Sunteți pe pagina 1din 86

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’alphabet cosmique
(Alfabetul cosmic)

Data: 19 aprilie 1976

TRACK 1

Ştiinţa verbului este cea mai mare ştiință din câte există. Ea este constituită din
22 de elemente, 22 de forțe, reprezentate prin 22 de litere, cu care Kabbala
spune că Dumnezeu a creat lumea. A învăța ştiința Verbului, înseamnă a învăța
cum să combini, în cele 3 lumi, cele 22 de elemente care o constituie, ca ele să
producă o armonie în gând, sentimente şi fapte. Când apare dezordinea în
interior, înseamnă că “cuvintele” (în ghilimele) sunt prost aşezate, prost
combinate. Foarte puține ființe mai posedă acum ştiința Verbului – altfel spus,
ştiința corespondențelor care există între forme şi litere, precum şi felul în care
sunt “mânuite” pentru a crea o legătură între Cer şi Pământ.
Vai, vai, vai, am nimerit o pagină care cere mult timp, pentru a fi explicată,
pentru a fi înțeleasă.
Nu eu inventez aceste lucruri. Kabbala este cea care spune că Dumnezeu a
creat lumea cu aceste 22 de litere, 22 de puteri, spunând câte ceva fiecărei litere
– şi Kabbala explică ce anume le-a spus – lui Aleph, lui Beth, lui Ghimel,
Daleth... până la Tav. El a avut o conversație cu aceste 22 de litere.
Şi de ce 22 de litere ? Da. Mulți oameni nu ştiu de ce (sunt) 22 de litere.
Este un lucru atât de legat, atât de profund, legat de geometrie, de forme, de
linii, de întregul univers, încât eu, atunci când am lucrat pentru a forma crucea –
dar nu crucea în a doua dimensiune, ci în a treia – atunci am aranjat totul în aşa
fel, încât s-a format o cruce şi când am numărat pereții, pătratele care formau
această cruce din a 3ª dimensiune, am obținut 22. Este un lucru extraordinar ! 22
de suprafețe. Deci crucea era făcută din 22 principii, dacă vreți, puteri sau
entități, dacă vreți, elemente, forțe... 22. Aşadar, kabbaliştii nu au inventat, aşa,
ei au căutat, au văzut, au descoperit că în Univers erau 22. Şi de ce cele 22 sunt
legate cu crucea ? Iar crucea este şi ea un simbol pe care creştinii nu l-au înțeles.
El nu este explicat. Rozacrucienii da, rozacrucienii cunosc secretul crucii, pentru
că, aşezând pe fiecare din suprafețele acestei cruci entități sau puteri, elemente
cosmice care lucrează, înțelegem tot, tot, tot. Există o ierarhie extraordinară: îi
vedem pe cei 24 de bătrâni, vedem cele 4 animale sfinte, vedem totul pe această

1
cruce. Numai că, deocamdată încă nu a fost dată crucea în trei dimesiuni cu
simbolurile. Dar eu am încercat să le restabilesc şi oare am reuşit, oare nu am
reuşit ? Vom vedea mai târziu. Pentru că există lucruri care vă aşteaptă pentru
mai târziu, fiindcă pe moment ce veți face cu ele ? Chiar dacă ați cunoaşte toate
acestea, ar rămâne în dulapuri, inutil. Când, de fapt ele pot fi folosite pentru
lucrări extraordinare. De ce oamenii aveau pentru cruce atâta considerație ?
Chiar şi Platon. Platon vorbeşte de o cruce cosmică. Hristos crucificat în spațiu –
cele 4 puncte cardinale şi cei 4 Arhangheli care le reprezintă – toate acestea sunt
formidabile !
Şi de ce şi noi suntem o cruce ? …Când întindem braţele...
Deci, este foarte, foarte profund. Creştinii vor fi ultimii care vor înțelege
misterele crucii. Ei o poartă, se mândresc cu ea, fac semnul crucii: e (ceva) mort,
este ineficient, nu acționează, e superficial, pentru că ei încă n-au înțeles ce este
crucea. Dacă ar şti ce este crucea în tot universul, atunci da, ar putea declanşa
ceva, ar putea urni ceva ? Dar deocamdată... (îşi fac cruce, cască) şi se culcă.
Vai, vai, vai ! O cruce vie, puternică. Dar aşa stau lucrurile, vă asigur. Este atât
de superficial. Totul este superficial în mintea creştinilor ! Chiar şi Dumnezeu !
Dacă v-aş vorbi despre cum este înțeles Dumnezeu, la ce serveşte El, veți fi
înspăimântați de ce se găseşte în mintea creştinilor. Veți spune: «S-ar zice că
sunteți înverşunat împotriva bieților creştini !» Nicidecum. Şi eu sunt creştin.
Deci intru şi eu în aceeaşi categorie. O fac doar pentru a-i trezi puțin, a-i
împinge puțin, a-i antrena...
Şi acum, a putea «mânui» aceste 22 de elemente este o întreagă ştiință !
De altfel cărțile de Tarot – vedeți, vorbesc de marile chei – despre cele 22 de
cărți de Tarot - ele explică, revelează misterele acestor 22 puteri care sunt în
alfabetul ebraic. Şi nici creştinii nu au înțeles ce a spus Iisus. Într-o zi Iisus a
spus: «Eu sunt Alpha şi Omega.» În ebraică, este Aleph şi Tav. Dar ei nu au
înțeles nimic. Alfa şi Omega - începutul şi sfârşitul ! Ei bine, nu, este mai mult
decât atât, fiindcă, pentru a te compara cu cele 22 de elemente, spunând « Eu
sunt Alpha – Aleph», el voia să spună şi Beth, Ghimel, şi toate celelalte, până la
Tav, deci toate celelalte litere şi nu numai două litere, cum au înțeles creştinii,
începutul şi sfârşitul. Nu, el voia să spună: «Eu sunt deci toate aceste puteri, le
cuprind, de la început până la sfârşit, deci am toate elementele, toate calitățile,
toate puterile şi sunt Verbul.» Pentru că asta este Verbul. Verbul nu este altceva
decât o combinație a acestor 22 (inadvertență: Maestrul spune 24) de litere
pentru a forma cuvinte,
TRACK 2
iar cuvintele - fraze, iar frazele – cărți. Aşadar, Verbul nu este nimic altceva decât combinația
acestor elemente. Şi el (Iisus) voia să spună: «Eu sunt Verbul.» Şi unde este Verbul, unde e de
căutat, în aceste simboluri kabbalistice ? Unde este toată Kabbala ? Este în Hohmah. Hohmah
este Înțelepciunea. Ea este cea care constituie cele 22 de litere. Şi asta este Verbul. Asta este
roata, roata care se învârteşte şi Heruvimii care cântă. Acolo se găseşte Verbul, iar Hristos este

2
acolo – pentru că mai sus este Tatăl. Şi unde este Fiul ? Şi unde este Sfântul Duh ? În Binah.
Pentru că Sfântul Duh este feminin, iar creştinii nu ştiu că Sfântul Duh este principiul feminin.
Ca să nu vă tulbur prea mult, să nu schimb prea multe lucruri în voi, nu voi continua.
Dar vă voi spune că (din) felul în care a spus Hristos: «Eu sunt Alpha şi Omega», nu putem
lua doar aceste două cuvinte, este lipsit de sens, nu este complet. Asta dovedeşte că el voia să
spună «tot acest alfabet» - Aleph, Beth, Ghimel, Daleth, He, Vau, Zain, Heith, Teth; Yod,
Kaph, Lamed, Mem, Noun, Samek, Ayin, Phe, Tsade, Qof, Resh, Shin, Thau. El voia să
spună: «Iată, sunt aici (în ele).» Iar cel care va înțelege, poate face multe lucruri cu mine.
Dar (ca) să ne afundăm acum în detalii, în (tot felul de) lucruri… este foarte interesant,
foarte pasionant, dar este vast. Kabbaliştii cunoşteau latura magică a fiecărei litere – pentru că
fiecare literă nu era desenată, făcută, construită, clădită la întâmplare. Ea corespundea în mod
absolut acelor entități, acelor puteri cosmice. De ce Aleph este aşa, de ce Beth este aşa, pentru
ce Ghimel este aşa ? Ooo, poate într-o zi am să vă vorbesc (despre ele). V-am vorbit deja doar
despre numele lui Dumnezeu. V-am explicat că aceste patru litere – care sunt Iod, He, Vau, He
– reprezintă o întreagă ştiință. El este format din Iod, care este forța creatoare, principiul
masculin, latura activă, pozitivă, dinamică, care se află pe primul loc. Deci, latura masculină,
care fertilizează tot. Iar He este principiul feminin, care primeşte, captează, care reține, care
este principiul femeii; iar Vau este principiul neutru, al fiului – deci el este copilul lor. Deci
principiul masculin, principiul feminin, şi iată Vau, este fiul. Iar apoi, al patrulea element, al
doilea He, care se repetă, cu el reîncepe o cu totul altă gamă, prin principiul feminin. Deci
aceste 4 litere reprezentau 4 ştiințe cosmice. Iod este latura magică, divină. Cealaltă latură este
astronomia, dacă vreţi, este latura cosmică, sufletul universal. Vau reprezintă influenţele, toate
influențele care se produc datorită principiului masculin şi datorită principiului feminin, şi
este latura astrologică, dacă vreţi, şi chiar alchimică, ca rezultate, consecințe ale celor două
forțe care lucrează în Univers.
Şi în Kabbală, Kabbaliştii s-au ocupat şi de corespondențe; fiecare literă are ramificații,
afinități, până la infinit. Desigur, este prea vast, prea profund, nu este pentru oamenii
obişnuiți, pentru că chiar şi cartea «Sefer Yetzirah», care tratează despre corespondența
acestor litere, a celor 22 de litere, este atât de obscură, atât de greu de înțeles şi chiar atât de
contradictorie, cu multe alte lucrări, încât chiar şi Inițiații sunt perturbați, perplecşi şi
încetează să aprofundeze - pentru că este foarte profund, foarte, prea obscur; pentru că cel
care a scris această carte, «Sefer Ietzirah» – adică «Sefer» înseamnă «carte», «Ietzirah» – «a
Creației» – deci «Cartea Creației». Inițiații cred că este cartea lui Abraham, că Abraham ar fi
autorul ei. În timp ce, multe alte cărți, «Sefer Bereshit» (Cartea începutului) sau «Sefer
Azoahar» (Cartea splendorii) şi aşa mai departe... toate, toate cărțile se numeau «sefer»...
Acum, desigur, că nu erau numai corespondențele, era şi latura magică. Latura magică,
superioară, sublimă, divină era magia sublimă. Şi ei ştiau cum să combine anumite litere, cum
să le aşeze. Şi întrucât aceste litere erau numere, aceasta producea numere, efecte în planul
invizibil şi chiar în planul vizibil. Şi, în acest fel, unii kabbalişti puteau să remedieze, să
vindece, să schimbe destinul şi să influențeze multe lucruri, evenimente din viață, combinând
anumite litere, producând cuvinte kabbalistice. Asta dovedeşte deci că teurgia - teurgia, care
este magia divină – are o mare putere, cu condiția să cunoaştem corespondența acestor forțe;
pentru că fiecare literă, chiar şi când o scrii, produce deja efecte în lumea invizibilă. Prin
forma sa, prin numărul său, ea produce deja unele mişcări în lumea invizibilă. Cunoaşterea
acestui fapt, a felului de a “mânui” numerele şi literele, dădea puteri kabbaliştilor. Şi chiar
calculând numele cuiva, pentru a-l salva, a-l vindeca, pentru a-i prelungi viața, ei erau capabili
să găsească un nume şi să-i dea (persoanei respective) acel nume kabbalistic şi destinul (ei) se
schimba. Iar eu am verificat dacă este adevărat sau fals, am verificat (şi am constatat) că este
adevărat. Şi eu, cu ani în urmă, făceam experiențe de acest fel.

3
Dar domeniul corespondenței este prea vast. Priviți, de pildă, nu numai Kabbaliştii, nu
numai magicienii, nu numai
TRACK 3
astrologii, alchimiştii, toți au lucrat pentru a găsi aceste corespondențe. Şi chiar cei care
studiază astrologia, care au aprofundat-o, au descoperit că fiecare ființă umană este născută
sub cutare şi cutare constelație, cutare şi cutare influență, cutare planetă, au deja anumite
afinități sau anumite antipatii cu unele regiuni, cu spirite, chiar şi cu țări, cu oameni; este
foarte vast şi foarte dificil să cunoşti totul în detaliu. Dar ideea era corectă: că o anumită
persoană nu trebuia să viziteze cutare sau cutare țară, pentru că acea țară, prin vibrațiile sale,
prin starea ei telurică nu era benefică pentru construcția sau structura unei anumite persoane.
Şi acest fapt este, de asemenea, extrem de interesant. Tot pământul este... – nu vreau să fac
conferințe despre asta – dar e suficient să vă spun câteva lucruri mărunte fără a aprofunda, ca
să ştiți că este foarte adevărat. Să luăm, de pildă: s-au făcut studii asupra unor şamani, şamanii
din Siberia (chiar şi alte persoane - vrăjitori, magicieni, mediumi). Au descoperit că aceşti
şamani, care aveau puteri absolute în țara lor, care făceau minuni, miracole, vindecări (e un
lucru dovedit, indubitabil de netăgăduit), când au fost invitați în Anglia, la Londra, ei îşi
pierdeau toate puterile, la Londra. De ce ? Şi nimeni nu ştia de ce. Şi acestea sunt fapte. Şi
asta este valabil nu numai pentru oameni. Chiar şi metalele, metalale, e curios, metalele sunt
supuse unor influențe într-o țară sau alta. Să luăm, de pildă oțelul englezesc, adus în India, de
exemplu la Calcutta, ruginea. Nu putea suporta atmosfera Indiei. Oțelul englezesc. Seturi de
chei englezeşti sau americane, când erau aduse în Egipt, rugineau în 24 de ore, în timp ce
oțelul din țară rămânea inoxidabil. Şi asta e valabil nu numai pentru metale, ci şi pentru
plante. Plantele au afinitățile lor, simpatiile lor, antipatiile lor, predilecțiile lor. Cum vă
spuneam ieri sau alaltăieri: cu cine este prietenă vița ? Cu ??? Dar mai sunt şi altele – care au
simpatii: să luăm piciorul cocoşului şi nufărul. Ei au o iubire extraordinară unul pentru altul.
Se plac. Piciorul cocoşului şi nufărul. Şi altele, de asemenea. Nu sunt obligat să vă revelez
aceste lucruri, dar totuşi, ca să vă fac plăcere... să mai adăugăm câteva. Să luăm, de pildă vița
şi varza: o, cât se detestă ! Este între ele o teamă, o ură, nu se descurcă împreună. Varza. Şi
chiar plantele cu planetele, cu stelele. Să luăm... Există o plantă care se numeşte “gitinale”; ea
iubeşte atât de mult Soarele, încât ea îl urmează; chiar când este nor, negură, nu se vede
soarele, ea îl urmează. Priviți florile de salcâm: la răsăritul soarelui ele se deschid, iar când
soarele apune, se închid. Şi de asemenea... Cum numim acea plantă care se întoarce după
soare ? Floarea soarelui. Şi floarea soarelui. De ce este atât de sensibilă, iubeşte soarele şi se
duce după el ? Floarea soarelui. Şi când mâncăm semințele ei... uleiul de floarea soarelui, e
plin de lucruri solare. Şi lotusul – lotusul din Egipt - de asemenea, merge după soare. Într-o zi
am să vă vorbesc despre lotus. De ce a fost luat ca simbol atât de important în India ? Ce e
remarcabil, special, care merită să te opreşti asupra lotusului ? Şi noi avem lotuşi aici. Şi
altele fac acelaşi lucru cu Luna. Belladona, de exemplu, se duce după Lună. Şi alte plante
otrăvitoare – pentru că belladonna este o otravă. Iată deci. Soarele şi Luna, dar este valabil şi
pentru celelalte planete. Este extraordinar... eu recunosc că este un domeniu pasionant, dar, pe
moment, consider că asta nu vă va fi de mare folos să ne afundăm, să vă irosiți timpul. Mai
întâi legile, legile, regulile, adevărurile, cum să trăieşti, cum să trăieşti, cum să te purifici, cum
să gândeşti, cum să iubeşti, cum să respiri, iar apoi, o întreagă ştiință vă aşteaptă.
Desigur, să cunoşti toate aceste corespondențe, toate aceste ramificații, simpatiile,
antipatiile, de unde vin, cum le putem explica... Nu sunt pronosticuri, profeții ? De ce lucrurile
englezeşti şi americane, oțelul, cuiele, cheile nu merg în Egipt ? Asta înseamnă că egiptenii nu
vor accepta lucruri englezeşti sau americane ? Nu ştii cum să (interpretezi). Poți face
interpretări de tot felul. Există pietre, chiar pietre uneori, pietre prețioase: pe mâna, pe degetul
cuiva se degradează, îşi pierd culoarea, calitățile. Este extraordinar ! Deci, în ce fel ființele

4
umane sunt legate cu întregul cosmos şi vibrează într-un fel sau altul... Aşa se explică faptul
că atunci când sunt epidemii, boli, războaie, perturbaţii, dezechilibre, nebunii, lucrurile
acestea se explică prin vibraţiile fluidice sau magnetice care provin din spaţiu şi care provin
de la stele. Şi dacă ne-am opri asupra proprietăților magnetului: cum acționează magnetul şi
de ce ? Şi, desigur, să nu te opreşti numai asupra elementelor din planul fizic, ci să le cauți, să
le găseşti şi în domeniul spiritual, pentru că şi acolo sunt magneți. Cu anumiți magneți sunt
unii care atrag pe toată lumea. Iar alții care resping pe toată lumea. Cum să explici toate
acestea ? Iată lucruri care vă obligă să gândiți, să reflectați, dar eu nu vă sfătuiesc să vă
împrăştiați. Altfel, poți să te împrăştii, poți cunoaşte, dar fără sa poți... (ameliora unele
lucruri.)

5
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’alphabet cosmique
(Alfabetul cosmic)
(II)
Data: 19 aprilie 1976
Durata: 67’32

TRACK 4

...ameliora unele lucruri. În timp ce aici, în această ştiință inițiatică, e posibil ca discipolul să
nu cunoască atâtea lucruri din astrologie, din Kabbală, din magie sau chiar din alchimie, dar el
va fi capabil să se vindece, să se lumineze, să fie fericit, să se dezvolte şi să facă binele. Şi
asta contează. Pentru că există, am văzut mulți oameni care cunoşteau multe lucruri, dar erau
incapabili să amelioreze ceva în forul lor inerior, în slăbiciunile sau în capriciile lor. Ei
cunoşteau multe lucruri, dar erau slabi, ineficienți. În timp ce alții, nişte neştiutori, oh, là, là !
făceau chiar să crească semințele. Şi nu cunoşteau mare lucru. Dar mânuiau această forță a
tuturor forțelor, pe care Hermes Trismegistul a numit-o Telesma şi căreia hinduşii îi spun
Akasha. Şi v-am ținut de aici conferințe despre Cronica Akasha. Ce este Cronica Akasha ?
Este totalitatea amprentelor; tot ce se petrece în Univers se înregistrează pe această latură
eterică, pe această Akasha. Ea este o substanță, o materie eternă, invulnerabilă, atât de pură,
încât totul se înregistrează (în ea): tot ce se petrece - gândurile noastre, sentimentele noastre –
totul se înregistrează. Şi (vă spuneam că) aceasta este Biblioteca Universală şi că această
înregistrare este de neşters, ea dăinuie pe vecie. Este cartea vieții eterne. Aceasta este cartea,
Cronica Akasha, iar despre această carte au vorbit cu toții – chiar şi Sfântul Ioan
Evanghelistul a vorbit despre această Carte a Vieții, care era deschisă şi în care totul este
înscris. Iar cei care pot merge până la această Cronica Akasha, pot deschide această carte şi
citi istoria străveche a omenirii şi a întregului Cosmos, de miliarde şi miliarde de ani. Şi că
nimic nu se şterge. V-am vorbit despre asta. Şi v-am explicat şi de ce este de neşters, din ce
motiv. Veți găsi toate acestea în conferințe.
Iar această substanță este Akasha; este lucrul cel mai prețios, pentru că dacă am putea merge
până acolo, dacă am putea să ne legăm de această Akasha, să captăm, să ne conectăm la ea, să
ne împrietenim (cu ea), pentru a chema (introduce) această Akasha în corpul nostru fizic, în
creierul nostru, pretutindeni, am putea ameliora enorm celulele, pentru că această Akasha este
atotputernică. Şi grație puterilor pe care le conține, Louis Villecollieu ???, care a fost în India
şi care a asistat la asemenea şedințe, a scris cărți - pe care le-am citit chiar când eram în
Bulgaria - despre acei fachiri care făceau să crească mango şi tot felul de plante în fața tuturor,
şi ceilalți chiar mâncau aceste fructe. Totul se termina în două ore. Ei lucrau cu această
Akasha. Dacă discipolii vor să-şi amelioreze viața, trebuie să se gândească la Akasha. În
bulgară nu este prea frumos, pentru că «kasha» înseamnă «fiertură» (???). Kasha. Iar cuvântul
«caché» (fr.= ascuns –n.t.) înseamnă misterios, necunoscut. «Caché» trebuie sa fie legat de
acest cuvânt «Akasha», pentru că ceea ce este cel mai ascuns, cel mai puternic este Akasha.
Dacă discipolii se obişnuiesc acum să se gândească la această substanță, la această

1
chintesență, care are toate puterile, ei pot beneficia (de pe urma ei). Iată, din nou, ce aflați
astăzi. Aşadar, în loc să vă pierdeți timpul cu lucruri inutile, stupide, de neînchipuit, groteşti,
abradacadabrante, trebuie să-l pierdeți ocupându-vă, concentrându-vă asupra acestei Akasha.
Măcar această Akasha poate veni, poate ameliora, poate înfrumuseța, poate aranja, corecta,
organiza şi aşa mai departe. Iată, din nou, ce cadou vă aduc. Numai de n-ar fi lăsat (să zacă)
prin dulapuri ! Pentru că ceea ce vă revelez astăzi era lucrul cel mai ascuns, cel mai misterios,
cel mai important, pe care toți marii Inițiați îl țineau secret. Toți marii Inițiați cunoşteau
existența acestui fluid, a acestei chintesențe şi lucrau şi ajungeau la culmi inaccesibile
celorlalți. Iar toți ceilalți, care nu cunoşteau aceste lucruri, orbecăiau în lucruri atât de
obscure, atât de îngrozitoare, atât de dureroase, încât nimeni nu-i putea salva. Aşadar, cei care
vor să înțeleagă, care vor cu adevărat să se hotărască să lucreze (cu ea), ce-i aşteaptă !
Ameliorări, ameliorări, ameliorări, neîncetat.
Şi chiar când l-au acuzat pe Pitagora şi au râs de el pentru că într-o zi a vorbit unui urs,
spunându-i să nu mai mănânce carne de om, iar ursul n-a mai mâncat… Şi că într-o zi a
chemat un vultur care zbura şi acesta a venit şi l-a mângâiat, l-a îmblânzit şi a devenit
prietenul lui. Şi cu ce lucra el ? Cu această Akasha. El învățase (acest lucru) în India. Pitagora
a fost în India, în Persia, în Caldeea, nu numai în Egipt. S-a dus peste tot. El a învățat şi făcea
lucruri extraordinare. Iar Apollonius din Tyana, cu ce lucra, şi el ? Şi apostolii lui Iisus, cu ce
lucrau ? Da, cu această forță Akasha. Veți spune: «Păi, era Sfântul Duh !». Şi ce e Sfântul Duh
? E un alt nume pentru Akasha, este chintesența divină sub numele de Sfântul Duh. Da, era
acelaşi lucru. Haide, acum trebuie să vă treziți, pentru că eu am încredere în voi ! Dacă vă
hotărâți acum să mergeți pe acest drum, cel mai plin de slavă, ce se va întâmpla apoi cu biata
omenire ? S-a zis cu ea ! O veți trezi, o veți transforma, o veți schimba ! De ce nu ? Discipolii
lui Iisus erau 12. Priviți ce-au făcut în întreaga lume ! Iar voi sunteți mai numeroşi decât
discipolii şi poate chiar mai învățați. Diferența este că discipolii lui Iisus aveau credința, (o
credință) ardentă, iubirea, în timp ce voi aveți ştiința, cunoaşterea, iar acum trebuie să vă
măriți credința şi iubirea, pentru a-i depăşi. Pentru că dacă îl putem depăşi chiar şi pe Iisus…
Este spus că putem să-l depăşim.

TRACK 5

De ce discipolii lui Iisus ? Ceea ce îi opreşte pe oameni (să progreseze), îi opreşte ca un


hipnotizator, ca un magnetizator, ca baronul du Potet. El era un hipnotizator absolut
remarcabil, împreună cu un italian, Manzoni. Ei făceau minuni, la Paris. După Charcot, care a
început la Salpêtrière (spital parizian – n.t.). Ei trăgeau doar o linie, o simplă linie cu creta, şi
toți academicienii, (oamenii) cei mai puternici şi cei mai tari nu puteau trece de ea. Şi un
academician, care a vrut să forțeze, a căzut la pământ. Există deci o asemenea linie, trasă de
cineva, care spune oamenilor: «Nu trebuie să treceți de ea ! Sunteți limitați, sunteți muritori,
sunteți nişte idioți, nişte codaşi ! Nu trebuie (să treceți de ea).» Şi atunci ei se opresc. Ei spun:
« Discipolii erau discipoli, în timp ce noi, ce suntem ? Să fim lăsați să bem, să fumăm, să
ciocnim un pahar, să facem tâmpenii !» Ei bine, nu, îi puteți depăşi ! Îi puteți depăşi, vă
asigur. Din moment ce Iisus a spus-o. El nu era invidios, limitat; El a zis: «Puteți face lucruri
mai mari decât mine.» Iar eu mi-am pus în minte dorința de a şti ce se poate face mai mult.
Am vrut, am fost curios (ce poate fi) mai mult de atât. Şi atunci am căutat, am căutat şi am
aflat. Da, am aflat. Mai mult decât Iisus. Şi ce este acel lucru ? Iisus vindeca. Îi făcea pe orbi
să vadă, pe surzi (să audă) şi (pe unii) chiar i-a înviat. Dar există un lucru pe care nu a reuşit
să-l facă: să-i schimbe pe farisei şi pe saduchei. Oamenii vor ajunge chiar să-i transforme pe

2
saduchei şi pe farisei – ceea ce El n-a făcut. Da, acesta era lucrul cel mai greu. Să vindeci –
toată lumea face asta. Dar ca să schimbi un fariseu sau un saducheu, vai, vai, vai ! Asta e greu.
Cineva care nu crede în nimic... Şi chiar şi pe aceşti oameni îi vom schimba. Dacă îmi dați o
mână de ajutor, dacă vă hotărâți să trăiți o viață, pentru prima dată o viață splendidă... în loc
de o viață obscură, închisă... oh, là, là ! ce fericiți am putea fi. Aşadar o viață nouă. Şi apoi
veți vedea ce va deveni biata omenire ! Va începe să țipe. Îi vom vedea pe toți strigând:
«Lăsați-ne viața !» «Nu, nu, nu ! Nu vă lăsăm viața, veniți cu noi !» Şi vor fi obligați să
meargă cu noi. Dar vor cere îndurare: «Lăsați-ne viața !» A, nu, nu, nu ! Sfârşiți. Fără milă.
Numai că asta depinde de voi. Trebuie totuşi să fim numeroşi. Da.

Eu găsesc că nu există lucru mai frumos decât frumusețea. O, ce frumoasă e


frumusețea !!! (râsete). Şi, tot aşa, nu există nimic mai viu decât viața. Vedeți ? Cum de am
descoperit asta ? (râsete). În timp ce voi n-ați reuşit încă să descoperiți asta, vedeți ? Pentru că
n-o spuneți. Nu există nimic mai frumos decât frumusețea. Şi nu există nimic mai viu decât
viața. Nu există nimic mai luminos decât inteligența divină. Nu există nimic mai cald decât
Iubirea. Nu există nimic mai puternic decât voința. Ei, da. Şi putem continua aşa până mâine.
Şi va fi mereu adevărat.
Haideți, acum, nu lăsați nici o zi aşa, ca înainte, ca s-o pierdeți. Ci în fiecare zi să adăugați
ceva, să adăugați, să înscrieți ceva, să înscrieți în această carte a naturii vii. Această carte care
e deschisă şi în care scriem lucruri în fiecare zi – când îngrozitoare, când frumoase. Acesta
este lucrul care rămâne. Aşa cum spuneam unui frate, de curând. Îi spuneam: «Dacă
Fraternitatea şi-ar da seama de ceea ce câştigă adăugând, scriind, creând lucruri frumoase
pentru viitorul lor, să scrie în fiecare zi... Şi cum totul se înregistrează, totul este gravat, totul
devine de neşters, iată viitorul care ne aşteaptă. Un viitor... Şi toți cei care nu ştiu asta se
dezagregă, se şterg şi pierd tot, fără să ştie că puteau fi atât de bogați, atât de bogați. (Le)
lipsea doar un adevăr. Iar eu vi-l dau. Iată, aşa este, aşa stau lucrurile, pentru că dacă n-ar fi
aşa, aş fi primul care ar renunța la tot, care ar lăsa totul, ar părăsi tot. Primul, dacă n-ar fi aşa.
Pentru că nu mi-aş pierde timpul şi viitorul cu prostii care nu există. Dacă n-aş fi atât de sigur,
absolut sigur, 200% - 300% mai mult, aş fi renunțat de mult la tot. Dar vedeți, merg în
continuare, pentru că e veridic. Voi ce mai aşteptați ca să începeți, să continuați ? Veți vedea
apoi cum sunt lucrurile în realitate. Ceea ce-i împiedică (pe oameni), mai ales tineretul…
există un lucru care-i împiedică, chiar şi pe adulți să meargă pe acest drum. Eu am făcut
analize, cercetări. Îmi spuneam: ce anume îi împiedică pe oameni să intre (pe această cale) ?
Şi am căutat şi am găsit. Iar voi vreți să ştiți care este acela. Este pentru că oamenii cred că
totul este dezordonat, că nu există nici o legătură între un lucru şi altul, între gânduri şi
evenimente sau morală. Deci, nimic nu se ține, nimic nu e legat, deci nu există nici cauze, nici
consecințe, prin urmare pot trăi oricum şi va fi minunat. Iată ce-i împiedică pe oameni să
găsească drumul bun. Adică această lipsă de cunoaştere sau de credință în ceea ce Inițiații ne
prezintă fără încetare, şi anume că există o relație între toate lucrurile şi că dacă nu credem
asta, ne aflăm în dezordine. Şi iată ce-i împiedică pe oameni să progreseze. Vorbiți cu cine
vreți, veți vedea, ei nu cred că există o legătură între ceea ce gândesc, ce simt, ce trăiesc,
latura morală sau imorală şi evenimentele care urmează apoi. Nu există legătură. Aşa e (după
ei) nu există nici o relație. Şi în asta am găsit explicația tuturor nenorocirilor. Acum, pentru a-i
ajuta pe oameni,

TRACK 6

3
nu există decât o modalitate: să-i faci să înțeleagă că totul se ține, că totul este legat, cauzele şi
consecințele, totul este conectat şi să ştie ce produce un anumit gând, un anumit sentiment, un
anumit act, aceasta este adevărata cunoaştere. Şi atunci suntem puternici, formidabili, de
nezdruncinat, de neînvins, atotputernici, pentru că ne bazăm pe ceva solid, veridic. În timp ce
acolo, în capul oamenilor, ei nu văd, nu văd că există legături; şi atunci trăiesc oricum, distrug
tot, strică tot, irosesc tot, deranjează tot. Şi nu e de mirare apoi că destinul lor este foarte rău,
foarte prost.
Acum, desigur, mai trebuie explicat un fenomen, pentru că unii pot spune, pot obiecta
că există mulți oameni care trăiesc moral, în milă, în bunătate, în amabilitate, în iubire şi chiar
în puritate şi li se întâmplă nenorociri. Şi alții, care continuă să distrugă, să fure etc. şi reuşesc
(în viață). Şi iată privința în care oamenii se înşeală. Ei n-au studiat, n-au aprofundat, ca să
vadă - ca acei mari Inițiați care mergeau să caute cu mii de ani înainte, cu mii de ani după,
care sunt legile – şi văd, pe moment, şi e adevărat, că există oameni plini de iubire, de
bunătate, de generozitate, cărora li se întâmplă nenorociri. Pentru că ceea ce fac ei acum va da
rezultate în viitor, în timp ce ceea ce fac interior, nenorocirile care li se întâmplă acum, sunt
consecințe ale trecutului. Trebuie să treacă prin asta, trebuie să lichideze, trebuie să se
elibereze, să plătească. Aşadar, aceste două lucruri nu se contrazic. Acum s-au schimbat, sunt
grozavi, sunt minunați. Ei da, dar rezultatele trebuie aşteptate, ele vor produce rezultate în
viitor. Iar ceea ce li se întâmplă acum, sunt lucruri din trecut, ele au fost prevăzute, calculate,
înregistrate, asta este karma, asta e legea dreptății. Deci aceste două lucruri, aparent
contradictorii, nu sunt contradictorii. Şi cum această explicație le lipseşte oamenilor, (fiindcă)
nu s-au dus s-o caute, ei trag concluzii foarte eronate. «Ce vrei ? – zic ei, Uite, faci bine şi
culegi rău !» Nu este adevărat. Deci, ceea ce spunem noi este absolut. Numai că trebuie să
cunoşti, să ştii perioadele, fazele, şi cauzele, consecințele, trecutul, prezentul şi viitorul. Totul
este în ele. Nu există nici o contradicție. Să presupunem acum că ați plătit, (v-)ați lichidat
(datoriile), v-ați eliberat, legea nu va veni nici să vă pedepsească, nici să ceară daune. Atunci
binele pe care îl faceți va fi fără încetare, fără încetare, fără încetare. Rezultatele vor fi
extraordinare. Atâta timp cât n-ați plătit, binele pe care îl faceți astăzi nu poate împiedica plata
datoriilor. În afară de cazul că sunteți extrem de puternic, de tare, de pur, atunci puteți opri
aceste plăți sub două forme: sau să le plătiți mai târziu, într-o altă încarnare sau... da o puteți
face, dar trebuie să le plătiți oricum. Este ireductibil. Chiar pentru sfinți, chiar pentru profeți,
o datorie este o datorie, nu e nimic de făcut. Priviți numai câți au fost masacrați – au fost arşi,
sfâşiați de fiare. Deci chiar sfinții, profeții, apostolii, priviți, erau datoriile pe care trebuiau să
le plătească. Ei da, dar erau discipoli ai lui Hristos ! Da, dar asta nu putea schimba tot. Iar
odată plătite, lichidate... Iar Iisus, care cunoştea aceste legi, i-a lăsat. El ştia deja că unii vor
trebui să moară. Putea să-i ajute, putea să-i salveze, dar n-o făcea. Ca pentru Sf. Ioan
Botezătorul: putea să-l salveze; avea la dispoziția lui milioane de îngeri. Se spune în
Evanghelii. Putea să ceară îngerilor şi gata. Da, dar cum El era pentru dreptate, nu transgresa
legile, a lăsat ca Sf. Ioan Botezătorul să fie executat. Dar El ştia că trebuie să plece, pentru că
după aceea a spus, El a spus: «Da, era Ilie, profetul, care trebuia să vină şi au făcut cu el ce-au
vrut.», iar discipolii au înțeles că era vorba de Sf. Ioan Botezătorul. Este scris. Este scris în
Evanghelii. Deci era Ilie, care a ucis 300 de falşi profeți, pe muntele Carmel - pe care eu l-am
vizitat, de asemenea. (În Israel am vizitat Muntele Carmel. Acolo e o mănăstire.) Iar apoi a
fost obligat să i se taie capul. Ca dovadă a faptului că Iisus cunoştea aceste lucruri, El l-a
avertizat pe Sf. Petru. El i-a spus: «Petre, pune sabia în teacă, căci cel care trage sabia, de
sabie va pieri.» Dar iată că Isaia (Ilie ?) a tras sabia şi n-a pierit de sabie. A fost luat de o
farfurie zburătoare, se pare, spun unii – un car care l-a luat viu la cer. Deci cuvintele lui Iisus
nu erau adevărate. Ei da, priviți, pentru moment nu erau adevărate, dar când (Ilie) s-a întors

4
sub forma lui Sf.Ioan Botezătorul, legea a fost lege. Cum se spune şi aici, acum: «Legea e
lege, ce vrei !» Şi trebuie să plăteşti amenda. Şi cum Iisus ştia asta, când a aflat că (Sf. Ioan) a
fost arestat, Evangheliile spun că şi-a luat bagajele şi a plecat din țară. De ce tocmai atunci ?
Ca să nu se spună că putea să-l ajute. De ce nu l-a ajutat ? Nu era acolo. Şi când i s-a tăiat
capul, s-a întors, iar discipolii i-au anunțat acest eveniment, iar el a zis: Iată, deci (???).
Aşadar, nu trebuie să raționăm ca oamenii stupizi, ignoranți. Trebuie să studiem în profunzime
această Ştiință inițiatică, totul este explicat, totul este ordonat, totul este perfect. Şi din când în
când, eu vă citesc, aşa, câteva pagini, pentru a vă fi util, ca să nu faceți greşeli în
raționamentul vostru, în judecata voastră în cursul existenței voastre. Şi de ce ? Pentru că
atunci când raționăm într-un mod eronat, ne creăm, din nou, o karmă proastă. Fiecare greşeală
se plăteşte. Iată ce poate salva tinerii şi chiar pe adulți, întreaga lume: să vadă că există o
legătură între lumea fizică şi lumea psihică, între forul interior şi evenimente. Există…

TRACK 7

...o relație absolută, fiecare lucru are cauza ei şi consecința ei. Şi că totul este conform
justiției. Şi că această justiție nu o vedem. Ei da, dar asta n-o împiedică să existe. Iată ce aflați
aici: esențialul. Pot chiar să subliniez că, dacă mă credeți acum, 100%, în mod absolut, că
viața armonioasă, viața luminoasă, viața pură, viața rezonabilă, viața inteligentă, viața aşa cum
trebuie, corectă va produce în viitor evenimente de o frumusețe de nedescris, dacă credeți asta
şi continuați, împotriva a tot şi a toate, împotriva furtunilor, a opiniilor, veți înțelege, veți
vedea, veți constata, mai devreme sau mai târziu, că este absolut adevărat. Dar dacă nu
credeți, s-a isprăvit, nu veți progresa niciodată, dimpotrivă, veți coborî din ce în ce mai mult
în dezordine, în haos, în nenorociri, în suferințe şi acel nenorocit nici măcar nu va şti pentru
ce e nefericit. Pentru că nu a crezut adevărul. Acum raționați, judecați, gândiți, meditați, este
foarte important ce vă spun. Şi cum sunt mulți care trebuie să plece astăzi, chiar dacă plecând
iau cele două-trei lucruri pe care le-au auzit în aceste trei zile, viața lor va fi complet
transformată, asta v-o subliniez, o garantez, v-o jur, pentru că eu cunosc lucrurile. Viața lor va
fi transformată extraordinar. Nu imediat, nu imediat, dar chiar pentru unii, care au mai lucrat
deja în trecut, dintr-o dată va fi ceva. Iar pentru ceilalți, care n-au început, care încep abia
acum, trebuie ceva mai mult timp. Da. Adevărul ne va salva. Da, adevărul ne va elibera de tot,
de tot, de tot: de boli, de nenorociri, de suferințe, de urâțenii, de descurajări. Adevărul,
adevărul, adevărul. Trebuie să-l căutăm, trebuie să-l căutăm, trebuie să-l căutăm, trebuie să-l
acceptăm. Cum vreți să-l găsiți în preajma oamenilor ignoranți ? Trebuie să mergem să-l
căutăm în prejma ființelor care l-au cunoscut, care îl trăiesc şi care îl răspândesc prin viața lor.
Să mergeți să vă instruiți, să învățați, să îi întrebați... Dar oamenii nu au nevoie să meargă să
caute adevărul. Ei îl cunosc deja. Iar criteriile mele, ehe... Când cineva îmi spune că a găsit
adevărul, că este în adevăr şi că trăieşte adevărul, purul adevar, eu (îl) privesc şi spun: «Bine.
Aveți asta şi asta şi asta ?» «A, nu, dar sunt în adevăr.» El trăieşte în boală, în sărăcie, în
slăbiciune, în suferințe, dar e în adevăr. «A - spun eu - nu, nu este cu putință, pentru că
adevărul nu acceptă aceste lucruri. Adevărul aduce dovezi că este adevăr. Dacă el este
vulnerabil, dacă este oxidabil, dacă este maleabil, dacă este îngrozitor, nu este adevărul.
Adevărul este aur, este diamant: nu îl puteți murdări, nu-l puteți distruge, nu-l puteți face să
ruginească. Dar oamenii confundă opinia lor cu adevărul, scumpa lor opinie. Da, sunt
neiertător în această privință. Când mi se spune «Sunt în adevăr», privesc din toate punctele
de vedere... Ce adevăr ciudat ! Dar eu nu îl cer, nu îl caut. Dacă aşa este adevărul, atât de slab,
nu am nevoie de acest adevăr. Nu am nevoie de un asemenea adevăr. Mi se spune: «Iată, iată,
vă puteți sprijini pe el, puteți merge», dar este un baston de pai. Hop ! (râsete) Adevărul este

5
ceva extraordinar. Vedeți, oamenii nici măcar nu au o idee clară despre ce este acela adevăr.
De acum înainte să ştiți acest lucru: adevărul trebuie să vă facă liberi. Dacă nu sunteți liberi,
sunteți legați fedeleş, limitați, înlănțuiți, nu-mi spuneți poveşti. Este posibil ca el să înceapă să
vă elibereze, dar acel adevăr încă n-a ieşit, el acum vă eliberează; dar când veți fi liberi, veți
putea spune: «Da, cunosc adevărul.» Şi ca să vă dau dovezi, veți spune cuiva: «Pot să vă
eliberez.» Acela care are adevărul îi poate elibera pe oameni. Iar cel care nu are acest adevăr,
nu-i poate elibera pe ceilalți. El este înlănțuit, el însuşi, cum să-i poată elibera pe ceilalți ? Ei
da, unii spun: «N-am simțit niciodată această lume nouă, atât de extraordinară; acum sunt
cufundat într-o lume nouă. Şi cum este, cum respir, cum înțeleg acum, este extraordinar.» De
ce să mai aşteptați încă ? Acum toată lumea trebuie să se avânte, chiar şi cei tineri, chiar dacă
nu simt nici un imbold, privindu-şi părinții, modele, exemple, trebuie să-i urmeze.

Şi acum, poftă bună, poftă bună.

6
1
I . NATURĂ UMANĂ... SAU NATURĂ ANIMALICĂ?
Omraam Mikhael Aivanhov

Fiecare fiinţă omenească care vine pe lume aduce cu ea vechi porniri moştenite dintr-un trecut foarte îndepărtat,
când avea multe trăsături comune cu animalele, aceste trăsături fiind înregistrate în ea pe vecie. Nimeni nu s-a putut
descătuşa şi nu s-a putut elibera de acest trecut. Diferenţa dintre fiinţe constă tocmai în faptul ca, anumiţi oameni
luminaţi de scânteia Ştiinţei Iniţiatice ştiu să- şi domine pornirile animalice, în timp ce alţii, care au fost privaţi de
această lumină sau nu au acceptat-o, nu pot face altfel decât să-şi manifeste pornirile inferioare. Este normal, natural,
pentru ei Ştiinţa Iniţiatică este ceva anormal şi împotriva naturii, în tirnp ce, în faţa lumii divine tocmai Ştiinţa Iniţiatică
este cea firească.
Iată un subiect faţa de care majoritatea oamenilor este lipsită de lumină: ceea ce este natural şi ceea ce nu este.
Oamenii vorbesc despre faptul că urmează natura, că o imită, că se supun legilor ei şi acest lucru este pozitiv, dar
despre ce natură este vorba?. Nu există o singură natură, ci două: cea inferioară şi cea superioară. Mulţi dintre acei
care „se supun naturii" (aşa cum singuri o afirmă), se opun, în realitate, naturii superioare, în timp ce aceia care s-au
hotărât să lase cale liberă naturii divine în ei, se străduiesc să limiteze natura animalică. O mare confuzie zace în
mintea oamenilor, de aceea este necesar ca ei să devină conştienţi de existenţa unei naturi superioare înlâuntrul lor,
natură ce are manifestări contrare celei pe care ei o numesc „natură umană", şi care nu este în realitate decât natura
lor inferioară moştenită din regnul animal. De câte ori nu am auzit, pentru a justifica anumite slăbiciuni, exclamaţii de
genul: „Este omeneşte!". Ei bine, în realitate, dacă judecăm limpede acest „este omeneşte", aceasta înseamnă pur şi
simplu: este primitiv, animalic!. Nu este scris nicăieri că omul trebuie să se lase în voia acestor slăbiciuni.
Să lăsăm animalele acolo unde se află.. Din moment ce singura lor problemă este supravieţuirea, ele trebuie să
mănânce, să se adăposteasă, să se înmulţească, să se apere... De aceea, natura le-a înzestrat cu instincte în faţa
cărora ele se supun, şi pe care le numim instincte de conservare, de procreare, de agresivitate... deci, este normal,
firesc ca ele să fie egoiste, crude, temătoare... Dar lucrurile stau altfel în privinţa oamenilor: Inteligenţa Cosmică le-a
dat înţelepciune, alte calităţi şi virtuţi ce le permit să-şi depăşească instinctele; chiar dacă ei posedă, în fiinţa lor, natura
animalică, ei mai au şi o altă natură pe care trebuie să o dezvolte. Bineînţeles, eu nu spun că este uşor să o facă de
azi pe mâine. Natura animalică este încă atât de aproape, cu instinctele şi lăcomiile sale.
Dacă veţi analiza, veţi constata cu uşurinţă că există în voi anumite tendinţe înrădăcinate în profunzimea fiinţei, pe
care nimeni şi nimic nu le pot smulge, în timp ce, celelalte tendinţe trebuie mereu încurajate prin sfaturi, prin lecturi,
prin rugăciune, altminteri ele riscă să dispară complet. De exemplu, când este vorba despre foame, sete, somn, de
nevoia de avea anumite lucruri, de a gusta anumite plăceri, nu este nevoie de prezenţa cuiva care să vi le amintească,
totul este atât de bine implantat încât, chiar şi dacă nu doriţi, nu vă veţi putea despărţi de ele. Dar atunci când este
cazul să judecaţi, să fiţi înţelepţi, prevăzători sau să posedaţi calităţi ce probează dezinteresul sau generozitatea,
trebuie să fiţi mereu încurajaţi. Deci, există ceva în om care stă acolo , solid , bine înfipt pe picioarele sale, fără riscul
de a cădea, şi altceva, ceva mult mai slab, care trebuie ocrotit, da, căci de-a lungul secolelor şi milenilor, în timpul
reîncarnărilor , natura instinctivă a omului a avut tot timpul să se dezvolte şi să se întărească , în timp ce inteligenţa,
judecata , înţelepciunea sunt apariţii recente.
În realitate, inteligenţa, înţelepciunea, sunt anterioare tuturor celorlalte manifestări, dar cum ele se găsesc
departe de om, acestea trebuie să parcurgă un drum lung ca să se poată manifesta în el. Înţelepciunea este
anterioară creaţiei lumii. Biblia ne spune: „Eu sunt înţelepciunea, iar Veşnicia m-a zămislit pe mine în primul rând, eu
exist de o veşnicie, de la începuturi, dinainte de facerea pământului, eu eram lângă Ea, ajutându-o zi de zi". Deci,
2
înţelepciunea a apărut prima, dar instalarea ei în om nu durează de multă vreme, de aceea ea este încă fragilă, în
timp ce instinctul zace foarte bine înrădăcinat.
Nu trebuie să ne mirăm că trăim în lume şi îi suportăm influenţele. În realitate nu este vorba despre influenţe , ci
de propria voastră natură instinctivă , preistorică , care se trezeşte şi se lasă antrenată în manifestări cu care simte că
se află în afinitate , fără ca raţiunea să se poată pronunţa. Ca să vă justificaţi, veţi spune: „Am suportat influenţe
nefaste şi am făcut tâmpenii!." Nu, aveţi ceva în voi care vă împinge să urmaţi aceste influenţe şi este normal... Toţi
oamenii îşi poartă în sinea lor propriul trecut animalic: unii posedă viclenia, alţii sunt dominaţi de cruzime sau sen-
zualitate... Acum, se pune problema ca să lucraţi pentru dezvoltarea inteligenţei voastre, care trebuie să devină destul
de solidă în voi, rezistând atacurilor acestei naturi instinctive. Aceasta este problema pe care, o avem cu toţii: aceea
de a învăţa sa nu capitulăm mereu în faţa naturii noastre inferioare.
Evident, această natură este puternică dar, nu datorita puterii şi stabilităţii ei trebuie să depunem armele. Ea este
puternică numai datorită faptului că a avut mult timp să se fixeze. Vă mai spuneam că ea este atât de egoistă, rea,
crudă chiar, deoarece s-a dezvoltat în condiţii foarte grele. Priviţi numai animalele, cu tot ceea ce au de înfruntat în
lupta pentru supravieţuire, pentru procurarea hranei sau a adăpostului, pentru păstrarea lor... Cum vreţi voi ca aceasta
natură, care s~a dezvoltat în asemenea condiţii, să fie acum dulce, bună, miloasă?. Nu, ea se arată egoistă, cruciâ,
ranchiunoasa, şi în manifestările ei acest fapt se observă clar.
Natura inferioară a avui dreptul de a avea un loc în faţa soarelui şi şi-a îndeplinit perfect această sarcina, dar ea
nu reprezintă ultima etapă a dezvoltării umane, căci acum este rândul inteligenţei, raţiunii, şi înţelepciunii să-şi spună
cuvântul.
Să luăm cazul fricii , care este un instinct foarte puternic în lumea animalelor. Natura le-a înzestrat pe animale cu
aceasta, tocmai ca să le facă conştiente de existenţa pericolului şi să le facă să se apere. Deci, frica le este cel mai
bun ghid: prin ea, ele se salvează şi se instruiesc. Toate fiinţele trebuie să înceapă prin a fi temătoare. Mai târziu, într-
un stadiu mai avansat al evoluţiei lor, Inteligenţa Cosmică intervine şi le eliberează de această piedică, înlocuind
temerea prin inteligenţă ; este mai bine să ştii, să cunoşti, să înţelegi, decât să fii fricos şi să rămâi neştiutor. Este
normal ca frica să domine animalele, căci neavând inteligenţă, ele se vor salva astfel de pericol ; dar, dacă omul care
posedă acest element nou, acest factor de progres - inteligenţa -rămâne, încă, la stadiul temerii animalice, el nu va
mai evolua, fiindcă acest fapt nu mai stă în firea lucrurilor.
Deci, putem enunţa această lege: ceea ce natura a plănuit şi a aprobat la un anumit moment dat, nu mai poate fi
făcut la un altul. Aşa se întâmplă cu multe lucruri în viaţă: muncim, cu toate puterile, ca să obţinem anumite lucruri,
apoi ne străduim din răsputeri să ne despărţim de ele!, înţelepciunea înseamnă să ştii cât timp le poţi păstra şi când
trebuie să te desparţi de ele. Acest exemplu al fricii trebuie să vă facă să cugetaţi: omul trebuie să se descătuşeze de
frică .
Iată un alt exemplu: un băiat este atras de o fată şi simte nevoia să o îmbrăţişeze: este normal şi firesc. Da, dar
dacă el va urma mereu acest instinct, oare ce se va petrece cu el?. Va rămâne de-a pururea un animal. Atunci, o altă
natură intervine şi îi spune: „Este în folosul tău să te stăpâneşti, să te domini, să te controlezi" şi evident, se poate
spune că ne găsim în cazul unei naturi nefireşti... Altul are nevoie de bunurile vecinului său: natura îl împinge să le ia,
căci aceasta este situaţia, el are nevoie şi gata!... Dar dacă natura superioară apare, ea îi va spune: „Nu lua ceea ce
nu-ţi aparţine, nu ai acest drept, altminteri vei plăti"... Iată deja inteligenţa, dreptatea, morala.
Toţi oamenii îşi urmează natura dar, problema este să ştim dacă este vorba despre natura animalică sau despre
natura divină. Din nefericire, majoritatea oamenilor este ataşată, cu o fidelitate absolută, de natura animalică. Da,
oamenii sunt fideli, sinceri, convinşi că ea este calea de urmat, şi în ziua când încercăm să îi convingem că există în ei
3
o altă natură pe care o pot dezvolta, viaţa le devine deodată extrem de complicată!. Dar, trebuie să o facem: locuinţa
pe care strămoşii noştri au muncit să o construiască a fost minunată vreme de secole, dar vine şi vremea când ea se
şubrezeşte şi stă să cadă; trebuie să o demolăm şi să construim una nouă în locul ei. Da, o construcţie a putut fi
minunata în anumite condiţii, dar odată cu schimbarea lor, lucrurile stau altfel Poate s-ar mai putea recupera câte ceva
pentru noua construcţie, câteva grinzi sau cărămizi, dar ea trebuie demolată.
lisus a spus: „Daca nu muriţi, nu veţi trăi". Da, trebuie să murim ca să putem trăi: să murim în faţa naturii noastre
inferioare, renăscând în faţa naturii superioare, asemenea grăunţei ce moare în pământ, ca să poată încolţi mai târziu.
Dacă nu moare, adică dacă ar sta Ia nesfârşit într-un grânar, grăunţa noastră nu va rodi, căci stagnarea este o altă
formă de moarte. Iar noi vom păţi la fel, dacă vom rămâne cu vechile mentalităţi: nu vom fi niciodată vii. Trebuie să
murim în faţa vechilor forme, preluând altele noi, minunate, şi astfel vom supravieţui!- Doar nu vă puteţi închipui că
Hristos ne-a dorit moartea?. Nu, „Dacă nu muriţi" înseamnă dacă nu schimbaţi formele, vechile obiceiuri, felul de a
gândi. Nu, acela care a rostit cuvintele: „Eu sunt învierea şi viaţa", nu ne dorea moartea, El vroia să devenim vii ,
asemenea lui*... De aceea, nu ne mai rămâne decât un singur drum : să murim pentru natura inferioară şi să ne
naştem pentru natura divină.

II. NATURA INFERIOARĂ, O REFLECTARE INVERSĂ A NATURII SUPERIOARE

De mii de ani oamenii încearcă sa studieze, în vederea cunoa;terii structurii vieţii lor psihice, adoptând
numeroase sisteme de clasificare. Unii au adoptat cifra 2 (spiritul şi materia, masculinul şi femininul, pozitivul şi
negativul, cerul şi pământul, binele şi râul). Alţii au adoptat cifra 3 (gândire, sentiment, voinţă, ceea ce ar corespunde,
de altfel, diviziunii teologiei creştine: spirit, suflet, corp). Alchimiştii împart omul în 4, corespunzător celor patru
elemente: pământ, apă, aer, foc. Astrologii îl împart în 12, după cele 12 constelaţii. Hinduşii şi teozofii îl împart în 7:
corp fizic, eteric, astral, mental, cauzal, budic, atmic. Cabaliştii îl împart în 3, în 4, în 9 sau chiar în 10... În sfârşit,
pentru unii omul constituie o unitate indivizibilă. Oricare ar fi punctul de vedere adoptat, el se găseşte mereu în adevăr,
evident acest lucru depinzând de discenământul nostru.
Pentru a simplifica lucrurile, vom spune că fiinţa omenească este o unitate perfectă, dar polarizată, adică ea se
manifestă îrn cele doua direcţii , sub două naturi: natura inferioară şi natura superioară, care au aceeaşi capacitate de
a gândi, de a simţi şi de a acţiona, dar în doua regiuni diferite. Eu am numit aceste doua naturi: personalitatea şi
individualitatea..
Ceea ce trebuie să înţelegem, la început, este făptui ca, dacă natura, inferioară se opune naturii superioare, prima are
4
totuşi originile sale în înalt, în Spirit La baza tuturor lucrurilor stă Spiritul, iată un adevăr pe care trebuie sa îl purtaţi
veşnic în voi. Dar atunci când spiritul a dorit să-şi facă simţită prezenţa, el a. trebui! sa conceapă vehicule adaptate
regiunilor din ce in ce mai dense ale materiei, în care a trebuit să coboare. Aceste vehicule au fost denumite corpuri.
Ele sunt, de la cel mai subtil până la cel mai rudimentar, corpurile atmic,budic,cauzal, care corespund naturii noastre
superioare, individualităţii ; apoi corpurile mental , astral şi fizic care corespund naturii noastre inferioare, personalităţii.
Corpurile fizic, astral (sau corpul sentimentelor) şi mental (sau corpul gândirii) reproduc la un nivel inferior corpurile
atrmic, budic şi cauzal.
Natura superioara
Corp atmic

Gindire

Natura inferioara

Veţi spune: „Dar dacă personalitatea este o reflectare a individualităţii, cum se face că ea este atât de limitată,
slabă şi oarbă, supusă greşelilor?". Vă voi răspunde că fiecare dintre voi posedă această individualitate care este de
esenţă divină; ea locuieşte în regiunile celeste unde se bucură de cea mai mare libertate, de cea mai mare lumină,
trăind în fericire şi pace, posedând toate puterile, dar nu se poate exprima în regiunile mai dense ale materiei decât în
măsura în care cele trei corpuri inferioare (personalitatea) îi permit. O persoană pe care aici o vedem slabă, neştiu-
toare, răuvoitoare, este în acelaşi timp, în înalt, o entitate care posedă cunoaşterea, iubirea, pute-rea . Iată de ce
găsim în aceeaşi fiinţă această limitare în jos şi această bogăţie şi perfecţiune în înalt. Ştiinţa ezoterică ne explică că
omul este o fiinţă de o mare bogăţie şi complexitate, reprezentând mult mai mult decât latura sa fizică, palpabilă.
Aceasta este marea diferenţă dintre Ştiinţa ezoterică şi ştiinţa oficială. Ştiinţa oficială spune: „îl cunoaştem bine pe om,
îl putem clasifica, căci el este format din anumite celule, organe; am identificat în structura sa anumite substanţe
chimice, dându-le nume. Acesta este cu adevărat omul, în întregimea sa" . În timp ce, Ştiinţa ezoterică arată că omul
posedă alte corpuri decât cel fizic, explicându-le natura şi modul lor de funcţionare.
Pentru moment, când individualitatea doreşte să se exprime prin regiunile dense şi groase ale personalităţi, ea
nu o poate face la maximum. Vor trebui multe experienţe, exerciţii, studii, timp de secole şi milenii, până când corpurile
care formează personalitatea să ajungă să exprime calităţile şi virtuţiile individualităţii. Dar în ziua când ele se vor
dezvolta, corpul mental va deveni atât de subtil şi pătrunzător încât va începe, în sfârşit, să înţeleagă înţelepciunea
divină, corpul astral va putea hrăni sentimentele cele mai nobile şi dezinteresate, iar corpul fizic va avea toate
posibilităţile de acţiune, nimic nemaiputându-i rezista.
Cum nu există o adevărată separaţie între cele două naturi, individualitatea caută mereu să influenţeze
personalitatea în sensul cel bun, dar personalitatea, dorind să fie liberă şi independentă, îşi face de cap, nu ascultă
decât foarte rar de impulsurile venite din înalt. Deşi ea este hrănită, susţinută de individualitate, personalitatea i se
5
opune până în momentul în care, datorită eforturilor depuse de de omul tenace şi sârguin-cios, individualitatea
reuşeşte să se infiltreze în ea, ca să o controleze şi să o domine . În acel moment, personalitatea devine atât de
supusă şi ascultătoare, încât ea devine identică cu individualitatea: aici găsim adevărata fuziune, adevărata căsătorie,
adevărata iubire*. Iată ceea ce se numeşte în Ştiinţa ezoterică „a uni cele două capete". Unul dintre aceste capete este
personalitatea care, la rândul ei este triplă, asemenea câinelui cu trei capete, Cerber, ce păzea intrarea în Infern;
celălat capăt este individualitatea noastră, formată de asemenea dintr-o trinitate, materia noastră divină.
Această fuziune, unire, această mult dorită căsâttorie trebuie să se împlinească într-o zi... Dar când?. Este greu
de spus, căci pentru fiecare dintre noi se va face diferit. Aşteptând, iată ceea ce trebuie să facă discipolul: în mijlocul
peripeţiilor şi frământărilor vieţii, el trebuie să supună personalitatea în faţa individualităţii, această voinţă divină situată
deasupra lui, până când prima va deveni un instrument docil aflat la dispoziţia sa. Acesta este scopul tuturor practicilor
şi exerciţiilor învăţate în Şcolile Iniţiatice.
Totul îşi află originea în Dumnezeu, iar natura noastră inferioara îşi are şi ea originea în Divinitate. Să
presupunem că vă aflaţi în căutarea filonului de aur: găsiţi minereul şi trebuie să ex-trageţi metalul. Deşi sunt diferite,
atât aurul cât şi minereul cu ganga sa au aceeaşi origine, căci întreaga materie are o singură origine. „Dar cum a reuşit
bunul Dumnezeu, care se deosebeşte atât de mult de materie, să zămislească ceva atât de opac, de întunecat şi
greu?", iată o întrebare ce vă macină. Eu vă pot explica printr-un simplu exemplu.
La creaţia lumii, Dumnezeu a procedat asemenea păianjenului care îşi ţese pânza. Da, păianjenul ne arată cum
Dumnezeu a creat lumea. Veţi replica: „Cum poate fi păianjenul atât de savant?". Nu ştiu dacă el are diplome universi-
tare, dar dacă îl observaţi cu atenţie, dacă îi veţi înţelege munca, veţi ajunge la câteva concluzii filozofice formidabile!
Priviţi-l numai cum îşi ţese pânza:găsim aici un întreg univers, o construcţie geometrică , matemeatică, impecabilă.
Cum o realizează? Mai întâi el secretă un lichid care, întărindu-se, formază unfir foarte fin, suplu, elastic şi în acest
moment el începe construcţia propriu-zisă.
Chiar şi melcii m-au instruit.Melcii posedă un corp moale, în timp ce cochilia lor este tare.La prima vedere, nu
observăm nici o legătură între corpul melcului şi cochilia sa, şi totuşi tot el şi-a clădit casa prin secreţie, iar aceasta se
măreşte pe măsură ce melcul pătrunde în micile ei interstiţii, prin corpul său eteric, îndepărtând particulele de
materie.Melcul există separate de casa s a, dar el este acela care a clădit-o, mărind-o prin secreţiile sale.
Această imagine ne permite să înţelegem că Dumnezeu a zămislit lumea emanând o materie subtlă care a poi s-
a solidificat.Veţi replica:”Acestea sunt povesti de adormit copii!”Poate, dar într-o zi toţi oamenii instruiţi vor simţi nevoia
să le cunoască. În aparenţă, animalul însuşi şi cochilia sa nu sunt decât una şi aceiaşi materie, căci animalul însuşi ,
prin propria sa secreţie , şi-a clădit casa…Veţi fi uimiţi când vă voi spune că acelaşi lucru se întâmplă cu
individualitatea şi personalitatea: personalitatea este opacă, grea, rigidă, asemenea unei carapace, în timp ce indi-
vidualitatea este uşoară, mişcătoare, vie. Deşi sunt diferite, ele au totuşi aceeaşi origine.
Eul nostru superior, individualitatea, şi-a construit un vehicol, personalitatea, aşa cum melcul îşi poartă în spinare
casa sa: aici este casa, noastră, noi locuim în ea. Dar, ceea ce este primejdios este faptul că omul a fost învăţat să se
jidentifice cu carapacea sa şi nu cu spiritul, adică cu factorul formator cel mai puternic al său. De aceea, omul este
slab, limitat, neputincios, supus greşelii.Corpul fizic nu este identic cu omul , el este numai un vehicol ,un instrument ,o
casă efemeră : adevăratul om se identifică cu spiritul, cu spiritul atotputernic, nelimitat şi atotcunos-cător, de aceea
omul nu va deveni cu adevărat puternic, luminat, nemuritor, divin, decât atunci când va reuşi să se identifice cu spiritul
său. Deci, trebuie să ştiţi că voi toţi sunteţi nişte divinităţi... Da, sunteţi divinităţi şi trăiţi într-o regiune înaltă, unde nu
există nici limitare, nici întuneric, nici suferinţă sau tristeţe, nici descurajare. Acolo vă găsiţi împlinirea. Dar această
viaţă ce o trăiţi în înalt, nu o puteţi nici simţi, nici înţelege sau exprima, căci personalitatea nu vă permite acest lucru.
6
Ea este mărginită, întunecată, neadaptabilă, sau prost racordată, asemenea unui nou că trăiţi un moment deosebit.
Dar, din nou toate acestea dispar... Aşa este şi viaţa omului: o permanentă alternanţă de lumină şi întuneric până în
ziua în care, în sfârşit el va deveni expresia Divinităţii, trăind noua viaţă, renaşterea deplină.
Corpul astral, corpul dorinţelor este centrul personalităţii, căci de aici pleacă toate sugestiile, impulsurile, ce ne
influenţează negativ. Corpul astral ne oferă elanul necesar, iar corpul mental face combinaţiile şi aranjamentele ce
oferă satisfacţie primului. Iată ceea ce trebuie să înţelegeţi. Dorinţele noastre ne dictează comportamentul, iar
intelectul, deşi le este superior, capabil să le oprească sau să li se impună, se pune în slujba lor. Acesta este adevărul!.
Priviţi:lumea întreagă îşi pune inteligenţa în slujba dorinţelor ,a poftelor şi pasiunilor.Toată instruirea, cunoaştinţele,
bogăţia culturală pe care omul le posedă, sunt puse în slujba întunericului, a ciudăţeniilor venite „nu se ştie de unde", a
tenebrelor şi adâncimilor învolburate. Oamenii cei mai pricepuţi şi luminaţi sunt în slujba unor forţe şi impulsuri neferi-
cite. Iată tristul adevăr, şi dacă nu mă credeţi, nu aveţi decât să verificaţi!.
Atunci când corpul astral se va găsi în slujba intelectului, sau mai bine spus, când intelectulva fi în serviciul
sufletului şi spiritului, atunci va exista perfecţiune... Tocmai acesta este rolul rugăciunii; să supună corpurile fizic, astral,
mental, adică trinitatea inferioara care gândeşte, simte şi acţionează în mod egoist, trinităţii superioare care gândeşte,
simte şi acţionează, dar într-o manieră divină, în folosul lumii întregi. Iată cea mai bună rugăciune: să ceri ca
individualitatea să pună stăpânire pe întreaga ta fiinţă. Atât timp cât personalitatea stă aici să se impună, chiar dacă
individualitatea reuşeşte să se strecoare din când în când, oferindu-ne sfaturi sau aducându-ne binecuvântări, ea nu se
poate menţine, căci personalitatea păstrează puterea... . De aceea, nimic nu se leagă... Da, din când în când,
individualitatea ne mai ajută, proiectând asupra noastră mici luminiţe, inspiraţii ce ne copleşesc, dar acest lucru este
trecător: imediat, ea se retrage, căci fiinţa omenească prefera să întreţină relaţii cu personalitatea sa.
Unii vor spune: „Ce prostii, ce neadevăruri, nu pot crede în aşa ceva", şi vor continua sa trăiască viaţa
personalităţii. Să facă ce vor!, înti-o zi, ei vor vedea unde este adevărul, dar vor pierde destul timp!. Este mult mai bine
să accepţi din-tr-odată adevărul... Da, să-1 accepţi şi să avansezi. Aceasta nu înseamnă că veţi deveni o divinitate de
azi pe mâine, nu... Veţi cădea, vă veţi descuraja, apoi vă veţi recâştiga curajul... până când, în sfârşit, construcţia
divină, impersonală, conştiinţa individulităţii îşi va găsi locul şi va prinde rădăcini.

III ÎN CĂUTAREA ADEVĂRATEI NOASTRE


IDENTITĂŢI
7

Cea mai mare greşeală a oamenilor constă în tendinţa de identificare cu propria lor personalitate. Atunci când
spun: „Eu vreau... (bani, maşini, femei), eu sunt... (bolnav, sănătos), eu am... (această dorinţă, această plăcere)",
oamenii cred cu adevărat că este vorba despre ei înşişi şi tocmai aici se înşeală. În realitate, personalitatea este aceea
care are dorinţe, care gândeşte, suferă, iar ei, care nu ştiu aceste lucruri, aleargă, se grăbesc pentru a-i satisface toate
exigenţele. Cum nu s-au analizat niciodată, ca să cunoască în profunzime adevărata natură a fiinţei umane, adică
diferitele planuri în care ei evoluează, oamenii se identifică neîncetat cu personalitatea şi mai ales cu corpul lor fizic.
Dar discipolul, el însuşi trebuie să ştie că înseamnă mai mult decât propriul său corp fizic şi că toate dorinţele şi instinc-
tele nu îl reprezintă pe el, ci numai o mică parte din el: numai având aceste cunoştinţe, el poate avansa rapid pe
drumul evoluţiei.
Yoga cunoaşterii de sine se numeşte în India Jnani-Yoga. Acela care practică Jnani Yoga vrea să se cunoască,
să se regăsească. Deci, el începe prin a se regăsi: cine este, unde este. El vede că, şi atunci când îşi pierde un braţ,
îşi păstrează eul, continuâd să spună: eu, mie .. Deci, eul său nu este acel braţ. Dar picioarele, stomacul etc... oare îi
reprezintă eul?. Nu, el este ceva în plus. Apoi, el îşi studiază domeniul sentimentelor şi constată că sentimentele pe
care le trăieşte nu îi aparţin: pentru că, el le poate observa, le poate analiza şi domina, deci el este în alt loc, mult mai
sus. Acelaşi lucru este valabil şi pentru gânduri. Şi astfel, încet încet sfârşeşte prin a descoperi că acest eu pe care îl
caută, acest eu care este deasupra lucrurilor, acest Eu superior este o parte a lui Dumnezeu însuşi, şi El este mare,
imens, puternic, luminos, atotcunoscător...
După ani şi ani de disciplină şi practică spirituală (ceea ce nu este dat tuturor yoghinilor), ei fuzionează cu Eul
superior. Cât despre acel mic eu, schimbător, vulnerabil, nesemnificativ, el nu îi aparţinea, din moment ce putea să-l
judece şi să renunţe, să-l arunce ca pe un ambalaj folosit, în timp ce „el" există în continuare!.
Să privim un alt aspect al problemei!. Copilul care vorbeşte despre el, se poate exprima: „eu"... „mie", adultul se
schimbă, dar continuăsă spună „eu", bătrân fiind, da, el continuă să spună „eu". Acest „eu" este neschimbător. Copilul
se schimbă continuu în timp ce acest „eu" rămâne neschimbat. Ce reprezintă acest „eu"?. Omul caută răspunsul şi
constată că acesta nu este nici corpul fizic, nici sentimentele, pentru că ele se schimbă de-a lungul vieţii, nici gândurile,
pentru că şi gândurile şi ideile se schimbă. Acela care se analizează profund, sfârşeşte prin a descoperi că această
fiinţă despre care spune mereu “eu”, “mie” este în realitate o parte a lui Dumnezeu însuşi şi face toate eforturile pentru
a se uni cu El. Şi astfel ajunge să înţeleagă că persona|itatea nu.este o realitate veşnică, ci o refleţie trecătoare şi o
parte din adevăratul eu, un miraj, o iluzie pe care hinduşii o numesc „maya".
Efectul cel mai păgubitor al acestei iluzii este acela de a-i antrena pe oameni pe calea izolării: ea îi smulge din
Izvorul divin, care este pentru toţi adevăratul Eu, făcându-i să trăiască într-o mulţime de mici euri separate, cu dorinţe
diferite, cu sentimente şi tendinţe diferite. Deci, nu este vorba despre o lume, aşa cum cred unii, care ar fi o Maya, ci
este personalitatea noastră, eul nostru inferior, pentru că el ne împinge să ne considerăm ca nişte fiinţe izolate de
ceilalţi şi de univers. Lumea nu este o Maya, ea este o realitate, materia este şi ea o realitate,la fel ca minciuna şi
infernul. Iluzia este aceea de a crede ca suntem izolaţi de viaţa universală, de această Fiinţă unică care este peste tot,
dar pe care nu o putem nici simţi, nici înţelege, pentru că eul inferior ne împiedică să o facem.
Prima descoperire pe care o face acela care începe să se regăsească prin metodele meditaţiei şi identificării
este aceea că nu există o multitudine de fiinţe separate, ci o Fiinţă unică care lucrează prin intermediul tuturor fiinţelor,
pe care le .însufleţeşte, manifestându-se prin intermediul lor, chiar şi fără ştirea acestora; da, o singură fiinţă conduce
şi coordonează toate manifestările lor. Aceia care au înţeles acest adevăr nu se pot dezbina şi nici revolta :pentru ei
lumea întreagă este o fiinţă colectivă.
8
Vă voi da un exemplu. Să presupunem ca pe masă aveţi mai multe pahare diferite prin substanţă, forme,
dimensiuni şi culori, în toate, eu voi pune un singur parfum: paharele pot fi diferite, dar conţinutul lor este acelaşi. Voi
observa că toate aceste pahare rămân fixe, iar esenţa din ele se va evapora, râspândindu-se în jur. Ea este subtilă,
eterica şi va produce în aer o fuziune: parfumul fiecărui pahar se amestecă cu cel al paharelor vecine, toate regăsindu-
se în înalt, unde formează o unitate indivizibilă.
Această imagine ne poate înlesni înţelegerea modului în care unii se Iasă antrenaţi de personalitate, nevăzând
decât izolarea, trăind în iluzii. Dacă acceptă iluzia, ei se vor înşela mereu asupra realităţii lucrurilor, adoptând o filozofie
materialistă, mincinoasă, sau mai corect spus. o filozofie adevărată în privinţa materiei, a formei, a învelişului, dar falsă
în privinţa conţinutului, adică a sufletului, a spiritului, a gândurilor şi sentimentelor, unde totul se contopeşte formând o
unitate.
Imaginaţi-vă acum câteva persoane care se simpatizează, se iubesc reciproc şi se găsesc adunate în jurul unei
mese. În aparenţă, ele sunt separate: din punct de vedere materialist, în plan fizic, ele sunt creaturi distincte. Dar
acesta este un punct de vedere limitat, căci între ele circulă curenţi şi se produc schimburi, fuziuni, forţe şi energii;
datorită faptului că se iubesc într-un anumit plan, ele formează un întreg. Indiferent dacă este vorba despre pahare sau
despre corpul fizic, suntem obligaţi, mai mult sau mai puţin, să ţinem cont de formă, de contururi, de limite, dar când ne
ocupăm de parfum, de viaţa subtilă a fiinţelor, nu mai există nici contururi, nici limite. Nu veţi mai putea spune: „Iată,
acestea sunt limitele parfumului sau ale vieţii, iată unde se opresc!. Este imposibil, pentru că tot ce este mobil, viu,
strălucitor nu are limite.
De exemplu, pe mine mă puteţi desena, îmi conturaţi profilul, faţa, corpul, dar ceea ce desenaţi mă reprezintă
oare pe mine?. Oare „eu" am contururi?. Nu, eu nu sunt corpul fizic, sunt aceea fiinţă care gândeşte, simte, acţionează
şi s-ar putea să fiu mult mai mare decât corpul pe care-l vedeţi... Acest fapt este valabil şi în cazul vostru.
Şi soarele... El se află pe cer, are o formă, o dimensiune determinată... Şi totuşi, cum se poate ca de la aceea
distanţă să reuşească să ne atingă?. Este sus, foarte departe, dar ajunge până la noi. înseamnă că reuşeşte să se
dilate într-atât încât ne poate atinge. Ei bine, dacă soarele este capabil să facă acest lucru , atunci şi noi putem să-l
facem: da, trimiţând de-a lungul spaţiului razele noastre caresuht, de fapt, gândurile noastre. Atunci când vă trimiteţi
gândurile undeva, deşi sunteţi la mii de kilometri, puteţi atinge acel ceva.
Gândul nu reprezintă altceva decât emanaţii şi proiecţii asemănătoare chintesenţei pe care soarele nu încetează
să o trimită aici pe pământ, şi la mii de ani lumină, în întreg universul. Razele soarelui reprezintă sufletul său, pe care-l
proiectează în spaţiul infinit, ele sunt gândurile sale, gânduri ce îl reprezintă.
Haideţi să privim planetele... Sau să privim pământul: partea sa lichidă este mult mai întinsă decât cea solidă;
partea gazoasă, atmosfera, este mult mai vastă decât cea lichidă, iar partea eterică se întinde mult mai departe,
dincolo de soare. Cum această observaţie este valabilă şi pentru Mercur, Jupiter, Venus... putem concluziona că toate
planetele se ating, se impregnează, se întrepătrund, formând o unitate. În exterior, ele sunt separate şi îndepărtate
unele de altele, dar în interior (adică în partea subtilă) se contopesc. Iar noi, asemenea planetelor, ne atingem prin
gânduri, prin emanaţii... Iată adevărata ştiinţă, adevărata filozofie.
Omul care se identifică cu natura sa superioară, reuşeşte să se regăsească, să se „cunoască", adică să devină
conştient de el ca parte a Divinităţii Însăşi. Stă scris în Biblie: „Sunteţi dumnezei". Da, oamenii sunt nişte dumnezei şi
dacă, din păcate, se aseamănă deseori animalelor care se ucid şi se sfâşie între ele, acest fapt este datorat diminuării
nivelului lor de conştiinţă, nivel ce se situează în personalitate, adică îhtr-o regiune unde se simt limitaţi, reduşi la
tăcere.
În realitate, noi constituim un întreg. De aceea, în momentul în care ai hotărât să faci rău cuiva, trebuie să te
9
gândeşti şi să-ţi spui că îţi faci ţie un rău, pentru că tu trăieşti în aceea fiinţă, aşa cum şi aceasta trăieşte în tine. Iată
începutul unei adevărate morale: să înţelegi că răul făcut altora, ţi-l faci, în realitate, ţie. Oare câţi oameni au verificat
faptul că, atunci când o fiinţă dragă suferă sau primeşte lovituri, este ca şi când ei înşişi ar primi loviturile, iar dacă
aceasta este fericită, se bucură sau biruieşte, acea fericire li se transmite şi lor. Lucrurile stau aşa numai dacă filozofia
unităţii, a iubirii, a universalităţii, pătrunde în fiinţa umană, adică filozofia adevăratei cunoaşteri de sineDacă nu, ne vom
bucura când i se întâmplă ceva rău vecinului, ah da, din păcate suntem fericiţi, încântaţi, când se întâmplă o ne-
norocire celorlalţi!
Personalitatea este aceea care menţine oamenii în această stare de conştiinţă interioară, fără ca ei să-şi dea
seama, tocmai pentru faptul că aceştia se identifică cu ea, în loc să se identifice cu natura superioară. Bineînţeles, este
greu să învingi anumite instincte, anumite dorinţe, dar ar trebui, cel puţin, să ajungem să fim conştienţi că nu eul nostru
este aceia care are aceste dorinţe. Detaşându-vă astfel de personalitatea voastră, o vlăguiţi, şi vă va fi mult mai uşor
să stabiliţi o legătură cu natura voastră superioară, identifi-cându-vă astfel cu aceasta.
Cum au putut oare oamenii să-şi piardă lumina, până într-atât încât au făcut abstracţie de acest „conţinut", de
această chintesenţă, de acest suflet pe care îl avem toţi, nesocotind ceea ce este viu, intens, subtil, oprindu-se numai,
asupra ceea ce este material, inert?. Ei trebuie să înţeleagă că nimic nu este mai periculos decât concentrarea asupra
materiei, identificarea cu ea, împotmolirea şi imobilizarea lăsându-i la bunul plac al duşmanilor. Trebuie să ştim să ne
mişcăm, să schimbăm locul, sau chiar să ne luăm zborul ca păsările, căci atunci reuşim să scăpăm nemaifiind la bunul
plac al împrejurărilor. Toate fiinţele care ştiu să se mişte, fiind vii, mobile, subtile, sunt de nevăzut; nu ajungem să le
prindem, ele scapă mereu, se înălţa... plutesc. Veţi spune: „Da, dar există mereu corpul fizic!". Este adevărat, el este
greoi, material, expus pericolelor. Dar sufletul... . haideţi, încercaţi să simţiţi sufletul unui om, spiritul lui, conştiinţa
sa!Ceva din om este deasupra tuturor condiţiilor şi a circumstanţelor. Putem pune stăpânire pe pahar, dar şi nu pe
parfumul ce pluteşte în aer..
Acela care coboară foarte jos în materie, se va găsi la bunul plac al altora ce vor dispune de el.Aceasta se
întâmplă cu majoritatea oamenilor: unii se folosesc de ei, îi plasează într-un loc, îi împing dintr-o parte în alta, îi
înlătura, îi alungă, îi închid sau îi omoară.De aceea , iată concluzia mea: pentru adeveni capabili să depăşim
greutăţile, nu vă lăsaţi dărâmaţi de nimic, de nici un necaz, de nici o tragedie:trebuie să plutim deasupra
evenimentelor, trebuie să urcăm mereu şi mai ales trebuie să nu ne materializăm, în acel moment, tulburările,
necazurile, pierderile, nu ne vor atinge, vom fi deasupra lor, foarte departe, în înalt.
Pentru a ajunge la această stare de conştiinţă sublimă, trebuie deseori să meditaţi asupra formulei să o
pronunţaţi. „Eu sunt El"şi să o pronunţaţi. “Eu sunt El”, adică numai el există, eu nu exist, nu sunt decât o reflectare, o
umbră. Omul nu există separat de Creator, el este parte din Dumnezeu; unicul care are o existenţă proprie. Dumnezeu
singur există, iar noi suntem o proiecţie a Lui. Deci, când spunem „Eu sunt El", înţelegem că nu existăm în afara Lui,
suntem legaţi de El, ne apropiem de El, pentru a deveni într-o zi una cu El. De milioane de ani, istoria ne transmite
mărturii despre creaturi care au reuşit să se identifice cu Dumnezeu, câştigând puterea, lumina, extazul. Atât timp cât
omul nu cunoaşte adevărata natură, el se va identifica cu corpul său fizic, cu sentimentele şi gândurile sale, fără să
ştie care este adevărata realitate, rămânând slab şi bolnav.
10

IV CUM SĂ DEPĂŞIM LIMITELE NATURII INFERIOARE

Toate slăbiciunile îşi au rădăcina în personalitate. De aceea, este inutil sa vă ocupaţi de propriile voastre
slăbiciuni căci, pentru a corecta una singură, vă trebuie o viaţa întreagă şi chiar mai mult! Ceea ce ar trebui să vă
preocupe este rădăcina personalităţii, ea fiind aceea care. le hrăneşte pe toate. Personalitatea se caracterizează prin
egocentrism. Când se abandonează personalităţii , omul nu se ocupă decât de el, nu vede pe nimeni în jur, crezându-
se buricul pământului: ar trebui ca întreaga lume să-i facă pe plac, să se învârtă
în jurul lui, să-l privească cu iubire, să-l întrebe mereu dacă nu are nevoie de ceva.
Priviţi ce se întâmplă cu îndrăgostiţii. Dacă băiatul nu i-a acordat nici o privire iubitei sale (sau invers), ea va fi
furioasă: „Cum? Să-mi facă aşa ceva mie? Să nu-mi acorde nici o privire, să nu-mi spună nici un cuvânt, să nu vină să
mă vadă!". Ea nici nu se gândeşte la el, la faptul ca poate este obosit sau chiar nu are timp de aşa ceva, şi iată cum
încep reproşurile. Personalitatea, nu este deloc generoasă, nu are pic de milă, nimic. Ea trebuie să aibă totul, să
absoarbă totul, şi cum este nesăţioasă, nu numai că este ingrată, dar se simte jignită că nu i se oferă mai mult.
Această nevoie de a primi stă la originea tuturor tendinţelor dăunătoarei revolta, gelozia, cruzimea, răzbunarea.
Atât timp cât personalitatea ocupă un asemenea loc, omul va fi mereu tulburat, pentru că va exista întotdeauna
cineva care nu îl va băga în seamă, nu se va învârti în jurul lui, refuzând să i se încline, sau să-l considere drept un as,
un geniu, o divinitate... Toate necazurile omului sunt consecinţa faptului că el şi-a hrănit într-atât natura inferioară încât
a transformat-o într-un munte care îi blochează intrarea în împărăţia lui Dumnezeu.
lisus a spus că i-ar fi mai uşor unei cămile să treacă prin urechile acului decât unui om bogat să intre în împărăţia
lui Dumnezeu. Imaginea aleasă de lisus nu a fost explicată niciodată, şi de aceea eu am dorit să o înţeleg m-am distrat
făcând cercetări. Da, iată care sunt distracţiile mele. Şi eu mă amuz!. Oamenii spun mereu: „Distracţie plăcută", deci
eu mă distrez, împlinind astfel dorinţa celor din jur. Deci, m-am amuzat spunând: „Să vedem, ce îi este caracteristic
cămilei?". Şi am găsit că ea are o dimensiune mică a corpului astral, este cumpătată, traversează deşertul fără să
mănânce şi să bea timp de mai multe zile. În timp ce, corpul astral al omluui om bogat este enorm, este umflat, pentru
că doreşte să înghită întreaga lume. De aceea, el nu poate intra în împărăţia Domnului, unde pătrund numai aceia care
au ştiut să-şi înfrâneze poftele şi dorinţele. Acesta este sensul vorbelor lui lisus, altfel ar părea ciudat ca o cămilă, cu
un asemenea corp, să treacă prin urechile acului, în timp ce un om bogat care poate fi foarte slab să nu reuşească să
intre în împărăţia lui Dumnezeu?.
Dacă personalitatea omului este atât de mărită, înseamnă că învăţătura şi educaţia primită îl împing mereu să-şi
dezvolte natura egoistă care s-a transformat într-o tumoară imensă ce îi invadează fiinţa: noi nu îl mai putem atinge, nu
îi mai putem spune sau face nimic, fără să îi provoca reacţii bolnăvicioase. Nu este normal, omul nostru trebuie să
înveţe să-şi dezvolte individualitatea pe care a cam uitat-o, şi să intre în pielea altora, spunându-şi: „Dacă prietenul
meu nu a venit să-mi aducă asta sau cealaltă, înseamnă că este ocupat, obosit, bolnav... „ şi în loc să se înfurie
mormăind idei răzbunătoare, să rămână calm şi înţelegător.
Dacă Iniţiaţii sau înţelepţii i-ar fi educat pe oameni, ei le-ar fi dat metodele necesare dezvoltării superioare, a
11
individualităţii, care este generoasă, dezinteresată, impersonală. În zilele noastre nu ne mai educăm copiii, ne
mulţumim numai să-i instruim, dezvoltându-le astfel personalitatea. Deci, fiecare se poartă ca şi cum ar fi singur pe
pământ, crezându-se centrul universului şi dorind ca lumea întreagă să fie la dispoziţia sa. Cum aţi vrea ca oamenii cu
o asemenea mentalitate să continue să trăiască împreună? Nu există decât contestaţii, revolte, certuri din cauza
acestei dezvoltări exclusive a personalităţii. Iar vina o poartă şcolile şi universităţile care au orientat instrucţia într-o
direcţie greşită. Dacă eu aş fi avut responsabilităţi în domeniul educaţiei, aş fi dat o altă orientare instrucţiei copiilor şi a
tineretului, şi totul s-ar fi schimbat... După câţiva ani, bineînţeles, dar totul s-ar fi schimbat.
Vă voi da un exemplu de comportament obişnuit al oamenilor; poate puţin exagerat, forţat, dar care reflectă bine
mentalitatea celor mai mulţi dintre ei. Deci, iată un cuplu, bărbat şi femeie, şi haideţi să vedem ce se întâmplă cu ei.
Dimineaţa, soţul pleacă la serviciu: „La revedere dragă.... La revedere dragă..." Se îmbrăţişează, gândîndu-se la
altceva. De îndată ce uşa s-aînchis, femeia începe să-şi spună: „Ce prostie am făcut, măritându-mă cu el!. Este un
ratat, un incapabil, un neîndemânatic... în timp ce vecinul, ei da, este cineva: este suficient să îi vezi ultima maşină
cumpărată, bijuteriile oferite soţiei. Ah, ce nenorocire!" Şi se vaită, înjurând: „Nu mai pot suporta o asemenea situaţie.
Când idiotul se va întoarce diseară acasă, va vedea el, îi voi spune tot ce gândesc!". Astfel, ea se pregăteşte pentru
acest lucru: întreaga zi se montează, se otrăveşte... .
Acum să vedem ce face soţul, la rândul lui: „Ah această... . (nu vă voi spune cuvântul), de ce am făcut prostia să
mă însor cu ea?. Este atât de obişnuită, de proastă!. Nu-şi doreşte decât să se plimbe prin magazine cu micuţul ei
câine, sau să se îndoape în cofetării cu prietenele ei, iar eu muncesc aici, în praf şi zgomot, ca să fac rost de banii pe
care să-i cheltuiască pe prostii. Acest lucru nu mai poate dura, va vedea ea: când voi ajunge diseară acasă, îi voi
spune tot ce gândesc!" Deci, întreaga zi, amândoi bombăne... şi când se întâlnesc, se sfâşăie, pentru ca în ziua
următoare să o ia de ia început.
Iată cum ar trebui să se petreacă, de fapt, lucrurile. Dimineaţa, la despărţire, ei se îmbrăţişează cu tandreţe, şi
când soţul este plecat, soţia îşi va spune: „Ah, săracul, când mă gândesc câte sacrificii face pentru mine!. Cum a putut
să se căsătoarească cu mine, un om atât de nobil, de cinstit?. Şi mai ales câtă iubire!. Cum m-a îmbrăţişat! . Lucrează
toată ziua, şi în condiţii grele!. Nu are nici un minut de odihnă... în timp ce eu sunt liberă, mă pot odihni, mă pot plimba.
Ar trebui să îi pregătesc o masă bună pentru di-seară". Şi astfel, întreaga zi gândindu-se la el cu drag, ea este
fericită... în timpul acesta, la rândul lui, soţul îşi spune: „Ah, de ce m-am căsătorit cu ea?. Este o victimă: întreaga zi
lustruieşte, se ocupă de copii, îi îmbracă, îi spală, nu are deloc timp să se plimbe. Eu merg la cârciumă cu prietenii,
discut cu ei, în timp ce ea săraca, rămâne singură acasă aşteptând copiii de la şcoală... Ah, într-adevăr, este o femeie
deosebită pe care cerul mi-a dăruit-o!. Nu voi lăsa lucrurile să continue astfel". Şi ieşind de la serviciu, îi cumpără flori,
un mic cadou, o surpriză, iar seara când se regăsesc, sunt fericiţi, se îmbrăţişează, gânguresc... Câtă iubire!.
În realitate, în cele două povestiri, cele două cupluri nu sunt mai bune unul în comparaţie cu celalalt, doar că în
mintea lor au puncte de vedere diferite, un alt mod de a vedea lucrurile. Şi este atât de uşor de reparat acest lucru!.

Pe tine însuţi nu te poţi schimba uşor, dar dacă îţi schimbi modul de a gândi, totul se schimbă. Şi
acestea sunt personalitatea şi individualitatea: un punct de vedere.
Nu trebuie să ne ocupăm prea mult de exigenţele personalităţii şi chiar când avem motive să fim nemulţumiţi,
trebuie să judecăm puţin, spunând: „Ascultă, dacă urc acum în maşina ta nu o să am decât neplăceri. Deci, tu trebuie
să devii puţin mai înţelegător". Şi astfel, datorită acestei scurte conversaţii, personalitatea care este atât de umflată, se
mai dezumflă puţin. Este foarte bine, căci ea nu trebuie să depăşească limitele, adică să ne dea sfaturi; ea este cea
care trebuie sfătuită, şi nu invers. Dacă lucrurile nu se petrec aşa, nimic nu mai funcţionează. Dar cum nimeni nu are
noţiuni clare despre acest subiect, totul funcţionează conform sfaturilor personalităţii. Acest lucru l-am văzut chiar şi la
12
oamenii cei mai citiţi şi inteligenţi, la savanţi, toţi se lasă conduşi, fără măcar să-şi dea seama, de propria lor
personalitate. Ei cred că iau singuri deciziile. Nu, nu este adevărat, personalitatea este aceea, ea este ca o a doua
piele lipită de om, nu omul hotărăşte. Omul este iridividualitatea, adică tot ceea ce este inteligenţă, înţelepciune,
lumină, nemurire, putere. Ei da, acesta este omul!. Doar că el nu are încă obişnuinţa de a trăi în individualitate, de a se
identifica cu ea. La nivelul individualităţii, el doarme, în timp ce ia nivelul personalităţii stă treaz, şi aceasta este o mare
greşeală.
Atât timp cât vă identificaţi cu personalitatea, veţi fi vulnerabili, pentru că ea vă va îndemna mereu să aveţi
pretenţii imposibil de satisfăcut. Fiecare are problemele şi greutăţile lui, iar voi, aşteptând mereu ajutor şi înţelegere,
veţi fi veşnic nefericiţi. Cineva va fi poate lângă voi, un moment, dar apoi va pleca. De aceea, vă spun: dacă aşteptaţi
mereu să fiţi căutaţi, apreciaţi, iubiţi, veţi suferi pentru că vă bazaţi pe lucruri nesigure. Un moment poate că veţi fi
iubiţi, dar în momentul următor nu puteţi şti ce se poate întâmpla. Nu trebuie să contaţi pe iubirea altora. Ea poate
veni, bineînţeles, chiar destul de des, şi dacă vine este minunat, dar nu trebuie să contaţi pe acest lucru. Vreţi să fiţi

fericiţi? Nu cereţi să fiţi iubiţi, ci iubiţi voi înşivă zi şi noapte şi veţi fi neîncetat fericiţi. Poate că într-o zi
veţi întâlni o iubire deosebită. Da, de ce nu? Poate să apară, dar nu o aşteptaţi. Iată cum am rezolvat eu
problema:contez pe iubirea mea, vreau să iubesc, iar daca ceilalţi nu doresc acelaşi lucru, este treaba lor, vor fi
nefericiţi, eu însă sunt fericit. Deci, problema este rezolvată. Iar dacă voi găsiţi o soluţie mai bună, veniţi să mi-o
spuneţi.
M-am ocupat atât de mult de studiul personalităţii, încât astăzi ştiu totul despre ea: cum funcţionează, cum se
hrăneşte, cum râde, cum vorbeşte, cum sfătuieşte şi este într-adevăr formidabilă! Şi voi studiaţi aici: gesturile ei,
limbajul ei, privirea, chiar şi culorile ei. Personalitatea nu a avut niciodată culori luminoase, nu străluceşte niciodată, cu
excepţia momentelor de efervescenţă sexuala. Atunci, ea se aprinde pentru o clipă, dar lumina nu durează prea mult,
devine foarte repede ştearsă... Când este nemulţumită, vă arunca o privire neagră, dar ce neagră!. Veţi şti imediat că
personalitatea vă priveşte. Bineînţeles, ea este capabilă de mângâieri şi îmbrăţişări, dar numai pentru a obţine ceva
pentru ea însăşi. Şi individualitatea poate mângâia şi îmbrăţişa, dar vă oferă Cerul, poezia, muzica. Deci, amândouă
vă îmbrăţişează, dar între sărutările lor există o diferenţă pe care fără îndoială nu aţi observat-o niciodată. Când cineva
vă îmbrăţişează, oare ştiţi dacă este personalitatea sau individualitatea Iui aceea care face acest lucra?,
Şi în acest caz vă pot da câteva repere. Când este vorba despre personalitatea cuiva care vă îmbrăţişează, ea
vă stoarce, vă epuizează ca o ventuză, ca o caracatiţă. Ea este aceea care profită, iar voi cei care sunteţi epuizaţi..
Rămâneţi demagnetizaţi,căci ea v-a luat totul . În timp ce, dacă este vorba despre individualitatea lui, ziie întregi vă veţi
simţi dilataţi., îmbogăţiţi. Iată încă o nouă lumină. Când personalitatea este aceea care va îmbrăţişează, ea vă ia totul
şi vă ia fără să se gândească în ce stare vă lasă. Ea nu dă doi bani pe voi. Ea doreşte numai să fie satisfăcută. în timp
ce, individualitatea doreşte atât de mult să vă dăruiască din tot sufletul, încât zile în şir vă veţi simţi copleşiţi,
înfrumuseţaţi, îmbogăţiţi. Iată un lucru pe care bărbaţii şi femeile trebuie să-l înveţe: dacă este vorba despre
personalitate sau individualitate, în ceea ce ei numesc iubire.
Şi acest lucru nu este prea uşor, căci personalitatea este o campioană în tot felul de jonglerii, prinzându-vă în
mrejele ei. Ea poate merge departe în frumuseţe, muzică, dans. Este încântătoare, surprinzătoare în ceea ce poate
exprima!. Dar, scopul ei, este să vă înghită. Ea ştie să danseze, vă poate privi cu iubire, ştie cum să vă vorbească, să
vă linguşescă, să vă mângâie, este minunată, încântătoare , poetică, frumoasă!Da, dar sunteţi prinşi în plasa ei şi
sunteţi mâncaţi. De ce este atât de frumoasă?. Pentru a vă cuceri mai uşor. Da, dar acest lucru nu-l cunoaşteţi. Există
poezie, muzică, parfumuri şi în individualitate, dar ea este diferită, nu doreşte să vă mănânce, să vă lege, ci să vă
elibereze, să vă însufleţească, să vă înfrumuseţeze, întreaga problema constă în scopul urmărit. Atât timp cât nu ştim
13
care este scopul, nu ne putem pronunţa. Când un om dăruieşte bijuterii unei tinere fete, oare ea ştie de ce face el
acest lucru?. Aparent, totul este formidabil, minunat... Dar scopul?. Scopul este să abuzeze cât rnai mult de ea.
Personalitatea nu este proastă, este chiar învăţată, într-atât încât poate face stelele să coboare, pentru a vă convinge
că nu mai trebuie să faceţi bine, că trebuie să încetaţi munca spirituală. Şi adesea reuşeşte să vă convingă, pentru că
există savanţi, artişti în personalitate, ea nu este singură. Există o întreagă lume care mişună în ea. Ei da, ea este
foarte capabilă, bogată, dar trebuie dominată.
14

V SOARELE, SIMBOL AL NATURII DIVINE

Observaţi puţin viaţa oamenilor şi veţi vedea că, indiferent de domeniul de activitate: social, politic, economic,
personal, greutăţile vin din faptul că oamenii, în majoritatea lor, se orientează mereu greşit. Normele lor, regulile,
idealurile sunt acelea de a acumula mereu, adică de a lua. Scopul culturii şi al civilizaţiei este aceia de a lua. Oriunde
am merge, dorim să luăm ceva. Studiem, muncim, ne căsătorim, ne întâlnim doar pentru a lua, gândul ne este mereu
orientat în această direcţie. De aceea,oamenii nu mai iradiază nici lumină, nici căldură, nici viaţă: s-au obişnuit doar să
ia. Chiar în iubire, bărbatul şi femeia se caută gândindu-se fiecare cum să ia.
Această tendinţă de acaparare este caracteristica cea mai importantă a personalităţii. Şi, aşa cum v-am spus
deja, personalitatea este o trinitate inversată în raport cu individualitatea, din moment ce se compune din trei facultăţi:
înţelegere, iubire şi dorinţă, dar în modul lor inferior de manifestare. Dacă acestea întâlnesc în calea lor foiţe ce ar
putea deveni obstacole în realizarea tendinţelor lor egoiste, îşi mobilizează toate resursele intelectuale, afective şi
voluntare, pentru a le învinge şi a-şi atinge scopul.
Dimpotrivă, natura superioară doreşte să lumineze, să însufleţească, să strălucească... Ea vrea să dăruiască, să
ajute, să susţină.. . Ea nu se gândeşte decât să protejeze, să-şi manifeste generozitatea, abnegaţia. Iată de ce ea nu
reţine ceea ce posedă şi nu este iritată dacă cineva vine şi îi ia bogăţiile ,din contră, ea este fericită să vadă că datorită
ei, alţii se hrănesc, îşi potolesc setea, se luminează. Şi cum individualitatea este tot o trinitate în care se manifestă
inteligenţa, inima şi voinţa, putem spune că inteligenţa are ca scop să lumineze, inima să încălzească, iar voinţa să
însufleţească şi să elibereze întreaga fiinţă.
O calitate formidabilă a naturii superioare este aceea de a da. De altfel, virtuţiile nu sunt altceva decât strălucire,
o proiecţie a centrului către periferie, o nevoie de a smulge, de a sacrifica ceva din tine însuţi, asemenea soarelui. In
timp ce, personalitatea ia, aşa cum ia şi pământul. Pământul nu dăruieşte nimic cosmosului. Este posibil să-l vedem
strălucind puţin în spaţiu: dacă locuitorii planetelor Jupiter sau Saturn au telescoape, văd poate bietul pământ, micuţ,
emanând o slabă licărire ca luna sau ca alte planete, dar această lumină nu îi aparţine. Pământul este incapabil să
producă lumina, pentru că el este egoist iar cei egoişti nu pot proiecta nici o lumină... Lumina este ceva ce ar trebui să
o desprindem, să o smulgem din noi înşine, fiind o manifestare a iubirii şi a abnegaţiei.
Soarele este ilustrarea tendinţei de dăruire, în timp ce pământul este ilustrarea tendinţei de acaparare. Aceasta
nu înseamnă că pământul nu dăruieşte nimic. Cu ceea ce primeşte, el dă naştere florilor, fructelor, dar o face pentru el.
Credeţi oare că alte stele beneficiază de aceste flori sau fructe?. Nu, el le păstrează pentru el însuşi, sau pentru copiii
săi, care de asemenea îi aparţin. Şi personalitatea face ceva cu ceea ce ia, dar păstrează totul pentru ea. în timp ce,
tot ceea ce soarele produce, trimite departe în spaţiul infinit, pentru ca multe alte creaturi să profite. Iată deci cele două
legi: a absorbţiei şi a emisiei sau a radiaţiei. Iar soarele este modelul tipic al legii radiaţiei, al însufleţirii.
Dimineaţa, când soarele răsare, veţi vedea manifestarea cea mai frumoasă a individualităţii, a spiritului, a
Divinităţii: această însufleţire, această generozitate reprezintă un dar în sine....
Voi priviţi doar, priviţi, şi cum nimeni nu v-a explicat vreodată ceea ce se întâmplă, nici cum să interpretaţi, chiar
dacă veţi privi întreaga voastră viaţă răsăritul soarelui, veţi continua să luaţi. Dar când veţi înţelege ceea ce reprezintă
un răsărit de soare, veţi simţi puterea, grandoarea, imensitatea acestui act de a dărui, veţi munci pentru a schimba
totul în voi, şi veţi fi fericiţi să progresaţi puţin câte puţin, în fiecare zi, până când veţi reuşi să fiţi asemenea soarelui.
Da, trebuie să învăţaţi să dăruiţi, fără să aşteptaţi recompense,aşa cum Soarele dă şi nu aşteaptă nimic în
schimb. Mulţi oameni care fac mici sacrificii aşteaptă mereu să primească ceva în schimb, cel puţin o mulţumire, un
15
compliment, un elogiu şi întreaga lume găseşte acest lucru fbarte normal. Da, dar acestea sunt legile pământului, nu
cele solare.
Egoismul acţionează mereu asupra omului într-un mod dăunător. Când nu dăruim nimic, când păstrăm totul
pentru noi, în interior, anumite canale încep să se astupe. Şi ştiţi deja ce înseamnă să se astupe canalele sau să sece
un izvor: se produc fermenţi ce dau naştere unor mirosuri de nesuportat, atrăgând viermii. Ei da, pur şi simplu, pentru
că izvorul şi-a oprit curgerea. Acelaşi lucru se petrece şi în fiinţa umană, căci personalitatea este ca o apă stătătoare.
Bineînţeles, privind din alt punct de vedere, personalitatea ne apare extrem de abilă. Ea se descurcă pentru că
vrea să mănânce, să acumuleze. Da, din acest punct de vedere, ea este activă, chiar violentă. Individualitatea nu este
atât de abilă şi dinamică, dar ceea ce este extraordinar la ea, este faptul că reuşeşte să curgă continuu, udă,
fertilizează, luminează, însufleţeşte. Individualitatea este un izvor şi atunci când începe să se exprime strălucirea care
izbucneşte, abundenţa, iubirea, puritatea, lumina şi generozitatea ei învăluiesc fiinţa umană care se simte curată,
strălucitoare, uşoară.
Vedeţi, este foarte uşor să evoluezi. „Cum, veţi întreba, este uşor să evoluezi?. De ani de zile fac eforturi şi nu
evoluez deloc!". Dar este foarte simplu, nu puteţi pentru că nu sunteţi preocupaţi să lucraţi ceea ce este esenţial, nu
aplicaţi această lege a dăruirii, a sacrificiului, ceea ce faceţi este mereu pentru voi, pentru prosperitatea voasţră. Chiar
când citiţi, când studiaţi, o faceţi mereu pentru a lua. Dar, când veţi începe să împărtăşiţi celor din jur ceea ce aţi
învăţat din acele cărţi, din experienţele trăite, indiferent despre ce este vorba, vă veţi schimba. Oamenii muncesc,
bineînţeles, dar mereu pentru a lua, pentru a creşte, a deveni tot mai puternici, instalându-şi peste tot tentaculele; ei nu
muncesc pentru a putea dărui..
lisus a atins şi el această problemă; el nu a explicat-o cu aceleaşi cuvinte ca ale mele, bineînţeles, dar dacă
interpretam corect Evangheliile, vedem că a subliniat importanţa deposedării. Un om tânăr şi bogat l-a întrebat: „Ce
trebuie să fac pentru a dobândi nemurirea?. - Trebuie să urmezi poruncile, răspunse lisus. - Le urmez, răspunse
tânărul, ce mai lipseşte?. - Dacă vrei să fii perfect, spuse lisus, vinde tot ce ai, dâruieşte-le săracilor şi urmeazâ-mă".
Auzind aceste cuvinte, tânărul se întrista, căci nu era pregătit pentru un asemena sacrificiu, şi nu l-a urmat pe lisus.
Dacă lisus cerea un asemenea lucru, era pentru că el cunoştea importanţa acestor două legi: a lua şi a da. De ce a
da? Pentru a se elibera, pentru a-l putea urma şi a deveni ca Soarele! Vedeţi, sub o formă diferită" este aceeaşi idee.

De acum înainte, dacă m-aţi înţeles, veţi începe să priviţi soarele cu alţi ochi şi în voi se vor produce mari
schimbări, căci totul constă în înţelegerea profundă adevărată. Omul poate declanşa în sine curenţi celeşti şi atunci se
transformă, începe să dăruiască, asemenea soarelui, descoperind că niciodată nu s-a simţit atât de bogat, de lucid şi
de puternic.

lisus a spus: „Dacă cineva doreşte să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi haina...". De ce?. Pentru a fi asemănător soarelui.
Bineînţeles, lisus nu foloseşte expresia „asemănător soarelui", dar ideea este aceeaşi: să devii în interior atât de
puternic, încât să poţi stăpâni toate formele de frică. Frica trebuie învinsă căci, aşa cum stă scris în Evanghelii,
„Împărăţia lui Dumnezeu aparţine celor îndrăzneţi „. Ori, personalitatea este aceea care se teme, niciodată
individualitatea. Personalităţii îi este frică, pentru că ea se simte izolată, săracă, vulnerabilă; de aceea, ea încearcă
mereu să ia, pentru a se întări, pentru propria-i securitate. Când îţi este frică, nu-ţi poţi manifesta iubirea. Iubirea este
incompatibilă cu frica; acolo unde este iubire, frica dispare. Iar personalitatea care se teme, este capabilă de fapte
îngrozitoare.

Pentru a putea vedea clar relaţia ce există între soare şi natura noastră divină, vă voi arăta cum putem interpreta
legea lui Newton în plan spiritual. Newton a descoperit legea atracţiei universale pe care o formulează astfel: planetele
se mişcă ca şi cum ar fi atrase de soare, direct proporţional cu masa lor şi indirect proporţional cu distanţa faţă de
16
soare. Deci atracţia este direct proporţională cu greutatea şi invers proporţională cu distanţa. Mult mai târziu, fizicienii
au făcut următoarea experienţă: ei au cântărit acelaşi obiect şi la pol şi la ecuator, şi au constatat că acel obiect
cântărea mai puţin la ecuator decât la pol. De ce?. Pentru că pământul este uşor mai turtit la poli şi distanţa până la
centrul pământului este mai mică decât cea măsurată de la ecuator. Deci, atracţia este mai mare la poli şi obiectul
devine mai greu. Cu cât obiectul se îndepărtează de Pământ, cu atât îşi va pierde mai mult din greutate, pentru că nu
mai este influenţat de atracţia terestră. Să admitem acum că intră în câmpul de atracţie solară: se aplică aceeaşi lege,
şi el va fi atras de soare. Deci acelaşi obiect care a fost atras de pământ, se îndreaptă acum spre soare, absorbit, atras
de acesta.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fiinţa umană care se găseşte plasată undeva între personalitate şi individualitate.
Dacă rămâne prea apropiată de pământ, personalitatea o va reţine şi ea va cântări greu. Dar dacă reuşeşte să se
îndepărteze, personalitatea va avea mai puţină putere asupra ei... până când nu va mai avea deloc: în acel moment,
fiinţa noastră se va îndrepta către soare, către individualitatea sa. Este aceeaşi lege, dar astronomii care se ocupă
mereu de domeniul fizic, nu s-au gândit niciodată că această lege există şi în plan spiritual. Pentru a se desprinde şi a
călători în spaţiu, omul trebuie să taie anumite legături, iar pentru a le tăia, el trebuie să se exerseze în arta de a dărui.
Iată, aceasta înseamnă despărţirea, depărtarea: desprindere,sacrificiu,renunţare, generozitate . Dăruind, vă îndepărtaţi
de pământ şi într-o zi veşi fi absorbiţi de soare.
Acum, dacă după atâtea explicaţii nu aveţi nici o dorinţă de a îmbrăţişa teoria individualităţii, înseamnă că
personalitatea vă ţine, şi vă ţine strâns. Bineînţeles, eu ştiu că de mii şi mii de ani, punând stăpânire pe familie şi
folosind tot felul de filozofii, personalitatea a prins asemenea rădăcini în fiinţa umană încât, orice am spune, majoritatea
oamenilor îi urmează sfaturile. Ei vă vor răspunde: „Oh, este bine cum este, şi dacă traversăm perioade tulburi, ce
vreţi... . Asta-i viaţa!". Şi astfel, ei îşi acceptă suferinţele şi sclavia , nu văd nimic mai bun în calea lor.
Eu ştiu că această filozofie nu va fi niciodată acceptată de cei care au fost prinşi în ghearele personalităţii. Ei nu
au nici un chef să ducă o altă viaţă, mai frumoasă, mai poetică, superioară. Veţi spune: „Dar atunci, dacă ştiţi dinainte
că oamenii nu vă vor urma, de ce continuaţi să le vorbiţi?". Pentru că eu ştiu că unii dintre ei sunt prizonierii
personalităţii lor, şi pentru aceştia vorbesc. Există speranţa ca într-o zi să iasă din cercul personalităţii, pentru a se
apropia de lumea divină. Dar, pentru ceilalţi nu-mi fac prea multe iluzii. Mai târziu, poate, mai târziu, după. nenorociri,
catastrofe şi lecţii dure luate de la viaţă, poate în alte reîncarnări ei vor scăpa din ghearele personalităţii.
Personalitatea apare şi la creaturile regnului animal. Natura superioară există şi la animale, dar este adormită. La
oameni, ea începe să se manifeste puţin, iar dorinţa ei este să fie înţeleasă şi să domnească, aşa cum se întâmpla la
Iniţiaţi. Iată idealul pe care trebuie să îl avem: să primim cu entuziasm şi fără rezerve natura divină în noi. Cât timp ne
va lua... nu contează. Şi cum soarele este simbolul acestui ideal, l-am luat ca model. Unii vor spune:"Dar soarele nu
este o fiinţă umană!". Da, dar face mult mai mult decât sunt oamenii capabili să facă. Deci, este preferabil să tindem
spre fiinţe care nu sunt omeneşti, dar care le depăşesc pe acestea, decât să rămânem lângă oameni care sunt
întotdeauna slabi, întunecaţi, răi, egoişti, criminali.
Să presupunem chiar, că soarele nu este altceva decât o piatră sau un bloc de metal în fuziune, nu-mi pasă. Din
moment ce posedă calităţi superioare omului, dăruind lumina, căldura vieţii, voi merge spre el fără să-mi pun întrebări:
„Este om, piatră sau metal?". Văd că are calităţi ce le depăşesc pe ale oamenilor, deci mă îndrept spre el, căci lângă el
devin mai inteligent, mă vindec, în timp ce, lângă oameni sunt deseori bolnav şi nefericit. Unii vor spune: „Dumnezeule,
cât este de deformat!. Pretinde că soarele este inteligent, că este plin de calităţi". Şi de ce nu?. De altfel, eu nu sunt
singurul care o fac: am urmat exemplul marilor spirite care ne-au precedat.
Şi vă voi mai da un argument. Când vedeţi pe cineva, de unde ştiţi ce gândeşte şi ce are de gând să facă?. Dacă
17
are o înfăţişare întunecată, sinistră, puteţi fi sigur că vrea să vă facă rău. Natura a aranjat lucrurile aşa. Când omul are
intenţii criminale, faţa îi este întunecată, este lipsit de lumină, în timp ce, dacă doreşte să ajute, să susţină pe cineva,
înfăţişarea i se luminează, străluceşte.
Deci, nu putem trage o concluzie extraordinară din aceste observaţii?. De ce înfăţişarea soarelui este atât de
strălucitoare?. Pentru că soarele este fără încetare pe cale să înfăptuiască lucruri minunate... da!. Iar lumina sa este
proporţională cu măreţia gândurilor sale bune, a sentimentelor, a iubirii şi a cunoştinţelor sale. V-aţi gândit la toate
acestea?... Soarele ne arată calea: să dăruim, să clarificăm, să însufleţim. Dar oamenii sunt atât de departe de
această ştiinţă încât nimeni nu o va urma. Ei vor spune: „Este poetic, frumos", dar nu vor face nimic pentru a realiza
ceva.
Câte lucruri nu sunt de revelat!. Deocamdată nu vă este prea clar, pentru că nu aţi aprofundat ştiinţa analogiei, a
simbolurilor. Dar, toate se vor limpezi cu timpul, mai trebuie însă răbdare!.

VI FOLOSIŢI-VĂ DE POSIBILITĂŢILE OFERITE DE NATURA


INFERIOARĂ, PUNÂND-O SUB CONTROL

Observaţi personalitatea şi veţi vedea că ea nu se poate ascunde; ea are metodele şi modul său personal de a
sfătui, de a cere, de a striga şi chiar de a ameninţa. Când îi cunoaştem felul de a acţiona, nu ne putem înşela, dar tot
trebuie să ne dăm osteneala să îi supraveghem şi să îi analizăm metodele.
De exemplu, când vreţi să renunţaţi la anumite lucruri pe care ea le iubeşte, veţi fi pândiţi şi ea vă va prezenta
problema dintr-un unghi diferit, ajungând în final să va convingă că aţi greşit. Dacă vă place să fumaţi, să beţi, dacă vă
plac femeile, banii, ea ştie cum să vi-i ia: chiar în ziua în care aţi hotărât să renunţaţi, vă va spune: „Deci, bătrâne, ai
renunţat la băut?. Dar, este minunat, trebuie să sărbătorim!" şi vă va îndruma spre o cârciuma pentru „a uda
evenimentul"... tocmai pentru faptul că aveaţi dorinţa să renunţaţi. Ea este într-adevăr extraordinară!. Şi mai ales, are cu
ce se mândri!.
Şi totuşi nu trebuie să distrugem personalitatea, căci ea este o bunică bătrână, bogată, care are cheile dulapurilor
şi sertarelor... Ea posedă bogăţii subterane, materiale, neprelucrate, adică instincte, pofte, pasiuni, dorinţe; deci, ea este
tare şi puternică, singurul ei defect fiind dorinţa de a acapara tot ce se poate.. Altminteri, ea este capabilă, bine
îmbrăcată şi îndestulată. Nu este neapărat rea, căci în egoismul ei, păstrează, conservă, menţine şi însufleţeşte averile
omului, dar ceea ce îi lipseşte, este conştiinţa morală, cinstea, imparţialitatea, bunătatea, generozitatea... .
Personalitatea este necesară, utilă chiar, pentru că este rezervorul tuturor posibilităţilor noastre. Trebuie doar să fii
mai inteligent decât ea, trebuie să o stăpâneşti, să o determini să te asculte şi să o pui la lucru pentru a-i folosi toate
posibilităţile, căci trebuie să ne convingem că nimeni altcineva nu este mai capabil decât ea pentru această lucrare. Ea
este un lucrător fantastic, neobosit, iată o calitate pe care o invidiez. Poate că restul apare înfricoşitor, dar ea are această
calitate:este neobosită.Priviţi vagabonzii, golanii, criminalii, ei sunt neobosiţi pentru că proiectele lor diavoleşti nu îi lasă
liniştiţi, în timp ce, oamenii binevoitori, drăguţi, politicoşi, sunt diferiţi: ei obosesc repede. Este limpede că ei nu au acelaşi
elan ca să fure, să ucidă, să se răzbune, deci nu le rămâne mare lucru de făcut. Sarcina lor este aceea de a-şi îndeplini
datoriile conjugale, de a-şi creşte copiii sau orătăniile din curte...Câtă sărăcie!. Prin comparaţie, personalitatea munceşte
mult mai mult, dar dacă nu o stăpâniţi, ea va fi cea care va pune stăpânire pe voi.
Personalitatea posedă forţe formidabile pe care trebuie să ştiţi să le folosiţi, la fel cum ştiţi să folosiţi forţa naturală
a electricităţii, a apei, a vântului etc. . Atât timp cât omul nu le poate stăpâni şi utiliza corect, aceste forţe devin duşmă-
noase. Acum, el ştie cum să le stăpânească, cum să le supună şi face minuni folosindu-le. Atunci, de ce nu procedează
18
la fel şi cu forţele interioare?. Dacă discipolul reuşeşte să pună la lucru toate aceste forţe care îl deranjează, care îl
devorează, el va deveni un inginer de clasă, şi în fiinţa sa va exista apă, se vor forma centrale electrice, uzine,
canalizări... Tocmai aceste lucruri se învaţă în Şcoala Iniţiatică.
Vedeţi câte lucruri mai puteţi încă învăţa!... De exemplu, să învăţaţi cum să folosiţi orgoliul, forţa sexuală, furia, în
cazul meu, orgoliul face toată treaba. L-am pus la lucru, şi face minuni!. De ce să-l stârpesc?. Din contră, uneori îl
mângâi, îl hrănesc, şi el mută munţii din loc... N-am spus niciodată că nu sunt orgolios. Dimpotrivă, sunt mândru că am
un orgoliu şi încă alte câteva forţe, dar toate sunt canalizate. Aceste forţe nu se află în noi ca să ne domine, nici ca noi să
luptam împotriva lor, ele se află în fiinţa noastră pentru a fi puse la lucru.
Un Iniţiat, ca oricare altă fiinţă, are cu el propria-i personalitate; o alimentează suficient pentru a o menţine vie, dar
nu îi dă tot ceea ce aceasta îşi doreşte. El o păstrează, o controlează, dar nu o lasă să fie stăpână, ca în casa unor soţi
unde stă scris: „Eu sunt stăpânul, dar soţia mea conduce". La un Iniţiat stă scris:”Eu sunt stăpânul, iar personalitatea
mea mă serveşte” .Iată ce spune un iniţiat, dar el nu îşi ucide personalitatea, nu o extermină, aşa cum fac atâţia ermiţi şi
asceţi. Ei au fost învăţaţi că trebuie să trăiască în căinţă, suportând cele mai grele lipsuri... Dar personalitatea devine
inutilă dacă este supusă la un asemenea tratament!.
Personalitatea trebuie hrănită, curăţată, trebuie să te ocupi de ea, dar nu trebuie să te laşi purtat de capriciile şi
combinaţiile ei. V-aţi lăsa un servitor fără hrană şi locuinţă?. Dacă aţi avea servitori, le-aţi da să mănânce şi să bea, dar
nu ei v-ar conduce afacerile sau v-ar da ordine. Ştiu că au existat cazuri în care servitoarea devenea atât de importantă
încât sfârşea prin a da ea ordine stăpânului. De exemplu, ea ştia atât de bine să prepare clătitele, iar el era atât de
pofticios, încât nu se mai putea lipsi de ea şi sfârşea prin a o lua de nevastă: ea a ştiut să-l îmbrobodească cu clătitele
sale!. Citiţi biografia unor oameni importanţi şi veţi vedea... Dar eu vă vorbesc în general: servitoarea nu trebuie ucisă, ci
educată, dar fiţi atenţi, nu-i lăsaţi prea multă libertate, altfel va profita de fiecare din plecările voastre pentru a invita toţi
vecinii să mănânce şi să bea, să se distreze, iar la reîntoarcerea voastră, nu veţi găsi decât platouri goale şi sticle sparte.
Ah da, când inteligenţa lipseşte, personalitatea mănâncă şi murdăreşte totul pentru că ea şi-a invitat prietenii şi
prietenele din planul astral-adică gândurile şi sentimentele inferioare-pentru a organiza chiolhanuri.
Pentru a nu fi învins de personalitate, discipolul trebuie să înveţe să o domine, dar este foarte dificil, pentru că
personalitatea este şireată, complotează neîncetat pentru a-şi relua locul de stăpână; dacă pentru câteva clipe sunteţi
lipsiţi de luciditate, de vigilenţă, ea se fofilează, mimează terenul şi reuşeşte:din nou sunteşi la bunul ei plac.
Vă voi da un exemplu. Două ţări sunt în război. La sfârşitul lui, una din ţări câştigă, iar cealaltă trebuie să se
supună: să cedeze teritorii, să suporte ocupaţia, să plătească impozite, etc... . Da, dar această situaţie nu este sigură şi
nici definitivă. Poporul învins nu acceptă situaţia şi lucrează în ascuns pentru a se elibera. Nu o va spune - bineînţeles -
dar într-o bună zi va fi din nou victorios, fericit, mândru şi glorios, învingătorul s-a culcat pe lauri, şi iată surprizele încep
şi situaţia devine tulbure. Acest fenomen a putut fi observat în istoria politică şi economică a popoarelor, şi sub o formă
sau alta, îl observăm în toate domeniile vieţii şi chiar în viaţa interioară .
Nu reuşim să supunem definitiv personalitatea: din moment ce ea rămâne vie, continuă sâ-şi facă lucrarea în
adâncuri şi nu se dă bătută. Pentru a o menţine supusă, trebuie să fim înarmaţi până în dinţi, rămânând mereu vigilenţi;
acest lucru este destul de obositor. Chiar şi sfinţii , iniţiaţii sfârţesc prin a obosi uneori, ei sunt obligaţi să facă o pauză
şi în acel moment personalitatea profită şi muşcă. Pentru că este tenace. Chiar dacă o smulgem din rădăcină, ea
reapare.Ştiţi ce este necazul, ei bine personalitatea apare ca şi necazul, şi ce putem face atunci?
Noi nu suntem prea bine înzestraţi pentru a putea lupta contra răului( răul în schimb este bine înarmat, are un
întreg arsenal în faţa căruia devenim nepunticioşi ) şi într-o asemenea luptă inegală, trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu să
19
ne devină aliat. De altfel, ce face un popor când este în război?, îşi caută aliaţi, este un gest instinctiv; oamenii au
această înţelepciune milenară de a-şi căuta aliaţi pentru a se putea ajuta, căci singuri devin vulnerabili. Atunci, şi noi ar
trebui să ştim că răul are atât de multă energie, cunoştinţe şi putere, încât nu vom reuşi niciodată să-l învingem,
rămânând singuri. Unica soluţie este să cerem lui Dumnezeu, entităţilor celeste, arhanglelilor, divinităţilor să lupte pentru
noi... în acel
moment, devenim spectatori, privim lupta şi vedem cum Cerul este pe cale să învingă. Căci numai cerul, adică latura
divină din noi, are întreaga putere, nu îi lipseşte nici un mijloc,în timp ce noi, cine suntem noi pentru a îndrăzni să ţinem
piept forţelor râului?.
Nu încercaţi să vă nimiciţi personalitatea, căci nu numai că nu veţi reuşi, dar vă veţi distruge pe voi înşivă. Legaţi-
vă întâi cu Cerul apoi adresaţi-vă personalităţii cu convingerea fermă că voi sunteţi cu adevărat stăpâni: ea va fi obligată
să se supună, lăsând locul liber individualităţii. Dar trebuie să ştiţi că, şi atunci când aţi reuşit să îmblânziţi personalitatea,
ca să o puteţi înlocui cu individualitatea, ea nu va dispare complet: ea îşi va păstra câteva rădăcini în corpul fizic, deoa-
rece acesta este ultimul refugiu al personalităţii.
Chiar şi atunci când nu vă mai rămâne nici o dorinţă egoistă în corpul astral, când nu vă mai rămân gânduri
întunecate în corpul mental, personalitatea îşi păstrează rădăcinile în corpul fizic. Aici, în corpul fizic, ea continuă să
supravieţuiască şi acest lucru este necesar, pentru că dispariţia ei din planul fizic ar însemna ca Divinitatea însăşi, sau
individualitatea, să nu se poată exprima. Deci, această înlocuire despre care vă vorbesc nu este în realitate nici
completă, nici definitivă: în domeniul psihic, personalitatea este înlocuită cu folos, dar ea sălăşuieşte în aparenţa fizică.
Această înlocuire o puteţi compara cu înlocuirea personalului dintr-un post al administraţiei publice: clădirile rămân,
ansamblul continuă să funcţioneze, dar oamenii sunt înlocuiţi la anumite intervale de timp.
Ca să mă fac mai bine înţeles, voi repeta ceea ce v-am mai spus deja în privinţa memoriei. Cunoaşteţi faptul că
celulele corpului fizic se reînnoiesc continuu. Deci, la sfârşitul unei perioade de timp - în general, se spune că durează 7
ani- particulele noi le înlocuiesc pe cele vechi. În acest timp, omul continuă să comită aceleaşi prostii şi idioţenii, având
aceleaşi slăbiciuni şi vicii, suferind de aceleaşi boli. Acest lucru ar rămâne inexplicabil dacă nu am cunoaşte faptul că,
atunci când organismul primeşte materii noi din exterior pentru reîmprospătarea sa, înlocuindu-le pe cele vechi, un
singur lucru rămâne totuşi neînlocuit:memoria celulelor. Fiecare nouă celulă continuă să lucreze asemenea celei vechi,
pe care a înlocuit-o.
Acest fenomen se poate compara cu funcţionarea unui serviciu sau a unei uzine: bătrânii funcţionari ies la pensie,
fiind înlocuiţi de tineri care vor face aceeaşi muncă. Aşa definesc eu „memoria": există aceleaşi metode, aceleaşi scopuri
şi obiective iar munca continuă. Datorită acestei memorii a celulelor, omul nostru va face aceleaşi prostii, chiar dacă şi-a
înlocuit particulele corpului său, căci memoria rămâne neînlocuită, tocmai această memorie care se transmite din
generaţie în generaţie. Apar celule noi, dar ele fac aceeaşi lucrare, aceleaşi gesturi, cu aceeaşi mimică, dacă am putea
spune aşa...în vreme ce, dacă îl veţi ruga pe Domnul ca personalitatea să lase locul liber individualităţii, veţi acţiona
asupra memoriei celulelor, asupra clişeelor înregistrate, obiceiurile rele fiind înlocuite prin noi comportamente,
binefăcătoare.
Ceea ce vă spun acum este foarte important deoarece, chiar dacă veţi reuşi să vă supuneţi personalitatea,
obligând-o să să vă urmeze planurile şi proiectele cele mai îndrăzneţe, ea le va executa, dar nu în totalitate, deoarece
voi nu i-aţi sădit clişee noi în „mintea" ei. Ea se va supune, parţial, voinţei voastre, dar nu v-a acceptat amprentele
personale, păstrându-le pe ale ei, aşteptând momentul favorabil când să-şi facă de cap. Dar dacă vă veţi invita propria
natură divină să vă ghideze, veţi alunga din sânul personalităţii clişeele sale vechi, vechea sa memorie, lucrarea ei fiind
20
înlocuită treptat de către individualitate, bazându-vă, evident, pe corpul fizic (stomac, plămâni, creier, etc...), dar pe baza
unui program complet înnoit.
Apostolul Pavel simţea adesea că Hristos este acela care îi locuia fiinţa... Dar în mod evident, pentru ca Hristos să
se exprime, El trebuia să o facă prin ceea ce numim personalitate, adică prin persoana fizică Pavel, care nu dispăruse
încă. Chiar şi atunci când personalitatea este înlocuită, înseamnă că numai conţinutul s-a schimbat, aşa cum se întâmplă
în cazul împăierii animalelor: li se scot intestinele, dar ele îşi păstrează forma originară de urs, uliu, vultur sau leu. Atunci
când individualitatea se va instala în voi, nu vă veţi mai schimba forma, veţi fi acelaşi băiat bun de altădată, dar memoria
intimă vă va fi schimbată: în străfundurile fiinţei voastre, veţi fi complet altfel, încât toţi apropiaţii voştri vor simţi ceva nou
fremătând din fiinţa voastră... Tocmai aici intervine miracolul: sunteţi aceeaşi fiinţă, dar în acelaşi timp v-aţi schimbat!.
Trebuie să vă spun că, venind aici, veţi asculta mereu aceeaşi placă, plicticoasă şi respingătoare: personalitatea şi
individualitatea, dar tocmai aceste cunoştinţe vă vor oferi posibilitatea de a vă schimba viaţa zilnică, existenţa. Eu ştiu
foarte bine că vreţi să mă auziţi vorbindu-vă despre alte lucruri, descoperindu-vă arcanele Cabalei sau ale magiei. Nu,
nicidecum, aveţi în faţa voastră pe unul care a venit special să vă „rupă gleznele"...cerându-vă fără încetare să lucraţi
asupra caracterului vostru, schimbându-vă felul de viaţă. Ştiu că aceste lucruri nu vă plac, dar lăsaţi-mă puţin în pace,
numai puţin!... Mi s-a dat această misiune de a vă educa, de a vă instrui, şi trebuie să o duc la capăt. Bineînţeles, dacă
mi-aş pune în cap, aş putea vorbi despre tot felul de lucruri, şi vă asigur că sunt multe de spus în tot felul de domenii dar,
toate acestea v-ar putea schimba oare existenţa?. Nu, eu nu cred acest lucru.
V-aş sfătui să încetaţi cu acest interes către tot felul de subiecte ce nu vă pot transforma propria existenţă, v-aş
sfătui să vă concentraţi, din ce în ce mai mult, să aduceţi mereu câte ceva bun în felul vostru de viaţă. Atunci, toate
celelalte lucruri vor veni sa vi se alăture, întreaga ştiinţă cu toate cunoştinţele ei. Dacă nu, iată ce vi se va întâmpla: veţi
citi cărţi, veţi memora conţinutul lor, dar numai pentru o vreme, căci după câţiva ani totul se va fi pierdut... Căci aţi trăit
astfel ca să alungaţi toate cunoştinţele. Eu cred că este zadarnic să dobândeşti cunoştinţe ce le vei uita apoi în viaţă. Dar
dacă vă veţi îmbunătăţi felul de a trăi, în fiinţa voastră interioară se va trezi o memorie ce vă va aduce ceea ce aţi trăit de
mii de ani în reîncarnările anterioare.Nu veţi citi nimic şi totuşi veţi cunoaşte totul:adevărata memorie se va instala în
fiinţa voastră! Ţineţi bine minte ceea ce vă spun acum, nu trebuie cumva să uitaţi:acela care ştie cu adevărat să trăiască
în lumea divinului, va primi întreaga ştiinţă milenară înregistrată în fiinţa sa, căci ea va tâşni la suprafaţă, oferind
adevărata cunoaştere.

VII PROGRESUL SPIRITUAL PRESUPUNE SĂ OFERI NATURII SUPERIOARE CONDIŢII DIN CE ÎN CE MAI
BUNE DE EXPRIMARE
Când studiezi structura unui copac, poţi spune că prin analogie rădăcinile, trunchiul şi crengile corespund
personalităţii, în timp ce frunzele, florile şi fructele corespund individualităţii. Personalitatea reprezintă latura terestră,
materială, care joacă rolul de suport, de recipient, de conductor, în timp ce individualitatea reprezintă elementul spiritual,
viaţa sau spiritul ce constituie baza tuturor manifestărilor. Deci, şi una şi cealaltă sunt indispensabile.
Pe măsură ce arborele creşte, rădăcinile i se afundă din ce în ce mai adânc în pământ, trunchiul i se îngroaşe,
ramurile se dezvoltă, el se înalţă şi se lărgeşte, devenind mare şi puternic. Rădăcinile, trunchiul şi ramurile îndeplinesc
mereu aceeaşi funcţie: ele servesc doar ca suport frunzelor, florilor şi fructelor, rezistând tot timpul anului, în timp ce
frunzele, florile şi fructele apar şi se duc. La fel, personalitatea - adică corpul nostru psihic, astral şi mental - este
mereu aici, ca suport permanent, în vreme ce individualitatea, inspiraţia, bucuria, fericirea ce vin din corpul cauzal,
21
budic şi atmic apar şi dispar...
Indiferent ce am face cu fiinţa omeneasca, fie că o hrănim, o întărim sau o instruim, o transformăm îhtr-un
savant, personalitatea ei rămâne la fel, căci ea nu se poate ameliora. Pentru ca ea să dea roade, trebuie ca natura ei
superioară să se exprime, în Scripturi stă scris că acela care este desfrânat, tot aşa va rămâne, iar acela care este
cinstit aduce cu el cinstea. Iată personalitatea şi individualitatea!. Îmi veţi spune că alchimiştii pot transforma plumbul în
aur. Vă înşelaţi, plumbul nu se „transformă" deloc în aur: el dispare şi cedează locul aurului. Personalitatea nu va
deveni niciodată divină: ea poate doar dispare, lăsând loc liber manifestărilor individualităţii. Acest lucru se va petrece
într-o bună zi: corpurile fizic, astral şi mental — care corespund personalităţii - vor dispare, lăsând loc liber de
exprimare corpurilor superioare care vor apare în adevărata lor lumină, putere şi frumuseţe. Personalitatea nu este
altceva decât un recipient; orice aţi face ca să o amelioraţi, nu veţi reuşi, căci ea îşi va păstra natura egoistă. În ziua în
care va pierde această natură, ea nu se va mai numi personalitate.
Deci, nu vă bazaţi prea mult pe personalitatea voastră. Folosiţi-o cât puteţi de mult, tocmai ca să o faceţi să
dispară, să devină ştearsă, încercând să faceţi să se exprime cealaltă latură din fiinţa voastră, care este mult mai mare
şi mai puternică.
Deseori, oamenii gândesc că o anumită indispoziţie sau stare proastă în care se găsesc se datorează deteriorării
personalităţii, în vreme ce buna dispoziţie şi-o explică prin ameliorarea personalităţii. Ei se înşeală, căci nu natura lor
inferioara s-a ameliorat, ci natura superioară a găsit cele mai bune condiţii de manifestare. Apoi, din nou,
personalitatea devine dominantă, încurcă din nou treburile, făcându-l pe bietul om să cadă din nou în deznădejde. Şi
tot aşa mai departe... Trebuie să înţelegem bine că nu acelaşi „eu" este subiectul acestor variaţii, fiind mai bun sau mai
rău. Nu, nu eul este acela care se schimbă, este vorba despre două naturi complet diferite ce năvălesc într-o continuă
alternanţă, prin ceea ce noi numim „eu”.
Individualitatea nu este niciodată negativă, întunecoasă sau egoistă, iar dacă în natura omenească se produce
o manifestare de acest gen, ea se datorează numai şi numai personalităţii. Şi invers. Nu este vorba despre aceeaşi
natură care trece de la o stare la alta . Nu , binele nu poate deveni rău, şi nici răul nu poate deveni bine; fiecare îşi
conservă, din veşnicie, propria-i natură.
Acela care împlineşte lucruri minunate, a reuşit să scape pe moment de personalitatea sa. Dar când se va lăsa
prins de ea, el va regăsi ceea ce a lăsat şi, cum din păcate omul nostru se identifică cu ea, el începe să strige: „Eu
sunt mereu acelaşi!". Nu, de ce s-a identificat cu personalitatea?. Dacă se va identifica cu individualitatea, totul se va
schimba. Greşeala lui stă în făptul că, după ce s-a rugat, a meditat, a contemplat, a realizat lucrări de excepţie, a trăit
stări minunate, s-a lăsat apoi tras în jos de eul său inferior; evident, atunci el îşi pune întrebarea de ce nu se mai poate
îndrepta, fiind mereu acelaşi!. Acele minuni zămislite sau trăite nu se datorează nicicum eului său inferior. Câte lucruri
nu sunt deloc clare în mintea oamenilor!.
Meditaţi, vă rugaţi, vă simţiţi iluminaţi, departe de toate neajunsurile... Dar dintr-odată, o tânără fată trece prin
faţa voastră şi în minte vă revin deîndată aceleaşi gânduri şi idei dinainte şi vă întrebaţi: „Dar în meditaţia, în
rugăciunea mea, eram atât de detaşat de cele lumeşti!". Da, individualitatea voastră este detaşată de „toate acestea",
dar în momentul când o neglijaţi... Vă apropiaţi automat de personalitate, care nu este moartă şi abia aşteaptă să se
exprime. Vă este foame şi treceţi prin faţa unui restaurant: este normal ca nasul vostru să simtă mirosurile atrăgătoare
ale mâncării!.
În vreme de pace, oamenii sunt generoşi, amabili, surâzători dar, de îndată ce războiul izbucneşte, ei pot
produce mari distrugeri şi pustiiri!. Oare ei sunt aceia care s-au schimbat?. Nu, este o altă natură care s-a exprimat
prin intermediul lor, fiindcă a găsit condiţii favorabile. Să luăm exemplul unei tinere fete neştiutoare şi curate,
22
nevinovată: supusă unor anumite condiţii de viaţă, am fi uimiţi de câtă violenţă şi dezlănţuire este capabilă. Ah, după o
lungă perioadă de somn, personalitatea îşi reintră în drepturi.
Dacă m-aţi înţeles astăzi, veţi clarifica foarte multe lucruri în mintea voastră. Credem că putem schimba răul în
bine, dar ne înşelăm: găsim ori pe unul, ori pe celălalt. Atunci când binele se exprimă, nu mai ştim unde se află răul: el
este respins, alungat, şters; dar dacă binele slăbeşte, veţi vedea că răul dăinuie mereu, că nu a murit. Răul nu este
veşnic, el poate fi chiar schimbat complet şi transformat, dar aici este vorba despre o problemă de ordin cosmic şi
numai Inteligenţa Cosmică poate hotărî modalitatea în care acest lucru se poate face. Aşteptând, răul îşi face treaba,
îşi îndepineşte misiunea, care este aceea de a ne da lecţii; numai că oamenii nu ajung să sesizeze jocul forţelor
cosmice. În general, ei îşi imaginează că răul trebuie să existe veşnic, la fel şi binele, cele două principii certându-se
continuu; oamenii mai cred că răul este la fel de puternic ca şi Dumnezeu, că îi face faţă, iar Domnul , fiind atât obosit
şi plictisit, le va cere lor ajutorul, asemenea unor cavaleri sau cruciaţi care îl susţin pe Dumnezeu în lupta Sa împotriva
diavolului.
Dacă răul există, înseamnă că Domnul i-a acordat acest drept, dar când El îi va spune să dispară, el va dispare.
Numai binele este veşnic; răul este trecător, dar noi, oamenii, nu avem puterea de a-l face să dispară, căci suntem
prea slabi, plăpânzi şi neştiutori; numai Dumnezeu are această putere. De aceea, trebuie să determinăm divinul să
coboare în fiinţa noastră, să lucreze şi să se exprime prin noi. El este acela care va transforma răul în bine. Eu ştiu că
acestea sunt noţiuni mai greu de înţeles... dar prin puterea meditaţiei, a rugăciunii, lumina va ţâşni iar prieteni din
lumea invizibilă vor veni să vă ajute..
Nici un exerciţiu, nici o metodă, nici un fel de yoga nu vor reuşi vreodată să amelioreze natura inferioară.Din
cauza materiei prea dense din care este formată şi a rădăcinilor profunde ce le are în lume subterană, ea este în
legătură cu entităţi, cu forţe inferioare, care o hrănesc, o încurajează şi o inspiră; de aceea, ea este egoistă, rea,
primitivă, necredincioasă. În vreme ce, individualitatea care este legată de Cer îţi proiectează rădăcinile ăn regiunile
sublime, iar dacă vom fi în stare să ne identificăm cu ea, vom intra încet-încet în stăpânirea ei, fiind capabili să facem
minuni.
Singurul scop al tuturor practicilor spirituale este acela de a ajuta individualitatea să se instaleze în fiinţa
omenească, zi de zi, tot mai profund. Dar evident, acest proces este de durată:putem medita ani în şir, ne vom ruga,
ne vom strădui, vom face sacrificii, dar rămânem mereu aceiaşi... Dar mai bine prefer să nu definesc acest
cuvânt:acelaşi. Poate că avem împliniri măreţe, dar păstrăm mereu aceleaşi slăbiciuni, obiceiuri, manii sau vicii,
aceleaşi tristeţi. De ce? Pentru că personalitatea nu dispare. Toate reuşitele voastre s-au datorat faptului că aţi permis
individualităţii să se exprime puţin; dar cum, în acelaşi timp, aţi trăit foarte aproape de neschimbătoarea personalitate,
identificându-vă mereu cu ea, veţi exclama:”Ce lucru trist, eu sunt mereu acelaşi!”
Da, aţi exersat treizeci sau patruzeci de ani, aţi făcut tot posibilul, dar aţi rămas la fel!. Nu trebuie totuşi să cădeţi
în disperare, trebuie să vă spuneţi: „N-am reuşit încă să-mi domin personalitatea, dar am înţeles că nu am acordat
întâietate laturii divine, singura capabilă să îndrepte, să refacă totul". Dacă vă veţi hotărî cu adevărat să vă schimbaţi
atitudinea, atunci vă veţi transforma. Da, dar cu condiţia să acordaţi un loc important individualităţii, altminteri ea va
veni numai pentru o clipă, o oră sau o zi, spunându-vă doar câteva cuvinte, creând ceva frumos şi trecător, fiind
alungată imediat de către personalitate... Deci, veţi reuşi din când în când, inspiraţi de ea, să împliniţi lucruri frumoase,
dar veţi fi mereu capabili să faceţi rău.
Tot ceea ce omul zămisleşte curat şi frumos, nu este de fapt psopria-i lucrare: este altceva ce se exprimă prin
intermediul său. Toate capodoperele, toate creaţiile artistice, poetice, mistice, nu sunt produsul personalităţii: ea a
furnizat numai câteva materiale necesare. Tot ceea ce este divin, dumnezeiesc, vine din altă parte, de foartesus, din
23
natura divină.
Când personalitatea se va şterge, când vom fi complet morţi pentru natura inferioară, o altă fiinţă va trăi în noi.
Noi, care suntem situaţi la mijloc, între cele două, vom fi morţi pentru per sonalitate, dar vii pentru individualitate. Dar,
ce înseamnă de fapt acest „noi"..., cine este acest „eu"?. Este un mister: noi nu suntem nici personalitate, nici
individualitate, suntem cu totul altceva. Dacă vă închipuiţi că veţi cunoaşte în câteva clipe ceea ce suntem, ceea ce
sunteţi, aflaşi că acest lucru nu este posibil, căci reprezintă un mare mister..

II

Deseori am observat ca marea majoritate a oamenilor, chiar şi cei rnai instruiţi şi cultivaţi, se pun în serviciul
propriei lor personalităţi. Fără a-şi da seama, ei îşi mobilizează facultăţile cele mai nobile - inteligenta, raţionamentul,
sensibilitatea -- pentru a-şi satisface dorinţele cele mai meschine, Niciodată nu se gândesc ca aceste facultăţi ar trebui
puse la lucru pentru a realiza idealul naturii superioare.
Împărăţia Domnului se va putea instala pe pământ numai când omenirea va reuşi să reunească toate forţele
naturii superioare în acest scop unic. Ori, oamenii nu sunt prea lămuriţi în aceasta problema şi întreaga lor energie,
chiar şi cea a sufletului şi spiritului, sunt folosite pentru a satisface latura cea mai vulgară a fiinţei lor. Ceea ce este
uimitor, este faptul că încercând să o mulţumeşti din ce în ce mai mult, cu atât mai mult veţi simţi un gol, o insatisfacţie:
natura inferioară a acestor oameni este satisfăcută, ghiftuită, în vreme ce natura superioara este înfometată, suferă şi
rămâne nesatisfăcută. Ea vine neîncetat şi cere:" Şi cu mine cum rămâne, nu-mi dai nimic?". lata de unde vine
nemulţumirea.
Nici o perioadă istorică nu a dezvoltat într-atât posibilităţile satisfacerii personalităţii, aşa cum a făcut-o epoca
noastră, şi cu toate acestea niciodată oamenii nu au fost mai nemulţumiţi. În trecut, nu se cunoştea aproape nimic;
astăzi găsim tot felul de facilităţi şi tocmai acum oamenii se simt din ce în ce mai nefericiţi, lipsiţi de vreun ideal,
dezechilibraţi. Toate tehnicile, toate invenţiile sunt puse în slujba naturii inferioare; ea este ghiftuită până la saturaţie.De
ce oamenii nu pot înţelege că există în ei alte nevoi ce doresc să fie satisfăcute? Este uimitor că în secolul nostru, al
douăzecelea, în care s-au făcut atâtea progrese în toate domeniile, oamenii nu au ajuns să vadă esenţialul. Cu cât le
dai mai mult, cu atât le lipseşte mai mult. Toate acestea seamănă cu istorioara soţului care îi dăruia totul -soţiei sale:
haine, bijuterii, maşini, vile, dar uita să-i ofere esenţialul: iubirea; şi atunci cum ea nu era fericită, într-o bună zi !-a
părăsit, plecând... cu şoferul!. Fără îndoială acest şofer a reuşit sâ-î dăruiască elementul nepalpabil care-i lipsea şi de
aceea ea l-a urmat. Atât timp cât nu reuşiţi să-i dăruiţi unei fiinţe acea hrană subtilă care-i lipseşte inimii sau spiritului
său, ea va va părăsi indiferent ce aţi face pentru ea. Ea va va abandona.
O femeie a venit într-o zi şi mi-a spus: „Am făcut totul pentru soţul meu, i-am oferit căldură, afecţiune, i-am
îndeplinit şi cea mai mică dorinţă, iar el m-a părăsit." îi răspund: „Tocmai acesta este necazul!. Şi cu cine a plecat?. -
„Cu o femeie rece, distantă... ." - „Ei bine, cum eraţi prea caldă, s-a dus să se răcorească puţin!". Este adevărat, multe
femei fac tot ce se poate pentru a-şi mulţumi bărbatul, în domeniul personalităţii dar sunt incapabile să trezească în el
sentimente mai subtile, deci ce vreţi, bietul de el pleacă să le caute în altă parte. Recunosc că există şi soţi vulgari, dar
asta este o altă poveste. Bărbaţii, femeile.... Toţi trebuie să cunoască acest adevăr pentru că hrănesc în exclusivitate
personalitatea partenerului, cu atâtea decepţii, căci personalitatea este ingrată, ea uită tot ce ai făcut pentru ea. Toţi
trebuie să se ocupe de însufleţirea celeilalte naturi care le poete aduce fericirea.
Eu am ca principiu ignorarea personalităţii voastre. Sunteţi nemulţumiţi, furioşi?. Cu atât mai rău. Eu vreau să
24
hrănesc în voi doar spiritul, latura divină care moare de foame, pentru că nimeni, niciodată, nu s-a ocupat de ea. Îmi
cereţi continuu să mă ocup de personalitatea voastră, să vă fac complimente, să vă flatez... Ei bine,nu, acest lucru nu
vă foloseşte în evoluţie. Din contră, dacă mă ocup de individualitatea voastră, aceasta vă va îmbogăţi şi vă va face să
avansaţi. Timp de secole şi milenii, ea rămâne trează, iar voi mă veţi căuta şi printre stele pentru a-mi mulţumi, într-atât
este de loială şi recunoscătoare individualitatea!.
Ar trebui să ştiţi dinainte că individualitatea şi spiritul vostru sunt acelea care mă interesează, asupra lor lucrez
pentru a vă elibera. Şi chiar dacă sunteţi furioşi, voi continua, pentru că într-o zi veţi înţelege şi îmi veţi fi
recunoscători!.
Ca să putem explica natura şi rolul personalităţii raportându-ne la individualitate, v-am sugerat imaginea
copacului. Dar pot exista şi alte exemple. De exemplu, pe cel al unei ţevi. Printr-o ţeava putem turna orice lichid, apă
curată, apă murdară, petrol, vin, dar ţeava rămâne aceeaşi. Alt exemplu poate fi acela al difuzorului: el poate rămâne
acelaşi, dar poate difuza tot felul de cuvântări şi diferite genuri muzicale. Astfel, se întâmplă ca individualitatea să se
exprime prin difuzorul personalităţii, dar nu trebuie neapărat să credem că individualitatea s-a ameliorat.
Să presupunem că ornăm difuzorul cu tot felul de accesorii sau că îl vopsim într-o culoare atrăgătoare: în
realitate, el nu s-a schimbat... Cineva îşi poate schimba chipul datorită unei operaţii estetice, dar nu îşi poate schimba
personalitatea , căci ea rămâne mereu la fel, adică egoista, neştiutoare, capricioasa, La fel, când ajungem să ne
manifestam individualitatea, spiritul, latura divina, se poate spune că personalitatea nu este aceeaşi. Dai aşteptaţi
puţin: imediat ce individualitatea se va retrage, veţi găsi personalitatea cu laturile ei negative, începeţi puţin sa mă
înţelegeţi?.
Prin conştiinţa noastră, noi ne aflăm, intre personalitate şi individualitate şi suntem responsabili de manifestările
lor in fiinţa noastră. Dacă chemam individualitatea, ea va veni, altminteri se va manifesta personalitatea. Vă veţi
întreba: „Dar, în sfârşit, noi ce suntem?". Un ecran: suntem asemenea unui ecran pe care se proiectează tot felul de
forme, urâte sau faimoase,,,. Atunci ştiţi ce să faceţi; chemaţi individualitatea şi vă veţi găsi pe calea cea bună.
Bineînţeles, alegând calea cea bună nu înseamnă că totul va fi imediat numai lapte şi miere. Mulţi care au
hotărât sâ-şi schimbe traiul, să încerce viaţa divină, încep să simtă tot felul de necazuri ca şi cum ar trăi într-o stare de
fermentaţie. Trebuie să aveţi răbdare pentru că acest stadiu de fermentaţie este necesar ca şi în alchimie. În alchimie,
primul fenomen aşteptat, prima etapă, este tocmai fermentaţia; materia se înnegreşte, fermentează şi moare, dar apoi
renaşte. Acest lucru se întâmplă tuturor acelora care se decid să întreprindă lucrarea necesară pentru ca natura
superioara să se instaleze în ei. Când văd pe cineva că începe să „fermenteze", mă bucur şi spun: „Aceia este pe cale
să găsească piatra filozofală, transmutând toate metalele în aur".
Poate că veţi înţelege mai bine, dacă vă voi da un exemplu din viaţa organismului omenesc. Să presupunem că,
ducând o viaţă dezordonată, aţi acumulat o anumită cantitate de toxine. Totuşi, continuaţi sa mâncaţi, să beţi, sa
munciţi... De ani de zile purtaţi cu voi boala,, poate chiar şi moartea, dar totul se află deocamdată în umbră. Boala ştie
că, dacă va fi descoperită, riscă să fie alungată sau scoasa din organism: apar doctorii, medicamentele... în vreme ce
ea vă macină încetul cu încetul!. Dar imediat ce veţi începe să observaţi anumite reguli, să practicaţi anumite exerciţii
purificatoare, iată că febra, durerea de cap, junghiul sau colicile se fac simţite. Totul s-a tulburat, fiindcă organismul şi-a
luat, plin de curaj, destinul „în mâini", spunând: „A venit şi vremea să îi gonesc pe toţi nepoftiţii, pe răuvoitorii care s- au
instalat în noi şi care trăiesc pe spinarea noastră". Atunci, organismul se străduieşte, se pune în mişcare, declanşând
lupta împotriva tuturor nepoftiţilor care s-au instalat în el, luptă ce duce la eliberare.
Dar să revenim la imaginea copacului, căci ea ne oferă ideea cea mai exactă a locului şi funcţiei personalităţii şi
individualităţii. Primăvara, copacului îi cresc frunzele, florile, fructele şi iată cum apare individualitatea!. De ce frunzele,
25
florile şi fructele nu se află mereu la locul lor?. Ele dispar, apoi revin (asemenea inspiraţiilor poetice ce ne vizitează preţ
de câteva minute, din când în când, ca apoi să dispară, lâsându-ne în proză), în vreme ce rădăcinile, trunchiul şi ra-
murile rămân: personalitatea. Evident, personalitatea îşi poate schimba forma, se poate mări, alungi sau subţia, dar
este mereu identică cu ea însăşi: rădăcinile (sexul stomacul), trunchiul (plămânii, toracele) şi ramurile (creierul).
Dacă vom reuşi să atragem în noi spiritul, atunci vom produce schimbări extraordinare în propria fiinţă.
Asemenea copacului acoperit de frunze, flori şi fructe ce ne bucură privirea, omul care lasă să treacă curentul
individualităţii prin el va fi o binecuvântare pentru semenii săi. Omul creşte şi se dezvoltă asemenea copacului; dar fără
această energie, fără această forţă pur spirituală ce îl poate traversa, personalitatea sa rămâne searbădă şi sterilă, ca
şi copacul în miezul iernii.
Să urmărim acum ce corespondenţe putem stabili între copac şi diferitele corpuri ale omului. Rădăcinile
corespund corpului fizic, trunchiul, corpului astral iar ramurile, corpului mental. Aceste trei corpuri, fizic, astral şi mental,
formează trinitatea inferioară a personalităţii. Ele permit omului să acţioneze, să simtă şi să gândească, dar în regiunile
inferioare. Apoi, vedem cum corpul cauzal corespunde frunzelor, corpul budic, florilor iar corpul atmic, fructelor. Ele
formează trinitatea superioară a individualităţii; omul poate gândi, simţi şi acţiona în regiunile superioare datorită lor.

Desen

Deci, personalitatea şi individualitatea sunt două trinităţi, iar când individualitatea discipolului ajunge sa pătrundă
şi si-şi domine personalitatea. si devine asemenea peceţii lui Solomon, adică o fiinţă completă. Iată ceea ce trebuie sa
facem: să atragem în noi trinitatea noastră interioară, ca să se exprime prin ea, producând frunze, flori şi fructe.

VIII VOCEA NATURII DIVINE

Într-o vreme în care era greu să oferi oamenilor noţiuni de psihologie, pe care oricum nu le-ar fi desluşit, Iniţiaţii
au prezentat natura superioară şi natura inferioară sub aparenţa îngerilor şi a demonilor: îngerul păzitor sta la dreapta
omului, iar diavolul, la stânga sa; îngerul îl luminează pe om cu sfaturi bune, în timp ce diavolul vrea să-l ducă în ispită
şi să-l transforme în victima sa.
Oare şi în zilele noastre avem în permanenţă, la stânga un diavol, iar la dreapta noastră, un înger?. Ah, eu o
cred, dar problema este sub ce formă îi întâlnim. Simplu, este vorba despre cele două naturi pe care le purtăm cu toţi
în interiorul fiinţei noastre , cu deosebirea că unii, mai mult decât alţii, au oferit naturii divine posibilitatea de a se
manifesta, primind din partea ei iluminări, revelaţii şi crâmpeie de stele; ei plutesc în claritate şi crâmpeie de stele,
uşurându-şi enorm viaţa: ei sunt ghidaţi şi luminaţi, consolaţi fără încetare, sunt susţinuţi şi protejaţi, în vreme ce, aceia
care se lasă pradă instinctelor inferioare, poftelor nemăsurate, comit tot felul de fapte cu consecinţe distrugătoare...
Apoi, se spune despre ei că sunt posedaţi de diavol, ca au căzut în plasa lui, deşi în realitate este vorba despre
26
tendinţe inferioare pe care nu au ştiut să le stăpânească.
Chiar dacă Cerul şi Infernul nu ar exista, chiar dacă nu ar exista nici îngeri sau demoni, trebuie să fim siguri de
existenţa faptului că suntem zămisliţi din două naturi cu tendinţe opuse; orice om de pe acest pământ, dacă este cu
adevărat sincer, trebuie să recunoască că, din când în când, natura sa superioara îi vorbeşte, prevenindu-l că este pe
cale sa o ia pe un drum greşit şi oferindu-i în schimb o altă alternativă, una pozitivă.. Da, natura divină ne vorbeşte,
dar cu blândeţe, căci ea este fină şi delicată, atentă să ne respecte libertatea de opţiune. Ea nu foloseşte niciodată
violenţa sau fanfara, ea nici nu insistă, nici nu forţează pe nimeni: ea îţi şopteşte de două, trei ori, sfaturile cu mare
blândeţe. Iar omul, în majoritatea cazurilor, fiind lipsit de discernământ, nu realizează că tocmai natura superioară este
pe cale să-I sfătuiască; nu, el ascultă numai de natura sa inferioară.
Natura inferioară îşi află întotdeauna mijlocul să se impună şi să- şi atingă ţelul: zi şi noapte ea va face
hărmălaie, îşi va cere drepturile. Ea este capabilă să-şi trimită chiar şi până la creier „o echipa de specialişti cultivaţi"
care să îl convingă pe sărmanul om încotro să o apuce... Adesea ea reuşeşte sa o facă. Câţi oameni nu se înşeală,
neştiind să sesizeze care dintre cele două naturi îi vorbeşte!. Ei apreciază mai degrabă zgomotul şi harmălaia, plecând
urechea în faţa personalităţii, fără a realiza cât de periculoase pot fi sfaturile venite din această parte. Cu siguranţă, ea
are dreptate deoarece insistă extrem de mult. Din nefericire nu, ea nu are dreptate.
Personalitatea este foarte abilă, ea ştie să facă zgomot ca să-l zăpăcească pe om, se teme de linişte,deoarece
în linişte nu îşi va mai putea expune arsenalul de înşelăciune,aroganţa, cereri şi capricii: ea va fi paralizată şi amorţită,
nu îşi va putea găsi condiţii favorabile ca să-şi pună planurile în aplicare. Liniştea este asemenea unei uşi deschise
către regiunile cereşti, iar personalitatea, plină mereu de proiecte egoiste, vrea să muşte, să se revolte, să se răzbune;
ea.simte că liniştea îi poate aduce sfârşitul, că va capitula,că va lăsa locul altcuiva şi tocmai de aceea nu vrea să
cedeze!.
Când simte cea mai mică jignire, în loc să rămână liniştită, îi spune omului: „Nu te lăsa, muşcă şi omoară!".
Sfaturile ei aduc mereu războiul, în timp ce, individualitatea spune: „Aşteaptă puţin, roagă-te pentru aproapele tău,
trimite-i gânduri bune şi astfel îţi vei mai face un prieten, căci omul se mai poate şi schimba; altminteri îţi vei face un
duşman...Nu fii îngrijorat, căci nimeni nu te poate distruge, veşnicia îţi stă în faţă, încearcă numai să răspândeşti în
jurul tău mai multă lumină şi iubire!". Iată ce ne sfătuieşte individualitatea. Dar personalitatea, cu întregul ei cortegiu de
zgomote, insistă zi şi noapte, încât omul nostru cel naiv îşi spune: „Ei bine, trebuie să o urmez". De aceea, în toate
şcolile iniţiatice se poate observa că meditaţia, concentrarea, rugăciunea au un singur scop: să reducă locul
personalităţii, oferind individualităţii, adică spiritului, posibilităţi din ce în ce mai mari de exprimare.
Personalitatea nu îndrăgeşte liniştea. .. Dar ce înseamnă liniştea?. Să luăm exemplul unui adolescent: el se
înflăcărează repede, totul se dezlănţuie în el, furtuni, zgomote, uragane. De aceea latura divină, nu se poate dezvolta.
Dar odată cu trecerea anilor, liniştea începe să apară, arătându-şi calităţile ce înainte nu se puteau exprima. Priviţi ce
se întâmplă cu vegetaţia aflată în sânul naturii: uneori florile înfloresc înainte de vreme, adică înainte de sfârşitul iernii;
totodată, după o noapte geroasă, ele mor imediat. Forţele şi energiile plantei se pot dezvolta numai în condiţii
favorabile. La fel se petrec lucrurile şi în viaţa omului: el nu va asculta vocea îngerilor cât va fi scuturat de furtuni şi
uragane. Calităţile îşi află teren de încolţire şi înflorire numai atunci când patima încetează. Vă pot da un argument şi
mai puternic, luat din geologie, dar valabil şi pentru evoluţia fiinţei omeneşti. La origini, pământul era format din
materiale în stare de fuziune, iar viaţa pe care o cunoaştem nu era posibilă. După milioane de ani, procesul de răcire a
scoarţei terestre a început pe alocuri, permiţând apariţia unor specii de plante şi animale; dar periodic, violente erupţii
vulcanice ştergeau totul în calea lor. Cataclismele au devenit mai puţin violente şi mai rare în ziua în care scoarţa
pământului a devenit suficient de groasă, condiţiile atmosferice sau mai stabilizat iar specii întregi de plante, apoi de
27
animale, au apărut, culminând cu apariţia omului. Iată un exemplu foarte instructiv. Deci atunci când întâlnesc un om
care se găseşte încă în starea în care se afla pământul în trecutul îndepărtat, eu îi spun: „Dragul meu, spiritele
luminoase nu pot sălăşui în tine, fiindcă nu le oferi condiţiile necesare. Ele nu vor veni decât atunci când te vei uşura
puţin, când vei reuşi să te detaşezi".
Vedeţi dar cât de clare şi limpezi sunt lucrurile;lucraţi ca să introduceţi în voi liniştea interioară, căci în această
linişte, în absenţa pasiunilor, latura divină va putea să încolţească şi să înflorească cu virtuţiile, frumuseţea şi lumina
sa. Dar până să ajungeţi acolo, să nu vă aşteptaţi la lucruri mari... deoarece locuitorii din înalt nu îşi vor găsi sălaş pe
un teren veşnic schimbător, gata să se afunde!. Să luăm exemplul unui mare artist, al unui adevărat clarvăzător, al unui
matematician de geniu. Fiecare dintre ei este înzestrat cu har. Dar ce este harul? O entitate ce s-a instalat într-o fiinţă
ca să o ajute, lucrând prin intermediul ei. Bineînţeles, niciodată psihologii nu vor admite că talentele şi înzestrările sunt
entităţi care locuiesc în fiinţa omenească. Şi totuşi dovada că nu oamenii fac minuni, ci entităţile care îi străbat, este
faptul că aceste talete pot pierde. Mulţi au trăit această experienţă, ducând o viaţă dezordonată. Vreţi să atrageţi
entităţi superioare care să vă aducă şi har şi virtuţi?. Atrageţi liniştea şi armonia în fiinţa voastră, căci numai în
asemenea condiţii aceste entităţi se vor putea manifesta. Ele vă aşteaptă şi văzând o fiinţa care a reuşit să pună
ordine înlăuntrui ei, se instalează cu bucurie în ea ajutând-o şi ajutându-i şi pe alţii prin intermediul ei!. Da, nici acest
lucru nu îi cunoaşteţi. Deci, ar trebui să păşim în această direcţie, lăsând deoparte hărmălaia, agitaţia şi haosul!.
Dacă oamenii ar fi fost instruiţi în aceste adevăruri iniţiatice, câte lucruri nu s-ar fi putut transforma în fiinţa lor!.
Liniştea trebuie înţeleasă ca o condiţie prealabilă ce ne permite să eliminăm toate necazurile, toate dezacordurile. Deci
în această linişte plină de armonie, observăm că ceva începe să vorbească. O numim Vocea Domnului, suava voce
dumnezeiască ce ne previne, ne ghidează, ne protejează... Dacă omul nu o aude, înseamnă că face prea mult
zgomot, nu numai în. plan fizic ci şi în gândurile şi sentimentele sale. Dar atunci când se linişteşte, această
voceNumai această voce poate da explicaţii, tocmai de aceea este numită vocea JiniştiL Multe cărţi a!e înţelepciunii
orientale poartă acest titlu. Atunci când un yoghin îşi calmează toate simţurile, oprindu-şi chiar şi gândul – căci şi
gândul face zgomot în manifestările sale - atunci el ajunge să asculte această voce care este vocea naturii sale divine.

IX OMUL ÎŞI VA GĂSI ÎMPLINIREA ATUNCI


CÂND ÎŞI VA SLUJI NATURA SA SUPERIOARĂ

Problema personalităţii şi a individualităţi ne urmăreşte întreaga viaţă şi nu numai aici, ci şi în numeroase


reîncarnări. Căci în multe momente ale vieţii sale, crezându-se inspirat, omul nu este de fapt decât o pradă în ghearele
personalităţii ce îl împinge în cele mai rnari nenorociri.
Individualitatea încearcă să îl prevină de consecinţele faptelor sale, de accidentele ce pot surveni, dar omul nu o
ascultă, ba chiar o aduce la tăcere De aceea, prima noastră Iucrare este aceea de a ne supraveghea fără încetare: în
faţa fiecărei idei, a fiecărei dorinţe ce ne pot străbate fiinţa, trebuie să ne oprim şi să îi analizam natura... Da, trebuie să
cunoaştem natura fiecărui impuls, ca să putem înţelege încotro ne va călăuzi. Din nefericire, mulţi oameni nu sunt
obişnuiţi cu această străduinţă: ei se lasă călăuziţi de primul impuls, cad pradă jocului personalităţii, întâlnind numai
deziluzii şi remuşcări. Cât aţi fi de înspăimântaţi, dacă aţi putea pătrunde în inima oamenilor sau dacă le-aţi putea
asculta intimităţile!. Eu mă înspăimânt adesea de toate cele ce mi se povestesc, ajungând la concluzia că oamenii nu
au cunoştinţe corecte despre cele două naturi ce se exprimă în ei.
Oamenii sunt împinşi să-şi satisfacă toate poftele josnice, crezând că vor avea mari avantaje de aici. Nicidecum,
28
ei lucrează pentru alţii, dar nu înţeleg decât la sfârşit, atunci când totul este pierdut: când şi-au pierdut forţa, bucuria,
inspiraţia, în sfârşit, există entităţi invizibile necunoscute de om care vin, fără încetare, să se hrănească pe socoteala
lui. În ziua în care va realiza, el va înţelege că întreaga viaţă a muncit pentru alţii şi nu pentru sine însuşi, adică pentru
natura sa divină care ar fi putut să se îmbogăţească şi să înflorească fără încetare. Dar cine sunt „alţii"?, îmi trebuie
mult timp să vă explic: există atâtea entităţi care au interesul să se hrănească pe socoteala noastră!. Generaţii întregi
au lucrat să le satisfacă, iar acum noi primim această moştenire, tragem după noi multe din aceste creaturi care profită
pe seama noastră. Dimpotrivă, există alte creaturi ale lumii invizibile pentru care putem lucra fără încetare, câştigând
noi înşine, căci fiecare din străduinţele noastre pentru mulţumi rea şi satisfacerea acestora constituie patrimoniul
nostru, bogăţia şi forţa personală ce cresc continuu.
Aceia care ştiu să se observe, pot să o constate: după ce şi-au satisfăcut anumite dorinţe, ei realizează că şi-au
pierdut ceva din forţa, din liniştea şi luciditatea lor; este dovada că alţii au profitat în locul lor. .Dacă aţi fi clarvăzători,
câte lucruri aţi putea vedea!. Lucraţi pentru milioane şi milioane de entităţi care vă fură energiile. Vă imaginaţi că tot
ceea ce faceţi sub impulsul personalităţii, o faceţi pentru voi înşivă, şi pentru aceasta insistaţi atât de mult. Dacă aţi
putea şti că lucraţi pentru alţii, vizibili şi invizibili, care vă împing şi vă joacă, nu aţi mai fi atât de operativi şi hotărâţi.
Aici este toată subtilitatea problemei: să ştii când să lucrezi pentru tine şi când pentru alţii, diferiţi de voi, entităţi
inferioare sau spirite ale familiei care vă pregătesc ruina. Trebuie să vă străduiţi să dominaţi toate aceste entităţi,
reducându-le la tăcere, altfel veţi fi domesticiţi, asemenea animalelor.
Da, haideţi să privim animalele. Unele trăiesc în libertate, în pădure, în vreme ce altele, sărmanele, cum ar fi caii,
boii, cămilele, câinii, lucrează la un stăpân care le exploatează. Nici noi nu suntem liberi: stăm sub stăpânirea unor alte
forţe, cheltuindu-ne energiile în folosul lor.
Odată m-am întâlnit cu un scriitor care se credea cineva, fiindcă scrisese două sau trei romane. Îi explicam
problema celor două naturi, inferioară şi superioară, iar el, auzind că există în lumea invizibilă creaturi care ne
exploatează, care ne folosesc aşa cum ne folosim noi de animale, a exclamat furios: „Cum aşa?. Dar nu este posibil!".
L-am privit îndelung, spunându-mi ca nu este prea perspicace pentru un scriitor, el neînţelegând că, ceea ce putem
face noi cu animalele, o pot face şi alţii cu noi. Oamenii pun animalele la treabă, le vând pielea şi carnea, fără să se
întrebe niciodată dacă au într-adevâr acest drept. Oh, daca animalele ar putea fi întrebate vreodată, ele s-ar plânge,
fără îndoială, de nedreptatea şi cruzimea oamenilor. Dar oamenii găsesc că totul este normal. Atunci, de ce nu ar
exista şi alte fiinţe care să acţioneze asemenea nouă?. Este logic: ei ne folosesc. Ne hrănesc puţin, apoi ne pun la
treaba pe ogoarele lor, pentru proiectele lor, făcând din noi simple instrumente de lucru ce le stau la dispoziţie.
Dacă am putea şti ce înseamnă lumea invizibilă!. Există tot felul de naţionalităţi, de populaţii şi triburi iar unele se
agaţă de oameni, aşa cum oamenii se agaţă de anumite animale, pu-nându-le la muncă, vânzându-le, hrănindu-se cu
ele sau chinuindu-le: este acelaşi lucru. Iată o lumină nouă ce va fi dată mai târziu omenirii; pentru moment, voi sunteţi
beneficiarii ei.
Din nefericire, esţe greu să-i faci pe oameni să înţeleagă că trupul tor fizic (stomacul şi sexul) nu se identifică cu
ei. Bineînţeles, acesta trebuie hrănit, asemenea calului din grajdul nostru, dar nu cu multa mâncare şi mai ales nu
trebuie să ne identificăm cu el. Judecaţi, gândiţi şi astfel veţi realiza, în toate ocaziile vieţii, când acţionează
personalitatea şi când individualitatea. Pentru moment, nu aveţi încă acest discernământ, dar într-o bună zi lumina va
veni şi veţi observa că aţi pierdui tot: timpul, forţele, energia,, depozi-tându-vă banii într-o bancă falimentara ce v-a dus
la prăbuşire.
Să luăm ca exemplu problema sexualităţii. Când daţi frâu liber unei iubiri strict fizice, sexuale, personale şi
egoiste, veţi simţi că organele nu vă mai ascultă, funcţionând independent de voi, iar voi veţi deveni neputincioşi in faţa
29
lor, neputând schiţa vreun gest, Constataţi faptele şi atâta tot!. Deci alţe forţe se folosesc de voi, vă_ iau totul, iar vouă
nu vă rămâne decât rolul de observatori ai fenomenului... În timp ce, în cazul iubirii spirituale, veţi realiza că va
exprimaţi voi înşivă, adică sufletul, spiritul şi individualitatea voastră se pot hrăni, şi nu alte forţe din jurul vostru. Poate
că aţi întâlnit numai o privire, o vorbă, o prezenţă, un parfum sau un refren muzical, dar vă simţiţi fericiţi, dilataţi,
identici cu voi înşivă, căci natura voastră superioară s-a hrănit, neprihănită, respirând aceste lucruri subtile şi nu alte
forţe ce vă străbat trupul fizic.
Din nefericire, oamenii nu vor să se observe, hrănindu-se, bând şi distrându-se, pentru că trupul lor fizic este
satisfăcut, deci şi ei, în întregul fiinţei lor ar fi satisfăcuţi. Ei nu observă golul din sufletul şi spiritul lor. Dacă nu s-ar fi
identificat cu personalitatea lor, chiar în prezenţa corpului lor fizic, dormind sau sforăind, ei ar fi observat că sufletul,
spiritul şi individualitatea lor nu au primit nimic, aflându-se mereu într-o stare de căutare.
Dar ca să înţelegeţi ceea ce vă spun, trebuie ca voi înşivă să ajungeţi la un anumit grad de evoluţie. Dacă veţi
vorbi despre o concepţie spirituală a iubirii unor oameni senzuali şi primitivi, ei vă vor răspunde: „Dacă nu ne vom
satisface nevoile sexuale, vom muri. Numai aceasta ne mai ţine îri viaţă". Desigur, aceasta dă viaţă rădăcinii, dar florile
vor muri în înalt... Deci totul depinde de persoană şi de gradul ei de evoluţie.

II

Dacă aruncăm o privire asupra majorităţii oamenilor, dacă le observam viaţa şi stilul de lucru, idealurile şi
scopurile existenţei, ce am putea observa?. Toţi încearcă să se descurce, ca să-şi satisfacă dorinţele şi ambiţiile, fără
să-şi pună vreodată problema asupra calităţii acestora. Aţi întâlnit mulţi oameni care s-au adresat astfel Domnului:
„Oare sunt eu în acord cu proiectele Tale, Doamne?, îţi împlinim voinţa Ta sau pe a noastră?. Ce părere ai despre noi?.
Cum am putea lucra ca să Te slujim mai bine?"... Nu, foarte puţini oameni şi-au pus aceste întrebări.
Personalitatea este tocmai natura din om care îl împinge pe acesta „să-şi trăiască viaţa", făcându-şi planuri după
voinţa ei. Da, aceasta este personalitatea şi lumea întreagă se apleacă să o satisfacă, fără să se întrebe dacă nu
există şi alte proiecte importante de îndeplinit, poate de mii de ori mai importante şi mai măreţe. Dimpotrivă, natura
superioară caută să cunoască proiectele Cerului cu dorinţa de a le îndeplini, în acel moment, întreaga viaţă se
schimbă: omul încetează să se mai conducă după slăbiciunile sale, după poftele şi iluziile sale, plecând pe o altă cale,
ce corespunde proiectelor Domnului, trăind adevărata viaţă!.
Bineînţeles, este greu să cunoşti proiectele Divinităţii în privinţa omului. Dar trebuie să I le cerem!. Chiar dacă nu
le intuim, trebuie să O implorăm, spunând: „Doamne, nu ajung să înţeleg, fă tot ce trebuie ca să mâ îndrepţi pe calea
cea bună, împinge-mă, chiar fără să ştiu, ca să-Ţi împIinesc voinţa. Serveşte-te de mine, foloseşte-mă, găseşte-ţi
sălaşul în mine”.
Uneori, nu putem sesiza voinţa Domnului într-un anumit moment temporal. Desigur, cunoaştem direcţia
generală: binele, dezinteresul, sacrificiul, iubirea, abnegaţia, bunătatea, generozitatea... Dar în multe cazuri, nu putem
cunoaşte exact voinţa Domnului; deci, lipsindu-ne clar-vederea şi luciditatea, trebuie să spunem: „Doamne, împlineşte-
ţi voinţa, chiar împotriva voinţei mele; călăuzeşte-mă acolo unde vrei". Uneori, împlinim orbeşte proiectele Cerului.
Apoi, când reflectăm la ceea ce am făcut, ne mirăm şi spunem: „Oare ce forţă s-a folosit de mine?. I-am salvat pe toţi,
crezând că fac rău şi iată că acest rău a devenit, de fapt, cel mai mare bine!"... Nu toţi oamenii sesizează foarte clar
utilitatea faptelor lor.
Acum, trebuie să imploraţi Cerul sa accepte să se folosească de voi. Spuneţi: „în sfârşit, am înţeles: nu este
30
nimic de făcut cu natura inferioară. Ea este încăpăţânată şi hrăpăreaţă, eu nu o pot schimba. Oh, entităţi cereşti, după
ani de zile am înţeles că nu pot face nimic cu ea, căci este limitată, oarbă, răuvoitoare. Vreau să o înlocuiesc şi
trimiteţi-mi creaturile cele mai minunate, cele mai desăvârşite. Fie ca acestea să se instaleze în mine, călăuzindu-mă şi
instruindu-mâ întreaga viaţă, astfel ca planurile voastre să se împlinească, chiar împotriva voinţei mele".
Iată una dintre cele mai puternice rugăciuni de pe pământ. Toate celelalte conţin cel puţin un element personal,
un interes sau un calcul, în timp ce în aceasta, vă jucaţi întreaga viaţă pe o carte, spunând: „Iată, Doamne că sunt gata
să mor, îmi poţi lua viaţa, poţi să mă faci să dispar, dar trimite-mi entităţi cereşti ca să-mi înlocuiască natura inferioară".
Cerul va fi obligat să vă asculte rugăminţile, căci voi daţi, oferiţi ceva, plătind în acelaşi timp pentru serviciul cerut. Da,
trebuie să plătim chiar şi Cerului pentru a putea obţine ceva. Nimic nu este gratuit. Vă înşelaţi crezând că veţi obţine
binecuvântările Cerului, continuîndu-vă nebuniile şi distracţiile.
Există mulţi oameni pe pământ care se roagă ca să obţină numai avantaje materiale şi evident, rugăminţile nu le
sunt îndeplinite. Dar dacă vă oferiţi sufletul, cerând înţelepciunea, iubirea, pacea... cei de sus sunt gata să vă dea totul,
aşa cum se întâmplă la casa de amanet!. Vă amanetaţi ceasul, inelul sau vreun bibelou şi primiţi ceva bani în schimb.
Totul este o reflectare : ceea ce este jos, se aseamănă cu ceea ce se află în înalturi.
De azi înainte, întrebaţi Cerul: „Poate că ai alte planuri cu mine... Poate că, de la naştere, nu am făcut decât să-ţi
tulbur planurile, să-ţi stric proiectele..." şi cereţi-i iertare, implorându-l să vă trimită entităţi cereşti care să vă poată
călăuzi paşii.
Şi astfel, primind din lumina înaltului, vă veţi putea descurca mult mai bine. Dar dacă nu veţi aplica regulile şi
preceptele divine, dacă vă veţi satisface numai natura inferioară, nu trebuie să vă legănaţi în iluzii: chiar dacă mulţimea
vă va aplauda pentru vreun succes obţinut într-un domeniu oarecare, veţi rămâne păcătoşi. Lăsaţi deoparte mulţimea,
căci ea este oarbă, nu cunoaşte adevărata valoare a lucrurilor; chiar dacă vă poartă în triumf sau aruncă cu pietre, ea
nu trebuie să constituie un criteriu de valoare absolută, ci numai voi înşivă trebuie să vă găsiţi propriile repere.
Dacă lucraţi în slujba Cerului, pentru adevăr şi pentru lumină, pentru Împărăţia Domnului, orice vi s-ar întâmpla,
oricum aţi fi trataţi, nu trebuie să vă temeţi sau să vă descurajaţi: vă aflaţi cu siguranţă pe calea cea bună. Dacă veţi da
înapoi, aceasta înseamnă că aţi avut interese personale: nu doriţi să riscaţi deloc pentru adevăr, ci numai pentru voi
înşivă. Toţi aceia care au lucrat pentru adevăr, pentru împlinirea măreţelor proiecte ale Divinităţii, nu sau temut
niciodată, orice li s-ar fi întâmplat. Ei puteau să fie persecutaţi, aduşi în ghearele morţii, dar surâdeau şi deveneau
nemuritori, primind din veşnica slavă, după cele îndurate în planul fizic.
Mulţi oameni se cred stăpânii Adevărului: ei aplaudă şi aprobă tot ce le trece prin cap, desconsideră tot ceea ce
nu corespunde fabulaţiilor lor. De câte ori nu am constatat-o!. Nu lăsăm nici o iotă din spusele noastre, le întărim şi le
apărăm, ca şi cum de aici ne-ar veni salvarea. Toţi îşi apără convingerile şi vechile concepţii prăfuite de timp. Dar eu
văd valoarea cuiva tocmai prin faptul că renunţă complet la altceva, lăsând loc liber unei filozofii divine. Şi voi ar trebui
să procedaţi la fel. Dacă vreţi să evoluaţi, trebuie să renunţaţi, mai întâi, la multe noţiuni greşite, adaptându-vă şi
conformându-vă acestei filozofii divine.

X CUM SĂ ÎNLESNIM EXPRIMAREA NATURII SUPERIOARE ÎN NOI ÎNŞINE ŞI ÎN CEILALŢI

Toţi oamenii îşi imaginează, visează, doresc... Şi pentru că toţi îşi imaginează, cred că au înţeles şi ce este
imaginaţia. Nu, adevărata imaginaţie, cea pe care Iniţiaţii au conceput-o, este o facultate formatoare ce permite
realizarea în plan material a tuturor aspiraţiilor noastre.
31
Imaginaţia poate fi comparată cu o femeie: imediat ce a dobândit germenele dat de bărbat, ea îşi începe
lucrarea, îl şlefuieşte şi aduce pe lume un copil al cărui caracter corespunde naturii germenului. Imaginaţia produce,
asemenea femeii, ceea ce îi dam şi dacă sunteţi capabili să vă controlaţi imaginaţia, orientând-o spre lumi şi entităţi
sublime, ea devine capabilă să capteze realităţile acestor lumi, să le reţină în sine şi să se pună la lucru ca să le
împlinească. Fiecare fiinţă omenească îşi are consoarta sa: aceasta este imaginaţia sa, dar neştiind cum să lucreze cu
ea, aduce pe lume numai monştri. Dacă ar fi fost vigilentă, dacă s-ar fi priceput cum să lucreze cu ea, aceeaşi femeie -
adică imaginaţia - i-ar fi dăruit copii de geniu. Fructul nu poate să se asemuiască decât cu sămânţa din care a provenit.
Puterea imaginaţiei este imensă şi dacă nu obţineţi decât rareori rezultate apreciabile, înseamnă că nu sunteţi
fideli lucrării ce aţi început-o. Vreţi să vă dezvoltaţi şi să puneţi în practică anumite virtuţi, dar cum nu aţi învăţat să vă
stăpâniţi impulsurile haotice, acestea se vor folosi de imaginaţia voastră, distrugând ceea ce aţi construit cu migală. Ca
să obţineţi împlinirea dorinţelor voastre divine, trebuie să lucraţi într-o manieră conştientă, inteligentă, organizată. În
realitate, orice dorinţă, bună sau rea, nu va rămâne fără rezultat; când vă veţi dori ceva, această dorinţă se va realiza
instantaneu, într-o lume formată dintr-o materie subtilă, invizibilă, iar realizarea ei în planul fizic cere timp, uneori ani şi
chiar veacuri, până atunci când ea va deveni tangibilă şi vizibilă. Dacă aveţi răbdare să vă concentraţi asupra aceleiaşi
idei, până când imaginaţia o va condensa, ea va deveni într-o bună zi vizibilă şi tangibilă. Căci imaginaţia atrage
obligatoriu elementele corespunzătoare gândurilor şi dorinţelor cu care este hrănită; ea ştie să le caute în adâncul
oceanului sau în înaltul cerului, le acumulează şi într-o bună zi, aceste gânduri şi dorinţe se vor materializa, se vor
concretiza, în materie.
Nu este minunat să ştim că tot ceea ce ne-am dorit, se va împlini într-o bună zi?. Deci imaginaţi-vă că sunteţi
perfecţi, plini de virtuţi şi în acest fel vă veţi grăbi calea spre propria perfecţiune. Omul va rămâne legat de straturile
inferioare ale evoluţiei, atât timp cât se va identifica cu imaginea sa momentană, căci această imagine prozaică,
mediocră, despre sine însuşi acţionează asupra lui, împiedicându-i evoluţia. În vreme ce, dacă el îşi va construi o
imagine minunată despre sine însuşi, obişnuindu-se să se concentreze asupra ei, această imagine va acţiona asupra
lui, producându-i alte vibraţii şi elanuri, căci omul va dori să atingă această imagine, făcând astfel progrese; altfel, el va
stagna şi nu îşi va cunoaşte propria realitate.
Vă veţi întreba: „Care realitate? Realitatea este aceasta în care mă găsesc!". Ah nu, această realitate nu este
încă aievea, este o iluzie. Adevărata realitate este cea ideală ,divină,unica şi singura realitate. Restul nu este decât
iluzie şi minciună . Nu putem cunoaşte realitatea decât idealizând, divinizând toate fiinţele în noi înşine. Hinduşii
numesc aceasta Jnani-Yoga. Jnani-Yoga nu este altceva decât un proces de idealizare.
Discipolul începe căutarea de sine, câci vrea să ajungă spre culmi, împreună cu Dumnezeu spunând: „Eu sunt
El", sau cum se exprima lisus: „Tatăl Meu şi cu mine, una suntem". Discipolul îşi caută natura sa divină, adevărata sa
fiinţă. Creându-şi despre sine o imagine ce îmbrăţişează perfecţiunea, hrănind-o şi întărind-o, el se va perfecţiona, căci
imaginea va pătrunde încet-încet în el însuşi.
Imediat ce o fiinţă va reuşi să-şi formeze această imagine divină despre ea însăşi, aceasta va influenţa în bine
întreaga creaţie - pietre, plante, animale, natura întreagă - fiindcă fiinţa noastră va emana raze, forţe, vibraţii ce acţio-
nează favorabil, aducând cu ele ordinea, echilibrul şi armonia.
Mulţi oameni doresc să fie iubiţi şi câte nu fac pentru aceasta! Dar, din nefericire, ei nu fac eforturi decât în
exteriorul lor, negândindu-se că, pentru a cere iubirea, trebuie să-ţi schimbi vibraţiile, făcându-le mai dulci, mai uşoare,
mai armonioase, acest lucru nefiind posibil decât atunci când am creat deja în noi o imagine divină.
Acum, nu trebuie să uitaţi că ceea ce v-am spus aici este un exerciţiu şi, sub pretext că v-am sfătuit să vă creaţi
despre voi o imagine perfectă, vă puteţi închipui imediat că aţi şi atins perfecţiunea; nu, veţi deveni imediat ridicoli şi de
32
nesuportat pentru alţii. Trebuie să lucraţi asupra imaginii voastre divine din înalt, dar fără să vă închipuiţi că sunteţi deja
o divinitate aflată în trecere pe pământ. Cei din jurul vostru vă vor spune fără îndoială: „Uite-1 şi pe ăsta, se crede
perfecţiunea întruchipată şi nu este decât un idiot!".
Deci indiferent ce lucrare măreaţă faceţi asupra voastră înşivă, continuaţi să vă_purtaţi modest şi simplu cu
ceilalţi, fără să provocaţi în ei reacţii negative. Imaginaţi-vă că sunteţi frumoşi, luminoşi şi surâzători, că împliniţi voinţa
Domnului, că înotaţi în lumină, că vă regăsiţi pe voi înşivă într-un trecut îndepărtat, lângă Durrmezeu, gândindu-vă la
viitor :că veţi deveni perfecţi ... dar conştienţi încă de faptul că acest lucru nu s-a produs deocamdată şi în planul fizic.
Toată măreţia şi bogăţiile ce le posedăm în înalt trebuie să coboare şi să se concretizeze în planul fizic, astfel ca
să putem realiza împărăţia Cerului şi pe pământ. Cerul reprezintă tot ceea ce este frumos şi perfect în lumea ideilor şi
trebuie să îl coborâm pe pământ , adică în trupul nostru , înlocuind toate particulele corpului nostru fizic cu particule
indestructibile, cristaline, nemuritoare. Iată o lucrare măreaţă pe care aproape nimeni nu o concepe şi nu o realizează,
şi care totuşi este singura care merită toate strădaniile spre împlinire.
II
Cei mai mulţi oameni s-au obişnuit sa observe numai partea negativă a fiinţelor şi a lucrurilor. Acela care descoperă
cele mai multe din greşelile vecinului, trece drept o mare inteligenţă. Ah bine, eu v-aş spune contrariul, faptul că omul
cel mai inteligent este acela care se străduieşte să descopere partea bună a semenilor săi. Mulţi îmi vor reproşa că,
având această atitudine, se vor expune capcanelor şi vor plăti scump, căci adâncul naturii umane este întunecat şi rău;
de ce ne-am amăgi cu iluzii, doar religia ne învaţă acelaşi lucru?. Nu, v-aş spune că nu aţi studiat cum trebuie
problema; este adevărat, omul posedă o natură inferioară pe care o vedem foarte des manifestându-se. Dar el posedă
şi o natură superioară, iar manifestările ei le vedem mai rar, dar aceasta există şi oricând poate apare să se exprime
dacă îi oferim condiţiile necesare.
Dacă tragem concluzia absolută că fiinţa umană este întunecată şi rea, niciodată nu vom putea pregăti terenul
pentru manifestarea naturii sale divine. Să nu credeţi că înţeleptul nu vede latura negativă a celor pe care îi întâlneşte;
o vede chiar prea bine, căci el are ochii bine dezvoltaţi, dar nu se opreşte numai asupra ei, aşa cum alţii o fac, ştiind că
nu poate ajuta pe cineva numai dacă ţine cont de defectele şi viciile sale. Ba dimpotrivă, cu această atitudine le-ar
agrava şi mai mult.
Un înţelept ştie că bărbaţii şi femeile sunt fiii şi fiicele Domnului, el se opreşte asupra acestui gând, preţuindu-şi
semenii plecând de la această idee. El face o lucrare creatoare asupra lor, transformându-i şi făcându-i fericiţi pe ei şi
pe sine însuşi. Credeti-mâ că aceasta este singura modalitate de comportament în raport cu ceilalţi: să cauţi să le
descoperi calităţile, virtuţile, bogăţiile interioare, concentrându-te asupra lor. Da, deseori aceste aspecte sunt atât de
bine ascunse într-o fiinţă, încât nici aceasta singură nu le poate bănui. Trebuie să ne obişnuim să privim în adâncul
unei fiinţe umane, în loc să ne oprim asupra aspectelor superficiale şi vizibile ce ne pot înşela enorm.
Este foarte uşor să descoperi greşeala. Dar ca să poţi observa anumite virtuţi ascunse şi nemanifestate încă într-
o fiinţă, ai nevoie de o adevărată ştiinţă. Fiecare dintre voi are în interiorul fiinţei sale calităţi divine ce aşteaptă mo-
mentul să se exprime, iar eu tocmai cu acest lucru mă ocup, caut în voi toate aceste calităţi ce nu au apărut încă.
Astfel, eu lucrez asupra voastră şi a mea şi astfel ar trebui să lucraţi şi voi, hrănind gânduri sfinte, unii pentru ceilalţi.
Hrănind aceste gânduri sfinte, încetaţi să mai priviţi nişte detalii nesemnificative, oprindu-vă numai asupra principiului
divin din fiinţă. Da, de ce să nu nutrim sentimente sfinte pentru tot ceea ce este divin, nemuritor şi veşnic în om?. Astfel
veţi face o lucrare pozitivă în voi înşivă, ajutându-i şi pe alţii, în timp ce, dacă vă veţi ocupa prea mult de defectele lor,
vă veţi face rău, căci vă veţi hrăni cu murdării, împiedicându-i şi pe alţii să evolueze. Câtă neştiinţă!. Credem că îi
putem ajuta pe alţii subliniindu-le defectele, dar în realitate stârnim tocmai contrariul.
33
Oamenii sunt răi şi cruzi, puteţi spune orice despre ei, dar acesta nu constituie un motiv ca să-ţi petreci viaţa
observând şi vorbind numai despre aceste lucruri. Desigur, trebuie să deschideţi bine ochii, dar aceasta constituie
numai jumătate din grija ce trebuie să o aveţi. Dacă cineva este gata să vă fure sau să vă ruineze, poate că este mai
bine să îl întâlniţi, dar nu trebuie să vă opriţi aici, ci trebuie să vă spuneţi: „Sărmanul, este aşa cum îl vedem fiindcă nu
a avut timp să se dezvolte, dar dacă mă voi concentra asupra spiritului său, asupra Divinităţii care se găseşte în fiinţa
sa, el se va putea schimba într-o bună zi". Aceasta este lucrarea pe care un Maestru o face asupra discipolilor săi,
grâbindu-le evoluţia.

Este foarte clar faptul că, dacă nu iubiţi pe cineva, fiindcă v-a înşelat sau v-a jignit, vă va fi foarte greu să
descoperiţi scânteia divină care locuieşte în acea persoană. În schimb, dacă îl iubiţi, nu vă va fi prea greu, căci
persoana în cauză este deja o divinitate pentru voi. Problema se pune atunci când nu iubiţi pe cineva şi trebuie să
aveţi o metodă de lucru pe care o folosiţi conştient, cunoscându-i rezultatele pozitive. Dar pentru aceasta, nu trebuie
să trăim exclusiv în sentimente şi emoţii, trebuie să judecăm, să ne controlam şi să ştim că, oprindu-ne veşnic asupra
defectelor unei persoane, ne vom coborî la nivelul ei, vom ajunge chiar să atragem în noi aceste defecte, până în ziua
în care o vom depăşi în nedreptate, necinste sau viciu. Aţi criticat-o şi iată-vă coborâţi şi mai mult în negură!.
Ştiu că ceea ce vă spun nu poate fi acceptat încă. Dar în viitor, toţi vor învăţa să facă această lucrare a gândului,
purtându-şi părinţii şi prietenii, fiinţele apropiate şi chiar şi pe duşmani, în regiunile mai înalte, tocmai prin această
putere a gândului. Oamenii nu vor mai simţi nevoia să-şi denigreze şi să-şi murdărească semenii, aşa cum o fac
acum. Da, în viitor vom încerca să ne oprim numai asupra naturii superioare, divine, a fiinţelor.
De altfel, atunci când vă referiţi la calităţile cuiva, chiar dacă le exageraţi puţin, în realitate nu o faceţi, deoarece
aceasta se adresează unei anumite părţi a corpului său fizic. Adesea, vorbind despre cineva, vă referiţi la sex, la
stomacul sau intestinele sale, sau pur şi simplu la picioarele sale (de multe ori nespălate!). Persoana respectivă este o
divinitate. În Psalmi stă scris: „Voi sunteţi nişte dumnezei". Dar dacă suntem dumnezei, de ce nu ne exprimăm ca
atare? . Fiindcă aceştia sunt înmormântaţi, ascunşi pe undeva, în interiorul fiinţei noastre, sub straturi groase de
impurităţi . Nu îi putem descoperi, dar ei există acolo şi tocmai pe aceşti dumnezei din noi trebuie acum să îi scoatem
la iveală.

XI REÎNTOARCEREA OMULUI ÎN DUMNEZEU

În general, cam ce spun oamenii, unii despre alţii?. „Ori el, ori eu... Dacă nu îl înşel eu, o va face el cu mine"...
dacă nu îl voi distruge, mă va distruge el pe mine". Evident, acolo unde domneşte legea junglei, în planurile inferioare
ale existenţei, aceste lucruri sunt valabile. Dar dacă toate creaturile se sfâşie în junglă, în mlaştini şi în oceane, oare şi
oamenii trebuie să le imite?. Găsim normal să ne distrugem unii pe alţii, fiindcă anumiţi gânditori au spus că omul este
un lup pentru om şi pe o anumită treaptă a evoluţiei creaturilor, egoismul, ura şi cruzimea sunt atotstă-pânitoare. Dar
cu cât urcăm spre planurile superioare, cu atât mai mult observăm manifestări ale iubirii, abnegaţiei şi sacrificiului.
Pământul este un teren de luptă şi dezbinare; dar urcând spre Cer, luând ca simbol soarele, nu vedem decât iubire ,
lumină, pace. Toţi aceia care afirmă că universul este guvernat de legea junglei au dreptate, dar numai în ceea ce
priveşte regiunile sale inferioare: în această afirmaţie găsim numai 50% din adevăr.
Niciodată nu trebuie să ne exprimăm la repezeală. Omenirea se desfată cu formule lipsite de adevăr care, odată
propagate, pot produce mari daune. Aceia care le adoptă nu au observat şi existenţa unei alte naturi, extrem de
generoasă şi de bună. Numai că, omul nu-şi cultivă această natură măreaţă, fiind subjugat de personalitatea sa care îl
34
sfătuieşte mereu cum să îşi sfâşie semenii, înainte ca aceştia să o facă cu el. Da, acesta este raţionamentul dat de
legea junglei.
Ce se va întâmpla, dacă el va dori acum să ofere primul loc naturii sale divine, care este somnolentă, străduindu-
se din răsputeri pentru aceasta?. Tot ceea ce este cu adevărat rău în fiinţa sa va fi absorbit de către individualitate. Vă
înşelaţi crezând că individualitatea nu se hrăneşte. Nu, ea se hrăneşte ca noi toţi. Dar ea transformă această hrană în
lumină.
Să luăm un exemplu din domeniul nutriţiei. Atunci când un criminal, un răufăcător se hrăneşte, cum se face că
tocmai această hrană, care este de natură divină, îi întăreşte răutatea şi pofta de distrugere?.De ce nu îl f ace mai
bun?... Fiindcă el şi-a transformat alimentele corespunzător cu propria sa natură. Deci totul depinde de starea aceluia
care mănâncă. Hrana asimilată de fiecare fiinţă se identifică cu fiinţa respectivă, cu starea ei. Un om rău nu se va
ameliora prin intermediul hranei absorbite, ci va deveni şi mai rău; în vreme ce, un om bun va deveni şi mai bun,
hrănindu-se. Fiecare creatură îşi transformă alimentele corespunzător naturii personale. Iată de ce Iniţiaţii spun
următoarele cuvinte: „Doamne Dumnezeule, îţi dăruiesc viaţa, ia-mă ca victimă, ca pulbere, absoarbe-mă..." Ei ştiu
prea bine că nu vor fi anihilaţi, nici nu vor dispare, ci Dumnezeu îi va transforma în propria Sa substanţă, ei devenind
de aceeaşi natură cu Domnul.
Toţi adevăraţii spiritualişti au înţeles faptul că nimic nu este mai important decât să fii absorbit, mâncat sau
înghiţit, de Divinitate şi se prezintă în faţa Ei prin forma sacrificiului. Dar oare câţi dintre ei au înţeles ce înseamnă, de
fapt, sacrificiul?. Deja pronunţarea cuvântului le produce panică, căci el este mereu asociat cu ideea durerii şi a morţii.
Acest lucru este valabil în regiunile inferioare: dacă omul este înghiţit de entităţile inferioare, atunci el este pierdut; dar
dacă se oferă entităţilor cereşti, el se îmbogăţeşte, creşte, se înfrumuseţează, reînvie. Nu trebuie să te temi, trebuie să
ai curajul necesar să-ţi dai ofranda Cerului, căci el va devora personalitatea până la ultima fărâmă, şi atunci veţi putea
exclama: „Nu mai sunt eu (personalitatea), ci Hristos (individualitatea) este acela care se exprima prin mine, mă
luminează şi îmi călăuzeşte paşii".
Atunci când vă prezint aceste două noţiuni, personalitatea şi individualitatea, eu nu fac altceva decât să transpun
sub o altă formă adevărurile biblice. Eu vorbesc despre aceleaşi realităţi, numai că o fac sub o altă formă de
prezentare, puţin diferită.
Să fii mâncat de entităţile sublime, înseamnă să trăieşti o bucurie şi o stare de fericire ce nu se pot traduce în
cuvinte. De aceea, în toate religiile pământului se spune că omul trebuie să se dea ca ofrandă Domnului prin sacrificiu.
Aceasta este o imagine care ne arată că idealul spiritual al omului este acela de a fi absorbit de Dumnezeu, găsindu-şi
pururea sălaşul în EL.
În vechile religii, exista obiceiul jertfirii animalelor şi uneori chiar şi al oamenilor. Vechiul Testament are multe
menţionări despre masacre şi se spune chiar că fumul acestor sacrificii ajungea până la nările Domnului, ca un miros
plăcut. Care era sensul acestor sacrificii?. Şi de ce, după venirea lui Iisus, nu boii, viţeii sau berbecii trebuiau sacrificaţi
de om, ci animalele sale interioare, adică slăbiciunile, patimile, poftele nemăsurate şi senzualitatea sa?. Acesta este
adevaratul sacrificiu: să poţi să transformi forţa brută în energie pură, luminoasă şi măreaţă.
De fiecare dată când facem ceremonia focului, eu vă arăt adevăratul sens al sacrificiului: toate crengile negre şi
răsucite, lipsite de frumuseţe, dau prin ardere lumina şi căldura. Aceia care nu au înţeles şi nu doresc să se sacrifice
pentru Domnul, vor rămâne asemenea unei bucăţi de lemn mort. Dar aceia care doresc să fie devoraţi de foc, de jocul
sublim al iubirii divine, nu numai că nu vor muri, dar vor reînvia. Acesta este şi sensul cuvintelor lui Iisus: „Dacă nu veţi
muri, nu veţi trăi". Dar cum să murim?. De vreun glonte sau de vreo lovitură de pumnal?. Nu, evident nu!. Iisus nu se
referea la moartea fizică; el vorbea despre moartea personalităţii din fiinţa noastră, în planul inferior al dorinţelor, viciilor
35
şi pasiunilor, ca să putem începe să trăim în planul superior al individualităţii. Atunci putem constata că individualitatea
se hrăneşte cu adevărat.
De obicei, personalitatea se hrăneşte cu fiinţa noastră; cea mai mare dorinţă a ei este să ne prindă şi să ne
devoreze. De douăzeci, de treizeci, de cincizeci de ori pe zi, ea ne înhaţă şi se hrăneşte pe pielea noastră; apoi, noi ne
simţim slăbiţi iar ea, întărită, continuă să ne ţină piept. Dar dacă în acel moment vom chema în ajutor individualitatea,
aceasta fiind la rândul ei înfometată, nu va mai rămâne nimic din personalitate!.
Vreau să vă fie foarte clară această idee. Niciodată nu vă veţi putea transforma personalitatea, natura voastră
inferioară. Oricâte strădanii aţi depune şi indiferent ce veţi face, nu veţi reuşi. Singurul lucru pe care îl puteţi face, este
acela de a oferi naturii voastre divine posibilitatea de a o absorbi şi de a o face să dispară.
V-am spus deja că natura inferioară este o emanaţie a naturii superioare.Ca să poată primi deplina cunoaştere a
vieţii şi a universului, fiinţa umană a părăsit Paradisul unde trăia alături de Domnul, coborând în sânul materiei.
Această coborâre - pe care o denumim involuţie - nu a putut fi făcută decât îmbrăcând corpuri din ce în ce mai groase:
corpurile mental, astral şi fizic. Dar stă scris în destinul omului că, într-o bună zi, acesta se va reîntoarce în patria sa
celestă, şi acest lucru este numit evoluţie: el îşi va părăsi corpurile inferioare, ca să trăiască numai în corpurile
superioare (corpurile cauzal, budic şi atmic) şi atunci va deveni o divinitate, în acel moment, chiar şi pământul, a cărui
evoluţie este paralelă cu cea a omului, îşi va pierde din greutate şi opacitate; el va deveni transparent, strălucitor şi
totul va reveni în sânul Veşniciei, ca să se poată topi în Ea...
Astfel ne instruieşte Ştiinţa Iniţiatică. Oh, dar acest lucru se va întâmpla în câteva milioane de ani, nu trebuie să
vă speriaţi!. Nu va dispare mâine tot ce vedem. Nu, se va mai scurge ceva timp înaintea acestei dispariţii, încât veţi
ajunge voi înşivă să vi-o doriţi cât mai rapidă!...
Ceea ce vă spun este în acord cu toate tradiţiile ezoterice şi religioase care ne învaţă că omul trebuie_să
redevină acela care a fost la origini... Pentru moment, el se găseşte undeva între Cer şi Infern ; el a hoinărit atât de
mult , a schimbat atâtea stări şi sălaşuri încât nici nu mai ştie pe unde să o ia, uitându-şi vechea învăţătură, şi tocmai
de aceea are nevoie de un ghid, de o călăuză. În trecutul îndepărtat, propria sa lumină îi era călăuză, dar acum el a
pierdut-o şi nu mai ştie cum să se orienteze. Bineînţeles , auzim mereu istorii cu fiinţe de excepţie care şi-au putut
păstra amintirea stării lor originare: ele ştiu de unde vin, încotro se îndreaptă, căci ele dispun de o lumină interioară
călăuzitoare. Fiecare zi care se scurge poate mărturisi adevărul spuselor lor, de aceea convingerea şi siguranţa lor
cresc, pe măsură ce observă că această lumină nu le-a înşelat niciodată.
Comparativ cu această minoritate de înţelepţi, majoritatea oamenilor se scaldă în nesiguranţă şi nelinişte: ei se
întreabă care le este sensul vieţii, ce se va întâmpla cu ei după moarte, iar această mare incertitudine se răsfrânge în
literatura şi arta ce o întâlnim la tot pasul. Multe din cărţile actuale distrug şi bruma de credinţă şi speranţă ce mai
rămân în sufletele oamenilor!. Din nefericire, tânăra generaţie preferă aceste cărţi, în locul acelora unde fiinţe
luminoase şi-au descris toate trăirile şi şi-au povestit toate experienţele vieţii. Scriitori, filozofi şi savanţi neştiutori au
făcut tot ca să stingă şi ultimele licăriri care mai existau în om, iar cei mai mulţi dintre oameni nici nu mai ştiu încotro s-
o apuce. De aceea, o nouă cultură este necesară, ca să arate clar calea de urmat. Aceia care vor înţelege, se vor
decide. Cât despre ceilalţi,este mai bine să-şi trăiască experienţele vieţii... şi vor înţelege mai târziu, căci vor fi obligaţi
să o facă.
Pentru moment, tot ceea ce pot să vă mai spun este faptul că trebuie să mulţumiţi Cerului fiindcă vă găsiţi într-o
Şcoală Iniţiatică, unde puteţi găsi răspuns la problemele voastre şi unde găsiţi metode de lucru ca să le rezolvaţi.
Numai astfel vă veţi împlini mereu, iar fiinţa vă va fi încărcată cu virtuţi deosebite.
36

Cuprins

I Natură umană... sau natură animalică................................................................................................. 1


II Natura inferioară, o reflectare inversă a naturii superioare .......................................................... 4
III În căutarea adevăratei noastre identităţi..................................................................................... 8
IV Cum să depăşim limitele naturii inferioare................................................................................... 12
V Soarele, simbol al naturii divine ...................................................................................................... 16
VI Folosiţi-vă de posibilităţile oferite de natura inferioară, punând-o sub control......................... 20
VII Progresul spiritual presupune să oferi naturii superioare condiţii
din ce în ce mai bune de exprimare .................................................................................................... 24
VIII Vocea naturii divine ................................................................................................................... 30
IX Omul îşi va găsi împlinirea atunci când îşi va sluji natura sa superioară ................................ 33
X Cum să înlesnim exprimarea naturii superioare în noi înşine şi în ceilalţi .............................. 37
XI Reîntoarcerea omului în Dumnezeu ......................................................................................... 40
37
38
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Cele două tipuri de lumină: Videlina şi Svetlina

Conferinţa din 20.08.1980

Lectura meditaţiei zilei

Câţi oameni nu îşi imaginează că urmând un Învăţământ spiritual, vor găsi


panaceul universal şi, astfel, vor trăi la adăpost de orice boală, de bătrâneţe şi de
moarte. Din păcate, toate acestea sunt iluzii ! Chiar un Sfânt, un Iniţiat, în ciuda
cunoştinţelor, a luminii, a puterii, trebuie să părăsească pământul, căci, nu
datorită faptului că trăim în lumină, vom rămâne pe pământ… Deloc ! Lumina
este un lucru, iar longevitatea un altul ! Lumina poate fi chiar de acord să vă ia
de pe pământ, pentru a vă duce în regiunea care este a Sa; ea vă spune: “Bătrâne,
de ce rămâi atât de mult în aceste tenebre ?, eu sunt pură, vino aici cu mine…”.
Ei da, Lumina este aceea care-i atrage adeseori pe oameni în lumea cealaltă…

Iată, încă o pagină care vă poate tulbura, care vă poate uimi, pentru că în
conferinţele mele v-am explicat că lumina vă poate prelungi viaţa, da… dar veţi
vedea când şi… cum ! În general, lumina şi viaţa sunt două lucruri diferite, ca şi
căldura… sunt deci trei lucruri diferite… Lumina se ocupă doar să ne arate, să
ne permită să ne cunoaştem, să înţelegem, să avansăm, etc… dar căldura nu face
asta… cu ea nu vedeţi, nu înţelegeţi, sunteţi fericiţi… Şi cu viaţa ? Ea nu vă dă,
nu vă luminează, nu vă încălzeşte, dar vă oferă posibilitatea de a exista, de a vă
mişca, de a munci… Să vedem acum, cum putem să înţelegem că o forţă poate fi
transformată într-alta. Da, ştiinţa poate transforma acum căldura în lumină şi
invers, în mişcare, iar mişcarea în căldură, lumină sau electricitate… Deci,
există această posibilitate de a transforma o energie într-alta, şi numai în acest
caz, lumina poate prelungi viaţa, dar cum să procedăm ? Vă voi explica…
Iată, în Caucaz există oameni care trăiesc până la 150 de ani, şi ei nu sunt atât
de luminaţi, de savanţi, de iniţiaţi, dar ei trăiesc mult timp !... Iar alţii, care au
fost genii, divinităţi, care au lăsat opere în urma lor, cărţi, au murit la 19, 20 de
ani ! Ca şi firul de iarbă bătrân, ce nu se usucă, precum alte lucruri… De ce oare,
adesea, oamenii care sunt mai legaţi de pământ, egoiştii şi încăpăţânaţii, trăiesc
mai mult decât alţii, care sunt atât de drăguţi, de adorabili, trecând prea repede
1
în lumea de dincolo ? Iar părinţii nu prea înţeleg toate acestea, întrebându-se de
ce copiii lor, ce se aseamană îngerilor, au plecat aşa de repede, în timp ce
bătrânii, bunici şi bunice, rămân în viaţă ? Da, toţi aşteaptă ca ei să moară, iar ei,
tenacii, nici nu vor să audă de aşa ceva !... De ce se petrec aşa lucrurile ?
Aş dori acum, să vă spun câte ceva foarte important, esenţial chiar, despre
problema luminii… Oamenii nu prea cunosc că există două feluri de lumină; la
Iniţiaţii bulgari, în India, în Tibet, chiar şi în Cabală, există două feluri de
lumină, una se numeşte Zohar, cealaltă Aur, iar în bulgară se numeşte Svetlina,
iar cealaltă Videlina. Ce diferenţă este între ele ? Mai întâi, Domnul a creat
Videlinata, spunând: “Să fie lumină !”. De fapt, Videlinata este ceva mai mult
decât lumină, ea vrea să însemne lumina invizibilă, dar atât de subtilă, de
puternică, aflată înaintea zilei întâi a creaţiei, iar această putere ne ajută să
vedem şi să înţelegem. Când Domnul a spus: “Să fie Lumină !”, despre
Videlinata era vorba… După cea de-a patra zi a creaţiei a apărut Svetlina, adică
lumina, dar cum oare există ea, când soarele nu era creat încă ? După ştiinţa
oficială, după astronomie, lumina ne vine din soare, deci acesta propagă lumina!
Dar acesta nu fusese creat !... Deci era vorba de o altă lumină, care se numeşte
Videlinata sau Zohar…
Cum se face că, pentru a desemna lumina, în limba bulgară există două
cuvinte, iar în cea franceză numai unul singur. Soarele este o entitate, o putere, o
creatură, o conştiinţă, el primeşte Videlinata din cer, adică această lumină atât de
subtilă, de extraordinară, penetrantă, pe care o transformă, apoi, în lumină
vizibilă, aproape palpabilă…
Cum îşi denumesc indienii cărţile sfinte ? Vede. Iar în bulgară veda, vida,
înseamnă “eu văd”. Veda, vida, videlina, este lumina care face lucrurile vizibile,
iar savantul sau “omul luminat” este denumit “vedoucha”, aceasta vine tot de la
veda, vida, videlinata… este curios totuşi, să ai toate aceste coincidenţe şi
apropieri, sau ramificaţii. Deci, Videlinata ne permite să vedem lucrurile din
interior, spiritualiceşte, prin spiritul nostru, iar Svetlina, adică lumina, ne face să
vedem obiectele în planul fizic, material…
Şi cum spuneam mai sus, că ştiinţa poate transforma o formă de energie în
alta. Uitându-ne la fiinţa omenească, observăm că ea este capabilă să primească,
să capteze, să absoarbă această viaţă care circulă în atmosferă, în univers,
această prana invizibilă, această akasha, dacă doriţi, sau electricitate cosmică,
sau putere… Apoi, această viaţă se transformă în alte lucruri: în stomac ea
digeră, face inima să bată, în plămâni purifică aerul, în creier gândurile, şi chiar

2
în domeniul sexual, ea este o atracţie… Deci, peste tot, ea se transformă în
diferite manifestări, energii, din cauza aparatului ce joacă rol de conductor.
Priviţi numai cum, electricitatea, cu ajutorul becurilor, poate deveni lumină…
Dacă o treceţi printr-un fier de călcat, ea se transformă în căldură, într-un
ventilator, ea devine mişcare… Deci, peste tot, ea se transformă în manifestări,
depinde de conductor, adică de aparatul pe unde trece această energie. Viaţa care
circulă în noi, se transformă în multe lucruri, dar oamenii nu sunt conştienţi,
nimeni nu le-a spus că această forţă a tuturor forţelor, produce lucruri şi
fenomene extraordinare, dar, mai există şi alte mii de lucruri în interiorul nostru,
care se transformă, dar noi nu le cunoaştem… Priviţi numai, cum cresc unghiile,
dar părul…, ei bine, aceeaşi forţă se transformă, circulă… Este nemaipomenit
câte transformări nu se fac în interiorul nostru, şi nu numai trei sau patru, pe care
le-au descoperit fizicienii… Nici chiar ştiinţa nu poate încă să cunoască totul, şi
văzând toate acestea, nu ne putem decât minuna, încânta, entuziasma, în faţa
acestei măreţii, a acestei Inteligenţe Cosmice… Dar oamenii nu o fac, nu se
încântă, nu găsesc nimic, ei au griji, pasiuni, senzaţii şi complicaţii ce îi
împiedică să înţeleagă, să simtă, să avanseze… Iată de ce, trebuie să ne
debarasăm acum de aceste tendinţe şi pofte nemăsurate, de egoism, pentru a ne
bucura din plin… Din nou vă voi spune că oamenii sunt foarte departe, foarte
departe, înfundaţi, înmormântaţi, nebănuind existenţa acestor lucruri ! Există
atâtea minuni, poţi rămâne uimit, dar foarte puţine persoane sunt la curent cu
ele…
Da, Videlinata !... Dacă aţi ştii acum, că acela care va ajunge să acumuleze
măcar a zecea mia parte dintr-un miligram din această materie, va putea remedia
multe lucruri în el; da, această chintesenţă, Videlinata, este reală, o putem atrage
zi şi noapte, extrăgând miliarde de miligrame din ea… Atunci, ea va produce
efecte fantastice, dar voi nu vă gândiţi deloc să o atrageţi, s-o aveţi, s-o
acumulaţi, pentru a scăpa din toate îngrădirile… Da, eu vă revelez adevăruri, nu
inventez nimic ! Această lumină care poate prelungi şi viaţa chiar, bineînţeles
dacă misiunea respectivei persoane pe pământ este de mai lungă durată; este,
însă, o prostie să rămâi numai pentru a mânca şi bea, să vegetezi, nu, nu merită
deloc să duci o astfel de viaţă… Dacă nu eşti util, dacă nu îi poţi ajuta pe alţii, la
ce serveşte oare să trăieşti 150 de ani; ca să mănânci carne, să priveşti turma de
oi sau trenul care trece… Eu ştiu de ce oamenii doresc să trăiască mai mult:
pentru a-şi prelungi performanţele sexuale cu ajutorul unor noi descoperiri ale
ştiinţei, da, numai acest lucru contează… Da, nu-mi vorbiţi despre natura
omenească…

3
Da, trebuie să trăim, dar pentru a realiza ceva ce merită osteneala, ceva
sublim, minunat, de care, apoi, toată lumea să fie încântată ! Punându-vă aceste
obiective în minte, deja vă veţi schimba, veţi fi fericiţi. Dar câţi oameni, care nu
o fac, există, zbătându-se în griji, în văicăreli şi plânsete, smulgându-şi părul, da,
oamenii nu sunt luminaţi… Puteţi rămâne supăraţi, vexaţi, dar acest lucru
dovedeşte că vă puteţi compara cu ceilalţi… Dar, dacă vă veţi bucura, veţi face
parte din oamenii inteligenţi, care n-au de ce să se supere.
Iată ce spune o zicală bulgărească: “Când un câine latră într-o haită, aruncaţi
o piatră în el, îl atingeţi pe cel ce latră, nu şi pe ceilalţi”. Dragii mei, nu aveţi nici
un interes să vă supăraţi, căci atunci concluzia mea va fi teribilă… Da, câinele
care este atins urlă, nu şi ceilalţi… Dar, dacă există cineva care-şi doreşte
prelungirea vieţii ? Există un singur mijloc, deoarece totul este calculat înainte
de venirea noastră, este determinat, nu putem să ne prelungim oricum viaţa, nici
măcar cu cinci minute… Pentru a putea prelungi viaţa, există numai o singură
metodă, aceea de a vă adresa Cerului spunând: “Oh, Dumnezeule, am ajuns să
înţeleg că nu mai există nimic mai presus decât să Te slujesc pe tine, să-mi
consacrez, să-mi dau viaţa Ţie, şi aş dori să-mi prelungesc puţin viaţa, pentru a
împlini aici pe pământ, voinţa Ta, pentru a fi util fraţilor şi surorilor mele !”.
Atunci acest lucru va fi luat în considerare, deoarece nu doriţi să mâncaţi, să
beţi, să furaţi, să faceţi dragoste, să escrocaţi… În acel moment, El vă poate
prelungi viaţa, în timp ce prin mijloace ştiinţifice acest lucru este imposibil !...
Să nu-l credeţi nici pe acela care v-a spus că şi-a prelungit viaţa ani în şir, prin
tot felul de mijloace ştiinţifice sau medicamente; nu, el nu ştie că acest lucru a
fost determinat, restul nu este decât aparenţă, senzaţia că-şi va putea prelungi
viaţa cu ajutorul medicamentelor… Ce să facă în lumea de dincolo cu medica-
mente eficace ? Câţi oameni nu au plecat, cu câte lucruri, dincolo ?... Când
trebuie să pleci nimeni nu te poate reţine !
Dacă omul nostru ar fi lucrat aşa cum am spus, i s-ar fi putut prelungi viaţa,
ar fi putut atinge 150, 160 de ani, da… Vă uitaţi cam ciudat la ce vă spun !... Da,
este adevărata metodă ce v-o dau, dar sunteţi liberi să faceţi ce credeţi ! Eu nu vă
reţin aici, eu m-am analizat, am văzut cine sunt, cum şi ce sunt, şi dacă am
considerat că mi-am încheiat treaba azi, pot să plec dincolo, nimic nu mă
reţine!... Numai că, munca mea este legată de voi, voi mă reţineţi… Primesc
scrisori de peste tot care mă roagă: “Maestre, mai rămâneţi puţin !”. Atunci, voi
decide s-o fac, dar dacă voi primi mereu lovituri, nu voi rezista nici eu prea mult
timp !... De aceea, pentru moment, Învăţământul se găseşte aici, pentru a ajuta, a
completa deficienţele, lipsurile, lacunele de faţă… Da, deoarece pe pământ

4
condiţiile favorabile nu au apărut, ele vor veni peste un timp. Deoarece, peste
tot, în guverne, în laturile economice, militare, ştiinţifice, religioase, lipseşte câte
ceva, nu există încă perfecţiune… De aceea, Marii Maeştri din Înalt, ne-au dat
acest Învăţământ, pentru a putea remedia, uşura, explica, adăuga…, altminteri
am fi mereu necăjiţi !... O observăm peste tot unde oamenii nu posedă Învăţă-
mântul, chiar şi în religie, în budism, ei sunt foarte trişti, deprimaţi, slăbiţi,
negăsind factori şi elemente pentru a completa, a întări, a încuraja, iată cum ne
ajută Învăţământul.
Dacă vom şti să folosim câte puţin gândirea, meditaţia, rugăciunea, vom
stăpâni dificultăţile; trebuie să acceptăm aceste lucruri, să le îmbrăţişăm, să le
căutăm, să le studiem, să le cunoaştem, pentru a îmbunătăţi condiţiile rele de
viaţă, în care se complac unii fraţi şi surori… Unii vin şi mi-o spun, iar eu nu le-
aş răspunde că este vorba despre karma lor, căci ei trebuie ajutaţi… Ei mă
sfătuiesc: “Închideţi-vă inima cu cheia, primiţi aici pe oricine, şi apoi vor veni
necazurile”… - Ştii, le răspund eu, suntem aici pentru a ajuta, ştiu că ei ne pot
face mult rău, că ne pot tulbura şi deranja atmosfera, da, nefiind purificaţi, dar ei
trebuie ajutaţi !... Dacă nu vor şi nu vor să înţeleagă, atunci îi putem expedia, şi
astfel ne putem justifica că am făcut tot posibilul. Dar pentru mine, primul lucru
care contează este să le strâng mâna, ştiind dinainte că ei nu sunt prea “catolici”!
Chiar o parte a tineretului nostru din Fraternitate, s-a obişnuit să se comporte
altfel în ţara lor, antrenându-i şi pe ceilalţi în acest comportament: vorbesc prea
mult noaptea, se înfumurează… Nu, ei trebuie să devină modele, nu exemple de
“hippies”… Altfel îi voi elimina de aici… dacă vor să se comporte cum îi duce
mintea, să stea în anarhie, eu îi voi expedia de aici.
Lumea este largă, nu vreau să vă văd trişti, ci vreau să găsiţi un loc unde să
vă găsiţi mereu dilataţi, fericiţi; aici însă, suntem obligaţi să facem o muncă
specială, determinată, cerută de Cer, şi nu trebuie să ne tulburăm sau să fim
deranjaţi ! Nu am procedat încă aşa pentru unii, sperând că le va veni mintea la
cap şi că se vor putea schimba ! Le-am dat timp să se schimbe, dar văzând că îşi
bat joc de toate, de tot ceea ce este frumos şi simţit aici, de trăirea vieţii
colective, le cer să se obişnuiască puţin, să se acordeze cu noi… Dacă i-aş da
afară, mi-aş face şi mai mulţi duşmani, căci ei vor încerca să se răzbune. Puneţi-
vă în locul meu, ce aţi face când alţii vin şi se plâng de ei ? Adulţii ar trebui să le
spună: “Vedeţi, ne faceţi rău, noi venim aici să ne ameliorăm, să învingem, să
devenim oameni adevăraţi. Dacă voi vreţi să rămâneţi în aceeaşi stare, plecaţi de
aici în lumea largă !”. Dar, cum ei nu o fac, din politeţe, poate am fost eu obligat
să o spun…

5
Da dragii mei, Videlinata a apărut înainte de Svetlinata, v-am mai spus-o şi în
trecut în conferinţa “Lumina” (care este şi în engleză); cum se întâmplă că nici
savanţii, nici ştiinţa oficială, nu au înţeles aceste lucruri ? Cum se face că vedeţi
lucrurile, dar în întuneric nu o puteţi face ? Ah, datorită razelor de lumină care
au atins retina, iată de ce…, toată lumea o ştie… Dar, ceea ce lumea nu ştie, este
cum să vedem lucrurile în planul invizibil, căci sunt atâtea de văzut acolo… Eh,
este acelaşi lucru ! Avem nevoie de o lumină care să cadă peste obiecte, pentru a
le putea vedea ! Şi cum nu există o lumină care să cadă asupra acestor obiecte
invizibile, nu le vom putea vedea… Unde se găseşte această lumină ? Ea se află
pe undeva, dar este atât de subtilă, de invizibilă, încât nu poate face ca obiectele
să fie văzute; noi trebuie să proiectăm această lumină asupra obiectelor lumii
invizibile şi apoi le vom putea vedea… Iată de ce ştiinţa nu a explicat. Deci,
dacă ajungem să proiectăm raze luminoase asupra obiectelor, planului astral sau
mental, le vom putea vedea. Da, nu ne-am gândit niciodată, că trebuie să fim
capabili să proiectăm lumina! Dar, cum să o facem când nu ştim ce este lumina,
că o putem proiecta, putem trăi cu ea; nu, oamenii nu au fost instruiţi şi nu ştiu
cum să o facă… Ei primesc lumina care se proiectează pe ei, dar ei înşişi nu o
pot face, excepţie făcând clarvăzătorii, Marii Maeştri, care o fac, făcând vizibile
multe obiecte.
V-am spus mereu că eu nu văd nimic, dar iată că Vanga a explicat că o fac
mai bine ca ea, numai că, clarvederea mea este de cu totul altă natură. Da, aşa
spunea Vanga, că văd mai bine decât ea !... Există deci, două feluri de clarvede-
re: una care este extrem de îndepărtată şi o alta care este aproape de defectele
omeneşti, de virtuţi, de bani sau de copii nelegitimi, iată ce clarvedere minunată
există ! Da, dar eu nu o am ! Am spus mereu adevărul !
Deci, Videlinata face ca lucrurile să poată fi văzute în înalt, iar Svetlinata, ca
ele să fie văzute jos ! Dar să vedem ce înseamnă Svetlina în bulgară ? V-am spus
că Videlinata este legată de cărţile sfinte, de Vede, cărţi care ne fac să vedem
legi, unde invizibile, entităţi sublime. Da, mai există un cuvânt în bulgăreşte cu
aceeaşi rădăcină: voda, ce înseamnă apă. Deci, apa are legatură cu Vedele, cu
viaţa care se află înăuntru… Ce este Svetlina ? Ei bine, lumina ! Lumea întreagă
se numeşte svet, sfinţenie se spune svetost, iar candelabru este svetila. Deci tot
ce este în legătură cu Lumina, cu propagarea ei, se leagă de acest nume:
Svetlina… Svet. Lumea întreagă, este lumină condensată… Lumina a creat
lumea. Dar omul svetia (sfânt în bulgară) ? Ei bine, el are lumina, îi luminează şi
pe alţii, de aceea este un sfânt ! Da, iată cum un cuvânt poate explica multe
lucruri, în timp ce, în franceză trebuie să spunem: lume, lumină, sfânt,

6
candelabru, şi nu există nici un raport între ele… Limba bulgară este o limbă
iniţiatică… Priviţi: svet, svetia, svetila, svetlina, svetos… Da, aceeaşi rădăcină,
cu legături formidabile ! Da, există multe astfel de cuvinte în bulgară. Şi în
franceză am găsit cuvinte aflate în legătură, dar mai puţin numeroase ca în
bulgară sau ca în limba sanscrită…
Aş dori să vă mai vorbesc despre Videlinata şi Svetlinata, dar în faţa acestor
mari adevăruri, ce aş mai putea adăuga ? Că aceste lucruri vă pot ajuta enorm în
viaţă… Da, cum să fim utili şi benefici ! Mulţi nici nu le pasă de aceste lucruri,
ei se gândesc cum să se îmbogăţească, să se înfunde cât mai mult… A fi
benefici, a-i ajuta pe alţii, nu intră în calculele lor ! Da, când văd că cineva îmi
scrie că vrea să ajute, atunci văd că el a ajuns la o etapă superioară de evoluţie…
Iar despre cel care se afundă, se îngreunează, plătind apoi prin suferinţă, ce să
mai spun ? Eu am criterii infailibile ! Când văd o figură pietrificată, cadaverică,
deja ştiu cum gândeşte, cum acţionează, ce-l interesează; da, eu pot să vă spun
toate aceste lucruri… oamenii nici nu se gândesc că pot descoperi tot, că nimic
nu poate fi ascuns… În loc să devină mai însufleţiţi, să se schimbe puţin, să
aducă iubire, să devină fraterni, nu, ei se complac în aceeaşi atitudine cenuşie…
Să presupunem acum, că aici în Franţa, lucrurile se deteriorează, lumea face
provizii, magazinele se golesc ! Da, şi în Polonia este aşa acum ! Dacă suntem
singuri, vom fi pierduţi, în timp ce aici, în Fraternitate, vom avea mereu
mâncare! Da, nu v-aţi gândit ce poate să însemne viaţa colectivă ! În
colectivitate nu va muri nimeni, deoarece avem terenuri, hectare de cultivat,
avem braţe şi picioare…, în timp ce, pentru alţii va fi ca pe vremea războiului…
Iată la ce serveşte Fraternitatea ! Dacă toţi am fi conştienţi acum, în meditaţiile
noastre asupra luminii, să aruncăm deoparte tot ceea ce nu este lumină, milioane
de oameni ar putea beneficia de munca noastră ! Da, nu prea suntem nici
exersaţi, nici conştienţi. Există numai câteva persoane care ajung să se concen-
treze asupra luminii, şi aşa cum v-am mai spus-o, o putem face în două feluri:
sau să o proiectaţi asupra voastră înşivă, pentru a înlocui particulele putrezite,
sau să o proiectaţi asupra lumii întregi, dar acest lucru presupune că sunteţi mai
avansaţi şi că exersaţi de mai mulţi ani… dar, ne aşteaptă o conferinţă despre
laser, şi acolo veţi vedea lucruri extraordinare !

Un minut de meditatie.

7
OMRAAM MIKHAËL AIVANHOV

LUMINA, SPIRIT VIU

Cititorul va înţelege mai bine anumite aspecte ale operei Maestrului Omraam Mikhaël Aivanhov
prezentate în acest volum, dacă va ţine cont de faptul că acest Învăţământ este în întregime oral.

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986) s-a născut în Bulgaria. În 1937 vine în
Franţa unde împărtăşeşte esenţialul învăţământului său.
Ceea ce surprinde de la început în opera sa, este multiplicitatea aspectelor sub care este
prezentată această unică problemă: omul şi perfecţionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este
invariabil tratat în funcţie de utilizarea pe care omul o poate face pentru o mai bună înţelegere a lui
însuşi şi o mai bună conduită a vieţii sale.

******
Substanţă vie a universului prin care tradiţia o spune - Dumnezeu a creat lumea, şi de câţiva ani
un mijloc formidabil de explorare şi acţiune graţie punerii la punct a lasserului, lumina ne oferă un
câmp de posibilităţi infinite atât în domeniul material cât şi în domeniul spiritual. În ceea ce priveşte
posibilităţile spirituale ale luminii, Omraam Mikhaël Aivanhov ne invită în acestă lucrare să le (? sau
re-) descoperim lumina care este protecţie, hrană, instrument de cunoaştere a omului, a naturii şi a
lui Dumnezeu, dar mai ales singurul mijloc cu adevărat eficace pentru a ne transforma şi a
transforma lumea.

I. Lumina, esenţa creaţiei

Se spune că Dumnezeu sete un foc devastator şi în majoritatea mitologiilor, zeul cel mai
puternic este cel al focului. Nu este vorba, bineînţeles, de focul fizic, pe care noi îl cunoaştem şi care
nu este decât un aspect al focului universal. Fiindcă în realitate există mai multe categorii de foc: cel
care arde în inima omului, cel care se înalţă de la baza coloanei vertebrale , cel al soarelui, cel al
infernului, cel ascuns în inima pietrelor, a metalelor, etc.
Dar oare aţi remarcat că focul nu poate fi prezent decât dacă este însoţit de lumină ? Da, lumina
este materia prin care se manifestă focul. Transpunând acestă imagine, vom descoperi că lumina este
acea substanţa pe care Dumnezeu, Focul primordial, a emanat-o la originea lumii când a rostit. "Să
fie lumină !" Această lumină nu este altceva decât Cuvântul despre care Sfântul Ioan vorbeşte la
începutul Evangheliei Sale: "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu. Tot ce a fost făcut a fost făcut prin el ..." Lumina este Cuvântul pe care Creatorul l-
a pronunţat şi prin care a creat lumea.
Lumina fizică aşa cum noi o cunoaştem, nu este decât o condensare a luminii primordiale.
Dumnezeu, principiul activ, a proiectat lumina, şi El a prelucrat-o ca pe o materie pentru a crea
universul. În acest moment intrevedem manifestarea celor două principii, masculin şi feminin, care
sunt la originea creaţiei, fiindcă Dumnezeu, Focul, principiul masculin, a extras din El şi a proiectat
principiul feminin, lumina, materia în care urma să creeze.
Se spune că Dumnezeu a creat lumea din nimic. Din nimic din exteriorul Său, da, şi acest lucru
e dificil de înţeles de către noi care nu putem construi ceva decât cu materiale şi instrumente
exterioare nouă.
În realitate, nu se poate crea nimic din nimic şi acestă idee a unei creaţii plecând de la nimic
semnifică de fapt că Dumnezeu a extras din El materia creaţiei Sale. Universul nu este nimic altceva
decât această substanţă extrasă din El şi devenită exterioară Lui, dar care este pentru totdeauna a
Lui.
Cu ce oare viermele de mătase îşi ţese coconul şi păianjenul pânza sa ? Cu ce oare melcul îşi
fabrică cochilia ? Cu o substanţă pe care o extrag din ei înşişi.
Dacă ştim să observăm natura, multe fenomene ne pot revela ceea ce gânditorii consideră
mistere de nepătruns ! Chiar şi ştiinţa va descoperi într-o zi că lumina este materia primordială din
care universul a fost creat, şi dacă omul va ajunge să înveţe acest lucru, şi el va putea deveni creator
ca Dumnezeu.
După cartea Genezei, primul eveniment a fost deci crearea luminii. Dumnezeu a spus "Să fie
lumină !" Dar despre ce lumină este vorba ?... In bulgară sunt două cuvinte diferite care definesc
lumina: svétlina şi vidélina. Cuvântul svétlina desemnează lumina fizică şi se formează din rădăcina
verbului "a străluci". Cuvântul vidélina defineşte lumina spirituală şi se formează din rădăcina
verbului "a vedea". Vidélina, este lumina care permite vederea luminii spirituale, invizibile, prin
materializare vidélina a produs svétlina, lumina fizică.
Veţi înţelege mai bine această idee dacă vă reamintiţi experienţa cu tubul lui Ctookes: la cele
două extremităţi ale unui tub în care s-a făcut în prealabil vid, sunt plasaţi doi electrozi legaţi la o
sursă electrică. Prin trecerea curentului electric, catodul emite un flux de electroni în direcţia
anodului, dar el însuşi rămâne întunecat, în timp ce în regiunea anodului apare o luminiscenţă.
(pg.6)Desen !!

2
Lumina pe care ne-o trimite soarele mu este cea a primei zile de care se vorbeşte în Geneză.
Dincolo de soarele vizibil există un soare invizibil, întunecat, soarele negru, care trimite neîncetat
energii soarelui vizibil. Acesta le transformă şi le retrimite sub formă de lumină.
Lumina pe care noi o vedem nu este cea pe care Dumnezeu a creat-o le început când a rostit:
"Să fie lumină !" Ea a venit după acesta. Primul soare a trimis lumina primordială, vidélina, pe care
soarele vizibil o transformă şi o retrimite sub formă de raze (svétlina) vidélina, adevărata lumină, nu
descoperă lucrurile decât dacă interacţionează cu ele. Dacă nu se află nimic în calea sa, rămâne
invizibilă. Numai obstacolul pe care-l întâmpină o poate revela.
La început a fost vidélina, adică prima mişcare izvorâtă prin manifestare din Spiritul Divin, de
strălucire în afară, în exteriorul Lui. Înainte de a crea, Dumnezeu a proiectat în jurul său un cerc
luminos pe care l-am putea numi aura Sa. Prin acest cerc de lumină El a fixat limitele universului, şi
odată realizat aceasta, a proiectat în lumina aurei sale, vidélina, imagini care s-au materializat, s-au
cristalizat. Vidélina a fost cea care a furnizat materia creaţiei. Când Sfântul Ioan a spus la începutul
Evangheliei Sale :"La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era
Dumnezeu ...", "Cuvântul era cu Dumnezeu" semnifică faptul că nimic nu s-a făcut fără participarea
vidélinei, aura lui Dumnezeu. Cuvântul Divin este lumina.
Putem verifica acest proces al creaţiei la marii iniţiaţi. şi ei posedă o aură luminoasă care are
rolul nu numai de a le înconjura corpul şi a-i proteja ci şi de a le furniza materia pentru creaţiile lor.
Când un iniţiat voieşte să creeze prin gând, utilizează aceleaşi modalităţi ca şi Dumnezeu când a
creat universul: proiectează o imagine sau pronunţă un cuvânt care trebuie să traverseze aura sa.
Această aură care-l înconjoară serveşte de material pentru manifestare. Imaginea proiectată sau
cuvântul rostit prind consistenţă prin materia aurei. Un om care vrea să realizeze ceva, n-o poate
face dacă nu posedă materia subtilă a aurei. Fără îndoială, aţi remarcat şi voi: în anumite zile vorbiţi
fără a putea produce nici un efect asupra altora care rămân reci, indiferenţi, în timp ce altădată, din
contra, cu o vorbă simplă produceţi o impresie formidabilă. Da, pentru că această vorbă este vie,
cuvintele pe care le folosiţi au fost în prealabil cufundate în aura voastră prinzând viaţă şi forţă,
puterea de a putea penetra în sufletul altora şi de a-i face să vibreze. În zilele când aura voastră este
palidă cuvintele voastre sunt goale, nesemnificative, nu există nimic în ele; voi vorbiţi, dar nu obţineţi
nici un rezultat. Cuvintele nu sunt impregnate de acel element pe care-l conferă aura: vidélina.
Puterea iniţiaţilor provine din modul în care ştiu să-şi impregneze cuvintele pe care le pronunţă
cu materia aurei lor care este abundentă, intensă pură. Cuvântul nu este decât un suport, el nu poate
avea efect decât în măsura în care este impregnat cu elementul creator, vidélina.
Cel care nu ştie să pronunţe cuvintele magice poate foarte bine să strige, să se agaţe, nu va reuşi
niciodată să se facă auzit de spiritele superioare şi să le atragă. Dar un Iniţiat care va pronunţa
aceleaşi cuvinte fără să strige, să gesticuleze, numai prin forţa interioară provenită de la aura sa, va
obţine rezultate deosebite.
Nu vorba a creat lumea ci Cuvântul viu, adică lumina. Cuvântul este primul element pe care
Dumnezeu l-a pus în acţiune, iar vorba este mijlocul prin care Cuvântul îşi înfăptuieşte acţiunea sa
de creaţie. Forţa primordială care a ieşit de la Dumnezeu era spirit, revenind spre Dumnezeu ea a
devenit lumină. Soarele negru trimite vidélina, spiritul, soarelui luminos, iar soarele luminos retrimite
lumina vizibilă, svétlina, soarelui întunecat. La revenire spiritul se transformă în lumină. Când
Dumnezeu a făcut prima mişcare, Spiritul Său, Cuvântul viu, a intrat în acţiune, iar când Spiritul s-a
reîntors către Dumnezeu a devenit lumină. Tot ceea ce centrul trimite la periferie revine înapoi la
centru, fiindcă cercul are o limită şi se stabileşte deci un circuit neîntrerupt de la centru la periferie şi
de la periferie la centru. Revenind către centru, curentul de forţe dobândeşte calităţi noi şi provoacă
reacţii noi de-a lungul traseului de întoarcere. Natura curentului nu este aceeaşi la dus şi la întors.
La început era Cuvântul: prima mişcare a Spiritului Divin care a creat cercul, universul. La fel,
magul, înainte de o ceremonie magică trebuie să-şi realizeze un cerc în jurul său. Originea acestei
practici, care este străveche, rpovine din cunoaşterea extraordinară a aurei. Când se spune că magul
trebuie să intre în cercul pe care l-a trasat, este vorba nu de un cerc fizic ci de crearea unui cerc viu,
cel al aurei, în cetrul căruia trebuie să se plaseze, aceasta înseamnă că spiritul său trebuie să fie activ,
vigilent, pentru a nu deveni victima unor spirite invizibile. Dacă magul se mulţumeşte să traseze în

3
jurul lui un simplu cerc material, fără să fi lucrat în prealabil asupra aurei sale pentru a-i face să
devină pură, luminoasă, puternică, va obţine probabil ceea ce doreşte, dar când va fi să iasa din
cercul magic, toate entităţile care l-au ascultat când se afla în cerc (pentru că fiinţele invizibile
respectă acest simbol, precum şi cuvintele magice pronunţate) vor începe să-l urmărească.
Aceste păţanii cad pe capul tuturor magicienilor care ignoră legile amintite. Spiritele invizibile
care văd că aura lor nu este nici pură şi nici luminoasă sfârşesc prin a se răzbuna pentru că au fost
obligate să se supună unor oameni nedemni de ele.
Aceşti magicieni ignoră faptul că la început este Cuvântul, ceea ce înseamnă că înainte de a se
lansa în realizarea unor proiecte extraordinare trebuie mai întâi să-şi construiască o aură, un veritabil
cerc magic de lumină. Acest cerc nu se poate trasa în mod automat cu o cretă sau altceva de scris,
se pregăteşte cu dragoste, puritate, impersonalitate. De ce oare deseori cei care practică magia nu
numai că nu obţin nici un rezultat ci chiar îşi pot atrage nenorociri ? Deoarece aura lor nu este încă
puternică, luminoasă, pură, iar atunci când vor să-şi proiecteze un gând, nu produc nimic care l-ar
putea înveşmânta, care i-ar putea da forţă. Pentru ca un gând să-şi poată lua zborul, are nevoie de
aripi, iar aceste aripi se găsesc numai în aură.
"La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu... " În timp
ce Dumnezeu a creat acest imens cerc luminos, l-a impregnat cu Esenţa Sa. Arborii, plantele,
animalele, oamenii au fost iniţial nişte ...? care pluteau în aura lui Dumnezeu ... Tot ce există este
cufundat în aura lui Dumnezeu în sânul căreia noi trăim cum a spus Apostolul Pavel :"Ne mişcăm în
Dumnezeu şi avem în El existenţa noastră" ... Suntem cu toţii în interiorul aurei Divine: ea ne
pătrunde, ne traversează.
Meditaţi în fiecare zi asupra puterii vidélinei, lumina vie care este elementul primordial al întregii
creaţii.
(Pg. 12) Unul din simbolurile Creaţiei lumii este roza mistică.

Desen cu cercuri !!

Cele şase cercuri care formează petalele reprezintă cele şase zile necesare lui Dumnezeu pentru
a crea lumea (şase zile simbolice, evident, care au durat miliarde de ani !). De altfel, unii ezoterici au
interpretat primul cuvânt al Genezei «Berechit» ceea ce înseamnă "la început" ca şi verbul «bara» "a
crea" şi «chit» = "şase". În fiecare cerc puneţi câte o culoare din şase: violet, albastru, verde, galben,
portocaliu şi roşu, şi meditaţi asupra lor ... Cercul central reprezintă lumina albă din care au izvorât
celelalte şase culori.
Dacă nu înţelegeţi profunzimea acestui simbol, cel puţin contemplând această imagine perfectă
veţi crea legături între ea şi noi şi acest lucru vă va ajuta în evoluţia voastră spirituală.
Lumina este starea cea mai subtilă a materiei, iar ceea ce noi numim materie, nu este decât
forma cea mai condensată a luminii. În întreg universul este deci acelaşi tip de materie... sau aceeaşi
lumină ... mai mult sau mai puţin subtilă, mai mult sau mai puţin condensată. Tot ceea ce găsiţi
condensat pe pământ se află în planul eteric sub o formă mai fină, mai pură. şi iată care este sensul
lucrării spirituale să ajungem să găsim tot ceea ce avem nevoie într-o stare subtilă cât mai apropiată
de starea primordială.
Dimineaţa, în timp ce primim răsăritul soarelui, ne putem hrăni cu cel mai pur tip de hrană:
lumina. Când Iisus spunea: "Preafericiţi cei cărora le este foame şi sete ..." el nu vorbea de o foame

4
şi o sete fizică, ci de foamea şi setea de adevăr, de înţelepciune, de justiţie, de libertate până a nu mai
avea foame şi sete decât de foc şi lumină.
Sufletului îi este foame şi spiritului îi este sete. Sufletul mănâncă focul, iar spiritul bea lumină.
Spiritul este un principiu masculin, sufletul un principiu feminin, şi fiecare se hrăneşte de elementul
care-i este complementar. Sufletul aspiră la un principiu pozitiv, activ, dinamic, şi el mănâncă focul.
Spiritul, care este masculin, are nevoie de principiul feminin şi bea lumina.
În acelaşi mod în care principiul masculin generează principiul feminin, astfel focul produce
lumina: lumina este o manifestare, o emanaţie a focului. Când aprindeţi un foc, el generează lumina.
şi cu cât materialele care alimentează focul sunt mai pure, cu atât lumina este mai subtilă şi mai pură.
Lumina este veşmântul focului, de aceea lumina este în legătură cu materia. În înalt, în regiunile
sublime lumina este în relaţie cu materia, iar focul cu spiritul. De aceea Dumnezeu, Focul primordial,
a creat mai întâi lumina, şi numai după aceea lumina a creat lumea, nimic n-a fost făcut fără lumină.
De fiecare dată când aprindeţi un foc în faţa voastră se repetă exact istoria creaţiei lumii.

II. Razele soarelui : Natura şi activitatea lor

Originea luminii pe care noi o vedem este soarele. Dar ce este soarele ? Fizicienii îl prezintă ca
pe un fel de cuptor crematoriu în inima căruia domneşte o temperatură de cinsprezece milioane de
grade: această temperatură ca şi radiaţia sa fiind produse prin transformarea neîntreruptă a unor
cantităţi considerabile de hidrogen în heliu. În realitate, numai marii Iniţiaţi, care au posibilitatea de a
călători în spaţiu cu corpul lor astral, au vizitat soarele, ca şi celelalte planete, şi ştiu ce sunt ele de
fapt. V-am vorbit deja mult despre soare, spunându-vă mai ales că razele sale, pe care ştiinţa le
prezintă ca pe nişte flexiuni de fotoni sunt, pentru Iniţiaţi nişte mici vagoane de provizii. Fiindcă
razele soarelui nu sosesc fără încărcătură: ele transportă peste tot în spaţiu atât elementele necesare
vieţii şi creşterii plantelor, animalelor şi oamenilor cât şi elementele mult mai subtile de care ne
putem folosi pentru evoluţia noastră spirituală.
Da, razele soarelui sunt comparabile cu mici vagonete umplute cu provizii. Ele sosesc cu mare
viteză pe pământ unde se descarcă şi îşi depun comorile lor apoi, pe o cale invizibilă, se reîntorc la
soare. Este un circuit extraordinar. Iar în aceste vagonete nu există numai alimente, ci şi creaturi
care sosesc pe pământ să-şi îndeplinească lucrarea, apoi se reîntorc în soare pentru a se reîncărca,
regenera. Nu ştiaţi acestea, aşa-i ?
Dar ceea ce de asemenea nu cunoaşteţi este faptul că această concentraţie a razelor soarelui se
regăseşte şi în om. Inima noastră este soarele care trimite fascicole de raze către toate mulţimile
corpului fizic populate de milioane de locuitori acolo ele se descarcă, dar totodată îşi pierd din
puritatea lor şi de aceea, înainte de a se reîntoarce la soare, urmează un întreg itinerar pentru a se
debarasa de deşeurile acumulate în cursul traseului şi pentru a se purifica. Circulaţia sângelui prin
artere şi vene nu face decât să reproducă circulaţia luminii solare în spaţiu. Fiindcă sistemul solar
este un organism al cărui soare este inima, iar lumina este sângele pe care această inimă îl trimite
pentru a hrăni diferitele părţi ale acestui organism. Întreaga creaţie îşi alimentează existenţa primind
aceste raze care (pg.17) şi alimentează pământul, oceanul, atmosfera, spaţiul cosmic, celelalte
planete şi creaturile care la populează.
Fiecare rază de soare este o sursă de energie. Deoarece resursele actuale: cărbunele, petrolul,
uraniul, sunt pe cale de epuizare, în viitor umanitatea se va orienta din ce în ce mai mult către razele
soarelui ale căror posibilităţi sunt infinite. Dar lumina solară nu este energie ce se poate utiliza numai
în planul fizic. Lumina este un spirit viu care coboară din soare şi care intră în contact direct cu
spiritul nostru.
Coborând asupra unui obiect sau fiinţă, oricare ar fi ea, fiecare rază de soare aduce ceva. Chiar
şi pietrele au nevoie de această viaţă pe care o primesc de la soare. Fiindcă pietrele, cu toate că sunt
nemişcate, sunt vii. Acestă viaţă este mai perceptibilă la plante care cresc şi se multiplică graţie
luminii solare. La animale, razele soarelui se transformă nu numai în vitalitate, ci şi în sensibilitate.
Da, graţie razelor soarelui animalele încep să simtă suferinţa sau bucuria. În sfârşit, la oameni, razele
soarelui se transformă în inteligenţă, fiindcă începând cu regnul uman lumina uman lumina este

5
primită destul de complet pentru a se putea manifesta drept gând. Spiritul care vă vorbeşte prin gura
unui om este o emanaţie a luminii solare. Lumina este aceea care gândeşte, vorbeşte, care cântă,
creează. Pe măsură ce lumina îşi croieşte drum în sufletul omenesc, ea se reflectă sub forma de
inteligenţă, de iubire de frumuseţe, de nobleţe, de forţă. Numai razele soarelui sunt capabile să
menţină, să alimenteze şi să crească viaţa în om, cu condiţia ca el să înveţe s-o primească. Dacă vă
deschideţi din toată inima în faţa razelor soarelui, veţi simţi lucrarea pe care o vor începe s-o facă
pentru regenerarea şi învierea voastră.
Dar, bineînţeles, pentru a simţi ce sunt razele soarelui şi cât sunt de puternice, pure, divine,
trebuie să vă pregătiţi în fiecare zi să le întâmpinaţi, dacă nu veţi rămâne asemeni acelor oameni
adormiţi şi ignoranţi care lasă să treacă pe lângă ei razele soarelui fără a fi conştienţi de bogăţiile pe
care le conţin. Iar după aceea, se plâng: "Mi-e foame, mi-e sete, sunt sărac, obscur, cine mă poate
ajuta?" şi totuşi au tot ce le trebuie în aceste raze! şi dacă i-aţi cunoaşte pe cei ce le trimit!... Da,
fiindcă în soare vieţuiesc fiinţe mult superioare nouă, ne privesc, ne zâmbesc uneori, dar noi, în acest
timp, noi unde suntem ?... ştiu foarte bine că este dificil să-i faci pe oameni să accepte că lumina este
mai mult decât o vibraţie fizică, că este un spirit viu. şi deoarece sunt opaci la această idee, nu pot
primi de la soare toate binecuvântările sale.
Trebuie să vă aranjaţi în aşa manieră existenţa voastră încât lumina să ocupe un loc din ce în ce
mai important. Dar mai presus de toate trebuie să deveniţi conştienţi de prezenţa sa în fiecare lucru
pentru a putea beneficia de el. Dacă mâncaţi conştientizând că hrana, cerealele, fructele, legumele,
sunt o condensare a razelor solare la care au fost expuse, veţi crea cele mai bune condiţii fiziologice
pentru ca aceste raze să fie bine absorbite şi repartizate în organismul vostru. Dacă respiraţi cu
convingerea că prin respiraţie atrageţi în voi lumina, sunteţi capabili să primiţi lumina celestă, spiritul
lui Dumnezeu. Fiindcă, evident, aşa cum v-am mai spus, această lumină pe care o vedeţi venind de
la soare nu este decât forma cea mai materială a luminii. Dincolo de ea există alte forme de lumină,
mai subtilă, şi dacă veţi şti să intraţi în legătură cu ele, vă vor aduce viaţa eternă.
Dimineaţa, când priviţi soarele, gândiţi că aceste raze care sosesc până la voi, sunt creaturi vii
care pot să vă ajute să vă rezolvaţi problemele din timpul zilei ... dar numai cele din ziua respectivă,
nu şi cele de a doua zi. Mâine va trebui din nou să mergeţi să le consultaţi, şi tot numai pentru o zi.
Ele nu vă vor răspunde niciodată pentru două sau trei zile în avans. Ele vor spune: "Nu vă neliniştiţi.
Veniţi din nou mâine şi vă vom răspunde." În fiecare zi, când mâncaţi, nu faceţi provizii pentru o
săptămână, ci numai pentru o zi. Ei bine, cu lumina se întâmplă la fel, fiindcă este o hrană pe care
trebuie să o absorbiţi în fiecare zi, ca să poată deveni în voi sentimente, gânduri, inspiraţii...
De ce nu aveţi pentru lumină aceeaşi logică ca pentru nutriţie. Voi spuneţi: "Adevărat, am
mâncat ieri, dar asta a fost pentru ieri, astăzi trebuie să mănânc din nou". La fel este şi pentru
lumină, în fiecare zi aveţi nevoie să vă hrăniţi cu ea.
Puteţi de exemplu, să faceţi următorul exerciţiu.
Vă aflaţi la răsăritul soarelui şi aşteptaţi prima rază să apară. Sunteţi atent şi vigilent şi de Indată
ce a apărut o beţi, o aspiraţi ... şi astfel începeţi să beţi soarele. În loc numai să o primiţi (priviţi) şi să
o respiraţi, o beţi, o mâncaţi, gândind că această lumină care este vie se propagă în toate celulele
organelor voastre, că le împrospătează, le întăreşte, le purifică. Acest exerciţiu vă ajută să vă
concentraţi, iar rezultatele sunt fantastice: întreaga voastră fiinţă vibrează şi veţi ajunge să simţiţi că
beţi într-adevăr lumina.
Cu mai multe mii de ani în urmă, înţelepţii Indiei au revelat în Cărţile lor sacre importanţa pe
care o atribuiau soarelui. Să luăm de exemplu Puranele.
În Agni Purana, soarele este considerat o manifestare a lui Vishnon (Vişnu) şi sursa tuturor
lucrurilor.
În Matsya Purana, se spune că adorând soarele, sunt adoraţi Brahma, Vişnu şi Shiva - trinitatea
care corespunde Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh în religia creştină.
În Markandeya Purana, soarele este numit lăcaşul cunoaşterii, cel care desfiinţează tenebrele,
Sufletul Suprem fără pată, Cauza universală, materialul şi imaterialul şi este considerat drept Puterea
primordială existând în toate manifestările apei, pământului, vântului şi focului. Se spune totodată că
cel care întâmpină în fiecare dimineaţă soarele cu respect şi veneraţie, în smerenie şi pacea inimii

6
sale, obţine graţia lui Lakshmi, divinitatea iubirii şi frumuseţii. Cel care adoră soarele cu o dăruire
totală este eliberat de păcat şi se bucură de imunitate contra tuturor bolilor.
Brahma Purana prezintă soarele ca pe ochiul celor trei lumi, ca pe Stăpânul Universului,
germenele acţiunii, portul milei şi simbolul acţiunii însăşi.
Brahmanda Purana prezintă soarele ca pe cauza tuturor activităţilor în lume.
Linga Purana îl prezintă ca pe ordinea universală.
Padma Purana indică recitarea anumitor imnuri tantrice spre a fi recitate în abordarea soarelui
pentru a putea fi vindecate tot felul de boli fizice şi psihice.
(pg.22)În Brahma Vaivarta(?!) Purana, se spune că soarele vindecă toate, eliberează de tristeţe,
de agitaţie mentală şi frică. El dăruieşte fericirea, eliberarea, credinţa şi toate binecuvântările.
De-a lungul anilor, ştiinţa iniţiatică a considerat întotdeauna soarele fizic ca pe o reprezentare a
adevăratului soare spiritual care este centrul cunoaşterii universale şi a puterii universale manifestate
prin răspândirea celor şapte culori. De aceea, dacă vă pot da un sfat, vă voi spune: "Lăsaţi totul la o
parte, studiaţi numai razele soarelui". Dacă aţi şti ce conţine o rază de soare, ce putere, ce bogăţie,
claritate, puritate, inteligenţă ! ... Da, inteligenţă, vă surprinde asta ? Dar nimeni, pe acest pământ nu
este aşa de inteligent cum sunt razele soarelui, nici un savant, nici un geniu ...
Ocupaţi-vă de razele soarelui, doriţi-le, căutaţi-le, iubiţi-le, deschideţi-vă în faţa lor şi veţi
înţelege sensul creaţiei, viaţa voastră va deveni creatoare, minunată, va căpăta sens, o plenitudine !
Entităţi spirituale locuiesc în fiecare rază şi se manifestă diferit după culoarea lor: roşu, albastru,
verde, galben, etc. De aceea este aşa de important pentru discipol să înveţe să lucreze cu lumina.
III. AURUL, CONDENSAREA LUMINII SOLARE
Din momentul în care aţi găsit lumina, ea produce în voi mari transformări, şi mai întâi de toate
vă dăruieşte gustul: orice aţi face, orice aţi mânca, aţi bea, oriunde v-aţi plimba, orice aţi citi, simţiţi
că totul capătă un gust delicios, rafinat, savuros. Dar dacă pierdeţi lumina, pierdeţi şi gustul, pentru
că odată pierdută lumina se pierde esenţialul. "Dacă sarea îşi pierde gustul, este bună de călcat în
picioare" spunea Isus. Dacă,însă, vă pierdeţi lumina, veţi fi siliţi de evenimente, fiindcă v-aţi pierdut
protecţia cea mai eficace. Din păcate sunteţi instruiţi despre tot, mai puţin despre ce este esenţial.
Cum să ai o meserie, să câştigi bani, să fii bine plasat în societate, totul se învârte în jurul acestor
preocupări, dar cum să găsiţi lumina nimeni nu vă învaţă niciodată.
Dacă nu lucraţi cu lumina, dacă nu înţelegeţi ce reprezintă lumina, nu înţelegeţi nimic de la viaţă.
Totul este în lumină, ea este la originea lumii, cauza universului. Lumina este un spirit, un spirit care
vine din soare... Fiecare rază este o forţă formidabilă care penetrează profund materia şi lucrează
asupra ei. Dacă există un domeniu care ar trebui într-adevăr aprofundat, acesta este cel al luminii: ce
reprezintă ea, cum lucrează şi cum noi la rândul nostru trebuie să lucrăm cu ea.
Cel care abandonează lumina sub pretextul că are alte treburi, că trebuie să câştige bani, etc., nu
este pe calea cea bună.
Evident, dacă oamenii apreciază chiar atât de mult aurul şi îl caută, este pentru că subconştient
ei cunosc un secret de care nu-şi pot aminti prea bine: şi anume că aurul este o condensare a luminii
solare şi că această lumină conţine viaţa, forţa. Ar trebui deci să înţeleagă că înainte de a căuta aurul,
este mult mai important să caute lumina, fiindcă lumina, este capul în timp ce aurul, este coada;
lumina este sufletul şi spiritul, iar aurul este corpul. Dacă atingeţi corpul fără să atingeţi sufletul,
atunci n-aţi atins nimic. Dacă posedaţi corpul fără a poseda sufletul nu aveţi decât un cadavru. De
altfel, a dori să posedaţi aurul înainte de a poseda lumina este chiar periculos. Cunoaşteţi ce se
întâmplă acelora care prind şarpele de coadă. Sunt muşcaţi. şarpele trebuie prins de cap, numai
atunci veţi fi în siguranţă, şi coada va urma.
De aceea trebuie să vă concentraţi asupra luminii, să iubiţi lumina care este simbolul lui
Dumnezeu Însuşi: veţi primi astfel câţiva germeni de aur şi graţie acestor germeni, veţi putea fabrica
munţi de aur.
Într-adevăr, priviţi numai: înţelepţii, Iniţiaţii, posedă cantităţi întregi de aur: dacă aţi fi
clarvăzători, aţi vedea că sunt înconjuraţi de o infinitate de perticule şi de raze de aur. Un Iniţiat este
înconjurat de o aură de lumină ce reprezintă acel aur viu pe care alchimiştii îl numesc "aur potabil".

7
Da, fiindcă acest aur poate fi băut. Este ca un râu, ca un fluviu. De altfel, alchimiştii preconizau
poţiuni în compoziţia cărora intra aur. şi în zilele noastre, anumite fiole de substanţe conţin aur.
Dar nu în acest mod trebuie să introducem aurul în organismul nostru. Metoda este puţin
eficace, dar insuficientă. Aurul trebuie băut, mâncat şi acceptat în interior sub forma celor mai bune
idei şi gânduri, celor mai luminoase. În acel moment, câştigăm într-adevăr aur. Din nefericire, nu aşa
procedează majoritatea oamenilor care nu gândesc decât cum să se îmbogăţească cu orice preţ şi cât
mai repede posibil. Rezultatul este că aurul devine un ecran între ei înşişi şi ceilalţi, nu-i văd decât ca
pe nişte obstacole ce trebuie înlăturate, ca pe nişte concurenţi ce trebuie eliminaţi şi astfel devin duri,
cruzi. Fiindcă în capul lor acest aur s-a transformat în ecran, şi nu mai pot vedea clar. Iată deci
nenorocirea tuturor celora care-şi plasează aurul în cazul lor. Veţi spune: "Dar atunci, unde ar trebui
plasat ?" În buzunar, în casele de bani, da, dar niciodată în capul vostru. Adică să nu vă gândiţi la el,
să nu-l doriţi, să nu-l căutaţi. În capul vostru puneţi numai lumina, înţelepciunea; în acel moment veţi
avea aur, din cel adevărat.
În urmă cu mai mulţi ani, am cunoscut un om care era stăpânit de o dorinţă aşa de mare de a
avea aur încât s-a lansat în final în nişte practici magice: spera să determine spiritele naturii să-i arate
comorile ascunse din munţi. Zi şi noapte nu gândea decât la asta: aur, comori. Într-o zi i-am spus:
"Ascultaţi, sunteţi invitat într-un palat şi în loc de a fi plin de atenţie şi de dragoste pentru prinţesă,
vă ocupaţi de cameristă. Ei îi zâmbiţi, îi faceţi cu ochiul, îi sărutaţi mâna. Nu este prea inteligent." El
m-a privit uimit şi am continuat: "Iată, în acest palat care este universul, în loc să vă uniţi cu prinţesa,
lumina, care vă poate da totul, care vă poate deschide toate porţile şi toate comorile palatului său,
vă legaţi de o fată de nimic care nu are nici o influenţă, nici o putere: aurul. Căutaţi aurul pământesc
şi nu căutaţi aurul ceresc care este în soare: lumina. De-acum înainte trebuie să căutaţi lumina, ea
este prinţesa, gândiţi-vă la ea, vorbiţi cu ea, trimiteţi-i iubirea dumneavoastră şi imediat ea va
comanda aurului să vină către dumneavoastră. Fiindcă aurul este producţia sa, ea are putere asupra
lui. Dar atâta timp cât nu aveţi această legătură de iubire cu lumina, ea nu va da nici un ordin pentru
ca aurul sa vină către dumneavoastră."
Ea va spune: "Mie trebuie să-mi daţi omagiul mai întâi , mie trebuie să-mi dăruiţi iubirea voastră
... Dar ma neglijaţi şi mergeţi să îmbrăţişaţi camerista, acolo jos. Foarte bine, toate porţile vă vor fi
închise!" "Oh, a spus el, înţeleg acum, înţeleg". Dar din nefericire am văzut că nu a înţeles nimic, el
continuă să caute aur ... pe care de altfel nu-l găseşte, şi cu atât mai bine, fiindcă având acest aur ar
fi devenit omul cel mai teribil. Ei da, acesta este cel mai frecvent efect al aurului, al banilor. Îi face să
fie cruzi, răi, înguşti. În timp ce aurul spiritual, dimpotrivă, le deschide inima şi le dă o vedere largă,
nelimitată, asupra vieţii şi frumuseţilor naturii.
Voi spuneţi: "Dar oamenii care au aur, bani, au braţul lung şi pot obţine tot ce vor!" Da, mici
fleacuri, umbre, fumuri ... După un timp îşi dau seama că în realitate nu numai că nu posedă nimic,
dar şi-au pierdut sănătatea, pacea şi chiar prietenii. Numai cei care au înţeles că aurul veritabil este
lumina, vor avea totul: cunoaşterea, iubirea, fericirea, şi vor avea şi aur pe deasupra.
Cu bani se pot deschide poate uşile lumii materiale, fizice, dar celelalte uşi, cele ale păcii, ale
fericirii, ale bucuriei, ale inspiraţiei, ale tuturor calităţilor şi virtuţilor sunt închise. Atunci, la ce vă
poate servi să aveţi toate uşile deschise dacă cele ale sanctuarului sunt închise ?
Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi fără plăcere, nu încercaţi nici o bucurie: porţile spirituale sunt
închise. Iată ce înseamnă să înţelegeţi greşit viaţa şi valorile vieţii.
Trebuie să dăm omagiul şi iubirea noastră prinţesei, luminii, şi toţi ceilalţi vor fi la dispoziţia
dumneavoastră. Prinţesa spune supuşilor săi :"Mergeţi şi aduceţi-i să mănânce, să bea, daţi-i
veşminte, o cameră..." şi toţi vor răspunde: "Da Majestate ... Da, Prinţesă !" şi când veţi ieşi la
plimbare cu prinţesa, toţi ceilalţi vor fi în spatele dumneavoastră pentru a vă însoţi şi a se face
agreabili.
Dacă iubiţi însă mai mult aurul ca lumina, sunteti în întuneric şi nu mai vedeţi nimic. Odată puse
în mintea şi în inima voastră ideea de aur, de bani, s-a terminat, nu mai vedeţi nimic altceva, nici
frumuseţea, nici splendoarea, nici inteligenţa creaţiei. Voi spuneţi: "Dar ce tot ne povestiţi asta ?
Avem nevoie de bani!" Cui spuneţi voi, eu ştiu foarte bine că banii sunt necesari, dar nu trebuie să-i
facem ideal şi să gândim că ei dau sens vieţii.

8
Ca mijloc, ca instrument, ca posibilitate, da, dar în slujba unui ideal şi acest ideal trebuie să fie
lumina, scopul trebuie să fie lumina. Nu lăsaţi niciodată banul să devină stăpânul vostru: este un
servitor extraordinar, dar un stăpân îngrozitor, vă va da nişte sfaturi cumplite care vă vor scoate din
Împărăţia lui Dumnezeu. Gândiţi-vă deci la lumină fiindcă lumina aduce bogăţia (nu banii, ci
bogăţia), lumina aduce puterea şi tot ea aduce adevărata plăcere. Când aveţi lumina, simţiţi gustul
celor mai mărunte lucruri, dintr-o simplă înghiţitură de apă aveţi senzaţia că aţi băut elixirul vieţii. Vă
potoliţi setea ca şi cum această apă ar circula prin venele voastre. Este o senzaţie de nedescris!
Hermes Trismegistul, Stăpânul Misterelor, a spus: "Soarele este tatăl său, luna este mama sa,
vântul l-a purtat în pântecul (pg.31) său, iar pământul este doica sa".
Deci, vedeţi, soarele (focul), luna (apa), vântul (aerul) şi pământul, cele patru elemente s-au unit
pentru a produce şi hrăni această lumină, această chintesenţă pe care Hermes Trismegistul o
numeşte Télesma şi care dă Iniţiatului toată ştiinţa şi toate puterile.
Legenda povesteşte că Zarathustra l-a întrebat pe zeul Ahura Mazda cum se hrănea primul om,
iar Ahura Mazda i-a răspuns: "El mânca foc şi bea lumină". De ce n-am învăţa şi noi să mâncăm foc
şi să bem lumină, pentru a ajunge la perfecţiunea primului om ?
Învăţaţi să vă hrăniţi cu lumină, fiindcă în lumină se află cele mai mari binecuvântări şi vă veţi
simţi atunci atât de bogaţi încât veţi începe să iubiţi toate fiinţele. Numai sărăcia produce ura. Cei
bogaţi nu detestă niciodată pe nimeni. Dar să mă înţelegeţi bine: eu vorbesc de cei cu adevărat
bogaţi, de marii Maeştri. Ei trăiesc într-o asemenea abundenţă încât inima lor revarsă în exterior.
Cum ar putea, trăind într-o astfel de plenitudine, să mai încerce ura ? Numai cel care se simte lipsit
începe să fie arţăgos, gelos, să-i deteste pe ceilalţi. Când vedeţi pe cineva care nu-i iubeşte pe ceilalţi,
care nu arată nici nobleţe sufletească, nici generozitate, să ştiţi că este sărac şi mizerabil. Să nu uitaţi
niciodată asta. Când omul devine conştient de toate bogăţiile pe care Dumnezeu i le-a dăruit, simte
cum inima sa se umple de iubire, nu se gândeşte decât cum să-i ajute pe ceilalţi, să-i lumineze.
Pentru că este bogat şi această bogăţie se revarsă, este obligat s-o răspândească. În timp ce acela
care se simte sărac îi invidiază pe cei bogaţi şi nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i atace pentru a-
i jefui.
Iată cum sărăcia, sub toate formele ei, stă la originea criminalităţii.
Binecuvântaţi fie cei care au pus lumina în mintea, în sufletul, în inima şi în spiritul lor, lumina
spirituală care este adevărata bogăţie. Cineva va întreba: "Dar cum putem avea această lumină
interioară ?"
Ce întrebare ! Nu ştiţi cum procedează primitivii pentru a face focul ? Ei au, de exemplu, două
bucăţele de lemn pe care le freacă unul de celălalt: aşa apare căldura şi continuând frecarea, apar în
sfârşit mici scântei, lumina. După cum vedeţi, aceasta se face în trei etape: mişcarea (voinţa), căldura
(iubirea, sentimentul) şi în sfârşit lumina (inteligenţa, gândirea).
Pentru a ajunge la această lumină, trebuie deci să ne hotărâm să acţionăm, să punem voinţa în
mişcare până când căldura, iubirea vă cuprind şi până când această căldură şi iubire devin ele însele
lumină.
(pg.33)Iată cum obţineţi lumina! Faceţi exerciţii, meditaţi, vă rugaţi până când nu vă mai puteţi
lipsi de asta şi în sfârşit lumina izbucneşte. Bineînţeles, se poate interpreta şi invers: puteţi
transforma lumina în căldură şi căldura în mişcare. Când posedaţi o anumită cunoaştere, ea trezeşte
în noi iubirea, şi iubirea vă îmboldeşte să acţionaţi. Procesul funcţionează în ambele sensuri. Ei da,
este atât de simplu ! Oamenii se întreabă de ani de zile cum să obţină lumina, cum să trăiască o viaţă
spirituală şi nu reuşesc, deşi este atât de simplu !
IV LUMINA CARE PERMITE SĂ VEZI ŞI SĂ FII VĂZUT
Lumina are calitatea esenţială de a ne face să vedem: luminându-ne drumul, scoate la iveală
pericolele dar si binecuvântările. Ea ne revelă deci realitatea. Fiecare lucru are proprietăţi bine
determinate, dart numai lumina are proprietatea de a ne lumina, de a ne arăta calea. Vă aprindeţi
lampa şi observaţi că foarte aproape se află o prăpastie: " Ei bine, spuneţi atunci, încă doi paşi şi se
termina cu mine!"
Fiecare lucru are calităţile sale proprii. Lumina bineînţeles nu vă va hrăni, nu vă va da bani, dar
ea vă va arăta poate unde se află o comoară şi veţi putea s-o dezgropaţi şi să deveniţi foarte bogat.

9
În timp ce , fără lumină, chiar dacă aveţi bani, vi se vor fura pentru că cel care nu este luminat poate
fi oricând jefuit. Aceasta se verifică în lumea interioară ca şi în lumea exterioară. Acesta este de altfel
şi sensul cuvintelor lui Iisus în Evanghelii: "Strângeţi comori în cer unde viermii şi rugina nu le pot
distruge, unde hoţii nu pot ataca şi fura".
(pg.35)De două mii de ani această parabolă n-a fost niciodată interpretată corect fiindcă nu s-a
înţeles că hoţii, viermii şi rugina reprezintă pericolele care-l ameninţă pe om în alte trei facultăţi
esenţiale ale sale: intelectul, inima şi voinţa.
Da, hoţii care profită de faptul că nu sunt văzuţi - deci de obscuritate - pentru a da lovitura, sunt
simbolul pericolelor care ameninţă intelectul atunci când şi-a pierdut lumina. De îndată ce omul îşi
pierde lumina, hoţii, adică ideile bizare, îndoielile, neliniştile, se introduc în el şi îl slăbesc, îl sărăcesc,
conducându-l uneori la nebunie. Câţi nu au ajuns în azilele psihiatrice fiindcă au stins lumina din
mintea lor ! Datorită întunericului au venit hoţii şi au luat totul. Deci, dacă vreţi să vă apăraţi de hoţi,
aprindeţi lumina. De ce credeţi că vitrinele magazinelor sunt luminate peste noapte ? Fiindcă lumina
protejează.
Am avut într-o zi ocazia de a discuta cu nişte inspectori de poliţie, şi le-am spus: "Credeţi că
veţi putea combate criminalitatea crescând numărul de poliţişti, de jandarmi, îmbunătăţindu-vă
metodele de urmărire şi de cercetare ? Ei bine, vă înşelaţi fiindcă mijloacele exterioare sunt
incapabile să acţioneze eficace în acest domeniu. Singurul mijloc eficace este lumina". El m-a privit
stupefiat "Lumina ? ... Şi cum aşa ? Ei bine, reflectaţi: dacă criminalii îşi pot permite să încalce legile
şi să pregătească liniştite tot felul de furturi, spargeri, răpiri, asasinate, este pentru că ei ştiu că în
majoritatea cazurilor oamenii nu se îndoiesc de proiectele lor, că nu au nici o intuiţie care să-i
avertizeze şi să-i facă să-şi ia măsuri. Dar imaginaţi-vă că oamenii posedă o lumină interioară care le
permite să detecteze dinainte, şi de foarte departe, ce li se pregăteşte: îşi vor lua măsuri şi
răufăcătorul nu va reuşi. Singurul mijloc de a distruge criminalitatea este lumina. De aceea trebuie
ca oamenii să fie învăţaţi să-şi dezvolte lumina interioară. Aceasta va lua mult timp, dar este singurul
eficace." Bineînţeles, aceşti inspectori m-au privit uimiţi, nu se gândiseră niciodată la aşa ceva.
Atâta timp cât oamenii n-au dezvoltat în ei singurul mijloc care le-ar permite să vadă şi să
prevadă: lumina, vor fi întotdeauna luaţi pe nepregătite într-o clipă sau alta, de către oamenii care
sunt continuu concentraţi asupra loviturilor pe care le pregătesc. Nici chiar mijloacele tehnice cele
mai perfecţionate nu pot asigura o protecţie suficientă împotriva răufăcătorilor, căci şi ei se servesc
de asta. Priviţi numai câte spargeri la (pg.37) bănci! În ciuda caselor blindate, a sistemelor
electronice de alarmă, etc ... Spărgătorii reuşesc să-şi atingă scopul pentru că şi ei înşişi au mijloace:
îmbunătăţirile tehnice care servesc poliţiei sunt de folos şi răufăcătorilor. Nu vom reuşi să desfiinţăm
criminalitatea decât în ziua în care ne vom hotărî să folosim lumina.
Avem posibilitatea de a vedea fiindcă razele luminii care cad asupra obiectelor le fac sa devină
vizibile. Fără lumină nu putem vedea nimic, de aceea dacă există o lume invizibilă pentru noi, este
pentru că nu suntem capabili să proiectăm raze asupra obiectelor şi entităţilor care o populează.
Iniţiaţii sunt capabili de a vedea atâtea lucruri pe care alţii nu le văd, tocmai pentru că ei ştiu să
proiecteze aceste raze.
Iată adevăruri care sunt ignorate şi de altfel, cine ar dori să se ocupe de oameni să-i înveţe cum
să poată proiecta raze luminoase prin intermediul inimii lor, intelectului lor, sufletului lor, spiritului
lor ? Este cu mult mai interesant să-i înveţe să se descurce în lume, să câştige bani, să pună mâna pe
ceva !
(pg.38)Dar în zadar se descurcă ziua şi noaptea, sunt şi mai nefericiţi şi bolnavi. De aceea
trebuie să se decidă să lucreze asupra luminii şi cu lumina, pentru a învăţa să proiecteze această
lumină, singura care ne permite să vedem. Ei da, cum se face că nimic în lume, nici chiar cel mai
preţios lucru ca aurul sau pietrele preţioase nu sunt capabile să învingă tenebrele ? Cum se face că
luminii i-a dat creatorul această putere extraordinară ?
Cunoscând limbajul simbolic, înţelegeţi că tenebrele nu sunt nimic altceva decât suferinţele,
slăbiciunile, bolile, şi deci numai lumina poate lupta eficace împotriva lor. Este inutil de a căuta în
altă parte remediu pentru dificultăţile voastre. În planul fizic, când se intră într-un subteran, într-o

10
grotă, într-o peşteră, toţi ştiu, bineînţeles, să-şi aprindă lămpile: dar când este vorba de viaţa
interioară, nu se gândesc să folosească lumina.
De altfel, să mergem mai departe: lumina care permite să vedem permite să fim şi văzuţi. Lumea
este ca un ocean întunecat şi în acest ocean sunteţi asemenea unor vase rătăcite; pentru ca spiritele
foarte înalte să vă poată găsi, trebuie să lansaţi semnale luminoase. Pentru că dacă sunteţi tenebre în
tenebre, cum să vă poată observa aceste spirite ? Iisus a spus: "Rugaţi-vă" adică trimiteţi curente
puternice, şi nici o altă putere nu depăşeşte - în ochii Cerului - pe cea a luminii. Cerului nu-i place să
se ocupe de ceea ce este stins, iar cel care vrea ca Cerul să-i arunce o privire, trebuie să-şi aprindă
toate lămpile.
Vă doriţi ca lumea divină să răspundă la toate întrebările care vă neliniştesc ? Odată cu aceste
întrebări trimiteţi în sus semnale luminoase, şi El vă va răspunde. Dacă puneţi întrebări într-o altă
manieră, să nu vă aşteptaţi să primiţi răspuns, pentru că Cerul nu cedează la nici o presiune,
exceptând pe cea a luminii.

(pg. 40)

11
V. MODUL DE LUCRU CU LUMINA
Câte persoane nu ar dori să aibe revelaţia lumii divine, să se simtă inspirate, să trăiască în extaz !
Dar ei îşi închipuie că trebuie să fie foarte greu să reuşească aceste lucruri. În realitate, este foarte
simplu, atât de simplu, încât dacă li s-ar spune cum ar fi posibil, nu ar crede: nu vor face deci nimic
pentru a realiza acesta şi nu vor cunoaşte niciodată splendorile lumii divine.
În urmă cu mai mulţi ani, când eram încă un foarte tânăr discipol al Maestrului Peter Deunov, i-
am pus acestă întrebare: "Care este modul cel mai eficace de a ne lega de Dumnezeu şi de a ne
dezvolta calităţile şi virtuţile spirituale ?" El mi-a răspuns: "Trebuie să te gândeşti la lumină, să te
concentrezi asupra ei, să-ţi imaginezi că tot universul este scufundat în lumină". Am lucrat mult timp
asupra acestei imagini a luminii şi am învăţat multe. În realitate Dumnezeu nu este lumină, El este
mult mai mult decât aceasta, nu putem să-l cunoaştem, nici măcar să ni-l imaginăm. De altfel, dacă
în Geneză se spune că în prima zi El a creat lumina, (pg. 41) înseamnă că el nu este lumină, dar cu
ajutorul ei a creat Universul.
Dumnezeu nu este lumină, dar fiindcă lumina este prima emanaţie divină, ea conţine toate
calităţile, toate virtuţile lui Dumnezeu, şi nu putem să cunoaştem pe Dumnezeu decât prin
intermediul luminii.
Iată deci exerciţiul pe care-l puteţi face: în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, de îndată ce
aveţi la dispoziţie câteva minute, gândiţi-vă la concentrarea pe lumină, că vă odihniţi în
lumină, că vă topiţi în lumină, vă impregnaţi cu ea ... că întreg universul se scaldă în această
lumină. Veţi simţi puţin câte puţin cum totul se reface în voi, că această lumină vă aduce
adevărata ştiinţă, pacea durabilă, echilibrul, puterea. În loc să vă pierdeţi timpul cu tot felul
de activităţi inutile, gândiţi-vă la lumina care străluceşte, care învigorează, care linişteşte.
Nu veţi putea găsi niciodată sensul vieţii în afară de lumină. Să luăm un exemplu foarte simplu
al vieţii cotidiene în timp ce vă treziţi noaptea şi vreţi să vă sculaţi, primul lucru pe care-l faceţi este
să aprindeţi o lumină. În momentul în care vedeţi clar, puteţi să faceţi orice vreţi, pe când, în
întuneric puteţi să vă loviţi, să răsturnaţi obiecte, etc. Da, însă majoritatea oamenilor n-au înţeles
acest învăţământ al luminii, ei fac totul în întuneric, vorbind simbolic, nu ştiu unde se află şi de aceea
îşi sparg capul.
Trebuie să căutăm lumina, să ne concentrăm asupra ei, s-o bem, s-o mâncăm, s-o situăm
deasupra tuturor comorilor pământului. De îndată ce aveţi un moment liber, închideţi ochii şi
concentraţi-vă pe această imagine a luminii care penetrează peste tot si aduce toate
binecuvântările. Aveţi de aşteptat la dentist sau într-o gară? Ei bine, în loc să frunzăriţi reviste
pline de lucruri inutile sau stupide, gândiţi-vă câteva minute la lumină.
Când mergeţi pe stradă, se poate întâmpla să fiţi asaltaţi de gânduri sau de sentimente
negative. Evident, acolo nu vă puteţi opri şi închide ochii (dacă o faceţi, după un moment se vor
strânge o multime în jurul vostru, unii îşi vor aduce şi scaunele să vă privească, chiar circulaţia se
poate opri!). Dar nimic nu vă împiedică să vă opriţi o clipă în faţa unei vitrine ca pentru a o privi
(evident, nu o vitrină dincolo de care să vă poată privi cineva) şi acolo, vă concentraţi câteva
secunde încercând să introduceţi lumină în voi. Când veţi privi din nou, vă veţi simţi despovăraţi,
purificaţi.
Iată metode pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc; ei vor merge una două ore plictisiţi de
moarte, şi se vor complace în această stare toată ziua. Nici măcar nu le va veni ideea să se oprească
într-un parc şi să-şi schimbe starea de spirit în contact cu arborii, florile, fântânile ... Vor merge mai
degrabă într-o crâşmă unde vor bea ceva privind trecătorii aşa cum vacile privesc trecând trenurile
apoi vor porni din nou, tot cu aceeaşi plictiseală şi când se vor întoarce acasă, vor transmite şi soţiei
starea lor: "Ce mai faci dragă ?" Şi hop, un sărut prin care-ţi transmite toate miasmele interioare. Şi
imediat soţia le transmite copiilor ... şi astfel trăiesc oamenii inconştient şi stupid.
Chiar dacă vă vorbesc aşa nu sunt sigur că veţi prinde gustul să vă concetraţi asupra luminii
pentru a vedea cum poate să lucreze asupra voastră pentru a vă modela, a vă purifica, a vă învigora,
a vă reînvia. Oamenii sunt gata să deschidă porţile pentru tot ce poate aduce complicaţii şi griji, dar
pentru lumină nu este timp, nici loc. Iată de ce oamenii sunt mereu vulnerabili, nefericiţi pentru că nu
şi-au deschis încă intelectul, inima, sufletul şi spiritul în faţa singurului lucru care contează: lumina.

12
Acest exerciţiu pe care tocmai vi l-am dat este valabil în toate împrejurările vieţii: fie că sunteţi
la bucătărie, că scrieţi scrisori, că vă spălaţi, că vă îmbrăcaţi sau vă dezbrăcaţi, puteţi pentru câteva
secunde să vă imaginaţi această lumină care scaldă întreg universul. Unii clarvăzători au văzut
aceasta; au văzut că toate creaturile, toate obiectele, chiar şi pietrele se scaldă în lumină şi emană
lumină.
Această lumină a fost denumită la început lumină astrală, fiindcă este comparabilă cu lumina
stelelor. Dar deasupra acestei lumini mai există o alta, mai subtilă.
(pg.44)Când meditaţi sau când vă aflaţi într-o stare intens spirituală, aţi simţit uneori că totul în
voi devine luminos, ca un soare care străluceşte în interior, ca şi cum nişte lămpi ar fi fost aprinse, şi
să simţiţi ca şi cum această lumină ar ieşi prin faţa dumneavoastră. De îndată ce vă înălţaţi către
gradele superioare de bunătate, de generozitate, de duioşie, de puritate, lumina se naşte în voi, o
vedeţi, totul străluceşte. Dacă vă lăsaţi pradă sentimentelor de gelozie, de egoism, de cupiditate, nici
măcar nu e nevoie să vă priviţi într-o oglindă pentru a vă da seama. Simţiţi fizic întunecimea pe faţa
voastră.
Bineînţeles, nu trebuie să generalizăm. Când vedeţi o umbră pe faţa cuiva nu trebuie să vă
imaginaţi că este animat obligatoriu de sentimente sau intenţii necurate. Nu, dacă nu vedeţi şi alte
elemente pentru a judeca, vă puteţi înşela. Se poate ca altcineva din apropiere să producă o umbră
pe faţa acelei persoane; nu ea este în întuneric, ci este un nor care trece sau un obiect care-şi
proiectează umbra sa. Şi, uneori, dacă faţa sa străluceşte, se poate datora tot unei alte persoane care
se joacă cu oglinzile şi aceste oglinzi proiectează o lumină pe faţa sa. Nu persoana însăşi a creat
această lumină: o entitate a venit pentru o clipă asupra ei şi de îndată ce pleacă, lumina dispare.
Pentru a ne putea pronunţa asupra feţei cuiva, trebuie să fim capabili de a vedea dincolo de aparenţe.
Totuşi, luaţi drept criteriu valabil faptul că după gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi
intenţiile voastre, lumina din voi variază.
(pg.45)În realitate, pentru a ajunge să posedaţi această lumină, importanţa iubirii este
determinantă. Când veţi şti cum să înţelegeţi iubirea, cum să o manifestaţi, cum s-o lăsaţi să curgă
prin voi, atunci veţi deveni luminoşi. Voi spuneţi că nu vedeţi legătura ... Ei bine, vă voi arăta. Ştiţi
cum aprindeau primitivii focul: luau, de exemplu, două bucăţele de lemn pe care le frecau una de
alta, această frecare producea căldură şi imediat apărea focul. Sunt deci trei etape: mişcarea,
căldura, lumina. Dacă interpretăm acest fenomen, descoperim că mişcarea corespunde
activităţii produse de voinţă, căldura corespunde sentimentului produs de inimă, iar focul,
lumina corespunde gândului generat de intelect. În mod simbolic putem spune că, în domeniul
iubirii, oamenii se opresc la mişcare. Bineînţeles, această mişcare produce căldura, dar ei trebuie să
depăşească acest stadiu al simplei senzaţii pentru a merge mai departe, până la lumină, la înţelegere,
pentru a putea pătrunde misterele universului. Iubirea poate să-i conducă până acolo, cu condiţia să
nu se limiteze s-o considere exclusiv ca pe o efervescenţă agreabilă. Există o întreagă ştiinţă care-l
învaţă pe discipol cum să producă lumina, dar pentru aceasta nu trebuie să caute numai plăcerea,
fiindcă plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să izbucnească.
(pg.46)Când reunim şi medităm în linişte, lăsaţi la o parte toate preocupările voastre,
concentraţi-vă asupra luminii ca şi cum totul ar depinde de ea, ca şi cum însăşi viaţa voastră ar
depinde de ea. Iată, gândiţi că este ultimul vostru moment, că trebuie să părăsiţi pământul şi că
numai lumina vă poate salva şi vă legaţi de ea. Lumina ... nimic altceva nu trebuie să conteze. Este
cel mai minunat exerciţiu din câte există. Vă puteţi imagina această lumină albă, incandescentă, şi
atunci puteţi spune, ca Iniţiaţii: "Sunt parte din parte din sufletul incandescent ..." V-o puteţi
imagina violetă, albastră, verde, galbenă, portocalie sau rosie. Dar este preferabil să fie albă, fiindcă
lumina albă le rezumă, le răneşte pe toate celelalte. Prin această lumină albă puteţi avea a-tot-
puterea violetului, pacea şi adevărul albastrului, bogăţia şi întinerirea atentă a verdelui, înţelegerea şi
cunoaşterea galbenului. Sănătatea, vigoarea, vitalitatea portocaliului, forţa, activitatea şi dinamismul
roşului. Dar mai întâi de toate ea trebuie să fie albă. Când veţi reuşi să vă concentraţi asupra luminii,
fie că vă simţiţi ca un ocean care vibrează, palpită, freamătă sau unde totul este pace, fericire,
bucurie începeţi să simţiţi că acestă lumină este totodată un parfum şi o muzică, acea muzică
cosmică pe care o numim muzica sferelor, cântecul a tot ce există în Univers.

13
(pg.47)Nu există lucrare mai demnă, mai glorioasă, mai puternică ca lucrul cu lumina. Şi
aceasta, dacă vreţi într-adevăr să vă preocupaţi de ceva grandios, de ceva nobil. Toate celelalte
activităţi au o latură bună şi o latură nefavorabilă. Dacă vă observaţi pe voi înşivă, constataţi după
câţiva ani, indiferent ce meserie aţi exercitat v-aţi uzat, v-aţi pierdut forţele, sănătatea frumuseţea.
Bineînţeles, există şi câteva avantaje, câţiva bănuţi, nişte onoruri, dar dacă trebuie să puneţi toate
acestea în balanţa divină, veţi constata că puţinul pe care l-aţi câştigat nu compensează bogăţiile pe
care le-aţi pierdut.
Din nefericire, acesta este un gen de calcul pe care oamenii nu sunt obişnuiţi să-l facă. Ei fac
probabil multe calcule, atunci când vor sa obţină bani, onoruri, glorie sau ştiinţă, dar nu pun
niciodată în celălalt taler al balanţei pierderile antrenate de aceste achiziţii, pacea, sănătatea, bucuria
lor, puritatea. Vor sfârşi probabil prin a obţine ceea ce doresc, dar câţiva ani mai târziu îi regăsim în
clinicile sau spitalele psihiatrice incapabili să mănânce, să bea, să se bucure. În acel moment îşi dau
seama de valoarea celora pe care le-au pierdut. Şi spun: "Dacă aş fi ştiut!..." Dar e prea târziu. Ar fi
trebuit să ştie mai devreme. Iată de ce, voi care "ştiţi", consacraţi din ce în ce mai mult timp luminii.
Este singura activitate care vă poate îmbogăţi cu-adevărat, care vă poate reechilibra. Credeţi-mă, cu
toate celelalte activităţi, chiar dacă veţi câştiga câteva mărunţişuri pe de o parte, veţi pierde pe de
altă parte lucruri cu mult mai pretioase. Uitaţi-vă puţin înapoi pentru a vă revedea existenţa de până
acum şi veţi descoperi cât este de adevărat. Aşadar, de-acum înainte, când veţi dori să vă lansaţi în
activităţi care să vă aducă alte avantaje lumeşti, reflectaţi mai întâi cât vă va costa acest lucru cel
puţin în două domenii: în cel al sănătăţii şi în cel al evoluţiei spirituale. Rolul meu este acela de a vă
da criterii care să vă permită să vă transformaţi viaţa, adică să puteţi intra în noua viaţă. Dacă ar
trebui pentru a vă face plăcere, să mai propag regulile vieţii vechi nu e nici o problemă, numai că-mi
închid prăvălia. Deci, voi continua să vă prezint noile legi care pot ajuta oamenii să se liniştească
pentru a putea găsi calea spre patria celestă. Chiar dacă acum sunt puţini candidaţi gata să urmeze
aceste reguli, este o altă problemă, eu am datoria să continui să le dau.
(pg.49)De-acum înainte, fie că sunteţi cu toţii aici, sau singuri acasă, sau în altă parte, gândiţi
cum să vă legaţi la sursa tuturor binecuvântărilor: lumina, iată totul.
Demult (să fi avut douăzeci de ani), am citit nişte cuvinte pe care nu le-am putut uita: un citat
din Zohar(?). Erau în bulgară, bineînţeles, dar vi le voi traduce în franceză: "Şapte lumini sunt în
Sublimul înalt şi acolo locuieşte Bătrânul Bătrânilor, Taina Tainelor, Misteriosul Misterioşilor, Äin
Soph". Când pronunţam aceste cuvinte, totul vibra şi frisona în mine.
Aceste şapte lumini sunt cele şapte culori şi fiecăreia din ele îi corespunde o virtute: violetului
sacrificiul, indigoului forţa, albastrului adevărul, verdelui speranţa, galbenului înţelepciunea,
portocaliului sfinţenia, roşului iubirea. Dar trebuie ştiut că fiecare greşeală pe care omul o comite
diminuează în el puterea care corespunde uneia din aceste culori. Este aproape inutil să lucrăm cu
lumina şi culorile pentru a obţine puteri spirituale dacă nu le sustinem în noi înşine prin virtuţile
corespondente. Toţi cei care îşi imaginează că vor deveni mari magi numai dedându-se la o practică
sau alta, fără a ameliora nimic în viaţa lor interioară, se înşeală. Entităţile superioare nu cedează
acestor tentative, numai entităţile celor mai de jos niveluri, elementaliilor, monştrii, se apropie. Dacă
voiţi să atrageţi îngerii şi arhanghelii, nu veţi reuşi s-o faceţi decât graţie virtuţilor voastre, fiindcă
entităţile superioare nu răspund decât celor care ştiu să manifeste adevărata lumină, adică: puritatea,
iubirea, înţelepciunea adevărul.
Trebuie să ştiţi că dacă doriţi să atrageţi dragostea sau prietenia cuiva, toate mijloacele pentru a
ajunge la acestea sunt interzise (bani, seducţie, violenţe, cadouri, cu toate că toată lumea utilizează
aceste mijloace fiindcă sunt cele mai facile) în afară de lumină. Da, singurul mijloc recunoscut de
Cer, care este în acelaşi timp şi cel mai puternic, este de a trimite persoanelor de care dorim să ne
facem iubiţi - cadouri de lumină spirituală pe care o răspândim în jurul lor. Când doriţi ca cineva să
vă iubescă şi să se gândească la voi, trimiteţi-i lumină. Sufletul său care va simţi prezenţa unei
entităţi benefice vă va aprecia din ce în ce mai mult. Doriţi ca prietenii la care mergeţi să fie fericiţi sa
vă primească ? Atunci nu procedaţi ca toată lumea sa faceţi vizite părinţilor sau prietenilor în
momentele de iritare, de nelinişte, când sunt în întuneric. Înainte de a intra într-o casă, reculegeţi-vă

14
câteva clipe, gândind că această casă şi locuitorii ei sunt cufundaţi în lumină. Cum să nu fie fericiţi să
vă revadă ?
(pg.51)Lumina trebuie să fie preocuparea voastră constantă. Oriunde aţi fi, de îndată ce aveţi un
moment liber, gândiţi-vă la lumină. Când vă simţiţi sufletul umbrit de o tristeţe, de o greutate, de o
îndoială, mergeţi spre lumină şi vorbiţi-i. Spuneţi-i: "O, lumină, tu care eşti cea mai inteligentă,
intră în mine, vino si luminează-mi inima şi creierul". Şi lumina vine şi vă luminează. Dacă
doriţi să ajutaţi pe cineva care se află la grea încercare, trimiteţi-i prin gând raze luminoase,
pătrundeţi-l cu aceste raze. Dacă simţiţi o durere în corpul vostru, chemaţi lumina, imaginaţi-vă că
ies din degetele voastre raze de toate culorile şi dirijaţi-le spre locul dureros, după un timp veţi
constata o ameliorare.
Să ştiţi că nu veţi fi cu adevărat sănătoşi decât atunci când veţi reuşi sa formaţi în jurul vostru o
aură pură si puternică conţinând toate culorile spectrului. Aceasta este adevărata medicină. O aură
puternică este cea mai bună protecţie, este ca o barieră care se opune curentelor nefaste şi
tulburărilor de tot felul. Înconjuraţi de o astfel de aură, omul este ca într-o fortăreaţă şi chiar atunci
când toţi în jurul lui sunt agitaţi, tulburaţi, bolnavi, el îşi păstrează în continuare iubirea şi curajul său
fiindcă se simte locuit de o prezenţă luminoasă graţie căreia îi poate ajuta pe alţii.
(pg.52)Încercaţi să înţelegeţi importanţa lucrului cu lumina şi veţi avea un mijloc infailibil. Dacă
nu obţineţi imediat rezultate, este pentru că aţi rămas prea mult timp departe de lumină. Există
atâtea elemente opace care s-au acumulat în voi încât lumina nu le poate încă pătrunde. Ea întâlneşte
pereţi prea groşi, trebuie s-o ajutaţi să-şi croiască drum în voi purificând, pentru a face pereţii să
devină din ce în ce mai subţiri şi transparenţi.
Într-o zi, în sfârşit, lumina va izbucni şi va inunda totul, acesta va fi triunghiul Fraternităţii Albe
Universale în lumea întreagă. Dar sunt necesare lămpi aprinse, vii, cum a fost în Rabbi Shimon bar
Yokai care a fost numit "Lampa Sfântă" căci răspândea lumină. Când a murit, s-a spus că lampa s-a
stins. Dar lampa luminează încă în cealaltă lume.
VI. Prisma, imaginea omului
Prisma ne relevă cum lumina albă se descompune în şapte culori.

prismă desen !

Acest fenomen al descompunerii luminii cu ajutorul prismei se bazează pe trei numere


semnificative: 1, 3, 7. Numărul 1 reprezintă fascicolul luminos care cade pe una dintre feţele prismei,
numărul 3 reprezintă prisma însăşi cu cele trei feţe, iar nr. 7 reprezintă culorile dispersate de către
prismă.
Simbolic, putem stabili o corespondenţă între cele trei laturi ale prismei şi cele trei principii care
guvernează comportamentul omului: intelectul, inima, voinţa. Pentru a putea iradia armonios cele
şapte culori, trebuie ca această prismă - care este omul - să fie transparentă şi echilaterală, adică
intelectul, inima şi voinţa să fie în mod egal dezvoltate în el, trebuie să fie inteligent, bun şi agreabil
să-şi realizeze gândurile şi sentimentele sale. În acel moment totul în el este armonios ... Dar,
evident, sunt cazuri foarte rare, iar prisma echilaterală reprezintă pe Iniţiat, pe Înţelept, pe marele
maestru.
În cele mai multe cazuri, oamenii sunt triunghiuri cu laturi inegale. Unii au voinţa mult mai
dezvoltată, ceea ce înseamnă că, cel mai adesea, se mulţumesc să realizeze proiectele altora. Alţii,
din contra, au intelectul şi inima mult mai dezvoltate decât voinţa, aceasta semnifică faptul că aceste
persoane reflectează şi analizează destul, că sunt de asemenea foarte sensibile, dar când este vorba
să acţioneze, să realizeze ceva, ele aşteaptă să o facă alţii în locul lor. Şi tot aşa, există tot felul de

15
oameni ... Esenţial este însă să înţelegem că trebuie să facem toate eforturile pentru a deveni prisme
echilaterale pentru a putea iradia cele şapte culori, adică a emana cele şapte virtuţi. Nu trebuie să
fabricăm lumina, ea este deja prezentă gata să treacă prin noi pentru a produce efectele sale, numai
noi nu suntem încă gata, noi nu suntem nici suficient de dezvoltaţi, nici purificaţi. Da, Dumnezeu
este gata să intre în om pentru a se manifesta în toată splendoarea celor şapte culori, adică
să-i dea toate virtuţile şi puterile, dar omul este opac, dezechilibrat sau bolnav şi Dumnezeu
nu se poate manifesta decât imperfect prin el.
Deci, primul lucru care trebuie făcut, este să recreăm echilibrul în noi înşine: de exemplu, dacă
până acum am dezvoltat numai intelectul, trebuie să găsim condiţii să ne dezvoltăm inima, iar apoi
să lucrăm, să facem exerciţii pentru întărirea voinţei. Când acest triunghi al inimii, intelectului şi
voinţei este perfect dezvoltat, omul îşi dă sema că în mod automat lumina intră în el şi reizvorăşte
sub forma celor şapte culori.
Să aruncăm acum o privire asupra funcţiilor organismului fizic: fiecare reproduce fenomenul
prismei cu lumina care se descompune în şapte culori. Când mâncaţi de exemplu, hrana reprezintă
lumina, stomacul reprezintă prisma şi el trebuie să fie în bună stare pentru a putea digera alimentele,
adică să distribuie cele şapte forţe, cele şapte culori, în tot corpul. El trimite roşul în sistemul
muscular, portocaliul în sistemul circulator, galbenul în sistemul nervos, verdele în sistemul digestiv,
albastrul în sistemul respirator, indigoul în sistemul osos şi în fine, violetul în sistemul glandelor
endocrine şi al chakras-urilor.
La fel se întâmplă cu aerul pe care-l respirăm, reprezintă simbolic lumina soarelui, organele
respiratorii (nasul şi plămânii al căror rol este aici comparabil cu cel al stomacului), reprezentând
prisma.
(pg.56)În momentul în care sângele purificat şi încărcat cu oxigen părăseşte plămânii, el
distribuie în organism şapte fascicole de forţe.
Acelaşi fenomen se produce cu văzul şi auzul: imaginile sunt recepţionate de ochi, sunetul de
auz, ca de nişte prisme care le descompun şi le trimit sub formă de impresii. Deci, tot ce pătrunde în
om, adică tot ce este absorbit sau recepţionat de el, se poate compara cu lumina care intră în prismă
şi este descompusă pentru a putea fi distribuită. Sunt aceleaşi fenomene.
Să vedem acum cum se face repartiţia .......... al cantităţii. Când stomacul distribuie energiile, el
trimite 4 părţi în regiunea abdomenului şi organelor sexuale, 2 părţi plămânilor şi inimii şi numai 1
parte creierului. Pentru a înţelege această repartitie, trebuie să ne amintim de o altă diviziune în trei
pe care o utilizează tradiţional ştiinţa iniţiatică: diviziunea cap, torace, abdomen. Capul corespunde
lumii divine, lumii inteligenţei, toracele (plămânii şi inima) lumii astrale, iar abdomenul (organele
digestive şi sexuale) corespund lumii fizice. Aceasta este o diviziune tradiţională la ezoterici. Deci,
stomacul care absoarbe hrană şi o distribuia, păstrează 4 părţi pentru regiunea sa, trimite 2 părţi la
cord şi plămâni şi o parte la creier. Din aerul primit, plămânii trimit 2 părţi la abdomen, 2 părţi la
creier şi păstrează 3 părţi pentru ei şi inimă. În sfârşit când creierul primeşte energie solară, păstrează
4 părţi pentru el, trimite 2 părţi la inimă şi plămâni şi numai 1 parte la abdomen. Elementele
spirituale care lasă foarte puţine deşeuri, intră într-o mică cantitate în stomac, în timp ce sistemul
nervos primeşte aproape tot. Invers, aproape toate energiile produse de hrană şi băutură merg la
sistemul muscular şi abdomen şi destul de puţin la creier.
Este esenţial acum să înţelegem ce ne spune prisma, trebuie să lucrăm asupra noastră înşine
pentru a deveni puri ca un cristal şi a dezvolta armonios acest triunghi care formează capul, plămânii
şi abdomenul. În acel moment, lumina în care suntem cufundaţi ne va traversa şi va ieşi din nou sub
forma a şapte culori, cele mai frumoase, cele mai strălucitoare.
V-am vorbit deja de simbolismul celor două triunghiuri, unul cu vârful în sus şi altul cu vârful în
jos. Unii dintre noi ştiu deja că aceste două triunghiuri echilaterale sunt simbolurile bărbatului şi
femeii care au dezvoltat la perfecţiune inima, intelectul, şi voinţa lor.

desen 2 triunghiuri, Pg.57 jos

16
(pg.58) Triunghiul bărbatului are vârful orientat în jos fiindcă reprezintă Spiritul cosmic care
coboară întotdeauna către materie, către pământ, pentru a-l învigora, a-l ......... şi a-i da o parte din
energia sa: reprezintă involuţia.
Triunghiul femeii are vârful orientat în sus fiindcă este simbolul materiei care urcă pentru a se
uni cu prea-iubitul său, spiritul: este evoluţia. Fiecare face jumătate din drum şi când se întâlnesc, se
îmbrăţişează, fuzionează şi sunt în plenitudine. Acestă întâlnire a Spiritului cu materia este
simbolizată de Semnul lui Solomon.

desen , pg 58

Când bărbatul şi femeia se unesc pentru a crea un copil, ceea ce bărbatul dă femeii, este 1,
lumina, iar femeia care reprezintă pe 3, prisma, produce cele 7 forţe: o fiinţă completă. Este aceeaşi
lege. Iar dacă femeia nu este bine conformată, ea nu va produce un fascicol de culori perfecte, adică
o fiinţă omenească cu toate membrele, toate facultăţile şi calităţile, ci o fiinţă handicapată. Aceasta
depinde de mamă, dar şi de tată, fiindcă tatăl nu dă totdeauna mamei ceva atât de pur şi luminos ca
lumina soarelui. Ceea ce este sigur, este că dă ceva (pg.59)şi această lumină dată de tată,
strălucitoare sau ternă, care trece prin prisma mai mult sau mai puţin perfectă a mamei, produce un
copil mai bine sau mai puţin bine conformat. Dar corespondenţele sunt absolut valabile.
Chiar când vă vorbesc, cuvintele pe care le pronunţ sunt ca lumina soarelui iar voi, voi sunteţi
prismele. Dacă cuvintele mele sunt la fel de pure, de inteligente, de perfecte ca lumina soarelui, şi
dacă voi sunteţi nişte prisme bune, adică dacă sunteţi odihniţi, atenţi şi vigilenţi, cu un intelect şi o
inimă receptive, se vor naşte copii extraordinari, adică idei, imbolduri şi decizii constructive. Dar
chiar dacă vă fac revelaţiile cele mai profunde şi mai adevărate iar voi sunteţi somnolenţi, obosiţi sau
indiferenţi la cuvintele mele, nu sunteţi nişte prisme bune: nu se va produce niciun rezultat şi se vor
produce chiar neînţelegeri, fiindcă voi veţi înţelege altceva decât v-am spus eu.
Acum vă voi descoperi încă ceva extrem de interesant. Iniţiatul care posedă în el însăşi cele
două triunghiuri, cele două principii masculin şi feminin, reprezintă unirea spiritului cu materia. Când
el este plin de bunătate, de iubire şi de compasiune pentru oameni şi cu atenţia concentrată pentru
ale trimite binecuvântările sale, el reprezintă triunghiul spiritului al cărui vârf este orientat în jos,
adică către umanitate. În acel moment el primeşte lumina lui Dumnezeu, şi cu toate că întreaga sa
activitate este orientată în jos, către oameni, această lumină iese din el într-un fascicol de şapte culori
care se proiectează către cer, iar îngerii, arhanghelii şi Dumnezeu Însuşi sunt uimiţi.
Cât despre principiul feminin care este simbolizat prin triunghiul materiei, triunghiul al cărui vârf
este orientat în sus, este mult mai aproape ca centrul pământului. Acest centru al pământului
proiectează şi el o lumină, dar o lumină infernală, o lumină tenebroasă care poate (pg.60) avea
asupra fiinţei umane, dacă nu este ........ , inteligentă şi pură, efecte dezastroase. Deci, cum am spus,
când Iniţiatul are pentru umanitate o iubire total dezinteresată şi când toate forţele sale, din tot
sufletul său, cere ca toţi oamenii să fie în bucurie, în abundenţă, în pace şi în plenitudine, atunci cele
şapte culori izvorăsc prin el. Dar se petrece în acelaşi timp şi altceva foarte important: toate forţele
întunecate pe care infernul i le trimite, Iniţiatul le purifică, le transformă şi ştie să le utilizeze. Pentru
marii Iniţieţi, nu există rău pe care să nu reuşească să-l transforme în lumină şi bucurie. Numai atunci
când omul nu se află în legătură cu lumina divină, când nu a reuşit să-şi dezvolte inteligenţa şi
voinţa, poate suferi influenţele subterane care-l pot tulbura şi chiar face să cadă.
(pg.61)Creierul, plămânii şi stomacul distribuie fiecare şapte forţe în toate sistemele
organismului uman: 3 x 7 = 21 şi împreună cu omul însuşi, 22. Iată cele 22 de chei , cele 22 de taine
ale Tarotului. Sau, dacă nu vreţi să socotiţi omul fiindcă el este deja subînţeles prin cele 21 de forţe,

17
îl puteţi înlocui prin lumina care produce toate forţele. Aceasta face deci 7 energii pentru cap, 7
pentru plămâni si inimă, 7 pentru abdomen şi împreună cu lumina soarelui, acesta totalizează 22.
Întreaga viaţă, multitudinea afinităţilor şi corespondenţelor, care constituie viaţa este
reprezentată în acestă imagine a luminii pe care prisma o descompune în şapte culori. De aceea vă
dau acum ca regulă să căutaţi lumina, să vă imaginaţi că sunteţi o prismă şi că v-aţi orientat atât de
bine încât vă lăsaţi traversaţi de razele soarelui pentru a face să reizvorască imediat în jurul vostru
cele şapte culori magnifice.

(pg.62)

VII. Puritatea deschide porţile luminii


I.

În fiecare noapte, când omul adoarme, sufletul său se depărtează de corpul său fizic pentru a se
cufunda în Sufletul Universal. În timpul acestui repaus al corpului, se realizează în el o curăţire, o
purificare. Odată îndeplinită această lucrare, sufletul poate veni şi-şi reia funcţiile şi să se manifeste
în materie prin tot felul de activităţi. Acest proces se repetă în fiecare noapte şi chiar în timpul zilei
pentru anumite persoane. Deci, noaptea, sufletul abandonează corpul fizic (dar rămânând totuşi
legat de el prin legături subtile numite coarda de argint) şi când el revine dimineaţa, găseşte casa
măturată, curăţată spălată, şi-şi poate relua lucrul. Dacă sufletul n-ar fi părăsit corpul, omul ar fi
murit otrăvit, asfixiat, fiindcă acţiunea de curăţire nu s-ar fi putut realiza în el.
Trebuie să înţelegem bine că viaţa este o combustie: toate aceste activităţi fizice, afective,
mentale, cărora le dăm numele de "viaţă", produc o degajare de forţe, dar lasă reziduuri pentru
eliminarea cărora este necesar un anumit timp. Este deci necesar ca sufletul să se îndepărteze pentru
a se putea face curăţirea. Şi fiindcă invazia corpului de către impurităţi obligă sufletul să-l
părăsească, decurge din aceasta că, cu cât un om devine pur şi limpede, cu atât e mai puţin
necesar ca sufletul să-l părăsească. Evident, când omul s-a supraîncărcat cu hrană greoaie (şi nu
mă refer numai la hrana fizică ci şi la cea astrală şi mentală), această curăţire durează mai mult timp
şi prelungeşte absenţa sufletului. Este uşor de înţeles: când menajera vine să facă curat înarmată cu o
mătură, cu o găleată, cu o cârpă, stăpânul casei este obligat să-i lase biroul liber şi să plece până ce
treaba este terminată ! Sufletul este deci alungat din corp fiindcă e prea multă curăţenie de făcut.
Problema care se pune acum este dacă sufletul care părăseşte corpul urcă întotdeauna. Să se
unească cu sufletul universal, sau rămâne numai să plutească în regiunile inferioare. Aceasta depinde
de persoană, de natura şi calitatea dorinţelor, sentimentelor şi gândurilor ei. Dar nu doresc să
vorbesc aici decât de o fiinţă animată de un ideal spiritual măreţ. În timpul somnului, sufletul său se
înalţă către lumină, se scaldă în ea, contemplă imensitatea, călătoreşte şi comunică cu entităţile
celeste ... Când el îşi regăseşte corpul, şi comunică amintirea celora pe care le-a trăit şi se va strădui
să le imprime creierului. Şi chiar dacă omul nu devine imediat conştient, cum toate aceste maprente
sunt de neşters, într-o bună zi se va produce revelaţia. Iată de ce se poate întâmpla ca deodată, ca
într-o străfulgerare, să deveniţi conştienţi de anumite adevăruri sublime pe care subconştientul
vostru le purta deja de mai mult timp. Nu venise încă momentul să conştientizaţi, dar într-o clipă,
când creierul vostru s-a aflat în condiţii favorabile, fintr-o dată lumina a izbucnit. Evident, dacă
sunteţi obişnuit să lucraţi asupra corpului vostru fizic pentru a-l purifica şi sensibiliza, sufletul nostru
poate înregistra mult mai uşor realităţile lumii sublime şi le poate transmite conştientului vostru. De
aceea este important să dăm corpului fizic o hrană pură, aer pur, băuturi pure şi chiar gânduri,
sentimente, activităţi pure.
Spiritualitatea nu constă în a neglija materia pentru a ne ocupa numai de spirit, fiindcă în
realitate manifestările spiritului sunt limitate de gradul slab de evoluţie al corpului nostru fizic.
Spiritul are toate puterile, dar nu le poate manifesta atâta timp cât organele corespondente
din corpul nostru nu sunt trezite. Alchimiştii care au înţeles această idee s-au ocupat de a
transforma materia, de a o purifica, sublima. Toată acea lucrare pe care o făceau asupra materialelor
în creuzete, alambicuri, era simbolică. În realitate era o lucrare asupra corpului fizic prin apă, prin

18
aer, prin foc, până când corpul era capabil să reflecte şi să lase să treacă lumina celestă şi virtuţile
spiritului. Spiritul nu are nevoie să evolueze. Din cotră, rolul său este să involueze, adică să coboare
pentru a anima materia. În regiunea sublimă căreia îi aparţine, el este perfect. Este o problemă care
trebuie să fie foarte clară pentru discipol: spiritul are toate posibilităţile în cer, dar este neputincios în
planul material atâta timp cât organele corpului fizic nu sunt pregătite să-i asigure manifestarea. Este
foarte important de înţeles acest lucru, fiindcă oamneii fie sunt influenţaţi de filozofia materialistă, fie
de o concepţie greşită despre spiritualitate şi nu reuşes să le împace. Sub forme diferite alchimiştii
exprimau mereu aceeaşi idee: ei spuneau că lucrează asupra materiei pentru a o face să devină
subtilă şi a o transforma în aur pur, simbolul perfecţiunii.
Nu este deci atât de important să ne ocupăm de suflet şi de spirit, ci de instrumentele
fizice prin intermediul cărora ele se manifestă, şi unul dintre aceste instrumente privilegiate
este, evident, creierul. Când întâlniţi o fiinţă debilă, nu spiritul său este debil - spiritul său poate fi
cel al unui mare înţelept - ci este instrumentul prin care el se manifestă, creierul său este defect. Daţi
celui mai mare violonist o vioară cu coarde slăbite şi nu va putea cânta. Spiritul este şi el un virtuoz
care are nevoie, pentru a se manifesta, de un bun instrument. Cerem prea mult spiritului: îi dăm un
corp ruinat şi aşteptăm să facă minuni. Ei nu, nu se poate: e ca şi cum am vrea să scoatem o scânteie
dintr-un chibrit umed: nu este posibil.
Ceea ce-i împiedică pe oameni să primesca revelaţiile Cerului este faptul că nu reuşesc să se
degaje de grijile lor materiale şi de aceea sunt încorsetaţi, sufocaţi. Nici măcar nu se gândesc să
consacre un minut lumii divine sau soarelui, fiindcă unica lor preocupare este să ştie cum să aranjeze
una şi alta. Eu nu spun că oamenii trebuie să-şi abandoneze afacerile, dar este important să-şi lase
pentru un moment preocupările la o parte, ca şi cum ar lăsa o povară. Priviţi de exemplu un hamal
care transportă poveri într-o expeditie în munţi: din timp în timp le lasă jos, respiră puţin, se aşează,
ronţăie ceva, bea, apoi îşi reia încărcătura şi îşi urmează urcuşul. N-aţi putea face şi voi la fel?
Gândiţi-vă din când în când să vă lăsaţi grijile undeva, o oră sau două; vă asigur, nimeni nu va
veni să vi le ia ! Nu există prea mulţi candidaţi să preia grijile altora. Deci, lăsaţi-le cu toată
încrederea - când veţi porni din nou la drum le veţi găsi exact unde le-aţi pus - şi intraţi în contact cu
Cerul.

II.

Acum câţiva zeci de ani, când încă se mai utilizau lămpi cu petrol, în fiecare seară trebuia să se
cureţe sticla lămpii. Arderea producea deşeuri, petrolul prin ardere degajă un fel de funingine care se
depunea pe sticlă, şi chiar dacă flacăra era aprinsă, lampa nu mai lumina, trebuia curăţată.
Acelaşi fenomen se petrece şi în noi, fiindcă viaţa este o ardere, da, gândurile, sentimentele,
actele noastre, toate manifestările noastre sunt rezultatul unei arderi. Pentru a produce flacăra,
acestă energie care ne dă viaţă, trebuie să existe undeva materiale pregătite pentru ardere. Dar
această combustie se însoţeşte inevitabil de deşeuri care trebuiesc eliminate, fiindcă aşa cum sticla
lămpii neştearsă de funingine nu mai dă lumină sau cum soba cu lemne sau cărbuni necurăţată de
cărbuni nu mai dă căldură, tot aşa omul care nu se purifică se afundă în întuneric, frig şi sfârşeşte
prin a-şi pierde viaţa.
Din nefericire oamenii nu s-au gândit niciodată la aceste corespondenţe, şi-şi imaginează că pot
trăi foarte bine fără să se preocupe de eliminarea impurităţilor. Ei ştiu că trebuie sa se spele în fiecare
zi fiindcă altfel porii pielii lor se vor închide şi aceasta va dăuna sănătăţii. Dar interior nu se spală, de
aceea porii pielii lor spirituale sunt astupaţi, nici o lumină nu ajunge la ei şi rămân scufundaţi în
întuneric, acuzând Cerul că i-a abandonat şi că rămâne surd. Ei bine, Cerul nu ne-a abandonat şi nu
este nici surd ! Obstacolele vin de la noi, fiindcă noi ne-am format în jur o crustă atât de groasă, am
întărit-o şi consolidat-o, încât nici Cerul n-o poate traversa. Noi suntem cufundaţi în lumea divină şi
totuşi ne simţim izolaţi şi separaţi de el, tocmai fiindcă această crustă formată de gândurile şi
sentimentele noastre inferioare, fac un ecran care ne împiedică să intrăm în comunicare cu El. În
realitate Cerul, lumina, bucuria, totul este prezent şi ne înconjoară, şi cel care decide să lucreze

19
asupra lui însuşi pentru a se purifica şi a-şi transforma corpurile subtile, făcându-le să devină
receptive şi sensibile, îşi va da seama că nu există de fapt nici o separare între Cer şi el însuşi.
Vă voi da o altă imagine. Când cerul este senin, apare soarele, când cerul este acoperit de nori,
soarele rămâne ascuns. Dar dacă urcaţi cu avionul până la o altitudine de zece mii de metri, vă aflaţi
deasupra plafonului de nori, unde soarele străluceşte mereu, nu este niciodată ascuns ...
Ei bine, din punct de vedere ezoteric, norii nu sunt nimic altceva decât gândurile şi sentimentele
opace, dense şi terne care, acumulându-se în inima şi intelectul nostru, ne ascund soarele. În
interiorul nostru străluceşte întotdeauna un soare, un soare care este Dumnezeu Însuşi, sursa vieţii,
sursa luminii. El este mereu acolo, prezent undeva în esenţa noastră, în centrul fiinţei noastre, dar
nu-l vedem, nu-l simţim, suntem în îtuneric şi tremurăm, dar de ce ? Fiindcă n-am ştiut să ne
purificăm.
Este extrem de important pentru om să ştie să-şi elimine impurităţile organismului său psihic.
De aceea exerciţiile de purificare ocupă un loc atât de important în viaţa discipolului, şi nu numai
purificare prin mijloacele fizice: postul, exerciţiile respiratorii, abluţiile, etc. ... dar şi purificarea prin
mijloacele spirituale: concentrarea, rugăciunea, fiindcă aceste exerciţii îi permit să introducă în el o
substanţă care dezagregă tote elementele străine, deci nocive.
V-am dat deja în mai multe rânduri exerciţii pe care să le faceţi cu cele patru elemente, focul
care arde, aerul care dispersează, apa care spală şi pământul care înglobează.
Regăsiţi aceste exerciţii şi practicaţi-le1.
Este în interesul vostru. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiţi că activităţile voastre fizice
şi psihice, fiind rezultatul unor arderi, produc deşeuri de care trebuie să scăpaţi. Aceste deşeuri nu
sunt comparabile decât poate cu un pic de fum, dar fumul care se depune în fiecare zi formează până
la urmă un strat negru pe care nimic nu-l mai poate înlătura.
Să luăm un alt fenomen al vieţii cotidiene la care nu v-aţi gândit cum să-l interpretaţi. Când
mâncăm trebuie să evacuăm anumite materii: este o lege la care sunt supuse toate creaturile. Studiaţi
sistemul digestiv la om: totul este conceput perfect pentru a primi hrana şi a arunca ce n-a putut fi
asimilat. Dacă apare o anomalie care perturbă funcţionalitatea rinichilor sau a intestinelor, omul se
otrăveşte încetul cu încetul. Dar acest lucru nu este valabil numai în planul fizic, dacă evacuarea nu
se face corect nici în planul eteric, astral, mental, omul , de asemenea, se otrăveşte. Câţi oameni nu
sunt intoxicaţi psihic fiindcă corpurile lor eteric, astral, sau mental sunt saturate de impurităţi ! Ei nu
ştiu faptul că şi în acele planuri sunt elemente de aruncat, iar canalele sunt astupate. Trebuiesc
permeabilizate pentru ca circulaţia să se poată face din nou.
Iată încă o dovadă pentru cele pe care tocmai vi le-am relatat. Suntem cufundaţi în viaţa divină,
luminoasă şi bogată, dar nu o simţim fiindcă canalele sunt obturate şi comunicarea este întreruptă.
Iată de ce rolul esenţial al îniţierii este să înveţe pe discipol că numai purificându-se va reuşi să
restabilească comunicarea pentru ca viaţa divină să circule în el. Când viaţa circulă ea aduce toate
materialele indispensabile celulelor. În momentul în care această circulaţie se opreşte, urmează
moartea.
Ceea ce v-am revelat acum este înscris în natură de către Inteligenţa cosmică, dar voi nu v-aţi
dat silinţa să o descifraţi. Studiaţi viaţa tuturor creaturilor şi observaţi că într-un moment sau altul,
toate au ceva de aruncat.
Deci în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiţi-vă la curăţire, la purificare. Faceţi să
curgă apa, apa celestă, imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un torent sau sub o cascadă şi că toate
impurităţile voastre sunt îndepărtate. Vă mai puteti imagina că sunteţi un cristal şi că încet,
încet, deveniţi transparent. Oh ! Bineînţeles, nu poate fi vorba de o transparenţă fizică, ci în
domeniul eteric, astral, mental, iar un clarvăzător va putea constata că sunteti cu adevărat
transparent şi pur ca un cristal, şi că energiile Cerului trec prin voi, aşa cum lumina trece
prin prismă, descompunându-se în cele şapte culori. Deoarece există metode eficace, de ce să
nu le folosim în loc să fim mereu în suferinţă, pe cale de a plânge şi de a-i plictisi pe ceilalţi?

1
. A se vedea vol XIII din Opere Complete, cap. VI.

20
În fiecare zi trebuie sa vă gândiţi cum să vă purificaţi, fiindcă peste tot primiţi impurităţi nu
numai în planul fizic, mâncând, bând, respirând, dar şi în planul psihic prin gândurile şi sentimentele
voastre, dar şi prin gândurile şi sentimentele altora şi sunteţi otrăviţi. Deci, supravegheaţi-vă, nu citiţi
şi nu primiţi orice, nu frecventaţi pe oricine şi mai ales fiţi atenţi la gândurile voastre, la obiceiurile pe
care vi le faceţi, fiindcă numai graţie vigilenţei voastre veţi deveni puri, puri spiritual. Şi nu numai
această puritate vă va aduce toate binecuvântările, dar prezenţa voastră va fi benefică şi celorlalţi:
veţi face bine tuturor creaturilor pe care le veţi întâlni, la veţi curăţa, le veţi lumina.
Nu trebuie niciodată sa uitaţi că starea voastră interioară nu vă priveşte numai pe voi, dar îi
influenţează şi pe ceilalţi. Dacă sunteţi impur, prin emanaţiile voastre, îi murdăriţi şi pe ceilalţi. Doriţi
să faceţi bine, se înţelege, dar să ştiţi ca nu puteţi face nici un bine dacă nu sunteţi pur. Iată, asta este
tot, absolut. Dacă vreţi cu adevărat să ajutaţi umanitatea, o puteţi face prin puritatea voastră. Chiar
dacă nu spuneţi nimic nimănui, prin puritatea voastră lăsaţi să treacă prin voi o lumină care
contribuie la ameliorarea tuturor în jurul dumneavoastră. Da, numai prin prezenţa voastră. Dar dacă
sânteţi impur, adică rău, nedrept, lacom, criminal, contribuiţi la otrăvirea lumii întregi. Acum, fie că
o credeţi sau nu, este chiar aşa: eu cred asta sau mai degrabă o spun.
Oamenii caută inteligenţa, forţa, voinţa, iubirea şi mai ales banii ! Pentru bani toată lumea
aleargă, dar pentru puritate ... Şi iată că puritatea este baza tuturor. Ocupaţi-vă de puritate şi restul
va veni singur la voi. Puritatea vă va face mai sănătos, mai frumos, mai puternic, mai inteligent.
Evident contemporanii atât de savanţi şi erudiţi au lăsat la o parte această problemă a purităţii. Viaţa
pură ... la ce ar putea servi viaţa pură ? Ei au alte preocupări si ca urmare, cu viaţa lor impură se
pun în pericol, se îmbolnăvesc şi pierd chiar tot ce aveau, fiindcă baza era şovăielnică. Da, baza. Au
existat sfinţi care n-au citit nici o carte, care n-au făcut niciodată studii, ci au lucrat numai pentru
puritate şi iată că toate celelalte calităţi au început să se mainfeste în ei: cunoaşterea, clarvederea,
puterea de vindecare ... fiindcă nu mai existau în ei straturi opace, nu mia existau ecrane şi toate
bogăţiile Cerului puteau pătrunde în ei.
Trebuie deci să lucraţi în fiecare zi pentru a permite luminii să intre, în fiecare zi să curăţaţi, să
frecaţi, să spălaţi ... ca femeile de serviciu care au această muncă. Voi spuneţi: "Cum ? Noi care
intenţionăm sa devenim prinţi şi prinţese, ne spuneţi că trebuie să fim ca femeile de serviciu ?"
Desigur o femeie de serviciu poate deveni o prinţesă. Când veţi pune totul la punct în voi, veţi
abandona vechile voastre veşminte pentru a se îmbrăca cu veşminte princiare !
VIII. Trăiţi viaţa intensă a luminii
Dintre toate lucrurile pe care le cunoaştem în lumea fizică, lumina este cea mai rapidă: ea
parcurge 300.000 kilometri pe secundă. De ce tocmai ei Inteligenţa cosmică i-a dat cea mai mare
rapiditate ? Exceptându-i pe Iniţiaţi care au acvordat întotdeauna prioritate luminii, nimeni nu s-a
gândit vreodată să-şi pună o astfel de problemă, pentru a trage concluziile în viaţa spirituală.
Nimic nu poate egala viteza luminii şi acest fapt îi conferă o mare superioritate asupra tuturor
lucrurilor. Da viteza este un criteriu al perfecţiunii, şi nu numai în domeniul tehnic. Dacă gândirea
voastră devine înceată, dacă nu vă mai puteţi baza pe ea pentru a avea rapid imaginea justă a unei
situaţii critice, puteţi avea un accident sau cădeţi în capcană. La fel, în viaţa interioară, dacă viaţa
psihică se încetineşte, totul devine mult mai dificil. Ei, da, lumina este o măsură, un criteriu. Lumina
nu are nimic rău în intenţia sa, ea nu este interesată, este degajată, liberă de orice dorinţă, de aceea
curge atât de repede, este mereu prima. Dacă doriţi să exploraţi inima omenească, universul, toate
bogăţiile sufletului universal, să ştiţi că veţi reuşi numai dacă aveţi rapiditatea intensitatea luminii.
Ceea ce face diferenţa între diversele regnuri ale universului, este intensitatea vibraţiilor care
animă vibraţiile. De la regnul mineral la regnul uman şi mai departe, în lumea de dincolo, de la
ierarhiile angelice până la Tronul lui Dumnezeu, viaţa se manifestă cu o intensitate şi subtilitate
crescândă. Am putea spune că măsura evolutiei unei fiinţe este intensitatea vieţii sale. Cea mai mare
parte a oamenilor, n-au înţeles acest adevăr şi trăiesc "cu încetinitorul": inima, plămânii, ficatul,
creierul, gândul, totul la ei este stagnant, şi nu ştiu că acest lucru este cel mai periculos. Cel care
trăieşte astfel este ca o roata care se învârte lent: de ea se prinde mocirla, dar dacă roata se
învârteşte repede, tot noroiul este aruncat. E uşor de înţeles. Şi atunci de ce oare există printre
oameni atâtea "roţi" care se învârt încet ?

21
Fiindcă li se întâmplă să fie tulburaţi, furioşi, sau în pat cu cineva, oamenii cred că astfel cunosc
viaţa intensă. Nu viaţa intensă nu înseamnă ţipete, gesticulaţii sau efervescenţe pasionale. Viaţa
intensă e aproape imperceptibilă. Cel care trăieşte o viaţă intensă poate nu face nici o mişcare, dar
interior vibrează la fel de rapid ca lumina, chiar şi mai mult. Fiindcă dacă este adevărat că lumina
este cea mai rapidă în planul fizic, eteric, astral şi mental, omul poate atinge viteze chiar mai mari:
prin gândul său, prin spiritul său care sunt o formă a luminii, el se poate deplasa cu o viteză de
milioane de kilometri pe secundă. Luminii soarelui îi sunt necesare opt minute pentru a ajunge până
la Pământ, în timp ce gândul poate atinge instantaneu punctul cel mai îndepărtat al spaţiului.
Mişcarea spiritului este cu mult mai rapidă decât cea a luminii, dar pentru noi lumina rămâne
modelul cel mai bun iar ce priveşte rapiditatea, pentru a ne arăta că trebuie să accelerăm intensitatea
vieţii noastre.
Dacă în toate condiţiile existenţei voastre veţi lua drept criteriu vibraţiile luminii, veţi putea
raţiona mai bine, reflecta mai bine, veţi putea analiza pe baze reale toate fenomenele vieţii voastre
interioare. Şi este important fiindcă după ce aţi trăit anumite momente sublime, trebuie să puteţi să
vă daţi seama dacă sunteţi în stare să menţineţi această stare de conştiinţă. Ascultând muzică, cu toţii
aţi putut constata că pentru aceeaşi bucată există zile când vibraţi sau sunteţi transportaţi, iar în
altele nu simţiţi aproape nimic. Ei bine, e vorba acum să avem această conştienţă pentru toate
celelalte domenii ale vieţii psihice, să învăţăm să recunoaştem gradul intensităţii emoţiilor noastre.
Îndrăgostiţii sunt poate singurii care vă pot spune dacă prima lor sărutare a fost cea mai intensă sau
ultima. Ei cel puţin .... au ...(?) În fine ne spunem aşa fără să căutăm să ştim mai mult.
Discipolul trebuie deci să se supravegheze şi, în special în meditaţiile sale să poată discerne dacă
a reuşit să-şi crească subtilitatea, intensitatea, într-un cuvânt spiritualitatea stărilor sale de conştiinţă
dacă nu, el va regresa. Căci iată încă o calitate care trebuie dezvoltată: discernământul, să ştiţi în
fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an, dacă aţi progresat, dacă aţi evoluat în raport cu zilele, lunile şi
anii trecuţi. În viaţa psihică se produc tot felul de variaţii şi există deci în acest domeniu multe lucruri
de aprofundat, de analizat, de clasat.
Numai trăind fără încetare o viaţă intensă, veţi putea face noi descoperiri interioare, fiindcă
această intensitate vă descoperă în fiecare zi noi adevăruri. Voi spuneţi "Dar cum putem face
descoperiri în noi înşine ? Citind, studiind, înţelegem, dar singuri, în noi înşine, pentru într-adevăr să
descoperim ceva ?" Desigur, viaţa intensă, iată calea pentru a afla adevărurile esenţiale ale
universului. Niciodată nu veţi descoperi aceste adevăruri dacă ele nu-şi au sursa în voi, dacă nu le-aţi
trăit. Bineînţeles e bine dacă este cineva care vi le revelă, o fiinţă pe care o iubiţi şi în care aveţi
încredere, dar trebuie totusi să le verificaţi prin voi înşivă.
Dacă oamenii sunt mereu cufundaţi în incertitudine şi îndoială, este pentru că au căutat adevărul
prin căi exterioare şi nu putem fi niciodată siguri de ceea ce este în exterior. Numai calea interioară
elimină complet îndoiala. Când vă dor dinţii, vă puteţi îndoi ? Puteţi spune: "Stai puţin oare mă
doare sau nu ? .. nu ... de .. nu, în fine poate"? Din nefericire nu ne putem îndoi suntem siguri de tot
ceea ce suntem în interiorul nostru. De aceea adevăratele descoperiri se produc în viaţa interioară
intensă, puternică, care ţâşneşte ca lumina. Trebuie să ne dorim această viaţă, s-o cerem, să pregătim
condiţiile ca ea să se instaleze în noi.
Priviţi de exemplu ce se întâmplă dimineaţa la răsăritul soarelui: dacă sunteţi prezenţi fără elan,
privind soarele adormiţi. Dar dacă sunteţi treji, animaţi de o viaţă intensă, întreaga voastră fiinţă
începe să vibreze şi să simtă soarele. Fără o viaţă intensă nu puteţi cunoaşte nici soarele, nici stelele,
nici pe Domnul şi nici Cărţile sacre, nici măcar fiinţele pe care le iubiţi.
Şi atunci ce să facem pentru a începe să trăim această viaţă intensă ? Ei bine, mai întâi, trebuie
să acceptăm această idee, să înţelegem că este de dorit şi profitabilă, apoi trebuie s-o iubim, s-o
dorim, şi în final trebuie să ne decidem s-o realizăm. În acel moment, restul va veni încetul cu
încetul. Dar este important de a începe prin a accepta ideea acestei vieţi intense, fiindcă atâta vreme
cât n-o acceptăm, trăim cu încetinitorul,stagnăm şi chiar dacă unii primesc nişte inspiraţii celeste, ei
fac totul pentru a-şi le reprima sub pretextul că nu este ceva normal. Atunci, e mai bine să fim ca
pietrele?! Mulţi împiedică aceste curente divine care-i vizitează fiindcă nişte oameni putin luminaţi
au pretins că aceste contacte cu Cerul sunt manifestări neliniştitoare care-i vor antrena spre nebunie.

22
De când viaţa spirituală intensă conduce oamenii la dezechilibru ? Priviţi mai bine ! Toţi cei care
sunt în spitalele psihiatrice, oare viaţa intensa, divină, solară, i-a adus acolo, sau mai degrabă
dezordinile vieţii lor pasionale ?
Lumina este atât de rapidă, fiindcă este dezinteresată, fiindcă are cele mai bune intenţii în mintea
sa. Sunteţi miraţi, aşa-i? Nu ni s-a mai spus niciodată ca lumina are o minte! Da, lumina este rapidă
fiindcă s-a eliberat de tot ceea ce este inferior, animal, sau chiar omenesc; ea nu este împovărată de
nici o greutate. Aţi văzut vreodată un om fugind foarte repede încărcat de poveri ? Nu e posibil.
Pentru a fugi, trebuie să fi aruncat orice greutate, să fie eliberat. La fel lumina, care este foarte
inteligentă, nu a vrut niciodată să se încarce de poveri inutile, de angajamente stupide care ar fi putut
s-o reţină. Ea vrea să fie liberă şi de aceea aleargă, este formidabil, galopează! Şi cum ea are şi multă
dragoste, se grăbeşte să-i ajute pe oameni; iubirea o îmboldeşte să meargă rapid pentru a putea fi de
folos imediat. Ceilalţi care sunt supraîncărcaţi de tot felul de greutăţi ajung când bolnavul deja şi-a
pierdut viaţa. Cineva este mort şi după un secol vin să-l salveze. Iată viteza oamenilor! Lumina este
cea mai inteligentă.
Idealul discipolului este să se degajeze de toate limitările, să respingă toate obstacolele, pentru a
deveni asemenea luminii. Bineînţeles, nu este chiar atât de uşor, atâta timp cât trăim în lume, în
materie, există atâtea piedici, atâtea constrângeri ! Dar cel care este conştient şi a decis să ia lumina
drept ghid se despovărează, se eliberează, şi vibrează atât de intens că aproape nimic nu-l poate
opri: el parcurge spaţiul, vizitează, observă, şi graţie rapidităţii sale interioare ajunge să descopere
minunile universului. Comparaţi-l cu toţi cei care nu doresc să se deplaseze: ei n-au călătorit
niciodată, nu şi-au părăsit satul lor niciodată, şi-au petrecut întotdeauna viaţa cu porcii, boii, oile , ce
ar putea povesti ? N-au văzut şi n-au vizitat niciodată nimic. În timp ce lumina, ea călătoreşte,
priveşte, constată, învaţă, şi ei trebuie să-i cerem să ne povestească tot ce ea a văzut venind până la
noi. Dar suntem departe de aceste metode: nimeni nu se preocupă să ceară razelor soarelui să-i
povestească ce au văzut, ce pot spune despre călătoria lor, nici nu se decide să facă la fel ca ele.
În fiecare dimineaţă, la răsăritul soarelui, aveţi toate condiţiile pentru a începe să trăiţi o viaţă
intensă. Dar mai întâi trebuie să învăţaţi să vă eliberaţi de dorinţele materiale, fiindcă numai
mulţumindu-ne cu foarte puţin material putem creşte intensitatea gândului şi sentimentului şi putem
călători în spaţiu. Iisus care cunoştea acestă lege a exprimat-o printr-o imagine spunând că mai
degrabă o cămilă ar trece prin urechile acului decât un bogat prin porţile Împărăţiei Cerului. În
aparenţă este cel mai absurd lucru: cum o cămilă, care este mare şi solidă, poate să treacă prin gaura
unui ac, în timp ce un slăbănog de bogătaş nu va putea trece printr-o poartă imensă ? Ei bine, ştiinţa
iniţiatică explică faptul că Iisus nu vorbea despre corpul fizic, ci despre corpul astral. Când corpul
astral este umflat de tot felul de dorinţe, omul nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu reuşeşte
să treacă prin poartă. În timp ce cămila este simbolul unei fiinţe al cărui corp astral este foarte mic,
fiindcă este sobră, se mulţumeşte cu puţină hrană şi apă pentru a traversa deşertul.
Da, toţi iniţiaţii sunt de acord: cu cât omul este mai prins de afaceri, cu atât are mai puţine
condiţii de a trăi o viaţă intensă şi nu reuşeşte să vibreze la unison cu lumina. Vedeţi-i pe toţi aceşti
oameni care ar înghiţi lumea întreagă ! Bineînţeles, ei ţipă, dau ordine, parcurg lumea în toate
sensurile, nu putem nega că desfăşoară o activitate intensă. Dar aceasta nu este o viaţă intensă. Viaţa
intensă nu se manifestă prin cuvinte, gesturi sau mişcări. Putem sta aşezaţi, imobili şi totuşi să
atingem centrul universului. Dar nu puteţi înţelege acest lucru decât realizându-l. Este la fel de dificil
de exprimat ca şi acele momente când un bărbat şi o femeie care se iubesc schimbă în tăcere o
privire pe care n-o vor putea uita niciodată. Nu s-a schiţat nici un gest, nu s-a pronunţat nici un
cuvânt, totuşi nimic n-ar putea traduce intensitatea iubirii pe care şi-au dăruit-o ... În timp ce un altul
va îngenunchea pentru a declara: "Vă iubesc, vă ador ... Ochii, părul, surâsul dumneavoastră ... Vă
voi dărui Cerul, voi muri pentru dumneavoastră ..." O la, la, ce tapaj ! Îţi vine să-i trimiţi la
plimbare.
Şi eu care mereu vă tot vorbesc şi vă explic, şi tot explic ... Doamne, ce rol ! Dar aştept ziua
când voi putea în sfârşit să nu vă mai spun nimic, sa putem rămâne aşa, în tăcere, într-o linişte
exterioară ... Dar trebuie să vă pregătiţi. Fiindcă aveţi nevoie de o pregătire pentru a sesiza, a simţi, a
capta ceea ce pot să vă dau pe acestă cale.

23
Vedeţi, există în mintea mea o întreagă ştiinţă, un program după care mă conduc. Unii nu sunt
atât de mulţumiţi. După ei ar trebui să vorbesc într-un anumit fel, să ating un anumit subiect, să iau o
anumită hotărâre ... Ştiu foarte bine că în lume, conferenţiarii se străduiesc să fie pe placul gustului
publicului, dar în cazul meu, este diferit: Programul meu se bazează pe altceva decât pe gusturile şi
preferinţele oamenilor care nu sunt întotdeauna luminaţi, şi chiar dacă sunt nemulţumiţi, cu atât mai
rău. Nu accept niciodată vreo sugestie de la cei care îmi cer să le dau cunoştinţe livreşti. Sunt prea
obişnuiţi să nu-şi folosească decât intelectul, fără a face nimic, fără a aplica nimic: nu meditează, nu
se roagă, nu fac exerciţii, nu se transformă. Numai cunoştinţe: citesc, înregistrează, se informează,
sunt la curent cu tot ce se întâmplă acum în lume. Dar aceasta nu este metoda cea mai bună de a
evolua şi de a se elibera, ei o vor constata într-o zi, fiindcă nu fac nimic pentru a concretiza, pentru
aşi aplica cunoştinţele în gesturile, actele, comportamentele lor.
Oamenii ştiu tot dar nu fac nimic. Ei ştiu că comportându-se cu blândeţe vor obţine rezultate
extraordinare, dar nu contenesc de a se înfuria. Ei ştiu, ei ştiu, ei ştiu ... dar când este vorba să
realizeze această ştiinţă, găsesc că acest lucru este mult mai puţin interesant. Bine, să facă cum
doresc, dar nu astfel se vor transforma, din contra, vor rămâne slabi, vulnerabili, opaci, bolnăvicioşi
şi nefericiţi şi nu vor cunoaşte niciodată viaţa intensă.
IX. Raza LASER în viaţa spirituală
I.

În domeniul tehnic lumina cunoaşte aplicaţii extraordinare pe care civilizaţiile foarte vechi, cum
erau Atlanţii, le cunoşteau deja. Se ştie că, folosind cristale enorme captau şi concentrau lumina
solară, graţie căreia puneau în funcţiune tot felul de aparate şi maşini. În zilele noastre, ştiinţa a pus
la punct laser-ul care permite obţinerea unor fascicole luminoase de o putere foarte mare care poate
realiza minuni, dar aş vrea să vă vorbesc despre aplicaţiile laser-ului în alt domeniu, în domeniul
spiritual.
Laser-ul, ceea ce înseamnă "Light Ampliphication by Stimulated Emission of Radiations"
(amplificarea luminii prin emisie stimulată de radiaţie) a fost descoperit către 1960 de fizicianul
american Theodore Marman(?!). Laser-ul este un cristal de rubin sintetic în formă de cilindru, ale
cărui extremităţi prezintă, pe de o parte o suprafaţă reflectoare, şi pe cealaltă parte o suprafaţă semi-
reflectoare.
Acest cristal este expus la lumina unui flash verde care excită atomii de crom conţinuţi în rubin
(ceea ce se numeşte pompaj? optic). Dacă intensitatea pompajului flash-ului este suficientă, apare o
emisie a unui fascicol de lumină foarte intens prin extremitatea semi-reflectoare

desen (pg.85)

Lumina laserului se concretizează prin fotoni de aceeaşi frecvenţă - este deci o lumină
monocromatică - care sunt emişi în aceeaşi direcţie şi în fază - este deci şi o lumină concretă.
Acestea sunt calităţile prin care intereasează laser-ul fiindcă o lumină monocromatică şi coerentă are
o putere extraordinară. Nu voi intra în detaliile pe care le veţi găsi, dacă doriţi, în lucrările de
specialitate; ceea ce mă interesează, este să vă arăt că, cu mii de ani înainte ca ...... contemporani să
descopere laser-ul, Iniţiaţii deja îl cunoşteau. Regăsim în laser principiul caduceului(?) lui Hermes,
care el însuşi este un rezumat al fiinţei umane (scema B). Bastonul reprezintă coloana vertebrală, iar
cei doi şerpi încolăciţi, cele două curente care coboară de la nivelul emisferelor cerebrale dreaptă şi
stângă; aceste curente se încrucişează la nivelul cefei, trec prin plămânul stâng şi drept, se
încrucişează din nou la nivelul plexului sola, trec prin ficat şi splină, se încrucişează la nivelul
ombilicului

schema B (pg.86)

trec prin rinichii stâng şi drept, se încrucişează în centrul Hara şi trec în final prin glandele
sexuale la bărbat şi ovare la femeie (schema C).

24
scema C (pg.86)

În realitate, nu sunt doi şerpi încolăciţi în jurul baghetei magice, ci unul singur care este
polarizat în pozitiv şi negativ. Bastonul reprezintă întotdeauna principiul masculin, iar şarpele,
spirala, principiul feminin care înconjoară, învăluie principiul masculin pentru a înflăcăra forţele
conţinute în el. Iată sensul profund al caducelui lui Hermes. Bagheta din mijloc reprezintă planul
mental, în timp ce şarpele, care este polarizat, reprezintă planul astral. Fiindcă v-am spus deja, planul
astral este străbătut de doi curenţi unul ascendent, celălalt descendent. Caduceul lui Hermes este
deci un simbol al celor două principii: masculin (bagheta) şi feminin (şarpele polarizat în pozitiv şi
negativ) fiindcă principiul feminin este totdeauna exprimat prin numărul doi. Este o reprezentare a
omului cu toate posibilităţile sale de dezvoltare în vederea manifestării puterii divine. Sub o altă
formă, regăsim caducelul lui Hermes în Arborele sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) şi al
milei (negativ) situaţii de o parte şi de alta stâlpului central sau stâlpul de echilibru. Două curente
care coboară din Kéther, trec prin HoKmah şi Binah, se încrucişează în Daoth(?), trec prin Hesed şi
Gebourah, se încrucişează în Triplet, trec prin Netzach şi Hod, se încrucişează în fine în Iésod care,
simbolic, reprezintă organele genitale (scema D).

schema D (pg.88)

După tradiţia hindusă, omul posedă în măduva spinării trei canale de natură eterică, în centru se
află Sushumna, la stânga Idâ şi la dreapta Pingalâ. Prin poziţii adecvate, exerciţii de respiraţie şi
meditaţie, yoghinul reuşeşte să trezească forţa care este încă somnolentă în chakra Mouladhara,
situată la baza coloanei vertebrale; această forţă, numită şarpele Kundalini, se ridică prin canalul
Sushumina, trece prin diferitele chakre: Svadisthana, Manipura, Anahata, Visudha, Ajna, pe care le
întâlneşte în mişcarea sa pentru a atrage în final chakra Sahasrara în vârful capului. La acest nivel, ea
ţâşneşte ca un fascicol de lumină (schema E). Yoghinul care a ajuns să dirijeze Kundalini până la
chakra Sahasrara, posedă cele mai mari puteri. Dar evident, înainte de a ajunge acolo, este necesară
o întreagă disciplină şi In ciuda acestei discipline, prea putini yoghini reuşesc să dirijeze această forţă
Kundalini până la nivelul creştetulului.

schema E (pg.89)

Se poate întâmpla ca, trezind prematur sau involuntar Kundalini, anumite persoane care nu erau
în prealabil purificaţi sau care nu dobândiseră un control suficient să fie doborâţi de această forţă,
fiindcă ea este teribilă şi omul care nu o domină poate fi distrus, nu numai fizic ci şi psihic. Este deci
mult mai înţelept să nu căutaţi să treziţi prematur forţa Kundalini. Dar cel care s-a pregătit de-a
lungul mai multor ani, o poate face fără pericol, şi una din metodele cele mai eficace este respiraţia,
fiindcă cele două norise(?) sunt în legătură cu curentele Ida (feminin) şi Pingala (masculin); aceste
curente, stimulate prin respiraţie pot la rândul lor stimula Kundalini. Şarpele Kundalini, supranumit
lumina verde, se ridică deci în interiorul măduvei spinării, ai cărei electroni îi excită şi urcă până la
nivelul creierului unde se uneşte cu principiul masculin Shiva. Este un triumf, unirea celor două
principii, iar Iniţiatul care a reuşit realizarea acestei uniuni, poate proiecta focul.
Vedeţi deci cum tradiţiile iudaică, greacă şi hindusă prezintă, sub diferite forme simbolice,
anumite procese spirituale care se produc, sub diferite forme simbolice, anumite procese spirituale
care se produc în om şi iată că ştiinţa a găsit acum o aplicaţie tehnică a acestora, prin laser. De altfel,
aceşti savanţi care fac în acest moment descoperiri atât de revoluţionare sunt de fapt reîncarnări ale
Atlanţilor. Fiindcă Atlanţii cunoşteau deja laser-ul ca şi alte tehnici recent descoperite şi Incă altele
care vor fi descoperite în viitor.
Dar, repet, ştiinţa nu face decât să adapteze în domeniul tehnic fenomene care se produc în om,
şi vă voi da un exemplu. Numai că, fiindcă anumite persoane riscă să fie şocate, voi face ca acel
preşedinte de tribunal, care, în timpul unei şedinţe, se adresează publicului spunând: "Doamnelor şi

25
domnilor, având în vedere caracterul scabros al lucrurilor pe care le vom expune, avertizăm
persoanele care pot fi şocate că pot să părăsească sala..." Evident nimeni nu iese. "Acum, reia
preşedintele, cum aceste persoane au ieşit, putem începe." Deci şi eu voi spune: "Deoarece toate
persoanele pudice au ieşit pot vorbi". Şi iată ce vreau să vă spun. În timpul actului sexual, ceea ce se
petrece între bărbat şi femeie este comparabil cu fenomenul laser: organul omului este încălzit şi
excitat de către cel al femeii şi iată că lumina izbucneşte, o forţă formidabilă, fiindcă ea creează
copilul. Organul bărbatului joacă rolul barei de rubin, iar organul femeii pe cel al flash-ului
helicoidal. Ştiinţa nu inventează deci nimic: ea descoperă şi adaptează adevăruri răspândite în natură
dintotdeauna.
Până acum, cu toate că ştiinţa a ajuns la numeroase realizări graţie luminii, ea nu a reuşit încă să
folosească toate posibilităţile luminii fiindcă nu cunoştea modul de a obţine un fenomen
monocromatic şi coerent. De acum, odată descoperit acest lucru, se pot realiza lucruri fantastice.
Este păcat fiindcă savanţii n-au avut încă ideea să tensioneze bara de rubin pentru ai da forma de S,
ca şi coloana vertebrală, deoarece prin acest mod s-ar obţine cu laser-ul rezultate uimitoare. Voi
spuneţi că forma nu are nici o importanţă... Ei bine, vă înşelaţi, are una. De ce lumina şi undele în
general se propagă urmând o mişcare sinusoidală ? Şi care sunt curenţii care au dat coloanei
vertebrale această formă de S ? Veţi spune că dintr-o cauză mecanică: această formă era necesară
pentru a putea suporta capul şi întregul corp. Iată, mereu raţiuni mecanice. Nu, este un alt motiv,
dar s-o lăsăm pe altă dată.
Lumina este atot-puternică, Dumnezeu a creat-o prima; ea este la originea tuturor. Dar oamenii
nu ştiu să lucreze cu lumina. Nici chiar spiritualiştii, care vorbesc toată ziua de lumină. Iar acum,
oamenii de ştiinţă sunt cei care depăşesc pe spiritualişti revelându-le puterea luminii. Viitorul nu va fi
altceva decât o explorare a luminii. Din nefericire, în timp ce savanţii fac cercetări în laboratoarele
lor atât de bine echipate, că abandonează laboratoarele pe care natura le-a plasat în ei. Şi totuşi
aceste laboratoare interioare, mai bine echipate, le-ar permite să realizeze fenomene mult mai
uimitoare ca cele susceptibile de-a se realiza în planul fizic.
De ce toată splendoarea trebuie să fie în afara omului şi nu în el? Câţi oameni nu vă vor spune:
"Veniţi în atelierele mele, în garajul, în uzina mea..." Dar nu vă vor spune niciodată: "Veniţi să-mi
vizitaţi forul interior", fiindcă ştiu că în ei se etalează tot felul de dezordini, se dezlănţuie toate
pasiunile; nu este un spectacol frumos, nu veţi fi încântaţi şi deci e mai bine să fie ascunse. Dar e
păcat !

II.

Cum v-am mai spus deja, desi laser-ul este o realizare recentă, de mii de ani. Iniţiaţii cunoşteau
acest principiu, fiindcă în realitate nimeni nu poate să descopere nimic în planul fizic care să nu
existe deja sub o formă sau alta în planul subtil.
A descoperi, este numai a regăsi prin intuiţie, imaginaţie sau tatonare, ceva ce există deja în
planul subtil. Toate aparatele cum sunt radioul, televiziunea, telefonul sunt bazate pe aceleaşi legi
care acţionează în planurile superioare, sau chiar în corpul nostru fizic: urechile, ochii noştri, creierul
nostru, inima, plămânii noştri ...
V-am arătat că principiul laser-ului regăseşte în om: coloana (vertebrală?) verticală (care are
poziţia verticală) şi sexul (care atunci când este în activitate ia poziţia orizontală), sunt doar forme
de laser. Individul? care doreşte să-şi sublimeze energia sexuală nu se opreşte la laserul inferior,
sexul, el lucrează cu celelalte laser-uri, cu cel al coloanei vertebrale, şi acest laser este mai puternic,
el poate mişca cerul şi pământul. Deci, problema care se pune acum pentru discipol este de a învăţa
să treacă de la linia orizontală la linia verticală. Orizontala este direcţia materiei, verticala este cea a
spiritului, iar crucea este sinteza celor două. Întrebaţi-i pe creştini dacă ştiu ce reprezintă crucea.
Pentru ei ea nu are sens decât pentru că Iisus a fost răstignit. În realitate crucea este un simbol mult
mai larg.

26
Dar să revenim la laser. Pentru a trece de la "laserul orizontal" la "laserul vertical", discipolul nu
trebuie să mai caute plăcerea în actul sexual, ci numai lucrarea spirituală. Deseori, în timp ce anumiţi
bărbaţi sau femei vin la mine să se plângă fiindcă nu reuşesc să-şi stăpânească forţa sexuală, sunt
obligat să le explic că acest lucru se întâmplă fiindcă asociază această forţă ideii de plăcere în loc să
o asocieze celei de lucru. Energia sexuală are aceeaşi origine ca şi energia solară, este "forţa cea mai
puternică dintre toate forţele" de care vorbeşte Hermes Trismegist. Această forţă există în planuri
diferite: în planul fizic, se manifestă ca energie solară, dar în planul spiritului se manifestă ca lumină
pură.
Fiindcă omul este imaginea universului, cel care reuşeşte să dirijeze această forţă până la creier,
până la chakra Sahasrara, proiectează aceeaşi lumină ca şi soarele, în timp ce la cei care o
proiectează prin laserul inferior, această lumină se condensează, devenind lichidă. Dar indiferent de
starea sub care se manifestă, este de aceeaşi natură cu lumina soarelui. Iniţiatul care a reuşit să
introducă puritatea în toate celulele sale, este capabil să transmită prin sexul său particule eterice, o
lumină invizibilă care produce efecte benefice asupra tuturor creaturilor în spaţiu.
Voi spuneţi: "Dar este scabros !" Da, multe lucruri pot să pară scabroase celor care nu ştiu să
citească şi să interpreteze într-o manieră pură şi dezinteresată cartea naturii vii. În realitate, chiar
ceea ce bărbatul poate să dea fizic femeii prin sexul său este diferit în funcţie de gradul său de
evoluţie. Fiindcă să ştiţi, ca regulă generală, modul de a trăi al unei fiinţe determină calitatea
emanaţiilor sale.
Oamenii au o viziune atât de grosieră şi de materială asupra lucrurilor care, pentru ei, nu
înseamnă decât - în cazul schimburilor între bărbaţi şi femei - sărutări si faptul că se culcă împreună.
Este o greşeală: în realitate bărbatul şi femeia fac schimburi într-un domeniu mult mai subtil, de care
nu sunt întotdeauna conştienţi. Într-o adunare, de exemplu, un băiat şi o fată care nu se cunosc se
observă de la distanţă şi se simt deodată atraşi unul faţă de celălalt: în acel moment, dintr-un anumit
loc al corpului, băiatul emană ceva eteric pe care fata îl primeşte fără să-şi dea seama, şi această
energie se propagă prin tot corpul său. Ei nu s-au atins, nu s-au sărutat, dar când se întorc acasă, se
simt încântaţi, dilataţi. Şi aceasta deoarece fără ştirea lui băiatul a dat ceva pe care, fără să ştie, la
rândul său, fata l-a primit.
Această energie, v-am mai spus, este de aceeaşi natură cu energia solară. Evident, la cei mai
mulţi oameni, datorită vieţii lor dezordonate şi haotice, ea nu este atât de pură ca lumina soarelui,
dar la Iniţiatul care se apropie de perfecţiune, este o energie care acţionează favorabil asupra întregii
naturi şi chiar asupra oamenilor. Este un subiect delicat de discutat, fiindcă nu ştii niciodată cum eşti
înţeles. Dacă unii acum îşi imaginează că sunt ca soarele, ce s-ar întâmpla ? ... De aceea vă cer să nu
vă lăsaţi purtaţi de toate divagaţiile. Eu vă explic cum înteligenţa cosmică a conceput omul după
imaginea soarelui pentru a vă stimula în munca voastră şi depinde de voi să mă înţelegeţi corect şi să
faceţi eforturi în sensul spiritual.
În orice caz, vedeţi, nu sunt împotriva dragostei, spun numai că trebuie alese cele mai bune
aspecte, cele mai bune manifestări, asta-i tot. Numai iubirea poate să-i facă pe oameni perfecţi, dar
dacă nu este bine înţeleasă şi manifestată, tocmai ea poate produce pierderea umanităţii.
Forţa cea mai puternică dintre toate forţele este forţa sexuală, fiindcă ce altă forţă din univers se
poate compara cu ea ? Ce altă forţă ar putea crea viaţa ? De altfel, când Hermes Trismegist a spus
referitor la acest subiect: "Soarele este tatăl său", a subliniat originea sa solară. Din nefericire,
oamenii sunt atât de decăzuţi încât actul prin care bărbatul fertilizează femeia nu are nimic solar. Dar
va redeveni. Şi nu numai acest act: toate actele vieţii noastre cotidiene trebuie să redevină solare,
adică luminoase, călduroase şi vivifiante. În Arborele Sefirotic, Kether este legat de Tatăl, Tipheret
de Fiul şi Iesod de Duhul Sfânt. Când v-am vorbit de "Misterele lui Iesod"2, v-am spus că acolo, în
Iesod, se află iubirea pură, şi de aceea "păcatul contra Duhului Sfânt" mentionat în Evanghelii, este
păcatul contra iubirii. Duhul Sfânt, aceasta energie a iubirii, care, atunci când apare în puritate, ia
calea spre cer. Forţa Kundalini nu este nimic altceva decât focul Duhului Sfânt care este adormit în

2
. Volumul VII din Opere Complete

27
om. Numai prin puritate se trezeşte în Iesod, urcă până în Tipheret, inima, unde devine lumină, şi
ajunge până la Kether, chakra coroanei unde devine atot-putere.
Forţa Kundalini este deci acelaşi lucru cu forţa cea mai puternică dintre toate forţele de care a
vorbit Hermes Trismegist. Această forţă capabilă să creeze viaţa este o condensare a luminii solare.
La Iniţiatul care o poate sublima, ea redevine eterică şi ea se manifestă ca lumină prin intermediul
ochilor şi creierului său.

desen pag.99??

III.

Voi care căutaţi să vă dezvoltaţi perfect în cele trei lumi, fizic, spiritual şi divin; voi care căutaţi
dragostea, înţelepciunea şi adevărul; voi care căutaţi libertatea, puterea şi fericirea; voi trebuie să ştiţi
că nu puteţi să le găsiţi decât dacă aveţi un singur scop în viaţă, să mergeţi într-o singură direcţie.
Indiferent care ar fi datoriile şi sarcinile voastre, preocupările şi gândurile voastre, toate dorinţele şi
mişcările - chiar ale celulelor voastre - trebuie să meargă într-o singură direcţie: Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa, Iubirea Divină, lumina. In acel moment, se face în aşa fel o mobilizare a
energiilor în voi, încât veţi ajunge să realizaţi tot ceea ce doriţi.
Fiecare om posedă un spirit, un suflet, un intelect, o inimă, o voinţă, un corp fizic şi cea mare
dificultate este pentru el să le armonizeze. Atâta timp cât nu a reuşit să realizeze o unitate în el, nu
poate fi nici tare nici puternic. Unul din scopurile îniţierii este de a crea această unitate în om. De
aceea insist mereu să învăţaţi să faceţi convergente în voi toate facultăţile, toate activităţile voastre,
către un singur punct. Fie că este vorba de suflet, spirit, intelect, inimă, abdomen, sex ... trebuie să le
daţi drept scop perfecţionarea noastră, iluminarea voastră. Odată realizată în fiecare din voi această
unitate, cu toţii aici ne (?!) vom putea concentra asupra luminii. În acel moment, va fi o degajare de
forţe atât de mare, încât dacă vă dau câteva formule de pronunţat, vom putea produce efecte
benefice asupra întregii umanităţi.
Da, aş vrea să vă fac să înţelegeţi că lucrarea cu gândul pe care o facem aici, cu toţii, poate,
dacă este corect executată, să degaje o lumină atât de puternică, ca cea a laserului şi să producă
efecte asupra întregii lumi.
Bineînţeles puteţi face acest exerciţiu de concentrare asupra luminii singuri acasă la voi, dar
dacă îl facem împreună, puterea sa va fi considerabil amplificată. Pentru a putea atinge şi ajuta
întreaga umanitate, este necesar un laser format dintr-un număr foarte mare de persoane concentrate
asupra aceloraşi idei. Vă plângeţi deseori că meditaţi fără un mare rezultat: este fiindcă vă
concentraţi cu toţii asupra unor subiecte diferite şi câteodată chiar asupra subiectelor care vă
depăşesc cu mult pentru ca această meditaţie să fie eficace. În timp ce dacă vă concentraţi cu toţii
asupra luminii, - ceea ce nu este atât de diferit, ştiţi cu toţii cum este, - fiecare va fi susţinut în efortul
său, şi vom produce cu toţii o vibraţie identică unei puteri nemaiîntâlnite, pentru că fiecare va vibra
la unison cu lumina. Numai că ceea ce lipseşte, este obişnuinţa de a vă concentra, prea puţini sunt
exersaţi să facă cu adevărat această lucrare; ceilalţi ... Dumnezeu ştie la ce gândesc ! Dispersaţi ...
mereu dispersaţi.
V-am vorbit deseori despre Piramide şi de ceea ce reprezintă simbolic această figură geometrică
a piramidei ale cărei muchii se întâlnesc în vârf3. Ei bine, cei care au construit Piramidele în trecut
cunoşteau secretul laserului. Piramida îi invită pe oameni să găsească vârful, să vibreze la unison cu
vârful, fiindcă în acel moment se degajă forţe extraordinare. Este acelaşi simbol cu al cercului având
un punct central, de care v-am vorbit la fel de mult4.

3
. Vezi Volumul XXX (cap. VIII, partea a 4-a) din Operele Complete
4
. Vezi Volumul VIII din Operele Complete.

28
În punctul central se concentrează toate forţele.
Punctul central, este natura superioară, spiritul nostru, Dumnezeu Însuşi, în timp ce cercul, este
natura inferioară, corpul nostru fizic, materia care trebuie animată prin vibraţiile spiritului.
Concentrându-ne asupra luminii ale cărei vibraţii sunt foarte rapide, ne apropiem de punctul central,
de Dumnezeu, şi El animă materia noastră. Prin această vibraţie intensă punctul poate forma cercul,
universul.
Nimic din ce aţi putea utiliza pentru a fi sănătoşi, echilibraţi, fericiţi, nu poate fi la fel de eficace
ca lumina. Bineînţeles, îmi veţi spune că nu o credeţi, fiindcă v-aţi gândit deja la lumină şi aceasta nu
a dat rezultate, în timp ce anumite casete, anumite pilule ... imediat rezultatetele apăreau ! Ei bine, să
ştiţi că aceste constatări ale voastre sunt eronate. Nu aţi învăţat încă să lucraţi cum trebuie cu
lumina, şi atunci sigur nu iese nimic. Dar învăţaţi să vibraţi la unison cu ea, s-o atrageţi, s-o înviaţi în
voi şi veţi vedea de ce e capabilă ! Nimic nu vă poate ajuta ca lumina.
Eu, întreaga viaţă m-am ocupat de lumină, fiindcă numai lumina m-a interesat. Aceasta nu
înseamnă că am înţeles-o, că o posed, dar încă din tinereţea mea, chiar într-o perioadă când trăiam în
mizerie, ştiam că nu mă înşel dacă mă ocup de lumină, fiindcă graţie ei se pot realiza cele mai mari
transformări la început în tot corpul, apoi în inimă, în suflet, în spirit şi apoi în celelalte creaturi. Câţi
n-au venit la mine să se plângă, fiindcă sunt descurajaţi, nefericiţi de una, de alta ... de nimic ! Şi le
spun: "Sunteţi într-o astfel de stare fiindcă n-aţi înţeles nimic din acest Învăţământ. - Cum n-am
înţeles nimic ? Am înţeles totul, v-am citit toate cărţile. - Dar simplu fapt că sunteţi tulburat pentru
atâta lucru arată că n-aţi înţeles nimic. Citind toate cărţile mele nu este o dovadă că aţi înţeles ce este
acolo. Singura dovadă ar fi fost să demonstraţi prin înţelegerea dumneavoastră. Dacă îmi daţi aceste
dovezi, chiar fără să fi citit nimic, sunteţi formidabil !" Iată cum trebuie raţionat. Şi dacă găsiţi că
lumina nu are nici o eficacitate, este pur şi simplu pentru faptul că nu ştiţi s-o înţelegeţi, nici să
lucraţi cu ea.
Evident, când vă vorbesc astfel despre lumină, trebuie să vă amintiţi de ceea ce v-am spus
asupra celor două categorii de lumină: svetlina, lumina fizică pe care o vedem şi videlina, lumina
spirituală, lumina primordială, cea pe care Dumnezeu a creat-o la început când a spus: "Să se facă
lumină !" Abia în a patra zi, în momentul în care Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele, a apărut
svetlina care este numai o manifestare mai materială a videlinei. Iar soarele care nu este un glob de
foc, cum ne imaginăm, ci o entitate vie care are o conştienţă ... soarele primeşte lumina subtilă,
invizibilă, videlina, şi o transformă în lumină vizibilă, svetlina, graţie căreia luminează universul.
Această chintesenţă, videlina, este atât de puternică încât cel care a reuşit să condenseze în el o
miliardime de miligram va triumfa peste toate obstacolele.
Cu toate că aceasta lumină este difuzată peste tot în spaţiu şi că ea pătrunde orice lucru, omul
nu o vede, nu o simte, fiindcă nu este atât de dezvoltat spiritual pentru a percepe o realitate atât de
subtilă.
Dar concentrându-se frecvent asupra acestei lumini, îşi desăvârşeşte în aşa măsură percepţiile,
încât nu numai că începe să o simtă, dar o atrage, şi ea lucrează asupra lui. De aceea, în timpul
minutelor de meditaţie, obişnuiţi-vă să vă lăsaţi toate preocupările voastre, pentru a vă concentra
asupra luminii celeste; astfel o atrageţi, o introduceţi în voi, şi toate particulele învechite din corpul
vostru sunt încet-încet înlocuite de particule pure, luminoase. Făcând acest exerciţiu, lucraţi pentru
salvarea şi nemurirea voastră. Nu încetaţi niciodată să căutaţi lumina care singura poate restabili în
voi armonia absolută.
Puteţi face acest exercitiu cu lumina legându-l cu respiraţia. Inspiraţi gândind că atrageţi
lumina şi expiraţi gândind că o proiectaţi asupra voastră înşivă, asupra organelor, celulelor
voastre. Din nou inspiraţi ... apoi expiraţi ... Foarte repede puteţi constata în ce mod
favorabil actionează acest exerciţiu asupra voastră: vă simţiţi deschis, în pace.
Odată ce aţi atras lumina în voi, puteţi face un al doilea exerciţiu: inspiraţi lumina si când o
expiraţi vă imaginaţi că o proiectaţi în lumea întreagă. Evident, nu este posibil de a face acest al
doilea exerciţiu decât după ce l-aţi făcut mult timp pe primul şi aţi înlocuit în voi multe particule
terne, maladive, cu particule de lumină. Trebuie aşteptat să simţiţi că munca de transformare şi

29
purificare a dat roade în voi, pentru a vă permite să daţi şi altora această lumină pe care aţi primit-o.
Această lucrare cu lumina este de asemenea simbolizată prin litera ebraică Aleph .
Aleph este Iniţiatul care preia lumina celestă, viaţa divină, pentru a o dărui oamenilor.
Timp de câteva minute, lăsaţi-vă deci toate preocupările deoparte. Le puteţi relua după aceea,
dar în timpul meditaţiei, ţineţi-le la uşă, să aştepte cel putin până terminaţi să vă concentraţi asupra
luminii şi toate aceste raze pe care le proiectaţi, eu mă voi ocupa să le adun într-un singur fascicol
luminos pe care-l voi proiecta la rândul meu în lumea întreagă.
Sub pretextul că nu au nici o situaţie, nici daruri, nici calităţi extraordinare, mulţi se cred
îndreptăţiţi să trăiască o viaţă mediocră. Nu, nimeni nu se poate justifica astfel. Chiar fiinţa cea mai
lipsită, din toate punctele de vedere, poate lucra cu lumina, fiindcă este simplu şi accesibil pentru
toţi, şi făcând aceasta se realizează ceva mai important şi mai util decât toate activităţile celor mai
capabili oameni din toate celelalte domenii de activitate. Chiar fiinţa cea mai dezmoştenită are
posibilitatea să dobândească acest nivel de conştiinţă superior, să lucreze pentru a ajuta, pentru a
lumina, pentru a sustine şi aduce pacea întregii umanităţi.
Unii vor spune: "Dar nu este posibil, oamenii sunt atât de numeroşi şi eu sunt atât de mic !"
Dacă raţionaţi astfel, diminuaţi valoarea celor pe care le faceţi. Bineînţeles nu veţi reuşi să aduceţi pe
pământ Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa de a doua zi, dar din momentul în care o doriţi, vă
orientaţi forţele şi energiile voastre în această direcţie. Această lucrare produce efecte mai întâi
asupra voastră înşivă: vă ridicaţi, vă înnobilaţi şi cum nimic nu rămâne fără urmări, într-un mod sau
altul îi insuflaţi favorabil pe cei din jur. Deci, de-acum înainte, în loc să ne concetrăm fiecare asupra
unui subiect diferit, ceea ce ne risipeşte energiile, este de dorit sa ne concentrăm cu toţii asupra
luminii, pentru a putea produce o vibraţie unică, puternică. Ne putem imagina această lumină ca pe
cea a soarelui: albă, clară, limpede, strălucitoare, şi făcând acest exerciţiu în ritmul respiraţiei, vom
degaja o energie spirituală care va trezi conştiinţele a milioane de indivizi în lume, pentru ca toţi să
înceapă să lucreze pentru pacea şi fericirea umanităţii.

Capitole
Lumina, esenţa creaţiei
Razele soarelui : Natura şi activitatea lor
AURUL, CONDENSAREA LUMINII SOLARE
LUMINA CARE PERMITE SĂ VEZI ŞI SĂ FII VĂZUT
MODUL DE LUCRU CU LUMINA
Prisma, imaginea omului
Puritatea deschide porţile luminii
Trăiţi viaţa intensă a luminii
Raza LASER în viaţa spirituală

30

S-ar putea să vă placă și