Regulamentele Organice din Ţara Românească

În 1828, după intrarea trupelor ruse şi plecarea celor doi domni, administraţia
Principatelor a fost preluată de generalii ruşi, care vor deţine titlul de preşedinte plenipotenţiar
al celor două Divanuri. Din 1828, această funcţie va fi deţinută de Pavel Kiseleff, căruia i-a
revenit misiunea de a finaliza operaţiunea de elaborare a Regulamentelor Organice şi de a le
pune în aplicare. Pentru aceasta, s-a constituit o Comisie de reformă, formată din câte 4 mari
boieri care să reprezinte cele două Principate, numiţi de preşedintele plenipotenţiar şi
Adunarea Obştească. Fiecare subcomisie avea câte un subsecretar, în Ţara Românească acesta
fiind Radu Ştirbei. Pentru elaborarea proiectului s-a ţinut cont de raportul consilierului de stat
rus D. B. Daşcov, memoriile şi proicetele elaborate în 1821 sau rapoartele consulilor ruşii.
În mai 1831, Regulamentele Organice sunt adoptate la Bucureşti, intrând în funcţiune la
1/13 iulie. Regulamentul Ţării Româneşti cuprinde 444 de articole, iar stipulaţiile de bază se
înscriu pe linia prevederilor tratatului de la Adrianopol.
Unul dintre principiile constitutionale fundamentale introduse de Regulamentul Organic
este cel al organizarii statului pe baza principiului separatiei puterilor: cea executiva
incredintata Domnului, cea legislativa, exercitata impreuna de Domn si Adunarea Obsteasca
(parlamentul), iar puterea judecatoreasca era detinuta de instantele de judecata, cele judetene,
cele de apel de la Iasi si Bucuresti si Inaltul Divan judecatoresc drept ultima instanta
competenta sa judece pricinile civile, comerciale sau penale. Separarea puterilor in stat face
posibila aparitia sistemului de puteri clasice.
Regulamentele Organice reglementeaza alegerea Domnului, organ constitutional in
jurul caruia se desfasoara viata politica a Tarii. Conform art. 58 din Regulamentul Valahiei,
Domnul este seful functiunii executive.1
Domnul era ales pe viata, din randul marilor familii boieresti pământene, de catre o
Adunare Obsteasca Extraordinara, apoi trebuia confirmat de Curtea Suzerana. Institutia
domniei era: eligibila, viagera, aristocratica. Domnul conducea Tara conform art. 58 din
Regulamentul Valahiei potrivit cu "vechile intocmiri si obiceiuri ale tari", modificate insa in
privinta administratiei interne. Domnul avea dreptul de a numi si revoca ministrii (termen care
dateaza din aceasta perioada) si functionarii publici; avea dreptul sa acorde si sa ridice, pe
baza procedurii juridice, titlurile nobiliare; avea dreptul sa confirme deciziile Divanului
Suprem, sa le defere Curtii de revizuire; avea dreptul de gratiere si de comutare a pedepselor;
participa impreuna cu Adunarea la intocmirea legilor. El avea initiativa in materie de
legiferare si tot el sanctiona legile.2
Domnul era ajutat de un Sfat Administrativ, "compus din ministri si, la nevoie prezidat
de domn care se ocupa de toate problemele importante de interes administrativ, rezolva
cazurile neprevazute in legi, prepara noile proiecte de legi si masurile care urmeaza sa fie
luate" actionand "ca cel mai puternic organ de coordonare al serviciilor publice".3 Acet Sfat
administrativ era format din şase şefi de departament: Interne (mare vornic), Finanţe (mare
vistier); Secretariatul de stat; Justiţie (mare logofăt al dreptăţii); Culte (mare logofăt al

1
Mihai T. Oroveanu, Istoria dreptului romanesc si evolutia institutiilor constitutionale, Bucuresti, 1995, p.211
2
Mihai T. Oroveanu, op. cit., p. 208.
3
Regulamentele Organice ale Valahiei si Moldovei,Editia Paul Negulescu si George Alexianu publicata la
"Intreprinderile Eminescu S.A." ,Bucuresti, 1944, p. 181.
credinţei); Armată (mare spătar). Odată cu înfiinţarea acestor organe, se desfinţează înalta
funcţie de ban al Craiovei.
Competenta organelor centrale era generala, ea aplicandu-se intregului teritoriu al tarii.
Marile dregatorii cu competenta teritoriala marginita la o parte a tarii se desfiinteaza. Domnul
avea dreptul de a dizolva Adunarea cu aprobarea in prealabil a Puterii Protectoare (Rusia) si a
Puterii Suzerane (Turcia). In concluzie, Domnul avea dreptul de initiativa si de conducere in
administratia Tarii, detinand atributii din sectoarele tuturor functiilor statului si avand o
pozitie de prioritate politica si juridica, in ordinea constitutionala. Creand servicii publice
specializate, cu atributii bine determinate, si cautand sa le asigure stabilitate, Regulamentele
Organice au facut un pas important spre unitatea administrativa a tarii.
Puterea legislativa era formata din Obicinuita obsteasca Adunare, una pentru fiecare
Principat, alcatuite din reprezentanti ai marii boierimi, ai boierimii "de tara" si din cei ai
clerului care erau numiti de drept (mitropolitul si episcopii eparhioti), care erau chemati sa se
pronunte asupra problemelor de interes obstesc.
Adunarea Obştească era formată din mitropolit şi cei trei episcopi, care erau membrii de
drept, de 20 de membri aleşi din rândul boierilor pământeni şi de 18 boieri delegaţi ai
judeţelor, plus un reprezentant al Craiovei (în total 43 de membri). Presedinte era de drept
Mitropolitul Tarii. Durata Adunarilor era de 5 ani. La sedintele Adunarii puteau lua parte si
ministri pentru explicatii, cu rol consultativ; ei nu aveau drept de vot si nu puteau fi membri ai
Adunarilor.
Regulamentele Organice reglementeaza procedura de lucru a Adunarilor. Astfel, potrivit
art. 48 lit.c din Regulamentul Organic al Tarii Romanesti, domnul avea initiativa legilor si
trimetea Adunarilor proiectele de legi. Acestea erau votate in intregime sau cu anumite
modificari. Exista si posibilitatea ca Adunarea sa respinga proiectul. Pentru a dobandi putere
de lege, hotararile Adunarii trebuiau sanctionate de catre domni "fara aratarea de motive".4
Adunarea nu avea initiativa legilor. Nici o lege nu putea intra in vigoare fara sanctiune
domneasca. Sanctiunea este un act indeplinit de Domn in cadrul functiunii legiuitoare.
Hotararile Adunarilor obstesti erau subordonate tratatelor si hatiserifurilor care se aflau in
vigoare, cu respectarea "drepturilor Curtei suzerane si ale Curtei aparatoare".
Organizarea justitiei. Conform Regulamentelor Organice instantele de judecata au fost
reorganizate pe baza unor principii moderne: separarea activitatii juridice de cea
administrativa (art. 212 din Regulamentul Organic al Valahiei); recunoasterea autoritatii
lucrului judecat a hotararilor ramase definitive; organizarea ierarhica a instantelor
judecatoresti. Art. 212 din Regulamentul Valahiei consemna "despartirea puterilor
ocarmuitoare si judecatoreasca, fiind cunoscuta ca este neaparat de trebuinta pentru buna
orenduiala in pricini de judecata si pentru paza dreptatilor particularilor, aceste doua ramuri
de ocarmuire vor fi de acum inainte cu totul deosebite".5
Stabilitatea rezulta din coroborarea art. 214 si 215 din Regulamentul Valahiei, conform
carora cei ce administrau justitia in numele Domnului aveau sa fie numiti la nivelul Divanului
cel mare si al celorlalte judecatorii, pe o durata de trei ani. Domnul in acord cu Obsteasca
Adunare, in termen de 10 ani de la intrarea in vigoare a Regulamentelor Organice, putea
4
Nicolae Iorga, Istoricul Constitutiei Romanesti, in Constitutia din 1923 in dezbaterea contemporanilor,
Bucuresti, 1990, p. 52.
5
Ibidem.
atribui inamovibilitatea judecatorilor care erau deja in functie: "toti judecatorii, oranduindu-se
odata de catre Domn, vor ramanea neschimbati pentru totdeauna, afara numai cand vor cadea
intru invinovatire, ori se vor inalta la alte dregatorii mai mari ori se vor lepada de buna voie".
Apar acum şi instituţia avocaţilor şi procurorilor (pentru paza legilor şi a ordinei), precum şi
eliminarea din sistemul penal şi de procedură a s pedepselor anacronice (mutilarea şi tortura).
În domeniul administraţiei, se menţine împărţirea tradiţională în judeţe, împărţite în
plăşi şi conduse de ocârmuitori. De asemenea, se înfiinţează Sfaturi orăşeneşti, cu 3-5
membri, ca organe de conducere alese de orăşeni. Regulamentele Organice cuprindeau
prevederi favorabile urbanizării: canalizare, iluminat, pavare etc. Satele erau conduse
de pârcălabi.
Sub aspect fiscal, s-au desfiinţat numeroasele dări directe şi indirecte şi au fost introduse
două impozite: capitaţia pentru ţărani şi patenta pentru negustori şi meseriaşi. Sunt desfiinţate
şi anumite categorii de scutiţi (posluşnicii şi scutelnicii). Din păcate au rămas scutite de la
plata impozitelor boierimea, neamurile, clerul şi militarii, precum şi sudiţii – persoane aflate
sub autoritatea unor state străine, cel mai dinamic în această privinţă fiind Imperiul
Habsburgic. Sunt desfiinţate vămile interne, se introduce principiul modern al Bugetului de
stat. Sunt şi alte măsuri în sensul modernizării cu efecte majore în societate: organizarea
sanitară, a instrucţiei publice, exploatarea bogăţiilor minerale, organizarea întreprinderilor
industriale şi ale domeniului agricol, reglementarea statutului principalelor categorii sociale:
boieri, cler, ţărani etc. Nu se rezolva însă problema agrara, mentinandu-se claca si nartul.
Ia fiinţă acum şi miliţia naţională, cu trei regimente în Ţara Românească, care numărau
aproape 5000 de soldaţi. Au fost introduse garanţii pentru libertatea persoanei, au fost
reorganizate închisorile.
Cu privire la învăţământ, se înfiinţează şcoli primare în toate reşedinţele de judeţ şi se
reorganizaează colegiul superior de învăţământ de la Bucureşti. Sistemul de învăţământ era
organizate pe 4 trepte (primar, umanior, complementar şi superior), detaliile legate de acesta
urmând să fie stipulate în regulamentele şcolare elaborate în 1833. De asemenea, se
înfiinţează Arhivele Statului.
În privinţa Bisericii, se stipulează principiul după care mitropolitul şi episcopii nu pot fi
aleşi decât numai dintre clericii pământeni.
Domnia lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) a încălcat însă flagrant
Regulamentele. Astfel, domnul a fost numit, şi nu ales. Pe de altă parte, influenţa rusească a
crescut şi mai mult prin introducerea în Regulamente, în ciuda opoziţiei Adunărilor Obşteşti, a
aşa-numitului articol adiţional care interzicea principatelor să facă reforme interne dacă
acestea ar fi fost în defavoarea Rusiei şi Turciei. Această ştirbire a autonomiei principatelor a
avut o puternică influenţă asupra politicii purtate în timpul domniilor regulamentare, aflate
mereu sub dubla presiune a boierilor liberali şi aconsulilor ruşi.
Regulamentele au accelerat modernizarea statului şi societăţii, prin caracterul lor unic în
amândouă principatele a participat la pregătirea unirii din 1859, au limitat suzeranitatea
otomană deşi au favorizat poziţia Rusiei, au eliminat practicile medievale şi instituţii
anacronice înlocuindu-le cu instituţii moderne dar au păstrat poziţia privilegiată a boierimii.
Caracteristica lor rămâne caracterul contradictoriu.