Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica

Vodă” din Iaşi

Examenul de certificare a calificării profesionale a

absolvenților învățământului postliceal sanitar nivel 5

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu leucemie acută

Îndrumător
Prof: Popa Maria
Candidat
Sbera Florina-Loredana

Iași 2022

1
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU LEUCEMIE ACUTĂ
CUPRINS
I. Argument 1 pagina
II. Îngrijirea pacientului cu leucemie
acută
Obiectiv 1: 3 pagini anatomie
Noțiuni generale de anatomie și 2 pagini fiziologie
fiziologie
Obiectiv 2:
Prezentarea generală a afecțiunii
a. Definiția
b. Clasificare
c. Etiologia 5-6 pagini
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluție și prognostic
g. Tratament
h. Complicații
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delehat al asistentului 2 pagini
medical în îngrijirea pacientului cu
leucemie acută . 2 pagini
a. Procedura nr.1 2 pagini
b. Procedura nr.2
2 pagini
c. Procedura nr.3
d. Procedura nr.4 2 pagini

Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire a unui pacient cu
leucemie acută 2 pagini
a. Culegerea datelor-interviu 2 pagini
b. Identificarea nevoilor 2 pagini
fundamentale afectate-enunțarea
problemelor de dependență/
diagnostice de îngrijire la
pacientul cu leucemie acută

2
 c. Plan de îngrijire
Obiectiv 5: 1 pagina
Educația pentru sănătate la un pacient
cu leucemie acută.
III. Bibliografie 1 pagina
IV. Anexe 1 pagina

I. Argument

Asistentul medical generalist oferă tratament, asistență și servicii de îngrijire

pentru persoanele care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a efectelor
îmbătrânirii, rănirii, bolilor sau altor insuficiențe fizice ori mentale sau eventualelor
riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă responsabilitatea pentru planificarea și
gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea altor lucrători de îngrijire a
sănătății, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici și cu alte persoane în
aplicarea practică a măsurilor preventive și curative.
Programul de formare al asistentului medical generalist include 4.600 de ore de
formare teoretică şi clinică, perioada de formare teoretică reprezentând cel puţin o
treime, iar cea de formare clinică cel puţin jumătate din perioada de formare și are o
durată de 3 ani de studii, forma de învăţământ cu frecvenţă (zi).
Profesia de asistent medical generalist este o profesie reglementată sectorial, la
nivel european prin Directiva 2005/36/UE completată de Directiva 2013/55/EU.
(a) Astfel, formarea asistentului medical generalist oferă garanția că profesionistul
respectiv a dobândit următoarele cunoștințe și competențe: cunoștințe
cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asistenței medicale generale,
inclusiv o înțelegere suficientă a structurii organismului, funcțiilor fiziologice și
comportamentului persoanelor sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre
starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane;
(b) cunoștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale
privind sănătatea și asistența medicală;
(c) experiență clinică adecvată; această experiență este selectată pentru valoarea sa
formatoare și dobândită sub supravegherea unui personal asistent calificat și în
locuri în care numărul personalului calificat și echipamentele sunt adecvate
pentru asistența medicală care trebuie acordată pacientului;
(d) capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și
experiența colaborării cu acest personal;
3
 (e) experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical;
Calificarea de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul în
cauză este capabil să aplice cel puțin următoarele 8 competențe de bază:
(a) competența de a diagnostica în mod independent asistența medicală necesară, pe
baza cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza și pune
în aplicare asistența medicală în tratarea pacienților, pe baza cunoștințelor și
competențelor dobândite, în vederea îmbunătățirii practicii profesionale;
(b) competența de a colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar, inclusiv
prin participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cunoștințelor
și competențelor dobândite;
(c) competența de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informații
care să le permită să aibă un stil de viață sănătos și să se autoîngrijească, pe baza
cunoștințelor și competențelor dobândite;
(d) competența de iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea în
viață și de a aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă;
(e) competența de a oferi în mod independent consiliere, indicații și sprijin
persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor apropiate;
(f) competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și evaluarea
acesteia;
(g) competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu
membrii altor profesii din domeniul sănătății;
(h) competența de a analiza calitatea asistenței acordate pentru a-și îmbunătăți practica
profesională de asistent medical generalist.
Definiție: Leucemiile acute reprezintă proliferări necontrolate de celule maligne,
imature (denumite blaşti) din sistemul hematopoietic. În sistemul hematopoietic, diferitele tipuri
de celule se dezvoltă dintr-o singură celulă, numită celula stem pluripotentă, localizată la nivelul
măduvei osoase hematogene.

Scopul proiectului este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un bolnav

cu leucemie acută.

Problemele de dependență pe care le poate prezenta un bolnav cu leucemie acută și

de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: stare de
astenie intensă ,rapid progresivă, febră, sângerări cu diverse localizări, dureri osoase cu diverse
localizări.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

4
Obiectivul 1 – Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Obiectivul 2 – Prezentarea generală a afecțiunii

Obiectivul 3 – Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea

pacientului cu leucemie acuta

Obiectivul 4 – Procesul de îngrijire al unui pacient cu leucemie acută

Obiectivul 5 – Educația pentru sănătate la un pacient cu leucemie acuta

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza cunoștințe și competențe

profesionale prevăzute în Directiva UE/55/2013, din care derivă cunoștințele,
abilitățile și atitudinile asistentului medical generalist necesare în practicarea
profesiei.

Cunoștințe, abilități, atitudini specifice Modulului de medicină internă și nursing

specific.

Cunoștințe:
20.1.1. Descrierea bolilor respiratorii, cardiovasculare, reumatismale, hematologice

20.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile respiratorie, cardiovasculară, articulară,

hematopoietică

20.1.3. Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni respiratorii, cardiovasculare,

reumatismale, hematologice

20.1.4. Descrierea metodelor de investigare și tratare a bolnavului cu afecțiuni respiratorii,

cardiovasculare, reumatismale, hematologice

20.1.5. Cunoașterea relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane

20.1.6. Descrierea intervențiilor autonome și delegate ale asistentului medical în procesul de

îngrijire al pacientului cu boli respiratorii, cardiovasculare, reumatismale, hematologice

20.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activității de îngrijire a pacienților cu afecțiuni

respiratorii, cardiovasculare, reumatismale, hematologice

20.1.8. Experienţa colaborării cu alţi profesionişti din sectorul medical.

21.1.1. Descrierea bolilor digestive, endocrine, metabolice, renale

21.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile digestivă, endocrină, metabolică, renală

5
21.1.3. Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni digestive, endocrine,
metabolice, renale

21.1.4. Descrierea principalelor metode de investigare și tratare a bolnavului cu afecțiuni digestive,

endocrine, metabolice, renale

21.1. 5. Cunoașterea relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane

21.1.6. Descrierea intervențiilor autonome și delegate ale asistentului medical în procesul de

îngrijire al pacientului cu boli digestive, endocrine, metabolice, renale

21.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activității de îngrijire a pacienților cu afecțiuni

digestive, endocrine, metabolice, renale.

Abilități:

20.2.1. Identificarea caracteristicilor bolilor respiratorii, cardiovasculare, reumatismale,

hematologice

20.2.2. Diferențierea semnelor și simptomelor specifice bolilor respiratorii, cardiovasculare,

reumatismale, hematologice

20.2.3. Selectarea datelor / informațiilor specifice afecțiunilor respiratorii, cardiovasculare,

reumatismale, hematologice

20.2.4. Identificarea problemelor de dependență la pacienții cu boli respiratorii, cardiovasculare,

reumatismale, hematologice

20.2.5. Diagnosticarea în mod independent a asistenței medicale necesare și planificarea,

organizarea și punerea în aplicare a asistenței medicale în tratarea pacienților, în vederea
îmbunătățirea practicii profesionale

20.2.6. Alegerea și aplicarea metodelor specifice de investigare și tratament în afecțiuni respiratorii,

cardiovasculare, reumatismale, hematologice

20.2.7. Implicarea activă în îngrijirea pacientului cu afecțiuni respiratorii, cardiovasculare,

reumatismale, hematologice în funcție de problemele de dependență, respectând indicația medicului

20.2.8. Oferirea în mod independent de indicații, consiliere și sprijin persoanelor care necesită
îngrijire și persoanelor apropiate

20.2.9. Elaborarea planului de îngrijire în funcție de priorități

20.2.10. Identificarea punctele tari și punctele slabe, evaluarea și asumarea riscurilor din activitatea
de îngrijire medicală

6
20.2.11. Asigurarea în mod independent a calității îngrijirii medicale și evaluarea acesteia

20.2.12. Capacitatea de a participa la formarea practică

20.2.13. Colaborare în mod eficient cu alţi actori din sectorul sanitar.

Aplicarea procesului de îngrijire s-a finalizat prin analiza unui caz la un pacient cu diagnosticul de
Leucemie acută – caz pentru care s-a elaborat etapa de culegere a datelor, pe baza căreia s-au
evidențiat problemele de dependență specifice cazului.

În final a fost elaborat planul de îngrijire al pacientului cu Leucemie acută, respectând obiectivele
generale ale proiectului. Planul de îngrijire al pacientului cu Leucemie acută cuprinde problemele
de dependență identificate, obiectivele de îngrijire, intervențiile aplicate (evidențiindu-se
raționamentul pentru care s-au aplicat intervențiile), precum și evaluarea intervențiilor și a
pacientului, pentru identificarea problemelor de colaborare ce ar purtea să apară în evoluția clinică a
afecțiunii și pacientului

II. Îngrijirea pacientului cu leucemie acută.

Obiectiv 1. ANATOMIA ȘI FIZILOGIA SÂNGELUI
Sângele reprezintă un lichid circulant, format din elemente figurate suspendate în
plasmă. Prin cei 5.5 litri de sânge conținut în medie de organism se realizează toate
sau aproape toate schimburile cu rol nutritiv și de epurare dintre organism și mediul
extern.
Volumul sanguin total reprezintă 6.90-7.4% din greutatea corporală, adică 2.5-3.2
l/m2 suprafața corporală. Din această cantitate, un volum de 3.5 litri este reprezentat
de plasmă, restul de 1.5-2 litri fiind ocupat de elemente figurate (45%-Ht). Masa
sanguină variază în funcție de starea fiziologică a organismului. La bărbați, volumul
sanguin este cu 10% mai mare față de femei, în special pe seama unui volum hematic
crescut. Volemia crește în cazul efortului fizic, a temperaturii ambiante crescute, la
altitudine, în cursul unei emoții puternice sau în sarcină.
1.1. PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE ALE SÂNGELUI
Culoarea sângelui este conferită de prezența pigmentului respirator, a hemoglobinei
din hematii. La nivelul arterelor unde hemoglobina este saturată cu oxigen 100% ,
predominantă oxihemoglobinei determină culoarea roșie aprins a sângelui,
comparativ cu sângele de la nivel venos, unde saturația este de 60% din capacitatea
de fixare a hemoglobinei, ceea ce conferă culoarea roșie inchisă a sângelui.
Cantitatea și densitatea substanțelor solvite, precum și numărul elementelor figurate
determină densitatea sângelui. Variațiile fiziologice apar în cursul pierderilor sau

7
ingestiei de lichide, iar cele patologice în cazul hipoproteinemiilor determinate de
reducerea sintezei de proteine la bolnavii hepatici, de pierderi prin filtrul glomerular,
de aportul alimentar in foamea prelungită, prin scăderea numărului elementelor
figurate în anemii. Creșteri ale densității pot apărea prin hiperproteinemii în mielom
multiplu, în policitemii sau în deshidratări de diverse cauze (vărsături, diaree,
transpirații profuze).
Prezența elementelor figurate reprezintă principalul factor în determinarea
vâscozității sângelui, vâscozitatea plasmei fiind de 1.86. Anemiile și hemoragiile
determină scăderi ale vâscozității sângelui, iar poliglobulii apar creșteri ale
vâscozității sanguine. Așa cum spunea Isaac Newton, vâscozitatea ar fi ”lipsa de
alunecare între straturi vecine de fluid”.
Temperatura sângelui variază în medie între 37.7-380C cu maximum de 40oC la
nivelul hilului hepatic și un minimum de 36oC in plămân și scrot.
1.2. FUNCȚIILE SÂNGELUI
Funcția circulatorie prin volumul și proprietățile sale fiziochimice, sângele
contribuie la menținerea și reglarea presiunii sanguine.

Funcția respiratorie. Sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la

țesuturi, asigurând aportul de oxigen necesar desfășurării normale a proceselor
energetice tisulare. La nivel tisular, cedarea oxigenului este însoțită de preluarea
bioxidului de carbon rezultat din respirație și transportarea sa către zona de eliminare
alveolo-capilară.

Funcția excretorie se realizează prin faptul că sângele este principalul

transportor al cataboliților de la nivel tisular la nivel de organe excretoare.

Funcția nutritivă. Sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între

țesuturile și organele de absorbție a principiilor alimentare.

Funcția de menținere a echilibrului hidroelectrolitic. Una din condițiile

fundamentale ale homeostaziei organismului– menținerea echilibrului
hidroelectrolitic între cele trei compartimente ale mediului intern – se realizează cu
intervenția sângelui.

8
 Funcția de termoreglare. Menținerea temperaturii constante a organismului
(homeotermia) reprezintă un element de bază al homeostaziei generale, condiționând
viteza și randamentul reacțiilor metabolice.

Funcția de apărare. Sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii

antigenice. Această funcție se realizează prin intermediul unor proteine specifice
(anticorpi), precum și prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).

Funcția de reglare a principalelor funcții a organismului. Sângele intervine,

prin proprietățile sale fizicochimice și prin substanțele active conținute, în reglarea
funcțiilor circulatorii, digestive, excretorii, etc.

Asigurarea unității organismului realizând o cale de legătură directă între cele

mai diferite sisteme și țesuturi, sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a
simultaneității de acțiune a organelor și sistemelor, simultaneitate ce condiționează
adaptarea la condițiile mediului ambiant.

1.3. COMPOZIȚIA SÂNGELUI

Sângele este alcătuit din două mari componente

 plasma sanguină-lichid transparent, de culoare galben citrin

 elemente figurate: eritrocite, trombocite, leucocite
a. ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI:
Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noțiunea de
hematopoieză referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la formarea
celulelor sanguine mature.

Un rol important în hematopoieză îl are măduva osoasă (torace, vertebre,

craniu, pelvis). La adult, măduva este rezervorul activ de celule stem pentru toate
tipurile de celule sanguine, atât pentru cele care se diferențiază intramedular
(eritrocite, granulocite, trombocite și monocite), cât și pentru limfocite și plasmocite,
care se diferențiază extramedular.

9
 Celulele au două proprietăți de bază: diferențierea spre un tip celular sau altul și
autoreproducerea, care face ca rezervorul de celule stem să se mențină intact.

b. ERITROCITE

Eritrocitele sau hematiile sunt elemente celulare anucleate, având forma unor
discuri bi- sau uniconcave. Prezența concavitații le conferă o serie de avantaje
funcționale, cum ar fi de exemplu suprafața de schimb maximă, rezistentă la variațiile
presiunii osmotice.

Eritrocitele se formează prin procesul de eritropoieza ce are loc în măduva

roșie osoasă și sunt distruse la nivelul splinei. Eritropoieza este o funcție controlată
printr-un dublu mecanism de conexiune inversa (feed-back), semnalul reglator putând
pleca fie de la țesuturile deservite de hematii, fie din însăși hematii. Procesul poate fi
inhibat sau stimulat in funcție de necesitățiile de oxigenare ale țesuturilor. Această
reglare se realizează prin acțiunea de tip hormonal al eritropoietinei, dar și printr-un
ansamblu de stimuli neuro-umorali (stimulare hipotalamica).

Durata medie de viață a hematiilor este de 120 de zile.

Hemoglobina (proteina ce transporta O2 si CO2) reprezintă compusul ce asigură

funcția majora a eritrocitului-transportul de gaze. În condiții normale concentrația
pigmentului atinge valori de 16g% ml sânge pentru bărbați și 14g% la femei.

Hemoglobina scade în anemii. Relația dintre numărul de hematii/mm și

conținutul în hemoglobină se numește valoare globulară sau indice de culoare
(conținutul fiecărui eritrocit în Hb) și se calculează împărțind conținutul hemoglobină
(Hb) exprimat în procente față de normal (100%) prin dublul primelor două cifre ale
numărului de hematii dintr-un milimetru cub. De exemplu: dacă Hb este de 16 g, ceea
ce înseamnă 100%, iar hematiile 5 000 000, valoarea globulară este egală cu 1.

Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) este o constantă biologică de mare

interes în patologie. Dacă se adaugă un anticoagulant (citrat de sodiu) sângelui
recoltat într-o mică eprubetă (metoda Westergreen), globulele se depun pe fundul
10
tubului, datorită greutății lor specifice care este superioară celei a plasmei. Valorile
normale la o oră sunt de 6-12 mm la bărbat și de 10-16 mm la femeie. Creșterea
V.S.H. indică un proces evolutiv, a cărui intensitate este cu atât mai mare, cu cât
valorile sunt mai mari. V.S.H. depinde de proteinele sanguine și îndeosebi de
fibrinogen și de α-globulie.

c. LEUCOCITE
Leucocitele reprezintă celulele implicate in apărarea organismului.

Examinarea microscopica a sângelui a permis diferențierea diferitelor tipuri de

leucocite a căror clasificare morfo-funcțională mai poartă numele de formulă
leucocitară. După aspectul nucleului leucocitele se clasifică în mononucleare si
polinucleare. Polinuclearele au o citoplasmă care conține numeroase granulații
acidofile, bazofile sau eozinofile, motiv pentru care mai poartă numele și de
granulocite, ele reprezentând 67.5% din totalul de leucocite. După afinitațile
tinctoriale ale granulelor, polinuclearele pot fi neutrofile (65%), eozinofile (2%),
bazofile (0.5%). Mononuclearele formează doar 32.5% din totalul leucocitelor, fiind
reprezentate de limfocite (25.5%) si monocite (5%).

Leucopeneza resprezintă procesul de formare al leucocitelor și are loc în

diferite organe, astfel granulocitele sunt produse în măduva roșie osoasă, iar
limfocitele în splină, timus și ganglioni limfatici. Reglarea leucopenezei este
asigurată de mecanisme neuro-umorale complexe, cu centrul de control în
hipotalamus. Stimulii declanșatori sunt frecvent microbii și toxinele.

În sângele adulților se află 6000-8000 leucocite/mm3, la nou-născuți există

12000-20000 leucocite/mm3, iar la sugari 9000-12000/mm3. Aceste valori pot varia
in diferite condiții fiziologice și patologice. Leucocitozele fiziologice apar în sarcină,
efort fizic, frig, digestie, emoții și alte stări de predominanță ale sistemului vegetativ
simpatic, iar cele patologice în stările infecțioase acute, subacute sau cronice,
leucemii, hemoragii, diabet, neoplasme, febră, alergii. Leucopenia fiziologic poate
11
apărea la persoanele vârstnice, iar patologic în unele boli infecțioase anergizante
(febra tifoida, gripa, rujeola, malarie, parotidita epidemica), in aplazii medulare prin
iradiere sau intoxicații cu benzen, piramidon.

d. TROMBOCITE
Numite și plachete sanguine, sunt celule acelulare, anucleare, care aflându-se în
circulație joacă un rol important în procesele de hemostază, protejează endoteliul
vascular, formează cheagul alb primar, contribuie la coagularea plasmatică și produc
retracția cheagului (trombostenina).
Trombocitopoieza are loc la nivelul măduvei roșii osoase, dintr-o celulă
numită magacariocit, aflându-se sub controlul trombocitopoietinei. Durata de viață a
unui trombocit este de aproximativ 10 zile, ele fiind distruse in circulația generală,
splină și ficat. Se găsesc în număr de aproximativ 250000/mm3. Scăderea numărului
apare în leziuni medulare, splenomegalii, factorii imunologici iar creșterea în
trombocitoze și trombocitemie. Există și alterări calitative ale trombocitelor
(trombastenii)

Rolul trombocitelor constă în intervenția lor în procesul de hemostaza,

favorizând mecanismele de oprire a sângerării. Mai pot fagocita bacterii și eliberează
enzime proteolitice care contribuie la reacția inflamatorie.

1.4. PLASMA SANGVINĂ

După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos,
gălbui, numit plasmă reprezentând 55% din volumul sângelui. Proprietățile plasmei
sunt similare cu ale sângelui, diferă doar valorile și culoarea (plasma este incoloră).
Plasma este un lichid gălbui cu o constituție extrem de complexă, conținând un mare
număr de ioni, substanțe organice și anorganice, în tranzit de la sau spre țesuturi.
Volumul plasmatic reprezintă cca 4-5% din greutatea corporală (41 ml/kg corp). Un
adult de 70 kg va avea o cantitate de plasmă de cca 3000-3500ml. Plasma conține
90% apă și 10% reziduu uscat, constituit din numeroase substanțe organice și
anorganice.

Substanțele organice reprezintă 9% din reziduul uscat și sunt constituite din:

12
 - Proteinele plasmatice (8%) reprezintă constituentul principal al substanțelor
organice plasmatice și sunt alcătuite dintr-un amestec foarte complex care include
atât proteine simple, cât și proteine complexe de tipul glicoproteinelor și al
lipoproteinelor.

- azotați neproteici, precum uree, acid uric, creatinina

- Alte substanțe organice plasmatice sunt reprezentate de: corpii cetonici (1,5–6
mg%, ml), pigmenții biliari (bilirubina indirectă sau prehepatică reprezentând 4/5 din
totalul bilirubinemiei), urobilinogenii (0–0,5 mg%).

Substanțele organice neazotate sunt reprezentate de diverși produși metabolici:

glucoză (100 mg%), acid lactic (10–20 mg%), acid piruvic (1 mg%), acid oxalic, acid
fumaric, lipidele plasmatice (în medie 700 mg%, ml) alcătuite din: fosfolipide (35%)
gliceride, mai ales trigliceride (10–25%), colesterol liber (7,5%) și esterificat (30,1%)
și acizii grași (2,5%).

Substanțele anorganice. Reprezintă 1% din reziduul uscat al plasmei,

majoritatea sunt substanțe minerale sub formă de ioni și se împart în: cationi- Na +, K+,
Ca+, Mg+ și anioni, iar într-o mică cantitate întâlnim și oligoelemente- Fe, Cu, Ca.

1.5. HEMOSTAZA ȘI COAGULAREA SÂNGELUI

Hemostaza reprezintă totalitatea mecanismelor care intervin în oprirea
sângerării. Aceasta se desfășoară în 3 timpi:

1. Timpul vasculo-plachetar, care poate dura de la 2 până la 4 minute și are

loc vasoconstricția peretelui vascular, aderarea trombocitelor la leziune,
agregarea și metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul.
2. Timpul plasmatic- sângele trece din stare lichidă în stare de gel, prin
constituirea rețelei de fibrinogen.
3. Timpul trombodinamic al hemostazei cu o durată de 2 până la 24 de ore
și presupune reatracția cheagului și fibrinoliza .

1.6. GRUPELE SANGUINE

13
 Cercetând cauzele aglutinării intravasculare a hematiilor, Landsteiner (1901)
descrie grupele sanguine, considerând incompatibilitatea de grup sanguin ca fiind
cauza principală a accidentului post-transfuzional. El pune în evidență existența pe
hematiile speciei umane a doua tipuri de polizaharide cu proprietăți antigenice numite
aglutinogenele A și B, cărora le corespund niște anticorpi plasmatici specifici,
aglutininele alfa și beta. Prezența antigenelor și anticorpilor în sângele fiecărui
individ este determinată genetic.
De asemenea Landsteiner a descoperit în 1937 pe hematiile maimuței Macacus
Rhsesus un antigen, denumit Rh, care mai apoi a fost identificat și la om. Acesta se
moștenește exclusiv de la tată.
Anticorpii anti-Rh nu sunt determinați genetic ci apar în cursul vieții prin
imunogeneza tipică la indivizii cu Rh-negativ, în urma unor transfuzii repetate sau
după hemoterapie cu sânge Rh-pozitiv. La mame cu Rh-negativ, dezvoltarea unui făt
Rh-pozitiv (tata are Rh-pozitiv) determină producerea de anticorpi circulanți anti-Rh.
Obiectiv 2. LEUCEMIA ACUTĂ LA COPIL
a. Definiție
Leucemiile acute (LA) reprezintă un grup heterogen de proliferări maligne ale
celulelor stem pluri-unipotente, caracterizate prin expansiunea clonală a unor celule
imature care și-au pierdut capacitatea de diferențiere și proliferare. Incidența LA
variază între 1-6.5 cazuri/100000 locuitori/an. Leucemia acută limfoblastică (LAL)
este mai frecventă la copii (cea mai des diagnosticată neoplazie, x 4 ori față de LA
non-limfoide) și tineri.
b. CLASIFICARE
Tipurile de LA se diferențiază în funcție de tipul celular proliferant, manifestările
clinice, evoluție și răspunsul terapeutic. O primă etapă de clasificare a leucemiilor
acute este în LA limfoblastice și non-limfoblastice (mieloide). Apoi se efectuează o
caracterizare cât mai completă a diferitelor stadii de maturare, atât pe linia limfoidă
cât și pe cea mieloidă. Pentru această, în afara analizei morfologice a celulelor
leucemice se folosesc tehnici citochimice, imunofenotipice, citogenetice și de
biologie moleculară.
Astfel există:

- leucemie limfoblastică acută (ALL): este frecventă la copii, dar poate apărea și la
adulți
- leucemie mieloidă acută (AML): poate afecta atât adulții cât și copiii

14
- leucemie limfoidă cronică (CLL): este cea mai frecventă formă de leucemie a
adultului, afectând în special bătrânii; copiii fac foarte rar această formă, de obicei
afectând persoanele de peste cincizeci de ani
- leucemie mieloidă cronică (CML): această formă apare în special la adulți

Clasificarea imunologică permite diferențierea – în funcție de markerii antigenici

exprimați pe suprafața sau în citoplasma blaştilor – între LAL și LAM, și identifică
diferite subtipuri corespunzătoare stadiilor de diferențiere celulară.

c. ETIOLOGIE

Etiologia leucemiilor este multifactorială. Factori genetici, virali și ai mediului înconjurător, cum
sunt radiațiile, chimicalele și medicamentele sunt implicate în patogeneza leucemiilor. Se
consideră drept model final patologică alterarea ADN-ului, cu aranjarea materialului genetic și
permiterea oncogenelor anterior silențioase să fie exprimate.

Factorii implicați în procesul de leucemogeneză sunt:

 Factorii de mediu – expunerea la radiații, benzen și citostatice (

 Evoluția după o hemopatie clonală - în special LAM poate apărea în evoluția
unor boli clonale ale celulei stem hematopoietice ca: leucemia granulocitară
cronică, policitemia rubra vera, trombocitemia esențială, osteomielofibroza
idiopatică, sindroamele mielodisplazice, hemoglobinuria paroxistică nocturnă.
 Virusurile.
 Factorii congenitali și familiali – agregarea familială a unor cazuri de LA și
alte neoplazii hematologice, incidența crescută a LA la copiii cu deficite
imunologice congenitale sau unele instabilități cromozomiale.

Pentru majoritatea cazurilor cauza rămâne necunoscută și cazurile sunt considerate

primitive. Pentru un număr mai restrâns de cazuri, apariția LA se asociază unui
context bine definit, cum ar fi: evoluţia altor hemopatii, alte neoplazii hematologice
sau non-hematologice, sau alte afecțiuni ce au necesitat chimioterapie și/sau
radioterapie, cazuri considerate secundare.

d. SIMPTOMATOLOGIE
15
Complexitatea tabloului clinic este dependentă de stadiul în care este surprinsă boala.

Debutul este rareori brutal (15% din cazuri), în majoritatea cazurilor fiind insidios.

Primele manifestări clinice sunt nespecifice și puțin sugestive pentru diagnostic:

- Anemie
- Infecție latentă
- Anorexie
- Astenie
- Modificarea stării generale
Manifestările clinice ale leucemiei pot fi grupate în două mari categorii:
a) Manifestări dependente de insuficiența medulară:

1. Sindrom infecţios – consecința granulocitopeniei (sub 500/mmc).

Sindromul infecţios va contribui şi la alterarea variabilă a stării generale
(anorexie, astenie, indispoziţie).

2. Sindroml anemic – se manifestă ca o anemie aregenerativă gravă (de tip

aplastic), progresivă
3. Sindrom hemoragic se datorează trombocitopeniei severe şi progresive,
la care se mai adaugă existenţa unui sindrom de CID (în special în formele
promielocitare), a unor tulburări de coagulare, precum şi tulburări de
permeabilitate capilară. Se manifestă prin epistaxis, gingivoragii, erupţii
hemoragice cutanate (echimoze, sufuziuni), dar şi hemoragii viscerale
(metroragii, hemoptizii, melene, hemoragii pleuro-pericardice, mai rar
hematurie), inclusiv hemoragii cerebrale şi meningiene sau hemoragii
retroorbitale (cu protruzie de globi oculari).

b) Manifestări ale sindromului de infiltrație blastică

1. Adenopatii - sunt frecvente cele "reactive" cu localizare submandibulară

şi cu caracter dureros (de obicei în formele cu hipertrofie amigdaliană);
ganglioni măriţi, de talie medie cu caracter generalizat
2. Splenomegalia este puţin pronunţată şi întâlnită îndeosebi în LAL.
16
 3. Afectarea osteo-articulară (prin infiltraţia cavităţii osoase şi a periostului)
- se manifestă prin dureri
4. Manifestări cutanate şi mucoase (mai frecvente în formele de LAM);
- macule, maculo-papule, uneori mici tumori cutanate ("leucemide");
- erupţii cutanate pustuloase sau veziculare, cu lichid hemoragic nepurulent,
atone, fără tendinţă la vindecare;
- infiltraţia gingivală (mai ales în formele monoblastice).
5. Manifestările meningo-cerebrale pot fi produse ca urmare a infiltraţiei
leucemice, a hemoragiei meningo-cerebrale sau a infecţiei.
6. Alte manifestări:
- localizări glandulare: tumefacţia glandelor salivare şi lacrimale (sindrom
Mikulicz), determinări testiculare, ovariene, mamare;
- tumefacţie renală (prin infiltraţie leucemică renală);
- manifestări pulmonare: colecţie pleurală, opacităţi pulmonare
micronodulare;
- manifestări miopericardice: miocardita şi pericardita infiltrative.

e. DIAGNOSTIC
Considerând diagnosticul precoce dezideratul fundamental de care depinde
succesul terapeutic, trecem în revistă acele semne de început ale bolii, în general puțin
evocatoare, care trebuie să ne facă să ne gândim la o posibilă leucemie acută și prin
acesta obligă la un examen hematologic țintit.
1. DIAGNOSTIC CLINIC:
De regulă, diagnosticul este clarificat la 1 la 8 săptămâni de la apariția primelor
manifestări
clinice. Debutul este cel mai adesea insidios, dar rapid progresiv, cu agravarea tuturor
simptomelor și semnelor.
Din anamneza pacientului reies manifestări de insuficiența medulară (citopenie):
1.Sindromul infecțios – datorită neutropeniei; evoluează ca o infecție obișnuită, dar
care nu se remite la tratament cu antibiotic, cu stare generală modificată (inapetență,
astenie,indispoziție, febră).
2. Sindromul anemic- anemie normocromă normocitară; paloare, palpitații, dispnee
de efort, tahicardie, sufluri anemice, amețeli, acufene.

17
3. Sindromul hemoragic - prin trombocitopenie severă și progresivă, dar și prin
sindrom de CID (în special în formele promielocitare). Se manifestă prin epistaxis
(grav și rebel la tratament),gingivoragii, manifestări hemoragice cutanate (echimoze),
dar și hemoragii viscerale (metroragii,hemoptizie, melenă, mai rar hematurie),
inclusiv hemoragii cerebrale și meningiene. Alături de infecții, sindromul hemoragic
constituie cauza de deces a bolnavilor cu LA.
Examen clinic:
a. manifestări ale sindromului infiltrativ leucemic – consecința acumulării de
blaști leucemici în diverse organe și țesuturi (rare și discrete, puțin exprimate)
b. adenopatiile pot fi prezente, dar nu caracterizează LA: ganglioni ușor măriți
(niciodată atât de voluminoși ca în formele cronice), prezenți mai ales LAL;
adenopatia mediastinală masivă poate determina sindrom mediastinal
compresiv cu tuse, disfonie, edem în pelerină.
c. splenomegalia este puțin pronunțată și întâlnită îndeosebi în LAL. Evoluția
rapidă a bolii nu permite dezvoltarea unei splenomegalii voluminoase.

2. DIAGNOSTIC PARACLINIC
1. Hemograma
Examenul microscopic al sângelui periferic si al aspiratului medular permit
diagnosticul pozitiv de leucemie.
Ambele pot furniza:
 fie argumentul direct de leucemie prin prezența blastilor leucemici;
 fie în absența acestora, semne indirecte prin semne de insuficiență medulară.

a) Anemia aproape constantă, numărul de hematii scăzut la 1-2 milioane/mm3;

normocitară, aregenerativa (reticulocite absente sau mult scăzute); hemoglobina
sub 5 g/dl,
Principalul mecanism al anemiei rămâne insuficiența medulară, dar se poate adăugă și un
mecanism hemolitic autoimun (test Coombs pozitiv) sau prin sângerare (anemie
posthemoragica).
b) Trombocitopenia:
- Numărul de trombocite este sub 50000/mm3;
- Timpul de sângerare este prelungit.
- Mecanismul principal este tot insuficiența medulară, dar trombocitopenia poate
rezulta și prin consum în procesul de coagulare intravasculară diseminată.
c) Numărul de leucocite: este în funcție de raportul reciproc în care se
găsesc cele două procese fundamentale: insuficiența medulară și proliferarea malignă
18
blastică; în general,-leucocitoză importantă, de peste 50000/mm3; in LLA, in 50% din
cazuri numărul de leucocite este sub 10000/mm3, in 30% din cazuri între 10000-
50000/mm3 și 20% depășește 30000/mm3; examinarea concentratului leucocitar crește
șansa de a evidenția blastii în periferie.
Prezența blastilor alături de elemente mature în absența elementelor cu grad
intermediar de măturare realizează "hiatusul leucemic" .
d) Formula leucocitară
• evidențiază neutropenie relativă sau absolută, ca semn al insuficienței medulare;
2. Mielograma
• indispensabilă în toate cazurile, constituie argumentul decisiv al diagnosticului
pozitiv;
• permite stabilirea tipului celular de leucemie;
• exclude alte diagnostice;
• în formele aleucemice cu absența blastilor în periferie, mielograma este singura care
permite diagnosticul pozitiv,
• în toate cazurile, se constată infiltrația medulară masivă cu celule blastice anormale.
În LLA, numărul mediu de blasti este de 93,5% din celulele nucleate medulare.
• Pentru afirmarea diagnosticului este necesară prezența de cel puțin:
:
15% elemente blastice în leucemia acută mieloidă și 25% elemente blastice în
leucemia limfoblastică acută.
Mielograma arată:
■ infiltrație medulară semnificativă cu celule biastice anormale, ceea ce alături de
raritatea celulelor mature din seria mieloidă și de dispariția stadiilor intermediare de
maturare (hiatusul leucemic) conferă frotiului medular aspectul caracteristic
monomorf, care înlocuiește polimorfismul medular normal;
■ seria eritroblastică și seria megacariocitară sunt slab reprezentate cantitativ și
normale calitativ.
Frotiul medular colorat May-Grumwald-Giemsa, permite stabilirea varietății
citologice de leucemie.
3. Examenul radiologic:
 radiografiile de schelet - evidențiază leziuni la nivelul oaselor lungi - leziuni
metafizare;
 radiografia cardio - pulmonară - evidențiază:
- mărirea opacității timice;
- ganglioni mediastinali;
- leziuni pulmonare diferite: infecții, infiltrate leucemice;
- prezența unor epansamente: pleurale, pericardice,
 radiografia de craniu: semne de hipertensiune intracraniană, în formele cu
sindroame de compresie medulară se indică mielografie;
 radiografia renală simplă și urografia intravenoasă - evidențiază formele cu
infiltrare renală;
4. Funcția lombară ~ se realizează în scop diagnostic, este obligatorie în cazul
apariției manifestărifor neurologice la un copil cu leucemie.
19
5. Examenul fundului de ochi - poate evidenția: stază și edem papilar, hemoragii
retiniene, infiltrate retiniene.
6. Investigații bacteriologice:
■ hemoculturi;
■ uroculturi;
■ exsudat faringian,
7. Explorarea hemostazei: - este necesară în prezența oricărui sindrom hemoragic, de
obicei legate de coagularea intravasculară diseminată din leucemia acută
promielocitară.
8. Determinarea acidului uric - este utilă înainte de începerea tratamentului de
inducție a remisiunii. Valori de peste 8 mg/dl sunt deseori găsite de la început, fără să
aplice un rîsc renal deosebit. La valori de 15-60 mg/dl, realizată prin liza blastică
terapeutică, acidul uric poate precipita în tubii renali, existând riscul apariției unei
insuficiențe renale acute;
9. Ureea sanguină, creatinina sanguină, ionograma serică, echilibru/ acido-bazic,
volumul și densitatea urinară - sunt necesare pentru urmărirea biologică a
bolnavului
2.6. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Prognosticul depinde în special de vârsta, tipul citologic al blaştilor, anomaliile
cromozomiale, prezența unei boli preexistente a măduvei osoase și bineînțeles,
de răspunsul la tratament
Prognosticul leucemiilor, în special al leucemiilor acute, a fost transformat în cursul
ultimelor trei decenii, înregistrând o scădere remarcabilă a nivelului mortalității, în
special în cazul leucemiilor limfoide ale copilului, al căror grad de vindecare a ajuns
aproape de 80%. Totuși, aceste progrese se realizează cu ajutorul unor tratamente
dificile și agresive.

Leucemiile acute netratate evoluează spre deces în câteva luni.

Moartea survine în urma complicațiilor infecțioase și a hemoragiilor interne
sau externe.
Cel mai nefavorabil prognostic îl au pacienții cu leucemie cu precursori de tip
limfocite B. Chiar și după chimioterapie și transplant medular, supraviețuirea pe
termen lung este foarte redusă.
2.7. TRATAMENT
Scopul tratamentului în leucemie este de a distruge celulele canceroase și a permite
celulelor sănătoase, normale, să se formeze în măduva osoasă. Deciziile privind
tratamentul se bazează pe tipul de leucemie, stadiul bolii, vârsta pe care o are
pacientul, dar și pe starea generală de sănătate.

20
 ► Tratament igieno-dietetic

Este foarte important în toate etapele  de tratament: repaus la pat cu

evitarea oricărui efort în timpul inducției remisiunii și consolidărilor, mai ales în
perioadele de aplazie postterapeutică, evitarea contactelor contagioase, a
expunerilor la curenți de aer, la frig, hrană "germ-free",  regim hiposodat, în
situația intervențiilor corticoterapice (reacții transfuzionale), evitarea
alimentelor elaborate, a conservanților și a coloranților alimentari.

► Tratament medical

Chimioterapia este un tratament pentru care se folosește o serie de medicamente

utilizate în tratamentul cancerului. Este tratamentul uzual într-o formă de leucemie
acută. Acest tratament se face în trei faze:

 inducția: scopul acestui stadiu de tratament este remisia; remisia este perioada
de timp în care celule canceroase au fost distruse și are loc înlocuirea cu celulele
normale ale sângelui; acest lucru se obține utilizând doze mari de medicamente
foarte puternice cum ar fi: vincristin, corticosteroizi, antracicline, L-
asparaginază care se administrează pe o perioadă de șapte-zece zile; apoi
organismului îi va lua câteva săptămâni să înceapă să producă celulele sănătoase;
pe această perioadă pacientul va fi spitalizat;

 consolidarea: chiar dacă testele nu mai identifică celule canceroase, acestea pot fi
încă prezente în număr foarte mic în măduva osoasă; scopul acestei faze a
tratamentului este acela de a distruge și aceste celule. Chimioterapia de
consolidare la adult cuprinde: teniposid, amsacrin, idarubicin, metotrexat în doze
intermediare sau mari.

 menținerea: țelul acestui stadiu este de a preveni reapariția celulelor canceroase;

în această perioadă se vor administra doze mai mici de medicamente pe o
perioadă de doi-trei ani; uneori acest stadiu al terapiei poate presupune și un
transplant de măduvă osoasă (transferul de măduvă osoasă de la un donator la un
primitor).
21
Unele tipuri de leucemie acută diseminează repede atât la nivelul sistemului nervos
central cât și la nivelul coloanei vertebrale. Chimioterapia nu este eficace în aceste
situații deoarece organismul dispune de bariere de protecție pentru aceste părți ale
corpului, bariere care împiedică pătrunderea medicamentelor.

Un alt tip de chimioterapie, care se numește chimioterapie intratecală, tratează aceste

zone prin injectarea medicamentelor direct în coloana vertebrală, pentru a distruge
celulele canceroase de la acest nivel.

Tratamentul infecțiilor  se face după factorii de risc prezenți și utilizează asociații de

antibiotice cu spectru larg și activitate intensă, cefalosporine de a treia sau a patra
generație, vancomicină, piperacilină cu sau fară tazobactam, chinolone, amikacină
timp îndelungat. Antifungicele sunt administrate i.v., îndată ce apare suspiciune de
infecție cu fungi și sunt derivați de poliene, azoli (voriconazol, itraconazol,
fluconazon) și echinocandine (cancidas).
În tratamentul hemostatic se pot utiliza: concentrat trombocitar unitar compatibil,
factori de coagulare (FVIII), molecule de factori de coagulare recombinant (FVIIa r),
care forțează acțiunea procoagulantă a cascadei plasmatice și activează plachetele
disponibile hemostatice.

Tratamentul de substituție cu sânge și preparate din sânge - transfuzii de masă

eritrocitară, concentrat unitar trombocitar, concentrat granulocitar.

Prevenirea hiperuricemiei se face cu hidratare alcalină, forțată, sub controlul strict al

diurezei.

În profilaxia sistemului nervos central se practică radioterapia pe craniu asociată cu

administrarea de metotrexat și/sau cytosar.

► Tratamentul chirurgical

Transplantul de celule stem se realizează de obicei din măduva osoasă sau din
sânge; unele transplanturi sunt autologe însemnând că celulele stem provin de la
propriul organism, iar altele sunt alogenice, însemnând că celulele stem sunt donate
de o altă persoană; scopul transplantului este acela de a distruge toate celulele din
măduva osoasă, inclusiv cele canceroase și înlocuirea lor cu celule noi, sănătoase.

22
 Splenectomie - În cazul persoanelor cu leucemie limfoidă cronică poate exista
nevoia îndepărtării splinei, deoarece la acest nivel se distrug hematiile și
trombocitele.

Limfadenectomie – uneori un ganglion limfatic este afectat, poate fi excizat.

Obiectiv 3. ROLUL AUTONOM ȘI DELEGAT AL

ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA COPILULUI CU
LEUCEMIE ACUTĂ

Asistentul medical este acea persoană care își asumă răspunderea și

exercită autoritatea necesară pentru prestarea directă a îngrijirilor de sănătate. Acesta
deține un rol autonom și delegat.

Rolul autonom al asistentului medical este de a:

-participa la examenul general al pacientului ajutând medicul;
-planificarea și promovarea măsurilor de menținere a igienei personale a
pacientului;
-asigurarea confortului fizic și psihic atunci când pacientul nu își poate îndeplini
independent anumite funcții;
-stabilește relații de încredere cu pacientul și familia acestuia;
- transmite informații;
-ascultă pacientul și îl susține;
-pregătirea fizică și psihică a pacientului;
-comunică permanent cu pacientul în scopul menținerii unui moral ridicat;
-explică pacientului importanța fiecărui medicament, orarul de administrare și
efectele medicamentului respectiv precum și pericolul transmiterii lor de la un
pacient la altul sau a celor introduse în mod fraudulos de aparținători;
-explica circuitul unor produse patologice eliminate;
-alimentația se va face la ore regulate cu mese mici fracționate, ultima masă va
fi luată cu 2 ore înainte de culcare.
Rolul delegat este o activitate efectuată la indicația medicului.
-pregătirea și administrarea medicamentelor animitotice la indicația medicului;
-observarea modificărilor provocate de tratament, le transmite medicului;
23
-la indicațiile medicului aplică metodele de observație, de tratament sau de
readaptare;
-pregătirea pacientului pentru investigații;
-pregătirea materialelor necesare;

Anamneza reprezintă metoda prin care asistentul va obține date de la pacient

(anturaj sau aparținători) cu privire la starea de sănătate și de boală, precum și mediul
ambiental în care evoluează acesta.
Asistentul medical va permite pacientului să-și exprime suferințele și îl va asculta
fără să îl întrerupă, apoi va pune întrebări (închise și deschise) și în tot acest timp va
observa pacientul, va afla datele biografice ale pacientului (vârsta, sexul, locul
nașterii, condiții de viață și muncă), motivele internării (2-3 simptome de ordin
general sau local), APF (antecedente personale fiziologice) se face la femei și se va
urmări: menarha, succesiune și durata ciclului menstrual, durata fluxului, numărul de
nașteri și de avorturi, tulburări ale ciclului menstrual și menopauza.
Examenul clinic general se realizează de către medic, asistenta medicală având
rolul să asigure foaia de observație, instrumentarul necesar, rezultatele de la
investigații și ajută pacientul să se dezbrace, așezându-l în pozițiile cerute de către
medic. Acesta va cuprinde:
- inspecția regiunilor corpului și se termină cu observarea unor mișcări cum ar fi: ridicatul
din pat și mersul

- palparea oferă informații despre volumul, suprafața, consistența, sensibilitatea și

mobilitatea unor organe (piele, strat adipos, mușchi, ganglioni limfatici, sistem osteoarticular și
organe abdominale) observându-se mimica pacientului;

- percuția anumitor zone obținându-se diferite sunete în funcție de intensitate, tonalitate și

timbru;

- ascultarea inimii și a plămânilor

Procedura NR.1
Măsurarea pulsului

1.Definiţie ‫׃‬

24
 Pulsul arterial este o manifestare periferică a activității mecanice a inimii,
constând într-o undă expansivă periodică, sincronă cu ejecția ventriculară, percepută
la palparea unei artere pe țesutul dur subiacent. Pulsul ia naștere din conflictul dintre
sângele existent în sistemul arterial și cel împins în timpul sistolei. Acest conflict se
exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei.

2. Scop:
 Evaluarea funcției cardiovasculare – informații despre activitatea inimii
și starea arterelor.
 Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.
 Recunoașterea complicațiilor

Locul determinării:
Pulsul poate fi palpat clinic la artera: carotidă, temporală superficială,
axilară,
brahială, radială, femurală, poplitee, tibială posterioară și pedioasă pe
stânga sau pe dreapta.
3. Materiale și instrumente necesare ‫׃‬

-ceas de mână cu secundar sau cronometru

-culoare roșie ( creion, pix, sau cariocă)

-foaia de temperatură

4. Pregatirea bolnavului ‫׃‬

 Psihic. Se anunță pacientul și se explică tehnica pentru a obține
colaborarea. O stare emotivă poate modifica valoarea.
 Fizic. Repaus fizic și psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare.
Așezăm pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația

25
 mâinii în extensie, mâna în supinație (palma orientată în sus);  poziție
semișezândă (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe
suprafața patului, mâna în supinație și extensie.
5. Tehnica:
- Se spală mâinile .
- Se reperează artera
- Se plasează vârful degetelor index, medius pe traiectul arterei
- Se exercită o ușoară presiune asupra arterei și se percep timp de 1 minut (se
poate măsura și timp de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar
valoarea obținută se înmulțește cu 4 sau cu 2).
- Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial.
6. Notarea:
- Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală se
socotesc 4 pulsații – adică 4 valori / pătrat.
- Notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineața) sau
S (seara); pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Unim primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea
dreapta a sistemului de coordonate din F.T.
- Obținem curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.

7. Interpretare
-nou născut 120-160 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

-1-2 luni (sugar) 100-140‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

-12 luni-2 ani 80-130 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

-2 ani-6 ani 75-120 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

-6 ani-12 ani 75-110 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

26
 -adolescent 60-100 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

Adult 60-100 ‫ ׃‬pulsații ⁄ minut

Procedura nr.2

Măsurarea temperaturii corpului

1. Definiție :

Temperatura corpului este rezultanta procesului de termogeneza ( producere de

căldură ) și termoliza ( pierdere de căldură ), proces reglat de centri termoreglării
( situați ân hipotalamus ).

2. Scop: evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză.

3. Obiectivele procedurii:
- Determinarea nivelului curent al căldurii corpului;
- Aprecierea evoluției unei boli;
- Determinarea răspunsului pacientului la măsurile inițiate în caz de
creștere sau scădere a temperaturii corpului;
-Evaluarea refacerii pacintului după boală;
4. Locul de elecție : cavitatea bucală , sub-axilă , inghinal , vaginal , rectal.
5. Materiale necesare: în funcție de calea aleasă pentru măsurare se va pregăti
pe o tavă:
- termometrul maximal sau oricare alt termometru avut la dispoziție;
- tampoane îmbibate cu alcool medicinal, comprese uscate;
- recipient cu soluție dezinfectantă -cloramină 1%, lubrifiant dacă se
folosește calea rectală;
- tăviță renală, ceas;
- mănuși de unică folosință;
- foaie de temperatură;
- creion albastru/negru;
6. Pregătirea pacientului :

27
 a) psihică – se explică procedura pentru a obține complianța și
consimțământul;
b) fizică -se așează pacientul în poziția cea mai adecvată căii
utilizate( Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară -
Decubit lateral- pentru măsurarea în cavitatea rectală).
7. Efectuarea procedurii:
 Metoda axilară
- Se spală mâinile și se pun mănușile
- Se șterge termometrul electronic cu alcool
- Se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin
tamponare
- Se plasează termometrul cu bulbul în axilă paralel cu toracele
- Se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace
- Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul este susținut
în această poziție de către asistent
- Se menține termometrul în axilă timpul necesar, cel electronic se menține
până se aude un semnal sonor
- Se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația termometrului,
valoarea se notează în foaia de temperatură grafic și cifric
- Se spală, se clătește și se șterge cu un tampon cu alcool.

Alte determinări în funcție de tipul termometrului utilizat:

În cazul termometrului electronic timpanic, se introduce captatorul acestuia adaptat
la un capișon de unică utilizare, în urechea pacientului, trăgându-se cu mâna liberă
ușor de lobul urechii (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob în spate și în
sus).
Această mișcare va permite canalului urechii să se închidă perfect. Din momentul în
care termometrul este poziționat corect se apasă butonul de pornire. Se citește
temperatura după 3-4 secunde.
Termometrul de tip suzetă, care este ușor de utilizat la copii, pentru determinarea
valorii temperaturii, emite, de asemenea, un semnal sonor când se înregistrează
valoarea maximă (necesită 3 minute).

28
În cazul termometrului cu infraroșu pentru determinarea temperaturii la nivelul
frunții: se realizează o înregistrare rapidă (câteva secunde); prin apăsarea butonului
termometrului și se citește apoi valoarea temperaturii ce apare pe ecranul lui.
Metoda rectală
- se asigura intimitatea pacientului
- se așează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,
- se lubrefiază termometrul si se introduce bulbul termometrului în rect, prin
mişcări de rotație și înaintare( 3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la
sugar), termometrul va fi menținut 3-5 minute după care acesta se scoate, se
șterge cu o compresă
- se citește gradația la care a ajuns mercurul termometrului
- se spală termometrul, se scutură
- se introduce în recipientul cu soluție dezinfectantă (sol. Cloramină 1%)
- se notează valoarea găsită.
8. Reprezentarea grafică a temperaturii :
- Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două
diviziuni de grad. Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de
culoare albastră așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare
pentru dimineață (D) sau seară (S) pentru cifrele cu soț (pare); exemplu: 36,2;
37,4; 38,6; etc.
- Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră
așezat în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) dacă cifrele
sunt fără soț (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc
- Se unesc astfel punctele obținute și se obține curba febrilă
- Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură
- socotim pentru fiecare linie orizontală câte 2 diviziuni de grad
-notăm grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră
direct pe linia orizontală pentru dimineață sau seara dacă cifrele sunt cu
soț
-notăm grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat în
mijlocul pătratului dacă cifrele sunt fără soț.
-Obținem curba termică prin unirea punctelor care indică valorile
temperaturii.
Interpretare :

-orală 37° ‫ ׃‬c ± 0,3-0,6

-rectală 37,5° ‫ ׃‬c ± 0,3-0,6

29
-axilară 36,5° ‫ ׃‬c ± 0,3-0,6

Procedura Nr.3

Rolul asistentului în pregătirea pacientului pentru puncția venoasă:

Puncția venoasă:

1. Definiţie: introducerea soluțiilor medicamentoase cristaline, izotone sau

hipertone în circulația venoasă, prin intermediul unui ac atașat la seringă.

2. Scop :

 Diagnostic: recoltarea sângelui pentru diferite examene de laborator.

 Terapeutic : administrarea de medicamente.

3. Locul de elecție :

- La adult se aleg venele accesibile ale membrului superior: vena cefalică,

vena bazilică, vena medio-cubitală, vena radială sau arcada venoasă
dorsală a mâinii.
- La nou născut se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală
a piciorului, venele gambei) și venele epicraniene.
- În cazul pacienților cu tratament parenteral i.v. de lungă durată, ordinea
puncționării venelor este întotdeauna de la capătul distal spre cel proximal al
membrelor.
- Se evită puncționarea venelor situate în vecinătatea unei articulații.

2.Materiale şi instrumente necesare :

- garou; mănuși de protecție.

- catetere venoase periferice sterile, adaptate calibrului venei;
- benzi adezive pentru fixarea cateterului sau pansament transparent adeziv;
- ser fiziologic pentru spălarea cateterului
- tăviță renală;
- recipient pentru colectarea materialelor folosite.
3. Pregătirea pacientului
30
a)psihică:
 informam pacientul despre procedură explicând scopul injecției, efectele;
 obținem consimțământul informat și complianța.
b)fizică:
 verificăm locurile de elecție, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate
accentuată sau cu infecție;
 stabilim locul pentru puncție: venele de la plica cotului - bazilica sau cefalica;
venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei,
venele epicraniene (la copii); venele jugulare.
 poziționăm pacientul în siguranță în funcție de locul ales și de starea sa;
decubit dorsal, poziție semișezândă.

4. Efectuarea procedurii:
- Verificăm prescripția medicală și identitatea pacientului;
- Pregătim materialele;
- Poziționăm pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie
completă a cotului sau în poziție șezândă pe scaun, cu cotul în extensie și
brațul sprijinit pe un suport textil pe spătarul scaunului;
- Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință;
- Se antiseptizează tegumentele regiunii alese, prin mișcări circulare, din centru
spre periferie; în cazul utilizării soluțiilor alcoolice se așteaptă 30 sec pentru
exercitarea efectului antiseptic;
- Se aplică garoul, cu 8 cm deasupra regiunii la nivelul căreia urmează să se facă
puncția venoasă.
- Se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă prin palpare.
- Dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care
favorizează evidențierea acestora prin venodilataţie (mișcări repetate de
închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese calde,
introducerea mâinii în apă caldă sau poziționarea declivă a mâinii).
- Odată aleasă vena se procedează la introducerea acului, prin metoda indirectă:
acul cu orificiul bizoului în sus este introdus prin tegumente, sub un unghi de
30-45 grade, la 3-8 mm depărtare de vena aleasă, progresând către aceasta, sub
aspirație continuă, pană în momentul apariției sângelui venos în seringă;
- Se verifică poziția acului prin aspirare;
- Se desface garoul dacă acul este în vena;
4. Incidente si accidente:

- hematom (prin infiltrarea sângelui în țesutul perivenos) se retrage acul

- străpungerea venei (perforarea peretelui opus) se retrage acul în lumenul venei;

31
- amețeli, paloare, lipotimie /se întrerupe puncția, pacientul se așează în decubit
dorsal fără pernă, se anunță medicul.

5. Îngrijirea după tehnică, notare, interpretare ‫׃‬

-așezăm pacientul într-o poziție confortabilă;

-măsurăm pulsul;

-întrebăm pacientul dacă are stare de vomă;

-verificăm locul puncției;

6. Reorganizarea locului:

- Colectați selectiv materialele folosite în containere speciale;

- Acul se aruncă necapișonat;
- Spălați-vă mâinile după îndepărtarea mănușilor;
- Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care
a efectuat injecția, data și ora administrării; tipul soluției administrate, doza.

Procedura Nr.4
Perfuzia
1. Definiție:

Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor

substanțe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică și volemică a
organismului.

2. Scop:
- hidratarea și mineralizarea organismului;
- administrarea medicamentelor la care se urmărește efectul prelungit;
- depurativ, diluând și favorizând excreția din organism a produșilor
toxici;
- completarea proteinelor sau a unor componente sanguine pe cale
parenterală;
3. Obiectiv:
32
  Introducerea i.v. a unei soluții perfuzabile prescrise pentru hidratare,
alimentare, menţinerea legăturii cu circulaţia venoasă.

4. Locul de elecţie:
- la adulți sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică și median
cubitală);
- evitați vena dureroasă la palpare; selectați venele bine dilatate;
- la bătrâni, dacă este posibil evitați: - venele dorsale ale mâinii;
- examinați calitatea și starea venelor.
5. Materiale și instrumente necesare:
- Seringi și ace sterile adecvate;
- Mănuși de unică utilizare;
- Soluție perfuzabilă (pungă sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect
nemodificat;
- Trusă de perfuzie (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate,
integră;
- Materiale pentru puncţie venoasă, branulă/canulă sau fluturaş;
- Leucoplast sau material pentru fixare;
- Tăviță renală, stativ.
6. Pregătirea pacientului:
 Psihică -Se informează pacientul cu privire la procedură și se obține
consimțământul și complianța, se recomandă pacientului să urineze.
 Fizică - Se aşază pacientul, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe
pernă elastică (sau pe suport), se utilizează pe cât posibil braţul
folosit mai puţin. Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată,
accesibilă puncţiei.
7. Pregătirea flaconului:
- se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
- se verifică identitatea pacientului
- se verifică soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
- se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc. *
- se verifică perfuzorul: valabilitate, integritate, şi se scoate din ambalaj
- se dezinfectează dopul de cauciuc.
- se închide prestubul perfuzorului.

33
- se îndepărtează teaca de protecţie a acului perfuzorului şi se puncţionează
dopul de cauciuc al flaconului/pungii, se deschide căpăcelul tubului de aer;
când avem tub de aer separat se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului
de aer şi se puncţionează dopul de cauciuc al flaconului/pungii (nu
este necesar în cazul soluţiilor perfuzabile ambalate în pungii),
- se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
- se presează uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) să se
umple până la jumătate
- se înlătură capacul protector de la capătul perfuzorului şi se deschide
clema/prestubul
- se lăsă lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul
perfuzorului
8. Tehnica
- Se examinează calitatea venelor.
- Se protejează lenjeria de pat
- Se îndepărtează capacul protector al perfuzorului şi fie se
adaptează perfuzorul la un ac sau se conectează la branula deja
montată
- Se execută puncția venoasă în cazul în care nu avem branulă
montată
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă;
examinaţi ţesutul din jurul zonei de intrare pentru semne de
infiltraţii
- Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
- Aplicaţi eticheta pe punga/flaconul de soluţie, indicând data,
ora, medicaţia adăugată şi doza
- Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic .
9. Îngrijiri după tehnică:
 La terminarea perfuziei se închide prestubul și dacă perfuzia a fost
pusă pe ac, se extrage acul brusc din venă, și se aplică un tampon cu
alcool pe locul puncţiei.

34
 In cazul când pacientul care are montată o branulă se deconectează
perfuzorului şi se închide branula în condiţii de asepsie perfectă,
protejând-o cu un pansament
 Se înveleşte pacientul şi se aşază comod.
 Se notează în documentele medicale procedura
Procedura Nr 4.
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE A UNUI PACIENT CU LEUCEMIE
ACUTĂ
Culegerea datelor
Nume: G.G.*
Sex: M
Vârsta: 11 ani
Ocupația: elev
Motivele internării:
- reevaluare psiho-biologică
- continuare chimioterapie
- cefalee
Diagnostic: Leucemie Acută Limfoblastică
Antecedente
Heredo-colaterale:
- mama - 62 ani, aparent sănătoasă
- tata - 66 ani, aparent sănătos
Alergii:
- nu se știe cu alergii
Date Antropometrice:
Greutate – 55 kg
Înălțime – 1,65 m
Elemente fizice:
Rh - pozitiv
Grupa sanguină – B III
35
 Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 11 ani în evidența secției de Oncologie a Spitalului Sf.
Maria, acuză o cefalee, se internează pentru consult clinic și continuare
chimioterapie.
Starea la internare:
Examen clinic:
Stare de nutriție: alterată.
Stare de conștiență: păstrată.
Facies: palid.
Tegumente: palide, uscate, fierbinți, urme de godeu.
Mucoase: normal colorate.
Fanere: normal implantate.
Țesut conjunctiv adipos: normal reprezentat; edeme, godeu.
Sistem ganglionar: superficial, palpabil.
În urma culegerii datelor la pacientul cu Leucemie acută, chiar din ziua
internării, am stabilit următoarele nevoi fundamentale :

1. A respira și a avea o bună circulație.

2. A bea și a mânca.
3. A elimina.
4. A dormi, a se odihni.
5. Nevoia de a îmbrăca și dezbrăca.
6. A menține temperatura corpului în limite normale.
7. A fi curat, îngrijit.
8. A evita pericolele.
9. A comunica.
10.A se recrea.

Sistem muscular: normoton, normotrof, normokinetic.

Sistem osteoarticular: aparent integru.

36
 Aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice,
sonoritate pulmonară normală, mișcări ventilatorii fiziologice.
Aparat cardiovascular: AV=70/min, TA=100/60 mmHg, P=60 b/min,
T°=36,9oC perceptibile.
Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu mișcările respiratorii, depresibil,
nedureros, spontan la palpare.
Tranzit intestinal: fiziologic.
Ficat, căi biliare, splină: în limite normale: ficat mărit în volum, splină
palpabilă.
Aparat urogenital: loje renale nedureroase, manevra Giordani negativ bilateral,
diaforeză.
Sistem nervos, endocrin, organe de simț: orientare temporo-spațială; fără
semne, de iritație meningeană; OTS, ROT prezent bilateral simetric.
Epicriza
Pacientul de sex masculin în vârstă de 11 ani se internează în cadrul clinicii
pentru investigații. Examenul clinic şi examenele de laborator confirmă diagnosticul
de LEUCEMIE ACUTĂ LIMFOBLASTICĂ.
La externare se recomandă:
- să evite contactul cu persoane bolnave
- să evite efortul prelungit
- să continue tratamentul cu Purinethol 1 cp/zi
Plan de îngrijire

NR. Diagnosti
Intervenţii autonome şi
CRT. c de Obiective Evaluare
delegate
nursing

1. Dificultatea Ameliorare - educat pacientul să În urma

de a respira a durerii și intervențiilor
37
 din cauza a dispneei. adopte poziții antalgice , pacientul nu
durerii - pregătesc pacientul mai acuză
manifestată pentru explorări dureri și nu
prin radiologice prezintă
dispnee - încurajez pacientul să dispnee
exprime stările
psihologice și fizice
- am monitorizat TA, P,
R, T°
- administrez la indicația
medicului antalgice:
Algocalmin
2fl/zi i.v., Tramadol
50mg/zi, Diclofenac
1supx1/zi

2. Dificultate Asigurarea - explic pacientului Pacientul a

de a se suportului importanța vitaminelor și înțeles
alimenta nutrițional consumul de fructe importanța
din cauza proaspete alimentației
regimului, a - explorez gusturile pentru
asteniei pacientului evoluția
manifestată - alcătuiesc un regim favorabilă a
prin nutrițional: carne, bolii
inapetență brânzeturi, lapte,
și scădere compoturi, sucuri
în greutate naturale, cereale
- învăț pacientul
importanța respectării
orarului de servire a
38
 meselor
- învăț importanța
hidratării și necesarul
caloric
- cântăresc pacientul
înainte și după fiecare
masă
- efectuez bilanțul ingesta-
excreta
- explic pacientului
importanța hidratării,
consum de 2l de apă/zi
- recomand pacientului
preparate din lapte și
brânzeturi, ouă, carne

3. Dificultate Implicarea - încurajez pacientul să-și Pacientul

de a se pacientului exprime temerile este ținut sub
recrea din în activități - ofer informații despre supraveghere
cauza recreative boală și tratament
durerii, - facilitez accesul familiei
manifestată pentru confortul
prin emoțional al pacientului
plictiseală - furnizez pacientului cărți
şi tristețe pentru studiu pe perioada
spitalizării
- încurajez socializarea cu
alți pacienți
- încadrez pacientul într-
un program recreativ din
39
 incinta spitalului, sub
supraveghere psiho-
pedagogică

4. Dificultate Stabilirea - încurajez pacientul să își Pacientul

de a unei bune exprime stările comunică
comunica comunicări - comunic pacientului date ușor cu
din cauza despre boală și tratament echipa
durerii, - ascult cu răbdare medicală și
manifestată pacientul și îi răspund la cu cei din jur
prin tăcere întrebări
și facies - manifest compasiune
încruntat pentru starea sa
- încurajez socializarea cu
alți pacienți
- facilitez accesul familiei
pentru confortul
emoțional al pacientului

5. Risc de Prevenirea - explic pacientului Pacientul are

infecții infecțiilor importanța urmării o stare
tratamentului generală
- educa pacientul în bună
privința importanței
igienei și respectarea unor
reguli cu privire la
păstrarea sănătății
- educ pacientul cu privire
la prevenirea leziunilor de
grataj

40
 - monitorizez R, P, TA, T°
- recoltez probe biologice
de sânge
- administrez medicația
indicată de medic:
Clindamicină 1flx2/zi
Glucoză 5% 1 pungă/zi,
HHC 1flx2/zi, Algocalmin
1fix2/zi, Vitamina C
1fix2/zi, Mesna
400mgx3/zi, Purinethol 60
gr/zi

6. Dificultate Reluarea - monitorizez R, P, TA, T° Pacientul

de a dormi ciclului - explic pacientului doarme 9 ore
din cauza somn-veghe importanța respectării pe noapte,
durerii ciclului somn-veghe fără trezire
manifestată - indic pacientului trezitul
prin devreme
insomnie - explic pacientului
importanța respectării
orarului de servire a
meselor
- învăț pacientul să
practice tehnici de
relaxare înainte de
culcare, exerciții de
respirație
- indic pacientului o baie
caldă înainte de culcare și
41
un pahar cu lapte călduț
- la indicația medicului
administrez Diazepam 1cp
seara

42
 Obiectiv 5. EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
Bolnavul cu leucemie acută poate avea o viață normală cu ajutorul medicilor și al
familiei. În acest fel, el nu trebuie să se simtă stigmatizat sau exclus din societate. Un
regim de viață echilibrat, luând în considerare și riscurile pe care le presupun anumite
activități pentru persoanele cu leucemie acută îi poate asigura acestuia un stil de viață
apropiat de cel normal.

-prevenirea accidentelor și a comportamentelor de risc pentru sănătate;

-prevenirea atitudinilor negative față de sine și viață:

- prevenirea conflictelor interpersonale;

- a se evita traumele psihice, stările tensionale;

-asigurarea unui climat familial cald, afectuos, echilibrat, pentru o buna dezvoltare;

-abordarea adolescentului cu înțelegere și sfaturi competente în timp util, pentru a se

putea evita eventualele pericole și situații neplăcute;

-asigurarea unei atmosfere de înțelegere și respect în familie și la locul de muncă,

evitarea conflictelor relaționale, a stărilor tensionale;

-informarea tinerilor căsătoriți asupra cerințelor vieții de familie, pentru a evita

traumele psihice ulterioare (divorț);

-orientarea profesională conform aptitudinilor și dorințelor individului, pentru a evita

traumele legate de schimbarea locului de muncă sau recalificare;

-pregătirea pentru schimbări fiziologice sau evenimente de viață (pensionare,

menopauză), pentru a evita stările depresive(sentiment de inutilitate, nervozitate);

-evitarea surmenajului psihic;

-evitarea consumului de alcool, droguri, cafea în exces, condimente;

- regim de viață echilibrat: alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaos,

activitate reconfortantă, recreativă;

43
-tratarea precoce a afecțiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace,
neurologice).

44
 III. BIBLIOGRAFIE

1. Borundel C. - Manual de medicină internă pentru cadre medii’’, Ed.

All, Bucureşti 2000.

2. Modoş Gh.- ,,Mica enciclopedie de boli interne’’, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1986,.

3. Balta G.- ,,Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică şi

Pedagogică 1994.

4. Mozes C.- ,,Tehnica îngrijirii bolnavului’’ vol.I, Ed. Medicală 1976.

5. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008.

6. Sutanu St.- ,,Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne’’vol.II, Ed.

Medicală, 1982, pag 77-80.

7. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică

şi Pedagogică 1994.

8. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de

asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.

9. Lotreanu V.- ,,Analize medicale’’, Ed. Corest 2000.

10. Georgescu Dan - ,,Boli interne’’Vol. I, Ed. Naţional 1998.

11. Enescu L. -,,Farmacologie’’, Ed. Dimitrie Cantemir,

1. Albu R.M.,” Anatomia şi fiziologia omului” Editura Medicală 1987
2. Bruckner I., “Medicină interna” Editura Medicală1980
3. Fodor O.,” Medicină internă” , vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1974
4. Corneliu Borundel - Manual de Medicina Interna Pentru Cadrele Medii Editura
ALL 2008
5. P. P. Groza -Fiziologie Editura medicala, Bucuresti, 1991

45
6. Carol Mozes - Manual de Medicina Interna Specialitati înrudite si îngrijiri
paliative, Editura Bucuresti,1998.

7. Titircă L.,Gal G.,Seuchea M.,Ddorobanţu E.,Baltă G.,Zamfir M.,Ivan

M.,Ardeleanu M.,Pesek M., “Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de asistenţii
medicali”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2001
8. Titirca L., Dorobantu E., Gal G., Seuchea M., Udma F., “ Ingrijiri speciale
acordate pacientilor de catre asistentii medicali” Editura Viaţa Românească,
Bucureşti 2008
9. Voiculescu M., “Medicină generala” Editura Viaţa Românească, Bucureşti 2004
IV. Anexe

46