Aprecierea igienică a surselor de apă; Recoltarea, ambalarea,

prezervarea şi transportul probelor de apă. Inspecţia locală.

Examinarea proprietăţilor organoleptice şi fizice ale apei potabile

Apa este un element ubicuitar, aparent anodin, dar ale cărui implicaţii în
complexele procese metabolice ce stau la baza existenţei tututror fiinţelor vii sunt
multiple şi de o covârşitoare importanţă.
Constituent fundamental al materiei vii, apa reprezintă mediul propice de
desfăşurare a tuturor fenomenelor fizice şi reacţiilor biochimice care deservesc
procesele fiziologice cardinale, ca absorbţia, transportul, difuzia, integrarea
metabolică a trofinelor şi excreţia produşilor de catabolism.
Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor umane şi a populaţiilor de animale
trebuie să aibă un caracter de permanenţă, orice discontinuitate în asigurarea
aportului hidric putând genera tulburări de gravitate variabilă prin afectarea
metabolismului hidro-mineral. Cea mai importantă manifestare a unui aport redus
de apă, alături de diminuarea producţiilor, este apariţia stării de exsicoză.
Deshidratarea este fatală organismului când pierderile ating 15-20% din cantitatea
totală de apă din ţesuturi.
Unele substanţe chimice aflate în apă, fie în stare solvită, fie în suspensie,
pot induce organismelor ce le ingeră, diverse afecţiuni a căror gravitate pote
culmina cu moartea, cum este cazul unor intoxicaţii cu diverşi compuşi poluanţi.
De asemenea, apa poate vehicula o multitudine de agenţi microbieni
aparţinând unor clase variate de microorganisme (virusuri, bacterii, fungi,
protozoare), unele cu grad ridicat de patogenitate, ce pot genera epidemii de natură
hidrică. De aceea, condiţia de poatbilitate a apei implică aprecieri organoleptice,
determinări fizico-chimice şi investigaţii microbiologice care să ateste salubritatea
acesteia. Este vorba de un demers analitic care cuantifică sub raport calitativ şi
cantitativ câţiva markeri igienico-sanitari cu relevanţă crescută pentru scopul
urmărit: sursa de apă este sau nu salubră?
Pentru asigurarea necesarului de apă a centrelor populate şi a fermelor de
animale, se pot folosi toate sursele de apă din natură. Acestea nu îndeplinesc
întotdeauna condiţiile de potabilitate impuse de actele normative în vigoare, de
aceea se impune controlul periodic al acestora pentru examinarea proprietăţilor
organoleptice, fizico-chimice şi bacteriologice.
Actele normative privind calitatea apei potabile sunt legea 458/ 8 iulie 2002,
modificată cu legea 315 din 2004. Reglementarea europeană este directiva
98/83/CE du Conseil din 3.XI.1998 pentru apa destinată consumului uman.
Prezentele legi determină calitatea apei potabile având ca obiectiv protecţia
1
sănătăţii oamenilor, importanţa oricărui tip de contaminare a apei potabile prin
asigurarea calităţii ei de apă curată şi sanogenă.
Deşi, pentru apa destinată consumului animalelor nu există cerinţe
standardizate este admis faptul că ea trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe ca
cea destinată consumului omului.
Tehnicile de lucru intrinseci pentru determinarea anumitor parametri sunt
standardizate şi sunt denumite STAS şi SR ISO (SR- responsabilitate socială, ISO-
Organizaţia Internaţională de Standardizare).
Examenul de laborator va fi completat prin inspecţia locală a surselor de apă
care cuprinde anchetele hidrologică şi igienico-sanitară.
• Ancheta hidrologică stabileşte structura litologică a solului,
adâncimea pânzelor de apă freatică, debitul şi nivelurile lor
hidrostatice şi hidrodinamice.
• Ancheta igienico-sanitară urmăreşte amplasarea surselor de apă în
raport cu adăposturile de animale, platforme de gunoi, locuinţele
umane, WC, fosele septice, etc. Se urmăreşte perimetrul de protecţie
al surselor de apă şi eventuale posibilităţile de poluare ale acestora cu
ape fecaloid menajere, deşeuri industriale sau zootehnice.
Recoltarea şi transportul probelor de apă
Pentru analizele de laborator sunt necesare probe de apă recoltate atât din
sursele de aprovizionare cât şi din reţeaua de distribuţie. Probele trebuie să reflecte
fidel însuşirile de ansamblu ale apei încât prelevarea lor se va face diferit în funcţie
de sursă.
Din sursele centrale (rezervoare de înmagazinare şi reţea de distribuţie),
prelevarea probelor se realizează astfel:
➢ În punctele de ieşire, pentru rezervoare.
➢ Direct de la robinete, pentru reţeaua de distribuţie; acestea vor fi igienizate
cu ajutorul unui tampon îmbibat în alcool, apoi lăsate deschise timp de 10-
15 minute, după care urmează recoltarea volumului necesar de apă.
În cazul surselor locale:
➢ Din fântâni, recoltarea se face după o pompare timp de 5 minute, în cazul
celor cu extragerea apei prin acest sistem sau prin imersia găleţii la 20-30 cm
sub nivelul apei în cazul celorlalte. Flaconul de prelevare a probei se umple
direct din găleată.
➢ Din apele de suprafaţă (izvoare, râuri, lacuri)- recoltarea se face de la
adâncimi diferite, din mai multe puncte, obligatoriu în amonte şi în aval de
afluenţii respectivei surse de apă.

2
 Aparatura necesară recoltării probelor este reprezentată fie de butelii simple
de sticlă, fie de dispozitive speciale numite batometre. În lipsa batometrelor se pot
folosi sticle obişnuite, curate, fixate la extremitatea unei tije metalice sau din lemn.
Pentru examenele fizico-chimice, probele de apă vor fi transportate în sticle
brune cu dop rodat (cu filet) în cantitate de 2-4 L, iar pentru investigaţiile
bacteriologice se recoltează 200-500 mL în recipienţi sterili.
Transportarea probelor se face în lăzi izoterme astfel încât temperatura apei
să se menţină între 4-6°C.
Indiferent de scopul urmărit probele trimise laboratorului vor fi însoţite de o
fişă în care se va specifica:
- Laboratorul de destinaţie;
- Denumirea sursei;
- Locul de amplasare;
- O succintă descriere a acesteia;
- Data când au fost prelevate probele (an, lună, zi, ora);
- Modul cum s-a făcut recoltarea (adâncime, distanţa de mal);
- Condiţiile meteorologice în momentul recoltării (temperatura aerului,
precipitaţii, vânt);
- Cantitatea de apă recoltată şi condiţiile expedierii;
- Analizele cerute laboratorului;
- Numele celui care a făcut recoltarea precum şi a beneficiarului.
Conservarea compoziţiei şi a proprietăţilor apei în special când analizele
fizico-chimice nu pot fi efectuate în timp util (într-un interval mai mic de 4 ore de
la recoltare) se poate asigura prin adăugarea de conservanţi specifici în cazul
anumitor tipuri de substanţe ce urmează a fi analizate astfel:
- Cloroform 2-4 mL/100 mL apă, pentru determinarea amoniacului, a
nitriţilor şi nitraţilor, azotului total şi organic;
- HCl concentrat- câte 5 mL/100 mL apă pentru determinarea fierului,
manganului şi arseniului;
- H2SO4 concentrat- câte 5 mL/100 mL apă în cazul determinării indicelui
de oxidabilitate, a detergenţilor, a nitriţilor şi nitraţilor;
- Acetat de cadmiu- soluţie 10% în cantitate de 10 mL/1L, pentru
determinarea hidrogenului sulfurat;
- Alcalinizarea până la pH 11 pentru determinarea cianurilor (adăugarea
unei baze- NaOH, KOH);
- Nu se folosesc adaosuri de conservanţi în cazul determinării consumului
biochimic de O2, a clorurilor, a durităţii, a Ca, Mg, fosfaţilor, potasiului şi
a pH-ului.

3
 Examinarea caracterelor organoleptice (organosenzoriale)
Determinarea mirosului
- Se face similar cu tehnica degustării vinurilor;
- Se face de către persoane cu bună capacitate olfactivă, la locul de
recoltare sau în încăperi bine aerisite, lipsite de mirosuri particulare. Se poate
executa la temperatura camerei (18-22°C) sau la 60-70°C, când mirosul este
exprimat mai puternic, şi deci mai uşor de apreciat. În acest scop se introduce o
cantitate de apă (500 mL) într-un balon care se astupă cu un dop. După o agitare
energică, se scoate dopul şi se constată mirosul. Această probă se încălzeşte apoi la
60-70°C şi iar se miroase.
Aprecierea mirosului se face comparativ cu alte mirosuri cunoscute:
- Aromat;
- De clor;
- De peşte;
- De mucegai, etc.
Iar intensitatea mirosului se face folosind o scală cu 6 trepte:
1. inodor- absenţa unui miros perceptibil;
2. foarte slab- miros nedecelat de consumatori dar sesizat de cercetători cu
experienţă;
3. slab- remarcat de consumator doar dacă i se atrage atenţia;
4. perceptibil- perceput cu uşurinţă;
5. puternic- atrage atenţia şi face apa neplăcută pentru băut;
6. foarte puternic- atât de puternic încât nu poate fi consumată.
Determinarea gustului
Se execută la locul recoltării, numai în cazul în care nu există riscul de
contaminare a persoanei care face examinarea. Recomandabil este ca înainte de
determinare, examinatorul să-şi clătească cavitatea bucală cu apă distilată.
Ca tehnică, aprecierea gustului presupune îngurgitarea unui mic volum
din apa de analizat, ţinerea în contact cu papilele gustative linguale timp de câteva
secunde şi deglutirea acestuia. Senzaţia gustativă rămasă după deglutiţie
desemnează gustul apei. Se poate face atât aprecieri calitative ale gustului apei
(prin compararea acestuia cu un gust cunoscut: amar, dulce, sărat, acru), cât şi
aprecieri cantitative (intensitatea gustului).
Conform STAS 6324/61, SREN 1622/96, SR ISO 7887/97 şi directiva
98/83/CE du Conseil din 3.XI.1998 pentru gustul şi miros condiţia de potabilitate
este: apa acceptabilă consumatorilor cu nici o modificare anormală.
Conform STAS-ului 1342-1991, aprecierea cantitativă a mirosului şi
gustului apei se poate face raportând datele obţinute la cele din tabelul 1.

4
 Tabelul nr.1

Exprimarea cantitativă a mirosului şi gustului

Gust şi miros Intensitate Grad

Fără gust şi fără miros Insipid / Inodor 0
Perceptibil numai de examinatori
Foarte slab 1
experimentaţi
Perceptibil de un consumator
Slab 2
obişnuit
Net perceptibil Perceptibil 3
Suficient de puternic pt. a face apa
Pronunţat 4
neplăcută
Puternic, astfel încât apa nu se
Foarte puternic 5
poate consuma

Gustul apei este dependent de conţinutul acesteia în substanţe minerale şi

gaze solvite:
➢ Oxigenul conferă apei un caracter de prospeţime;
➢ Excesul de calciu determină un gust sălciu;
➢ Excesul de magneziu determină un gust amar;
➢ Excesul de fier determină un gust metalic;
➢ Excesul de cloruri determină un gust sărat;
➢ Excesul de cupru şi zinc determină un gust amărui-astringent şi are rol
emetizant declanşând senzaţia de nausee sau chiar voma.
Apa potabilă nu trebuie să depăşească gradul 2 pe scala amintită

Examinarea caracterelor fizice

Determinarea culorii apei
Substanţele dizolvate în apă, mai puţin cele aflate în suspensie imprimă
acesteia diferite culori care pot fi apreciate calitativ şi cantitativ.
Pentru determinarea orientativă a culorii se folosesc doi cilindri de sticlă
de 200-300 mL cu diametrul de 3 cm al căror pereţi sunt vopsiţi cu lac de culoare
neagră sau se acoperă cu hârtie neagră. Se aşează pe o suprafaţă plană de culoare
albă, introducându-se în unul apă distilată (40 mL), iar în celălalt apa de analizat
(40 mL). Coloanele se privesc de sus în jos apreciindu-se culoarea şi interiorul
acestora.
Pentru determinarea orientativă a intensităţii culorii se folosesc soluţii
etalon de caramel sau platină-cobalt. Soluţia de caramel: 1 mg caramel la 1 dm3
apă (un gram zahăr la 1000 cm3 apă).
5
 Tehnica de lucru: folosind aceiaşi cilindri, se pun în cel cu apă distilată
atâţia cm3 soluţie caramel până când culoarea coloanelor de apă va fi identică.
Această metodă se foloseşte pentru apele gălbui.
Soluţia platină-cobalt permite exprimarea culorii în grade. Gradul de
culoare este coloraţia produsă de o soluţie care conţine 1 mg/L sub formă de ioni
cloroplatinaţi.
Intensitatea culorii apei potabile: 15 grade, iar limita excepţională de 30
grade după scara platină-cobalt.

Determinarea temperaturii se face direct la sursă cu ajutorul

termometrului obişnuit al cărui rezervor este înfăşurat în tifon şi introdus în apă
pentru 10 minute sau cu un termometru special cu vas a cărui rezervor este protejat
de o carcasă de obicei metalică cu găuri pentru a pătrunde apa. Temperatura se
poate stabili şi prin introducerea termometrului într-un vas în care s-a scos o
cantitate ridicată de apă.
Temperatura apei destinată consumului de către animale trebuie să fie
cuprinsă între 5-17°C.
➢ La rumegătoare, temperatura scăzută a apei de băut poate determina colici
femelelor gestante, prin mişcări bruşte ale fetuşilor. Aceştia sunt supuşi unei
stări pasagere de hipoxie, datorită vasoconstricţiei pe care o determină la
nivel uterin, prin contiguitate, volumul mare de apă rece ajuns în rumen.
➢ De asemenea, în special la carnivorele de companie, temperatura scăzută a
apei poate induce modificări de reactivitate locală a ţesutului limfoid
orofaringian, cu exteriorizarea unor tonsilite acute.
➢ Temperatura scăzută a apei de băut nu satisface senzaţia de sete a animalelor
şi va determina un consum hidric mai crescut.

Determinarea clarităţii sau turbidităţii: turbiditatea este conferită apei de

substanţele aflate în suspensie. Aprecierea se poate face la sursă cu ochiul liber,
sau mai precis, cu ajutorul turbidimetrului. Acesta este un tub de sticlă de 100 cm
şi diametru de 3 cm care în partea inferioară dispune de un robinet şi o bandă
neagră de 4 mm.
Mod de lucru:
- Se introduce turbidimetrul într-o cămaşă metalică, şi se umple cu apă de
analizat. Se luminează suprafaţa albă cu o lumină difuză şi se priveşte
coloana de apă lăsând robinetul deschis până banda neagră devine
vizibilă;
- Se închide robinetul şi se citeşte înălţimea coloanei de apă.

6
 - Claritatea se apreciază în funcţie de înălţimea coloanei de apă care
permite vizibilitatea benzii astfel:
- Peste 60 de cm- apă clară;
- Între 30-60 cm- apă opalescentă;
- Sub 30 cm- apă tulbure.
Turbiditatea se apreciază nefelometric şi conform directivei europene
valoarea nu trebuie să depăşească 1NTU.

EXAMINAREA CARACTERELOR CHIMICE

În apă există o sumedenie de substanţe chimice care-i afectează calităţile

şi o fac improprie consumului, de la substanţe care îi modifică calităţile
organoleptice până la substanţele toxice care pot afecta săătatea animalelor.
În anumite cazuri pentru apa destinată strict animalelor domestice, cu
avizul forurilor de specialitate pot exista derogări strict pentru parametrii fizico-
chimici.
Lista principalilor poluanţi ai apei include, conform Directivei
2000/60/CE a Consiliului Europei, 12 clase de substanţe chimice ce pot afecta
sănătatea omului şi animalelor sau pot induce dezechilibre ecologice.
În consecinţă, apa provenită din sursele destinate consumului uman sau
animal, vor fi analizate periodic pentru a surprinde eventualele creşteri peste
limitele admise a valorilor unor parametri şi a acţiona prompt pentru anihilarea
pericolului ce decurge din acestea. În exploataţiile zootehnice, investigaţiile
periodice ale surselor de apă sunt necesare din 2 motive: sănătatea animalelor şi
calitatea produselor animaliere (a laptelui în special).

➢ DETERMINAREA pH-ULUI

pH-ul (-log[H+]) se poate stabili prin utilizarea unor benzi de hârtie

indicatoare sau, mai precis, cu ajutorul pH- metrelor electronice.

Observaţii
➢ Recomandabil, pH-ul apei potabile trebuie să fie cuprins între 6,5Ã-
9,5Ã (STAS 6325/75; SRISO 10523/97)
➢ pH-ul crescut, asociat cu duritate mare, determină la viţei o asimilare
redusă a nutrienţilor, constipaţie şi anemie
➢ pH-ul scăzut, asociat cu duritate mică, determină stări diareice,
colorarea cărnii la viţei şi probleme de reproducţie la vacile lactante.

7
 ➢ REACŢIA APEI
Reacţia apei poate fi: alcalină, acidă şi neutră
Această reacţie joacă un rol important în transformările chimice ce se
produc în apă. De asemenea, influenţează numărul şi calitatea microorganismelor.
Apele cu o reacţie net alcalină au un gust neplăcut de leşie, iar cele acide au
gust acrişor- înţepător şi atacă pereţii conductelor şi rezervoarelor metalice
(Popescu, 1985).
Apele subterane au în majoritatea cazurilor o reacţie alcalină datorită
bicarbonaţilor.
Dacă are un grad mai mare de alcalinitate (peste 8,5) apa are gust de leşie.
Apele cu un pH mai mic de valoarea 6 au o reacţie acidă, datorită prezenţei
în compoziţia lor a acizilor humici, minerali şi mai ales a CO2.
Reacţia apei are o deosebită importanţă în tratarea ei cu coagulanţi şi
influenţează dezvoltarea micro şi macroorganismelor.

➢ DETERMINAREA DURITĂŢII
Duritatea desemnează conţinutul apei în săruri solubile de calciu şi
magneziu. Distingem o duritate temporară, dată de bicarbonaţii celor două metale
alcalino-teroase, care dispare în urma fierberii apei şi o duritate permanentă, dată
de celelalte săruri (sulfaţi, cloruri, azotaţi, fosfaţi, etc.), care persistă şi în urma
fierberii. Prin însumarea celor 2 parametri se obţine duritatea totală. Aceasta se
exprimă convenţional în grade de duritate (franceze sau germane): 1 grad german=
10 mg CaO, 1 grad francez= 10 mg CaCO3. În România, exprimarea durităţii se
face în grade germane.
Sărurile de Ca şi Mg în exces influenţează direct în primul rând
proprietăţile organoleptice ale apei, culoarea dar mai ales gustul (sărurile de Ca-
gust sălciu, cele de Mg- gust amar).
Indirect, ele pot afecta sistemele de distribuţie ale apei, prin depunerea la
nivelul tubulaturilor (în special a celor metalice) pe care le corodează.

✓ Tehnica determinării durităţii totale (Metoda complexometrică)

Principiul metodei constă în reacţia dintre cei doi cationi (Ca2+ şi Mg2+)
prezenţi în proba de apă şi sarea disodică a acidului etilen-diamino-tetraacetic, la
pH 10, în prezenţa indicatorului negru eriocrom T. Epuizarea cationilor din proba
supusă analizei şi implicit sfârşitul reacţiei, este indicată de virarea culorii soluţiei
de la roşu-violet la albastru net.
Reactivi:
- Complexon III (etilen-diamino-tetraacetat disodic), soluţie 0,01 M: 3,7225 g
EDTA şa 1000 cm3 apă bidistilată;
8
 - Soluţie tampon (pH 10): 5,4 g clorură de amoniu se trec într-un balon cotat
la 100 cm3, se adaugă 35 cm3 amoniac, soluţie 25%, se aduce la semn cu apă
bidistilată şi se păstrează la rece;
- Complex indicator: a) 0,1 g negru eriocrom T şi 1 g uree în 100 cm 3 apă
bidistilată; b) cromat de potasiu, soluţie 10%.
Mod de lucru:
Într-un pahar Erlenmeyer se introduce un volum cunoscut din proba de
analizat (100 cm3), se adaugă 2 mL soluţie tampon şi complexul indicator (0,4 mL
soluţie eriocrom T + 2 picături soluţie 10% cromat de potasiu). Agitând continuu,
se titrează cu soluţie 0,01 M de complexon III până la virarea culorii soluţiei, de la
roşu-violet la albastru net.

Calcul:
Nx0,561
Duritatea totală (grade germane)= X 1000
A x 10

în care,
N: nr. de mL soluţie 0,01 M complexon III folosiţi la titrare,
0,561: cantitatea de oxid de calciu (în mg), ce corespunde unui cm3 soluţie
0,01 M complexon III.
A: volumul probei de apă (în mL).
10: cantitatea de oxid de calciu (în mg) ce corespunde unui grad de
duritate.

Observaţii:
➢ Duritatea admisă: minim 5 grade germane conform STAS 3326/76.

➢ DETERMINAREA AMONIACULUI

• Amoniacul este un gaz care în apă se întâlneşte fie sub formă

disociată- ion amoniu (NH4+), când pH-ul este mai mic sau egal cu 7, fie
dizolvat ca atare (NH3), când pH-ul este bazic.
• Amoniacul din apă se prezintă sub formă de săruri de amoniu sau de
amoniac liber care rezultă din descompunerea substanţelor proteice.
• Prezenţa amoniacului în apă indică existenţa unei impurificări de dată
recentă (de la câteva ore la câteva zile) pentru că rezultă în prima fază de
descompunere a substanţelor organice.

9
 • Dacă alături de amoniac se identifică şi o cantitate mare de cloruri, se
poate afirma că apa a fost poluată prin: infiltraţii de urină, ape de canal şi alte
materii organice.

✓ Tehnica determinării amoniacului

Principiul metodei- identificarea amoniacului se face pe baza unei reacţii

de culoare cu reactivul Nessler (tetraiodomercuriatul dipotasic). În urma acestei
interacţiuni apare iodura amido-oxidimercurică, ce imprimă mediului de reacţie o
coloraţie galben-orange până la roşu, în funcţie de cantitatea de amoniac prezentă
în proba de analizat.
De notat că duritatea, prezenţa fierului, manganului, aluminiului, clorului
şi sulfurilor interferează sensibilitatea reacţiei, de aceea probele de apă vor fi
tratate în prealabil diferenţiat, în funcţie de conţinutul lor astfel:
- 1mL soluţie 10% hidroxid de sodiu şi 1 mL soluţie 10% carbonat de sodiu la
100 mL apă (pentru reducerea durităţii când aceasta depăşeşte 10 grade
germane şi pentru anihilarea ionilor de fier, mangan şi aluminiu);
- 10 picături soluţie 3% acetat de zinc la 100 mL apă (pentru îndepărtarea
sulfurilor);
- 1-2 mL soluţie 4 ‰ tiosulfat de sodiu la 100 mL apă (în cazul prezenţei
clorului);
- 2 mL soluţie 50% tartrat dublu de sodiu şi potasiu (sare Saignette) la 100 mL
apă (în cazul unei durităţi mai mici de 10°G).
Mod de lucru:
Într-o eprubetă se introduc 10 mL apă de analizat, tratată după caz cu una
din substanţele menţionate, şi 2 mL reactiv Nessler. În cazul prezenţei amoniacului
în probă, în mediul de reacţie va apare o culoare galbenă de diferite intensităţi (un
precipitat cărămiziu sub formă de ioni de amoniu) în funcţie de concentraţia
acestuia.
Observaţii
➢ Prezenţa amoniacului în apa destinată consumului este permisă în
concentraţie de 0,50 mg/l conform STAS 6328/85.

➢ Amoniacul rezultă în primă fază de descompunere a substanţelor

organice şi este însoţit în mod obişnuit şi de diferite microorganisme
care provin din aceeaşi sursă.
➢ Prezenţa amoniacului în apele de suprafaţă sau freatice indică o
poluare recentă (de la câteva ore la câteva zile).

10
 ➢ DETERMINAREA NITRIŢILOR

• Nitriţii rezultă din transformarea amoniacului şi reprezintă o oxidaţie

incompletă a azotului organic.
• Nitriţii sunt compuşi instabili care prin oxidare completă se
transformă în nitraţi care sunt stabili.
• Din punct de vedere igienic prezintă importanţă nitriţii care provin din
substanţele organice.
• Dacă alături de nitriţi se găsesc nitraţi, amoniac şi cloruri este un
indiciu (sigur) că apa este poluată cu ape fecaloid menajere.
Mod de lucru:
Într-o eprubetă se introduce o probă din apa de analizat peste care se
adaugă 1 mL soluţie acid sulfuric 1:3, câteva cristale de iodură de potasiu şi câteva
picături de amidon soluţie 2 %. În cazul prezenţei nitriţilor apare o coloraţie
albastră intensă.
Observaţii
➢ Concentraţia maximă a nitriţilor în apa potabilă este de 0,50 mg/ l
conform STAS 3048/2-96 şi SRISO 6777/96.
➢ De obicei, nitriţii sunt absenţi în apă sau prezenţi în concentraţii
scăzute datorită transformării lor în nitraţi.
➢ Nitriţii prin combinare cu unele amine, formează nitrozamine care
sunt cancerigene.

➢ DETERMINAREA NITRAŢILOR

Nitraţii rezultă din oxidarea nitriţilor după un interval de timp, prin

urmare ei reorezintă ultima fază de oxidare a substanţelor proteice.
Prezenţa în apă numai a nitraţilor indică o poluare veche, produşii
amoniacali de natură organică fiind complet mineralizaţi.
Dacă în apă alături de nitraţi se găsesc şi săruri de amoniu şi nitriţi este un
indiciu cî ăn sursa de apă pătrund substanţe organice care sunt în descompunere.
Apariţia nitraţilor în apă, poate avea uneori şi altă origine:
- Apa care se infiltrează printr-un pământ cu cililiă conţine nitraţi în cantitate
mare
- Nitraţii din apa mlaştinilor sunt de obicei de natură vegetală.
Azotaţii pot proveni din sol din descompunerea substanţelor organice care
au pătruns de mai mult timp în apă şi de pe terenurile în care s-au administrat
îngrăşăminte chimice cu azot. În cantităţi mai mari produc intoxicaţii la oameni şi
animale.
11
 Doza toxică este considerată la cca. 50-60 mg/dm3 dar trebuie să se ţină
seama că animalele beau cantităţi mari de apă dintr-odată iar oamenii fierb diferite
alimente în astfel de ape, ceea ce duce la concentrare a substanţelor minerale şi
implicit şi a nitraţilor.

Examenul calitativ- Mod de lucru

Într-un creuzet se introduc 3-4 mL acid sulfuric concentrat şi câteva mg
de difenilamină, peste care se adaugă prin prelingere 1 mL din proba de apă. În
cazul prezenţei nitraţilor, la limita dintre cele două lichide apare o coloraţie
albastră.
Observaţii
➢ Limita maximă admisă pentru nitraţi în apă este 50 mg/l (STAS
3048/1-77, SR ISO 7890/1-98); recomandabil sub 30 mg/L pentru apa
destinată tineretului.
➢ Nitraţii ca atare sunt mai puţin toxici.
➢ Nitraţii sunt transformaţi în nitriţi prin intermediul unor procese
redox, de către flora microbiană intestinală; aceştia, ajunşi în sânge,
determină transformarea hemoglobinei în methemoglobină, tulburând
mai mult sau mai puţin intens schimburile gazoase tisulare.
➢ Semnele clinice apar la o concentraţie de 10% methemoglobină, iar
moartea survine când aceastea atinge pragul de 70% din cantitatea
totală de hemoglobină circulantă.
➢ Animalele în perioada neonatală şi tineretul în primele luni de viaţă
sunt mai sensibile la intoxicaţia cu nitraţi deoarece hemoglobina
fetală, care predomină încă în sângele lor, este mult mai uşor
transformată în methemoglobină, iar sistemele enzimatice de epurare a
acesteia sunt imature funcţional.
➢ Intoxicaţia acută cu nitraţi se manifestă prin dispnee, astenie, cianoză
şi o colorare brun-ciocolatie a sângelui.
➢ Semnele intoxicaţiei clinice diferă la tineret (tulburări respiratorii,
digestive, creştere lentă, mortalitate crescută) faţă de animalele adulte
(tulburări de reproducţie, infertilitate, diminuarea producţiilor,
asimilare scăzută a mineralelor şi vitaminelor).
➢ În exploataţiile de vaci lactante, în care apar scăderi bruşte ale
indicilor de fertilitate şi ale producţiei de lapte, ancheta
epidemiologică va fi extinsă şi asupra surselor de apă.

12
 ➢ DETERMINAREA CLORURILOR (metoda MOHR)

Clorurile din apă au ca provenienţă straturile de sol în care se găsesc

astfel de săruri solubile precum şi deversarea de ape industriale sau a dejecţiilor de
la oameni şi animale.
Principiul metodei are la bază afinitatea crescută a argintului faţă de
clor, în comparaţie cu cromul. Într-o soluţie ce conţine ioni de clor şi cromat de
potasiu, la pH 8,3, în urma adăugării de azotat de argint se formează clorura de
argint până la epuizarea ionilor de Cl-. Consumarea integrală a ionilor de Cl- este
indicată de apariţia unei coloraţii roşii-cărămizii, datorate începerii formării
cromatului de argint.
O serie de compuşi chimici (bromurile, iodurile, fluorurile, sulfurile,
sulfiţii, fierul, aluminiul) aflaţi în cantităţi crescute, dar şi un grad accentuat de
culoare a apei pot afecta determinarea clorurilor. În consecinţă, pentru a anula
acest neajuns, se recomandă tratarea probelor de apă cu peroxid de hidrogen 3%, în
proporţie de 20 mL la 1 L apă, după care se procedează la fierberea acestora timp
de 10 minute şi filtrare.
Reactivi
- Acid sulfuric sol. 0,1 N
- Carbonat de sodiu sol. 0,1 N
- Bicromat de potasiu sol. 5%
- Sol. azotat de argint (se prepară dizolvând exact 16,990 g azotat de argint,
mojarat şi uscat la 115°C timp de 12 ore, într-un litru apă bidistilată,
utilizând un balon cotat. Se păstrează în sticle brune cu dop rodat).
Se recomandă ca titrarea să se realizeze numai în mediu neutru sau slab
alcalin, deoarece în mediu acid, indicatorul este inactivat.
Mod de lucru
Într-un balon Erlenmeyer se introduc 100 mL apă de analizat. Se
adaugă 1 mL soluţie bicromat de potasiu 5% şi se titrează cu azotat de argint, până
ce culoarea galbenă-verzuie virează în galben-cărămiziu.
Calcul
Ţinând cont de faptul că 1 mL sol. azotat de argint 0,1 N corespunde
la 3,546 mg cloruri, cantitatea de cloruri (expimată în mg/L) se calculează după
următoarea formulă:

Cl- mg/L = V x f x 10 x 3,546

în care,
V: volumul de sol. azotat de argint folosit la titrare;
f: factorul soluţiei de azotat de argint;
13
 Observaţii
➢ Pentru cloruri, cantitatea maximă admisă este de 250 mg/L (STAS 3049/88,
SR ISO 9297/98)
➢ În absenţa altor surse de apă, pentru păsările domestice se admite o
concentraţie de 500 mg/dm3, iar pentru mamiferele domestice se admite o
concentraţie de 1100 mg/dm3.
➢ În cantitate de peste 300 mg/ dm3 dau apei un gust sărat. De asemenea se
modifică echilibrul hidromineral (în sensul suprasolicitării funcţiei de filtrare
şi de resorbţie a rinichilor).

➢ DETERMINAREA INDICELUI DE OXIDABILITATE

Indicele de oxidabilitate sau cantitatea de permanganat de potasiu necesară

oxidării substanţelor organice existente în apă, reprezintă un mijloc direct de
apreciere a poluării apei cu astfel de substanţe.
Substanţele organice provin din descompunerea resturilor animale şi
vegetale, dar şi din deversări şi infiltraţii din WC-uri, platforme de gunoi, bazine
de purin, ape de canal şi ape reziduale.
Apa potabilă nu trebuie să conţină substanţe organice. În natură, totuşi, nu
există apă fără substanţe organice. Apele de suprafaţă au un conţinut mai mare în
substanţe organice decât cele subterane datorită:
- Aportului însemnat de resturi organice din mediul exterior;
- Numărului mare de organisme acvatice.
Creşterea cantităţii de substanţe organice indică prezenţa unei impurificări,
care se poate dovedi extrem de nocivă atunci când se datoreşte pătrunderii în apă a
dejecţiilor de la animale şi oameni sau a apelor reziduale din complexe zootehnice,
abatoarem ecarisaje, tăbăcării, etc.
La toate analizele se constată un raport direct proporţional între cantitatea
de substanţe organice şi numărul total de germeni existenţi în apă.
Principiul metodei
Între substanţele organice din proba de apă şi permanganatul de potasiu are
loc un proces redox; substanţele organice sunt oxidate, iar ionul Mn +7 este redus la
Mn+2 (în mediu acid) sau Mn+4 (în mediu alcalin). Reacţia se desfăşoară în mediu
acid, când concentraţia clorurilor în proba de apă nu depăşeşte 250 mg/L, sau în
mediu alcalin, când concentraţia acestora depăşeşte 250 mg/L.
Reactivi
- Permanganat de potasiu, solutie 0,01 N
- Acid oxalic, sol. 0,01 N
- Acid sulfuric d= 1,84, diluat (25%)
14
 - Hidroxid de sodiu, soluţie 30%.
Mod de lucru
Varianta I (în mediu acid)
Într-un pahar Erlenmeyer se introduc 100 cm3 apă de analizat, 5 cm3 acid
sulfuric sol. 25%, 10 cm3 sol. 0,01 N permanganat de potasiu şi se încălzeşte până
la punctul de fierbere, notându-se momentul debutului acesteia. După 10 minute se
opreşte fierberea prin îndepărtarea sursei de căldură şi se lasă vasul în repaus
pentru scăderea temperaturii la 70°-80°C. În acest moment se adaugă 10 cm3 sol.
0,01 N acid oxalic; amestecul devenind incolor se titrează cu permanganat de
potasiu, sol. 0,01 N, până la apariţia unei coloraţii slab roz, persistente.
Varianta II (în mediu alcalin)
Peste volumul de apă (100 cm3) aflat într-un pahar Erlenmeyer, se
introduc 0,5 cm3 sol. hidroxid de sodiu 30% şi 10 cm3 sol. 0,01 N permanganat de
potasiu. Se fierbe amestecul timp de 10 minute, iar după răcire la 70°-80°C se
adaugă 5 cm3 acid sulfuric sol. 25% şi 10 cm3 acid oxalic sol. 0,01 N, în continuare
procedându-se la titrare cu permanganat de potasiu, sol. 0,01 N, similar variantei
anterioare.

Calcul
Inducele de oxidabilitate (conţinutul în substanţe organice) poate fi
exprimat în mg KmnO4/dm3 sau mg O2/dm3.

unde,
V: volumul (în cm3) de sol. 0,01N permanganat de potasiu adăugat iniţial
V1: volumul (în cm3) de sol. 0,01N permanganat de potasiu folosit la
titrare
f: factorul soluţiei 0,01 N permanganat de potasiu
V2: volumul (în cm3) de sol. 0,01 N acid oxalic adăugat la probă (10 cm3)
0,316: mg KMnO4 conţinute într-un cm3 soluţie 0,01 N
0,253: mg O2 corespunzătoare unui mg KmnO4
Observaţii
➢ Consumul maxim admis: 5,0 mg O2/ dm3 STAS 3002/85 şi SR ISO
6060/96.

15
 EXAMENUL BACTERIOLOGIC AL APEI

Apa conţine o serie de germeni, care variază ca număr, specie şi

provenienţă. Flora microbiană din apă poate fi clasificată, după semnificaţia
sanitară, în două categorii:
➢ Flora naturală proprie apei;
➢ Flora microbiană de impurificare (de natură umană sau animală).
Microflora naturală- se dezvoltă la temperaturi de până la 22°C şi este
formată din specii bacteriene cu rol în procesele naturale de degradare a substanţei
organice (sarcine, Achromobacter, Chromobacter, Bacillus subtilis, Bacillus
mucoides, Bacterium megaterium, fungi etc.).
Flora microbiană de impurificare- se dezvoltă la temperaturi între 35-45°C
şă pătrunde în sursele de apă odată cu apele reziduale sau cu apele de şiroire, este
formată din specii de microorganisme de origine umană şi animală (saprofite,
condiţionat patogene şi patogene), în majoritatea cazurilor fiind însoţită de
concentraţii crescute de materii organice, ce reprezintă suportul lor nutritiv.
Examenul bacteriologic al apei are ca scop aprecierea caracteristicilor de
potabilitate a apei, constituind totodată mijlocul de evaluare a potenţialului
epidemiologic al acesteia.
Rezultatele acestei analize se corelează cu cele ale determinărilor
organoleptice, fizice, chimice şi biologice pentru aprecierea potabilităţii apei.
Cercetarea microbiologică a apei se face printr-un complex de examene de
laborator, cu grad de dificultate variabil.
Cei mai fideli indicatori bacteriologici sunt reprezentaţi de însăşi germenii
patogeni cu poartă de intrare digestivă, ajunşi prin diverse procese de poluare în
apă, unde au capacitatea de a supravieţui un timp. Determinarea în apă a acestor
germeni nu are însă o valoare practică de apreciere a potabilităţii apei, ci de a
stabili exact diagnosticul unei epidemii hidrice. Determinarea germenilor patogeni
în aprecierea potabilităţii apei nu se poate folosi din mai multe considerente:
- Tehnicile microbiologice şi mai ales virusologice sunt laborioase şi necesită
un timp îndelungat;
- Concentraţia agenţilor patogeni este relativ redusă (dar uneori suficientă
pentru a produce boala);
- Persistenţa germenilor patogeni în apă este relativ limitată.
Pentru diagnosticul igienico-sanitar se utilizează indicatori bacteriologici
indirecţi de contaminare a apei.
Analiza bacteriologică a apei se poate realiza folosind următoarele metode:
➢ Metode de analiză curentă
16
 ➢ Metode de analiză complementară
➢ Metode de analiză specială
Metodele de analiză curentă sunt obligatorii şi se referă la:
- Determinarea numărului total de bacterii mezofile aerobe la 37°C
- Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme (coliformi totali)
- Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme termotorelante
(coliformi fecali)
- Determinarea numărului probabil de streptococi fecali
Metode de analiză complementară se aplică atunci când probele de apă
necesită determinări suplimentare, în următoarele situaţii: alegeri de noi surse de
apă, prezenţa în apă a unui număr mare de germeni şi cuprind:
- Determinarea numărului total de bacterii care se dezvoltă la 22°C (mezofile)
- Determinarea numărului probabil de clostridii sulfit-reducătoare și de
bacterii Clostridium perfingens
- Determinarea numărului probabil de bacterii Pseudomonas aeruginosa
- Determinarea numărului probabil de bacteriofagi enterici: anti Salmonella
typhi, anti Escherichia coli Bruxelles și anti Vibrio cholerae
- Determinarea bacteriilor din genul Salmonella
- Determinarea prezenței speciei Vibrio cholerae
Analizele speciale urmăresc evidenţierea prezenţei anumitor agenţi patogeni
în apă şi devin indispensabile în cazuri de epidemii hidrice sau pentru stabilirea
nivelului de poluare a unei surse de apă. În aceste cazuri se urmăreşte mai frecvent
identificarea agenţilor patogeni din genul Salmonella, Shigella, Escerichia coli
enteropatogen, bacteriofagi enterici şi anumite enterovirusuri.

➢ Numărul total de germeni (NTG)/m3 apă reprezintă numărul de

germeni ce se dezvoltă la 37°C pe geloză simplă 2%. Este un indicator cantitativ,
de contaminare globală, dar nu dă informaţii privind originea impurificării. Pentru
a obţine informaţii suplimentare se fac incubări paralele a plăcilor însămânţate la
37°C şi 22°C, pentru a determina raportul dintre flora psihrofilă şi cea mezofilă.
Între aceste două categorii de germeni există, în mod normal, un raport de 3/1. Cu
cât acest raport se micşorează, sau se inversează în favoarea florei mezofile, cu atât
este mai probabilă poluarea apei şi pericolul prezenţei bacteriilor patogene creşte.

➢ Germenii coliformi sunt consideraţi ca indicatori de poluare cu flora

intestinală. Bacteriile coliforme sunt definite prin totalitatea bacililor mobili, aerobi
şi facultativ anaerobi, Gram negativi, nesporulaţi, care fermentează lactoza în mai
puţin de 48 de ore la 35-37°C cu producere de gaz şi aciditate. Mai multe specii

17
din familia enterobacteriaceelor posedă aceste proprietăţi: Escherichia, Citrobacter,
Klebsiella, etc.
Originea fecală a tuturor speciilor din aceste grupuri este încă discutabilă.
Faptul că există bacterii de origine nefecală care corespund definiţiei de coliformi
şi coliformi care nu produc fermentarea lactozei, limitează utilizarea acestui grup
de microorganisme ca indicatori ai poluării fecale. Numai Escherichia coli este
recunoscută de toţi ca fiind de origine fecală şi reprezintă aproximativ 90% din
bacteriile coliforme din intestinul uman şi 96-98% din cele din intestinul
animalelor şi păsărilor. De aceea, s-au pus la punct o serie de teste care diferenţiază
grupul coliform de E.coli şi bacteriile coliforme termotolerante, ca indicatori
specifici de poluare fecală.

➢ Enterococii- Streptococii fecali- sunt saprofiţi intestinali la om şi

animale. Prezenţa lor în apă semnifică o contaminare de tip fecal de dată recentă,
deoarece, în condiţii de concurenţă microbiană, au o rezistenţă mică în apă (dar
mai mare decât a colifomilor). Unii cercetători au semnalat că rezistenţa în apă a
streptococului fecal în apele clorinate este asemănătoare cu cea a
enterovirusurilor şi, deci, prezenţa lor în apă indică o prezenţă posibilă a
enterovirusurilor.

➢ Bacteriile sulfito-reducătoare- Clostridium perfringens- sunt prezente

în intestinul uman şi animal. Fiind sporulate rezistă mult timp în apă, indicând o
poluare fecală mai veche. Având rezistenţă crescută la acţiunea dezinsfectantă a
clorului, pot fi folosite ca indicator şi în apele supraclorinate.

➢ Analizele curente
1. Determinarea numărului total de bacterii care se dezvoltă la 37°C/cm3
apă se bazează pe însămânţarea apei pe medii de cultură solide (geloză nutritivă
2%), incubarea la termostat 37°C un interval de timp determinat şi numărarea
coloniilor dezvoltate, considerând că fiecare colonie se dezvoltă din cel puţin un
germene.
Modul de lucru- sticla cu proba de apă se agită bine de cca. 20 de ori şi se
realizează apoi diluţii zecimale, folosind apă de robinet sterilă. Cu pipete de 1 cm3
sterile se introduc câte 1 cm3 din apa brută şi din diluţiile zecimale în câte două
cutii Petri, avându-se grijă să se flambeze gura flaconului şi a eprubetelor de
diluţie.
Efectuarea diluțiilor
Într-o eprubetă care conține 9 cm3 apă distilată sterilă sau ser fiziologic
steril se introduce 1 cm3. Cu o altă pipetă de 1 cm3 se omogenizează conținutul. Se
18
obține astfel diluția 10-1 sau 1/10. Cu aceeași pipetă cu care s-a omogenizat
conținutul, se trece 1 cm3 într-o altă eprubetă care conține 9 cm3 apă distilată sterilă
sau ser fiziologic steril și câte 1 cm3 în două cutii Petri sterilizate. Cu o altă pipetă
de 1 cm3 se omogenizează conținutul, realizându-se astfel diluția 10-2 sau 1/100. În
același mod se procedează pentru obținerea unor diluții mai mari. (Fig...)

Fig..... Schema efectuării diluțiilor zecimale

P.A. proba de apă; SF- ser fiziologic sterilizat; AD- apă distilată sterilizată;
P.P.- plăcile/cutiile Petri

Când se face însămânţarea, pentru fiecare diluţie se va folosi o altă pipetă.

Se adaugă în fiecare cutie Petri câte 10 cm3 geloză nutritivă topită şi răcită la 45°C,
imprimând cutiei mişcări de rotaţie în plan orizontal, pentru omogenizarea
conţinutului, iar apoi se lasă să se solidifice geloza. Pe capacele cutiilor Petri se
notează numărul probei, diluţia şi data.
Pentru incubare, cutiile Petri însămânţate se introduc cu capacul în jos la
termostat la 37°C timp de 48 de ore (pentru a se evita condensarea vaporilor de apă
pe capac). După scoaterea de la termostat, se numără coloniile crescute, luând în
considerare numai plăcile în care au crescut mai puţin de 300 de colonii atât la
suprafaţă cât şi în interiorul gelozei, deoarece altfel apar erori mari. Din acelaşi
motiv, pentru diluţii, nu se iau în considerare plăcile care au sub 10 colonii.
Calcul:
Nr. de germeni/ cm3

în care,
n= numărul total de colonii crescute pe o cutie Petri
d= inversul diluţiei însămânţate în cutia Petri

19
 N= numărul total de cutii Petri luate în considerare.

2. Determinarea numărului de germeni coliformi totali la 100 cm3

completează informaţiile obţinute prin determinarea NTG, indicând natura
impurificării apei. Determinarea numărului probabil de coliformi totali se face prin
metoda colimetriei (metoda tuburilor multiple)/(testul de prezumţie şi testul de
confirmare) sau prin metoda membranei filtrante (metoda rapidă).

Metoda tuburilor multiple (colimetriei)

Testul de prezumţie constă în însămânţarea unor volume determinate de

apă în flacoane şi eprubete cu medii de cultură lichide pe bază de lactoză,
incubarea ulterioară (48 ore la 37°C) şi urmărirea acelora în care s-a produs
fermentarea lactozei cu producere de gaz. Flacoanele sau eprubetele au în interior
tuburi Dürham, pentru colectarea gazului rezultat din fermentaţie.
➢ Pentru apa recoltată din instalațiile centrale (rezervor și rețea de
distribuție) se analizează un volum de 100 cm3 probă din care se
însămânțează 50 cm3 probă într-un flacon care conține 50 cm3 mediu bulion
lauryl sulfat dublu concentrat și tub de fermentare Dürham și câte 10 cm3
probă în cinci eprubete care conțin fiecare câte 10 cm3 mediu bulion lauryl
sulfat dublu concentrat și tub de fermentare Dürham. (Fig.....)

Fig....... Schema realizării testului de prezumție- surse centrale

P.A. proba de apă
20
➢ Pentru apa recoltată din surse locale (fântâni, izvoare) sau alte categorii de
ape decât cele potabile, se analizează un volum de 55,5 cm3 probă din care
se însămânțează câte 10 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare câte
10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat și tub de fermentare
Dürham, câte 1 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare câte 10 cm3
mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat și tub de fermentare Dürham și
câte 1 cm3 din diluția 10-1 a probei în cinci eprubete care conțin fiecare câte
10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat și tub de fermentare
Dürham. În cazul în care apa este poluată sau nu i se cunoaște gradul de
poluare se va însămânța în continuare în același mod din diluțiiole 10 -2, 10-3,
etc. (Fig....). Flacoanele și eprubetele însămânțate se introduc în termostat și
se incubează la 37±0,5°C timp de 48 h.

Fig....... Schema realizării testului de prezumție- surse locale

P.A.- proba de apă; m.c - mediu de cultură
După 24 h se face o primă citire și trecere pe mediul geloză lactoză eozină
albastru de metilen pentru testul de confirmare din flacoanele și eprubetele unde se
constată turbiditate și gaz. Se consideră pozitive flacoanele și eprubetele în care se
21
evidențiază fermentarea lactozei prin prezența de gaz în tuburile de fermentare
oricât de mică ar fi cantitatea de gaz degajată în eprubeta respectivă. În continuare
eprubetele se mențin în termostat până la 48 h. După 48 h se face citirea definitivă
și treceri pentru testul de confirmare pentru flacoanele si eprubetele în care s-a
obținut o dezvoltare microbiană (turbiditate) cu sau fără gaz, cu excepția celor ce s-
au confirmat la 24 h.

Testul de confirmare este necesar deoarece şi alte specii de

microorganisme din apă (Streptococcus lactis, Lactobacillus, Aeromonas, etc.)
fermentează lactoza cu producerea de gaz.
Din fiecare flacon sau eprubetă pozitivă la testul de prezumţie se fac
însâmânţări cu o ansă, în prealabil flambată, pe medii de cultură solide cu geloză-
lactoză- eozină- albastru de metilen (EMB- mediul Levine), se incubează la 37°C
pentru 24 de ore şi se urmăreşte prezenţa coloniilor caracteristice: colonii plate, de
culoare albastru-violet închis, cu luciu metalic sau colonii opace, bombate, cu luciu
metalic în centru sau de culoare roz cu centrul albastru-violet.
În funcţie de numărul de tuburi confirmate şi folosind tabele speciale
(Tabelul nr. 2) se poate calcula numărul cel mai probabil de coliformi totali/ 100
cm3 apă.

Tabelul nr. 2
Determinarea numărului probabil de germeni coliformi

Numărul flacoanelor sau eprubetelor pozitive Număr probabil de

Flacon cu 50 cm3 apă Eprubete cu 10 cm3 apă coliformi/ 100 cm3 apă
0 0 sub 1
0 1 1
0 2 2
0 3 4
0 4 5
0 5 7
1 0 2
1 1 3
1 2 6
1 3 9
1 4 16
1 5 peste 16
Rezultatele se raportează la standardul de apă potabilă (STAS 3001-91).
22
 Metoda membranei filtrante (metoda rapidă)
Metoda se aplică în următoarele cazuri:
- când trebuie determinat rapid numărul de bacterii coliforme;
- pentru economie de timp și materiale în cazul unui număr mare de probe;
- când transportul probelor până la laborator durează mult timp și este
necesară însămânțarea probelor la locul de recoltare.
Metoda nu poate fi aplicată probelor care conțin o cantitate mare de
suspensii sau turbiditate mare (alge, mâl, etc.).

3. Determinarea prezenţei şi numărului probabil de coliformi fecali se

face prin trecerea cu ansa din tuburile pozitive la testul de prezumpţie în tuburi ce
conţin mediu McConkey lichid (BBLVB-bulion- bilă- lactoză- verde briliant) şi
incubarea apoi 24 de ore la 44,5°C. Virarea culorii mediului în galben,
concomitent cu formarea de gaz, indică prezenţa coliformilor fecali.
Stabilirea numărului probabil de coliformi fecali se face tot cu ajutorul
tabelului nr. 2, iar interpretarea rezultatelor se face prin raportarea la standardul de
calitate a apei.

➢ Analizele complementare
1. Determinarea numărului total de germeni la 22°C se face similar cu
determinarea NTG la 37°C. Timpul de incubare este de 48 de ore la temperatura
camerei.
2. Determinarea enterococilor- Steptococcus faecalis- se face după schema
de însămânţare a apei de la colimetrie.
Testul de prezumpţie foloseşte mediul lichid bulion- azidă de sodiu dublu
concentrat, cu incubare 48 de ore la 37°C. După acest interval se face citirea
testului de prezumpţie şi se fac treceri pentru testul de confirmare din toate
flacoanele şi eprubetele unde s-a notat apariţia turbidităţii, cu sau fără sediment.
Testul de confirmare utilizează mediul bulion- azidă de sodiu cu brom
crezol pur, probele fiind incubate 24 de ore la 44°C ± 0,5°C. Virarea culorii
mediului în galben, cu sediment pe fundul eprubetei, denotă prezenţa streptococilor
fecali în apă, confirmând originea fecală a poluării.
Numărul probabil de streptococi fecali se stabileşte cu ajutorul aceluiaşi
tabel ca pentru colimetrie (Tabelul nr. 2).
3. Determinarea bacteriilor sulfito-reducătoare- Clostridium perfringens-
are la bază proprietatea acestor germeni de a reduce sulfitul de sodiu prezent în
mediul de cultură. Apa de cercetat se inactivează prin încălzire la 80°C timp de 15
minute, apoi se însămânţează în diluţii zecimale pe medii de cultură solide ce

23
conţin sulfit de sodiu şi clorură feroasă, în tuburi, în condiţii de anaerobioză.
Incubarea se face la 44°C timp de 24 de ore. În prezenţa germenilor sulfito-
reducători, mediul de cultură se înnegreşte datorită reducerii sulfitului şi formării
sulfurii de fier, coloniile având aspect caracteristic, negru pufos.
4. Determinarea numărului probabil de bacteriofagi antitifici Vi şi
anticoli- bacteriofagii sunt prezenţi în mediul extern împreună cu germenii
omologi. Numai bacteiofagii antitific Vi şi anticoli pot fi folosiţi cu certitudine în
cercetarea bacteriologică a apei, deoarece restul bacteriofagilor sunt polivalenţi.
Pentru determinare se însămânţează diverse cantităţi de apă, după o schemă
asemănătoare celei de la colimetrie, în bulion nutritiv (bulion tripicar dublu
concentrat), la care se adaugă câteva picături dintr-o cultură de 3 ore de bacil tific
Vi sau Coli Bruxelles. Incubarea se face la 37°C timp de 16-18 ore. Separarea
bacteriofagilor de bacterii se realizează prin menţinerea flacoanelor şi eprubetelor
în apă încălzită la 56-58°C timp de 50 de minute. La această temperatură sunt
inactivate bacteriile şi rezistă doar bacteriofagii.
Decelarea prezenţei bacteriofagilor se face pe plăci cu geloză nutritivă 2%
pe care s-a etalat cu ansa cultură de 3 ore de Salmonella typhi A Vi în bulion
tripticar şi respectiv cultură de Escherichia coli în bulion tripticar sub formă de arii
rotunde de 1 cm diametru. Numărul ariilor de pe placă trebuie să corespundă
numărului flacoanelor şi eprubetelor testate. Se lasă 5 minute să se îmbibe cultura
în geloza nutritivă, după care se depune cu ansa câte o picătură din conţinutul
fiecărui flacon şi eprubetă în mijlocul fiecărei arii de cultură, după care se
incubează 4-6 ore la 37°C.
În cazul prezenţei bacteriofagilor se constată liza bacteriilor. Aceasta este
în funcţie de densitatea bacteriofagilor şi poate apare sub formă de: plajă, liză
semiconfluentă, liză confluentă şi liză opacă.
Aprecierea cantitativă a bacteriofagilor se face folosind tabelele de calcul
de la colimetrie.
➢ Analizele speciale
1. Determinarea germenilor patogeni din apă se face în scop
epidemiologic (pentru a stabili rolul unei surse de apă în apariţia unor cazuri de
îmbolnăviri cu caracter hidric) sau în scop sanitar (pentru caracterizarea sanitară a
apelor unui bazin natural sau pentru astabilirea prezenţei unor surse de impurificare
ce contaminează apa). Germenii patogeni frecvent cercetaţi sunt: Salmonella şi
Shigella, dar în anumite circumstanţe se fac determinări şi pentru leptospire
patogene, Mycobacterium tuberculosis, Pasteurella tularemis, vibrionul holeric
etc.
Izolarea şi identificarea bacteriilor patogene din apă se face prin metode
laborioase, fiind foarte dificilă deoarece:
24
 - fiind prezente în număr redus în apă se impune analiza unor volume mari de
apă, care se concentrează până la cantităţi posibil a fi prelucrate;
- uneori, deşi apa a fost contaminată, se pot obţine rezultate negative (nu se
poate identifica germenele) datorită timpului limitat de supravieţuire a
germenilor patogeni în apă;
- pentru obţinerea rezultatului final este necesar un timp îndelungat (4-6 zile).
Cantităţile de apă recoltate pentru determinarea germenilor patogeni variază
de la 1 L pentru apele impurificate (ape de suprafaţă, ape reziduale, etc) până la 10
L pentru apa potabilă.
Concentrarea germenilor din apă se poate face prin filtrare prin diferite filtre
(membrane filtrante miliporice pentru Mycobacterium tuberculosis, filtru de
pământ de infuzori sau membrane filtrante pentru Salmonella şi Shigella).
Determinarea germenilor patogeni se realizează prin metode bacteriologice
standard, ce au la bază următorii timpi:
1. însămânţarea concentratului obţinut pe medii de cultură îmbogăţite,
specifice bacteriilor patogene cercetate;
2. izolarea pe medii selective solide, care inhibă creşterea florei microbiene
asociate;
3. identificarea germenilor patogeni prin metode biochimice şi serologice
(pentru Salmonella şi Shigella) sau biologice (lizotipajul pentru Salmonella)
sau inoculare pe animale de experienţă sensibile (pentru Mycobacterium
tuberculosis, leptospire patogene).

Observații

Felul apei Numărul Numărul Numărul Numărul Metode de

potabile total de probabil de probabil de probabil de analiză
bacterii bacterii bacterii streptococi
care se coliforme coliforme fecali/100
dezvoltă la (coliformi termotolerante cm3
37ºC/cm3 totali/100 (coliformi
(UFC/cm3) cm3) fecali/100
cm3)
Apă furnizată de
instalații
centrale urbane
și rurale cu apă
< 20 0 0 0
dezinfectată
- punct de
intrare în rețea

- punct din
< 20 0 0 0
rețeaua de

25
distribuție
Apă furnizată de
instalații
centrale urbane
și rurale cu apă < 100 <3 0 0
nedezinfectată
- punct de STAS
intrare în rețea 3001-91
- punct din
rețeaua de < 100 <3 0 0
distribuție
Apă furnizată
din sursele
< 300 < 10 <2 <2
locale (fântâni,
izvoare, etc)
UFC – Unități formatoare de colonii

26
 APRECIEREA FACTORILOR DE MICROCLIMAT
DIN ADĂPOSTURILE DE ANIMALE

1. STUDIUL CARACTERELOR FIZICE ALE AERULUI

➢ Determinarea temperaturii aerului

Ca excitant absolut al mecanismului de termoreglare, temperatura reprezintă
factorul esenţial de menţinere a homeostaziei termice la animalele homeoterme.
Pentru determinarea temperaturii se folosesc termometrele, iar pentru înregistrarea
variaţiilor acesteia, termografele.
Termometrele sunt constituite în principiu dintr-un rezervor şi un tub
capilar. Rezervorul poate fi umplut cu mercur, alcool, toluen, petrol, iar pe tubul
capilar este înscrisă scara termometrului, care poate exprima valorile temperaturii
în grade Celsius, Reaumur sau Fahrenheit. Punctul de topire al gheţii este notat cu
zero pe scara Celsius şi Reaumur şi cu 32 pe scara Fahrenheit, iar punctul de
fierbere al apei cu 100 pe scara Celsius, cu 80 pe scara Reaumur şi cu 212 pe scara
Fahrenheit. Gradele Celsius pot fi transformate în Reaumur şi Fahrenheit, pe baza
următoarelor formule:

°C/ 100 = °R/ 80 = °F (-32)

1°C = 0,8°R
1°C = 1,8°F

✓ Termometrul de minimă

Este format dintr-un rezervor şi un tub capilar, în care se găseşte un indice

din sticlă colorată, care va arăta temperatura minimă înregistrată pe o anumită
perioadă de timp. Rezervorul este bifurcat, pentru a-i mări suprafaţa de contact cu
atmosfera şi pentru a fi umplut cu alcool sau toluen, deoarece mercurul îngheaţă la
temperaturi coborâte (punctul de îngheţ -37°C). pentru determinarea temperaturii,
aparatul se aşează în poziţie orizontală pe un suport (cu acest termometru se
lucrează numai în poziţie orizontală). În cazul în care temperatura creşte, alcoolul
se dilată trecând din rezervor în tubul capilar, depăţind indicele şi indicând
valoarea temperaturii în momentul citirii. În cazul în care temperatura scade,
alcoolul se contractă, antrenând şi indicele colorat, care rămâne în coloana de
lichid datorită tensiunii superficiale a acestuia. Temperatura minimă se va citi la
extremitatea indicelui opus rezervorului. Pentru o nouă determinare a temperaturii
minime, termometrul se întoarce cu rezervorul în sus până ce indicele alunecă la
extremitatea coloanei de alcool.
27
 ✓ Termometrul de maximă
Este reprezentat de orice termometru medical (de uz uman, de uz veterinar)
având deasupra rezervorului o structură care nu mai permite mercurului odată
avansat în capilar, să revină în rezervor, decât prin scuturări violente.

✓ Termometrul de maximă şi minimă (Six-Bellani)

Este format dintr-un tub de sticlă în formă de U, care dispune de 2
rezervoare: cel din stânga plin cu alcool, cel din dreapta numai pe jumătate. În
ramura recurbată a tubului capilar se găseşte mercur şi 2 indicatori de sticlă
colorată care au în interior un fir metalic.

Mod de lucru:
Termometrul se aşează pe un suport în poziţie orizontală şi se aduc, cu
ajutorul unui magnet indicatorii de mercur. În cazul în care temperatura creşte,
alcoolul şi mercurul se vor dilata deplasându-se numai către rezervorul din dreapta
întrucât acesta nu este plin complet. Concomitent, coloana de mercur din ramura
dreaptă a capilarului va antrena temperatura maximă existentă într-un interval de
timp. Dacă temperatura scade, coloana de mercur se va deplasa către rezervorul
plin, împingând de data aceasta indicele din ramura stângă a capilarului, care va
indica temperatura cea mai scăzută. Valorile maxime şi minime ale temperaturii se
vor citi la extremitatea indicelui metalic care vine în contact cu coloana de mercur.
Poziţia termometrului pentru determinarea temperaturii poate fi verticală sau
orizintală.
În ultimul timp se folosesc termometre (obişnuite, speciale, etc.) la care
temperatura este afişată electronic pe un ecran direct în grade, nemaiexistând scări
gradate.
✓ Alte tipuri de termometre
- Termometrele electrice sunt aparate de mare precizie, care se folosesc pentru
cercetarea temperaturii de la distanţă și simultan în mai multe puncte.
- Termometrul ecologic conţine ca substanţă sensibilă un lichid nepoluant.
- Termometrul cu termocuplu- utilizarea captării termice cu termocuplu este în plină
dezvoltare.
✓ Termometrul înregistrator (Termograful) serveşte pentru înregistrarea
variaţiilor temperaturii pe o perioadă limitată de timp (24 ore sau 7 zile). Este
format din 3 elemente principale:
- partea receptivă- constituită fie din două plăci metalice sudate care au
coeficient de dilataţie diferit (fier şi cupru, oţel şi invar), fie din tuburi
manometrice (Bourdon), în care se găseşte alcool, toluen, etc;
28
 - sistemul transmiţător- reprezentat de un angrenaj de pârghii, care preiau şi
transmit oscilaţiile elementul sensibil;
- partea înregistratoare- formată dintr-un cilindru metalic, acţionat de un
mecanism de ceasornic, pe care se fixează cu ajutorul unei cleme diagrama
(termograma), pe care sunt înscrise valorile temperaturii cu o peniţă
specială.
Cerneala folosită are proprietăţi deosebite şi se prepară din glicerină pură
(100 cc), un colorant de anilină (1,2 g), gumă arabică (1,5 g dizolvată în prealabil
în 50 mL apă), alcool rectificat (5 mL).
Înainte de a fi instalat în adăpost, termograful este verificat cu ajutorul unui
temometru cu mercur şi a unui higrometru de precizie, iar peniţa înregistratoare va
fi fixată pe diagramă în ziua şi la ora când aparatul este pus în funcţiune. Principiul
aparatului este simplu: sub influenţa temperaturii se produce o modificare a
curburii lamei bimetalice (unul dintre metale se dilată/contractă mai repede decât
celălalt și produce mici vibrații care pot fi “sesizate” și preluate de sistemul de
pârghii) sau a tubului Bourdon, care prin sistemul de pârghii este transmisă peniţei
înregistratoare, ce va înscrie pe diagramă oscilaţiile temperaturii.

➢ Determinarea umidităţii aerului

Starea higrometrică a atmosferei reprezintă conţinutul acesteia în apă la un

moment dat. Ea poate fi exprimată în diferite mărimi higrometrice şi anume:
- Umiditatea absolută, reprezintă cantitatea de apă, în g/m3 de aer;
- Umiditatea maximă este cantitatea cea mai mare de vapori de apă, care poate
fi conţinută de 1 m3 de aer, la o anumită temperatură, fără a se produce
condensarea lor; ea este dependentă de temperatură, fiind direct
proporţională cu aceasta;
- Umiditatea relativă, exprimă gradul de saturaţie al aerului ăn vapori de apă,
la un moment dat.
Pentru determinarea umidităţii aerului se folosesc aparate speciale, numite
psichrometre sau higrometre, iar pentru înregistrare sunt utilizate higrografele. În
trecut a fost utilizat frecvent higrometrul cu fir de păr.

Psichrometrul Assman este folosit pentru determinarea precisă a umidităţii

absolute, fiind constituit dintr-un cadru metalic, pe care sunt fixate un aspirator
acţionat de un resort şi două termometre dintre care unul numit umed, are
rezervorul înfăşurat în tifon.
Mod de lucru:

29
 Se umectează, cu ajutorul unei pipete, tifonul ce acoperă rezervorul
termometrului umed, eliminându-se surplusul de apă care poate influenţa viteza
curentului de aer. Se pune în funcţiune aspiratorul şi se urmăresc pe cele două
termometre, valorile temperaturii, până când acestea se stabilizează. Umiditatea
absolută se determină aplicând următoarea formulă:

Ua= M - K (t-t1) în care,

Ua- umiditatea absolută în g/m3

M- umiditatea maximă, corespunzătore temperaturii indicate de temperaturii
indicate de termometrul umed;
K- coeficientul psichrometric (0,5);
t- temperatura indicată de termometrul uscat;
t1- temperatura indicată de termometrul umed.

➢ Higrometrul cu fir de păr permite estimarea cantitativă a umidității

relative din adăpost. Cel mai utilizat în țara noastră este higrometrul Koppe, format
dintr-un cadru metalic, pe care se fixează un fir de păr blond degresat și uscat. În
partea inferioară a cadranului, firul este trecut peste un scripete, de axul căruia este
prins un ac indicator, ce oscilează în fața unei scări gradate de la 10 la 100,
indicând umiditatea relativă direcft în procente. Firul de păr este menținut în
extensie de o bilă metalică, suspendată de un fir de ață. Aparatul este protejat de o
mască , în care se găsește o ramă de sârmă, pe care este fixată o pânză sau un tifon.
Înainte de a fi instalat, aparatul se verifică. În acest scop se umectează pânza sau
tifonul și se introduce în dispozitivul de acoperire al cadrului metalic, unde prin
evaporarea apei se creează o atmosferă saturată de vapori de apă. Acul indicator va
trebui să arate după aproximativ 10 minute, diviziunea 100. În cazul depășirii
acestei valori sau dimpotrivă nu o atinge, cu ajutorul unei cheițe care se introduce
în axul superior de care este fixat firul de păr, se aduce acul indicator în dreptul
diviziunii 100. Această verificare trebuie făcută periodic, sau ori de câte ori se
constată o dereglare a aparatului. În adăpost, higrometrul se instalează fără mască
protectoare, firul de păr venind în contact nemijlocit cu aerul atmosferic.

➢ Higrometrul înregistrator (Higrograful)

Este un aparat cu ajutorul căruia se pot înregistra variațiile umidității relative

pe o perioadă de timp. Principiul aparatului se bazează ca și în cazul higrometrului,
pe proprietatea firului de păr de a se retracta sau alungi sub acțiunea vaporilor de
apă. Higrograful este alcătuit din mai multe mănunchiuri de fire de păr blond
30
degresate, fixate pe garnituri metalice de susținere. Ele reprezintă elementul
sensibil al aparatului. Modificările de lungime ale firelor de păr, preluate de un
sistem de pârghii (partea transmițătoare) sunt transmise peniței înregistratoare, care
înscrie pe o higrogramă, valorile umidității relative. Cu ajutorul higrogramei se pot
stabili retrospectiv, variațiile umidității relative și 2 în 2 ore. Verificarea aparatului
se efectuează periodic, prin crearea în jurul firelor de păr, a unei atmosfere saturate
în vapori de apă și când penița înregistratoare va trebui să indice cifra 100. În caz
contrar se aduce penița la diviziunea maximă (100) prin acționarea unui șurub
plasat în garnitura metalică. Controlul aparatului poate fi efectuat în paralel, cu
ajutorul unui higrometru sau a unui psichrometru. Centrele de meteorologie sunt
dotate cu higrografe electrice sau cu izotopi radioactivi.
În general se folosesc aparate mixte care permit determinarea concomitentă
a mai multor factori fizici de microclimat (termohigrografele).

31
 DECONTAMINAREA
Mijloace mecanice şi fizice de decontaminare

Decontaminarea cuprinde ansamblul de măsuri prin care se realizează

distrugerea, neutralizarea sau îndepărtarea microorganismelor saprofite sau
patogene, aflate în afara surselor primare de infecţie sau pe ţesuturile de raport ale
acestora cu mediul, astfel încât, doza minimă infectantă să ajungă la valori
incompatibile cu declanşarea unei infecţii.
În funcţie de situaţia epidemiologică a unui efectiv sau a unei populaţii,
decontaminarea poate fi preventivă şi de necesitate sau curentă.
După criteriul de referinţă este arealul pe care se aplică măsurile de
decontaminare, aceasta poate fi locală (parţială) şi generală (totală).

✓ Decontaminarea Clasică (ciclică)- în sistemul extensiv de două ori

preventivă: pe an (primăvara şi toamna), iar în sistemul
intensiv- în funcţie de fluxul tehnologic.

De întreţinere- posibilitatea efectuării ei în spaţiile

deja populate.

✓ Decontaminarea de necesitate se practică în perioadele de evoluţie a unor

boli infecto-contagioase şi se repetă pe parcursul evoluţiei bolii, zilnic sau la câteva
zile, în toate spaţiile contaminate. Are rolul de a distruge germenii patogeni
eliminaţi de animalele bolnave şi de cele purtătoare, împiedicând sau limitând
difuzarea lor în afara zonei epidemice declarate.
✓ Decontaminarea generală interesează un adăpost sau o fermă în totalitate.
✓ Decontaminarea parţială se practică pe un areal redus dintr-o gospodărie
sau dintr-un adăpost şi interesează locul sau locurile pe care a întârziat un animal
bolnav sau care au venit în contact cu produse patologice.

MIJLOACE FOLOSITE ÎN DECONTAMINARE

Mijloacele folosite în decontaminare pot fi:

- Mecanice: umezirea, spălarea, filtrarea, sedimentarea şi diluarea;
- Fizice: lumina solară, căldura, ultrasunetele, radiaţiile ionizante şi
neionizante;

32
 - Chimice: elemente chimice, substanţe anorganice, substanţe organice şi
compuşi organo-minerali.

Mijloace mecanice folosite în decontaminare:

➢ Umezirea- suprafețele și obiectele de inventar pot fi umectate înainte de
curățirea mecanică și hidro-sanitară, deoare scopul acestei manopere este de a fixa
și aglomera particulele inerte care au înglobate diverși agenți animați. Operațiunea
se practică de obicei în adăposturi, padocuri, mijloace de transport, folosindu-se în
acest scop apă de robinet sau soluții slab decontaminante. Prin umezire se evită
dispersarea germenilor în afara incintei în care se practică decontaminarea.
➢ Spălarea- se poate efectua utilizând apă rece sau fierbinte sub presiune sau
folosind tehnica inundării. Folosirea apei sub presiune prezintă o serie de
inconveniente, deoarece ea poate deteriora zidăria pereților, materialul pardoselii,
desprinderea plăcilor de faianță, etc. Spălarea este o metodă simplă, care folosește
apa ca atare, pentru îndepărtarea particulelor aderente de diverse suprafețe sau
obiecte. Eficiența poate fi sporită prin adăugarea în apa de spălare a agenților de
udare (săpunuri, detergenți de sinteză) care, micșorând tensiunea superficială a
substraturilor realizează mai ușor și mai bine detergența.
➢ Diluarea- prin acest procedeu se reduce semnificativ numărul de agenți
infecțioși din mediul natural și, concomitent, scade pericolul declanșării unei
maladii. Cu cât diluția unor germeni într-un vehicul (apă, aer, furaje) este mai
mare, cu atât probabilitatea ca aceștia să ajungă în organism în număr suficient
pentru declanșarea unui proces infecțios va fi mai mică. Ventilația asigură, prin
schimburi gazoase permanente și active, reducerea numărului de germeni pe
unitatea de volum. Aerisirea sau ventilația este exemplu clar de decontaminare prin
diluție, adresându-se în special microorganismelor a căror patogenitate este
dependentă de doza minimă infectantă.
➢ Filtrarea- este o metodă mecanică de decontaminare a gazelor și a
lichidelor, cu largă aplicabilitate în tehnologia purificării apelor de suprafață sau în
laboratoarele de specialitate. Filtrele rețin particulele din apă sau din aer și, odată
cu acestea microorganismele aderente sau înglobate. Cele mai utilizate tipuri de
filtre sunt: HEPA (High-efficiency particulate arrestance ), filtre electrostatice,
filtre de carbon, cu bumbac, etc.
➢ Sedimentarea- este procesul fizic de separare din apele uzate a particulelor
solide organice sau anorganice prin depunere gravimetrică în spaţii cu regim
hidraulic controlat. Operaţia poate fi denumită şi decantare sau după rolul
procesului în tehnologia de tratare/epurare limpezire, clarificare sau îngroşare.
Impurităţile prezente în apă au dimensiunile în funcţie de de natura corpurilor de
bază şi de starea de dispersie în masa de lichid. Astfel, exită particule granulate
33
discrete (nisip, pietriş), particule coloidale (grupuri de molecule sau substanţe cu
mărimea de 0,5…500 nm) şi molecule sau macromolecule în cazul substanţelor
dizolvate cu dimensiuni sub un nanometru.

Mijloace fizice folosite în decontaminare:

➢ Lumina solară: Radiația luminoasă exercită asupra microorganismelor o
puternică acțiune distructivă. Efectul cid al luminii solare, respectiv al radiațiilor
ultraviolete, este potențat de acțiunea calorică a razelor infraroșii, care determină
evaporarea apei, creând condiții improprii agenților patogeni, cu excepția celor
sporulați.

➢ Căldura: temperatura ridicată reprezintă elementul distructiv cel mai

eficient și mai des folosit în medicină și indistria alimentară. Acțiunea nocivă se
datorează denaturării substanțelor organice, în special a proteinelor constituente,
prin ruperea legăturilor intercatenare.
Căldura poate fi utilizată sub formă uscată sau umedă.
Căldura uscată: incinerarea, flambarea, etuvarea
Căldura umedă: fierberea, autoclavarea, tindalizarea, pasteurizarea.
Căldura uscată:
• Incinerarea: constituie un mijloc radical de decontaminare și constă în
arderea pe rug sau în crematorii a unor obiecte, materiale, ustensile fără o valoare
economică prea mare. Este recomandabilă și pentru arderea cadavrelor
contaminate, a confiscatelor de abator, a diferitelor produse biologice contaminate
sau purtătoare de germeni (placente, secreții, excreții).
• Flambarea: este tehnica prin care diferite obiecte sau suprafețe sunt supuse
unei temperaturi de 500-800°C, care asigură distrugerea tuturor formelor de viață,
indiferent de structura lor chimică. Ea este folosită pentru decontaminarea
obiectelor din metal, sticlă sau chiar lemn, cu condiția ca încălzirea să fie uniformă
și să se mențină la valori eficiente. Se pretează pentru decontaminarea prin
flambare pardoseala și pereții adăposturilor. Jgheaburilor de furajare, cuștile pentru
păsări și iepuri, stupii și inventarul apicol. Pentru a potența efectul flambării se
recomandă umectarea prealabilă a suprafețelor sau a obiectelor ce urmează a fi
decontaminate. Flambarea se practică și în laboratoarele de microbiologie pentru
sterilizarea anselor de însămânțare, a pipetelor sau a altor obiecte și ustensile, care
sunt trecute prin flacăra unui bec de gaz de cîteva ori (încălzirea la roșu).
• Etuvarea: se folosește pentru sterilizarea obiectelor și materialelor care nu
se degradează la temperaturi ridicate. Pentru obținerea sterilizării cu aer cald este
necesar să se realizeze temperaturi de peste 180°C, iar timpul de contact să fie de
maximum 60 de minute.
34
Căldura umedă: este mai eficientă decât cea uscată și poate fi obținută prin
fierberea apei sau prin vaporii acesteia supraîncălziți.
➢ Fierberea: timpul de fierbere va fi cronometrat din momentul în care apa
începe să fiarbă. Pentru a potența acțiunea distructivă a apei care atinge punctul de
fierbere se pot adăuga mici cantități de carbonat de sodiu (1-2 %), detergenți
(0,5%) sau hidroxid de sodiu (0,5%). Această metodă se folosește frecvent în
medicina veterinară, în industria chimico-farmaceutică și cea alimentară, pentru
decontaminarea echipamentului de protecție, a diferitelor forme medicamentoase,
precum și a unor conserve.
➢ Tindalizarea: constă în utilizarea temperaturilor de 60-100°C, în mod
repetat, de 2-3 ori, la interval de 12-24 ore. Răcirea se face lent, astfel incât sporii
au posibilitatea de a germina, formele vegetative rezultate fiind distruse la
următoarea încălzire. Metoda se folosește frecvent în laboratoare, pentru
sterilizarea substraturilor care includ substanțe incompatibile cu temperaturile
ridicate în special mediile de cultivare ale bacteriilor.
➢ Pasteurizarea: urmărește distrugerea microorganismelor existente în diferite
medii (lapte, sucuri, vin), folosind temperaturi de 55-95°C. Spre deosebire de
tindalizare, în cazul pasteurizării răcirea se face brusc, distrugerea
microorganismelor realizându-se prin șoc termic. De exemplu în cazul pasteurizării
laptelui, se utilizează temperatura de 72°C timp de 15 secunde (în cazul
pasteurizării înalte), sau încălzirea laptelui la 63°C cu menținerea la această
temperatură timp de 30 de minute (în cazul pasteurizării joase). Sterilizarea laptelui
se realizează la 130°C timp de 30 de secunde sau 145°C timp de o secundă. După
sterilizare laptele este ambalat aseptic (lapte UHT).
➢ Autoclavarea: este singura metodă care reușește distugerea în totalitate a
formelor miscroscopice de viață, cu ajutorul vaporilor de apă supraîncălziți. Prin
autoclavare se sterilizează majoritatea mediilor de cultură, aparate de sticlă cu
garnituri de cauciuc, halate, șorțuri, vată ser fiziologic, apă distilată și materiale
infectate. Unei presiuni de o atmosferă îi corespunde o temperatură de 120,6°C.
Distrugerea microorganismelor se obține după utilizarea unei presiuni de 1,4-1,6
atm. timp de 40-50 de minute.
➢ Ultrasunetele- sunt vibrații cu peste 9000 de cicli pe secindă (9 KHz)
produse în mod natural prin șocuri puternice și trepidații sau artificial cu ajutorul
unor dispozitive care folosesc efectul piezo-electric (generatori cu cristale de cuarț,
care oscilează sub acțiunea unui câmp electric alternativ). Ultrasunetele produc
moartea organismelor unicelulare prin liză, consecutiv fragmentării membranelor.
De asemenea, aceste vibrații acționează nociv și prin așa numitul fenomen de
cavitație (apariția unor discontinuități în faza lichidă a substanței citoplasmatice),
precum și transformarea unei părți din energia sonică în energie calorică.
35
➢ Radiațiile ionizante (gamma, alfa, X): provin din cosmos, dar mai ales
prin dezintegrarea substanțelor radioactive. Radiațiile gamma manifestă efectul
microbicid cel mai puternic, având de asemenea cea mai bună capacitate
penetrantă. Se utilizează pentru sterilizarea ambalajelor, a medicamentelor, a
obiectelor medicale de unică folosință (mănuți, seringi, perfuzoare), instrumentar
medical sau a diverselor materiale degradabile la căldură.
➢ Radiațiile neionizante (ultraviolete): Radiaţia ultravioletă este situată în
domeniul lungimilor de undă cuprinse între 100 nm şi 400 nm. Ca şi lumina
vizibilă, radiaţiile ultraviolete sunt emise în urma tranziţiilor electronilor periferici
din atomi. Radiaţiile ultraviolete, cunoscute şi sub denumirea de lumină
ultravioletă, sunt împărţite convenţional în patru categorii: UV-A, UV-B, UV-C şi
vacuum UV. Clasificarea a fost realizată de către Comisia Internaţională de
Iluminare (La Comission Internationale de l’Eclairage – CIE) şi corespunde
efectelor produse de radiaţiile ultraviolete asupra organismelor.
Radiaţiile ultraviolete de tip A („lumină neagră”) au lungimea de undă
cuprinsă în intervalul 315 nm- 400 nm.
Radiaţiile ultraviolete de tip B sunt cuprinse în intervalul 280 nm- 315 nm şi
pot provoca arsuri ale pielii sau pot favoriza apariţia cancerului de piele.
Radiaţiile ultraviolete de tip C au lungimea de undă cuprinsă în intervalul
200 nm- 280 nm şi sunt cunoscute şi sub denumirea de radiaţii ultraviolete cu efect
germicid. Ultima categorie de radiaţii ultraviolete, vacuum UV, au lungimea de
undă cuprinsă în intervalul 100 nm- 200 nm şi pot fi absorbite de orice substanţa în
condiţii de vid.
Datorită lungimilor de undă diferite, fiecare din aceste tipuri de radiaţii
ultraviolete manifestă efecte diferite asupra ţesuturilor. Efectul cel mai puternic
este realizat de ultravioletele de tip C care acţionează asupra ADN-ului şi asupra
altor molecule, motiv pentru care sunt folosite ca agenţi germicizi.
Sursele artificiale generatoare de radiaţii ultraviolete sunt reprezentate de
lămpile fluorescente. Aceste echipamente sunt standardizate de producător, care au
în vedere parametrii ca: durată de funcţionare (număr ore), puterea (Watt),
dimensiunile, temperaturile de funcţionare şi temperatura de răcire. Datorită
domeniilor variate de utilizare (medicină, industrie alimentară, cosmetică, instalaţii
de sterilizare a apei, a aerului şi a suprafeţelor, etc.) există o gamă de modele şi
tipuri de lămpi adaptabile utilizării practice. Cele mai utilizate modele de lămpi
generatoare de radiaţii ultraviolete de tip C sunt cele cu vapori de mercur şi
presiune medie sau cu vapori de mercur dar cu presiune joasă (International
Ultraviolet Association). Fiecare din aceste modele generează radiaţii ultraviolete
cu lungimea de undă aproximativ egală cu valoarea 253,7 nm. Aceste surse sunt

36
cunoscute şi sub denumirea de lămpi „amalgam” deoarece conţin un amestec de
indium sau galium, care au rolul de a controla presiunea vaporilor de mercur.
În funcţie de formă, lămpile generatoare de radiaţii UV de tip C pot fi:
- Cilindrice: cu lungimi şi diametre diferite fiind amplasate pe suporturi
speciale;
- Biaxiale: conţin două tuburi cilindrice, cu alimentare la un singur capăt; pot
fi fixe şi portabile;
- Cu tub U: sunt asemănătoare lămpilor biaxiale dar sunt constituite dintr-un
singur tub, curbat în U;
- Cu tuburi multiple: pot fi fabricate în funcţie de cerinţele utilizatorului.
Pentru realizarea unei decontaminări eficiente a diverselor lichide, la ora actuală au
fost imaginate diferite dispozitive denumite reactoare UV. În acest scop au fost
urmărite două direcţii de cercetare şi anume: utilizarea unui flux de curgere a
lichidelor cu o adâncime foarte scăzută pentru a fi evitate problemele legate de
gradul de penetrabilitate UV.
Eficienţa surselor generatoare de RUV-C poate fi influenţată de o serie de
factori de natură de tehnică şi anume: numărul de ore de funcţionare (gradul de
uzură fizică)- funcţionarea continuă mai mult de 50 de ore poate duce la defectarea
lămpii; gradul de curăţenie mecanică al suprafeţelor supuse acţiunii radiaţiilor
ultraviolete de tip C (prezenţa substanţelor organice reduce doza de radiaţii
ultraviolete, respectiv efectul decontaminant al acestora); prezenţa prafului pe
suprafaţa lămpii (datorată efectului static produs de lampă în timpul funcţionării).
Consecinţa majoră a acestui impediment este aceea că radiaţia este absorbită de
către particulele de praf şi transformată în căldură. Din acest motiv este necesară
filtrarea permanentă a aerului din incintele supuse decontaminării cu radiaţii
ultraviolete.
Eficienţa surselor generatoare de RUV este dependentă de asemenea de
gradul de absorbţie al substraturilor iradiate dar şi de „topografia” suprafeţelor
iradiate, respectiv prezenţa sau absenţa anfractuozităţilor de diferite dimensiuni.
Existenţa unor neregularităţi pe suprafeţele iradiate determină protejarea
eventualelor microorganisme faţă de acţiunea germicidă a radiaţiilor ultraviolete de
tip C.
Lămpile generatoare de RUV, integrate uneori în echipamente sofisticate
sunt folosite ca surse neconvenţionale de decontaminare a apei potabile, a unor
suprafeţe sau a aerului din anumite incinte (săli de operaţie, hote, laboratoare de
microbiologie, hale industriale din domenii farmaceutic, alimentar sau zootehnic),
unde componenta microbiană trebuie controlată strict sub raport cantitativ. De
asemenea, acest tip de lămpi generatoare de RUV sunt utilizate în medicină în scop
terapeutic, dar şi explorator, pentru diagnosticul unor afecţiuni, în laboratoare de
37
micologie şi micotoxicologie, unde anumite tehnici de investigaţie funcţionează pe
baza fluorescenţei unor substanţe în lumina UV.
Efectul antimicrobian cel mai puternic se obţine utilizând lumina ultravioletă
cu lungimea de undă de 254 nm care exercită acţiune bactericidă sau
bacteriostatică, inactivează toxinele bacteriene şi anulează capacitatea infectantă a
unui mare număr de virusuri.
Avantajele acestor surse generatoare de radiaţii germicide sunt:
✓ Nu formează reziduuri sau produse auxiliare protejând astfel mediul
înconjurător;
✓ Elimină mirosurile şi gusturile neplăcute;
✓ Nu duc la formarea de substanţe corozive;
✓ Consumuri reduse de energie electrică.
Din cauza gradului redus de penetrare al razelor UV, lichidele ce se
sterilizează cu ajutorul lor trebuie să se expună în straturi foarte subţiri. Astfel, apa
trebuie expusă în straturi cu o grosime mai mică de 1 cm. În plus, înainte de
expunere, apa trebuie clarificată, impurităţile reducând mult din eficienţa UV.
Persoanele care manipulează zilnic lămpile generatoare de RUV vor purta
echipament de protecţie (ochelari din sticlă simplă sau colorată, mănuşi din
cauciuc sau ţesătură deasă, bonetă şi halat) şi vor evita expunerile succesive.
Susceptibilitatea de a suferi leziuni în urma iradierii cu ultraviolete este
condiţionată de factorii genetici, de anumite maladii, de factori corelaţi cu vârsta,
precum şi de administrarea unor medicamente şi substanţe chimice. În funcţie de
sensibilitatea la apariţia arsurilor şi de gradul de pigmentare există şase tipuri de
piele (tipul I corespunde celei mai mari sensibilităţi- indivizii suferă întotdeauna
arsuri şi nu se bronzează niciodată; tipul VI corespunde celei mai bune protecţii-
pielea este pigmentată şi nu suferă niciodată arsuri).

38
 CLASIFICAREA SUBSTANŢELOR DECONTAMINANTE

➢ Elemente chimice
• Halogeni: clor, iod, brom
• Metale grele: argint, mercur, cupru
• Oxigen atomic
➢ Compuşi anorganici
• Oxizi: oxidul de calciu, peroxidul de hidrogen
• Acizi:- acidul clorhidric (HCl)
- acidul sulfuric (H2SO4)
- acidul azotic (HNO3)
• Baze: - hidroxid de sodiu (NaOH)
- hidroxid de potasiu (KOH)
- hidroxid de calciu (Ca(OH)2)
• Săruri: - carbonat de sodiu (Na2CO3)
- hipoclorit de sodiu (NaOCl)
- hipoclorit de potasiu (KOCl)
- azotat de argint (AgNO3)
- sulfat de cupru (CuSO4)
- clorura de var (CaOCl2)
- clorura de mercur (HgCl2), mercurocrom
- permanganatul de potasiu (KMnO4)
➢ Compuşi organici
• Alcooli:- alcool etilic (etanol)
- alcool metilic (metanol)
- alcool denaturat (spirt sanitar)
• Acizi: acidul lactic și acidul peracetic
• Fenoli
• Crezoli
• Aldehide: - aldehida formică
- aldehida glutarică
• Cloramine:- cloramina B
- cloramina T
- dicloramina T
- halazona
• Săpunuri
• Substanţe tensioactive de sinteză:- anionice, cationice, amfolitice, neionice
• Coloranţi- decontaminarea apei din acvarii

39
 - bazici din seria trifenil-metanului şi din seria chinoleinică
- acizi
• Compuşi organo-minerali: colargol şi argirol
• Substanţe decontaminante complexe:- indigene și de import: clorhexidina

40
 PRINCIPALELE SUBSTANŢE CHIMICE DECONTAMINANTE
Clasa de Denumirea substanţei Proprietăţile fizico-chimice Utilizare Concentraţia activă
substanţe
(1) (2) (3) (4) (5)

SUBSTANŢE DECONTAMINANTE ANORGANICE

Clorul - Este un gaz galben-verzui, mai greu Pentru decontaminarea 1-3 mg/litru
decât aerul, cu miros caracteristic, apei din instalaţiile
puternic, sufocant, iritant pentru mucoase; centrale de
- Reacţionează puternic cu apa rezultând aprovizionare a
acidul hipocloros care la temperatura de centrelor urbane se
20°C şi pH 5 se păstrează în soluţii în foloseşte clorul sub
proporţii de 99,7%, la pH 10 se păstrează formă gazoasă.
în soluţii 0,3%;
- acţiunea decontaminantă a clorului este
puternică în mediu acid;
- are efect coroziv faţă de metale;
- este inactivat de substanţele organice;
- clorul şi derivaţii săi sunt neutralizaţi şi
inactivaţi de tiosulfat şi tiogluconat.
Iodul Este o substanţă cristalină, de culoare Se foloseşte în Soluţie
violet închis, cu reflexe metalice, parţial medicină pentru hidroalcoolică
solubilă în apă. Acţiunea sa nocivă faţă de antisepsia suprafeţelor (tinctură) ce conţine
microorganisme se justifică prin în cazul intervenţiilor 2% iod şi 2% KI în
reactivitatea deosebită pe care o manifestă chirurgicale. Utilizarea alcool etilic 50%
41
 pentru substanţele organice cu care sa este condiţionată şi sau 1,5-2% KI în
formează combinaţii prin adiţie sau oarecum limitată de etanol 70% sau
substituţie. acţiunea corozivă pe alcool izopropilic
- cei mai buni solubilizanţi ai iodului sunt care o manifestă, de 70%
substanţele tensioactive neionice din clasa mirosul său persistent
polietilenglicol rezultând iodoforii. şi de faptul că imprimă
- se comercializează sub formă de: substratului asupra
tinctură de iod, Soluţie Lugoll (5% I2 şi căruia acţionează o
10 % KI), benzină iodată, eter iodat şi coloraţie specifică.
iodofori.
Bromul - este un decontaminant puternic chiar şi - se aplică în special la
la pH ridicat, având capacitatea de a bazinele de înot;
purifica apa şi distruge bacteriile, viruşii
şi fungii;
- are proprietăţi de algicid;
- bromul poate înlocui clorul sau poate fi
folosit în acelaşi timp cu clorul, dar
bromul este mai scump;
- pentru tratamentul de lungă durată
(tratamentul curent) bromul (sub forma
unor pastile sau tablete cu doză unică)
este plasat într-un dozator de brom sau
într-un brominator în care se dizolvă lent.
Tratamentul şoc se face la darea în
folosinţă a bazinului sau in-extremis
atunci când apa bazinului îşi schimbă
aspectul şi este invadată de alge.
Metaloizi Iodoforii (combinaţii - Se prezintă sub formă de soluţie de Decontaminarea de - 0,85‰ s.a.
42
 chimice obţinute prin culoare brună sau galbenă deschis, cu întreţinere a 10-500 ppm de iod
solubilizarea iodului în miros foarte slab de iod care nu afectează adăposturilor de disponibil;
tenside neionice) substratul. Iodoforii au acţiune cidă mult animale. Sanitaţia - 10-25 ppm pt.
mai puternică decât sol. Lügol sau bazinelor de înot. formele vegetative;
tinctura (sol. Apoase sau hidroalcoolice) - 500 ppm pt
şi sunt lipsite practic de toxicitate pentru spori.
om şi animale. Apa dură şi cantităţile
mari de substanţe organice reduc
semnificativ activitatea iodoforilor.
- au acţiune antiseptică puternică şi sunt
mai puţin iritanţi pentru ţesuturi;
- în soluţii slabe pot fi folosiţi pentru
spălarea plăgilor şi a cavităţilor;
- cel mai cunoscut produs de uz medical
este betadina;
- soluţiile vechi sau prea concentrate
produc iritaţii ale tegumentelor, uneori
pot apare fenomene de hipersensibilitate;
aplicat pe mucoase sau pe ţesuturi
subcutanate poate produce necroza
acestora; în contact cu plăgile degajă acid
iodhidric, care este foarte iritant pentru
tegumente.
Ozonul Gaz incolor cu miros specific, de culoarea Decontaminarea apei Concentraţia activă
albăstruie, care se găseşte în atmosferă în potabile şi a spaţiilor în apă sau în aer este
cantităţi variabile, în funcţie de altitudine închise, cum ar fi cele de 0,6-1%.
şi condiţiile meteorologice. Se formează destinate intervenţiilor
sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete sau în chirurgicale sau a
43
 urma descărcărilor electrice; diverselor laboratoare.
- prezintă o mare instabilitate eliberând
O2 – acţiune oxidantă;
- în cantitate mare ozonul este iritant al
căilor respiratorii, determină tuse,
somnolenţă, hipotermie, scăderea
tensiunii arteriale, moarte prin edem
pulmonar.
Metale Argint, Cupru, Mercur -cel mai folosit este argintul cu care se Decontaminarea apei „Acţiune
obţin preparate de argint coloidal cu oligodinamică”
proprietăţi antiseptice deosebite. introduse în apă sunt
capabile să
expulzeze ioni
pozitivi, prezenţi la
un moment dat în
masa metalului, ioni
care exercită efect
distructiv faţă de
organismele
unicelulare.
Oxizi Oxid de calciu (var Bulgări sau pulbere albă, reacţionează Se foloseşte pentru 5-8 Kg/m2
nestins- CaO) puternic cu apa într-o reacţie exotermă, decontaminarea 4-8 Kg/m3 de apă cu
formând hidroxidul de calciu (laptele de solului, a platformelor 24 h timp de
var). CaO este foarte higroscopic, fixând de gunoi şi a contact.
totodată şi dioxidul de carbon din aer. sistemelor de
Varul „stins” din cauza umezelii din canalizare.
atmosferă nu are proprietăţi
antimicrobiene, motiv pt. care se impune
44
 a fi păstrat în locuri uscate şi în ambalaje
corect etanşate.
Peroxizi Peroxidul de hidrogen Se comercializează sub denumirea de Apa oxigenată 3% se Soluţie 3%
H2O2 „perhidrol” şi are un conţinut în substanţă foloseşte ca antiseptic
activă de 30-33%. Este caustic pentru al plăgilor şi
ţesuturi, provocând leziuni dureroase, decontaminant al unor
care dobândesc în timp culoarea albă. Se suprafeţe, obiecte,
descompune uşor şi rapid eliberând instrumentar.
oxigen atomic. Puterea oxidantă a El este folosit în mod
peroxidului de hidrogen poate fi potenţată deosebit în industria
cu sulfat feros, în cantităţi extrem de mici laptelui, pentru
(urme), care acţionează ca reducător prin decontaminarea
ionul Fe2+. Peroxidul de hidrogen are recipienţilor şi a
spectru larg de acţiune, inactivând ambalajelor; se
bacteriile, virusurile, germenii alcoolo- degradează uşor la
acido rezistenţi, fungii. căldură şi lumină, dând
naştere la apă şi
oxigen. Este distrus
rapid de alcali, iar
stabilitatea sa poate fi
crescută dacă pH-ul
este ajustat la valoarea
5 şi se adaugă fosfaţi.
Baze Hidroxidul de sodiu Substanţă albă, cristalină, higroscopică, Decontaminarea 2-5% soluţie
(NaOH) uşor solubilă în apă (1:1, v/v). adăposturilor de fierbinte de 80-90°C
(soda caustică) Are spectru larg de acţiune, în animale, a mijloacelor
concentraţie de 2-5% se utilizează pentru de transport, a
distrugerea bacteriilor, a virusurilor şi a padocurilor şi a
45
 miceţilor. Soluţia 10% manifestă efect sistemelor de
bactericid faţă de Mycobacterium canalizare. După
tuberculosis, după un contact de 24 de efectuarea
ore. decontaminării cu
hidroxid de sodiu se
impune aerisirea
corectă a spaţiului,
pentru eliminarea
amoniacului rezultat în
urma interacţiunii
dintre substanţa
alcalină şi purin. De
asemenea, toate
suprafeţele, obiectele
şi utilajele folosite se
vor spăla în mod
repetat cu apă, întrucât
hidroxidul de sodiu
degradează metalele,
cauciucul, ţesăturile,
etc.

Hidroxidul de potasiu Are aceleaşi proprietăţi şi utilizări ca şi NaOH, dar este mai puţin folosit în operaţiunile
(KOH) de decontaminare, datorită costului mai ridicat.
(potasa caustică)
Hidroxidul de calciu Este o suspensie ce se obţine prin Se foloseşte în stare - Suspensii
(CaOH) tratarea CaO cu apă. În contact cu aerul proaspătă pentru văruirea 10-20%-
(suspensie de var pierde în timp efectul antimicrobian. suprafeţelor din adăpost, pulverizăti şi
46
 proaspăt „stins”) Nu se recomandă încălzirea suspensiei, distrugerea agenţilor văruire
deoarece solubilitatea Ca(OH)2 scade etiologici din gunoi; - 40 l/m3 apă
proporţional cu creşterea temperaturii. decontaminarea apei din şi 72 ore timp de
fântâni. contact.
Decontaminarea se face
prin pulverizări (3 aplicaţii
la interval de 2 ore)
rezervându-se în total câte
un litru suspensie per m2.
Rezultatele obţinute au
demonstrat că văruirea
suprafeţelor are un
pronunţat efect bactericid
şi este recomandail ca
această opearţiune de
igienizare să fie practicată
permanent, după curăţirea
şi decontaminarea
adăposturilor. Hidroxidul
de calciu acţionează mai
eficient asupra bacteriilor
gram negative.
Acizi Acid clorhidric (HCl) - Lichid siropos, incolor, miscibil Decontaminarea - Sol. 2-3%
cu apa platformelor de gunoi, a - Sol. 30-35%
- Dintre acizi este cel mai sistemelor de canalizare, a NaCl şi 1% HCl,
puternic, cu efect distructiv chiar atelajelor şi în industria timp de 24-48 de
şi asupra sporilor bacterieni tăbăcăriei: împreună cu ore la temperatura
NaCl se foloseşte pt. de 10-15°C pt.
47
 decontaminarea pieilor decontaminarea
pieilor provenite
de la porcii
bolnavi de rujet;
- Sol. 1-2,5%
pt. decontaminarea
pieilor de animale,
în special a celor
contaminate cu
B.anthracis

Acid sulfuric (H2SO4) Decontaminarea - Sol. 5%

pardoselilor, a solului, a
canalelor de evacuare a
dejecţiilor, a jgheaburilor
de furajare. Pentru
potenţarea acţiunii se
recomandă utilizarea în
amestec cu alcool sau cu
acid carbonic.
- Amestecul
Laplace se obţine
prin combinarea în
părţi egale a
acidului sulfuric
cu acidul fenic
brut. Acesta va fi
diluat cu apă
numai după răcire
şi va fi folosit în
concentraţie de 5%
pentru
decontaminarea
adăposturilor, a
padocurilor, a
mijloacelor de
48
 transport, nu însă
în lăptării sau alte
incinte unde se
manipulează
laptele.
Sublimatul coroziv Substanţă cristalină, albă, care Decontaminarea - 1-3‰ soluţie
(clorura mercurică sublimează prin încălzire. Este toxică pavimentelor nemetalice, a apoasă şi colorant
HgCl2) pt. om şi animale. Se comercializează harnaşamentelor, a de avertizare
în stare pură sau sub formă de diverselor materiale din
comprimate ce conţin sublimat în laborator.
amestec cu clorură de sodiu şi care-i
potenţează efectul antimicrobian (prin Dezinfecţia tegumentelor - sol. 0,2-1%
adăugarea clorurii de sodiu 0,5% care
solubilizează compuşii rezultaţi din
combinarea mercurului cu substanţele
organice).
Permanganatul de - Substanţă cristalină de culoare - Antisepsia - Ca antiseptic
potasiu (KMnO4) violet închis, solubilă în apă. În mediu mucoaselor; al mucoaselor sol.
Săruri acid creşte acţiunea microbicidă. - Decontaminarea 1%, iar al pielii 1-
Utilizarea sa este limitată de formarea suprafeţelor cutanate; 2%;
MnO2 care rămâne pe materiale, - Decontaminarea - decontamina
colorându-le. părului, penelor, a rea suprafeţelor
- În contact cu formalina dezvoltă suprafeţelor şi utilajelor sol. 2-4 %;
o reacţie exotermă, care conduce la din ind. laptelui şi a - decontamina
evaporarea rapidă a aldehidei formice, cărnii; rea apei potabile
tehnică folosită în staţiile de incubaţie, - Decontaminarea destinată în special
incubatoare şi uneori chiar în apei potabile din fântâni. păsărilor sol. 1-2
adăposturile de animale. ‰.
49
 Sulfatul de cupru - Substanţă cristalină, de culoare - Distrugerea - Sol. 5- 10%
(piatra vânătă- CuSO4 albastru-verzui, solubilă în apă. mucegaiurilor din soluţii încălzite.
5H2O) depozite frigorifice,
frigidere, fiind totodată şi
dezodorizant;
- Combaterea
moluştelor de pe păşunile
mlăştinoase;
- Fungicid în
viticultură- zeamă
bordoleză (5% sol. apoasă).
Săruri Clorura de var - Este un amestec constituit din - Sub formă de - Suprafeţele
(var cloros) hipoclorit de calciu, hidroxid de calciu pulbere pt. se acoperă cu 2-5
şi clorură de calciu. decontaminarea solului, a Kg subst./m2 după
- Pulbere alb-cenuşie, cu miros de adăposturilor, a sistemelor care se stropeşte
clor, care conţine 25-37% clor activ; de canalizare, a cu o cantitate
este parţial solubilă în apă. Sub platformelor de gunoi dublă de apă.
acţiunea luminii, a umidităţii şi a precum şi a mijloacelor de
oxidului de carbon din aer se transport.
decompune uşor eliberând oxigen - Decontaminarea
atomic şi clor molecular. Se livrează în apei potabile (în special
recipienţi etanşi din lemn sau din din fântâni)
carton şi se păstrează la întruneric şi - 20-40 g/m3
loc uscat. de apă, cu timp de
- Clorura de var este incompatibilă contact de 12 ore,
cu formaldehida, în sensul că cele două - Decontaminarea după care operaţia
substanţe dau naştere unei reacţii adăposturilor (nu şi cele se repetă cu
puternic exoterme care, în spaţiu destinate vacilor de lapte), aceeaşi doză.
50
 limitat, pot declanşa o explozie. Din magaziilor, mijloacelor de - Suspensie
acest motiv clorura de var şi formolul transport, purinului. apoasă cu 3-5%
nu vor fi transportate şi nici depozitate clor activ.
în acelaşi spaţiu.
- Efectul CID al clorurii de var se
datorează atât clorului gazos încorporat
cât şi capacităţii de oxidare de care
dispune prin formarea acidului
hipocloros în urma reacţiei dintre ionii
de clor şi apă.
Săruri Carbonatul de sodiu - Se livrează sub forma unui - Se foloseşte ca - Sol. 2-4%
Na2CO3 produs absolut anhidru (soda calcinată) adjuvant în curăţirea
(soda de rufe) sau cu un conţinut de 62% apă carbonat sanitară a utilajelor din
de sodiu cristalizat (soda de rufe). industria cărnii şi a
laptelui, a mijloacelor de
transport, a
echipamentelor de
protecţie, a incubatoarelor
şi a staţiilor de incubaţie
în general.

51
Hipocloritul de sodiu - Lichid galben-verzui, cu miros - Decontaminarea - Soluţii
(NaClO) caracteristic, care la livrare trebuie să aparaturii de muls apoase ce conţin
Hipoclorit de potasiu conţină minimum 12,5% clor activ. mecanic şi a vaselor 0,5-1,25% clor
(KClO) Este instabil, motiv pentru care se folosite la recoltarea şi activ
păstrează la întuneric şi temperaturi transportul laptelui.
coborâte, iar soluţia de lucru va fi - Acţiunea este
folosită numai în ziua preparării. puternic afectată de
- Hipocloritul de potasiu în sol. prezenţa substanţelor
apoasă 5% se numeşte „apă de Javel” organice prezente pe
- Hipocloritul de sodiu în sol. substartul supus
apoasă 5% poartă numele de „apa lui decontaminării.
Labarraque”

Hipocloritul de calciu - se obţine din 2-3 părţi clorură de - -

var (20-30 % clor activ) şi 100 părţi
apă. Faza lichidă se recuperează. Are
acţiune decontaminantă bună, dar este
rapid descompusă de lumină şi atacă
metalele.
- acţiunea bactericidă sau
bacteriostatică a hipocloriţilor se
datorează în mod deosebit elementului
oxidant, care poate fi anionul
hipocloros, când pH-ul >7, oxigenul
atomic rezultat prin descompunerea
acidului hipocloros, dacă pH-ul
oscilează în jurul valorii 7 sau clorului
elementar.
52
 SUBSTANŢE DECONTAMINANTE DE NATURĂ ORGANICĂ
Alcooli Alcoolul etilic - Lichid incolor, cu miros plăcut, - Antiseptic al - 50-70%
(etanol) caracteristic, gust arzător, care fierbe la tegumentului şi
75°C, miscibil cu apa, bun solvent pentru decontaminant al unor
grăsimi pe care le emulsionează. Se obiecte sau instrumente
comercializează ca alcool rectificat chirurgicale.
(amestec azeotrop ce conţine 95,5% - În chirurgie se
alcool şi 4,4% apă) şi alcool absolut sau poate utiliza simplu
pur, liber de apă. pentru dezinfecţia
- Are proprietatea de a precipita tegumentelor sau pt.
proteinele, acesta fiind şi mecanismul păstrarea unor materiale
principal prin care el acţionează distructiv de sutură (catgut) sau în
asupra microorganismelor. combinaţie cu I2 (1-2
- Această formulă clasică poate %), clorhexidină 0,5%
varia, atât prin prisma ingredientelor cât care îi intensifică
și a concentrației în funcție de activitatea.
producător.
Alcool denaturat Lichid de culoare albastră sau violetă, - Antiseptic al
(spirt sanitar) cu miros specific, toxic pentru om şi tegumentului şi
animale. Conţine 60-65% alcool etilic, decontaminant al unor
10-15% alcool metilic şi o substanţă obiecte sau instrumente
colorantă de identificare. chirurgicale.
Acizi Acidul lactic Lichid siropos, incolor, inodor, Sub formă de 7-10 mg/m3 de
miscibil cu apa. aerosoli (10 g/m3 aer) în aer;
decontaminarea de 8-12 mg/m3 de
întreţinere a halelor de aer.
păsări şi porci.
Acidul peracetic Lichid limpede incolor, cu miros Decontaminarea 2%
53
 caracteristic înţepător. Are proprietăţi suprafeţelor şi utilajelor
oxidante şi decolorante. Se descompune folosite la prepararea
uşor, reacţia fiind exotermă cu pericol de hranei sau la prepararea
explozie. Este miscibil cu apa în orice fructelor, legumelor în
proporţie. Se comercializează sub formă concentraţie de 0,05-
de soluţie cu 36-40% s.a. Produsele 0,1%
comerciale care conţin acid peracetic
poartă denumiri diferite: Dezoxan,
Wofasteril, etc.
Fenoli Fenolul (acidul fenic, Fenolii sunt substanţe solide, cu miros - Decontaminarea - acţiune
acidul carbolic, caracteristic pătrunzător, puţin solubili în staţiilor de incubaţie, a antimicrobiană în
hidroxibenzenul) apă, foarte solubili în alcooli, benzen, mijloacelor de transport, concentraţie de 3-
eter, glicerină, grăsimi. Cristale aciforme, a harnaşamentelor, a 5%.
incolore, higroscopice. În contact cu sistemelor de canalizare,
aerul se oxidează şi capătă o coloraţie a platformelor de gunoi,
roşie-vişinie. a rampelor de încărcare,
nu însă a adăposturilor
de vaci cu lapte, a
abatoarelor şi în general
a platformelor care
prelucrează produse
animaliere şi cărora le
poate imprima mirosuri
neplăcute, persistente.
- Antiseptic al
plăgilor
Crezolii (metilfenoli) - Se găsesc în cărbunele de pământ - Decontaminant în - 5%
sub forma izomerilor orto, meta şi para. formulări cu săpunul de - Acidul
54
 - Lichid brun-închis, cu miros
specific, greu solubil în apă, dar se
dizolvă în solvenţi organici.
- Amestecul de izomeri se prezintă
sub forma unui lichid maroniu, greu
solubil în apă;
Creolina - Lichid brun, cu miros caracteristic,
pătrunzător, care formează cu apa emulsii pot fi utilizate în
stabile neutre. Din punct de vedere
potasiu în părţi egale- sulfuric 5% îi
lizol sau crezol saponat potenţează
(are proprietatea de a fi acţiunea.
miscibil cu apa în orice
proporţie)
- Decontaminarea
adăposturilor, sistemelor
de canalizare, a
platformelor de gunoi, a
padocurilor, solului,
atelajelor.
- Crezolii sunt
toxici protoplasmatici,
superiori fenolilor în
acţiunea antimicrobiană.
Lizolul are efect cid mai
puternic decât crezolii,
în sfera lui de acţiune
întrând şi germenii
alcoolo-alcalo-acido-
rezistenţi.
- Fenolii „clar
solubili” sunt
incompatibili cu acizii şi
sărurile puternice.
- Lizolul şi creolina
decontaminare sub
55
 chimic, ea este un concentrat formă de soluţii,
emulsionabil, care conţine 15% crezol şi respectiv emulsii (crezol
45% hidrocarburi aromatice, iar ca 5%). Datorită mirosului
emulgator, săpunuri de colofoniu sau aria de folosire este
uleiuri sulfonate. condiţionată şi restrânsă.
Aldehidele Aldehida formică - Gaz incolor cu miros înţepător şi - Formolul sau - Se
(formaldehida) punct de fierbere la -19°C; formalina se folosesc recomandă
- Se comercializează sub formă de: curent sub formă de pulverizarea fină a
formol, sol. apoasă saturată de soluţie 3-5% s.a. pt. soluţiei de formol,
formaldehidă 29-40% s.a.(lichid incolor, decontaminarea în reprize repetate,
cu miros specific, persistent şi adăposturilor, a la interval de 1-2
dezagreabil, care poate prezenta deseori mijloacelor de transport, ore, asigurând
un depozit alb-cenuşiu la fundul a echipamentului de timpul de contact
recipientului); protecţie, a inventarului de cel puţin 12 ore
- pentru a împiedica polimerizarea din avicultură, de la ultima
se foloseşte ca element stabilizator cunicultură, pulverizare.
metanolul, în concentraţie de 10-15%- sericicultură. Pregătirea - Pentru
formalina; suprafeţelor, a distrugerea
- polimeri solizi care prin încălzire obiectelor şi a utilajelor germenilor
eliberează aldehida formică. care urmează a fi alcoolo- acido-
- Puterea germicidă a formaldehidei decontaminate cu alcalo rezistenţi,
este condiţionată de factorii de mediu, în ajutorul formaldehidei formaldehida se
special de temperatura şi umiditatea trebuie să fie minuţioasă foloseşte în
aerului. La valori ale temperaturii mai deoarece substanţele amestec cu
mici de 9°C, aldehida formică organice, ca şi hidroxidul de
polimerizează şi se transformă în amoniacul o inactivează sodiu. Această
paraformaldehidă sau paraform, pulbere uşor. Aldehida formică soluţie alcalină de
albă, amorfă, lipsită de proprietăţi produce deteriorări formol, care
56
antimicrobiene. Reacţia are caracter de neînsemnate conţine 3%
reversibilitate. Tetraboratul de sodiu, materialelor inerte formaldehidă şi 3%
EDTA-Na sporeşte puterea bactericidă a supuse decontaminării, sodă caustică este
formaldehidei. în condiţiile în care aplicată prin
concentraţiile respective dispersie, de trei
inactivează virusurile, ori la interval de 60
fungii, bacteriile de minute,
sporulate şi nesporulate. asigurându-se un
- Aldehida formică timp de contact de
poate fi folosită şi sub minimum 3 ore de
formă gazoasă la ultima
(formolizare), dar numai administrare;
în spaţii perfect cantitatea de
etanşeizate, în care soluţie pentru cele
temperatura trebuie să 3 pulverizări va fi
fie de minimum 20°C, de un litru/m2.
iar atmosfera saturată în - Pt.
vapori de apă. evaporarea la cald
Vaporizarea aldehidei se a formaldehidei se
poate face la cald, prin vor calcula câte
încălzirea produsului 50-70 mL s.a./m3
comercial sau la rece aer.
când vaporii respectivi - Pt.
sunt puşi în contact cu evaporarea la rece
permanganatul de a formaldehidei se
potasiu sau clorură de folosesc reacţii
var. exoterme care au
loc între
57
 substanţele ce
conţin aldehida şi
KMnO4 sau clorură
de var (50 mL
formol comercial
cu 38-40% s.a. şi
35 g KMnO4).
Aldehida glutarică Efectul germicid este puţin influenţat de
(glutaraldehida) prezenţa substanţelor organice, dar este
puternic condiţionat de pH. Din acest
motiv, soluţiile de lucru în concentraţie
de 2 % vor fi activate înainte de utilizare,
prin alcalinizarea lor. Stocarea şi
conservarea aldehidei glutarice reclamă
menţinerea pH-ului soluţiei în limite
acide.
Cloraminele Cloramina B Pulberi cristaline, de culoare albă sau Sunt folosite ca soluţii apoase, care trebuie
(Compuşi Cloramina T uşor gălbuie, cu miros caracteristic de clor. să conţină 0,5-1,25% clor, pentru
organici DicloraminaT Conţinutul lor în s.a. este de 25-29%. decontaminarea utilajelor, a obiectelor de
cloruraţi) Halazona Se descompun lent în contact cu aerul inventar din industria de prelucrare a
şi sub influenţa luminii şi se livrează sub produselor animaliere, a mijloaceloe de
formă de pulberi sau comprimate. transport, a adăposturilor de animale şi chiar a
Recipienţii care conţin cloramină vor apei potabile, când sunt necesare 1-3 mg clor
fi bine etanşeizaţi şi păstraţi la întuneric, în activ/ L apă.
spaţii uscate şi la 5-15°C.
Sărurile amoniului cuaternar şi acizii
adăugaţi în soluţii apoase de cloramină o
vor „activa”, astfel încât efectul cid va fi
58
 de 2-3 ori mai puternic.
Capacitatea antimicrobiană a
cloraminei este mai puţin influenţată de
prezenţa în substrat a substanţelor
organice, comparativ cu alţi compuşi
organici cloruraţi (clorura de var,
hipocloriţi).
Substanţe Sunt combinaţii chimice foarte diferite
tensioactive ca structură, deşi ele conţin în principiu o
de sinteză hidrocarbură şi un grup hidrofilic sau
(detergenţi polar. Ele se dizolvă uşor în apă, dând
sintetici) soluţii stabile, care nu irită pielea şi nu
corodează metalele, au miros plăcut,
specific, iar unele dintre ele manifestă
acţiune bacteriostatică sau bactericidă.
Efectul lor distructiv faţă de
microorganisme se datorează, în mod
deosebit, afectării capacităţii funcţionale a
membranelor celulare, cărora le anulează
funcţia biologică de filtru selectiv.
Detergenţii anionici Micşorează tensiunea superficială a Sunt folosiţi pt. Concentraţia în
apei, facilitând udarea suprafeţelor, curăţarea s.a. a soluţiilor de
dizlocarea particulelor solide, echipamentului de spălare este de 0,1-
emulsionarea grăsimilor şi îndepărtarea protecţie, a diverselor 0,4 %, deci 0,5-2%
lor. Din această grupă în practică sunt suprafeţe (pardoseli, uşi, produs brut.
folosiţi mai frecvent săpunurile şi ferestre), obiecte din
detergenţii: Alba, Perlan,etc. lemn, bazine,
Detergenţii anionici sunt cei mai buni rezervoare, tancuri de
59
 agenţi de spălare, acţiunea lor detergentă conservare sau de
fiind datorată anionului pe care-l conţin fermentaţie.
în moleculă.
Manifestă efect letal puternic faţă de
bacteriile gram pozitive, dar sunt mai
puţin eficiente faţă de cele gram negative.
O creştere a efectului cid pt mabele tipuri
de microorganisme se realizează prin
scăderea pH-ului, efectul fiind rapid când
valoarea acestuia ajunge la 2. Compuşii
anionici acidifiaţi (utilizând acid fosforic)
îşi conservă proprietăţile detergente,
dobândind în plus acţiune antimicrobiană
faţă de bacterii şi fungi levurici, nu însă
faţă de sporii bacterieni şi micotici.

Substanţe Detergenţi cationici Se folosesc în soluţii apoase, în

tensioactive (săruri ale amoniului concentraţii de 1-2 % pentru Clorura de alchil-
de sinteză cuaternar) decontaminarea suprafeţelor solide, dimetil-benzil-amoniu
confecţionate din cele mai diverse poate fi utilizată pentru
materiale. Nu deteriorează substratul decontaminarea
asupra căruia acţionează, nu imprimă instalaţiilor de muls, a
miros caracteristic şi nu afectează suprafeţelor netede din
culoarea acestuia. Aceste substanţe sunt staţiile de incubaţie,
lipsite de toxicitate pentru om şi animale. spitale, clinici, pentru
Cele mai solicitate substanţe decontaminarea
decotaminante cationice au fost clorura instrumentarului
de alchil-dimetil-benzil-amoniu şi chirurgical. Diluţiile de
60
bromura de cetil-pirimidiniu, care au fost lucru se pot face cu apă
obţinute pe cale industrială şi folosite ca de robinet capacitatea
antiseptice şi decontaminante în medicina bactericidă nefiind
veterinară şi umană. afectată. Înainte de
Clorura de alchil-dimetil-benzil- aplicarea substanţei este
amoniu se comercializează sub formă de necesar să se execute
soluţie apoasă 40% cu pH 7,6-7,9. curăţirea mecanică şi
Produsul este miscibil cu apa în orice sanitară, pentru a
proporţie şi compatibil cu alţi agenţi îndepărta substanţele
cationici şi cu mulţi solvenţi organici; organice şi în special
este puternic potenţat de tensidele grăsimile, folosind în
amfolitice, dar incompatibil cu acest scop un detergent
substanţele anionice şi cu săpunurile compatibil.
obişnuite.
Bromura de cetil-piridinium Decontaminarea
(Bromocet) se livrează în comerţ sub suprafeţelor, a
forma unei soluţii hidroalcoolice obiectelor şi mijloacelor
concentrate, care conţine 10% sau 20% de transport folosite în
s.a. Pentru decontaminare se folosesc industria laptelui şi a
soluţii apoase 1%, iar pt. antisepsie cărnii.
concentraţiile sunt mai mici, de numai 1
la mie. Bromocetul nu este toxic pt om şi
animale.

61
Detergenţi amfolitici Detergenţii amfolitici au posibilitatea În industria Sol. 1% s.a.
(amfoterici) de a modifica tensiunea superficială a farmaceutică,
apei, indiferent de reacţia mediului, zootehnică şi cu
manifestând acţiune detergentă puternică restricţii în industrial
şi un efect antimicrobial pronunţat. S-au alimentară la
dovedit superiori amoniului cuaternar, temperatura de 50-
atât prin capacitatea antimicrobiană, cât şi 60°C, cu timp de
prin faptul că acţiunea lor este mai puţin contact foarte scurt, de
dependentă de prezenţa substanţelor 5-10 secunde. După
organice. Spectrul antimicrobian al efectuarea
detergenţilor amfolitici este larg şi decontaminării se
cuprinde germenii gram pozitivi impune spălarea atentă
(stafilococi, streptococi, diplococi, şi corectă a suprafeţelor
clostridieni) şi gram negativi şi a obiectelor, pt.
(salmonelele, coliformi, Proteus, îndepărtarea
Pseudomonas), structura morfologică cea reziduurilor formate.
mai vulnerabilă fiind învelişul celular,
căruia îi produce modificări ireversibile.
Substanţele tensioactive amfotere sunt
compatibile cu aldehidele şi fenolii, astfel
încât ele pot fi formulate cu
formaldehida, glutaraldehida şi cu unii
fenoli, pentru efectul lor reciproc
62
 potenţator.
Din clasa compuşilor amfoterici fac
parte: dodecil-betaalanina, acidul dodecil-
beta-aminobutiric, dodecil-di(aminoetil)-
glicina, care se comercializează sub
diferite denumiri: tego, tegolan, tegonin,
etc. ei au putere penetrantă, efect
dezodorizant, nu sunt agresivi faţă de
metale sau alte materiale.
Substanţe tensioactive Sunt substanţe chimice care se dizolvă Sunt consideraţi
neionice (detergenţi în apă dar nu ionizează. Detergenţii agenţi tipici de spălare,
sintetici neionici) neionici, între care tween-ul, nu au cu importante proprietăţi
proprietăţi decontaminante, dar au largi spumante şi
întrebuinţări în industrie şi medicină. Ca emulsionante. 5%
şi săpunurile , ei au catene strict liniare,
încât pot fi degradaţi biologic pe cale
enzimatică. Au capacitatea de a mări
solubilitatea iodului în apă, rezultând
compuşi cu efect antimicrobian foarte
puternic.
Septosol sau Iosan- conţine iod 3g, Decontaminarea 31 mL/m3 sol.
nonil fenol polietoxilat 17 g, alcool adăposturilor, cuştilor, 2-3 % sau 1-2
izopropanolic 1 g, acid fosforic 17 g. mijloacelor de mL/m3 sol. 4%.
Produsul reuneşte două proprietăţi transport, a ouălor
esenţiale: detergenţa prin substanţa înainte de incubaţie.
tensioactivă neionică şi efectul cid datorat Decontaminarea de
iodului activ. întreţinere a
adăposturilor.
63
 SUBSTANŢE DECONTAMINANTE COMPLEXE
- Formule medicamentoase noi, cu spectru larg de acţiune şi cu nocivitate selectivă, aproape exclusivă pt. schizomicete

Substanţe Peclomin Substanţele care intră în compoziţia Poate fi utilizat atât Pt.
decontaminante Benzensulfonclorami Peclominului sunt recunoascute ca în decontaminarea decontaminarea
complexe da sodica 2 g; acid antiseptice (perhidrolul) sau preventivă de preventivă- 0,5 L/m2
indigene acetic glacial 0,5 g; decontaminante (sarea de sodiu a întreţinere, cât şi în cu respectarea
peroxid de hidrogen benzensulfonamidei N-clorurate, acidul decontaminarea de timpului optim de
0,5 g; agent oxidant acetic glacial), dar efectul lor necesitate, prin contact de 30 de
0,1 g; apă 96,1 g. antimicrobian este selectiv în alternativa pulverizarea fină a minute;
utilizării lor separate. Cele 3 soluţiei de lucru Pt.
componente ale produsului se livrează preparată decontaminarea
în recipienţi separaţi şi sunt puse în extemporaneu, dar mai preventivă de
contact doar în momentul preparării ales pentru curăţenia întreţinere soluţia de
soluţiilor de lucru. Efectul cid este sanitară, fiin o lucru va fi
consecinţa sinergismului dintre ionii de substanţă administrată sub
clor şi cei de oxigen, care iau naştere în decontaminantă de formă de aerosoli 50-
urma interacţiunii celor trei substanţe. contact. 60 mL/m3de aer.
Nu are efect coroziv asupra Este recomandat pt.
metalelor, nu afectează calitatea unităţi din industria de
echipamentului din incintele supuse prelucrare şi
decontaminării şi nu poluează mediul industrializare a cărnii
ambiant. şi a laptelui, unităţi de
alimentaţie publică,
pentru decontaminarea
pereţilor placaţi cu
faianţă, a pardoselilor
64
 din beton, gresie, etc.
Poate fi utilizat pentru
decontaminarea
mâinilor, a
instrumentarului şi a
diferitelor obiecte de
inventar.
Virbaccid Se comercializează sub formă de Soluţia de lucru se Soluţia de lucru
Complex mineral soluţie concentrată,care este caustică pt. pretează pt. se prepară respectând
hidrosolubil 15,5- ţesături. Soluţiile de lucru , care se obţin decontaminarea proporţia 1:20 (1 litru
16,7%; surfactant prin diluarea cu apă de robinet a spaţiilor şi a obiectelor sol. concentrată de
0,27-0,33%, agent Virbaccidului comercial, sunt lipsite de de uz general din Virbaccid se va dilua
odorant 0,10-0,14%. nocivitate pt om şi animale. spitale, policlinici, cu 19 litri apă de
Superioritatea sa faţă de alte produse cabinete medicale, robinet).
similare este asigurată de două însuşiri şcoli, cămine, Pt.
particulare, distincte şi anume: efectul grădiniţe, hoteluri, decontaminarea
dezodorizant, plăcut odorant şi lipsa de restaurante, unităţi preventivă clasică se
nocivitate pt. organismele superioare, în militare, mijloace de vor folosi 0,3 L/m2,
special absenţa acţiunii alergizante, transport în comun, în cazul suprafeţelor
mutagene şi cancerigene. gări, autogări, netede (faianţă,
Poate fi folosit atât în medicina întreprinderi de gresie), 0,5 L/m2 pt.
omului, cât şi în medicina veterinară, în prelucrare a produselor suprafeţele poroase
special pt. distrugerea germenilor animaliere, ferme (cărămidă, bitum) şi
condiţionat patogeni. zootehnice, staţii de 10 L/m2, când se face
incubaţie a ouălor, decontaminarea
piscine, bazine de înot, solului.
băi publice, vestiare,
laboratoare de
65
 microbiologie şi boli
infecţioase.
În curăţirea şi
decontaminarea
curentă a grupurilor
sanitare din locuinţe şi
spaţii de utilitate
publică; în spălarea şi
decontaminarea
tacâmurilor, a veselei
şi a altor recipienţi şi
ustensile folosite în
bucătătii, cantine,
restaurante, situaţie în
care se impune clătirea
acestor obiecte cu apă
de robinet; la
prespălarea
(înmuierea) rufelor
(lenjerie de corp şi de
pat), din spitale, creşe,
cămine de copii, unităţi
militare etc.
Substanţe Vircon’s Pulbere de culoare roz, solubilă în Se utilizează Sunt
decontaminante Peroxid de hidrogen, apă călduţă. Soluţia de lucru are pH-ul respectând recomandate
complexe de acizi organici, 2,6 şi o stabilitate de 14 zile, după care recomandările firmei concentraţii diferite,
import surfactanţi şi un culoarea dispare treptat. producătoare. ce pot oscila între
sistem de săruri Este un decontaminant prin excelenţă 1:50 şi 1:600.
66
anorganice virulicid.
tamponate.

Aldezin Soluţie ce conţine glutaraldehidă, Pentru Pentru

clorură de benzalconiu, clorura de decontaminarea decontaminările
didecidimetilamoniu şi alcool etilic; microbienă, a staţiilor microbiene
Are spectru larg de acţiune faţă de de incubaţie, fabricilor profilactice a
bacterii, fungi şi virusuri, dar şi acţiune de nutreţuri combinate, suprafeţelor soluţii
dezodorizantă; produsul are o eficienţă unităţilor de industrie 0,25% (1:400), timp
ridicată într-o perioadă de timp redusă alimentară, de contact 20 minute,
de la aplicare, indiferent de condiţiile de adăposturilor, în cantitate de 100
temperatură; este biodegradabil şi stabil abatoarelor, ml/m2 pentru
în diluţie cu apa. mijloacelor de suprafeţele
Flacoane de 100 şi 1000 ml, bidoane transport, grupurilor neabsorbante şi de
de 5, 10 l şi butoaie de 20 l, toate din sanitare, mobilierului 300 ml/m2 pentru
material plastic din cabinete şi spitale suprafeţele
veterinare, blocuri absorbante.
alimentare, puncte şi Pentru
farmacii veterinare, a decontaminările
instrumentarului şi microbiene de
echipamentelor necesitate a
medicale, indiferent de suprafeţelor,
materialul din care sunt indiferent dacă se
confecţionate (sticlă, aplică prin
plastic, metal), a pulverizare sau
instalaţiilor de nebulizare, se
aprovizionare cu apă. foloseşte în
Soluţia de lucru se concentraţie de 1%
67
poate aplica prin (1:200), timp de
pulverizare, nebulizare contact 30 minute, în
sau imersie, în funcţie cantităţile menţionate
de scopul urmărit anterior.
Soluţia de lucru se Pentru
poate folosi maximum sterilizarea
14 zile de la preparare. instrumentarului se
foloseşte metoda
imersionării, folosind
concentraţii de 0,5-
1% (1:200 - 1:100),
timp de contact 30
minute.
Pentru suprafeţe
mari (bazine de
stocare a apei) se
aplică prin
pulverizare sau
nebulizare în
concentraţie de
0,25%, în cantitate de
100 ml/m2, timp de
contact 20 minute.
Pentru
decontaminarea
microbiană locală, pe
suprafeţe mici
(hrănitori, adăpători)
68
 se foloseşte în
concentraţie de
0,25%, timp de
contact 30 minute.
Pentru
decontaminare
microbienă prin
circulare în conducte
(instalaţii de
distribuire a apei în
adăposturi) se
foloseşte în
concentraţie de
0,25%, timp de
contact 30 minute.

Deo-vet Conţine clorură de alchil C 10 - C Se foloseşte pentru Soluţia de lucru

18-Dimetil-benzil amoniu, substanţe igienizarea suprafeţelor se prepară din
tensioactive neionice, parfum; elementelor de cantitatea de 25 ml
Deo-vet prin compoziţia sa complexă închidere din cabinete Deo-vet diluată la 1 l
acţionează ca un sanitizant, având şi clinici veterinare, apă potabilă şi se
deopotrivă efect de agent de curăţire, indiferent de tipul de aplică prin
dar şi cid asupra unor bacterii, virusuri materiale din care sunt pulverizare, în cazul
şi fungi; construite (gresie, suprafeţelor mai mari
Timpul de contact necesar este de 15 faianţă, material sau prin ştergere, în
minute; plastic, sticlă, metal) şi cazul suprafeţelor
dezodorizarea spaţiilor; mici. Cantitatea de
69
 Se evită aplicarea soluţie de lucru ce se
simultană cu substanţe aplică este de 250-
tensioactive anionice, 500 ml/m2 în cazul
suprafeţelor
cu apă oxigenată,
neabsorbante şi de
hipoclorit de sodiu sau 500-1000 ml/m2 în
substanţe puternic cazul suprafeţelor
alcaline. absorbante.
Efectul cid este
diminuat de prezenţa
substanţelor
organice.
Forsept Soluţie ce conţine clorură de alchil- În decontaminarea Forsept se aplică
dimetil-benzil-amoniu, aldehidă profilactică şi de prin pulverizare, în
formică, alcool izopropilic; necesitate în cantităţi de 0,2-0,5
Are spectru larg de acţiune; adăposturi, abatoare, l/m2 în cazul
Prezenţa în formulă a clorurii de unităţi de fabricaţie şi suprafeţelor
alchil-dimetil-benzil-amoniu alături de depozitare a produselor neabsorbante şi de
formaldehidă, face posibil ca aceasta din alimentare, a pielii 0,5-1 l/m2 în cazul
urmă să fie activă şi la temperaturi în mâinilor şi a suprafeţelor
jurul valorii de 0° C; echipamentului de absorbante.
Se va evita folosirea în combinaţie protecţie. În
cu substanţele tensioactive anionice, cu decontaminările
apă oxigenată, cu hipocloritul de sodiu profilactice se
sau cu substanţe puternic alcaline. folosesc concentraţii
de Forsept de 10 ml/1
l apă. În
decontaminările de
70
 necesitate se folosesc
concentraţii mai mari
de Forsept, respectiv
de 15 ml/1 l apă
pentru toate infecţiile
menţionate anterior
cu excepţia
tuberculozei şi
paratuberculozei
pentru care se
folosesc concentraţii
de 30 ml/1 l apă.

Germostop L Soluţie ce conţine 20% digluconat de Decontaminarea Decontaminarea

clorhexidină; suprafeţelor, suprafeţelor
Posedã un spectru antimicrobian elementelor de elementelor de
larg; închidire a închidere a spaţiilor
Soluţia de lucru se va folosi în adăposturilor pentru din industria
maximum 12 ore de la preparare animale şi a spaţiilor agroalimentară şi a
de lucru din industria echipamentelor din
alimentară, instalaţiilor dotarea acestora,
şi echipamentelor care indiferent de natura
vin în contact direct lor se face prin
sau indirect cu pulverizare cu o
produsele alimentare soluţie de lucru
(carne, produse şi obţinută prin diluarea
subproduse din carne, unei cantităţi de 1
lapte şi produse din litru Germostop L în
71
 lapte, peşte şi produse 300-1000 l apă
din peşte etc.). potabilă;
Decontaminarea Decontaminarea
ouãlor pentru incubat ouălor de incubat sau
sau de consum şi a pentru consum se
incubatoarelor, a apei face prin pulverizare
de băut şi a instalaţiilor sau prin imersie, timp
de adăpare. de 30-60 secunde în
Decontaminarea soluţie obţinută prin
profilactică sau de diluarea unei cantităţi
necesitate a corpului de 1 l Germostop L
animalului pe fluxul în 150 l apă potabilă,
tehnologic, respectiv în respectiv 6,6 ml
situaţii deosebite. Germostop L la 1 l
Decontaminarea apă;
seringilor şi a altor Decontaminarea
instrumente folosite în profilactică a apei
intervenţii pe animale potabile se face
în condiţii de teren. folosind o cantitate
de 1 l Germostop L
la 1.000 l apă;

Hyperox Soluţie apoasă incoloră de acid Decontaminarea Pentru suprafeţe:

peracetic, peroxid de hidrogen, acid suprafeţelor, 10 ml la 1 l apă,
acetic şi surfactant; echipamentelor,sisteme aplicare 300 ml/m2;
Eficace în prezenţa substanţelor de alimentare cu apă şi Pentru
organice; nebulizare termică; echipamente: 10 ml
72
 la 1 l apă, prin
pulverizare 300
ml/m2
Neoseptal PE 15 Dezinfectant pentru industria Se poate utiliza in Soluţii de lucru
alimentară; toate domeniile de pînă la 1,1%
Conţine peroxid de hidrogen şi acid industriei alimentare şi
peracetic; a bauturilor;
Nu se recomandă amestecarea cu alte Nu are efect
produse; coroziv;

Neoseptal CL Dezinfectant rapid, lichid, nespumant Se poate utiliza in Sol. 0,05%

pentru industria alimentară pe bază de toate domeniile (50 ppm Cl)
clor activ într-o soluţie alcalină; industriei alimentare;
Conţine 10,4% hipoclorit de sodiu Se vor evita timpi
de contact mai mari de
30 de minute datorită
tendinţei de corodare;
Neoquat S Dezinfectant şi detergent pentru Pentru În arii puţin
suprafeţe şi echipamente, lichid decontaminarea şi contaminate, la
concentrat, fără aldehide, bactericid şi curăţarea simultană a 20°C, acţiune
fungicid; suprafeţelor, bactericidă sol.0,5%,
Compoziţia pe bază de compuşi echipamentelor şi 30 de minute, 5ml/l;
cuaternari de amoniu instalaţiilor frigorifere acţiune fungicidă sol.
Nu este coroziv. din industria 0,125%. 1,25ml/l
alimentară. timp de contact de 30
de minute;
În arii
contaminate, la
73
 20°C, acţiune
bactericidă sol. 2%,
20 ml/l timp de
contact de 30 de
minute; sol. 1,25%,
12,5ml/l, timp de 60
de minute; acţiune
fungicidă sol. 0,5%,
5ml/l, timp de 30 de
minute.
În arii puţin
contaminate, la
10°C, sol. 2,5%,
25ml/l, 30 de minute
sau sol.2%, 20 ml/l,
60 de minute.
Neoseptal FU Dezinfectant pe bază de săruri Pentru tratarea Sol.0,5% sau
cuaternare de amoniu; suprafeţelor împotriva amestecarea în var
Îşi manifestă efectul bactericid şi mucegaiului prin
fungicid chiar şi la temperaturi scăzute. pulverizări
Neoseptal S-PE Dezinfectant concentrat pentru Poate fi utilizat în Efect bactericid
industria alimentară; lichid clar, galben toate domeniile şi fungicid: 31,5g/l
deschis ce conţine 1% acid peracetic; industriei alimentare şi (sol. 3%), 30 de
Soluţiile de lucru în concentraţii de în industia băuturilor minute la 20°C sau
pînă la 5% nu atacă oţelul inox şi nici 21g/l (sol. 2%), 60 de
plasticul rezistent la acid minute la 20°C
Ambicide Compoziţie: alchilamină terţiară, Utilizarea în Pentru suprafeţe: -
compuşi cuaternari de amoniu cu catenă incubatoare, diverse pulverizare: sol. 0,5-
74
 dublă şi agent de spumare. suprafeţe din ferme şi 1%, 300 ml/m2
Acţionează prin distrugerea industria alimentară, - Spumare: sol.
membranei citoplasmatice decontaminarea 2%, 250 ml/m2
vehiculelor, ouălor prin Pentru
pulverizare sau imersie decontaminarea
la temperaturi scăzute ouălor şi dispozitive
şi în prezenţa materiei de clocire:
organice - Sol. 1% prin
nebulizare timp de
5-10 secunde pe 3
m3
- Prin imersie:
sol. 1% cu apă caldă
38-41°C timp de 2-3
minute
- Pentru
vehicule: sol. 1%
Betadina Soluţie de culoare brun închis, fără Dezinfecţia Dezinfecţia
Soluţie cutanată particule în suspensie sau în sediment ce tegumentelor mâinilor- 2x30 ml
conţine: preoperator, asepsia sol.nediluată pentru
Iod povidonă- 100 mg/ ml plăgilor, inclusiv a 30 de secunde,
Glicerol, nonoxid 9, acid citric arsurilor tegumentare, comprese umede
anhidru, fosfat disodic sol. 10%, apă adjuvant în infecţiile diluţii 1:5- 1:10 200
purificată bacteriene şi fungice ml- 100 ml/l
cutanate, intervenţii Baie 1:25 40 ml/l
oftalmologice, Baie preoperatorie
preoperator sub formă 1:100 10 ml/l
diluată Baie pentru
75
 dezinfecşie corporală
1:1000 10 ml/10 l
Spălătură vaginală,
Spălătură urologică
1:25 4 ml/100 ml
Spălătura plăgilor
cronice sau a celor
post-operatorii 1:2 -
1:20 50 ml - 5
ml/100 ml
Spălături în
ortopedie sau post-
traumatice
Spălături orale post-
operatorii 1:10 10
ml/100 ml
Uz oftalmologic
(pre-operator) 1:8
12,5 ml/100 ml (în
ser fiziologic)
Diluarea Betadine
solutie cutanata se
realizează imediat
înainte de utilizare.

Betadină săpun Un ml soluţie omogenă, cu aspect Este utilizată pentru

chirurgical vâscos de culoare roşu-brun închis fără dezinfecţia igienică sau
sediment ce conţine iod povidonă 75 mg preoperatorie a
76
corespunzator la iod activ 7,5 mg. mâinilor şi dezinfecţia
Celelalte componente sunt: ester de preoperatorie a pielii.
nonilfenoxipoli (oxietilen) etanol, Betadine săpun
dietanolamida acidului superlauric, chirurgical este solubil
lanolină etoxilată, hipromeloza 4000, în apă şi poate fi uşor
hidroxid de sodiu (soluţie 10%), apă îndepărtat prin spălare.
purificată;
Betadine săpun chirurgical se
utilizează numai pentru uz extern.
Soluţia nu trebuie amestecată cu apă
fierbinte.

77
78
 TEHNICA DECONTAMINĂRII ADĂPOSTURILOR DE
ANIMALE

METODOLOGIA DECONTAMINĂRII
Eficienţa decontaminării, depinde în mare măsură de modul cum este
efectuată, de respectarea riguroasă a unei tehnologii, care impune alegerea celei
mai eficiente substanţe, concentraţia de lucru, timpul de contact, etc.
În desfăşurarea acestei operaţii, trebuie respectate următoarele etape
succesive:
1.- curăţenia mecanică;
2. - curăţenia sanitară (hidro-sanitară);
3. - aplicarea substanţei decontaminante (decontaminarea propriu-zisă);
4. - respectarea timpului de contact (acțiune) între substanţa folosită şi
microorganism;
5. - îndepărtarea resturilor de substanţă (prin aerisire, spălare, neutralizare);
6. – stabilirea eficienței decontaminării
✓ Curăţenia mecanică- urmăreşte îndepărtarea gunoiului grosier, a resturilor
furajere, a tuturor particulelor care au aderat pe diverse suprafeţe, a stratului
superficial de sol pe care a stat un animal bolnav.
✓ Curăţenia sanitară- urmează celei mecanice şi constă în spălarea cu apă
caldă, la care se adaugă detergenţi sau sodă de rufe (2%), a tuturor suprafeţelor şi
obiectelor destinate decontaminării. Timpul necesar spălării diverselor suprafeţe
este variabil, în funcţie de temperatura apei, de ingredientele adăugate, de natura
materialului etc.
✓ Decontaminarea propriu-zisă- urmăreşte distrugerea microorganismelor
prin mijloace fizice şi chimice. Dintre mijloacele fizice, cea mai folosită şi cu
rezultatele cele mai bune este căldura.
Decontaminarea cu ajutorul substanţelor chimice cunoaşte o largă extindere,
fiind realizată prin tehnici diferite: scufundare, pulverizare, vaporizare şi
aerosolizare.
- Scufundarea (submersia)- este folosită în cazul suprafeţelor cu
anfractuozităţi, a ţesăturilor şi în general a tuturor obiectelor portabile de
dimensiuni mici; se realizează prin acoperirea în întregime cu soluţiile
decontaminante.
- Pulverizarea (stropirea)- este metoda cea mai folosită pentru realizarea
contactului dintre microorganisme şi substanţele decontaminante. Acest
79
 procedeu impune folosirea unor compuşi chimici cu acţiune rapidă şi
respectarea timpului de contact. În cazul în care perioada de contact
depăşeşte ca durată timpul de menţinere al unei umidităţi corespunzătoare,
se recomandă aplicarea soluţiilor în reprize succesive.
- Vaporizarea substanţelor decontaminante prezintă o serie de inconveniente:
asigurarea unei etanşeităţi perfecte şi a unui anumit regim de temperatură,
realizarea unei atmosfere saturată în vapori de apă. Substanţa utilizată cel
mai frecvent în acest scop este formolul, de unde şi denumirea de
„formolizare”.
- Aerosolizarea- constă în dispersarea unei substanţe decontaminante în aer,
sub formă de aerosoli. Este o metodă modernă care se foloseşte în mod
deosebit în decontaminarea de întreţinere dar nu numai. Se recomandă
utilizarea ei și în decontaminarea clasică, deoarece se produce
decontaminarea concomitentă a aerului și a suprafețelor. Aerosolii sunt
particule foarte mici care pot pătrunde în cele mai intime locuri.

1. DECONTAMINAREA PROFILACTICĂ CLASICĂ

În sistemul extensiv de creştere a animalelor, decontaminarea preventivă

clasică se practică de două ori pe an: primăvara, după scoaterea animalelor la
păşunat şi toamna, înainte de introducerea lor în stabulaţie. În sistemul intensiv-
industrial, decontaminarea clasică se execută în funcţie de fluxul tehnologic, după
evacuarea animalelor din hale sau compartimente, subordonându-se principiului
populării şi depopulării totale. Indiferent în ce condiţii se execută,
decontaminarea preventivă clasică trebuie să respecte riguros un protocol de lucru,
care implică o succesiune de etape, derulate într-o anumită ordine: curăţenia
mecanică, curăţenia sanitară şi decontaminarea propriu-zisă.
Acest tip de decontaminare se execută de echipe speciale de muncitori sau
de îngrijitori care au fost instruiţi în acest scop şi care sunt echipaţi cu
îmbrăcăminte de protecţie (salopete, cizme, măşti sau ochelari, mănuşi).

1.1. CURĂŢENIA MECANICĂ

După evacuarea animalelor din adăpost se scot din funcţiune instalaţiile
electrice.
- Se umectează cu apă sau cu soluţii decontaminante slabe (hidroxid de sodiu
0,5%, carbonat de sodiu 2%, detergenţi 1-2 %) plafonul, pereţii, pardoseala,
jgheaburile şi toate obiectele din grajd, pentru a se preveni ridicarea prafului şi
răspândirea agenţilor patogeni.
80
 - Se strânge aşternutul şi se adună tot gunoiul în grămezi, pentru a fi
transportat la platformă sau incinerat. Se vidanjează fosele şi bazinele colectoare.
- Se îndepărtează prin răzuire toate particulele uscate (noroi, materii fecale,
secreţii) care au aderat pe diverse suprafeţe (pereţi, jgheaburi, stâlpi de susţinere).
- Se demontează adăpătorile, instalaţiile de muls şi de ventilaţie, pentru a se
curăţa şi decontamina separat.
- Pardoseala din lemn este scoasă şi curăţată, iar dea din cărămidă şi ciment se
curăţă cu peria, insistându-se asupra rosturilor şi eventualelor crăpături. În cazul
pardoselilor din pamânt bătut, se ridică un strat de 10-15 cm, care se va transporta
la platforma de gunoi.

1.2. CURĂŢENIA SANITARĂ

Se realizează prin spălarea cu apă caldă (la care se adaugă carbonat de sodiu
2%, detergenţi 1-2%), a tuturor suprafeţelor, obiectelor şi ustensilelor din grajd.
Locul de unde s-a ridicat stratul de pământ, se acoperă cu var nestins (5-8 Kg/m2),
sau cu clorură de var (2-5 Kg/m2), apoi se acoperă cu pământ adus din terenuri
necontaminate sau cultivate.

1.3. DECONTAMINAREA PROPRIU-ZISĂ

Se poate executa cu mijloace fizice (în special căldură uscată aplicată prin
flambare) sau chimice. În mod obişnuit, se folosesc substanţe chimice în soluţii
apoase, emulsii sau suspensii, dispersate cu ajutorul pompelor acţionate manual
sau mecanic. Aplicarea soluţiilor, începe cu pereţii adăpostului, a stâlpilor de
susţinere, a pardoselii şi în cele din urmă a plafonului, evitându-se astfel stropirea
personalului care efectuează decontaminarea. În general, pentru decontaminarea
adăposturilor substanţele chimice sunt calculate pentru o dispersie de 1 L/m2.
Indiferent de metoda şi substanţa folosită, după expirarea timpului de contact,
adăposturile vor fi aerisite, iar suprafeţele care vin în contact cu animalele vor fi
spălate cu jet de apă sub presiune. De asemenea, toate utilajele, pompele şi
agregatele se curăţă şi se spală cu apă, pentru a nu se degrada.
Controlul decontaminării se face prin prelevări de probe de pe diverse
suprafeţe, care sunt însămânţate pe medii de cultură speciale. Introducerea
animalelor se va face după ce în adăpostul bine aerisit şi uscat, au fost puse în
funcţiune toate utilajele şi instalaţiile.

2. DECONTAMINAREA DE ÎNTREŢINERE A ADĂPOSTURILOR

Mijloacele folosite în acest scop sunt lipsite de nocivitate pentru om şi

animale, dar ele îşi păstrează neafectată capacitatea distructivă faţă de
81
microorganisme. Acest tip de decontaminare constă în dispersarea substanţelor
antiseptice sub formă de aerosoli şi se caracterizează prin posibilitatea practicării ei
în spaţiile deja populate. Decontaminarea preventivă de întreţinere poate fi
efectuată o dată sau de mai multe ori pe zi, dar şi la intervale mai mari, de câteva
zile (săptămânal, bisăptămânal, etc.). Gama de substanţe chimice care pot fi
folosite în acest scop este prezentată în tabelul. Se pot folosi și mijloace fizice de
decontaminare (aeroionii negativi și radiațiile ultraviolete de tip C).
Tabelul.....
Substanţe folosite în decontaminarea de întreţinere
Categoria de
Regimul de
Substanţa Concentraţia vârstă sau de
repetabilitate
producţie
3
Acid lactic 7-10 mg/m - Pui de carne
Acid lactic 20 mL sol. 20% / m.c. - Pui de carne
Bromură de
sol. 0,25‰, s.a. 50-60
cetil piridinium 6-7 zile Puicuţe de înlocuire
mL/ m.c.
Bromocet
Sol. 0,25‰ s.a., 0,85‰
Iodosept 3-6 zile Pui de carne
s.a. 40-50 mL/ m.c.
Septosol (Iosan) Sol. 4%, 2 mL/ m.c. Zilnic Viţei
Peclodet 50-60 mL/ m.c. 6-7 zile Pui de carne

Aparatura folosită pentru obţinerea aerosolilor este diferită în funcţie de

dimensiunile adăpostului.
Pentru adăposturile de mare capacitate (hale de pui, de porci) se poate folosi
pompa Protector 300 cu două racorduri cauciucate, iar pentru spaţiile cu capacitate
mică (profilactoriu, creşă, maternitate, incubatoare) se poate utiliza aspiratorul de
uz casnic prevăzut cu dispozitiv adecvat de dispersie a soluţiei.
Tehnica de lucru- se prepară soluţia de lucru respectându-se concentraţia
optimă activă şi cantitatea necesară în funcţie de volumul adăposturilor şi de
substanţa folosită.
Soluţia se va dispersa cu aspiratorul sau cu pompe diferite, care vor asigura
o presiune de 8-10 atmosfere. Particulele de aerosoli având diametrul de 20-60
milimicroni, operaţia va fi repetată odată sau de două ori pe săptămână, în funcţie
de particularităţile fluxului tehnologic, de specia şi categoria de vârstă, de situaţia
epizootologică a efectivului. Pentru incinte mai mici (laboratoare, clinici, spitale,
spații sanitar-veterinare, etc) se pot folosi atomizoarele care produc particule de
dimensiuni foarte mici.

82
 STABILIREA CONCENTRAŢIEI MINIME INHIBANTE
(CMI) PENTRU SUBSTANȚELE DECONTAMINANTE

Concentraţia activă a unei substanţe decontaminante sau a unei formule

medicamentoase complexe poate fi stabilită prin tehnica spotării în plăci Petri.
Materiale necesare:
- plăci Petri cu diametrul de 10-12 cm;
- pipete gradate de diferite dimensiuni;
- pipete Pasteur;
- ansă calibrată (diametrul buclei de 3 mm);
- bulion repartizat ăn eprubete;
- agar drept şi înclinat;
- extract de cartof sau mediul Sabouraud;
Tulpini bacteriene test
- Staphylococcus aureus (Oxford);
- Escherichia coli (tulpina Bruxelles sau altă suşă înregistrată);
- Proteus vulgaris;
- Streptococcus faecalis;
- Corynebacterium pyogenes;
- Salmonella thyphi sau altă tulpină omologată;
- Bacillus subtilis (tulpina Marburg)
Tulpini levurice test
- Candida albicans.
Eventual tulpini de micromiceţi filamentoşi test aparţinând genurilor de
interes (Penicillium, Aspergillus, etc.)
Tehnica de lucru este aceeaşi pentru toate microorganismele, cu deosebirea
că, bacteriile se vor cultiva pe bulion respectiv agar, în timp ce pentru Candida,
eventual micromiceţi filamentoşi, se va folosi extractul de cartof sau mediul
Sabouraud.
Se pregătesc culturile bacteriene, fungice prin însămânţarea lor cu ansa pe
medii de cultivare adecvate şi se incubează la termostat la 37°C timp de 18-22 de
ore în cazul bacteriilor și 25°C timp de 3-5 zile pentru miceți. Pentru testarea
propriu-zisă se respectă un anumit protocol de lucru și anume:

83
 Pregătirea culturilor pentru testare

Din cultura de laborator pe geloză înclinată (cultură stoc de 30 de zile) se

însămânţează cu o ansă calibrată 10 mL bulion, respectiv un tub cu agar înclinat,
care sunt incubate la termostat la 37°C, timp de 24 ore. Din cultura astfel obţinută
se face o trecere cu ansa în 10 mL bulion simplu, care este incubat de asemenea la
termostat 24 de ore. Această operaţie se repetă 3 zile consecutiv (3 pasaje). Cultura
dezvoltată după ultimul pasaj, omogenizată prin agitare timp de 15 minute şi lăsată
apoi în repaos alte 15 minute, va servi ca inocul pentru însămânţare, tot cu ansa, a
10 mL bulion simplu. Se vor însămânţa atâtea eprubete a câte 10 mL bulion câte
sunt necesare pentru numărul de testări prevăzute. După 22 de ore de incubaţie la
37°C, omogenizare 15 minute şi repaos alte 15 minute la temperatura camerei,
cultura este pregătită pentru a putea fi supusă acţiunii substanţei decontaminante.
Agarul topit şi răcit la 50-55°C se toarnă în plăcile Petri, cărora, în prealabil
li s-a trasat cu un marker pe revers un număr de sectoare egal cu cel al diluţiilor
efectuate, care se lasă pe planuri perfect orizontale.
După solidificarea mediului se însămânţează prin inundare, suprafaţa
fiecărei plăci cu cultura microbiană pregătită în prealabil. Se elimină excesul de
lichid cu pipeta Pasteur, iar plăcile sunt introduse la termostat cu capacul
întredeschis pentru uscare. Diferitele concentraţii ale substanţelor decontaminante
de testat se efectuează prin diluţii seriate.
Tehnica de lucru pentru efectuarea diluțiilor seriate/decimale:
Se realizează diferite diluții ale substanței decontaminante de testat pentru a
vedea care este concentrația cea mai mică cu efect antimicrobian. Se repartizează
într-o serie de șase eprubete ser fiziologic sterilizat astfel: în primele trei eprubete
câte 5 ml, iar în următoarele trei câte 4,5 ml. În prima eprubetă se introduc 5 ml din
substanța decontaminantă de testat, realizându-se astfel diluția 1/2 a acesteia
(50%). Din acest tub se trec 5 ml în cea de-a doua eprubetă realizându-se astfel
diluția 1/4 a substanței decontaminante (25%). Din cea de-a doua eprubetă se trec
5ml în cea de-a III-a eprubetă obținându-se diluția 1/8 (12,5%). Din această diluție
se trec 0,5 ml în eprubeta a IV-a realizându-se diluția 1/10 (10%). Se
omogenizează și se trec 0,5 ml în eprubeta a V-a obținând astfel diluția 1/100
(1%). După omogenizare se trec 0,5 ml în ultima eprubetă, cea de-a VI-a,
obținându-se diluția 1/1000 (1‰) a produsului decontaminant de testat.
Substanţa decontaminantă la diverse diluţii este spotată cu ansa calibrată pe
suprafaţa mediului, în dreptul sectorului corespunzător, având grijă să se noteze
riguros, denumirea produsului şi diluţia.

84
 După uscarea lichidului, plăcile sunt incubate la termostat, 24-48 de ore,
după care se apreciază rezultatele pe baza intensităţii zonelor de liză. Se consideră
pozitive, deci cu efect cid puternic şi clar, diluţiile care produc liza totală a
culturilor microbiene, fără ca în interiorul acestora să existe colonii rezistente,
indiferent de numărul lor.(figura.....).

Figura....Aprecierea zonelor de liză

- o zonă de liză mică, nu foarte clară (+)
- o zonă de liză mai mare, mai clară (2+)
- o zonă de liză mare, foarte clară fără colonii izolate (3+)
Această tehnică de lucru este extrem de utilă în faza de laborator, ea oferind
posibilitatea trierii produselor cu efect antimicrobian. Rezultatele obţinute, deşi
valoroase, nu pot fi luate în discuţie singure, ci doar în coroborare cu cele care
vizează timpul optim de contact, ambele tehnici fiind considerate teste preliminare.

Stabilirea timpului optim de contact (TOC)pentru substanțele

decontaminante
În mod practic interesează din raţiuni economice, concentraţia cea mai mică
cu efect cid, determinată în prima fază (CMI) pentru a vedea în cât timp
acţionează. Ce poate face o soluţie alegând concentraţia cea mai scăzută cu efect
antimicroian cu cel mai mic timp de acţiune.
Principiul metodei este punerea în contact a celor doi reactanţi
(microorganism- agent chimic), pentru stabilirea cu precizie a timpului necesar ca
substanţa decontaminantă, într-o anumită concentraţie, să distrugă în totalitate
microorganismele testate. Deşi în laboratoarele de specialitate se lucrează în mod
obişnuit cu 2 tulpini de referinţă, Staphylococcus aureus (Oxford)(reprezentant al
85
germenilor gram pozitivi) şi Escherichia coli (Bruxelles) (reprezentant al
germenilor gram negativi) recomandabil ar fi ca, în funcţie de scopul urmărit,
spectrul microbian să fie mărit cu una sau chiar mai multe din tulpinile test folosite
pentru stabilirea concentraţiei minime inhibante (Proteus vulgaris, Klebsiella
pneumoniae, Salmonella typhi, Corynebacterium pyogenes, Streptococcus faecalis,
Bacillus anthracis tulpina atipică 1190R, Candida albicans, Mycobacterium
tuberculosis), (respectiv câte o categorie/specie de microorganisme din fiecare
categorie care posedă sau nu perete bacterian sau compoziția acestuia este diferită
și, bineînțeles forme de rezistență, respectiv spori).
Pregătirea culturilor pentru testare

Din cultura de laborator pe geloză înclinată (cultură stoc de 30 de zile) se

însămânţează cu o ansă calibrată 10 mL bulion, respectiv un tub cu agar înclinat,
care sunt incubate la termostat la 37°C, timp de 24 ore. Din cultura astfel obţinută
se face o trecere cu ansa în 10 mL bulion simplu, care este incubat de asemenea la
termostat 24 de ore. Această operaţie se repetă 3 zile consecutiv (3 pasaje). Cultura
dezvoltată după ultimul pasaj, omogenizată prin agitare timp de 15 minute şi lăsată
apoi în repaos alte 15 minute, va servi ca inocul pentru însămânţare, tot cu ansa, a
10 mL bulion simplu. Se vor însămânţa atâtea eprubete a câte 10 mL bulion câte
sunt necesare pentru numărul de testări prevăzute. După 22 de ore de incubaţie la
37°C, omogenizare 15 minute şi repaos alte 15 minute la temperatura camerei,
cultura este pregătită pentru a putea fi supusă acţiunii substanţei decontaminante.

Tehnica de lucru
În eprubete sterilizate se repartizează câte 5 mL soluţie de lucru obţinută din
substanţa decontaminantă. Se adaugă în fiecare eprubetă câte 0,5 mL ser sterilizat
de cal (pentru a imita oarecum condiţiile de lucru din tere reprezentate de eventuala
influenţă a substanţelor organice) şi apoi câte 0,5 mL din cultura de bulion a
germenilor test luaţi în studiu, pentru fiecare separat, agitându-se energic, lichidul
ajungând până în apropierea dopului, dar fără să-l atingă. Din amestec, după o
perioadă de contact stabilită anterior prin protocolul de lucru respectiv 5, 10, 15,
30, 60, 120 de minute, apoi după 6, 12, 24 de ore se însămânţează cu câte o ansă, 3
eprubete ce conţin câte 10 mL bulion sterilizat. Concomitent, se însămânţează cu
ansa prin dispersie în striuri pe sectoare şi suprafaţa mediului solid adecvat, topit şi
răcit într-o placă Petri. După 24- 48 de ore de incubaţie la termostat se citesc
rezultatele, marcând cu plus eprubetele, respectiv plăcile, în care s-au dezvoltat
culturile microbiene şi cu minus mediile rămase sterile. Rezultatele vor fi
exprimate în funcţie de timpul optim de contact, deci perioada de timp care a

86
asigurat distrugerea în totalitate a germenilor. Timpul optim de contact variază
între câteva minute și maxim 24 ore.

APRECIEREA EFICIENŢEI DECONTAMINĂRII AERULUI ŞI A

SUPRAFEŢELOR PRIN TESTE MICROBIOLOGICE
CALITATIVE ŞI CANTITATIVE

Se urmăreşte eficienţa decontaminării suprafeţelor şi eficienţa

decontaminării aerului.
1. Eficienţa decontaminării suprafeţelor se apreciază prin teste: chimice,
bacteriologice, micologice şi biologice.
1.1. Testele chimice determină prezenţa urmelor de substanţe decontaminante pe
suprafeţele supuse decontaminării, la anumite intervale de timp de la efectuarea
acesteia. Aceste teste se recomandă pentru verificarea efectuării corecte a
decontaminării şi a uniformităţii de dispersie a substanţei decontaminante.
Testele de sanitaţie vor fi executate numai după expirarea timpului optim de
contact, desigilarea spaţiului supus decontaminării fiind efectuată doar în
momentul testului de către o persoană investită cu această responsabilitate.
Prelevarea probelor (manipularea materialelor) se va face numai în condiţii de
sterilitate (flacăra unei lămpi cu spirt). Alegerea locurilor de prelevare a probelor
va respecta normativele în vigoare (baremul minim de sanitaţie), cel puţin 70% din
probe să fie recoltate de pe suprafeţele care vin în contact direct cu animalele.
Recoltarea probelor se face din minimum zece zone, în cazul adăposturilor
de tip gospodăresc şi din cel puţin 20 de suprafeţe în cazul adăposturilor de mare
capacitate din complexele zootehnice (70% din probele recoltate trebuie să fie de
pe suprafeţele care vin în contact cu animalele).

1.2. Testele bacteriologice pot fi grupate în două mari categorii: calitative şi

cantitative. Testele calitative sunt directe şi indirecte. Testele bacteriologice
urmăresc decelarea microorganismelor patogene de pe suprafaţa supusă
decontaminării prin însămânţări pe medii de cultură speciale sau prin tehnici de
colorare complexe. Pentru caracterizarea capacităţii bactericide a unor substanţe
cât şi pentru controlul curent al eficienţei decontaminării de necesitate se folosesc
microorganisme de referinţă (test-organisme): Staphilococcus aureus,
Streptococcus faecium, Pseudomonas aeruginosa, Mycobacterium avium, Candida
albicans, Bacillus subtilis respectiv oochişti de Eimeria tenella şi ouă
neembrionate de Ascaris suum.

87
 Aprecierea eficienţei decontaminării profilactice se face prin teste
bacteriologice indirecte, care evidenţiază prezenţa unor bacterii cu semnificaţie de
indicatori sanitari sau reducerea numărului de microorganisme de pe suprafeţele
supuse decontaminării (teste bacteriologic cantitativ).

Testul coli- urmăreşte punerea în evidenţă a prezenţei bacteriei Escherichia

coli pe mediul Levine. Acest test nu reflectă îndeajuns eficienţa decontaminării,
deoarece colibacilii sunt sensibili la acţiunea substanţelor decontaminante şi sunt
distruşi înaintea altor germeni patogeni (bacilul tuberculozei, bacilul
paratuberculozei, bacterii sporulate, virusuri fără pericapsidă).
Materiale necesare
În vederea recoltării probelor, se pregătesc tampoane de sanitaţie (Ts).
Tamponul se face din vată sau tifon răsucit pe o tijă de aluminiu, introdus în
împreună de 180/18 pe această tijă se confecţionează un dop din vată hidrofugă. În
eprubetă se introduc 10 mL soluţie fiziologică şi apoi se sterilizează prin
autoclavare.
Un număr egal de eprubete conţin câte 10 mL soluţie neutralizată
corespunzătoare substanţei decontaminante:
- 1% amoniac (pentru formaldehidă)
- 0,1% acid acetic (pentru soda caustică, soda calcinată şi var)
- 1% hiposulfit de sodiu (pentru varul cloros)
- Tween 80 soluţie 3% sau lecitină din ou soluţie 0,3% (pentru sărurile de
amoniu cuaternar).
Soluţiile neutralizante se introduc în eprubete cu acelaşi calibru cu a Ts, se
închid cu dop de cauciuc şi se sterilizează prin autoclavare.
Recoltarea probelor se face din punctele cele mai suspecte sub raporul
curăţeniei mecanice, reprezentative pentru adăpost (jgheaburi, adăpători,
pardoseală, grătare, pereţi, stâlpi, etc.). La flacără se scoate tamponul din eprubeta
cu soluţie fiziologică şi se şterge timp de 1-2 minute o suprafaţă de 100 cm2,
delimitată de un şablon pătrat cu latura de 10 cm. După ştergerea suprafeţei,
tamponul se introduce în eprubeta cu soluţie fiziologică. În laborator, se
omogenizează energic şi se însămânţează prin inundare pe mediu Levine repartizat
în plăci Petri. Excesul de lichid se aspiră cu pipeta Pasteur, iar plăcile se incubează
48 ore la 37°C. Decontaminarea este apreciată ca fiind corect executată dacă pe
mediul Levine nu se dezvoltă colonii de Escherichia coli (violet închis cu reflexe
metalice aurii-verzui). Prezenţa coloniilor de E.coli din unele probe impune
refacerea decontaminării parţial, iar dacă probele pozitive provin din locuri diferite
se va reface decontaminarea în totalitate.

88
 Testul bacteriilor coliforme modificat (TBCM)
Se însămânţează în condiţii aseptice 1 mL din proba de sanitaţie într-un tub
de fermentare (Durhan). Incubarea tuburilor însămânţate se face la 37°C, timp de
48 ore. Este considerată pozitivă proba care a produs cel puţin 1/10 gaz din
volumul tubului de fermentare, iar mediul s-a tulburat. Acest test se aplică în
decontaminările profilactice generale.
Pentru verificarea eficienţei decontaminării de necesitate în tuberculoză,
febră aftoasă şi alte boli, produse de germeni mai rezistenţi decât E.coli, se
recomandă testul stafilococilor (T.S.).

Testul stafilococilor- recoltarea probelor de sanitaţie din adăposturi se va

efectua după cel puţin două şi cel mult 24 de ore de la efectuarea decontaminării.
Probele recoltate se transportă la laborator în cel mult două ore, iar însămânţările
se execută în aceeaşi zi. Astfel, cu ajutorul unei pipete sterilizate se agită şi se
presează tamponul de vată din eprubeta cu soluţia fiziologică din care se aspiră 1
cm3 de suspensie şi se introduce într-o placă Petri sterilizată. Agarul Chapman se
răceşte la temperatura de 42-43°C şi se toarnă în plăcile însămânţate. Plăcile se
introduc în termostat la 37°C, 24 ore şi apoi se examinează. Coloniile se stafilococi
de la suprafaţa mediului sunt mici, rotunde, opace, cu marginile perfect netede, iar
cele din profunzimea mediului sunt discoidale, fără excrescenţe. Dacă aspectul
morfologic nu este suficient de clar examenul cultural se poate asocia cu un
examen bacterioscopic utiliz-nd coloraţia Gram.
Se consideră că decontaminarea a fost eficientă dacă pe mediul Chapman nu
au crescut colonii de stafilococi.
Dacă decontaminarea nu a fost corespunzătoare se recomandă repetarea
acesteia după refacerea curăţeniei mecanice, insistându-se asupra suprafeţelor de
unde s-au recoltat probele pozitive.
Testul enterococilor
Acest test este recomandat pentru aprecierea eficienţei decontaminării
adăposturilor de pui broileri. Recoltarea probelor de sanitaţie se face în aceleaşi
condiţii ca la testul coli. În acest scop se foloseşte agar-glucoză-azidă de sodiu-
trifenil tetrazol clorură (agar Slanetz-Bartley) repartizat în plăci Petri. Se fac
dispersii cu tamponul de sanitaţie în striuri, pe sectoare, pentru obţinerea de colonii
izolate. Cutiile Petri însămânţate se incubează la 44°C timp de 48 de ore. Coloniile
de enterococi sunt rotunde, cu marginea regulată, cu aspect mucos, deculoare roz,
roşu închis. Mediul Slanetz s-a dovedit a fi 100% selectiv pentru enterococi,
deoarece coloniile nu sunt invadante.
Pentru testul enterococilor se poate utiliza şi geloza cu citrat-azidă de sodiu-
bilă esculină.
89
 Decun şi Oprin (1989); Decun şi col. (1991) au realizat un mediu de cultură
deshidratat, cu însuşiri selective faţă de enterobacterii, recomandat pentru controlul
microbiologic al eficienţei decontaminării în condiţii de fermă cât şi pentru
aprecierea eficienţei decontaminării apei, denumit test microbiologic de teren
(T.M.T.). Mediul conţine: peptonă, extract de carne, fosfat dipotasic, tiosulfat de
sodiu, săruri biliare şi citrat de fier, ingrediente care permit evidenţierea
enterobacteriilor care produc hidrogen sulfurat din metabolizarea aminoacizilor cu
sulf (Proteus, Citrobacter, Edwardsiella, Salmonella, unele tipuri de E.coli).
evidenţierea acestora semnifică o contaminare de natură fecală. Mediul are
capacitatea de a neutraliza clorul rezidual din apa clorinată. Mediul deshidratat şi
îmbibat în hârtie de filtru, este introdus în eprubete în condiţii aseptice. Recoltarea
probelor de sanitaţie se face cu o compresă de tifon sterilizat, umectat cu ser
fiziologic, de pe o suprafaţă de 50 cm2, apoi se introduce în eprubeta cu mediu
deshidratat. Se toarnă apă distilată în eprubetă, astfel încât să depăşească înălţimea
hârtiei de filtru. Eprubetele se incubează la temperatura camerei (20-26°C) sau la
termostat (37°C) 24 ore. În cazul probelor pozitive se înnegreşte conţinutul
eprubetei şi are spect tulbure.
Pentru a se evidenţia dezvoltarea bacteriilor coliforme fecale, fără a fi
asociate cu enterobacteriile producătoare de hidrogen sulfurat, se foloseşte
reactivul Ehrlich-Kovacs, pentru identificarea producţiei de indol. Testul
microbiologic de teren poate semnala o poluare fecală ridicată a apei.
Testul numărului total de germeni aerobi (N.T.G.M.A.) şi a numărului
total de micromiceţi (N.T.M.) se execută după protocolul indicat de Direcţia
sanitar-veterinară din M.A. pentru controlul eficienţei decontaminării halelor
pentru păsări. Recoltarea probelor se face la 18-24 ore după decontaminare,
folosind tampoane sterilizate, ţinute în eprubete, care înainte de folosire se
umezesc prin introducerea în fiecare eprubetă a câte 1 cm3 soluţie fiziologică
sterilizată. Se recoltează minimum 50 de probe: câte 10 probe de pe adăpători,
hrănitori şi eleveuzeşi câte 5 probe de pe pereţii laterali, guri de admisie, aeroterme
şi pardoseală. Recoltarea se face prin ştergerea unei suprafeţe de 100 cm2 din
punctele alese, apoi tamponul se introduce în eprubetă, care se individualizează
prin numere. Paralel pe un caiet se consemnează locul recoltării, corespunzător
fiecărui număr.
Însămânţarea probelor se execută prin ştergerea tamponului pe suprafaţa
gelozei Plate Count repartizată în plăci Petri pentru determinarea NTGMA, apoi pe
suprafaţa gelozei Sabouraud cu antibiotice (cloramfenicol) pentru micromiceţi. Pe
o placă Petri se pot însămânţa 6 probe, după delimitarea a 6 zone triunghiulare,
înscriind cu un creion dermatograf numărul probei pe sectorul însămânţat.
Incubaţia se face timp de 24-36 ore la 37°C pentru NTGMA şi 4-5 zile la
90
temperatura de 25-30°C pentru micromiceţi. După incubaţie se numără coloniile
corespunzătoare fiecărei probe.
Eficienţa decontaminării pentru locul recoltării se apreciază astfel:
Pentru NTGMA:
- decontaminare corespunzătoare:- absenţa coloniilor
- 1-50 colonii
- decontaminare necorespunzătoare: - peste 50 colonii
- colonii numeroase
- colonii confluente
- cultură în gazon
Pentru NTM:
- decontaminare corespunzătoare: - absenţa coloniilor
-1-10 colonii
- decontaminare necorespunzătoare: - peste 10 colonii
- colonii numeroase
- colonii confluente
- cultură în gazon
Eficienţa decontaminării pe hală se apreciază astfel:
➢ dacă numărul probelor necorespunzătoare nu depăşeşte 30% inclusiv,
atât pentru NTGMA cât şi pentru NTM, decontaminarea halei
corespunde normelor admise;
➢ decontaminarea este necorespunzătoare dacă numărul probelor pozitive
depăşeşte 30% indicând aceeaşi situaţie pentru întreaga hală. În acest
caz se impune repetarea decontaminării parţiale, când probele
necorespunzătoare privesc numai ustensilele din hală, sau refacerea
decontaminării întregii hale, când probele necorespunzătoare se
repartizează pe toate suprafeţele supuse decontaminării.
➢ Dacă se dezvoltă colonii de Escherichia coli, Pseudomonas sau
Salmonella, se repetă decontaminarea şi controlul eficienţei acesteia.

Aprecierea calităţii decontaminării finale în unităţile

asanate de tuberculoză bovină
Testul de sanitaţie pentru evaluarea decontaminării finale în tuberculoza
bovină are trei etape:
- Testul stafilococic (T.S.)
- Testul bacililor acido-alcoolo-rezistenţi (T.B.A.A.R.)
- Biotestul pe cobai (B.T.C)
Testul stafilococic (T.S.) se foloseşte după fiecare decontaminare finală din
cadrul celor 3-4 decontaminări finale şi pentru toate obiectivele închise.
91
Tampoanele de sanitaţie recoltate după ultima decontaminare finală se păstrează la
frigider.
Testul bacililor acido-alcoolo-rezistenţi (T.B.A.A.R) se practică dacă
testul stafilococic este negativ după ultima decontaminare finală.

2. Eficienţa decontaminării aerului

Acest test are valoare relativă şi constă în expunerea plăcilor Petri cu medii
de cultură, în spaţiul supus decontaminării, atât înainte de practicarea acesteia, cât
şi după expirarea timpului de contact. În acest scop se foloseşte tehnica
sedimentării Koch, care recunoaşte următoarea desfăşurare: plăcile Petri cu medii
de cultură adecvate (agar simplu pentru bacteriile mezofile, aerobe, respectiv
Sabouraud sau cu extract de cartof pentru miceţi) sunt expuse fără capac în locuri
diferite şi la înălţimi variabile în spaţiul supus decontaminării. După 2-10 minute,
ele sunt acoperite cu capace şi incubate la termostat timp de 24-48 de ore la 37°C
în cazul bacteriilor sau 3-5 zile la temperatura camerei (22-24°C) în cazul
miceţilor. Se numără apoi coloniile de pe fiecare placă, iar numărul acestora se
raportează la m3 de aer, folosind formula stabilită prin calcule de Omelianski:

Nr. UFC/ m3 = N x 63662 / D2 x t

în care:
N= media aritmetică a numărului de colonii din fiecare placă expusă
63662= constanta lui Omelianski;
D= diametrul plăcii;
t= timpul de expunere a plăcilor deschise în minute

Se face media încărcăturii microbiene a aerului înainte de decontaminare şi

de după practicarea acesteia şi prin raportarea celor două valori se poate aprecia
eficicenţa operaţiunilor de decontaminare, stabilindu-se de câte ori s-a redus
încărcătura microbiană pe unitatea de volum. Metoda este considerată relativă
pentru că nu oferă posibilitatea de a aaprecia distrugerea în totalitate a germenilor
cu semnificaţie patogenă.

92
 DEZINSECȚIA
Mijloace utilizate. Forme şi modalităţi de administrare a insecticidelor.
Tehnica dezinsecţiei

Reprezintă un ansamblu de măsuri pentru distrugerea insectelor dăunătoare

care transmit boli infecțioase și parazitare, depreciază diferite substraturi furajere și
alimentare sau generează disconfort și întreruperea ciclurilor de dezvoltare ale lor,
repsectiv metamorfoza.
Mijloacele de dezinsecție sunt:
• Mecanice
• Fizice
• Chimice
• Biologice
Mijloace chimice- calitatea unei substanțe insecticide:
1.să aibă efect selectiv- să distrugă numai insectele, să nu afecteze
vertebratele superioare
2. să fie solubile în apă
3. efectul cid să fie într-un inteval de timp cât mai scurt și într-o doză cât
mai mică ("insecticide de șoc")
4. să aibă rezistență crescută și stabilitate crescută la condițiile de mediu
(umiditate, temperatură, lumină)
5. să prezinte atracție și nu repulsie față de insecte
6. să fie lipsite de miros neplăcut, să nu imprime miros sau să degradeze
suportul pe care se aplică, să nu modifice rezistența sau culoarea suportului
pe care se aplică
7. să aibă perioada de înjumătățire mică și să fie biodegradabile
8. să se manipuleze fără pericol și ușor
9. să fie economice, să aibă o remanență corespunzătoare pe substrat dar nu
și în mediu.
Mijloace de administrare a insecticidelor
Pot fi aplicate sub diverse forme:
• Pulberi- se aplică prin prăfuire sau baraje pentru artropodele fără aripi
(aptere).
• Pulberi muiabile- se aplică prin stropiri, baraje, pensulări.
• Soluții- se aplică prin pulverizări, baraje, pensulări, aerosolizări.
• Emulsii- se aplică prin pensulări, stropiri, impregnări de benzi sau suprafețe.

93
 • Aerosoli calzi- în spații închise, în locuri inaccesibile și pentru distrugerea
imediată a insectelor zburătoare. Se obțin cu generatoare de aerosoli calzi
care transformă lichidul insecticid într-o ceață toxică.
• Aerosoli reci- în spații mici, pentru uz casnic, hotelier. Se găsesc sub forma
spray-urilor preparate comerciale.

Prepararea formelor de administrare a insecticidelor

Pulberile- se obțin prin amestecarea insecticidelor solide cu diverse

suporturi inerte, uscate: talc, cenușă, cretă.
Pulberile muiabile- preparate de obicei de unități producătoare prin
amestecarea insecticidelor cu diverși agenți dispersabili ca săpunul, sărurile
hidrice, etc. Pentru utilizarea practică acestea se amestecă în momentul folosirii
formând dispersii uniforme. După evaporarea apei de pe suprafața tratată, pulberea
toxică rămâne ca atare în funcție de uniformitatea cu care a fost depusă pe
suprafața respectivă.
Soluțiile- se prepară cu diverși solvenți organici: benzen, toluen, xilol,
petroniu, prin amestecarea substanțelor insecticide cu solventul (în practică se
folosesc mai mulți derivați din distilarea petrolului). Insecticidele dizolvate în
solvenții organici, în concentrație de lucru, sunt pulverizați ca atare pe suprafețele
de tratat. După depunere, solventul se evaporă iar insecticidul rămâne sub formă de
cristale timp îndelungat dacă suprafața nu se acoperă cu praf sau nu este spălată
sau ștearsă. O gamă restrânsă de insectice și în special unele din grupa organo-
fosforice se pot dizolva și în apă caldă.
Emulsiile-se obțin din insecticide solvite în solvenți organici la care se
adaugă o substanță emulsificatoare care face ca produsul să fie miscibil cu apa. De
regulă preparatele emulsionable se livrează sub formă de concentrate. Pentru
efectuarea emulsiei de lucru se procedează astfel:
- peste concentrat se adaugă treptat agitând în continuu cantitatea necesară
de apă. Întru-cât emulsiile se separă după câteva ore de la preparare, se recomandă
ca acestea să fie efectuate și folosite extemporaneu. Emulsiile acționează în același
mod ca și soluțiile insecticide.
Preparatele fumigante- se pregătesc din substanțe insecticide, în amestec
cu o substanță chimică cu proprietăți pirogene care să asigure o ardere lentă. Prin
ardere produc fum insecticid de mare eficacitate fiind utilizat în spații închise
pentru combaterea insectelor dăunătoare.
Momelile insecticide- pot fi alimentare sa benzi impregnate și se folosesc
împotriva muștelor în locuri unde pulverizările sau aerosolizarea sunt
contraindicate (cantine, restaurante).
94
Metode chimice de dezinsecție

Se bazează pe utilizarea unui număr mare de substanțe chimice care se

aplică sub formă de pulberi, soluții, emulsii sau aerosoli. Aceste substanțe se
numesc generic insecticide. Termenul provine din cuvintele latine insecta și
caedere (a ucide).
Insecticidele fac parte dintr-o categoria mai largă de substanțe numite
pesticide (pest în Eng- dăunător, parazit, flagel).
După calea de pătrundere a toxicului în organismul artropodelor,
insecticidele se pot grupa în 3 mari categorii:
• insecticide de respirație
• insecticide de ingestie
• insecticide de contact
După natura chimică insecticidele se clasifică în două mari categorii:
• insecticide anorganice
• insecticide organice
Insecticidele anorganice
Fiind toxice și pentru animalele superioare sunt mai puțin utilizate pentru
combaterea artropodelor din adăposturile pentru animale. Se utilizează mai ales
pentru combaterea dăunătorilor din depozite în fabricile de morărit și panificație.
➢ Acidul boric (H3BO3)- este o pulbere albă, cristalină inodoră, solubilă
în apă (4,9% la 21°C) și în alcool. Se folosește cu rezultate bune în combaterea
gândacilor de bucătărie, sub formă de pulbere nediluată 5-15g/mp sau sub formă de
momeli de pâine cu soluție saturată de acid boric.
➢ Acidul cianhidric (HCN)- în stare pură este un gaz incolor, la
temperaturi de peste 26,2°C cu miros de migdale. Se comercializează sub formă
lichidă în cilindrii metalici sau ca lichid absorbit în discuri de carton gros sau alte
materiale poroase (Kiesselgur, diatomită) care degajă lent gazul. Se poate obține și
din reacția care are loc între cianura de sodiu sau potasiu și acidul sulfuric sau prin
acțiunea umidității aerului asupra cianurii de calciu. Din cauza toxicității sale
extrem de ridicate, uneori se adaugă la acidul cianhidric și gaze avertizoare
odorifere, iritante ale ochilor, nasului și gâtului.
➢ Bioxidul de sulf (SO2)- sau anhidra sulfuroasă se obține prin arderea
sulfului. Este un gaz cu miros înțepător, sufocant mai greu decât aerul. Are un efect
toxic asupra artropodelor dar și față de om și animale. Nu este inflamabil, însă
prezintă pericol de incendiu prin arderea sulfului.Fiind și coroziv față de metale
este puțin utilizat în prezent. Se comercializează în stare lichidă sau sub formă de
batoane sau pulberi de sulf.

95
 ➢ Hidrogenul sulfurat (H2S)- a dobândit o mare importanță ca fumigant
al cerealelor, făinurilor și alimentelor. Prezintă un miros puternic de carbid și este
foarte toxic atât pentru artopode cât și pentru mamifere.

Ciclodienele- sunt hidrocarburi ciclice clorurate care conțin două legături

duble. Sunt foarte toxice pentru animale și om și nu se recomandă în sectorul
sanitar veterinar. În țara noastră s-au comercializat pentru domeniul fitosanitar
produsele: Aldrin, Dieldrin, Clordan, Toxafen, Heptaclor, Pinetox.
➢ Hidrogenul fosforat- se obține din descompunerea fosfurii de
aluminiu sub influența umidității din mediul ambiant. Se folosește sub formă de
granule sau tablete de fosfură de aluminiu care conțin de asemenea carbonat de
amoniu. În urma descompunerii, pe lângă hidrogenul fosforat rezultă CO2 și
amoniac care au rolul de a reduce pericolul de incendiu în timpul degajării gazului
din tabletă. Se comercializează sub denumirile de: Phostoxin, Gastoxin, Delicia,
Phostox.
➢ Ozonul- are multiple utilizări în dezinfecție dar poate fi utilizat și
pentru combaterea insectelor și acarienilor.
➢ Arsenoacetatul de cupru (Verdele de Paris)- pulbere cristalină verde
insolubilă în apă, solubilă în amoniac și acizi, este foarte toxic și este utilizat
pentru combaterea dăunătorilor la plante.

Insecticidele organice pot fi de origine vegetală sau de sinteză.

Insecticidele organice de origine vegetală- sunt produse ale
metabolismului unor plante acumulate în flori, frunze sau semințe. Fiind puțin
toxice pentru plante se utilizează mai ales pentru combaterea dăunătorilor în
domeniul vegetal, din aceasta făcând parte nicotina, sulfatul de nicotină, anabazina,
sulfatul de anabazină, rotenoidele, piretrinele.
➢ Nicotina- este un alcaloid care se găsește în tutun (Nicotiana
tabacum) și mahorcă (Nicotiana rustica). Se prezintă sub forma unui lichid uleios
care în contact cu aerul este de culoare brună. Se dizolvă ușor în apă și are un
miros specific neplăcut. Nicotina este toxică pentru artropode și animalele
superioare, dar nu este toxică pentru plante. Se comercializează sub formă de
concentrate emulsionabile cu 20-40% nicotină sau sub formă de sulfat de nicotină
cu 40% nicotină.
➢ Anabazina- este un alcaloid dintr-o plantă Anabasis aphylla ce crește
în țările sudice. Se utilizează mai ales sulfatul de anabazină pentru combaterea
unor dăunători la plante. Acționează ca insecticid de contact.
➢ Rotenoidele- substanțe organice din grupa alcaloizilor cu acțiune
toxică prin contact, prin ingestie asupra insectelor și acarenilor. Se extrag din
96
 diverse plante exotice: Derris elliptica. Principalul alcaloid cu efect insecticid este
rotenona. Aceasta nu este plante și puțin toxică pentru animalle superioare (DL 50=
30000 mg/Kg pentru șoarece).
➢ Piretrinele- insecticide extrase din florile unei crizanteme exotice din
genul Pyrethrum sau Chrysanthenum care au fost cultivate și în țara noastră,
produsul fiind comercializat sub denumirea de pulbere dalmatică. Substanțele
active poartă denumirea de piretrine (I și II) și cinerine (I și II) și au fost obținute și
pe cale sintetică. Nu sunt toxice pentru plante, animale și om. Concentrația de
lucru este DL50 = 1500 mg/Kg pentru șoareci. Asupra artropodelor au un efect
rapid de șoc, însă cu durată mică deoarece la lumină și în contact cu aerul se
descompun treptat. Piretrinele se comercializează sub formă de pulberi,
concentrate emulsionabile, soluții în petrol și spray-uri. În ultimele două decenii, s-
au obținut produse noi de sinteză, derivate din piretrine: Aletrina, Permetrina, Alfa-
metrinia, Bioaletrina, Cipermetrina, Delta-metrina, Tetra-metrina și Cadetrina.
Acestea au o stabilitate mai mare, remanență mai bună și toxicitate moderată.
Insecticidele organice de sinteză- după structură se clasifică astfel:
- organo-clorurate (hidrocarburi clorurate)
- organo-fosforice (esteri ai acizilor fosforici)
- carbamice (carbamați, esteri ai acidului carbamic)
- piretroide
- alte insecticide organice
Insecticide organo-clorurate- sunt hidrocarburi conținând în moleculă
atomi de clor legați covalenți de atomii de carbon. fac parte din această grupă
insecticidele care conțin DDT sau HCH și cicloidiene.
➢ Diclor-difenil-triclor-etanul (DDT)- a fost sintetizat în anul 1874, dar
toxicitatea specifică pentru insecte a fost descoperită în anul 1939 de către Paul
Muller. Acțiunea insecticidă cea mai bună o are izomerul p-p. Produsele tehnice pe
bază de DDT au un aspect diferent, dependent de gradul de purificare și de
proporția celor trei izomeri de poziție. Având în vedere aceste aspect, pe plan
mondial se consideră că până la găsirea altor mijloace de combatere mai eficientă,
insecticidele organo-clorurate pot fi utilizate intradomestic în tratări interioare
împotriva țânțarilor, vectori ai malariei, împotriva puricilor și păduchilor.
Insecticidele organo-fosforice- sunt esteri ai acizilor fosforici, rezultând
teoretic din înlocuirea atomilor de hidrogen ionizabili cu radicali de hidrocarburi
simple sau substituite.
Insecticidele de interes practic fac parte din următoarele cinci grupe:
- ortofosfați (DDVP, Dibrom, Fosdrin)
- tiofosfați (Parathion, Diazinon)
- pirofosfați
97
 -ditiofosfați (Malation, Carbetox, Rogoretc)
- fosfonați (Dioterex, Clorofos, Neguvon, Onefon)
Insecticidele organo-fosforice sunt foarte larg utilizate pentru
combaterea dăunătorilor la plante, pentru dezinsecții în adăposturile pentru
animale, în depozitele de cereale și în locuințele oamenilor iar unele substanțe sunt
utilizate și în tratamentul unor boli parazitare la animale.
Efectul letal asupra insectelor este rapid, indiferent de calea de
pătrundere a toxicului (orală, respiratorie sau prin contact) motiv pentru care sunt
considerate insecticide de șoc. Remanența lor este foarte mică deoarece
hidrolizează în soluții apoase, acide sau alcaline cu formare de acid fosforic și
alcooli. marea majoritate au remanență de cel mult 7 zile, dar unele dintre ele au
remanență de până 4-6 săptămâni.
Pentru combaterea insectelor și a acarienilor din sectorul zootehnic se
utilizează mai ales diferite produse din grupele ditiofosfați și fosfonați care sunt
mai puțin toxice (Onevos, Malation- Karbofos, Malaphos, Maltox, Pol-Malafos,
Triclorfon). Pentru dezinsecții în fermele zootehnice se utilizează în concentrații de
1% substanță activă. La prepararea soluției de lucru trebuie avută în vedere
concentrația de substanță activă a produsului comercial care este foarte diferită
(Neguvon 97%, Dipterex și Wotexit 80%).

Alfacronul (CIBA-GEIGY) este un insecticid organofosforic cu spectru

larg și toxicitate scăzută și se prezintă sub trei forme:
- Alfacron 50 WP
- Alfacron ULW 100
- Alfacron

Insecticide carbamice- sunt esteri ai acidului carbamici rezultați prin

înlocuirea atomilor de hidrogen din acidul carbamic cu radicali de hidrocarburi.
Toxicitatea pentru mamifere este aproximativ la fel de mare ca și cea a
insecticidelor organo-fosforice. În țara noastră insecticidele carbamice se utilizează
mai puțin și mai ales în sectorul vegetal. Pe piața mondială există numeroase
produse sub formă de pulberi, soluții și spray-uri. Cele mai cunoscute insecticide
drin grupa carbamaților sunt produsele Baygon (Bayer) conținând propoxur. Existe
mai multe variante de Baygon care diferă prin concentrație și mod de aplicare.
Insecticidele piretroide- sunt cel mai utilizate în prezent deoarece au un
efect bun la o concentrație practic nepericuloasă pentru animale. Sunt fotostabile și
prezintă o remanență moderată, de câteva săptămâni, fiind în același timp
biodegradabile: Pertin-E (Chemi Pharma Italia), Aqua Reslin, Coopex WP, K-

98
otrine (Hoechst- Roussel UCLAF- care conține deltametrină și are două forme WP
25 g/Kg deltametrină și Flow 22 g/L deltametrină.
Alte insecticide
Pe lângă grupele mari există și alte substanțe organice de importanță mai
mică care pot fi utilizate în combaterea insectelor și a acarienilor. Dintre acestea
amintim bromura de metil și creolina.
➢ Bromura de metil- este cunoscută și sub denumirea de bromometan,
este un gaz cu însușiri toxice, microbicid, insecticid, acaricid și raticid. În
concentrații scăzute este inodor, iar în concentrații ridicate posedă un miros fad de
mucegai. Este puțin solubil în apă (1,34 g/100 cm3 la 25°C) dar se solubilizează în
alcool, eter și cloroform. În absența oxigenului, bromura de metil reacționează cu
aluminiul rezultând bromura dublă de metil și aluminiu, din acest motiv este
contraindicată păstrarea bromurii de metil în vase de aluminiu. Este un agent
neurotoxic și narcotic cu acțiune lentă și efect cumulativ. Acționează prin metilare
asupra proteinelor și enzimelor. Efectul letal asupra insectelor se instalează lent
după aproximativ o săptămână. Bromura de metil acționează asupra cerealelor
determinând frecvent metilarea unor fracțiuni proteice fără modificarea însușirilor
nutritive ale cerealelor, ceea ce permite utilizarea ca fumigant în acțiunile de
carantină fito-sanitară. Se folosește în dezinfestarea produselor depozitate în
silozuri, magazii, mori, fabrici de prelucrare a cerealelor, semințe, legume, cafea,
ciocolată, brânzeturi și lapte. Folosirea bromurii de metil este permisă numai
echipelor special instruite pentru prevenirea accidentelor de intoxicare, a
incendiilor prin deteriorarea izolației, cablurilor electrice, a exploziilor prin
supraîncălzirii buteliilor. Este folosită și pentru dezinsecția mijloacelor de
transport: vagoane de cale ferată, autocamioane, remorci, șlepuri pentru transportul
cerealelor.

99
 DERATIZAREA

Mijloace utilizate. Forme și modalități de administrare a raticidelor. Tehnica

deratizării în ferme de animale. Măsuri preventive de combatere a rozătoarelor

Deratizarea cuprinde ansamblul măsurilor îndreptate pentru distrugerea

rozătoarelor, care constituie vectori ai bolilor infecto-contagioase și parazitare și
produc însemnate pagube materiale. Prin obiectivele sale, deratizarea se înscrie
între măsurile antiepizootice, alături de dezinfecție și dezinsecție.
Combaterea propriu-zisă a rozătoarelor poate fi realizată prin mijloace
fizice, mecanice, chimice și biologice.
Mijloacele mecanice se aplică mai ales în gospodăriile particulare, în
magazii de produse agroalimentare cât și pentru capturarea rozătoarelor în vederea
unor cercetări de ordin epidemio-epizootologic. Se folosesc diferite tipuri de
capcane sau curse:
• Capcane cu orificii- vârșă;
• Capcane din sârmă sau din lemn cu uși căzătoare;
• Capcane cu laț;
• Capcane din lemn cu podeț basculant;
• Capcane din metal cu brațe semicirculare, arc și placă piedică;
• Butoaie sau găleți cu capac mobil, etc.
Așezarea acestor capcane se face ținându-se seama de căile de circulație
(mai ales la șobolani) la aproximativ 40-50 de centimetri de galerie. La început
capcanele se lasă nearmate (două până la trei zile) și numai după ce rozătoarele se
obișnuiesc cu prezența lor se armează.
Un alt mijloc eficient de combatere a rozătoarelor constă în inundarea
galeriilor cu apă sub presiune sau introducerea aerului comprimat de la
motocompresoare. Acest mijloc permite distrugerea mai ales a puilor, care nu
reușesc să fugă.
Mijloacele fizice sunt reprezentate de aparatele generatoare de ultrasunete și
de capcanele cu benzi adezive.
Aparatele generatoare de ultrasunete acționează prin emiterea de ultrasunete
(aprox 25 kHz) sau prin acțiunea pulsatorie alternată a ultrasunetelor și a undelor
electromagnetice în domeniul de frecvență de 25 kHz și 40 kHz. Ultrasunetele
emise nu sunt sesizate de urechea umană, în schimb ele sunt perfect sesizate de
rozătoare, iritându-le auzul. Aceasta face ca rozătoarele să părăsească acel spațiu,
ocolind raza de acțiune a aparatului.

100
 Capcanele pe care se aplică benzile adezive capturează rozătoarele fără a le
ucide.
Mijloacele chimice se utilizează pe larg și sunt în general eficiente.
Substanțele utilizate pentru combaterea rozătoarelor se numesc raticide, după
denumirea științifică a genului Rattus din care fac parte cele două specii de
șobolani (Rattus rattus și Rattus norvegicus), sau rodenticide, după denumirea
ordinului din care fac parte toate rozătoarele- Rotentia. Se cunosc foarte multe
substanțe toxice ce ar putea fi utilizate pentru combaterea rozătoarelor. Fiecare
dintre acestea prezintă anumite avantaje și dezavantaje. Raticidul ideal ar trebui să
îndeplinească următoarele cerințe:
✓ Să aibă o acțiune toxică selectivă față de rozătoare;
✓ Să nu prezinte miros sau gust particular, pentru a putea fi administrat
în momeli alimentare;
✓ Să fie suficient de stabil din punct de vedere chimic;
✓ Să nu creeze fenomene de rezistență (obișnuință);
✓ Să fie ieftin, pentru ca deratizarea să fie rentabilă din punct de vedere
economic.
Deși nici unul din raticidele cunoscute nu îndeplinesc toate condițiile
menționate mai sus, în cele ce urmează le prezentăm pe acelea care au o utilizare
mai largă și, de asemenea, pe cele cu perspective de aplicare. Raticidele se
clasifică, după compoziția lor chimică, astfel:
- substanțe anorganice
- substanțe organice- de origine vegetală
- de sinteză
Substanțele raticide anorganice:
Unele se utilizează în dublu scop, pentru deratizare și pentru dezinsecție
(acidul cianhidric și cianurile; fluorosilicatul de bariu și carbonatul de bariu,
bioxidul de sulf, fosfura de aluminiu, etc.), iar altele servesc numai pentru
deratizare (fosforul, anhidrida arsenioasă sau șoricioaica, fosfura de zinc). În țara
noastră, în domeniul creșterii animalelor, dintre substanțele raticide anorganice se
utilizează cel mai mult fosfura de zinc (Zn3P2). Se prezintă sub formă de pulbere,
de culoare cenuție-negricioasă, cu miros de usturoi sau carbid, este insolubilă în
apă și solvenți organici, puțin solubilă în ulei și baze. Produsul tehnic conține 60-
70% fosfură de zinc. Acționează pein eliberare de hidrogen fosforat sub acțiunea
acidului clorhidric din sucul gastric.
Zn3P2 + 6 HCl= 2 H3P + 3ZnCl2
Hidrogenul fosforat are o acțiune toxică brutală asupra sistemului nervos.
Moartea se produce prin colaps cardiac și edem pulmonar.

101
 Fosfura de zinc este mai toxică pentru șoareci decât pentru șobolani. Se
utilizează ca raticid sub formă de pulbere (5-10% în talc) pentru prăfuiri și mai ales
adăugată în momeli alimentare (2-4%). Compoziția momelilor alimentare poate fi
următoarea:
- suport alimentar (afumături de carne, produse lactate)- 1 kilogram
- fosfură de zinc- 20 grame
- ulei comestibil- 100 cm3
- substanțe aromate (ananas, scorțișoară, unt de arahide, etc.)- 10 grame.
La început se amestecă fosfura de zinc cu uleiul, apoi cu suportul alimentar
și substanțele aromate.
Fosfura de aluminiu se utilizează atât pentru dezinsecție, cât și pentru
deratizare, mai ales în depozite și în exteriorul adăposturilor, pentru gazarea
galeriilor de rozătoare mari (șobolani, popândăi, hârciogi). Fosfura de aluminiu
este stabilă în aer uscat, dar în contact cu umezeala din aer sau cu acizii, eliberează
hidrogen fosforat (H3P), gaz foarte toxic, cu densitate mai mare decât aerul (1.18)
și cu putere mare de difuzare. Are miros de carbid sau de usturoi.
Produsele comerciale (Delicia, Gastoxin, Phostoxin) se prezintă sub formă
de tablete a trei grame în tuburi de aluminiu astupate etanș. Tabletele conțin pe
lângă fosfură de aluminiu (56%), carbonat de sodiu și oxid de aluminiu. Sub
acțiunea umidității din aer și a căldurii (minimum 15ºC), în decurs de 30-60 de
minute, se eliberează din fiecare tabletă aproximativ un gram de hidrogen fosforat
și, de asemenea, amoniac și bioxid de carbon. Ultimele două gaze previn
autoaprinderea hidrogenului fosforat.
Pentru combaterea rozătoarelor se introduc câte una, două tablete în fiecare
galerie și se astupă. Toate rozătoarele din galerie sunt sigur distruse datorită
acțiunii toxice a gazului. Avantajul acestei metode constă în aceea că este omorât
și puietul, care scapă metodelor de deratizare prin prăfuire sau prin momeli toxice.
Substanțe raticide organice de origine vegetală
S-au utilizat mai mult în trecut, în prezent fiind preferate raticidele organice
de sinteză sau cele anorganice, care sunt mai ieftine și mai eficiente.
Extractele din ceapa de mare (Scilla maritima) se mai utilizează în țările
meditareneene, unde această plantă se cultivă. Extractele conțin substanțe toxice cu
acțiune specifică pentru rozătoare. Doza letală pentru șobolan la administrarea
orală a glicozidului pur este de 0,6 miligrame la un hilogram, iar pentru celelalte
mamifere și om doza letală este de cel puțin 10 ori mai mare. Omul și animalele
domestice sunt parțial protejate de intoxicațiile accidentale și prin faptul că
extractele din ceapa de mare au un efect vomitiv puternic, realizându-se, de regulă,
eliminarea toxicului din organism înainte de a se absorbi.

102
 La rozătoare, moartea se instalează în decurs de 6-12 ore de la ingerarea
momelii. Datorită efectului întârziat al toxicului, rozătoarele care consumă
momelile nu sesizează pericolul, spre deosebire de alte raticide, care produc
alarmarea coloniei de rozătoare, prin moartea violentă ce apare imediat după
ingerarea (inhalarea) toxicului.
Nu este lipsit de interes și avantajul că rozătoarele intoxicate, care sunt
consumate de păsările răpitoare, nu produc intoxicații secundare la acestea, încât
fauna folositoare nu este afectată.
Există mai multe preparate comerciale pe bază de extract de ceapă de mare,
care poartă diferite denumiri (Scillatox, Scillin, Scillaren, Scillitin, Ratinin, etc). În
țara noastră a fost avizată utilizarea produsului Silmurin (Sandoz, Elveția).
Silmurinul este constituit din boabe de grâu impregnate cu substanța toxică
scilirozid, cu substanțe de atracție gustativă pentru rozătoare, cu un colorant
albastru-verde și cu substanțe protectoare împotriva mucegăirii în condiții de
umiditate. Produsul este foarte eficace în combaterea șobolanilor și a șoarecilor de
casă.
Silmurinul se pune în zona frecventată de rozătoare, pe o rază de cinci până
la zece metri în jurul galeriilor. Nu se recomandă atingerea boabelor cu mâna,
pentru că șobolanii evită consumul boabelor atinse de mâna omului. În acest scop
se va lucra cu mănuși sau boabele se vor vărsa direct, în cantitatea necesară, în
locurile frecventate de rozătoare.
Șobolanii mor după ce consumă unu până la opt grăunțe, dependent de
greutatea corporală și de sex, iar șoarecii sunt mult mai sensibili.
Stricnina, alcaloid estras din semințele plantei exotice Strycnos nux vomica
(Ceylon, India), poate fi utilizată sub formă de momeli din boabe de cereale,
impregnate cu 0,5% substanță și colorate în roșu sau violet, pentru recunoaștere.
Nu este eficace pentru șobolanii cenușii, care îi simt gustul amar neplăcut. În
majoritatea țărilor s-a renunțat la folosirea stricninei datorită toxicității pentru
animalele domestice și om.
Substanțele raticide organice de sinteză
Sunt foarte numeroase și se folosesc tot mai mult, atât pentru combaterea
rozătoarelor sinantrope, cât și a celor asinantrope. În țara noastră, se utilizează
furfuril hidramida, derivații de tiouree, derivații cumarinici și bromura de metil.
Furfuril hidramida este o substanță cristalină, galbenă cu miros aromatic,
insolubilă în apă. Se livrează sub formă de pulbere (80%) sau emulsie (3%) cu
denumirea de Rozan. Are o selectivitate ridicată și o toxicitate redusă față de
animalele domestice. Moartea rozătoarelor survine lent, fără a alarma populația din
biotopul respectiv, prin hiperemia tuturor organelor, staza urinii, degenerarea
rinichiului.
103
 Bromura de metil este un agent neurotoxic și narcotic, cu acțiune lentă și
efect cumulativ. Acționează mai ales prin metilare asupra proteinelor și a
enzimelor. Moartea șobolanilor prin inhalare se realizează la o concentrație de 50
mg/litru (12850 ppm) în decurs de șase minute, iar la o concentrație de 0,63
mg/litru (514 ppm) după aproximativ șase ore de expunere continuă.
Se folosește mai ales în cadrul acțiunilor de combatere a insectelor și
rozătoarelor. În depozitele de cereale procedeul de combatere se va alege
dependent de dotările disponibile și de natura produselor depozitate. În depozitele
goale, pentru combaterea șoarecilor și a șobolanilor, doza de bromură de metil
recomandată este patru miligrame pe metru cub, cu o expunere de cinci ore.
Gazarea poate fi efectuată chiar la temperaturi apropiate de zero grade celsius.
Antu (alfa-naftil-tiouree)- în stare pură este o substanță albă, cristalină, iar
produsul tehnic are o culoare cenușie-brună, cu miros neplăcut și gust amar.
Conținutul în substanță activă al produsului tehnic este în jur de 70-80%. În comerț
se găsește sub denumirea de Antan cu 80% substanță activă (cutii de un kilogram)
și Deratan cu 40% substanță activă, diluată în talc (cutii de 50 de grame).
Se folosește mai ales sub formă de momeli alimentare în concentrație de unu
până la trei la sută, dar poate fi utilizat și pentru prăfuire (prin diluare unu la unu în
cenușă de coceni, făină de scoici, talc, etc.). Pulberile se aplică pe timp uscat și fără
vânt, sub formă de benzi în jurul galeriilor sau transversal pe cărările de circulație
ale rozătoarelor. Rozătoarele, curățându-și labele și blana, murdărite de pulberea
toxică, ingeră substanța, se intoxică și mor. Moartea se produce în decurs de câteva
ore până șa câteva zile, ca urmare a creșterii permeabilității vaselor sanguine, a
congestiei și a edemului pulmonar. La începutul bolii, animalele au respirație
greoaie, simt nevoia de aer, de regulă ies din galerii și mor afară.
Acțiunea toxică este mai pronunțată față de șobolanii cenușii adulți.
șobolanii tineri și șoarecii sunt mai rezistenți. După unii autori produsul nu ar fi
toxic pentru șobolanul negru și șoarecii de câmp. Rezultate bune în combaterea
șobolanilor se pot obține numai dacă deratizarea cu Antu se face la intervale mari
de timp, de cel puțin șase luni, pentru a se evita instalarea fenomenului de
rezistență.
Toxicitatea pentru om și alte specii de animale domestice este mai mică și
practic accidentele nu sunt posibile. Totuși, în timpul lucrului se va evita inhalarea
pulberii, care poate produce iritația căilor respiratorii.
Antu este un emetic puternic. Acest efect protejează speciile de animale care
pot vomita. Deoarece rozătoarele nu vomită, ele sunt mai expuse.
Derivații oxicumarinei au o acțiune anticoagulantă la toate speciile de
mamifere. Împiedică sinteza hepatică de protrombină, ceea ce are ca efect scăderea
coagulabilității sângelui. Intoxicația la rozătoare se manifestă printr-o stare
104
depresivă și prin hemoragii la nivelul mucoaselor și organelor interne. Moartea
liniștită după una sau mai multe zile de consum repetat al momelilor, are avantajul
de a nu provoca suspiciune fașă de momeli, spre deosebire de ceea ce se întâmplă
în cazul intoxicațiilor violente produse de către fosfuri și stricnină.
Derivații oxicumarinei se utilizează în concentrații foarte mici (0,5-1%
substanță activă), în doze repetate, sub formă de momeli alimentare, astfel că
nivelul toxic să se realizeze cumulativ, după un consum de trei până la patru zile
consecutiv. Nu este necesară creșterea concentrației de substanță activă, dacă se
asigură accesul repetat al rozătoarelor la hrana otrăvită, din două motive: în primul
rând, pentru că la concentrațiile mai mari de 1% șobolanii, dacă nu sunt înfometați,
refuză hrana, simțind otrava și în al doilea rând pentru că doza de intoxicație
cronică este mult mai mică decât doza de intoxicație acută.
Derivatul oxicumarinic care se comercializează în țara noastră se numește
Varfarină (Zoocumarină, Cumafen). Se folosește mai ales sub formă de momeli cu
0,5-1% Varfarină. Pentru uz casnic se comercializează bioabe de grâu otrăvite cu
soluție 0,5% Varfarină, sub denumirea de Rozitox, Rozitan, Ratitox. Se cunosc
numeroase rețete de preparare a momelilor de Varfarină, utilizându-se diverse
deșeuri (resturi de sfeclă, făină de oase, etc.) sau furaje, în amestec cu diverși
atractanți olfactivi. Pentru prăfuiri se folosește Varfarina 1% în talc, comercializată
sub denumirea de Varfarat.
În fermele zootehnice rezultate bune se obțin prin utilizarea stațiilor de
intoxicare permanentă. Acestea prezintă marele avantaj că nu permit accesul
animalelor domestice la momeli, carnasiere, porcii și păsările fiind deosebit de
sensibile la intoxicațiile cu Varfarină.
În unele țări, au fost experimentate momeli brichetate prin parafinare, care
conțin boabe de cereale sau de floarea-soarelui, impregnate cu un anticoagulat
sintetic și cu zahăr 1,5%. Momelile amestecate cu parafină topită se toarnă în niște
cutii de formare, înfingându-se și un băț pentru manipulare. Prezintă avantajul că
momelile nu se degradează sub acțiunea umezelii, putând fi aplicate și pe marginea
canalelor. În anotimpurile cu umiditate exterioară crescută, oxicumarina poate fi
aplicată în galerii, în amestec cu unele substanțe spumante.
Produsul Macustox se prezintă sub formă de batoane paralelipipedice (de
100 grame și 200 grame) solide, hidrofuge, cu stabilitate fizico-chimică
îndelungată. Conțin 0,5% Varfarină și prezintă un suport de ancorare, putând fi
legate de obiecte sau de instalații fixe, chiar și în spații umede. Se distribuie unul-
două batoane la 50 metri pătrați de suprafață.
Deoarece se știe că fenomenele de rezistență câștigate sunt caractere stabile
din punct de vedere genetic, transmise ereditar, este posibil ca peste câțiva ani,
eficiența raticidelor anticoagulante sintetice să scadă. Pentru prevenirea instalării și
105
diseminării acestui caracter, se recomandă schimbarea la anumite intervale de timp
a raticidelor cumarinice cu alte tipuri de substanțe raticide (Antu, fosfură de zinc,
etc.).

Raticide anticoagulante de nouă generație

Au fost descoperite o serie de substanțe anticoagulante de sinteză, care sunt
active în combaterea populațiilor de șobolani rezistenți la Varfarină. Din această
categorie fac parte Bromadiolonul și Difenacum.
Lanirat este un rodenticid lichid, care conține 0,25% bromadiolon, solvenți
și coloranți pentru prepararea momelilor. Are o acțiune anticoagulantă,
împiedicând formarea de protrombină în ficat. Totodată atacă pereții capilarelor,
astfel că sângele din capilare difuzează în șesuturile înconjurătoare, producând
moartea lentă a rozătoarelor. DL50 pentru șoareci este de 1,75 mg/Kg și pentru
șobolani de 1,125 mg/Kg.
Pentru prepararea momelilor se pun boabe de cereale într-un amestecător și
se adaugă Lanirat, în proporție de 22 cm3 la 1 Kg grăunțe. Când grăunțele sunt
colorate omogen momeala este gata pregătită și poate fi păstrată într-un vas închis.
Plasarea momelilor se face la fel ca în cazul altor raticide.
Difenacum se prezintă sub formă de pulbere albă, asemănătoare cu
Varfarina. Perturbă metabolismul vitaminei K în ficat, având acțiune
anticoagulantă. DL50 pentru șobolan este de 1,8 mg/Kg, iar pentru șoareci de 0,8
mg/Kg. Este mai puțin toxică pentru porc (DL50 = 100 mg/Kg), decât Varfarina. Se
livrează sub formă de pelete de 0,005 % substanță activă. Acestea se utilizează ca
atare pentru deratizare, fiind rezistente la acțiunea mucegaiurilor timp de peste 3
luni de zile. Se comercializează sub denumirea de Ratak.
Difethialone-Baraki conține L.M. 2219, acetat de polivinil, roșu de Sevron,
diclormetan. Are o acțiune toxică lentă, anticoagulantă, care determină hemoragii
interne în decurs de patru până la zece zile. Nu au fost semnalate fenomene de
rezistență la acest raticid.
Pentru deratizare, se amestecă aproximativ un litru din produsul comercial
concentrat cu 50 Kg de grâu și se omogenizează până ce se obține colorarea
uniformă roșu-roz a boabelor. Semințele otrăvite se pun în grămăjoare de 20-30
grame, în locurile circulate de rozătoare, de-a lungul zidurilor, în colțuri, în
apropierea hranei și a locului de adăpare. Momelile nu se introduc în galerii
deoarece nu vor fi consumate. Produsul este toxic pentru păsări și mai puțin pentru
carnasiere și porcine. Se comercializează în bidoane de 5 litri sau sub forma
pungilor cu grâu tratat.

106
 Vitaminele D
O altă categorie cu efect toxic la populațiile de rozătoare rezistente la
anticoagulanți, o reprezintă vitaminele D. Acestea sunt sintetizate în mod normal în
organismul animal din provitaminele din piele, prin expunerea la soare și se depun
în ficat. Au un rol importanmt în metabolismul calciului și a fosforului, în
prevenția rahitismului. Dar vitaminele D au și o mare toxicitate. Moartea
animalelor, cărora li s-a administrat vitamina D în cantități mari este datorată în
mare măsură leziunilor renale, uremiei și pierderii electroliților din sânge.
Din această categorie de rodenticide face parte produsul Quintox al firmei
Hoechs Roussel UCLAF (Franța). Conține vitamina D3 (colcalciferol) în proporție
de 750 ppm (0,075% substanță activă) în momeli gata preparate. Dă rezultate atât
în combaterea șobolanilor cât și a șoarecilor. De regulă, după ingerarea unei doze
letale, ca urmare a acțiunii unui hormon eliberat de hipotalamus, este inhibată o
nouă hrănire și moartea apare după cinci, până la șase zile.
În cazul anticoagulantelor, un șobolan trebuie să consume până la 200 grame
de momeli toxice înainte de a muri, pe când în cazul Quintox-ului este suficientă o
cantitate de 15 grame pentru declanșarea intoxicației. Se realizează deci și o
economie de toxic și momeli.
Momelile se aplică în grămezi de 50-200 grame la distanță de 5-10 metri
pentru șobolani și în grămăjoare de 6-12 grame la distanță de trei până la patru
metri pentru șoareci. Rezultatele sunt superioare în absența altor surse de hrană.
Vitamina D poate fi asociată și cu unele anticoagulante (de exemplu: cereale sau
semințe- 18 părți; calciferol în ulei -1 parte, varvarină- 1 parte).
Mijloace biologice
Din categoria mijloacelor biologice de combatere a rozătoarelor fac parte
culturile microbiene și dușmanii naturali.
Dintre microorgasnismele patogene, pentru rozătoare se utilizează tulpini
selecționate din speciile bacteriene Salmonella typhimurium și Salmonella
enteritidis. Aceste tulpini sunt foarte patogene pentru șoareci, șobolani și alte
rozătoare și sunt puțin patogene pentru animalele domestice și pentru om. Se
folosesc sub formă de momeli alimentare contaminate și otrăvite cu ferivați
cumarinici. În țara noastră au fost utilizate în trecut asemenea culturi microbiene,
dar s-a renunțat la ele, datorită eficienței reduse și a pericolului de răspândire
excesivă a acestor germeni, care ar putea să producă îmbolnăviri la speciile utile de
animale și chiar la om.
Pentru combaterea rozătoarelor prezintă o mare importanță ocrotirea speciile
răpitoare, care se hrănesc cu rozătoare. Aceste specii distrug un număr important
de rozătoare, îndeosebi în perioada invaziilor. Dintre mamifere trebuie amintite
următoarele specii:
107
 - ariciul (Erinaceus romanicus)
- nevăstuica (Mustella nivalis)
- dihorul de casă (Putorius putorius)
- bursucul (Meles meles)
- vulpea (Vulpes vulpes)

Deratizarea în fermele zootehnice

Combaterea rozătoarelor trebuie să se desfășoare în mod simultan la toate

obiectivele din incinta fermei (adăposturi, abator, crematoriu, etc.) și, dacă se
poate, coordonat la mai multe ferme învecinate pentru a se preveni migrația
rozătoarelor și răspândirea unor microorganisme patogene. Ori de câte ori este
posibil deratizarea trebuie făcută simultan, atât la suprafață cât și în galerii și
canale.
Acțiunile de deratizare se vor planifica judicios astfel ca acestea să fie
neîntrerupte și bine împletite cu alte măsuri preventive de limite a posibilităților de
dezvoltare a rozătoarelor (repararea pardoselilor, reducerea risipei de furaj, etc.).
În fermele cu sisteme intensive de creștere a animalelor acțiunile principale
de combatere a rozătoarelor se planifică în intervalul dintre depopularea
adăposturilor și repopularea acestora, de regula înaintea dezinfecției. În perioada
cât adăposturile sunt populate, se recomandă utilizarea stațiilor permanente de
intoxicare, care trebuie astfel amplasate ca animalele domestice să nu aibă acces la
ele. Stațiile se controlează zilnic și dacă este cazul se va completa și împrospăta
suportul alimentar otrăvit.
Ghencea și col. (1989) recomandă pentru abatoare și unități de
industrializare a cărnii, momeli de natură vegetală, iar pentru unitățile în care
există furaje combinate- momeli din pește sau carne. Trebuie să se aibă în vedere
că momelile pe bază de carne constituie un risc pentru carnasiere (exceptând
cazurile în care se utilizează rodenticide cu acâiune selectivă: (extracte din ceapă
de mare, chimiosterilizante, etc.).
Pentru ameliorarea palatabilității momelilor se va recurge la adăugarea de
uleiuri vegetale, substanțe dulci și alți aditivi și corectori de gust (slănină, carne
tocată cu mărar și condimentată, brânză, șuncă afumată, mezeluri, pâine cu unt-de-
lemn și usturoi). Se pare că rozătoare ar fi atrase de untul de arahide. Eficacitatea
condimentelor este îndoielnică. Coloranții au rolul de agenți de atenționare pentru
oameni și animale și mai puțin influențează consumabilitatea momelilor.
Substanțele antimicotice, cu rol conservant, tind să reducă palatabilitatea
momelilor.

108
 În cazul folosirii de toxice cu efect rapid se recomandă premomirea, care nu
este necesară la folosirea substanțelor cu acțiune lentă (anticoagulante, calciferol).
De obicei, premomirea își atinge scopul după 4-6 zile. Premomelile neconsumate
trebuie îndepărtate și apoi se pune momeala cu toxice acute.
Rezultate foarte bune se pot obține și prin folosirea de momeli cu apă, în
locurile la care accesul la apă poate fi restricționat. Se recomandă mai ales sărurile
solubile în apă ale substanțelor anticoagulante la concentrația la care compusul este
recomandat pentru a fi folosit în momelile solide. Momelile lichide se pot pune
într-o sticlă prevăzută cu un căpăcel sau o farfurioară din plastic. Sticla se fixează
printr-un colier din sârmă de perete. De asemenea, se pot folosi în același scop
adăpătorile vacumatice pentru puii de găină așezate la nivelul solului.
Adminitrarea otrăvurilor prin prăfuire sau dub formă de geluri, spume, etc
este mai puțin economică deoarece presupune folosirea toxicelor în concentrații
crescute, existând riscul răspândirii acestora în zona tratată. Pulberile trebuie să fie
foarte fine pentru a adera la blană, dar să nu fie prea ușoare, deoarece se împrăștie
sub acțiunea curenților de aer.
Pentru canalele de evacuare a dejecțiilor se recomandă blocurile raticide
hidrofuge (Ratak, Klerat, Macustox, Rustoc) care conțin parafină sau ceară,
substanțe corectoare de gust, extracte din cereale și anticolagulante de sinteză.
Este foarte important ca substanțele raticide să fie utilizate rațional, în scopul
prevenirii instalării fenomenelor de rezistență. Se va evita subdozarea toxicelor
respectându-se concentrațiile indicate pentru fiecare substanță și fiecare mod de
aplicare.
Toate ingredientele și toxicele trebuie cântărite cu precizie pe balanțe
adecvate. Pentru cantități mici de momeli este necesară o balanță cu precizie de 0,1
g și capacitate de 1 Kg, iar pentru cantităși mari de momeli va fi necesară o balanță
cu precizie de 10 grame și capacitate de 100 Kg. Calculul necesarului de produs
toxic este mai simplu în cazul produselor cu concentrație de 100%. De exemplu
pentru prepararea de momeli cu fosfură de zinc se adaugă 2 Kg fosfură de zinc la
98 Kg de momeală.
De cele mai multe ori produsul comercial are doar un anumit procent din
substanța activă, de la care se pornește la prepararea momelilor. În astfel de cazuri
regula de calcul simplificat este de a împărți procentul produsului comercial prin
concentrația finală dorită în momeli. Rezultatul va fi numărul total de părți, din
care se scade o parte pentru produsul concentrat, iar restul îl reprezintă momeala.
De exemplu, produsul concentrat are 10% substanță activă, iar în momeală trebuie
realizată concentrația 0,2%. Se face împărțirea 10:0,2=50, deci înseamnă că se va
amesteca o parte de produs comercial cu 49 părți de momeală, rezultând
concentrația dorită în substanță activă.
109
 Utilizarea concomitentă a mai multor metode și substanțe și respectarea
intervalelor minime dintre două utilizări a aceleeași substanțe aconstituie măsuri de
evitare a instalării rezistenței.
Dacă se are în vedere utilizarea mai multor substanțe în cadrul aceleași
acțiuni, este de preferat ca în primele zile să se recurgă la raticide cu acțiunea
insidioasă (anticoagulante), iar în ultimele zile să fie aplicate cele cu acțiune
brutală (gazarea galeriilor cu hidrogen fosforat sau momelile cu fosfură de zinc). În
acest mod se poate evita alarmarea coloniilor de rozătoare și migrația acestora.
Momelile neconsumate de rozătoare trebuie adunate și la sfârșitul acțiunii de
deratizare de către cei care le-au amplasat. Acestea nu se aruncă la întâmplare ci se
vor distruge prin ardere sau îngropare (cel puțin un metru adâncime, la o distanță
de cel puțin 50 m de sursele de apă).
Toate galeriile trebuie astupate, urmele vizibile de rozătoare se curăță, iar
după câteva zile de la încheierea acțiunii de deratizare se va reinspecta zona tratată
pentru a se verifica apariția urmelor proaspete. La nevoie se va repeta acțiunea de
deratizare folosind alt toxic sau o altă metodă de combatere.

MĂSURILE PREVENTIVE PENTRU LIMITAREA DEZVOLTĂRII

ROZĂTOARELOR

Aplicate cu discernământ şi perseverenţă pot atinge un grad de eficienţă care

să excludă chiar combaterea propriu-zisă. Obiectivul principal al lor este crearea
unor condiţii neprielnice, care să limiteze sau să anuleze înmulţirea şi răspândirea
lor prin îndepărtarea oricăror posibilităţi de hrănire şi de adăpare şi prin
împiedicarea accesului rozătoarelor în adăposturi şi în alte construcţii.
Împiedicarea pătrunderii rozătoarelor trebuie gândită încă din faza de
proiectare a construcţiilor. Utilizarea cu precădere a betonului şi a a materialelor de
piatră şi ciment pentru realizarea fundaţiilor reduce într-o măsură importantă
posibilităţile de acces şi de cuibărire a rozătoarelor. Pentru fundaţiile construcţiilor
în care se depozitează produse agroalimentare se recomandă asigurarea unei
înălţimi de aproximativ 40 de centimetri de la sol. Dacă fundaţiile sunt construite
in materiale mai puţin rezistente (cărămidă), se recomandă protejarea dinspre
exterior a acestora cu un strat de beton de cinci până la opt centimetri grosime, în
forma literei „L”.
Alte măsuri pentru împiedicarea accesului sunt:

- Întreţinerea şi repararea periodică a magaziilor, a adăposturilor şi a altor încăperi,

împiedicând accesul rozătoarelor în interior, realizând astfel înfometarea lor şi
moartea prin inaniţie.

110
- Astuparea orificiilor şi a galeriilor din adăposturi, magazii, padocuri, parcuri de
furaje, care vor fi umplute cu sticlă pisată şi mortar din ciment.

- Înlăturarea posibilităţilor de pătrundere a rozătoarelor în adăposturi prin

instalarea unor grătare metalice la gurile de ventilaţie şi canalizare şi aplicarea unor
plase de sârmă groasă pe partea externă a pereţilor până la înălţimea de 0,5 m de la
nivelul solului şi la aceeaşi adâncime în pământ.
În depozite şi magazii pentru produse alimentare se recomandă rafturi cu
picioare de metal, prevăzute cu pâlnii de apărare, din tablă, cu gura în jos, care
împiedică urcarea rozătoarelor. În acelaşi scop, este bine ca rafturile să fie
distanţate de pereţi la aproximativ 25-30 cm.
Conform legislaţiei în vigoare, unităţile zootehnice sunt obligate să
construiască sau să amenajeze, cu avizul organelor sanitar veterinare, spaţii sau
locuri speciale pentru păstrarea cadavrelor până la ridicarea acestora de către
unităţile industriale de producere a făinurilor proteice furajere. Cadavrele,
placentele şi alte resturi organice trebuie păstrate în spaţii (recipiente) închise, care
să nu permită accesul rozătoarelor.
În adăposturile pentru animale trebuie menţinută o curăţenie perfectă, prin
înlăturarea zilnică a gunoiului şi a resturilor vegetale, resturile de furaje
neconsumate trebuie ridicate înainte de înserare, astfel încât acestea să nu
constituie sursă de hrană pentru rozătoare. Drenarea apei stagnate din jurul
fântânilor, a pompelor de apă şi împiedicarea accesului rozăroarelor la adăpătorile
automate şi la alte surse, reprezintă alte măsuri, la fel de importante, fiind ştiut că
şobolanii cenuşii sunt animale higrofile şi părăsesc locurile fără apă. Pentru
prevenirea cuibăririi şobolanilor în depozite sau în adăposturile pentru animale şi
păsări (pui de găină, boboci, fazani, prepeliţe, potârnichi), se pot utiliza
generatoare de ultrasunete. Din această categorie face parte aparatul numit spuri
ultrasonic, care este recomandat de firma producătoare pentru protecţia faţă de
rozătoare, dihor şi nevăstuică. Ultrasunetele emise nu se percep de către om dar
sunt percepute de rozătoare şi carnasiere. Omul percepe sunete cu frecevenţă de la
20 de Hz până la 20 kHz, iar rozătaoarele, pisica, etc, percep sunete până la 60 kHz
(sunetele cu o frecvenţă de peste 20 kHz se numesc ultrasunete).
Se crede că animalele de fermă nu ar fi deranjate de emisiunea continuă de
ultrasunete, dar această supoziţie ar trebui verificată, deoarece din unele surse
bibliografice rezultă, de exemplu, că oile percep sunetele cu o frecvenţă între 100
Hz şi 40 kHz. Şobolanii expuşi ultrasunetelor au un comportament diferit,
dependent de posibilitatea de evadare. Şobolanii albi (de laborator) la început sunt
agitaţi, iar apoi se culcă la pământ, rămânând apatici, deprimaţi. Şobolanii sălbatici
sunt agitaţi şi uneori agresivi. Eficacitatea ultrasunetelor pare să fie mai mare în
111
locurile luminate şi mult diminuată în zonele „umbrite” de materiale absorbante
(carton, metal, etc). După un timp, rozătoarele devin mai tolerante şi se pot chiar
obişnui cu ultrasunetele de putere redusă.

MIJLOACE PREVENTIVE DE COMBATERE A ROZĂTOARELOR

Aplicate cu discernământ și perseverență, pot atinge un grad de eficiență

cares ecu chiar combatere propriu-zisă. Obiectivul principal al acestor măsuri
defensive, sau profilactice, este crearea unor condiții neprielnice rozătoarelor, care
să limiteze, sau să anuleze înmulțirea și răspândirea lor.
În acest scop trebuie întreprinse următoarele acțiuni:
- menținerea unei curățenii perfecte în fermele zootehnice, prin înlăturarea
zilnică a gunoiului și a tuturor resturilor furajere;
- întreținerea și repararea periodică a magaziilor, a adăposturilor și a altor
încăperi, împiedicând accesul rozătoarelor în interior, realizând astfel înfometarea
lor și moartea prin inaniție;
- astuparea orificiilor și a galeriilor din adăposturi, magazii, padocuri,
parcuri de furaje, care vor fi umplute cu sticlă pisată și mortar din ciment;
- înlăturarea posibilităților de pătrundere a rozătoarelor în adăposturi, prin
instalarea unor grătarea metalice la gurile de ventilație și canalizare, și aplicarea
unor plase de sârmă groasă pe partea externă a pereților, până la înălțimea de 0,5 m
de la nivelul solului și la aceeași adâncime în pământ.

COMBATEREA ROZĂTOARELOR ÎN FERMELE ZOOTEHNICE

Reușita acestei acțiuni, depinde în mare măsură de modul cum este
organizată și de respectarea următoarelor condiții:
- aplicarea măsurilor de deratizare simultan în toate obiectivele (magazii,
adăposturi, parc furajer) din fermă;
- respectarea unui orar trimestrial sau semestrial de executare a deratizării;
- folosirea rațională a celor mai eficace substanțe, asigurând dozele letale,
care exclud apariția fenomenului de rezistență;
- strângerea zilnică a cadavrelor de rozătoare și distrugerea lor prin
incinerare sau îngropare.
Tehnica deratizării este diferită în funcție de prezența sau absența animalelor
în adăpost. Cele mai bune rezultate se obțin când animalele sunt evacuate din
adăpost, fiind astfel anulate posibilitățile de intoxicare a lor.
În adăposturile eliberate, nu se recomandă efectuare curățeniei mecanice, ci
aplicarea imediată a substanțelor deratizante. În acest scop, se depistează orificiile
galeriilor, și în jurul lor sunt dispersate sub formă de benzi late de 20-30 cm,
112
pulberile de ANTU sau oxicumarină. De asemenea, în locurile circulate de
rozătoare se răspândesc momeli, pentru prepararea cărora se folosesc alimente
preferate de șobolani (slănină, carne tocată cu mărar și condimentată, brânză, șuncă
afumată, mezeluri. Pâine cu untdelemn și usturoi, pește), care se omogenizează
bine cu substanțele toxice (carbonat de bariu, sulfat de thaliu, fosfură de zinc,
ANTU, Warfarină). Pentru prepararea momelilor, se folosesc linguri de lemn sau
metal inoxidabil, iar dimensiunile fragmentelor nu vor fi mai mari de 5 g pentru
șobolani și de 2 g pentru șoareci.
Dacă deratizarea se poate efectua prin gazare, se vor utiliza tablete de
Phostoxin sau Delicia PH3 care se introduc în galerii, după care acestea se astupă.
Cadavrele șobolanilor se distrug prin incinerare, sau sunt introduse în puțul
sec. După aplicarea substanțelor deratizante, adăposturile se închid, iar pe uși și în
alte locuri vizibile vor fi prinse anunțuri cu inscripția PERICOL DE MOARTE.
În cazul în care animalele nu pot fi evacuate, momelile și pulberile toxice, se
vor aplica numai în locurile circulate de rozătoare, și unde nu au acces animalele
(parc de furaje, depozite de concentrate, grinzile de susținere a acoperișului,
pervazul ferestrelor). Îngrijitorii vor fi însă instruiți special, pentru strângerea
cadavrelor și distrugerea acestora mai ales în cazul adăposturilor de porcine. Pentru
prevenirea intoxicațiilor cu substanțe rodenticide se vor respecta cu strictețe
normele de protecția muncii.

113
 IGIENA CORPORALĂ A ANIMALELOR DE FERMĂ
ŞI FAVORITE

Igiena corporală a animalelor domestice urmăreşte menţinerea integrităţii

structurale şi funcţionale a organismului, şi în mod deosebit a ţesuturilor de raport
cu mediul înconjurător. În acest scop se impun o serie de acţiuni de ordin igienic,
cu caracter periodic sau permanent, care se aplică tuturor animalelor, diferenţiat în
funcţie de specie, vârstă, categorie de producţie.
Igiena corporală, se realizează cu precădere prin pansaj, tundere, toaleta prin
spălare, şi îngrijiri particulare acordate ongloanelor, copitelor şi coarnelor.
Pansajul
Pielea animalelor prin multiplele sale funcţii reclamă o îngrijire zilnică, care
se poate realiza la animalele cu păr scurt (cabaline, taurine, porcine), prin pansaj,
iar la celelalte printr-un aşternut gros, curat şi elastic.
Pansajul cuprinde o succesiune de operaţii prin care se îndepărtează
murdăria de pe suprafaţa corpului şi se activează circulaţia sanguină periferică. Se
realizează prin ţesălat, periat şi toaleta orificiilor naturale.
Ţesălatul urmăreşte îndepărtarea murdăriei grosiere de pe păr şi tegument şi
se execută cu ţesala, care este trecută în lungul firelor de păr şi invers, dar numai în
regiunile corporale cu musculatura bine dezvoltată. Astfel, zonele acoperite cu
piele fină şi păr puţin (capul, extremităţile, faţa internă a coapselor, glanda
mamară), nu vor fi ţesălate ci numai periate. Murdăria acumulată de ţesală se
depune într-o cutie de lemn sau metal şi se transportă la platforma de gunoi.
Operaţia care succede ţesălatului este periatul, ce interesează toate regiunile
corporale, peria fiind trecută atât în direcţia firelor de păr cât şi invers. Murdăria
(particulele de praf, perii desprinşi) este depusă de asemenea în cutiile colectoare.
Părul din coamă şi coadă se curăţă cu peria şi eventual se scurtează.
Pansajul se încheie prin curăţirea orificiilor naturale cu un burete umed sau o
cârpă curată, care se spală şi se decontaminează după fiecare animal. Pentru vacile
lactante menţinerea curăţeniei corporale răspunde nu numai dezideratului sanitar,
dar reprezintă o măsură de bază pentru recoltarea laptelui în condiţii
corespunzătoare de igienă.
Îngrijirea corporală a tineretului taurin şi cabalin trebuie făcută cu
regularitate de la naştere, pentru dezvoltarea normală şi armonioasă a
organismului. În acest scop, chiar din primele zile, pielea lor va fi curăţată cu o
bucată de postav, care mai târziu va fi înlocuită cu o perie, pentru ca apoi, la o
vârstă mai mare să se folosească ţesala. Sunt situaţii când animalele, în special cele

114
din rase uşoare nu suportă acţiunea dură a ţesalei. În acest caz se va renunţa la
utilizarea ei, curăţirea corpului făcându-se doar cu peria.
Igiena corporală se va executa cel puţin odată pe zi la toate animalele şi
recomandabil de 2 ori pe zi la cele de reproducţie. Pentru a se evita impurificarea
atmosferei cu particule de praf, păr şi bineînţeles cu microorganisme, se recomandă
ca această operaţie să se facă înafara adăpostului, în padoc sau la conovăţ. Dacă
starea timpului nu permite acest lucru, pansajul se va executa în adăpost, dar numai
după recoltarea laptelui şi după deschiderea ferestrelor sau punerea în funcţiune a
ventilatoarelor.
Îngrijirea corporală a animalelor este o manoperă grea, obositoare, necesită
mult timp, încât mecanizarea acesteia este o necesitate care se impune cel puţin în
condiţiile creşterii intensive. Pansajul mecanic se realizează cu ajutorul unor
aparate ce funcţionează pe principiul aspiratorului de praf. Elementul funcţional
este reprezentat de o piesă (cap curăţitor) rotundă sau ovală, pe care este fixată
central o lamă metalică zimţată, iar periferic smocuri de păr similar unei perii.
Aparatul este acţionat electric, are mare randament, uşurează munca
lucrătorilor şi răspunde integral dezideratului igienic întrucât murdăria colectată
este transportată la platformă, evitându-se în acelaşi timp poluarea aerului
atmosferic.
Tunderea
Învelişul cutanat al animalelor domestice variază ca lungime în funcţie de
specie, vârstă, rasă, anotimp. Pentru menţinerea unei curăţenii corporale
corespunzătoare, se impune ca producţiile piloase la unele specii să fie periodic
îndepărtate prin tundere. Această operaţie după zona pe care se aplică, poate căpăta
un caracter general sau local.
Tunderea generală se practică în mod obişnuit la ovine, deşi se poate aplica
şi la unele rase de cabaline sau taurine. În condiţiile climatice din ţara noastră,
tunderea oilor se face odată pe an, în lunile mai-iunie.
Tehnologia de recoltare a lânii dobândeşte o importanţă economică
deosebită în cazul raselor de oi cu lână fină şi semifină, întru-cât acest produs
zootehnic reprezintă un criteriu de apreciere şi selectare a animalelor.
Pentru reuşita acestei operaţii se impun o serie de măsuri organizatorice.
Astfel, se vor amenaja locuri sau încăperi speciale, bine lumiate, ventilate şi uscate,
în care animalele vor fi tunse. Cu 12-24 ore înainte de tundere, oile vor fi ţinute la
dietă şi vor fi adăpostite în saivane curate şi uscate. După tundere, animalele vor fi
păşunate în apropierea fermei, pentru a fi adăpostite la timp în caz de intemperii.
Lâna se poate recolta manual sau mecanic. Din punct de vedere igienic şi
economic se recomandă folosirea maşinilor acţionate electric, fie cu vid, întrucât
oferă următoarele avantaje:
115
- diminuarea efortului fizic atât al omului cât şi al animalului;
- reducerea timpului de recoltare a lânii;
- obţinerea unei tunsori uniforme, cu randament ridicat al lânii;
- reducerea leziunilor cutanate ce apar în timpul tunsului.
După tundere oile vor fi examinate clinic, iar plăgile pensulate cu tinctură de
iod.
Tunderea parţială interesează în mod deosebit ovinele, caprinele, taurinele,
cabalinele, carnasierele. Ea se execută în scop igienic, terapeutic, estetic şi
economic.
În scop igienic se recomandă tunderea părului din regiunea organelor
genitale externe, precum şi de pe coapse şi fese, la femelele gestante înainte de
parturiţie. La vacile cu lapte se tunde părul de pe glanda mamară şi faţa internă a
coapselor.
Tunderea estetică se practică la unele rase de câini în funcţie de specificul
rasei şi eventual de dorinţa proprietarului. Se mai poate executa la cabaline şi
constă din scurtarea părului din coamă, moţ şi coadă. Nu se recomandă tăierea
acestor producţii piloase, deoarece ele reprezintă mijloace eficiente cu care
animalele se apără de acţiunea agresivă a insectelor, precum şi perii de la nivelul
chişiţei, pentru a se preveni ariceala.
Tunderea în scop terapeutic, se recomandă în cazul aplicării unor substanţe
medicamentoase (vezicători), pentru a facilita contactul acestora cu tegumentul,
sau a intervenţiilor chirurgicale (laparatomii, deschideri de abcese, flegmoane,
etc.).
Îmbăierea animalelor
Realizează curăţirea mecanică a pielii de murdărie şi transpiraţie, stimulează
funcţia de termoreglare, având efect tonifiant şi reconfortant asupra organismului.
Se poate efectua în scop igienic sau terapeutic având caracter general sau local.
Îmbăierea generală este o operaţie hidroterapeutică ce se aplică pentru
spălarea suprafeţei corporale cu apă, sau pentru a exercita asupra pielii o acţiune
specifică cu ajutorul unei substanţe medicamentoase. În mod obişnuit această
îmbăiere se practică la cabaline şi bovine în scop igienic şi terapeutic, în timp ce la
ovine urmăreşte un deziderat terapeutic şi anume, combaterea ectoparaziţilor.
Îmbăierea la ovine se practică în condiţiile climatice ale ţării noastre, de 2
ori pe an: primăvara la 14 zile după ce animalele au fost tunse şi toamna de 2 ori.
În acest scop se folosesc bazine speciale, în care se introduc substanţele
antiparazitare.
Băile locale se aplică pe anumite regiuni corporale, având un rol igienic sau
terapeutic. Femelele gestante înainte de parturiţie sunt supuse unei toalete
riguroase, care constă din spălarea cu apă caldă şi săpun a organelor genitale
116
externe, a glandei mamare şi a regiunii fesiere. Tot în scop igienic, înainte de
recoltarea laptelui, se execută igienizarea glandei mamare prin spălarea acesteia cu
apă caldă.
Băile locale în scop terapeutic se practică în principiu pentru a combate
inflamaţiile acute aseptice. Cel mai adesea sunt utilizate în afecţiunile podale:
tendinite, artrite, furbură, etc. Pentru aplicarea băilor reci, animalele sunt introduse
cu membrele bolnave în râu, sau în travalii speciale pentru baie, în care se toarnă
apă rece.
De asemenea, este necesară toaleta organelor genitale atât la mascul, cât şi la
femelă înainte şi după executarea montei. Incidenţa crescândă a bolilor infecţioase
şi contagioase, impune respectarea acestor norme elementară de igienă în toate
unităţile de creşterea animalelor indiferent de specie şi tehnologie.

Îngrijirea copitelor, a ongloanelor şi a coarnelor

Lipsa de mişcare împiedică tocirea ritmică a cornului, producţia cornoasă

excesivă deformează unghia, conferă ongloanelor forme anormale, bizare, sprijinul
este defectuos, animalele acuză dureri, se deplasează greu şi sunt favorizate
multiple afecţiuni podale.
Pentru prevenirea unor astfel de tulburări, este necesară curăţirea zilnică a
ongloanelor, atenţie deosebită acordându-se spaţiului intedigital, unde se pot
colecta cantităţi mari de murdărie şi unde există o umiditate foarte ridicată. De
asemenea, periodic se va îndepărta excesul de corn, această operaţie fiind executată
cu deosebită atenţie, de lucrători bine instruiţi. În acest scop se vor folosi
instrumente tăioase, animalele fiind bine contenţionate în travalii.
În cazul bovinelor folosite la muncă pe terenuri dure, pietruite, se impune
protejarea ongloanelor cu ajutorul potcoavelor, care vor fi aplicate separat pe
fiecare onglon. La intervale de 6-8 săptămâni potcoavele vor fi înlocuite.
Igiena copitelor la cabaline se impune ca o necesitate zilnică şi constă din
îndepărtarea murdăriei, uscarea cornului şi ungerea lui cu ungvente care-i conservă
elasticitatea. În acest scop se foloseşte vaselină neutră, în care se poate adăuga în
special în timpul iernii ceară de albine sau diferite amestecuri: gudron vegetal şi
axungie în părţi egale; gudron vegetal o parte, ceară de albine, două părţi axungie
şi seu de vacă trei părţi. La aceste ungvente se poate adăuga untură de peşte, care
conferă cornului supleţe şi stimulează creşterea. Nu se vor folosi reziduuri
industriale de la rafinării (păcură, ulei ars), întrucât cornul devine sfărâmicios.
La interval de 4-6 săptămâni, se recomandă controlul copitelor, când se
îndepărtează excesul de corn, care asigură forma normală a copitei, suprafaţa

117
solară plană, pentru ca furcuţa să se sprijine pe sol, încât circulaţia sanguină să fie
activată.
Potcovitul igienic al cailor, se practică la animalele care execută munci pe
terenuri pietruite, dure. Schimbarea potcoavelor se face la 2-3 luni, însă la interval
de 4-6 săptămâni se impune aşa numitul „primenit”, care constă din scoaterea
potcoavei, curăţirea copitei şi folosirea aceleiaşi potcoave.
Pentru ca acest rău necesar să fie cât mai uşor de suportat de către animale,
se recomandă ca operaţie de potcovire să fie executată de lucrători instruiţi în acest
sens şi numai în situaţiile care o impun cu necesitate.
Îngrijirea coarnelor se practică la bovine, cu scopul de a imprima acestora o
dezvoltare estetică, folosindu-se uneori tutori din lemn sau metal, care se aplică la
tineret. La adulte se scurtează coarnele, sau se fixează în vârful lor bile metalice. În
ultima vreme se practică ecornarea, în special la animalele crescute în stabulaţie
liberă. Vârsta optimă de ecornare este de 2-5 zile de la naştere. Animalul este
contenţionat în decubit lateral. Se tunde părul din dreptul mugurilor cornali, pe o
suprafaţă circulară cu diametrul de 2-3 cm. Zona limitrofă se unge pe o lăţime de
0,5 cm cu vaselină neutră, la care se adaugă 2% acid citric. Suprafaţa tunsă se
umectează, apoi se freacă 30 de secunde cu un creion de hidroxid de sodiu. În zona
tratată se formează în zilele următoare o crustă care va dispare după 10-15 zile.

Toaletarea câinilor

Îmbăierea câinilor se realizează cu o frecvenţă dependentă de rasă, de

nevoile individuale ale fiecărui animal, de lungimea părului, de lungimea şi portul
urechilor, de conformaţia botului şi a extremităţilor membrelor.
Pentru câinii de apartament se poate executa toaleta locală prin ştergerea
extremităţilot membrelor (în special după plimbarea prin noroi), eventual prin
ştergerea botului. Se recomandă efectuarea unei băi lunare folosind şampoane
speciale sau ori de câte ori este nevoie când, datorită unor operaţiuni speciale
(vânătoare, accidente) se murdăresc în totalitate.
Câinilor cu acces liber la mediu, liberi, în mod obişnuit nu se execută
toaleta. Ei se îmbăiază singuri, atunci când au ocazia.
Operaţiunea presupune introducerea de bucăţi de vată în fiecare ureche a
câinelui pentru a împiedica pătrunderea apei în interiorul acestora. Câinele se
aşează în vană şi se lasă câteva minute pentru odihnă şi obişnuire, timp în care se
mângâie şi se laudă pentru calmarea lui. Se înmoaie blana câinelui cu apă călduţă,
recomandându-se utilizarea duşului, a unui vas mai mare de apă cu care să se
toarne apa pe el sau cu un burete. Se diluează şamponul şi se săpuneşte câinele cu
atenţie specială asupra zonelor murdare. Spălarea se repetă de mai multe ori.
118
 Pentru uscare, cel mai potrivit este un prosop mare, pluşat. Se poate usca şi
cu foehnul (dar usucă firul de păr în exces) sau se poate folosi o perie specială
pentru a îndepărta apa. Ochii, urechile trebuie şterse bine, nu şi în interior şi mai
ales nu prin folosirea „beţişoarelor” de uz uman pentru urechi. După baie trebuie
ferit de curent şi frig, până ce se usucă complet, fără să fie scos afară decât după
câteva ore. Căţeilor sub trei luni şi femelelor gestante în ultima perioadă, deci în
luna a doua de gestaţie, nu li se va face baie generală.
La rasele cu părul lung, înainte de baie li se va peria părul, pentru a scoale
praful şi eventualele corpuri străine din blană. La Ciobănesc german, Chow-Chow
şi Puli nu se face deloc baie; ci se perie şi se şterg de praf cu o perie umedă, altfel
părul se va degrada şi vor năpârli.
Anumite regiuni corporale necesită îngrijiri speciale, redate în continuare.
Ochii vor fi curăţaţi zilnic, dimineaţa, de secreţiile adunate la colţul pleoapelor, cu
ajutorul unor cârpe curate şi moi, muiate în apă călduţă sau ceai de muşeţel fără
impurităţi (strecurat). Dacă ochii sunt „cârpiţi" cu o secreţie purulentă în fiecare
dimineaţă, se va apela la un consult de specialitate.
Urechile necesită îngrijiri speciale mai ales la Cocker. Curăţirea lor se va
face cu ajutorul unor beţişoare al căror cap este înfăşurat în vată doar în scop
terapeutic. Cu răbdare, se va curăţa pavilionul urechii şi canalul auditiv extern. în
cazul în care în urechea câinelui au pătruns obiecte, spice de orz (orz muriu din
parc) etc. acestea vor fi extrase.
Se poate efectua lunar un examen al dinţilor. După patru ani se depune tartru
dentar şi acesta se înlăturată. Corpurile străine, bucăţile de lemn, oasele care rămân
între dinţi (gingie) trebuie şi ele extrase de urgenţă. Câinii au o conformaţie dentară
extrem de puternică dar, datorită alimentaţiei din ultimii ani cu hrană (pre)
fabricată au apărut numeroase afecţiuni dentare.
Unghiile în mod normal se tocesc singure, dar la câinii care nu fac mişcare
suficientă pot fi scurtate lunar. Unghiile încarnate, după ce au fost extrase, necesită
îngrijiri speciale : locul de penetraţie (unde pătrundeau in carne) va fi tamponat cu
tinctură de iod proaspătă (cea veche este caustică) sau alcool sanitar.
Dacă unghiile sunt prea uscate şi se desfac este bine ca acestea să fie
înmuiate cu vitamina A uleioasă şi apoi pilite cu o pilă de unghii, doar în cazuri
speciale. Pielea ridată puternic (Bulldog, Pechinez) trebuie curăţată, săptămânal, cu
un tampon de vată înmuiat în muşeţel.

Vidarea glandelor perianale

Glandele perianale sunt structuri localizate de-o parte si de alta a anusului,

imediat sub piele, glandele perianale situate în interiorul sacilor secretă un fluid
119
ânchis la culoare şi cu miros neplăcut.Acest fluid are în compoziţie o substanţă
unică pentru fiercare câine în parte, reprezintă amprenta olfactiva a individului,
este cartea de identitate a cainelui.
Este bine de ştiut că problemele apar mai ales la câinii crescuţi în casă,
aceştia neavând posibilitatea de a defeca la orice ora şi trebuind să se abţină până
în momentul cînd sunt scoşi afară. Umplerea sacilor se produce şi la câinii cu
diaree sau constipaţie rebelă, deoarece consistenţa materiilor fecale nu mai
“stoarce” în mod normal şi la intervale regulate glandele perianale; în acest mod
secreţiile se adună în sacii perianali şi emană un miros neplăcut.
Semnele umplerii sacilor perianali (saculita perianală) pot fi:
• indispoziţie ;
• săniuşul câinelui (câinele se aşează cu partea posterioara pe sol şi se trage,
executând o mişcare de alunecare) ;
• se linge des în zona perianală;
• emanarea unui miros neplăcut;
• inflamaţie în jurul anusului ;
• punctul terminus îl reprezintă formarea abceselor perianale, greu de tratat, care
vor da durere câinelui, acesta v-a evita defecarea şi se va constipa.
Tratamentul sacilor anali, doar în caz de inflamaţie, presupune:
•vidarea temporară manuală-tratament provizoriu;
•spălarea sacilor perianali cu antibiotice;
•drenarea chirurgicală a conţinutului sau îndepărtarea definitivă a scacului perianal
atunci când a fost diagnosticată o ruptură a sacilor sau când prezintă afecţiuni
cronicizate (polipi rectali, tumori).
Pentru buna funcţionare şi excrecţie a glandelor perianale se recomandă:
• plimbarea câinelui – plimbarea regulată de cel putin 15- 20 minute în câte două
reprize/zi;
• un volum mai ridicat de fibre în alimentaţie , care va genera o presiune mai mare
asupra glandelor perianale în momentul defacării.

Tăierea unghiilor pisicii

Tăierea unghiilor pisicii poate fi o operaţiune simplă, care poate scuti

proprietarul de pisică de apartament de multe probleme, cum ar fi ascuţitul
ghearelor pe mobile, zgâriatul în timpul jocului sau zgâriatul agresiv (în cazul în
care pisica are un astfel de comportament) etc.
Pentru tăierea unghiilor pisicii se foloseşte un cleşte special (dintre cele care
se găsesc în pet-shop-uri), o banală unghieră sau chiar o forfecuţă de unghii. Dacă
tăierea unghiilor se efectuează corect, pisica nu are de ce să protesteze, pentru că
120
operaţiunea nu este dureroasă- singura neplăcere poate fi generată de faptul că
pisica va trebui să fie contenţionată într-o poziţie pe care este posibil să nu o
agreeze.
Pentru a tăia unghiile pisicii va trebui să i se apese uşor pernuţele; gheruţele
vor ieşi cu uşurinta din "teci"şi ţinând apăsat, pentru ca unghia să nu se retracte, se
va putea executa repede şi fără probleme operaţiunea.
Unghiile pisicii se taie aşezând unghiera în aşa fel încât muchiile să cupeze
perpendicular pe unghie (de sus în jos) şi nu pe lateralele unghiei; astfel se evita
exfolierea ulterioară, care tenteaza pisica să "îşi ascută unghiile" în încercarea de a
scăpa de părţile de unghie exfoliate.
Unghia pisicii este cornoasă şi translucidă - în partea dinspre vârf, este
aproape transparentă; iar în partea dinspre perniţă are o zonă roz, care reprezintă
capătul "degetului", pe care îl înveleşte unghia propriu-zisă; tăietura unghiei
trebuie făcută în aşa fel încât să nu atingă această zonă. Dacă totuşi se taie prea
adânc şi se atinge această zonă, dureroasă pentru pisică, nu este totuşi foarte grav -
sângerările sunt superficiale şi în general se opresc de la sine.
Dacă însă se greşeşte cuparea, acest fapt se poate transforma într-o adevărată
„tragedie”. Pisica nu uită niciodată, iar o astfel de operaţie poate deveni imposibilă.
În plus, prin asociere, pisicile vor face o adevărată fobie faţă de locul respectiv şi
prin extrapolare faţă de toate spaţiile unde au loc intervenţii veterinare.
În general, este suficient ca unghiile să fie tăiate o dată la 10-14 zile, sau
lunar, dar intervalul depinde de cât de mult s-a tăiat din unghie şi de ritmul de
creştere individual. Unii proprietari de pisici se rezumă la a le tăia unghiile numai
la lăbuţele din faţă, întrucât cele aflate la membrele posterioare nu produc, de
obicei, stricăciuni în casă şi, în acest caz, cuparea lor nu mai este necesară.
Este de preferat însă aducerea unui suport de zgâriere cu care să se
obişnuiască pisica decât tăierea sau cuparea unghiilor.

121