Rolul jocului in activitatea logopedica

Jocul a fost considerat ca o forma de conduita de crestere a fiintelor inzestrate cu sistem

nervos dezvoltat. Conduita de crestere este considerata a fi orice conduita care fiind specifica
copilariei cotribuie la dezvoltarea multilaterala a conduitei nemature.
Daca la inceput in studiul conduitelor de joc s-a incercat gasirea unor argumente
naturaliste privind incadrarea omului in scara biologica a evolutiei, ulterior, interesul s-a deplasat
spre aria jocurilor, aspectelor caracteristice copiilor de diferite varste, spre jocurile din diferite
regiuni, zone, mai mult spre aspectele sociale ale jocului. In acest context, jocul a inceput sa fie
studiat prin prisma efectelor sale formative. In aceasta conjunctura studiul conduitei ludice a fost
preluat de specialistii in problemele pedagogiei. Pedagogia moderna a pus accent pe functiile
jocului. Un interes deosebit a starnit jocul si din punctul de vedere al functiei socializante. Jocul
a intrat in atentia psihoterapeutilor fiind inclus indiferite tipuri de terapii. Jocul s-a studiat din
punct de vedere etnografic, in diferite perioade de dezvoltare a personalitatii umane si s-a studiat
influenta jocului asupra varstelor adulte si inaintate.
Jocul este considerat ca o activitate fundamentala si formativa in copilarie. Jocul prepara,
terenul psiho-motric al muncii, il invata pe copil abecedarul manualitatii creatoare, il invata sa se
adapteze si sa invinga dificultatile.

Teorii generale asupra jocului

KARL GROSS biolog a formulat urmatoarea teoria autoeducarii/ teoria exersarii.

Conform acestei teorii jocul ar fi un teren de exercitare prealabila a unor instincte aparate.
Potrivit acestei ipoteze intre jocul animalelor si jocul puilor de om nu exista o diferenta prea
mare. Gross afirma ca animalul se joaca nu fiindca e tanar ci el are o tinerete pentru ca se
joaca.
STERN a preluat putin din ideea lui Gross si a aratat necesitatea jocului ca factor de
exercitare a predispozitiilor interne. Jocul este autodezvoltarea instinctiva a predispozitiilor,
exersarea anticipata inconstienta a viitoarelor functii serioase jocul baietelului luptandu-se
(instincte de lupa), joaca fetitei cu papusile (instincte de ocrotire) a caror utilitate va deveni
necesara mai tarziu.
K. BUHLER psiholog aduce completari teoriei lui Gross. Jocul este o activitate
alimentata de satisfactie functionala ce se mentine nemijlocit prin actiune, independent de ceea
ce se mai poate produce si in ce relatie de opertunitate se afla. Notiunea de satisfactie
functionala se desfasoara prin delimitarea jocului de placere, de desfatare pe de o parte, iar pe de
alta parte prin delimitarea jocului de bucuria anticiparii rezultatului activitatii.
KARR a elaborat teoria exercitarilor complementare/a compensatiei. El considera ca
jocul este un exercitiu, dar are functii ludice, nu se refera la formarea si perfectionarea
instinctelor ci slujeste intretinerii instinctelor deja existente.
LAZARUS a formulat teoria recreatiunii. Ideea de recreatiune este corelata cu cea a
unei activitati ce trebuie sa aiba caracteristicile contrarii activitatii de munca. Pe baza acestei
teorii a fost elaborata mai tarziu teoria odihnei active. Potrivit acestei teorii exercitarea unor
activitati cu caracter ludic este mai reconfortanta in multe cazuri decat odihna pasiva si are
functii importante de recuperare.
SCHILLER a dezvoltat teoria prisosului de energie. Porneste de la ideea ca pe copiii si
tineri ii caracterizeaza un surplus de energie ce trebuie consumata. In timpul jocului se dezvolta
anumite miscari care unele se repeta fara a fi specificate anume si practic astfel apare jocul, iar
altele devin deprinderi.
BUYTENDYYK a elaborat teoria dinamicii infantile. Dinamica infantila are patru
caracteristici principale susceptibile de a explica jocul: un anumit tip de incoerenta senzorio-
motrica sau mintala; impulsivitatea; o anumita atitudine psihopatica in opozitie cu atitudinea
gostica; o anumita nesiguranta fata de obiectele care indeparteaza subiectul de utilizarea propri-
zisa a acestora.
 J. PIAGET incadreaza activitatea ludica in procesul de asimilare. Jocul este o activitate
de asimilare ce se complica mereu incorporand o vasta siombolistica pe parcursul etapelor
copilariei.
Piaget introduce conceptul de joc simbolic. Jocul simbolic constituie polul extrem al
asimilarii realului, el devine conduita specifica atunci cand incepe disocierea dintre asimilare si
acomodare primand acomodarea. Efectul de acomodare creeaza conditii pentru asimilare, iar
aceasta odata elaborata instituie cerinta de repetitie. Ca atare copilul invata sa deseneze, sa
modeleze, apoi le repeta fara effort care odata asimilat ii fac placere. Jocul simbolic este pentru
inteligenta ceea ce este jocul de miscare pentru planul senzorio-motor.
In Rusia s-a dezvoltat o scoala de psihologie demna de luat in seama. El Konin critica
determinismul subiectivist in problematica jocului. Pune accent pe elementele ce au o
determinare sociala a jocului. Aceasta idee a fost preluata si de Macarenco, Usova, Vigotzki,
Rubinstein, Leontiev, etc. Toti acestia au criticat exclusivismul scolii active care vede in joc un
element esntial si exclusiv de instruire si educatie. Toti psihologii sovietici au considerat
activitatea ludica drept o activitate profund formativa.
LEONTIEV jocul este fundamental in perioada copilariei si il apreciaza ca fiind
conduita cu cel mai profund caracter formativ.
MACARENCO a considerat ca in perioada copilariei jocul este activitatea
fundamentala cu toate ca la copil exista tendinta de a activa (1-3 ani tendinta de a se imbraca).
Aceste dorinte de munca se sting inlocuindu-se cu pretentia de a fi servit spre varsta de 6-7 ani.
VIGOTZKI afirma ca activitatea de joc este formativa in deplinul inteles al cuvantului
atunci cand cerintele manifestate de copil depasesc cu putin nivelul de dezvoltare psihica al
copilului. Aceasta idee este incorporata in teoria proximei dezvoltari, conform careia a
respecta particularitatile de varsta inseamna a lua in consideratie atat cerintele cat si posibilitatile
reale ale copilului si perspectivele apropiate ale dezvoltarii psihice ale acestuia. Cerintele
formulate fata de copil sa nu depaseasca posibilitatile reale ale acestuia si nici sa nu se plaseze
sub aceste posibilitati ci sa fie formulate in asa incat sa constituie un puternic stimulent pentru
dezvoltarea psihica a copilului.
U. SCHIOPU afirma ca antrenarea in joc a unor elemente ce apartin de conduita de
munca este posibila pentru ca intotdeauna jocul este imregnat de unele tentative de autoservire
care fac parte din activitatea de munca. Jocul influenteaza in perioada copilariei toate formele de
munca propriuzisa executata de copil.

Teorii ale jocului specifice la copil

V. STERN afirma ca principalele cauze ale aparitiei jocului sunt reprezentate de

ingustimea universului in care traieste copilul si sentimentul de reprimare permanenta de catre
adulti de care copilul incearca sa se elibereze prin intermediul fugii in lumea fanteziei unde
devine stapan, creator si fauritor. In conceptia lui Stern exista doua posibilitati care ar putea sa
genereze jocul: - jocul este reactie la universul ingust in care traieste; jocul este o reproducere a
activitatii adultilor, activitate care-l atrage foarte mult pe copil
S. FREUD leaga jocul de principiul satisfactiei. In societatea umana inclinatiile primare
sunt interzise si apar tot felul de cai ocolite sub forma celor mai variate substituiri ce asigura
posibilitatea exprimarii tendintelor intiale. Aceste interdictii se manifesta odata cu venirea
copilului pe lume si mecanismele psihologice ce servesc la ocolirea acestor bariere sunt date de
la bun inceput. Ele sunt date prin joc, ca forma de ocolire a barierelor. In lumina acestei teorii
jocul apare ca un mijloc terapeutic natural, indreptat impotriva nevrozelor posibile care domina
copilaria, iar in final se afirma ca cu cat copilul se joaca mai mult cu atat are sanse mai putine sa
devina nevrotic si traumatizat in copilarie.
Interpretarea freudiana jocului a dus la extinderea practicii psihanaliste si asupra acestuia, iar
folosirea jocului in practica a avansat in doua directii:
- metoda proiectiva de diagnosticare
- mijloc terapeutic sub forma pleiterapiei (tetrapia prin joc)
 ADLER dezvolta o teorie asupra jocului din punct de vedere psihanalitic. Motivul
pentru care se joaca copilul este acela de a inabusi si de a depasi sentimentul de neputinta si de
dependenta pe care il resimte. La Adler copilul incearca permanent anumite influente
traumatizante, dorintele lui sunt ingradite, iar de aici tendinta spre dominare. Copilul realizeaza
in joc acele tendinte inconstiente si reproducandu-le neantrerupt le anuleaza.
KURT LEWIN dezvolta urmatoarele teze referitoare la joc:
mediul psihic al adultului se diferentiaza in straturi cu un grad de realitate diferit. Planul realitatii
nu depinde de dorintele omului si constituie sfera comportamentului real, iar planul ireal al
comportamentului este reprezentat de sperante si vise.
Sunt posibile treceri dintr-un plan in altul. Daca conditiile planului realitatii devin din anumite
motive neplacute ca urmare a unei tensiuni prea mari apare tendinta retragerii in planul irealului.
Prima si a doua teza se manifesta in acelasi sens in comportamentul adultilor si comportamentul
copiilor numai ca la copii acestte treceri se savarsesc mult mai usor.
Mecanismul fundamental al trecerii de la straturile cu grad de realitate diferit la straturile ireale il
reprezinta substituirea. Particularitatile substituirii sunt: cu cat cerinta este mai mare cu atat este
mai puternica cerinta de substituire; operatiile de substituire apar adesea in situatiile in care se
dovedeste imposibila atingerea unui anumit scop in care exista o tensiune psihologica;
substituirea nu duce la o satisfactie deplina si ca urmare individul incearca o insatisfactie si mai
mare; valoarea de substituire a operatiei este cu atat mai inalta cu cat este mai reala insasi
operatia de substituire; cand substituirea nu apare spontan valoarea de substituire este cu atat mai
inalta cu cat operatia de substituire corespunde mai mult nu scopului nou ci altui mod de atingere
a scopului initial; cu cat cerinta este mai puternica cu atat valoarea de substituire a operatiei de
substituire este mai mica, dar pe de alta parte tendinta catre operatia de substituire se intensifica
concomitent cu intensificarea substituirii cerintei ca atare.
Dupa K. Lewin jocurile pot fi deosebite dupa principiul fluentei lor, iar regulile lor pot fi
uneori intr- atat de riguroase incat jocul respectiv se poate apropia ca dinamica de nivelul
realitatii.
Aceasta teorie prezinta interes din mai multe puncte de vedere. In ea se impletesc interpretarile
freudiene cu cele antifreudiene. Jocul este o sfera a realitatii. In joc copilul actioneaza cu obiecte
ce tin de lumea reala, dar in acelasi timp in joc sunt prezente obiectele si operatiile substituite.
J. CHATEAU critica teoriile anterioare si sublinieaza in primul rind
specificuldiferitelor genuri de jocuri fara a intentiona sa dezvolte esenta activitatii de joc.
Totodata critica si teoriile psihanalistilor, totisi nu neaga placerea si prezenta satiafactiei in joc,
dar placerea pe care o cauta copilul in joc este o placere morala. Jocul pentru copii este o actiune
de autoafirmare. Autoafirmarea prin joc este o tendinta spre perfectionare, spre noi realizari.
Chateau da o atentie deosebita jocului cu reguli si extinde interpretarea acestui tip de joc asupra
tuturor deoarece in fiecare joc cu roluri exista jocuri ascunse cuprinse in rol carora copilul I se
subordoneaza.

Clasificarea jocurilor

Karl Gross clasifica jocurile in:

- jocuri de experimentare
- jocuri ale functiilor generale
- jocuri senzoriale
- jocuri motorii
- jocuri intelectuale
- jocuri afective
- jocuri de vointa

Clapared impate jocurile in: - jocuri ale functiilor generale

- jocuri ale functiilor speciale
In prima categorie a inclus: - jocurile senzoriale
- jocurile moto si jocurile psihice (intelectuale si afective)
Cea de a doua categorie cuprinde jocuri de lupta
- jocuri de vanatoare
- jocuri speciale prin care se imita marea societate
- jocurile familiale
- jocurile de imitatie
W. Stern imparte jocurile in: - jocuri individuale
- jocur sociale
J. Piaget critica aceasta clasificare si afirma ca este discutabil sa stabilesti granite intre jocurile
individuale si cele cu mai multi parteneri pentru ca dupa el orice joc se realizeaza ca un fel de
spectacol in fata unui public imaginar.
C. Bulther apreciaza ca jocurile pot fi clasificate in cinci grupe cu diferente calitative, dar si
diferente specifice: - jocuri senzorio-motorii / functionale
- jocuri de fictiune si iluzie
- jocuri receptive (de consum, de contemplare )
- jocuri de constructii
- jocuri colective
Piaget stabileste urmatoarele criterii de natura psiholgica:
I. Jocuri de exercitii
II. Jocuri simbolice
III. Jocuri cu reguli
Aceasta clasificare este mai evidenta in etapele initiale de dezvoltare a copilului deoarece in
etapele mai tardive ele se pot combina astfel incat sunt greu de recunoscut.
I. Jocurile de exercitii includ: - jocurile senzorio-motorii/de manuire
-jocurile de exercitare a gandirii
A. Jocurile senzorio-motorii se impart in:
- jocuri de exercitii simple ce faciliteaza insusirea unor conduite ludice in care se trage, se
constituie gramezi,se apasa.Ele au la baza reactii circulare, reactii tertiare.
-jocurile de combinatii fara scop- se refera la dezmembrarea sau reconstituirea de
obiecte,reconstituirea si combinarea de noi miscari ( jocurile de distrugere de obiecte, jocul
generat de curiozitatea de a intra in posesia unui aparat).Ele sunt considerate a fi la limita dintre
conduita ludica si experimentarea inteligentei.
-jocurile de combinatie de obiecte si actiuni in scopuri -pot evolua in trei directii: fie ca se
incorporeaza in actiuni si in reprezentari ale imaginilor (jocuri simbolice),fie ca se socializeaza si
se orienteaza spre directia jocurilor cu reguli.Ele pot duce la formarea de miscari utile in
adaptarea cotidiana ele desprinzandu-se din conduita ludica nemaifiind considerate jocuri.
B.Jocuri de exercitare a gandirii-pot fi clasificate dupa o schema asemanatoare cu
jocurile senzorio-motorii si se refera la intrebarile repetate:"ce este asta?","de ce?".In aceasta
categorie de jocuri este inclusa si fabulatia.
II. Jocurile simbolice-Piaget considera ca exista doua categorii de simbolistica:
simbolistica de care copiii sunt constienti si opereza cu simboluri primare legate de aspecte
multiple ale vietii,aspecte ce se asimileaza;simbolistica inconstienta-se creeaza o simbolistica
generata de dorintele si nazuintele copilului.
Piaget atrage atentia asupra faptului ca este greu de delimitat daca sete vorba de o
simbolistica primara sau secundara.Simbolistica secundara opereaza cu trei grupe de simboluri
ludice care se refera la interese proprii corporale,cele ce se refera la legarea de sentimente
privind familia si relatiile familiale si sfera provenientei copiilor.
Piaget realizeaza o clasificare a schemelor simbolice in functie de complexitatea lor:
- schemele de operare cu simboluri de tip A1-exprima proiectarea de scheme de actiuni pe
obiecte noi.Aceasta nu este o generalizare ci este o schema simbolica.
-scheme de operare cu simboluri de tip B1-exprima proiectarea de scheme de imitatie pe
jucarii si obiecte ( copilul imia modul de a telefona al celor de acasa si pune papusa sa faca
acelasi lucru.
Schemele de tip A1 si B1 sunt scheme de proiectare.
-schemele de tip A2-constau in asimilarea unor caracteristici ale unui obiect oarecare intr-o
conduita curenta.
-schemele de tip B2-sunt scheme de asimilare si incorporare a elementelor trecute si
creearea de simboluri de completare.O astfel de shema apare in conduita ludica atunci
copilul se joaca de-a ascunselea cu un var plecat de doua luni de acasa.
-schemele de tip A3-combinare simpla care este o prelungire a tipurilor A2 si B2, dar cu
constructii de scheme intregi in loc de asimilari partiale si nelegate intre ele.Aceasta schema este
pusa in functiune cand fetita da de mancare papusii si-i face aceleasi indemnuri care i se fac ei de
catre parinti la masa.
-schemele de tip B3-cuprinde combinatii simbolistice compensatorii
-schemele de tip C3-cuprinde combinatii lichidatoare si se manifesta mai ales in situatii
penibile in care copilul fie ce recurge la compensare fie ca accepta situatia dar o transforma
-schemele de tip D4 -reprezinta simboluri foarte sofisticate si sunt forma extrema a simbolisticii
ludice si se refera la combinarea simbolistica anticipativa cuprinzand combinatii si elemente de
anticipare privind consecinte ale imprudentelor si situatiilor de neascultare a copiilor.
Aceste scheme sunt caracteristice jocurilor simbolice si permit delimitarea a 3 stadii ale
acestora:
1.Utilizarea de scheme simple 1,2,A
2.Utilizarea de scheme simbolice mai variate-simbolistica cu rol 3 A,B,C.
3.Jocul cu reguli ( 7-11ani )
III. Jocul cu reguli -are o evolutie ontogenetica, incep sa se constituie in perioada
prescolara, dar capata amploare in perioada scolara mica.Se diferentiaza doua categorii de
reguli:spontane si transmise de la o generatie la alta. Jocurile cu reguli
sunt simple,cele spontane au viata scurta-se constituie plecand de la jocurile de exercitii, fie de la
jocurile simbolice ( joc. cu soldatii de plumb ).Jocurile cu reguli pot fi : senzoriale ( cu bila,
mingea ); intelectuale (carti, table ); competitii care includ coduri complicate,abstracte.
In functie de criteriul complexitatii Piaget realizeaza o noua clasificare a jocurilor:
a) Jocurile de explorare-permit copilului sa faca descoperiri,stimuleaza curiozitatea, il ajuta sa-si
dezvolte deprinderi
b) Jocurile energetice-implica tot organismul ajutand copilul sa devina exploratori activi ai
mediului ambiant,sa castige controlul asupra propriului corp,sa-si coordoneze diferitele parti ale
corpului
c) Jocurile de dobandire de deprinderi-stau la baza priceperii si independentei de mai tarziu
d) Jocurile sociale- dezvolta abilitatile de a comunica
e) Jocuriele imaginative-dezvolta gandirea,limbalul,stimuleaza creativitatea
f) Jocurile de rezolvare de probleme-duc la dobandirea de abilitati de a combina cunostintele in
plan mental,de a rezolva diferite sarcini.
Diverse studii si observatii au pus in evidentamultiple functii ale jocului.In sens larg acestea pot
fi catalogate ca functii esentiale, secundare si marginale.Prioritatea unora sau altora este in
functie de perioada ontogenetica a aparitiei lor.
I. Functiile esentiale:
1. Functia principala a jocului este aceea de asimilare practica si mentala a caracteristicilor lumii
si vietii, adica aceea de cunoastere.
2. Functia de exercitare complexa,stimulariva a miscarilor- este o functie principala in perioada
copilariei devenind apoi una marginala.
3. Functia formativ-educativa - prin joc se educa atentia, abilitatile, trasaturile operative ale
gandirii, trasaturi caracteriale, anumite trasaturi legate de atitudinea fata de colectiv
( corectitudine,spirit de dreptate,sociabilitate, spirit de competitie)
II. Functiile secundare- functia de echilibru si tonifiere realizata prin activitatile de tip
"loisir"
III.Functia marginala- functia terapeutica are la baza proprietatile proiective ale jocului
precum si pe cele de integrare in rol prin transfigurarea trasaturilor de personalitate si
combinarea lor in trasaturi de personalitate ale personajelor substituite in joc.
 Jocul la copiii cu deficienta mintala

La deficientul mintal in prima parte a copilariei sunt prezente jocurile functionale-

preexercitii ale dezvoltarii structural-finctionale a personalitatii. In relatiile cu obiectele copilul
isi exercita functiile neurologice care dezvolta miscarea, coordonarea,acuitatea vizuala, postura
si forta musculara.
La deficientul mintal exista mari modificari pe coordonata timpului si spatiului intervenite in
actele motorii.Aceasta determina aparitia cu intarziere a jocurilor functionale,ele fiind ineficiente
in organizarea cunoasterii.
Sunt cunoscute ingustimea campului de reprezentare, inconsistenta si instabilitatea
simbolurilor,lipsa de densitate a acestora ceea ce determina modificari fundamentale in functia
de reprezentare.Ca urmare jocul simbolic este slab reprezentat in contextul actiunilor copiilor cu
deficienta mintala.
In jocul deficientului mintal se constata lipsa unor factori de importanta majora in conduita
ludica :
- indicatori referitori la substiutirea obiectelor ;
- indicatori referitori la competitiile de grup si jocul de echipa ;
- indicatori referitori la tehnicile jocului ;
- indicatori cu valoare estetica si artistica ;
- indicatori referitori la capacitatea si dorinta de organizare autonoma a jocului ;
- indicatori de compensare spontana intre parteneri ;
- indicatori legati de apetitul de joc ;
- indicatori legati de capacitatea de a verbaliza actiunea ludica ;
- indicatori legati de comunicarea prin simboluri si limbaj in timpul jocului ;
- indicatori legati de simbolismul colectiv ;
- indicatori legati de finalitatea si scopul jocului, de capacitatea de organizare a jocului si de
utilizare ca o compensare conflictuala.
In acest context activitatea logopedica urmareste stimulare aparitiei acestor factori,educarea
conduitei ludice si valorificarea intregului potential in vederea dezvoltarii personalitatii in scopul
adaptarii si integrarii sociale.
Lipsa concentrarii, nemotivare pentru activitatea de invatare, memoria de scurta durata,
caracteristice deficientului mintal impun ca pentru obtinerea unor rezultate cat mai bune in
procesul de invatare dar si in activitatea de terapie logopedica folosirea cat mai frecventa a
jocului sub toate formele sale.

Prof. psihopedagog:
Crisan Roxana Elena
Popa Stefania Luiza