Analiza culturala

Analiză culturala reprezinta o serie de concepte și metode de analiză dezvoltate în

cadrul curentelor difuzioniste, particulariste, interpretativiste, respectiv postmoderniste.
Din această perspectivă, pentru a explica tiparele de comportament, vorbire sau
gândire întâlnite în teren, analiza culturală recomandă culegerea acelor date care pot să
scoată în prim plan și să expliciteze semnificația informației culturale, modul în care
aceasta circulă, precum și modul în care aceasta construiește realitatea socială.

Am realizat o astfel de analiza, unde am studiat ceea ce-i face fericiti pe oameni. Putem
defini fericirea ca o stare interioară, care poate fi evocată şi trăită mereu chiar și atunci
când nu se petrece ceva senzațional în viața nostră. Chiar dacă evenimentul care te-a
făcut fericit a trecut, îți poți menține starea de fericire prin evocare. Conceptele regasite
in analiza culturala realizata de noi sunt juxtapunearea interculturala si difuziunea.

Voi incepe prin a prezenta juxtapunerea interculturală care se poate realiza prin
defamiliarizarea cititorului prin intermediul unei duble etnografii: o cercetare etnografică
făcută „acasă” și una similară făcută peste hotare. Pentru a fi serioasă, o astfel de
cercetare trebuie să aibă la bază două etnografii la care s-a muncit la fel de intensiv și
sistematic, iar critica trebuie să aibă în vizor ambele terenuri, nu doar pe cel de „acasă”.

Dintr-un studiu realizat asupra populatiei din Romania si Marea Britanie a rezultat faptul
ca unele dintre lurcrurile care-i fac pe romani fericiti sunt diferite de cele care-i fac pe
englezi fericiti. Starea financiara si timpul petrecut cu persoanele dragi sunt doi factori
care le induc o stare de fericire romanilor in timp ce calatoriile si lucrurile marunte
precum cititul, sportul si activitatile in aer liber ii fac fericiti pe englezi.

Astfel de situații pot fi găsite azi în abundență si in alte tari deoarece migrația și
investițiile străine directe datorate fenomenului de globalizare creează terenuri
interculturale care pot fi foarte accesibile. În plus, în varianta aceasta, tehnica
juxtapunerii interculturale va fi nu doar mai facilă, ci și mai fertilă: traducerea culturală,
folosirea instrumentală a formelor culturale, negocierea și transformarea rolurilor, jocul
cu prejudecăți și stereotipuri, transformarea așteptărilor, ideilor sau valorilor, depășirea
contradicțiilor etc. nu vor fi mediate doar de către cercetătorul atotștiutor prin
juxtapunere, ci și de către „nativi”, într-o juxtapunere dinamică și întâmplătoare generată
de experiența cotidiana.

Vom continua cu prezentarea conceptului de difuziune .În mod obișnuit, conceptul de

difuziune culturală și tipul de analiză care se fundamentează pe un asemenea concept
au în vedere „transferul unor trăsături culturale de la o societate la alta, prin intermediul
migrației, comerțului, războiului etc . Migrația spre Vest este percepută ca soluția ideală
pentru depășirea greutăților vieții. Devin, însă, mai fericiţi emigranţii din ţările est-
europene atunci când reușesc să ajungă în Europa de Vest? Un sociolog de la
Universitatea Leicester a investigat această întrebare.Cercetarea efectuată de dr.
Bartram prin culegerea de date de la 42.000 de persoane compară fericirea emigranţilor
cu fericirea persoanelor care au rămas în ţara de origine a emigranţilor.

Emigranţii din Europa de Est par să fi devenit mai fericiţi în urma emigrării în Europa de
Vest. Astfel, avantajul emigranţilor în ceea ce priveşte fericirea pare să fie o consecinţă
a migraţiei., explică cercetătorul. Consideram că acest tip de analiză poate fi îmbogățită
dacă luăm în considerare toate modalitățile, de la cele tradiționale până la cele
moderne, prin care se formează și circulă informația culturală, mai ales ideile
predominante și ideologia. Tot acest process trebuie să fie căutat in canalele de
difuziune. Prin canale de difuziune putem înțelege orice vehicul al informației culturale.
Putem lua în calcul chestiunile care erau în mod tradițional avute în vedere în
cercetarea de teren: familia (primul loc care te formeaza ca individ si iti ofera prima
perspectiva asupa fericirii) si alte formațiuni de grup prin intermediul cărora indivizii se
integrează în comunitate.

Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie afirma ca ,,Aproape toţi credem în ceea ce

ea numeste ,,miturile fericirii”. Cercetătoarea şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei
studiind fericirea umană, publicând numeroase studii şi două cărţi pe această temă.În
cea mai recentă carte a sa, Lyubomirsky tratează tema „miturilor fericirii”, adică acele
credinţe despre fericire împărtăşite de majoritatea oamenilor. Spre exemplu, cei mai
mulţi oameni cred că anumite realizări (căsătoria, copiii, slujbele, bogăţia) ne vor face
fericiţi pentru totdeauna, iar anumite adversităţi (problemele de sănătate, lipsa unui
partener de viaţă, un venit mic) ne vor face nefericiţi pentru totdeauna. „Această
înţelegere reductivă a fericirii este întărită cultural şi continuă să dăinuiască, în ciuda
dovezilor copleşitoare că bunăstarea noastră nu funcţionează după astfel de principii.

Mai multe cercetări recente arată că persoanele care au avut parte de dificultăţi în viaţă
tind să fie per total mai fericite decât persoanele care nu au suferit nicio adversitate. Un
trecut în care am avut parte de momente dificile ne întăreşte şi ne face mai pregătiţi să
gestionăm alte dificultăţi.Profesorii Tim Wilson şi Dan Gilbert au arătat într-o serie de
experimente care este greşeala noastră principală: faptul că supraestimăm cât de mult
şi cât de intens ne va afecta un eveniment negativ (cum ar fi concedierea) şi cât de mult
şi cât de intens vom savura un eveniment pozitiv (cum ar fi faptul că persoana cerută în
căsătorie spune „da”). Acest efect este perfect sintetizat de următoarea zicală populară:
„Niciun lucru din viaţă nu este pe cât de important crezi tu că este atunci când te
gândeşti la el”. Cu alte cuvinte, exagerăm efectul pe care un eveniment îl va avea
asupra noastră deoarece nu putem concepe că nu ne vom gândi mereu la el.
Un astfel de mit al fericirii presupune ca “O să fiu fericit când o să-mi crească salariul,
când o să-mi găsesc un soţ, când o să am un copil, când o să fiu bogat” şi aşa mai
departe. „Aceste realizări ne vor face fericiţi, însă nu aşa de intens şi pentru o perioadă
atât de lungă cum ne închipuim noi. De aceea, atunci când îndeplinirea acestor
obiective nu ne va face atât de fericiţi precum ne aşteptam, vom simţi că e ceva în
neregulă cu noi sau că suntem singurele persoane care se simt dezamăgite”, explică
profesorul de psihologie.

In cazul unor certuri in cuplu inainte să luam o decizie, Sonja Lyubomirsky recomandă
să analizam „mitul fericirii” ce stă la baza instinctelor care ne fac să luam în considerare
această opţiune. Cel mai probabil, mitul fericirii valabil în acest caz este „voi fi fericit(ă)
atunci când voi fi căsătorit(ă) cu persoana potrivită”. „Cel mai probabil aţi dedicat mult
timp şi multă energie pentru a găsi un partener ideal şi a-ţi făcut eforturi pentru căsnicia
dumneavoastră, însă în ciuda acestora începeţi să gândiţi că relaţia nu vă oferă
satisfacţia pe care credeaţi că o veţi obţine”, spune Lyubomirsky. Autoarea a analizat
numeroase studii care explică de ce are loc fenomenul şi care sunt opţiunile la care pot
recurge persoanele aflate în această situaţie.

Cel mai cunoscut studiu arată că, de regulă, persoanele care se căsătoresc devin mult
mai fericite, însă această amplificare a fericirii durează aproximativ doi ani, iar apoi
nivelul de fericire revine la cel înregistrat înainte de căsătorie. Cercetătorii afirmă că
atunci când ne îndrăgostim avem parte de „iubire pasională”, însă de-a lungul timpului
aceasta se transformă în „iubire prietenească”.Psihologii evoluţionişti sustin că ambele
tipuri de iubire sunt necesare pentru ca oamenii să supravieţuiască. Iubirea pasională
ne stimulează să formăm legături şi să ne canalizăm energiile în formarea unei noi
relaţii, iar iubirea prietenească pare să fie esenţială pentru a alimenta o relaţie.

In cercetările sale, Lyubomirsky a identificat mai multe elemente care permit unor relaţii
să producă fericire membrilor din cuplu chiar şi după perioade îndelungate. Unul dintre
aceste elemente este aprecierea. Aceasta a arătat că persoanele care continuă să
aprecieze schimbările pozitive din viaţa lor sunt mai puţin predispuse la adaptare
hedonică. Experimentele au arătat că aceia care practică în mod repetat aprecierea şi
exprimarea recunoştinţei, spre exemplu prin scrierea unei scrisori de mulţumire către
persoanele care au fost amabile cu ei, tind să devină mai fericiţi şi mai sănătoşi. Spre
surprinderea cercetătorilor, ei continuau să fie mai fericiţi chiar şi la 6 luni de la
efectuarea experimentului. Aşadar, există dovezi convingătoare ce sugerează că
aprecierea unei situaţii pozitive (precum căsătoria) ne poate ajuta să prevenim
adaptarea hedonică.( In esenta, se refera la un proces de diminuare in timp a
perceptiilor initial pozitive sau negative. De exemplu, cand obtinem un nou job,
putem fi absolut incantati de masina noua si stralucitoare primita ca parte a
pachetului salarial, dar sa ne deranjeze distanta cam mare de la serviciu pana
acasa. Dupa cateva saptamani, observam ca ambele emotii palesc, se niveleaza:
ne obisnuim atat cu noua masina, cat si cu distanta prea mare; masina nu ne mai
incanta ca in prima zi, dar nici distanta nu ne mai enerveaza asa de tare.)

Cercetătorii au descoperit totodată că adaptarea hedonică nu afectează în mod egal

toate schimbările ce au loc în viaţă. În studiile efectuate alături de Ken Sheldon,
profesorul Lyubomirsky a descoperit că participanţii erau mult mai puţin predispuşi să
se obişnuiască cu schimbările din viaţa lor care necesitau implicare variabilă, dinamică
şi relativ dificilă (cum ar fi învăţarea unei limbi străine sau împrietenirea cu o persoană
nouă) decât cu schimbările care erau relativ statice şi neschimbabile (cum ar fi mutarea
într-un apartament mai dezirabil sau obţinerea unui împrumut mult-dorit). Mai
mult, schimbările dinamice păreau să aibă un impact mai susţinut asupra fericirii
oamenilor. După ce realizau o schimbare dinamică, participanţii la studiu continuau să
fie fericiţi şi la 6-12 săptămâni distanţă de eveniment. În schimb, după o schimbare
statică participanţii prezentau deja semne de acomodare emoţională după 6-12
săptămâni.

Varietatea este aşadar necesară pentru a preveni apariţia adaptării hedonice. De altfel,
varietatea stimulează eliberarea de dopamină în creier, adică acelaşi neurotransmiţător
care este activat de emoţiile positive. S-a efectuat un studiu care sugerează că
varietatea poate ajuta cuplurile să evite adaptarea hedonică. Participanţii la studiu au
fost instruiţi să realizeze anumite acţiuni prietenoase în fiecare săptămână, timp de 10
săptămâni. Unii au fost instruiţi să varieze actele, iar alţii au fost instruiţi să repete
acelaşi act de fiecare dată. Cercetarea a arătat că persoanele care au variat actele
generoase au fost mai fericite (cu alte cuvinte, dacă îi aducem partenerului micul dejun
la pat într-o zi, ne vom simţi grozav; dacă i-l vom aduce în fiecare zi, o vom percepe ca
pe o corvoadă).

O altă metodă identificată de cercetători este ieşirea din rutină. S-a descoperit că, în
mod inedit, atunci când o experienţă plăcută este întreruptă, aceasta este percepută ca
fiind chiar mai plăcută. La prima vedere, acest lucru poate părea ciudat, spre exemplu
dacă ascultăm albumul preferat, ultimul lucru pe care ni-l dorim ar fi să fim întrerupţi.
Totuşi, cercetătorii au descoperit că oamenii apreciază mai mult programele TV atunci
când sunt întrerupte de reclame şi cântecele preferate atunci când sunt întrerupte de o
pauză de 20 de secunde.

In concluzie, trebuie sa recunoaştem importanţa pe care o au credinţele care le avem

despre ceea ce ne va face fericit şi nefericit şi cât de mult influenţează acestea reacţiile
pe care le avem la provocările vieţii, fiind pregătiti să decidem cum să ne comportam în
maniere care promovează fericirea şi dezvoltarea, apelând la raţiune în loc să ne
bazam doar pe instinct. Distrugând «miturile fericirii» acceptăm că nu există o formulă
magică pentru fericire şi nici o garanţie a nefericirii, nimic în viaţă nu este atât de
îmbucurător sau de devastator pe cât credem că este. Prin aprecierea acestui adevăr
vom reuşi nu doar să ne eliberăm de povara miturilor fericirii şi să ne lărgim orizonturile,
ci vom avea totodată şi şansa de a lua deciziile corecte.