1

ROMANTISM
Textul aparţine romantismului, mai întâi, prin teme și motive…: încadrarea/condiția
geniului într-olume ostilă şi prin imposibilitatea adaptării lui la existenţa materială, încărcată
de neajunsuri. Tot de romantism ţin tonalitatea autoironică și antitezele, prin descrierea
interiorului sărac în obiecte: garafa, lumânarea aproape arsă, pisicile. Adică, odaia, simbol al
spaţiului intim, se transformă în spaţiul claustrării benevole, din cauza sărăciei. Un alt
argument îl constituie autoironia, care potenţează un discurs patetic (chiar cu mărci directe,
ca interjecţiile „Ah!”, „Uh!”, „O”), cu accente retorice prin parodia „un regat pentru-o ţigară”,
antiteza dintre spaţiul domestic auster şi imaginaţia debordantă (ipostazierea în fiinţa
şoarecelui).
(M. Eminescu – “Făt-Frumos din Lacrimă”) Comparaţia „părul ei cel galben ca aurul”
contribuie la expansiunea grupului nominal caracteristică discursului descriptiv. Poetul
realizează astfel portretul tinerei împărătese, reprezentare angelică a eternului feminin des
întâlnită în imaginarul romantic. Sugestiile comparaţiei sunt amplificate de epitetul cromatic
„(ochii ei) albaştri”, astfel încât portretul devine expresie tipică a idealităţii romantice. La
nivel textual, cele două figuri de stil intră în raport de opoziţie cu elementele retorice care
construiesc imaginea bătrânului împărat şi creează premisele pentru naşterea miraculoasă a
eroului. Fragmentul oferit spre analiză prezintă cuplul împărătesc construit pe procedeul
romantic al antitezei: împăratul bătrân, obişnuit cu războaie, încrâncenat are o împărăteasă
frumoasă, reprezentare ideală a feminităţii. Portretul împăratului este construit prin
acumularea unor atribute morale, obţinute prin procedeul sintactic al enumeraţiei: „nu
zâmbea nici la cântec..., nici la surâsul..., nici la poveştile...” sau prin cel lexical al comparaţiei
(„ca un leu îmbătrânit”). În schimb, portretul împărătesei valorifică apariţia fizică prin
exploatarea elementelor de recurenţă din portretul eminescian (părul blond, ochii trişti,
atitudinea gravă) prin folosirea comparaţiei („ca argintul crinului”), a enumeraţiei de
structuri nominale şi a epitetului cromatic „(cearcăne) vinete”.
Titlul conţine un substantiv propriu compus „Făt-Frumos din Lacrimă” ce semnalează
numele protagonistului şi atrage atenţia asupra miraculosului, concretizat în fragmentul dat
prin naşterea urmaşului la tron. Este caracteristic basmului prin orientarea lectorului către
protagonist şi prin folosirea unui antroponim atribuit în basmele populare protagonistului:
„Făt-Frumos”. Textul dezvoltă sugestiile titlului, aici, prin redarea unei
naşteri ieşite din comun care anunţă probabil un destin singular.

Descrierea are rolul de a introduce dimensiunea spaţială pe tehnica introducerii în scenă,

însă în condiţiile unui spaţiu exotic (marea, Insula Şerpilor) ca topos al evaziunii simboliste şi
al reveriei romantice (dacă ne gândim la insula lui Euthanasius de la Eminescu).

Ex.1.Secvenţa descrie componenţa spaţiului periferic…

Textul este unul descriptiv prin surprinderea părţilor componente ale unei realităţi: peisajul
de la periferia societăţii. Ca trăsături ale descrierii, se pot observa enumeraţiile („s-a iscat un
cârd de cocioabe, magherniţe, chichineţe, colice, bojdeuci şi tot soiul de alte coşare şi
coşmelii”) şi abundenţa imaginilor vizuale în care se remarcă adjectivele cu rolul de a califica
„lumea lepădată” de la margine
2

Hiperbolele …conturează, în contururi haotice, apocaliptice, imaginea lumii impure de la

periferie, o lume pentru care pare că nu mai există speranţa purificării. Ideea este întărită de
sintagma …. în care se remarcă epitetul care sugerează un spaţiu al excluşilor, cuprins de tare,
abandonat la marginea societăţii. Este de remarcat tonul depreciativ al vocii narative în
descrierea acestui univers (vizibil şi în construcţia „sdrenţe împuţite”, sugerând dezgustul).

Ex.2. Metafora nominală, in praesentia „Fluture cu aripi albastre” introduce o imagine vizuală
preţioasă şi pretenţioasă, pe linia simbolismului promovat de Macedonski. Astfel, categoria
estetică realizată, graţiosul, merge pe linia unui estetism discret şi a unui simbol accesibil:
fluturele este simbolul metamorfozei, al evoluţiei spirituale spre care va tinde cel care merge
cu luntrea spre Ostrovul-Şerpilor. Nici culoarea albastră nu este departe de interpretarea în
cheia sugestiei dacă ne gândim că exprimă depărtarea, spiritualul, aspiraţia spre ideal.
Epitetul calificativ „(nemărginirea) pustie (a valurilor)” sugerează grandiosul – categorie
estetică mai degrabă romantică, decât simbolistă, dacă ne gândim la sugestia marinului în
opera lui Eminescu. Şi opoziţia cu spaţiul terestru, restrâns, redat prin toposul izolat al insulei
ţine tot de retorica romantică, poate doar sugestia izolării, a singurătăţii absolute, biruitoare
pentru că a luat în stăpânire un spaţiu exotic, ideal şi al idealizării, să ilustreze mentalitatea
simbolistă.
Fragmentul conţine o imagine vizuală memorabilă prin perspectiva pe care o realizează: a
mării grandioase, simbol al unei forţe primare a universului infinit. Mişcarea luntrii, singurul
element antropomorfic, exprimă condiţia umană pe linia unui mai vechi simbolism, pornit
din discursul biblic şi moralizator bisericesc, trecând prin poetica lui Eminescu („Dintre sute
de catarge”). De simbolism ţine şi preocuparea pentru cromatic: albastrul cerului şi „culoarea
adâncă” a mării, unde epitetul „adâncă” face trimitere mai ales la vagul simbolist, prin
utilizarea unui adjectiv în context neaşteptat.

PĂDUREANCA Secvenţa exprimă dialectica iubirii în lumea satului, cu o distribuţie strictă

a rolurilor; distribuţie caracteristică lumii rurale. Instanţa feminină are rol pasiv: „fetele nu
pot porni ca flăcăii pe urma gândului lor”, dar această atitudine determină şi restabilirea
echilibrului interior („atunci se curmă şi plânsul”) dacă aşteptarea nu are un răspuns în
conduita bărbatului. Iorgovan reprezintă, evident, tipologia junelui-prin, în lumea
tradiţională a satului, dar libertatea sa de acţiune este îngrădită de cutumele rurale: cutume
economice (raportul implicit zestre - pământ), sociale (fete - flăcăi) şi etice (ce se cuvine şi ce
nu să faci). Dincolo de acestea însă, personajul se defineşte ca ezitant şi dilematic (din aceeaşi
familie cu Ghiţă din „Moara cu noroc”), astfel se pot explica numeroasele interogaţii din
începutul fragmentului oferit spre analiză.
3

Comentează următoarea secvenţă: „Iţic ridică ochii în sus, deznădăjduit. Întrebarea „de ce”
îi sfâşia creierii,fiindcă nu găsea nici un răspuns mulţumitor. Îşi dădea seama că e pierdut,
şi ştiinţa asta îi stânjenea gândurile. Căuta în minte vorbe de răzvrătire sau măcar de
apărare, şi nu mai afla decât o îngăimare nătângă, prostească”.
Secvenţa scoate în evidenţă trăirile tulburătoare ale individului bulversat de conştientizarea
faptului că „e pierdut”. Disperat, încearcă să găsească răspunsuri, să se revolte, să se apere,
dar raţiunea nu-l mai ajută. În acest context, „îngăimarea nătângă, prostească” (epitete)
devine explicabilă, fiind un produs al panicii. Prin Iţic avem potretul unui om care trece de la
confuzie – „zăpăcit” pentru că nu înţelege sugestia colegului de arme (în contextul în care el
consideră că îşi îndeplineşte datoria: „Nu lupt eu ca orişicare?”, se întreabă el derutat)
– la frică, la panică, atunci când conştientizează că dezertarea e singura lui opţiune
Epitetele conturează imaginea individului care trece cu intensitate printr-un tumult de
sentimente, înfierbântat de sugestia camaradului de-a dezerta.

TITLUL este un element pretextual și paratextual, cu diferite funcţii:

- orientează lectura, semnalând tema, motivul central, simbolul, protagonistul/ personajele
unui text narativ sau dramatic, starea dominantă a eului liric, un aspect mitic. Are deci funcţie
anticipativă.
- poate fi conceput pe tehnica aşteptării frustrate (se afla în contradicţie cu conţinutul);
- face uneori trimitere la elemente metatextuale (specie literară, curent literar);
- conţine o metaforă cu rol rezumativ;
- modul de a strânge tensional elemente semnificative ale subiectului.
Ex. Titlul are o structură nominală, ce anunţă motivul visării romantice şi atitudinea
meditativă a geniului, introdus prin antroponimul „Dionis”. Poezia poate fi raportată la
personajul nuvelei „Sărmanul Dionis” – reprezentare privilegiată, romantică a geniului.
Adjectivul antepus „sărmanul” poate face trimitere la soarta nefericită a geniului sau la
condiţia lipsită de mijloace a personajului liric. Prin raportare la text, titlul are valoare
anticipativă, deoarece textul dezvoltă sugestiile titlului prin creionarea cadrului în tuşe
simple, prin prezentarea condiţiei sale nefericite sau prin proiecţia în lumea miniaturalului –
paradis terestru
Fragmentul citat conţine/ propune o imagine (vizuală) memorabilă prin perspectiva pe care
o realizează: a mării grandioase, simbol al unei forţe primare a universului infinit. Mişcarea
luntrii, singurul element antropomorfic, exprimă condiţia umană pe linia unui mai vechi
simbolism, pornit din discursul biblic şi moralizator bisericesc, trecând prin poetica lui
Eminescu („Dintre sute de catarge”). De simbolism ţine şi preocuparea pentru cromatic:
albastrul cerului şi „culoarea adâncă” a mării, unde epitetul „adâncă” face trimitere mai
ales la vagul simbolist, prin utilizarea unui adjectiv în context neaşteptat.
Comentariul unei secvenţe indicate.
- identifici clasele morfologice din care se poate naşte expresivitatea;
- te gândeşti la tipul de imagine artistică la exprimarea căreia contribuie;
- ai în vedere şi categoria estetică pe care o sugerează (frumosul, graţiosul, urâtul, grotescul,
preţiosul, scabrosul, tragicul, comicul, sublimul);
4

- raportezi fragmentul la tema sau motivul literar, la planul liric/ narativ sau dramatic, la
cheile de lectură (titlu, incipit, final);
- identifici serii de figuri de stil în raport de complementaritate, de simetrie sau de opoziţie;
- observi elemente aparţinând unor mişcări culturale/ curente literare;
- identifici registre stilistice dominante;
- observi elementele de obiectivitate sau subiectivitate;
- compari cu alte elemente din operele cunoscute (ai în vedere opoziţia/
simetria/ recurenţa)