Ghidul Pomicultorului Amator-CartiAgricole PDF

Ghidul Pomicultoruli
Amator
CartiAgricole.ro
Va multumim ca sunteti alaturi de noi
Ce ne propunem
In acest ghid digital veti gasi informatii sintetizate despre cele mai importante specii
pomicole din tara noastra. Ghidul a fost realizat de doamna inginer horticol Diana
Chetreanu, si are in minte micii pomicultori, precum si pe cei ce cultiva din pasiune
cateva specii in gradina casei.
Vor fi prezentate pe rand:
● Caisul
● Ciresul
● Gutuiul
● Marul
● Migdalul
● Nucul si Alunul
● Parul
● Piersicul
● Visinul
www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 2

Caisul
Caisul (Armeniaca vulgaris ) este originar din Asia, iar după Vasilov ar exista 3 mari
centre de origine: chinez, centro-asiatic şi irano-caucazian. În prezent, caisul se cultivă
mult în emisfera nordică, unde se şi produce peste 90% din producţia mondială de caise.
În România, cultura caisului este zonată în principal în partea de sud a ţării.

Principalele soiuri existente în sortiment
Datorită comportării diferite a unor soiuri de cais, sortimentul este mereu în schimbare,
iar prin noile creaţii româneşti se poate alcătui un conveier care să asigure producţii
bune şi constante.
Principalele soiuri de cais sunt: Timpuriu de Arad, Timpuriu de Chișinău, Cea mai buna
de Ungaria (soi vechi și sensibil la ger și îngheț de primăvară ), Mari de Cenad, Dacia,
Neptun, Saturn, Venus, Mamaia, Roșii de Băneasa, Excelsior, Condor, Selena, Olimp,
Favorit.
Cerinţele caisului faţă de factorii de mediu

Specie pretenţioasă faţă de căldură, temperatura constituind factorul limitativ de
extindere a speciei. Ca areal de cultură, găseşte condiţii bune într-o zonă mai mică decât
piersicul. Pomii pornesc în vegetaţie după o perioadă de 7-10 zile cu temperaturi peste
pragul biologic (6,5°C), iar înflorirea şi legarea fructelor se realizează, dacă sunt
asigurate cel puţin 10-12°C. Spre deosebire de alte specii drupacee, la cais legarea
florilor se poate realiza în primăverile reci chiar la temperaturi joase dar pozitive,
legare cu polen propriu. Uneori polenizarea se face înaintea deschiderii depline a
florilor deoarece stigmatul este aşezat strâns între stamine. În perioada de vegetaţie,
temperatura optimă este de 20°C. Rezistenţa la temperatură scăzută este dependentă de
faza de vegetaţie şi de fiecare organ în parte. Pomii bine pregătiţi pentru iernare pot să

reziste până la - 26...-27°C, fără a înregistra pagube, mugurii în faza de umflare
sunt distruşi la -12...-14°C, la apariţia petalelor numai unele soiuri rezistă la -6°C,
florile deschise degeră la -2...-3°C, iar tinerele fructe sunt afectate la -1...-2°C. În
iernile cu temperaturi negative sub 20°C apar crăpături pe trunchiul pomilor, pe care se
instalează o serie de microorganisme ce duc la scurtarea longevităţii pomilor.
Irigarea prelungită, fertilizarea excesivă cu azot sau aplicarea acestuia în a doua parte a
verii, duc la prelungirea vegetaţiei şi maturarea incompletă a mugurilor şi lemnului, ceea
ce-i face sensibili la ger. De asemenea, amplasarea pomilor la baza pantelor, pe văile
închise, unde se scurg mai greu curenţii reci, amplifică şi mai mult efectul negativ al
îngheţurilor de revenire.
Cerinţele faţă de apă ale caisului sunt mici, reuşind foarte bine în zonele cu 450-550
mm precipitaţii anual. Nu suportă seceta prelungită, iar pentru producţii mari şi de
calitate reacţionează bine la irigare. În perioada de creştere a fructelor, caisul valorifică
apa din sol acumulată în timpul iernii, dar are nevoie de apă din irigare în timpul
diferenţierii mugurilor de rod, când de obicei, se instalează seceta. Excesul de apă din
sol, umiditatea relativă ridicată din timpul înfloritului şi la maturarea fructelor, au
influenţă negativă asupra producţiei, favorizează atacul unor boli periculoase: Monilinia,
Eutypa, Stereum etc. Stagnarea apei în sol şi inundarea temporară contribuie la
pieirea prematură a caisului dacă excesul este de scurtă durată (2-3 zile), iar dacă este de
durată mai mare pomii mor repede prin asfixierea rădăcinilor.

Este una din speciile cele mai pretenţioase faţă de lumină. Pentru a asigura
necesarul de lumină, caisul se amplasează pe cele mai expuse terenuri, se aleg formele
de coroană care permit pătrunderea luminii la toate organele tulpinii şi orientarea
rândurilor se face pe direcţia nord-sud. Atenţie mare trebuie acordată distanţei de
plantare. Deşi se recomandă tot felul de distanţe pentru cais, consider că sub 5 m
între rânduri, nu se justifică sub nici un motiv, deoarece nu există soiuri de vigoare
slabă, iar în timp, pomul creşte pe verticală după lumină şi ajunge la înălţimi de 6-8
m. În ceea ce priveşte expoziţia terenului, caisul se plantează numai pe expoziţii sudice,
sud-estice sau sud-vestice, iar pe versant numai pe treimea mijlocie a acestuia.
Faţă de sol, pretenţiile sunt moderate, în sensul că reuşeşte bine pe majoritatea

solurilor mijlocii şi uşoare de la lutoase la nisipoase. Indiferent de portaltoiul folosit,
solurile nu trebuie să conţină mai mult de 5% schelet. Nu suportă solurile grele sau cu
exces de apă. Chiar dacă mai găsim recomandări de valorificare a unor soluri mai
grele cu cais prin folosirea prunului sau corcoduşului ca portaltoi, aceste terenuri nu
asigură longevitate plantaţiilor şi nu merită o astfel de investiţie. Solul greu constituie
una din cauzele pieirii premature a caisului. Cele mai bune sunt solurile uşoare, calde,
permeabile şi fertile, cu reacţie slab alcalină sau neutră.

Particularităţi de fructificare
Caisul este o specie cu o mare fertilitate, în sensul că, diferenţiază un număr foarte mare
de muguri de rod, atât pe ramurile lungi, cât şi pe cele scurte şi anticipate. Formarea
eşalonată a mugurilor pe aceste ramuri determină şi o diferenţiere eşalonată a lor, ceea
ce are avantaje pentru cultivator în primăverile mai dificile, când apar îngheţuri de
primăvară.
Un alt aspect cu implicaţii negative asupra producţiei îl constituie lungimea perioadei

repausului profund. Repausul profund la cais se încheie la sfârşitul lunii decembrie, iar
după această dată, dacă condiţiile climatice permit, caisul este apt de a porni în
vegetaţie. Aşa se întâmplă în ferestrele de iarnă, (perioadă cu temperatură peste pragul
biologic) când după 7-8 zile calde caisul începe să-şi hidrateze mugurii, rezistenţa la
iernare scade foarte mult şi la revenirea frigului degeră mugurii de rod.
Înflorirea caisului are loc în prima săptămână a lunii aprilie şi numai ocazional la sfârşit
de martie, când primăvara este foarte timpurie. Între soiuri există o diferenţă de 2-8 zile
în ceea ce priveşte înfloritul, soiurile cu înflorire târzie sunt mai puţin afectate de
îngheţurile de primăvară. Mugurii floriferi formaţi pe valurile 2 şi 3 înfloresc mai târziu
cu 4-5 zile decât cei de pe primul val. Durata înfloritului în cadrul soiului este
dependentă de condiţiile climatice şi este cuprinsă între 2 şi 5 zile. Majoritatea soiurilor

existente în cultură, sunt autofertile, deci nu există probleme legate de asigurarea
polenizării.
În livezi, plantarea mai multor soiuri în parcelă are drept scop eşalonarea recoltării
fructelor, care sunt perisabile şi se maturează simultan în cadrul pomului. Dacă se
plantează suprafeţe mari cu un soi, este greu de recoltat în 5-7 zile, zeci sau sute de tone,
iar fructele mature cad din pom şi se depreciază.
Longevitatea plantaţiilor este de 20-25 de ani din care 15-20 de producţie. Altoit pe prun
şi amplasat în zone foarte favorabile, produce economic chiar până la 30 de ani.
Lucrări de întreținere la cais
Lucrarări de întreținerea solului

Solul se lucrează, pentru a asigura un regim aerohidric bun sistemului radicular.
Fertilizarea
Se face în funcţie de starea de fertilitate a solului. Caisul are nevoi mai mari pentru
fosfor şi azot decât mărul şi părul, de asemenea are nevoie de calciu şi bor. Dacă
producţia estimată este mai mare, trebuie suplimentată cantitatea de îngrăşăminte

aplicate. Periodic, se administrează gunoi de grajd sau se cultivă plante ce se
încorporează ca îngrăşământ verde.
Irigarea
Deşi caisul este rezistent la secetă, pentru a obţine producţii de calitate, are nevoie de
apă în fazele critice: faza de creştere intensă a fructelor şi la diferenţierea mugurilor,
când de obicei, apa din precipitaţii nu este suficientă sau lipseşte. În lipsa apei
fructele rămân mici, diferenţierea mugurilor de rod este slabă, o parte din frunze cad
etc., determinând intrarea pomilor în alternanţă de fructificare. Irigarea caisului în
perioada maturării fructelor are efecte negative, provoacă crăparea fructelor unor soiuri
şi le atenuează însuşirile organoleptice.
Tăierile de formare
Trebuie făcute pe cât posibil în perioada de vegetaţie şi au drept scop formarea
scheletului coroanei într-un timp cât mai scurt. Nu se vor face tăieri severe, mai ales în
uscat, deoarece acestea stimulează creşterea şi aşa mare a pomilor tineri şi întârzie
intrarea pe rod. În livezile mature, tăierea se face anual, pentru normarea încărcăturii de
rod şi rărirea coroanei pentru a ajunge lumina la toate componentele tulpinii.
Ca moment de execuţie, tăierea trebuie făcută cât mai târziu, după trecerea pericolului
îngheţului de revenire, sau dacă au fost afectaţi o parte din muguri, tăierea se poate
face după legarea fructelor, păstrând astfel fructele legate. Semischeletul prea lung sau

degarnisit se scurtează pentru fortificare. Ramurile care nu au rod, se scurtează în
cep, pentru a stimula formarea ramurilor de rod de înlocuire, iar în partea superioară a
coroanei, unde de obicei pierderile prin îngheţ sunt mai mici, se lasă o încărcătură
mai mare (tăiere de compensare).
Plafonarea înălţimii este obligatorie pentru a putea menţine echilibrată coroana în
plan vertical. Pentru aceasta, axul pomului se suprimă deasupra unei ramuri laterale
bine consolidate (de cel puţin 3-4 ani).
Tips : Deoarece caisul nu reacţionează bine la rănile efectuate cu ocazia tăierilor, nu se

recomandă tăierea ramurilor mai groase de 4-5 cm, deoarece acestea se calusează greu şi
pot constitui porţi de intrare pentru anumiţi agenţi patogeni.
Formele de coroană care se folosesc sunt fie formele tip vas (cupă de șampanie) fie cele
aplatizate (palmeta), coroane care asigură o bună iluminare a pomilor, ştiind că este o
specie pretenţioasă la lumină. Palmetele formate pot să fie etajate, neetajate sau libere.
Se tinde spre formarea coroanelor cât mai libere, care nu necesită intervenţii de tăiere
severe în perioada repausului pentru a grăbi intrarea pe rod.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Principalele boli care afectează plantaţiile de cais sunt: ciuruirea frunzelor, monilioza,
făinarea, cancerul bacterian etc., care netratate pot compromite producţia anului în curs

şi pe cea a anului următor. Dintre dăunători se pot aminti: gărgăriţa fructelor,
insectele defoliatoare, păduchi de frunze etc., care pot provoca defolierea pomilor.
Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, se recomandă 2-3 tratamente în perioada

repausului, dintre care unul la căderea frunzelor cu sulfat de cupru 2-3% şi 1-2 în
timpul iernii (zeamă sulfocalcică 20%, Dibutox 1%, Ulei horticol 1,5+Applaud 0,025%,
Polisulfură de bariu 6%), iar în perioada de vegetaţie, se fac tratamente la avertizare, de
obicei mixte, cu amestecuri de fungicide (Topsin 0,05%, Turdacupral 0,4%).

Cireșul și Vișinul
Cireşul (Cerasus avium) este originar din regiunea cuprinsă între Marea Neagră şi Marea
Caspică, de unde s-a extins în toate zonele favorabile.

În România se constată un ușor regres al culturii de cireș , plantațiile existente fiind
îmbătrânite.
Sortimentul de soiuri cultivat în România

Sortimentul cuprinde soiuri româneşti şi străine adaptate diverselor zone de cultură, care
se eşalonează la maturare din 10 mai până în 15-20 iulie. Cele mai importante soiuri
sunt: Cea mai timpurie (Fruheste der Mark), Bigarreau Morreau, Bigarreau Burat, Negre
de Bistriţa, Cerna, Ponoare, Pietroase de Cotnari, Gersmersdorf, Hedelfinger, Uriaşe de
Bistriţa, Silva.
Cerinţele cireşului faţă de factorii de mediu
Cireşul are cerinţe destul de mari faţă de căldură, în special în perioada de

primăvară, cerinţe care sunt satisfăcute în zona dealurilor mici şi mijlocii, unde
temperatura medie anuală este cuprinsă între 9 şi 11,5°C. Soiurile timpurii sunt mai
pretenţioase la căldură, având nevoie de 14-16°C în luna mai.
Pe perioada iernii, mugurii rezistă la temperaturi de -24°C.
Nu suportă temperatura ridicată şi arşiţa din timpul verii, unde producţia şi calitatea
acesteia scade.

Faţă de apă cerinţele sunt moderate, reuşind în zonele cu 600-700 mm precipitaţii
anual. Dacă zona este mai săracă în precipitaţii, sub 600 mm anual, cireşul poate
valorifica apa din pânza freatică dacă aceasta este la 1,5-2 m. Apa stagnantă din sol
este foarte greu suportată de cireş, dacă este de durată provoacă asfixia rădăcinilor. Şi
umiditatea relativă a aerului are efecte negative, în timpul înfloritului favorizează
atacul moniliozei, iar la maturarea fructelor determină crăparea pieliţei în zona
punctului stilar, ca dealtfel şi ploile care cad în această perioadă.
Rezistenţa la stresul hidric este dependentă de portaltoi. Altoit pe mahaleb (vişin

turcesc) cireşul reuşeşte bine în zone cu precipitaţii mai puţine (500-550 mm), iar dacă
este altoit pe vişin are nevoie de irigare.
Fiind o specie iubitoare de lumină, cireşul trebuie plantat pe versanţii sudici, în

treimea mijlocie şi superioară şi la distanţă suficientă pentru evitarea umbririi reciproce
a pomilor. În condiţii de umbrire, pomii cresc greu, fructificarea se mută la
periferia coroanei, sunt mai sensibili la boli, calitatea fructelor este slabă, iar uscarea
rapidă a ramurilor de rod duce la degarnisirea coroanei în zona umbrită.
Cerinţele faţă de sol sunt destul de mari şi dependente de portaltoi, preferă solurile
profunde, adânci, uşoare, luto-nisipoase, lutoase, bine drenate şi cu pânza de apă
freatică nu mai sus de 1,5-2 m. Nu suportă solurile grele, umede, reci sau cu apă
stagnantă, unde creşterile sunt slabe şi numărul pomilor uscaţi prematur este mare.

Primăvara, cireşul porneşte în vegetaţie şi înfloreşte simultan cu piersicul, vişinul şi

unele soiuri de prun. Din mugurii floriferi, se formează inflorescenţe cu 2-4 flori, iar
înfloritul durează 10-14 zile.
Înfloritul poate fi timpuriu (cea mai timpurie, Pietroase de Cotnari), mijlociu

(Hedelfinger) sau târziu (Germersdorf, Pietroase Dönissen).
Polenizarea cireşului este entomofilă, iar majoritatea soiurilor sunt autosterile, ceea ce
impune o atentă aşezare a soiurilor la plantare, pentru a se asigura o bună polenizare.
Vârsta intrării pe rod este diferită în funcţie de soi, primele fructe formându-se la 3-4 ani
de la plantare, iar producţii economice după 5-6 ani de la plantare.
De la înflorire la maturarea fructelor, sunt necesare 35-38 de zile pentru soiurile timpurii
şi 60-65 de zile pentru soiurile târzii.
Longevitatea unei plantaţii este de 30-40 de ani la altoirea pe sălbatic şi mai mică la
altoirea pe mahaleb.

Vișinul
Vișinul (Cerasus vulgaris) este originar din Asia Centrală, este specie tetraploidă, fiind
probabil un hibrid natural între Cerasus avium şi Cerasus fruticosa. Nu creşte spontan,
dar semispontan este întâlnit în jurul Mării Caspice, Caucaz, India, Iran, Asia Mică şi
Peninsula Balcanică. Dintre speciile prunoidee, este specia care urcă cel mai mult spre
nord, până la 60°.
Pe suprafeţe mici sau pe lângă casă, vişinul este întâlnit pe tot teritoriul ţării noastre.
Principalele soiuri din sortiment
Sortimentul la vişin este destul de dinamic, de dată relativ recentă au fost introduse o
serie de soiuri de vigoare mică, autofertile care tind să înlocuiască soiurile viguroase din
vechiul sortiment. Soiurile recomandate pentru ţara noastră sunt: Ţarina, Engleză
timpurie,Timpurii de Piteşti, Timpurii de Cluj, Mari timpurii, Mocăneşti 16, Morela
neagră târzie, Vrâncean , Oblacinska.

Cerinţele vişinului faţă de factorii de mediu
Vişinul nu este pretenţios faţă de căldură, el reuşeşte în toate zonele pomicole, din
zona litoralului până în zona premontană. Pragul biologic este de 8°C.
Este o specie rezistentă la iernare, rezistă în timpul repausului fără probleme la geruri de
-30°C.
Apa. Având o mare plasticitate ecologică, vişinul dă rezultate bune atât în zonele de
deal, cu precipitaţii mai multe (700 mm), cât şi în zona de stepă cu precipitaţii mai
puţine (500 mm), în special soiurile care provin din vişinul de stepă. Mahalebul ca
portaltoi asigură o rezistenţă mai bună la secetă comparativ cu vişinul comun. Este
o specie foarte sensibilă la excesul apei în sol, care dacă este de durată, provoacă
asfixierea rădăcinilor şi moartea pomilor.
Față de lumină are cerinţe mai reduse decât cireşul, putându-se cultiva cu succes pe
expoziţiile nord-estice şi nord-vestice, în special în zonele mai secetoase. Lipsa luminii
duce la formarea unor ramuri anuale lungi şi subţiri, cu o viaţă scurtă şi un potenţial
productiv redus.

Solul. Având sistem radicular superficial, vişinul valorifică bine solurile subţiri, slab
erodate şi uşor alcaline.
Nu suportă solurile grele, compacte sau sărăturate. În condiţii de irigare poate valorifica
şi nisipurile stabilizate din nordul Olteniei sau din vest.
La vişin se întâlnesc soiuri care fructifică aproape exclusiv pe ramuri plete: Crişana,
Nana, Vrâncean, Schattenmorelle etc., soiuri care fructifică preponderent pe buchete:
Engleză timpurie, Timpurii de Cluj, Mocăneşti şi soiuri care fructifică pe ambele tipuri
de ramuri: Oblacinska, Ilva, Mari timpurii, Meteor etc.
Vişinul înfloreşte simultan sau după cireş, comportarea la polenizare fiind foarte
diferită. Înflorirea se eşalonează pe 7-10 zile în funcţie de temperatură.
Există soiuri autofertile: Nana, Oblacinska, Ilva, Meteor, Dropia, Timpurii de Cluj;
autosterile: Crişana, Mari timpuri, Mocăneşti; grupe intersterile Crişana x Mocăneşti,
Crişana x Josica Gabor etc.
Polenizarea este entomofilă şi încrucişată. În parcelă se plantează cel puţin 3 soiuri. La

vişin polenizarea se poate asigura şi de soiurile de cireş, dacă perioada de înflorire se
suprapune.

Intrarea pe rod se face la 2-3 ani de la plantare, iar producţie se obţine din anul 4-5 de la
plantare. Longevitatea plantaţiilor este de 25-30 de ani pentru vişinul viguros şi de 18-20
de ani pentru vişinul pitic
Lucrări de intreținere la cireș și vișin
Întreținerea solului
Se face prin săpat, afânat și eliminat buruieni.
Fertilizarea
Este necesară indiferent de starea de fertilitate a solului, cireşul fiind mare consumator
de elemente minerale.
În livezile pe rod se administrează circa 120-140 kg azot, 80 kg fosfor şi 160-200 kg

potasiu la un hectar de livadă.
Irigarea
Pentru rezultate bune, pomii au nevoie de apă aproape în toate zonele de cultură.
Perioadele critice pentru apă sunt: înainte de înflorire, pentru a susţine legarea fructelor,
în timpul întăririi endocarpului şi la diferenţierea mugurilor de rod. Dacă toamna este
secetoasă este necesară o udare de aprovizionare.

Protecţia cireşului deşi este mai simplă decât la alte specii, poate da probleme
datorită înălţimii mari a pomilor şi lipsei mijloacelor adecvate de stropire a vârfului
coroanei.
Principalele boli ale cireşului sunt: bolile virotice, ulceraţia bacteriană, monilioza,
antracnoza, pătarea roşie, ciuruirea frunzelor etc.
Dintre dăunători putem aminti: păduchii de frunze, musca cireşelor, gărgăriţa fructelor
etc. Musca cireşelor care prin ouăle depuse în fructe şi formarea larvelor, depreciază
mult calitatea, afectează numai soiurile cu maturare mijlocie şi târzie.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face în funcţie de rezerva biologică,

condiţiile meteorologice şi agentul patogen, fiind necesare cel puţin 7-8 tratamente, din
care 2 pe perioada repausului de iarnă.
Vişinul are aceleaşi boli şi dăunători ca cireşul, combaterea acestora se face la fel.
Tăierea de formare a coroanelor este specifică fiecărei forme în parte şi se execută
preponderent prin lucrări în verde. Cu cât se intervine mai puţin prin tăieri în uscat cu
atât se asigură condiţii mai bune pentru diferenţierea şi întrarea pe rod.
Tăierea de producţie constă în rărirea sau reducţia ramurilor de semischelet pentru
favorizarea pătrunderii lumini, înlăturarea ramurilor lacome din partea superioară a

coroanei, limitarea înălţimii şi a extinderii laterale, în funcţie de distanţa de plantare şi
eliminarea ramurilor rupte, uscate sau bolnave. Cireşul nu necesită tăiere obligatorie în
fiecare an, mai ales la pomii solitari, care nu se stânjenesc în creştere şi fructificare.
Tăierile de formare
Formele de coroană (la cireș ) folosite sunt în funcţie de vigoarea soiului şi de

dominanţa apicală (tendinţa de a creşte înalt şi slab ramificat) şi sunt: tufa vas, pentru
soiurile de vigoare mai mică (Lambert compact, Van, Rubin, Jubileu), vasul întârziat,
piramida întreruptă, palmeta liberă, pentru soiurile mai viguroase.
La vișin, formele de coroană, cele mai folosite sunt: piramida întreruptă, vasul aplatizat,
tufa vas şi mai puţin formele mai pretenţioase ca: palmeta etajată, ypsilon transversal,
cordonul vertical şi eventual fusul subţire.
Tăierile( la vișin ) în perioada de tinereţe urmăresc formarea coroanelor. Se recomandă

efectuarea tăierilor în verde şi înlăturarea de timpuriu a lăstarilor cu poziţii defectoase în
coroană şi mai puţin sau deloc tăierea în uscat care întârzie intrarea pe rod.
La pomii maturi, tăierea constă în reducţia şi simplificarea semischeletului, întinerirea

ramurilor plete sau înlocuirea lor.

Marul
Mărul ( Malus domestica ) este originar din Asia orientală ( după Vavilov), unde se
găsesc şi astăzi o serie de specii sălbatice. Mărul este specia dominantă în zona cu climă
temperată, ajungând până la latitudinea de 63° în nord şi 35° în sud.

Pe meleagurile românești cultura mărului este foarte veche, în timp formandu-se o serie
de soiuri autohtone cu vigoare foarte mare și care s-au adaptat condițiilor pedo-climatice
din țara noastră dar care sunt depășite din punct de vedere calitativ de unele soiuri
provenite din sortimentul mondial.
Din sortimentul mondial au fost introduse o serie de soiuri de valoare: Jonathan, Golden
delicious, grupa Red delicious etc., soiuri care s-au adaptat bine condiţiilor locale şi s-au
răspândit rapid pe tot teritoriul ţării. În prezent, sortimentul este foarte bogat în soiuri,
dar dintre acestea unele sunt recomandate pentru înmulţire şi difuzare în producţie.
Principalele soiuri cultivate, pe grupe de maturare sunt
Soiuri de vară. Se maturează în lunile iulie şi august, au o perioadă scurtă de păstrare

(circa două săptămâni), nu acumulează cantităţi mari de substanţă uscată şi de zahăr, au
pulpa afânată şi se valorifică numai pentru masă. De obicei, se cultivă în sudul şi vestul
ţării, pentru a anticipa maturarea, dar merg bine şi în celelalte zone. Ex. Stark Earliest,
Romus 1, 2, 3 , Aromat de vară, Red Melba.
Soiuri de toamnă. Se maturează pe parcursul lunii septembrie şi se pot păstra 1-3 luni,
în funcţie de soi. Se utilizează pentru consum în stare proaspătă sau pentru
industrializare, în special sucuri. În această perioadă piaţa fiind bogată în alte fructe şi

legume de sezon, (struguri, pepeni) ponderea acestor soiuri în sortiment nu este mare, iar
numărul acestor soiuri este relativ mic. Dau rezultate bune în zona colinară. Ex. Prima,
Pionier, Voinea, Ardelean, Frumos de Voinești, Auriu de Bistrița
Soiuri de iarnă. Sunt soiurile care ocupă cea mai mare pondere în sortiment, asigură
consumul de fructe pe perioada iernii şi a primăverii următoare sau se pot folosi pentru
industrializare. Se recoltează la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie şi
se maturează pe perioada păstrării. Ex. Jonathan, Starkrimson, Golden delicious,
Generos, Florina, Jonagold, Delicios de Voinești, Idared, Frumos de Boskoop, Renet de
Canada, Crețesc, Pătul.
Durata medie de viaţă a pomilor este dependentă de portaltoiul folosit şi de tipul livezii.
Portaltoii mai viguroşi şi plantaţiile de densitate mai mică asigură o longevitate mai
mare pomilor, de până la 25-30 de ani, în timp ce portaltoii de vigoare mică şi livezile
de densitate mare determină epuizarea pomilor după 15-20 de ani.
Mărul are un repaus de iarnă lung, în condiţii normale florile nu sunt afectate de brumele
de primăvară. Dacă accidental cad brume în perioada înfloritului, este afectată de obicei
floarea centrală din inflorescenţă, care se deschide prima, urmând ca legarea florilor
exterioare din inflorescenţă să se facă normal.

Cerințele mărului față de factorii de mediu
Cerinţele mărului faţă de lumină sunt moderate, ele putând fi satisfăcute în toate zonele
pomicole ale ţării. Totuşi, pentru a obţine fructe de calitate, mai colorate, cu o cantitate
mai mare de acumulare a substanţei uscate şi mai aromate, este nevoie de o bună
iluminare a coroanelor, prin corelarea distanţei de plantare cu vigoarea pomilor, alegerea
formei de coroană care corespunde cel mai bine unui soi (atenţie la soiurile cu deficienţe
de colorare), altfel fructele au o calitate inferioară potenţialului soiului. Coroanele zvelte
sau aplatizate sunt favorabile unei bune expuneri a fructelor, a frunzelor şi ramurilor.
Mărul creşte bine în toate zonele unde temperatura medie anuală este cuprinsă între 8 şi
11°C, unele soiuri se pot cultiva şi la o temperatură medie de 7,5°C. Pragul biologic la
care mugurii micşti pornesc în vegetaţie este de 8°C, dar deschiderea în masă a florilor,
nu se realizează decât după atingerea temperaturii de 11°C. Polenul nu germinează decât
foarte puţin la temperatura de 10°C, optimul fiind la 21-27°C, în funcţie de soi
Faţă de apă, pretenţiile mărului sunt mari, rezultate bune obţinându-se în zonele cu cel
puţin 650-700 mm precipitaţii anual şi acestea bine distribuite în cadrul perioadei de
vegetaţie. Conţinutul optim de apă din sol trebuie să fie de 70-75% din capacitatea de
câmp. Există diferenţe între soiuri din punct de vedere al necesarului de apă, soiurile de
zonă înaltă (Renet de Canada, Frumos de Boskoop, De Kalter, Pătul) au cerinţe mai

mari decât alte soiuri (Jonathan, Golden delicious) care pot suporta şi perioade de
secetă. De asemenea, soiurile de vară au nevoie de mai puţină apă decât soiurile de
iarnă. Funcție de portaltoi pomii pot fi rezistenți sau nu la secetă.
Atentie! Umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul rapănului, boală care face
ravagii in plantațiile de măr. Umiditatea nu trebuie sa depășscă 65-70%.
Prin multitudinea portaltoilor care există, mărul poate valorifica aproape toate tipurile de
sol. Nu suportă stagnarea apei mai mult de 3-5 zile în perioada de vegetaţie şi 10-12 zile
în perioada de repaus. Mărul preferă solurile cu reacţie slab acidă până la neutră şi cu un
conţinut în săruri solubile care să nu depăşească 0,1%.
Particularități de fructificare
Soiurile de măr existente în cultură fructifică pe ramuri lungi (soiurile standard) sau pe
ramuri scurte (soiurile spur). Din punct de vedere al întreținerii, soiurile spur sunt mai
economice, deoarece întreţinerea coroanei şi normarea încărcăturii de rod se face prin
mai puţine intervenţii, fructele sunt mai bine expuse la soare, pomii au talie mai mică şi
mai ușor de recoltat. Soiurile standard, formează coroane mai dese, aglomerate care se
întreţin mai greoi.

Ca epocă de înflorire, mărul înfloreşte relativ târziu, fără să fie afectat în anii normali de
îngheţul de primăvară. Dintr-un mugur mixt se formează o rozetă de frunze (un lăstar
scurt) şi o inflorescenţă.
Din punct de vedere al comportării în procesul polenizării şi fecundării florilor,

majoritatea soiurilor de măr sunt autosterile şi au nevoie de polenizare, iar polenizarea
este preponderent entomofilă. Există şi soiuri autofertile sau parţial autofertile (Golden
delicious, Jonathan, De Kalter, London Pepping etc.), dar şi acestea leagă mai bine prin
polenizare încrucişată.
Atenție! Polenizarea se asigură prin plantarea a 3-4 soiuri în parcelă, soiuri cu aceeaşi
epocă de înflorire.
Există soiuri care nu se pot folosi ca polenizatori (soiuri triploide) deoarece au polen cu
germinabilitate slabă, dintre care: Renet de Canada, Frumos de Boskoop, Mutsu.
Căderea fiziologică se realizează în două momente, prima la 10-12 zile de la polenizare
şi a doua în luna iunie, când fructele au mărimea unei alune. În funcţie de starea de
nutriţie a pomilor, de agrotehnica din livadă şi de soi, căderea fiziologică este mai mult
sau mai puţin accentuată, cu sau fără implicaţii asupra producţiei. La pomii întreţinuţi
necorespunzător, căderea fiziologică poate fi mult mai mare decât cea normală, cu
diminuarea producţiei şi favorizarea alternanţei de fructificare. Comportarea soiurilor la
căderea fiziologică este diferită, sunt soiuri care îşi normează încărcătura, rămânând

după cădere numai un fruct în inflorescenţă (Jonathan, Starkrimson) sau altele care au o
cădere fiziologică mică, şi care se supraîncarcă, chiar în cazul unei tăieri
corespunzătoare (Golden delicious, Granny Smith, Starking delicious). La acestea din
urmă, este necesară rărirea fructelor după căderea fiziologică, pentru a avea o calitate
corespunzătoare.
Căderea prematură se realizează de la intrarea fructelor în pârgă până la recoltare şi

poate provoca pagube mari. Această cădere are cauze diferite: seceta prelungită (Parmen
auriu), scăderea bruscă a temperaturii din timpul nopţii (Golden delicious, delicioasele
roşii) sau a atacului unor boli (rapăn) şi dăunători (viermele merelor). Pentru a preveni
căderea fiziologică prematură este necesară o zonare a soiurilor sensibile şi evitarea
microzonelor de risc, protecţia fitosanitară .
Mod de întreținere:
Se face prin săpat și afânat
Fertilizarea la măr
Se corelează cu ritmul de creştere a pomilor apreciat prin lungimea lăstarilor , cu
producţia de fructe şi cu starea de fertilitate a solului.

În general, se administrează îngrăşăminte organice periodic (2 - 4 ani). Aplicarea
azotului se face fracționat câte o treime: toamna, primăvara la înflorit (înainte, la
diferenţiere slabă şi după înflorit la diferenţiere bună) şi la creşterea fructelor, iar
fosforul şi potasiu toamna.
Lipsa îngrăşămintelor în sol determină la început creşteri slabe, decolorarea frunzelor,

iar dacă starea de carenţă este de durată frunzele cad, creşterile vegetative sunt mici şi
diferenţierea mugurilor de rod este slabă, producţia de fructe este de calitate inferioară .
Udarea pomilor
Este recomandata mai ales in zonele cu perioade de secetă pronunțată. Perioadele
critice în care mărul consumă mai multă apă sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3
săptămâni de la legarea fructelor, după căderea fiziologică din iunie şi în timpul
creşterii intense a lăstarilor şi eventual toamna târziu ca udare de aprovizionare. În
funcţie de cantitatea de precipitaţii care cade în aceste perioade irigarea este necesară
sau nu.
Combaterea bolilor și dăunătorilor

Se face în funcţie de soiurile plantate, la cele rezistente la rapăn se fac 2-3 tratamente
pentru dăunători şi eventual făinare, iar la cele standard, în funcţie de condiţiile

climatice se fac 10-14 tratamente pe an , din care două în perioada repaosului de iarnă
cu ulei mineral.
Bolile care dau mari probleme sunt rapănul şi făinarea, iar dintre dăunători gărgăriţa
florilor, viermele merelor, păduchele lânos şi păduchele din San José.
Lucrări de tăiere în uscat și în verde ( de eliminare a lastrilor lacomi )

Aceste lucrări de tăiere se efectuează an de an pentru a avea o recoltă constantă si pentru
a prelungi durata de viață a pomilor.
Rărirea fructelor
Este necesară la unele soiuri, chiar în urma unei tăieri corecte, deoarece nu au capacitate
de autoreglare şi leagă 2 sau mai multe fructe într-o inflorescenţă. Acestea fiind
neuniforme ca mărime, multe rămân mici . Rărirea se poate face manual.

Migdalul
Migdalul este originar din Asia Mică, Iran, Siria şi Africa de nord, unde creşte şi astăzi
sub formă de pâlcuri şi arborete. A fost extins şi s-a aclimatizat foarte bine în zona
mediteraneană şi a Mării Negre, unde este foarte răspândit.

În stare semicultivată migdalul creşte în Dobrogea, Podgoria Dealul Mare, în special la
Tohani, în Banat, unde găseşte condiţii podoclimatice favorabile.
Sortimentul este destul de bogat, dar în practica pomicolă se găsesc puţine specii, de
valoare mai mare sau mai mică.
Cele mai importante sunt: Non pareille, Prințes, Burbank, Meteor, Nec plus ultra, Mari
de stepă., Texas, Ai, Ferragnes. Se mai pot întâlni soiurile: Preanâi, De Crimeea, De
Ialta, Sudak, Marcona, Nikitski, Primorski.
Cerinţele faţă de factorii ecologici
Temperatura. Migdalul dă rezultate bune în zonele cu temperaturi medii anuale de

10,5-12°C şi o medie pe perioada de vegetaţie de 17-18°C. Înfloritul începe când
temperatura medie a aerului se menţine peste 8-10°C timp de 6-7 zile, dar temperatura
optimă pentru legarea fructelor este de 11-13°C. Este rezistent la temperaturile ridicate
din vară, la secetă şi la temperaturile negative din timpul iernii (-22...-24°C), dacă
acestea survin în faza repausului profund. Rezistenţa la frig scade pe măsură ce pomii se

apropie de pornirea în vegetaţie. Deoarece migdalul are un repaus profund scurt,
frecvent pomii se decălesc în ferestrele de iarnă şi se înregistrează pierderi mari la
mugurii floriferi cu ocazia îngheţurilor de primăvară.
Faţă de apă are pretenţii reduse, poate valorifica bine zonele cu 400-450 mm
precipitaţii anual, dar valorifică foarte bine irigarea. Este o specie pretenţioasă la
umiditatea relativă a aerului ridicată, în special în prima parte a perioadei de vegetaţie,
deoarece se creează condiţii favorabile bolilor Fusicoccum şi Monilia. Nu suportă
excesul de apă din sol nici de scurtă durată.
Cerinţele faţă de lumină sunt mari, de aceea preferă versanţii sudici sau sud-vestici,
precum şi locurile adăpostite de vânturile reci şi de ceaţa din primăvară.
În privinţa solului, migdalul nu este pretenţios. Poate valorifica solurile uscate,

sărace, pietroase şi bogate în calcar. Este foarte pretenţios la aeraţia solului, în solurile
cu drenaj deficitar sistemul radicular creşte greu şi pomii au longevitate mică. Nivelul
pânzei de apă freatică trebuie să fie la 3-4 m.

Intrarea pomilor pe rod este destul de precoce, primele fructe apar în anii 2-3 de la
plantare. Producţia economică se obţine mai târziu, de obicei după anul 5, maximul
productiv fiind atins la circa 8-10 ani.
Migdalul fructifică pe aceleaşi ramuri de rod ca şi piersicul, numai că buchetele de mai

sunt mai bine dezvoltate, iar la unele soiuri sunt ramuri de bază în fructificare. Din punct
de vedere a fructificării, ramurile de rod se comportă mai asemănător cu prunul decât cu
piersicul, în sensul că au o durată mai mare de viaţă, respectiv de fructificare. Astfel,
ramurile lungi se epuizează după circa 4 ani, iar buchetele pot trăii 5-7 ani.
Dintr-un mugure florifer se formează o floare hermafrodită, majoritatea soiurilor

cultivate la noi fiind autosterile. Pentru a asigura producţii bune este necesară asocierea
a 3 - 4 soiuri în parcelă în vederea polenizării încrucişate. Polenizarea este entomofilă.
Fructul este o drupă cu mezocarpul (partea cărnoasă ) foarte pubescent, subţire, uscat la
maturitate şi necomestibil. În cadrul ciclului anual, migdalul are o perioadă de repaus
obligatoriu scurtă, motiv pentru care porneşte primăvara foarte devreme. Este specia
care înfloreşte prima dintre rosacee şi este adesea afectată de îngheţurile de revenire.
Durata de exploatare economică a pomilor este 30-40 de ani pentru pomii plantaţi în
masiv şi poate ajunge la 70-80 de ani la pomii solitari.

Specificul lucrărilor de întreţinere la migdal
Întreţinerea solului este diferită în funcţie de vârsta plantaţiei şi disponibilitatea

hidrică. La pomii maturi, unde nu există sisteme de irigare, solul se menţine lucrat in
jurul pomului, pentru a conserva mai bine apa şi a distruge buruienile. Cel mai bine este
ca solul să fie înierbat pentru conservarea apei din sol.
Fertilizarea. Migdalul este o specie mare consumatoare de azot şi potasiu. În plantaţiile

mature se aplică anual circa 100 kg azot, 50-80 kg fosfor şi 60-120 kg potasiu. Dacă
cultura este irigată, cantitatea de îngrăşăminte se măreşte, datorită pierderilor care se
înregistrează prin spălare. Fosforul şi potasiul se administrează toamna, iar azotul
fracționat, toamna, primăvara şi la începutul verii. În funcţie de însuşirile solului se
recomandă aplicarea periodică, la 3 ani a 20 t îngrăşăminte organice. Cantitățile sunt
pentru 1 ha de livadă.
Irigarea. Deşi este o specie rezistentă la secetă, migdalul reacţionează bine la irigare, cu
cantităţi moderate de apă. Momentele critice pentru irigare sunt: primăvara înainte de
înflorit, dacă primăvara a fost secetoasă, în faza de întărire a endocarpului (sâmburele),
la diferenţierea mugurilor de rod (mijlocul lunii iulie) şi toamna ca udare de
aprovizionare. Cantitatea de apă aplicată este corelată cu textura solului.

Culturile de migdal sunt afectate de numeroase boli produse de: Monilinia fructigena,
Botrytis cinerea, Fusicocum amygdali, Coryneum beijerinckii, Gloeosporium
amygdalinum, Polystigma ochraceum, Rosellinia necatrix, Taphrina deformans etc. De
asemenea, o serie de dăunători diminuează recolta de fructe, dintre care: afidele,
nematozii, păduchi ţestoşi, Anthonomus amygdali, Cossus cossus, Rinchites, Scolyrus
etc.
Tratamentele pentru protecţia frunzelor şi fructelor nu diferă de cele aplicate la piersic

nici din punct de vedere a produselor folosite şi nici a dozelor şi momentelor de aplicare.
Tăieri
În primii ani, migdalul creşte viguros, emite mulţi anticipaţi, care aglomerează coroana
sau chiar formează de timpuriu arcade de rodire.
Pentru a evita aceste neajunsuri se recomandă tăieri în verde, prin care se înlătură lăstarii
concurenţi, cei verticali, se aleg lăstarii necesari structurii coroanei, scurtând astfel
perioada de formare a coroanelor.
Tăierea de producţie se execută anual, şi are drept scop menţinerea pomilor în spaţiul
asigurat prin distanţa de plantare, rărirea coroanei în vederea pătrunderii luminii la toate

elementele tulpinii şi normarea producţiei. Deoarece la migdal sunt soiuri care fructifică
preponderent pe buchete de mai, nu este necesară înlocuirea anuală a ramurilor de rod
(mixtelor) ca la piersic. Ramurile lungi se răresc dacă sunt prea dese şi eventual se
scurtează dacă depăşesc 50-60 cm.
Pomii netăiaţi formează coroane dese, aglomerate, cu multe creşteri verticale şi arcade
care se umbresc reciproc. În timp, datorită lipsei luminii ramurile de rod din interiorul
coroanei se usucă iar zona de fructificare se mută la periferia coroanei.
Recoltarea se face la maturitatea deplină, când mezocarpul crapă şi migdala cade, pentru
fructele destinate consumului sub formă de miez, sau înainte de întărirea endocarpului
pentru cele verzi destinate pregătirii dulceţei.
După recoltare, la 24 - 48 de ore trebuie separate migdalele de mezocarp şi aşezate în
straturi subţiri în vederea uscării. Dacă mezocarpul nu se desprinde de pe endocarp,
fructele se aşează în straturi sau grămezi cu grosimea de 30-40 cm, se stropesc cu apă
pentru macerarea mezocarpului. După 2-3 zile se curăţă de mezocarp şi se pun la uscat
evitând mucegăirea miezului.

Nucul și Alunul
Se pare că nucul (Juglans regia) este una dintre cele mai vechi specii iar ca zonă de
origine , provine din Iran, Iraq, India sau sudul Rusiei.
În prezent nucul se cultivă în toate zonele cu climat temperat, între paralelele de 10 şi
50°.

Pe teritoriul ţării noastre nucul are o vechime foarte mare și dacă înainte de război ,
nucul era pe locul III ca producție , după cireș și prun, plantațiile de nuci au intrat în
declin. Se încearcă o relansare a acestei specii datorită cererii mari de miez de nucă.
Soiurile acceptate la înmulţire, trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe dintre care: să

aibă endocarpul cât mai neted şi subţire, cele două valve să fie bine sudate, miezul să
umple bine interiorul fructului, să se scoată uşor întreg sau în sferturi, să reprezinte cel
puţin 40% din greutatea fructului, să aibă calitate bună etc. Soiurile recomandate la
înmulţire sunt: Sibişel precoce, Jupâneşti, Bratia, Geoagiu 65, Peştişani, Victoria,
Roxana, Germisara.
Cerinţele nucului faţă de factorii de mediu
Nucul este o specie iubitoare de căldură, suportă greu temperaturile scăzute din timpul
iernii şi gerul de revenire din primăvară. Dă rezultate bune în zonele cu temperatura
medie anuală de 9-10,5°C, iar în luna august temperatura medie de peste 20°C. Pragul
biologic este în jur de 10°C, temperatură la care mugurii încep hidratarea. Temperatura

optimă pentru înflorire şi fecundare este de 15-20°C. Pomii tineri şi cei în declin sunt
mai sensibili la temperaturi scăzute decât pomii maturi. Temperatura minimă la care
poate rezista nucul este de -20...-25°C, în funcţie de zona de cultură, de soi şi de
caracteristicile iernii. Scăderea bruscă a temperaturii la începutul iernii, poate afecta
nucul chiar la -15°C.
Pretenţiile faţă de apă sunt destul de mari, reuşind bine în zonele cu 600-700 mm
precipitaţii anual. Nevoile maxime de apă sunt în faza de creştere intensă a lăstarilor şi
la întărirea endocarpului.
În zonele în care, în lunile mai şi iunie cad câte 100 mm precipitaţii, se asigură cele mai
bune condiţii pentru cultura nucului. În condiţii de stres hidric, pomii au creşteri mici,
formează un număr mic de muguri micşti, producţie mică şi de calitate mai slabă.
Umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul bacteriozei, iar stagnarea apei în sol
produce asfixierea rădăcinilor.
Perioada cea mai critică pentru apă este la 5-6 săptămâni de la înflorit, deoarece este
perioada de creştere intensă a fructelor, când acestea ajung la dimensiunea specifică
soiului.
Nucul este o specie pretenţioasă la lumină, se comportă foarte bine ca pom solitar şi
ceva mai dificil la plantaţiile în masiv. Fiind o specie de talie mare, are nevoie de
distanţe mari de plantare.

Spre deosebire de alte specii, nucul nu îşi intersectează coroana la pomii vecini, ramurile
se orientează pe verticală către lumină.
În lipsa luminii coroana se degarniseşte mult, zona de fructificare se mută la periferie.
Pentru a asigura o bună iluminare, nucul se plantează pe versanţii bine expuşi, cu
expoziţie sudică şi numai în zona joasă de cultură merge şi pe expoziţiile nord-vestice şi
nord-estice.
Preferă solurile moderat fertile, permeabile şi profunde, slab acide sau neutre şi cu
textură uşoară. Valorifică totuşi şi solurile mai sărace, subţiri sau slab erodate, însă
producţia este mai mică. Se poate cultiva şi pe nisipuri în condiţii de irigare. Preferă o
reacţie aproape de neutră, pH-ul de 6-7,5, solul bogat în calciu şi pânza de apă freatică la
3-3,5 m.
Fiind o specie unisexuat monoică, pe ramuri, are muguri vegetativi, micşti şi de amenţi,
dispuşi solitari sau serial câte doi.
Din mugurii micşti se formează lăstari purtători de inflorescenţe. La soiurile existente în
sortimentul naţional, numai din mugurii terminali se formează lăstari cu inflorescenţe

Polenizarea se face aproape exclusiv prin vânt, iar distanţa maximă dintre două soiuri
care se polenizează încrucişat este de 100 m. Durata înfloririi este de circa 2-3
săptămâni pentru florile femeieşti şi de 4-6 zile pentru amenţi, la o temperatură de
12-15°C.
Se asociază în parcele pomi protandri cu protogini, pentru a se putea poleniza reciproc.

Intrarea pe rod este diferită în funcţie de tipul pomului, altoit sau nu, şi de portaltoi.
Pomii nealtoiţi intră pe rod după 8-10 ani, cei altoiţi pe nucul comun după 5-8 ani, iar pe
nucul negru american după 5-6 ani. De la formarea primelor fructe până la producţii
economice mai trec 5-6 ani.
Perioada de fructificare este mare, în jur de 80-100 de ani la pomii nealtoiţi şi se reduce
la 30-60 de ani la cei altoiţi, având cea mai mare longevitate dintre speciile de cultură de
la noi din ţară.
Alunul (Corylus avellana )
Creşte spontan din Japonia şi China, până în Europa şi America de nord. Se cultivă cu
succes aproape în toate continentele
În ţara noastră, alunul creşte spontan în zona colinară şi premontană din toate regiunile
ţării, fiind prezent în luminişurile pădurilor, pe dealurile însorite, uneori chiar pe văi.

Tendinţa actuală este de a cultiva soiuri cu fructul sferic, mai avantajos atât pentru
mecanizarea extragerii miezului cât şi pentru industrializare, prin drajare cu diferite
glazuri. La noi în ţară se cultivă preponderent următoarele soiuri: Lambert roşu,
Furfulac, Cozia, Tonda delle Langhe, Vâlcea 22, Uriaş de Halle, Butler.
Cerinţele alunului faţă de factorii de mediu
Cerinţele alunului faţă de factorii de mediu
Fiind o specie rustică, nu are pretenţii mari faţă de căldură. Fructifică bine în zona
dealurilor mijlocii şi înalte ca şi în zona joasă. Rezistă la geruri în timpul iernii până la
-30°C şi în timpul înfloritului la -10°C, cu mici diferenţe între soiuri. Pentru înflorit are
nevoie de 3-4°C, temperaturile peste 9°C sunt nefavorabile polenizării. . Temperatura
optimă pentru creşterea şi fructificarea alunului este de 23-27°C.
Alunul are cerinţe mari faţă de apă, având nevoie de cel puţin 700 mm precipitaţii
anual, cerinţele cele mai mari fiind în lunile mai-iulie. Nu suportă stagnarea apei în sol.
În timpul polenizării are nevoie de o umiditate scăzută a aerului şi de vânt slab care să
asigure polenizarea.

Faţă de lumină cerinţele sunt mijlocii, fiind satisfăcute în toate zonele de cultură. În
zona dealurilor se va amplasa pe expoziţii estice, vestice sau sudice, iar în zona de
silvostepă şi pe cele nordice. Expoziţiile sudice anticipă înflorirea şi uneori se pot
înregistra pierderi prin îngheţ.
Având un sistem radicular puternic, poate valorifica cele mai variate tipuri de sol,
numai să nu fie sărăturate, calcarul activ sub 8% şi fără apă stagnantă. Are capacitate
mare de adaptare la reacţia solului, putând valorifica solurile cu pH între 5,5 şi 7,8.
Rezultate foarte bune se obţin pe terenurile fertile, reavene şi bogate în substanţă
organică.
Înflorirea are loc foarte devreme, de la sfârşitul lunii ianuarie până în martie, când
temperatura aerului este pozitivă, dar sub 7°C. Comportarea alunului în procesul
polenizării este similară nucului, fiind soiuri protandre, protogine şi homogame.
Polenizarea este anemofilă, are loc cu polen propriu sau cu polen străin. Majoritatea
soiurilor sunt autosterile, iar fecundarea se face mult mai târziu, după 4-4,5 luni, când în

inflorescenţe, alunele au ajuns la mărimea caracteristică soiului, sunt albe şi au interiorul
spongios.
Primele fructe se formează la 3-4 ani la plantele înmulţite vegetativ şi la 5-6 ani la cele
înmulţite prin seminţe. După 2-4 ani de fructificare mai mică, ajunge la maximul
productive
Maturarea fructelor începe din a doua jumătate a lunii august şi se continuă în

septembrie. În funcţie de soi, în cadrul pomului maturarea se realizează în 7-10 zile.
Longevitatea alunului este mare la plantele spontane, 80-100 de ani, iar la cele cultivate
perioada de fructificare ajunge la 30-40 de ani.
Lucrări de întreținere la nuc și alun
Întreţinerea solului prin săpat și afânat

Se poate practica cu succes mulcirea pomilor, mulciul conservând bine apa la nivelul
sistemului radicular.
Fertilizarea
Se aplică în primii ani pentru stimularea creşterii slabe, cu îngrăşăminte pe bază de azot,
aplicate localizat sub coroană, câte 200-500 g/pom în funcţie de vigoare ( la nuc ).

Irigarea este indispensabilă acolo unde nu sunt 100 mm precipitaţii în luna mai. La
pomii tineri se aplică 2-3 udări.

Cele mai păgubitoare boli la nuc sunt: bacterioza şi antracnoza, care atacă lăstarii,
frunzele, florile şi fructele, putând compromite recolta. Dintre dăunători, mai importanţi
sunt viermele nucilor şi păduchii ţestoşi. Se fac tratamente cu produse specifice, atât în
repaus cât şi în perioada de vegetaţie. Prin 6-7 tratamente se poate asigura o protecţie
corespunzătoare plantaţiilor de nuc.
La alun bolile mai păgubitoare sunt: bacterioza, monilioza, putregaiul cenuşiu, unele
viroze, iar dintre dăunători: gărgăriţa alunului şi viermele alunelor. Pentru menţinerea
sănătoasă a plantaţiilor se fac tratamente periodice
Taierile
Tăierea nucului este simplă, constă în scurtarea vergilor la plantare pentru proiectarea
coroanei, scurtarea elementelor de schelet pentru stimularea garnisirii lor şi eventual
suprimarea ramurilor lacome, concurente sau încrucişate la pomii în plină creştere.
Tăierea nu se face la inel ca la celelalte specii, se lasă cepi mici care se uscă şi cad
natural din punctul de ramificare. Având măduva groasă, tăierea la inel creează porţi de
intrare a agenţilor patogeni. Se pretează a fi condus în forme de vas şi piramidă
neetajată.

Tăierea de formare (la alun) a coroanelor este destul de sumară, se limitează la alegerea
elementelor de schelet şi corectarea unghiurilor de inserţie, prin tăieri de transfer pe
ramuri laterale.
Tăierea de întreţinere şi fructificare se face periodic şi are drept scop rărirea coroanei
pentru pătrunderea luminii, întinerirea elementelor de semischelet epuizate, îmbătrânite,
limitarea extinderii coroanei pe verticală şi lateral etc.

Părul și Gutuiul
Originea părului nu este foarte sigură, Pirus communis se pare că este originar din
Europa şi Asia occidentală.
Se cultivă în toate zonele cu climat temperat, în ambele emisfere, ajungând până la 52°
latitudine nordică.

În România părul este prezent în toate zonele pomicole, din zona nisipurilor de sud şi
vest, până în zona înaltă de cultură
Sortimentul de pere este destul de bogat şi anual sunt introduse noi soiuri româneşti sau
străine. În ultimul timp se pune accent tot mai mare pe rezistenţa la boli, în special la
rapăn şi la focul bacterian. Ca şi merele, soiurile de pere, după perioada de maturare a
fructelor se împart în trei grupe: soiuri de vară, soiuri de toamnă şi soiuri de iarnă.
Pere de vară: Untoasă Giffard, Triumf, Trivale, Aromată de Bistrița, Favorita lui
Clapp, Williams, Napoca.
Pere de toamnă: Untoasă Hardy, Untoasă Bosc, Abatele Fetel, Conference.
Pere de iarnă: Contesa din Paris, Passe Crassane, Curé, Erwina.
Cerinţele părului faţă de factorii de mediu
Părul este mai pretenţios decât mărul, în sensul că necesită mai multă căldură pe
perioada de vegetaţie. Pragul biologic este la 8°C, iar rădăcina creşte dacă în sol sunt

peste 1,5-2°C. Cultura părului reuşeşte bine acolo unde temperatura medie anuală este
de 9,5-10,5°C, iar temperatura medie pe perioada de vegetaţie să fie de 16-18°C. De
obicei părul urcă numai până în zona dealurilor mijlocii. Temperatura minimă din
timpul iernii nu trebuie să coboare sub -26°C, chiar dacă unele soiuri rezistă până la
-30°C (Favorita lui Clapp, Contesa de Paris ).
Părul are nevoie de 550-750 mm precipitaţii anual şi acestea să fie bine repartizate pe
perioada de vegetaţie, în funcţie de soi, portaltoi, tipul de sol etc. În funcţie de portaltoi,
părul poate rezista la secetă (altoite pe Pyrus amigdaliformis şi P. betulifolia) sau la
excesul de apă (altoit pe gutui). Seceta prelungită determină formarea unor fructe mici,
deformate, reducerea numărului de muguri de rod diferenţiaţi pentru anul următor,
reducerea creşterilor vegetative etc. Excesul de apă din sol este şi el nefavorabil, chiar
dacă pomii rezistă, fructele formate pot fi mari, dar ele rămân fade, fără aromă. Nivelul
pânzei de apă freatică nu trebuie să fie mai sus de 1,5 m la soiurile altoite pe gutui şi
2-2,5 m la cele altoite pe franc.
Faţă de măr, părul este mai pretenţios faţă de lumină, necesită expoziţii sudice,
sud-estice sau sud-vestice şi adaptarea coroanelor şi a distanţelor de plantare la vigoarea
soiurilor şi capacitatea acestora de ramificare. În lipsa luminii, fructele rămân de calitate
slabă, lemnul lăstarilor nu se maturează bine şi degeră în timpul iernii.

Şi faţă de sol părul este mai pretenţios decât mărul, preferă solurile luto-argiloase şi
luto-nisipoase, soluri calde, profunde şi fertile. Pe solurile reci fructele nu ajung la
potenţialul biologic de calitate al soiului. Folosirea gutuiului ca portaltoi, dă posibilitatea
valorificării solurilor subţiri sau cu exces de umiditate
Pornirea în vegetaţie se face primăvara devreme, cu circa o săptămână înaintea mărului.

Soiurile pot să fructifice unele preponderent pe ramuri lungi, flexibile (Curé, Untoasă
Giffard, Untoasă Bosc) care formează coroane mai dese, aglomerate, iar altele fructifică
mai mult pe ramuri scurte (Untoasă Hardy, Abatele Fetel, Passe Crassane) şi formează
coroane rare, aerisite. Sunt şi soiuri (Triumf, Trivale) care fructifică alternativ pe ramuri
lungi şi scurte, ramurile lungi sub greutatea rodului se arcuiesc şi pe partea curbată se
formează ţepuşe care fructifică în anul următor.
Înflorirea începe înaintea mărului, iar modul de deschidere a florilor în inflorescenţă

poate fi centriped sau centrifug. În cadrul soiului, înflorirea durează 8-10 zile în funcţie
de temperatură şi umiditatea aerului. Înfloresc mai devreme soiurile Contesa de Paris,
Trivale, Aromată de Bistriţa, Republica etc., şi mai târziu Williams, Untoasă Bosc,
Napoca.

Majoritatea soiurilor existente în cultură sunt autosterile, iar polenizarea este în principal
entomofilă.
Formarea primelor fructe (intrarea pe rod) este dependentă de soi, portaltoi şi

agrotehnica aplicată în livadă. Altoirea pe gutui anticipă intrarea pe rod cu 1-3 ani. În
general, primele fructe se obţin la 2-3 ani de la plantare la Williams, Ducesa d'
Angouleme, Passe Crassane şi la 4-5 ani de la plantare la Curé, Untoasă Hardy etc.
Longevitatea plantaţiilor de păr este mai mare decât la măr, ajungând la 55-60 de ani la
pomii altoiţi pe franc, chiar mai mult la pomii izolaţi.
Gutuiul
Originea gutuiului nu este certă, după unii autori ar fi originar din zona Mării Caspice,
Caucaz, iar după alţii din Asia Centrală. În prezent se cultivă în Europa, China, Japonia,
Nordul şi sudul Africii, America de Nord şi Australia
În ţara noastră, gutuiul ocupă o pondere foarte mică în cadrul sorti+-mentului. Pomii
sunt plantaţi de obicei alături de alte specii pentru diversificarea sortimentului sau pentru
a valorifica unele zone depresionare cu risc de băltire a apei. . Cultura gutuiului este
simplă, iar specia este mai puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu decât mărul şi părul.

În ţara noastră se cultivă următoarele soiuri : Bereczki , Aromate, Moldovenești, Aurii,
De Huși, De Constantinopol.
Cerinţele gutuiului faţă de factorii de mediu
Gutuiul este o specie pretenţioasă la căldură (termofilă), temperatura constituind

factorul limitativ de extindere în partea centrală şi de nord a ţării. Creşte normal în
zonele în care temperatura medie anuală este peste 9°C, iar pragul biologic este la 8,5°C.
În perioada de vegetaţie, are nevoie de o sumă de temperatură de 3500°C, similar viţei
de vie. Iarna pomii rezistă la temperaturi de -27...-30°C, dacă au vegetat normal şi s-au
pregătit bine pentru iernare.
Având sistemul radicular superficial, gutuiul are nevoie de cantităţi mari de apă pe
perioada de vegetaţie. Dacă precipitaţiile sunt bine repartizate în timpul verii, sunt
suficiente 600-650 mm anual, dacă nu, necesită irigare. Este o specie care suportă fără
probleme deosebite excesul de apă, putând suporta inundarea 25-30 de zile în perioada
repausului.
Este pretenţios faţă de lumină. Trebuie amplasat în locuri bine luminate, pe teren cu
expoziţie sudică, altfel ramurile se degarnisesc devreme şi potenţialul productiv scade.

Deşi are o mare plasticitate faţă de sol, cele mai bune rezultate se obţin pe solurile
aluvionale, fertile, revene şi calde, acolo unde sistemul radicular găseşte condiţii
optime de aprovizionare a pomului cu apă şi substanţe minerale. Nu suportă solurile
prea alcaline sau cu calcar activ peste 8% şi nici o concentraţie în săruri peste 1%.
Majoritatea soiurilor existente în cultură sunt autofertile, iar polenizarea este

predominant entomofilă. Nu se supraîncarcă cu rod şi nu este afectat de alternanţa de
fructificare deoarece înflorirea şi legarea se fac pe baza substanţelor fotoasimilate de
frunzele deja formate şi nu pe baza substanţelor de rezervă ca la măr şi păr. Anii cu
producţie mică sau uneori fără producţie la gutui se datorează avortării florilor sau
mumifierii fructelor în timpul creşterii din lipsa substanţelor hrănitoare sau ca urmare a
unor boli. Situaţia este specifică pomilor neglijaţi, netăiaţi la care semischeletul se
amplifică prea mult şi ramurile de rod sunt foarte slabe (sub 4 mm grosime).
Gutuiul este o specie precoce, intră pe rod din anul 2-3 de la plantare şi are o mare
capacitate de producţie. Longevitatea plantaţiilor este de circa 30 de ani.

Mod de întreținere
Lucrările solului
Săpat, afânat, plivit buruieni
Taieri de formare a coroanei si de fructificare

Ca forme de coroană, la gutui se utilizează formele de vas şi piramidă întreruptă sau
chiar unele forme libere mai mult sau mai puţin aplatizate. După intrarea pe rod, tăierea
constă în reducerea la jumătate sau o treime a ramurilor lungi purtătoare de măciulii,
pentru a asigura condiţii bune de hrănire a fructelor şi formarea unor ramuri de rod
(măciulii) viguroase.
Dintre formele de coroană mai folosite la păr sunt palmeta liberă şi cu braţe oblice, fusul
subţire şi fusul tufă, cordonul vertical şi piramida întreruptă. Pentru evitarea creşterii
exagerate pe verticală, la atingerea înălţimii dorite, axul se suprimă sau se transferă pe
ramificaţii laterale bine consolidate. Pentru gospodării recomand formele pe spalier
așezat in dreptul gardurilor sau a unor ziduri cu condiția să aibă expoziție sudică.

Tăierea de producţie (fructificare) se execută diferenţiat în funcţie de soi, vârsta pomilor
şi forma de coroană folosită. Intensitatea tăierilor creşte de obicei cu vârsta pomilor,
deoarece pe măsură ce se instalează fructificarea, intensitatea creşterilor anuale scade.
Combatere boli și dăunători

Bolile specifice părului sunt: rapănul, focul bacterian, rugina părului, monilioza şi
cancerul rădăcinii iar dintre dăunători: puricele părului, păduchele din San José,
viermele perelor, acarienii şi păduchii de frunze.
Gutuiul este mai tolerant la boli şi dăunători decât mărul şi părul, dar are totuşi câţiva
agenţi patogeni care pot compromite pomul. Monilioza sau mumifierea fructelor este o
boală care atacă lăstarii, florile şi fructele tinere; arsura bacteriană (Erwinia amylovora),
atacă întreaga parte aeriană a pomilor, distrugând în scurt timp întreaga plantaţie. Dintre
dăunători viermele fructelor, păduchii ţestoşi şi afidele afectează producţia şi calitatea
acesteia. Combaterea se face ca şi la bolile mărului şi părului şi cu aceleaşi produse
chimice.

Piersicul
Piersicul (Persica vulgaris ) este originar din China, unde este cunoscut de circa 9000 de
ani şi se presupune că a fost introdus în Europa de Alexandru cel Mare, în timpul
expediţiilor militare împotriva Persiei.

În prezent piersicul este extins pe toate continentele între paralelele de 30° şi 45°, în
ambele emisfere. Factorii limitativi în extinderea speciei îi reprezintă temperaturile
negative din timpul iernii şi îngheţurile târzii de primăvară.
În România, cultura piersicului este concentrată în partea de sud şi vest a ţării şi sporadic
în celelalte regiuni.
În cadrul speciei există trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate în special
consumului în stare proaspătă), nectarinele şi brugnonele (cu epicarpul fără pubescenţă)
şi paviile sau piersicile de industrie (care au pulpa tare, cartilaginoasă, care rezistă bine
la prelucrarea industrial și din care se fac, de regulă, compot).
Piersicile propriu-zise sunt cele mai răspândite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de
mediu şi asigură producţii mai mari, paviile fiind mai pretenţioase la căldură, iar
nectarinele sunt mai sensibile la boli.
Soiuri de piersic propriu-zis: Medeleine Pouyet, Springold, Springcrest, Collins,

Cardinal, Redhaven, Flacăra, Superbă de toamnă.

Soiuri de nectarine: Crimsongold, Nectared 2, Independence, Nectared 4, Fantasia.
Nectarinele sunt destul de puţin răspândite în cultură, deoarece pomii sunt mult mai
sensibili la boli şi ger decât piersicii.
Soiuri de pavii: Vezuvio, Babygold 5, Vivian, Babygold 7.

Soiurile de pavii sunt mai pretenţioase decât piersicile la căldură, dau rezultate bune
numai în zonele cu temperaturi medii de 10-11,5°C.
Fructele au pulpa tare, cartilaginoasă, aderentă la sâmbure, care se pretează mai puţin la
consumul direct, fiind destinate industrializării.
Cerinţele piersicului faţă de factorii de mediu
Piersicul este pretenţios la căldură şi nu este pe deplin adaptat condiţiilor climatice

din România. Temperatura ca factor limitativ în cultura piersicului, acţionează diferit în
funcţie de valorile ei pozitive sau negative.
În mare, se poate afirma că, el dă rezultate bune în toate zonele de cultură a viţei de vie.
Piersicul găseşte condiţii bune pentru creştere şi fructificare în zonele delimitate de
izotermele de 10 şi 11,5°C.
Pragul biologic este de 6,5-7°C, umflarea mugurilor are loc după 7-10 zile cu
temperaturi peste pragul biologic.

Rezistenţa la iernare a piersicului este relativ bună, pomii care au lemnul bine maturat şi
sunt bine pregătiţi pentru iarnă, nu înregistrează pierderi semnificative până la
temperatura de -22...-24°C, cu mici diferenţe în funcţie de soi, dacă temperaturile
negative scad graduat. Dacă însă pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste
pragul biologic şi se produce decălirea, rezistenţa la ger scade foarte mult, degerând la
-7...-8°C.
Apa. Piersicul este o specie rezistentă la secetă, chiar prelungită, dar pentru producţii
mari şi de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece în zona de cultură a piersicului
cantitatea de apă nu depăşeşte 500-600 mm precipitaţii anual, cultura modernă a
piersicului nu este posibilă fără irigare.
Toleranţa la lipsa apei din sol este dependentă de portaltoi, migdalul fiind cel mai
rezistent şi corcoduşul cel mai sensibil. În lipsa apei, fructele rămân mici, turtite lateral,
cu pubescenţă grosieră, producţia fiind diminuată nu numai cantitativ dar şi calitativ.
Piersicul reacţionează foarte bine la irigare, în special în perioada ce precede maturarea
fructelor, când prin irigare se pot obţine sporuri de producţie semnificative, fără a afecta
calitatea.
Excesul de apă este dăunător atât în sol, unde provoacă asfixierea sistemului radicular
chiar pe perioade scurte, cât şi în aer unde favorizează atacul bolilor criptogamice.

Cerinţele faţă de lumină sunt foarte mari, fiind depăşit din acest punct de vedere numai
de smochin. Pentru a satisface aceste nevoi mari, piersicul trebuie condus în forme de
coroane care valorifică din plin atât lumina directă cât şi pe cea difuză cum ar fi: formele
de vas, palmetele, ypsilon transversal etc. Amplasarea plantaţiilor se va face numai pe
expoziţii sudice sau sud-vestice, se va corela distanţa de plantare cu vigoarea pomilor,
iar tăierea va fi făcută obligatoriu în fiecare an.
În lipsa luminii, diferenţierea mugurilor este slabă, lăstarii cresc puţin şi nu se

maturează suficient, fiind sensibili la ger, fructele rămân mici, de calitate inferioară şi
coroanele se degarnisesc în timp scurt.
Piersicul reuşeşte pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase, sau chiar pe nisipurile

consolidate, soluri care trebuie să fie adânci, fertile şi permeabile. Este una dintre cele
mai sensibile specii la asfixierea radiculară, în lipsa unui regim aerohidric echilibrat
pomii pier premature.
Tolerează un pH cuprins între 5,7 şi 7,5, iar conţinutul în calcar activ nu trebuie să fie
peste 7% pentru portaltoiul franc şi 15% pentru migdal.
În condiţii de irigare, piersicul dă rezultate foarte bune pe nisipurile din sudul şi vestul
ţării.

Intrarea pe rod a piersicului este precoce, diferenţiază muguri floriferi încă din pepinieră
şi fructifică destul de bine din anul 2-3 de la plantare. Piersicul este specia care
diferenţiază muguri de rod şi fructifică anual, fără să fie afectat de alternanţa de
fructificare.
Înflorirea are loc în perioada aprilie-mai, în funcţie de condiţiile climatice ale anului.
Pentru înflorire sunt necesare temperaturi medii de cel puţin 10°C.
Există două tipuri de flori, unele soiuri au flori tip rozaceu, de culoare alb-roză, iar altele
au flori campanulate, cu petale mai mici şi mai intens colorate.
Pentru asigurarea unor producţii mari, se recomandă asocierea mai multor soiuri în
parcelă.
Chiar dacă procentul de legare este foarte bun, nu toate fructele ajung la maturitate. O
parte din ele cad fiziologic, iar o altă parte sunt rărite de tehnolog.
Căderea fiziologică poate să înceapă imediat după înflorire, când afectează florile
nepolenizate şi anormale. La 4-6 săptămâni de la înflorire are loc căderea fiziologică a
fructelor formate fără polenizare sau cele slab hrănite.

În unele situaţii poate să aibă loc o cădere fiziologică tardivă, înainte de recoltare, când
afectează producţia. Procesul este determinat genetic şi accentuat de condiţiile climatice.
Rărirea fructelor este necesară pentru a asigura o bună hrănire a celor rămase, distanţa
între fructe pe ramură este corelată cu mărimea fructului şi epoca de maturare, fiind între
8-10 şi 15-20 cm și se executa înaintea întăririi endocarpului.
Durata de exploatare economică a plantaţiilor de piersic este de 12-15 ani, uneori mai
mare la pomii solitari.
Lucrări de întreținere la piersic
Lucrarea solului
Lucrarea solului de 4-5 ori pe perioada de vegetaţie, asigură distrugerea buruienilor care
concurează pomii în consumul apei şi a substanţelor minerale şi distrugerea crustei,
conservând mai bine apa din sol. Pe suprafeţe mici, sau acolo unde sunt posibilităţi
materiale, solul în lungul rândului poate fi mulcit cu resturi vegetale, rumeguş, scoarţă
măcinată .
Fertilizare
Fiind o specie foarte productivă, piersicul reacţionează bine la fertilizare, raportul optim
între elemente N:P:K fiind de 1:0,25:1.

Astfel, în plantaţia tânără se aplică la unitatea de suprafaţă (1 ha ): 80 kg azot, 60 kg
fosfor şi 40 kg potasiu anual şi periodic 25-30 t de gunoi de grajd.
Momentul aplicării îngrăşămintelor este cel clasic folosit şi la alte specii, toamna se
încorporează cu ocazia arăturii fosforul, potasiul şi îngrăşămintele organice şi o parte
din azot, iar restul azotului se aplică fracţionat la înflorit şi în faza de creştere intensă a
lăstarilor.
Irigarea
Irigarea plantaţiilor de piersic este obligatorie pentru a obţine performanţe productive şi
calitate corespunzătoare.
Momentele critice la care piersicul are mari consumuri de apă sunt: primăvara înainte de
înflorit, în timpul întăririi endocarpului, la întrarea fructelor în pârgă şi eventual la
încheierea sezonului de vegetaţie, ca udare de aprovizionare. Pentru soiurile cu maturare
după 15 august se fac 1-2 udări în a două parte a verii.

Piersicul este afectat de o serie de boli (băşicarea frunzelor, ciuruirea, făinarea,
monilioza) şi o serie de dăunători (molia lăstarilor, molia fructelor, păduchi de frunze
etc.), care netratate dau probleme deosebite, ducând la compromiterea recoltei,
desfrunzirea pomilor şi pun în pericol însăşi existenţa livezii. În perioada căderii
frunzelor, se face un tratament cu sulfat de cupru 2-3% (stropire albastră) şi unul

înaintea pornirii în vegetaţie (polisulfură de bariu 6%, sau Oleoekalux 1,5%). Se mai fac
tratamente pe toata perioada de vegetație dacă este nevoie.
Tăierea pomilor
Tăierea pomilor tineri în perioada de formare a coroanelor are drept scop formarea
structurii permanente a coroanei, cât mai echilibrate şi în timp scurt.
Începând din anul I de viaţă, din luna mai când lăstarii au 10-15 cm se fac tăieri în
verde, lucrări care se repetă de 2-3 ori pe perioada de vegetaţie în funcţie de ritmul de
creştere.
Din anul 3-4, când începe fructificarea, la nivel de pom se lasă ramuri mixte, scurtate
eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanţă de 25-30 cm una de alta, în lungul
ramurilor de schelet.
În plantaţiile pe rod, tăierea este obligatorie în fiecare an.
Se recomandă ca tăierea să se execute la sfârşitul iernii sau primăvara devreme, când a

trecut riscul îngheţurilor care pot afecta mugurii de rod.
Formele de coroană mai folosite sunt vasul şi palmeta etajată sau liberă, coroane care
satisfac nevoile mari faţă de lumină şi mai puţin ypsilon transversal şi Tatura Trellis,
care necesită sistem de susţinere.

Prunul
Prunul (Prunus domestica) ocupă locul II după măr şi găseşte condiţii de creştere şi
fructificare pe tot cuprinsul ţării.

Este o specie care se adaptează uşor la condiţii variate de mediu, având capacitatea de a
valorifica o gamă largă de soluri, cu grade diferite de fertilitate, unde alte specii nu dau
rezultate corespunzătoare
Prunul creşte bine în tinereţe, lungimea ramurilor anuale pot depăşi 1 m lungime, fapt ce
permite formarea rapidă a coroanelor prin tăieri în verde.
Fructificarea se realizează la unele soiuri pe ramuri mijlocii, soiurile având o bună

capacitate de ramificare, formează coroane mai dese (Vânăt românesc, Gras românesc,
Agen, Centenar), sau pe buchete ramificate, când coroanele sunt mai rare şi aerisite
(Stanley, Anna Späth, Rivers timpuriu).
Sortimentul de soiuri la prun este deosebit de bogat, având posibilitatea să găsim fructe
în stare proaspătă de la sfârşitul lunii iunie şi până la sfârşitul lunii octombrie, soiuri
destinate consumului direct sau industrializării. Deocamdată nu există o specificare clară
a destinaţiei fiecărui soi şi nici nu există soiuri numai pentru industrie, cu 2-3 excepţii,
menţionându-se numai faptul că, pentru industrializare sunt rentabile soiurile cu
maturarea din a doua parte a lunii august, deoarece acumulează mai multă substanţă
uscată.

Principalele soiuri cultivate în ţară, în ordinea maturării sunt: Rivers timpuriu, Diana,
Ialomița, Vâlcean, Carpatin, Tuleu timpuriu, Centenar, Renclod Althan, Agen , Tuleu
gras, Stanley, Vânăt românesc, Anna Späth.
Cerinţele prunului faţă de factorii de mediu
Prunul are pretenţii moderate faţă de căldură, acestea fiind mai mici decât la păr şi
uşor mai mari sau apropiate cu ale mărului. Reuşeşte bine în zonele în care temperatura
medie anuală este de 8,5-11°C, pentru unele soiuri chiar în jur de 8°C (Gras românesc,
Vânăt românesc). Nu toate soiurile merg bine în toate zonele pomicole, unele sunt mai
pretenţioase la căldură şi reuşesc numai până în zona dealurilor mijlocii (Agen, Stanley,
Anna Späth, Silvia), altele (Gras românesc, Vânăt românesc) pot ajunge pe versanţii
sudici până în zona premontană, la peste 700 m. În timpul repausului, rezistenţa prunului
este mare, tolerează fără probleme temperaturi de -31°C.
Prunul are cerinţe mari faţă de apă, cerinţe care sunt satisfăcute acolo unde cantitatea
de precipitaţii este de peste 650-700 mm anual. În zonele mai uscate (stepă şi silvostepă)
reuşeşte numai în condiţii de irigare. Pretenţiile faţă de apă sunt diferite între soiuri.
Astfel, soiul Gras românesc reuşeşte numai unde umiditatea este bună, de obicei în zona
dealurilor mijlocii şi înalte, în timp ce Anna Späth şi Agen dau rezultate bune şi în
condiţii cu deficit de apa.

Cerinţele faţă de apă sunt influenţate de portaltoi şi de epoca de maturare. Folosirea
caisului ca portaltoi, asigură o rezistenţă mai bună la secetă.
Cerinţele prunului faţă de lumină nu sunt mari, el poate valorifica toate tipurile de
teren din punct de vedere a pantei. Plantarea prea deasă a pomilor determină în timp
uscarea părţii bazale a coroanei, cu efecte mult mai severe decât plantarea pomilor pe
expoziţii nordice. Lipsa luminii determină degarnisirea treptată a coroanei, fructele se
colorează mai puţin şi sunt de calitate inferioară. Pentru asigurarea unor condiţii
normale desfăşurării proceselor fiziologice, trebuie corelată distanţa de plantare cu
vigoarea pomilor şi asigurarea iluminării coroanei prin tăierea de întreţinere.
Faţă de sol prunul practic nu are pretenţii dacă ceilalţi factori nu sunt restrictiv, în
sensul că valorifică aproape toate tipurile de sol. Se poate planta pe solurile subţiri, grele
(argila sub 55%), cu pH-ul cuprins între 5,4 şi 8,3 şi conţinutul în calcar activ sub 10%.
Nu suportă conţinut mai mare de 10% calcar activ în sol.
Prunul prezintă muguri floriferi şi vegetativi, dispuşi solitar sau în grupuri. Înflorirea are
loc primăvara după celelalte specii drupacee (cais, piersic, cireș ), florile nefiind afectate
de brumele şi îngheţurile din primăvară. Din punct de vedere al momentului înfloririi

soiurile se împart în următoarele grupe: soiuri cu înflorire timpurie: Gras românesc,
Victoria; cu înflorire mijlocie: Rivers timpuriu, Agen, Stanley, Renclod Althan; sau cu
înflorire târzie: Vânăt românesc, Anna Späth.
Florile sunt în general hermafrodite, iar comportarea la polenizare este diferită. Sunt
soiuri autofertile (Anna Späth, Stanley, Vânăt românesc, Gras românesc etc.), autosterile
(Rivers timpuriu, Renclod Althan, Silvia, etc.) şi androsterile sau cu flori funcţional
femele (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Centenar, Albatros etc.). Pentru o bună polenizare şi
fructificare, aşezarea soiurilor în parcelă trebuie făcută cu atenţie, asocierea soiurilor
androsterile cu cel puţin două soiuri bune polenizatoare, care să se polenizeze între ele şi
ambele să-l polenizeze pe cel androsteril.
Tips! Soiul adnrosteril nu se amplasează niciodată la marginea parcelei.
Asocierea în plantaţie numai a două soiuri din care un soi androsteril şi un soi
polenizator, nu asigură rezultate bune în primăverile dificile din punct de vedere
climatic, când producţia este foarte slabă. Este cazul soiului Tuleu gras, asociat cu Agen,
în unele plantaţii din zona Olteniei. În primăverile reci, sau cu vânt, polenizarea florilor
este foarte slabă, iar producţia este mult sub potenţialul soiurilor amintite.
Vârsta intrării pe rod a pomilor variază în funcţie de soi şi agrotehnică şi poate fi de 3-4
ani la Agen, Stanley, Centenar şi 5-6 ani la Tuleu gras, Anna Späth.

Longevitatea plantaţiilor depinde de portaltoi (pe franc au o longevitate mai mică), de
soi, de gradul de favorabilitate a zonei şi este cuprinsă între 30 şi 40 de ani. Perioada de
tinereţe este de 5-7 ani, iar după 25-30 de ani de fructificare, începe declinul.
Distanţele de plantare folosite se corelează cu vigoarea pomilor şi acestea nu trebuie să

fie mai mici de 4-5 m între rânduri şi 3-4 m între pomi pe rând, ajungând la 6 m între
rânduri la soiurile viguroase: Tuleu gras, Renclod Althan, Gras românesc.
Amplasarea prunului în spaţiu, se face ţinând seama de cerinţele lui faţă de factorii de
mediu.
Epoca optimă de plantare este toamna, după căderea frunzelor, până la îngheţarea
solului, sau dacă din anumite motive lucrarea nu s-a putut încheia, se continuă
primăvara cât mai devreme, când condiţiile climatice permit intrarea pe teren. Se poate
planta şi în ferestrele iernii dacă solul nu este îngheţat şi temperatura nu scade sub 2-3
°C, pentru a nu afecta sistemul radicular. Aşezarea soiurilor în parcelă se face alternativ,
grupându-se cele cu înflorire simultană şi cu perioadă apropiată de maturare a fructelor,
pentru polenizare încrucişată şi respectiv, pentru a se putea face tratamentele fitosanitare
în perioada verii.
Formele de coroană cele mai folosite sunt: vasul ameliorat şi întârziat, deşi prunul nu
necesită imperios această formă de coroană, este des întâlnită în Muntenia şi Oltenia,
urmează piramidele şi fusul zvelt, cât şi formele aplatizate: palmeta liberă, evantai şi

drapelul comercial. Pentru formarea cât mai rapidă a coroanelor se apelează la
potenţialul deosebit de creştere a pomilor tineri, care prin lucrări în verde permit
scurtarea perioadei de formare cu 1-2 ani.
Nu se recomandă nici la această specie tăierea pomilor tineri decât ceea ce este strict
necesar!
Mod de întreținere
Se face prin lucrări de săpat și afânat , eventual cosit iarba sau erbicidat dupa caz.
Irigarea este obligatorie în plantaţiile tinere şi în zonele în care, în lunile mai, iunie şi
iulie nu cad cel puţin 200-250 mm precipitaţii.
Fertilizarea plantaţiilor de prun

Se face în funcţie de starea de fertilitate a solului, de nivelul precipitațiilor din perioada
de vegetație și de maturitatea pomilor.
Trebuie aplicate toamna înaintea săpatului fosforul, potasiul, îngrăşămintele organice şi
o treime din azot. Restul de azot se aplică primăvara, fracţionat în două doze, la înflorire
şi în timpul creşterii intense a lăstarilor.

Combaterea bolilor și dăunătorilor
Dintre bolile care afectează prunul se pot aminti: deformarea fructelor sau hurlupii,
pătarea roşie, monilioza, ciuruirea bacteriană etc., iar dintre dăunători: viespea fructelor,
viespea sâmburilor, viermele prunelor, afidele care sunt şi vectori ai virozelor etc.
Combaterea se face prin 2-3 tratamente în perioada de repaus şi 8-10 tratamente în
perioada de vegetaţie, cu amestecuri de fungicide şi insecticide, în funcţie de numărul
dăunătorilor care apar.
La recoltare NU se recomandă baterea pomilor cu prăjina (cum se mai face pe alocuri)

deoarece aşa se rup o mare parte din ramurile de rod, care sunt responsabile de producţia
anului următor şi pomii intră în alternanţă de fructificare!

Echipa CartiAgricole.ro va multumeste!

Ghidul Pomicultorului Amator-CartiAgricole PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghidul Pomicultorului Amator-CartiAgricole PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghidul Pomicultoruli

Vor fi prezentate pe rand:

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 2

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 3

Cerinţele caisului faţă de factorii de mediu

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 4

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 5

Faţă de sol, pretenţiile sunt moderate​, în sensul că reuşeşte bine pe majoritatea

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 6

Un alt aspect cu implicaţii negative asupra producţiei îl constituie lungimea perioadei

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 7

Lucrări de întreținere la cais

Lucrarări de întreținerea solului

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 8

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 9

Tips : Deoarece caisul nu reacţionează bine la rănile efectuate cu ocazia tăierilor, nu se

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 10

Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, se recomandă 2-3 tratamente în perioada

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 11

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 12

Sortimentul de soiuri cultivat în România

Cerinţele cireşului faţă de factorii de mediu

Cireşul are cerinţe destul de mari faţă de căldură, în special în perioada de

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 13

Rezistenţa la stresul hidric este dependentă de portaltoi. Altoit pe mahaleb (vişin

Fiind o specie iubitoare de lumină, cireşul trebuie plantat pe versanţii sudici​, în

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 14

Primăvara, cireşul porneşte în vegetaţie şi înfloreşte simultan cu piersicul, vişinul şi

Înfloritul poate fi timpuriu (cea mai timpurie, Pietroase de Cotnari), mijlociu

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 15

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 16

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 17

Polenizarea este entomofilă şi încrucişată. În parcelă se plantează cel puţin 3 soiuri. La

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 18

Lucrări de intreținere la cireș și vișin

În livezile pe rod se administrează circa 120-140 kg azot, 80 kg fosfor şi 160-200 kg

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 19

Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face în funcţie de rezerva biologică,

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 20

Formele de coroană (la cireș ) folosite sunt în funcţie de vigoarea soiului şi de

Tăierile( la vișin ) în perioada de tinereţe urmăresc formarea coroanelor. Se recomandă

La pomii maturi, tăierea constă în reducţia şi simplificarea semischeletului, întinerirea

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 21

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 22

Principalele soiuri cultivate, pe grupe de maturare sunt

Soiuri de vară. Se maturează în lunile iulie şi august, au o perioadă scurtă de păstrare

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 23

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 24

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 25

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 26

Din punct de vedere al comportării în procesul polenizării şi fecundării florilor,

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 27

Căderea prematură se realizează de la intrarea fructelor în pârgă până la recoltare şi

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 28

Lipsa îngrăşămintelor în sol determină la început creşteri slabe, decolorarea frunzelor,

Combaterea bolilor și dăunătorilor

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 29

Lucrări de tăiere în uscat și în verde ( de eliminare a lastrilor lacomi )

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 30

www.cartiagricole.ro​ ​Va multumim ca sunteti alaturi de noi 31

Principalele soiuri din sortiment

Cerinţele faţă de factorii ecologici

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 2

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 3

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 4

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 5

Faţă de sol, pretenţiile sunt moderate, în sensul că reuşeşte bine pe majoritatea

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 6

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 7

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 8

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 9

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 10

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 11

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 12

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 13

Fiind o specie iubitoare de lumină, cireşul trebuie plantat pe versanţii sudici, în

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 14

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 15

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 16

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 17

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 18

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 19

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 20

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 21

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 22

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 23

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 24

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 25

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 26

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 27

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 28

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 29

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 30

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 31

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 32

În privinţa solului, migdalul nu este pretenţios. Poate valorifica solurile uscate,

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 33

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 34

Fertilizarea. Migdalul este o specie mare consumatoare de azot şi potasiu. În plantaţiile

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 35

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 36

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 37

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 38

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 39

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 40

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 41

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 42

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 43

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 44

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 45

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 46

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 47

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 48

Pere de toamnă: Untoasă Hardy, Untoasă Bosc, Abatele Fetel, Conference.

Pere de iarnă: Contesa din Paris, Passe Crassane, Curé, Erwina.

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 49

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 50

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 51

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 52

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 53

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 54

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 55

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 56

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 57

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 58

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 59

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 60

În lipsa luminii, diferenţierea mugurilor este slabă, lăstarii cresc puţin şi nu se

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 61

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 62

www.cartiagricole.ro Va multumim ca sunteti alaturi de noi 63