Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
TEMA: Efectul amelioratorilor asupra
calităţii pâinii.
Clasificarea amelioratorilor la Creavita.
A efectuat: st.gr.TP-111
Canja Ana
Chişinău 2014
CUPRINS
Atunci cînd este adăugată lipaza, pâinea are un volum îmbunătăţit, miezul este mai moale,
mai catifelat şi mai pufos, iar prospeţimea se menţine un timp mai îndelungat. Deşi natura
legăturii dintre proteine şi lipide nu este pe deplin elucidată, se presupune că lipaza reduce o
posibilă supraagregare lipide-proteine în aluat şi exercită un atac limitat asupra lipidelor
agregate fără a realiza, totuşi o degradare avansată a complexelor existente. Această
modificare a agregatelor de tip lipide-gluten conduce la un complex glutenic îmbunătăţit şi,
astfel, este îmbunătăţită consistenţa aluatului, se măreşte volumul pâinii rezultate, iar structura
miezului este mai bună. Mai mult, prin acţiunea lipazelor ori a fosfolipazelor apar în aluat
acizi graşi polinesaturaţi (acid linoleic, linolenic) care reprezintă substratul pentru acţiunea
oxidativă cu rol pozitiv al lipoxigenazei, precum şi mono- şi digliceridele – emulgatori a căror
acţiune ca agent anti-învechire promovează o mărire a perioadei în care pâinea îşi menţine
prospeţimea. Datorită unei porozităţi mai uniforme şi a unor pori mai mici ai miezului, textura
lui e mai fină şi culoarea acestuia mare mai deschisă. Atunci cînd alături de lipaze sunt
adăugate în aluat α-amilaze fungice se obţin rezultate superioare. Lipazele exogene se pot
obţine din sursele vegetale (în principal făina de soia), animale sau microbiene (Aspergillus
niger, Aspergillus oryzae, Candida antarctica, Pseudomonas cepaciam, Rhizopus delemar,
Penicillium cyclopium, Geotrichum candidum, Candida lypolitica, Candida rugosa, etc.).
Lipazele microbiene au un optim de temperatură cuprins între 25 oC şi 37 oC, un optim de pH
cuprins între 5,6-8 şi au o termostabilitate redusă, majoritatea lor fiind inactivate la
temperaturi apropiate de 50 oC. Lipoxigenaza realizează oxidarea cu ajutorul oxigenului, a
acizilor graşi care conţin în molecula lor cel puţin două legături duble izolate, cu o grupare
metilen intermediară (acizii linoleic, linolenic şi arahidonic) cu formare de hidroperoxizi cis,
trans. Sunt oxidate numai formele cis ale acizilor graşi polinesaturaţi, formele trans nefiind
atacate. Enzimele sunt activate de hidroperoxizi însă oxidarea enzimatică este iniţiată şi în
absenţa acestora. Abilitatea lipoxigenazei şi lipazei de a activa şi la umidităţi scăzute ale
mediului face ca cele două enzime să joace un rol important în maturizarea naturală a
făinurilor de grâu. Din această cauză, adaosul de lipoxigenază exogenă a devenit o cale de
accelerare a maturizării făinurilor de grâu. Făinurile obţinute din seminţele unor leguminoase
(în special soia) sunt folosite, de câteva decenii, în panificaţie, abilitatea lipoxigenazei din
aceste surse de a decolora pigmenţii liposolubili ai grâului fiind valorificată pentru albirea
făinurilor şi obţinerea unei pâini cu miez de culoare mai deschisă. Se foloseşte făina de soia
proaspăt măcinată şi obţinută din boabe netratate termic, în proporţie de 0,5-1% faţă de făina
prelucrată. În panificaţie, lipoxigenaza este “centrul” a numeroase reacţii, în care alte sisteme
oxidoreducătoare interferă şi care poate explica efectele sale: degradarea acizilor graşi
polinesaturaţi şi a pigmenţilor carotenoidici, oxidarea grupărilor sulfhidril, punerea în libertate
a lipidelor legate şi modificarea aromei pâinii.
Glucozoxidaza – făinurile de grâu nu conţin glucozoxidază. Unul din efectele
adaosului de glucozoxidază exogenă în aluat este oxidarea, cu ajutorul oxigenului atmosferic,
a glucozei endogene cu formare de acid gluconic, însă acidifierea aluatului datorită acestei
reacţii este neglijabilă.
Un alt efect este transformarea apei în peroxid de hidrogen care activează catalaza şi
peroxidaza din făină. Reacţia catalizată de glucozoxidază are loc la frămîntarea aluatului,
principiul acţiunii fiind redat în figura 2 de mai sus. Adiţia de glucozoxidază măreşte
consumul de oxigen în aluat şi promovează creşterea consistenţei acestuia. Factorul limitativ
în acest proces este biodisponibilitatea oxigenului, iar principalul concurent îl prezintă
drojdiile care au nevoie de acesta pentru creştere şi multiplicare. Aceasta înseamnă că cele
mai bune condiţii pentru acţiunea glucozoxidazei sunt create la suprafaţa aluatului, unde
oxigenul este întotdeauna disponibil. Aceste limitări pot fi rezolvate prin măsuri de ordin
tehnic în timpul preparării aluatului (ex: insuflarea de oxigen în dispozitivul de amestecare-
frămîntare). Efectele datorate acţiunii glucozidazei vor fi observate în timpul frămîntării sau
în stadiile incipiente de fermentare. Glucozoxidaza este produsă în cantităţi mari de prin
biosinteză, de către culturile de Penicillium şi Aspergillus ori din unele bacterii. Principalele
tulpini utilizate în acest scop sunt: Aspergillus niger, Penicillium glaucum, Penicillium
amagasakiense, Penicillium notatum, Penicillium vitale, Acetobacter oxydans, Pseudomonas
oralis, etc.
Sulfhidriloxidaza – este o flavoenzimă care catalizează oxidarea cu ajutorul
oxigenului molecular a grupărilor sulfhidril din structura glutationului redus şi a proteinelor
glutenice, procesul fiind generator de peroxid de hidrogen. Făinurile de grâu nu conţin
sulfhidriloxidază. Swaisgood (1980) consideră că glutationul redus din făinuri şi drojdie este
cel mai bun substrat pentru acţiunea enzimei. Prin trecerea glutationului din forma sa redusă
în cea oxidată, acesta îşi pierde abilitatea de reducător, de activator al proteolizei, nefastă
pentru elasticitatea şi rezistenţa glutenului. Prin oxidarea grupărilor sulfhidril din structura
proteinelor glutenice este promovată formarea punţilor disulfidice, efectul fiind de “întărire” a
matricei glutenice. Pe de altă parte, formarea de peroxid de hidrogen conduce la activarea
catalazei şi peroxidazei din făină, cu efecte benefice asupra reologiei aluatului. Utilizarea în
panificaţie a sulfhiriloxidazei împreună cu glucozoxidaza conduce la obţinerea unui aluat de
stabilitate îmbunătăţită, suprafaţă uscată, prelucrabilitate superioară şi, în final, la produse de
calitate. Folosirea combinaţiei de enzime oxidante de mai sus împreună cu hemicelulazele sau
celulazele, a condus la rezultate mai bune, la efect sinergic. Sursele de sulfhidriloxidază
pentru panificaţie sunt tulpinile de Aspergillus şi Penicillium.
Substanţele cu acţiune oxidantă - sunt recomandate la prelucrarea făinurilor de calitate
slabă, în scopul creşterii elasticităţii şi rezistenţei glutenului, respectiv pentru îmbunătăţirea
însuşirilor reologice ale aluatului. Acţiunea lor se bazează pe oxidarea grupărilor –SH din
aluat. Dintre oxidanţi cel mai folosit este acidul ascorbic care, deşi este un reducător, în aluat
în prezenţa oxigenului acţionează ca un oxidant, deoarece este oxidat enzimatic în prezenţa
enzimei ascorbat-oxidază la acid dehidrascorbic care, de fapt, are acţiune oxidantă. Se
foloseşte în doze de 10-100 părţi de milion şi se introduce în maia sau în aluat. Doza de
oxidant depinde de: calitatea şi extracţia făinii, procedeul de preparare a aluatului, intensitatea
acţiunii mecanice exercitate asupra acestuia, în special la frământare. Doza este cu atât mai
mare, cu cât făina este mai slabă şi cu cât acţiunea mecanică este mai intensă. Efectul acidului
ascorbic este maximă pentru frământarea aluatului la turaţii mari ale braţului de frământare şi
pentru temperatura aluatului de 25-26 oC. Supradozarea oxidanţilor conduce la aluaturi
excesiv de rezistente, puţin extensibile şi la o pâine densă, nedezvoltată.
Substanţele cu acţiune reducătoare – se recomandă la prelucrarea făinurilot puternice şi
a celor provenite din grâu ars. Au efect invers faţă de cel al oxidanţilor, ele diminuînd
rezistenţa şi mărind extensibilitatea glutenului şi a aluatului, influneţând pozitiv capacitatea
aluatului de reţinere a gazelor şi volumul pâinii. Conform concepţiei actuale, acţiunea lor se
bazează pe reducerea legăturilor –S-S- din aluat. Dintre reducători se foloseşte mai ales
L-cisteina. Se mai folosesc clorhidratul de cisteină şi bisulfitul de sodiu. Dozele se stabilesc în
funcţie de calitatea făinii. Când nu se dispune de astfel de substanţe, se poate folosi la
afânarea aluatului, în locul drojdiei presate, drojdia uscată care conţine glutation redus în
cantităţi importante.
Substanţele cu acţiune acidă – se folosesc la prepararea făinurilor de calitate slabă şi a
celor bogate în α-amilază. Dintre acestea fac parte acizii alimentari: lactic, acetic, tartric, citric
sau produsele bogate în astfel de acizi, cum sunt zerul acid, extractul de tărâţe fermentat.
Acizii alimnetari se folosesc în proporţie de 0,1-0,3%, iar zerul sau extractul de tărâţe
fermentat în proporţii de 20-30% faţă de făina prelucrată.
Emulgatorii – sunt folosiţi pentru îmbunătăţirea însuşirilor reologice şi prelucrabilităţii
aluatului, a calităţii şi prospeţimii pâinii. Efectul lor în aluat este legat de dispersia mai fină şi
mai rapidă a grăsimilor şi a aerului inclus la frământare şi de formarea complecşilor cu
proteinele şi amidonul, şi depinde la fel de structura lor chimică.
Principalele tipuri de emulgatori folosiţi în panificaţie sunt:
Monogliceridele şi digliceridele – se foloseşte monostearatul de glicerină, mai puţin
monopalmiatul şi mai rar monooleatul, iar dintre digliceride mai frecvent cele pe bază de acid
stearic. Se folosesc în special pentru mărirea elasticităţii miezului şi duratei de prospeţime.
Sunt preferate cele de puritate mare.
Esterul monogliceridelor cu acidul diacetiltartric (DATEM) şi esterii acizilor lactic şi
fumaric – sub formă de săruri, dintre care face parte fumaratul de sodiu. Sunt folosiţi pentru
îmbunătăţirea calităţii pâinii preparate din făinuri de calitate slabă, pentru prelungirea
prospeţimei şi pentru eliminarea efectelor negative ale făinii de soia şi a altor făinuri proteice.
Monogliceridele etoxilate şi sucroesterii – eficace la prepararea pâinii cu adaos de
făină de soia sau alte făinuri proteice.
Lecitina – îmbunătăţeşte prelucrabilitatea aluatului reducând aderenţa lui la organele
de lucru ale maşinilor de prelucrat. Efectul ei creşte în amestec cu alţi emulgatori cum ar fi
mono- şi digliceridele, formă sub care se foloseşte la îmbunătăţirea prospeţimii pâinii.
Emulgatorii se folosesc în doze de 0,1-0,5% faţă de făina de prelucrat.
depozitat;
cea mai potrivită soluție pentru făinuri slabe aproape de limita de panificare.
Făină secară: făină albă de 40:60 251 273 295 100 +9 +17
Grâu
* Martor = probă constituită numai din amestec de făină de secară şi făină albă de grâu în
diferite proporţii fără adaos de ameliorator.
3. conferă elasticitate miezului, înlăturând senzaţia de necopt pe care o au produsele cu un
conţinut mare de făină de secară (senzaţie de necopt ce poate fi cauzată de activitatea
enzimatică intrinsecă mare şi complexului specific de hidrocoloizi conţinut de făina de
secară);
4. fără conservanţi şi emulsifianti (clean label/etichetă curată);
5. intensifică aroma şi gustul de secară prin conţinutul de aluat fermentat uscat din secară;
6. economic.
Reţetă recomandată: Ingredient Cantitate (kg)
a. metoda indirectă:
Prepararea maielei de secară:
Se malaxează la viteza mică a malaxorului timp de 6 minute întreaga cantitate de făină de
secară cu 1/3 din cantitatea totală de drojdie şi 1/4 din cantitatea totală de apă aferentă reţetei.
Maiaua astfel obţinută se lasă la odihnă în cazan/dospitor 2 ore.
Obţinerea aluatului: la maiaua de secară se adaugă restul ingredientelor din reţetă.
Malaxare 4+6 26 - - - -
Odihnă în cazan 10 26 - - - -
Divizare - - 550 - - -
Predospire 10 27 - - - -
Dospirea finală 30 - - 35 80 -
Coacerea 30-40 - - - - 250-260
Malaxare 4+6 26 - - - -
b. metoda directă:
Se adaugă toate ingredientele reţetei în cuva malaxorului de la început.
Malaxare 4+6 26 - - - -
Odihna în cazan 10 26 - - - -
Divizare - - 550 - - -
Predospire 10 27 - - - -
Dospirea finală 35-40 - - 35 80 -
Coacerea 35-40 - - - - 250-260
Avantaje:
1. îmbunătăţeşte proprietăţile reologice ale aluaturilor preparate atât cu făină graham, cât
şi cu făină neagră sau tărâţe de grâu;
2. îmbunătăţeşte volumul şi aspectul produselor finite (culoare mai intensă, bine definită,
porozitate uniformă a miezului, aspect uniform al pâinii)
3. fără conservanţi şi emulsificatori (clean label/etichetă curată);
4. economic.
Igrediente: făină albă de grâu, gluten vital, făină de malţ prăjit, făină de soia, enzime
(alfaamilaze, fosfolipaze, xilanaze), ameliorator de făină (acid ascorbic).
AMELIORATORII POLENGIDA
Polen Food a fost fondată în 1997, şi este una din companiile de top în producerea
tratamentelor şi amelioratorilor pentru făină, produse de patiserie şi brutărie, având experienţe
vaste în domeniile respective. Polen Food în
mod continuu adaugă noi produse la
portofoliul/catalogul său, exportând făină,
ingrediente pentru sortimente de patiserie şi
brutărie în mai mult de 50 de ţări din toată
lumea, din Canada pînă în Australia. Polen
Food furnizează diverse produse secţiilor de patiserie, hotelurilor şi restaurantelor prin
canalele sale largi de distribuţie, asigurînd soluţii la comandă pentru morile de făină prin
intermediul personalului tehnic calificat.
Tabelul 5 Lista amelioratorilor utilizaţi în sfera produselor de panificaţie
Grupul de produse Denumirea Caracteristici Dozarea
produsului
Toast/Sandwich Exper Gold SX Soft conferă produsului o
structură omogenă;
asigură un miez de pâine
mai pufos;
îmbunătăţeşte culoarea şi
structura crustei. 10-30 g la
Lavaş/Pita/Tandoori Exper Gold 3000 L reduce uscarea 100 kg făină
Exper Gold 3000 P produsului final;
Exper Gold 3000 T asigura extensibilitatea
aluatului;
asigură rezistenţa la
rupere;
reduce uscarea crustei;
împiedică râncezirea;
îmbunătăţeşte culoarea
crustei.
Baghete Exper Gold SX furnizează optimul
toleranţei la fermentare;
conferă structură fragilă;
îmbunătăţeşte culoarea
crustei/cojii;
asigură volumul şi
fărâmiciozitatea necesară
produsului final. 10-30 g la
Pâine cu/din diverse Revizyon 404 asigură susţinerea
100 kg făină
cereale reologică pentru
depăşirea efectelor
negative provocate de
adaosul cerealelor;
ajută la crearea
trăsăturilor necesare
produsului final.
Produse de panificaţie moi (pufoase) – acest grup este constituit din produse de
panificaţie industriale şi artizanale ce conţin ulei şi zahăr şi au un termen de valabilitate mare,
precum pâinea pentru mic-dejun englezesc, chifle pentru hamburger şi pîinea pentru
sandwich-uri.
Figura 3 Efectul amelioratorilor asupra pâinii în formă şi chiflelor (până şi după)
Caracteristici:
Este potrivit pentru producerea lavaşului, sau altor tipuri de pâine plată.
Măreşte prelucrabilitatea şi contribuie la extensibilitatea aluatului;
Micşorează uscarea crustei şi diminuează rata de învechire a produsului;
Îmbunătăţeşte culoarea crustei produsului final.
CONCLUZII
În urma măcinării grâului la mori se obţine făină de diferită calitate, lucru influenţat de
condiţiile meteorologice din anul respectiv, atacabilitatea bobului de diverşi dăunători de
câmp, condiţiile proaste de păstrare şi prelucrare. Astfel, utilizarea acestor tipuri de făină în
panificaţie poate prezenta anumite probleme. Aplicabilitatea amelioratorilor este eminamente
necesară pentru a efectua corecţiile necesare şi îmbunătăţirea calităţii făinurilor, dar şi pentru
a le conferi produselor caracteristi fizico-chimice şi organoleptice similare celor obţinute din
făină de calitate înaltă. Amelioratorii din câte s-a constatat mai sus, se pot utiliza fie imediat
după măciniş, la mori adăugîndu-se în loturile de făină obţinută, fie atunci când urmează
pregătirea nemijlocită a produsului, în timpul malaxării sau mixării materiilor prime necesare.
Selectarea amelioratorilor potriviţi poate îmbunătăţi semnificativ calitatea produselelor,
culoarea şi structura miezului şi cojii, mărind termenul de valabilitate (scăderea gradului de
învechire), contribuind la creşterea capacităţii de reţinere a gazelor şi mărirea volumului
produsului final, etc.
Amelioratorii de la Creavita asigură toate caracteristicile descrise mai sus, şi oferă
suplimentar soluţii optime de îmbunătăţire şi obţinerea a produselor de cea mai înaltă calitate
în domeniul panificaţiei, micilor brutării, şi domeniilor conexe lor. Utilitatea acestora a fost
verificată în practică, fiind-le confirmată siguranţa prin intermediul standardelor ISO 22000,
certificarea ISO 14001:2005, ISO 9001:2000 şi HACCP. Prin urmare promovarea utilizării
amelioratorilor trebuie să constitue un proces continuu, în special pentru cei care îi produc,
distribuie şi folosesc implicit în producţie.
BIBLIOGRAFIE
1. BANU, C. ş.a. Tratat de industrie alimentară. Tehnologii alimentare. Bucureşti, Ed:
ASAB, 2009. pag.1147.
2. PURICE, G. Amelioratorii în producţia de panificaţie. Chişinău, Ed: RUXANDA,
1997.
3. ПУЧКОВА, Л. И. и др. Технология Хлеба, кондитерских и макаронных изделий.
Часть I. Санкт-Петербург, Из: ГИОРД, 2005.
4. Ауэрман, Л. Я. Технология хлебопекарного произвадства. Санкт-Петербург, Из:
ПРОФЕССИЯ, 2005.
5. Catalog Pakmaya – Februarie 2014.pdf
6. http://www.rompak.ro/morarit-panificatie/amelioratori-de-panificatie/
7. http://en.polengida.com/kategori/Bread_Improvers-6.html
8. http://www.polengida.com/katalog/flour_treatments.pdf