Sunteți pe pagina 1din 4

Centrul de Educaţie Medicală

FORMULAREA OBIECTIVELOR

1. DEFINIREA NOŢIUNILOR: ideal, scop, obiectiv, sarcină didactică

Idealul educaţiei – suma tuturor aspiraţiilor pe termen lung, pe tot parcursul şcolarităţii; profilul de
personalitate formulat de societate pentru momentul în care individul va finaliza studiile şi va deveni o
parte integrantă a ei (din punct de vedere profesional, social, individual).
Fiind astfel formulat, idealul este abstract, aşadar are nevoie să fie împărţit în structuri, în paşi care
detaliază modalitatea prin care îl putem atinge: scopurile.

Scopurile educaţiei – intenţii, aspiraţii pe termen mediu, decizii luate pentru atingerea idealului, cel mai
adesea prin curricula şcolare. Ele organizează activitatea pe cicluri şcolare/curriculare şi indică resursele şi
strategiile optime prin care poate fi atins idealul. Scopurile sunt detaliate prin unităţi şi mai clare, dar şi
mai mici: obiectivele.

Obiectivele educaţiei – intenţii, aspiraţii pe termen scurt, delimitate în timp, etapele cele mai mici, ce
implică modificări la nivelul comportamentului/personalităţii şi rezultate concrete ale lucrului cu
elevii/studenţii.
La rândul lor, şi obiectivele au mai multe niveluri de generalitate:
- obiectivele generale – detaliază scopurile în concordanţă cu profilul absolventului
- obiectivele specifice – pe ani şcolari/universitari, pe discipline/grupuri de discipline
- obiective operaţionale (concrete) – pe unităţi de conţinut, pe situaţii sau activităţi de învăţare

Conform clasificării lui Bloom, obiectivele operaţionale sunt:


- cognitive (cunoştinţe, deprinderi, capacităţi, algoritmi, priceperi etc.)
- psihomotorii (deprinderi, priceperi, tehnici, modele etc.)
- afective (atenţie concentrată, voinţa de a acţiona, manifestarea preferinţelor, argumentarea unei
opţiuni etc)

Ce înseamnă un obiectiv operaţional?


Spre deosebire de celelalte obiective, acesta cuprinde exprimarea manifestărilor observabile şi
măsurabile, precum şi nivelul de performanţă aşteptat. Se stabilesc obiective operaţionale pentru fiecare
întâlnire (activitate practică, curs) cu studenţii.

Ce înseamnă un obiectiv specific?


Reprezintă mai mult decât suma tuturor obiectivelor operaţionale ale disciplinei. Obiectivele
specifice descriu procesul parcurs şi urmărit la toţi studenţii care studiază disciplina respectivă. Se
notează în fişa disciplinei.

Craiova, Str. Petru Rareş Nr. 2-4, Cod 200349, Jud. Dolj, ROMANIA
Tel: + 40 251 443522; Fax: +40 251 593077; E-mail: consiliere@webmail.umfcv.ro
1
Centrul de Educaţie Medicală

De ce sunt importante obiectivele specifice?


· dirijează activitatea (conţinutul, strategiile de predare, evaluarea, legătura dintre cursuri şi
activităţile practice etc.)
· asigură continuitate pe parcursul predării unei discipline (toate activităţile desfăşurate în cadrul
disciplinei au aceleaşi finalităţi/scopuri)
· uşurează munca unui cadru didactic prin centrarea pe scopuri şi nu pe sarcini didactice (e mai
important DE CE studentul primeşte o anumită sarcină de lucru decât sarcina în sine)
· arată nivelul la care trebuie să ajungă toţi studenţii, aşadar conturează cadrul evaluării
· odată ce au fost comunicate studentului, îl angajează în activitatea didactică
· uşurează munca tuturor cadrelor didactice din disciplina respectivă, asigurând ţinte clare pe care
toate cadrele didactice trebuie să le urmărească, atât la curs, cât şi la activităţile practice.
Ce fac obiectivele specifice?
· acoperă întreg conţinutul disciplinei şi extrag un minimum de cunoştinţe şi abilităţi pe care
studentul trebuie să le dovedească pentru a promova
· urmăresc progresul în învăţare şi formarea unor competenţe
· indică intenţiile de modificare a comportamentului studentului la finalul învăţarii
· arată procesul care trebuie urmărit la studenţi pe parcursul învăţării

Sarcina didactică, deseori confundată cu obiectivul, este doar cantitatea, volumul de cunoştinţe şi
capacităţi care urmează să fie asimilat de student conform obiectivelor.

2. Cum se construiesc obiectivele operaţionale?


a) Pentru a construi obiectivele operaţionale, cadrul didactic trebuie să consulte fişa disciplinei (care
conţine obiectivele specifice, competenţele etc.)

b)Trebuie să fie clare/specifice, măsurabile (să descrie comportamente observabile, nu procese psihice
interne), realizabile, realiste.
Specific 1. Obiectivul este clar şi bine definit?
2. Este clar ce se cere unui student?
3. Poate fi înţeles de toţi studenţii?
Măsurabil 1. Cum va şti un student că obiectivul a fost atins?
2. Ce dovezi sunt necesare pentru a confirma atingerea obiectivului?
3. S-au stabilit clar criteriile pentru evaluare?
Realizabil 1. Este la nivelul capacităţii studentului? Prea uşor/prea dificil ?
2. Există resurse suficiente ca să se realizeze?
3. Poate fi realizat? Este provocator, dar şi realizabil?
Realist 1. Este posibil ca un student să realizeze obiectivul într-un interval de timp determinat?

Timp 1. Există un termen limită? Este un termen realist?


2. Este raţional să se facă acum?
3. Când îşi va atinge studentul obiectivele?

c) Toate obiectivele încep cu un verb – aceasta deoarece scopul principal al obiectivelor scrise este de a
observa activitatea/performanţa ca o dovadă a învăţării.

d) Se axează pe activitatea elevului/studentului, şi nu pe cea a profesorului !

Craiova, Str. Petru Rareş Nr. 2-4, Cod 200349, Jud. Dolj, ROMANIA
Tel: + 40 251 443522; Fax: +40 251 593077; E-mail: consiliere@webmail.umfcv.ro
2
Centrul de Educaţie Medicală

e) Sunt vizate 3 domenii :


• cunoştinţe (cognitiv, domeniul minţii) - (cunoştinţe, deprinderi, capacităţi, algoritmi, priceperi)
• practică (psihomotor, domeniul activităţilor manuale) - (deprinderi, priceperi, tehnici, modele,
etc)
• atitudini (afectiv) - (voinţa de a acţiona, manifestarea preferinţelor, argumentarea unei opţiuni etc)

Pentru domeniul cognitiv, iată acţiunile în funcţie de nivelul de înţelegere dorit:

Nivelul Acţiuni Conţinut


1. Cunoaşterea a defini, a distinge a identifica, a termeni semnificativi, definiţii, elemente, fapte,
simplă recunoaşte, a aminti, a dobândi. fenomene, însuşiri, reguli, utilizări, relaţii
2. Înţelegerea a transforma, a exprima propriu, a ilustra, exemple, reprezentări, texte, fapte esenţiale,
comprehensiunea, a reprezenta, a schimba, a redefini, a caracterizări, consecinţe, factori, pricipii,
interpretarea interpreta, a diferenţia, a stabili, a explica, metode, situaţii, abstracţii, efecte.
a demonstra, a prevedea, a completa.
3. Aplicarea a aplica, a generaliza, a dezvolta, a utiliza, metode, teorii, pricipii, procese, fenomene,
a transfera, a restructura, a alege, a procedee
clasifica.
4.Analiza, a distinge, a identifica, a recunoaşte, a elemente, concluzii, argumente, relaţii,
căutarea deduce, a contrasta, a compara, a analiza, particularităţi, cauze, părţi, căi, scopuri,
a discrimina. organizări, tehnici
5. Sinteza, a scrie, a relata, a crea, a produce, a modele structuri, produse, performanţe, proiecte,
crearea, modifica, a propune, a specifica, a lucrări, comunicări, planuri, scheme, operaţii,
elaborarea planifica, a deriva, a dezvolta, a combina, soluţii, generalizări, concepte, ipoteze.
a deduce, a formula.
6. Evaluarea, a judeca, a argumenta, a evalua, a decide, Exactitate, erori, lacune, precizie, scopuri,
critica a considera, a compara, a contrasta. mijloace, experienţă, standarde, alternative.

Pentru domeniul psihomotor, se folosesc verbe care vizează abilităţi, dexterităţi:


Exemplu: a ausculta, a diagnostica, a internaliza, a palpa, a empatiza, a integra, a măsura, a percuta, a
masa etc.

Pentru domeniul afectiv, se folosesc verbe care vizează atitudini:


Exemplu: a realiza, a reflecta etc.

Formularea unui obiectiv operaţional cuprinde:


o cine va produce comportamentul dorit („studentul”)
o ce comportament observabil va dovedi că obiectivul este atins („să explice”)
o care va fi produsul acestui comportament, performanţa („factorii de risc pentru HTA”)
o în ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul („clasificându-i în funcţie de gradul de
control asupra lor”)
o după ce criterii apreciem valoarea („cel puţin 3 factori pentru fiecare categorie”).

Exemplu:

La finalul activităţii, studentul va fi capabil:


- să explice factorii de risc pentru HTA în funcţie de gradul de control pe care îl avem asupra lor,
menţionând cel puţin 3 factori din fiecare categorie.

Craiova, Str. Petru Rareş Nr. 2-4, Cod 200349, Jud. Dolj, ROMANIA
Tel: + 40 251 443522; Fax: +40 251 593077; E-mail: consiliere@webmail.umfcv.ro
3
Centrul de Educaţie Medicală

3. Recomandări pentru construirea obiectivelor operaţionale:


· evitaţi folosirea unor verbe vagi (a şti, A cunoaşte, a înţelege /cu adevărat, a învăţa, a aprecia, a
explica semnificaţia a, a crede, a avea încredere în, a se bucura de, a simţi).
· focalizaţi obiectivele pe student, nu pe cadrul didactic şi pe intenţiile lui.
· extrageţi un minimum de cunoştinţe din tema predată în întâlnirea respectivă, luând în calcul
obiectivele specifice (cele stabilite pentru tot semestrul).
· evitaţi formularea obiectivelor sub formă de listă de probleme (1. Principiile antibioticoterapiei
2. Antibioticoterapia la sugar 3. … la gravidă 4. …. la vârstnic etc.).
· evitaţi să rezumaţi obiectivul doar la sarcina didactică sau să îl confundaţi cu aceasta. Sarcina
didactică vă ajută să atingeţi obiectivul.
· realizaţi obiectivele operaţionale pentru toate întâlnirile cu studenţii (cursuri şi activităţi practice)
la începutul semestrului, împreună cu toate cadrele didactice din disciplina respectivă. Astfel nu
vor exista confuzii nici din partea colegilor dumneavoastră, nici din partea studenţilor privind
cerinţele de la examenul final.
· la finalul orei (5 minute) este indicat să evaluaţi gradul în care obiectivele stabilite au fost
realizate. În acest fel, evitaţi “golurile” din formarea studenţilor.
· este de dorit să aveţi un caiet/dosar al discplinei care să conţină fişe pentru toate cursurile şi
activităţile practice cu: obiectivele operaţionale, materialele didactice folosite, cuprinsul
cursului/activităţii practice, metodele didactice folosite, modalitatea de evaluare obiectivelor.

Dacă doriţi să continuaţi lectura, iată câteva titluri şi link-uri folositoare:


E. Joiţa (coord.) – Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura ARVES, Craiova, 2008
I. Nicola – Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992
I. Bontaş - PEDAGOGIE - tratat - Bucureşti, Editura BIC ALL, 2001
S. Cristea - DICŢIONAR DE PEDAGOGIE - Chişinău, Editura Litera Educaţional, 2002
I .Jinga, E. Istrate (coord.) - MANUAL DE PEDAGOGIE - Bucureşti, Editura BIC ALL, 2006
http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2007/08/4structura-si-dinamica-invatarii.html

Craiova, Str. Petru Rareş Nr. 2-4, Cod 200349, Jud. Dolj, ROMANIA
Tel: + 40 251 443522; Fax: +40 251 593077; E-mail: consiliere@webmail.umfcv.ro
4

S-ar putea să vă placă și