Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iasi

Facultatea de Inginerie Chimică si Protecţia Mediului

Secția: Ingineria procedeelor nepoluante

Procesul de adsorbție

Coordonator :S.L. dr. ing Apostolescu Nicolae Autor : ing.Ichim Elena Simona

An I

1
 -2013-

Cuprins

Introducere.............................................................................................................................2

Cap. 1 Noțiuni generale privind adsorbția .............................................................................4

Cap. 2 Tipuri de adsorbție.......................................................................................................8

Cap. 3 Adsorbanți.................................................................................................................. 10

Concluzii..................................................................................................................................12

Bibliografie...............................................................................................................................13

2
 Introducere

Adsorbția este operația de separare a unui component sau a unui flux de componenți
dintr-un amestec gazos sau dintr-o soluție prin reținerea acestora pe suprafața unui solid (numit
adsorbant).

Fenomenul de eliminare a adsorbitului se numește desorbție și se realizează în scopul

recuperării componentului adsorbit, dacă acesta este valoros, și pentru regenerarea (reactivarea)
adsorbantului . Procesul de separare prin adsorbție au largi aplicații în rafinarea petrolului, în
industria petrochimică și în industria chimică.

Capacitatea materialelor poroase de a adsorbi volume mari gaze și vapori este cunoscută
înca din secolul XVIII , dar aplicațiile practice ale acestei la separări și purificări industriale sunt de
dată relativ recentă. Probabil cel mai uzual exemplu de proces de purificare este utilizarea unei
coloane de adsorbție, umplută cu un adsorbant hidrofil, ca uscător hidrofil, ca uscător pentru
îndepărtarea umidității nedorite ca H2S și mercaptani din gazele naturale sau ale poluanților organici
din apă.

Astfel de procese sunt considerate, convețional, procese de purificare deoarece

componenții care se adsorb sunt prezenți în concentrație mici , nu prezintă interes din punct de
vedere economic și nu se urmărește recuperarea lor.

3
 Capitolul 1

Noțiuni generale privind adsorbția

Primele procese de adsorbție au utilizat fie cărbune activ ,fie silicagel.potențialul de

adsorbție a fost mult crescut prin utilizarea sitelor moleculare și în special a zeoliților sintetici, care
au fost utilizați la o scară industrială prin anii 1950. De atunci au fost sintetizați o gamă largă de
zeoliți , care sunt utilizați și în prezentul ca adsorbanți.

Cerințe de bază la un proces de separare este un adsorbant cu selectivitate suficient de

mare și durata lungă de viață. Selșectivitatea poate să depindă de diferența de cinetică a adsorbțieisau
de echilibrul de adsorbție. Se definește un factor de separare :

Unde XA și YA sunt fracțiile molare ale componentului A în faza adsorbant și respectiv în faza fluidă
la echilibru. Factorul de separare este definit în acest mod este analog volatilității relative, care
măsoară ușurința cu care un component poate fi separat prin distilare. Analogia este pur formală și
nu există relații cantitative între factorul de separare și volatilitatea relativă.Pentru doi componenți
cunoscuți volatilitatea relativă este fixă, în timp ce factorul de separare variază în limite largi ,
depinzând de adsorbant. Căutarea unui adsorbant pottrivit este în general primul pas în dezvoltarea
unui proces de separare prin adsorbție.

Dacă factorul de separare variază cu temperatura și adesea și și cu compoziția, alegerea

condițiilor optime pentru un sistem Langmuir ideal , factorul de separare este independent de
compoziție și egal cu raportul constantelor lui Henry ale celor doi componenți.Selectarea unui
adsorbant restricționată căutarea cu intres practic la adsorbanți microporoși cu diamtrul porilor
cuprins între câțiva Angstorm și câteva zeci de Angstrom. Cerința ca un adsorbant să aibă o
capacitate cât mai mare de adsorbție restricționează căutarea adsorbanților cu interes practic la care
adsorbanții microporoși cu diamtetrul orilor cuprins între câțiva Angstrom și câțiva zeci de
Angstrom. Se încadrează aici atât adsorbanții microporoși clasici ca : silicagel, cărbune activ,
alumină activată cât și cei de dată mai recentă – aluminosilicați ristalini sau zeoliții. Între aceste
materiale există o diferență fundamentală. În adsorbanții tradiționali există o distribuție a mărimii
microporilor și atât diametrul mediu sunt controlate prin fabricație.În contrast, mărimea porilor

4
zeoliților este controlată de structura cristalină și nu există o distribuție a marimii porilor. Aceasta
duce la diferențe semnificative ale proprietîților și este indicat ca zeoliții să fie considerați ca o clasă
aparte de adsorbanți.

Adsorbanți uzuali

Silicagelul este forma parțial deshidratată a polimerului coloidal al aciduli silicic. Compoziția
chimică poate fi exprimată ca SiO2•n H2O. Conținutul de apă(prezentă în special ca grupe hidroxil
legate este de circa 5% (masă).

Proprietatea unui componene dintr-un amestec de gaze sau a unui solut dintr-o soluțiede a se
acumula pe suprafața solidă sau lichidă, în concentrație mai mare decât în restul gazului sau al
soluției, se numește adsorbție.

Un material de obicei nevolatil, capabil să fixeze pe suprafața sa alte substanțe se numește

adsorbent, iar substanța adsorbită, un adsorbat.

Cei mai utilizați ca adsorbenți sunt :cărbunlele activ , silicagelul, oxidul de aluminiu și mulți
alții.

Cărbunele activ se obține din lemn, prin carbonizare în prezențaă de gaze , cu vapori de apă și
CO2 care reacționează la temperatură înaltă cu carbonul dând naștere unor granule de cărbune
străbatute de un număr mare de canale sau pori de diferite diametre, Silicagelul este un bioxid de
siliciu , SiO2, amorf obținut prin deshidratarea în condiții blânde, a cidului silicic, SiOH 4 . oxidul de
aluminiu Al OH3 la temperatură relativ joasă cc 300 ° . În cest caz se formează o formă cristalină (γ-
Al O3) care are proprietatea de adsorbent. γ- Al O3 cristalizează în sistemul cubic.

Prin calcinare la temperatură mai înaltă el trece în altă formă cristalină α- Al 2 O3 inactivă
ca adsorbent. Adsorbenții activi au o suprafață enorm de mare , în raport cu masa sau cu volumul
lor (300- 1000 m2/g pentru unele varietăți de cărbune activ).

Dacă se trece aer încărcat cu vapori de benzen , la temperatura camerei , printr-un tub cu cărbune
activ , benzenul este reținut pe acesta și din tube iese numai aer curat. Se pot astfel separa lichide ,
din gaze industriale sau naturale. În general, substanțele cu mase moleculare mari se adsorb mai
mult decât cele ușoare .

Gazele care însoțesc petrolul în anumite zăcaminte sunt amestecuri de metan , CH 4, etan , C2H6,
propan , butani, C4,H10, pentani C5H12 sau hidrocarburi cu molecule mai mari. Trecute prin turnuri cu
cărbune activ, sunt reținute numai hidrocarburile mai grele, pentanul și o partea din butan, în timp
ce metanul , etanul și propanul nu se adsorb. Când cărbunele s-a saturat cu pentan și butan, aceste

5
substanțe sunt desorbite cu vapori de apă, obținându-se un amestec numit , în indutria petrolieră
gazolină. Cărbunele saturat cu apă se usucă cu aer cald și servește din nou pentru adsorbția
gazolinei. Silicagelul se utilizează,în mod similar, pentru reținerea urmelor de apă din aer și alte
gaze. În același scop servesc și silicații sintetici, numiți site moleculare.

Cantitatea de gaz adsorbită în condițiile descrise mai sus de un adsorbent, crește cu presiunea și
descrește cu temperatura.

Fiecare din curbele trasate în acestă diagramă arată cantitatea de azot , în cm 3,

adsorbită de 1 gram de cărbune la diferite presiuni sunt deci curbe de echilibru volum-presiune.
Cum fiecare curbă indică acest echilibru pentru o anumită temperatură, ele sunt numite izoterme de
adsorbție.

Din examinarea izotermelor de adsorbție , se vede că la temperaturi joase adsorbția

gazului crește mult cu presiunea.Faptul acesta se folosește în tehnica vidului înalt. Se plasează, în
legatură cu recipientul ce trebuie vidat , un vas cu cărbune activ și răcit cu azot lichid. Gazul ce nu
poate fi elimninat din pompa de vid este adsorbit pe cărbune.

La adsorbția unui gaz pe un adsorbent solid se degajă o cantitate mică de căldură,

numită căldură de adsorbție.Conform principiului lui Le Chatelier , la ridicarea temperaturii va
deplasa echilibrul în sensul procesului endoterm, adică înspre desorbție. Căldura de adsorbție este o
proprietate a fiecărui gaz și a fiecărui adsorbent. Ea variază însă și cu modul de obținere a
suprafeței adsorbentului, cu cantitatea de gaz sau alte gaze adsorbite în prealabil pe adsorbent, așa că
nu este o proprietate caracteristică a materialului adsorbent decât în anumite condiții specificate.

Cantitatea de gaz ,x, adsorbită pe unitatea de masă (1g) dintr-un adsorbent, la temperatură constntă,
poate fi reprezentată de o ecuație empirică cunoscută sub numele de izoterma lui Freundlich:

x=k•pn

sau sub formă logaritmică :

în care p este presiunea, iar k și n sunt constante pentru un anumit adsorbat, la temperatura dată. La
temperatură joasă, n tinde spre unitate și x devine aproximativ proporțional cu presiunea (curba x
funcție de p devine o dreaptă).

Ecuația Freudlich este valabilă pentru presiuni joase. În aceste condiții moleculele adsorbantului
sunt fixate de atomii de suprafață adsorbentului numai prin forțe Van der Waals . Eventual primul

6
strat de molecule fixează un al doilea sau mai multe straturi de molecule, tot prin forțe Van der
Waals.

Mărind presiunea gazului , peste o anumită limită, se produce o creștere mare și bruscă a adsorbției.
Datorită unei lichefieri a gazului în capilarele adsorbentului. Fenomenul se numește condensare
capilară. Acest fenomen se produce numai când substanța poate fi lichefiată la temperatura și
presiunea respectivă.

Condensarea capilară se produce cu atât mai ușor cu cât substanțele au molecule mai mari și
deci puncte de fierbere și temepraturi mai ridicate. Aceste caracteristici sunt prezentate în tabelul 1:

Tabelul nr. 1

Gazul cm3 de gaz (în condiții Temperatura critică a Punct de fierbere

normale) adsorbit de 1 gazului
g de cărbune, la 15 °C
Azot 8,00 -147 -195
Oxigen 8,2 -118 -182
Oxid de carbon 9,3 -140 -190
Bioxid de carbon 47 +31 -78
Clor 234 +144 -34
Fosgen 440 +183 +8

Primele trei gaze din tabelul 1 sunt adsorbite pe cărbune activ numai prin forțe Van der Waals, iar
cele 2 din urmă sunt fixate și prin condensarea capilară.

Adsorbția și condensarea capilară sunt fenomene fizice. Un tip diferit de adsorbție, în care
se stabilesc legaturi chimice între adsorbent și adsorbat, chemosorbția.

Adsorbenți solizi sunt cei mai utilizați pentru a îndeparta substanțele dizolvate, în special
colorate, din soluții. Astfel vinul roșu , agitat cu o pulbere de carbune activ , depune pe suprafața
acestuia tot colorantul, lichidul trecând incolor.

Alte substanțe, ca de exemplu oxidul de aluminiu, diferiți silicați naturali sau artificiali acționează
la fel .Procedee numeroase se utilizeză pentru purificarea multor soluții de laborator și în industrie.

Capitolul 2
7
 Tipuri de adsorbție

Adsorbția în pat fix

Este proces larg răspund răspandit. Cazele uzate , aerul eliminat, sunt supuse procesului
procesului de răcire, condensarea parțială a vaporilor și încâlzire în scopul, reducerii umidității și
minimizării apei co –adsorbție. Alimentarea cu gaz a adsorbantului se face la o temperatură de 40 °C
,aceasta parcurgând patul de adsorbant de sus în jos, ieșind purificat.Pentru a permite în regenerarea
adsorbantului se operează de regulă la 2-3 paturi adsorbante,în așa fel încât în timp ce altul
funcționează unul va fi regenerat și al treileava fi în așteptare .

Adsorbția în pat fluidizat

În acest caz se utilizeză turbulența gazelor pentru a menține adsorbantul într-o stare fluidă.
Acest sistem presupune existența paturilor adsorbante rezistente la tasare. Acestea funcționează cu
adsorbție –desorbție continuă, adsorbantul fiind regenerat continuu în schimbatorul de căldură de
unde este returnat în mod pneumatic înapoi în patul fluidizat.

Adsorbția în pat cu mișcare continuă

Acest proces se desfășoară prin mișcarea continuă a a stratului absorbant în curentul de gaz
introdus în contracurent. Adsorbantul saturat aflat în partea inferioară a instalației este transferat
către instalația de regenerare continua a adsorbantului .

Adsorbția la presiune oscilantă (PSA) poate separa gaze sau vapori conținând mixturi de gaze ,
simultan regenerând adsorbantul.

Cromatografia lichid –solid

De scris maine juma de pagină

Metodele cromatorgrafice, în diferitele lor variante se bazează pe adsorbția amestecului de

substanțe printr-o coloană

8
Capitolul 3

9
 Adsorbanți

Adsorbanți tipici sunt :

1. Granule de cărbune activ

Este cele mai utilizat adsorbant cu mare gamă de utilizări și fără restricții la compușii cu sau fără
polaritate ,aceste granule pot fi impregnate cu oxidanți ( de exemplu : permaganatul de potasiu sau
compuși cu sulf, pentru creșterea capacității de reținere de reținere a metalelor grele).

2.Zeoliții au proprietăți diferite față de tip, funcționând fie ca o sită moleculară , ca schimbator de
ioni selectiv sau adsorbant hidrofob de COV-uri.

3.Particule de polimer macroporos , utilizat în formă granularăsau ca pat , nefiind foarte selectiv la
COV-uri .

4.Silicagel

5.Silicați de sodiu-aluminiu

În funcție de metodele de regenere contiună sau simultan sau simultană desrise anetrior există
difrite metode de regenerare a a adsorbantului din paturile fixe :

 Regenerare prin oscilații termici

 Regenerare cu vacuum
 Adsorbție în presiune oscilantă(PSA)

Aplicații ale adsorbției sunt :

 Recuperarea COV-urilor ( materii prime,produs , solvenți, alimnentare cu
combustibili)
 Reducerea poluanților rezultați din instalațiile de tratare a COV-urilor, substanțe
odorante, urme de gaze care nu pot fi recirculate sau utilizate sub altă formă, cum ar
fi cărbune activ care se incinerează
 Filtre de gardă la instalațiile de tratare finale
 Aplicarea ca tehnologii de tratare nu se recomandă la emisii gazoase cu concentrații
mari de COV-uri deoarece regenerarea repetată va avea efect defavorabil asupra
profitabilității.
 Tehnologiile cu adsorbție sunt aplicabile pentru controlul, recuperarea pentru
controlul, recuperarea, reciclarea sau prepararea emsiilor de aer poluate cu COV-uri
rezultate din : degresări, pulverizare vopsele, extracția solvenților, acoperiri cu

10
 pelicule metalice, tratarea hârtiei,produse farmaceutice și la combustibili cum ar fi :
gazolina .

Toate procesele de adsorbție sunt exoterme , de aceea metoda nu este recomandată

compușilor organici. Carbonul sau metalele adorbite pe granulele de cărbune activ sau pe
zeoliți. Pot cataliza reacții de oxidare în condiții de temperaturi ridicate, rezultând
aprinderea patului adsorbant în cazul folosirii hidrocarburilor ( de exemplu: Cetone sau
alți compuși cu grupări active) cla temperaturi apropiate de temperaturile de oxidare.

Aprinderea paturilor adsorbante cu granule de cărbune activ pot obtura porii

adsorbantului intact sau transformă adsorbantulîn scrum cauzând grave defecțiuni
instalației.Aceste incidente pot fi evitate prin mărirea umidității aerului sau prin răcirea
patului adsorbant.

Concluzii

11
Cercetările privind adsorbția pe cărbune activ a impurităților dizolvate în apă au condus la
urmatoarele concluzii :

Capacitatea de adsorbție este puternic influențată de greutatea moleculară a adsorbatului, crescând

odatată cu aceasta;

Creșterea temepraturii micșorează capacitatea de adsorbție , dar mărește viteza de adsorbție ;

Scăderea pH-ului influențeză de obicei favorabil capacitatea de adsorbție ;

Capacitatea de adsorbție și viteza de adsorbție cresc la micșorarea dimensiunilor particulelor de

adsorbant ;

Capacitatea de adsorbție depinde de timpul de contact , fiind maximă la atingerea echilibrului

Adsorbția se aplică în general pentru îndepartarea din apă a unor impurități în concentrație
scăzută , rămase după aplicarea altor procese de epurare și când se impune un grad de epurare
foarte ridicat.

După modul în care se realizează cotactul între apa de epurat și adsorbant se disting adsorbția
statică și dinamică În primul caz adsorbentul fin divizat este agitat cu apa și după un timp anumit
este separat prin decantare sau filtrare, în timp ce în cazul adsorbției dinamice, apa uzată străbate în
flux contiunuu un strat fix, mobil sau fluidizat de adsorbant.

Cele mai multe instalații de epurare prin adsorbție sunt de tipul dinamic și utilizează paturi
fixe de cărbune activ cu granulația de 0,5-2,0 mm, mai ales filtre închise, înălțimea stratului de
cărbune în filtre fiind de 1-3 m. În unele cazuri au fost folosite și filtre deschise , cu viteze mai
mici și cu viteze mai mici și cu înălțimi ale stratului de 0,5- 1,0 m . Creșterea timpului de contact
între apă și cărbune influențează semnificativ eficiența epurării,în ce,o viteză mărită de circulație a
apei favorizează adsorbția.La filtrele cu cărbune activ se adoptă viteze de filtare de 5-30 m/h .

Bibliografie

12
1.Costin D. Nenițescu, Chimie Generală, Editura Didactică și Pedagogică, București
1972, Pag. 22-23, 293-296;

2.Bratu E.,Operații unitare în ingineria chimică, vol III, Editura Tehnică

București,1985;

3.mamaligă I.,Petrescu S.,Operații de transfer de masă și utliaje specifice,Editura

Cermi,Iași ,2007.

13