Admitere INM.

Mihail Udroiu: Cum să te pregătești pentru proba interviului

În data de 18 noiembrie 2016, domnul judecător Mihail Udroiu s-a întâlnit cu

studenții Facultății de Drept a Universității din Craiova și le-a răspuns acestora
întrebărilor legate de admiterea la INM.

Vă prezentăm un sumar al prezentării domnului judecător:

Student: Pentru proba de interviu cum ați recomanda să ne pregătim?

M. Udroiu: E o probă care mie nu mi-e dragă absolut deloc. Să fii candidat, să fii
admis și să pici cu 6,96, cred că stăteam acolo până ieșea comisia. După examen!
6,96? 4 sutimi… Dacă aveai 7 erai admis. Bine, dacă treceai de psihologic. Dacă ai
6,96 sau 6,90… Ce să zic?

Ideea la pregătire e următoarea: Mie mi se pare că regula de bază la orice interviu

e să știi ce așteptări are comisia de examinare, lucru care este destul de
improbabil în acest moment, pentru că nu există criterii de evaluare. Deși notele
sunt cu zecimale, criteriile de evaluare nu sunt transparente. Dar cred că, având
în vedere că se dă un topic pe care trebuie să elaborezi o compunere, o descriere,
e importantă corectitudinea gramaticală a exprimării. Deci primul lucru la care
trebuie să fiți atenți este că atunci când scrieți sau când vorbiți la interviu să
vă exprimați corect gramatical.

Al doilea lucru este să evitați formele fără fond. Mă refer la cuvintele pompoase
al căror conținut nu îl cunoașteți. Și în consecință eu cred că nimeni din comisia
de examinare nu se așteaptă ca un absolvent de 22 de ani de la facultate să aibă un
discurs tehnico-juridic sau un discurs în ceea ce privește etica și deontologia
profesională la nivelul principiilor de la Bangalore. Însă cred, de asemenea, că
lumea apreciază franchețea discursului, faptul că cei care candidează optează în
deplină cunoștință de cauză spre o profesie ale cărei valori și ale cărei cerințe
le cunosc și că nu se testează nici cultura, nici capacitatea de memorare, nici
erudiția – niciunul dintre aceste lucruri. Însă se testează franchețea. Și sunt
zeci de ipoteze în care rateurile sunt maxime. De pildă, exprimări gramaticale
eronate, apoi folosirea de noțiuni inadecvate contextului sau chiar și într-o
discuție simplă, de genul: Spuneți-mi care este cartea dumneavoastră favorită. E
complicat să spui care este cartea ta preferată. Și oamenii vin pregătiți cu
discursuri. Dacă-i cu Drept, trebuie să fie Dostoievski, Crimă și pedeapsă. Nu știu
dacă asta dovedește că te-ai pregătit sau că ai venit cu discursul dinainte
pregătit. Dar la întrebări de genul: Care-i cartea ta preferată? răspunzi Mândrie
și prejudecată. OK, și dacă te uitai la film știai cine-i Darcy. Și te întreabă
lumea: Știți cine l-a jucat pe Darcy în Mândrie și prejudecată? Ia căutați pe
Google să vedeți. Cel care a jucat în King’s speech. Știți cine a fost în Discursul
regelui? El îl joacă pe Darcy în Mândrie și prejudecată.

Ideea este că discursul trebuie să fie adecvat formelor pe care le prezentați. Și

atunci când vă exprimați în mod onest pasiunile, preferințele sau opțiunile să
știți exact ceea ce vă doriți și nu cred în discursul elaborat sau discursul
gândit. Pentru că să știți că toată lumea începe să se pregătească: o să mă întrebe
asta, am auzit povești – toată lumea e forumistă, fiecare își dă cu părerea pe
forumuri… E foarte importantă agora de dezbatere de genul forumurilor, dar să știți
că la examene, unde sunt locuri limitate, contează cei care se remarcă, nu faptul
că toată lumea știe aceleași topice. Dacă din 15. 000 de membri ai unui forum toată
lumea știe răspunsurile și are problemele de Drept clare, înseamnă că toată lumea
din forumul respectiv o să dea răspunsul corect la întrebarea respectivă. Dar nu e
asta șmecheria la examen; ideea este să știi tu, singurul, sau să fii în cei 200
care dau răspunsul corect. Nu să fii în cei 15.000 care știu răspunsurile sau au
baza de analiză din forum.
De asemenea, foarte multe topici, foarte multe povești, foarte multe legende în
legătură cu lucrurile care se întâmplă la interviu. Însă experiența evaluatorului
atestă faptul că citești foarte ușor un candidat care vine cu discursul pregătit.
Și atunci, dacă din fericire nu apare o falie între modul în care candidatul începe
discursul și își prezintă opțiunile, pasiunile, perspectiva despre viață, discurs
studiat în funcție de ceea ce a auzit el că ar dori comisia să audă și discuția se
poartă apoi pe teme colaterale, propuse de către comisie, iar discursul pe temele
pe care nu ești pregătit, care apar inopinat, nu este de același nivel cu discursul
studiat, lucrurile încep să devină din ce în ce mai dramatice, pentru că o eroare
atrage insuficienta stăpânire de sine a candidatului să nu persevereze în eroare.
Și să vedeți, o greșeală frecventă care se face în timpul interviului e că, dacă
începi printr-o eroare și comisia te pisează pe eroarea respectivă, lucrurile se
duc ca bulgărele de zăpadă: faci erori peste erori.

De-aia spun: Cred că franchețea candidatului care știe în ce profesie vrea, de ce

vrea în profesia respectivă, care sunt standardele profesiei și ce pasiuni, un
minim grad de autocunoaștere, sunt elementele-cheie. De asta cred că e o falsă
problemă pregătirea pentru interviu. Cred că nu crede vreunul dintre voi că membrii
comisiei sunt atât de absurzi încât să îi intereseze în cadrul interviului să
recruteze supraoameni. Sau că o persoană care tocmai a terminat facultatea sau care
este la prima, a doua sau a treia încercare la institut este o persoană care este
matură din punct de vedere și emoțional, și afectiv, și intelectual. Pentru că dacă
ești matur la 22 de ani, ori ești geniu, ori ești în pragul depresiei – două
variante. Înseamnă că de acolo nu mai ai de crescut, iar dacă nu mai ai de crescut,
înseamnă că ești în pragul depresiei.

Și o să vedeți că realitatea atestă faptul că cei care trec examenul respectiv nu

sunt cu nimic mai deosebiți decât cei care pică. Cred că doar strategiile și
legendele diferă. În schimb, există persoane care, descoperindu-și vocația cu
privire la magistratură, încearcă de 7-8 ori, 9 ori, oameni care stau acasă, dau de
foarte multe ori examenul. La un moment dat, dacă nu ți-au așezat astrele timp de
șapte ori, tot speri că poate a 8-a oară ți se plasează, ești în anul astral
potrivit.

Dar lumea are memoria interviurilor anterioare. Și cum continuitatea comisiilor se

păstrează: A, ăsta-i ăla cu… Deja pleci cu un minus dacă ai dat vreo gherlă anul
trecut.

De aceea cred că franchețea e cel mai important lucru.

Student: Probabil cei din comisie vor să-ți descopere vocația.

M. Udroiu: Nu. Vor să vadă dacă știu spre ce profesie se îndreaptă.

Întrebările sunt aparent ilare. Nu fiecare întrebare e pentru descoperirea

vocației. O întrebare poate să fie plasată în diferite chei de interpretare. Spre
exemplu, un anumit lucru targhetează psihologul, un anumit lucru targhetează cadrul
universitar din cadrul comisiei.

Student: Să înțeleg că psihologul targhetează dacă poți sau nu să faci față unei
astfel de profesii? Am înțeles că în momentul în care te înscrii duci o adeverință
medicală.

M. Udroiu: Da, dar nu-i asta toată filosofia, nu se dublează examenul psihologic de
după admitere cu prezența unui psiholog sau pedagog în comisia de interviu. Ideea
este că pentru psiholog, spre exemplu, dacă eu am fost anterior avocat sau notar și
vreau să susțin examenul de admitere în profesie, e foarte relevant care e motivul
pentru care părăsești o profesie și de ce dorești să te îndrepți spre magistratură.
Eu am evitat comisiile de interviuri, cred că e necesar interviul. Ponderea e o
problemă și cred că natura interviului este de admis/respins raportat la un
standard minimal. Dacă organizezi un examen, ceea ce e interesant la interviu e
următorul lucru: Proba juridică se contestă cu comisii de contestație, cu comisii
de mediere, cu toate lucrurile; raționamentul logic se contestă. La interviu, unde
iei 6,90-6,96 și unde la proba juridică ai un barem cu prevedere explicită în
regulamentul de organizare a examenului, în sensul că este o obligație contractuală
a membrului comisiei să evite subiectele controversate. La raționamentul logic
aceeași problemă: să eviți subiectele controversate. La interviu n-ai barem, n-ai
nicio perspectivă spre criteriile după care ești evaluat – există un set de
criterii, dar n-am auzit să fie publice.

Student: În momentul în care ești de acord, ți se pun întrebări în funcție de

propria ta persoană. Să zic că sunt de acord. Ei, în momentul în care începi cu o
întrebare și te duci către alta. Descoperi vocația?

M. Udroiu: Nu neapărat să descoperi vocația. De asta vă spun că responsabilitatea

în sutimi e extrem de complicată. Pentru că dacă n-ai un set de criterii foarte
clar și dacă ai o comisie care este eterogenă – pentru că omogenitatea comisiei nu
se caracterizează prin faptul că sunt aceiași de-a lungul timpului, ci prin faptul
că e un profesor universitar, un psiholog, un magistrat.

N-aș spune că e riscul de abuz. Riscul de subiectivism e absolut natural, dar

riscul de abuz nu l-aș cataloga în forma asta. Cred că e o problemă cu strategia
sistemului în ceea ce privește ponderea interviului și modalitatea de punctare.
Cred că ar fi OK să fie cu admis/respins, ceea ce ar însemna: ai 5/ n-ai 5. Dar să
nu întorci clasamente după două examene relevante, respectiv juridic și examenul de
logică, prin punctajul de la interviu. Sunt persoane care se plasau între
candidații eligibili după primele două probe și care, deși iau peste 7 la interviu,
ajung în locurile „în picioare” – ceea ce e o problemă.

E frustrant să fii după două probe. Numărul de persoane care iau examenul să fie
mai mic decât numărul de locuri scoase la concurs. Eu cred că este extrem de
important să explicați oamenilor că la interviu trebuie să se ducă exact așa cum
sunt ei: fără strategii, fără să folosească fraze, noțiuni sau termeni a căror
substanță nu o cunosc și cred că e extrem de importantă franchețea. Nu vă așteptați
să vedeți nuanțe. Din păcate – pentru că eu nu agreez principal mecanismul de
punctaj la proba interviului –, însă una peste alta, având în vedere acest dat –
acum e foarte ușor să te plângi. Trebuie să treci într-o formă sau alta de acest
inconvenient.

Regândirea ține foarte mult de noua perspectivă a noului Consiliu Superior al

Magistraturii cu privire la recrutările în profesie. Și mai este o realitate foarte
acută: Magistrații de la nivelul primei instanțe sunt foarte tineri. Asta înseamnă
că majoritatea locurilor de la primele instanțe sunt ocupate de magistrați foarte
tineri, care nici nu vor să promoveze, că nu te duci la tribunal să-ți fie mai
greu, când poate să-ți fie mai ușor la judecătorie, să ai un program mult mai
lejer. Coroborată cu proiectul de modificare a statutului magistraților, în care se
sporește vechimea în profesie pentru a promova de la judecătorie la tribunal, ceea
ce face ca pe primul palier, unde sunt eligibili stagiarii, să fie din ce în ce mai
puține locuri în sistem. Fiind din ce în ce mai puține locuri, vor fi din ce în ce
mai puține locuri pe formare inițială la INM. Anul ăsta nu-i un an relevant, că au
fost 200. Cred că abia anul viitor va fi un an relevant, care va genera un trend.

Mai am altă problemă la cunoștințe teoretice: După ce intri în profesie, adică

atunci când ești auditor de justiție, judecător, procuror stagiar, dai examen de
promovare în profesie, toate examenele sunt cu codurile pe masă. Toate. Când intri
în profesie, e examen fără coduri. Dacă vă uitați comparativ la subiectele date la
civil, penal, procesual, la examenele de admitere în profesie și la subiectele date
la examenele de promovare în funcții de execuție ale judecătorilor și procurorilor
– adică când vrea judecătorul de judecătorie să meargă la tribunal sau de la
tribunal la curtea de apel – subiectele sunt mult mai grele la admiterea în
profesie, decât subiectele la promovare. Să vă uitați, să studiați nivelul de
dificultate. E mult mai complicat examenul de admitere, decât examenul de
promovare, acesta dându-se cu codurile lângă și cu legislația relevantă.

Altfel creezi expectativa oamenilor care memorează codurile, că din coduri se dă și

să știm codurile pe dinafară. Or nu e asta șmecheria în viața profesională – să
știi codul pe dinafară. Eu tot timpul mă uit în cod. L-am scris, dar mă uit de
fiecare dată când am o problemă în cod, și când sunt sigur de un text, mă uit,
înainte să dau o părere, mă mai uit încă o dată.

Mi se pare anormal ca examenul de admitere în profesie să fie singurul care nu se

dă cu codurile pe masă. La care sunt și întrebările cele mai complicate.

Interviul într-adevăr e o bubă. Cred că normalitatea la acest examen ar fi ca

juridicul să se dea cu codurile pe masă, să crească ponderea examenului de logică
și să scadă ponderea interviului, care să nu fie cu punctaj, ci să fie cu
admis/respins. Cred că un examen de logică este absolut esențial, pentru că
discerne între candidații care se prezintă sub forma unui burete de informații –
memorează tot, vine la examen, storci buretele – ies informațiile din el; și cei
care au o gândire analitică sau sintetică structurată. De aceea cred că logicul e
important să crească.

Pe de altă parte, un alt motiv pentru care nu mă duc în comisia de interviu: Mi-e
complicat într-o jumătate de oră să mă joc cu viața omului; pentru că într-o
jumătate de oră poți să strici un an de muncă. Nu cred că într-o jumătate de oră
sau o oră poți să-ți dai seama, indiferent câtă experiență de viață anterioară am
eu. Primesc un candidat care vine pregătit, obosit – și știți toți cum e să te duci
la un examen obosit și cum e să te duci relaxat. De aceea cred, în măsura în care
se menține ponderea aceasta a interviului, cred că nivelul de evaluare ar trebui să
fie cel puțin de câteva ore pe zi în susținerea interviului cu un candidat, pentru
a vedea toate fațetele candidatului respectiv. Pentru că poate să dea răspuns
greșit la o întrebare, dar poate să-și revină, poate să aibă momente proaste –
toată lumea are momente proaste. Dacă o iei pe o pantă și începi să dai răspunsuri
în rafală greșite, asta nu înseamnă că ești inapt în jumătatea aia de oră pentru
profesie. Poți să faci o pauză, să-ți reiei discursul și după o oră să fii brici
sau să reușești să te aduni și să prezinți problemele într-o altă perspectivă.