mai degraba la pragul de jos, de la
care o persoana putea fi considerata slaba. Oricum elementul determinant n
nscrierea printre cei puternici ramnea cel financiar;
2.
demnitatea sau functia ocupata, unde i putem include pe functionarii civili si
militari din administratia centrala;
3.
strategii din administratia provinciala, precum si autoritatile bisericesti (episcopi
sau egumeni) care erau considerati printre cei puternici.
n aceasta situatie se declansa un dublu mecanism: cei care detineau autoritatea o
foloseau pentru a-i domina pe cei slabi si pentru a le cumpara pamntul. La nceput, functionarii
n cauza nu erau neaparat bogati, nsa prin utilizarea puterii pe care o detineau ei cautau sa
dobndeasca un statut socio-economic, ce le permitea mai trziu sa se integreze vechii
aristocratii. Aceasta din urma categorie era deja bogata. n acest sens avem multe marturii
printre care si pe aceea a peloponezienei Danielis care n secolul al IX-lea i dadea mparatului
Vasile I cca. 3.000 sclavi sau paflogonianul Mauriciu care avea un mic corp armat pentru a se
apara mpotriva turcilor. De asemenea Filaret, autorul unei autobiografii, ne explica cum atunci
cnd avea un necaz, situatia i era ameliorata de un functionar de la fiscul provinciei n care
locuia. Vedem astfel cum puterea era folosita n favoarea aristocratiei funciare, iar aceasta
profita din plin de relatia privilegiata cu functionarii dornici de a-si spori bunurile materiale.
Prin revenirea la marea proprietate, mediul rural bizantin a cunoscut astfel n secolele
VIII-XI o schimbare sociala considerabila. Aceasta nu nseamna ca economia rurala a fost
complet bulversata; o parte a taranilor care si-au vndut terenurile le-au recuperat n locatie, n
calitate de parechi, n aceleasi localitati fara sa modifice astfel productia agricola. Cu toate
acestea, n unele regiuni si n epoci diferite, aceste mutatii sociale au determinat un fel de
fenomen de "dezertificare", care a cuprins sate ntregi. La frontierele orientale ale Asiei Mici,
factorii politici au amplificat acest fenomen. Asa cum expansiunea micii proprietati era paralela
cu cresterea demografica, miscarea sociala inversa a condus la o scadere demografica
considerabila n mediul rural, chiar la un exod rural cu consecinte grave asupra culturilor
agricole. Dezvoltarea proprietatii rurale mici si mijlocii corespundea astfel unei cresteri
economice n acest spatiu, iar regresiunea atragea dupa sine recesiune.