Hepatita virala A

1. Etiologie:
2. Diagnostic clinic:
3. Evolutie si prognostic:
4. Diagnostic de laborator:
5. Date epidemiologice:
6. Profilaxie si combatere:
7. inShare
Articole Similare:
Hepatita virala A este o boala infecto-contagioasa acuta, benigna,
manifestata prin fenomene infectioase generale, digestive si hepatice,
avand o evolutie autolimitata in marea majoritate a cazurilor.

Etiologie:
 virusul hepatitei A din familia Picornaviridae;
 este rezistent 1h la 600C, zile-luni in apa contaminata;
 este distrus prin fierbere in 5 minute, prin autoclavare intr-un minut, prin
clorinare intensa 1-2mg/l, in 30min., de formaldehida 2-4%, UV,
glutaraldehida 2%, etanol 70%, in 5 minute.
Manifestarile procesului epidemiologic: Boala are raspandire
universala, cu evolutie endemica – sporadica, pe care se grefeaza
crosete epidemice, mai ales in sezonul de toamna-iarna si cu o
periodicitate la 5-6 ani.

Incidenta: la 100.000 locuitori, in anul 1998, a fost de 52,09 si de 57,31

in vestul tarii, fiind in scadere fata de anii anteriori. Epidemiile pot fi de
contact (mai ales in colectivitati), hidrice sau alimentare. Morbiditatea
predomina in mediul urban, la grupa de varsta 1-14 ani si la sexul
masculin.

Diagnostic clinic:
Manifestarile clinice ale hepatitei virale A sunt asemanatoare cu cele din
hepatitele acute determinate de alte virusuri (B, C, E, F, etc.). Incubatia
dureaza intre 14 si 42 de zile, fiind in medie 21-35 de zile; se
caracterizeaza prin prezenta virusului in scaun si prin contagiozitate
crescuta in a doua jumatate a perioadei.

Perioada prodromala (preicterica) dureaza 1-10 zile (in medie 3-7 zile) si
este dominata de manifestari generale de tip infectios si tulburari
digestive care se amendeaza odata cu instalarea icterului. Desi,
simptomatologia perioadei prodromale este polimorfa se descriu
urmatoarele forme de debut in hepatita virala A:

1. debut pseudogripal: febra, mialgii, catar al cailor respiratorii

superioare, ce fac dificil diagnosticul diferential cu o viroza respiratorie
sau o angina acuta.

2. debut digestiv dispeptic: inapetenta (uneori pana la anorexie), greturi,

varsaturi, epigastralgii, jena sau tensiune dureroasa in hipocondrul drept,
meteorism postprandial, modificari ale sensibilitatii gustative si olfactive
(dezgust de a fuma), fiind cel mai frecvent intalnit.

3. debut nervos – astenic: astenie, cefalee, ameteli, somnolenta (sau

insomnii), apatie, stare de rau general, uneori depresie psihica.

4. debuturi atipice: a. debut colicativ, simuland colica biliara sau

apendicita acuta, b. debut direct cu icter.

Infectia cu VHA se poate opri la perioada prodromala in formele abortive

ale hepatitei virale A.

In perioada prodromala, examenul obiectiv poate decela hepatomegalie,

adeno-splenomegalie (mai ales la copii). Examenele de laborator
efectuate in acest stadiu pot confirma hepatita virala acuta prin valori
crescute ale testelor de inflamatie mezenchimala (testul cu Tymol,
Kunkel, etc.) si ale testelor de hepatocitoliza (TGP, TGO).

Perioada de stare (icterica) incepe odata cu instalarea icterului sclero-

tegumentar. In marea majoritate a cazurilor simptomatologia se remite,
bolnavii redevin apetenti, fara acuze subiective. Persistenta sindromului
digestiv dispeptic sau/si a celui neuropsihic poate anunta o evolutie
severa.

Principalele sindroame care caracterizeaza aceasta perioada sunt:

sindromul icteric si sindromul hepato-splenomegalic, la care se adauga,
inconstant, simptome legate de afectarea unor organe invecinate
ficatului: vezica biliara, pancreas, stomac si duoden. Aparatul cardio-
vascular poate prezenta unele modificari: bradicardie, hipotensiune
arteriala; lezarea rinichiului este minima si se evidentiaza prin discreta
albuminurie.

Sindromul icteric incepe prin coloratia galbena a sclerelor, urmata de

colorarea galben-rubinie a tegumentelor. Intensitatea si durata icterului
este variabila si poate constitui un indicator al gradului de severitate al
bolii (formele severe se insotesc de un icter accentuat, formele usoare
pot evolua fara icter sau cu icter discret si de scurta durata, formele
colestatice sunt caracterizate prin persistenta indelungata a unui icter
intens, etc.). Concomitent cu icterul, bolnavii prezinta urini hipercrome si
scaune decolorate, hipocolice. In hepatita virala A durata icterului este
de 2-4 saptamani; in formele colestatice icterul persista mai mult de 4
saptamani.

Sindromul hepatomegalic ficatul este marit in volum, depasind rebordul

costal cu 2-4-6 cm sau mai mult. Consistenta ficatului este elastica,
marginea inferioara rotunjita, suprafata neteda. Este sensibil la palpare,
iar in ortostatism prelungit sau la efort, bolnavul acuza durere sau jena in
hipocondrul drept si epigastru (epigastralgiile din debutul hepatitelor
virale se datoreaza cresterii dimensiunilor lobului stang hepatic ce duce
la distensia dureroasa a capsulei Glison ).

Hepatomegalia persista pe toata perioada de stare a hepatitei virale

acute si se remite lent in convalescenta, ficatul ajungand la dimensiuni
normale la 4 – 6 luni de la debutul bolii. Se intalnesc insa si cazuri de
hepatita virala A in care nu se evidentiaza hepatomegalie sau aceasta
este foarte discreta.

Splenomegalia poate insoti hepatomegalia, mai ales daca hepatita

virala apare la copil. Prezenta si importanta splenomegaliei nu poate
orienta insa asupra evolutiei bolii.

Copiii cu hepatita acuta A prezinta un facies caracteristic, cu pometi

congestionati si buze carminate, ce contrasteaza cu paloarea sau icterul
tegumentar.

Perioada de declin a hepatitei virale A incepe dupa 10 – 14 zile de

evolutie a bolii, prin remisiunea treptata a icterului, normalizarea culorii
urinilor si a scaunelor, reducerea moderata a hepatomegaliei, declinul
valorilor bilirubinei serice si a enzimelor de hepatocitoliza.

Perioada de convalescenta dureaza 2-3 luni dupa boala acuta, timp in

care simptomatologia clinica dispare complet, inainte de vindecarea
biochimica si histologica a ficatului. Din acest motiv, supravegherea
bolnavului se face prin control clinico-biologic lunar in primele 3 luni de la
externare si se continua apoi trimestrial timp de 1 an.

Evolutie si prognostic:
Hepatita virala A evolueaza, in marea majoritatea cazurilor, ca o infectie
virala autolimitata, cu vindecare completa, clinica si biologica si cu
castigarea unei imunitati specifice pentru toata viata. Prin ameliorarea
tehnicilor de diagnostic, in ultimii ani s-au putut insa decela si forme
prelungite, cu recaderi, sau forme colestatice cu evolutie mai lunga de 8-
12 saptamani. Prin analiza formelor clinice pe grupe de varsta s-a
constatat ca la copii infectia imbraca, mai ales, forme inaparente sau
usoare de boala, in timp ce un procent ingrijorator de bolnavi, peste 40
de ani, pot prezenta forme grave.

Prognosticul este, de asemenea, rezervat la persoanele cu

agamaglobulinemie si hipogamaglobulinemie severa, care nu pot
sintetiza titruri suficiente de IgM specific anti-VHA, si deci nu pot limita
infectia, care evolueaza spre insuficienta hepatica si deces.

Diagnostic de laborator:
A. Examene de laborator utile in perioada de stare

1. Sindrom de inflamatie mezenchimala (de disproteinemie): pune in

evidenta modificarea raportului albumine/globuline si se pozitiveaza prin
cresterea imunoglobulinelor, precoce, chiar la debutul bolii. Valorile
testelor de disproteinemie se mentin crescute in perioada de stare si
scad in convalescenta, dupa 1-2 luni de la externarea bolnavului.

2. Sindromul de hepatocitoliza (teste enzimatice): Transaminazele

serice: TGP sau ALAT si TGO sau ASAT care, de la valori normale
cuprinse intre 0-12 UI (sau 0-40) ajung la valori de peste 200-300 UI,
inca din faza preicterica, precedand cresterea bilirubinei serice. In mod
obisnuit valorile TGP, TGO scad in 2-3-4 saptamani, ajungand la limitele
normale. Determinarea sideremiei arata valori crescute la 200-500 mg %
(valori normale 80-120 mg %) in cursul perioadei de stare, in paralel cu
cresterea transaminazelor.

3. Sindromul de retentie biliara: Determinarea bilirubinemiei directe

(conjugate) si totale arata valori de 1,6-2,5 mg % la bolnavii cu subicter,
valori de 5-15 mg % in formele icterice si peste 20-25 mg % in formele
colestatice. Cresterea concentratiei serice a bilirubinemiei determina
aparitia in urina a pigmentilor biliari (bilirubina directa trecand prin filtrul
renal, in timp ce bilirubina neconjugata nu se regaseste in urina
deoarece nu este solubila). Formele colestatice de hepatita virala acuta
se insotesc si de o crestere marcata a fosfatazei alcaline prin alterarea
functiei excretoare a ficatului (valori normale 1,5-4,5 unitati Bodansky).
 4. Sindromul hepatopriv: Daca leziunile hepatice sunt severe, sinteza
factorilor de coagulare (protrombina, proaccelerina, proconvertina ) este
scazuta, ceea ce duce la prelungirea timpilor respectivi fata de martor.
Se mai deceleaza o scadere a sintezei de albumina si o scadere a
esterificarii colesterolului.

B. Diagnostic serologic
Diagnosticul de certitudine al infectiei VHA se stabileste prin detectarea
anticorpilor specifici anti-VHA din clasa Ig M. Acestia sunt prezenti in
serul bolnavilor in titru crescut inca de la inceputul perioadei de stare si
raman in concentratii ridicate inca aproximativ 2-6 luni de la debut.
Determinarea anticorpilor totali anti-VHA reprezentati in principal prin Ig
G, este utila doar pentru autentificarea unei infectii cu VHA in
antecedente.

C. Diagnostic virusologic: nu este utilizat in clinica.

Examenul direct in scaun este rar pozitiv, atunci cand se efectueaza la
bolnavi in perioada de stare, si cand eliminarea virusului este mai
redusa. Numarul de rezultate pozitive ar fi mult mai crescut daca testele
s-ar efectua la sfarsitul incubatiei, cand, insa nu sunt elemente sugestive
pentru cautarea etiologiei hepatitei virale acute, si ca atare testele nu se
efectueaza.

Posibilitatile de evidentiere directa a agentului patogen in materiile fecale

sunt:

 imunomicroscopie electronica;
 teste imunoenzimatice sau radioimunologice de detectare a antigenului viral;
 hibridizare prin sonda ADN sau ARN;
 amplificare genica prin PCR.
Aceste teste sunt insa mult prea costisitoare, ceea ce le face inaplicabile
in mod curent.

Date epidemiologice:
Factorii epidemiologici principali
1. Sursa de infectie
– bolnavii cu forme de hepatita icterica sau anicterica, contagiosi
incepand cu 1-2 saptamani de la infectie, iar in perioada de debut si in
cea de stare, timp de aproximativ 1 saptamana.
– infectatii inaparent, mai frecvent copii (50-55% din cazuri)

2. Transmiterea, prin mecanism fecal-oral:

– contact cu mainile murdare sau prin alimente, apa, obiecte
contaminate
– prin vectori, pasiv (muste, gandaci, sobolani)
– sange, exceptional, doar in perioada de viremie

3. Receptivitate
– generala, mai mare pentru forme inaparente la copii

4. Imunitate
– durabila; peste 80% din persoanele peste 60 de ani au anticorpi
antivirus A

Profilaxie si combatere:
1. Masuri fata de izvorul de infectie
– depistare: ancheta epidemiologica, clinic, examene de laborator
– izolarea cazurilor, obligatoriu in spital
– declarare nominala, lunara; anuntarea cazului se face la 24h de la
depistare

2. Masuri fata de caile de transmitere

– se vor lua masuri de dezinfectie continua a obiectelor bolnavului,
lenjeriei, prin caldura sau cu cloramina 2%, a fecalelor cu var cloros si
terminala prin formolizare.
– se vor lua masuri de dezinsectie, deratizare
– in caz de epidemii, masuri speciale de educatie sanitara a populatiei,
controlul apei potabile, evacuarea corespunzatoare a rezidurilor,
controlul personalului care lucreaza in colectivitati de copii, in sectoarele
de alimentatie publica sau de aprovizionare cu apa.

3. Masuri fata de receptivi

Imunizare activa cu vaccin produs pe celule diploide umane, inactivat cu
formol, administrat intramuscular in 2 doze la interval de 1 luna si cu
rapel la 1 an, care asigura protectie de 99%, cu durata de minim 10
ani. Este indicat in special la copiii din colectivitati, la militari, detinuti,
homosexuali, cei care lucreaza in sectoarele de alimentatie publica, la
calatorii in zone cu endemie mare.

Imunizare pasiva, cu imunoglobuline standard 16%, administrate in

primele 7 zile de la contact, intramuscular, in doze de 0,02-0,05ml/kg
corp si care ofera protectie intre 3-6 luni. Este indicata la contactii
familiali, din spital, sau din colectivitate a cazurilor de hepatita A, la
consumatorii din apa suspecta a fi contaminata.
http://www.ymed.ro/hepatita-virala-a/