Lucrări practice Fiziologie I

DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

Eritrocitele umane au un număr mare de antigene (Ag) pe suprafaţa lor. Ag sunt grupate în 30
de sisteme ce definesc grupele sanguine, dintre care cele mai importante sunt ABO și Rh
(Tabelul I). Importanţa lor clinică e legată de capacitatea alloanticorpilor (anticorpi
împotriva unor antigene pe care persoana respectivă nu le are) de a cauza distrucţia hematiilor
transfuzate sau de a traversa placenta şi a declanşa hemoliza în circulaţia fetală.

Tabelul I. Principalele sistemele antigenice ale grupelor sanguine.

SISTEM FENOTIP FRECVENŢĂ
CAUCAZIENI (%)
ABO 0 44
A 42
B 11
AB 4
Rh Dce 2
DCcEe 13
Dce 15
Dce 19
Dcce 35
DcE 12
DCE 2

1. ANTIGENELE ERITROCITARE

Antigenele eritrocitare (aglutinogene): sunt exprimate doar pe eritrocite (antigenele Rh), pe

eritrocite şi ţesuturi (antigenele ABO) sau pe alte celule sanguine şi sunt carbohidraţi sau
peptide cu determinism genetic.

2. ANTICORPII ANTIERITROCITARI

Anticorpii îndreptați împotriva antigenelor eritrocitare (aglutinine): sunt anticorpi naturali şi

anticorpi postimunizare.

2.1. Anticorpii naturali

Majoritatea sunt de tip IgM. Se crede că se produc prin expunerea la substanţe din mediu sau
dietă care au o structura asemănătoare antigenelor eritrocitare. Anticorpii anti A, B şi A+B
sunt reactivi la 37oC. Majoritatea celorlalţi nu sunt activi la temperatura corpului, neavând
importanţă clinică.

2.2. Anticorpii postimunizare

Majoritatea sunt IgG şi se formează prin expunerea la eritrocite străine, prin transfuzie sau
sarcină. Antigenul D are imunogenitate intensă, dar şi antigenele K şi c determină reacţii
imune. Capacitatea de a dezvolta o reacţie imună variază individual, de exemplu pacienţii cu
afecţiuni autoimune au o predispoziţie mai mare de a dezvolta anticorpi antieritrocitari (32%
din anemiile hemolitice la cald), probabilitatea de a dezvolta anticorpi fiind foarte mică în
hipogamaglobulinemie (leucemia limfatică cronică) şi primele luni de viaţă.
IgM sunt mai eficienţi decât IgG în activarea complementului (o singură moleculă de IgM
poate activa complementul, pentru activarea complementului de IgG fiind necesare 2
molecule legate în situri apropiate), determinând hemoliza mai intensă. IgG sunt reprezentaţi
1
 Lucrări practice Fiziologie I
de 4 fracţiuni cu capacitate de a activa complementul diferită şi pot traversa placenta, cu
hemoliza eritrocitelor fetale.

3. SISTEMUL ABO

Sistemul ABO a fost descoperit de Landsteiner în 1901 care a constatat că eritrocitele unei
persoane amestecate cu plasma unei alte persoane pot aglutina.
Hemaglutinarea reprezintă adunarea eritrocitelor în grămezi vizibile cu ochiul liber pe lamă,
prin formare de complexe Ag-Ac.
Hemoliza reprezintă reacţia de distrugere a eritrocitelor şi se produce extravascular ca şi
consecinţă a formării complexelor antigen-anticorp, sau intravascular prin formarea
complexelor antigen-anticorp si activarea complementului.
Sistemul ABO este un sistem format din două antigene: A şi B exprimate pe eritrocite, dar şi
pe membranele endoteliale şi epiteliale şi doi anticorpi: α şi β, aflaţi în plasmă. În sistemul
ABO există 4 grupe sanguine principale: O, A, B şi AB. Se descriu mai multe subgrupe A şi
B, făra semnificaţie clinică. Persoanele cu grupa A pot dobândi antigenul B, asociat
carcinomului de tract gastrointestinal, prin eliberarea unei enzime tumorale care modifică
structura membranei eritrocitare. Transfuzia de sânge grupa AB la aceşti pacienţi determină
hemoliza severă datorită sintetizării anticorpilor anti B.

Fig.nr.1. Definirea grupelor sanguine.

Grupele sanguine ABO sunt definite de prezenţa antigenelor pe suprafaţa eritrocitelor şi a

anticorpilor în plasmă (Fig.nr.1)

Sistemul ABO este cel mai important sistem de grupe sanguine datorită prezenţei anticorpilor
fixatori de complement la 37oC care pot cauza hemoliza intravasculară a hematiilor
transfuzate. Antigenele ABO se asociază cu predispoziţia pentru neoplasm gastric (grupa A),
ulcer peptic (grupa 0).

4. SISTEMUL RHESUS (Rh)

Sistemul Rh este un sistem complex în care s-au definit 45 de antigene. Dintre acestea
antigenul RhD are imunogenitate înaltă şi este prezent la 85% din populaţia de rasă albă.
Anticorpii anti-Rh nu se găsesc normal în plasmă, apar la persoanele Rh(D)- după contactul cu
antigenul D prin izoimunizare:
• transfuzii cu sânge Rh(D)+ în 90% din cazuri se formează anticorpi anti-D. Hemoliza este
severă dacă se repetă transfuzia cu sânge Rh(D)+.
• mame Rh(D)- cu sarcină cu făt Rh(D)+ au 1 din 6 şanse de a foma anticorpi anti-D. In
timpul naşterii hematiile fătului Rh(D)+ trec în circulaţia maternă şi determină sinteza de
2
 Lucrări practice Fiziologie I
anticorpi anti-Rh. Anticorpii anti Rh, „imuni”, sunt de tip IgG şi pot străbate bariera
maternoplacentară, determinând hemoliza eritrocitelor fetale la următoarea sarcină cu făt
Rh(D)+. La mamele Rh- este obligatorie monitorizarea titrului de anticorpi anti Rh şi
administrarea de seruri speciale, dacă este crescut (serurile conţin anticorpi anti Rh şi
determină scăderea producţiei de anticorpi materni).
Suplimentar, încă 4 antigene C,c,D,d se asociază cu formarea de anticorpi şi reacţii
posttransfuzionale, dar capacitatea lor de a determina un raspuns imun este mult mai redusă.

5. METODE DE DETERMINARE A GRUPELOR SANGUINE ÎN

SISTEMUL ABO ȘI Rh
5.1.Metoda Beth-Vincent-Tzank

Principiu. Se pune în contact pe lamă ser hemotest, care conţine anticorpi ABO cunoscuţi, cu
sânge de grup necunoscut. Apariţia hemaglutinării indică prezenţa Ag corespunzător şi
formarea complexelor Ag-Ac.

Materiale necesare:
• ser hemotest antiAB (conţine Ac α şi β)
• ser hemotest antiB (conţine Ac β)
• ser hemotest antiA (conţine Ac α)
• lame de sticlă sau plastic transparent, ac steril, vată, alcool.
• 1 eprubetă, baghetă de sticlă dacă determinarea se face din sânge venos.

Tehnica
Se pot face determinări din sânge capilar, recoltat prin puncţia pulpei degetului sau din sânge
venos recoltat fără anticoagulant.
Pe placa curată şi uscată se pipetează în ordine o picătură ser hemotest anti-AB, o picătură ser
hemotest anti-B şi o picătură ser hemotest anti-A.
Se dezinfectează pulpa degetului cu alcool, se puncţionează cu acul steril, sângele care apare
se recoltează cu colţul unei lame (cu un colţ se recoltează sânge şi se omogenizează cu ser
anti-AB, cu un alt colţ se recoltează şi se omogenizează cu serul anti-B, al treilea cu ser anti-
A, iar al patrulea cu ser anti-Rh). Raportul volumetric sânge/ser test să fie 1/10 - 1/20, pentru
a evita pseudoaglutinarea dată de fibrinogen. Lamele se înclină pentru a se amesteca serul test
cu sângele, rezultatul se citeşte după maxim 3 minute pe o suprafaţă albă (faianţă). Se observă
apariţia sau absenţa hemaglutinării.

Rezultate

Fig.nr.2. Determinarea grupelor sangvine prin metoda

Beth-Vincent-Tzank
3
 Lucrări practice Fiziologie I

5.2. Metoda Simonin

Se bazează pe acelaşi principiu. Serul de cercetat (conţine anticorpii) se pune în contact cu
hematii a căror antigen este cunoscut (hematii test O, A1, A2, B).

5.3. Determinarea grupelor sanguine în sistemul Rh

Principiu. Se pun în contact Ac monoclonali anti-Rh (impotriva antigenului D) sau

policlonali (anticorpi împotriva mai multor antigene Rh) cu sângele de cercetat.

Materiale necesare:
• ser anti-Rh (D);
• hematii martor Rh (D)+;
• hematii martor Rh (D)-;
• placă de sticlă sau lame, pipete;
• material necesar pentru recoltarea sângelui prin înţepare;
• termostat.

Tehnica
Sângele se obţine prin puncţionarea pulpei degetului sau prin puncţie venoasă fără
anticoagulant, caz in care, după coagulare, cheagul se sparge şi se obţine o suspensie de
hematii în serul propriu.
Pe placa de sticla se pun 3 picături de ser antiRh in care se pipetează succesiv hematiile de
grup necunoscut, hematii martor D+ şi hematii martor D-.
Raportul volumetric între picătura de sânge şi picătura de ser test trebuie să fie 1/10 - 1/20.
Placa se aşează în cutie tapetată cu hârie de filtru umezită şi se introduce la termostat (37oC).
Rezultatul se citeşte după 6 min.

Rezultate
• dacă hematiile sunt aglutinate, există antigen D ⇒ grupa Rh(D)+;
• dacă hematiile n-au aglutinat, nu există antigen D ⇒ grupa Rh(D)-.
Aprecierea rezultatelor se face comparativ cu lama martor.

Factori de eroare în determinarea grupelor sanguine:

• ser hemotest cu data expirată, infectat, prezenţa de aglutinine nespecifice la rece (anticorpi
inactivi la 37oC dar activi la temperatura camerei);
• eritrocite test hemolizate, cu antigene slabe-A2 (nu aglutinează), infectate (aglutinare în
toate probele);
• sânge infectat, anexine în serul de cercetat (proteine membranare care pot determina
hemoliza sau absenţa aglutinării), aglutinine nespecifice, antigene slabe;
• temperatura şi durata incubării necorespunzătoare (Rh fals negativ).

6. IMPORTANŢA DETERMINĂRII GRUPELOR SANGUINE ÎN

SISTEMUL ABO ŞI Rh

6.1. Compatibilitatea transfuzională (Fig.nr.3)

Sângele donat se poate administra integral sau, pentru a obţine beneficii maxime, se poate
fracţiona iar produsele rezultate se administrează mai multor pacienţi.
Principalele produse de sânge sunt:
• concentrat eritrocitar;
• concentrat trombocitar ;

4
 Lucrări practice Fiziologie I
• crioprecipitat (concentrat de factori ai coagularii);
• plasma proaspătă congelată (prin congelare se conservă factorii labili ai coagulării V şi
VIII). Factorii coagulării administraţi în hemofilii pot fi sintetizaţi şi prin recombinare
genetică, astfel evitându-se complicaţiile transfuziei de produse sanguine.

Grupa sanguină AB. Prezintă pe suprafaţa hematiilor ambele antigene A şi B şi serul nu

conţine anticorpi împotriva acestor antigene. Pacienţii grupa AB pot primi sânge de la orice
grupă (preferabil de la AB), dar pot dona doar la pacienţii AB.

Grupa sanguină A. Prezintă antigenul A pe suprafaţa eritrocitelor şi serul conţine IgM antiB.
Pacienţii grupa A pot primi sânge de la grupa A sau O (preferabil A).

Grupa sanguină B. Are antigenul B pe suprafaţa eritrocitelor şi serul conţine IgM antiA.
Pacienţii grupa B pot primi sânge grupa B sau O (preferabil B).

Grupa sanguină O. Nu are pe suprafaţa eritrocitelor antigenele A şi B dar serul conţine IgM
împotriva ambelor antigene. Pacienţii grupa O pot primi sânge doar de la grupa O, dar pot
dona la toate grupele ABO.

Subiecții Rh negativ
Pot primi doar sânge Rh negativ compatibil ABO, iar subiecţii Rh pozitiv pot primi sânge Rh
pozitiv sau negativ (preferabil pozitiv, Rh negativ fiind prezent doar la 15% din populaţie).
Transfuzia se va realiza doar după realizarea compatibilităţii directe, în absenţa anticorpilor
nespecifici (cross-mach negativ, absenţa aglutinării hematiilor donatorului cu plasma
pacientului). Dacă un pacient necesită sânge de urgenţă şi nu este timp pentru realizarea
compatibilităţii transfuzionale se va administra sânge grupa O Rh negativ.

Fig.nr.3. Compatibilitatea in sistemul ABO pentru transfuziile de sânge.

6.2. Complicaţii posttransfuzionale

• hemoliza acută apare în cazul transfuziei de hematii incompatibile ABO sau plasmă cu o
concentraţie mare de anticorpi si este intravasculară, secundar activării complementului
prin anticorpi IgM. Clinic pacientul prezintă febră, frison, hipotensiune, tahicardie,
dispnee, hemoglobinurie şi evoluţia poate fi severă prin coagulare intravasculară
diseminată si insuficienţă renală.
• hemoliza intârziată, după 5-7 zile se datorează unui răspuns imun secundar reexpunerii la
un antigen eritrocitar, după o primă expunere prin sarcină sau transfuzie. Este
extravasculară, fară activarea complementului, prin anticorpi IgG anti-Rh, Kidd, Duffy
sau Kell. Clinic pacientul prezintă febră şi scăderea hemoglobinei, foarte rar cu evoluţie
severă.

5
 Lucrări practice Fiziologie I
• sângele perfuzat poate fi hemolizat prin contaminare bacteriană, variaţii bruşte de
temperatură la răcire sau încălzire, administrare de medicamente pe acceaşi linie venoasă,
deficit enzimatic eritrocitar.
• febra apare la pacienţi anterior sensibilizaţi (prin sarcină sau transfuzii) la antigene
leucocitare sau trombocitare.
• edem pulmonar acut (sindrom TRALI) prin eliberarea din leucocitele transfuzate a
reactanţilor de fază acută si creşterea permeabilităţii capilare.
• urticarie şi reacţie anafilactică prin degranulare mastocitară
• infecţie bacteriană (Yersinia enterocolitica, Pseudomonas, Staphylococus aureus), virală
(virusuri hepatitice, HIV), parazitară.
• purpura trombocitopenică, prin anticorpi nespecifici.

Pentru prevenirea greşelilor de tehnică şi transmiterii unor infecţii s-a legalizat următorul
protocol, obligatoriu înainte de orice transfuzie de sânge:
• verificarea pentru fiecare flacon a grupelor ABO, Rh şi Kell prin 2 metode în 2
laboratoare diferite;
• determinarea grupei ABO şi Rh a pacientului;
• verificarea bacteriologică şi virusologică a sângelui;
• efectuarea reacţiei de compatibilitate directă prin metoda Jeanbreau prin punerea în
contact a hematiilor donatorului cu serul primitorului.

6.3. În boala hemolitică a nou-născutului (vezi sistemul Rh).

6.4. În Medicina Legală pentru excluderea paternităţii şi a culpei când testele ADN nu sunt
disponibile.

6.5. În transplantul de organe şi măduvă hematogenă compatibile HLA. Deoarece

antigenele ABO sunt prezente şi pe majoritatea epiteliilor şi endoteliilor, transplantul de
organe solide incompatibil ABO poate evolua cu rejet acut de grefă. Majoritatea
transplantelor de celule STEM cu incompatibilitate majoră ABO vor determina hemoliză dacă
nu se separă hematiile.

IMPORTANT!!!
Salvarea aduce victime ale unui accident rutier care necesită transfuzii de sânge. Trebuie să
determini grupa sanguină a pacientului şi să transfuzezi sânge compatibil.
Atenţie! Dacă transfuzezi sânge incompatibil viaţa pacientului este în pericol......

TESTE (CU UN SINGUR RĂSPUNS CORECT)

1. Eritrocitele grupului A prezintă pe suprafaţa lor:
A. Aglutinogenul A
B. Aglutinogenul B
C. Antigenul α
D. Nici un antigen

2. Eritrocitele grupului B prezintă pe suprafaţa lor:

A. Aglutinogenul A
B. Aglutinogenul B
C. Antigenele A şi B
D. Nici un antigen

6
 Lucrări practice Fiziologie I
3. Eritrocitele grupului O prezintă pe suprafaţa lor:
A. Aglutinogenul A
B. Aglutinogenul B
C. Nici un antigen
D. Anticorpii α şi β

4. Plasma persoanelor de grup A conţine:

A. Aglutinina α
B. Aglutinina β
C. Nici un anticorp
D. Antigenul A

5. Plasma persoanelor de grup B prezintă:

A. Aglutinina α
B. Aglutinina B
C. Aglutininele α şi β
D. Nici un anticorp

6. Indivizii de grup A, Rh (D)+ prezintă:

A. Pe suprafaţa eritrocitelor antigenul D
B. Pe suprafaţa eritrocitelor antigenul α
C. În plasmă anticorpi anti Rh (D)
D. În plasmă anticorpul B

7. Următoarele afirmaţii sunt corecte:

A. Antigenul D are imunogenitate crescută
B. Determinarea Ac anti Rh este obligatorie la femeile însărcinate Rh+
C. Ac antiRh pot determina hemoliza dacă se transfuzează sânge Rh-
D. Nu se administrează niciodată sânge Rh- la un pacient Rh+

8. Următoarea afirmaţie referitoare la grupele sanguine nu e corectă:

A. Este obligatorie determinarea prin 2 metode
B. Metoda Simonin se bazează pe aglutinarea plasmei pacientului cu hematii de grup cunoscut
C. Pentru determinarea Rh este necesară incubarea la 37oC
D. Proba compatibilităţii directe nu este obligatorie înaintea transfuziei

9. Aglutininele postimunizare:
A. Majoritatea sunt IgM
B. Se pot sintetiza în sarcină
C. Se sintetizează după transfuzia de sânge Rh-
D. Apar la substanţe din mediu

10. Următoarele afirmaţii referitoare la transfuzia de sânge sunt corecte, cu excepţia:

E. Sângele grupa O Rh negativ se poate transfuza la orice pacient
F. Pacienţii grupa A Rh pozitiv pot primi sânge A Rh negativ
G. Pacieţtii grupa AB Rh negativ pot primi sânge grupă B Rh negativ
H. Dacă sângele este compatibil ABO si Rh apar efecte adverse

Răspunsuri: 1-A, 2-B, 3-C, 4-B, 5-A, 6-A, 7-A, 8-D, 9-B, 10-D.