Igiena alimentatiei

Definitie:
Igiena alimentatiei este acea parte a igienei care are ca obiectiv cunoasterea si
punerea in valoare a efectelor favorabile ale alimentatiei asupra starii de sanatate si sa
indeparteze riscul ca produsele alimentare sa devina factor daunator pentru
consumator
Dupa natura si rolul lor in organism ,substantele nutritive se impart in cinci grupe
principale :
1. Proteine
2. Lipide
3. Glucide
4. Elemente minerale
5. Vitamine
Necesitatile nutritive variaza de la un individ la altul in functie de varsta ,sex,conditiile
mediului ambiant si felul activitatii.
Pentru ca alimentatia sa fie rationala ,trebuie sa existe un echilibru intre necesarul
organismului si cantitatile de alimente.
Cand acest echilibru se rupe ,alimentatia devine dezechilibrata ,avand efecte
negative asupra starii de sanatate.dezechilibrele alimentare atat,in plus cat si in minus
duc la aparitia bolilor de nutritie sau distrofii
Cunoasterea trebuintelor nutritive ale organismului este indispensabila pentru
realizarea unei alimentari echilibrate .ele se refera atat la necesarul de energie cat si de
substante nutritive.
.Proteinele
Reprezinta unul dintre componentele esentiale ale tuturor celulelor
organismlui.Deriva de la cuvantul grecesc „proteios”=primul
70% din structurile organismului sunt de natură proteică.
Raţia de proteine, plecând de la bilanţul proteic (BP=consum/eliminare), poate fi:
 echilibrată: aport=eliminare
 pozitivă: aport>eliminare, pentru organismele în creştere (copii, femei
însărcinate)
 negativă: aport<eliminare, în faze febrile sau cancer.
Necesar: 75 g proteine/zi, deci 1 g proteine/kg corp/24h.
Cantitatea necesară de proteine reprezintă 12..18 % din totalul caloriilor necesare.
Evaluarea calităţii proteinelor
Există 3 categorii de proteine alimentare:
 Clasa I: sunt cele mai valoroase, conţin cantitatea cea mai crescută de
aminoacizi esenţiali. Există în regnul animal (ou,carne, lapte, brânzeturi)
 Clasa II: conţin toţi aminoacizii esenţiali, dar unul, doi, trei sunt în cantitate mai
scăzută. Există în regnul vegetal: legume, fructe, cereale, legume uscate.
Aminoacizii limitativi sunt în cantitatea cea mai redusă şi limitează
anabolismul protidic.
 Clasa III: nu pot servi la anabolism. Lipsesc unul sau doi aminoacizi esenţiali.
 Există în regnul animal (colagen) sau vegetal (zeina-proteina porumbului. În
cantitate crescută provoacă pelagra, distrofie proteică indusă de consumul
unei proteine proaste).
Cu ajutorul izotopilor de azot marcaţi, s-a demonstrat că cel mai rapid se renovează
ficatul, pancreasul, sistemul enzimatic, mucoasele, structurile parenchimatoase. Viteza
de înlocuire a ţesuturilor este de 7..8 zile până la renovarea completă, pentru ficat şi
pancreas, iar pentru ţesutul muscular este de: 2 săptămâni..1 lună.
Dacă la renovarea ficatului lipseşte un aminoacid esenţial, proteina nu este
sintetizată. Dacă se înlocuieşte aminoacidul cu un altul, sintetizat de organism, organul
cu proteina va fi rejectat. (este corp străin).
Viteza de refacere este proporţională cu raportul dintre calitatea şi cantitatea de
proteine.
Proteina nu trebuie dată în exces. Din metabolizare, creşte cantitatea de amoniac şi
toxicitatea pentru celula hepatică. Pentru ficatul în criză se recomandă eliminarea
proteinelor din alimentaţie, pentru a nu suprasolicita ficatul.
Raţia de proteine
Variază în funcţie de condiţiile fiziologice şi de mediu.

Exp :

1,Condiţii fiziologice:
Pentru un copil născut prematur, raţia de proteine trebuie să fie de 4..5g proteine/kg
corp/zi, pentru a ajunge cât copilul născut la termen, care consumă 3,5..4,5g proteine/
kg corp/zi.
Când viteza de creştere scade, scade raţia de proteine, pentru că nu se pune decât
problema refacerii tisulare.
Un anabolism accentuat se înregistreză la femeia gravidă pentru a hipertrofia
ţesuturile ce adăpostesc fătul, pentru creşterea volumului de sânge pentru produsul de
concepţie. Sunt necesare 2..2,5g/kg corp/zi. Cu cât creşte vârsta sarcinii, cu atât creşte
raţia de proteineună metodă În perioada de lactaţie sunt necesare 2g/kg corp/zi. Nu se
bea alcool, deoarece se poate produce intoxicaţie, iar copilul moare la sân.

2.Mediul toxic/poluat
Este necesară suplimentarea raţiei de proteine din punct de vedere calitativ şi
cantitativ, deoarece noxele din organism sunt transformate în ficat (detoxifiere), până la
produşi ce se elimină mai uşor.
Efectele aportului proteic insuficient.
În perioade lungi de timp, organismul nu se dezvoltă la parametri normali. Talia şi
greutatea sunt scăzute, dar se dezvoltă armonios. Prezintă un aspect miniatural de
nanism alimentar, similar nanismului hipofizar. Scade sinteza hormonilor cu structură
proteică şi efectul acestora. Scade şi secreţia hormonilor gonadali, deoarece aceştia se
eliberează sub influenţa factorilor hipofizari, de natură proteică.
Populaţiile cu alimentare suficientă în proteine prezintă dinamicitate crescută, spre
deosebire de cele vegetariene. Reflexele dobândite se formează mai repede şi sunt
mult mai stabile la indivizii cu aport proteic suficient.
Acţiunea dinamică specifică este foarte crescută pentru proteine, comparativ cu alţi
factori nutritivi.
Lipidele
Furnizează 9,3 kcal/Kg.
Intră în structura membranei. Majoritatea sunt trigliceride, stocate în adipocit,
constituind rezerva de calorii a organismului.
Lipidele se pot sintetiza pornind de la glucide, însă un regim alimentar alipidic
îndelungat dăunează., Apar dermatite exematoase, care se vindecă dacă la regimul
alimentar se adaugă grăsimi de origine vegetală.
Anumiţi acizi graşi nu pot fi sintetizaţi de corpul uman. Aceştia se numesc acizi graşi
esenţiali şi depind de aportul exogen.
Acidul linoleic, acidul linolenic, acidul arahidonic sunt numiţi şi vitamina F, deşi ei nu
acţionează după tipicul unei vitamine.
Cantitatea grăsimilor
În raţia zilnică trebuie să existe o anumită cantitate de grăsime (3% din valoarea
calorică a raţiei):
1. Cu ajutorul grăsimilor ne completăm raţia energetică.
2. Grăsimile sunt utilizate în prepararea alimentelor pentru că sunt un mediator
termic (împiedică arderea alimentelor).
3. Vitaminele liposolubile se absorb după ce au fost dizolvate în grăsimi.
4. Stimulatori ai activităţii vezicii biliare (efect colagog, coleretic). Nu se
utilizează în caz de litiază.
5. Prezintă sapiditate (gust particular), în special grăsimile emulsionate.
Grăsimile sunt alimente ce se digeră greu, pentru că scad mobilitatea
tubului digestiv. O cantitate crescută de grăsimi înseamnă un deficit de
digerare şi o stagnare în tubul digestiv. Ex. sardeaua peste care se pune
lămâie pentru a stimula secreţia de HCl.
6. O alimentaţie bogată în grăsimi asigură o saţietate crescută.
Raţia minimă de grăsime (20%) se administrează celor ce lucrează în mediu toxic,
pentru că grăsimile nu conţin componente ce participă la detoxifiere. Unele noxe
liposolubile (în deosebi compuşi oncogeni) pot fi facilitate în absorbţie de excesul de
grăsimi. Ex. pâinea turcească, realizată cu ajutorul polioxietilenei (emulgator) poate
creşte mult absorbţia unor noxe oncogene.
Raţia minimă de grăsime se administrează şi persoanelor cu risc de ateroscleroză
(bătrâni, bolnavi).
Raţia maximă(35%) se administrează persoanelor ce depun un efort fizic crescut, pe
o durată lungă de timp. pentru un efort foarte crescut în timp scurt, nu se administrează
maximum de grăsimi, pentru că sunt foarte bogate în carbon şi sărace în oxigen.
Raţia maximă este necesară şi în mediul rece, unde se pierde o cantitate crescută de
căldură şi se produce accelerarea arderilor, pentru a se păstra homeostazia termică.
Frigul împiedică fenomenul de steatoză hepatică. Deci frigul are un efect
pseudolipotrop, prin arderea suplimentului.

Glucidele
Organismul poate sintetiza glucide prin gluconeogeneză. Astfel, pornind de la lipide,
se poate ajunge la acidoză alimentară.
 Raţia de glucide este folosită în scopuri energetice, pentru că glucidele sunt
combustibilul ideal. Dintr-un gram de glucide se eliberează 4 calorii. Glucidele se
oxidează cu foarte multă uşurinţă, fără ”cenuşă”, ca la proteine, datorită raportului
crescut de atomi de oxigen faţă de atomii de carbon.
Glucidele intră în structura acidului hialuronic, acizilor nucleici, acidului glucuronic,
imunopolizaharidelor. Ele servesc la detoxifiere prin conjugare cu structuri aromatice.
Consumul crescut de glucide:
Consumul crescut de glucide pentru mult timp duce la epuizarea pancreasului. O
suprasolicitare a organismului cu molecule de glucide este diabetogenă
Produsele zaharate sunt foarte bogate în glucide şi grăsimi, deci sunt foarte
calorigene (100g ciocolată=600 calorii). Aduc suplimente ce provoacă
hiperponderabilitate.
Produsele zaharoase sunt produse cu ajutorul unor substanţe chimice (zaharoză
+ colorant + aromă + acid organic pentru gust acrişor). Substanţele chimice sunt aditivi
(coloranţi, aromatizanţi, stabilizatori, emulgatori, antioxidanţi, conservanţi). Nu sunt
foarte nocivi, sunt aprobaţi de ministerul sănătăţii. Poluanţii alimentari produc intoxicaţii.
Aditivii trebuie să aibă o motivare tehnologică, cât mai puţină toxicitate asupra
organismului, nu trebuie folosiţi pentru a masca nişte proprietăţi neplăcute ale
alimentului (carne stricată).
Aditivii alimentari sunt: coloranţi, aromatizanţi, îndulcitori.
Coloranţii trebuie să fie vegetali (clorifină, caroteni). Industria alimentară utilizează
coloranţii de anilină (folosiţi şi în industria textilă), care au proprietăţi tinctoriale crescute,
sunt ieftini, se utilizează în cantitate redusă, doza letală este foarte mare, deci
toxicitatea este neglijabilă. Totuşi, studii efectuate pe colorantul galben de unt au
demonstrat că este puternic cancerigen.
Aromatizanţii conţin lactone, cetone, esteri şi alte substanţe mirositoare. Pot fi
iritanţi, dar nu cancerigeni. Exemplu: cumarina din sucul de ananas este foarte toxică,
dar dă mirosul de ananas.
Îndulcitorii sunt folosiţi în locul zahărului, fiind sintetici. Ex.: zaharina nu are valoare
nutritivă, are gust de Pb, se amărăşte la căldură, pentru că se descompune. Este
oncogenă. Ciclamatul de sodiu (ciclohexil sulfamat) îndulceşde de 30x mai puternic
decât zahărul. Nu se descompune la căldură, doza letală minimă este de 10g/kg corp,
deci o toxicitate scăzută. În contact cu flora se reduce la ciclohexil amină, care produce
cancer de vezică urinară.

Rolurile glucidelor
1. Din punct de vedere organoleptic, sunt alimente deosebite, pentru stârnirea
interesului consumatorului.
2. Factori nutritivi (calorigeni). Ex. în prăjituri există şi lapte, ouă, făină, dând o
valoare nutritivă complexă.
3. Trebuie limitate în raţie (sub 7..10 % din valoarea raţiei calorice). Raţia de
glucide este diferită de raţia de produse zaharoase (produse fabricate pe
bază de zahăr).
 4. Glucidele cu moleculă mică se absorb rapid, crescând glicemia şi producând
saţietate. De aceea, produsele bogate ţn zahăr se consumă la sfârşitul
mesei.
Foamea reziduală poate fi anihilată prin consumuul de zaharuri (trebuie să te scoli
de la masă cu senzaţia de foame).
Seara nu trebuie să consumăm produse dulci înainte de culcare, deoarece acestea
formează o peliculă pe suprafaţa dinţilor (noaptea scade secreţia salivară ce curăţă
dinţii ), se înmulţeşte flora acidifiantă din cavitatea bucală, producând carii. Produsele
dulci trebuie înlocuite seara cu fructe,care conţin fibre ce îndepărtează mecanic pelicula
dulce de la suprafaţa dintelui.
Raţia de glucide este de aproximativ 50g/zi.

Nutrienţi lipsiţi de valoare calorică

Sunt reprezentaţi de vitamine şi săruri minerale.
Vitaminele
Sunt compuşi chimici care acţionează în organism în concentraţii foarte scăzute,
intrând în structura unor enzime sub formă de grupare prostetică. (vitaminele sunt un fel
de catalizatori.)
Clasificare vitaminelor se face după solubilitate:
 Liposolubile: absorbţia lor se face asemănător cu absorbţia grăsimilor, după ce
vitaminele s-au solubilizat în grăsimi alimentare. Aceste vitamine rezistă în
timp şi la acţiunea oxigenului. După ce pătrund în organism au tendinţă de
acumulare în straturile adipoase sau în ficat. Ficatul unor animale este foarte
bogat în vitamine liposolubile. Deoarece există pericol de hipervitaminoze,
raţia de vitamine se raportează la greutatea corporală. Pot acţiona
asemănător unor hormoni: hormonovitamine.
 Hidrosolubile: sunt uşor solubile în apă. Prin prepararea alimentelor, trec în
zeamă. Absorbţia se face fără dificultate. Pentru multe vitamine pH-ul
mediului este foarte important; la un pH scăzut poate apare un deficit de
absorbţie. Participă în anabolismul şi catabolismul general: sunt grupări
prostetice ale unor enzime energetice, de obicei implicate în catabolism
(enzimovitamine). Se elimină renal uşor, deci nu există pericol de
hipervitaminoză. Raţia se raportează la cheltuiala de energie (‰cal.).

Vitaminele liposolubile
Vitamina A
Provitamina A este un β-caroten, care prin hidroliză în ficat sau în mucoasa
intestinală eliberează trei molecule de vitamină.
În regiunile palmară şi plantară se poate observa carotinodermia: o stocare de
caroten datorită insuficienţei hepatice, cu lipsa hidrolizei.
Surse de vitamină A:
 Grăsimile din lapte: cantitate crescută, aterogen.
 Ouă: cantitate crescută, colesterol, dislipidemie.
 Peşte de provenienţă oceanică (peşte gras): ulei de rechin.
 Alimente de culoare portocalie: morcov. Clorofila poate însoţi carotenul.
 Avitaminoza A: duce la malacie, hemeralopie. Creşte datorită modificărilor din
structura vaselor şi epiteliului cu tendinţă spre keratinizare (hiperkeratoză peripilară) 
piele de găină.
Vitamina A se utilizează în:
 Profilaxia litiazei renale: mucoase moarte, detritusuri, loc de aglomerare a
sărurilor minerale (nisip)
 Metabolismul proteic: stimulează anabolismul proteic şi procesele de
diferenţiere celulară.
 Aparatul reproducător: carenţa duce la azoospermie ♂ şi infertilitate prin
pierderea produşilor de concepţie ♀. Carenţa de vitamină A în perioada de
gestaţie duce la naşterea unor copii cu malformaţii congenitale (digestive,
renale, respiratorii, palatoschisis, cheiloschisis).
 Metabolismul ţesuturilor dure (dinţi, oase): echilibrează activitatea
osteoclastelor şi osteoblastelor.
 Fanere: în carenţe devin friabile, se usucă, se despică, pentru că firul de păr nu
este lubrefiat (canalele glandelor sebacee sunt obstruate de detritusuri).
Necesarul de vitamină A la adult este de 6000 UI. În perioada de lactaţie se
administrează 8000 UI, pentru menţinerea secreţiei..
Vitamina D
Este o vitamină de sinteză endogenă. În natură, ergosterolul în prezenţa radiaţiilor
UV se transformă în vitamina D2, care poate fi folosită ca atare. Dacă ajunge în
organism la suprafaţa pielii, se transformă în vitamină D3.(?)
Vitamina poate fi preluată din: lapte şi derivate lactate, ouă, peşte marin (ficatul).
Rol: mineralizarea structurilor osoase.
Valori normale: 400 UI.
În insuficienţe apar tulburări în osificare, manifestări patologice, deformări. La copilul
mic apare rahitismul, la adult osteomalacia (porozitate a oaselor, a dinţilor).
 Osteoporoza apare la femei care nu mai sunt sub influenţa estrogenilor –
menopauză, scăzând densitatea mineralelor şi rezistenţa mecanică a osului.
 Rahitismul: apare le copii si se caracterizeaza prin tulburări generale,
adinamie, lipsit de vitalitate şi de viociunea caracteristică vârstei prin
hipotonie musculară. Acestia sunt slabi, cu abdomen de batracian.
Modificările osoase au preferinţă pentru anumite zone (cartilajul de creştere
nu este o linie dreaptă, clară, ci în formă de dinţi de fierăstrău prin proliferare,
osul îngroşându-se: semnul brăţării). Ca test de screening se realizează
radiografia pumnului. Aspect:
 Deformări ale cutiei craniene
 Torace în carenă: cutie toracică evazată în partea inferioară, cu înfundarea
sternului sau modificări cifotice ale coloanei vertebrale. Rar apar mătănii
costale: procese de tumefiere înşirate ca nişte mărgele.
 Osul este mai fragil. Oasele membrelor inferioare se curbează: picioare de
carabinist.
 Copilul este mai sensibil la infecţii microbiene: sechelele persistă.
Dacă vitamina este în exces, organismul foloseşte stocurile.
Hipervitaminoza este foarte frecventă si produce:
  Stare de intoxicaţie a organismului asemănătoare cu hipervitaminoza A:
curbatură, cefalee cvasipermanentă, greu de tratat, dureri articulare crescute,
constipaţie, somnolenţă, adinamie, tulburări de apetit.
 Ca2+ se fixează în locuri unde nu trebuie: în structura vaselor inimii, aortei,
ţesuturi moi, rinichi (produce rapid litiază renală).
 Se dereglează concentraţia citratului, sărurilor minerale.
Vitamina E
Cea mai puternică formă este α-tocoferol, cea mai slabă δ-tocoferol (mai există β, γ).
Se găseşte în legume, fructe, cereale ca structuri embrionare. Este vitamina
fertilităţii.
Insuficienţa duce la:
 Incapacitatea reproducerii, deoarece stimulează hipofiza, care eliberează
stimuline, ce acţionează asupra hormonilor gonadali:
 Degenerescenţa tubilor seminiferi şi azoospermie.
 Incapacitatea de a ţine sarcina din luna a 5-a.
 Deoarece este vitamină antidistrofică, apar distrofii musculare importante.
Striaţiile degenerează, ţesutul striat fiind înlocuit cu ţesut fibromatos, care
schimbă funcţionalitatea muşchilor. Se acumulează o substanţă galben-
brună, un fel de peroxid.
 Anemia hemolitică apare datorită creşterii fragilităţii hematiilor. Durata lor de
viaţă scade cu gradul de carenţă în vitamină E (oxigenul afectează acizii
graşi nesaturaţi din membrană, vitamina E se oxidează, cruţând membrana).
Utilizare: profilaxia antioncogenă, prin atenuarea excesului de peroxizi pe care îi
ingerăm (afectează acizii nucleici ADN şi ARN). Protejează de oxidare vitamina A.
Pentru un adult sănătos sunt necesare 10..12 mg, la copilul mic, imediat după
naştere sunt necesare 100..120 mg.

Vitamine hidrosolubile
Vitamina C
Se găseşte doar în legume, fructe. Se pierde uşor pentru că este hidrosolubilă şi e
extrem de fragilă, fiind un produs antioxidant (este afectată de O 2, catalizori, căldură,
Cu, Fe, Ag).
Se găseşte sub două forme: acid ascorbic şi acid dehidroascorbic.
Cantităţi în diferite plante:
 Cireşe, struguri, mere, pere, gutui: 5..10 mg / 100g
 Citrice: 45..50 mg / 100g
 Căpşuni: 70..80 mg / 100g
 Mărar, leuştean, pătrunjel: 150 mg / 100g
 Ardei: 200..250 mg / 100g
 Măceş: 1000 mg / 100g
Vitamina C intervine în metabolismul unor aminoacizi (hidroxiprolină), care sunt
utilizaţi în sinteza colagenului: cicatricile postoperatorii sunt de 4..5 ori mai labile în
avitaminoze.
Peretele vascular este mai rezistent în prezenţa vitaminei C, altfel apar hemoragii
subcutanate.
 Scorbutul este o afectiune ce se caracterizeaza prin :
 Papile interdentare hipertrofiate şi sângerânde la apăsare
 Ligament alveolo-dentar detensionat (edentaţie)
 Infecţii: vitamina C potenţează apărarea leucocitară (leucocitul este foarte bogat
în vitamină)
Necesarul de vitamină C este de minim 2..3 mg / 1000 cal., normalul de 20..25 mg /
1000 cal (deci 75..100 mg zilnic).
Excesul de vitamină C nu creează probleme pentru că este hidrosolubilă, totuşi ea
creşte aciditatea digestivă, putând provoca ulcer şi se transformă în acid oxalic.

Complexul B
Vitamina B1 (tiamina)
Este foarte răspândită în produsele cerealiere, care reprezintă sursa principală (zona
corticală şi embrionul). Carnea de porc este foarte bogată, iar cea de peşte este lipsită
de B1.
În carenţă de B1 se produce boala Beri-Beri care constă într-un dezechilibru
tiaminoglucidic (scade B1, cresc glucidele), datorită consumului crescut de pâine albă,
consumului unor produse zaharoase rafinate cu conţinut foarte scăzut în vitamină B1 şi
produse alcoolice distilate (nu bere). Alcoolul are nevoie de B1 pentru a se oxida, astfel
încât se acumulează acid piruvic.
1. Boala Beri-Beri de tip uscat: este o suferinţă a SN, care nu are un metabolism
glucidic corespunzător, şi e afectat de acidoză. Manifestări: adinamie,
irascibilitate, tulburări de sonm, somnolenţă diurnă, scăderea capacităţii de
memorare, scăderea atenţiei. Apar parestezii şi kinestezii.
2. Boala Beri-Beri de tip umed: suferinţă cardiacă pentru că muşchiul este foarte
solicitat. Apar tulburări de ritm, tahicardie, prăbuşirea valorii TA, care duc
până la insuficienţă cardiacă gravă, congestivă, cu acumulări de lichid.
3. Sindrom congestiv: anorexie de protecţie faţă de dulciuri.
Manifestările bolii Beri-Beri sunt amestecate (1, 2, 3).
Raţia zilnică de B1 este 0.35 mg / 1000 cal.
Vitamina B2 (riboflavina, lactoflavină, hepatoflavină)
Poate fi biosintetizată în organe cu germenii de fermentaţie lactică. Este foarte
răspândită în produsele alimentare. Este rezistentă la temperatură şi în mediu acid, dar
labilă în mediu alcalin şi la acţiunea UV. Intră în structura unor enzime ca si co-ferment,
fiind implicată în metabolismul protidic şi lipidic.
Carenţa de B2 este foarte rară. Apare în zonele rurale, unde alimentaţia e bogată în
vegetale. În special la copii sub 10 ani apar tulburări de carenţă de B2 manifestandu-se
prin:
 Încetinirea ritmului de creştere şi creştere în greutate.
 Modificări specifice: dermatită seboreică, la nivel intersprâncenos, naso-labial,
coate.
 Tulburări la nivelul cavităţii bucale: inflamaţia mucoasei labiale (cheiloză),
stomatită angulară (zăbăluţă), gloseită (inflamaţia papilelor labiale, dând
limba geografică)
 Modificări la nivel ocular: blefarite, conjunctivite, cheratite, capilarizarea corneei.
 Necesarul: 0.65 mg / 1000 cal. Trebuie crescut în gestaţie şi perioada de lactaţie.
Vitaminele B1 şi B2 potenţează capacitatea organismului de a rezista la agenţii
externi.
Vitamina B6 (piridoxina)
Este foarte răspândită în produsele alimentare. Intră în structura unor enzime din
metabolismul proteic şi lipidic.
Carenţele duc la tulburări nervoase la copilul mic alimentat artificial (vitamina a fost
inactivată în laptele praf). La adulţi apare o anemie asemănătoare celei feriprive şi
limfopenie: rezistenţă la terapia parţială (tratament cu Fe şi vitamina B6).
În TBC pulmonar se foloseşte hidrazina acidului nicotinic (antituberculostatic ?!), care
acţionează ca antivitamină B6. Cantitatea este de 2 mg / zi.
Vitamina PP (niacină, amida acidului nicotinic)
Carenţa de vitamina PP duce la o afectiune denumita pelagra. Aceasta poate apare
în zone cu alimentaţie cu mămăligă. Porumbul conţine vitamina PP, care este
hidrolizată de compuşi numiţi belidine (?), care coexistă în porumb. Acest factor este
hidrolizat de lapte şi de temperatură.
Pelagra se caracterizeaza prin (sindromul celor trei D : dermatita. diaree, dementa)
 Colierul lui Casal: este o dermatită în jurul gâtului şi în zonele expuse la soare.
Este determinată de tulburări în metabolismul purinelor. Sensibilitatea la UV
a pielii este foarte crescută (eritem şi flictene) – funcţie trofică. Funcţie
atrofică: pielea se pigmentează puternic şi neomogen şi se strânge
(tegument lăcuit): apar foarte multe fisuri, devine solzoasă, aspră.
 Tubul digestiv:
 Glosită gravă cu atrofie crescută a papilelor linguale (limba este roşie,
sticloasă, cu hiperestezie marginală).
 Gastrită atrofică, cu hiposecreţie generalizată.
 Colită foarte rebelă la tratament
 Scade absorbţia alimentelor. Pelagromul este un denutrit general.
 Demenţă: apare la formele avansate şi la consumul de alcool.
Pelagra este o carenţă mixtă, pentru că proteina principală pentru pelagroşi este
zeina din porumb, care nu conţine 1..2 aminoacizi esenţiali. Nu poate fi utilizată digestiv
şi metabolic. Laptele şi carnea sunt puternic antipelagrogene.
Vitamina PP poate fi sintetizată în organism din triptofan (1 mg din 60 mg triptofan)
sau piridoxină, care există în lapte.
Tratamentul numai cu vitamina nu este suficient. Cel mai bine este să se treacă la
alimentaţia cu pâine, să se consume pe lângă mămăligă şi carne. Există o specie de
porumb îmbunătăţit genetic, care are o zeină de clasa II.

Sărurile minerale
În funcţie de necesarul organismului se clasifică în:
 Macroelemente: Ca,Cl,Na,K... 13..14 minerale necesare în cantităţi mari (1000
mg / zi)
 Microelemente: Zn,Cu, Se.I, Fe,Cr.... necesare în cantităţi de mg sau fracţiuni
de mg.
 La depăşirea necesarului apar efecte toxice.