Nucul.

Caracteristicile arborelui și tehnicile de cultivare

Nucul este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi cunoscuți și cultivați de om. Datorită
dimensiunii sale maiestuoase și longevității mari, îl putem considera regii pomilor fructiferi.
Fructele sale pot fi consumate proaspete sau uscate. Mai mult, pot fi folosite pentru a face
dulciuri, pentru a extrage uleiul și, când sunt încă verzi, pentru a face celebrul lichior nocino.
Nucul este, de asemenea, de mare valoare pentru lemnul său prețios, dur și etern. Nu
întâmplător a fost întotdeauna folosit în industria mobilei de înaltă calitate. În fine, să nu
uităm de frumusețea acestui arbore, apreciat atât ca plantă ornamentală, cât și pentru marea sa
capacitate de umbrire.
La noi, cultura nucului are o mare tradiție, chiar dacă, din păcate, în timp se pierde. Din
păcate, majoritatea nucilor de pe piață sunt importate.
Acest soi, așadar, urmează să fie redescoperit și pus în valoare, în primul rând pentru tradiția
sa, dar și pentru valoarea sa economică.
Așa că haideți să cunoaștem caracteristicile nucului și să vedem cum să-l cultivăm în mod
corect.

Cadru botanic și istorie

Nucul ( Juglans regia ) este un pom fructifer din familia botanică Juglandaceae. Această

familie cuprinde aproximativ șaizeci de specii de arbori, împărțite în șapte genuri, cel de
interes este Juglans. Juglans regia este cea mai importantă specie din punct de vedere
economic și este cunoscută și sub denumirile comune de nuc alb, nuc comun și nuc regal.
Originea nucului este destul de incertă. Descoperirile de fosile își arată prezența într-o stare
spontană încă de acum 9.000 de ani, în Asia, Europa și America de Nord. Cu toate acestea, în
urma glaciațiilor, aria geografică a plantei s-a schimbat, ceea ce în urma evoluției și adaptării
a dat naștere la dezvoltarea a aproximativ 20 de specii.
Cu toate acestea, este rar să găsești nuci în starea lor sălbatică inițială. În Europa există o
prezență semnificativă doar în unele zone ale Greciei. În restul continentului nucul este
cultivat în mare parte, iar soiurile sunt potrivite pentru diferite medii climatice.
Pe lângă Juglans regia, mai există o specie de interes agronomic aparținând acestui
gen, Juglans nigra. Această specie produce fructe necomestibile. Se mai numește și nuc
negru și datorită rezistenței sale mari este folosit ca portaltoi al nucului comun.
Caracteristicile arborelui de nuc

Prima caracteristică a nucului care atrage atenția este măreția sa. Poate ajunge si la o inaltime
de 20-25 de metri, fiind in plus o planta foarte longeviva, capabila sa traiasca peste un secol.
Este o specie de foioase, adică își pierde frunzișul iarna.
Este, de asemenea, o specie cu frunze late. 
Nucul este un copac solitar, ceea ce înseamnă că în jurul lui nu crește alte plante. Acest
fenomen, numit alelopatie, se datorează prezenței în rădăcini, frunze și scoarță a unei
substanțe toxice pentru alte plante, numită juglone, pe care arborele o eliberează în sol. Acesta
este motivul pentru care nucul devine rareori parte a pădurilor spontane.

Nucul are un sistem radicular foarte extins, cu rădăcini pivotante. Prin acest aparat absoarbe o
cantitate mare de saruri minerale si alte elemente din sol. Este de la sine înțeles că și din acest
motiv creșterea sa este solitara.

Trunchi, frunze, flori și fructe

Trunchiul nucului este cu adevărat impresionant. Foarte solid, înalt și drept, îi oferă copacului
purtarea sa maiestuoasă.
Când este tânăr (primii douăzeci de ani) coaja este cenușie și netedă, dar de-a lungul anilor
devine mai închisă la culoare și mai șifonată. Diametrul trunchiului poate măsura chiar și până
la un metru.
Nucul are o coroană mare, care poate atinge un diametru de 10 metri.
Frunzele sunt de culoare verde deschis, de formă ovală și cu o margine întreagă. Sunt
imparipinnate si adunate in grupuri de 6-7, cu frunza apicala intotdeauna mai mare decat
celelalte.

Acest copac este o specie monoică, ceea ce înseamnă că poartă florile femele și masculine pe
aceeași plantă. Florile masculine au lungimea de 10 până la 15 cm și apar pe ramurile anului
precedent, înaintea frunzelor.
Florile femele sunt de obicei solitare, cel mult adunate în grupuri de 3-4. Se formează după
floarea masculină și împreună cu frunzele.

Fructul, adică nucile, este reprezentat de drupe formate din coajă, adică un exocarp verde,
cărnos și fibros. Coaja se înnegrește când fructul este complet copt, eliberând endocarpul,
adică nucul adevărat.
Endocarpul este coaja lemnoasă care înconjoară partea comestibilă, care se numește miez.

Varietate de nuci
Există mai multe soiuri de nuci din care să alegeți pentru a începe o cultură.
Să vedem care sunt principalele.

 Sorrento este cea mai răspândită varietate din Europa. Are un dublu scop, adică este
atât fructe, cât și lemn. Acest soi este foarte viguros, producând fructe de mărime
medie, de calitate excelentă. Are o coacere mediu-tarzie, octombrie in nord, sfarsitul
lunii septembrie in sud.
  Franquette, acest soi are, de asemenea, vigoare mare și scop dublu. Fructele sale sunt
mult mai mari, dar planta are o anumită nevoie de frig în lunile de iarnă pentru a
produce bine. Prin urmare, cultivarea acestui soi este recomandată în nordul și în
zonele reci din sudul Romaniei.
 Hartley, soi de origine americană cu vigoare medie și destinat numai producției de
fructe. Calitatea este excelentă și poate fi cultivată bine atât în nord, cât și în sud.
Cultivarea nucului

Clima și expunerea
Nucul se cultivă de la câmpie până la deal, până la 800-1000 de metri. Tolerează bine frigul
de iarnă, dar are probleme cu inghetul tarziu de primavara, care poate deteriora mugurii în
formare. Ideal este un mediu caracterizat printr-o temperatură medie anuală cuprinsă între 8 și
15°C, deci zone cu o climă blândă.
De asemenea, are nevoie de precipitații în timpul fazei vegetative de primăvară. Absența
ploilor în lunile mai-iunie poate compromite calitatea fructelor.
Pentru expunere se recomanda o zona in plin soare, dar in acelasi timp ferita de vant.

Sol
Solul ideal pentru nuci este adânc, ușor și proaspăt, cu o bună fertilitate. Sunt indicate şi
solurile silicioase, provenite din degradarea granitelor şi şisturile cristaline. In ceea ce priveste
reactia solului, tolereaza bine solurile slab acide, cu un ph intre 6 si 7,5, deci subacide si
neutre.
Este foarte important ca solul să aiba drenaj și să nu se producă stagnarea apei. Din acest
motiv, solurile grele, asfixiate sau argiloase trebuie excluse atunci când alegeți să plantați o
livadă de nuci. Acest tip de sol este supus stagnării apei, care provoacă putrezirea rădăcinilor,
ceea ce are ca rezultat apariția bolilor fungice, slăbirea plantei și deteriorarea producției.

Inmultirea nucului
Reproducerea nucului are loc prin sămânță sau prin altoire. Cei mai des utilizați portaltoi sunt
„fără semințe” sau, după cum am menționat, Juglans nigra. În Europa, plantara prin semințe
este preferata, deoarece garantează dezvoltarea excelentă a arborelui, chiar dacă întârzie
intrarea lui în producție.

Pregătirea solului si plantarea

La crearea unei plantații de nuci se folosesc de obicei plante vechi de cel puțin doi ani
achiziționate din pepinieră. Se plantează toamna și se altoiesc cu soiul dorit iarna.
Foarte importantă este pregătirea atentă a solului, care necesită o bună lucrare de bază. În
funcție de caracteristicile solului, se recomandă un plug.
In aceasta etapa este indicat sa se scurga apa, pentru a evita stagnarea apei.
După prelucrare, este o idee bună să se încorporeze în pământ gunoiul de grajd complet matur
prin măcinare (aproximativ 350 de kg la hectar).
Dispunerea plantarii trebuie sa tina cont de vigoarea mare a arborelui. Între rânduri și plante
trebuie păstrată așadar o distanță de minim 8 metri, în plantația de nuci care folosește nucul
negru ca portaltoi. Pe de altă parte, sunt necesari 10 metri pentru portaltoiul liber.

Irigare și fertilizare
Pentru nuc, irigarea nu este strict necesară. Este o planta care cu precipitatii normale reuseste
sa creasca luxuriant fara prea multa dificultate. Un anotimp cald si uscat, insa, pune pomul in
suferinta si afecteaza calitatea fructului, mai ales cand planta este tanara. Idealul, așadar, este
să intervii cu apă doar atunci când este cu adevărat necesar, un teren irigat are un mare avantaj
în acest sens.
Același lucru este valabil și pentru fertilizare. Dupa cel de jos in momentul plantarii este
suficienta o fertilizare cu gunoi de grajd matur sau compost la doi ani, in primii 10-15 ani de
viata ai pomului.

Îngrijirea culturilor, lucrare ușoară a solului și înierbat

În primii ani de cultivare a nucului, trebuie acordată o mare atenție gospodăririi solului și
combaterii buruienilor. Unii adoptă practica de prelucrare a solului ușoară a suprafeței cu
tractorul, care menține cu siguranță pământul curat. Din păcate, aceste operațiuni expun solul
la acțiunea erozivă a agenților atmosferici și, dacă nu sunt efectuate corect, pot provoca
deteriorarea sistemului radicular.

Ierbarea, adică practica menținerii unui strat verde între plante, este utilizată pe scară largă în
agricultura ecologică.
Această tehnică constă în menținerea ierboasă. În cazul nucului se exploatează flora spontană
sau se foloseşte un amestec de seminţe nesupus fenomenului de alelopatie. În general, pentru
acest al doilea caz se folosesc graminee precum Lolium perenne, Festuca ovina, Festuca
arundinacea.
Iarba este tăiată la 5 cm deasupra solului la începutul primăverii. Apoi, la sfârșitul verii, se
tunde din nou, când gazonul a ajuns la 15-20 cm. Cosirea se lasa pe sol pentru a aduce
substanta organica.
Datorită ierbării, proprietățile fizice ale solului se îmbunătățesc, porozitatea și rezervele de
apă disponibile cresc. În plus, pe terenul în pantă, scurgerea este împiedicată.

Tunderea nucilor
În primii ani de reproducere, tăierea nucului are ca scop crearea formei finale. Se efectueaza
doua interventii de taiere verde. Primul la reluarea vegetativă, primăvara, prin eliminarea
crengilor uscate și scurtarea celorlalte ramuri la 2 frunze din axul central. A doua interventie
se desfasoara in luna iulie, la a doua repornire vegetativa, orientata intotdeauna spre
favorizarea dezvoltarii axului central. Aceste intervenții continuă până când schela finală a
fost atinsă la aproximativ 2,5 m deasupra solului.
În anii următori, intervenţiile de tăiere sunt destul de limitate.

Productie
Nucul intră în producție după un anumit număr de ani. Plantele altoite durează de obicei în jur
de 8-10 ani pentru a avea producții satisfăcătoare. Vârful producției este de la vârsta de 20
până la 70 de ani, așa că gândiți-vă cât de prolific este acest copac. În condiții optime, o
singură plantă poate produce până la 50 kg. de nuci.

Paraziți și adversitate

Bolile nucului
Nucul poate suferi de atacuri dăunătorilor și unele adversități, legate de boli fungice.
Dintre insecte, ar trebui să se acorde atenție prezenței moliilor defolianți, cum ar fi Infantria,
care este luptată cu utilizarea Bacillus thuringiensis.
Apoi există musca completă Rhagoletis dipteran, care este controlată eficient cu capcane
cromotrope galbene.
Există și insecte lignivore precum Hairstreak, care poate provoca daune grave. Pentru
combaterea acestei insecte se folosesc capcane cu feromoni, care elimină efectiv exemplarele
masculi, oprind astfel proliferarea. 
O altă insectă de care trebuie să fii atent este viermele merelor ( Cydia pomonella ) . Această
molie provoacă daune fructelor – viermele enervant pe care îl găsim uneori în nuci. Este o
insectă problematică nu numai pentru nuci, ci și pentru toate fructele de sâmburi, și trebuie
combatată cu o strategie de apărare foarte articulată.