Kitsch-ul in pictura

Kitsch este un termen care provine din limba german i denot stil
prost, de prost gust, deseori n legtur cu diletantism artistic. De obicei
kitsch se folosete n legtur cu obiecte pseudo-artistice de prost gust,
fa de stiluri cu adevarat valoare artistic i estetica sofisticat.
Etimologia termenului kitsch nu este clar, dar se tie c termenul a fost
prima dat folosit pe piaa de art din Mnchen n jurul anilor 18601870 ca termen descriptiv pentru art de calitate minor, ieftin,
popular.

George Pruteanu relateaz c Kitsch e un cuvnt german, care provine

din verbul kitschen, un cuvnt foarte obinuit n sudul Germaniei, n
Bavaria, unde aparinea limbajului familiar i avea sensul de "a face
ceva de mntuial" sau a fueri, cum se mai spune azi.
Kitsch-ul, n-are ce face cu ineditul, cu individualul, cu nuanele
intermediare, cu tendina de difereniere. El are nevoie de adevruri i
imagini simpliste, uor de neles de marea mas, putnd provoca o
secreie lacrimal colectiv.
Dac privim creativitatea ca o cercetare tiinific a unei opere de art
vom observa c ea devine valoroas dac vehiculeaz un limbaj cu grad
sporit de complexitate i ambiguitate care poate fi descifrat doar printrun oarecare efort perceptiv i intelectual. Nivelul de incertitudine al
expresiei unei opere de art (care include complexitate, ambiguitate i
variabilitate) nu trebuie s fie nici prea sporit, nici prea redus n raport
cu capacitatea receptorului de a percepe produsul estetic. Ambiguitatea
stimuleaz imaginaia i transpunerea empatic a receptorului n modelul
reprezentat, de aceea cu ct gradul de particularitate al expresiei artistice
este mai pregnant cu att receptorul va face un efort mai mare pentru a
se apropia de creaie i astfel de va implica mai profund n nelegerea
acesteia i va ncerca s-o recepteze din interior i nu la nivelul unor
asocieri perceptive rudimentare. Din perspectiva creatorului de art
empatia cu modelul reprezentat reflect, de asemeni gradul acestuia de
angajament n actul creator. Indiferent care ar fi preferina unui artist
pentru un stil sau altul, expresivitatea const n capacitatea acestuia de a
plsmui mijloace comunicante la interferena dintre simplitate i
complexitate, dintre particularitate i universalitate, dintre individualism
i umanism (n sens filosofic), dintre sine i alteritate, dintre limpezime
i ambiguitate, cci, ceea ce este static i repetitiv e plicticos. Ceea ce

este dinamic i aleator e confuzant. Iar ntre cele dou posibiliti se afl
arta.
Pe cnd la rudele srace ale artei, care doar o maimuresc, ne ntlnim
cu forme de platitudine, simplism, lips de ambiguitate, banalitate care
oscileaz ntre hilar i grotesc. Nu doar c nu au tangene cu frumuseea
sau cu vreun el estetic, dar nu ncearc nici mcar s urmreasc nici
mcar strict imitativ mijloacele artei. Ceea ce, bunoar un artist evit cu
predilecie i anume uniformitatea tonalitii expresive, ncercnd s
prezinte o ct mai bogat i variat palet de elemente comunicante.
Creatorii acestor falsuri estetice nu se transpun, nu se identific, nu i
las amprenta fiinei proprii n ceea ce ntruchipeaz. Tocmai lipsa de
mimetism a realului existenial i de narcisism (identificare
proiectiv) a sinelui creator cu ntreg complexul pe care l reprezint
ansamblul operei, fac ca aceste produse s nu fie art. n aceste obiecte
pseudo-artistice tocmai frumuseea e absent, fie ea conceput ca
aspiraie, deziderat, ideal, sentiment, stimul sau miz a creaiei. Att la
nivel formal ct i cauzal, frumuseea presupune anumite criterii pentru a
exista, criterii ce nu sunt ntrunite n contextul acestor creaii.
La sfritul anilor 70, teoreticianul francez Abraham Moles ntoarce
fenomenul kitsch pe toate feele sale, scriind n cartea sa Psihologia
Kitsch-ului: kitsch-ul este legat de accesul la bunstare, afirmndu-se
cu trie n cursul evoluiei civilizaiei burgheze, cnd aceasta ajunge la
abunden, la un exces de mijloace n raport cu necesitile, deci la o
gratuitate (limitat), cnd burghezia i impune normele ei produciei
artistice. Odat cu declinul aristocraiei i frmiarea marilor
proprieti, noua clas social, burghezia, a nceput s aspire nu doar la
bogie, ct i la frumos. Dar, lipsii de educaia estetic a aristocrailor,
aplicnd criterii arbitrare produciilor artistice, comportamentul lor a dus
la apariia unei arte destinate exclusiv consumului ostentativ.

Moles distinge, din punct de vedere estetic, cteva trsturi ale kitschului:
Principiul inadecvrii - Obiectele sunt supradimensionate ori
miniaturizate (artizanatul destinat turitilor sau ornamentele de Crciun)
ori deviate de la funcia lor original. Funcionalitatea lor este doar un
pretext, etalarea fiind scopul.
Principiul cumulrii - se refer la tendina de a ngrmdi ct mai multe
obiecte n acelai spaiu sau ct mai multe stiluri n acelai obiect sau
producie artistic.
Principiul perceperii sinestezice - se leag de cel al cumulrii, referinduse la tendina de a asalta ct mai multe canale senzoriale simultan.
Confortul i mediocritatea primul este n acelai timp i principiu i
valoare, iar cel de-al doilea este un aspect fundamental, kitsch-ul fiind
conceput ca o art acceptabil pentru mase. Dei uneori mimeaz
avangarda i cunoaterea, el rmne la mijlocul drumului.
Hedonismul - este valoarea suprem n kitsch, lucru vizibil i n
simbolul acestei perioade clasice, marele magazin (opus prvliilor
tradiionale, mici, nguste, fr preuri afiate).
n Romnia, primul care a tratat problema kitsch-ului a fost Lucian
Blaga care n lucrarea Art i Valoare, explic noiunea Kitsch ca fiind
o structur deplasat, care s-a sustras legii nontransponibilitaii. Aceast
abatere constituie o structur numit para-estetica, dat fiind faptul c
nu exist nici un termen care s caracterizeze mai bine acest estetic,
frumos deplasat. E vorba despre un anume pretins frumos, care unora le
produce plcere. i cnd aceast categorie de consumatori e n cretere
ne simim obligai s-i acordm curiozitate i atenie.

Interviu
Pictorul Horea Cucerzan: "Kitsch-ul apare din incultura"
de Adrian Lepadatu

ArtLine.ro

Luni, 26 septembrie 2005, 0:00

Reporter Artline: Aveti nevoie de tumultul unui oras pentru a picta sau
de linistea unui sat ?
Horea Cucerzan: Pictez in ambele situatii fara probleme.
Reporter Artline: Cum ati rezistat artistic in perioada comunista ?
H.C.: Destul de problematic uneori cand era vorba de plecari si foarte
organizat din punct de vedere al Uniunii Artistilor Plastici. Organizat in
sensul bun al cuvantului, adica viata parca era ceva mai buna acolo in
interiorul Uniunii, in sensul ca erau contracte pentru artisti, erau ajutoare
de creatie.
Deci Uniunea era o comunitate ca sa zic asa, era o chestie viabila si
potenta, adica putea sa creeze pentru artist momente bune, si sub raport
financiar, si uneori chiar contracte si asa mai departe.
Adica n-a fost artist, chiar daca nu era el foarte important, chiar daca era
tanar, sa nu primeasca un contract, sa nu i se achizitioneze o lucrare, sa
nu existe o relatie financiara intre el si forul tutelar care era cu aprobarile
de atunci. In alte sensuri, bineinteles ca traiam prost cu totii, ca eram
dezinformati, ca era ceea ce era.
Era o teroare din punct de vedere, ca sa zic eu asa, informational, ca sa
nu mai vorbim de foame, ca sa nu mai vorbim de faptul ca si daca ai fi

avut bani n-aveai ce sa mananci, n-aveai ce sa cumperi si asa mai

departe. Cam asta e.
Reporter Artline: Cum era spatiul copilariei pentru d-voastra ?
H.C.: Pentru mine a fost mirific, adica a fost un spatiu absolut special pe
care il recuperez de fiecare data ca o renastere. Retraiesc momentele de
atunci si in arta si in poezie. Mirific in sensul ca m-am nascut in
Transilvania, m-am nascut in Blaj, intr-un oras care a fost pentru tara, nu
numai pentru Transilvania o cetate a culturii si a spiritului.
Ramane in continuare o cetate pentru ca eu imi doresc din suflet ca acest
oras sa renasca si in sensul asta acolo eu fac o tabara de creatie de mai
bine de opt ani, asta a fost a noua editie a unei tabere internationale de
arta care se cheama "Inocentiu Micu Klein", unde am adus artisti
importanti din tara si din strainatate.
Si bineinteles ca finalitatea acestei tabere va fi un muzeu de arta
contemporana cu o sectiune de arta sacra. Nu intamplator arta sacra la
Blaj, pentru ca Blajul a fost considerat "mica Roma". In oras exista un
institut teologic, si spiritualitatea Blajului e o spiritualitate nu numai
grefata pe cultura ci si pe o cultura sacra, pe o cultura religioasa.
Reporter Artline: Exista un pictor care prin lucrarile sale v-a dat o data in
plus dorinta aceasta de a picta ?
H.C.: Categoric. In primul rand , nu neaparat ca sa fiu nationalist sau,
stiu eu, aproape de pulsul romanilor, dar cred eu ca primii care mi-au dat
impulsul si semnele bune pentru o relatie profunda au fost pictorii nostri
clasici : Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Pallady, si asa mai
departe.
Reporter Artline: Cum au fost anii de studentie la Cluj ?

H.C.: Teribili, foarte frumosi. Foarte frumosi, pentru ca mie mi-a placut
Clujul extraordinar de mult, m-am integrat perfect in miscarea
universitara, m-am inteles perfect cu colegii de grupa sau cu studentii
mai mari. Aveam ateliere de creatie in Parcul Mare din Cluj, niste
ateliere superbe, cu lumina, o lumina foarte buna pentru pictura.
Pe urma mediul universitar clujean era altceva decat cel bucurestean. In
Bucuresti e un tumult, e o nebunie, nu te regasesti. Acolo noi ne
regaseam, eram in fiecare seara impreuna pe Corso, aveam relatiile
noastre foarte clare cu arta, cu opera, cu, stiu eu, cu lumea buna. Se
vorbea chiar de o lume buna.
Si atunci eu am regasit Bucurestiul altcumva decat Clujul, adica un oras
eterogen, un oras fara o unitate, fara o prezenta culturala speciala.
Eterogen in sensul ca regasesti foarte greu valorile, ele sunt dispersate si
pe urma un tanar aici se regaseste foarte greu, patrunde foarte greu in
mediile culturale de sus.
Chiar eu am facut in sensul asta, am facut un parcurs destul de dificil
pana am ajuns sa fac ceea ce mi-am propus.
Reporter Artline: Poate fi natura ignorata in pictura ?
H.C.: Poate fi ignorata daca iti propui sa faci treaba asta. Sunt artisti care
pot sa vina sa zica domne, eu vreau sa fac, stiu eu, patratele sau vreau sa
fac triunghiuri sau cercuri. Si atunci patratul, triunghiul sau cercul devin
un modul dar devin si o formula pentru individul respectiv.
Artistul ala, din punctul meu de vedere, e un tip care face o pictura de tip
formula si pe care daca o promoveaza pana la sfarsitul vietii inseamna ca
se inchide intr-o formula si n-are aer. Din punctul meu de vedere sta cu
masca pe figura si n-are aer si are si un zid in fata. Adica e aproape

obsedant sa te trezesti cu formula, sa te culci cu formula si sa stai cu ea

in brate o viata intreaga.
Pe cand natura-mama eu cred ca e determinanta in absolut toate
ipostazele. Chiar daca un artist e prolific si chiar daca imaginatia lui e
debordanta el trebuie sa tina cont de natura. Din cand in cand trebuie sa
revina la natura.
Si e bine sa iasa in peisaj, e bine sa picteze dupa natura, chiar dupa un
portret, dupa un nud, dupa un studiu simplu de, stiu eu, de flori, un
studiu de draperie si asa mai departe.
Reporter Artline: Cum este posibil kitsch-ul cand natura ne inconjoara
cu lucruri atat de armonioase ? De unde credeti ca apare ?
H.C.: Kitsch-ul apare din incultura, incultura care uneori este lipsita de,
ca sa zic eu asa, de un temei, pentru ca apare in medii lipsite de orice tip
de cultura si de orice interes pentru cultura.
Apoi, uneori apare la niste personaje pe care le-as numi burghezi, in
ghilimele, care fie dintr-un motiv sau altul, nefiind consiliati de oameni
de cultura, de oameni de specialitate, avand bani foarte multi fac ce vor
cu banii lor si demonstreaza uneori ca au muschi, dar in alta parte
muschii decat in zonele de sus.
Si atunci e de multe ori trist ca si in tari civilizate cum sunt Germania,
Austria, chiar in Italia, care e mama artelor, gasesti uneori kitsch-uri in
case pe care le regasesti incepand de la reproducerile dupa opere, dar nu
niste reproduceri dupa opere mari, dupa opere autentice, ci dupa kitschuri, si lucrari gandite special ca sa fie kitsch, uneori incepand de la
covorul cu "Rapirea din

Serai" si terminand cu florile de plastic pe masa. Alteori gradini intregi

de flori de plastic, ceea ce e mai mult decat penibil cand natura e atat de
frumoasa.
Reporter Artline: Procesul de creatie este un amestec de instinct,
indemanare, cultura, efervescenta. Astazi cand lectura, teatru, sunt destul
de departe de cei foarte tineri ce credeti ca se va intampla cu arta si
publicul ? Talentele speciale sunt oare in pericol sa nu mai rodeasca in
aceste conditii ?
H.C.: Eu cred ca arta ramane de-a pururi arta, ea va tutela, dupa mine,
absolut toate zonele existentei noastre pentru ca, dupa mine, arta e
singurul lucru care ramane. Nu va ramane foarte multa vreme o fabrica
de conserve sau stiu eu ce alte tipuri de industrii.
Ramanem clar printr-un miraj al artelor si, dupa mine, artistii din interior
revigoreaza arta si, daca vreti, dau si un destin, creaza un destin pentru
cei care vin. Tinerii vor trebui totusi , dupa parerea mea, sa studieze
temeinic in institutele de arta pentru ca nu te poti naste artist indiferent
de epoca.
Poti sa traiesti intr-o perioada super moderna, intr-o epoca super
moderna, cand ai toate utilitatile in jurul tau, daca in institutele de arta
nu folosesti dictionarul cultural adecvat artei pe care tu o faci.
Recte, la noi in arta, in arta plastica, in arta vizuala, ai nevoie sa stii ce
inseamna desenul si cum anume se face el si la ce anume foloseste
desenul, trebuie sa ai sensibilitatea sa-l faci si sa-l percepi, sa ai
profunditatea sa-l duci departe, apoi sa stii sa relationezi niste teme de
culoare, ca sa nu mai vorbim de atmosfera.
Chiar punerea in pagina a unei lucrari trebuie sa fie foarte bine gandita,
studiata, si trebuie tot asa, cum am zis de la bun inceput, trebuie sa

insemne o litera, doua, trei dintr-un alfabet, pe care daca nu le stii, nu le

poti face.
Reporter Artline: Cine din tanara generatie de artisti v-a atras atentia ?
H.C.: Sunt foarte multi artisti in lume, tineri care sunt foarte importanti.
N-as putea da acum niste nume, dar sunt. Au si italienii, au nume
importante cu foarte multa indrazneala care vin cu multa indrazneala in
arta. Apoi si la noi Romanii prin excelenta sunt niste artisti indrazneti.
Ramane doar ca ei sa nu incerce mult prea devreme sa devina teribilisti,
sa se inchida intr-o formula, cum am vorbit mai inainte, si sa incerce ca
sa-si caute intr-un mod, ca sa zic eu asa, fortat, identitatea.
Lucrurile trebuie sa curga intr-un mod natural si firesc si atunci el se va
regasi, daca exista in el forta respectiva si talentul respectiv, el isi va
regasi identitatea fara ca sa forteze nota.
Reporter Artline: Ce apropie si ce ii desparte pe colectionarii romani de
cei straini ? Exista particularitati in acest sens legate de natie ?
H.C.: Nu, n-ar exista o particularitate fireasca, decat uneori chiar lucruri
care tin de paranteze. Adica bunaoara eu am fost la o licitatie la Paris si
am vazut colectionari mari care se uitau mai intai in spatele tabloului. Se
uitau daca lucrarea respectiva e pictata pe o panza de buna calitate, daca
panza aia e o panza de in, si asa mai departe.
Probabil ca el n-ar fi luat o lucrare daca era pe carton sau daca era pe un
carton panzat, cum se practica acum foarte mult. Se picteaza foarte mult
pe carton panzat sau pe carton pur si simplu, pe un carton foarte bun,
care preparat bine si un carton bun, sanatos, lucrarea e foarte buna, are
aceeasi valoare.

Insa ei cred ca lucrarea in absolut toate coordonatele ei perfecte trebuie

sa fie data pe panza, si panza trebuie sa fie de in. Si atunci ei se uitau la
treaba asta. In plus colectionarii romani sunt in deriva, pentru ca aici nu
sunt problemele puse la punct in privinta cotele, cotele in arta lipsesc, nu
exista niste cote. Adica nu se stie precis ce cota are cutare, cutare, cutare.
Ei sunt in deriva si pentru faptul ca in galeriile noastre lucrarile se vand
uneori aiurea, adica sunt preturi foarte mari la unii si preturi aproape
derizorii la altii. Nu poti sa faci niste judecati de valoare cand te misti
intr-un interval de la o valoare sa zicem noi astronomica la derizoriu.
Valorile in arta, cand arta e autentica, trebuiesc oarecum apropiate, si
deci e foarte greu, e aproape debusolant pentru un tip care e colectionar,
mai ales un colectionar tanar, la inceput de drum, care nu stie pe cine sa
cumpere, cum sa cumpere si asa mai departe.
El trebuie sa fie consiliat daca nu are un gust personal deja format,
format vorbesc din cartile de arta sau din muzee, ca numia acolo te poti
forma, n-ai cum sa te formezi in alta parte.
Reporter Artline: Unde in lume lucrarile dumneavoastra au atras cel mai
mult publicul ?
H.C.: Pai eu am inceput cu Italia si pare-se ca in Italia am avut cele mai
bune sanse si rezultate. Apoi am avut sanse bune si in Belgia, mi-a mers
destul de bine, si chiar si in Franta mi-a mers bine.
Si la Paris am avut o expozitie foarte buna, adica in general pare-se ca
lucrurile care sunt facute cu suflet si sunt facute bine, pana la urma se
gaseste o relatie, zic eu buna, intre artist si iubitorii de arta, ca sa nu zic
neaparat colectionari.
Reporter Artline: Lucrari semnate de dumneavoastra au fost donate
Muzeului Vatican. Cum a fost legatura dumneavoastra cu Vaticanul ?

H.C.: Legatura mea cu Vaticanul a fost foarte buna, ma refer la

ambasada noastra de la Roma, care tuteleaza intreaga miscare si intreaga
legatura intre Vatican si Romania. Si la vremea cand am facut eu o
expozitie mare, cand am avut si bursa la Roma, pe vremea cand traia
Marian Papahagi, profesorul Marian Papahagi, un om de exceptie si de o
cultura absolut extraordinara.
Eu am avut acolo o bursa de trei luni si am facut si o expozitie mare, in
sensul ca am avut vreo 70 de lucrari la Academia Romana de la Roma.
Acolo am avut o lucrare mare, de dimensiuni mari, in jur de un metru
saptezeci pe doi metri, care se numea "Nasterea". Era vorba de Nasterea
Domnului, si eu am donat aceasta lucrare Vaticanului, dand lucrarea
ambasadei noastre de la Roma.
Lucrarea va ramane in ambasada pana cand artistul dispare. Abia in
momentul in care artistul disparea, lucrarea intra in patrimoniul
Vaticanului si apare in pinacoteca Vaticanului, care e o pinacoteca sacra,
moderna as zice eu, pentru ca toti pictorii mari, majoritatea pictorilor
mari care au donat , au donat lucrarile in timpul vietii. Si ele apar in
aceasta pinacoteca abia dupa moartea artistului.
Reporter Artline: Ce parere aveti despre evolutia fara precedent a
tehnologiei si in special a internetului ?
H.C.: Am o parere extraordinar de buna, pentru ca eu gasesc ca relatia
artistului cu lumea devine mult mai ampla si mult mai rapida, mai
directa. Artistul nu trebuie cautat in mod traditional doar in galerii sau in
expozitii personale, pe care un artist le face din zece in zece ani, daca
apuca sa le faca.
Si atunci relatia artistului cu lumea - cu lumea, nu cu Romania - mi se
pare directa, rapida, extraordinar de rapida, si impactul lui cu lumea
poate sa fie de bun augur atat artistic, spiritual, cat si financiar.

Reporter Artline: Atunci o galerie online este o solutie pentru piata de

arta ?
H.C.: O solutie extraordinara, absolut extraordinara, viabila din toate
punctele de vedere.
Reporter Artline: Cum a fost colaborarea cu Artline ? Vi s-a parut ciudat
ca vindeti prin intermediul internetului lucrari ?
H.C.: Da, pentru ca a fost prima mea lucrare vanduta si mi s-a parut un
castig in sensul bun al cuvantului, un castig nu la propriu, pentru ca am
sesizat ca exista cu adevarat o posibilitate, mult mai rapida si mult mai
directa cu lumea iubitoriloe de frumos si a colectionarilor de arta.
Reporter Artline: Care a fost cea mai mare bucurie pe care v-a adus-o
arta si, in acelasi timp, care a fost cea mai mare tristete ?
H.C.: Cea mai mare bucurie a fost in primul rand iesirea mea in afara. In
anii 82-83 cand am iesit in afara in Italia, in tarile civilizate in general,
unde am avut un contact cu lumea de acolo si unde am intrat in marile
muzee si in felul asta am fost absolut fascinat de lumea, ca sa zic eu, de
lumea muzeelor, si de potentialul spiritual pe care am avut ocazia sa-l
vad si sa-l simt.
Din alte puncte de vedere, iesirea mea afara in momentul acela a
insemnat o relatie intrinseca cu oamenii de cultura, cu oamenii de
calitate, cu iubitorii de arta si cu colectionarii. A fost o relatie alta decat
cea pe care eu am intalnit-o, mai ales ca in Romania pana in anii 90 nu
se puteau face niste contacte foarte bune cu lumea de care vorbim.
Reporter Artline: Dupa 1990 s-au succedat trei presedinti. Portretul
caruia dintre ei credeti ca ar fi cea mai mare provocare pentru un artist ?

H.C.: Pai, cred ca din punctul meu de vedere niciunul nu prezinta nici o
provocare speciala. Adica nu pentru ca vreunul dintre ei m-ar fi captivat
si ar fi fost o figura cu totul si cu totul iesita din comun.
Oamenii politici in general isi fac meseria si daca ei nu dovedesc in
paralel o clasa culturala de exceptie si o clasa spirituala de exceptie,
atunci din punctul meu de vedere ei nu exista.
Ca o solutie, vorbesc dintre toti trei, aveau latura asta politica foarte bine
pusa la punct. Dar ca om de cultura nici unul nu mi s-a parut iesit din
spatiul normal.
Asa ca, stiu eu, in mod normal poate unul sau altul mis-au parut
interesanti pentru solutiile bune pe care le-au gasit in viata de zi cu zi,
uneori indrazneala unuia sau altuia dintre ei poate ca au facut o relatie
buna chiar si pentru arta.
Ma refer in special la perioada domnului Nastase, care nu era presedinte,
dar era prim-ministru la vremea aia, si care a gandit un lucru splendid
pentru artisti.
Adica a dat un decret prin care atelierele de creatie, studiourile de
creatie, nu puteau fi licitate, nu puteau fi cumparate si nu puteau fi
instrainate unor persoane care puteau sa vina, aveau bani, puteau sa
cumpere si care puteau sa dea artistul afara si asa mai departe. Va dati
seama ca lucrul asta pentru noi a fost absolut extraordinar.
Cred ca marea majoritate a artistilor in momentul de fata au atelier
datorita acestui decret, si il vor avea inca multa vreme de acum incolo.
Iar o ultima, ca sa zic asa, o ultima vorba despre un presedinte, domnul
Basescu mi se pare un presedinte care din punctul meu de vedere de
multe ori, in foarte multe din lucrurile pe care le face mi se pare un tip

cinstit, un tip deschis si un tip indraznet, cu mult curaj, in absolut toate

interventiile pe care le face.
Si poate ca asta e cheia succesului unui presedinte intr-un anume
moment, intr-o societate mai ales de tipul asta, intr-o societate care se
afla, dupa parerea mea, inca in deriva.

Bibliografie:
www.ArtLine.ro

TIMARU, Maria Agata Doina, Non-valorile artei muzicale. O

fenomenologie (anti)estetic a kitsch-ului, tez de doctorat, Academia de
Muzica "G. Dima" Cluj-Napoca, 2001