Sunteți pe pagina 1din 16

LOCUL SI ROLUL IMAGINATIEI IN SISTEMUL PSIHIC UMAN

Imaginatia, este prin excelenta, un proces de generare, de producere mai mult sau
mai putin activa, mai mult sau mai putin intentionata a imaginilor si de articulare a lor in
variate moduri.

Imaginatia este strins legata de toate celelalte functii psihice si in intelegerea


specificului psihologic al acesteia este necesara intelegerea relatiilor sale cu fiecare
dintre celelalte functii psihice: senzatia, perceptia, gindirea, memoria,
afectivitatea/motivatia, personalitatea.

In cadrul sistemului psihic uman imaginatia este un subsistem tributar tuturor


celorlalte subsisteme, dar individualizat prin strategiile transformative si combinatorii;
este tributara si altor sistem, din afara sistemului psihic uman: realitatii obiective
naturale si sistemului realitatii sociale.

Faptul ca imaginatia este stans legata de toate celelalte functii a fost constientizat
de timpuriu.

VIGOTSKI: ,,Imaginatia este o combinatie a catorva functii prin intermediul unor


relatii specifice"

Desi legaturile imaginatiei cu alte fenomene psihice au fost surprinse de


cercetatori, diferentierea ei de acestea a fost extrem de dificila, atitudinile exclusiviste
sau reductioniste predominand multa vreme.

Filosofii aveau tendinta de a-I diminua rolul sau de a o exclude pur si simplu din
sfera cunoasterii.

Psihologii ii dadeau de fiecare data o alta interpretare.

Pentru:

asociationisti - ,,atom fizic"

structuralisti - ,,o totalitate"

fenomenologi - ,,o continuitate"

functionalisti - ,,o atitudine a constiintei"

existentialisti - ,,o cvasi-observatie"

Golu: Spre deosebire de reprezentare, care doar expune constiintei imagini deja
constituite, imaginatia este prin excelenta, un proces de generare, de producere mai
mult sau mai putin activa, mai mult sau mai putin intentionata a imaginilor si de
articulare lor in variate moduri.

Pentru a intelege mai bine atat specificul psihologic al imaginatiei, cat si locul si
rolul ei in sistemul psihic uman, este necesara parcurgerea relatiilor sale cu fiecare
dintre celelalte functii psihice.

Imaginatie si senzatie (I - S)

Intre I si S se contureaza o stransa interactiune, chiar daca par distantate (S


reflecta ceea ce exista deja, I creaza ceva nou).

HOBBES: ,,Imaginatia nu este nimic altceva decat o S in curs de degradare."

I se naste din impresii senzoriale care subzista prin inertie

S reprezinta un fel de materie prima pentru I

Senzatiile sunt obiective, de aceea, imaginile sugerate de S au si ele caracterul


obiectivitatii senzatiei.

Totodata, imaginile sugerate de imaginatie pot lua un caracter halucinatoriu.

Se poate considera ca senzatia joaca un rol dublu in raport cu I:

- ea intra in conflict cu I, o franeaza o stapaneste;

- serveste a punct de plecare, sprijin, ii da corp si viata.

Imaginatie si perceptie

Adesea I a fost redusa la P sau identifcata cu ea.

Dar, in I esentiala este reunirea reprezentarilor si nu ordinea reprezentarilor.


727d37h

Pentru Wundt, dar si pentru Ribot I nu depaseste datele perceptiei; I este capabila
sa creeze numeroase combinatii noi din elementele anterioare, dar nu poate crea nici
un element nou. Fantezia subiectului este limitata de cantitatea de imagini obtinute pe
cale asociativa.

La polul opus se amplaseaza autorii care traseaza o linie de demarcatie neta intre
I si P.
SARTRE: in P constiinta intalneste obiectul , in I constiinta isi da siesi obiectul, in
ea realul se deplaseaza spre posibil, subordonandu-se intentiei; obiectul imaginat
poseda doar determinarile pe care constiinta I le da.

Constiinta imaginativa este reprezentativa, in sensul ca isi cauta obiectul in terenul


P, vizand elementele sensibile din care acesta este constituit; este spontana si
creatoare.

Concluzie

I porneste de la P, isi extrage materialul din ea, se bazeaza aproape permanent pe


ea, nu pentru a o repeta, ci pentru a o depasi. Produsul imaginativ o data obtinut se
inchide in el insusi, se fixeaza si se stabilizeaza, luand uneori aspectul perceptiei.

Imaginatie si gandire

Imaginatia, cel putin o anumita forma a ei (subordonata unor obiective si scopuri de


creare a unor produse pentru satisfacerea anumitor stari de necesitate) se leaga si de
gandire, suferind influenta ei in structurarea succesiunii transformarilor, in vederea
obtinerii unui produs final, mai mult sau mai putin inteligibil, cu sens.

Dar si imaginatia reprezinta o premise si o sursa de alimentare a gandirii.

Datele psihologiei genetice demonstreaza ca, in marea lor majoritate, semnificatiile


conceptuale se sprijina pe si deriva dintr-un material perceput si imaginar .

ALAIN, filosof francez: ,,I este un joc interior, o gandire cu ea insusi, un joc liber si
fara obiect real."

I o gandire cu ajutorul imaginilor

PIERON in ,,Vocabular de psihologie" defineste I drept un produs al gandirii.

Dupa ZLATE relatiile dintre I si G pot fi concepute in 2 planuri:

1. in plan genetic = asistam la o alternanta a I si G; I apare ca o premisa a G logice;


G se elaboreaza in zona centrala a campului imaginativ.

2. in plan functional = I se integreaza in structura G abstracte, iar G abstracta are


drept suport imaginarul; in felul acesta, imaginile se impregneaza de semnificatie, iar
notiunile(cu semnificatiile lor) conduc la imagini.

Concluzia

I se construieste inlauntru G, ca o latura absolut necesara a acesteia, iar G se


articuleaza intr-o zona centrala a campului imaginativ, ambele mijlocindu-se una pe alta.
Imaginatia si memoria

Faptul ca cele 2 functii psihice sunt distincte intre ele a fost intiut de multa vreme.

PLATON compara M = cu un scrib care fixeaza amintirile in suflet

I = pictor care da forma ideilor

WUNDT - specificul M = il constituia reunirea asociativa a reprezentarilor

I = asocierea reprezentarilor dupa un anumit plan, deci aperceptiv.

M este pentru I punctul de plecare, dar si punctul de sosire

La inceput ea furnizeaza I ,,caramizile" din care aceasta va construi

La sfarsitul procesului imaginativ ofera ,,spatii" de stocare a produselor realizate.


Interpretata ca un proces si produs al restructurarii experientei, ca o combinatorica-
transformativa, I depaseste M.

Cum M are un caracter activ, selectiv, reconstructiv.

Uneori ii poate furniza materialele de care are


nevoi,

Alteori pune in dificultate, o deruteaza, ii ofera

fragmentele razlete, nesemnificative

ii protejeaza produsele, chiar I le restructureaza,

alteori i le deformeaza si denatureaza sau chiar I

le pierde.

I este pentru M factor restructurator

ea separa, ingroasa, schimba semnificatia amintirilor,

le insufleteste si le coloreaza,
amplifica sau le diminueaza, intr-un cuvant, le transforma.

In timp ce M ne face prizonierii propriului nostru trecut

I este refugiul libertatii.

Imaginatie si afectivitate/motivatie

Se pare ca cei care au inteles cel mai profund relatia dintre I si procesele afectiv -
motivationale au fost RIBOT si FREUD.

RIBOT - I ,,propietatea pe care o au imaginile de a se reuni in combinatiile noi."

conjugarea proceselor imaginative cu cele afective este surprinsa si redata de


Ribot: ,,emotia este fermentul fara de care nici o creatie nu este posibila."

Asadar, la baza asocierilor si disocierilor dintre imagini sau relatiile emotionale de


tip preferential sau repulsiv.

FREUD: concepe I ca pe o realizare in plan mintal a dorintelor refulate sau


frustrate.

sublimarea sau compensarea sunt procese care stau la baza I creatoare.

Intre I si planul afectiv exista un izomorfism aproape complet:

Starile afective (emotiile, sentimentele, pasiunile) declanseaza, faciliteaza sau


inhiba I.

Uneori influenta tensiunilor emotive asupra I este atat de mare, incat aceasta se
supune unei alte logici decat celei rationale, si anume logicii afective, fapt care permite
depasirea schemelor rigide ale gandirii.

Procele afective reprezinta o sursa energetica majora pentru I, in conditiile de


indiferenta sau de neutralitate afectiva nerealizandu-se produse imaginative de calitate.

Socurile produc fantasme, viziuni cvasionirice sau cvasihalucinatorii.

Asadar, incarcatura afectiva a I poate avea repercursiuni importante, uneori chiar


grave, asupra intregii vieti psihice.

2 intrebari se ridica:

afectivitatea defineste toate relatiile noastre cu lumea sau o parte dintre ele?
R= ne ajuta sa raspundem observatiile clinice care au aratat ca numai in G autista
rolul emotiei este foarte mare, in timp ce in G realista rolul ei este minim.

Astfel, emotia nu constituie permanent baza exclusiva a I.

Oricat de importante ar fi starile afective, I nu se epuizeaza prin ele.

Totodata, efectul afectivitatii se diferentiaza in functie, de pilda, de formele


imaginatiei.

1.de la ce prag I incepe sa devina patalogica si alienanta?

Este greu de definit pragul.

HENRI EY vorbea despre o trecere gradata de la starile confuzo-onirice, in care


,,sb. traieste un spectacol in acelasi masura in care el este transformat in spectator", la
starile crepusculare si oniroide, pana la experientele delirante ale dedublarii
halucinatorii care se asociaza cu o dezorganizare a experientei senzoriale si
intelectuale.

I participa la aparitia starilor afective, la transformarea lor. Ea declanseaza si


intretine emotia, maiales in arta, produce sentimene de placere, neplacere, teama,
durere, ce pot influenta tot corpul persoanei, ba chiar si corpul altora.

Ea poate transforma sentimentelor in pasiuni oarbe, pana la a-l priva pe subiect. de


orice judecata in legatura cu adevaratele lor cauze.

Aceste sentimente dezvolta de I pot deveni, la randul lor, imagini, in masura in care
individul crede in realitatea lor, in justetea lor si in fundamentarea lor.

Imaginatie si personalitate

Demersurile imaginative poarta amprenta personalitatii; trasaturile


caracteristice influenteaza atit evolutia, cit si productivitatea imaginatiei; imaginatia
poate fi influentata de teama, incredere in sine, atitudinile subiectului fata de propria sa
activitate.

Trasaturile caracteriale ale omului influenteaza evolutia si productivitatea I.

Unii autori au subliniat importanta increderii in sine si in altii in procesul imaginativ.

Atitudinile sb. fata de propia sa activitate s-au dovedit a fi factori esentiali ai


comportamentului creativ.

Ele declanseaza, sustin sau, dimpotriva, impiedica, creeaza dificultati I.


Nonconformismul epistemic, asumarea riscului, curiozitatea, cautarea noului, ca
atitudini cognitive si pragmatice ale personalitatii pot influenta pozitiv I, in sensul
amplificarii ei.

Tipul general de personalitate are o mare semnificatie in actul imaginativ:

criticul - aflat in fata unei ipoteze sau idei noi, cauta sa-i demonstreze absurditatea,
inexactitatea.

Receptivul - se ,,joaca" cu noile idei, speculeaza asupra implicatiilor specifice.

SILLAMY considera ca I este legata de stractura caracteriala a omului: ,,Pentru a o


rupe cu un anumit mod de gandire si a crea noi sinteze mintale, trebuie o anumita
suplete a spiritului, care, in mare parte, depinde de atitudinile profunde ale persoanei."

Concluzii

Cele de mai sus arata ca I este stans legata de toate mecanismele psihice
(cognitive, stimulativ-energizante, integratoare).

ZLATE asemuie I cu o ,,mana cu 5 degete", in care la baza mainii se afla I, care se


continua cu:

degetul mic: senzatiile

inelarul: perceptia

mijlociul: gandirea

aratatorul: memoria

degetul mare: afectivitatea si motivatia

Personalitatea este forta care strange degetele la un loc, le apropie de I, le


transforma in ,,pumn", le da putere sau le rasfira, le detaseaza, le slabeste puterea, tot
ceea ce s-a agonisit putandu-se pierde.

I este ,,pumnul care izbeste", ,,palma ca degete rasfirate printre care curge totul".

Desi tributara realului, I se opune acestuia in vederea depasirii lui.

I este atat de importanta pentru SPU, incat fara ea actiunea, cognitia, valorile ar fi
paralizante, sb. ar deveni steril, incapabil sa prospecteze si sa se autoprospecteze.

Influenta factorilor socioculturali asupra perceptiei, memoriei si gandirii


1. Influenta factorilor socio-culturali asupra perceptiei

Din perspectiva lui Zlate, perceptia este definita ca reflectare subiectiva


nemijlocita, n forma de imagine a obiectelor si fenomenelor externe, ce actioneaza n
momentul dat, asupra noastra, prin ansamblul insusirilor si componentelor lor

P. Golu in ,,Fundamentele psihologiei sociale" analizeaza faptele de cercetare care


atesta pezenta persoanei in perceptie, faptul ca diferite componente ale
comportamentelor perceptive suporta influenta experientei trecute a individului, a
apartenentei la grup si la normele socioculturale.

I. Autorul se refera in primul rand la date etnologice.

I.1. In cercetarile lui Malinovski (1927) se gaseste un exemplu interesant de


modelare a experientei vizuale prin factori culturali.

a) La populatia Trobiandais, notiunea de asemanare dintre parinti si copii si dintre


copiii acelorasi parinti este strict regizata de normele sociale, fapt care, intr-o anumita
masura, poate merge chiar impotriva marturiei simturilor. De pilda, asemanarea cu tatal
este considerata ca naturala si convenabila; existenta ei este intotdeauna pp. si
afirmata. A insinua ca este o asemanare intre copil si mama ar fi o grava injurie.

b) In al doilea rand s-a convenit ca fratii nu seamana intre ei. Aceasta actioneaza
ca o dogma: chiar daca fiecare seamana cu tatal lor, fiecare va nega ca exista vreo
asemanare intre ei doi. A proceda altfel ar insemna o infractiune la adresa moravurilor.

Credinta membrilor acestei colectivitati in asemanarea copiilor cu tatal pare cu atat


mai surprinzatoare cu cat ei ignora rolul tatalui in procesul procreerii, atribuindu-i o
functie pur mecanica.

O problema care se pune este aceea de a sti daca perceptia individuala a fost
realmente afectata in acest caz, adica daca indivizii populatiei mentionate vad real
neasemanarea dintre cei doi frati, care pentru noi par ca asemanatori. Se pare ca ei nu
remarca semanarea pentru ca nu vor s-o faca su pentru ca nu asteapta sa gaseasca
vreo asemanare.

I.2. Datele lui J.F. Lips (1937) ilustreaza, de asemenea influenta reglatoare a
normei sociale asupra perceptiei individuale.

Un pictor englez, care voiaja prin Noua Zeelanda, a executat portretului unui numar
de indigeni, inclusiv portretului unui sef batran, a carei fata era acoperita de un tatuaj in
spirala, caracteristic pentru cei de rangul sau. Aratand tabloul modelului sau are o mare
surpriza. Batranul refuza tabloul spunand: ,,acesta nu este ceea ce sunt eu". Rugat sa-
si faca propriul potret acesta a redat doar tatuajul care exprima raporturile sale cu tribul,
spunand: ,,Iata ce sunt eu!". Lips isi explica aceasta prin faptul ca, la tribul cercetat, nu
notiunea de individ, ci cea de comunitate era suprema.
II. Interesante sunt si variatiile, de la un grup la altul, ale perceperii culorilor si
diferitelor tonuri cromatice, variatii care se produc adesea sub influenta terminologiei
privind culorile.

II.1. Potrivit datelor lui Wallis (1926), incapacitatea aparenta a membrilor unor
grupuri de a recunoaste anumite culori, ca si tendinta lor de a combina culori au o
origine lingvistica.

Astfel, tribul Ashantis nu au denumiri distincte decat pentru negru, rosu si alb.
Termenul de ,,negru" este utilizat, deopotriva pentru toate culorile intunecate: bleu,
purpuriu, brun, in timp ce ,,rosu" serveste pentru roz, oranj, galben.

La aceiasi concluzie ajunge si Margaret Mead care, potrivit constatarilor ei asupra


indigenilor din Noua Guinee, arata ca, la acestia, clasificarea culorilor este atat de
diferita incat ei vad galbenul, olivul, bleul verde si bleul lavanda ca varietati ale aceleiasi
culori.

II.2. Observatiile lui Seligman (1901) in Noua Guinee arata ca, practic, localnicii nu
confunda totusi culorile. El a dat unor subiecti sarcina sa sorteze fire de lana de culori
diferite, el a constatat ca ei nu au pus intotdeauna laolalta firele a caror culoare se
subsuma aceluiasi nume.

Ceea ce nu depinde direct de particularitaile anatomo-fiziologice ale organului


vizual este sistemul de culori prin care este conceptualizata lumera vizuala. Acesta este
instrumentul cultural.

III. Observatii asemanatoare s-au facut in legatura cu fenomenele auditive.

Imbinarea sunetelor potrivit anumitor intervale poate sa para consonanta pentru


unele comunitati si disonanta pentru alte comunitati.

IV. Variatiile de la o cultura la alta s-au constatat si la nivelul mirosului si al


gustului. Membrii unei populatii unui trib din Africa au fost impresionati foarte neplacut
de mirosul autentic al unei vechi branze din Olanda si au facut sa circule ,,zvonul" ca
albii consuma murdariile cele mai dezgustatoare. Mirosurile de apa de colonie sau de
sapun parfurmat, de asemenea, le repugna.

V. In ceea ce priveste perceptia timpului, se stie ca exista o serie de ritmuri


organice interne - generate de intervalele la care ne sunt satisfacute trebuintele
biologice fundamentale - care ne furnizeaza informatii cu privire la scurgerea timpului.

Importanti pentru perceptia timpului sunt si factorii sociali. Timpul variaza de la o


cultura la alta. Unitatile lui sunt determinate de ritmul vietii colective si ele se
diferentiaza calitativ si cantitativ dupa credintele si obiceiurile comune grupurilor sociale.
Cercetarile experimentale efectuate cu privire la influenta cadrelor sociale asupra
perceptiei (M. Sherif - cercetare asupra importantei ,,cadrelor de referinta" in perceptia
vizuala; G. Razran - efectul stereotipiilor in perceptia vizuala; Asch - ,,perceptiei"
trasaturilor de caracter) alaturi de datele etnologice arata ca structurile perceptive, desi
inseparabile de natura organelor de simt si de sistemul nervos, sunt dobandite totusi in
cursul experientei noastre personale si sociale. Ele se supun legilor invatarii si
educatiei, care le comunica o motivatie sau alta, facandu-le sa se organizeze si sa
functioneze selectiv in raport cu diferitii stimuli in mediu.

2. Influenta factorilor socioculturali asupra memoriei

Memoria este una din functiile psihice centrale ale persoanei, ea realizand sinteza
dintre trecut si prezent si furnizand persoanei constiinta unitatii si a continuitatii trairilor
sale psihice.

Definitii

1. Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale existente intre doua


grupe de conduite observabile separate printr-un interval de durata variabila, primele
conduite apartinind fazei de achizitie, iar celelalte fazei de actualizare.

2. Memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie oarecare ramine


disponibila, putind fi reamintita si utilizata.

3. Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a


encoda informatia extrasa din experienta sa mediul, de a o stoca intr-o forma apropiata
si apoi de a o recupera si utiliza in actiunile pe care le efectueaza.

Dupa P. Golu, memoria consta in reflectarea realitatii sub forma intiparirii, fixarii,
recunoasterii experientei anterioare, fie aceasta de natura cognitiva, motrica, voluntara
sau afectiva. Ea comporta, in principal, 3 faze: achizitie, retinere, reactivare. Una din
cele mai importante caracteristici ale memoriei - care ilustreaza prezenta cadrelor
sociale in procesele ei - este selectivitatea.

Nu exista o suprapunere mecanica intre trecutul persoanei si memorarea trecutului


si nu pur si simplu de a-l repeta. Omul memoreaza mai repede, pastreaza mai trainic,
reproduce mai fidel, uita mai greu, tot ceea ce prezinta pentru el o anumita semnificatie,
iar aceasta izvoraste din legatura memoriei cu trebuintele, inclinatiile, sentimentele si
atitudinile omului.

Trebuintele si interesele dau un sens situatiei in care se produce memorarea.

Memorarea este o functie simbolica in sensul ca, asa cum spunea Maurice
Holbwachs, posibilitatea de a ne aminti depinde de posibilitatea de a avea idei
generale, de a gandi amintirile. Or tocmai societatea este aceea care pune la dispozitie
persoanei instrumentul necesar simbolizarii - limba.
In memorie, semnificatia ne da greutatea situatiei, valoarea ei .

Cum se realizeaza aceasta? Reconstituirea trecutului implica localizarea si


ordonarea experientei anterioare in timp. La aceasta ajuta o serie de ,,amintiri
privilegiate", ,,amintiri - repere", care dispun de o mai buna fixare in timp.

Dar aceste repere personale sunt legate de imprejurari sociale: ele sunt sociale
inainte de a fi personale, pentru ca reflecta anumite cadre-date, anumite ritualuri si
traditii sociale.

Memoria individuala se sprijina pe memoria colectiva a grupurilor sociale.

Un asemenea grup social, cu o importanta influenta asupra memoriei indivizilor,


este familia.

I. P. Golu prezinta, o serie de date etnologice si experimentale, care pun in


evidenta fenomenul modelarii memoriei prin normele sociale.

I.1. Intr-o cercetare intreprinsa asupra a 2 grupuri de scolari din Africa, apartinand,
la 2 triburi diferite (Nadel), li se da subiectilor aceeasi sarcina: sa repete din memorie, o
povestire care le-a fost citita si sa descrie, dupa memorie, continutul unei imagini care le
fusese aratata. Se constata diferente mari intre cele 2 grupuri:

- primii raspund intr-o maniera fragmentara, fara preocupari de integrare si


organizare;

- ceilalti subliniaza sensul general aceea ce au vazut si raportul dintre parti.

Autorul consemneaza analogia dintre aceste rezultate si diferitele aspecte ale


culturii celor 2 triburi:

- la primul grup, zeitatile si spiritele se prezinta ca un conglomerat de parti, ale


caror raporturi mutuale nu sunt niciodata clar definite si ale caror functiuni sunt relativ
independente unele de altele;

- la celalalt grup, zeitatile se prezinta ca un tot structurat, cu o ordine ierarhica


neta si cu o diviziune a puterii si raspunderii.

Asemenea cercetari au fost efectuate si de Bartlett si Zilling.

Allport si Postman au efectuat cercetari asupra zvonului.

,,Zvonul este o afirmatie generala, care se prezinta ca adevarata fara sa aiba date
concrete care sa permita verificarea exactitatii sale".
Autorii pornesc de la ipoteza ca, in interiorul unui grup, propagarea zvonului privind
un subiect determinat este in raport direct cu natura ambigua si cu importanta acestui
subiect pentru fiecare din membrii gupului.

Metoda de cercetare consta in urmatoarele: se proiecta pe ecran o imagine


reprezentand o scena mai mult sau mai putin dramatica, bogata in detalii.

Un numar de sb. care nu au vazut imaginea asteapta intr-o camera vecina. Este
introdus primul sb., care este asezat de o asa maniera incat sa nu poata vedea ecranul.
Cercetatorul ii descrie imaginea, dandu-i un anumit numar de detalii. Este introdus un al
doilea sb., caruia primul ii relateaza tot ceea ce stie despre imagine. In continuare, se
procedeaza la fel cu un lant de 6-7 sb., fiecare dintre ei ascultand povestirea celui care
il precede si relatand-o celui care urmeaza. In camera experiementala este prezent un
public in masura sa observe deteriorarea mesajului comparand versiunile date de
subiecti cu stimulul-imagine, care ramane pe ecran de inceput pana la sfarsit.

Rezultatele arata ca informatia sufera o distorsiune complexa, remarcandu-se 3


tendinte mai importante:

reductia - pe masura ce circula, un ,,zvon" tinde sa devima mai scurt, mai usor de
inteles si de povestit. Versiunile succesive contin din ce in ce mai putine detalii. In cursul
a 5-6 transmisii, curba arata ca sunt eliminate 70% din 100 de detalii. Comparand
aceasta curba cu aceea a lui Ebbinghaus privind dinamica retentiei individuale, se
constata ca memoria sociala efectueaza in cateva minute o reductie ecivalenta cu cea
executata de memoria individuala in cateva saptamani.

1. accentuarea - dintr-un context mai larg sunt concepute,retinute si reproduse


selectiv un numar limitat de detalii. In jurul detaliului accentuat se organizeaza intreaga
povestire. Dimensiunile mari se impun si se retin. Sunt accentuate, de asemenea,
simbolurile familiare.

asimilarea - forta de atractie, in directia subsumarii, exercitate asupra unui mesaj


de habitudinile, interesele celui caruia i se adeseaza.

Reductia, accentuarea, asimilarea sunt procese interdependente. Ele actioneaza


simultan si exprima un fenomen de subiectivizare, avand ca rezultat autismul si
deformarea caracteristica zvonului.

Procesul de structurare subiectiva se declanseaza de indata ce situatia ambigua a


fost perceputa, dar efectele sale devin mai importante cand intervine memoria. Mesajul
are cu atat mai mult sansa sa se transforme, cu cat in transmisie este implicat un numar
mai mare de persoane.

In procesul memorarii, ceea ce era obiectiv devine subiectiv, ceea ce era exterior
devine interior. Nucleul de informatie primit de individ este integrat dinamismului vietii
sale mentale, astfel incat transmiterea unui mesaj este adesea - un mecanism de
proiectie.

3. Influenta factorilor socioculturali asupra gandirii

M.Golu: " gndirea este un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si


valorificare a informatiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii si
subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din multimea celor initial posibile".

P. Golu considera gandirea reprezinta reflectarea mijlocita si generalizata a


insusirilor si raporturilor esentiale, necesare si cauzale ale obiectelor si fenomenelor din
realitate.

Aceasta definitie nu epuizeaza insa nici pe departe complexitatea procesului


gandirii.

Gandirea este, dupa cum afirma Jean Stoetzel, si o mentalitate, un mod de a


reactiona al persoanei, o trasatura a acesteia.

Studiile de lingvistica comparata pun in evidenta faptul ca diversele limbi ii conduc


pe cei care le vorbesc la maniere de a gandi foarte diferite, orientandu-I spre clasificari
si conceptualizari distincte. Prin intermediul limbii, comportamentele noastre inteligente
se desfasoara in contexte culturale concrete. Din acest punct de vedere, se poate
spune ca nu exista rationamente valabile intr-un mod neconditionat si ca logica gandirii,
pe langa coordonatele ei universale, are si un caracter situativ, functional, variabil in
functie de trecerea individului de la un grup la altul, de la o activitate la alta. In toate
aceste cazuri noi ne ajustam la conditii diferite de comunicabilitate si logica.

Exemple concludente cu privire la conditionarea parametrilor gandirii de catre


factorii socioculturali ne ofera datele etnologice rezultate din cercetarea vietii si gandirii
asa-numitelor societati primitive. Un astfel de exemplu este totemismul. La baza acestui
sistem de gandire si de atitudini se afla o logica practico-teoretica, o ,,sociologica", ale
carei componente au o valoare formala si, care constituie o modalitate de asigurare a
convertibilitatii ideale a diferitelor nivele ale realitatii sociale.

Memoria[1] este un proces psihic care const n ntiprirea, recunoaterea i reproducerea


senzaiilor, sentimentelor, micrilor, cunotinelor etc. din trecut. Memoria definete
dimensiunea temporal a organizrii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale
orizontului temporal trecut, prezent, viitor.

Graie memoriei, fiina noastr psihic, eul, dobndete continuitatea identitii n timp. Fr
dimensiunea mnezic, am tri numai prezentul clipei, am fi n permanen pui n faa unor
situaii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experien elaborat, de nici un procedeu
de abordare i rezolvare, ne-am zbate permanent n jocul ncercrilor i erorilor, adaptarea
devenind, practic, imposibil.

Funcia memoriei devine, aadar, o condiie bazal indispensabil a existenei i adaptrii optime,
a unitii temporale a personalitii noastre. Ea se datoreaz plasticitii creierului proprietatea
de a-i modifica starea intern sub influena stimulilor externi i capacitii lui de nregistrare,
pstrare i reactualizare a urmelor acestor stimuli.

Memoria uman a cunoscut o ampl dezvoltare istoric, n cursul creia i-a restructurat att
schema de funcionare intern, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj i
procedee mnemotehnice de natur logic), ct i aria de cuprindere, ajungnd s nregistreze i s
conserve informaii despre toate genurile de fenomene i evenimente, precum i ntreaga gam
de experiene, accesibile la nivel individual i comunitar.

Latura remarcabil a evoluiei memoriei umane const n diferenierea i individualizarea


capacitii reactualizrii, care permite valorificarea propriu-zis a informaiei i experienei
stocate, i desfurarea unor activiti mintale autonome, n care trecutul se leag de prezent, iar
prezentul de viitor.

La om, memoria nu este concentrat i localizat ntr-un singur bloc, ci este distribuit
mecanismelor care realizeaz funciile i actele psihocomportamentale specifice. Aadar, spre
deosebire de computer, creierul uman posed nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe,
ntre care exist conexiuni bilaterale. ntre modul de funcionare a memoriei i modul de
funcionare al percepiei, reprezentrii i gndirii exist o condiionare reciproc profund:
dereglarea verigii memorative determin tulburri serioase n desfurarea proceselor pe care le
susine (percepie sau gndire), iar dereglri la nivelul procesului specific afecteaz funcionarea
bazei lui memorative.

Memoria se caracterizeaz prin cteva trsturi eseniale, care i sunt imprimate de integrarea ei
n structura proceselor i activitilor specifice. Memoria este activ, selectiv, contextual,
mijlocit, organizat logic i sistemic.

n investigarea i evaluarea nivelului de dezvoltare i eficien al memoriei se iau n considerare


urmtorii parametri: volumul, trinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Cuprins
[ascunde]
1 Clasificare
2 Coninutul informaional al memoriei

3 Funciile memoriei

4 Structurile operatorii ale memoriei

5 Produsul memoriei
6 Vezi i

7 Note

[modificare] Clasificare
Dup diverse criterii, memoria poate fi clasificat i pot fi delimitate mai multe forme ale
acesteia. Astfel, dup prezena sau absena inteniei, scopului i controlului voluntar n procesele
de engramare, pstrare i reactualizare, delimitm memoria involuntar i memoria voluntar.
Dup gradul de nelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanic sau logic. Dup
modalitatea informaional preferenial, s-au identificat memoria imagistic-intuitiv i memoria
verbal-simbolic. n fine, dup criteriul timpului, se delimiteaz: memoria senzorial, memoria
de scurt durat i memoria de lung durat.

[modificare] Coninutul informaional al memoriei


Memoria reflect trecutul ca trecut, astfel nct n momentul n care subiectul reactualizeaz o
informaie, este contient c acea experien s-a petrecut cndva n trecut.

Coninuturile memoriei sunt extrem de variate. ncepnd de la experiene de ordin senzorial


perceptiv, apoi cunotine, noiuni, experiene afective, experiene sociale, .a.m.d.. Coninutul
reflectoriu constituie i un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem
vorbi despre memorie senzorial (vizual, auditiv, motorie, gustativ, olfactiv), memorie
perceptiv, memoria imaginilor, memorie cognitiv, memorie afectiv, memorie social.

Reflectarea din memorie prezint o serie de caracteristici: este o reflectare activ, selectiv,
situaional, relativ fidel, mijlocit, inteligibil, sistemic, logic, organizat.

[modificare] Funciile memoriei


Memoria are o funcie cognitiv. Este un proces de cunoatere, iar rolul ei cel mai important este
acela de a oferi coninuturi proceselor cognitive superioare (gndirii i imaginaiei). Memoria are
i o funcie adaptativ reglatorie, jucnd un rol fundamental n echilibrul vieii psihice a omului.
Fr memorie, nu ar fi posibil fenomenul de contiin. Memoria realizeaz ancorarea omului n
trecut, capacitatea de a rezolva situaiile prezente i resurse pentru anticiparea celor viitoare.

[modificare] Structurile operatorii ale memoriei


Memoria dispune de structuri operatorii complexe i numeroase. Guilford include memoria n
cadrul operaiilor, ceea ce sugereaz nivelul ei nalt de operaionalizare. Informaiile nu sunt
preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operaii de organizare, sistematizare, structurare,
ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operaii confer coninuturilor memoriei
disponibilitatea de a fi utilizate rapid i eficient n nvare, nelegere, rezolvare de probleme.
[modificare] Produsul memoriei
n plan subiectiv, memoria este trit ca amintire. n termeni psihologici, vorbim despre
reactualizarea informaiilor. Reactualizarea se realizeaz n dou forme: recunoaterea i
reproducerea.

Recunoaterea se realizeaz n prezena informaiilor originale, care trebuie recunoscute ntre alte
informaii. Este o form simpl de reactualizare, ce presupune mai ales implicaii de ordin
perceptiv i ale procesului reprezentrii.

Reproducerea este forma complex i superioar a reactualizrii, ea realizndu-se n absena


informaiei originale. Este mult mai dificil de realizat, implicnd mai ales reprezentarea i
gndirea. Reproducerea poart ntotdeauna amprenta subiectului, a stilului su cognitiv, a
experienei sale, a complexitii procedeelor mintale folosite, precum i a procedeelor
mnemotehnice.