Analiza statistică a ‘democratiei

parlamentare’ din România

Sursa: https://nastase.wordpress.com/

Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul
publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ din
România”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un
propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui
Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi
că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei
Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in
franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de
zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme
electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă,
„mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După
ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’,
după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul
de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale
parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor
democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată
ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din
1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare,
obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933
obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni
istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor,
interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic
intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti”
(p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre
cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).