„Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.

”
Grigore Antipa

REFERET
BIOLOGIE
GRIGORE ANTIPA

ELEV
MARTIN BOGDAN ANDREI
CLASA A VIII-A A

pag. 1
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

GRIGORE ANTIPA
Grigore Antipa (nascut pe 27 noiembrie 1867, Botoşani, decedat la 9 martie
1944, Bucureşti) a fost un naturalist, biolog darvinist, zoolog, ihtiolog, ecolog,
oceanolog şi profesor universitar român. Este întemeietorul Muzeului Naţional de
Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele.

pag. 2
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

A făcut studii universitare la Jena (Germania), cu celebrul naturalist Ernst

Haeckel (1834-1919), inventatorul ecologiei. Şi-a continuat cercetările ştiinţifice în
Franţa şi Italia. Din această perioadă datează un studiu asupra evoluţiei glandei timus
la peşti.
În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de
meduză fixă, Capria sturdzii. El s-a consacrat studierii Dunării şi Mării Negre,
participând în 1893 la o expediţie în jurul acestei mări, expediţie organizată de ţările
riverane şi care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziţie, pentru această
expediţie, crucişătorul „Elisabeta”. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări
de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obţinute în domeniul
hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în ştiinţa
românească, cât şi în cea mondială.
Antipa a înfiinţat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanţa, cu cele
două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea şi cea de la capul Caliacra
(prima este azi departe de mare, iar rezervaţia a fost distrusă, a doua este în ruine,
dar rezervaţia mai există). Institutul Biooceanografic din Constanţa a fost
transformat în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole,
înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.
Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I şi Ferdinand, un plan
de exploatare raţională a pescăriilor din lunca şi delta Dunării, şi de la limane
(limanele Basarabiei şi ale Dobrogei de la nordul şi sudul gurilor Dunării). Conform
principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producţia de
peşte şi de icre negre, fără să distrugă mediile şi îndeosebi locurile de înmulţire ale
peştilor. Cherhanalele cooperative au înbunătăţit situaţia pescarilor, astfel că
sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist
în 1947 şi dezvoltat până în anii 1965. Dar ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea

pag. 3
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

desecărilor, a îndiguirilor şi a canalizărilor. Politica ecologică de optimizare a

fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa „Geonomie”[1] a fost înlocuită cu
una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea curentelor pe canale, la
eutrofizarea zonelor stagnante, şi la prăbuşirea productivităţii peştelui (parţial
compensată astăzi prin piscicultură).
A fost director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală (1892 – 1944).
Principiile şi inovaţiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul
de expunere, aranjamentul şi explicarea colecţiilor, au stârnit interesul specialiştilor
străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie
naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la
réorganisation des musées d’histoire naturelle. Pornind de la reorganizarea
muzeului bucureştean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au
reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi organizarea muzeelor de istorie naturală.
Primele diorame prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea
colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă a Deltei Dunării. De
asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi numeroase diorame care înfăţişază
fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara. Datorită acestei
prezentări deosebite, numeroase muzee europene şi americane au solicitat sprijinul
savantului român pentru organizarea colecţiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost
membru al Academiei Române şi a mai multor academii din străinătate. A întemeiat
şcoala românească de hidrobiologie şi ihtiologie. L-a recomandat ca şef de secţie pe
oceanologul şi biologul Mihai C. Băcescu.
. Grigore Antipa, părintele oceanografiei româneşti, a studiat originea Marii
Neagre, ce are patru feluri de apă, provenită din patru surse în cursul celor trei
expediţii făcute la finele anilor 1890, la bordul Crucişătorului Elisabeta.

pag. 4
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

Care este provenienţa apei din Marea Neagră este întrebarea pe care şi-a pus-
o marele biolog Grigore Antipa.
În studiul complex publicat în 1941 de Academia Română, Antipa redă
informaţii detaliate culese de el de-a lungul timpului, în cursul celor trei expediţii în
jurul Mării Negre, făcute la bordul Crucişătorului Elisabeta în anii 1893, 1894 şi
1895. „Noi, astăzi - în urma războiului balcanic şi a războiului mondial - ajungând
să avem la Mare o lungime de coastă de 440 kilometri - aproape cât cea a Belgiei şi
Olandei împreună, avem acum baza geografică necesară ca să ne putem desfăşura o
importantă activitate maritimă la care atât situaţia noastră la Gurile Dobrogei, cât şi
teritoriul nostru ne obligă. Marele nostru Rege Întemeietor a putut spune încă de
acum 42 ani, cu ocazia cargobotului Carol I, că viitorul este pe mare. Astăzi acest
adevăr devine un imperativ al politicii noastre de Stat“, scria Grigore Antipa. El
considera prioritară dezvoltarea unei mari pescării maritime şi a unei puternice flote
de pescari români. „Nu trebuie să se uite că toate marile porturi ale lumii: Londra,
Marsilia, Hamburg, Bergen, Amsterdam, New York etc, ca toate numeroasele
porturi de pe coastele Bretaniei, ale Mării Nordului, au fost la origine sate de pescari,
din cari s’a desvoltat apoi treptat acea voinică populaţie maritimă, care a cucerit
mările şi comerţul lumii“, atrăgea atenţia Antipa. El arată că apa care umple bazinul
Mării Negre este un amestec de patru feluri de ape:
- apa salmastră, rămasă din vechile mări care au precedat Mării Sarmatice,
rămăşiţă a Oceanului Tethys din spaţiul mediteranean, care s-a spart apoi în Marea
Neagră, Marea Caspică şi Marea Aral
- apa sărată mediteraneană, ce a început a intra în Marea Neagră odată cu
spargerea Dardanelelor şi a Bosforului

pag. 5
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

- apa dulce adusă de fluvii, unde precipitatele vin ca ape curgătoare sau ca ape
subterane, fiind încărcate cu substanţe nutritive, minerale şi organice, pe care le spală
din terenurile parcurse
- apa dulce, ce este provenită din precipitaţiile ce cad direct pe suprafaţa mării.
Apa sărată din Marea Neagră are ca principal izvor de alimentare cu apă
proaspătă Bosforul. Salinitatea Mării Negre depinde de factorii din Marea Marmara
şi Marea Egee, cu care este în legătură biologică. Este o apă bogată în oxigen, cu
temperatura Mării Marmara. Curentul de apă sărată din Marmara ce intră prin Bosfor
străbate Marea Neagră ca o pană, cu ascuţişul spre Marea Neagră, pe sub curentul
contrar de apă dulce de la suprafaţă.
O parte din apa dulce peste provenită din ploi, fiind o apă curată, fără multe
corpuri străine. Sezonul ploios creşte nivelul mării, cel secetos îl scade. Cea mai
ploioasă zonă a Mării Negre este în regiunile estice ale Caucazului, cea mai
secetoasă - în partea de nord-vest. „Ne lipsesc datele evaporaţiunii, aşa că nu ne
putem da seama ce cantităţi din apele meteorice se pierd prin evaporare şi cât din ele
rămâne pentru urcarea nivelului mării“, consemna Antipa. Altă parte din apa dulce
este adusă prin afluenţii de pe continent.
Fluviile Dunărea, Nistrul, Niprul, Donul, Bugul şi Cubanul (toate din nord, cu
excepţia Dunării - principal afluent) aduc în mare nu doar apă curată din atmosferă
care cade prin ploaie, ci şi componente din apa curgătoare preluate inclusiv de pe
terenurile prin care curge. Principalul afluent, Dunărea, aduce ea singură în Marea
Neagră apă dulce cât să o acopere cu un strat de 1 metru. O medie calculată era de
7.250 metri cubi pe secundă. Fiecare metru cub de apă avea 0,211 kg de aluviuni.
Antipa nota că anul 1871 fusese de referinţă pentru că atunci fusese înregistrată o
cantitate de 154 milioane tone de aluviuni aduse de Dunăre în Marea Neagră.
Importanţa biologică a acestor aluviuni consta în nămolul fin amestecat cu nisip,

pag. 6
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

substanţe calcaroase, argiloase, cu tot felul de resturi organice, care formează un

fund de apă foarte prielnic dezvoltării vieţii. „Toate aceste cantităţi enorme de apă
dulce depăşesc cu mult pierderile provocate prin evaporaţie şi tocmai de aceea
influenţa lor se simte asupra întregii ape care umple bazinul Mării Negre. Apa are
densitate cu mult mai mică decât apa sărată, cu care se amestecă foarte încet. Ea
alunecă astfel la suprafaţa mării, formând o pătură din ce în ce mai subţire pe care o
întâlnim la distanţe considerabile de coaste.
Tocmai din această cauză, marea era plină cu peşte de apă dulce ieşit din
Dunăre, iar bancuri întregi de crapi ajunseseră – prinşi de curentul litoral pe care
apele fluviale îl formează şi îl introduc în mare în direcţie nord-sud de-a lungul
coastei ei vestice - chiar până la Constanţa, unde însă valurile de apă sărată venite
din larg l-au omorât şi aruncat în cantităţi foarte mari pe tot lungul malului“, relata
biologul. La un sondaj din apropierea gurilor Dunării, cercetătorii găsiseră un strat
de apă la adâncimea de 36,4 metri, care era mai sărat decât apa superficială din
Bosfor - datorită curenţilor ce vin dinspre Crimeea. Ce era în străfundurile Mării
Negre, ne lămureşte Antipa. „Astăzi ştim că apele de la adâncimile Mării Negre sunt
încărcate cu hidrogen sulfurat şi că viaţa fiinţelor aerobe de la o adâncime maximă
de 180 metri nu mai e posibilă din lipsă de oxigen. De aici tragem concluzia că nicio
specie de peşte a cărei evoluţie din ou se petrece la adâncimi mai mari, ca de exemplu
scrumbiile albastre, nu se poate reproduce la Marea Neagră.
Din aceeaşi cauză speciile de peşti care-şi fac migraţiunea numai în adâncimi
pentru a intra în ocean, prin mările intermediare, în apele dulci din continent, cum
este de exemplu anguilla, nu pot străbate decât rătăcindu-se prin Marea Neagră,
înainte de a intra în Dunăre“, scria Grigore Antipa la 1936. Numele cercetătorului
îl poartă astăzi Institutul de Cercetare-Dezvoltare Marină de la Constanţa, precum şi
Muzeul Naţional de Istorie Naturală a României din Bucureşti, pe care tot el l-a

pag. 7
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

înfiinţat. Câte culori are Marea Neagră Pe măsură ce litoralul a devenit tot mai
important pentru potenţialul de dezvoltare a României, continuatorii muncii lui
Antipa au strâns date amănunţite despre caracteristicile Mării Negre. Cum ar fi de
ce marea are culori diferite în funcţie de ţărmul pe care îl scaldă. În 1973, specialiştii
de la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie publicau monografia hidrologică a
Mării Negre în zona litoralului românesc. Răspunsul ştiinţific era că, de fapt,
culoarea mării variază în funcţie de conţinutul de substanţe din apă. În nord-vest,
datorită aportului râurilor, Marea Neagră are culoarea albastru-verzui; în centru şi în
est are culoarea verde-albastru (cu o transparenţă de 5-12 metri.
La gurile râurilor, marea este galben-verzuie, cu o transparenţă de 1-3 metri.
În largul îndepărtat, acolo unde există o apă limpede cu transparenţe mai mari de 13
metri, culoarea trece de la albastru deschis spre albastru. În est, transparenţa apei
mării ajunge până la 28 metri. „Culoarea variază invers faţă de transparenţa apei.
Culoarea este consecinţa absorbţiei şi reflectării diferenţiate a radiaţiilor spectrului
luminii naturale în masa de apă marină. Adâncimea maximă de pătrundere şi
persistenţă în apa mării o au radiaţiile din spectrul natural cu lungime mică de unde
(0,43-0,53 microni), care corespund culorilor violet-albastru-verzui. Astfel se
explică culoarea apei mării“, arătau cercetătorii marini.
Pentru cercetători, Grindul Sărăturile din Delta Dunării reprezenta cea mai
frumoasă plajă de pe tot litoralul românesc. Ei spuneau că plajele de la sud de
Constanţa au nisip mai fin, fiind format prin distrugerea de cochilii ale moluştelor şi
fărâmiţarea blocurilor de calcar. Şi tot la sud, de Costineşti - de această dată, erau
întâlnite marmitele marine. Acestea sunt formate de valurile care spală lespezile
sarmatice, de pe ţărmul unde placa de calcar se prelungeşte în mare.
Antipa a infiintat in 1932 Institutul Biooceanografic din Constanta, cu cele
doua rezervatii si statiuni de cercetari, cea de la Agigea (creata de Ioan Borcea) si

pag. 8
 „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”
Grigore Antipa

cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervatia a fost distrusa,
a doua este in ruine, dar rezervatia mai exista). Institutul Biooceanografic din
Constanta a fost transformat in 1949 in Statiunea de Cercetari Maritime si Proiectari
Piscicole, inglobata in 1970 in Institutul Roman de Cercetari Marine.
Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I si Ferdinand, un plan
de exploatare rationala a pescariilor din lunca si delta Dunarii, si de la limane
(limanele Basarabiei si ale Dobrogei de la nordul si sudul gurilor Dunarii). Conform
principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat in zece ani productia de
peste si de icre negre, fara sa distruga mediile si indeosebi locurile de inmultire ale
pestilor. Cherhanalele cooperative au inbunatatit situatia pescarilor, astfel ca
sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul sau, a fost preluat de regimul comunist
in 1947 si dezvoltat pana in anii 1965. Dar ulterior a fost inlocuit cu sistematizarea
desecarilor, a indiguirilor si a canalizarilor.
Politica ecologica de optimizare a fenomenelor naturale, numita de Grigore
Antipa geonomie a fost inlocuita cu una de contrariere a lor, care a dus logic la
accelerarea curentelor pe canale, la eutrofizarea zonelor stagnante, si la prabusirea
productivitatii pestelui (partial compensata astazi prin piscicultura).

pag. 9