https://www.historia.

ro/sectiune/general/articol/cum-aratau-ospetele-domnesti-si-
boieresti-de-odinioara

Relatarile lui Paul de Alep, Dimitrie Cantemir si Gheorgachi, privind

desfasurarea ospetelor, sunt asemanatoare, ceea ce nseamna ca
obiceiurile se transmiteau prin traditie.

Divanul cel mic era locul unde se aseza masa n zi de sarbatoare. Invitatii, arhiereii si
boierimea pna la logofatul al doilea, mpreuna cu cei doi vornici de poarta, erau trecuti
n "isvod cu pecete domneasca". O salva de tun anunta asezarea Domnului la masa.
Dimitrie Cantemir chiar specifica momentul "marele stolnic mai ntiu gusta bucatele
puse naintea Domnului, dupa care, ndata ce Domnul a ntins mna ca sa scoata mncare,
tunurile bubuie si cnta muzica si cea crestineasca si cea turceasca". Postelnicul si vel
spatarul stau n exercitiul functiunii ("zvorindu") la spatele Domnului, primul cu toiagul
n mna, al doilea cu sabia si buzduganul, ambii cu caftane cu "7 coti tafta naramgie"
legati peste umar".

Alti boieri, care "svonesc" n timpul mesei, sunt velmedelnicerul, care da domnului sa se
spele si cu lingura cea mare de argint scoate Domnului pe talger supa si alte bucate;
velclucerul - purtatorul de grija a mezelilor ce se aduce de la beciul domnesc; velvamesul
- purtatorul de grija a confeturilor, acesta fiind fara caftan.

De la al treilea pahar, boierii amintiti mai sus trec si ei la masa pe care le-a pregatit-o,
separat, marele camaras, locul la servit lundu-l boierii de rangul al doilea. Sunt obligati
sa vina numai la nchinarea paharelor sau la rostirea ovatiilor. Primul pahar l ridica
mitropolitul, pentru slava lui Dumnezeu. Al doilea pahar l ridica Domnul, pentru
sanatatea mparatului (Dimitrie Cantemir spune ca numele mparatului nu se rosteste, caci
pentru moldoveni era un lucru "nepotrivit si urt, iar a nchina pentru regii crestini si
ortodocsi, este un lucru plin de primejdie").

La acest de-al doilea pahar, ncepe sa cnte mehterhaneaua si muzica din sala mesei si se
face "sanlc" - adica se sloboade tunul si pustile. Al treilea pahar l ridica mitropolitul,
pentru Domn si familia lui. n acest moment ceremonia atinge culmea ei. Boierii primesc
de la cupar cte o cupa de vin, si fiecare, dupa ce bea, merge de-i saruta mna Domnului.
La urma, vin cntaretii bisericesti, care primeau bacsis cte un galben. Apoi Domnul
nchina pentru mitropolit, arhierei si boieri. Fata de aceste reguli, Dimitrie Cantemir mai
aminteste faptul ca "Domnul nu obisnuieste sa se scoale de la masa mai nainte de a se fi
adus lampile, iar dupa ce acestea au fost puse pe masa de marele medelnicer, oaspetii toti
se scoala n picioare si saluta Domnul lor. Semnul scularii de la masa este servetul pus de
Domn pe masa. Observnd aceasta, marele postelnic, "cu batul de argint pe care l tine n
mna loveste n pamnt, la care semn toti cti se pot tinea pe picioare, se scoala deodat..."

Ospitalitatea Domnului mergea pna acolo nct boierii mai luau din mezeluri si confeturi
n naframi si pentru acasa caci considerau o onoare mncarea pe care au luat-o de la masa
Domnului. Nu aveau voie nsa sa plece cu vasele din argint.Terminndu-se masa, Domnul
se spala pe mini n spatarie, iar boierii n divanul cel mic. Cafeaua se servea n spatarie.
Dupa cafea, de multe ori, Domnul tinea pe boieri pna seara punndu-i la "gioc".

De regula, la ospat nu participa si Doamna. Ea da separat masa jupneselor. Era servita de

vornic si de ceilalti slujitori dupa influenta turceasca, ce atinsese pna si organizarea
interioara a palatului domnesc. Si aici, se folosea un ceremonial:Doamna ridica paharul
nti, raspundea logofeteasa cea mare si celelalte jupnese si i sarutau mna.

Dupa masa, oaspetii, barbati si femei, se ntlneau n maibent, care era ncaperea
personala a domnului si faceau un "joc de obste". n a doua jumatate a secolului al XVIII-
lea, se constata o schimbare n ceea ce priveste participarea Doamnei la ospat. Astfel,
Nicolae Mavrogheni oferea n 1786 un ospat unei aristocrate engleze, Lady Craven,
ocazie cu care participa si doamna tarii, servita de noua femei.

Comparnd ceremonialul cu care se faceau ospetele domnesti cu relatarile lui Pseudo-

Codinos, privitoare la mesele mparatilor bizantini, sau cu acelea referitoare la masa
sultanului, observam unele asemanari de ordin general: pregatiri pentru invitarea
persoanelor, lux n ceea ce priveste serviciul (sultanul ntrebuinta foarte rar serviciul de
argint si aur), numarul mare de slujitori (mai putin la turci), eticheta asezarii la locurile
cuvenite (foarte complicata la bizantini).

De la Bizant s-a luat obiceiul cntarii imnurilor religioase corespunzatoare sarbatorii la

care se dadea banchetul, dar apare si un element local pentru ca se mbina elementul
religios cu cel laic (cntarile bisericesti alaturi de lautele tiganilor, prezenta icoanei si a
candelei aprinse n sala de mncare). Alte elemente locale erau: supunerea boierilor fata
de Domn si al jupneselor fata de Doamna, prin sarutarea minilor; obiceiul pamntului
al toastelor, la ridicarea fiecarui pahar; ncheierea mesei prin unirea mesenilor barbati si
femei, pentru un joc cu zicaturi si glume pna seara trziu. Dar si mai importante erau
atributiile slujitorilor si mbracamintea lor. Oricum, elementele de mprumut bizantino-
otomane par sa se manifeste mai mult n domeniul ceremonialului pur politic, n rest era
traditie pentru obiceiurile mai vechi romnesti, transmise din generatie n generatie.

Pretentiile de a mbraca orice eveniment de la curtea domneasca ntr-o aureola de fast si

lux cresc spre sfrsitul secolului al XVIII-lea. Sunt semnificative n acest sens crearea
logofetiei de obiceiuri n Moldova ntre 1795 - 1799, deci n vremea lui Alexandru
Calimah, iar n Muntenia n timpul lui Alexandru Ipsilanti (1797).