EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARARULUI RENAL

Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare poate fi efectuată prin următoarele metode :
- radiografia renală simplă (pe gol)
- urografia intravenoasă
- pielografia
- cistografia
-arteriografia
Scop- evidentierea conturului rinichilor cavitatilor pielocaliceale ale acestora, precum si a cailor urinare.
Pregatirea bolnavului pentru radiografia renala simpla
Radiografia renala permite evidentierea formei, dimensiunilor, pozitia rinichilor si prezenta unor
calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Materiale necesare:
. carbune medicinal;
. ulei de ricin;
. materiale necesare unei clisme evacuatoare.
Pregatirea psihica a bolnavului:
. se anunta bolnavul si i se explica importanta tehnicii
pentru stabilirea diagnosticului.
Pregatirea alimentara a bolnavului:
. cu doua trei zile inaintea examinarii bolnavului va consuma un regim fara alimente care contin
celuloza si dau reziduri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste fainoase, paine] si ape gazoase;
. in ziua precedenta, bolnavul va consuma o cana de ceai si paine prajita;
. inaintea examinarii bolnavul nu va manca, nu va consuma lichide;
. dupa examen bolnavul poate consuma regimul sau obisnuit.
Pregatirea medicamentoasa a bolnavului:
. cu doua-zile inainte de examinare se administreaza carbune animal si triferment cate 2 tablete de 3
ori pe zi;
. in seara precedenta zilei radigrafiei se administreaza 2 linguri de ulei de ricin.
Atentie!
. in dimineata zilei examinatoare, se efectueaza o clisma cu apa calda. Aerul din tubul irigator trebuie
sa fie complet evacuat pentru a nu ti introdus in colon.
. inaintea examinarii radiografiei bolnavului isi va goli vezica urinara sau i se va efectua un sondaj vezical.
5. Pregatirea pentru examinare:
. bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
. bolnavul va fi ajutat sa se dezbrace si sa se aseze pe masa;
6. ingrijirea bolnavului dupa tehnica:
. dupa efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat sa se imbrace si sa se intoarca in salon unde va fi
instalat comod in pat;
. se noteaza- examenul in F.O. a bolnavului.
Pielografie
Pielografia : radiografia tractului urinar executată cu substanţă de contrast administrată prin cateterism
ureteral, sub controlul cistoscopic.
Materialele necesare :
- substanţa de contrast ODISTON 30%, (Iodura de Na. 10%); Urografin;Uromiro(fiole a cate 20 ml,solutie
apoasa ,se adm IV,cutie cu 1 f +1fiola test de 1 ml)
- antihistaminice, medicamente de urgenţă ( H.H.C+vitC, Ca gluconic).
Pregătirea bolnavului:
- se efectuează pregătirea ca pentru o radiografie renală simplă;
Testarea sensibilităţii la substanţa de contrast:
- se instilează în sacul conjunctival al ochiului o picătură de Odiston 30%; în caz de reacţie hiperergică în
decurs de 5 min. apare o hiperemie conjunctivală a ochiului respectiv sau un prurit intens;
- se injectează i.v. l ml de substanţă şi se supraveghează bolnavul pentru a observa dacă apare reacţia
hiperergică ( roşeaţă, edem al feţei, cefalee, dispnee, greţuri şi vărsături);
- dacă bolnavul prezintă semne de intoleranţă la Odiston, se administrează antihistaminice, anunţând
imediat medicul;
- dacă toleranţa organismului este bună, bolnavul va fi condus în sala de cistoscopie unde va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
Administrarea substanţei de contrast se efectuează de medic:
- spălare pe mâini cu apă şi săpun, îmbrăcarea mănuşilor ;sub controlul cistoscopului se introduce sonda în
ureter apoi se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml cu presiune mică (altfel se pot produce
rupturi de ureter, bazinet sau reflux pielorenal), după care se fac radiografii
Examinarea se notează în foaia de observaţie cu semnătura celui ce a efectuat-o.
Urografia
Definiţia: metodă de examinare radiologică a rinichilor şi căilor urinare, folosind substanţe de
contrast (Odiston sau Urografin) administrate i.v.
Materialele necesare: toate materialele necesare unei radiografii renale simple; substanţa de contrast
Odiston 30-60-75 %; antihistaminice, medicamente de urgenţă; seringi de 10 ml.sterile; materiale necesare
pentru o clismă.
Pregătirea bolnavului pentru examinare: la fel ca la radiografia renală simplă;
- se reduce cantitatea de lichide din regimul alimentar, iar în ziua examinării bolnavul nu mai mănâncă
şi nu mai bea nimic (pentru reducerea volumului urinei).
Testarea sensibilităţii la substanţa de contrast: se efectuează la fel ca la pielografie.
Tehnica: - bolnavul este condus la serviciul de radiologie, ajutat să se dezbrace şi aşezat pe masa
radiologică;
Se testează sensibilitatea la substanţa de contrast;
dacă toleranţa este bună, asistenta de salon administrează 20-25 ml Odiston 75% i. v. lent pentru
adulţi; 5-15 ml pentru copii în funcţie de vârstă.
După 10 minute de la injectare asistentul de la radiologie execută radiografiile.
Ingrijirea bolnavului după tehnică : bolnavul va fi ajutat să se îmbrace,va fi condus la salon si instalat
comod în pat. Examenul se notează în foaia de observaţie
Contraindicaţii: urografia nu se efectuează în caz de insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow,
stări alergice, anemii hemolitice, T.B.C. evolutivă, colică.

Cistografia - metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:
- radiografia renală simplă după evacuarea vezicii urinare, poate pune în evidenţă calculii —travezicali
radioopaci; nu necesită o pregătire prealabilă a bolnavului;
- radiografia după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de contrast sterilă Odiston75% ( lodură de
sodiu 10-20%), 200 - 250 ml introdusă cu o seringă mare de 50 - lOOml sterilă de catre medic prin sondaj
vezical.
Materiale necesare: - pentru unei clisme evacuatoare; sondă Nelaton sterilă; acid boric steril; seringă
Guyon sterilă; Odiston 75% steril; pensă hemostatică ; mănuşi sterile; tăviţă renală.
Pregatirea bolnavului:
- se anunţă explicându-i necesitatea tehnicii;
- se efectuează o clismă evacuatoare cu apă călduţă;
- bolnavul este apoi condus la radiologie,
- ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.
Participarea la radiografie: asistenta pregăteşte materialele, bolnavul şi serveşte medicul;
- medicul cât şi asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun, îmbracă mănuşilor sterile;
- -se introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară şi se evacuează urina în tăviţa renală;
- -Aspiră în seringă 200 ml Odiston 75 % care se introduce în vezica urinară;
-pensează sonda;
-sexecută radiografiile;
2
BOLNAVUL este rugat să nu urineze decît după terminarea examenului; ca urinară mai poate fi evidenţiată
şi după 1-2 ore de la efectuarea unei urografii, când ţa de contrast se colectează în vezică, dând posibilitatea
de a fi radiografiată
Angiografie renală
Definiţie este metoda de vizualizare a arterelor renale cu ajutorul substanţei de contrast introdusă
prin cateterism.
Scop: diagnostic - HTA, tumori benigne şi maligne, malformaţii vasculare, tromboză.
Pregătirea bolnavului: -se administrează laxative cu 12-24h înainte de examen şi cărbune medicinal;
pregătirea psihică: explicarea necesităţii examenului, a beneficiului şi riscului; interogarea bolnavului dacă
nu este alergic la medicamente;
pregătirea locului: raderea pilozităţilor şi dezinfecţia în regiunea inghinală; asigurarea unei linii venoase
pentru situaţii de urgenţă;
RoLul asistentei în timpul tehnicii: - servirea medicului, şi supravegherea bolnavului.
îngrijiri după: - pansarea sterilă şi compresivă a locului;
- repaus la pat cu imobilizarea membrului 6-8 ore;
- urmărirea pansamentului, TA, diureză, puls.
Tehnica se foloseşte din ce în ce mai rar deoarece este înlocuită cu eco-Doppler renal.

EXPLORĂRI ENDOSCOPICE
Cistoscopia : metodă de examinare endoscopică a vezicii urinare, cu ajutorul unu: aparat numit
cistoscop pentru identificarea proceselor inflamatorii şi tumorale ale acesteia, prezenţa calculilor şi a
corpilor străini etc.
Cisto-ureteroscopia (cateterism ureteral) permite descoperirea proceselor patologice de la nivelul
ureterelor, bazinetelor şi calicelor renale.
Cistoscopul: aparat compus dintr-un tub metalic în vârful căruia se găseşte sursa de iluminat (un bec
electric). Prin tubul cistoscopului este introdus sistemul optic; obiectivaţi la capătul vezical, ocularul la
capătul proximal al tubului, lentilele intermediare şi o prismă care aduce imaginea în axa longitudinală a
aparatului. Vizualizarea imaginii se mai poate face echo- ghidat pe un ecran.
Materiale necesare:
- casolete cu câmpuri şi mănuşi sterile, halate şi măşti sterile;
- seringă Guyon sterilă, seringi de capacitate 20 ml. sterile, pense sterile, pensă de servit, tampoane sterile,
soluţie de novocaină 0,5% 40- 50 ml;
- soluţie de oxicianură de mercur 1/5000 2-3 1, două sonde ureterale radioopace, lungi de 60- 70 cm.
Sonde uretro-vezicale sterile, eprubete sterile pentru recoltarea urinei, două tăviţe renale, soluţii
dezinfectante.
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul explicându-i necesitatea tehnicii; cu o jumătate de oră înainte se administrează un
sedativ -Diazepam 1 fi.m.;
cu o oră înainte de examen bolnavul va ingera 500 ml. lichid, pentru un mai bun flux urinar;
bolnavul îşi va golii vezica urinară şi apoi este condus la sala de explorări; ajutat să se dezbrace de la
jumătate în jos şi aşezat pe o masă de cistoscopie sau ginecologică; se fixează picioarele bolnavului pe
suporturile mesei; se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului cu apă şi săpun;
se dezinfectează meatul urinar şi apoi se introduc prin sondă 20 ml soluţie de novocaină
Executarea tehnicii.
-se oferă aparatul medicului care va introduce tubul cu canula de irigaţie în vezică;
-se spală vezica cu soluţie de oxicianură de mercur 1/5000 până când lichidul devine perfect limpede;
-medicul umple vezica cu 150 ml. soluţie dezinfectantă (pentru bărbaţi) sau 250 ml. ( pentru femei ) şi
-înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic; se oferă medicului succesiv - \a cerere - cateterele de
dimensiuni diferite, eprubete sterile pentru recoltări biochimice sau bacteriologice.
îngrijirea bolnavului după tehnică : - bolnavul va fi ajutat să coboare de pe masa de examinare, să se
îmbrace şi apoi este condus la salon,la nevoie se administrează calmante, antiseptice, aplicaţii calde pe
regiunea hipogastrică;
3
- prevenirea infecţiilor cu antibiotice.
Bolnavul nu necesită îngrijiri deosebite.
Incidente şi accidente : accese febrile, dureri lombare asemănătoare unei colici renale, hemoragii
prin spălarea vezicii urinare cu apă caldă, infecţii prin nerespectarea asepsiei.
ALTE EXPLORĂRI
Tomografia computerizată
Ecografia -Indicată în depistarea malformaţiilor congenitale (aplazie renală: lipsa imaginii
ecografice sugestive pentru rinichi), tumori renale, chistul renal, hidronefroza, calculi renali.
Echo - Doppler - evidenţiază fluxul sanguin renal este indicată în : stenoza arterei renale,
tromboză, tumori vasculare sau compresiuni extrinseci.
Pregătirea bolnavului este simplă :
- dimineţa pe nemâncate , se testează sensibilitatea , se administrează substanţa de contrast de către
medic; după care se vizualizează fluxul sanguin renal pe un monitor sau se înregistreză imaginea pe o
bandă de hârtie sau film.
Puncţia biopsică renală - percutanată reprezintă introducerea unui ac de puncţie pe cale
transcutanată sub control ecografic şi recoltarea unui mic fragment de ţesut renal.
Scop : stabilirea diagnosticului.
Pregătirea bolncmdui.
- pregătire psihică: se informează, se ia cosimţământul;
- fizică prin: - recoltări din sânge TS.,TC., fibrinogen, grup sanguin; ex. sumar de urină; regim hidric cu
8h înainte de procedură; sedativ seara; pregătirea locului.
Rolul asistentei : pregătirea bolnavului şi a materialelor, servirea medicului, supravegherea şi îngrijirea
pacientului.
îngrijiri. - dezinfecţia şi pansarea locului steril şi compresiv;
- repaus la pat 24h, calmarea durerii cu algocalmin im.; urmărirea funcţiilor vitale
şi; perfuzie cu soluţii izotonice .
incidente şi accidente. - colică renală cu hemaurie macroscopică - se va urmări Ht. Hb la 8h interval;
hematom, ruptură renală cu şoc hemoragie sunt de competenţa medicului.
Explorarea cu radioizotopi
Nefrogramaradio-izotopică
Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte, de a captă, secretă şi excretă o substanţă marcată cu
izotopi radioactivi. Proba se execută numai în laboratorul de medicina nucleara. Proba pune în evidenţă
capacitatea tubului proximal de a secreta deci funcţia renală Bolnavului i se administreaza i.v.izotopul şi se
înregistrează radiaţiile emise timp de 15-30 min cu ajutorul a 2 sonde de scintilaţie, dispuse la nivelul
regiunii lombare.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor funcţionale ale fiecărui rinichi, fară a da informaţii cu privire la
cauza acestora.
Scintigrafia renala
Se realizează prin înregistrarea imaginii rinichiului după administrarea radiofarmaceuticului pe cale
i.v. lent, pe o bandă de hârtie.
Indicaţii: anomalii renale, rinichi polichistic, supranumerar, HTA renală, tumori, traumatisme.
Este o metodă excelentă pentru aprecierea caracterelor morfologice ale rinichilor (forma, poziţie, volum,
contur).

4
 Nefrograma radioizotopică ;rinichi drept cu dimensiuni normale şi captare normală; rinichi stâng cu
stază bazinetală moderată

METODE DE TRATAMENT ÎN BOLILE RENALE

I. Tratament medicamentos
Rolul asistentei este de a administra tratamentul medicamentos indicat de medic.
Medicamente folosite:
-Diuretice. Furosemid fiole iv şi cp., Manitol sol. perfuzabilă;
- Antiseptice şi antibiotice. Acid Nalidixic = negram, Norfloxacin, Euciprin, Ciprofloxacin; Ceftriaxon
ETC se administrează conform uroculturei + antibiogramei. Antibioticele se administrează în
pielonefrite, pielite, pieiocistite, glomerulonefrite, precum şi preventiv la cei purtători de sondă, înainte de
diferite tehnici urologice.
- Antispastice şi Antilitiazice: Urinex, Rowatinex, cp., sol. Cystenal, No-spa
- Sulfamide: Neoxazol, Uricol;
- Corticoterapie, citostatice şi vitamine.
II. Mijloacede epurare extrarenală:
Hemodializa; Dializa peritoneală
Hemofiltrarea; Hemoperfuzia
Definiţie: este o metodă de epurare extrarenală prin care se îndepărtează toxinele din sângele
bolnavilor cu IRA şi IRC realizându-se echilibrul acidobazic şi hidroelectrolitic.
Hemodializa constă în punerea în contact în afara organismului, prin intermediul unei membrane
semipermeabile în dializor (rinichiul artificial) a sângelui uremie cu o soluţie apoasă de electroliţi
asemănătoare plasmei (sol. de dializă).
Indicaţiile generale ale epurării extrarenale sunt :
- ureea sanguină >250 mg/dl
- creatinină sanguină >10 mg/dl.
- hiperpotasemie > 6,5 mEq/1.
- oligurie > 24h
- acidoză severă : pH < 7,2
- EPA care nu răspunde la tratament cu diuretice
- Rolul asistentei:
- pregătirea aparaturii şi materialelor necesare:
pregătirea aparatului - se sterilizează tuburile , piesele şi sticlăria;
- pregătirea soluţiei de dializă se face la staţia specială de pregătirea apei apirogene ; soluţia poate fi
5
 considerată medicament;
compoziţie: 1) soluţie cu acetat- Na' , K+, Mg'', Ca", CI", glucoză;
2) soluţie cu bicarbonat - Na+, K , Mg \ Ca+ , CI", acetat;
- cantitatea de sol. necesară poate fi 100 1;
pregătirea trusei pentru efectuare fistulei arterio- venoase (efectuată de chirurg);, materiale
pentru hemodializă: - canulă arterio-venosă; sânge 500 ml izo-grup şi izo-Rh proaspăt;
- trusă de urgenţă, tensiometru.
Există mai multe tipuri de aparate pentru dializă însă fiecare este format din aceleaşi elemente
principale:
1) Dializorul în care se produc schimburile între sângele încărcat cu substanţe de dezasimilaţie şi soluţia
de dializa. Acesta este format dintr-o membrana de dializă, care desparte compartimentul de sânge de
compartimentul soluţiei de dializa.
Membrana de dializă este semipermeabilă, confecţionată din cuprofan, acetat de celuloză sau din alte
materiale plastice, având o suprafaţă de 1 - 2 până la 3m 2 la aparate utilizate pentru adulţi.
Compartimentul de sânge cuprinde:
a) linia arterială, prin care circulă sângele dintr-o artera a bolnavului spre dializor fiind
prevăzută cu o pompă de sânge;
b) linia venoasă prin care sângele din dializor după ce a fost epurat de subtanţele toxice se
reîntoace în sistemul venos al bolnavului.
3) Compartimentul soluţiei de dializă - asigură circulaţia soluţiei de dializă cu ajutorul pompelor la
membrana de dializă ; debitul lichidului de dializă este de 500 ml/min. astfel încât pentru o dializă de 5- 6
h sunt necesari aproximativ 180 1 de soluţie.
Schimburile prin membrana de dializa se fac prin difuziune , ultrafiltrare şi în mică măsură prin osmoză
Membrana semipermiabilă prezintă unele deosebiri în principiul schimburilor între sânge şi soluţia
dializantă în sensul că elementele celulare (incusiv germenii saprofiţi sau patogeni) precum şi moleculele
de proteine nu pot traversa membrana.în schimb ionii de Na" , KT, Ca/’ Mg "trec în ambele direcţii, însă
ureea, creatinina, acidul uric trec numai dinspre sânge spre lichidul dializant.
Dializorul soseşte de la producător ambalat steril, este de unică folosinţă şi nu poate fi sterilizat
prin procedee cunoscute.
Aparatul trebuie verificat în ceea ce priveşte permiabilitatea circuitelor: funcţiunea
pompelor de sânge şi de lichid dializant, pompa de heparină, sistemele de
alarmă ale aparatului,
- temperatura soluţiei de dializă care trebuie să fie 37°, şi presiunea acesteia.
Canútele pentru abordarea vaselor sanguine pot fl separate pentru linia arterială şi venoasă sau sau
canulă cu lumen simplu sau dublu.
Abordurile vasculare pot fi temporare utilizate maxim 2-3 săptămâni sau abord vascular
permanent pentru hemodializă care constă în fistulă arteriovenoasă.
Aceasta constă în anastomozarea pe cale chirurgicală între o arteră şi o venă; fistula necesită
pentru maturare 3-6 săptămâni după care poate fi utilizată pentru hemodializă. Fistulile se pot realiza:
- la antebraţ între vena cefalică şi artera radială, între artera ulnară şi vena bazilică ;
- la braţ între artera brahială şi vena cefalică sau mai rar la membrul inferior.
Pregătirea bolnavului'.
- pregătirea psihică este indispensabilă la primele şedinţe - se dau calmante; se ia consimţământul;
- pregătire fizică: - se recoltează sânge pentru uree, creatinină, ionogramă, RA, Ht.. hemogramă, grup
sanguin şi Rh;
bolnavul se aşează comod în pat- fotoliu, se măsoară TA; greutatea se
înregistrează tot timpul dializei automat;
se puncţioneză fistula la fiecare şedinţă cu 2 ace speciale prin care se face legătura pacientului la
circuitul extracorporal.
Tehnica: - se introduce în linia arterială 1000 ml ser fiziologic heparinat steril pentru umplerea
compartimentului de sânge;
se porneşte pompa arterială cu un debit de 50 ml/min.;
6
 se porneşte pompa de heparină cu reglatorul de debit cotinu; sângele înlocuieşte serul fiziologic
din linia arterială din dializor, care este captat pe linie venoasă într- un recipient;
se porneşte pompa de sânge şi se conectează bolnavul la aparat şi pe linie venoasă. după care se
porneşte din nou pompa de sânge arterial ridicând treptat debitul; se reglează presiunea.
Din 15 în 15 min. se controlează şi se noteză T , Puls, Respiraţie, TA cu aparate înregistratoare. Se
determină Ht pentru prevenirea hiperhidratării sau verificarea hemolizei. Durata unei şedinţe de
hemodializă este în medie de 4,5 -5 ore.
La terminarea şedinţei se opreşte pompa de sânge, se deconecteză bolnavul pe linie arterială a
aparatului , aportul de sânge se înlocuieşte cu un flacon de ser fiziologic prir. perfuzie. Când serul
fiziologic a umplut dializorul şi pe linie venoasă nu a mai rămas sânge ir. cantitate însemnată se opreşte
pompa şi se deconecteză bolnavul şi pe linie venoasă. După extragerea canulelor , se face hemostază şi se
pansează steril locul. Se măsoră şi înregistrezi funcţiile vitale, greutatea corporală. La o şedinţă se pot
elimina din organism 60 —11 Og uree în cazul IRC
DIALIZA
Definiţie: Dializa peritoneală (DP), ca şi hemodializa realizează reechilibrarea hidroelectrolitică şi
acidobazică a bolnavului cu insuficienţă renală cronică fără a suplini funcţiile endocrine şi metabolice ale
rinichilor.
Dializa peritoneală este o metodă mai “fiziologică” decât hemodializa deoarece schimburile între
sângele din peritoneu şi soluţia de dializă sunt mai lente şi nu produc modificări bruşte de volemie şi
osmolaritate.
DP foloseşte drept filtru de epurare a sângelui de substanţe toxice membrana peritonială.
Introducerea soluţiei de dializă în cavitatea peritoneală necesită implantarea unui cateter special
pentru DP prin intervenţie chirurgicală cu anestezie locală.
înainte de a fi introdus pe dializă peritoneală i se va face pacientului de către asistentă o evaluare a
preinserţiei de cateter de dializă peritoneală punându-se accent pe următoarele aspecte:
dacă pacientul are condiţii de igienă pentru a îşi efectua ulterior singur dializa la domiciliu;
- mediul în care trăieşte pacientul, sat sau oraş, număr de persoane ce locuiesc în aceeaşi locuinţă, dacă
bolnavul are cameră proprie; dacă are copii, situaţie financiară; eventualele probleme de sănătate: cu
vederea, mersul, membrele superioare, operaţii pe abdomen.
Pregătirea psihică: - i se va explica bolnavului în ce constă operaţia şi ce avantaje şi dezavantaje prezintă
dializa peritoneală, iar dacă pacientul este de acord va semna un consinţământ.
Medicul de salon şi chirurgul decid dacă pacientul va fi pus pe DP. Dacă nu îndeplineşe condiţiile
pacientul va fi dirijat spre hemodializă.
Pregătirea fizică: - pregătirea locului prin raderea pilozităţilor şi dezinfecţia;
- administrare de antibiotice în scop profilactic (Gentamicină sau Vancomicină).
Pregătirea materialelor pentru DP(fig.58-59):
- un cateter special pentru dializă = un tub fin din silicon + 1 extensie de cateter care face posibilă
conectarea sistemului de dializă la pacient; un adaptor de cateter = piesă mică prin intermediul căreia
se adaptează extensia la cateter;
- pungi PVC cu soluţie pentru DP capacitate 2 1;
- soluţii dezinfectante pentru tegument, romplast, comprese sterile, comprese cu margini adezive,
foarfece.
Montarea cateterului în cavitatea abdominală este efectuată de către chirurg. îngrijirea
locului de ieşire se face prin:
- spălarea cu apă şi săpun bactericid sau cu soluţii iodate, uscare după curăţare cu dezinfectant;
- aplicarea de pansament steril pentru imobilizare şi protecţie.
După inserarea cateterului la 4-5 h postoperator se face primul schimb constând în 3 tlush-uri
(spălături) x 100 ml sol. de dializă care se introduc intraperitoneal apoi sunt evacuaţi; manevra se face de
trei ori.
Prevenirea infecţiilor se face introducând la sfârşit un gram de antibiotic intraperitoneal. începând
cu a doua zi până în a şaptea zi se fac câte două schimburi de dializă peritoneală pe zi. Schimburile de DP
sunt efectuate la început de către asistentă.
7
.Conform protocolului de DP din a 8 zi se introduce treptat următoarele cantităţi de soluţie
intraperitoneală:
- ziua 8-a: 2 schimburi (3 flush-uri/zi) x 100 ml + 250 ml CAPD (dializă peritoneală continuă
ambulatorie) i.p.
- ziua 9-a : 2 schimburi (3 flush-uri/zi) x 100 ml + 500 ml CAPD
- ziua 10-a : 3 schimburi (3 flush-uri/zi) x 100 ml + 750 ml i.p
ziua 1 l-a : 4schimburi /zi) x100 ml + 1000 ml i.p
ziua 12-a : 4schimburi /zi) x100 ml + 1250 ml i.p
- ziua 13-a : 4schimburi /zi) x100 ml + 1500 ml i.p
ziua 14-a : 4schimburi /zi) x100 ml + 1750 ml i.p
ziua 15-a : 4schimburi /zi) x100 ml + 2000 ml i.p
Sunt unele persoane care rămân la 1500 ml i.p. dar cantitatea este stabilită de medic in funcţie
de înălţime şi suprafaţa abdominală a pacientului. în perioada până la externare asistenta medicală are
sarcina să explice şi să arate corect pacientului şi însoţitorilor săi etapele efectuării DP.
La început pacientul este pus să efectueze un schimb artificial pe un sorţ special pe acest lucru
în vederea obişnuirii cu materialele necesare; apoi îşi va face singur schimbul sub supravegherea şi
îndrumarea asistentei.
Regimul alimentar.
dieta pacienţilor cu DP trebuie să ţină seama de faptul că prin dializă se pierd zilnic proteine şi
aminoacizi circa 5-15 g. Absorţia glucozei din soluţia de dializă şi distensia peretelui abdominal
poate da anorexie; de aceea se recomandă evitarea efectuării DP înainte de masă. Se recomandă
bolnavilor să ia masa după drenarea soluţiei dializante din cavitatea abdominală.
Regimul trebuie să cuprindă:
aport de proteine circa 1-2 g /I kg/zi ce reprezintă 50% din necesarul zilnic (aportul energetic = 35
-45 Kcal/kg/zi);
- aportul de glucide trebuie să furnizeze 35% din calori;
restul de calorii vor fi luate din lipide de origine vegetală (cele de origine animlă trebuie evitate);
potasiu - trebuie evitat consumul de fructe şi legume bogate în potasiu (necesarul de potasiu este
mic = 60- 80 mmol/zi);
vitaminele hidrosolubile trebuie să fie suplimentate pentru înlocuirea pierderilor de Bl.
B6;
vit. liposolubile este necesară numai vit. D pentru prevenirea osteodistrofiei renale; regimul
trebuie să fie hiposodat (< lg/zi);
- cantitatea de lichide ingerată pe 24h trebuie calculată astfel:
lichide permise /24h = diureza (din 24h) + volumul de ultrafiltrat (cantitatea scoasă în plus din
cavitatea peritonială prin DP) - 500 ml;
la persoanele diabetice tratamentul cu insulină şi alimentaţia sunt prescrise de medic.
Complicaţiile DP:
Peritonitele sunt cele mai frecvente şi mai grave complicaţii.
Semne şi simptomele trebuie cunoscute de bolnav:
durere abdominală, febră, anorexie, greaţă, vărsături şi lichid tulbure de dializă;
- la determinarea celularitătii lichidului peritonial se constată > 100 de celule /mm3 (VN =
50 celule/mm ). Celularitate = cu nr. de leucocite / mm .
în caz de peritonită pacientul trebuie internat în spital şi se va face tratament cu antibiotice conform
antibiogramei. în caz de infecţie gravă durata tratamentului poate fi prelungită. Calea de administrare
a antibioticelor este IP (intraperitonial).
Complicaţii cardiovasculare: HTA, IVS (insuficienţă ventriculară stângă)
1. Insuficienţa de membrană: se manifestă prin semne care atestă pierderea capacitătii de ultrafiltrare
şi semne de dializă insuficientă. Această complicaţie necesită transferarea pacientului cu DP la

8
hemodializă.
Educaţia pacientului cu D.P.
Să respecte igiena tegumentelor şi mucoaselor:
- schimbarea pansamentului se face de trei ori pe săptămână;
- este indicat spălarea la duş şi contraindicată baia la cadă deoarece produce infecţie;
- pacienţii externaţi cu DP la domiciliu sunt luaţi în evidenţă de centru teritorial de dializă
unde vor face controale periodice (lunar-obligatoriu).
La controlul lunar se recoltează:
- creatinina, ureea, glicemia, colesterol trigliceride, TGO,TGP, ionograma, proteinele, acidul uric,
HLG, Hb.;
- celularitatea; măsurarea greutăţii corporale, TA, diureză, volumul de ultrafiltrat.
Pacienţii care se obişnuiesc greu cu această schimbare din viaţa lor au nevoie de consultaţii
la psiholog.
Pacienţii cu DP pot să desfăşoare diferite activităţi pot merge în vacanţă sau concediu însă trebuie să
îşi ia pungile cu soluţie şi materialele necesare schimbului de dializă şi să respecte orarul efectuării
DP.
Alte metode moderne de epurare extrarenală
Hemofiltrarea reprezintă un procedeu de ultafiltrare a sângelui printr-o membrană
semipermeabilă cu permeabilitate foarte crescută . Se poate efectua conţinu 24h sau mai mult sau
intermitent de 3 ori pe săptămână.
Avantaje. - elimină conţinu produşii toxici din sânge ;
- menţine volemia constantă ;
- permite controlul valorilor TA la bolnavii cu HTA rezistentă la HD.
Hemodiafiltrarea este combinarea a două metode de filtrare extrarenală HD şi HF.
Hemoperfuzia se realizează prin fixarea unor substanţe din plasmă pe suporturi absorbante după
trecerea sângelui prin filtre cu cărbune activat.
- Se foloseşte în intoxicaţii acute cu IRA .
-
!!!!CARTEA DE TEHNICI -L. TITRCA
PUNCTIA VEZICALA
PUNCTIA BIOPSICA
SONDAJUL VEZICAL

Insuficienţa renală acută (I. R. A.)

Definiţie:suprimarea bruscă a funcţiei renale, cu repercursiuni clinice generale, umorale şi
urinare poartă denumirea de insuficienţă renală acută.
Insuficienţa renală se caracterizează prin oligurie, anurie, funcţional prin scăderea filtratului
glomerular ducând la creşterea produşilor azotaţi (uremie) în sânge şi tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic
şi acido-bazic.
1. Cauze prerenale (funcţională) - hipovolemia severă provocată prin vărsături masive, diaree, prin
excesul de diuretice, hemoragii de diverse cauze cu sau fără şoc clinic.
2. Cauze renale (intrinsecă, organică) - nefropatia tubulară acută prin şoc toxico-septic, şoc anafilactic,
obstetrical, cardiogen, toxine exogene (săruri de metale grele, tetraclorură de carbon, ciuperci otrăvitoare)
panscreatita acută ciroza hepatică, diabetul zaharat.
- cauze medicamentoase (diferite antibiotice, sulfamide, substanţe de contrast);nefropatii glomerulare,
interstiţiale şi vasculare.
3. Cauze postrena/e - obstrucţii mecanice sau inflamatorii ale căilor urinare, litiaza renală, urinară,
tumori ale căilor urinare sau ale organelor genitale
4. Simptomatologie :

9
• Semnele principale oliguria până la anurie şi azotemia (uree > de VN în sânge).
• Stare de oboseală, cefalee, vărsături, meteorism,’’limbă arsă” halenă amoniacală, sughiţ, tulburări de
tranzit (constipaţie sau diaree).
• Tulburări respiratorii manifestate prin tahipnee, respiraţie Kussmaul sau respiraţie Cheynne-Stockes când
acidoza şi retenţia azotată sunt severe.
• Tulburări cardiovasculare manifestate prin tulburări de ritm şi de conducere, insuficienţă cardiacă
congestivă, H.T.A. (consecutivă încărcării hidrosaline), edeme palpebrale şi membre inferiare până la
anasarcă.
Semne de laborator.
- retenţia de substanţe azotate determină creşterea ureei sanguine, creatininei, acidului uric;
- apare acidoza renală; R.A.(rezerva alcalină) este scăzută ;
- apar tulburări hidroelectrolitice: creşte potasiu iar sodiul şi calciul sunt scăzute;
- în urină apare albuminuria, hematuria, cilindruria în funcţie de cauză
Intervenţiile de urgenţă se adresează cauzei declanşatoare: intoxicaţii, stări de şoc hipovolemic, tulburări
hidroelectrolitice etc.
Rolul asistentei:
- va măsura şi nota toate eliminările patologice (hemoragii, vărsături, diaree) în vederea corectării
dezechilibrului hidroelectrolitic;
- măsoară greutatea corporală a bolnavului;
- măsoară şi notează în FT. funcţiile vitale;
- va observa apariţia tulburărilor de comportament, contracţii sau convulsii şi le va aduce ia cunoştinţa
medicului;
- canulează o venă şi recoltează analizele de laborator indicate de medic:
- recoltări din sânge : uree, creatinină, Ht ,HLG, Hb, RA, Ph, ionograma, TGP, TGC. glicemie;
- montează o prfuzie cu soluţii hidroelectrolitice indicate;
administrează medicaţia recomandată;
- recoltează urină pentru: ex. sumar, proteinuria, ionograma, Ph, uroculruri
Ingrijiri acordate :
- asigurarea şi respectarea regulilor de igienă, deoarece bolnavii cu I.R.A. sunt predispuşi la infecţii;
- patul va fi pregătit cu lenjeria curată, încălzit în prealabil cu termofoare sau perne electrice
Asistenta medicală va urmări şi notadiureza; va determina densitatea urinară LA fiecare micţiune.
Corectarea echilibrului hidroelectrolitic în funcţie de lichidele pierdute prin vărsături, diaree,
aspiraţii gastro-duodenale la care se adaugă 400-500 ml.
Pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporală a bolnavului; ideal este să se
obţină o scădere în greutate de 300 g. zilnic.
Regimul alimentar va fi desodat; în anurie restricţie hidrică; aportul de lichide nu trebuie sa depăşească
400 ml/zi.în faza de reluare a diurezei, când bolnavul elimină circa 1000 ml/zi, aportul de lichidei mai este
atât de restrictiv, însă rămâne restricţia de sodiu.
Dacă nu se pot alimenta pe cale orală se va recurge la calea parenterală per.rn. combate pierderile
extrarenale şi a corecta lipsa vitaminelor.
După 48 - 72 h dacă evoluţia este favorabilă, se administreză orez, zahăr, paste
în convalescenţă regimul alimentar va fi bogat în glucide 230-300g, lipide 100-150g
-trebuie saasigure un aport caloric de 2000 calorii/zi;
- acesta va cuprinde: orez, paste făinoase, piureu de cartofi, unt untdelemn, biscuiţi,miere de albine.
Agente interzise în 1RA:
- proteinele (pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele);
- alimentele cu conţinut mare de potasiu-, fructele uscate, sucuri de fructe, roşiile.

Administrarea medicaţiei prescrise:

- Manitol 20% în perfuzie iv. ; Furosemid. i.v. din 3 în 3 ore, timp de 12 ore; se va urmări reluarea unei
diureze normale la 40 ml./ oră;
Complicaţiile cardiovasculare ( insuficienţa cardiacă, edemul pulmonar, H.TA., tuiburările de
10
 ritm) complicaţiile respiratorii, infecţioase pot fi prevenite printr-o supraveghere permanentă a bolnavului,
prin administrarea corectă a lichidelor + tratament medicamentos corespunzător.
Necesarul de vitamine se completează cu vitamina B6 (5-10 mg./zi) şi acid folie 5 mg./zi.
Vitamina C este deficitară datorită restricţiilor de fructe şi vegetale şi de potasiu; aportul zilnic nu trebuie
să depăşească 100 mg./zi pentru că vitamina C în exces poate agrava hiperoxalemia secundară uremiei.
Dacă prin toate aceste mijloace nu se reia diureza, se recurge la hemodializă (epurare extracorporală).

Insuficienţa renală cronică (I.R.C.)

IR.C este un sindrom caracterizat prin diminuarea progresivă şi ireversibilă a filtrăriglomerulare şi

creşterea creatinemiei.
Etiologie :
- afecţiuni care distrug parenchimul renal bilateral, scad capacitatea funcţională a rinichiului:
- glomerulonefrita cronică, pielonefrită cronică, nefropatie diabetică, rinichi polichistic;
- uneori survine după o afecţiune acută (necroză corticală bilaterală);
- după nefrectomie de necesitate (pionefroză litiazică) sau accidentală a unui rinichi unic chirurgical;
- medicaţie nefrotoxică (Gentamicină, kanamicină, AINS, diuretice, paracetamol, sulfamide,
cefalosporine- consumate în cantităţi mari) secundară accidente cardiovasculare, H.T.A., insuficienţă
cardiacă. IRC terminală este stadiul tardiv al IRC în care supravieţuirea nu este posibilă fără hemodializă.
Semne şi simptome:
- oligo-anuria, edeme, HTA, azotemie, proteinurie;
- sindrom uremie : encefalopatie, neuropatie, osteodistrofie renală, prurit, dislipidemie, anemie,
hemoragii, greţuri.
Examene de laborator:
- creatinina şi ureea crescute ;
- rezerva alcalină şi pH scăzute în acidoza metabolică ;
- hipematremie frecventă cu HTA şi edeme necesitând restricţie de lichide şi sare;
• hiponatremie ( după diuretice saliuretice şi diaree );
■ hiperpotasemia apare în stadiile avansate de IRC necesită tratament de urgenţă;
hipopotasemia apare la pacienţii cu nefropatii interstiţiale .
Tratament igieno - dietetic:
- repaus la pat zilnic 12, 14 h ;
- asigurarea unei alimentaţii normocalorice ( 2000 - 3000 cal/zi), normolipidică,
- hiperglucidică (glucidele vor asigura cea mai mare parte a
aportului caloric; de preferat glucide concentrate: gem, zahăr, miere).
- legumele şi fructele vor fi în cantităţi suficiente; (sunt interzise în faza avansată a I.R.C. fructele ce conţin
K+: curmale, smochine, stafide );
- lipidele vor fi asigurate prin uleiuri vegetale, unt, frişcă;
- proteinele şi clorura de Na+ vor fi reduse, dar nu suprimate din alimentaţie;
- aportul de Na+ va fi individualizat în funcţie de manifestările clinice ( H.T.A.,
insuficienţă cardiacă, edeme ).
Restricţia nejustificată de Na duce la deshidratare extracelulară, iar excesul de Na + la supraîncărcarea
sectorului extracelular;
- hidratarea se va face fracţionat, în cantităţi mici, ţinând cont de pierderile de lichid prin urină, respiraţie,
transpiraţie, vărsături diaree, la care se adaugă 600 - 700 ml;
- Bolnavul este spitalizat, îngrijirea este asemănătoare cu cea din I.R.A. cântărire, măsurarea diurezei,
măsurarea funcţiilor vitale, observarea semnelor de deshidratare.
Se acordă îngrijiri igienice la pat pentru a prevenii apariţia escarelor; toaleta gurii se va face cu apă
bicarbonatată şi cu glicerină boraxată
Tratament medicamentos vizează obiectivele:
- combaterea acidozei administrând alcaline sub formă de lactat de Na, bicarbonat de Na sau citrat
de Na; se va avea grijă ca Na să nu fie dat în exces. Hipokalemia se corectează prin aport alimentar ( fructe,
legume, sucuri) şi săruri de K.
11
 - corectarea anemiei implică transfuzii mici ( 100 - 200 ml. de sânge );
- tratamentul H.T.A. şi insuficienţa cardiacă cu medicamente care au efect
vasodilatator predominant pe arteriola eferentă; scăderea T.A. duce şi la încetinirea
glomerulosclerozei prin scăderea presiunii de filtrare glomerulară şi prin scăderea proteinuriei:
(inhibitori ai enzimelor de conversie).
Metodele de epurare prin DP nu dau rezultate nete , rinichiul artificial este foarte util.
Transplantul de rinichi reprezintă tratamentul ideal.

Colica nefretică ( renală) = este un un sindrom dureros acut, care apare brusc, în
-urma unor zguduiri, efort fizic mare, călătorii lungi cu automobilul, cu motocicleta, băi reci
deshidratare masivă. Durerea este cauzată de migrarea unui calcul, care provoacă spasmul
musculaturii căilor urinare. Durerea este uneori insuportabilă, are caracter de ruptură, de torsiune,
fiind însoţită de agitaţie. Poate fi continuă sau să apară la anumite intervale de timp, sub formă de
crize. Se accentuează pe măsură ce în bazinet se acumulează urina care nu se poate evacua,
provocând hiperpresiune.
Sediul durerii - regiunea lombară unilateral cu iradiere de-a lungul ureterului spre
organele genitale şi faţa internă a coapsei. Sediul durerii depinde de sediul calcului. Uneori poate fi
urmărită coborârea calcului prin deplasarea durerii. Bolnavul prezintă polakiurie cu disurie.
Hematuria macroscopică sau microscopică este obişnuită. Bolnavul ia o poziţie antalgică -
culcat în decubit lateral cu membrele inferioare flectate. La sfârşitul colicii bolnavul prezintă
poliurie cu urmi clare. Colica poate ţine de la câteva minute până Ja 2-6 ore.
Semne generale :
bolnavul este agitat, anxios, cu transpiraţii reci, extremităţi reci;
- pulsul tahicardic, rareori bradicardic;
- în formele prelungite grave, poate să apară hipotensiunea, lipotimia starea de şoc,convulsii la
copii sau delir la adulţi;
- uneori apar vărsături, constipaţie, balonări abdominale.
Diagnosticul pozitiv: se bazează pe durerea cu caracter colicativ însoţită de hematurie şi uneori de
eliminarea calculilor.
Pentru a preciza diagnosticul se efectuează o radiografie renală simplă, care permite
evidenţierea calculilor radioopaci, în calice, bazinet sau ureter, echografie care poate preciza locul,
mărimea şi chiar numărul calculilor.
Evoluţia depinde de numărul şi mărimea calculilor, obstrucţia căilor urinare şi de apariţia infecţiilor.
Tratamentul de urgenţă:
- repaus la pat;
- calmarea durerii prin aplicaţii calde locale, băi calde, la indicaţia medicului se
administrează analgezice : Algocalmin lf im, Piafenl fiolă im, sau Tramadol;
- antispastice: No-spa 1 f i.m,
- antiinflamatoare: Ketoprofen, Profenid.
Pentru mobilizarea calculului se recomandă, după ce colica a trecut în zilele următoare,
ingerarea unor cantităţi mari de lichide ( 1-1,5 1) dimineaţa pe nemâncate. Se va urmării ca diureza
să nu scadă sub 1 litru, consumând lichide suficiente în afara meselor ( dacă este posibil sub formă
de ceaiuri diuretice : mătase de porumb, codiţe de cireşe,sunătoare, muşeţel ). Bolnavul va urina
într-un borcan cu tifon la gură pentru a urmăr eliminarea calculilor.
Investigaţii imagistice:
- echografia renală este investigaţia cea mai valoroasă în colică pentru evidenţierea
calculilor;
- radiografia renală simplă pentru calculii radioopaci;
- ureteroscopia endoscopică prin care se poate efectua şi tratamentul;
- ureteropielografia retrogradă în caz de obstrucţie; urografia nu se face în criză.
Examinări de urgenţă:

12
- examen complet de urină: volum, densitate, culoare, albumină, puroi, pigmenţi biliari, sediment,
urocultura;
- - din urina pe 24h se dozează: - calciuria, oxaluria, uricozuria, magneziuria, citraturia;
- recoltări de sânge pentru dozarea: calcemiei, potasemia, uricemia .
Tratament profilactic:
- evitarea sondajelor şi explorărilor endoscopice;
- tratarea corectă a infecţiilor urinare;
- cura de diureză permanentă trebuie respectată de toţi bolnavii cu litiază;
- regim alimentar în funcţie de compoziţia calculului;
- medicamente cu acţiune litică asupra calculilor: Urinex, Renogal, Rowatinex, Cystenal.
în litiaza urică se administrează medicaţie alcalinizantă: bicarbonat sau citrat de sodiu la 4-6
ore, săruri de litiu, Piperazină, Gotalitin.
în litiaza oxalică se administrează Diurocard 8-10 drajeuri pe zi sau acid mandelic 6g./zi. în
litiaza fosfatică se administrează acidifîante- acid fosfatic,clorură de amoniu.
Regimul dietetic:
- în litiaza calcică se recomandă reducerea aportului de calciu din alimente, administrarea
substanţelor care scad absorbţia calciului, tratamentul afecţiunii cauzale, reducerea alimentelor
bogate în oxalaţi (roşii,ţclină, sfeclă,citrice, ciocolată);
- în litiaza oxalică sunt excluse ţelina, cacao, ciocolată, sucuri de citrice;
- în litiaza urică sunt reduse proteinele de origine animală (rinichi, splină) fasolea, mazărea,
ciupercile, conopida;
- în litiaza fosfatică dieta este hiposodată, bogată în proteine şi lipide, evitarea consumului de brânză,
ouă, legume uscate.
în cazul în care tratamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile complicate cu suferinţă
renală se aplică tratament urologic de urgenţă.
Tipul de intervenţie urologică depinde de dimensiunile calculului şi de localizarea lui. Calculii
cu dimensiuni între 0,5- 2 cm. aflaţi în pelvis sau ureterul superior necesită litotriţie extracorporeală.
Pentru a preveni obstrucţia ureterală cu fragmente calcare restante după litotriţie este necesară
montarea unei sonde în dublu « J » . Rata de succes este de 98-99% pentru calculii bazinetali şi de 70%
pentru cei ureterali superior. Litotriţia este contraindicată la gravide, pacienţi cu anevrism de arteră
renală şi de aortă. Pentru calculii renali peste 2 cm. combinarea litotriţiei extracorporeale cu
litotriţiapercutanată(NLP).In prezent, prin combinarea acestor metode, chiar în cazul litiazei
coralifonne, s-a redus mult necesitatea intervenţiilor urologice deschise.
Ureteroscopia cu fragmentarea calcului în interior este metoda de elecţie pentru calculii situaţi medio-
ureteral sau la nivelul ureterului distal. Numai 5% din pacienţii cu litiază necesită intervenţii deschise;
acestea sunt cazurile care nu răspund la litotriţie, cazuri de litiază instalată pe un rinichi cu malformaţii
congenitale sau complicaţiile litiazei neglijate ( pielonefroză calculoasă, abces intrarenal etc.).

!!!! “Ingrijiri speciale acordate pacientilor cu afectiuni ale apratului renal de catre asisteii
medicali” L. Titirca
Pag 96-116

13
:

14
15