IGIENA APEI POTABILE

RECOLTAREA, CONSERVAREA ŞI
TRANSPORTUL PROBELOR DE APĂ

Pentru ca rezultatele analizelor de laborator să fie corecte,

probele de apă trebuie să îndeplinească anumite condiţii de
recoltare şi transport, în funcţie de categoria de analize care
urmează să se efectueze.

1. Recoltarea pentru analiza organoleptică şi fizico-chimică

2. Recoltarea pentru analiza bacteriologică
1. Recoltarea pentru analiza organoleptică şi fizico-chimică

Probele de apă se recoltează, după prelevarea probelor pentru

analiza bacteriologică şi biologică, în flacoane de sticlă,
incolore, prevăzute cu dop rodat, curăţite în prealabil cu un
amestec oxidant (amestec sulfocromic), apoi cu apă şi la
sfârşit clătite cu apă distilată.
Pentru apele de adâncime, râuri, lacuri, bazine se utilizează
flacoane de sticlă incolore, prevăzute cu un dispozitiv de
scoatere a dopului în momentul în care flaconul ajunge în
stratul de apă din care se recoltează proba.
La locul recoltării flacoanele se vor clăti de trei ori cu apa de
analizat, umplându-se apoi până la refuz, iar dopul se fixează
în aşa fel încât în fiecare flacon să nu rămână bule de aer (care
ar modifica rezultatele în cazul determinării oxigenului
dizolvat).
Volumul apei recoltate

 Pentru analizele curente şi complementare se recoltează până

la un litru de apă.
 Pentru analizele speciale se recoltează până la 10 litri de apă.
Modul de recoltare

Este în funcţie de sursa de apă:

 In cazul surselor de aprovizionare centrală, la nivelul
reţelei de distribuţie: se curăţă robinetul cu un tampon curat, se
lasă să curgă apă cel puţin 10 minute pentru îndepărtarea apei
stagnante de pe conductă, apoi se recoltează proba.
 In cazul surselor locale (fântâni cu extragerea apei prin
pompare), probele se vor lua, după o prealabilă pompare a apei
de minimum 20 minute. Din fântânile cu găleată, probele se
vor lua de la adâncimea de 10-30 cm sub oglinda apei.
Conservarea probelor

Când între recoltare şi analiza probelor de apă există un interval

de timp mai mare de 4 ore se impune conservarea lor prin
adăugarea de substanţe conservante şi păstrarea la temperaturi
scăzute.
Transportul probelor la laborator

Se efectuează în ambalaje speciale (dacă este posibil în lăzi

izoterme) ferindu-se flacoanele de loviri. Probele vor fi
însoţite de o fişă de recoltare.
In laborator, probele conservate trebuie păstrate la o temperatură
între 6 şi 10 ºC, iar determinările vor fi efectuate cât mai rapid.
2. Recoltarea pentru analiza bacteriologică

Probele se vor recolta cu ajutorul unor flacoane de sticlă de 100-

150 ml, prevăzute cu dop rodat, sterilizate în prealabil, la
căldură uscată (180ºC), timp de o oră.

Dacă apa care urmează să fie recoltează este clorinată, pentru

neutralizarea clorului rezidual se introduce în flacon, înainte
de sterilizare câte 1 ml soluţie de tiosulfat 1%, pentru 100 ml
apă.
Volumul apei recoltate

 Pentru analizele curente şi complementare se recoltează până

la 1 litru apă.
 Pentru analizele speciale se recoltează până la 10 litri apă.
Modul de recoltare

Este în funcţie de tipul sursei de apă.

 Pentru sursele de aprovizionare centrală, la nivelul reţelei
de distribuţie: se sterilizează în prealabil (prin flambare) gura
robinetului, se lasă să curgă apa timp de 10 minute pentru
îndepărtarea apei stagnante de pe conducte şi apoi se
recoltează proba.
 Pentru sursele locale (fântâni cu extragerea apei prin
pompare) se flambează în prealabil gura pompei, se pompează
apa timp de 20 minute, apoi se recoltează proba. Pentru
fântânile cu găleată, flaconul montat pe suportul steril se
introduce direct sub oglinda apei, la 10-30 cm.
Transportul probelor la laborator

Se efectuează în lăzi izoterme (4 ºC). Probele vor fi luate în lucru

la maximum 6 ore de la recoltare. Ele vor fi însoţite de o fişă
de recoltare.
Recoltarea pentru analiza biologică

Recoltarea se face în flacoane de sticlă cu gât larg, prevăzute cu

dop rodat.
Cantitatea de apă este în funcţie de provenienţa probei - apă de
suprafaţă sau de profunzime.
Dacă analiza biologică nu se poate efectua în decurs de 2 ore de
la recoltare, se conservă prin adăugarea de formol 4 % imediat
după prelevarea probelor (10-12 ml formol pentru 100 ml
probă).
Marcarea probelor

Probele de apă vor fi însoţite de o fişă de recoltare care

cuprinde:
Informaţii generale
- localitatea şi denumirea sursei de apă;
- folosinţa apei;
- data şi ora recoltării;
- analizele cerute;
- temperatura apei în momentul recoltării;
- numele şi calitatea persoanei care a recoltat proba.
Pentru sursele locale (fântâni) se notează în plus:

- caracterul fântânii (publică, particulară);

- adâncimea până la oglinda apei şi grosimea stratului de apă;
- starea sanitară a construcţiei;
- distanţa fântânii faţă de sursele de poluare (grajduri, latrine,
depozite de gunoi);
- dacă turbiditatea apei creşte după ploi;
- condiţii meteorologice (pentru fântânile care se aprovizionează
din stratul acvifer foarte superficial).

Pentru examenul bacteriologic se menţionează, în plus, situaţia

epidemiilor hidrice din zona respectivă.
CONDIŢIILE DE CALITATE
ALE APEI POTABILE
Apă potabilă este apa, care consumată în mod curent, nu produce
tulburări patologice şi nu prezintă modificări organoleptice.
Condiţiile de potabilitate ale apei sunt prevăzute în legea 458 din
2002, modificată şi completată de legea 311din 2004 şi se
referă la apa potabilă furnizată de instalaţiile centrale sau
sursele locale de alimentare cu apă, la rezervoarele de
înmagazinare transportabile, precum şi la cea folosită pentru
apă caldă menajeră (baie şi bucătărie).
 Determinarea proprietăţilor organoleptice

Proprietăţile organoleptice ale apei sunt mirosul şi gustul.

Determinarea lor se realizează cu ajutorul organelor noastre de

simţ având un pronunţat caracter subiectiv.
Determinarea mirosului

Mirosul apei este dat de prezenţa unor elemente naturale sau

poluante, în exces.

Determinarea se efectuează la rece sau la cald.

 Determinarea la rece: se umple un flacon până la jumătate,
cu apa de analizat. Se pune dopul, se agită, apoi se scoate
dopul şi se miroase.
 Determinarea la cald: apa de analizat se încălzeşte la 40-50
ºC, flaconul fiind închis, apoi se miroase.
 Exprimarea mirosului se face fie calitativ (miros de peşte, de
clor etc.), fie cantitativ, ca intensitate, prin cele şase grade de
miros:
Gradul intensitatea şi caracteristici ale mirosului
0 inodor fără miros
1 foarte slab sesizabil cu dificultate de către o persoană avizată
2 slab sesizabil cu uşurinţă de către o persoană avizată
3 perceptibil sesizabil de către orice
4 pronunţat determină reacţia consumatorului
5 puternic apă de neconsumat

Interpretarea rezultatelor se face prin compararea cu

normele sanitare: maxim 2 grade de miros.
Determinarea gustului

Este ultima analiză care se practică asupra apei, prin degustare.

Gustul apei este rezultatul conţinutului în elemente minerale şi
gaze dizolvate. Absenţa lor face ca apa să aibă un gust fad,
care nu satisface senzaţia de sete.
Exprimarea gustului se poate face:
Calitativ:
- prin cele patru gusturi fundamentale (dulce, sărat, acru, amar);
- prin gusturi speciale, particulare, date de prezenţa în exces a
unor elemente minerale sau gaze dizolvate
 Exemple:
- exces de fier: gust metalic;
- exces de calciu: gust sălciu;
- exces de magneziu: gust amar;
- exces de cloruri: gust sărat;
- exces de hidrogen sulfurat: gust respingător;
- exces de oxigen: gust proaspăt, plăcut;
- exces de dioxid de carbon: gust acru, înţepător.
Cantitativ, ca intensitate: prin cele şase grade de gust, identice
cu gradele de miros, cu excepţia gradului 0, unde aprecierea
"inodor" se înlocuieşte cu "insipid".

Interpretarea rezultatelor se face prin compararea cu

normele sanitare: se admit maxim 2 grade gust.
 Determinarea proprietăţilor fizice

 Determinarea temperaturii
 Determinarea PH-ului
 Determinarea turbidităţii
 Determinarea culorii
Determinarea temperaturii

Importanţa igienico-sanitară
Temperatura apei influenţează direct organismul uman:
- Apa rece, cu o temperatură sub 5 ºC produce o scădere a
rezistenţei locale a organismului faţă de infecţii (favorizând
apariţia rinitelor, sinuzitelor, amigdalitelor, faringitelor,
laringitelor) sau creşte tranzitul intestinal.
- Apa caldă, cu o temperatură peste l7 ºC are gust neplăcut
datorită pierderii gazelor dizolvate. Ea nu va mai satisface
senzaţia de sete şi poate provoca greaţă şi vărsături.
Temperatura apei poate fi utilizată ca indicator indirect de
poluare a apei subterane, care îşi păstrează constantă
temperatura. Dacă există o comunicare cu exteriorul,
temperatura apei subtera ne se modifică în funcţie de
temperatura aerului. Prin această comunicare directă, apa
subterană poate fi poluată.
Metoda de determinare

Se face în momentul recoltării. Ea se efectuează în mod diferit,

în funcţie de sursa de apă:
Pentru sursele de aprovizionare centrală, la nivelul reţelei de
distribuţie se lasă să curgă apă 5 minute, apoi se recoltează
într-un vas în care se va introduce un termometru.
Pentru sursele locale (fântâni) determinarea se face la suprafaţa
apei, după ce se umple găleata cu apă. Se introduce
termometrul şi se citeşte temperatura apei.
Interpretarea rezultatelor

Se face prin compararea cu normele sanitare, care admit

temperatura cuprinsă între 7-15 ºC.
Determinarea pH-ului

- Se face cu pH-metru, cu hârtie indicatoare de pH, cu soluţii

indicatoare de pH

Interpretarea rezultatelor
Se face prin comparare cu normele sanitare: 6,5-7,4 unităţi de
pH.
Valori admise excepţional: maxim 8,5 unităţi de pH.
Determinarea turbidităţii

Turbiditatea apei este dată de substanţele insolubile.

Importanţa igienico-sanitară
Constă în aspectul neplăcut imprimat apei, dar particulele în
suspensie pot constitui un suport pentru microorganismele
care persistă timp îndelungat în apă.
Metoda de determinare
Se face prin compararea cu o scară artificială de dioxid de
siliciu.
Interpretarea rezultatelor
Se va efectua prin compararea cu normele sanitare: maxim 5
grade dioxid de siliciu/dm3 de apă.
Valori admise excepţional: maxim 10 grade dioxid de siliciu/dm3
de apă.
Determinarea culorii

Culoarea apei este dată de substanţele dizolvate în apă.

Importanţa igienico-sanitară
Constă în limitarea folosinţei apei, dar şi ca indicator de poluare a
apei.
Metoda de determinare
Se face prin compararea cu o scară etalon din platino-cobalt.
Interpretarea rezultatelor
Se face prin compararea cu normele sanitare: maxim 15 grade
culoare/dm3 de apă.
Valori admise excepţional: maxim 30 grade culoare/dm 3 de apă.
 Determinarea proprietăţilor chimice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus gruparea substanţelor

chimice din apă în trei categorii:

Substanţe toxice: substanţe cu acţiune nocivă asupra

organismului. Ele pot rezulta în urma poluării sau sunt
componente naturale ale apei aflate în exces.
Substanţele toxice sunt: arsenul, plumbul, mercurul, nitraţii,
fluorul, cianurile, cadmiul, cromul, seleniul, nichelul,
hidrocarburile aromatice policiclice (HPA), trihalometanii,
pesticidele.
Aceste substanţe sunt riguros normate şi nu se admite depăşirea
normelor sanitare.
Substanţe indezirabile: substanţe care nu au acţiune nocivă
asupra organismului, dar care atunci când depăşesc o anumită
concentraţie, modifică proprietăţile fizice şi organoleptice ale
apei, făcând-o improprie pentru consum.
Substanţele indezirabile sunt: calciul, magneziul, fierul,
manganul, zincul, clorurile, sulfaţii, azotaţii, fosfaţii etc.
Normarea lor se face prin două norme sanitare: concentraţia
maximă admisă şi norma excepţional admisă.
Substanţe indicatoare de poluare: substanţe care nu au acţiune
nocivă asupra organismului, nu modifică proprietăţile fizice şi
organoleptice ale apei, dar prezenţa sau creşterea concentraţiei
lor indică pătrunderea în apă a microorganismelor cu rol
patogen.
Substanţele indicatoare de poluare sunt: substanţele organice,
amoniacul şi nitriţii.
Aceste substanţe sunt normate cu două norme sanitare:
concentraţia maximă admisă şi norma excepţional admisă.
 Determinarea proprietăţilor bacteriologice

Importanţa igienico-sanitară

Analiza bacteriologică a apei are ca scop aprecierea gradului

de contaminare microbiană, felul şi provenienţa germenilor cu
scopul de a caracteriza apa din punct de vedere sanitar şi
pentru stabilirea posibilităţii de a fi folosită ca apă potabilă ca
atare sau după o prealabilă dezinfecţie.
Apa poate conţine două categorii de floră microbiană:
- floră microbiană proprie apei, cuprinzând germeni care se
dezvoltă la temperaturi între 10-22 ºC, cu rol în procesele de
biodegradare ale unor substanţe organice, deci rol în
autopurificarea apei;
- floră microbiană de poluare reprezentată de germeni care se
dezvoltă la 35-45 ºC, având origine umană sau animală.
Această floră poate fi saprofită, condiţionat patogenă sau
patogenă şi pătrunde în sursele de apă odată cu dejectele
umane sau animale sau odată cu apele uzate din diferite surse
(industriale, zootehnice etc.).
Apa conţinând floră microbiană de poluare are un
rol epidemiologic important, reprezentând calea
de transmitere pentru o serie de boli infecţioase.

Pentru apariţia unei boli infecţioase hidrice

trebuiesc îndeplinite cel puţin trei condiţii:
- prezenţa unor eliminatori de germeni (persoane
bolnave sau purtători sănătoşi, animale
bolnave);
- posibilitatea supravieţuirii germenilor în apă un
timp suficient pentru a ajunge să producă boala;
- existenţa unei populaţii receptive.
Supravieţuira germenilor în apă este foarte variabilă, în funcţie de
specie şi de o serie de factori de mediu (temperatura apei, pH-
ul, prezenţa sau absenţa unor substanţe nutritive, gradul de
aerare al apei, acţiunea radiaţiilor solare prin componenta
luminoasă şi ultravioletă etc.).
Principalele boli infecţioase hidrice sunt:
- boli microbiene: febra tifoidă şi paratifoidă, holera, dizenteria
bacilară, leptospiroza, tuberculoza şi mai rar bruceloza,
tularemia;
- boli virotice: enteroviroze (boli infecţioase cu poliovirusuri,
coxsekie, echo), adenoviroze, reoviroze, hepatita A etc.;
- boli parazitare: dizenteria amoebiană, lambliaza, fascioloza,
ascaridioza, tricocefaloza, botriocefaloza, schistosomiaza,
tricomoniaza etc.
 Formele de manifestare ale bolilor infecţioase
transmise prin apă pot fi:
- forma epidemică: număr mare de persoane bolnave
într-un timp scurt;
- forma endemică: număr redus de cazuri, dar care se
întâlnesc permanent într-o anumită regiune;
- forma sporadică: cazuri izolate de boală.

Bolile infecţioase de origine hidrică se pot transmite cel

mai frecvent de apă contaminată sau prin îmbăiere în
ape contaminate microbian.
Indicatori sanitari bacteriologici de contaminare microbiană

Indicatori de contaminare globală

- Numărul total de germeni care se dezvoltă la 37 ºC/cm3

apă: indică o poluare de origine umană sau animală. Cu cât
numărul acestor germeni este mai mare, cu atât se poate
presupune că printre ei se găsesc şi germeni patogeni.
Indicatori de contaminare fecală

Cei mai utilizaţi în determinările pracice sunt:

- Numărul probabil de coliformi totali şi coliformi fecali/100

cm3 apă.
Germenii coliformi sunt caracterizaţi de OMS, ca fiind
totalitatea germenilor sub formă de bastonaş, nesporulaţi,
aerobi şi facultativ anaerobi, gram negativi, capabili să
fermenteze lactoza la 35-37 ºC, în 24-48 de ore, cu producere
de gaz şi aciditate. Aceste caractere apar la Escherichia coli,
Citrobacter şi Klepsiela. Escherichia coli este singura specie
de origine fecală, reprezentând 90 % din bacteriile coliforme
prezente în intestinul uman. De aceea este considerat
indicatorul specific, indicând o poluare fecală certă şi
recentă.
- Numărul probabil de streptococi fecali (enterococi)/100 cm3
apă.
Streptococii fecali fac pate din microbiocenoza intestinului uman
şi animal. Se găsesc în materiile fecale în proporţie mai redusă
decât coliformii fecali şi sunt mai greu de determinat. Prezenţa
lor în apă indică o poluare fecală recentă (au rezistenţă scăzută
în apă), dar absenţa lor nu poate infirma poluarea fecală a apei.
Este important de semnalat faptul că enterococii prezintă tipuri
caracteristice pentru om şi animale, ceea ce permite
diferenţierea sursei de poluare.
Deoarece rezistenţa în apă a streptococilor fecali este
asemănătoare cu cea a enterovirusurilor, prezenţa lor va indica
şi posibila prezenţă a acestora.
- Numărul probabil de germeni sulfito-reducători/100cm3 de
apă.
Germenii sulfito-reducători sunt germeni sporulaţi, anaerobi şi se
găsesc în intestinul uman în proporţie mai redusă decât
coliformii şi streptococii fecali. Sunt reprezentaţi aproximativ
90-95 % de Clostridium perfringens. Datorită formelor
sporulate, rezistenţa lor în apă este mult mai mare, comparativ
cu coliformii sau enterococii şi reprezintă un indicator valoros
pentru evaluarea unei poluări cu materii fecale, veche sau
intermitentă. Prezentând rezistenţă crescută la clor, germenii
sulfito-reducători pot fi folosiţi ca indicator şi în apele intens
clorinate.
Clasificarea analizelor bacteriologice care se efectuează în
laborator

Analize curente
Se efectuează periodic, obligatoriu de către laboratoarele de
specialitate pentru controlul curent al potabilităţii apei. Ele
constau în determinarea următorilor indicatori bacteriologici:
- Numărul total de germeni care se dezvoltă la 37 ºC/cm3 de apă;
- Numărul probabil de coliformi totali/ 100cm 3 de apă;
- Numărul probabil de coliformi fecali/ 100cm3 de apă.
 Analizele complementare
Se efectuează în situaţii deosebite: când se dă în folosinţă o nouă
sursă de apă; în caz de poluări accidentale; când în mod
repetat, la analizele curente sunt depăşite normele sanitare; în
caz de epidemii hidrice etc.
Determinările cuprind:
- Indicatorii determinaţi la analizele curente;
- Numărul total de germeni care se dezvoltă la 22 ºC/cm3 de apă
(germeni saprofiţi, proprii apei);
- Numărul probabil de streptococi fecali/100 cm3 de apă;
- Numărul probabil de germeni sulfito-reducători (Clostridium
perfringens)/100cm3 de apă;
- Numărul probabil de bacteriofagi antitifici Vi şi
anticoli/100cm3 de apă.
Analize speciale

Se efectuează deobicei în caz de epidemii hidrice şi în scopul

stabilirii nivelului poluării apei. Urmăresc punerea în evidenţă
a germenilor patogeni.
Interpretarea rezultatelor

Se face prin compararea cu normele

sanitare.
Principala condiţie de potabilitate a apei
este ca aceasta să nu conţină germeni
patogeni. Germenii saprofiţi sunt
acceptaţi în anumite limite, în funcţie de
sursa de apă, respectiv de numărul
consumatorilor acelei surse.
Determinarea proprietăţilor biologice
ale apei potabile
Importanţa igienico-sanitară
In aprecierea potabilităţii apei, alături de analizele
bacteriologice şi fizico-chimice se practică analizele
biologice care reflectă calitatea apei pe o lungă
perioadă de timp (deoarece organismele acvatice au o
stabilitate mai mare, spre deosebire de germeni, care
există limitat în apă).
Analiza biologică se efectuează numai în laboratoare
speciale, când situaţia specială impune aceste
determinări.
Organismele vii din apă sunt grupate în asociaţii numite
biocenoze, care caracterizează diferitele surse de apă
(de suprafaţă, de profunzime, fântâni etc.).
Metoda de determinare

In cadrul analizelor biologice se determină următoarele

elemente:
Planctonul (bioseston). Cuprinde totalitatea organismelor vii
existente în apă.
Triptonul (abiosiston). Este format din particulele abiotice,
inerte, de origine organică sau minerală.
Sestonul. Este format din totalitatea particulelor aflate în
suspensie în apă (plancton + tripton). El caracterizează
calitatea apei.
Practic analiza biologică constă în determinarea sestonului,
planctonului şi triptonului.
Sestonul se obţine prin filtrarea unui anumit volum de apă (cu
ajutorul fileului planctonic), urmată de centrifugare.
Sedimentul obţinut se măsoară şi se examinează la microscop.
Se stabileşte astfel, repartiţia numerică a organismelor şi a
elementelor inerte, cu ajutorul celulelor (camerelor) de
numărat. Există şi posibilitatea cercetării probei din punct de
vedere calitativ (stabilirea genului, speciei etc.).
Rezultatul obţinut este raportat la întreaga cantitate a
concentratului şi se exprimă în număr de organisme şi
particule inerte la dm3 de apă.
Interpretarea rezultatelor

Se face prin compararea cu normele sanitare:

- Volumul sestonului obţinut prin filtrare să nu depăşească 1
cm3/m3 de apă în instalaţiile centrale şi 10 cm3 /m3 de apă în
instalaţiile locale.
- Num,ărul organismelor animale microscopice să nu depăşească
20/dm3 de apă.
- Organismele animale, vegetale şi particulele vizibile cu ochiul
liber să fie absente din apă.
- Triptonul de poluare (resturi fecaloide sau industriale) să fie
absent.
- Ouă de geohelminţi, chiste de Giardia să fie absente.