OASELE

-generalitati-

Organele aparatului locomotor reprezentat de oase,articulatii si muschi deriva din mezoderm.

Stiinta care se ocupa cu studiul oaselor se numeste osteologie,si dupa Testut constituie baza
anatomiei.
Oasele se definesc ca fiind piese dure,rezistente,care prin articulare unele cu altele formeaza
scheletul. Functii :
 asigura forma corpului si dimensiunile segmentelor sale
 f de sprijin si de sustinere a diferitelor componente anatomice
 ofera suprafata pt insertie de muschi, ligamente, tendoane
 confera protectie,formand cavitati ce adapostesc organe vitale (cutia craniana-
encefal,cusca toracica- cordul si plamanii,canalul rahidian pt maduva spinarii)
 are continut bogat in saruri minerale si prin calciu contribuie la mentinerea
echilibrului fosfo-calcic
 contine maduva rosie, hematogena, cu rol hematoformator

Configuratia externa a oaselor

-dupa dimensiune: –lungi,scurte,late sau plane
Oasele lungi executa miscari rapide si de amplitudine mare. Intra in structura membrelor
si prezinta un corp si doua epifize.
Oasele scurte – cele 3 dimensiuni(lugime, latime, grosime) sunt reduse, au rezistenta f
mare, putand suporta greutati ridicate (tarsienele)
- asigura echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale- prin vertebre
- pot permite miscari complexe, variate si de finete (oasele carpiene)
Oasele late/plane – marea lor majoritate servesc protectiei unor organe, formand cavitati
(cutia craniana)
-reprezinta suport pt diferite parti anatomice (coxalele sustin organele pelvisului)
-suprafete intinse pentru insertii musculare
-neregulate ca forma
Clasificarea oaselor dupa alte considerente:
 asemanarea cu diferite corpuri geometrice (trapezul,cuboidul,piramidalul)
 asemanarea cu obiecte (ciocanul,nicovala,scarita,scafoidul,cuneiformele
 asemanarea cu corpuri ceresti (semilunarul)
 oase pneumatice (contin cavitati pline cu aer, de dimensiuni mari, sinusuri-
frontale,maxilare,sfenoidale; de dimensiuni mici, celule- celulele maselor laterale ale
etmoidului, celulele mastoidiene)
Clasificarea oaselor dupa criterii morfologice:
oase arcuite – coastele, oase torsionate – humerusul, oase sesamoide – rotula, oase wormiene-
sunt intalnite la suturile cutiei craniene; loc sutura-oase frontale;embrionar)

Elemente descriptive ale oaselor

- prezinta fete, margini, unghiuri la nivelul carora se descriu o serie de elemente
caracteristice, reprezentate de: proeminente, cavitati, gauri/orificii si canale.
PROEMINENTE : articulare si nearticulare
Proeminentele nearticulare pot fi :
-ascutite- spinele osoase
-prismatic triunghiulare- apofizele, procese, subtuberculii
-tuberculi- mici, epif sup humerus

1
 -tuberozitati intinse pe toata suprafata osului : bose(frontal) sau eminente
-crestele- netede sau rugoase
CAVITATI : articulare si nearticulare
Cavitatile articulare- sunt invers configurate proeminentelor osoase corespunzatoare, dau
forma suprafetei articulare; forma reprezinta criteriul de clasificare al articulatiilor mobile
->sinoviale
Cavitatile nearticulare- sunt de insertie pt m, ligam, tend; de adapostire si protectie-santul
subcostal->PVN intercostal; alungite, formand adevarate santuri, destinate pasajului unor
tendoane sau PVN->canal obturator
ORIFICIILE /gaurile: de trecere si nutritive
Orifiicle de trecere sunt de dimensiuni :
- mari- gaura occipitala(foramen magnum)
- mici- gaura spinoasa, gaura lui Arnold, gaura lui Vesalius(stanca temporal)
Orificiile nutritive sunt de 4 ordine :
-ordinul I : cele de la nivelul diafizei oaselor lungi si sunt cate una pt fiecare diafiza,
exceptie fac tibia si femurul cu 2 sau mai multe gauri nutritive, prin aceste gauri patrund
arterele nutritive ale osului (cu originea intr-o artera mare din vecinatate)
-ordinul II : de dimensiuni mai mici, situate la nivelul epifizelor oaselor lungi si la nivelul
oaselor late si scurte, sunt destinate pasajului venelor.
-ordinul III : 30-40/mm², sunt reprezentate de orificiile canalelor Havers
-ordinul IV : sute/m², sunt reprezentate de orificiile de deschidere ale canaliculelor
osteoplastelor

PERIOST
Oasele sunt acoperite la periferie de o membrana conjunctivo-vasculara= periost.
Au o grosime intre 1-3 mm, avand o foita superficiala(periost fibros cu vase de sange), o foita
profunda(periostul osteogen contine celule mezenchimale active), el asigura cresterea in
grosime a oaselor, precum si repartitia osoasa in caz de fracturi.
Contine vase de sange ce patrund in tesutul osos prin canalele Wolkmann, unde vor da nastere
la ramuri arteriale(artere Havers), ce patrund in canelele Havers, anastomozandu-se cu vasele
de la acest nivel.
Este mai aderent la nivelul epifizelor oaselor lungi si la nivelul oaselor scurte, si mai putin
aderent la nivelul diafizelor si oaselor late.

VASCULARIZATIA SI INERVATIA OASELOR

Au o puternica vascularizatie, fiind asigurata de 2 categorii mari de artere : artera nutritiva

principala si arterele periostale.
Artera nutritiva principala patrunde in gaura nutritiva de ordinul I, strabate diafiza si ajunge la
canalul medular, unde se divide intr-un ram ascendent si descendent, ce se orienteaza catre
cele 2 epifize. Din ramuri se desprind artera medulara, care imbraca maduva osoasa
hematogena, anastomozandu-se la periferia maduvei osoase hematogene, formand reteaua
arteriala hematogena perimedulara.
Celelalte ramificatii se numesc ramuri osoase si patrund in grosimea osului prin canalele
Havers.
Arterele periostale patrund prin canelele Wolkman si se anastomozeaza in interiorul canalelor
Havers cu arterele nutritive.
Venele au traiect invers arterelor, sunt vene nutritive si periostale.
In ceea ce priveste limfaticele, nu exista vase limfatice, ci doar spatii limfatice.

2
Inervatia oaselor :
- f bogata=> durere somatica si vegetativa
- ramificatiile nervoase merg intotdeauna cu ramurile arterelor nutritive si periostale
- la nivelul periostului exista proprioceptori

I ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

 sunt intrinseci(dintre piesele vertebrale) si extrinseci (articulatiile coloanei vertebrale

cu alte segmente ale scheletului, superior cu capul, la nivel toracic cu coaste, inferior
cu coxalele)
Articulatiile intrinseci : vertebrele se articuleaza intre ele imediat, adica prin fetele corpurilor
vertebrale si prin procesele articulare, si la distanta prin procesele spinoase. Articulatia dintre
corpurile vertebrale se realizeaza prin intermediul discului intervertebral= SIMFIZE.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de fata superioara concava a corpului vertebrei
subiacente si de fata inferioara concava a corpului vertebrei supraiacente, intre cele 2
suprafete articulare formandu-se un spatiu eliptic in care patrunde discul intervertebral.
Mijloacele de unire in aceste articulatii sunt reprezentate de discul intervertebral si
ligamentele longitudinale anterior si posterior.
1Discul intervertebral este de natura fibro-cartilaginoasa,are foruma unei lentile biconvexe,
ocupa spatiul lenticular dintre 2 vertebre alaturate, iar periferia acestuia depaseste suprafata
articulara, aderand la ligamentele longitudinale.
Fiecare disc intervertebral este format din 2 portiuni :
-periferica : inel fibros
-centrala : nucleul pulpos
Inelul fibros este format din lamele fibro-cartilaginoase concentrice si din fibre conjunctive
perpendiculare unele pe celelalte, fac cu orizontala un unghi de 45. Aceasta structura ii
confera rezistenta mare, inelul fibros opunandu-se indepartarii vertebrelor, astfel ca vertebrele
prin corpurile lor pot asigura stabilitatea pe de o parte si protectia maduvei in cazul miscarilor
excesive.
Nucleul pulpos este comparat cu o punga de plastic plina cu apa, isi modifica forma, niciodata
volumul. Este inconjurat de inelul fibros din care poate iesi, acest fenomen poarta denumirea
de hernie de disc. Nucleul pulpos este considerat adevaratul centru al miscarii si se deplaseaza
in partea opusa miscarilor coloanei vertebrale, amortizeaza si disperseaza presiunea exercitata
la nivelul coloanei (prin trecerea de la clinostatism-culcat la ortostatism-vertical se degaja o
presiune de 4,5=5 kg la nivelul nucleului pulpos lombar, iar prin trecerea din pozitia de flexie
in pozitia de ortostatism se degaja 90-135 kg.
Totalitatea discurilor intervertebrale reprezinta o inaltime egala cu ¼ din lungimea coloanei
vertebrale.Discurile intervertebrale sunt vascularizate pana la 20-25 ani, dupa care hranirea lor
se realizeaza prin difuziune de la nivelul vaselor corpului vertebral. Inaltimea sau grosimea
discului este aprox. 3 mm(regiunea cervicala), 5 mm(toracala), 9-10 mm(lombara).
2Ligamentul longitudinal anterior este o banda dreptunghiulara care se intinde de la fata
exocraniana a portiunii bazilare a occipitalului pana in dreptul vertebrei S2, de unde se
continua cu ligamentul sacro-coccigian anterior. Se fixeaza pe fata anterioara a discurilor
intervertebrale si a corpurilor vertebrale, fiind mai aderent la nivelul corpurilor. Intre acest
ligament pe de o parte,si discurile intervertebrale si circumferinta corpurilor vertebrale pe de
alta parte, se formeaza un spatiu in care se tesut conjunctiv lax cu arteriole, venule si fibre
nervoase senzitive. In acest tesut se pot dezvolta ciocurile osoase/osteofite.
3Ligamentul longitudinal posterior este o banda fibroasa care se intinde de la fata
endocraniana a suprafetei bazilare a occipitalului pana la baza coccigelui, fiind situat in

3
canalul medular, posterior corpurilor vertebrale si anterior durei mater. La nivelul canalului
sacrat formeaza ligamentul sacral coccigian dorsal profund.

II ARTICULATIILE DINTRE PROCESELE ARTICULARE

Pentru vertebrele cervicala si toracale, aceste articulatii sunt plane, deoarece la nivelul
cervical suprafetele articulare sunt aproape in plan orizontal, iar la nivel toracal sunt in plan
frontal.
La nivelul vertebrelor lombare, articulatiile sunt trohoide, deoarece sunt dispuse in plan
antero-posterior, cele superioare avand forma de cilindru gol, iar cele inferioare avand forma
de cilindru plin.
Articulatiile prin intermediul proceselor spinoase se realizeaza prin 2 categorii de ligamente :
a) interspinoase- sunt lame fibroase dispuse in plan sagital intre 2 procese
spinoase alaturate si sunt de dimensiuni mai mici, in regiunea cervicala si
toracala, de dimensiuni mari la nivel lombar.
b) supraspinos- este o banda longitudinala care se insera si uneste varfurile
proceselor spinoase.
In regiunea cervicala, cel mai bine dezvoltat- ligamentul nucal- are forma triunghiulara prin
varful sau se insera pe protuberanta occipitala externa, prin baza sa se insera pe varfurile
spinoaselor cervicale, iar marginile laterale separa muschii cefei.

III ARTICULATIILE LAMELOR VERTEBRALE

Sunt sinelastoze, se realizeaza prin intermediul ligamentelor galbene. Se intind intre 2 lame
vertebrale a 2 vertebre diferite, astfel incat extremitatea lor laterala ajunge in apropierea gaurii
intervertebrale, iar extremitatea lor mediala ajunge la baza procesului spinos, de unde se
continua cu ligamentele arcuate sau interarcuate – acestea au urmatoarele roluri :
- prin elasticitatea lor aduc colooana vertebrala in pozitia de echilibru
- impiedica flexia exagerata a acesteia
- protejeaza discul intervertebral

IV ARTICULATIA PROCESELOR TRANSVERSE

Se realizeaza prin ligamentele intertransversare care sunt benzi fibroase dispuse in plan
frontal intre 2 procese transverse alaturate. La nivel cervical si lombar sunt de dimensiuni
mici, la nivel lombar se interpun intre procesele costiforme si sunt de dimensiuni mai mari.
 Articulatia sacro-lombara
Este articulatia dintre vertebrele adevarate si false. Se realizeaza intre fata inferioara a
corpului vertebrei L5 si suprafata articulara eliptica dispusa la baza sacrului, intre cele 2
suprafete existand un disc intervertebral, articulatia fiind o SIMFIZA.
 Articulatia sacro-coccigiana
Este tot o simfiza, care se stabileste intre suprafata articulara dispusa la nivelul varfului
sacrului si baza coccigelui, ambele suprafete sunt acoperite de carilajul hialin si prezinta
un disc intervertebral numit ligament interosos care se osifica dupa 40 ani. Acestei
articulatii i se descriu:
- ligamentul sacro-coccigian anterior/ventral care formeaza extremitatea anterioara a
ligamentului longitudinal anterior
- ligamentul sacro-coccigian posterior/dorsal care reprezinta portiunea terminala a
ligamentului longitudinal posterior

4
 - 2 ligamente sacro-coccigiene laterale care pleaca de la portiunea inferioara a fetelor
laterale ale sacrului pana la procesele coccigelui.
Aceasta articulatie permite deplasarea posterioara a coccigelui, marind astfel diametrele
orificiului inferior al bazinului si favorizand nasterea.
 Articulatia medio-coccigiana
Exista la copil, unde vertebrele coccigiene se articuleaza intre ele prin simfize, iar la adult
exista mai frecvent la femei( I-II vertebre coccigiene)

MISCARILE COLOANEI VERTEBRALE:

- miscari de flexie/extensie, lateralitate stanga/dreapta, insotite de rotatie si circumductie

Miscarile de flexie/extensie – se executa in jurul axelor orizontale si transversale

Miscarea de lateralitate insotita de rotatie – se executa in jurul axelor orizontale(longitudinale)
si sagitale
Miscarea de flexie inseamna inclinatia anterioara a coloanei vertebrale, fiind limitata de
ligamentul longitudinal posterior care este intins la maximum, in timp ce ligamentul
longitudinal anterior este relaxat. Discul intervertebral este comprimat anterior si impins
posterior.
Miscarea de extensie (flexie dorsala) se petrece in sens invers miscarii de flexie, este de
amplitudine mai redusa fata de flexie, datorita inclinarii proceselor spinoase.
Miscarea de lateralitate consta in comprimarea discului intervertebral de aceeasi parte cu
inclinarea.
Sumatia tuturor miscarilor compun miscarea de circumductie.