III.

RECENZII
DOCUMENTE PRIVITOARE LA ISTORIA ŢĂRII MOLDOVEI ÎN
SECOLUL AL XVIII-LEA. 1787-1800. CĂRŢI DOMNEŞTI ŞI ZAPISE.
Volum realizat de Larisa Svetlicinâi, Demir Dragnev, Eugenia Bociarov.
Coordonatori: Demir Dragnev, membru corespondent al AŞM,
Valentin Constantinov, doctor în ştiinţe istorice. Chişinău, 2008, 512 p.

La finele anului Stângaci, era „birnic din satul Chiştelniţa şi răzeş

2008, sub egida
Institutului de Is-
torie, Stat şi Drept
al Academiei de
Ştiinţe a Moldo-
vei, la Centrul edi-
torial-poligrafic
al Universităţii de
Stat din Moldova
a văzut lumina ti-
parului al XI-lea
volum de docu-
mente privind is-
toria Moldovei din
cunoscuta serie Moldova în epoca feudalismului,
volum realizat de apreciaţii cercetători Larisa
Svetlicinâi, Demir Dragnev şi Eugenia Bociarov.
Volumul publicat însumează un număr de 290 de
documente interne originale, în limba română,
în majoritatea absolută a lor inedite, din perioa-
da anilor 1787-1800, ieşite din cancelaria dom-
nească sau scrise de persoane particulare şi care
actualmente se păstrează în Arhiva Naţională a
Republicii Moldova, în marile arhivele din Ru-
sia, Ucraina, sau în arhive mai mici din Chişinău,
Moscova şi Sankt Petersburg.
O bună parte din aceste documente reflectă pro-
cesele de vânzare a unor bunuri: moşii, prisăci,
mori etc. (doc. nr. 3, 48, 73, 75, 76, 80 81, 89,
97, 99, 106, 118, 124, 128, 129, 146, 149, 150-152,
160, 230, 233, 242, 247 etc.), documente ce re-
flectă diferite hotărâri de judecată, mai ales între
răzeşi şi boieri (doc. nr. 5, 18, 121, 133 etc.), litigii
între mănăstiri şi răzeşi (doc. nr. 8), delimitarea
moşiilor (doc. nr. 37, 205, 267 etc.), schimburi de
moşii (doc. nr. 86, 238 etc.), diferite înţelegeri în-
tre răzeşi (doc. nr. 7, 15 etc.), documente ce vor
permite specialiştilor cercetarea aprofundată a
evoluţiei boierimii şi a păturii sociale cunoscută
prin termenul răzeşi, cu atât mai mult cu cât unul
dintre aceste acte, datat cu 9-14 iunie 1797, face o
precizare foarte importantă: un oarecare Andrei
din s(atul) Scorţeni” (p. 257).
Un număr important de acte conţin informaţii re-
feritoare la mazili (doc. nr. 17, 20, 22, 27-29, 34,
36, 38, 40, 42-44, 50, 57, 71, 82, 110-114, 182). De
regulă, acestea sunt acte prin care se confirmă că
persoanele respective „sunt de neam mazil şi nici
un amestec de vreo dari cu nimine pără acum nu
au avut, şi cum de la toate poroncile, ce au fost
orânduiţi, au slujit cu deplină silinţă, s-au aşezat
numile lor în catastihul vistieriei la rânduiala ma-
zililor” (p. 63, 65, 66, 73,74, 77, 90, 91, 94, 116,
150, 151, 239-240).
Unele acte atestă faptul că mazilii erau scutiţi de
plata impozitelor, erau iertaţi „de havalele şi i s-
au şters numile şi din tagma visteriei” (p. 73). Re-
marcabil este şi actul din 11 iulie 1792 prin care
fostul mare vornic C. Râşcanu confirma că un oa-
recare V. Slănină din ţinutul Orheiului l-a slujit
„fiind din neam” şi nefiind intrat „la nici o orân-
duială de dajde”, roagă ca şi pe viitor „să să lase
nesupărat”. În urma solicitării numitului boier,
domnul decide că odată ce numitul V. Slănină „nu
este din rânduiala celor ce plătesc desătina ţără-
neşti, hotărâm pentru câte bucate va avea drepte
ale sale să plătească desătina mazileşti” (p. 106).
Erau scutiţi de dări şi mazilii care continuau să
se afle în slujbe la stat. Spre exemplu, prin cartea
domnească din 1792 era scutit de toate dările fe-
ciorul de mazil L. Giantaoanu din ţinutul Orhei
„pentru ca să poată căuta de trebuinţele dumnea-
voastră sărdari de ţinutu Orheiului” (p. 127).
Remarcabile sunt şi actele care atestă că mazilii,
dacă îşi părăseau locurile de baştină şi chiar ple-
cau peste hotarele ţării, nu-şi pierdeau şi drep-
turile asupra moşiilor. Astfel, actul din 31 mai
1791 cuprinde mărturia unor mazili din ţinuturile
Lăpuşna şi Orhei care adeveresc că părinţii unor
persoane care locuiesc acuma în satul Teşcheuca,
ţinutul Mirgorodului, au locuit „aice, în pământul
Moldovii, în satul Truşenii, au fost drept mazili
şi au şi moşii cu noi” şi confirmă că urmaşii lor

361
 III. Recenzii şi prezentări de carte
„oricând vor vini, sint volnici ca să-şi stăpânească
drepti părţile lor” (95).
O situaţie privilegiată au avut-o şi ruptaşii. Două
acte, din 1 şi 12 noiembrie 1793, informează, că în
urma cercetărilor făcute, s-a confirmat faptul că
două persoane din satul Bădiceni, ţinutul Sorocii,
sunt „de neam ruptaşi” şi, drept consecinţă, „s-au
aşezat cu dajdea în catastihul visterii la rânduiala
ruptaşilor” (146, 148-148).
Unele acte conţin informaţii despre veniturile pe
care le aveau stăpânii de moşii de pe ocinile lor.
La 17 iulie 1792 domnul ţării Alexandru Moruzi se
adresa serdarului din ţinutul Orhei poruncindu-i
să ia toate măsurile pentru ca boierul Darie Do-
nici, care are părţi de moşie la Măgdăceşti şi Cli-
şova, să-şi poată lua „obicinuitul venit al moşii de
pre la aceia, de a zăce, după obiceiu şi după pon-
turile ce sint în visterie” (p. 107). Aceeaşi situaţie
este reflectată şi în actele din 1 iulie 1796 (p. 235)
şi 15 iulie 1800 (p. 340-341). Cartea domnească
din 27 martie 1793 acordată Mitropoliei Moldovei
şi persoanei ce va fi numită vechil pentru „giumă-
tate de sat de moşia Criuleni” pe care o are Mitro-
polia în ţinutul Orhei, inserează mai pe larg acele
impozite care urmau să fie încasate de pe numita
moşie: „din toati di a zeci şi după hotărâre pon-
turilor, ci sint în visterii cu peceti gospod, din ţa-
rini cu pâini, din fânaţ, din grădini cu legume, ce
vor fi pentru neguţitorii, din prisăci cu stupi, însă
din 50 unul, iar fiind mai puţini, să ia câte o para
di stupu, i din vadul di pod din apa Nistrului şi
din tot locul cu tot venitul” (p. 132). Date despre
impozite în muncă şi în bani conţine actul din 13
iulie 1794 (p. 190).
În acest sens, de o importanţă nepreţuită este car-
tea domnească din 10 iulie 1799, dată „desătni-
cilor de la ţinut Orheiului, se fie volnici cu carte
domnii meli a lua şi a strângi slujba desatinii după
ponturile ce s-au strâgat într-acest anu la Cochii
Vechi, adică preosvinţie sa părintele mitropolitu
episcopii, dum(nealor) boieri, giupânesili văduve
şi toţi câţi s-au învrednicit a să cinsti cu nume de
boierie, numindu-se vel, cum şi giupânesile vădu-
ve, ce li vor fi fost boierii păr la această rânduială,
să nu plătească desătina pe drepte bucatile ce vor
ave”. În continuare cartea domnească enumeră
detaliat diferite categorii de locuitori care urmau
să achite impozitele către stat (p. 313-317).
O serie de documente (nr. 2, 6, 12, 52, 56, 58, 63,
66, 68, 70, 78, 79, 88, 98, 116, 127, 162) ne infor-
362
mează despre statutul străinilor aflaţi în Moldo-
va. De regulă, domnia accepta ca aceştia să dea
„dare birului … cu rupta”, de două ori pe an, de
Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru, suma plăti-
tă fiind diferită pentru diferite persoane. În afară
de aceasta, străinii urmau „osăbit să aibă a mai
da şi o cheltuială a ţării, care să scoate în locul
agiutorinţii” (p. 33, 37-38, 58, 105, 106-107, 110,
112, 114, 115, 123, 124, 141, 155-156, 170-171, 219).
În unele cazuri se specifică că unii dintre aceşti
străini, care se bucurau de acest statut privilegiat
erau armeni (p. 113).
Remarcabilă este şi cartea domnească din 25
aprilie 1792, dată unui „biv căpitan de lefegii”,
străin, care a slujit şi încă „se află slujind”, act din
care aflăm că el a solicitat domniei „milă de apă-
rare” şi, de asemenea, „să i se dea şi câţiva oameni
streini ce să vor socoti să-i fii pentru slujba casii
sale”. Domnul Moldovei satisface doleanţa aces-
tuia, care este scutit de orice dări, doar „când a fi
vreo trebuinţă să va rândui prin deosebită carte
domnii meli”. Cartea domnească îi mai permite să
aducă cinci oameni străini „din altă ţară de piste
hotar”, care de asemenea vor fi eliberaţi de bir şi
vor fi numai „pentru slujba casii sale” (p. 101).
Mai multe documente ilustrează activitatea evrei-
lor ca arendaşi ai dreptului de a vinde „horelcă” în
satul Răceştei (p. 94), în Raşcov deţineau „orânda
horilcii şi a vinului cuşer şi orânda căsăpii cuşer”
(p. 182). Unele acte ilustrează anumite conflicte
dintre evrei şi localnici: fie că primii au ofensat
preotul şi alte persoane din târgul Raşcov (p. 128-
129), fie că erau învinuiţi de faptul că aduc „su-
părare şi pagubă” mănăstirii Golăi (p. 240). Pe 11
noiembrie 1793 evreul Marco Grosul din Raşcov
era învinuit de „risipirea casăi Marii Bordeoaei şi
pentru alte vinovăţii netrebnice fapte ce era asu-
pra lui” (p. 147-148).
O serie de documente se referă la ţigani, stăpâ-
nul suprem al cărora era domnul, „după lăudat
şi nestrămutat obiceiul pământului” (p. 222-223,
278-279). Aceştia, ca şi mai înainte, se situau pe
treapta cea mai de jos în ierarhia societăţii mol-
doveneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În
virtutea situaţiei grele în care se aflau, ei fugeau
de la stăpânii lor, urmând însă să fie căutaţi şi
aduşi la locurile de unde s-au risipit (p. 98, 198-
199, 223). Ca şi anterior, ţiganii se vindeau (p.
129) şi se dăruiau (p. 143-144, 154, 156, 224, 252,
303, 307-308) de către stăpânii lor.
 III. Recenzii şi prezentări de carte
Deosebit de interesante apar şi documentele ce
ţin de organizarea pazei hotarelor Moldovei. La
1 mai 1794, domnul ţării Alexandru Suţu numea
căpitan de Rezina „pentru paza marginii pe Ioan,
sin Mihălachi”. Acesta urma că aibă grijă de seg-
mental de hotar cuprins între „Stodolna şi păr la
Gura Ciornii”. Cartea domnească inserează deta-
liat „ponturile după care au să urmezi căpitanii la
paza marginii”. În cazul în care hotarul era încăl-
cat iar căpitanul „din negătire sa şi din nepunere
la cale a căpitănii lui nu va lua de ştire, sau luând
de ştiri şi din lenevire lui nu va alerga ca să agiun-
gă la vreme şi să oprească călcarea, sau că din a lui
rău folos va urma vreun chip înpotriva celor po-
roncite şi oprite cu cei de ceia parte şi cu luare de
bani, va lăsa să iai şi să treacă în ceia parte lemne,
sau altă orice fel de zahere, atunce acel căpitan,
ca un călcător poruncilor domnii meli şi stricător
nizamului poruncilor înpărăteşti are să se pedep-
sească cu moarte, tăindu-i-să capul la locul acela,
spre pilda celorlalţi căpitani” (p. 175).
O altă carte domnească indică la numirea, „prin
alegere”, a lui Ion Vlasa căpitan pentru „paza mar-
ginii” la Speia, ţinutul Orhei. El urma să cerceteze
cu atenţie toate persoanele care vin sau pleacă din
Moldova, „ce feli de oameni sănt, pentru ce vin,
cu ce trebuinţi umblă”. Suspecţii care soseau în
ţară trebuiau aduşi la hătmănie, iar celor suspecţi,
care plecau peste hotare, să nu li se „îngăduiască
nicidecum a treci piste hotar” (p. 291).
În sfârşit, a treia carte domnească, din 7 septem-
brie 1798, ne informează că Hrâste Costandin
„s-au rânduit căpitan la Cosăuţi, ţinutul Sorocii,
pentru trebuinţa şi paza marginii”, care trebuia să
urmeze „ponturile” indicate (p. 298-300).
Alte trei documente, din 30 iulie 1795, 7 februarie
1797 şi 1 martie 1797, vizează numirea de căpitani
la Robce, ţinutul Suceava, „ca să aibă toată purta-
re de grijă pentru oamenii streini ce vin în Mol-
dova” şi, de asemenea, „pentru oamenii, ce vor să
margă de aice, să treacă piste hotar cu trebuinţa
lor” (p. 218, 252-253).
Un loc aparte îl ocupă cărţile domneşti care reflec-
tă acţiunile de asistenţă socială a unor categorii
de locuitori, din partea statului. Prin actul din 1
ianuarie 1788 mazilul C. Baguira din Iaşi era „er-
tat şi scutit de toate dăjdiile visteriei … de toate
alte poronci angării”, fiindcă „este om bătrân ne-
putincios şi sărac” (p. 60). Un alt mazil, P. Spânul
din ţinutul Cârligăturii, de asemenea, prin cartea
domnească din 1 aprilie 1792, era scutit de plata
dărilor „aflându-să om în vârstă şi la slăbiciuni de
bătrâneţe şi nevrednic de a purta dajde” (p. 100).
De aceleaşi „mile domneşti” a beneficiat prin car-
tea domnească din 15 iunie 1792 şi diacul de Di-
van, Barbul, care locuia în ţinutul Bacău (p. 102) şi
alţii, printre care un mazil din s. Rădenii (Orhei),
familia Ursul din Hânceşti, care „au fost căzuţi la
robiia cu fimeia şi cu copiii lui”, şi acum sunt „lip-
siţi şi cu totul săraci”, Maria din satul Horodişte
(Orhei), rămasă văduvă „femei săracă cu gre casă
de copii mici” (doc. nr. 54, 55, 60, 61, 64, 109).
Volumul publicat conţine şi acte despre mănăs-
tirile şi schiturile din Moldova: Saharna (doc. nr.
21); Hârbovăţ (doc. nr. 30); Iurjiniţa (doc. nr. 46);
Golia (doc. nr. 65); Suruceni (doc. nr. 188) şi, de
asemenea, date despre diferite localităţi, mai ales
cele aşezate între Nistru şi Prut.
Unele acte ne oferă date preţioase despre viaţa
cotidiană a locuitorilor Ţării Moldovei la sfârşitul
secolului al XVIII-lea – divorţ, zestre, vârsta lo-
cuitorilor. Actul din 26-30 aprilie 1795, care con-
ţine de fapt două acte separate, unul din 26 aprilie
semnat de patru boieri şi altul, mai mic, din 30
aprilie emis în numele lui Mihail Suţu, ne infor-
mează despre procesul de divorţ dintre sulgerul
Alexandru Hrisoverghi şi soţia acestuia. Conform
„hotărârii pravililor” nu se permite „slobod deo-
dată ce desăvârşit despărţănie”, mitropolitul şi
alţi judecători, urmând „pravilile”, au hotărât că
„mai întâiu numitul sulger să fie trupeşte despăr-
ţit de sulgereasă, soţie-sa, într-un an de zili, ca în
curgire vremii den acel an, poate să va întoarci
sulger(ul) şi va mergi a vieţui iarăşi amândoi îm-
preună”. Pe parcursul acestui an urma să se facă
o inventariere a averii sulgeresei de către un boier
„cinstit şi sigur”, avere care să fie utilizată ulterior
„pentru hrana şi îmbrăcăminte ei” (p. 209-210).
Actul din 20 ianuarie 1800 conţine o listă de
obiecte şi altă avere (ocină, vie, sălaşe de ţigani,
iepe cu armăsari, cai şi bani, 1000 de lei), pe care
urma să le primească zestre o oarecare Tudosca.
Dintre obiecte, actul menţionează o icoană, cercei,
inele cu pietre scumpe, o coroniţă de aur, obiecte
de uz casnic din argint: farfurii, cuţite, linguriţe
etc. (p. 326).
Unele acte conţin date despre vârsta locuitorilor
ţării. Bunăoară, actul de mărturie din 11 noiem-
brie 1787 este confirmat de şapte persoane, care
în virtutea faptului că nu ştiau carte şi-au pus
amprenta degetelor, de vârsta cuprinsă între 55 şi
363
 III. Recenzii şi prezentări de carte
73 de ani (p. 59). Trei dintre martorii indicaţi în
actul din 29 august 1790 aveau vârsta de 60, 80
şi respectiv, 100 de ani (p. 76). Alte trei persoane
menţionate în actul din 9-14 iunie 1797 aveau în-
tre 80 şi 45 de ani, pentru ultimul precizându-se,
ca şi pentru ceilalţi, că era „bătrân ca de 45 ani”
(257). Un act din 23 noiembrie acelaşi an indică
la cinci persoane cu o vârstă între 70 şi 30 de ani
(p. 274). În sfârşit mai avem un document care
indică vârsta de 77 de ani a unui Ioniţi Ciolpanu,
care, la rândul său, face referinţă la un predecesor
al său ce ar fi avut 100 de ani (p. 277-278).
Dr. Rodica Ţugulschi-Neaga, Universitatea de Stat din Moldova, str. Mateevici 60, MD-2009 Chişinău, Republica
Moldova, e-mail: neaga_rodica@mail.ru
Stefan Ihrig, WER SIND DIE MOLDAWIER? RUMÄNISMUS
VERSUS MOLDOWANISMUS IN HISTORIOGRAPHIE UND
SCHULBÜCHERN DER REPUBLIK MOLDOVA, 1991-2006
Stuttgart: ibidem-Verlag, 2008, ISBN-10: 3-89821-466-4
Printre recentele apariţii istoriografice ale editurii
ibidem, cu sediul la Stuttgart, se înscrie studiul is-
toricului german Stefan Ihrig, Wer sind die Mol-
dawier? Rumänismus versus Moldowanismus in
Historiographie und Schulbüchern der Republik
Moldova, 1991-2006 (Cine sunt moldovenii? Ro-
mânism versus Moldovenism în istoriografia şi
manualele şcolare din Republica Moldova, 1991-
2006). Lucrarea constituie al 76-lea volum din
seria Soviet and Post-Soviet Politics and Society,
coordonată de către dr. Andreas Umland.
Stefan Ihrig este cunoscut mediului academic din
Republica Moldova atât prin contribuţiile istorice
anterioare1, cât şi din perioada 2003-2007, când
1
Stefan Ihrig, Christian Weiß, Roberta Carnevale, Von Europa
nach Bosporus (er)finden? Die Diskusion um den Beitritt der
Türkei zur Ezropäischen Union in den britischen, deutschen,
französischen und italienischen Zeitungen (Peter Lang 2005);
Stefan Ihrig, Conference report. Multicultural education in
Moldova – A mixed track record from minority researchers,
practitioners and representatives. In: Internationale Schu-
lbuchforschung/International Textbook Research 1, 2005,
132-135; Stefan Ihrig, What kind of a narrative is needed for
the history textbooks of multi-cultural societes? In: (Ed. T.
Stoianova) Educaţia multiculturală ca mijloc de management
al Diversităţii şi de integrare în societatea polietnică (Chişinău
2005), 38-45; Stefan Ihrig, The construction of the „other” in
Moldovan history textbooks. In: (Ed. T. Stoianova) Educaţia
multiculturală ca mijloc de management al Diversităţii şi de
364
Aşadar, în faţa cititorului este pus un valoros vo-
lum de documente privind istoria Moldovei de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aici vor găsi infor-
maţii utile specialiştii care studiază relaţiile socia-
le, mentalităţi şi cotidian, istoria dreptului româ-
nesc şi, nu în ultimul rând, lingviştii, care studiază
istoria limbii române. Volumul este însoţit de un
indice de nume şi geografic şi, de asemenea, de un
indice de materie, care vor uşura cu mult munca
cercetătorilor. Cele câteva fotocopii de la sfârşitul
volumului vin să apropie cât mai mult cititorul de
acel sfârşit de secol al XVIII-lea.
02.03.2009
integrare în societatea polietnică (Chişinău 2005), 168-174;
Stefan Ihrig, Die Gagausen – Nation-building ohne Geschich-
te? Oder: Nation ohne nation-building? Jahrbücher für Ges-
chichte und Kultur Südosteuropa 7, 2005, 75-99; Stefan Ihrig,
The hyperreality of the empty page – „Disappeared minori-
ties” in Moldovan and Turkisch history textbooks. In: Analele
Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova 6, (Chişi-
nău 2005), 299-304; Stefan Ihrig, Attainment nationalism vs.
Maintenance nationalism – The case of Moldova and natio-
nalism theory. In: (Ed. N. Shiba) In Search of a Common Regi-
onal History – The Balkans and East Asia in History Textbooks
(Tokyo 2006), 173-209; Stefan Ihrig, Rediscovering history,
rediscovering ultimate truth – History, textbooks, identity
and politics in Moldova. European Studies 5, Tokyo, 2006,
43-57; Stefan Ihrig, Democracy (dis)connected – Discourses
of democracy and of the inter-war period as (mis)guiding li-
ghts in the history textbooks of the Republic of Moldova and
Romania. CEU Political Science Journal 2/1, Budapest, 2007,
27-43; Stefan Ihrig, Discursul (ne)civic şi nemulţumirile ex-
primate în el. Conceptul „moldovenist” şi cel „românist” de
naţiune şi cetăţean oglindit în manualele actuale de istorie
şi în istoriografia Republicii Moldova (1991-2005). In: (Ed.
M. Heinz) Republica Moldova: Stat slab – cetăţenie incertă.
Studii despre Republica Moldova (Bucureşti 2007), 191-213;
Stefan Ihrig, Unsere Gagausen! Wahrnehmungen zwischen
Kanon und Kontext. In: (Hg. U. Brunnbauer, A. Helmedach,
St. Troebst) Schnittstellen. Gesellschaft, Nation, Konflikt und
Erinnerung in Südosteuropa. Festschrift für Holm Sundha-
usen zum 65. Geburstag (München 2007), 361-373; Stefan
Ihrig, Rezension zu I. Colesnic, Generaţia Unirii. Südostfor-
schungen 63/64, 2004/2005, 915-916; Stefan Ihrig, Rezen-
sion zu I. Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. In:
Rezensionsseite des Osteuropa-Instituts an der FU-Berlin
(http:www.oei.fu-berlin.de/geschichte/soe/rezensionsseite/
rezension30.html); Stefan Ihrig, Review of I. Katchanovski,
 III. Recenzii şi prezentări de carte
a activat în calitate de coordonator de proiect la
Institutul de Analiză Internaţională a Manualelor
Şcolare din Braunschweig, Germania2.
Monografia începe cu un cuvânt introductiv sem-
nat de către Holm Sundhaussen, Profesor Emeri-
tus pentru istoria Europei de sud-est la Universi-
tatea Liberă din Berlin şi co-director al centrului
berlinez pentru istoria comparată a Europei, care
observă de la bun început că discuţiile pe margi-
nea subiectului abordat de S. Ihrig au o conotaţie
politică, fiind direct legate de construcţia statelor
şi naţiunilor din spaţiul ex-sovietic (p. 5).
Lucrarea este structurată în zece compartimen-
te, dintre care primele opt constituie analiza su-
biectului propriu-zis, iar în ultimele două sunt
prezentate un şir de anexe (diagrame, cuvântarea
dlui Mircea Snegur la Congresul Casa noastră –
Republica Moldova) şi lista bibliografică. Lucra-
rea este însoţită de un şir de ilustraţii care reflectă
diverse aspecte şi evenimente legate de subiectul
analizat, cum ar fi Podul de flori, manifestaţiile de
protest împotriva introducerii cursului de istorie
integrată din 2002, coperta unor manuale şcolare
şi unele lucrări controversate ale lui V. Stati etc.
(p. 37, 61-62, 98-99, 111, 155, 157, 160, 162, 163,
167, 168, 247).
Partea întâi a lucrării (p. 15-28) începe cu între-
barea provocatoare lansată în titlul lucrării Wer
sind die Moldawier? (Cine sunt moldovenii?)
Autorul, din start asociază acest subiect cu situ-
aţia analogică din Macedonia (p. 15, nota 1), tre-
când, totodată în revistă unele dintre publicaţiile
cu subiecte asemănătoare (p. 15-16, notele 4-6).
St. Ihrig observă că problema identităţii şi stata-
lităţii Republicii Moldova se reflectă în două cu-
rente politice şi istoriografice: moldovenismul şi
românismul, care sunt într-o continuă contradic-
ţie şi care au stat la baza aşa-numitelor conflicte
inter-etnice – găgăuz şi transnistrean. Declaraţia
Cleft Countries – Regional Political Divisions and Culture in
Post-Soviet Ukraine and Moldova. CEU Political Science Jo-
urnal 2/2, Budapest, 2007, 215-218.
2
Seminar History Conceptualizing History: History Textbooks
and History Curriculum in the Republic of Moldova, Braun-
schweig, 25-29 June, 2003; Multiperspectivity in History-
Textbooks, A one-week workshop for 10 Schoolbook-Authors
and Curricula-Planers from the Republic of Moldova, 16th-21st
December 2003, Braunschweig; Ethnic Minorities in History-
Textbooks, A one-week workshop for 10 Schoolbook-Authors
and Curricula-Planers from the Republic of Moldova, Braun-
schweig, Germany, February 17-22, 2004; Autoren-Workshop
Republik Moldova, Workshop, 11.-15. Dezember 2005, Braun-
schweig; Bibliotheksworkshop Republik Moldova, Workshop
22.-28. Januar, 2006, Braunschweig etc.
ex-premierului V.
Tarlev din 2002
privind faptul că
Moldova nu are o
istorie proprie a
atras atenţia au-
torului pe câteva
pagini (p. 17-21).
Istoricul german
a apreciat de la
începutul cercetă-
rii sale atât com-
plexitatea, cât şi
vechimea de peste
un secol a proble-
mei abordate. De asemenea polemizează asupra
utilizării diferitor termeni pentru a numi popu-
laţia actualei Republici Moldova (moldoveni,
români, basarabeni), făcând referire la diversele
conjuncturi istorice care au determinat utilizarea
uneia sau alteia dintre denumiri.
În compartimentul al doilea, Moldova post-sovie-
tică. Cucerirea dublei independenţe (p. 29-64),
autorul analizează două perioade semnificative
din istoria recentă a Republicii Moldova – 1989-
1994, caracterizată de către autorul german Gün-
ther Tontsch ca o perioadă a euforiei şi apropierii
de România şi 1993/1994-2003 ca o perioadă de
obţinere a unei aşa-numite independenţe de sta-
tul român vecin şi de consolidare a propriei sta-
talităţi.
În partea a treia, Identitate. Naţiune şi scrierea
istoriei (p. 65-88), în baza unei discuţii despre
Naţiune, Naţionalism şi Istorie, autorul defineşte
fundalul pe care se constituie naraţiunea istorică
a adepţilor românismului şi a moldovenismului.
Vorbeşte despre rolul manualului şcolar în proce-
sul de constituire a unei naţiuni (nation building)
şi de consolidare a statalităţii. Din punctul de ve-
dere al teoriei naţionalismului, istoricul german
observă că situaţia din Republica Moldova consti-
tuie un caz individual din mai multe consideraţii.
Cea de-a patra parte se intitulează Cine suntem
noi, cine sunt alţii? Specificul şi imaginea pro-
prie şi a străinilor în manualele şcolare şi istori-
ografie (p. 89-152). În baza unei analize detaliate
a manualelor şcolare din Republica Moldova, St.
Ihrig trece în revistă caracteristicile formale şi
structurale ale celor două istoriografii naţionale,
ilustrând cu exemple concrete modul de repre-
365
 III. Recenzii şi prezentări de carte

zentare a biografiei naţionale atât din viziunea
româniştilor cât şi a moldoveniştilor. De aseme-
nea, pune în discuţie prezenţa „străinilor” – a
minorităţilor naţionale – în istoriografia locală,
concluzând capitolul respectiv cu un comentariu
asupra definirii trăsăturilor caracteristice naţi-
unii româneşti sau moldoveneşti în istoriografia
respectivă.
În compartimentul cinci Consecinţele, recoman-
dările şi problemele discursurilor istoriografice
şi politice de până la 2006 (p. 153-182) autorul
vorbeşte despre răsfrângerea ambelor istorio-
grafii asupra societăţii din Republica Moldova,
discutând acele linii de conflict care au apărut în
relaţia dintre societate şi istoriografie. St. Ihrig
argumentează apariţia unei discrepanţe de pro-
porţii dintre naraţiunea istorică şi realitatea so-
cială, aceasta constituind contextul schimbărilor
care au avut loc în procesul de alcătuire a manua-
lelor noi de istorie şcolare în anul 2006.
În partea a şasea, Istoria integrată. O încercare de
a detrona istoria? (p. 183-218), după un comen-
tariu asupra apariţiei editoriale a lui V. Stepaniuc
despre statalitatea moldovenească, autorul ger-
man pune accentul pe apariţia şi implementarea
conceptului de istorie integrată în istoriografia
manualelor şcolare din Republica Moldova, pre-
cum şi despre rolul acestuia în procesul de conso-
lidare a statalităţii moldoveneşti.
În cel de-al şaptelea compartiment, Marginile
proiectului istoriografic Găgăuzi, Transnistreni
şi alte cazuri istoriografice (p. 219-252), St. Ihrig
discută despre prezenţa Găgăuziei şi Transnistriei
în istoriografia românească, moldovenească şi cea
integrată precum şi despre reacţiile elitei şi isto-
ricilor din regiunile respective la demersul istoric
de la Chişinău.
În încheiere autorul abordează Disonanţele pro-
ducţiei istorice naţionale într-o societate fragmen-
tată (p. 253-276), vorbind despre criza identitară
continuă în Republica Moldova şi despre specificul
acestei crize în raport cu alte ţări est-europene. În
final, autorul pune o întrebare retorică privind Re-
publica Moldova – stat slab, identitate incertă sau
o tranziţie firească post-sovietică (p. 272)3.
Studiul este, la fel, însoţit de o listă impunătoare
de bibliografie (p. 299-322), incluzând surse ori-
ginale, articole mass-media şi literatură de specia-
litate, care demonstrează nu doar baza documen-
tară la care a apelat autorul dar care poate fi un
reper important în iniţierea altor studii referitoare
la problemele predării-învăţării istoriei în Repu-
blica Moldova şi polemicilor privind statalitatea şi
identitatea cetăţenilor Republicii Moldova.
Lucrarea finalizează cu un indice comun de nume
şi noţiuni, instrument de lucru extrem de necesar
şi util unor astfel de lucrări şi cu mulţumiri adre-
sate de autor tuturor colegilor care l-au susţinut
în timpul cercetării.
În concluzie ţinem să menţionăm că lucrarea lui
Stefan Ihrig este o primă sinteză a unui istoric
din Occident despre polemica privind identitatea
românilor/moldovenilor din Republica Moldova,
reflectată în manualelor şcolare de istorie şi în is-
toriografie. Ea se evidenţiază prin analiza impar-
ţială a unui dintre cele mai actuale şi controver-
sate subiecte din istoria tânărului stat Republica
Moldova. Lucrarea lui Stefan Ihrig este o contri-
buţie ştiinţifică importantă de care va trebui să
ţină cont toţi cei interesaţi de problemele predării
istoriei, identităţii naţionale şi istoriei recente4.
Pentru lărgirea impactului şi accesul publicului
larg îndemnăm autorul şi editorii de la Chişinău
să traducă lucrarea în limba română.

11.01.2009

Dr. Sergiu Musteaţă, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, nr. 1, MD-2069 Chişinău,
Moldova, e-mail: sergiu_musteata@yahoo.com12

3
Pe marginea acestui subiect a fost deja publicată o culegere de studii: Monika Heinz (ed.), Republica Moldova: Stat slab – ce-
tăţenie incertă. In: Studii despre Republica Moldova (Bucureşti 2007); Monika Heintz (ed.), Weak State, Uncertain Citizenship:
Moldova. In: Gesellschaften und Staaten im Epochenwandel, Band 16 (Frankfurt am Main: Peter Lang 2008).
4
Subiectul predării istoriei şi manualelor de istorie a revenit în actualitate odată cu publicarea raportului „Comisia Europeană
împotriva Rasismului şi a Intoleranţei”, al treilea raport asupra Moldovei, 14 decembrie 2007.

366
 III. Recenzii şi prezentări de carte
STUDII DE MUZEOLOGIE (I).
Responsabil de ediţie Elena Ploşniţă, Chişinău: Bons Offices SRL, 2008,
(Biblioteca „Tyragetia”, XVI), 196 p.
Volumul „Studii
de muzeologie (I)”,
editat recent prin
efortul Muzeului
Naţional de Arhe-
ologie şi Istorie a
Moldovei şi al pri-
etenilor săi, este
dedicat celei de-a
XXV-a aniversări
a instituţiei şi se
înscrie în ambiţia
de a avea calitatea
de „instituţie şti-
inţifică şi culturală
în jurul căreia gravitează întreaga muzeografie cu
profil de istorie a republicii” (p. 5), după cum se
arată în „Cuvântul-înainte” semnat de directorul
general al MNAIM dr. hab. Eugen Sava.
Seria de studii debutează cu contribuţia cunos-
cutului muzeograf român Ioan Opriş „Muzeul
contemporan în faţa unei radicale provocări”.
Autorul reflectează asupra destinului muzeelor în
societatea tehnologică, optând pentru păstrarea
şi accentuarea funcţiei didactice a muzeului con-
temporan: „învăţarea şi educaţia în/ prin muzeu
trebuie acceptate şi perfecţionate pentru a ne asi-
gura viitorul instituţional” (p. 14).
Muzeografa Lucia Marinescu de la MNAIM, în
„Rolul muzeului în arhitectura peisajului”, conti-
nuă cercetările sale în domeniul enunţat, de data
aceasta cu reliefarea unor probleme teoretice de
calificare, clasificare, protejare şi integrare a di-
verselor tipuri de monumente şi situri istorice în
vederea valorificării lor mai bune. Exemplele ci-
tate de autoare (Ecomuzeul de la Sibiu, Cimitirul
Vesel din Săpânţa ş.a.) ilustrează posibilitatea re-
ală a unei astfel de abordări.
Elena Ploşniţă, secretarul ştiinţific al MNAIM şi un
istoric afirmat al muzeografiei basarabene, ne pro-
pune un alt şir de „Reflecţii asupra muzeografiei
moldoveneşti contemporane”. Autoarea încearcă
să răspundă la întrebările-capitole: Ce este muzeul
astăzi? Sistemul muzeal încotro? Pedagogie mu-
zeală sau educaţie tradiţională? Muzeu viabil sau
muzeu mort? Conservare-protejare sau nepăsare
faţă de protejarea patrimoniului muzeal? Arătând
problemele contemporane cu care se confruntă azi
muzeografii moldoveni, cercetătoarea ajunge la o
concluzie tristă: „Muzeul contemporan din Repu-
blica Moldova nu va mai fi niciodată cel ce a fost
cândva. Avem impresia că ne aflăm într-un punct
mort, fără perspective. Şi totuşi, în criza economi-
că totală, în sărăcia generală în care ne aflăm, nu
putem să ne lipsim de muzee, ele fiind instituţii
majore în cultura contemporană” (p. 38).
Crişan Muşeţeanu, în „Muzeul Naţional de Isto-
rie a României – istorie şi destin”, după o scurtă
trecere în revistă a istoricului instituţiei pe care o
reprezintă, punctează pe activităţile muzeului din
ultimii ani şi realizările reprezentative.
Gheorghe Pisica, reprezentând Universitatea de
Stat din Moldova, urmăreşte evoluţia legislaţiei
muzeale atingătoare de Basarabia, RSSM şi Re-
publica Moldova în studiul „Instituţia muzeală şi
legislaţia de domeniu” şi concluzionează prin a
arăta că Legea muzeelor în vigoare azi „nu favori-
zează nici instituţia muzeală, nici publicul vizita-
tor, nici personalul muzeului, nu are o viziune de
perspectivă” (p. 52).
Cunoscutul arheolog Gheorghe Postică vine în
studiul său de proporţii „Peisajul cultural Orhe-
iul Vechi: clasare, valoare, autenticitate, integri-
tate” cu o nouă pledoarie întru includerea sitului
Orheiul Vechi pe Lista Patrimoniului Mondial a
UNESCO. Autorul defineşte situl, prezintă date
generale despre acesta, argumentează punctual
criteriile şi valorile pe care le întruneşte acest sit,
comparându-l cu altele similare din lume. Dosa-
rul minuţios întocmit şi structurat ne convinge o
dată în plus de necesitatea efortului de recunoaş-
tere internaţională a acestei valori nestemate din
ţara noastră, dar nu ne arată care sunt cauzele
tergiversării procesului, demarat de ceva ani, de
înscriere pe lista UNESCO a sitului numit.
Natalia Chiscă, muzeografă la instituţia-gazdă a
volumului, în „Portrete şi simboluri creştine” ne
propune o analiză a chipului lui Christos, a Fe-
367
 III. Recenzii şi prezentări de carte
cioarei Maria, a crucii şi crucificării în iconografia
creştină.
Iulia Postică, o altă tânără muzeografă de la ace-
eaşi instituţie, prezintă „Câteva date despre pe-
ricolele care ameninţă patrimoniul arheologic
(în baza practicilor din RSS Moldovenească)”. În
baza materialelor de arhivă, autoarea ne arată cu
lux de amănunte că politica statului sovietic mol-
dovenesc şi practica în domeniul ocrotirii patri-
moniului arheologic din RSSM „a condus la dis-
trugerea parţială sau completă a sute de obiective
patrimoniale” (p. 100), salvarea monumentelor
arheologice din această perioadă datorându-se fie
intervenţiilor energice ale arheologilor din cadrul
instituţiilor academice, fie entuziaştilor Societăţii
moldoveneşti de ocrotire a monumentelor de is-
torie şi cultură. Cercetătoarea îşi exprimă îngrijo-
rarea că practica din epoca RSSM nu este abando-
nată nici azi, arătând că în 2000, construcţia tron-
sonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti „a fost
însoţită de încălcări grave ale legislaţiei privind
protejarea monumentelor, zeci de monumente
arheologice fiind rase de pe suprafaţa pământului
fără a fi fixate de către specialişti” (p. 95).
Aurelia Corneţchi, director adjunct al MNAIM,
contribuie la volum cu studiul „Orientarea acti-
vităţii Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie
a Moldovei spre cerinţele publicului. Rezultatele
unor sondaje de opinie”, în care analizează rezul-
tatele a două sondaje efectuate în cadrul muzeu-
lui în anii 2007 şi 2008. Înscrise într-un ciclu de
durată, sondajele de opinie constituie „un factor
influent în interacţiunile dintre muzeu şi vizita-
tori” şi ajută instituţia să înţeleagă „într-un mod
obiectiv şi transparent, percepţia publică a imagi-
nii muzeului şi activităţilor desfăşurate” (p. 101).
După evaluarea sondajului sociologic, autoarea
constată cu bucurie că „marea majoritate a per-
soanelor sondate sunt interesate de instituţia mu-
zeală şi resimt nevoia de a se implica în îmbună-
tăţirea demersului acestuia” (p. 113), iar în final
trasează obiectivele pe care are a le urma MNAIM
în relaţia sa cu publicul vizitator.
Irina Goncearova, custode principal al fondurilor
MNAIM, prezintă sumar „Colecţia de metale pre-
ţioase din fondurile Muzeului Naţional de arhe-
ologie şi Istorie a Moldovei” (în limba rusă), iar
Ecaterina Bondarenco, şefa Secţiei de restaurare
a aceleiaşi instituţii, relatează despre „Restaura-
rea unei marame din patrimoniul Muzeului Na-
ţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei”.
368
Muzeograful ucrainean Aleksandr Minjulin, de la
Muzeul Naţional de Istorie a Ucrainei din Kiev,
prezintă un amplu material „Cercetarea, restau-
rarea şi păstrarea metalului arheologic” (în lim-
ba rusă), de interes pentru restauratorii moldo-
veni, a căror practică în domeniu este mai redusă.
Remarcăm în treacăt că în cazul acestui studiu ar
fi fost necesar un efort financiar suplimentar pen-
tru ca ilustraţia să apară în culori.
În continuare, Aurel Zanoci, şeful Centrului edi-
torial al Muzeului, prezintă sumar „File din acti-
vitatea editorială a Muzeului Naţional de Arheo-
logie şi Istorie a Moldovei”, utile pentru istoricul
acestei activităţi.
Maria Danilov, şefa Sectorului de istorie moder-
nă, în studiul „Comunicarea culturii, cultura co-
municării (reflecţii pe marginea celor publicate
în presă despre muzeu)” analizează articolele cu
referire la MNIM şi MNAIM apărute în presa peri-
odică de după 1990, clasificându-le în trei catego-
rii: scrise de muzeografi, scrise de ziarişti şi scrise
de ziarişti prin preluarea informaţiei primare de
la muzeografi. Autoarea constată că astăzi cultu-
ra de presă continuă „să fie manipulată în funcţie
de schimbările unei situaţii politice efemere”, iar
imaginea muzeului în presa periodică „continuă
să fie dominată de tematici tradiţionale cu subiect
istoric comandat „de interesul public”, apoi aban-
donat în funcţie de interesul personal şi/ sau de
conformism cu regimul politic” (p. 174). Concluzi-
ile analistei relevă lipsa de comunicare suficientă
dintre ziarişti şi muzeografi şi necesitatea unui pe-
riodic cultural, în care viaţa muzeelor să-şi găseas-
că un loc constant şi să fie reflectată pertinent. În
încheiere, autoarea prezintă un foarte util tablou
recapitulativ prealabil al articolelor publicate în
presa anilor 1992-2006 cu referire la muzeul pe
care îl reprezintă. Am sugera în acest context câte-
va îmbunătăţiri ale tabloului în vederea redactării
lui finale: rubricile să urmeze ordinea normală a
descrierii bibliografice; toate prenumele autorilor
să fie complete; să fie indicat locul apariţiei peri-
odicului şi instituţia care-l editează (poate într-un
indice-supliment); articolele să fie rezumate în 2-5
fraze ca să se înţeleagă rostul scrierii lor.
Ultimul material din volum, „Impresii asupra unei
expoziţii de istorie a presei basarabene”, semnat
de Cristina Ciubotaru, reprezentantă a Universi-
tăţii de Stat din Moldova, se referă la un frumos
eveniment muzeografic – expoziţia „În universul
presei basarabene”, care a funcţionat la MNIM
timp de un an de zile începând cu 12 mai 2005.
 III. Recenzii şi prezentări de carte
Fiecare studiu inclus în volum este urmat de un
rezumat în limba engleză şi date sumare despre
autor, ultimele putând fi suplimentate cu infor-
maţii exacte despre poziţia autorului în cadrul in-
stituţiei pe care o reprezintă.
Volumul „Studii de muzeologie (I)” în întregi-
me se prezintă ca o reuşită a eforturilor depuse.
Reflectând teme de cercetare ştiinţifică teoreti-
că, istorică şi aplicată, el va fi util în primul rând
muzeologilor şi muzeografilor, dar şi istoricii, ar-
heologii şi alţi cititori vor putea găsi subiecte de
interes pentru ei.
Cu regret, din contextul volumului nu am putut
afla răspunsul la întrebarea de ce nu a fost conti-
nuat volumul similar precedent „Studii de muzeo-
logie şi muzeografie (I)”, scos de Muzeul Naţional
de Istorie a Moldovei în 2004, în aceeaşi colecţie
„Biblioteca „Tyragetia”” (nr. X), şi care s-a bucu-
rat de aprecierea publicului căruia îi era destinat,
ci s-a preferat un alt prim număr.
Dr. Silviu Andrieş-Tabac, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, bd. Ştefan cel Mare
şi Sfânt, nr. 1, MD-2001, Chişinău, Republica Moldova, silviu_tabac@yahoo.fr
Ioan Opriş, PROVOCAREA NOILOR MUZEOGRAFII
Editura Istros, Brăila, 2008, 236 p., ISBN:978-973-1871-16-5
Ioan Opriş, „de-
votat trup şi suflet
muzeului”, cu un
curaj de invidiat,
oferă regulat citi-
torului interesat
de cultură în ge-
neral, şi de mu-
zeologie, în mod
special, lucrări de
referinţă, care la
sigur vor face epo-
că. Ne-am obişnu-
it cu numeroasele
sale cărţi de mu-
zeologie şi chiar le aşteptăm. Nici în anul 2008,
speranţele noastre nu au fost zadarnice – Ioan
Opriş a reuşit să publice o monografie demnă de
reţinut pentru demersul muzeologic original şi
În contextul obiecţilor, ne permitem încă o dată
să nu fim de acord cu sistemul ales de MNAIM
pentru referinţele bibliografice la toate publicaţi-
ile sale. În cadrul studiilor de istorie simplă, is-
toriografie, sursologie şi alte domenii decât cele
ce operează de zeci de ori cu aceeaşi sursă bibli-
ografică (arheologie, etnologie, filologie) acesta
nu face altceva decât să îngreuneze lectura şi să
distrugă dorinţa cititorului de a verifica trimite-
rile făcute de autori. Că nu întotdeauna se face
economie de spaţiu poligrafic în cadrul acestui
sistem ne-o demonstrează majoritatea articolelor
din acest volum.
În încheiere, constatăm că acest prinos ştiinţific
adus Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a
Moldovei la cea de-a XXV-a aniversare a sa, este
un cadou frumos: frumos scris, frumos imprimat
şi frumos „îmbrăcat”. Rămânem cu speranţa că
seria de studii de muzeologie va fi continuată în
cadrul muzeului.
27.02.2009
stilul elegant. Este vorba de Provocarea noilor
muzeografii, apărută la Brăila, în editura Istros a
Muzeului Brăilei, România.
Lucrarea, bazată pe o îndelungată experienţă şi
cunoaştere a Muzeului naţional şi a Muzeului in-
ternaţional, se deschide cu un elogiu adus autoru-
lui şi cărţii de către Ionel Cândea, directorul Mu-
zeului Brăilei. I. Cândea motivează interesul pen-
tru cartea lui I. Opriş prin „notorietatea autorului,
precum şi bravura cu care, aproape sigur, de două
decenii provoacă astfel de evenimente pe tărâmul
muzeologiei – a teoriei muzeului – în spaţiul ro-
mânesc”. Şi subliniază în mod deosebit faptul că
în lucrarea lui I. Opriş „fenomenul muzeu este ra-
portat atât la universal, dar şi la perimetrul naţio-
nal, graţie pregătirii, experienţelor şi contactelor
personale – aş zice fabuloase –, pe care le-a avut
cu celelalte muzeografii, a cunoaşterii în detalii a
celei naţionale”.
369
 III. Recenzii şi prezentări de carte
Tema monografiei este una de strictă specialitate
muzeologică şi, credem noi, deosebit de dificil de
prezentat. I. Opriş a reuşit să realizeze o lucrare
novatoare în care muzeul contemporan este per-
ceput ca „o importantă instituţie a echilibrului,
a ponderii şi a corectitudinii”. Ceea ce constituie
subiectul cărţii, după cum ne mărturiseşte însuşi
autorul, este „modul în care este privit muzeul
modern, în şcolile de avangardă, arhitectura care-
l serveşte şi cum anume este conceput mesajul
său”. Sau, şi mai explicit, am spune că este o lu-
crare despre muzeu şi muzeologie, o carte despre
soarta muzeului de ieri şi perspectiva muzeului de
astăzi.
În prezentarea demersului său, I. Opriş operează
cu informaţii bibliografice din istoriografia muze-
ală internaţională şi naţională, cu analize struc-
turale ale instituţiilor muzeale de divers profil şi
din diferite ţări ale lumii, prioritate acordându-se
muzeului european şi muzeului public din Statele
Unite ale Americii.
Autorul explică demersul său pas cu pas, consi-
derând noua muzeografie ca „o parte esenţială
din procesul de reformă culturală – vehiculează şi
îmbracă aspectele unei oferte eficiente, aşteptate
de majorităţi, identificate cu ceva timp în urmă
cu eforturi sistematice de către muzeografi. În ca-
drul ei preocupările sunt altele decât cele cu care
ne-am obişnuit, dinamismul e o condiţie a eva-
luării pozitive, iar eficienţa culturală un rezultat
concret”. I. Opriş îşi pune şi reuşeşte să răspundă
la mai multe întrebări, dintre care importante par
a fi: în ce direcţie evoluează muzeul contemporan,
cum şi prin ce mijloace răspunde muzeul necesi-
tăţilor unei societăţi urbanizate şi cibernizate,
care este rolul managementului şi a marketingu-
lui în politica de supravieţuire a muzeului, pe cât
este de interesant muzeul în procesul de educaţie
într-o societate informatizată, care este legătura
între muzeu şi comerţ?
Muzeologul I. Opriş atrage atenţia cititorului asu-
pra faptului că „noile muzeografii pe care le pre-
zintă în lucrare au apărut periodic, definindu-se
astfel, odată cu secolul al XVIII-lea. Generaţie
după generaţie a pretins muzeelor o altă filozofie,
un alt mod de a răspunde la ceea ce s-a considerat
a fi reprezentativ”. Şi are ferma convingere că „nici
noua muzeografie contemporană nu va rămâne
definitivă ca standard şi performanţe, dar oricum
ea pune în discuţie un altfel de muzeu decât până
370
acum. Un muzeu de care trebuie să ţinem seama,
pe care să-l sprijinim şi să-l percepem ca parte a
cotidianului colectiv”.
Conţinutul lucrării redat într-o formă clară, de pe
poziţiile unei vaste şi profunde documentări şti-
inţifice şi ale unei practici solide în domeniu, ne
dezvăluie structura şi activitatea multilaterală a
unor muzee europene şi americane, ne prezintă
expoziţii, ne descifrează situaţii, ne pune la dispo-
ziţie diverse opinii ale unor lideri ai muzeografiei
internaţionale, inclusiv români în ceea ce priveş-
te provocările noilor muzeografii. Punctul de re-
per al autorului în tratarea problematicii noilor
muzeografii este patrimoniul. Autorul consideră
că „muzeele şi colecţiile nu pot fi abordate din
perspective teoretice fără a le relaţiona cu patri-
moniul real, existent într-un anume loc, spaţiu,
ţară, cu starea acestuia. Mulţimea şi diversitatea
acestuia, valoarea şi reprezentativitatea sa con-
diţionează prezenţa muzeală şi potenţează în-
semnătatea oricărui demers de muzeologizare”.
Pornind de la această poziţie, I. Opriş „pledează
pentru un muzeu civic şi o muzeografie nouă care
să repoziţioneze pentru atenţia publică nu doar
patrimoniul, ci şi destinul său, cauza păstrării şi
conservării sale”.
Autorul face o incursiune în „căutările şi rezol-
vările muzeografice” din veacurile XVIII-XIX,
făcând o analiză detaliată a primelor colecţii,
muzee, ajungând la concluzia că „dacă în Euro-
pa, multe colecţii muzeale moderne au sorgintea
în susţinerea sistematică din partea statului, în
SUA, cât şi în Canada, în Australia sau în Israel,
îndeosebi donatorii ocupă locul principal în con-
stituirea şi dezvoltarea muzeelor”. O atenţie deo-
sebită este acordată procesului de definire a mu-
zeului ca instituţie publică, rolului şi locului lui
în societatea modernă, iar informarea şi educaţia
publicului, în opinia cercetătorului, sunt admise
chiar de la început ca părţi componente ale stra-
tegiei muzeului modern. În această perioadă, sau
mai exact, în prima jumătate a secolului al XIX-
lea statele naţionale ale Europei şi-au creat muzee
naţionale, analizate şi interpretate de autor ca in-
stituţii publice „de reprezentare şi argumentare,
insistând pe individualizare istorică, artistică sau
etnografică”.
În contextul „căutărilor” este abordat şi rolul ex-
poziţiilor de artă din secolele XVIII-XIX, al mu-
zeelor de artă în procesul de stabilire a noilor mu-
 III. Recenzii şi prezentări de carte

zeografii I. Opriş se axează în mod special asupra Autorul încearcă să identifice raporturile noilor
demersului muzeologiei franceze – Muzeul Luvru arhitecturi cu noua muzeografie. În ultimele de-
– care „a impus lumii întregi un timp al muzee- cenii ale secolului XX boom-ul noilor construcţii
lor, o epocă de aur a artelor, deci o reformă reală muzeale s-a transformat în fenomen, în primul
în muzeografie, sau o nouă muzeografie”. Anume rând în SUA, iar în Europa, după cum subliniază
Muzeul Luvru a introdus în practica muzeogra- autorul, „rămâne încă un spaţiu cu mare potenţial
fică primele norme ştiinţifice de inventariere şi de schimbare şi referinţe largi”.
catalogare a colecţiilor, criterii şi norme privind
Tratând unele probleme ale megamuzeografiei
funcţionarea laboratoarelor de restaurare, prin-
contemporane, autorul menţionează că la sfârşitul
cipii organizatorice în ceea ce priveşte sistemul
secolului XX creşte rolul muzeului, rolul arhitecţi-
de expunere a pieselor muzeale pentru publicul
lor, al arhitecturii muzeale. Analizează două epo-
vizitator, executarea şi realizarea copiilor pieselor
cale construcţii muzeale – Muzeul Guggenheim
muzeale, la solicitarea publicului. Toate aceste
de la Bilbao (Ţara Bascilor) şi Paul Getty Center
practici noi apărute în viaţa Muzeului Luvru au
de la Los Angeles, – „aceste două muzee au darul
fost împrumutate de muzeografiile europene, de
să depăşească chiar înţelesul de până acum, sen-
fapt, în viziunea lui I. Opriş „peste acest nou de-
sul ca atare al instituţiei muzeale. Realizarea lor
mers, al unei noi muzeografii, nu se mai putea
a pus în discuţie însăşi noţiunea de muzeu”. Ceea
trece”. Tratând tangenţial problema muzeoteh-
ce observă şi evidenţiază autorul în aceste epocale
nicii în muzeu, autorul precizează că „proiecta-
construcţii este nu accesul mai democratic la va-
rea, instalarea şi organizarea muzeală sub raport
lorile culturale, ci „fenomenul de spargere a unui
tehnic nu s-a pus decât la începutul secolului XX”
anume tipar al expoziţiilor permanente, de lungă
şi evidenţiază în acest sens şcoala de muzeogra-
durată, prin reducerea radicală a timpului lor de
fie germană, iar „în SUA această problema va fi
prezentarea şi scoaterea la perioade scurte din de-
cap de afiş al muzeografiei începând cu deceniul
pozite a valorilor tezaurizate”. Scopul arhitecturii
trei al secolului XX”. Autorul dovedeşte cu lux de
contemporane este „spre lărgirea posibilităţilor
amănunte că muzeul de artă, în toate timpurile,
de expunere temporară dar şi spre zonele nemu-
inclusiv la începutul secolului XX şi până astăzi a
zeale: cafeterii, standuri comerciale, restaurante,
fost totdeauna liderul schimbărilor, a direcţionat,
parcări, săli de spectacole. În noile construcţii,
chiar a anticipat noile muzeografii. La începutul
care frapează vizitatorii sunt introduse deosebite
secolului XX, modelul francez de muzeu devine
realizări de muzeotehnică. Dar ceea ce pare şocant
în viziunea autorului un etalon fără de care nu se
pentru autor în această arhitectură muzeală nova-
poate face nici o evaluare corectă.
toare este „quasi absenţa muzeografului”, în ase-
După a doua conflagraţie mondială se începe o menea caz, în opinia lui I. Opriş „orice construcţie
nouă schimbare în muzeografia europeană, de specială rămâne un important exerciţiu de proiec-
fapt se stabileşte o nouă muzeografie. Muzeele tare, dar, la urma urmei unul nejustificat”
participă intens la demersul educativ, se pune
La începutul secolului XXI, principalul scop al
problema cercetării de muzeu. Însă abia în dece-
muzeului este educaţia, iar expoziţia muzeală este
niile 6-7 ale secolului XX „politicile şi strategiile
„esenţială pentru exprimarea muzeală”, ea fiind
muzeelor au început să fie acceptate ca părţi ale
numită de I. Opriş „proba calificării, care demon-
dezvoltării durabile, ca elemente care definesc
strează responsabilitatea, obiectivitatea, spiritul
mai adecvat politica culturală”. Se fac eforturi
critic şi viziunea muzeografică”. Astăzi muzeul
pentru o relaţie durabilă cu şcoala. În 1952 Geor-
trebuie să răspundă doleanţelor publicului, iar
ges Henri Riviere a prognozat ca „grupul de vizi-
muzeografii trebuie să conştientizeze că „publicul
tatori aparţinând copiilor şi tineretului constituie
este suveranul căruia muzeele trebuie să-i ofere
centrul strategiei oricărui muzeu”. Iar din anii ’60
ce au mai bun”
expoziţiile temporare încep să aibă o frecvenţă
tot mai mare. Sunt organizate expoziţii mari iti- Acceptând toate definiţiile date muzeului pe par-
nerante, temporare, care au prilejuit dezbateri cursul evoluţiei lui, I. Opriş consideră că muzee-
asupra arhitecturii de muzeu, amenajării expo- le mileniului trei trebuie redefinite, iar sensurile
ziţionale, iar arhitecţii propun proiecte origina- care se atribuie instituţiei muzeale trebuie anali-
le. Se constituie o arhitectură specială de muzeu. zate. În acelaşi timp, autorul subliniază că „muze-

371
 III. Recenzii şi prezentări de carte
ul contemporan se confruntă cu tendinţe şi opinii
adeseori total opuse. Dar care au în centrul lor un
subiect unic – vizitatorul” Autorul menţionează
că „muzeul contemporan este o uzină culturală,
care reuneşte o gamă largă de interese, dar ceea
ce predomină în toate expresiile prevăzute cu si-
gla muzeală este demersul educativ – acesta le
influenţează, le dirijează, lui i se subordonează
toate celelalte”.
Un aspect important al noii muzeografii contem-
porane este problema managementului muzeal.
În opinia autorului, muzeele necesită o nouă po-
litică în management, un manageriat specific, un
management eficient, care să asigure funcţiona-
rea muzeului în condiţiile globalizării şi ciberni-
tizării mondiale.
Conservarea patrimoniului cultural este un su-
biect de cultură, şi în acelaşi timp unul de mu-
zeologie, care în paginile monografiei este expus
detaliat, autorul menţionând că „începând cu
ultimii ani ai veacului XX s-a impus cu evidenţă
o nouă filozofie a conservării patrimoniului cul-
tural”. În conservare, consideră I. Opriş, se cer
sistematizate lucrările, atitudinile şi strategiile,
Dr. Elena Ploşniţă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chişinău,
Republica Moldova
372
este necesar „să consolidăm conservarea ca ati-
tudine, iar patrimoniul trebuie difuzat prin cele
mai diverse capacităţi culturale, muzeele jucând
în această operaţie rolul decisiv”. În contextul ce-
lor analizate, autorul pledează „pentru un muzeu
civic, o muzeografie nouă, care să repoziţioneze
pentru atenţia publică nu doar patrimoniul ci şi
destinul său, cauza păstrării şi conservării sale”.
Tipul de muzeu care este promovat de şcolile mu-
zeografice contemporane este muzeul deschis,
democratic, activ şi participativ, pentru care mi-
litează şi muzeologul român I. Opriş.
Calităţile de necontestat ale conţinutului lucrării
sunt susţinute atât de imagini sugestive despre
anumite momente semnificative din viaţa muze-
ală naţională şi internaţională, cât şi de anexe ce
însumează informaţii privind perspectiva de evo-
luţie a sistemului muzeal din România.
Noua carte a lui I. Opriş se citeşte cu interes dato-
rită conţinutului şi structurii originale a materia-
lului prezentat şi o recomand cu plăcere nu numai
specialiştilor din instituţiile muzeale, dar şi celor
preocupaţi de problematica culturi şi a protejării
patrimoniului cultural şi natural.
12.03.2009