Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Imaginea identitara
- sa ajute compania sa-si pastreze "linia" caracteristica, sau un anume "stil" consacrat,
recunoscut, odata cu introducerea unor tehnologii sau materiale noi de lucru, sau doar a
unui nou tip de reprezentare;
- sa contribuie la realizarea unor cat mai bune licitatii, ofertari, concursuri, printr-o
prezentare cat mai adecvata si proprie.
Totalitatea modurilor in care firma se prezinta pe sine, si este vazuta (receptata) constituie
identitatea sa. Procesul numit de obicei "corporate identity" consta in exploatarea eficienta a
mijloacelor prin care activitatile firmei respective sunt percepute din exterior (de catre public), dar
si din interior (angajati). CI se manifesta explicit in trei arii de interes majore: 1.produse si servicii;
2. piata de desfacere; comunicarea, si implicit intr-o a patre zona, la fel, sau chiar mai importanta
decat primele trei: comportamentul.
Adesea, produsul oferit (si felul in care el functioneaza) este factorul cel mai
semnificant in determinarea modului in care este perceputa o companie (de exemplu, forma si
performanta unei masini Jaguar influenteaza in mod direct si caracteristic modul in care este
perceputa firma producatoare).
Piata determina de regula strategia de promovare a unui anume produs sau serviciu.
Prin studii de prospectare, anchete sociale, diverse alte testari, se obtine un profil al publicului
tinta, in functie de care se construieste demersul cel mai eficient de exprimare a identitatii
(altfel spus, este necesar ca receptorul sa fie cunoscut ca posibilitate de decodificare a
mesajului).
Procesul comunicational cuprinde tot materialul scris, sau de tip audio-vizual pe care
compania il foloseste, de la cele mai simple facturi sau anunturi, pana la materielul publicitar.
De asemenea, comunicare inseamna orice transmitere de date despre companie prin mass-
media, evenimente, expozitii, lansari de noi produse, prin discursurile oficiale ale
conducatorilor, comentariile neoficiale ale personalului, comentariile clientilor, modul de
adresare a personalului catre clienti. Totalitatea acestor procese de comunicare influenteaza
modul in care organizatia este receptata si interpretata ca prezenta economica, sociala,
culturala etc.
Exista companii recunoscute (ca stil si personalitate specifica) mai mult prin tipul de
comportament, de raspuns, decat prin ceea ce ofera. Este deci determinant felul in care
reactioneaza, mai degraba decat felul in care lucreaza de fapt.
2. Metodelogia de construire
Pentru a obtine rezultate optime in procesul de construire a CI, cele mai multe
companii apeleaza la colaborarea unor specialisti in publicitate si Relatii Publice, sau chiar la
asiatenta unor firme de acest tip. Desi procesul poate fi divizat, in functie de diferite criterii
ale activitatii, in mai multe feluri, conventional s-a stabilit organizarea intregului demers in 4
etape majore: 1) investigare, analiza si propuneri strategice, 2) dezvoltarea identitatii vizuale,
3) lansare si introducere si 4) aplicare (implementare).
Aceasta etapa consta intr-un proces de cercetare (focus grup, ancheta sociala, sondaje
de opinie, testari experimentale etc.) si de interviuri care au ca scop depistarea felului in care
compania este perceputa, si care sunt motivele care conduc la aceasta imagine. Cercetarea
vizeaza opiniile individuale atat ale unor persoane din afara companiei, cat si din interior.
Operatorii sunt consultanti CI ai companiei, sau angajati ai unei companii specializate de
cercetare.
2. Lansarea
Ideea esentiala este aceea ca logo-ul, departe de a se reduce la un semn aleatoriu, are
rolul de condensa in mod grafic si vizual un ansamblu de valori si de credinte impartasite de
actorii unei organizatii. Logo-ul implica un contract implicit si explicit intre organizatie sau
marca si publicul lor. Este, asadar, mai mult decat o imagine pentru ca spune o poveste sau cel
putin etapele unei povestiri, acesta nefiind altceva decat relatia contractuala pe care
organizatia sau marca o intretin sau doresc s-o intretina cu partenerii sai. Logo-ul tine loc de
semnatura a organizatiei in sensul in care semnatura este un semn de identificare si, totodata,
un semn al angajamentului.
Se pot lua in considerare doua acceptii ale notiunii de simbol. Prima abordare, mai
generoasa, face din functia simbolica "o functie de mediere prin care spiritul, constiinta isi
construiesc universurile de perceptie si discurs"[1].
Imaginea simbolica, pentru ca asta este logo-ul in primul rand, nu permite o lectura
directa, ci necesita un efort de descifrare, contrar imaginii istorice care se vrea reflectarea
lucrului insusi. Aceasta necesitate a descifrarii este cu atat mai pregnanta cu cat logo-ul este
deseori perceput ca o veritabila condensare de sensuri care ii permite organizatiei sa pastreze
o legatura cvasimateriala cu publicul ei.
1. proprietatea cea mai evidenta este cea a asemanarii, apropiata de ceea ce putem
numi analogie;
Dar pe langa functia de analogie emblematica, care vizeaza concretizarea unei realitati
abstracte, simbolul, derivat din grecescul symbolon, inseamna in egala masura imbinare si
trimite la cel obiect rupt candva in doua prin care doi indivizi, alaturand ambele parti si
tmbinandu-le, se pot intalni si recunoaste. Simbolul este, in inteles istoric, ceea ce reuneste,
asa cum o atesta si etimologia sa derivata din grecescul symbolon (de la symbollein, a uni, a
aduna impreuna, a apropia) care desemna la origine o tesera, un fragment de vas de ceramica
spart in doua de gazde si oaspeti, care dadeau apoi cioburile copiilor lor, pentru ca acestia sa
poata, intr-o zi sa restabileasca aceleasi relatii de incredere, potrivind cele doua bucati.
Putem considera ca, pe masura ce organizatia manifesta tendinta de a se extinde (in ceea
ce priveste localizarea si obictul de activitate) si de a se dematerializa, functia de apartenenta
trebuie consolidata cu ajutorul semnelor de recunoastere, care vizeaza tocmai strangerea laolalta a
entitatilor raspandite ale organizatiei. Rolul logo-ului este acela de a semnifica simbolic si plastic
identitatea organizatiei. Rolul sau identitar il leaga de o functie de reconectare, fie ca este vorba
de salariatii care lucreaza la distanta unii de altii fie ca este vorba de reconectarea diverselor
activitati ale unei firme.
Logo-ul este reprezentarea unei organizatii sau a unei marci. Este de asemenea un
semn de identitate. Avand in vedere ca o organizatie este de fapt o regrupare (virtuala sau
reala) a unor indivizi uniti in jurul unui proiect, al unei valori, al unei stiinte etc, iar
organizatia dispune de mai multe moduri discursive pentru a-si populariza proiectul atunci
este evident ca alegerea modului in care logo-ul va reprezenta organizatia si marcile sale sale
este o problema de management al identitatii firmei.
Structura identitara a organizatiei este strans legata de articularea pe care aceasta
doreste sa o realizeze intre nivelul institutional si nivelul produselor sau serviciilor sale.
Putem distinge trei tipuri de structuri identitare[3]: unele companii folosesc acelasi nume si
acelasi logo, aceleasi insemne si elemente estetice pentru toate departamentele si marcile lor.
Aceasta constituie identitatea monolitica, in care organizatia este marca. Pe de alta parte, daca
o companie este cunoscuta, prin numele si logo-ul sau, numai de catre clientii industriali, iar
consumatorilor finali le este cunoscuta numai prin marcile sale, atunci compania se exprima
cu ajutorul identitatii de marca ("branded identity"). Intre aceste doua extreme exista mai
multe variante combinate de relationare. O varianta foarte des intalnita este cea care
presupune ca o companie sa selecteze gradele de sustinere acordata diverselor departamente si
marcilor lor. In acest caz foloseste o structura de identitate garantata ("endorced identity").
Un caz interesant este cel al firmei General Electric care, dupa procesul de revizuire a
identitatii de la mijlocul anilor 1980, s-a prezentat publicului ca o companie cu multiple
identitati garantate. General Electric fusese o corporatie moderna, cu mii de produse
novatoare: de la motoare de avion la servicii de programare TV. Dar, conform datelor unui
sondaj, GE era perceputa de catre americani si de catre clientii din toata lumea ca o companie
demodata si depasita de evenimente, fiind asociata in mintea tuturor cu becurile si aparatura
electrocasnica. Pentru a-si largi identitatea in constiinta clientilor, GE a hotarat sa creeze o
conexiune clara intre compania-mama si activitatile si marcile sale subsidiare. Astfel, a fost
conceput un sistem de identitate care prezenta, atat verbal cat si vizual, gradul lor de apropiere
fata de GE.
Probleme cheie de identitate pot aparea atunci cand organizatia decide sa se extinda la
nivel international. Spre exemplu, in Asia de Est, identitatile monolitice si cele girate sunt mai e
intalnite decat cele realizate prin actiunea marcii. La introducerea de produse noi si de extensii de
produse, corporatiile mari se bucura de mai multa incredere decat companiile aflate la inceputul
activitatii. Prin urmare, s-ar putea ca o organizatie care foloseste o structura de identitate prin
marca, sa trebuiasca sa treaca la o identitate girata atunci cand intra pe pietele est-asiatice. Din
punct de vedere managerial apare urmatoarea dilema: care elemente de identitate ar trebui
schimbate pentru a obtine o identitate girata, fara a sacrifica imaginea globala a identitatii prin
marca? Procter & Gamble, care foloseste o identitate prin marca in SUA, a trecut in Asia la o
identitate girata, prin schimbarea a doua elemente de identitate: publicitatea, care se termina cu
logo-ul P&G pentru fiecare marca a sa si ambalajele, care prezinta numele P&G cu litere mai
mari decat cele folosite in SUA.
2. Functiile logo-ului
Pentru a putea intelege logo-ul ca semn de mediere intre diverse entitati sociale
(indivizi, organizatii etc.) si pentru a intelege rolul sau in strategia de comunicare a unei
organizatii sau marci, este necesar sa-l reasezam intr-un proces de comunicare.
Logo-ul este un dispozitiv specific care asigura un anumit numar de functii in procesul
de comunicare dintre o organizatie si publicul ei. Asa cum subliniaza si etimologia greaca
(logos = discurs), logo-ul reprezinta un univers discursiv, adica el este polarizat in functie de
doua axe: tn functie de un prim pol destinator - destinatar (organizatia-publicul intreprinderii)
- polul adresarii, apoi in functie de polul semantico-referential. Dupa cea de-a doua axa, ceva
este manifestat sau exprimat in legatura cu ceva destinat cuiva. Astfel, prima axa trimite la
dimensiunea semantica. Puterea ambigua de reprezentare a logo-uli poate fi inteleasa facand
referire la functiile inerente oricarui act de comunicare, asa cum este acesta definit de
lingvistul Roman Jakobson. Acesta defineste sase functii prezente la nivele diferite in orice
act de comunicare.
Prima dintre aceste functii pe care logo-ul le asuma in orice situatie este
functia fatica, cea care vizeaza sa stabileasca si sa intretina contactul cu publicul organizatiei.
Logo-ul este mereu dotat cu o functie fatica, de vreme ce trebuie sa stabileasca un contact
intre destinator si destinatar. Logo-urile de pe fatadele cladirilor par sa spuna "buna ziua"
trecatorilor si conducatorilor auto. Acest rol este cu atat mai bine jucat de logo cu cat acesta
este constituit din semne frapante, identificatoare, care pot fi acceptate si recunoscute ca
semne de identificare a organizatiei.
.
2.2 Functia expresiva
2. Functia referentiala
.
2.4 Functia impresiva
O alta functie importanta pe care ar trebui sa o detina logo-ul este functia impresiva,
prin care urmareste sa implice destinatarul mesajului. De exemplu, logo-ul Danone afiseaza
intr-un mod foarte clar copilul ca pe una din tintele produsului.
Functia poetica urmareste sa adauge un plus de emotie; aceasta vointa este evidenta
atunci cand anumite companii fac apel la artisti pentru a elabora un logo. Astfel se intampla cu
logo-ul Yves Saint Laurent desenat de Cassandre sau de logo-ul Spaniei, desenat de pictorul
Miro.
Logo-ul asuma o functie poetica sau estetica atunci cand este structurat intr-un mod
ambiguu (in raport cu sistemul de asteptare al codului) si apare ca autoreflexiv, atragand
atentia destinatarului asupra propriei forme inainte de toate. Cu toate acestea, logo-ul
autoreflexiv prin excelenta, adica logo-ul care nu are alta functie decat aceea de a trimite la el
insusi, este un caz foarte rar, caci in aceasta situatie logo-ul, trimitand exclusiv la sine, nu-si
mai indeplineste rolul sau de semn. Cu toate acestea, exista foarte adesea o tensiune intre
functia expresiva a logo-ului si functia sa poetica, si aceasta mai ales in cazul logo-urilor
desenate de pictori. Aceasta tensiune trimite de fapt la urmatoarea problematica: pe de-o parte
logo-ul trebuie sa spuna ceva despre produsul sau produsele pe care le marcheaza, pe de alta
parte se erijeaza el insuti in opera de arta, adica intr-un mesaj care nu valoreaza decat prin el
insusi..
Pe de alta parte, logo-ul se inscrie in cadrul traditional care guverneaza orice act de
comunicare, mai exact transmiterea de catre un destinator a unui mesaj (logo-ul) printr-un
canal (suporturile de comunicare pe care este aplicat logo-ul), vizand un destinatar. Datorita
caracterului sau eminamente pragmatic, procesul urmareste un anumit raspuns al
destinatarului (comunicarea intreprinderii nu este niciodata un act in intregime gratuit). El este
uneori supus unui bruiaj, adica unor perturbari care pot impiedica sau falsifica procesul de
receptare a
mesajului.
In schema de mai sus sunt evidentiate modalitati legate de comunicarea prin logo; in
continuare vor fi detaliate cateva puncte cheie ale acestui proces:
a. Destinatorul trimite la functia auctoriala, care are rolul unui centru unic de
expresie. Logo-ul aduna laolalta ansamblul discursurilor intreprinderii. Acest lucru este cu
atat mai important in cadrul intreprinderilor dispersate geografic sau care emit multiple
productii discursive. Discursurile emise pot fi:
- discursuri functionale interne care reprezinta aproape 80% din semnele emise
Primul rol al unui logo si al unui sistem de identitate vizuala este acela de a trimite
ansamblul acestor productii discursive catre un emitator unic, adica spre un centru unic de
expresie
b. Codificarea trimite la functiile expresiva si referentiala ale logo-ului. Problema
este de a sti "ce" sa se reprezinte (organizatia sau marca) si "cum" sa se reprezinte. Ne aflam
in fata nodului gordian al dublei reprezentari pe care o implicalogo-ul, si anume reprezentarea
conceptuala si reprezentarea plastica, care urmareste sa transpuna idei si valori in termeni
plastici. Este vorba de a alege trasaturile pertinente ale identitatii organizationale si de a le
transpune in semne plastice. Dar nu este posibil sa se adune la un loc toate trasaturile
identitare ale unei organizatii, de vreme ce identitatea este un proces complex, care depaseste
orice forma de reprezentare. Faza codificarii trimite la functia narativa a identitatii. Individul
si comunitatea nu manifesta o anumita identitate decat in masura in care sunt capabili sa o
manifeste inauntrul proceselor narative relativ stabile si coerente in timp si spatiu. Astfel,
logo-ul se caracterizeaza printr-o anumita permanenta legata de repetitia, in timp si pe
anumite suporturi, a unor trasaturi plastice. Tocmai aceasta stabilitate il face atat de important,
in masura in care ajunge sa concentreze metonimic cateva elemente fundamentale ale marcii
(sau organizatiei), sa le reproduca sistematic, cu o economie de sens remarcabila, si sa le
declanseze cognitiv si afectiv instantaneu. Acest fenomen de condensare este important pentru
ca de aici decurge faptul ca logo-ul, desi figura metaforica a unei organizatii sau a unei marci,
este fondat si pe registrul metonimic, in masura in care va opera o alegere, din multimea de
trasaturi identitare, pentru a caracteriza organizatia sau marca. Asadar acest fenomen decurge
atat din deplasarea de sens (registrul functionarii metaforice), cat si din contiguitate (registrul
functionarii metonimice).
Aceste patru etape constituie unul din modelele cele mai interesante de semiotica
structurala, schema narativa. Fiecare logo, in functie de tipurile de valori carora li se alatura ,
va pune (explicit sau nu) accent pe o anumita faza a procesului narativ.
Este posibil sa se atribuie fiecarei dintre cele patru etape ale schemei narative un
ansamblu de valori pe care organizatia le poate proiecta in logo-ul sau. Aceasta distribuire
permite permite organizatiei sa atribuie logo-ului sau una sau mai multe faze ale schemei
narative.
Nararea logo-ului prin intermediul logo-ului
Etapa Misiune Competenta Performare Sanctiune
Registru A trebui / a dori A putea-a face A face - afi A fi
sa faca, sa fie
Tipuri de Solidaritate, Putere, Interactivitate, Modestie,
valori sugerate Umanism Dinamism, Adaptabilitate, Pretentie,
Abilitate, Inovativitate, Discretie,
Viclenie Anticipare Mandrie
Tipuri de logo
- o vointa strategica: elaborarea unui logo, cand nu este vorba despre o simpla
operatie de cosmetizare, trimite aproape intotdeauna la elaborarea unui proiect strategic
pentru organizatie. Managerii asteapta de la logo sa furnizeze o reprezentare credibila, clara si
angajanta a acestui proiect
In acest sens, este posibila o definire pe scurt a proprietatilor unui bun logo:
- coerenta: este important ca logo-ul sa dea impresia unei figuri unitare in care toate
elementele iconice si lingvistice trimit la o imagine coerenta a organizatiei sau a marcii
reprezentate
- durabilitatea: durata de viata medie a unui logo de firma variaza intre zece si
cincisprezece ani; ea este in general mai scurta pentru logo-urile produselor (de ordinul a cinci
ani). Este necesar sa schimbam sau sa modificam logo-ul atunci cand semnificatia sa devine
banala, reprezentarea sa prea invechita, cand conoteaza asocieri inoportune (fulgerul EDF -
Electricite de France a fost, de exemplu, abandonat din cauza unei prea mari asimilari cu
simbolul pericolului) sau cand nu mai reflecta foarte fidel firma si proiectele sale;
- declinabilitatea: in cazul unei organizatii care are filiale sau este reprezentata in
mai multe tari, este important sa se reflecteze la modul in care poate fi declinat logo-ul pentru
a denumi diferite subdiviziuni ale organizatiei;
1. Logo-ul alfanumeric
Acest tip de logo este compus din semne alfanumerice. Se pot distinge printre
logo+urile de acest tip cateva care prezinta doar numele firmei, cele care se prezinta sub
forma de acronim, reluand initialele numelui organizatiei (FNAC, IKEA, BNP etc), cele care
se prezinta sub forma unei singure litere (H pentru Honda, K pentru Kodak etc), cele care se
prezinta sub forma unui ansamblu de cifre si litere (3M, companiile petroliere Q8 si 7 Eleven)
2. Logo-ul iconic
Acest logo este constituit dintr-o imagine care poate fi un simbol abstract, un obiect
pictural, un personaj etc. Unele reprezinta imagini figurative (o veverita, un omulet, un cal), in
timp ce altele reprezinta imagini nonfigurative (o sageata, un patrat, un cerc etc). Astfel, se
pot distinge trei tipuri de icotipuri:
b. icotipul diagramatic, care reprezinta sub forma unei scheme sau a unui mic desen,
o proprietate esentiala a produsului: vechiul logo EDF - Electricite de France, care reprezinta
un fulger, este caracteristic pentru aceasta categorie;
Prin faptul ca orchestreaza doua tipuri de reprezentare, icotipul ridici doua intrebari de
natura semiotica; mai intai, aceea a alegerii elementului care trebuie sa reprezinte organizatia
sau marca. Ar trebui ales un semn metonimic al produsului (Micheli, Citroen etc), un semn
metaforic (Apple), o alegorie (Larousse), o imagine a originii firme (Shell), o reprezentare
stilizata a fondatorului sau o imagine a destinatorului construit. Aceasta intrebare impune
operarea unei alegeri pe axa reprezentarii conceptuale, adica in relatia dorita dintre
semnificant si semnificat; este apoi suficienta definirea unui mod de reprezentare adecvat
pentru elementul ales (figurativ sau nu, stilizat sau nu). Intrebarea trimite la o alegere pe axa
reprezentarii picturale, adica in relatia dintre semnificant si referent.
Este asadar posibil, datorita tipologiei semnelor stabilita de Peirce, sa distingem mai
multe tipuri de semne. Primul tip de semn considerat de Peirce este semnul de tip index,
fondat pe o relatie de contiguitate intre semnificant si semnificat; asa cum spune si Pierce,
"indexul este un semn care semnifica ceea ce semnifica in virtutea unor relatii existentiale
dintre el insusi si obiectul sau", sau "indexul este un semn care trimite la obiectul pe care il
denota, pentru ca este cu adevarat atins de obiectul sau"2 . Indexul trimite cu aproximatie la
notiunea de amprenta, adica de urma lasata de un obiect a carei marca este. Logo-ul nu poate
fi niciodata o amprenta reala a organizatiei, din cauza aspectului ireductibil imaterial al
acesteia din urma. Este imposibil sa existe un logo "legat de organizatie" exact in acelasi loc
in care amprenta este rezultatulunei actiuni a corpului pe o suprafata sensibila. Cu toate
acestea, putem spune ca pe un plan metaforic, logo-ul este amprenta visata, dorita de orice
organizatie. Este urma dorita si sperata.
Al doilea semn din clasificarea lui Peirce este semnul iconic, fondat pe o relatie de
asemanare dintre semnificat sau semnificant si referent. Un exemplu de logo iconic si indexic
este logo-ul Centrului Georges Pompidou care reprezinta o scara. Logo-ul a rezultat din
incercarea de a se elabora un semn metonimic care sa reia una din elementele caracteristice
ale centrului, mai exact arhitectura.
Un alt caz interesant este atunci cand se intampla ca icotipul unui logo sa atinga un
grad mare de notorietate, astfel incat firma sa decida sa se debaraseze de logotipul sau pentru
a nu mai pastra decat icotipul, asa cum o ilustreaza exemplele firmelor Shell si Nike.
Logo-ul mixt
Logo-ul mixt este cazul cel mai frecvent intalnit, care rezulta din asocierea unui
logotip ti a unui icotip. Acest logo este interesant in planul analizei, pentru ca pune problema
coexistentei a doua tipuri de mesaje: mesajul lingvistic si mesajul iconografic. Este posibil sa
punem in evidenta mai multe tipuri de relatii intre aceste doua moduri de acces la sens:
juxtapunerea, legatura si ancorarea. Relatia de juxtapunere presupune ca logo-ul si icotipul sa
coexiste ca doua entitati independente; acest tip de logo ridica probleme reale de legitimitate
in masura in care icotipul si logotipul sunt percepute ca avand un grad scazut de adecvare.
In cea mai mare parte a cazurilor, putem spune ca icotipul joaca un rol de ancorare a
logotipului, orientand prin metonimie destinatarul catre un tip posibil de semnificatii, cu alte
cuvinte privilegiind figurarea anumitor aspecte ale identitatii organizationale in detrimentul
altora. Logo-ul nu poate nicicum aspira la completitudine; altfel spus, nu poate, prin definitie,
sa se substituie decat in mod partial, si nu total, organizatiei; este asadar fragmentar si
functioneaza in special intr-un regim metonimic.
Ancorarea poate corespunde, dimpotriva, unei situatii in care discursul lingvistic fixeaza
una dintre interpretarile posibile ale icotipului, orientand destinatarul catre un tip de interpretare
a semnului polisemantic. In cazul logo-ului care dispune de un slogan sau, mai exact, de o
signatura, ea clarifica sensul icotipului. Regia Autonoma de Transport din Paris (RATP) si-a
insotit, de exemplu, schimbarea de logo cu o signatura ("Spirit liber") al carui rol era, inainte de
toate, de a indrepta interpretarea unui semn eminamente polisemantic catre noile orientari
strategice adoptate de intreprindere. Acest tip de logo aminteste, de altfel, de o forma veche de
semn, foarte la moda in Renastere, imprese, care consta intr-un simbol compus in principiu
dintr-o imagine si o propozitie si servea la exprimarea unei reguli de viata sau a unui program
personal al purtatorului sau.
Un alt tip de relatie intre logotip si icotip este o functie de legatura, in masura in care
aceste doua unitati exista inauntrul unui sistem de circulatie si functioneaza ca doua fragmente
ale unui sistem mai general. Semnificatia logo-ului rezulta dintr-un fel de proces de lectura care
ia forma circulatiei privirii intre aceste doua moduri de reprezentare: discursul lingvistic si
discursul iconic. Aceasta functie de legatura se transforma deseori in relatie de determinare
mutuala, in masura in care logotipul si icotipul reusesc, datorita amestecului de stabilitate si
legatura, sa devina independente. In toate cazurile este important ca aspectele iconice si
lingvistice ale logo-ului sa coexiste armonios si sa imprime o semnificatie relativ coerenta a
semnului. Trebuie asadar sa existe o coerenta in modul in care aceste elemente semnificante
sunt organizate, pentru ca destinatarul sa poata elabora o reprezentare relativ omogena a
organizatiei sau a marcii care se ascunde in spate.
- numele este prea general, prea lung, nu se traduce la nivel global sau nu are
personalitate;
- este necesara o legatura intre subsidiare si firma mama sau intre marci si firma
mama;
- exista resurse pentru sustinerea unei campanii media pentru cresterea notorietatii logo-
ului.
5.1. Forma
Formele pot fi importante elemente componente ale unor sigle distinctive, asa cum se poate vedea
din siglele firmelor Apple, Nike, Adidas si ale multor altora. Adoptarea unor forme aparte in design-ul
cladirilor sau produselor companiei, cum ar fi Piramida Transamerica din San Francisco poate asigura
recunoastere instantanee sau "constientizare". Identitatea corporativa a companiei Transamerica a fost
strans legata de cladirea sediului sau central, care ii este si sigla si element vizual preeminent in site-ul
sau, si care a aparut in diverse campanii publicitare.
elaboreaza un logo:
Mai mult decat alte dimensiuni ale formei, modul in care este evaluata marimea difera
spectaculos in functie de norma culturala si regionala. In Occident, insa, marimea este adesea
vazuta ca "micime de spirit" - supradimensionatii eroi americani stau marturie pentru aceasta
preferinta culturala. In Orient, insa, marimea este adesea vazuta ca stanjenitoare si greu de
manevrat. Indiferent de zona, efectul dimensiunii poate varia; uneori, corpolenta este
considerata grosolana si lipsita de inteligenta, in timp ce alura zvelta este considerata un semn
de suplete si inteligenta.
Puterea formelor se poate dovedi coplesitoare. Aceasta putere este legata in mod direct
de caracterul distinctiv al formei, care depinde de: a) gradul de compatibilitate a formei cu
compania sau marca si b) calitatea intrinseca a formei.
O forma poate avea diverse sensuri, in functie de contextul in care apare. Numai forma
unei marci sau a altei embleme nu identifica un anumit produs sau o companie intr-o maniera
lipsita de ambiguitate. Prin urmare, scopul nu este acela de a concepe o marca comerciala sau
o sigla care sa se potriveasca unui produs, ci sa alaturam unui produs o forma potential
adecvata. Cu alte cuvinte, evitarea unor asocieri inadecvate intre forma si produs, este
obiectivul fundamental in analiza formelor in marketing. Un exemplu foarte bun este marca
comerciala realizata de Francesco Saroglia pentru Secretariatul International al Lanii.
Prin forma sa supla, flexibila, moale dar si complicata, sigla pentru lana infatiseaza o
calitate generica adecvata, dar nu si caracteristica exclusiv acestui produs. Firele care se
intrepatrund dau impresia de fir intors, iar rotunjimea este vag feminina, ceea ce se potriveste
cu asocierile pe teme feminine, cum ar fi moda sau tricotatul; dar sigla nu exclude si o
identificare masculina, care s-ar putea face eventual cu imaginea de "iluzie optica" a siglei.
precizate mai sus, sunt foarte pronuntate in Asia de Est. Formele unghiulare,
apreciaza armonia.
5.2. Culoarea
Culoarea se regaseste in orice element al imaginii corporatiei sau
marcii. Siglele sunt de obicei colorate, produsele la fel, iar materialele
pentru uniforma angajatilor sunt alese in functie de culori; peretii exteriori
si interiori ai cladirilor sunt si ei colorati; reclamele au combinatii de culoare
iar ambalajele ne atrag cu diverse culori. In majoritatea cazurilor, o
companie alege culorile care o reprezinta si acestea se regasesc pe logo si
reprezinta un element de identitate a firmei, fiind reproduse peste tot: in
sediul firmei, pe produse, ambalaje, materiale promotionale etc.
a. Identificarea companiei si a marcii. Companiile pot face din
culoare punctul cel mai important al identitatii promovate, utilizand o
singura culoare distinctiva, sau o paleta de culori, ca parte a identitatii lor
vizuale. Daca o anumita culoare este consecvent folosita intr-o varietate
de elemente de identitate, ea devine parte din "semnatura" companiei
respective; galbenul de la Kodak, albastrul de la IBM, rosul de la Coca-
Cola. Compania americana de sucuri racoritoare se ingrijeste ca aceasta
culoare sa fie reprodusa pe un numar infinit de materiale si suprafete din
intreaga lume si isi protejeaza foarte strict folosirea culorii.
Culorile simbolizeaza anumite clasificari si, in consecinta, vor fi
alese strategic in cazul uniformelor sau al altor elemente de ambient fizic.
Se poate crea o intreaga identitate pentru un conglomerat, tot prin
intermediul culorilor. Spre exemplu, Best Foods, divizie a grupului CPC
International, una din primele 100 de companii industriale din SUA si una
dintre cele mai mari companii de prelucrare a porumbului din toata lumea,
foloseste cu preponderenta galbenul pe ambalajele tuturor produselor sale
majore, cum ar fi de exemplu supele la plic Knorr.
Culoarea poate fi folosita si pentru a separa liniile de produse in
subcategorii. Marca de aspirina Bayer foloseste strategia de plasare a
liniilor de produse "inrudite" in acelasi tip de recipient si cu acelasi
ambalaj, semnaland diferentele doar prin intermediul culorilor. Aceasta
strategie este cel mai intalnita in cazul produselor de igiena personala cum
ar fi samponul. Identitatea marcii Bayer, cu legaturile sale intre diverse
linii de produse, este creata in primul rand prin culoare.
O culoare poate fi aleasa pentru asocierile specifice pe care le
determina. Cafeniul camioaneleor, uniformelor si al altor materiale de
identitate ale companiei United Parcel Service (UPS) semnaleaza
identitatea pragmatica, serioasa, de "tehnicieni de culise" pe care te poti
baza, a companiei. Frecvent, culoarea are ca scop sa "insemne" o marca,
in asa fel incat sa iasa in evidenta fata de produsele similare. Rosul este
foarte popular printre marci: Coca-Cola foloseste rosul, Mobil foloseste
rosul, Lukoil de asemenea, si lista poate continua.
Tot prin culoare se poate atrage atentia asupra unui produs, care
in mod traditional nu apeleaza la diferentierea prin cromatica. Ciocanele
marca Cooper Industries' Plumb au avut mare succes cand manerul le-a
fost colorat in portocaliu deschis, fiindca erau astfel mai usor de observat
in trusa de scule, dar si pe rafturile din magazin.
Culorile prestigiului: alb si negru, auriu si argintiu. Negrul si albul reprezinta extreme ale
gradului de saturatie si, adesea, ale celui de luminiozitate. Astfel, culoarea alb, mai ales daca este
luminoasa, este perceputa ca insorita, fericitasi activa, iar uneori ca pura si inocenta. Negrul este
adesea perceput ca intunecat si misterios, iar uneori impur si demonic. Culorile metalizate, cum
sunt auriul si argintiul, au imagini stralucitoare, preluand calitatea metalica a materialelor din care
se inspira: aur si argint. Astfel, ele transmit o impresie de materiale brute, dar creeaza si senzatii
de luminiozitate, lux si eleganta, datorita asocierilor lor cu opulenta si metalele pretioase. Tocmai
de aceea este atat de dificil sa se imite aurul sau un alt element standard, cum ar fi marmura.
Daca nu evoca imaginea intrinseca de valoare, orice imitatie se va intoarce impotriva realizatorului
sau, dand senzatia de copie nereusita si fara valoare.
d. Combinatii de culori. Folosirea unui spectru de culori poate crea o identitate mult
mai putin complexa deca cea creata printr-o singura culoare. Imaginea prietenoasa, jucausa, a
companiei Apple Computers, este exprimata nu numai prin sigla sa in forma de mar, ci si prin
curcubeul cromatic in care este realizata. Curcubeul, sau orice alta combinatie de culori,
creeaza un Gestalt unificat care poate trece inaintea asocierilor cromatice componente.
Foarte adesea, o combinatie de culori poate evoca o imagine bine determinata. Spre
exemplu, utilizarea de catre administratia aeroportului din Phoenix a diverselor nuante de
ambra, si a altor tonuri pamantii, creeaza o asociere cu notiunea de desert. Combinatiile de
culori pot evoca anumite sensuri si prin asocierea cu cromatica steagului national. Combinatia
de rosu-alb-albastru poate fi folosita pentru a construi o identitate autentic americana, in timp
ce combinatia rosu-alb-verde transmite ideea unei identitati italiene, fiind prin urmare adese
folosita in ambalajele produselor alimentare specific italienesti
e. Impactul cultural. Este foarte important sa se studieze si
semnificatiile si impactul cultural al culorilor care se folosesc in logo- uri
precum si in alte elemente ce compun identitatea organizatiei. Anumite
culori au aceleasi sensuri in toata lumea (rosu inseamna "stop", verde
inseamna "liber"), iar culorile pot genera reactii psihologice similare in
toate culturile. De asemenea, exista culori in general asociate cu anumite
culturi sau tari, cum este cazul verdelui pentru Irlanda. Culorile drapelelor
nationale reprezinta un alt element care transpune identitatea nationala
pe pietele internationala, lucru care poate fi dorit sau, din contra, de
evitat. Atunci cand compania aeriana United a decis sa-si creeze o imagine
internationala, a colaborat cu o firma de specializata, CKS Partners, pentru
a-si inlocui coloristica specific americana, bazata pe rosu, alb si albastra,
cu una bazata pe albastru si gri.
Insa culorile pot contine si asocieri culturale care duc la perceptii si evaluari diferite;
au intelesuri diferite si pot fi mai mult sau mai putin atractive din punct de vedere estetic in
diverse parti ale lumii. Japonezii sunt atrasi mai degraba de tonurile pastelate care exprima
blandetea si armonia, decat de culorile intense. Aceste nuante au fost folosite in japonia
pentru animalele virtuale Tamagotchi. In cultura chineza, rosul este considerat de secole cea
mai atractiva si mai norocoasa culoare. Rosul apare frecvent pe logo-uri, ambalaje, pe
copertinele restaurantelor chinezesti de lux, pe case si pe taxiuri. Albastrul, pe de alta parte,
culoarea corporativacel mai es folosita in America, este considerata o culoare rece in cultura
chineza, cu conotatii legate de diavolesc si sinistru. Galbenul este considerat placut si asociat
cu autoritatea.
In Singapore (ca si in alte locuri din Asia de Est), multe companii foarte cunoscute,
cum ar fi Singapore Telecom, Singapore Technologies, Wuthelam Holdinngs folosesc rosul in
siglele lor. Albastrul se regaseste in aproape toate siglele organizatiilor al caror obiect de
activitate este legat de mare si ocean. Sigla grupului Sembawang, un conglomerat diversificat
care se ocupa in principal cu activitati legate de industria maritima si de proiectare
tehnologica, este de culoare albastra. La fel este si sigla marinei comerciale din Singapore.
Alte organizatii folosesc albastrul pentru scrierea numelui corporativ, insa nu si pentru sigla.
Spre exemplu numele companiei Singapore Airlines este scris cu albastru, insa sigla este
galben-maronie.
5. Caracterele de litera
identitatii unei organizatii, deoarece ele adauga in mod direct calitati reprezentative
cuvintelor si literelor, care, la randul lor, transmit prin ele insele un anumit mesaj.
"metropolitana", in stil Art Deco, folosit de revista New Zorker, este strans legat de
Crane's, sugerand "cea mai potrivita alegere" pentru ocazii speciale si scrisori
oficiale.
La fel de importanta este si decizia de a folosi litere mari sau litere mici. Literele mari
transmit ideea de autoritate si agresivitate, insa utilizarea in exclusivitate a literelor mici poate
crea o impresie de indrazneala, tocmai pentru ca este formulata cu aparenta retinere.
firma Hyatt. Sigla acestei firme a fost realizata de firma Landor Associates, dupa
cum se vede mai jos. Asa cum se poate observa in exemplu, pentru litera "A" se
foloseste o bara orizontala neobisnuita. Lipsa adevaratei linii orizontale din litera "A"
demonstrat deja, este clar ca aceste seturi de variatiuni nu pot fi percepute si retinute
constient.
Uneori, elementele de identitate chiar sunt gresit percepute de clienti. Unii stimuli (de
exemplu o reclama) s-ar putea sa nu aiba impactul corect asupra clientului tinta ales sau
impactul se poate dovedi insuficient. Perceptia companiei in ochii clientului poate fi redusa,
uneori chiar saracita. Prima sigla a companiei Mazda era o reprezentare stilizata a literei "m",
dar a fost perceputa de majoritatea clientilor din afara Japoniei drept un "l".
sisteme de scriere: kanji (bazat pe litere chinezesti), doua sisteme fonetice numite
hiragana si kitakana si alfabetul latin (romaji). In orice propozitie pot exista cuvinte
scrise cu ajutorul acestor sisteme diferite; uneori chiar si un singur cuvant poate fi
scris in doua sisteme. Iar unele cuvinte au atat pronuntie chineza cat si japoneza.
Numele corporative sunt de obicei scrise cu romaji (alfabetul latin) si uneori, in cazul
organizatiilor straine, in katakana. Chiar daca numele de marci pot fi scrise in oricare din cele
patru sisteme, toate contin anumite asocieri specifice, fiind, prin urmare, mai mult sau mai
putin adecvate pentru anumite categorii de produse. Marcile care folosesc cel mai vechi
sistem alfabetic, kanji, sunt percepute ca fiind traditionale; prin urmare kanji poate fi potrivit
pentru ceaiuri, dar nu si pentru produse de inalta tehnologie. In cazul acestora din urma,
sistemul de scriere cel mai modern, katakana, este cel mai indicat. Sistemul katakana a fost
introdus in limba japoneza in secolul al XIX-lea si este special alcatuit pentru cuvinte straine,
fiind cel mai potrivit pentru produse straine si produse asociate unor stiluri de viata
straine. Hiragana, folosit in exclusivitate pentru prima data in faimosul roman "Genji
Monogatari" ("Povestea Genji", scrisa in secolul al XVIII-lea de o curtezana) are o conotatie
oarecum feminina. Este folosit frecvent pentru numele produselor de infrumusetare, al
saloanelor de coafura si al magazinelor de kimonouri, si a fost utilizat pentru animalul virtual
Tamagotchi. In mod cert, organizatiile care intra pe piata japoneza ar trebui sa cunoasca
impactul diferitelor stiluri de scriere, asupra imaginilor lor corporative si de
marca.
Zi de zi, pe drumul de acasa la servici sau facultate si inapoi, suntem expusi la sute sau
chiar mii de logo-uri. Scopul lor este acelasi: sa comunice, intr-o fractiune de secunda, despre
identitatea marcii pe care o reprezinta fie ca este marca a unei companii sau a unui produs.
Insa, chiar daca este esenta unei marci, un logo are un rol putin diferit de cel al marcii.
Un logo nu "vinde" in mod direct. Rolul principal al unui logo este sa identifice, iar
principala lui calitate este simplicitatea. Pentru a avea eficienta, un logo trebuie sa fie distinct,
vizibil, adaptabil la orice suport media, memorabil, universal si sa nu aiba varsta, astfel incat
sa fie valabil si peste 100 de ani, cum a fost cazul logo-ului Chanel. Dintre toate aceste
conditii, singurele obligatorii in design-ul unui logo sunt sa fie: distinctiv, memorabil si
simplu.
Nu exista reguli obligatorii in ceea ce priveste legatura cu industria, cum este cazul
marului companiei Apple sau privind alegerea variantelor de logo (logotip, icotip sau mixt).
Toata aceasta alegere se bazeaza pe procesul de traducere in culori, linii si litere a
identitatilor complexe ale marcilor pe care respectivele logo-uri le reprezinta. Este evident ca
in spatele simplitatii aparente a unui logo se afla un efort extraordinar. Crearea unui logo si
gasirea unui nume de marca au nevoie de foarte mult timp si foarte multa gandire, fiindca este
vorba de constructia strategica a marcii, de explorarea tuturor directiilor in care se poate
dezvolta si fiindca trebuie stabilit ce va reprezenta marca vreme de ani si ani de zile. Un
exemplul foarte potrivit pentru cele spuse mai sus ar putea fi marca autohtona de vopsea
"Spor". Este evident ca numele marci, reprezentata de logo-ul constituit din chiar numele
marcii, a fost ales luandu-se in calcul reclamele care se vor face precum si sloganul
produsului care a devenit arhicunoscut "Vopsesti usor, vopsesti cu Spor!".
Pe piata romaneasca, firmele care doresc sa-si creeze un logo apeleaza, in cele mai
multe cazuri la agentiile de publicitate. O alta varianta este reprezentata de firmele
specializate in crearea identitatii vizuale a unui brand: cele locale, care sunt foarte putine, sau
firmele faimoase din strainatate. Costul crearii unui logo depinde de foarte multi factori (de
complexitatea marcii, de cat timp se lucreaza la logo, daca clientul accepta prima varianta
oferita sau nu) si poate varia intre cateva sute de USD si cateva mii de USD. Iar daca se
doreste si un cod (manual de utilizare) al logo-ului, creare lui costa in jur de cateva mii de
USD si poate depasi 10.000 USD.
Dar nu este suficienta alegereaunui logo foarte bun pentru ca acest simbol sa iasa in
fata ori de cate ori este testata memoria consumatorilor. Logo-ul in sine, oricat ar fi de
remarcabil, nu are succes daca nu are in spate ceva care sa-i sustina mesajul. Un logo nu este
mai important decat decat "produsul" pe care il simbolizeaza, iar calitatea logo-ului deriva din
calitatea produsului. Se poate da exemplul logo-ului Mercedes (steaua stilizata in cele trei
raze inscrise intr-un cerc) care nu are nimic de a face cu masinile, insa este un simbol
extraordinar pentru ca reprezinta un produs extraordinar.
Unul din factorii care contribuie la succesul unui logo este prezenta lui pe orice este
legat de companie: de la ambalajul produselor, la foi cu antet, carti de vizita, postere,
cataloage, materiale promotionale etc. Astfel, ori de cate ori le vad, consumatorii primesc inca
un mesaj despre identitatea marcii. Frumusetea logo-ului consta tocmai in faptul ca este
maximum de sinteza in comunicarea marcii. Un logo trebuie sa poata sa "traiasca" singur, fara
numic in jurul lui, si sa aduca in mintea celui care il priveste marca sau compania pe care o
reprezinta.
Pentru a se asigura ca logo-ul arata exact la fel oricand si oriunde ar aparea, marile
companii si-au creat, odata cu logo-ul, coduri scrise care ajung la sute de pagini si in care e
prezentata politica pe care o urmeaza atat compania , cat si colaboratorii ei (agentii de
publicitate, detinatori de fransiza etc) in utilizarea logo-ului. Intr-un cod al logo-ului se
stabileste, de exemplu, ca oriunde se amplaseza logo-ul, trebuie sa i se lase un spatiu obligatoriu
in jurul lui, ca sa poata fi vazut; de asemenea, se precizeaza in ce colt pot sa pun logo-ul, care
sunt culorile alese etc.
Joel Maes, Country Chairman al grupului de companii Shell din Romania, spune ca in
ultimii ani logo-ul a fost usor schimbat, pentru a reflecta faptul ca Shell nu mai era o simpla
companie petroliera, ci un furnizor de energie care se extinsese in domeniul surselor de
energie reinoibila si voia sa fie recunoscut ca o companie care are grija de oameni. Iar
apropierea de clienti trebuia reflectata in linia si culoarea logo-ului. "S-a facut o cercetare de
piata, pentru a se vedea de ce fel de tip de galben avem nevoie in aceasta perioada. Poate ca
oamenii nu remarca faptul ca galbenul din logo are o nuanta mai calda, dar aceasta este arta
managementului unui brand: daca faci schimbari, sa le faci incet si cu finete. Ultima varianta
a logo-ului, creata in 1999, nici nu mai cuprinde denumirea companiei; oricine stie ca este
vorba de Shell. Am considerat ca ca simbolul este atat de puternic, incat poate sa reprezinte
singur toate valorile companiei" spune Joel Maes.
Sursa http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Corporate-image-logoul-
ca-mijl91.php
TRIMITERI BIBLIOGRAFICE
[1]
Paul Ricoeur, De l'interpretation. Essai sur Freud, Paris, Seuil, 1965, p. 17
[2]
Hans Jonas, "Homo pictor et la difference de l'homme", in "Entre le néant et l'éternité", Paris,
Belin, 1996, p. 177-184
[3]
Wally Olins, Corporate Identity. Making Business Strategy through Design, 1989, London,
Thames&Hudson
1 Gareth Morgan, Imaginization: the Art of Creative Management, London, Sage, 1993
2 Michel Pastoureau, L'‹toffe du diable. Une histoire des rayures et des tissus ray¾s, Paris, Seuil,
1991, p. 16
1 Ne referim aici la structura triadica a semnului asa cum a descris-o Peirce, fara a relua totusi
terminologia sa, care distinge semnul, interpretantul si obiectul
3 Cit. in Daniel Cauzard "Le livre des marques", Paris, Du May, 1993, p. 96
Cine este producătorul? Ce poveste are? Ce are de spus? De unde provine? Este o
companie sustenabilă? Ce valori are? Mă identific cu ele? Este acest produs unul
responsabil? Acestea sunt întrebările noastre, ale tuturor. Dar nu a fost dintodeauna
așa.
“Will you buy me?” s-a transformat astăzi în “Will you trust me?”. Dar cum arată
drumul până la a stabili o relație de încredere între consumatori și organizația care
inițiază un dialog?
Logo-ul este, în cele din urmă, coperta poveștii prin care compania încearcă să își
vândă produsele. Și implicit povestea în care ai ales să te implici, dar și valorile pe
care ai ales să le reprezinți mai departe în mica ta comunitate.
Logo-ul este așadar un pod ce face legătura între o organizație sau marcă și publicul ei.
Odată trecut acest pod, următoarea întrebare este despre călătoria pe care urmează să o
facem împreună. De ce să am încredere în tine? De ce să pornim la drum împreună?
Mai mult decât o imagine, logo-ul spune o poveste sau cel puțin etapele unei povestiri.
Este un semn care exprimă o idee, un concept, o noțiune, iar semnul sau simbolul
poate fi tradus decât prin intermediul unei structuri sociale, al contextului din care face
parte. Așadar, noi traducem un logo în funcție de contextul în care ne aflăm.
Logo-ul Adidas: încălțămintea în dungi aleargă mai repede pe teren, sau cel puțin aceasta este iluzia pe
care o creează. Logo-ul spune o poveste.
De fiecare dată, prietenii mei apreciază gustul mâncării și poziționează cina noastră ca
pe o felie de viață sănătoasă, pregătită cu ingrediente autentice. Să fii autentic este
astăzi cea mai sexi poziționare.
Autenticitatea este ceea ce ne cucerește. Și toată lumea are un sentiment plăcut pentru
că roșiile nu au fost forțat coapte în depozitul din spatele magazinului, roșiile de la țară
sunt sustenabile și au însușiri pozitive.
Să ne gândim acum la târgurile locale. De ce crezi că au un succes așa de mare? De ce
alegem un magiun pregătit de o bunicuță în locul unei rețete confirmate de branduri
cunoscute din industria alimentară?
Răspunsul este pentru că sunt autentice, sau cel puțin așa par a fi. Între noi,
consumatorii, și cei care ne aduc produsele pare să nu existe bariere. Le-au cultivat,
crescut, spălat, iar acum stau în spatele unei tarabe și le vând. Știm de unde provine
marfa, sau asta vrem să credem.
Autenticitatea înseamnă proveniență și sinceritate. Nu numai că are un gust plăcut,
dar ne creează o stare de bine pentru că am construit o relație în care nimeni nu
încearcă să îmi vândă mai mult decât este necesar. Desigur, nu a fost la modă
dintotdeauna să fii autentic. (Wally Olins, Brand New).
Desigur, autenticitatea a făcut întodeauna parte din ceea ce noi consumatorii, ne-am
dorit, dar nu ca acum. Ceva se schimbă, cu cât globalizarea se extinde, cu atât mai
mult apreciem specificul local și autentic. Iar marile branduri fac deja eforturi în acest
sens, iată câteva exemple locale: McMici de la McDonalds, Gusturi Românești de la
Mega Image, Edenia: Știu ce mănânc.
Nu m-ar mira să aflu într-o zi că mica organizație a celor de la frufru a fost cumpărată
chiar de Coca-Cola. Compania a cumpărat deja Innocent Drinks, o dovadă a faptului
că aceste corporații își doresc o bucățică din ceea ce noi numim autenticitate.
Atunci când aleg un produs de pe raft, vreau să aflu repede cine ești (promisiunea
companiei, nu doar a produsului), de unde vii (proveniența este importantă), ce faci (de
ce acest produs și nu altul), cum faci (care este procesul de fabricare pe care mi-l
propui).
2. Acum nu mă dezamăgi
Odată ales un brand, consumatorul îl poate urmări pas cu pas: “te-am ales, așa că nu
mă dezamăgi pentru că dacă o faci, am n alternative la ceea ce tu îmi oferi.”
Logo-ul are puterea de a reprezenta o figură colectivă: cine este organizația din spatele
acestui logo? Ce valori are? De ce să am încredere în voi? Ce fel de dialog îmi propui?