Școala Postliceală Sanitară ,,Grigore Ghica Voda’’

din Iași

Examenul de certificare a calificării profesionale a

absolvenților învățământului postliceal sanitar nivel5
Calificare profesionala : asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu insuficiență cardiacă

Îndrumător,
Prof. Lică Maricica Candidat,
Gosav Mădălina
Iași 2022
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ

1
 Cuprins
I. Argument
II. Îngrijirea pacientului cu insuficență cardiacă
Obiectiv1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie -schematic
Obiectiv 2:
Prezentarea generală a afecțiunii insuficiență cardiacă
a. Definiția
b. Clasificare
c. Etiologia
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluție și prognostic
g. Tratament
h. Complicații
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu insuficiență cardiacă
Procedura nr.1- Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale
Procedura nr.2- Măsurarea, notarea și interpretarea respirației
Procedura nr.3- Administrarea oxigenului
Procedura nr.4- Puncţia venoasă

Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu insuficiență cardiacă
a) Culegerea datelor-interviu
b) Identificarea nevoilor fundamentale afectate -enunțarea problemelor
de dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu insuficiență
cardiacă
c) Plan de îngrijire
Obiectiv 5:
Educație pentru sănătate la un pacient cu insuficiență cardiacă
III. Bibliografie
IV. Anexe - Scheme,fotografii

2
 I. ARGUMENT

Asistentul medical generalist oferă tratament, asistență și servicii de

îngrijire pentru persoanele care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a
efectelor îmbătrânirii, rănirii, bolilor sau altor insuficiențe fizice ori mentale sau
eventualelor riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă responsabilitatea pentru
planificarea și gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea altor
lucrători de îngrijire a sănătății, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici
și cu alte persoane în aplicarea practică a măsurilor preventive și curative.

Programul de formare al asistentului medical generalist include 4.600 de

ore de formare teoretică şi clinică, perioada de formare teoretică reprezentând
cel puţin o treime, iar cea de formare clinică cel puţin jumătate din perioada de
formare și are o durată de 3 ani de studii, forma de învăţământ cu frecvenţă (zi).
Profesia de asistent medical generalist este o profesie reglementată
sectorial, la nivel european prin Directiva 2005/36/UE completată de Directiva
2013/55/EU.
Astfel, formarea asistentului medical generalist oferă garanția că
profesionistul respectiv a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a) cunoștințe cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asistenței

medicale generale, inclusiv o înțelegere suficientă a structurii
organismului, funcțiilor fiziologice și comportamentului persoanelor
sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre starea de sănătate și
mediul fizic și social al ființei umane;
(b) cunoștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile
generale privind sănătatea și asistența medicală;
(c) experiență clinică adecvată; această experiență este selectată pentru
valoarea sa formatoare și dobândită sub supravegherea unui personal
asistent calificat și în locuri în care numărul personalului calificat și
echipamentele sunt adecvate pentru asistența medicală care trebuie
acordată pacientului;
(d) capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și
experiența colaborării cu acest personal;
(e) experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical;

Calificarea de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul

în cauză este capabil să aplice cel puțin următoarele 8 competențe de bază:

3
(a) competența de a diagnostica în mod independent asistența medicală necesară,
pe baza cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza
și pune în aplicare asistența medicală în tratarea pacienților, pe baza
cunoștințelor și competențelor dobândite, în vederea îmbunătățirii practicii
profesionale;
(b) competența de a colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar,
inclusiv prin participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza
cunoștințelor și competențelor dobândite;
(c) competența de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane
informații care să le permită să aibă un stil de viață sănătos și să se
autoîngrijească, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite;
(d) competența de iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea
în viață și de a aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă;
(e) competența de a oferi în mod independent consiliere, indicații și sprijin
persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor apropiate;
(f) competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și
evaluarea acesteia;
(g) competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera
cu membrii altor profesii din domeniul sănătății;
(h) competența de a analiza calitatea asistenței acordate pentru a-și îmbunătăți
practica profesională de asistent medical generalist.

Insuficiența cardiacă este o afecțiune caracterizată prin incapacitatea

cordului de a asigura un debit sanguin adecvat nevoilor metabolice ale
organismului în conditiile unei întoarceri venoase normale/ crescute determinată
de tulburari de ritm și de conducere, cardiomiopatii primitive și secundare,
supraincărcare volumetrică.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu insuficiență cardiacă.
Problemele de dependență pe care le poate prezenta un pacient cu
insuficiență cardiacă și de care trebuie să țină seama asistentul medical la
întocmirea planului de îngrijire sunt: alterarea ritmului inimii, alterarea
contractilității, dispnee, edeme, dezechilibru electrolitic, perturbrea somului,
forță musculară scăzută, comportament expresiv, mască facială a durerii,
scăderea performanței.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Obiectiv 1 Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului
cardiovascular
Obiectiv 2 Prezentarea generală a afecțiunii
Obiectiv 3 Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu insuficiență cardiacă
Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu insuficientă cardiacă

4
 Obiectiv 5 Educaţia pentru sănătate a pacientului cu insuficientă
cardiacă

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza cunoștințe și competențe

profesionale prevăzute în Directiva UE/55/2013, din care derivă cunoștințele,
abilitățile și atitudinile asistentului medical generalist necesare în practicarea
profesiei.
Cunoștințele, abilitățile și atitudinile specifice Modulului MEDICINĂ
INTERNĂ ȘI NURSING SPECIFIC I sunt:

Cunoștințe:
20.1.1. Descrierea bolilor cardiovasculare
20.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile cardiovasculare
20.1.3.Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni
cardiovasculare
20.1.3.Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni
cardiovaculare
20.1.5. Cunoașterea relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al
ființei umane
20.1.6.Descrierea intervențiilor autonome și delegate ale asistentului medical în
procesul de îngrijire al pacientului cu boli cardiovasculare
20.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activității de îngrijire a
pacienților cu afecțiuni cardiovaculare
20.1.8. Experienţa colaborării cu alţi profesionişti din sectorul medical

Abilități:
20.2.1. Identificarea caracteristicilor bolilor cardiovasculare
20.2.2. Diferențierea semnelor și simptomelor specifice
bolilor cardiovasculare
20.2.3. Selectarea datelor / informațiilor specifice afecțiunilor cardiovasculare
20.2.4.Identificarea problemelor de dependență la pacienții cu boli
cardiovasculare
20.2.5. Diagnosticarea în mod independent a asistenței medicale necesare și
planificarea, organizarea și punerea în aplicare a asistenței medicale în tratarea
pacienților, în vederea îmbunătățirea practicii profesionale
20.2.6. Alegerea și aplicarea metodelor specifice de investigare și tratament în
afecțiuni cardiovasculare
20.2.7. Implicarea activă în îngrijirea pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, în
funcție de problemele de dependență, respectând indicația medicului

5
20.2.8. Oferirea în mod independent de indicații, consiliere și sprijin persoanelor
care necesită îngrijire și persoanelor apropiate
20.2.9. Elaborarea planului de îngrijire în funcție de priorități
20.2.10. Identificarea punctele tari și punctele slabe, evaluarea și asumarea
riscurilor din activitatea de îngrijire medicală
20.2.11. Asigurarea în mod independent a calității îngrijirii medicale și evaluarea
acesteia
20.2.12. Capacitatea de a participa la formarea practică
20.2.13. Colaborare în mod eficient cu alţi actori din sectorul sanitar

Atitudini:
20.3.1. Argumentarea realistă, creativă și independentă a propriilor opinii cu
privire la semnele și simptomele specifice întâlnite la pacienți cu afecțiuni
cardiovasculare
20.3.2. Asumarea responsabilității în fundamentarea și prioritizarea obiectivelor
de îngrijire în vederea satisfacerii nevoilor pacientului
20.3.3. Utilizarea unei abordări obiective în rezolvarea problemelor
20.3.4. Colaborarea eficientă cu pacientul, familia și membrii echipei medicale
20.3.5. Manifestarea interesului de a participa activ în aplicarea metodelor de
investigare și tratament
20.3.6. Asumarea rolului și responsabilităților asistentului medical în cadrul
echipei de îngrijire
20.3.7. Demonstrarea capacității de a îngrijii pacienții cu afecțiuni
cardiovasculare
20.3.8. Asumarea standardelor profesionale în aplicarea tehnicilor de
supraveghere, investigare și tratare a pacienților cu afecțiuni cardiovasculare
20.3.9. Manifestarea disponibilității în oferirea de informații persoanelor,
familiilor și grupurilor de persoane, care să le permită să aibă un stil de viață
sănătos, să se autoîngrijească
20.3.10. Asumarea responsabilității privind completarea documentelor medicale
20.3.11. Manifestarea capacității de evaluare independentă a calității îngrijirilor
20.3.12. Revizuirea judecăților în vederea modificării comportamentului în
funcție de noile evidențe
20.3.13. Argumentarea pertinentă a rezultatelor obținute în urma analizei
calității asistenței acordate în procesul de nursing
20.3.14. Analizarea calităţii asistenţei acordate pentru a-şi îmbunătăţi practica
profesională de asistent medical generalist

6
 Aplicarea procesului de îngrijire s-a finalizat prin analiza unui caz la un
pacient cu diagnosticul de insuficiență cardiacă – caz pentru care s-a elaborat
etapa de culegere a datelor, pe baza căreia s-au evidențiat problemele de
dependență specifice cazului.
În final a fost elaborat planul de îngrijire al pacientului cu insuficiență
cardiacă respectând obiectivele generale ale proiectului. Planul de îngrijire al
pacientului cu insuficiență cardiacă cuprinde problemele de dependență
identificate, obiectivele de îngrijire, intervențiile aplicate (evidențiindu-se
raționamentul pentru care s-au aplicat intervențiile), precum și evaluarea
intervențiilor și a pacientului, pentru identificarea problemelor de colaborare ce
ar purtea să apară în evoluția clinică a afecțiunii și pacientului.

7
 II. Îngrijirea pacientului cu insuficiență cardiacă

Obiectiv 1 - Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului

cardiovascular/ circulator
Noțiuni de anatomie
Aparatul cardiovascular/circulator este un sistem care cuprinde următoarele
componente:
 inima
 arterele mari
 arteriole, ramificându-se în reţeaua capilară prin care se irigă ţesuturile şi
organele. Legătura dintre vene şi artere se face prin capilare, care constituie
sectorul circulator al schimburilor de gaze şi substanţe nutritive dintre sânge şi
ţesuturi.
Inima- este un organ musculo-membranos cavitar tetracameral, acoperit la
exterior de o seroasă-pericard. Ea este situată în mediastinul anterior pe
diafragm, îndreptată puțin la stânga în spatele sternului și a cartilajelor costale.
Inima pompează ritmic, în permanență, țesuturilor și organelor, sânge prin
sistemul arterial vascular, pe care-l primește prin vene.
La omul adult greutatea inimii este în medie de 300 g, iar mărimea de
aproximativ a unui pumn strâns. Inima are o bază îndreptată în sus și la dreapta,
și un vârf spre în jos și la stânga.
Inima cu cele patru cavități-2 atrii, spre bază si 2 ventricule, spre vârful ei,
prezintă la exterior trei fețe, o bază și un vârf. Pe fețe se observă șanturi care
corespund septurilor interventriculare, ce corespunde septului profund ce separă
ventriculele, si un șant interatrial, ce corespunde septului interatrial.
În interiorul inimii cele două atrii, drept și stâng, sunt separate complet prin
septul interatrial, iar cele două ventricule, drept și stâng, sunt separate de
asemenea de septul interventricular.
În atrii se deschid venele care aduc sânge încărcat cu dioxid de carbon-în atriul
drept, și sânge încărcat cu oxigen, de la plămân-în atriul stâng. Fiecare atriu
comunică cu baza ventricului respectiv prin câte un orificiu atri-ventricular,
fiecare prevăzut cu câte o valvă care are valvule, ce se deschid doar spre
ventricule.

8
 Structura pereților inimii, deci a cavităților, cuprinde trei straturi
concentrice, care dinspre interior spre exterior sunt: endocard, miocard și
pericard, stratul mijlociu, cel mai dezvoltat, având și rolul cel mai important.
Endocardul -este format dintr-un endoteliu situat pe o membrană bazală, sub
care se găsește un strat subendotelial cu fibre și rare celule conjuctive, precum și
numeroase terminații nervoase sensitive. La nivelul orificiilor de deschidere ale
vaselor, endocardul se continuă cu endoteliul vascular.

Miocardul -mușchiul inimii, mult mai gros la ventricule decât în atrii, este
format din fascicule de fibre musculare cardiace, care au o dispoziție circulară în
pereții atriilor și oblic spiralate în ventricule.
Țesutul muscular cardiac este format din două structuri musculare:
-miocardul comun, contractil, cu fibre musculare striate, ce conțin echipament
enzimatic bazat pe metabolismul aerob;
-miocardul specific, ce asigură contracția ritmică și automată a miocardului
comun, fiind alcătuit din structuri musculare de tip embrionar cu activitate
predominant anaerobă, cu foarte mare rezistență la anoxie.
Miocardul comun este alcătuit din fibre musculare, orientate putin diferit față de
cele ale musculaturii scheletice, având lungimea mai mica și prezentând legături
longitudinale și transversal între ele.
Miocardul specific, țesutul nodal sau autoexcito-conducător este format din
celule miocardice modificate, alungite fusiform, cu striații, dar incomplete, și
mai multă sarcoplasmă și glicogem decât în fibrele miocardului comun.
Acest miocard specific cuprinde:
 nodul sino-atrial Keith-Flack situat în peretele atriului drept, aproape
de orificiu de vărsare al venei cave superioare.
 sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-
ventricular Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a
septului interatrial, şi fasciculul His, care ia naştere din nodul Aschoff-
Tawara, coboară în peretele interventricular şi se împarte în miocardul
ventricular.

Pericardul acoperă inima la periferie și este format din trei foițe. La exterior
pericardul fibros, mai gros, care spre baza inimii se continuă cu adventicea
marilor vase; el este fixat de stern, diafragm și alte formațiuni din jur prin
ligamente.
În interiorul sacului pericardic fibros se găseste pericardul seros, cu două foițe
viscerală și parietală. Foița viscerală-epicardul reprezintă membrană
conjuctivă subțire care acoperă exteriorul miocardului, nefiind altceva decât o
9
foiță viscerală a pericardului serios, după ce acoperă periferic fețele inimii se
reflectă pe marile vase dinspre baza inimii, formând niște funduri de sac
pericardice, pentru a se continua cu foița parietală, ce tapetează fața internă a
pericardului fibros.
Între cele două foițe ale seroasei se delimitează cavitatea pericardiacă, care
este virtuală și conținând o fină peliculă de lichid pericardic cu rol de facilitare a
mișcărilor permanente ale inimii.

Vascularizaţia inimii este asigurată prin cele două artere coronare. Venele
coronare urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se
deschide în atriul drept. Inervaţia inimii se face prin firişoarele nervoase primite
de la sistemul simpatic şi parasimpatic .

Vascularizaţia arterială
Cordul primeşte sânge oxigenat prin intermediul a două artere coronare, care
pleacă din prima parte a aortei ascendente numită bulbul aortic.
Artera coronară stânga, dupa un traiect de 1 cm, se împarte în două ramuri:
 artera interventriculară anterioară, care coboară în şanțul
interventricular anterior
 artera circumflexă coronară, care merge în partea stângă a şanțului
coronar.
Artera coronară dreapta, intra în partea dreaptă a şantului coronar.
Toate arterele se termină pe faţa diafragmatică a inimii. Ultimele ramificaţii ale
vaselor coronare sunt de tip terminal reprezentând unica sursa de vascularizaţie
a unui teritoriu de miocard.

Vascularizaţia venoasă
Cea mai mare venă a inimii se numeşte sinusul coronar şi se găseste în partea
diafragmatică a şantului coronar. Se deschide în atriul drept, preia prin afluenţii
săi 60% din sângele venos al inimii. În sinusul coronar se deschid venele:
 -vena mare a inimii, care vine din şanţul interventricular anterior, trece
prin partea stangă a sanţului coronar şi se deschide în partea stangă a
sinusului;
 -vena medie a inimii, care vine din şanţul interventricular posterior;
 -vena mică a inimii, care vine din partea dreaptă a şanţului coronar şi se
varsă în partea dreaptă a sinusului venos.
Aproximativ 40% din sangele venos al cordului este preluat de venele anterioare
si venele mici ale cordului. Acestea se deschid prin mici orificii în toate
cavitaţile inimii.

Noțiuni de fiziologie
Revoluția cardiacă-inima functionează ca o dublă pompă aspiratoare-

10
respingătoare, contractile ventriculare ritmice asigură circulația sangvină
permanentă prin cele două circuite, sistemic și pulmonar, iar aparatul valvular al
inimii imprimă un sens obligatoriu circulației intracardiace a sângelui.
Succesiunea unei contracții -sistolă- și a unei relaxări cardiace -diastolă -
constitue ciclul sau revolutia cardiacă, având o durată de 0.8 s -70/minut.
În timpul diastolei atriale sângele adus la cord de venele mari se acumulează
în atrii, deoarece valvele atrioventriculare sunt închise. După terminarea sistolei
ventriculare, presiunea intraventriculară scade rapid, devenind inferioara celei
atriale și, ca urmare, valvele atrioventriculare se deschid și sângele se scurge
pasiv din atrii în ventricule. Umplerea ventriculară pasivă este răspunzătoare
pentru aproximativ 70% din sângele care trece din atrii în ventricule, restul de
30% fiind împins, ca urmare a sistolei atriale.

Sistola atrială are durată scurta (0.1s) și eficiență redusă, din cauză că
miocardul atrial este slab dezvoltat. În timpul sistolei atriale, sângele nu poate
refula în venele mari, din cauza contracției concomitente a unor fibre cu
dispoziție circulară, care înconjoară orificiile de vărsare ale acestor vene în atrii;
ca urmare, sângele trece în ventricule. După ce s-au contractat, atriile intră în
diastole (0.7s).

Sistola ventriculară urmează după cea atrială (0.3s). Curând după ce

ventriculul a început să se contracte, presiunea intraventriculară o depășește pe
cea intraatrială și, ca urmare, se închid valvele atrioventriculare. Urmează o
perioadă scurtă în care ventriculul este complet închis, contracția ventriculară
determinând creșterea presiunii intraventriculare. Când presiunea
intraventriculara depășește pe cea din arterele ce pleacă din cord, se deschid
valvulele semilunare de la baza acestor vase și începe evacuarea sângelui din
ventricul.
Evacuarea sângelui se face la început rapid și apoi lent, presiunea
intraventiculară scăzând progresiv. În timpul sistolei, ventriculele expulzează în
aorta și, respectiv, în artera pulmonară, 70-90 ml sânge- debit sistolic.
După sistolă, ventriculele se relaxează, presiunea intraventriculară scade rapid
și, când ajunge sub nivelul celei din arterele mari, se închid valvulele sigmoide.
Ventriculele continuă să se relaxeze și, o anumită perioadă de timp, sunt din
nou cavități închise; treptat presiunea intravntriculară scade sub nivelul celei
intraatriale, se deschid valvele atrioventriculare, sângele din atrii începe să se
scurga pasiv în ventricule și ciclul reîncepe; diastola dureaza (0,5s).
De la sfârșitul sistolei ventriculare până la începutul unei noi sistole atriale,
inima se gaseste în stare de repaus mecanic- diastolă generală (0,4 s).
11
 Activitatea mecanică a cordului este apreciată pe baza valorilor debitelor
sistolic și cardiac.
-debitul sistolic reprezintă cantitatea de sânge expulzat de ventricule la fiecare
sistolă si variază între 70-90 ml.
-debitul cardiac-obținut prin înmultirea debitului sistolic cu frecvența cardiacă
pe minut are valori de aroximativ 5,5 l, dar poate crește în timpul efortului
muscular până la 30-40 l; debitul cardiac crește și în timpul sarcinii, al febrei, și
scade în timpul somnului.
Zgomotele inimii sunt consecința activității mecanice cardiace. În mod
obișnuit, prin ascultație se percep două zgomote: sisotlic și diastolic.
Zgomotul sistolic,prelungit și cu tonalitate joasă, este produs de închiderea
valvelor atrioventriculare și de sistola ventriculară.
Zgomotul diastolic, scurt și ascuțit, este consecința închiderii valvulelor
semilunare ale aortei și arterei pulmonare.

Proprietaţile muşchiului cardiac

Miocardul care din punct de vedere structural este un mușchi striat are
proprietăti comune cu mușchii striati, dar și o serie de proprietăți caracteristice:
Ritmicitatea este proprietatea cordului de a se contracta succesiv ca urmare a
impulsurilor contractiile generate de nodul sinoatrial. Aceste impulsuri sunt
urmarea unor modificări metabolice care au loc în sistemul excitoconductor.
Conductibilitatea este proprietatea miocardului în special a țesutului nodal de a
conduce unde de contracție de la nivelul nodului sinoatrial în întreg cordul.
Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde printr-o contracție la
stimuli adecvați.
Contractilitatea este proprietatea miocardului de a se contracta atunci când este
stimulat adecvat.Din punct de vedere functional, datorită proprietăților specifice
miocardului, inima se comportă ca o dublă pompă, deservind două circulații,
mare și mica.
 circulația mare începe din ventriculul stâng prin artera aorta și
ramificațiile ei in tot corpul până la capilare, revenind în atriul drept prin
două vene cave, superioară și inferioară;
 circulația mică pleacă din ventriculul drept prin trunchiul arterei
pulomare care prin bifurcare se ramifică în fiecare pulmon până la
capilare, urmate de venele pulomare câte două de la fiecare pulmon, ce se
deschide în atriul stâng.

12
 Fiziologia vaselor -sistemul vascular este format din vase sanguine și
limfatice.
Vasele sanguine sunt de calibru diferit-artere, arteriole, capilare, venule și vene,
toate adaptate structural pentru îndeplinirea funcției fiecărui țesut irigat.
Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie. Pereții arterelor
sunt mai groși decât al venelor și sunt formați dintr-o tunică internă (intimă)
alcătuită din celule endoteliale, o tunică medie formată din fibre musculo-
elastice dispuse circular, și o tunică externă, alcătuită din fibre conjunctive și
elastice. Pentru a asigura circulația, pompa cardiacă trebuie să învingă
rezistența vasculară, deci să funcționeze ca o pompă cu presiune. Pentru
circulație, presiunea este factorul principal. Ea este rezultatul unui factor central-
forța de contracție a cordului-și a unui factor periferic -rezistența vasculară.
Circulația în vene are loc ca o consecință a sângelui în artere si capilare.
Acțiunea de pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea sângelui.

13
Obiectiv 2. Prezentarea generală a afecțiunii -îngrijirea pacientului
cu insuficiență cardiacă

Definiție
Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din
imposibilitatea de a expulza întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine
astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor organismului, în condiţiile unei
umpleri venoase satisfăcătoare.
Termenul de insuficienţă cardiacă are două componente:
 una arterială
 una venoasă
Din punct de vedere al componenţei arteriale inima este incapabilă ca prin
contracţie să expedieze o cantitate suficientă de sânge. Din această definiţie
reiese conceptul dinamic asupra insuficienţei cardiace care nu ţine seama numai
de debitul cardiac propriu-zis la un moment dat, ci de raportul acestuia cu
necesităţile metabolice. O aplicare concretă a acestui concept o constituie
descrierea unor forme de insuficienţă cardiacă cu debit crescut: cele din anemie,
hipertiroidie, fitulele arteriovenoase, etc.
Din punct de vedere al componenţei venoase, insuficienţa cardiacă se
caracterizează prin incapacitatea inimii de a accepta întregul volum sanguin
rezultat din întoarcerea venoasă.
În concluzie, putem defini din nou insuficienţa cardiacă fiind un sindrom
clinic caracterizat prin simptome şi semne distincte, consecinţă a perturbărilor în
asigurarea debitului cardiac şi în asigurarea întoarcerii venoase.

Clasificare
A)După localizare se deosebesc:

 insuficiență cardiacă stângă

 insuficiență cardiacă dreaptă
14
  o insuficiență cardiacă globală

B) După debut se deosebesc:

 insuficiență cardiacă acută (stângă sau dreptă)

 insuficiență cardiacă cronică (stângă sau dreptă)

C) După toleranța la efort se clasifică în patru stadii:

 în primul stadiu la efort nu apare nici un semn de insuficiență cardiacă

 în stadiile doi si trei prezintă forme intermediare
 în stadiul patru simptomele de insuficiență apar și în repaus

D) Din punct de vedere al debitului cardiac se deosebesc:

 insuficiență cardiacă cu debit scăzut (cea din diversele valulopatii,

hipertensiune)
 insuficiență cardiacă cu debit crescut hipertiroidie, anemie severă.

Etiologie
Insuficiența cardiacă este produsă de factori sau boli care afectează capacitatea
de pompare a ventriculului stâng (disfuncție sistolică) cum ar fi:
 boli coronariene sau infarcte miocardice cea mai comună cauză)
 hipertensiune arterială slab controlată, diabet zaharat sau afecțiuni
tiroidiene
 cardiomiopatia, cardiomiopatia alcoolică, infecția sau inflamația
mușchiului inimii miocarditele)
 consumul cocainei sau a altor droguri ilegale
 boli ale sacului ce învelește inima boli ale pericardului)
 boli congenitale de cord
 boli sau rupture valvulare
 boli ale inimii ce determină o frecvență cardiacă prea mare, prea mică sau
neregulată aritmii)
 tireotoxicoza și sarcina
 unele cardiopatii congenitale
15
  vârsta: odată cu înaintarea în vârsta mușchiul inimii devine mai rigid,
împiedicând inima să se umple cu sânge.
Atunci când ventriculul stâng nu se mai poate umple normal, afecțiunea poartă
numele de insuficiență cardiacă diastolică. Aceasta poate fi cauzată de
hipertensiune arterială, boli coronariene sau boli valvulare. Anumiți factori pot
duce la înrăutățirea bruscă a insuficienței cardiace și uneori la patologie cu
potential letal cum ar fi edemul pulmonar sau șocul cardiogen.

Simptomatologie

În stadiile incipiente ale insuficienței cardiace pot să nu existe simptome.

Respirația efectuată cu efort și scurtată, cu apariția oboselii, apare atunci când
inima este slăbită și nu mai pompează suficient sânge pentru a asigura
organismului nutrienții și oxigenul necesar. Efortul organismului de a contracara
insuficiența cardiacă duce la apariția simptomelor care pot deveni severe.
Simptome clasice ale insuficientei cardiace:
 Respiraţie scurtată şi efectuată cu efort (dispnee) manifestată prin:
- pacientul gâfâie
- oboseală la mers
- necesitatea opririi dese în timpul mersului
- constricţie toracică
- scurtarea respiraţiei
- scurtarea respiraţiei în timp ce pacientul stă întins (ortopnee)
- scurtarea respiraţiei în timpul somnului (dispnee paroxistică
nocturnă).
 Creşterea în greutate -datorată acumulării de fluide în oganism
 Umflarea picioarelor (edeme) - umflarea picioarelor se înrăutățeste la
sfârşitul zilei sau după ce pacientul a stat mult timp în picioare, apar
dureri, la presiune apare godeu la nivelul pielii, încălțămintea devine
neîncăpătoare.
 Oboseală sau incapacitatea de a face efort
 Marirea abdomenului
 Scăderea apetitului şi scăderea forţei musculare caracterizată prin
slăbiciune, casexie cardiacă.
 Urinari frecvente, mai numeroase noaptea (nicturie).
 Tuse- poate fi tuse uscată, sâcăitoare și se accentuează daca pacientul stă
întins.

16
Diagnostic
Insuficiența cardiacă este o afecțiune medicală complexă. Exista multe tipuri
de insuficiență cardiacă și diverse cauze. Din acest motiv se vor efectua o serie
de investigații pentru diagnosticare și evaluarea severității bolii. În unele cazuri,
cauza insuficienței cardiace poate fi ușor descoperită sau ușor tratată, dar acestea
sunt excepții.
Bolnavii cu insuficiență cardiacă vor trebui sa efectueze următoarele
investigații:
 anamneza și examen clinic minuțios
 investigații de laborator
 electrocardiograma EKG)
 ecografia cardiacă.
Ecografia cardiacă este cel mai simplu și cel mai bun test pentru diagnosticarea
insuficienței cardiace și a tipului acesteia, sistolic sau diastolic. De asemenea,
poate determina cauza bolii și ghida tratamentul.
Următoarele investigații sunt folosite pentru a identifica zonele cardiace ce nu
primesc suficient sânge zonele ischemice și pentru a aprecia funcția ventricului
stâng:
 scanarea perfuziei cardiace (metode izotopice): acest test poate evidenția
o perfuzie cardiacă deficitară
 ventriculograma cu radionuclide (evaluarea volumelor ventriculare)-
această investigație este folosită atunci când rezultatele ecografiei sunt
nesatisfăcătoare cauzate de o persoană obeză sau cu sânii mari sau cu o
boală pulmonara severă; este mai puțin sensibilă în aprecierea bolilor
valvulare sau a ischemiei cardiace
 cateterismul cardiac este folosit pentru descoperirea arterelor coronare
stenozate îngustate sau obstruate și pentru măsurarea presiunii în
interiorul inimii. Este utilă, de asemenea, în diagnosticarea cauzelor ce
produc sau agravează simptomele specific insuficienței cardiace.
Bolnavul va trebui monitorizat periodic de către medical său curant. Aceste
perioade pot fi mai mici sau mai mari în funcție de severitatea și evoluția bolii.
Investigațiile ajută medicul să determine tipul de insuficiență cardiacă și gradul
severității acesteia.

Evoluție și prognostic

O clasificare mai nouă a insuficienței cardiace se bazează pe evoluția bolii.

17
Stadii ale insuficienței cardiace:
Stadiul A-risc crescut pentru apariția insuficienței cardiace, dar fără anomalii
structural cardiace. Include persoanele cu hipertensiune arterială, boli
coronariene, diabet zaharat, abuz de alcool și droguri, istoric de reumatism
articular acut sau istoric familial de cardiomiopatii.
Stadiul B- anomalii structurale cardiace prezente, dar fără simptomatologie.
Include persoanele cu anomalii strucurale ale ventriculului stâng, boli valvulare
sau cu antecedente de infarct miocardic.
Stadiul C- simptome de insuficiență cardiacă în trecut sau în prezent și anomalii
structurale. Include personele cu scurtarea respirației sau oboseală cauzată de
insuficiență ventriculară sistolică sau cei care nu au simptome în prezent, dar
primesc tratament pentru simptome apărute anterior.
Stadiul D- boală în stadiul terminal, necesitând tratament specializat. Include
persoanele care au spitalizări dese pentru insuficiență cardiacă sau care nu pot fi
externați în siguranță, cei care sunt internați în așteptarea unui transplant, care
sunt la domiciliu și primesc medicație intravenoasă continuă pentru ameliorarea
simptomelor, care sunt cu ventilație asistată sau cei care sunt instituționalizați în
centre de sănătate pentru managementul insuficienței cardiace.

Evoluția și pronosticul în cazul insuficienței cardiace globale depinde de natura

bolii cauzale, de factorii precipitanți și de corectitudinea și respectarea
tratamentului. Dacă nu se intervine asupra cauzei, cu timpul, se ajunge la
insuficiența cardiacă ireductibilă în care orice tratament rămână ineficace.

Tratament

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:

 uşurarea activităţii inimii(repaosul fizic constitue una din principalele
măsuri prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv ; tratamentul
hipotensor este extrem de util în cazul bolnavilor hipertensivi, la care au
apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace stângi);
 mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului( cu ajutorul
tratamentului tonicardic);
 restabilirea echilibrului hidrosalin( prin dieta hiposodată şi prin
tratamentul cu diuretice).

1.Tratamentul igieno-dietetic

18
Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus şi în dietă săracă în
sodiu.
Repausul-durata şi gradul repausului depind de afecţiunea cauzală, dar el este
util în toate formele de insuficienţă cardiacă.
Prin repausul fizic se realizează următoarele:
 scăderea tensiunii arteriale,
 diminuarea travaliului muşchilor respiratori,
 rărirea alurii ventriculare.
Alături de repausul fizic, un rol important îl au repausul psihic şi moral.
În insuficienţa cardiacă repausul la pat va fi menţinut acasă sau la spital timp de
1-2 săptămâni. În acest interval bolnavul se va găsi în poziţia semişezândă în pat
sau în fotoliu, această poziţie fiind convenabilă mai ales pentru bolnavii cu
insuficienţă cardiacă stângă. Se va evita, în măsura posibilului imobilizarea
absolută şi prelungită. Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea
semnelor de insuficienţă cardiacă şi de posibilitatea controlării acesteia printr-un
tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va face în etape progresive.
Unii bolnavi îşi pot prelua serviciul, dar cei care au de făcut eforturi fizice
trebuie să-şi schimbe locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se
recomandă un program de muncă redus, cu perioade de odihnă în timpul zilei şi
cu repaus la pat în cele două zile de la sfârşitul săptămânii.

Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare importanţă

în tratamentul insuficienţei cardiace. De altfel în formele uşoare de insuficienţă
cardiacă, dieta hiposodată plus repausul fizic determină o netă ameliorare.
Gradul de restricţie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienţei
cardiace. În insuficienţa cardiacă severă se recomandă o restricţie mare a
ingestiei de sare( sub 1 gr/ zi) ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner ( 1
kg . de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr .zahăr, 300 gr compot cu un conţinut de 0,5
gr de NaCl ) sau prin regimul Carel( 800 ml lapte cu un conţinut de 1 gr de NaCl
). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită alimentele cu sodiu( brânza ,
mezeluri, cereale, pâine, etc.).
Restricţia de lichide nu este necesară în mod obişnuit. În condiţiile unei diete
hiposodate, bolnavul cu insuficienţă cardiacă poate bea apă după nevoi, adică
1,5-2 l în 24 h. În cazul hiponatremiei de diluţie, apărută tardiv la bolnavii cu
insuficienţă cardiacă ce îşi pierd capacitatea de a excreta apa, se recomandă o
restricţie a ingestiei de apă.
Regimul alimentar constă într-o alimentaţie variată şi bogată în
vitamine, mese fracţionate, regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi
coronarieni. Se va urmări greutatea bolnavului să nu depăşească valoarea
normală. Alcoolul, cafeaua şi ceaiul sunt permise în cantităţi mici, fumatul
trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente(1 gr/kilocorp ), cantitatea de
lipide va fi redusă, iar fructele, sucurile, zarzavaturile şi zeama de fructe vor fi
administrate în cantităţi mai mari. Se reduce sarea, în formele severe se permit 1
-1,5 gr sare de bucătărie/ zi, iar în unele cazuri( Nefrix ) se permit 3 gr sare;
19
cantitatea de lichide zilnică nu va depăşii 1-1/2 litri lichid-iarna şi 2 litri - vara.

Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcţie de

necesităţile bolnavului în cauză. Trebuie să fie bogată în vitamine, să conţină
proteine (se administrează multe fructe şi legume ), deoarece pierde potasiu prin
diuretice şi va conţine 1 gr proteine/ kg corp, fiind echilibrat în glucide şi
moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate ( 4-5 / zi), ultima masă va fi
luată înainte de culcare.

Sunt permise următoarele alimente

 laptele (numai în limita cantităţii permise), caş, urdă, brânză;
 carne de vacă, pasăre slabă în cantitate limitată cca. 100 -150 gr/ zi,
peştele de râu slab, fiert, fript sau copt;
 pâine albă fără sare;
 grăsimile - untul nesărat, smântâna, frişca, uleiul vegetal;
 fructele fierte în compoturi, sucuri de fructe;
 legume sub formă de salate, piureuri, budinci , evitând pe cele care
produc meteorisme şi cele bogate în sodiu ( varză, ţelină,
spanacul);
 băuturile sub formă de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.
Sunt interzise următoarele alimente:
 brânzeturi grase (caşcaval, brânzeturi topite);
 carnea grasă de porc, gâscă, raţă, mezelurile, peştele sărat;
 ouăle în cantitate excesivă;
 pâinea cu sare sau făinoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
 legumele bogate în sodiu: ţelina, sfecla, spanac;
 dulciuri preparate cu sare sau cu multă grăsime;
 băuturi: alcoolul sub orice formă, apa minerala, iaurtul, ceaiul tare,
cafeaua;
 condimentele cele iuţi, boiaua, piperul;
 muştarul cu sare, ceapa, usturoiul.

2.Tratamentul medicamentos

Tonicardiace - sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis

purpureea, Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe.
Medicaţia tonicardiacă reprezintă medicaţia de bază a insuficienţei
cardiace. Se administrează ori de câte ori insuficienţa cardiacă nu se
compensează prin repaus şi regim desodat.
Preparatele digitalice acţionează îmbogăţind metabolismul miocardului,
mărind forţa de contracţie a inimii, scăzând frecvenţa cardiacă. Datorită acestor

20
acţiuni creşte debitul cardiac, scade presiunea venoasă, se reduce volumul
inimii, creşte diureza şi se diminuă edemele.
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala şi Strofantina.
Strofantina are o acţiune rapidă şi de scurtă durată fiind utilizată în formele
acute, dar nu este recomandată în tratamentul cronic. Digitala acţionează mai
lent, are o durată de acţiune mai lungă şi se acumulează în organism.
Cele mai cunoscute preparate de Strofantină sunt: Strofantina
Kombetinul si Duabaina. Se administrează numai intravenos, fiind indicate
doar în cazurile de urgenţă.
Nu se administrează imediat după Digitală, ci după o pauză de 1-2 zile.
Preparatele de Digitală sunt extrase din Digitalis purpureea sau din
Digitalis lanta (Lanatosid-C, Digoxin, Dezlanosid, Cedilanide - substanţe
care se administrează fie pe cale intravenoasă, fie oral).
 Lanatosid- C (0,4 mg/fiolă) îşi manifestă efectul după 10 min., cu
intensitatea maximă de 1-2 h. În tratamentul de atac se folosesc intravenos
1,8- 1,6 mg /zi, administrate în 4 prize sau per os 1-2 mg ( de 3 ori /zi ,I zi
câte 12-25 picături sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de întreţinere se
realizează cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½
din doza tratamentului de atac ( 0,5 – 1 mg /zi ).
 Digoxin - se prezintă sub formă de comprimate ce conţin 0,25 mg
glicozid şi sub formă de soluţie alcoolică glicerinată ce conţine 0,5 mg
glicozid. La adulţi în tratamentul de atac se folosesc 0,5 mg/ zi,
administrat oral, până la compensare ( câteva zile), apoi întreţinere cu
0,125- 0,5 mg / zi; în urgenţe, dacă pacientul nu i s-a mai administrat
digitala, se injectează intravenos lent 0,5 – 1mg, repetând la nevoie după
4-8 ore încă 0,5 mg. La copii se administrează oral 0,025mg/ kilocorp la
8 ore în 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreţinere cu
0,0125mg/kilocorp şi pe zi.
 Nidacil - în tratamentul de atac se foloseşte doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-
5 zile, iar în tratamentul de întreţinere doza de 0,1-0,2mg/zi.
 Dezlanosid - se prezintă sub formă de fiole a 2ml soluţie injectabilă
conţinând dezacetillanatozida 0,4 mg. Are acţiune rapidă, îşi manifestă
efectele după 10 -30 min., intensitatea maximă fiind realizată după 1-2 h .
Pentru digitalizarea rapidă se foloseşte doza de 0,8-1,6 mg ( 2-4 fiole/zi),
dozele fiind fracţionate şi administrate la 4-6 h interval.
 Digitalina - se prezintă sub formă de soluţie hidroalcoolică gicerinată
conţinând digitoxina 1 mg /ml sau 50 picături. Se administrează la adulţi
oral 0,2-0,5 mg /zi ( 10-15 picături), până la corectarea tahicardiei şi
compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile . La copii , după vârstă , în
prima zi se administrează 0,1 -0,4 mg, în 2-3 zi 0,1-0,2 mg, apoi
întreţinere cu 0,025- 0,05 mg zilnic sau la 12 zile .
Contraindicaţiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj
digitalic şi de cazurile de şoc sau colaps. Intoxicaţia cu Digitala se manifestă
prin tulburări de ritm şi conducere (extrasistolă, tahicardii paroxistice), tulburări
21
gastrointestinale ( greţuri, vărsături, anorexie). În caz de supradozare principala
măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitala, apoi încetarea administrării
de diuretice, limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei.
În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi pulsul
pentru a aprecia rezultatele terapeutice şi pentru a surprinde eventualele
fenomene de intoxicaţie.

Diureticele- reprezintă o medicaţie importantă având drept scop eliminarea de

sodiu şi de apă din organism ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în
orice formă de insuficienţă cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic
prelungit şi important, fără reacţii adverse deosebite şi fără grave tulburări
electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se previne administrând concomitent
clorura de potasiu.
Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi
administrate în orice insuficienţă cardiacă.
 Nefrix - se administrează pe cale orală 2-4 tablete zilnic ( 50-100 mg)sau
2-3 ori / săptămână.
 Furosemid - se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă
conţinând furosemid 20 mg. Prezintă un efect important, imediat şi rapid.
Se administrează intravenos lent ( 1-3 fiole a 20 mg) sau 1-3 comprimate
a 40 mg /zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1 doză, de 40 mg,
poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace
la bolnavii rezistenţi la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40
mg până la 500 mg. Poate produce dezechilibre electrolitice:
hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice şi
tulburări digestive.
 Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului ( Aldactana,
Spironolactona), acidul etacrinic cu efect important şi rapid, se
administrează comprimate de 0,050 g, 1-4 /zi, după mese şi fiole de 0,025
g, 1-4 /zi – intravenos.
În insuficienţa cardiacă refractară la tratament se administrează cure
discontinue de corticoizi(Prednison).

Alte tratamente:
 Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute şi în cazurile cronice cu
leziuni pulmonare;Emisia de sânge (300-500 ml) se practică în
insuficienţa cardiacă acută şi forma cronică severă cu edeme mari;
 Evacuarea colecţiilor lichidiene când respiraţia este stânjenită;
 Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut, iar
anticoagulantele, în formele cu accidente tromboembolice.

Complicații

22
  Infarctul pulmonar- când apare constă în triada: junghi brutal, urmat de
spute hemoptoice și puseu febril; uneori scăderea tensiunii și subictere în
zilele următoare. Apar la 12-24 de ore si constă în tuse, spute negricioase,
vâscoase, aderente, sindrom de condensare pulmonară, febră. Emboliile
masive duc la exitus în câteva ore sau minute.
 Bronșite de stază
 Tromboflebite periferice
 Alterarea functiilor hepatice
 Tulburări de ritm
 Tulburări electrolitice.
Pe fondul unei insuficiențe cardiace apar uneori decompensări repetate, aparent
nejustificate, uneori subfebrilitate, spute hemoptoice sau subicter.
Examenul obiectiv depistează semne de tromboflebite amembrelor inferioare,
dureri la presiunea gambelor.

23
Obiectiv 3 Rolul autonom şi delegat al asistentului
medical în îngrijirea pacientului cu insuficiență
cardiacă
Rolul asistentului medical se împarte în:

 rol delegat;
 rol autonom.

Rolul autonom al asistentului medical:

 planificarea şi promovarea măsurilor de menţinere a igienei personale

a pacientului;
 asigurarea confortului fizic şi psihic atunci când pacientul nu îşi poate
îndeplini independent anumite funcţii;
 pregătirea fizică şi psihică a pacientului;
 comunică permanent cu pacientul în scopul menţinerii unui moral
ridicat;
 asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor.

În îngrijirea pacientului cu insuficienţă cardiacă intervențiile autonome

sunt următoarele:

 Asigur condițiile de mediu adecvate pentru evitarea pericolelor prin

accidentare;
 Supraveghez în permanență pacientul, urmăresc evoluția bolii și apariția
eventualelor semne de complicații;
 Observ permanent starea pacientului și raportez medicului orice
modificare apărută în starea de sănătate a pacientului;

24
  Asigur condiții de mediu adecvate, fără curenți de aer, surse de infecție,
zgomote deranjante;
 Mă asigur că bolnavii au maxim de confort, că evită efortul fizic,
psihic(bolnavii cu insuficienţă cardiacă fiind dispneici, vor fi ţinuţi în
poziţie şezândă sau semişezândă, asistenta medicală va avea grijă să le
asigure această poziţie);
 Măsor funcțiile vitale ale pacientului (P, R, T, T.A), diureză, scaun,
greutate corporală;
 Măsor temperatura, greutatea corpului și notez în foaia de observație;
 Supraveghez manifestările de deshidratare, aspectul tegumentelor,
diureza, P, T.A., comportamentul pacientului;
 Se asigură lenjerie curată și o igienă corespunzătoare;

 Se explică pacientului necesitatea îngrijirilor de igienă;

 Schimb poziția în pat a pacientului la fiecare 2 ore pentru prevenirea
apariției escarelor;
 Urmăresc cu stricteţe respectarea regimului alimentar care va fi
hipocaloric pentru menţinerea greutăţii corporale; hiposodat pentru a
împiedica reţinerea apei în organism, contribuind la reducerea edemelor
 Asistenta medicală va executa zilnic masajul membrelor inferioare, în
direcţia curentului venos, va asigura ridicarea membrelor inferioare la 35
grade prin ridicarea patului sau prin aşezarea unor suluri sub picioarele
bolnavului, pentru evitarea apariției trombozelor;
 Ajut pacientul să execute mişcări de flexie şi extensie a membrelor
inferioare prin care se împiedică trombozarea şi se elimină edemele;
 Consiliez pacientul si il ajut să-și exprime frustrările în legătură cu boala
sa;
 Educ bolnavul asupra noului regim de viaţă (după externare bolnavul va
duce o viaţă ordonată evitând suprasolicitările; se va evita munca fizică.
Se respectă regimul dietetic, numărul meselor se reduce sarea, cafeaua,
alcoolul, tutunul. În caz de îmbolnăviri respiratorii: viroze, gripe, vor fi
tratate imediat, deoarece orice neglijenţă, poate agrava boala).

Rolul delegat al asistentei medicale (la indicația medicului):

 pregăteşte şi administrează medicamente la indicaţia medicului;

 observă la pacient modificările provocate de tratament şi le transmite
medicului;
 la indicaţiile medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau
de readaptare;
 pregătirea pacientului pentru investigaţii;
 pregătirea materialelor necesare;
25
  recoltarea de produse biologice sau patologice pentru analize de
laborator;
 pregătirea preoperatorie.

În îngrijirea pacientului cu insuficienţă cardiacă intervențiile delegate sunt

următoarele:

 Îl asigur că îngrijirea, tratamentul şi supravegherea în spital duc la

vindecare;
 La indicația medicului administrez medicația;
 Administrez tratamentul antialgic, diuretic, cardiotonic, anxiolitic
recomandat de medic;
 Pregătesc pacientul pentru explorări paraclinice, imagistice;
 Recoltez probe biologice pentru analize;
 Administrez oxigen pacientului la indicația medicului;

Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în

administrarea tratamentului

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:

 uşurarea activităţii inimii(repaosul fizic reprezintă una dintre

principalele măsuri prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv;
tratamentul hipotensor este extrem de util în cazul bolnavilor
hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei
cardiace stângi);
 mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului (cu ajutorul
tratamentului tonicardic);
 restabilirea echilibrului hidrosalin(prin dieta hiposodată şi prin
tratamentul cu diuretice);
Medicamentele sunt substanţe de origine minerală, animală, vegetală şi
chimică de sinteză, transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de
administrare (comprimate, fiole) folosite pentru prevenirea tratarea sau
ameliorarea bolilor.
Căile de administrare a medicamentelor sunt:
 căi directe(calea bucală sau mucoasă);
 căi indirecte(parentale) ce interesează ţesutul celular, intravenos,
intradermic, muscular.
Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie să cunoască
doza de administrare:
 doza terapeutică – cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic
dorit;
 doza maximă – cantitatea cea mai mare suportată de organism fără
apariţia unor fenomene toxice;
26
  doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă pentru
organism;
 doza letală – cantitatea care provoacă moartea.
Asistenta medicală are obligaţia să cunoască şi să respecte următoarele
reguli de administrare a medicamentelor:
 respectarea medicamentului prescris;
 identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei
înainte de administrare sau a medicamentului însuşi;
 verificarea calităţii medicamentului;
 respectarea căii de administraţie;
 respectarea orarului de administraţie;
 respectarea dozei prescrise;
 respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
 evitarea incompatibilităţii între medicamente;
 servirea bolnavului cu doza unică de medicament prescris;
 respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor;
 lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
 anunţarea imediată a greşelilor de administraţie a medicamentelor;
 administrarea imediată a medicamentelor deschise;
 prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.

Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medici bolnavilor cu

insuficienţă cardiacă, medicaţie ce constă în cardiotonice, cel mai frecvent fiind
Digitala ce acţionează mai lent, are o durată de acţiune mai lungă şi dacă nu se
administrează după prescripţia medicală dă fenomene de supradozare. Se mai
administrează diuretice: Furosemid, ce se administrează intravenos lent (1-3
fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix – pe cale orală se
administrează 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe săptămână.
Reducerea edemelor şi a masei sângelui circulant se face prin atârnarea
membrelor inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă. Oxigenoterapia
este indicată în cazurile acute şi în cazurile cronice cu afecţiuni pulmonare.
Emisia de sânge (300-500 ml) se face în insuficienţa cardiacă acută şi în
forma cronică severă cu edeme mari. Morfina se face în edemul pulmonar acut
şi cordul pulmonar acut, iar anticoagulantele în formele cu accidente
tromboembolice.

27
 Procedura nr 1.
Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale

Definiție- Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra

pereţilor arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci
când inima se odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri
coloană de mercur (mmHg).
Scop - evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii,
rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Obiectivele procedurii:
 Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a
compara starea curentă cu valorile normale.
 Evaluarea stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul
inimii și sistemul vascular
 Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și
medicamente
Materiale necesare:
 Stetoscop biauricular;
 Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal;
 Culoare roșie (pix, cariocă, creion);
 Foaie de temperatură (F.T), carnet de adnotări personale
Pregatirea pacientului:
a) psihică:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a obține complianța și
consimțământul;
28
  Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5minute înainte de măsurare
întrucât emoţiile influenţează presiunea sângelui;
b) fizică: aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori
semişezând sau în ortostatism conform indicaţiei medicale.

Condiții de măsurare corectă a TA

 Măsurarea tensiunii arteriale se va face dimineata pe nemâncate sau la 3
ore după masă și după asigurarea unui repaus fizic și psihic de 5-10 min
 Să se utilizeze același aparat care să aibă manșeta adaptată vârstei
pacientului
 Se vor face 3 determinări în cazul determinării tensiunii arteriale în
ambulatoriu
 Se recomandă pacientului să nu consume cafea și să nu fumeze înainte
Pe foaia de temperatură TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop
sau grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă (sistolică) și cea
minimă (diastolică) –un pătrațel =o unitate.

Efectuarea procedurii:
 Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este necesar, cu
comprese cu dezinfectant și se alege braţul potrivit pentru aplicarea
manşetei, permitand pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu
braţul întins, dezbrăcat şi palma îndreptată în sus;
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau are
dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare, sau măsurarea TA nu este o
urgenţă;
 Verificaţi dacă manşeta conţine aer și scoateţi aerul din manşetă, la
nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în palme
 Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta și aplicaţi-o,
circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului
şi fixaţi-o.
 Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu
degetele;
 Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi
olivele în urechi;
 Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp
ce priviţi acul manometrului, până când presiunea se ridică cu 30 cm
deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în
urechi);
 Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă; înregistraţi
mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în
care, în urechi, auziţi prima bătaie clara (lup-dup); această cifră
reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;

29
  Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi
decomprimarea manşetei;acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
 Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului și
înregistraţi valorile măsurate în documentele medicale.

Reprezentarea grafică T A.
 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg
sau 1 cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare
rosie, aşezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului
reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului
reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).

Îngrijirea pacientului
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
 intoleranţă la activitate și alterarea menţinerii sănătăţii
 alterarea randamentului inimii;
 exces de volum lichidian
 alterarea nutriţiei;

Educarea pacientului
 Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
 Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile
T.A. sunt oscilante; dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia
medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice
greutatea şi să înveţe tehnici de managementul stresului;
 Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi,
eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.

Vârsta Valori normale ale T.A Limite superioare ale

normalului
1 an 95/65 mmHg nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124.84 mmHg
14-17 ani 110/70 mmHg 134.89 mmHg
18-adult 110/70 mmHg 139.89 mmHg

Hipertensiunea arterială apare atunci când sunt depășite limitele

superioare ale valorilor prezentate în tabel.

Hipotensiunea arterială este suspicionată când valorile scad sub limitele

normale.
Îngrijire/intervenții după tehnică:
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependență:
30
  intoleranță la activitate și alterarea menținerii sănătății;
 alterarea randamentului inimii;
 exces de volum lichidian;
 alterarea nutriției.

Incidente și accidente:

Sunetele obținute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a

facilita o apreciere exactă a T.A.

Observații:

 Manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului;

 Măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului;
 În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe
braţul pacientului;
 Se pot face măsurători comparative la ambele braţe.

Procedura nr. 2

Măsurarea, notarea și interpretarea respirației

Definiţie - Respiraţia reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din
mediul înconjurator, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei
bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Obiectivele procedurii:
 determinarea ratei respiratorii la internare, pentru a servi ca bază de
comparare cu măsurătorile ulterioare;
 monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra
sistemului respirator ;
 evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care
afectează sistemul respirator ;
Elemente de apreciat:
 Tipul de respirație: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi);
abdominal (copii, bătrâni)
 Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
 Ritmul respirator.
 Frecvenţa respiraţiei.
 Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi instrumente necesare:

31
  Cronometru (ceas cu secundar).
 Creion verde (albastru).
 Foaie de temperatură.
Pregătirea bolnavului
 NU SE ANUNŢĂ PACIENTUL ŞI NU SE EXPLICĂ TEHNICA -bolnavul
îşi poate modifica voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând
valori eronate în urma măsurării.
 Se aşează pacientul în decubit dorsal.
Execuţie:
 Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare
inspirație și expirație prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe
suprafața toracelui bolnavului.
 Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.

Notarea:
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură
asezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru
dimineața ( D ) sau seara ( S ).
 unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea
curbei
 în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi
caracteristicile respiraţiilor:
Ex. RS = 20 resp/min
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretarea valorilor obținute
Normal
 În repaus rata respiraţiei în limite normale caracteristice vârstei:
respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată,
 Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient,
orientat temporo-spațial
 Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura
mediului ambiant, starea de veghe sau de somn. Nou născut = 40 (50)
r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut. Femeie 16 r/minut.
Patologic
 Rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale
caracteristice vârstei
32
  Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote
respiratorii anormale, efort respirator, utilizarea mușchilor respiratori
accesori, ortopnee, piele palidă sau cianotică.
Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență :
 Intoleranță la activitate, anxietate
 Alterarea confortului
 Clearance ineficient al căilor respiratorii
 Posibilă insuficiență respiratorie, alterarea schimburilor gazoase

Valorile normale caracteristice vârstei

Vârsta Rata medie/minut
Nou-nascut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25

Procedura nr.3
Administrarea Oxigenului

Definiție - Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale

inhalatorie, în scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații
diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop: terapeutic -asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi
prin combaterea hipoxiei determinată de: scăderea oxigenului alveolar,
diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator.
Indicații:
 hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct
miocardic)
 hipoxie respiratorie (șoc, anestezii generale, complicații postoperatorii,
nou născuti).
Materiale necesare:
 sursă de oxigen (statie centrala de oxigen sau microstatie, butelie de
oxigen (de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm,
concentratoare/extractoare de oxigen)
 sistem de delivrare a oxigenului- reductor, umidificator, debitmetru
 dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea
pacientului: sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen
Pregătirea pacientului

33
a) psihică: dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi
necesitatea ei pentru a obţine colaborarea
b) fizică: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor
respiratorii
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
 Mască cu rezervor- “The non rebreathing mask”- se poate asigura un
debit de oxigen(10-15 l / min) și un FiO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată a
O2=FiO2)
 Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”- ajută
la livrarea unor concentraţii crescute de O2 la un flux redus- la 6 L/min
eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-15L/min de 60 -
se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85
 Mască Venturi - asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau
60%. FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)
 Mască facială simplă-Cu un debit de oxigen de 5-15 l/min, o mască
facială simplă asigură un FiO2 de 0.40-0.60.
Avantaje: simplitatea sistemului, fără risc de epistaxis, costuri mici, se pot utiliza
la cei cu obstrucţie nazală
Dezavantaje: disconfortul, interferenţe cu alimentarea, hidratarea şi expectoraţia.

Efectuarea procedurii:
Mască facială simplă
 se verifică scurgerea oxigenului din sursă
 se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se
susține mâna. Debitul oxigenului este de 10-12 l/minut.
 se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură, iar când bolnavul s-a
obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. In general
este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
Canulele nazale/ochelarii nazali - concentratia oxigenului este de 25-45%
 se așează pacientul în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția
semișezândă care favorizează expansiunea pulmonară)
 se dezobstruează căile aeriene
Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub bărbie fixându-se,
se recomandă la copii și bolnavi agitați.
 este metoda cea mai frecvent utilizată; pot fi utilizați pentru o terapie pe
termen lung
 nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
 permit alimentarea și comunicarea
 nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și
disconfortul(este necesară umidificarea).
Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin
faringe, schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.

34
  așezarea pacientului în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția
semișezândă care favorizează expansiunea pulmonară)
 se dezobstruează căile aeriene
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și
perpendicular pe buza superioară
 se fixează sonda cu leucoplast și se fixează debitul la 4-6 l/minut
 se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
 oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient; neumidificat
oxigenul este iritant pentru mucoasa respiratorie
 gazul (oxigenul) se va administra cu intermitență și se va supraveghea
debitul
Cortul de oxigen: nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului,
realizează o circulație deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientului. Se
impune răcirea cu gheață sau folosirea corturilor cu refrigerator.

Supravegherea pacientului după procedură

 se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent permeabilitatea
sondei, se observă faciesul, semnele vitale (respiraţia în special), culoarea
tegumentelor, starea de conştienţă
 se asigură îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă
mucoasa oro-faringiană
 se monitorizează saturația pacientului utilizând fie puloximetria, fie
gazometria arterială funcție de starea pacientului
 se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min.

Incidente şi accidente:
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate
fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la
presiuni ridicate, pot apărea: iritare locală a mucoasei, congestie și edem
alveolar, hemoragie intraalveolară.

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen:
 deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al
unei flăcări în preajma sursei de oxigen
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate
de perete cu inele metalice,departe de calorifer sau sobă
35
  cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de
amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Beneficiile oxigenoterapiei precoce:

 Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei)
 Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
 Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
 Corectarea hipoxemiei
 Reducerea dispneei
 Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii

Monitorizarea oxigenoterapiei se poate realiza prin:
- tehnici invazive: gazometria arterială
- tehnici non-invazive: pulsoximetria, monitorizarea aerului inspirat sau expirat.

Procedura nr 4
Puncţia venoasă

Definitie- Puncţia venoasă: reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.

Scop:

 Explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator;

 Terapeutic - administrarea medicamentelor;

Loc:

 venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică), venele antebrațului, venele

de pe faţa dorsală a mâinii, venele subclaviculare, venele femurale, venele
jugulare şi epicraniene (sugar şi copilul mic).

Materiale necesare:

 Garou;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Seringi;

36
  Ace;
 canulă Buterfly (fluturaş);
 Sistem vacutainer (după scop);
 Tampon, alcool;
 Muşama, aleză;
 Etichetă, eprubete;
 Bandă adezivă non alergic;
 Formulare pentru laborator;
 Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţă renală;
 Recipient pentru colectarea materialelor.

Pregătirea psihică: se informează pacientul asupra scopului puncţiei; se obține

consimţământul.

Pregătirea fizică: se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi
pentru persoana care execută puncţia (decubit dorsal).

Executie:

 Identificaţi pacientul;
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea;
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica
cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii;
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului;
 Aplicaţi garoul la 5-8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului
fiind direcţionate departe de zona de puncţie;
 Palpaţi vena;
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul;
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul;
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi
următoarea tehnică:

a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul;

b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul
inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe
venă pentru a deveni mai vizibilă;
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de
10-15';

 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări

circulare de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea
potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării
procedurii;
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu
policele se întinde pielea dreaptă pe venă;
37
  Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi
de 30°- 45, de deasupra venei;
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului
avansaţi cu acul în venă 1-2 cm;
 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului;
 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea
analizelor indicate de medic);
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza
şi hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator;
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a
retrage acul cu seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel);
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi
acul cu seringa;
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3'
sau până se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile
din jur, cu cauzarea hematomului;
 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon;
 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la
seringă;
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului,
proba recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator;
 Este contraindicată flexia antebrațului pe braț cu tamponul ținut în plica
cotului.

Notare/interpretare:

Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire:

 Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă
la laborator;
 Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi
ce probe aţi recoltat, când au fost trimise la laborator.

Ingrijire/intervenții dupa tehnică:

 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă;

 Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă;
 Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un
hematom.

Incidente/accidente:

 Imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale;

 Hematom la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare
a venei puncţionate;
38
  Amețeli, paloare, lipotimie
 Perforarea venei

Observații:

 Pentru evidenţierea venelor - se pot face mişcări circulare cu braţul, se

poate introduce mâna în apă caldă;
 Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu
capul atârnând la marginea patului;
 Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.

Obiectiv 4 Procesul de îngrijire al unui pacient cu

insuficiență cardiacă

A. CULEGEREA DATELOR - INTERVIU

1. Informaţii generale:
a. Numele şi prenumele: A.B.
b. Vârsta :65
c. Profesia: pensionar
d. Localitatea de domiciliu: Iași
e. Diagnosticul la internare: insuficiență cardiacă clasă
funcțională 2/3,cardiopatie ischemică dureroasă, fibrilație arterială,
displipidemie, dispnee, HTA grad III cu valori oscilante
f. Data internării: 10.03.2022

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumatoare de: Alcool –da Cafea – da Tutun – ocazional
Drog – nu
b. Alergii cunoscute – neagă

3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale: angor/dispnee la efort,
hipertensiune arterială, obezitate

39
 b. Antecedente heredocolaterale : tatal hipertensiv, mama
cardiopatie ischemică
c. Motivele internării actuale: stare generală alterată, dispnee cu
ortopnee, edeme gambiere masive, astenie, fatigabilitate, scaune
diareice in ultimele 2 săptămâni, vertij
d. Istoricul stării actuale: cunoscut ca bolnav de 3 ani datorită
nerespectării regulilor de igienă și alimentație, se internează pentru
hipertensiune arterială, edeme gambiere masive, dispnee cu
ortopnee, siptome ce au apărut în urmă cu 10 zile. Pe parcursul
spitalizării pacientul a respectat medicația și indicațiile medicului,
drept urmare starea s-a ameliorat.
4.Examenul clinic general:
e. Tegumente şi mucoase : tegumente palide în zonele edematoase,
calde , țesutul subcutanat de la nivelul membrelor inferioare
prezintă edeme masive.
f. Greutate: 105 kg
g. Înălţime: 168 cm
h. Ţesut celular subcutanat – normal reprezentat
i. Sistem ganglionar şi limfatic: superficial, nepalpabil
j. Aparat loco-motor: hipotrofia maselor musculare,
k. Aparat respirator : torace simetric, murmur vesicular transmis
bilateral fără raluri
l. Aparat cardio-vascular: edeme, TA-220/120 mmHG, mărirea în
volum inimii prin hipertrofie și prin dilatație cavitară, frecvență
cardiacă crescută, puls alternant, aritmii atriale, viteza de circulaţie
este încetinită
m. Aparat digestiv: abdomen mobil cu respirația, nedureros la
palpare, splină nepalpabilă
n. Aparat uro-genital: manevra Giordano-negativ, bilateral , loje
renale libere, nedureroase, oligurie, organe genitale externe normal
conformate
o. Sistem nervos şi organe de simţ: conștiință clară, răspunde
adecvat la întrebări, sensibilitatea tactilă, gustativă, este păstrată, se
orientează adecvat în timp și spațiu.

5.Investigaţii:
a.Examenul sângelui – analize și valori

Numele probei Tehnica de Valori normale Valorile

recoltare pacientului
1. Hb B 14- 17,4 g/dl. 15,62 g/dl.
2.HCT 45-52%. 45 %.
3.Colesterolemie Puncție venoasă, 1,80 – 2,80 g 0 /00. 1,60mg 0 /00.

40
 vacutainer cu dop
roșu.
4.VSH Puncție venoasă 1 – 10 mm/oră; 10 mm/1 oră.
1,6 ml sânge + 0,4
7 – 13 mm/2 ore.
ml citrat de Na.
5.Ionogramă Puncție venoasă 10 Na=135-152 m Eq/l; Na=170 m Eq/l;
ml sânge pe
serică K + =3,5-5,4 m Eq/l; K + = 6 m Eq/l;
sticluțe heparinate.
Cl - =94-111 m Eq/l; Ca 2+
= 4,9 m
Ca 2+
=4,5-5,5 m Eq/l;
Eq/l; Fe 3+ =81 m Eq/l.
Fe 3+ =80-120 y%;
I 1 =3-8 y%;
P + =2-4 MG;
Mg=1,8-3,4 mg %.
6.Glicemie Puncție venoasă 5 0,80-1,20 mg/dl. 84 mg %.
ml sânge sau 2 ml
sânge + 4 ml
florură de Na
uscat.
7.Acid uric Puncție venoasă 2- 6 mg%. 4,9 mg%.
4,5 ml sânge + 0,5
ml citrat de Na.
8.Transaminaze Puncție venoasă 5 TGO=2 – 20 U.I; 17,8 U.I;
– 10 ml sânge.
TGP = 2 – 16 U.I. 14,60 U.I.
9.Creatinină Puncție venoasă 5 0,6 – 1, 20 mg %. 0, 9 mg %.
– 10 ml sânge.
10.Uree sanguină Se recoltează prin 0,20 – 0,40 g %0. 0,38 g %0.
puncție venoasă 5
– 10 ml sânge.

b. Examenul urinei:
11.Examen de Sumar de Culoare galben Urină de culoare
urină urină citrin; galben închis
pH acid < 7; pH = 7;
Densitate 1010 Densitate=1045;
– 1025; Uree 57 mg
Urobilinogen: a. -albumină - absent,
41
 normal<1mg/dl; glucoză - absent,
Glucoză: sediment – rare celule
absentă. epiteliale, corpi
cetonici absenti,
hipoproteinemie,
.
12. Ca urinar 100-320 mg/24h -95,76 mg/24h
volumul de
urină/24h
5500ml.
13.Urocultură După toaleta Negativ Peste 100.000
riguroasă a UFC/ml =bacteriurie
organelor semnificativă pentru o
genito-urinare, infecție urinară;
se recoltează Sensibil la
urina din ciprofloxacin.
mijlocul
jetului urinar
într-o eprubetă
sterilă.

c.Examenul radiologic: se observă o siluetă cardiacă mărită, iar la examenul

plămânilor, se constată o creştere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar
transparenţa pulmonară nu este redusă;
d.Electrocardiograma: aritmii, tulburari de conducere, prezenta blocajelor
impulsului electric, puls accelerat/tahicardie, hipertrofii ventriculare;

1. Tratamente:
a. Tratament medicamentos
a) Furosemid - se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă conţinând
furosemid 20 mg. Prezintă un efect important, imediat şi rapid. Se administrează
intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg /zi sau la 2 zile.
La bolnavii cu edeme cardiace 1 doză, de 40 mg, poate duce la pierderea de
până la 8 litri de apă. Poate produce dezechilibre electrolitice: hiponatremie,
hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice şi tulburări digestive.

b) Spironolactona este un inhibitor al aldosteronului, se administrează

comprimate de 0,050 g, 1-4 /zi, după mese şi fiole de 0,025 g, 1-4 /zi –
intravenos. (Diureticele - reprezintă o medicaţie importantă având drept scop
eliminarea de sodiu şi de apă din organism ameliorând munca inimii);

42
c) Digoxin se prezintă sub formă de comprimate ce conţin 0,25 mg glicozid şi
sub formă de soluţie alcoolică glicerinată ce conţine 0,5 mg glicozid.
(Tonicardiace- sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis
purpureea, Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicaţia
tonicardiacă reprezintă medicaţia de bază a insuficienţei cardiace. Se
administrează ori de câte ori insuficienţa cardiacă nu se compensează prin
repaus şi regim desodat);
d) Oxigenoterapia - este indicată în cazurile acute şi în cazurile cronice cu
leziuni pulmonare;
e) Algocalmin (Metamizolul sodic) - este indicat în dureri acute severe
posttraumatice sau postoperatorii, dureri colicative, dureri de cauză tumorală şi
alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt
indicate.
f) Diazepam – (anxiolitic) un comprimat contine diazepam 10 mg si excipienti:
lactoza monohidrat, lactoza anhidra, celuloza microcristalina, dioxid de siliciu
coloidal, stearat de magneziu. Indicaţii terapeutice: Anxietate, sevraj alcoolic,
tratament profilactic si curativ in delirium tremens.
g) Nifedipin - (blocante ale canalelor de calciu) este utilizată pentru
tratamentul tensiunii arteriale mari sau a anginei pectorale (durerilor de piept);
h) Miofilin - este un medicament folosit pentru tratamentul bolilor obstructive
ale căilor respiratorii utilizat și în formele uşoare şi moderate de astm bronşic;
i) Dipiridamol - este un medicament ce aparține unui grup numit antiagregante
plachetare și este utilizat ca vasodilatator în managementul pe termen lung al
cardiopatiei ischemice cronice; Dipiridamolul este un coronarodilatator, crește
fluxul sanguin în miocard, dilatand mai ales vasele mici;

b. Tratament igieno – dietetic

Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus şi în dietă

săracă în sodiu. Alături de repausul fizic, un rol important îl au repausul psihic
şi moral. În insuficienţa cardiacă repausul la pat va fi menţinut acasă sau la
spital timp de 1-2 săptămâni. Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea
semnelor de insuficienţă cardiacă şi de posibilitatea controlării acesteia printr-un
tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va face în etape progresive.
Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare
importanţă în tratamentul insuficienţei cardiace. De altfel în formele uşoare de
insuficienţă cardiacă, dieta hiposodată plus repausul fizic determină o netă
ameliorare.
Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcţie
de necesităţile bolnavului în cauză. Trebuie să fie bogată în vitamine, să
conţină proteine (se administrează multe fructe şi legume), deoarece pierde
potasiu prin diuretice şi va conţine 1 gr proteine/ kg corp, fiind echilibrat în
glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate(4-5 / zi), ultima
masă va fi luată înainte de culcare.

43
2. Epicriza şi recomandări la externare:

Pacient în varstă de 65 ani, în antecedente avand insuficiență cardiacă clasă

funcțională 2/3,cardiopatie ischemică dureroasă, fibrilație arterială, dislipidemie,
dispnee, HTA grad III cu valori oscilante angor/dispnee la efort, hipertensiune
arterială, obezitate, s-a internat în cadrul secţiei de Cardiologie a Spitalului de
Urgenţă SF. Spiridon Iasi, cunoscut ca fiind bolnav de 4 ani datorită
nerespectării regulilor de igienă şi alimentaţie, se internează pentru
precordialgii, dispnee cu ortopnee, palpitații, edeme gambiene masive,
simptome ce au apărut în urmă cu 10 zile. Diagnosticul este de Insuficienţă
cardiacă şi Fibrilaţie arterială.
Pacientul se externează dupa 7 zile în stare ameliorată, în toată această perioadă
pacientul a respectat regimul alimentar și medicamentos prescris de medic.
Externarea bolnavului s-a făcut cu următoarele recomandări:
 să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
 să respecte regimul prescris de medic;
 se respecte modul de administrare a medicamentelor;
 se se prezinte periodic la control;
 să evite stările de încordare psihică;
 sa evite pe cat posibil stresul;

B . Nnevoile fundamentale afectate- enunțarea problemelor de

dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu insuficiență cardiacă
În urma culegerii datelor la pacientul cu insuficiență cardiacă, chiar în ziua
internării, am stabilit următoarele nevoi fundamentale:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a dormi și a se odihni
3. Nevoia de a se mișca și a avea o postură bună
4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
5. Nevoia de a comunica
6. Nevoia de a elimina
7. Nevoia de a se alimenta și hidrata.

Problemele de dependență/diagnosticele de îngrijire care au fost identificate

sunt următoarele:

1. Dispnee cu ortopnee, precordialgii, tahicardie/frecventa puls crescut,

hipertensiune arterială, hipoxemie, tuse;
2. Insomnie, somn cu treziri dese, anxietate, tulburări de odihnă şi somn cauzate
de dispnee;
3. Postură inadecvată, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi
datorită fenomenelor dispneice, asteniei si edemelor.
44
 4. Tegumente calde, piele lipsită de elasticitate, fragilă, edeme masive
gambiene.
5. Tendință la izolare, iritabilitate, dificultate în obținerea complianței la
tratatament;
6. Retenție de apa si sodiu, oligurie, edeme;
7. Inapetentă, retenție hidrosalină;

C. Planul de îngrijire

Data Probleme de Obiective de Intervenţii Evaluarea îngrijirilor

dependență/ îngrijire delegate și
diagnostice autonome
de îngrijire
identificate
10.03 Dispnee cu Combaterea Am poziţionat Uşoară reducere a
ortopnee, dispneei și pacientul în dispneei si hipoxemiei;
hipoxemie hipoxemiei poziţie
prin asigurarea semişezândă. Pacientul se linișteste si
oxigenului Am aerisit respirația se
necesar salonul. I-am îmbunătățeste;
respiraţiei și cerut pacientului
prin asigurarea să evite efortul P= 96 b/min,
unei poziții fizic, psihic şi să R = 14 r/min

45
 comode care stea în pat. TA=159/70mmHg,
facilitează Crearea unui
îmbunătățirea mediu ambiant T=36,2°C
respirației; plăcut; Greutate: 99.9
I-am administrat Diureza:400 ml/24 ore
oxigen cu masca Scaun - normal.
facială;
Măsor funcțiile
vitale ale
pacientului (P,
R, T, T.A),
diureză, scaun.
Precordialgii Combaterea I-am recomandat Uşoară reducere a
la efort mic durerii; pacientului să durerii.
Administrarea stea numai în pat
medicamentelo in poziție
r antialgice; semișezand cu
administrarea 1
fiolă de
Algocalmin I.V.
la indicația
medicului;
Probleme de Obiective de Intervenţii Evaluarea îngrijirilor
dependență/ îngrijire delegate și
diagnostice autonome
de îngrijire
identificate
Dificultate în Combaterea Am Pacientul se linisteste, și
a se odihni insomniei, supravegheat capată încredere în
manifestată liniştirea, starea psihică a eficiența
prin insomnie, consilierea bolnavului; tratamentului/regimului
anxietate, pacientului, Am purtat recomandat de medic,
postură discuţii în care i- astfel reușește să
inadegvată, Explicarea am explicat adoarmă și întelege
tendință de importantei poziția corectă importanța poziției în pat
izolare, tratamentului, de somn pentru pentru facilitarea
iritabilitate, regimul si facilitarea confortului;
dificultate în poziției corecte repirației si l-am
obținerea de încurajat să se
complianței la somn/odihnă. linistească;
tratatament; Pacientul să fie I-am
echilibrat fizic administrat, la
şi psihic; indicația
Pacientul să medicului, 1 tb.
46
 beneficieze de de Diazepam;
somn
corespunzător,
calitativ și
cantitativ;
Alterarea Combaterea Am urmărit dacă Pacientul prezintă
integrităţii edemelor; pacientul tegumente și mucoase
mucoaselor şi respectă regimul curate;
tegumentelor : Asigurarea desodat prescris Pacientul înțelege
edeme confortului de medic. importanta regimului
gambiene; fizic al Am efectuat igieno- dietetic, prescris
pacientului; masajul de medic, în scopul
membrelor ameliorarării stării
Pacientul să inferioare în generale și il urmează cu
prezinte direcţia strictețe;
tegumente și curentului
mucoase venos. Am Din cauza stării generale
curate; indicat uşor alterate, edemele
pacientului să persistă în continuare;
ţină ridicate
părţile Pacientul învată cum sa
edemațiate maseze picioarele pentru
punându-şi sub stimularea circulației;
picioare o pătură
şi să execute
mişcări active cu
membrele
inferioare. La
indicaţia
medicului am
administrat 1
fiolă Furosemid.
Hipertensiune, Urmărirea Măsurarea, Ușoară ameliorare a
Tahicardie funcţiilor vitale observarea şi stării;
Asigurarea notarea T.A., Temp.=37gradeC
confortului puls, respiraţie, Greutate=104 Kg
fizic si psihic diureză, scaun, T.A.=150/80mm
pacientului. cântărire. Hg
După măsurare, A.V.=80/min.
termometrul se P.= Neregulat: 92-94
dezinfectează şi p/min
se păstrează într- R = 16 r/ min
o soluţie Diureza=500ml
dezinfectantă.
47
 Notez în foaia
de observație
valorile;
Dificultate în Administrarea La indicaţia Starea pacientului nu
a elimina tratamentului medicului i se prezintă nici o schimbare
manifestată medicamentos administrează 1 inițial, dar după
prin oligurie, diuretic tb. Digoxin, 1 f administrarea medicației
retenție Combaterea Furosemid şi 3 diuretice diureza începe
hidrosalină; oliguriei/dimin tb. de Nifedipin. sa crescă/scadere in
uatrea retenției greutate;
hidrosaline;
Pregătirea Am însoţit Vizita medicală a decurs
documentelor medicul care a normal.
şi a salonului efectuat o vizită
pentru vizita specială, dată
medicală. fiind starea
bolnavului şi am
notat toate
datele
importante.

Data Probleme de Obiective de Intervenţii Evaluarea

dependență/ îngrijire delegate și îngrijirilor
diagnostice autonome
de îngrijire
identificate
11-12.03 Dificultate în Asigurarea Am aşezat Se constată o
a respira din oxigenului pacientaul în uşoară
cauza necesar poziţie îmbunătăţire a
dispneei cu respiraţiei. semişezândă. stării
oropnee I-am administrat pacientului
persistentă; Asigurarea unei bolnavului
respirații normale necesarul de Pacientul respiră
şi o circulaţie mai oxigen, mai ușor.
bună; indispensabil
pentru
respiraţie.
Am aerisit
salonul pentru o
mai bună
ventilaţie a
aerului.

48
 Am schimbat
lenjeria pat și
lenjeria
pacientului
Alterarea Combaterea Am efectuat Pacientul
integrităţii edemelor; masajul respectă fără a
mucoaselor şi membrelor crea probleme
tegumentelor inferioare în regimul prescris
: edeme Pacientul să direcţia de medic;
gambiene; prezinte curentului venos
tegumente și şi am
mucoase curate; supravegheat Pacientul
respectarea prezintă
regimului tegumente si
desodat prescris mucoase curate;
pacientului de
către medic.
Asigur toaleta
pacientului
Astenie Reducerea Pacientul va sta Se constată o
asteniei; permanent în uşoară
repaus absolut ameliorare în
la pat, iar pentru starea
nevoi pacientului
fiziologice va fi
ajutat sau servit
la pat.
Urmărirea Măsurarea, Ameliorare a
funcţiilor vitale observarea, funcțiilor vitale;
notarea şi Temp.=37grade
înregistrarea în C
F.O. a T.A., T.A.=150/95mm
puls, diureză, Hg
scaun, A.V.=80/minut
temperatură. regulat
Diureza=700ml/
24ore
Scaun normal
Greutate: 101.5
kg
Anxietate Combaterea Pentru Pacientul se
anxietăţii; combaterea linistește si
stării de starea lui se
Pacientul să fie anxietate, îmbunătăţeşte.
49
echilibrat fizic şi consiliez
psihic; pacientul și îi
administrez, la
indicaţia
medicului,
Diazepam,
dimineaţa şi
seara.
Pregătirea Am pregătit
bolnavului în materialele VSH=10mm/
vederea recoltării sterile necesare h
probelor recoltării, le-am Colesterol=16
biologice. transportat la 0mg%
patul Lipemie=450
pacientului cu mg%
masa de Glicemie=100
tratament şi am mg%
recoltat sânge HT=45%
pentru VSH, HB=15,62 g
HL, HB, HT, HL=4000 lc
colesterol,
lipemie,
glicemie şi Urina:
hipoproteinemie,
urină pentru albumina -
examenul de absent,
urină. glucoză - absent,
sediment – rare
celule epiteliale,
corpi cetonici
absenti;
Administrarea La indicaţia Starea
tratamentului medicului i-am pacientului se
medicamentos administrat 1 tb îmbunătățește;
de Digoxin, 1 f
de Furosemid, 3
tb. de Nifedipin.
Pregătirea Am însoţit Vizita medicală
documentelor şi a medicul la vizita a decurs normal.
salonului pentru medicală, am
vizita medicală notat indicaţiile
date de medic.

50
 Educaţia sanitară I-am explicat Pacientul
în privinţa pacientului că respectă
regimului ce trebuie să indicaţiile date
trebuie respectat respecte un fără nici o
regim alimentar împotrivire.
desodat
monocaloric,
bogat în
proteine.
Alimentele vor
trebui împărţite
în 4-5 mese mai
mici, ultima
masă fiind luată
cu mai multe
ore înainte de
culcare.Va evita
efortul fizic și
psihic;

Data Probleme de Obiective de Intervenţii Evaluarea

dependență/ îngrijire delegate și îngrijirilor
diagnostice autonome
de îngrijire
identificate
13-14.03 Dispnee Asigurarea I-am administrat Se observă o
uşoară oxigenului/confor pacientului uşoară
tului necesar oxigenul îmbunătăţire a
respiraţiei; necesar, de stării
asemenea am pacientului.
aerisit salonul
pentru o mai
bună ventilaţie a
aerului şi am
asigurat o
poziţie
favorabilă.

Edeme Combaterea Am efectuat Pacientul nu

uşoare edemelor; masajul ridică nici o
membrelor problemă;

51
 inferioare
în direcţia Edeme
curentului venos diminuate;
şi am
administrat 1 f
Furosemid. La
indicația
medicului;
Educaţia sanitară Am schimbat Pacientul
privind igiena lenjeria de corp înțelege
personală a şi de pat. Am importanța
bolnavului; ajutat pacientul igienei
să-şi efectueze personale;
toaleta pe
regiuni.
Urmărirea Măsurarea, Temp.=37grade
funcţiilor vitale notarea şi C
înregistrarea A.V.=75/minut
T.A. puls, regulat
diureză, scaun, T.A.=150/95mm
temperatură. Hg
Greutate: 97
Diureza=900ml/
24ore
Scaun normal.
Administrarea Am administrat Pacientul este
tratamentului tratamentul mulţumit de
medicamentos prescris de felul cum i s-a
medic: efectuat
Digoxin 3 tb. tratamentul.
(1/zi),
Furosemid Starea
3f(1/zi), pacientului se
Miofilin ameliorează;
6tb(2/zi),
Trecid 9tb(3/zi),
Spironolactonă
3 (1/zi),
Dipiridamol
9dj(3/zi), înainte
de masă.
Tuse Combaterea tusei În după amiaza După
zilei de 6.02 administrarea
bolnavul a tabletelor de
52
 manifestat Trecid starea
accese de tuse, i- bolnavului se
am administrat îmbunătăţeşte.
1 comprimat de
Trecid la Tusea se
indicația ameliorează;
medicului;

Data Probleme de Obiective de Intervenţii Evaluarea

dependență/ îngrijire delegate și îngrijirilor
diagnostice autonome
de îngrijire
identificate
15-16.03 Notarea în F.O. a Prin puncție VSH=10mm/h
analizelor venoasa Colesterol=160mg
biologice recoltez sange %
pentru analize; Lipemie=450mg%
Glicemie=100mg
%
HT=45%
HB=15,62 g
HL=4000 lc
Dificultate de Pacientul să fie Am Pacientul a
a se alimenta echilibrat transportat la acceptat
și hidrata hidroelectrolitic și pat mâncarea alimentaţia si
datorită stării nutriţional; bolnavului şi înțelege
generale Asigurarea l-am ajutat să importanța
alterate: alimentaţiei; mănânce și să regimului precris
inapetență, se hidrateze; în scopul
astenie; ameliorarării stării
și afecțiunii ei;
Urmărirea Am urmărit Funcții vitale
funcţiilor vitale temperatura, ameliorate, diureza
pulsul, T.A., îmbunătățită:
am cântărit Temp.=36,8grade
bolnavul C
Notez în foaia T.A.=150/80mm
de observație; Hg
P. = 80 b./min.
R = 15r/min
A.V.=68/minut
Diureza=1200ml/
24ore
Greutate=99.5 kg
53
Administrarea Am Starea generală a
tratamentului administrat bolnavului se
medicamentos tratamentul ameliorează;
prescris de diureză normală,
medic: dispnee diminuată,
Digoxin edeme diminuate,
3tb(1/zi) stare psihică
Crearea Furosemid vizibil
condiţiilor de 3f(1/zi) îmbunătățită;
mediu Miofilin
6tb(2/zi)
Dipiridamol
9dj(3/zi)
Spironolactoz
ă 3 (1/zi)
Am aerisit
salonul pentru
o mai bună
ventilaţie a Pacientul întelege
aerului, am importanța igienei
schimbat corporale.
lenjeria de
corp şi de pat
a pacientului,
l-am ajutat
osă-şi
efectueze
toaleta pe
regiuni.
Participarea la Am participat Vizita medicală a
vizita medicală la vizita decurs normal.
medicală, am
notat
indicaţiile date
de medic, de
asemenea
datorită
îmbunătăţirii
stării de
sănătate a
pacientei,
medicul a
hotărât să îl
externeze.
54
16.03
Externarea bolnavului s-a făcut cu următoarele recomandări:
 să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
 să respecte regimul prescris de medic;
 se respecte modul de administrare a medicamentelor;
 se se prezinte periodic la control;
 să evite stările de încordare psihică;
 sa evite pe cat posibil stresul;

Obiectiv 5 Educaţia pentru sănătate a unui pacient

cu insuficiență cardiacă
Educaţia sanitară a bolnavilor spitalizaţi presupune o muncă continuă
serioasă şi uneori dificilă din partea personalului sanitar mediu în scopul
obţinerii colaborării bolnavilor pentru vindecarea lor cât mai rapidă.
Ea trebuie efectuată în acelaşi timp pentru prevenirea contaminării de la un
bolnav la altul sau a personalului muncitor care îngrijeşte bolnavii.
Succesul educaţiei sanitare depinde în foarte mare măsură de educaţia
anterioară a bolnavului, de gradul său de cultură precum şi de calitatea asistentei
medicale, de competenţa sa profesională şi de comportamentul la locul de
muncă, de interesul pe care îl arată bolnavului privind îngrijirile şi tot ceea ce
întreprinde pentru vindecarea bolnavului.
Educaţia sanitară în spital are particularităţile sale, vizând între altele:
 Cooperarea strânsă a bolnavului la tratamentul terapeutic
Asistenta medicală explică bolnavului importanţa fiecărui medicament, orarul de
administrare şi efectele lui, instruieşte bolnavul despre doza ce i se
administrează, explicând riscul nerespectării acestuia.
Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la unul la altul sau a altora
introduse în mod fraudulos de aparţinători; va colabora cu bolnavul pentru a
cunoaşte efectul medicaţiei prescrise.
 Asistenta medicală va informa bolnavul despre regimul alimentar pe
care trebuie să-l urmeze, de ce trebuie regimul prescris, care sunt alimentele
admise şi interzise, riscul consumării alimentelor interzise. Explică bolnavului
importanţa informării de către acesta asupra modificărilor care apar în

55
intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat, simptomele noi de
însănătoşire.
 Asigurarea unei atmosfere morale care să evite dezorientarea afectivă și
sentimentul de însingurare a celui internat.
 Respectarea liniştii bolnavului şi cruţarea sa de stres din partea familiei și
a vizitatorilor.
 Asigurarea ordinei, curăţeniei în unitatea spitalicească.
 Profitând de internare – administrarea unor lecţii de educaţie sanitară.
Educaţia sanitară trebuie să includă şi noţiunea de igienă a muncii intelectuale ca
şi deprinderea unei bune îmbinări a muncii cu repausul.

Asistenta medicală va explica bolnavului unele măsuri de prevenire, de

profilaxie care constau în:
 evitarea efortului fizic şi psihic;
 evitarea consumului de alcool, tutun, cafea şi alimentaţiei bogată în
clorură de sodiu;
 tratarea corectă a bolilor respiratorii.
 respectarea regimului igieno – dietetic prescris de medic;
 prezentarea periodică la control specializat;
CONCLUZII

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din

imposibilitatea de a expulza întreaga cantitatea de sânge primită şi de a menţine
astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor organismului, în condiţiile unei
umpleri venoase satisfăcătoare.
Insuficienţa cardiacă este de asemenea un sindrom clinic caracterizat
prin simptome şi semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea
debitului cardiac şi în asigurarea întoarcerii venoase.
La declanşarea insuficienţei cardiace contribuie o serie de factori clinici
cum ar fi: infecţiile, în special cele acute ale căilor aeriene superioare; emboliile
pulmonare, anemiile severe, insuficienţa debitului coronarian, tulburările de ritm
ale inimii, solicitările fizice şi psihice, tireotoxicoza şi sarcina precum şi
hipertensiunea arterială, bolile valvulei aortice, bolile coronarelor, insuficienţa
mitrală, miocarditele şi unele cardiopatii congenitale.
Scăderea debitului cardiac, consecutiv scăderii forţei de contracţie a
miocardului, duce la lipsa oxigenului în ţesuturi şi organe, în special la nivelul
rinichiului, glandelor suprarenale şi hipofizei posterioare, determinând scăderea
filtraţiei glomerulare, creşterea reabsorbţiei tubulare, hipersecreţia de aldosteron
şi AND – fenomene ce explică retenţia de apă şi sare şi apariţiei edemelor.
Prin urmare, bolnavii cu insuficienţă cardiacă necesită o îngrijire
specială care are ca scop:

56
  reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă
îmbolnăvirilor, deci, pentru a scădea efortul cardiac;
 mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea
funcţională a eficienţei miocardului( cu ajutorul tratamentului tonicardic);
 restabilirea echilibrului hidrosalin(prin dieta hiposodată şi prin
tratamentul cu diuretice).

În concluzie, pentru reducerea muncii inimii se impune repaus psihic,

moral şi-n special repaus fizic, controlul retenţiei hidro – saline prin restricţia
aportului de sare, administrarea de diuretice ca: Nefrix, Furosemid; creşterea
eficienţei inimii cu preparate digitale ca: Digoxin, Lanatosid –C, Dezlanosid,
Cedilanide. Evoluţia insuficienţei cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei
cauzale şi de prezenţa sau absenţa complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr
relativ mare de ani(zece ani sau peste), fără a apărea insuficienţă cardiacă
dreaptă. În cazul unei cardiopatii cu insuficienţa de cord, supravieţuirea, care în
urmă cu două decenii era de numai 1-2 ani, a devenit astăzi de 5-10 ani şi chiar
mai mult.

III. Bibliografie
1. ”TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI”, Carol Mozeş, Editura
Medicală, Bucureşti, 2006, p. 173-299;
2. ”INSUFICIENŢA CARDIACĂ”, Acad. I. Enescu, Editura Academiei
Republicii Populare Romane, București , 1960, p. 28-49;
3. ”CARTE DE MEDICINĂ INTERNĂ”, Vol. I, Petru Scripcariu,
Editura Performantica, Iasi, 2005, p. 37 – 57;
4. „DIAGNOSTUCUL BOLILOR CARDIOVASCULARE”, Roman
Vlaicu, Corneliu Dudea, Editura Medicală, Bucureşti, 1979, p. 48-78;
5. ”MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII”, Corneliu
Borundel, Editura Medicală, Bucureşti, 2009, p. 391-397;
6. ”MEDICINĂ INTERNĂ”, Vol. IV Inima, sub redacția Prof. Dr. P.
Theodorescu, Editura Medicală, Bucureşti, 1957, p. 405- 458;
7. „ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI”- curs pentru uz intern,
Prof. Dr. Evelina-Cristina Morari, Iași 2019, p. 137-149
8. ”TERAPEUTICĂ MEDICALĂ”, Gabriel Ungureanu, Maria Covic,
Editura Polirom, Bucuresti , 2000; p. 202 – 232;
9. „GHIDUL EXAMENULUI DE ABSOLVIRE 2022, ȘCOALA
POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT”, „GRIGORE GHICA
VODĂ’, IAȘI 2022, p.29, p.71-72, p.105
57
10. „GHID DE NURSING”, Lucreția Titircă, Editura Viața Medicałă
Romanească, București, p.77-82, p. 224-227, p. 185-193, p.252-256, p.
315-323, p. 107-128
11. „SUPORT DE CURS-NURSING ÎN CARDIOLOGIE”, Modulul 21:
MEDICINĂ INTERNĂ ȘI NURSING SPECIFIC I, Prof. Lică
Maricica, p.13-15, p. 38-40
12.”CARDIOLOGIA”, Vol. II, sub redactia Prof. B. Theodorescu și Vlad
Cunescu, Editura Medicală, Bucuresti, 1961, p. 250 – 341;

IV. Anexe

Fig. 1 Anatomia inimii

58
Fig. 2 Marea circulație

59
 Fig. 3 Mica circulație

Fig. 4 Insuficiența cardiacă

60
Fig. 5 Revoluția cardiacă

61