Cuprins:

1. Introducere;

2. Agresivitatea;

3. Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv

4. Formele agresivității;

5. Sursele agresivității;

1. Cauzele agresivității- marile teorii explicative;

2. Concluzii și recomandări;

3. Bibliografie.
 INTRODUCERE

Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi cele cu

caracter antisocial- sunt de mare actualitate, mass-media semnalizînd zilnic ominprezența
violenţei în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi spectacular: asasinate, tâlhării, violuri,
atacuri cu mână armată, atentate etc. Iată de ce, agresivitatea este privită ca o problemă
socială pentru care se aşteaptă o soluţie, studiul ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al
mijloacelor de a reduce prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume
caracterizată printr-ocreştere a agresivităţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale, cât şi la
nivelul celor internaţionale. Ca şi multe alte concepte psihologice, termenii de „agresivitate”,
respectiv „agresiune” şi „violenţă” aparţin deopotrivă limbajului comun şi arsenalului tehnic al
psihologiei, cele două puncte de vedere putând să nu coincidă cu necesitate. Fără a adera în mod
necesar la o filosofie potrivit căreia omul este funciarmente bun – și deci societatea este cea care
îl pervertește- sau rău- și atunci societatea este cea care direcționează, canalizează şi inhibă
natura sa – omul de pe stradă şi-a făcut o idee mai mult sau mai puţin clară asupra originii
comportamentului agresiv.

Problema comportamentului agresiv, de larg si permanent interes sociologic, a fost

abordata în literatura de specialitate de cele mai multe ori ca rezultat al cercetarilor separate, ori
exprimand opinii diferite ale psihologilor, sociologilor, psihiatrilor, pedagogilor si juristilor. În
următoarul conținut voi relata o comunicare de idei acumulate și sistematizate dintr-o serie de
articole și comunicate ale mai mult specialiști în domeniu legate de psihologia comportamentului
agresiv
 AGRESIVITATEA
Agresivitatea sau comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind acea formă
de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune,care pot fi
materiale, psihologice, morale sau mixte. Prin urmare, actul agresivităţii,al comportamentului
agresiv poate fi îndreptat către obiecte, precum casa, mobila, vesela, către ființele umane sau
ambele. La polul opus agresivității se află comportamentul prosocial. Formele cele mai fregvente
și mai cunoscute ale comportamentului agresiv sunt delicvența și infracționalitatea. O definiție
mai completă a agresivității ar fi aceea că agresivitatea este orice formă de conduită orientată
către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răni,
distrugeri sau daune.[3]

Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament destructivşi violent orientat
spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna
agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a
obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de
hrană, nu ca omul care o face din tendinţa competitivă.

Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză a fost
contrazisă, observându-se atât la animale cât şi la om că agresivitatea este un rezultat al învăţării,
al modelării comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare. Dar, unii cercetători au
descoperit o aşa zisă genă a agresivitaţii, care se transmite de la tată. Să fie oare acesta motivul
pentru care suntem agresivi, dar acele persoane care sunt paşnice, nu au această genă a
agresivităţii? Mediul de dezvoltare îşi pune şi acesta o amprentă serioasă asupra
comporatmentului, de exemplu un copil creşte într-o familie în care mama şi tatăl sunt ambii
alcoolici, se ceartă şi se bat. Probabilitatea ca acest copil să aibă acelaşi comportament când va
deveni adult este foarte mare. Acesta va avea un comportament agresiv faţă de lumea ce-l
înconjoară fiindcă a fii violent şi destructiv faţă da el şi faţă de ceilalţi este modul lui de a-şi
exprima frustarea ce a acumulat-o pe parcursul vieţii.[4]

Agresivitatea se poate spune ca este o forma particulara, care poate avea o semnificatie
psihologica si socio-patologica .Ea reprezinta o forma specifica a comportamentului deviant,
deoarece este o conduita umana sau actiune sociala diferita de cea normala, de ordin non-
normativ(opus modelului normativ), in cazul indivizilor asociali bolnavi psihic, pentru care nu
exista reguli. In circumscrierea sferei notiunii de comportament agresiv(sau agresivitate) un
element important il constituie definirea comportamentului.
P. Janet integreaza obiectul de studiu al psihologiei, atat comportamentale (behiviorismul), cat si
viata psihica anterioara (ex.psihanaliza) dezvoltand conceptul de conduita. Astfel, conduita
reprezinta totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior, precum si a proceselor de
organizare interna ale manifestarilor exterioare.

A. Porot defineste comportamentul ca : „o modalitate de a fi sau reactiona a unui individ in viata

obisnuita sau in prezenta unor circumstante speciale, o atitudine a individului fata de obligatiile
morale."

Deci, autorii evidentiaza ca principala functie a comportamentului este aceea de relationare intre
individ si mediul sau.

Heyer defineste comportamentul ca fiind „ansamblul de tendinte emotivo-afective ereditare sau

dobandite, care regleaza raportul individului cu, conditiile mediului.

Din punct de vedere social, comportamentul deviant (agresiv) capata valente importante in
raport cu mediul ambiant, cu artificialiazarea nevoilor si reducerea posibilitatilor de satisfacere a
unora din trebuintele naturale ( miscare, contactul cu altii etc.).

Agresivitatea sau conduita agresiva, ca modalitate de producere, este un act care prin natura sa
explica aspecte care se proiecteaza pe planuri diferite.

Din punct de vedere psihologic si psihopatologic agresiv, reprezinta o reactie comportamentala

de tip antisociala, idee care implica factorul individual instinctiv si cauzele psihopatologice
specifice (schizofrenia, epilepsia etc.).

Emil Durkheim respinge ideea predispozitiei psihologice sustinand un determinism social. O alta
dimensiune a fenomenului este de ordin etic. Conduita agresiva, ca fapt antropologic, se
incadreaza in toate planurile mentionate anterior.[1]

Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv

Din perspectiva scopului urmărit, unele comportamente agresive sunt orientate, au ca scop
producerea unui rău unei alte persoane, în timp ce alte comportamente agresive au în principal ca
scop demonstrarea puterii sau masculinităţii agresorului, ambele demonstrate prin agresivitate.
Agresivitatea nu este nici comportament antisocial, şi nu trebuie confundată sau identificată
cu delincvenţa sau cu infracţionalitatea. Agresivitatea nu implică întotdeauna un caracter
antisocial. Luptătorul de arte marţiale, în ring, poate avea un comportament agresiv. Totuşi, în
acest caz, deli există agresivitate, chiar explicită, nu putem vorbi de comportament antisocial. De
asemenea, nici situaţia inversă nu este întotdeauna valabilă; nu orice comportament infracţional,
sau antisocial poate fi însoţit de agresivitate. Agresivitatea nu înseamnă violenţă. Deşi de foare
multe ori comportamente agresive sunt confundate cu comportamentele violente, acestea
prezintă diferenţe fundamentale. Violenţa se exprimă prin dorinţa clară de a vătăma, de a face
rău, însă acest lucru se poate face şi fără agresivitate, fără ca iniţiatorul să dea dovadă de
comportament agresiv. De exemplu, otrăvirea unei persoane, este într-adevăr un act agresiv, dar
nu implică violenţă. Agresivitatea nu este întotdeauna îndreptată în afara subiectului. Există
situaţii când comportamentul agresiv se îndreaptă asupra subiectului însuşi, în acest caz vorbind
decomportament auto - agresiv. Dar şi aici se face distincţia între actele auto agresive grave
precum sinuciderea, auto mutilarea, şi alte comportamente auto agresive uşoare, care pot
periclita sănătatea, însă nu într-o manieră aşa evidentă. În acest ultim caz putem vorbi de fumat,
alcool, droguri, etc.[7]

Formele agresivității

Dat fiind faptul că agresivitatea, respectiv comportamentul agresiv este un fenomen foarte
complex, o încercare de tipologizare este foarte dificilă. Criteriile cele mai frecvente după care
se poate clasifica agresivitatea sunt:
 · În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă comportament agresiv, agresivitatea
poate fi clasificată în

» agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului

» agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină

» agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă

» agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată

· În funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive, putem

împărţi agresivitatea în:

- Agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală

- Agresivitatea directă, care are efecte directe asupra persoanei agresate, şi agresivitatea
indirecta, în cazurile în care pot apare intermediari între agresor şi persoana agresată,
victimă a comporta-mentului agresiv

· Clasificarea agresivităţii în funcţie de obiectivele urmărite:

- Agresivitatea care are ca scop implicit sau explicit obţinerea unor beneficii, a unui câştig
material.

- Agresivitatea ce are ca principal scop rănirea şi uneori chiar distrugerea victimei.

· În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii aceasta poate fi:

1)Agresivitatea directă/ostilă (actul agresiv este un scop în sine urmărindu-se explicit provocarea
unui rău) vs. agresiunea indirectă/instrumentală (suferința este folosită pentru atingerea unui scop
– sancționarea prin violență a unui comportament indezirabil);

2)Agresivitatea activă (răul este rezultatul acțiunii nemijlocite a agresorului – ex.:lovirea unei
persoane) vs. agresivitatea pasivă (răul este provocat prin neintervenție – ex.: persoana care nu
intervine pentru protejarea unei victime supuse violenței, deși ar putea să o facă);

3)Agresiunea fizică, psihică, sexuală sau verbală – privind din perspectiva actului provocator de
suferință, toate având componentă afectivă (suferința psihică);

4)Agresiunea spontană (declanșată conjunctural sau de un concurs de împrejurări neanticipate de

către agresor) vs. agresiunea premeditată (pregătită din timp, pentru a atinge un anumit scop);

5)Agresiunea provocată (victima a oferit un pretext agresorului, chiar și indirect) vs. agresiunea
neprovocată;
6)Agresivitatea manifestă (consumată într-un act provocator de suferință) vs. agresivitatea
latentă (existând un potențial agresiv, agresorul virtual căutându-și un pretext pentru a se
manifesta);

7)Agresivitate intenționată (declanșată conștient și voit de către agresor asupra victimei)vs.

agresivitate neintenționată (declanșată de circumstanțe independente de voința agresorului, chiar
accidental);

8)Agresivitate autoprovocată, interpersonală, familială, grupală sau publică (după numărul de

persoane implicate, locul și contextul social în care se produce);

9)Agresivitatea privită din punctul de vedere al stării de discernământ a agresorului, în strânsă

legătură cu responsabilitatea juridică și morală a acestuia.[6]

Sursele agresivității
Sursele de influenţare a agresivităţii sunt din păcate foarte multe, li pot fi grupate pe trei
categorii:

surse ce ţin de individ, de conduita şi de comportamentul acestuia

» frustrarea este una din cele mai des întâlniţi factori declanşatori ai agresivităţii

» atacul sau provocarea directă, de cele mai multe ori verbală, dar şi fizică, poate duce la »
comportamente agresive ale celui vizat.

» durerea, în formele ei fizică şi morală, poate duce la creşterea agresivităţii

» căldura este şi ea un factor declanşator al agresivităţii, fapt demonstrat de numeroase studii

» aglomeraţia este de asemenea un factor declanşator al comportamentelor agresive, fiind un

agent stresor pentru unii oameni

» accesul la materiale pentru adulţi (filme, reviste, etc) poate constitui un factor care duce la
intensificarea / declanşarea comportamentelor agresive. Deşi acest lucru a fost confirmat de
unele cercetări experimentale, alţi autori infirmă acest lucru[5].

Cauzele agresivității- marile teorii explicative

Problema care se pune este daca agresivitatea este determinată de zestrea ereditara, factor
genetic sau echipamentul psiho comportamental al individului dobandit in functie de conditiile
de mediu.
 1) Teorii Etologice.
Etologia, sau biologia comportamentului, este stiinta care studiaza comportamentul
vietuitoarelor, raportat la obiceiuri si deprinderi, la interactiunea interspecii si intraspecii si la
modalitatile de raspuns la stimulii din mediu. Prin studiile facute de-a lungul timpului, etologii
au urmarit sa inteleaga mai bine partea innascuta din comportamentul uman, dar si pe cea
dobandita prin influenta culturala.
Agresivitatea este înnascuta- Principal sustinator este Freud. Agresivitatea este un instinct pur,
este de natura instinctuala si are un rol negativ. Singurele modalitati de canalizare si reorientare a
acestor instincte sunt exprimate prin arta, sport.
Un alt adept al acestei teorii este Konsad Lorenz. In lucrarea sa despre agresiune, el
accentueaza asupra naturii biologic-instinctuale pe care-l gasim si la om si la animale. In timp ce
la Freud, ea are o valoare adaptiva, fiind esentiala pentru supravietuire.
Ex.: comportamentul agresiv animal- masculul indepartandu-i pe altii previne supraaglomerarea.
Datorita faptului ca cel puternic invinge, se creeaza un proces de selectie naturala a celor cu un
bun potential genetic, fapt ce va permite transmiterea comportamentului agresiv, urmasilor.
Aceasta teorie a fost foarte criticata.In virtutea ei ar fi de asteptat ca oamenii sa aiba aceleasi
manifestari agresive oriunde in lume. Acest lucru nu este adevarat , datele statistice cu privire la
comportamentul criminal indicand faptul ca la sf. anilor ' 80, in tarile din Scandinavia: Norvegia,
Suedia rata omuciderilor de 0 la 100.000 loc., pe cand in Thailanda era de 14 la 100.000 loc.
Exista mari diferente interindividuale in manifestarea comp. agresiv. Respingerea
clasigeneralizata a naturii instincte ale comp. agresiv nu inseamna insa si ignorarea unor
influente evidente de ordin biologic ca:
a) influențe neuronale (exista anumite zone din cortex, care in urma unor mici stimulari,
faciliteaza adaptarea comp. agresiv de catre subiect);
b) influențe hormonale (barbatii sunt mult mai agresivi decat femeile, datorita diferentelor de tip
hormonal);
c) influențe biochimice- cresterea cantitatii de alcool in sange- comp. agresiv.
O alta perspectiva ce sugereaza faptul ca agresivitatea este cel putin innascuta este sfanta de
sociobiologic (Rushton si Wilson). Potrivit lor agresivitatea este vazuta in functie de evolutie,
principiile selectiei favoizand in timp cresterea nivelurilor de agresivitate.

2) Teoria psihanalitică
Desi, initial, in viziunea lor asupra inconstientului, psihanalistii nu au acordat foarte multa
importanta agresivitatii, aceasta fiind vazuta doar ca un mijloc prin care trebuintele de baza sunt
satisfacute, ulterior, agresivitatea primeste recunoastere ca instinct de sine statator de o
importanta remarcabila pentru viata psihica inconstienta.
Odata cu rolul major atribuit agresivitatii, are loc o modificare semnificativa in teoria
psihanalitica a instinctelor. Pulsiunea sexuala se transforma din dusmanul vietii in sustinatorul ei,
iar agresivitatea devine adversarul ei. Astfel, agresivitatea, interpretata la inceput doar ca reactie
innascuta, care potenta celelalte instincte, ajunge sa se bucure de o maxima expunere, fiind
transformata intr-unul din polii dualismului pulsional.
Dualismul pulsional are la baza relatia dintre Eros - instinctul sexual si instinctul de conservare -
si Thanatos - impulsul de autodistrugere (numit si instinctul mortii). In timp ce Erosul este
implicat in conservarea vietii, Thanatosul este implicat in readucerea vietii la stadiul anorganic,
prin tendinta de autodistrugere. Chiar daca la nivel primar este autodistructiva, prin interactiunea
cu pulsiunea sexuala agresivitatea devine distructiva si orientata spre exterior, conform celei de-a
doua teorii a instinctelor, emise de Freud (parintele psihanalizei).

3) Teoria frustrare- agresivitate (Miller si Dollard). Aceasta teorie are la baza 2 postulate
specifice:
a) agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii
b) frustrarea conduce intotdeauna catre o anumita forma de agresivitate
Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca agresivitatea este determinata de conditiile de mediu.

Blocarea caii de atingere a unui scop creeaza anumite frustrari. La randul lor acestea se pot
constitui in sursa de manifestare a agresivitatii. Destul de frecvent este agresiv, nu este orientata
asupra sursei. ci redirectionata catre o alta tinta. Teoria a fost supusa unor revizii, a. i. L.
Berkonvitz, sustine ca frustrarea produce doar o anumita stare de pregatire emotionala pentru
agresare.
4) Teorii Comportamentiste.
Agresivitatea este un comportament social invatat- autor Albert Bondura.
Agresivitatea se invata prin:
a) direct- prin recompensare (pedepsirea) unor comportamente
b) prin observarea (imitarea) unor modele de conduita ale altora, iar aceste metode fiind
intalnite in:
* familie- parintii copiilor violenti, ai celor abuzati, maltratati provin din familii in care
s-a utilizat pedeapsa fizica;
* mediul social- in comunitatile in care metodele de conduita agresiva sunt acceptate,
admirate, valorizate, agresivitatea se transmite mult mai usor noilor generatii.
 * exista o exagerare cu privire la rolul mass-mediei, datele statistice arata ca principalii
factori sunt modele familiare si cele sociale apropiate.
1) factori ce tin de individ, de conduita lui, de reactivitatea lui comportamentala
2) factori ce tin de familia individului
3) factori ce tin de mass-media
Ex. 1) Cercetarile din psihologia sociala demonstreaza ca predispuse spre agresivitate sunt
persoane irascibile si extrem de competitive.
Atacul sau provocarea fizica sau verbala atrage de cele mai multe ori rapuns agresiv.
- durerea fizica si morala- cresterea agresivitatii. Alti factori: caldura (temp. inalte coreleaza cu
manifestari agresive), aglomeratia (apare in calitate de agenti stresanti si duce la cresterea
agresivitatii..)
Ex. 2) -Mariajul instabil si divortul.
-istoria propriei vieti a parintilor- parintii care-si ?aleuzeaza? copiii au fost supusi la
randul lor unui tratament similar de catre proprii parinti sau au fost in mare masura vegheati
emotional decatre acestia.
-atitudine parentala in raport cu cresterea copiilor. Parintii aluzivi privesc copiii ca pe o
modalitate de a-si satisface propriile nevoi, aspiratii, solicitandu-i pe acestia sa interprinda
actiuni ce depasesc posibilitatile si abilitatile lor fizice si psihice. Acesti parinti intampina
dificultati in a stabili legaturi empatice cu proprii lor copi. Ei privesc copilul ca pe o marioneta
ce trebuie sa fie dresata la orice mica batere.
-tulburari psihice si de personalitate- Parinti care-si maltrateaza copiii suferade afectiuni
psihice.[2]

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI:

Agresivitatea și violența sunt realități care se regăsesc de-a lungul întregii istorii umane,
indiferent de epocă și de gradul de dezvoltare al civilizației omenești.

Precum s-a mai enunțat anterior, conchidem agresivitatea ca fiind orice formă de conduită
orientată cu intenție către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii,
a unor răniri, distrugeri și daune.

Analizînd complet și definitiv aspectele psihologice ale agresivității, caracteristicile, formele,

cauzele și sursele acesteia concluzionăm că agresivitatea reprezintă o conduită semnificativ-
periculoasă. Cu toate că societatea actuală are mecanisme de control și de contracarare a
comportamentelor agresive, indezirabile, care atentează la viața/siguranța persoanei și îi
afectează funcționarea atât în viața privată, cât și în societate, la nivel individual se menține
activă nevoia de a găsi o soluție de limitare a manifestării agresivității altora asupra propriei
persoane. Astfel, devine o necesitate capacitarea persoanei în a face față agresiunii – atunci când
aceasta se produce – astfel încât că, pe de o parte reacția de apărare să fie eficientă și eficace iar
pe de altă parte, să respecte normele legale și să nu victimizeze pe mai departe persoana agresată.

Din punct de vedere practic, putem interpreta manifestarea agresiunii ca sistem care inter-
relaționează următoarele componente: Agresorul, Mediul în care se produce agresiunea și
Persoana agresată. Astfel se face necesară remedierea comportamentului agresiv pe cât la
agresor, prin indentificarea cauzelor individuale ale agresivității, evitarea motivelor de criză,
stabilirea regulilor clare de comportament, precum și aceeași încurajare și evitarea etichetării, pe
atât a persoanei agresate, aceasta fiind – totodată – și cea mai flexibilă componentă a sistemului
(având de partea sa resursele conștientizate prin pregătire psihologică și reacția ca deprindere
antrenată sistematic.

BIBLIOGRAFIE:

1. Tudorel Butoi. Psihologie judiciară. Editura Trei, 2012;

2. Marius Florea. Teorii psihologice asupra agresivității;

3. A. Cosmovici. Psihologie generală. Polirom. Iași, 1996;

4. C. Păunescu. Agresivitatea umană. Editura Trei, 1995;

5. Butoi ioana-Teodora. Tratat universitar de psihologie judiciară. Editura

Phobos, București, 2005;
6. Marius Florea. Tipuri de agresivitate si cauzalitate multiplă.

7. Adrian Neculau. Psihologie socială, Aspecte contemporane. Nicolae

Mitrofan. Agresivitatea. Editura Polirom, Iași, 1996.