Publication - Ro Despre Coruptie in Sistemul Educational

EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
Material metodologic pentru învăţământul preuniversitar şi superior

.0%&3 / %* %"$5*$4 $ & / 5 3&

Sponsori:
Open Society
Institute
Budapesta,
Programul
RE:FINE.
Designul copertei de Alvydas Ladyga

Design de Rokas Gelazius
Ilustraţia de pe copertă de Odeta Petraviciute
Traducere din limba engleză în limba română de S.C. KFB Consult S.R.L.
Versiunea în limba engleză publicată de Garnelis Publishing, Klaipedos St. LT-01117 Vilnius
© Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Republicii Lituania, 2006

© Modern Didactics Centre, 2006
© versiunea în limba română - Asociaţia Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice
România, 2007
CUPRINS
EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI 1
PREZENTARE GENERALĂ 6
PREFAŢĂ 8
STUDIUL COMBATERII CORUPŢIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 9
INTRODUCERE 11
CORUPŢIA – PE SCURT 13
Ce este corupţia? 13
Forme de corupţie 14
Argumente „pentru” şi „împotriva” corupţiei 15
Ce cauzează corupţia? 16
Strategii de combatere a corupţiei 17
POSIBILITĂŢI DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI LA ŞCOALĂ 19
CONCEPTE CHEIE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI 21
CONŢINUTURILE EDUCAŢIEI ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI LA ŞCOALĂ 25
Perspective mai înguste şi mai largi (contextuale) 25
Teme cheie ale educaţiei împotriva corupţiei 25
Program integrat de educaţie pentru combaterea corupţiei 26
Exemplu de program integrat din Lituania 28
Exemplu de program integrat din România 33
RECOMANDĂRI METODOLOGICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI LA ŞCOALĂ 41
Furnizarea informaţiilor 41
Dezvoltarea atitudinilor 41
Schimbarea atitudinii 43
Perspective morale şi convenţionale 45
Dezvoltarea unui program specific de combatere a corupţiei 48
MODALITĂŢI DE REALIZARE A PROGRAMELOR DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
ÎN CADRUL DIVERSELOR DISCIPLINE ŞCOLARE 52
ISTORIE 52
EDUCAŢIE CIVICĂ. ŞTIINŢE POLITICE 70
ETICĂ, PSIHOLOGIE, RELIGIE 94
MODALITĂŢI DE REALIZARE A PROGRAMELOR DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI ÎN CADRUL DIVERSELOR DISCIPLINE ŞCOLARE
ÎN ROMÂNIA 123
SOCIOLOGIE 123
CONSILIERE ŞI ORIENTARE 126
PSIHOLOGIE SOCIALĂ / SOCIOLOGIE 130
FILOSOFIE 132
ANEXE 136
PREGĂTIREA PENTRU FORMAREA 136
ABILITĂŢILOR DE GÂNDIRE CRITICĂ 136
FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN LITUANIA ŞI ÎN LUME 141
CODURI ETICE 145
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR 167
CUVÂNT ÎNAINTE 169
Introducere 170
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN 173
INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR 173
Problemele care apar în definirea corupţiei 174
Perspective ale analizei teoretice a corupţiei 176
Diagnosticarea corupţiei 179
CORUPŢIA CA SUBIECT DE DREPT 182
Autor: VITALIJA SKĖRUVIENĖ 182
Corupţie şi lege 216
Autor: GINTARĖ ŠATIENĖ 216
Aspecte ale eticii în afaceri 231
Interese private şi reprezentare 234
Autor: VAIVA ZUZAVIČIŪTĖ 234
5
::: Educaţie împotriva coruptiei în învăţământul preuniversitar
Soluţionarea corupţiei ca un aspect moral într-un cod etic 243

Autor: ROMAS PRAKAPAS 243
Module de cursuri opţionale 246
Corupţia şi prevenirea ei 246
Autor: TADAS TAMOŠIŪNAS 246
Corupţie şi politici anti-corupţie 257
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DIN ROMÂNIA 277
EXEMPLE DE PROGRAME DE CURS/SEMINAR 277
ANEXE 304
ANEXA 1 305
STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE 305
2005-2007 305
ANEXA 2 316
SISTEMUL NATIONAL DE INTEGRITATE 316
ROMANIA 2005 316
GLOSARUL TERMENILOR CHEIE 328
BIBLIOGRAFIE ŞI ALTE SURSE 331
6 ::: Educaţie împotriva coruptiei
PREZENTARE GENERALĂ
Materialul de faţă reprezintă o incursiune în abordarea fenomenului corupţiei prin educaţie, la nivel preuniversitar şi
universitar, în Lituania şi România. În plus, publicaţia oferă materiale didactice cu ajutorul cărora vor putea fi înţelese
mai uşor conceptele cheie şi unele aspecte ale fenomenului corupţiei în cele două ţări. La sfârşitul cărţii sunt incluse
câteva anexe relevante, precum şi câteva surse bibliografice şi referinţe suplimentare care ilustrează situaţia din cele
două ţări.
„Educaţie împotriva corupţiei. Material metodologic pentru învăţământul preuniversitar şi superior” a fost tradus din
limba engleză şi adaptat la situaţia din învăţământul românesc în cadrul dezvoltat în proiectele „Educaţie împotriva
corupţiei” şi „Îmbunătăţirea şi diseminarea programelor de educaţie împotriva corupţiei”, finanţate de Open Society
Institute Budapesta, programul RE:FINE. Scopul principal al proiectelor dezvoltate de Asociaţia Lectura şi Scrierea pentru
Dezvoltarea Gândirii Critice România în parteneriat cu organizaţii partenere din Lituania, Azerbaijan, Kosovo, Ucraina,
Georgia şi Armenia este să disemineze, mai ales în rândul cadrelor didactice, informaţii privind posibilităţi de combatere
şi de prevenire a corupţiei prin educaţie în Lituania si România.
Corupţia este privită ca o problemă importantă în ţările post-comuniste comparativ cu statele occidentale. Sistemele
comuniste au fost bazate pe corupţie, care acţiona ca o forţă de consolidare într-un stat unde cleptocraţia şi clientelismul
reprezentau norma. În România, monitorizarea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 este realizată
de către Consiliul pentru coordonarea implementării SNA 2005-2007, sub autoritatea primului ministru şi în coordonarea
ministrului justiţiei. Evaluarea progresului în implementarea SNA 2005-2007 are locanual, în luna noiembrie, conform
termenelor şi indicatorilor prevăzuţi în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-
2007. În acest document se precizează: „Consecvente angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, autorităţile
române vor continua organizarea de campanii de conştientizare privind efectele devastatoare ale corupţiei la scară
largă. Temele vor viza, între altele, transparenţa decizională, codurile de conduită a funcţionarilor publici, conştientizarea
de către opinia publică a costurilor administrative suplimentare reprezentate de corupţie, conflictele de interese şi
incompatibilităţile. O altă abordare a segmentului de informare asupra corupţiei va consta în introducerea, în programa
pentru licee, a unor cursuri sau module de
curs de educaţie civică anticorupţie.” (Strategia Nationala Anticoruptie 2005-2007)
7
La prezentarea situaţiei din România au contribuit cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar
cărora le mulţumim pentru sprijinul oferit în realizarea publicaţiei de faţă. Mulţumim, de asemenea, membrilor
Asociaţiei Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România care au contribuit cu expertiza lor la
pregătirea prezentei publicaţii.
Constanţa Stăncescu
Laura Runceanu
PREFAŢĂ
Această publicaţie cuprinde materiale educaţionale, grupate în două părţi: prima parte se adresează cadrelor didactice
din învăţământul preuniversitar, iar a doua pentru cadre didactice din învăţământul universitar. Aceste materiale au fost
redactate şi publicate în Lituania în 2005.
Prima parte, Studiul combaterii corupţiei în învăţământul preuniversitar, este destinată cadrelor didactice care doresc şi
sunt capabile să integreze educaţia împotriva corupţiei în programa disciplinelor pe care le predau. Cele mai potrivite
discipline în acest sens sunt istoria, educaţia civică, etica şi religia. Educaţia împotriva corupţiei poate fi realizată şi prin
intermediul lecţiilor de literatură şi limbă. Prima parte a acestei cărţi conţine recomandări pentru profesori, explicându-
le cum se poate integra educaţia împotriva corupţiei în disciplinele pe care le predau fără a solicita ore suplimentare
pentru acest domeniu şi utilizând programele, manualele şi metodologiile disponibile lor.
Partea a doua, Studiul corupţiei în învăţământul superior: opinii, probleme şi soluţii posibile, este destinată cadrelor
universitare care predau discipline socio-umane sau alte discipline care pot îngloba teme prin care se poate contribui
la diseminarea informaţiilor despre educaţia împotriva corupţiei, la formarea atitudinilor şi valorilor civice dezirabile la
un membru activ al într-o societate democratică. Această parte oferă exemplificări ale unor modalităţi de includere a
educaţiei împotriva corupţiei în diverse module şi programe de studiu, inclusiv pentru felul în care se poate elabora şi
oferta un curs de sine-stătător despre educaţia împotriva corupţiei.
În plus, această carte oferă materiale suport cu ajutorul cărora se vor putea înţelege mai uşor unele chestiuni discutate
şi conceptele cheie utilizate. La sfârşitul cărţii prezentăm rezultatele unor anchete sociale relevante, precum şi câteva
surse bibliografice şi referinţe suplimentare.
Cartea a fost scrisă de cadre didactice. Toate exemplele prezentate în ea au fost testate cu elevii şi studenţii.
Inspiraţia de a traduce cartea a apărut ca urmare a interesului mare manifestat de partenerii şi colegii noştri străini, care
au dorit să afle mai multe despre experienţa Lituaniei în domeniul educaţiei împotriva corupţiei.
Redactorii cărţii ar dori să mulţumească pe această cale finanţatorilor: Programul de Dezvoltare al Statelor Unite în
Lituania, Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania, Programului RE:FINE al Institutului pentru o Societate
Deschisă şi tuturor care au contribuit la pregătirea şi publicarea acestui material.
Sperăm ca profesorii din alte ţări să găsească idei şi exemple utile în această carte, pe care să le poată folosi în predare
şi în educarea tinerilor împotriva corupţiei în ţările lor.
DAIVA PENKAUSKIENE
9
STUDIUL COMBATERII CORUPŢIEI ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Materiale educaţionale
Acest set de materiale educaţionale a fost elaborat folosind produsele

furnizate de proiectele „Educaţie împotriva corupţiei” (2002-2003) şi
„Îmbunătăţirea şi diseminarea programelor de educaţie împotriva
corupţiei” (2004)
Consultanţi:
Arne Nielsen, PLS Ramboll Management, Danemarca
Evaldas Bakonis, Education Development Centre
Dr. Vaiva Vaicekauskiene, Education Development Centre
Arturas Paliusis, Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania
Aida Martinkeniene, Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania
Ramune Paukstiene, Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania
Această publicaţie a fost pregătită pentru tipar şi redactată de:

Evaldas Bakonis, Education Development Centre
Dr. Vaiva Vaicekauskiene, Education Development Centre
Daiva Penkauskiene, Modern Didactics Centre
Constanţa Stăncescu, Asociaţia şi Lectura pentru Dezvoltarea Gândirii Critice
Laura Runceanu, Asociaţia şi Lectura pentru Dezvoltarea Gândirii Critice
Anca Petriuc, Asociaţia şi Lectura pentru Dezvoltarea Gândirii Critice
11
INTRODUCERE
De ce este necesar un astfel de material educaţional?
Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectelor „Educaţie împotriva corupţiei” şi „Îmbunătăţirea şi diseminarea
programelor de educaţie împotriva corupţiei”. Aceste proiecte au fost implementate în cadrul Programului Naţional
de Combatere a Corupţiei1 pentru perioada 2002-2006. Parlamentul (Seimas) Republicii Lituania a însărcinat Guvernul
să organizeze, împreună cu Serviciul de Investigaţii Speciale, implementarea măsurilor din Programul Naţional de
Combatere a Corupţiei. Factorii interesaţi de programele educaţionale includ majoritatea ministerelor Guvernului
lituanian, Centrul Lituanian de Prevenire a Criminalităţii, precum şi experţii Phare. Scopul principal al acestui program este
să educe publicul şi să disemineze informaţii despre activităţile de combatere a corupţiei şi de prevenire a corupţiei.
Corupţia este privită ca o problemă mai urgentă în ţările post-comuniste decât în statele occidentale. Sistemele
comuniste au fost bazate pe corupţie, care acţiona ca o forţă de consolidare într-un stat unde cleptocraţia şi clientelismul
reprezentau norma. Asemenea modele de gândire au obstrucţionat dezvoltarea statelor democratice şi a economiei
bazate pe piaţa liberă. Pentru a aborda natura complicată şi specifică a corupţiei în Lituania, în toamna anului 1997 s-a
înfiinţat o agenţie specială, numită Serviciul Special de Investigaţii (acronimul în lituaniană STT).
Programul Naţional de Combatere a Corupţiei (acronimul în lituaniană NACP) adoptat de Parlament a avut un obiectiv
mult mai larg decât simpla definire a corupţiei. Prevenirea corupţiei şi educaţia au deţinut un loc special în acest
document. NACP a urmărit una din sarcinile cheie, care sună în felul următor:
Promovarea, prin diverse modalităţi, a intoleranţei faţă de manifestările corupţiei; în acest sens, stabilirea cooperării
strânse cu organizaţiile neguvernamentale şi cu mass media, dezvoltarea şi înglobarea programelor de combatere a
corupţiei în sistemul educaţional.
Planul de acţiune elaborat pentru NACP include elaborarea şi implementarea unor recomandări metodologice în
educaţia împotriva corupţiei.
Mai mult, Articolul 10 al Legii pentru prevenirea Corupţiei (2002) prevede includerea educaţiei împotriva corupţiei în
curriculumul din învăţământul preuniversitar, după cum urmează:
1. Educaţia împotriva corupţiei este parte integrală a conştientizării populaţiei cu scopul de a promova integritatea
personală, responsabilitatea civică, înţelegerea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor faţă de societate şi faţă de statul
lituanian, precum şi de a asigura atingerea scopurilor acţiunilor de prevenire a corupţiei.
2. Educarea populaţiei în vederea combaterii corupţiei se va realiza la toate nivelurile şi tipurile de învăţământ
instituţionalizat funcţie de adecvarea la programele educaţionale, prin media şi prin alte mijloace.
1Program al Republicii Lituania (n.t.)
Şcolile din învăţământul preuniversitar au avut un rol activ în elaborarea materialului educaţional. Când s-a lansat o
licitaţie pentru a invita şcolile să participe într-un proiect pilot, s-au anunţat 70 de şcoli doritoare. Au fost selectate 11
echipe şcolare incluzând profesori de psihologie, etică, istorie, ştiinţe politice şi educaţie civică. Aceştia au acumulat
cunoştinţe şi deprinderi în cursul atelierelor de lucru organizate şi ca urmare au învăţat cum să realizeze educaţia
împotriva corupţiei în lecţiile pe care le predau. În 2004, s-au organizat module de formare continuă pentru cadre
didactice care nu au putut să ia parte la proiectul mai sus menţionat.
Cum poate fi folosit acest material?
Cei care au elaborat acest material speră că el va sprijini profesorii care doresc să se implice în educaţia împotriva
corupţiei în acumularea de cunoştinţe despre conceptul corupţiei şi despre posibilităţile de integrare a educării în
vederea combaterii corupţiei în disciplinele şcolare şi în activităţile extracurriculare. De asemenea, autorii cred că
materialele aplicate vor încuraja elevii să manifeste mai mult interes faţă de viaţa publică şi să devină mai activi, să
demonstreze puterea argumentării lor în exprimarea unor poziţii civice privind chestiuni care sunt importante pentru
noi toţi. Exemplele practice de lecţii şi activităţi extracurriculare vor ajuta la mai buna înţelegere a conţinuturilor educaţiei
pentru combaterea corupţiei şi a posibilităţilor de aplicare a metodelor prezentate.
Pentru cei care doresc mai multe informaţii, sunt prezentate materiale suplimentare şi trimiteri bibliografice la surse
valoroase, inclusiv site-uri pe Internet. Pentru mai multe informaţii despre programul de formare continuă „Posibilităţi
de realizare a educaţiei pentru combaterea corupţiei în învăţământul preuniversitar”, vă rugăm să contactaţi Asociaţia
Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România, str. Luceafărului nr. 6, ap. 22, 400343, Cluj-
Napoca, România, tel: 0040 745 397 612, email: maria_rwct_ro@yahoo.com, www.alsdgc.ro
13
CORUPŢIA – PE SCURT
Se discută mult despre corupţie, dar nu tot ce este privit ca un act de corupţie de către opinia publică sau de mass media
este într-adevăr corupţie. Pe de altă parte, corupţia nu este totdeauna recunoscută ca un act ilegal. Câteodată există o
percepţie superficială a motivelor, precondiţiilor şi consecinţelor corupţiei şi a modalităţilor de combatere. De aceea,
înainte de a începe formarea cadrelor didactice în domeniul realizării educaţiei pentru combaterea corupţiei este util să
clarificăm înţelesul corupţiei ca fenomen.
Ce este corupţia?
La un moment dat în timp, cuvântul „corupţie” a însemnat decădere şi deteriorare morală. Azi, definiţia scurtă este
abuzarea puterii publice pentru câştiguri personale. NACP defineşte corupţia ca „orice comportament al unui funcţionar
public sau al unui individ cu statut echivalent care nu este în concordanţă cu puterea atribuită lui sau cu standardele
etice sau promovarea unui astfel de comportament, încercând să obţină beneficii pentru sine sau pentru alte persoane
şi astfel subminând interesele persoanelor sau ale statului.”
Există multe definiţii ale corupţiei şi ele sunt în mod constant subiect al schimbării ca urmare a percepţiilor schimbătoare
asupra fenomenului. De aceea, este mai uşor să identificăm corupţia prin caracteristicile sale mai degrabă decât
încercând să o definim. Compararea diverselor concepte despre corupţie ne arată că acţiunile care se califică drept
corupţie în general includ următoarele elemente:
1. o persoană cu autoritatea (puterea) de a adopta decizii cu relevanţă pentru societate;
2. prevederi legale care reglementează luarea de decizii (legislaţie, principii, criterii, proceduri);
3. o persoană sau persoane care doresc o decizie favorabilă lor;
4. schimb reciproc avantajos între persoana care ia decizia şi persoana sau persoanele care doresc decizia;
5. norme violate de luare a deciziilor, daune cauzate societăţii [Van Duyne, 2001:74-76]
Cu alte cuvinte, corupţia înseamnă cumpărarea sau vânzarea de decizii care violează justiţia. Justiţia poate lua o
formă legală (în cazurile în care se violează o normă scrisă) sau una morală (în cazurile în care nu există standarde de
comportament însă bunul simţ sugerează că actul este nejust).
Urmând definiţiile de mai sus, deciziile corupte sunt doar acelea care se „vând” de către funcţionari publici sau politicieni,
în timp ce corupţia însăşi poate fi publică sau politică. De fapt, corupţia poate să apară şi în sectorul neguvernamental
şi este considerată o acţiune ilegală atunci când afectează interesul public.
Forme de corupţie
Deciziile vândute pot influenţa multe aspecte diferite (asigurarea sau facilitarea obţinerii unor servicii, permise sau
vize; recrutarea şi promovarea angajaţilor; adoptarea unor legi; abolirea unor pedepse; ascunderea unor acte ilegale;
remunerarea sau alte beneficii materiale; burse; decizii de stat; furnizarea unor informaţii secrete; scutirea de taxe etc.).
În schimbul acestor decizii, se pot oferi multe forme de recompensă, deci sunt multe forme de corupţie şi ele sunt
greu de clasificat. Ceea ce face ca sarcina să fie şi mai dificilă este faptul că în diferite ţări fapte diferite se califică drept
corupţie (probabil mita este o excepţie). Lista actelor ilegale de corupţie incluse în legislaţia diferitelor ţări includ:
1. acceptarea, solicitarea sau oferirea de mită;
2. managementul defectuos sau delapidarea bunurilor statului;
3. utilizarea ilegală a unor informaţii confidenţiale de stat;
4. traficul de influenţă şi utilizarea acestuia în beneficiul propriu;
5. fraudarea alegerilor şi intervenţia în alegeri;
6. diseminarea unor informaţii eronate sau furnizarea acestora cu scopul de a păcăli investigatorii;
7. îmbogăţirea ilicită;
8. obstrucţionarea şi intervenţia în ordinele de stat;
9. pedepsirea unor persoane care furnizează informaţii despre comportamentul inadecvat al unor persoane
publice;
10. nerespectarea unor obligaţii asumate
11. daune aduse serviciului public (Grosse, 2000).
În încercarea de a clasifica gama largă a posibilităţilor de apariţie a corupţiei, P. Van Duyne a propus un sistem sectorial
(Van Duyne, 2001:76). Sistemul indică faptul că este posibil să existe corupţie în toate cele trei sectoare (public, privat şi
politic), precum şi între acestea, după cum se arată mai jos:
Sector public Sector privat Sector politic

Sector public
Sector privat
Sector politic
Pe baza acestei clasificări, sunt posibile şase tipuri de acte ilegale. Aceeaşi formă de act ilegal (de exemplu, mita) poate
apărea în fiecare categorie.
15
Argumente „pentru” şi „împotriva” corupţiei

Primele anchete sociologice asupra consecinţelor corupţiei au fost efectuate destul de recent. În trecut, câţiva economişti
şi politicieni au afirmat despre corupţie că este utilă deoarece:
• facilitează luarea de decizii prin ungerea roţilor maşinăriei de stat şi astfel conducând la creşterea eficienţei
economice;
• economiseşte timp şi cum timpul înseamnă bani, economiseşte şi costuri;
• transferă principiile competiţiei de pe piaţa liberă în domeniul afacerilor de stat deoarece mita oferită în timpul
competiţiei pentru obţinerea unui ordin arată şi capacitatea companiei care doreşte ordinul respectiv;
• compensează salariile scăzute ale funcţionarilor publici, astfel conducând la economii la bugetul de stat.
Cu toate acestea, o privire mai atentă asupra influenţei corupţiei şi a nivelului său în diferite ţări şi în economiile lor
indică rolul negativ pe care corupţia l-a jucat într-o serie de domenii ale vieţii publice.
Influenţa asupra economiei:

• în statele corupte, comunitatea de afaceri trebuie să aloce fonduri pentru corupţie, ceea ce reduce investiţiile
realizate de companie şi ca urmare şi produsul naţional brut;
• corupţia împiedică libera competiţie dăunând cel mai mult companiilor mici;
• odată cu reducerea competiţiei, calitatea bunurilor şi serviciilor scade;
• scad contribuţiile la bugetul de stat şi se dezvoltă economia „de umbră”;
• acolo unde se tolerează corupţia, funcţionarii publici primesc salarii reduse, însă economiile bugetare realizate
astfel vor fi cheltuite de cetăţenii de rând care vor trebui să le plătească din buzunarul propriu sub formă de
mită;
• investitorii străini au mai puţină încredere în stat şi contribuţia lor la economia statului respectiv descreşte.
Influenţa asupra guvernării statului:

• investiţii de stat mai reduse şi mai puţină eficienţă a lucrărilor comandate de stat;
• domeniile de activitate şi structura cheltuielilor sunt supuse schimbărilor – funcţionarii publici corupţi promovează
proiecte care garantează câştiguri mai mari pentru ei;
• guvernul corupt este slab şi constrâns;
• interesul oficialilor publici pentru câştigurile personale îngrădeşte gândirea strategică în termenii nevoilor
statului, de aceea problemele economice şi sociale vor suferi de lipsă de atenţie adecvată;
• calitatea serviciilor publice se deteriorează.
Consecinţe socio-politice:
• neavând încredere în politicienii şi funcţionarii publici corupţi, cetăţenii îşi pierd încrederea în stat;
• va exista mai puţină implicare în activităţile publice şi mai puţin interes pentru activitatea organelor
democratice;
• va exista o competiţie politică mai redusă când ideologiile autocrate devin mai populare;
• creşte tensiunea socială şi descreşte stabilitatea politică a ţării.
Ce cauzează corupţia?
Cauza fundamentală a corupţiei este egoismul uman. Deci nu putem considera corupţia drept o formă de comportament
excepţională sau patologică: fiecare dintre noi tinde să se preocupe cel mai mult de propria persoană. Tentaţia de a ne
comporta într-un mod corupt creşte cu nevoile de consum şi pe măsură ce bunăstarea personală devine mai importantă
decât bunăstarea publică: a doua trece în uitare. Ca rezultat, politicienii şi funcţionarii publici încep să abuzeze de poziţia
pe care o au pentru a obţine bunăstarea personală. Observând acest lucru, tinerii încep să perceapă serviciul public ca
un mod de viaţă confortabil şi atractiv. Societatea de consum respinge scandalurile legate de corupţie, însă această
respingere este cumva duplicitară: societatea este mai degrabă supărată de faptul că cineva câştigă mai mult decât de
actul de corupţie în sine.
Cu toate acestea, în ciuda acestei caracteristici comune a naturii umane, societăţile nu sunt la fel de corupte. Nivelul
de corupţie poate fi legat de cultura, mentalitatea şi tradiţiile dintr-o anumită societate. De exemplu, se consideră că
în societăţile protestante corupţia este mai degrabă considerată ca fiind ceva rău, deoarece etica protestantă distinge
clar între valorile publice şi cele individuale. În societăţile în care corupţia a fost aproape legală cum ar fi, de pildă,
clientelismul ca o formă de consolidare în sistemul comunist, este mult mai dificil să schimbăm stilul de viaţă şi de
gândire. Corupţia se înrădăcinează mai uşor în ţările în care oamenii sunt mai puţin educaţi şi unde conştientizarea unor
aspecte de către populaţie este mai scăzută.
Corupţia poate fi încurajată şi menţinută de o serie de factori sociali şi economici: economia slabă, şomajul, slaba
administrare a bugetului de stat, intervenţia unor state şi a unor corporaţii puternice. Funcţionarii publici pot fi
demoralizaţi de salariile scăzute, de modelele de promovare care nu se leagă de calitatea muncii prestate, de scopurile
neclare ale organizaţiei şi de clientelismul stabilit între persoanele în poziţii de conducere şi subordonaţii lor. Asemenea
17
relaţii se formează ca rezultat al unei culturi manageriale scăzute, de ocuparea unor poziţii de conducere pentru un timp
lung, de controlul slab şi responsabilitatea slabă, precum şi d elipsa unor procedee clare de luare a deciziilor. În plus,
posibilitatea de a acţiona în mod corupt creşte cu cât cantitatea de bunuri controlate de oficiali este mai mare şi cu cât
distribuirea acestora este mai secretă şi mai monopolizată.
Un alt factor care determină nivelul de corupţie este maturitatea sistemului judiciar. Corupţia este favorizată de legile
neclare, ambigue şi în continuă schimbare, de curţile de justiţie slab calificate, de lipsa unor programe de protecţie a
martorilor şi de lipsa implicită a încrederii în forţele de ordine. De aceea nivelul de corupţie este mai scăzut în ţările cu
tradiţie veche a democraţiei şi a statului de drept.
Strategii de combatere a corupţiei

În ultimii ani, statele democratice au dezvoltat din ce în ce mai multe iniţiative publice de a combate corupţia. Urmărind
acest scop, s-a înfiinţat organizaţia internaţională Transparency International (TI). Această organizaţie realizează anchete
şi studii la diferite nivele în diferite ţări şi elaborează şi diseminează standarde de combatere a corupţiei. Acţiunile
îndreptate împotriva corupţiei au fost sprijinite de Banca Mondială, de Fondul Monetar Internaţional, de Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, de Uniunea Europeană, precum şi de Naţiunile Unite. În Lituania organul
principal care coordonează lupta împotriva corupţiei este Serviciul de Investigaţii Speciale, înfiinţat în 1997.
Reducerea nivelului corupţiei nu este nici un proces uşor, nici unul rapid. Deoarece cazurile de corupţie pot include
diverşi factori direcţi şi indirecţi (cum ar fi politici economice neadecvate, slaba conştientizare a publicului, societăţi
civile slabe, lipsa de răspundere a instituţiilor de stat şi tradiţiile naţionale), lupta împotriva corupţiei trebuie să ia o
formă holistică înglobând o varietate de măsuri. Atâta vreme cât corupţia este un act ilegal legat de sistem, pedepsirea
persoanelor oficiale rămâne un spectacol cu „ţapi ispăşitori judecaţi”, unde publicul este conştient de o serie de alte
cazuri la fel de vinovate dar care au reuşit să scape.
Reţinând cauzele care facilitează prezenţă şi creşterea corupţiei într-o ţară, strategiile de combatere a corupţiei pot
include o serie de măsuri, cum ar fi:
• adoptarea unor criterii şi proceduri clare de recrutare şi promovare a funcţionarilor publici;
• elaborarea unor proceduri clare (şi transparente) de luare a deciziilor relevante pentru public şi pentru stat, care
se bazează pe imparţialitate şi care urmăresc bunăstarea tuturor cetăţenilor;
• separarea posturilor politice de cele de stat; interzicerea ca funcţionarii publici municipali să fie reprezentanţi ai
unor partide politice;
• interzicerea ca funcţionarii publici să efectueze activităţi comerciale;
• cerinţa ca veniturile şi cheltuielile partidelor politice să fie transparente şi legale;

• monitorizarea şi declararea veniturilor de către politicieni;
• declararea cadourilor primite de politicieni;
• dezvoltarea unor coduri de conduită pentru funcţionarii publici şi politicieni în completarea sistemului legal;
• suplimentarea legislaţiei cu definiţii clare ale actelor de corupţie;
• autorizarea deciziilor adoptate de funcţionarii publici şi stabilirea cerinţei ca deciziile foarte importante să se
ia prin aprobare comună;
• îmbunătăţirea procedurilor de achiziţii publice şi de privatizare a proprietăţii de stat.
Măsurile de combatere a corupţiei adoptate în Lituania sunt cuprinse în Programul Naţional de Combatere a
Corupţiei. Educaţia joacă un rol foarte important în încercarea de a spori conştientizarea publică şi de a construi
atitudinea şi abilităţile civice.
19
POSIBILITĂŢI DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA

CORUPŢIEI LA ŞCOALĂ
Educaţia împotriva corupţiei la şcoală poate fi formală şi informală. La nivel formal, elementele educaţiei împotriva
corupţiei pot fi incluse în curriculum. La nivel informal, pot fi promovate activităţi extracurriculare: campanii publice,
conferinţe le elevilor şi alte evenimente.
Cum ţinta cheie a educaţiei împotriva corupţiei este modelarea conştiinţei civice, cel mai propice mediu este reprezentat
de disciplinele socio-umane, incluzând educaţia civică, istoria, ştiinţele politice şi etica. Legătura cu aceste discipline
este inevitabilă deoarece problema corupţiei este discutată în termeni legali, politici, istorici şi economici.
Integrarea educaţiei împotriva corupţiei în învăţământul obligatoriu este imposibilă fără a-i oferi un anumit context. De
exemplu, este foarte dificil să se înţeleagă problema corupţiei fără ca la început să se discute scopul serviciilor publice,
precum şi cerinţele etice şi legale faţă de funcţionarii publici. Dacă aceste subiecte nu se analizează în lecţiile de educaţie
civică sau ştiinţe politice, va fi dificil să se integreze educaţia împotriva corupţiei în învăţământul obligatoriu. Pe de altă
parte, educaţia împotriva corupţiei nu se referă doar la a preda asta, ci şi a furniza informaţii. Pot fi transmise concepte
şi valori importante în timp ce se discută alte teme şi subiecte.
De fiecare dată când se sugerează includerea unei noi teme în curriculumul naţional, apare grija că există deja prea
multe programe şi prea puţin timp pentru a parcurge totul. Sugestia de a demara educaţia împotriva corupţiei nu
este o excepţie în acest sens. Cu toate acestea, această grijă poate fi înlăturată deoarece există multe modalităţi de
integrare a acestei teme. O modalitate de abordare a acestei chestiuni este să se formuleze şi să se afirme clar problema
educaţiei împotriva corupţiei şi să se creeze un modul destinat acestei teme care să fie acoperit prin mai multe lecţii.
O altă modalitate de prezentare este aceea de a aborda problema în cadrul altor teme, prezentând-o ca o ilustrare sau
specificare a unui anumit caz. Mai jos, vom prezenta exemple pentru ambele situaţii: pentru un modul integrat şi pentru
un program integrat. Ceea ce rămâne esenţial este ca educaţia împotriva corupţiei să nu fie predată separat de alte
discipline.
O problemă specială care apare în educaţia împotriva corupţiei este cum să se evite situaţia în care ea ar putea deveni
un curs despre comportament corupt. Ca în multe alte cazuri când şcoala încearcă să îi înveţe pe elevi norme care sunt
contrare comportamentului „comod”, educaţia împotriva corupţiei cere ca profesorii să recurgă la înţelepciunea lor, la
tactul pedagogic şi la rafinament psihologic în timpul prezentării acestei teme.
Scopul educaţiei împotriva corupţiei este să construiască valori şi să dezvolte capacităţi necesare pentru a forma poziţia
civică a elevilor împotriva corupţiei.
Sarcinile educaţiei împotriva corupţiei:

1. Introducerea fenomenului corupţiei: esenţa, cauzele şi consecinţele;
2. Promovarea intoleranţei faţă de corupţie;
3. Demonstrarea posibilităţilor de combatere a corupţiei
4. Contribuţia la atingerea standardelor deja incluse în curriculumul naţional, adică:
a. Valori (respect pentru valori democratice; interesul faţă de ceea ce se petrece în jurul nostru; onestitate,
responsabilitatea pentru acţiunile şi comportamentul propriu; autoperfecţionarea continuă precum şi
îmbunătăţirea competenţelor sociale şi culturale şi a cunoştinţelor etc.)
b. Îmbunătăţirea capacităţilor (de a comunica, a identifica, a procesa şi a transmite informaţii; de a gândi critic şi de
a rezolva probleme; de a planifica raţional şi de a organiza activităţi; de a gestiona resursele de timp, financiare
şi alte tipuri de resurse; de a acţiona creativ, cu sens; de a lua iniţiativă; de a fi independent, de a ne asuma
responsabilitatea faţă de acţiunile proprii; de a coopera, de a rezolva dezacorduri şi conflicte în mod constructiv;
de a lua parte la viaţa socială a şcolii, a comunităţii locale, a societăţii; dacă e necesar, de a exersa spirit de
conducere în implementarea planurilor etc.)
Rezultatul final este formarea personalităţii care este conştientă de ameninţările inerente corupţiei la adresa bunăstării
publice şi a securităţii statului, o personalitate care este intolerantă faţă de manifestările corupte, capabilă şi dornică să
le elimine.
21
CONCEPTE CHEIE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIA

ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
Corupţia este o urmărirea directă sau indirectă de a solicita sau a accepta beneficii materiale sau de altă natură (cadouri,
servicii, promisiuni sau privilegii) de către funcţionari public sau persoane cu statut echivalent pentru sine sau pentru
o altă persoană pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea sarcinilor funcţiei, de asemenea acţiuni sau omisiuni ale unor
acţiuni de către un funcţionari publici sau persoane cu statut echivalent urmărind sau solicitând beneficii materiale
sau de altă natură pentru sine sau pentru alte persoane, sau acceptarea unor astfel de beneficii, de asemenea oferirea
sau furnizarea unor materiale sau altor beneficii (cadouri, servicii, promisiuni sau privilegii) unor funcţionari publici
sau altor persoane cu statut echivalent pentru efectuarea sau ne-efectuarea sarcinilor specifice funcţiei, sau activităţi
intermediare în comiterea actelor specificate în acest paragraf. [Legea Serviciului de Investigaţii Speciale, 2000]
Prevenirea corupţiei presupune detectarea şi eliminarea cauzelor şi condiţiilor de corupţie prin dezvoltarea şi
implementarea unui sistem de măsuri adecvate precum şi descurajarea persoanelor de a comite acte de corupţie.
Actele de corupţie includ acceptarea de mită, primirea de mită printr-un intermediar, oferirea de mită, alte acte criminale
comise în sectorul public sau în timpul furnizării unor servicii publice, pentru beneficiul personal sau al altor persoane,
inclusiv depăşirea sau abuzarea de autoritate, abuzarea de poziţie, falsificarea unor documente sau a unor instrumente
de măsură, atribuirea frauduloasă sau delapidarea unor bunuri, violarea unui secret oficial sau comercial, declaraţia
falsă despre venit, profit sau proprietăţi, legitimizarea crimei, intervenţia în acţiunile unui funcţionar public sau a unei
persoane care exercită o funcţie publică, precum şi alte acte criminale cu scopul de a urmări obţinerea, a solicita sau a
oferi mită sau de a acoperi încercarea de oferire sau acceptare de mită.
Luarea de mită [Art. 225 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]

Un funcţionar public, o persoană oficială sau cu statut echivalent care, direct sau indirect, în interesul propriu sau al
altora, acceptă, promite sau mijloceşte un aranjament pentru a accepta mită, solicită sau provocă să se dea mită în
schimbul unor acţiuni legale sau ilegale sau a unor omisiuni ale acestora în exercitarea autorităţii sale. (Aceasta este cea
mai simplă formă de manifestare.)
La scară mare este 250 MMW (în prezent, 1 MMW este 125 LTL).
Infracţiunea este până la 1 MMW.
Răspunderea pentru acceptarea de mită revine nu doar persoanei fizice ci şi persoanei juridice (persoana juridică poate
fi amendată, i se poate restrânge activitatea etc.). [Art. 20 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]
Darea de mită [Art. 227 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]

O persoană care, direct sau indirect, oferă, promite să dea sau a dat mită unui funcţionar public, unei persoane oficiale
sau cu statut echivalent în schimbul unor acte legale sau ilegale sau omisiuni ale acestora în exercitarea autorităţii sau
unui intermediar urmărind acelaşi rezultat. < >
Persoana căreia i s-a solicitat sau care a fost forţată să dea mită şi ca urmare a oferit, promis sau dat mită, dar a înştiinţat
instituţiile abilitate de lege să investigheze asemenea cazuri va fi scutită de răspunderea penală pentru darea mitei.
Răspunderea legală se aplică şi celui care dă, şi celui care acceptă mită.
Abuzul în serviciu [Art. 228 al Codului penal al Republicii Lituania, 2000]

Un funcţionar public sau o persoană cu statut echivalent care abuzează de poziţia sa sau îşi depăşeşte limitele autorităţii
şi asemenea acţiuni cauzează daune substanţiale statului, unui organ public internaţional, unei persoane fizice sau
juridice.
Ne-efectuarea obligaţiilor oficiale [Art. 229 al Codului penal al Republicii Lituania, 2000]
Un funcţionar public sau o persoană cu statut echivalent care datorită neglijenţei nu îşi efectuează obligaţiile oficiale
sau le efectuează impropriu şi asemenea acţiuni cauzează daune substanţiale statului, unui organ public internaţional,
unei persoane fizice sau juridice.
Pedepsirea acestor infracţiuni include:
• Interdicţia de a efectua anumite munci sau de a se implica în anumite activităţi;
• Privarea de libertate pe o perioadă de până la trei ani (în cazuri grave, de la doi la opt ani).
Un oficial public este o persoană care, lucrând pentru autorităţile sau instituţiile statutului sau cele municipale, la
instituţii de asigurare a legii şi ordinii, de control de stat sau de supervizare sau la instituţii echivalente, asigură funcţii
de reprezentant al statului sau are puteri administrative [Art. 290 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]
Oficiali publici sunt consideraţi următorii: Preşedintele Republicii Lituania, membrii Parlamentului Lituaniei (Seimas),
Primul Ministru, Preşedintele Băncii Lituaniei, Controlul de Stat, miniştrii, Ombudsmen ai Parlamentului, reprezentanţii
Guvernului în teritoriu, guvernanţii comitatelor, consilierii municipali, primarii, judecătorii, notarii publici, procurorii,
investigatorii, interogatorii, angajaţii Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului de Interne, al Departamentului
pentru Securitatea Statului, ai Autorităţilor Vamale din subordinea Ministerului Finanţelor, ofiţerii de poliţie, conducătorii
23
organelor care au funcţii de control şi de supraveghere, conducătorii inspectoratelor, adjuncţii acestora, inspectorii
etc.
Oficialii publici au statutul de funcţionar public. Acest lucru înseamnă că pe lângă respectarea Legii Serviciului Public,
aceştia trebuie să respecte şi statutul lor specific. De exemplu, un oficial al Serviciului Special de Investigaţii va respecta
şi Statutul Serviciului de Investigaţii Speciale. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul altor agenţii care se asigură de aplicarea
legii.
Un funcţionar public este o persoană care lucrează în serviciul public, un politician, un angajat al administraţiei publice
în baza Legii Serviciului Public, precum şi alte persoane care lucrând pentru autorităţile sau instituţiile statutului sau cele
municipale, la instituţii de asigurare a legii şi ordinii, de control de stat sau de supervizare sau la instituţii echivalente,
asigură funcţii de reprezentant al statului sau are puteri administrative, precum şi candidaţii oficiali la posturile
menţionate. [Afrt. 230 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]
Persoanele care deţin puteri la instituţii publice străine, organizaţii publice internaţionale sau autorităţi judiciare
internaţionale, precum şi candidaţii oficiali la aceste posturi vor fi considerate persoane echivalente funcţionarilor
publici.
Mai mult, persoanele care lucrează la orice instituţie de stat, neguvernamentală sau privată sau care efectuează activităţi
profesionale şi astfel au puteri asemănătoare persoanelor din administraţia publică, cu excepţia persoanelor care asigură
posturi economice sau tehnice, vor fi considerate echivalente funcţionarilor publici.
Persoanele care lucrează în Serviciul Public sunt politicieni de stat, funcţionari publici ai administraţiei publice în
conformitate cu Legea Serviciului Public, alte persoane care lucrând pentru autorităţile sau instituţiile statutului sau cele
municipale, la instituţii de asigurare a legii şi ordinii, de control de stat sau de supervizare sau la instituţii echivalente,
asigură funcţii de reprezentant al statului sau are puteri administrative, precum şi persoanele care lucrează la organe
publice care primesc fonduri de la Stat sau din bugetul municipal şi de la fundaţii şi au puteri administrative. [Legea
Ajustării Intereselor Publice şi Private în Serviciul Public, 1997].
Standardele de combatere a corupţiei sunt o serie de norme de conduită şi legale care concură la reducerea
comportamentului corupt.
Interesul public înseamnă aşteptarea publicului cu privire la luarea de decizii imparţiale şi juste din partea persoanelor
în serviciu public. [Legea Ajustării Intereselor Publice şi Private în Serviciul Public, 1997].
Interesul personal înseamnă interesul privat economic sau ne-economic al unui candidat sau al unei persoane în
serviciul public (sau al unei rude apropiate sau al unui membru de familie), care ar putea afecta persoana în luarea
de decizii în cursul efectuării îndatoririlor oficiale. [Legea Ajustării Intereselor Publice şi Private în Serviciul Public,
1997].
Conflictul de interese este o situaţie în care o persoană aflată în serviciu public, în cursul efectuării îndatoririlor
sau executării unor instrucţiuni, este obligată să ia o decizie sau să participe la luarea unei decizii sau să execute
instrucţiuni relative la interesele sale personale. [Legea Ajustării Intereselor Publice şi Private în Serviciul Public,
1997].
Lobby-ul este un proces prin care are loc un schimb de informaţii şi se transmite opinia unui grup, a unei organizaţii
sau a unei părţi a acestora către oficialii publici (aleşi sau numiţi), cu scopul de a influenţa luarea deciziei în beneficiul
lor.
Clientelismul este un sistem de relaţii bazate pe angajamente şi legături mutual avantajoase ale unui gardian cu o
altă persoană sau persoane (clienţi).
Nepotismul înseamnă recrutarea rudelor, prietenilor sau al cunoştinţelor apropiate fără competiţie şi violarea
principiului persoanei potrivite la locul potrivit. Acesta creează un sistem de subordonare şi o reţea de colegi care
sunt îndatoraţi unii altora; acest sistem este exploatat în luarea de decizii.
25
CONŢINUTURILE EDUCAŢIEI ÎMPOTRIVA

Perspective mai înguste şi mai largi (contextuale)
Educaţia împotriva corupţiei la şcoală poate lua cel puţin două forme. Prima este suplimentarea curriculumului şi a
activităţilor extracurriculare cu teme legate de combaterea corupţiei. Această formă nu ar prezenta dificultăţi de
organizare, nu ar ocupa mult timp, dar ar fi ca o „inserare” în curriculum şi probabil s-ar consuma într-un eveniment
singular. A doua formă este integrarea analizei valorilor şi conceptelor fundamentale legate de fenomenul corupţiei în
cadrul disciplinelor care se predau, acordând atenţie deosebită aspectelor care nu au beneficiat de suficientă atenţie în
prealabil.
Prima formă de educaţie împotriva corupţiei nu este doar mai uşor de organizat dar şi mai simplu de controlat: am putea
să ne asigurăm pur şi simplu că toate şcolile şi toate clasele participă la evenimente organizate sub egida combaterii
corupţiei. A doua formă necesită mai mulţi ani de formare în domeniul social. Astfel, când alegem, trebuie să ne asigurăm
că profesorii din domeniul ştiinţelor socio-umane sunt familiarizaţi cu obiectivele educaţiei împotriva corupţiei, cu
conţinuturile şi metodele de realizare ale acesteia. Evident, există şi o a treia formă: implicarea elevilor în mişcări publice
de combatere a corupţiei şi în campanii de conştientizare, dar aceste mişcări s-ar putea să fie doar parţial iniţiative şcolii
şi de aceea programul de faţă nu va discuta toate variantele posibile prezentate de această a treia formă.
Această publicaţie se bazează pe două posibilităţi de realizare a educaţiei împotriva corupţiei: cea mai îngustă şi cea mai
largă (integrată). Scopul programului mai îngust este de a introduce fenomenul corupţiei la elevi. Programul mai larg
include o grupare de teme în care se poate integra educaţia împotriva corupţiei. Vom oferi şi un exemplu de program
integrat (care a fost implementat), prezentându-l sub forma unui tabel incluzând teme legate de corupţie integrate în
curriculumul diverselor nivele de studiu.
Teme cheie ale educaţiei împotriva corupţiei

Conceptul de corupţie. O varietate de definiţii. Criterii pe baza cărora se poate distinge între corupţie şi alte tipuri de
infracţiuni. Subiecţi ai corupţiei şi o varietate de forme.
Consecinţele corupţiei. Consecinţele economice, sociale, politice şi morale ale corupţiei. Dauna evidente şi ascunse.
Victime ale corupţiei.
Originile corupţiei. Extinderea corupţiei în diferite perioade, societăţi şi regimuri. Cauze psihologice, culturale, sociale,
economice şi politice ale corupţiei. Posibilităţi de corupţie în organele democratice (partide politice, alegeri, parlament,
guvern, curţi de justiţie şi autorităţi locale). Interesele publice şi personale.
Posibilităţi de combatere a corupţiei. Rolul societăţii civile (auto-determinarea, intoleranţa, conştientizarea). Rolul mass
mediei (deschidere). Întărirea cadrului legal: legislaţie, coduri etice, reguli. Căi de eliminare a cauzelor şi precondiţiilor
corupţiei furnizate prin strategii şi programe.
Probleme de combatere a corupţiei. Nivelul corupţiei în Lituania (rezultate ale unor studii). Rolul rezultatelor studiilor
şi scandalurilor din presă în formarea unei atitudini faţă de ţară. Corupţie la scară mare şi la scară mică, forme pedepsibile
şi nepedepsibile. Dificultăţi legate de aducerea la suprafaţă a unor cazuri de corupţie. Lupta împotriva corupţiei: o luptă
nesfârşită.
Program integrat de educaţie pentru combaterea corupţiei

Personalitatea şi comportamentul
• Auto-portret: cine sunt eu şi ce doresc să devin?
• Valori şi principii personale
• Esenţa şi scopul vieţii
• Factori de influenţă externi: exemple, autorităţi, reguli şi situaţii sociale
• Criterii de diferenţiere a binelui de rău, a comportamentului adecvat de cel neadecvat
• Decizii şi opţiuni, cauze şi efecte
• Responsabilitate
Norme care reglementează comportamentul

• Conceptul de normă morală, bine şi rău din perspectivă morală
• Moralitatea şi convenţia
• Obiceiuri, tradiţii şi norme sociale
• Comportament legal şi ilegal
27
• Relaţia dintre moralitate şi legi

• Problema legilor imperfecte
• Relaţia dintre normele care reglementează societatea şi libertatea personală
Dreptatea
• Dreptatea ca onestitate
• Drepturile omului, egalitatea şi imparţialitatea
• Dreptatea socială (distribuţia egală)
• Dreptatea ca supremaţie a legii
Vinovăţia şi încălcarea legii

• Daunele şi vătămarea ca motive ale vinovăţiei
• Infracţiunile ca violare a legii
• Cauzele infracţiunilor
• Pedepsele şi alte sancţiuni
• Legile care reglementează pedepsele (Codul Penal şi acte normative)
• Restaurarea dreptăţii
Societatea civilă şi statul

• Principiile democraţiei: participare, delegare şi reprezentare
• Cele trei puteri ale statului
• Serviciul civil: îndatoriri şi autoritate
• Controlul guvernamental: răspunderea, obligaţia de a furniza informaţii
• Mass media ca a patra putere în stat
Planuri de carieră
• Ce pot şi ce doresc
• Criterii de alegere a profesiei
• Criterii de alegere a locului de muncă
• Criterii şi proceduri de angajare
Exemplu de program integrat din Lituania

Teme Psihologie Etică Educaţie civică Istorie Ştiinţe politice
Caracteristici Teoria Cine eşti tu? (cls. V) O faptă nobilă (cls. Personalitatea
personale trăsăturilor Suma şi întregul 8) carismatică
(cls. XI) (cls .8) (cls. XI)
Influenţa O teorie de Motivele URSS-ul în anii Autoritatea

mediului asupra educaţie comportamentului de stagnare aparentă şi cea
comportamentului socială (cls. (cls. VII-VIII) (cls. X) ascunsă (cls.
PERSONALITATE ŞI COMPORTAMENT
XI) Aparţin (cls. 7) XI)

Conflictele
dintre cetăţeni
şi guvern (cls.
XI)
Atitudinea Atitudini şi A avea şi a da (cls. „Comportamentul Absolutis-mul
personală şi stereotipuri VI) e oglinda în care ne francez (cls. 8)
comportamentul (cls. X) Vicii şi virtuţi (cls. V) vedem” (cls. 8)
Gândesc şi aleg „Ce e înnăscut, ce e
(cls. 7) dobândit?”
(cls. X)
29
Îndatoriri şi Rolurile Reguli, reguli ... (cls. Legea despre

angajamente sociale (cls. VII) Bazele Protecţiei
XII) Drepturilor Copilului
în Republica
RESPONSABILITATEA
Lituania (cls. VIII)

Egoism şi altruism
Angajamente Îndatoriri (cls. VIII, XI „Tu şi comunitatea
personale şi XII) şcolii” (cls. VIII)
Nevoi şi ambiţii Nevoi şi Nomencla-

motive tura în tabăra
socialistă (cls.
X)
FERICIREA ŞI BUNĂSTAREA
Conceptul de viaţă Valoare şi valori (cls. „Conceptul de viaţă Fenomenul

bună şi fericire VI) bună” deficitului în
Bunăstarea tuturor (masă rotundă, cls. URSS (cls. X)
(cls. VI) VIII, X)
Feiricirea (cls. VIII)
Proprietatea (cls. VII)
Esenţa vieţii (cls.
X-XI)
Scopul şi mijloacele „Scopul scuză Doctrine
mijloacele” (cls. VIII) politice (cls. XI)
Conceptul moral de Cum putem găsi

dreptate dreptate? (cls. VI)
Legi bune (cls. VII)
Dreptatea (cls. VII-X)
Conceptul legal de Drepturi (cls. VII) Cadrul legal (cls. X)
echitate
ECHITATE / DREPTATE
Statul de drept Legi bune (cls. VI) Legile nu acţionează Autoritatea

Legea (cls. IX) singure (cls. VIII) (cls. XI)
Autoritatea (cls. X) Legitimitatea
(cls. XI)
Conceptul de Încălcarea legii şi „Corupţia: o Dictatura
infracţiune pedeapsa (cls. VI) infracţiune? lui Nicolae
(discuţii, cls. X) Ceauşescu în
România (cls.
10)
Holocaustul
(cls. X)
Drepturi pozitive şi
negative
Egalitatea în faţa Drepturile omului Revoluţia
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI
legii (cls. VIII şi X) franceză (cls.

VIII)
Protecţia şi violarea Drepturile copilului Cine îti protejează Particularităţile
drepturilor (cls. V) drepturile? (cls. VIII) ale dezvoltării
Drepturile omului în lumea a treia
(cls. VIII-IX) (cls. X)
interese (cls. X) 31
Respectarea legii Sunt cetăţean (cls.

X)
CONŞTIINŢĂ CIVICĂ
Viziunea şi Încercări de
responsabilitatea reformă în
Republica
Ambelor
Naţiuni (cls. VIII
şi XI)
Participarea Democraţia în Republica Alegerile (cls.

societate, la şcoală Romană (cls. XI)
şi acasă (cls. VIII) VII şi XI)
Delegarea şi Cine şi cum Problemele Alegerile (cls.
responsabilitatea guvernează întâmpinate XI)
Lituania? (cls. X) de ţările post-
comuniste (cls.
X)
Cele trei puteri în Democraţia: ce este Declaraţia de
stat ea? (cls. VIII) Independenţă
DEMOCRAŢIA
a SUA şi
Constituţia
SUA (cls. VIII)
Serviciul civil. Cod Democraţia în
de conduită politică (cls. X)
Transparenţa. Rolul mass mediei Rolul mass
Accesul la în societatea mediei în
informaţii democratică (cls. X) democraţie şi
dictatură (cls.
XI)
Încrederea. Crearea unei
Controlul. societăţi mai juste
Răspunderea (cls. X)
Proprietatea de stat Statul ca scop şi ca Ajustarea Problemele Puterea

şi gestionarea esi mijloc (cls. VIII) intereselor (cls. X) Lituaniei executivă în
moderne (cls. stat (cls. X)
X)
Reglementări de Absolutismul Birocraţia (cls.
stat. Birocraţia francez (cls. X)
ECONOMIA
VIII)
URSS-ul în anii
de stagnare
(cls. X)
Preţul corupţiei Interzicerea Grupurile de
presei în interes (cls. XI)
Lituania (cls.
IX)
33
Exemplu de program integrat din România

Teme Psihologie Economie Educaţie Istorie Sociologie Filosofie
civică, Cultura
civica
Caracteristici Personalitatea Activitatea Personalitatea: Socializare Omul
personale (clasa a X-a) economică omul- fiinţă pozitivă,
bio-psiho- socializare
socio-culturală negativă şi
resocializare
PERSONALITATE ŞI COMPORTAMENT
Influenţa Caracterul Tipuri de Principiile URSS-ul în anii Cultura şi viaţa Necesitatea

mediului asupra Atitudinile concurenţă democraţiei de stagnare socială morală şi
comportamentului sociale (cls. XI) libertatea
individuale şi
schimbarea lor
(calsa a X-a)
Atitudinea Atitudini, Profitul Integrarea Absolutismul Comportamentul Libertate şi
personală şi stereotipuri şi legitim şi individului francez (cls. X) antisocial voinţa
comportamentul obiceiuri nelegitim in societate.
(cls. X) Costuri şi
beneficii ale
integrării -
socializarea
clasa a IX-a
Drepturi si obligaţii Psihologie Individ şi Statusul social şi Drepturile

socială societate rolurile sociale omului
democratică Conflictele de rol
clasa aIX şi status (cls. X)
Egoism şi altruism Motivaţia Drepturile Tipologia Coduri
Afectivitatea omului/ relaţiilor sociale morale
Drepturile Relaţii informale
RESPONSABILITATEA
copilului (clasa şi relaţii formale

a VIII-a)
Angajamente Norme morale Ordine şi control Acţiune şi
personale (clasa a VIII-a) social responsabi-
litate
Determi-
nismul
psihic şi
determi-
nismul
social
35
Trebuinţe de bază Structura Egalitatea Nomenclatura Fenomene Valoarea

şi nivel aspiraţional motivaţiei şanselor în în tabăra sociale anomice
faţa legii. socialistă (cls.
Egalitatea civilă XI – istorie
şi egalitatea universala;
şanselor cls. XII istoria
clasa aIX-a Romaniei)
FERICIREA ŞI BUNĂSTAREA
Conceptul de Proprietatea Fenomenul Etica

fericire deficitului în aplicată
URSS (cls. X)
Scopul şi Formele Libera Doctrine politice Putere şi

mijloacele motivaţiei initiativă (cls. XI) legitimitate
în teorile
politice
moderne şi
contempo-
rane
Dreptate şi Controlul şi Proprietatea Corupţia Egalitate şi

legalitate cooperarea şi relaţiile Saracia dreptate
cetaţenilor interumane
cu
autoritatile
Statul de drept Normele Autoritatea (cls.
juridice XI)
ECHITATE / DREPTATE
Justiţie şi lege Legitimitatea (cls.

XI)
Conceptele de Dictatura
contravenţie şi lui Nicolae
infracţiune Ceauşescu în
România (cls.
XII)
Holoca-ustul
(cls. XI)
37
Drepturi pozitive şi Valorile, normele Drepturile

negative şi legile sociale omului
Declaraţia
Universală a
drepturilor
omului
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI
Egalitatea în faţa Monopolul Drepturile Revoluţia Egalitate si

legii pur si omului (cls. VIII franceză (cls. dreptate
monopolul şi IX) VIII,X)
natural
Protecţia şi Cine îţi Particularităţile Ordine şi control Drepturile

violarea drepturilor protejează ale dezvoltării social omului (cls.
drepturile? în lumea a treia VIII- XII)
(cls. VIII) (cls. X-XI)
Socialul Comportamente Politica: idealuri Legea unităţii Alteritate si

pro si anti şi interese (cls. mintale a identitate
sociale X) multimilor
Respectarea legii Individul şi Binele si raul

exercitarea
CONŞTIINŢĂ CIVICĂ
calităţii de
cetăţean.
Libertatea şi
respecarea
legilor. Principii
morale (cls. IX)
Viziune şi Drepturi şi Încercări de Agenţii Indetermi-
responsabilitate responsabilităţi reformă în socializării: nare şi
în societate. Romania (cls. familia, şcoala, responsabi-
Norme juridice XII) grupul, mass- litate
(clasa aIX-a) media
39
Participarea Libera Democraţia în Republica

iniţiativă societate, la Romană (cls.
şcoală şi acasă VII şi IX- liceu, X
(cls. VIII) Scoala de Arte
si Meserii)
Delegare şi Cine şi cum Problemele Alegerile
responsabilitate guvernează întâmpinate (cls. XI)
Romania? de ţările post-
(cls. IX) comuniste (cls.
XII)
Cele trei puteri în Democraţia: ce Declaraţia de
stat este ea? Independenţă
(cls. VIII) a SUA şi
Constituţia SUA
(cls. VIII, cls. X)
Serviciul civil. Cod
DEMOCRAŢIA
de conduită
Transparenţa. Concurenta Rolul mass Rolul mass
Accesul la perfecta mediei în mediei în
informaţii societatea democraţie
democratică şi dictatură:
(cls. IX) persuasiune,
motivaţie
interpretare
(cls. X)
Încrederea. Conformismul Relaţii Punerea în relaţie
Controlul. Influenţa interumane a comportamen-
Răspunderea monorităţii telor
Manipularea
Strategia favorii
deghizate
Puterea de a-i
influenţa pe
ceilalţi
Proprietatea Trăsăturile Problemele Etica

economiei României aplicată
de piaţă moderne (cls.
XII)
Statul în economie Tipuri de Absolutismul Birocraţia (cls. X)

economii francez (cls. X)
URSS-ul în anii
ECONOMIA
de stagnare
(cls. X)
Preţul corupţiei Costuri Interzicerea Infracţionalitatea

sociale ale presei în Crima prin fraudă
corupţiei România şi corupţie
(clsXI-XII) Grupurile de
interes
(cls. XI)
41
RECOMANDĂRI METODOLOGICE DE
REALIZARE A EDUCAŢIEI ÎMPOTRIVA
Furnizarea informaţiilor
Orice mişcare de combatere a corupţiei are o încărcătură emoţională semnificativă. Sentimentele nu sunt rele, deşi
câteodată înseamnă că protestatarii au cunoştinţe superficiale şi vagi despre fenomenul împotrivă căruia protestează
şi, ca rezultat, ei nu reuşesc să schimbe nimic în principiu. Dacă ţinem cont de asta, una din sarcinile educaţiei împotriva
corupţiei realizate la şcoală este să furnizeze informaţii pentru a atinge următoarele scopuri:
• Să înveţe elevii cum să recunoască corupţia (şi să distingă între corupţie şi alte infracţiuni);
• Să argumenteze de ce corupţia e rea;
• Să demonstreze mijloace de reducere a corupţiei.
Furnizarea şi obţinerea de informaţii pentru atingerea scopurilor educaţiei împotriva corupţiei se pot realiza în acelaşi fel
ca la alte discipline socio-umane: prelegeri, analiza diverselor surse de informaţie (articole, rapoarte asupra rezultatelor
unor cercetări, surse istorice); discuţii c diverse persoane (oficiali din forţele de ordine, martori, politicieni şi funcţionari
publici); vizionarea unor materiale video etc. Însă când realizăm educaţia împotriva corupţiei, există întotdeauna
ameninţarea că simpla furnizare a informaţiei poate deveni un mijloc de formare a unor conduite corupte şi contribuie
astfel la destrămarea societăţii în care trăim şi a instituţiilor ei. De aceea, furnizarea de informaţii trebuie făcută într-o
manieră moderată şi bine cumpătată, ţinând cont de faptul că obiectivul cheie este nu să acumulăm informaţii cât mai
multe, ci să facem cele mai bune judecăţi.
Dezvoltarea atitudinilor
Atitudinea este o poziţionare evaluativă faţă de un obiect, bazat pe cunoaştere, reacţii afective, intenţii comportamentale
şi conduite din trecut [Zimbardo, Leippe, 1991]. De exemplu:
COMPORTAMENT
„L-am plătit pe funcţionar pentru INTENŢII
„Trebuie să-l „ung” pe dl. Z ca să
a ...”
nu vorbească”
ATITUDINE
„Lupta împotriva corupţiei este
ceva hazliu şi lipsit de sens, deşi
...”
CUNOŞTINŢE REACŢII AFECTIVE
„Trebuie să am grijă să mituiesc „Trebuie să recunosc că este un
tot timpul pentru a facilita câte lucru dezgustător să trebuiască
ceva i asta fac şi persoanele pe să tot „ung” pe cineva de câte ori
care le cunosc” am de rezolvat câte ceva”
Toate cele cinci elemente se leagă între ele. În exemplul nostru, reacţiile afective sunt incongruente cu modelul de
comportament şi cunoştinţele, de aceea atitudinea de favorizare a corupţiei nu este una categorică. O schimbare
într-unul din cele cinci elemente poate conduce la schimbări în celelalte. De exemplu, intenţiile comportamentale şi
comportamentul schimbate pot conduce la schimbări în cunoştinţe, reacţii afective şi atitudini.
În timp ce oferă informaţii, profesorii încearcă să dezvolte atitudini pe baza cunoştinţelor. Pentru a atinge acest scop,
elevii trebuie:
1. Să înţeleagă informaţia. Daunele corupţiei sunt de obicei demonstrate folosind argumente economice,
sociale şi politice. Elevii mici s-ar putea să le înţeleagă cu dificultate şi pentru mulţi dintre ei aceste argumente ar putea
fi nerelevante. De aceea, aceste argumente vor trebui „traduse” în limbajul elevilor arătându-le cum ameninţă corupţia
interesele lor şi interesele familiei şi prietenilor lor.
2. Să îşi amintească. Fără îndoială, „repetiţia este mama învăţării”, însă dacă se repetă acelaşi lucru de mai mult de
trei ori, ne săturăm şi ne simţim privaţi de dreptul de a alege liber. De aceea merită să schimbaţi forma în care furnizaţi
informaţia alegând mijloace neaşteptate şi care îi vor impresiona pe elevi.
3. Să se convingă. Atitudinea va deveni foarte puternică nu când e forţată asupra oamenilor, ci atunci când ei
şi-o dezvoltă prin căutarea intensă a unor raţionamente. Acest lucru înseamnă că este suficient să furnizăm informaţii
fără evaluarea „procesată” a fenomenului. Efectul va fi mai puternic dacă analiza informaţiilor, interpretarea acestora,
elaborarea raţionamentelor şi rezumarea informaţiilor sunt lăsate pe seama elevilor, cu alte cuvinte, folosind metode de
învăţare activă.
43
„Efectul auto-convingerii” este mai puternic dacă rezultatele (sub forma unor concluzii, enunţuri, recomandări etc.)
reprezintă produsul gândirii active şi dacă ele sunt prezentate public. În plus, oamenii au tendinţa de a crede în enunţuri
pentru care argumentează cu tărie. Ţinând cont de aceste lucruri, educaţia împotriva corupţiei nu ar trebui să recurgă
la metode dezbaterii, unde două părţi argumentează lucruri opuse, pentru că argumentele pro-corupţie pot să rămână
adânc înfipte în mintea celor care au argumentat în favoarea atitudinilor corupte. Dacă doriţi să organizaţi astfel de
dezbateri, poziţia provocatoare de apărare a corupţiei poate fi adoptată doar de profesor. Însă în acest caz apare
problema de etică (ce promovează profesorul?).
O altă modalitate de a dezvolta atitudini puternice şi permanente este prin implicarea copiilor. Oamenii tind să gândească
despre ei înşişi în termenii domeniului de activitate (legea auto-atribuirii: „Sunt bun deoarece împreună cu prietenii mei
iau parte la acţiuni sociale”). Implicarea tinerilor în proiecte şi mişcări de combatere a corupţiei întăreşte atitudinile lor
de combatere a corupţiei.
Schimbarea atitudinii
Ceea ce îi surprinde pe profesorii implicaţi în educarea valorilor este că elevii posedă deja atitudini contrare celor pe care
profesorul încearcă să le apere. Confruntaţi cu negare şi rezistenţă, unii dintre ei se simt lipsiţi de putere. Conştientizarea
unor pattern-uri psihologice inerente atitudinilor i-ar putea ajuta să se simtă mai puternici. De fapt, preconcepţiile
blochează informaţia care este contrară a ceea ce ştim (de exemplu, „din nou această chestie despre corupţie”). Pentru
a evita o asemenea situaţie, informaţia trebuie prezentată în mod neaşteptat (de exemplu, fără a prezenta subiectul ca
fiind punctul focal al lecţiei) şi într-un mod neconvenţional (cum ar fi experimentarea unui joc, o poveste paradoxală
etc.).
O altă strategie de schimbare a atitudinilor se bazează pe faptul că cunoştinţele şi atitudinile sunt stocate separat în
memorie şi că este nevoie de timp pentru a se ajunge la un acord între ele. De aceea, atitudinea pro-corupţie nu trebuie
atacată prin persuasiune. Pe termen lung, ea se va schimba de la sine dacă informaţiile care discreditează corupţia se vor
prezenta într-o manieră convingătoare care provoacă gândirea activă asupra acestui fenomen. Datorită reacţiei numite
„efectul de amânare”, la început informaţia poate fi primită cu scepticism; însă pe termen lung, cunoştinţele vor prima
asupra reacţiilor afective.
Nivelurile dezvoltării argumentărilor morale şi convenţionale [Nucci, 2001]
Vârsta Domeniul moral Domeniul convenţional
Recunoaşterea principalelor
Convenţiile provin din practica
îndatoriri (de a nu răni pe alţii). Însă
existentă (femeile trebuie să poarte
5-7 comportamentul corect sau greşit este
fustă deoarece ele poartă fuste, însă
înţeles într-o manieră marcată de auto-
bărbaţii nu).
descoperire.
Înţelegerea negativă a convenţiilor ca

Înţelegerea comportamentului
o lege validată empiric. Excepţiile la
corect şi greşit se lărgeşte, incluzând
convenţii (unele femei poartă pantaloni
„reciprocitatea corectă”, ceea ce în
şi scoţienii poartă fuste) sunt percepute
8-10 primul rând se percepe ca egalitate
ca dovadă că aceste convenţii se impun
strictă cu anumite elemente de
(convenţional). Simpla existenţă a unei
imparţialitate (unde dreptatea ia în
norme nu mai este considerat un motiv
considerare diferenţele).
suficient pentru a o respecta.
Înţelegerea specifică a faptului că

Comportamentul corect şi greşit este
regulile sociale menţin ordinea (de
perceput ca o cerinţă a unei egalităţi
exemplu, protecţia faţă de conducătorii
stricte. Dreptatea, considerând
10-12 auto care au consumat alcool).
diferenţele ca fiind rezultate ale unor
Autorităţile sociale sunt superioare
nevoi, situaţii şi merite speciale, este
deoarece stabilesc fac regulile. Regulile
combinată cu reciprocitatea.
pot fi schimbate şi sunt contextuale.
Se încearcă o potrivire a egalităţii Convenţiile sunt considerate simple

stricte cu principiul dreptăţii, care ia aşteptări sociale. Aceasta le face mai
12-14
în considerare diferenţele şi creează puţin obligatorii. Acţiunile sunt evaluate
noţiunea de relaţii sociale între oameni. indiferent de reguli.
45
Perspective morale şi convenţionale

Educaţia împotriva corupţiei se bazează pe educarea valorilor care nu face întotdeauna distincţia clară între două
forme de reglementări sociale, moralitatea şi convenţiile. Ca rezultat, argumentarea şi interpretarea s-ar putea să nu fie
întotdeauna potrivite.
Fără a ne adânci prea mult în profunzimile filosofiei morale, vom afirma simplu că din punct de vedere moral conduita
este bună dacă este înţeleasă astfel universal şi este obligatorie pentru toţi, indiferent ce ar gândi orice persoană. Mai
mult, din perspectiva morală, o acţiune este evaluată ca fiind bună sau rea în funcţie de consecinţele sale. Acţiunea
aceasta cauzează durere altor persoane? Cauzează pagube? Obstrucţionează justiţia (egalitatea, imparţialitatea)?
Calitatea unei acţiuni poate fi determinată, din perspectiva morală, analizând intenţiile persoanei: o acţiune este extrem
de condamnabilă dacă actorul a făcut rău intenţionat (chiar dacă, datorită circumstanţelor, rezultatul n-a fost rău) şi este
justificată dacă intenţia a fost bună dar rezultatul nu a fost aşa.
Convenţiile sunt norme bazate pe acorduri comune care există într-o comunitate dată la un moment dat, astfel ele nu
sunt obligatorii pentru alţi membri ai comunităţii şi nu sunt universale. În viaţa reală, moralitatea şi convenţiile se află în
legătură unele cu altele: principiile morale generale se transformă în norme concrete (cum ar fi, de exemplu, „să nu furi”,
„să nu minţi”, „să tratezi pe toţi just”), în timp ce violarea convenţiilor pe care comunitatea le consideră foarte importante
(de exemplu, ritualul tradiţional de înmormântare) poate fi o violare morală pentru că s-ar putea să jignească unele
persoane. Cu toate acestea, moralitatea şi convenţiile sunt două concepte diferite care se plasează în domenii cu logică
diferită.
Educaţia împotriva corupţiei trebuie să ia în considerare această distincţie şi posibila tensiune între atitudini morale şi
convenţionale. Din perspectiva convenţiilor, „tot ce nu e interzis e permis”. Însă din perspectiva morală, acţiunile sunt
evaluate fie că există o normă care le reglementează, fie că nu. Perspectiva morală este mai sensibilă faţă de daunele
cauzate unei persoane, în timp ce perspectiva convenţională se preocupă de violarea unor acorduri, a consecvenţei, a
ordinii şi aşteptărilor unei autorităţi. Violarea principiilor morale, în comparaţie cu violarea unei convenţii, cauzează o
reacţie afectivă mai puternică (revoltă, furie, supărare, durere, vinovăţie, ruşine şi milă). Comportamentul uman este
diferit la acuzarea de violare a moralităţii şi a convenţiilor. Când o persoană e acuzată de imoralitate, ea îşi cere scuze,
încearcă să repare răul sau să compenseze dauna, sau să se apere încercând să găsească interpretări alternative la
acţiunile sale (spunând că nu a avut intenţia să cauzeze răul, că nu s-a cauzat nici o daună, sau că acţiunea sa a încercat
să restabilească dreptatea deoarece cea cauzată înainte a fost acoperită de cea din urmă). Principiul moral în sine sau
norma care îl specifică nu este pusă sub semnul îndoielii. Pe de altă parte, cel care violează o convenţie îşi justifică
acţiunea criticând norma sau sursa ei. Modalitatea de disciplinare a copiilor care au violat o normă diferă şi ea: cel care
a încălcat valori morale este invitat să îşi imagineze că el este victima, în timp ce copilul care încalcă o convenţie este
acuzat de cauzarea dezordinii, de ignorarea unor acorduri, de eşecul de a se comporta conform aşteptărilor, de
obrăznicie sau de lipsă de consideraţie într-o situaţie. Oamenii ştiu intuitiv diferenţa între moralitate şi convenţii.
Diferitele grade de universalitate şi obligativitate ale moralităţii şi convenţiilor şi reacţiile diferite la violarea lor
sunt importante în alegerea tipului de educaţie împotriva corupţiei. Instituţiile responsabile cu păstrarea ordinii şi
respectarea legilor consideră comportamentul corupt ca fiind o încălcare a legii; pe de altă parte, societatea caută
în primul rând să vadă unde s-a acţionat imoral. Această situaţie este caracteristică mai ales copiilor şi adolescenţilor
care sunt mai sensibili decât adulţii la violarea normelor morale şi acordă foarte puţină atenţie, comparativ cu adulţii,
la încălcarea unor convenţii. Un argument cum ar fi: „corupţia este rea pentru că încalcă legea” ar putea fi trecut cu
vederea de elevi.
Se pare că pe măsură ce cresc, copiii îşi dezvoltă raţionamentele morale şi convenţionale în paralel, fără ca cele două
să se atingă. Am inclus un tabel care arată cum, pe baza teoriei dezvoltării morale elaborate de Kohlberg, Nucci a
structurat dezvoltarea argumentării morale şi convenţionale:
47
Se formează noţiunea de structură

socială sistematică. Convenţiile sunt
Continuarea potrivire a principiilor
14-17 percepute ca standarde şi legături
menţionate mai sus.
în sistemul social, cuprinzând roluri
definite şi o structură ierarhică statică.
Atitudine negativă faţă de normele

obligatorii pentru toţi pentru a menţine
Tranziţia spre argumentarea morală sistemul social. Convenţiile sunt doar
17-20
adultă (a se vedea mai jos). standarde sociale stabilite de conduita
comună. Sistemele normative sunt
convenţionale.
Utilizarea conceptelor de dreptate şi

bunătate în gândirea asupra sistemului Convenţiile sunt considerate standarde
social. Moralitatea este percepută ca utile în coordonarea interacţiunilor
fiind independentă de normele concrete sociale. Înţelegerea unică a convenţiilor
Adulţi
ale sistemului social. Caracteristicile într-un grup social facilitează
universale şi obligatorii ale moralităţii interacţiunea dintre membri şi operarea
se potrivesc cu valoarea incomparabilă sistemului.
şi naturală a fiecărei persoane.
Dacă dezvoltarea argumentării convenţionale prezentate mai sus corespunde realităţii, ar trebui să se utilizeze argumente
diferite în încercarea de a-i convinge pe elevi de diferite vârste de răutatea corupţiei. Copiii de 10-12 ani vor înţelege
că legea interzice comportamentul corupt, motiv pentru care e inadmisibil. Adolescenţi de 12-14 ani nu vor înţelege
argumentele în favoarea ordinii judiciare sau sociale dar vor fi sensibili la dreptatea morală. Adolescenţii de 14-17 ani
pot înţelege explicaţia că standardele conduitei de combatere a corupţiei sunt obligatorii pentru oamenii care ocupă
diferite poziţii deoarece ei sunt cei care menţin sistemul social. Elevii cei mai mari vor fi destul de sceptici în privinţa
unor astfel de enunţuri deoarece ei leagă normele de practica existentă în conduita observată de ei. Comparativ cu
elevii mai mici, cei mai mari vor acorda mai multă atenţie rezultatelor unor cercetări care indică o rată ridicată a corupţiei
în Lituania şi enunţului că „toată lumea este coruptă”. De aceea, merită să le arătăm exemple pozitive: de exemplu,
prezentarea codului de conduită a funcţionarilor publici, procedurile transparente, principiul egalităţii şi al imparţialităţii
etc. Neîndoielnic, chiar dacă lucrăm cu copii de vârste diferite, se va ivi întrebarea: ce este corupţia, o încălcare a ordinii
şi convenţiilor, sau un rău moral?
Dezvoltarea unui program specific de combatere a corupţiei

Scopul acestor recomandări este să ofere exemple de programe individuale de combatere a corupţiei, precum şi
materiale şi sarcini de învăţare legate de acţiuni de prevenire a infracţionalităţii. În orice caz, prevenţia trebuie privită
nu ca un element separat ci ca o disciplină care se integrează constant în procesul educaţional cotidian şi care poate fi
utilizată independent. Programul de educaţie împotriva corupţiei oferă diferite posibilităţi de dezvoltare a unor proiecte
legate de disciplinele care se predau deja sau care pot fi implementate extra-curricular. Ceea ce este important e că se
acordă prioritate acelor discipline care promovează bunăstarea elevilor şi înţelegerea dintre ei. Dacă copiii mai mici simt
că sunt respectaţi de către părinţi, profesori, specialişti din educaţie şi alte persoane, ei îşi dezvoltă un simţ al respectului
de sine şi învaţă cum să fie toleranţi cu alţii.
Educaţia împotriva corupţiei nu constă dintr-un set de reguli morale elaborate de cineva. Corupţia, ca oricare altă
acţiune ilegală, este o chestiune de opţiune. Sarcina adulţilor este să creeze condiţii care să corespundă opţiunii ce
reflectă interesul public. Trebuie să informăm copiii despre drepturile şi îndatoririle lor, precum şi despre consecinţele
acţiunilor lor, cu alte cuvinte, impactul pe care acestea le au asupra altor persoane, rezultatele explicite şi implicite. Când
discutăm această chestiune cu elevii, trebuie să le spunem despre alte opţiuni pe care le au astfel încât să vadă diferenţa
dintre bine şi rău. Elevii trebuie să înveţe cum să spună „da” şi cum să spună „nu”.
Educaţia împotriva corupţiei solicită noi tehnici şi metode. În primul rând, deoarece acest program este unul absolut
nou pentru cadrele didactice, un domeniu în care nu au beneficiat de formare iniţială, este normal ca ei să trebuiască să
înveţe, să acumuleze noi cunoştinţe şi să dobândească noi abilităţi pentru a acoperi tema. De exemplu, în timp ce predau
această disciplină, ei pot trece cu uşurinţă de la persoana care deţine autoritatea în clasă la facilitatorul, îndrumătorul
învăţării. Sarcina ghidului este nu să gestioneze sau să guverneze, ci să acompanieze, să asiste persoanele în a profita pe
deplin de oportunităţile disponibile. De aceea, cele mai potrivite tehnici de predare a educaţiei împotriva corupţiei sunt
discuţiile în grupuri mici asupra unor studii de caz, interviurile cu diverşi elevi, dezbaterile şi jocul de rol. În toate aceste
lecţii, profesorul trebuie să fie facilitator, să stimuleze elevii şi să-i ajute să înţeleagă. În al doilea rând, educaţia împotriva
corupţiei este mai puţin centrată pe informaţii faptice, spre deosebire de alte discipline, cum ar fi istoria, ştiinţele politice
sau psihologia. Scopul unei asemenea formări este nu doar să aflăm răspunsuri la întrebări punctuale (de exemplu, „Ce
49
procent al funcţionarilor publici are comportament corupt?”, „Care este pedeapsa pentru acţiunile de corupţie?” etc.).
Asta nu este de ajuns. Profesorul este mult mai preocupat de felul în care să îşi ajute elevii să identifice şi să acceseze
sursele de informaţii, cu alte cuvinte cum şi de unde să adune informaţiile concrete, cum să evalueze importanţa lor,
care cunoştinţe sunt de încredere şi ce opţiuni există. Elevilor li se cere să analizeze poziţiile pe care se situează, să-şi
fundamenteze alegerile şi să explice de ce celelalte poziţii sunt mai puţin bune. Multe dintre aceste întrebări pot găsi
răspuns utilizând tehnici de dezvoltare a gândirii critice.
Tehnica predării care dezvoltă gândirea critică sugerează utilizarea unui cadru de învăţare trifazic. În faza de început,
sarcina profesorului este să evoce cât mai multe experienţe ale elevilor legate de subiectul care urmează să fie investigat.
Acesta este momentul când elevii pot deveni motivaţi, unde pot fi ajutaţi să se implice activ în lecţia care urmează. Faza
a doua este cea în care elevii vin în contact cu informaţii şi idei noi şi le înţeleg sensul. În cea de-a treia fază – reflecţia
– atât elevii cât şi profesorul discută despre ce s-a întâmplat în primele două faze. Astfel, ei reflectează asupra celor
învăţate şi realizează ce mai au de învăţat. 1
În timp ce pregătim un program de educaţie împotriva corupţiei, este foarte important să urmărim o schemă care
conţine elementele esenţiale ale proiectării. Această schemă indică ce se poate face şi ce ar putea avea impact asupra
1 Pentru mai multe despre cadrul de învăţare şi tehnicile de predare descrise mai sus, a se vedea programul
Gândire critică. Învăţare activă, furnizat de Asociaţia Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România,
office@alsdgc.ro.
conţinutului şi formelor de realizare. Urmăriţi schema de mai jos:
CE IDEI DORIM SĂ TRANSMITEM?
CARE ESTE GRUPUL SPRE CARE NE ÎNDREPTĂM EFORTURILE?
CARE SUNT SCHIMBĂRILE AŞTEPTATE?
CUM ANTICIPĂM CĂ VOM AJUNGE LA SCHIMBĂRILE DORITE?
CUM ŞI DIN CE SURSE SE VOR ADUNA INFORMAŢIILE?
CUM SE VOR TRANSMITE INFORMAŢIILE?
CUM SE VA TESTA IMPACTUL INFORMAŢIILOR TRANSMISE?
Este un lucru de aşteptat că elevii sunt diferiţi. În primul rând, ei au vârste diferite.
Grupa de vârstă medie şcolară indică tendinţa de a încerca arii care pentru mulţi copii se leagă de modul de viaţă
al adulţilor. La această vârstă, primii paşi spre „stilul de viaţă adult” sunt reprezentaţi de fumat, consumul de alcool şi
delincvenţă. De aceea, este de o importanţă crucială ca aceşti copii să aibă oportunitatea de a fi orientaţi să-şi găsească
propriile poziţii şi să-şi dezvolte propriile atitudinile înainte de a ajunge într-o situaţie când opţiunile lor pot avea
consecinţe grave. În acest stadiu, este important ca elevii să fie ajutaţi să înveţe să-şi identifice rolul şi să-şi dezvolte
abilitatea de a spune „da” sau „nu”.
Punctul focal al trebui să fie conceptele de responsabilitate şi respect şi mai ales că elevii trebuie să înveţe să împartă
responsabilitatea pentru mediul social în care trăiesc. Mai mult, ei trebuie să fie implicaţi în iniţierea unor acţiuni
sociale.
Deseori ne gândim că elevii de clase mari, liceenii, sunt destul de maturi pentru a învăţa subiecte mai generale şi mai
abstracte. Aceasta depinde de un factor important: măsura în care i-am învăţat pe elevi să acţioneze într-o manieră
optimă. Câteodată este necesar să intensificăm munca şi să repetăm ceea ce am făcut la un stadiu precedent în timp ce
51
încercăm să-i sprijinim pe elevi să înţeleagă şi să acţioneze.

Educaţia preventivă împotriva corupţiei are multe aspecte în comun cu educaţia în oricare alt domeniu. În timp ce
elevii parcurg acest tip de educaţie, ei vor primi informaţii, de exemplu, despre aspecte legale şi condiţiile specifice
ale comiterii unei infracţiuni. Cunoştinţele despre consecinţele unei astfel de încălcări a legii şi abilitatea de a găsi
argumente împotriva acestei conduite sunt considerate parte a rezultatelor educaţiei preventive.
Exemple de sarcini pentru elevi din clasele mari:

• Elaboraţi un instrument pentru cercetarea naturii şi extinderii infracţiunilor în mediul vostru
local.
• Colectaţi, elaboraţi şi comparaţi datele cercetării voastre cu articolele de presă referitoare la
această temă sau cu alte materiale statistice.
• Proiectaţi şi realizaţi un proiect de combatere a corupţiei la elevii mai mici.
• Examinaţi valorile care sunt comune la anumite grupe de vârstă.
• Proiectaţi şi realizaţi un program la o staţie de televiziune sau radio locală.
• Realizaţi o expoziţie de picturi pe tema corupţiei.
• Realizaţi o prezentare PowerPoint pe tema: „Tineretul contemporan: oportunităţi tentante”.
• Realizaţi un film: „O infracţiune: ce urmează?” sau „Un infractor: de ce, de ce nu?”
• Invitaţi la lecţie un reprezentant al Serviciului Special de Investigaţii. Proiectaţi întrebările
pe care doriţi să le adresaţi şi să le discutaţi.
• Citiţi procesul verbal al unei sesiuni a curţii de justiţie.
• Proiectaţi şi realizaţi un eveniment pentru părinţi: „Infracţiunile: problema şi responsabilitatea
tuturor?”
MODALITĂŢI DE REALIZARE A
PROGRAMELOR DE EDUCAŢIE
ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI ÎN CADRUL
DIVERSELOR DISCIPLINE ŞCOLARE
ISTORIE
TEMA: MANIFESTĂRI DE CORUPŢIE ÎN ROMA ANTICĂ
AUTOR: Daiva Trucinskiene, profesor de istorie, Liceul Anyksciai Antanas Baranauskas
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VII-a.
OBIECTIVE:
1. să se familiarizeze cu Republica Romană aristocrată;
2. să descrie mituirea persoanelor publice şi trecerea bunurilor de la un proprietar la altul în Roma antică
3. să explice conceptul de corupţie.
MATERIALE ŞI RESURSE:
• Setkus B., Pobedinska L. Senoves istorija: vadovelis 7 klasei. – Vilnius
Kronta, 2000, 42 paragrafas.
• Plutarchas. Rinktines biografijos. – Vilnius: Vyturys, 1996.
• Materiale din manual, documente
METODE: expunerea, explicaţia, jocul de rol.
PROCES
53
La începutul lecţiei, elevii fac cunoştinţă cu guvernarea Republicii Romane. Se subliniază că ea a fost condusă de
aristocraţi. Puterea aparţinea cetăţenilor bogaţi, care nu erau plătiţi pentru funcţiile pe care le îndeplineau.
Pe tablă se scriu următoarele întrebări şi sarcini:

1. După examinarea documentelor, dovediţi că a existat corupţie în Republica Romană. Cum s-a manifestat
aceasta?
2. Care au fost daunele suferite de cetăţenii Republicii cauzate de ignorarea legilor?
3. Comparaţi comportamentul lui Cicero şi al lui Verrus, care deţineau poziţii înalte în stat. Ce le-a făcut să se comporte
astfel?
Elevii se împart în trei grupuri.

1. Un grup citeşte documentele şi caută informaţii despre Cicero acuzându-l pe Verrus.
2. Al doilea grup încearcă să găsească cauze care să explice comportamentul lui Verrus.
3. Al treilea grup se gândeşte la victimele acestor fapte şi la daunele cauzate.
Elevii sunt invitaţi să realizeze un joc de rol al procesului.
REZUMATUL LECŢIEI
După ce au analizat documentele, elevii identifică felul în care Verrus a încălcat legea. Ei conclud că Republica Romană
n-a fost guvernată de lege. În acest fel, s-au cauzat daune cetăţenilor. Profesorul le explică apoi elevilor abuzul de putere
care a avut loc, dobândirea ilegală a proprietăţii şi mituirea.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

Se evidenţiază faptul că şi în Republica Romană a existat corupţie. Se arată impactul acesteia asupra vieţii persoanelor
oficiale şi daunele cauzate societăţii şi statului.
TEMA: REPUBLICA ROMANĂ – FORMA DE GUVERNARE
AUTOR: Irena Lizdeniene, profesor de istorie, Liceul Mazeikiai „Venta”
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a XI-a.
OBIECTIVE:
1. pe baza schemei de guvernare în Republica Romană, elevii să
explice forma de guvernare în Republica Romană, rolul Senatului şi
al altor persoane oficiale în stat, precum şi cauzele luptei dintre plebei şi patricieni;
2. să explice de ce Republica Romană a fost considerată aristocrată
3. pe baza descrierii situaţiei, să identifice metodele prin care o persoană
obţinea o poziţie oficială, tipul de persoane care deţineau poziţii oficiale, valorile acestor persoane, daunele
cauzate statului şi societăţii şi soarta acestor persoane oficiale.
• Schema de guvernare a Republicii Romane, materiale despre activităţile persoanelor oficiale
• Material pregătit de profesor despre viaţa şi activităţile lui Gaius Valerius Busicum şi fiul său Gaius Junior.
• Manuale: •
Bakonis E., Janusas J. Lietuva ir pasaulis: istorijos vadovelis 11 kl. – Kaunas: Sviesa, 2001.
Bakonis E. Senovas civilizaciju istorija: mokomoji knyga 11 kl. – Kaunas: Sviesa, 1992.
METODE: explicaţia, analiza, scurt joc de rol urmat de discuţii.
PROCES
1. Elevilor li se reamintesc condiţiile şi momentul când Roma a devenit republică.
2. Li se prezintă schema de guvernare şi materialul despre activităţile persoanelor oficiale. Pe baza schemei şi a
materialului, profesorul şi elevii analizează împreună forma de guvernare.
3. Discuţii despre cauzele şi rezultatele luptei dintre plebei şi patricieni.
4. Elevii răspund la întrebările:
a. Ce rol avea consulul şi tribunul în stat?
55
b. La ce aspira Gaius Junior în cariera sa? Cum a reuşit să devină consul?

c. Cum a fost Gaius Junior implicat în corupţie? Cum se vedea acest lucru? Aflaţi de la colegi ce înţeleg prin
corupţie.
d. Ce soartă a avut această persoană? De ce credeţi asta?
e. Ce valori preţuia tatăl său şi cum le-a subminat el?
f. Ce daune s-au cauzat când Gaius Junior se afla la putere?
5. Un grup de elevi realizează un joc de rol al situaţiei (pregătit acasă).
6. Elevii discută sarcinile care li s-au dat înainte de jocul de rol.
7. Se trag concluzii şi se accentuează că Republica Romană a fost aristocratică.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: Se prezintă dovezi că a existat corupţie încă din antichitate. Se
discută rolul acesteia şi daunele cauzate de ea în societate şi în stat.
ANEXĂ
Gaius Valerius Busicum s-a născut în sudul Italiei, într-un oraş renumit pentru comerţul cu ulei de măsline. Familia sa
făcea comerţ cu ulei de măsline şi afacerea lor era în creştere. După mai mulţi ani în care a deţinut puterea, tatăl său,
Gaius Senior, a fost ales consul. Gaius Senior a fost un consul onorabil şi cinstit; cât a fost la putere, Roma era un loc
paşnic şi liniştit, iar el a încheiat o serie de acorduri de pace cu state pe care înainte le considerase inamici. El dorea ca
şi fiul său să deţină o poziţie onorabilă, dar Gaius Junior era binecunoscut pentru agresivitatea sa şi lipsa de măsură în
ceea ce făcea. După câţiva ani pierduţi, Gaius Junior s-a decis să intre în politică şi să-şi urmeze tatăl, dar nu dorea să
aştepte atât cât a aşteptat tatăl său. Ca urmare, a încercat să se folosească de poziţia tatălui său pentru a obţine un post
bun. Prima dată a încercat să devină tribun, dar din cauza absurdităţilor pe care le spunea şi a intervenţiilor proaste s-a
făcut de râs. În acele timpuri, tribunii puteau fi chemaţi la orice moment al zilei sau al nopţii în caz de urgenţă. Tribunii
aveau dreptul să anuleze deciziile celor mai înalte autorităţi. De asemenea, ei nu aveau voie să părăsească Roma şi
această situaţie nu-l mulţumea pe Gaius, care l-a făcut să nu-şi dorească să devină tribun. Au trecut anii şi Gaius a primit
sarcina de a conduce o provincie a Italiei, Sicilia. Din cauza lipsei talentului de a vorbi şi a lipsei competenţelor necesare
a fost curând înlocuit şi s-a văzut obligat să se întoarcă la Roma. Apoi s-a decis să devină consul. Consulii aveau dreptul
să convoace şedinţe. Când tatăl său, Gaius Senior, a murit, în Roma a fost foarte dificil să se găsească o persoană care
să-i ocupe poziţia. Gaius Junior era decis să obţină postul cu orice preţ. Căutând să obţină sprijin public, Gaius a promis
bunăstare şi o viaţă lipsită de griji şi ca urmare a fost ales consul. După trei ani, Gaius Valerius Busicum a devenit în sfârşit
consul şi cetăţenii Romei aşteptau să îşi îndeplinească promisiunile. Pentru a-şi întări mai mult poziţia, s-a însurat ca fiica
unui senator, Tiperia. După o vreme, împreună cu chestorii care aveau grijă de trezoreria de stat, Busicum a fost implicat
în corupţie. Ei au înjumătăţit fondurile necesare armatei şi au crescut impozitele pe care cetăţenii Romei le aveau de
plătit. Gaius vindea în secret pământ roman către inamicii Romei, pământ pe care Roma îl cucerise de la acele popoare.
Se împotrivea să ofere libertate totală cetăţenilor Romei. În Roma se plănuia de multă vreme să se împartă proprietăţile
în mod egal între cetăţeni şi astfel să dispară diferenţa uriaşă între săraci şi bogaţi, dar Gaius nu a permis să se întâmple
acest lucru şi astfel a câştigat sprijinul celor bogaţi. Gaius Valerius Busicum a câştigat avere din corupţie dar a pierdut
încrederea poporului. Până la urmă, în provinciile romane oamenii au început să-şi ceară drepturile şi pentru a le obţine,
au pornit revolte. Gaius a fost asasinat de răsculaţi şi s-a ales un nou consul care a restabilit vechile legi şi care a luptat
pentru libertatea cetăţenilor Romei.
Unversity College Dublin: The Lives of Busicum and Gorius. – www.ucd.ie-/~classics/thirdyear/ancbiogr.htm
TEMA: PUTEREA ÎN IMPERIUL ROMAN
AUTOR: Edita Galinaityte, profesor de istorie, metodist, Liceul nr 9 Panevezys
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VII-a.
OBIECTIVE:
1. să explice particularităţile şi dezavantajele puterii în Imperiul Roman.
SARCINI:
1. Analiza schimbărilor din Imperiul Roman în timpul conducerii lui August Octavian şi a influenţei acestuia asupra
Senatului;
2. Identificarea aspectelor negative ale conducerii Imperiului Roman, a modului în care se acapara puterea, a
persoanelor lipsite de onoare şi a lipsei responsabilităţii faţă de poziţia deţinută.
• Setkus B., Pobedinska L. Senoves istorija: vadovelis 7 klasei. – Vilnius: Kronta, 2000.
• Senoves istorijos chrestomatija. – Kaunas: Sviesa, 1983.
57
METODE: comparaţia, analiza, munca în grup, lucrul cu surse istorice.
PROCES
1. Profesorul le reaminteşte elevilor despre guvernarea în Republica Romană.
2. Republica Romană se compară cu Imperiul Roman, utilizând schema prezentată în manual, paginile 187 şi 203.
3. Ce rol juca Senatul în timpul Republicii Romane?
4. Elevii se împart în grupuri de câte cinci.
5. Elevii citesc sursele de informaţie şi răspund la întrebările:
a. Care erau diferenţele între constituirea Senatului în timpul Imperiului Roman şi în timpul Republicii Romane?
b. Cine era interesat de formarea Senatului şi de ce?
c. De ce s-a diminuat rolul Senatului în timpul Imperiului Roman?
d. Care era atitudinea cetăţenilor Romei faţă de formarea Senatului şi de ce?
e. Ce daune s-au cauzat cetăţenilor Romei prin constituirea Senatului în acest fel?
f. Cum a abuzat de putere August Octavian?
6. Pe baza surselor de informaţie, a manualului şi a răspunsurilor date mai sus, elevii trag cât mai multe concluzii
despre rolul scăzut al Senatului şi rolul important al împăratului în timpul Imperiului Roman.
LEGĂTURA CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: prin compararea conducerii Republicii Romane şi a Imperiului
Roman, elevii identifică aspectele negative ale conducerii imperiului. Prin concluziile pe care le extrag, răspund la
întrebări despre efectele negative ale conducerii exercitate de senatorii „post-mortem”. Elevii îşi dezvoltă o atitudine
negativă faţă de mituirea senatorilor în Imperiul Roman.
ANEXĂ:
„Senatul a crescut şi a devenit o masă dispersată de oameni: a avut peste o mie de membri, inclusiv persoane lipsite de
orice onoare, care şi-au câştigat poziţia după moartea lui Cezar prin intermediului cunoştinţelor şi mulţumită mitelor şi
astfel poporul i-a numit senatori „post-mortem”.
Senovas istorijos chrestomatija. – Kaunas: Sviesa, 1983.
TEMA: REFORMAŢIA ÎN EUROPA
AUTOR: Edita Galinaityte, profesor de istorie, metodist, Liceul nr 9 Panevezys
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a.
OBIECTIVE:
1. să dezvolte abilităţi de a analiza surse de informaţie şi de a trage concluzii.
SARCINI:
1. Să analizeze influenţa ducilor Imperiului asupra puterii împăratului german;
2. să explice conceptul de simonie
3. să analizeze cauzele reformaţiei în Europa;
4. să identifice cauzele puterii reduse a împăratului.
SURSE ŞI MATERIALE:
Pasaulio ir Lietuvos istorija. VI-XVIII amziai: vadovelis 8 klasei. – Vilnius: Kronta, 2002.
Viduriniu amyiu chrestomatija. D. 2. – Kaunas: Sviesa, 1977.
METODE: lucru pe grupe, lucru cu surse de informaţie.
PROCES
Împărţirea pe grupe.
Împrospătarea informaţiilor extrase din manual (p. 39) despre felul în care s-a constituit puterea împăratului în Imperiul
German.
Elevii citesc sursa de informaţii şi răspund la următoarele întrebări:
Cum a câştigat împăratul german putere de la împăratul Romei?
Cine a plătit bani Papei de la Roma şi de ce?
De ce a fost redusă puterea împăratului german?
Care a fost atitudinea cetăţenilor germani faţă de formarea puterii în Imperiul German?
Pe baza întrebărilor de mai sus, elevii trag cât mai multe concluzii despre aspectele negative ale Imperiului German.
59
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: elevii îşi dezvoltă o opinie negativă despre utilizarea la scară largă a
mitei în rândul oficialilor şi bisericii germane.
ANEXĂ
„Pentru ca voi să aveţi coroana Romei, ne-am angajat la diverşi duci care au avut încredere în mine şi probabil doar în
mine; am plătit trimişilor voştri o sumă uriaşă de bani pe care noi în mod cert am obţinut-o de la prietenii noştri. În mod
evident, fără ajutorul meu, Majestatea Voastră nu ar fi putut obţine Coroana Romei.”
Viduriniu amziu istorijos chrestomatija. – Kaunas: Sviesa, 1977
TEMA: CONDUCEREA EXERCITATĂ DE NOBILIME ÎN REPUBLICA CELOR DOUĂ NAŢIUNI
AUTOR: Irena Lizdeniene, profesor de istorie, Liceul Mazeikiai „Venta”
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a.
OBIECTIVE:
1. să explice de ce poziţia nobilimii a fost consolidată în Republica Celor Două Naţiuni şi care documente constituie
baza pentru acest lucru
2. să utilizeze extrase din „Requiem pentru nobilime” de Grusas pentru a explica influenţa negativă a drepturilor
consolidate ale nobilimii din perspectiva dezvoltării statului.
3. să explice daunele cauzate statului de către exerciţiul nelimitat al libertăţilor, încălcarea legilor şi formarea unor
grupuri de interese.
• Pasaulio ir Lietuvos istorija: VI-XVIII amzai: vadovelis 8 klasei. – Vilnius: Kronta, 1999.
• Rekviem bajormas // Grusas J. Rastai. T. 2. – Vilnius: Vaga, 1980.
METODE: explicaţia, lucrul cu manualul, lucrul cu texte literare, lucru în grupuri.

PROCES
1. O scurtă trecere în revistă a momentului şi condiţiilor în care s-a semnat Uniunea de la Lublin, precum şi a
consecinţelor ei.
2. Folosind materialul din manual, elevii analizează situaţia Republicii Celor Două Naţiuni după moartea lui
Zigimantas Augustas.
3. Analiza promisiunilor făcute de Henri de Valois nobilimii, stabilirea pacta conventa şi liberum votum.
4. Clasa se împarte în patru grupuri. Fiecare grup primeşte un fragment din „Requiem pentru nobilime”.
Se dau următoarele sarcini:
• Conducerea exercitată de nobilime şi liberum votum în particular au întărit statul?
• Ce metode se foloseau de către nobilimea care aspira la putere?
• Cum rezolva nobilimea relaţiile interpersonale?
• Ce daune s-au cauzat statului şi apoi societăţii ca urmare a domniei nobilimii? Ce reguli a subminat nobilimea?
• Ce părere aveţi despre autoritatea regelui într-un asemenea stat?
5. După discuţii, se trage concluzia că o cauză a slăbirii puterii Republicii Celor Două Naţiuni a fost conducerea
exercitată de nobilime.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: se prezintă diferitele forme de corupţie manifestate în Republica
Celor Două Naţiuni (secolul al XVIII-lea). Se subliniază faptul că acestea au condus la prăbuşirea statului.
TEMA: PRINCIPATUL POLONEZ-LITUANIAN: PRĂBUŞIREA STATULUI, ANARHIA NOBILIMII
AUTOR: Daiva Trucinskiene, profesor de istorie la Liceul Anyksciai Antanas Baranauskas
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a. Întreaga lecţie este dedicată acestei teme.
OBIECTIVE:
1. să explice cauzele care au condus la slăbirea Republicii Celor Două Naţiuni
2. să examineze exemple specifice care arată că în timpul Marelui Ducat al Lituaniei (sec. XVII-XVIII) exista corupţie
la scară largă, abuzuri ale nobilimii, acţiuni imorale, care au cauzat o stare de dezordine şi au slăbit autoritatea
statului.
3. să identifice rolul negativ al drepturilor acordate nobilimii asupra dezvoltării statului.
61
RESURSE:
• Pasaulio ir Lietuvos istorija: VI-XVIII amzai: vadovelis 8 klasei. – Vilnius: Kronta, 1999, 51 paragrafas.
• Lietuvos istorija. – Vilnius: Mokslas, 1989.
METODE: brainstorming, lucrul cu documente istorice, completarea unui tabel.
PROCES
1. Elevii sunt invitaţi să treacă în revistă când s-a semnat Uniunea de la Lublin şi cum a evoluat statul lituanian după
Uniune.
2. Folosind manualul şi documentele istorice, se subliniază că unul din motivele pentru care Republica Celor Două
Naţiuni a întâmpinat atâtea probleme a fost autoritatea slabă a regelui.
3. Prin brainstorming, elevii răspund la următoarea întrebare: „Ce maladii publice se leagă de conceptul de
corupţie?” Se notează tot ce spun elevii. Răspunsurile lor ar putea include: acceptarea de mite, abuz în serviciu,
lipsa integrităţii, fraude, mituire etc.
4. Profesorul le aminteşte elevilor că aceleaşi maladii au existat şi pe timpul Marelui Ducat al Lituaniei, mai ales după
Uniunea de la Lublin.
5. Elevii se împart în grupuri de 4-5 şi li se dau următoarele sarcini:
a. Să identifice semne care indică puterea scăzută a regelui;
b. În timp se analizează sursele de informaţii, să aleagă problemele legate de corupţie care existau în Marele Ducat
al Lituaniei;
c. Să identifice cauzele problemelor legate de corupţie;
d. Să identifice daunele cauzate statului de abuzurile magnaţilor şi de existenţa dreptului de veto;
e. Să identifice măsurile la care nobilimea recurgea în rezolvarea problemelor ce apăreau în rândurile lor.
6. În timp ce lucrează, elevii pot completa tabelul de mai jos (A se vedea Anexa de mai jos).
CONCLUZII: abuzul de putere exercitat de nobilime în conducerea ţării a constituit una din cauzele prăbuşirii Republicii
Celor Două Naţiuni.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: identificarea diferitelor manifestări de corupţie în Republica Celor
Două Naţiuni în secolul al XVIII-lea, arătând impactul pe care le-au avut asupra prăbuşirii statului.
ANEXE
Sursa A
„Regele Republicii n-avea nici o putere. Nu exista nici o putere centrală pe care cineva să o ia în considerare. Teoretic.
Toată puterea era a cetăţenilor, adică a nobilităţii, dar în practică aceasta n-avea nici o valoare. Puterea aparţinea
magnaţilor care se războiau unul cu celălalt fără ca cineva să câştige, membri dietinelor (consiliile reprezentanţilor)
cauzau probleme, şi nu exista nici o autoritate în ţară; acest fapt a lăsat cale liberă mituirii străinilor şi abuzurilor din
partea magnaţilor (...)
(...) Magnaţii, inclusiv nobilimea, s-au învăţat doar cu ospăţurile şi vinurile alese (...) În rândurile nobilimii, cei mai renumiţi
erau aceia care puteau să bea cel mai mult fără să se îmbete. În timpul fiecărui ospăţ, datoria gazdei era să se asigure că
fiecare invitat are un servitor care să-l asiste.”
Lietuvis istorija. – Vilnius: Mokslal, 1989
Sursa B
„Dietinele... Toată viaţa politică se consuma în dietine. Acestea decideau care magnat e mai puternic şi care putea să
prevadă problemele cauzate de Dietă sau de vreun tribunal. De aceea, magnaţii încercau să obţină sprijinul nobilimii.
Asta era posibil doar dacă le ofereau protecţie şi îi invitau la ospăţ. Pentru aceasta, la dietine se aducea un grup de
szlachta din împrejurimi deoarece, ca şi nobilimea, aceştia aveau dreptul la vot şi mai ales purtau însemnele nobilimii,
sabia pe care puteau să o folosească oricând să sară în ajutorul patronului lor sau al oricui care plătea bine.”

Sursa C
„Dietinele ... Este clar că doar nobilii puteau să aducă szlachta la dietine şi să influenţeze astfel rezultatul votului. Astfel,
nobilimea mijlocie a trebuit să se alăture magnaţilor, altfel riscau să sufere. În acest mod se votau reprezentanţii aleşi
de magnaţi. Puterea magnaţilor diferea din loc în loc şi când reprezentanţii lor mergeau la dietine, nu găseau un limbaj
comun. Întotdeauna era cineva care îşi folosea dreptul de veto şi astfel dietina se dizolva. Cu toate acestea, asta se
numea libertate adevărată. Magnaţii se bucurau de ea şi se asigurau că nu se va schimba pentru că într-o astfel de
orânduire, fiecare se simţea valoros şi capabil să realizeze profit.”

63
TABEL. Manifestări de corupţie în Marele Ducat al Lituaniei după Uniunea de la Lublin
Cauzele manifestării Consecinţele pentru Marele

Manifestarea corupţiei
corupţiei Ducat al Lituaniei
Încercarea de a influenţa Legile protejau interesele

Mituirea şi acceptarea de mită adoptarea legilor astfel încât unui grup restrâns de cetăţeni
să servească scopurile cuiva ai Republicii
Etc.
TEMA: CIRCULAŢIA ILEGALĂ A PRESEI LITUANIENE
AUTOR: Irena Lizdeniene, profesor de istorie la Liceul Mayeikiai Venta
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a IX-a.
OBIECTIVE:
1. să explice sacrificiul făcut de traficanţii de cărţi, ingenuitatea acestora, poziţia oficialilor ruşi, modalitatea de
circulaţie a presei ilegale şi să prezinte activitatea societăţilor de traficanţi de cărţi
2. să dezvolte abilitatea de a examina fapte independent şi de a le evalua critic.
• O hartă a circulaţiei ilegale presei lituaniene
• Tabele:
a) Numărul cărţilor traficate reţinute la graniţă;
b) Natura cărţilor circulate de Societatea Traficanţilor de Cărţi Garsviai în 1887-97 (Tyla A. Garsviu knygnesiu
draugija. – V.: Mintis, 1991, p.34);
• Documente referitoare la activităţile traficanţilor de cărţi, Bielinis. (Knygnesyss 1864-1904 m. – Volnius: Valstybinis
leidybos centras, 1992, p. 50-51);

• Documente despre activitatea traficanţilor de cărţi, Vaicekauskas.
• O ilustraţie reprezentând sculptura „Şcoala lituaniană în 1864-1904” („Vargo mokykla” sau „Şcoala Greutăţilor”)
• Brazauskas J. Naujuju amziu istoija: nuo Didziosios prancuzu revoliucijos iki Pirmojo pasaulinio karo pabaigos:
vadovelis 9 klasei. Vilnius: Kronta, 1999.
METODE: explicaţia, lucrul cu hărţile, surse de informaţii şi materiale ilustrative.
PROCES
1. Elevii sunt invitaţi să treacă în revistă condiţiile în care s-a interzis presa lituaniană.
2. În timp ce se uită la hartă, elevii identifică rutele de circulaţie a presei lituaniene în Prusia şi cele din Lituania.
3. Activitatea traficanţilor de cărţi.
4. Activitatea celor mai renumiţi traficanţi, sacrificiul lor pentru binele naţiunii. Se prezintă documente despre
activităţile unui traficant, Bielinis (documentul discută mitele care se dădeau jandarmilor). Se adresează următoarele
întrebări:
a. De ce a mituit Bielinis pe uriadnik şi pe nevasta pristav-ului?
b. El urmărea scopuri personale?
c. Ce puteţi afirma despre oficialii ruşi de atunci? De ce acceptau mita? (Când elevii răspund, profesorul explică
faptul că în secolul al XIX-lea oficialii ruşi credeau că sunt plătiţi doar pentru serviciile aduse ţarului şi dacă făceau servicii
pentru cetăţenii de rând, credeau că e justificat să fie plătiţi în plus).
d. Cui i se aducea pagube şi cine le cauza?
e. Ce valori avea Bielinis? Oare aceste valori erau şi ale oficialilor ruşi?
5. Activitatea traficanţilor de cărţi din regiunea Mazeikiai. (Prezentare de către elevi pe baza informaţiilor adunate
din materialele puse la dispoziţie).
6. Rezumatul temei.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: identificarea mitei ca un element al corupţiei în viaţa oficialilor din
Imperiul Rus. Se subliniază daunele cauzate asupra autorităţii statului.
65
TEMA: URRSS ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI RECE
AUTOR: Laima Maminskiene, profesor de istorie şi metodist la Gimnaziul Radviliskis Vaizgantas
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a XII-a care studiază istoria extensiv
OBIECTIVE:
1. pornind de la URSS, să identifice caracteristicile principale ale dezvoltării ţărilor totalitariste în cea de a doua
jumătate a secolului al XX-lea;
2. să examineze glumele folosind cunoştinţele referitoare la dezvoltarea URSS dobândite în clasele anterioare;
3. să-şi dezvolte capacitatea de a:
a. compara problemele diferitelor perioade sovietice;
b. clasifica pe baza unor criterii stabilite de ei înşişi;
c. evalua dezvoltarea socială, economică şi politică a URSS-ului în timpul Războiului Rece;
d. face legături între problemele sovietice şi problemele curente din Lituania.
4. scoate în evidenţă problema corupţiei care caracterizează toate perioadele istoriei;
5. a-şi dezvolta intoleranţa faţă de corupţie.
SURSE ŞI MATERIALE:
• Lietuva ir pasaulis: istorijos vadovėlis 12 klasei. – Kaunas: Šviesa, 2001, 39 para¬grafas.
• Žemaičiuos girdėti anekdotai. – Tauragė: Tauragiškių balsas, 1992, t. 8.
• 815 anekdotų apie valdžią, valdymą ir verslininkus. – Vilnius: Mintis, 1992.
• Naujausiųjų laikų istorijos pratybų sąsiuvinis 10 kl. – Vilnius: Pradai, 1998, p. 34.
METODE: activitate în grupuri, lucrul cu surse de informaţie (glume), comparaţia, analiza, discuţii în grup, prezentări în
grup.
PROCES
1. Elevii sunt împărţiţi în cinci grupuri (prin extragerea aleatoare a unui bileţel de o anumită culoare din cinci culori
posibile).
2. Fiecare grup primeşte 9-10 glume despre diferitele probleme care existau în Uniunea Sovietică (fără să se specifice
care) după cum urmează:
a. Grup 1: probleme economice (glume despre economia extensivă, tehnologiile vechi, utilizarea iraţională a
resurselor, calitatea proastă a produselor, agricultura rămasă în urmă etc.);
b. Grup 2: probleme sociale (despre alcoolism, furt etc.);
c. Grup 3: birocraţie excesivă (glume despre prea mulţi oameni pe aceeaşi poziţie, oficiali incompetenţi, hârtii peste
hârtii etc.);
d. Grup 4: corupţie (glume despre mituire, privilegii acordate nomenclaturii, furtul din proprietatea statului etc.) (a
se vedea anexa);
e. Grup 5: lumea diferenţei dintre propagandă şi realitate (glume despre „realizări”, preaslăvirea partidului şi a
conducătorilor etc.).
3. Sarcina: după ce, pe grupuri, au citit glumele şi le-au discutat, elevii identifică în fiecare grup problema este vizată
în toate glumele.
4. Când grupurile au identificat problema, primesc o listă cu sarcini pe baza cărora să pregătească o scurtă
prezentare.
LISTA DE SARCINI PENTRU GRUPUL 4

• Pe baza glumelor, identificaţi formele de manifestare a corupţiei în Uniunea Sovietică.
• Care grupuri/straturi din societatea sovietică au fost afectate de corupţie? Enumeraţi-le în ordine ierarhică
descrescătoare (de la cele mai înalte poziţii la cele mai mici).
• Una din glume nu se referă la Uniune Sovietică şi nici n-a fost creată în perioada sovietică. Care este acea glumă?
Explicaţi.
• Care dintre glumele din perioada sovietică ar fi relevante şi în Lituania zilelor noastre? De ce?
• Grupul prezintă.
• Pe baza celor prezentate, clasa întreagă trage concluzii despre problemele care au existat în Uniunea Sovietică
în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Identifică problemele care încă mai persistă în ţările post-comuniste (pe
baza exemplului din Lituania).
• Temă de casă:
o Pornind de la activitatea din clasă, identificaţi 2-3 probleme care nu s-au discutat în clasă.
o Căutaţi glume care să se refere la acele probleme.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: lecţia identifică mentalitatea oficialilor din perioada sovietică şi
67
legitimarea corupţiei prin practicile cotidiene. Această lecţie îi ajută pe elevi să înţeleagă moştenirea post-comunistă în
modul de gândire şi pe de altă parte stabileşte schimbările sociale mari faţă de perioada sovietică.
ANEXĂ
Glume despre corupţie
***
Medicul către bolnav:
- Kent mai vii pe la noi?
***
Admitere la academia militară
Intră primul concurent, pila domnului colonel Popescu şi examinatorul întreabă:
- După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi
să-mi spuneţi în ce an a avut loc această răscoală ?
Candidatul: În anul 1907.

Examinatorul: Perfect, sunteţi admis.
Intră al doilea concurent, pila domnului general Ionescu.

Examinatorul: După cum ştiţi în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească la care au participat peste 40.000 de
ţărani. Puteţi să-mi spuneţi câţi ţărani au participat la această răscoală?
Candidatul: Peste 40.000.
Examinatorul: Perfect, sunteţi admis.
Intră al treilea concurent, fără nici o pilă.

Examinatorul: După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească la care au participat peste 40.000 de
ţărani. Puteţi să-mi scrieţi numele şi adresa fiecăruia?
***
Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice vizitează SUA. Oaspetelui i se oferă un dineu pe cinste.
- De unde aveţi fonduri pentru o astfel de rcepţie bogată?, întreabă Secretarul General.
Preşedintele SUA îl ia la o fereastră şi îl întreabă:

- Vedeţi podul acela?
- Da, îl văd.
- Acolo e explicaţia. Am făcut nişte economii când l-am construit.
După un an, preşedintele SUA vizitează Uniunea Sovietică. Deşi acesta a văzut destule în viaţă, este realmente surprins
de luxul recepţiei care se oferă în cinstea sa. Întrebând de originea fondurilor, conducătorul URSS îl ia la fereastră şi îl
întreabă:
- Vedeţi un pod?
- Nu, nu văd.
- Acolo e explicaţia.
***
- De ce ai luat 8 la dictare data trecută şi acum ai luat zece? Doar ai făcut acelaşi număr de greşeli.
- Păi data trecută data era doar director adjunct, pe-acum e director plin.
***
- Cu ce să începem inspecţia?
- Cu coniac.
***
Un deputat îi spune unui afacerist:
- Dă-mi cincizeci de mii şi te fac milionar...
***
Un cetăţean stă în faţa uşii şi citeşte anunţul: „Directorul primeşte între 10-15.” Vine Bulă şi-l întreabă:
- Oare cu mai puţin nu se mulţumeşte?
***
- Imaginează-ţi că din secţia ta 50 de persoane sunt date în judecată pentru primire de mită.
- Chiar? Asta nu se poate întâmpla în secţia mea.
- De ce? Toţi sunt cinstiţi?
- O, nu. Nu sunt decât 40 de angajaţi în secţia mea.
***
69
Odată regele lua masa cu membrii parlamentului. Acesta le spunea că în ciuda impozitelor ridicate, trezoreria e tot
goală. Un senator în vârstă luă o bucată de gheaţă din bol cerându-le vecinilor săi să o dea mai departe din mână în
mână. Pe când veni rândul regelui, gheaţa se topi.
- Aşa se face că trezoreria e goală, spuse senatorul.
***
La aeroportul din Moscova, un reporter întreabă turiştii italieni:
- Care este scopul vizitei dumneavoastră în URSS?
- Vream să învăţăm din experienţa agriculturii sovietice.
- Din agricultură?
- Da. O asemenea organizaţie e de vis! Fermierii sovietici sunt fantastici! Şefii lor îi sprijină nemaipomenit de bine!
Ferma e arată de soldaţi, recolta e adunată de elevi, sortată de studenţi, asistenţi şi profesori universitari! Şi toate astea
pe gratis! După ce se vând produsele, directorul fermei sovietice raportează despre pierderi de 7 milioane. Şi i se dau
acele milioane! Mamma mia! Asta e ceva de vis!
- Sunteţi fermieri?
- O, nu, suntem mafioţi!
EDUCAŢIE CIVICĂ. ŞTIINŢE POLITICE
TEMA: LEGAL ŞI ILEGAL, CINSTIT ŞI NECINSTIT
AUTORI: Regina Petraitiene şi Gintautas Petraitis, profesori la Liceul Siauliai Stasys Salkauskis.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a .
DISCIPLINA: Bazele societăţii civile.
OBIECTIV: promovarea conştiinţei civice şi dezvoltarea gândirii critice, analitice.
MATERIALE: o serie de situaţii (a se vedea anexa).
METODE: activitate în grupuri mici, analiza, conversaţia, discuţia.
PROCES
Elevii sunt împărţiţi în grupuri.
Fiecare grup primeşte descrierea unei situaţii.
Pe tablă se trec următoarele întrebări:
Există victime? Dacă da, cine sunt ele?
Există vinovaţi? Dacă da, cine sunt aceştia?
S-a comis o infracţiune?
Dacă da, specificaţi: furt, fraudă, corupţie?
Fiecare grup analizează situaţia pe baza descrierii primite şi o discută.
Grupul prezintă situaţia pe care au analizat-o unui alt grup şi aceştia din urmă fac comentarii.
Discuţii: Ce condiţii favorizează infracţiunea comisă? Ce ar trebui să schimbăm în societate pentru a reduce numărul
acestor infracţiuni?
REZULTATE AŞTEPTATE: Prin analiza situaţiei elevii înţeleg lumea care îi înconjoară. Discuţiile îi vor determina să caute
adevărul, să evalueze acţiunile şi să acţioneze pe baza lor, să-şi dezvolte capacitatea de a-şi exprima gândurile şi de a le
apăra.
71
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: după explicaţia teoretică a corupţiei, în practică elevilor le vine
greu să distingă între cazuri de corupţie şi cazuri care nu sunt de corupţie. Analiza situaţiilor specifice îi ajută pe elevi să
înţeleagă mai bine corupţia. Situaţiile sunt luate din viaţa de zi cu zi, ceea ce îi poate învăţa pe elevi să evalueze critic o
situaţie şi să caute modalităţi (chiar utopice) de a trăi în mod cinstit. În mintea lor, elevii creează modelul unei societăţi
în care toată lumea respectă aceleaşi legi şi astfel pot înţelege esenţa democraţiei.
ANEXĂ
Situaţii:
a. Ioan i-a spus conductorului din tren că a ajuns prea târziu ca să cumpere bilet. Conductorul i-a oferit lui Ioan
posibilitatea să plătească doar jumătate din preţul biletului dacă nu doreşte biletul propriu-zis.
b. Compania „Viitor luminos” ia parte la licitaţia pentru construirea unei şcoli. Compania a oferit telefoane mobile
membrilor comisiei de evaluare a ofertelor „pentru a le facilita munca”, după cum se exprimă un reprezentant al
companiei.
c. Când Oana nu şi-a trecut examenul la şcoala de şoferi, instructorul i-a spus că în schimbul unei sume mici poate
să-i obţină permisul fără ca Oana să se mai prezinte la examen şi a doua oară.
d. La sfârşitul anului şcolar, clasa oferă dirigintelui un buchet uriaş de flori.
e. Nicu este oprit de poliţia rutieră pentru că a încălcat regulile de circulaţie. Poliţistul îi spune că amenda oficială e
200 lei. Nicu nu are banii la el şi îi cere poliţistului să-i scrie amenda şi o va plăti mai târziu.
• Câţi bani ai? Îl întreabă poliţistul?
• Nicu are 50 lei. Poliţitul îi ia şi pleacă.
f. O persoană care lucrează la un minister este oprit de poliţia rutieră pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Rugat
să-şi prezinte actele, acesta scoate şi legitimaţia de lucru. Ofiţerul de poliţie se uită la ele şi îi dă drumul persoanei,
spunându-i să aibă mai multă grijă data viitoare.
g. S-a numit directorul muzeului regional din oraşul X; acesta este nepotul preşedintelui consiliului judeţean.
h. Familia Ionescu este compusă din tată, mamă şi fiu. Aceştia au o înţelegere. De exemplu, fiecare spală vasele pe
rând. Fiului nu i se permite să se uite la televizor seara. Bineînţeles, nimănui nu-i place să spele vasele, dar tatălui îi
displace cel mai mult. Odată, când mama e plecată de acasă, este rândul tatălui să spele vasele. Fiul îi spune: Spăl
eu vasele dacă mă laşi să mă uit la film. Tatăl este de acord.
i. Bianca s-a înţeles cu o companie de construcţii că dacă firma îi va finanţa campania de alegeri pentru consiliul
local, când va ocupa poziţia respectivă va ajuta compania să obţină contractele cele mai bune din regiune.
j. Oficialii municipali au ieşit la cină şi s-au înţeles cu chelnerul că acesta le va da o factură de două ori cât consumaţia
lor.
k. Omul de afaceri Horea F. A invitat judecătorul la cină într-un restaurant luxos. Afaceristul este acuzat de evaziune
fiscală. Judecătorul acceptă invitaţia şi poartă ochelari întunecaţi la restaurant pentru a nu fi recunoscut.
l. Oana Z. a oferit medicului o cutie mare de ciocolată şi un buchet de trandafiri din grădina ei pentru că acesta l-a
vindecat pe fiul ei de o boală gravă.
m. Clasa IX-a trebuie să aleagă un monitor. Toate fetele vor ca Rodica să fie aleasă, însă băieţii îl vor pe Darius. Sunt
cu două mai multe fete decât băieţii, de aceea rezultatul alegerilor este clar. Băieţii se adună să discute şi găsesc o
soluţie: ei invită două fete să facă parte din echipa lor de ciclism. Fetele sunt încântate de idee şi peste două zile,
la alegeri, Darius este ales monitor.
n. Un profesor dă foarte multe teme de casă. Pentru a fi bine pregătiţi, elevii trebuie să citească mult şi au de lucru
toate serile şi chiar şi la sfârşit de săptămână. Mama Anei merge la şcoală şi vorbeşte cu profesoara. Nimeni nu ştie
despre ce anume au vorbit, dar după această vizită, Ana primeşte cele mai puţine şi mai simple sarcini de lucru.
TEMA: SUNT CETĂŢEAN
AUTOR: Elena Zukauskiene, profesor gradul 1 la Liceul Siauliai Stasys Salkauskis
DURATA: 3 lecţii.
GRUPUL ŢINTĂ: clasa a X-a.
DISCIPLINA: educaţie civică.
OBIECTIVE:
Dezvoltarea valorilor civice şi a atitudinilor etice.
Dezvoltarea abilităţii de a căuta informaţii, de a le evalua şi de a le utiliza creativ.
Elaborarea unor instrucţiuni pentru a instrui pe cineva.
73
MATERIALE:
• Zaleckienė I. Mes: pilietinės visuomenės pagrindai: vadovėlis 10 kl. – Vilnius: Homo liberr, 1999.
• Materiale de la spectacolul LTV, publicaţii, articole din presa locală, experienţe de viaţă personale şi ale rudelor;
• Site-ul Serviciului de Investigaţii Speciale din Lituania – www.stt.lt
METODE: lucrul în grupuri mici, muncă individuală, discuţii.
PREGĂTIREA PENTRU LECŢIE: Aceasta nu este prima lecţie la care se discută despre corupţie. Elevii ştiu deja ce este
corupţia şi pot recunoaşte actele de corupţie.
PROCESUL LECŢIEI 1
Se scrie tema pe tablă.
Se notează pe o coală de flipchart valori care sunt importante pentru un cetăţean. Se discută.
Elevii discută despre jocuri de societate pe care le-au jucat când erau mai mici sau pe care le joacă acum.
Se discută obiectivele lecţiei. Lecţia îşi propune ca elevii să creeze un joc care să reflecte situaţii reale de viaţă, atât bune,
cât şi rele, atât dezirabile, cât şi indezirabile.
Când s-a îngustat tema jocului, de exemplu, s-a ales „Corupţie” sau „Încălcarea legilor”, elevilor li se dau surse bibliografice
pentru a-şi adânci cunoştinţele în domeniul respectiv.
Se discută şi se acceptă de comun acord condiţiile de lucru şi termenul de predare. De obicei, există o lecţie de educaţie
civică pe săptămână, de aceea planul ar fi ca proiectele să se încheie în două săptămâni.
Copiii se împart în 4 grupuri şi se aşează împreună.
Într-o discuţie de grup ei decid asupra jocului pe care îl vor crea, asupra informaţiilor de care mai au nevoie şi îşi întocmesc
planul de acţiune.
Temă de casă: să adune materiale pentru jocul pe care îl creează.
PROCESUL LECŢIEI 2
Se prezintă experienţele căutării materialelor pentru joc.
Activitate de grup pentru a realiza proiectul.
Temă de casă: să termine proiectul.
PROCESUL LECŢIEI 3
Fiecare grup de elevi prezintă jocul: explică regulile şi le spun celorlalţi despre experienţele legate de crearea jocului.
Grupurile fac schimb de jocuri, încearcă să le joace, clarifică neînţelegeri cu creatorii.

Lecţia se termină cu o discuţie despre noile experienţe şi despre valorile etice şi civice. Lista valorilor (pe coala de flipchart
din prima lecţie) se completează.
Jocurile se pot folosi la lecţiile de educaţie civică la clase mai mici (de exemplu, clasa a VIII-a).
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: Procesul de muncă în sine educă elevii pe măsură ce caută materiale
şi îşi implică prietenii şi rudele în crearea jocului. Dacă, datorită unor cauze tehnice, elevii nu reuşesc să creeze jocul, ei
pot să beneficieze de experienţele acumulate şi de ideile adunate.
TEMA: RESPECTAREA REGULILOR JOCULUI
AUTOR: Vaiva Vaicekauskiene, specialist în cadrul Departamentului de Monitorizare a Educaţiei al Centrului de

Dezvoltare a Învăţământului.
GRUPUL ŢINTĂ: clasele VIII-X.
DISCIPLINA: Bazele societăţii civile, etică.
OBIECTIV: promovarea respectului pentru drepturile celorlalţi şi dezvoltarea gândirii critice analitice.
MATERIALE:
Pentru primul joc:
• Două pachete de cărţi identice;
• Bomboane ambalate în hârtie, numărul lor să fie cam de cinci ori numărul jucătorilor;
• Un bol pentru bomboane;
• Bucăţi de hârtie cu copii ale regulilor jocului de cărţi
Pentru al doilea joc:

• Mai multe exemplare din jocul „Road” (numărul depinde de numărul de jucători), acelaşi număr de zaruri şi câte
un pion diferit (de exemplu, surpriza din ouă Kinder) pentru fiecare jucător;
• Bucăţi de hârtie conţinând copii ale regulilor jocului şi instrucţiuni pentru observatori.
75
METODE: jocul/experimente, analiza critică, conversaţia, discuţia.
EXPLICAŢII: Denumirea corectă a temei ar fi „Un joc necinstit” deoarece în primul joc profesorul va crea o situaţie
necinstită pentru joc, iar în al doilea regulile vor fi schimbate chiar de către jucători. Aceste jocuri sunt experimente,
imitaţii ale unor situaţii de viaţă reală, de aceea elevii nu trebuie să cunoască toate aceste lucruri dinainte.
Jocul se poate aplica drept un mijloc de stimulare a discuţiilor la clasă sau ca punct de pornire pentru discutarea unor
experienţe personale. Probabil că ambele jocuri unul după celălalt iau mult timp. Alegeţi unul din cele două.
PROCESUL
Jocul 1
1. Este nevoie de un pachet de cărţi. Înainte de lecţie, scoateţi toate cărţile de pică, lăsând doar două în pachet. Fără
ca elevii să observe, înlocuiţi cărţile de pică cu alte cărţi.
2. Cereţi elevilor să se aşeze în cerc în jurul unei mese mari. Daţi-i fiecăruia câte cinci bomboane şi spuneţi-le să nu
le mănânce înainte de a se încheia jocul deoarece e nevoie de ele pentru a juca jocul.
3. Aşezaţi mai multe exemplare din regulile jocului pe masă şi citiţi regulile cu voce tare.
4. Cădeţi de acord când veţi termina jocul: când a trecut un interval de timp, când un anumit număr de jucători au
ieşit din joc, sau când mormanul de bomboane din mijlocul mesei începe să crească.
5. Aşezaţi pachetul de cărţi amestecate pe masă, cu faţa în jos (cele două cărţi de pică ar trebui să fie aproape de
partea de sus a pachetului). Aşezaţi-vă printre jucători şi începeţi jocul.
6. La sfârşitul jocului spuneţi că veţi anunţa jucătorul câştigător care va primi toate bomboanele care se află în
mijlocul mesei. După o scurtă pauză spuneţi cine e câştigătorul şi luaţi toate bomboanele. Nu vă lăsaţi tentaţi să
împărţiţi bomboanele cu jucătorii.
7. Discutaţi jocul: cum a fost condus şi ce sentimente au avut jucătorii.
Întrebări de discuţie:
1. Jocul a avut reguli clare. Au fost cinstite regulile?
2. Am putea spune că jocul a fost cinstit? Explicaţi.
3. Cum v-aţi simţit jucând? Cum v-aţi simţit după ce s-a încheiat jocul?
4. Vă aminteşte acest joc de vreo situaţie din viaţa de zi cu zi? Dacă da, de ce anume?
5. Jocul v-a încălcat drepturile? Dacă da, care drepturi?
Jocul al 2-lea
Împărţiţi clasa în mai multe grupuri cu număr egal de jucători şi numiţi cel puţin un observator pe grup.
Aşezaţi un exemplar in joc, un zar şi pioni (dacă copiilor nu li s-a cerut să aducă de acasă) pe masa fiecărui grup.
Împărţiţi instrucţiunile cu regulile jocului: jumătate vor primi versiunea A, jumătate versiunea B. Observatorii vor primi
instrucţiunile.
Explicaţi regulile şi anunţaţi începerea jocului.
Felicitaţi grupul care termină primii şi spuneţi că sunteţi curios să vedeţi cât timp le va lua celorlalte grupuri până
termină. Aşteptaţi până termină.
Când şi ultimul grup termină jocul, cereţi observatorilor să comenteze referitor la respectarea regulilor. În cazul versiunii
A, regulile se încalcă mai mult decât în cazul B, deoarece în prima versiune interdicţia este explicită.
Întrebări de discuţie:
Care grup ar trebui să fie câştigător? De ce?
În viaţa de zi cu zi, grupurile de oameni îşi urmăresc scopurile, întrând în competiţie unii cu alţii. Care competiţii sunt
cinstite şi care nu sunt?
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: Corupţia este analoagă cu violarea regulilor transparente şi cinstite
ale jocului: ea ignoră normele sau procedurile stabilite sau creează norme şi proceduri greşite. Pe baza exemplificării
unui joc necinstit, este mai uşor să arătăm esenţa corupţiei şi să ilustrăm cum se încalcă drepturile omului.
77
ANEXE
Regulile jocului de cărţi
Fiecare jucător, pe rând, ia o carte. Ceea ce e de făcut depinde de cartea trasă, după cum urmează:
Inimă roşie – trebuie să dai o bomboană persoanei din dreapta ta;
Treflă – trebuie să dai o bomboană persoanei din stânga ta;
Caro – trebuie să pui o bomboană în bolul din mijlocul mesei;
Pică – poţi lua două bomboane din bolul de pe masă; dacă e gol, ia de la oricare jucător.
Cei cărora li se termină bomboanele ies din joc.

Jucătorului care iese din joc i se permite să stea la masă şi să aştepte până când cineva îi va da o bomboană după
regulile de mai sus. Dacă primeşte o bomboană, jucătorul poate reintra în joc.
La sfârşitul jocului profesorul anunţă cel mai bun jucător. Cel mai bun jucător primeşte toate bomboanele din bol.
Câştigătorul jocului este cel care are cele mai multe bomboane. Toate bomboanele care rămân în mâna jucătorilor la
sfârşitul jocului devin proprietatea acestora.
Regulile jocului „Road” (Versiunea A)
Un joc de societate obişnuit. Fiecare jucător aruncă zarul şi îşi mută pionul atâţia paşi câte puncte a aruncat cu zarul.
Dacă jucătorul ajunge pe un câmp unde i se spune să se întoarcă, trebuie să urmeze instrucţiunile. Jucătorul termină
– ajunge la linia de finish – dacă numărul aruncat cu zarul este egal cu numărul paşilor rămaşi. Dacă sunt mai multe
puncte decât paşi, jucătorul va număra paşii până la finish, apoi va păşi invers, până îşi epuizează punctele în plus.
Joc de echipă: Câştigătoare este echipa care reuşeşte prima să-şi mute toţi pionii până la finish.
Membrii echipei aruncă zarul pe rând, respectând aceeaşi ordine. Nu este permisă schimbarea ordinii dacă pionul
unui membru al echipei ar fi mai favorizat de mutarea respectivă (de exemplu, nu ar trebui să se şi întoarcă de la linia
de finish).
Regulile jocului „Road” (Versiunea B)
Membrii echipei aruncă zarul pe rând, respectând aceeaşi ordine.
„Road”: Instrucţiuni pentru observator
Membrii echipei aruncă zarul pe rând, respectând aceeaşi ordine. Nu este permisă schimbarea ordinii dacă pionul
unui membru al echipei ar fi mai favorizat de mutarea respectivă (de exemplu, nu ar trebui să se şi întoarcă de la
linia de finish). Sarcina ta este să te asiguri că jucătorii respectă această cerinţă. Pentru a face asta, urmăriţi cu atenţie
pionii fiecărui jucător. Notaţi fiecare încălcare a regulii, pentru ca la sfârşit să cunoaşteţi numărul de încălcări.
Nu ai voie să te amesteci în joc, să comentezi sau să disciplinezi jucătorii, să foloseşti gesturi sau mimică. Observă,
dar nu participa!
TEMA: MASS MEDIA
AUTOR: Elena Zukauskiene, profesor gradul 1 la Liceul Siauliai Stasys Salkauskis
GRUPUL ŢINTĂ: elevi de clasa a X-a.
DURATA: două lecţii

79
OBIECTIVE:
• să definească conceptul de media,
• să explice funcţia mediei de a informa,
• să-şi dezvolte abilitatea de a căuta informaţii,
• să-şi dezvolte abilitatea de a utiliza şi analiza informaţii
• să-şi dezvolte atitudinea critică faţă de informaţiile prezentate în media.
MATERIALE:
• Constituţia Republicii Lituania;
• Zaleckiene I. Mes: pilietines visuomenes pagrindai: vadovelis 10 kl. – Vilnius: Homo liberr, 1999;
• Materiale de televiziune, publicaţii, articole din presa locală.
METODE: conversaţia, explicaţia, munca individuală cu documente şi articole din presă, discuţia.
PROCESUL LECŢIEI 1
1. Se anunţă tema lecţiei şi se notează pe tablă. Termenul „mass media” este notat şi explicat.
2. .Se iniţiază o discuţie despre următoarele:
a. Simboluri din media (o persoană cu...) – elevii termină expresia.
b. Scopurile mass mediei (material din manual, Articolul 44 al Constituţiei Republicii Lituania)
c. Funcţiile mass mediei: informare, cultură şi divertisment.
3. Elevii lucrează individual cu materialul din manual.
4. Elevii specifică cerinţele faţă de funcţiile mediei: informare (obiectivitate), cultură şi divertisment (loisir,
relaxare, transmitere de cunoştinţe, construirea unor idealuri şi valori, îmbogăţirea lumii spirituale, crearea de
valori umane comune, demonstrarea unor exemple pozitive etc.).
5. Se discută tipurile de media, inclusiv presa, radioul şi televiziunea.
6. Elevii completează chestionarul (a se vedea Anexa mai jos).
7. Temă de casă: fiecare elev va trebui să găsească un articol relevant din presa locală pentru a pregăti un dosar
de presă comun. Pentru această sarcină au la dispoziţie o săptămână.
PROCESUL LECŢIEI 2
1. Elevii discută mini-chestionarul şi rezultatele obţinute. Cele mai importante aspecte ale atitudinii elevilor faţă
de mass media se scot în evidenţă, iar cele mai importante cerinţe faţă de mass media se notează pe tablă:
obiectivitate, tipul de mass media dominant, impactul, forma creativă de prezentare etc.
2. Articolele alese de elevi se aşază într-un dosar.
3. Se identifică temele şi publicaţiile dominante („Siauliu maujienos”, „Siauliu krastas”). Se realizează un tabel al
temelor dominante, care să includă:
a. Politicile oraşului;
b. Sport;
c. Viaţa şcolii;
d. Problemele tinerilor;
e. Infracţionalitatea;
f. Cultura şi educaţia;
g. Scandaluri;
h. Alte informaţii.
4. Se discută temele cele mai de interes şi preocupările majore ale tinerilor de azi. Această discuţie e urmată de
o mini-dezbatere „Presa în oraşul nostru”. Întrebări posibile:
a. Cum arată oraşul meu?
b. Care este evenimentul principal al săptămânii?
c. Cum se prezintă informaţia?
d. Există obiectivitate în presa orăşenească?
e. Presa împotriva corupţiei: care au fost exemplele identificate?
f. Societatea: participant sau observator al oraşului?
g. Ce aleg: presa scrisă, radioul sau televiziunea?
5. Elevii trag concluzii: publicul are nevoie de publicitate ca o pre-condiţie a luptei împotriva corupţiei, a
abuzurilor etc.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: Elevii învaţă să evalueze, să compare fapte, să le analizeze, să
anticipeze posibilele rezultate, pe baza cărora mass media ar putea lupta împotriva corupţiei; combaterea corupţiei
este nota dominantă a lecţiei.
ANEXĂ
Chestionar despre mass media
81
Întrebări:
1. Cât timp dedici mass mediei?
2. Ce fel de informaţii predomină în mass media?
3. Cât timp petreci urmărind presa, radioul, televiziunea?
4. Ce fel de ziare citeşti?
5. Ce posturi de radio urmăreşti?
6. Care canale de televiziune le urmăreşti?
7. Care tip de mass media îţi oferă cele mai multe informaţii?
8. Care emisiuni radio şi TV le găseşti cele mai interesante?
9. Ce fel de informaţii obţii din ele?
10. Ai încredere în informaţiile pe care le primeşti?
11. Care este atitudinea ta faţă de scenele de violenţă şi coerciţie?
12. Care emisiuni radio / TV nu le urmăreşti?
13. Sunt toate informaţiile obiective?
14. Numeşte cea mai obiectivă emisiune.
15. Numeşte emisiunea pe care nu doreşti să o urmăreşti.
16. Rolul publicului în mass media: activ (participă, scrie, discută) şi pasiv (citeşte, ascultă, urmăreşte).
17. Care este rolul mass mediei în prezentarea cazurilor de corupţie?
18. Este posibilă corupţia (abuzul) în mass media?
19. Societatea are nevoie de publicitate?
20. Cine este ziaristul tău preferat? Dar jurnaliştii radio şi de televiziune preferaţi?
TEMA: CORUPŢIA
AUTOR: Daiva Vileikiene, profesor gradul 1 la Liceul Elektrenai „Azuolynas”

OBIECTIVE:
• să analizeze conceptul de corupţie şi cauzele istorice care au condus la acest fenomen,
• să analizeze cauzele şi consecinţele corupţiei, modalităţi de combatere a acesteia
• să-şi dezvolte gândirea critică.
MATERIALE: materiale despre teorie, un dicţionar de cuvinte internaţionale.
METODE: prelegere, discuţii, activitate în grupuri.
PROCESUL LECŢIEI 1
1. La începutul lecţiei, elevii spun ce ştiu şi ce cred despre corupţie. Acest moment este urmat de o prelegere. Se
anunţă următoarele teme de discuţie:
a. Corupţia poate viola interesele publice?
b. Există corupţie în Lituania?
c. Este posibil să eliminăm corupţia?
2. Se dă tema de casă: elevii să afle opinia membrilor familiei despre corupţie şi domeniile pe care aceştia le
consideră cele mai corupte. Care sunt modalităţile de combatere a corupţiei sugerate de adulţi?
PROCESUL LECŢIEI A 2-A

Elevii se împart în grupuri. Fiecare grup notează pe coli de hârtie informaţiile pe care le-au obţinut de acasă. Ideile
cheie se scriu pe tablă. Urmează o discuţie. Fiecare grup primeşte numele unei profesii. Elevii vor trebui să enumere
căile şi măsurile de combatere a corupţiei în profesia respectivă. Elevii prezintă şi îşi exprimă opiniile. Se compară
felul în care clasa a considerat că se poate combate corupţia cu rezultatele discuţiilor de acasă cu adulţii. Discuţii.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: În timp ce îşi analizează propriile opinii şi opinia părinţilor şi a
altor adulţi, elevii încearcă să înţeleagă fenomenul corupţiei şi consecinţele ei şi îţi susţin propriile opinii, îşi exprimă
ideile şi trag concluzii.
TEMA: CORUPŢIA ÎN LITUANIA
AUTOR: Neringa Bitkoviene, profesor gradul 1 la Liceul Kedainiai „Atzalynas”

83
DISCIPLINA: Bazele societăţii civile.
OBIECTIVE:
• să analizeze cauzele corupţiei în Lituania
• să utilizeze diferite surse de informaţii despre aceeaşi temă
MATERIALE:
• Ališauskienė R. Korupcija kaip pokomunistinės visuomenės bruožas (Vilniaus universitetas, „Baltijos tyrimai /
GALLUP“).
• Trumpa U. Elimination of the Roots of Corruption: the Basics of an Effective Fight against Corruption (cuvântare
la conferinţa intitulată “From Administrative Reform Towards and an Effective Fight against Corruption”, Vilnius,
20 iunie 2001).
• Harta corupţiei în Lituania, 2001
• Fişe de lucru
• Un tabel din “TI Corruption Perception Index 2002”.
• Skaistys A. Korupcijos poveikis nacionaliniam saugumui.
METODE: activitate în grupuri mici, fişe de expert.
PROCESUL LECŢIEI 1
1. Elevii se împart în cinci grupuri, fiecare cu 5-6 elevi (3 min.)
2. Profesorul distribuie articolul şi fişa de lucru fiecărui grup. Elevii citesc materialul şi completează fişa de lucru
(20 min.)
3. Grupurile prezintă ce au lucrat şi afişează foile pe tablă (10 min.)
a. Grup I prezintă actorii corupţiei
b. Grup II prezintă cauzele corupţiei
c. Grup III prezintă manifestări ale corupţiei şi descriu acţiuni corupte
d. Grup IV prezintă cele mai corupte domenii
d. Grup V sugerează modalităţi de reducere a corupţiei
4. Profesorul rezumă ce au spus elevii şi împreună cu elevii examinează Indexul Transparency Internaţional al
percepţiei corupţiei din 2002.
PROCESUL LECŢIEI A 2-A

1. Elevii îşi amintesc de activitatea pe grupuri (5 min,)
2. Profesorul prezintă sarcina pentru grupuri: să completeze tabelul „Beneficiile şi daunele cauzate de corupţie”
(20 min.).
3. Grupurile prezintă informaţiile pe care le-au folosit la completarea tabelului şi apoi toate informaţiile se adună
într-un tabel comun pe tema „Beneficiile şi daunele cauzate de corupţie”, care va reflecta enunţurile cheie
formulate de elevi (10 min.)
4. Dezbaterea „Corupţia este utilă sau dăunătoare?” (10 min.)
a. Grup I. Cine participă de obicei la corupţie?
b. Grup II. De ce participă oamenii la corupţie?
c. Grup III. Cum se manifestă corupţia?
d. Grup IV. În ce domenii este corupţia cea mai mare?
e. Grup V. Cum se poate reduce corupţia?
CORUPŢIA
Beneficiile şi daunele cauzate de corupţie

Beneficii Daune
Cui?
Materiale Morale Materiale Morale
Cel care dă
Cel care acceptă
Statul
Societatea
85
TEMA: CE ESTE CORUPŢIA?
AUTOR: Neringa Bitkoviene, profesor gradul 1 la Liceul Kedainiai „Atzalynas”, Jurate Blinstrubaite, profesor de istorie
gradul 1 la Liceul Kedainiai „Atzalynas”, Violeta Vaitkeviciene, profesor de etică la Liceul Kedainiai „Atzalynas”
OBIECTIVE:
• să identifice actorii corupţiei, scopurile pe care le urmăresc, infracţiunile şi consecinţele lor;
• să îşi dezvolte abilităţile de lucru în grup;
• să explice legătura între cauze şi consecinţe.
MATERIALE: foi albe de hârtie, carioci, material suport de curs cu definiţii ale corupţiei
METODE: activitate în grupuri mici, învăţare individuală.
PROCES
1. Brainstorming. Profesorul le cere elevilor să spună tot ce le trece prin cap când aud cuvântul „corupţie”.
Ideile lor se notează pe tablă (cca. 3 min.)
2. Elevii se împart în cinci grupuri, fiecare cu câte 5-6 elevi. Fiecărui grup i se dau coli şi carioci.
3. Profesorul explică procesul activităţii: grupul trebuie să completeze informaţiile care lipsesc din schema
prezentată pe colile pe care le-au primit (15 min).
CORUPŢIE
ACTORI
SCOPURI OBIECTIVE
ACTIVITATE SAU EVITAREA ACTIVITĂŢII
CONSECINŢE
4. Grupurile prezintă ce au lucrat (cca. 10 min.). Colile de hârtie se expun pe tablă sau pe perete şi elevii prezintă
pe scurt ce au scris pe ele.
5. Activitate pe grupuri. Din informaţiile prezentate pe colile de hârtie, se extrage o definiţie a corupţiei, care
să includă actorii corupţiei, scopul urmărit, infracţiunea comisă şi consecinţele (cca. 5 min.)
6. Grupurile îşi prezintă definiţia.
7. Profesorul împarte definiţii ale corupţiei, iar elevii compară definiţiile lor cu cele primite de la profesor.
8. Rezumat. Grupurile îşi exprimă observaţiile (5 min.).
87
TEMA: OCUPAREA
AUTOR: Vaiva Vaicekauskiene, specialist în cadrul Departamentului de Monitorizare a Educaţiei al Centrului de

Dezvoltare a Învăţământului.
DISCIPLINA: educaţie civică
OBIECTIVE:
• să identifice principiile ocupării
• să aprofundeze înţelegerea justeţei şi a imparţialităţii
• să se autoevalueze ca viitori angajaţi.
MATERIALE:
• Povestirea „Almost a detective story”
• Exerciţiul: „Stimate domnule director...”
METODE: discuţie, analiză, povestire, activitate în grupuri mici.
PROCES
1. Profesorul citeşte elevilor povestirea. După ce o ascultă, elevii din fiecare grup pot să îşi exprime părerea despre ce
anume s-a întâmplat de fapt şi să adreseze întrebări. Profesorul poate oferi doar răspunsuri „da” şi „nu” sau „corect”
şi „greşit”. Dacă grupul se împotmoleşte, profesorul poate să îi ajute sugerându-le:
a. Vârsta, aspectul, îmbrăcămintea şi originea persoanei nu contează;
b. Toţi candidaţii şi-au completat formularul de aplicaţie la fel de bine;
c. Directorul nu-i cunoştea înainte
Se exprimă idei până când se identifică motivul real sau toată lumea oboseşte. În cel de-al doilea caz, profesorul le
spune răspunsul.
2. În timpul discuţiei de mai sus, profesorul sau unul din elevi notează toate ideile rezultate din încercarea de a ghici
răspunsul. Apoi se discută aceste idei:
a. De ce era suspectat angajatorul şi angajaţii selectaţi cel mai des?

b. Pe ce bază aţi avut aceste suspiciuni?
3. Fiecare elev trebuie să noteze următoarele:
a. Toate metodele care le sunt familiare sau pe care le cunosc prin care un angajator îşi caută şi îşi alege angajaţii;
b. Să aleagă metodele din listă pe care le-ar folosi dacă ei ar fi angajatorii;
c. Să aleagă metodele pe care ar dori să le folosească cineva de la care ei ar spera să obţină un loc de muncă.
Toate răspunsurile vor fi trecute în tabelul de mai jos (începând cu coloana din mijloc şi apoi bifând coloanele din
dreapta şi din stânga)
C. Dacă aş căuta de lucru, aş

B. Dacă aş fi angajator, aş angaja A. Angajatorii/Patronii caut
prefera ca persoanele să fie
oamenii după cum urmează: angajaţi după cum urmează:
angajate după cum urmează:
√ .......................................... √
..........................................
..........................................
..........................................
..........................................
4. Elevii se împart în grupuri mici, care îşi arată unul altuia tabelele completate şi le citesc cu voce tare.
5. Fiecare grup va răspunde la următoarele întrebări:
a. Cum ar trebui să fie angajaţi oamenii în instituţiile statului?
b. Procedurile ar trebui să fie diferite atunci când se fac angajări în sectorul privat comparativ cu cel public? De
ce (nu)?
Grupurile mici îşi prezintă răspunsurile în faţa clasei şi explică.
6. Fiecare copil primeşte un exemplar din exerciţiul „Dragă domnule director...”. Li se dă timp să se gândească
la felul în care vor completa formularul. O altă posibilitate este ca elevii să completeze formularul anonim.
Scopul exerciţiului este să se autoanalizeze critic.
89
ANEXE
Aproape o poveste poliţistă

S-a întâmplat în prima jumătate a secolului al XIX-lea. O persoană dorea să obţină o slujbă într-o instituţie modestă.
A citit un anunţ despre postul liber. El vine la o instituţie gălăgioasă, completează un formular care i se dă de către
secretară şi se aşează la coadă. Mai sunt patru candidaţi care aşteaptă şi care au ajuns mai devreme.
Deodată, după două minute, se ridică şi merge direct în biroul directorului. Directorul le spune celorlalţi candidaţi
că a ales angajatul. Persoanele care ajunseseră mai devreme şi stăteau la coadă erau frustraţi. Dar au încetat să mai
protesteze când directorul le-a explicat cum a ales angajatul.
Soluţie:
Instituţia gălăgioasă era o staţie de telegraf (începutul secolului al XIX-lea). Directorul caută o persoană care să trimită
telegrame. Persoana care a primit postul a fost singura care a înţeles mesajul Morse transmis. Mesajul suna astfel:
„Un candidat din sala de aşteptare, dacă înţelegi acest mesaj, te rog să pofteşti imediat în biroul meu.” În acest fel,
managerul a verificat competenţele profesionale ale candidaţilor.
Exerciţiu:
Deseori se întâmplă ca patronii să recruteze angajaţii pe baza referinţelor pe care le au despre aceştia. Imaginaţi-vă
că într-o zi directorul şcolii voastre primeşte următoarea scrisoare:
Exerciţiu:
Deseori se întâmplă ca patronii să recruteze angajaţii pe baza referinţelor pe care le au despre aceştia. Imaginaţi-vă că
într-o zi directorul şcolii voastre primeşte următoarea scrisoare:
Stimate domnule director,

Un fost elev al şcolii Dumneavoastră ......................... caută de lucru la o companie pe care o conduc. Ştiu că nu sunt
judecători mai buni ai elevilor decât foştii lor profesori. V-am fi recunoscători dacă aţi putea să ne răspundeţi la nişte
întrebări despre caracterul acestuia. Vă asigurăm că informaţiile pe care ni le veţi furniza vor fi tratate confidenţial şi vor
fi folosite doar în scopul de a evalua aptitudinile candidatului.
REFERINŢE DESPRE CARACTER
De când cunoaşteţi persoana? ................................................................................

Cum aţi descrie persoana? Vă rog să subliniaţi cuvintele relevante şi dezvoltaţi opinia dvs.
A. Cinstit / necinstit
.........................................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................................
B. Sârguincios / Leneş
.........................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................
C. Abilităţi de lucru în grup
Întotdeauna bun la lucrul în grup / Câteodată bun la lucrul în grup / Incapabil de lucru în grup
D. Enunţuri despre munca în grup (puteţi alege mai multe enunţuri):

i. Ajută pe alţii / nu ajută pe alţii
ii. Îi pasă de rezultatele muncii în grup / îi pasă doar de succesul personal / nu îi pasă deloc de rezultate
iii. Cooperează / concurează
E. Calităţi de lider
i. Tinde să preia conducerea / nu are tendinţe de a prelua conducerea / câteodată preia conducerea
ii. Poate să îşi asume responsabilitate pentru alţii în lucrul comun / nu îşi asumă responsabilitatea
Ce ar scrie directorul şcolii voastre sau profesorii tăi despre tine în acest formular?
91
TEMA: LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
AUTOR: Daiva Trucinskiene, profesor de istorie la Liceul Anyksciai Antanas Baranauskas
GRUPUL ŢINTĂ: elevi de clasele a XI-XII-a.
DISCIPLINA: ştiinţe politice
OBIECTIVE:
• să se familiarizeze cu modalităţi de abordare a corupţiei
• să explice cum extinderea fenomenului corupţiei depinde de fiecare dintre noi
• să îşi dezvolte abilitatea de a lua decizii bune.
MATERIALE:
• Petkevičiūtė A. Shell’s Experience in Combating Corruption (prezentare la conferinţa “From State Governance
Reform to an Effective Anti-Corruption Battle”, Vilnius, 20 iunie 2001).
• Diagramă: cheia “luptă împotriva corupţiei”.
METODE: lucru în perechi, lucrul cu documente.
PROCES
La începutul lecţiei, elevii învaţă despre următoarele concepte: o lege, mită, opţiune, încălcarea legii, urmărirea
câştigului.
Jocul „Consultă-te cu prietenul”: elevii se aşază în două cercuri concentrice, cercul din mijloc cu faţa spre cercul
exterior. Li se dă sarcina să discute un concept (de exemplu, „mită”) cu persoana care stă în faţa lor. După aceasta,
cercul exterior se învârte astfel încât să se formeze alte perechi. Se oferă un nou concept şi acesta se discută în noua
pereche. Toate conceptele se discută în acest mod.
După încheierea jocului, elevii şi profesorul rezumă conceptele. Profesorul leagă toate conceptele de conceptul
„corupţiei”. După ce se rezumă discuţiile, se trece definiţia corupţiei pe tablă.
Tema lecţiei este lupta împotriva corupţiei. De aceea, punctul focal este pe modalităţile de combatere a corupţiei.
LUCRUL CU DOCUMENTE
Elevii sunt împărţiţi pe grupuri şi citesc prezentări, identifică măsuri de combatere a corupţiei şi le scriu pe „cheia anti-
corupţiei”.
Elevilor li se dă textul de mai jos intitulat „Experienţa companiei Shell în combaterea corupţiei”.
Grupul Shell operează în peste 130 de ţări. (...) După mai mulţi ani de experienţă, Shell şi-a dezvoltat politica proprie de
combatere a corupţiei.
În încercarea de a-şi curăţa companiile din interior, managementul Shell a decis ca în primul rând să îşi reînvie principiile
după care se ghidează în afaceri. Aceste principii se aplică nu doar la Grupul Shell, ci şi în relaţia cu furnizorii, clienţii şi
instituţiile statului. (...) Care sunt aceste principii? Ele sunt foarte simple: asigurarea celor mai înalte niveluri de servicii şi
produse de calitate pentru fiecare client, derularea afacerilor respectând societatea şi sistemul legislativ al ţării respective
în care operează Shell, grija faţă de investiţiile acţionarilor, asigurarea onestităţii şi a afacerilor „curate” în condiţiile liberei
competiţii. (...) Este esenţial să se controleze respectarea acestor principii.
În fiecare an fiecare angajat trebuie să semneze o declaraţie de compatibilitate a interesului propriu şi să raporteze orice
incident incompatibil cu principiile de afaceri ale lui Shell.
Raportul Shell s-a publicat pentru prima dată în 1998. Una din scopurile sale este să documenteze acţiunile care
îndeplinesc angajamentele Grupului (...). S-a raportat că în 2000 s-au identificat patru cazuri de mituire (comparativ cu
trei incidente în 1999), ceea ce a condus la şapte concedieri. Valoarea financiară a incidentelor a fost de 89.000 USD. Oare
asta e puţin sau mult pentru cele 130 de ţări şi cei 90.000 de angajaţi?
Chiar după curăţenia din interiorul companiei, nu este totdeauna uşor să se dovedească societăţii că nu eşti afectat de
corupţie (...). Azi, după şapte ani de operare în Lituania, putem afirma deschis că este posibil să operăm în această ţară în
armonie cu principiile integrităţii şi eticii în afaceri. (...) Un exemplu simplu: în 1996-1997, titlurile ziarelor erau pline de ştiri
despre concernul inoperant Mazeikiu nafta şi stocul scăzând de benzină din benzinării. Într-o zi, un funcţionar public a
venit la o benzinărie cu două canistre de 20 litri şi a anunţat că va inspecta calitatea benzinei. Ce a făcut directorul staţiei
de benzină? Soluţia cea mai simplă ar fi fost să umple canistrele funcţionarului şi să îi spună să nu inspecteze nimic.
Nu ar fi fost nici o problemă nici pentru staţia de benzină, nici pentru inspector. Însă directorul benzinăriei a turnat un
litru de benzină în canistră (conştient că atâta benzină este suficientă pentru a fi analizată). Apoi, timp de cincisprezece
minute a ascultat liniştit ameninţările funcţionarului supărat că îl va amenda. După incident, Shell Lituania va trebui să
plătească amendă pentru calitatea proastă a benzinei? Nu, deloc. Oare a mai vrut funcţionarul public să se întoarcă să
inspecteze calitatea benzinei? Nicidecum. Dacă operatorul de la benzinărie ar fi ales să umple cele două containere,
oare de câte ori s-ar fi întors inspectorul „calităţii” benzinei? Probabil de mai multe ori.
Un alt exemplu: un inspector de igienă publică a început să inspecteze benzinăria foarte des. Operatorul de la benzinărie
93
nu înţelegea de ce li se întrerupe munca atât de des, de mai multe ori pe lună. Au aflat că ar fi trebuit să nu mai ofere
cafea gratuită. Cu ocazia următoarei vizite, l-am informat politicos pe „inspector” despre preţul cafelei şi i-au dat bonul.
Următoarea întâmplare este din experienţa Grupului Shell. În timp ce construiau o platformă de producţie petrolieră
într-o ţară din Asia, a fost nevoie să importe elicoptere. Importul elicopterelor nu era interzis, deoarece era greu să
închiriezi unul. Însă exista o nuanţă a regulamentului: trecerea vămii. Înainte de a efectua importul, importatorul trebuia
să se înscrie pe o listă de aşteptare şi să aştepte circa trei luni până să se rezolve toate hârtiile. Au trecut două luni până
s-a putut importa elicopterul. O lună de întârziere însemna 2 milioane dolari SUA pierdere. Primele încercări de a se
adresa vămii au indicat clar că fără plăţi de facilitare a rezolvării problemei, lista de aşteptare nu se va scurta. Este practic
imposibil să se evalueze cantitatea de bani necesari pentru a pune sistemul în funcţiune. (...) Cum se pot armoniza
principiile de afaceri cu rezultatele afacerii? (...)
Shell a ales calea cea dreaptă. Nu s-a uns nici o palmă şi importarea elicopterului a durat mult. Toate pierderile au fost
reflectate în contabilitate. Însă trebuie să menţionăm un detaliu. Shell are o companie în acea ţară care este pe jumătate
în proprietatea statului. Asta înseamnă că statul împarte profiturile generate de afacere, dar şi pierderile cauzate. Când
statul a pierdut un milion de dolari, sistemul vămii a fost reformat imediat. După şase luni n-au mai fost cozi la trecerea
vămii (...).
După citirea fragmentelor din document, elevii vor efectua sarcina „Cheia luptei împotriva corupţiei”. Ei completează
spaţiile goale din cheie identificând măsurile de combatere a corupţiei utilizate de Shell. Se discută rezultatele muncii
şi se trag concluzii.
P OTRIVA CO
ÎM
RU
A
LUPT
PŢIEI
ETICĂ, PSIHOLOGIE, RELIGIE
TEMA: FII RESPONSABIL. ASUMĂ-ŢI RESPONSABILITATEA PENTRU TINE ŞI PENTRU ALŢII
AUTOR: Vladas Vaidziulus, profesor de etică la Gimnaziul Radviliskis Vaizgantas
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VI-a
OBIECTIVE:
1. să îşi dezvolte responsabilitatea pentru propriile acţiuni
2. să participe activ la discuţii şi să argumenteze opiniile exprimate.
METODE: povestirea, discuţii.
SURSE:
• Etika 5-6 klasei. Dėmesys kitiems. – Vilnius: Alma littera, 1997.
• Povestiri de la şcoală
CONCEPTE CHEIE: în discuţiile cu elevii de clasele a V-a sau a VI-a, termenul „corupţie” poate fi înlocuit cu următorii
termeni: „abuz”, „recompensă pentru servicii”, „promisiune”, „aşteptare”, „intenţia de a face pe placul cuiva”.
PROCES
Elevilor li se spune povestirea „Trişatul” (despre copiat la şcoală, permisiunea de a copia, exersarea presiunii asupra
profesorului de a permite copiatul şi problemele aferente).
Elevii primesc următoarele întrebări:
- Este bine sau e rău?
- A cui vină este?
- Sunt ambii vinovaţi?
- Cine e mai vinovat?
- Ce anume i-ar putea pune capăt?
- De ce trişează / copiază elevii?
95
- De ce li se permite să trişeze / copieze?

Discuţia se va concentra pe următoarele chestiuni: beneficii şi daune cauzate altora, abuzul celorlalţi, rezistenţa de a fi
folosit de alţii, consecinţele. Ce înseamnă să fii responsabil pentru tine şi pentru alţii?
TEMA: CONFLICTELE INTERIOARE ALE UNEI PERSONALITĂŢI
AUTOR: Regina Dirginciene, profesor de etică la Liceul Mazeikiai „Venta”
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a
OBIECTIVE:
1. să se familiarizeze cu conceptul de „conflict interior”
2. să îşi dezvolte abilităţile de rezolvare a conflictelor interioare
3. să se cunoască pe sine: să cunoască diferite părţi ale personalităţii lor, ale ambiţiilor şi conflictelor interioare
4. să îşi examineze atitudinea faţă de corupţie
SURSE:
Dirginčienė R., Saulytė A. Bendravimo etika: mokomoji K. J. Vasiliausko įm., 2003, p. 105-106.
Dirginčienė R., Saulytė A. Bendravimo etika: Šiauliai, K. J. Vasiliausko įm., 2003, p. 78-80.
METODE: prelegerea, discuţii, jocul de rol.
PROCES
Elevilor li se prezintă conceptul de „conflict interior”. Din moment ce ştiu acum ce este acesta, ei discută cum rezolvă
conflicte interioare şi prezintă sub formă de joc de rol situaţii în care ar trebui să aleagă o rezolvare a conflictului şi să
renunţe la alte rezolvări. Elevii trebuie să explice de ce au făcut alegerea respectivă. Sarcina de „combatere a corupţiei”
este suplimentată oferindu-se următoarele situaţii:
Un copil doreşte să călătorească în SUA. Are nevoie de viză. Cele două părţi ale conflictului sunt:
a. se duce la biroul de unde se obţine viza, unde are de-a face cu funcţionari publici. Respectă regulile dar nu ştie
dacă va obţine viza.
b. Nu respectă regulile. Mituieşte funcţionarul public în schimbul garanţiei că va obţine viza.
În caietul de exerciţii, copiii efectuează sarcinile 1-3.
CONCLUZII: Această lecţie ajută elevii să cunoască părţile personalităţii lor, chiar şi acelea cărora nu le prea acordă
atenţie sau pe care o ascund.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: prin efectuarea sarcinii legate de „conflictul interior”, elevii învaţă
despre atitudinea lor faţă de corupţie.
TEMA: CUM SĂ SPUNEM „NU”
AUTOR: Regina Dirginciene, profesor de etică la Liceul Mazeikiai „Venta”
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a VIII-a
OBIECTIVE:
1. să explice de ce le vine greu oamenilor să spună „nu”
2. să discute cum se simt oamenii când sunt refuzaţi
3. să înveţe despre sine şi despre colegi
4. să îşi explice propria atitudine faţă de corupţie
5. să îşi dezvolte abilitatea de a spune „nu” corupţiei
SURSE:
• Dirginčienė R., Saulytė A. Bendravimo etika: mokomoji knyga 8 klasei. – Šiauliai: K. J. Vasiliausko įm., 2003, p. 80-
82.
• Dirginčienė R., Saulytė A. Bendravimo etika: pratybų sąsiuvinis 8 klasei. – Šiauliai: K. J. Vasiliausko įm., 2003, p. 60-
62.
METODE: prelegerea, discuţii, jocul de rol, fraze eliptice, desenarea, munca în echipă, munca individuală.
PROCES
97
Scopul prelegerii este să explice elevilor cum să spună „nu”, adică să-şi stabilească limitele independenţei interne, să fie
ei înşişi. Se prezintă situaţii când este greu pentru oameni să spună „nu”. Li se explică elevilor ce înseamnă o poziţionare
pe „nu”.
În manual se explică următoarele sarcini: a) poziţia „nu”; b) cum să spunem „nu”; c) „Nu, este imposibil”. Sarcina de
combatere a corupţiei „Nu, nu este posibil”, este suplimentată prin prezentarea următoarei situaţii:
„Vreau să am rezultate bune la lucrarea semestrială la matematică. Nu am abilităţile necesare să obţin rezultate bune.
Înainte de test, îi voi da profesorului un cadou. Nu, este imposibil, asta înseamnă că dau mită.”
Elevii efectuează sarcinile 1-2 din caietul de exerciţii. Apoi urmează un test.
CONCLUZII: Această lecţie îi învaţă pe elevi să spună „nu”. La lecţie vor vedea dacă acest lucru este uşor de făcut sau nu
şi ce ar trebui să facem să reuşim.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: elevii învaţă despre atitudinea lor şi a altora faţă de corupţie. Învaţă
să spună „nu” corupţiei.
TEMA: ALEGEREA UNEI PROFESII
AUTOR: Vaiva Vaicekauskiene, specialist în cadrul Departamentului de Monitorizare a Educaţiei din Centrul de Dezvoltare
a Învăţământului.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasele a IX-X-a
DISCIPLINA: etică, psihologie (de asemenea, poate fi folosită ca activitate extracurriculară)
OBIECTIVE:
să identifice criteriile pe baza cărora alegem o profesie
Să cântărească şi să evalueze criteriile de alegere a meseriei
MATERIALE: a se vedea anexele

METODE: reflecţie individuală, discuţii, dezbateri.
PROCES
O introducere făcută de profesor despre alegerea profesiei şi a locului de muncă, ţinând cont de mediu, de context.
1. Elevii primesc o listă de criterii pentru alegerea unei meserii şi copii ale sarcinilor 1 şi 2;
după ce termină sarcina 1 individual, elevii discută rezultatele şi argumentele lor;
după ce elevii efectuează sarcina 2 individual, se rezumă rezultatele, adică:
urmărind cifrele pe care elevii le-au trecut pe listă, se calculează câte puncte a primit fiecare opţiune;
2. Se ierarhizează opţiunile; cu cât mai puţine puncte, cu atât mai puţin important este criteriul;1 3.
Rezultatele se discută sub îndrumarea profesorului.
4. Elevii primesc o copie a sarcinii 3. Este o sarcină individuală, dar se poate rezolva în mai multe modalităţi. De
exemplu, elevii pot completa coloana despre abilităţi în tabelul unui coleg, iar completarea coloanei „Viaţa are sens când
...” este precedată de exerciţiul „Ce face ca viaţa ta să merite trăită?”
5. „Dezbateri în timpul zborului într-un balon”. Scopul acestei sarcini este să creeze condiţiile pentru ca elevii să
compare profesiile pe care le-au ales cu cele alese de colegii lor şi să argumenteze pentru sau împotriva lor.
Elevii aleg o profesie care le place cel mai mult dintre toate şi răspund la întrebările:
• De ce îmi place?
• Ce beneficii aduce altor persoane şi societăţii?
Apoi elevi se împart în grupuri de câte 5. Li se cere să îşi imagineze că zboară într-un balon care e prea aproape de
pământ. Balonul poate suporta doar o persoană. Aceea va fi persoana care convinge restul elevilor că ea, ca
reprezentant al profesiei respective, este cea mai utilă pentru toţi. Fiecare elev are la dispoziţie patru minute să
vorbească, iar apoi supravieţuitorul va fi selectat prin votul colegilor.
6. Tema se poate rezuma de către profesor sau de către elevi. Elevii vor răpsunde la următoarele întrebări:
a. Ce am învăţat despre prieteni?
b. Ce am învăţat despre mine?
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: atitudinea de sprijinire a corupţiei este legată de etica muncii care,
la rândul ei, e influenţată de motivaţia celor care lucrează. Această temă permite profesorului să primească informaţii
despre planurile de carieră şi motivele pentru alegerile elevilor şi, dacă e nevoie, aceste planuri sau motive pot fi ajustate
de profesor.
1 Pentru o mai bună imagine a distribuţiei opiniilor elevilor, profesorul poate pregăti o diagramă cu coloane.
99
ANEXE
Criterii de alegere a profesiei

Când luăm decizii dificile, vom lua în considerare circumstanţe diverse. Nu toate aceste circumstanţe sunt la fel de
importante. De exemplu, când alegem o şcoală, este bine de ştiut dacă are profesori buni şi, dacă are o cantină care
serveşte gogoşi nu este relevant. Cele mai importante circumstanţe pe care le luăm în considerare atunci când decidem
se numesc criterii.
Criteriile pot fi motivele care ne determină să luăm o decizie. De exemplu, când suntem întrebaţi de ce ne place sau nu
ne place o persoană, am putea răspunde „pentru că are simţul umorului”, respectiv „pentru că e furioasă tot timpul”. În
acest caz, simţul umorului şi furia sunt criteriile utilizate pentru a evalua persoanele.
Câteodată criteriile sunt standarde de comparaţie. De exemplu, în şcoala B profesorii sunt mai buni decât în şcoala A
la care am mers înainte, dar există o şcoală C, unde profesorii sunt mai buni decât la şcoala B. Astfel, dacă am fi evaluat
şcoala B aplicând criteriul „profesori buni”, şcoala nu ar fi cea mai bună alegere.
Când îşi proiectează viaţa şi aleg un loc de muncă, oamenii aplică anumite criterii.
Sarcina 1. Pe care din criteriile de mai jos le-ai aplica pentru a alege un loc de muncă? Pe care nu le-ai aplica? De ce?
Am de gând să aleg un loc de muncă:
care îmi place;
unde se angajează personal tânăr şi prietenos;
care este bine plătit;
care nu necesită prea multă muncă;
care are pauze de masă lungi şi o săptămână de lucru scurtă;
care presupune învăţare continuă;
care are un şef prietenos;
care corespunde capacităţilor mele;
unde biroul e frumos şi clădirea arată bine;
care oferă oportunitatea de a câştiga în plus.
Sarcina 2. Ierarhizează criteriile de alegere a locului de muncă în funcţie de importanţă, de la cele mai importante la
cele mai puţin importante.
... să fie oameni care depind de mine;
... să fac ceva bun şi util în viaţă;
...să am respect, recunoaştere şi prestigiu;
... să îmi urmez vocaţia (să fac ceea ce ştiu să fac cel mai bine);
... să am o viaţă uşoară şi plăcută;
... să urmez tradiţia familiei şi să le fac pe plac părinţilor mei;
... să învăţ şi să devin mai bun;
Altele (notează)..............................................................................................................
Te rog să explici în cuvintele tale de ce ai făcut această alegere.

............................................................................................................................................................................................................................................
....................................................
Sarcina 3. Când alegem o profesie sau un loc de muncă, cele mai des folosite criterii sunt: interesul, abilităţile, venitul şi
sensul. Dacă doreşti să aplici aceste criterii, trebuie să afli ce anume este important pentru tine; care sunt abilităţile tale
care te califică pentru un loc de muncă; ce aşteptări ai faţă de venit; ce anume dă sens vieţii tale.
Mi se pare Abilităţile mele cele Vreau să câştig suficient

Viaţa are sens când....
interesant... mai bune... cât să...
................................. ................................. ................................. .................................

................................. ................................. ................................. .................................
................................. ................................. ................................. .................................
................................ ................................ ................................ ................................
................................ ................................ ................................ ................................
101
Întocmeşte o listă cu mai multe profesii pe care le-ai alege. Evaluează aceste profesii folosind tabelul de mai jos:
Profesia, locul
Interesul Abilităţile Venitul Sensul
de muncă
......................... ......................... ......................... ......................... .........................

........................ ........................ ........................ ........................ ........................
......................... ......................... ......................... ......................... .........................
......................... ......................... ......................... ......................... .........................
........................ ........................ ........................ ........................ ........................
........................ ........................ ........................ ........................ ........................
......................... ......................... ......................... ......................... .........................
......................... ......................... ......................... ......................... .........................
Ce face ca viaţa ta să merite trăită?
Exerciţiu. Mai jos este o listă de lucruri pentru care merită să trăim. Aşează-le în ordinea importanţei. Dacă doreşti, poţi
să adaugi la listă.
... relaţii umane;

... economiile, căminul, colecţiile;
... oportunitatea de a crea, de a inventa;
... moştenirea familiei;
... oportunităţile de a călători, de a cunoaşte, de a descoperi;
... să te iubească cineva;
... să ai o persoană pe care o iubeşti;
... gloria, faima;
... diverse lucruri interesante (computere, maşini, biciclete etc.)
... frumuseţea lumii;
... credinţa în eternitate.
Tabelul specifică activităţi şi scopuri. Alegeţi care sunt scopurile potrivite.

Care din scopurile enumerate sunt ideale?
Sunt ele ideale?
Activităţi Scopuri Activităţi Scopuri
1. producţia de a. frumosul 1. predarea

medicamente
2. mâncatul b. mediul sănătos 2. învăţarea
3. construcţiile c. concert 3. legislaţia
4. arta d. adevărul 4. munca poliţiştilor
5. sexul e. sănătatea 5. curtea de justiţie
6. producţia pe f. saturarea 6. administraţia de

bandă rulantă stat
7. ştiinţa g. fericirea 7.
8. repetiţia h. locuinţa 8.
i. productivitatea 9.
9.colectarea
gunoiului
TEMA: NEVOI ŞI AMBIŢII
AUTOR: Gražina Grigonienė, profesor de etică la Liceul Elektrėnai “Ąžuolynas” secondary school.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasele a VIII - XI-a.

103
OBIECTIVE:
1. să identifice diferenţa dintre nevoi şi ambiţii.
2. să discute modalităţile de realizare a nevoilor şi ambiţiilor
3. să analizeze legătura dintre nevoi şi ambiţii şi lipsa de onestitate, precum şi posibilitatea de abuz în serviciu etc.
METODE: prelegere, discuţii, analiză de situaţie
PROCES
Într-o prelegere de 10 minute, profesorul prezintă definiţiile nevoilor şi ambiţiilor, caracterizează nevoile şi discută
posibilele modalităţi de a ne satisface trebuinţele şi ambiţiile.
Sarcina 1. Elevii întocmesc o listă de 10 lucruri pe care le consideră importante. După ce realizează sarcina, fiecare
citeşte lucrurile pe carel le-au notat. Profesorul le notează pe tablă. Elevii vor grupa nevoile şi ambiţiile în două coloane
doferite. Elevii pot avea păreri diferite, pe care vor trebui să le explice.
Întrebări pentru discuţie:
1. Care este diferenţa între nevoi şi ambiţii?
2. De ce este important să acordăm atenţie nevoilor oamenilor?
3. Banii sunt o nevoie (sau o ambiţie)?
4. Cum se leagă nevoile şi ambiţiile de posibile abuzuri în serviciu? Etc.
Profesorul rezumă răspunsurile elevilor, conduce o discuţie în cursul căreia analizează legătura între nevoi şi ambiţii,
lipsa de onestitate şi posibilităţile de abuz în serviciu.
Sarcina 2. Un “coş” de situaţii. Elevii vor lucra pe grupuri. Profesorul scrie diferite situaţii pe bucăţi de hârtie şi le pune
într-un “coş”. Elevii extrag câte o bucată de hârtie şi discută în grupuri posibilităţile de soluţionare a situaţiei.
De exemplu:
1. Doresc foarte mult să studiez într-o şcoală prestigioasă dar nu voi fi acceptat pentru că notele mele sunt sub medie.
Ce pot să fac? Unde pot să găsesc ajutor? Cine mă poate ajuta?
2. Celor mai buni elevi din şcoala mea li se oferă o călătorie cu vaporul în timpul vacanţei de vară. Îmi lipseşte doar un
punct pentru a ajunge pe lista celor norocoşi. Ce să fac? Oare am vreo şansă să fiu selectat?
3. Am vrut să îi duc pe prietenii mei cu maşina tatălui meu la discotecă. M-a oprit un ofiţer de circulaţie. Nu am carnet de
conducere. Oare am vreo şansă să scap nepedepsit? Sau ar trebui să-mi asum răspunderea pentru ce am făcut?
Profesorul poate sugera ca elevii să se gândească la situaţii asemănătoare şi să le discute şi analizeze în clasă.
La sfârşitul celei de-a doua lecţii, profesorul rezumă ideile exprimate de elevi.
TEMA: PERCEPŢIA DESPRE O VIAŢĂ BUNĂ
AUTOR: Gražina Grigonienė, profesor de etică la Liceul “Ąžuolynas”.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasele a IX-X-a.
DURATA: două lecţii.
OBIECTIVE:
1. să identifice diferenţa între “viaţă” şi “viaţă bună”;
2. să discute principiile şi normele unei vieţi bune;
3. să analizeze modalităţile în care îmbunătăţirea condiţiilor sociale duce la o mai bună calitate a vieţii.;
4. să formuleze definiţia conceptului „viaţă bună”.
METODE: discuţii, analiză
PROCES
1. Ca temă de casă, elevii au avut de scris o compunere „Cum mi-ar plăcea să trăiesc” sau „Viaţa mea peste 20 de ani”.
Profesorul cere mai multor elevi să citească eseul pe care l-au scris şi ceilalţi elevi analizează ideile scrise de colegi.
2. Profesorul citeşte ideile aparţinând lui Baltrus Dagilis (nume real K. Lekeckas): „Omul este comparabil cu un pom, care
poate creşte singur dar fără grijă va da fructe acre sau amare. Pentru a da fructe dulci, trebuie să plantezi pomul, să-l
cureţi, să-l sprijini de un par, să-l legi să crească drept, să-l uzi ...” Profesorul explică mesajul cheie al acestei idei.
Sarcina 1. Fiecare elev va trebui să deseneze zece lucruri pe o coală de hârtie. Apoi vor trebui să taie cele trei lucruri
105
pe care le consideră cel mai puţin importante, păstrând şapte lucruri astfel. După o perioadă de gândire atentă, vor
trebui să taie alte trei lucruri, până când vor rămâne cu doar un lucru, pe care îl consideră cel mai important. Elevii arată
colegilor desenul cu care au rămas.
Această sarcină îi va ajuta pe elevi să se cunoască mai bine şi să înţeleagă mai bine şi pe alţii. După aceasta, elevii vor
discuta despre modalităţi de atingere a scopurilor şi dacă scopul scuză mijloacele.
Profesorul va rezuma ideile exprimate de elevi.
Sarcina 2. Profesorul oferă elevilor o listă cu lucruri pe care adulţii le apreciază cel mai adesea, incluzând următoarele
categorii:
• o grădiniţă bună pentru copilul lor, sau o bonă
• o şcoală prestigioasă
• o profesie bună
• legături, relaţii bune
• un apartament bun
• o maşină bună, economicoasă (la listă se pot adăuga mai multe)
Urmează o discuţie. De ce sunt aceste lucruri importante, apreciate?
Apoi elevii spun ce-şi doresc ei, la ce aspiră, cum pot avea acele lucruri şi ce măsuri pot lua pentru a le obţine.
Profesorul ajută elevii să-şi formuleze percepţia proprie despre o viaţă bună.
Sarcina 3. Profesorul le dă elevilor o listă de proverbe şi expresii pentru a afla cum le înţeleg. De exemplu: „O mână spală
pe alta”, „a unge mâna cuiva”, „buturuga mică răstoarnă carul mare”, „cine se aseamănă se adună” etc.
Încet, profesorul dirijează discuţia spre combaterea corupţiei şi ascultă opiniile elevilor, implicându-i în discuţie.
TEMA: ALTRUISM. EGOISM
AUTOR: Gražina Grigonienė, profesor de etică la Liceul Elektrėnai “Ažuolynas”
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasele a IX-X-a
DURATA: o lecţie.
OBIECTIVE:
1. să analizeze conceptele de “egoism” şi “altruism”

2. să grupeze caracteristicile unui egoist şi cele ale unui altruist
3. să examineze obstacolele în calea altruismului
4. să îşi dezvolte atitudini altruiste
METODE: lucru în perechi, realizarea unei „reţele”.
PROCES
Profesorul descrie conceptele de „egoism” şi „altruism” şi enumeră cele mai de seamă personalităţi altruiste din viaţa
culturală lituaniană, cum ar fi Simonas Daukantas (un istoric lituanian foarte muncitor), Kazimieras Būga (care uitând de
sine s-a dedicat păstrării limbii naţionale), Marija Pečkauskaitė-Šatrijos Ragana (protectoare a copiilor orfani, educatoare,
promotoare a moralităţii) şi altele. Profesorul va sublinia faptul că este un lucru nobil să ajuţi alţi oameni, dar altruismul
nu trebuie exagerat, deoarece caritatea nelimitată sau ne-echilibrată poate fi exploatată de paraziţi.
Elevii îşi formează o opinie despre faptul că egoismul provine din instinctul de supravieţuire şi că viaţa oamenilor nu
este sigură, de aceea oamenii înşişi sunt responsabili pentru a-şi asigura condiţiile de siguranţă. Profesorul explică faptul
că urmând principii morale, preocuparea de sine a persoanelor şi dorinţa lor de a câştiga bani şi de a avea o viaţă mai
bună este normală. Însă problemele apar atunci când oamenii încalcă legea şi nu reuşesc să găsească echilibrul potrivit
între ei şi semeni.
Sarcina 1. Realizarea unei „reţele”. În perechi, elevii vor nota două cuvinte, „egoist” şi „altruist”, în mijlocul unei foi de
hârtie, apoi vor scrie concepte înrudite cu acestea şi le vor lega cu linii. Apoi pe desen vor căuta legături între diferitele
concepte şi se vor gândi la felul în care pot fi relaţionate. Astfel vor realiza o „reţea”. Fiecare pereche prezintă colegilor
reţeaua pe care au desenat-o. Apoi se va realiza o reţea comună pe tablă.
Elevii grupează şi compară caracteristicile altruistului cu cele ale egoistului. Elevilor li se pot prezenta situaţii care să
clarifice dacă funcţionarii / oficialii publici sunt egoişti sau altruişti.
Întrebări care să ghideze discuţia:
1. Părinţii se sacrifică pentru a oferi copiilor lor bunăstare, dar copiii devin nerecunoscători, dependenţi şi egoişti.
De ce?
2. De ce este important în ziua de azi ca fiecare persoană să se perceapă ca reprezentanţi ai umanităţii, ca cetăţeni
globali care se angajează în acţiuni care să protejeze interesele tuturor oamenilor?
Profesorul rezumă ideile exprimate de elevi.

107
Sarcina 2. Elevii scriu definiţii proprii ale cuvintelor „altruism” şi „egoism”. Cele mai bune definiţii sunt alese şi trecute pe
tablă.
TEMA: ECHITATE, DREPTATE
AUTOR: Jurgita Valuntonienė, pedagog social şi profesor de etică la Gimnaziul Pasvalys Petras Vileišis
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a X-a.
OBIECTIVE:
1. să analizeze conceptul de echitate ca o valoare morală
2. să discute principiile echităţii
3. să examineze schimbările conceptului din timpul Egiptului antic şi până în prezent
METODE: comparaţia, analiza, lucrul în grup, lucrul cu surse de informaţie.
PROCES
1. Clasa discută conceptul moral al echităţii.
2. Clasa discută despre aspiraţia către echitate ca o caracteristică a oamenilor.
3. Clasa îşi aminteşte despre simbolul echităţii (dreptăţii), Themis.
4. Cum se evaluează faptele ilegale ale unora? Cum se numesc acţiunile ilicite ale funcţionarilor publici? Ce este corupţia
şi cum se manifestă ea?
5. Elevii joacă „Piatra aruncată în lac” sau „Lanţul de cuvinte”. Un cuvânt care vine în mintea unui elev sau un cuvânt ales
special conduce la asocieri mentale (imagini, amintiri, vise). Profesorul sugerează grupului să realizeze un tren lung de
cuvinte, în care fiecare vagon reprezintă un cuvânt separat. Cuvintele, ca vagoanele, trebuie să fie legate.
Jocul „Lanţul de cuvinte”

Profesorul scrie cuvântul care va forma primul vagon, întrebând „Ce / cum este corupţia?” (plasând cuvântul „corupţie”
pe locul primului vagon).
Membrii grupului vor spune „murdar”, „fixaţi pe bani”, „necinstit” (astfel pot fi plasate trei vagoane).
Profesorul întreabă: Ce altceva poate fi murdar?

Elevii: mintea, mâinile, cuvintele
Profesor: Cum altfel poate fi un cuvânt? (se leagă de ultimul cuvânt)
Elevii: lung, prietenos, solemn...
Exerciţiul se termină când grupul nu mai poate adăuga cuvinte sau când obosesc. Vagoanele pot fi de diferite culori.
Se pot folosi cuburi de diferite culori. Fiecare grup de elevi poate avea o altă culoare. La sfârşitul jocului, elevii numără
toate ideile exprimate.
Jocul „Fantezii binare”

Cărţile de joc se aşează pe masă cu faţa în jos. Teancul conţine diferite imagini cu articole de îmbrăcăminte, animale,
piese de mobilier şi alte imagini sau desene. Câte un reprezentant al fiecărui grup este invitat să tragă o carte şi să o arate
şi celorlalţi. Profesorul le cere elevilor să lege diferite cuvinte de imaginea prezentată pe carte. Când elevii se gândesc la
cuvinte potrivite, de exemplu, bani şi închisoare, li se poate cere să se gândească la o povestire. Enunţul „Persoana care
a luat bani ilegal a ajuns la închisoare” poate fi transformat într-o povestire.
Profesorul poate sugera ideea că această persoană a fost coruptă şi că închisoarea este forma de pedepsire.
Elevii aleg orice combinaţii de cuvinte şi îşi creează propria povestire. Profesorul încurajează elevii, în perechi sau în
grupuri, să ilustreze povestirea pe care au scris-o.
Jocul „Fantezii polinomiale”
Pe masă se aşează un teanc de cărţi cu faţa în jos. Profesorul adresează întrebări, iar jucătorii, pe rând, întorc cărţile şi
răspund la întrebări: „Ce reprezintă imaginea?”, „Unde se putea întâmpla asta?”, „Ce s-a făcut?”, „Ce au spus oamenii?”,
„Cum s-a încheiat?” etc.
La sfârşitul jocului, se propune grupului să scrie o povestire.
6. La sfârşitul lecţiei, elevii răspund la următoarele întrebări:

• Echitatea este compatibilă cu corupţia?
• Echitatea este o valoare în lumea de azi?
109
TEMA: BANII
AUTOR: Jurgita Valuntonienė, pedagog social şi profesor de etică la Gimnaziul Pasvalys Petras Vileišis.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a X-a
OBIECTIVE:
1. să analizeze comportamente care se califică drept morale, amorale şi imorale.
2. să discute aspectul etic al afacerilor.
3. să discute daunele cauzate societăţii de corupţie.
METODE: comparaţia, analiza, lucrul pe grupuri, lucrul cu surse de informaţii
PROCES
1. se discută principiile comportamentului moral
2. se discută conceptele de amoralitate şi imoralitate.
3. Poate o persoană să se simtă în siguranţă într-un stat instabil?
4. Cum se percep acţiunile ilegale ale unor persoane? Cum se numesc acţiunile ilegale ale funcţionarilor publici? Ce este
corupţia şi cum se manifestă ea? Este moral să fii corupt?
Elevii se împart în grupuri de câte 5; se gândesc şi scriu următoarele:

• într-un cerc interior, vor trece cinci caracteristici care descriu moralitatea;
• în cercul exterior, se vor trece cinci caracteristici care se leagă de amoralitate;
• dacă nu se pot hotărî unde să treacă anumite caracteristici, li se recomandă să le treacă între cele două cercuri.
Se compară produsele grupurilor. Se trece pe tablă o listă comună. Dacă apar dezacorduri despre plasarea unor cuvinte,
se va purta o discuţie pentru a clarifica poziţia. Elevii vor prezenta argumentele lor pentru sau împotriva plasării vreunui
cuvânt într-un anumit loc.
1. Fiecare elev din clasă va realiza o„punte” de cuvinte. Fiecare va spune un adjectiv sau un substantiv pe care îl asociază cu
corupţia. Elevii cad de acord asupra locului unde să plaseze cuvântul pe „punte”. După o discuţie scurtă, se consemnează
cuvintele.
2. La sfârşitul lecţiei, toţi elevii răspund la întrebările:

• Moralitatea este compatibilă cu corupţia?
• Moralitatea şi competiţia sunt compatibile?
TEMA: SCOPUL ŞI MIJLOACELE
AUTOR: Violeta Vaitkevičienė, profesor de etică la Liceul “Atžalyno”.
OBIECTIVE:
1. să îşi recapituleze cunoştinţele despre corupţie
2. să îşi consolideze comportamentul moral
3. să explice legătura dintre comportament şi consecinţe
4. să dezvolte abilităţile de gândire critică
REZULTATE AŞTEPTATE:
1. elevii vor putea să recunoască cazuri de corupţie în societate
2. vor şti cum să coopereze
3. vor învăţa cum să ia decizii
4. vor înţelege legătura între cauză şi efect
METODE: o hartă a modalităţilor alternative, discuţii
MATERIALE: profesorul va oferi grupurilor de elevi diverse situaţii şi le va explica conceptul de „obstacol”. După ce elevii
parcurg sarcina, li se vor da întrebări care să le ghideze discuţiile, o coală de hârtie şi carioci.
PROCES
Elevii sunt împărţiţi în grupuri mici de patru sau cinci. Li se dă situaţia, personajul principal şi scopul la care aspiră.
111
Elevilor li se cere să gândească căi alternative spre realizarea scopului şi obstacole posibile pentru fiecare cale pe care
personajul principal al putea să o aleagă. Li se cere să explice cum pot fi depăşite aceste obstacole.
Situaţii
O persoană merge la medic pentru că o doare genunchele. După ce o examinează, medicul îi spune că genunchele
trebuie operat. Pacientul este de acord să fie operat. Medicul îi spune că sunt alţi 73 de pacienţi care aşteaptă să fie
operaţi. În cel mai bun caz, poate fi operat peste şase luni dacă doreşte ca operaţia să fie suportată de fondul de asigurări
medicale. Dacă însă pacientul este de acord să plătească singur operaţia (care costă 4.000-5.000 RON), nu va trebui să
aştepte. Pacientul spune că nu are suma de bani necesară. Dacă ar fi să aştepte şase luni, problema la genunche s-ar
putea agrava.
Ce ar putea face pacientul pentru a i se opera genunchiul mai devreme? Încercaţi să identificaţi cel puţin două modalităţi
de a rezolva situaţia (a se vedea anexa mai jos).
Întrebări de ghidare a discuţiei:

1. Cine sunt pacienţii în această situaţie?
2. Este acesta un caz de lipsă de onestitate?
3. S-a cauzat vreo daună cuiva?
4. A avut cineva de câştigat din acest caz?
5. Pacientul a avut dreptate să-şi urmărească scopul (însănătoşirea)?
6. Puteţi justifica comportamentul personajelor din situaţie?
7. Dacă statul ar percepe o taxă în plus pentru a trata persoanele cu boli grave, s-ar schimba situaţia?
8. Cum se simt pacienţii în astfel de situaţii?
ANEXĂ
Obstacolul este obiectul sau instituţia pe care pacientul trebuie să PACIENT
le depăşească.
OBIECTIV:
OPERAŢIE
REALIZATĂ
PE GENUNCHI
TEMA: ATITUDINILE. LEGĂTURA DINTRE ATITUDINI ŞI COMPORTAMENT
AUTOR: Jurate Blinstrubaite, profesor de psihologie la Liceul Kedainiai „Atzalynas”; Violeta Vaitkeviciene, profesor de
etică la Liceul Kedainiai „Atzalynas”.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a X-a
OBIECTIVE:
1. să explice conceptul „atitudine” şi componentele sale;
2. să explice relaţia de cauzalitate dintre atitudini şi comportament.
MATERIALE:
• Gailienė D. ir kt. Asmenybės ir bendravimo psichologija: vadovėlis 11–12 klasėms. – Vilnius: Tyto alba, 2002, p.
176–179.
• Diagrama “Componentele atitudinii”.
METODE: explicaţia profesorului, activitate în grupuri, discuţia
PROCES
1. Profesorul oferă definiţia „atitudinilor” şi menţionează componentele sale. Atitudinea este compusă din
convingeri şi sentimente care determină o persoană să reacţioneze la anumite lucruri, oameni sau evenimente
într-un anumit mod.
Componentele atitudinii
Reacţii afective Comportament

Cunoştinţe
Acestea includ emoţii plăcute sau
Acestea sunt convingeri sau opinii neplăcute asociate cu convingerile.
Acţiune care determină reacţiile
pe care le avem despre anumite Ele adaugă o dimensiunea
oamenilor în concordanţă cu
persoane sau lucruri. Acestea ne sentimentală la o atitudine şi
convingerile şi experienţele lor.
ajută să decidem ce e bine, ce ne determină acţiunile pe care le
place. întreprindem.
113
2. Pe baza diagramei „Componentele atitudinii”, profesorul examinează exemplul:

„Lui Ştefan îi place să-şi petreacă vacanţa la mare, dar a moştenit un teren în Dobrogea de Nord, care nu seamănă deloc
cu staţiunea lui preferată de la mare. Ştefan se gândeşte că Alex, care lucrează la sistematizare, nu este o persoană foarte
cinstită sau morală (cunoştinţe). În această situaţie Ştefan este disperat (reacţie afectivă) deoarece nu îşi poate cumpăra
teren pe malul mării. Este foarte probabil că Ştefan îl va mitui pe Alex (comportament) ca acesta să-i transfere terenul
moştenit pe malul mării.”
3. Pe baza exemplului de mai sus, elevii se gândesc la situaţii asemănătoare din experienţa lor.
4. După aceasta, elevii identifică legăturile dintre atitudini şi comportament după cum urmează:
OPŢIUNEA I
ATITUDINE Motiv pentru comportament COMPORTAMENT
OPŢIUNEA II
COMPORTAMENT Motiv pentru atitudine ATITUDINE
OPŢIUNEA III
ATITUDINE O relaţie de determinare reciprocă COMPORTAMENT
5. Elevii se împart în trei grupuri în funcţie de opţiunea aleasă (metoda colţurile). Grupurile discută alegerea lor.
Fiecare grup îşi prezintă argumentele. Acei elevi care îşi schimbă opinia pot să se mute la grupul cu care sunt de
acord.
6. Profesorul rezumă discuţiile de grup şi scoate în evidenţă faptul că atitudinea şi comportamentul se influenţează
reciproc.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: Când elevii învaţă despre atitudine şi componentele sale ei înţeleg
că atitudinile şi comportamentul corupt sunt strâns legate şi motivele pentru care oamenii acţionează ilegal.
TEMA: OBLIGAŢIILE ŞI ANGAJAMENTELE. ROLURILE SOCIALE
AUTOR: Ruta Lukosiene, profesor de psihologie la Gimnaziul „Vaivorykste”.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a XI-XII-a
OBIECTIVE:
1. să explice că un rol social şi un conflict între diferite roluri sociale poate cauza corupţie
2. să ia decizii corecte în acceptarea rolurilor prioritare în situaţii în care poate apărea corupţia.
METODE: dezbaterea (prezentarea argumentelor în favoarea şi împotriva unor aspecte), analiza.
SURSA:
Gailienė D. ir kt. Asmenybės ir bendravimo psichologija: vadovėlis 11–12 klasėms. – Vilnius: Tyto alba, 2002, p. 188-193.
PROCES
Lecţia „Rolurile sociale” se va realiza conform manualului; se vor folosi însă exemple diferite.
1. În descrierea rolurilor sociale se va prezenta următorul exemplu: „Imaginaţi-vă un medic altruist, care se sacrifică
deseori, care este şi un tată responsabil, cap de familie, cel care asigură veniturile familiei.”
2. În timpul discuţiilor despre diferitele roluri sociale (biologice, de familie, profesionale, de vârstă etc.) elevilor li se
reaminteşte că rolul (profesional) al medicilor este să respecte jurământul lui Hipocrate, adică să ajute oamenii
în orice condiţii şi în toate situaţiile.
3. În ceea ce priveşte importanţa rolurilor, ele pot fi primare şi secundare. De exemplu, dacă medicul consideră
că rolul de tată este mai important decât cel profesional, acest lucru poate influenţa felul în care îşi va îndeplini
rolul. Toţi medicii tratează oamenii, dar sunt unii care o fac mai altruist şi alţii care o fac calculat.
4. Discutând despre conflictul dintre rolurile sociale, elevii vor discuta ce se întâmplă, de exemplu, când rolul unui
medic întră în contradicţie cu rolul de tată care se sacrifică pentru familia sa. De exemplu, fiul medicului doreşte
să studieze în străinătate, dar medicul nu câştigă suficient pentru a acoperi aceste cheltuieli. Însă fiul este foarte
talentat la artă şi această educaţie pe care şi-o doreşte se oferă doar în Franţa. Aceste studii sunt scumpe. O
decizie cheie pe care trebuie să o ia medicul se referă la viitorul copilului său. Fie că se va fructifica talentul
copilului şi acesta îşi va realiza dorinţa, sau va trebui să aleagă o meserie mai puţin atrăgătoare pentru el şi,
115
ca urmare, se va simţi mai puţin fericit, mai puţin realizat. Medicul ar putea accepta o mită şi ar putea folosi
banii pentru a plăti educaţia fiului său. Dar ce se va întâmpla cu jurământului lui Hipocrate şi dedicaţia faţă de
pacienţii săi?
5. Profesorul propune o discuţie. Clasa se împarte în două grupuri. Un grup va găsi argumente în sprijinul afirmaţiei
„Medicul ar trebui să ceară mită.” Celălalt grup va argumenta cealaltă poziţie: „Medicul nu ar trebui să ceară
mită.”
6. Grupurile îşi vor prezenta argumentele pe rând, apoi se vor număra argumentele fiecărui grup pentru a vedea
care opinie e mai puternic susţinută.
7. Clasa discută daunele în fiecare situaţie şi decide care daune sunt mai mari.
8. Clasa discută cum s-ar simţi dacă ar fi în locul fiului şi al pacienţilor.
9. Clasa discută relaţiile dintre rolul social şi personalitate. Este important ca în timp ce joacă diferite roluri, oamenii
să îşi poată menţine identitatea şi să ştie cine sunt şi care sunt valorile lor. Dacă apare un conflict între roluri, nu
vor avea greutăţi în a decide cum să se comporte deoarece oamenii maturi şi responsabili sunt ghidaţi de cauze
nobile şi de valori autentice. În timpul discutării exemplului, profesorul poate menţiona că este încă neclar cum
va privi fiul, când va creşte, fapta tatălui său de a fi acceptat mita. Oare tatăl dă exemplu bun fiului său?
DISCUŢII: INTRAREA PE POARTĂ
AUTOR: Ilma Agajan, profesor de etică la Gimnaziul „Vaivorykste”.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasele a XI-XII-a.
OBIECTIVE: să explice legătura între corupţie şi rezistenţa la acţiuni sau la acceptarea unor situaţii.
SURSE:
Baranova J. Etika: filosofijakaippraktika.– Vilnius:Tytoalba,2002.
Sodeika T., Baranova J. Filosofija:vadovėlis11–12 klasėms.–Vilnius: Tyto alba, 2002.
METODE: analiza textului, discuţii.

PROCES:
1. Elevii primesc textul lui Kafka, „În faţa legii” (Sodeika T., Baranova J. Filosofija:vadovėlis11–12 klasėms.–Vilnius:
Tytoalba, 2002, p.125).
2. Elevii notează ideile cheie şi comentariile pe care le au pe marginea textului.
3. Profesorul adresează întrebarea: „Ce s-a întâmplat cu omul?”
4. Întrebări care să ghideze discuţia:
a. De ce nu a trecut omul prin poartă? De ce se temea?
b. Ce ar fi găsit dacă ar fi îndrăznit să ignore interdicţia şi ar fi trecut prin poartă?
c. Dacă ar fi trecut prin poartă fără să ceară permisiunea portarului, ar fi încercat portarul să-l oprească?
d. Ce ne poate opri dacă trecem prin propria noastră poartă?
e. Cum interpretaţi cuvintele portarului: „Îţi iau asta doar ca să nu te gândeşti că ai omis ceva.”
f. Oare omul ar intra prin propria poartă?
g. Imaginaţi-vă în locul omului. Cum v-aţi comporta?
5. Profesorul rezumă ideile exprimate de elevi şi atrage atenţia acestora asupra faptului că în societatea noastră
multe fenomene negative se leagă de rezistenţa noastră la acţiune, de faptul că tăcem. Schimbările se realizează
şi noile tradiţii se formează prin paşi mici, cu alte cuvinte, să începem cu noi înşine sau „să trecem prin propria
poartă”.
DISCUŢII – MASĂ ROTUNDĂ: ELEVII ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
AUTORI: Edita Galinatyte, profesor de istorie şi de metodică la Liceul Panevezys nr. 9, Antanas Kumza, profesor de etică
şi de metodică la Liceul Panevezys nr. 9.
OBIECTIVE:
• Să dezvolte o atitudine responsabilă şi de activism civic
• Să distingă între corupţie şi alte fenomene negative
• Să evalueze situaţii din perspectiva corupţiei.
METODE: analiza unor situaţii, discuţii.

117
PROCES:
Elevii citesc situaţia descrisă şi le identifică pe cele care conţin acte de corupţie. Vor explica de ce consideră că acelea
sunt acte de corupţie.
Situaţii:
Firma „Viitor strălucit” participă la licitaţia pentru construirea unei şcoli. Firma oferă telefoane mobile membrilor comisiei
pentru a „facilita” comunicarea în timpul sesiunilor de lucru ale comisiei, după cum explică un reprezentant al firmei.
Pentru că i-a tratat fiul foarte grav bolnav, Dna. Oana Z. i-a dat medicului un buchet de trandafiri din propria ei grădină.
Diana S. a căzut de acord cu firma „Care” că dacă aceasta îi finanţează campania electorală pentru consiliul judeţean, ea
va ajuta firma să obţină toate contractele de construcţii din regiune.
O persoană oficială foloseşte maşina de serviciu şi combustibilul pentru propriile sale nevoi.
O persoană are nevoie de ajutorul unui departament al guvernului. Funcţionarul public tărăgănează lucrurile intenţionat.
Persoana oferă funcţionarului bani (500-1000 lei) pentru a grăbi procesul şi pentru a răsplăti funcţionarul.
O persoană oficială întârzie la serviciu şi pleacă de la serviciu mai devreme; în timpul orelor de lucru oficiale el se ocupă
de chestiuni personale.
Imaginaţi-vă că un medic radiografiază o persoană coruptă. Ce credeţi că se va vedea pe radiografie? Desenaţi. Specificaţi
3-5 caracteristici ale unei persoane oficiale corupte.
Oferiţi cât mai multe răspunsuri la întrebarea: de ce credeţi că este ilegală corupţia?
Desenaţi un pescar care se luptă cu corupţia. Gândiţi-vă, apoi enumeraţi măsurile pe care pescarul le-ar putea lua pentru
a elimina corupţia.
LEGĂTURI CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI:

1. elevii au primit informaţii noi despre corupţie
2. elevii şi-au exprimat poziţia faţă de corupţie într-un mod activ
3. elevii au învăţat să evalueze diferite aspecte negative ale vieţii publice.
TEMA: EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
AUTOR: Daiva Kuprioniene, profesor grad I e religie şi etică la Liceul Anyksciai Antanas Baranauskas.
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a V-a
DISCIPLINA: religie
OBIECTIVE:
• să îşi dezvolte abilitatea de a lucra în echipă şi de a lua decizii în comun
• să îşi dezvolte abilitatea de a discuta şi a prezenta argumente
• să îşi dezvolte gândirea creativă
119
METODE: activitate în grup, redactarea unui text formal, joc de rol
MATERIALE: Biblia, bilete cu nume de familie, hârtie de scris, carioci, alte materiale didactice
PROCES:
1. Clasa citeşte povestirea lui Bruno Ferroro „O familie de arici”;
“Când a venit vara, familia de arici s-au stabilit în pădure. Zilele erau călduroase şi aricii se jucau voioşi în umbra copacilor
din pădure.
Mergeau la plimbare prin pădure, se jucau de-a v-aţi ascunselea, printre flori, prindeau muşte, alergau nebuneşte pentru
a-şi căuta de mâncare. Noaptea, dormeau paşnic în locuinţa lor.
Într-o zi au văzut că vine toamna. Frunzele începeau să cadă. Aricii s-au gândit la un joc nou: să se joace cu frunzele care
cădeau. Dar vremea se răcea din ce în ce mai mult. Pe râu se lăsa un strat subţire de gheaţă. Frunzele erau acoperite de
gheaţă. Aricii tremurau de frig şi nu puteau să adoarmă noaptea. Într-o seară s-au gândit să se încălzească adunându-
se laolaltă şi ţinându-şi cald unul altuia, dar n-au reuşit pentru că s-au speriat de spinii care îi acopereau care le înţepau
nările şi picioruşele.
Au încercat din nou şi din nou, dar nicicum nu au reuşit să se încălzească. Au fost nevoiţi să găsească o altă modalitate să
se încălzească: păsările şi iepuraşii reuşeau să se încălzească adunându-se la un loc. Aşa că aricii au încercat să îşi retragă
spinii. La început a fost greu dar după mai multe încercări au reuşit, fără să se rănească unii pe alţii. Nu se mai temeau de
vântul rece care sufla şi au reuşit să se încălzească şi să adoarmă în căldură.”
Sarcină: elevii sunt împărţiţi pe echipe în funcţie de culoarea bileţelelor pe care le primesc.
Fiecare echipă va pregăti zece reguli pentru convieţuire paşnică.
Când timpul alocat a expirat, elevii îşi prezintă regulile. Se notează regulile propuse.
Iată câteva reguli posibile:
a. Cum blândeţea ne face viaţa mai luminoasă, merită să aspirăm la ea în fiecare zi.
b. Trebuie să vorbim unii cu alţii în fiecare zi.
c. Trebuie să ne respectăm: niciodată să nu păşim pe prag fără să ne ştergem pe talpă.
d. Să ne iertăm.
e. Să descoperim atributele bune ale oamenilor chiar şi atunci când încearcă să le ascundă.
f. Să nu ne temem de diferenţe: doar cei care sunt indiferenţi nu se ceartă.
g. Să fim politicoşi. Manierele proaste rănesc dragostea.
h. Să nu lăsăm micile detalii să ne supere.

i. Să nu uităm să râdem: râsul ne dă viaţă şi ne ajută să rezistăm necazurilor.
2. Profesorul citeşte un pasaj din Noul Testament. Sf. Marc 12: 38-44.
Întrebări:
1. Oare putem să ne sacrificăm pe noi înşine pentru dragostea celorlalţi?
2. Oare este greu să ne retragem „spinii”?
Mesajul cheie este formulat în matei 7: 12: „Ceea ce te aştepţi ca alţii să facă pentru tine să faci şi tu pentru ei.”
3. Echipele scriu o scrisoare oficială/formală către o persoană oficială cerând să le aloce computere la şcoală:
• Grup 1: stil umil;
• Grup 2: stil informal (ca şi cum ar scrie o scrisoare unui prieten);
• Grup 3: stil oficial, solicitare oficială;
• Grup 4: stil formal.
4. Joc de rol
• Grupurile 1 şi 3: „Se strică o maşină pe drum. Şoferul nu este o persoană foarte plăcută.”
• Grup 1: Joacă scena arătând că este posibil să oferi ajutor unei persoane care nu are o înfăţişare foarte plăcută fără nici
o răsplată.
• Grup 3: Joacă scena arătând că vor ajuta şoferul dacă îi plăteşte pentru timpul pierdut.
• Grupurile 2 şi 4: “O femeie foarte bolnavă, pe jumătate surdă, trăieşte cu familia fiului ei.”
• Grup 2: Joacă o scenă cu un sfârşit fericit.
• Grup 4: Joacă o scenă cu un sfârşit nefericit.
5. Jocul “Concertul de jazz”
Obiectiv: Ascultaţi-vă unii pe alţii şi găsiţi armonie în grup. Fiecare grup realizează un scurt concert folosind materiale
didactice, rechizite: stilouri, penare, cărţi, ghiozdane, caiete, mape.
Gând de încheiere: Cine este cel mai frumos şi mai modern? Cel care se îmbracă în hainele bunătăţii şi simplităţii.
121
CE CREDE UN PROFESOR DE PSIHOLOGIE, REDA MASELSKIENĖ, DE LA GIMNAZIUL RADVILIŠKIS VAIŽGANTAS DESPRE

EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI LA LECŢIILE DE PSIHOLOGIE
Putem discuta despre corupţie cu elevii în timp ce predăm următoarele teme:

• Percepţia socială: atitudini şi stereotipuri;
• Relaţii sociale: roluri sociale şi jocuri psihologice;
• Sănătatea psihică: trebuinţele umane şi motivele (folosind manualul Gailienė D. ir kt. Asmenybės ir bendravimo
psichologija: vadovėlis 11–12 klasėms. – Vilnius: Tyto alba, 2002 sau pregătind un curs de psihologie prin care să
acoperim mai multe teme).
ATITUDINILE ŞI CORUPŢIA
În timp ce discutăm despre originea atitudinilor, putem aborda cazuri de corupţie experimentate de elevi sau de părinţii
lor. De exemplu, un elev nu a respectat regulile şcolii şi i se sugerează că ar trebui să se mute la altă şcoală, dar părinţii
se împotrivesc pentru că şcoala este una prestigioasă. Părinţii fac toate eforturile pentru a-şi menţine copilul la şcoala
respectivă. Caută „relaţii” care ar putea să le „netezească” calea spre direcţiune sau spre alte persoane influente.
Se analizează acest caz sau un altul, urmărind componentele atitudinii: cunoştinţele, reacţiile afective şi
comportamentul.
STEREOTIPURILE ŞI CORUPŢIA
Stereotipuri: „Bărbaţii sunt şoferi mai buni.”„Oamenii de afaceri şi bancherii te trag pe sfoară.” “Medicii pot fi mituiţi.” etc.
În timpul discutării originii, rolului şi schimbărilor stereotipurilor, se discută şi despre corupţie.
ROLURILE SOCIALE ŞI CORUPŢIA

În timpul parcurgerii temei „Rolurile sociale şi relaţiile personale”, se pot discuta diverse cazuri. De exemplu, o persoană
timidă, calmă, paşnică şi cinstită devine director. Poziţia îi schimbă principiile şi chiar atitudinea, ceea ce acesta găseşte
inacceptabil. Pentru a trăi conform noilor aşteptări, de exemplu, pentru a accepta mită sau altele asemănătoare, el
trebuie să se transforme într-o persoană de care nu-i place deoarece aceste trăsături contrazic personalitatea sa, natura
şi idealurile sale. Însă dacă refuză să facă compromisuri, echipa lui va avea de suferit.
TREBUINŢELE UMANE ŞI MOTIVELE

În timpul parcurgerii acestei teme, se pot aborda consecinţele corupţiei şi impactul acestora asupra noastră. Urcând pe
scara ierarhică a trebuinţelor, se pot trece în revistă cele mai variate teme legate de corupţie.
Jocul “Ghemul corupţiei”.

Jocul se desfăşoară în jurul unei mese cu un ghem, care trece din mână în mână. Ca şi în alte discuţii, şi aceasta ar trebui
să urmeze regulile care se anunţă la început. Preşedintele discuţiei ia ghemul şi începe să discute despre corupţie:
“Credeţi că e posibil să trăieşti curat, fără să fii corupt, în ziua de azi?” Cei care doresc să vorbească trebuie să ia ghemul şi
să îşi exprime opinia despre subiect. Ghemul călătoreşte din mână în mână şi toţi care au ceva de adăugat îl iau în mână.
După încheierea discuţiei, se formulează concluziile.
Se pot folosi şi două ghemuri de diferite culori pentru atitudini pozitive şi negative faţă de tema discuţiei. La sfârşitul
discuţiei se numără exprimările în favoarea şi împotriva subiectului. Se face un rezumat.
JOCUL „PĂTRATUL SENTIMENTELOR”

Fiecare copil primeşte o bucată de hârtie care este parte a unui pătrat mai mare tăiat în bucăţele. Pe bucata de hârtie
îşi vor nota sentimentele pe care le au atunci când se găsesc faţă în faţă cu un act de corupţie. Când toţi au terminat
sarcina, aşează bucăţile de hârtie laolaltă într-un pătrat mare, pătratul sentimentelor.
Această activitate este urmată de o discuţie şi concluzii. Se pot folosi două culori pentru a exprima diferit atitudinile
pozitive şi negative. La sfârşitul jocului jucătorii vor vedea care culoare predomină în pătrat. Se organizează o discuţie
finală pentru concluzii.
123
MODALITĂŢI DE REALIZARE A
PROGRAMELOR DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA
CORUPŢIEI ÎN CADRUL DIVERSELOR
DISCIPLINE ŞCOLARE ÎN ROMÂNIA
SOCIOLOGIE
TEMA: PROBLEME SOCIALE. CORUPŢIA
AUTOR: Constanţa Stăncescu, Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca
OBIECTIVE:
1. să se familiarizeze cu fapte, fenomene şi procese care determină conflicte sociale;
2. să se familiarizeze cu sensurile şi semnificaţiile termenului de corupţie
3. să explice conceptul de corupţie.ca relaţie de complicitate între persoana care corupe şi persoana care se lasă
coruptă
• Transparency International Romania.: http:transparency.org.ro
• P. Stroebel, „De la sărăcie la excludere: societate salariată sau societate a drepturilor omului”.
• Materiale din manualul de sociologie, documente
METODE: cadranele,expunerea, explicaţia, eseul de 5 minute.

DESFASURAREA LECŢIEI
CADRANELE
Aplicaţie:
- Profesorul se adresează clasei de elevi cu urmatoarea introducere”vreau să vă prezint o poveste care mie imi
place foarte mult”
- Profesorul anunţă elevii ca înainte se va realiza un exerciţiu pe baza unor termeni daţi în avans: adeverinţă,
indemnizaţie, şomaj, procedură, bomboane, cucoană, situaţie
- Profesorul îi invită pe elevi să scrie o poveste plecând de la aceşti termeni, şi îi roaga sa-i utilizeze strict în aceasta
ordine. “Povestea o veţi scrie individual, în timp de 3 minute”
- Elevii sunt invitaţi să citească povestea la care s-au gandit, perechii lor.
- Profesorul întreabă “cine doreste sa ne spună la ce poveste s-a gândit?”. Apoi,. “Cine a gandit povestea altfel şi
vrea să ne-o citească?”
- Profesorul oferă elevilor textul poveştii despre care le-a pomenit la început. “Vă rog să citiţi individual această
poveste timp de 3’ şi să subliniaţi în text termenii care vi se par mai vii,sugestivi,plini de sens şi semnificaţie.”
- Se va realiza o activitate individuală bazată pe completarea unor cadrane, în felul următor:
O imagine grafică ce v-a ramas în minte Ce sentimente/emoţii au fost relevate de povestire?
Vă rog sa reflectaţi asupra mesajului acestei povestiri, Ce alt titlu i s-ar potrivi povestirii?
să-l legaţi de viaţa dvs. (interiorizarea mesajului)
- Elevii sunt invitaţi să discute cu perechea ceea ce au notat în cadrane

- Se pot construi ulterior alte cadrane pe care de aceasta dată, elevii le vor completa împreună cu perechea.
125
Precizaţi doi termeni care vi se par cei mai sugestivi (din

Ce zgomote aţi auzit?
poveste sau alţii)
Despre ce este vorba de fapt în această povestire? Care Ce stare de spirit v-a trezit dvs. aceasta poveste?
este mesajul ei?
- câteva perechi să ne citească ce au scris.
REZUMATUL LECŢIEI
Elevii vor identifica împreună cu profesorul problema pusă în discuţie. Se vor prezenta sensurile termenului de „corupţie”,
ca abatere de la moralitate, de la lege, de la datorie. Se subliniază faptul că fenomenul corupţtiei nu este nou în societatea
românească. Se face apel la exemple din istorie când s-au folosit astfel de termeni: „tribut”, „peşcheş”, „ciubuc”etc. Sunt
prezentate principalele cauze ale corupţiei.
Profesorul indică elevilor paginile web care difuzează informaţii despre mecanismele corupţiei în ţara noastră:
http://transparency.org.ro şi www.anchete.ro aparţinând Transparency International România si Fundaţiei Concept,
organisme ale societaţii civile care sunt preocupate de eradicarea fenomenului corupţiei de la noi din ţară.

Se evidenţiază faptul că cercetarile sociologice dovedesc că în România fenomenul corupţiei cunoaşte o amploare
deosebită. Se arată impactul acesteia asupra vieţii persoanelor oficiale şi daunele cauzate societăţii şi statului. Se
conchide că există motive pentru care corupţia ar tebui privită ca o prioritate naţională.
ANEXE
Textul „Urgentarea unei adeverinţe de şomaj”, din lucrarea „Manual de şpagă – investigaţii jurnalistice asupra practicilor
asociate corupţiei mici”, pg. 64.
URGENTAREA UNEI ADEVERINTA DE SOMAJ
E miercuri. Mă duc să scot o adeverinţă pentru şomaj, care îmi terbuie în patru zile, altfel pierd indemnizaţia. Cucoana,
care de obicei e grasă şi transpirată de efortul pe care-l depune stând pe scaun, imi spune răspicat că nu poate sa mi-o
dea în mai puţin de o săptămână. O rog frumos şi îi prezint situaţia. Ea – nu şi nu.
O mai rog zece minute, că acasă oricum nu am ce face, dar ea nu se lasă! „Nu întelegi, domnule, că nu se poate, asta e
procedura, nu iese de la semnat decât dupa şase zile, ziua de azi deja e trecută, deci abia peste şapte zile”, îmi spune.
Ies din birou, mă duc repede şi cumpăr o cafea şi o cutie cu bomboane şi mă întorc încrezator, cu gândul că în felul
acesta se rezolvă treaba mai repede. Aş, ce sa facă dansa cu bomboanele, că nu semnează ea, dacă ar fi dupa ea şi azi
m-ar rezolva etc.
Scot 20 de lei şi zic:Pentru colegele care vă ajută!. Vineri, în aceeaşi săptămână a fost gata. Cum să nu dau, dacă legea şi
organizarea internă a unei instituţii de stat le permite să te amâne, să te intârzie, sau chiar să piardă unele acte, fară să
păţească nimic?
CONSILIERE ŞI ORIENTARE
TEMA: CONDUCEREA ORGANIZAŢIILOR SOCIALE. ROLUL LIDERULUI
AUTOR: Constanţa Stăncescu, profesor, de ştiinţe socio-umane, metodist, Colegiul Tehnic Energetic
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a XI-a.
OBIECTIVE:
1. Să argumenteze importanţa rolului social al liderului în şcoală şi comunitate.
2. Să compare calităţile lor de lideri
3. Să enunţe caracteristicile stilurilor de conducere
SARCINI:
1. definirea termenului de lider
2. discutarea factorilor şi actorilor sociali care contrubuie la formarea conducătorilor
3. identificarea aspectelor pozitive şi negative în personalitatea liderului
127
• Almond Gabriel, Verba Sidnei, Cultura civică, Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, traducere de Dan Pavel.
• Cecilia Deme, Darius Borovic-Ivanov (coordonatori), Educatie civică, clasa a XI-a , curs opţional –toate profilurile şi
specializările, Ed. Mirton, Timişoara, 2003.
• Folii pentru retropreoiector, texte pentru simularea rolului de lider,24 foi format A4, scotch, măsurător.
METODE: jocul „Turnul de hârtie”, activitate frontală, munca în grup, simularea.
PROCES
1. Profesorul le ţine elevilor o scurtă prelegere despre rolurile informale pe care oamenii le au în viaţa de zi cu zi şi
despre felul cum aceste roluri se schimbă în situaţii diferite.
2. Împreună cu elevii este definit termenul de „lider”şi se face distincţia dintre liderii formali si cei informali.
3. Se discuta cu clasa despre actorii care contribuie la formarea conducatorilor , despre deprinderile şi competentele
de care are nevoie orice lider pentru conducerea unui grup
4. Începe derularea exerciţiului „Turnul de hărtie”. Este vorba despre experimentarea diferitelor tipuri de
comportament, proprii unui lider, şi despre observarea consecinţelor acestora, mai ales asupra rezultatelor
obţinute.
5. Sarcina: fiecare grup de elevi va construi un turn de hârtie, înalt de 1 m, care să stea singur pe propriul fundament.
La final profesorul va masura turnurile construite.
a. Profesorul împarte clasa în trei grupuri
b. Fiecare grup va avea un lider (desemnat de profesor), şi un observator.
c. Liderii trebuie să interpreteze rolul pe care îl primesc (autoritar, democratic sau indiferent)
d. La finalul jocului, fiecare observator îşi prezintă observaţiile, şi împreună cu grupul respectiv va înceca
să răspundă la întrebări, ca de ex.: „Cum s-a comportat grupul sub îndrumarea liderului?”, „Cum s-au
simţit participanţii în timpul exerciţiului?”, „Care este legătura dintre stilul de conducere şi munca în
echipă?
e. Profesorul conduce discuţia spre definirea de către elevi a celor trei stiluri de conducere-autoritar,
democratic şi laissez faire, şi explică amanunţit avantajele şi dezavantajele fiecărui stil de conducere
f. Elevii vor rezolva exerciţiul „Tu decizi...” şi vor scrie un eseu intitulat „Când am fost lider”, descriind o
situaţie când elevul s-a simţit în poziţia de lider şi cum s-a simţit în rolul respectiv.
LEGĂTURA CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: prin compararea stilurilor de conducere şi a influenţei trăsăturilor
de caracter se ajunge la concluzia că între subiect şi mediul înconjurător se stabileşte un sistem de forţe în echilibru,
constituind un câmp dinamic sau o structură care poate explica acţiunea individuală: atunci când echilibrul este distrus,
se crează o anumită tensiune pentru individ,iar comportamentul său tinde să-şi recapete acest echilibru. Relaţiile
interpersonale afectează în cea mai mare masură relaţia lider-grup. Această relaţie trebuie să se bazeze pe încredere
reciprocă, recunoaşterea şi aprecierea performanţelor individuale, şi importanţa acordată sentimentelor membrilor
grupului.
ANEXĂ:
Comportament autoritar
Trebuie să adoptaţi o atitudine autoritară, adică tot cee ce spuneţi trebuie să fie pe un ton dur, care nu admite comentarii,
exprimând severitatea şefului.
Distribuiţi mijloace de lucru, vorbind pe un ton de cazarmă. Sunteţi un şef care-şi ia funcţia în serios, creind un climat
de lucru individual în spiritul disciplinei şi al ordinii. Numai dumneavoastră decideţi totul, de dumneavoastră depinde
victoria grupului. Dumneavoastră stabiliţi disciplina şi etapele activităţii fiecăruia şi momentul fiecărei sarcini, membri
grupului neputând prevedea ce se cere, lucrând din aproape în aproape. Nu vă amestecaţi în activitate, doar emiteţi
ordine.
Aveţi propriul plan de realizare pe care nu îl comunicaţi altora. Împărţiţi ordine în stânga şi în dreapta, pas cu pas.
Decideţi personal in legatura cu ce are de facut fiecare, nelăsând pe nimeni să facă ce ar dori.
Grupul primeşte următoarea instrucţiune de la Dvs.: „Trebuie să se construiască un turn de hârtie înalt de 1 m. care stă
singur pe fundament. Fiecare să mă asculte, nu se admite nici o întrebare, eu sunt cel care conduce.”
Comportament democratic
Trebuie să adoptaţi o atitudine democratică, adică tonul dumneavoastră să fie binevoitor şi încurajator. Vă identifcaţi cu
grupul spunând „noi”.
Explicaţi grupului, în linii mari, activitatea ce urmează a fi efectuată.
Animaţi discuţia grupului, puteţi să propuneţi câteva idei şi procedee.
Nu emiteţi niciodată judecăţi la adresa subiecţilor, consideraţii individuale, faceţi aprecieri cu privire la grupul în
ansamblu. Exemplu de exprimare critică: „Dacă vom continua astfel, nu vom ajunge niciodată nicăieri”.
Sunteţi prezent afectiv, participaţi realmente din când în când, fără a pierde din vedere evoluţia întregului grup.
Comportamentul „laissez-faire”
129
Trebuie să adoptaţi o atitudine de indiferenţă, prezentând grupului în linii mari activitatea de efectuat. Îi anunţaţi că nu
cunoaşteţi nimic în legatură cu aceasta, că nu aveţi competenţa necesară pentru a-i ajuta.
Veţi lasa participanţii să lucreze în linişte. Nu veţi răspunde la întrebările lor, decât evaziv, în funcţie de sentimentul pe
care îl aveţi în legatură cu utilitatea vreunui răspuns.
Nu participaţi în nici un fel. Distribuiţi materialele şi atât. Nu încercaţi să interveniţi în ceea ce se petrece între membri
grupului.
Spuneţi doar, de mai multe ori dacă e necesar, „Trebuie să construim un turn de hârtie înalt de 1m, care să stea pe
fundamentul propriu. Vă instalaţi apoi într-un colţ, la o oarecare distanţă de grup, pentru a citi, de exemplu, un ziar.
Rămâneţi politicos dar indiferent.
TU DECIZI...
Grupul de colonişti sosiţi în Lumea Noua a reuşit să decidă asupra formei de guvernământ, asupra legilor, drepturilor şi
repnsbilităţilor. După un timp însă, George, care era cel mai în vârstă, a început, încetul cu încetul, să-ţi impună punctul
de vedere. El a fost ajutat de câtiva prieteni apropiaţi, cărora le-a promis porţii de mâncare mai mari dacă îl sprijină. Când,
câţiva dintre indivizi au protestat, aceştia au fost expulzaţi din colonie, Alţii au început să afişeze proteste împotriva lui
George, dar şi ei au fost expulzaţi. În scurt timp, colonia cea nouă a fost divizată în două tabere.În loc să-şi
înfăptuiască visele pentru care au venit, preocuparea lor cea mai importantă a devenit lupta între ei. Unii dintre ei au
realizat că pentru a ieşi din această situaţie, trebuie să găsească răspunsurile la întrebările:
 De ce au început să apară probleme în grup?
 Ce nu aluat în considerare George atunci când s-a impus ca lider al grupului?
PSIHOLOGIE SOCIALĂ / SOCIOLOGIE
TEMA: SOCIETATEA CIVILĂ ŞI ROLUL EI ÎNTR-O DEMOCRAŢIE
OBIECTIVE:
1.să explice folosind exemple conceptul de politică publică.
2.să analizeze impactul social al unei probleme publice
3.să schiţeze o strategie, un plan de influenţare a politicilor publice
4. să elaboreze un material pentru influenţarea politicii publice
SARCINI:
1.definirea conceptului de politici publice
2.alegerea unei probleme publice relevante pentru societatea românească
3.prezentarea conceptului de influenţare a politicilor publice
• Karpinski J. , ABC-ul democraţiei., Ed. Humanitas, Bucureşti ,1993
• Ionescu Cristian, Principii fundamentale ale democraţiei constituţionale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997.
• Friedrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului sau elemente de drept natural şi de ştiinţa statului
• Friedrich Hegel, Prelegeri de filosofia istoriei
• Folii pentru retropreoiector, markere de culori diferite, manualul de sociologie, fişe de lucru.
METODE:brainstorming, lucrul în echipe cooperative, cafeneaua, turul galeriei pentru evaluare.
PROCES
Activitatea 1. Definirea conceptului de politici publice
Profesorul prezintă tema, descrie câteva trăsături ale politicilor publice, clarifică de ce sunt publice. Se defineşte
131
conceptul de politici publice. Se realizează un brainstorming cu elevii”Vă rog să vă gândiţi la exemple de probleme ale
comunităţii sau ale unor grupuri de cetăţeni din întreaga ţară , care sunt de interes public. Se alege din lista formată
problema corupţiei.
Activitatea 2. Alegerea unei probleme publice
Elevii sunt împărţiţi în 5 grupe, a câte 4-6, li se acordă 2-3 minute pentru discutarea problemelor găsite. Informăm clasa
că se va desfaşura o activitate cu care se confruntă comunitatea sau societatea în ansamblu. Sunt rugate grupurile de
elevi să identifice problema cea mai importantă şi să argumenteze alegerea făcută.
Activitatea 3. Prezentarea conceptului de influenţare a politicilor publice. Profesorul prezintă oral, ajutându-se de
folii de retroproiector sau de textul manualului următoarele: conceptul de influienţare a politicilor publice, importanţa
elaborării unei strategii de acţiune, importanţa identificării factorilor responsabili şi a momentului luării deciziei, a
tipurilor de acţiuni formale şi informale.
Activitatea 4. Elaborarea unui material pentru influenţarea politicii publice.
Fiecare grup va primi sarcini de lucru diferite (conform fişei de lucru) astfel că în final să se ajungă la o variantă unitară,
a unui plan şi a unui material care expune problema şi oferă soluţii şi care are ca scop influenţarea autoritaţilor publice
responsabile în sensul adoptării soluţiei propuse.
Turul galeriei: În pauză elevii pot examina îndeaproape fişele care reprezintă fiecare o parte a portofoliului problemei
publice scriind sugestii pe o foaie A4 anexată sau pe fluturaşi autoadezivi.
LEGĂTURA CU EDUCAŢIA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI
Elevii pot strânge informaţii suplimentare despre problema corupţiei şi efectele acesteia distribuindu-şi diferite roluri:
unii elevi aduc informaţii din presă, alţii de pe internet, alţii contactează autorităţile publice, instituţii, persoane resursă
care pot oferi informaţii etc. .
ANEXE
Fise de lucru pentru grupele de elevi, se decupeaza pentru fiecare grupa:
Grupul I. Explicarea problemei publice
- Pe cine afectează problema corupţiei?
- În ce mod îi afectează, ce consecinţe are asupra grupului ţintă?
- Ce informaţii şi surse de informare le susţin argumentele?
- În sarcina cărei autorităti publice sau centrale intră soluţionarea problemei corupţiei?
- Ce persoane importante sau grupuri (asociaţii, grupuri de presiune etc)sunt interesate de problemă? Cum pot fi
ei convinşi pentru rezolvarea problemei?
Prezentaţi realizările voastre pe o coală de flipchart într-un mod sintetic şi cât mai atractiv.
Grupul II. Găsirea de soluţii alternative

- gasiţi căt mai multe soluţii viabile ale problemei
- identificaţi avantajele fiecarei soluţii
- identificaţi dezavantajele fiecărei soluţii
- prezentaţi comparativ avantajele şi dezavantajele fiecărei soluţii
Grupul III.Alegerea, elaborarea şi prezentarea cât mai detaliată a soluţiei
- alegeţi soluţia cea mai bună care este realizabilă şi care stă la îndemâna comunităţii şi autorităţilor
- prezentaţi detaliile soluţiei
- precizaţi consecinţele asupra grupului ţintă
- evidenţiaţi avantajele
Grupul IV. Elaborarea unei strategii de acţiune
- cine şi când ia deciziile?
- ce acţiuni ar trebui întreprinse pentru a aduce problema şi soluţia în atenţia factorilor de decizie responsabili?
- cum luăm legătura cu părţile interesate de problema corupţiei?
- cum contactăm presa şi ce forme de comunicare alegem?
- cum sensibilizăm opinia publică la problema corupţiei?
- pe sprijinul căror persoane ne bazăm şi în ce formă?
- actiuni concrete. când şi cum se vor derula?
FILOSOFIE
TEMA: LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE MASS-MEDIA ŞI CORUPŢIA
GRUP ŢINTĂ: elevi de clasa a XII-a.
133
OBIECTIVE:
1.să identifice surse mediatice ale prezentării corupţiei;
2.să compare şi să analizeze critic sursele de monitorizare a fenomenului corupţiei
3.să comenteze un caz de corupţie descris în presă folosind instrumentele analizei filosofice.
• Mass-media, manual de liceu, coordonator Mircea Toma, Ed. Concordia 2000
• Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria curriculară „Om şi societate”.
• Henry Jankins, „Digital renaissance”, în Technology Review, martie 2002
• Manualul de Filosofie
• „Raportul Freedom House” în problema luptei anticorupţie din România
METODE: jurnalul dublu, eseul de zece minute, dezbaterea, analiza logică a argumentelor.
PROCES
- selectarea din presa actuală a unor cazuri remarcabile din perspectiva consecinţelor morale
- elevii sunt solicitaţi să citească cu atenţie textul, despre corupţia din presă şi/sau corupţia ilustrată în presă,textul
este ales de profesor
- fiecare elev alege din text un pasaj care l-a impresionat în mod deosebit (care i-a amintit de o experienţă
personală, care contrazice convingerile şi credinţele propri)
- pagina de caiet este împărţită în două: în partea stângă fiecare elev scrie pasajul ales; în partea dreaptă notează
comentariile personale referitoare la acel pasaj
- activitate de grup (6-8 elevi) pentru stabilirea particularităţilor cazului dat
- evaluarea moralităţii faptelor după criterii diferite
- stabilirea unor puncte de vedere comune
- analiza ideilor din text din perspectiva imperativelor kantiene: imperativul ipotetic şi imperativul categoric
- realizarea unui eseu cu tema „Etica şi mass-media”
REZUMATUL LECŢIEI
Pentru a explica diferenţa dintre imperative, profesorul face apel la două exemple şi le analizează împreună cu elevii:
1. „un cetăţean bogat oferă municipalităţii o sumă de bani pentru a se ridica o statuie. Pune însă o condiţie: oferă
banii dacă pe soclul statuii va fi gravat numele său (în calitate de donator)”. Se pun, din perspectivă kantiană
urmatoarele întrebări:
- Omul a acţionat sub impulsul imperartivului ipotetic?

- A acţionat sub impulsul imperativului categoric?
- Acţiunea lui este morală, adică poate deveni universală?
Răspunsurile sunt următoarele:
- acest om a acţionat condus fiind de imperativul ipotetic, întrucât acţiunea lui a avut ca scop satisfacerea
unui sentiment (vanitatea, mândria). Prin urmare el i-a folosit pe ceilalţi semeni (municipalitatea)
ca mijloc pentru satisfacerea unui sentiment, astfel că voinţa care l-a condus a fost cea eteronomă,
determinată sensibil.
- Dacă acţiunea lui este morală? Nu, spune Kant, întrucât ea nu poate deveni un principiu universal. Dar
nici imorală nu poate fi o asemenea acţiune. Kant va numi astfel de acţiuni ca fiind legale şi făcute din
punctul de vedere al omenirii, nu al umanităţii.
2. mergând pe stradă, un cetăţean vede un cerşetor. I se face milă şi îi oferă bani. Se pun aceleaşi întrebări, se
obţin aceleaşi răspunsuri. Maxima acţiunii acelui om a fost comandată de imperativul ipotetic, voinţa care l-a
condus este cea eteronomă, acţiunea lui legală, nu morală şi este desfaşurată din perspectiva omenirii, nu a
umanităţii. Kant spune că nici un sentiment, oricât de nobil ar fi el, nu poate sta la baza unei acţiuni necesare
şi universale.

Pentru Kant, omul este cetăţeanul a două lumi: prin impulsurile sale egoiste, omul participă la lumea sensibilă; prin
obligaţiile morale, omul se ridică în lumea suprasensibilului. Aici aflăm lumea principiilor absolute sau lumea care
se conduce după legile morale.Înclinaţia este facultatea de a râvni, a dori, întrucât depinde de trebuinţele pe care
le resimţim. Datoria este facultatea de a acţiona în conformitate cu legea morală. Numai dacă acţionăm din datorie,
maxima acţiunii noastre poate deveni principiu al unei legităţi universale..
ANEXE
Pentru realizarea campaniei „Nu da şpagă”, a existat o colaborare între Fundaţia Concept, Oops Media şi
Transparency Interntional.Aceasta a fost menită spre a avertiza prin intermediul mass-media populaţia asupra efectelor
negative pe care le are practica de dare de mită. Prin intermediul unor spoturi de televiziune sau radio, precum şi prin
amplasarea unor panouri stradale conţinând mesajul „Nu da şpaga” cetătenii ar fi urmat să fie informaţi şi mai ales
atenţionaţi asupra amplorii pe care o are „mica” corupţie în România.Populaţia ţintă pentru această campanie a fost
constituită de populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 si 25 ani, din mediul urban, cea care în opinia iniţiatorilor campaniei
este cea mai receptivă la un astfel de mesaj dar şi în acelaşi timp cea în rândul căreia darea de mită produce un sentiment
135
de frustrare sau chiar de revoltă.Prin acest mesaj, „Şpaga este hoţie”, campania dorea să ridice nivelul de conştientizare
a faptului că mita nu este ceva legitim, sau necesar, ci că este o practica ce nu produce decât o perpetuare a unor
relaţii de corupţie între cei ce asigură şi cei ce consumă anumite servicii. Bineinţeles, la nivel de initiativă, campania
a fost unanim apreciată, dar un număr impresionant de dificultăţi şi piedici în calea realizării acestei campanii ne-au
fost revelate în discuţiile purtate cu directorul executiv al Fundaţiei Concept, Radu Mateescu. De la lipsa unei cercetări
iniţiale pâna la refuzul anumitor televiziuni de a transmite spot-urile ( un exemplu elocvent ar fi chiar cazul TVR care
a considerat spot-urile drept „violente” ), împreună cu deja obişnuitele dificultăţi legate de finanţări (inclusiv cele prin
programe europene), au îngreunat realizarea şi probabil au micşorat impactul campaniei împotriva corupţiei mici. De
asemenea, după cum ne-a menţionat Radu Mateescu, fără o continuare a acestei campanii, cu eventuale modificări,
cu cercetări suplimentare, Nu da şpagă va rămâne doar un proiect demn de apreciat, dar nimic mai mult. (Extras din
„Raportul Freedom House”)
ANEXE
PREGĂTIREA PENTRU FORMAREA
ABILITĂŢILOR DE GÂNDIRE CRITICĂ
Autor: EVALDAS BAKONIS
TEXT:
BOGDANOVIČIUS A. Guvernul promovează corupţia // http://www.freema.org/Newsletter/corruption/1999.1.abagdan
ovicius.phtml
Majoritatea oamenilor în ziua de azi consideră corupţia un rău inexorabil. Se pare că s-au încercat toate metodele de a
o combate: de la
....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
.................................................................................................. ,
la
....................................................................................................
....................................................................................................
Cu toate acestea, nu s-a schimbat nimic. Cei care iau mită continuă să facă acest lucru; cei care dau mită se miră din ce
în ce mai mult de mărimea „rentei”, care creşte odată cu riscul implicit.
Corupţia nu este un fenomen care se limitează la Lituania. Corupţia este un fenomen global. Ne-am putea întreba
dacă corupţia este un atribut necesar al societăţii. Oare merită să încercăm, să eradicăm acest rău. Chiar dacă toate
statele democratice, ale căror legi le folosim ca exemple de urmat, au eşuat în încercarea de a realiza acest obiectiv?
Produsele corupţiei pe care societatea le consideră deosebit de dăunătoare ne încurajează să luăm măsuri pentru că
lupta împotriva corupţiei merită efortul.
137
Eficienţa eforturilor de combatere a corupţiei
Oare ar dispărea corupţia dacă mituirea ar atrage după sine pedepse mai aspre? Concluziile studiilor LFMI arată că acest
efort este pe locul al treilea, după reducerea birocraţiei şi a intervenţiei guvernului în economie. Pedeapsa ar putea avea
două feţe: pe de o parte, ar putea descuraja unele persoane care nu sunt sigure dacă vor sau nu să dea sau să accepte
mită. Pe de altă parte, cei care sunt hotărâţi să o facă ar putea să se vadă obligaţi să crească „costul serviciilor”. De aceea,
pedepsele sunt doar o soluţie de cosmetizare a problemei corupţiei.
Oare corupţia ar putea fi redusă prin creşterea salariilor funcţionarilor publici şi prin asigurarea mai multor garanţii
sociale? De asemenea, salariile mai mari, la fel ca pedepsele mai aspre, ar putea fi eficiente într-o anumită măsură. Abuzul
de putere, care este dificil de dovedit, leagă creşterea salariilor de creşterea sumelor care s-ar putea solicita ca mită,
mai degrabă decât să reducă fenomenul corupţiei. Studiul efectuat de LFMI indică faptul că liderii de opinie situează
creşterea salariilor pe locul patru. În mod surprinzător, politicienii în general şi adepţii Partidului Conservator aflat la
conducere ar prefera creşterea salariilor mai degrabă decât alte grupuri ale liderilor de opinie. Acest lucru poate explica
de ce cresc acum salariile funcţionarilor publici. Totuşi, această măsură nu este cea mai eficientă pentru combaterea
corupţiei.
O reţetă pentru combaterea corupţiei

Cea mai eficientă unealtă de combatere a corupţiei nu este educaţia oamenilor, pedepsirea lor, identificarea unor
funcţionari cinstiţi sau asigurarea integrităţii acestor funcţionari. Cea mai eficientă modalitate este limitarea şi eliminarea
originilor corupţiei.
Unde să începem?
• Diverse corporaţii au elaborat şi dezvoltat programe care promovează şi reînvie afacerile, oferind împrumuturi
„soft”. Aceste programe au un lucru în comun: funcţionarii publici, persoanele oficiale au libertatea de a alege
companiile care merită ajutorul statului. Orice ajutor din partea statului creează oportunităţi pentru ca „afacerile
lucrative” să opereze în afara pieţei. Dacă vrem să reducem la minimum corupţia, reţeaua de sprijin a corporaţiilor
trebuie dizolvată odată şi pentru întotdeauna.
• Autorităţile statului pot manipula sistemul de impozite prin adoptarea unor legi tendenţioase. Statul poate
manipula sistemul de impozite permiţând diverselor agenţii guvernamentale să stabilească mărimea impozitelor
şi taxelor, prin eliminarea impozitelor şi taxelor preferenţiale taxare şi prin obscurizarea reglementărilor
referitoare la impozite astfel încât administratorul impozitelor şi taxelor să devină figura principală în sistemul
de colectare a dărilor. Este esenţial să se reducă numărul taxelor, să se clarifice regulile care se aplică, să se
simplifice sistemul de contabilizare şi să se elimine regimul preferenţial de impozitare.
• Statul are un rol activ în domeniul bancar şi în asigurarea utilităţilor, în domeniul energiei, al îngrijirii sănătăţii
şi al învăţământului. O bancă de stat poate oferi credit unei întreprinderi care nu este condusă de cel mai bun
întreprinzător. O companie de stat poate cumpăra materie primă care nu este cea mai ieftină sau de cea mai
bună calitate. Nu este o problemă pentru o companie de stat să fie ineficientă şi totuşi să rămână pe piaţă
deoarece autorităţile statului asigură condiţii exclusive şi comenzi din partea guvernului. De aceea, statul ar
trebui să se retragă din afaceri şi să transfere întreprinderile de stat în mâinile unor întreprinzători privaţi.
Aceste aspecte nu constituie o listă reprezentativă sau exhaustivă.
Dreptul de a alege
Oamenii încă mai cred că devotamentul liderilor politici şi transparenţa guvernului sunt singurele modalităţi de a aborda
corupţia. Dacă adăugăm la listă pedepse mai severe, creşteri salariale la funcţionarii publici şi disciplină în rândurile
întreprinzătorilor, vom obţine pachetul tradiţional complet de luptă împotriva corupţiei. Aceste politici au fost adoptate
de numeroase state din întreaga lume. Cu toate acestea, nici un stat nu se poate lăuda cu rezultate miraculoase.
Este la altitudinea cititorului să decidă dacă metodele tradiţionale sunt cele mai eficiente (decât cele sugerate de noi).
Însă ar trebui să reţinem că dacă ne lăsăm purtaţi de val şi ignorăm măsurile care sunt eficiente chiar dacă sunt mai puţin
îndrăgite de politicieni, ne va costa mult.
Temele educaţiei împotriva corupţiei nu sunt noi. Se pare că ştim destule despre ele. Pe de altă parte, am putea folosi
metode tradiţionale pentru a stârni interesul pentru ele o a doua sau a treia dată, dar nu de mai multe ori. De aceea, vă
sugerez să folosim texte care au fost „procesate” în special pentru acest scop.
CARE SUNT AVANTAJELE PREGĂTIRII PENTRU A ANALIZA UN TEXT?

Gândurile profesorilor participanţi
....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
139
Lectura anticipativă
Aceasta presupune segmentarea informaţiei, solicitarea ca elevii să anticipeze ce va urma în text şi ce vor putea învăţa
(dacă textul conţine informaţii). Această metodă se aseamănă cu cele folosite de detectivi.
Cu alte cuvinte, se evocă cunoştinţe existente, se analizează textul şi se fundamentează opiniile. De obicei, nu se oferă
tot textul spre citire de la început, ci secvenţe consecutive. Se adresează în repetate rânduri întrebările: „Ce credeţi că se
va întâmpla? De ce credeţi asta?” După ce au citit, elevii verifică dacă au anticipat bine. Acum li se adresează următoarele
întrebări: „Ce s-a întâmplat de fapt? Ce te-a făcut să crezi că se va întâmpla altfel? Oare acesta este un comportament,
eveniment sau şir de evenimente standard?”
Recomandări pentru textul de mai sus:

Partea I: fiecare elev se gândeşte şi completează spaţiile. Apoi ideile lor se notează şi se discută.
Partea a II-a: grupe de elevi decid de ce autorul a ales un anumit curs al evenimentelor. Oare ideile lui sunt
argumentabile?
TEXT:
Book carrier Bielinis: Hero or Criminal? [Cărăuşul de cărţi Bielinis: erou sau infractor?] // Knygnešys 1864-1904. – Vilnius:
Valstybinis leidybos entras, 1992, p. 50-51.
În jurul anului 1900, două căruţe cu cărţi au fost reţinute lângă Raseiniai. Bielinis i-a dat uridniak-ului 75 ruble ca să-l lase
să fugă în pădure. Calul şi căruţa au rămas la uridniak. Cea mai mare mită pe care Bielinis a trebuit să o plătească a fost
când l-au prins ultima dată, în 1902, în drum spre satul Rimkunai, unde avea de gând să distribuie cărţi. Şi-a lăsat calul la
unul din ţărani, a luat un pachet de cărţi cu el şi le-a distribuit, trecând pe la fiecare casă. Deodată, pe când intra într-o
casă s-a întâlnit cu un uridniak care tocmai era pe punctul de a pleca şi care fusese la cei de-ai casei pentru a afla despre
traficul de cărţi. Uridniak-ul la arestat pe Bielinis şi l-a dus la Pasvalys s îl vadă pristav-ul. Bielinis a spus că se numeşte
Jonas Kalikas şi că a găsit pachetul pe drum, zăcând în praf.
În timpul interogării Bielinis a cerut să iasă în bucătărie, unde s-a întâlnit cu soţia pristav-ului. Bielinis i-a dat 50 ruble,
care şi-au făcut efectul . Pristav-ul i-a spus soţiei pe un ton grav (în limba rusă, bineînţeles):
„Acest infractor trebuie dus la ispravnik, în Panevėžys.”
Acest lucru i-a convenit lui Bielinis deoarece dacă ar fi fost trimis la Biržai, ar fi fost recunoscut şi întreaga chestiune s-a
fi sfârşit rău pentru el. Mai târziu, după ce Bielinis fusese ţinut la Rimkūnai, uriadnik-ul i-a dus calul şi cărţile la Pasvalys,
unde atât calul cât şi cărţile au fost furate, deci toate dovezile au dispărut. Nimeni nu ştie cine a făcut asta: mita plătită
către soţia pristav-ului sau prientenii lui Bielinis.

După ce a luat mita, ispravnik-ul din Panevėžys (sau funcţionarul acestuia) a decis să îl trimită pe Bielinis la Biržai pentru
a fi cercetat în continuare, în grija celor care se ocupau de acest lucru, nu de poliţie. La Panevėžys, şeful investigaţiei i-a
spus lui Bielinis:
„Ştiu cine eşti: eşti traficant de cărţi; nu te voi lăsa să mai faci asta.”
În satul Pasupėnai, Bielinis şi-a cheltuit ultimii bănuţi îmbătându-l pe investigator. Când l-au dus într-un alt sat, Talkoniai,
pentru a petrece noaptea acolo, Bielinis şi-a pregătit un plan de scăpare.
Şi-a dat jos ghetele şi le-a atârnat să se uşte. Apoi şi-a dat jos şi haina. S-a întins pe vatră spunând că nu se simte bine şi
că e obosit.
Investigatorul, văzând ghetele şi haina atârnate, beat fiind, a adormit liniştit. Însă Bielinis se prefăcea doar că doarme şi
când a văzut că toată lumea a adormit, a fugit, desculţ, scăpând de investigator.
Cum aţi analiza acest text?
141
FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN LITUANIA ŞI ÎN LUME

FENOMENUL CORUPŢIEI: CORUPŢIA ÎNSEAMNĂ ABUZ ÎN SERVICIU PENTRU
CÂŞTIGURI PERSONALE
Corupţia ameninţă securitatea şi drepturile omului. Funcţionarii corupţi nu se ocupă de sarcinile pe care le-ar avea
şi astfel cauzează accidente. Un funcţionar public corupt va permite cuiva să rişte siguranţa sau sănătatea noastră.
Corupţia poate ameninţa drepturile noastre fundamentale la îngrijirea sănătăţii, la educaţie, la proprietate sau chiar la
apă şi aer curate.
În 1995, în Coreea s-a prăbuşit un centru de afaceri. Mai târziu s-a dat explicaţia: constructorul a folosit beton de proastă
calitate şi oficialităţile oraşului, mituite, au permis ca regulile de siguranţă să fie încălcate. În 1998, un cutremur în Turcia
a dărâmat sute de clădiri, cele mai slabe construcţii fiind şcolile şi spitalele care fuseseră construite de stat. Cercetările
care au urmat au descoperit greşeli grave care au arătat că inspectorii din construcţii şi oficialităţile fuseseră mituite.
Datorită corupţiei sunt bani mai puţini decât ar putea fi. Asta nu din cauză că tu tocmai ai mituit pe cineva. Corupţia
poate conduce la creşterea investiţiilor efectuate de stat cu până la 30 la sută.
Acest lucru înseamnă că o şcoală nouă sau un spital construite pentru comunitate pot costa cu aproape 30 la sută mai
mult. Creşterea preţurilor în achiziţiile publice şi în investiţiile operate de stat contribuie la creşterea în continuare a
datoriilor externe. De exemplu, guvernul kenyian a pierdut circa un milion şi jumătate de dolari americani ca urmare
a faptului că Ministerul Sănătăţii a fost implicat în tranzacţii frauduloase cu produse farmaceutice. Asupra politicilor
lituaniene de compensare a medicamentelor atârna nori grei de suspiciune. Oare cât au furat de la noi? În Germania, se
pare că s-au plătit mite pentru a câştiga contracte în valoare de 2,5 miliarde de mărci germane pentru construirea celui
de-al doilea terminal la aeroportul din Frankfurt. Conform procurorului, datorită corupţiei, preţurile au crescut cu 20-30
la sută. Oare ce pierderi a înregistrat bugetul guvernului lituanian ca urmare a percepţiei oamenilor de afaceri despre
procuratură ca fiind extrem de coruptă?
Ca urmare a corupţiei, afacerile merg mai prost. Corupţia distorsionează mecanismele pieţei şi creează condiţii inegale
pentru afaceri. Mulţi oameni de afaceri dau mită pentru că speră că în 95 din 100 de cazuri îşi vor atinge scopul. Dar
ce se va întâmpla dacă data următoare, un funcţionar va cere mai mult? Ce se va întâmpla dacă reprezentanţii firmei
concurente vor oferi mai mult? Ce se va întâmpla dacă poliţia intervine în planurile corupte? De exemplu, oamenii de
afaceri ruşi dau mită mai uşor decât colegii lor din Polonia. Cu toate acestea, în Rusia durează de circa patru ori mai mult
să înregistrezi o afacere decât în Polonia. Pe lângă asta, oamenii de afaceri din Rusia sunt inspectaţi de două ori mai
frecvent decât colegii lor din Polonia şi de două ori mai mulţi oameni de afaceri ruşi plătesc amenzi..
Corupţia reduce încasările la bugetul de stat. Câţi pot scăpa de plata impozitelor sau de amenzi cu ajutorul funcţionarilor
din Lituania? Evaziunea fiscală în Filipine înseamnă că săracii plătesc de două ori mai mult decât bogaţii şi 63% din
exporturi sunt scutite de taxe.
Ca urmare a corupţiei, o ţară va atrage mai puţine investiţii străine directe. Corupţia deseori este privită ca o taxare a
investiţiilor străine directe. De exemplu, o creştere a nivelului corupţiei în Singapore, o ţară unde corupţia este relativ
scăzută, şi Mexic, unde corupţia este foarte ridicată, este echivalentă cu o creştere a impozitelor pe investiţii de peste
20%. Dacă în Bangladesh ar creşte integritatea şi eficienţa instituţiilor sale publice la nivelul celor din Uruguay, ţara ar
atrage cu 5% mai multe investiţii, iar PIB-ul ar creşte cu peste 0,5%.
Aceste analogii sunt asemănătoare şi în Lituania. Un studiu sociologic efectuat de Vilmorus în 1999 a arătat că 74,1%
din respondenţii lituanieni condamnă corupţia ca fenomen, dar 60,4% din cei intervievaţi au afirmat că ar fi dispuşi să
plătească cel puţin o sumă mică pentru a soluţiona o problemă pe care o întâmpină. Acelaşi studiu a arătat că opinia
publică nu percepe întotdeauna că acceptarea unui cadou este o formă de corupţie sau introducerea unor bunuri
ieftine în ţară fără a plăti taxe vamale ca o formă de trafic de bunuri. 71,1% dintre respondenţii cu venituri mai mari şi
71,5% din tineri s-au arătat dispuşi să mituiască pe cineva.
Un studiu realizat în 2001 de Transparency International Lituania în rândul şcolarilor din Vilnius a arătat faptul că elevii
din clasele de liceu sunt mai degrabă de acord cu enunţul „în afaceri, dacă plăteşti poţi să-ţi ascunzi veniturile”. Alte studii
arată că deseori noi avem iniţiativa de a mitui oficialii publici. Un studiu asupra rezidenţilor din cinci oraşe, efectuat în
2001 de compania Sprinter (care studiază piaţa şi opinia publică) indică faptul că 64 % din respondenţi consideră că
mitele sunt cerute direct sau indirect de oficiali, în timp ce 36% au fost de acord că cetăţenii oferă mite oficialilor.
Mulţi consideră corupţia ca un defect congenital al autorităţilor publice, ceva ce este total în afara controlului
sau razei lor de influenţă.
Studiul asupra indicelui percepţiei corupţiei efectuat de Transparency International în 2002 indică faptul că indicele
Lituaniei a rămas la fel ca în anul precedent, 4,8 din 10, cu doar 0,2 puncte deasupra ţării percepute ca cea mai coruptă
dintre cele studiate. Acest indice arată percepţia nivelului corupţiei de către oamenii de afaceri şi experţii internaţionali.
Lituania s-a situat pe poziţia 36 din 39, împreună cu Belarus, Republica Africa de Sud şi Tunisia. Într-un tabel cuprinzând
date despre 102 ţări, ultimele pe listă sunt Angola, Madagascar, Paraguay, Nigeria şi Bangladesh, iar cele mai puţin
corupte sunt Finlanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Islanda, Singapore şi Suedia. În 1999, Lituania a fost pe poziţia 50.
Într-o perioadă de trei ani, a urcat 14 poziţii. Lituania a adoptat circa zece legi care într-un fel sau altul prevăd măsuri
de prevenire a corupţiei. De asemenea, a adoptat numeroase programe naţionale de combatere a corupţiei. Cu toate
acestea, cum a afirmat filosoful chinez Mencius (372-289), legile nu funcţionează singure.
Corupţia se compune din monopolul asupra puterii plus lipsa transparenţei minus răspunderea.
Corupţia apare atunci când se adoptă o decizie monopolizată în domeniul bunurilor sau valorilor, în mod ne-public, şi
fără ca cineva să poarte răspunderea pentru riscul de a fi luat acea decizie.
Sursa: Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituania – http://www.stt.lt/?lang=lt&menu_id=5 (în lituaniană)
143
FORME DE CORUPŢIE ÎNTÂLNITE ÎN LITUANIA
Cea mai frecventă formă de corupţie în Lituania este cea birocratică (cel mai mare număr de cazuri), care presupune că
o persoană care doreşte să accelereze o decizie birocratică “unge” roţile birocraţiei. Se pare că birocraţii pot adopta şi o
poziţie pro-activă abuzând astfel de puterea oficială de a lua decizii şi încetinind procesul sau dozând atent informaţiile
solicitate.
Corupţia în afaceri se manifestă în mai multe forme şi a devenit un veritabil instrument de lucru în acest domeniu.
Corupţia preventivă are triplu scop: obţinerea de informaţii, răscumpărarea unor “păcate” (utilizare singulară sau repetată)
şi asigurarea protecţiei. Persoanele implicate în activităţi ilicite sunt întotdeauna dornice să obţină informaţii despre
operaţiuni, despre dovezile care există împotriva lor în cursul anchetei. Asigurarea protecţiei cere să existe garanţia că
nici o instituţie de implementarea legii nu va interveni în tranzacţiile de afaceri ilicite sau semi-legale.
Corupţia regularizatoare este un fenomen complex deoarece se recurge la ea doar pentru a rezolva dispute complexe
referitoare la proprietate, deseori între afaceri. Datorită carenţelor în legislaţie şi a reglementării parţiale a relaţiilor în
economiile în curs de dezvoltare, asemenea dispute se pot rezolva în beneficiul unei părţi sau al alteia, cu succes egal.
Corupţia de lichidare a consecinţelor poate fi comisă în procedurile administrative sau în stadiile de început ale
investigaţiilor. Înainte de a apela la justiţie sau dacă procesul se întrerupe, părţile pot fi achitate de răspundere. Corupţia
de lichidare a consecinţelor se utilizează şi când se încearcă reducerea pedepsei impuse de curtea de justiţie.
PROBLEMELE LUPTEI ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI ÎN LITUANIA
Corupţia, prin natura şi motivaţia proprie, este un fenomen social complex care poate pătrunde în toate aspectele
vieţii sociale dintr-o ţară. Eşecul de a ajunge la schimbări radicale în lupta împotriva corupţiei poate fi explicat prin
următoarele:
• Înainte de 1997 nu a existat nici o instituţie specializată de combatere a corupţiei şi a manifestărilor sale în
Lituania;
• S-a estimat greşit că fenomenul corupţiei se referă la trafic de bunuri, arme, droguri, spălare de bani, trafic de
persoane etc. şi că acestea sunt probele transnaţionale, nu naţionale;
• Insuficienta protecţie a graniţelor naţionale din punctul de vedere tehnic şi organizatoric;
• Lipsa experienţei instituţiilor de stat în lupta împotriva unor infracţiuni de asemenea complexitate
• Insuficientă atenţie în selectarea funcţionarilor publici;
Este complicat pentru instituţiile de impunere a respectării legii să colecteze şi să utilizeze informaţii despre corupţia din
rândul propriilor angajaţi, mai ales în curţile de justiţie, deoarece:
• Aceste infracţiuni sunt latente;

• Din diverse motive, cetăţenii nu doresc să coopereze cu aceste instituţii iar banii sunt trecuţi prin intermediari
(avocaţi, rude sau prieteni apropiaţi care nu sunt interesaţi să coopereze cu instituţiile de impunere a respectării
legilor);
• Contribuţia publică la descoperirea infracţiunilor este încă prea scăzută.
Lipsa de dorinţă a publicului de a se implica în detectarea cazurilor de corupţie se datorează şi faptului că nu există un
sistem eficient de garantare a securităţii, sau a bunăstării sociale şi materiale.
Sursa: Special Investigation Service of the Republic of Lithuania. – http://www.stt.lt (în lituaniană)
145
CODURI ETICE
CODUL DE ETICĂ
AL UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI
I. NORME PRIVIND RESPECTAREA VALORILOR ŞI PRINCIPIILOR ETICE.
Art. 1. Universitatea din Bucureşti asigură membrilor săi libertate academică deplină, protejându-i împotriva ingerinţelor,
presiunilor şi constrângerilor politice, religioase, economice etc., precum şi împotriva cenzurii, manipulărilor şi
persecuţiilor, în condiţiile în care aceştia respectă standardele ştiinţifice, legale şi etice, dând dovadă de responsabilitate
profesională.
a. Rezultatele cercetărilor întreprinse de membrii universităţii nu trebuie modificate, ascunse ori negate nici chiar atunci
când ele lezează unele ideologii şi credinţe, provocând reacţii adverse şi presiuni din partea reprezentanţilor acestora.
b. Datoria morală a obiectivităţii ştiinţifice îi obligă pe membrii universităţii să respingă ideea „fabricării” sau denaturării
rezultatelor cercetării chiar dacă aceasta le-ar fi sugerată de finanţatorii direcţi reprezentaţi prin puterea de stat sau
diverse structuri private.
c. Libertatea academică nu trebuie folosită însă drept argument pentru respingerea criticilor ştiinţifice şi etice, îndreptăţite
şi necesare în evoluţia activităţilor de cercetare ale oricărei ramuri de ştiinţă.
d. În spaţiul intelectual laic, care este Universitatea din Bucureşti, nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o
formă, credinţe religioase, ataşamente politice sau alte categorii de convingeri, care pot constitui doar probleme private
ale fiecăruia dintre membrii instituţiei.
e. Universitatea din Bucureşti protejează dreptul la confidenţialitate al membrilor săi (studenţi, profesori, personal
tehnic etc.), în toate problemele ce ţin de viaţa lor privată, furnizând informaţii referitoate la aceasta , doar cu aprobarea
decanatului şi a rectoratului şi numai când cererile sunt îndreptăţite.
Art. 2. Universitatea din Bucureşti recunoaşte dreptul membrilor săi la autonomie personală, asigurând în acest sens
condiţiile necesare pentru ca aceştia să-şi aleagă în mod liber programele de studiu şi de cercetare, oportunităţile şi
nivelurile de pregătire pe care le consideră adecvate pentru carierele academice şi profesionale proprii.
a. Pentru ca autonomia personală să fie reală, Universitatea pune la dispoziţia publicului larg şi a membrilor comunităţii
academice proprii toate informaţiile importante privind programele de studii şi de cercetare, structura instituţiei,
standardele universitare, concursurile de admitere, competiţiile de obţinere a grant-urilor, concursurile de ocupare a
posturilor vacante, corpul profesoral, baza materială, serviciile sociale etc.

b. Informaţiile specifice, menţionate la aliniatul a., se publică în timp util, sub diverse forme, incluzând şi paginile web
ale universităţii.
Art. 3. Dreptatea şi echitatea constituie valori pe care Universitatea din Bucureşti le promovează cu consecvenţă,
adoptând întotdeauna, pentru toţi membrii săi, atitudini corecte şi respingând cu hotărâre discriminarea şi exploatarea,
indiferent de caracterul mai direct sau mai subtil în care s-ar produce acestea.
a. Discriminarea sau tratarea inegală a persoanelor, bazată explicit ori implicit pe criterii extraprofesionale precum rasa,
etnia, religia, convingerile politice etc., aduce atingeri inacceptabile drepturilor acestora şi perturbă grav egalitatea de
şanse, motive pentru care este interzisă, indiferent de formele în care se manifestă.
b. Principiul dreptăţii şi echităţii presupune, de asemenea, că dreptul nediscriminării pe criterii rasiale, etnice, religioase,
politice etc., nu poate şi nu trebuie folosit astfel încât să provoace discriminări inverse.
c. Toţi membrii universităţii, indiferent de poziţia pe care o ocupă în ierarhia acesteia, sunt obligaţi să adopte, în orice
împrejurare, atitudini adecvate pentru eliminarea conflictelor de interese, care pot afecta sensibil judecăţile, evaluările şi
deciziile diverselor persoane şi structuri organizatorice, ducând la practici inavuabile precum favoritismul şi nepotismul,
pe de o parte, şi persecuţia şi răzbunarea, pe de alta. Conflicte de interese care constituie încălcări ale eticii universitare,
pot apărea în situaţiile: când printre membrii comisiilor de admitere, licenţă, disertaţie, doctorat, acordare de granturi,
angajare, promovare etc., există şi evaluatori care sunt rude de gradul I sau II cu unii dintre candidaţii evaluaţi; când o
persoană are roluri multiple susceptibile de a-i altera obiectivitatea fiind de exemplu, în acelaşi timp, membru al unei
echipe de cercetare care solicită finanţare şi evaluator al proiectului respectiv; când un membru al universităţii participă
la negocieri comerciale cu firme sau organizaţii în care are interese materiale; când colaborările şi angajamentele externe
ale unor membri ai corpului didactic şi administrativ al Universităţii împiedică îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor
înscrise în statele de funcţii şi fişele posturilor pe care le ocupă etc.
In asemenea situaţii şi în altele de natură să ducă la conflicte de interese, membrii Universităţii din Bucuresti se vor
recuza din respectivele roluri şi funcţii.
d. Toţi membrii universităţii au obligaţia morală de a preveni şi combate, în toate împrejurările, corupţia care, generând
favoritism, inechitate, nedreptate, suspiciune, neîncredere şi adversitate, slăbeşte coeziunea şi sentimentul apartenenţei,
viciază climatul universitar în ansamblul său şi aduce prejudicii grave imaginii instituţiei. Universitatea, ca instituţie,
sancţionează sever darea şi luarea de mită (în bani, servicii etc.), traficul de influenţă şi orice alte acţiuni care duc la
obţinerea unor avantaje nemeritate, de către unii candidaţi la concursurile de admitere în facultăţi, la concursurile de
ocupare a posturilor didactice, de cercetare şi tehnice, la competiţiile de obţinere a granturilor de cercetare etc.
e. Universitatea adoptă, prin structurile şi membrii săi, o atitudine fermă de prevenire a abuzului de putere, pe de o
parte şi a abuzului de încredere, pe de alta.
147
f. Pentru ca principiul dreptăţii şi echităţii să-şi păstreze validitatea şi eficienţa este necesar ca prezumţia de nevinovăţie
să nu fie niciodată înlocuită cu opusul ei, prezumţia de vinovăţie.
Art. 4. Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritul individual sau de grup care include pe de
o parte creativitatea, performanţa şi eficienţa, iar pe de altă parte, dedicaţia faţă de profesie şi ataşamentul faţă de
instituţie.
a. Meritul studenţilor se apreciază pe baza rezultatelor obţinute la examene, lucrări de control, teste; la seminare şi
lucrări de laborator; la concursuri profesionale; la cercuri ştiinţifice; în acţiuni civice etc.
b. Meritul cadrelor didactice şi cercetătorilor se stabileşte în funcţie de calitatea cursurilor şi seminarilor; de calitatea
lucrărilor publicate; de granturile de cercetare câştigate; de aprecierea studenţilor; de aportul la dezvoltarea facultăţii;
de contribuţia la sporirea prestigiului instituţiei şi specialităţii pe care o serveşte etc.
c. Meritul membrilor structurilor de conducere se stabileşte, cu precădere, în funcţie de eficienţa managementului
academic; de nivelul standardelor profesionale şi morale ale instituţiei; de aprecierile studenţilor, subordonaţilor şi
forurilor de conducere ierarhic superioare etc.
Art. 5. Profesionalismul este o valoare etică esenţială pe care Universitatea din Bucureşti o cultivă cu consecvenţă în
rândul membrilor săi, prin iniţierea unor programe academice apte să contribuie semnificativ la sporirea cunoaşterii
ştiinţifice, şi la pregătirea unor specialişti competitivi; prin recunoaşterea şi recompensarea rezultatelor de excelenţă
atât la profesori şi cercetători, cât şi la studenţi şi persoane cu atribuţii manageriale şi administrative; prin descurajarea
diletantismului şi imposturii etc.
a. Universitatea din Bucureşti încurajează, recunoaşte şi recompensează profesionalismul cadrelor didactice şi
cercetătorilor care manifestă competenţă în îndeplinirea tuturor sarcinilor profesionale, solidaritate colegială şi loialitate
competiţională, dedicându-se fără rezerve carierei academice, identificându-se cu specialitatea în care îşi desfăşoară
activitatea şi asumându-şi obligaţia morală de a contribui semnificativ la pregătirea temeinică a studenţilor.
b. Universitatea din Bucureşti apreciază pozitiv ataşamentul şi fidelitatea celor care îşi construiesc cea mai mare parte
sau întreaga carieră academică în serviciul ei, şi dezaprobă atitudinea celor care o folosesc doar ca pe o „sinecură de titlu
şi status” , făcând o distincţie netă între persoanele care servesc instituţia şi cele care se servesc de ea.
c. Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritele acelora dintre membrii săi care sunt invitaţi să
predea ori să facă cercetare în alte instituţii din ţară şi străinătate, dar veghează, în acelaşi timp, ca durata stagiilor de
activitate exterioară, să nu prejudicieze pregătirea studenţilor, dezvoltarea cercetării şi dezvoltarea generală a propriei
instituţii.
d. Universitatea din Bucureşti veghează ca toţi membrii săi care fac cercetare, dezvoltând cunoaşterea în domeniile lor
de interes, să dovedească integritate şi competenţă, să respecte standardele profesionale, să recunoască aportul altor
persoane şi instituţii la cercetarea întreprinsă, să evite conflictele de interese, să răspundă exigenţelor morale şi legale
ale cercetării, să accepte dezbaterile critice privitoare la rezultatele obţinute şi să manifeste, întotdeauna, onestitate şi
corectitudine intelectuală.
Art. 6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală sunt valori etice promovate cu fermitate de Universitatea din
Bucureşti, întrucât în absenţa lor, dreptul la proprietate intelectuală şi evaluarea corectă a performanţelor studenţilor,
cadrelor didactice şi tuturor celorlalţi angajaţi ar avea de suferit din cauza unor practici inacceptabile precum copiatul,
plagiatul, „fabricarea” rezultatelor cercetărilor, tentativele de corupere etc.
a. Copiatul şi orice altă formă de înşelăciune care are loc în timpul examinării, ca şi facilitarea copierii şi oricăror altor forme
de înşelăciune sunt interzise şi sancţionate atunci când totuşi se produc.
b. Plagiatul, sau însuşirea de către un autor a rezultatelor muncii altui autor (indiferent dacă este vorba de reproducerea
exactă a unui text sau de reformularea unei idei cu adevărat originale), fără ca aceste din urmă să fie menţionat ca sursă
a textului sau ideii respective, constituie o fraudă intelectuală şi se sancţionează în conformitate cu gravitatea pe care
o prezintă.
c. Fabricarea datelor prin inventare, improvizare, modificare şi citare de surse false, încalcă principiul onestităţii şi
corectitudinii intelectuale, fiind dezavuată şi sancţionată potrivit gravităţii, în fiecare caz în parte.
d. Tentativele de corupere spre fraudă sunt sancţionate ca şi fraudele.
Art. 7. Transparenţa, ca principiu etic succeptibil să contribuie la asigurarea egalităţii de şanse în competiţie şi accesului
echitabil la resurse, este practicată şi cultivată în Universitatea din Bucureşti prin punerea la dispoziţia celor interesaţi –
membri ai comunităţii academice, candidaţi, absolvenţi, public – a tuturor informaţiilor pe care aceştia sunt îndreptăţiţi
să le primească, în cantităţi suficiente şi de o calitate ireproşabilă.
a. Universitatea din Bucureşti asigură transparenţa cu privire la condiţiile şi regulile de desfăşurare a concursurilor de
admitere, de licenţă, de disertaţie, de doctorat etc., a concursurilor de ocupare a posturilor, a evaluărilor periodice ale
angajaţilor, a interviurilor şi examenelor de promovare, precum şi cu privire la orice alte informaţii legate de criteriile de
evaluare, aplicarea acestora, desfăşurarea concursurilor, obligaţiile posturilor pe care candidaţii şi le adjudecă în urma
concursurilor etc.
b. Universitatea din Bucureşti asigură transparenţa totală cu privire la fondurile pe care ea însăşi, dar şi alte instituţii
publice din ţară şi din străinătate, firme, fundaţii, persoane fizice etc. le acordă pentru dezvoltarea activităţilor de
învăţământ cercetare şi administrare. Transparenţa se referă nu numai la sumele acordate, ci şi la modul şi eficienţa
utilizării lor în concordanţă cu obiectivele şi normele incluse în proiectele pe baza cărora au fost obţinute.
c. Universitatea din Bucureşti recomandă cadrelor didactice şi cercetătorilor săi să menţioneze în lucrările lor sprijinul
material pe care l-au primit din partea ei şi/sau a oricărui alt sponsor, pentru realizarea lucrărilor respective.
Art. 8. Responsabilitatea este promovată de Universitatea din Bucureşti atât în dimensiunea profesională, cât şi în cea
civică, pe de o parte, prin orientarea programelor de studii şi de cercetare către nevoile societăţii, iar pe de altă parte,
149
prin solicitarea respectării de către membrii săi a standardelor etice şi profesionale în toate împrejurările, inclusiv în cele
în care reprezintă public instituţia.
a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor universităţii de a formula critici publice – în şedinţe de catedră şi de
Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţii; în întruniri studenţeşti etc. – privitoare la încălcarea unor standarde legale
etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.
b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea
fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria
instituţie.
Art. 9. Respectul şi toleranţa se numără printre valorile morale pe care Universitatea din Bucureşti le cultivă constant,
în scopul creării şi întreţinerii unui climat favorabil unor relaţii pe cât posibil armonioase, echilibrate şi raţionale între
diferitele grupări şi diferiţii membrii a comunităţii sale academice. Aceasta înseamnă că nimeni nu are dreptul să
aducă atingeri demnităţii celorlalţi; că limbajele suburbane, jignitoare, ireverenţioase sau vulgare sunt indezirabile; că
umilirea, intimidarea, ameninţarea şi atacul la persoană sunt inacceptabile; că exploatarea şi hărţuirea, sub orice formă
de manifestare, sunt condamnabile; că intoleranţa, mai ales cea bazată pe diferenţele fireşti dintre oameni, constituie
o încălcare gravă a celor mai elementare norme morale şi că neînţelegerile, disputele şi conflictele inerente trebuie
rezolvate exclusiv pe calea dialogului şi dezbaterilor civilizate, utilizând argumente raţionale, concordante cu realitatea
şi orientate întotdeauna către diminuarea ori stingerea acestora.
a. Universitatea din Bucureşti condamnă hărţuirea în înţelesul ei general de comportament „degradant, intimidant sau
umilitor care urmăreşte sau duce la afectarea gravă a capacităţii unei persoane de a-şi desfăşura în mod firesc activităţile
profesionale şi de studiu sau de a-şi exercita drepturile”, indiferent de formele în care s-ar putea manifesta acesta.
b. Hărţuirea sexuală, una dintre formele de hărţuire cu posibilitate mai ridicată de producere, este strict monitorizată şi
sever sancţionată în Universitatea din Bucureşti, cu atât mai mult cu cât situaţiile cu adevărat grave, capătă grade de
notorietate care exclud posibilitatea erorilor de apreciere.
c. Hărţuirea cauzată de rivalitatea pentru putere, este şi trebuie să fie, o preocupare atentă a tuturor membrilor şi a tuturor
structurilor organizatorice ale Universităţii din Bucureşti, întrucât are un potenţial mare de perturbare a activităţilor
profesionale şi poate fi camuflată de numeroasele acţiuni, aparent principiale, mai tranşante ori mai subtile ale grupurilor
de interese.
d. Hărţuirea de orice fel, exercitată de către persoane cu funcţii ierarhice superioare, asupra altora situate pe trepte
inferioare ale ierarhiei universitare, implică şi abuzul de putere, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă şi determină
creşterea severităţii sancţiunilor pe care le adoptă Universitatea din Bucureşti în astfel de cazuri.
e. Comportamentul insultător, manifestat prin expresii injurioase, umilitoare, intimidante etc. este inacceptabil şi contrar
eticii comunităţii academice, indiferent de poziţiile ierarhice ale celor implicaţi, el putând degenera în abuz de putere,
când se exercită asupra inferiorilor ierarhici, sau în hărţuire când se repetă asupra aceleiaşi persoane sau asupra aceluiaşi
grup de persoane.
Art. 10. Bunăvoinţa este o normă etică dezirabilă pe care Universitatea din Bucureşti o cultivă şi o practică în toate
domeniile de activitate şi în toate împrejurările în care nu sunt încălcate normele legale şi etice. Aceasta înseamnă
că atât recunoaşterea şi recompensarea celor merituoşi, cât şi înţelegerea şi sprijinirea celor aflaţi în dificultate, sunt
încurajate, în timp ce nepăsarea, egoismul, invidia, vanitatea, insolenţa şi cinismul sunt considerate nu doar indezirabile,
ci chiar detestabile.
II. CONSIDERAŢII ŞI NORME FINALE

Art. 11. Universitatea din Bucureşti consideră prezentul cod de etică mai curând ca pe un instrument de educare a
membrilor săi în sensul prevenirii încălcării normelor eticii universitare, decât ca pe un instrument de constrângere.
Art. 12. Pentru cazurile excepţionale în care Colegiul de Etică va media, în conformitate cu statutul său, „diferende care
implică opţiuni morale în activitatea didactică şi de cercetare”, va putea recomanda conducerii universităţii adoptarea
unor măsuri adecvate pentru stingerea respectivelor diferende.
Art. 13. Prezentul Cod de etică trebuie aplicată de către toţi membrii comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti,
indiferent de poziţia pe care o ocupă aceştia în ierarhia instituţiei.
Art. 14. Codul de etică al Universităţii din Bucureşti nu trebuie folosit nici pentru supunerea subalternilor, nici pentru
subminarea superiorilor, ci respectat în litera şi spiritul său, pentru crearea şi dezvoltarea unui climat intelectual propice
desfăşurării unor activităţi didactice şi de cercetare competitive pe plan naţional şi internaţional.
Art. 15. Prezentul Cod de etică devine operant începând cu data adoptării lui de către Senatul Universităţii din Bucureşti,
dacă întruneşte majoritatea simplă a voturilor membrilor acestuia. El va fi revizuit anual, eventualele modificări
devenind prevederi regulamentare în urma aprobării lor cu majoritate simplă de către membrii Senatului Universităţii
din Bucureşti.
Art. 16. Nerespectarea acestui Cod implică sancţiuni potrivit Codului muncii, pentru salariat, respectiv potrivit
Regulamentului de activitate profesională pentru studenţi.
Prezentul Cod a fost aprobat în şedinţa Senatului din data de 19 ianuarie 2006.
151
::: Educaţie împotriva coruptiei în învăţământul universitar
CODUL ETIC AL UNIVERSITĂŢII CREŞTINE “PARTIUM”
Preambul
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “PARTIUM” din Oradea este o instituţie de învăţământ superior destinat pregătirii profesionale
şi educării în spiritul creştin tradiţional tolerant şi deschis viitorilor specialişti în diferite domenii, recrutaţi din rândul
comunităţii maghiare din România, respectiv din rândul tinerilor cetăţeni români care aleg alternativa studierii în limba
maghiară şi acceptă caracterul creştin al Universităţii.
Datorită caracterului creştin al Universităţii, pe lângă asigurarea nivelului european al pregă-tirii profesionale, are un
rol cu importanţă egală şi educarea spirituală şi morală creştină a viitorilor specialişti în diferite domenii, deoarece
contribuţia cea mai valoroasă cu care putem îmbogăţi comunitatea europeană, este atitudinea noastră morală creştină
tradiţională faţă de orice activitate didactică, de cercetare ştiinţifică, artistică şi administrativă.
Prezentul cod se bazează pe valorile etice creştine fundamentale, dintre care menţionăm:
• iubirea aproapelui
• spiritul responsabilităţii comunitare
• iertarea
I.Obiectiv
Art. 1. Prezentul Cod are drept scop ghidarea conduitei tuturor membrilor comunităţii universitare, în interiorul
Universităţii şi în relaţia cu aceasta. Comunitatea universitară academică cuprinde cadre didactic, studenţi, membri al
personalului administrative.
Codul de etică funcţionează ca un contract moral între membrii comunităţii universitare şi comunitatea universitară
ca întreg, contribuind la coeziunea membrilor, la crearea unui climat bazat pe cooperare şi competiţie, la creşterea
prestigiului Universităţii.
Nici o dispoziţie a prezentului Cod nu trebuie interpretată în sensul restrângerii unor drepturi conferite expres prin lege
sau prin contractul colectiv de muncă.
În elaborarea Codului de etică al Universităţii s-a avut în vedere dispoziţiunile Constituţiei României, Legii Învăţământului
nr. 84/1995, Statutul Personalului Didactic- Legea nr.128/1997, Charta Universităţii, Contractul Colectiv, Regulamentul
Intern, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
II. Principii fundamentale
Art. 2. Prezentul Cod se întemeiază pe următoarele principii fundamentale: libertate academică, competenţă, integritate,
colegialitate, loialitate, promovarea identităţii culturală, toleranţă, valori etice specific creştine.
1. Libertatea academică
Art. 3. Libertatea academică presupune dreptul oricărui membru al comunităţii academice de a-şi exprima deschis
opiniile ştiinţifice şi profesionale în cadrul cursurilor, seminariilor, conferinţelor, dezbaterilor dar şi al lucrărilor elaborate
şi susţinute sau publicate.
Orice membru al comunităţii academice îşi poate exprima în mod liber, în interiorul sau în exteriorul Universităţii,
opiniile bazate pe competenţa sa profesională, fără a putea fi cenzurat. Este încurajată abordarea critică, parteneriatul
intelectual şi cooperarea, indiferent de opiniile politice sau convingerile religioase.
Art. 4. Libertatea academică implică, în acelaşi timp, respectul libertăţii academice a altuia în toate componentele
sale.
Art. 5. Libertatea academică se referă şi la libertatea persoanei, protejarea vieţii private şi dreptul de confidenţialitate.
Confidenţialitatea se referă la starea materială, situaţia familială, legături şi relaţii în societate, conform reglementărilor
legale.
Art. 6. Nu se înscriu în cadrul libertăţii academice şi nu îşi găsesc locul în spaţiul universitar:
• propaganda cu caracter politic desfăşurată în interiorul sau în legătură cu acţiuni ale Universităţii;
• prozelitismul religios;
• promovarea unor doctrine sau idei cu caracter rasist, xenofob, naţionalist, fascist, comunist (nici măcar sub
formă sau în mască religioasă), extremist, ateist;
• defăimarea universităţii de către membrii comunităţii academice;
• atacurile personale sau afirmaţiile defăimătoare la adresa altor membri ai comunităţii academice.
2. Competenţa
Art. 7. Universitatea cultivă un mediu propice pentru competenţă şi competitivitate. Universitatea susţine dezvoltarea
de programe academice la standarde înalte, capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor de
vârf şi creşterea prestigiului în cercetare.
Universitatea susţine şi recompensează excelenţa ştiinţifică, profesională, pedagogică, managerială şi
administrativă.
153
Art. 8. Fiecare membru al comunităţii academice asumă, la nivelul său, răspunderea pentru calitatea procesului
educaţional.
Orice cadru didactic trebuie să stăpânească în detaliu disciplina pe care o predă, asigurându-se că întregul conţinut
al disciplinei este actualizat, reprezentativ şi adecvat nivelului la care se situează disciplina în planul de învăţământ.
Cadrele didactice au libertatea de a adera la o interpretare sau alta a domeniului propriu, fără a impune însă acea
orientare particulară studenţilor în procesul de predare.
Dezacordurile de natură ştiinţifică între cadrele didactice din Universitate nu trebuie să afecteze pregătirea şi evaluarea
corectă a studenţilor.
Art. 9. Orice cadru didactic trebuie să acorde o atenţie deosebită pregătirii şi susţinerii cursurilor la orele prevăzute,
elaborării, pregătirii sau asigurării materialului didactic necesar studenţilor pentru curs, seminar sau laborator, ţinerii
orelor de consultaţii prevăzute, urmăririi şi îndrumării activităţii de redactare de lucrări (proiecte, lucrări de diplomă,
comunicări ştiinţifice) de către studenţi, notării şi comunicării rezultatelor conform reglementărilor.
Art. 10. Sub aspect pedagogic, competenţa presupune alegerea celor mai adecvate modalităţi de tratare a fiecărei teme
din cadrul programei, comunicarea obiectivelor disciplinei, alegerea unor modalităţi de examinare în concordanţă cu
aceste obiective.
Este, de asemenea, importantă adaptarea stilului de predare la nevoile şi nivelul disciplinei de studiu.
Art. 11. Constituie încălcări ale principiului competenţei:
* încredinţarea de cursuri, seminarii sau lucrări de laborator spre a fi susţinute de către persoane care nu deţin
nivelul de cunoştinţe adecvat;
* consacrarea unei părţi importante din timpul alocat cursului sau seminarului unor discuţii fără legătură cu
tematica acestuia;
* obligarea studenţilor de a-şi însuşi exclusiv punctul de vedere al cadrului didactic sau refuzul de a lua în discuţie,
pe bază de argumente, alte puncte de vedere exprimate în aceeaşi chestiune;
* abordarea de către cadrul didactic titular al unui curs fundamental doar a unei părţi din materie, respectiv doar
a aspectelor care îl interesează personal;
* alegerea unor modalităţi de examinare în dezacord cu obiectivele cursului (spre exemplu, formularea unor
subiecte care solicită doar memorarea unor date în condiţiile în care obiectivul cursului este obţinerea abilităţilor
necesare rezolvării unor probleme);
* faptul de a nu da studentului ocazia de a se antrena pentru obţinerea competenţelor cerute de obiectivul
cursului şi verificate de examenul final;
* încălcarea obligaţiilor prevăzute în art.7-9.
3. Integritatea
Art. 12. Integritatea membrilor comunităţii academice este esenţială pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii
didactice şi de cercetare. Fiecare membru al comunităţii academice este dator a se preocupa de evitarea oricăror situaţii
susceptibile să creeze îndoieli cu privire la integritatea sa. Fiecare persoană vizată este obligată a anunţa ivirea situaţiilor
în care s-ar afla în conflict de interese.
Art. 13. Există un conflict de interese atunci când interesele personale ale unui membru al comunităţii academice
intră în conflict cu obligaţiile decurgând din statutul său ori sunt de natură să afecteze independenţa şi imparţialitatea
necesară îndeplinirii acestor obligaţii.
Art. 14. În orice situaţie de conflict de interese persoana în cauză are obligaţia de a încunoştinţa, de preferinţă în scris,
pe superiorul ierarhic cu privire la existenţa conflictului de interese şi a se abţine de la implicarea în luarea oricărei decizii
în care ar avea sau ar putea crea aparenţa că are un interes personal.
Art. 15. Examinarea de către un cadru didactic a unei persoane care îi este soţ/soţie, rudă până la gradul al III-lea ori o
altă persoană cu care cel ce decide are o relaţie similară de afecţiune este de natură să creeze o impresie de favoritism
în rândul celorlalţi studenţi. Pentru evitarea acestei situaţii se impune ca:
* atunci când există alte cadre didactice de aceeaşi specialitate, cadrul didactic în cauză să formuleze o declaraţie
de abţinere iar examinarea studentului să se facă de către un alt cadru didactic, numit de către şeful catedrei sau decan,
după caz;
* în cazul în care nu este posibilă înlocuirea, se va numi un alt cadru didactic, având o specialitate cât mai apropiată,
pentru a-l asista pe titularul disciplinei la examinarea studentului respectiv.
Se interzice includerea în orice comisie de concurs din cadrul Universităţii a unei persoane aflate în situaţia arătată la
alin.1 cu unul dintre candidaţi. În măsura în care incompatibilitatea nu era cunoscută la momentul numirii comisiei,
cadrul didactic în cauză are obligaţia de a se abţine şi a solicita înlocuirea sa din comisie.
Art. 16. În afara situaţiilor menţionate în articolele precedente, există un conflict de interese ori se creează aparenţa
unui asemenea conflict şi atunci când:
* o persoană decide acordarea unui premiu sau a unei distincţii în favoarea unei persoane care îi este soţ/soţie,
rudă până la gradul al III-lea ori o altă persoană cu care cel ce decide are o relaţie similară de afecţiune.
* este scos la concurs un post în perspectiva ocupării acestuia de către o persoană aflată în relaţia prevăzută la
lit.a) cu şeful catedrei ori compartimentului la care este arondat postul sau cu o persoană din cadrul acestuia ce poate
influenţa decisiv rezultatul concursului;
* o persoană deţine mai multe funcţii în cadrul Universităţii, iar interesele pe care trebuie să le apere în considerarea
fiecărei funcţii nu converg;
* o persoană din Universitate angajează sau participă la angajarea contractuală a unităţii pe care o conduce unei
155
firme aparţinând în tot sau în parte unei persoane cu care se află într-o relaţie dintre cele menţionate la lit.a);
* un student este angajat la o firmă aparţinând cadrului didactic examinator sau unei persoane dintre cele arătate
la lit.a). respective cadrul didactic prestează activitate remunerată pentru student, soţului/soţiei acesteia sau rudelor
până la gradul al II-lea.
Art. 17. În sfera relaţiilor cadru didactic - student constituie încălcări ale obligaţiei de integritate:
* pretinderea sau acceptarea de favoruri de orice natură, inclusiv sexuală;
* pretinderea sau acceptarea de cadouri sau alte foloase materiale;
* împrumutul de bani între cadrul didactic şi studenţi;
Art. 18. În activitatea de cercetare ştiinţifică, integritatea presupune:
a. acceptarea şi menţionarea ca autori ai unei opere doar a persoanelor care au participat efectiv la elaborarea ei.
b. indicarea sursei din care a fost preluată o idee, o expresie, un rezultat al unei cercetări anterioare, indiferent dacă
acestea au fost sau nu publicate. Această regulă priveşte şi elementele preluate din lucrări de orice natură ale studenţilor
şi utilizate ulterior de un cadru didactic în propriile cercetări.
c. recunoaşterea explicită a contribuţiei oricărei persoane care a participat în mod real la o activitate de cercetare. În
situaţia în care contribuţia a constat doar într-o activitate de supervizare sau consiliere, nu este necesară o recunoaştere
formală a contribuţiei. În aceste cazuri însă se recomandă includerea unei formule de mulţumire.
d. respectarea riguroasă a destinaţiei fondurilor alocate unui proiect de cercetare. Sursele de finanţare care au stat la
baza unei cercetări vor fi menţionate în publicaţiile în care s-au materializat rezultatele cercetării.
e. respectarea normelor speciale de etică referitoare la cercetarea efectuată pe subiecţi umani sau prin experimente
desfăşurate cu ajutorul animalelor şi plantelor şi a oricăror altor elemente ce ţin de etica cercetării.
Art. 19. Constituie încălcări ale eticii în materia cercetării:
* plagiatul – atât în cazul cadrelor didactice, cât şi al studenţilor
* omisiunea recunoaşterii, fie prin menţionare ca autor al unei opere, fie prin indicarea sursei, a contribuţiei unor
terţi la elaborarea unei opere;
* obligarea autorilor unei opere de a menţiona ca autori şi persoane care nu au participat la elaborarea acesteia;
* orientarea activităţii de cercetare a studenţilor în scopul obţinerii unui avantaj personal de către îndrumător.
De exemplu când un cadru didactic impune una sau mai multe teme de cercetare ce urmează a-i servi la un proiect de
cercetare personal, la pregătirea unei conferinţe sau a unui articol, ori urmează a fi valorificat în folosul unei întreprinderi
private.
* încălcarea celorlaltor reguli prevăzute la art. 15.
Art. 20. În activitatea administrativă, integritatea presupune:
* desfăşurarea corectă a tuturor procedurilor de selecţie, alegere sau numire a personalului care îşi asumă
responsabilităţi de ordin administrativ. Este interzisă primirea, acceptarea, cererea, darea sau oferirea de bani, bunuri
sau orice alte foloase ori favoruri în schimbul sprijinirii ocupării unei poziţii administrative.
* îndeplinirea cu bună credinţă şi în folosul universităţii a oricărei responsabilităţi administrative. Utilizarea unei
poziţii administrative în scopul obţinerii de foloase personale de orice natură constituie o încălcare a obligaţiei de
integritate.
* în momentul transferului unei responsabilităţi administrative fostul titular pune la dispoziţia noului titular toate
instrumentele, informaţiile şi elementele, aduse la zi, necesare preluării de îndată a acestei responsabilităţi.
* atunci când, din orice motiv, o persoană nu mai poate să îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile
administrative încredinţate ea are obligaţia de a aduce acest lucru la cunoştinţa superiorilor.
4. Colegialitatea
Art. 21. Activitatea în comunitatea academică presupune colaborarea membrilor acesteia, în spirit de colegialitate şi
respect reciproc.
Colegialitatea implică:
* curtoazie şi respect datorate fiecărui membru al comunităţii academice. Încălcarea acestei obligaţii de către o
persoană nu conferă în nici un caz dreptul celui lezat de a adopta o conduită similară;
* obligaţia de asistenţă între membrii comunităţii academice, materializată în suplinirea colegială, acordarea de
sprijin în activitatea didactică şi administrativă, cooperarea cu bună credinţă în cadrul proiectelor ce implică participarea
mai multor persoane;
* respectarea mutuală a diferenţelor de ordin lingvistic, religios, social între membrii comunităţii academice;
* înţelegere, respect şi sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale;
* obligaţia de confidenţialitate în privinţa datelor şi informaţiilor transmise de un membru al comunităţii
academice unui alt membru, cu titlu privat.
Art. 22. Constituie încălcări ale principiului colegialităţii:
* discriminarea, hărţuirea de gen, etnică sau sub orice altă formă, folosirea violenţei fizice sau psihice, limbajul
ofensator ori abuzul de autoritate la adresa unui membru al comunităţii academice, indiferent de poziţia ocupată de
acesta în cadrul Universităţii;
* promovarea sau tolerarea unor comportamente dintre cele descrise în acest articol de către conducerile
facultăţilor, departamentelor, catedrelor sau compartimentelor administrative;
* discreditarea ideilor, ipotezelor sau rezultatelor cercetărilor unui coleg;
* formularea în faţa studenţilor a unor comentarii lipsite de curtoazie la adresa pregătirii profesionale, a ţinutei
morale sau a unor aspecte ce ţin de viaţa privată a unui coleg;
157
* sfătuirea studenţilor să nu urmeze un curs al unui coleg, din antipatie faţă de acesta;
* formularea repetată de plângeri sau sesizări vădit neîntemeiate la adresa unui coleg;
* utilizarea şi dezvăluirea în activitatea didactică sau de cercetare a informaţiilor transmise cu titlu confidenţial de
un alt coleg (date personale, experienţe trăite etc.);
* discutarea cu alţi studenţi a situaţiei şcolare, sociale, medicale a unui student.
Art. 23. În ceea ce priveşte examinarea studenţilor colegialitatea presupune o informare prealabilă şi detaliată a
studenţilor cu privire la obiectivele şi cerinţele cursului, la modalităţile şi perioadele de evaluare.
În acest sens:
* la începutul fiecărui semestru fiecare titular de curs afişează sau distribuie studenţilor o tematică de curs
cuprinzând tematica fiecărei prelegeri, bibliografie obligatorie şi facultativă, precizări privind forma examinării şi baza
evaluării;
* la cursuri şi seminarii se abordează întreaga tematică cerută pentru examen;
* La cererea studentului, cadrul didactic examinator îi prezintă lucrarea şi motivează explicit calificativul acordat,
prin raportare la criteriile utilizate.
5. Loialitatea
Art. 24. Loialitatea faţă de Universitate presupune obligaţia fiecărui membru al comunităţii academice de a acţiona
în interesul universităţii, de a susţine obiectivele, strategiile şi politicile acesteia, în scopul realizării misiunii şi creşterii
competitivităţii ei.
Art. 25. Constituie încălcări ale obligaţiei de loialitate:
* desfăşurarea de acţiuni menite să ducă la pierderea unor drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale dobândite
în mod legal de către Universitate;
* sfătuirea în cadrul activităţilor didactice a studenţilor să abandoneze cursurile Universităţii în favoarea unei alte
instituţii de învăţământ;
* angajarea în afara universităţii a unor activităţi care afectează în mod semnificativ realizarea obligaţiilor didactice
şi de cercetare în Universitate ale persoanei în cauză;
* desfăşurarea de acţiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav imaginea şi prestigiul
acesteia.
6. Promovarea identităţii culturale

Art. 26. Universitatea Creştină Partium recunoaşte dreptul la identitate şi promovează întărirea şi dezvoltarea simţului
identităţii culturale a membrilor comunităţii academice. Aspectele majore ale identităţii culturale promovate de
Universitate sunt limba maternă, apartenenţa religioasă şi tradiţiile culturale. Universitatea sprijină acele activităţi care
pot contribui la menţinerea/întârirea identităţii culturale a membrilor comunităţii academice.
7. Toleranţa
Art. 27. Toleranţa reprezintă concepţia ce trebuie să ghideze desfăşurarea vieţii comunităţii universitare, acest principiu
fiind aplicat în perceperea respectului reciproc în relaţiile acestei comunităţi.
III.Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 27. Organul însărcinat cu supravegherea aplicării dispoziţiilor prezentului Cod este Comisia de etică a Universităţii
Creştine Partium ce se constituie şi funcţionează în subordinea Senatului.
Art. 28. Comisia de etică este numită de către Senat
Art. 29. Răspunderea pentru respectarea dispoziţiilor prezentului Cod revine fiecărui membru al comunităţii
academice.
Statutul de membru al comunităţii academice impune fiecărui membru asumarea răspunderii pentru acţiunile sau
omisiunile sale.
Încălcarea dispoziţiilor prezentului Cod atrage răspunderea morală şi după caz – disciplinară în condiţiile Legii
nr.128/1997, Codului Muncii şi reglementărilor interne ale Universităţii.
Art. 30. Prezentul Cod intră în vigoare la data aprobării sale de către Senatul universitar.
Pe aceeaşi dată se abrogă orice dispoziţii contrare conţinute în reglementări ale Universităţii.
159
Extras din
CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI ŞI CONTABILILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA
CODUL ETIC NAŢIONAL AL PROFESIONIŞTILOR CONTABILI,
Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti, 2006
Ediţia a 3-a, revăzută şi reclasificată în conformitate cu CODUL ETIC INTERNAŢIONAL AL PROFESIONIŞTILOR
CONTABILI elaborat şi revizuit de IFAC în 2005
SECŢIUNEA 100
INTRODUCERE ŞI PRINCIPII FUNDAMENTALE.
ABORDAREA CADRULUI CONCEPTUAL.
100.1 Codul etic naţional al profesioniştilor contabili din România stabileşte norme de conduita pentru profesioniştii
contabili şi formulează principiile fundamentale care trebuie respectate de către profesioniştii contabili în vederea
realizării obiectivelor comune. Profesioniştii contabili din România acţionează în diferite entităţi şi ramuri ale economiei
naţionale ca liber-profesionişti sau ca angajaţi; scopul de baza al Codului, trebuie insa întotdeauna respectat.
Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. stabileşte cerinţele etice detaliate, pentru ca membrii săi sa asigure cea mai înalta
calitate prestării serviciilor profesionale şi sa menţină încrederea publicului în profesie.
Codul recunoaşte ca obiectivele profesiunii contabile sunt stabilite sa îndeplinească cele mai înalte standarde de
profesionalism, sa atingă cele mai înalte nivele de performanta şi sa răspundă cerinţelor interesului public. Realizarea
acestor obiective presupune satisfacerea a patru cerinţe de baza:
- Credibilitatea. În întreaga societate exista nevoia de credibilitate în informaţie şi în sistemele de informaţii.
- Profesionalism. Exista o necesitate pentru clienţi, patroni şi alte părţi interesate de a putea fi clar identificate persoanele
profesioniste în domeniul contabil.
- Calitate a serviciilor. Este nevoie de asigurarea ca toate serviciile obţinute din partea profesionistului contabil, sunt
executate la standardul cel mai ridicat de performanta.
- Încredere. Utilizatorii serviciilor profesioniştilor contabili trebuie sa se poată simţi încredinţaţi ca exista un cadru al
eticii profesionale care guvernează prestarea acestor servicii.
Necesitatea de a asigura apărarea onoarei şi independentei Corpului şi de a conferi lucrărilor membrilor săi autoritate
impune acestor profesionişti contabili sa aibă calităţi esenţiale, cum sunt:
- ştiinţă, competenta şi conştiinţa;
- independenta de spirit şi dezinteres material;
- moralitate, probitate şi demnitate.
Se impune ca fiecare membru al Corpului sa facă efortul necesar dezvoltării acestor calităţi şi îndeosebi:
a) sa îşi dezvolte necontenit cultura, nu numai profesionala, dar şi cunoştinţele de cultura generala, singurele capabile
sa-i întărească discernământul;
b) sa acorde fiecărei tranzacţii şi situaţii examinate toata atenţia şi timpul necesar pentru a-şi fundamenta o opinie
personala, înainte de a face propuneri;
c) sa îşi exprime opinia fără nici o reţinere fata de dorinţa, chiar ascunsa, a celui ce îl consulta şi sa se pronunţe cu
sinceritate, fără ocolişuri, exprimându-şi, daca e nevoie, rezervele necesare asupra valorii ipotezelor şi concluziilor
formulate;
d) sa nu dea niciodată ocazia de a se afla în situaţia de a nu putea sa îşi exercite libertatea de gândire sau de a fi supus
îngrădirii îndatoririlor sale;
e) sa considere ca independenta sa trebuie sa îşi găsească manifestarea deplina în exercitarea profesiei şi în protejarea
ei, cu respectarea integrala a dispoziţiilor legale şi regulilor stabilite de Corp.
Un semn distinctiv al profesiei contabile îl constituie asumarea responsabilităţii de a acţiona în interes public. Aşadar,
responsabilitatea unui profesionist contabil nu constă exclusiv în a satisface nevoile unui client sau unui angajator
individual. Acţionând în interes public, un profesionist contabil ar trebui să respecte şi să se conformeze prevederilor
etice ale acestui Cod.
Publicul profesiunii contabile este format din clienţi, donatori de credite, guvernanţi, angajatori, angajaţi, investitori,
comunitatea oamenilor de afaceri, a finanţatorilor şi alte persoane care se bazează pe obiectivitatea şi integritatea
profesioniştilor contabili pentru a menţine funcţionarea corespunzătoare a economiei. Aceasta încredere impune
profesiunii contabile o răspundere publica. Interesul public este definit drept bunăstarea colectiva a comunităţii şi a
instituţiilor deservite de profesionistul contabil.
Standardele profesiei contabile sunt puternic determinate de interesul public, de exemplu;
- auditorii financiari independenţi ajuta la menţinerea integrităţii şi eficientei situaţiilor financiare prezentate instituţiilor
financiare ca suport parţial pentru împrumuturi şi acţionarilor pentru a obţine capital;
- directorii financiari au atribuţii în diverse domenii de management financiar şi contribuie la utilizarea eficienta şi
efectiva a resurselor entităţii economice sau publice;
- auditorii interni furnizează asigurarea în privinţa existentei unui sistem de control intern corect, care sporeşte încrederea
în informaţiile financiare externe ale entităţii;
- experţii în impozite ajuta la stabilirea încrederii şi eficientei, precum şi la aplicarea corecta a sistemului de impozitare;
- consultanţii manageriali au o responsabilitate fata de interesul public în susţinerea luării unor decizii manageriale
corecte.
Profesioniştii contabili au un rol important în societate. Investitorii, creditorii, patronii şi alte sectoare ale comunităţii
161
financiare, inclusiv guvernul şi publicul contează pe profesioniştii contabili pentru o contabilitate financiara şi raportări
corecte, pentru un management financiar eficient şi sfaturi competente referitoare la o varietate de aspecte legate de
afaceri şi impozite. Atitudinea şi comportamentul profesioniştilor contabili atunci când prestează astfel de servicii au un
impact asupra bunăstării economice a comunităţii şi tarii lor.
Profesioniştii contabili pot rămâne în aceasta poziţie avantajoasa numai continuând sa ofere publicului aceste servicii
unice la un nivel care sa demonstreze ca încrederea publicului este bine fundamentata. Este în interesul profesiunii
contabile din România de a face cunoscut utilizatorilor serviciilor oferite de profesioniştii contabili ca ele sunt executate
la cel mai înalt nivel de performanta şi în conformitate cu cerinţele etice asociate acestor servicii.
CODUL DEONTOLOGIC AL MAGISTRAŢILOR – APRILIE 2005
Motto: Rolul unui cod deontologic este acela de a forma conduite, de a

înfăţişa ce înseamnă onoare şi respect în profesie. A-ţi respecta profesia
înseamnă a te respecta pe tine însuţi, respectându-i pe ceilalţi. De aceea, orice
cod deontologic se adresează în primul rând omului şi conştiinţei lui, iar
acceptarea lui trebuie să fie liber consimţită.
CODUL DEONTOLOGIC AL MAGISTRAŢILOR
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 Rolul Codului deontologic este acela de a formula standarde ale conduitei magistratului, pentru ca aceasta să fie
conformă cu onoarea şi demnitatea profesiei sale.
Art. 2 (1) Respectarea standardelor de conduită cuprinse în Codul deontologic este evaluată de către organele
competente, potrivit legii.
(2) Încălcarea normelor de conduită conduce la angajarea, potrivit legii, a răspunderii disciplinare a magistraţilor.
Art. 3 Prezentul Cod se aplică tuturor magistraţilor de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă
acestea.
CAPITOLUL II
INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI
Art. 4 (1) Magistraţii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei, descurajând, prin întreaga lor conduită, orice imixtiune
în activitatea judiciară.
(2) Magistraţii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs
presiunilor şi influenţelor de orice natură.
(3) Magistraţii au obligaţia să aducă la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii orice presiuni sau ingerinţe în
actul de justiţie, indiferent de provenienţa lor.
Art. 5 (1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii nu trebuie să fie sau să se lase influenţaţi de doctrine
politice.
(2) Magistraţii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu pot participa la colectarea
163
fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri.
(3) Magistraţii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu caracter politic.
Art. 6 (1) Magistraţii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi
exprima sau manifesta convingerile politice.
(2) Magistraţii pot participa la reuniuni publice numai în măsura în care nu îşi exprimă în acest cadru convingeri
politice.
Art. 7 Participarea, în condiţiile permise de lege, a magistraţilor la elaborarea proiectelor de legi, regulamente, tratate
sau convenţii internaţionale, precum şi consultarea acestora cu privire la elaborarea unor proiecte nu trebuie să le
afecteze independenţa şi imparţialitatea.
CAPITOLUL III
PROMOVAREA SUPREMAŢIEI LEGII
Art. 8 Magistraţii au îndatorirea de a contribui la garantarea supremaţiei legii şi a statului de drept, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Art. 9 (1) În cursul procedurii judiciare, magistraţii trebuie să aibă o atitudine echidistantă, fără influenţe legate de rasă,
sex, religie, naţionalitate, precum şi de statutul socio-economic, politic şi cultural al unei persoane.
(2) Magistraţii au îndatorirea de a proteja egalitatea cetăţenilor în faţa legii, asigurându-le un tratament juridic
nediscriminatoriu, de a respecta şi apăra demnitatea, integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă, în
orice calitate, la procedurile judiciare.
CAPITOLUL IV
IMPARŢIALITATEA MAGISTRAŢILOR
Art. 10 (1) Magistraţii trebuie să fie imparţiali, în îndeplinirea atribuţiilor profesionale fiind obligaţi să decidă în mod
obiectiv, fără subiectivism şi părtinire, liberi de orice relaţii şi influenţe.
(2) Magistraţii trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle cu prudenţă şi grijă faţă de demnitatea instituţiei şi a tuturor
persoanelor implicate.
(3) Magistraţii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în
imparţialitatea şi independenţa lor.
Art. 11 (1) În cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, magistraţii sunt datori să se abţină şi să aducă la cunoştinţa celor
competenţi să dispună cu privire la abţinere.
(2) Magistratul are obligaţia de a informa conducerea instanţei sau a parchetului în legătură cu orice situaţie în care
există sau ar putea exista un interes de orice natură din partea sa ori a altei persoane apropiată acestuia.
Art. 12 (1) Magistraţilor le este permis să acorde asistenţă juridică în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor
personale, ale ascendenţilor, descendenţilor sau soţilor lor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. În
asemenea situaţii, nu le este îngăduit să se folosească de calitatea de magistrat pentru a influenţa soluţia instanţei de
judecată sau a parchetului ori a crea aparenţa unei astfel de influenţe.
(2) Relaţiile de familie şi sociale ale magistraţilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe care le adoptă în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
CAPITOLUL V
EXERCITAREA ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE
Art. 13 Magistraţii sunt chemaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale ce le revin
şi să-şi respecte obligaţiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.
Art. 14 Magistraţii sunt datori să depună diligenţa necesară în vederea îndeplinirii cu celeritate, cu respectarea
termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile, a lucrărilor care le revin,
conform repartizării.
Art. 15 Magistraţii trebuie să impună ordine şi solemnitate în timpul soluţionării cauzelor şi să adopte o atitudine demnă,
civilizată şi imparţială faţă de părţi, avocaţi, martori, experţi ori alte persoane şi să solicite acestora un comportament
adecvat.
Art. 16 (1) Magistraţii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea
profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.
(2) În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidenţial, magistraţii sunt obligaţi să păstreze materialele
respective în incinta instanţei sau parchetului şi să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege şi
regulament.
Art. 17 Magistraţii sunt obligaţi să folosească resursele şi mijloacele materiale care le sunt puse la dispoziţie, conform
destinaţiei lor, exclusiv în interesul instanţelor şi parchetelor.
Art.18 Magistraţii au îndatorirea de a se preocupa în mod constant de actualizarea cunoştinţelor profesionale şi de
menţinerea lor la un nivel corespunzător de competenţă profesională.
Art.19 (1) În exercitarea funcţiilor de conducere, magistraţii trebuie să se preocupe de organizarea activităţii
personalului, să manifeste iniţiativă şi spirit de responsabilitate. În luarea deciziilor, ei trebuie sa acorde întotdeauna
prioritate intereselor instanţei, respectiv ale parchetului şi bunei administrări a justiţiei.
(2) Magistraţii cu funcţii de conducere nu pot folosi prerogativele pe care le au pentru a interveni în desfăşurarea
proceselor aflate în curs de soluţionare.
165
CAPITOLUL VI
DEMNITATEA ŞI ONOAREA PROFESIEI DE MAGISTRAT
Art. 20 (1) Atât în exercitarea atribuţiilor profesionale cât şi în afara acestora, magistraţii sunt datori să se abţină de la
orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.
(2) Magistraţii trebuie să apere prestigiul autorităţii judecătoreşti şi să întărească încrederea publică în integritatea şi
imparţialitatea acestora printr-un comportament adecvat în relaţiile cu justiţiabilii, cu colegii, cu reprezentanţii celorlalte
organe ale statului, cu întregul corp social.
Art. 21 Magistraţilor nu le este îngăduit să pretindă sau să accepte să-şi rezolve interesele personale, familiale sau ale
altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii.
Art. 22 (1) Relaţiile magistraţilor în cadrul colectivelor din care fac parte, trebuie să fie bazate pe respect si bună credinţă,
indiferent de vechimea în profesie şi funcţia acestora.
(2) Magistraţii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională si morală a colegilor lor, cu excepţia
situaţiei în care aceasta afectează imaginea justiţiei.
(3) Datele şi informaţiile cunoscute de magistraţi în legătură cu aspecte grave legate de lipsa de probitate profesională
ori morală a unui coleg, vor fi aduse la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 23 (1) Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori ştiinţifice
sau la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic.
(2) Informaţiile privind litigiile aflate pe rolul instanţei ori parchetului, precum si orice alte informaţii privind activitatea
acestora vor fi puse la dispoziţia mijloacelor de comunicare numai prin birourile de informare publică şi relaţii cu presa,
în condiţiile legii.
ANEXE 135
(3) Magistraţii îşi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului la replică în cazul în care prin articole de presă
sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lor.
Art. 24 Magistraţii nu pot desfăşura acţiuni care, prin natura lor, modul de finanţare ori executare, ar putea, în orice
formă, să impieteze asupra îndeplinirii cu imparţialitate, corectitudine şi în termenele legale a obligaţiilor profesionale.
CAPITOLUL VII
ACTIVITĂŢI INCOMPATIBILE CU CALITATEA DE MAGISTRAT
Art. 25 (1) Magistraţii nu pot cumula această calitate cu nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior, care pot fi exercitate numai în condiţiile legii, mai puţin funcţiile de conducere
administrativă din învăţământul superior.
(2) Magistraţii pot participa ca formatori în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri
în baza programului stabilit de acestea cu conducerile instanţelor sau parchetelor în care formatorii îşi desfăşoară
activitatea.
Art. 26 Magistraţilor le este interzisă participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri
de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor în condiţiile legii.
167
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SUPERIOR
Viziuni, probleme şi posibile soluţii
Acest set de materiale educaţionale a fost elaborat în urma Programului de Educaţie Împotriva Corupţiei al
Republicii Lituania şi în cadrul proiectului „Prevenirea Corupţiei prin educaţie, informare şi conştientizare”
sprijinit de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite.
Materialul a fost pregătit pentru tipar de:

Jolanta Piliponytė, Transparency International Lituania
Prof. Dr. Arūnas Poviliūnas, Universitatea Vilnius
Dr. Romas Prakapas, Universitatea Pedagogică Vilnius
Natalija Rumianceva, Universitatea Vanderbilt
Vitalija Skėruvienė, Colegiul Kaunas
Gintarė Šatienė, Universitatea Šiauliai
Dr. Tadas Tamošiūnas, Universitatea Pedagogică Vilnius
Vaiva Zuzavičiūtė, Universitatea Vytautas Magnus
Redactor
Daiva Penkauskienė, Modern Didactics Centre
Conţinutul acestui material metodologic a fost finalizat şi materialul a fost recomandat spre publicare la şedinţa Catedrei
de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii Pedagogice Vilnius în data de 14 ianuarie 2005.
Referenţi ştiinţifici:
Prof. Dr. Juozas Bagdanavičius
Prof. Dr. Valdonė Indrašienė
169
CUVÂNT ÎNAINTE
“Studierea corupţiei în învăţământul superior: perspective, probleme şi posibile soluţii” este un material
destinat cadrelor didactice şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior. Această publicaţie reuneşte
rezultatele proiectelor de doi ani intitulat “Prevenirea corupţiei prin educaţie, informare şi conştientizare”:
programe analitice şi planuri de prelegeri care reflectă oportunităţile de educaţie pentru combaterea corupţiei
prin intermediul ştiinţelor socio-umane. Proiectul, finanţat de Programul pentru Dezvoltare al Naţiunilor
Unite şi de Guvernul Republicii Lituania, a fost implementat în cadrul Programului Naţional de Combatere
a Corupţiei. Scopul acestei publicaţii este să contribuie la realizarea obiectivelor cheie ale Programului, şi
anume “prin diverse modalităţi, promovarea intoleranţei faţă de corupţie (…), dezvoltarea şi încorporarea
curriculumului de combatere a corupţiei în sistemul educaţional”.
Cititorii vor putea să utilizeze programele analitice dezvoltate. În plus, vor afla mai multe informaţii despre
corupţie, despre extinderea ei în Lituania şi în lume, despre formele sale de manifestare în sistemul de
învăţământ superior, opiniile profesorilor şi studenţilor despre conceptual de corupţie şi atitudinile lor faţă de
corupţie. La finalul materialului, am inclus un glosar de termeni, bibliografie şi o listă a surselor de informaţii
suplimentare.
Toate aceste materiale sunt dreptul intelectual al participanţilor la proiect. Fiecare autor a dezvoltat programe
în concordanţă cu cerinţele secţiilor sau facultăţilor la care activează şi cu oportunităţile oferite de disciplina
pe care o predau. Participanţii la proiect şi autorii programelor consideră că munca lor se constituie într-o
etapă pilot şi nutresc speranţa că alte cadre didactice din alte instituţii de învăţământ superior vor utiliza
această publicaţie vor utiliza aceste materiale pentru a construi programe noi, originale şi pentru a-şi dezvolta
propriile modele.
DAIVA PENKAUSKIENĖ
Redactor
FENOMENUL CORUPŢIEI
Autor: JOLANTA PILIPONYTĖ
Introducere
În ultima vreme, am auzit, văzut şi aproape involuntar am resimţit felul în care corupţia, ca un fel de pâclă, cuprinde
fiecare colţişor al statului şi chiar al vieţii noastre. Ne punem întrebarea: este oare ea un fel de epidemie sau o altă
ambiguitate a existenţei noastre post-moderne? În acest caz, mass media, mai ales televiziunea, joacă un rol cheie.
Aproape în fiecare zi, suntem informaţi despre manifestări ale corupţiei la diferite niveluri ale vieţii publice şi private.
Acest fapt ne demonstrează că subiectul de faţă are o relevanţă deosebită. Abundenţa informaţiilor şi experienţelor
personale fac ca cetăţenii lituanieni şi reprezentanţii lumii afacerilor să fie de acord cu faptul că pentru statul nostru şi
pentru dezvoltarea economiei, corupţia este un obstacol major.
Paradoxal, întrebată despre posibilitatea de a oferi mită, majoritatea populaţiei şi a oamenilor de afaceri vor spune „da”
fără să judece prea mult (Lietuvos korupcijos žemėlapis 2004:13). De aici rezultă necesitatea de a defini şi explica acest
fenomen multistratificat şi ambiguu al corupţiei şi rolul pe care îl joacă în societatea civilă.
Scopul acestui articol este să examineze problema definirii corupţiei, să identifice perspectiva unei analize teoretice
a corupţiei, să discute diagnosticarea corupţiei ca una dintre cele mai eficiente modalităţi de a o controla şi preveni şi
să explice perspectiva oferită de Jeremy Pope în privinţa prevenirii corupţiei şi a rolului societăţii civile. Capitolul I se
concentrează pe aspectele definirii corupţiei, precum şi pe rolul legislaţiei, al interesului public şi al opiniei publice în
definirea fenomenului.
Capitolul II analizează problemele care rezultă din încercările de definire a corupţiei.
Capitolul III abordează comparativ două perspective teoretice. Prima aparţine lui Arnold Heidenheimer, unul dintre cei
mai influenţi cercetători ai corupţiei, care examinează o varietate de forme de corupţie şi le analizează comparativ. A
doua este o perspectivă referitoare la cei reprezentaţi şi la reprezentanţii lor, care explică ce se întâmplă atunci când
reprezentaţii delegă puterea lor reprezentanţilor lor.
Capitolul IV se ocupă de diagnosticarea corupţiei, ceea ce ne ajută să identificăm aspectele vulnerabile ale fenomenului
şi astfel să contribuim la dezvoltarea unor programe eficiente de combatere a corupţiei.
Capitolul V discută rolul societăţii civile şi perspectiva lui Pope despre prevenirea corupţiei.
171
În încheiere, am inclus un rezumat al perspectivelor abordate.
În căutarea unei definiţii a corupţiei

Cercetătorii norvegieni care se ocupă de studierea corupţiei afirmă că acest fenomen complex ar trebui examinat într-
un context multidisciplinar (Andvig 2000:9), aplicând diferite modele teoretice, efectuând studii şi analizând cazuri şi
scandaluri distincte de corupţie în mai multe detalii. Într-un sens mai larg, autorii care cercetează şi scriu despre corupţie
ar putea fi împărţiţi în trei grupuri (Heidenheimer 2002:6-7).
1. Majoritatea oamenilor de ştiinţă utilizează definiţia corupţiei oferită în Oxford English Dictionary, care se referă la
conceptul de îndatoriri publice.
2. Un alt grup de oameni de ştiinţă au formulat o definiţie a corupţiei care se bazează pe conceptele de trebuinţe,
consum şi schimb, împrumutate din teoriile ştiinţelor economice.
3. Cel de-al treilea grup vorbeşte despre corupţie folosind ideea de interes public.
Definit într-un mod simplu, corupţia este comportamentul neadecvat al oficialilor publici. O organizaţie neguvernamentală,
Transparency International, defineşte corupţia ca „ abuzul de putere creditată pentru beneficiul propriu” (Pope, 2000, p.
1). Aceasta este una dintre cele mai comune definiţii a corupţiei utilizată în întreaga lume.
Există următoarele forme de corupţie: mituire, nepotism, favoritism, clientelism, lobby nepermis de lege, utilizarea
ilegală a unor resurse publice, privatizare ilicită, colectarea de impozite ilegale, evaziune fiscală, cumpărarea de voturi,
alocarea ilicită de fonduri unor partide politice etc.
După cum am menţionat mai sus, corupţia este deseori descrisă ca şi comportament neadecvat sau ne-conform regulilor
şi standardelor din partea unor funcţionari publici. James Scott, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Yale, susţine:
corupţia este o deviere de la anumite standarde. Tot el formulează întrebarea: „ ce criterii ar trebui să folosim pentru a
stabili acele standarde?” (Gardiner 2002:29). Să începem prin a discuta aspectele legale şi de interes public.
Rolul legislaţiei în definirea corupţiei
Pentru a răspunde la întrebarea profesorului Scott, ne vom întoarce în mod natural la criteriile clar stabilite prin
instrumentele legale. De exemplu, o acţiune a unui funcţionar public nepermisă de lege va fi considerată ilegală, deci
coruptă. În alte cazuri, acţiunea nu este coruptă, chiar dacă elementele sale includ abuzul sau violarea eticii. Avocaţii
apreciază aceste definiţii formale clare. Evident, atât funcţionarii publici cât şi cetăţenii ar trebui să fie conştienţi de
aceste cerinţe şi interdicţii formulate în legi.
Deşi legislaţia din diferite ţări defineşte clar corupţia, James Scott este preocupat de următoarele chestiuni:
• Oare este adevărat că ceea ce este legal este întotdeauna în acord cu normele eticii?
• Există pericolul ca datorită diferenţelor între cadrul legal din diferite ţări acţiunile identice vor fi înţelese în
moduri diferite.
• Este dificil de comparat corupţia în ţări cu sector public de diferite mărimi (de exemplu, în unele locuri
majoritatea sunt angajaţi în sectorul public pe când în alte locuri majoritatea lucrează în sectorul privat)
(Scott 1972:5).
173
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN
INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR
Aspectul interesului public în definirea corupţiei
Să începem cu două exemple prezentate de John Gardiner care ilustrează problema definiţiei legale a corupţiei.
• În Germania nazistă, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, evreilor li s-a interzis prin lege să călătorească.
Dacă un inspector de la serviciul de paşapoarte accepta 1000 DM de la o familie de evrei şi aproba plecarea lor,
acest caz s-ar putea numi „corupţie”? Inspectorul lua banii în schimbul unei decizii ilegale, dar oare ea poate fi
considerată corupţie? Putem găsi justificare pentru acţiunea inspectorului? Majoritatea oamenilor ar spune probabil
că impunerea unor legi mai stricte pentru evrei a fost un lucru rău şi că eludarea legii descrisă mai sus, aprobarea
călătoriei, a fost un act etic.
• Situaţia descrisă mai sus arată că acţiunile ilegale nu sunt în mod necesar corupte, iar cel de-al doilea exemplu
ilustrează situaţia opusă: acţiuni legale care pot fi considerate corupte. În 1950-60, când oraşele din SUA se aflau
într-o situaţie de criză, Congresul american a dezvoltat un Program de Revitalizare Urbană, conform căruia agenţiile
de stat au declarat unele pământuri din zone distruse ca fiind improprii, au demolat clădirile de pe aceste parcele
şi le-au vândut. Ca urmare a programului, majoritatea parcelelor au fost „revitalizate”. În majoritatea cazurilor,
pământurile aparţineau săracilor şi membrilor minorităţilor rasiale. În acele locuri, s-au construit noi case luxoase şi
instituţii. În mod evident, funcţionarii publici au urmărit toate procedurile legale. Au fost aceste acţiuni legale acte
de corupţie? După Scott, Programul de Revitalizare Urbană a fost în beneficiul oamenilor din clasele de mijloc şi
celor foarte bogaţi. Oare a ajutat acest program la rezolvarea unor probleme economice în oraşe? Evident, săracii
au suferit iar cei bogaţi au devenit mai bogaţi. Am putea afirma „acest Program de Revitalizare Urbană a reflectat
corupţia din viaţa politică americană” (Gardiner 2002:31). Pe de altă parte, nu este bine să folosim termenul de
corupţie de fiecare dată când vorbim despre procesele politice care oferă oportunităţi şi beneficii inegale. Primul
exemplu nu este un caz foarte disputabil, în timp ce al doilea caz arată atitudini diferite faţă de „practici corupte”.
De aici rezultă întrebarea: „Pe baza exemplelor de mai sus, ce putem spune despre definirea corupţiei?” Simplu, este
oare o acţiune:
• care cauzează daune interesului public coruptă, chiar dacă este legală?
• care este benefică societăţii incoruptă, chiar dacă este împotriva legii?
Ambele exemple, consecinţe ale unor documente naţionale, pot fi privite atât la nivel individual (o familie care încearcă
să emigreze; rezidenţi ale căror case au fost demolate) cât şi la nivel public. Pentru a rezuma, „consecinţele corupţiei
asupra interesului public pot fi analizate separat dintr-o varietate de aspecte” (Gardiner 2002:32).
Analiza fenomenului corupţiei este inseparabilă de contextul procesului politic. Este bine să ne gândim că totul depinde
de legislaţie, dar merită să adoptăm o viziune critică: corupţia, ca orice alte practici ilegale, slăbeşte sau invalidează
obiectivele legislaţiei. Însă dacă admitem că legiuitorii elaborează legi proaste, mai ales atunci când în mod sistematic
ignoră, ca practică de stat, interesele unor grupuri sociale sau nu acordă atenţie opiniei publice, atunci vom putea
recunoaşte practicile corupte. „Acest lucru ne permite să combinăm aspectul interesului public cu definiţia corupţiei”
(Gardiner 2002:32). Asemenea combinaţii nu vor conduce la cazuri clare şi rareori vor oferi un singur răspuns care să-i
mulţumească pe toţi. Dar permit formularea unor întrebări importante atunci când judecăm un caz, o situaţie şi luăm
decizii.
Rolul opiniei publice în definirea corupţiei
Dacă există o ruptură aparentă în definirea corupţiei oferită de lege şi percepţia ei de către cetăţeni, s-ar putea întâmpla
ca funcţionarii publici să urmeze valorile sprijinite de opinia publică mai degrabă decât de lege. În plus, după Gardiner,
acţiunile eficiente de combatere a corupţiei sunt imposibil de implementat sau pot fi implementate dificil dacă există o
diferenţă mare între opinia publică despre corupţie şi definiţia corupţiei în documentele legale.
Procurorii şi anchetatorii sunt conştienţi că cetăţenii preocupaţi de corupţie sunt mai dispuşi:
• să raporteze cazuri de corupţie;
• să coopereze cu anchetatorii care investighează astfel de cazuri;
• să voteze politicienii oneşti faţă de cei corupţi;
• să respecte legea şi să nu mituiască;
„Datorită acestora, opinia publică despre corupţie este importantă atunci când discutăm despre acţiuni eficiente de
combatere a corupţiei” (Gardiner 2002:33).
Problemele care apar în definirea corupţiei

Oricât de mult să ne gândim, este evident că vom întâmpina dificultăţi în definirea corupţiei. Teoreticienii au identificat
175
următoarele probleme cheie:

• există o diferenţă între felul în care instrumentele legale naţionale definesc corupţia, impactul acestui fapt şi
felul în care corupţia este percepută de opinia publică
• apar discrepanţe semnificative datorită modalităţilor diferite în care diversele ţări definesc şi percep problemele
de mai sus (Gardiner 2002:25).
În continuare, articolul de faţă va prezenta câteva idei despre diferitele definiţii ale corupţiei. O definiţie clasică a fost
oferită de profesorul Joseph Nyede la Universitatea Harvard, care afirmă despre corupţie: „este comportamentul care
deviază de la îndatoririle formale ale rolului public din cauza unor câştiguri private pecuniare sau statutare (personale,
ale apropiaţilor, ale clicii)” (Nye, 1989:966). Unele aspecte ale acestei definiţii sunt deosebit de importante. Majoritatea
vom fi de acord că această definiţie relevă aspectele rolului public. Corupţia este posibilă doar când un funcţionar public
îşi îndeplineşte rolul public. Dar ce se întâmplă cu aspectul privat menţionat de Nye? Autorul reliefează abuzul cu scopul
unor câştiguri pecuniare sau de statut. Această definiţie se referă la banii câştigaţi de funcţionarii publici sau de rudele
lor, dar ignoră cazurile de abuz când funcţionarii publici urmăresc câştiguri pentru un partid, un grup etnic sau alt grup
de care aparţine respectivul funcţionar public. Un alt neajuns alt acestei definiţii este că Nye afirmă: „corupţia este
comportamentul prin care se încalcă regulile faţă de exercitarea unor influenţe private” (Gardiner, 2002:26). Însă definiţia
oferă variate interpretări ale extinderii corupţiei în diferite ţări. În unele state, nu există reglementări formale care să
ghideze comportamentul funcţionarilor publici; alte state consideră că politicienii şi funcţionarii pot să îşi amestece
rolurile oficiale şi private. Oare asta înseamnă că unele acţiuni în anumite ţări s-ar încadra între limitele definiţiei formale
a corupţiei oferită de Nye iar altele nu? Aceasta este întrebarea pe care o formulează Profesorul Gardiner.
O altă categorie importantă este abuzul puterii publice de către funcţionarii publici. Este probabil imposibil de definit
precis. Ken Gibbons, politolog canadian, a identificat acţiunile care ar putea fi considerate „abuz de putere”:
• un funcţionar public îşi angajează rudele în serviciul public, şi nu candidatul cu cele mai potrivite competenţe
(nepotism);
• un partid politic care câştigă alegerile concediază toţi funcţionarii publici sprijiniţi de partidul de opoziţie
(patronaj);
• reprezentanţii legislativului administrează resursele unei companii de minereuri feroase şi votează legea care
oferă scutire de impozite pentru companii de aceeaşi categorie (conflict de interese legislativ);
• oficialii guvernamentali folosesc informaţiile pe care le deţin pentru a oferi consultanţă unor clienţi privaţi
(conflict de interese birocratic) (Gibbons, 1989:778).
Lista lui Gibbons are putea fi extinsă cu următoarele:
• încheierea unor acorduri cu guvernul care să favorizeze prietenii şi suporterii politici;
• minciuna în mass media şi în public;

• diverse forme de sprijinire a campaniilor politice etc.
Pentru a încheia categoria de abuz de putere, vom nota că ambiguitatea definirii sale este deosebit de relevantă. Unele
forme de abuz de putere sunt interzise în unele ţări. Dacă acest lucru este adevărat şi dacă cea de a doua cerinţă a
definiţiei lui Nye este satisfăcută (oficialul obţine câştiguri private), ele pot fi considerate egale cu alte forme de corupţie.
Chiar şi în ţări unde aceste forme de abuz sunt considerate legale, acţiunile şi comportamentul oficialilor publici sunt cel
puţin considerate ne-etice, iar cetăţenii sunt nemulţumiţi de ele.
Aceste sunt câteva semne de întrebare teoretice în ceea ce priveşte definirea corupţiei. Am putea să le abordăm mai pe
larg, mai ales la nivel comparativ, internaţional. Vom continua prin a discuta analizele teoretice posibile ale corupţiei.
Perspectiva lui Arnold Heidenheimer este asociată cu nivelul de analiza macro, iar modelul reprezentaţi-reprezentanţi
cu teoria nivelului micro.
Perspective ale analizei teoretice a corupţiei

Perspectiva sistemică: Arnold Heidenheimer
Perspectiva lui Arnold Heidenheimer, cercetător al fenomenului corupţiei, este una dintre cele mai influente. Se face
referire la ea atunci când se examinează diferite tipuri de corupţie sau atunci când se recurge la analize comparative.
Baza conceptului de corupţie utilizată în lucrările lui Heidenheimer este serviciul public. În plus, el utilizează anchete
sociale care îl ajută să explice diferite tipuri specifice de comportament corupt.
Heidenheimer examinează extinderea corupţiei în diferite societăţi şi anticipează formele de corupţie care vor fi cele
mai aparente într-o anumită societate. În funcţie de tipul relaţiilor de angajamente politice, autorul împarte societăţile
în patru grupuri:
• societăţile tradiţionale bazate pe familii (de exemplu, comunitatea montenegrenilor descrisă în lucrările lui E.
Banfield);
• societatea tradiţională de gardieni ai celor protejaţi (proprietari şi clienţi) (comunităţile sicilienilor şi grecilor
care au fost cercetate de antropologii J. Boissevain şi J. K. Campbell);
• societatea modernă de şefi şi subordonaţi (marile oraşe americane în prima jumătate a secolului trecut);
• societatea de cultură civică (oraşele de mărime mijlocie americane şi britanice şi suburbiile acestora)
(Heidenheimer 2002:143).
177
Acest model arată extinderea unui anumit comportament politic în rândul funcţionarilor publici şi al cetăţenilor de rând
pe care elita occidentală o defineşte ca fiind corupţie. El ne permite să evaluăm cum (cât de strict sau tolerant) priveşte
o anumită societate sau elita ei comportamentul care oficial este considerat corupt. Hendenheimer identifică trei tipuri
de corupţie:
• măruntă;
• de rutină;
• agravată (Heidenheimer 2002:150-152).
Categorisirea se bazează pe criteriile frecvenţei şi extinderii corupţiei; de asemenea, reflectă efectul extinderii sale în
societate şi dacă comportamentul corupt este unul obişnuit în diferite sisteme de angajamente şi relaţii politice.
Ţinând cont de felul în care elita şi societatea în general evaluează anumite tipuri de activităţi în sisteme politice diferite,
Heidenheimer a împărţit corupţia în trei categorii:
• neagră;
• gri;
• albă (Heidenheimer 2002:152).
Corupţia neagră denotă acţiuni pe care atât elita cât şi majoritatea opiniei publice le consideră corupte.
Categoria de mijloc a corupţiei gri include acţiunile referitor la care nu există o opinie clară sau ea se schimbă odată cu
percepţia cetăţenilor care consideră că asemenea acţiuni ar trebui pedepsite sau nu. Anumite grupuri, de obicei elita,
consideră anumite comportamente ilegale şi caută modalităţi de a le pedepsi, în timp ce alte grupuri sociale nu le
consideră corupte. Opinia majorităţii este pur şi simplu nedefinită. După Heidenheimer, în cazurile de corupţie gri elita
de obicei îşi manifestă dezaprobarea iar opinia publică largă rămâne indiferentă.
După prof. Heidenheimer, corupţia albă este un fenomen prin care elita şi majoritatea opiniei publice tolerează anumite
comportamente corupte şi acţiunile îndreptate împotriva lor nu primesc de obicei sprijinul activ al celor două grupuri.
Combinând aceste tipuri de societăţi şi corupţii, Heidenheimer ajunge la concluzia că în societatea modernă a culturii
civice cazurile de corupţie agravată sunt rare sau netipice şi ele ar reprezenta cazurile de corupţie neagră.
În restul celor trei tipuri de societăţi situaţia este tocmai opusă: corupţia de rutină apare accidental (cu excepţia cazurilor
când clienţii sunt angajaţi să voteze) şi este descrisă ca şi corupţie neagră. Cazurile de oferire de cadouri şi nepotism,
dacă tranzacţiile sunt colective (de exemplu, fonduri pentru partide politice) sunt privite ca şi corupţie gri. Corupţia
măruntă este mai frecventă şi ea şi e privită tot ca şi corupţie gri.
Un cercetător suedez, Andersson, afirmă că atunci când se aplică modelul Heidenheimer de analiză a corupţiei, trebuie
să se ţină cont de faptul că majoritatea caracteristicilor corupţiei sunt împrumutate din Europa de Sud, America şi Marea
Britanie. Acest lucru înseamnă că ipoteza construită de Heidenheimer ar trebui verificată şi aplicabilitatea teoriei s-ar
dori extinsă. Cu câţiva ani în urmă, Heidenheimer a observat impactul schimbărilor globale. A recunoscut că odată cu
globalizarea, percepţia corupţiei devine mai ambiguă. Asta înseamnă că ceea ce a fost descris ca fiind corupţie neagră,
gri şi albă îşi pierde puterea de a reda adevărata imagine a comportamentului corupt.
În concluzie, perspectiva oferită de Heidenheimer este potrivită pentru studiile comparative şi studiile de caz. Una din
avantajele cheie a teoriei este că autorul nu este legat de definiţia legală a corupţiei şi că priveşte percepţia largă a
acestui fenomen. Acest aspect ne permite să explorăm diferite tipuri de corupţie. Dezavantajul acestei perspective este
că clasificarea sistemului este destul de demodată şi nu ia în considerare suficiente aspecte ale contextului şi actorilor.
În continuare, vom discuta o altă perspectivă, unde actorii şi informaţia sunt în centrul atenţiei.
Micro-nivelul: Modelul reprezentaţilor şi al reprezentanţilor
Punctul focal al acestui model este unul din ramurile teoriei schimbului: în teoria alegerii raţionale, atribuită teoriilor
alegerii maxime. Luând în calcul perspectivele economice, o teorie a alegerii raţionale analizează acţiunile strategice ale
unui individ prin care acesta caută bunăstarea sau satisfacerea nevoilor materiale. Accentul cade pe situaţia specifică a
individului (de exemplu, cel care corupe) care cântăreşte argumentele pro şi contra.
Scopul primar al acestui model este să analizeze relaţiile dintre angajaţi şi angajatori în sectorul privat. Însă aparent
acest model poate fi aplicat şi în sectorul public. Atitudinile reprezentaţilor şi ale reprezentanţilor au fost utilizate în
cercetările efectuate în domeniul corupţiei de cercetătorul american Rose-Ackerman, economiştii Klitgaard şi Jain şi
alţii.
Opiniile reprezentaţilor şi ale reprezentanţilor aparţin de teoria micro-nivelului, care explică ce se întâmplă atunci când
reprezentaţii delegă puterea unui reprezentant. În alegerea modelului, merită menţionat că interesele reprezentanţilor
şi ale celor reprezentaţi de aceştia nu coincid în mod necesar. „Problema cu reprezentarea apare atunci când interesele
şi priorităţile celor reprezentaţi şi ale reprezentanţilor diferă şi atunci când reprezentanţii pot obţine informaţii mai
complete sau mai bune decât cei care îi reprezintă (Andersson 2002:38). În anumite cazuri, cei reprezentaţi, înainte sau
după ce îşi delegă puterea, recurg la apărare.
Într-o societate modernă, sistemul politic este descris în termeni de delegare a puterii la toate nivelurile guvernului.
De aceea, avantajul cheie al acestei perspective teoretice este posibilitatea de analiză a lanţului de puteri. Ne permite
de asemenea să examinăm motivele elementelor slabe şi puternice în lanţul de putere. În explorarea procesului de
delegare a puterii, se formulează nişte întrebări:
179
• Oare reprezentaţii ştiu că reprezentantul de fapt este în poziţia care i s-a prescris?
• Oare informaţiile reprezentanţilor despre activităţile lor sunt corecte?
Aceste întrebări ne fac să ne gândim cum ar trebui să raporteze reprezentanţii către reprezentaţi şi cum primii ar
trebui să fie controlaţi de reprezentaţi pentru ca cei din urmă să poată avea încredere în cei ei. În acest caz, factorul
determinant este accesul la informaţie. De obicei, partea care delegă are mai puţine informaţii decât partea căreia i se
delegă puterea.
Deşi a fost criticată (Lambsdorff 2001:19), teoria reprezentaţilor şi a reprezentanţilor devine din ce în ce mai populară
în examinarea corupţiei. După Andersson, chestiunile care determină alegerea individului, comparativ cu factorii
instituţionali, ar trebui cântăriţi separat, dar ele pot sprijini sau explica scopul. Corupţia nu este privită ca un rezultat
al unei alegeri individuale în afara limitelor contextului. Dimpotrivă, în procesul de luare a deciziilor, contextul social
este important. În studiile referitoare la corupţie, majoritatea modelelor reprezentaţi-reprezentanţi au antecedente în
modelele economice.
Primul punct de analiză este asimetria informaţiilor, regula recompensării în relaţii mutuale, decizii şi alegeri dintre
tipuri diferite de preţuri: preţul de evaluare, de angajare şi de pierderi.
Majoritatea modelelor de reprezentaţi-reprezentanţi se aplică în administraţia publică. În analiza zonelor cu pericol de
corupţie în Suedia, Andersson a aplicat modelul pentru a analiza lanţul delegării puterii şi pentru a identifica carenţele
administraţiei publice. El a afirmat că în timp ce privim structura generală a lanţului de delegări, detaşat de beneficiul
şi preţul potenţial faţă de un actor specific, teoria reprezentaţilor şi a reprezentanţilor ne ajută să înţelegem mai bine
ariile cu pericol de corupţie şi să suplimentăm modalităţile de studiere a fenomenului corupţiei orientate spre proces şi
calitate mai degrabă decât spre cantitate (Andersson, 2002:42).
Diagnosticarea corupţiei
Unul din cele mai eficiente mecanisme de control şi prevenire a corupţiei este diagnosticarea sa, ceea ce ajută la
identificarea zonelor celor mai vulnerabile la corupţie şi astfel contribuie la dezvoltarea unor programe eficiente de
combatere a corupţiei. Să discutăm acum cele mai de seamă anchete asupra corupţiei efectuate în lume şi în Lituania.
Nivelul internaţional
Indicele de percepţie a corupţiei
Una din metodele cheie aplicate global în diagnosticarea corupţiei este indicele de percepţie a corupţiei (Corruption
Perception Index – CPI). Din 1995, Transparency International (TI), o organizaţie neguvernamentală, efectuează studii
anuale. Indicele compozit CPI se bazează pe anchete în rândul reprezentanţilor oamenilor de afaceri şi al altor experţi.
Este de fapt o „anchetă asupra unor acnhete”, grupând ţările după extinderea fenomenului corupţiei. Pe baza aplicării
indicelui, Lituania nu reuşeşte să se înscrie în rândul ţărilor „celor mai curate” care obţin scoruri de peste 5. În 2003,
Lituania a obţinut punctajul 4,7, fiind a 41-a din 133 ţări studiate; în 2004, a avut un scor de 4,6, fiind a 44-a din 146 ţări
studiate.
Indicele plătitorilor de mită
Un alt studiu al TI este Indicele Plătitorilor de Mită (Bribe Payers Index – BPI), care a fost efectuat prima dată în 1999. BPI
oferă informaţii despre:
• Disponibilitatea corporaţiilor multinaţionale de a da mită;
• Sectorul de afaceri cel mai contaminat de mituire;
• Conştientizarea existenţei Convenţiei OECD de Combatere a Mitei în rândul directorilor executivi ai marilor
corporaţii;
• Gradul în care marile corporaţii respectă Convenţia OECD de Combatere a Mitei;
• Percepţia practicilor de afaceri necinstite folosite de firme pentru a obţine contracte.
BPI reflectă percepţiile conducătorilor afacerilor. În 2002, acest studiu a fost efectuat în următoarele cincisprezece ţări:
Argentina, Brazilia, Columbia, Ungaria, India, Indonezia, Mexic, Maroc, Nigeria, Filipinele, Polonia, Rusia, Africa de Sud,
Coreea de Sud şi Tailanda. Aceste ţări sunt implicate în afaceri şi proiecte de investiţii ale unor firme multinaţionale.
Lituania nu a fost parte a studiului BPI.
Corupţia în interacţiunile întreprinderi-stat în Europa şi Asia Centrală
O altă metodă de diagnoză binecunoscută a fost prezentată de Banca Mondială în raportul din 2000 Anticorupţia în
tranziţie: o contribuţie la dezbaterile despre politici. Raportul prezintă tehnici de efectuare a analizelor fenomenului de
corupţie în ţările în tranziţie. Al doilea raport, Anticorupţia în tranziţie 2: Corupţia în interacţiunile dintre întreprinderi şi stat
181
în Europa şi Asia Centrală 1999-2002, a fost prezentat în 2004. El descrie tendinţe ale corupţiei de-a lungul timpului şi
încearcă să explice schimbările care se petrec.
Primul raport a fost elaborat folosind date din anchete efectuate în 1999 în rândul oamenilor de afaceri, precum şi
din intervievarea a peste 4000 de proprietari de firme şi executivi din 24 ţări în tranziţie (inclusiv Turcia) despre tema
corupţiei. A doua fază a anchetei a avut loc în 2002, constând în intervievarea a 6500 proprietari de companii şi executivi
din 26 ţări în tranziţie (inclusiv Turcia).
Ţările studiate au fost grupate în funcţie de scara corupţiei administrative (care se măsoară prin frecvenţa mituirii) şi
capturarea statului care predomină în aceste ţări. A doua formă de corupţie, care are efect asupra „regulilor jocului”
stabilite de stat, se măsoară în funcţie de daunele cauzate întreprinderilor.
Statele din Europa de Est şi Centrală, precum şi Armenia, suferă de niveluri relativ scăzute de astfel de tipuri de corupţie.
În Lituania, precum şi în Republica Cehă şi Estonia, indicele corupţiei administrative este de 2,2 iar al capturării statului
de 0,32 (Anticorruption in Transition 2, 2004).
CORUPŢIA CA SUBIECT DE DREPT

Autor: VITALIJA SKĖRUVIENĖ
Modulul de Drept Comercial
Scopul şi conţinutul disciplinei, relaţia sa cu alte discipline

Această disciplină este parte a fundamentelor de drept şi a dreptului comercial şi se adresează în speţă studenţilor
de business, turism şi servicii hoteliere. Studenţii studiază disciplina timp de două semestre (bazele dreptului în cel de-al
patrulea semestru şi drept comercial în cel de-al cincilea semestru). Disciplina are 4 credite şi constituie 160 de ore de
curs în două semestre (56 ore de prelegeri, 56 ore de exerciţii, 74 ore de studiu independent). Şaizeci de ore din cadrul
celor două cursuri sunt dedicate educaţiei anti-corupţie.
Prelegerile vor combina teoria şi practica. Este recunoscut că studiul disciplinei să îmbunătăţească deprinderile
generale ale studenţilor şi este, deci, legată şi de alte discipline, ca de pildă introducere în antreprenoriat, management,
management de cariere, finanţe, marketing internaţional şi siguranţă la locul de muncă.
SCOPURILE ŞI SARCINILE DISCIPLINEI

Oferirea studenţilor cunoştinţe legate de teorie legală, drept constituţional, al muncii, civil, administrativ,
criminal şi comercial lituanian. Îmbunătăţirea argumentării logice a studenţilor, dezvoltarea înţelegerii actelor normative,
familiarizarea lor cu politicile anti-corupţie lituaniene şi încurajarea maturităţii şi conştiinţei civice.
METODE DE PREDARE
O schemă ce conţine animaţie, exerciţii de înţelegere şi reflexie vor fi folosite în timpul prelegerilor. Teoria este
combinată cu sarcini practice ale studenţilor în scopul de a reflecta asupra aspectelor teoretice; se vor ţine discuţii
pentru a încuraja căutarea de răspunsuri, analiza şi rezolvarea problemelor.
EVALUARE
Sarcini – 10%
Muncă independentă – 20%
Teste – 20%
Examene – 50%
183
PRELEGERILE 1- 6. TEORIA DREPTULUI (6 ore academice)
Tema 1 – Sursele legilor şi tipurile acestora. Acte normative (2 ore academice)

Scopurile şi sarcinile prelegerii
1. Introducerea la sursele legilor.
2. Înţelegerea importanţei actelor normative, abilitatea de a le găsi şi analiza.
3. Îmbunătăţirea capacităţii de argumentare logică a studenţilor.
Metode
Prelegere, utilizarea surselor, analiză, dezbateri.
Evocare
La începutul prelegerii, studenţii vor fi întrebaţi de surse ale legilor şi despre diferenţele între fiecare; urmează
apoi o discuţie.
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
1. Principalele surse ale legilor de-a lungul istoriei (legea cutumiară, precedentul legal, contracte de
reglementare, acte normative).
2. Acte normative.
2.1. Legi. Legi constituţionale şi comune.
Adoptarea legilor (dreptul de iniţiativă legislativă, dezbaterile asupra unei propuneri de lege,
adoptarea şi publicarea legilor).
2.2. Legislaţie secundară.
Legislaţie secundară generală.
Legislaţie secundară locală.
Legislaţie secundară instituţională.
Legislaţie secundară de organizare internă.
Reflecţie
Principii de drept pot fi atribuite surselor de drept?
Care este diferenţa între acte normative vechi şi noi?
Studenţii răspund la următoarele întrebări:

1. Care sunt sursele de drept cunoscute în istorie?
2. Care este diferenţa între un act normativ şi un contract de reglementare?
3. Care este diferenţa între drept şi drept secundar?
4. Care sunt stadiile în adoptarea de legislaţie?
5. Cum se poate clasifica legislaţia secundară în funcţie de domeniul de aplicare şi subiecţi?
Temă de casă
1. Lectură din cartea lui P. Čiočys, Teisės pagrindai privind: Teisės realizavimas and Teisėtumas ir teisėtvarka.
2. Caută actul normativ menţionat – Legea prevenirii corupţiei a republicii Lituaniene (Monitorul Oficial, 2003, Nr.
38-1728). Caută în motorul de căutare la www.lrs.lt legislaţia Republicii Lituaniene (specifică titlul publicaţiei,
anul publicaţiei şi numărul actului normativ).
Tema 2 – Corupţia şi legile (4 ore academice)

1. Introducerea în modurile de implementare a legilor.
2. Introducerea în sursele legislaţiei ce guvernează măsurile anti-corupţie.
3. Explicarea conceptului de corupţie.
4. Dezvoltarea gândirii critice a studenţilor.
Metode
Conversaţii, discuţii, analiză comparativă, muncă independentă.
Evocare
Ai putea sumariza într-un cuvânt esenţa următorului citat: “... acţiuni deliberate ale unei persoane care promite,
oferă, dă, solicită sau acceptă, în mod direct sau indirect, recompense ilicite în interes personal propriu sau în beneficiul altora
pentru satisfacerea sau nesatisfacerea unor funcţii.” (Raudonienė A., Modernėjanti klasikinio korupcijos apibrėžimo Lietuvoje
kaita, in Jurisprudencija. Mokslo darbai, t. 32. Vilnius, 2002).
185
Realizarea sensului
Discuţie: Ce ai auzit despre corupţie?
Studenţilor li se prezintă legile care guvernează măsurile anti-corupţie, inclusiv Codul Penal al Republicii
Lituaniene şi Legea pentru prevenirea corupţiei a Republicii Lituaniene.
Studenţilor li se cere să compare definiţiile corupţiei.
Corupţia (aşa cum este ea definită în Legea Serviciului de Investigaţii Speciale a Republicii Lituaniene) înseamnă
„promisiunea, oferirea, sau darea oricăror recompense ilicite unui politician, persoană oficială sau angajat,
precum şi o solicitare directă sau indirectă a unei recompense ilicite pentru sine sau altă persoană din partea
unui politician, persoană oficială sau angajat, sau acceptarea sau oferirea, ori promisiunea dării unei astfel
de recompense pentru efectuarea sau neefectuarea unor sarcini, dar şi promisiunea, oferirea, sau darea unei
recompense ilicite oricărei persoane care susţine că poate influenţa deciziile politicienilor, persoanelor oficiale
sau angajaţilor, o solicitare directă sau indirectă de către o persoană care susţine că poate influenţa deciziile
politicienilor, persoanelor oficiale sau angajaţilor în schimbul acceptării unei recompense ilicite sau acceptarea
unei oferte sau promisiuni legate de o astfel de recompensă, precum şi complicitatea la comiterea oricăror
dintre acţiunile specificate mai sus.“
Conversaţie pe principiile legalităţii: statul de drept; integritatea legalităţii; universalitatea legalităţii; inevitabilitatea
răspunderii legale; combinarea legalităţii şi a relevanţei; protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale.
Discuţii legate de următoarele probleme:

De ce sunt regulile de drept înglobate în legi şi legislaţie secundară?
• Pentru a li se implementa prevederile.
• Pentru a ne face conştienţi de existenţa unor astfel de reguli.
De ce este important să fim în concordanţă cu regulile de drept?
• Pentru ca să evităm violarea prevederilor stabilite de standarde legale?
• Pentru a ne preveni de la acte ilicite?
Este respectarea legii obligatorie?
• Este permis să nu se plătească taxe?
• Este permisibil să se conducă într-o stare de ebrietate?
Utilizarea legii înseamnă:
• Dreptul de a obţine avantaje pe urma puterilor stabilite în actul normativ;

• Dreptul de a alege o oportunitate pentru a conclude tranzacţii.
Aplicarea legii înseamnă:
• Implementarea prevederilor stabilite în regulile legii de către instituţii publice competente;
• Acţiunile persoanelor întreprinse spre protejarea drepturilor încălcate.
Sunt instituţii autorizate în mod public subiecţi de drept?
• Doar instituţiile publice competente.
• Drepturile cetăţenilor sunt limitate.
Cine şi pe baza căror principii poate exercita coerciţie?
• Instanţe de judecată, procuraturi, poliţia, arbitraje, diferite instituţii de stat cu autoritate specială.
• Cetăţenii nu au astfel de autoritate.
Cetăţenii sunt îndreptăţiţi să participe în aplicarea legii şi dacă da, în ce mod?
• Nu se poate susţine că cetăţenii în general nu au dreptul de a pune în aplicarea legile.
• Dreptul cetăţenilor de a pune în aplicare legile este limitat la (în cazul audierilor într-un proces) calitatea
de martor, răspundere penală pentru ascunderea unui act penal, etc.
Cetăţenii pot preveni violarea legilor şi dacă da, în ce mod?
• Da, pot preveni sau reţine alte persoane de la comiterea unor acte care contravin prevederilor legii.
• Prin raportarea violării instituţiilor competente.
Care este importanţa legalităţii în implementarea regulilor de drept?
• Este înţeleasă ca implementarea practică a prevederilor regulilor de drept.
• Este înţeleasă ca un principiu general al dreptului şi care înseamnă că este obligaţia fiecărui subiect de
drept să implementeze regulile de drept în mod corect şi fără abateri.
În care documente pot fi găsite următoarele definiţii: darea de mită, corupţie, birocraţie, abuzul în serviciu,
instigare?
• Codul penal.
• Legea pentru prevenirea corupţiei.
• Legea administraţiei publice.
• Legea privind activităţile operative a Republicii Lituaniene.
Care sunt principalele premise ale legalităţii?
• Trebuie să fie recepţionată nu numai de cetăţeni şi organizaţii obişnuite, dar şi de către instituţii publice
şi oficialităţi.
• Pentru a implementa principiile legalităţii: legalitate uniformă, universalitatea legalităţii, stat de drept,
187
inevitabilitatea răspunderii legale.
Reflecţie
Este corupţia un fenomen prevalent în ţara noastră?
Putem noi, cetăţeni ai ţării noastre, lupta împotriva corupţiei şi dacă da, în ce mod?
Concluzie
Corupţia înseamnă abuzul autorităţii publice pentru beneficii personale. Exercitarea dreptului înseamnă acţiuni
concrete de implementare a puterilor legale.
Implementarea legii înseamnă implementarea regulilor de drept, prevederilor stabilite, şi a oportunităţilor
ce rezultă din activitatea practică a subiecţilor de drept (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, oficialităţi,
cetăţeni). Este singura modalitate de a atinge scopurile regulilor de drept şi asigurarea eficacităţii regulilor legale.
Respectarea (observarea) legii înseamnă renunţarea la acele acte care contravin prevederilor legii.
Aplicarea legii înseamnă o modalitate specială de punere în aplicare a legii în care autoritatea publică competentă
pune în aplicare prevederile legii adoptând acte individuale pentru aplicarea regulilor de drept în scopul implementării
acestora.
Executarea legii înseamnă acţiunile necesare precizate de regulile de drept. Este important ca principiul legalităţii
să fie observat nu numai de către cetăţeni şi de organizaţii, dar şi de instituţii publice şi autorităţi. Acţiunile oficialităţilor
statului, inclusiv luarea de mită, instigare, abuzul în servici, etc. sunt incompatibile cu acest principiu datorită faptului că
subminează autoritatea instituţiilor publice.
PRELEGERILE 7-34. DREPT CONSTITUŢIONAL (28 de ore academice)
TEMA 1 – Drepturi, libertăţi şi responsabilităţi fundamentale ale omului (2 ore academice)

Scopuri şi sarcini ale prelegerii
1. Cunoaşterea regulilor dreptului constituţional şi abilitatea de a le analiza.
2. Cunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi responsabilităţilor fundamentale.
3. Dezvoltarea maturităţii şi conştiinţei civice a studenţilor.
Metode
Discuţii, muncă în grupe.
Evocare
Discuţia: Ce ştii despre drepturi ale omului, libertăţi şi responsabilităţi?
“În dezvoltarea unei societăţi civice deschise şi coerente şi a statului de drept, legea devine o valoare socială din ce
în ce mai importantă, măsura libertăţii umane. Pe de altă parte însă, nivelul libertăţilor umane depinde de măsura în care
cetăţeanul cunoaşte constituţia, prevederile legale şi alte acte normative ale statului şi înţelege necesitatea respectării legii.”
(Prapiestis J., Namų advokatas. Vilnius, 2002).
Realizarea sensului
Muncă în grupe. Lectură şi pregătirea următoarelor subiecte pentru dezbatere:
1. Drepturile omului în Constituţia lituaniană.
2. Drepturi şi libertăţi fundamentale.
3. Drepturi şi libertăţi politice.
4. Drepturi sociale şi economice.
5. Responsabilităţi cetăţeneşti.
Important de ştiut
Art. 28 al Constituţiei Republicii Lituaniene formulează un principiu general conform căruia cetăţenii, exersând
drepturile şi libertăţile individuale, sunt obligaţi să respecte Constituţia şi legile şi se interzice încălcarea drepturilor şi
intereselor altor persoane.
Curtea Constituţională a stabilit în decizia sa din 8 mai 2002 că „articolul în discuţie al Constituţiei consacră
unul dintre principiile fundamentale conform căruia acţiunile legale ale oricărei persoane sunt nerestricţionate şi
libere în mod absolut. Un individ, o fiinţă socială, trăieşte în societate alături de alţii ca el şi cu persoane egale cu el
în demnitate şi drepturi. Fiecare persoană are responsabilităţile proprii faţă de societate, locul unde fiecare îşi poate
dezvolta personalitatea în mod liber şi complet, iar responsabilitatea implicită este aceea de a nu îngrădi drepturile şi
libertăţile altor persoane.“ (Birmontienė T., Jarašiūnas E., Kūris E. ir kt., Lietuvos konstitucinė teisė. Vilnius, 2002, p. 343).
Reflecţie
Sunt drepturile şi libertăţile tale violate?
Temă de casă
1. Citeşte Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului (Monitorul Oficial, 1995, nr. 60-1501).
189
2. Citeşte Legea privind fundamentele protecţiei drepturilor copilului a Republicii Lituaniene (Monitorul Oficial, 1996,
nr. 33-807).
TEMA 2 – garanţii legale pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului (2 ore academice)
1. Cunoaşterea regulilor constituţionale de drept şi abilitatea de a le analiza.
2. Cunoaşterea căror instituţii publice competente trebuie să se adreseze cetăţenii pentru a-şi proteja drepturile
fundamentale violate.
3. Încurajarea studenţilor spre analizarea situaţiilor de viol al propriilor drepturi şi satisfacerea responsabilităţilor
cetăţeneşti.
Metode
Discuţii, analiză, muncă în grupe.
Evocare
Discutaţi următoarele probleme:
1. Ce cazuri de violare a drepturilor copilului cunoşti?
2. Sunt drepturile omului violate în Lituania?
Realizarea sensului
Discutarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale copilului stipulate în legea privind fundamentele protecţiei
drepturilor copilului a Republicii Lituaniene: “(...) dreptul la viaţă şi dezvoltare, dreptul la sănătate, dreptul la o identitate
individuală şi prezervarea acesteia, dreptul la o viaţă personală, inviolabilitatea persoanei şi libertate, dreptul la condiţii de
trai, drepturi la proprietate ale copilului, dreptul la un cămin, drepturi sociale (dreptul la educaţie, drepturi de autor, etc.),
dreptul la asistenţă şi susţinere din partea statului, dreptul la odihnă şi timp liber, drepturi ale copiilor aparţinând minorităţilor
etnice, drepturile copiilor refugiaţi, dreptul copilului de a lua parte la programe de protecţie a drepturilor copilului” (Monitorul
Oficial, 1996, nr. 33-807).
Muncă în echipe. Studenţii sunt împărţiţi în două grupe.

Prima echipă citeşte Constituţia lituaniană şi marchează articolele referitoare la garanţii pentru drepturile omului:
• Fiecare persoană are dreptul să îşi protejeze drepturile lui/ei pe baza Constituţiei (Art. 6).
• Instituţiile puterii vor servi poporul (Art. 5).
• Orice persoane ale cărei drepturi au fost violate are dreptul de a se adresa unei instanţe. Legea va stabili procedura
de compensaţii materiale şi daune morale pentru prejudiciile aduse unei persoane (Art. 30).
• Fiecare persoană are dreptul la apărare (Art. 31).
• Controlorii Seimas vor examina plângerile depuse de cetăţeni în ceea ce priveşte abuzul puterii de către ofiţerii
statului şi autorităţilor şi a birocraţiei asociate acestora (cu excepţia judecătorilor) (Art. 73).
Cea de-a doua echipă citeşte Legea petiţiilor a Republicii Lituaniene (1999) şi Legea privind recompensele
pentru daunele rezultate din acţiunile ilicite ale autorităţilor publice a Republicii Lituaniene (2002).
Important de ştiut
Legea privind ajutorul legal garantat de stat a Republicii Lituaniene a fost adoptată în 2002. O persoană care
este dezavantajată din punct de vedere financiar este îndreptăţit să facă uz de dreptul stipulat în această lege pentru a
putea primi asistenţă legală în procese civile şi penale şi a recurge la apel în cazul violării drepturilor sale.
Reflecţie
Aş putea să îmi apăr drepturile violate singur şi dacă da, cum ar trebui să fac acest lucru?
Temă de casă
Lectură liberă:
1. Constituţia Republicii Lituaniene (Monitorul Oficial, 1992, nr. 33-1014).
2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
TEMA 3 – Sistemul guvernării statale (2 ore academice)

1. Cunoaşterea sistemului guvernării statale.
2. Introducerea în statutul constituţional al Seimas, precum şi competenţele preşedintelui, guvernului şi instanţelor
lituaniene.
3. Dezvoltarea maturităţii civice a studenţilor.
Metode
Prelegeri, discuţii.
Evocare
191
Brainstorming: Poate preşedintele republicii, ca şef al statului, să aducă schimbări majore în ţară?
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
1. Principiul împărţirii puterii (Art. 5 al Constituţiei Republicii Lituaniene).
2. Seimas
2.1. Statutul constituţional al Seimas al Republicii Lituaniene (rt. 55, 64 şi 67).
2.2. Structura Seimas.
3. Preşedintele Republicii Lituaniene.
3.1. Preşedintele republicii - şeful statului (Art. 77)
3.2. Alegerile şi mandatul prezidenţial al Republicii Lituaniene.
3.3. Competenţe şi tipurile de putere ale preşedintelui Republicii Lituaniene.
4. Guvernul Republicii Lituaniene.
4.1. Compoziţia şi procedurile de formare a guvernului.
4.2. Competenţele guvernului Republicii.
4.3. Returnarea puterii şi demisia guvernului Republicii.
5. Instanţele de judecată. Curtea Constituţională a Republicii Lituaniene.
Reflecţie
Unele partide politice doresc să amendeze Constituţia cu scopul de a spori competenţele şi puterile preşedintelui.
Credeţi că preşedintelui ar trebui să i se dea mai multe puteri sau nu? Dacă da, care ar fi acestea?
Este principiul împărţirii puterii corespunzătoare Lituaniei?
Concluzii
Organizarea şi activitatea instituţiilor publice sunt bazate pe anumite principii – acestea sunt ideile principale şi
reglementările pentru crearea mecanismelor de stat. Aceste principii sunt cele ale publicităţii şi deschiderii, reprezentării
intereselor cetăţenilor, profesionalism ş competenţă, legitimitate, împărţirea puterii, şi ele dezvăluie conţinutul social al
instituţiilor publice, principalele lor scopuri şi atribuţii.
Temă de casă
Caută şi citeşte Legea Instanţelor de judecată a Republicii Lituaniene (Monitorul Oficial, 2002, nr. 17-649).
TEMA 4 – Sistemul juridic lituanian. Instituţii de aplicare a legilor (2 ore academice)

1. Cunoaşterea sistemului juridic şi a competenţelor instanţelor.
2. Cunoaşterea instituţiilor de aplicare a legilor şi competenţele acestora.
3. Dezvoltarea abilităţilor analitice ale studenţilor.
Metode
Discuţii, munca în echipă.
Evocare
Citeşte sarcina şi răspunde la următoarea întrebare:
Doi studenţi mergeau cu maşina la un curs de dimineaţă. Au fost opriţi de către un agent de circulaţie şi li s-a
spus că au depăşit limita de viteză legală, deşi studenţii nu făcuseră acest lucru. Studenţii, deşi au fost indignaţi de o
astfel de atitudine necorespunzătoare, nu voiau să întârzie la curs, i-au dat poliţistului 20 LTL şi au mers mai departe la
şcoală. Unde ar putea studenţii să facă o plângere împotriva acţiunii ilicite a poliţistului?
Realizarea sensului
Muncă în grupe.
Prima grupă lecturează Constituţia Republicii Lituaniene şi se pregăteşte să discute aspectele noi pe care le-au
învăţat despre sistemul de instanţe şi competenţele acestora.
• Instanţe orăşeneşti (municipale)
• Curţi regionale
• Curţi de apel
• Curtea supremă
• Contencios administrativ
Cea de-a doua grupă va lectura legislaţia relevantă pentru a pregăti spre discuţie următoarele aspecte:
1. Oficiul lituanian al procurorului general şi funcţiile sale principale.
2. Poliţia lituaniană.
Concluzii
Sistemul de instanţe de judecată oferă oportunitatea implementării dreptului constituţional al cetăţenilor
193
lituanieni la o apărare în cazul violării drepturilor şi libertăţilor lor stiplate în Constituţie, legi şi tratate. Conform
Constituţiei, o persoană are dreptul la un proces drept într-o curte independentă şi imparţială. Curtea de justiţie trebuie
să asigure în cadrul tuturor activităţilor sale că fiecare caz în parte este tratat conform principiilor de egalitate, în mod
public şi în cel mai scurt timp posibil.
Reflecţie
Prezentarea activităţilor studenţilor.
Sarcină
Studenţii vor scrie un text de 5-7 pagini pe o temă specificată şi vor pregăti o prezentare a lucrării lor.
TEMA 5 – drepturi sociale şi economice (2 ore academice)

Scopurile sarcinilor
1. Cunoaşterea actelor normative ce guvernează asistenţa socială.
2. Abilitatea de a lucra cu o multitudine de surse.
3. Abilitatea de a face o prezentare în faţa clasei.
Metode
Muncă independentă cu surse, discuţii.
Cursul activităţilor
Studenţii vor scrie o lucrare pe o temă supusă analizei şi vor pregăti o prezentare a acesteia. Schemă propusă:
1. Prevederile privind dreptul la muncă în Constituţia Republicii şi convenţiile Organizaţiei Mondiale a
Muncii.
2. Dreptul la asistenţă socială.
2.1. Asistenţă socială şi Charta Socială Europeană.
2.2. Acte normative ce guvernează asistenţa socială.
3. Drepturi culturale.
3.1. Dreptul la educaţie.
3.2. Protecţia persoanelor aparţinând comunităţilor etnice minoritare
Discuţie: este principiul conform căruia celor care demonstrează abilităţi promiţătoare pentru progres academic
li se asigură învăţământul gratuit la o instituţie superioară de învăţământ, stipulat în Constituţie, respectat în realitate?
Prezentarea activităţilor desfăşurate în concordanţă cu întrebările puse de profesor.
Concluzii
Asistenţa socială este totalitatea măsurilor sociale şi economice stabilite de stat pentru a le oferi cetăţenilor
asistenţă financiară, beneficii şi servicii sociale din fonduri publice speciale în circumstanţele riscurilor sociale recunoscute
ca importante de legislaţia în vigoare.
Convenţiile Organizaţiei Mondiale a Muncii guvernează diferitele aspecte ale dreptului la muncă. Charta socială
europeană amendată stipulează unul dintre cele mai importante principii: fiecare persoană va avea oportunitatea să îşi
câştige existenţa printr-o ocupaţie aleasă în mod liber.
Susţinerea socială este înţeleasă ca un set de măsuri privitoare la servicii sociale şi susţinere financiară. Principalul
scop al serviciilor sociale este să satisfacă necesităţile vitale ale indivizilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente
demnităţii umane atunci când o persoană nu este capabilă să facă acest lucru de una singură. (un eseu pentru studenţii
de business)
Literatură
1. Birmontienė T., Jarašiūnas E., Kūris E. ir kt., Lietuvos konstitucinė teisė. Vilnius, 2002.
2. Čiočys P., Teisės pagrindai. Vilnius, 2002.
3. Legea învăţământului superior a Republicii Lituaniene (2002).
4. Constituţia Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 1992, Nr. 33-1014.
TEMA 6 – Drepturi şi libertăţi politice (2 ore academice)

Obiectivele sarcinii
1. Abilitatea de a găsi surse relevante.
2. Cunoaşterea actelor normative ce reglementează drepturile şi libertăţile politice.
3. Dezvoltarea conştiinţei civice.
Metode
Muncă independentă, discuţii.
Studenţii vor pregăti o lucrare în concordanţă cu schema propusă şi pregătesc câte o prezentare fiecare.
1. Dreptul de a participa în guvernarea statului.
2. Dreptul de a critica instituţiile publice şi oficialităţile, şi de a depune plângeri împotriva deciziilor acestora.
195
3. Dreptul la întruniri paşnice.

4. Dreptul neîngrădit la formarea de comunităţi, partide politice şi asociaţii.
Discuţie: Avem dreptul să participăm în guvernarea statului nostru?
Prezentarea lucrărilor în funcţie de întrebările propuse de către instructor.
Concluzii
Dreptul garantat de Constituţia Republicii Lituaniene cetăţenilor de a participa în actul guvernării statului lor
atât în mod direct, cât şi prin reprezentanţii lor aleşi poate fi înţeles ca unul dintre drepturile politice. Acesta constă
în dreptul la alegeri, dreptul de a iniţia referendum-uri, dreptul la iniţiativă legislativă, dreptul la petiţionare, dreptul
de a critica activitatea instituţiilor publice şi a oficialităţilor sau a recurge la formularea unui apel împotriva deciziilor
acestora. Dreptul de a forma în mod neîngrădit partide politice şi dreptul cetăţenilor de a lucra în administraţia publică
în mod egal sunt, de asemenea, considerate drepturi politice (vezi Art. 33 para. 1 al Constituţiei).
Conform Legii procedurilor administrative (2000), contestaţiile cetăţenilor împotriva deciziilor şi acţiunilor (de
pildă, neefectuarea responsabilităţilor) oficialităţilor instituţiilor publice şi instituţiilor (serviciilor) locale (municipale) pot
fi audiate de curţi de contencios administrativ, municipale, judeţene sau Comisia supremă administrativă de arbitraj.
Trimiterea în instanţă pentru critică nu este permisă. (o lucrare de către un student de business)
Literatură

2. Legea procedurilor administrative, Monitorul Oficial, 2000.
4. Legea privind petiţiile a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 1999.
5. Legea privind întrunirile, Monitorul Oficial, 1993.
TEMA 7 – Statutul constituţional al controlului de stat. Ombudsmanii Seimasului (4 ore academice)

1. Abilitatea de a găsi surse legale relevante.
2. Cunoaşterea puterilor ombudsmanilor Seimasului şi a controlului de stat.
3. Dezvoltarea gândirii critice.
Metode
Studenţii vor scrie o lucrare pe următoarea temă: Statutul constituţional al controlului de stat. Ombudsmanii
Seimasului.
Se organizează o discuţie legată de utilitatea ombudsmanilor în cadrul Seimas şi necesitatea acestora pentru
cetăţeni.
Prezentarea lucrărilor cu referire la următoarele probleme:
1. Sistemul controlului de stat şi punerea lui în aplicare.
2. Scopurile principale ale controlului de stat.
3. Puterile ombudsmanilor Seimasului.
Concluzii
Legea privind controlul de stat a Republicii Lituaniene stipulează că “controlul de stat al Republicii Lituaniene
este instituţia supremă de stat pentru control economic financiar răspunzătoare în faţa Seimas al Republicii, care
supervizează legalitatea deţinerii şi utilizării proprietăţilor de state şi procesul de utilizare a bugetului naţional. Controlul
de stat este o persoană juridică posedând un cont la Banca naţională a Lituaniei şi având ştampilă purtând stema
statului lituanian şi numele »Republica Lituaniană. Control de Stat«.” (Art. 2)
În cadrul activităţilor desfăşurate, controlul de stat va fi ghidat de constituţie şi legile republicii, tratate
internaţionale şi acorduri la care Republica lituaniană este parte semnatară, respectiv alte legi (Art. 3).
Constituţia stipulează, de asemenea, instituţia ombudsmanilor Seimasului, ale căror principale sarcini sunt
investigarea plângerilor cetăţenilor împotriva abuzurilor şi birocraţiei oficialităţilor de stat şi municipale. Ombudsmanii
Seimasului nu pot, însă, să investigheze activităţile preşedintelui Republicii, cele ale membrilor Seimasului, ale membrilor
Curţi constituţionale şi ale celorlalte instanţe, primul ministru, auditorul general şi membrii cabinetului, precum nici
activitatea consiliilor locale, nici legalitatea sau validitatea acţiunilor procedurale şi deciziile procurorilor, investigatorilor
şi persoanelor care conduc o cercetare.
Legea privind ombudsmanii Seimasului a Republicii stipulează:
1. Fiecare cetăţean are dreptul de a depune o plângere la ombudsmanul Seimasului privind abuzul în oficiu sau
birocraţia unui ofiţer al statului sau instituţiilor municipale şi care cade în competenţa Ombudsmanului.
2. Ombudsmanii Seimasului vor investiga şi acele plângeri ale cetăţenilor care le-au fost trimise de către
membrii Seimasului şi care sunt în conformitate cu prevederile sus-numitei legi. De asemenea, deţinătorii
acestor poziţii pot realiza investigaţii de pe urma sesizărilor primite de la naţionalii altor state şi persoane
apatride.
197
Legea privind ombudsmanii Seimasului a Republicii Lituaniene clarifică faptul că orice cetăţean poate să de
adreseze pentru a raorta abuzul în serviciu al unor oficialităţi de stat şi cu ajutorul primit din partea personalului acesti
instituţii, poate să îşi protejeze drepturile. (o lucrare pentru un student de business)
Literatură
4. Legea privind Ombudsmanii Seimasului a Republicii Lituaniene.
5. Legea privind controlul de stat a Republicii Lituaniene.
TEMA 8 – Guvernământ şi guvernare locală (2 ore academice)

1. Capacitatea de a găsi şi analiza acte normative relevante.
2. Cunoaşterea instituţiilor de guvernământ locale şi a competenţelor acestora.
Metode
Studenţii vor scrie o lucrare pe o tematică propusă de instructor şi vor pregăti o prezentare a acestei lucrări.
1. Definiţia guvernământului local şi cadrului său legislativ.
2. Principiul auto-guvernării.
3. Instituţii ale auto-guvernării şi competenţele acestora.
4. Baza economică a autorităţilor locale.
5. Garanţii legale pentru activitatea autorităţilor locale.
Pentru început, studenţii vor fi întrebaţi dacă ei sau părinţii lor s-au adresat vreodată autorităţilor locale în
privinţa oricăror probleme şi dacă au fost dezamăgiţi de prestaţia angajaţilor autorităţilor.
Prezentarea lucrărilor pregătite pe tema precizată de instructor.
Concluzii
Organizarea şi activitatea autorităţilor locale fac parte din fundaţiile oricărei ordini democratice. Fundamentele
legale pentru guvernarea locală sunt legile statului, reguli şi proceduri ale autorităţilor locale şi ale acte normative.
Principiile care guvernează relaţiile dintre autorităţile locale sunt reglementate e Charta europeană a auto-
guvernămintelor locale. Dreptul cetăţenilor de a participa în managementul problemelor publice este văzut ca unul
dintre principiile fundamentale ale democraţiei. De aceea, Charta europeană a auto-guvernămintelor locale stipulează
că principiul auto-guvernării locale trebuie să fie recunoscută de legile fiecărei ţări şi, respectiv, garantat în constituţie.
Literatură
4. Legea auto-guvernării locale a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 2000, Nr. 91-2832.
TEMA 9 – Drepturi, responsabilităţi şi modalităţi de a le apăra (6 ore academice)

1. Cunoaşterea standardelor constituţionale şi abilitatea de a le analiza.
2. Cunoaşterea autorităţilor publice competente şi modalitatea de a se adresa oricăreia în cazul violării drepturilor.
3. Încurajarea studenţilor spre analiza situaţiilor în care li s-au violat drepturile.
4. Dezvoltarea maturităţii şi conştiinţei civice ale studenţilor.
Metode
Muncă în echipe, discuţii.
Evocare
Brainstorming: Ţi s-au încălcat vreodată drepturile constituţionale? Dacă da, care drepturi?
Realizarea sensului
Studenţii scriu câte o lucrare pe temele precizate şi pregătesc o prezentare a lucrării lor:
1. Drepturi economice şi sociale.
2. Drepturi şi libertăţi politice.
3. Statutul constituţional al controlului de stat. Ombudsmanii Seimasului.
4. Auto-guvernare şi guvernământ local.
Sens
Voi fi capabil să îmi protejez drepturile pe viitor?
199
Evaluare
Evaluarea activităţii individuale, abilitatea generală a studenţilor, creativitate, activitate academică a studenţilor
în timpul seminarului.
TEMA 10 – Drept constituţional (2 ore academice)

1. Cunoaşterea constituţiei Republicii Lituaniene.
2. Abilitatea de a analiza şi evalua.
Metode
Activităţi în grupe, discuţii, analiză.
Evocare
Brainstorming: Sunt prevederile constituţionale aplicabile tuturor?
Realizarea sensului
Discutaţi următoarele aspecte:
1. Drepturi şi libertăţi fundamentale, responsabilităţi în Constituţia Republicii Lituaniene.
2. Garanţii legale pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului.
3. Prevederile principale ale Convenţiei Europene a Drepturilor omului şi Libertăţilor fundamentale.
4. Principiul împărţirii puterii în stat.
5. Sistemul juridic lituanian.
6. Instituţii de executare a legii.
Reflecţie
Activitate de grup:
1. Ţi-ar plăcea ca actuala constituţie să fie amendată sau suplimentată?
2. Cum să mă comport: ca un cetăţean sau o persoană liberă?
3. Va schimba ceva o societate civică activă?
Evaluare
Evaluarea abilităţii de a răspunde la întrebări, participarea la discuţii.
PRELEGERILE 35-44. DREPT ADMINISTRATIV (10 ore academice)
TEMA 1 – Drept administrativ (2 ore academice)

1. Familiarizarea cu conceptul şi sursele dreptului administrativ.
2. Cunoaşterea conceptului de management public şi a sistemului de management public al instituţiilor.
3. Învăţarea distincţiei între relaţii legale guvernate de drept administrativ şi alte ramuri ale dreptului.
4. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor.
Metode
Prelegeri, analiză comparată, muncă independentă.
Evocare
Brainstorming: De ce vor cei mai mulţi studenţi să studieze administraţie publică în universităţi? Ce fel de locuri
de muncă pot obţine cu o astfel de calificare? Care este diferenţa între management public şi administraţie publică?
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
1. Conceptul de drept administrativ.
2. Conceptul de management public.
3. Sistemul instituţiilor administraţiei publice.
4. Serviciile publice.
Studenţilor li se dă sarcina de a citi Legea serviciilor publice a Republicii Lituaniene pentru a găsi definiţiile
serviciilor publice şi ale funcţionarului public. Studenţii trebuie să ştie categoriile şi gradele funcţiilor în cadrul
administraţiei publice.
Important de ştiut
Dreptul administrativ este o ramură a dreptului care presupune prevederi care guvernează relaţiile sociale care
201
rezultă din managementul public.

Managementul public înseamnă că activităţile anumitelor instituţii guvernamentale acoperind cele mai
importante arii de activitate ale vieţii publice, leadership-ul în economia naţională, în relaţiile sociale, culturale şi de
orice alt fel, asigurarea implementării managementului drepturilor, libertăţilor şi responsabilităţilor cetăţeneşti.
Instituţii de management public înseamnă guvernul, ministerele, agenţiile guvernamentale, administraţia
guvernatorilor (prefecţilor), instituţii municipale, etc.
Cel mai important scop al instituţiilor de management public este implementarea legilor şi a celorlalte acte
normative adoptate de instituţiile de guvernământ ale statului şi organizaţiile care le pun în aplicare.
TEMA 2 – Răspundere administrativă (4 ore academice)

1. Cunoaşterea bazelor instituirii procedurilor administrative.
2. Cunoaşterea acelor oficiali care sunt meniţi să gestioneze cazurile de încălcare a dreptului administrativ.
3. Dezvoltarea abilităţilor analitice şi de evaluare a studenţilor.
Metode
Lectură, analiză, discuţie
Evocare
Discuţie: Ignorarea legii nu este o scuză.
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
1. Conceptul de răspundere administrativă, bazele ei şi caracteristici.
2. Subiectul violării dreptului administrativ.
3. Tipurile pedepselor administrative şi impunerea lor.
4. Clasificarea încălcărilor dreptului administrativ.
5. Oficiali incapabili să gestioneze cazuri de violare a dreptului administrativ.
Reflecţie
Care este diferenţa între răspundere administrativă şi răspundere penală?
Studenţii îşi notează concluziile prelegerii prin răspunderea la următoarele întrebări:
1. Când apare problema răspunderii administrative?

2. Cine este răspunzător pentru violarea dreptului administrativ?
3. Care sunt pedepsele administrative?
4. Căror oficiali le intră în atribuţii gestionarea cazurilor de contencios administrativ?
Concluzii
Răspunderea administrativă este un tip de răspundere legală care rezultă din violarea dreptului administrativ. O
persoană vinovată poate fi subiectul procedurilor administrative efectuate de instituţii publice autorizate în mod legal
(oficiali), instanţe stabilind pedeapsa administrativă corespunzătoare (atenţionare, amendă, privarea de unele drepturi,
etc.).
Un subiect al răspunderii administrative poate fi o persoană fizică (cetăţean, persoană oficială) cu vârsta minimă
de 16 ani şi competent în momentul comiterii faptei. În cazul violărilor comise de persoane minore, părinţii sau tutrii
legali sunt cei care sunt traşi la răspundere.
Corupţia administrativă înseamnă distorsionarea deliberată a legilor, regulilor şi prevederilor existente în
momentul implementării şi în urma căreia funcţionari public obţin beneficii de ordin personal într-un mod ilicit şi
netransparent. Unul dintre motivele principale pentru acest tip de corupţie este pterea discreţionară a funcţionarilor
publici în ceea ce priveşte asigurarea anumitelor privilegii, definirea priorităţilor pentru serviciile publice şi deciziile
privind cine aplică regulile şi prevederile şi cine nu cade sub incidenţa acestora. Funcţionari publici de nivel superior
care abuzează de puterea lor pot crea reglementări care distorsionează implementarea politicilor de stat în aşa manieră,
încât să-şi îmbunătăţească propria situaţie financiară sau cea a relaţiilor proprii.
TEMA 3 – Violări ale dreptului administrativ ameninţând procedurile managerială existantă (2 ore academice)
1. Introducerea noţiunii de violări ale dreptului administrativ ameninţând procedurile manageriale existente.
2. Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor.
Metode
Prelegere, discuţii.
Evocare
Discuţie: Ombudsmanii Seimasului investighează plângerile cetăţenilor împotriva abuzurilor şi birocraţiei
oficialităţilor publice şi municipale.
203
Realizarea sensului
Muncă în echipe. Studenţii se pregătesc să dezbată următoarele probleme:
1. Neimplementarea solicitărilor făcute de ombudsmanii Seimasului.
2. Neimplementarea solicitărilor făcute de ombudsmanul pentru egalitatea de şanse.
3. Depăşirea atribuţiilor şi puterii.
4. Obstrucţionarea oficialităţilor controlului de stat.
5. Obstrucţionarea ombudsmanilor municipali.
6. Gestionarea în mod ilicit a datelor personale.
7. Prevenirea luării la cunoştinţă a datelor personale proprii sau informaţii relevante a unei persoane.
Important de ştiut
Ombudsmanii Seimasului joacă un rol important în protecţia drepturilor omului: ei au dreptul să propună
demiterea oficialităţilor vinovate. Competenţa ombudsmanilor Seimasului este specificată ca fiind investigarea abuzului
sau birocraţiei oficialilor publici sau municipali şi nu include abuzuri ale drepturilor omului în alte domenii. De aceea,
alte două instituţii de control au fost instituite: Ombudsmanul pentru şanse egale şi Ombudsmanul pentru drepturile
copilului. Competenţele acestora din urmă în domeniile respective de activitate sunt mult mai numeroase şi acoperă
mai mult decât relaţiile care rezultă din implementarea inadecvată a funcţiilor administrative publice.
Reflecţie
Discuţie.
TEMA 4 – Drept administrativ (2 ore academice)

Scopuri şi sarcini ale testului
1. Verificarea cunoştinţelor studenţilor şi abilitatea de a analiza situaţii specifice.
Metode
Un test.
Testul. Studenţii vor scrie pe următoarele subiecte:
1. Conceptul de drept administrativ.

2. Instituţiile administraţiei publice.
3. Conceptele de răspundere administrativă, bazele acesteia şi caracteristici.
4. Oficialităţi însărcinaţi cu gestionarea cazurilor de contencios administrativ.
5. Neimplementarea solicitărilor făcute de ombudsmanii Seimasului.
6. Obstrucţionarea oficialilor controlului de stat.
7. Obstrucţionarea ombudsmanilor municipali.
8. Gestionarea ilicită a datelor personale.
Reflecţie
Discutarea rezultatelor.
Evaluare
Evaluarea răspunsurilor studenţilor, activitate academică.
PRELEGERILE 45-52. DREPT PENAL (8 ORE ACADEMICE)
TEMA 1 – Răspunderea penală (4 ore academice)

1. Cunoaşterea tipurilor de fapte penale.
2. Cunoaşterea bazelor instituirii procedurilor penale.
3. Dezvoltarea abilităţilor analitice.
Metode
Prelegere, discuţii.
Evocare
Discuţie: Diferenţe şi similitudini ale răspunderii administrative, civile, disciplinare şi penale.
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
205
1. Conceptul şi sistemul dreptului penal.

2. Trăsăturile şi conţinutul faptelor criminale.
3. Complicitatea la o faptă.
4. Circumstanţe care scutesc de răspundere penală.
5. Sistemul şi tipurile de pedeapsă.
Concluzii
Scopul dreptului penal este să proteze un anume grup de relaţii sociale (ceva bun) de anumite ameninţări, în
timp ce această protecţie necesită stabilirea unor sancţiuni de aplicat în cazul unor infracţiuni. Prevederile dreptului
penal sunt ţintite spre făptaşii care ar putea fi subiecţii unor restricţii de ordin personal sau pecuniar pentru faptele
comise.
Fapta ilegală, gravitatea sa şi încălcarea legii sunt toate elemente care se întrepătrund. În absenţa oricărora
dintre acestea nu există infracţiune sau act infracţional.
Temă de casă
Este dreptul penal singura măsură împotriva violării legii?
Care sunt trăsăturile actului infracţional?
Lecturarea Legii administraţiei publice a Republicii Lituaniene şi definiţiile principiale.
TEMA 2 – Infracţiuni şi acte infracţionale împotriva administraţiei publice şi intereselor publice (4 ore
academice)
1. Cunoaşterea infracţiunilor şi formelor infracţionale împotriva administraţiei publice şi intereselor publice.
2. Învăţarea despre acte corelate cu corupţia.
3. Înţelegerea scopurilor şi sarcinilor măsurilor de prevenire a corupţiei.
Evocare
Luaţi în considerare următoarele situaţii:
1. Un funcţionar public foloseşte maşina de serviciu în timpul concediului său anual în folos propriu.
2. Un primar municipal dă un ordin lucrativ unei companii de construcţie în schimbul unor donaţii pentru
campanie electorală.
3. Înaintea unui examen, studenţii felicită un instructor cu ocazia zilei profesorilor şi îi dau un buchet de flori.
Realizarea sensului
Discuţie: Definiţia unui funcţionar public şi care ar putea servi ca un funcţionar public.
Explicaţi definiţiile din art. 230 al Codului Penal al Republicii Lituaniene.
1. Funcţionarii publici la care se face referire în prezentul capitol sunt persoane angajate în servicii publice,
de pildă politicieni ai statului, funcţionari în cadrul administraţiei publice care cad sub incidenţa Legii
administraţiei publice, precum şi persoane care lucrând în instituţii sau agenţii publice sau municipale,
instanţe de judecată sau în punerea în aplicare a legii, controlul de stat şi supervizare sau autorităţi
echivalente, efectuează funcţiile reprezentanţilor guvernamentali sau se bucură de puteri administrative,
precum şi candidaţii oficiali pentru aceste posturi.
2. O persoană cu un mandat corespunzător în cadrul unei instituţii a unui stat străin, o organizaţie publică
internaţională sau o organizaţie juridică instituţională, precum şi candidaţii la astfel de posturi sunt
consideraţi a fi funcţionari publici.
3. Mai mult decât atât, o persoană angajată de orice stat, agenţie de stat sau non-statală, companie sau
organizaţie sau angajată în activităţi profesionale şi bucurându-se de puteri administrative corespunzătoare
sau oferind servicii publice, cu excepţia suportului de menţinere şi tehnic, pot fi consideraţi a fi funcţionari
publici.
Schema prelegerii
1. Natura infracţiunilor şi a actelor infracţionale împotriva administraţiei publice.
2. Convenţia dreptului penal pentru corupţie (semnată de Lituania în 1999).
1. Natura infracţiunilor şi a actelor infracţionale împotriva administraţiei publice

Art. 5.3 al Constituţiei Republicii Lituaniene stipulează “că instituţiile de putere vor servi poporul. Protecţia şi
implementarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale depinde de onestitatea, responsabilitatea şi competenţa
persoanelor care lucrează în serviciile publice.” Art. 3.1 al Legii administraţiei publice a Republicii Lituaniene
precizează că “serviciile publice ale Republicii se vor baza pe principiile statului de drept, egalitate, neutralitate
politică, transparenţă şi dezvoltarea de cariere.” Respectarea acestor principii în administraţia publică este o
modalitate sigură de protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului, a intereselor legitime şi a legalităţii în viaţa publică
şi de stat.
Prevederile capitolului XXXIII al Codului Penal al Republicii Lituaniene stipulează protecţia serviciilor publice
de astfel de ameninţări pentru că administraţia publică poate fi prejudiciată în mod substanţial în cazurile în care
207
angajaţii comit infracţiuni.

Comiterea unei infracţiuni împotriva administraţiei publice şi intereselor publice duce la violarea prevederilor
constituţionale conform cărora puterea va servi poporul, aşadar, la violarea încrederii oamenilor nu numai în
serviciile publice, dar şi în stat ca întreg, iar cursul obişnuit al activităţilor instituţiilor publice şi municipale sunt
întrerupte, autoritatea lor subminată.
Infracţiunile împotriva administraţiei publice şi a intereselor publice sunt activităţi periculoase ale unor persoane
care, fiind în administraţia publică şi abuzând-o, prejudiciază semnificativ interesele de stat şi cele ale cetăţenilor.
Aceste infracţiuni şi acte infracţionale sunt întotdeauna legate de poziţia oficială a subiectului.
Prejudicii substanţiale aduse intereselor statului sau altor persoane sunt un element de valoare, aşadar natura
şi seriozitatea prejudiciilor sunt determinate luând în calcul circumstanţele fiecărui caz specific (natura, numărul
victimelor, durata activităţii, importanţa poziţiei, impact, etc.).
Infracţiunile împotriva administraţiei publice şi a intereselor publice (cu excepţia neefectuării responsabilităţilor)
se manifestă în cele mai multe cazuri ca şi acţiuni în care abuzul serviciului în instituţii publice este modalitatea de
a obţine sau solicita beneficii pecuniare sau personale pentru sine sau o altă persoană în dauna instituţiei publice
respective. Astfel de infracţiuni sunt definite ca acte de corupţie.
2. Convenţia dreptului penal pentru corupţie

Infracţiunile şi ofensele împotriva administraţiei publice pot fi şi de natură internaţională (în corelaţie cu credite,
investiţii străine, încheierea contractelor, privatizarea cu participarea de capital străin).
Pe 15 decembrie 1975, ONU a adoptat o rezoluţie denunţând corupţia şi solicitând cooperare guvernamentală
în acest scop.
În 1999, Consiliul Europei a adoptat Convenţia dreptului penal pentru corupţie (25 ianuarie), respectiv
Convenţia dreptului civil pentru corupţie (4 noiembrie). Lituania a semnat primul document în 1999. Acesta scoate
în evidenţă faptul că fenomenul corupţiei se manifestă atât în sfera publică, cât şi în cea privată. De aceea, prioritatea
politicilor penale este de a proteja publicul de corupţie în momentul adoptării şi implementării legislaţiei şi a măsurilor
de prevenire corespunzătoare.
Care activităţi cu caracter infracţional sunt de natură coruptă? Darea de mită, instigarea şi abuzul.
Care instituţie de punere în aplicare a legii pregăteşte şi implementează măsuri de prevenire a corupţiei,
dezvăluie şi investighează actele de corupţie?
Studenţii îşi vor nota definiţiile dării de mită, instigării şi abuzului aşa cum apar acestea în art. 225, 227 şi 228 ale
Codului Penal al Republicii Lituaniene şi vor face referire la elementele infracţionale ale acestora.
Darea de mită (Art. 225 al Codului Penal)

Substanţa (obiectul) dării de mită poate fi definită ca circumstanţe în care un funcţionar public accept el însuşi
sau printr-o altă persoană mită şi trebuie sau doreşte să promoveze interesele celui care dă mita sau cele ale altor
persoane prin intermediul activităţilor sale oficiale (sau a neglijării acestora) abuzând poziţia sa oficială. Subiectul
acceptării mitei este special – doar un funcţionar public sau oficialitate.
Tipurile de mită (partea obiectivă a infracţiunii) se referă la următoarele fapte: 1) luarea de mită, 2) solicitarea de
mită, 3) promisiunea acceptării unei mite.
Infracţiunea este completă atunci când o persoană oficială sau funcţionar public acceptă parte sau întreg
obiectul de valoare. (dacă un funcţionar public ar găsi mită lăsată lui şi ar raporta acest lucru instituţiilor de punere în
aplicare a legii, nu ar exista niciun motiv pentru aplicarea art. 225 al Codului Penal.)
O mită poate fi dată într-o manieră directă sau mascată (prin pierderea unui pariu sau a unui joc, prin plata unor
bonusuri nemeritate, oferirea de beneficii materiale, etc.).
Există multe forme de solicitare a unei mite. O persoană vinovată poate să extragă mită prin ameninţarea unei
persoane cu un act ilicit sau prin omiterea efectuării sarcinilor care îi intră de altfel în atribuţii. Solicitarea unei mite poate
fi mascată acolo unde funcţionarul public amână decizia, controlează compania cu o frecvenţă nejustificată, sau face
solicitări nefondate în momentul înregistrării firmei. Mita se poate da şi pentru omisiune.
Partea subiectivă este doar o intenţie directă. Persoană vinovată este conştientă de faptul că beneficiile materiale
primite de la mituitor sunt ilegale. Este o infracţiune egoistă. Oficialul care acceptă mita îşi dă seama că îl face mai bogat,
ceea ce îl face să vrea mite şi în viitor.
Instigarea (Art. 227 al Codului Penal)

Obiectul instigării poate fi definit ca dând mită unui oficial sau unui funcţionar public în bani sau valori materiale
sau realizând o înţelegere privind înmânarea unei mite sau crearea posibilităţii de a oferi beneficii materiale în schimb
pentru un tratament favorabil, o decizie favorabilă, un vot sau o opinie care aduce beneficii instigatorului sau unei alte
persoane de partea unui oficial sau al unui funcţionar public. Subiectul instigării nu este în mod neapărat unul special
având în vedere că ar putea fi o persoană de sau peste 16 ani. Latura obiectivă a instigării înseamnă 1) darea de mită, 2)
o înţelegere de a da mită. Instigarea încetează atunci când oricare dintre activităţile de mai sus au fost terminate.
Mită poate fi dată în mod direct sau sub o formă mascată sau prin intermediari. Elementul de instigare devine
evident în momentul în care o persoane necompetentă satisfacerii sarcinii în interesul mituitorului acceptă o mită.
Latura subiectivă a instigării este doar o intenţie directă. Instigatorul înţelege că el dă mită în mod ilicit în schimbul
executării unor fapte ilicite în beneficiu propriu sau pentru o altă persoană de un oficial sau funcţionar public.
209
Abuz (Art. 228 al Codului Penal)

Obiectul abuzului poate fi definit ca abuz deliberat al poziţiei oficiale din partea unui oficial sau funcţionar public
în scopuri egoiste şi personale ce contravin intereselor de serviciu şi prejudiciind statul sau alte persoane. Subiectul
abuzului este special având în vedere că este vorba de un funcţionar public sau persoană oficială. Latura obiectivă a
abuzului înseamnă acţiuni active (persoana vinovată primeşte în mod ilicit beneficii pentru sine sau o altă persoană în
detrimentul proprietăţii municipale exploatând munca subordonaţilor, etc.).
În anumite cazuri, abuzul poziţiei este încetat când s-au prejudiciat semnificativ interesele statului şi cele ale
indivizilor. În cele mai multe cazuri, interesele pecuniare ale statului sau municipiului au cel mai mult de suferit. Daunele
semnificative (250 de unităţi de nivelul subzistenţei minime) sunt una dintre principalele trăsături.
De obicei, abuzul drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate în constituie (dreptul la educaţie, servicii
medicale gratuite) de funcţionari sau oficiali pot fi tratate ca daune semnificative.
Scopul serviciilor publice este de a servi populaţia. Abuzând acest rol, nu numai persoanele sunt prejudiciate,
dar şi autoritatea serviciilor publice şi interesele statului.
Latura subiectivă a abuzului este o intenţie directă sau abuzul unei poziţii oficiale din interese ce contravin
serviciului. Acesta are mai multe aspecte psihologice. Persoana vinovată:
1) înţelege seriozitatea activităţii sale şi este conştientă de faptul că încalcă prevederi legale şi violează
legea.
2) Înţelege că acţiunea sa contravine intereselor serviciului.
3) Prevede că datorită activităţii sale, statul şi alte persoane vor fi prejudiciate.
4) Doreşte astfel de consecinţe.
Reflecţie
Care este diferenţa între infracţiuni împotriva administraţiei publice şi alte tipuri de infracţiune?
Cine suferă ca urmare a acestor infracţiuni?
O trecere în revistă a scopurilor şi sarcinilor corupţiei.
Temă de casă
1. Cunoaşterea infracţiunilor şi acţiunilor infracţionale împotriva serviciilor şi intereselor publice.
2. Înţelegerea scopurilor şi sarcinilor măsurilor de prevenire.
Muncă independentă
Citeşte şi rezolvă următoarele sarcini:
Sarcina 1. Ofiţerul de la registrul persoanelor juridice, a cărui responsabilitate este înregistrarea persoanelor
juridice, a primit documentele necesare pentru înregistrarea Paukščių pienas SRL de la D-l Jonaitis. Documentaţia a fost
pregătită conform art. 2.64 al Codului Civil al Republicii Lituaniene. D-l Jonaitis a rugat ofiţerul să verifice pe loc dacă
documentaţia corespundea cerinţelor. Ofiţerul a răspuns că este foarte ocupat şi nu poate oferi consultanţă, dar i-a
propus să vină în altă zi. D-l Jonaitis a venit ziua următoare, dar a primit acelaşi răspuns şi, în treacăt, ofiţerul a spus că
orice serviciu are preţul lui. D-l Jonaitis a venit peste o săptămână, a pus LTL 200 pe masă şi a rugat ofiţerul să verifice
documentaţia. Ofiţerul a luat banii, a răspuns respectuos că documentele sunt în ordine şi că SRL-ul va fi înregistrat în
timp de o lună de la depunerea documentaţiei.
Defineşte acest act în termenii Codului Penal al Republicii Lituaniene.
Sarcina 2. Un primar de municipiu a anunţat un tender pentru renovarea unei clădiri municipale. Doi contractori,
Remontas SRL şi Statybos paslaugos SRL, au participat la tender. Contractul a fost semnat cu Remontas SRL, deşi estimările
acestuia (LTL 600.000) erau dublul estimărilor făcute de Statybos paslaugos SRL. Managerul Statybos paslaugos SRL a
aflat că directorul executiv al Remontas SRL este vărul primarului şi s-a adresat instanţei pentru rezultatul părtinitor al
tenderului deşi renovarea se făcuse deja, iar banii plătiţi pentru lucrări fuseseră deja achitate.
Instanţele au conchis că Remontas SRL au renovat concomitent atât clădirea municipală, cât şi casa fiului
primarului. Experţii desemnaţi de instanţele de judecată au evaluat costul lucrărilor la LTL 200.000.
Defineşte acest act în termenii Codului Penal al Republicii Lituaniene.
Evaluare
Evaluarea participării la discuţii, răspunsuri la întrebări, activitate, abilitatea de a lucra cu articolele respective
ale Codului Penal.
PRELEGERILE 53-60. DREPT CIVIL (8 ore academice)
TEMA 1 – Implementarea şi protecţia drepturilor civile (2 ore academice)

1. Cunoaşterea principiilor implementării şi modalităţilor de protejare a drepturilor civile.
2. Cunoaşterea a ceea ce înseamnă răspundere legală civilă pentru violarea drepturilor.
3. Abilitatea de a găsi şi aplica prevederile legale respective.
Metode
211
Prelegeri, discuţii.
Evocare
ştii care sunt principiile ce guvernează relaţiile civile?
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
1. Bazele pentru drepturi şi responsabilităţilor civile.
2. Implementarea drepturilor şi responsabilităţilor civile.
3. Protecţia drepturilor civile.
Reflecţie
Cum îşi pot exercita cetăţenii drepturile civile?
Cum pot să apere instanţele drepturile civile?
TEMA 2 – Conceptul şi tipurile de răspundere civilă (contractuală şi ne-contractuală) (2 ore academice)

Evocare
Care tipuri de răspundere civilă cunoaşteţi?
Realizarea sensului
1. Conceptul şi tipurile de răspundere civilă.
2. Răspundere contractuală.
3. Răspundere ne-contractuală.
Reflecţie
Cum diferă răspunderea contractuală de cea ne-contractuală?
TEMA 3 – Răspunderea de compensaţie pentru daune cauzate de defectele produselor sau serviciilor. Compensaţii
pentru daune ce rezultă din publicitate necinstită.
Muncă independentă şi seminar (2 ore academice)
Vă rog citiţi Secţiunile 4-5 ale Cărţii 6 a Codului Civil al Republicii Lituaniene şi pregătiţi-vă să discutaţi următoarele
probleme:
1. Răspunderea de compensaţie pentru daune cauzate de defectele produselor sau serviciilor.

1.1. Răspunderea producătorului şi a prestatorului.
1.2. Definiţia produsului şi a serviciilor.
1.3. Definiţia intrării în defecţiune.
1.4. Condiţiile răspunderii.
1.5. Răspundere solidară.
1.6. Vina unei persoane ofensate.
1.7. Scutirea de răspundere.
1.8. Daună subiect de compensaţie.
1.9. Prescripţii.
2. Compensaţii pentru daune ce rezultă din publicitate necinstită.
2.1. Conceptul de publicitate necinstită.
2.2. Subiectul răspunderii.
2.3. Condiţiile răspunderii.
2.4. Interzicerea şi negarea publicităţii necinstite.
Literatură
1. Baudžiamieji kodeksai, Teisės problemos, 2002, No. 1-2.
4. Codul Civil al Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 2000, Nr. 74.
5. Lietuvos Respublikos civilinio kodekso komentaras. Pirmoji knyga. Bendrosios nuostatos. Vilnius, 2001.
7. Legea pentru prevenirea corupţiei a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 2003, Nr. 38-1728.
8. Legea privind Serviciul de Investigaţii Speciale a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 2003, No. 38-1657.
9. Legea administraţiei publice a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 1999, Nr. VIII-1316.
10. Legea privind ajustarea intereselor publice şi private în serviciile publice a Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 2000, Nr. VIII-
1562.
11. Piktnaudžiavimas tarnyba, Verslo komercinė teisė, 1999, Nr. 6.
12. Teisė į privatų gyvenimą ir jo slaptumą, Verslo komercinė teisė, 2003, Nr. 1.
PRELEGERE MODEL. Conceptul şi tipuri de răspundere civilă

213
1. Introducerea conceptului şi tipurilor de răspundere civilă.

2. Abilitatea de a distinge tipuri contractuale şi ne-contractuale de răspundere.
3. Abilitatea de a analiza şi compara.
1. Conceptul şi tipuri de răspundere civilă

Răspundere civilă este o obligaţie pecuniară, o parte care are dreptul să solicite compensaţii pentru daune
(daună) sau solicitarea unei penalităţi (amendă, dobândă) şi o altă parte care va fi obligat să compenseze pentru aceste
daune (daună), sau să plătească penalitatea (amendă, dobândă). (Art. 6.245 al Codului Civil al Republicii). Definiţia de
duce la concluzia că există ouă forme de răspundere civilă – compensaţii pentru daune şi penalităţi.
Există două tipuri de răspundere civilă: răspundere contractuală şi ne-contractuală. Răspunderea contractuală
este o obligaţie pecuniară ce rezultă din inabilitatea satisfacerii prevederilor unui contract sau din proasta lui onorare, şi
în care o parte a obligaţiei are dreptul să solicite compensaţii pentru daune sau plata unei penalităţi (amendă, dobândă),
iar cealaltă parte este obligată să producă compensaţiile pentru daune sau să plătească o penalitate (amendă, dobândă)
pentru neefectuarea clauzelor contractului, sau pentru satisfacerea acestora în mod necorespunzător. Răspunderea ne-
contractuală este o obligaţie pecuniară care nu are dea-face cu obligaţii contractuale în afara cazurilor în care legea
stabileşte că răspunderea ne-contractuală rezultă şi ea din daune rezultate de pe urma unei relaţii contractuale (de
pildă, un caz de răspundere ne-contractuală ar fi un contract de purtare sau donaţie care obligă părţile).
Trăsăturile răspunderii contractuale:
• Încălcarea contractului
• Atât compensaţii, cât şi penalităţi.
Trăsătura răspunderii ne-contractuale – doar compensaţii.
Diferenţa între cele două tipuri de răspundere:
• Prescripţii diferite.
• Sens diferit al vinei – răspundere solidară este posibilă doar în cazurile stipulate de lege sau contract.
• Răspunderea pentru acţiunile unei terţe părţi este diferită.
Răspunderea civilă apare din neefectuarea unei sarcini stabilite prin lege sau prin contract (renunţare ilicită a
efectuării), sau din acţiuni interzise prin lege sau de clauzele unui contract (act ilicit), sau din violarea datoriei generale
de a acţiona cu grijă. (Art. 6.246 Acţiuni ilicite în Codul Civil al Republicii).
Doar acele daune pot fi compensate care sunt legate de acţiune (act sau neefectuarea actului) dând naştere la
răspunderea civilă a debitorului în aşa măsură, încât daunele, luând în calcul natura acestora şi cea a răspunderii civile,
să poată fi imputate debitorului ca urmare a faptelor acestuia (act sau neefectuarea actului). (Art. 6.247 Cauzalitatea în
Codul Civil al Republicii).
Răspunderea civilă va apărea doar în cazul existenţei vinei persoanei cu obligaţie cu excepţia cazurilor stabilite
de lege sau clauzele unui contract în care răspunderea apare fără vină. Vina unui debitor va fi presupus cu excepţia
cazurilor stabilite de lege (Art. 6.248 Vina ca o condiţie a răspunderii civile în Codul Civil al Republicii). De exemplu,
daunele cauzate de animale de casă sunt compensate de către proprietar (Art. 6.267 al Codului Civil al Republicii).
Condiţiile apariţiei răspunderii civile:
• Provocarea de daună sau daune
• Acţiuni ilicite
• Cauzalitate între acţiunile unui debitor şi dauna sau daunele
• Vină.
Dauna va include suma reprezentând pierderea sau dauna cauzată proprietăţii unei persoane şi cheltuielile
provocate (daune directe), precum şi veniturile de care aceasta a fost deprivată, de exemplu venitul pe care l-ar fi putut
obţine dacă acţiunea ilicită nu ar fi fost comisă. Daune exprimate în bani vor constitui daune. În cazurile în care cantitatea
de daune nu va putea fi dovedită de părţi, acestea vor fi decise de o instanţă.
2. Răspunderea contractuală
Contractul guvernează relaţiile dintre părţi. Răspunderea debitorului rezidă în contract. Codul Civil stipulează
că fiecare persoană va avea obligaţia să îşi satisfacă obligaţiile contractuale într-un mod corespunzător şi fără întârzieri.
(Art. 6.256.1 al Codului Civil al Republicii). O persoană care eşuează în satisfacerea obligaţiilor sale contractuale sau le
satisface pe aceste într-un mod necorespunzător va avea responsabilitatea de a compensa daunele provocate celeilalte
părţi a contractului, de a plăti penalităţi (amendă, dobândă). (Vezi Art. 6.258 al Codului Civil al republicii privind daune
şi penalităţi).
3. Răspunderea ne-contractuală
Obligaţia de a compensa daunele aduse:
1. Fiecare persoană va avea obligaţia să respecte regulile de conduită în aşa fel încât să nu prejudicieze un altul
prin faptele sale (acţiuni active sau ezitarea acţionării).
2. Orice daună corporală sau a proprietăţilor aduse unei alte persoane şi, în cazurile stabilite de lege, daunele
pecuniare trebuie să fie compensate în mod integral de persoana răspunzătoare. (Art. 6.263 al Codului Civil
al Republicii).
Fiecare persoană este obligată să acţioneze cu grijă. Natura şi nivelul grijei sunt de multe ori stipulate în diferitele
acte normative, reguli de conduită profesională, etc. De pildă, un executor judecătoresc va fi răspunzător pentru daunele
cauzate de acţiunile sale conform procedurii stabilite de Art. 16 al Legii executorilor Republicii Lituaniene.
215
Esenţa funcţiei de compensaţii în răspunderea civilă este compensarea integrală a daunelor, adică pierderile
pecuniare ale prejudiciatului vor fi dorite a fi compensate prin răspundere civilă pentru ca acesteia să i se returneze
statutul dinaintea suferirii daunelor. Doar daunele pecuniare sunt cele care sunt returnate în mod integral în timp ce
acest principiu nu se aplică în cazul daunelor nepecuniare pentru că este dificilă măsurarea acestora în bani. (Vezi Art.
6.264-6.279 al Codului Civil al Republicii despre răspundere şi realizează un tabel).
Răspundere ne-contractuală înseamnă:

• Răspunderea unui angajator pentru daunele cauzate din vina angajaţilor săi
• Răspunderea compensaţiilor pentru daunele cauzate de alţii
• Răspunderea proprietarilor (posesorilor) clădirilor
• Răspunderea pentru daunele cauzate de animalele de casă proprii
• Răspunderea pentru daunele cauzate de o persoană fizică incapabilă să înţeleagă semnificaţiile faptei
lor
• Răspunderea ce emană din practica unor activităţi riscante
• Răspunderea pentru daunele cauzate într-o situaţie de forţă majoră
• Răspunderea pentru daune cauzate de minori sub vârsta de 14 ani
• Răspunderea pentru daunele cauzate de un minor între 14 şi 18 ani
• Răspunderea pentru daunele cauzate de acţiunile mai multor persoane.
Important de ştiut
Răspunderea contractuală este o obligaţie pecuniară ce rezultă din nerespectarea clauzelor unui contract sau
din efectuarea lor într-o manieră necorespunzătoare.
Răspunderea ne-contractuală este o obligaţie pecuniară care nu este legată de relaţii contractuale cu excepţia
cazurilor stabilite de lege că răspundere ne-contractuală poate să rezulte şi din daune legate de relaţii contractuale.

Corupţie şi lege
Autor: GINTARĖ ŠATIENĖ
Modulul Introducere în Drept1
Un curs pentru viitori licenţiaţi în administraţie publică, business şi ştiinţe economice
Scopul disciplinei
1. Familiarizarea studenţilor cu aspecte cheie ale teoriei statului.
2. Clarificarea sistemului de ştiinţe legale.
3. Examinarea caracteristicilor şi sistemului instituţiilor de guvernământ.
4. Familiarizarea studenţilor cu diferitele tipuri de drept şi identificarea caracteristicilor.*
5. Modelarea maturităţii civice a studenţilor, simţului lor de responsabilitate şi abilităţii lor de a se adapta la
interesele private şi publice proprii.*
Scopurile precizate la punctele 3-5 mai sus sunt legate de corupţie ca problemă a guvernământului de stat şi
administraţie publică, de cauzele corupţiei şi politicile anti-corupţie întreprinse de către stat.
Concomitent cu analizarea problemei corupţiei la nivelul guvernământului statal şi al administraţiei publice,
următoarele probleme adiţionale pot fi abordate:
1. Conceptul şi problema corupţiei în administraţia publică.
2. Răspândirea corupţiei (nivelele şi profunzimea) în Lituania.
3. Cauzele şi consecinţele corupţiei.
4. Infracţionalitatea şi infracţiunile împotriva administraţiei, şi caracteristicile acestora.
5. Analiza unor studii de caz de infracţionalitate şi infracţiuni comise în dauna administraţiei publice şi evaluarea
acestora din punct de vedere penal.
6. Prevenirea corupţiei de către organe statale şi legislaţie corespunzătoare reglementării corupţiei.
Bibliografie
1. Budbergytė R., Šakočius A., Žilinskas D., Lietuvos Respublikos valstybės tarnybos įstatymo komentaras. Vilnius: Lietuvos viešojo
administravimo institutas, 2004.
2. Corruption Prevention Law of the Republic of Lithuania, OfficialGazette, 2002, No. 57-2297.
3. Law on the Special Investigation Service of the Republic of Lithuania, OfficialGazette, 2003, No. 38-1657.
4. Law on Civil Service of the Republic of Lithuania, OfficialGazette, 2002, No. 45-1708.
1 Asteriscul este folosit pentru a marca topicurile alese pentru a include şi educaţie anti-corupţie în modul.
217
5. Pivoriūnas A., “Nusikaltimai valstybės tarnybai ir korupcija – problemos ir jų sprendimo būdai”, Justitia, 1997, Nr. 6.
1. Activităţi pentru clasă

1.1. Sistemul ştiinţelor de drept. Conceptul constituţional de drept, normă legală. Originile şi caracteristicile statului şi
ale legilor. *
1.2. Reglementarea relaţiilor legale prin acte normative. Caracteristicile şi sistemul instituţiilor de guvernământ. Entităţi
răspunzătoare de guvernământ şi domeniile corespunzătoare de expertiză. *
1.3. Drept administrativ ca o ramură a dreptului focalizat pe guvernământ. Acte normative ca surse ale dreptului
administrativ. Caracteristici, entităţi şi fundamentele contenciosului administrativ (liability). Legislaţie administrativă
ca bază a administraţiei publice. *
1.4. Tipuri de sancţiuni administrative, impunere şi aplicare.
1.5. Conceptul şi sistemul dreptului penal. Scopul şi aplicarea dreptului penal. *
1.6. Conceptul de responsabilitate penală (liability) şi obiectivele sale. Impunerea pedepsei. Scutire de responsabilitate
penală.
1.7. Măsuri procedurale de coerciţie. Investigaţii premergătoare judecării. Audieri în curtea de primă instanţă.
1.8. Sursele şi entităţile dreptului muncii. Ocuparea forţei de muncă. Conceptul, conţinutul şi expirarea contractului de
muncă. Schimbarea clauzelor contractului de muncă şi terminarea acestuia.
1.9. Muncă şi timp liber. Remunerare. Sisteme şi tipuri de remunerare. Garanţii şi compensaţii. Disciplina la locul de
muncă. Responsabilitate materială. Siguranţă la locul de muncă.
1.10. Responsabilitatea angajatorului în ceea ce priveşte rănirea la locul de muncă. Compensaţii în cazul accidentelor
de muncă.
1.11. Sistemul dreptului civil şi aplicarea acestuia.
1.12. Conceptul de drept al familiei. Căsătoria. Declararea căsătoriei nule.
1.13. Drepturile şi obligaţiile soţilor. Terminarea căsătoriei.
1.14. Drepturile şi obligaţiile copiilor şi părinţilor. Adopţia. Calitatea de gardian legal. Statutul legal al gardienilor sau
părinţilor adoptivi ai copilului.
1.15. Conceptul de întreprindere. Întreprinderea ca entitate legală. Reglementarea procedurii de înfiinţare a unei
întreprinderi (enterprise).
1.16. Reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor.
1.17. Drept privat internaţional. Sarcini şi punerea în aplicare.
1.18. Persoane fizice şi entităţi legale. Reprezentarea.
1.19. Achiziţia şi pierderea dreptului de proprietate. Legea încrederii (trust law). Administrarea proprietăţii altuia/
alteia.
1.20. Conceptul de lege a succesiunii, moştenitori, formule şi moştenirea.
1.21. Tipuri de obligaţii, o garanţie şi o restituţie. Validitatea şi forma contractelor.
2. Exerciţii practice
2.1. Drept constituţional şi scopuri sociale ale dreptului constituţional. *
2.2. Sarcini şi surse ale dreptului administrativ, particularităţi şi elemente de relaţii procedurale administrative. *
2.3. Scopul şi punerea în aplicare a dreptului penal. *
2.4. Principiile dreptului muncii. Relaţii de muncă colective.
2.5. remunerare şi calitatea muncii.
2.6. Structura şi scopul dreptului civil.
2.7. Reglementarea relaţiilor civile internaţionale.
2.8. Principiile legale ale obligaţiilor.
Acte normative
1. Charta socială europeană (amendată, traducere neoficială) în Žmogaus teisės: Europos Tarybos ir Europos Sąjungos dokumentai.
Vilnius, 2000.
2. Conveţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (1950)”, în Žmogaus teisės. Regioninių
tarptautinių dokumentų rinkinys. Vilnius: Mintis, 1993.
3. Codul Contenciosului Administrativ al Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1992, Nr. 21-610.
4. Codul Penal al Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2000, Nr. 89-2741.
5. Codul Civil al Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2000, Nr. 74-2262.
6. Codul Muncii al Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2002, Nr. 64-2569; Nr. 71.
7. Constituţia Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1992, Nr. 33.
8. Legea privind amendarea art. 119 din Constituţia Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1996, Nr. 122.
9. Legea privind suplimentarea art. 47 din Constituţia Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1996, Nr. 64.
10. Legea privind prevenirea corupţiei a Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2002, Nr. 57-2297. *
11. Legea privind Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2003, Nr. 38-1657. *
12. Legea administraţiei publice a Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 2002, Nr. 45-1708. *
BIBLIOGRAFIE
13. Abramavičius A., Mikelėnas V., Įmonių vadovų teisinė atsakomybė. Vilnius, 1998.
14. Budbergytė R., Šakočius A., Žilinskas D., Lietuvos Respublikos valstybės tarnybos įstatymo komentaras. Vilnius: Lietuvos viešojo
administravimo institutas, 2004. *
15. Laurinavičius A., Bendruomenės ir teisėsaugos institucijų bendradarbiavimas. Vilnius: LTA, 2000.
16. Lietuvos konstitucinė teisė. Vilnius: Lietuvos teisės universitetas, 2001.
17. Lietuvos konstitucinės teisės įvadas. Vilnius: Justicija, 2001.
18. Petkevičius P., Administracinė atsakomybė. Vilnius, 1996.
219
19. Pivoriūnas A., “Nusikaltimai valstybės tarnybai ir korupcijai – problemos bei jų sprendimo būdai”, Justitia, 1997, Nr. 6.*
20. Pumputis A., Europos žmogaus teisių ir pagrindinių laisvių apsaugos konvencija ir jos įgyvendinimo mechanizmas. Vilnius: LTA,
2000.
21. Sartori G., Lyginamoji konstitucinė inžinerija. Vilnius: Poligrafijairinformatika, 2001.
Exerciţiul practic nr. 1.

Evaluarea de studii de caz pentru prelegerea Concepte şi sisteme în Drept Penal din cadrul disciplinei Introducere în Drept,
luând în considerare schimbările care au avut loc după integrarea educaţiei anti-corupţie în modul.
Citeşte descrierile evenimentelor şi notează drepturile omului (de pildă, dreptul la proprietate, sănătate, viaţă, egalitate,
etc.) pe care aceste infracţiuni le încalcă.
Situaţia nr. 1. O rezidentă dintr-o zonă rurală, mamă a patru copii mici, doamna A, a fost învinuită de moartea copilului ei. Doamna
A îşi ascunsese sarcina şi când a intrat în dureri, s-a dus în pădure, a născut copilul acolo, apoi l-a strangulat. Şi-a justificat actul
criminal prin faptul că nu are resurse materiale de a creşte încă un copil. Soţul ei a fost de acord cu actul ei. Mai mult, a mers cu ea
când aceasta s-a ascuns în pădure să nască şi a fost lângă ea când aceasta a omorât copilul. Deşi nu a asistat direct în omorârea
copilului, a ajutat la înmormântarea lui. Serviciul pentru Protecţia Drepturilor Copilului au emis un certificat care conţinea faptul că
bărbatul şi femeia erau degradaţi din punct de vedere social, nu se îngrijeau de copiii lor şi erau consumatori constanţi de băuturi
alcoolice.
Acest act criminal violează următoarele drepturi şi libertăţi ale omului:
....................................................................................................................................................................................................................................................................
................
Situaţia nr. 2. Ştiind unde locuiau două prostituate stabilite ilegal în Lituania, originare din Ucraina, doi poliţişti
s-au dus în vizită la ele şi le-au cerut să se identifice. Pentru că cele două doamne nu aveam documente cu care să-şi
demonstreze legalitatea şederii lor în Lituania, poliţiştii le-au sugerat să plătească câte o amendă de o mie de lita pentru
a evita deportarea din ţară. Doamnele au spus că nu au bani, dar s-au oferit să presteze servicii sexuale gratis în schimb.
Ulterior, la întocmirea unui dosar penal a reieşit că cei doi poliţişti cumpărau servicii sexuale de la cele două doamne cu
regularitate.
....................................................................................................................................................................................................................................................................
................
Situaţia nr. 3. În timpul sărbătoririi unei zile de naştere, o persoană a fost grav rănită din greşeală. Investigaţiile subsecvente au
dezvăluit faptul că un poliţist sub influenţa alcoolului, domnul B, se mândrea cu arma din dotare şi i-a dat-o unei prietene, doamna
C, să se uite la ea. Când doamna C a luat arma, a tras trăgaciul din greşeală. Arma s-a descărcat şi glontele a lovit un bărbat care
stătea aproape. Doamna C a spus că nu văzuse arma înainte şi nu ştia că era încărcată, şi nu a înţeles ce s-a întâmplat de fapt.
....................................................................................................................................................................................................................................................................
................
221
Exerciţiul practic nr. 2.

Evaluarea de studii de caz pentru prelegerea „Concepte şi sisteme în Drept Penal. Scopul şi punerea în aplicare a legislaţiei
penale“, luând în considerare schimbările care au avut loc după integrarea educaţiei anti-corupţie în modul.
Eşti de părere că secvenţele prezentate mai jos care violează legile reprezintă corupţie?
Descrierea cazului Reprezintă acesta

corupţie? (da/nu)
1. Solicitarea sau acceptarea, în mod direct sau indirect, de către oficialităţi guvernamentale cu
responsabilităţi publice, de articole cu valoare monetară sau alte beneficii, precum cadouri,
favoruri, promisiuni, sau avantaje pentru persoana proprie sau pentru altă persoană sau
entitate, în schimb pentru orice act sau omisiune în executarea sarcinilor publice.
2. Oferirea sau darea, în mod direct sau indirect, unei oficialităţi guvernamentale cu
responsabilităţi publice, de articole cu valoare monetară sau alte beneficii, precum cadouri,
favoruri, promisiuni, sau avantaje pentru persoana proprie sau pentru altă persoană sau
entitate, în schimb pentru orice act sau omisiune în executarea sarcinilor publice.
3. Orice act sau omisiune în efectuarea serviciilor publice ale unui oficial guvernamental sau ale
unei persoane cu responsabilităţi publice cu scopul de a obţine în mod ilicit beneficii proprii
sau pentru o a treia parte.
4. Orice act sau omisiune în efectuarea serviciilor publice ale unui oficial guvernamental sau
ale unei persoane cu responsabilităţi publice cu alt scop decât pentru obţinerea de beneficii
pentru sine sau o a treia parte, dar încălcând prevederile legale în vigoare.
5. Utilizarea frauduloasă sau ascunderea proprietăţii obţinute ca urmare a oricărui act descris
la 1., 2., sau 3.
6. Participarea în calitate de personaj principal, co-principal, instigator, complice sau accesoriu
după comiterea faptei, sau în orice alt mod, la comiterea sau încercarea de comitere, ori în orice
formă de colaborare sau conspiraţie de a comite acte de corupţie sau ascunderea acestora.
Prelegerea Concepte şi sisteme în drept penal în syllabusul Introducere în Drept. Un studiu de caz pe Scopul
şi punerea în aplicare a dreptului penal, luând în considerare amendamentele introduse după integrarea modului de
educaţie anti-corupţie în acest syllabus.
Dreptul penal este cadrul legal făurit pentru a asigura eficienţa normelor de reglementare care:
1. impun principii ale politicii penale naţionale;
2. definesc care acţiuni ce contravin prohibiţiilor formulate în norme de reglementare trebuie tratate ca infracţiuni
sau contravenţii (misdemeanour);
3. stabilesc bazele şi condiţiile pentru punerea sub acuzare a făptuitorilor;
4. formulează tipurile de sancţiuni şi formule de vinovăţie, etc.
Scopul dreptului penal este garantarea prohibiţiilor formulate de alte ramuri de drept. Metoda de reglementare majoră a
dreptului penal este un imperativ (care se manifestă prin instrucţiune). Sursa cheie a dreptului penal este codul penal
constând în părţi generale şi speciale.
În partea generală a codului penal:
1. Există prevederi de reglementare generale;
2. Sunt definite problemele de validitate ale dreptului penal;
3. Sunt definite conceptele de infracţiune şi contravenţie;
4. Sunt identificate şi definite stadiile şi formele infracţiunilor;
5. Sunt formulate circumstanţele pentru scutirile de răspundere
6. Sunt discutate cazurile de scutire de răspundere
7. Conceptul de sentinţă este definit alături de problemele legate de impunerea ei;
8. Sunt discutate măsurile penale şi principiile asociate impunerii acestora;
9. Sunt descrise amânarea executării sentinţelor, precum şi suspendarea acesteia;
10. Sunt formulate principiile de răspundere penală juvenilă;
11. Este reglementată perioada de limitare a răspunderii penale;
12. Sunt discutate aspecte legate de cazier;
13. Sunt discutate măsurile coercitive medicale şi aplicarea acestora.
În acelaşi timp, capitolele care conţin partea specială a codului penal definesc acte comise împotriva legii
considerate a fi infracţiuni sau contravenţii. Aceste acte ilicite sunt clasificate în funcţie de aspectele legale violate de un
astfel de act.
De aceea, partea specială a codului penal conţine reguli ale dreptului penal care definesc cadrul şi caracteristicile
actelor clasificate infracţiuni, precum şi răspunderea şi sancţiunile (sentinţele) care se impun împotriva autorului unei
infracţiuni pe baza principiilor şi enunţurilor din partea generală a dreptului penal. Regulile din partea specială a
dreptului penal definesc scopul legilor penale, limitele aplicării, fundamentele răspunderii penale, formele de comitere
a infracţiunilor, stabilesc cadrul penal şi impunerea penalităţilor (sentinţelor), şi clarifică alte aspecte generale legate de
trimiterea în judecată şi impunerea sentinţelor în cazul persoanelor găsite vinovate.
Trebuie subliniat faptul că regulile părţii speciale ale dreptului penal definesc caracteristicile specifice ale
223
tipurilor de infracţiuni, caracterizând elementele relevante ale acestora, şi definesc sancţiunile care pot fi impuse în
cazul infracţiunilor care au fost într-adevăr comise.
În comparaţie cu regulile din partea generală a dreptului penal, regulile prevăzute în partea specială au un număr
de trăsături specifice: de obicei, regulile părţii speciale prezintă o listă exhaustivă a actelor considerate a fi infracţiuni sau
contravenţii (nullum crimen sine lege), aşadar, doar aplicând regulile părţii speciale este posibilă identificarea unui act ca
fiind infracţiune sau contravenţie.
Surse scrise contemporane ale dreptului penal împart de regulă aceste reguli în funcţie de bunurile protejate,
mai precis în funcţie de un obiect specific al infracţiunii/contravenţiei. Însă este deopotrivă posibil ca să se găsească un
grup de reguli clasificat sub un capitol în funcţie de mai multe obiecte specifice. În mod tradiţional, capitolele încep cu
liste care înşiră infracţiunile cele mai grave la cele mai puţin grave. Totuşi, încercarea de soluţionare a acestor aspecte
dă uneori naştere unei probleme de ordin axiologic: care dintre obiectele bunuri protejate apărate de legislaţia penală
trebuie considerate mai valoroase şi care mai puţin valoroase. Noua versiune a codului penal lituanian a optat pentru
următoarea listă a capitolelor din partea specială:
1. Crime împotriva umanităţii şi crime de război.
2. Crime comise în dauna independenţei, integrităţii teritoriale şi caracterului constituţional al statului lituanian.
3. Crime împotriva vieţii umane.
4. Crime împotriva sănătăţii umane.
5. Crime care pun în pericol viaţa şi sănătatea umană.
6. Crime împotriva libertăţii umane.
7. Infracţiuni şi contravenţii comise în dauna libertăţii sexuale şi inviolabilităţii persoanei.
8. Infracţiuni şi contravenţii împotriva demnităţii şi onoarei umane.
9. Infracţiuni şi contravenţii împotriva copiilor şi familiei.
10. Infracţiuni şi contravenţii împotriva inviolabilităţii vieţii private.
11. Infracţiuni şi contravenţii împotriva tratamentului egal şi libertăţii de conştiinţă.
12. Infracţiuni şi contravenţii împotriva drepturilor electorale ale cetăţenilor, precum şi împotriva procedurilor
de alegeri prezidenţiale, alegeri în Seimas (parlamentul naţional), cele ale consiliilor municipale, şi împotriva
procedurii referendumurilor.
13. Infracţiuni şi contravenţii împotriva drepturilor sociale ale persoanelor.
14. Infracţiuni şi contravenţii împotriva proprietăţii, dreptul de proprietate şi interese de proprietate.
15. Violarea drepturilor de autor (intelectual şi industrial).
16. Infracţiuni în spaţiul virtual (cyber-crime).
17. Infracţiuni şi contravenţii împotriva sectorului economic şi de afaceri.
18. Infracţiuni şi contravenţii împotriva sectorului financiar.

19. Infracţiuni şi contravenţii împotriva administraţiei publice şi interesului public.
20. Infracţiuni şi contravenţii împotriva justiţiei.
21. Acte care contravin siguranţei publice.
22. Infracţiuni şi contravenţii legate de posesiunea de arme, muniţie, explozive şi substanţe radioactive.
23. Infracţiuni şi contravenţii legate de posesiunea de stupefiante, substanţe psihotropice, otrăvitoare sau
puternice.
24. Infracţiuni şi contravenţii împotriva mediului înconjurător şi sănătăţii umane.
25. Infracţiuni şi contravenţii împotriva siguranţei în trafic.
26. Infracţiuni şi contravenţii împotriva ordinii publice.
27. Acte care contravin activităţii funcţionarilor publici.
28. Infracţiuni şi contravenţii împotriva ordinii manageriale.
29. Infracţiuni şi contravenţii împotriva ordinii manageriale legate de falsificarea documentelor şi instrumentelor
de măsurare.
30. Infracţiuni şi contravenţii împotriva moralităţii.
31. Infracţiuni şi contravenţii împotriva memoriei decedaţilor.
32. Infracţiuni şi contravenţii împotriva serviciilor de apărare naţională.
Este notabil faptul că infracţiunile şi contravenţiile din fiecare categorie încalcă nu numai norme legale
stipulate de legislaţia relevantă, dar şi drepturi ale omului, libertăţi şi interese de drept garantate în constituţia Lituaniei
(spre exemplu, o persoană care a comis un jaf, adică o infracţiune definită în capitolul 28 al codului penal intitulat
Infracţiuni şi contravenţii împotriva proprietăţii, dreptul de proprietate şi interese de proprietate, violează şi dreptul unei alte
persoane la inviolabilitatea proprietăţii sale, stipulată de art. 23 al constituţiei), care fac infractorii pasibili de penalităţi
corespunzătoare (sancţiuni). Se poate conclude, deci, că prin alcătuirea listei de infracţiuni, codul penal serveşte ca un
gardian al drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi intereselor de drept.
Materialul prezentat induce concluzia că obiectul reglementat de dreptul penal este infracţiunea şi pedeapsa.
Noul cod penal al Republicii Lituaniene oferă o definiţie formală a infracţiunii ca o formă a actului criminal: „Infracţiunea
va însemna orice act criminal care duce la o pedeapsă cu închisoarea“. Să facem o analiză mai detaliată a elementelor
infracţiunilor.
1. Infracţiunile sunt fapte periculoase pentru sistemul de valori existent. Periculozitatea comportamentului uman
este primul element al infracţiunii, o precondiţie pentru criminalizarea unei fapte, un principiu ce ghidează legislatorul.
225
Fapte care sunt nepericuloase nu pot fi criminalizate. Gradul de pericol reprezentat de o faptă este un element material
al unei infracţiuni datorită faptului că ilustrează esenţa infracţiunii explicând motivele pentru care o faptă umană
trebuie considerată o infracţiune. Codul penal al Republicii Lituaniene explică „periculos“ sinonim cu „cauzând pericol,
vătămare, încercarea de a viola sau violarea a ceva“. În fine, un alt element important este dacă obiectul împotriva căruia
s-a comis fapta este statul, o persoană sau societatea în ansamblul ei.
Întregul corp de valori societale poate fi împărţit în două categorii mari:
• Valori împărtăşite de toate persoanele care sunt recunoscute şi respectate într-o democraţie de toate
partidele politice (precum dreptul la viaţă, sănătate, libertate, demnitate, proprietate, şi siguranţă
publică). Aceste valori sunt mai mult sau mai puţin protejate (cel puţin prin legi) şi în state totalitare;
• Valori ideologice care pot fi caracterizate prin diferite abordări ale partidelor politice singulare datorită
unui sistem unic de valori, specific fiecărei societăţi în parte.
Cum valorile centrale sunt protejate de dreptul penal se poate spune că faptele cu gradul cel mai ridicat de
pericol periclitând valorile centrale sunt privite ca infracţiuni.
Infracţiunile diferă în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă. Ele pot fi definite din două perspective, mai precis
din perspectiva naturii şi intensităţii pericolului.
Valoarea Motivele
Trăsăturile ce
unui obiect comiterii
determină
periclitat faptei
seriozitatea unei
infracţiuni
Obiectul
Forma vinei
infracţiunii
Metoda
Trăsăturile
comiterii
făptuitorului
faptei
Consecinţele
Scopul faptei unei fapte
comise
Gradul de pericol este de regulă determinată de valoarea obiectului periclitat. Spre exemplu, vătămarea
corporală diferă de jaf în ce priveşte pericolul pentru că cea dintâi este considerată o infracţiune mai serioasă luând în
calcul valoare sănătăţii umane în comparaţie cu proprietatea.
În acelaşi timp, multe fapte identice sau omogene pot fi diferiţi în ceea ce priveşte gradul lor de periculozitate,
condiţionat de (gradul) prezenţei al câtorva factori (de pildă, vătămare corporală gravă face infracţiunea mai gravă
decât vătămare superficială, etc.).
2. Incompatibilitatea unei fapte cu dreptul penal. Doar fapte periculoase criminalizate sunt considerate a fi
infracţiuni. Acest lucru înseamnă nu doar că fapta în cauză prezintă ameninţări la unele valori, dar presupune şi existenţa
unor prevederi legale ce descriu elementele unui comportament nedorit şi stipulează răspundere penală. Legi penale
sunt specifice prin faptul că formulează reguli legale prohibitive mai degrabă decât imperative. Interzic comiterea unor
fapte care sunt descrise a avea caracter infracţional.
Dacă cel puţin un element caracteristic infracţiunilor lipseşte, nu s-a comis nicio infracţiune. Pe baza elementele
infracţiunii este întemeiată punerea sub acuzare (prosecution).
1. O faptă comisă este percepută ca fiind periculoasă pentru valorile existente, dar nu contravine codului
penal.
2. O faptă contrazice codul penal, dar nu prezintă niciun fel de risc sistemului de valori existent şi nu îi
aduce prejudicii acestuia.
O scurtă trecere în revistă a unor tipuri de infracţiuni

Conceptul de crimă împotriva vieţi şi sănătăţii umane (periclitând viaţa şi sănătatea umană)
Unul dintre rolurile centrale ale codului penal este să protejeze indivizii şi valorile cele mai valoroase ale
acestora în faţa actelor criminale. Constituţia Republicii Lituaniene susţine că viaţa individului va fi protejată prin lege,
că libertatea individului şi a personalităţii vor fi inviolabile, şi că demnitatea umană va fi şi ea protejată prin lege. În plus,
aceste principii sunt întărite şi în codul penal al Republicii Lituaniene.
În timp ce în termeni obiectivi interesele unui individ sunt violate de fiecare infracţiune, doar o categorie de
infracţiuni ce ţintesc un obiect specific, direct şi în acelaşi timp major (mai degrabă decât minor), precum o persoană ca
şi creaţie naturală, inclusiv caracteristicile sale majore şi inerente, vor fi considerate a fi crime împotriva vieţii umane. In
cele mai multe ţări, codurile penale categorisesc faptele împotriva persoanelor ca fiind cele mai serioase infracţiuni. Un
obiect direct al unor astfel de infracţiuni poate fi viaţa, sănătatea, libertatea sau demnitatea unei persoane. În termenii
obiectului direct, crimele împotriva persoanelor pot fi grupate astfel:
1. crime împotriva vieţii umane (crimă premeditată, asistarea şi instigarea la sinucidere);
227
2. crime împotriva sănătăţii umane (o serie de vătămări corporale, avort ilegal, abandonarea unei persoane
într-o situaţie ce-i poate periclita viaţa) ;
3. crime împotriva libertăţii umane (schimbarea sau răpirea copiilor, deprivare ilegală de libertate, luarea de
ostatici) ;
4. infracţiuni de natură sexuală (viol, întreţinerea de rapoarte sexuale forţate împotriva voinţei femeii, abuz
sexual) ;
5. infracţiuni împotriva onoarei şi demnităţii (calomnie, ofensă).
Conceptul de infracţiune şi contravenţie împotriva administraţiei publice şi intereselor publice

Art. 33 din codul penal al Republicii Lituaniene defineşte elementele infracţiunilor şi contravenţiilor împotriva
administraţiei publice şi intereselor publice. Art. 5 don constituţia Republicii Lituaniene stipulează că toate puterile în
stat vor fi exersate de Seimas, de Guvern şi de instanţele judecătoreşti. Atribuţiile fiecărei instituţii în parte vor fi definite
în constituţie. Instituţiile puterii vor servi poporul. Funcţionarii publici şi civili îşi vor desfăşura activităţile oficiale exigent,
respectând disciplina de lucru stabilită şi loialitatea faţă de stat. Aceste prevederi scot în evidenţă importanţa maşinăriei
statale în ansamblul ei – garantul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi garantul exercitării acestora. Acestea
depind foarte mult de integritatea, simţul datoriei şi responsabilitatea indivizilor din sfera civilă. Art. 3, para. 1 al codului
serviciului public statuează că activitatea administraţiei publice în Republica Lituaniană se va baza pe principiile statului
de drept, egalitate, neutralitate politică, transparenţă şi dezvoltare de carieră. Aderenţa la aceste principii în serviciul
public oferă garanţii în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului, libertăţilor, intereselor şi legalităţii vieţii publice,
precum şi bunăstare economică a statului, etc.
Personalul din serviciile publice este responsabil de exersarea unor funcţii de autoritate publică, cu alte cuvinte
aceste persoane sunt îndreptăţite şi obligate să ofere servicii publice de calitate cetăţenilor. În ciuda acestui fapt,
când aceştia nu-şi fac datoria sau şi-o fac de o manieră nesatisfăcătoare, fără onestitate sau abuzându-şi poziţia în
administraţie pentru a-şi servi propriile interese, dezorganizează şi distrug munca administraţiei într-o serie de domenii
şi la mai multe nivele de activitate, suspendă sau chiar împiedică implementarea unor proiecte importante sau chiar
punerea în aplicare a unor legi, etc. Astfel de acţiuni constituie violări directe sau indirecte ale drepturilor şi libertăţilor
omului, dăunând bunăstării tuturor cetăţenilor societăţii. Este demn de menţionat faptul că implicaţiile consecinţelor
unei încercări de prejudiciere a administraţiei publice sunt legat în mod direct de ponderea responsabilităţilor pe care
făptaşul le are: cu cât gradul ocupat în ierarhia birocratică este mai mare, cu atât mai grave sunt consecinţele pe care
activitatea făptaşului le atrage după sine, mai ales în sens politic. Aşadar, infracţiunile comise în dauna administraţiei
publice distorsionează sau violează prevederile constituţiei în ceea ce priveşte responsabilităţile celor care sunt investiţi cu
putere pentru a servi poporul, ceea ce, la rândul ei, subminează încrederea poporului nu numai în administraţia publică în
general, ci şi în stat.
Infracţiunile împotriva administraţiei publice înseamnă acte periculoase ale oamenilor care, fiind angajaţi în
servicii publice şi abuzând de oficiul lor, cauzează daune materiale intereselor statului şi altor indivizi. Aceste infracţiuni
sunt întotdeauna legate de statutul ocupaţional al făptaşului. Acesta are o poziţie în administraţia publică şi din această
cauză poate deveni subiectul unor astfel de infracţiuni. De aceea, infracţiunile comise împotriva administraţiei publice,
spre deosebire de alte tipuri de infracţiuni, precum crime împotriva statului sau procedurii administrative, sunt comise
de funcţionari publici, „de-ai casei“, adică activitatea funcţionarilor publici este subminată din interior. Mai precis, statutul
ocupaţional al unei persoane îi oferă posibilitatea acesteia de a comite o faptă care constituie un semn de elemente
obiective ale unei infracţiuni împotriva administraţiei publice.
Unele poziţii publice deţinute sau mandate în administraţia publică sunt utilizate (oferă posibilităţi) pentru a
comite fapte penale, adică să se acţioneze contrar intereselor autorităţii publice. Astfel de fapte îngrădesc principiile
serviciilor publice, activităţile obişnuite ale administraţiei publice cu o misiune publică, contrazic obligaţiile şi funcţiile
serviciilor publice. În unele cazuri, astfel de infracţiuni sunt comise prin abuzarea directă a puterii sau a competenţelor,
în alte cazuri infracţiunea este comisă în altă arie decât autoritatea oficială a făptaşului, dar prin exercitarea presiunii
asupra altor persoane din cadrul instituţiei. Poziţia deţinută în cadrul administraţiei publice, precum şi natura acesteia şi
responsabilităţile asociate, au un impact direct asupra naturii şi gravităţii prejudicierii administraţiei publice. Mai mult,
este important de menţionat faptul că infracţiunile împotriva administraţiei publice violează nu numai reglementările
generale aplicabile şi conţinute în legislaţia relevantă, dar reprezintă în acelaşi timp şi un eşec în punerea în aplicare a
obligaţiilor speciale stipulate de alte legi, precum cele din Statutul funcţionarului public sau fişele de post.
Însuşi denumirea de „infracţiuni împotriva administraţiei publice“ dezvăluie – în plus faţă de obiectul obişnuit al
acestor infracţiuni - şi sfera împotriva căreia sunt comise astfel de fapte. Conform Legii administraţiei publice a Republicii
Lituaniene, serviciul civil înseamnă activităţile publice administrative, manageriale şi tehnice ale funcţionarului public
în autorităţi şi agenţii publice. Instituţii publice şi municipale înseamnă autorităţi de reprezentare, executive şi juridice,
precum şi instituţia şefului statului, respectiv instituţii şi agenţii exercitând control (supervizare). Serviciul civil este,
aşadar, domeniul managementului public, operarea şi oferirea de servicii. Activităţile i relaţiile serviciilor publice sunt
dominate de interesul public. Slujirea interesului public ca interesul legitim şi legal al societăţii este una dintre cele mai
importante condiţii pentru existenţa şi dezvoltarea unei societăţi.
Locul comiterii unei infracţiuni împotriva administraţiei publice nu coincide neapărat cu locul oficiului public
deţinut de făptaş. Fapte ilicite pot fi comise şi în afara îndatoririlor publice ale făptaşului, de pildă într-o altă instituţie
sau agenţie statală ori municipală. Făptaşul, prin abuzarea poziţiei sale publice, relaţiilor sau autorităţii sale de serviciu,
poate exercita presiune asupra altor persoane, forţându-i să comită anumite fapte.
Având în vedere faptul că infracţiunile împotriva administraţiei publice (exceptând cazurile de nerespectare
a normelor de conduită) se manifestă adesea sub forma abuzurilor făptaşilor la locul de muncă în instituţii de stat în
229
scopul obţinerii de câştiguri sau satisfacerea de interese personale, violând astfel interesele statului, astfel de fapte
ilicite sunt deseori descrise ca purtând elemente de corupţie. Este de menţionat faptul că aceste fapte au de multe ori
semnificaţie internaţională (de pildă, reglementarea investiţiilor şi creditelor străine, alocarea de contracte, procesul de
privatizare implicând capital străin, etc.).
Pe fondul înţelegerii infracţiunilor împotriva administraţiei publice, obiectele tipice ale unor astfel de fapte sunt
considerate a fi activităţi normale şi efective ale instituţiilor şi agenţiilor de stat care nu contravin principiilor autorităţii
delegate, statului de drept, constituţiei, legilor şi altor acte normative. O ţintă directă a acestor tipuri de infracţiuni sunt
activităţile normale şi efective ale instituţiilor şi agenţiilor de stat şi municipale, care sunt efectuate conform principiilor
de delegare a autorităţii, statului de drept, constituţiei, legilor şi actelor normative, precum statute şi fişe de post.
Aşadar, obiectul tipic şi ţinta infracţiunilor împotriva administraţiei publice sunt descrise pe baza unor tipuri
identice de valori, în timp ce valori adiţionale pot fi reprezentate de personalitatea, sănătatea, demnitatea, proprietatea,
etc. a părţii prejudiciate.
O latură obiectivă a infracţiunilor împotriva administraţiei publice se manifestă de regulă sub forma acţiunilor
active. Elementele mai multor tipuri de infracţiuni împotriva administraţiei publice (luarea de mită, corupţia părţii
intermediare) sunt descrise ca elemente formale care în schimb nu înseamnă că aceste fapte ilicite nu au anumite
consecinţe. Orice infracţiune împotriva administraţiei publice constituie în mod inevitabil o violare a activităţilor
instituţiilor şi agenţiilor statale şi municipale, subminând autoritatea acestora. Destul de des, astfel de fapte au consecinţe
evidente sau nesemnificative, în timp ce alte ori ele pot fi descoperite doar la un timp după comiterea acţiunii ilicite;
aceasta este cauza pentru care astfel de consecinţe nu sunt incluse în setul de elemente ale infracţiunilor individuale.
Conţinutul ţintei, seriozitatea infracţiunii şi cea a consecinţelor rezultate, mecanismul comiterii faptei, naşterea
consecinţelor, precum şi alte specificităţi, permit presupunerea că există un subiect special al infracţiunilor împotriva
autorităţilor publice – un funcţionar public.
Legea administraţiei publice defineşte funcţionarul public ca fiind o persoană fizică care a dombândit statut de
funcţionar public şi efectuează activităţi publice administrative, manageriale sau tehnice ale unui funcţionar public în
instituţii ori agenţii de stat sau municipale ce asigură servicii publice.
Latura subiectivă a infracţiunilor împotriva administraţiei publice este definită de lege ca fiind o faptă ilicită
premeditată implicând elemente de corupţie şi câştig personal. Gradul de premeditare este determinat pe baza a mai
multor factori. Făptaşul:
1. este conştient de calitatea sa de funcţionar public;
2. este conştient de autoritatea, responsabilităţile şi funcţiile pe care este obligat să le efectueze pe baza
prevederilor legilor şi a altor acte normative ce reglementează serviciile publice şi clauzele contractului de
angajare;
3. este conştient de faptul că acţiunile sale din oficiu pot atrage consecinţe de natură legală sau alta;
4. este conştient că acţiunile (ori omisiunile) sale întrec autoritatea şi competenţele proprii şi contravin
intereselor serviciului şi, ca urmare, sunt interzise;
5. preconizează prejudiciile care vor fi induse ca urmare a faptei sale ilicite în momentul abuzării oficiului său;
6. înţelege că un astfel de comportament este legat sau inseparabil de sarcinile sale deţinute în momentul
făptuirii, şi în plus faţă de consecinţele negative pe care acesta le provoacă, subminează şi autoritatea
administraţiei publice;
7. doreşte să ducă la capăt fapte ilicite care sunt legate de sarcinile sale oficiale sau încearcă sau permite în
mod deliberat întâmplarea unor fapte ori consecinţe ce rezultă din astfel de acţiuni. Din punctul de vedere
al consecinţelor, fapta deliberată a făptuitorului nu este de multe ori concretă. Dacă se descriu elementele
formale ale infracţiunii împotriva administraţiei publice, relaţia afectivă şi dorită a făptuitorului este
identificată doar prin prisma faptei comise.
În ceea ce priveşte tipurile individuale de infracţiuni împotriva administraţiei publice (de exemplu, luarea de
mită sau participarea ilicită în activităţi comerciale sau financiare ale companiei), căutarea de câştiguri personale nu
este identificată în mod direct ca un element esenţial. Maniera comiterii unor astfel de crime, circumstanţele, partea
subiectivă, toate acestea presupun existenţa motivelor şi scopurilor în cazul unor infracţiuni premeditate împotriva
administraţiei publice.
231
Aspecte ale eticii în afaceri

Modulul cursului de Dreptul afacerilor (comercial)
Scopul disciplinei
1. Familiarizarea studenţilor cu conceptul dreptului afacerilor, sursele şi sistemul acestuia.
2. Examinarea relaţiilor legale între afaceri, entităţile dreptului afacerilor şi statutul legal al acestora.
3. Analiza tipurilor de întreprindere (enterprise), reorganizare, licenţă şi lichidare. *
4. Clarificarea procedurii de faliment în cazul întreprinderilor şi procesul de restructurare.
5. Discutarea responsabilităţii în relaţiile comerciale.
6. Examinarea aspectelor principale ale eticii în afaceri (conceptul de etică, obiectul şi funcţiile acesteia, importanţa
sa în administraţia publică şi afaceri, principiile eticii profesionale şi valorile funcţionarilor publici, importanţa
discreţiei în ceea ce priveşte etica în administraţia publică). *
7. Familiarizarea studenţilor cu problemele legate de etică şi cauzele acestora. *
Obiectivele identificate la punctele 3, 6 şi 7 ale disciplinei dreptul afacerilor (comercial) se leagă de corupţie ca
problemă a eticii în afaceri şi de cauzele pentru care ea apare.
Pentru a examina corupţia în afaceri, următoarele teme secundare solicită atenţie:
1. Conceptul de etică şi corupţie ca probleme ale eticii în afaceri.
2. Răspândirea corupţiei (nivelele şi profunzimea) în Lituania.
3. Cauzele şi consecinţele corupţiei.
4. Probleme legate de abuzul în poziţii oficiale.
5. Analiza problemelor practice şi situaţiilor cu implicaţie etică.
6. Activităţi anti-corupţie şi direcţiile acestora.
Bibliografie
1. Bakenas L., “Valdininkai ir iššūkis etikai”, Mokslas ir gyvenimas, 1996, Nr. 3.
2. Rose-Ackerman S., Korupcija ir valdžia: priežastys, padariniai ir reforma. Vilnius: Vaga, 2001.
Exerciţii practice
Sarcinile sunt formulate pentru studenţi ai dreptului afacerilor (comercial) luând în considerare schimbările care au avut loc
după integrarea educaţiei anti-corupţie în modul.
Sarcina nr. 1. După părerea ta, care sunt cauzele corupţiei în Lituania? Marchează te rog enunţurile cu care eşti de acord şi
adaugă enunţuri suplimentare la listă.
Cauze externe Cauze interne

• Lipsa unei mentalităţi corespunzătoare • protecţia datelor necorespunzătoare
• Lipsa conştiinţei civice • lipsa controlului
• Atitudine publică controversată şi neclară faţă • organizare necorespunzătoare la locul de muncă
de corupţie • lipsa pregătirii
• Lipsa opoziţiei faţă de funcţionari publici • lipsa definirii clare a puterilor
corupţi • administrare de risc proastă
• Pasivitatea cetăţenilor în ce priveşte activităţi • lipsa principiului rotaţiei
anti-corupţie • sistem de cariere motivat
• Acte normative necorespunzătoare, amendarea • sisteme de audit interne şi externe subdezvoltate
lor frecventă şi contradicţii legale • proces de luare de decizii insuficient de
• Lipsa pedepsei transparent
• Sisteme de control ineficiente şi programe de • restul precondiţiilor corupţiei în numirea
protecţie a martorilor managerilor companiilor cu capital majoritar de
• Proceduri şi măsuri legale insuficiente stat şi definirea responsabilităţilor acestora, etc.
• Proceduri ineficiente de numire, suspendare şi
concediere a oficialităţilor publice
• Lipsa unui cod profesional de etică a
funcţionarilor publici
• şomaj
• sistem de sănătate ineficient
• salarii mici ale funcţionarilor publici
233
Sarcina nr. 2. Evaluează impactul măsurilor tradiţionale anti-corupţie
Măsuri de reducere a corupţiei Impactul este direcţionat spre ...? (notează, te rog)
Amenzi uriaşe pentru corupţie şi răspunderi crescute
Salarii crescânde pentru oficiali publici
Fonduri crescânde pentru servicii speciale
Linii verzi
Învăţământ public (intoleranţă din ce în ce mai mare
faţă de corupţie)
Sarcina nr. 3. Răspunde la întrebările de mai jos:

1. Unde tragi linia între o atenţie şi mită?
2. Care este atitudinea ta faţă de acordarea de mici atenţii (cu o valoare scăzută): un calendar, o vedere,
un pachet de cafea?
3. Poate un funcţionar public să accepte un cadou, de pildă o poză şi să o arate în public?
4. Ar trebui elaborat un cod de etică pentru funcţionarii publici?
5. Ce măsuri ar trebui să ia liderii instituţiilor serviciilor civile pentru a încuraja conduită exemplară în
rândul angajaţilor şi ce fel de sancţiuni ar trebui să impună pentru pedepsirea celor care nu au un
comportament adecvat?
6. Ce măsuri şi sancţiuni lipsesc şi ce fel de acţiuni ar trebui întreprinse?
7. Ce fel de strategie ar trebui să se folosească în lupta împotriva corupţiei?
Interese private şi reprezentare

Autor: VAIVA ZUZAVIČIŪTĖ
Modulul de curs despre strategii de învăţare pe toată durata vieţii (life-long learning)
Cursul este parte a curriculei pentru primul nivel al grupei C (specialitatea) elaborat pentru studenţi viitori
licenţiaţi în andragogie; la prelegeri participă şi viitori licenţiaţi în psihologie şi sociologie. În total – 71 de studenţi.
Descrierea generală a cursului

Scopul prelegerilor este ca, pe baza lecturilor (literatură ştiinţifică, documente, etc.), să ofere posibilitatea spre
discutarea şi prezentarea de argumente pentru difuzarea în public şi protecţia intereselor private într-un context mai
larg prin prisma discursului învăţării continue prin indicarea formulelor acceptabile într-o societate democratică.
Locul modulului în cadrul cursului

Raportul lui J. Delors privind oportunităţile dezvoltării publice şi economice în Europa unificată căreia i s-a făcut
multă publicitate în ultima decadă a secolului trecut a dezvăluit o serie de domenii în care învăţarea este esenţială –
să învăţăm să lucram şi să co-existăm şi să învăţăm să fim cetăţeni. Co-existenţa înseamnă dezvoltarea deprinderilor
sociale corespunzătoare asociate cu comunicarea inter-culturală şi co-operare; să învăţăm să fim cetăţeni înseamnă să
învăţăm să rezolvăm o serie de probleme de ordin local, regional, naţional şi internaţional. Realizarea scopurilor sociale
(reducerea gradului de excludere socială şi integrarea grupurilor sociale diverse), ecologice şi politice este legată în mod
integral de două aspecte – participare şi întărirea coeziunii sociale apreciind diversitatea. Să învăţăm să fim cetăţeni
înseamnă să ştim să ne exprimăm opiniile conform procedurilor acceptate de societăţi democratice şi să avem curajul să
o facem în acest mod. Esenţa cetăţeniei active este capacitatea de a-ţi proteja interesele şi nevoile, precum şi interesele
şi nevoile propriului mediu, ale diferitelor asociaţii, mişcări şi cele ale comunităţii în plus faţă de valorile sociale unice,
drepturile proprii şi cele ale altor persoane care găsesc dificilă protecţia propriilor drepturi (grupuri marginalizate,
minori, persoane cu dizabilităţi, etc.). principala condiţie pentru crearea unei societăţi a egalităţii de şanse este prin
asigurarea fiecare persoană, fiecare membru al comunităţii sau societăţii aderă la principiile statului de drept. Abuzul
puterii este posibil la toate nivelele structurilor socio-economice: un adult poate abuza de puterea sa în dauna unui copil,
o persoană sănătoasă în dauna unei persoane cu o dizabilitate, un cetăţean în dauna unei persoane imigrante. Studii
au dezvăluit faptul că abuzul de putere este prezentă în fiecare ţară şi, datorită acestui fapt, documentele politicilor
educaţionale ale Uniunii Europene au recunoscut faptul că valori precum cetăţenie activă, protecţia drepturilor proprii
şi satisfacerea voluntară a propriilor sarcini trebuie promovate şi dezvoltate. Din această cauză, aceste aspecte sunt
235
demne de atenţie. În modulul cursului devotat educaţiei anti-corupţie, o atenţie aparte este acordată modalităţilor
acceptabile de expresie a puterii, a responsabilităţilor cetăţeneşti şi mai ales modului în care specialiştii în educaţie
(având în vedere că participanţii la această prelegere sunt viitori dascăli şi manageri) trebuie să îşi protejeze drepturile,
precum şi cele ale celor de care aceştia sunt răspunzători. Modulul face apel la o largă varietate de abordări în ce priveşte
conceptul de anti-corupţie, care nu înseamnă doar abuzul puterii de oficialităţi, dar şi cea a persoanelor private şi în
general a oricărei persoane care are vreo putere asupra oricărei alte persoane şi abuzarea puterii de către aceasta.
Pentru a ilustra această concepţie modernă a anti-corupţiei s-au utilizat ideile dintr-un articol al unui doctorand, A.
Raudonienė, care insistă asupra importanţei respectării drepturilor la fiecare nivel.
În urma participării la prelegere, studenţi vor putea:

• Distinge interesele publice şi private;
• Discrimina între strategii de învăţare continuă în lumina învăţării/auto-învăţării unui individ sau cetăţean;
• Înţelege diseminarea diversităţii cetăţeniei active în cadrul unei societăţi democratice;
• Indica oportunităţile cetăţeniei active în cadrul cursului de învăţare continuă.
Distribuţia orelor devotate subiectului

Un număr total de opt ore sunt alocate acestui subiect (din aceste opt, şase ore sunt prelegeri, o oră este muncă
individuală şi o oră este pentru testarea cunoştinţelor prin intermediul discuţilor).
Evaluare
Următoarele aspecte sunt evaluate – familiarizarea cu materialele prezentate în lecturi şi participarea la dicuţi.
Metode
Aceste prelegeri sunt părţi integrante ale cursului. Sunt date după familiarizarea studenţilor cu aşteptările de bază,
subiecte şi probleme cursului, precum şi materialele didactice asociate cursului. Participarea activă este încurajată (învăţarea
bazată pe metoda descoperirii) datorită faptului că studenţii sunt deja familiarizaţi cu această logică a organizării prelegerii.
Cea de-a doua metodă folosită este învăţarea prin participare. Căutarea individuală de lecturi, întrebări şi dubii trebuie
încurajate pentru că subiectul pus în discuţie este însuşi legat de poziţia activă a cetăţenilor. Metoda lucrului în grup este
şi ea folosită. Această activitate este generalizată prin oferirea unor exemple de asociaţii şi fenomene de reprezentare în
societate; O prelegere în cadrul căruia aspectele principale sunt întărite. Pentru discuţii, studenţii pregătesc lecturile în avans,
familiarizându-se cu conţinutul textelor; informaţia, datele şi argumentele sunt căutate pentru a asigura o dezbatere de
calitate.
Planul dezvoltat al prelegerilor
Prelegerea 1
1. Democraţie – principii generale şi diversitatea conceptului.

2. Interese publice şi private – conflicte şi soluţionarea lor.
237
Stadiul Metoda Literatură, materiale

Prelegerea Prelegere Structura argumentului a fost introducă
anterioară
În timpul Muncă independentă Literatură obligatorie:
pregătirii (analiza textelor 1) Mokymosi visą gyvenimą strategijos. Sąvadas. Kaunas, 2003, capitolul 3;
2) Reading material I (Pranevičienė B., Kvaziteismai administracijos kontrolės
prelegerii pregătite şi sistemoje. Vilnius, 2003).
recomandarea literaturii)
Prelegerea Discuţii în grup Întrebări pentru discuţia iniţială pe baza materialelor lecturate:
sau Ce pare să fie cel mai important? De ce?
consultare Ce te face să te îndoieşti? Ce doreşti să dispuţi? Argumentează-ţi opinia.
Întrebări de elaborat în timpul purtării discuţiilor:

Cum aţi descrie interesele publice şi cele private?
Ce este deosebit de important în Lituania în această privinţă?
Sunt interesele publice şi cele private separate în ţara noastră?
Unde se întrepătrund?
În ce domenii trebuie să se întrepătrundă?
În ce domenii şi pe baza căror considerente nu au voie să se întrepătrundă?
Generalizarea discuţiilor Probleme pentru generalizarea discuţiei:
Care sunt rolurile unui educator, ale unui formator al adulţilor atunci când acesta/
aceasta protejează domeniile în care interesele publice şi private nu au voie să se
întrepătrundă?
De ce este important să se discute astfel de aspecte într-o societatea democratică?
Prelegerea Sunt analizate conceptele de interes public şi privat, precum şi conexiunile dintre
ele în contextul drepturilor omului şi cetăţeniei active, precum şi manifestările
corespunzătoare ale intereselor private într-o societatea democratică.
Generalizarea Pe baza lecturilor, discuţiilor şi materialelor prezentate în timpul prelegerii, se fac
generalizări în ceea ce priveşte modalităţile legale şi acceptabile (într-o societatea
democratică) de a face publice sau proteja interesele private şi cauzele pentru
care aceste probleme sunt importante într-o societate democratică, bazată pe
cunoaştere.
Literatură
1. Pranevičienė B., Kvaziteismai administracijos kontrolės sistemoje. Vilnius, 2003, p. 27-32.
2. Raudonienė A., “Modernėjanti klasikinio korupcijos apibrėžimo Lietuvoje kaita”, Jurisprudencija, t. 32 (24), 2002, p. 114-121.
Prelegerea 2
1. Reprezentarea într-o societatea democratică.

2. Forma de manifestare a nevoilor private într-un spaţiu democratic.
3. Cetăţenie activă – originea conceptului, diversitatea sa şi elemente esenţiale.

Prelegerea Prelegere S-au analizat conceptele de interes public şi privat
anterioară
pregătirii (analiza textelor 1) Mokymosi visą gyvenimą strategijos. Sąvadas. Kaunas, 2003, capitolul 3;
2) Lectura II (Welton M., Pilietinė visuomenė ir viešoji sfera).
prelegerii pregătite şi
recomandarea literaturii)
239
Prelegerea Discuţii în grup Întrebări pentru discuţia iniţială pe baza materialelor lecturate:
sau Ce pare să fie cel mai important? De ce?
consultare Ce te face să te îndoieşti? Ce doreşti să dispuţi? Argumentează-ţi opinia.

Există probleme care apar pentru unele persoane şi care nu sunt făcute
publice sau reprezentate în ţara noastră? Dacă există, ce fel de probleme
sunt acestea? Dacă nu există, atunci cine le face publice şi le reprezintă?
Care ONG-uri le cunoşti? Dacă participi în activităţile unui ONG, introduce
scopurile, activităţile şi grupurile ţintă cărora aceasta se adresează.
Împărtăşeşte experienţa proprie şi explică dacă este o activitate uşoară.
Tu eşti reprezentat de un ONG?
Care sunt oportunităţile pentru învăţământ/auto-învăţare în domeniul
cetăţeniei active în ţara noastră prin prisma educaţiei continue? Dă
exemple care să ilustreze modul în care cetăţenii îşi exprimă dorinţele.
Care sunt drepturile şi oportunităţile pentru a le exprima? De ce ezită
oamenii uneori să exerseze aceste drepturi şi oportunităţi?
Generalizarea discuţiilor Probleme pentru generalizarea discuţiei:
Care aspecte ale activităţilor personale, sociale şi profesionale ar trebui
să le învăţăm din punctul de vedere al strategiilor de învăţare continuă?
Cum ai realiza acest lucru?
Prelegerea Teoria lui J. Habermas despre învăţare socială; asociaţiile într-o societate
democratică; esenţa conceptelor de cetăţenie activă şi diversitatea
acestora; expresia activităţilor cetăţeniei active.
Generalizarea Pe baza lecturilor, discuţiilor şi materialelor prezentate în timpul
prelegerii, se fac generalizări în ceea ce priveşte strategiile de învăţare
continuă – promovarea cetăţeniei active.
Literatură
1. Chambers C., “Feminist Discourse / Practical Discourse”, in J. Mehan, (ed.), Feminists Read Habermas. New York: Routledge, 1995.
2. Dahl R. A., Demokratija ir jos kritikai. Vilnius: Amžius, 1994.
3. Habermas J., Between Fact and Norms: Contribution to a Discourse Theory of Law and Democracy. Cambridge, MA: MIT Press, 1996.
Prelegerea 3
1. Memorandum în privinţa cetăţeniei active în cadrul strategiei de învăţare continuă – este o abilitate înnăscută
sau ceva ce poate fi dezvoltat prin educaţie?

Prelegerea Prelegere S-au analizat conceptul de cetăţenie activă, activităţile cetăţenilor,
anterioară responsabilităţi, drepturi şi obligaţii, precum şi modul lor de exersare.
pregătirii (analiza textelor pregătite 1) Mokymosi visą gyvenimą strategijos. Sąvadas. Kaunas, 2003, capitolul 3;
2) Lectura III (un extras dintr-un memorandum despre învăţare
prelegerii şi recomandarea continuă)
literaturii)
241
Prelegerea Prelegere Versatilitatea vieţii sociale în Uniunea Europeană. Învăţarea ca formă de

sau identificare şi soluţionare a problemelor sociale şi politice.
consultare Discuţii în grup Întrebări pentru discuţia iniţială pe baza materialelor lecturate:
Ce pare să fie cel mai important? De ce?
Ce te face să te îndoieşti? Ce doreşti să dispuţi? Argumentează-ţi opinia.
Ce argumente se pot aduce în favoarea susţinerii ideii că cetăţenia
activă, abilitatea de a lucra împreună şi cultura sunt în centrul atenţiei
învăţării continue?
Care dintre aceste aspecte sunt implementate în Lituania? Care lipsesc
încă?
Care aspecte ale co-existenţei şi cooperării le-ai scoate în evidenţă? De
ce?
Întrebări pentru generalizarea discuţiei:
De ce, în condiţiile create de strategiile de învăţare continuă, nu este
suficientă dezvoltarea de competenţe profesionale?
Care fenomene publice din Lituania pot fi reduse doar prin învăţarea
importanţei co-existenţei şi colaborării?
Generalizarea discuţiilor Pe baza celor trei seturi de lecturi, a discuţiilor şi a materialelor
şi prelegerilor prezentate la prelegeri, s-au făcut generalizări prin scoaterea în
evidenţă a abilităţilor şi capacităţilor individuale (în faţa oportunităţilor
şi diversităţii acestora) în învăţarea căutării armoniei competenţelor;
competenţe profesionale şi personale; competenţa cetăţeniei active sub
forma participării în probleme publice, protecţia intereselor private în
aşa fel încât să fie acceptabilă şi corespunzătoare cu statul de drept şi
societatea democratică, bazată pe cunoaştere.
Literatură
1. Dahl R. A., Demokratija ir jos kritikai. Vilnius: Amžius, 1994.
Reflecţii asupra prelegerilor

După desfăşurarea prelegerilor modulului de strategii de învăţare continuă „ Interese private şi reprezentare“ ţinute viitorilor
licenţiaţi în andragogie, studenţii au fost rugaţi să reflecteze asupra problemelor discutate şi dezbaterile din cadrul prelegerilor.
Lucrând în grupe de câte 5-7 persoane, studenţii au identificat mai multe nivele la care un adndragog, un dascăl de adulţi,
poate contribui la formarea societăţii civile:
• La nivel individual: aici, responsabilitatea individuală este cea mai importantă;
• La nivelul comunităţii: important aici este rolul individului, instituţiile de învăţământ şi ale statului, precum şi
organizaţii de învăţare non-formală;
• Nivelul economic: din dorinţa de a realiza dezvoltare coezivă şi durabilă, este nevoie de efort din partea sindicatelor
şi organizaţiilor sindicale, precum şi o strategie naţională;
Studenţii au definit responsabilităţile unui andragog:
• Motivare, spre exemplu, convingerea unei persoane că este important să îşi dezvolte deprinderile; să arate unei
persoane că este importantă în organizaţie; să încurajeze persoane să nu se teamă de inovaţii şi să le utilizeze; să
demonstreze relaţiile între o nouă competenţă şi practica;
• Asistenţă celor care învaţă, de pildă, să îi înveţe cum să aloce timp într-un mod eficace; să asiste la formarea
deprinderilor de lucru; să creeze condiţii optime învăţării (loc, timp şi materiale); să creeze un mediu propice
şi sigur învăţării (atmosferă şi confidenţialitate favorabile); să informeze despre diversitatea de oportunităţi de
învăţare şi să creeze condiţiile pentru alegere (spre exemplu, metodele de lucru optime);
• Poziţie civică: de pildă, să educe în loc să ţină seama de principiile competiţiei; să promoveze cetăţenie activă; în
pregătirea viitorilor dascăli, să evidenţieze responsabilitatea civică; să asiste persoane în adaptarea la organizaţie.
243
Soluţionarea corupţiei ca un aspect moral într-un cod etic

Autor: ROMAS PRAKAPAS
O prelegere a cursului de etică profesională
Obiectiv
Familiarizarea studenţilor cu coduri etice ca surse de soluţionare a unor probleme morale.
Metode
Lucru în echipe, analiză de text şi interpretare, contemplare.
Materiale
Texte (coduri etice, descrieri ale concepţiilor legate de corupţie), tabele cu analiza codurilor etice, scheme reprezentând
concepte ale corupţiei.
Proces
1. Studenţii învaţă că specialişti în diverse domenii îşi îndeplinesc de regulă sarcinile pe baza unor valori anume şi
că reprezentanţii diferitelor organizaţii şi profesii dezvoltă şi sunt de acord de regulă în privinţa unor principii,
declaraţii, coduri etice, etc. Anume. Toate aceste probleme sunt nişte imperative care asistă în mod formal o
conduită profesională corespunzătoare în cadrul unui grup anume. După Palidauskaitė (2001), misiunea codurilor
etice este aceea de a fi un intermediar în cadrul relaţiilor formale între publicul general şi reprezentanţii unei
profesii sau organizaţii anume şi să definească interconexiunile între membrii unei profesiuni sau organizaţii
anume. Necesitatea de a defini astfel de interconexiuni devine relevantă în momentul apariţiei unor crize,
scandaluri şi în speţă în momentul soluţionării unei probleme etice. Acest lucru se întâmplă pentru că majoritatea
problemelor apar în aşa-zisele situaţii limită, când valorile se împletesc cu aspecte legale (înşelăciune, corupţie,
abuz, conflict de interese, etc.).
2. Studenţii sunt împărţiţi în grupe şi fiecărei grupe i se dă un alt cod etic (vezi Bibliografie mai jos). Grupele
analizează codul etic primit şi identifică obiectivele, valorile, principiile, avantajele şi dezavantajele.
3. Grupele prezintă munca lor completând tabelul de mai jos:
Codul etic
Obiective Valori Principii
Avantaje Dezavantaje
Discuţiile dezvăluie principalele obiective ale codurilor etice (previn conduite neetice, stabilesc limite
responsabilităţilor, promovează conduită etică, joacă rolul educaţiei morale, disciplinează reprezentanţii
profesiilor sau membrilor organizaţiei, ajută în luarea deciziilor, întăresc încrederea publică, creează o imagine
mai bună a profesiunii în faţa publicului), valorile şi principiile (grijă, bunăvoinţă, onestitate, posibilitatea tragerii
la răspundere (accountability), echitate, respect, conştiinţă civică, etc.), precum şi avantajele şi dezavantajele
acestora.
4. Studenţilor li se dau texte ce conţin concepţii ale corupţiei şi li se prezintă schema corupţiei (corupţia = monopol
+ comportament secretos – tragere la răspuns) (vezi Fig. 1), şi conceptele pe baza cărora corupţia (cadou, mită,
corupţie individuală sau sistemică) este examinată ca o problemă etică.
FIG. 1. Schema conceptului de corupţie
Corupţia
Comportament
Monopol Răspundere
secretos
245
5. După identificarea obiectivelor, valorilor şi principiilor codurilor etice, respectiv examinarea conceptului de
corupţie, studenţii primesc sarcina de a evidenţia oportunităţile pentru prevenirea corupţiei stabilite în codul
etic. În timpul examinării textelor codurilor etice, grupele de studenţi vor completa tabelul de mai jos, sumarizând
soluţiile găsite de ei pe un flip chart după cum urmează:
Manifestarea corupţiei Măsuri de prevenire în codul etic
6. După rezumarea sarcinilor îndeplinite de grupele de studenţi şi notarea lor pe flip chart, studenţii vor fi rugaţi
să se gândească la reacţiile la corupţie ca o problemă etică ce emană din codurile etice. Va avea loc o dezbatere
pentru a afla din ce motive reprezentanţi ai unor profesii nu respectă codurile etice adoptate.
BIBLIOGRAFIE
1. Codul etic al Asociaţiei Analiştilor Financiari, http://www.finansai.lt/About_etika.htm
2. Codul etic al jurnaliştilor şi publiciştilor lituanieni, http://www.lzs.lt/etikoskodeksas.html
3. Codul etic al asistenţilor sociali. Asociaţia asistenţilor sociali lituanieni, 1998.
4. Codul de conduită al juriştilor profesionişti, http://advokatas.tinklapis.lt/temos/etikos_kodeksas.html
5. Codul etic profesional al evaluatorilor de proprietăţi, http://www.atvi.lt/tvt/tvprof.htm
6. Codul etic al psihologilor. Vilnius, 1997
7. Codul etic al cercetătorilor şi pedagogilor ai Universităţii Tehnice Kaunas, http://www.ktu.lt/lt/ktu/kodeksas.html
8. Codul de onoare al notarilor, http://www.notarai.lt/?act=taktai
9. Proiectul codului etic profesional şi de conduită al politicienilor lituanieni, http://www3.lrs.lt/cgi-bin/preps2?Condition1=196440&C
ondition2=
10. Palidauskaitė J., Viešojo administravimo etika. Kaunas: Technologija, 2001
11. “Pedagogų etikos kodeksas. Projektas”, Mokykla, 2000, Nr. 11-12, p. 13-16.
12. Phenomenon of Corruption, http://www.stt.lt
13. Socialinio darbo etikos normos ir principai. Kolumbas: TSDF, 1994.
Module de cursuri opţionale

Corupţia şi prevenirea ei
Autor: TADAS TAMOŠIŪNAS
Curs opţional
Scopul şi conţinutul cursului şi relaţia sa cu alte discipline

Cursul va familiariza studenţii cu conceptul corupţiei, natura şi manifestările sale în diferite sfere ale vieţii
publice: politică, economie, justiţie, etc. va oferi, de asemenea, cunoştinţe legate de prevenirea corupţiei şi dezvoltarea
deprinderilor necesare. Conţinutul cursului se bazează pe o abordare multidisciplinară, împrumutând din sociologie,
istorie, drept, ştiinţe politice şi alte ştiinţe socio-umane. Durata cursului este de 80 de ore (incluzând 32 de ore de
prelegeri şi exerciţii şi 48 de ore de muncă individuală).
Relevanţa cursului
Subminând încrederea în stat, încetinind progresul economic, limitând procesul de democratizare, împiedicând
activitatea indivizilor în arii de activitate private, corupţia are un puternic impact negativ asupra dezvoltării statului şi
co-existenţei sociale. Luând în considerare rolul preventiv atribuit educaţiei, este relevantă introducerea în mai mare
detaliu a unui complex de fenomene de corupţie în educaţia unor viitori specialişti. În plus, cursul se va dovedi util
şi dintr-un punct de vedere social mai general, pentru că fiecare persoană, într-o măsură mai mică sau mai mare, se
întâlneşte cu forme ale corupţiei, ceea ce solicită o reacţie adecvată şi competentă.
Sarcini
1. Familiarizarea studenţilor cu conceptul de corupţie şi caracteristicile sale în diferitele domenii ale
vieţii publice, analizarea impactului din punct de vedere al individului, instituţiilor şi statului.
2. Examinarea bazelor legale şi instituţionale ale prevenirii corupţiei, familiarizarea studenţilor cu
iniţiativele de prevenire a corupţiei întreprinse în Lituania şi în alte ţări.
3. Dezvoltarea abilităţilor studenţilor în identificarea practicilor corupte şi întărirea atitudinilor civice
anti-corupţie.
247
Conţinutul cursului
Tema nr. 1. „Conceptul de corupţie“

Corupţia este un fenomen istoric universal. O varietate de definiţii ale corupţiei şi relaţiile sale cu contextul
socio-cultural. Expandarea definiţiei corupţiei şi critica ei. Analiza conceptelor de promisiune, ofertă şi darea ilicite de
către persoane provenind din diferite pături sociale în Lituania.
Tema nr. 2. „Tipurile ale corupţiei“

Măsurarea şi manifestarea corupţiei: formele şi scara acesteia, şi impact. Corupţie administrativă, politică, în
sectorul privat şi internaţional. Clasificarea corupţiei utilizată de Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene:
consecinţe birocratice, de reglementare, de prevenţie şi eliminatoare. Corupţie de proporţii şi corupţie mică.
Tema nr. 3. „Factori şi condiţii ale corupţiei“

Globalizare economică internaţională, privatizare şi achiziţii publice. Cultura de consum. Relativismul valorilor
în societăţi post-sovietice. Lipsa transparenţei în finanţarea partidelor şi campaniilor politice. Tradiţia nepotismului.
Societate civilă fragilă. Instituţii slabe care impun răspundere legală.
Tema nr. 4. „Situaţia corupţiei în Lituania“

Metodologia măsurării corupţiei. Rezultatele sondajelor sociologice şi evoluţia acestora în anii trecuţi. Opinie
publică controversată. Perspectiva organizaţiilor internaţionale în privinţa corupţiei în Lituania. Principalele consecinţe
ale corupţiei în ţară: eficienţa scăzând a investiţiilor, competiţie limitată, cuantum descrescător al taxelor colectate,
scăderea încrederii în instituţiile de stat, etc.
Tema nr. 5. „Baze legale ale prevenţiei corupţiei“

Impact direct şi indirect asupra corupţiei. Măsuri preventive în ceea ce priveşte conflictele de interes. Declaraţii de
proprietate şi venit. Transparenţă crescută în relaţiile economice. Condiţiile dării cadourilor şi întreprinderii activităţilor
de lobby. Prevederile Legii administraţiei publice. Programul naţional anti-corupţie. Organizaţiile cele mai însemnate
angajate în prevenirea corupţiei. Scandaluri de corupţie în Lituania şi evaluarea lor legală şi politică. Cărei instituţii
raportăm practici de corupţie.
Tema nr. 6. „Iniţiative politice, civice şi educaţionale“

Abordări holistice în prevenirea corupţiei. Strategii anti-corupţie în ţările OCDE (Organizaţia pentru Cooperare
şi Dezvoltare Economică). Mass media ca un stimulent în prevenirea corupţiei. Importanţa presiunii civice în prevenirea
corupţiei. Relaţiile între prevenirea corupţiei şi responsabilitate, democraţie, gândire critică, etc. Educaţie şi practică
anti-corupţie în Lituania.
Evaluarea cursului
Notă agregată.
BIBLIOGRAFIE
1. Fighting Corruption: Practical Examples. International seminar. Vilnius: Special Investigation Service, 2001.
2. Grosse T. G., Antikorupciniai veiksmai ekonominio bendradarbiavimo ir plėtros organizacijos (OECD) šalyse (1 d.), http://www.stt.lt/
lt/files/antikorup_1_dalis.pdf
3. Grosse T. G., Antikorupciniai veiksmai ekonominio bendradarbiavimo ir plėtros organizacijos (OECD) šalyse (2 d.), http://www.stt.lt/lt/
files/antikorup_2_dalis.pdf
4. Harris R., Political Corruption: In and beyond the Nation State. New York: Routledge, 2003.
5. Legea privind finanţarea partidelor politice şi a organizaţiilor în Republica, http://www.stt.lt/lt/files/politiniu_partiju_ir_politiniu_
organizaciju_finansavimo_ist.pdf
6. Lege prevenirii corupţiei a Republicii Lituaniene, http://www.stt.lt/lt/files/korupcijos_prevencijos_ist.pdf
7. Legea achiziţiilor publice a Republicii Lituaniene, http://www.stt.lt/lt/files/viesuju_pirkimu_ist.pdf
8. Harta corupţiei lituaniene, http://www.transparency.lt/tyrimai.php
9. Problems of Crime and other Undesirable Social Processes and their Resolution in European States. Vilnius: Lithuanian Law University,
2003.
11. Vaitiekus S., Korupcijos prevencijos sistema Lietuvoje: organizacijos ir veiksmų apžvalga. Vilnius: “Transparency International”
Lietuvos skyrius, 2002.
249
Exemple de teme care pot fi extinse
Tema nr. 1. „Conceptul de corupţie“

Corupţia este un fenomen istoric universal. O varietate de definiţii ale corupţiei şi relaţiile sale cu contextul
socio-cultural. Expandarea definiţiei corupţiei şi critica ei. Analiza conceptelor de promisiune, ofertă şi darea ilicite de
către persoane provenind din diferite pături sociale în Lituania.
Sarcini
1. Familiarizarea studenţilor cu conceptul de corupţie şi alte concepte importante ale cursului. Formularea unei
definiţii simple, dar în acelaşi timp comprehensibile a corupţiei.
2. Dezvăluirea complexităţii şi diversităţii fenomenului corupţiei.
I. Prelegerea introductivă (plan)

1. Studenţii se familiarizează cu importanţa studiului corupţiei, prezentând o scurtă definiţie a acestui fenomen (abuzul
puterii în scopuri personale). Atenţia este focalizată pe impactul distructiv al corupţiei asupra societăţii. Natura complexă
a corupţiei este o caracteristică tipică a tuturor statelor foste-sovietice. Se face referire la publicaţia lui T. G. Grosse
„Acţiuni anti-corupţie în ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)“ pusă pe sit-ul Serviciul
de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene (vezi http://www.stt.lt/lt/files/antikorup_1_dalis.pdf şi http://www.stt.lt/
lt/files/antikorup_2_dalis.pdf în lituaniană).
2. Este organizată o dezbatere despre importanţa unei abordări holistice în privinţa corupţiei în viaţa individului şi a
societăţii având în vedere că cu toţii suntem confruntaţi cu corupţia, unii mai des decât alţii. Problema este ridicată
din perspectiva funcţiilor de prevenire a corupţiei a educatorilor. Este evidenţiată importanţa analizei critice şi sunt
prezentate principalele argumente pro şi contra corupţie (acelaşi text al lui Grosse poate fi utilizat ca referinţă). Corupţia
este menţionată în contextul instituţionalizării sociale: lupta împotriva corupţiei devine des un mod de a exprima
interese (de exemplu, mulţi politicieni dispun de sloganuri anti-corupţie).
3. Este dezvăluită natura istorică a corupţiei: orientul antic (exemple de corupţie administrativă2), republica celor două
naţiuni (exemple de corupţie politică3), Republica Lituaniană între cele două războaie mondiale (cazul Sakharin şi cel al
2 Vezi manualele de istorie antică, de pildă, J. Varnienė “Senosios civilizacijos” (Vilnius: Vilniaus knyga, 2004).
3 Žilėnas A., LDK finansų pagrindai, d. 1. Vilnius: Lietuvos banko leidybos ir poligrafijosskyrius,1996;Ragauskas A., Vilniaus miesto valdantysis
elitas XVII a. II pusėje. Vilnius: Diemedis, 2002.
timbrelor4), Uniunea Sovietică (exemple de corupţie administrativă şi politică5). O scurtă trecere în revistă a scandalurilor
de corupţie în Lituania. Este scos în evidenţă faptul că este imposibil de eradicat corupţia, însă ea poate să fie redusă şi
controlată.
4. Prezentarea definiţiilor corupţiei formulate de Organizaţia Naţiunilor Unite, Transparency International, autori
internaţionali şi lituanieni şi altele formulate în legislaţia Republicii Lituaniene (Legea privind Serviciul de Investigaţii
Speciale al Republicii Lituaniene). Problema formulării unei definiţii.
5. Participanţii la seminar vor primi câte o notă cu principalele concepte utilizate în timpul prelegerii (vezi anexa mai
jos).
II. „Punctul tău de vedere“ (metoda discuţiei)

Durată
Durata acestui exerciţiu este de 1-1,5 ore, cu 10-30 de studenţi participanţi.
Scopul
În timpul aplicării metodei, studenţii sunt încurajaţi să examineze atitudinile proprii faţă de corupţie şi capacitatea
de a împărtăşi puncte de vedere este dezvoltată în ciuda diferenţelor în opinii.
Procesul
1. Se aşează o bucată de hârtie cu un semn „+“ într-un colţ al sălii şi o alta, cu un semn „–“ se aşează într-un alt
colţ al sălii.
2. Studenţilor li se spune că se vor citi mai multe enunţuri. Cei care sunt de acord cu conţinutul enunţurilor
să se aşeze aproape de hârtia cu semnul „+“, iar cei care nu sunt de acord cu acestea să se apropie de hârtia
cu semnul „–“. Cei care nu au nici o opinie să rămână în centrul sălii şi nu îşi vor putea susţine punctul de
vedere.
3. Se citeşte primul enunţ. (Exemple: Când mergi la medic, trebuie să îi duci ceva; Este normal să ai o înţelegere
cu poliţia rutieră: este în beneficiul fiecărei părţi şi nu dăunează nimănui; Corupţia grăbeşte procesul de luare
al deciziilor; etc.). Conţinutul enunţurilor citite trebuie să fie controversat şi trebuie să permită o desfăşurare
a dezbaterilor care să conducă la o concluzie. De pildă, este benefic să existe o înţelegere cu poliţia rutieră,
dar dacă aceasta devine o practică des întâlnită, se poate întâmpla ca poliţia să permită, contra unei mite,
4 Lietuvių enciklopedija. Bostonas: Lietuvių enciklopedijos leidykla, 1961.
5 Voslenskij N., Nomenklatura. Moskva: Progress, 1995.
251
ca şoferul beat să meargă mai departe fără sancţiunile prevăzute şi în localitatea următoare să lovească un
pieton.
4. După citirea enunţurilor, fiecare student îşi alege poziţia faţă de problema pusă şi apoi fiecare dintre ei îşi
justifică alegerea. Fiecărui student i se dau 2-3 minute pentru exprimarea punctului de vedere.
5. După ce fiecare student şi-a exprimat punctul de vedere, cei care doresc să şi-l schimbe pot migra în celălalt
capăt al sălii.
6. După examinarea fiecărui enunţ, se ţine o discuţie scopul căreia este de a găsi răspunsuri la următoarele
probleme:
• A fost dificilă decizia privind poziţia adoptată? De ce? A fost dificil să se rămână în centrul clasei,
neavând astfel posibilitatea de a exprima un punct de vedere?
• Care au fost argumentele exprimate? Pe ce s-au bazat acestea: fapte sau emoţii? Care au fost mai
eficiente?
Notă: Enunţurile pot fi schimbate şi ajustate, dar este absolut esenţial să fie controversate.
Experienţe în aplicarea modelului

Metoda descrisă mai sus a fost aplicată în lucrul cu studenţii Facultăţii de istorie la Universitatea Pedagogică
din Vilnius. A ajutat în atingerea obiectivelor exerciţiului, a pregătit studenţi pentru examinarea subsecventă în privinţa
corupţiei, a întărit atitudinea lor critică faţă de stereotipuri existente în societate şi faţă de clişeele ce tolerează corupţia.
Spre exemplu, câţiva respondenţi au sus că întotdeauna este bine de ‘dat’ medicilor, pentru că beneficiezi apoi de
un serviciu mai bun şi economiseşti timp cu procedurile (un stereotip des întâlnit şi psihologia socială ne spune că
atitudinile puternice determină un comportament corespunzător). Însă discuţia a evoluat în direcţia dezvoltării ideii:
ce s-ar întâmpla cu oamenii care nu îşi pot permite să plătească medicul şi care ar fi consecinţele negative ale activităţii
unui medic care a învăţat medicina dând mită şi fără a avea cunoştinţele necesare. De mai multe or, studenţii au
menţionat tradiţia relaţiilor clientelare, rampantă în Lituania. Au spus că este dificil să găseşti un loc de muncă fără
ajutorul din partea cunoştinţelor şi mentorilor şi această circumstanţă justifică corupţia. Au fost studenţi care au atacat
această perspectivă şi au oferit argumente susţinute pentru ilustrarea opiniei că dedicaţia muncii (şi în primul rând
învăţarea) este rentabilă într-o economie de piaţă şi că corupţia în sectorul privat, care este bazat pe competenţe, nu
este avantajoasă.
Evaluare
Acest exerciţiu este unul introductiv si scopul lui este de a face studenţii să îşi exprime părerile, nu să evalueze
cunoştinţe şi deprinderi. Aşadar, participarea trebuie să fie suficientă pentru evaluare.
Anexă. Concepte cheie utilizate în timpul cursului
Educaţia anti-corupţie este dezvoltarea atitudinilor anti-corupţie în rândul cetăţenilor.

Standarde anti-corupţie sunt acele seturi de norme comportamentale şi legale care asistă în reducerea maximă a
conduitei corupte.
Relaţii clientelare sunt un sistem de relaţii bazate pe favoruri reciproce şi legături între un mentor (şef) şi o altă
persoană sau grup de persoane (clientelă).
Conflictul de interese este o situaţie în care un funcţionar public, efectuându-şi atribuţiile şi satisfăcând
instrucţiunile, este obligat să ia o decizie sau să participe în procesul de luare a deciziilor privind efectuarea de
sarcini şi instrucţiuni legate de interesele lui private.
Corupţia este abuzul de putere publică pentru beneficii personale (una dintr-o multitudine de posibilităţi).
Infracţiuni legate de corupţia includ darea de mită, mituirea intermediarilor, alte infracţiuni comise în sectorul
administraţiei publice sau în timpul efectuării de servicii publice pentru beneficii proprii sau ale unei terţe persoane,
inclusiv: abuzul în serviciu şi depăşirea autorităţii, fraudă, confiscarea de proprietăţi şi delapidare, dezvăluirea de secrete
oficiale, producerea de date false în ce priveşte venit, profit generat sau proprietăţi deţinute, legislaţie legată de bani
sau proprietăţi obţinute în mod ilegal, suprapunerea cu activităţile unui funcţionar public sau cele ale unei persoane
care deţine o funcţie în administraţia publică, sau alte infracţiuni când sunt comise prin darea sau solicitarea de mită,
sau ascunderea acestora.
Dezvăluirea şi trimiterea în judecată este dezvăluirea unor acte de corupţie şi punerea în aplicare a principiilor de
egalitate şi inevitabilitate a pedepsei.
Identificarea corupţiei este abilitatea de a depista manifestările corupţiei timpuriu şi într-un mod meticulos.
Formele de corupţie în funcţie de domeniul apariţiei sunt cele administrative, politice, cele din sectorul privat şi
internaţionale.
Formele de corupţie în funcţie de scopul faptei sunt cele birocratice, de reglementar, preventive şi cele ce elimină
consecinţele.
Activităţile de lobby sunt activităţile remunerate ale lobby-iştilor care sunt utilizate pentru a influenţa amendarea,
suplimentarea sau abrogarea unor acte normative, precum şi adoptarea sau neadoptarea de legislaţie nouă. Scopul
acestor activităţi este de a satisface interesele clientului fără prejudicierea drepturilor omului sau a intereselor publice
şi de stat.
253
Lobby-istul este o persoană fizică sau o companie, instituţie sau organizaţie ce se află pe lista lobby-iştilor în conformitate
cu procedura stipulată în legislaţia relevantă.
Spălarea de bani este acţiunea scopul căreia este de a ascunde sau a da impresia legalităţii unor beneficii de ordin
financiar de provenienţă ilicită.
Nepotismul este un sistem de clienţi care implică susţinerea membrilor familiei.
Mentorul (patronul) face parte dintr-un sistem de relaţii clientelare, şi reprezintă o instituţie sau o persoană care
veghează asupra cuiva sau protejează pe cineva.
Prevenirea corupţiei constă în eliminarea cauzelor şi factorilor care contribuie la corupţie.
Principiile administraţiei publice includ statul de drept (activităţile sunt bazate pe prevederi legale), obiectivitate
(acţiunile trebuie să fie imparţiale), îngrădirea abuzului de autoritate (interzicerea comiterii acţiunilor neautorizate sau
interzicerea luării deciziilor în cadrul aceleiaşi arii de competenţă pentru scopuri altele decât cele stipulate de legislaţia
în vigoare).
Interese private sunt interese private de ordin economi sau neeconomic ale unei persoane în cadrul administraţiei
publice sau cele ale unei rude apropiate (membru al familiei) şi care ar putea afecta deciziile acesteia în efectuarea
sarcinilor oficiale.
Administraţia publică este termenul generic pentru activităţile statului şi cele ale autorităţilor locale, reglementate
de legislaţie, menită să pună în aplicare legile şi decizii ale autorităţilor locale, şi să administreze serviciile publice
planificate.
Interesele publice reprezintă aşteptările publicului în ceea ce priveşte luarea de decizii justă şi imparţială a
angajaţilor în administraţia publică şi serviciile publice.
Tema nr. 6. „Iniţiative politice, civice şi educaţionale“

Abordări holistice în prevenirea corupţiei. Strategii anti-corupţie în ţările OCDE (Organizaţia pentru Cooperare
şi Dezvoltare Economică). Mass media ca un stimulent în prevenirea corupţiei. Importanţa presiunii civice în prevenirea
corupţiei. Relaţiile între prevenirea corupţiei şi responsabilitate, democraţie, gândire critică, etc. Educaţie şi practică
anti-corupţie în Lituania.
Sarcini
1. Evaluează oportunităţi pentru prevenirea corupţiei şi dezvoltă-le în contextul unui mediu cât mai apropiat
studenţilor.
2. Întăreşte poziţia anti-corupţie a studenţilor şi, indirect, cea a colegilor lor.
Durata
Subiectul este acoperit în 8 ore de seminar şi 10 ore de muncă individuală.
Prelegerea introductivă (plan)

În timpul prelegerii, profesorul reaminteşte studenţilor enunţurile cheie prezentate în cadrul temei anterioare,
„Baze legale ale prevenţiei corupţiei“. şi evidenţiază faptul că este insuficientă existenţa unor reguli legale şi posibilitatea
trimiterii în instanţă; este la fel de importantă jucarea unui rol pro-activ de către societatea civilă şi mass media, acordarea
de educaţie anti-corupţie şi punerea în practică a iniţiativelor. Profesorul prezintă exemple despre modul în care mass
media a scos în evidenţă fapte corupte (scandaluri ale familiei Paksas şi membrii Seimas). Ţinând cont de complexitatea
naturii corupţiei, trebuie subliniată importanţa unei societăţi civile mature. Integritatea şi respectarea legii sunt două
dintre cele virtuţile centrale ale democraţiilor occidentale. Pentru a ilustra importanţa societăţii civile, un caz Italian
este examinat îndeaproape prin studiul lui R. Putnam To Have Democracy Work65. Pe baza datelor calitative şi cantitative
prezentate de Putnam, profesorul scoate în evidenţă influenţa atitudinilor şi conduitelor civice asupra sistemelor de
relaţii clientelare, patronaj, indiferenţa aleşilor, abuzuri şi ale manifestări ale corupţiei. Ideea de bază şi care face tranziţia
spre munca individuală subsecventă este importanţa virtuţilor şi eticii civice jucate în prevenirea corupţiei.
II. „Noi dezvoltăm un cod de etică pentru profesori (studenţi) pentru sistemul de învăţământ superior“ (metoda pro-
activă)
Procesul
1. În cadrul primului seminar, profesorul le aduce aminte studenţilor rezultatele unor sondaje recente care arată
că în cadrul învăţământului universitar, corupţia a devenit un fenomen sistemic; scoate în evidenţă importanţa
eticii şi sugerează un exerciţiu practic „Noi dezvoltăm un cod de etică pentru profesori (studenţi) pentru sistemul
de învăţământ superior“. Un element constitutiv al acestor coduri ar putea fi prevenirea corupţiei.
2. În funcţie de numărul de participanţi, pot fi împărţiţi în două sau patru grupe (1 + 1 sau 2 + 2), fiecare însărcinate
să elaboreze câte un cod etic pentru profesori şi studenţi. Prima problemă în cadrul fiecărei grupe este discutarea
funcţiilor unor astfel de coduri etice în învăţământul superior (o utilizare posibilă a tehnicii de brainstorming).
3. Grupele de lucru prezintă funcţiile codurilor etice discutate, profesorul le sumarizează şi formulează o altă
sarcină: studenţii vor examina documentele care definesc activităţile profesorilor şi studenţilor în Republica
Lituaniană (Statutul Învăţământului Superior, Legea educaţiei, Legea învăţământului superior) şi în străinătate
(de pildă, statutele unor universităţi străine). Obiectivul principal al temei de casă va fi identificarea acelor
puncte din documente care se referă în mod direct sau indirect la etica profesorilor şi studenţilor.
6 5
Putnam R., Kad demokratija veiktų. Vilnius: Margi raštai, 2001, p. 114–159, 215–251.
255
4. Prima sarcină în cadrul celui de-al doilea seminar este ca membrii fiecărei grupe să cadă de acord asupra
punctelor documentelor studiate acasă, să le amendeze şi să decidă asupra formulelor corespunzătoare pentru
codul de etică în elaborare. Grupele îşi prezintă punctele de vedere, iau notiţe, fac remarci şi sugestii.
5. Cea de-a doua sarcină este formularea poziţiilor privind codurile elaborate care nu se fundamentează în mod
exclusiv pe conţinutul documentelor examinate, dar includ şi aspecte legate de moralitate şi etică. Cele etice
sunt de regulă relative, din această cauză este esenţial să se ajungă şi să se discute un punct de vedere comun.
Grupele prezintă formulările, argumentează importanţa lor şi ascultă remarcile colegilor. Tema de casă este
includerea sugestiilor făcute la clasă în textul codurilor şi prezentarea lor în seminarul viitor.
6. Profesorul spune că ciornele codurilor etice elaborate vor fi evaluate de către potenţialele grupuri ţintă, mai
precis profesorii şi studenţii. Profesorul sugerează metoda interviului şi reaminteşte studenţilor principalele
reguli ale intervievării7.
7. Pe baza recomandărilor profesorului, reprezentanţii fiecărei grupe va intervieva mai mulţi profesori şi studenţi
pentru a le afla opinia în ceea ce priveşte codul etic. Ar putea face interviuri şi cu membrii administraţiei, de
exemplu şefii de catedră, decanii, etc.
8. Al treilea seminar începe cu o discuţie legată de datele colectate prin interviuri. Grupele fac adăugiri codurilor.
Dacă se elaborează câte două coduri pentru profesori şi două pentru studenţi de patru grupe de studenţi, se
va negocia o formulă finală şi elabora o versiune comună. Versiune finale ale documentelor sunt recapitulate şi
corectate.
9. Profesorul introduce un nou stadiu de prezentare a codurilor în faţa membrilor universităţii. Prezentarea va
solicita toţi studenţii fiecărei grupe, care vor prezenta codurile punct cu punct şi le vor comenta. Se vor face
planuri legate de data prezentării, audienţă, echipament, tehnic, etc.
10. Al patrulea seminar va fi alocat prezentării codurilor etice elaborate membrilor din învăţământul superior:
profesori, personal administrativ, liderii consiliului studenţilor, şi alţi studenţi care au dorit să participe.
Prezentarea va avea loc conform procedurii stabilite dinainte. Este important să se justifice includerea unor
puncte în textele codurilor, precum şi exemplele, răspunsurile date de cei întrebaţi şi alte materiale utilizate în
demersul scrierii codurilor.
11. Evenimentul se va finaliza cu sugestia ca cele două coduri elaborate să fie puse pe agenda catedrelor, profesorilor,
administraţiei universităţii, sau cea a consiliului studenţilor în speranţa că vor fi îmbunătăţite şi, într-un final,
publicate. Având în vedere că atitudini etice se formează de-a lungul anilor, ar fi dificil să ne aşteptăm ca un
document final să fie formulat în timpul prezentării, însă el ar putea să facă pună lumea pe gânduri, sau cel
7 Se pot utiliza o varietate de materiale metodologice, de pildă K. Kardelis “Socialinių tyrimų metodologija” (Kaunas: Judex, 2003, p.
194–200).
puţin să scoată membrii învăţământului superior din amorţeală. Aceste lucruri contribuie şi ele la opoziţia faţă
de corupţie.
Evaluare
Evaluarea studenţilor va avea în vedere participarea studenţilor în cadrul grupelor de lucru, calitatea interviurilor,
prezentarea codurilor elaborate. Evaluarea acestei exerciţii reprezintă 25% din evaluarea finală având în vedere că
reprezintă 25% din timpul alocat acestui curs opţional.
Reflecţii asupra metodei

1. În timp ce elaboram codul etic pentru profesori (studenţi) am învăţat că ..........................................................................
............................................................................................................................................................................................................................
........
2. În timp ce elaboram codul etic pentru profesori (studenţi) am învăţat să .........................................................................

............................................................................................................................................................................................................................
.........
3. În timp ce elaboram codul etic pentru profesori (studenţi) mi-am dat seama că ...............................................................
............................................................................................................................................................................................................................
...................
257
Corupţie şi politici anti-corupţie

Un curs opţional pentru viitori licenţiaţi
Program extins
Scopul cursului
1. Dezvoltarea maturităţii civice a studenţilor, sentimentele lor de responsabilitate şi abilitatea de a recunoaşte conflictele
posibile între interese publice şi private.
2. Asistarea studenţilor în formarea unei atitudini critice faţă de corupţie ca o problemă cu multe faţete în societate şi
în cadrul statului.
Sarcini
1. Oferirea de informaţii despre corupţie ca o problemă cu multe faţete.
2. Examinarea cauzelor corupţiei şi a modalităţilor de eliminare a acesteia.
3. Evaluarea daunelor cauzate de corupţie.
4. Examinarea trăsăturilor caracteristice ale politicilor anti-corupţie din Lituania.
5. Trecerea în revistă a politicilor anti-corupţie în Uniunea Europeană.
Activităţi de clasă
Prelegeri şi exerciţii
Tema nr. 1. „Varietatea conceptelor corupţiei“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este familiarizarea studenţilor cu o varietate de concepte ale corupţiei ca o problemă societală şi a
statului, rezumarea acestora şi formularea unor atitudini critice faţă de acest fenomen.
Sarcini şi probleme de examinat

1. Oferirea unei cronologii şi a unei descrieri legale asupra corupţiei.
2. Familiarizarea studenţilor cu definiţia clasică a conceptului corupţiei.
3. Discutarea definiţiilor corupţiei oferite de legislaţia în vigoare în Republica Lituaniană.
4. Examinarea descrierilor corupţiei stipulate în legislaţia privitoare la instituţiile Uniunii Europene.
5. Rezumarea diferitelor definiţii ale corupţiei. Identificarea avantajelor şi dezavantajelor acestora.
Exerciţiu (2 ore)
Obiectivul este focalizarea pe trăsăturile caracteristice ale fenomenului şi formularea unei definiţii corecte a
corupţiei.

1. Înţelegerea şi analiza critică a dorinţei de obţinere de câştiguri şi oportunităţi personale şi abuzul de putere
pentru câştiguri personale.
2. Identificarea ascunderii ca un element distinctiv al corupţiei.
3. Examinarea caracteristicilor active şi pasive ale corupţiei.
4. Punerea în relaţie a teoriei cu practica luând în considerare evaluarea unor cazuri posibile de corupţie.
5. Oferirea de argumente în timpul prezentării rezultatelor exerciţiului.
6. Cooperarea în timpul expunerii ideilor şi experienţelor.
Metode
1. Realizarea sarcinilor în grup şi prezentarea rezultatelor exerciţiului în grup.
2. Analiză de situaţie: evaluare de caz din punct de vedere al manifestării corupţiei.
3. Lucru în echipă în examinarea rezumatului de curs (chestionar) pentru oferire de răspunsuri susţinute.
Tema nr. 2. „Tipuri şi forme de corupţie“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este asistarea studenţilor în înţelegerea şi examinarea tipurilor şi formelor de corupţie, specificându-
le caracteristicile.

1. Discută locul corupţiei într-un stat democratic guvernat de principiile statului de drept.
2. Analizează corupţia birocratică, de afaceri, preventivă, de reglementare şi cea cu consecinţe lichidatoare.
3. Examinează corupţia administrativă şi politică, corupţia în sectorul privat şi internaţională a relaţiilor economice
(tranzacţii), precum şi corupţia în instituţiile internaţionale.
4. Identifică trăsături caracteristice de tipuri şi forme diferite ale corupţiei şi evaluează-le.
259
5. identifică impactul sistemelor şi regimurilor politice asupra corupţiei şi formele de manifestare ale acesteia.
Tema nr. 3. „Manifestarea, identificarea, diagnoza şi răspândirea corupţiei“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a asista studenţii în înţelegerea oportunităţilor pentru manifestarea corupţiei şi dezvoltarea
abilităţii de recunoaşterea cazurilor de corupţie.

1. Analizează Indexul Percepţiei Corupţiei.
2. Examinează relaţiile externe cu alte instituţii şi relaţiile interne din cadrul instituţiei.
3. Discută elementele identificării şi diagnosticării corupţiei.
4. Familiarizează-te cu trendurile centrelor (hot spots) de corupţie.
Exerciţiu (4 ore)
Obiectivul este de a ajuta studenţii să identifice cazuri de corupţie şi probabilitatea manifestării acesteia.

1. Familiarizează-te cu metodele investigării corupţiei.
2. Analizează cazurile de corupţie presupuse.
3. Familiarizează-te cu date statistice şi învaţă să oferi argumente prezentându-le.
4. Discută oportunităţile investigaţiei corupţiei.
5. Examinează datele dintr-un interviu cu un expert.
6. Învaţă să analizezi scandaluri de corupţie.
Metode
1. Realizarea sarcinilor în grup şi prezentarea rezultatelor exerciţiului în grup.
3. Scriere liberă, discuţii în echipe de doi şi în cadrul grupului.
4. Lectură şi rezumare.
5. Punerea elementelor separate din grup într-o structură care să ilustreze întregul.
Tema nr. 4. „Scara şi nivelul corupţiei în Lituania“
Prelegere (4 ore)
Obiectivul este familiarizarea studenţilor cu rezultatele sondajului în ceea ce priveşte nivelul, scara şi noile
trenduri în corupţie, şi discutarea acestora.

1. Familiarizează-te cu aspectele vieţii publice care sunt cele mai expuse riscului corupţiei.
2. Examinează şi evaluează rezultatele unui sondaj privind nivelul, scara şi trendurile asociate corupţiei.
3. Examinează trăsăturile nivelului relativ al corupţiei în Lituania.
4. Discută trendurile în corupţie în Lituania.

Tema nr. 5. „Nivelul şi scara răspândirii corupţiei în Uniunea Europeană“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este învăţarea despre trăsăturile nivelului şi răspândirii corupţiei în statele membre ale Uniunii
Europene (Germania, Franţa, Italia, Spania, etc.).

1. Realizează o evaluare a nivelului şi răspândirii corupţiei în Uniunea Europeană.
2. Identifică trăsăturile caracteristice ale nivelului şi răspândirii corupţiei în UE care diferă de cele ale nivelului şi
răspândirii corupţiei în Lituania.
3. Compară circumstanţele corupţiei care apare în Lituania cu circumstanţele corupţiei în alte state membre UE.
Tema nr. 6. „Corupţie accidentală şi sistemică în Lituania“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a învăţa despre trăsăturile caracteristice ale corupţiei accidentale şi sistemice în Lituania şi
261
evaluarea acestor tipuri de corupţie.

1. Examinează trăsăturile corupţiei accidentale şi circumstanţele manifestării acesteia în Lituania.
2. Examinează particularităţile corupţiei sistemice în Lituania.
3. Discută modul în care corupţia accidentală se transformă în corupţie sistemică şi cauzele acestei transformări.
4. Examinează situaţiile; analizează-le din perspectiva corupţiei accidentale şi sistemice.
Tema nr. 7. „Cauzele corupţiei şi analiza acestora“
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este examinarea diferitelor perspective asupra cauzelor corupţiei; discutarea avantajelor şi
dezavantajelor.

1. Familiarizează-te cu teoriile economice ale cauzei corupţiei.
2. Examinează trăsăturile perspectivei economice asupra corupţiei şi metodele anti-corupţie care le influenţează.
3. Discută teoria organizaţională a cauzelor corupţiei.
4. Identifică o relaţie cauză - efect între corupţie şi lipsa controlului instituţional.
5. Familiarizează studenţii cu teorii etice şi culturale în ceea ce priveşte cauzele corupţiei.
Exerciţiu (4 ore)
Obiectivul este de a examina un complex de cauze pentru corupţie şi pe baza acestora, examinarea situaţiei în
Lituania.

1. Învaţă să identifici cauzele corupţiei.
2. Examinează formulele teoriei economice privind cauzele corupţiei şi probabilitatea luării de mită.
3. Analizează un complex de factori care contribuie la întâmplarea actelor corupte.
4. Învaţă să explici trăsăturile teoriei organizaţionale a corupţiei.
5. Discută aspectele cheie ale teoriilor etice şi culturale ale corupţiei.
6. Evaluează corupţia şi lipsa controlului instituţional.

7. Înţelege relaţia între moralitatea persoanelor deţinând funcţii oficiale şi corupţie.
Metode
1. Rezolvarea sarcinilor în grup şi prezentarea rezultatelor exerciţiului în grup.
3. Scriere liberă, discuţii în echipe de doi şi în cadrul grupului.
4. Rezolvarea sarcinilor în grup şi suplimentarea răspunsurilor după analiza părţii de text desemnate. Prezentarea
rezultatelor.
Tema nr. 8. O teorie integrată a corupţiei
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a familiariza studenţii cu teoria integrată a corupţiei, punând în evidenţă corupţia ca un
fenomen universal care a existat într-o diferite perioade temporale şi sisteme publice.

1. Familiarizarea studenţilor cu conceptul şi trăsăturile corupţiei oficialităţilor.
2. Analiza mecanismului teoriei de neutralizare a personalităţii.
3. Examinarea depersonalizării unei decizii luate de un oficial public, esenţa şi înţelesurile.
4. Discută mecanismele asigurând decizii depersonalizate (carieră birocratic, ideologie birocratică, şi sancţiuni
legale).
5. Examinează trăsăturile personale ale unui oficial, punând în evidenţă conflictele interioare.
6. Discută consecinţele conflictelor interioare ale unui birocrat.
Tema nr. 9.
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a familiariza studenţii cu o varietate de percepţii legate de ameninţările corupţiei şi consecinţele
acesteia, rezumarea lor şi formarea unei atitudini critice în privinţa efectelor dăunătoare ale corupţiei.
263

1. Discută rezultatele negative ale corupţiei definite în legislaţie.
2. Familiarizează-te cu opiniile diverşilor autori în privinţa ameninţărilor şi consecinţelor corupţiei.
3. Rezumă opiniile diverşilor autori în privinţa ameninţărilor şi consecinţelor corupţiei; identifică arii ale relaţiilor
publice şi private care sunt deseori victime ale corupţiei.
4. În contextul acestor arii, analizează consecinţele concrete ale corupţiei (de pildă, obiective neimplementate
ale autorităţilor de stat, cheltuieli publice din ce în ce mai mari, calitatea din ce în ce mai proastă a serviciilor
publice, condiţii deteriorate de operarea pieţei şi afacerilor private, eficienţa scăzută a pieţei, etc.).
Tema nr. 10. Corupţia şi legea. Agenţii de punere în aplicare a legilor şi corupţia
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este examinarea relaţiei între corupţie şi legislaţie în contextul operării organelor şi agenţiilor de
punere în aplicare a legislaţiei.

1. Discută relaţia între corupţie şi legislaţie (de exemplu, violarea legislaţiei penale, discreţia şi puterile unui oficial,
şi definiţia corupţiei oferită de legislaţie, etc.).
2. Analizează relaţia între administraţia publică şi corupţie prin identificarea oportunităţilor pentru corupţie care
pot apărea în administraţia publică.
3. Discută particularităţile corupţiei politice cu atenţie specială acordată infracţiunilor împotriva dreptului de a
participa în alegeri.
4. Analizează corupţia şi efectele lipsei controlului instituţional asupra acesteia.
Exerciţiu (4 ore)
Obiectivul este de a asista studenţii în înţelegerea oportunităţilor pentru corupţie în administraţia publică,
serviciile publice şi politică.

1. Examinează particularităţile birocraţiei şi dreptul la discreţie.
2. Discută personalitatea birocratului, trăsăturile sale definitorii şi învaţă să separi trăsături de personalitate pozitive
de cele negative.
3. Învaţă să evaluezi rolul birocraţiei în corupţie.
4. Analizează conflictul interior, precum şi consecinţele sociale şi psihologice ale unui astfel de conflict; înţelege
semnificaţiile sale deplin.
5. Examinează prevederile legale care reglementează administraţia publică şi serviciile publice (transparenţa
serviciilor publice şi a administraţiei publice, recrutarea în serviciile publice şi administraţia publică, modul lor
de operare şi tragerea la răspundere) şi rolul lor în politicile anti-corupţie.
6. Discută trăsăturile corupţiei politice şi necesitatea limitării puterii politicienilor.
7. Utilizând cunoştinţele acumulate de la alte discipline, percepe în mod corect şi examinează cazuri concrete ale
manifestării corupţiei în instituţii de impunere a legii, politică şi administraţie publică, identifică şi formulează
ideile principale şi propunerile legate de modul în care sistemul legislativ ar trebui îmbunătăţit pentru a reduce
oportunitatea întâmplării corupţiei în ariile menţionate.
Metode
1. Utilizarea metodei compunerii pentru selectarea trăsăturilor corespunzătoare unor cazuri concrete de
corupţie.
2. Lucrul în grupe mici şi perechi pentru analizarea situaţiei.
3. Metode de formulare de întrebări şi prezentare de rezultate.
4. Lectura şi rezumarea în perechi.
Tema nr. 11. Aspecte cheie şi părţi constitutive ale sistemului de prevenire a corupţiei
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este familiarizarea studenţilor cu trăsăturile sistemului de prevenire a corupţiei.

1. Examinează conceptul de prevenire a corupţiei.
2. Discută originea şi sursele conceptului de luptă împotriva corupţiei în Lituania.
3. Pe baza experienţelor internaţionale, examinează trăsăturile continuităţii şi stabilităţii unei strategii anti-corupţie
de succes.
265
4. Identifică şi examinează părţile constitutive separate ale sistemului de organizare a luptei împotriva corupţiei.
5. Identifică părţile constitutive cheie ale luptei împotriva corupţiei şi scoate în evidenţă avantajele ei.
Tema nr. 12. Elaborarea şi implementarea politicilor anti-corupţie în Lituania
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a examina trăsăturile caracteristice ale elaborării şi implementării politicilor anti-corupţie în
Lituania.

1. Examinează conceptul de politică anti-corupţie.
2. Discută componentele constitutive ale politicilor anti-corupţie.
3. Examinează impactul lipsei standardelor (benchmark) în ceea ce priveşte politicile anti-corupţie.
4. Învaţă despre legislaţia anti-corupţie.
5. Discută despre organele implicate în lupta împotriva corupţiei şi evaluează performanţele acestora.
Exerciţiu (2 ore)
Obiectivul este de a ajuta studenţii să înţeleagă necesitatea existenţei unui sistem de prevenire a corupţiei şi
discutarea avantajelor şi dezavantajelor sale.
Sarcini
1. Examinează bazele legale şi instituţionale ale luptei împotriva corupţiei.
2. Discută legislaţia anti-corupţie şi prevederile cheie ale acesteia.
3. Familiarizează studenţii cu aplicaţiile practice ale legislaţiei anti-discriminare.
4. Examinează problemele legate de adoptarea procedurii legislaţiei anti-corupţie şi formulează opţiuni pentru
luarea deciziilor în relaţie cu acestea.
5. Discută modul de operare al organelor anti-corupţie, specificând avantajele şi dezavantajele lor.
Metode
1. Rezolvarea sarcinilor în grup şi prezentarea rezultatelor exerciţiului în cadrul grupului.
2. Analiza de situaţie: evaluarea acţiunilor organelor anti-corupţie.
3. Utilizarea metodei compoziţiei în selectarea trăsăturilor ce permit identificarea legislaţiei anti-corupţie

deficiente.
Tema nr. 13. Bazele legale ale prevenirii corupţiei în Lituania
Prelegere (4 ore)
Obiectivul este examinarea bazelor egale ale prevenirii corupţiei în Lituania.

1. Învaţă despre trăsăturile principale ale evoluţiilor istorice privind bazele legale ale prevenirii corupţiei.
2. Specifică şi examinează prevederile principale ale strategiei naţionale anti-corupţie.
3. Discută bazele legalităţii proprietăţilor şi fondurilor.
4. Examinează condiţiile stabilite pentru prevenirea acţiunilor de spălare de bani.
5. Examinează natura activităţilor de lobby şi condiţiile acestora.
6. Învaţă despre sistemul serviciilor publice cel al administraţiei publice şi transparenţa acestora.
7. Discută sensurile unui sistem politic transparent şi trăsăturile modului acestuia de operare.
8. Examinează trăsăturile centrale ale dreptului de acces la informaţii în ceea ce priveşte modul de funcţionare a
statului şi organelor municipale.
Tema nr. 14. Trăsături ale politicilor anti-corupţie în celelalte state membre ale Uniunii Europene
Prelegere (2 ore)
Obiectivul este de a familiariza studenţii cu principalele trăsături ale politicilor anti-corupţie din celelalte state
membre ale Uniunii Europene.

1. Particularităţi privind percepţiile legate de politicile anti-corupţie în statele membre ale UE.
2. Acte normative ce reglementează particularităţile politicilor anti-corupţie în UE.
3. Măsurile principale ale politicilor anti-corupţie în statele membre ale UE.
4. Comparaţia trăsăturilor principale ale politicilor anti-corupţie întreprinse de state membre ale UE cu politicile
267
anti-corupţie din Lituania.
Exerciţiu (2 ore)
Obiectivul este înţelegerea importanţei politicilor anti-corupţie şi identificarea factorilor ce contribuie la succesul
luptei împotriva corupţiei.

1. Examinează practica corupţiei implementată la modul concret în statele membre ale UE (de exemplu, Germania,
Franţa, etc.).
2. Discută despre oportunităţile de aplicare a proiectelor anti-discriminare din aceste ţări în Lituania.
Metode
1. Analiză de situaţie şi muncă în grup în selectarea trăsăturilor pozitive şi negative ale politicilor anti-corupţie
implementate în ţările membre ale UE.
2. Brainstorming şi discutarea răspunsurilor grupelor.
3. Lectura şi rezumarea.
Durata totală a prelegerilor: 32 de ore.

Durata totală a exerciţiilor: 16 ore.
BIBLIOGRAFIE
1. Christian D., Fisanick A., Csonka P. ir kt., Šiuolaikinis nusikalstamumas. Kaunas: Vytauto Didžiojo universitetas, 2002.
2. Dapšys A., “Organizuotas nusikalstamumas ir korupcija: prevencijos ir kontrolės sistemos kūrimo Lietuvoje prielaidos ir
perspektyvos”, in Teisės problemos, 1997, Nr. 4.
3. Explanatory Report to Criminal Law Convention on Corruption (ETS 173). Strasbourg, 1999 (http://conventions.coe.int).
4. Jočienė D., “Korupcija postkomunistinėse šalyse”, in Teisės problemos, Nr. 1. Vilnius, 1997.
5. Justickis V., Kriminologija, d. 1. Vilnius: Lietuvos teisės universitetas, 2001.
6. Constituţia Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1992, Nr. 33-1014.
7. Rezoluţia Nr. IX-771 din 17 ianuarie 2002 a Seimas al Republicii Lituaniene, Concerning the Approval of the National Anti-Corruption
Programme, Gazeta Oficială, 2002, Nr. 10-355.
8. Legea privind Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene, versiunea nouă, Gazeta Oficială, 2003, Nr. 38-1657.
9. Legea administraţiei publice a Republicii Lituaniene, Gazeta Oficială, 1999, Nr. VIII-1316.
10. Legea reglementării intereselor publice şi private, Gazeta Oficială, 2000, Nr. VIII-1562.
11. Rezoluţia Nr. 1601 din 8 octombrie 2002 al Guvernului Republicii Lituaniene, Concerning the Approval of the Procedure for
Performing Corruption Risk Analysis, Gazeta Oficială, 2002, Nr. 98-4339.
12. Measures to Prevent Corruption, a Study of the European Centre for Parliamentary Research and Documentation in the EU Member
States. Strasbourg, 1999.

13. Review and Implementation of the National Anti-Corruption Programme, Development and Implementation of Sector Anti-Corruption
Strategies and Action Plans, Lithuania. Phare project No. LI 9913.02.
14. Pivoriūnas A., “Nusikaltimai valstybės tarnybai ir korupcija – problemos ir jų sprendimo būdai”, Justitia, 1997, Nr. 6.
15. Rose-Ackerman S., Valdžia ir korupcija: priežastys, padariniai ir reforma. Vilnius: Vaga, 2001.
16. Studiul “Preliminary Evaluation of Corruption Situation in Lithuania and Preparation of Outline of Strategy for Fight Against Corruption”.
Raport final. Vilnius, 1999.
17. Trumpa U., Removing the Roots of Corruption, o prezentare în conferinţa “From State Governance Reform to an EffectiveAnti-
CorruptionBattle”, Vilnius, 20 June 2001 (http://www.lrinka.lt/Pranesim/Antikorupcu.phtml).
18. Vaitiekus S., Korupcijos prevencijos sistema Lietuvoje: organizacijos ir veiksmų apžvalga. Vilnius: “Transparency International”
Lietuvos skyrius, 2002.
Exemplu de prelegere
Varietatea conceptelor de corupţie
Unii spun că puţin s-a schimbat de la Imperiul Roman încoace: puterea corupe şi puterea absolută corupe în mod absolut.
Prima pagină a ziarelor şi ştirile de la televizor vorbesc despre prejudiciile cauzate de funcţionari publici de pe întreaga
planetă8. Fenomenul corupţiei este la fel de vechi ca lumea înseşi. Diferite surse din literatura de specialitate susţin că
fenomenul corupţiei a existat de când există servicii publice, poziţii oficiale şi încredere în oficialităţi9. Aceste argumente
par să dezvăluie adevărul după cum se poate vedea şi în cele 150 de inscripţii cuneiforme descoperite de arheologi danezi
în oraşul sirian Raka, anunţate în decembrie 1997. Inscripţiile arătau că acest oraş era centrul administrativ al civilizaţiei
assiriene care a existat în secolul al XIII-lea î.e.n. Arheologii au găsit o arhivă specială care aparţinuse unei instituţii
echivalent prezentului minister de interne care conţinea date despre luarea de mită a oficialilor10. Astăzi nimeni nu mai
pune la îndoială că problema corupţiei există atât în Lituania, cât şi în alte ţări la o scară dificil de determinat. Dovezi
legale oficiale legate de existenţa corupţiei sunt statistici oficiale de infracţiuni de corupţie înregistrate şi investigate în
conformitate cu diferitele prevederi ale codului penal şi analize de decizii ale tribunalelor luate după audieri în fiecare
caz în parte.
Trebuie evidenţiat faptul că fenomenul corupţiei este principala caracteristică a crimei organizate, manifestându-
se ca o dezvoltare a sistemului de securitate dincolo de control social11. De fapt, nu este surprinzător nimănui că crima
8 Christian D., Fisanick A., Csonka P. ir kt., Šiuolaikinis nusikalstamumas. Kaunas: Vytauto Didžiojo universitetas, 2002, p. 18-19.
9 Justickis V., Kriminologija, 1 d. Vilnius: Lietuvos teisės universitetas, 2001, p. 344-345.
10 Measures to Prevent Corruption, Study of European Centre for Parliamentary Research and Documentation in the EU Member States.
Strasbourg, 1999, p. 36-42.
11 Gutauskas A., Tarptautinio organizuoto nusikalstamumo prevencijos organizavimas Lietuvoje. Vilnius: Lietuvos teisės universitetas, 2000,
p. 38.
269
organizată are legături cu organele de punere în aplicare a legilor şi autorităţile de stat. Făptaşii se folosesc de mită,
servicii, şantaj şi relaţii de prietenie pentru a obţine informaţii ce îi interesează, permiţându-le să acţioneze sigur, să evite
răspunderea criminală sau să o muşamalizeze. Crima organizată merge de cele mai multe ori mână în mână cu corupţia,
prezentând astfel o ameninţare la sistemul de siguranţă guvernamentală şi politică a statului12. De exemplu, Centrul de
Investigare a Crimei Organizate cu sediul în Kahrkov, Ucraina, a mers atât de departe încât să tragă următoarea concluzie
radicală: crima organizată nu poate supravieţui timp îndelungat fără susţinerea oficialilor publici13. Indubitabil, acest tip
de susţinere este asigurată de legături cu corupţia.
Aşadar, corupţia este un fenomen care distruge statul din interior. Statul este distrus de cei care ar trebui să îl
protejeze. Acesta este o problemă de proporţii care solicită o analiză comprehensivă şi care ar trebui să abordeze nu
numai conceptul şi natura corupţiei ca un fenomen separat socio-economic, ci să examineze cauzele şi consecinţele ei,
precum şi prevenirea şi investigarea practicilor concrete de corupţie.
Fenomenul social al corupţiei a existat din timpuri străvechi ca una dintre formele cele mai răspândite de
comportament, deosebit de dăunător serviciilor civile. Primele încercări de luptă împotriva corupţiei prin intermediul
dreptului penal în Europa sunt asociate cu Codul Penal din 1810, de pe vremea lui Napoleon, care stipula pedepse
semnificativ de dure14. Corupţia este un fel de fenomen mistic: toată lumea vorbeşte despre ea, dar nimeni nu poate
să specifice ce este ea de fapt. Există un punct de vedere dominant conform căruia luarea de mită sau remunerare
nefondată şi darea de mită sunt inseparabile de conceptul corupţiei. De asemenea este la fel de evident faptul că deşi
corupţia conţine aceste infracţiuni, nu se limitează doar la acestea. Nu vom putea crea un sistem cu multe feţe pentru
a controla corupţia înainte să elucidăm natura şi conceptul acestui fenomen15. Luând acest lucru în considerare, în
cursul primei prelegeri despre corupţie şi politici anti-corupţie este esenţial să învăţăm despre conceptul corupţiei şi să
aruncăm o privire la legislaţia internaţională, precum şi lituaniană, care o defineşte.
Cum am mai menţionat mai devreme, forme şi scale diferite ale corupţiei au existat de la naşterea guvernământului
de stat. Mituirea legală sau ilegală a oficialităţilor, judecătorilor sau funcţionarilor publici din diferite eşaloane ale
guvernământului a fost dintotdeauna tolerată sau subiectul unor pedepse. Se întâmplă des ca problema corupţiei să
devină un instrument al ideologiei sau politicii. Oamenii spun că relaţiile din ce în ce mai numeroase ale economiei de
12 Dapšys A., “Organizuotas nusikalstamumas ir korupcija: prevencijos ir kontrolės sistemos kūrimo Lietuvoje prielaidos ir perspektyvos”,
in Teisės problemos, Nr. 4. Vilnius, 1997, p. 61; Rezoluţia Nr. 10-220 al Guvernului Republicii Lituaniene, privind programul de prevenire a crimei
organizate şi corupţiei, Monitorul Oficial, 1999.
13 Survey of the Struggle of Law Enforcement Agencies Against Corruption in Ukraine”, in Organised Crime Watch, Volume 1, No. 6.
Washington, D. C., 1999, p. 9-10.
14 Explanatory Report to the Criminal Law Convention on Corruption (ETS 173). Strasbourg, 1999 (http://conventions.coe.int).
15 Jočienė D., “Korupcija postkomunistinėse šalyse”, Teisės problemos, 1997, Nr. 1, p. 81.
piaţă în Lituania (proprietate, producţie, comerţ şi consum) sunt mai degrabă infracţionale decât legitime. „Sovietizarea“
acestor probleme, adică blamarea statului şi a formaţiunii sociale anterioare pentru toate nenorocirile este o explicaţie
care poate să fie convingătoare doar pentru cei naivi. Problema reală este faptul că Lituania este în plin proces de formare
a unor relaţii de piaţă ale capitalismului „sălbatic“, ceea ce există în alte ţări de la începutul secolului trecut. Cu alte cuvinte,
Lituania rămâne în urmă în privinţa relaţiilor sociale, economice şi de alt tip caracteristice capitalismului democratic
originar în statele occidentale civilizate, format cel puţin cu cincizeci de ani în urmă16. Ceea ce se spune despre acest
fenomen ne permite să concluzionăm că o formă sau alta de corupţie a existat în Lituania de la formarea acestui stat.
Actuala perioadă de tranziţie, care a început la finele anilor ’70, a activat problema, exacerbând dimensiunea problemei
şi îmbrăcând forme noi. Toate acestea creează necesitatea de a dedica mai multă atenţie acestui fenomen, analizării lui,
şi adresării lui într-un mod eficient. Totuşi, pentru realizarea eficace a acestor scopuri trebuie întâi să înţelegem ce este
corupţia. Aşadar, să începem cu problema conceptului de corupţie, definit atât la scară globală, cît şi naţională.
Dicţionarul Termenilor Internaţionali conţine următoarea definiţie: „Corupţia [lat. Corruptio – deteriorare, mită]
este abuzul unei poziţii oficiale pentru beneficii personale; mituirea unui oficial sau a unei personalităţi politice.“17 Un
alt dicţionar de termeni internaţionali defineşte acest termen în sens mai larg: corupţia este acceptarea mitei de către
un oficial sau personalităţi politice pentru efectuarea responsabilităţilor sale sau violarea legii pentru obţinerea de
câştiguri personale sau mutuale, dând mită sau mituire18. Surse academice utilizând termenul de corupţie dezvăluie
comportamentul oficialităţilor, abuzul lor de putere din motive personale, egoiste. Sunt de părere că este de nepermis să
se utilizeze un termen internaţional în legislaţie naţională fără a preciza o definiţie oficială. Luând în calcul complexitatea
şi riscurile fenomenului corupţiei, nu este permis să se utilizeze explicaţii ale termenului împrumutate din dicţionare de
termeni internaţionali sau instrumente legale internaţionale. Doresc să vă reamintesc că una dintre condiţiile elaborării
de legislaţie şi reglementări este claritatea.
În 1999, un grup de autori conduşi de Departamentul Securităţii de Stat a realizat un studiu intitulat O evaluare
preliminară a situaţiei corupţiei în Lituania şi pregătirea rezumatului pentru strategie luptei anti-corupţie. Studiul
a fost comandat de Ministerul de Externe al Republicii Lituaniene şi iniţiat ca un proiect Phare. În secţiunea Definirea
corupţiei în legislaţia lituaniană şi alte acte normative, autorii studiului au observat că „termenul corupţiei este utilizat în
legislaţia şi alte acte normative ale Lituaniei, însă unul dintre aspectele negative ale sistemului nostru legal este acela că
îi lipseşte încă o definiţie strictă şi legală a corupţiei.“ Trebuie să luăm măsuri imediate pentru a redresa această situaţie,
altfel strategia anti-corupţie şi obiectul său vor rămâne neclare şi nedefinite. Ca rezultat, toate măsurile legale şi pro-
16 Pivoriūnas A., “Nusikaltimai valstybės tarnybai ir korupcija – problemos ir jų sprendimo būdai”, Justitia, 1997, Nr. 6, p. 14.
17 Tarptautinių žodžių žodynas. Vilnius: Alma littera, 2001, p. 405.
18 Tarptautinių žodžių žodynas, A-K. Vilnius: Žodynas, 1999, p. 673.
271
active în sensul anti-corupţiei, tactici şi practica de prevenire a corupţiei vor rămâne mai degrabă ineficace.19 Propunerea
Strategiei Naţionale Anti-corupţie, semnat în octombrie 1999 de către şeful Serviciului de Investigaţii Speciale susţine că
„conceptul corupţiei nu trebuie uitat în implementarea reformei legale în Lituania şi trebuie să fie reflectat în legislaţia
corespunzătoare.“20 Din păcate, noul cod penal nu a inclus nici o definiţie a termenului deşi vorbim de fapte periculoase
care sunt în conflict cu legea.
Într-adevăr, s-au făcut încercări de a rezolva problema legală prin oferirea unei definiţii a corupţiei în propunerea
de lege privind Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene şi în propunerea de lege privind lupta împotriva
corupţiei şi şantajului a Republicii Lituaniene, ambele în proces de dezbatere în cadrul Seimas. Primul text legislativ
propune următoarea definiţie: „Corupţia este abuzul unei poziţii oficiale sau a oportunităţilor corelate cu aceasta a
politicienilor statului, oficialilor, şi al funcţionarilor publici care încearcă obţinerea unor beneficii în mod ilicit pentru sine
sau altor persoane, precum şi oferirea unor beneficii sau privilegii politicienilor statului, oficialităţilor sau funcţionarilor
publici prin persoane fizice sau juridice în schimb pentru efectuarea sau neefectuarea sarcinilor ce le intră în atribuţii,
precum şi orice act intenţionat de organizare, instigare, ajutorare sau participare ca intermediar în comiterea de fapte
specificate în acest paragraf.“21
Această definiţie este urmat de o lungă notă explicativă. Este o definiţie mai degrabă generală, fiind importantă
în acest moment doar din punct de vedere teoretic. De aceea, vom trece în revistă instrumentele legale internaţionale
corespunzătoare. În acest domeniu, instrumentul internaţional cheie este Convenţia Dreptului Penal al Corupţiei nr. 173,
semnat la 27 ianuarie 1999 în Strasbourg. Printre semnatarii Convenţiei au fost autorizaţi şi reprezentanţi ai Republicii
lituaniene. Para. 1, art. 6 al Convenţiei* conţine următoarele forme de corupţie22:
1. Solicitarea sau acceptarea, în mod direct sau indirect, de către un oficial guvernamental sau o persoană care are
atribuţii publice, a oricărui articol cu valoare monetară, sau alte beneficii cum ar fi cadouri, favoruri, promisiuni
sau avantaje pentru sine sau orice altă persoană sau entitate în schimb pentru orice act sau omisiune în
efectuarea atribuţiilor publice;
2. Oferirea sau darea, în mod direct sau indirect, unui oficial guvernamental sau persoanei care are atribuţii publice,
oricăror articole cu valoare monetară, sau alte beneficii cum ar fi cadouri, favoruri, promisiuni sau avantaje
pentru sine sau orice altă persoană sau entitate în schimb pentru orice act sau omisiune în efectuarea atribuţiilor
19 Studiul “Preliminary Evaluation of Corruption Situation in Lithuania and Preparation of Outline of Strategy for Fight against Corruption”.
Raport final. Vilnius, 1999, p. 4.
20 Rezumatul propus al Strategiei Naţionale Anti-corupţie. Elaborat de Serviciul de Investigaţii Speciale, 1999.
21 Ibid.
22 * Se pare că autorul citează Convenţia Inter-americană împotriva corupţiei (http://www.oas.org/juridico/english/Treaties/b-58.html)
(nota traducătorului) The TI Source Book Part A: Analytical Framework.
publice;
3. Orice act sau omisiune în efectuarea atribuţiilor oficialităţilor guvernamentale sau persoanelor cu atribuţii
publice în scopul obţinerii ilicite de beneficii pentru sine sau unei părţi terţe;
4. Utilizarea sau ascunderea frauduloasă a proprietăţii însuşite de pe urma oricăror acţiuni enumerate în acest
articol; şi
5. Participarea ca principal, co-principal, instigator, complice sau accesoriu după comiterea acţiunii în comiterea
sau încercarea de comitere, sau în orice colaborare sau conspiraţie de a comite, oricare dintre actele enumerate
în acest articol.
Analizarea formelor corupţiei specificate în Convenţia mai sus menţionată arată că descrieri analoge ale actelor
interzise au fost incluse şi în codul penal al Republicii lituaniene23 în vigoare până la 1 mai 2003 (art. 282-284 şi altele),
precum şi în noul cod penal al Republicii24 (art. 282-284), valid după 1 mai 2003. Acestea includ formele relevante
ale corupţiei, cum ar fi luarea de mită, luarea de mită printr-un intermediar, şi darea de mită, toate definite şi la nivel
internaţional. Totuşi, nu există o definiţie a corupţiei ca un fenomen separat nici la nivel internaţional, nici la cel statal.
Para. b al art. 7 al Comentariului la Codul Conduitei oficialităţilor responsabile de punerea în aplicare a legilor al ONU
susţine că definirea corupţiei trebuie să fie supusă legilor statelor.25 Am menţionat anterior faptul că legislatorii lituanieni
nu au făcut încercări de definire a termenului, ezitând astfel să creeze bazele unei doctrine generale. Întâlnim doar
încercări limitate de a descrie corupţia. Spre exemplu, Rezoluţia Guvernului Lituaniei privind programul de prevenţie al
corupţiei a adoptat Programul de prevenire a crimei organizate şi corupţiei26. Cei care au elaborat Programul, cei care au
analizat situaţia în partea a doua au prezentat următoarele două aspecte ale corupţiei:
1. Corupţia este un set de crime al păturii bine calificate.
2. Corupţia este un factor ce asigura existenţa crimei organizate.
Programul mai menţionează faptul că aproape toate crimele organizate sunt legate de corupţie. Această
simbioză a grupurilor de crimă organizată şi oficialităţi corupte se poate manifesta atunci când organe preocupate de
criminalitate adoptă acte normative care îi favorizează aceste grupuri sau când astfel de organe „păzesc“ traficul de
ţiţei, alcool, tutun, arme şi droguri, prostituţie, comerţul de maşini furate, când liderii grupurilor de crimă organizată nu
sunt trimişi în judecată sau această procedură nu este făcută conform prevederilor. Astfel, Programul consideră crima
organizată ca fiind un sistem complex de legături şi relaţii între grupuri infracţionale şi infracţiunile comise de membrii
23 Codul Penal al Republicii Lituaniene, Monitorul Oficial, 1997, Nr. 118-3046.
24 Codul Penal al Republicii Lituaniene (aprobat în 26 septembrie 2000 prin Legea VIII-1968). Vilnius: Ministerul Justiţiei, 2000.
25 The TI Source Book Part A: Analytical Framework.
26 Rezoluţia Nr. 10-220 a Guvernului Republicii Lituaniene, privind programul de prevenire a crimei organizate şi corupţiei, Monitorul
Oficial, 1999.
273
acestora (de obicei ca afaceri) şi căutând plasarea în siguranţă a acestor fapte recurgând la mituirea unor oficialităţi sau
corupţie. Infracţiunile şi contravenţiile împotriva administraţiei publice şi serviciilor publice definite în codul penal ne
permit să identificăm două tipuri de corupţie în funcţie de domeniul în care se manifestă: corupţie la nivel de guvernare
şi corupţie comercială. Se poate trage o concluzie că Programul de prevenire a corupţiei lituanian identifică fapte de
corupţie identifice cu practici corupte menţionate în Convenţia internaţională împotriva corupţiei, dar diferenţa între
cele două documente este că cea din urmă specifică fenomenul corupţiei ca apărând în domeniul guvernării statului.
Corupţia guvernării statului este o precondiţie pentru funcţionarea stabilă şi sigură a grupurilor de crimă organizată şi
garantează profit de pe urma unor afaceri ilicite. Pe de altă parte, acest profit maxim creează mai multe oportunităţi
pentru a continua mituirea oficialităţilor care, din păcate, găsesc deosebit de dificil să reziste tentaţiei de a deveni bogat
repede şi uşor prin primirea în mod sistematic a unor sume de bani uriaşe din partea grupurilor de crimă organizată.
27
Utilizarea termenului general sau specific, precum şi prevederile programelor menţionate mai sus nu ne permit să
definim tipurile de corupţie. Trebuie să realizăm o analiză mai aprofundată a fenomenului pentru a-i identifica limitele.
Un oficial sau funcţionar public mituit se angajează de cele mai multe ori în comiterea şi a altor infracţiuni. Dacă toţi
oficialii poliţiei de frontieră sau grănicierii ar fi persoane drepte, traficul ca fenomen ar dispărea aproape complet sau
intensitatea lui ar fi minimal.
În general, în contextul tuturor infracţiunilor comise în ţară, corupţia (în sensul ei strict) nu este foarte răspândit
şi constituie per ansamblu 0,1% din infracţiunile înregistrate. Însă acest lucru nu trebuie să ne facă complezenţi în ceea
ce priveşte aceste statistici şi trebuie să rămânem vigilenţi pentru că o altă caracteristică calitativă (latenţa) a corupţiei
sau luării de mită devine din ce în ce mai des practicată: mita este dată şi luată prin intermediari de încredere. Totuşi,
această asumpţie este dificil de fundamentat prin utilizarea de exemple concrete; este modalitatea cunoscută doar
operatorilor. Poate că acesta este unul din motivele pentru care datele statistice indică o recurenţă atât de infimă a
acestor infracţiuni.
Este dificilă găsirea infracţiunilor care sunt latente. „ Astfel de acţiuni includ infracţiuni economice, organizate
şi profesionale, inclusiv corupţie, trafic, evaziune fiscală, contrafacerea de bancnote, trafic de droguri, prostituţie, etc.“28
Problema datelor factuale care indicau un procentaj mai ridicat decât cele din statistici a fost identificară în cadrul celui
de-al şaptelea Simpozion al criminologilor din ţările baltice. De ce are loc acest fenomen? Atât cel ce dă mita, cât şi cel
ce ia mita sunt ambii părţii interesate şi ambii sunt satisfăcuţi de rezultatele obţinute. În cele mai multe cazuri, ambele
părţi au un câştig de ordin material sau de alt tip. Când beneficiile sunt reciproce, nimeni nu se plânge. În acest caz,
practicile corupte pot fi dezvăluite doar de forţe operative. Datele statistice includ, de asemenea, cazuri în care nu există
27 Bluivšteinas J., Kriminologija. Vilnius: Pradai, 1994, p. 256.
28 Al 7-lea simpozion al criminologilor Ţărilor Baltice. Prevention of Crime and Criminal Policy in Transitional Market Economy. Vilnius, 1995,
p. 21.
un interes reciproc, adică în care una dintre părţi este nefericită.

Putem conchide că fenomenul corupţiei în Lituania poate fi descris cum urmează:
1. se manifestă într-un număr de domenii diferite;
2. acest fenomen vechi a devenit deosebit de răspândit în perioada de tranziţie după restaurarea independenţei
statului;
3. nu există o definiţie a corupţiei în actele normative, iar doctrina corupţiei este încă în elaborare;
4. este un fenomen deosebit de latent;
5. distorsionează conceptul echităţii, esenţa serviciilor publice şi bunul public cel mai important – statul de
drept.
Revenind la problema definiţiei corupţiei, aş sugera să folosiţi definiţia comprehensivă oferită de grupul
multidisciplinar pe corupţie al Consiliului Europei, care este următoarea: „ Corupţia este mituire sau orice alt
comportament în relaţie cu o persoană care are responsabilităţi în sectorul public sau privat care violează sarcinile care
rezultă din atribuţiile postului oficial, angajatului privat, agentului independent sau orice altă relaţie de această natură şi
care sunt menite să aduce beneficii necorespunzătoare autorilor sau unor terţe părţi.“29 Aşadar, corupţia trebuie privită
ca o activitate regulată, recurentă, integrală şi cu caracter penal a unui individ cu legături oficiale cu autorităţile, o
entitate privată, cu electoratul sau audienţa mass media (cititori, telespectatori) şi care se manifestă sub forma abuzului
sau încrederii poziţiei pentru un beneficiu personal (care trebuie înţeles în sens larg, adică mai mult decât beneficii
băneşti: prestigiu, oportunităţi de carieră, servicii reciproce). De aceea, trebuie să conceptualizăm corupţia nu ca un
singur act de dare de mită, ci ca o practică de mituire mai mult sau mai puţin constantă caracteristică unei persoane
sau al unui grup de persoane. Să luăm în considerare acest concept larg atunci când vorbim despre răspândirea sa în
obiceiuri.
Trecând în revistă sursele legale care descriu conceptul, daunele şi cauzele acestui fenomen anti-social, putem
susţine că acesta reprezintă o ameninţate la siguranţa publică şi drepturile omului pentru că:
1. oficialităţi corupte îşi lasă sarcinile neefectuate şi eşuează în faţa prevenirii corupţiei,
2. un funcţionar public îşi desfăşoară activitatea necorespunzător,
3. datorită corupţiei, drepturi fundamentale pot fi violate,
4. corupţia poate să crească preţul de investiţie al unei ţări cu până la cca. 30%,
5. pentru că de cele mai multe ori există taxe asupra investiţiilor străine, corupţia împiedică fluxul de investiţii
străine.30
Indexul de percepţie al corupţiei realizat de Transparency International în 2002 a dezvăluit faptul că index-ul
29 The TI Source Book Part A: Analytical Framework, p. 54-58.
30 Ibid.
275
Lituaniei a rămas neschimbat faţă de anul precedent, căpătând o notă de 4,8 din 10, doar cu 0,2% sub pragul ţărilor
cel mai puţin corupte din lista statelor analizate. Acest index arată percepţiile asupra corupţiei în rândul oamenilor
de afaceri şi experţilor internaţionali. Lituania împarte locurile 36-39 cu Belarus, Reublica Africii de Sud şi Tunisia. În
tabelul cu 102 state, codaşele sunt Angola, Madagascar, Paraguay, Nigeria şi Bangladesh, iar fruntaşele includ Finlanda,
Danemarca, Noua Zeelandă, Islanda, Singapore şi Suedia. În 1999, Lituania a fost plasată pe locul al 50-lea. În trei ani,
Lituania şi-a îmbunătăţit poziţia cu 14 locuri31.
Legislativul lituanian a adoptat în jur de zece legi care, într-un fel sau altul, previn corupţia. De asemenea,
a adoptat mai multe programe naţionale anti-corupţie. În ciuda acestor fapte, în spiritul vorbelor filosofului chinez
Mencius (372-289), legile nu se aplică singure.
În ani recenţi, Lituania a întreprins o politică modernă de combaterea corupţiei. Luând în considerare prevederile
Legii privind bazele siguranţei naţionale a Republicii Lituaniene şi recomandările Comisiei Europene, Lituania a elaborat
şi adoptat Strategia naţională anti-corupţie a Republicii Lituaniene şi a pregătit o propunere pentru Programul naţional
anti-corupţie al Republicii Lituaniene. Obiectivul principal al Programului este să reducă nivelul corupţiei în Lituania şi
să ţintească spre descreşterea rolului său negativ în construirea economiei, promovării democraţiei, întăririi securităţii
naţionale şi a sistemului legal, precum şi spre eforturile instituţiilor lituaniene în direcţia cooperării în lupa împotriva
corupţiei. Scopul Legii de prevenire a corupţiei este să stipuleze principiile de bază în ceea ce priveşte prevenirea
corupţiei în serviciile publice şi în sectorul privat, măsurile de prevenire a corupţiei şi bazele legale ale acestora, instituţiile
de prevenire a corupţiei, drepturile şi responsabilităţile acestora. Acţiuni anti-corupţie de mai mare anvergură au fost
luate de agenţiile lituaniene de punere în aplicare a legilor în domeniile detectării infracţiunilor, prevenirea corupţiei
şi învăţământ public. Conform datelor oferite de Departamentul de Informatică şi Comunicare din cadrul Ministerului
de Interne al Republicii Lituaniene, între 1995-2001, în baza de date s-au înregistrat 1.530 de infracţiuni împotriva
administraţiei publice, inclusiv 388 de cazuri de luare de mită şi ale 1.142 de infracţiuni împotriva administraţiei publice.
Analiza de performanţă a Serviciului de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene (în viitor STT) arată că în 1999,
această agenţie a iniţiat 125 de cazuri penale, în 2000 90 de cazuri penale, în 2001 şi 2002 188 şi, respectiv 79 de cazuri
penale. În primele 4 luni ale anului 2003, STT a iniţiat 28 de cazuri penale. Când noul cod de procedură penală a intrat în
vigoare la 1 mai 2003, STT a iniţiat 88 de investigaţii înaintea începerii procedurii de urmărire penală între 1 mai 2003 şi
31 decembrie 2003. Între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2004, STT începuse 72 de investigaţii.
În aceeaşi perioadă, STT a primit 18 investigaţii înaintea începerii procedurii de urmărire penală de la alte agenţii
sau instituţii şi 6 le-a transferat mai departe. La 34 de investigaţii înaintea începerii procedurii de urmărire penală s-a
renunţat şi 23 au fost terminate (adică s-a făcut acuzarea), iar alte 98 de investigaţii sunt în desfăşurare.
În 1999, STT a detectat 168 de persoane despre care se credeau că au comis acte de corupţie sau alte tipuri
31 http://www.transparency.lt
de infracţiuni. Dintre acestea, 115 (68%) erau funcţionari publici şi 53 (32%) cetăţeni privaţi. În 2000, STT a detectat 98
de persoane, inclusiv 68 (69%) de funcţionari publici şi 30 (31%) de alte persoane. În 2001, 124 de persoane, inclusiv
81 (65%) de funcţionari publici şi 43 (35%) de alte persoane. În 2002, 99 de persoane, 60 (61%) de funcţionari publici
şi 39 (39%) de alte persoane. În 2003, 158 de persoane dintre care 106 (67%) de funcţionari publici şi 52 (33%) de alte
persoane. Între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2004, STT a detectat 92 de persoane, 59 (64%) de funcţionari publici şi 33
(36%) de alte persoane.
În 1999, 160 de infracţiuni au fost înregistrate, inclusiv 98 (61%) împotriva administraţiei publice şi 62 (39%)
alte tipuri de infracţiuni. În 2000, au existat 126 de infracţiuni înregistrate, inclusiv 56 (44%) împotriva administraţiei
şi 70 (56%) de altă natură. În 2001, 193 de infracţiuni, inclusiv 117 (61%) împotriva administraţiei şi 76 (39%) de altă
natură. În 2002, 134 de infracţiuni, 85 (63%) împotriva administraţiei şi 49 (37%) de altă natură. În 2003, STT a detectat
210 infracţiuni, inclusiv 143 (68%) infracţiuni sau conţinând elemente de infracţiuni şi contravenţii împotriva serviciilor
publice sau interesului public şi 67 (32%) prezentând infracţiuni sau elemente de infracţiune de altă natură. Între
1 ianuarie şi 30 septembrie 2004, STT a detectat 229 de infracţiuni, din care 167 (73%) infracţiuni sau elemente de
infracţiuni şi contravenţii împotriva serviciilor publice sau interesului public şi 62 (27%) de alte tipuri de infracţiuni.
Între 1 ianuarie şi 30 septembrie 2004, STT a detectat următoarele încălcări rezultând în infracţiuni şi acţiuni
ilicite împotriva serviciilor publice:
• art. 225 al codului penal (luare de mită) – 32 de cazuri (19%)
• art. 226 al codului penal (luarea de mită printr-un intermediar) – 0 (0%)
• art. 227 al codului penal (mituire/dare de mită) – 26 (16%)
• art. 228 al codului penal (abuz în serviciu) – 59 (35%)
• art. 229 al codului penal (neefectuarea sarcinilor) – 39 (23%)
cea mai mare atenţia a fost acordată combaterii corupţiei în administraţia publică, serviciile de taxe şi vame,
aprovizionare publică, privatizare, punerea în aplicare a legii, şi instanţe judecătoreşti. În plus, a crescut cooperarea între
instituţii ale statului în prevenirea şi detectarea infracţiunilor şi corupţiei asociate acestora. Concomitent cu aplicarea
măsurilor de prevenire a corupţiei, se revăd dintr-o perspectivă anti-corupţie proiecte legislative şi acte normative în
vigoare şi se realizează sondaje pentru evaluarea corupţiei pentru a depista domeniile cele mai expuse corupţiei.
277
STUDIEREA CORUPŢIEI ÎN INSTITUŢIILE DE

ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DIN ROMÂNIA
EXEMPLE DE PROGRAME DE CURS/SEMINAR
Denumirea cursului universitar:Etica şi comportament în afaceri
Titularul cursului: Conferentiar Univ. Dr. Mirela Popa
Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Scopul disciplinei
În cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, studenţii
au prevăzut în programa analitică ca disciplină obligatorie de studiu‚”Etică şi comportament în afaceri”. În plus, la studiile
masterale studenţii sunt obligaţi să parcurgă şi problematica legată de responsabilitatea socială a firmelor.
Pe lângă cursurile şi seminariile la disciplinele mai sus menţionate, studenţii economişti sunt coordonaţi în pregătirea
lucrărilor de licenţă şi a disertaţiilor, care acoperă în unele situaţii şi problematica corupţiei sau a evaziunii fiscale, chiar dacă
în mare măsură sunt în atenţia ştiinţelor juridice. Din punctul nostru de vedere, pentru a se reduce fenomenul corupţiei este
important să tratăm cu seriozitate rolul şi importanţa studierii Eticii, în demersul formării personalităţilor morale.
Lumea care ne înconjoară este extrem de variată (putem spune că este infinit variată). Fenomenele sale sunt nenumărate
iar legile care le guvernează sunt multiple, uneori necunoscute. Lumea nu este un „ceasornic” în care rotiţele sunt cuplate
între ele pentru totdeauna, ci mai curând o „mare învolburată”, în continuă mişcare, în care, în orice moment, apare şi dispare
ceva. Suntem, deci, cu toate descoperirile ştiinţifice existente, foarte departe de a putea prevedea totul cu precizia unui
ceasornic.
Această lume „întâmplătoare” este guvernată de legea probabilităţii. Ea este supusă legilor sociale, morale, politice,
religioase, culturale, economice etc.

Ne-am oprit asupra acestui subiect deoarece, credem noi, că valorile social-culturale, valorile morale şi raporturile
interumane au rămas mult în urma progresului tehnico-ştiinţific. În plus, ne întrebăm dacă ştiinţa este întotdeauna
în serviciul şi spre binele omenirii, dacă descoperirile ştiinţifice servesc întotdeauna progresului veritabil. Ne gândim
la bomba atomică explodată deasupra oraşului Hiroşima, la gazul care poate ataca sistemul nervos, la armele
bacteorologice etc.

Unii autori sunt de părere că în societatea noastră, inclusiv în domeniul educaţiei, există o „criză” (lipsă) de valori morale,
precum şi o anumită lipsă de speranţă privind depăşirea crizei de valori. În anumite domenii, dar în special în mediul
afacerilor, nu se fac eforturi vizibile pentru perfecţionarea morală a oamenilor, pentru evidenţierea rolului valorilor
morale referitoare la adevăr, bine, respect, altruism, dreptate, iubire, justiţie etc.

Uneori chiar putem remarca lipsa reperelor valorice la unii oameni de afaceri, sau manageri, precum şi indiferenţă,
apatie, limitarea eforturilor moral-spirituale, poate chiar nelinişte, anxietate şi lipsa speranţelor. Asemenea atitudini duc
la comportamente deviante şi antisociale: minciună, violenţă, discriminare, corupţie, evaziune fiscală, criminalitate în
orice forme etc.
Guénon, remarca în „Criza lumii moderne” că�:
• nimic şi nimeni nu se mai află astăzi la locul cuvenit;
• oamenii nu mai recunosc nici o autoritate efectivă în ordinea spirituală şi nici o putere legitimă în ordinea
temporală;
• «profanii» îşi permit să discute lucruri sacre, să le conteste caracterul şi chiar existenţa;
• inferiorul a ajuns să judece superiorul;
• ignoranţa impune limite înţelepciunii;
• eroarea biruie adevărul;
• omenescul se substituie divinului;
• pământul deţine mai multă importanţă decât cerul;
• individul se proclamă măsura tuturor lucrurilor şi pretinde să dicteze universului legile plămădite de propria sa
raţiune, slabă şi supusă greşelii.

Andrei Pleşu îşi exprimă convingerea, în lucrarea sa „Obscenitate publică”, că: „ […] împestriţarea de azi a realităţilor
autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia neruşinării: neruşinare în politică,
neruşinare în publicistică, neruşinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi. […].
279
E vorba de o nonşalanţă fără criterii de exibiţionism agresiv, de o suspensie generalizată a valorilor şi a bunei cuviinţe.
E vorba de disoluţia sfielii, a scrupulelor, a oricărei cenzuri interioare. Rezultatul e un peisaj în acelaşi timp hilar şi
dramatic”32.

„Imaginaţia concepe cu uşurinţă un viitor în care semenii vor exclama într-un glas: suntem cei din urmă – sătui de viitor şi
încă şi mai sătui de noi înşine, am stors sucul pământului şi am despuiat cerurile. Nici materia, şi nici spiritul nu ne mai pot
hrăni visele; universul e tot atât de secătuit ca şi inimile noastre”33.

Lucrarea elaborată de Popa Mirela, „Etica afacerilor şi managementul”, apărută în Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, în 2006, a apărut din dorinţa de a elimina unele lipsuri în pregătirea specialiştilor, din punctul de vedere al
moralităţii, şi de a acorda un ajutor studenţilor în însuşirea eticii, a principiilor, regulilor şi normelor morale. Cunoştinţele
acumulate studiind acest material, pot să se transforme ulterior în decizii, acţiuni şi fapte îndreptate voit spre binele
oamenilor, a întregii comunităţi. Această lucrare este recomandată studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii ‚”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Uneori, în explicarea lipsei reperelor morale, a conştiinţei morale, în particular, se invocă neîndeplinirea rolului educativ
de către şcoală, familie, biserică, mass-media. De foarte puţine ori se atribuie vreo vină oamenilor politici, managerilor,
patronilor sau chiar oamenilor de ştiinţă. Totuşi, aceştia sunt obligaţi moral, ca fiecare în domeniul său, să iniţieze
strategii şi politici educaţionale, să echilibreze pe cât posibil performanţele economice cu cele sociale, să-şi manifeste
permanent răspunderea şi responsabilitatea morală, socială, profesională, pe măsura funcţiilor deţinute.

Lucrarea de faţă tinde a se „deplasa” uneori spre un orizont eminamente ideatic, al reflecţiei filosofice şi morale despre
individ şi societate, dată fiind tema abordată. Filosofia este cunoaştere şi valorizare prin raportare la un ideal. Ea este o formă
specifică conştiinţei umane, mişcându-se între real şi imaginar, între fapte şi ideal.

Această temă este foarte utilă pentru studenţi, ştiind că în procesul educaţional de orice fel, este neglijată creativitatea,
în general, şi creativitatea morală, în special. Educaţia pentru valori morale, în spiritul moralităţii, chiar şi în domeniul
afacerilor, nu poate fi redusă la educaţia civică sau la cea pentru drepturile omului. Trebuie să facem apel, în acest sens, la
logica gândirii şi a inimii, la valori creştine, tradiţionale, la valori ale modernităţii şi contemporaneităţii.

32 Guénon, R., Criza lumii moderne, Bucureşti: Editura Humanitas, 1993, p. 121.
33 Pleşu, A., Obscenitate publică, Bucureşti: Editura Humanitas, 2005, p. 5.
Lumea nu mai poate fi analizată şi interpretată ca având o „armonie perfectă şi nici ca un ocean de ordine cu (doar) insule
de dezordine, ci ca un ocean de dezordine în care insulele de ordine apar prin efortul cunoaşterii şi creaţiei umane. În acest
context, nici conştiinţa („subiectului”) nu mai apare ca având structuri apriorice, universale (ca ale unui „subiect conciliant”
prin raportare la existenţă şi valoare), ci având o „istorie” încărcată de „diferenţe” (cu structuri ale unui „subiect scizionat” care
se generează, se stratifică şi se diferenţiază prin eforturi „eroice” pentru interpretare, reconstrucţie permanentă a punţilor, a
sensurilor existenţei şi valorii)”34.

De la apariţia sa ca disciplină spirituală autonomă, filozofia a avut două dimensiuni:
• de ştiinţă supremă, având ca obiect cunoaşterea lucrurilor eterne şi neschimbătoare („sofia”);
• de înţelepciune practică („fronesis”), adică ştiinţa treburilor pur umane, având menirea să-l călăuzească pe om
în viaţă.

Distincţia clară între cele două a fost făcută de Aristotel care considera ştiinţa lucrurilor sublime („sofia”), superioară
înţelepciunii („fronesis”), ştiinţa treburilor omeneşti, deoarece lumea omului e schimbătoare şi relativă, în timp ce ştiinţa
supremă trebuie să se întemeieze pe absolut, pe necesar şi neschimbător.

Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui
Aristotel, care a ridicat etica la nivelul „demnităţii ştiinţelor”.

În primele două capitole ale lucrării sunt tratate pe scurt noţiunile generale de Etică şi Morală. Iată câteva din titlurile
primului subcapitol: etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale; istoric şi abordări ale eticii; diviziunile Eticii, rolul şi
funcţiile eticii în societate; problematica reconstrucţiei eticii.

Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în particular, trebuie să aibă ca punct de
plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea acestei ştiinţe.

Am pornit, aşadar, de la descrierea succintă a contribuţiilor pe care le-au avut cei cinci „mari îndrumători” ai omenirii
(Confucius, Buddha, Moise, Isus Hristos, Mahomed) care au jucat un rol crucial şi au exercitat o influenţă istorică de o
incomparabilă cuprindere şi profunzime.

Făcând o scurtă incursiune în istoria eticii ca filozofie, putem constata că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns
34 Cioran, E., Tratat de descompunere , Bucureşti: Editura Humanitas, 1992, p.184.
281
la întrebarea: Ce este binele?

Am considerat, de asemenea, că este important să amintim contribuţiile unor cronicari şi filosofi români la cristalizarea
valorilor fundamentale ale ethosului poporului nostru.

Omul ocupă poziţia centrală în cadrul ordinii morale, fiind subiectul moralităţii, adică autorul faptelor morale. El se află
într-un raport permanent cu ceilalţi indivizi sau cu natura. Spre deosebire de animale, oamenii se pot bucura de raţiune,
judecată şi inteligenţă în alegerile pe care le fac. Prin urmare, existenţa noastră morală este ceea ce ne distinge faţă de
animale.

În cadrul capitolului al doilea (Morala-ştiinţă şi artă) sunt prezentate elementele de bază ale moralităţii: normele morale,
legea morală, conştiinţa morală, valorile morale, responsabilitatea morală şi relaţiile morale.

Normele de conduită au existat în toate timpurile (date, obiceiuri, legi), acestea transmiţându-se prin educaţie, din generaţie
în generaţie. Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de îngrădire, un model prescriptiv acceptat
şi recunoscut de membrii societăţii, un standard, etalon de comportament social.

Legea morală are ca obiect binele, iar ca scop suprem, fericirea. Această lege poate fi considerată un îndreptar al acţiunilor
omeneşti pentru realizarea binelui, un cod cu caracter durabil.

Legea morală diferă de conştiinţa morală, care este organul de manifestare şi de cunoaştere al legii morale. Conştiinţa
morală este o judecată asupra valorii morale a faptelor noastre (uneori chiar ale altora), ea fiind ceva subiectiv, temporar,
în timp ce legea morală are o realitate obiectivă, impersonală şi permanentă.

Problema conştiinţei morale este una extrem de complexă aflată în atenţia psihologilor, moraliştilor, sociologilor,
teologilor, etc. Conştiinţa morală aplică legea morală şi contribuie la împlinirea ordinii morale într-o societate.

Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, viaţa fiind de neconceput fără aceste repere de bază ale spiritualităţii
şi culturii. Valorile au funcţia selectării atitudinilor, acţiunilor umane, declarându-le morale sau amorale/imorale, îi
măsoară individului gradul de participare conştientă în procesul formării propriei moralităţi, dirijează, în spaţiul social,
comportamentul indivizilor şi tinde să canalizeze aspiraţiile acestora. Prin urmare, valorile îl ajută pe individ să acţioneze
nu din reflex, ci conştient şi moral. Pentru ca valorile morale să se manifeste este absolut necesar ca ele să fie însoţite,
sprijinite da norme, reguli şi standarde.

Valorile se particularizează conform specificului domeniilor de realizare umană. Sistemul de valori se poate modifica în
timp, în sensul schimbării semnificaţiilor anumitor valori, dar categoriile rămân constant prezente în conştiinţa omului.

Gândirea etică a ultimelor decenii a pus şi pune mare accent pe problematica responsabilităţii. Psihologiile moderne
pun astăzi accentul pe autocontrol şi responsabilitatea individuală (individul poate controla, prin propriile decizii, ceea
ce i se va întâmpla). Suntem de părere că, cauzele succeselor şi eşecurilor sunt în interiorul individului.
S-a considerat de multe ori că libertatea este condiţia responsabilităţii iar responsabilitatea este măsura libertăţii
câştigate. Responsabilitatea devine astfel o condiţie a creşterii gradului de libertate umană, un răspuns al libertăţii,
conştiinţei morale, al virtuţilor şi valorilor morale pe care ni le atribuim.
Pentru Sartre libertatea este un „blestem” deoarece omul trebuie să-şi asume riscul acţiunilor lui: „omul fiind condamnat
să fie liber, poartă pe umerii săi greutatea lumii întregi; el poartă răspunderea lumii şi a lui însuşi ca fel de a exista […]. În acest
sens, responsabilitatea individului pentru sinele lui este copleşitoare, deoarece el este acela care face să existe o lume”35.
Omul este din fire o fiinţă morală, capabilă să deosebească binele de rău, ştiind, în acelaşi timp, că binele trebuie „făcut”,
iar răul trebuie „evitat”, ducând astfel o viaţă morală, respectând unele principii şi norme morale.
În decursul vieţii sale, omul poate fi activ sau inactiv, interesat sau dezinteresat, participativ sau neparticipativ, atent cu
cei din jur sau neatent, etc. Stările sale sunt influenţate de mulţi factori psihologici motivaţionali interni, de sistemul de
norme morale ale Eului, de mobilitate, inerţie, precum şi de o multitudine de factori externi.
Acţiunile omului se mişcă inevitabil şi, uneori, involuntar, între moralitate şi imoralitate. După ce am arătat înţelesul
termenilor de amoral şi imoral, ne-am pus întrebarea destul de dificilă: De ce există comportamente imorale?

Experienţa ultimelor decenii ne-a demonstrat că societatea nu a fost, nu este şi, probabil, nu va fi perfectă. Prin urmare
am considerat că este important să cunoaştem câteva aspecte legate de tipurile de personalitate descrise de psihologia
morală.

Am fost preocupaţi, de asemenea, de părerile marilor filosofi legate de virtuţi, întrebându-ne dacă „virtutea” se poate
35 Sartre, J., P., Fiinţa şi neantul, Bucureşti: Editura pentru literatură universală, 1969, p. 319.
283
preda/învăţa.

Problema „crizelor de model” preocupă azi pe mulţi specialişti care ajung de cele mai multe ori la concluzii divergente.
Omenirea nu a fost şi nu va putea fi scutită de „crize”.

Lumea reală parcă s-a îndepărtat şi s-a despărţit cu totul de lumea vieţii spirituale, sociale, morale. Mulţi oameni vorbesc
astăzi despre ştiinţă, politică, religie, cultură, economie etc., ca şi când ar fi domenii diferite, ca şi când nu este permisă
implicarea problemelor unui domeniu cu ale altuia. Cultura nu trebuie să se implice în problemele ştiinţei, morala nu
poate fi compatibilă cu afacerile, în politică nu putem să ne coordonăm după principiile eticii etc.

Simptomul cel mai acut al crizei modernităţii îl constituie însă, componenta etică a crizei, aşa-zisa criză morală.

După părerea lui D. Gusti, în organizarea conştientă a devenirii sociale sunt necesare două categorii de personalităţi36:
 specialiştii şi tehnicienii, care arată în ce măsură idealurile propuse îşi află în realitatea socială posibilităţi de
înfăptuire, şi ce mijloace trebuiesc întrebuinţate pentru modificarea acestei realităţi, în aşa fel încât realizarea
lor să devină posibilă. Adevăraţi tacticieni ai devenirii sociale, făuritori de mijloace şi cenzori de utopii, menirea
lor este să găsească cele mai potrivite căi pentru realizarea celor mai nimerite reforme, stabilind ierarhia şi
oportunitatea lor;
 mai presus de aceşti tacticieni, năruitori de utopii şi topitori de aripi de ceară, stau însă strategii reformelor,
„pedagogii voinţei sociale”, acei oameni deosebiţi care creează semenilor lor idealuri, îndrumând voinţa socială
să se manifeste în direcţia destinului său. Fie că aceştia impun semenilor lor năzuinţe, fie că le descoperă numai,
motive de a voi; misiunea acestor „profeţi sociali” este cea mai înaltă dintre toate misiunile politice, căci nu e
numai regulativă ca legislaţia, sau administrarea, ci efectiv creatoare de valori. Acţiunea acestor îndrumători,
lipsită de cunoaşterea realităţii sociale, este ameninţată de aceeaşi primejdie a nălucirii idealurilor false, a
smintirii oamenilor, a irosirii în zadar, şi a decepţiilor de după deşteptare, caracteristică tuturor utopiilor.
Idealul său este aristodemocraţia, organizaţia socială în care acţiunea competenţei organizate (corporaţiile)
frânează asupra utopismului demagogic care poate ispiti manifestarea momentană a voinţei generale; dar în
care acţiunea acesteia nu se substituie reprezentării tendinţelor etice generale ale comunităţii naţionale.

Omul trebuie să-şi îndeplinească obligaţia sa de creator, pe măsura umanităţii sale. Dar el nu poate să-şi îndeplinească
rolul care îi revine faţă de semeni dacă nu este capabil a-şi realiza datoria faţă de sine, prin „desăvârşirea ethosului său”.
36 Vulcănescu, M., Şcoala Sociologică a lui D. Gusti, Bucureşti: Editura Eminescu,1998.
El trebuie să lupte continuu în determinarea sa ca fiinţă morală.

Pe tot parcursul lucrării ne-am folosit de literatura paremiologică, de proverbe, zicători, locuţiuni, zicale, maxime, cugetări,
dictoane, cu convingerea că astăzi, înclinaţia omenească spre meditaţie trebuie cultivată ca o însuşire valoroasă, căci,
cum spunea Francis Bacon: „Geniul, înţelepciunea şi spiritul naţiunii se descoperă în proverbele ei”.
Aforismele, cugetările şi maximele scriitorilor sau filosofilor se referă, de cele mai multe ori, la înţelepciunea în viaţă, şi
sunt accesibile unor cercuri largi de cititori. De exemplu, Voltaire a spus despre La Rochefoucauld că mica sa culegere
de „Maxime” i-a învăţat pe francezi să gândească.
Prin învăţăturile lor realiste, provenite din experienţa de viaţă şi din analiza sufletului omenesc, ele aveau menirea nu
numai să-l călăuzească pe omul de rând în viaţă, ci şi să-l înveţe să gândească cu propria lui minte.

Filosofia populară a aforismelor şi a cugetărilor a constituit o treaptă pentru ridicarea spiritului la nivelul filosofiei înalte.
„Aforismul, spunea Lucian Blaga, este o floare în stare de graţie. Aleasă să conceapă logosul şi să-l nască”37.

Tratarea problematicii ştiinţelor umane în contextul managementului şi preocuparea managerilor pentru înţelegerea
determinaţiilor socio-umane ale organizaţiilor şi ale întregii societăţi, se înscriu în ansamblul schimbărilor permanente
în lumea modernă.

De fapt, în ceea ce priveşte ignoranţa şi superficialitatea aşa-zişilor „formatori de opinie” sau „promotori” actuali ai
managementului, suntem de acord cu ceea ce spunea Ioan Abrudan: „cum poţi avea o părere avizată când nu ai trăit
nici o zi într-o întreprindere? Cum poţi consilia sau ajuta pe alţii când n-ai condus niciodată nici măcar trei oameni şi nu
ţi-ai putut organiza propria viaţă? […] Cum poţi face judecăţi de valoare, […], asupra unei economii care a însumat viaţa
şi forţa profesională a milioane de oameni doar pentru că sistemul în care s-a exprimat a fost cel socialist?”38

Pentru unii practicieni „morala” şi „deontologia” au conotaţii nesemnificative. Aceşti termeni sunt utili, spun ei, numai
pentru cursurile de filosofie sau, cel mult, pentru stabilirea ordinii morale în cadrul regimurilor autoritare. Sub presiunea
concurenţei actuale „morala” şi „deontologia” îşi pierd rolul şi credibilitatea.
37 Blaga, L., Elanul insulei, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1977, p100.
38 Abrudan, I., Cutreierând cu managementul pe axa “bine-rău” a universului, în Revista de Management şi Inginerie Economică, vol. 2,
nr. 4, 2003, p. 5.
285

Activitatea de business este o activitate umană. Deci poate, şi trebuie să fie evaluată şi din punct de vedere moral.
Dimensiunea etică a afacerilor poate fi tratată ca un „plus de rentabilitate, profitabilitate” (good ethics is good business).
Morala a început să fie considerată un factor de succes, o cheie a reuşitei în afaceri, ajungându-se a se discuta în termenii
„utilitarismului etic în afaceri”.

Etica afacerilor se referă la stabilirea unui echilibru între performanţele economice şi cele sociale ale firmei. Pentru a găsi
acel echilibru, se recomandă un set de norme stabilite de societate, precum şi reguli stabilite de firmă.

Etica afacerilor trebuie să includă un sistem de principii, valori, norme şi coduri de conduită, în baza unei filosofii a firmei,
care se impun ca imperative morale, inducând obligativitatea respectării lor.

Lumea afacerilor este, prin definiţie, o lume a profitului. Obţinerea de profit este obiectivul principal, condiţie
incontestabilă a derulării oricărei afaceri. Calculul profitului se afirmă progresiv, ajungându-se la o societate a calculelor,
a acumulărilor, a exploatărilor, măcinând sentimente, şi, în unele situaţii, chiar şi spiritul de solidaritate.

Justificările şi constrângerile etice ale afacerilor pornesc de la premisa că raţiunea de a fi a afacerilor este dată de ideea
de profit obţinut prin orice mijloace, cu orice preţ.

Una din temele esenţiale ale eticii afacerilor vizează „moralitatea” profitului. Milton Friedman susţine că urmărirea
obţinerii profitului este nu numai un imperativ raţional ci şi o datorie morală, cu condiţia minimă ca profitul să fie
realizat pe căi legale. După ce am precizat câteva puncte de vedere referitoare la pozitivismul economic al afacerilor,
ne-am oprit şi asupra opiniilor exprimate de Amartya Sen, adeptă a umanismului economic care stipulează faptul că,
scopul principal al afacerilor nu trebuie să fie maximizarea profiturilor, ci condiţii de viaţă mai bune pentru toţi.

În delimitarea ariei eticii afacerilor ne-am confruntat cu probleme multiple, referitoare la precizarea „palierelor” de studiu
în funcţie de: subiect (agentul moral), nivelul de abordare, cadrul de analiză, poziţia socială a agentului moral, obiectul
analizei morale a afacerilor, metodologia necesară şi instrumentele utilizate.

Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. Acest adevăr este probat atât din perspectivă
macroeconomică, cât şi din cea microeconomică. Etica afacerilor poate ajuta oamenii să abordeze fenomenele şi
procesele morale mai sistematic, ajutându-i să vadă problemele pe care în mod obişnuit le ignorau.

Pentru înţelegerea clară a rolului eticii afacerilor este deosebit de importantă atitudinea conducerii superioare a firmei
din care să reiasă respectarea eticii atât prin acţiunile proprii ale managerilor cât şi din politicile abordate în firmă, din
deciziile luate, din sarcinile transmise, din politicile salariale adoptate, din modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare,
etc.

În acest context am considerat ca fiind foarte importantă asocierea „Eticii” cu „Managementul”. După ce am identificat
câteva repere istorice în evoluţia eticii manageriale, am expus punctele de vedere ale managerilor contemporani
referitoare la raportul dintre etică şi afaceri.

Unii manageri consideră că un cadru de conducere îşi îndeplineşte responsabilităţile ce-i revin dacă aplică cu stricteţe
legile şi prevederile contractuale, dacă îşi îndeplinesc ferm obligaţiile sale. Alţii sunt de părere că un bun conducător, pe
lângă faptul că respectă legislaţia, trebuie să fie onest şi cinstit cu cei din jur, trebuie să ţină cont şi de nevoile şi opiniile
celor interesaţi de buna funcţionare a firmei.

Domeniul eticii manageriale include nu numai teoriile legate de moralitatea în afaceri, ci şi problemele legate, în special,
de managementul resurselor umane. Etica managerială este preocupată în principal de crearea unei culturi etice.

Se ştie că există o multitudine de factori care determină nivelul şi acurateţea eticii manageriale: reglementările legale,
normele şi regulamentele comunităţii locale, codurile etice la nivel sectorial sau organizaţional, regulamentele firmei,
caracteristicile individuale, starea firmei şi presiunea socială.

Nivelurile de aplicare ale eticii manageriale sunt clar precizate în codurile etice. Încă de acum două decenii multe din
marile corporaţii au instituit programe etice şi au angajat funcţionari care să monitorizeze comportamentele etice în
organizaţii.

Normele şi credinţele specifice oricărei organizaţii sunt în general propuse, discutate şi definite de manageri şi un colectiv
de lucru, iar apoi publicate şi distribuite angajaţilor, ţinându-se cont de nevoile şi specificul organizaţiei. Managerii
trebuie să se preocupe foarte serios de implementarea eficientă a codurilor de etică.

Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creştere, trebuie să reamintim că, acestea au şi unele limite: ele nu
pot acoperi toate situaţiile şi nu pot garanta o conduită universal morală. Valoarea oricărui cod formal de etică constă în
287
calitatea şi trăsăturile esenţiale ale resurselor umane din cadrul organizaţiei: manageri şi angajaţi.
În cadrul capitolului nouă (Etica şi deciziile manageriale) nu ne-am propus să elaborăm instrucţiuni detaliate asupra felului în
care trebuie să acţioneze managerii (morali) în procesul de adoptare a deciziilor (ştim că adoptarea şi implementarea deciziilor
într-o organizaţie este un proces complex, influenţat de diverşi factori economici, sociali, culturali, etc., conjuncturali). În plus,
nu ne putem asuma răspunderea elaborării unor principii morale suficiente pe care managerii să le respecte cu stricteţe
în activitatea lor zilnică. Nici nu ne putem permite să analizăm, şi eventual să criticăm activitatea acestora ca fiind sau nu,
morală.
Există mai multe motive pentru care în acest capitol ne-am oprit doar asupra problemelor morale cu care se confruntă
managerii, am descris câteva din obligaţiile morale ale acestora şi am expus un set de principii morale universale, la care
managerii pot apela.

Am considerat interesant să punem în discuţie dacă virtuţile managerilor (numiţi pentru a conduce şi pentru a dezvolta o
afacere) sunt aceleaşi cu cele ale angajaţilor (meniţi pentru a se subordona). Conducerea şi subordonarea sunt activităţi
distincte, formate din sarcini alternative diferite.

Suntem de părere că perfecţionarea morală trebuie să fie posibilă, necesară şi, de ce nu, obligatorie, atât pentru
manageri, cât şi pentru angajaţi. Este adevărat că, în procesul muncii, managerii îşi vor exersa virtuţile legate
de cumpătare, ordine, dreptate, prudenţă, echitate etc., iar angajaţii, cele necesare pentru a se subordona:
loialitate, fidelitate, supunere. În plus, salariaţii oricărei organizaţii trebuie să lucreze în spiritul respectului faţă de
proprietate, trebuie să manifeste interes maxim pentru comportamentul moral la locul de muncă, să-şi însuşească şi să
promoveze valorile morale pentru păstrarea unei ordini morale, etc.
Managerii trebuie să ştie că prin deciziile pe care le adoptă şi prin activităţile pe care le iniţiază şi coordonează, îşi
asumă nu numai drepturi, ci şi obligaţii, fiind responsabili şi răspunzători de modul în care îşi îndeplinesc prevederile
contractuale faţă de proprietari, angajaţi, clienţi, alte categorii de stakeholders.

Managerii trebuie să se preocupe permanent de binele tuturor, trebuie să examineze cu atenţie toate implicaţiile
deciziilor lor, să asculte de raţiune, indiferent de convingerile sau nevoile lor.

Folosind de foarte multe ori cuvântul „trebuie”, la ultimul capitol ne-am oprit la etica deontologică. Am tratat conceptul
de deontologie, principiile deontologiei şi aspectele esenţiale legate de morala profesională.

Deontologia profesională, ca ştiinţă pluridisciplinară, are ca obiect de studiu drepturile şi datoriile profesionale ale celor
care practică o anumită profesie. De aceea, deontologia profesională nu se preocupă de obligaţiile morale, generale ale
unui individ, ci de totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din procesul muncii.

Un rol important în creşterea eficienţei muncii şi mai ales în realizarea unei „culturi etice” în orice domeniu, îl au
organizaţiile şi organismele autorizate ale profesiilor, care pot elabora coduri deontologice.

Existenţa codurilor morale pentru un număr mare de profesii denotă ascensiunea progresului social, preocuparea
permanentă pentru umanizarea societăţii, în general. Scopul principal al acestor coduri se referă la prevederea unui
ansamblu de norme şi reguli pentru membrii unor profesii, care să-i determine să muncească astfel încât să aducă cele
mai bune servicii pentru societate.

Etica afacerilor ridică o multitudine de probleme ceea ce face ca acest domeniu să rămână extrem de controversat. În
discuţiile care se pun există teme şi incertitudini a căror rezolvare este imposibilă. Etica afacerilor nu trebuie înţeleasă
ca o critică socială, economică, organizaţională, ci ca o aplicare în domeniul afacerilor a normelor, principiilor şi valorilor
morale.

Etica în afaceri are ca scop susţinerea motivată a principiilor şi normelor morale, reglând raporturile şi conduitele umane
în cadrul firmelor.

Problematica eticii afacerilor este extrem de vastă, necesitând păreri, opinii şi dezbateri ample din partea specialiştilor,
teoreticienilor şi practicienilor, din partea managerilor, economiştilor, sociologilor, psihologilor, filosofilor, jurnaliştilor,
oamenilor politici etc.

Trecerea la o societate bazată pe libertatea de acţiune şi implicit pe libertăţi individuale cere în mod obligatoriu
solidaritate, responsabilitate, respect, încredere, iniţiativă şi efort susţinut, din partea tuturor, pentru împlinirea nu numai a
aspiraţiilor individuale, ci şi a celor comunitare.

Prin intermediul acestui demers sperăm să fi revigorat speranţele cititorilor, cu privire la depăşirea crizei de valori din lumea
afacerilor. Este adevărat că cel mai important lucru ar fi sensibilizarea managerilor, a patronilor, a oamenilor de afaceri şi
289
chiar a oamenilor politici, cu privire la aspectele morale ale vieţii, cu privire la necesitatea unei reflecţii permanente asupra
problemelor sociale ale omenirii.

Nu este însă de ajuns să reorientăm sistemul spre viitor, scrie Toffler, ci trebuie să schimbăm şi atitudinea individului
faţă de timp39.

Francis Fukuyama se întreabă în cartea sa „Marea Ruptură”: „Ne este oare sortit să alunecăm pe panta unor niveluri tot
mai înalte ale dezordinii sociale şi morale sau avem motive să credem că ruptura este doar un fenomen trecător şi că SUA şi
alte societăţi care s-au confruntat cu ea vor reuşi să se remodeleze?” Iar dacă remodelarea va avea loc, ce formă va lua? Se
va petrece spontan sau va fi nevoie de intervenţia guvernului prin politici publice? Ori poate că trebuie să ne aşteptăm
la un fel de renaştere religioasă-imprevizibilă şi, foarte probabil, incontrolabilă - care să reinstaureze valorile sociale?40

După părerea noastră nu trebuie să ne întrebăm când se va produce „ruptura” şi cum vom muri, ci cum vom trăi. De
aceea, o altă întrebare potrivită pentru sfârşitul unui secol de război şi începutul unui secol, sperăm de pace: „În fond:
viaţa merită să fie eficientă sau merită să fie trăită?”41
Tragedia vieţii nu este că se termină

atât de repede, ci că aşteptam
atât de mult să o începem.
W. M. Lewis
39 Toffler, A., Şocul viitorului, Bucureşti: Editura Politică, 1973, p.411.

40 Fukuyama, F., Marea Ruptură, Bucureşti: Editura Humanitas, 2002, p.301.
41 Lambarde P, Maris B, Doamne, ce frumos e războiul economic!, Bucureşti: Editura Antet, 2000, p.133.
Studierea coruptiei la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Istorie şi Filosofie
Catedra de Filosofie Sistematica
Anul 2006-2007
Semestrul I
I. Informaţii generale
Titlul disciplinei: Etica I
Durata cursului:2 ore/curs ; 2 ore/seminar – saptamanl,
2 semestre a cate 14 saptamani fiecare
Numărul de credite:
Locul de desfăşurare: Sala 10/I
Programarea în orar a activităţilor: Miercuri, orele 10.00-12.00
II. Informaţii despre titularul de curs:

Nume, titlul ştiinţific: Lect. Dr. Mihaela Frunză
Informaţii de contact: mihafrunza@yahoo.com
Ore de audienţă: miercuri, orele 8.00-10.00
III. Descrierea disciplinei:

Obiectivele cursului:
- familiarizarea cu principalele concepte ale disciplinei etică
- cunoaşterea principalelor curente etice
Competenţe dobîndite:
- capacitatea de a dezbate pe teme de etică
- capacitatea de a redacta texte scurte – rezumat, recenzie – pe teme de etică
Metode utilizate:
- prelegerea
- discuţii pe grupe
- dezbateri
IV. Bibliografia obligatorie:

291
Singer, Peter (ed), A Companion to Ethics, Blackwell, Oxford & Cambridge, 1993 [Biblioteca de Filosofie]
Lipovetsky, Gilles, Amurgul datoriei. Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, Babel, Bucureşti, 1996 [Biblioteca de
Filosofie]
Montefiore, Alan; Valentin Mureşan (ed.), Filosofia morală britanică, Alternative, Bucureşti, 1998. [Biblioteca de Filosofie]
G.H.R. Parkinson (ed.), An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge, London, 1993 [extrase în caietele de seminar]
White, James E. (ed), Contemporary Moral Problems, West Publishing Company, New York, Los Angeles, San Francisco,
1994 [biblioteca fundaţiei SOROS]
V. Planificarea
1. Introducere. Concepte şi teorii etice fundamentale. O tipologie a valorilor etice. Paradoxuri şi contestări
genealogice.
Richard Lindley, „The Nature of Moral Philosophy” în G.H.R. Parkinson, An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge,
London, 1993, pp. 517-540.
Marcus G. Singer, „Morality and Universal Law” în G.H.R. Parkinson, An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge, London,
1993, pp. 568-589.
Petre Andrei, Filosofia valorii, Polirom, Iaşi, 1997, pp. 141-159. [BF, cota: 13616]
Vladimir Jankelevitch, Paradoxul moralei, Echinox, Cluj, 1997, pp. 143-148. [CS]
Fr. Nietzsche, Genealogia moralei, Ed. Humanitas, 1994, Prima disertaţie. [BF, cota: 12014; ediţia Echinox, cota: 11559]
2. Concepte etice fundamentale (I). Libertatea şi paradoxurile ei. Libertate şi ordine. Frica de libertate.
B. Spinoza, Etica (partea a V-a), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. [BF, cota 1011]
Andrei Pleşu, Minima moralia, Humanitas, Bucureşti, 1994, pp. 38-47. [BF, cota: 11995]
Erich Fromm, Frica de libertate, Teora, Bucureşti, 1998, pp. 11-41. [BF, cota: 13558]
J. St. Mill, Despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 1994, cap. I, pp. 7-23. [BF, cota: 11745]
Hannah Arendt, Între trecut şi viitor. Opt exerciţii de gîndire politică, Antet, Bucureşti, f.a., pp. 151-180. [CS]
3. Concepte etice fundamentale (II). Dreptatea: valoare sau virtute? Teoriile dreptăţii. Dreptate şi nepărtinire.
Dreptate şi egalitate. Dreptate şi corupţie. Corupţia şi inegalitatea socială
Platon, Republica, Partea I în Opere, vol. V, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. [BF]
Andre Comte-Sponville, Mic tratat al marilor virtuţi, Univers, Bucureşti, 1998, pp. 68-95. [CS]
Brian Barry, Matt Matravers, „Dreptatea” în Alan Montefiore, Valentin Mureşan (ed.), Filosofia morală britanică, pp. 341-
358. [BF, cota: 13917]

Jean-Jacques Wunenburger, „Egalitatea ambiguă: raţiune juridică sau idee metafizică?” în Omul politic între mit şi raţiune.
O analiză a imaginarului puterii, Alfa Press, Cluj, 2000, pp. 109-124. [BF]
John Rawls, „Justice as Fairness” în Robert E. Goodin, Philip Pettit (eds.), Contemporary Political Philosophy. An Anthology,
Blackwell, 1997, pp. 187-202. [CS]
Michael Walzer, „Complex Equality”, în Robert E. Goodin, Philip Pettit (eds.), Contemporary Political Philosophy. An
Anthology, Blackwell, 1997, pp. 487-503. [CS]
4. Concepte etice fundamentale (III). Drepturile omului.

Michael Freeden, Drepturile, Du Style, Bucureşti, 1998, pp. 151-163. [BF 13832]
Mary Wollstonecraft, O revendicare a drepturilor femeii, fragmente, în “Euphorion” Nr. 1 (106,107,108)/ 2000, pp. 27-28
[lucrarea integrală este disponibilă şi în format electronic, pentru cei care doresc acest lucru]. [CS]
Peter H. Baehr, The Role of Human Rights in Foreign Policy, Macmillan, London, 1996, pp. 3-22. [Biblioteca Facultăţii de
Studii Europene]
Chris Brown, „Universal Human Rights: A Critique” în Tim Dunne and Nicholas (eds.), Human Rights in Global Politics,
Wheeler, Cambridge, 1999, pp. 114-123. [Biblioteca Facultăţii de Studii Europene]
*** Charte europeenne des droits de l’homme dans la ville, Saint Denis, 2000. [CS]
5. Concepte etice fundamentale (IV). Toleranţa: valoare sau non-valoare etică? Intoleranţa şi consecinţele ei.
Andre Comte-Sponville, Mic tratat al marilor virtuţi, Univers, Bucureşti, 1998, pp. 175-191. [CS]
Michael Walzer, Despre tolerare, Institutul European, Iaşi, 2002, pp. 3-33. [BF, cota: 15145]
Claude Sahel, „Prefaţă” şi Humberto Giannini, „A primi ce-ţi este străin” în Claude Sahel (coord.) Toleranţa. Pentru un
umanism eretic, Ed. Trei, Bucureşti, 2001, pp. 7-27. [BF, cota: 15146]
T. Todorov, Descoperirea Americii. Problema Celuilalt, Institutul European, Iaşi, 1994, partea I. [BF, cota: 11882, 11991]
6. Curente etice (I). Utilitarismul şi kantianismul

Tom L. Beauchamp, James F. Childress, Principles of Biomedical Ethics, Oxford University Press, New York, 1994
J. St. Mill, Utilitarismul, Alternative, Bucureşti, 1994, pp. 1-30.
Carol Levine (ed.), Taking Sides. Clashing Views on Controversial Bioethical Issues, Dushkin, Guilford, Conn., 1997
Gerald Dworkin, The Theory and Practice of Autonomy, Cambridge University Press, Cambridge, 1988
Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Ed. IRI, Bucureşti, 1995, pp. 35-66, 81-88.
293
7. Curente etice (II). Teoria virtuţii, individualismul liberal.

J. St. Mill, Despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 1994, cap. I şi III, pp. 7-23 şi 73-96.
Alasdair MacIntyre, Tratat de morală. După virtute, Humanitas, Bucureşti, 1998
8. Curente etice (III). Comunitarianismul şi cazuistica.

9. Curente etice (IV). Realismul moral, relativismul, emotivismul şi prescriptivismul moral.

Montefiore, Alan; Valentin Mureşan (ed.), Filosofia morală britanică, Alternative, Bucureşti, 1998.
Smith, Michael, “Moral Realism” în Hugh Lafolette (ed.), The Blackwell Guide to Ethical Theory, Blackwell Publishers, New
York, 2000, pp. 15-37.
Foot, Philippa, “Moral Relativism” în Jack Meiland and Michael Krausz (eds.), Relativism Cognitive and Moral, University of
Notre Dame Press, Notre Dame, Indiana, 1982, pp. 152-165.
Tsinorema, Stravroula, “Emotivism and Prescriptivism”în G.H.R. Parkinson (ed.), An Encyclopaedia of Philosophy, Routledge,
London, 1993, pp. 613-639.
10. Etică şi ideologie (1).

Roger Eatwell, “Ideologies: Approaches and Trends”, Roger Eatwell, Anthony Wright (eds.), Contemporary Political
Ideologies, Pinter Publishers, London, 1993 [CS2]
Louis Althusser, “Ideology and Ideological State Apparatuses (Notes towards an Investigation)” [CS2]
Michael Freeden, „Editorial: What is Special about Ideologies?”, în Journal of Political Ideologies, (2001), 6(1) [CS2]
11. Etică şi ideologie (2).

Ian Adams, The Logic of Political Belief. A Philosophical Analysis of Ideology, Harvester Wheatsheaf, London,
1989, [CS2]
Paul Ricoeur, Lectures on Ideology and Utopia, Edited by George H. Taylor, Columbia University Press, New York, 1986
12. Etica postmodernă si problema coruptiei

Lipovetsky, Gilles, Amurgul datoriei. Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, Babel, Bucureşti, 1996, pp. 17-29.
Bauman, Zygmunt, Etica postmodernă, Amarcord, Timişoara, 2000, pp. 5-42.
Vattimo, Gianni, Etica interpretării, Pontica, Constanţa, 2000, pp. 145-157
13. Etica discursului

Habermas, Jurgen, Etica discursului: note pentru un program, partea a III-a în Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă,
Ed. ALL, 2000, pp. 77-105.
Apel, Karl Otto, Ethique de la discussion, Les Editions du Cerf, Paris, 1994. [Centrul Cultural Francez]
14. Raţionalitatea practică in combaterea fenomenului coruptiei: schiţă de parcurs.

Aristotel, Etica Nicomahică, cartea a VI-lea, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984. [BF]
Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Ed. IRI, Bucureşti, 1995, pp. 199-216 („Prefaţă”, „Secţiunea întîi”), pp.
81-88; Critica raţiunii practice, pp. 35-63, („Prefaţă”, „Introducere”, Partea întîi, §1- §7) [BF]
Paul Ricoeur, De la text la acţiune. Eseuri de hermeneutică II, Echinox, Cluj, 1999, pp. 221-242. [CS]
VI. Modul de evaluare:

Nota finală la examenul de etică se compune din:
- 10% - prezentarea unui text din bibliografia seminarului;
- 20% - activitatea generală de la seminar (prezenţă, participarea la discuţii şi dezbateri)
- 20% - predarea unui rezumat sau a unei recenzii din bibliografia cursului;
- 50% - nota obţinută la examenul final scris, cu întrebări din curs şi seminar.
VII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

- prezenţa la seminar este obligatorie şi va fi înregistrată;
- pentru a se putea prezenta la examen, studenţii trebuie să se fi achitat de obligaţiile seminariale şi de asemenea
să fi predate un rezumat sau o recenzie pînă la data limită prevăzută (data ultimului curs)
- plagiatul reprezintă preluarea unor texte aparţinînd unor alte surse (inclusiv electronice, de genul referate.
ro), fără menţionarea acestora, ca şi cînd el ar aparţine autorului lucrării de curs/seminar. În cazul în care se
dovedeşte că un student a comis plagiat în lucrarea sa, aceasta va primi nota 1.
- Frauda la examen (încercarea de copiere, din surse proprii sau de la colegi) se pedepseşte ca şi plagiatul, cu nota
1.
295
Tematica si bibliografia seminarului de etica

Semestrul II
Anul universitar 2006-2007
1. Seminar introductiv. Probleme administrative. Prezentarea seminarului.
2. Etica post-modernă. (I)

 Gilles Lipovetsky- Amurgul datoriei. Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, ed. Babel, Bucureşti,
1996, pp. 17-29
 Luc Ferry – Homo Aesteticus, ed. Meridiane, Bucureşti, 1997, cap. VII. Problema eticii în epoca esteticii
 Charles Taylor- Etica autenticităţii, , Idea, Cluj, 2006
3. Etica post-modernă. (II)
 Zygmunt Bauman- Etica postmodernă, Amarcord, Timişoara, 2000, pp. 5-42
 Zygmunt Bauman – Comunitatea. Căutarea siguranţei într-o lume nesigură, ed. Antet, cap. Cele două
surse ale comunitarismului
 Gianni Vattimo- Etica interpretării, ed. Pontica, Constanţa, 2000, pp.145-157
4. Etica mass-media (I).

 Miruna Runcan – Introducere în etica şi legislaţia presei, ed. All, Bucureşti, 1998, cap. Responsabilitatea
jurnalistului faţă de societate şi faţă de cetăţean
 Isabelle Pailliart (coord.) – Spaţiul public şi comunicarea, Iaşi, Polirom 2002, cap. Mass-media, medierile şi
spaţiul public
5. Etica mass-media (II).

 Douglas Kellner – Cultura media, Bucureşti, Institutul European, 2001, cap. Cultură media, politică şi
ideologie. De la Reagan la Rambo.
 Steven R. Knowlton Praeger - Moral Reasoning for Journalists. Cases and Commentary Westport,
Connecticut London, 1997, capitolele 5 Objectivity: Is It Possible? Should We Still Try?, 6: Privacy: How to
Balance It Against the Right to Know, 7: How to Solve Moral Dilemmas: Balancing Competing Elements , 15:
Suicide: Important News or a Grotesque Invasion of Privacy?, 17: In Politics, How Far Back is It Fair to Go?
6. Etica afacerilor
 Chris Megone, Simon J. Robinson (eds.) - Case Histories in Business Ethics Routledge, London and New York,
2002, pp. 7-57
 Dan Crăciun,  Vasile Morar, Vasile Macoviciuc – Etica afacerilor, ed. Paidea, Bucureşti, 2005, cap. 1 Fundamentele
eticii afacerilor ( pp. 7-47), cap. 6 Etica afacerilor în perioada postmoralista, (pp. 581 – 604)
 Robert C. Solomon – Etica relaţiilor de afaceri, în Peter Singer (ed.)- Tratat de Etică, Iaşi, Polirom, 2006
7. Etica mediului. Drepturile animalelor.

 Gilles Lipovetsky- Amurgul datoriei. Etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, Babel, Bucureşti,
1996, pp. 233-273
 Robert Elliot – Etica ecologică, în Peter Singer (ed.)- Tratat de Etică, Iaşi, Polirom, 2006
 Konrad Lorenz- Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Humanitas, Bucureşti, 1996, primele trei
capitole
 Lori Gruen –Animalele, în Peter Singer (ed.)- Tratat de Etică, Iaşi, Polirom, 2006
8. Etică medicală: ingineria genetică; clonarea

 Gordon Graham – Genes. A philosophical inquiry London. New York, Routledge, 2002, capitolele Genetic
engineering şi Playing God
 John Harris – Clone, gene şi nemurire, ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, capitolele: Arta posibilului,
Cercetări pe embrioni şi Origini şi limite
9. Problema toleranţei. (I)

 T. Todorov- Descoperirea Americii. Problema Celuilalt, Institulul European, Iaşi, 1994, Partea I
 André Compte- Sponville- Mic tratat al marilor virtuţi, Univers, Bucureşti, 1998, pp. 175-191
 Claude Sohel (coord.)-Toleranţa. Pentru un umanism eretic, ed. Trei, Iaşi, 2001, pp.7-27
10. Problema toleranţei. (II)

 Mihaela Frunză (coord.)- Feţele toleranţei, ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2003, pp.9-19, 43-72
 Michael Walzer- Despre tolerare, ed. Institutului European, Iaşi, 2002, pp. 3-33
 Leonard Swidler – După absolut. Viitorul dialogic al reflecţiei religioase, Cluj, Limes, 2002, pp. 61- 101
297
11. Provocarea diversităţii culturale

 Umberto Eco – Cinci scrieri morale, Bucureşti, Humanitas, 2005, pp. 81- 112
 Zygmunt Bauman – Comunitatea. Căutarea siguranţei într-o lume nesigură, ed. Antet, cap. Multe culturi
– o umanitate?
 Richard Rorty – Adevăr şi progres, ed. Univers, Bucureşti, pp.91-132
 Michel Wieviorka – Is multiculturalism the solution?
12. Etică şi politică.

 Tzvetan Todorov – Noi şi ceilalţi, Institutul european ,1999, pp. 137-185, pp. 339-359
 C.A.J. Coady - Politica şi problema mâinilor murdare şi Jeff McMahan – Război şi pace , în Peter Singer
(ed.)- Tratat de Etică, Iaşi, Polirom, 2006
13. Vladimir Jankélévich: iertarea.

 V. Jankélévich- Să iertăm?, Apostrof, Cluj, 1998, pp.9-35
 V. Jankélévich- Iertarea, Polirom, Iaşi, 1998, pp. 9-20, 189-198
14. Concluzii. Evaluarea seminarului.
Evaluarea studenţilor.
Nota de la seminar (3 puncte din nota finalǎ) va include: o prezentare scurtǎ a unui text din bibliografie (30%), o lucrare
de seminar (max. 4 pagini) (40%), alte activitǎţi de seminar (30%).
e-mail: iuliagrad@yahoo.com
Universitatea Babeş–Bolyai, Cluj–Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxa
Anul universitar II
Semestrul I
I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator
Titlul disciplinei: Teologie morală
II. Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator
Nume, titlul ştiinţific: Episcop vicar Dr. Irineu Bistriţeanul

Informaţii de contact: Tel : 0264 – 431.007.
Ore de audienţă: joi 10 – 12
III. Descrierea disciplinei:
Cursul are ca obiectiv realizarea unei introduceri realiste în problemele de morală generală, astfel încât realităţile vieţii
religioase şi ale celei cotidiene să se regăsească în tratarea unor subiecte precum valorile morale sau legea divină şi
umană. Dimensiunea morală a personalităţii umane se regăseşte în făptuire, în actul social, în cel prin care intrăm în
legătură cu aproapele, cel care – în baza valorilor comune, a credinţei, a raportării la aceleaşi realităţi – ne şi validează
existenţa şi calitatea de persoane morale. În cadrul acestei componente, conştiinţa aşezată de Dumnezeu în fiecare
persoană este cea care impune un anumit comportament, dar şi cea care judecă imediat faptele. Valorificarea actelor
de morală nu se face însă înafara cadrului hristic, astfel că întreaga noastră realizare îşi găseşte împlinirea în raportarea
la Hristos, al cărui Chip îl purtăm.
Competenţe dobândite: însuşirea elementelor de dezvoltare a dimensiunii personale a omului, prin exersarea relaţiilor
cu Dumnezeu şi cu sine, mai întâi, pentru ca apoi acestea să se dezvolte şi în componenta lor socială.
299
Metoda de realizare: prelegere cu seminarizare.
IV. Bibliografia obligatorie:
1. Teologia morală ortodoxă, vol. 1, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003

2. Nicolae Mladin, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969
3. Vladimir Lossky, Vârstele vieţii spirituale, Ed. Christiana, Bucureşti, 1993
4. Irineu Pop Bistriţeanul, Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001
5. Ioan Bunea, Fenomenologia conştiinţei morale, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 1999
V. Planificarea /Calendarul întâlnirilor şi a verificărilor/examinărilor intermediare:
Săptămâna 1.
1. Noţiunea şi izvoarele moralei. Dr. Nicolae Mladin, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969, p. 71-89.
2. Valorile morale. Isidor Todoran, Bazele axiologice ale binelui, Omniscop, Craiova, 1996, p. 128-146.
3. Legea divină. Christos Yannaras, Libertatea moralei, Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 181-186, 198-204
4. Decalogul. Irineu Bistriţeanul, Poruncile dumnezeieşti, Editura Patmos, Huedin, 2000, 40 p.
5. Fericirile. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Esitura Institutului Biblic, Bucureşti, 2001, p. 67-80.
6. Sfaturile evanghelice. Vladimir Lossky, Vârstele vieţii spirituale, Ed. Christiana, Bucureşti, 1993, p. 101-124.
7. Legile omeneşti. Gheorghios Metallinos, „Biserica şi statul în tradiţia ortodoxă”, în rev. Altarul Banatului (2006), nr.
7-9, p. 45-56
8. Datoria morală şi drepturile omului. Vasile Răducă, „De la drepturile omului la drepturile religioase”, în rev. Studii
Teologice, (2000), nr. 1-2, p. 65-78.
9. Conştiinţa morală. Conştiinţă morală şi conştiinţă psihologică. Ioan Bunea, Fenomenologia conştiinţei morale, Ed.
Limes, Cluj-Napoca, 1999, p. 39-53; Adina Todea, „Conştiinţa morală creştină în raport cu preocupările psihologiei
morale moderne şi contemporane”, în rev. Revista Teologică, (2006) nr. 1, p. 32-44.
10. Esenţa şi originea conştiinţei morale. Ioan Bunea, Fenomenologia conştiinţei morale, Ed. Limes, Cluj-Napoca,
1999, p. 84-100.
11. Educaţia conştiinţei. Sebastian Buchiu, „Conştiinţa morală în viaţa creştinului”, în rev. Biserica Ortodoxă Română,
(1982), nr. 1-2, p. 153-169.
12. Personalitatea morală. Hierotheos Nafpaktos, Persoana în tradiţia ortodoxă, Ed. Bunavestire, Bacău, 2002, p. 57-
69.
13. Corupţia între moralitate, lege, şi conştiinţă. Thomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creştin. I. Manual sistematic,
Deisis, Sibiu, 1997, p. 342-367.
14. Chipul lui Hristos în viaţa creştinului. Irineu Pop Bistriţeanul, Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului,
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001, p. 302-330.
VI. Modul de evaluare:
Examinare orală. Verificarea şi evaluarea gradului de însuşire a principiilor moralei sociale şi a fundamentelor
sale comunitar-teologice.
VII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:
Condiţii de prezentare la examen: participarea şi colaborarea la cursuri şi studierea bibliografiei. Frauda la

examen atrage după sine nepromovarea acestuia.
VIII. Bibliografia opţională:
1. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987
2. Dumitru Stăniloae, Ascetică şi mistică creştină sau teologia vieţii spirituale, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,
1993
3. Hristu Andrutsos, Sistem de morală, Sibiu, 1947
4. Isidor Todoran, Bazele axiologice ale binelui, Omniscop, Craiova, 1996
5. Thomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creştin. I. Manual sistematic, Deisis, Sibiu, 1997
301
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Stiinte Politice si Administrative
Denumirea disciplinei: Introducere in administratia publica
Denumire modul: Etica si administratia publica, obligatii etice concurente
Titularul cursului: Conferentiar Univ. Dr. Calin Hintea,
asist. univ. Drd. Cristina Mora
Modulul de Etica in administratia publica

Semestrul I
Numar de credite 7
Scopul şi conţinutul disciplinei, relaţia sa cu alte discipline
Aceast curs este parte a disciplinel Introducere in administratia publica

Scopurile cursului vizeaza familiarizarea cu termenii specifici stiintei administrative, dezvoltarea capacitatii de identificare
a comportamentelor actiunii administrative, dezvoltarea capacitatii de intelegere si dezvoltare a principalelor concepte
ale administratiei publice, intelegerea fenomenului administrativ.
Continuturi: 1. Stiinta administrativa; concepte evolutie, curente
2. Administratia publica –definire, caracteristici, functii
3. Modelul birocratic in administratia publica
4. Modificari ale modelului birocratic in administratia publica
5. Agenda administrativa
6. Politici publice in administratia publica
METODE DE PREDARE
Prelegere intensificata, problematizare, studiu de caz.
EVALUARE
Raspunsuri la examen 70%
Activitate la seminar 30%
Prezenta la seminarii este obligatorie in proportie de 70% iar neindeplinirea obligatiilor la seminarii atrage dupa sine
neadmiterea in examen
Tema Moralitatea publica si moralitatea privata

4. Introducerea in legea administratiei publice.
5. Înţelegerea puterii si a calitatii unui administrator
6. Analizarea continutului etic al celor mai importante probleme publice.
7. Îmbunătăţirea capacităţii de argumentare logică a studenţilor asupra solutiilor politice si publice.
Metode
Prelegere, utilizarea surselor, analiză, dezbateri.
Evocare
La începutul prelegerii, studenţii vor analiza textul din Dwight Waldo: „Secolul XX poate fi greu luat în considerare din
punct de vedere al observaţiei codurilor morale acceptate sau al concentrării sale asupra investigaţiei etice..El poate
fi luat in considerare tocmai prin o decădere a cercetării codurilor morale tradiţionale, un sentiment larg răspandit
că moralitatea este „relativă” dacă nu cumva fară rost, şi o dospoziţie în a privi cercetarea etică dintr-un unghi frivol,
irelevant. Aceste carenţe ale gandului şi sentimentului au fost şi sunt asociate cu o „retragere” din credinţa religioasă şi
o naştere concomitentă a „credinţei” în ştiinţa şi în aura sa filosofică sau (antifilosofică).”.
Realizarea sensului
Schema prelegerii:
3. Statul si legea suprema.
4. Obligatii etice si serviciul public din perspectiva anticoruptiei:
- Obligatia de a respecta constitutia
- Obligatia de a respecta legile
- Obligatia catre natiune si tara
- Obligatia de a respecta si sustine democratia
- Obligatia de a respecta normele organizarii birocratice
- Obligatia spre profesie si profesionalism
- Obligatia fata de familie si prieteni
- Obligatia fata de tine insuti
- Obligatia fata de colectivitatea cu care venim in contact
- Obligatia catre interesul public sau bunastare generala
303
- Obligatia catre umanitate

- Obligatia fata de religie si fata de Dumnezeu
Reflecţie
Ce sensuri si ce semnificatii pot fi atribuite eticii in viata publica?
Ce diferenta produce democratia in respectarea moralitatii actiunilor intreprinse de guvernare?
Studenţii răspund la următoarele întrebări:

I. Cum ati rezuma sfatul referitor la comportamentul etic in functia publica sugerat de eseul lui Waldo?
II. Sunteti de acord cu lista celor 12 „obligatii etice „ formulate de autor? Ati adauga sau ati sterge ceva?
III. Ce sfaturi practice considerati ca ofera eseul functionarului public in iesirea din impasul dilemelor etice
cu care se confrunta el?
Temă de casă
Platon si Aristotel au raspuns deopotriva afirmativ la intrebarea:”Omul bun este acelasi lucru cu cetateanul bun?” In ce
masura se justifica, in opinia voastra aceasta pozitie a celor doi filosofi greci? Exista o moralitate publica si una privata?
In ce masura ele se pot combina?
Bibliografie:
b. Ioan Alexandru, Structuri, Mecanisme si InstitutiiAdministrative. Ed. Sylvi, 1996
c. Jon Pierre, Bureaucracy in the Modern State-An Introduction to Comparative Public Administration,
Hartonolls Limited, Bodmin, Cornwall, 1995
d. Gabriel Almond, Sidney Verba Cultura civica, Ed. Du Style, Bucuresti, 1995
e. Kerry Tucker, Doris Dorelian, Donna Rouner, Public Relations Writing, Prentice Hall,1997
f. Legea Administratiei Publice, Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 204 din 23 aprilie 2001,
ANEXE
305
ANEXA 1
STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
2005-2007
A. CONSIDERAŢII GENERALE
I. 1. Premise
Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007 (denumită în continuare SNA 2005-2007) reflectă angajamentul politic
necondiţionat, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei.
Misiunea prezentei strategii este prevenirea şi combaterea corupţiei prin perfecţionarea şi aplicarea riguroasă a cadrului
normativ, prin stabilitate şi coerenţă legislativă şi prin consolidarea instituţională a organismelor cu atribuţii decisive în
domeniu.
Prin corupţie în prezenta strategie se înţelege:

i) devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării
administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi
egal
şi
ii) substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei parţi disproporţionate
a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor.
Actele de corupţie sunt acele demersuri care lezează această distribuţie universală şi echitabilă cu scopul de a aduce
profit unor persoane sau grupuri. Legea nr. 78/2000 stabileşte ca element central utilizarea funcţiei publice ca sursă de venituri,
de obţinere a unor avantaje materiale, sau de influenţă personală, pentru sine sau pentru altul. Această abordare converge spre
definiţia dată corupţiei în cadrul Programului Global împotriva corupţiei derulat de ONU : „esenţa fenomenului corupţiei constă în
abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public
sau în sectorul privat”.
Auditul independent al Strategiei Naţionale Anticorupţie 2001-2004, realizat în perioada ianuarie-martie 2005 de Freedom House
Washington Inc., arată că „În perioada 2000 – 2004 România a creat un impresionant arsenal de instrumente legale
pentru transparenţă, responsabilitate şi anticorupţie, dintre care unele par să fi generat rezultate pozitive”. În acelaşi
timp însă au fost identificate ca principale obstacole în calea eficienţei luptei împotriva corupţiei:
- implementarea deficitară a legislaţiei anticorupţie;
- utilizarea restrânsă a instrumentelor administrative de combatere a corupţiei;
- coordonarea insuficienta între structurile de control şi organele de anchetă penală în domeniul corupţiei;
- lipsa de autonomie reală a procurorilor;
- inflaţia legislativă şi instituţională în domeniu.
De asemenea, atât Auditul independent menţionat, cât şi ultimul Raport Naţional asupra Corupţiei al Asociaţiei Române
pentru Transparenţă precizează că sunt necesare îmbunătăţiri în legislaţia anticorupţie, indicând necesitatea adoptării
unor clarificări legislative, în ceea ce priveşte, de exemplu, conflictul de interese, mecanismele de verificare a declaraţiilor
de avere şi interese, precum şi regimul incompatibilităţilor1.
II. 2. Principii
Fiecare acţiune cuprinsă în prezenta Strategie se subsumează următoarelor principii, a căror respectare este esenţială pentru
realizarea unui sistem judiciar modern:
o Principiul statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali în faţa
acesteia. Acesta are la bază respectarea drepturilor omului şi presupune separaţia puterilor în stat.
o Principiul bunei guvernări, conform căruia Guvernul trebuie să-şi stabilească acţiuni clare, eficiente, pe
baza unor obiective bine stabilite şi de calitate şi să aibă capacitatea şi flexibilitatea de a răspunde rapid
necesităţilor sociale.
o Principiul responsabilităţii, care impune obligaţia Guvernului formula politici publice şi de răspunde
pentru eficienţa şi implementarea acestora, de a accepta şi suporta consecinţele neîndeplinirii acestei
obligaţii
o Principiul prevenirii săvârşirii actelor de corupţie, conform căruia identificarea anticipată şi înlăturarea în
timp util a premiselor de apariţie a faptelor de corupţie sunt prioritare şi imperative.
o Principiul eficienţei în combaterea corupţiei, care se bazează pe evaluarea continuă a activităţii PNA atât
din punctul de vedere al rezultatelor concrete cât şi al managementului instituţional.
o Principiul cooperării şi coerenţei în baza căruia instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei
trebuie să coopereze îndeaproape, asigurând o concepţie coerentă asupra obiectivelor ce trebuie
1 Conform Auditului independent al rezultatelor şi impactului generate de Strategia Naţională Anticorupţie realizat de Freedom House şi
Raportului Naţional asupra corupţiei – ediţia 2005, realizat de Asociaţia Română pentru Transparenţă.
307
îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate.

o Principiul transparenţei, consultării societăţii civile şi al dialogului social, care impune, pe de o parte, transparenţa
procesului decizional, iar pe de altă parte consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui
proces.
o Principiul parteneriatelor public-private, care recunoaşte importanţa cooptării societăţii civile în activităţile
concrete de implementare a măsurilor de prevenire a corupţiei.
B. DOMENII PRIORITARE ŞI OBIECTIVE
Rapoartele asupra corupţiei din România realizate în decursul anilor de către Banca Mondială, Transparency International sau
Freedom House Washington Inc. converg în a arăta că bunele practici nu sunt încă instituţionalizate la nivelul funcţionării de zi
cu zi a aparatului administrativ de stat, la nivelul justiţiei, al poliţiei sau al vămii. Acest lucru face ca în permanenţă să fie necesare
două abordări simultane, deopotrivă importante, în efortul anticorupţie. Prima vizează construcţia normalităţii prin instituirea de
standarde şi stabilirea de bune practici la nivelul administraţiei şi a altor sectoare cheie, cum ar fi educaţia, sistemul sanitar, organele
de menţinere a ordinii publice, justiţia. Această abordare cuprinde întreg spectrul de activităţi referitoare la prevenirea corupţiei, la
crearea unei societăţi care preţuieşte integritatea, şi care funcţionează pe baza unor standarde recunoscute de integritate. Cealaltă
abordare vizează reprimarea comportamentelor deviante de la aceste standarde şi norme, şi cuprinde activităţile de combatere a
corupţiei propriu-zise, precum şi completarea cadrului instituţional care să permită o activitate de combatere eficientă. Cele două
se constituie în domenii prioritare de acţiune în cadrul acestei strategii. În sfârşit, realizarea activităţilor din aceste două domenii
necesită consolidarea cooperării interne şi internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, ceea ce se constituie în al
treilea domeniu de activitate.
III. Domeniul prioritar I : PREVENIRE, TRANSPARENŢĂ, EDUCAŢIE
Obiectivul 1. Creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică
Una dintre cauzele cele mai importante ale apariţiei şi întreţinerii fenomenului de corupţie este lipsa de transparenţă
a sistemului administrativ. Ca atare apare necesitatea ca, pe de o parte, să fie completat cadrul legislativ privitor la
transparenţa administraţiei publice, iar de pe altă parte să fie continuată implementarea prevederilor deja existente
pentru a atinge anumite standarde de transparenţă în sectorul public. În acest sens se vor avea în vedere revizuiri
legislative, expuse în planul de acţiune, în următoarele domenii: acordarea de finanţări nerambursabile din fondurile
publice, finanţarea partidelor politice, alocarea fondurilor publice pentru publicitate, regimul achiziţiilor publice,
regimul funcţionarilor publici, regimul inspecţiilor la agenţii economici. În privinţa accesului la informaţia de interes
public, respectiv în privinţa participării cetăţeneşti la procesul de luare a deciziilor, se poate constata, pe de-o parte,
implementarea parţială a prevederilor legale şi, pe de altă parte, întârzierea în revizuirea reglementărilor care restrâng
accesul la informaţie în sensul unei definiri precise a informaţiilor exceptate de la accesul public. În acest domeniu se va
continua monitorizarea implementării acestor acte normative.
Un accent important în cadrul acestui obiectiv se pune pe includerea normelor incluse în codurile de conduită în
programele de pregătire profesională specializată a personalului din sectoare publice considerate vulnerabile.
În scopul asigurării coordonării luptei împotriva corupţiei si a coerenţei politicilor publice din domeniu, planul de acţiune
include referiri la strategii şi planuri anticorupţie sectoriale (de exemplu: sectorul vamal, poliţia şi instituţiile de control).
Strategiile sectoriale vor include responsabilităţi clare pentru toate organele cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei în
ariile respective (de exemplu Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor
Publice). În vederea creşterii calităţii actului de control şi a probelor, se vor realiza de către structurile de control
administrativ planuri de control pe sectoarele cele mai vulnerabile, în cooperare cu Parchetul Naţional Anticorupţie.
Obiectivul 2. Prevenirea corupţiei în mediul de afaceri
Acest obiectiv vizează crearea unui mediu de afaceri în care competiţia între firmele de stat şi cele private, pe de o
parte, şi între firmele private pe de alta să fie echitabilă şi supusă aceloraşi reguli, iar statul să funcţioneze ca un arbitru
imparţial şi eficace în asigurarea respectării reglementarilor în vigoare de către toţi agenţii economici. Analiza impactului
SNA 2001-2004 realizată prin auditul independent arată că rămân încă zone vulnerabile la corupţie în legislaţia privind
mediul de afaceri care se reflectă, între altele, în ambiguităţi ale prevederilor legislative în domeniul falimentului şi
al modului de acordare de scutiri şi de reeşalonări de la plata taxelor. De asemenea, un rol important în prevenirea
corupţiei în acest domeniu este rezervat reglementării cu prioritate a evaziunii fiscale, precum şi armonizării legislaţiei
privind spălarea banilor cu acquis-ul comunitar şi cu recomandările FATF.
Obiectivul 3. Campanii de informare şi măsuri educative

309
Acest obiectiv vizează creşterea gradului de înţelegere a mecanismelor corupţiei şi stimularea unei atitudini civice
anticorupţie atât a cetăţenilor adulţi şi plătitori de taxe, cât şi a tinerilor. Implementarea standardelor de performanţă şi
de integritate ale administraţiei publice este posibilă numai cu ajutorul cetăţeanului care să joace rolul unui consumator
de servicii conştient de drepturile şi de îndatoririle sale, ca şi de modalităţile practice de a le realiza, cu alte cuvinte,
a unui cetăţean care este competent din punct de vedere civic. Aşadar, o componentă fundamentală a prevenirii
fenomenului corupţiei constă în activitatea de informare a cetăţenilor atât cu privire la obligaţiile legale ale instituţiilor
şi ale funcţionarilor publici, cât şi cu privire la modalităţile de luptă împotriva fenomenului corupţiei, prin mijloacele
legale şi civice de care fiecare cetăţean dispune.
Constatând că în perioada 2001-2004 au fost făcute prea puţine eforturi în ceea ce priveşte informarea diferitelor
categorii de cetăţeni cu privire la cauzele, mecanismele şi consecinţele corupţiei, Auditul independent asupra SNA I
recomandă derularea unor campanii de informare, cu implicarea organizaţiilor neguvernamentale.
Totodată, consecvente angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, autorităţile române vor continua
organizarea de campanii de conştientizare privind efectele devastatoare ale corupţiei la scară largă. Temele vor viza,
între altele, transparenţa decizională, codurile de conduită a funcţionarilor publici, conştientizarea de către opinia
publică a costurilor administrative suplimentare reprezentate de corupţie, conflictele de interese şi incompatibilităţile.
O altă abordare a segmentului de informare asupra corupţiei va consta în introducerea, în programa pentru licee, a unor
cursuri sau module de curs de educaţie civică anticorupţie.
IV. Domeniul prioritar II : COMBATEREA CORUPŢIEI
Obiectivul 4. Creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar
Integritatea sistemului judiciar este factorul crucial pentru reuşita luptei împotriva corupţiei. În acelaşi timp, sistemul
judiciar a fost identificat ca o zonă ale cărei disfuncţionalităţi pot avea un impact major asupra eficienţei luptei împotriva
corupţiei. România a progresat pe calea stabilirii independenţei sistemului judiciar faţă de puterea politică. Cu toate
acestea, sunt încă necesare măsuri care sa conducă la atingerea unor standarde înalte de performanţă şi integritate de
către magistraţi. Adoptarea si diseminarea Codului deontologic actualizat sunt măsuri importante în direcţia creşterii
integrităţii si rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar, alături de completarea de către magistraţi a prevederilor cu
privire la declaraţiile de avere şi de interese2.
2 Noile formulare detaliate de declaraţii de avere şi de interese au fost aprobate prin OUG 14/3 martie 2005
În ceea ce priveşte procurorii, auditul independent asupra impactului SNA 2001-2004 reclamă vulnerabilitatea poziţiei
acestora în raport cu procurorul ierarhic superior, identificând în aceasta vulnerabilitate premisele unor probleme
sistemice. Planul de acţiune include măsuri clare pentru aplicarea principiului continuităţii în faza de urmărire penală:
stabilirea unor criterii obiective de repartizare iniţială a cauzelor, restricţionarea posibilităţilor de redistribuire a dosarelor
şi de intervenţie a procurorului ierarhic superior în desfăşurarea urmăririi penale la cazuri expres şi limitativ prevăzute
de lege, introducerea controlului instanţei cu privire la actele de infirmare ale procurorului ierarhic superior, la cererea
procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză.
În vederea creşterii operativităţii şi eficienţei în activitatea de urmărire penală va fi consolidat controlul efectiv şi nemijlocit
al procurorului asupra activităţilor de investigare şi cercetare penală efectuate de poliţia judiciară. De asemenea se
vor pune la punct proceduri care să permită sesizarea de îndată a procurorului de către structurile informative şi de
investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de
corupţie sau crimă organizată. În acest context trebuie menţionat că până la sfârşitul anului se va înfiinţa Comunitatea
de Informaţii în scopul coordonării tuturor structurilor cu atribuţii în culegerea de informaţii.
Auditul Independent asupra Strategiei Naţionale Anticorupţie 2001-2004 atrage atenţia asupra faptului că există membri
CSM care deţin şi funcţii administrative în cadrul instanţelor şi parchetelor, ceea ce, în opinia auditorului, se defineşte
prin situaţie de incompatibilitate. Alte evaluări independente3 se referă la caracterul nepermanent al membrilor CSM
ca la un aspect negativ al funcţionării CSM şi recomandă permanentizarea poziţiilor de membri CSM. O altă deficienţă
semnalată de organizaţii ale societăţii civile este vechimea actuală impusă pentru magistraţii care acced la funcţii de
conducere, soluţia propusă fiind de reducere a anilor de activitate necesari pentru a promova şi a fi numit în funcţiile
de conducere. Planul de acţiune include măsuri care introduc incompatibilităţi între calitatea de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii şi funcţiile de conducere la instanţe şi parchete. De asemenea, planul introduce măsuri cu
privire la transparentizarea procesului de evaluare a magistraţilor şi cu privire la elaborarea şi publicarea de către
Consiliul Superior al Magistraturii a unui raport anual privind activitatea proprie.
În ceea ce priveşte instrumentele de consolidare a integrităţii sistemului judiciar, începând cu anul 2005, toate instanţele
din ţară beneficiază de un sistem informatic şi software specializat pentru efectuarea distribuţiei aleatorii a dosarelor
3 Asociaţia Română pentru Transparenţă – Raportul Naţional asupra Corupţiei – ediţia 2005; Asociaţia Magistraţilor din România –
comentarii asupra Legii nr. 304 privind organizarea şi funcţionarea CSM
311
către completele de judecată. Într-un raport al Ministerului Justiţiei din februarie 20054, se arăta că au existat dificultăţi
în ceea ce priveşte implementarea efectivă a acestui sistem, dificultăţi care au fost însă remediate până la 1 martie
2005. În prezent distribuţia aleatorie se aplica la toate instanţele din ţara. Pentru incidentele procedurale care nu
s-au putut rezolva în sistem informatizat (de exemplu incompatibilităţile), pentru a se asigura distribuţia aleatorie se
aplică Hotărârea CSM numărul 71, din 9 martie 2005. Această hotărâre include şi prevederi care asigură continuitatea
completelor de judecată şi a judecătorilor în cadrul completelor.
Planul propune măsuri administrative şi legislative pe termen scurt de reformare a Direcţiei Generale de Protecţie
şi Anticorupţie (DGPA) astfel încât acest serviciu, militarizat în prezent, să devină o unitate de investigaţie internă
modernă şi responsabilă, la nivelul Ministerului Justiţiei, conform angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană.
În acest sens, planul de acţiune include măsuri cu privire la redefinirea competenţelor şi eliminarea suprapunerilor,
demilitarizarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, precum şi prin instituirea unor mecanisme eficiente de
control a activităţii sale. Pe termen mediu, se va evalua necesitatea menţinerii acestui serviciu în cadrul Ministerului
Justiţiei.
Obiectivul 5. Reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei
Un angajament important asumat de către România vizează adoptarea de măsuri care să reducă considerabil numărul
autorităţilor care au atribuţii de prevenire sau investigare a corupţiei până la sfârşitul lui 2005, astfel încât să fie evitate
suprapunerile în ceea ce priveşte responsabilităţile.
Analizele realizate de către Ministerul Justiţiei, ca şi rapoartele externe, arată că activitatea de anticorupţie este afectată
atât de suprapuneri ale competenţelor diverselor structuri, dar mai ales de fragmentare. Coordonarea este cu atât mai
dificila cu cât acest domeniu implică activităţi de investigaţie şi transferul de date confidenţiale. Măsurile incluse in
planul de acţiune vizează:
· elaborarea unei evaluări pentru redefinirea şi delimitarea clară a atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice
care în prezent deţin competenţe în domeniile combaterii şi/sau prevenirii corupţiei
· revizuirea cadrului legislativ, pe baza concluziilor evaluării de mai sus, în vederea redefinirii şi delimitării clare
a atribuţiilor, a raţionalizării activităţii şi a reducerii numărului acestor instituţii şi autorităţi în vederea limitării
4 Raport prezentat Consiliului Superior al Magistraturii.

actualei fragmentări instituţionale.
Obiectivul 6. Întărirea capacităţii instituţionale a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA)
Angajamentele asumate de România includ necesitatea aplicării riguroase a legislaţiei anticorupţie în vigoare şi
asigurarea independenţei efective a Parchetului Naţional Anticorupţie. Auditul Independent asupra SNA 2001-2004
subliniază necesitatea reorganizării Parchetului Naţional Anticorupţie pentru a permite o coordonare efectivă cu
celelalte structuri având atribuţii în lupta împotriva corupţiei, precum şi necesitatea perfecţionării politicilor de personal
ale Parchetului Naţional Anticorupţie.
Măsurile propuse în planul de acţiune se referă la:

· consolidarea independenţei şi reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie
· analizarea periodică a activităţii Parchetului Naţional Anticorupţie şi a activităţii Procurorului General al
Parchetului Naţional Anticorupţie, inclusiv din punctul de vedere al performanţelor în administrarea instituţiei
şi al rezultatelor concrete; revizuirea procedurii de numire şi revocare a Procurorului General al Parchetului
Naţional Anticorupţie, cu asigurarea atât a independenţei cât şi a responsabilităţii acestuia pentru performanţele
Parchetului Naţional Anticorupţie
· stabilirea unor proceduri clare de colaborare între Parchetul Naţional Anticorupţie şi toate celelalte structuri cu
atribuţii în lupta anticorupţie;
· selectarea procurorilor Parchetului Naţional Anticorupţie în urma evaluării performanţelor profesionale ale
acestora pe baza unor criterii obiective;
· asigurarea personale si financiare resurse, potrivit evaluărilor efectuate.
· pregătirea profesională specializată a personalului.
· îmbunătăţirea sistemului informatic al Parchetului Naţional Anticorupţie care să permită inclusiv dezvoltarea
bazei de date statistice.
· întocmirea şi prezentarea de către Parchetul Naţional Anticorupţie a unui raport anual privind rezultatele
combaterii corupţiei la nivel înalt.
313
Obiectivul 7. Creşterea celerităţii în urmărirea penală şi în procesul penal
Angajamentele României includ asigurarea unor proceduri rapide şi transparente de urmărire şi judecare a faptelor de
corupţie. Măsura propusă în planul de acţiune vizează reducerea duratei procedurilor cu privire la toate cauzele penale,
cu respectarea deplină a drepturilor inculpaţilor şi a celorlalte părţi implicate în procesul penal.
De asemenea se propune modificarea Codului de Procedura Penală şi a altor acte normative incidente în vederea
asigurării continuităţii instituţionale şi a operativităţii în cercetarea penală a cauzelor care privesc atât infracţiuni de
corupţie, cât şi de crimă organizată.
Obiectivul 8. Combaterea corupţiei prin mijloace administrative
Una dintre principalele recomandări ale Auditului independent asupra Strategiei Naţionale Anticorupţie 2001-2004 se referă la
extinderea definiţiei conflictului de interese. De asemenea, Auditul recomandă şi desemnarea unui organism unic şi
independent de verificare a declaraţiilor de avere, de interese şi a situaţiilor de incompatibilitate. Totodată, România s-a
angajat faţă de Uniunea Europeană ca în mod deosebit, să adopte măsuri pentru a face posibilă verificarea depunerii
declaraţiilor de avere5 şi de a revizui regimul de sancţiuni astfel încât să se asigure efectul lor descurajator.
Măsurile propuse în planul de acţiune prevăd desemnarea unui organism cu atribuţii în domeniile sus menţionate şi
evaluarea anuală a activităţii acestuia.
De asemenea, în 2004 a fost creat un instrument de protecţie pentru personalului din autorităţile publice, instituţiile
publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii prin Legea nr. 571. Planul de acţiune include, între
competenţele noului organism, şi monitorizarea aplicării Legii nr. 571/2004. Încrederea avertizorilor publici în aplicarea
acestei legi este fundamentală pentru lupta împotriva corupţiei în cadrul administraţiei publice.
V. Domeniul prioritar III: COOPERARE INTERNĂ ŞI COORDONARE INTERNAŢIONALĂ
Obiectiv 9: Coordonarea şi monitorizarea implementării Strategiei şi a Planului de acţiune
5 Idem 2.
În ceea ce priveşte cooperarea pe plan intern, se va urmări stabilirea unor proceduri clare de colaborare între toate
structurile cu atribuţii în lupta anticorupţie.
De asemenea, eforturile în lupta anticorupţie ale instituţiilor cu atribuţii în acest sens vor fi coordonate, iar acţiunile
cuprinse în planul de implementare al SNA 2005-2007 şi aplicarea riguroasă a legislaţiei anticorupţie, inclusiv strategiile
şi planurile sectoriale, vor fi monitorizate de către o singură structură inter-instituţională: Consiliul pentru coordonarea
implementării SNA 2005-2007. Consiliul se înfiinţează sub autoritatea primului-ministru şi în coordonarea ministrului justiţiei,
Ministerul Justiţiei asigurând şi secretariatul acestei structuri. Consiliul se va reuni trimestrial sau ori de câte ori este
necesar. La asigurarea independenţei practice a Consiliului vor contribui natura sa inter-instituţională şi obligaţia de a
invita la şedinţele sale reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ziarişti.
Obiectiv 10: Implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupţie ale UE, ONU, CoE şi OECD
Până în anul 2007, conform angajamentelor asumate, România trebuie să se alinieze în totalitate la legislaţia şi bunele
practici europene.
Măsurile propuse includ, printre altele, implementarea recomandărilor formulate în cadrul celei de-a doua runde de
evaluare GRECO şi a recomandărilor MONEYVAL, a obligaţiilor asumate prin Convenţia de la Merida, eliminarea imunităţii
notarilor si a executorilor judecătoreşti, implementarea răspunderii penale a persoanei juridice, inclusiv în ceea ce
priveşte corupţia în sectorul privat. De asemenea, pentru România rămâne o prioritate cooperarea şi coordonarea, la
nivel regional, a activităţii de prevenire şi de combatere a corupţiei în cadrul instituţiilor Pactului de Stabilitate SPAI.
C. METODELE DE EVALUARE A ÎNDEPLINIRII OBIECTIVELOR
Monitorizarea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 va fi realizată de către Consiliul pentru
coordonarea implementării SNA 2005-2007, sub autoritatea primului ministru şi în coordonarea ministrului justiţiei.
Evaluarea progresului în implementarea SNA 2005-2007 se va realiza anual, în luna noiembrie, conform termenelor şi
indicatorilor prevăzuţi în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007.
Actualizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie se va face în măsura în care necesitatea rezultă din evaluare.
315
Monitorizarea prin mecanismele şi măsurile propuse mai sus se vor completa cu concluziile monitorizării de către
Comisia Europeană a angajamentelor luate de România în contextul încheierii negocierilor de aderare, relevante pentru
lupta împotriva corupţiei. În acest scop, Guvernul României se angajează să informeze semestrial Comisia Europeană cu
privire la stadiul implementării prezentei Strategii.
ANEXA 2



SISTEMUL NATIONAL DE INTEGRITATE 


ROMANIA 2005 






- PREZENTARE - 

                 
Studiul arata ca pâna de curând aproape toti pilonii de integritate erau foarte slabi în ceea ce priveste rolul lor de


              
mentinere a integritatii nationale române în structurile si practicile institutionale si legale, precum si faptul ca la acest

                 
moment Sistemul National de Integritate nu este suficient de solid si capabil de a preveni si combate coruptia.


                  

                   

În prima jumatate a perioadei de tranzitie, principalii detinatori ai integritatii nationale într-o democratie – Parlamentul



si Guvernul – au fost incapabili sa elaboreze o politica publica de promovare a integritatii publice, în timp ce sistemul



judiciar a fost deficitar în ceea ce priveste independenta si capacitatea de a ajusta deficientele celorlalte doua puteri
                 
              
în stat. Restul pilonilor publici cum ar fi Curtea de Conturi, Politia, Administratia Publica etc, erau mai slabi si, totodata

            

incapabili de a realiza un echilibrul. Mai mult decât atât, majoritatea pilonilor publici erau perceputi de catre populatie
                

                
ca fiind corupti sau foarte corupti, fapt care, în mod evident, nu a permis fundamentarea practicilor si politicilor pentru
               


o integritate nationala. Singurul pilon care a facut nota discordanta fata de toti ceilalti piloni a fost media privata, care


a fost foarte activa în perioada tranzitiei în dezvaluirea coruptiei. Societatea civila a fost mai degraba preocupata de
asigurarea cerintelor de baza ale democratiei, domnia legii si respectul pentru drepturile omului, în timp ce institutiile
internationale punea si ele accentul pe reforme economice si democratice.
Principalii piloni ai integritatii au înregistrat o schimbare doar dupa ce România a fost invitata la negocierile de aderare
cu cu UE în 1999. Acesta a fost si momentul când pilonul agentiilor internationale si-a aratat interesul fata de sistemul
de integritate român, au initiat programe si au exercitat presiuni politice pentru accelerarea reformei în curs. Totodata,
a fost si momentul în care principalii piloni ai integritatii – Executivul si Legislativul – au recunoscut gravitatea nivelului
coruptiei nationale si au demarat dezbateri pe tema politicilor publice pentru a confrunta problema. De abia în 2001
Guvernul a elaborate o Strategie Nationala Anticoruptie, care a declansat o avalansa de reglementari si institutii dedicate
combaterii sau prevenirii coruptiei. Importante piloane ale integritatii, ca Avocatul poporului sau Curtea de conturi, s-au
întarit în aceasta perioada, în timp ce alte piloane ca justitia, politia, achizitiile publice, Parlamentul nu au facut multe
progrese si sufera si în momentul de fata slabiciune în ceea ce priveste capacitatea lor de a-si indepli un rol adecvat în
Sistemul National de Integritate. În aceeasi perioada, societatea civila a început sa îsi faca auzita vocea mai puternic
317
în combaterea coruptiei, sa realizeze importante initiative de punere în agenda publica a problemei coruptiei si sa
promoveze cu success proiecte de legislatie esentiala privind integritatea publica. Cu toate acestea, capacitatea de
a elabora un sistem de integritate a fost scazuta din cauza politicilor publice care au asigurat o cooperare slaba între
piloane si, în special, o capacitate mica de implementare si o vointa politica redusa.
La acest moment, din cauza capacitatii institutionale scazute de elaborare si implementare a politicilor, România se afla
la un punct unde Sistemul National de Integritate nu este capabil sa asigure integritatea. România are un Parlament slab
în ceea ce priveste capacitatea sa de a controla Executivul si în ceea ce priveste responsabilitatea
fata de cetateni. Din cauza lipsei prelungite din trecut a reformei si din cauza presiunilor politice constante rezultate
din interese politice mereu schimbatoare, justitia este un alt pilon slab al Sistemului National de Integritate. De curând,
Parchet Anticoruptie (DNA) a fost pus sub controlul administrativ al Executivului, iar eficienta si independenta sa
profesionala ramân înca sa fie dovedite. Din cauza constantelor interferente politice în principiul stabilitatii profesionale,
administratia publica este si ea un pilon slab. Pilonul achizitiilor publice este un pilon nu prea puternic din cauza scazutei
implementari a legislatiei existente, precum si a lipsei de transparenta a contractelor în domeniu. Pilonul agentiilor de
control este unul foarte slab, din cauza inexistentei unei autoritati competente în ceea ce priveste monitorizarea si
investigarea conflictelor de interese, averilor, a cadourilor sau serviciilor protocolare. Pe de alta parte, media, societatea
civila si agentiile internationale au fost si ramân cei mai importanti piloni ale integritatii în România. În acest contexte
cu un Sistem National de Integritate slab, rolul acestora este de a contrabalansa fragilitatea celorlalti piloni cu speranta
determinarii unei cresteri a capacitatii de lucru, într-un echilibru al puterilor.
PROFILUL DE ŢARĂ
România este o ţară fostă comunistă cu o lunga tradiţie negativă în privinţa structurilor politice, economice şi sociale.
Datorită rigidităţii regimului comunist, statul român în anii ’80 suprimă orice formă de expresie politică, economică
sau socială în afara cadrului impus de ideologia megalomaniacă a conducerii exercitate de o singură persoană. Ideile
politice alternative erau considerate activităţi criminale iar sprijinitorii acestora erau trataţi precum criminali şi aruncaţi
în închisori în urma unor simulacre de procese. Aproape toate aspectele economiei erau în mâinile statului, nu exista
libertate a presei sau libertate de expresie, întreaga societate era atomizata şi nu era permisă nici o formula de organizare
civică. Lipsurile de zi cu zi determinau cetăţenii să lupte pentru supravieţuire şi pentru adaptarea la conditiile stricte
impuse de mediul politic si economic si au extins comportamentele informale precum coruperea functionarilor în
scopul accesului la servicii publice sau chiar la alimente.
La sfârsitul lui 1989 România s-a desprins de comunist printr-o Revoluţie sângeroasa care a permis, în absenta unei
opozitii politice puternice, preluarea puterii de către figuri politice din cadrul administratiei comuniste. În perioada
imediat următoare, principalele libertati câstigate în urma caderii comunismului – libertatea de expresie si libertatea
de asociere – au generat o explozie a media scrisa precum si emergenta a zeci de partide politice. În ciuda acestor
transformari, România nu a reuşit sa facă paşi decisivi în directia democratiei, domniei legii si a reformelor economice.
În primul rând, structura politica emergenta era în mod decisiv determinata de partide politice formate pe vechile
structuri comuniste, în timp ce opozitia politica era mult prea slaba pentru a avea un
imput în politicile adoptate. În al doilea rând, puterea politica astfel rezultata era interesata mai degrabă în prezervarea
status-quo-ului economic si instituţional decât în a produce reforme care sa conducă la economia de piata si domnia
legii. Acest lucru a generat o perioada de aproape 7 ani de stagnare economica si de vacuum de reglementare care
a generat condiţii propice pentru apariţia unei elite economice îndoielnice prin transferarea ilegitima a unei parti a
capitalului de stat în capital privat.
În anul 1999 România a initiat negocieri pentru aderarea la UE, iar acest moment a reprezentat un impuls decisiv dat
reformei interne, care din acel moment trebuia adaptata la cerintele aderarii. În urma alegerilor din 1996, România a
experimentat prima schimbare a puterii politice prin cucerirea puterii de catre opozitia de centru dreapta.
Ca urmare a acestei schimbari, reformele economice si politice s-au accelerat, si au avut loc importante initiative de
reglementare în domeniul pietelor financiare, justitiei si luptei împotriva corupţiei. În anul 2002, România a experimentat
o a doua schimbare a puterii, prin venirea la conducerea tarii a partidului de centru stânga de pâna în 1997. Reformele
însa au continuat cu mari privatizari si reforme institutionale la nivelul administratiei, armatei, si justitiei. Tot în aceeasi
perioada, România a înregistrat prima strategie anticoruptie si a pus bazele unui parchet specializat anticoruptie. Ca
o recunoastere a progresului atins, România a fost admisa ca membru NATO în 2004 si a reusit în acelasi an sa închida
negocierile de aderare la UE cu perspectiva de a deveni membru deplin în 2007. La sfârsitul anului 2004, România a
experimentat o a treia schimbare a puterii, prin
câstigarea alegerilor de catre o coalitia de partide de dreapta si marcând astfel incheierea tranzitiei politice catre un stat
democratic.
În acest moment, România este propusa pentru aderare la UE în 2007, însa mai are înca aspecte de îmbunatatit pentru
ca acest lucru sa se întâmple. În timp ce principalele criterii politice sunt îndeplinite, România trebuie sa implementeze
în mod efectiv standardele UE în domeniul functionarii justitiei, , în privinta nivelului coruptiei, al competitiei si al
controlului în vami. Acestea sunt cele mai importante si mai urgente domenii de reforma care presupun standarde
puternice de integritate si lupta efectiva împotriva coruptiei astfel încât clauza de salvgardare sa nu fie aplicata.
În concluzie, România post-comunista a parcurs un drum dificil si uneori ezitant de la totalitarism si comunism la
democratie si economie de piata. Lipsa initiala de reforme a creat un mediu lipsit de domnia legii, coruptie generalizata,
frustrari sociale, conflict social si neîncredere în institutiile statului. În urma obtinerii perspectivei de aderare la UE si
la NATO, Romania a adoptat o serie de reforme începând cu a doua jumatate a anilor ’90, care au fost recunoscute
de aderarea tarii la NATO si semnarea Tratatului de Aderare la UE. În ciuda acestor realizari, Romania trebuie înca sa
319
dovedeasca capacitatea de a se ridica la standardele UE în domenii precum justitia, lupta împotriva coruptiei, competitia
si controlul la vami astfel încât sa nu rateze aderare la UE în 2007.
PROFILUL CORUPTIEI
Romania a fost considerata în mod constant drept una dintre cele mai afectate tari de problema coruptiei din Europa si
una dintre tarile cele mai afectate din lume. România a înregistrat în anul 1997 un indice al coruptiei de 3,47 în evaluarile
Transparency International. În anii urmatori, România a urmat un trend negative, ajungând la cel mai scazut scor în
2002 – 2,6 – începând ulterior sa creasca din nou si ajungând anul acesta la scorul de 3. Drept urmare, în conformitate
cu aceasta evaluare, România este perceputa ca o tara cu o coruptie endemica si sistemica la aproape toate nivelele
institutionale. Diferite cauze ale coruptiei au fost folosite pentru a explica fenomenul actual din România. Explicatia
culturala indica catre traditia balcanica de a corupe oficiali pentru a-si îndeplini obligatiile, datând din secolele 18 si 19,
din timpul suveranitatii otomane, când functionarii publici erau considerati proprietari de drept ai institutiilor statului,
care, la rândul lor erau tratate ca entitati producatoare de profit de catre proprietarii lor. Explicatia structurala se bazeaza
pe structurile economice si institutionale comuniste, care au generat o cultura informala si corupta ca un mecanism
de supravietuire în cadrul comunist marcat de lipsuri. Dupa caderea comunismului, o alta explicatie a fost folosita cu
referire la reflexul de adaptare la un mediu schimbator în scopul extragerii celor mai mari câstiguri-rente dintr-un mediu
economic si institutional volatil.
Românii au experimentat aspecte extrem de negative ale coruptiei în decada de dupa caderea comunismului.
Aproape toate aspectele vietii publice, sociale si economice erau afectate de coruptie astfel încât încrederea în institutiile
democratice a scayut foarte mult. Coruptia extinsa din sectorul financiar a lasat milioane de români fara agoniseala lor
de o viata. Privatizari netransparente au transformat fosti birocrati comunisti în milionari de carton, iar multe sectoare
industriale erau falimentate de manageri care aveau drept scop utilizarea acestora în scopuri personale. În tot acest
timp, justitia si politia erau mult prea slabe ca sa poate fata acestor fenomene extinse.
Guvernele însele si parlamentarii erau incapabili de a stopa fenomenul coruptiei deoarece de multe ori erau chiar parte
a ei. Drept urmare, coruptia a ajuns sa fie perceputa de români ca pe o fatalitate a tranzitiei care nu va putea fi niciodata
rezolvata.
Ca urmare a începerii negocierilor de aderare la UE, Guvernul român a solicitat in anul 2000 de la Banca Mondiala un
diagnostic al coruptiei. Studiul a identificat faptul ca doua treimi dintre români credeau ca ‘toti’ sau ‘aproape toti’ oficialii
sunt corupti. Studiul a identificat si sectoarele percepute ca fiind cele mai corupte: vamile, instantele si parchetele,
Fondul Proprietatii de Stat, ministerele, sanatatea , politia etc. Capturarea statului era de asemenea identificata de catre
44% dintre companii ca având un impact negative asupra activitatii lor. În 2002, un sondaj efectuat de Gallup arata
faptul ca romani percep coruptia ca pe cea mai importanta problema a vietii lor.
În acelasi timp, romanii percep coruptia ca pe un act social ilegitim, dar sunt mai înclinati sa îl accepte în rezolvarea
problemelor zilnice. În conformitate cu ultimul Barometru al Opiniei Publice, 79% dintre romani considera ca în Romania
coruptia este generalizata la toate nivelele autoritatilor publice si ca cele mai importante probleme din acest punct de
vedere sunt în justitie si politie.
În urma perspecticelor de aderare la UE si NATO, guvernele au început sa elaboreze strategii si planuri anticoruptie, în
timp ce societatea civila a initiat studii si a facut campanii pentru adoptarea unei atitudini anticoruptie. În anul 2001 a
fost adoptata prima strategie si primul plan anticoruptie si legea liberului acces la informatiile de interes public, în anul
2002 a luat fiinta Parchetul National Anticoruptie, în 2003 Parlamentul a adoptat legea 52 cu privire la transparenta
decizionala în administratia publica si a reglementat pentru prima data conflictele de interese. În anul 2004 a avut loc o
reforma majora a sistemului judiciar în scopul securizarii independentei acestuia, iar în anul 2005 Guvernul a adoptat o
noua strategie si un nou plan anticoruptie cu scopul declarat de a combate marea coruptie si de al carei succes depinde
aderarea Romaniei la UE în 2007.
CONCLUZII PE PILONI
Parlamentul a fost un pilon de integritate cu o capacitate foarte redusa de a promova si sustine integritatea publica
de-a lungul tranzitiei. Majoritatea componentelor de integritate ale acesti pilon au fost deficitare din punctul de vedere
al actelor normative dar si al practicilor generate. Parlamentul a a avut o redusa capacitate de a genera reglementari
oportune în domeniul integritatii publice si de prevenire si combatere a coruptiei. În al doilea rând, Parlamentul nu a
putut genera un cadru normativ adecvat pentru aspecte esentiale precum incompatibilitatile, declararea si controlul
averilor, conflictele de interese, precum si în legatura cu controlul finantarii sistemului electoral. Regimul imunitatilor
la parlamentari a reprezentat o lunga perioada de timp o limitare a capacitatii de promovare a integritatii în rândurile
acestora.
Executivul (si în special Guvernul) a fost un pilon de integritate cu o redusa capacitate de a genera integritate publica.
În primul rând, deficitul de integritate din rândurile membrilor guvernului a fost amplificat de controlul îndelungat al
Executivului asupra justitiei. Acest lucru s-a manifestat în numărul mic de membrii ai Executivului care au fost traşi la
raspundere pentru fapte de corupţie, dar si prin ineficienta controlului asupra situatiilor privind conflictele de interese
si incompatibilitatile. slaba capacitate a Executivului de a genera politici publice de promovare a integritatii din primii
ani ai tranzitiei a configurat un sistem national de integritate publică cu deficiente majore care au exacerbat problemele
corupţiei moştenite din perioada comunistă.
Sistemul Judiciar a fost, de asemenea, un pilon de integritate cu impact redus asupra integritatii publice, în mod
321
deosebit din punctul de vedere al impactului foarte redus al rolului preventiv al sistemului penal, a lipsei de control
asupra integritatii parlamentarilor, a membrilor Guvernului si a administratiei în general. Între cele mai
importante motive ale rolului mic jucat de sistemul judiciar s-a numarat lipsa de independeta reala, lipsa de interes si
de initiative de reformare a justitiei, precum si lipsa unei infrastructurii adecvate. De asemenea, politizarea justitiei a
discreditat ideea nevoii de politici de integritate în cadrul justitiei, ceea ce a determinat o perceptie profund negativa
a acesteia în rândurile opiniei publice. Reformele initiate în 2004 si continuate pe parcursul anului 2005 au potentialul
de a solutiona problemele din justitie, însa implementarea lor efectiva precum si mai ales impactul acestora va necesita
perioade indelungate de timp care intra în conflict cu imperativele de aderare a României la UE în 2007. Aspecte
importante ale justitiei precum integritatea magistratilor, acum aflate în responsabilitatea exclusiva a Consiliului
Superior al Magistraturii, precum si acoperirea necesarului de magistrati a instantelor si parchetelor si îmbunatatitea
infrastructurii fizice a sistemului judiciar vor reprezenta provocari pe termen lung inclusiv pentru ansamblul sistemului
national de integritate. Faptul ca reformele în domeniul sistemului judiciar au întârziat poate determina chiar dificultatile
prezente întâmpinate în lupta împotriva coruptiei.
Curtea Constitutionala are un rol important în ansamblul sistemului national de integritate si anume acela de
a pastra echilibrul delicat între puterile statului si de a preveni si împiedica deraierile neconstitutionale. Lipsa unui
echilibru adecvat la nivelul puterilor în stat afecteaza în mod negativ capacitatea acestora de a asigura integritatea
publica. Controlul de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala asupra actelor normative ale Parlamentului
si ale Guvernului are rolul de a limita activitatea acestora la cadrul oferit de Constitutie. Lipsa reglementarii exprese
a principiului separatiei puterilor în stat a împiedicat Curtea Constitutionala de a avea un rol activ în protejarea
independentei sistemului judiciar.
Lipsa unui parchet anticoruptie specializat pentru o lunga perioada a tranzitiei a favorizat exacerbarea coruptiei si
institutionalizarea acesteia în noul cadru democratic dupa caderea comunismului. De asemenea, lipsa unui parchet
anticoruptie specializat a fost însotita si de lipsa unor reglementari adecvate a infractiunilor de coruptie pâna în anul
2000. Dupa anul 2000, înfiintarea Sectiei de Combatere a Coruptiei si a Criminalitatii organizate, ulterior Parchetul
National Anticoruptie nu au avut un impact relevant datorita lipsei resurselor necesare, reglementari deficitare cu
privire la mandat si interferentelor politice. Multiplele amendamente aduse cadrului organizatoric si functional al
PNA, precum si lipsa de independenta reala fata de Executiv a avut un impact negativ asupra capacitatii acestuia de a
lupta împotriva coruptiei si în special împotriva coruptiei la nivel înalt. În ciuda acestei evolutii, existenta unui parchet
specializat anticoruptie este necesara, iar modificarile aduse structurii si functionarii acestuia în cursul anului 2005 prin
cresterea independentei procurorului fata de superiorii acestuia este de natura a îmbunatatii lupta împotriva coruptiei
la nivel înalt.
Curtea de Conturi este un pilon de integritate bine reglementat, independent din punctul de vedere al raportului cu
Executivul si autonom financiar si operational. Capacitatea institutionala a Curtii a crescut semnificativ în ultimii ani
datorita asistentei tehnice oferita prin intermediul programelor europene de twinning institutional.
Lipsa competentei initiale de a efectua controale de oportunitate precum si, ulterior, capacitatea scazuta în acest
domeniu a Curtii de Conturi a afectat integritatea procesului de privatizare si contractele publice. În ultimii ani, Curtea
de Conturi si-a dezvoltat în ultima perioada capacitatea de control de oportunitate, însa acesta nu se desfasoara înca în
aceeasi proportie ca si controlul de legalitate. Însa, lipsa unei atentii corespunzatoare în Parlament asupra rapoartelor
supuse dezbaterii de catre Curtea de Conturi slabeste rolul acesteia în cadrul sistemului national de integritate.
Avocatul Poporului nu a beneficiat initial din partea autoritatilor statului de sprijinul institutional cuvenit acestei
institutii (manifestata prin lipsa unei infrastructuri necesare si prin refuzul unei mari parti a autoritatilor administratiei
publice de a da curs solicitarilor acestuia). Totusi, în ultimii ani, Avocatul Poporului a beneficiat de o crestere a capacitatii
administrative si a atentiei din partea autoritatilor administratiei publice. Capacitatea de control constitutional anterior
si ulterior dobândita recent reprezinta o recunoastere a rolului pe care aceasta institutie trebuie sa îl joace în protejarea
drepturilor si libertatilor cetatenesti. Pe de alta parte, Avocatul Poporului nu a folosit pâna la acest moment la capacitate
adecvata competentele în domeniul prevenirii si combaterii coruptiei la nivelul administratiei publice, ceea ce slabeste
rolul acestuia în cadrul sistemului national de integritate.
Administratia Publica a fost un pilon cu mari deficiente cauzate de lipsa unui cadru de reglementare adecvat pentru
functionarii publici pentru o lunga perioada a tranzitiei si de politizarea excesiva a acesteia. În prezent, cadrul de
reglementare a administratiei publice românesti este într-o mare masura adecvat cerintelor unui corp profesional de
functionari publici. Totusi, lipsa unui sistem meritoriu, depolitizat, de numire în functie a prefectilor si subprefectilor,
precum si lipsa unei Agentii a Functionarilor Publici puternica, care sa poata avea jurisdictie administrativa asupra
încalcarilor la legislatia din domeniu, precum si lipsa unei reglementari uniforme a conflictelor de interese între
functionarii publici alesi si cei numiti reprezinta puncte slabe ale integritatii publice pe care acest pilon ar trebui sa o
atinga.
Politia a fost un pilon de integritate cu si mai mari deficiente decât administratia publica datorate unei si mai târzii
reglementari a cadrului profesional. Reglementarea Statutului Politistului în 2002 a adus un cadru necesar functionarii
unui corp profesional de politisti. Totusi, lipsa unor reglementari profesioniste privind numirea si demiterea chestorilor
de politie, precum si sistemul de cercetare disciplinara care nu beneficiaza de aceleasi garantii de protectie împotriva
323
abuzului superiorilor ca în cazul functionarilor publici prin lipsa unor comisii de disciplina cu puteri de decizie determina
înca un cadru de reglementare insuficient.
Sistemul partidelor politice din Romania nu a reprezentat un pilon de integritate cu aport semnificativ la integritate
publica. Lipsa unor reglementari eficiente în domeniul finantarii partidelor politice, precum si a unor standarde interne
de selectie a membrilor acestora pentru o lunga perioada de timp a generat un sistem politic lipsit de capacitatea de a
impune standarde de integritate la nivelul societatii. De asemenea, aceasta a condus la un nivel ridicat de capturare a
statului si la un ritm redus de reforme politice, institutionale si economice, si a generat un Parlament cu un redus aport
de standarde de integritate publica.
Sistemul achizitiilor publice a fost un pilon cu o foarte redusa capacitate de a asigura integritatea publica, datorita
unei reglementari deficitare pâna în 2001. În ciuda îmbunatatirii cadrului de reglementare în ultimii ani, ramân atât la
nivelul procedurii de achizitii publice, cât si la nivelul procedurilor de concesionare, privatizare sau parteneriat public-
privat deficiente majore legate de lipsa de transparenta a contractelor sau a unor clauze ale acestora.
Societatea civila a jucat un rol esential ca pilon de integritate publica de-a lungul perioadei de tranzitie, în ciuda lipsei
pentru o lunga perioada de timp a unor instrumente esentiale precum accesul liber la informatiile publice, transparenta
decizionala, dreptul de petitionare. Existenta acestor instrumente în prezent, precum si cadrul regulatoriu accesibil
înfiintarii de asociatii si fundatii, orecum si, de curând, a unui cadru competitiv de acces la resurse financiare publice,
sunt premisele unei societati civile active si independente.
Media a fost un pilon de integritate puternic în toata perioada tranzitiei. Acest lucru s-a datorat mai degraba capacitatii
media de a actiona în conformitate cu misiunea acesteia de monitorizare a activitatii autoritatilor si de dezvaluire a
neregulilor decât capacitatii sectorului public de a-I oferi un cadru de reglementare adecvat unei bune functionari.
Capacitatea de autoreglementare a media a reprezentat un factor important al independentei acesteia fata de
autoritatile statului. Pe de alta parte, prezenta calomniei si a insultei ca infractiuni a limitat libertatea de expresie a
media. Ratificarea de catre România a Conventiei Europene privind Drepturile Omului a determinat o schimbare pozitiva
în practica instantelor de judecata cu privire la cazurile de calomnie si insulta implicând jurnalisti.
Sectorul privat românesc a avut o capacitate scazuta de a se organiza si de a-si promova interesele legitime împotriva
unor initiative de reglementare netransparente sau inoportune. În timp ce capitalulstrain din Romania a dovedit o buna
utilizare a instrumentelor de transparentizare existente în legislatia româneasca, companiile românesti nu au avut si
nu au nici la acest moment capacitatea si expertiza de a utiliza aceste instrumente pentru a avea un cuvânt de spus în
privinta politicilor publice adoptate de autoritati.
PRIORITATI SI RECOMANDARI
LEGISLATIVUL
_ În ceea ce priveste legislatia de lupta împotriva coruptiei, Legislativul trebuie sa utilizeze expertiza în domeniu atât în
tara cât si în strainatate, astfel încât pe viitor disfunctionalitatile si neconcordantele sa fie evitate;
_ În ceea ce priveste puterea de a controla Executivului, Parlamentul trebuie sa îsi folosesca mai eficient mecanismele de
monitorizare si de anchetare astfel încât sa aduca pe agenda publica cazurile grave de coruptie si impactul lor negativ;
_ Parlamentul trebuie sa îsi îmbunatateasca si puterea de supraveghere asupra executiei bugetului public si sa utilizeze
mai bine sentintele Curtii de Conturi a României;
_ Parlamentul trebuie sa îmbunatateasca legislatia referitoare la incompatibilitate si la conflictul de interese astfel încât
sa se renunte la discriminarea fata de alte categorii de demnitari si sa-i remedieze deficientele observate mai sus;
_ Parlamentul trebuie sa asigure transparenta totala a activitatii si modului de vot a fiecarui ales fie în sedintele în plen,
fie în comisii;
_ În sfârsit, sistemul electoral trebuie sa fie îmbunatatit prin schimbarea sistemului actual al “listelor de vot” cu sistemul
“votului mixt”.
EXECUTIVUL
_ Crearea unui sistem independent de Executiv si Legislativ de monitorizare si control a incompatibilitatilor, a conflictelor
de interese si a averilor;
_ Largirea reglementarilor privind responsabilitatea penala speciala a membrilor Executivului astfel încât sa functioneze
eficient în combaterea coruptiei la nivel înalt;
_ Introducerea unor reglementari speciale cu privire la rapoartarea tranzactiilor efectuate de oficiali catre Oficiul National
de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.
SISTEMUL JUDICIAR
_ Independenta magistratilor:
1) Întarirea rolului CSM prin aplicarea integrala si consecventa a reglementarilor privind conflictele de interese si
incompatibilitatilor
_ Integritatea si profesionalismul magistratilor:
1) Implementarea codului deontologic al magistratilor si al personalului auxiliar al instantelor;
2) Întarirea eficienta a disciplinei si a prevederilor referitoare la controlul conflictului de interese, incompatibilitatii si
averii în rândurile magistratilor si ale personalului auxiliar al instantelor;
325
3) Asigurarea implementarii prevederilor referitoare la avertizorul de legalitate de la nivelul sistemului judiciar; crearea
unui mecanism de monitorizare a implementari prevederilor referitoare avertizorul de legalitate;
4) Asigurarea unui nivel adecvat de instruire atât pentru procurori cât si pentru judecatori în ceea ce priveste
particularitatile cazurilor de coruptie (de exemplu, aspectele financiare);
5) Asigurarea unui nivel adecvat de volum de munca atât pentru procurori cât si pentru judecatori astfel încât sa fie
limitate erorile si neglijentele.
_ Infrastructura curtii:
1) Implementarea deplina a sistemului electronic în ceea ce priveste arhivarea si distribuirea cauzelor;
2) Îmbunatatirea infrastructurii instantelor.
Aspecte regulatorii
1) Adoptarea unor prevederi speciale pentru a reduce durata procedurilor judiciare în cazurile de coruptie.
PARCHETUL ANTICORUPTIE
_ Departamentul National Anticoruptie trebuie sa îsi conserve caracterul sau special de parchet cu o tipologie necesar
distincta având cerinte si interese speciale din partea creatorilor de politici;
_ DNA, ca si sistemul judiciar în general, trebuie sa fie protejat împotriva oricarei influente din partea Executivului;
_ Un instrument performant de audit trebuie sa fie creat pentru a evalua cerintele si productivitatea PNA în conformitate
cu mandatul sau institutional si cu cadrul de reglementare actual si trebuie sa fie folosit la adoptarea cadrului actual
astfel încât sa sporeasca eficacitatea si impactul institutiei;
_ Cooperarea inter – institutionala trebuie sa fie îmbunatatita, în special, cea cu Oficiul de Prevenire si Combatere a
Spalarii Banilor si cu viitoarea agentie de monitorizare a conflictelor de interese.
CURTEA DE CONTURI
_ Curtea de Conturi a României trebuie sa-si consolideze capacitatea de audit de performanta la acelasi nivel la care
deruleaza în acest moment controlul de legalitate;
_ Curtea de Conturi a României(CCR) trebuie sa dobândeasca puterea de a sanctiona pe acei ordonatori de credite care
nu îsi prezinta rapoartele de executie bugetara la termenul scadent;
_ Legea nr. 94/1992 trebuie sa fie amendata astfel încât sa fie identificata exact comisia parlamentara însarcinata atât cu
primirea si dezbaterea rapoartelor CCR înainte de a fi aduse în fata Parlamentului cât si cu cererea unor controale specifice
extraordinare; de asemenea, în mod evident, trebuie sa ofere o mai mare transparenta si informare a publicului despre
rapoartele dezbatute si despre deciziile luate de catre Comisia parlamentara sau de Parlament pe baza rapoartelor
CCR;
_ Cele doua Regulamentele de organizare si functionare a celor doua Camere ale Parlamentului trebuie sa fie amendate
astfel încât acestea sa aiba mandat imperative pentru a actiona pe baza concluziilor CCR referitoare la deciziile financiare
ilegale sau inoportune ale ordonatorilor de credite, la notificarea institutiilor însarcinate,
la supervizarea anchetelor, cât si la publicarea rezultatelor investigatiilor;
_ Parlamentul trebuie sa dezbata rapoartele CCR cât mai repede posibil astfel încât sa foloseasca în timp util sentintele
acesteia.
AVOCATUL POPORULUI
_ AP trebuie sa includa în prioritatile sale si coruptia, astfel încât sa îsi exercite pe deplin atributiile sale din cadrul
sistemului national de integritate;
_ Legea nr. 35/1997 trebuie sa fie amendata astfel încât sa ofere AP jurisdictie administrativa în privinta autoritatilor
publice care nu îsi îndeplinesc pe deplin atributiile lor investigative.
ADMINISTRATIA PUBLICA
_ Oferirea caracterului de decizie administrativa recomandarilor Agentiei Nationale a Functionarilor Publici cu privire la
solutiile adoptate în cazurile disciplinare cercetate;
_ Crearea ce criterii profesionale-meritorii pentru numirea prefectilor si sub – prefectilor;
_ Modificarea cadrului legal privind conflictul de interese în conformitate cu regulamentul nr.10/2000 al Consiliului
European;
_ Înfiintarea unei agentii mandatata sa monitorizeze, sa investigheze si sa sanctioneze conflictele de interese,
incompatibilitatile si averile functionarilor publici;
_ Amendarea sistemului de control intern, în special controlul financiar preventiv, astfel încât sa fie si mai independent
fata de conducerea agentiilor (ordonatorii de credite); în mod special, oferirea statutului de functionar public controlorilor
care realizeaza controlul financiar prealabil.
POLITIA
_ Crearea unui sistem profesional de angajare a sefilor de politie;
_ Sporirea atributiilor comisiilor de disciplina din cadrul politiei la nivelul atributiilor corespunzatoare ale comisiilor de
disciplina din cadrul sistemului serviciului public;
_ Întarirea Directiei Generale Anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor cu o capacitate deplina de
a investiga coruptia la toate nivelurile de organizare ale fortelor politie.
327
FINANTAREA PARTIDELOR POLITICE

_ Legea privind accesul liber la informatie trebuie sa includa si partidele politice printre institutiile publice supuse legii,
iar finantarea lor trebuie sa fie clasata ca si informatie de acces public pentru orice cetatean roman;
_ Legea trebuie sa cuprinda sanctiuni adecvate pentru cei care îi încalca prevederile, inclusiv sanctiuni politice atunci
când câstigurile politice ale politicienilor depasesc cu mult sanctiunile financiare impuse de Curtea de Conturi;
_ În sfârsit, legea trebuie sa ia în calcul o crescuta transparenta în privinta persoanelor fizice sau juridice care aduc
contributii financiare partidelor politice.
ACHIZITII PUBLICE
_ Solutionarea problemei negocierilor dupa desemnarea câstigatorului, în cadrul procedurii parteneriatelor public-
privat;
_ Adaptarea criteriului costului referitor la achizitiile publice prin sistem electronic doar la acele servicii, bunuri si
activitati care sunt potrivite acestui criteriu;
_ Amendarea reglementarilor speciale din domeniul contractelor publice astfel încât principiul confidentialitati sa nu
prejudicieze principiul transparentei;
_ Introducerea prevederilor referitoare la “punerea pe lista neagra” a companiilor care folosesc coruptia în activitatile lor
(având in vedere reglementarea raspunderii penale a persoanei juridice)
_ Introducerea unor reglementari cu privire la “punerea pe lista alba” a companiilor care dovedesc respectarea principiilor
de afaceri în activitatea lor;
_ Introducerea unui sistem de monitorizare a beneficiilor si a silului de viata al functionarilor care se ocupa de achizitiile
publice.
SOCIETATEA CIVILA
_ Viitoarele amendamente Constitutionale trebuie sa cuprinda si dreptul la o buna administrare, asa cum este prevazut
în art. 41 al Cartei europene a drepturilor fundamentale.
SECTORUL DE AFACERI
_ Sectorul de afaceri privat român si strain ar trebui sa îsi uneasca eforturile în promovarea unei transparente crescute
a activitatii de elaborare de politici publice si de adoptare a actelor normative a administratiei precum si în domeniul
contractelor public-privat
_ Sectorul de afaceri privat român si strain ar trebui sa îsi uneasca eforturile în implementarea principiilor de afaceri
având în vedere potentialul avantaj competitiv pe care acestea le-ar putea oferi la momentul intrarii României pe piata
comuna europeana.
GLOSARUL TERMENILOR CHEIE

Abuz în serviciu este orice act prin care un funcţionar public sau o persoană cu un statut echivalent face abuz de poziţia
sa sau îşi depăşeşte competenţele cauzând prejudicii substanţiale statului, unei instituţii publice internaţionale,
unei entităţi legale sau unei persoane fizice.
Educaţia anti-corupţie este dezvoltarea de atitudini anti-corupţie în rândul cetăţenilor.
Standardele anti-corupţie sunt un set de norme comportamentale şi legale care ajută în eradicarea conduitelor corupte.
Luarea de mită înseamnă orice act în care un funcţionar public şi o persoană cu un statut echivalent acceptă, promite sau
face aranjamente în mod direct, în interes propriu sau în interesul altora pentru acceptate unei mite, sau solicită
sau provoacă pe cineva să dea mită în schimbul unor acte licite sau omisiuni în efectuarea sarcinilor fişei de
post.
Funcţionar public este orice persoană care lucrează în servicii civile, este politician al statului, este funcţionar public în
cadrul administraţiei publice conform Legii administraţiei publice, precum şi orice altă persoană care, lucrând în
cadrul autorităţilor centrale sau municipale, sau instituţii, în executarea legislaţiei, în cadrul controlului de stat şi
supravegherea instituţiilor, sau în orice instituţie echivalentă cu acestea, efectuează sarcini ale reprezentanţilor
statului sau are putere administrativă, precum şi orice candidat oficial pentru funcţiile numite mai sus.
Clientelism, relaţiile clientelare sunt un sistem de relaţii bazate pe favoruri reciproce şi legături între un mentor (şef ) şi o altă
persoană sau grup de persoane (clienţi).
Conflictul de interese este o situaţie în care un funcţionar public, efectuându-şi atribuţiile şi satisfăcând instrucţiunile, este
obligat să ia o decizie sau să participe în procesul de luare a deciziilor privind efectuarea de sarcini şi instrucţiuni
legate de interesele lui private.
Corupţia este abuzul de putere publică pentru beneficii personale.
Detectarea şi cercetarea corupţiei este dezvăluirea de acte de corupţie şi implementarea principilor de echitate şi inevitabilitate
a pedepsei.
Deviaţie înseamnă violarea regulilor sociale comune şi a normelor societăţii sau ale unui grup.
Formele de corupţie în funcţie de domeniul de apariţie sunt administrativă, politică, preventivă şi care elimină consecinţele.
Darea de mită este orice act prin care, în mod direct sau indirect, se oferă, promite sau se dă mită unui funcţionar public
sau unei persoane cu statut echivalent, în schimbul unui act licit dorit sau unei omisiuni în efectuarea sarcinilor,
sau unui intermediar.
Identificarea corupţiei este abilitatea de a recunoaşte manifestările corupţiei în timp util şi complet.
Activităţile de lobby sunt activităţile remunerate ale lobby-iştilor care sunt utilizate pentru a influenţa amendarea,
329
suplimentarea sau abrogarea unor acte normative, precum şi adoptarea sau neadoptarea de legislaţie nouă.
Scopul acestor activităţi este de a satisface interesele clientului fără prejudicierea drepturilor omului sau a
intereselor publice şi de stat.
Lobby-ul este un proces prin care se schimbă informaţii şi opinia unui grup sau a unei organizaţii, sau a unei părţi a
acestora, este transmisă oficialităţilor (aleşi şi numiţi) în scopul influenţării procesului de luare a deciziilor în
beneficiul celor dintâi.
Lobby-istul este o persoană fizică sau o companie, instituţie sau organizaţie ce se află pe lista lobby-iştilor în conformitate
cu procedura stipulată în legislaţia relevantă.
Spălarea de bani este acţiunea scopul căreia este de a ascunde sau a da impresia legalităţii unor beneficii de ordin financiar
de provenienţă ilicită.
Nepotismul este recrutarea de rude, prieteni şi cunoştinţe apropiate fără organizarea unui concurs şi violând principiul
persoana cea mai potrivită pentru locul potrivit. Această practică creează un sistem de subordonaţi şi colegi care
sunt în mod reciproc îndatoraţi unii faţă de ceilalţi; acest sistem este utilizat în luarea deciziilor.
Nesatisfacerea îndatoririlor oficiale apare atunci când un funcţionar public sau o persoană cu un statut echivalent, datorită
neglijenţei sale, nu efectuează sarcinile care îi revin sau le efectuează în mod necorespunzător, iar acestea
cauzează daune substanţiale statului, unei instituţii publice internaţionale, unei entităţi legale sau persoane
fizice.
Mentorul face parte dintr-un sistem de relaţii clientelare, este o instituţie sau o persoană care veghează asupra sau
protejează o persoană sau altceva.
Persoană echivalentă cu funcţionarul public este o persoană care are atribuţiile respective în instituţii de stat străine, în
organizaţii publice internaţionale sau autorităţi judiciare internaţionale, precum şi candidaţii oficiali ai funcţiilor
mai sus menţionate; o persoană lucrând în orice instituţie de stat, neguvernamentală sau privată sau angajată
n activităţi profesionale şi având puteri asociate administraţiei publice, exceptând persoanele care efectuează
sarcini economice sau tehnice.
Prevenirea corupţiei constă în eliminarea cauzelor şi factorilor care contribuie la corupţie.
Principiile administraţiei publice includ statul de drept (activităţile sunt bazate pe fundamente legale), obiectivitate (acţiunile
trebuie să fie imparţiale), şi interzicerea abuzului autorităţii (interzicerea efectuării de acţiuni neautorizate sau
luării deciziilor care cad în competenţa persoanelor vizate cu alte scopuri decât cele precizate de lege).
Interesele private sunt interesele de ordin economic şi non-economic al persoanelor din administraţia publică sau a rudelor
apropiate şi a familiei şi care pot afecta luarea de decizii în efectuarea sarcinilor publice.
Administraţia publică constă în activităţile autorităţilor centrale şi locale, reglementate de lege, desfăşurate în scopul
implementării actelor normative şi a hotărârilor consiliilor locale, precum şi administrarea serviciilor publice.
Interesul public constă în aşteptările publicului în ceea ce priveşte luarea de decizii în mod imparţial şi just de către
persoanele din administraţia publică.
331
BIBLIOGRAFIE ŞI ALTE SURSE

BIBLIOGRAFIE
1. Codul de etică al asistenţilor sociali lituanieni. Association of Lithuanian Social Workers, 1998.
2. Corruption Investigation, Prosecution and Prevention. Un seminar internaţional. 5-6 noiembrie 1998. Vilnius, Lithuania.
3. Fighting Corruption: Practical Examples. Un seminar internaţional despre importanţa construirii de parteneriate în lpta împotriva
corupţiei. 6-7 septembrie 2001,Vilnius. Organizat de Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene.
4. Grosse T. G., Dzialania anty-korupcyjne w panstwach czlonkowskich OECD. Florencija, 2000.
5. “Pedagogų etikos kodeksas. Projektas”, Mokykla, 2000, Nr. 11-12, p. 13-16.
7. Vaitiekus S., Korupcijos prevencijos sistema Lietuvoje: organizacijos ir veiksmų apžvalga. Vilnius: “Transparency International” Lietuvos
skyrius, 2002.
8. Valstybės tarnautojų etikos rinkinys. Vilnius: Margi raštai, 2002.
9. Van Duyne P., “Will ‘Caligula’ go transparent?”, Forum on crime and society, 2001, Vol. 1, Nr 1.
ACTE NORMATIVE
1. Legea pentru prevenirea corupţiei a Republicii Lituaniene (28 mai 2002, Nr. IX-904).
2. Programul Naţional Anti-corupţie al Republicii Lituania (votat în 17 ianuarie 2002 prin Rezoluţia Nr. IX-711 al Seimas).
3. Legea privind ajustarea intereselor publice şi private în serviciile publice a Republicii Lituaniene (2 iulie 1997 Nr. VIII-371; amendat
în 29 februarie 2000).
4. Legea administraţiei publice a Republicii Lituaniene (8 iulie 1999, Nr. VIII-1316; amendată în 1 iulie 2002).
SURSE ON-LINE:
1. http://www.ccbe.org/doc/En/code_lithuania_en.pdf – Codul de conduită al avocaţilor profesionişti.
2. http://www.finansai.lt/About_etika.htm – Codul etic al Asociaţiei analiştilor financiari (în lituaniană).
3. http://www.greco.coe.int – Site-ul GRECO, Grupul Statelor împotriva Corupţiei. GRECO a fost creat în 1998, când un grup de ţări
a semnat Convenţia codului penal privind corupţie (semnat de Lituania în 1999). GRECO monitorizează implementarea acestui
instrument legal. Pagina conţine informaţii despre iniţiative anti-corupţie ale GRECO, întâlniri ale statelor membre, etc.
4. http://www.ktu.lt/lt/ktu/kodeksas.html – Codul etic al cercetătorilor şi pedagogilor Universităţii Tehnice Kaunas (în lituaniană).
5. http://www.lar.lt/Docs/etikoskodeksas.html – Codul de etică profesională al auditorilor (în lituaniană).
6. http://www.lzs.lt/pagen.php?page_id=30 – Codul etic al jurnaliştilor şi publiciştilor lituanieni.
7. http://www.nobribes.org – O sursă on-line finanţată de USAID pentru Europa şi Eurasia, oferind o bogăţie de informaţii despre
iniţiative anti-corupţie ale ţărilor din regiune, legislaţia în vigoare şi programe.
8. http://www.notarai.lt/?act=taktai – Codul de onoare (etic) al notarilor Republicii Lituaniene.
9. http://www.oecd.org – Site-ul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Organizaţia a depus eforturi
majore şi a oferit resurse pentru temperarea nivelului corupţiei în Europa.
10. http://www.stt.lt – Serviciul de Investigaţii Speciale al Republicii Lituaniene. Informaţii despre legislaţia anti-corupţie din Lituania,
iniţiative internaţionale pentru combaterea corupţiei şi structuri cărora se poate raporta cazuri de corupţie întâlnite sau solicitarea
de mită.
11. http://www.tils.lt – Site-ul Transparency International din Lituania (TILC). A fost creat la 6 iunie 2000 de către Open Society Fund
- Lituania. ştiri despre anti-corupţie în Lituania şi în lume, iniţiative ale TILC.
12. http://www.worldbank.org – Site-ul Băncii Mondiale, o organizaţie financiară internaţională care este deosebit de atentă la
măsuri de combatere a corupţiei.
13. http://www3.lrs.lt/cgi-bin/preps2?Condition1=196440&Condition2 – Codul de etică profesională şi conduită a politicienilor
Republicii Lituaniene (în lituaniană).

Publication - Ro Despre Coruptie in Sistemul Educational

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Publication - Ro Despre Coruptie in Sistemul Educational

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

Material metodologic pentru învăţământul preuniversitar şi superior

Designul copertei de Alvydas Ladyga

Ilustraţia de pe copertă de Odeta Petraviciute

© Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Republicii Lituania, 2006

Soluţionarea corupţiei ca un aspect moral într-un cod etic 243

STUDIUL COMBATERII CORUPŢIEI ÎN

Acest set de materiale educaţionale a fost elaborat folosind produsele

Această publicaţie a fost pregătită pentru tipar şi redactată de:

Sector public Sector privat Sector politic

Argumente „pentru” şi „împotriva” corupţiei

Influenţa asupra economiei:

Influenţa asupra guvernării statului:

Strategii de combatere a corupţiei

• cerinţa ca veniturile şi cheltuielile partidelor politice să fie transparente şi legale;

POSIBILITĂŢI DE EDUCAŢIE ÎMPOTRIVA

Sarcinile educaţiei împotriva corupţiei:

CONCEPTE CHEIE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIA

Luarea de mită [Art. 225 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]

Darea de mită [Art. 227 al Codului Penal al Republicii Lituania, 2000]

Abuzul în serviciu [Art. 228 al Codului penal al Republicii Lituania, 2000]

CONŢINUTURILE EDUCAŢIEI ÎMPOTRIVA

Teme cheie ale educaţiei împotriva corupţiei

Program integrat de educaţie pentru combaterea corupţiei

Norme care reglementează comportamentul

• Relaţia dintre moralitate şi legi

Vinovăţia şi încălcarea legii

Societatea civilă şi statul

Exemplu de program integrat din Lituania

Influenţa O teorie de Motivele URSS-ul în anii Autoritatea

XI) Aparţin (cls. 7) XI)

Îndatoriri şi Rolurile Reguli, reguli ... (cls. Legea despre

Lituania (cls. VIII)

Nevoi şi ambiţii Nevoi şi Nomencla-

Conceptul de viaţă Valoare şi valori (cls. „Conceptul de viaţă Fenomenul

Conceptul moral de Cum putem găsi

Statul de drept Legi bune (cls. VI) Legile nu acţionează Autoritatea

legii (cls. VIII şi X) franceză (cls.

Respectarea legii Sunt cetăţean (cls.

Participarea Democraţia în Republica Alegerile (cls.

Proprietatea de stat Statul ca scop şi ca Ajustarea Problemele Puterea

Exemplu de program integrat din România

Influenţa Caracterul Tipuri de Principiile URSS-ul în anii Cultura şi viaţa Necesitatea

Drepturi si obligaţii Psihologie Individ şi Statusul social şi Drepturile

copilului (clasa şi relaţii formale

Trebuinţe de bază Structura Egalitatea Nomenclatura Fenomene Valoarea

Conceptul de Proprietatea Fenomenul Etica

Scopul şi Formele Libera Doctrine politice Putere şi

Dreptate şi Controlul şi Proprietatea Corupţia Egalitate şi

Justiţie şi lege Legitimitatea (cls.

Drepturi pozitive şi Valorile, normele Drepturile

Egalitatea în faţa Monopolul Drepturile Revoluţia Egalitate si

Protecţia şi Cine îţi Particularităţile Ordine şi control Drepturile

Socialul Comportamente Politica: idealuri Legea unităţii Alteritate si

Respectarea legii Individul şi Binele si raul

Participarea Libera Democraţia în Republica

Proprietatea Trăsăturile Problemele Etica

Statul în economie Tipuri de Absolutismul Birocraţia (cls. X)

Preţul corupţiei Costuri Interzicerea Infracţionalitatea

Nivelurile dezvoltării argumentărilor morale şi convenţionale [Nucci, 2001]

Vârsta Domeniul moral Domeniul convenţional

Înţelegerea negativă a convenţiilor ca

Înţelegerea specifică a faptului că

Soluţionarea corupţiei ca un aspect moral într-un cod etic 243