Cele 7 obstacole ale vinovăției care îți

opresc dezvoltarea personală

Manipularea prin vinovăție te oprește din dezvoltare

Structura ta psihologică nu suportă vinovăţia. Sentimentul că eşti vinovat, pe drept sau pe

nedrept, te face să te simţi nervos şi să ajungi la boli de inimă sau şi mai rău, să îţi împietreşti
sufletul şi să nu mai simţi nicio emoţie.

Această formă de manipulare este foarte frecventă şi cred că a fost din totdeauna.

Specia umană este sensibilă la suferinţa altuia – avem acei neuroni oglindă care imită în noi tot
ceea ce vedem în ceilalţi.

Dacă văd bucurie la cineva, mă bucur şi eu, îi simt acea bucurie în mine. Dacă văd suferinţă, o
parte din mine începe să sufere, imitând suferinţa celui la care mă uit.

Nu putem scapa de umanitatea noastră – ne va bântui cât timp o să trăiască ultimul om pe

pământ.

Am fost manipulaţi de mici prin această sensibilitate a noastră, prin teama noastră de suferinţă.

Această formă de manipulare e cea mai josnică şi perversă, dar din păcate e aplicată de 90% din
oamenii din jurul nostru.

Ca să reuşeşti să te dezvolţi, trebuie să vindeci rănile pe care le porţi cu tine din trecut.
Majoritatea acestor răni au în ele şi o doză de vinovăţie.
Vinovăţia te face să blochezi elementele cele mai importante ale dezvoltării tale:

• nu poţi să te accepţi atâta timp cât te învinovăţeşti pentru erori reale sau false

• nu poţi să te ierţi pentru faptul că uneori ai greşit şi ai adus suferinţa în viaţa ta

• nu poţi să te iubeşti pentru că te consideri un om care nu merită iubirea

• apar probleme în relaţiile cu alte persoane pentru că ești permanent în căutarea aprobării din
partea celorlalți (pentru că îţi e dificil să fii tu de acord cu propriul tău Eu)

Manipularea nu înseamnă doar să te laşi convins să faci ceva ce nu voiai, ci înseamnă distrugerea
încrederii în tine.

Când cineva te face să te simţi vinovat, îţi refuză calitatea de om liber să alegi. În fiecare moment
în care te simţi vinovat, tu trăieşti o dramă care îţi micşorează stima de sine şi te face să scazi în
proprii tăi ochi.

Cum functionează vinovăția

De când erai mic ai auzit expresii de genul „ai făcut ceva rău” sau „ai făcut bine” – cu alte
cuvinte, ţi-a fost programată nevoia de a aştepta apreciere de la cineva.

Te simţi bine când eşti lăudat şi apreciat pentru că de mic ai fost lăudat când ai făcut ceva „bine”.

Problema e că nimeni nu ştie dacă ceva e „bine” sau e „rău”, aşa că acum îţi bazezi vinovăţia pe
un sistem de referinţă subiectiv şi relativ, condiţionat doar de modul de gândire al celor care te-
au crescut.

De exemplu, în unele culturi, un copil e învăţat de mic să fure, iar adultul îi spune că asta e
„bine”, aşa că nu se simte vinovat pentru că fură. Însă în alte culturi, lucrurile se întâmplă exact
pe dos.

Bineînţeles că fiecare dintre culturi consideră că cealaltă greşeşte.

Dacă laşi la o parte subiectivismul tău, ai putea să fii uimit când îţi dai seama că nu ştim exact ce
e bine şi ce e rău, ci doar societatea a construit nişte valori pe care cei mai numeroşi le-au impus
celor mai puţin numeroşi şi mai lipsiţi de putere.

De când eram mic am fost făcut să mă simt vinovat când greşeam. Dar acum mă întreb de unde
ştie societatea ce e corect şi ce e greşit?

Corectitudinea şi greşeala sunt absolute sau relative? Sunt doar nişte convenţii adoptate de
majoritatea sau sunt legi ale Universului?

Oricum ar fi, ştiu sigur că vinovăţia îl seacă de energie psihică pe orice om şi îl duce în pragul
autodistrugerii.

Şi toate acestea doar cu scopul de a „reeduca”, de a „pune pe drumul bun” pe acea persoană –
cu alte cuvinte de a decide altul în locul meu ce trebuie să gândesc şi să fac.

Societatea te vrea vinovat

Dacă scapi de vinovăţie eşti un om liber. Dar societatea te manipulează aşa de bine încât dacă nu
te simţi vinovat, te vei considera un om rău, un om căruia „nu îi pasă”.
Societatea consideră că dacă te simţi vinovat, eşti un om corect, iar dacă nu te simţi vinovat, pur
şi simplu eşti periculos.
Când cineva scapă de dorinţa de a le face pe plac altor oameni, începe să îşi facă lui însuşi pe
plac. La început nu aveam timp să fiu fericit pentru că făceam pe placul tuturor, iar de mine nu
mai aveam vreme.
Acum însă mi-am dat seama că pentru a-i ajuta pe alţii, trebuie să fiu fericit eu prima dată. Un
om nefericit nu poate să ajute pe nimeni.

Dar nu poţi să scapi din capcana suferinţei şi să treci la fericire dacă nu refuzi să te simţi vinovat.

Imediat când tu începi să îţi doreşti să fii fericit, cineva din cercul social apropiat (familie,
prieteni, partener) o să facă ceva pentru ca tu să te simţi vinovat.

Nu ai voie să fii fericit dacă altul nu este fericit – cam aşa sună această manipulare.
Când începi să te simţi fericit, cineva o să îţi arate obrazul şi o să îţi zică „ce ruşine să fii fericit
când eu sunt nefericit”. Aici o să fie primul test al vinovăţiei tale.

Dacă tu cazi în capcana vinovăţiei, fericirea pe care ai câştigat-o s-a dus. Dar măcar ai câştigat
ceva în schimbul ei? L-a ajutat pe acel om care te face să simţi vinovăţia?

L-a făcut pe el să se simtă fericit? Sau e tot nefericit, dar acum te-a adus şi pe tine
înapoi în acelaşi întuneric de unde ai plecat?

În general, victimele sunt cele care te fac să simţi vinovăţia – pentru că sufletul tău e nobil şi
luminos, te laşi călcat în picioare de cei care nu fac decât să ceară de la alţii picături de fericire.

Vreau să îți spun în continuare de ce tipuri de vinovăție să te ferești

Există mai multe tipuri de vinovăţie, iar explicarea lor o să te ajute să înţelegi cum te
manipulează şi cum te opresc din evoluţia ta.

1) Vinovăția copilului

De când erai mic ai fost certat când ai zis ce nu trebuia sau ai făcut ceva ce părinţii tăi nu doreau
să faci. Dacă erai curios şi puneai 1000 de întrebări când părinţii erau obosiţi, ai fost poate certat
şi ai simţit că greşeşti.

Vinovăţia copilului ţi-a fost indusă prin sistemul de pedepse şi recompense, dar şi prin ce
spuneau părinţii. Ai auzit poate replici de genul „m-ai făcut de ruşine”.

Aceste replici au un efect puternic asupra copilului care învaţă să se simtă vinovat de propria lui
personalitate.

Fără să îşi dea seama, părinţii îşi manipulează şi controlează în acest fel copiii, inducând în ei
sentimentul de vinovăţie. Apoi ai crescut, dar nevoia de a le face pe placul altora a rămas şi s-a
întipărit şi mai puternic în psihicul tău, iar acum eu îţi spun că e momentul să scapi de ea şi să te
simţi liber şi fericit.
De fiecare dată când nu reuşeşti să-l mulţumeşti pe altul, observi că e nefericit şi te simţi vinovat.
Aşa că ai ajuns ca prima dată să-i mulţumeşti pe toţi ceilalţi din jurul tău, iar dacă îţi mai rămâne
timp, abia atunci să te mulţumeşti şi pe tine.

Dar rareori în viaţă îţi va rămâne timp pe care să ți-l dedici dacă există oameni în jur care cer
toată atenţia ta.

Ai fost învăţat să crezi că dacă faci pe placul oamenilor, aceştia o să te aprecieze.

Dar de cele mai multe ori se întâmplă exact pe dos. Cu cât faci mai mult poftele oamenilor, cu
atât ei te consideră doar un instrument bun de folosit pentru propria persoană.

Acesta este modul în care vinovăţia copilului îţi distruge încrederea în tine.

2) Vinovăția părintelui

Un alt tip de vinovăție este cea a părintelui. Dacă părinții își manipulează copiii, uneori și copiii
folosesc metoda vinovăției și îi spun părintelui „tu nu mă iubești, ești rău”.

Copilul știe exact ce îl face pe părinte să se simtă vinovat și găsește cele mai bune propoziții
pentru a produce vinovăție.

Pentru că manipularea este principala armă a părinților, copilul o să o învețe rapid

de la ei. Dacă părintele este manipulativ, copilul o să folosească și el aceleași
strategii.

Deci, dacă copilul încearcă să manipuleze prin vinovăție, el a învățat asta

de la un adult.

Observă ce adult din mediul copilului folosește vinovăția ca formă de control

pentru a putea opri acest mecanism psihologic distructiv.

3) Vinovăția din iubire

Am fost programaţi să arătăm că ţinem la celălalt, nu doar să îl iubim – să fie necesar să ne

demonstrăm iubirea prin preţul suferinţei noastre uneori.
Aşa că în relaţia de cuplu, partenerul deseori profită de tine şi te face să te simţi vinovat pentru
că el suferă.

Dacă tu nu suferi împreună cu el, înseamnă că nu îl iubeşti suficient. Acest mod de manipulare
prin vinovăţia iubirii este distructiv în cuplu.

Poate că ai auzit fraze de tipul „dacă m-ai iubi, nu ai mai face asta” sau „dacă nu faci asta,
înseamnă că nu mă iubeşti”.

Aceste fraze de fapt îţi comandă să te simţi vinovat dacă nu te porţi într-un anume fel. Dacă
cumva faci ceva ce te face fericit, iar partenerul nu e de acord, atunci te va face să te simţi
vinovat.

Relaţia corectă implică ca amândoi să se simtă fericiţi fără să inducă vinovăţie celuilalt.

O altă metodă folosită de partenerii de cuplu este să se pedepsească reciproc prin învinovăţire.

Când partenerul tău e supărat pe tine îşi aminteşte toate „relele” pe care i le-ai făcut în trecut şi
cât de mult l-ai dezamăgit. Această formă de vinovăţie este începutul conflictelor majore ale unui
cuplu.

4) Vinovăția din societate

Acest tip de vinovăţie este cel care te face să nu ai succes în societate. A început la şcoală când
profesorii îţi spuneau că eşti deştept, dar leneş; că poţi mai mult, dar nu vrei sau pur şi simplu te
făceau incapabil.

Pentru profesor e convenabil şi uşor să îşi facă elevul să se simtă vinovat, iar elevul devine docil
dacă i se induce vinovăţia.

Pedeapsa cu închisoarea face parte tot din acelaşi tip de vinovăţie. Rolul închisorilor este să stai
închis ca să te simţi vinovat pentru greşeala comisă de tine.

În esenţă, închisoarea este un loc în care ar trebui să te transformi, să ieşi de acolo ispăşit, cu
coada între picioare, simţindu-te vinovat de crimele comise împotriva societăţii.
Cu cât infracţiunea e mai gravă, cu atât ai mai mult timp să te simţi vinovat, stand în închisoare.
Poate la origine ideea era bună, dar punerea ei în practică e dezastruoasă.

Vinovăţia socială se întinde şi asupra comportamentelor tale în lumea din jurul tău. Cu cât ai fost
mai condiţionat să te simţi vinovat social, cu atât eşti mai atent la reguli, mai politicos, mai
serviabil şi atent la impresia pe care le-o faci altora.

În general, persoanele care se gândesc tot timpul la „ce o să zică lumea” sunt sub
puterea acestui tip de vinovăţie care le conduce destinul.

5) Vinovăția sexuală

Vinovăţia sexuală e dată de normele impuse în cultura noastră de către religie şi societate.

În timp, societatea şi religia au stabilit ce e „bine” şi ce e „greşit” din punct de vedere sexual.
Problema „păcatului” este încă pentru multă lume o limită puternică în dezvoltarea personală.

Sexualitatea a devenit ascunsă şi considerată ceva ruşinos, tocmai din cauza acestei vinovaţii
impuse de religie. Există culturi religioase unde sexualitatea este la fel de normală ca şi mâncatul.

Vinovăţia sexuală este unul dintre obstacolele cele mai puternice cu care te poţi confrunta în
drumul dezvoltării tale.

Problema cu vinovăţia e că eşti aşa de bine programat, încât îţi e greu să crezi că ceea ce tu
credeai ar putea să te limiteze şi să fie complet eronat.

Ţine minte că vinovăţia este doar o judecată raţională pe care cineva o emite despre noi. Nu este
nimic mai mult decât o părere a cuiva în care noi am ajuns să credem.

6) Vinovăția religioasă

Religia este maestrul absolut al vinovăţiei. Fără sentimentul de vinovăţie, religia nu

supravieţuieşte.

Sectele religioase folosesc vinovăţia în mod conştient. Leaderul unei secte spune cum trebuie să
fie standardul de perfecţiune al oamenilor, apoi oamenii observă că ei nu au ajuns la acel
standard.
Acest mecanism de manipulare este caracteristic sectelor religioase. Din păcate, doar puţini
preoţi şi călugări au suficientă credinţă încât să ajute oamenii fără să îi facă să se simtă vinovaţi.

Vinovăţia te înjoseşte, nu te educă – te face să te simţi inferior, nu te creşte.

Religia te vrea perfect, dar nu te lasă liber să gândeşti singur şi să evoluezi. Te face să te simţi
vinovat, de parcă vinovăţia a vindecat vreo greşeală până acum.

Un om vinovat nu se schimbă, doar îşi forţează mintea să nu facă acele lucruri, dar nu s-a
transformat cu adevărat.

7) Auto-învinuirea

Pe la vârsta de 13-15 ani ne dezvoltăm complet un cod moral al nostru, propriu.

Prindem din zbor fragmente de reguli morale de la cei cu care am crescut, iar în această perioadă
de 13-15 ani ne proiectăm propriul cod moral în care ajungem să credem că este adevărat.

Apoi urmează cea mai distructivă formă de vinovăţie, cea autoimpusă.

Atunci când îmi încalc propriile reguli, mă rănesc mai mult decât atunci când încalc regulile altora
şi ei mă fac vinovat.

Acum sunt eu singur cel care se face vinovat. Mă simt neputincios, incapabil, leneş, comod, fără
viitor.

Auto-învinovățirea e inutilă pentru că mă uit la mine, cel din trecut – cel care deja a făcut ceva
considerat greşit conform codului meu de valori.

Dacă mă învinovăţesc, asta nu înseamnă că am găsit o soluţie să nu mai încalc în viitor codul de
valori.

În loc să mă gândesc la viitor, mă pedepsesc pentru trecut.

Apoi situaţia se repetă şi mă simt şi mai rău şi mai incapabil, îmi spun că nu am voinţă să rezist
tentaţiei de a face ceva „rău”, ceva ce încalcă regulile în care cred.
Dar tocmai învinovăţirea proprie este cauza repetării. Dacă aş avea alt cod moral, poate regula
aceea nici măcar nu ar exista sau poate că ar fi exact opusul ei în alt cod moral.

Când începi drumul dezvoltării personale, nu mai poţi gândi limitat, trebuie să începi să faci
artificii de raţionament pentru că realitatea de cele mai multe ori se schimbă în timp, iar ceea ce
ieri credeai că e negru, azi observi că e alb.

Ai păţit asta deja de multe ori în viaţa ta şi o să mai păţeşti. Pe măsură ce evoluezi o să îţi pui tot
mai des întrebarea dacă un lucru e alb sau negru, bun sau rău.

Iar răspunsul corect este că acel lucru este şi bun şi rău în acelaşi timp, depinde de momentul şi
de contextul în care îl priveşti.

Am vorbit despre vinovăţie pentru un motiv foarte important.

Când te simţi vinovat, îţi distrugi singur încrederea în tine. Vinovăţia e un război permanent în
interiorul tău.

Pe de o parte, ai un cod moral (care nu ştim dacă e just sau nu), iar pe de altă parte ai unele
gânduri şi acţiuni care se lovesc de acel cod moral.

Aşa că apare câte unul din tipurile de vinovăţie.

Victima acestui război este încrederea ta în tine! Cu cât te simţi mai des vinovat, cu atât o vei
pierde mai mult şi îţi vei sabota singur dezvoltarea.

Soluții și mod de viață

În NLP există o regulă de bază care zice că „Nu există eşec, există doar feedback” – adică poţi
folosi în favoarea ta absolut orice primeşti, orice afli, pentru că nimic nu e greşit, ci orice
informaţie îţi va completa propria ta hartă mentală.

Dacă tot ţi-am zis de această regulă, vreau să îţi amintesc încă una care spune că „În orice
moment, luăm cea mai bună decizie pe care putem să o luăm”. Nimeni nu gândeşte „acum vreau
să iau o decizie proastă”.
Tot timpul decidem maximul de profitabil pentru noi, bazându-ne pe informaţiile pe care le avem
în acea clipă, pe puterile noastre din acel moment, pe capacităţile noastre.

Dacă mâine mă dezvolt şi sunt mai deştept, mai puternic, mai talentat, asta înseamnă că trebuie
să mă simt vinovat pentru deciziile pe care le-am luat ieri când nu eram aşa de dezvoltat?

Nu o să mă simt deloc vinovat pentru deciziile mele din trecut, ci o să le accept pentru că au fost
făcute pe baza capacităţilor mele din acel moment.

Acest mod de a gândi şi de a trăi te face să scapi de vinovăţie şi să foloseşti mai multă putere
spre dezvoltarea ta. Mai vreau să îţi spun un singur lucru înainte să închiei.

Dacă te simţi vinovat pentru trecut, ăsta e un indiciu că nu ai învăţat din acel trecut şi nu ai făcut
cu adevărat transformarea pe care o aşteptai. Dacă ai scăpat de vinovăţie, ai scăpat şi de cauza ei
– de acel lucru care te făcea să te simţi vinovat.

Nu te bloca în trecut, ci caută să înveți din el pentru a merge mai departe pe drumul evoluției
tale.

Iartă-te și acceptă-te în imperfecțiunea ta: asta e ceea ce te face uman. Încetează să te

învinovățești pentru că asta nu rezolvă nimic și, nu în ultimul rând, apreciază-te! – în fiecare zi
ești eroul propriei tale vieți chiar dacă poate ai uitat asta.
 Îți mulțumesc sincer pentru interesul de care
ai dat dovadă citind acest material! L-am
scris cu gândul la tine, cititorule, în speranța
că vei lua din el ce e folositor pentru tine.

Sper să fi reușit prin acest material să aduc

în mintea și sufletul tău acele stăluciri de
luciditate care să te conducă mai departe pe
drumul conștientizării.

Cu prietenie,

Marius Simion

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, simte-te liber să trimiți acest material și prietenilor tăi!

©NLP Mania 2017

Produsele noastre