DRENAJUL CHIRURGICAL

Definiţie: reprezintă metoda chirurgicală prin care se realizează evacuarea la exterior a colecţiilor
lichidiene acumulate în condiţii patologice în anumite cavităţi naturale sau neoformate ale orga-
nismului, precum şi în perioada postoperatorie.

Scurt istoric:

- descris pentru prima dată pe vremea lui Hippocrate, în tratamentul empiemelor;

- folosit de Celsius în tratamentul ascitei;
- în 1859, Chassaignac introduce tubul de cauciuc;
- în 1882, Kehrer foloseşte pentru prima dată meşa de tifon;
- în 1898, Keaton instituie drenajul aspirativ;
- dezvoltări ulterioare: folosirea tuburilor de polietilenă, drenajul-spălătură etc..

Clasificare:

a) După materialul folosit:

- tuburi de cauciuc sau polietilenă;

- meşe de tifon;
- lame de latex sau cauciuc, fire de setolină etc..

b) După scopul urmărit:

- drenaj profilactic (postoperator): instituit ori de câte ori există riscul colectării de produse bio lo-
gice (sânge, limfă, conţinut intestinal, biliar, contaminare septică etc.);
- drenaj curativ: evacuare a colecţiilor purulente, hematice, sau de altă natură, acumulate în diferite
ţesuturi sau cavităţi ale organismului.

c) După principiul fizic conducător:

- drenaj pasiv (postural, gravitaţional);

- drenaj activ (aspirativ).

Materiale necesare:

- tuburi de cauciuc sau material plastic (polietilenă, silastic etc.); avantaj: permit drenaj eficient, de
profunzime; dezavantaje: permit contaminarea din afară, produc reacţie de izolare din partea ţe-
suturilor, pot produce leziuni de decubit ale organelor vecine, sunt uşor compresibile, sunt iritan-
te pentru ţesuturi;
- lame din cauciuc sau material plastic, netede sau ondulate;
- meşe din tifon; avantaje: asigură drenajul secreţiilor acumulate prin fenomen de capilaritate, având
în plus şi rol hemostatic prin tamponament; dezavantaj major: pot funcţiona ca un dop, blocând
evacuarea la exterior a colecţiei lichidiene, cu favorizare consecutivă a apariţiei infecţiei;
- fire de setolină: utile în special în drenajul subcutanat;
- recipiente colectoare;
1
- tubulatură pentru interconectare;
- sistem aspirator (pompa de vid).

tub de dren, cu tub

tub de dren, cu sistem de
adaptor şi sistem de
blocare şi posibilitate de
fixare
spălare

Indicaţiile drenajului:

a) Indicaţii profilcatice:

- prevenirea constituirii de colecţii peritoneale (hematice, biliare, septice etc.), ori de câte ori nu se
poate garanta împotriva apariţiei acestora;
- favorizarea obliterării unor cavităţi restante după evacuarea unor colecţii superficiale sau
viscerale;
- prezenţa unor suturi sau anastomoze nesigure pe viscere cavitare, cu risc de fistulă sau dezunire
anastomotică;
- plăgi contuze, delabrante, cu contaminare etc..

b) Indicaţii terapeutice:

- colecţii septice (abcese, flegmoane, infecţii difuze necrotizante etc.) sau hematice ale părţilor moi;
- colecţii septice ale cavităţilor seroase, organelor parenchimatoase sau spaţiilor adipoase (fosă
ischiorectală etc.) ale organismului;
- revărsate peritoneale în cazul perforaţiilor de organ cavitar;
- intervenţii pe organe cu inflamaţii acute şi conţinut purulent (apendic, colecist, salpinge etc.);
- în intervenţii pentru pancreatită acută.

Principiile drenajului: un drenaj corect trebuie să fie decliv (poziţionare a capătului intern al
tubului în punctul de colectare al secreţiilor sub acţiune gravitaţională), direct (traiect scurt al
tubului până la tegument), eficient (tub cu lumen corespunzător naturii secreţiilor şi volumului
acestora) şi fixat în siguranţă la tegument (pentru a putea fi menţinut pe o perioadă de timp
suficient de lungă pentru atingerea scopului său).

Incidente şi accidente ale drenajului chirurgical:

- dren nefuncţional, prin viciu de poziţionare, izolare de către organele înconjurătoare, obstruare prin
cheag etc.; necesită repoziţionare sau dezobstrucţie prin spălare cu seringa Guyon (seringă cu volum
mare, de circa 100-250 ml);
2
 - ieşire a drenului din cavitate (viciu de fixare sau smulgere de către pacient); necesită repoziţionare, u-
neori posibilă prin împingere de la exterior pe acelaşi traiect;
- compresii sau leziuni ale unor vase sau nervi de vecinătate; necesită recunoaştere a lor şi corectare
promptă;
- intrare a drenului în cavitate (prin viciu de fixare sau necunoaştere a tehnicii de extragere).

Îngrijiri postoperatorii:

- verificare zilnică a funcţionalităţii drenului, cu apreciere a aspectului şi cantităţii drenajului;

asigurare a permeabilităţii tubului de dren, prin aspirare sau spălare de fineţe (pentru a nu
împroşca cu conţinut nonsteril dincolo de limitele cavităţii delimitate);
- suprimare a drenului în momentul diminuării marcate a drenajului, eventual după „scurtare” a sa
în zile succesive cu 1-2 cm spre exterior (drenul poate întreţine prin poziţia sa un drenaj generat
de reacţia de corp străin sau iritarea / lezarea prin decubit a ţesuturilor învecinate).

Complicaţii:

- infectare exogenă a cavităţii (orice dren funcţionează ca o „poartă” deschisă spre exterior pentru
germeni);
- herniere de viscere abdominale în lungul traiectului drenului, sau volvulare în jurul acestuia;
- leziuni de decubit (ulceraţii ale organelor cavitare sau vaselor pe care se sprijină drenul), cu risc
de producere de peritonită sau sângerări importante;
- fistulizare (drenaj ineficient sau suprimat prematur);
- abces rezidual.

locuri de plasare a tuburilor de dren în aspectul postoperator al unui caz de chist
peritoneu: subhepatic, subfrenic stâng, hidatic cu localizare abdominală multiplă
Douglas, subfrenic drept, paracolic stâng