Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Def.
Toxicologia se ocupa cu studiul substantelor toxice, cu modul si mecanismul de actiune, cu leziunile produse,
morfologice sau biochimice, cu simptome, cu diagnosticul lor si in mod deosebit cu tratamentul si profilaxia.
Definitie: Toxicologia este stiinta al carui obiect il reprezinta cunoasterea toxicelor (sau a otravurilor), modul lor de
actiune asupra organismului, precum si mijloacele de prevenire si combatere a intoxicatiilor.
gr. toxikon = otrava, logos = stiinta;
toxon = arc (in slava; in corelatie cu sagetile otravitoare de odinioara.
Toxicologia este stiinta care se ocupa de toxice si anume de origine, proprietati fizice, chimice, biologice, de
modalitatile mecanismelor de actiune, de izolarea si identificarea lor, dozarea si masurile terapeutice si de combatere a actiunii
lor nocive.
Pentru a apara sanatatea animalelor fata de toxice, toxicologul trebuie sa cunoasca: originea lor, adica sa stabileasca
daca sunt sintetice sau naturale, daca sunt elaborate de plante, animale mucegaiuri sau bacterii.
Substante naturale elaborate de: -plante: alcaloizii, glicozizii;
-animale: ptomaine, veninurile animale;
-mucegaiuri: micotoxine;
-bacterii: exotoxine si endotoxine, nitriti.
1
De asemenea, toxicologul trebuie sa cunoasca proprietatile toxicelor pantru a intelege soarta acestora in organism si
totodata pentru a stabili metodologia de analiza a toxicelor. Toxicologul trenuie sa cunosca mecanismul de actiune toxica
pentru a pune in evidenta receptorii biochimici sau morfologici care duc sau conduc la instalarea leziunilor biochimice sau la
alterari exprimate sau vizibile histologic. Tot toxicologul trebuie sa stie sa izoleze, identifice si dozeze toxicele, atat pentru
supravegherea mediului (apa, aer, alimente), cat si pentru stabilirea circuitelor toxicelor in organism.
Medicul veterinar trebuie sa stabileasca metodele de combatere a nocivitatii toxicelor prin tratarea lor si prin masuri
profilactice, acesta reusind prin fixarea pragurilor de toxicitate si in consecinta prin fixarea pragurilor de toxicitate.
Toxicul ca otrava a fost definit pentru prima oara de Paracelsius care spunea: “Totul este otrava, numai doza face ca o
substanta sa nu fie otrava”. Cuvantul are origine slava “otraviti” = a amari.
Toxicul este considerat ca fiind o substanta care odata patrunsa in organism in cantitate suficienta determina tulburari
ale functiilor fiziologice si/sau leziuni ale tesuturilor care pot duce la imbolnaviri si moarte.
Fabre in 1981 spunea ca toxic este (orice) substanta care patrunsa in organismul viu pe (orice) cale odata sau de mai
multe ori la intervale foarte apropiate, in cantitati mari sau mici provoaca trecator sau durabil, printr-o actiune fizico-chimica,
tulburari mai mult sau mai putin grave uneia sau mai multor functiuni putand provoca chiar moartea.
Toxina este o substanta organica de natura proteica, cu actiune toxica produsa de organisme animale sau vegetale.
Toxicoza reprezinta expresia clinica a unei stari de intoxicatie.
Cel mai mare toxicolog, Deriveaux spunea ca toxicologia poate fi considerata sub urmatoarele aspecte:
1. toxicologie fiziologico-medicala, daca se studiaza efectele substantelor toxice asupra fiintelor vii;
2. toxicologia chimica, daca se cerceteaza identitatea si calitatea toxicelor;
3. toxicologia medico-legala.
Scurt istoric:
Prima carte de toxicologie, aparuta in secolul I i. Ch. scrisa de Nicondru din Colefan (eseu).
In secolul XII, Maimonide (evreu) a scris primul tratat pentru otravuri si antidoturile lor.
In secolul XVIII, toxicologia devine obiect de studiu. In 1836, Marsh a elaborat o tehnica pentru decelarea arseniului
din alimente si tot el a sesizat ca arsenul se regaseste in firul de par.
Orfila este cel care a definit pentru prima oara toxicologia clinico-legala.
Secolul XX se caracterizeaza prin patrunderea in domeniul molecular, iar in 1960 s-a stabilit pentru prima data ca
nocivitatea se poate manifesta in unele cazuri si la descendenti, chiar daca nu se evidentiaza la organismul receptor.
In Romania, primul toxicolog, Constantin Hepites a constituit primul laborator de analize toxico-legale in Braila
(1830). Dupa 1890 toxicologia a fost reprezentata de Nina Minovici, farmacist si medic; fratele sau, Stefan, a elaborat in 1912,
primul tratat de toxicologie, la Facultatea de Farmacie. Nina Minovici este intemeietorul Institutului de Medicina Legala.
Primul profesor de toxicologie umana a fost Nicolae Iconid (autorul manualului “Toxicologie” 1965).
2
RELATIA TOXIC – MEDICAMENT
In realitate nu exista substanta toxica in sine. Se poate afirma ca orice molecula instabila termodinamic la o
temperatura depasind 0 absolut, prezinta o reactivitate care in anumite conditii se poate exprima prin toxicitate. Ca urmare,
sfera notiunii de toxic s-a largit foarte mult cuprinzand pe langa toxicii cunoscuti si substantele folosite in cele mai variate
domenii, inclusiv medicamentele care au intotdeauna un potential toxic. Asemanarea dintre toxic si medicament a fost
observata din antichitate, grecii folosind denumirea de farmakon (toxic) pentru toxic atat cu sensul de medicament, cat si de
otrava.
Tot ceea ce se absoarbe se imparte in alimente si otravuri, iar intre cele doua categorii se situeaza madicamentele. Ele
sunt vatamatoare in comparatie cu alimentele si curative in comparatie cu otravurile, de aceea intre medicamente si alimente
exista asa-numitele alimente medicamentoase, iar intre ele si otravuri, medicamente toxice. Un toxicolog bun trebuie sa
indeplineasca doua conditii: sa fie si chimist toxicolog si toxicolog chimist.
3
ETIOLOGIA INTOXICATIILOR
Intoxicatiile pot fi: -accidentale;
-provocate.
Intoxicatiile accidentale pot aparea in: -conditii naturale;
-conditii create de om.
Intoxicatiile naturale apar sub actiunea substantelor toxice care se gasesc in mod obisnuit in natura fara ca omul sa fi
contribuit la raspandirea lor.
Ex: -intoxicatii cu minerale din natura;
-intoxicatii cu plante toxice sau potential toxice;
-intoxicatii cu veninuri animale.
Toxicele minerale pot fi ingerate direct, prin apa de baut (ex: floruri, nitrati, nitriti, saruri de fier) inducand intoxicatii
cu evolutie acuta sau subacuta sau indirect prin plantele in care se acumuleaza (ex: seleniu, cupru, molibden) inducand
intoxicatii cu evolutie cronica.
Intoxicatiile cu plante toxice sau potential toxice sunt produse de plate ce contin mai multe categorii de principii
toxice: saponine, alcalozi, glicozizi, toxalbumine, glucoalcaloizi (ex: cartoful), uleiuri eterice, principii fotosensibilizanti, etc.
Intoxicatiile cu veninuri animale sunt produse prin intepaturi de insecte, muscaturi de serpi.
Intoxicatiile ce apar in conditii create de om reprezinta forma majora de intoxicatii in ziua de azi. Conditiile create de
om sunt reprezentate de: -poluarea industriala;
-folosirea pesticidelor in exces;
-folosirea fertilizantilor chimici in exces;
-folosirea medicamentelor in exces;
-folosirea aditivilor furajeri si a micotoxinelor.
Intoxicatiile provocate sunt consecinta toxicomaniei sau sinuciderii la om, iar la animale sunt provocate de catre om.
4
FACTORI DE TOXICITATE
Gradul de toxicitate al unei substante este dependent de numeroase conditii (factori de toxicitate).
Sunt doua categorii de factori de toxicitate: - dependenti de substanta;
- dependenti de animal.
5
In cazul patrunderii pe cale transcutanata, riscul intoxicatiei depinde deopotriva de liposolubilitate si de
hidrosolubilitate (care regleaza patrunderea transcutanata si detrmina comportarea substantei in organism).
Ca atare, substantele cu coeficient Owerton-Meyer mediu (de tip eter) prezinta risc cutanat crescut.
In cazul patrunderii pe cale digestiva, membranele gastro-intestinale sunt strabatute si de substante liposolubile si de
cele hidrosolubile, cu mentiunea ca la substantele disociabile exista o diferenta de absorbtie pentru aceeasi substanta in relatia
directa cu pH-ul segmentului intestinal.
3. Concentratia substantei: toxicitatea creste o data cu concentratia mai ales in cazul gazelor; ex: in adaposturile de
pasari, NH3 nu trebuie sa depaseasca 0.1 v.p.m. (volum per milion); la 50 v.p.m. provoaca leziuni pulmonare. Conteaza foarte
mult si timpul de expunere (constanta lui Haber).
4. Ionizarea substantei: disociatia electronica sporeste toxicitatea. In cazul cand o substanta toxica este dizolvata intr-
un solvent care ii impiedica disocierea electronica, actiunea toxica a ionilor poate fi puternic contrabalansata; ex: diclorura de
Hg care este puternic antiseptica in solutie apoasa, isi pierde activitatea daca este dizolvata in eter sau cloroform; acizii slabi
(acidul salicilic) neionizabili in mediu acid sunt absorbiti in stomac, pe cand bazele slabe (alcaloizii), puternic ionizante in
mediul acid sunt absorbite in duoden care are mare alcalinitate.
5. Originea toxicului: este foarte importanta mai ales la toxicele vegetale. Radacinile si semintele contin o cantitate
mai mare de principii toxici, iar imbatranirea plantei determina diminuarea toxicitatii plantei; ex: plantele ce contin alcaloizi,
glicozizi, saponine.
6. Puritatea, degradarea, conditiile de recoltare si reconditionarea: impuritatile provenite din operatiunile de sinteza,
extractie sau prelucrare, precum si contaminantii materiilor prime (pesticide, coloranti) pot influenta actiunea toxica. De
asemenea, conservarea necorespunzatoare poate modifica toxicitatea unei substante; ex: substantele acide care sunt pastrate in
recipienti cu continut de Pb (dizolva metalul) devin toxice; galetile galvanizate cu oxid de Zn in care se depoziteaza lapte
(laptele dizolva ZnO). Perioada de recoltare, aria geografica si conditiile meteorologice influenteaza continutul in principii
activi ai unor plante; ex: Glyceria aqvatika contine cantitati crescute de glicozizi cianogenetici producand prin ingestie
intoxicatii grave la ierbivore.
7. Calea si viteza de administrare: influenteaza actiunea toxica d.p.d.v. al intensitatii si duratei. Tipul de actiune al
substantei poate fi modificat de calea de administrare; ex: MgSO 4 administrat oral, este purgativ, in timp ce administrat
parenteral este deprimant al SNC. In raport cu calea de administrare, absorbtia se realizeaza cu viteze diferite; in cazul
administrarii orale sau intraperitoneala, absorbtia se realizeaza prin intermediul sistemului port, cu trecerea imediat in ficat. In
cazul administrarii cutanate sau i.m., absorbtia se realizeaza in circulatia generala.
8. Interactiuni: prezenta concomitenta sau succesiva la intevale scurte a doua sau mai multe substante, sau a unei
substante in raport cu anumiti constituenti ai alimentelor, genereaza interactiuni.
Efectul interactiunii poate fi: -efect indiferent;
-efect sinergic;
-efect antagonic.
Efectul indiferent: atunci cand actiunile celor doua substante se desfasoara independent, fara a avea loc vreo
influentare.
Efectul sinergic: cand actiunea substantelor au acelasi sens, si obtinem: - insumarea actiunilor (aditie): suma efectelor
este egala sau mai mica decat efectele celor doua substante considerate separat; substantele actioneaza asupra aceluiasi
receptor; ex: bromurile alcaline;
- potentarea: suma efectelor este mai mare
decat efectele celor doua substante considerate separat; substantele actioneaza asupra unor receptori diferiti, dar cu efecte de
acelasi sens, desi uneori prin mecanisme diferite; ex: barbiturice cu etanol sau amfetamine cu morfina.
Efectul antagonic: cand actiunile celor doua substante are sens contrar, astfel incat efectul global este diminuat, nul
sau inversat; ex: anticolinergice morfina.
Efectul antagonic poate fi: - fiziologic: Cu cu Mo (molibden) sau colinergice cu atropina;
- fizic (capacitatea adsorbanta a carbunelui);
- chimic (taninul precipita alcaloizii).
9. Doza: reprezinta cantitatea de substanta care introdusa in organism produce un efect deterimant si poate face ca
efectul substantei sa varieze in limite foarte largi.
6
Exista doza: - terapeutica;
- toxica;
- letala. Ex: extractul de opium: 0.05 g (doza terapeutica), 0.3 g (doza toxica), 3 g (doza letala).
Doza toxica reprezinta cantitatea de substanta care determina efecte toxice.
Doza letala exprima toxicitatea acuta a toxicului care patrunsa pe cale orala sau parenterala, cu sfarsit letal. Se
stabileste pe loturi de animale, experimental. Se noteaza cu DL 1-100 (1-100 = exprima procentul de letalitate intr-un timp dat) si
se exprima in mg/kg.
Principalele categorii:
● DL5 sau DLm (doza letala minima);
● DL50 (doza letala medie);
● DL75 (doza fatala);
● DL100 (doza letala maxima/ absoluta).
In mod curent, pentru exprimarea toxicitatii acute a unei substante se foloseste DL 50 mg/kg deoarece la aceasta doza
diferentele de reactivitate individuala sunt mai reduse.
Aprecierea toxicitatii acute pe baza lui DL 50 mg/kg prezinta dezavantajul de a un se tine seama de masa moleculara. O
apreciere corecta trebuie sa aiba in vedere numarul de molecule sau atomii implicati in procesele fiziopatologice. Ex:
aprecierea toxicitatii unei substante cu masa moleculara variabila (300-1.000.000) nu este reala daca se face doar pe baza DL 50
; pentru a remedia acest neajuns s-a introdus notiunea de “potential de toxicitate” ( pT = log T ). Valoarea T se calculeaza
dupa valoarea lui DL50 intraperitoneal la soareci si reprezinta concentratia molara toxica a substantei exprimata in moli/kg.
Notiunea de pT se impune ca un criteriu de apreciere mai exacta a toxicitatii.
In cazul radiatiilor ionizante care provoaca moarte dupa o actiune mai prelungita, DL 50 este cea care omoara 50%
dintre animalele de experienta in 30 zile ( numita DL 50/30’).
In general, animalele sunt mai putin sensibile la toxicele nervoase in comparatie cu omul; raportand la 1 kg masa
corporala, cainele si calul suporta de 10 ori mai multa morfina decat omul, iar daca morfina are efect depresant la cal si caine,
ea are efect excitant la pisica si bovine, determinand crize rabiforme.
Dupa cum sensibilitatea este diferita dupa specie, la fel si rezistenta este diferita dupa specie. Astfel, in cazul in care
cuprul depaseste 10 ppm produce intoxicatie lenta sau cumulativa la ovine si bovine, dar adaugat zilnic in hrana la porc in
doza de 250 ppm are efect stimulant asupra sporului de crestere.
2. Rasa. Rasa Merinos rezista mai mult la crizele hemolitice induse de Cu.
7
3. Individul. In ceea ce priveste doza se constata variabilitate privind rezistenta sau sensibilitatea individuala.
Animalele mai bine dezvoltate, cu apetit mai mare sunt mai des victimele intoxicatiilor decat congenerele mai modeste. In
cadrul acestui factor se delimiteaza urmatorii subfactori:
3.1. Varsta prea tanara sau prea inaintata reprezinta un factor predispozant; ex: pentru vitel, doza letala de
paration este de 1.5 mg/kg corp, in timp ce la bovinele adulte, doza letala este de 60 mg/kg corp. Aceasta se datoreaza
procesului de transformare pe care parationul il sufera in rumen, proces ce va conduce la formarea unor compusi mai putin
toxici.
Fetusul si nou-nascutul prezinta o sensibilitate deosebita la numeroase medicamente datorita unor mecanisme:
-absorbtie scazuta datorita steatozei;
-permeabilitate crescuta a tubului digestiv pentru unele antibiotice (in special, fata de neomicina);
-eliminarea renala este de numai 25-30% din cea a adultului ceea ce conduce la realizarea unor concentratii
toxice;
-posibilitatea de stocare in tesutul adipos este scazuta la fetusi si nou-nascuti;
-tesutul osos in dezvoltare acumuleaza substante toxice sau medicamente (in principal, plumb si tetracicline);
-imaturitatea barierei hemato-encefalice, ceea ce explica sensibilitatea crescuta fata de anestezice;
-imaturitatea glucuronil-transferazei ce conduce la cresterea concentratiei sangvine a unor medicamente
(cloramfenicol);
-caracteristicile eritrocitului (durata scazuta de viata, prezenta Hb fetale, imaturitatea methemoglobin-
reducatazei, deficitul de glutation-reductaza) conduc la aparitia hemolizie ca risc medicamentos.
3.2. Starea de gestatie. Placenta este permeabila pentru unele substante sau poate interveni activ in transformarea
lor. Majoritatea substantelor cu masa moleculara sub 100 traverseaza placenta prin transfer activ sau pasiv si se regasesc in
sangele fetusului.
Factorii responsabili de sensibilitatea embrionilor fata de unele substante sunt reprezentati de:
● predominanta proceselor de multiplicare si diferentiere celulara;
● maturitatea enzimelor ce participa la biotransformare;
● factorii genetici si fiziopatologici materni.
3.3. Masa corporala. Procesele metabolice sunt mai intense la animalele de talie mica decat la cele de talie mare
astfel incat eliminarea metabolitilor este mai masiva. Un animal mic distruge mai mult toxic decat unul mare (1 kg iepure
necesita mai mult toxic pantru a muri, dupa cum necesita mai mult O 2 pentru a trai).
3.4. Sexul. S-a constatat o mai mare frecventa si intensitate a reactiilor adverse si toxicitatii la femele decat la
masculi. Au fost incriminati factori metabolici (metabolizare mai lenta la femela) si factori hormonali 9diferente de toxicitate
pe sexe dupa castrare).
3.5. Plenitudinea tubului digestiv ridica rezistenta fata de toxic. Animalele infometate sunt mai sensibile atat
datorita favorizarii absorbtiei prin vacuitatea tubului digestiv cat si prin capacitatea insasi a alimentelor de a interveni uneori
in procesele de neutralizare a substantelor toxice.
3.6. Regimul alimentar poate favoriza solubilizarea unor toxice, astfel regimul de clorurat favorizeaza
solubilizarea, deci si absorbtia unor substante (ex: bromurile). Abundenta factorilor lipotropi (colina, lecitina, metionina) si a
glucidelor sustine activitatea detoxifianta a ficatului.
8
3.7. Starile patologice. Afectiunile renale diminua eliminarea substantelor excretabile preponderent pe cale
renala, astfel crescandu-le viata plasmatica si posibilitatea inducerii unor efecte toxice.
Afectiunile hepatice determina incetinirea sau chiar insuficienta metabolizarii unor substante toxice rezultand
acumularea lor ca de altfel si devierea caii de metabolizare.
3.8. Starea sistemului neuro-endocrin. Starea de oboseala, distoniile neurovegetative, insuficienta suprarenala
reprezinta conditii favorizante pentru producerea unei intoxicatii. Tulburarile de comportament se pot suda cu alterari ale
instinctului si pervertirea gustului conducand la consumarea de catre animal de substante ce nu intra de obicei in alimentatia
lui, cu consecinte daunatoare.
3.9. Factori genetici. Indivizii raspund diferentiat la toxice in raport cu sensibilitatea receptorilor, variatia
absorbtiei si transportului catre receptori, functie de diferentele in rata si caile de metabolizare. Astfel se cunosc mai multe
enzimopatii evidentiate prin absorbtia exagerata a unor substante cu potential toxic; ex: excesul de monoxidaza transforma
benzantracenul (substanta precancerigena) in epoxid (substanta cancerigena).
4. Sensibilitatea.
Sensibilitatea poate fi: - hipersensibilitate;
- hiposensibilitate.
Hiposensibilitatea poate fi: - congenitala;
- castigata.
Hiposensibilitatea congenitala se refera la rezistenta naturala a unor indivizi, rase; ex: iepurii rezista la beladonina,
caprele la nicotina, iar bovinele la sare. Ea poate fi consecinta unor mecanisme enzimatice toxicolitice.
Hipersensibilitatea congenitala: eruptiile cutanate ce apar la anumiti indivizi dupa administrarea de sulfamide si unele
antibiotice.
Hipersensibilitatea castigata : fata de unele proteine si substante cristaloide; ex: colorantii azoici, arsenobenzenici,
antipirina, chinina.
9
COMPORTAREA TOXICELOR IN ORGANISM
In procesul aparitiei intoxicatiilor se disting 3 faze:
I. Faza de expunere
II. Faza toxicocinetica
III. Faza toxicodinamica
I. Faza de expunere este reprezentata de contactul animalului cu toxicul in doza suficienta pentru a induce intoxicatia;
mai departe toxicul este disponibil pentru absorbtie.
II. Faza toxicocinetica este reprezentata de absorbtie, distributie, depozitare (acumulare), biotransformare si eliminare;
dupa acestea toxicul este disponibil pentru actiune la diferite nivele.
III. Faza toxicodinamica: in aceasta faza toxicul este disponibil pentru actiune si isi manifesta efectul toxic.
I. Faza de expunere
Efectul toxic se manifesta functie de calea de patrundere a toxicului in organism.
Cai de patrundere a toxicului in organism: - naturala;
- artificiala.
Calea naturala:
- digestiva (principala poarta de intrare); ex: consumul de plante cu pesticide sau principii toxice sau a apei de baut;
- respiratorie: numeroase substante gazoase sau volatile; ex: inhalarea pesticidelor dupa stropirea sau pulverizarea plantelor;
- tegumente si mucoase aparente: tratamente cu insecticide la animale, asternut poluat.
Caile artificiale: in urma administrarii parenterale de medicamente, cea mai frecventa este calea intravenoasa, dar si
cele intramusculara, intraperitoneala si subcutanata, in urma dozarii medicamentelor, chiar daca absorbtia este mai lenta. In
conditiile actuale de chimizare excesiva in special in agricultura, sursele de contaminare sunt frecvente si diversificate.
Poluarea apei reprezinta cea mai frecventa cauza a intoxicatiilor. Fertilizarea artificiala masiva a terenurilor, folosirea
insecticidelor si pesticidelor sistemice, micotoxinele eliberate de micetii ce se dezvolta pe substrat vegetal sunt tot atatea cauze
ale aparitiei intoxicatiilor. Toate acestea transforma substratul vegetal in sursa de intoxicatie clinica sau subclinica.
Toate acestea demonstreaza ca majoritatea intoxicatiilor se produc in urma patrunderii compusilor toxici prin cai
multiple: - odata cu furajul;
- prin inhalare;
- prin absorbtie prin piele si mucoase aparente.
Calea de patrundere este strans conditionata de natura toxicului si imprejurarile in care se produce intoxicatia
(contactul animalului cu substanta).
Absorbtia la nivelul tubului digestiv are loc in toate segmentele, dar cel mai mult la nivelul intestinului subtire.
Mucoasa bucala poate servi la absorbtie, dar timpul scurt de tranzit limiteaza acest proces; ex: o picatura de nicotina
pusa pe mucoasa bucala a unui caine provoaca efecte toxice traduse prin salivatie, dispnee, convulsii, sfarsit letal. Cianura de
potasiu pusa pe limba unui iepure traheotomizat determina moartea prin absorbtia caesteia la acest nivel. In practica curenta,
intoxicatiile la acest nivel se produc in cazul badijonarilor cu diverse medicamente sau prin lingerea unor produse aplicate
extern.
Mucoasa esofagiana un prezinta importanta pera mare pentru absorbtia toxicelor; totusi, diverticul esofagian la pasare,
in anumite situatii poate constitui suprafata de absorbtie.
Mucoasa rumenala si a celorlalte prestomace reprezinta suprafete importante de absorbtie pentru o serie de toxice; ex:
NH3 care este rezultat al descompunerii proteinelor, ureei, de transformare a nitratilort se absoarbe exclusiv din rumen.
10
Mucoasa gastrica permite absorbtia daca toxicul un este eliminat prin vomitare. In general, stomacul prezinta o
absorbtie mai lenta; ex: la calul cu pilorul ligaturat caruia i s-a administrat stricnina s-a observat o absorbtie atat de lenta incat
organismul a avut timp sa metabolizeze si sa elimine toxicul inainte de aparitia semnelor clinice toxice. Administrarea in
solutie alcoolica a stricninei, grabeste absorbtia si declanseaza simptomele intoxicatiei.
Absorbtia la nivelul stomacului depinde de 2 factori:
1. coeficientul de disociere a substantelor toxice;
2. pH-ul continutului gastric.
La un pH puternic acid se absorb acizii slabi si nu se absorb bazele tari. In continutul gastric se produc o serie de
modificari ale compusilor toxici, unii scazandu-si toxicitatea, altora crescandu-si toxicitatea; ex: sarurile de Hg sunt
precipitate de HCl. Clorura mercusoasa este partial transformata in clorura mercurica, iar cianurile in acid cianhidric (mult
mai toxice).
Alimentele din stomac ajuta uneori la neutralizarea toxicelor. Continutul gastric in cazul stomacului plin poate dilua si
chiar neutraliza pana al face toxicul nevatamator. Proteinele pot neutraliza (prin precipitare) metalele grele. Stomacul gol
absorbe rapid toxicul, dar are avantajul ca in marea majoritate a cazurilor (suine, carnivore) declanseaza vomitarea; ex: ANTU
nu produce intoxicatii la aceste specii cand este ingerat pe stomacul gol (provoaca voma), dar este intotdeauna toxic daca este
ingerat pe stomacul plin.
Mucoasa intestinala este principala suprafata de absorbtie a tubului digestiv, in special cea a intestinului subtire.
Coprostaza favorizeaza absorbtia, iar diareea o diminua.
Absorbtia in tubul digestiv are loc prin 2 procedee:
1. difuziune pasiva (simpla): valabila pentru majoritatea substantelor toxice;
2. transportul activ (saturabil) se face cu consum de energie (dintr-un compariment cu concentratie scazuta intr-
un compartiment cu concentratie crescuta); acest transport (saturabil) este caracteristic ionilor metalici si este
asigurat de substantele transportoare.
Difuziunea simpla (pasiva) se produdce usor pe baza gradientului de concentratie, pentru compusii neionizabili; ex:
NH3 ce rezulta din descompunerea ureei sub actiunea ureazei bacteriene se absoarbe conform gradientului de concentratie prin
difuziune pasiva (ureea reprzinta sursa de N neproteic). Fractiunea neionizata este cea care se absoarbe in timp ce fractiunea
ionizata este cea care traverseaza foarte greu epiteliul rumenal. La pH-ul normal al rumenului, cantitatea de NH 3 sub forma
neionizata este minima prin aparitia unei cantitati crescute de NH 3 in rumen; astfel, are loc cresterea pH-ului ruminal iar ca
urmare absorbtia prin peretele rumenal se va mari, pe de-o parte datorita gradientului de concentratie si pe de alta parte
datorita aparitiei NH3 nedisociat in cantitati crescute. Pentru acest motiv, tratamentul in intoxicatia cu uree il reprezinta
administrarea de acid acetic (otet).
Absorbtia la nivelul mucoaselor aparente se intalneste de obicei la substantele medicamentoase prin supradozare; ex:
colire cu ezerina sau pilocarpina.
Absorbtia prin tegument. Tegumentul este penetrat usor de substantele liposolubile si putin de cele hidrosolubile.
Aceasta absorbtie este dependenta de coeficientul de partaj Owerton-Mayer (cu cat acest coeficent este mai mare cu atat
creste penetrabilitatea). Cand tegumentul este lezat, absorbtia substantelor hidrosolubile creste. Absorbtia se produce la nivelul
bulbului pilos, glandelor sebacee, glandelor sudoripare. Parul si penele ingreuneaza absorbtia. ex: imbaierile cu
organofosforice, aplicatiile de ungvente pe baza de Hg sau I, compusii arsenicali, sarurile minerale in suspensie de tip Hg si
taliu.
Absorbtia parenterala: in urma injectiilor accidentale sau intentionate cu substante toxice sau a unor medicamente
supradozate.
11
Absorbtia transplacentara este posibila pentru multe substante toxice, dar in principal pentru gaze si lichide volatile,
metale grele, solventi organici cu implicatii grave supra starii de sanatate a fetusului.
In general, toxicele bazice dispun de mai multe locuri de legare la molecula de albumina plasmatica decat toxicele
acide.
Din cauza cuplarii toxicului este posibil a realiza concentratii crescute de substante relativ insolubile; ex: dicumarolul
este foarte putin solubil in ser fiziologic, dar din cauza faptului ca este cuplat in mare parte cu albuminele plasmatice,
solubilitatea sa in plasma creste de aproximativ 100 ori.
Exista o competitie intre substantele care apar in mod natural in organsim pentru locurile de cuplare. Astfel, toxicele
anticoagulante de tipul warfarinei sunt masiv cuplate cu proteinele plasmatice, dar unele medicamente acide pot deplasa
compusul toxic intrand in competitie pentru aceleasi locuri de cuplare. In asemenea cazuri, intoxicatia se agraveaza rapid,
cunoscut fiind faptul ca fractiunea libera este cea mai activa, iar fractiunea cuplata este forma de depozitare. Eliberarea masiva
si in timp scurt din legatura cu proteinele plasmatice declanseaza intoxicatii grave, de obicei cu sfarsit letal.
Substantele toxice difuzeaza in diverse tesuturi din organism, difuziunea realizandu-se sub forma libera, partea
cuplata fiind reprezentata de moleculele prea mari pentru a iesi din patul vascular.
Toxicele pot difuza in: -mod uniform in toate tesuturile (ex: alcoolul); -mod electiv, tinand cont de vascularizatia
tesutului sau organului tinta (ex: cloroformul – celula nervoasa, CO – hematii, I – tiroida, sarurile de Hg – rinichi, As si Se –
piele si fanere, Ba, F, Pb, Se – oase, compusii organoclorurati – tesutul adipos, Ag – piele).
Toxicele se pot cupla cu proteinele celulare, odata ajunse in celule, realizand depozite in diverse tesuturi. Aceste
depozite pot fi de lunga durata, eliberarea toxicului desfasurandu-se sub forma unui proces lent; ex: toxicele liposolubile se
acumuleaza in tesutul adipos pot fi eliberate si reintroduse in circulatia generala prin slabirea rapida a animalului (ex:
insecticidele organoclorurate).
Toxicele liposolubile pot trece bariera hematoencefalica (sange – creier, sange – LCR) fiind strabatuta atat de
fractiunea neionizata cat si de fractiunea ionizata a substantelor, astfel explicandu-se aparitia in numeroase intoxicatii a
formelor nervoase.
Bariera placentara este strabatuta de majoritatea toxicelor, actiunile lor fiind resimtite cu intensitate de produsul de
conceptie.
Compusii toxici difuzeaza in glanda mamara si apar in lapte determinand semne clinice de intoxicatie la sugari a caror
sensibilitate este mai crescuta in comparatie cu adultele. Laptele care se comercializeaza pentru uz uman nu este permis sa
contina substante toxice peste anumite limite cantitative.
Acumularea in tesuturi se realizeaza prin patrunderea repetata sau continua in organism de doze subtoxice, toxice
de substante cu o rata diminuata de metabolizare sau cu grad scazut de eliminare. Astfel, cand prin acumulare se ating doze
toxice se constata aparitia actiunilor toxice.
12
Biotransformarea (metabolizarea) substantelor toxice
Se produce in 85% in ficat.
Biotransformarea reprezinta conversia enzimatica a toxicelor in metaboliti mai polari, mai usor excretabili si de obicei
mai putin toxici. Organismul animal are posibilitatea de a metaboliza aproape toate structurile chimice cunoscute spre
deosebire de organismele acvatice care nu poseda sisteme metabolizante pentru substantele cu potential toxic deoarece ele
excreta compusii liposolubili direct in apa prin toata suprafata corporala.
Toti compusii exogeni toxici sau netoxici sufera metabolizarea cu exceptia a doua categorii:
1. compusii puternic polari (acizii si bazele tari, acizii minerali si acizii organici);
2. compusii nepolari (eterul etilic, Dioledrin – derivat organofosforic).
Ex: benzenul trece in faza I prin reactia de oxidare sau prin inetremediul epoxidarii in fenol, difenol sau trifenol, iar
acestia, in faza a II-a sufera o conjugare cu acidul glucuronic si cu sulfatul rezultand un produs inactiv biologic.
Exceptie: exista un compus ce se poate metaboliza complet in faza I (etanolul) sau poate trece direct in faza a II-a
(fenolul).
Prin biotransformare polaritatea compusului creste, compusul initial devenind polar in faza I si mai polar in faza II
cand rezulta un acid puternic ………..Fiind polari acesti ultimi metaboliti strabat mai greu barierele membranare lipolitice, iar
absorbtia tubulara este diminuata.
Reactiile care au loc in faza I constau in introducerea in molecula a gruparilor reactive cu polaritate crescuta (-OH,
-NH2, -COOH, -CSH(tiol)). Sediul metabolizarii poate fi in principal orice tesut sau organ, insa, in general, este ficatul. Sediul
metabolizarii nu corespunde totdeauna cu sediul principal al actiunii toxicelor.
Ex: -metanolul se metabolizeaza in ficat, dar efectul toxic se exercita la nivelul retinei, SNC si rinichilor;
-hidroxilarea 2-naftil-aminei are loc in ficat, dar efectul cancerigen se manifesta la nivelul vezicii urinare;
-tetraetilatul de Pb este transformat in trietil de Pb in ficat, dar metabolitul este toxic pentru SNC.
13
Metabolizarea microzomiala include oxidari, reduceri si hidroliza.
Oxidarea este reactia dominanta din faza I si este realizata de catre OFMM (sistem enzimatic component al
membranelor reticulului endoplasmic neted). Acest sistem este alcatuit din 2 hemoproteine (citocrom P 450, citocrom B5), 2
flavoproteine si o fosfolipida.
Reducerea se realizeaza de catre reductaze.
Hidroliza are loc sub actiunea esterazelor si amidazelor microzomale.
Glucoronoconjugarea este cea mai importanta pentru ca acidul glucuronic, respectiv, glucuroniltransferaza se gaseste
in majoritatea tesuturilor si organelor, indeosebi in ficat, rinichi, intestin si este important datorita varietatii de grupari: amino,
-OH (hidroxil), -SH (sulfhidril), pe care acidul glucuronic poate fi transferat.
Glucuroniltransferaza este localizata in microzomi.
Sulfoconjugarea se realizeaza asupra acelorasi grupari ca in cazul glucuronoconjugarii, prin transferul sulfatului
provenit din aminoacizi sulfurati.
Sulftransferaza se gaseste in citoplasma celulelor hepatice si celulelor mucoasei intestinale.
Mercaptarea are sediul in rinichi, iar metabolitii rezultati sunt uneori mai toxici, insa sunt mai rapid eliminati.
Sulfurizarea reprezinta o adevarata detoxifiere avand in vedere diminuarea toxicitatii sulfocianurii fata de cianura
care este foarte toxica.
Conjugarea are loc cu consum de energie de aceea este necesara o activare prealabila a agentului de conjugare sau a
toxicului.
In urma reactiei de conjugare rezulta de obicei compusi hidrosolubili si totdeauna mai putin toxici decat metabolitii
din faza I; ex: benzenul prin metabolizare in faza I conduce la fenol (mai toxic), iar acesta (fenolul) in faza a II-a duce la
formarea acidului fenilglucuronic, mai putin toxic si hidrosolubil.
Biotransformarea reprezinta calea majora de debarasare a organismului de toxice.
14
Eliminarea toxicelor din organism
Eliminarea reprezinta indepartarea din sange, limfa, lichid interstitial, celule a toxicelor sau a metabolitilor polari si
ionizati. Acest fenomen este numit si “ultimul act al dramei toxicelor”.
Calea, viteza, durata, rata, gradul eliminarii sunt in functie de o serie de factori fizico-chimici si biologici. Nocivitatea
unui toxic este cu atat mai mare cu cat eliminarea lui este mai lenta.
Calea renala: reprezinta principala cale de eliminare a toxicelor din organism, pe care se elimina toxice cu masa
moleculara sub 400.
O fractiune de toxic (de metabolit) filtrata glomerular poate fi reabsorbita tubular in functie de caracteristiciele fizico-
chimice si anume:
a. compusii liposolubili se reabsorb pana la metabolizare completa in compusi chimici solubili eliminabili renal;
b. electrolitii slabi se elimina in raport cu pH-ul urinei tubulare. Astfel, pH-ul alcalin favorizeaza eliminarea
compusului acid ionizat pentru ca reabsorbtia tubulara este impiedicata. pH-ul acid favorizeaza eliminarea compusilor bazici.
c. electrolitii tari se elimina rapid indiferent de pH-ul urinei pentru ca sunt complet disociati.
In mod normal pH-ul urinei este acid ceea ce a facut ca atentia sa fie acordata masurilor de alcalinizare a urinei, in
principal prin perfuzii cu bicarbonat de Na favorizand eliminarea de acizi organici, aldehide, alcooli, fenoli, barbiturice,
sulfamide, scazand in acest fel reabsorbtia.
Acidifierea urinei prin perfuzare de clorura de amoniu sau clorhidrat de lizina favorizeaza eliminarea de amfetamine
si streptomicina.
Anumite substante datorita slabei capacitati de ionizare si a proportiei foarte mari a legarii de proteinele plasmatice nu
sunt influentate sub aspectul eliminarii renale de modificarile pH-ului (bromuri, floruri, peniciline, chinina).
-varsta si integritatea functiei renale la animalele batrane si tarate la care cantitatea de toxine eliminate este redusa;
-interactiuni: toxice care se elimina prin secretie activa tubulara pot intra in competitie pentru mecanismele de
transport ceea ce favorizeaza eliminarea renala.
Concluzii: pe cale renala se elimina majoritatea sarurilor metalice, alcaloizii, substantele colorante, ioduratele,
terebentinele, nitratii.
Calea pulmonara: este caracteristica pentru gaze si substantele volatile (CO, H 2S, HCN, alcool, NH3, acetona,
cloroform, care, de regula, imprima halenei un miros particular; ex: mirosul aliaceu in cazul intoxicatiilor cu P sau As.
Glanda mamara: la acest nivel se elimina o multime de toxice in special, medicamente. Prezinta importanta datorita
vehicularii laptelui de la mama la sugar si de la animal la consumator. Prin lapte se limina alcaloizi, Hg, Pb, As, I,
organoclorurate, organofosforice, micotoxine (indeosebi, micotoxina M 1, produsa de micetul Aspergillus flavus).
Calea cutanata: se elimina metalele grele, As, halogenii, unele substante volatile.
15
MODUL DE ACTIUNE AL SUBSTANTELOR TOXICE
(PATOGENIA)
Patogenia intoxicatiilor este diferita de la caz la caz.
Initial s-a rezumat actiunea toxicelor la provocarea unor tulburari morfologice care determina modificari functionale.
La nivel celular se considera ca toxicul ar actiona fie prin modificarea starii coloidale a citoplasmei, precum si a
permeabilitatii celulare (se numesc toxice de concentratie, actionand functie de cantitate), fie prin simplul contact cu suprafata
celulara (toxice mimetice).
Acest mod de a explica actiunea toxicelor se dovedeste simplist, neelucidand aspecte considerate caracteristice in
unele intoxicatii. Desi efectul se generalizeaza la nivelul intregului organism exista caracteristici particulare pentru fiecare
substanta in parte.
Exceptand unii compusi care au capacitatea de a distruge toate tesuturile (in special, acizii si bazele corozive),
celelalte actioneaza, in general, prin mecanisme biochimice, enzimatice sau prin actiuni ce se produc la distanta prin
intermediul SNV (sindrom realizat prin mecanism Reilly).
Ex: -mecanism biohimic: actiunea toxicelor tioloprive care provoaca blocarea gruparilor sulfhidrice (-SH) sau tiolice
valabile pentru metalele grele (Hg, cadmiu, As, litiu);
-mecanism enzimatic: sclerozele consecutive intoxicatiilor cronice care pot fi puse pe seama secretiilor
prelungite de mineralocorticoizi din cadrul sindromului general de adaptare (in situatie de stres); inseticidele organofosforice
provoaca o depresiune (inhibare) a colinesterazei determinand o simptomatologie cu modificari colinergice;
-mecanism Reilly: leziunile hemoragice in tesuturi situate la distanta de sediul de actiune a unei toxine, explicate
prin tulburarile pe care le provoaca SNV care la randul sau determina tulburari vasomotorii.
La nivelul tesutului, toxicele prezinta o anumita afinitate, leziunile care se produc fiind reprezentate de congestii,
hemoragii, degenerari sau chiar necroze. Actiunea toxica avnd ca efect alterarile tisulare se poate produce in momentul
patrunderii substantei, in timpul difuziunii sale sau chiar in momentul eliminarii.
In afara unor modificari functionale inerente se observa modificari in forma, volumul, consistenta, culoarea tesuturilor
care pot fi orientative, caracteristice pentru stabilirea diagnosticului. Ex: atrofia galbena a ficatului este considerata specifica
pentru intoxicatia cu P.
Pe baza electivitatii toxicelor pentru anumite tesuturi sau organe se poate vorbi de toxice:
- renale (ex: Hg);
- hepatice (ex: P);
- nervoase (ex: alcaloizii);
- cardiace (ex: glicozii cardiotonici).
16
ACTIUNEA TOXICELOR LA NIVELUL SISTEMELOR SI
APARATELOR
1. Actiunea toxicelor asupra sistemului nervos
Sistemul nervos este deosebit de sensibil la actiunea majoritatii toxicelor, dar si la hipoxia indusa de afectarea altor
sisteme sau aparate.
Toxicul poate actiona asupra cortexului, bulbului, maduvei spinarii, placii motoare, terminatiilor senzitive si motoare.
Exista substante care actioneaza direct asupra sistemului nervos, iar altele care actioneaza asupra componentelor de
relatie centrala (ex: stricnina) si alte ce actioneaza asupra sistemelor de relatie periferica (ex: curarizantele) sau asupra celor
vegetative (ex: organofosforicele).
La nivelul SNC, toxicele pot actiona fie excitant (ex: cafeina), fie deprimant (ex: cloroformul, barbituricele).
Unele toxice au efecte asupra anumitor etaje ale SNC:
cafeina, camforul, amfetamina produc excitarea scoartei determinand aparitia convulsiilor, ca semn caracteristic;
pentetrazolul, lovelina, nicotamida sunt excitante bulbare;
stricnina isi exercita actiunea la nivelul maduvei spinarii (neuroni intercalari Reuslaw);
unele toxice afecteaza in mod diferential etajele: cloroformul deprima initial, scoarta, apoi depreseaza centri
subcorticali, apoi maduva si in final, bulbul.
Toxicele bulbare pot actiona asupra centrilor respiratori, penumogastricului si centrului glicoreglator; ex: lobelina,
CO2 excita centrul respirator, iar cianurile deprima acest centru.
La nivelul terminatiilor nervoase, toxicele pot intrerupe fluxul motor ( ex: substantele curarizante), iar altele pe cel
senzitiv (ex: cocaina).
Senzorii pot fi afectati de urmatorii toxici: - activitatea vizuala este afectata de alcoolul metilic;
- auzul este afectat de streptomicina.
SNV este foarte sensibil la actiunea substantelor mimetice sau litice (ex: atropina).
Sistemul nervos poate fi afectat indirect ca urmare a:
o hipoxiei (methemoglobinemia indusa de unele substante);
o modificarilor hidro-electrolitice (intoxicatia cu NaCl);
o modificarilor acido-bazice;
o colapsului vascular.
Actiuni asupra sangelui (plasma, elemente figurate): coagulabilitatea sangelui scade in cazul intoxicatiilor
cu warfarina, oxalati, hirudina (sintetizata in organismul lipitorilor) si creste in urma actiunii veninului de vipera.
17
Hemoglobina poate fi blocata de: - CO formandu-se carboxihemoglobina;
- nitriti si clorati formndu-se methemoglobina;
- benzen si Pb formandu-se hematoporfirina, cu pierderea Fe din hemoglobina.
19
ACTIUNEA TOXICELOR LA NIVEL CELULAR SI
MOLECULAR
Membrana celulara este prima componenta celulara cu care toxicul vine in contact. Ea este cea care regleaza
patrunderea si eliminarea substantelor spre interior, si respecti, spre exterior mentinand constanata compozitia mediului intern.
Toxicul poate actiona la acest nivel avand urmataorele consecinte:
1. influentarea fluxului ionic prin membrana;
2. inhibarea pompei cationice prin actiunea anti-ATP-azica.
Influentarea fluxului ionic prin membrana se datoreaza:
- micsorarii canalelor ionice deoarece exista canale separate pentru ionul de Na si K (unele toxice, tetrodozina,
blocheaza fluxul de Na, pe cand altele, clorura de tetraetilamoniu, blocheaza fluxul de K); blocarea conducerii nervoase si
stabilizarea membranei poate intrerupe fluxul ionic (ex: cocaina)
- largirii canalelor ionice, ce se produce in situatia labilizarii membranei celulare (ex: DDT, veratrina).
Nucleul contine informatii genetice inscrise in ADN impreuna cu echipamentul enzimatic necesar transformarii
informatiei genetice in celula.
Toxicele ce actioneaza asupra nucleului produc codificari anormale ale AND-ului cu formarea mai apoi a unui
ARNmesager modificat si, in consecinta, o sinteza proteica modificata; ex: benzidina, si -naftilamina, Cr, As.
Barbituricele formeaza legaturi specifice de hidrogen, extrem de puternice cu derivatii de adenina si cu ARN-ul.
Protoxidul de N si colchicina sunt inhibitori ai mitozei.
Unele antibiotice (antracilina, rubidomicina) afecteaza replicarea si transcrierea prin formarea unor complexe
reversibile cu ADN-ul; legaturile fiind electrostatice, modificarile pH-ului mediului determina desfacerea acestor complexe.
Substantele cancerigene realizeaza legaturi covalente cu acizii nucleici.
Sarcomicina interfereaza cu ADN-polimeraza blocandu-i gruparile -SH (tiol).
Rifampicina inhiba ARN-polimeraza microorganismelor, dar nu si a mamiferelor, fapt pentru care aceasta se utilizeaza
empiric.
Citoplasma
Toxinele citoplasmatice actioneaza asupra proceselor metabolice si a schimburilor ce se desfasoara in interiorul
celulei, precum si asupra schimburilor dintre celule si mediul extracelular.
Metabolismul glucidic este frecvent influentat de toxice. Toxicele pot actiona asupra glucozo-6-fosfat dehidrogenaza,
enzima absolut necesara in oxidarea lui glucozo-6-fosfat, in prezenta unei coenzime (NADP).
Glucozo-6-fosfat este placa turnanta in orientarea metabolismului glucidic, iar utilizarea ei pe una dintre cai este
reglata de raportul NADPH/NADP. Cresterea raportului acestuia da o orientare spre glicoliza, iar diminuarea lui, orienteaza
spre calea pentozelor.
Metabolizarea glucidelor se poate produce pe calea Enten-Krebs, care este o cale catabolica, cu eliberare de energie,
depolarizare ce duce la cresterea tonusului si excitabilitatii, precum si a starii de veghe.
Calea pentozelor este opusul caii Enten-Krebs, fiind calea anabolismului, a sintezelor, a repolarizarii, a hipotensiunii,
tahicardiei, a hipotermiei, a somnului.
Exemple de toxice ce actioneaza asupra glucozo-6-fosfatdehidrogenaza:
- albastru de metilen;
- sulfamidele;
-nitrofuranul;
-dimercaptopropanolul (DMP) care declanseaza clinic anemie hemolitica.
Unele substante toxice sunt capabile de a oxida sau reduce NADP. Pe baza acestor actiuni, ele orienteaza
metabolismul celular pe una dintre cele doua cai mentionate anterior.
Ex: - eterul etilic, cloroformul, trofampina, digitalicele orienteaza metabolismul glucidic pe calea Enten-Krebs;
- fenotiazinele, barbituricele, chinidina orienteaza metabolismul glucidic pe calea pentozelor.
Tot la nivelul citoplasmei, respectiv, la nivelul hialoplasmei hematiilor trebuie situate si actiunea
methemoglobinizanta a unor toxice. Astfel Fe 2+ de la nivelul hemoglobinei, capabil de a fixa O 2 este oxidat in Fe 3+, incapabil
de a fixa O2 luand nastere methemoglobina si in consecinta apare anoxia. Acidul azotic, nitritii, derivatii nitrati si aminati ai
fenolului, difenolii, rezorcina, hidrochinona, anilina, sulfamidele, H 2S, anhidrida sulfuroasa, cloratii de amoniu si K
actioneaza tot in acest fel (efect methemoglobinizant).
20
Hemoglobina mai poate fi blocata si de CO rezultand carboxihemoglobina care este un compus stabil incapabil de
fixare a O2.
In hialoplasma celulelor musculare, energia chimica este transformata in energie mecanica, miofibrilele utilizand
energia rezultata din descompunerea (hidroliza) ATP-ului. Unele toxice (halotanul) reprima activitatea ATP-azica la nivelul
miofibrilelor muschiului scheletic si cardiac inducand actiune ionotropa negativa a halotanului.
Mitocondriile sunt sediul lantului respirator si, respectiv, sediul cuplarii acestui proces cu fosforilarea oxidativa
avand ca rezultat sinteza de ATP. Transportul de electroni este cuplat cu ciclul Krebs.
Toxicele mitocondriale interfereaza procesele metabolice de la nivelul ciclului Krebs al lantului respirator, formarea
ATP-ului si schimburile de membrana.
1. La nivelul ciclului Krebs actioneaza toxice ce au proprietatea de a impiedica formarea acetil-coenzimei A din
piruvat si deci se formeaza citratul.
2. La nivelul lantului respirator, toxicele actioneaza la nivelul multor enzime care participa la oxigenarea celulara,
adica: -flavoproteinele care sunt inhibate de oxibarbiturice, tiobarbiturice si de unii derivatii fenotiazinici;
-citocromul a3 care este inhibat de cianuri;
-citocromul a care este inhibat de H2S;
-citocromul c care este inhibat de actinomicina.
3. La nivelul lantului chinonic: lantul chinonic este interferat de antivitaminele K (dicumarina).
4. Formarea ATP este antagonizata de catre: tetraclorura de carbon (inhiba sinteza ATP), glucozizii digitalici (inhiba
pompa Na-K), tetraciclina (produce scaderea ATP-ului, in special la nivelul celulelor hepatice determinand tulburari in sinteza
proteinelor si enzimelor, modificari de permeabilitate cu blocajul transportului de trigliceride rezultand steatoza si apoi
citoliza hepatica).
5. Fosforilarea oxidativa este interferata de toxice cu actiune mixta (asupra lantului respirator si a formarii de ATP);
ex: cloroformul, halotanul si, in general, halogenii interfereaza transportul electronic si controlul respiratiei
intramitocondriale.
6. Membrana mitocondriala are de suferit in urma actiunii toxice ce produce tulburari disfunctionale la nivelul
mitocondriilor. Diminuarea formarii ATP-ului duce la tulburari de sinteza si la modificarea permeabilitatii membranare.
Acestea au ca rezultat “umflarea mitocondriala”; ex: Cu, chinina, diuretice mercuriale, barbiturice, analgezice, cloroform (in
doze toxice).
Reticulul endoplasmic este constituit din membrane aranjate intr-un sistem de canalicule ce ating nucleul si
inconjoara mitocondriile. Unele portiuni ale reticului endoplasmic sunt netede (REN, RE neted), altele poarta granule de
ribozomi (RER, RE rugos).
Rolul RE este de a concentra si transporta proteinele sintetizate de ribozomi.
Principalele mecanisme de actiune a toxicelor asupra RE:
1. modificarea structurii RE prin diminuarea sintezei lipoproteinelor, consecinta a scaderii sintezei ATP-ului in
mitocondrii; ex: -tetraciclinele determina steatoza hepatica cu vacuolizare a RE si scaderea cantitatii de RER si cresterea
cantitatii de REN;
-tetraclorura de carbon determina dilatarea RER cu desprinderea ribozomilor si diminuarea sintezei
proteice.
2. hipertrofia RE datorita stimularii activitatii OFMM (oxidaze cu functii mixte microzomale) ca o consecinta a
inductiei enzimatice;
3. inhibarea directa a unor enzime; ex: novobiocina inhiba glucuroniltransferaza hepatica cu eliberarea de bilirubina si
aparitia hepatitei toxice.
Ribozomii sunt granule dispuse la nivelul RE si reprezinta locul de sinteza a proteinelor dupa modelul dat de catre
ARNm. Cursul normal al sintezei proteinelor este afectat de unele substante toxice; ex: uromicina (substanta antitumorala).
Examenul clinic se face dupa metodele semiologice generale si speciale. Datele clinice ofera numai rareori
elemente de certitudine. Din cadrul simptomelor, medicul trebuie sa retina acea cota parte a elementelor si indiciilor ce
concura la a aprecia ca este posibil sa fi intervenit un anumit toxic; ex: sindromul de parasimpaticotonie ne conduce automat
la faptul ca a intervenit un organofosforic.
22
EVOLUTIA INTOXICATIILOR
Dupa durata evolutiei, intoxicatiile se impart in intoxicatii:
- supraacute si acute;
- subacute;
- cronice.
Intoxicatiile supraacute si acute sunt fulgeratoare si letale. Toxicul actioneaza o singura data, dar intens producand
manifestari dramatice, rar fiind timp pentru a interveni.
In intoxicatiile cronice, contactul cu toxicul se face un timp mai lung si in mod treptat, iar evolutia procesului
patologic dureaza luni sau chiar ani.
In intoxicatiile subacute, contactul toxicului cu organsimul se face o singura data, dar din cauza absorbtiei lente sau a
eliminarii greoaie se induce o evolutie mai indelungata a procesului patologic.
Este planta ierbacee, perena ce creste in padurile umbroase, pe malurile apelor. Toata planta raspandeste un miros
slab, neplacut, iar fructele au un gust dulceag cand sunt mai crude, apoi cand se coc devin amare, neplacute.
Este considerata una dintre cele mai toxice plante.
Carl Rinne i-a dat acesteia denumirea dupa Atropos (a fost una dintre cele trei ursitoare, cea care taie firul vietii).
Alcaloidul principal este hiosciamina (in proportie de 98% din totalul alcaloizilor) ce este un ester al acidului tropic cu
atropina, deci este un aminoalcool. Prin modificarea compozitiei structurale in urma uscarii plantei, hiosciamina trece in
izomerul ei, atropina. Nici o forma de conservare un distruge toxicul din planta, ci se ajunge la o diminuare relativa prin
pastrare timp indelungat.
Toate partile plantei sunt toxice, dar cea mai toxica este radacina, apoi frunzele.
Fructele se confunda cu fructele de afine, ciresele sau visinele.sensibilitate la aceste toxice prezinta toate speciile de
animale.
La cal intoxicatia se declanseaza la aproximativ 120-180 g frunze uscate sau 60-90 g radacina la bovine.
La caprine este suficient consumul a 170 g radacina pentru a declansa simptomele clinice specifice intoxicatiei.
Modul de actiune:
Toxicul actioneaza ca excitant al sistemului nervos blocand in acelasi timp receptorii parasimpatici ceea ce determina
paralizia pneumogastricului, ceea ce se numeste proprietate anticolinergica, acest fapt explicand midriaza (semn caracteristic
clinic pentru plantele ce contin alcaloizi).
23
Simptome:
La cal, primul semn apare la 3 ore, maxim 5 ore de la ingerarea plantei si este reprezentat de anorexie (refuzul
hranei), apoi uscarea mucoaselor (in special, cea conjunctivala). Se instaleaza midriaza la maxim (disparitia completa a
irisului) cu lipsa acomodarii ochiului.
Se constata convulsii, colici, cresterea pulsului si respiratiei, absenta peristaltismului intestinal, constipatie cu
eliminarea de mici crotine uscate, exoftalmie si dureri intraglobulare ale ochiului. Aceste semne clinice cu timpul pot disparea
sau se instaleaza depresia generala cu pareze, paralizii, sindrom de imobilitate din care cu greu animalul isi mai poate reveni.
Moartea se instituie datorita paraliziei centrului bulbar respirator.
Bovine: se intalnesc aceleasi simptome ca la cal, dar evolutia este mai rapida. In plus, se constata aparitia
timpanismului pronuntat si a acceselor rabiforme (diagnostic diferential fata de rabie).
Ovine si caprine: se constata doar midriaza.
Pasari: intoxicatia se produce ca urmare a ingestiei de fructe (bace) si predomina semnele nervoase d.p.d..v.
clinic.
Diagnosticul: se precizeaza cu usurinta, cunoscand flora pasunii (anamneza) si semnele clinice caracteristice.
Prognosticul: rezervat (pentru ca se poate produce si vindecarea spontana) sau grav (se poate solda cu moartea
animalului).
Simptome:
Cabaline: -midriaza (greutate in acomodare vizuala) ceea dce determina mersul fricos;
-agitatie, tresarind la orice zgomot sau la atingerea vreunui obiect;
-stare de somnolenta;
-tremuraturi musculare;
-coprostaza;
-uscarea mucoasei bucale;
-puls accelerat (200/min.) insotit de aritmie cardiaca.
Rumegatoare: -se constata aceleasi semne ca la cabaline;
24
-in plus, timpanism, convulsii, paralizie.
Diagnosticul: -planta poate fi recunoscuta usor in masa de nutret verde sau uscat;
-in cazul prezentei semintelor in gazuri se recomanda si determinarea chimica a alcaloizilor.
Principii toxice:
● hiosciamina (produsa de planta adulta);
● hioscina (produsa de planta tanara) este cea mai toxica;
● scopolamina;
● atropina.
Modul de actiune: actioneaza asupra sistemului nervos central, la om doza toxica fiind de 2 mg/individ.
Prezinta un gust amar si miros neplacut, fapt pentru care animalele o ocolesc pe pasune.
Intoxicatia apare cand planta se administreaza sub forma de iarba verde cosita sau tocata, fan, furaj insilozat, seminte
in gazuri de cereale si apare mai frecvent la tineretul animalelor cand instinctul de aparare este in formare, la animalele
carentate, cu apetit pervertit.
Simptome:
Cabaline: -midriaza rapida (in cateva minute de la consum);
-contractia muschilor masticatori si cervicali, datorita actiunii hioscinei asupra centrilor nervosi motori;
-sialoree (surpriza neexplicata stiintific);
-dispnee cu raluri;
-hipersecretie bronsica;
-disfagie;
-convulsii puternice, urmate de paralizie generala. Toate aceste semne pot disparea in cateva ore, cu
exceptia midriazei sau survine moartea in 2-6 ore de la ingerare.
Rumegatoare: -balonarea prestomacelor (timpanism);
-sialoree;
-diaree;
-respiratie convulsiva cu raluri;
-paralizie generala.
Porc, caine si pisica: -vomitare;
-halucinatii (cauta obiecte imaginare);
25
-midriaza.
Tratamentul: -simptomatic;
-asemanator cu cel instituit in cazul intoxicatiei
cu laur;
-combaterea diareei si sialoreei.
VERATRUM ALBUM STIRIGOAIA
VERATRUM NIGRUM
Denumiri populare: steregoaia, strigoaia.
Fac parte din FAMILIA: LILIACEAE.
Sunt plante ierbacee, cu tulpina robusta si frunze paroase pe dos, ce
cresc pe terenuri umede, fanete si pasuni, mai ales la munte. Veratrum
nigrum are frunzele lipsite de peri ventrali.
Simptome:
Cal: -la inceput, stare de neliniste;
-excitatie nervoasa;
-midriaza;
-hiperestezie;
-tremuraturi localizate, apoi generalizate;
-in cazurile mai grave, sialoree;
-colici;
-diaree;
-poliurie;
-miscari dezordonate atat in mers cat si in stationare;
26
-mucoase anemiate;
-transpiratii abundente. Moartea survine datorita incetarii functionarii centrilor nervosi bulbari
respiratori la circa 24 ore de la consum.
Tratamentul: -combaterea tulburarilor digestive prin administrarea de tanin, mucilagii, grasimi emulsionante
(undelemn, untura);
-combaterea tulburarilor nervoase prin administrarea de calmante sau excitante (in hipoestezii);
-imbunatatirea activitatii cardiace prin administrarea de cardiotonice sau cardioexcitante;
-excitarea centrului nervos respirator prin efectuarea respiratiei artificiale;
-frictiuni, impaturiri.
27
CONIUM MACULATUM CUCUTA
Denumiri populare: bricinis, dudae.
Cucuta este o planta ierbacee care creste in regiunile de șes și del si care se poate
confunda cu patrunjelul sau anasaonul.
Planta verde sau uscata are un miros respingator, gretos.
Toxicitatea cucutei este cunoscuta inca din antichitate (Socrate) cand extractele de
cucuta se administrau condamnatilor la moarte.
Despre ea a scris si Shakespeare (tatal lui Hamlet a fost omorat cu cucuta picurata in
urechi).
Principii toxice:
● coniina este un alcaloid uleios, cu miros particular; ea mai poarta
denumirea de cicutoxina, denumire folosita pentru principiul toxic continut de Cicuta
virosa (cucuta de apa). Coniina se gaseste in proportie de 0.05% in radacina si tulpina,
0.2% in frunze, 0.3% in flori si de 3.5% in seminte.
● conicina;
● conhidrina;
● coniceina;
● N-metil-coniina.
Modul de actiune: - coniina actioneaza ca inhibitor al sistemului nervos, producand paralizia terminatiilor
nervilor motori, cu pastrarea functiilor creierului. Actiunea sa este asemanatoare cu cea a curarei (actiune curarizanta).
Moartea apare prin asfixie in urma paraliziei ganglionilor neurovegetativi sau in urma paraliziei musculaturii, in special, a
celei respiratorii.
-actiune hemolizanta;
-actiune iritanta asupra mucoasei digestive si asupra pielii.
Planta este toxica atat in stare verde, cat si sub orice forma de conservare sau prelucrare.
Simptome:
Cal: -simptomele apar dupa circa 20-30 minute de la consumul plantei;
-evolueaza 5-6 ore, dupa care se constata fie vindecarea spontana, fie moartea animalului;
-hipersalivatie;
-midriaza;
-cascaturi frecvente ce denota o insuficienta irigare si oxigenare a sistemului nervos;
-tremuraturi generalizate;
-contractii ale muschilor fetei si gatului;
-incoordonari in mers;
-transpiratii abundente;
-bradipnee cu tentinta spre apnee;
-convulsii tonico-clonice;
-moartea se datoreaza asfixiei.
Rumegatoare: -se constata aceleasi simptome ca si la cal;
-timpanism;
-contractii musculare generalizate (animalul are aspect intepenit);
-moartea se produce fulgerator.
Pasari: -miscarile sunt mult reduse, ele parand moarte.
28
Diagnosticul: se pune pe baza examenului botanic al pasunii sau al furajului si se coreleaza cu evolutia de scurta
durata a intoxicatiei. De asemenea, se vor corela cu simptomatologia si cu mirosul particular al aerului expirat si al
continutului digestiv care este asemanator mirosului urinei de soarece.
Principii toxice:
● colchicina are gust foarte amar si se gaseste in special in bulbi si seminte; extractul cu continut de colchicina
s-a folosit inca din secolul V pentru tratarea crizelor de guta, cu rol antiinflamator, dar fara a avea rol in metabolismul
acidului uric;
● acid malic;
● colchiceina, ia nastere in timpul uscarii plantelor.
Modul de actiune:
Colchicina: -are actiune excitanta asupra musculaturii digestive si produce insuficienta circulatorie periferica,
cardiogena sau prin coagulare intravasculara diseminata (CID);
-tulbura metabolismul apei;
-produce aplazie medulara;
-provoaca neuropatie periferica;
-produce alopecie temporara sau constanta si pigmentarea pielii;
-prezinta actiune iritativa asupra pielii;
-determina paralizia terminatiilor neuro-senzitive;
-este un puternic toxic capilar provocand tulburari functionale si leziuni in toate organele;
-este factor de dezechilibru in procesul de mitoza oprind diviziunea celulara in timpul formarii fusului
mitotic;
-produce degenerescenta picnotica a nucleilor.
Doza letala de colchicina este de 1 mg/kg la o doza de 0.25 mg/kg avand efect purgativ.
Cele mai sensibile sunt bovinele, ovinele si caprinele si apoi porcinele si cabalinele.
Simptome:
Se intalnesc 4 categorii de simptome:
o digestive;
o urinare;
o respiratorii;
o nervoase.
Simptomele digestive: -hipersalivatie datorita paraliziei faringelui (nu mai este deglutita saliva);
-disfagie;
-colici;
-diaree rebela cu fecale negre-verzui sau sangvinolente;
29
-timpanism la rumegatoare.
Simptome urinare: -poliurie;
-hematurie.
Simptome respiratorii: -initial, tahipnee, apoi bradipnee;
-miscari respiratorii sacadate.
Simptome nervoase: -abatere, prostratie;
-hipoestezie;
-diminuarea reflexelor;
-vaccilari pe trenul posterior, simptome ce atesta starea depresiva.
Moartea se produce prin paralizia centrului nervos respirator bulbar. In cazul in care animalul rezista se poate spune
ca merge spre vindecare abia la 2 saptamani dupa consumul plantei deoarece alcaloidul are proprietatea de a se absorbi si
elimina lent si de a se acumula in cazul ingerarii zilnice de cantitati mici, timp indelungat.
Leziuni: -gastroenterita hemoragica sau ulcerativa, mai ales in partea terminala a intestinului gros;
-leziuni renale datorita iritatiei.
Diagnosticul: -pe baza examenului botanic al furajului sau pasunii si a semnelor clinice;
-evidentierea colchicinei in continutul digestiv, sange, lapte.
Tratamentul: -este asemanator cu cel instituit in cazul altor intoxicatii cu plante ce contin alcaloizi;
-indepartarea furajului;
-evacuarea continutului digestiv;
-administrarea de adsorbante si tanin;
-rehidratare;
-NU se recomanda administrarea purgativelor.
Principii toxice:
● aconitina;
● acoina;
● benzoilaconina;
● napelina;
● neopelina;
● acidul aconitic;
● aconitaza (enzima).
Planta prezinta cea mai mare toxicitate in timpul infloririi.
Tratamentul: -simptomatic;
-indepartarea furajului;
-evacuarea continutului digestiv;
-administrarea de substante adsorbante (carbune), mucilagii, tanin, cloralhidrat si analeptice
cardio-respiratorii.
Principii toxice:
● equisetina (palustrina);
● acidul aconitic;
● acidul salicilic;
● tiaminaza (antivitamina B).
Cea mai mare sensibilitate o prezinta cabalinele, taurinele si porcinele. Mai
rezistente sunt ovinele si caprinele.
Simptome:
Cabaline:
- simptomele apar dupa cateva zile sau chiar luni in cazul in care in fan a existat un procent scazut de Equisetum;
- primele semne sunt reprezentate de dezechilibrul senzorial, animalul tresarind la cele mai mici zgomote sau atingere si
devin retive;
- in cazul in care animalul este in statiune, NU se poate observa nici un semn de boala, dar in timpul mersului se observa
pasi mici si nesiguri, mers intepenit, marirea bazei de sustinere prin indepartarea membrelor;
- animalul prefera statiune si evita decubitul deoarece prezinta dureri mari in momentul realizarii flexiei;
- uneori, se observa manifestari rabiforme;
- in cazul in care animalul este intors brusc, cade pe trenul posterior ramanand in pozitia cainelui sezand;
- dupa cateva zile de evolutie apare paralizia trenului posterior, diaree, icter, hemoglobinurie (cu urina de culoare
cafenie) si midriaza;
- in final, se instaleaza o stare de depresie intrerupta de 1-2 crize convulsive, dupa care survine imediat moartea.
31
Rumegatoare: -semnele intalnite la cabaline;
-diaree de culoare negricioasa;
-hematurie;
-vaccilari pe trenul posterior cu durata lunga de timp;
-ingreunarea prehensiunii, masticatiei, deglutitiei.
Tratamentul: -simptomatic;
-evacuarea tubului digestiv;
-alcalinizarea prin administrarea de solutii bicarbonatate;
-administrarea de calmante sau excitante in functie de faza de evolutie;
-la cal se recomanda administrarea de drojdie de bere (supliment de complex B).
Principii toxice:
● lupina (lupinotoxina);
● sparteina (lupinidina);
● lupanina;
● hidroxilupanina.
Aceste principii toxice se gasesc in toate partile plantei, inainte de inflorire in concentratii mai crescute si apoi in
pastai si in seminte.
Toxicitatea plantei este crescuta atunci este infestata cu paraziti vegetali, in special, miceti (Phomopsys
leptostromiformis produce o micotoxina – lupinoza micotoxica) care se dezvolta pe plantele verde sau uscata.
Modul de actiune:
- iritante ale mucoaselor tubului digestiv avand drept consecinta aparitia tulburarilor de tip gastroenterita;
- sunt toxice hepatice producand leziuni degenerative si necrotice la nivelul hepatocitelor si la nivelul epiteliului
canalelor biliare inducand icterul toxic de staza (icter franc) ce este considerat ca simptom principal si se exteriorizeaza prin
semnele clinice ale fotodermatozei. De la ficat, toxinele sunt duse spre cord pe care il accelereaza la inceput, pentru ca apoi
sa se instaleze semnle insuficientei cardiace.
- tot prin intermediul circulatiei sangvine, principiile toxiceactioneaza asupra sistemului nervos, initial ca
excitanti corticali si apoi ca deprimanti ai centrilor nervosi medulari.
La eliminare irita epiteliul renal, iar daca se elimina prin lapte ii imprima acestuia un gust amarui.
Simptome:
Cabaline: -tulburari generale;
-tulburari muco-cutanate;
-tulburari nervoase;
32
-sindrom hepatoencefalic tradus prin: conjunctiva rosie-portocalie, dermatita exsudativa sau
gangrenoasa a pielii depigmentate, jetaj seros si de culoare portocalie, edeme subcutanate la nivelul botului si membrelor,
excitatie nervoasa urmata de depresie cu mers intepenit, dezordonat.
Ovine: -lupinoza acuta;
-lupinoza cronica;
-cel mai frecvent se intlaneste forma acuta cu semne nervoase, digestive, respiratorii, etc;
-semne nervoase (excitatie corticala): depresiune nervoasa, lateropulsii si retropulsii, oile raman in
urma tumei, oboseala la efort;
-semne digestive: fecale dure, coafate, cu mucus portocaliu, diaree sangvinolenta (in final);
-semne respiratorii: jetaj sero-sangvinolent;
-pleoapele, buzele si urechile sunt tumefiate si edematiate;
-gestantele avorteaza;
-moartea survine prin asfixie in urma paraliziei centrilor nervosi medulari si bulbari. In fazele mai
avansate ale bolii se constata adevarate manii.
-oile sunt astenice si prezinta cascaturi frecvente;
Bovine: -pot deveni agresive, cu un comportament asemanator cu cel din rabie, dar fara faza paralitica;
-efectul puternic iritant asupra mucoasei tubului digestiv este sugerat de diareea cu tenesme si
prolapsul rectal.
Toate aceste semne corespund sindromului hepatoencefalic si insuficientei cardiace.
Principii toxice:
● nicotina (este de 16 ori mai toxica decat coniina si egala in
toxicitate cu HCN);
● neonicotina (anabazina);
● acid oxalic;
● nicotiamina (asemanatoare cu camforul).
33
Modul de actiune: -actioneaza asupra sistemului nervos ca inhibitor ganglionar si excitant al SNC;
-secundar are efect vasoconstrictor;
-reduce oxihemoglobina;
-actiune iritanta asupra mucoasei digestive si a cailor urinare.
Doza toxica este de 300 g – 1.2 kg/animal la bovine, iar la capre si ovine de 100-300 g/animal.
Doza letala la om o reprezinta ingerarea continutului a 8 tigari.
Sunt plante care cresc peste tot ce fac parte din GENUL: SENECIO.
Ele determina entitati ce poarta denumiri diferite: -boala de Zdar;
-boala de Winton;
-boala de Monteno;
-boala de Pictan.
Principii toxice: contin peste 65 alcaloizi.
● jacobina (senecionina);
● jacodina;
● jaconina.
Modul de actiune: -prezinta proprietati hepatotoxice si cumulative;
-actioneaza asupra tuturor organelor determinand leziuni ireversibile
pana la moartea celulelor care sunt inlocuite cu tesut fibros;
-la om consumul de paine din seminte de grau si seminte de Senecio
provoaca cancer hepatic sau ciroza.
34
Simptome: -tulburari de perceptie cu pierderea cunostiintei;
-mers nesigur si tendinta de a impinge cu capul obiectele;
-semnele clinice specifice sindromului hepatoencefalic (v. lupinul).
Principii toxice:
● taxina (alcaloid asemanator morfinei, anestezic si narcotic);
● taxicatina (glicozid, ce actioneaza asupra cordului).
Ambele fac ca actiunea toxica a plantei sa fie fulgeraroare producand
blocarea centrilor nervosi respiratori, circulatori bulbari.
Intoxicatia apare ca urmare a consumului de frunze indeosebi in sezonul rece, fiind consumata fara ezitare de catre
cabaline.
Doza toxica: -cal 2 g/animal;
-bovine 10 g/animal;
-magar 1.6 g/animal;
-capra 12 g/animal;
-caine 8 g/animal. Rumegatoarele sunt mai rezistente datorita volumului mare al prestomacelor (are loc
diluarea toxicului).
Simptome: -simptomatologie brutala cu aspect stricnizant, animalul putand muri in timpul consumului;
-la doze mici se constata excitatie cu convulsii si spasme, apoi depresie nervoasa (efect de
narcotizare).
35
INTOXICATII CU PLANTE CE CONTIN
GLUCOALCALOIZI
INTOXICATIA CU SOLANINA
Solanina este principalul glucoalcaloid care se gaseste in numeroase plante ce
apartin FAMILIEI: SOLANACEAE.
Principii toxice:
Toate partile plantei contin solanina, dar in special fructele. Cantitatea de solanina din diversele parti ale plantei
variaza in functie de sol, stadiul de vegetatie al plantei, de factorii pedoclimatici, de conditiile de recoltare si conservare.
Tuberculii tinuti la soare, cei incoltiti si cei tinuti in conditii improprii isi cresc cantitatea in solanina.
Toxicitatea vrejilor de cartof uscati se diminua dar nu dispare.
Se vor exclude din hrana animalelor tuberculii incoltiti, mucegaiti si vrejii verzi.
Solanina se compune dintr-un aglicon termostabil si un zahar termofil = solanoza. Cartoful contine 0.005% solanina,
iar la nivelul de 0.04% provoaca intoxicatie, dar prin hidroliza, solanina se descompune in glucide si un alcaloid foarte toxic
numit solanidina care este antrenata in apa prin fierberea plantei (motiv pentru care prima apa de firbere are un grad mare de
toxicitate, fiind interzisa in consum).
Modul de actiune:
Solanidina: -irita mucoasa gastrica si intestinala;
-produce hemoliza accentuata si fenomene hemoragipare;
-inhiba colinesteraza (inhiba transmiterea fluxului nervos).
Tineretul este mai sensibil.
Leziuni: -dermatita;
-stomatita;
-gastroenterita.
Profilaxia: -tuberculii si cojile de cartof de la cantine, fabrici ale industriei alimentare, bucatarii se vor da in
consum numai sub forma fiarta cu indepartarea primei si a 2-a ape de fierbere;
-introducerea treptata in ratie si asociat cu alte furaje;
-evitarea administrarii ca prim tain (de dimineata);
-nu se administreaza cartofii incoltiti si mucegaiti;
-nu se vor introduce imediat la pasunare animalele, pe terenurile pe care s-au recoltat recent cartofi.
In Anglia s-a observat ca apar malformatii la fetusii umani cu mame care au consumat cartofi mucegaiti, vechi, expusi
la soare.
Cartofii pot fi atacati de fungi (Synctytsium endobioticum, Phytophora infestans). Acesti miceti determina cresterea
concentratiei de solanina in cartofi si elaborarea unor micotoxine (Reshitin, Phytoetin). La infectarea cu Phytophora
infestans se elaboreaza un metabolit care provoaca la gaini apariti spinei bifide.
PAPAVER SPP.
PAPAVER SOMNIFERUM
PAPAVER DUBIUM
PAPAVER RNOEAS
PAPAVER ARGEMONE
PAPAVER HYBRIDUM
PAPAVER PIRENAICUM
37
Principii toxice: planta contine urmatorii alcaloizi
● morfina;
● papaverina;
● tebaina;
● gnoscopina;
● protopina;
● landanidina;
● heroina;
● codeina.
Planta prezinta toxicitatea cea mai mare in faza de inflorire, pana la maturarea capsulelor.
Intoxicatii se produc la grajd, cand animalele sunt hranite cu fan sau iarba cosita ce contine mac. La pasune aceste
plante sunt ocolite cu grija datorita gustului neplacut.
Intoxicatii pot sa apara si in cazul furajarii animalelor cu capsule de mac care rezulta din prelucrarea farmaceutica sau
cu gazuri (resturi de cereale) in care exista capsule, resturi de capsule sau seminte de mac.
Simptome:
Cal: -somnolenta;
-dureri in zona abdominala;
-mioza;
-slabirea auzului si vazului;
-activitatea cardiaca si respiratorie NU sunt modificate.
Rumegatoare:
-tulburari nervoase grave (animalul pare sa aiba encefalita acuta asemanatoare celei din turbare);
-neliniste;
-animalul prezinta frica si este retras;
-ulterior, devine furios, loveste cu capul si picioarele;
-musca, scrasneste din dinti, roade lantul;
-crize epileptiforme de circa 5-10 minute;
-respiratie rara, horcaitoare;
-semne digestive: salivatie, meteorism, constipatie sau diaree sangvinolenta;
-scaderea temperaturii corporale;
-mucoase aparente congestionate;
-exoftalmie;
-animalele mor dupa cateva ore, in timpul acceselor convulsive.
Om: -surescitare;
-somn profund, cu vise;
-scaderea secretiilor salivare;
-constipatie.
Leziuni: -leziuni necaracteristice;
-congestii in sistemul nervos;
-staza si hemoragii la nivelul organelor;
-gastroenterita catarala si hemoragica;
-leziuni nefritice.
Diagnosticul: -pe baza anamnezei, tabloului clinic si a examenului botanic al furajului sau pasunii.
Prognosticul: -rezervat;
-mortalitate mica, dar cazurile de sacrificare de necesitate sunt numeroase datorita starii grave a animalelor.
Tratamentul: -inlaturarea furajului;
-eliminarea continutului tubului digestiv;
-administrarea de tanin, ce are rolul de a precipita alcaloizii;
-administrarea de substante adsorbante (carbune medicinal);
-stimularea activitatii cardiace prin administrarea de cafeina si adrenalina;
-combaterea hipotermiei si gastroenteritei.
Principii toxice:
● protoanemonina, ulei eteric solid, volatil care este pus in
libertate prin zdrobirea plantei sub actiunea unui precursor glicozidic numit
ranunculina. Prin uscare, protoanemonina se polimerizeaza formand
anemonina, netoxica, fapt pentru care fanul nu este toxic.
Modul de actiune: -protoanemonina produce eritem si veziculatia pielii si a altor tesuturi cu care are contact.
Simptome: -cand animalul consuma cantitati mari (foarte rar) se instituie moartea instantaneu;
-stomatite;
-ptialism;
-colica;
-coprostaza urmata de diaree negricioasa, fetida;
-hematurie (mai rar).
39
Alte plante ce contin substante eterice
Principii toxice:
● cicutoxina (coniina);
● cicutol.
Simptome: -salivatie;
-colica;
-midriaza;
-convulsii coreiforme care incep cu extremitatea cefalica;
-puls filiform;
-moartea survine in 1-6 ore sau se poate produce remiterea spontana dupa 5-6 ore.
Tratamentul: -simptomatic;
-administrarea de tanin 0.2%, mucilagii, lapte sau apa albuminata;
-profesorul Adamesteanu recomanda administrarea de HCl 5‰, oral in doza de 1 litru la
animalele mari, 0.5 litri la tineretul animalelor mari, 0.25 litri la ovine si 0.1 litri la miei sau a tiosulfatului de Na 10%, i.v., in
ziua 1 200 ml, in ziua 2 250 ml, in ziua 3 300 ml, in ziua 4 400 ml.
Tratamentul: -simptomatic.
Principii toxice:
● thujaol, ulei eteric continut in frunzele si ramurile
tinere, avand o actiune iritativ-inflamatorie producand o intensa
hiperemie a organelor interne.
Intoxicatia se intalneste mai frecvent la ovine.
Simptome: -gastroenterita;
-avorturi.
Tratamentul: -simptomatic.
41
TULBURARI PROVOCATE DE PLANTE CE CONTIN
ESTROGENI (PRINCIPII SEXUALI ACTIVI)
Proprietatea estrogenilor de a induce un spor superior de crestere a facut ca acestia sa fie administrati ca supliment sub
forma de injectii, oral, sub forma de implanturi.
Numeroase plante contin compusi analogi sau chiar identici cu estrogenii.
In Romania nu se practica stimularea sporului de crestere cu estrogeni sintetici pentru ca acestia sunt cancerigeni.
FITOESTROGENII (hormoni de crestere si inflorire) se gasesc in numeroase plante:
● TRIFOLIUM PRATENSE TRIFOIUL
● MEDICAGO SATIVA LUCERNA
● SECALLE CEREALLE SECARA
● PISUM SATIVUM MAZARE
● ZEA MAYS PORUMBUL verde si insilozat
● BETTA VULGARIS SFECLA (frunze si colete)
● MORCOVUL
● TARATE DE GRAU
● OVAZ, OREZ, ORZ (boabe si fulgi)
● MERE, CIRESE, PRUNE, ARAHIDE, ULEI DE BUMBAC
Activitatea estrogenica a plantelor se exprima fie prin unitati soarece/kg, fie raportat la activitatea unui estrogen
cunoscut administrat pe cale orala (ex: dietilstilbestrol).
O unitate soarece (U.S.) reprezinta cantitatea de estrogen care administrata soricioaicelor impubere poate
determina o crestere semnificativa a uterului in 48 ore.
Insilozarea creste activitatea estrogenica. Ex: proba de planta verde are o activitate estrogenica de 4030 U.S./kg, in
timp ce proba siloz are o activitate estrogenica de 10.200 U.S./kg.
Consumul excesiv al plantelor cu continut de fitoestrogeni poate declansa:
o marirea vaginului, uterului si glandei mamare;
o dezvolta caractere femele la mascul;
o prolapsuri vaginale si uterine;
o avorturi;
o calduri false si prelungite;
o tumefiere si inrosirea vulvei;
o edem mamar;
o degenerescenta chistica ovariana;
o nimfomanie.
La ovine, inca din 1940, in Australia, in urma consumului de Trifolium subteraneum, s-au constatat:
● sterilitate;
● avorturi;
● prolapsuri uterine;
● endometrita chistica;
● mioare negestante, dar lactante.
La suine, in urma consumului de secara verde (continand mai mult de 2500 U.S./kg) s-au constatat:
● congestie si edem vulvar la scroafa;
● prolaps vaginal;
● sunt afectate si scrofitele impubere si cele castrate;
● raman neafectate scroafele gestante (prin efectul antagonist al corpului galben gestativ);
● sunt neafectati purceii sugari, ceea ce atesta ca estrogenii un trec in lapte.
42