1.

IGIÉNĂ
Igiena poate fi definita ca fiind stiinta sanatatii populatiei, a pastrarii si perfectionarii sanatatii
oamenilor, a colectivitatilor umane si, de aceea ea este disciplina de baza a medicinii preventive,
profilactice si in acelasi timp disciplina de baza a medicinii colectivitatii.
In timp ce medicina, in acceptia ei veche, se ocupa in primul rand de studiul bolilor si ingrijirea
bolnavilor, igiena acorda prima atentie omului sanatos. In ultimele decenii, aceste limite se sterg mereu
mai mult, medicina considerandu-se, in intregul ei avand ca obiectiv atat asistenta necesara bolnavilor, cat
si prevenirea imbolnavirii celor sanatosi.
Igiena studiaza legaturile si interactiunea dintre colectivitatea umana si mediu, influenta diferitilor
factori ai mediului extern asupra starii de sanatate a populatiei. Totodata, intemeindu-se pe rezultatele
cercetarilor stiintifice, igiena elaboreaza normele si masurile igienico-sanitare menite sa asigure conditii
favorabile pastrarii si dezvoltarii sanatatii.
Din cele mai indepartate timpuri, oamenii au incercat sa stabileasca relatii intre starea de sanatate si
unii factori ai ambiantei lor. Pornind de la experienta lor zilnica de viata, ei au stabilit diferite reguli de
conduita igienica. Pentru a le da autoritatea necesara, preotii impleteau de obicei aceste norme de
conduita igienica cu credintele si preceptele religioase. Marele medic al Greciei antice, Hippocrat, a fost
primul care a elaborate o lucrare stiintifica de igiena, intitulata ”Despre aer, apa, locuri.”
Treptat- de-a lungul secolelor- o data cu progresul civilizatiei si al stiintei, igiena, ca si stiintele
medicale in general, s-a dezvoltat puternic, descoperindu-se rand pe rand diferiti factori microbieni,
alimentari, climatici etc., care provoaca sau favorixeaxa imbolnavirile.
Si in tara noastra, incepand din a doua jumatate a secolului trecut, savanti de renume ca Iacob Felix,
intemeietorul igienei in Romania, Victor Babes, Carol Davila, Ion Cantacuzino si altii au adus o
contributie importanta la dezvoltarea igienei in tara noastra si chiar pe plan mondial.
Ramurile igienei:
- Epidemiologie- boli infectioase si neinfectioase
- Igiena muncii- noxe, boli profeionale.
- Igiena sociala- comunitati cu risc:sugar- copil, femeie insarcinata, tanar, batran.
- Igiena comportamentala – vicii, droguri, etc.
Scopurile igienei sunt:
1. pastrarea sanatatii si perfectionarea ei la nivelul individului si a colectivitatii umane;
2. ridicarea rezistentei organismului;
3. prelungirea duratei medii de viata a populatiei;
4. prelungirea duratei biologice active a vietii.
Obectivul principal al igienei este sanatatea. Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste
sanatatea ca o bunastare fizica, mintala si sociala a oamenilor.

2.Ecologie

În natură, la orice nivel de organizare a materiei vii, fiecare organism îşi conturează un anumit
spaţiu de existenţă numit habitat. În cadrul său, între membrii aceleiaşi specii se stabilesc relaţii de
interacţiune biologică care stau la baza formării şi funcţionării unei comunităţi biotice. În mod inevitabil
însă, pentru a-şi asigura supravieţuirea biologică, orice comunitate biotică trebuie să-şi dezvolte un sistem
propriu de relaţii cu mediul abiotic din jurul lor, astfel încât, prin condiţionări şi adaptări succesive, între
acestea se stabilesc complexe mecanisme de interacţiune, organizate într-o structură unitară şi dinamică
numită sistem ecologic sau ecosistem.

Ecosistemele naturale prezintă nu numai o largă distribuţie spaţială, ci şi o amplă variabilitate

temporală, în funcţie de numeroasele interacţiuni ecologice dintre diferitele tipuri de comunităţi biotice şi
mediul lor natural, astfel încât, deseori, în cadrul unui anumit ecosistem pot acţiona mai multe comunităţi
biotice, în care fiecare specie îşi individualizează o nişă ecologică distinctă prin care exercită o anumită
funcţie în cadrul populaţiei din care face parte. În acest fel, relaţiile de interdependenţă biologică dintre

1
diferitele specii care populează acelaşi sistem ecologic duc, în mod inevitabil, la constituirea biocenozelor
care, la rândul lor, variază în funcţie de condiţiile environmentale specifice în care s-au format.

Ştiinţa consacrată studiului tuturor tipurilor de relaţii existente între diversele organisme şi mediul
lor de existenţă sau acţiune se numeşte ecologie, dar ea poate îmbrăca diverse forme de reprezentare, în
funcţie de natura specifică a comunităţii sau speciilor biotice care populează un anumit tip de mediu.
Astfel, ecologia medicală analizează complexul sistem de relaţii ce se stabileşte între unul sau mai multe
tipuri de agenţi / microorganisme patogene şi diferite specii biotice într-un mediu fizic, biologic sau social
dat.

Ea studiaza in principal:
- relatiile dintre vietuitoare (plante si animale) cu mediul lor
- raporturile dintre organisme si mediul inconjurator
- nivelurile de organizare (populatii, biocenoze, ecosisteme, biosfera)
- corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale
- relatiile ce se stabilesc între organisme si diverse comunitati
- fluxul de materie, energie si informatie care strabate un ecosystem bine delimitat.
Directiile de cercetare si ramurile ecologiei
Ecologia este o stiinta interdisciplinara care foloseste cunostiintele unor discipline ale stiintelor naturii
precum: biochimia, fiziologia, geografia, pedologia, meteorologia, genetica, fizica, cibernetica,
climatologia, morfologia, taxonomia.
In ecologie se disting doua directii sau ramuri de cercetare:
- autoecologia care studiaza relatiile unei specii sau indivizi cu mediul lor de viata (factori biotici si
abiotici)
- sinecologia care se ocupa cu interrelatiile factorilor de mediu cu populatiile din cadrul biocenozei
precum si interrelatiile dintre biocenoze in cadrul biosferei - demecologia care studiaza impactul
demografic asupra mediului înconjurator (raporturile populatiilor cu anumiti factori ecologici)
Ecologia animala este o ramura a ecologiei generale care se ocupa cu studiul animalelor dintr-o
biocenoza si a relatiilor intra- sau interspecifice, precum si actiunea factorilor abiotici, productia
secundara, structura si dinamica populatiilor, distributia indivizilor intr-un habitat, productivitatea unor
grupe de animale de interes economic, amenajarea si ocrotirea zoocenozelor, etc.
Ecologia umana este o alta ramura a ecologiei, care studiaza relatiile dintre oameni (ca indivizi), dintre
populatiile umane si mediul lor abiotic, biotic si social.
Ecologia plantelor (vegetala) se ocupa cu studiul relatiilor dintre plante (ca indivizi), dintre populatiile si
speciile vegetale si mediul lor de viata.
Ecologia terestra este un capitol al ecologiei generale care studiaza biomurile terestre (grupe de
ecosisteme cu fizionomie si structura asemanatoare care îsi pastreaza functia specifica într-un anumit
areal), atât pe plan structural cât si functional pentru mentinerea echilibrului biologic natural respectiv a
structurii si functiilor biosferei.
Ecologia marina se ocupa cu studiul ecosistemelor marine (oceanice).
Ecologia industriala, este o ramura a ecologiei care studiaza interactiunile dintre ecosistemele naturale
sau antropogene si diferite industrii, respectiv cu efectul produselor secundare rezultate din activitatea
industriala asupra mediului ambiant.
Ecopedologia este o disciplina de sinteza intre ecologie si pedologie, care studiaza interactiunile dintre
componentele abiotice (umiditate, textura, porozitate, apa accesibila, aer, compozitie chimica, alcalinitate,
aciditate, consistenta, etc) si biotice microorganisme, rizosfera, microfite si macrofite) din sol.

2.1.Tipuri de organisme patogene

În cadrul aceleiaşi sau a diferitelor tipuri de biocenoze, omul, ca specie biologică distinctă, vine în
contact cu numeroase alte forme de viaţă aflate la diferite niveluri de evoluţie, stabilind cu ele multiple şi
variate forme de interacţiune. Din nefericire însă, unele dintre aceste fiinţe biologice, inferioare omului,
pot exercita asupra lui diverse efecte negative, afectându.i total sau parţial integritatea anatomică şi
fiziologică, motiv pentru care acestea sunt considerate drept organisme patogene deoarece, prin

2
dereglarea echilibrului biologic iniţial, ele pot determina îmbolnăvirea omului şi pierderea temporară sau
definitivă a capacităţii sale productive.

De regulă, asemenea organisme patogene, denumite şi agenţi patogeni deoarece transmit germenii
specifici unei anumite maladii, sunt forme inferioare de viaţă, ale căror dimensiuni variază de la cele
microscopice, caracteristice organismelor unicelulare de tipul viruşilor, chlamidiilor, micoplasmelor,
ricketsiilor, bacteriilor, fungilor şi protozoarelor, la cele de ordin macroscopic, caracteristice organismelor
pluricelulare de tipul metazoarelor, viermilor parazitari şi insectelor.

La capătul inferior al acestei structuri ierarhice de agenţi patogeni se află grupul aparte al viruşilor,
care sunt alcătuiţi numai dintr.un nucleu, compus din acizi, înconjurat de straturi succesive de substanţe
proteice şi uneori, de acizi graşi, în timp ce la capătul superior se află marea clasă a artropodelor, care
cuprinde nenumărate şi variate specii patogene, de tipul insectelor (ordinele Diptera, Anoplura,
Hemiptera, Siphonaptera şi Himenoptera) şi Arachnidelor (ordinele Acarina, Scorpiones şi Araneae) .

2.2. Originea organismelor patogene

Asemenea (micro)organisme patogene pot proveni din două tipuri de focare patogene: naturale şi
antropice.
Focarele patogene naturale, care prezintă o amplă variabilitate geografică, pot fi punctiforme
(localizate în jurul unor unităţi fizico.geografice bine individualizate de tipul lacurilor, bălţilor, vizuinilor
etc.) sau areale (extinse pe mari suprafeţe sau regiuni biogeografice de tipul pădurilor, deşerturilor,
stepelor etc.). De multe ori, prin ample migraţii sau explozii ecologice, focarele primare, de tip
punctiform, se pot extinde spaţial, transformându.se în focare secundare, de tip areal.
Focarele patogene antropice, comune omului şi animalelor, pot apărea fie prin migrarea diverselor
specii patogene în mediile antropice, fie prin transformarea, prin influenţa omului, a celor naturale,
originale.

2.3. Răspândirea organismelor patogene

Din focarele lor de formare, organismele patogene se răspândesc în mediul din jurul lor pe mai
multe căi de diseminare care pot fi grupate în două categorii principale: non.vectoriale şi vectoriale.
Calea non- vectorială de diseminare este cea mai directă şi se referă la transmiterea agenţilor patogeni de
la o persoană la alta prin contact bilateral. Infecţiile sau bolile transmise pe această cale se numesc
non.vectoriale deoarece germenii patogeni se propagă de la o gazdă la alta fără ajutorul unei gazde
intermediare numită gazdă.vector sau simplu, vector, ce poate fi reprezentată fie de un anumit gen de
purtător biotic, fie de un anumit tip de mediu contaminat (aer, apă, sol).
Transmiterea bolilor non.vectoriale se poate efectua prin patru tipuri de contacte directe între
purtătorii patogeni:
- contact aerian prin contaminarea aerului cu minuscule particule de salivă exhalate în aer de persoanele
infectate şi inhalate apoi de persoanele sănătoase, ca în cazul gripei sau tuberculozei;
- contact digestiv prin contaminarea apei sau hranei cu materii provenite de la persoana contaminată, ca în
cazul holerei sau hepatitei A în care igiena deficitară devine principalul factor patogen;
- contact de inoculare produs prin transfuzii de sânge, ca în cazul hepatitei B;
- contact intim (sexual), prin care se transmit boli infecţioase de tip SIDA sau cronice (degenerative) de
tipul mononucleozei.
Calea vectorială de diseminare a bolilor presupune existenţa unui circuit mai complex de transport
a germenilor patogeni, datorat intercalării unor numeroase verigi trofice adiţionale- Rolul esenţial în acest
tip de transport revine gazdei intermediare, numită gazdă-incidentală, gazdă-vector, sau vector deoarece,
în interiorul organismului său, agentul patogen îşi desfăşoară total sau parţial ciclul biologic de evoluţie
iar contaminarea nu ar fi posibilă în absenţa acestuia (de exemplu, nimeni nu poate contacta malaria în
mod direct, prin contact inter-uman, ci numai prin înţepătura produsă de anumite specii de ţânţari anofeli
care găzduiesc plasmodiul malaric).
Bolile transmise pe cale vectorială se numesc boli vectoriale şi, în funcţie de natura şi tipul gazdei-
vector, ele se pot contacta prin:
3
- difuzie vectorială mecanică, în care agentul-vector este de natură fizică, ca în cazul aerului, apei sau
solului;
- difuzie vectorială biologică, în care agentul-vector este reprezen-tat de orice specie biotică, de tipul
insectelor, viermilor, păsărilor, animalelor şi chiar omului-
Totuşi, în natură, organismele patogene se răspândesc în mediul din jurul lor pe mai multe căi
concomitente astfel încât procesele de contaminare patologică pot urma variate scenarii de evoluţie, care
devin cu atât mai complicate cu cât tipurile probabile de contact dintre diversele specii biotice sunt mai
numeroase- De exemplu, numai în focarul primar, de tip natural, contaminarea / infecţia omului se poate:
- limita doar la persoanele care vin în contact direct cu focarul patogen respectiv;
- propaga inter-uman prin diverse forme de contact direct;
- difuza în rândul comunităţii umane prin intermediul speciei-vector;
- disemina la populaţiile locale de vectori care o transmit ulterior omului;
- transmite la animalele sălbatice sau domestice care se constituie ca gazde temporare sau definitive ale
agenţilor patogeni ş-a-m-d-

2.4. Efectele organismelor patogene

În cazul în care, într-un ecosistem dat, relaţiile de echilibru dintre organismele patogene, specia
umană şi celelalte specii conlocuitoare se modifică în sensul multiplicării extreme a agenţilor patogeni şi
intensificării agresivităţii lor, atunci, se produce contaminarea mediului respectiv.
Cu toate acestea, contaminarea cu un anumit tip de agent patogen nu se poate produce decât în
condiţiile atingerii unei concentraţii patogene maxime în focarul iniţial sau în rândul populaţiei vectoare
de unde acesta este preluat apoi de om. Cu totul altfel stau însă lucrurile în cazul contaminării
polietiologice, în care starea de boală este produsă fie prin acţiunea sinergică a mai multor tipuri de agenţi
patogeni, fie prin influenţa aceluiaşi tip de agent, provenit însă din medii de contaminare diferite.
De asemenea, gradul de contaminare cu agenţi patogeni al unei anumite comunităţi biotice mai
depinde şi de mărimea şi natura focarului patogen; în primul caz şansele de contaminare crescând direct
proporţional cu dimensiunile focarului; iar în al doilea caz, relaţiile de interacţiune dintre specia-gazdă şi
specia-vector degenerându-se cu atât mai mult cu cât agresivitatea agentului patogen este mai mare;
precum şi de virulenţa şi cantitatea inoculului (dozei infectante). Desigur, este util să menţionăm faptul că
orice modificare ulterioară contaminării, a relaţiilor ecologice dintre speciile gazdă, vector şi cele
patogene, poate determina atenuarea sau chiar anihilarea totală a infecţiei, prin întreruperea lanţului său
de transmitere.
În acest punct se cuvine însă să arătăm că asemenea procese de contaminare a omului cu
microorganisme patogene pot avea durate variabile, iar bolile rezultate din acestea pot fi:
- infecţioase (vectoriale sau non-vectoriale), în cazul în care starea de contaminare este temporară iar
structurile fiziologice ale organismului uman sunt reversibile;
- cronice, când starea de contaminare este definitivă iar organismul uman este incapabil de a-şi mai reface
structurile fiziologice iniţiale;
- genetice, în care starea de contaminare a atins profunzimi atât de mari încât leziunile provocate de
agenţii patogeni au determinat modificarea structurilor cromozomiale ale celulelor, astfel încât dereglările
funcţionale produse de aceştia sunt transmise, prin flux genetic, din generaţie în generaţie.

2.5. Distribuţia spaţială a contaminării

Dacă starea de contaminare cu agenţi patogeni este permanentă în rândul unei anumite comunităţi
biotice, fără ca relaţiile ecologice dintre acestea să fi suferit vreo modificare, iar procesul de multiplicare
a organismelor infecţioase se desfăşoară relativ lent, fără a duce la creşterea lor explozivă, atunci boala
rezultată din aceasta este enzootică, dacă afectează o comunitate de specii animale, sau endemică, dacă
afectează însăşi comunitatea umană. În acest caz, trebuie totuşi să atragem atenţia că răspândirea
enzootică / endemică a vreunei infecţii sau boli nu înseamnă că speciile animale sau umane, după cum
este cazul, îşi mai pot menţine nealterată starea lor funcţională iniţială. Dimpotrivă, deşi contaminarea
endemică are un caracter destul de limitat, ea determină totuşi, degradarea sănătăţii şi productivităţii
speciilor receptoare. Regiunile geografice în care o mare parte a populaţiei (animale sau umane)
găzduieşte germenii acestor tipuri de infecţii / boli se numesc regiuni enzootice / endemice sau regiuni –
4
rezervor, iar perimetrul lor de extindere poate fi influenţat de o multitudine de factori environmentali,
biologici, sociali, culturali şi chiar genetici.
Dacă însă gradul de contaminare al populaţiei respective creşte exagerat de mult, astfel încât
numărul cazurilor de morbiditate depăşeşte anumite limite de toleranţă ale speciei, sau dacă procesul de
contaminare se extinde areal, cuprinzând şi comunităţi adiacente, iniţial necontaminate, atunci starea de
infecţie / boală produsă de aceasta devine epizootică, în cazul animalelor, sau epidemică, în cazul
populaţiei umane. Bolile epidemice reprezintă, de obicei, fenomene regionale de contaminare deoarece
ele nu se pot manifesta decât în anumite condiţii environmentale. De exemplu, populaţiile umane din
regiunile temperate nu au nici cel mai mic motiv să se teamă de vreo epidemie de tripanosomiaze (”boala
somnului”) deoarece musca ţeţe care constituie principalul său vector, nu se găseşte şi acţionează decât pe
o suprafaţă restrânsă din Africa, situată pe o distanţă de cel mult 140 N sau S, la înălţimi de maxim 1250
metri.
Cu toate acestea, există însă situaţii când un anumit proces infecţios debutează ca o boală
regională, pentru a se extinde apoi la nivel continental, sau chiar planetar, ca în cazul diferitelor forme de
gripă care au continuat să afecteze întreaga omenire încă de la începutul acestui secol sau, mai recent, a
mult temutei SIDA declanşată de nu mai puţin înspăimântătorul virus HIV. În acest caz, contaminarea a
atins proporţii pandemice, iar evoluţia ei epidemiologică nu mai poate fi controlată prin factori
environmentali, ci doar sociali sau culturali.
Desigur, toate aceste forme de contaminare pot fi stăvilite la diferite niveluri şi în diverse
proporţii, prin organizarea unei eficiente scheme de acordare a asistenţei medicale sau prin intensificarea
educaţiei sanitare în vederea reducerii maxime, pe cale medicală sau culturală, a potenţialilor purtători ai
agenţilor patogeni. Nu este mai puţin adevărat însă că acest deziderat nu poate fi atins cu atât de mare
uşurinţă deoarece diferitele forme de manifestare ale vreunei infecţii sau boli sunt influenţate nemijlocit şi
de factori subiectivi, legaţi de vârsta, starea de sănătate, gradul de imunitate sau sexul indivizilor – gazdă.
Astfel, bătrânii, copii şi femeile au fost şi vor fi întotdeauna cele mai expuse categorii de populaţie,
necesitând măsuri suplimentare de protecţie atât din partea celorlalţi membri ai comunităţii, cât şi din
partea organismelor sanitare sau social – politice. În plus, disparităţile economice dintre diferitele tipuri
de societăţi pot contribui substanţial la localizarea sau, dimpotrivă, la extinderea bolilor, ştiut fiind faptul
că populaţiile din ţările sau regiunile sărace au un acces foarte limitat, sau nu au deloc, la serviciile
medicale de bază. În mod categoric, problema extinderii spaţiale a proceselor patologice nu putea să
scape nici atenţiei organizaţiilor internaţionale care încearcă prin deciziile politice pe care le adoptă, să
împiedice, sau cel puţin să limiteze la maxim, riscurile oricăror forme de contaminare, mai ales a celor
infecţioase. În acest sens, legislaţia sanitară internaţională prevede unele măsuri obligatorii de
identificare, declarare şi supraveghere a bolilor în vederea adoptării celor mai eficiente mijloace de
prevenire şi combatere a răspândirii lor în colectivităţile umane.

3. SANATATEA

Cuvantul sanatate ,care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia, apare frecvent in vorbirea
curenta nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se
incheiau de obicei cu urarea : vale (fi sanatos).

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri.

O persoană de conducere cu structură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu
regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea
unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.
Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii.
Un psiholog va argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor
emoţionale şi a traumelor.
Totuşi, majoritatea specialiştilor privesc aceste definiţii cât şi altele referitoare la sănătate ca
fiind incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate
necesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluralitate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele
acumulate, de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual,
evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masurata in functie de
5
niste criterii de referinta.
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,
fiecare scoala adoptind unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile utilizate pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala,
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca,
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)

Câteva definiţii ale sănătăţii au fost enunţate astfel:

1. Sănătatea este tăcerea organelor;
2. Sănătatea constă în lipsa bolilor;
3. Sănătatea este o stare de perfectă bunăstare fizică, mentală şi socială, şi nu numai lipsa bolilor;
4. Sănătatea este nivelul de eficacitate funcţională şi/sau metabolică a unui organism, atât la nivel
micro (celular), cât şi la nivel macro (social);
5. Sănătatea este un echilibru dinamic în continuă mişcare de la o stare de sănătate la o alta de
boală, aceste oscilaţii depinzând de numeroşi factori sau variabile biologice, psihologice şi/sau sociale, în
interacţiune intimă şi continuă;
6. Sănătatea constă în capacitatea de a reacţiona la factori adverşi de orice tip, fără a compromite
sistemul de viaţă;
7. Sănătatea este un proces, este capacitate şi dispoziţie de a trăi în formă autonomă, solidară şi cu
capacitate pentru veselie şi bucurie;
8. Sub profilul mintal, se afirmă că sănătatea este capacitatea de a iubi, de a se bucura şi de a
tolera.
9. Intr-o frumoasa exprimare, un mare endocrinolog (N. Pende) descoperea urmatoarele 4 armonii
in organismul sanatos : ‘sanatatea este armonia functiunilor, asa cum frumusetea este armonia formelor
corpului, asa cum adevarata bunatate este armonia sentimentelor etice si adevarata intelepciune este
armonia intelectului’.
Definiţia sănătăţii dată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că sănătatea este: "Tinderea spre armonia fizică, psihică, socială şi
spirituală, şi nu numai lipsa bolilor, care îl capacitează pe om să îndeplinească misiunea pe care
Dumnezeu i-a încredinţat-o în viaţa sa".
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S.(1967): "stare de bine completa din
punct de vedere fizic, mental si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii" este cea mai frecvent
utilizata.

Factorii etiologici ai sănătătii

Acestia sunt:
- factori interni care pot avea o influentă decisivă in producerea anumitor afectiuni. cunoscute sub
denumirea de boli genetice sau ereditare (hemoglobinopatii ereditare; DZ)
Factorii interni cuprind factorii genetici, constitutionali, care determina afectiunile genetice. Indiferent
de originea si felul lor, factorii mediului pot fi impartiti in doua clase si anume: factorii sanogeni si
factorii patogeni . Factorii sanogeni sunt cei care au o actiune benefica asupra organismului , care duc
la alterarea starii sanatatii.

- factori externi care actionează asupra organismului.

Factori externi sau factori ecologicisti pot fi grupati in factori fizici, ca temperatura, umiditatea aerului
etc. , factori chimici, sintetizate de om ; factori biologici – bacteriile, virusurile, hemitii etc; factori
sociali - sunt rezultatul actiunii omului asupra mediului sau al interrelatiilor dintre oameni.
Cunoasterea factorilor sanogeni are importanta deosebita in mentinerea si ameliorarea sanatatii,
iar cunoasterea factorilor ofera posibilitatea de ai inlatura sau de a le limita actiunea asupra organismului.
Prezenta factorilor patogeni si influenta lor asupra organislui nu intotdeauna conduc la aparitia patologiei
in momentul actiunii. Deseori afectiunea se manifesta dupa o perioda indelungata de actiune a lor.
Profesorul S. Manescu considera ca factorii patogeni respectivi formeaza ceea ce denumim astazi factori
de risc sau factori capabili de a produce imbolnavirea.
6
 Dupa gradul de influenta asupra organismului, factorii de risc au fost clasificati in urmatoarele
grupe:
1. Modul de viata nesanatos :
- supraalimentatia
- fumatul
- folosirea drogurilor
- alcoolizarea
- abuzul de medicamente
- modul de viata sedentar
2. Factorii biologici:
- factorii ereditari
- predispunerea personala
3. Mediul ambiant nefavorabil:
- conditiile climaterice nefavorabile
- poluarea intensa a aerului
- schimbari bruste ale conditiilor climaterice
- expunerea excesiva la razele solare.
4. Factorii de risc legati de asistenta sociala:
- incompetenta profesionala
- asistenta medicala tarzie.
Cunoasterea si determinarea factorilor de risc constituie, poate, cea mai valoroasa contributie
pentru mentinerea si promovarea sanatatii. Influenta factorilor de mediu asupra organismului uman
poate fi diversa si depinde de gradul de nocivitate si de durata de actiune a lor. Factorul nociv al
mediului extern este acela care se afla intr-o cantitate improprie mediului dat, actionand in timp scurt
duce la o intoxicatie acuta, iar actiunea indelungata a unor doze relativ mici de substanta toxica
provoaca o ontoxicatie cronica.
Actiunea mediului extern asupra organismului este exercitata in diferite forme: substanta, energie,
biote etc. Mediul extern este un sistem de obiecte si fenomene naturale si antropogene care inconjoara
permanent omul .( Gh.I.Rumeantev si coaut ).
.
Calitatea mediului ambiant

Mediul inconjurător descrie cel mai bine gradul de civilizaţie al societăţii în care trăim. Prin
urmare, a face un bine naturii, înseamnă a face un bine societăţii şi indivizilor ei.
Mediul ambiant reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, biologici
dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact . Aceşti factori sunt : temperatura,
umiditatea, solul, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte organisme. Între fiecare organism şi
mediu existã influenţe reciproce complexe. Mediul influenţează organismele, dar şi acestea ( inclusiv
omul ) modifică mediul. Adaptarea organismelor la mediu este limitată.
Între comunităţile ecologice ale unui biom se stabilesc relaţii de echilibru ecologic. Acest
echilibru poate fi modificat sub acţiunea unor factori perturbatori, ce pot fi naturali sau artificiali.
Factorii naturali sunt fie de natură fiziografică , fie bioticã şi antrenează evoluţia comunităţilor
ecologice, cu formarea unor "comunităţi succesive" ( aşa numitele sere) , care conduc de obicei la o
comunitate majoră de climax.
Când în evoluţia ecosistemelor intervine omul, evoluţia se produce prin subsere sau sere
secundare, iar comunitatea majoră la care se ajunge este una de disclimax. Intervenţia omului are loc, de
regulă, prin modificarea factorilor locali, în special a calităţii aerului, apei şi solului.
Ecosistemele acvatice funcţionează mult mai rapid decât cele din sol , organismele mici au
metabolismele mult mai intense decât cele mari. Trebuie subliniat faptul că în natură nu există
deşeuri, toate substanţele sintetizate de un organism fiind consumate de alte organisme.
Cunoaşterea calităţii mediului implică cunoaşterea şi analiza unui număr foarte mare de
aspecte : iniţial se aprecia prin potenţialul natural al mediului debutat pe zone geografice.

Argumente

7
 • Sanatatea mediului ambiant: cheia preventiei ¼ din afectiunile actuale, determinate direct de
factori de mediu.
• 13.000.000-de decese au loc anual din cauza unor modificari evitabile ale factorilor de mediu
• Evitarea expunerii la elemente nocive din mediu – 4 000 000 de vieti de copii salvate anual ,
indeosebi in tarile in curs de dezvoltare.
Factor de risc
• Un aspect care tine de :
– comportament sau stilul de viata;
– expunerea la un factor de mediu;
– o caracteristica ereditara sau innascuta.
si care, pe baza unor evidente epidemiologice, este asociat cu o patologie a carei preventie este
foarte importanta.
• Cai de actiune ale mediului:
– expunere la factori de risc
• fizici
• chimici
• biologici
– modificarea comportamentului ca raspuns la acesti factori.
Influenţa factorilor şi condiţiilor de mediu ambiant asupra sănătăţii omului ar putea fi ilustrată
schematic conform figurei 1.

Temperatura, umiditatea, mişcarea aerului, presiunea atmosferică, radiaţiile, zgomotul, vibraţiile,

etc., sunt factorii fizici care au o influenţă energetică (calorică, electromagnetică, acustică, gravitaţională
ş.a.) asupra organismului. Mulţi dintre factorii enumeraţi prezintă o necesitate vitală pentru organism, de
exemplu, o anumită temperatură a aerului, presiune atmosferică sau radiaţie solară. Însă tot aceşti factori
pot avea şi o influenţă nocivă. Temperatura aerului, de exemplu, poate provoca o supraîncălzire a
organismului până la şoc termic, zgomotul excesiv poate leza aparatul vestibular şi provoacă surditatea,
iar razele ultraviolete – cancerul pielii etc.
Factorii chimici sunt elementele chimice şi compuşii aerului, apei, solului, alimentelor existente
în natură sau a substanţelor sintetizate de către om. Multe elemente chimice şi compuşii lor sunt necesare
pentru activitatea normală a organismului. Dar, în unele cazuri, tot ele pot fi cauza bolilor: de exemplu,
carenţa de iod în produsele alimentare poate cauza dereglarea funcţiei glandei teroide şi apariţia guşei
endemice; insuficienţa de oxigen în aer provoacă hipoxemia; prezenţa substanţelor toxice în concentraţiile
sporite în aerul încăperilor de producţie ca oxidul de carbon, clorul etc. poate cauza intoxicaţii.

8
 Factorii biologici, cum sunt microorganismele patogene, viruşii, helmenţii etc., pătrunzând în
organism prin căile respiratorii, aparatul digestiv, prin piele, pot cauza boli contaginoase bacteriene,
micoze, helmintoze, viroze. Unii agenţi infectând produsele
alimentare, pot provoca intoxicaţii alimentare şi alte boli.
Omul, aflându-se în mediul social, este supus acţiunii factorilor sociali (psihogeni sau informativi,
adică excitanţilor sistemului al doilea de semnalizare).
Cuvântul rostit, scris, interrelaţiile din societate pot provoca diferite stări psihologice (bucurii, grijă,
supărare) acestea influenţând prin intermediul sistemului cardio-vascular, funcţiile integral fiziologiceale
ale organismului , ceea ce poate să provoace dereglări ale sistemului nervos central, infarctul miocardului,
hipertonia, diabetul, ulcerul gastric şi duodenal etc.
Astfel, asupra omului influenţează atât factorii naturali, cât şi cei sociali – relaţiile de producţie,
condiţiile de trai, de alimentaţie ş.a., aceştia fiind primordiali, determinând sănătatea şi morbiditatea în
societate.
În unele cazuri acţiunea factorilor de mediu poate să se exercite nu asupra populaţiei expuse ci
asupra descendenţilor acesteia, fie asupra informaţiei genetice cu producerea de mutaţii ereditar
transmisibile, fie numai asupra procesului de concepţie cu
determinarea de malformaţii congenitale.
Cea mai evidentă acţiune a factorilor de mediu asupra organismului uman este cea exercitată prin
intemediul poluării.

CLASIFICAREA FACTORILOR ECOLOGICI

fizici temperatura, umiditatea, radiaţiile
chimici substanţe chimice – O2, substanţele naturale sau sintetizate
După natura lor de om
biologici bacterii, virusuri, paraziţi, fungi
sociali rezultă din interrelaţiile dintre oameni
naturali apa, aerul, solul
După provenienţă
artificiali îmbrăcămintea, locuinţa, alimentaţia
După influenţa asupra sanogeni au acţiune favorabilă asupra menţinerii şi întăririi sănătăţii
stării de sănătate patogeni duc la producerea de boli, la alterarea stării de sănătate

CONSECINŢELE ASUPRA ORGANISMULUI PRIN ACŢIUNEA UNOR FACTORI PATOGENI

Factorul ecologic Consecinţele acţiunii Măsuri
- scăderea hipoxie, tulburări aerisirea încăperilor
concentraţiei de O2 senzoriale, motorii,
convulsii, moarte
Aerul - prezenţa CO în hipoxie, crize anginoase, verificarea instalaţiilor de
aerul inspirat cefalee, dispnee, încălzire din locuinţe,
pierderea cunoştinţei, şcoli, spitale, instituţii
moarte
- crescută scăderea evaporării apei
prin piele
Umiditatea - crescută, asociată senzaţie de disconfort folosirea instalaţiilor de
cu creşterea prin expunere prelungită, condiţionare a aerului,
temperaturii poate apărea şocul termic pentru a reduce umiditatea
- crescută insolaţie, arsuri evitarea expunerii
prelungite la soare
Temperatura - scăzută hipotermie, degeraturi, încălzirea optimă a
risc crescut pentru copii locuinţelor, locurilor de
şi persoanele vârstnice muncă, spitalelor
Luminozitatea - diminuată factor de risc pentru asigurarea iluminatului
căderi, în cazul public, al locuinţelor
9
 persoanelor vârstnice
- creşterea tulburări ale auzului, de ordin urbanistic; de
Zgomotul intensităţii şi a oboseală, insomnie, ordin educativ
timpului de acţiune H.T.A.
- reducerea nu asigură nevoile verificarea calităţii
proteinelor, nutritive ale organismului alimentelor, păstrarea în
lipidelor, - avitaminoze, condiţii igienice, în
glucidelor hipoproteinemie, frigidere, congelatoare
Alimentaţia
- poluată chimic intoxicaţii acute sau spălarea fructelor,
- contaminată cu cronice, tulburări zarzavaturilor, prelucrarea
germeni patologici gastrointestinale, boli igienică a alimentelor
infecţioase
- lipsă iod guşa endemică, carii asigurarea condiţiilor de
- lipsă fluor dentare, intoxicaţii acute, potabiiitate a apei,
Apa - poluare chimică cronice, epidemii hidrice fierberea ei
- contaminare cu
germeni microbieni
- praf manifestări alergice, boli asigurarea condiţiilor
- igrasie reumatismale, accidente, igienice şi de confort din
- aglomerări căderi, electrocutare, construcţia locuinţei
Locuinţa
- improvizaţii în arsuri, risc crescut pentru
instalaţii vârstnici, copii lipsa
- suprafaţă redusă confortului social
- bacterie boli infecto-contagioase ventilaţie, curăţenie,
- virusuri sau parazitare, cu poarta îndepărtarea reziduurilor,
Factorii biologici
- paraziţi de intrare respiratorie, dezinfecţie, deratizare,
- fungi digestivă, cutanată sterilizare

Indicatori demografici

Sanatatea populatiei si a unor colective mari este determinate de un complex de indicatori

demografici: natalitatea, mortalitatea, sportul populatiei, morbiditatea, raportate la o anumita perioda de
timp, la un anumit teritoriu si la un numar concret de populatiei.
Natalitatea este numarul de nasteri la o mie de locuitori.
Mortalitatea generala reprezinta numarul de decese la o mie de locuitori.
Sporul populatiei este diferenta dintre natalitate si mortlitate generala la o mie de locuitori..
Mortalitatea infantila – numarul de decese ale copiilor sun un an raportat la o mie de nascuti vii.
Morbilitatea generala – cazurile noi de boala la o mie de locuitori.
Morbilitate cu incapacitate temporala de munca – raportul cazurilor noi de imbolnavire insotite de
incapacitatea temporala de munca la o suta de salariati.
Sanatatea este rezultatul actiunii dintre om si mediu, interactiunea factorilor de mediu, care pot
duce la i adaptare dintre om si mediul inconjurator. Profesorul dr. Segiu Manescu considera ca sanatatea,
ca si boala, recunoaste o serie de factori care o determina, factori care pot fi denumiti factori etiologi ai
sanatatii, adica se poate vorbi de o etiologie a sanatatii, asa cum vorbim de o etiologie a bolilor. Factorii
care actioneaza asupra organismului pot fi externi si interni.

4. POLUAREA MEDIULUI

Prin poluarea mediului se înţelege modificarea compoziţiei normale a mediului şi/ sau prezenţa
unor componenţi străini care prin acţiunea lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât
acţionării asupra omului, produc alterarea stării de sănătate sau crează disconfort.
10
 Poluarea mediului poate avea loc şi în afara intervenţiei omului, cum este pătrunderea pulberii de
sol în atmosferă sau distrugerea în masă a unor organisme acvatice ( alge ) după o perioadă de dezvoltare
( înflorire ). Acest tip de poluare, denumit şi eutrofizare, formează însă o excepţie. Cel mai frecvent,
polurea mediului este consecinţa activităţilor fiziologice sau social – economice ale omului. Acest tip de
poluare însoţeşte omul oriunde s- ar afla şi indiferent pe ce treaptă de dezvoltare s-ar afla. În general însă
poluarea biologică este caracteristică zonelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Poluarea chimică s-a dezvoltat pe măsură ce omul a utilizat din ce în ce mai multe substanţe
chimice de sinteză, substanţe necunoscute în trecut şi inexistente în natură- Poluarea chimică este
caracteristică zonelor dezvoltate, având cel mai larg spectru de
poluanţi-
Poluarea fizică, se afirmă, că prezintă forma de poluare a viitorului nu prea îndepărtat-
Urmărind influenţa poluării mediului asupra populaţiei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O- M-
S-) reprezintă această acţiune sub forma unui triunghi - La baza triunghiului se găseşte întreaga populaţie
care este supusă acţiunii factorilor poluanţi în timp ce la vârful triunghiului se găseşte populaţia care
decedează sub influenţa poluării.

Efectele poluarii asupra sanatatii umane

Actiunea aerului poluant asupra sanatatii omului, animalelor si plantelor are efecte patogene, dupa
gradul concentratiei si tipul de actiune a substantelor, iar efectele pot fi imediate (acute), tardive (cronice)
sau de lunga durata.
Efectele imediate (acute) se caracterizeaza prin modificari de sanatate, care apar la scurt timp
dupa expunerea la poluantii atmosferici. In general, efectele imediate sunt caracteristice nivelurilor
ridicate de poluare a aerului.
Efectele tardive (cronice) sau de lunga durata se datoreaza expunerii populatiei la concentratii
moderate de poluanti atmosferici.
Organizatia Mondiala a Sanatatii apreciaza ca 70% din populatia urbana respira aer “nesanatos",
cel putin in anumite perioade, iar 10% respira aer de calitate care se afla la limita inferioara a
acceptabilitatii.
In S.U.A., unde gradul de poluare a aerului este mult mai scazut decat in multe orase din tarile
aflate in curs de dezvoltare, numarul anual de decese cauzate de aerul poluat se ridica de la 50.000 pana la
100.000, conform unui studiu realizat de Universitatea Harvard.
Poluarea ii afecteaza pe copii mai mult decat pe adulti, iar copiii saraci – care sunt expusi la mai
multi agenti poluanti si la grade de poluare mai mari – sufera cel mai mult. Diferite studii demonstreaza
ca acei copii care locuiesc in orase cu un grad mare de poluare au plamanii mai mici, lipsesc mai des de la
scoala din cauza unor boli si sunt spitalizati mai des. Pentru copii, care au organele interne aflate inca in
crestere, riscul este mai mare.
La fel, comportamentul lor implica mai multe riscuri – ei pun in gura mai orice sau se joaca pe
strazi infestate cu gaze de esapament.
In 1980, spre exemplu, in orasul brazilian Cubatao, din cauza poluarii, din 1.000 de copii, 40 s-au nascut
morti, iar alti 40, majoritatea nascuti cu malformatii, au murit in prima saptamana de viata. In acelasi an,
orasul Cubatao, care are 80.000 de locuitori, a inregistrat 10.000 de cazuri de urgenta cauzate de poluare,
printre care s-au numarat cazuri de tuberculoza, pneumonie, bronsita, emifezm, astm si alte maladii ale
sistemului respirator. La Atena, in Grecia, rata deceselor creste cu 500% in zilele cu grade maxime de
poluare.
Chiar in zonele aflate departe de centrele industriale, aerul poluat poate fi nociv. Astfel, in padurile
tropicale din Africa, oamenii de stiinta inregistreaza ploi acide si smog de grade comparabile cu cele
inregistrate in Europa Centrala, fenomen datorat probabil arderii ierburilor de pe suprafete intinse, pentru
ca acestea sa poata fi cultivate.
Astfel de exemple elocvente au accelerat eforturile de combatere a poluarii aerului in zonele urbane.
Cunoasterea si determinarea factorilor de risc constituie, poate, cea mai valoroasa contributie pentru
mentinerea si promovarea sanatatii. Influenta factorilor de mediu asupra organismului uman poate fi
diversa si depinde de gradul de nocivitate si de durata de actiune a lor. Factorul nociv al mediului extern
este acela care se afla intr-o cantitate improprie mediului dat, actionand in timp scurt duce la o intoxicatie

11
acuta, iar actiunea indelungata a unor doze relativ mici de substanta toxica provoaca o intoxicatie
cronica.

5.AERUL SI POLUAREA ATMOSFERICĂ

Intelegem prin poluarea aerului prezenta in atmosfera a unor substante straine de compozitia
normala a aerului care in functie de concentratie si/sau timpul de actiune provoaca tulburari ale sanatatii
omului, creeaza disconfort populatiei dintr-un teritoriu, afecteaza flora si fauna sau altereaza mediu de
viata al omului. Rezulta din aceasta definitie ca - pentru a fi considerati poluanti - substantele prezente in
atmosfera trebue sa exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului sau de viata. Sursele de poluare
a aerului pot clasificate in doua grupe: surse naturale si surse artificiale (rezultate din activitaea
umana).

Modificarea compoziţiei aerului poate influenţa starea de sănătate a organismului prin variaţia
concentraţiilor gazelor , prin modificarea presiunii atmosferii , prin oxigenul din compoziţia aerului ,
oxigen ce intervine în procesul de respiraţie. În repaos se realizează 16 – 18 respiratii/min. şi un
debit respirator de 8-9 l. Debitul respirator creşte în timpul efortului fizic de la 20 l/min în efort uşor
, la 8-100 l/min în eforturi mari, dar numai de scurtă durată .
Invelisul gazos reprezentat de atmosfera terestra constitue unul dintre factorii esentiali ai
existentei vietii pe pamant. Dintre componentii aerului, oxigenul este indispensabil respiratiei vegetale si
animale, fenomenul de oxidare reprezenta principala sursa de energie in procesele vitale. Bioxidul de
carbon din aer intervine in asimilatia clorofiliana, iar azotul atmosferic reprezinta una din verigile
circuitului azotului in natura.
Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii
au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei
Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Compozitia normala a aerului

Compozitia normala a aerului cuprinde (in vol. % atmosfera uscata): azot 78,09%, oxigen 20,95%,
argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezinta peste 99,99% din compozitia
aerului. Restul de circa 0,01% este alcatuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon,
hidrogen, radon. La acestea se adauga proportii variabile de vapori de apa (in medie 0,2 - 3%).
Din punct de vedere sanitar prezinta importanta oscilatiile in concentratie ale oxigenului si
bioxidului de carbon, substante cu rol deosebit in schimbul de gaze de la nivelul plaminului.
Oxigenul poate influenta sanatatea prin scaderea concentratiei lui in aer si prin scaderea presiunii
atmosferice, efectul fiind determinat de scaderea presiunii partiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea
schimbului de gaze (O2 si CO2) si a procesului de oxigenare a singelui. Fenomenele care apar sunt
fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependenta de gradul de scadere a presiunii partiale.
Bioxidul de carbon intilnit in atmosfera in proportie de 0,03% nu produce tulburari manifeste
decit in situatiile in care este impiedicata trecerea gazului din singele venos in alveola pulmonara si
eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar in momentul in care presiunea partiala a
CO2 din aer creste atit de mult incit impiedica eliminarea acestui catabolit. Initial apare o crestere a CO2
din singe (hipercapnie) mai putin datorita patrunderii lui din aerul exterior, cit datorita autointoxicarii
organismului.
Pe masura ce creste concentratia in aerul atmosferic, intervine si solubilizarea lui in plasma
sanguina datorita presiunii partiale crescute; la autointoxicare se asociaza intoxicatia exogena. Primele
tulburari apar in jurul concentratiei de 3% manifestata prin tulburari respiratorii (accelerarea respiratiei),
apare apoi cianoza, urmata de tulburari respiratorii si circulatorii insotite de fenomene legate de
dezechilibrul acido-bazic.
Aerul este compus din oxigen 20-21%, azot 78-79% , dioxid de carbon care în expir are o
concentraţie de 0,3-0,4% în inspir şi 3-4% în expir şi de un amestec de gaze (neon, heliu, metan,
kripton, hidrogen) de circa 0,01-0,02 % . O dată cu aerul pe care îl inspirăm, în organism
12
introducem şi o serie de substanţe gazoase sau sub formă de suspensii lichide sau solide , care
sunt nocive sau toxice. Acţiunea acestora asupra organismului este influenţată de o serie de factori
externi şi de starea generală a organismului uman.
Substantele poluante
• pot fi compusi naturali care se gasesc in mod normal in aer(CO2, radon);
• pot fi substante straine de compozitia naturala.

!!!Oricum – criteriul de poluare implica efectuarea de catre aceste substante a unui efect nociv (pe
om/mediu)
Problema poluarii aerului in:
• atmosfera generala – orase/zone industriale
• atmosfera locurilor de munca
• atmosfera incaperilor(de locuit, publice, etc)
Poluantii aerului – clasificare(1)dupa modul de emitere:
1. primari: emisi direct in urma unui anumit proces
• cenusa din eruptia vulcanica,
• monoxidul de carbon din gazele de esapament,
• dioxidul de sulf din activitati industriale
2. secundari: nu se emit direct, ci se formeaza in aer prin interactiunea poluantilor primari
ex: nivelul de ozon din apropierea solului – compus al smogului fotochimic.

• !!! unii poluanti pot fi si primari, si secundari: se pot emite direct sau forma din poluanti primari
sau
1.poluanti primari produsi de om
• oxizii de sulf (SOx), mai ales SO2 – arderi de combustibili fosili.
• oxizii de azot (NOx) mai ales NO2 – arderi la temperaturi inalte.
• CO – arderi incomplete ale combustibililor fosili sau ale lemnului.
• CO2 emis din arderi.
• Compusi organici volatili (VOC)-vapori de hidrocarburi sau solventi.
• particule (PM) – masurate ca praf sau fum .
• metale toxice (Pb, Cd).
• clorofluoriocarbon (CFCs) – agenti de racire,propulsori(!stratul de ozon).
• NH3- din agricultura.
• poluanti radioactivi .
2.poluanti secundari
• particule formate din poluanti primari gazosi si compusi din smogul fotochimic(NO2)
• Ozonul de la nivelul solului (din straturile joase ale troposferei!!) (O3) format din NOx si VOCs.
• peroxiacetil-nitratul (PAN) format in mod similar din NOx si VOCs.

Actiuni in functie de natura chimica:

• toxica specifica – mecanisme, clinica si anapat. caracteristice, indiferent de calea de patrundere –
Cd, Pb si compusii, etc
• alergica
• fotodinamica(pulberi fotosensibilizante – smoala)
• cancerigena – pulberi anorganice (azbest) /organice(HAP)/aerosoli radioactivi
• infectanta (germeni pe praf bacterian)
• iritanta (intensitatea in functie de natura/concentratia pulberilor)
• fibrozanta (pneumoconiozele)

Principalele gaze poluante sunt : oxizii de azot , dioxidul de sulf şi oxizii de carbon.
Ca şi poluarea aerului, noxele acustice afectează foarte profund colectivităţile umane. Fiinţa
umană este adaptată la un anumit nivel de zgomot şi vibraţii, a cărei depăşire într-un sens sau altul
este o sursă de indispoziţie , jenă şi chiar dereglări.
Zgomotul este un fenomen vibrativ ce difuzează sub formă de unde . Viteza de propagare în
diferite medii este foarte diferită:în aer v =744 m/s , în apă v =1441 m/s , în lemn v =4700m/s, prin
13
beton v =4000 m/s , prin sticlă v =6000 m/s. Zgomotul ca şi sunetul se caracterizează prin frecvenţa
numărului de oscilaţii/timp. Urechea omului percepe vibraţii cu o frecvenţă de 16-20000 oscilaţii / s.
Principalele surse de zgomot sunt cele externe (industrii , unităţi comerciale , mijloace de
transport) şi interne.
Zgomotul exterior se caracterizează printr-un caracter permanent numit zgomotul de fond de
intensitate redusă şi frecvenţă joasă . Zgomotul de fond este maxim ziua şi minim noapte.
Intensitatea sonoră produsă de diferite vehicule:
Denumire vehicul Intensitatea (decibeli)
CAMION 80 – 90 (Db)
MOTOCICLETA 70 – 80 (Db)
AUTOTURISME 60 – 80 (Db)
AVIOANE 120 – 140 (Db)
TRAMVAI 75 – 90 (Db)
AUTOBUZ 60 – 90 (Db)
TROLEBUZ 60 – 70 (Db)
CĂRUŢĂ 50 – 60 (Db)

Zgomotul exterior pătrunde în clădiri în funcţie de nivelul apartamentului, de amplasarea şi distanţa

pe care acesta o are faţă de sursă. Intensitatea sonoră în funcţie de înălţime este : parter-80Db , et.1- 83
Db , et.2- 81Db, et.3-79Db, et.4-77Db, et.5-75Db , et.6- 73Db în partea dinspre artera de circulaţie, şi
de 50Db-parter , et.1- 40Db, et.2-48Db, et.3-47Db, et.4 -46Db, et.5 -45Db , et. 6-44Db în partea din
spate.
Sursele interne sunt datorate în cea mai mare parte diferitelor instalaţii de apă şi canalizare.
Zgomotele se transmit prin intermediul pereţilor , plafoanelor, sistemelor de aerisire.

Intensitatea sonoră a zgomotelor interne:

ORIGINEA INTENSITATEA ÎN Db
VORBIREA ÎN ŞOAPTĂ 20 – 30 Db
RADIOUL 80 Db
PIANUL 80 Db

LIFTUL 80 Db
ASPIRATORUL 70 Db
CÂNTATUL 85 Db

TRÂNTITUL UŞII 80 Db

Acţiunea zgomotului asupra organismul determină manifestări asupra aparatului auditiv,

caracterizate prin tulburări acute – zgomotul puternic şi de scurtă durată duce la traumatisme ale
timpanului şi tulburări cronice – apar in mediul exterior.

Actiunea poluarii aerului asupra sanatatii populatiei

In cursul unui act respirator, omul in repaus trece prin plamini o cantitate de 500 cm2 de aer,
volum care creste mult in cazul efectuarii unui efort fizic, fiind direct proportional cu acest efort. In 24
ore in mediu omul respira circa 15-25 m3 de aer. Luand comparativ cu consumul de alimente si apa, in
timp de 24 ore, omul inhaleaza in medie 15 kg de aer in timp ce consumul de apa nu depaseste de obicei
2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg.
Rezulta din aceste date importanta pentru sanatate a compozitiei aerului atmosferic, la care se
adauga si faptul ca bariera pulmonara retine numai in mica masura substantele patrunse pina la nivelul
alveolei, odata cu aerul inspirat. Din punct de vedere al igienei, aerul influenteaza sanatatea atit prin

14
compozitia sa chimica, cit si prin proprietatile sale fizice (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii,
presiune).
In ceea ce priveste compozitia chimica destingem influenta exercitata asupra sanatatii de variatii
in concentratia componentilor normali, cat si actiunea pe care o exercita prezenta in aer a unor compusi
straini. Efectele directe sunt reprezentate de modificarile care apar in starea de sanatate a populatiei ca
urmare a expunerii la agenti poluanti. Aceste modificari se pot traduce in ordinea gravitatii prin: cresterea
mortalitatii, crestrea morbiditatii, aparitia unor simptome sau modificarii fizio-patologice, aparitia unor
modificari fiziologice directe si/sau incarcarea organismului cu agentul sau agentii poluanti.
Efectele de lunga durata sunt caracterizate prin aparitia unor fenomene patologice in urma
expunerii prelungite la poluantii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumularii poluantilor in
organism, in situatia poluantilor cumulativi (Pb, F etc.), pana cand incarcarea atinge pragul toxic. De
asemenea modificarile patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra
anumitor organe sau sisteme. Efectele de lunga durata apar dupa intervale lungi de timp de expunere care
pot fi de ani sau chiar de zeci de ani.
Manifestarile patologice pot imbraca aspecte specifice poluantilor (intoxicatii cronice, fenomene
algerice, efecte carcinogene, mutagene si teratogene) sau pot fi caracterizate prin aparitia unor
imbolnaviri cu etiologie multipla, in care poluantii sa reprezinte unul dintre agentii etiologici determinanti
sau agravanti (boli respiratorii acute si cronice, anemii etc.).

Principalii agenţi de poluare a atmosferei si actiunea lor:

1. Poluanţi iritanţi reprezentaţi prin pulberi fără acţiune toxică : SO3 , NO, Cl, NH3.
2. Poluanţi fibrozanţi reprezentaţi prin SiO2 , FeO2, oxizi ai altor metale.
3. Poluanţi toxici asfixianţi: monoxid de carbon şi hidrogen sulfurat.
4. Poluanţi toxici sistemici: plumb, fosfor, fluor, magneziu.
5. Poluanţi alergizanţi naturali: vegetali (polen, fungi), animali (păr, fulgi , produse de descuamare) şi
artificiali (emanaţii din unele ramuri ale industriei chimice, mase plastice.
6. Poluanţi cancerigeni:organici (hidrocarburi policiclice aromatice amine ) anorganici (As, Co, Be, Ni,
Se şi sărurile lor minerale şi azbest).
7. Poluanţi cu actiune fotodinamica (pulberi fotosensibilizante – smoala)
8. Poluanţi cu actiune infectanta (germeni pe praf bacterian).
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un
amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum
ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu
oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul
XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari
cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale
avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii
"nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în
ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în
substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au
parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi
de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi
păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele
din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul
vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt
cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni;
ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon.
Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră,
reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se
asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această
15
tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii
125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia
animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.
Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia
excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum
în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul
de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an.
Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă
sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

POLUANTII TOXICI ASFIXIANTI

Poluantii toxici asfixianti sunt cei care impiedica asigurarea cu oxigen a tesuturilor organismului.
Dintre poluantii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de carbon, care formeaza cu
hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) si impiedica astfel oxigenarea singelui si
transportul de oxigen catre tesuturi.
In functie de concentratia din aer si timpul de expunere se realizeaza o anumita proportie de
carboxihemoglobina depaseste 60% din hemoglobina totala. Intoxicatia acuta este relativ rara, aparind
practic numai in spatii inchise in prezenta unor surse importante de CO (in ?ncaperi in care sistemele de
incatzit functioneaza defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule etc.)
• sunt acei poluanti al caror efect patogen predominant este hipoxia/anoxia – prin blocarea
– aportului
– transportului
– utilizarii oxigenului
• CO, CO2, H2S, acid cianhidric si cianuri, etc
• CO2 – exceptional concentratii toxice
• CO – cel mai raspandit
• H2S &cianuri = accidental, din industrie
Surse de CO
• procese de combustie incomplete- cand O este insuficient ---nu apare CO2 , ci CO
• surse naturale – din descompunera metanului(oxidare)
• surse antropogene – vehicule, arderea combustibililor, industrie
• CO din CO2 sub UV --- foarte redusa
Riscuri apar :
• cand CO nu poate sa se ridice si disperseze, in ciuda densitatii sale mici
– din vehicule
– din functionarea defectuoasa a sistemelor de incalzire din incaperi
• !! fumul de tigara: 4% CO( p la 15% COHb)
Mecanism de actiune
• O2 este deplasat de pe Hb – COHb – se blocheaza capacitatea de a lega O (afinitatea pentru CO
este mult mai mare decat fata de O)
• cantitatea de CoHb formata depinde de concentratia CO
• in raport de concentratiile CO si O2 din aer: concentratie de echilibru de COHb in sange %COHb
= (0,16 X ppmCO) +0,5
• procesul de formare a COHb – reversibil – daca CO din aer scade, se poate forma din nou O2Hb
• CO compromite eliberarea oxigenului catre tesuturi(sufera cele care necesita mult oxigen: cord,
creier)
• la nivel celular: CO se leaga de hemoproteine:
– mioglobina,
– citocromoxidaza
– citocrom P450
– dopamin-hidroxilaza
1.efecte acute
• in mod normal:exista un procent de COHb (din surse exogene si endogene)=
16
 0,5-0,8%
• la 2% - nu s-au semnalat modificari (fizio/patogene)
2-10%
• primele semne de hipoxie – tolerate fara manifestari subiective
• uneori: modificari psihomotorii si senzoriale- scad
– acuitatea vizuala
– sensibilitatea cromatica
– dexteritatea manuala
– performantele intelectuale
• efecte evidente:
– cei cu tulburari de circulatie cerebrala
– alcool
– sedative
– hipotensoare
>2,5%
• creste nevoia de O2 a muschilor striati supusi la efort
• normal- nimic
• !!cardiopatie ischemica....ischemie ----angor----infarct
• creste numarul&complexitatea aritmiilor
• creste nr. de internari pentru IC congestiva
10-20%
• cefalee
• scaderea evidenta a performantelor fizice si intelectuale
• dispnee
• tahicardie
20-40%- fenomene de intoxicatie acuta
• cefalee intensa
• ameteli
• greturi
• adinamie
• tulburari senzoriale
extrem
• >40% pierdere de constienta
• >60% moarte
pentru fetus
• CO difuzeaza prin placenta
• Hb fetala aqre o afinitate mai mare fata de CO fata de Hb materna
• t de ½ este de 3 ori mai mare pt COHb fetala fata de adult
• f. gravida se hiperventileaza +are o productie dubla de CO
• 0,7-2,5%COHb din sangele fetal – nasteri “small for date”

2. efecte cronice
• alterari miocardice
• ateromatoza(alterarea irigarii intimei vasculare)
• efecte pe embrion si fat: creste frecventa malformatiilor +’small for date’
Grupe populationale la risc
• Bolnavii cardiaci cu ischemie pe miocard. La 2.4% COHb pot face angor pectoris sau infact de
miocard. – cel mai important grup de risc,
• anemicii
• copiii
• femeile gravide
• NU (anumite profesiuni (care necesita activitate in exterior sau anumite procese industriale – mai
ales daca se asociaza cu efort fizic crescut)
• persoanele cu BPOC Nu foarte important( CO nu actioneaza decat minimal pe respirator
Poluarea iritanta constitue cea mai raspindita dintre tipurile de poluare.
17
 POLUANTI IRITANTI

Consecinte asupra starii de sanatate

Poluantii iritanti sunt:

• Suspensii (particulate matter – PM)
• Gaze-vapori
Ce contin poluantii iritanti:
• ioni sulfat
• ioni nitrat
• minerale
• amoniu
• carbon
• metale
• bioaerosoli
Actiunea poluantii iritanti
• Asocierea dintre prezenta poluarii cu particule si:
– Mortalitate
– Numarul de internari in spital
– Vizitele la Urgenta
– Afectiunile respiratorii
– Afectiunile cardiovasculare

Mecanism de actiune pe aparatul cardivascular

• Cum este influentat aparatului cardiovascular?
- direct: prin intermediul sistemului nervos autonom actionat prin reflexe declansate la nivel
terminatiilor nervoase pulmonare
- indirect: declansarea inflamatiei pulmonare
!!direct!!(nedovedit) – atac direct pe miocard(particule ultrafine – fibre de asbest- trec de plamani
si se depozitate in inima/ficat.
Rezultat: modificarea functionarii canalelor ionice ale celulelor miocardice
Rezulta
A. Disfunctii ale automatismului cardiac prin intermediul sistemului nervos autonom –
alterarea:
• Ratei cardiace
• Variabilitatii ratei cardiace
B. Conducerea si repolarizarea cordului – influentate (modificari de unde T, QT, segment
ST)! – creste riscul de moarte subita!!)
• A+B = aritmii maligne (bradi, tahi, FV), eventual moarte subita
• cresterea numarului plachetelor& neutrofilelor
Un studiu: asocierea expunerii la particule cu riscul de IM - de ce?
• cresterea vascozitatii sanguine
• cresterea fibrinogenului
• cresterea coagulabilitatii
• disfunctia celulelor endoteliale (sinteze de factori care controleaza tonusul vascular,
activ.plachetara,trombogeneza

Mecanism de actiune pe aparatul respirator

• Cresterea susceptibilitatii la infectii prin:
– amplificarea leziunilor pulmonare
– producerea de inflamatie
– incetinirea clearance-ului respirator
• Cresterea reactivitatii cailor respiratorii si exacerbarea bronhoconstrictiei
• Cresterea productiei de IgE
18
Consecinte sistemice ale leziunilor pulmonare:
• Oxigenare insuficienta+ cresterea activitatii respiratorii = efort suplimentar pentru cord
• Inflamatia pulmonara+productie de citokine= efecte sistemice hemodinamice
• Cresterea coagulabilitatii sanguine – creste riscul de IM si stroke
• Afectarea hematopoiezei

Poluantii iritanti – si alergiile

• Amplifica reactivitatea cailor respiratorii la alergeni

• Determina exacerbarea simptomelor de astm alergic(particule rezultate din poluare cu Diesel si
metale)

Actiunea PM pe starea de sanatate

1. rezultate ale expunerii pe termen scurt
• Cresterea mortalitatii generale
• Cresterea morbiditatii generale si ale adresabilitatii la serviciile medicale
• Afectarea aparatului cardio-vascular
• Cresterea incidentei imbolnavirilor respiratorii
• Efecte pe simptomatologia respiratorie
– la astmatici,
– la persoane sanatoase,
– asupra medicatiei la astmatici
– asupra frecventei apartiei simptomatologiei de tract respirator superior
– asupra aparitiei simtomatologiei de tract respirator inferior
– asupra frecventei aparitiei tusei
– asupra performantelor ventilatorii pulmonare
2. rezultate ale expunerii pe termen lung
• Cresterea mortalitatii generale(scaderea sperantei de viata)
• Pe morbiditate:
– Boli respiratorii la copii/adulti
– Boili cardio-vasculare
– Asupra performantelor respiratorii
– Asupra simptomatologiei astmaticilor
• Posibilitatea cancerogenezei

SO2
• gaz cu miros specific, solubil in apa (acid sulfuros)
• poate fi emis de
– surse naturale(eruptii vulcanice)
– surse antropogene
• arderea de combustibili fosili sau biomasa
• surse industriale (industrie chimica, topitorii, etc)
• autovehicule
Efecte pe sanatate
• iritatii oculare
• iritatia ap. respirator
• tuse
• hipersecretie de mucus
• wheezing
• agravarea astmului si bronsitei cronice
• cresterea incidentei infectiilor respiratorii
• alterarea functiilor plamanului
• exacerbarea afectiunilor cardio-pulmonare
Expunerea acuta-concentratie de 100ppm
• arsuri ale mucoasei arborelui respirator superior
19
 • dispnee
• obstructie severa a cailor respiratorii
• moarte
Expunere pe termen lung
• cresterea prevalentei simptomatologiei respiratorii
• cresterea incidentei bolilor pulmonare
• scaderea performantelor pulmonare
• !!!cei mai sensibili: copiii
Episoade istorice de poluare acuta cu PM si S02 – ceata ucigasa
• Londra 1873-74 -iarna: ceata intre lunile nov si febr(mortalitatea a crescut cu 75% in perioada
critica)
• Valea Meusei – Belgia – inversiune termica -1930(60 morti, numeroase cazuri de boli respiratorii
si cv) – 1974(fara letalitate)
• comunitatea Donora/Pennsylvania - 1948 - 20 decese, 6000 de imbolnaviri
• Londra 1952 – 4000 morti, 8000 imbolnaviri
• NY 1966(400 morti)
• Pittsburg 1975(14 morti)

Ozonul- componenta de baza a smogului

• ce este? compus foarte reactiv, insolubil in apa, care apare sub actiunea razelor solare (max: dupa-
amiezele de vara) din anumiti precursori:
NO + VOCs → NO2 + O2 → NO + O3
Precursorii: din combustii(naturale sau de origine umana)
Sa masuram ozonul cu...ciulamaJ
• amidon(faina 5 g)+ apa distilata(150ml) +iodura de potasiu ----hartie de filtru ----expunere (8h)
• 2KI + 03 + H2O → 2KOH + O2 + I
I2 + amidon →albastru sau purpuriu
• 0-3Little or no change
• 4-6Lavender Hue
• 7-10Blue or Purple
Efectele ozonului
• grupele de populatie cele mai sensibile:
- astmaticii(trigger pentru simtomatologia specifica)
- femei gravide
- persoanele cu boli pulmonare preexistente(emfizem)
- persoanele care lucreaza in exterior
Cum actioneaza ozonul
• cai complexe
• efectele depind de doza/nivel de activitate
• atac asupra cell.epiteliale traheale
• determina inflamatia cailor aeriene
• determina hiperreactivitate bronsica

Efecte
• iritatia aparatului respirator si a ochilor
– prurit ocular,
– lacrimare abundenta,
– durere de gat,
– inflamatie nazala
• trigger pentru simptomele astmului(episodul apare la 1-2 zile de la pick-ul de O3)
• fatigabilitate
• cefalee
• afectare cv si respiratorie diversa
• moarte prematura
20
 • expunerea pe termen lung a persoanelor sanatoase – toleranta si simptome reduse sau absente
• exceptia : persoanele cu astm

Oxizii de azot
Ce sunt? – un amestec de NO(oxid nitric) si NO2(dioxid de azot)
• NO+O3 – NO2+O2
• NO – inodor, incolor
• NO2 – mirositor, maron, acid, coroziv
• Determina culoarea specifica a smogului fotochimic
Surse
• Arderea de combustibili fosili(gaze)
• Arderea de kerosen
• Fumat
• Sursele: fixe(sobe), mobile(vehicule- dozele cele mai mari)
• !!f imp – sursele de interior – sobele din incaperile prost ventilate( aragaz, sobe cu lemne sau
gaze)

Efecte pe mediu:
dioxidul este foarte reactiv ca oxidant si coroziv
• Ofilirea vegetatiei
• Decolorarea materialelor
• Reducerea vizibilitatii
• Coroziunea diferitelor suprafete
Efecte pe organism
• afectarea mecanismelor de aparare pulmonare
• cresterea susceptibilitatii la infectii si astm/cresterea severitatii acestor afectiuni
• in timp: reducerea performantelor pulmonare
• lezarea cailor aeriene (modificari ale tipurilor de celule din arborele tr-br si la nivel pulmonar ) –
inrautatirea evolutiei pers. cu astm/BPOC
• !!!!Astmaticii sunt subiectii cei mai sensibili
• alte efecte: afectarea simtului olfactiv
• Expunere acuta la doze ff mari: edem pulmonar
• !!!legatura cu moartea subita la sugar(SMSS)
Efectele poluantilor iritanti (general)asupra organismului
Consecinte histologice si biochimice
• hipersecretie de mucus, cu modif. compozitiei si cresterea vascozitatii
• modificari enzimatice
• hipertrofie, hiperplazie si hiperfunctie a glandelor
• cresterea nr. si a zonei de raspandire a celulelor caliciforme
• inhibarea sistemelor de clearance: imobilizarea cililor, disparitia lor
• metaplazie cu celule plate si stratificate
• proteoliza - dispar septurile si tes elastic
Consecinte functionale
• cresterea rezistentei la flux (Hsecretie de histamina, bronhoconstrictie)
• tuse, expectoratie, wheezing
• scaderea rezistentei la infectii
• scaderea capacitatii de difuziune a gazelor pe zone insulare si obstructia bronsiolelor(boala cailor
aeriene mici)
Consecinte clinice
• intoxicatii in masa
• boli cronice
– bronsita cronica
– emfizemul pulmonar
– astmul bronsic

21
 POLUANTII CANCERIGENI IN AER

Putem clasifica substantele carcinogene prezente in aer in substante organice si substante

anorganice. Dintre poluantii organici cancerigeni din aer, cei mai raspinditi sunt hidrocarburile
policiclice aromatice ca benzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai raspindit este
benzoopirenul, provenind din procese de combustie atit fixe cit si mobile. Ia nastere in timpul arderii, se
volatilizeaza la temperatura ridicata si condenseaza rapid pe elementele in suspensie. Substanta
cancerigena este cunoscuta de multa vreme, iar prezenta in aer indica un risc crescut de cancer pulmonar.
Efecte cancerigene se atribuie si insecticidelor organoclorurate precum si unor monomeri folositi
la fabricarea maselor practice.Mai sunt incriminati ca agenti cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum
si nitrosaminele in aer putind fi prezenti precusorii acestora (nitritii si aminele secundare).
Dintre poluantii cancerigeni anorganici mentionam azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul,
nichelul si seleniul. Mai frecvent intilnita in mediul industrial, prezenta lor in aer a fost semnalata si in
zonele din apropierea industriilor. Un aspect deosebit il prezinta azbestul, mai periculos decit se
presupunea cu citiva ani in urma si a carui prezenta a fost demonstrata atit in atmosfera urbana cit si in
plaminii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populatia urbana neexpusa profesional.
Important
• Substantele cancerigene nu au prag!!
• Efectele eventuale apar dupa o perioada de latenta
• efectele sunt influentate de o multitudine de alti factori(genetici, dietetici, fumat, prezenta altor
noxe)
substanta organ perioada de
tinta latenta(ani)

As piele, plaman 20

Azbest seroase(pleura 15-20

, peritoneu)

Benzen sange 10-20

Benzidina vezica 16
urinara
Cr hexavalent plaman 10-20

bis 2-clorometil-eter plaman 8

Ni plaman 20

clorura de vinil ficat 15

Clasificare
• carcinogeni organici: HAP(benzpiren), benzen, clorura de vinil, naftilamina
• carcinogeni anorganici: As, Cr, Ni, azbest
• radiatii UV si ionizante
• probabil unele virusuri(E-B, hep.B, herpes)
Cele 3 stadii ale cancerogenezei:
- initiere(1)
- promovare(2)
- progresie(3)
1. initierea

22
 • modificarea ADN-ului celular
• stadiul de “genotip modificat” – stadiu de potentiala malignitate ---celula va prolifera fara
restrictie
• initierea : relatie doza-efect(doza creste nr. de celule initiate)
• celulele cele mai afectate- cele cu rata mare de multiplicare
2.promovarea
• prin promotori: substante care, prin actiunile lor, permit exprimarea unei mutatii potential
carcinogenetica
• determina: celula initiata -----celula activata(probabil o prima celula tumorala)
-rezultat: proliferare celulara locala
-doza/durata – importante
!!!!! atentie: tumora nu este inca maligna
3. progresia
• celulele devin maligne
• proliferarea – nerestrictionata------invazia tes. adiacente+metastaze
• metastazele: progres mai rapid decat tumora initiala
Clasificare EPA
(environmental protection agency)
Grupa A -carcinogen uman - suf. evidente epidemiologice pt. asocierea cauzala : As Cr hexa Ni azbest
benzen bis-2-clormetil-eter clorura de vinil
GrupaB1- probabil- dovezi limitate la om: Cd

Hidrocarburi policiclice aromatice

• se obtin prin piroliza materialelor organice
• sunt mai multe sute
• cel mai cunoscut: benzpirenul- nivelul natural este nul
1. surse
• arderea carbunilor, benzinei, lemnului
• direct---sobe aerisite necorespunzator – pot creste mult nivelul HAP in incaperi
• motoarele vehiculelor
• fumatul
• !!!istoric: cancerul scrotal al cosarilor englezi
2. cai de expunere
• inhalare
• ingestie(alimente, apa)
3. circuit in organism
• sunt substante lipofile
• HAP inhalate: absorbite pe particule de funingine ---
• particulele eliminate eventual prin mec. de clearance
• dar HAP – pot migra in celulele bronsice epiteliale – metabolizare-substante cu
actiune cancerigena(epoxizi )
4.efecte
• la animal:
– imunotoxic,
– genotoxic,
– cancerigen,
– toxic pt.prod.de conceptie
• la oameni: cancer de
– plaman,
– Piele
Hap –urile sunt periculoase pentru ca isi sintetizeaza co-carcinogenii respectiv epoxizi si induc singuri
procesul neoplazic.

23
 BENZEN
• utilizat ca solvent in trecut – astazi – ca materie prima pt. producerea altor compusi
• participa la procesele fotochimice care produc smogul oxidant
1. surse
• arderea combustibililor fosili
• fumat
• industria petrochimica
• evaporarea petrolului
2. cai de expunere
• inhalare - principala cale (50% din benzenul inhalat este absorbit)......fumatul(o cale
imp.!)/expunere la adezivi, etc
• ingestia – apa, alimente
3. circuit in organism
• este foarte lipofil...retinut in tesuturile cu continut lipidic ridicat (maduva, tes. adipos)
• la expuneri prelungite – se acumuleaza in tes. adipos
• 30% din ce s-a absorbit: se elimina neschimbat in aerul expirat
• in urina: mari cantitati de metaboliti(fenol, conjugati de catechol)
• metabolizare(oxidare) de sist.citocrom-oxidazic
• rezulta fenol(via epoxid) si catechol(via benzen-hidrodiol si hidrokinona)
4. efecte
• hematotoxicitate - depresie medulara – leucopenie, anemie, trombocitopenia
---pancitopenie&anemie aplastica
• genotoxicitate – induce in vivo aberatii cromozomiale
• carcinogeneza – induce
– leucemii aplastice&eritroblastice
– tumori hepatice
– tumori mamare
– tumori de cavitate nazala
–
AZBEST
• def: grup de minerale fibroase care apar in mod natural, din grupa silicaţilor.
• foarte rezistente
– la temperaturi înalte,
– la acţiunea acizilor,
!!un izolator excelent - în trecut folosit pe scară largă în
- industria de construcţii,
- producerea izolatoarelor electrice şi termice
- industria navală, industria cauciucului
1. surse
• minerit
• invelisuri ignifuge
• caramizi
• ciment pentru tevi( apa)
• garnituri
• invelisuri izolatoare pentru acoperis
• materiale pentru sobe si seminee
• materiale aplicabile pe pereti
• placi de gresie si linoleum
• alte materiale de constructie
• filtrul tigarilor(in trecut)
!!!Cele mai mari concentratii apar in incaperi
2. cai de expunere
• inhalare(principala)
• ingestie(apa, alimente)

24
 • azbestul din aer: fibre invizibile cu ochiul liber(respirabile – diam<3 μ) – pot fi puse in evidenta
cu microscopul (MO, ME)
Azbestul este cancerigen
• indiferent de tip
• durata expunerii conteaza
• cantitatea de fibre inhalate conteaza
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
• Tipul de cancer:MEZOTELIOMUL(pleural+peritoneal)-Nu este obligatoriu boala profesionala,
apare dupa ani de la expunere, (sunt forme rare de cancer, cel peritoneal mai rar decat cel pleural).
• Carcinomul bronșic.
• Boala profesionala este azbestoza care este o fibroza. Riscul de cancer este mai mare decat de
azbestoza chiar si in expunere profesionala.
Alte probleme
• placi pleurale(nemaligne, se pot obs. la Rx)
• ingrosare pleurala difuza

NICHEL
• natural nivel ff redus
• Sursele de expunere :
– domestice (detergenti)
– profesionale,
– iatrogene,
– accidentale
– alimentare (plante de pe sol poluat, ciocolata – plantele concentreaza )
– fumat
• !!folosit la fabricarea podoabelor(!alergie)
• expunerea cea mai frecventa:
– inhalare
– apa poluata
– alimente poluate
– fumat
Consecintele expunerii la doze mari
• embolii pulmonare, ameteala (inhalare doze mari)- insuficienta resp.
• malformatii
• bronsita cronica, astm
• alergii
• tulb. cv
• creste riscul de cancer pulm., nazal, laringian, prostata

ARSEN
• surse: aliaje arderea combustibililor fosili fungicide/ierbicide fumat
• se acumuleaza in plante/sol.....in panza freatica
• se acumuleaza in ecosistemele acvatice(peste)
Cai de patrundere in organism
• inhalare aer contaminat
• ingestie -apa, alimente contaminat
• posibil:prin contact (transdermic)
Actiune, metabolism
• se detoxifica prin metilare
• se acumuleaza in
– ficat,
– rinichi,
– inima,
– plamani
• ulterior – acumulare in
25
 – tes.dure
– par
• timp de ½ = 10 ore
• eliminare renala
Toxicitatea
• se leaga de grupurile sulfhidrilice ale enzimelor
• interfera gluconeogeneza
• reduce fosforilarea oxidativa
Simptomele intoxicatiei
• ac: dureri abd. severe, febra, aritmii
• cr:
– astenie si mialgii
– edeme
– tulb. g-i
– lezare hepato-renala
– nevrita
– paralizii
• liniile Mee – linii albe unghiale
• leziuni cutanate(keratoza arsenicala palmo-plantara)
• cancer – tegumentar, pulmonar(altele)

POLUANTII FIBROZANTI

Poluantii fibrozanti produc modificari fibroase la nivelul aparatului respirator.

Printre cei mai raspinditi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, si oxizii de fier, la care se adauga
compusii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi in mediul industrial unde determina imbolnaviri
specifice care sunt exceptionale in conditii de poluare a aerului. Totusi poluarea intensa cu pulberi
poate duce la modificari fibroase pulmonare.

Poluarea aerului cu PLUMB

SURSE
Expunere profesionala
• Minerit, rafinarii, topitorii
• Instalatori
• Mecanici auto/producatorii de acumulatori auto
• Industria sticlei
• Tipografii
• Industria maselor plastice si a cauciucului
Expunere in mediu:
- La vopsele care contin plumb(case vechi)
- La combustibili cu plumb
- La plumbul din instalatiile sanitare
Expunere datorita unori preocupari extraprofesionale
- Sticla
- Pictura
- Reparatii auto
- Renovarea casei
Potentiale surse
- Remedii paramedicale
- Cosmetice
- Bauturi “de casa’
- Fumat
Grupe la risc
26
 • Copii
• Femei gravide –fat
• Muncitorii din anumite sectoare industriale
Cai de patrundere a plumbului in organism
• Ingestia(cea mai importanta)(abs.fav, de defic. de Fe, Ca, Zn, vit.C)
• Inhalarea(mai ales la expunerea profesionala sau prin gaze de esapament)
• Transcutanat (ex. plumbul din benzina)
Cai urmate de Pb in organism
• Nivelul retinut din Pb ingerat – influentat de
– statusul nutritional,
– stare de sanatate,
– varsta( 20%- adult; 70% femei gravide &copii)
• Excretia –
– renala(mai ales)
– biliara
– saliva
– lapte
• Pb retinut: variabil – adult – 1%(copiii mai mult – p la 1/3 la copiii mai mici de 2 ani)
Distributie
• Catre 3 compartimente:
- Sange
- Viscere si muschi (ficat, rinichi, plamnan, creier, splina, inima si muschi striati)
- Tesuturi dure : oase si dinti - >95% din Pb din corp
Pb circulant(din sange)
• Timpul de ½ al Pb circulant: 28-36 de zile
• 99% - asociat cu eritrocitele
• 1% in plasma(semnificativ biologic – segmentul de transfer dintre sange si tesuturi)
Pb din tesuturile moi
• Cantitati maxime in ordine descrescatoare: ficat, rinichi, plaman, creier(hipocamp)
• Studii: in conditiile unei expuneri normale, in tesuturile moi nu se acumuleaza Pb
• Copiii au tendinta mai acentuata de retinere
• T1/2 = 40 zile
Pb in tesuturile dure – “rezervorul” endogen de substabta toxica
• Compartimentele de depozitare
• 94% din Pb din corp la adult / 73% la copil
• Distributie neuniforma – os – in zonele cu calcificare max la momentul expunerii
• O zona inerta de acumulare: osul trabecular(decenii poate sta aici Pb)
• O zona labila: osul cortical – schimburi active cu sangele
Cand creste mobilizarea Pb din os?
• arcina
• Hipertiroidism
• Afectiuni renale
• Fracturi
• Senectute
• Deficienta de calciu
• Lactatie
• Menopauza
• Stres fiziologic
• Boli cornice
!!!!!! Pentru a se obtine o scadere durabila a plumbemiei unei persoane: ani/luni de la intreruperea
expunerii
!!!Simptomatologia poate sa apara si in absenta unei expuneri curente

Pb – nu este bioelement
Efecte asupra organismului
27
 1. Pe sistemul nervos
2. Pe aparatul renal
3. Efecte hematologice
4. Efecte endocrine
5. Efecte pe ap.cv
6. Efecte pe ap.dig.
7. Efecte pe ap.reproducator
si pe dezvoltare
8. Efecte cancerogenetice

!De retinut
• Diferente mari de suceptibilitate individuala.
• Simptomatologia nu apare de la inceputul expunerii.
• De regula: intoxicatia devine manifesta clinic la : 35-50 mcg/dL la copil si 40-60 la adult.
• Simptomatologia : usoara-severa, in paralel cu nivelul sanguin.
• Ades: confuzii cu alte afectiuni:
– Alte anemii microcitare( de dozat Pb in sg.venos)
– Porfiria acuta intermitenta
– Coproporfiria
– Tulburari neuro-comportamentale la copil
• Consecinta: tratamente eronate(ex: durerile abdominale = tratam. chirurgical
1. ef. neurologice
• Vulnerabilitate maxima: fat/copil mic - unele efecte se vad si la varsta de adult
– ≥70-80 mcg/dL – encefalopatie
– Reducerea IQ
– ADHD
– Tulburari ale functiilor cognitive si de socializare- deficiente de vocabular,de scris-citit, de
functii motorii, de timp de reactie, absenteism, etc..)
– Tulburari de auz
– Efecte pe functionarea nervilor periferici (de la 10 mcg, dar insesizabile clinic)
• La adult:
– Encefalopatia apare la niveluri f mari (aprox. 460 mcg)
– 40-120 mcg: tulburari neurologice, cognitive si comportamentale (! ↓IQ)
• astenie,
• scaderea memoriei
• scaderea dexteritatii manuale si a timpului de reactie
• iritabilitate,
• lipsa de concentrare,
• depresie,
• instabilitate
• emotionala
• cefalee
• ameteala
• parestezii

2. efecte renale
• Expunere acuta -= ef.reversibil pe functiile TP: aacidurie, glicozurie, Hfosfatemie(Fanconi-like
sdr.)
• Expunere cronica – nefrita interstitiala
• Guta saturnina: datorita cresterii, de catre Pb ,a excretiei renale de acid uric
3. ef. hematologice
• pe sinteza hemoglobinei: prin interferarea actiunii unor enzime ce intervin in formarea HEM-ului.
• sintetaza acidului delta-aminolevulinic- activata
• dehidraza acidului delta-amino-levulinic- inhibata

28
 • Consecinta: acumulare de acid delta…(eliminari mari in urina), deoarece acesta nu se mai poate
transforma in porfobilinogen
• Ferochelataza (HEM-sintetaza)(catalizeaza- insertia Fe in protoporfirina IX ) – f sensibila la Pb-
inhibata de acesta
Consecinte
• Cresterea, in eritrocite, a EP ( protoporfirina eritrocitara) & ZPP ( protoporfirina legata de zinc)
• Cresterea plasmatica a acidului delta AA & EP libere
• Cresterea eliminarilor urinare de ac.delta..& coproporfirine
• Anemie (>50 mcg la adult, 25-40 mcg la copil)- micro/normocitara,hipocroma+ reticulocitoza
---eritrocite cu granule bazofile&cu corpusculi Heinz(biliverdina)
• Acut-anemie hemolitica

4. ef. endocrine: reducerea nivelului vit. D+ ?! pe tiroida

5. ef. cardio-vasculare :creste riscul de HTA (mai ales sistolica)
6. ef. ap.reproducator:
- reduce fertilitatea masculina+
- creste frecventa
avorturilor,
nasterilor cu fat mort,
disgravidiilor
6.bis.ef.pe dezvoltare (de la 14 mcg in sg. matern)
• Nasteri premature
• Nastere “small for date”
• Efecte dupa nastere asupra dezvoltarii fizice si psihice
• malformatii
• Pb – traverseaza placenta usor – afecteaza viabilitatea si dezv. fatului
7.ef.cancerigene
• Deocamdata nedovedite!
•
Semne&simptome specifice expunerii la Pb
• !Scaderea capacitatii de invatare si a memoriei
• Diminuarea abilitatilor verbale
• Hiperactivitate/ADHD
• IQ scazut
• !!Mialgii/parestezii
• Iritabilitate
• Disconfort abdominal
• Astenie moderata
!!!!Artralgii
• Dificultati de concentrare
• Cefalee
• Varsaturi
• Constipatie
• Tremor
• Dureri abdominale difuze
• Scaderea greutatii
!!!!!!Pareze/paralizii
• Encefalopatie
• Linii negre gingivale
• Colici(severe)

Determinari de laborator
• Expuneri acute- creste si plumbemia

29
 • La persoane cu expunere cronica sau cu trecut de expunere acuta : plumbemia nu este un indicator
bun(Pb depozitat in tesuturile dure-----se poate mobiliza in situatii de stres)
• Pb in os- determinare dificila
• Alte determinari utile:
• Eritrocitele(numar, aspect)
• Hematocrit, hemoglobina
• Determinari in unghii si par
• Evaluari ale aparatelor si sistemelor afectate
Tratament
• In functie de plumbemie, 5 clase care impun tratament diferit :
• - cls. I - <10 mcg/dL
• - cls. II A – 10-14 mcg/dL
• - cls. II B – 15-19 mcg/dL
• - cls.III – 20-44 mcg/dL
• - cls. IV – 45-69 mcg/dL
• - cls. V - ≥70 mcg/dL
• Tratamentul primar – oprirea expunerii
• Cls. I-II- oprirea expunerii poate fi suficienta pentru a scadea nivelul Pb din corp
• Pentru alte clase: e nevoie de administrarea de agenti chelanti(acid dimercaptosuccinic oral, pt cls.
III & IV)
• La nivele de peste 45 mcg – EDTA +(eventual)dimercaprol – este posibil ca unele leziuni organice
sa fie ireversibile
Profilaxie –unele masuri igienice generale
• Copii vor fi spalati cand vin de afara si se pregatesc sa manance
• Praful se sterge/matura numai in sistem umed
• Copii nu trebuie sa se joace in apropierea soselelor sau a zonelor industriale
• Sa se consume mult fier si calciu, care inhiba absorbtia plumbului
• Apa de la robinet trebuie lasata sa curga cateva minute inainte de a fi consumata, daca a fost oprita
mult timp.

POLUANTII ALERGENICI

Poluantii alergenici din atmosfera sunt cunoscuti de multa vreme. Indeosebi este cazul poluantilor
naturali (polen, fungi, insecte) precum si a prafului din casa, responsabili de un numar foarte mare de
alergii respiratorii sau cutanate. Pe linga acestea se adauga poluantii proveniti din surse artificiale - in
special industriale - care pot emite in atmosfera o suma de alergeni completi sau incompleti. Pe primul loc
din acest punct de vedere, se gaseste industria chimica (industria maselor plastice, industria farmaceutica,
fabricile de insecticide etc.).
Sunt semnalate si situatii cu aparitia unor fenomene alergice in masa, ca cel de la New Orleans din
1958 in care alergenul a fost identificat in praful provenit de la deseuri industriale depuse in holde.
Poluanti cancerigeni. Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor atmosferici ca factori
etiologici ai cancerului. Totusi cresterea frecventei cancerului indeosebi in mediul urban, a impus luarea
in considerare si a poluantilor atmosferici ca agenti cauzali posibili, cu atit mai mult cu cit in zonele
poluate au fost identificate in aer substante cert carcinogene.

Masuri de prevenire si
combatere a poluarii aerului

1.Masuri medicale
 - au la baza stabilirea -
 criteriilor de calitate a aerului
 elaborarea unor norme de calitate
 se folosesc praguri
 pragul efectului nul
30
  pragul de incomodare(discomfort)
 pragul de toxicitate sau nocivitate
 pragul de urgenta(cresterea morbiditatii/mortalitatii)
Normele sanitare
 definitie – CMA – concentratii maxime admisibile – concentratii la care substantele patrunse in
atmosfera este inferioara conc. la care apar alterari ale sanatatii (imediata, in timp, tardiva) ,
genereaza discomfort altereaza mediul.
 se masoara la 1.5 m(zona de respiratie a omului)
 exprimare : mg/m3
Aspecte ale CMA
 poluantii din aer au o mare instabilitate
 de aceea: CMA au valori medii anuale, lunare, zilnice (medii) – pentru efecte tardive
 concentratiile maxime momentane(de scurta durata) – intr-un anumit loc – pentru efecte imediate
 in Ro : 30 min, 24 h, lunare, anuale
 pt pulberi: si cantitatea /unit. de suprafata/unit. de timp(g/m2/24h sau luna sau an)
Mai multi poluanti
 uneori sinergic: isi potenteaza(mai mult ca sumarea) sau sumeaza efectele
 exista formule de calcul care considera CMA-ul fiecarui poluant pentru cancerigeni
 nu avem prag – avem risc minim acceptat
 nu este stabilit inca pentru poluantii atmosferici.
Concentratii de avertizare
 sau de alarma: indica luarea unor masuri de urgenta – pt. evitarea unor riscuri grave immediate
 ex. masuri: incetarea activitatii industriale, oprirarea circulatiei, etc

2. Masuri tehnice si administrative

 masuri referitoare la sursele civile – referitoare la combustibilul folosit la incalzit si
autovehicule+amplasarea garilor,aeroporturilor, etc
 masuri referitoare la sursele industriale - - reeducerea eliminarilor (retinere, captare,
neutralizare, reducerea concentratiilor, recuperare)
 eliminarile sa usureze proc. nat. de autopurificare(dispersie, diluare prin cosuri mai inalte)
 tot pentru surse industriale: amplasarea
 nu in vai sau depresiuni
 nu in directia vanturilor dominante
 zona de protectie sanitara(distanta pana la localitati)
 plantatii de pomi
 Cma – din pacate s-au constat efecte si sub pragul cma
 In România nu mai exista un CMA in vigoare.
 Se orienteaza tot după cel vechi care de altfel este abrogat.


7. SOLUL SI POLUAREA SOLULUI

Solul este partea scoartei terestre cu o grosime variabila intre 30-100 km in care au loc procesele
biologice. Este format din grunji sau granule solide - conglomeratele de particule cele mai mici care
rezista la deformarea mecanica. Spatiile libere dintre granule constituie porii. Nisipul are o porozitate de
35%, iar argila de peste 65%.
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces
foarte lung, poate dura mii de ani.
Omul a folosit solul pentru a face agricultura pentru producerea hranei lui . Agricultura e strans
legata de soluri , dand stabilitate asezarilor omenesti . Pe baza ei s-a dezvoltat si s-a imbogatit civilizatia
omeneasca .
Pe sol se desfasoara cea mai mare parte a activitatii umane si prin intermediul lui ne hranim , dar deseori
s-au manifestat neglijente condamnabile , ce au dus la distrugerea solului prin eroziune .

31
Solul e o vasta uzina a naturii , care produce o mare cantitate de biomasa folosita ca hrana de o parte din
vietuitoare , inclusiv de om . Este cel mai important mujloc de productie pentru agricultura si silvicultura .
Este tot mai mult influentat de om. Asupra solului interventiile antropice pot produce modificari
insemnate .Prin araturi omul transforma anual 3000 Km3 de soluri naturale in pamanturi afanate ce
schimba radical conditiile de aerisire , de umiditate , procesele biologice .
Prelucrat , solul devine un corp artificializat care implica un alt regim al infiltrarii apelor din
precipitatii , un alt regim al scurgerilor , alte posibilitati de evaporare si de inmagazinare a apei , a
substantelor minerale , o slaba coeziune si mult mai redusa rezistenta la eroziune
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care
provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Solul este strabatut de aer si apa gratie permeabilitatii, care in privinta aerului aer depinde de
marimea porilor, nu si de volumul lor total; pietrisul si nisipul sunt sunt foarte permeabile pentru aer, desi
au porozitate redusa. Cu cat solul este mai aerat, procesele biologice sunt mai active si solul este mai
salubru. Expulzarea aerului din porii solului si inlocuirea lui cu apa afecteaza gradul sau de salubritate.
Permeabilitatea pentru apa depinde atat de marimea porilor cat si de volumul lor total. Pietrisul si nisipul
sunt foarte permeabile, in timp ce argila si turba retin apa si sunt greu strabatute de apa pe care o retin.
In raport cu apa, solul comporta de sus in jos: o zona de evaporare, o zona de filtrare care retine
impuritatile, o zona de capilaritate prin care apa subterana se ridica in porii solului si, in sfarsit, zona
acvatica propriu-zisa - panza de apa subterana sub care se gaseste un strat de sol impermeabil.
Selectivitatea se refera la filtrarea diferentiata a impuritatilor bazata pe fenomenul de adsorbtie
(retinerea impuritatilor la suprafata granulelor). Selectivitatea adreseaza cu precadere microbii + alte
impuritati in suspensie dar si elementele dizolvate.
Datorita conductibilitatii sale termice reduse solul preia cu intarziere variatiile temperaturii
atmosferice, circadiene sau sezoniere. Deja la 1 m adancime (temperatura beciurilor), variatiile circadiene
nu se mai resimt iar cele sezoniere sunt considerabil atenuate, pana la disparitie catre adancimea de 8 m.
Intre 8-30 m temperatura este constanta, iar peste 30 m temperatura creste cu un grad Celsiusla fiecare 35
m.
Din punct de vedere chimic solul este o colectie cuprinzatoare a substantelor chimice cunoscute
concentratii diverse care au fost legate de patologia geografica a unor populatii, in legatura cu carenta sau
excesul de elementele minerale in solul subiacent. Nefrita endemica balcanica (zona Severin si peste
Dunare) pare a fi legata de compozitia chimica a solului si de acviferul asociat.

Poluare

Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui
şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară
organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau
căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut
afecta căpşunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi
dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe
îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.
Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat
depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele
antice sumeriene de la sud de Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia
recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate
salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în
Egipt şi Valea Imperială din California.
Poluarea este un fenomen complex cu urmatoarele caracteristici
 poluarea creste datorita cresterii numerice a omenirii , cresterii necesitatilor umane si dezvoltarii
de noi tehnologii
 cresterea poluarii este exponentiala ca si factorii care o genereaza
 limitele admisibile ale poluarii nu se cunosc , deoarece nu cunoastem capacitatea de suport a
ecosferei
 exista o tendinta generala de subestimare a efectelor poluarii , cauzele fiind multiple : costul
ridicat , ignoranta , intarzierea in aparitia efectelor ecologice ale patrunderii poluantilor .
32
 Sursele de poluare sunt:

- microorganismele patogene (inclusiv paraziti intestinali);

- substante organice ;
- chimicale cu potential toxic;
- substante radioactive.
Solul este supus actiunii poluarilor din aer si apa , fiind locul de intalnire al poluantilor :
 pulberile din aer si gazele toxice dizolvate de ploaie in atmosfera se intorc pe sol .
 apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu-l spre adancime
 raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate .
Aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la intamplare pe sol .
Poluarile directe ale solului provin din :
 aruncarea mucului de tigara sau a biletului de tramvai pana la automobilul abandonat .
 scurgerea picaturii de ulei din tractorul care circula pe camp pana la hale de deseuri .
Nocivitatile care nu sunt suficient de concentrate pentru a distruge vegetatia pustiind locul pot
provoca consecinte indirecte , fiind absorbite de plante care servesc ca alimente oamenilor si animalelor
domestice . Bolile contagioase intestinale si parazitii din apele fecaloide parcurg un drum similar .
Reziduurle industriale degradeaza solurile prin :
 halele de reziduuri industriale care blocheza mari suprafete de teren ce devin inutilizabile ,
amplasarea nerationala producand accidente .
Exemplu : alunecarea de steril din Anglia , care a ingropat case si oameni , in cazul acestor volume
nemaiputand fi vorba de nici o vegetatie si posibilitatea de regenerare a naturii .
 raspandirea petrolului pe sol in zonele de extractie si prelucrare prin intermediul apelor fluviale
 halele de cenusi provenite din industria metalelor neferoase ce contin urne de metale grele toxice
(Cu , Zn , Cd , Pb ) , bioxid de sulf si arsen .
Exemplu : de la o fabrica de acid sulfuric de 100 000 tone/an capacitate , rezulta simultan 2-300 000
tone/an cenusi negre pentru depozitarea carora sunt necesare 2-3 ha teren .
 vechea metoda de fabricare a sodei (Leblanc) care producea mari cantitati de sulfura de calciu
nevalorificabila care , oxidata si spalata de ploi , polua aerul si apele cu gaze toxice (H2S , SO2) ,
metoda tehnologica astazi abandonata .

Surse de poluare a solului si modul de dispersie a poluantilor

Sursele principale ale poluarii solurilor sunt :

 aplicarea pe scara larga a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura
 folosirea sistemelor extinse de irigatii
 depozitarea deseurilor solide
 depunerile atmosferice de substante toxice produse ca urmare a activitatilor umane .
Deteriorarea solurilor se realizeaza prin :
 expansiunea agriculturii
 defrisare si eroziune
 supraexploatarea solurilor

Poluarea biologica se refera la:

- germeni patogeni excretati de om, potentati uneori de circuitul om-sol-om;
- germeni patogeni dinspre animale, potentati uneori de circuitul animal-sol-om.

Poluarea chimica a solului rezulta din reziduuri menajere si zootehnice, reziduuri industriale si
radioactive si din ingrasaminte agricole. In acest cadru, poluarea organica se refera in principal la
reziduurile menajere si zootehnice si la unele reziduuri din industria alimentara. Degradarea substantelor
organice in sol este asemanatoare celei din ape dar comporta nivele mai intense cauzata de constelatia de
germeni activi in sol. La degradare participa germeni telurici intre care majoritatea au versiuni mixte,
aeroba si anaeroba.

33
 Poluarea industriala a solului priveste substantele toxice care ajung in apele subterane sau de
suprafata si catre culturile vegetale, apoi mai departe catre oameni si animale. Se considera ca jumatate
din materiile prime contribuie la formarea deseurilor industriale - dintre care 15% sunt toxice pentru
organismul uman.
Poluarea radioactiva se refera in principal la strontiu 90 (injumatatire la 26 de ani), cesiu 127 (30
ani), iodul 131, bariu 140 - izotopi emisi de reactoarele nucleare care constituie surse ale radiatiei gamma
globale. Strontiul radioactiv se concentreaza in sol dupa ploi abundente, iar cesiul este retinut in sol cu
predilectie, de unde trece in vegetale si in animale. Poluarea radioactiva a solului ca urmare a produsilor
de fisiune a dus la cresterea cu 10-30% a radioactivitatii naturale in emisfera nordica in ultimele decade.
Poluarea agricola este legata de fertilizantii sintetici: ingrasaminte, biostimulatori, antidaunatori
(pesticide). Dintre fertilizantii chimici, compusii de plumb sau mercur (organo-metalici), ca si sarurile
acidului arsenic, se descompun greu si au persistenta indelungata. Pesticidele organo-clorurate (DDT -
acum abandonat, Lindanul, Aldrinul) au de asemenea mare remanenta in sol (5% dupa 5 ani).
Culturile tratate cu ingrasaminte chimice atrag cresterea nivelului de nitrati in produsele vegetale
ce pot apoi afecta lesne sanatatea copiilor. Restrangerea utilizarii pesticidelor, alternarea in timp a
diversilor fertilizanti, preferarea fertilizantilor mai lesne biodegradabili sunt principii preventive de baza.
Asanarea solului se refera la masurile necesare pentru readucerea la sau mentinerea solului in
conditii igienice. Excavarea poluantilor si drenarea excesului de apa favorizeaza patrunderea aerului si
degradarea aeroba mai rapida a substantelor toxice. Aratul atrage o mai buna aerare si autopurificare a
solului. Dezinfectia combate poluarea microbiana folosind clorigeni semiconcentrati.

3. Reziduuri solide
Reziduurile solide sunt resturi ale activitatii umane insolubile in apa sau care nu sunt purtate de
apa. Cadavrele de animale sunt exemplul tipic de reziduu cu potential de risc considerabil pentru sanatate.
In Europa numai reziduurile menajere solide depasesc 100 milioane de tone pe an, iar cele
nemenajere 50 de milioane de tone pe an. In UE se produc circa 300 kg/locuitor/an. In compozitia
predomina hartia, ambalajele, lemnoasele, sinteticele plastice cu greutate specifica de circa 100 kg/m3 la
reziduurile urbane - fata de 300 kg/m3 la cele rurale.
Reziduurile solide isi exercita influentele patogene prin vectori: insecte si rozatoare.
Musca domestica isi dezvolta ciclul larvar in gunoaie si are o raza de actiune intinsa pe mai multi
km timp de cateva zile. Are incarcari microbiene care pot depasi 250 de specii de germeni, dintre care
salmonele, difteric, stafilococ, chiar bacilul Koch. In tubul digestiv al unei singure larve au fost gasite
peste 100 000 de bacterii.
Rozatoarele sunt vectori recunoscuti pentru:
- dizenteria amoebiana;
- bruceloza (o zoonoza: bacteria patrunde in organism prin mucosa nazala, de unde se rapandeste
in nodulii limfatici, splina, uter, palcenta sau prostata; la femele acasta boala duce la pierderea puilor pana
la termen, sau, post-natal, la moartea prematura a acestora; la masculi infectia poate duce la sterilitate):
brucelele se elimina de la rozatoarele bolnave prin urina/fecale in gunoiul de grajd);
- leptospiroza (zooantroponoza acuta, caracterizata prin febra, frisoane, mialgii, afectarea
capilarelor, ficatului, rinichilor, sistemului nervos central): sobolanul cenusiu, cel negru si soarecele de
camp/microtus sunt rezervoarele consacrate de leptospire;
- tularemia (zoonoza/infectie acuta; în Moldova s-au determinat 27 specii de mamifere antrenate
în procesul epizootic inclusiv iepuri, vulpi, pisici salbatice si de casa): rezervorul este sobolanul de apa,
iepurele sau harciogul;
- rikettsiozele: vectorul este sobolanul cenusiu

4. Vectori
Intr-o viziune mai larga inventarul vectorilor patogeni curinde:
- acarienii (capusele: vectori pentru encefalite, rikettsioze, dermatite);
- insectele; notabile sunt tantarii, flebotomii (ca tantarii dar cu pilozitate solziforma),
ceratopogonidele (musculite de 2 mm din ierburile umede), simulidele (musculite negre de 1-4 mm din
zona inundabila a raurilor), mustele sinantrope (traind pe langa om) - 100 de specii in tara noastra, intre
care musca domestica; blatidele (gandaci de bucatarie, galbui roscati sau negri);

34
 - rozatoarele sinantrope: sobolanul de casa, sobolanul negru (din porturile dunarene), soarecele de
casa.
Combaterea vectorilor patogeni recurge la dezinsectie si deratizare. Masurile preventive se refera
la igienizarea mediului, a locuintei, precum si la masuri de igiena personala si colectiva. Asanarea baltilor,
taluzarea malurilor, regularizarea cursurilor de apa restrang de asemenea conditiile favorabile inmultirii
vectorilor.

CONTAMINAREA OM – SOL – OM

Numeroşi agenţi microbieni, virotici, protozoare intestinale pot ajunge la suprafaţa solului sau în
interiorul acestuia prin:
-evacuarea necorectã a excretelor umane şi reziduurilor solide
-folosirea în condiţii necorespunzãtoare ca fertilizant agricol a apelor uzate menajere, a noroaielor
rezultate de la tratarea apelor uzate în staţiile de epurare sau a conţinutului bazinelor, foselor şi tancurilor
septice.
În aceste condiţii solul şi produsele contaminate pot fi contaminate cu germeni din urmãtoarele
genuri:
1. Genul Salmonella rezistã timp îndelungat în mediul exterior şi în diverse categorii de
reziduuri. Astfel, S.Typhi supravieþuieşte în materiile fecale uscate, în fose septice şi sol poluat cu fecale şi
urinã; S.Liphi supravieţuieşte 30 – 100 zile în excrete; 30-150 zile în gropile cu gunoi, 4 zile în resturi de
bucãtãrie; 42 zile în resturile provenite din mãturarea camerelor iar S paratyphi supravieþuieşte 24 zile în
resturile provenite din bucãtãrii şi 107 zile în acele din mãturatul încãperilor. Muştele pot vehicula bacili tifici
care pot trãi 48 ore pe picioarele lor şi 7 zile în intestin. Ele pot transmite S. Lyphi atunci când materiile
fecale, reziduurile solide etc. sunt depozitate în recipiente ori fose deschise accesibile lor sau când sunt
depuse pe sol.
Rozãtoarele pot transmite salmonelle, intervenind astfel în rãspândirea salmonelozelor la om şi
animale.
2. Genul Shigella – Bacilii dizenterici pot supravieţui sãptãmâni sau chiar luni în materiile
fecale în solul umed şi pe alte obiecte.
3. Genul Escherichia – Bacteriile coliforme rezistã un timp îndelungat în reziduurile solide. E.
coli supravieþuieşte pânã la 79 zile pe diverse ţesãturi de bumbac, 14 zile pe resturi de lemn şi cauciuc, 12
zile pe metal.
4.Vibrionul holeric are o viabilitate în mediul extern asemãnãtoare lui S. Lyphi. El poate
supraviţui 1-7 luni în excrete, 7 zile în gropile cu gunoi; se descrie astfel o epidemie de holerã izbucnitã în
primul rãzboi mondial în armatele austro-ungare, ca urmare a sãpãrii unor tranşee într-un sol contaminat cu
vibrioni holerici.
5. Mycobacterium tuberculosis rezistã la agenţi chimici şi fizici mai mult decât ceilalţi
germeni nesporulaţi. Rezistã timp îndelungat în mediul ambiant la uscãciune şi întuneric în diverse produse
patologice. În sputã supravieţuieşte 4-6 luni, iar în materiile fecale a putut fi izolat şi dupã un an de zile.
6. Genul Streptococcus. Îndeosebi streptococul piogen, mai rar streptococii hemolitici pot fi
rãspândiţi în reziduuri şi în general în naturã, rezistând la temperaturi ridicate.
7. Bacilul difteric poate supravieţui la adãpost de luminã pânã la 4 zile, pe obiecte de stofã 7
zile, pe obiecte de lemn şi cinci zile pe acele de metal.
8. Virusuri – Virusul poliomiolitic, virusul hepatitei epidemice, virusul variolei sunt destul de
rezistenţi în mediul ambiant.
9. Paraziţi intestinali – Viermii, paraziţi transmişi pe calea solului sunt geohelminþi şi au drept
caracteristicã faptul cã ouãle sau larvele lor devin infecţioase dupã o perioadã de incubaţie în sol. Cei mai
rãspândiţi dintre geohelminţi şi care determinã infestaţii de gravitate mai deosebitã sunt: Ascaris
lumbricoides care produce ascaridoza şi Tricocefalul trichiura care produce tricocefaloza. Ambele afecţiuni
sunt rãspândite cu precãdere în localitãţile unde condiţiile de salubritate sunt defectuoase, mai ales în mediul
rural. Ascaridoza este mai frecventã la copii, în timp ce tricocefaloza predominã la populaţia adultã. Se
cunosc şi unele deosebiri geografice care ţin de sol (stucturã, compoziţie) şi de climã (temperaturã,
umiditate).

35
 Rezistenţa pe sol a acestor paraziţi, eliminaţi din organismul uman sub formã de ouã este foarte mare,
ea poate depãşi un an şi mai mult. Pentru a se dezvolta şi a ajunge în faza infestantã, ouãle geohelminţilor
arãtaţi mai sus trebuie sã întâlneascã condiţii favorabile.
Aceste condiţii sunt reprezentate de o temperaturã în jur de 16 – 18C, o umiditate în jur de 60-80%
şi lipsa radiaţiilor solare care le usucã şi le distrug. Aceste condiţii se întâlnesc cel mai frecvent în grãdinile
de zarzavat, de aceea de cele mai multe ori transmiterea acestor parazitoze se face prin intermediul legumelor
şi zarzavaturilor care se consumã crude. Tot atât de bine se pot transmite însã şi prin intermediul altor
alimente (fructe), al apei sau al diverselor obiecte care vin în contact cu solul infestat cu paraziţi. Foarte
frecvent însã transmiterea afecţiunilor se realizeazã prin contactul direct cu solul, mai ales în cazul copiilor
mici care se joacã pe jos în praf sau introduc în gurã diverse obiecte cãzute pe sol şi contaminate. Nu putem
elimina nici mâinile murdare cu sol contaminat cu ouãle acestor helminţi.
O altã parazitozã din aceeaşi categorie care se transmite prin sol este şi ankilostomiaza datã de un
parazit denumit “ankilostoma duodenale” dupã localizarea sa în organism. Boala se mai numeşte şi “maladia
minerilor” deoarece în ţara noastrã ca şi în alte zone temperate se întâlneşte exclusiv în mine. Faptul se
datoreşte condiţilor speciale de climã pe care le cere parazitul pentru a se dezvolta. Eliminarea se face tot sub
formã de ouã din intestinul omului bolnav, odatã cu dejectele. Pentru a se dezvolta are nevoie de temperaturi
mult mai ridicate (24-26C) pe care le întâlneşte în mediul exterior numai în ţãrile calde, dar care pot fi
prezente în minele adânci. La noi în ţarã în prezent ca urmare a mãsurilor luate boala este eradicatã.
În fine strongiloidoza parazit prezent în intestinul omului bolnav produce ouã care elibereazã larve ce
sunt eliminate din organism. În mediul exterior aceste larve denumite rabditoide continuã sã se dezvolte şi în
condiţii favorabile se înmulţesc prin acuplare. În condiţii nefavorabile larvele rabditoide se închisteazã şi dau
naştere unor forme rezistente, cunoscute sub denumirea de strongiloide, formã sub care pot rezista mai multe
sãptãmâni. În cazul când ajung în organismul uman ele se cantoneazã la nivelul intestinului şi îşi reiau ciclul
de dezvoltare.
Cea dea doua grupã a helminţilor şi anume biohelminţii – sunt acei paraziţi intestinali care au
neapãrat nevoie de o gazdã intermediarã pentru a se putea dezvolta şi a atinge stadiul infestant. Din aceastã
grupã fac parte în mod deosebit teniile; se ştie astfel de exemplu cã Tenia solium are ca gazdã intermediarã
porcinile, iar Tenia saginata bovinele.
Gradul de poluare a solului cu helminţi şi incidenţa parazitozelor cauzate de helminţi constituie indici
importanţi de poluare a solului şi respectiv ai progreselor realizate într-o colectivitate în domeniul asanãrii
mediului. Infecţiile prin geohelminţi intestinali de intensitate mai mult sau mai puţin severã, se traduc între
altele prin semnele unei permanente spolieri a organismului, mai ales în proteine şi vitamine. În plus
malnutriţia poate fi cauzatã ori agravatã şi de faptul cã infecţiile parazitare împiedicã digestia şi absorbţia
substanţelor nutritive esenţiale.
S-a arãtat cã infecţiile cu Ascaris antreneazã la copii deficienţe nutriţionale grave mai ales atunci când
infecţia parazitarã se asociazã şi cu un aport redus de proteine. Sustragerile exercitate de oncyclostoma
provoacã o puternicã pierdere de sânge şi fer; la persoanele care prezintã un deficit feric în regimul alimentar
o astfel de deperdiţie contribuie într-o mãsurã însemnatã la apariţia de anemii grave cum ar fi anemiile de la
tropice. Cantitatea de substanţe nutritive pierdute de populaţiile din regiunile tropicale din cauza
geohelminţilor intestinali ating proporţii foarte mari fapt ce explicã condiţiile deficitare de sãnãtate în acele
regiuni.
Practicarea în unele regiuni cele tropicale în special a tratãrii solurilor agricole cu conţinutul
latrinelor, foselor septice etc. expune la o contaminare puternicã a solurilor cu germeni patogeni din genul
Salmonella şi Şhigela în particular şi cu protozoare patogene şi îndeosebi cu Entamoeba histolytica şi larvele
de helminţi intestinali. Aceştia pot fi transmişi omului fie prin contact cu solul, fie prin consumul de legume
crude ori insuficient tratate termic. Cercetãri întreprinse recent au arãtat cã Salmonella supravieþuieşte pânã
la 70 zile în solurile irigate cu ape reziduale, în timpul umed şi de iarnã pânã la 35 de zile. Ouãle de Ascaris
pot rezista timp de peste 2 ani în solurile regiunilor temperate şi s-a raportat chiar dupã digestie şi uscare
noroaiele provenite din unele staţii de epurare conţin ouã viabile de paraziţi.
Numãrul parazitozelor transmise prin sol poate fi mult mai mare, la unele solul neavând decât
un rol pasiv, ca oxiurazã unde agentul etiologic este eliminat din organism în faza infestantã; în altele, rolul
solului este activ prin condiţiile pe care le oferã dar majoritatea acestor parazitoze nu se întâlnesc în ţara
noastrã ci în ţãrile calde fiind considerate maladii tropicale.

36
 CONTAMINAREA ANIMAL –SOL – OM

Solul poate juca un rol important în transmiterea de la animal la om a agenţilor infecţioşi ai unor
zoonoze ca: leptospire, brucele, B authracis, ricketsii, etc.
1. Leptospirele, agenţi cauzatori ai leptospirozei, boală comună animalelor şi omului, larg
răspândită pe toată suprafaţa globului. Afectează în particular bovinele şi porcinele, iar în unele regiuni şi
oile, caii, caprele, etc. de la care se poate transmite la om. Rozătoarele constituie de asemenea un
important rezervor de leptospire, prin care le elimină în cantităţi enorme prin dejecte şi mai ales prin
urină. Prin urina animalelor purtătoare de leptospire se excretă adesea până la 100 milioane de leptospire
pe milimetru. Dacă solul umed, nămolos sau colecţii stagnate de apă cu un pH neutru sau uşor alcalin sunt
contaminate cu urina acestor animale, leptospirele pot supravieţui timp de săptămâni. Animalele sensibile
sau omul expus agentului patogen contractă boala sub forme foarte diverse, de la cea inaparentă până la
forme grave, mortale. În răspândirea leptospirozei şobolanii joacă un rol foarte important. Cum gropile de
gunoi şi gropile de descărcare a reziduurilor sunt populate de şobolani, acestea pot contribui şi la
răspândirea leptospirelor. Muncitorii agricoli sunt permanent expuşi infecţiei, mai ales în terenurile
irigate, orezării.
2. Genul Brucella. În mediul extern cele trei specii de bucele trăiesc în condiţii favorabile până la
6 săptămâni în praf şi 10 săptămâni în sol.
3. Genul Pasteurella. Pasteurella tulareusis, care produce tularemia la om şi la diverse specii de
animale domestice şi sălbatice rezistă în deosebi la temperaturi scăzute timp relativ îndelungat:14zile în
pâine,133 zile în cereale.
4. B. anthracis – agentul patogen al antraxului este răspândit în natură sub formă de spori la
suprafaţa solului, pe furaje, în gunoiul animalelor, pe pieile de la animalele moarte de antrax. Sporii de
bacil antracis sunt foarte rezistenţi la condiţiile nefavorabile de mediu (căldură, uscăciune) la diverşi
agenţi chimici şi biologici. În sol poate rezista timp de câţiva zeci de ani (după Vladimiroiu peste 30 de
ani). Răspândirea infecţiei cărbunoase se poate face prin manipularea reziduurilor de fermă, prin
cadavrele aruncate pe suprafaţa solului a animalelor moarte de antrax, prin vectori (insecte hematofage)
prin contactul omului cu produse provenite de la animale infectate (carne, piei, oase, etc.). Când infecţia
cărbunoasă se instalează printre animalele unei regiuni, focarul enzootic tinde să se permanentizeze
datorită aptitudinii sporilor de a supravieţui în sol. În praful uscat, ca şi în praful infectat provenit de la
prelucrarea pieilor, blănurilor, părului şi lânii animalelor bolnave de antrax se poate găsi b. antracis,
capabil de a determina infecţii la om. Prelucrarea reziduurilor solide în instalaţii unde se ating
temperaturi de 65 - 70° C care să dureze de cel puţin 20 de zile, poate asigura distrugerea totală a
formelor sporulate.
5. Clostridium tetanii, agentul patogen al tetanosului, afecţiune acută produsă de toxina acestui
microb, care apare cu predilecţie la persoanele care vin în contact sau cultivă pământul, în urma unor
plăci murdărite cu pământ de grădină, de seră sau alt pământ îngrăşat cu gunoi. Traumatismul agricol
expune mai frecvent la pericolul unei infecţii tetanice 80 – 86% din cazurile de tetanos se întâlnesc în
rândul populaţiilor rurale. Habitatul rural al bacilului tetanic este reprezentat de intestinului animalelor
erbivore; el se găseşte însă şi în intestinul uman într-o proporţie de aproximativ 40% din oameni. La
personalul îngrijitor de animale, frecvenţa purtătorilor ajunge până la 100%. La suprafaţa solului sporii
bacilului tetanic trăiesc până la o lună, iar în absenţa luminii, acoperiţi de un strat de pământ, se pot păstra
mai mulţi ani.
6. Clostridium botulinum , agentul patogen al botulismului intoxicaţie adesea mortală, datorită
toxinelor produse de acest germen, care se găseşte în mod constant în intestinul animalelor cu sânge cald,
unde duce o viaţă saprofită purtătorii de bacili botulinici, animalele ca şi omul, sunt foarte răspândiţi în
natură, fapt care determină o largă însămânţare a solului.
Rezistenţa sa este asemănătoare cu cea a germenilor anaerobi arătaţi mai sus dar care se
deosebeşte însă în ceea ce priveşte modul de transmitere. Aceasta se realizează prin intermediul
alimentelor contaminate şi insuficient prelucrat termic şi care prin conservare în condiţii de anaerobioză
permit dezvoltarea germenilor care îşi eliberează exotoxina neurotropă dând una din cele mai grave
toxiinfecţii alimentare.
7. R. burnetti – agentul patogen al febrei Q, reprezintă o importantă problemă de sănătate publică
în numeroase ţări din lume, cu precădere în cele cu economie zootehnică dezvoltată. Prezente în sol, apă
şi praf, ricketsiile pot supravieţui perioade îndelungate în timp (peste 4 săptămâni) datorită marii lor
37
rezistenţe la uscăciune în praful de grajd produs prin ţesălatul animalelor şi după măturat, ricketsiile au
fost puse în evidenţă în cantităţi importante. Acest praf are o importanţă deosebită în cazurile când
animalele sunt ţinute în ocoluri şi când ricketsiile se concentrează puternic în praful care devine astfel
extrem de infecţios, mai ales dacă este la adăpost de lumină solară directă. Ricketsiile rezistă de asemenea
în fecale şi urină.
8. Bacilul morvei – este sensibil în mediul ambiant, fiind repede distrus –după eliminarea din
organism – prin uscăciune şi căldură. Totuşi rezistă câteva zile în materiile fecale, iar pe diverse ţesuturi
persistenţa sa poate ajunge până la o lună.

CONTAMINAREA SOL – OM

Solul are un rol important şi în transmiterea unor germeni care se găsesc în mod natural în sol şi
nu pot fi legaţi de poluarea acestuia. Este vorba în principal de o serie de ciuperci şi actinomicete care
obişnuit se găsesc la suprafaţa solului sau pe vegetaţie ce pot cauza micoze subcutanate, profunde şi
generalizate, foarte grave. Totodată aceste organisme pot deveni patogene şi invada unele ţesuturi sau
sisteme.
Transmiterea bolii se face cel mai adesea prin inhalarea sporilor sau prin pătrunderea lor în piele la
nivelul unei leziuni. În acest fel se produc micetoame, diversele micete pătrunzând în piele prin înţepături,
cum ar fi cauzate de pătrunderea de spini la persoanele care merg cu picioarele descoperite sau ale căror
încălţăminte şi îmbrăcăminte nu le asigură o bună
protecţie. Ca şi chromblostomicoza sau alte afecţiuni micotice, micetoamele determină invalidităţi
prelungite şi în absenţa unui tratament corespunzător obligă adesea la amputarea membrului atins.
O altă afecţiune determinată de sporii de Coccdioides immitis, care se întâlnesc în straturile de la
suprafaţa solului din apropierea vizuinilor rozătoarelor, este Coccdioidomicoza, afecţiune răspândită în
deosebi în zonele aride şi semiaride.
Numeroase alte afecţiuni pot fi determinate de ciuperci care se dezvoltă în sol, în mucegaiul
frunzelor sau pe fructe acarinate în solul îngăşat cu excrete de găini şi alte păsări, lilieci (histoplasmoză),
în cuiburile şi în gunoiul porumbeilor (cryptococcoză), în resturile vegetale (osfergilloză), pe lemnul tăiat
sau în mediile unde se produc infiltraţii de apă. Studiul acestor organisme potenţial patogene şi al
mecanismului de producere a maladiilor determinate de ele este departe de a fi elucidat, dat fiind atenţia
minimă ce a fost acordată acestor micoze până în prezent, deşi ele ridică probleme de un interes deosebit,
general sau local, pentru muncitorii care prelucrează sau cultivă pământul.

CONCLUZII

Dată fiind compoziţia şi conţinutul în reziduuri solide cu germeni cât şi rolul epidemiologic al
solului se pot impune măsuri de dezinsecţie, decontaminare şi deratizare efectuate la toate operaţiunile de
colectare a reziduurilor care reprezintă un pericol atât prin cantitatea lor, dar mai ales prin conţinutul
microbiologic ceea ce conferă florii microbiene condiţii de supravieţuire.
Evoluţia cantităţii de reziduuri mereu în creştere cu tendinţă de dublare în următorii ani pune
probleme în prezent şi în special în perspectivă de necesitatea unor suprafeţe de teren şi implicit de
apropierea depozitelor de zonele de locuit cu toate neplăcerile care decurg. Această situaţie explică
găsirea de soluţii economice şi nepoluante.
Studiile întreprinse de diverşi autori demonstrează concordanţa între poluarea solului şi gradul de
infestare a populaţiei probă incontestabilă a reflectării nivelului stării igienico-sanitare a mediului asupra
sănătăţii populaţiei şi de justificare a utilizării testelor pentru indicarea purificării.

7.POLUARE APEI
Apa este una dintre cele mai importante resurse pentru om si pentru intregul regn vegetal si animal.
Ea reprezinta viata, dar si calitatea vietii. Apa, element indispensabil vietii, este, in acelasi timp, resursa
38
naturala fundamentala, fara de care nu ar fi posibila desfasurarea activitatilor omului si nici viata de pa
Pamant.
In apa
► diverse substante minerale, unele utile
► aportul majoritar, insa: prin alimente
► ex: gusa endemica (lipsa de iod) nu se datoreaza majoritar iodului scazut din apa zonei
respective
► contra-exemplu: aportul de fluor
► !duritatea crescuta a apei (saruri de Ca+Mg) – protectie fata de bolile cardio-vasculare
Apa este elementul care intreţine viaţa pe Pământ. Toate organismele o conţin; unele trăiesc în
ea; unele o consumă. Plantele şi animalele au nevoie de apa pură, şi nu pot supravieţui dacă apa este
infectată cu chimicale toxice care dăunează microorganismelor. Dacă este extrem de gravă, poluarea apei
poate ucide un numar mare de peşti, păsări şi alte animale, iar în unele cazuri poate ucide toţi membrii
speciei din zona afectată. Poluarea face ca pârâurile, lacurile şi toate acumulările de apă sa aibă un aspect
şi un miros neplăcut. Nu este recomandat să se consume peştele şi crustaceele care trăiesc în apa infestată.
Oamenii care consumă apa poluată se pot îmbolnăvi grav, iar expunerea îndelungată poate produce cancer
iar la femei pot apărea sarcini cu probleme. Cele mai manifestate modificări ale calităţii apei se datoresc
poluării chimice, biologice, fizice , radioactive şi prin degradare termică .

Calitatea apei se apreciaza in raport cu utilizarea acesteia, prin determinarea unor indicatori fizici,
chimici si biologici.
Conditiile ce trebuie indeplinite de apa potabila sunt prevazute in normative (in Romania – Legea
nr. 458/2002, privind calitatea apei potabile, modificata si copletata de Legea nr. 311/2004), precizandu-se
caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, radiochimice, biologice si alimentare.
Ca agent de racire trebuie limitat continutul apei in suspensii si substante corozive, iar pentru apa de
irigat este foarte importanta concentratia de saruri solubile. In cazul utilizarii industriale, apa va indeplini
caracteristici fizico-chimice specifice pentru procesele respective (puritatea maxima pentru productia de
medicamente).
Apa este elementul care intreţine viaţa pe Pământ. Toate organismele o conţin; unele trăiesc în ea;
unele o consumă. Plantele şi animalele au nevoie de apa pură, şi nu pot supravieţui dacă apa este infectată
cu chimicale toxice care dăunează microorganismelor. Dacă este extrem de gravă, poluarea apei poate
ucide un numar mare de peşti, păsări şi alte animale, iar în unele cazuri poate ucide toţi membrii speciei
din zona afectată. Poluarea face ca pârâurile, lacurile şi toate acumulările de apă sa aibă un aspect şi un
miros neplăcut. Nu este recomandat să se consume peştele şi crustaceele care trăiesc în apa infestată.
Oamenii care consumă apa poluată se pot îmbolnăvi grav, iar expunerea îndelungată poate produce cancer
iar la femei pot apărea sarcini cu probleme. Cele mai manifestate modificări ale calităţii apei se datoresc
poluării chimice, biologice , fizice , radioactive şi prin degradare termică .

Caracterizarea apei din punct de vedere fizic implica determinarea temperaturii, culorii si
turbiditatii, precum si suspensiile.
Astfel, la temperaturi ridicate, procesul de oxidare a impuritatilor organice se va produce mai rapid,
dar, in acelasi timp, solubilitatea gazelor scazand, continutul in oxigen al apei va scadea si se va produce
o franare a procesului de oxidare. Ridicarea temperaturii datorita activitatii oamenilor, spre exemplu prin
deversari de ape de racire in rauri si lacuri, duce la poluarea termica a apelor, cu perturbarea biocenozelor
traditionale si scaderea productivitatii apelor.
La temperaturi ale apelor de peste 20 C, se va ridica productia de toxina de catre Clostridium
botulinum, cu urmari grave asupra faunei.
Culoarea si turbiditatea apei influenteaza absorbtia luminii, deci extinderea zonei fotice si in
ultima analiza posibilitatea de existenta a algelor fotosintetizoare. Suspensiile creeaza noi posibilitati de
vehiculare a unor agenti poluanti, prin absorbtia acestora pe suprafata particulelor in suspensie si in
acelasi timp pot influenta in mod negativ conditiile de existenta ale comunitatilor acvatice.
Din punct de vedere chimic, apa se caracterizeaza prin continutul sau in mai multe substante, dintre
care amintim urmatoarele substante:
-clorura de sodiu – de concentratia acesteia depinde foarte mult viabilitatea unor populatii acvatice.
Poluarea poate interveni cand apele sarate patrund in zona apelor dulci (Delta Nilului);
39
-oxigen dizolvat – deosebit de important pentru organismele aerobe, si care poate fi grav periclitat prin
intrerpunerea unei pelicule de substante straine la suprafata apei (De ex., petrolul), impiedicand aerarea
ei. In acelasi timp poate fi periclitat cintinutul de oxigen din apa de prezenta unor substante (poluante),
care prezinta o afinitate mare la oxigen (produse lactate). In acelasi timp cresterea temperaturii apei duce
la o diminuare a concentratiei de oxigen, mai alei in cazul apelor statatoare;
-substantele organice oxidabile – care consuma prin descompunere oxigenul dizolvat in apa, necesar
respiratiei vietuitoarelor acvatice. Continutul ridicat de substante organice in apele curgatoare sau
statatoare provin mai ales din apele menajere, care sunt deversate in rauri si fluvii de catre orasele si
centrele industriale riverane. Ajunse in apa, aceste substante creeaza o crestere a cerintei de oxigen, pe
langa cea necesara pentru respiratia organismelor acvatice. De obicei aceasta caracteristica a apelor se
exprima prin consumul biochimic de oxigen (CBO5) sau prin consumul chimic de oxigen (CCO).
-continutul in nutrienti – reprezentati in special de azotul si fosforul total. Un continut ridicat de substante
nutritive determina eutrofizarea lacului, adica o dezvoltare luxurianta a algelor, iar descompunerea
acestora contribuie la diminuarea continutului in oxigen dizolvat. Cand aprovizionarea cu oxigen este
total insuficienta, descompunerea aeroba este inlocuita cu descompunerea anaeroba din care rezulta CH4,
H2S, NH3, unii dintre acestia creand stari de disconfort, din cauza mirosului neplacut, iar cantitatea de
substanta organica produsa depaseste capacitatea de mineralizare, determinand ca surplusul sa se
sedimenteze in asemenea proportii incat uneori poate atinge nivelul de colmatare integrala a lacului
(formare de sapropeluri, maluri, carbuni).
Studiile recente au indicat ca si apele litorale pot fi grav amenintate prin procesul de “eutrofizare",
intrucat azotul provenit de la o multime de surse stimuleaza cresterea algelor intr-o asemenea masura,
incat acestea micsoreaza cantitatea de oxigen si blocheaza patrunderea luminii solare de care au nevoie
plantele si animale marine.
Poluarea apelor marine este cauzata si de aparitia mareelor negre, provocate de deversarea incarcaturii
petrolierelor avariate, esuate, naufragiate. Pentru inlaturarea lor s-au incercat mai multe solutii, printre
care folosirea unor detergenti, a unei substante organice – “noisorex", cu o mare putere de absorbtie, care
transforma petele de petrol intr-o masa inerta, asemanatoare cauciucului.
Apa este elementul care intreţine viaţa pe Pământ. Toate organismele o conţin; unele trăiesc în ea;
unele o consumă. Plantele şi animalele au nevoie de apa pură, şi nu pot supravieţui dacă apa este infectată
cu chimicale toxice care dăunează microorganismelor. Dacă este extrem de gravă, poluarea apei poate
ucide un numar mare de peşti, păsări şi alte animale, iar în unele cazuri poate ucide toţi membrii speciei
din zona afectată. Poluarea face ca pârâurile, lacurile şi toate acumulările de apă sa aibă un aspect şi un
miros neplăcut. Nu este recomandat să se consume peştele şi crustaceele care trăiesc în apa infestată.
Oamenii care consumă apa poluată se pot îmbolnăvi grav, iar expunerea îndelungată poate produce cancer
iar la femei pot apărea sarcini cu probleme. Cele mai manifestate modificări ale calităţii apei se datoresc
poluării chimice, biologice, fizice, radioactive şi prin degradare termică .

POLUAREA APELOR

Prin poluarea apelor se intelege, conform concluziilor Conferintei de la Geneva (1961),

“modificarea compozitiei sau starii apelor unei surse, survenita ca urmare a activitatii omului, astfel incat
apele devin mai putin adecvate tuturor, sau numai unora dintre utilizarile pe care le pot capata in stare
naturala". Poluantul poate fi reprezentat de o substanta, un microrganism sau un transfer de energie care
produce poluare.
Apele uzate (poluate prin procesele de productie in care au participat) care se varsa intr-o apa
curgatoare sau statatoare se numesc efluenti. Cand receptorii (ape curgatoare, statatoare, bazine artificiale
etc.) au posibilitatea de a curge catre o alta apa de suprafata, careia ii pot transmite substantele poluate,
acestia devin emisari.

Poluarea fizică a apei se datorează, în special, centralelor termice, prin energia produsă de acestea
fiind pierdută sub formă de căldură irecuperabilă, prin apele de răcire. Aceşti efluenţi, exercită o
influenţă nocivă asupra vieţii acvatice , în funcţie de volumul emisarului , creşterile medii ale
temperaturii apei putând varia între 5-18ºC.

40
 Poluantii din ape sunt constituiti din substante organice si anorganice, care se prezinta sub forma
de substante dizolvate, substante in stare de dispersie coloidala si de suspensii variate.
Poluarea organica este specifica mai ales fabricilor de hartie si celuloza, care folosesc si polueaza
volume foarte mari de apa si ca urmare, chiar la o epurare in proportie de 95%, rezulta cantitati mari de
poluanti, astfel ca raul receptor trebuie sa aiba un debit mare, pentru ca apa, dupa preluarea efluentilor, sa
poata realiza un grad de dilutie corespunzator.
Ca produsi de descompunere a substantelor organice rezulta: fenoli, amine, uree, amoniac,
hidrogen sulfurat, nitrati si nitriti etc. Descompunerea substantelor organice si a produsilor generati prin
descompunerea lor are loc atat prin actiunea microorganismelor (in special a bacteriilor), cat si prin
intermediul unor procese chimice consumatoare de oxigen.
Industria petrochimica si chimica organica de sinteza (in special a maselor plastice si a fibrelor
sintetice), industria fito-farmaceutica, a detergentilor, medicamentelor, colorantilor, folosesc cantitati mari
de apa 50 – 300 l/s. Poluantii aparuti in aceste ape sunt in cantitati mari, iar unii dintre acestia, chiar daca
se gasesc in cantitati mici, cum sunt pesticidele, erbicidele, devin toxice pentru organisme. Trebuie
mentionat ca poluantii sub forma compusilor organici de sinteza au in general o persistenta ridicata in
mediu. Astfel, pesticidele organoclorurate se acumuleaza in organism prin fenomenul amplificarii
biologice, astfel incat pot ajunge la concentratii toxice in consumatorii de ordin superior, printre care se
numara si omul.
Poluarea anorganica se produce in special cu saruri si este datorata activitatilor din industria
chimiei clorosodice petroliera de extractie, industria petrochimica, chimiei organice de sinteza, cat si in
procesul de salinizare a solurilor.
De asemenea, scurgerile de suprafata de pe terenurile agricole, fertilizate in exces cu ingrasaminte
chimice de tipul azotatului de amoniu, superfosfat, ingrasaminte complexe, contribuie semnificativ la
poluarea anorganica, fiind considerate surse difuze de poluare.
Din industria chimica anorganica, rezulta acizi si baze libere (acid sulfuric, clorhidric, azotic,
hidroxid de sodiu, carbonat de sodiu etc.), care modifica concentratia ionilor de hidrogen. Viata in mediul
acvatic se desfasoara in conditii optime, cand valorile pH-ului sunt cuprinse intre 6 – 8,5; valorile extreme
de pH pot fi stresante pentru organismele acvatice.
Una din consecintele nedorite ale extinderii folosirii energiei nucleare este poluarea radioactivă a
apei.
Există trei surse de contaminare radioactivă a apelor:
- prima este reprezentată de depunerile radioactive care ajung in apă odata cu ploaia, dar capacitatea lor
poluantă este redusă.
- a doua sursă este reprezentată de apele folosite in uzinele atomice, în special pentru refrigerarea
reactoarelor, care pot deveni radioactive şi transportoare de substanţe periculoase, după ce au fost
deversate în apele curgatoare.
- a treia sursă o constituie deşeurile atomice .Acestea sunt introduse în recipiente sigilate şi incluse în
blocuri de beton înainte de abisurile oceanelor .S-a stabilit că şi la aceste adâncimi există curenţi puternici
care pot transporta la mari distanţe substanţele radioactive şi accidentale sa fie aduse din nou la suprafaţă.
Numeroase cercetări la nivel naţional, ca şi organizarea unor reuniuni internaţionale pe tema
poluării radioactive , evidenţiază îngrijorarea oamenilor de ştiinţă şi preocuparea unor organizaţii
specializate pentru limitarea poluării radioactive care ameninţă viitorul omenirii .
Poluarea chimică este datorată industriilor extractive, prelucrătoare, construcţiilor, zootehniei,
industriei chimice şi alimentare. Poluarea cu hidrocarburi dată de rafinării , industria petrochimică precum
şi cea de transportul auto împiedică reoxigenarea naturală a apei prin formarea unor pelicule uleioase la
suprafaţa acestora şi duce la contaminarea pânzelor subterane cu hidrocarburi filtrabile.
Poluarea apei cu pesticide
Aceste substabţe ajung în apă ca urmare a filtrării lor în cultură fiind folosite ca :
hidrocarburi clorate sub formă de DDT şi metaboliţii lui ALDRIN, DINDRIN, LINDAN. Această
grupă de insecticide are o acţiune toxică largă asupra vieţuitoarelor se cumulează în organism în
special în ţesutul adipos, şi ca pesticide sub formă de esteri ai acidului fosforic sub formă de
DIPTEREX , DECIS insecticide insecticide cu acţiune de şoc cu remanenţă mică dar toxică.
Toate aceste substanţe pot ajunge în bazinele de apă odată cu apele pluviale (naturale) ce se
pot mişca prin scurgere , infiltrare, ajungând în apele de profunzime.â

41
 Apa poluată provoacă modificări organoleptice în deosebi mirosul şi gustul. Pe lângâ miros şi
gust se afectează şi viabilitatea peştelui , se produc dezechilibre în medii biologice, se afectează
fotosinteza şi producţia plantonului.
Se apreciază că intoxicaţiile cu pesticide pe calea apei reprezintă pentru om o situaţie demnă de
luat în consideraţie .
Poluarea biologica poate rezulta in aglomerarile urbane, zootehnice, abatoare, si este
caracterizata de prezenta microorganismelor patogene. Acest tip de poluare este mult mai periculoasa in
anotimpul cald, cand dezvoltarea agentilor patogeni, reprezentati de virusi, bacterii, este stimulata de
temperaturile ridicate si de stagnarea apelor. Pentru a caracteriza gradul de poluare biologica se
determina indicatori cum ar fi: continutul in bacterii coliforme totale, bacterii coliforme fecale,
streptococi fecali etc.
Apele poluate biologic contribuie la raspandirea unor boli bacteriene (febra tifoida, dizenteria,
holera), virotice (hepatita epidemica, poliomielita) si parazitare (amibioza, giardioza, tricomonioza,
schistosomioza). In aceste ape gasesc conditii optime de dezvoltare si vectorii unor boli infectioase
(tantari anofeli, diptere, musca tete etc.).

Fluorul in apa

Surse: natural (zone vulcanice) /din poluare (superfosfati) /adaugat voluntar (fluorizarea apei)
► efecte asupra sanatatii:
 - in doze mici - bioelement
 - in doze mari - efecte toxice(fluoroza)
Actiunea cariopreventiva a fluorului – 0.7-1.5 mg/l de apa
► formarea fluoroapatitei – rezistenta la actiunea acizilor
► scade solublitatea dintilor(F infl. cristalizarea apatitei: cristale mari/perfecte)
► favorizeaza reprecipitarea fosfatului de Ca
► inhiba enzimele resp. de formarea de aczii care ataca smaltul
► are actiune bactericida/bacteriostatica pe flora din gura
Efectele fiziologice ale fluorului
► se fixeaza in tesuturile dure(os, dinte) = la hidroxiapatita – fluoroapatita
► retinerea: mai rapida si mai mare la:pers. tinere
 copii cu dinti in crestere- fixare uniforma in toata structura dintelui(apoi-doar la supraf)
 fluorul in dentina si smalt: in relatie directa cu conc. din apa potabila
► excesul: elminat renal/transpiratie/mici cantitati pe alte cai
► fluor in urina: test de ingestie
Fluorizarea apei
► practicata in anumite zone pt. reducerea incidentei cariei dentare in populatia generala
► 66% din sursele de apa din SUA- florinate
► impactul este maxim – beneficiaza toata lumea
► unii – se opun(controverse referitoare la eventuala toxicitate)
Toxicitatea – fluoroza – inca de la 2ppm
► fluoroza dentara – numai daca F e ingerat in perioada de formare/calcificare a dintelui
 initial afectare superficiala, apoi intreg dintele
 Dean: trepte de gravitate: de la pete albe ...dinte sfaramicios
► fluoroza osoasa: de la dureri difuze....dureri de coloana (dorsal, cervical)
 osteofite pe coloana – final: coloana rigida, transformata intr-o masa osoasa unica
 exostoze pe oasele lungi
 creste masa osoasa totala (uneori si de 2-3 ori)
 mineralizarea tesuturilor moi(lig. intervert)
 tardiv: fluoroza ankilozanta +modificari radiculare mielopatice
 concetratii ffmari: osteoscleroza
 la copii – adevarate “epidemii” de genu valg

Intoxicatia cu nitrati

42
(cianoza infantila, methemoglobinemia infantila cianotica- forma acuta)

► cunoscuta inca din 1945 – intoxicatie cu apa de put---sursele de profunzime sunt poluate
► nitratii in apa(>75 mg/l) :
 naturali(sol bogat in azot)
 din poluare
 direct – cu ingrasaminte
 indirect din descompunerea substantelor organice)
► nitrati netoxici -----reducere ---nitriti toxici
► transformarea
 exogen, in apa (in per calde, cu flora reducatoare)
 endogen (sub actiunea aceleasi flore)
► boala apare la sugari alimentati artificial + formula preparata cu apa de put –
► conditii favorizante
 aciditatea gastrica slaba – flora distala poate ascensiona, mai ales la sugarii cu infectii
digestive(colif) !infectii ORL –strepto-stafilo
 pastreaza o Hb fetala labila
 nevoia de apa/unit de G mai mare(10x)
 pot avea defecte enzimatice(deficit de glucoza-6-PDH)
 dezvoltare insuficienta a NADH methemoglobin reductaza
► manifestari- in functie de nivelul metHb (hipoxie)
► N – max 2% din Hb
► 10% - cianoza asimptomatica
► 25-50% - +hipoxie, astenie, dispnee de ef, cefalee, tahicardie
► peste 50% - poate interveni moartea

Profilaxia

 maxim 45 mg/dm3 apa

 testarea apei din sursele de profunzime(fantani)
 evitarea alimentatiei artificiale a sugarului

Intoxicatii cronice

 la copiii sanatosi sau care au trecut prin intoxicatia acuta

 10-15% metHb
 un grad de anemie
 rezistenta scazuta la infectii
 deficit staturo-ponderal
 (nitritii cresc stresul oxidativ al organismului asupra caruia actioneaza)
 !nitrozamine – cancerigene

Cianuri

► utilizate in diverse sectoare : minier, turnatorii, metalurgic, industrie chimica organica

► ef. pe termen scurt:
 tahipnee,
 tremor,
 alte probleme neurologice.
► ef. pe termen lung:
 scadere in greutate,
 afectarea tiroidei,
 leziuni neurologice

43
 Intoxicatia cu mercur (toxic in orice forma)
► originea :
 naturala(din sol, vulcani)
 surse antropogenice
► poluare industriala
► agricola(pesticide organomercuriale)
► rezulta din arderi de combustibili fosili
► forma: Hg metalic, saruri organice/anorganice
► absorbtia Hg din apa – redusa

► toxicitate maxima: compusii organici – metilmercurul – acumulati in tesuturile pestilor (nu in apa
ca atare) – pestii rapitori x 100.000 mm ca in apa
► Hg- se acumuleaza in rinichi, ficat
► neurotoxic
► travereseaza placenta- efecte teratogene
► sensibiltate maxima – femeile gravide(prod.de conceptie) + copiii
► eliminare:
 urina,
 piele
 par
 unghii(dozare)
Manifestari:
- insomnie
- cefalee, vertij
- oboseala
- tremmor
- tulb. de memorie
- tulb. vizuale
- usoara anemie
- mai tarziu: tulb. renale(poli/polaki/azotemie)
- malf.congenitale
- intox: Minamata, Japonia(1960)

Intoxicatia cu Cd

► ca si Pb si Hg – poluant cumulativ – depozitare continua pe parcursul vietii(la nastere este zero)

► depozitare : rinichi(>50%), ficat, cord, creier, testicul, piele, hematii

Toxicitate pe termen scurt:

► greata,
► vome,
► diaree,
► crampe musculare
► sialoree,
► tulburari senzoriale,
► leziuni hepatice,
► convulsii
► soc,
► insuf.renala
Toxicitate pe termen lung
► leziuni renale(in extremis: atrofie renala)
► leziuni hepatice
► leziuni osoase(osteoporoza, osteomalacie, fracturi spontane – Itai-itai)
► anemie
► HTA?!
44
 PCBs- Polychlorinated biphenyl

► Difenilii policlorinati – grup de substante organice(peste 200) care apar din activitati umane(nu
natural)
► utlizare(in trecut)
 fluide hidraulice,
 pentrut. mase plastice,
 transformatoare
 adezivi,
 in pesticide,
 lubrifificanti, etc
► PCBs - foarte persistente in sol/apa(luni/ani)
► degradare lenta microbiana
► de regula, nu se infiltreaza in apa(adera de substrat)
► contaminarea sedimentelor acvatice – eliberare lenta in apa
► “deranjarea” sedimentelor – PCB sunt antrenate in apa
► sunt substante foarte lipofile
► concentrate in carnea pestilor - concentrare in tesuturile grase
► surse importante pot fi si
 carnea(inclusiv pasare)
 oua
 lactate
Efecte:
► mecanismele toxicitatii: diverse
► termen scurt:
 eruptii acneiforme si pigmentari
 tulburari auditive/vizuale
 convulsii

► termen lung:
 ca anterior+
 iritarea cailor respiratorii superioare+tractului digestiv
 toxicitate hepatica
 cancer(grupa B2-probabile)
► trec prin placenta
► se elimina si prin laptele matern(absorbtie 90-100%)
► embrionul/fatul/copilul mic – cei mai sensibili

Boli transmise pe calea apei

Epidemiile hidrice se pot caracteriza prin:

- aparitia înainte de izbucnirea epidemiei a unui număr mare de boli digestive sub formă de enterite,
gastroenterite sau diarei;
- existenţa unor defecţiuni ale sistemului de alimentare cu apă care creează posibilitatea poluării apei şi în
consecinţă a izbucnirii epidemiei;
- lipsa, de cele mai multe ori, a germenilor din apă în momentul izbucnirii epidemiei, datorată distrugerii
lor de către condiţiile nefavorabile de mediu, în timpul necesar peroiadei de incubaţie a bolii.
O altă formă de manifestare a bolilor infecţioase transmise prin apă este endemia, care cuprinde
un număr redus de cazuri. Endemiile hidrice apar frecvent în zonele în care populaţia consumă apă de
suprafaţă direct din râuri sau lacuri.
O ultimă formă de manifestare a bolilor hidrice infecţioase este forma sporadică sau de cazuri
izolate care se întâlneşte în anumite boli, mai puţin caracteristice transmiterii prin apă.

Boli bacteriene transmise prin apă

45
 Holera prezintă o afecţiune bacteriană digestivă, în care apa joacă un rol principal. Vibrionul
holerei este un germen, în general puţin pretenţios fapt ce-i conferă o rezistenţă de câteva săptămâni în
apă. Boala apare în ţări în care condiţiile sanitare sunt mult rămase în urmă.
Febra tifoidă este produsă de bacilul tific (Salmonella typhi) care prezintă o rezistenţă în apă de
20-21 zile. Boala este specific umană. Pătrunderea în organism se realizează odată cu apa ingerată.
Îmbolnăvirile prin febra tifoidă au scăzut mult, odată cu măsurile luate, de vaccinare antitifoidică
obligatorie, până la dezinfecţia apei în toate întreprinderile care utilizează apă de suprafaţă în scop
potabil.
Dezinteria este produsă de bacilli dezinterici (Shigella desinteriae). În prezent, dezinteria este
afecţiunea bacteriană cea mai răspândită şi aceasta datorită lipsei unui vaccin adecvat.
Leptospirozele sunt afecţiuni care pot îmbrăca forma epidemică dar cel mai frecvent se întâlnesc în
formă sporadică. În mod obişnuit în apă, mai ales în cele stătătoare, se găsesc leptospire nepatogene;
uneori însă pot ajunge în apă şi leptospire patogene din care cele mai cunoscute sunt: Leptospira
icterohemoragică, Leptospira grifo-tifoia, Leptospira pomona si Leptospira canicola ultimele trei fiind
anicterigene.
Tuberculoza se poate transmite şi prin apă. Bacilul tuberculozei este deosebit de rezistent faţă de
dezinfectanţii obişnuiţi ai apei. Bacilul Kock se poate transmite şi indirect prin laptele unor bovine care au
consumat apă contaminată cu bacil Kock sau care au păscut pe păşuni irigate cu apă contaminată.
Bruceloza se transmite rar prin apă. Sursa de poluare sunt animalele, porcul, vaca, (prin avorturi,
membranele şi lichide fetale). Cazurile de bruceloză sunt sporadice.
Tularemia are ca agent Pasteurella Tularensis, care este eliminat prin dejecţie de şobolani, dar se
găsesc şi în cadavrele acestora.
Boli virotice transmise prin apă.
Poliomielita este provocată de virusuri cu o rezistenţă mare în mediul înconjurător.Epidemiile de
poliomielită nu au căpătat niciodată caracter grav, datorită sensibilităţii acestui virus la clor şi la alţi
dezinfectanţi obişnuiţi ai apei.
Hepatita virală transmisă prin apă este produsă de virusul hepatic. Rezistenţa sa la clor şi la alţi
dezinfectanţi ai apei este foarte mare.
Conjunctivita de bazin este produsă de un adenovirus, în care apa are un rol important.
Transmiterea bolii se realizează prin intermediul bazinelor de înot, respectiv prin prezenţa concomitentă
sau sucesivă în bazine a unor persoane

CONCLUZII

Necesarul de apa este in continua crestere fiind o consecinta a exploziei demografice, dar si a
intensificarii agriculturii. Cele mai mari cerinte pentru apa le au agricultura si industria, cu mentiunea ca
agricultura, ca si populatia, scot din circuitul hidrologic apa uzata, in timp ce industria o restituie prin
reciclare in proportie foarte mare.
Bilantul global al apei poate fi influentat favorabil prin aplicarea unor masuri tehnico-
organizatorice, care pot contribui la cresterea volumului de apa recirculata de industrie, micsorandu-se
astfel consumurile de apa nerecuperabila. Un mijloc de crestere a resurselor de apa il constituie protejarea
calitatii apei prin dotarea tuturor surselor de poluare cu statii de epurare, aplicarea legislatiei in vigoare
privind protectia calitatii apelor, optimizarea amplasarii obiectivelor care polueaza in raport cu capacitatea
raurilor de a primi ape uzate, crearea unor zone de protectie, in special in zonele de munte si pe cursurile
superioare ale apelor.

8. IGIENA RADIATIILOR
Radiatiile
• factori permanenti ai mediului inconjurator
• efectele biologice: cu atat mai pronuntate, cu cat
– frecventa este mai mica
46
 – (deci) energia mai mare

Efectele biologice – datorate numai energiei eliberate la absorbtia radiatiei de catre tesuturi(radiatia
absorbita)
Lungimea de unda: din ea se poate deduce energia eliberata - clasificarea efectului biologic
predominant.
efecte biologice predominante
• radiatii infrarosii: 1mm -760 nm - caloric
• radiatii luminoase : 760 nm – 400 nm – luminos
• radiatii ultraviolete : 400nm – 10 nm – fotochimic
• radiatii ionizante : 10 nm – sub 1 pm - ionizant
alta clasificare
• in functie de intensitatea efectelor:
– radiatii ionizante
– radiatii neionizante

Radiatiile ionizante
Clasificare
• - radiatii electromagnetice formate din fotoni – X, γ – mare capacitate de penetrare, strabat corpul
retinandu-se mm sau mp in dif tes.(radiodiagnostic, radioterapie)
• - radiatii formate din particule atomice –
– α - (2p, 2n),
– β – (electroni);
– fluxuri de protoni
– fluxuri de neutroni(!)
!!!! mica penetrare – raman in stratul cornos (α )sau piele (β) – au o mai mare capac. ionizanta ca cele
anterioare
Tipuri de iradiere
• externa
– expunerea partiala sau totala a orgs.la radiatii exterioare,
– efecte - in tesuturile care absorb radiatia
– nocivitate maxima: radiatiile electromagnetice
• interna
– produsa de atomii elementelor radioactive patrunse in corp (inhalare, ingestie, parenteral)
– urmeaza ciclul metabolic al elementului
– iradiaza tes din circuit (tot – elem. uniform distribuite; partial – pt. cumularea selectiva)
– nocivitate maxima - radiatiile α & β
Unitati de masura
• radioactivitatea : curie (Ci), bequerel(Bq)
• expunerea : roentgen(R), Coulomb/Kg(C/Kg)
• doza absorbita : rad, Grey(Gy)
• doza echivalenta(doza efectiva biologica) – se aplica dozei absorbite coeficienti de pondere(in fct de
calitatea rad, doza absorbita, etc) – Rem, Sievert(Sv)

Iradierea naturala
• poate fi externa si interna
• radiatiile cosmice - nu ridica probleme de protectie in mod normal(doar la zborurile de f mare
altitudine)
• radiatiile terestre externe – raze γ ale unor radionuclizi cu viata lunga (thoriu, uraniu 238, radiu 226
sau 228) - exista zone cu radioactivitate naturala crescuta(in arii limitate – la pete 1 rem anual)+
zone cu bazalturi/sisturi

Radonul – un gaz radioactiv inodor, incolor.

• apare natural din descompunerea uraniului din sol si roci.
• prin descompunere: poloniu 214 si 218 – se descompun +emit rad.α
47
• ridica probleme in locurile unde se poate acumula : mine, subsoluri care comunica ca solul
• relatie durata expunerii – cancer pulmonar– prin inhalare de radon sau de particule alfa emise de
poloniu.

Iradierea artificiala
• datorata utilizarii de catre om a radiatiilor ionizante
• expunerea profesionala:
– minerit,
– centrale nuclearo-electrice,
– reactoare nucleare,
– cercetare,
– servicii de diagnostic si tratament
• expunere neprofesionala:
– poluarea radioactiva a mediului dat. utilizarii tenice si industriale a rad. ioniz.
– utilizarea radiatiilor in medicina
– experimentareda armelor nucleare

• !atentie la tot ce se produce din roci:mat.constructii, fosfogips, ingrasaminte fosfatice, polifosfati

alimentari – de supravegheat radioactivitatea

Efectele radiatiilor asupra starii de sanatate

• se datoreaza transferului de energie – effect intotdeauna nociv
• teoria tintei(1/3) : exista elemente/structuri ale celulelor asupra carora actioneaza energia eliberata,
lezandu-le sau distrugandu-le cei mai sensibil: acizii nucleici.
• teoria radicalilor liberi(2/3) – efectul radiatiilor nu prin impact direct, ci prin intermediul unor
radicali instabili foarte reactivi
(ef: depinde de cantitatea de radicali formata)

Poluarea radioactiva

Acest tip de poluare a mediului a capatat o importanta deosebita o data cu prepararea si utilizarea
pe scara larga a substantelor radioactive. Acestea emit radiatii ionizante care pot deveni extrem de
periculoase pentru orice vietate, daca nu se iau anumite masuri de protectie. Radiatii ionizate exista si in
natura si actiunea lor fizica si biologica se manifesta o data cu construirea reactoarelor nucleare, a
acceleratorilor de particule si a aparatelor de radiatii X.
Aceste radiatii ionizante s-au manifestat si in timpuri stravechi prin radiatia cosmica. Iradierea
Terrei cu raze cosmice depinde si de campul magnetic terestru, care joaca rol selector si chiar depozitar al
particulelor din razele cosmice.
Din faptul ca viata pe Pamant continua sa se dezvolte, deducem ca radiatia cosmica nu a intrecut
limitele de suportabilitate ale organismelor vii. O data cu trecerea aviatiei la altitudini mari, in atmosfera,
acolo unde ecranul atmosferic nu mai poate atenua fluxul de raze cosmice, pericolul de iradiere apare mai
grav si este cu atat mai mare in timpul furtunilor magnetice.
In afara de componenta magnetica a radiatiilor, omul mai este expus si la componenta tehnica,
cauzata de prezenta in scoarta Pamantului a numeroase elemente radioactive. In aceasta situatie se poate
vedea usor ca omul este supus nu numai iradierii externe, ci si celei tehnice, cat si riscului de contaminare
cu substante radioactive care se afla in mediul sau de existenta.
La un examen mai atent se poate constata ca omul este contaminat in mod natural cu potasiu,
carbon si alte elemente radioactive rezultate din dezintegrarea uraniului (radon), mai ales in marile orase.
Doza totala de iradiere la care este expus omul din fondul natural de radiatii depinde de organism,
de altitudine si particularitatile solului. Omul este supus iradierii si prin investigatii medicale. Este vorba
de radioscopii, radiografii si tratamente radiologice.
O mare importanta in cresterea fondului terestru de radiatii o au si experientele cu bombe nucleare, in
emisfera nordica inregistrandu-se cele mai multe experiente. Din 1963, astfel de experiente sunt interzise.
In afara de acest pericol militar, exista si alt pericol ce rezulta din activitatea nucleara, in domeniul
cercetarii si mai ales al dezvoltarii progresului energetic nuclear in intreaga lume.
48
 Au fost opinii potrivit carora centralele nucleare sunt comode si sigure in exploatare. Dar acestea au
fost contrazise de accidentele survenite la centralele termonucleare Three Miles Island (S.U.A.), in 1979,
si Cernobal (Ucraina), in 1986.
Punerea hotarata inca a problemei dezvoltarii energetice nucleare ne obliga sa reflectam inca o data la
lectia oferita de Cernobal, la cauzele, la esenta si la urmarile traite de noi toti, de omenirea intreaga, ale
catastrofei de la centrala nucleara ucrainiana.
De asemenea, se considera ca “reziduurile din energia nucleara, potentiale extrem de periculoase, sunt
atat de compacte incat pot fi pastrate in locuri izolate de mediul exterior"" Opinie total gresita, tinandu-se
seama de faptul ca in urma exploziei de la Cernobal nu s-au gasit locuri unde sa poata fi evacuat
combustibilul nuclear utilizat, si depozitul ar trebui sa fie construit chiar langa grupul avariat, in conditiile
unui camp de radiatii intense, suprairadiindu-i pe constructori si pe montori.
In unele cazuri, s-a folosit apa lacurilor, marilor si oceanelor ca mijloc de depozitare a reziduurilor toxice,
aceasta ducand la acidularea apei, disparitia pestilor si a altor organisme acvatice. Reziduurile radioactive
provenite de la centralele termonucleare sau rezultate din fabricarea armelor nucleare, deseuri radioactive
depozitate in profunzimea oceanelor constituie un risc deosebit de grav. Cum s-a constatat, containerele
cu aceste reziduuri se pot deteriora, diseminand continutul lor in sedimente oceanice si creand astfel
posibilitatea patrunderii substantelor radioactive in lantul alimentar de origine marina. Avand in vedere
acestea, din 1983, depozitarea reziduurilor radioactive, in apele oceanului planetar este interzisa.

Relatia doza-efect(biologic)
• relatia lineara(fara doza-prag) – orice doza de rad. produce leziuni, cu atat mai intense cu cat
doza e mai mare
– este explicata de teoria tintei
– vizeaza ef. genetic prin alterarea ADN
– exclude posibilitatile reparatorii
– se adreseaza:

• celulelor somatice = degenerari maligne

• celulelor germinative = efecte pe descendenti
• relatia cu prag: boala de iradiere ac sau cr – modif.patologice apar numai dupa depasirea unor
doze
– exista un prag pana la care riscul de imbolnavire e minim
– ia in considerare posibilitatile reparatorii
• !!teoria actuala: ambele relatii:
cu prag(ef. somatice bine conturate)+fara prag (ef. somatice stocastice+ef. genetice)

49
 1. EFECTE SOMATICE

• a. leziuni ale anumitor aparate si sisteme produse de alterari celulare grave

• b. modificari genetice ale celulelor somatice --- descendenti celulari modificati --- cancer
1.1. Efecte precoce – boli de iradiere
- expunere la doza unica ridicata (sau repetare la interval scurt
- difera:
A. iradierea intregului corp
- de la 0.25 Gy – modificari hematologice reversibile seria limfo/mielo
- de la 1 Gy – boala acuta de iradiere
- de la 2Gy – decese prin lez. irev. de tesut mielo/limfo
- de la 4 Gy – 50% posib. deces
- de la 5-10 Gy – 100% deces
• pentru aparitie – doze mai mari decat la boala de iradiere
• apar:
• radiodermita acuta
• alopecie
• leziuni oculare
• sterilitate
50
Aspecte clinice:
• doze ff mari(>10Gy) – agitaie (forma nervoasa) – coma profunda
• sub 5 Gy – sindromul hematologic(remisibil)
• in mod normal:
– faza 1– fen nervoase; adinamie; inapetenta; obnubilare
– faza 2 – de remisiune (invers prop. cu doza)
– faza 3 – perioada de stare

Perioada de stare:
- sindromul hematologic - distrugerea(de regula) ireversibila a sist. mielo.si limfo. + alterarea timusului
&placilor Payer– ,
- anemie
- leucopenie
- trombocitopenie
- hemoragii
- alterarea grava a imunitatii
- sindromul digestiv:
- greata,
- vome,
- diaree
- deshidratare

exit : hemoragii/septicemie cu flora intestinala proprie

B. anumitor parti - de regula prin :

• manipularea necorespunzatoare de materiale radioactive
• tratamente

1.2 Efecte tardive

cand? –
la expuneri mici si repetate
la distanta mare de la o expunere la doza < cea necesara pentru boala de iradiere
a. boala cronica de iradiere
– radiodermita cronica (scleroatrofii, risc de malignizare)
– sterilitate
– alopecie
– cataracta
– leucopenia
b. scurtarea duratei de viata : observata epidemiologic si statistic – reducerea capacitatii de aparare fata
de infectii/neoplasme

c. efectul somatic stocastic: prin modificarea ADN-ului celulelor somatice – rolul radiatiilor in
producerea cancerului(si hemopatii)
cancer pulmonar
leucemii
cancer tiroidian
cancer osos

Este posibila orice localizare – La tesutul unde se realizeaza schimbul de energie

• 0,01 Sv – la 1mil oameni – 100 cazuri de cancer

51
 2. EFECTE GENETICE

2.1. actiune teratogena

• cand embrionul /fatul sunt iradiati (in utero)
• per. de max. sensib. – organogeneza – 8-90 zile - efecte: in functie de doza si moment:
– mort,
– avort spontan
– malf de gravitati diferite
• dupa z. 90 –vulnerabilitatea scade – lez. nervoase: oligofrenie/dezv. neuropsihica defic.
• iradierile ext/int “in utero” – cresc frecv. leucemiilor infantile (dupa 7 ani) /alte cancere

2.2. actiune mutagena

• afectarea materialului genetic – modificarea gametilor
• este supusa relatiei lineare doza-efect
• modificarile :
– pe cromozomi(aberatii cromozomiale)
– mutatii
• grade diferite de gravitate
– aberatii cromozomiale care pot face imposibila formarea oului sau viabilitatea embr.
– mutatii letale – viabilitate redusa a indivizilor
– mutatii neletale –
• nivel crescut de anomalii genetice la generatia urmatoare
52
 • sunt mai ales recesive – modif somatice peste mai multe generatii
• iradierea nat. este vinovata de 1/3 din totalul defectelor genetice
• riscul genetic individual – in cazul dozelor relativ ridicate
• riscul populational – cand sunt doze mici - modifica structura genetia a intregului grup afectat

Profilaxia

• radiatiile ionizante – nu au efect sanogen

• efectele genetice si cancerigene – nu au prag

• !!!reducerea la min. a expunerii

9. IGIENA HABITATULUI
Igiena locuinţei

Dacă până acum ne-am ocupat de factorii naturali de mediu, acum vom trece la factorii artificiali sau
cei propuşi de organismul uman. Din această categorie face parte şi habitatul. La început locuinţa a
reprezentat un climat de protecţie faţă de factorii necorespunzători ai mediului. Aceata a evoluat, încât
astăzi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră locuinţa ca locul unde omul îşi petrece cea mai mare
parte a timpului, se odihneşte şi îşi reface forţa de muncă, munceşte şi se distrează într-un mod cât mai
plăcut.
Locuinţa are multiple influenţe asupra organismului. Printre primele cercetări în acest sens au fost
cele ale lui Peter Frank care s-a ocupat de relaţia dintre locuinţă şi tuberculoză. Mai târziu aceste
preocupări s-au extins şi la alte boli, în primul rând cele aerogene, aşa cum am văzut anterior. Dar, şi
unele boli digestive infecţioase ca febra tifoidă, dizenteria, diareile de toate felurile şi chiar hepatita virală
pot fi legate de locuinţă în special de aprovizionarea cu apă, îndepărtarea rezidiilor lichide şi solide,
păstrarea alimentelor, mai ales a celor perisabile etc.
O serie de boli ca rahitismul, tulburările de vedere, creşterea şi dezvoltarea copiilor şi altele pot fi
produse de insuficienta însorire a locuinţei, de lipsa sau insuficienţa radiaţiilor luminoase şi a
ultravioletelor.
Reumatismul, artrozele, amigdalitele şi altele pot fi induse de umiditatea crescută din locuinţă ca şi
alergiile legate de igrasie şi dezvoltarea unor ciuperci pe pereţii igrasiosi.
Diversele accidente sau fracturi, luxaţii şi entorse produse prin alunecări şi căderi în locuinţă sau pe
scară mai frecvente la copii şi persoanele în vârstă, electrocutări datorate prizelor prost amplasate şi
neasigurate, intoxicaţii diverse cu gaze (CO) şi substanţe toxice (pesticide) şi chiar medicamente, mai ales
colorate, considerate de copii ca bomboane etc. se pot produce frecvent în locuinţe. Organizaţia Mondială
a Sănătăţii consideră că accidentele de locuinţă ocupă locul 2 după cele de circulaţie şi înaintea celor de
muncă.
Datorită acestor multiple situaţii privind relaţia dintre locuinţă şi sănătate Organizaţia Mondială a
Sănătăţii a stabilit 3 condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o locuinţă pentru a fi considerată salubră
şi anume:
1. Să satisfacă nevoile fiziologice şi psihologice ale organismului uman;
2. Să nu aducă nocivităţi ca infecţii, infestaţii, intoxicaţii şi accidente;
3. Să asigure confortul necesar individului şi familiei sale.
Pentru a corespunde acestor condiţii orice locuinţă trebuie să respecte anumite recomandări sanitare
şi anume:
1. Solul pe care se construieşte o locuinţă trebuie să fie salubru cu apă subterană la 1 m sub fundaţie, uşor
înclinat pentru a permite scurgerea apelor de şiroire.
2. Orientarea locuinţei cea mai bună pentru zona noastră climatică este cea sudică, sud-estică şi sud-
vestică. Orientarea nordică nu permite pătrunderea în locuinţă a radiaţiei solare directe. Orientarea vestică
permite pătrunderea în locuinţă a radiaţiei solare după amiază când soarele a încălzit aerul, solul,

53
obiectele şi întrega energie termică (52% din radiaţia solară) încălzeşte puternic locuinţa iar orientarea
estică câmpia Dunării şi sud-estul Moldovei este dominată iarna de vântul rece de la est (crivăţul) care
răceşte puernic locuinţa.
Desigur însă că nu toate încăperile unei locuinţe trebuie să respecte orientarea cea mai bună, ci
anumite încăperi ca dormitorul, camera copiilor, camera de zi, în timp ce celelalte pot avea şi alte
orientări. Chiar unele trebuie să aibă orientare ca bucătăria spre nord pentru a nu se supraîncălzi, baia,
WC şi altele pot avea orice orientare.
Cu cât numărul camerelor unei locuinţe este mai mic, cu atât orientarea trebuie să fie mai bună;
garsoniera trebuie să aibă cea mai bună orientare.
3. Materialele de construcţie pot fi naturale (piatră, lemnul, cărămida) şi artificiale (masele plastice,
sticla, betonul). Indiferent însă, ele trebuie să îndeplinească câteva condiţii şi anume: să fie termoizolante
sau să nu permită temperaturii exterioare să pătrundă uşor în locuinţă (ex. cărămida celulară), să fie
hidroizolante sau să nu permită apei meteorice să pătrundă în acoperişul sau pereţii locuinţei, să fie
fonoizolante sau să nu permită zgomotul din exterior sau din alte încăperi să străbată uşor pereţii
locuinţei, să fie rezistentă şi pe cât posibil ignifugă uşor de întreţinut şi curăţat.
4. Planificarea interioară. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că fiecare familie trebuie să
beneficieze de o locuinţă, conlucrarea este inadmisibilă. Mai mult chiar cere ca fiecare persoană să
beneficieze de o încăpere sau cu alte cuvinte numărul de încăperi de locuit să fie egal cu numărul de
persoane. Cel mult numărul de încăperi de locuit să fie egal cu numărul persoanelor minus 1, cei 2 părinţi
pot avea o încăpere sau 2 copii minori de acelaşi sex de asemenea pot locui într-o singură încăpere.
Psihologii susţin că numărul încăperilor de locuit trebuie să fie egal cu numărul persoanelor plus 1,
respectiv o cameră de relaţii, de întâlnire cu persoane din afara familiei.
în ceea ce priveşte suprafaţa locuinţei (fără anexe) trebuie să asigure 10-16 m 1 pentru fiecare
persoană, în medie 12-14 m2. De asemenea. înălţimea încăperilor de locuit trebuie să depăşească
înălţimea medie a unei persoane cu 1 m; tot ceea ce se găseşte peste 1 m reprezintă aer care nu intră în
procesul respiraţiei, sau altfel zis înălţimea medie a încăperilor de locuit trebuie să fie de 2,70-2,80 m. De
aici şi cubajul necesar de 30-35 m3 pentru o persoană.
5. Anexele locuinţei. In afara încăperilor de locuit, care formează cea mai mare parte a încăperilor
unei locuinţe, aceasta trebuie să beneficieze de o serie de anexe obligatorii ca:
- bucătărie cu sau fără loc de luarea mesei este absolut obligatorie. Bucătăria este însă şi o încăpere
care produce anumite nocivităţi ca: aburi, miros, gaze (oxid de carbon) căldură etc. De aceea, pentru ca
acestea să nu se răspândească în toată locuinţa, bucătăria trebuie să fie bine ventilată în exterior. Aceasta
se poate realiza fie printr-o deschidere suficientă ca suprafaţă acoperită cu grilă care se poate închide la
nevoie, fie cu o posibilitate de exhaustare a aerului interior în afară printr-o hotă de ventilaţie amplasată
deasupra aragazului sau maşinii de gătit (chiar şi electrică).
- baia cu W.C. împreună sau separat, de asemenea obligatorie şi de asemenea cu producere de
nocivităţi asemănătoare cu cele de la bucătărie. De aceea şi baia (şi WC) trebuie ventilate şi tot în exterior.
Sistemele de ventilaţie prin horn care se deschide pe acoperişul clădirii, nu sunt recomandabile, deoarece
pot fi eficiente atât timp cât diferenţa de temperatură între interior şi exterior este mare (vara-iarna) dar
încetează când temperatura devine egală sau apropiata (primăvara-toamna).
- spălătoriile şi uscătoriile existente mai ales în cazul locuinţelor multifamiliale (tip bloc) par a fi
utilizate din ce în ce mai puţin astăzi şi îşi pot găsi o altă utilizare ca loc de păstrare a ustensilelor de
curăţenie ale femeilor de serviciu.
- cămara, deosebit de importantă pentru păstrarea alimentelor perisabile aşa cum este construită, în
mijlocul încăperilor de locuit, nu-şi mai îndeplineşte misiunea şi este înlocuită cu frigiderul sau
congelatorul de mare capacitate.
- în schimb garajul devine din ce în ce mai necesar. Dar şi garajul prezintă un element nociv prin
zgomotul produs de autovehicol şi gazele de eşapament produse, etc. fapt pentru care nu se recomandă să
fie construit în clădirea de locuit ci la oarecare distanţă de 10-15 m faţă de clădirile de locuit.
- ambianţa termică sau microclimatul reprezintă totalitatea factorilor de mediu care influenţează
schimbul de căldură între organism şi mediul său înconjurător. De fapt ambianţa termică influenţează în

1
2
3
54
mod direct pierderea de căldură (termoliza) şi indirect producerea de căldură (termogeneza) cele la
organism scade şi invers. în plus, în afară de umiditatea aerului evaporarea ca şi convecţia de altfel este
influenţată şi de mişcarea acrului. în cazul unor mişcări mai puternice în contact cu organismul uman a
unei mase de aer mai rece şi mai uscat.
Se poate afirma că factorii de mediu care formează ambianţa termică sunt 4 şi anume: temperatura
acrului care influenţează pierderea prin convecţie, umiditatea acrului care influenţează pierderea de
căldură prin evaporare, mişcarea acrului care influenţează pierderea de căldură atât prin convecţie cât şi
prin evaporare şi temperatura obiectelor şi suprafeţelor care influenţează pierderea de căldură prin
radiaţie.
In cazul unui aer cald, şi noi înţelegem un aer cald, care are temperatură crescută, umiditate
crescută şi mişcare redusă şi o radiaţie pozitivă organismul reacţionează adaptativ prin creşterea
frecvenţei şi amplitudinii respiratorii, creşterea frecvenţei pulsului, scăderea tensiunii arteriale, creşterea
cantităţii de apă pierdută prin sudaţie şi odată cu ea şi cea a sărurilor minerale îndeosebi a clorurii de
sodiu, scăderea cantităţii de urină uneori chiar prin apariţia de albumină şi/sau leucocite şi chiar hematii,
scăderea secreţiilor digestive, inclusiv a acidului clorhidric cu apariţia de dispepsii. apariţia oboselii, a
adinamiei, care poate merge până la lipotimie.
In condiţiile unui aer foarte cald pot apare şi fenomene mai grave ca şocul termic datorită
înmagazinăm de căldură în organism şi creşterea temperaturii corpului până la 42—43° sau a colapsului
termic sau prăbuşirea tensiunii arteriale datorite vasodilataţici periferice foarte puternice.
Dacă ambianţa termică nu e prea mare. dar se prelungeşte mult timp poale apare dezechilibrul hidro-
electrolitic prin pierderea unei mari cantităţi de apă şi elcctroliţi caracterizată prin sete puternică şi
contracţii musculare tonice şi clasice.
Invers în cazul unei ambianţe termice reci caracterizată prin temperatura aerului scăzută, umiditate
crescută, mişcarea aerului puternică şi radiaţia negativă organismul reacţionează prin scăderea şi
amplitudinea respiraţiei cu creşterea consumului de oxigen, scăderea frecvenţei pulsului şi creşterea
tensiunii arteriale datorită vasoconstrucţiei periferice, creşterea cantităţii de urină eliminată şi a frecvenţei
micţiunilor (poliurie şi polakiurie) şi frecvenţa apariţiei hematurici, apariţia de contracţii musculare şi
creşterea termogenezei pentru a suplini pierderea de căldură.
Ca fenomene patologice menţionăm apariţia de tulburări ischiemice mai ales la extremităţi, apariţia
unor pareze şi/sau paralizii ale unor nervi cranieni ca trigcmenul şi facialul cel mai frecvent şi bineînţeles
scădrea capacităţii imunobiologicc a organismului cu contractarea unor infecţii locale (faringite. laringite,
rinite) sau chiar boli denumite afrigore ca nefrita, pneumonia, reumatismul articulat acut şi altele,
organismul poate intra chiar în hipertermie.
In toate aceste cazuri desigur că trebuie luate nişte măsuri care să nu permită producerea
tulburărilor grave descrise mai sus. dar, pentru aceasta este nevoie să se cunoască care sunt condiţiile pe
care trebuie să lc îndeplinească ambianţa termică pentru a fi corespunzătoare necesităţilor organismului
uman sau stabilirea unor indicatori care să arate o ambianţă termică corespunzătoare.
Din acest punct de vedere se cunosc mai mulţi indicatori ca:
1. Indicatorii fizici reprezentaţi de o serie de aparate care să integreze cei 4 factori ai ambianţei într-
un singur indicator global care va caracteriza ambianţa. In decursul timpului s-au descris mai multe
asemenea aparate ca globtermometrul, katatermometruL termometrul rezultant, eupateoscopul şi altele.
Dar, deşi aceste aparate puteau pierde căldura ca şi organismul uman dacă erau încălzite la temperatura
acesteia (36,5°C) totuşi nici unul dintre ele nu beneficia ca organismul uman de un mecanism de
termoreglare care să dirijeze adaptarea la factorii de mediu ai ambianţei. De aceea s-a decis că nici unul
din aceste aparate nu poate fi folosit ca atare sau că indicatorii fizici nu pot fi consideraţi corespunzători.
Menţionăm totuşi că unul din aceste aparate şi anume katatermometrul, imaginat de un profesor de
fiziologie de la Londra, Hill, poate fi utilizat cu succes. Conform datelor stabilite de Hill, atunci când
pierderea de căldură înregistrate de katatermometru este între 4,5-6,5 calorii pe minut, oganismul se
găseşte într-o ambianţă termică corespunzătoare. Peste 6,5 calorii avem de a face cu o ambianţă rece şi
sub 4,5 calorii cu ambianţă termică caldă şi totuşi el nu se foloseşte dat fiind lipsa mecanismului de
termoreglare a aparatului.
A apărut în acest caz necesitatea găsirii unor indicatori mai buni şi bineînţeles că cercetătorii s-au
adresat organismului uman care aşa cum am văzut reacţionează adaptiv faţă de ambianţa termică sau cu
alte cuvinte sau adresat unor indicatori fiziologici ca temperatura corpului, temperatura cutanată, procesul
sudoral. etc.
55
 In ceea ce priveşte temperatura cutanată se ştie că omul este un homeoterm la interior dar este un
heteroterm la exterior, respectiv îşi modifică temperatura pielii în funcţie de ambianţa termică în care se
găseşte, respectiv scade într-o ambianţă termică rece şi creşte într-o ambianţă termică caldă. Pentru o
bună interpretare a temperaturii cutanate este însă necesar să cunoaştem câteva din caracteristicile
acesteia şi anume:
Temperatura cutanată nu este aceiaşi pe toată suprfaţa corpului; ea este mai mare la nivelul frunţii, a
toracelui şi mai mică la nivelul extremităţilor (mâini, picioare). în mod normal există o diferenţă între
temperatura frunţii (32-33°C) şi degetul mare de la picior (26-27°C) diferenţe cunoscute sub denumirea
de gradient termic. Cu cât această diferenţă creşte sau scade faţă de datele arătate mai sus se consideră că
ambianţa termică este necorespunzătoare şi organismul face eforturi pentru menţinerea homeotermiei.
De asemenea determinarea repetată a temperaturii cutanate în acelaşi punct trebuie să dea acelaşi
rezultat sau diferenţe foarte mici, fapt denumit platoul termic. Şi în acest caz apariţia unor diferenţe mari
(peste 0,1 °C) arată existenţa unei ambianţe termice necorespunzătoare, şi în acest caz apar eforturi de
termoreglare.
In fine. determinarea temperaturii cutanate în zone simetrice ale suprafeţei corpului, trebuie să dea
acelaşi rezultat situaţie denumită simetria termică.
Lipsa acestei simetri arată de asemenea o ambianţă termică necorespunzătoare şi eforturi de
termoreglare din partea organismului uman.
2. Un al doilea indicator fiziologic este pulsul a cărui frecvenţă am văzut că creşte sau scade în funcţie de
ambianţa termică caldă sau rece. S-a constatat că frecvenţa pulsului creşte cu 33 de bătăi pe minut dacă
temperatura corpului creşte cu un grad. Pulsul este folosit mai ales ca indicator al unei ambianţe calde; el
nu trebuie să crească mai mult de 120 de bătăi pe minut, peste care ambianţa devine necorespunzătoare.
3. Un alt indicator fiziologic este procesul sudoral. In primul rând în locuinţă omul nu trebuie să
transpire, apariţia transpiraţiei este un indicator de lipsă de confort termic. Dar, avem şi indicatori
cantitativi cum sunt: HSI sau heats stress index sau indexul stressant la căldură care reprezintă raportul
între cantitatea de apă evaporată pentru menţinerea homeotermiei, el trebuie să fie egal cu 1, orice
creştere peste 1 arată, ambianţă necorespunzătoare. Au fost însă autori care au considerat că evaporarea
nu este un fenomen fiziologic ci cel mult biofizic şi nu au acceptat acest indicator. Aceasta a condus la
elaborarea altui indicator şi anume ITS sau indicatorul stresant termic reprezentat prin cantitatea de apă
sudată într-o anumită ambianţă termică faţă de cantitatea de apă sudată pentru menţinerea homeotermiei.
ori sudaţia este un proces fiziologic. Acest indicator a fost acceptat.
4. Desigur că s-ar putea folosi şi alţi indicatori fiziologici dar un cercetător englez Robinson a constatat că
rezultatele obţinute cu indicatorii fiziologici nu apar unitare, nu merg toţi în acelaşi sens. Astfel, un
rezultat se obţine cu frecvenţa pulsului şi altul cu procesul sudoral. Cu alte cuvinte nici indicatorii
fiziologici nu apar corespunzători. ,
De aceea a apărut necesitatea găsirii unor indicatori mai buni. lucru care a fost realizat de
cercetătorul american Yaglaw. Acesta a folosit indicatorii psihologici, subiectivi respectiv senzaţia de
căldură a organismului într-o anumită ambianţă termică.
El a plecat de la un principiu şi anume că organismul uman pus într-o ambianţă termică cu o
temperatură de (X°C) la o umiditate maximă (100%) şi lipsa de mişcare (0 m/sec) înregistrează exact
temperatura mediului (X°C). Desigur că omul nu poate exprima această senzaţie în grade ci în senzaţie:
cald. rece, plăcut, etc. Astfel, plecat de la această premisă a efectuat următoarea experienţă într-o cameră
climatică cu parametri reglabili.
20°C temperatura cu 100% umiditate şi 0 m/sec mişcare întrebând persoanele ce senzaţie simt dacă
au spus plăcut etc. au înregistrat 20% temperatură. Modificând parametri respectivi la 22°C temperatura
cu 80% umiditate şi 0 m/sec mişcare, sau altfel spus a permis o pierdere de căldură prin evaporare la o
temperatură mai crescută, dacă persoanele au declarat că au aceiaşi senzaţie înseamnă că au înregistrat
aceiaşi temperatură 20=C.

10. IGIENA ALIMENTATIEI

56
 La baza vieţii stau multiple prefaceri biochimice, ceea ce impune încorporarea din mediul
înconjurător a anumitor substanţe. Acestea se găsesc în diverse produse naturale sau industriale care
alcătuiesc hrana şi care poartă denumirea genetică de alimente. În organismele vii alimentele îndeplinesc
trei roluri esenţiale: energetic, plastic şi catalitic. Rolul energetic constă în furnizarea energiei care
rezultă din transformarea substanţelor alimentare. Energia dobândită astfel se exprimă în calorii şi stă la
baza tuturor proceselor fiziologice de la clipit, respiraţie, digestie până la cele musculare şi intelectuale.
Rolul plastic al alimentelor constă în asigurarea substanţelor necesare la refacerea ţesuturilor uzate sau
distruse precum şi la formarea ţesuturilor noi implicate în creştere. Rolul catalitic constă în activitatea
unor compuşi chimici aflaţi în alimente care intervin direct în asimilarea şi dezasimilarea substanţelor
conţinute în hrană.
Principalele substanţe alimentare sunt: proteinele, glucidele, vitaminele şi sărurile minerale.
Glucidele, grăsimile şi proteinele sunt extrem de importante prin funcţia lor plastica şi de stimulare a unor
funcţii vitale şi nu trebuie să lipsească din alimentaţie. Rol plastic mai au şi grăsimile care formează
depozite sub piele sau în diverse organe. Sărurile minerale au, de asemenea, rol plastic, calciul participând
la formarea oaselor, iar fierul la sinteza hemoglobinei.
Vitaminele a căror prezenta este indispensabilă desfăşurării armonioase a tuturor proceselor
metabolice îndeplinesc rol catalitic.
În tratamentul mai multor boli, alimentaţia joacă un rol extrem de important, regimul alimentar
întrecând uneori ca importanţă chiar medicamentele. Brânza de vaci, de exemplu, intervine activ in
procesul de vindecare a hepatitei epidermice.

ALIMENTAŢIA RAŢIONALĂ

Alimentul este factorul de mediu înconjurător cu cea mai mare influenta asupra
organismului uman. De felul în care este înţeleasă această realitate, alimentele pot avea o funcţie pozitivă
în menţinerea sănătăţii sau dimpotrivă, pot să expună la îmbolnăviri. O alimentaţie raţională asigură
existenţa şi capacitatea de adaptare la acţiunea în continuă schimbare a factorilor din mediul înconjurător.
Pentru acoperirea printr-o alimentaţie raţional organizată a tuturor nevoilor vitale ale organismului
este necesar să se ştie ce mâncăm, cât mâncăm, cum mâncăm şi când mâncăm.
Alimentaţia trebuie să fie completă, adică să procure organismului proteine, glucide, săruri
minerale şi vitamine în anumite proporţii. Cum nici un aliment nu conţine toate aceste substanţe în
proporţiile corespunzătoare nevoilor organismului este necesară o alimentaţie variată care să cuprindă
toate cele 8 grupe în care sunt împărţite alimente în funcţie de valoarea lor biologică şi de substanţele pe
care le conţin.
Laptele şi brânzeturile fac parte din prima grupă şi constituie o sursă de proteine valoroasă de
calciu şi vitamine, fiind deosebit de necesare copiilor pentru. dezvoltarea organismului la vârsta creşterii
şi pt. consolidarea rezistenţei la condiţiile nefavorabile. Laptele este necesar dar nu suficient, el fiind
sărac în unele elemente (fier, cupru, mangan), în timp ce brânzeturile grase, consumate în cantităţi mare,
favorizează hipercolesterolemia.
Din grupa a-II-a face parte carnea, inclusiv cea de peşte. Carnea este bogată în proteine valoroase
şi fier ăi are rol important în creştere. Stimulează activitatea nervoasă superioară.
Ouăle se află în grupa a-III-a. Conţin proteine de înaltă valoare biologică, numeroase vitamine în
cantităţi mari şi grăsimi de calitate. Gălbenuşul conţine 2% colesterol.
În grupa a-IV-a sunt legumele şi fructele, ele reprezentând principala sursă de vitamina C,
conţinând glucide, substanţe minerale şi o mare cantitate de diverse substanţe aromatice. Nu pot acoperi
necesarul energetic, fiind în acelaşi timp foarte sărace în proteine. Aceste alimente extrem de valoroase nu
pot acoperi singure nevoile nutritive ale organismului uman.
Grupa a V-a aparţine cerealelor şi leguminoaselor uscate, care reprezintă cea mai importantă
sursă energetică datorită glucidelor pe care le conţin. Sunt de asemenea şi o sursă importantă de vitamine
din grupul B şi C. Proteinele vegetale prezent în cereale şi leguminoase uscate sunt inferioare calitativ în
raport cu cele animale.
Produsele zaharoase (dulciurile) se află în grupa a VI-a. Sunt o excelentă sursă energetică care se
eliberează rapid în timpul efortului. Nu conţin vitamine, iar abuzul de dulciuri provoacă tulburări de
nutriţie. Consumate între mese sau înainte de culcare favorizează apariţia cariilor dentare.
57
 Grupa a VII-a este a grăsimilor. Valoarea lor calorică este foarte ridicată. Sunt necesare în
anotimpul rece şi celor care depun efort fizic susţinut. Grăsimile expun la obezitate. Grăsimile animale,
spre deosebire de cele vegetale, sunt hipercolesterolemice.
Grupa a VII- a aparţine băuturilor. Apa are rolul principal. Trebuie
consumată în cantitate de 11/2 – 2 litri/zi. Alcoolul nu are valoare nutritivă nefind
Cât mâncăm?
niciodată Atât cât să nu
necesar organismului. ajungem
Cafeaua arelaacţiune
senzaţia de saturaţie. Excesele alimentare sunt la fel de
stimulantă.
periculoase ca şi alimentaţia insuficientă.
Cum mâncăm? Într-o ambianţă cât mai plăcută, creată de buna dispoziţie şi prezentarea
atrăgătoare a preparatelor culinare, evitând cititul în timpul mesei. Condimentele sunt necesare, ele
favorizând secreţia sucurilor digestive, dar folosite în exces au acţiune iritantă. Este important să se
mănânce încet, mestecându-se bine, având în vedere că un aliment bine mestecat este în mare parte
digerat. Să nu se mănânce prea mult dintr-un singur fel de mâncare. Unul din feluri să fie ciorbă, supă sau
o mâncare caldă.
Când mâncăm? Întotdeauna la aceleaşi ore. Mesele regulate favorizează funcţiile digestive. Sunt
necesare cel puţin trei mese pe zi, împărţind cantitatea de hrană astfel: 30% la micul dejun, 45-50% la
prânz şi 20-25 % la masa de seară.
O cerinţă a alimentaţiei raţionale este igiena desăvârşită, grija pentru. ca alimentele să
nu fie contaminate cu microbi, viruşi sau paraziţi intestinali, prin spălarea cu mare atenţie a
zarzavaturilor, fructelor.

Alimentele procesate/o necesitate a lumii moderne

Astăzi, o dată cu creşterea populaţiei globului, alimentele procesate au devenit indispensabile
pentru. hrana noastră zilnică. Companiile producătoare din industria alimentară acoperă această cerere
uriaşa de alimente procesate, respectând condiţiile de fabricare, depozitare, transport şi comercializare, de
la producător la consumatorul final, esenţiale pt. siguranţa şi igiena alimentară.

IGIENA BUCĂTĂRIEI- laboratorul casei

Bucătăria este laboratorul casei, unde gospodina plămădeşte şi chibzuieşte hrana zilei necesară pt.
menţinerea sănătăţii familiei. În acest colţ al gospodăriei se cere igiena cea mai desăvârşită.
Pentru. a economisi banii şi timpul, pentru ca o igienă perfectă să domnească în bucătărie, orice
obiect folosit, să fie imediat spălat şi pus la locul lui.
Lingurile cu care se gustă mâncarea se ţin într-un vas la îndemână şi nu se lasă pe masă sau în
cratiţele cu mâncare.
Înainte de folosire, vasele de gătit se spală cu apă fierbinte şi detergenţi, se clătesc cu apă fierbinte
şi apoi cu apă rece. După folosire, vasele se spală cu apă caldă şi detergent, se clătesc, se şterg cu
prosoape din bumbac curate şi se aşază pe etajere sau în dulapuri cu sertare
În tot timpul lucrului, se recomandă ca în bucătărie să purtăm şorţ şi mănuşi de protecţie.
Toate alimentele ca: pâinea, untul, brânza, carnea etc, precum şi toate cratiţele şi oalele cu
mâncare se ţin totdeauna acoperite.
Zarzavaturile şi alimentele aduse în plus de la cămară sau de pivniţă se vor aşeza la loc imediat.
Pentru. a păstra o curăţenie cât mai riguroasă, zarzavaturile se vor curăţa pe jurnale în care se vor
strânge resturile.
Prosoapele de vase sau de bucătărie au un rol însemnat pt menţinerea igienei. Nu se ţin murdare şi
umede deoarece produc miros greu şi atrag insecte. Într-o gospodărie bine întreţinută nu există niciodată
prosoape negre.
Niciodată nu se lasă bucătăria necurăţită peste zi sau peste noapte. În timpul zilei bucătăria se
aeriseşte des şi ori de câte ori se formează vapori din cauza oalelor care fierb pe aragaz.
Un săpun şi un prosop nu trebuie să lipsească, pentru ca gospodina să se poată spăla pe mâini, de
câte ori este nevoie.
Coşul de gunoi indispensabil în ori ce bucătărie trebuie golit în fiecare zi, iar din când în când
trebuie spălat.
Este necesar ca în bucătărie aerul să fie curat, fără praf, fum sau mirosuri caracteristica, să se
menţină o temperatură relativ uniformă, să nu fie nici prea umed, nici prea uscat (18-22oC)

58
 Inteligenţa, priceperea, grija şi rostul cu care lucrează gospodina pot aduce belşugul şi sănătatea
familiei, iar lipsa lor şi a igienei aduc ruina gospodăriei şi a sănătăţii.

Reguli de igienă alimentară

 La curăţarea legumelor, să se îndepărteze un strat cât mai subţire din coaja lor; legumele
curăţate să fie bine spălate şi să intre imediat în procesul de prelucrare termică;
 Fierberea să se facă într-o cant. mică de apă, într-un vas cu capac, la cuptor sau în vase sub
presiune;
 Fierberea sau călirea să se facă punându-le de la început în apă caldă;
 Legumele fierte să se paseze cât sunt calde, altfel se întăresc. ( pt. legume)
Timpul de păstrare al preparatelor culinare este scurt, deoarece au loc anumite modificări ale valorilor
nutritive ca urmare a denaturării substanţelor care intră în compoziţia lor.
Preparatele trebuie să fi proaspăt pregătite pentru a nu-şi modifica aspectul prin oxidare. Gustul şi
mirosul, aroma trebuie să fie specifice alimentelor, iar condimentarea să fie normală.
Hrana gătită necorespunzător(prea grasă, prea sărată, prea dulce) poate duce la apariţia unor boli.
Făina în cantităţi exagerate, sau grăsimile duc la obezitate. Prepararea obişnuită a alimentelor de origine
vegetale (fierberea îndelungată în mari cantităţi de apă, la foc puternic) duce la diminuarea substanţială
din hrană a factorilor de protecţie importanţi pt corpul omenesc. Este vorba, în principal, de vit. C, care se
pierde din hrană în proporţie de până la 60% prin fierberea îndelungată.
Pentru a fi sănătos trebuie să mănânci:
 Carne, brânză, ouă, legume, fructe
 La ore fixe.
 Cât îţi trebuie
Ouăle proaspete trebuie păstrate în încăperi uscate, curate, la temperaturi de 0oC…+4oC şi
umiditatea aerului 70-90%
Condimentele sunt produse higroscopice (absorb umiditatea aerului) şi de aceea se păstrează în
încăperi uscate; cele mai multe condimente au termen de garanţie 6 luni.
Recipientele folosite la conservarea alimentelor sunt sterilizate înainte de folosire
Alimentele trebuie obţinute în condiţii ecologice pentru a nu conţine subsţante chimice nocive
pentru organism sau microorganisme.
Alimentele de origine animală nu se prăjesc la temperature mari şi nu li se adaugă grăsimi,
adeseori refolosite.
Alimentele trebuie să fie cât mai proaspete.
Spălarea legumelor şi a zarzavaturilor (fructelor).
Legumele se spală repede înainte de a fi curăţate. Nu se ţin în apă după ce au fost curăţate şi se folosesc
imediat.
Tăiatul legumelor trebuie să se facă de asemenea cât mai repede ca să nu rămână mult timp în
contact cu aerul, înainte de a fi pregătite.
Uscarea legumelor.
Înainte de uscare legumele se cufundă în apă clocotită, se usucă la început la temperature mare şi curenţi
de aer cald, şi se continuă apoi la căldură potrivită.
Acţiunea rapidă a căldurii asupra alimentelor formează o crustă exterioară care împiedică
acţiunea de oxidare în profunzime.
Mâncarea nu se încălzeşte repetat! deoarece se distruge complet orice subsţ. hrănitoare. Se
recomandă:
 Să nu se prepare decât cant. de mâncare necesară unui prânz
 Dacă totuşi mâncarea trebuie reîncălzită, atunci se pune la foc numai cant. Ce se consumă
imediat.

Păstrarea alimentelor la frig este cea mai recomandată, dar nu pentru mult timp.

DREPTURILE CONSUMATORILOR
o Libertatea consumatorilor de a alege produsele şi servirea
59
o Dreptul la protecţie împotriva riscului
o Dreptul de a fi informat complet, corect, precis
o Dreptul de acces liber la pieţele, magazinele şi furnizorii care asigură o gamă variată de
produse.
o Dreptul de a fi despăgubit
o Dreptul de a se organiza pt protecţia consumatorului.

11.IGIENA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI

Igiena copilului si a adolescentului (pana nu de mult denumita mai ingust igiena scolara) studiaza
toate problemele legate de apararea si intarirea sanatatii copiilor si adolescentilor, de la nastere pana la
varsta de 20 de ani.

Principalele directii ale activitatii in aceasta ramura a igienei sunt:

-influenta factorilor de mediu extern asupra organismului copiilor si adolescentilor;
-proiectarea, constructia si amenajarea igienica a creselor, gradinitelor, scolilor si institutelor de
invatamant superior;
-regimul de munca in scoli si facultati, influenta procesului instructiv-educativ asupra sanatatii scolarilor
si studentilor;
-educatia fizica si alimentatia in raport cu diferitele grupe de varsta;
-prevenirea bolilor transmisibile in randurile copiilor si adolescentilor, elabor
area normelor antiepidemice privind functionarea colectivitatilor de copii si adolescenti;
-studiul starii de sanatate a tinerii generatii, prin intermediul datelor privind dezvoltarea fizica,
morbiditatea si demografia.

Dezvoltarea fizică şi neuropsihică a copilului

Igiena copilului şi adolescentului urmăreşte:

1. Depistarea şi evaluarea cantitativă şi calitativă a factorilor de agresiune pentru sănătate din
mediul ambiant.
2. Cunoaşterea efectelor produse de agenţii patogeni asupra organismului uman.
3. Supraveghere convenţională şi de combatere a parametrilor care afectează mediul ambiant şi
sănătatea populaţiei.
Reacţiile organismului în dezvoltare au tendinţă la generalizare(?). Răspunsul la acţiunea noxelor are
caracter global la copil, spre deosebire de adult, unde reacţiile sunt autonome. Reacţiile organismului la
mediu sunt condiţionate de vârstă şi sex. Fragilitatea este crescută la vârste mici. În primii 3 ani de viaţă
mor mai mulţi băieţi. Homeostazia copilului se menţine cu atât mai greu cu cât vârsta este mai mică.
Factori care influenţează dezvoltarea
Etape evolutive:
 0..30 zile: nou-născut
 30 zile..1 an: sugar
 1..3 ani: copil mic
 3..7 ani: preşcolar
 7..10 ani: şcolar mic
 10..13 ani: şcolar mijlociu, începe adolescenţa
 13..18 ani: preadolescenţă, adolescenţă, postadolescenţă.
Dezvoltarea umană reprezintă o creştere a substanţei vii, procese de dezvoltare şi diferenţiere. Evoluţie:
creştere de la o treaptă de organizare biologică şi psihocomportamentală mai simplă la una superioară,
prin diferenţierea structurală şi funcţională a celulelor şi organelor şi prin diversificarea formelor de
comportament adaptativ. Procesul de creştere durează de naştere la 22 ani fete şi la 25 ani băieţi.
60
Dezvoltarea la diferite nivele
Nivel subcelular: proces de sinteză de molecule organice cu greutate moleculară mare (proteine, ce au rol
esenţial în creştere şi duc la diviziune celulară).
Nivel celular: creşterea somatică este un fenomen de multiplicare şi de creştere a dimensiunilor celulare
sub influenţa factorilor genetici şi condiţionat de factorii de mediu: fizici, chimici şi nutriţionali.
Nivel tisular: hiperplazie, hipertrofie, creşterea constituenţilor intracelulari şi extracelulari, diferenţiere
celulară.
Nivel visceral: există o creştere alometrică a aparatelor şi sistemelor organismului. Analizate în această
perioadă de timp, curbele de creştere a diferitelor aparate sunt diferite. Creşterea se produce în sens
cefalo-caudal şi proximo-distal. În primii 3 ani, creierul acumulează 70% din greutatea finală.
Dezvoltarea individului: se realizează după o curbă cu aspect sigmoid, ce are două puncte principale de
autoacceleraţie şi două de autoinhibiţie. Cele două puncte există la 14 ani, când organismul are 60% din
greutate şi talia finală. Fenomenul de creştere continuă, organismul este un sistem deschis şi receptiv la
factorii de mediu.
Dezvoltarea în colectivităţi: determinarea variabilităţii cantitative a parametrilor de dezvoltare prin
dispersia valorilor în jurul unei valori medii, depinzând de condiţiile de viaţă ale grupurilor umane. Copii
din mediul urban au greutate şi înălţime mai mare decât cei din mediul rural. Valorile parametrilor la
băieţei sunt mai mari ca la fetiţe de la naştere. În perioada gimnazială se inversează valorile parametrilor
(11..14 ani). Apoi lucrurile revin la normal.
Înălţimea este un parametru fix în funcţie de care se raportează greutatea:
 Copil armonic: are înălţime şi greutate în acelaşi nivel sigmoid. H=M+σ; G=M+σ
 Copil dizarmonic: are înălţimea într-un nivel sigmoid, iar greutatea în altul. Există copii
dizarmonici cu plus de greutate şi copii cu minus de greutate.
Modalitate de apreciere pentru copil sugar: eutrofic sau distrofic (malnutriţie protein-calorică de grad I, II,
III).

Evaluarea colectivităţilor
Dezvoltarea fizică este un indicator al stării de sănătate. Se fac examinări:
 lunare până la vârsta de un an
 din 3 în 3 luni, de la 1 la 3 ani
 după 3 ani: examene periodice (anual) şi examene de bilanţ (în perioada de trecere de la o treaptă
de şcolarizare la alta).

Legile creşterii şi dezvoltării

I. Dezvoltarea copiilor şi tinerilor este influenţată de condiţiile de viaţă ce determină particularităţi
individuale şi de grup, precum şi de dinamica anumitor procese. Dezvoltarea fizică este
influenţată de factori naturali şi sociali (alimentaţie, locuinţă, nivel de şcolarizare al părinţilor,
îngrijiri medicale). Aceşti factori influenţează patologia şi morbiditatea.
II. Ritmul dezvoltării scade cu vârsta: creştere intensă în perioada embrionară şi fetală, creştere lentă la
7..10 ani, se accelerează ulterior.
III. Ritmul dezvoltării nu este uniform. Factorii de mediu pot schimba momentul de apariţie a
pubertăţii. Exemplu: pubertate întârziată după 15 ani la fete sau 16..18 ani pentru băieţi.
IV. Ritmul de dezvoltare al diferitelor ţesuturi, aparate, sisteme, segmente corporale este diferit pentru
aceeaşi perioadă de timp (creştere alometrică). Creşterea în lungime alternează cu creşterea în
lăţime a părţilor organismului. În perioada de creştere, organele sunt mai vulnerabile.
V. Dezvoltarea fiecărui organ sau ţesut se face corelat cu creşterea celorlalte. Coordonarea se face prin
sistem endocrin, umoral, SNC.
VI. Dezvoltarea sexelor are particularităţi:
 maturizarea osoasă este mai precoce la fete.
 forţa musculară este mai mare la băieţi.
 greutatea şi înălţimea la fete este mai mică decât la băieţi.

Factorii care influenţează dezvoltarea umană

Factori interni
61
 1. Factori interni ai organismului matern
 Malformaţii uterine
 Tumori uterine
 Bazin strâmt
 Tulburări hormonale ale gravidelor: hipotiroidie, D2.
 Administrare de hormoni în cantitate crescută: sexuali, suprarenalieni, insulină.
 Scăderea aportului de oxigen necesar embrionului prin existenţa unor afecţiuni grave cronice
ale mamei (respiratorii, cardiovasculare, afecţiuni ale placentei).
 Administrare de substanţe avortice
 Administrare de medicamente: antiepileptice, anticonvulsivante, antiastmatice, anticoagulante
 Infecţii virale: rubeolă, HIV, CMV, virusuri neurotrope (polio, coxakie)
 Infecţii streptococice, stafilococice, sifilis, TBC, toxoplasma
 Tulburări de nutriţie ale gravidei
 Expunerea mamei la radiaţii sau noxe chimice
 Statura mamei
 Mame sub 16 ani sau bătrâne (copii cu greutate scăzută).
 Comportament cu risc al gravidei: consum de alcool, ţigări, droguri.
2. Factori genetici
 Sexul copilului
 Ritm de creştere
 Caracteristici morfologice, ce aparţin diferitelor rase.
Înălţimea şi greutatea se transmit poligenic. Se transmit şi aptitudini psihice.

Sunt influenţate:
 Capacităţile funcţionale ale organelor de simţ.
 Factori metabolici:
 Tulburări genetice ale metabolismului unor aminoacizi ce determină tulburări grave de
dezvoltare ce implică şi sistemul nervos. Exemplu: fenilcetonuria (oligofrenia
fenilcetonurică)
 Sinteza proteinelor plasmatice
 Tulburări metabolismului glucidic şi lipidic
 Tulburări în sinteza hormonilor tiroidieni
 Tulburări în sinteza Hb, cu implicaţii în procesul de creştere
 Factori endocrini: după luna 3 de viaţă intrauterină apar şi glande proprii: pancreas insular,
timus, suprarenală. Hipofiza şi paratiroidele sunt slab dezvoltate în perioade embrionare. Ele
îşi manifestă activitatea în perioada postnatală.
 Sistemul nervos condiţionează endocrin şi umoral procesul de creştere.

Factori externi (peristaltici sau mezologici)

 Climatic
 Geografic
Lungimea membrelor inferioare este legată de climatul cald. Ex: membre inferioare mai lungi la
africani. Lungimea trunchiului este legată de climatul rece. Ex: eschimoşii au trunchiul bine
dezvoltat. Dezvoltarea staturală a sugarului este mai scăzută în perioada octombrie-martie şi mai
rapidă în martie-septembrie. Preşcolarul şi şcolarul cresc mai mult în aprilie-iulie şi cresc în
greutate în august-septembrie.
 Alimentaţia:
 Obezitate în supraalimentaţie.
 Scădere în greutate şi înălţime scăzută în deficit alimentar.
 Este implicată în: imunogeneză, hormonogeneză, funcţii enzimatice.
 Rol în ritmul de creştere şi dezvoltare în momentul apariţiei dentiţiei, nucleilor de osificare,
maturizare pubertală.
Lipsa alimentaţiei în primul an de viaţă determină întârzieri în dezvoltarea neuropsihică. În
următorii 2..7 ani IQ va fi mai mic cu 10..20 de puncte. Perimetrul cranian scade la copii cu
lipsuri alimentare. Alimentaţia în primii 3 ani de viaţă are mare importanţă. Alimentaţia
62
 şcolarului şi preşcolarului se repercută asupra maturităţii: au mai frecvent afecţiuni acute şi
patologie cronică.
 Îmbolnăviri acute şi cronice. Acţiune realizată prin:
 Acţiunea directă a agentului patogen la nivel celular se manifestă prin inhibarea mitozelor cu
scăderea masei somatice.
 Acţiunea indirectă a agenţilor patogeni, ce împiedică utilizarea factorilor nutritivi şi
accentuează pierderile (boli intercurente acute).
 Acţiunea mediată a agentului patogen induce leziuni viscerale, endocrine, nervoase, care
determină tulburări de creştere: nanism, caşexie, obezitate, infantilism.
Afecţiunile cronice în perioada de creştere staturală determină tulburări morfologice şi în
perioada de creştere ponderală modificări metabolice.
 Locuinţa. Locuinţa insalubră sau suprapopulată creşte mortalitatea infantilă datorită scăderii
spaţiului, creşterii contactelor dintre indivizi, creşterii gradului de încărcare microbiană, scăderii
ventilaţiei. Apar tulburări de somn, de adaptare şcolară, de comportament, scade randamentul
intelectual.

Acţiunea mediului de viaţă urban şi rural

În mediul urban beneficiază de alimentaţie, locuinţă, nivel de îngrijire, ceea ce duce la o dezvoltare fizică
mai bună. Patologia neuropsihică este mai frecventă la copiii din mediul urban, datorită modelelor
negative mai des întâlnite.

Condiţii socio-economice ale populaţiei

Cel mai important este venitul pe persoană. Nivelul de instruire şi cultura influenţează calitatea îngrijirii
copilului.

Variabilitatea loco-regională a dezvoltării fizice

Depinde de influenţa factorilor economici, sociali, a nivelului de trai în diferite regiuni ale ţării. Ex: în
Moldova sunt cei mai mici copii.

Caracterele dezvoltării fizice a copilului în perioada 1- 3 ani

Sugar: 0- 1 an
Copil mic: 1- 3 ani

Obiective:
 Stimularea dezvoltării fizice şi neuropsihice a copilului
 Prevenirea şi combaterea principalelor boli caracteristice vârstei
 Prevenirea şi combaterea mortalităţii infantile şi morbidităţii specifice

Indicatori demografici:
 Natalitatea a scăzut în perioada 1990..2000.
 Fertilitatea a scăzut
 Mortalitatea infantilă: 1986 - 25.6‰, 1996 - 22.3‰. Suedia: 8‰. România: mortalitatea este crescută
în judeţele Ialomiţa, Botoşani, Călăraşi, Constanţa.

Caracterele creşterii în perioada 0-3 ani

Capul şi trunchiul cresc, iar membrele scad, încât la preşcolar membrele sunt lungi, capul mic şi gâtul
subţire (relativ!), datorită creşterii alternative a elementelor corporale: greutatea creşte de 4 ori, iar
înălţimea de 2 ori. La acestea se adaugă creşterea lungimii plantei, datorită asimilării comportamentului în
deplasare.
De asemenea, coapsa creşte cu 70% iar gamba cu 60% de la naştere. Pentru membrele superioare se
urmăresc circumferinţa pumnului, lungimea şi grosimea membrului.
Craniu: creşte preponderent diametrul transvers faţă de antero-posterior.
Perimetrul toracic creşte mai mult decât cel cranian. Diametrul transvers depăşeşte pe cel antero-
posterior: aplatizare, orizontalizarea coastelor, coboară sternul. Diafragma se apropie de poziţia adultului.

63
Prenatal:
 Greutate: ♀3200±370 grame, ♂3500±380 grame (euponderali).
 Înălţime: 48..52 cm.
Există şi copii cu greutate scăzută: 2500..3000g (subponderali). Copiii prematuri şi dismaturi (greutate
scăzută, dar născuţi la termen) au sub 2500g.

Factori care influenţează greutatea la naştere:

 Durata sarcinii
 Vârsta mamei (16 ani)
 Numărul sarcinilor anterioare (greutatea creşte cu numărul sarcinilor)
 Sexul copilului
 Dezvoltarea corporală a mamei
 Starea placentei şi statusul endocrin matern (hipotiroidie, diabet: scade greutatea)
 Starea de sănătate a gravidei (intoxicaţie, tulburări de nutriţie, afecţiuni acute/cronice).
 Alimentaţia gravidei (deficit de proteine şi vitamine), fumat, alcool.
 Starea socio-economică, regimul de muncă şi odihnă al mamei.
 Gemelaritatea
 Nivelul de instruire al mamei
 Factori rasiali şi etnici: genetic, pături defavorizate

Factori care influenţează naşterea prematură

 Afecţiuni sau anomalii ale organelor genitale
 Primiparitate
 Perioade îndelungate de infertilitate
 Antecedente legate de sarcini pierdute, copii morţi
 Factori psihici (naştere în afara căsătoriei)
 Malnutriţie
 Caractere ereditare ale mamei
 Sănătate, nutriţia, vârsta mamei
 Factori de mediu: radiaţii ionizante, administrare de medicamente, substanţe toxice, infecţii în perioada
evolutivă.
 Factori de risc din mediul intern, intrauterin.

Dinamica dezvoltării psihice a copilului subponderal

Recuperarea deficitului de creştere intrauterin se face dacă copilul beneficiază de alimentaţie
corespunzătoare, dacă nu există afecţiuni. Greutatea poate creşte de 10 ori, la 3 ani ajunge la greutate
normală. Recuperează 46%.
17% ajung la normoponderali sau normostaturali, restul nu. Băieţii recuperează mai repede deficitul
ponderal, iar fetele statural.
Copiii prematuri sau dismaturi recuperează deficitul, dacă factorul de risc nu a intervenit în primele 26 de
săptămâni de gestaţie:
 Cauze materne (apar după săptămâna 26):
 Toxemia gravidei
 HTA cronică
 Boli renale
 Malformaţii de cord ale gravidei
 Diabet
 Malnutriţie
 Consum de alcool şi fumat
 Cauze placentare (apar după săptămâna 26):
 Inflamaţii sau leziuni de structură a placentei (infarct placentar)
 Placentă mică şi ischemică
 Inserţie necorespunzătoare a ombilicului
 Cauze fatale (apar până în săptămâna 26):

64
  Embriopatii sau fetopatii determinate de infecţii virale (rubeolă, herpes, CMV) sau
toxoplasmoză.
 Afecţiuni cardiovasculare

Alimentaţia până la 1 an
Cel mai bun aliment este laptele matern, care asigură o raţie echilibrată de principii nutritive. Cantitatea
necesară este adaptată automat la nevoile copilului. Laptele asigură şi protecţie antiinfecţioasă şi
antialergică. De asemenea este o soluţie economică.
Legătura afectivă mamă-copil stabilită favorizează procesul de dezvoltare. Cancerul de sân este mai rar,
iar lactaţia are efect contraceptiv: minim 2 ani între sarcini.
Dezavantaj: carenţă de Fe, vitamină D şi F, care pot fi corectate prin diversificarea alimentaţiei la un copil
de 4 luni.
Vârsta de înţărcare a scăzut la 3 ½ luni din 1996 în România.

Intervenţii şi supraveghere prenatală

Controlul trebuie realizat periodic: înălţimea fundului uterului, mişcările fătului, iar după săptămâna 6
ultrasonografie (se măsoară lungimea fătului creştet-şezut şi lungimea biparietală). Sonodensimetria
permite determinarea volumului total intrauterin, circumferinţa abdominală, diametrul biparietal,
greutatea totală a fătului.

Sindromul insuficienţei de creştere intrauterină

Există două tipuri de creştere intrauterină deficitară:
 Tip plat, tardiv:
 Procesul de creştere a craniului este afectat numai către sfârşitul perioadei de sarcină
 Cauza maternă şi placentară intervine în etapa a doua de sarcină, influenţând predominant
dezvoltarea somatică: cap mare şi corp mic.
 Recuperare bună neurologică şi somatică.
 Beneficiază de o alimentaţie cantitativ crescută şi hipercalorică.
 Lapte matern: raport cazeină / albumină adecvat (65/35). La două luni necesită 192 ml
lapte / kg corp.
 Tip simetric
 Dezvoltarea craniului este afectată încă din etapa incipientă, copilul are un aspect simetric
(somatic şi cranian).
 Prognostic rezervat.
 Complicaţii neurologice frecvente:
 Disfuncţii centrale motorii: paralizie centrală
 Hiperactivitate
 Tulburări de atenţie, învăţare
 Tulburări comportamentale
 Recuperare grea

Termoreglarea
Temperatura este crescută cu 0.3°C. După naştere, temperatura scade în funcţie de cea a mediului
ambiant: 22..27°C. Temperatura oscilează zilnic cu 0:4°C. La 2..3 ani curba termică se stabilizează, cu
variaţii: minim noaptea 3°° şi maxim după-amiaza 17°°, aproximativ ca a adultului. Echilibrul termic este
labil prin: creşterea termoproducţiei (metabolism crescut, nevoi crescute), pierderi crescute de căldură
(creşte suprafaţa corporală, tegument subţire, ţesut subcutanat slab dezvoltat), iar sistemul nervos se
maturizează treptat.
La sugar, poate apare hipertermie prin: supraîncălzire în baie, în prima zi a internării (datorită plânsului),
alimentaţiei hiperproteice, sindrom de deshidratare.

Copii distrofici
Aceşti copii au, în perioada postnatală, un deficit crescut în greutate. Suferă de o malnutriţie protein-
calorică, care poate fi de 3 grade: grad I – 0.86..0.76; grad II – 0.76..0.60; grad III – sub 0.60. Aceste

65
valori reprezintă indicele ponderal (Greală / Gideală) sau indicele de nutriţie (Greală / Gcorespunzătoare înălţimii).
Normal: 0.9..1. Atrepsia(?) = copii scheletici (stratul de grăsime dispare).

Aparatul locomotor
La naştere, coloana vertebrală este rectilinie, în perioada postnatală apar curburile:
 3 luni: curbura cervicală (îşi ţine capul)
 6 luni: curbura dorsală (stă în şezut)
 1 an: curbura lombară (merge)
Membrul inferior: Este permisă o asimetrie în dezvoltare de maxim 1 cm. Valori peste 1 cm apar
datorită:
 proces displazic inflamator la nivelul articulaţiei coxo-femurale (luxaţia congenitală de şold)
 hipoplazia coapsei / gambei
 tulburări neurologice: spastice, flasce, unilateral datorită lezării nervului sciatic, din cauza unor
tulburări circulatorii (hemangioame, anevrisme)
Radiologic se poate determina vârsta osoasă, realizându-se controlul osificării normale (pumnul):
 1 an: osificarea osului cu cârlig şi a osului mare
 2 ani: nucleul de osificare la epifiza radiusului
 3 ani: osul piramidal
Musculatura este slab dezvoltată faţă de sistemul osos (22% din G).
Patologie: planul general al scheletului poate fi afectat prin malformaţii grave, de cauză:
 Tulburări metabolice, endocrine, genetice
 Tulburări de creştere encondrală
 Tulburări de diferenţiere a structurilor osoase: osteopetroză şi osteoporoză

Aparatul respirator
Prezintă particularităţi anatomice:
 Căi nazale înguste
 Mucoasă nazală bogat vascularizată şi iritată de factori mecanici şi chimici
 Inelul limfatic al lui Waldeyer e foarte bine dezvoltat. Se poate inflama şi dă tulburări respiratorii
 Trompa lui Eustachio este scurtă, permiţând transmiterea infecţiilor de la faringe la urechea
medie, producând mastite.
 Forma toracelui: îngust până la coasta 4, cu baze dilatate. Vârful plămânului este slab aerat, iar
numărul respiraţiilor este crescut faţă de adult (35..40/min la nou-născut).
Patologie: bronhopneumonii.

Aparatul cardiovascular
Inima are 17 g, reprezentând 7,5% din greutatea corporală. Patul vascular e crescut în secţiune. Reţeaua
vasculară are o densitate crescută pe unitatea de volum. Nou-născutul prezintă tahicardie fiziologică
(130..150 bătăi / min.). Tensiunea arterială creşte cu vârsta prin dezvoltarea muscularei vaselor.
Patologie: malformaţii de cord, cu cauze, care acţionează între săptămânile 3..10: virale, infecţii
bacteriene, tulburări endocrine, radiaţii ionizante, intoxicaţii.

Aparatul urinar
Rinichii se dezvoltă lent şi au capacitate scăzută de concentrare a urinei. Capacitate vezicală creşte de la
30..50 cm3 la 300 cm3 – la 3 ani. Sfincterul vezical este supus controlului cortical după 1 an. Enurezisul
nocturn este frecvent: la copii cu malformaţii ale aparatului urinar, cu dezvoltare neuropsihică redusă sau
spina bifida.

Aparatul digestiv
Cavitate bucală este adaptată la supt în primele luni. Faza iniţială a deglutiţiei este voluntară după câteva
luni de la naştere pentru că bolta palatină este mai puţin...... şi baza limbii este voluminoasă, cu dificultăţi
în deglutiţie.
Stomacul creşte în capacitate de la 30 la 300 cm3 după un an. Secreţia gastrică este legată de alimentaţie:
 20..30% în raport cu cantitatea ingerată de lapte matern (2..3 ore, evacuare rapidă)

66
  30..40% în raport cu cantitatea ingerată de lapte de vacă (evacuare lentă)
Mucoasa digestivă are permeabilitate crescută, trec chiar fragmente proteice, substanţe toxice (intoxicaţii
sindroame alergice).
Alimentaţia trebuie să fie adecvată vârstei, o alimentaţie neraţională duce la atrofii de mucoasă ţi
sindroame de malabsorbţie. Trebuie păstrată starea de igienă în prepararea şi administrarea hranei.
L a aproximativ 8 luni se dezvoltă dentiţia temporală. Smalţul este mai friabil, tocirea dinţilor este mai
frecventă la copiii cu bruxismanie (automatism motor). Acesta apare la copii cu întârziere neuropsihică
sau megacolon, encoprezis (lipsa controlului sfincterian).

Dezvoltarea sistemului nervos

Dezvoltarea creierului
La naştere, reprezintă 15 % din masa corporală, după un an creşte la 50% din greutatea creierului
adultului, iar la 2 ani la 70%. În jurul vârstei de 6..7 ani ajunge la 1200g.
Transformările funcţionale au la bază perfecţionarea legăturilor interneuronale. Aceasta se reflectă în
activitate: scade excitabilitatea neuromusculară, scade timpul de reacţie (latenţă), creşte randamentul la
învăţat, creşte coordonarea oculo-kinestezică.
Dezvoltarea creierului este condiţionată de mielinizare, depinzând de alimentaţia cu substanţe proteice
(factori de creştere a neuronilor). Mielinizarea începe în a treia săptămână de gestaţie şi continuă până la
vârsta de 4 ani. Maturizarea se consideră la 6 luni, când aria motorie e mai dezvoltată decât cea
senzorială. 50% din inteligenţă se dezvoltă în primii 4 ani. Mielinizarea interesează procesele funcţionale
cele mai utile vieţii copilului: dezvoltarea senzorială precede dezvoltarea funcţiilor de cunoaştere, vorbire,
viaţă emoţional afectivă. Ramura vestibulară a nervului VIII se dezvoltă înaintea ramurii acustice.
Activitatea bioelectrică:
  - până la 18 luni
  - 18 luni..2-3 ani
  - peste 3 ani
  - 7-8ani
Primul an de viaţă este o perioadă critică, creierul este afectat de subnutriţie. Stimularea în faza de sugar
şi copil mic are consecinţe benefice asupra copilului: maturizare funcţională, neurologică, endocrină.
După 3 luni de despărţire de mama apare o reactivitate scăzută faţă de mediu. Izolarea de familie mai
mult de 6 luni duce la anorexie, apatie, somn agitat; mai mult de 1 an – întârziere psiho-intelectuală,
motorie, verbală, cu dificultate în integrarea socială

Dezvoltarea analizatorilor

Analizorul vizual
La naştere ochiul este bine dezvoltat şi crescut în volum până la vârsta de 3 ani. Retina este dezvoltată cu
excepţia regiunii foveale. Fibrele nervului optic se mielinizează până la 4 luni, iar cortexul occipital se
diferenţiază.
La început, vederea este monooculară, devenind binoculară până la 3 ani. După 3 ani se perfecţionează
activitatea de analiză vizuală a formelor (apare după 7..8 luni) şi dimensiunilor obiectelor şi relaţiilor
spaţiale. Se înregistrează creşterea capacităţii de diferenţiere a culorilor. La 6 luni percepe culorile de bază
şi după un an poate selecta obiectele după culoare.
Patologie: Factorii de risc în perioada prenatală sunt: infecţii virale (rubeolă), administrare de talidomidă,
acţiunea radiaţiilor ionizante. În perioada perinatală administrarea de oxigen cu presiune crescută (peste
70..80 mmHg) produce o lezare a vaselor retiniene (retinopatie prematură). Alţi factori de risc: infecţii cu
gonococ, pneumococ, diabet zaharat ( dă cataractă de permeabilizare), galactozemia, meningoencefalocel
dezvoltat în orbită.

Analizorul auditiv
La naştere, urechea este bine dezvoltată, la fel şi nervul auditiv şi legăturile sale.
Cauze de tulburări ale auzului:
 Perioada prenatală:

67
  Anomalii genetice autosomale: hiperprolinemia
 Anomalii genetice gonosomale: sindrom Turner, trisomia D13, E17
 Perioada perinatală:
 Naştere prematură sau prelungită
 Vătămare cerebrală în cursul naşterii
 Copii din incubatoare care fac zgomot mare şi permanent
 Meningita şi encefalite
 Traumatisme cerebrale
 Hipotiroidismul
Surditatea la naştere este însoţită de mutism. Zgomotul mare într-o încăpere duce la tulburări în
dezvoltarea auzului. Copilul percepe la naştere 30 dB.

Comportamente

Comportamentul verbal
Limbajul vorbit se dezvoltă în cazul integrării funcţionale şi anatomice a creierului şi analizatorilor.
Afectarea auzului chiar şi parţială duce la tulburări de vorbire.

Evoluţia:
 Prima lună: ţipăt monoton, rudiment de comunicare.
 După 3 luni: ţipăt modulat (gângurit)
 6 luni: gângurit diferit în funcţie de limba vorbită de adulţii din jur, articulează primele grupe de
cuvinte (mama, tata)
 7 luni: reacţii la cuvintele rostite de cei din jur, totuşi nu le poate pronunţa
 un an: pronunţă primele cuvinte, cu exprimare eliptică
Fetiţele vorbesc mai devreme decât băieţii. Bilingvismul întârzie dezvoltarea vorbirii.

Dificultăţi:
 Dislalia fiziologică până la 3 ani. Pronunţia corectă depinde de familie.
 Întârzieri în apariţia limbajului.
Băieţii prezintă mai frecvent tulburări de pronunţie.

Comportamentul motor
Trecerea de la poziţia statico-posturală la deplasare se realizează în mai multe etape:
 2 săptămâni: flectarea capului lateral în decubit dorsal
 3 luni: copilul ţine capul în plan median
 6 luni: se întoarce din decubit dorsal în decubit ventral, dar nu şi invers
 8 luni: se întoarce din decubit ventral în decubit dorsal
 8..9 luni: se ridică în picioare cu sprijin
 9..11 luni: merge cu sprijin
 un an: merge
Ulterior, se perfecţionează mersul, coordonează mişcările braţelor cu mişcările picioarelor.
Mică motricitate: coordonarea mişcării mâinii în efectuarea activităţii normale.
Prehensiunea: evoluarea de la reflexul tonic al mâinii spre apucarea obiectelor cu toată mâna în primele
luni la apariţia pensei police – index la un an, trecând prin faza de flectare degete.
Copilul îşi însuşeşte comportamentele de autoservire: la un an bea singur din cană, iar la un an şi jumătate
duce singur linguriţa la gură.
Gestul grafic:
 la un an şi jumătate desenează “ghemul”
 la 2..2 ½ ani desenează “cuibul”
 la 3 ani desenează cercul după model
Dominanţa cerebrală duce la apariţia lateralităţii după 3 ani. (90% sunt dreptaci). La început lucrează cu
ambele mâini.

68
Manipularea obiectelor: construcţie prin învăţare, joaca de-a mama.
Până la 3 ani se observă o dificultate în executarea actelor intenţionale, perturbări de gestică, este
neîndemânatic şi instabil motor.

Comportamentul cognitiv

Atenţia
La un nou-născut atenţia este captată de stimuli pentru scurt timp (5..7 minute până la 3 ani). Este labilă,
difuză, involuntară.
 2 luni: reacţionează la sunete şi priveşte obiectele din câmpul vizual
 3 luni: explorează atent obiectele
 un an: interesat de detalii

Percepţia
Este prezentă de la naştere. La 6 săptămâni prezintă interes pentru imagini simple: biberon. Spre 6 luni,
procesele perceptive trec de stadiul senzorial (tact, gust, miros) spre manipularea obiectelor. La un an
percepe şi reproduce gesturi şi acte simple. Percepţiile au la bază învăţarea.

Memoria
Este activă, involuntară, cu mare capacitate de reţinere, în special cea verbală.

Gândirea
Preconceptuală, magică, animistă, egocentrică.

Comportamentul social-afectiv
Este indus de afectele mamei. După trei ani intervin şi alţi factori.
 Primele 3 luni: bucurie , tristeţe
 Până la 5 luni: plânge când mama se îndepărtează
 Până la 6 luni: mânios când mama pleacă
 Până la 8 luni: tandru
 Până la un an: realizează relaţii cu copii de aceeaşi vârstă, de care e atras.
 Până la 2 ½ ani: criză de încăpăţânare: spune mai mult “nu” decât “da”. Îşi manifestă tendinţa de
independenţă. Admonestarea duce la exacerbarea simptomatologiei.

Regimul de activitate al copilului

Priveşte succesiunea periodică somn-hrană-activitate.

Somnul
Trebuie să fie odihnitor pentru copil. Se ţine cont de: cameră, comfort, luminozitate.
 2..6 luni: 16..17 ore
 9 luni: 15 ore
 18 luni. 14 ore
 3 ani: 13 ore

Jucăriile
Trebuie să fie igienice, pedagogice, estetice. Să nu producă accidente sau îmbolnăviri, să dezvolte
activitatea neuropsihică.

Dezvoltarea fizică şi neuropsihică a preşcolarului

Etapa preşcolară reprezintă perioada de la 3 la 7 ani, care se împarte în:
 3..4 ani: preşcolar mic
 4..5 ani: preşcolar mijlociu
 5..7 ani: preşcolar mare
Dezvoltarea preşcolarului depinde de îngrijirea în familie şi de calitatea îngrijirii medicale.
69
 Dezvoltarea fizică
Creşte în înălţime cu 6.5 cm anual şi în greutate cu 2 kg anual. Nivelul dezvoltării în înălţime şi greutate
este mai scăzut în mediul rural decât în urban (2..3 cm înălţime şi 0.5..2kg greutate).
Ritmul de creştere se menţine în această perioadă pentru greutate şi pentru dezvoltarea în lungime şi
grosime a membrelor. Ex: la copilul de 6..7 ani planta, gamba şi coapsa au lungimea de 2.5 ori mai mare
decât la naştere. Membrele superioare îşi continuă dezvoltarea cu cea a centurii scapulare, mai bine
dezvoltată la băieţi. Se dezvoltă musculatura mâinii, datorită scrisului.
La nivelul craniului şi toracelui diametrul anteroposterior şi transvers se dezvoltă concomitent şi cu
aceeaşi viteză.
Nucleii de osificare vizibili pe radiografia de pumn:
 3 ani: piramidal
 4 ani: semilunar
 5 ani: scafoid
 6..7 ani: trapez şi trapezoid
O alimentaţie săracă în proteine şi vitamina D provoacă o dezvoltare deficitară, ca şi în cazul familiilor cu
locuinţe insalubre, fără lumină. Copii din zone poluate prezintă mai frecvent rahitism.

Musculatura preşcolarului este slab dezvoltată. Raportul dintre greutatea musculară şi masa corporală este
de 27%. Musculatura preşcolarului este mai bogată în apă şi mai săracă în proteine. Se observă o
asimetrie de dezvoltare a sistemului muscular: se dezvoltă mai mult flexorii decât extensorii, apărând
dificultăţi funcţionale. Astfel, suportă cu greutate efortul static şi cel dinamic. Musculatura se dezvoltă
centrifug: mai întâi a centurilor, apoi cea a extremităţilor.
După 7 ani capătă o mai mare rapiditate în mişcări şi se reduce neîndemânarea. Imperfecţiunea motorie
este mai evidentă la fugă sau la mers în linie dreaptă.
Se stabilizează lateralitatea şi schema corporală. Schema lateralităţii poate fi omogenă (rar sau
neomogenă (ochi drept, ureche dreaptă, mână stângă, picior stâng). Situaţia favorabilă este când sunt
implicate ochiul şi mâna de aceeaşi parte, rezultând o bună coordonare oculo-kinestezică. Copii cu
tulburări de scris au lateralitate neomogenă.
Testarea lateralităţii se face:
 ochi: carton cu un orificiu central, copilul este pus să vadă obiecte de pe o etajeră
 ureche: ceas pe care îl ascultă
 picior: e pus să lovească o mingie
 mână: plierea unei hârtii.
Se însuşeşte schema corporală: cunoaşterea părţii drepte şi stângi a propriului corp sau a examinatorului.
Examinări făcute la intrarea în clasa I, pentru a nu se ajunge la eşec şcolar:
 3 ani: desenează un cerc după model
 4 ani: desenează un pătrat după model
 5 ani: desenează un triunghi după model
 6..7 ani: desenează un romb după model (cel mai greu).
Examenul clinic şi al dezvoltării neuropsihice duce la orientarea preşcolară şi şcolară a copilului.
Sindromul nefrotic, TBC pulmonară, hepatită în ultimele 12 luni duc la întârzierea începerii şcolii.
Deficienţe senzoriale şi motorii indică o şcoală ajutătoare.

Dezvoltarea cordului
La 6..7 ani greutatea creşte de 5..7 ori faţă de cea de la naştere. Volumul sistolic creşte de 8..10 ori.
Frecvenţa cardiacă ajunge la 6..7 ani la 80 bătăi/min. TA: 95/55 mmHg la vârsta şcolară. Pot exista cazuri
de HTA la copil.

Vasele
Au o elasticitate mare. Se dezvoltă circulaţia capilară: irigarea internă a ţesuturilor.

Aparatul respirator
Mucoasa respiratorie poate fi uşor lezată de acţiunea factorilor de mediu: praf, temperatură şi umiditate
scăzută. Anginele streptococice repetate pot da complicaţii reumatismale. Se realizează un control prin
exsudat faringian pentru streptococul β-hemolitic.
70
Aparatul digestiv
Capacitatea stomacului creşte, dar posibilităţile secretorii sunt scăzute pentru întregul tub digestiv. Se
schimbă dentiţia: apar molarii de 6 ani. Sunt frecvente infecţii digestive şi parazitoze, prin nerespectarea
condiţiilor igienico-sanitare în prepararea hranei.

Aparatul urogenital
Rinichii se dezvoltă lent în această perioadă şi este suprasolicitat datorită metabolismului. Îmbolnăvirile
se soldează cu complicaţii renale în unele cazuri, mai frecvente decât la şcolari. Organele genitale se
dezvoltă lent. O eventuală ectopie testiculară trebuie rezolvată până la intrarea în clasa I.

Sistemul endocrin
Creşterea este controlată de hipofiză, tiroidă, timus, suprarenală. În insuficienţa tiroidiană apar perturbări
ale dezvoltării osoase, dentiţiei, deficienţe în dezvoltarea psihointelectuală.
Dezvoltarea neuropsihică
La 3 ani creierul are 1100 g, iar la 6..7 ani 1200 g.
Perfecţionarea activităţii SNC se realizează prin dezvoltare lobilor frontali. Dezvoltarea legăturii cortical-
subcortical influenţează excitabilitatea neuromusculară, care scade, scade timpul de latenţă. Randamentul
intelectual al copiilor creşte prin perfecţionarea controlului vizual-kinestezic. Intervine uşor oboseala
generată de zgomot, agitaţie, lipsa odihnei.

Dezvoltarea analizatorilor

Vederea
Vederea se perfecţionează: analiza vizuală a formelor şi dimensiunilor obiectelor şi a relaţiilor spaţiale,
vederea în adâncime şi controlul vizual kinestezic.
Dintre preşcolarii mici, 2% au strabism, care trebuie depistaţi din timp, deoarece în perioada şcolară
corectarea este dificilă. Suspecţi sunt cei ce apropie sau îndepărtează obiectele. Pot apare deficienţe în
aprecierea culorilor de bază.

Auzul
Se perfecţionează diferenţierea mesajului sonor şi integrarea lui psiho-intelectuală, datorită mesajului
vorbit. Evaluarea acuităţii auditive se realizează cu ajutorul audiometrului, permiţând detectarea unei
surdităţi. Cei cu tulburări de vorbire trebuie testaţi dacă nu prezintă şi tulburări de auz.

Vorbirea
Se dezvoltă limbajul vorbit, cu perfecţionarea fonetică şi diminuarea tulburărilor de pronunţie. Ulterior,
creşte fondul lexical (în funcţie de nivelul intelectual al familiei: 600..1000 cuvinte la nivel scăzut, 3000
cuvinte la nivel mediu). Limbajul se perfecţionează din punct de vedere fonetic, sintactic.
Tulburările de vorbire: dislaliile, balbismul (tulburare de ritm, având cauza o tulburare funcţională
episodică, cu perioade de remisiune, la nivelul aparatului fonoarticulator).
Balbismul are mai multe forme:
 Balbism clonic: reliterarea unei silabe de la începutul cuvântului, datorită unor succesiuni de
contracţii musculare rapide şi ritmice.
 Balbism tonic: apare datorită unor spasme ale musculaturii cu efect pe organele vocale
articulatorii şi respiratorii, care duc la blocarea primelor foneme după care izbucneşte.
 Balbism tonico-clonic
 Balbism de inhibiţie: perioade lungi de tăcere înaintea sau pe parcursul discursului.
Balbismul se poate însoţi de:
 Sincinezie: mişcări parazite
 Grimase
 Clipsare(?) buze, clipit
 Reacţii vegetative: roşeaţa feţei, transpiraţii, tahicardie.
Terapia se realizează prin metode logopedice, tratament psihoterapeutic.

71
Dezvoltarea cognitivă
Menţinerea atenţiei creşte de la 15 minute la 3 ani la 30 de minute la 6 ani. În clasa a IV-a ajunge la 45..50
de minute.
Devine capabil de abstractizare, percepţia devine analitică, memoria este durabilă, fidelă, cu mare
capacitate de reţinere (reţin uşor povestiri, poezii). Gândirea se bazează pe judecăţi cauză-efect.

Dezvoltarea motorie
Mersul este echilibrat, coordonarea manuală este bună.
Tulburări comportamentale
Există tulburări comportamentale legate de procesul de dezvoltare şi de ambient.

Hiperkinezia
Este o activitate motorie excesivă, neatenţie, impulsivitate verbală. Este exacerbată pentru stimuli
excitanţi din mediu (serbări). Sindromul este de 4 ori mai frecvent la băieţi. Apare la 5..20% din
populaţie. Poate persista în clasele primare.

Cauzele hiperkineziei
 Educaţia slăbeşte.
 Disfuncţie cerebrală minoră: traumatism la naştere.
 Sechelă după boli ale SNC: meningite, encefalite.
 Epilepsie.
 Cauze familiale.
Poate însoţi autismul şi se asociază cu retardare.

Anorexia
Este o tulburare a comportamentului alimentar, gravă, până la refuz total. Pot apare vărsături spastice.
Apare la copii privaţi de mamă, la schimbarea tipului de alimentaţie (înţărcare). Se practică şantajul
alimentar.

Sindromul de copil bătut

Apare în cazul de violenţe fizice repetate asupra copilului. Părinţii au tulburări de personalitate,
psihomotorii, schizofrenie, epilepsie, etc.
Copiii trec prin 3 faze: de protest, de consolare, de detest (lipsă de afecţiune faţă de părinţi).

Crizele de mânie
Apar datorită conflictelor dintre personalitatea copilului şi atitudinea restrictivă a părinţilor. Manifestă
agitaţie psihomotorie, violenţă cu efect teatral. Poate apare şi în cazul consumului unor medicamente.

Negativismul
Refuz, ostilitate faţă de cei din jur.

Gelozia
Este o tulburare de afectivitate.

Sugerea degetului
Apare în tulburări emoţionale: nervozitate, plictiseală, pedeapsă.

Pica
Reprezintă obiceiul de a înghiţi obiecte necomestibile, cu riscul creşterii frecvenţei parazitozelor
intestinale. Pot înghiţi pământ, păr, materii fecale, var de pe pereţi (risc de intoxicaţie cu Pb).

Automutilare
Este o tulburare de ordin psihic, ce exprimă frustrarea copilului. Îşi smulge părul din cap şi îl înghite.

72
 Activitatea
Activitatea trebuie organizată ţinând cont de posibilităţile de adaptare ale organismului.
Curba fiziologică de lucru: dimineaţa ora 9..11 – activitate obligatorie. Activitatea trebuie să dureze
15..30 min.
Factori care influenţează capacitatea de lucru:
 Nivelul de dezvoltare fizică şi neuropsihică a copilului.
 Vârsta copilului
 Durata şi intensitatea efortului
 Starea de sănătate
 Starea psihoafectivă: teamă, frică, constrângere
 Factori din mediul ambiant: temperatură, iluminare, umiditate, zgomot.
Activitatea preşcolară principală este jocul. Jocurile pot fi la alegere sau impuse.

Particularităţi de dezvoltare a copilului şcolar (7..18 ani)

Dezvoltarea somatică
Reprezintă maturizarea biologică, care urmăreşte modificările pubertale. Pe plan psiho-intelectual şi
psiho-social se urmăresc operaţii intelectuale logico-deductive, structurarea personalităţii, modificări
comportamentale în relaţiile sociale.
Patologia priveşte tulburările de vedere, de postură (deformări toracice), endocrine, ale comportamentului
psiho-afectiv.
La copiii de 7..10 ani înălţimea creşte cu 5..6cm / an, iar greutatea cu 2Kg / an. La 10 ani creşterea este
intensă, înălţimea creşte cu 7..8 cm, iar greutatea cu 5..6Kg / an. După pubertate, înălţimea creşte cu
1,5..2cm, iar greutatea cu 1..2Kg, perimetrul cranian creşte cu 3..4cm / an.

Modificarea pubertală

Băieţi
Până la 8..9 ani, aspectul corporal este infantil, apoi apar modificări legate de procese de creştere care
sunt evidente la 10..11 ani, când se inregistrează o creştere a organelor genitale interne şi externe. La 12
ani, apare pilozitatea pelvină (pubarhă), la 13 ani se instalează secreţia prostatică. Se continuă dezvoltarea
organelor genitale şi creşterea în înălţime. Se semnalează fenomene de telarhă (dezvoltarea areolei
mamare), mai pregnantă şi precoce la fete.
La 14..15 ani apare pilozitatea axilară şi se schimbă vocea. Pot apare fenomene de ginecomastie.
La 15..16 ani celulele gonadice sunt mature şi apare pilozitate facială.
La 16..17 ani pilozitatea pubiană capătă aspect masculin şi poate apare acnee juvenilă.
La 17..19 ani începe osificarea cartilajelor de conjugare.

Fete
Până la 8..9 ani există o dezvoltare lentă a uterului. După 9 ani creşterea este rapidă, încât la 10..11 ani se
înregistrează dezvoltarea miometrului, secreţie vaginală cu pH acid şi apariţia fenomenului de telarhă şi
pubarhă.
La 11..12 ani continuă creşterea glandei mamare şi a organelor genitale interne şi se externe. Creşte
bazinul şi apare pilozitatea axilară.
La 12..14 ani apare primul ciclu lunar (menarhă). Acest moment este legat de factorul genetic sub
acţiunea căruia se realizează maturizarea centrilor nervoşi viscerali. Condiţiile de viaţă (stres psihic, nivel
cultural şi educaţional) pot întârzia declanşarea pubertăţii.

Dizarmonii evolutive

Băieţi: tendinţă la obezitate, aspect corporal ginoid, ginecomastie. Trăsăturile masculine apar după 10..15
ani.

73
Fete: dezechilibru tireo-ovarian, guşă puberală(modificare trecătoare însoţită de hipertrofie, uneori poate
necesita tratament). Maturizarea pubertală precoce determină dezadaptări de la viaţa de
colectivitate: creşte rapid în înălţime, ceea ce duce la dizarmonie staturo-puberală, fatigabilitate
exagerată, colaps ortostatic, albuminare ortostatică (?).

Aparatul respirator
Creşte permeabilitatea căilor respiratorii, se dezvoltă sinusurile feţei datorită creşterii masivului facial.
Cutia toracică se apropie de aspectul adult, prin coborârea treptată a sternului, cu poziţie oblică a
coastelor.
Creşterea rapidă în înălţime şi postura deficitară pot duce la tulburări de statică a coloanei vertebrale:
status cifotic, care poate determina modificări permanente: cifo-scolioze, cifoze accentuate. Aceste
modificări perturbă mişcările respiratorii.
Evoluţia ampliaţiei toracice: 5..7cm mai mult faţă de perioada anterioară. Capacitatea vitală este mai
mare la băieţi cu 200..500cm3.

Aparatul cardiovascular
Masa cardiacă creşte rapid, în special ventriculul stâng, care la 17 ani este de 3 ori mai mare decât
ventriculul drept. Frecvenţa cardiacă este mai mică decât în perioada precedentă: 78..80 / min. Tensiunea
arterială este mai mică la fete. În preajma instalării pubertăţii apare HTA juvenilă la 5..7%, care, dacă nu
apar afectări renale şi endocrine, are evoluţie bună.

Aparatul digestiv
Importată este creşterea acidităţii gastrice. Copilul care nu respectă mesele şi este stresat face ulcer.
Schimbarea dentiţiei are loc între 6 şi 18..25 ani.

Sistemul nervos
Se continuă creşterea masei encefalice. L a13..18 ani cresc preponderent lobii frontali şi regiunea
hipotalamo-hipofizară. Se dezvoltă legăturile nervoase între zonele corticale şi subcorticale.

Dezvoltarea vorbirii
Între 6..18 ani se produce dezvoltarea foneticii limbii, creşterea fondului lexical, creşterea debitului verbal
(în special la 10..13 ani: 60..120 semnale / min): tahilalii. Fondul lexical creşte în funcţie de cultura
primită. Se formează un stil personal de exprimare verbală.
Sunt prezente tulburări de vorbire la 10..12%: dislalii, rotacism, sâsâială, disfonii (rhinolalia, balbism).
Cauze: retardat mintal, surditate în grade variate, tulburări psihice (autism infantil), disfazie de dezvoltare
legată de procesul evolutiv în perioada şcolară.

Dezvoltarea limbajului citit

Învăţarea este mai dificilă decât pentru cel verbal. Interesul pentru citit este întârziat de ambianţă.
Învăţarea se realizează în trepte:
 Lectura subsilabică: clasa I, recunoaşte literele, 6..8 ani
 Lectura silabică: recunoaşte cuvinte: 8..9 ani
 Lectura cuvintelor
 Lectura monotonă: 9..10 ani
 Lectura expresivă: este rezultatul perceperii, se concentrează asupra ideii
Tulburările se numesc dislexii şi apar concomitent cu tulburările de scris. 35% din dislexii apar la copiii
din clasa I.
Cauzele tulburării cititului:
 Retardat mental
 Tulburări senzoriale: surditate de diferite grade
 Tulburări de lateralizare
Legastenie: capacitate redusă de învăţare a scrisului şi cititului; nu se însoţeşte de nici una dintre cauzele
anterioare, are origine în componenta familială.

74
Limbajul scris
Presupune persistenţa şi existenţa unor capacităţi de coordonare oculo-manuală. Deprinderea motorie
presupune legături corticale între zone parietale şi temporooccipitale. Pentru şcolarii mici este mai greu de
scris oblic.
Tulburările se numesc disgrafii: apar la 35% din copiii din clasele mici.
 Înlocuirea literelor ce seamănă între ele.
 Adaos de litere
 Omisiuni de litere
 Aspect grafic: trăsături nesigure, inegalitatea literelor, liniile nu sunt respectate

Discalculii
Sunt tulburări de calcul aritmetic. Cauzele sunt aceleaşi ca la tulburările de citit. Mai pot fi: tulburări de
schemă corporală, tulburări de coordonare oculo-manuală (lateralitate neomogenă sau încrucişată).
Contrarierea, obligarea copiilor stângaci să scrie cu mâna dreaptă duce la:
 Strabism
 Modificări psihomotorii
 Hiperexcitabilitate manuală
 Ticuri
 Tulburări intelectuale: dislexie, disgrafie, balbism
 Enurezis
 Tulburări afective: atitudine negativă faţă de şcoală, timiditate, agresivitate
 Anxietate, negativism, irascibilitate
Stângăcia este mai frecventă la persoanele cu epilepsie, tulburări de limbaj, strabism.

Comportamentul cognitiv
Are la bază perfecţionarea vederii în adâncime (creşte capacitatea de analiză a spaţiului, a distanţelor
dintre obiecte, dintre litere, etc.) şi scade pragul de interferenţă cromatică.
Se perfecţionează auzul şi diferenţierea tonală. Tulburări de auz există la 40%. Expunerea la zgomot peste
90..100 dB poate duce la surditate precoce.
Atenţia se perfecţionează. Concentrarea voluntară ajunge la 50 de minute în clasa a V-a. Activitatea
perceptivă este dirijată activ, cu scop, şi este subordonată gândirii.
Randamentul intelectual creşte de 7..10 ori între 7..10 ani.
Memoria cu caracter concret în primii ani devine logică în adolescenţă.

Inteligenţa este la cote maxime la 18..20 de ani. Depinde de factori ereditari 80% şi de factori de mediu
20%. Influenţa este mai pregnantă la băieţi. Factorul educaţional este decisiv pentru dezvoltare.
Inteligenţa este de mai multe tipuri:
 Lingvistică
 Muzicală
 Spaţială
 Logică
 Kinestezică, etc.
Performanţele şcolare au la bază inteligenţa datorată factorilor ereditari.
Reuşita şcolară depinde de factori interni (genetici) şi externi (psihosocial, psihopedagogic, ergonomic,
igienic.

Maturizarea afectivă este legată de dezvoltarea capacităţii de integrare socială: apropiere de sexul opus,
dezvoltarea personalităţii.
Elementele care duc la perturbări de personalitate sunt: climat familial şi social negativ, condiţie socio-
economică precară.
Semne precoce în dezorganizarea psihică:
 Comportament neadecvat realităţii: autism, izolare , înfruntare brutal-agresivă.
 Preferinţa spre folosirea anumitor obiecte
 Activitate cognitivă insuficientă

75
  Viaţă imaginativă săracă, bizară
 Restrângerea sferei afective până la distorsiuni bizare. Sunt predispuşi la psihoze.
Sindromul hiperkinetic (şcolar):
 Deficit de atenţie
 Impulsivitate
 Hiperactiv
La vârsta prepuberală incidenţa este de 3%.

Alte tulburări ce mai pot apare:

 Ticuri: 4..5%, mai ales la băieţi.
 Roaderea unghiilor
 Tulburări ale apetitului
Fetele pot prezenta (în medii dezorganizate):
 Hiperemotivitate
 Manifestări perverse
 Furt, minciună, delicvenţă

Procesul de învăţământ
Implică tot organismul: SN, aparat respirator, aparat cardiovascular.
La sfârşitul orelor scade capacitatea vitală datorită oboselii. În prima fază apare o creştere a alurii
ventriculare şi HTA, apoi TA scade spre sfârşitul zilelor de lucru.

Componenta emoţional afectivă: Tonalitatea crescută asigură un randament bun.

Factori care influenţează capacitatea de lucru:

 Vârsta
 Dezvoltarea neuropsihomotorie
 Starea de sănătate
 Intensitatea şi durata efortului
 Caracterul solicitării
 Condiţiile de lucru

Curba fiziologică de efort:

 Creşte treptat: ora 7..9 (maxim)
 Platou: 9..11 elevii mici, 9..12 elevii mari
 Scade între orele 11..14. (minim)
 Creşte din nou între orele 15..19, dar nu la fel ca dimineaţa

Factori care scad randamentul:

 Durata orelor: nu trebuie să depăşească 8 ore (la şcoală şi acasă)
 Oboseală pregnantă a elevilor din clasa XII
 Starea de sănătate:
 Afecţiuni cronice: oculare, hipotrofii, rahitism, statica neadecvată
 Urmărirea morbidităţii
 Condiţii de mediu
 Comportament cu risc: fumat, alcool.

Prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase

în colectivităţile de copii
Proces epidemiologic = mulţimea mecanismelor naturale şi sociale şi factorilor determinanţi şi
favorizanţi, ce contribuie la apariţia, extinderea şi evoluţia particulară a unei stări morbide.

76
Pentru ca un organism să prezinte o boală, trebuie să coexiste : sursa de agresiune, calea de transmitere şi
organismul receptor. Procesul epidemiologic este format din unul sau mai multe focare epidemice.
Focar epidemic = loc unde există o sursă de risc capabilă să disemineze agenţi patogeni, care ajung la
organismul receptor din perimetrul focar.
Impactul dintre agentul patogenic şi organism determină apariţia procesului infecţios. Proces infecţios =
totalitatea reacţiilor locale şi / sau generale determinate de impactul dintre agentul patogen şi organismul
receptor uman / animal, cu manifestări clinice evidente, subclinice sau asimptomatic.
În cazul infecţiilor, există focarul de infecţie. Focarul de infecţie = locul la nivelul organismului unde se
manifestă cu intensitate variabilă interrelaţia dintre agentul patogen şi organism.

Sursa de infecţie
Sursa de infecţie = organisme ce asigură supravieţuirea / multiplicarea şi diseminarea unui agent patogen
în mod direct spre organism sau prin intermediul unor căi de transmitere.
Factori favorizanţi: climatici (geografici), condiţii de viaţă, poluarea atmosferică. Sursa de infecţie
prezintă caracteristici legate de agresivitatea agentului patogen şi de căile de eliminare (unice sau
multiple; eliminarea se face prin produşi fiziologici sau patologici).
Exemple:
Omul bolnav cu formă clinică tipică
Omul cu forme atipice de boală (cea mai periculoasă formă)
Copilul sau adultul purtător de germeni (aparent sănătos)
 Purtător preinfecţios (viitor bolnav): rujeolă, rubeolă, varicelă, meningită, hepatită
epidemică
 Purtător sănătos, care are un anumit grad de imunitate, o rezistenţă bună, nu prezintă boala,
dar o transmite
 Purtător sănătos temporar
 Purtător sănătos aronic(?)
 Face boala
 Rămâne ani de zile purtător sănătos: purtător de streptococ β-hemolitic
 Foşti bolnavi: după vindecare clinică pot elimina continuu sau intermitent germeni, fiind
un pericol petru cei din jur dacă nu sunt cunoscuţi.
Animale bolnave, inclusiv păsările. Copiii se contaminează prin contactul cu animalele de casă.
Animale purtătoare de agenţi patogeni: purtători preinfecţioşi, sănătoşi sau convalescenţi.
Artropodele sunt foarte importante, reprezintă vectori biologic activi, pentru că ele asigură multiplicarea,
dezvoltarea unor germeni, sunt căi de transmitere prin transport şi inoculare (ţânţar, păduche, căpuşa,
purici).

Căi de transmitere
Contaminarea reprezintă contactul pasiv dintre suportul animat (tegumente, mucoase, insecte) sau
neanimat (aer, apă, sol, alimente, obiecte).
Îndepărtarea prin mijloace cunoscute de pe suport se numeşte decontaminare, şi se realizează mai uşor
pentru neanimate.
Căile de transmitere sunt directe şi indirecte. Germenii cu rezistenţă scăzută se transmit direct (rujeolă,
rubeolă, varicelă, gripă): contact fizic, inhalare, sărut, muşcătură, transfer transplacentar, transfuzii,
utilizarea unor obiecte personale, instrumente chirurgicale.
Calea indirectă implică mijloace mai complexe, combinaţii aer-apă-sol, prin mâini, insecte. Aerul are rol
important în transmiterea bolilor, prin inhalarea picăturilor septice (tuse, strănut, vorbire), nucleolilor
septici, prafului. Prin sol se transmit bacterii sporulate, forme vegetative, paraziţi. Scăderea calităţii apei
este un mijloc prin acre se transmit diferite afecţiuni: contaminarea apei în momentul distribuirii, poluarea
apei direct sau indirect.

77
Organismul receptiv
Receptivitatea reprezintă starea organismului care nu îi conferă posibilitatea de a învinge agresiunea
parazitară sau fungică. Nereceptivitatea este starea opusă. Ambele depind de vârstă (receptivitate
crescută la vârste mici), sex (receptivitate crescută la băieţii de 0..3 ani), particularităţi genetice
individuale.

Starea fiziologică şi patologică a organismului

În perioada de creştere orice organism este mai vulnerabil. Când organismul este bolnav, rezistenţa este
scăzută şi receptivitatea crescută. Rezistenţa poate fi nespecifică (generală a organismului) sau specifică
(depinde de prezenţa anticorpilor).
Imunitatea este naturală şi artificială. Imunitatea naturală se realizează fără intervenţia omului. Este
caracteristică speciei, cu excepţia zoonozei. Poate fi pasivă (transfer placentar, pentru primele 2..6 luni) şi
activă (obţinută în urma formei tipice / atipice de boală). Imunitate artificială se realizează prin vaccinare
(activ) sau prin administrare de anticorpi (pasiv).

Mijloace de intervenţie

Sursa
Constă în împiedicarea pătrunderii sursei de infecţie în colectivitate prin:
 Triaj epidemiologic, care se face zilnic în creşă şi grădiniţă şi semestrial în şcoală.
 Controlul accesului persoanelor străine
 Evidenţa şi controlul stării de sănătate a personalului (profesori, personal din alimentaţie).
 Organizarea şi respectarea circuitelor colectivităţilor
 Existenţa şi funcţionarea izolatoarelor şi infirmeriilor.
 Supravegherea intensă a purtătorilor de germani şi căutarea celor nedepistaţi.

Căi de transmitere
Se realizează prin:
 Izolarea grupelor de copii prin încăperi folosite de aceştia (22..24 de copii).
 Încăperi separate pentru: activitate, somn, prepararea hranei, spălarea şi dezinfecţiei
îmbrăcămintei.
 Întârzierea sau controlul circulaţiei copiilor între grupe.
 Evitarea supraaglomerării prin respectarea circuitelor
 Izolarea individuală prin folosirea strictă a: jucăriilor, echipamentului sportiv, toaletă
 Limitarea numărului de copii în dormitoare, bănci
 Evitarea utilizării paturilor suprapuse
 Controlul sistematic al curăţeniei încăperilor şi asigurarea ventilaţiei
 Asigurarea controlului bacteriologic şi chimic al aprovizionării cu apă.
 Controlul salubrizării încăperii, transportului şi distribuirii alimentelor.
 Supravegherea condiţiilor de îndepărtarea reziduurilor (lichide şi solide).

Organismul receptiv
Se realizează prin:
 Creşterea rezistenţei nespecifice
 Alimentaţia corespunzătoare a copilului
 Călirea organismului prin activitate fizică
 Regim raţional de activitate şi odihnă
 Educarea copiilor pentru respectarea unui minim de igienă
 Creşterea rezistenţei specifice
 Întocmirea calendarului pentru vaccinări. Se face în funcţie de:
 Imunitatea naturală sau dobândită

78
  Vârsta copilului: receptivitate maximă în primii 3 ani de viaţă, după care se fac
revaccinări. Schema se face pentru vaccinare primară şi rapeluri.
 Stabilirea unui indice de cuprindere (raportul dintre numărul de copii vaccinaţi şi
programaţi) cât mai mare, apropiat de 100%.
Contraindicaţii vaccinare:
 Temporare: copii bolnavi, febrili, în perioada de incubaţie, cu TBC evolutivă, copii ce fac
tratamente cu imunosupresive, cu diabet zaharat decompensat.
 De lungă durată: leucemie, limfoame, ciroză, sindrom nefrotic, insuficienţă renală cronică,
afecţiuni neurologice grave.
Nu trebuie contraindicaţi copii cu malnutriţie.
Pot apare reacţii postvaccinale: locale (roşeaţă şi tumefacţie la locul injectării) şi reacţii generale:
 Abces steril la locul de injectare
 Reacţii alergice: erupţii cutanate, edem glotic, edem al feţei, şoc anafilactic.
 Dureri articulare
 Reacţii grave: osteită, osteomielită, septicemii, sindrom toxico-septic.

MĂSURI DE PROFILAXIE A BOLILOR INFECŢIOASE

→ Profilaxia cuprinde măsurile necesare prevenirii apariţiei şi extinderii bolilor infecţioase.
→ Măsuri faţă de izvorul de infecţie:
~ Se aplică → bolnavilor, suspecţilor, contacţilor, purtătorilor.
~ Se execută:
o Depistarea precoce a sursei de infecţie.
o Declararea – raportarea:
 Nominală şi imediată → bolile din grupa A.
 Numeric şi periodic → bolile din grupa B.
o Izolarea şi tratarea bolii:
 În spital – grupa A.
 La domiciliu – grupa B.
o Dezinfecţia, deparazitarea, deratizarea.
o Izolarea suspecţilor şi a contacţilor la domiciliu.
o Vaccinare.
o Imunoglobuline specifice.
o Omorârea şi incinerarea animalelor bolnave.
→ Măsuri faţă de calea de transmitere:
~ Au scopul de a opri trecerea germenilor patogeni la om prin distrugerea agentului vector,
combaterea animalelor vagabonde şi sălbatice.
~ Se limitează epidemiile prin respectarea măsurilor de profilaxie.
~ Se instituie carantina.
~ Se aplică dezinfecţie terminală în focar.
~ Se asigură igiena apei şi a alimentelor.
→ Măsuri faţă de masa receptoare:
~ Profilaxia specifică:
o Imunizare activă cu vaccinuri şi anatoxine.
o Imunizare pasivă cu seruri – seroprofilaxia.
o Chimioprofilaxia – utilizează antibiotice şi chimioterapice.
~ Profilaxie nespecifică:
o Respectarea normelor de igienă.
o Alimentaţie adecvată.
o Gimnastică – exerciţiu fizic zilnic.
o Activităţi în aer liber.
o Antrenamente progresive.
o Educaţie sanitară şi creşterea nivelului cultural medical.
79
5. Bibliografie
Manescu S., Pavkov L. - Solul ca factor sanogen si patogen - in Manescu S. (editor), Tratat de igiena, vol.
II, Editura Medicala Bucuresti 1984, pag. 15-36.
Calciu Al. - Reziduurile solide - ibidem, pag. 59-79.
Fabritius K., Romano G. - Ecologia si combaterea vectorilor - ibidem, pag. 80-97.

80