Tema 3. Prelucrarea, gruparea şi tabele statistice.

3.1. Noţiuni generale despre prelucrare. Centralizarea datelor statistice

3.2. Gruparea ca bază a prelucrării datelor statistice. Tipuri de grupări
3.3. Prezentarea datelor sub formă de:
 serii statistice;
 tabele statistice;
 grafice.

3.1. Noţiuni generale despre prelucrare.

Prelucrarea primară a datelor
Prelucrarea statistică reprezintă cea de-a doua etapă a cercetării statistice în care
se centralizează şi sistematizează datele culese în prima etapă, se calculează sistemul
de indicatori statistici cu care se caracterizează numeric fenomenele şi procesele
studiate şi se prezintă rezultatele prelucrării sub formă de serii, tabele şi grafice.
Prin prelucrarea datelor observării se asigură trecerea de la datele individuale la
date şi informaţii care permit caracterizarea întregii colectivităţi cercetate. Prelucrarea
statistică presupune sintetizarea şi compararea datelor, astfel încât să se elimine ceea
ce este întâmplător şi neesenţial în producerea şi manifestarea fenomenului studiat.
În sens larg, prelucrarea datelor unei observări statistice cuprinde:
 centralizarea şi gruparea datelor statistice.
 calcularea sistemului de indicatori cu care se
caracterizează colectivitatea cercetată.
 prezentarea rezultatelor prelucrării sub forma
de serii, tabele şi grafice.

Centralizarea datelor statistice

Datele statistice obţinute prin observare se referă la valorile (variantele)
caracteristicilor prevăzute în programul observării, înregistrate pentru fiecare unitate a
caracteristicii studiate. Pentru a obţine o primă imagine de ansamblu asupra
fenomenului cercetat este necesar să se sintetizeze mulţimea datelor individuale.
Sintetizarea se realizează prin centralizarea şi gruparea datelor observării statistice.
Centralizarea datelor, în sensul cel mai larg, constă în strângerea la locul
prelucrării a tuturor informaţiilor(formularelor) şi în determinarea indicatorilor
totalizatori pentru toate caracteristicile însumabile direct sau care admit folosirea unor
coeficienţi de echivalenţă(preţul unitar, consumul de timp de muncă etc).
În urma centralizării se obţin indicatori totalizatori care au un conţinut concret şi
o formă concretă de exprimare, motiv pentru care sunt denumiţi şi indicatori absoluţi.
Ei constituie baza informaţională a cunoaşterii statistice şi sunt urmăriţi statistic toate
structurile organizatorice ale economiei naţionale.
Centralizarea datelor poate fi simplă şi pe grupe. Centralizarea simplă înseamnă
agregarea valorilor individuale ale caracteristicilor pentru toate unităţile colectivităţii
care permit însumarea din punctul de vedere al conţinutului în scopul obţinerii
indicatorilor totalizatori. În urma centralizării simple se obţin informaţii privind
volumul unităţilor(simple sau complexe) care compun colectivitatea statistică şi
valoarea totalizată a caracteristicilor care au fost cuprinse în programul observării, şi
care sunt exprimate în unităţi de măsură însumabile (tone, hectare, milioane lei, număr
persoane etc.).
Centralizarea simplă se foloseşte frecvent, când se urmăreşte obţinerea unor
informaţii generale înaintea terminării prelucrării datelor. Astfel, de exemplu, în cazul
recensământului populaţiei se comunică destul de repede numărul populaţiei, în timp
ce prelucrarea şi calculul indicatorilor derivaţi şi finalizează abia după o perioadă mai
mare de timp.
Centralizarea pe grupe constă în gruparea datelor şi în calcularea indicatorilor
totalizatori parţiali, pe fiecare grupă, iar pe baza lor a indicatorilor totalizatori generali,
pe întreaga colectivitate. Deci, centralizarea pe grupe include centralizarea simplă. De
exemplu, populaţia înregistrată la recensământul din 1989 a fost grupată pe raioane şi
s-a calculat numărul total al populaţiei din fiecare judeţ. Centralizând totalul
populaţiei din judeţe se obţine populaţia ţării la momentul la care se referă datele.
Centralizarea pe grupe este operaţiunea de sistematizare şi pregătire a
materialului obţinut în etapa observării pentru aplicarea metodelor şi procedeelor de
calcul şi analiză statistică. Prin aplicarea centralizării pe grupe se obţin informaţii
suplimentare comparativ cu centralizarea simplă. Astfel, aceasta permite cunoaşterea
şi caracterizarea structurii colectivităţii şi a mutaţiilor intervenite în timp, a corelaţiilor
dintre părţile componente.
 3.2. Gruparea ca bază a prelucrării datelor statistice. Tipuri de grupări
Gruparea statistică este o metodă de bază în prelucrarea datelor. Prin grupare se
realizează sistematizarea datelor individuale de masă în scopul identificării
fenomenelor care aparţin a aceleiaşi grupe (clase), deci, care prezintă o serie de
trăsături esenţiale comune.
Prin grupare statistică se înţelege împărţirea unităţilor colectivităţii în grupe
omogene, după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici. Rezultă că la aplicarea
grupărilor se operează, cu noţiuni cum sunt: caracteristică de grupare, variaţie,
amplitudinea variaţiei, grupă omogenă etc.
Caracteristica de grupare este acea însuşire în funcţie de care unităţile se repară
pe clase sau grupe omogene. Gruparea statistică a datelor presupune alegerea acelor
caracteristici din programul observării care determină în mod hotărâtor diferenţierea
unităţilor şi în funcţie de care se pot obţine grupe compuse din elemente
asemănătoare(omogene).
Variaţia reprezintă proprietatea caracteristicilor statistice de a înregistra mai
multe valori(numerice) sau mai multe forme de manifestare(în cazul caracteristicilor
calitative).
Amplitudinea variaţiei reprezintă câmpul de variaţie a tuturor valorilor
individuale ale unei caracteristici în cadrul unei observări statistice. Ea se determină ca
diferenţă dintre valoarea maximă şi minimă.
Grupa omogenă înseamnă, statistic, clasă de unităţi la care variaţia este minimă.
Datele observării pot fi separate într-un număr mai mare sau mai mic de grupe în
funcţie de amplitudinea variaţiei caracteristicii de grupare. Alegerea numărului de
grupe trebuie să fie precedată de o analiză calitativă din care să rezulte tipurile(clasele)
existente în cadrul colectivităţii studiate.

Tipurile grupărilor statistice

Grupările statistice îşi găsesc o largă aplicare în toate domeniile vieţii economice
şi sociale. Varietatea grupărilor statistice utilizate în practică impune separarea lor
după mai multe criterii.
 După numărul caracteristicilor folosite, grupările pot fi simple şi combinate.
Grupările simple constau în repartizarea unităţilor colectivităţii pe clase în
funcţie de variaţia unei singure caracteristici. Grupări simple se pot face pentru toate
caracteristicile din programul observării sau numai pentru acelea care urmează să fie
prelucrate în continuare.
Pe baza grupărilor simple se poate stabili care este frecvenţa corespunzătoare
fiecărei grupe, precum şi valorile centralizate pentru celelalte caracteristici care
interesează. Prin gruparea simplă se poate stabili structura colectivităţii în funcţie de
caracteristicile de grupare precum şi legătura între acesta şi celelalte caracteristici
pentru care se centralizează, pe grupe, valori individuale.
Grupările combinate sunt acelea în care separarea datelor se face cel puţin după
două caracteristici. În acest caz, se separă mai întâi unităţile pe grupe după prima
caracteristică şi apoi, fiecare grupă după cea de-a doua caracteristică. Caracteristicile
în funcţie de care se face o grupare combinată trebuie să fie interdependente, respectiv
să existe o legătură de natură cauzală, logică etc. De exemplu, gruparea
întreprinderilor industriale după valoarea fondurilor fixe şi după numărul muncitorilor;
gruparea angajaţilor din cadrul unei întreprinderi după vechimea şi mărimea salariului.
 După conţinutul caracteristicii, grupările se clasifică în grupări cronologice,
grupări teritoriale şi grupări după o caracteristică atributivă.
Grupările cronologice se obţin dacă datele privind colectivitatea studiată se
separă după o caracteristică de timp. De exemplu, gruparea economiştilor care
lucrează în municipiul Chişinău după anul absolvirii facultăţii sau gruparea populaţiei
după anul naşterii.
Grupările teritoriale rezultă dacă colectivitatea se separă pe grupe după o
caracteristică de spaţiu(ţară, judeţ, comună etc). De exemplu, gruparea întreprinderilor
industriale republicane pe raioanele ţării. În cazul grupării datelor după o caracteristică
de timp şi de spaţiu să reprezinte o caracteristică determinantă pentru datele care se
grupează.
Grupările după o caracteristică atributivă constau în repartizarea colectivităţii în
grupe în funcţie de trăsăturile specifice unităţilor. Astfel, de exemplu, dacă populaţia
constituie colectivitatea studiată, caracteristici atributive sunt: vârsta, starea civilă,
profesia, ocupaţia etc.
 După forma de exprimare a caracteristicilor atributive, grupările pot fi:
o grupări după caracteristici atributive exprimate prin cuvinte, denumite şi
grupări după o caracteristică calitativă sau clasificări în cazul în care au
caracter oficial (de exemplu, clasificarea ramurilor economiei naţionale
nomenclatorul profesiilor din economie);
o grupări după caracteristici atributive exprimate numeric, denumite şi
grupări cantitative.
Grupările după o caracteristică calitativă sunt cele mai omogene deoarece în
aceeaşi grupă se cuprind numai unităţi care prezintă aceeaşi formă de manifestare. De
exemplu, gruparea muncitorilor după profesie, sau gruparea populaţiei după starea
civilă.
Grupările după o caracteristică atributivă exprimată numeric se pot prezenta în
funcţia de gradul de variaţie sub formă de grupări pe variante şi grupări pe intervale.
Grupări pe variante se aplică în cazurile în care numărul valorilor numerice
înregistrate pentru caracteristica de grupare este redus, fiecare valoare înregistrată
constituie o grupă. De exemplu, gruparea familiilor din municipiul Chişinău după
numărul persoanelor sau gruparea locuinţelor după numărul camerelor. Gruparea după
o caracteristică calitativă este întotdeauna o grupare de variante.
Grupări pe intervale se folosesc în cazurile în care gradul de variaţie al
caracteristicii este mare deci când gruparea pe variante conduce la obţinerea unui
număr prea mare de clase(de exemplu, gruparea salariaţilor după mărimea veniturilor).

Tehnica prelucrării materialului statistic

Gruparea datelor după o caracteristică numerică presupune rezolvarea mai
multor probleme, printre care menţionăm: stabilirea mărimii intervalelor de grupare,
alegerea numărului de grupe.
Intervalele de grupare pot fi egale şi neegale. Alegerea numărului de grupe şi a
intervalelor de grupare - problemă specifică grupărilor după o caracteristică numerică
- se face în funcţie de scopul pentru care se foloseşte gruparea datelor.
Dacă gruparea se foloseşte ca mijloc de sistematizare a datelor observării iar
rezultatele obţinute urmează să fie prelucrate în continuare, atunci se recomandă ca
numărul grupelor să fie mai mare, iar intervalele să fie egale. În schimb, dacă prin
gruparea datelor se urmăreşte caracterizarea structurii colectivităţii şi a modificărilor
intervenite în timp, atunci este indicat să se folosească un număr mai mic de grupe şi
intervale neegale.
Indiferent de scopul grupării alegerea numărului de grupe şi a intervalelor de
grupare trebuie să se facă astfel încât să nu conducă la fărâmiţarea materialului şi să
nu ascundă tipurile calitative existente în colectivitatea studiată.
Stabilirea numărului de grupe trebuie să fie urmarea unei analize calitative
profunde, din care să rezulte limitele grupelor tipice. Astfel, în cazul grupării datelor
pe intervale egale odată stabilit numărul de grupe, mărimea intervalului de grupare (h)
se obţine raportând amplitudinea variaţiei (A) la numărul de grupe (r).
Presupunem că pentru un eşantion din 30 magazine dintr-o regiune s-a
înregistrat salariul mediu lunar al unui vânzător (USD):

180 280 250 300 300

280 290 150 350 290
290 295 300 270 200
290 310 350 290 300
300 230 280 320 270
270 280 290 290 300
 Ordonăm seria crescător şi obţinem:
150 270 290 290 300
180 270 290 295 300
200 280 290 300 310
230 280 290 300 320
250 280 290 300 350
270 280 290 300 350

Grupăm pe variante seria.

Distributia muncitorilor dupa salariul mediu lunar
Tabelul 3.1.
Nr. Mărimea salariului Nr.
grupă mediu lunar muncitori
(USD/pers.), (persoane),
Xi ni
1 150 1
2 180 1
3 200 1
4 230 1
5 250 1
6 270 3
7 280 4
8 290 7
9 295 1
10 300 6
11 310 1
12 320 1
13 350 2
TOTAL 30

Se observă că din 30 de valori posibile pe care le-a luat caracteristica ,,salariul

mediu lunar”, notată cu X, s-au înregistrat 13 variante. Ca urmare, gruparea pe
variante a adus la obţinerea unui număr prea mare de grupe, ceea ce înseamnă că este
indicat de a grupa muncitorii după variaţia salariului mediu lunar pe intervale de
variaţie.
Având în vedere numărul redus de unităţi şi câmpul de împrăştiere al valorilor
individuale, propunem separarea muncitorilor în 4 grupe.
 Mărimea intervalului de grupare se calculează astfel:
A X max  X min
h 
r r
350  150 200
h   50
4 4

Dacă din calcul rezultă un număr zecimal, mărimea intervalului se rotungeşte

întotdeauna la numărul natural următor.
Astfel, dacă limita superioară a fiecărui interval se repetă ca limită inferioară a
intervalului următor se obţin două variante de grupare în funcţie de modul de
includere a limitelor de interval, modalitate ce se menţionează într-o notă în subsolul
tabelului.
Intervalele de grupare pot fi construite şi astfel, încât să nu se repete limita
superioară a unui interval ca limită inferioară a intervalului următor. În acest caz, cele
două limite care definesc fiecare grupă sunt incluse în interval. Prima grupă poate fi
obţinută pornind de la Xmin sau de la o valoare mai mică, convenabilă din punctul de
vedere al calculelor, care urmează să fie efectuate pe baza grupării, la care se adaugă
mărimea intervalului.
La alegerea limitelor care se includ în interval trebuie să se aibă în vedere să
nu rămână nici o unitate în afara grupării, să se evite, pe cât posibil asimetria
pronunţată în repartizarea frecvenţelor şi apariţia unor grupe la care frecvenţa este
zero.
Gruparea muncitorilor după salariul mediu lunar
Tabelul 3.2 Tabelul 3.3
Grupe de muncitori Nr. muncitori Grupe de muncitori Nr. muncitori
după mărimea (persoane), după mărimea (persoane),
salariului lunar ni salariului lunar ni
(USD/pers.) (USD/pers.)
150 – 200* 2 150 – 200* 3
200 – 250 2 200 – 250 2
250 – 300 16 250 – 300 21
300 – 350 10 300 – 350 4
Total 30 Total 30
*Notă: Limita inferioară inclusă în interval. *Notă: Limita superioară inclusă în interval.

Mărimea intervalului de grupare se obţin fie ca diferenţa între două limite

inferioare sau superioare alăturate, fie ca diferenţă între limita superioară şi limita
inferioară a aceluiaşi interval.
Se pot întâlni situaţii când la intervalele extreme lipseşte una din limite, ceea ce
înseamnă că sunt deschise. Astfel, în cazul exemplului prezentat, primul interval putea
fi ,,sub 150” , iar ultimul ,,350 şi peste”. În acest caz se recurge la închiderea
convenţională a acestor intervale şi anume, cu mărimea intervalelor alăturate.

3.3. Prezentarea datelor

Serii statistice
Seria statistică este prezentarea paralelă a două şiruri de date în care primul şir
prezintă caracteristica de grupare, iar cel de al doilea rezultatul centralizării
frecvenţelor sau valorile unei alte caracteristici cu care se află în raport de
interdependentă. După posibilitatea de caracterizare a fenomenelor seriilor pot fi: serii
statistice independente (unidimensionale) şi serii statistice interdependente
(bidimensionale sau multidimensionale).
După conţinutul caracteristicii de grupare se disting serii de timp (dinamice sau
cronologice), de spaţiu (teritoriale), de distribuţie (repartiţie). Seriile statistice de timp
sunt acelea care prezintă variaţia unei caracteristici în funcţie de timp. Seriile de
spaţiu sunt acelea în care centralizarea frecvenţelor sau a valorilor caracteristicii
studiate se face în funcţie de variantele unei caracteristici de spaţiu. Seriile de
repartiţie constituie rezultatul grupării datelor după o caracteristică atributivă
(nominativă) sau cantitativă în care centralizarea frecvenţelor se face pentru aceeaşi
caracteristică sau pentru o altă caracteristică dependentă de caracteristică principală de
grupare.

Tabele statistice
Tabelele statistice constituie un ansamblu de judecăţi prezentat într-o formă
succintă, în cuvinte şi expresii numerice, referitoare la fenomene şi procese studiate.
Ele se folosesc atât pentru prezentarea rezultatelor cercetării, cât şi în cadrul analizei
indicatorilor derivaţi. Indiferent care este destinaţia tabelelor statistice, acestea trebuie
să fie întocmite respectând elementele de conţinut şi de formă.
Elementele de conţinut se referă la subiectul şi predicatul tabelului. Subiectul
tabelului îl prezintă colectivitatea şi părţile sale componente şi se înscrie în capetele
rândurilor. Predicatul tabelului este format din totalitatea aspectelor cantitative
referitoare la colectivitatea cercetată (caracteristicile care au stat la baza sistematizării
datelor) şi se înscriu în capătul coloanelor. Ele se numerotează distinct.
Elementele de formă ale unui tabel se regăsesc în macheta tabelului care este
formată din titlul general, titlurile interioare, reţeaua şi notele explicative. Titlul
general atrage atenţia asupra relaţiilor cantitative prezentate în legătură cu subiectul.
El trebuie să fie clar şi concis. Titlurile interioare se referă la elemente ale subiectului
(se trec în capătul rândurilor) şi ale predicatului (în capătul coloanelor). Reţeaua este
formată din linii paralele verticale şi orizontale, care formează rubricile, în care se
înscriu datele numerice şi denumirile textuale. Sursa informează asupra provenienţei
datelor din tabel.

Tipurile tabelelor statistice

Tabelele statistice sunt extrem de variate şi se folosesc în etapa culegerii datelor,
în cursul prelucrării sau cel al analizei statistice. Tabelele se clasifică în primul rând
după etapa de cercetare statistică în care se întocmesc. Astfel, în etapa observării se
întocmesc tabele descriptive sau enumerative folosite pentru înregistrarea datelor
primare.
Acestea se mai numesc şi tabele simple. În etapa prelucrării se întocmesc tabele
de prelucrare ca instrumente intermediare pentru centralizarea datelor sau pentru
aplicarea unui algoritm de calcul al indicatorilor derivaţi.
După felul cum este prelucrat subiectul sau predicatul se disting: tabele simple,
tabele de grupe, tabele combinate, tabele combinate, tabele combinate cu dublă
intrare, tabele de asociere.
Tabele simple sunt acelea în care se prezintă indicatorii statistici ordonaţi după
criteriile cronologic, teritorial şi organizatoric. Tabelele simple întocmite după
criteriile cronologic şi teritorial servesc pentru caracterizarea statistică a fenomenelor
în evoluţia lor în timp şi, respectiv, în plan teritorial.
Tabelul pe grupe se foloseşte când se aplică gruparea simplă cu valori
centralizate pentru frecvenţele corespunzătoare grupelor şi pentru valorile
caracteristicilor dependente de variaţia caracteristicii principale de grupare.

Modelul tabelului pe grupe

Tabelul.3.4
Grupe de unităţi Numărul Valorile centralizate
după variaţia unităţilor, ale caracteristicii
caracteristicii X ni Y Z V
A 1 2 3 4
X1 n1 Y1 Z1 V1
X2 n2 Y2 Z2 V2
...
Xi ni Yi Zi Vi
...
Xr nr Yr Zr Vr
r r r r

Total n
i 1
i
Y
i 1
i
Z
i 1
i
V
i 1
i
 Tabelul combinat are subiectul prelucrat după variaţia a cel puţin două
caracteristici de grupare ( Xi) şi (Yi), iar predicatul este format din valorile centralizate
ale variabilelor dependente de factori de grupare ( Zi) şi (Vi).
Folosind acest tabel se pot cunoaşte următoarele aspecte: gradul şi forma de
variaţie a caracteristicilor de grupare (Xi şi Yj), legăturile centralizate ale
caracteristicilor dependente Vi şi Zi.
Tabelul combinat cu dublă intrare cuprinde grupele formate după variaţia
concomitentă a caracteristicilor ( Xi şi Yj), iar în rubrici se înscriu frecvenţele comune
ambelor variabile. Conţine distribuţii de frecvenţă pe grupe şi subgrupe precum şi
distribuţii marginale.

Modelul tabelului cu dublă intrare

Tabelul 3.5.
Y1 Y2 Yj ….. Y Frecvenţe
Y X m după
variabila
Xj
X1 f11 f 11 f11 ….. f11 f1
X2 f11 f11 f11 ….. f11 F
2
….. …..
Xi f11 f11 f11 ….. f11 fi
…. …..
Xk f11 f11 f11 ….. f11 fk
Frecvenţe f1 f2 fj ….. fm  f i   f j
după variabila i j

Yj

Tabelul de asociere se foloseşte pentru a prezenta şi caracteriza legătura dintre

două caracteristici alternative.

Reprezentarea grafică a rezultatelor prelucrarii

Oricât de bine ar fi gândite tabelele statistice, utilizarea lor repetată într-o

aceeaşi secţiune a lucrării este obositoare şi determină o receptare dificilă a mesajului
informativ, uneori suprapunerea, amestecarea nedorită sau asocierea defectuoasă a
datelor din diferite tabele. Într-un asemenea context, William Plyfaircel care a pus la
punct construcţia primelor grafice moderne în secolul al XVIII-lea, afirma că prin
utilizarea graficelor se pot imprima în memorie în cinci minute informaţii al căror
studiu prin tabele ar fi necesitat zile întregi. Ele facilitează înţelegerea şi memorizarea,
invitând la elaborarea intuitivă a ipotezelor cu privire la legităţile specifice obiectului
cercetării, cu privire la conexiunile posibile cu alte fenomene şi procese etc.
În statistica social economică graficele au următoarele scopuri: interpretarea
vizuală a raportului de mărime dintre doi sau mai mulţi indicatori statistici;
interpretarea structurii şi mutaţiilor de structură, privite în dinamică sau pe plan
teritorial; interpretarea densităţii de repartiţie a frecvenţelor fenomenelor înregistrate
într-o cercetare statistică concretă; interpretarea formelor de realizare a
interdependenţelor dintre două sau mai multe variabile statistice; interpretare
tendinţelor de dezvoltare a fenomenelor studiate în dinamică pentru etapa dată;
popularizarea datelor statistice cu privire la gradul de dezvoltare a fenomenelor
considerate în dinamică sau pe plan teritorial.
Graficul este o imagine spaţială, cu caracter convenţional, care prin diferite
mijloace plastice de reprezentate reliefează ceea ce este caracteristic, esenţial pentru
obiectul cercetării. Tocmai datorită acestui avantaj se afirmă că un grafic simplu
valorează mai mult decât o expunere lungă. El constituie totodată o manieră
simplificată de descriere a realităţii, transpunând aspectele sale măsurabile în mărimi
şi figuri geometrice variate, acestea imprimându-se în memorie mult mai uşor decât
mulţimea datelor înscrise în tabele. De aceea graficele sunt utilizate în analizele
economico-statistice ca un important auxiliar în prezentarea rezultatelor cercetării.
Graficele statistice nu sunt decât o parte a reprezentărilor grafice care pot fi
întâlnite în literatura social economică sau în dirijarea activităţii (diagrame de
programare a activităţii, organigrame, diagrame ergonomice, scheme logice, diagrame
de calcul, nomograme etc.). Utilizarea reprezentărilor grafice în mai toate domeniile
activităţii umane presupune cunoaşterea şi folosirea corespunzătoare a elementelor
constructive şi respectarea unor reguli şi principii referitoare la proporţii.
Elementele constructive ale unui grafic sunt: titlul, reţeaua, scara de
reprezentare, legenda, graficul propriu-zis, sursa datelor şi notele explicative.
Titlul graficului trebuie să fie concis şi clar, în sensul că trebuie să asigure atât
specificarea aspectului (aspectelor) reprezentate, cât şi localizarea în timp şi spaţiu a
colectivităţii cercetate. De cele mai multe ori graficul preia titlul tabelului statistic,
care stă la baza întocmirii lui.
Reţeaua graficului este constituită din totalitatea liniilor ajutătoare care servesc
la construirea graficului propriu-zis, fiind deci, suportul graficului: linii paralele
orizontale, verticale, oblice, cercuri concentrice, sectoare de cerc care servesc pentru
plasarea corectă a punctelor pe grafic. Construirea unei reţele grafice presupune
respectarea cu stricteţe a unor reguli ca:
 liniile reţelei grafice să fie trasate vizibil dar în culori mai pale sau cu linii
mult mai subţiri decât curbele diagramei;
  reţeaua să nu fie prea încărcată în cazul în care ne propunem să scoatem în
evidenţă evoluţia fenomenelor sau modificările structurale intervenite în timp;
 alegerea formei reţelei se face în funcţie de spaţiul de care dispunem, de
scopul în care este folosit graficul, de tipul lui etc.
Majoritatea graficelor statistice au la bază sistemul de axe rectangulare, în
practică întâlnindu-se însă reţele formate din cercuri concentrice, sectoare de cerc,
reţele sub formă de evantai, reţele oblice, reţele curbilinii etc.

Liniile reţelei trebuie să se profileze vizibil, dar nu prea accentuat astfel încât să
faciliteze ,,citirea” graficului. Uneori, pentru a mări efortul estetic o parte din reţea sau
chiar întreaga mulţime de linii ajutătoare pot fi suprimare, având însă grijă de a
completa reprezentarea grafică prin informaţiile numerice aferente.
Scara de reprezentare este elementul care stabileşte relaţia dintre unitatea
grafică de măsură şi unitatea de măsură a caracteristicii statistice. Cu ajutorul scării se
gradează axele graficului şi se măsoară coordonatele punctelor. La construirea unui
grafic poate fi folosită fie o singură scară de reprezentare, fie două scări de
reprezentare (diagramele construite cu ajutorul sistemului de axe rectangulare), fie trei
scări distincte (stereograme). Alegerea scării de reprezentare se face astfel încât să
asigure vizualizarea corectă a proporţiilor reale dintre elementele care compun
colectivitatea.
Scările de reprezentare pot fi uniforme, când punctele cotate pe suportul scării
sunt echidistante(scara aritmetică) sau neuniforme, când distanţele variabile dintre
punctele cotate sunt stabilite pe baza unei funcţii curbilinii(scara logaritmică, scara
gaussiană, scara binomială).
În practică, cel mai des este folosită scara uniformă care trebuie să
îndeplinească unele condiţii:
 unitatea de lungime aleasă să fie aceeaşi pentru toţi indicatorii pe care îi
cuprinde graficul;
 atât scările verticale cât şi cele orizontale trebuie dispuse în aşa fel încât să
permită citirea uşoară a graficului;
 scara aleasă trebuie să permită folosirea completă şi raţională a spaţiului
respectiv, adică în acel spaţiu să încapă toţi indicatorii seriei respective, fără
să se atingă plafonul reţelei;
 deasupra notaţiilor numerice ale scării trebuie să se arate întotdeauna
denumirea unităţilor de măsură.
O bună parte din grafice au la bază sistemul de axe rectangulare şi scara
aritmetică de reprezentare. Este uşor de intuit faptul că trebuie să existe un anumit
raport între reprezentarea grafică a amplitudinii variaţiei pe axa absciselor şi cea
oglindită pe axa ordonatelor. Majoritatea teoreticienilor apreciază că reprezentarea
grafică optimă se obţine respectând ,,regula celor trei pătrimi” - adică scara de
reprezentare trebuie astfel stabilită încât segmentul aferent variaţiei maxime pe scara
ordonatelor să reprezinte trei pătrimi din segmentul care ilustrează amplitudinea
variaţiei pe axa absciselor.
Legenda graficului este alcătuită din scurte explicaţii ale semnelor
convenţionale, culorilor, liniilor, haşurilor folosite în construcţia graficului. Uneori
explicaţiile sunt trecute chiar în spaţiul rezervat reprezentării grafice sau titlul
graficului este suficient de detaliat, astfel că legenda poate să lipsească.
Graficul propriu-zis este alcătuit dintr-o mulţime de puncte, o linie sau o familie
de linii(drepte, curbe sau linii frânte), din figuri geometrice în plan sau în spaţiu, din
simboluri natural-convenţionale construite proporţional. Alegerea tipului de grafic se
face cu funcţiile de date disponibile şi de scopul cercetării, astfel încât reprezentarea
grafică să sugereze proporţiile dintre indicatori sau, după caz, relaţiile cauzale dintre
aceştia, sprijinind concluziile detaşate din analiză.
Sursa datelor se trece în mod obligatoriu sub reţeaua fiecărui grafic, în vederea
identificării provenienţei indicatorilor cuprinşi în reprezentarea grafică.
Notele explicative se trec de regulă sub reţeaua graficului sau în subsolul paginii
pentru a atrage atenţia asupra unui procedeu special de calcul statistic sau de
reprezentare grafică. Graficele sunt folosite în statistică în următoarele scopuri:
a) Ca modalitate de reprezentare, respectiv grafică, de popularizare şi de informare
vizuală.
b) Ca metode empirice de analiză şi interpretare a:
 raportului dintre doi sau mai mulţi indicatori statistici;
 structurii şi nuanţelor de structură - în timp sau teritorial;
 formării de variaţie şi de asimetrie;
 legăturilor statistice dintre două sau mai multe variabile statistice;
 trendului de scurtă şi de lungă durată;
 variaţiei unui fenomen complex în funcţie de factorii săi determinanţi etc.
c) Ca metodă de calcul grafic a unor indicatori statistici(mărimi medii, indicatori
medii de poziţie, indicatori de concentrare, indicatori de corelaţie etc).
Principalele tipuri de grafice statistice:
În funcţie de obiectul reprezentării grafice, de datele disponibile şi de intenţia
autorului se va alege unul sau altul dintre tipurile fundamentale de grafice. Deşi nu
există reguli riguros stabilite cu privire la utilizarea diferitelor tipuri de grafice,
cercetarea unui număr de lucrări de referinţă în acest domeniu conduce la enumerarea
următoarelor tipuri de grafice:
1. Diagrame prin benzi şi coloane. Se folosesc în scopul popularizării unor
aspecte din viaţa social-economică pentru a reda imaginea unui fenomen în
evoluţia lui în timp când distanţele dintre perioade sunt mari sau neegale.
 Graficul prin benzi mai este indicat când se reprezintă indicatori care exprimă
lungimi.

Diagrama prin benzi se construieşte sub forma unor dreptunghiuri cu latura

mare orizontală sprijinite pe o dreaptă ridicată în punctul de origine a axei(orizontale)
de reprezentare. Benzile au aceeaşi lăţime, iar lungimea lor este proporţională cu
nivelul măsurat al caracteristicii. Între benzi se păstrează o distanţă constantă. Acest
grafic se foloseşte mai ales pentru a arăta mărimea diferită a elementelor sau grupelor
de elemente dintr-o colectivitate studiată. Nu se recomandă să se folosească o
diagramă prin benzi pentru ilustrarea dinamicii unei caracteristici, deoarece între benzi
ar trebui stabilite distanţe diferite, proporţionale cu intervalul de timp dintre două
observări consecutive. Această distanţare diferenţiată a benzilor este inestetică, iar
alipirea benzilor sau aşezarea lor la distanţe egale deformează informaţiile cu privire
la evoluţia reală a caracteristicii.
Diagrama prin coloane se construieşte sub forma unor dreptunghiuri cu latura
mare verticală, cu ajutorul unui sistem de axe rectangulare. Axa X (a absciselor) este
axa timpului, pe care se aşează fiecare coloană cu latura sa mică. Toate coloanele au
aceeaşi lăţime, iar între ele se recomandă să se păstreze distanţele proporţionale cu
timpul care se scurge între două observări succesive(vezi fig.3.1.). Axa ordonatelor
serveşte la măsurarea nivelului caracteristicii.
50
40

30
% Lapusna
20 Orhei
10 Ungheni

0
1 tr 2 tr 3 tr 4 tr
trimestru

Fig.3.1. Dinamica sructurii producţiei in tr. 1-4

Când este necesară reprezentarea întregii serii cronologice este preferabilă înlocuirea
diagramei prin coloane cu o simplă cronogramă (vezi fig.3.2.), adică linia
frântă rezultată din unirea succesivă a punctelor având coordonate: timpul şi
nivelul caracteristicii. Graficul câştigă în simplitate şi forţă de sugestie. Graficul prin
coloane se foloseşte pentru a ilustra dinamica unei caracteristici atunci când se au în
vedere doar câteva din datele observate de-a lungul unei perioade.
 18000
16000
14000
12000
10000 Emigranti
8000 Imigranti
6000
4000
2000
0
1990 1996 1998 2000

Fig.3.2. . Evoluţia mişcării migratorii pe perioada 1990-2000 (mii pers.)

2. Diagramele prin figuri geometrice:
a) de suprafaţă(cerc, semicerc, pătrat, dreptunghi, triunghi)
 Grafice prin areale
 Grafice de structură
b) de volum(paralelipipedul, piramida, cilindrul etc), denumite stereograme

Graficele prin areale se construiesc sub forma unor figuri geometrice în plan a
căror suprafaţă este proporţională cu mărimea caracteristicii. De regulă se folosesc
pătrate, romburi, cercuri, triunghiuri echilaterale, dreptunghiuri.

22%
29% 22%
26%
1 unit com
2 unit com
3 unit com
29% 4 unit com
23% 25%
27%
24%

Fig.3.3. Structura circulaţiei mărfurilor pentru patru unităţi comerciale pe

perioada 2009-2012

Diagramele de structură (vezi fig.3.3. şi fig.3.4.)

 20%
25%

15%

40%

Fig.3.4. Structura producţiei industriale a unei tari in a. 2012

presupun un raport de proporţionalitate între suprafaţa figurii geometrice şi totalul

structurii de 100%. Fiecare figură geometrică se va împărţi în atâtea părţi câte are
colectivitatea cercetată, părţile se vor distinge prin haşurarea sau colorarea
suprafeţelor respective.
Modificările de structură se pot surprinde prin analiza simplă a figurilor
construite.
3. Diagramele seriilor de timp(cronologice, dinamice)
 prin coloane (vezi fig. 3.1.)
 cronograme
 diagrame polare(radiale)
Diagrama polară (vezi fig. 3.5.)se utilizează, de obicei, pentru a ilustra sezonalitatea,
dar poate fi aplicată şi pentru a da o

30
20,4 27,4
19 20
21 10 20
26 0 20,4 circul
atia
20 21 m arf
urilor

27 23 25

Fig.3.5. Sezonalitatea circulaţiei mărfurilor

imagine grafică raportului dintre elementele unei serii de repartiţie. Diagrama polară
este deosebit de sugestivă şi pentru seriile cronologice cu tendinţă de creştere, care
sunt afectate de sezonalitate - se obţine o spirală a cărei rază creşte pe măsura creşterii
de la un an la altul, iar abaterile(deformările) sistematice de la raza standard indică
intensitatea variaţiei sezoniere.
4. Diagramele seriilor de spaţiu(teritoriale).
 cartogramele
 cartodiagramele.
Cartogramele(hărţi ale teritoriului) şi cartodiagramele(combinaţie între cartogramă şi
diagramă de suprafaţă) au o mare capacitate de a reda deosebirea dintre unităţile
administrativ- teritoriale ale ansamblului studiat. În acest scop limitele hărţii şi
unităţile administrativ- teritoriale trebuie clar conturate, iar haşurile sau micile
diagrame în fiecare unitate trebuie astfel alese şi construite la o asemenea scară încât
să reflecte diferenţierea dintre unităţi, dar să nu depăşească conturul pentru a evita
confuziile.
5. Diagramele seriilor de repartiţie de frecvenţe
a) Pentru seriile de repartiţie de frecvenţe unidimensionale se folosesc:
 histograme
 poligonul frecvenţelor
 diagrama frecvenţelor cumulate.
b) Pentru seriile de repartiţie de frecvenţe se foloseşte corelograma
(graficul de corelaţie sau diagrama norului de puncte).
6. Diagramele prin figuri naturale şi simbolice sunt grafice de popularizare.

7. Pictogramele recurg la folosirea unor figuri naturale şi convenţionale, iar în

ultima vreme şi la folosirea unor fotografii executate la mărime proporţională
cu nivelul caracteristicii sau multiplicate de un număr proporţional de ori
pentru a sugera mărimea caracteristicii. Deseori pictogramele sunt asociate cu
o diagramă prin areale pentru a mări efectul estetic.