Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“Mă auzi, mami?... Spune-mi, ţi s-a făcut rău?... Dacă ţi s-a făcut rău e bine, e chiar normal pentru starea ta...”
Laurenţiu Budău
- 2018 -
Casa scării dintr-un bloc ceauşist, luminată de un bec chior. Din când în
când, sunetul scrâşnit al unui lift obosit din care nu urcă şi nu coboară nimeni.
În faţa unei uşi cu numărul căzut, o bătrână ajunsă la capătul răbdării apasă
periodic şi insistent pe butonul soneriei.
10:45:13
Mami!... Mami!... Te-ai trezit, mami?... Deschide odată, Felicio, eu sunt, mami;
că mi se zbate ochiu’ stâng şi de două ceasuri îţi tot şterg uşa pe dinafară! Da, cu
sârg, aşa cum Maria Magdalena îi ştergea cu părul ei picioarele Mântuitorului! Arată
chiar mai bine decât acu’ zece ani când a ieşit, învelită în ţiplă, pe poarta fabricii de
la Târgovişte... Ce coafor?! Mă laşi?... Ştiu sigur că eşti în casă, că altundeva n-ai
unde să fii pe zăpuşeala asta. Nu se există! Pariu?...
Mă auzi, mami?... Spune-mi, cu mâna pe inimă, ţi s-a făcut rău?... Dacă ţi s-a
făcut rău e bine, nu e nicio ruşine să recunoşti, e chiar normal pentru starea ta. Doar
ştii că, atunci când ţi se face rău, toată lumea care te iubeşte se bucură, ba unii
dintre noi chiar te aplaudă vârtos, exact ca pe-o eroină de-o zi din Click, Cancan şi
Ciao... Dacă ţi s-a făcut rău, să-i dau bip lui Traian, să sune alarma la doctoru’
Comarnescu, că lui i-a dat leuţii în plicu’ galben, ca să aibă grijă de tine până îţi vine
sorocu’!... Mă auzi, mami? Eu cine vorbesc? Hai că mă supăr!... Alooo!
10:57:02
Felicia!!! Spune, nu te ruşina! Ţi-a venit sorocu’?... Hai că furi curent! De unde
să-ţi vină, mami, că eşti de-abia în luna a patra... Felicia, fato, nu te mai prosti,
deschide odată uşa, mămică, nu mă mai fierbe aşa fără un pahar de apă, că mă
apucă toţi dracii violeţi aicea pe hol!!!
1
aveţi ditamai frumuseţe de cataractă, că aveţi ditamai frumuseţe de proteză auditivă,
că aveţi ditamai frumuseţe de cadru de titan şi - colac peste pupăză - vă aduc toate
cele de trebuinţă burtoşii de nepoţi la nas! Las’ că ştim noi! Cu adevărat sunteţi o
femeie bogată, nu ca mine... Puteţi fi atât de mândră înainte de împăiere: chiar că
aveţi toate bolile cu ştaif. Borderoul şi actul constatator vă mai lipsesc... Ţi s-a părut.
Vi s-a părut. Nimic, nu spuneam nimic, doar îmi muşcam buzele mărunţel. De
admiraţie, fireşte!
11:17:21
Doamne fereşte, ce-o fi, ce-o fi cu feţişoara asta că nu-mi răspunde? Noi să
ne certăm? Noi?! În veci şi de-a pururi. Ce tot bâigui acolo, madam?! Mă laşi?
Matale ai putea să te cerţi cu prinţesa Diana, cu perfecţiunea întruchipată? Mai ales
cu una care a făcut sport de performanţă, cu o campioană. Nu te cred! Sincer? Asta
numai dacă ţi-ai atârna un făcăleţ obosit la brâu şi ţi-ai închipui că nu, nu eşti Dodi Al
Fayed, ci stafiditul de Charles, călare pe o cămilă deşelată... Aşa şi eu. Doar mă
cunoşti ca pe un cal breaz bârlobreaz... Ehe-he! Cine ţi-a spus, dom-le? Mă laşi?
Unde am ajuns? N-aveţi habar, n-aveţi idee, nu? Chiar vrei s-auzi? În faţa
unei uşi baricadate ca la Plevna, la limită, acolo am ajuns! Da’ parc-aţi fost vreodată
idealistă ca noi ăştialalţi, muritorii, da’ parc-aţi avut vreodată idei. Gândurile nu sunt
idei. Mă laşi? Poate să zacă, să moară omul perete în perete cu dumneavoastră şi
nici gând să vă doară ceva, şi nici gând să vă doară măcar undeva. Hai, hai, cântă la
altă masă! Ce intimitate să respectaţi, ce intimitate?! Voi să respectaţi ceva?! Pe
bune?! Ha, ha!
2
“POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE!”... Şi mai
spuneţi că spuneţi de o sută de ori pe zi „Rugăciunea Inimii”, că mergeţi la mănăstiri
dosite, în pelerinaje cu jumătate de preţ, la Sfântul Mormânt, că vă bateţi cu pumnii
în piept şi în cap... POCĂIŢI-VĂ!!!... Mai daţi de pomană şi voi, că aveţi numai mâini
de luat, că aveţi numai guri de-mproşcat! Clevetitoarelor! De asta se întâmplă ce se
întâmplă cu voi şi vă scad una-două dobânzile de la CEC, şi tooot creşte francu'
elveţian; că pândiţi ca bufniţele după uşi, în loc să vă vedeţi de bârnele, de
putregaiurile voastre ţepene...
11:36:00
Cum să nu sun, păcatele mele, am sunat de mi-au amorţit mâinile până la gât,
de parc-aş fi frământat pentru Paşti la tot blocu’; ce la tot blocu’, la tot cartieru’... că
nu-mi mai rămâne de-acu’ decât să încerc şi cu picioarele... Ia vedeţi, am format
corect? Poate am uitat eu vreun zerou, deşi nu-mi amintesc să fi uitat vreodată
ceva... Da, am încercat şi la telefonul fix, cucoană, şi cu număr ascuns, ăsta pe care
mi l-a dat Traian al meu; da’ papagaliţa de la RDS îmi turuie întruna că “abonatul
apelat are telefonul închis sau nu se află în aria de acoperire a reţelei mobile ori că
n-are semnal”... Da, pe fix! FIX! FIX!!! Scuzaţi, pardon, mersi! O fi mâncat duduia de
la Bucureşti ciuperci d-alea care dau în bengăneală. Bine că nu uită să ne oprească
banii în avans.
Ete fleoşc! Bine că nu ştii să citeşti după buze. Spune-i asta lu’ mutu’! Ai
căpiat?! Nu-i, dom-le, fata la spital, de câte ori să-ţi explic? Ce, vrei să-ţi desenez?
La toate controalele de pân-acum a ieşit cu zece plus, chiar şi la cele neanunţate.
Matale de când n-ai mai fost la un control pe bune?... La bibilică? Serios? Se vede!
Ce să caute sportiva de noru-mea acolo, în mizeria aia, printre toţi amărăştenii care
trag mâţa de coadă, că doar de acolo vin; că taman i-am dus nişte schimburi la văru’
Octavian, şi dacă era acolo aş fi aflat în secunda-ntâi; că mă cunosc toţi în păr, de la
brancardieri la medicu’ şef; că am fost şi eu cineva la viaţa mea, nu ca toate răgăliile
3
care cotcodăcesc peste tot cu diploma sub fund; că doar de acolo am ieşit la pensie,
nu de la Furnalu’ 6...
Nu mai spune! Ce, matale ţi-au mărit-o? DA?! De când, Doamne iartă-mă?!
Că am înţeles că, după o anumită vârstă, numai la unele femei le-o mai măresc, nu
şi la bărbaţi, că nu ştiu ce să mai facă săracii cu ea. Gingaşii. De asta şi dau colţu’
mult mai devreme decât noi, că ar trebui să facă gardurile cimitirelor rotunde, că şi
Ginel aşa cum era, tot era...
Da’ ce, eu n-am şi eu, de fapt şi de drept, tot o gură ca şi “ei”; da’ eu n-am tot
ca şi “ei” un stomac, da’ n-am şi eu un plod de crescut? Ce, numa’ ei? Numa’ ei? Io-
te-te la ea ce se mai răţoie! Şi ce dacă Trăienel al meu are peste patruzeci?! Îţi
garantez că nu este major. La modu’ lui de gândire, în niciun caz nu! Şi nici nu cred
că va ajunge vreodată. Încă mai copilăreşte. Vârsta, la ăştia tineri, e doar un număr,
la unii, cum e Traian, e chiar e o cifră. Ce, e neapărat un criteriu? Copilu-i copil şi
mama-i mamă toată viaţa - indiferent de vârstă, sex şi orientare politică - până când
moare, şi nici atunci “când ne primblam prin văi şi lunci”; că din meseria de părinte
nu demisionezi, nu ieşi niciodată la pensie, cum ar vrea unii şi alţii... Ce, “ei” au mai
multe guri ca noi? Ce “ei” sunt balaurul cu şapte capete care se crede Sfântul Mare
Mucenic Gheorghe? De unde să ştii, stimată doamnă, dacă n-ai avut niciodată copii
şi ţi-a plăcut să freci menta şi să te distrezi când cu unu’ când cu altu’ pe şantiere.
Că doar nu-mi amintesc să fii avut, în ceea ce te priveşte, decât cel mult fluturaşii de
plată ai altora în stomac...
11:57:33
Să nu-i meargă soneria?! Da’ vorbeşte odată, domnule, să pot pricepe! Aşa
zici?! Ei, na! Da’ ce vorbă-i asta? Da’ săptămâna trecută-i mergea, madam Ţuţuianu.
Mă jur pe ce am mai scump, mă jur pe ochii tăi alunecoşi de peşte fiert! Sigur sigur,
chiar mi-a şi atras atenţia Traian al meu să-mi las oarecum caracteru’ la intrarea în
scară şi să fiu ceva mai delicată decât de obicei, şi să nu mai ţin atât degetu’ apăsat
pe buton când trec ocazional pe aici, că a citit el nu ştiu prin ce revistă de modă - la
pagina pentru inteligenţi fără studii - că-i face rău de mare fătului, îi încetineşte
creşterea şi-i afectează pisicu’... Cică de la undele electromagnetice care trec prin
noi ca prin macaroane cu brânză. Da’ nici la telefon n-o mai lasă să vorbească cu
vechii săi prieteni, cu străinii, pe Felicia a noastră mai mult de un minut, tocmai din
cauza asta chimică. Da, uite-aşa ne iradiem noi ca nişte proşti şi ne facem rău
singuri cu mânuţa noastră... Uite la trebuşoara asta, drăguţă, chiar nu m-am gândit,
că se mai perisează şi oamenii cu scaun la cap, d-apoi lucrurile fără suflet. Cine face
ca Tanţa şi Costel, ca mine să păţească. Dac-am luat-o, am luat-o; ce, crezi că mi-e
ruşine să recunosc? Da’ de unde garanţie la piaţă? Ai căpiat? Ha, ha! La care
piaţă?! Cu care picior gândeşti? Ai văzut vreodată să dea cineva de la piaţă
garanţie?
Ce, parcă şpriţaru’ de Octavian nu era sănătos tun săptămâna trecută? Era
verde-verde ca halba de vodcă, păcatele mele; taman numai bun de dus la
însurătoare, cum să nu fie; da’ acum, când e aproape albastru spre vânăt şi o dă
spre curcubeu, doctorul Crăcană n-a mai răbdat şi i-a trântit-o fix în obraz - cu toate
că încăpăţânatul de Octavian cotizase baban şi se cuvenea să fie ceva mai cu
apropouri faţă de celalţi din salon, că are şi el prestigiul lui de bărbat - că dacă nu se
lasă total de boşcăit şi n-o dă pe ceaiuri de sunătoare, anghinare şi păpădie, în cel
mult trei-patru luni dă colţu’, poate să probeze năsălia... Ai lui, mai înţelepţi, l-au şi
5
scos preventiv de la întreţinere, şi i-au dat în avans şi ortu’ popii, numai ca să se
hotărască mai rapid pe cariera aleasă...
Da, da, de la pateu. Despre ce vorbim, despre ce dezbatem noi politic aici?
Nu de la mâncare, de la conserve, madam Ţuţuianu, că e bine conservat şi afumat
belitu’, ci de la ţuici, de la mitilic... “Alcool”, da, aşa cum li se spune acum. Şi unde
mai pui că are o burtă de zici că e gravid cu gemeni, ca Felicia noastră în luna a
şasea, ba mai ceva...
(Dă să plângă într-o limbă străină, dar are o reţinere fantastică. Probabil,
de la memorie.)
Noroc că are cine să-l bocească după; că aşa cum a fost cum n-a fost, şi-a
făcut şapte căsoaie: două în Bucale, trei la Constanţa, una la Braşov şi patru la Cluj.
Cu Furitasul, Doamne-iartă, cum altfel... Da, sigur, bani cinstiţi, întorşi cu lopata,
doar din leafa lui amărâtă de la Poşta Română, ce crezi, de asta dau ăia de acolo
faliment acu’... Cine o să-l moştenească a pus-o, n-o să aibă nevoie să ridice un pai
de orez toată viaţa!!! Da, unchiu’ Octavian. Trebuia să-i cântăm o geampara la
nuntă, şi acum trebuie să-i dau de urgenţă comandă de 200 de prosoape cu “La
mulţi ani, Bambi!” de la reduceri... O să trebuiască să-i scriu singură testamentul
când pleacă neînsoţit la Trivale, că-i tremură deja degetele ca plopii lui Eminescu şi
Bolintineanu la un loc; numai el să fie măcar în stare să se semneze la ce am să
(de)scriu eu cu lux de amănunte acolo...
6
(Pune urechea dreaptă la uşă, în timp ce apăsă ferm pe buton.)
12:07:05
Mare dreptate ai avut. Din întâmplare, cred. Şi, proasta de mine, mă luase cu
gânduri insalubre şi tot soiul de idei necreştineşti. Chiar că nu-i merge soneria, dom-
le, e blocată ca Dunărea când face poduri de gheaţă la Reşiţa!... Nu face niciun
cling-cling. Ai auzit matale vreun cling-cling de când tot apăs aici? Niciun cling-
cling?! CLING-CLING, am zis!!! Chiar că eşti sadică! Păi şi nu puteai să-mi spui de
la-nceput să nu mă mai chinui? Pune mâna să vezi ce transpirată sunt de la efort!
Fleaşcă!...
Şi doar eu le-am luat-o acu’ două luni de la ruşi cu cinci sute, că vroiau să mă
păcălească cu opt... Ce garanţie? De la ruşi?! Da, da, nici ruşii nu mai sunt ce-au
fost, cu toate că, deşi imită, sunt neschimbaţi ca tartorul lor din mausoleu; de parc-ar
fi locuit toată viaţa într-un frigider marca Fram... Mă mir cum de li se mai întorc
rachetele pe pământ, exact ca beţivii care oricât şi-ar face veacu’ în crâşmă, pân-la
urmă, târâş-grăpiş, boţiţi-neboţiţi, cu salar fără salar, tot nimeresc cărarea spre casă
în sucitoru’ ridicat al nevestei.
12:29:58
Mă auzi, mami? Alooo! CPO! CPO! Cuminţenia Pâmântului Omenesc!
Îngeraaaş, te-ai sculat cu faţa la cearşaf? Ţi-ai luat pastilele de la dom’ Comarnescu
pentru sarcină? Ţi le-ai luat? Alea verzi care-ţi fac gura pungă? Şi alea albastre
pentru greţuri? Şi alea roşii pentru depresie? Vezi să nu le confunzi cu guma Turbo.
Da, da, ai mare grijă să nu iei niciodată un somnifer şi un laxativ eficient în acelaşi
timp. Ce să-ţi mai povesteeesc! Da, da, cum să nu, că-nvaţă ou’ pe găină!... Suntem
îngrijoraţi de bunăstarea ta materială şi spirituală, de orizontul tău politic orientativ,
ce-i atât de greu de-nţeles, cum să nu; da’ mai mult de a copilaşului de pe drum, că
el, săracu’ n-are nicio vină în afară de acea că se va naşte peste vreo cinci luni!
(Strict confidenţial.)
7
Da’ să nu spui la nimeni! Adică eu de aici şi Traian din Germania o tragem
tare cu îngrijorarea! Da’ de acolo grija lui ajunge mai greu - crede şi tu - cam cu vreo
două ore mai târziu, că-i diferenţă de traducere şi de fus orar. Că taman acu’, când
l-ai convins definitiv de dragostea ta fără interes, l-a apucat Doru să se ducă să-ţi
facă rost de un bemeve cadou de naştere uşoară... ultimul răcnet, unu’ cu volan pe
mijloc, numa’ cu butoane, cătuşe şi beculeţe din alea roz. De la mine nu ştii, lasă să
fie surpriză. Da, de Doru vorbesc, cel de la cinci care cară maşini fără număr şi le
vopseşte noaptea cu bidineaua în garaj. Cică le tunează... Un ditamai bemeve cu
care să te plimbi singurică pe toate coclaurile când ţi se pune pata cu depresii, aşa
cum îţi place ţie atât de des, Felicio.
12:54:16
Feliciaaa!!!... Felicia, fato, deschide odată uşa, mămică, nu mă mai fierbe, că
mă apucă toţi dracii aicea pe hol şi se uită la mine prin vizoare toţi veneticii din Italia,
din Spania şi Portugalia ca la un dihor printr-o puşcă cu lunetă, şi mai trebuie să-i
dau şi raportu’ lu’ Traian despre starea ta de bine!!! Ştii că mă sună în fiecare seară
după opt ca să se intereseze de tine. Din două surse e cel mai sigur, ăştia de la
televizor spun că ar trebui să existe minimum trei!...
8
spui nimic, că simt că nu mai rezist la tratamentul ăsta îndelungat şi dur. Aoleu! Ştii
doar că nu pot să suport atâta sublim... Ştii doar că nu pot să suport de atâta
concentrare de frumos pe centimetru cub... Mă auzi? Chiar dacă nu mă auzi,
deschide că cedez de extaz, că mă sufoc de la atâta linişte, ca un nimic umflat!
13:00:00
(Se pune în genunchiul teafăr, după ce s-a asigurat că nu urcă şi nu
coboară nimeni, şi îşi drege vocea.)
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş
Smoc de flori
Pe subsuori...”
Asta cu „mălăieşul” plin de E-uri, trage dungă. Asta cu „ţâţele”, graviduţo, uit-
o, că ţi-am luat două cutii de lapte pasteurizat, cu garanţie veşnică; poţi să te apuci
să vopseşti cu ele brâul de la baie ori le duci direct la Muzeul Satului ca mărturie, ca
să apuce să vadă şi ăia din mileniul urmăritor ce arme de distrugere în masă
foloseau comercianţii lor profesionişti împotriva propriului popor amator de senzaţii
fără bilet.
9
13:19:24
M-auzi? Deschide, nu te mai codi, îngeraş fără aripi, că ţi-am adus nişte
„bijuterele” noi, ca să-ţi împrospătezi colecţia de toamnă!... Nişte legume de cauciuc
cu magneţei, ca să-i atârni pe uşa frigiderului. Le găseşti tu loc. Acolo, sub divizia de
floricele de gips, sub divizia de mărturii de la nuntă, sub regimentele de inimioare
crăpate, cumpărate din staţiuni. Da, nişte legume gigea boite cu sclipici. Cinşpe lei
bucata, că la preţul ăsta mai bine luăm zece kile de cele adevărate. Da’ vorba lui
Traian: „Dai un ban, da’ stai în faţă!” Şi apoi: amintirile sunt amintiri. „Lanţul
amintirilor.” Nu te legi cu ele de pod, le dăruieşti. Chiar şi contra cost.
Şi ce, mămică, dacă vorbesc ca radiou', fără pauză, dacă mă cert singură? N-
am voie? N-am înnebunit, cum să înnebunesc; ce, nu te-ai obişnuit cu mine? Asta
mai lipsea. Ce boală care se ia?! Nu cumva să te scapi de faţă cu el, că n-am de
gând să iernez iar în boscheţi şi în gară. NU!!! Nu înseamnă nimic care să vă-
ngrijoreze şi să-l determine pe Traian să-mi prelungească inutil tratamentu’ dur. Nu
înseamnă decât că, din când în când, mai aflu ceva noutăţi vechi despre mine. Atât.
Mare poznă şi cu magneţeii ăştia de frigider. Înainte, când plecam undeva prin
sindicat într-o staţiune cu Ginel al meu, să zicem la “Du-mă mamă la Sovata, să-l
cunosc şi eu pe tata!”, la Herculane, cumpăram nişte vederi alb-negru de-ale locului
ori mai ştiu eu ce suvenir; de cele mai multe ori câte un bibelou nu prea mare, dar
nici prea-prea, de regulă nişte ciuperci roşii cu cinci puncte albe, un urs cu labele din
faţă ridicate ameninţător ori câte un cerb falnic de gips care să amintească
destinatarilor de minunatele noastre 12 zile petrecute în locurile turistice cu pricina.
10
să le spui nimic ori să le baţi creştineşte obrazu’, chiar îi pui la masa de 12 persoane,
îi serveşti cu grătar şi pireu, şi le mulţumeşti frumos că s-au gândit “şi la tine” şi ţi-au
adus aşa minunăţie de „podoabă autentică”...
Ce vorbeşti? V-am dat magneţi cu Piramidele? V-am dat, câteva zeci! Dar cu
Turnul Altfel, cu Veneţia, cu Oxford-ul, cu vulturul american, cu Medjugorie, cu
Fatima, cu Lourdes-ul, cu Mamaia, Costineşti, Năvodari, Vama Veche, Constanţa,
Poiana Braşov, Becali îmbrăcat în călugăr, Becali îmbrăcat în dolari, Becali în zeghe,
Cetatea de scaun a Sucevei, cu toate nunţile şi cumetriile la care am participat în
ultimii zece ani, cu Canalul Mânecii, Bahamas, Coasta de Fildeş, Nisipurile de aur,
Sofia, Varna, Budapesta, cu Fata Dobrogeană, Băiatul Momârlan, Heidi în chiloţi,
Heidi fără chiloţi, Pădurea Letea, cu toate speciile de sirene reale ori inventate, şerpi,
flori, măşti africane... şi chiar cu 1 Aprilie, făcut la comandă, cum să nu! Şi asta încă
nu e tot.
13:47:47
Mami!... Mami!... Te-ai trezit, odată, mami?... Ţii minte ultima oară când ai
dormit două zile şi două nopţi, exact ca voinicul din poveste, de puteam să tăiem şi
lemne pe tine? Da’ nu te-am deranjat nici cât negru sub unghie, de teamă să nu te
sperii şi să nu păţească ceva rău copilu’... Tot aşa, venisem glonţ de la tanti Maricica
să-ţi aduc un magnet cu o barză care ţinea în plisc un coşuleţ cu bebeluş şi voiam să
te-ntreb dacă să comandăm şi noi pentru botez câteva zeci, că-mi era frică să nu se
epuizeze ştocu’ (Sic!) de tot... Da’ crezi c-am avut vreo şansă? De unde, mămică, că
te-am zgâlţâit eu cu duioşie cât te-am zgâlţâit, că-mi era frică ca şi acum să nu fii
păţit ceva, proasta de mine – de parcă ai putea tu să păţeşti vreodată ceva, de parcă
ai putea să nu cazi tot timpul ca pisica în picioare - până ce mutălăul de Traian şi-a
pierdut cumpătul - parcă-l văd şi acum - şi mi-a arătat cu degetu’ tremurând uşa de
la intrare şi duuusă am fost... O lună n-am mai avut curajul să mai intru în bloc, d-
apoi să mai dau ochii de voi...
Că avea dreptate şi el în felu’ lui, că numai eu am ştiut câţi bani aţi cheltuit de
la CAR-uri pe geamantanele de medicamente, câţi ani v-aţi chinuit până să rămâi
11
însărcinată - aproape zece - şi unde aţi fost şi n-aţi fost: la tratamente, la băi, la
vrăjitoare, la popi, la vraci, la cititori în frunze de cuc... şi tot degeaba. Că ieşiseră şi
vorbe la veneticii ăştia din bloc, că Traian al meu e neputincios şi aşa pe dincolo, şi
n-o să aibă niciodată copii, cum n-a avut nici cu primele două şi tot aşa... Lumea-i
rea, că ce ştie ea ce şi cum... Şi tocmai când să vă daţi bătuţi şi v-aţi apucat să
căutaţi ceva de-nfiat, a apărut aşa deodată Minunea. Fără credinţă nu faci, fata mea,
nimic în ziua de azi, ascultă-mă pe mine, că dacă nu erau metaniile şi mătăniile
despre care nu v-am spus la niciunul, cine ştie cum s-ar fi sfârşit istorioara asta...
Da’ totul e bine când se termină cu bine; deşi nu ştie toate detaliile, doctoru’
Comarnescu e foarte mulţumit de cum decurg treburile în căsnicia voastră - şi eu
cred c-aş fi mulţumită măcar cu un sfert din dolarii pe care i-a primit de la Traian al
meu - şi ne sfătuieşte pe toţi să ne păstrăm cu orice preţ calmul, să nu intrăm în
panică orice s-ar întâmpla - cu toate că de-acu’, după părerea mea, chiar n-are ce să
se mai întâmple - şi să lăsăm să decurgă lucrurile în modul lor firesc şi să nu
intervenim aproape deloc decât în caz de forţă majoră. Da’ nu cred că mai e deloc
cazu’. Tu ce zici? Zici ceva? Da’ în starea în care eşti, parcă mai poţi să zici, să mai
îndrugi ceva?
14:28:36
Nu te mai fandosi! Ţi-e rău, mami, spune-mi, ţi-e rău?... Îţi mai aduci aminte,
mami, de dimineaţa minunată în care ne-ai arătat misterios un “stilou” cu cele două
liniuţe ferme, în care ne-ai anunţat, cu zâmbetul pe buze, pe mine şi pe Traian, că
vei fi mămică, că el va fi tătic, că eu voi deveni, în sfârşit, bunică cu acte în regulă?
De-abia atunci am crezut, atunci chiar am fost sigură că toate necazurile din viaţa
mea şi-a lui Traian s-au ridicat hă-hât, ca un fuior de abur uşor deasupra tuturor
celor care râseseră pân-atunci de noi şi s-au pierdut pentru vecie undeva peste nori.
Chiar merita să ne vezi figurile pline de uimire şi fericire, meclele noastre nătânge,
cu gurile căzute până la podea, de parcă li s-ar fi stricat instantaneu arcurile de
oţel...
Da, da, ţi-ai calculat lovitura foarte atent, Felicio, că nu degeaba ai făcut O
Sută Metri Garduri ca sport de performanţă, şi ai reuşit să obţii impactul maximum.
Maximum, am zis! Record absolut! Chiar ai şi reuşit, în momentul acela, să egalezi
12
recordul lui Usain Bolt fără să ai deloc vântul în spate! (Chiar aşa, nici nu ştiu de ce
te-ai lăsat, mami, de O Sută Metri Garduri, că din partea noastră n-ai fi avut nicio
barieră, nicio oprelişte, că familia noastră susţine adevărata performanţă şi sportul
românesc.)
Nici nu ştiu dac-am reuşit să bâiguim ceva vreo jumate de oră după lovitura
aia dată direct în plexul creierului; eu în mod sigur nu, nu, nici nu cred c-am mai fi
fost în stare, prin câteva cuvinte încropite la repezeală, să ne ridicăm la înălţimea
evenimentului creat de destin.
Mă înţelegi? Mă auzi? Da’, da’ eu te aud absolut deloc. Trei zile n-am mai fost
buni de nimic, de ai fi crezut că suntem bolnavi de moarte de atâta bucurie.
Ştii tu ce înseamnă un viitor copilaş pentru viaţa unei familii greu încercate,
mai ales că ştiam că şansele tale de a rămâne însărcinată erau de zero cu minus?
Şi chiar când ne luasem adio de la tot cheful de viaţă. Pe bune, da... Alo, mă auzi?
Mă auzi?
13
14:40:16
Felicia, deschide uşa, mami, să-ţi duc măcar gunoiu’! Chiar aşa, nici măcar nu
contează că ai găleata goală; nişte coji de ceapă ori de cartof tot se mai găsesc
într-o casă de oameni vii, nu? Nu se cade ca gunoaiele să zacă prea mult într-o
familie model. Dup-aia plec, sigur, fetiţo, nu te mai deranjez, că am şi eu treburile
mele! Cum ce treburi? Mă întâlnesc cu o fostă prietenă în parcu’ mare, că a zis că
mă duce la o gazdă pe Karl Marx, la o fostă cunoştinţă de-a dumneaei de la servici.
Măcar pe timpul iernii, ca să-şi mai împartă cheltuielile cu lemnele. Da, da, la patru
jumate fix! M-a avertizat să nu-ntârziem, că şi aşa şansele-s mici, ca la loterie...
Nu te mai bate, mami, nimeni la cap! Jur! Dacă am spus jur, atunci JUR! Nu te
păcăleşte nimeni, stai liniştită, mami! Suntem oameni serioşi, de asta-mi arde mie,
de păcăleli? Doar îl cunoşti şi tu bine de acum, că nu poţi să umbli cu jumătăţi de
măsură dinaintea lui. Ce-i aşa greu de-nţteles? Nu pot să mint în faţa lu’ Traian că
aşa şi pe dincolo, trebuie să văd cu ochii mei, să te analizez vizual, să mă conving
că toate sunt la locul lor în ceea ce te priveşte pe tine şi pe copil... Mai aştept? Ce
zici, să mai aştept?... Da’ mi-ajunge şi mie, că numai am douăj’ de ani... Să mai
aştept?... Ce zici? SĂ MAI AŞTEPT?! Cât să mai aştept? Că, dacă mi-aş fi luat ceva
de-mpletit, pân-acum, aş fi dat gata un pulover până la genunchi.
15:03:03
(Trece o vecină ca o umbră.)
Asta cam la ce oră zici că era? La nouă?! Ce pasiune să fie la ora nouă? Păi
şi de ce nu mi-ai spus până acum? Acum ţi-ai amintit? Mda... mda... Sigur ea era?...
Şi cum era îmbrăcată? Cu rochia albastră cu bretele, aia mulată prin care i se văd
bikinii, şi cu eşarfa la gât, aia mov cu sclipici luată de Traian al meu de la turci?
Rochia şi eşarfa corespund. Da’ ce, în situaţia ei, mai este de rochie mulată prin care
se vede în zare? Da’ în situaţia ei mai este de pantofi cu tocu’ cui? O confunzi! Clar!
De când a rămas însărcinată umblă numai cu halatu’ de casă, numai cu şlapi, că nu
poate să suporte altceva. Nu mai poate să suporte pe altcineva lângă ea, nici măcar
pe Traian, că de mine nici nu mai poate fi vorba... Da, de la sarcină. Cum dă cu ochii
de noi, cum îşi pune botniţa de pânză să n-o infectăm! “Pânză”, nu “brânză”! Să fim
serioşi. Săraca, ce-o fi fost în căpşorul ei? Cred c-a luat-o razna de la pastilele pe
care doctoru’ Comarnescu i le tot îndeasă pe gât. Asta e singura explicaţie, sigur!...
Şi doar i-am spus!
15:45:00
FELICIA!!! FELICIA!!!... Ştiu sigur că eşti în casă, că altundeva n-ai unde să fii
pe zăpuşeala asta. Nu se există! Sunt 180º C! Uite, i-am chemat acu’ două ore pe
flăcăii de la SMURD ca să spargă uşa, ca să te elibereze din ghearele celui rău, şi
uite că au reuşit să ajungă. Pune-ţi botniţa şi dă-te de lângă uşă. Sunt transpiraţi rău
de tot. Lasă-i să-şi tragă sufletu’. Mama lui de dispecerat! E a treia adresă la care tot
caută, de parc-ar fi arheologi. Dragul de Traian m-a sfătuit să fac una ca asta, să-i
chem de urgenţă, că de una singură n-aş fi avut curajul. Un adevărat bărbat. Şi-a
asumat toate riscurile de la distanţă. Ştii doar cât ţine la tine. Enorm. S-a chinuit
destul cu primele două. Da, da, nu vrea să mai rişte deloc. De asta nici la loto nu
joacă. Ştie cât de gingaşă eşti şi îi este teamă că ai cedat pe fond nervos... Mie-mi
zici? Cu tortu’ pasiunii poţi să ungi un perete, o întreagă pânză de cinematograf, cu
patru sticle de Sânge de Taur poţi să inunzi un apartament, cu patru sticle de Sânge
de Taur poţi să arunci în aer o scară întreagă, un întreg oraş! Ce, nu s-a mai văzut?
16:00:00
Rezistă! Rezistă! A venit şi miliţia, şi salvarea, şi pompierii. Toţi în păr! Să nu
te sperii, o să-ţi facă şi nişte poze în halul în care o să te găsească. O adevărată
harababură. E pe drum şi un elicopter, şi un F16 modernizat la fabrica de biciclete.
15
Exact ca la un caz disperat, unul fără speranţă. Chiar şi preşedintele nostru iubit şi-a
anulat turneul din India şi a dat-o cotită. Chiar a devenit mai coerent. Bănuiesc că din
aceeaşi cauză. Da, da, o să aflăm peste 450 de ani, când se vor deschide arhivele.
Ai devenit o adevărată problemă naţională. Toţi, indiferent de naţionalitate, suntem
îngrijoraţi. Puţină răbdare şi te eliberăm forţat... Acum se încălzesc băieţii, se
antrenează pe madam Ţuţuianu, îi fac respiraţie gură la gură şi în întocmesc actul
constatator... Panarama! S-a lăfăit destul! Ia uite la ea cum îi tremură proteza în
mijlocul uniformelor, cum rânjeşte la bliţuri de parcă ea ar fi adevărata vedetă; cum
să nu, niciodată n-au mai înconjurat-o atâţia bărbaţi încordaţi, plini de dorinţe
mărturisite...
Deschide, măcar de dragul lor, dacă de al meu nu. Uite, toţi de aici se roagă
de tine în genunchi. Moartă să fi fost şi tot aş fi cedat în faţa acestui tablou
înduioşător. Căţiva mai evlavioşi şi cu grade mai mici au aprins nişte fumigene. L-au
adus şi pe Fuego să-ţi cânte a capella “A bătut cineva uşa ta/ Şi n-a deschis
nimenea”. Spune-le măcar lor ceva, dă o declaraţie presei despre starea ta de bine,
dacă mie nu şi nu...
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
16
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş
Smoc de flori
Pe subsuori...”
16:31:13
17
Jos pălăria, domnilor generali, jos pantalonii cu biciuşcă lată, pentru băieţii
ăştia falnici ca brazii pe care i-aţi crescut cu mâna noastră şi cu gura voastră! Ura,
ura, ura! Alooo! Armata e cu noi, dar pe programul doi! Din partea mea şi-a lui Traian
din Germania aveţi tot acordul pentru invazia totală! Pluton, ascultă comanda la
mine! VĂ ORDON, TRECEŢI PRAGUL!!! Înainte băieţi! Năvăliţiii!
16:59:20
Sst!... Opriţi!... OPRIŢI!... Pluton, la loc comanda! Aud un duet de voci!... Sst!
Înapoi, înapoi! Aud cum se răsuceşte tremurând cheia în spatele uşii! Văd cum se
deschide uşa, exact ca o baionetă în rană...
?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!...
?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!...
?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!... ?!...
18
Ciocu’ mic! Cum nu te-a adus?! Faptul că vei deveni mamă nu e o
performanţă? Bagă-ţi minţile-n cap. Ce, crezi că atunci când l-am adus pe Traian pe
lumea asta mi-a dat cineva vreo medalie? Să nu-mi spui că iar te-ai apucat de O
Sută de Metri Garduri fără echipament de protecţie... De o mie?!... De o sută de
mii?!... De alpininism sau de nudism?!... Cine-i tembelu’ ăsta care rânjeşte la tine
atât de satisfăcut, mami?... Care “tatăl copilului”?!... Şi ce mă interesează pe mine că
eşti atrasă de el ca de un magnet? HUO!!! JOS TOŢI MAGNEŢII CARE POT
UCIDE!
Unde să pleci? Am spus eu aşa ceva? Cine ţi-a spus să-ţi faci bagajul?! Eu?!
Pleacă numai el, rolul lui se încheie aici! O să inventez eu ceva când se întoarce
Traian. Sau mai bine-i spui tu, că te pricepi destul la abureli... “Tatăl biologic al
copilului”?! Să se ducă învârtindu-se de unde-a venit, într-un cantonament etern, că
lumea e plină de tinere sportive dornice de afirmare pe toate planurile! De fapt, nu
poate să plece ceea ce nu este cu adevărat dovedit ştiinţific. Să dispară!
Magneţii de frigider pot ucide, pot surzi! Clar! De asta nici n-ai avut de unde
să auzi soneria. Asta-i! Da, asta e varianta oficială. Ptiu! Chiar că iradiază în casa
asta peste tot! Simţi? SIMŢI?! E clar că doctoru’ Comarnescu a avut dreptate cu
toate avertizările lui în privinţa efectelor nocive ale magneţilor de frigider. Cu
adevărat pot creşte riscul de infarct, pot duce la aiureli, mai ales la persoanele în
vârstă. Cu adevărat, chestiile astea lipicioase pot creşte riscul de cancer la cap, la
năzăreli, mai ales la persoanele cu hormonii dereglaţi... Să sperăm că încă n-au
apucat să-şi facă efectul deplin, că se mai poate salva ceva.
Adu-mi cutia de televizor de pe balcon. Aia goală. Îi dăm pe toţi jos, începând
chiar din clipa asta. Punem şi sticlele goale şi tortul rămas, ca şi cum nu s-ar fi
întâmplat nimic. Nu comenta! Cioburile aduc noroc. Da, da, nu te poţi juca cu forţele
necunoscute ale naturii, mai ales dacă nu ştii să le stăpâneşti în favoarea ta...
19
...Şi voi, ce vă zgâiţi ca la urs, ce, n-aţi mai văzut femei şi bărbaţi care se
iubesc?... Ce, n-aţi mai văzut femei şi bărbaţi care suferă?... Ce, n-aţi mai văzut uşi
care nu se deschid?... Să fim serioşi. Mai trebuie unse doar din când în când!... Cu
ce putem, cu ce avem la îndemână!... Că doar oameni suntem! Oameni şi atât!
UN FEL DE (T)ÂRŞIT.
20