Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA
DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME
ALE NOŢIUNILOR
DE SILABĂ, ACCENT ŞI INTONAŢIE
ALE LIMBII ROMÂNE
Lecţii recapitulative pentru elevii din clasele V - VIII

1 Prof. IOAN HAPCA

 DEFINIŢIA SILABEI
 Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete
ce cuprinde în mod obligatoriu o vocală şi numai
una, care se pronunţă cu un singur efort
expirator (printr-o singură deschidere a gurii).
 După numărul de silabe, cuvintele sunt:
 * monosilabice - formate dintr-o singură silabă:
 om, beau, car, ac, fac, merg, alb;
 * plurisilabice - formate din două sau mai multe
silabe:
 du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e.
2
 ALCĂTUIREA SILABEI
 CONŢINE OBLIGATORIU O VOCALĂ
  O VOCALĂ CU SAU FĂRĂ ALTE SUNETE
DINTR-UN CUVÂNT : inimioară = i -ni - mioa - ră ;
  DOUĂ CUVINTE SCURTE ROSTITE ÎMPREUNĂ
: nu-mi dă, mi-l dă, ţi-o duc, să-ţi duc, dă-mi, fă-ţi ;
  UN CUVÂNT SCURT + UN FRAGMENT INIŢIAL
: mi-arată, ne-aduce, m-alintă, ţi-apucă, şi-apoi ;
  UN FRAGMENT FINAL + UN CUVÂNT SCURT :
 a dus-o, ducă-mi, într-o, dintr-o, printr-un, dintr-un ;
  UN FRAGMENT FINAL + UN FRAGMENT
INIŢIAL : într-adevăr, floare-albastră, spune-acum ;
3
 Notă la ALCĂTUIREA SILABEI
 Se observă că în anumite situaţii, în cadrul silabei
respective, se foloseşte cratima (liniuţa de unire) care este
semn ortografic şi marchează rostirea într-o silabă a
părţilor componente ale acestora.
 - uneori, cratima indică şi elidarea (omiterea) unei
vocale: să-ţi------să îţi
 - alteori, cratima indică doar rostirea într-o silabă a două
cuvinte diferite (două părţi de vorbire diferite):
 ce-ar (vrea); de-ar (zice)
 ♦ Câteodată, despărţirea în silabe coincide cu cratima (zi-
cân-du-ne), care, în această situaţie, nu marchează
rostirea într-o silabă, ci doar pronunţare împreună a
4două părţi de vorbire diferite.
 ALCĂTUIREA SILABEI
ŞI OMOFONIA
Omofonia este un fenomen fonetic care constă în rostirea
identică a două structuri grafice diferite. Acest fenomen
favorizează comiterea celor mai frecvente greşeli de
ortografie, care pot fi prevenite numai prin însuşirea
temeinică a cunoştinţelor de gramatică.
 altădată (adverb = odinioară) // altă dată (adjectiv + substantiv) ;
 altfel (adverb = altminteri) // alt fel (adjectiv + substantiv) ;
 a-i = (prepoziţie + pronume personal) ai = (articol, substantiv, interjecţie, verb auxiliar) ;
 a-l = (prepoziţie + pronume personal) // al = (articol posesiv) ;
 a-şi = (prepoziţie + pronume reflexiv) // aşi = (substantiv) ;
 a-ţi = (prepoziţia infinitivului + pronume) // aţi = (verb auxiliar) ;
 n-ai (adverb + verb) // nai (substantiv); de mers (verb la supin) // demers (substantiv)
 oştire, otavă (substantiv) // o ştire, o tavă (articol + substantiv) ;
 oarecare // oare care ? ; oarecând // oare când ? ; oarecum // oare cum ? ;
 alegeţi (voi) // alege-ţi (tu) ; ai da // a-i da ; aţi pregăti // a-ţi pregăti ; ca şters // c-a şters etc.
5
 OMOFONE CU CRATIMĂ
la cuvinte monosilabice
 al.../a-l... cea.../ce-a ...
 al meu / a-l crede cea nouă / ce-a vrut
 ca .../c-a .../ nea .../ne-a ...
 ca mine / c-a văzut nea Ion / ne-a spus
 deal.../de-al... neam .../ne-am ...
 deal mare / de-al nostru neam nobil / ne-am jucat
 ia.../i-a... nor .../n-or...
 ia cartea / i-a spus nor negru / n-or putea
 la .../l-a ... sar .../s-ar ...
 la şcoală / l-a adus sar coarda / s-ar duce
 i-ar trebui / iar întârzie
6 nare ruptă / n-are voie
 OMOFONE fără CRATIMĂ
la cuvinte plurisilabice
 depus (dedus / delegat / depăşit)
 de pus (de dus /de legat /de păşit)
 descântă (desface / desprinde / destinde)
 des cântă (des face / des prinde / des tinde)
 alunecare (calmare / întrebare / vindecare)
 alune care; alun e care (cal mare; calm are /
între bare; întreb are / vinde care; vindec are;
vin de care)
7
 OMOFONE fără CRATIMĂ
 ananas (arcaş / armătură / ascuţitoare)
 Ana nas; (ar caş; arc aş / armă tură / ascuţit oare; as cuţit oare)
 calamină (calapod / capelan / caporal)
 ca la mină (ca la pod / ca pe lan; cap elan; cap el an / cap oral)
 carcasă (castan / caşcaval / cazare)
 car casă (ca Stan / caş caval / ca zare; caz are)
 capabil ( cucui / curând / etern)
 cap abil (cu cui / cu rând / e tern)
 elan (elin / laminor / lenevie)
 e lan; el an (e lin; el in / la minor / lene vie)
 nasture (nuia / oraţie / pecete
 nas ture (nu ia / o raţie / pe cete)
 odoare (prinsoare / secară / unsoare)
 8 o doare (prin soare; prins oare / se cară; sec ară / un soare; uns oare)
VOCALE ŞI SEMIVOCALE
 Vocalele (emise prin vibraţia clară a coardelor vocale): a, ă,
î, (â), e, i, o, u, dintre care ultimele patru pot deveni
semivocale dacă sunt rostite împreună cu o altă vocală.
 Cea mai „instabilă” dintre acestea este „i”, care îşi pierde
calitatea de vocală, devenind semivocală, când este
combinată cu oricare dintre celelalte vocale, indiferent de
poziţia faţă de ele: ai, ia, ăi, îi, ei, ie, oi, io, iu, ui, ca în
cuvintele: rai, iar, măi, mâine, mei, ied, doi, iod, iute, cui, şi
chiar în combinaţie cu ea însăşi, ca în cuvântul vii, situaţie
care creează dificultăţi în ortografiere deoarece al doilea i,
fiind semivocală şi rostindu-se asemănător cu primul, este
mai greu de sesizat şi de aceea este omis în scris.
 (continuare în pagina următoare)
9
VOCALE ŞI SEMIVOCALE
 (continuare din pagina precedentă)
 Urmează „u” care, în calitate de semivocală, poate apărea în
destul de multe combinaţii: ua, au, uă, ău, eu, iu, îu, ou, ca
în cuvintele: ziua, dau, rouă, zău, seu, ştiu, molâu, nou.
 Vocala „e” devine semivocală numai în combinaţie cu „a”
şi „o” şi numai antepusă acestora: ea, eo, ca în cuvintele:
rea şi vreo, iar vocala „o” îşi pierde această calitate numai
când este antepusă vocalei „a”: oa, ca în cuvântul: doar.
 Pentru sesizarea deosebirii dintre vocale şi semivocale, cel
mai simplu este să se compare rostirea fiecăreia dintre
vocalele: e, i, o, u mai întâi singure, apoi împreună cu
vocala „a”.
10
 CONSOANE ŞI „i” SCURT
 CONSOANELE, după cum sugerează
denumirea lor, nu pot fi emise şi nu pot
„suna” pentru a fi auzite, decât împreună
cu o vocală: m, n, r, s, ş, v, z, c, č, k', b, l,
h, d, t, ţ, f, j, p, g, ğ, g'.
 ,,i” scurt (nesilabic) se află după o
consoană, la sfârşitul unei silabe: Pe
dealuri, aceşti fraţi duc pomi, cireşi,
11carpeni, plopi ori brazi.
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR
ÎN SILABE (reguli şi exemple)
V = vocală ; S = semivocală ; C = consoană
 { V — CV }: toa - tă ; sea - ra ;
 { V — V } : po - e - zi - e ; a - u - ri - e ;
 { S — CV } : doi - na ; mâi - ne ;
 { V — S } : plo - uă ; jo - ia ;
 { VC — CV } : şap - te ; for - me ;
 { V — C(r,l)V } : ne - gre ; a - flă ; 1) NOTĂ
 { VC — CCV } : pen - tru ; cin - ste ;
 { VCC — CV } : jert - fă ; sculp - tor ; 2) NOTĂ
12
NOTĂ LA DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE
1) A doua consoană ,, r ” sau ,, l ” atrage numai consoanele : b, c, d,
f, g, h, p, t, v, : abrutiza = a - bru - ti - za ; acru = a - cru ; codru = co
- dru ; Afrodita = A - fro - di - ta ; agrar = a - grar ; cupru = cu - pru
; patru = pa - tru ; cadavru = ca - da - vru ; cablu = ca - blu ; buclă =
bu - clă ; aflu = a - flu ; oglindă = o - glin - dă ; pehlivan = pe - hli -
van ; cataplasmă = ca - ta - plas - mă ; atlet = a - tlet ; dovleac = do -
vleac, iar celelalte consoane nu sunt atrase : gârlă = gâr - lă ; vâslă =
vâs - lă ; omletă = om - le - tă ; izlaz = iz - laz ; izraelit = iz - ra - e -
lit ; islamism = is - la - mism ; işlic = iş - lic
2) Despărţirea se face numai după a doua consoană în grupurile :
ltp, mpt, mpţ, nct, ncţ, ncs, ncv, ndv, rct, rtf, stm : ,,În funcţie de
punctaj, sculptorii astmatici şi delincvenţi vânează lincşii cei
somptuoşi din ţinutul arctic şi aduc jertfă pentru redempţiune (
izbăvire ) un sendvici.”
3) Litera ,, x ” înainte de litere care notează consoane se desparte ca
şi cum ar reprezenta un singur sunet, împotriva silabisirii normale,
adică mascând modul real de silabisire : a-xă [ak-să] ; e-xa-men [eg-
13za-men] ; tex-til [tek-stil] ; ex-tra-fin [ek-stra-fin].
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR
COMPUSE ÎN SILABE
 despre = de - spre ;
 portaltoi = port - al - toi;
 altundeva = alt - un - de - va;
 dreptunghic = drept - un - ghic
 untdelemn = unt - de - lemn
 astfel = ast - fel ;
 voltamper = volt - am - per ;
 dinapoi = din - a - poi
14paisprezece = pai - spre - ze - ce
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR
DERIVATE ÎN SILABE
 { derivate cu prefixe } : inegal = in - e - gal ;
 analfabet = an - al - fa - bet ;
 sublinia = sub - li - ni - a ;
 dezarmat = dez - ar - mat
 inadecvat = in - a - dec - vat
 { derivate cu sufixele }: - lâc, - nic, - şor :
 savantlâc = sa - vant - lâc ;
 vârstnic = vârst - nic ;
 târgşor = târg - şor ;
15
INTERZICERA DESPĂRŢIRII ÎN
SILABE LA SFÂRŞIT DE RÂND
Nu se despart în rânduri diferite:
 1) cuvintele compuse din abrevieri literale: UNESCO nu U-
NES-CO, ROMSILVA nu ROM-SIL-VA, ASIROM nu A-
SI-ROM etc.
 2) abrevierile unor formule curente: a.c., î.e.n., ş.a.m.d.,
interj., neacc., neart., nehot. etc.
 3) numeralele ordinale notate prin cifre romane şi arabe: al
XX-lea, al 8-lea, etc.
 4) substantivele proprii, când se termină în silabe ce au
valoarea unor cuvinte monosilabice cu un anumit sens:
Sado-veanu nu Sadovea-nu, Emi-nescu nu Emines-cu, Dra-
gomir nu Drago-mir, Cornea nu Cor-nea, Floarea nu Floa-
16rea etc.
 DEFINIŢIA ACCENTULUI
 Accentul reprezintă pronunţarea mai intensă a unei silabe
dintr-un cuvânt.
 În limba română, accentul nu are loc fix. El se marchează
prin semnul (`) pus deasupra vocalei din silaba accentuată:
 ac-tór; re-gi-zór; al-bí-nă; pre-ve-dé-re;
 cá-me-ră; lá-po-vi-ţă
 În cuvintele plurisilabice, silaba accentuată este pronunţată
mai intens şi este singura din cuvânt. Celelalte silabe sunt
neaccentuate.
 Accentul joacă un rol important în versificaţie, unde
stabileşte ritmul, care înseamnă succesiunea regulată a
silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers, dând
muzicalitate poeziei.
17
 ROLUL ACCENTULUI
 Accentul
 1. diferenţiază, din punct de vedere al
sensului, cuvintele:
 véselă / vesélă; compánie / companíe; mása /
(a) masá; dudúie / dúduie; tórturi / tortúri;
cópii / copíi;
 2. diferenţiază două forme gramaticale:
 adúnă - vb. la prezent
 adună - vb. la perfectul simplu
18
ACCENTUL LIBER AL CUVINTELOR
 { — _|_ } : (ULTIMA) adevăr, antic, autor, aviator, basma, barbar, bolnav, castan,
caracter, dicţionar, duşman, fenomen, macara, macaragiu, măsea, matur, sever ;

 { — _|_ — } : (PENULTIMA) albastru, bine, codru, diferenţă, eroare, ficţiune,
garanţie, haos, ilustru, înclinare, justificare, lacună, maleabil, neastâmpăr, obraznic;

 { — _|_ — — } : (ANTEPENULTIMA) atitudine, batjocură, civilizaţie, deschidere,
elastică, fabulă, gratitudine, inaptitudine, îndărătnică, juxtapunere, lingură ;

 { — _|_ — — — } : (ANTEANTEPENULTIMA) atitudinile, doctoriţă, lapoviţă,
literele, păsărele, valurile, vânturile ; (a patra de la sfârşit)

 — _|_ — — — — } : douăsprezece, nouăsprezece, (al) nouăsprezecelea ; (a 5-a)
 Accentul unui cuvânt plurisilabic pune în evidenţă o silabă printr-o pronunţare mai
intensă. Silaba accentuată este în contrast cu silabele neaccentuate.

19
ACCENTUL LIBER AL CUVINTELOR,
PICIORUL METRIC ŞI RITMUL
PICIORUL METRIC ŞI RITMUL
 troheul ( _|_ -- ) = ritm trohaic;
 iamb ( -- _|_ ) = ritm iambic;
 dactil ( _|_ -- -- ) = ritm dactilic;
 amfibrah ( -- _|_ --) = ritm amfibrahic;

 anapest ( -- -- _|_ ) = ritm anapestic.

20
 ACCENTUL LIBER AL CUVINTELOR ŞI OMOGRAFELE
Omografele sunt cuvintele care coincid grafic, dar se
accentuează diferit
 (EXEMPLE: Acele se folosesc la cusut, dar acele fete nu pot coase. O
fată veselă spală o veselă murdară.)
 ácele, acéle; véselă, vesélă ; adună, adună ; ară, ară ; bară, bară ;
birui, birui ; boi, boi ; căi, căi ; cântă, cântă ; călătorii, călătorii ;
comis , comis ; cotă, cotă ; copii, copii ; cuminţi, cuminţi ; companie,
companie ; continuă, continuă ; clasă, clasă ; dată, dată; dezvoltă,
dezvoltă ; duduie, duduie ; dotă, dotă ; dură, dură ; fugi, fugi ; haină,
haină ; ieşi, ieşi ; împrăştie, împrăştie ; masă, masă ; manevra,
manevra ; mări, mări ; mârâi, mârâi ; muri, muri ; mură, mură ;
modele, modele ; măsură, măsură ; mânji, mânji ; nota, nota
;perpetuă, perpetuă ; pustii, pustii ; reclamă, reclamă ; repede, repede ;
roşi, roşi ; sări, sări ; scânteia, scânteia ; scumpi. = scumpi ; suflă,
suflă ; scutură, scutură ; strică, strică ; strigă, strigă ; snopii, snopii
;stropii, stropii ; suportă, suportă ; suflecă, suflecă ; torturi, torturi ;
tremură, tremură ; umbrele, umbrele ; urmă, urmă ; urmări, urmări ;
21veselă, veselă ; veseli, veseli ; voi, voi.
ACCENTUL LIBER AL CUVINTELOR
 Atenţie!
 Cuvintele de mai jos se accentuează corect
astfel: antíc, avaríe, bolnáv, caractér, debút,
dumínică, duşmán, editór, fenomén,
ianuárie, jiláv, matúr, penuríe, regizór,
sevér, tranzistór, verígă, díplomă, únic,
épocă, íntim, scrutín, verígă, simból,
vatmán, coréctor (persoană), corectór
(aparat, substanţă).
22
 INTONAŢIA
( modulaţia vocii în timpul rostirii cuvintelor )
 Apelativ — Imperativă ( ton apelativ pentru vocativ şi ton poruncitor
sau rugător pentru imperativ ) : — Elevo, intră în clasă !
 Interogativă ( ton ascendent, interogativ ) — Ai spus ceva ? —
N-ai auzit nimic ?
 Enunţiativă — Neutră ( ton descendent, uneori, constant, neutru ):
— Toţi înţeleg ce-ai spus. — Totuşi, deseori, am impresia că nu
suntem înţeleşi cum trebuie.
 Exclamativă ( ton constant, cu prelungirea ultimei vocale ) : — Ce
frumos e versul acesta ! ,,O ! te admir, progenitură de origine
romană !” (M. Eminescu);
 Segmentelor incidente ( ton mai jos decât al enunţului constant,
neutru ) : ,,De-oi muri — îşi zice-n sine — al meu nume o să-l poarte
/ Secolii din gură-n gură …(M. Eminescu)
23
 INTONAŢIA
( modulaţia vocii în timpul rostirii cuvintelor )
 ― Noroc bun, băiete, - zise. Tu eşti feciorul lui Ifrim zodierul?
 ― Sărutăm dreapta, cucoane, eu sunt.
 ― Unde-i tată-tu?
 ― Tătuca, - zic, - îi la făcut fân nu departe de aici, pe coastă.
Trebuie să vie la mâncare.
 ― Dă o fugă şi-l cheamă. Să vie numaidecât, în clipeala asta! Eu
stăteam în cumpănă;
 Apelativă ( ton apelativ pentru vocativ )
 Imperativă ( ton poruncitor sau rugător pentru imperativ )
 Interogativă ( ton ascendent, interogativ )
 Enunţiativă — Neutră ( ton descendent, uneori, constant, neutru )
 Exclamativă ( ton constant, cu prelungirea ultimei vocale )
Segmentelor incidente ( ton mai jos decât al enunţului constant,
neutru )
24
 DESPRE LECŢIILE CUPRINZÂND
NOŢIUNI DE FONETICĂ
Concept original şi realizare:
Numai pentru UZ INTERN la
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII
Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ
str. Principală, nr. 1111
Tel. 0262-368013
E-mail: ihapca2002@yahoo.com
25 Adaptarea > Prof. IOAN HAPCA