Sunteți pe pagina 1din 4

Poezia Șalul verde de Măcar cel mai mare –

Spiridon Vangheli Cine-a prăpădit-o


S’o găsesc în drum?
Scrie original și emoționant. Versurile Podu-i fără pîne,
lui sunt pe buzele copiilor, care îl Grajdul vrea o vacă
apreciază pentru ceea ce este și pentru Și hogeagul cere
ceea ce scrie. Versurile sunt incluse în Sus, pe casă, fum.
programa școlară ceea ce demonstrează
că opera lui Vangheli e plină de De-ar trăi tăicuțul,
sens. În acest sens, vă propunem o Tot mai bine ar fi…
poezie, care este solicitată de copii și S-a’ncîlcit în gînduri
anume Șalul Verde, care este dedicată Măiculița-mamă:
celei mai scumpe ființe de pe pămînt – – Doamne, ce mă fac?!
mama. Nici a doua noapte
Această poezie o puteți găsi în cartea N-a închis o geană
„Balade” a lui Spiridon Vangheli, Cu alt pumn sub cap.
editată la Chișinău, editura Cartea La aprins de ziuă
Moldovenească, 1966. Și-a trezit, în șoaptă,
Fiul cel mai mare:
Țarina-i pustie, -Mama mi te lasă
Doar un plug s-aude Gospodar acasă.
Și-un glas de femeie. Nu umblați cu focul,
Ară cîmpu-o mamă, Nici pe la fîntînă,
Șchiopătînd prin țărnă, Am să viu degrabă.
Că și-a spart piciorul Și pe nemîncate
Într-un colț de furcă. A ieșit pe poartă
Sara crapă lemne Cu un băț în mînă.
Și ațîță focul,
Mai tîrziu, pe lună, Unde își termină
Singură cu gîrla Cîmpul o cărare,
Rufele descurcă. Mama ‘ncepe alta
Are mama, are Și o mută pasul
Șase prunci cît bobii. Într-un fund de zare.
Pe la miezul nopții Ca o căprioară
Cîntă: „Nani-nani, Tîrîe-un picior…
Las’că mama face Cine a rănit-o,
Și vă crește oameni. Care vînător?
Dimineața mama Au de ce izvorul
Umblă cu suveica: Linul, se-nroșește?
Iaca iarna vine, Iarba-n urma mamei
N-are cușmă, n-are Roșu înflorește?
1
Corbii negri, corbii Mama bate-poartă
Zbord de-asupra ei? Și aude pași:
Au și corbii acasă – Bună vreme, Lună,
Pui prea mititei… Sănătate vouă,
Nimeni n-o oprește, Doi luceferași!
Nimeni nu-i îngîndă, -Doamne, tu, măicuță?
Unde se grăbește Ai adus o veste?
Cu un băț în mînă? -Unde-i neica Soare?
– Cum îi el, cu drumul?
Întrebînd drumul de vrăbii, -Am o rugă, Lună:
A tot mers măicuța În cămara lui
Pînă a ieșit Spînzură în cui
Din Țara Pelinului, Traista mea cu zile.
Apoi a dat Soarele, cum știi,
În țara Nopților: Îmi dă cîte una,
Cărarea Tu îmi dai de-asemeni
Îi fugea de sub picioare, Cîte-o noapte numa –
Prin iarbă Nu-mi ajung, bunică,
Umblau în cruce jivinele, Dă-mi acasă, traista,
Porumbeii îi căutau Las’că-mi fac eu parte.
Fața și mînile Mă așteaptă fiii
Și-i sfîșiau hainele, Și e loc departe.
De asupra capului,
Înnegrind noaptea, – Prea te-ncumeți, maică.
Croncăneau corbii… – Am venit deatîta,
Dar mama a tot mers Rogu-te, dă-mi traista,
Pînă a ajuns Ai și tu luceferi.
La curtea Soarelui – Bimr, – zise Luna, –
Care era atunci pe pămînt. Fac pe voia ta,
Dar șă știi femeie,
Ea credea să afle Că la fundul trăistii
Un măreț palat, Este un șal verde –
Dar găsi o casă Cînd îl pui în umeri,
Ca la ei în sat. Nu te poți mișca.

Soarele-frumosul De-i lua din traistă


Nu era acasă, Într-o săptămînă
Luna sta pe prispă Zilele pe-o lună,
Palidă la față, Într-o lună numai
Doi copii-luceferi Zilele pe-un an –
Legăna în brață. Mai degrabă, mamă,
2
Îmbrăca-vei șalul… Hăul înverzește
-Ce să-i faci, preabună, Și s-aude-n cîmpuri
Șalu-i tot al nostru, Behăit de oaie,
Fiii dacă-ar crește Măcăit de rață
Și să-și afle rostul. Și-un cucoș cucoș cum cîntă
Corbii dau ospățuri.
… Se întoarce mama Se trezesc și lupii,
cu trăistuța-n spate, Vilpile s-aadună…
tristă și voiasă. Numai mama doarme
Gîndul o întrece, Într-o văgăună.
Fuge înspre casă: Pe la zori măicuța
„Gospodarii mamei, S-a trezit și-ngînă:
Porumbeii mei, -Doamne, ce-o fi asta?
Cine vă aruncă Parcă mă ia frigul.
Dimineața mei? Cînd se uită-n apă,
Nu vă temeți sara? Vede o bătrînă:
Luați sama mîcăi Părul i-i ca varul,
Să nu vă încolțească Zbîrcituri pe față,
Mița aripioara. Crețituri pe mînă.
Iaca vin, s-aproape,
Mă întorc de-acum. – Unde-i traista, doamne?
Mai răbdați o noapte Am avut o traistă! –
Și-mi ieșiți la drum…” Cîmpul verde tace
Și își scutur floarea
Pe-amurgite mama Întristați, copacii…
Dă de un izvor. O găsește mama
Răcorindu-și gura, Hăt, pe un răzor.
S-a lăsat în iarba Fără băieri traista
De pe cel Tăpșan. Și într-însa numai
Cum era trudită Fărmături de zile,
Adormi buștean. Lacrime și dor:
O, sări-le-ar ochii!
Corbii negri, corbii,
Ce zburau pe-aproape, Mama hai cu pasul
Vin și-i fură traista Înspre sat, de vale.
Și-o deșartă noaptea N-o cunosc copiii,
Peste lunci, hîrtoape. Nu-i aleargă-n cale,
Fiul cel mai mare.
Unde scutur traista, Lîngă pragul casei
În mijlocul toamnei Scoate ea din traistă
Pomii dau în floare, O cușmuță veche,
3
Trei cămăși de pînză,
Pîsle – o pereche,
Mampasele scoate,
Pîine și cu sare…

– Asta-i mama, mama! –


Sar voioși micuții.
Dar de ce nu rîde
Fiul cel mai mare?

Pînă-n sară mama


Murui cuptorul,
A tras brîu la casă
Și-a sădit la poartă
Un copac în floare.
Iar adăuzi, doamne,
Cît de nant îi pare
Pragul de la ușă!…
Mîinele-s străine,
Soarele e veșted,
Cerul de cenușă.

– Mamă, – o dezmiardă
Fătul cel mai mare, –
Am și eu o traistă,
Tot la tuța Soare.
O să-l rog să-ți deie
Zile de la mine.
– Nu, băiatul mamei,
Lasă-le să crească,
Că sînt mititele.
Eu mai am putere. –
Și s-a dus să are.
Dar în vîrf de deal
Urma i se pierde –
Mama se preface
În morman de țărnă
Și îmbracă mama
Șalul cela verde.