Scris de newsreporter pe 30 noiembrie 2015, 09:14

O noua super-putere miraculoasa a creierului

uman
In iunie 2007, Debbie Hampton a luat o supradoza de somnifere. A incercat
vreme de ani de zile sa fie o mama si o sotie buna, dar a simitit ca nu a reusit
deloc. Nu a murit. A fost gasita, dusa la spital si salvata. Eram distrusa. Am
facut prostie. Si, pe deasupra, mi-am distrus creierul, spune ea. Dupa o
saptamana de coma, diagnosticul medicilor a fost encefalopatie, informeaza
Cotidianul.ro.

/mixdecultura.ro

Este termenul general pentru situatia in care creierul nu mai functioneaza corect, spune ea. Nu
mai putea sa inghita si nici sa-si controleze vezica urinara, iar mainile ii tremurau constant. Abia
putea sa vorbeasca. Nu puteam decat sa scot sunete. Era ca si cum gura mi-era plina de bile. A
fost socant, pentru ca ce auzeam iesindu-mi pe gura nu se potrivea cu ce era in capul meu. Dupa
o perioada intr-un centru de recuperare a inceput sa se refaca treptat. Dar dupa un an nu a mai
evoluat. Vorbeam foarte greu si neclar. Ganderea si memoria erau incete. Nu aveam energia
necesara pentru o viata normala. O zi buna pentru mine era aceea in care reuseam sa scot toate
vasele din masina de spalat.

in acea perioada a incercat un tratament nou, neurofeedback. I s-a cerut sa i se monitorizeze

creierul in timp ce juca un joc simplu, controlandu-si miscarile prin manipularea undelor
cerebrale. Dupa zece sedinte vorbirea s-a imbunatatit. Schimbarea cea mare a avut loc in
momentul in care i s-a cerut sa citeasca un bestseller The Brain that Chenges Itself, a
psihoterapeutului canadian Norma Doidge. Doamne, pentru prima data mi s-a parut ca pot sa-mi
refac creierul. Nu doar ca era posibil, dar tinea de mine, scrieBBC.

Nu ramai cu creierul cu care te-ai nascut

Dupa ce a citit cartea, Debbie a inceput sa duca ceea ce numeste o viata sanatoasa pentru
creier. Asta include yoga, meditatie, vizualizare, dieta si mentinerea unei atitudini mentale
pozitive. Astazi are o sala de yoga, si-a scris autobiografia, a scris un ghid despre cum sa duci o
viata sanatoasa pentru creier si are si un site, www.thebestbrainpossible.com. stiinta
neuroplasticitatii, spune ea, a invatat-o ca nu ramai cu creierul cu care te nasti. Ai anumite gene
date, dar ceea ce faci in viata iti modifica creierul. si asta este bagheta magica.
Neuroplasticitatea, spune ea, iti permite sa-ti schimbi viata si sa faci din fericire o realitate. Din
victima poti deveni victorios. Este ca o superputere.

O serie de miracole

Nu doar Debbie este entuziasmata de neuroplasticitate, despre care spune ca este capacitatea
creierului de a se modifica ca raspuns la ceea ce se intampla in mediul inconjurator. Este
suficienta o jumatate de ora pe Google pentru a afla ca neuroplasticitatea este descoperirea
stiintifica magica care arata ca creierele noastre nu sunt conectate precum computerele, asa cum
se credea, ci ca gandurile noastre pot schimba structura si functia creierului, iar asta facand o
serie de exercitii care pot spori puterea, marimea si densitatea creierului nostru.

Neuroplasticitatea este o serie de miracole care se intampla in cutia noastra craniana, inseamna
ca putem fi agenti de vanzari sau atleti mai buni, ca putem invata sa ne placa gustul de broccoli.
Poate trata tulburari ale alimentatiei, poate preveni cancerul, poate reduce cu 60% riscul
dementei si ne poate ajuta sa descoperim adevarata esenta a linistii si fericirii. Ne putem invata
noi insine arta fericirii si ne putem antrena creiele pentrua fi uimitoare. Varsta nu este o piedica:
neuroplasticitatea arata ca mintile noastre sunt create astfel incat sa se imbunatateasca pe
masura ce imbatranim. Nici nu este greu. Doar schimbandu-va drumul spre serviciu, facand
cumparaturi la un alt magazin sau folosind cealalta mana pentru a va pieptana, toate astea
sporec puterea creierului. Guru Deepak Chopra, specialist in medicina alternativa, spune ca cei
mai multi cred ca creierul are grija de ei. Eu zic ca noi suntem cei care comandam creierul.

Povestea lui Debbie este un mister. Tehnicile care pot sa modifice creierul prin intelegerea
principiilor neuroplasticitatii au avut un efect pozitiv urias asupra ei. Dar este oare
neuroplasticitatea o superputere, precum razele X? Putem spori greutatea creierului nostru doar
prin puterea gandului? Putem reduce riscul dementei cu 60%? Putem invata sa ne placa
broccoli?

Pentru un individ care nu este specialist este greu de inteles ce inseamna neuroplasticitatea si
care este potentialul ei. Am observat exagerari mari, spune Greg Downey, antropolog la
Macquarie University, coautor la blogul Neuroanthropology. Oamenii sunt atat de entuziasmati de
neuroplasticitate incat incep sa creada in orice.

Un prognostic sumbru

Multi ani s-a crezut ca creierul uman nu mai poate genera noi celule dupa atingerea varstei
adulte. Dupa ce ai crescut, incepi sa intri pe o panta neuronala descendenta. Aceasta viziune a
fost cel mai bine exprimata de cel considerat parintele neurologiei, Santiago Ramon y Cajal.
Initial interesat de plasticitate, el a devenit sceptic si in 1928 scria la varsta adulta, centrii nervosi
sunt fixati si imuabili. Orice poate sa moara si nimic nu mai este regenerat. Ramane ca stiinta
viitorului sa schimbe, daca este posibil, acest principiu foarte dur. Acest prognostic sumbru avea
sa dureze intregul secol 20.

Desi ideea ca un creier adult poate suferi unele modificari pozitive semnificative a fost privita
uneori cu atentie in secolul 20, in general a fost trecuta cu vederea. Psihologul Ian Robertson a
inceput sa lucreze in anii 1980 cu pacienti care au suferit accidente vasculare cerebrale si a
inceput sa fie mirat de ceea ce observa. Am intrat intr-un domeniu nou pentru mine, neuro-
recupararea. A vazut pacienti care faceau terapie ocupationala si psihoterapie. El s-a gandit ca
daca acesti oameni au suferit un accidenta cerebral, atunci o parte din creierul lor a fost distrusa
si asta ar insemna ca asa va ramane. Atunci cum se facea ca aceasta terapie ajuta? Nu avea
sens. incercam sa ma lamuresc care este modelul? Care este baza teoretica a acestor activitati?
Cei pe care i-am intrebat s-au dovedit niste pesimisti dupa standardele actuale.

Creierele se reconecteaza intr-un mod radical si multa vreme socotit imposibil

intreaga filozofie era mai mult compensatorie. Ei credeau ca terapiile exterioare nu fac decat sa
previna o evolutie si mai rea, spune Robertson. La un moment dat a cerut un manual care
explica cum functioneaza terapia. Era un capitol despre scaunul cu rotile si un capitol despre
carje. insa nimic, absolut nimic despre cum aceasta terapie infuenteaza reconectarea creierului.
Aceasta atitudine era cea a lui Cajal. A influentat intreaga gandire despre cum este conectat
creierul, ca nu poti decat sa pierzi neuroni si ca, daca ai un accident, nu poti face decat sa ajuti
restul creierului sa functioneze mai departe.

insa prognosticul lui Cajal presupunea si o provocare. in anii 1960 stiinta viitorului a abordat
aceasta provocare. Doi pionieri incapatanati au fost Paul Bach-y-Rita si Michael Merzenich. Bach-
y-Rita este cunoscut pentru ca a ajutat oamenii nevazatori sa vada intr-un mod diferit. S-a
intrebat daca nu ar putea face asta simtind vibratii pe piele. Stateau pe un scaun si se intindeau
pe spate pe o placa de metal. Sum aceasta placa se aflau 400 de placute de metal care vibrau in
functie de miscarile unui anumit obiect. Pe masura ce dispozitivul a devenit mai sofisticat (cea
mai recenta versiune se pune pe limba), oamenii orbi din nastere au inceput sa spuna ca incep
sa vada tridimensional. Abia dupa aparitia tehnologiei de scanare a creierului oamenii de stiinta
au inceput sa adune probele care confirma aceasta ipoteza extraordinara: ca informatia pare sa
fie procesata de cortexul vizual. Chiar daca ipoteza nu a fost inca bine stabilita, se pare ca
creierele se reconecteaza in modul cel mai eficient si intr-un fel considerat imposibil.

Merzenich, pe de alta parte, a confirmat in anii 1960 ca creierul contine harti ale corpului si ale
lumii exterioare si ca aceste harti se pot schimba. Apoi a creat un implant cohlear care i-a ajutat
pe oameni sa auda. Se bazeaza tot pe principiul palsticitatii, pentru ca creierul trebuie sa se
adapteze sa primeasca informatia de la un implant artificial. in 1996 el a creat o companie care
produce un soft numit Fast ForWord pentru sporirea abilitatilor cognitive ale copiilor prin exercitii
repetitive bazate pe plasticitate, care imbunatatesc functiile creierului. in unele cazuri, oameni
care au avut dificultati cognitive o viata intreaga incep sa se faca mai bine dupa 30-60 de ore de
tratament.
Desi a luat cateva decenii, Merzenich si Bach-y-Rita au dovedit ca Cajal nu avea dreptate.
Creeierul adult este plastic.

Creiere reconectate

Abia dupa publicarea unor studii entuziaste bazate pe scanarea creierului noul adevar a inceput
sa intre in sinapsele publicului. in 1995, neuropsihologul Thomas Elbert a publicat lucrarea sa
despre cei care canta la instrumente cu coarde, in care arata hartile din creier unde fiecare deget
al mainii stangi este mult mai bine reprezentat decat la cei care nu canta si mult mai bine
reprezentat decat in cazul mainii drepte. Aceasta a demosntrat ca creierul s-a reconectat ca
rezultat a ore si ore de practica.

Trei ani mai tarziu, o echipa suedezo-americana condusa de Peter Eriksson a publicat in revista
Nature un studiu care arata pentru prima data ca neurogeneza aparitia unor noi celule in creier
este posibila si la adulti. in 2006, o echipa de la University College of London a demonstrat ca
taximetristii au mai multa materie cenusie intr-o zona a hipocampului decat soferii de autobuz,
datorita faptului ca stiu mult mai bine increngatura uriasa de strazi din Londra. in recenzia facuta
cartii, New York Times scria ca puterea gandirii pozitive are in sfarsit credibilitate stiintifica. S-au
vandut peste un milion de exemplare in peste 100 de tari. Dintr-o data neuroplasticitatea era
peste tot.

Cred ca oamenii isi pot controla creierul mult mai mult decat se credea

stim ca aproape tot ce facem, tot comportamentul nostru, gandurile noastre, emotiile, ne schimba
creierul prin intermediul modificarilor in chimia sau functionarea lui, spune Robertson.
Neuroplasticitatea este un aspect care tine de esenta comportamentului uman. Aceasta viziune
asupra puterii creierului deschide calea catre tehnici cu potential spectaculos de tratare a unor
boli. Teoretic, nu exista boala in cazul careia sa nu poata fi aplicata stimularea creierului prin
comportament, combinat si cu alte stimulari.

Gandirea pozitiva a castigat intr-adevar credibilitatea stiintifica. Rapunsul meu este da. Cred ca
oamenii isi pot controla creierul mult mai mult decat se credea. Raspunsul mai elaborat este: da,
dar cu anumite conditii.

in primul rand avem de-a face cu influenta genelor. Influenteaza ele oare totul, de la sanatate si
pana la caracterul nostru? Raspunsul meu este 50-50 cand vine vorba de influenta naturii si cea
a educatiei. Putem fi foarte siguri pe cele 50% ale mediului in care ne dezvoltam.

Pentru ca lucrurile sa devina si mai complicate, lumea insasi poate sa insemne mai multe lucruri.
Sarah-Jayne Blakemore, de la Institute for Cognitive Neuroscience din Londra, vorbeste despre
capacitatea creierului de a se adapta la stimulii unui mediu schimbator. insa creierul se poate
adapta in multe feluri. Neuroplasticitatea se refera la modificari structurale, ca atunci cand mor
neuroni apar neuroni noi si se creeaza noi sinapse, se intaresc sau dispar. Se poate referi la
reorganizarea functionala, asa ca in cazul pacientilor nevazatori ai lui Paul Bach-y-Rita.

Pe o scara mai larga, avem doua categorii de neuroplasticitate. Sunt foarte diferite, spune
Blakemore. in timpul copilariei, creierul trece printr-o plasticitate experianta-asteptari. Creierul
asteapta sa invete lucruri importante din mediul inconjurator, cum ar fi vorbirea. Creierele
functioneaza in felul acesta pana pe la 25 de ani. De aceea asigurarile pentru soferi sunt atat de
mari pentru cei sub 25 de ani, spune Robertson. Lobii lor frontali nu sunt total conectati la restul
creierului pana atunci. Capacitatea lor de a anticipa riscul si impulsivitatea nu este inca deplina.

Apoi avem plasticitatea dependenta de experienta. Este ceea ce face creierul de fiecare data
cand invatam ceva, cand se schimba ceva in mediul inconjurator, spune Blakemore.

Asadar, acesta este adevarul despre neuroplasticitate: exista si functioneaza. Dar nu este un
miracol care sa te transforme cu putin efort intr-un iubitor de broccoli, intr-un maratonist, intr-un
individ imun la boli sau intr-un geniu. intrebarea este de ce vor oamenii, chiar si oamenii de
stiinta, sa creada in asta?, spune Chris McManus, de la University College of London. El crede
ca raspunsul tine de ultima versiune a mitului tranformarii personale care bantuie cultura ultimelor
generatii din Occident.

Mitul ca putem fi orice vrem sa fim si ca ne putem indeplini visurile daca avem suficienta
incredere in sine apare din nou

Oamenii au tot felul de visuri si fantezii si cred ca nu ne prea pricepem sa le realizam, spune
McManus. Dar ne place sa ne gandim ca, atunci cand cineva nu are parte de succes, atunci se
poate transforma pentru a deveni om de succes. Este Samuel Smiles, nu? Este cartea pe care a
scris-o, Auto-ajutorul, gandirea pozitiva a epocii victoriene.

Samuel Smiles este considerat creatorul miscarii auto-ajutorului. Mesajul optimist al lui Smiles
vorbea despre lumea noua si despre visurile barbatilor si femeilor care traiau in acea lume. in
secolul 18 puterea era a proprietarilor de pamant, spune istoricul Kate Williams. Smiles scria in
perioada revolutiei industriale, a raspandirii educatiei si a oportunitatilor economice oferite de
Imperiu. Era pentru prima data cand clasa de mijloc putea sa o duca bine daca muncea mult, si
despre asta a scris Smiles.

in a doua jumatate a secolului 19, americanii au adaptat aceasta idee la crezul lor national cum
ca ar crea o lume noua. Cei care au imbratisat miscarile Gandirea Noua, stiinta Crestina si
Vindecarea Metafizica au lasat deoparte ideile depre munca din greu ale britanicilor si au creat
miscarea gandirii pozitive, despre care se crede acum ca a fost legitimata stiintific de
neuroplasticitate. Psihologul William James a numit aceasta miscare miscarea pentru vindecarea
mintii, credinta intuitiva in atotputernicia atitudinilor sanatoase pentru gasirea curajului, a
sperantei, increderii si pentru ignorarea indoielii, a fricii si a starilor anxioase. Aceasta era esenta
notiunii americane de incredere in sine si optimism, cea care iti putea oferi mantuirea.

Mitul ca putem fi orice vrem sa fim si ca ne putem indeplini visurile daca avem suficienta
incredere in sine apare mereu in carti, in filme si la stiri, in emisiunile TV, in neuroplastricitatea
care este acum la moda. O incarnare anterioara a acestui mit a fost Neuro-Linguistic
Programming, care spunea ca conditiile psihologice precum depresia nu sunt decat niste modele
invatate de creier si ca succesul si fericirea ajuta la reprogramarea creierului. Ideea a reaparut in
haine mai stiintifice, spune McManus, sub forma Standard Social Science Model. Aceasta este
idee din anii 1990 cum ca comportamentul uman este maleabil pana la infinit si ca genele nu
joaca niciun rol in asta.

Este o stiinta pasionanta, dar sa spui ca intregul creier si genele pot fi reconectate inseamna sa
mergi prea departe
Susstinatorii plasticitatii au raspuns la intrebarea grea legata de gene si influenta lor asupra
sanatatii, a vietii si a bunastarii. Raspunsul lor este epigenetica. Este o intelegere relativ noua a
modului in care mediul poate schimba felul in care functioneaza genele. Deepak Chopra a spus
ca epigenetica ne-a aratat ca, indiferent de natura genelor noastre, modificarile dinamice la acest
nivel ne permit o influenta nelimitata asupra soartei noastre.

Jonathan Mill, profesor de epigenetica la University of Exeter respinge aceasta flecareala. Este o
stiinta pasionanta, dar sa spui ca aceste lucruri pot sa reconecteze total functionarea creierului si
a genelor inseamna sa mergi prea departe. si nu este vorba doar de Chopra. Ziare si publicatii
academice se fac vinovate de promovarea acestui mit. Au aparut tot felul de titluri supralicitate.
Oamenii care stiu epigenetica sunt aproape disperati, pentru ca stiinta asta este folosita pentru a
explica tot felul de lucruri fara nicio dovada.

Nici epigenetica si neroplasticitatea nu constituie o garantie pentru transformarea personala.

Chiar si unele dintre cele mai credibile afirmatii nu sunt in acest moment justificate. Spre
exemplu, reducerea riscului de dementa cu 60%. Nu exista niciun studiu care sa arate ca o
asemenea interventie ar reduce riscul de dementa cu 60% sau cu orice alt procent, spune
Robertson. Nimeni nu a cercetat prin utilizarea unor grupuri de control ca ar exista o astfel de
legatura cauza-efect.

intr-adevar, rezultatele tratamentului prin neuroplasticitate sunt amestecate. in iunie 2015, in SUA
a fost permisa comercializarea dispozitivului de pus pe limba al lui Bach-y-Rita, pentru ca ar fi
existat studii care au confirmat succesul sau. in 2015 s-a scris ca miscarile induse pentru tratarea
dizabilitatilor motorii prin neuroplasticitate nu au dat rezultate convingatoare. O analiza din 2011
asupra neuroplasticitatii si a tehnicii Fast ForWord nu a gasit nicio dovada ca ar fi eficienta pentru
tratarea dificultatilor de vorbire si citire in cazul copiilor.

False sperante

Acelasi lucru este valbil si pentru alte tratamente, spune Sophie Scott. Pachetele pentru
antrenarea creierului au fost primite cu mare entuziasm, dar studiile tind sa arate ca nu au avut
mare efect, spune ea. Sau arata ca ai devenit mai bun in lucrul pe care l-ai practicat, dar nu
generalizeaza. in noiembrie 2015, o echipa condusa de Clive Ballard de la Kings College din
Londra a dovedit ca jocurile online pe calculator pot imbunatati atentia si memoria cu pana la
50%.

Este de inteles de ce speranta a atins un nivel urias cand oamenii citesc povesti despre
recuperari miraculoase, despre oameni care vad din nou, aud din nou, merg din nou si asa mai
departe. Aceste povestiri par sa spuna ca totul e posibil. insa in toate aceste cazuri este descrisa
o forma particulara a neuroplasticitatii reorganizarea functionala care poate avea loc doar in
anumite conditii. Limitele tin partial de arhitectura. Anumite parti ale creierului sunt mai bune la
unele lucruri decat altele, spune Greg Downey.

O trauma cerebrala la 25 de ani este total diferita de una la sapte ani

O alta limitare pentru cei care spera sa-si dezvolte superputeri este simplul fapt ca orice parte a
unui creier normal este deja ocupata. Motivul pentru care se produce reorganizarea dupa o
amputare, de exemplu, este ca o sectiune din cortexul somatosenzitiv nu mai are ce face. Un
creier sanatos nu are asemenea sectiuni care someaza. Nu poti sa o determini sa faca altceva
tocmai pentru ca face ceea ce trebuie sa faca. Ea deja face ceva.

si varsta este o problema. Cu timpul, pasticitatea scade. incepi cu mult, iar spatiul si miscarea se
reduc treptat. De aceea o trauma cerebrala la 25 de ani este total diferita de una la sapte ani.
Plasticitatea spune ca incepi cu un mare potential, dar viitorul iti este determinat de ceea ce ai
facut inainte.

Robertson vorbeste despre cum a tratat un istoric si scriitor celebru care a avut un accident
cerebral. si-a pierdut total capacitatea de a se exprima. Nu putea scoate un cuvant, nu putea
scrie. A facut foarte multa terapie, dar nicio stimulare nu a dus la recuperare, pentru ca creierul
sau devenise hiper-specializat si isi dezvoltase o retea pentru crearea unui limbaj rafinat. in ciuda
a ceea ce cultura populara vrea sa ne faca sa credem, creierul nu este un simplu joc. Nu poti
deschide noi arii. Nu-l poti extinde in diferite parti. Creierul nu este o masa de pasta cenusie. Nu
poti face tot ce vrei, spune McManus.

Chiar si oamenii ale caror vieti au fost transformate de neuroplasticitate recunosc ca aceasta
modificare nu este deloc usoara. Sa luam exemplul recuperarii dupa un accident vascular
cerebral. Daca vrei sa recuperezi miscarea unui brat, trebuie sa il misti de zeci de mii de ori pana
cand sa invete legaturile neuronale pentru a face asta, spune Downey. si dupa asta nu ai nicio
garantie ca va functiona cum trebuie. Erau vremuri intunecate, sa spunem in urma cu 50 de ani,
cand, daca sufereai un accident cerebral, nu primeai alt tratament decat acela de a te impiedica
sa te sufoci de la o tuse. insa cum e clar ca se aplica noi tratamente care merg bine. insa totul
are un pret.

ADRESA: http://crct.ro/nmSu