PENTRU
DISCIPLINA
ELEMENTE DE
PEDAGOGIE
ŞCOLARĂ
FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI. IDEAL,
SCOPURI, OBIECTIVE
IDEAL SOCIAL
IDEAL EDUCAŢIONAL
SCOPURI EDUCAŢIONALE
OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
STRUCTURA:
* empatia
a) baza didactico-materială existentă la nivelul unei şcoli, unei clase de elevi, unei
discipline de învăţământ;
Personalitatea profesorului
Tipologia stilurilor
Stilul cel mai eficient este cel optim in raport cu conditiile date.
INVATAREA
În sens extensiv, învăţarea este un proces de achiziţie, în
funcţie de experienţă, graţie căruia anumite activităţi/conduite se
formează ori se modifică sub influenţa condiţiilor repetitive şi
variabile ale mediului ( Hilgard, Bower ). Învăţarea reprezintă un
proces evolutiv, de esenţă informativ-formativă, constând în
dobândirea (însuşirea, stocarea, prelucrarea şi valorizarea internă
) de către fiinţa umană – într-o manieră activă, explorativă – a
experienţei de viaţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă
şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea ei
controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului
(P. Golu, 1985, p.24).
este un proces strict controlat ce tinde să devină
treptat autocontrolat;
este un demers conştient, presupunând stabilirea
anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a
efortului etc.;
are un pronunţat caracter secvenţial ( trecerea Învăţarea are
nu numai un caracter adaptativ la solicitările complexe ale
mediului, ci ea este şi principala modalitate de dezvoltare şi
valorificare a potenţialului uman. Iată de ce în contextul actual al
transformărilor sociale, economice, demografice, ecologice etc., un
rol important trebuie acordat învăţării de tip inovator, cu
caracter anticipativ şi participativ. J. Delors (2000) consideră că cei
patru piloni ai educaţiei în secolul XXI sunt: „a învăţa să cunoşti; a
învăţa să faci; a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti”.
În sens restrâns, învăţarea este sinonimă cu învăţarea şcolară,
ea având particularităţi specifice pe care le sintetizăm astfel:
se realizează într-un cadru instituţionalizat, fiind
reglementată de legi, principii, norme, structuri de
organizare şi funcţionare (vezi şi planul-cadru,
progamele curriculare, manualelor şcolare);
este dirijată din exterior de către personal calificat,
devenind treptat un proces autodirijat;
de la starea de neinstruire la cea de instruire, de la
predare la învăţare şi apoi la evaluare etc. );
are un caracter gradual ( de la simplu la complex,
de la senzoriomotor la logic-abstract );
este un proces relaţional mijlocit ( bazat pe
comunicarea profesor-elev, pe interacţiuni, influenţe
socioafective, sociocognitive, manageriale etc. );
este un proces acţional ( elevul percepe, acţionează
practic şi mental, raţionează, rezolvă, înţelege
problemele pe care le rezolvă );
are un accentuat caracter informativ-formativ-
educativ (vezi efectele în planul dezvoltării cognitive,
afectiv-atitudinale, motivaţionale, compotamentale
).
Învăţarea poate fi abordată din triplă perspectivă: ca proces,
ca produs şi în funcţie de diverşi factori (vezi capitolul Problematica
sistemului şi a procesului de învăţământ).