Proiect didactic

Disciplina: Botanica și fiziologia plantelor

Unitate de învățare: Organografia și morfologia
Subiectul: Structura morfo-anatomică a rădăcinii
Tipul lecției: prelegere

Unități de competență: cunoștințe în domeniul botanicii în diverse situații de

comunicare referitoare la structura și sistematica plantelor
Obiective operaționale:
- să enumere funcțiile rădăcinii la plante;
- să determine zonele rădăcinii în baza schemei;
- să clasifice tipurile de rădăcini, sisteme radiculare la plante;
- să identifice tipurile de metamorfoze la răcinile plantelor;
- să caracterizeze structura anatomică a rădăcinii.
Materiale bibliografice:
1. Grati V., Pulbere E., Rotaru M., Botanica generală. Liceum 1999.
2. Andon C., Ciocoi V., Donea V. ș.a. Botanica cu bazele ecologiei. Chișinău 1997.
3. http://www.creeaza.com/referate/botanica/RADACINA-ROLUL-RADACINII-
FUNCT522.php
4. http://www.vaderstad.com/ro/knowhow/lsm-natura-s-ii-fac-treaba/rdcini

Structura morfo-anatomică a rădăcinii la plante

Rădăcina – organ principal vegetativ a plantei cu simetrie radială, cu creștere
incontinuă în lungime, datorită merismelor apicale.
Sunt prezente la plantele superioare și lipsesc la mușchi, apar la pteridofite,
licopodiofite, ecvizetofite.
Rădăcina îndeplinește funcția de absorbție a apei, sărurilor minerale din sol și
transmiterea lor în tulpină, frunză, fixează planta de sol, sintetizează diferite
substanțe- aminoacizi, hormoni, alcaloizi; depozitează substanțe nutritive de rezervă,
stabilește legături cu microorganismele din sol (bacterii, ciuperci), asigură înmulțirea
vegetativă.
Zonele rădăcinii: zona de dividere, de creștere, perișorilor absorbanți, de
conducere. La vârful rădăcinii este localizată meristema apicală protejată de scufie-
țesut specializat, alcătuit din celule vii, strâns uniite între ele.
Partea centrală a scufiei o constituie o grupă de celule nuită columelă în care se
află mult amidon. Scufia îndeplinește funcția de protecție. Aceste celule permanent se
reânoiesc și elimină o cantitate mare de mucozitate ce micșorează frecarea dintre
rădăcină și sol. În zona de creștere- celulele nu se divid, dar se mărește în volum
datorită întinderii lor puternice de-a lungul axului rădăcinii din contul formării
vacuolelor mari. Energia de creștere este un caracter ereditar și variază în funcție de
condițiile de cultivare a plantelor (la grâu, ovăs timp de 24 ore- 2 cm, iar la altele –
6,5 cm).
Zona perișorilor absorbanți este de 1,5- 2 cm lungime. S-a contatat că suprafața de
absorbție din rădăcină întrece suprafața părții aeriene de sute de ori. Lungimea totală
a perișorilor absorbanți este de 3-4 km, la bostan- 25 km. Numărul perișorilor pe un
mm2- 200-300, cresc în 30-40 ore funcționează 10-20 zile.
Zona de conducere este acoperită de țesut de protecție- suber.
La rădăcină deosebim structura anatomică primară, secundară. Primară- cuprind 3
zone: rizoderma, scoarța primară, cilindrul central (stelul). Rizoderma- un rând cu 2
tipuri de celule , cu perișori absorbanți și fără. Funcții- absorbția apei, interacțiunea
cu organismele vii, elimină în sol substanțe ce favorizează nutriția radiculară.
Scoarța primară- celule vii cu membrane subțiri parenchimatice în care se
evidențiază 3 zone: exoderma, mezoderma, endoderma. Cilindrul central alcătuit din
țesuturi de conducere. La dicotiledonate, gimnosperme apar schimbări secundare
datorită apariției meristemului lateral- cambiu.
Tipuri de rădăcini și sisteme radiculare. După origine: principale, laterale,
adventive. Principale- din rădăcinița embrionară a seminței; laterale- din rădăcina
principală; adventive- din rădăcini bătrâne sau organe. Totalitatea rădăcinilor unei
plante – sistem radicular. După origine se deosebesc 3 tipuri de sisteme radiculare-
sistemul rădăcinilor principale, adventive, mixt (fasole, floarea soarelui).
După aspectul exterior- pivotant, fasciculat, după consistență- lemnoase, ierboase,
cărnoase (morcov, sfeclă).
Metamorfozele rădăcinilor – schimbarea ereditară a structurii externe, interne a
rădăcinii, provocată de schimbarea funcțiilor.
1. Rădăcini tuberizate- servesc ca organ de depozitare. La unele plante se modifică
rădăcina principală- morcov, sfeclă, ridiche, pătrunjel sau rădăcini adventive –
gheorghina, grâușor, vioreaua nopții.
2. Rădăcini contractile – se întâlnesc la multe plante decorative cu bulbi, rizomi.
3. La epifite (care cresc pe arbori tropicali) – în celulele sistemului radicular se află
cloroplaste – rădăcini asimilatoare.
4. Rădăcini proptitoare- copacii din pădurile de mangrove, ficus, porumbul.
5. Rădăcini respiratoare- la unii copaci din zonele mlăștinoase (în vârful lor sunt
orificii unde aerul nimerește)
6. Micoriza- convețuirea plantei cu ciuperci- se stabilește relații de simbioză.
Ciuperca asigură planta cu apă, iar planta transmite ciupercii- glucide, substanțe
nutritive.
7. Simbioza cu bacterii- plante din familia fabacee și bacterii fixatoare de azot din
aer. 1 ha lucernă acumulează 300 kg d N, trifoi- 150-160 kg.