Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
- SUPORT DE CURS –
Anul II
Semestrul II
2011-2012
CUPRINS:
BIBLIOGRAFIE: ....................................................................................................................................... 51
2
Obiectivele generale ale cursului:
3
Capitolul I. Noţiuni generale de etică
Etimologic:
o cuvântul morală etimologic provine din limba latină de la cuvântul
mos/ moris ceea ce înseamnă morav, obicei, regulă.
4
1. ansamblul normelor de conveţuire, de comportare a oamenilor unii
faţă dee alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este
sancţionată de lege, ci de opinia publică
2. disciplina ştiinţifică ce se ocupă cu normele de comportare ale
oamenilor în societate.
Putem spune că noţiunea de morală reprezintă acea unitate a
valorilor şi antivalorilor a binelui şi a răului, iar noţiunea de
moral se asimilează ideii de bine, pozitiv.
Delimitări conceptuale:
¾ autoritatea
- poruncile religioase sunt exterioare individului , singura libertate ce i se
atribuie omului fiind aceea de a se supune sau nu comandamentelor
religioase ;
- normele morale derivă din conştiinţa lăuntrică a individului, din voinţa
lui autonomă de a se supune propriei deliberări şi evaluări raţionale a
valorii deciziilor sale şi a consecinţelor ce decurg din acestea
¾ subiectul
- credinciosul este subiectul poruncii religioase
- omul în general este subiect al normele morale
5
¾ sancţiunile
- poruncilor religioase se produc , în viziunea credincioşilor , mai ales în
viaţa de apoi ,
- recompensele şi pedepsele morale aparţin în totalitate lumii pământeşti ,
fie că vin din partea celorlalţi , fie că sunt administrate de vocea lăuntrică
a propriei conştiinţe , acestea din urmă fiind cele mai importante.
- subiectul
1. prescripţiilor juridice este întotdeauna circumscris în
limitele grupurilor de „ supuşi ” ai anumitor autorităţi instituţionale ,
2. normei morale este întotdeauna generic
- sancţiunile
¾ sancţiunile juridice sunt de regulă punitive (de pedepsire), şi
nu premiale, întrucât respectul legii reprezintă o
îndatorire sau o obligaţie ;
¾ sancţiunile din sfera moralităţii vin dinlăuntrul conştiinţei
fiecărui individ , fiind de natură psihică sau spirituală
6
- normativ (ne spune ce avem de făcut), însă nu este o ştiinţă
descriptivă (nu ne indică cum să facem).
7
- oportunitatea instituirii unor jaloane/ indicatori în procesul de
autoevaluare şi evaluare a membrilor organizaţiei
- stabilirea unui cadru pentru comportamentul profesional şi pentru
responsabilităţile sociale pentru care le incumbă exercitarea profesiunii
respective
- necesitatea de a defini identitatea şi maturitatea profesională.
- promovarea unei noi culturi organizaţionale
8
Principii etice fundamentale:
9
CAPITOLUL II. ETICA ŞI RESPONSABILITATEA SOCIALĂ
10
- oferirea de oportunităţi reale şi obiective pentru dezvoltarea profesională
şi personală;
- realizarea unui dialog permanent prin care să se monitorizeze gradul de
satisfacţie şi aşteptările angajaţilor;
- promovarea nediscriminării şi acordarea de şanse egale tuturor.
11
2. Etica şi deciziile manageriale
12
Un „audit al eticii” oferă posibilitatea salariaţilor de a cunoaşte efectele
pozitive ale eforturilor lor care împreună cu managerii pot să revizuiască
toate deciziile din sfera eticii.
Climatul etic poate influenţa performanţa organizaţiei şi a salariaţilor,
disponibilitatea acestora de a sprijini valori ca eficienţa, eficacitatea,
calitatea, munca în echipă.
Managerii au îndatorirea ca în privinţa noilor angajaţi să furnizeze
acestora îndrumări privind respectarea principiilor morale care ghidează
activitatea, comportamentul personalului şi deciziile manageriale.
Conflictul este o stare tensională care apare atunci când două sau mai
multe părţi din cadrul organizaţiei trebuie să intre în interacţiune pentru a
îndeplini o sarcină, a lua o decizie şi a realiza un obiectiv şi interesele
acestora sunt diferite, criticându-se reciproc.
13
grupate la nivel interpersonal, dar şi la nivelul grupurilor formale ori între
acestea şi grupurile informale.
14
f. Eşalonările ierarhice exagerate care imprimă multiple simboluri ale
puterii:
- birouri mari cu anticameră şi linie telefonică directă,
- spaţiu de parcare rezervat,
- maşina instituţiei pusă la dispoziţie,
- sistem de salarizare diferenţiat,
1.2. Surse ale conflictului între grupurile formale ori între acestea şi cele
informale:
a. Diferenţele de obiective.
- între compartimentele/ secţiile specializate ale unei instanţe se dezvoltă
adesea conflicte generate de obiectivele parţiale urmărite de acestea
(repartizarea judecătorilor şi personalului auxiliar, organizarea şedinţelor
de judecată în funcţie de sălile repartizate pentru desfăşurarea
dezbaterilor).
15
2. Tipuri de conflicte de interese. Clasificări.
16
IV. După sfera de cuprindere, conflictul poate fi:
17
- declaraţia de avere, adică informarea publică a diferitelor categorii
profesionale în legătură cu situaţiile financiare cum ar fi depozitele
bancare, debitele/ împrumuturile, bunurile imobile deţinute, câştigurile
realizate
18
Capitolul IV. Elemente de deontologie profesională
19
condiţie a încrederii publicului în sistem, implicând recunoaşterea faptului
că aplicarea legii nu este un exerciţiu mecanic, ci pune într-o relaţie de
responsabilitate profesionistul cu el însuşi, dar şi cu cetăţenii.
20
Orice cod etic pentru întărirea puterii sale de convingere trebuie asumat
voluntar şi nu doar impus prin lege întrucât etica nu poate fi promovată cu
„forţa” oricât de multe sancţiuni ar fi reglementate în cazul încălcării
principiilor pe care le consacră.
- norme internaţionale:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (ONU, Paris, 1948)
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei, Roma,
1950)
- Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (ONU,
1966)
- Principiile fundamentale privind independenţa judecătorilor (adoptate
la Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite privind prevenirea
criminalităţii şi tratamentului infractorilor desfăşurat la Milano,
21
aprobate prin Rezoluţiile adunării generale nr. 40/32 din 22.11.1985 şi
nr. 40/146 din 13.12.1985)
- Principiile de bază ale independenţei justiţiei (ONU, 1985)
- Recomandarea nr. R(94)12 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului
Europei către statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi
rolul judecătorilor (adoptată de Comitetul de Miniştri la 13.10.1994)
- Carta Europeană privind statutul judecătorilor (Consiliul Europei,
1998)
- Recomandarea nr. (2000)19 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului
Europei către statele membre privind rolul procurorului în sistemul
judiciar penal (adoptate de Comitetul Miniştrilor la 06.10.2000)
- Avizul nr. 1(2001) al Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni
în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la
standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi
inamovibilitatea judecătorului (în aplicarea Recomandării nr. R(9412)
privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor)
- Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni în
atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra
principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile
judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor
incompatibile şi imparţialităţii
- Principiile de la Bangalore
22
calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să-şi poată exercita
funcţia sa în deplină independenţă în raport cu toate constrângerile/
forţele de natură socială, economică şi politică şi chiar în raport cu alţi
judecători (articolul 2 din Statutul Universal al Judecătorilor).
23
- determină sentimentul de unicitate şi apartenenţă la un corp profesional
- facilitează realizarea unei comunicări deschise între societate şi justiţie
- promovează o imagine favorabilă a justiţiei şi a propriei organizaţii
24
pentru care principiile cuprinse în Codul deontologic au menirea de a sprijini
reprezentanţii celorlalte puteri ale statului, ceilalţi actori instituţionali
implicaţi în derularea procedurilor judiciare, precum şi a publicului larg în
procesul de înţelegere a standardelor înalte de conduită pe care magistraţii
trebuie să le menţină atât în cadrul instanţelor cât şi în afara acestora.
A. Independenţă
A fi independent se referă la persoana care nu depinde de cineva sau
ceva, care se bazează pe propriile puteri.
Este un atribut care îi permite judecătorului să acţioneze în realizarea
actului de justiţie şi mai ales să decidă doar în baza legii şi a propriei
conşiinţe, fără nici o subordonare sau influenţă.
Independenţa implică lipsa oricărei ingerinţe din partea altor puteri ale
statului sau a părţilor, precum şi existenţa garanţii reale contra oricăror
presiuni exterioare.
25
Judecătorii trebuie să îşi exercite funcţia cu obiectivitate şi
imparţialitate, să se supună doar legii şi să aplice legea la situaţia de fapt
determinată pe baza evaluării materialului probator, fără a da curs factorilor
exteriori cu care interacţionează.
26
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa
statuează asupra necesităţii lipsei oricărei ingerinţe din partea altor puteri ale
statului ori ale părţilor în procesul judiciar, precum şi obligaţia statului de a
institui garanţii reale împotriva oricăror factori exteriori care ar putea
influenţa ori denatura actul de justiţie
27
cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor prevede în
cuprinsul principiului I.2. că trebuie luate toate măsurile în scopul de a
respecta, proteja şi promova independenţa judecătorilor şi că independenţa
judecătorilor trebuie garantată în conformitate cu dispoziţile convenţiei şi a
principiilor constituţionale.
28
instituţii de credit, societăţi de asigutare sau financiare, companii naţionale
sau regii autonome.
29
demnitatea, integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă
la procedurile judiciare.
C. Imparţialitatea
A fi imparţial înseamnă de a fi capabil de a face o apreciere justă,
obiectivă, de a fi nepărtinitor, obiectiv, drept.
În sistemul judiciar valoarea etică a imparţialităţii interferează cu cea
a independenţei, chiar dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului folosind în art. 6 sintagma de „instanţă independentă şi
imparţială”.
Imparţialitatea semnifică:
- atitudinea magistratului în raport cu probele şi părţile dintr-un proces
- capacitatea magistratului de a conştientiza factori de presiune internă/
externă, de a-i respinge şi de decide fără părtinire
- absenţa oricărei prejudecăţi ori idei preconcepute, privitoare atât la
procesul prin care este luată decizia, cât şi la decizia în sine
Cerinţele imparţialităţii:
- imparţialitatea subiectivă (personală)
o se raportează la opinia judecătorului
o să înlăture orice motiv care să favorizeze sau defavorizeze vreo
parte
- imparţialitatea obiectivă (funcţională)
o se raportează la opiniile altora
o să nu existe fapte determinate şi verificabile care ar justifica
îndoielile cu privire la imparţialitatea judecătorului
30
Ca valoare etică fundamentală, imparţialitatea este prevăzută şi de
Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, principii care
stipulează că imparţialitatea este indispensabilă pentru exercitarea funcţiei
judecătoreşti fiind necesară pentru pronunţarea hotărârii (Norma 2), arătând
în detaliu obligaţiile care revin magistraţilor:
31
în care magistratul poate fi incompatibil, garanţii instituite în scopul de a
înlătura orice urmă de parţialitate şi subiectivism în soluţionarea cauzelor.
32
D. Valori etice fundamentale referitoare la exercitarea
îndatoririlor profesionale
Codul instituie dispoziţii referitoare la îndatorirea magistraţilor de a-şi
îndeplini cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, de a
respecta îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente
şi ordine de serviciu. În acest sens aceştia sunt datori de a-şi îndeplini
lucrările repartizate cu respectarea termenelor legale.
Integritatea semnifică:
33
- calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricărui
fel de influenţă asupra procesului prin care el caută, admite probe şi
deliberează
- a avea anumite principii morale şi a acţiona consecvent în raport cu
acestea
34
- să evite exprimări/ manifestări ale propriilor convingeri de altă
natură decât cele juridice şi prejudecăţi în cursul şedinţei de
judecată şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti.
În cadrul colectivelor din care fac parte magistraţii trebuie să aibă
relaţii profesionale bazate pe respect şi bună credinţă indiferent de vechime
în profesie şi funcţia colegilor lor, fiindu-le interzis în a-şi exprima părerea
cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor.
35
2. Documente internaţionale
- Codul de conduită a persoanelor responsabile cu aplicarea legii
adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale O.N.U. nr. 34-
169/17.12.1979;
- Consiliul Europei – Recomandarea nr. R(2000)10 a Comitetului
Miniştrilor Statelor Membre privind Codurile de Conduită pentru
Funcţionarii Publici;
- Recomandarea nr. R(2000)6 a Comitetului Miniştrilor Statelor
Membre privind Statutul Funcţionarilor Publici în Europa;
- Recomandarea nr. R(1986)12 a Comitetului Miniştrilor Statelor
Membre cu privire la măsurile de prevenire şi reducere a volumului de
lucrări la instanţe.
36
- trebuie să se abţină ori de câte ori se află într-unul din cazurile de
incompatibilitate prevăzute de lege.
4. Confidenţialitatea:
- instituie obligaţia în sarcina personalului auxiliar de specialitate de a nu
dezvălui informaţiile obţinute pe parcursul desfăşurării activităţii
profesionale ori de a le folosi în alte scopuri decât cele legate de
exercitarea profesiei;
- trebuie să se abţină de la orice încercare de a obţine date ori informaţii
pe care nu este îndreptăţit să le cunoască.
37
- nu îi este permis să acorde consultaţii juridice şi nici să recomande
nominal, persoanelor interesate, avocaţi, experţi, notari, executori
judecătoreşti care exercită activităţi în legătură cu actul de justiţie;
- îi este interzis să exprime opinii cu privire la legalitatea şi temeinicia
actelor întocmite de instanţa ori parchetul unde lucrează;
- nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni
audio-vizuale hotărârile ori soluţiile date în dosarele despre care a luat
la cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau cu privire la
procese aflate în curs de desfăşurare ori aflate în instrumentare la
parchet;
- nu îi este permis de a se folosi de actele pe care le îndeplineşte în
exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima convingerile
politice;
- trebuie să aibă o ţinută îngrijită şi decentă, evitând extravaganţele.
38
2. Norme speciale de conduită:
- Să aibă o ţinută vestimentară corespunzătoare
- Să respecte programul de lucru
- Să ţină cont de incompatibilităţile prevăzute de lege
- Să efectueze lucrările în termenel prevăzute de lege
- Să păstreze secretul lucrărilor şi informaţiilor obţinute n cursul
îndatoririlor de serviciu
- Să manifeste obiectivitate şi imparţialitate
39
- Să nu accepte daruri ori să facă promisiuni de rezolvare a cererilor
- Să interzică accesul justiţiabililor în birou
- Să evite vizitele unor cunoştinţe la birou
- Să evite să se angajeze în activităţi de natură să-l compromită în
cursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu
- Să evite ca relaţiile de familie ori sociale să-i influenţeze conduita în
exercitarea atribuţiilor
- Le este interzis a da consultaţii juridice, verbale sau scrise în probleme
litigioase
- Să nu adopte un comportament care să creeze impresia că ar avea în
instanţă o poziţie privilegiată
40
Încălcarea dispoziţiilor Codului deontologic poate constitui abatere
disciplinară şi poate atrage răspunderea disciplinară a grefierilor şi a celuilalt
personal auxiliar de specialitate.
41
Procedura atragerii răspunderii disciplinare/ deontologice a magistraţilor:
42
Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o propunere de clasare
b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a
formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare
Primind propunerea de clasare ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate:
a) să dispună clasarea lucrării şi comunicarea rezultatului persoanei
care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare;
b) să solicite motivat completarea verificărilor prealabile, atunci când
apreciază că acestea nu sunt complete. Completarea se efectuează de către
inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost
solicitată de titularul acţiunii disciplinare;
c) să dispună începerea cercetării disciplinare prealabile.
În cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri
disciplinare, inspectorul judiciar:
a) transmite autorului sesizării, în termen de 7 zile de la finalizarea
verificării prealabile, propunerea de începere a cercetării disciplinare
prealabile
b) dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare prealabile
Primind propunerea de începere a cercetării prealabile ministrul
justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie poate dispune începerea cercetării disciplinare prealabile.În situaţia
în care mai multe sesizări privesc aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, sesizările
se conexează.
În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările
acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date
concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei
vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului
sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau
procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se
constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul
sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să
solicite probe în apărare.
Cercetarea disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor
legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter
personal.
Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva
judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a
43
acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.Organul de urmărire penală este obligat
să comunice Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare,
întrun termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a
acţiunii penale.
Cercetarea prealabilă se efectuează în termen de 60 de zile de la data
dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea.
Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există
motive întemeiate care justifică această măsură.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la
finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care
fapta a fost săvârşită.
Inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea
secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine
datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea
situaţiei de fapt care a determinat sesizarea; rezoluţia de clasare este
definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării
cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea
acţiunii.
Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-
şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către
inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar
în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către
inspectorul-şef.
Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef,
în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată.
Rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată de persoana care
a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de
Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei
proceduri prealabile.
Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ
şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:
a) respingerea contestaţiei;
b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar
sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea
procedurii disciplinare.
Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel
Bucureşti este irevocabilă.
44
În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al
Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se
exercită acţiunea disciplinară şi a Inspecţiei Judiciare ori, după caz, a
ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un
alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.
Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acţiunii
nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.
Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către
inspectorul judiciar care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a
acestuia, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef.
În cazul în care acţiunea disciplinară este exercitată de ministrul
justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, acţiunea disciplinară este susţinută de către titular ori de un
reprezentant desemnat de acesta.
Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că
sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute
de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau
procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.
45
h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor
legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea
repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau
procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea
sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în
aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care
au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat
cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în
condiţiile legii;
k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în
mod direct activitatea instanţei ori a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu
caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul
instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ
prevăzute de lege sau regulamente;
n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din
partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri,
pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor
familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal
reglementat pentru toţi cetăţenii;
o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind
distribuirea aleatorie a cauzelor;
p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin
orice mijloace;
q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip
piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este
asigurată transparenţa fondurilor;
r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare
ale procurorului, în condiţiile legii;
s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti
sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară
raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau
demnitatea funcţiei de magistrat;
ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor
pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor
în interesul legii;
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
46
Legea stipuleaza că există rea-credinţă atunci când judecătorul sau
procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual,
urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
Totodată, există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau
procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil,
normele de drept material ori procesual.
47
Judecătorul nu poate participa la examenul pentru promovarea în
funcţii de execuţie/ conducere sau pentru promovarea la ÎCCJ. ori nu
poate candida pentru ocuparea unei funcţii de inspector la CSM
48
l) nerespectarea prevederilor cuprinse in Codul deontologic al
personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al
parchetelor de pe langa acestea.
49
verificarea apărărilor acestora sunt obligatorii. In cadrul cercetarii prealabile
se vor stabili faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost
savarsite, existenta sau inexistenta vinovatiei, precum si orice date
concludente. Refuzul persoanei cercetate de a face declaratii sau de a se
prezenta la cercetari se constata prin process verbal si nu impiedica
finalizarea cercetarii.
50
BIBLIOGRAFIE:
51