11 EBE Corporatii - Multinationale - Suport de Curs ID PDF

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA
Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Specializarea: Economie şi Afaceri Internaţionale

Disciplina: Corporații Multinaționale
SUPORT DE CURS
ANUL III - Semestrul 6
2013
CUPRINS
Organizarea temelor............................................................................. 2
Modulul 1: Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al
globalizării........................................................................................... 6
1. Căi şi modalităţi concrete de expansiune internaţională a
firmelor................................................................................................. 21
2. Procesul de internaţionalizare a 31
producţiei.............................................................................................................
Modulul 2: Efecte ale acţiunii corporaţiilor multinaţionale în
contextul globalizării economiei.......................................................... 48
1. Corporaţiile multinaţionale şi transferul internaţional al noilor
tehnologii............................................................................................. 49
2. Procesul de internaţionalizare a firmei........................................... 57
3. Relaţia corporaţiilor multinaţionale cu autorităţile naţionale........ 67
2
Corporaţii Multinaţionale
Afaceri Internaţionale - I.D.
Date de identificare a cursului
Nume: Postelnicu Cătălin Corporaţii Multinaţionale
Birou: 504
Telefon: 0264-418655
E-mail: catalin.postelnicu@econ.ubbcluj.ro
Consultaţii: joi, ora 17.00, vineri, ora 12.30.
Acest suport de curs NU este suficient pentru promovarea examenului şi a

activităţilor pe parcursul semestrului! În vederea promovării este necesar
ca studenţii să-şi procure materialele bibliografice obligatorii.
Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:
Parcurgerea acestui curs de către studenţi este condiţionată de pregătirea lor generală în
domeniul economic. Este necesar ca studenţii să-şi fi însuşit cunoştinţele de bază de la
discipline de tip Microeconomie, Macroeconomie, Economie Internaţională, Tranzacţii
Economice Internaţionale.
Descrierea cursului:
1. Familiarizarea studenţilor cu semnificaţia şi implicaţiile practice ale globalizării
economice, a formelor de manifestare ale fenomenului,
2. coordonatele practice ale strategiilor şi tacticilor de afaceri aplicate de corporaţiile
multinaţionale, mai ales în relaţia cu părţile interesate din ţările gazdă,
3. dezbaterea principalelor tipuri de efecte generate de corporaţiilor multinaţionale în
cadrul mediului de afaceri din ţările gazdă şi din ţările de origine.
Organizarea temelor în cadrul cursului:

 Trăsături distinctive ale globalizării economiei 1. Dimensiunile cantitative şi
calitative ale fenomenului, în economia mondială contemporană. 2. Lianţii globalizării.
3. Cooperare şi concurenţă. 4. Internaţionalizare versus globalizare
 Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării 1. Rolul corporaţiilor
multinaţionale în redistribuirea globală a resurselor. 2. Concentrarea capitalului şi
apariţia oligopolului mondial 3. Rivalităţile oligopoliste şi localizarea producţiei
industriale. 4. Investiţiile străine directe – principala cale de globalizare a capitalului
 Spaţiul economic de existenţă şi manifestare al corporaţiilor multinaţionale 1.
Spectrul organizaţional şi formele de existenţă actuale ale corporaţiilor şi cauze ale
internaţionalizării lor 2. Procesul de internaţionalizare a firmei şi trecerea la folosirea
strategiilor globale 3. Factori care influenţează procesul de expansiune economică a
firmelor 4. Căi şi modalităţi concrete de expansiune internaţională 5. Analiza
comparativă a eficienţei căilor şi modalităţilor de pătrundere pe pieţele altor ţări 6.
Procesul de concentrare a capitalului şi noile structuri de organizare a corporaţiilor:
firmele reţea
3
 Rolul corporaţiilor multinaţionale în transferul internaţional de tehnologie 1.
Elemente specifice ale transferului de tehnologie realizat de corporaţiile multinaţionale
2. Factori care contribuie la procesul de acceptare şi asimilare a noilor tehnologii de
către economiile ţărilor gazdă 3. Localizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare
specifice corporaţiilor multinaţionale 4. Avantajul competitiv al firmelor şi acumularea
noilor tehnologii 5. Efecte produse de noile tehnologii economiilor ţărilor gazdă 6.
Impactul transferului de tehnologie asupra ţărilor de origine ale corporaţiilor
multinaţionale
 Contribuţia corporaţiilor multinaţionale la ocuparea şi pregătirea forţei de muncă
1. Efecte directe şi indirecte ale activităţii corporaţiilor multinaţionale asupra forţei de
muncă din ţările gazdă 2. Impactul corporaţiilor asupra ocupării şi pregătirii forţei de
muncă din ţările de origine 3. Dezvoltarea resurselor umane în corporaţiile
multinaţionale
 Impactul activităţii corporaţiilor asupra balanţei de plăţi externe şi asupra
structurii comerţului internaţional actual 1. Costul de oportunitate asociat
tranzacţiilor internaţionale desfăşurate de corporaţiile multinaţionale 2. Efecte ale
activităţii corporaţiilor asupra situaţiei balanţei de plăţi externe a ţărilor gazdă şi de
origine
 Implicaţii ale activităţii corporaţiilor multinaţionale 1. Corporaţiile multinaţionale în
contextul intereselor naţionale ale ţărilor gazdă 2. Reacţii ale statelor gazdă la activitatea
corporaţiilor 3. Raporturile ţărilor în curs de dezvoltare cu marile grupuri industriale
 Perspective în evoluţia corporaţiilor multinaţionale 1. Caracterul global al
concurenţei şi formarea “industriilor globale” 2. Cauze ale adâncirii interdependenţelor
economice la nivel internaţional 3. Consecinţe ale procesului de globalizare
Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Acest curs este organizat pe principiul parcurgerii unor teme obligatorii şi a unor studii de
caz şi lucrări pregătitoare, unde se dezbat implicaţiile practice ale unui fenomen economic
sau proces analizat în cadrul programului de pregătire. Din aceste motive este important ca
studentul să menţină legătura cu temele de analizat şi pe parcursul semestrului, în cadrul
general al pregătirii sale. Studentul poate să-şi gestioneze singur modulele de pregătire, dar
este necesară buna informare a sa în vederea pregătirii corespunzătoare.
Materialele bibliografice obligatorii:
1. Postelnicu, Gheorghe, Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Editura Economică,

Bucureşti, 2000;
2. Postelnicu, Cătălin, Firmele multinaţionale la început de mileniu, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2005;
3. Postelnicu, Cătălin, Corporaţiile multinaţionale, locul şi rolul lor în economia
mondială, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998.
Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei: cursuri

multiplicate, videoproiector, laptop, retroproiector.
Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei:

Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei: Disciplina este absolut necesară
studenţilor în scopul dobândirii cunoştinţelor necesare înţelegerii caracterului
multidimensional al corporaţiilor multinaţionale, modului în care aceste entităţi economice
4
reuşesc să influenţeze numeroase variabile economice ale economiei mondiale actuale, în
condiţiile specifice procesului de globalizare economică.
Bibliografia obligatorie:
1) Albu, Alexandru D., Cooperarea economică internaţională, Ed. Expert, Bucureşti,
1995;
2) Munteanu, Costea, Horobeţ, Alexandra, Finanţe transnaţionale, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005;
3) Postelnicu, Cătălin, Corporaţiile multinaţionale, locul şi rolul lor în economia
mondială, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998;
4) Postelnicu, Cătălin, Firmele multinaţionale la început de mileniu, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2005;
5) Postelnicu, Gheorghe, Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
Autori străini:
6) Caves, Richard E., Multinational Enterprise and Economic Analysis, Cambridge
Surveys of Economic Literature, Cambridge University Press, 1996;
7) Dunning, John H., Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison-Wesley
Publishing Company, Wokingham, England, 1993;
8) Rugman, Alan M., Hodgetts, Richard M., International Business, A Strategic
Management Approach, McGraw-Hill, Inc., 1995;
9) Vernon, Raymond, Wells, Louis T., Rangan, Subramanian, The Manager in the
International Economy, Seventh Edition, Prentice-Hall, 1996;
10) United Nations Conference on Trade and Development, World Investment Report,
United Nations, Geneva, 1991 – 2006.
Metode utilizate în cadrul predării cursului
Expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi vizuale;

Explicaţia abordărilor conceptuale;
Prezentarea de explicaţii alternative;
Răspunsuri directe la întrebările studenţilor;
Încurajarea participării active a studenţilor la curs;
Analiză cadrului internaţional şi naţional al investiţiilor directe străine de capital, precum şi
a caracteristicilor mediului de afaceri.
Metode utilizate în cadrul predării seminarului
- expunere directă a elementelor practice din domeniul investiţiilor internaţionale;

- analiza unor studii de caz relevante, dezbaterea consecinţelor economice ale cazurilor
analizate, pe baza discuţiilor libere şi a echipelor formate din studenţi;
- analiza eficienţei economice a unor proiecte de investiţii directe, pe baza unor studii de caz
şi aplicaţii, precum şi a eficienţei unor pârghii de politică economică aplicate în domeniu;
- implicarea studenţilor în realizarea de studii individuale pe baza modelelor analizate în
cadrul seminarului, pornind de la noţiunile surprinse la curs;
- implicarea studenţilor în realizarea unor proiecte de atragere şi direcţionare a investiţiilor
străine, pornind de la modelele existente în practica de specialitate.
Examinarea intermediară se realizează în săptămâna VIII sau IX, după stabilirea în

prealabil a tematicii de la curs şi seminar care este cerută pentru testul pe parcurs.
5
Politica de evaluare şi notare:
Nota finală se stabileşte pe baza aprecierii activităţii de la seminar, a unor lucrări pe parcurs
şi a notei de la examenul final.
Astfel, nota finala va fi o medie ponderată, structura acesteia fiind:
- 40% prezentarea şi analiza proiectelor de către studenţi;
- 60% nota acordată la examenul final.
Precizăm că toate aceste componente din structura notei finale sunt obligatorii.
Elemente de deontologie academică:

Prezenţa la ore este obligatorie. În situaţiile în care studenţii vor încerca să fraudeze
examenul atrage eliminarea acestora din examen cu posibilitatea exmatriculării în urma
discutării în Consiliul Profesoral al Facultăţii. Rezolvarea contestaţiilor în 24 de ore de la
afişarea rezultatelor.
Studenţi cu dizabilităţi:
În situaţia unor studenţi cu dizabilităţi fizice, suntem dispuşi să organizăm un program de
pregătire special, întemeiat îndeosebi pe comunicarea via internet, prin intermediul
messengerului, sau prin alte mijloace puse la dispoziţie de instituţie.
6
Modulul 1
Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării
Concepte de bază
- globalizare, regionalizare, internaţionalizare, cooperare economică, resurse, delocalizare,
ecart tehnologic, model eclectic, modelul „OLI”, delocalizare, proces de internalizare,
internaţionalizarea producţiei.
Obiective:
4. Familiarizarea studenţilor cu semnificaţia şi implicaţiile practice ale globalizării
economice, a formelor de manifestare ale fenomenului,
5. coordonatele practice ale strategiilor şi tacticilor de afaceri aplicate de corporaţiile
multinaţionale, mai ales în relaţia cu părţile interesate din ţările gazdă,
6. dezbaterea principalelor tipuri de efecte generate de corporaţiilor multinaţionale în
cadrul mediului de afaceri din ţările gazdă şi din ţările de origine.
Recomandări privind studiul:

11) Albu, Alexandru D., Cooperarea economică internaţională, Ed. Expert, Bucureşti,
1995;
Bucureşti, 2005;
14) Postelnicu, Cătălin, Firmele multinaţionale la început de mileniu, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2005;
15) Postelnicu, Gheorghe, Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
Autori străini:
17) Dunning, John H., Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison-Wesley
Publishing Company, Wokingham, England, 1993;
Rezultate aşteptate:
7
Familiarizarea studenţilor cu principalele noţiuni cu care se operează în teorie şi în practică,
atunci când este abordat procesul globalizării economiei, precum şi cu principalele faţete ale
forţelor determinante ale acestui proces.
Unitatea 1
Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării
Obiective:
a) definirea corporaţiilor multinaţionale – ca vector al globalizării economiei,
b) dezvoltarea de studii de caz relevante pentru tema analizată,
c) stabilirea unor teme de studiu şi dezbaterea lor cu studenţii.
Noţiuni cheie:
- globalizare, regionalizare, internaţionalizare, cooperare economică, delocalizare, ecart
tehnologic, model eclectic, modelul „OLI”, delocalizare, proces de internalizare,
internaţionalizarea producţiei.
CONŢINUTUL UNITĂŢII
În mod repetat, în deceniile anterioare, corporaţiile multinaţionale au fost
considerate „sarea şi piperul” economiei mondiale. Devenind influente sub raportul
practicilor manageriale, al dinamismului şi forţei lor financiare, în anii ’60 spre exemplu,
corporaţiile americane erau considerate capabile să preia fără probleme întreaga economie
vest-europeană1. Ulterior, în timpul anilor ’80, percepţiile despre aceste entităţi economice
par a se fi schimbat fundamental. În loc să fie receptate în continuare ca adevărate „forţe
malefice”, marile corporaţii au devenit brusc un simbol al progresului economic şi social,
într-o lume dominată de fenomenul interdependenţelor crescânde şi al regionalizării. Nu a
trebuit să treacă o perioadă prea lungă de timp, pentru ca pendulul aprecierilor să-şi
modifice din nou poziţia: în ultimii ani, multe studii dedicate acestui subiect subliniază
faptul că firmele multinaţionale au devenit mult prea puternice pentru a nu prejudicia, prin
influenţa lor, bunul mers al instituţiilor democratice din multe state şi a influenţa însăşi
cultura consumatorilor. Despre unele firme se afirmă chiar că nu îşi propun să vândă doar
produse fizice, ci şi „produse emoţionale”, reuşind să transforme în interes propriu
concepţiile, moda, tendinţele pieţelor2. Aceste puncte de vedere pot fi, poate, la fel de mult,
produsele tendinţei ciclice de revenire în scenă a curentelor „alarmiste” la adresa
corporaţiilor multinaţionale, sau simple modificări de optică determinate de schimbarea
„modei” în domeniul ideilor publicistice din domeniul socialului, politicului şi
economicului.
Totuşi, esenţa întregii probleme rezidă din două elemente importante ale realităţii
economiei mondiale.
1
De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big Multinational Companies?, University of Leuven,
January 2002, p. 2-3.
2
Idem, ibidem, p. 2.
8
În primul rând, corporaţiile multinaţionale au atins dimensiuni importante, depăşind
de multă vreme, prin valorile unor indicatori caracteristici activităţii lor produsul intern brut
al unor ţări.
Când literatura de specialitate îşi propune să determine realele dimensiuni ale
corporaţiilor multinaţionale, o serie de parametri ai acestora (cum ar fi: valoarea vânzărilor
efectuate peste hotare, valoarea adăugată etc.) sunt comparaţi cu produsul intern brut al
diferitelor state. Nici nu este nevoie de o atentă analiză, pentru a se putea observa că
valoarea vânzărilor şi produsul intern brut nu sunt comparabile. Aceasta, deoarece produsul
intern brut nu reprezintă suma vânzărilor tuturor producătorilor naţionali. Pe de altă parte,
simpla însumare a vânzărilor corporaţiilor multinaţionale poate să conducă la o serie de
înregistrări repetate, care provoacă supraestimarea dimensiunilor corporaţiilor, în
comparaţie cu produsul intern brut al diferitelor state. De aceea, noi vom recurge la
compararea valorii adăugate a corporaţiilor cu PIB. Un dintre cele mai simple definiţii ale
valorii adăugate este ca conform căreia aceasta reprezintă diferenţa dintre valoarea
vânzărilor şi valoarea la care se realizează livrările intermediare3. În mod alternativ, aceasta
poate fi definită şi ca sumă a remuneraţiilor factorilor de producţie utilizaţi în cadrul unei
firme. Din păcate, este aproape imposibil să obţinem date actualizate, în acest sens, legate
de toate firmele multinaţionale, deoarece multe dintre acestea nu furnizează mass-mediei
toate informaţiile necesare, păstrând confidenţialitatea asupra afacerilor o anumită perioadă
de timp.
Pentru a ilustra aceşti indicatori, cu câteva exemple de mari firme multinaţionale,
vom considera datele din tabelul 1.
Tabelul nr. 1
Valoarea vânzărilor şi valoarea adăugată pentru câteva mari corporaţii multinaţionale
în anul 2000
Denumirea firmei Vânzări Valoarea Valoare
adăugată adăugată/Vânzări (%)
General Motors 184.632 42.175 22,8
Ford 170.064 46.802 27,5
Daimler&Chrysler 162.384 44.438 27,4
Royal Dutch/Shell Group 149.146 36.294 24,3
British Petroleum 148.062 33.536 22,6
Media: 24,9
Sursa: De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big Multinational Companies?,
University of Leuven, January 2002, p. 4.
Se poate observa cum media raporturilor dintre valoarea adăugată şi vânzări este
situată la aproximativ 25% în cazul acestor firme mari şi foarte mari ce activează în sectorul
industrial. În cazul serviciilor, aceiaşi autori citaţi deja dau valori situate ca medie la
aproximativ 35%, fapt absolut normal, am zice noi, date fiind valorile adăugate mult mai
mari practicate obţinute în acest din urmă sector.
Vom recurge la un clasament realizat pentru compararea dimensiunilor celor mai
puternice corporaţii multinaţionale, inserând state naţionale între acestea.
33
De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, op. cit., p. 3-4.
9
Tabelul nr. 2
Dimensiuni ale corporaţiilor multinaţionale în comparaţie cu economiile naţionale, în
anul 2000 (miliarde dolari
Locul Ţara sau PIB 31 Thailanda 122
corporaţia pentru ţări 32 Finlanda 121
multinaţională şi 33 Venezuela 120
valoarea 34 Grecia 113
adăugată 35 Israel 110
pentru 36 Portugalia 106
corporaţii 37 Iran 105
1 S.U.A. 9.810 38 Egipt 99
2 Japonia 4.765 39 Irlanda 95
3 Germania 1.866 40 Singapore 92
4 Marea Britanie 1.427 41 Malaezia 90
5 Franţa 1.294 42 Columbia 81
6 China 1.080 43 Filipine 75
7 Italia 1.074 44 Chile 71
8 Canada 701 45 Exxon Mobil 63
9 Brazilia 595 46 Pakistan 62
10 Mexic 575 47 General Motors 56
11 Spania 561 48 Peru 53
12 Coreea de Sud 457 49 Algeria 53
13 India 457 50 Noua Zeelandă 51
14 Australia 388 51 Republica Cehă 51
15 Olanda 370 52 Emiratele Arabe 48
16 Taiwan (China) 309 U.
17 Argentina 285 53 Bangladesh 47
18 Federaţia Rusă 251 54 Ungaria 46
19 Elveţia 239 55 Ford Motor 44
20 Suedia 229 56 Daimler&Chrysler 42
21 Belgia 229 57 Nigeria 41
22 Turcia 200 58 General Electric 39
23 Austria 189 59 Toyota Motor 38
24 Arabia Saudită 173 60 Kuwait 38
25 Danemarca 163 61 Romania 37
26 Hong Kong 163 62 Royal Dutch/Shell 36
(China) 63 Maroc 33
27 Norvegia 162 64 Ucraina 32
28 Polonia 158 65 Siemens 32
29 Indonezia 153 66 Vietnam 31
30 Africa de Sud 126 67 Libia 31
10
68 British Petroleum 30
69 Wal-Mart Stores 30
70 IBM 27
71 Volkswagen 24
72 Cuba 24
73 Hitachi 24
74 Total Fina Elf 23
75 Verizon Comm. 23
76 Matsushita 22
Electric
77 Mitsui & Co. 20
78 E. On 20
79 Oman 20
80 Sony 20
81 Mitsubishi 20
82 Uruguay 20
83 Rep. Dominicană 20
84 Tunisia 19
85 Philip Morris 19
86 Slovacia 19
87 Croaţia 19
88 Guatemala 19
89 Luxemburg 19
90 SBC Comm. 19
91 Itochu 18
92 Kazakhstan 18
93 Slovenia 18
94 Honda Motor 18
95 Eni 18
96 Nissan Motor 18
97 Toshiba 17
98 Siria 17
99 Glaxo Smith Kline 17
100 BT 17
11
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2002: Transnational Corporations and Export
Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p. 90-91.
Se poate observa cum, din topul primelor 100 entităţi economice pe plan
mondial4, 29 sunt corporaţii multinaţionale şi de abia celelalte sunt economii
naţionale. Acest fapt considerăm că este foarte relevant pentru „talia”, sau
dimensiunile corporaţiilor multinaţionale din categoria celor din top. De altfel, astfel
de topuri sunt date publicităţii cu o oarecare frecvenţă de publicaţii specializate. Dar,
acest clasament oferă şi marile diferenţe de talie dintre unele economii naţionale şi
firmele multinaţionale. Astfel, între primele 50 de entităţi economice, se poate
observa cum numai două sunt corporaţii, celelalte fiind economii naţionale. De
asemenea, economia Statelor Unite ale Americii este de 200 ori mai mare decât cea
mai mare corporaţie din lume, Japonia este de 100 ori mai mare, China de 10 ori.
Chiar şi ţări de dimensiuni aparent mici (cum sunt Belgia sau Austria) au economii de
3 sau 5 ori mai puternice decât cele mai puternice corporaţii. Oferind o privire de
ansamblu asupra acestui clasament, trebuie să mai specificăm că valoarea adăugată
obţinută de primele 50 de corporaţii multinaţionale reprezintă, de fapt, numai
aproximativ 5% din cea produsă de primele 50 de economii naţionale, luate împreună.
Dar, totuşi, primele corporaţii din top, considerate după valoarea adăugată, par
să aparţină „clubului” unor ţări cu o economie dezvoltată, depăşind prin dimensiuni
P.I.B. al multor state în curs de dezvoltare. Astfel, se observă cum General Motors
depăşeşte Noua Zeelandă, sau Republica Cehă, iar Toyota Motor devansează
economiile unor ţări ca România sau Kuwait.
De asemenea, este demn a sublinia faptul că în ansamblu, corporaţiile
multinaţionale incluse în acest top provin dintr-o mare diversitate de domenii de
activitate. Bineînţeles, dominante rămân cele din domenii precum industria prelucrării
ţiţeiului, automobilului şi produselor electronice, dar sunt prezente şi firme din
domeniul distribuţiei produselor de larg consum (Wal Mart), telecomunicaţiilor
(Verizon Communications), farmaceuticelor (GlaxoSmithKline). Aceasta dovedeşte,
credem noi fără urmă de tăgadă, amploarea proceselor de internaţionalizare a
producţiei şi puterea de adaptare a firmelor participante.
În al doilea rând, în ultimii ani am fost martorii unui proces de sporire
continuă a dimensiunilor corporaţiilor multinaţionale, în special a celor mari şi foarte
mari. Acest proces este oarecum lesne de observat, pe baza evidenţei empirice din
economia mondială, sau considerând ritmul de creştere al unor indicatori importanţi ai
activităţii acestora. De asemenea, o serie de acţiuni specifice de pe diferite pieţe au
contribuit la sporirea gradului de concentrare a capitalului în diferite ramuri
industriale, cum ar fi fuziunile şi achiziţiile de firme, la care, însă, ne vom referi ceva
mai târziu, într-o secţiune aparte a acestei lucrări.
Pentru a putea determina, pe baza datelor disponibile, evoluţia în timp a celor
mai mari corporaţii, în figura 1 ne propunem să comparăm creşterea vânzărilor
primelor 50 de mari astfel de firme cu creşterea P.I.B. mondial.
4
considerate după indicatorii menţionaţi inclusiv în tabelul nr. 2.
12
Figura nr. 1: Evoluţia dimensiunilor primelor 50 de corporaţii multinaţionale în
comparaţie cu creşterea P.I.B. mondial (în USD la o valoare constantă; 1980 =
100%)
180 Primele 50 corporaţii

160 P.I.B. Mondial
140
120
100
80
60
40
20
0
1980 2000
Sursa: De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big Multinational
Companies?, University of Leuven, January 2002, p. 9.
Efectuând o astfel de comparaţie, ajungem la concluzia că marile firme

multinaţionale nu au reuşit să depăşească statele naţionale (per global) în ceea ce
priveşte sporirea dimensiunilor lor. Creşterea P.I.B. global a depăşit, în perioada
1980-2000, creşterea vânzărilor primelor 50 de mari corporaţii cu aproximativ 7%.
Dacă, însă, luăm în considerare creşterea medie anuală a P.I.B. aferent diferitelor
regiuni ale lumii şi o comparăm cu creşterea medie anuală a vânzărilor corporaţiilor,
vom observa importante deosebiri. Primele 50 de corporaţii multinaţionale au
înregistrat aproximativ 5,2% creştere medie a vânzărilor, în perioada dintre anii 1981-
2000, în timp ce media anuală a creşterii P.I.B. aferentă întregii lumi a fost de peste
5,5%5. În aceeaşi perioadă, regiunea Asiei de Est înregistra creşteri ale P.I.B. situate
în medie la nivelul de 7,5%, continentul Nord-American 6,4%, iar Europa Centrală şi
de Est şi Uniunea Europeană 4,3%, respectiv 4,1%. Ritmul de creştere al vânzărilor
corporaţiilor mari a devansat net doar ritmurile de creştere ale P.I.B. doar în cazul
Americii Latine, Orientului Mijlociu şi Africii. Cumulând semnificaţia tuturor acestor
date, care considerăm că reprezintă importanţi indicatori ai evoluţiei comparative a
dimensiunilor marilor entităţi economice din lume, se poate afirma, în sinteză, că în
anul 2000 cele mai mari corporaţii multinaţionale din sectorul industrial au devenit
relativ „mai mici” în raport cu întreaga economie mondială, comparativ cu ceea ce
reprezentau ele în 1980. Iar ceea ce este mai interesant, după cum afirmă autorii citaţi,
poate chiar paradoxal considerăm noi, este faptul că firmele multinaţionale ale căror
dimensiuni s-au „comprimat” cel mai mult relativ la economia regiunilor de unde
proveneau au fost cele sud-est asiatice. Adică tocmai cele ale căror activităţi au
devenit, în acelaşi interval de timp, deosebit de dinamice. Aceasta, pe fondul
acceleratei creşteri relative înregistrate de corporaţii în comparaţie cu economia unor
regiuni în care ele nici măcar nu aveau o prezenţă semnificativa (cazul Africii).
Situaţia devine şi mai paradoxală cu cât analizăm mai profund datele de care
dispunem. Astfel, deşi marile corporaţii multinaţionale sunt creditate de mulţi
5
Datele sunt prelucrate după De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big Multinational
Companies?, University of Leuven, January 2002, p. 9-10.
13
cercetători ca reprezentând o reală ameninţare la adresa statelor naţionale, totuşi,
primele corporaţii din top reuşesc să însumeze următoarele valori relative (tabelul nr.
3).
Tabelul nr. 3
Valoarea adăugată obţinută de primele 100 corporaţii multinaţionale, ca procent
din P.I.B. mondial
Număr de corporaţii Valoare adăugată ca procent din P.I.B. mondial
multinaţionale 1990 2000
Topul primelor 10 corporaţii 1,0 0,9
Sursa: UNCTAD, Database on the Largest Transnational Corporations, United
Nations, Geneva, 2002.
Din tabelul nr. 3 se observă câteva aspecte interesante. Astfel, în primul rând,
deşi activitatea cumulată a celor mai mari 100 de corporaţii multinaţionale din lume s-
a intensificat foarte mult în ultimii ani, totuşi, în anul 2000 „forţa” lor cumulată nu
reprezenta decât 4,5% din P.I.B. mondial, înregistrând o creştere (credem noi
semnificativă, totuşi) de la 3,5%, cât reprezentau ele în anul 1990. Această creştere a
fost echivalentă cu aproximativ 600 miliarde dolari americani, adică apropiată de
produsul intern brut al unor ţări ca Spania, în aceiaşi ani. În al doilea rând, se observă
cum în topul primelor 10, 20 şi respectiv 50 de corporaţii multinaţionale situaţia este
radical diferită: în toate aceste cazuri, dimensiunile firmelor multinaţionale s-au
restrâns relativ la cele ale economiei mondiale în perioada analizată de noi, chiar dacă
fenomenul nu a avut o amploare foarte mare. În al treilea rând, se constată cum
mutaţiile produse în topul primelor 100 firme multinaţionale contrazic situaţia
prezentată în figura nr. 1, unde se luau în calcul doar primele 50 astfel de entităţi
economice. Aceasta semnifică dinamismul de ansamblu al acestora şi spectrul larg de
activităţi abordate de ele, care le induc o până la urmă o creştere dimensională
semnificativa, dacă se extinde eşantionul luat în calcul.
Este necesar a urmări aici şi un alt aspect caracteristic corporaţiilor
multinaţionale din topul celor mai mari din lume – şi anume capacitatea lor de a se
menţine de-a lungul unor perioade îndelungate de timp între primele 50, sau 20 astfel
de firme. Aceasta dovedeşte, oarecum indirect, puterea lor economică, flexibilitatea şi
capacitatea de a se adapta continuu unui mediu de afaceri internaţional turbulent,
dominat de risc şi incertitudine. Mai precis, aici avem în vedere un aspect deosebit de
important, dovedit deja de multă vreme în literatura de specialitate şi anume, legătura
de directă proporţionalitate dintre capacitatea marilor firme de a integra şi coordona
activităţi de producţie şi distribuţie pe spaţii întinse, în diverse locaţii, de a-şi creşte
nivelul de competitivitate globală şi puterea de adaptare la economia statelor gazdă,
pe de o parte, şi capacitatea de a se menţine în topul celor mai reprezentative firme
lungi perioade de timp, pe de altă parte.
14
Figura nr. 2
Număr de companii rămase în topul primelor 10, 20 şi respectiv 50 de mari firme
multinaţionale
50
Top 10
45
40 Top 20
35 Top 50
30
25
20
15
10
5
0
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
Sursa: Determinat după De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big
Multinational Companies?, University of Leuven, January 2002, pag. 12-13.
Dintre companiile care figurau în topul primelor 50 în urmă cu 20 de ani, se

observă cum doar aproximativ jumătate au dovedit capacitatea de a se menţine în
cadrul acestui top. Cealaltă jumătate o constituie „nou veniţii”, care au demonstrat că
sunt capabili să obţină sporuri de competitivitate accentuate în perioade de timp
relativ reduse. O mare parte dintre companiile ale cărui grad de competitivitate era
greu de egalat în trecut au fost pur şi simplu înlocuite de altele, demonstrând faptul că
topul celor mai mari firme multinaţionale este în continuă transformare structurală.
Aproximativ acelaşi aspect interesant observăm şi când ne referim la topul primilor
20, respectiv, al primilor 10. fenomenul pierderii poziţiei fruntaşe deţinută de anumite
firme multinaţionale este amplificat şi de procesul creării de alianţe funcţional-
strategice, precum şi de unele fuziuni şi achiziţii, care au propulsat unele firme în top,
determinând amplificarea indicilor lor de competitivitate internaţională şi creşterea
valorii adăugate obţinută anual.
15
Figura nr. 3
Număr de companii multinaţionale rămase în topul primelor 50, 20 şi respectiv
10 mari firme, în sectorul manufacturier, între anii 1994 – 2000
Top 10
Top 20
Top 50
50
40
30
Top 50
20
Top 20
10
Top 10
0
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Sursa: Determinat după De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, How Big are the Big
Multinational Companies?, University of Leuven, January 2002, pag. 13 - 14.
Pentru corporaţiile din sectorul manufacturier fenomenul expus mai sus este şi
mai accentuat, observându-se înjumătăţirea numărului de companii cu adevărat
„rezistente” de-a lungul perioadei analizate, prezente atât în topul primelor 50 de mari
firme multinaţionale, cât şi a celor aflaţi de-a lungul timpului între primii 10 în lume,
clasificaţi după acelaşi criteriu. În acest caz, în situaţia topului primilor 50, se poate
observa o scădere treptată a companiilor care au „rezistat” în fruntea clasamentului,
după 1996, dovadă indirectă a intensificării fenomenului de recurgere la fuziuni şi
achiziţii de firme pe plan internaţional.
Dar, de unde provin „nou veniţii” în aceste topuri? După cum o arată
Rapoartele UNCTAD, în ultimii ani, firmele care au intrat în topul primelor 100 de
mari corporaţii multinaţionale la nivel mondial au provenit dintr-o mare varietate a
sectoarelor economice şi din diferite state. Aceasta, în pofida faptului că se poate
remarca o concentrare ceva mai mare înspre marile corporaţii din domeniul
serviciilor, în particular a celor din domeniul telecomunicaţiilor şi mijloacelor de
comunicare în masă.
Tabelul nr. 4
Firme multinaţionale care au intrat recent în topul primelor 100 de mari
corporaţii ale lumii
Clasificare
Active din Indicele Corporaţia Ţara de Domeniul
străinătat transnaţionalizării origine
e
1 15 Vodafone Marea telecomu
Britanie nicaţii
13 64 Chevron Texaco S.U.A. petrol
19 62 Total Fina Elf Franţa petrol
23 77 E. On Germania utiltăţi
publice
26 8 Anglo American Marea minerit
Britanie
16
43 59 Pfizer S.U.A. farmaceut
ice
57 33 Compagnie de Franţa metalurgi
Saint Gobain e
58 100 Verizon Comm. S.U.A. telecomu
nicaţii
64 96 Deutsche Post Germania servicii
diverse
68 21 WPP Group Marea servicii
Britanie diverse
70 53 GlaxoSmith Kline Marea farmaceut
Britanie ice
78 36 Cable&Wireless Marea telecomu
Britanie nicaţii
79 97 Japan Tobacco Japonia tutun
83 25 Pearson Marea mass-
Britanie media
85 35 Norsk Hydro Asa Norvegia diverse
86 7 Interbrew Belgia ind.
alimentar
ă
87 34 Carnival S.U.A. turism
88 29 Alcan Canada metalurgi
e
92 63 LG Electronics Coreea de electronic
Sud e
95 67 Conoco S.U.A. Petrol
99 82 Petronas Malaezia petrol
100 94 Philip Morris S.U.A. diverse
Sursa: pe baza datelor oferite de UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational
Corporations and Export Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p. 90 – 92.
Prima coloană a tabelului nr. 4 surprinde locul câştigat de fiecare firmă în

topul primelor 100 de mari corporaţii în funcţie de valoarea activelor din străinătate,
iar a doua coloană locul deţinut de respectiva firmă în funcţie de un indicator specific
a cărui semnificaţie economică o vom aborda în continuare. Este demn de remarcat
faptul că între noii veniţi în respectivul top mondial se numără şi două corporaţii
provenind din ţări în curs de dezvoltare (Coreea de Sud şi Malaezia), fapt care, totuşi,
nu mai surprinde pe nimeni dat fiind avântul pe care l-au luat fluxurile de capital
privat dinspre statele din această categorie către restul economiei mondiale. Un alt
aspect interesant e ponderea mare a firmelor multinaţionale europene nou venite, în
special a celor britanice, dintre care câteva (Vodafone, WPP Group, Pearson) sunt
deja în stadii avansate de „transnaţionalizare” (dacă e să luăm în considerare valorile
indicilor specifici din coloana a doua). De altfel, cu excepţia câtorva firme
multinaţionale, aproape toate corporaţiile nou venite în top prezintă indici ai
transnaţionalizării situaţi peste valoarea medie. Unele dintre corporaţii nu numai că au
acces în top, dar au ocupat şi poziţii de frunte după indicatorii menţionaţi (Vodafone
şi altele). Acest fapt se constituie într-un argument relevant în favoarea efectelor
generate de fuziunile şi achiziţiile desfăşurate pe diferite pieţe. Este, de asemenea, de
remarcat numărul mare de intrări în top (22 de companii), ceea ce denotă mobilitatea
17
deosebită a firmelor multinaţionale din domenii diverse, mişcările din acest top fiind
numeroase şi relevante pentru maniera în care se modifică structurile firmelor
respective.
Indicele transnaţionalizării reprezintă media a trei rapoarte importante6:
active în străinătat e vânzări în străinătate angajaţi din străinătat e

; ; .
total active proprii firmei total vânzări total angajaţi
Fiind compus din aceste trei rapoarte, indicele transnaţionalizării surprinde ponderea
activelor amplasate în străinătate, vânzărilor efectuate în străinătate şi personalului
străin angajat în cadrul structurilor firmei, în totalul respectivelor elemente proprii
corporaţiei. Deşi îl considerăm relevant pentru ansamblul activităţilor firmei
multinaţionale, acest indicator are cel puţin trei carenţe. El nu reuşeşte să surprindă
structura geografică specifică firmei multinaţionale şi organizarea sa internă,
capacitatea acesteia de a se adapta economiei ţării gazdă şi nici structura funcţiunilor
firmei care sunt supuse transnaţionalizării. Este, deci, un indicator „parţial” al
activităţii corporaţiei multinaţionale care trebuie să fie completat cu alţii, pentru a
putea releva realele dimensiuni ale acestui tip de entitate economică.
Prin intermediul tabelului nr. 5 sintetizăm situaţia primilor 20 de
multinaţionali în funcţie de mărimea procentuală a indicelui transnaţionalizării, în
scopul de a observa care sunt cele mai importante corporaţii ce conduc clasamentul
mondial din acest punct de vedere.
Tabelul nr. 5
Topul primelor 20 de corporaţii multinaţionale din sectoare non-financiare,
evaluate în funcţie de valoarea indicelui transnaţionalizării (2001)
Loc Denumirea firmei Ţara de origine Domeniul de Valoarea
activitate indicelui
(%)
1 NTL Inc. SUA telecomunicaţii 99,9
2 Thomson Corp Canada mass-media 97,7
3 ABB Elveţia Maşini şi 95,6
echipamente
industriale
4 Holcim AG Elveţia Ind. prelucrătoare 92,9
5 British-American Marea Britanie Tutun 94,4
Tobacco
6 Electrolux Suedia Echipamente 93,2
electronice
7 Interbrew Belgia Industria alimentară 90,2
& băuturi
8 Anglo-American Marea Britanie Minerit 88,4
9 Astrazeneca Marea Britanie Farmaceutice 86,9
10 Philips Olanda Echipamente 85,7
Electronics electronice
6
Metodologia de calcul a acestui indicator este în conformitate cu cea adoptată de UNCTAD, fiind
utilizată de această organizaţie, încă din 1990, în scopul de a releva importanţa activităţilor
internaţionale ale firmelor multinaţionale.
18
11 News Corporation Australia Mass-media 84,9
12 AkzoNobel Olanda Farmaceutice 84,9
13 Cadbury- Marea Britanie Industria alimentară 84,1
Schweppes & băuturi
14 Royal-Ahold Olanda Comerţ cu amănuntul 82,5
15 Vodafone Marea Britanie Telecomunicaţii 81,4
16 Michelin Franţa Anvelope 81,3
17 Danone Franţa Industria alimentară 81,1
18 Roche Elveţia Farmaceutice 79,7
19 Diageo Marea Britanie Industria alimentară 79,1
& băuturi
20 L’Air Liquide Franţa Industria chimică 78,7
Sursa: întocmit pe baza datelor oferite de UNCTAD, World Investment Report 2002 –
Transnational Corporations and Export Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p.
86-88.
În acest clasament, întocmit pe baza criteriului deja menţionat, este de

remarcat prezenţa masivă a companiilor provenind din Marea Britanie (nu mai puţin
de 7 mari companii din totalul de 20 luate în calcul), situaţie oarecum asemănătoare
cu ceea ce se întâmpla şi în cazul noilor intraţi în topul primelor 100 de corporaţii
multinaţionale. De altfel, ceea ce se poate deduce din tabelul de mai sus este că, în
anul 2000, indicele transnaţionalizării a fost în mod evident mai mare pentru
corporaţii provenind din ţări ale căror pieţe interne nu sunt de dimensiuni prea mari
(alături de Marea Britanie, mai figurează şi Elveţia, Suedia, Olanda). Acest fapt poate
fi explicat prin efectele unor strategii specifice urmate de firme provenind din astfel
de state, orientate spre extinderea pe pieţe de o importanţă considerabil mai mare, prin
achiziţionarea activelor unor concurenţi şi consolidarea poziţiilor lor preponderent în
alte regiuni decât cea a ţării de origine. Situaţia devine şi mai relevantă dacă se ţine
seama de faptul că ţări cum sunt S.U.A. sau Japonia lipsesc cu desăvârşire din acest
clasament, fiind deosebit de slab reprezentate chiar şi în topul primelor 100 de
corporaţii clasificate în funcţie de indicele transnaţionalizării. De asemenea, mai este
de semnalat prezenţa relativ semnificativă a firmelor multinaţionale din domeniul
industriei alimentare şi a băuturilor, precum şi a unor companii din domeniul
electronicelor, bine cunoscute pentru dinamismul lor pe diferite pieţe.
Este necesar să redăm aici un clasament al primelor firme multinaţionale
evaluate în funcţie de valoarea activelor din străinătate. Acest lucru este posibil tot
datorită rapoartelor UNCTAD, care ne oferă anual statistici relevante în acest sens. O
astfel de clasificare, sau top al corporaţiilor nu poate fi considerată relevantă în orice
situaţie, deoarece criteriile folosite în clasificare pot fi numeroase, putându-se alcătui
tot atâtea topuri diferite câte criterii există. În plus, aceste topuri sunt în continuă
modificare, or „mişcare”, situaţia schimbându-se chiar foarte mult de la un an la altul.
Este important, însă, să poată fi aleasă o „linie mediană” a aprecierilor, care să poată
înlesni ulterior formularea de concluzii pertinente cu privire la dimensiunile actuale
ale corporaţiilor multinaţionale.
19
Tabelul nr. 6
Primele 50 corporaţii multinaţionale clasificate după valoarea activelor amplasate
în străinătate
- milioane de dolari -
Loc Denumirea firmei Ţara de origine Domeniul de Valoare
activitate active
1 General Electric SUA echipament electric 229001
2 Vodafone Group Marea Brit. telecomunicaţii 207622
3 Ford Motor Comp. SUA vehicule cu motor 165024
4 British Petroleum Marea Brit. prelucrarea petrolului 126109
5 General Motors SUA vehicule cu motor 107926
6 Royal-Dutch-Shell M.Br.-Olan. prelucrarea petrolului 94402
7 Toyota Motor Cor. Japonia vehicule cu motor 79433
8 Total Fina Elf Franţa prelucrarea petrolului 79032
9 France Telecom Franţa telecomunicaţii 73454
10 Exxon Mobil Co. SUA prelucrarea petrolului 60802
11 Volkswagen Group Germania vehicule cu motor 57133
12 E. On Germania utilităţi publice 52294
13 RWE Group Germania utilităţi publice 50699
14 Vivendi Universal Franţa mass-media 49667
15 Chevron-Texaco SUA prelucrarea petrolului 48489
16 Hutchison Hong-Kong, diverse 48014
Whampoa China
17 Siemens AG Germania echip. electric 47511
18 Electricite de Franţa utilităţi publice 47385
France
19 Fiat Spa Italia vehicule cu motor 46150
20 Honda Motor Co. Japonia vehicule cu motor 43641
21 News Corporation Australia mass-media 40331
22 Roche Group Elveţia farmaceutice 40152
23 Suez Franţa utilităţi publice 38739
24 BMW AG Germania vehicule cu motor 37604
25 Eni Group Italia prelucrarea petrolului 36991
26 Nestle SA Elveţia produse alimentare 36145
27 Daimler-Chrysler Germania-SUA vehicule cu motor 35778
28 Telefonica SA Spania telecomunicaţii 35720
29 IBM SUA echip. electronic IT 34951
30 ConocoPhillips SUA prelucrarea petrolului 32094
31 Wal-Mart Stores SUA comerţ cu amănunt. 30709
32 Sony Corp. Japonia echip. electronic 29821
33 Carrefour SA Franţa comerţ cu amănunt. 28594
34 Hewlett-Packard SUA echip. electronic IT 28247
35 ABB Elveţia echip. industrial 28155
36 Unilever Marea Brit.- diverse 27937
Olanda
37 Philips Electronics Olanda echip. electronice 27880
38 Novartis Elveţia farmaceutice 25874
20
39 Aventis SA Franţa farmaceutice 23753
40 AOL Time Warner SUA mass media 23476
41 Repsol ZPF SA Spania prelucrarea petrolului 23121
42 AES Corporation SUA utilitaţi publice 22784
43 Deutsche Post Germania transporturi 22784
44 BASF AG Germania produse chimice 22694
45 Endesa Spania utilitaţi publice 22460
46 Anglo American Marea Britanie minerit 22450
47 Saint-Gobain SA Franţa materiale de 22361
construcţii
48 Phillip Morris Co. SUA diverse 21513
49 Pfizer Inc. SUA farmaceutice 21161
50 Mitsui&Co. Ltd. Japonia comerţ 21020
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2004 – The Shift Toward Services, United
Nations, New York, 2004, p. 376-377, Annex Table A.I.3.
Se poate observa cum topul celor mai mari firme multinaţionale este dominat
şi aici, ca număr, de corporaţiile care activează în domeniul prelucrării petrolului,
urmate, cum ne-am obişnuit deja, de cele din domeniul vehiculelor cu motor. Primii
sunt însă în top cei de la General Electric, nu întâmplător, ci datorită largii lor
extinderi peste hotarele ţării de origine şi a dimensiunilor globale ale afacerilor.
Gradul ridicat de diversificare internaţională a structurilor de firmă, nivelul
internaţionalizării acestora, face ca aceste câteva firme mari din top să fie prezente
practic pe toate continentele, sau să concentreze activităţi complexe în numite
economii, fapt remarcabil pentru abilităţile specifice ale manageriatului.
Dar, sa vedem cum au evoluat de-a lungul anilor ultimului deceniu al secolului
trecut indicatorii care intră în calculul indicelui transnaţionalizării. Aceasta permite
observarea fenomenului de ansamblu în dinamica sa şi posibilitatea trasării unor
coordonate mai precise pentru evoluţiile din domeniu.
21
Unitatea 2
Căi şi modalităţi concrete de expansiune internaţională a firmelor
Obiective:
a) analiză comparativă a căilor de expansiune, localizarea activităţilor economice,
Noţiuni cheie:
- fuziuni, achiziţii, firme mixte de tip joint-venture, alianţe funcţional-strategice între
firme.
Achiziţiile şi fuziunile de firme pe plan internaţional sunt interpretate de

literatura de specialitate în diferite moduri. Însă, cert este că acestea au fost asociate
aproape întotdeauna acţiunilor de internaţionalizare a firmei, fiind analizate fie de pe
poziţia firească de consecinţă ale concentrării capitalurilor şi întăririi puterii de
pătrundere în cadrul unor noi areale de afaceri, fie de pe cea de cauză a amplificării
fără precedent a puterii marilor grupuri multinaţionale. În ceea ce ne priveşte,
preferăm să le rezervăm un spaţiu distinct în cadrul lucrării de faţă, tocmai datorită
interesului de a localiza cât mai exact unele faţete ale fenomenului corporaţii
multinaţionale.
Astfel, conform unor analize efectuate în cadrul Organizaţiei Naţiunile Unite7,
achiziţiile şi fuziunile de firme au loc pe plan internaţional ca metodă de implantare,
de extindere a structurilor de firmă peste hotare, dar, totodată ele se pot constitui într-
o etapă distinctă a unei strategii mai ample de restructurare a reţelei de filiale proprii
firmei multinaţionale. Această strategie are drept ţintă finală optimizarea relaţiei
dintre cartierul general şi diferitele filiale active în străinătate. Rezultatul care, se pare,
este valabil în marea majoritate a cazurilor în practică este câştigarea controlului de
către o entitate economică de peste hotare asupra unei firme locale aflată într-o
anumită ţară gazdă.
În perioada anilor ’90 ai secolului trecut, activitatea din domeniul achiziţiilor
şi fuziunilor a cunoscut noi dimensiuni, marcate în special de trăsăturile distincte ale
concurenţei între firmele gigant şi consorţiile din diferite domenii industriale, precum
şi de fenomenul liberalizării fluxurilor de capital, a facilităţilor acordate investitorilor
în diferite state. În aceste condiţii, se poate afirma că activităţile din acest domeniu au
fost orientate spre consolidarea unor structuri internaţionale de producţie şi servicii,
oferind noi dimensiuni relaţiei dintre marii producători. Din aceste motive, se poate
justifica preocuparea diferitelor guverne naţionale orientată în direcţia efectelor
produse, la nivel de ţară sau regiune, de achiziţiile şi fuziunile de dimensiuni foarte
mari.
Acest interes manifestat de fenomenul deja relatat este polarizat pe trei
principale direcţii: a) evaluarea cât mai exactă a efectelor preluărilor de către firme
7
UNCTAD, Division on Transnational Corporations and Investment, Transnational Corporations and
World Development, International Thomson Business Press, London, 1996, p. 306-308.
22
multinaţionale a diferitelor obiective industriale naţionale; b) determinarea efectelor
rezultate pe planul concurenţei din sectorul sau ramura economică respectivă; c)
evaluarea consecinţelor pe plan tehnologic a marilor fuziuni. Toate aceste elemente,
precum şi altele din acelaşi spectru de problematici, noi le rezervăm, în cadrul acestei
lucrări, capitolelor care tratează efectele acţiunii corporaţiilor multinaţionale.
În cele ce urmează ne vom focaliza atenţia asupra dimensiunilor actuale ale
fenomenului, încercând să reliefăm, totodată, câteva din trăsăturile lui distinctive.
Activele implicate în cadrul fuziunilor şi achiziţiilor au sporit considerabil o
dată cu finele secolului XX. Acest fenomen nu este surprinzător, date fiind tendinţele
mereu ascendente din domeniul fluxurilor investiţiilor directe de capital în străinătate
şi numeroasele legături care s-au creat în privinţa distribuţiei valorilor în procesele de
producţie internaţionalizate, multe dintre ele gestionate de parteneri din ţări diferite.
De asemenea, o altă importantă dimensiune a fenomenului globalizării economice a
alimentat tendinţa de aglomerare a capitalului – şi anume ritmul relativ alert al înnoirii
tehnologice – ceea ce a amplificat necesitatea de cooperare, sau de reunire a forţelor
din diferite domenii ale producţiei internaţionale, pentru a ţine pasul cu acest ritm. De
altfel, capacitatea de inovare tehnologică şi dimensiunile firmelor (sau a filialelor
„laborator”) implicate sunt două elemente importante care, în economia mondială de
astăzi, se potenţează reciproc.
În privinţa fenomenului fuziuni şi achiziţii este destul de greu sa dăm un
verdict exact vizavi de principalii factori care au dus la accentuarea sa. Dar, în schimb
putem localiza cu destula acurateţe cauzele principale în acest sens. Astfel, pe lângă
ritmul ridicat al procesului de înnoire tehnologică mai putem adăuga şi tendinţa de
acutizare a unor rivalităţi pe piaţa mondială, obţinerea economiilor de scară şi scop,
crearea şi, mai ales, menţinerea eficienţei noilor ramificaţii din cadrul producţiei
globale etc. Asupra câtorva astfel de caue vom avea ocazia să mai revenim în cele ce
urmează.
Să observăm acum care sunt dimensiunile actuale ale fenomenului fuziuni şi
achiziţii, pe baza unor date selectate din publicaţii de specialitate.
Tabelul nr. 1: Achiziţii şi fuziuni de firme pe plan mondial (primele 15 după

valoarea implicată, în miliarde USD)
Valoa Firma Ţara Profilul de Compania Ţara de Profil de
-re preluată gazdă activitate a dominantă origine activitate
firmei
preluate
10,7 USA SUA telecom. Vivendi Franţa telecom.
Networks Uniersal
Inc.-Ent SA
Asts
8,3 AOL Germani servicii America SUA servicii
Europe, a informatic Online Inc. informati
AOL e ce
Australia
8,0 Niagara SUA electronice National Marea electronic
Mohawk Grid Britanie e
Holdings Group
Inc. PLC
7,4 Westcoast Canada distribuţia Duke SUA diverse
Energy Inc. gazelor Energz
23
naturale Corp.
7,4 Innogy Marea servicii RWE AG Germani servicii
Holdings Britanie a
7,4 PowerGen Marea Servicii E ON AG Germani servicii
PLC Britanie a
6,6 Aventis Franţa produse Bayer AG Germani produse
CropScienc chimice a chimice
e
6,5 Sonera Corp Finlanda Telecomun Telia AB Suedia telecom.
icaţii
6,2 Enterprise Marea extracţie Shell Marea petrol şi
Oil PLC Britanie petrol, Resources Britanie gaze
gaze
5,6 Miller SUA Băuturi South Marea băuturi
Brewing African Britanie
Breweries
4,6 Reemtsma Germani tutun Imperial Marea tutun
Cigarettenfa a Tobacco Britanie
brik Group
4,4 Castorama Franţa Comerţ Kingfisher Marea comerţ
Dubois PLC Britanie
3,9 Motiva SUA rafinarea Investor Olanda diverse
Enterprises petrolului Group
3,7 Transgas Rep. distrib. RWE Gas Germani distrib.
Cehă gazelor AG a gazelor
naturale naturale
3,6 VEBA Oel Germani rafinarea BP PLC Marea rafinarea
AG a petrolului Britanie petrolului
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2003, Transnational Corporations and Export
Competitiveness, United Nations, Geneva, 2003, Annex table A.I.9., p. 203-204.
Majoritatea marilor fuziuni şi achiziţii s-au produs, la nivelul anului 2002, în

domeniul telecomunicaţiilor şi al serviciilor din diverse domenii, de distribuţie a
produselor rezultate din prelucrarea petrolului şi a gazelor naturale. Apreciem că acest
fapt este un rezultat al unei tendinţe generale, prezentă în economia mondială, de
concentrare mai accelerată a capitalurilor în domeniul terţiarului, precum şi în cel al
tehnologiilor de vârf, costisitoare pentru diferiţii producători multinaţionali.
Comparativ cu finele anului 2001, activitatea din domeniul achiziţiilor de firme a
înregistrat, însă, o oarecare încetinire, marcată de reculul înregistrat şi de investiţiile
directe peste hotare (care, la nivel global a înregistrat 21% comparativ cu nivelul
înregistrat în 2001). Trebuie remarcat faptul că, sub aspect valoric, primele 15 mari
achiziţii şi fuziuni de firme nu depăşesc o medie de 6,3 miliarde de dolari, în
condiţiile în care cu un an înainte depăşiseră, tot în medie 10,5 miliarde de dolari.
Totalul valoric al primelor 15 fuziuni şi achiziţii a fost în 2002 de 94,3 miliarde dolari,
în timp ce, la finele anului 2001 totalizaseră nu mai puţin de 169 miliarde dolari. Este,
de asemenea, interesant de constatat faptul că numărul fuziunilor şi achiziţiilor care au
însumat peste 1 miliard de dolari a scăzut de la 113 în 2001 la doar 81 în 2002.
24
Graficul nr. 1:
Număr de fuziuni şi achiziţii de peste 1 miliard de dolari
Număr de tranzacţii
Procent din total (în paranteză, sub fiecare an)
180
160
140
120
100
80
60
40
20
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
(1,6) (1,5) (1,2) (1,3) (0,2) (0,4) (0,5) (0,7) (0,8) (0,9) (1,3) (1,5) (1,6) (2,2) (1,9) (1,8)
Sursa: întocmit pe baza datelor oferite de UNCTAD, World Investment Report 2003 ,
United Nations, Geneva, 2003, p. 16-17.
În graficul nr. 1 se poate observa cum, în perioada 1999 – 2001, a avut loc un
adevărat boom al activităţii din domeniul fuziunilor şi achiziţiilor de firme, care este
rezultatul intensificării activităţii de inovare manifestat în diferite sectoare. Însă,
aceasta a dat naştere unor fenomene manifestate cu o intensitate fără precedent:
creşterea riscurilor asociate noilor produse şi a costurilor inovării permanente. Aceste
fenomene au generat amplificarea tendinţei de internaţionalizare a proceselor de
producţie şi cercetare-dezvoltare, însoţite de împărţirea riscurilor prin extinderea
structurilor de firmă pe baza fuziunilor între diferiţi producători. În aceeaşi perioadă,
se poate constata şi o creştere a ponderii mega-fuziunilor în totalul acestor tipuri de
tranzacţii, ceea ce reprezintă o dovadă a tendinţei de concentrare a capitalurilor în
diferite domenii. Ceea ce a urmat, însă, a fost o cădere abruptă a intensităţii
activităţilor de acest tip, îndeosebi începând din a doua jumătate a anului 2001.
Respectiva cădere are cauze macroeconomice, materializate în încetinirea creşterii
economice, însoţită chiar de manifestarea recesiunii în unele ţări dezvoltate, care a
avut un caracter sectorial, afectând îndeosebi domeniile în care se manifestase un ritm
ridicat al inovării, producătoare de bunuri intensive în capital şi noi tehnologii. În
paralel, aceste tendinţe au afectat şi fluxurile investiţiilor directe străine efectuate în
obiective industriale noi, accentuând şi mai mult încetinirea ritmului creşterii
economice. După cum se poate observa, avem de a face cu procese globale, care
afectează spaţii întinse ale economiei internaţionale.
La finele anilor ’90 şi trecerea către noul mileniu, s-a intensificat activitatea de
preluare a firmelor multinaţionale de dimensiuni relativ mai reduse din domeniul
mineritului şi din metalurgie. Aceasta, deoarece pieţele internaţionale au impus
restructurarea acestor sectoare economice, care s-au confruntat cu scăderea preţurilor
produselor rezultate. Interesul pentru concentrarea capitalului din domeniu este, de
asemenea, o cale de diminuare a costurilor relativ ridicate ale exploataţiilor miniere şi
a operaţiunilor aferente prelucrării resurselor primare. În acest din urmă domeniu se
manifestă şi cele mai drastice obstacole în calea implantării companiilor străine.
Aceasta, deoarece multe state gazdă găsesc implicarea corporaţiilor private în
exploatarea unor resurse primare de materii prime ca fiind mai puţin avantajoasă. Cea
mai activă ţară pare a fi rămas, la nivelul începutului de mileniu, Marea Britanie.
25
Aceasta a reprezentat una dintre cele mai mari ţări de origine ale firmelor dominante
din cadrul fuziunilor şi achiziţiilor.
Fuziunile şi achiziţiile rămân una dintre modalităţile cele mai importante de a
pătrunde într-o economie gazdă, iar, prin specificul lor, se plasează la polul opus aşa-
numitelor „greenfield investments”. De aceea, considerăm că este util să recurgem la
un mod de delimitare a formelor implicate de achiziţii şi fuziuni în contextul
internaţional, dorind prin aceasta să observăm mai bine maniera în care firmele se
adaptează acestui cadru. Astfel, principalele forme ale fuziunilor şi achiziţiilor sunt
următoarele:
Figura nr. 1: Tipuri de fuziuni, după modul de organizare a patrimoniului
Firmele F1 şi F2 (subiecţi ai tranzacţiilor) – concentrarea activelor şi formarea unei

singure societăţi din două sau mai multe firme (acţiune internă):
Fuziunea prin F2 se dizolvă, F1 preia
absorbţie drepturile lui F2. F1
(înghiţire) primeşte toate drepturile
patrimoniale asupra lui
F2 şi îşi asumă toate
obligaţiile lui F2
Fuziunea prin reunire F1 şi F2 se dizolvă,

(consolidarea) acestea se reunesc într-
o companie nouă (F3),
firmele F1 şi F2
încetându-şi orice
activitate, transmiţând
lui F3 toate drepturile şi
obligaţiile.
Sursa: prelucrat după Dumbravă, Partenie, Modificări patrimoniale, Ediţia a 2-a, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 24 – 30 şi Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin,
Investiţii internaţionale, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p. 164 – 172.
26
Figura nr. 2:
Tipuri de achiziţii, din punct de vedere organizatoric
Firmele F1 şi F2 (F1 – achizitor; F2 – achiziţionat, sau ţintă) – investiţie directă prin

care este preluat controlul total asupra firmei achiziţionate (acţiune externă, sau
internă)
Firma F1 preia F2 (firma

Achiziţia pură ţintă), prin investiţii
directe efectuate. În
urma acţiunii, nu
supravieţuieşte decât
firma F1. Firma ţintă a
fost „înghiţită”.
Achiziţia de tip Firma F1 preia F2 (firma

„holding” ţintă), prin investiţii
directe. Dar, în urma
convenţiei, cele două
firme rămân separate
juridic, luând forma unui
holding de afaceri.
La rândul lor, indiferent de tipul acestora, achiziţiile de firme se pot desfăşura

în mai multe forme, sub aspectul manierei în care sunt preluate activele firmei ţintă.
Surprindem în continuare, în figura 3, modul cum se împart acestea în funcţie de
criteriul menţionat.
Se poate observa cum, în cazul fuziunilor, se produce o aşa-numită
„amalgamare” a capitalurilor tuturor participanţilor într-o entitate economică cu noi
valenţe, după ce s-au combinat toate activele şi s-au stabilit toate drepturile şi
obligaţiile aferente operaţiunilor curente şi de perspectivă.
Pentru achiziţiile de firme, motivaţia declanşării acţiunilor se orientează în
jurul ideii de exercitare a controlului asupra firmei ţintă, fiind practicate pe scară largă
de corporaţiile multinaţionale în trei principale domenii: achiziţionarea unei firme
private din străinătate, a unei firme cu un acţionariat divers (cazul clasic al
privatizărilor), achiziţionarea unor firme etatizate şi oferite spre vânzare unor
corporaţii străine sau autohtone.
27
Figura nr. 3:
Procedurile aferente achiziţiilor de firme
Achiziţia ostilă Efectuarea preluării în

condiţiile împotrivirii
conducerii firmei ţintă;
firma achizitoare se
adresează direct
acţionarilor firmei
absorbite, prin intermediul
unei oferte de cumpărare a
unor acţiuni
Achiziţia
prietenoasă Preluarea firmei ţintă se
realizează în condiţiile
existenţei acordului
conducerii acesteia;
acţionarii acceptă condiţiile
preluării firmei şi paşii
întreprinşi în acest scop
Considerând situaţia de ansamblu, cele mai recente achiziţii şi fuziuni de firme

de pe plan mondial s-au concentrat în ramuri economice care pierd avantajul
comparativ, se confruntă cu capacităţi de producţie în exces sau cu diminuarea cererii
de produse specifice pe piaţă (de exemplu industria automobilului, sau cea de
apărare), înregistrează cheltuieli mari cu cercetarea-dezvoltarea, în contextul
modificării permanente a caracteristicilor concurenţei internaţionale (industria
chimică), or au traversat perioade de liberalizare şi dereglementare (servicii financiare
şi telecomunicaţii)8. Această situaţie de ansamblu ne arată cum, mai ales evoluţii din
ultimele două decenii ale secolului XX, respectă în general modelul strategiilor de
consolidare internaţională a diferitelor ramuri de activitate ale unor corporaţii
multinaţionale, de regulă, de dimensiuni mari. Dacă la începutul anilor ’90 în topul
preferinţelor pentru realizarea de fuziuni şi achiziţii s-au situat ramuri ca extragerea şi
prelucrarea ţiţeiului, sau producţia de automobile, la finele acestui deceniu şi intrarea
în noul secol pe primul plan au ajuns serviciile bancare şi de asigurări,
telecomunicaţiile şi diferite utilităţi publice (distribuţia energiei electrice). Astfel, tot
în aceeaşi perioadă a avut loc consolidarea internaţională şi, uneori, restructurarea şi
raţionalizarea, reţelei de filiale aparţinând unor corporaţii din domeniul terţiarului.
Dar, pentru o mai mare claritate, vom recurge la o catalogare a principalelor
motivaţii care au determinat corporaţiile să recurgă, cu o intensitate sporită, la
realizarea de achiziţii sau fuziuni, unele deosebit de costisitoare.
8
UNCTAD, World Investment Report 1999 – Foreign Direct Investment and the Challenge of
Development, United Nations, Geneva 1999, p. 99-100.
28
În primul rând, aşa după cum se subliniază şi în Raportul privind investiţiile la
scară mondială9, într-o lume în plin proces de globalizare a vieţii economice,
dimensiunile firmei reprezintă un „parametru crucial” al dezvoltării sale, deoarece
uşurează expansiunea sa peste hotarele ţării de origine, deci creează premisele
favorabile trecerii respectivei entităţi economice la un nou stadiu superior de
organizare şi funcţionare, oferind un acces sporit la resursele financiare şi
manageriale. În acest mod, reduce vulnerabilitatea firmei pe diferitele pieţe pe care îşi
propune să fie prezentă şi sporeşte posibilităţile de exercitare a controlului, influenţei
sale, în cadrul respectivelor pieţe. Crearea economiilor de scară poate reprezenta o
primă etapă creatoare de resurse disponibile pentru aplicarea strategiilor de
raţionalizare a reţelei de activităţi răspândite în diferite state gazdă. De asemenea,
reprezintă o manieră flexibilă de abordare a cadrului concurenţial internaţional, în
sensul că oferă şansa reluării luptei cu firmele concurente de pe poziţii mult mai
avantajoase.
În al doilea rând, poate cea mai evidentă dintre cauzele fuziunilor
internaţionale la nivel de firme, este necesitatea repartizării cheltuielilor mari cu
cercetarea-dezvoltarea în cadrul unei structuri mai mari, în condiţiile în care ritmul
alert al inovării reprezintă o condiţie de bază a menţinerii unui nivel ridicat de
competitivitate internaţională. De asemenea, deosebit de importantă este şi
posibilitatea de a beneficia de structurile auxiliare din domeniu aparţinând
partenerului, precum şi de resursele tehnologice complementare. Este, oarecum, de la
sine înţeles faptul că, pentru a evita recurgerea la subcontractare, care se dovedeşte în
unele cazuri o soluţie mai puţin avantajoasă pentru firma multinaţională, aceasta va
căuta să integreze în propria ei structură o mare parte din capacităţile inovaţionale ale
unor firme partenere.
În al treilea rând, în condiţiile procesului de globalizare a vieţii economice şi a
liberalizării (uneori foarte rapidă) a relaţiilor comerciale internaţionale şi a accesului
capitalului peste hotare, a politicilor de privatizare şi dereglementare a relaţiilor
industriale, o cale de extindere eficientă a firmei peste hotare este achiziţionarea
activelor unor firme concurente, sau din domenii complementare. Aceasta oferă firmei
achizitoare posibilitatea de a avea acces sporit la resursele materiale şi la capacităţi
deja existente, economisind o mare parte din timpul necesar extinderii prin alte căi.
Este, totodată, o metodă rapidă de stabilire a prezenţei pe pieţe noi, uneori prin
numele de marcă al partenerului achiziţionat.
În al patrulea rând, deşi oarecum legat de precedentele argumente, este şi
interesul unor firme multinaţionale ca, după ce au obţinut accesul pe diferite pieţe
pentru propriile produse, să obţină o poziţie dominantă, sau cât mai avantajoasă, pe
anumite segmente de piaţă, sau în diferite ţări gazdă considerate mai importante. Din
această cauză, reglementările în privinţa concurenţei din diferite state vin să întâmpine
înclinaţia unor firme de a recurge în mod excesiv la astfel de practici, dacă ele se
dovedesc dezavantajoase.
În al cincilea rând, recurgerea la achiziţii sau fuziuni de firme s-a dovedit, de-
a lungul timpului, una dintre cele mai importante şi eficiente metode practice folosite
de corporaţiile multinaţionale în scopul raţionalizării, sau eficientizării structurii lor
internaţionale. De multe ori, datorită standardizării produselor şi a proceselor de
fabricaţie, a folosirii pe scară largă a unor seturi de tehnologii specifice, includerea în
propria structură de firmă a unor noi capacităţi s-a dovedit mai eficientă decât
recurgerea la alte metode de cooperare internaţională. Aceasta, deoarece, pe această
9
UNCTAD, op. cit., p. 100-101.
29
cale, se asigură controlul nemijlocit asupra respectivelor active şi, în acelaşi timp, se
obţin avantaje specifice din economiile de scară şi scop. Cele mai evidente practici în
acest sens sunt achiziţiile de firme efectuate de corporaţiile investitoare în ţări în curs
de dezvoltare, unde, adesea se manifesta o convergenţă a intereselor în respectiva
direcţie, datorită politicilor industriale urmate de autorităţi. A deveni parte a unei
reţele internaţionale reprezintă, pentru multe firme din aceste din urmă state, un
deziderat major, sau uneori singura cale prin care îşi mai pot perpetua propria
structură în contextul concurenţial internaţional.
Formarea alianţelor şi fuzionarea unor firme deja mari ca dimensiuni are
implicaţii deosebite pentru mediul internaţional de afaceri. Impactul cel mai puternic
este în domeniul remodelării concurenţei internaţionale, a transformării relaţiilor
dintre importanţii producători din diferite domenii prin concentrarea capitalurilor,
inovare continuă şi găsirea de noi modalităţi de reducere a costurilor şi riscurilor
operării în cadrul acestui mediu, într-o aşa-numită „concurenţă creativă”. Aceasta se
întemeiază pe o serie de deziderate cu caracter strategic, prin intermediul cărora multe
corporaţii multinaţionale ajung să recurgă la alianţe funcţional-strategice, uneori chiar
cu firme concurente, în urma unor achiziţii masive, astfel reuşind să dezvolte proiecte
costisitoare în domeniul cercetării-dezvoltării şi consolidându-şi poziţia pe diferite
pieţe.
Este de asemenea cunoscut faptul că achiziţiile internaţionale stau la baza
multor procese de privatizare a unor firme din ţările în curs de dezvoltare. Aportul
investiţional extern provenit în urma transferurilor repetate este adesea în măsură să
prevină, pe baza resurselor externe furnizate, dispariţia unor firme importante pentru
ţările gazdă. Dar, natura efectelor rezultate în economia ţărilor gazdă, în urma unor
achiziţii de firme depinde în cea mai mare proporţie de obiectivele şi motivaţiile
proprii firmelor achizitoare10. Astfel, în situaţia în care o firmă, ce se constituie în
monopol pe piaţa internă a ţării gazdă, este achiziţionată de un investitor extern, care
pe această cale o consolidează integrând-o în structura sa multidomestică, atunci este
consolidată şi poziţia de monopol, efectele rezultate fiind uneori foarte nocive
mediului de afaceri al ţării gazdă. Într-o astfel de situaţie, este hotărâtoare maniera în
care autorităţile guvernamentale din respectiva ţară reglementează, uneori prin măsuri
relativ complexe, mediul concurenţial intern. În general, fuziunile şi achiziţiile cu
participarea unor entităţi economice preluate din ţări în curs de dezvoltare sunt privite
drept unica modalitate de a salva firmele în situaţii de faliment, sau lipsă de eficienţă,
calea cea mai puţin costisitoare de furnizare a unor tehnologii avansate şi de pregătire
a unor categorii de lucrători. Tot pe calea achiziţiilor internaţionale, poate avea loc
consolidarea acestor firme în diverse ţări gazdă, prin întărirea structurii regionale, sau
prin eliminarea unor aşa-numite verigi slabe, care se materializează în obiective lipsite
de nivelul corespunzător de eficienţă în activitatea desfăşurată.
Fuziunile şi achiziţiile se formează atât pe verticală, în cadrul structurii
industriale regionale, cât şi pe orizontală, cuprinzând tot mai multe structuri aferente
mediului de afaceri naţional sau internaţional. În cazul fuziunilor pe orizontală,
ambele firme participante se consideră că sunt complementare în ceea ce priveşte
influenţa pe diferite pieţe, puterea financiară şi reuşesc să creeze sinergia în domeniul
afacerilor11. Ambele firme multinaţionale caută să obţină importante economii de
scară prin reunirea structurilor de afaceri într-o structură care să cumuleze avantajele
competiţionale ale fiecărui participant. În acest caz, prin fuzionare, avantajele
10
11
UNCTAD, World Investment Report 2000, Cross-Border Mergers and Acquisitions and
Development, United Nations, Geneva, 2000, p. 142 – 145.
30
competitive deţinute de fiecare firmă în parte sunt mai uşor şi mai rapid de exploatat.
Fuziunile pe verticală, într-o anumită ramură economică, ţin seama de avantajele
structurale complementare deţinute de firme de-a lungul lanţului de activităţi care
adaugă valoare, dar ambele firme caută să obţină mai multă siguranţă în activităţile
desfăşurate pe plan internaţional, acces sporit la informaţie, finanţare, reducerea
costurilor tranzacţiilor prin internalizarea unor resurse considerate strategice. În
situaţia formării holdingului de afaceri, ambele firme deţin avantaje competitive
complementare, dar nu şi resursele tehnologice sau financiare necesare finalizării unor
operaţiuni specifice domeniului de activitate în care sunt specializate. Firmele îşi
păstrează, totuşi, o marjă de autonomie sub raportul structurii de afaceri, pentru a
prezerva o doză de flexibilitate în operaţiunile desfăşurate în diverse ţări.
Achiziţiile pe orizontală tind să fie operaţiuni întreprinse de firmele
multinaţionale care caută să obţină avantaje mari de pe urma extinderii proprietăţii lor
asupra activelor altor corporaţii, îndeosebi în domeniul tehnologiilor noi şi a
structurilor adiţionale de afaceri. În general, în urma efectuării unei achiziţii, firma
achizitoare devine mai competitivă pe plan internaţional. Achiziţiile pe verticală sunt
efectuate doar de firme mari sau foarte mari, care reuşesc să includă în propria lor
structură alte active legate pe verticală cu cele proprii.
31
Unitatea 3
Procesul de internaţionalizare a producţiei
Obiective:
a) analiza noii configuraţii a producţiei internaţionale şi a modului în care acest
fenomen poate afecta procesul globalizării economiei
Noţiuni cheie:
- clustere, relaţia filială-cartier general, specializarea la nivel de produs, integrarea
proceselor de producţie, firmele de tip reţea.
Pornind de la modelul eclectic, elaborat de John H. Dunning12 şi luând în
considerare elementele fundamentale ale teoriilor privind internaţionalizarea firmei,
aceasta este determinată, într-o anumită etapă a evoluţiei ei, să deţină, sau să
controleze într-o manieră semnificativă, un set de active intangibile pe care îşi
propune să le exploateze (avantajul privind proprietatea). De asemenea, este necesar
ca exploatarea respectivelor active, situate peste hotarele ţării de origine, să fie
realizată cu un grad cel puţin egal de eficienţă comparativ cu cel din ţara de origine
(avantajul privind localizarea); în acelaşi timp, este în interesul firmei să controleze în
mod direct, nemijlocit, respectivele active, incluzându-le în propria sa structură
(avantajul privind internalizarea). Cumularea tuturor acestor avantaje atrage după
sine trecerea la o nouă etapă a internaţionalizării firmei, şi anume cea în cursul căreia
are loc formarea structurii integrate la nivel internaţional a corporaţiei multinaţionale.
Dar, pentru a îndeplini obiectivele strategice de dezvoltare aferente acestei etape,
firma este obligată, de asemenea, să dezvolte activităţile specifice care să asigure
suportul pentru tipul de producţie axat pe mai multe locaţii, adică desfăşurată în
cadrul filialelor amplasate în ţări diferite. De aceea, adevăratul potenţial intern al
corporaţiei este dat de capacitatea acesteia:
- de a genera activităţi complexe de cercetare-dezvoltare, de pe urma cărora să
rezulte mereu noi generaţii de produse;
- de a organiza un sistem de promovare a produselor proprii, pentru a implanta şi a
menţine imaginea propriei mărci de fabricaţie, cu un specific aparte faţă de cele ale
concurenţilor;
- de a asigura un sistem propriu de disponibilizare a resurselor de capital, provenite
din diferite surse, necesare pentru a menţine şi amplifica mai departe structura
proprie de peste hotare, a elabora un sistem de management eficient, sau pentru a
integra această structură în reţelele internaţionale de producţie şi comerţ.
Observăm cum, toate aceste activităţi-suport formează, în esenţă, mecanisme
de funcţionare deosebit de complexe uneori, care, însă, pornesc de la principii simple
12
Pentru detalii, vezi Dunnind, John H., Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison-
WesleyPublishing Company, 1993, în special Capitolul 4 (The Determinants of MNE Activity), precum
şi implicaţiile acestui model.
32
– conform opiniei unor autori13, multinaţionalele sunt firme care cumulează trei
„curente” valorice importante:
- un curent descendent, orientat dinspre cartierul general către filialele de
producţie, comerţ, sau activităţi auxiliare;
- un curent ascendent, dinspre structura din străinătate, către corporaţia-
mamă, menit să asigure buna funcţionare a cartierului general;
- un curent orizontal – format din relaţiile contractuale ale firmei cu mediul
de afaceri exterior, incluzând în acesta mediul complex al mai multor
state, unde aceasta se dovedeşte a fi activă.
Totuşi, o astfel de viziune ni se pare excesiv de simplificatoare, mai ales
pentru ceea ce se încearcă a se dovedi. Existenţa celor trei curente valorice determină
apariţia unor avantaje importante din diferenţele de cost al factorilor de producţie
existente între ţări şi pe care corporaţia multinaţională caută să le exploateze. Chiar şi
în cazul egalizării costurilor factorilor de producţie, firma are de câştigat din
diferenţele de cost al comercializării bunurilor şi serviciilor la nivel internaţional,
deoarece, producţia filialelor amplasate în diferite state gazdă evită barierele
comerciale, sau cele fiscale impuse de diferite autorităţi naţionale.
Ceea ce considerăm că este real în raţionamentul enunţat, aferent modelului de
mai sus, e faptul că, în contextul relaxării barierelor tarifare şi nontarifare din faţa
comerţului internaţional, a progreselor remarcabile din domeniul unor tehnologii de
fabricaţie, telecomunicaţii, logistică, sistemele internaţionale de producţie conduse şi
coordonate de diverse corporaţii multinaţionale s-au extins foarte mult, îndeosebi în
ultimii 15 ani14. Aceste sisteme au luat naştere datorită interesului corporaţiilor
producătoare, din diferite domenii, de a amplasa părţi ale proceselor de producţie în
diverse locaţii, în scopul exploatării avantajelor provenite din diferenţele de mărime a
costurilor de producţie, a achiziţionării resurselor primare sau intermediare, a
logisticii, sau a comercializării produselor rezultate. În concepţia specialiştilor de la
UNCTAD, această evoluţie rapidă a fost posibilă datorită acţiunii a trei principale
„forţe” care au modificat radical în ultimii ani mediul economic global15, şi anume:
a) scăderea rapidă şi concertată a barierelor în calea accesului bunurilor,
serviciilor şi a cunoştinţelor în diferite medii economice naţionale, precum şi a
barierelor în calea accesului capitalurilor în diferitele sale forme. Acestea au făcut
eficientă consolidarea conexiunilor dintre diferitele filiale ale corporaţiilor
producătoare şi a legăturilor dintre filiale şi corporaţia-mamă, în pofida distanţelor
mari care le separă uneori.
b) Liberalizarea fluxurilor din domeniul bunurilor, serviciilor şi cunoştinţelor, ca
şi progresele tehnologice au determinat scăderea treptată, dar semnificativă a
costurilor privind coordonarea afacerilor la nivel internaţional. Toate acestea au
uşurat integrarea cercetării-dezvoltării, în general a activităţilor intensive în
cunoştinţe, în structura multidimensională a corporaţiilor multinaţionale mari şi foarte
mari.
c) Manifestarea cu intensitate a primelor două „forţe” a accentuat însă şi
concurenţa dintre diferite corporaţii, termenii specifici de contestare a pieţelor,
indiferent de localizare şi de dimensiuni. Aceasta a sporit riscul şi incertitudinea
13
Hanson, Gordon H., Should Countries Promote Foreign Direct Investment?, University of Michigan,
School of Business Administration, Department of Economics, USA, G-24 Discussion Paper No. 9,
February 2001, p. 10-11.
14
UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational Corporations and Export
15
33
desfăşurării unor tranzacţii, dar a sporit puterea competitivă a consorţiilor mari şi
foarte mari, accentuând astfel fenomenele de regrupare, eficientizare sau concentrare
a capitalurilor. În final, se poate considera că toate aceste fenomene de esenţă
economică au deschis calea formării firmelor de tip reţea transcontinentală de
afaceri, întemeiată pe acordurile contractuale şi pe alianţe funcţional-strategice între
firme.
Revenind la interesele metodologice ale prezentului capitol, elementele
specifice enunţate mai sus au fost în măsură să modifice fundamental trăsăturile
structurii industriale internaţionale. În unele ramuri economice importante (cum sunt
biotehnologiile, automobile, computere etc.), aflate în plin proces de extindere
internaţională, ele au determinat importante regrupări de forţe la nivel regional,
trasând noi frontiere pentru oligopolul internaţional (problematică la care vom mai
avea ocazia să revenim în cadrul prezentei lucrări). În alte ramuri economice (bunuri
de consum) s-a manifestat o accentuată difuziune a puterii competiţionale a unor
firme, ceea ce a determinat necesitatea redefinirii politicilor în materie de concurenţă
internaţională promovate de diferite state (cele mai multe de origine a unor corporaţii
multinaţionale din respectivele domenii de activitate). Extinderea structurilor de
producţie integrată regional sau continental reprezintă o reacţie a corporaţiilor
multinaţionale la intensificarea fluxurilor de valori între ţări şi la progresele rapide pe
plan tehnologic. Pe această cale, acest gen de firme şi-au sporit într-o mare măsură
contribuţia la creşterea gradului de competitivitate al unor ţări gazdă, ale căror
exporturi au fost integrate în respectivele reţele de producţie şi, se poate spune în
ansamblul activităţilor mondiale creatoare de valoare adăugată.
Aceste trăsături fundamentale ale sistemelor de producţie internaţională au ca
suport o serie de evoluţii care au avut loc în economia mondială, în cadrul cărora
corporaţiile multinaţionale apar drept actor principal. Astfel, în tabelul nr. 1 încercăm
să sintetizăm câţiva dintre principalii indicatori în acest sens.
Tabelul nr. 1: Proporţiile producţiei internaţionale raportate la produsul intern

brut mondial, în perioada 1970-1999
Proporţiile producţiei internaţionale
Anul raportate la PIB mondial (%)
1970 4,5
1977 5,4
1982 5,8
1990 6,0
1992 6,2
1993 6,5
1994 7,2
1995 7,3
1999 10,0
Sursa: Burke, James, Epstein, Gerald, Threat Effects and the Internationalization of
Production, University of Massachusetts, Department of Economics and Political Economy
Research Institute (PERI), April 2001, p. 9-10.
Din datele expuse în tabelul nr. 1 se poate observa cum proporţiile producţiei
internaţionale – noţiune prin care autorii studiului citat înţeleg acele activităţi care
adaugă valoare ce sunt localizate în anumite state gazdă, dar controlate şi gestionate
de firme multinaţionale cu sediul în alte ţări, - au înregistrat o evoluţie mai lentă în
decursul deceniului opt al secolului trecut, după care, în cursul a mai puţin de 10 ani,
34
s-au dublat comparativ cu anul 1970. De asemenea, este demn de menţionat faptul că,
în acelaşi timp, în cazul ţărilor în curs de dezvoltare, producţia internaţionalizată a
înregistrat scăderi substanţiale în intervalul 1977 – 1990, de la 5,3% la 3,9% din PIB
mondial, urmând să înregistreze un reviriment remarcabil până în 1994, an în cursul
căruia a atins deja valoarea de 5,4%16. Acel declin s-a datorat în principal proceselor
de etatizare a industriei de prelucrare a petrolului, desfăşurate în cadrul economiilor
ţărilor în curs de dezvoltare, iar revirimentul a avut drept cauză principală
relocalizarea unor ramuri de vârf în această grupă de state.
În aceeaşi măsură, pentru a estima proporţiile la care a ajuns producţia
internaţională, este util să menţionăm că, deja în anul 2001, stocul mondial al
investiţiilor directe peste hotare însuma aproape 7 trilioane de dolari, în timp ce
valoarea adăugată creată, la nivel mondial, de cele aproximativ 65.000 de corporaţii
multinaţionale era estimată la aproximativ 3,5 trilioane de dolari, iar vânzările totale,
efectuate prin toate cele peste 850.000 de filiale active de producţie şi comerţ, la 18,5
trilioane de dolari. Dacă aceste date le comparăm doar cu exporturile mondiale, care
tot în 2001 ajunseseră abia la 7,4 trilioane de dolari, deja ne putem forma o imagine
despre dimensiunile fenomenului pe care ne propunem să-l analizăm în acest
capitol17. La nivelul aceluiaşi an 2001, filialele din străinătate aparţinând corporaţiilor
au fost responsabile pentru aproximativ 11% din produsul intern brut mondial,
comparativ cu numai 7% în anul 1990.
Tot în scopul sublinierii rolului masiv jucat de corporaţii în cadrul mediului de
afaceri internaţional, este semnificativ să observăm câteva coordonate ale activităţii
recente din domeniul achiziţiilor şi fuziunilor de firme.
Figura nr. 1
Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor internaţionale, precum şi ponderea acestora în
produsul intern brut mondial, în perioada 1987-2001
1100 miliarde de dolari
1000
900
800
700
600 valoarea fuziunilor şi achiziţiilor
500
400
300
200
100
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Sursa: prelucrat după UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational

Corporations and Export Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p. 12.
16
Burke, James, Epstein, Gerald, Threat Effects and the Internationalization of Production, University
of Massachusetts, Department of Economics and Political Economy Research Institute (PERI), April
2001, p. 9.
17
Aceste ultime date sunt conforme estimărilor efectuate de: UNCTAD, World Investment Report 2002
– Transnational Corporations and Export Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p. 14-15.
35
Din datele surprinse în figura nr. 1, reiese drept evidentă tendinţa de accelerare
a ritmului de efectuare a fuziunilor şi achiziţiilor, care în ultimii ani ai secolului trecut
a atins valori anuale fără precedent. Mai mult, perioada 1999 - 2000 pare a reprezenta
un „record” în domeniu, fiind urmată de un calm relativ în 2001, explicabil prin
interesul firmelor mari de a „asimila” faptele anterioare, de a lăsa piaţa să
recepţioneze adecvat noile structuri create. După 2001 ritmul de efectuare a fuziunilor
a manifestat o încetinire, explicabilă, după luna septembrie, prin recesiunea care a
cuprins multe sectoare importante ale economiei mondiale.
Figura nr. 2
Ponderea valorii fuziunilor şi achiziţiilor de firme în PIB mondial
3,5
3
2,5
ponderi
2
1,5
1
0,5
0
1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Sursa: prelucrat după UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational Corporationsand
Export Competitiveness, United Nations, Geneva, 2002, p. 12.
Dacă ne propunem o evaluare strict numerică a valorii fuziunilor şi

achiziţiilor, atunci putem observa cum aceasta nu depăşeşte 3,5% din produsul intern
brut la scară mondială. Însă, aspectul esenţial în acest domeniu este impactul pe care
fuziunile şi achiziţiile îl pot avea asupra concurenţei, conformaţiei pieţelor. De regulă,
este admis faptul că efectele unor fuziuni masive se repercutează major asupra
activităţilor care adaugă valoare din anumite ramuri ale industriei globale,
reformulând, uneori în termeni radicali, maniera de organizare a sistemelor de
producţie, sau trasând noi coordonate nivelului competitivităţii unor state gazdă pe
piaţa regională sau globală. Sub acest din urmă raport, considerăm că ponderi de peste
2% din PIB mondial sunt semnificative, deoarece creează posibilitatea extinderii pe
mai departe a „frontierelor” producţiei internaţionale. Aceasta, deoarece extinderea
structurilor de firmă pe mai multe compartimente distincte ale proceselor de
producţie, delocalizate în ţări diferite, dă posibilitatea integrării acestora în reţele
internaţionale, ridicând şi mai mult nivelul competitivităţii. O mare parte din procesul
de dezvoltare a producţiei internaţionale are actualmente loc prin intermediul unor
achiziţii şi fuziuni de firme masive, acestea din urmă constituindu-se într-una dintre
cele mai semnificative metode de pătrundere a capitalului străin în anumite economii
naţionale18. Dincolo de toate, achiziţiile şi fuziunile de firme reprezintă un dintre cele
mai importante forme de concentrare industrială, proces de regulă însoţit de
raţionalizarea, sau restructurarea unor filiale aparţinând structurii vizate de astfel de
operaţiuni de mare anvergură.
După cum am mai subliniat în acest capitol, sistemele de producţie
internaţională reprezintă un dintre reacţiile corporaţiilor multinaţionale la acţiunea
18
Burke, James, Epstein, Gerald, op. cit., p. 8.
36
unor forţe exogene de natură economică şi tehnologică, prezente pe piaţa mondială. În
acest context, înţelegerea modificărilor care au avut şi au loc pe piaţa mondială devine
o problemă esenţială pentru definirea comportamentului respectivelor firme şi pentru
tipurile de reacţii comportamentale pe care diferite state gazdă le pot avea în relaţia cu
ele. În concepţia UNCTAD19, există trei elemente de bază care influenţează sistemele
internaţionale de producţie, marcând trăsăturile fundamentale ale contextului
industrial global.
Primul element îl constituie maniera specifică de gestionare a firmei
multinaţionale, care are în vedere, în general, modul în care firma îşi repartizează şi
organizează activităţile lucrative, asigurând totodată coordonarea acestora. În acest
sens, sunt practicate două principale tipuri de legături de afaceri ale cartierului
general al corporaţiei multinaţionale:
- legăturile întemeiate pe proprietatea exclusivă a unor structuri de peste
hotarele ţării de origine;
- cele bazate pe relaţii contractuale cu alte firme (diverşi intermediari de
afaceri, parteneri de franchising, leasing, subcontractare, aliaţi strategici
etc.).
Tendinţele recente în ceea ce priveşte coordonarea internaţională a activităţilor
firmei sunt cele prin care aceasta cedează tot mai multe secţiuni ale lanţului
activităţilor care adaugă valoare unor structuri de firmă externe, din motive de
eficienţă economică şi, în final, de competitivitate.
Cel de-al doilea element se referă la modalitatea specifică de organizare şi
conducere a lanţului internaţional de activităţi care adaugă valoare. Acesta cuprinde o
întreagă serie complexă de activităţi specifice firmei de afaceri, pornind de la
modalităţile de procurare a resurselor specifice cercetării-dezvoltării, trecând prin
procesele de producţie propriu-zise şi până la modalităţile de marketing, distribuţie,
servicii post-vânzare. Specificul actual sau, mai precis, tendinţa de bază din ultimii ani
este fragmentarea acestui lanţ de activităţi urmând configuraţia structurii
internaţionale a corporaţiei, iar funcţiunile firmei sunt diferenţiate pe tipuri de
componente specializate. Cauzele procesului de fragmentare sunt complexe, ele ţin în
primul rând de interesele corporaţiei de a urmări eficienţa economică a unor faze sau
chiar operaţiuni ale aceluiaşi proces de producţie, or de a asigura finanţarea şi
coordonarea activităţilor localizate în ţări diferite. Considerăm că intensificarea unor
procese de fragmentare internaţională a producţiei formează baza pentru integrarea
regională a diferitelor economii gazdă, configurând chiar avantajul lor competitiv pe
plan regional. O analiză mai profundă poate face obiectul unor lucrări dedicate unui
astfel de subiect.
Al treilea element cu influenţă în configurarea internaţională a proceselor de
producţie este maniera în care se efectuează localizarea geografică a diferitelor
componente ale lanţului de activităţi ce adaugă valoare. Dispersarea regională a
multor faze ale producţiei, în funcţie de apropierea lor de punctele de aprovizionare cu
materii prime şi materiale de bază, costul transportului, sau de motive ce au în vedere
ocolirea unor bariere fiscale, or exploatarea unor facilităţi specifice oferite de
guvernele ţărilor gazdă, reprezintă procese care se desfăşoară deja de multă vreme.
Însă coordonarea şi integrarea acestor activităţi, uneori la nivel continental sau global,
sunt fenomene noi, care aparţin prin excelenţă ultimelor două decenii. Ele se
întemeiază pe interesele firmei de afaceri în domeniul dimensionării costurilor
diferitelor operaţiuni şi exploatarea diferenţelor în acest domeniu. De asemenea, au la
19
37
bază necesitatea asigurării surselor de aprovizionare, a pieţelor de desfacere şi a unor
active specifice. Ultimele sunt, de regulă, necesare pentru coordonarea internaţională
a funcţiunilor complexe ale corporaţiei multinaţionale, pe distanţe mari. În sfârşit, un
element de influenţă cu o mare importanţă îl reprezintă concentrarea unor activităţi,
îndeosebi cele din domeniul cercetării-dezvoltării – deşi se mai poate vorbi şi despre
altele, în aşa-numite „noduri” aparţinând sistemelor de producţie internaţională, care
sunt componente ale reţelei de activităţi din diferite ramuri economice.
Pornind de la aceste trei elemente definitorii, vom analiza câteva trăsături ale
sistemelor internaţionale de producţie. Dar, pentru a putea obţine o imagine mai
exactă în privinţa relaţiilor care se stabilesc între aceste sisteme, pe de o parte, mediul
internaţional de afaceri şi specificul economiilor naţionale-gazdă, pe de altă parte, este
util să observăm, în sinteză, care sunt principalele tipuri de activităţi care formează
aşa-numitul „lanţ”, sau „filieră internaţională” care adaugă valoare.
De obicei, în literatura de specialitate este admis faptul că procesele de
producţie pot fi considerate o înşiruire, coerentă şi logică sub aspect economic şi
tehnic, de etape şi faze, alcătuite la rândul lor dintr-o serie de tranzacţii distincte. Atât
structura, cât şi conţinutul specific al acestora diferă, uneori fundamental, în funcţie de
caracteristicile ramurii economice în care se desfăşoară respectivul proces. Sistemele
tehnologice, cele de cercetare-dezvoltare, logistica, sunt componente esenţiale ale
procesului, dar ele ocupă un loc distinct, fiind implicate în fiecare etapă specifică.
Acelaşi lucru putem să-l spunem şi despre logistica şi transportul. Exteriorul
ansamblului este rezervat pe de o parte, sistemelor de finanţare, iar pe de alta,
atribuţiilor statului gazdă a procesului de producţie respectiv. Toate aceste elemente
sunt surprinse de noi în figura 3 a.
Maniera în care corporaţiile multinaţionale îşi structurează activităţile sub
raport organizaţional şi geografic diferă foarte mult de la caz la caz. De aceea, în
figura 3 b, am surprins un ansamblu de mai multe procese de producţie, fiecare dintre
ele având structura celui din figura precedentă, aflate într-o strânsă interdependenţă,
însă putând fi localizate în diferite arii geografice, în acelaşi timp. După cum
menţionează autorii citaţi20, maniera în care corporaţiile îşi distribuie structura de
activităţi şi, implicit, realizează diversele tranzacţii inter-firme sau intra-firmă, capătă
forme foarte variate, variind însă între două situaţii „extreme”.
La una dintre aceste extreme se situează cazul în care fiecare funcţie a lanţului
de activităţi ce adaugă valoare este îndeplinită de subcontractori independenţi, din ţări
diferite, astfel că legăturile acestui lanţ formează o serie de tranzacţii „externalizate”,
efectuate între firme diferite. Cooperarea internaţională în domeniul producţiei joacă
aici rolul cel mai important, deoarece relaţiile contractuale atât cu furnizorii, cât şi cu
beneficiarii unor categorii de produse pot îmbrăca forme complexe şi variate.
Finalizarea unor proiecte costisitoare, ce au ca finalitate produse aparţinând tehnicii
de vârf, care necesită cheltuieli mari în domeniul cercetării-dezvoltării şi întâmpină
riscuri apreciabile pe diferite pieţe, obligă firmele multinaţionale să recurgă la astfel
de legături, în pofida unor greutăţi în gestionarea lor şi a eficienţei relativ mai scăzute
a unora.
Celeilalte extreme îi aparţin situaţiile în care întregul lanţ de activităţi ce
formează sistemele de producţie este realizat în cadrul structurii unei singure
corporaţii multinaţionale. Cu alte cuvinte, aceasta este situaţia când are loc
„internalizarea” totală a respectivelor activităţi, în interiorul structurii unei singure
20
Dicken, Peter, Global Shift, The Internationalization of Economic Activity, Second Edition, Paul
Chapman Publishing Ltd., 1992, p. 190-192.
38
firme. Chiar dacă am mai făcut-o pe parcursul acestei lucrări, credem că este util să
reamintim sensul termenului internalizare, pentru a deduce exact semnificaţia
activităţilor aferente producţiei internaţionale. Inevitabil, pentru a „internaliza”
anumite activităţi, corporaţia multinaţională trebuie să-şi asigure controlul nemijlocit
asupra obiectivelor vizate, aflate peste hotare. De aceea, singura cale eficientă sub
acest raport este investiţia directă de capital în străinătate, care permite firmei
controlul proprietăţii asupra respectivului obiectiv. Or, după cum am mai avut ocazia
să subliniem, proprietatea asupra unor active de peste hotare implică adesea mari
avantaje specifice corporaţiei multinaţionale. De aici, se poate deduce interesul
firmelor mari pentru internalizarea unor seturi de activităţi, evident, într-o anumită
etapă a internaţionalizării firmei. Între cele două forme radicale de organizare a
producţiei internaţionale, în practică sunt prezente o serie de variante, fiecare
încercând să răspundă necesităţii de a preîntâmpina manifestarea unor riscuri majore,
dintre care una dintre cele mai frecvente categorii este cea a riscurilor privind
imperfecţiunile pieţei internaţionale. Astfel, firma multinaţională se confruntă cu
incertitudinea stabilităţii surselor de aprovizionare, nivelul şi dinamica preţurilor de
achiziţie, calitatea etc., chestiuni care o determină, în bună măsură, să internalizeze
unele activităţi specifice. Pe de altă parte, este în egală măsură valabilă incertitudinea
cu privire la stabilitatea pieţelor de desfacere, priceperea intermediarilor, respectarea
patentelor şi a mărcii de fabrică şi alte astfel de elemente.
Indiferent de maniera în care este organizată structura internaţională a
activităţilor de producţie, după cum apreciază autorii citaţi21, o dată cu evoluţia
structurii internaţionale a firmei, în mod inevitabil se produce şi o modificare
calitativă a componentelor acesteia. Componentele acestei structuri tind să devină tot
mai specializate în efectuarea anumitor operaţiuni, iar legăturile dintre ele devin tot
mai complexe. De regulă, în primele etape ale organizării producţiei internaţionale,
firmele multinaţionale preferă structura de organizare ce cuprinde o divizie
internaţională, specializată în abordarea pieţei externe, deşi unt multe cazuri de firme
care au menţinut o astfel de structură de-a lungul unor perioade de timp mai lungi.
Ulterior, structura poate evolua către matriţa de organizare pe produs, sau pe regiune
geografică, urmând, în forma considerată cea mai evoluată, să împrumute structura
matriceală (produs şi regiune, sau – produs, regiune, funcţiune – depinzând de
complexitatea şi dimensiunile corporaţiei).
Pentru a înţelege mai bine semnificaţia şi implicaţiile unor structuri de
producţie internaţionale, precum şi noile forme de existenţă ale corporaţiilor
multinaţionale, în continuare ne propunem să analizăm câteva modalităţi de
organizare a respectivelor lanţuri de activităţi ce adaugă valoare. Înainte, însă, de a
oferi câteva repere în această privinţă, este necesar să subliniem faptul că, în ultimele
decenii, linia de demarcaţie dintre modul în care sunt gestionate activităţile de
producţie în cadrul corporaţiei şi maniera de organizare a cartierelor generale, pe de o
parte, precum şi a centrelor de cercetare-dezvoltare, pe de altă parte, s-a schimbat
foarte mult. Procesele de producţie, implicit filialele responsabile, sau specializate în
acest domeniu, au suferit o dispersare geografică foarte mare, după cum este la fel de
adevărat şi faptul că nivelul de specializare a înregistrat modificări profunde. Aceasta,
cel puţin din trei motive esenţiale.
În primul rând, diferenţele în materie de costuri de producţie care se
înregistrează între diferite locaţii, fapt care influenţează fundamental nivelul eficienţei
unor potenţiale amplasamente a capacităţilor de producţie. Dar, problema eficienţei
21
Dicken, Peter, op. cit., p. 191.
39
unui obiectiv economic este pusă de corporaţia multinaţională în comparaţie cu
ansamblul sistemului său internaţional de producţie, sau chiar la nivel de reţea de
activităţi aferente ramurii industriale respective. De aceea, eficienţa unui
amplasament, a unei filiale de producţie, nu este evaluată în mod izolat, ci în mod
coordonat cu alte asemenea activităţi proprii, având alte locaţii. De aceea, acest
principiu al diferenţierii nivelului costurilor de producţie, în luarea deciziei de
localizare a unor capacităţi de producţie, trebuie integrat într-un ansamblu mai larg, el
neconstituind un principiu singular.
În al doilea rând, decizia de a localiza anumite filiale în zone specific
delimitate de interese de firmă ţine de concentrarea unor seturi de activităţi
industriale, cum ar fi: cele ale furnizorilor de materii prime şi produse intermediare,
servicii financiare, asigurări şi de altă natură, centrele de cercetare-dezvoltare, unele
surse de finanţare a activităţilor, intermediari de afaceri, infrastructură etc. Dovada
acestui fapt este însăşi manifestarea aşa-numitei „mase critice” de investiţii străine
directe care trebuie să intre într-o anumită ţară gazdă pentru ca economia ei să poată fi
angrenată la circuitul productiv internaţional. Fără întrunirea unor condiţii esenţiale în
acest domeniu, respectiva economie nu este urmărită – în sensul localizării unor
puncte importante de producţie -, deci ca ţintă investiţională, de marii producători
dintr-un domeniu. Doar în urma eliminării unor probleme legate de instabilitatea
legislativă, birocraţie, corupţie, crearea unei infrastructuri care să se ridice la anumite
standarde, stabilirea unui anumit grad de atractivitate pentru investitorii străini, se
poate vorbi de formarea unei ţinte reale a investiţiilor străine directe, admiţând că
respectiva economie dispune de suportul necesar în materie de resurse materiale şi
umane, care să constituie atuuri pentru atragerea capitalului străin. Pasul următor este,
de regulă, cel al stabilirii unor centre industriale importante care să creeze
posibilitatea conectării regionale la structura de producţie internaţională (exemple în
acest sens pot fi parcurile tehnologice, zonele libere şi altele). În sfârşit, decizia de a
localiza „noduri” importante ale producţiei multinaţionale mai este influenţată şi de
dezvoltarea puterii de absorbţie a pieţei interne a ţării gazdă, în condiţiile
reglementării relaţiilor dintre concurenţi.
În sfârşit, în al treilea rând, interesul de a internaliza noi active constituie, de
asemenea, un motiv important pentru care, în ultima vreme, firmele multinaţionale
decid să-şi extindă structurile de producţie în diferite locaţii geografice. Progresele
fără precedent din domeniul telecomunicaţiilor, procesării informaţiilor,
transporturilor, a făcut posibilă şi rentabilă extinderea rapidă a unor structuri de firmă,
specializarea, dar şi ascuţirea luptei de concurenţă între „coloşii” din anumite
domenii. Dovezile oferite de piaţă cu privire la acest din urmă interes cu caracter
strategic sunt numeroase şi variate în ceea ce priveşte „cazuistica”. Mereu se afirmă
că cei câţiva mari producători globali care au rămas în domeniul industriei
internaţionale a automobilului sunt, totuşi, prea mulţi, ceea ce afectează eficienţa
economică a unora dintre ei, în favoarea altora. Astfel se declanşează procesul amplu
de fuziuni şi achiziţii, or alianţe funcţional-strategice în domeniu. Industria
automobilului constituie doar un exemplu în acest sens, dar cazurile de ramuri
economice care confirmă cele relatate sunt numeroase în economia mondială.
În ceea ce priveşte relevarea funcţiilor unităţilor de producţie amplasate de
corporaţiile multinaţionale în cadrul filialelor de peste hotarele ţării de origine, în
literatura de specialitate există o mare diversitate de abordări, unele specifice pentru
un anumit demers al autorului, iar altele întemeiate pe relevarea modalităţilor de
organizare a respectivelor „focare” ale producţiei internaţionale. Astfel, în ultima
40
categorie se înscriu cele cinci mari categorii de filiale de producţie prezente în cea mai
relevantă dintre respectivele abordări22.
a) Producţia concentrată la nivel global reprezintă una dintre formele de organizare a

producţiei internaţionale care prezintă o caracteristici simple sub aspect
compoziţional, dar care este tipică corporaţiilor ce concep strategii complexe, la nivel
global. Din diferite motive, care ţin de specificul mediului de afaceri al ţării gazdă,
firmele multinaţionale care practică o astfel de organizare a producţiei îşi
concentrează capacităţile de obţinere a bunurilor într-o singură arie geografică, de
unde, mai apoi, realizează vânzarea bunurilor prin propriile reţele de marketing şi
distribuţie. Este maniera în care şi-au organizat producţia multe corporaţii asiatice, în
special cele japoneze, mizând pe faptul că o dispersie mai redusă a activităţilor de
producţie poate diminua anumite categorii de riscuri specifice acţiunii firmelor
multinaţionale.
Figura nr. 4: Concentrarea producţiei la nivel mondial
Cartier general Ţara A
Ţara B Ţara C Ţara D
Ţara E
Sursa: prelucrat după Dicken, Peter, Global Shift, The Internationalization of Economic
Activity, Second Edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992, p. 202.
Acest tip de organizare a producţiei internaţionale este specific pentru firmele

multinaţionale care obţin bunuri din aria tehnologiilor avansate, în condiţiile în care
externalizarea unor seturi de activităţi se dovedeşte a fi fie nerentabilă, riscantă, fie
imposibil de realizat în condiţii tehnologice performante. Deşi în aparenţă această
formă de organizare pare a fi simplă, totuşi, pentru a se realiza distribuţia produselor
în diferite state, în contextul păstrării secretului tehnologic de fabricaţie a unor
componente, sunt necesare numeroase măsuri de prevedere.
b) Producţia orientată spre piaţa ţării gazdă, sau a regiunii învecinate reprezintă o a
doua formă, relativ răspândită, a organizării proceselor de producţie internaţională.
22
Dicken, Peter, op. cit., p. 202-206.
41
Figura nr. 5: Producţie orientată spre piaţa ţării gazdă sau a vecinătăţii
Ţara A Ţara C
Ţara B Ţara D
Cartier general
Activity, Second Edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992, p. 202.
Acest mod de abordare a principiilor producţiei internaţionale este caracteristic

pentru corporaţiile multinaţionale care urmăresc extinderea producţiei înspre pieţele
unor ţări gazdă, ale căror economii sunt asemănătoare cu cea a ţării de origine şi, de
aceea, recurg la standardizarea bunurilor obţinute. De regulă, în acest caz, nu au loc
vânzări semnificative peste hotarele ţărilor gazdă, iar dimensiunile filialelor
producătoare sunt adaptate celor ale pieţelor din aceste state, pentru a respecta
principiile de eficienţă a gestiunii afacerilor de peste hotare. De asemenea, este notabil
faptul că firmele multinaţionale, care recurg la acest mod de organizare, vor efectua şi
o delocalizare în ţara gazdă a unor seturi de activităţi din sfera cercetării-dezvoltării,
deoarece natura pieţelor acestor state (precum şi concurenţa, după caz, uneori la fel de
acerbă ca în ţara de origine) necesită rapida reorientare a unor elemente ale producţiei,
or adaptarea la contextul schimbător propriu surselor de materii prime sau
semifabricate.
În literatura de specialitate este relevat faptul că multe corporaţii europene au
procedat în acest fel în momentul implantării capacităţilor lor de producţie în Statele
Unite ale Americii, piaţă imensă, dar comparabilă ca nivel de dezvoltare şi
complexitate cu cea a Europei vestice. De asemenea, unele corporaţii care s-au stabilit
în Brazilia şi, mai nou, în China, au rolul de a servi direct şi exclusiv piaţa locală. Este
notabil în această categorie şi cazul unor firme multinaţionale stabilite în Europa
Centrală şi de Est, care au vizat de la început pieţele ţărilor de implantare, dar, în
subsidiar, ca obiectiv cu caracter strategic, au avut în vedere posibilitatea extinderii
vânzărilor pe piaţa Federaţiei Ruse, Belarusului şi Ucrainei, o dată cu creşterea
treptată a veniturilor unor categorii de salariaţi din aceste state.
Interesul de a recurge la acest tip de organizare a producţiei este un rezultat al
existenţei avantajelor de a fi prezent în imediata apropiere a consumatorilor finali şi a
putea răspunde operativ cerinţelor acestora, precum şi al existenţei unor bariere
vamale protecţioniste.
c) Specializarea la nivel de produs, pentru piaţa globală or regională – are în vedere

un alt tip de organizare a proceselor de producţie specifice structurilor corporaţiilor
multinaţionale şi reprezintă un rezultat mai recent al evoluţiilor din acest domeniu.
42
Figura nr. 6: Specializarea la nivel de produs
Ţara C
Ţara B
Ţara A
Cartier general
Sursa: prelucrat după Dicken, Peter, Global Shift, The Internationalization of Economic Activity,
Second Edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992, pag. 202.
În această formă de organizare, fiecare filială a corporaţiei este specializată în

producerea unui singur tip de bun, destinat, mai apoi, comercializării pe diferite pieţe,
în aşa fel încât o singură filială de producţie este capabilă să acopere cererea unei
întregi regiuni, în materie de bunuri specifice corporaţiei respective, cât şi pe cea din
ţara gazdă. Filialele de producţie au dimensiuni mari, sau foarte mari, nu atât datorită
necesităţilor interne în privinţa gestionării procesului de producţie, cât datorită
obiectivelor corporaţiei în a obţine economiile de scară care să adauge un plus de
eficienţă activităţii de ansamblu. Aceste tipuri de filiale care prezintă un nivel ridicat
de specializare s-au dezvoltat, de regulă, în interiorul unor regiuni cu economia în curs
de integrare, de creare a pieţei unice, cum este cea a Uniunii Europene, sau NAFTA.
Se consideră că acest tip de organizare a producţiei internaţionale, de altfel cu un
trecut relativ scurt, reprezintă o formă evoluată în cadrul structurilor de firmă
multinaţională, deoarece specializarea determină forme de organizare costisitoare, dar
eficiente şi dinamice. Structura tinde să fie tot mai prezentă în domeniile tehnologiilor
de vârf, în domenii unde corporaţia multinaţională este nevoită să-şi exercite controlul
exclusiv asupra unor mărci de fabrică importante, recunoscute de mase mari de
clienţi, la nivel regional. Acest tip de structură dă posibilitatea firmei multinaţionale
să acorde un grad sporit de autonomie filialelor sale, care sunt capabile să ia deciziile
tactice referitoare la sursele de finanţarea parţială a unor proiecte noi, să decidă asupra
unor surse de semifabricate şi privind destinaţiile unora dintre veniturile rezultate în
urma vânzărilor efectuate la nivel de regiune. La rândul său, specializarea pe produs
conduce cu timpul la necesitatea amplasării centrelor de cercetare-dezvoltare în
imediata vecinătate a filialelor din străinătate, deoarece firma multinaţională resimte
adeseori nevoia de a aduce mereu îmbunătăţiri tehnice bunurilor şi, implicit, de a
recurge la reînnoirea liniilor tehnologice de fabricaţie a acestora.
d) Integrarea proceselor de producţie pe verticală, la nivel internaţional – reprezintă

una dintre cele mai evoluate forme ale strategiilor de „raţionalizare internaţională” a
activităţilor productive ale corporaţiilor. Aceasta a luat naştere ca urmare a necesităţii
de a reduce costurile de fabricaţie, din motive de sporire a indicilor de competitivitate
internaţională şi datorită progreselor înregistrate de tehnologiile de transport şi
comunicaţii pe distanţe mari, la costuri reduse şi în condiţii de operativitate.
43
Figura nr. 7: Procese de producţie integrate pe verticală, în context regional
Produs finit
Ţara E
Ţara D
Ţara C
Ţara A Ţara B
Materii prime Alte resurse
de bază locale
Activity, Second Edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992, pag. 202.
De asemenea, este un rezultat al standardizării şi al adaptării firmei

multinaţionale la contextul fiecărui mediu de afaceri în parte din ţările gazdă unde
acţionează. Aceasta, deoarece distribuirea inegală a diferitelor resurse de materii
prime, energie, semifabricate, sau forţă de muncă specializată pe diferite operaţiuni,
face necesară localizarea unor seturi de activităţi în vecinătatea acestor resurse vitale,
abordabile astfel la costuri mai reduse.
În figura nr. 7 se poate observa cum fiecare filială de producţie, amplasată într-
o altă ţară (sau regiune), preia numai anumite secvenţe ale procesului de obţinere a
produsului finit, în aşa fel încât „punctele de producţie” ale corporaţiei sunt conectate
într-un lanţ de activităţi aval-amonte, finalizate cu ultimele operaţiuni necesare
obţinerii bunurilor comercializabile. Unităţile de producţie cu activităţi
interconenctate sunt relativ autonome în funcţionare, cu singura excepţie a faptului că,
fiind integrate structural, ceea ce reprezintă rezultate ale producţiei pentru unele se
transformă în intrări în proces pentru altele. Astfel, în acest caz, standardizarea şi
specializarea joacă un rol capital, ele fiind hotărâtoare pentru eficienţa întregului
proces de fabricaţie. Un alt element distinctiv al acestui mod de organizare a
producţiei multinaţionale este faptul că între amplasamentul diferitelor filiale şi
localizarea pieţelor cărora le este destinat produsul finit nu există nici o legătură, cel
puţin în aparenţă. Ultima filială, care, în practică, uneori, este chiar cartierul general al
corporaţiei, are funcţiile cele mai complexe în întregul proces, deoarece ea reprezintă
„rampa” pentru exporturi, sau vânzări, având structura adecvată realizării
operaţiunilor complexe în acest scop. Celelalte filiale, din amonte, reprezintă pentru
corporaţia multinaţională „filiale colaboratoare”, cu funcţii uneori mai simple. Totuşi,
unele circumstanţe le fac să aibă un rol decisiv: atunci când ele deţin şi funcţii în
domeniul aprovizionării cu diferite semifabricate de pe terţe pieţe, or au sarcini în
domeniul încheierii acordurilor de cooperare, sau a documentelor specifice
subcontractării. De aceea, într-o exprimare mai plastică, ele pot deveni „noduri
complexe” ale reţelei de producţie multinaţională.
44
Figura nr. 8: Integrare verticală prin separarea operaţiunilor
Produs finit
Ţara B
Ţara A
Ţara C
Ţara D
Sursa: prelucrat după Dicken, Peter, Global Shift, The Internationalization of
Economic Activity, Second Edition, Paul Chapman Publishing Ltd., 1992, pag. 202.
Specializarea filialelor poate să fie utilă întregului proces şi în altă formă: prin
separarea operaţiunilor aferente procesului de producţie internaţional. Bunul finit este
obţinut în acest caz din părţile sale componente realizate în diferite state, de regulă din
categoria celor cu o economie în curs de dezvoltare, dar bogate în forţă de muncă
ieftină şi relativ bine calificată. Procesul de obţinere a respectivelor părţi componente
este intensiv în forţă de muncă calificată, iar tehnologiile de fabricaţie sunt
standardizate, astfel că, în măsura în care întregul proces poate să fie fragmentat în
părţile sale componente, etapele acestuia pot fi delocalizate, obţinându-se importante
reduceri ale costurilor de fabricaţie, precum şi câştiguri pe planul productivităţii.
Multe procese de fabricaţie a unor bunuri realizate prin intermediul structurii unor
firme multinaţionale confirmă aceste ultime două scheme de organizare
internaţională, mai ales în relaţia corporaţiilor cu ţările din America Latină, Asia de
Sud-Est, sau Europa Centrală şi de Est. Bineînţeles, delocalizarea este influenţată, de
asemenea, şi de caracteristicile politicilor ţărilor gazdă în domeniul producţiei pentru
export şi în privinţa încurajării investiţiilor directe de capital.
Localizarea diferitelor seturi de activităţi aferente proceselor de producţie

internaţionale au fost influenţate, în ultimii ani, de noi factori determinanţi, unii
specifici pentru anumite tipuri de bunuri, iar alţii cu caracter general, proprii stadiului
în care se află economia mondială actuală şi politicilor economice promovate de ţările
gazdă şi de origine în domeniu. Astfel, dintre factorii generali, putem identifica
următorii, cu impact mare asupra structurii de organizare a acestor procese complexe.
În primul rând, avem în vedere faptul că majoritatea filialelor de producţie
aparţinând unor corporaţii multinaţionale importante au devenit, începând cu ultimul
deceniu al secolului trecut, tot mai bine adaptate mediului de afaceri din ţările gazdă
unde activau, mai precis, tot mai integrate în economia acestor state. O dată cu acest
fenomen, s-a putut remarca şi înclinaţia sporită a acestor filiale spre a aborda alte
activităţi din sfera cercetării-dezvoltării la faţa locului, ceea ce, pe de o parte, le-a
sporit complexitatea, iar pe de altă parte le-a crescut importanţa regională. Pentru a
considera un singur exemplu în acest sens, este îndeajuns a menţiona că, în cursul
45
anilor ’90, 11% din totalul patentelor americane au fost atribuite centrelor de
cercetare-dezvoltare aparţinând companiilor americane din afara ţării23.
În al doilea rând, se constată cum caracteristicile activităţilor desfăşurate de
unele filiale de producţie din străinătate manifestă o evoluţie permanentă şi foarte
dinamică. Aceasta se realizează de la activităţi preponderent intensive în forţă de
muncă calificată, către cele intensive în tehnologii avansate. Acest aspect considerăm
că reprezintă o consecinţă a evoluţiei structurale a firmei multinaţionale, pe măsură ce
aceasta avansează către etapele superioare ale procesului internaţionalizării. Dacă în
anii ’70 ai secolului trecut „căutătorii de resurse” investeau peste hotare preponderent
în funcţie de preţul resurselor, calitatea şi accesibilitatea acestora, de infrastructura din
ţările gazdă şi de măsurile de politică economică, în ultimii ani investitorii din această
categorie pun accentul (pe lângă aspectele enumerate mai înainte) pe oportunităţile
locale de creştere a calităţii resurselor, prelucrarea superioară şi transportul mai
eficient a acestora, precum şi existenţa unor firme locale potenţial partenere în
acorduri de cooperare menite a transforma aceste resurse în ţara gazdă, prin
intermediul unor activităţi intensive în cunoştinţe, sau în factorul capital.
„Căutătorii de pieţe” puneau altădată accentul în special pe lărgirea sau
consolidarea poziţiei obţinute pe piaţa locală, din ţara gazdă, pe prezenţa barierelor
tarifare şi nontarifare şi a măsurilor privind promovarea investiţiilor străine directe 24.
În prezent, aceştia pun accentul îndeosebi pe alte aspecte, cum sunt: existenţa unei
pieţe locale mari, aflată în dezvoltare şi a unor pieţe adiacente în curs de integrare;
prezenţa unor firme locale competitive, în calitate de principali furnizori de
semifabricate, sau subcontractori, precum şi pe existenţa unor importanţi furnizori
locali de servicii (bancare, asigurări, reclamă, transporturi internaţionale etc.);
abilităţile şi puterea de adaptare a unor firme autohtone în domenii intensive în
tehnologii avansate.
„Căutătorii de eficienţă” şi-au deplasat principalele interese în privinţa
delocalizării proceselor de producţie cel mai mult înspre dezvoltarea de activităţi
intensive în tehnologii avansate, în cadrul structurilor de producţie integrate la nivel
internaţional, în contextul în care unele guverne din ţările gazdă au influenţat
atragerea investitorilor prin stabilirea de zone libere, parcuri tehnologice şi programe
de reconversie profesională a lucrătorilor locali25.
„Căutătorii de active strategice” sunt în cea mai mare măsură influenţaţi
actualmente de gradul sporit de dispersare teritorială a proceselor de producţie
intensive în tehnologii avansate, în condiţiile deplasării interesului acestora dinspre
tranzacţiile finalizate cu achiziţionarea efectivă, prin preluare sau absorbţie, a
activelor din străinătate, către încheierea de alianţe funcţional-strategice cu parteneri
de mărime comparabilă din ţările gazdă.
23
Dunning, John H., Location and the Multinational Enterprise: A Neglected Factor?, în Journal of
International Business Studies, Volume 29, no. 1, First Quarter 1998, p. 50.
24
Pentru o expunere mai detaliată a motivelor care au stat la baza efectuării de investiţii directe în
străinătate, în deceniile anterioare, vezi: Dunning, John H., Multinational Enterprises and the Global
Economy, Addison-Wesley Publishing Company Inc., 1993, p. 56-63.
25
Pentru detalii, vezi Dunning, John H., Location and the Multinational Enterprise: A Neglected
Factor?, în Journal of International Business Studies, Volume 29, no. 1, First Quarter 1998, p. 53-54.
46
Rezumat
Când literatura de specialitate îşi propune să determine realele dimensiuni ale

corporaţiilor multinaţionale, o serie de parametri ai acestora (cum ar fi: valoarea
vânzărilor efectuate peste hotare, valoarea adăugată etc.) sunt comparaţi cu produsul
intern brut al diferitelor state. Nici nu este nevoie de o atentă analiză, pentru a se putea
observa că valoarea vânzărilor şi produsul intern brut nu sunt comparabile. Aceasta,
deoarece produsul intern brut nu reprezintă suma vânzărilor tuturor producătorilor
naţionali. Pe de altă parte, simpla însumare a vânzărilor corporaţiilor multinaţionale
poate să conducă la o serie de înregistrări repetate, care provoacă supraestimarea
dimensiunilor corporaţiilor, în comparaţie cu produsul intern brut al diferitelor state.
De aceea, noi vom recurge la compararea valorii adăugate a corporaţiilor cu PIB. Un
dintre cele mai simple definiţii ale valorii adăugate este ca conform căreia aceasta
reprezintă diferenţa dintre valoarea vânzărilor şi valoarea la care se realizează livrările
intermediare26. În mod alternativ, aceasta poate fi definită şi ca sumă a remuneraţiilor
factorilor de producţie utilizaţi în cadrul unei firme. Din păcate, este aproape
imposibil să obţinem date actualizate, în acest sens, legate de toate firmele
multinaţionale, deoarece multe dintre acestea nu furnizează mass-mediei toate
informaţiile necesare, păstrând confidenţialitatea asupra afacerilor o anumită perioadă
de timp.
Teme pentru verificarea cunoştinţelor

1) Care sunt principalele repere în determinarea dimensiunilor actuale ale
corporaţiilor multinaţionale?
2) Oferiţi o definiţie, adecvată din punctul de vedere al semnificaţiei economice,
pentru procesul globalizării.
3) Care sunt principalele forme ale fuziunilor şi achiziţiilor de firme?
Bibliografie
21) Albu, Alexandru D., Cooperarea economică internaţională, Ed. Expert,
Bucureşti, 1995;
Bucureşti, 2005;
24) Postelnicu, Cătălin, Firmele multinaţionale la început de mileniu, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2005;
25) Postelnicu, Gheorghe, Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Editura
Economică, Bucureşti, 2000.
Autori străini:
26 26
De Grauwe, Paul, Camerman, Filip, op. cit., p. 3-4.
47
27) Dunning, John H., Multinational Enterprises and the Global Economy, Addison-
Wesley Publishing Company, Wokingham, England, 1993;
48
Modulul 2
Efecte ale acţiunii corporaţiilor multinaţionale în contextul

globalizării economiei
Concepte de bază
- forme ale transferului tehnologic, acceptarea, asimilarea, diseminarea noilor
tehnologii, factori de influenţă ai transferului tehnologic, localizarea centrelor de
cercetare-dezvoltare, conexiuni între ramuri industriale, concentrarea capitalului,
efecte ale transferului tehnologic
Obiective:
7. Familiarizarea studenţilor cu semnificaţia şi implicaţiile practice ale diverselor
forme de manifestare ale procesului globalizării economiei,
8. Transferul noilor tehnologii peste hotare şi implicaţiile sale pentru viaţa
economică internaţională,
9. Dezbaterea principalelor modalităţi de determinare şi analiză a competitivităţii
economice, precum şi a factorilor care o determină.
Recomandări privind studiul:

Bucureşti, 1995;
Bucureşti, 2005;
Autori străini:
Rezultate aşteptate:
Analiza unor studii de caz care să amplifice rolul multiplilor factori de influenţă ai
procesului globalizării economiei, în special pe coordonatele apariţiei şi propagării
noilor tehnologii şi a strategiilor regionale ale corporaţiilor multinaţionale.
49
Unitatea 4
Corporaţiile multinaţionale şi transferul internaţional al noilor

tehnologii
Obiective:
a) Analiza impactului economic al transferului internaţional al noilor tehnologii,
Noţiuni cheie:
- forme ale transferului tehnologic, acceptarea, asimilarea, diseminarea noilor
tehnologii, factori de influenţă ai transferului tehnologic.
Transferul internaţional al noilor tehnologii reprezintă, la ora actuală, unul

dintre cele mai importante fluxuri internaţionale generate şi întreţinute de corporaţiile
multinaţionale, indiferent de caracteristicile activităţilor acestora, sau de zona
geografică în care îşi desfăşoară activitatea. Mai precis, este vorba aici de efectele
produse de câteva dintre marile fenomene care sunt prezente astăzi în economia
mondială şi anume: procesul de internaţionalizare a activităţilor de cercetare-
dezvoltare, desfăşurat, în cea mai mare măsură, prin intermediul unor filiale
specializate aparţinând unor firme multinaţionale şi procesul de delocalizare a unor
capacităţi de producţie care contribuie la înnoirea tehnologică a proceselor desfăşurate
peste hotarele statelor de origine ale unor astfel de entităţi economice. Aşa după cum
subliniază unii autori27, prin intermediul transferului de tehnologie, investiţiile directe
străine de capital influenţează într-o manieră semnificativă creşterea economică din
diferite state gazdă, într-o manieră chiar mai mare decât o realizează investiţiile
interne din respectivele ţări. Cu toate acestea, însă, este de o importanţă vitală pentru
ţara gazdă ca tehnologiile introduse de diferite corporaţii multinaţionale să fie
adaptate mediului economic specific acesteia, uşor asimilabilă şi să genereze
externalităţi pozitive pe perioade relativ scurte de timp. În această din urmă situaţie,
transferul tehnologic se poate transforma în principalul factor al creşterii economice.
Pe de altă parte, este la fel de important ca respectivul transfer al unor noi tehnologii,
fiind uşor de asimilat, să poată conduce la creşteri reale ale productivităţii muncii în
anumite ramuri, modificând astfel structura stocului capitalului uman, sau generând
modificarea structurii profesionale şi de pregătire pentru multă vreme.
Acestea reprezentând doar câteva dintre aspectele foarte complexe specifice
acestui domeniu de cercetare, să vedem, în cele ce urmează, în ce mod influenţează
noile tehnologii şi posibilităţile de efectuare a transferului acestora decizia
corporaţiilor multinaţionale de a-şi localiza activităţile în anumite regiuni geografice.
Aceste aspecte sunt subliniate în primul rând de John H. Dunning, în una dintre
27
Organisation for Economic Cooperation and Development, Foreign Direct Investment for
Development, Maximizing Benefits, Minimising Costs, OECD Publications Service, Paris, 2002, p. 103-
104.
50
importantele sale studii referitore la modul de manifestare al corporaţiilor
multinaţionale în cadrul economiei mondiale28.
În studiul menţionat mai înainte, autorii se referă la câteva transformări
importante din sfera de acţiune a corporaţiilor multinaţionale, determinate, în
principal, de progresele notabile înregistrate în diferite domenii, dintre care unele,
cum ar fi biotehnologiile, tehnologiile informaţionale, cele din domeniul
transporturilor şi telecomunicaţiilor au revoluţionat practic, în ultimii ani, modul de
desfăşurare a afacerilor pe tărâm internaţional. Datorită acestora şi a transferului lor
peste hotare, firmele multinaţionale (ca principali purtători ai tehnologiilor noi peste
hotare) beneficiază în multiple forme.
În primul rând, pe baza transferului unor noi tehnologii către locaţiile din
străinătate, multe din corporaţiile multinaţionale reuşesc o mai bună coordonare a
activităţilor lor de-a lungul întregii structuri internaţionale, iar viteza de propagare a
elementelor noilor tehnologii este mult mai mare decât în trecut tocmai datorită
elementelor noi din domeniul telecomunicaţiilor şi sistemelor informaţionale.
În al doilea rând, transferul internaţional al noilor tehnologii contribuie în
mod decisiv la creşterea productivităţii muncii în focarele de producţie din cadrul
filialelor, realizându-se, astfel, premisele pentru creşterea specializării diferitelor
divizii sau compartimente, precum şi interoperabilitatea cu compartimentele altor
firme multinaţionale, în cadrul diferitelor forme de cooperare de tip inter-firme.
Impactul transferului de tehnologie nu prezintă o natură uniformă de-a lungul
timpului, ci depinde, în cea mai mare măsură de caracteristicile procesului de înnoire
tehnologică, care, la rândul său, prezintă o anumită ciclicitate în funcţie de factorii
caracteristici ai mediului de afaceri unde se desfăşoară şi de capacităţile
organizatorice şi financiare ale firmei care desfăşoară activităţi specifice acestui
domeniu. În acest sens, este nevoie să ţinem seama de cel puţin două secţiuni din
cadrul structurii procesului de înnoire tehnologică.
Prima, are în vedere procesul de inovare la nivel de produs. Rezultatele
procesului pot fi folosite în direcţia încurajării consumului. În condiţiile existenţei
unor venituri ale consumatorului în creştere, cerinţele acestuia devin tot mai
diferenţiate, fapt care stimulează, în continuare, procesul de inovare a produsului29.
A doua secţiune se referă la inovarea proceselor de producţie, care determină,
de regulă, diminuarea semnificativă a costurilor de producţie. Astfel, în multe state
dezvoltate, apariţia şi dezvoltarea noilor tehnologii a condus la apariţia de noi domenii
ale activităţii industriale, noi procese de fabricaţie a unor produse, aparţinând unor
generaţii superioare. Ariile de aplicare a tehnologiilor informaţionale se constituie
într-un exemplu ilustrativ în acest sens. Dacă la aceste elemente mai adăugăm şi
faptul că, în multe ţări cu o economie dezvoltată, activităţile care pot fi caracterizate
printr-un potenţial de inovare sporit au înregistrat ritmuri de creştere mai mari decât
altele, atunci putem explica în mod firesc de ce ponderea unor produse de vârf în
exporturile acestora state a înregistrat o creştere masivă.
Totodată, este necesar a sublinia faptul că noile trăsături ale concurenţei
internaţionale, intensificarea cerinţelor de a-şi defini tot mai exact principalele atuuri
competitive şi numeroşi alţi factori, au determinat firmele multinaţionale, în principal
din aceste state, să-şi intensifice procesul de delocalizare a unor activităţi de cercetare-
dezvoltare, a unor centre specializate în acest sens, în ţări gazdă, pe calea investiţiilor
28
Narula, Rajneesh, Dunning, John H., Globalization and New Realities for Multinational Enterprise –
Developing Host Country Interaction, University of Oslo, Oslo, Norway, 1998, p. 15 şi următoarele.
29
United Nations, World Investment Report 1999, Foreign Direct Investment and the Challenge of
Development, United Nations, New York and Geneva, 1999, p. 195-197.
51
directe de capital. alături de multitudinea de activităţi proprii acestor centre, s-a
dezvoltat şi procesul de transfer al noilor tehnologii.
Corporaţiile multinaţionale recurg la transferarea peste graniţe a tehnologiilor
în principal pe două căi.
Prima cale presupune internalizarea noilor tehnologii de fabricaţie în cadrul
filialelor proprii, în vederea menţinerii proprietăţii şi obţinerii controlului adecvat
asupra acestora. Transferul pe calea internalizării se realizează prin intermediul
investiţiilor directe în străinătate şi reprezintă, prin definiţie, apanajul aproape
exclusiv al corporaţiilor multinaţionale. Dar, este foarte dificil a se putea obţine date
exacte privind acest gen de transfer internaţional, iar, pe baza lor, a realiza comparaţii
între firme în ceea ce priveşte valoarea unor astfel de transferuri, deoarece ele se
realizează prin transferuri de valori la nivel intra-firmă, ceea ce, pentru un observator
extern poate fi un obstacol foarte serios.
A doua cale este cea a externalizării noilor tehnologii, în noul cadru al
economiilor ţărilor gazdă, procedură care se poate realiza în diferite feluri. În
principal, sunt vizate, în acest sens, acţiunile de participare la crearea firmelor mixte
de tip joint-venture, metodele de franchising, vânzările de licenţe de fabricaţie,
asistenţa tehnică, diferite aranjamente în domeniul subcontractării, fabricarea la faţa
locului a unor părţi ale instalaţiilor şi echipamentelor industriale etc. Bineînţeles,
corporaţiile multinaţionale nu sunt singura sursă a externalizării unor tehnologii, dar
reprezintă un agent foarte important al răspândirii unor activităţi din domeniul
tehnologiilor de vârf, mai ales datorită faptului că, sub auspiciile lor, are loc un întreg
proces de transmitere a unor “pachete integrate”, formate din noile tehnologii, însoţite
de proceduri de management şi marketing în domeniu30.
Bineînţeles, se pune firesc întrebarea: care sunt factorii care determină firmele
multinaţionale să recurgă în practică la una dintre cele două căi, sau moduri, în care
organizează transferul de tehnologie în ţările gazdă? La baza acestui proces decizional
stau o serie întreagă de factori, mulţi dintre ei caracteristici însăşi firmei de acest tip,
iar o parte proprii mediilor străine de afaceri. Dintre aceştia, încercăm să sintetizăm
câţiva în continuare, având la bază modul cum sunt analizaţi ei şi în literatura de
specialitate31.
1. Un prim factor în acest sens îl constituie caracteristicile tehnologiei care face
obiectul transferului internaţional. Întotdeauna, atât complexitatea, cât şi caracterul de
noutate adus de respectiva tehnologie se constituie în factori decisivi care influenţează
decizia firmei multinaţionale. De asemenea, ritmul inovării din respectivul sector stă
la baza acestei decizii. De regulă, cu cât tehnologia prezintă un grad mai mare de
complexitate şi este de ultimă generaţie, cu atât corporaţiile tind să internalizeze
activităţile de cercetare-dezvoltare, mai curând decât să recurgă la diferite forme de
cooperare cu firme locale din ţările gazdă. Tot aici mai trebuie luat în calcul şi gradul
de centralizare cerut de activităţile de cercetare-dezvoltare. Dacă în domeniu este
strictă nevoie de supravegherea atentă de către cartierul general, sau dacă capacităţile
din acest domeniu sunt direct dependente de alte structuri ale firmei multinaţionale,
atunci este de înţeles că firma va recurge la internalizarea respectivelor capacităţi. În
domeniile unde noile tehnologii au aplicaţii multiple, putându-se obţine rezultate
repetate din exploatarea acestea, firma consideră, de regulă, că este mai rentabilă
recurgerea la alianţe funcţional-strategice, în cadrul cărora lucrul pe proiecte nu
presupune externalizarea tehnologiilor.
30
United Nations, op. cit., p. 203-204.
31
52
2. Un alt grup de factori este legat de strategia corporaţiei ce propagă noua
tehnologie. În acest sens, putem constata că în practică există o mare diversitate de
posibilităţi implicate de maniera de lucru a corporaţiei cu propriile filiale de producţie
şi cercetare-dezvoltare orientată spre noi produse. Rolul atribuit filialelor din
străinătate se constituie într-un factor strategic relevant în privinţa manierei de lucru a
corporaţiei cu diviziile sale de peste hotare care, la rândul său, influenţează de-a
lungul timpului modul de externalizare a unor seturi de activităţi, pe măsura
dezvoltării lor. Sunt importante raporturile stabilite între costurile tranzacţiilor,
riscurile operaţiunilor de peste hotare şi avantajele oferite de localizarea activităţilor
(spre exemplu, este semnificativă localizarea unor filiale în ţări cu pieţe mari, sau în
rapidă creştere, precum şi cele situate în apropierea unor importante surse de factori
de producţie specializaţi). Vom recurge la o schematizare, pentru a observa mai bine
câteva forme pe care le poate implica relaţia strategică între cartierul general – restul
structurii internaţionale a corporaţiei – şi unele filiale ale acesteia.
Figura nr. 1: Posibilităţi de organizare a relaţiilor corporaţie - filiale cu

consecinţe în transferul noilor tehnologii
Filială „atelier”
- rol în producţia unor componente
Cartier - asamblarea unor repere ale produsului
general - nu are alte atribuţii în cadrul corporaţiei
- nici un rol în externalizarea tehnologiilor
Filială „releu”
Cartier - rol în asamblarea unor modele ale
general produsului finit
- răspunde de adaptarea la piaţa gazdă
- are rol de „nod” al reţelei de activităţi
internaţionale ale corporaţiei
Filială „autonomă”
Cartier - grad înalt de autonomie, deţinând mandatul
general tehnologic pentru unele produse
- elaborează strategiile de dezvoltare şi
adaptare la unele pieţe locale, sau regiuni
- decide asupra formelor de cooperare cu
firme locale
După cum se poate observa din figura nr. 1, luăm, în primul rând, în
considerare posibilitatea ca filiala respectivei corporaţii să nu aibă decât un rol de
producţie „minor”, în cazul în care acesteia i se repartizează doar unele sarcini în
domeniul prelucrării unor materii prime, sau asamblarea unor repere ale produsului.
Acestea sunt, de la început, activităţi ce nu implică transferuri în domeniul noilor
tehnologii special alocate pentru finalizarea respectivelor faze ale procesului de
fabricaţie. Dacă raporturile corporaţiei-mamă cu firme locale, din ţări gazdă, se
dezvoltă în timp (la bază stând relaţiile de subcontractare), atunci acestea presupun
automat externalizarea transferurilor tehnologice, deoarece filialei proprii nu i se
atribuie decât un simplu rol de „atelier”.
53
Cu totul altfel se prezintă situaţia în al doilea şi al treilea caz, când filialelor li
se atribuie roluri mult mai complexe, începând de la atribuţii sporite în ceea ce
priveşte adaptarea la piaţa ţării gazdă, când este nevoie de un grad sporit de autonomie
atribuit filialei „releu”, însoţit de o primă deplasare peste hotare a unor capacităţi din
domeniul cercetării-dezvoltării şi de capacitatea filialei respective de a genera noi
tehnici şi tehnologii adaptate mediului economic al ţării gazdă. În acest din urmă caz,
transferul tehnologic este, de regulă, internalizat, căutându-se protejarea resurselor
creative şi a rezultatelor inovării proprii. Atribuţiile filialelor sporesc şi mai mult pe
măsură ce ele devin adevărate „noduri” ale reţelei internaţionale de activităţi ale
corporaţiei respective. În sfârşit, rolul cel mai complex îl îndeplinesc filialele care
deţin mandatul tehnologic32 pentru unele produse, adică au dreptul de a dezvolta un
nou bun, adaptat pieţei ţării gazdă, de a-i modifica unele caracteristici, sau parametri
de bază, şi de a concepe strategia de comercializare a lui pe respectiva piaţă. Şi în
acest din urmă caz este nevoie să se recurgă la o anumită formă de internalizare a
noilor tehnologii, de data aceasta pentru a nu prejudicia interesele firmei
multinaţionale în raport cu concurenţii.
În sfârşit, după cum se precizează şi în literatura de specialitate33, un element

de o mare importanţă în cadrul delocalizării noilor tehnologii îl constituie însuşi
conţinutul specific tehnologiilor transferate. Acesta rezidă din însăşi complexitatea şi
caracterul de noutate al respectivelor structuri industriale internalizate de firmele
multinaţionale în cadrul structurii filialelor proprii din străinătate. Decizia de a
internaliza structuri de o anumită complexitate depinde de câţiva factori, printre care
menţionăm următorii, fără a epuiza, însă, lista potenţială a acestora:
1. specificul strategiei urmate de firmă şi

2. accentul pus pe gradul de dezvoltare a filialelor implantate în străinătate.
Strategia urmărită de corporaţie defineşte precis locul şi rolul fiecărei filiale în

cadrul structurii activităţilor internaţionale ale corporaţiei-mamă, prin aceasta firma
urmărind realizarea echilibrului dinamic între mai mulţi parametri economici, cum
sunt: costurile şi riscurile localizării activităţilor, comportamentul concurenţilor,
dimensiunile pieţelor locale şi previziunile în privinţa posibilităţilor de dezvoltare în
perspectivă a activităţilor firmei. Pentru unele firme care au o structură complexă, se
poate vorbi, în acest sens, şi de specificul strategiilor implementate de chiar filialele
regionale aparţinând corporaţiei-mamă, care pot fie să preia tehnologiile transferate de
la centru, fie să transfere mai departe tehnologii elaborate în propriile centre de
cercetare-dezvoltare. În acest ultim caz, se poate vorbi despre o reală specializare pe
diferite activităţi, la nivel intra-firmă, între centru şi diferite filiale mai dezvoltate,
orientată către împărţirea responsabilităţilor aferente dezvoltării şi introducerii pe
piaţă a unui anumit produs, de regulă mai complex.
Gradul de dezvoltare a filialelor reprezintă, în esenţă, tot un element strategic
al dezvoltării internaţionale a firmei, care determină firma-mamă să decidă asupra
unui întreg spectru de transferuri de tehnologie, de o anumită complexitate.
Internalizarea se poate materializa într-o gamă foarte diversă de transferuri
internaţionale, variind de la delocalizarea unor simple capacităţi de asamblare a unor
produse (care sunt însoţite şi de elemente privind transferul de cunoştinţe, proceduri şi
32
Pentru unele detalii, vezi şi United Nations, op. cit., p. 205.
33
54
practici specifice etc.), până la localizarea în străinătate a centrelor cele mai complexe
de cercetare-dezvoltare, în cadrul unor filiale care, cu această ocazie, devin adevărate
“puncte nodale” ale structurii corporaţiei. Alegerea variantei de delocalizare
considerată adecvată, din spectrul vast al opţiunilor valabile, rămâne o opţiune care
depinde de eficienţa de ansamblu a activităţilor corporaţiei multinaţionale. Însă,
practica a dovedit, de-a lungul timpului, că firmele multinaţionale înţeleg să decidă,
de regulă, asupra delocalizării unor capacităţi tehnologice inferioare, sau relativ
învechite, în cadrul filialelor de producţie amplasate în ţările în curs de dezvoltare.
Acest din urmă fapt, a determinat apariţia şi creşterea, la scară internaţională, a unor
importante decalaje tehnologice între filialele amplasate în cadrul economiei acestei
categorii de ţări şi cele care funcţionează în state dezvoltate din punct de vedere
economic.
În această ordine de idei, ne propunem să abordăm, în continuare, principalele
efecte ale transferului de tehnologie asupra economiei ţărilor gazdă.
Indiferent dacă a fost vorba de un transfer al tehnologiilor şi al tehnicilor de
fabricaţie înspre economiile dezvoltate, sau spre statele aflate în curs de dezvoltare,
acest proces a generat, fără excepţie, pătrunderea pe pieţele respectivelor ţări a noilor
produse, de obicei, superioare calitativ în comparaţie cu cele existente, precum şi
dezvoltarea unor noi tehnici şi procese de fabricaţie. Prin dezvoltarea acestor produse
la faţa locului, s-a diversificat oferta internă, satisfăcându-se mai bine trebuinţele
clienţilor şi au fost puse în valoare noi fluxuri comerciale între ţările gazdă şi alte
state solicitante ale produselor respective.
În al doilea rând, superioritatea tehnologică şi inovaţională a diferitelor firme
multinaţionale a determinat, treptat, prin investiţiile făcute în diferite ramuri
industriale sau din agricultură, schimbarea mediului economic şi a stilului de viaţă
local şi naţional din ţările gazdă. Ele au avut o considerabilă contribuţie la
introducerea unor sisteme moderne de transport, de telecomunicaţie, precum şi a
unor utilaje care au revoluţionat tehnicile agricole şi de creştere a animalelor.
Efectele s-au materializat în perfecţionarea infrastructurii acestor ţări, în creşterea
eficienţei utilizării resurselor de energie şi în mărirea randamentului în agricultură,
ceea ce, în final, a influenţat profund stilul de viaţă al populaţiilor locale.
În al treilea rând, o dată cu introducerea noilor tehnologii de producţie în
ţările gazdă, firmele investitoare au transferat şi unele din practicile organizatorice şi
manageriale proprii, urmărind, prin aceasta, să crească productivitatea muncii şi să
perfecţioneze stilul de muncă şi de conducere în noile obiective create. Dacă
acestea s-au dovedit potrivite mediului de afaceri din ţările gazdă şi culturii
organizaţionale locale, atunci ele au dus la creşterea eficienţei activităţii economice,
cu rezultate importante pentru multe sectoare industriale.
În al patrulea rând, pentru a-şi adapta cât mai bine activitatea şi produsele
mediului local de afaceri şi pieţei statului gazdă, firmele investitoare “deplasează”
activităţi de cercetare-dezvoltare proprii la faţa locului, unde, pe lângă activitatea
efectivă destinată perfecţionării produselor obţinute şi a proceselor de producţie, alocă
timp şi resurse pregătirii salariaţilor locali din centrele respective de producţie. Acest
fapt a dus la o mai buna calificare şi perfecţionare a forţei de muncă, precum şi la
pregătirea specialiştilor şi cercetătorilor locali. Formarea profesională a acestor
cadre s-a dovedit a fi premisa fundamentală a dezvoltării pe viitor a capacităţii
inovaţională din ţările gazdă. Trebuie să menţionăm faptul că, în multe situaţii, în
aceste state există anumite capacităţi de inovare, cadre de cercetare şi specialişti
locali, unii dintre ei de înaltă clasă, dar cărora le lipsesc mijloacele financiare necesare
dezvoltării unor activităţi de cercetare-dezvoltare performante. În această situaţie,
55
aportul în capital şi experienţa societăţii multinaţionale sunt salutare şi pot genera
efecte extrem de pozitive pentru dezvoltarea economică a ţării gazdă.
În al cincilea rând, prezenţa unor firme multinaţionale furnizoare de
tehnologii superioare, stimulează, în unele state gazdă, concurenţa, obligându-le să-şi
intensifice eforturile în direcţia sporirii eficienţei, astfel încât, să poată face faţă unei
oferte de bunuri a cărei structură este mult îmbunătăţită.
Toate efectele menţionate până acum pot fi încadrate, după caracterul lor, în
categoria efectelor directe asupra economiei ţării gazdă. Dar, transferul de tehnologie
generează şi importante efecte indirecte, sau induse care se reflectă asupra creşterii
eficienţei tehnice şi capacităţii tehnologice a ţării gazdă. În acest caz, eficienţa tehnică
se repercutează mai mult, asupra productivităţii muncii şi diferă conceptual faţă de
capacitatea tehnologică, ce semnifică abilitatea de a absorbi, modifica, extinde şi
dezvolta, pe mai departe, o tehnologie. Este posibil ca ţara gazdă să crească eficienţa
unor activităţi ca urmare a manifestării unora dintre efectele directe, dar să rămână,
totuşi, dependentă de cercetarea-dezvoltarea furnizate din exterior, fără a fi capabilă
să-şi dezvolte, în acest sens, propriile capacităţi. Astfel, efectele indirecte ale
transferului de tehnologie sunt, de fapt, cele induse mediului economic naţional, sau
ramurii industriale în care operează corporaţia multinaţională, ele putând fi grupate, în
funcţie de modul lor de transmitere, în două mari categorii: efecte induse pe
orizontală şi efecte induse pe verticală.
Este foarte probabil ca tehnicile de pregătire a personalului şi cele de
organizare folosite de o corporaţie investitoare într-un sector de activitate oarecare să
se răspândească, pe orizontală, la nivelul întregii industrii, sau asupra ansamblului
economiei naţionale. În situaţia în care o tehnologie introdusă de filiala unei corporaţii
este ulterior copiată sau asimilată şi de celelalte întreprinderi locale, din aceeaşi
ramură, avem de a face cu efecte induse pe orizontală. Influenţele pe care eventual le
generează şi asupra altor ramuri ale economiei naţionale sunt, în acest caz, mai greu
de măsurat şi analizat.
În aceeaşi ordine de idei, se consideră a fi efecte induse pe verticală, dacă
filiala unei corporaţii multinaţionale, care a transferat o tehnologie, se găseşte în
relaţii de cooperare cu alte firme locale, în amonte sau în aval, de unde se
aprovizionează cu materii prime sau semifabricate, sau cărora le livrează produsele
obţinute. Furnizorii locali îşi perfecţionează, la rândul lor, capacităţile de producţie,
prin eventualul sprijin acordat de filiala firmei multinaţionale care se aprovizionează
de la ei. La fel pot sta lucrurile şi în cazul firmelor locale din avalul respectivei firme
economice. În cazul în care firma multinaţională cedează cu titlu gratuit altor ramuri
indigene anumite elemente aparţinând unei noi tehnologii, pentru a beneficia de pe
urma cooperării cu producătorii locali, sau ca urmare a unor clauze incluse în
legislaţia ţării gazdă, atunci acestea iau forma aşa-numitelor “externalităţi pozitive”,
concretizate în efecte importante pe verticală. Asemenea fenomene pot avea loc mai
ales în cazul în care firma multinaţională decide să coopereze cu agenţi economici
locali, în aval şi amonte, ca urmare a strategiei pe care o urmăreşte, sau, pentru că, în
ţara gazdă, există, deja, anumite capacităţi tehnologice relativ performante. De
altfel, s-a demonstrat, că tehnologiile transferate către filialele corporaţiilor
multinaţionale, apărute pe calea investiţiilor directe, sunt mult mai recente şi mai
performante decât cele care sunt acordate prin cedarea licenţei de fabricaţie sau pe alte
căi. Transferul de tehnologie nu prezintă doar efecte pozitive, ci, alături de acestea,
pot fi identificate şi unele influenţe negative.
56
- Adeseori, se constată că tehnologia corporaţiei investitoare este prea avansată
pentru contextul ţării gazdă, ceea ce îngreunează enorm asimilarea sau difuzarea
ei.
- Unele produse obţinute cu tehnologiile respective se dovedesc a fi nepotrivite
pentru piaţa locală, neavând cerere. Cea mai “potrivită” decizie a statului gazdă în
materie de aport tehnologic al corporaţiilor multinaţionale trebuie să fie nemijlocit
legată de urmărirea scopurilor esenţiale ale economiei naţionale, respectiv
procesul de creştere şi de dezvoltare economică.
- Este greu de crezut că transferul unui singur tip de tehnologie poate să satisfacă
toate aceste cerinţe. Mai mult, măsura în care o anumită tehnologie este sau nu
adaptată mediului economic naţional al statului gazdă depinde foarte mult de
dorinţa şi voinţa corporaţiei multinaţionale de a realiza acest lucru. La rândul ei,
aceasta este, credem, dependentă de cel puţin următorii factori:
- mărimea şi caracteristicile pieţelor în care aceasta acţionează;
- diferenţele înregistrate în preţul factorilor de producţie între diverse ţări
unde este ea prezentă;
- existenţa în economia naţională a surselor de materii prime şi materialelor
necesare procesului de producţie;
- asemănări sau diferenţe în cultura organizaţională şi natura relaţiilor dintre
firmele locale şi corporaţie etc.
De aceea, gradul în care tehnologia transferată ţării gazdă este adaptată cerinţelor
acesteia determină, după părerea noastră, contribuţia ei la creşterea economică a ţării
respective.
Totodată, un potenţial dezavantaj pentru ţara gazdă îl poate constitui şi
problema localizării capacităţilor de cercetare-dezvoltare ale corporaţiei. După cum
am mai avut prilejul să arătăm, multe corporaţii nu îşi deplasează în ţările gazdă decât
capacităţi care să răspundă intereselor imediate în materie de cercetare a pieţelor
locale şi de dezvoltare a produsului. În general, nu se trimit în aceste ţări unităţi de
cercetare fundamentală, ceea ce diminuează considerabil aportul tehnologic al
filialelor îndeosebi în statele aflate în curs de dezvoltare. În pofida acestor dezavantaje
care au consecinţe mai mult sau mai puţin puternice de la ţară la ţară, considerăm că,
datorită rolului major jucat de corporaţiile multinaţionale ca agenţi creatori şi
distribuitori de noi tehnologii, în majoritatea statelor lumii, acestea îşi aduc, totuşi, o
importantă contribuţie la creşterea economică a ţărilor gazdă în care operează, putând
fi pe drept cuvânt numite adevărate “motoare ale creşterii” economice.
57
Unitatea 5
Procesul de internaţionalizare a firmei
Obiective:
a) definirea corporaţiilor multinaţionale – ca vector al globalizării economiei,
Noţiuni cheie:
- etape ale procesului de internaţionalizare a firmei, strategii pe relaţia cartier general
– filială din străinătate.
Reorganizarea internaţională a activităţilor corporaţiilor multinaţionale
comportă o serie întreagă de transformări, unele fiind proprii universului
microeconomic, ţinând de restructurarea şi eficientizarea firmei pe termen scurt sau
mediu, iar altele care se înscriu în procesul mai amplu de evoluţie multidimensională
a organizaţiei. Ne referim aici atât la dimensiunea regională, sau globală, a firmei, cât
şi la complexitatea legăturilor intra- şi interfirme care se formează o dată cu trecerea
timpului.
Peter Dicken, în a sa lucrare intitulată Global Shift – The Internationalization
of Economic Activity34, afirmă că reorganizarea, restructurarea şi modificarea
dimensiunilor firmei multinaţionale sunt rezultatul evoluţiei acesteia şi că forma în
care putem să regăsim în practică, pe piaţa internaţională, anumite firme ţine atât de
factori interni organizaţiei, cât şi de factori exogeni. Ceea ce este mai important e
faptul că evoluţia internaţională a firmei este profund influenţată de modul în care
aceasta îşi concepe şi implementează strategia proprie de dezvoltare, menită a
diminua riscurile generate de mediul internaţional de afaceri, creşterea profitabilităţii
organizaţiei, a micşora efectele nefavorabile ale concurenţei din domeniu, sau ca
reacţie la unele măsuri de politică economică luate de guvernele ţărilor în care firma
acţionează. Astfel, în ansamblul său, această evoluţie se constituie, practic, într-o
continuă adaptare la configuraţia mediului de afaceri internaţional, o formă de reacţie
la „stimulii” economici, politici şi culturali externi. Procesul de internaţionalizare a
firmei este, indiferent de ritmul său, însoţit de diversificarea formelor de organizare a
firmei, în funcţie de conformaţia strategiilor acesteia. Astfel, firma poate decide să îşi
dezvolte filialele care conduc la diversificarea structurii ei în diferite regiuni, punând
accentul, în acest caz, pe structurile zonale, în interiorul cărora serveşte mai multe
categorii de clienţi şi distribuie mai multe tipuri de produse distincte. Pe de altă parte,
unele corporaţii multinaţionale, aflate în anumite stadii ale internaţionalizării, sunt
adeptele structurilor de organizare pe produs, regiunea fiind abia al doilea criteriu în
ordinea opţiunilor manageriale ale firmei. În acest din urmă caz, firma îşi creează
compartimentele specializate în distribuirea unui anumit produs, pe mai multe arii
geografice.
34
Dicken, Peter, Global Shift, The Internationalization of Economic Activity, Second Edition, Paul
Chapman Publishing Ltd., London, 1992, p. 210-212.
58
Dilema decizională între a organiza o structură regională, sau a dezvolta
funcţiunile specializate pe produs reprezintă una dintre cele mai frecvent întâlnite
forme de reacţie a firmei multinaţionale la stimulii exogeni oferiţi de procesul
internaţionalizării. Aceasta, deoarece, în situaţia în care firma dezvoltă structuri
regionale puternice, în scopul de a se adapta mai bine pieţelor locale, este adesea
dificil să realizeze transferul de tehnologii între principalele sale centre decizionale
aflate uneori pe continente diferite şi în cadrul unor medii de afaceri cu caracteristici
aparte. În mod similar, structurile matriceale pot ridica probleme şi mai mari în
practică, deoarece sunt numeroase situaţiile în care apar conflictele de opinie ale
managerilor cu privire la maniera în care să se acţioneze într-o situaţie dată şi, de
aceea, cheltuielile cu comunicarea devin foarte mari. Dacă, dimpotrivă, firma pune
accentul pe structura pe produs, atunci pot să apară conflicte masive între maniera de
gestionare a afacerilor în anumite locaţii, faţă de altele, iar procesul de comunicare pe
întreaga structură a firmei să devină dificil. Indiferent, însă, de modul cum sunt
rezolvate conflictele interne firmei multinaţionale, aceasta rămâne permanent supusă
procesului obiectiv de extindere internaţională a structurii, proces care se realizează
pe mai multe coordonate. Procesul de internaţionalizare a firmei este întotdeauna
suprapus peste evoluţia modului de organizare structurală, sau a strategiilor firmei.
În cele ce urmează, ne propunem să observăm, pe scurt, care sunt principalele
etape ale procesului de internaţionalizare a firmei.
O reprezentare a primei etape a procesului de internaţionalizare a firmei

Ţara de
origine
Exporturi prin
intermediere
Ţara A Ţara B
- cartierul general; - filiale de producţie; - reprezentanţă pentru

vânzări.
Prima etapă a acestui amplu proces este reprezentată de perioada în care firma
îşi consolidează poziţia în interiorul mediului de afaceri naţional şi de extindere a
vânzărilor peste hotare, prin intermediul exporturilor mediate de diferiţi comercianţi
intermediari. Forţa firmei nu este într-atât de mare încât să-şi poată evalua potenţialul
în contextul relaţiilor directe nemijlocite cu partenerii săi externi, nu cunoaşte bine
condiţiile existente în ţările importatoare, sau nu prezintă încă abilitatea de a funcţiona
eficient pe areale extinse. Exporturile indirecte, sau cele directe prin delegare, au însă
neajunsurile lor, uneori majore, iar manifestarea acestora se constituie, de fapt, în
riscuri inacceptabile pentru o firmă expusă mediului internaţional instabil, dependentă
de cerinţele clienţilor de peste hotare (în contextul globalizării legăturilor de afaceri)
şi mereu supusă comportamentului imprevizibil al concurenţilor. În condiţiile în care
produsele sale îşi dovedesc potenţialul competitiv, iar contextul internaţional, or
regional, se dovedeşte a fi favorabil, mai devreme sau mai târziu firma va ajunge să-şi
propună depăşirea „barierelor” constituite de graniţele ţării de origine şi deplasarea
59
unei părţi din structura sa în alte state, tradiţional partenere de afaceri. De aceea, acest
stadiu în evoluţia firmei se constituie, de fapt, în „rampă de lansare” a tuturor
evoluţiilor ulterioare, iar depăşirea sa decide, în principiu, întreaga evoluţie ulterioară.
În contextul manifestării forţelor economice ale integrării regionale, este greu de
presupus că, sub raport strategic, conducerea firmei „uninaţionale” nu va dori să
extindă „frontierele” afacerii şi în alte zone, mai ales dacă concurenţii ajung să
depăşească cu succes acest stadiu evolutiv, bineînţeles, uneori cu costuri şi riscuri
considerabile. De aceea, adeseori, costurile implicate de decizia de a rămâne, prin
structura proprie, în interiorul „strâmt” al pieţei naţionale se dovedesc a fi mult mai
mari în comparaţie cu cele ale iniţierii unor parteneriate internaţionale de afaceri
durabile, sau ale investiţiei peste hotare.
În etapa a doua a procesului de internaţionalizare firma îşi lărgeşte spectrul de
activităţi cu cele care implică crearea de filiale proprii, exclusiv deţinute, implantate
pe pieţele unor ţări vecine, sau unde vânzările sunt mari. Aceste filiale nu au nici un
rol în producţia unor bunuri proprii, ci îndeplinesc, de regulă, funcţii specifice
reprezentanţelor de vânzări, extinderea structurii firmei peste hotare fiind una
„incompletă”. Însă, în această etapă firma caută mai ales să-şi consolideze poziţia
deţinută pe diferite pieţe străine (atât pe cea a ţării în care e amplasată reprezentanţa,
cât şi în mediul de afaceri învecinat), să fie prezentă pe noi segmente de piaţă,
îmbogăţindu-şi în acest fel experienţa în lucrul pe „spaţii întinse”, putând să perceapă
mult mai precis tendinţele înregistrate de cererea de produse specifice activităţii ei şi
paşii urmaţi de concurenţa din domeniu. Aceste „capete de pod”, sau centre de
cercetare a pieţei o ajută să-şi prefigureze următoarele decizii strategice în ceea ce
priveşte extinderea structurii proprii peste hotare cu alte active şi să recurgă ulterior la
investiţii directe de capital.
Cea de a doua etapă a internaţionalizării firmei

Ţara de
origine
Ţara A Ţara B
- exporturi directe integrale; - acord de licenţiere.
Etapa a doua marchează, de asemenea, momentul propice extinderii altor

tipuri de tranzacţii, cum sunt acordurile privind cedarea de licenţe, sau chiar
achiziţionarea unor obiective din străinătate. Acestea, se desfăşoară, de obicei, în
paralel cu operaţiunile de export (pe relaţie directă integrală – preferată acolo unde
deja există propriile centre de prospectare a pieţei şi reprezentanţe însărcinate cu
comercializarea sau contactarea partenerilor comerciali, sau prin reprezentare), pe
această cale firma abordând un spectru tot mai larg de activităţi în străinătate. Acestea,
însă, nu sunt de natură a determina încă prezenţa masivă a firmei pe terţe pieţe,
deoarece, în acest stadiu al internaţionalizării, ea nu a trecut la delocalizarea activelor
în alte state. Cu toate acestea, corporaţiile care traversează această etapă, caută să
60
achiziţioneze părţi tot mai mari din reţelele de distribuţie a unor bunuri, la scară
regională, în aşa fel încât, treptat, propriile reprezentanţe din străinătate vor fi investite
cu atribuţii tot mai complexe. De la activităţile din domeniul încheierii de contracte
comerciale şi urmărirea desfăşurării unor servicii post-vânzare, acestea trec la
adaptarea bunurilor pentru piaţa ţării gazdă, marcare, ambalare, ceea ce implică şi
transferul unei părţi din procesul luării deciziilor la faţa locului. Acest din urmă
aspect, însoţit de părţi tot mai semnificative de capital investite în respectivele
capacităţi, conduce la interesul firmei pentru formarea de specialişti care să preia
responsabilităţile prezenţei pe piaţa respectivei ţări gazdă iar, în final, la posibilitatea
transferării unor capacităţi de producţie.
Debutul etapei a treia a procesului poate fi considerat momentul în care firma
constituie primele centre de producţie în străinătate (adică, în orice ţară gazdă a
capacităţilor sale exclusiv deţinute), uneori prin aşa-numite operaţiuni de „greyfield
investment”, tocmai datorită faptului că rareori corporaţia îşi permite „luxul” de a
efectua dintr-o dată investiţii directe majore în străinătate. Dimpotrivă, cel mai adesea
ea va recurge la investiţii importante, dar amplasate pe un „sol cunoscut”, pe o veche
infrastructură adaptată necesităţilor privind dezvoltarea în perspectivă a respectivului
obiectiv de peste hotare. Unul dintre principalele obiective urmărite de firmă prin
delocalizarea unor capacităţi de producţie este substituirea exporturilor din ţara de
origine către piaţa ţării în care acestea sunt amplasate, datorită interesului de a ocoli
astfel barierele tarifare sau nontarifare, de a profita de un mediu fiscal şi investiţional
favorabil, de a fi prezent cât mai aproape de cumpărători şi a obstrucţiona concurenţa.
Evident, acestea sunt doar câteva din motivele iniţierii unor astfel de acţiuni deosebit
de complexe. În practică, decizia de a recurge la investiţii directe în străinătate sau de
a se recurge doar la licenţiere este uneori foarte dificilă, fiind necesare, în acest sens,
analize comparative care să releve dimensiunile efortului făcut de firmă, precum şi
riscurile implicate de delocalizarea unor active.
Etapa a treia, a dezvoltării firmei pe plan regional

Ţara de
origine
Ţara B
Ţara A
Ţara C Ţara D
- obiectiv al unei achiziţii
În figura de mai sus se poate observa cum, în această a treia fază, firma
multinaţională recurge şi la unele achiziţii de active din străinătate, lărgindu-şi astfel
posibilităţile de a-şi extinde activităţile bazate pe greyfield investments. O astfel de
extindere, uneori riscantă, este preferată de firmă în condiţiile în care este necesar a
„neutraliza” concurenţa din anumite zone, sau dacă obiectivul achiziţiei prezintă o
importanţă strategică pentru ea, în condiţiile în care este vorba de producători locali
care se dovedesc compatibili cu structura de activităţi a firmei. Aceste obiective ale
61
achiziţiilor sunt de multe ori gata pregătite pentru a produce anumite seturi de
produse, deci, uşor de asimilat în cadrul complex al structurii firmei multinaţionale. În
aceste condiţii, etapa a treia reprezintă practic extinderea firmei pe noi pieţe, deci,
extinderea spaţiului de operare directă a firmei, iar ceea ce este determinant în această
fază e faptul că ea începe să acţioneze la nivel regional, extinzându-şi totodată
exporturile către alte zone. Numărul de ţări în care firma respectivă îşi extinde
structura diferă de la caz la caz foarte mult, în funcţie de domeniul de activitate,
maniera de organizare, gradul de internaţionalizare şi rapiditatea cu care afacerile se
internaţionalizează, forţa concurenţei, precum şi în funcţie de conformaţia politicilor
privind investiţiile directe promovate de statele gazdă. De aceea, de multe ori, firmele
multinaţionale depăşesc rapid cea de a treia etapă a procesului de internaţionalizare
tocmai în zonele deja integrate, unde statele participante au ajuns la un anumit grad de
armonizare a legislaţiei privind deplasarea capitalurilor şi la o anumită standardizare a
contextului de afaceri naţional. Dincolo de orice altă apreciere, etapa a treia a
procesului de internaţionalizare a firmei creează premisele integrării producţiei firmei
la nivel internaţional, prin creşterea importanţei filialelor de producţie amplasate peste
hotarele ţării de origine a corporaţiei. Pentru prima dată se poate vorbi aici despre
formarea structurii interne multinaţionale, însoţită de diversificarea formelor de
cooperare cu diferiţi producători locali, cu sedii amplasate în ţări unde corporaţia
manifestă interese de afaceri.
Etapa a patra a acestui proces este cea a restructurării, lărgirii şi consolidării
reţelei de activităţi internaţionale ale firmei35. Mai precis, în această etapă firma
recurge la transferarea în străinătate, în cadrul filialelor proprii, a tot mai multor
componente ale proceselor sale de producţie şi integrarea treptată pe verticală a
acestor procese. Bineînţeles, aceste operaţiuni au loc doar dacă producţia la faţa
locului se dovedeşte a fi rentabilă, răspunde intereselor de sporire a profiturilor şi dacă
impactul bunurilor obţinute, în principal pe pieţele ţărilor gazdă, se dovedeşte a fi
relativ mare.
Etapa restructurării şi consolidării activităţilor internaţionale

Ţara de
origine
Ţara B Ţara E
Ţara A
Ţara C Ţara D
Ţara F
În decursul celei de a patra etapă, sunt delocalizate în străinătate tot mai multe
secţiuni ale proceselor de producţie proprii firmei, iar în aceste condiţii, structura
filialelor de producţie devine tot mai complexă. Cartierul general al corporaţiei (de
regulă, din ţara de origine) alocă resurse importante pentru extinderea spaţiului de
35
Dicken, Peter, op. cit., p. 211.
62
existenţă al firmei, dar, în acelaşi timp, modifică structura unor filiale şi statutul
acestora în cadrul structurii firmei multinaţionale. Este intervalul de timp în care
filialele importante capătă un anumit statut de autonomie decizională, bazată şi pe
puterea acestora în a mobiliza şi redistribui câştigurile proprii, pe pieţe regionale.
Reţeaua de achiziţii de firme locale gestionate uneori de filiale se extinde, iar
diferitele forme de subcontractare asigurate cu producătorii locali permite
consolidarea statutului de autonomie câştigat de filialele importante. Aceste acţiuni
sunt adesea însoţite de formarea de alianţe funcţional-strategice cu alte corporaţii,
unele având acelaşi profil de activitate şi interese asemănătoare pe planul cuceririi de
noi pieţe de desfacere, elaborării de noi produse, sau finalizării unor proiecte
costisitoare în domeniul cercetării-dezvoltării.
Etapa a cincea şi ultima a procesului de internaţionalizare a firmei este cea a
integrării structurale a corporaţiei pe plan regional sau chiar global. Peste procesul de
integrare verticală a activităţilor firmei se suprapune, în decursul acestei etape, un
proces de redistribuire a activelor prin care corporaţia îşi transferă centrele din
domeniul cercetării-dezvoltării la filiale din străinătate şi definitivează specializarea
globală a activităţilor, rezervând pentru filiale producţia bunurilor cel mai eficient de
obţinut, iar pentru cartierul general alte procese de producţie, iar mai apoi distribuţia
prin propriile reţele specializate. Trecând la noile structuri internaţionale, corporaţia
multinaţională devine cu adevărat globală, în contextul specializării accentuate a unor
activităţi care să permită corporaţiei gradul de flexibilitate care să o facă să fie mai
uşor adaptabilă factorilor care perturbă mediul internaţional de afaceri. În multe
situaţii, firmele ajunse în acest stadiu de dezvoltare îşi adaptează acţiunile strategice,
în aşa fel încât ele să devină interdependente cu cele ale altor firme, în cadrul reţelelor
internaţionale de producţie şi comerţ. Din punctul de vedere al acoperirii cererii
interne, din diferite state, corporaţia va reuşi să-şi modifice structura internă în aşa fel
încât să exporte produse finite dinspre filiale către cartierul general, sau către piaţa
ţării de origine. Cu alte cuvinte, în această etapă, unele fluxuri de comerţ importante
ajung să se inverseze, ceea ce reprezintă o dovadă a realocării internaţionale a
resurselor.
Etapa integrării globale a activităţilor firmei multinaţionale

Ţara de
origine
Ţara B Ţara E
Ţara A
Ţara C Ţara D
Ţara F
În concluzie, la cele specificate mai sus, se pot releva următoarele elemente,

pe care le considerăm importante din punct de vedere economic.
- Etapele procesului de internaţionalizare a firmei nu trebuie privite neapărat în
forma unei succesiuni prezentă în practică într-o singură formă, de la prima etapă
la etapa a cincea, alte variante fiind complet excluse. Dimpotrivă, adeseori se pot
produce „salturi” destul de apreciabile de la primele etape spre etapa a cincea. În
63
unele sectoare economice, cum ar fi tehnologiile informaţionale, asistăm la
procese de internaţionalizare rapidă, mai ales în situaţia în care procesul se
bazează pe fuziuni sau achiziţii de firme, or pe unele alianţe funcţional-strategice,
care au de obicei la bază acordurile din domeniul cercetării-dezvoltării. Frecvenţa
formării unor astfel de structuri multinaţionale este mai mare în cadrul acestui
compartiment al vieţii economice deoarece cheltuielile ocazionate de
implementarea noilor tehnologii sunt mari, iar proiectele de investiţii nu pot fi
finalizate fără participarea mai multor parteneri şi împărţirea riscurilor. Pe de altă
parte, este sigur că nu toate firmele multinaţionale pot atinge ultimul stadiu de
dezvoltare la nivel global. Multe dintre ele se opresc la etapa a treia sau a patra,
efortul restructurării globale a activităţilor dovedindu-se or prea mare, or
ineficient. Unele firme multinaţionale aflate în stadiul al treilea sunt preluate de
corporaţii mai mari, aflate în etapa a cincea.
- În sine, reprezentarea etapelor procesului comportă un grad mai mic sau mai mare
de simplificare, necesar pentru a putea amplifica cele mai importante mutaţii
produse în interiorul structurii firmei multinaţionale, care sunt de ordin strategic
sau tactic, şi care însoţesc amplificarea tranzacţiilor internaţionale efectuate. În
practică, au loc mult mai multe tipuri de acţiuni din domeniul cooperării
economice internaţionale, de tipul subcontractării, licenţierii, contractelor de
management, sau formării de alianţe funcţional-strategice. Aceste activităţi pot
determina imposibilitatea reprezentării formale a unei etape de tipul celei de a
patra sau a cincea, fără riscul de a omite formarea unor structuri conexe.
- Atât durata cât firma rămâne într-un anumit stadiu al internaţionalizării, precum şi
momentul când firma trece de la o etapă la alta sunt elemente foarte greu de
determinat în practică, deoarece acestea depind de un număr mare de factori,
dintre care menţionăm aici câţiva: domeniul de activitate, structură iniţială, nivelul
şi structura concurenţei din domeniu, ritmul inovării conduse de firma
multinaţională, frecvenţa şi caracterul modificărilor favorabile internaţionalizării
pe planul politicilor economice urmate de statele gazdă şi de cel de origine etc.
- Nu toate firmele multinaţionale au debutat ca firme uninaţionale, deci fără o
structură de afaceri răspândită peste hotarele ţării de origine şi fără active deţinute
exclusiv în străinătate. Unele corporaţii sunt „născute” multinaţionale, fiind
susţinute fie de guvernele din ţările de origine, fie de unii aliaţi importanţi, dar
care, din diferite interese, le respectă independenţa pe planul afacerilor datorită
simbiozei existentă între firme (exemplele cele mai potrivite sunt cele ale firmelor
multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul serviciilor financiar-
contabile, reclamă, transport şi asigurări internaţionale).
După cum am avut ocazia să observăm, în cadrul fazelor (etapelor)
internaţionalizării activităţii economice a firmelor multinaţionale, evoluţia structurii
funcţionale, a caracteristicilor strategiilor implementate, metodelor de abordare a
pieţelor naţionale vizate, precum şi altele, sunt elemente vizate cu prioritate de diferiţi
agenţi economici. La fel se pune problema şi în cazul elaborării deciziei de a recurge,
sau nu, la investiţii directe în străinătate, la crearea unor fluxuri de capital real sau
financiar. În general, firmele multinaţionale au la dispoziţie mai multe căi (modalităţi
practice) de expansiune peste hotare, menite a garanta, cel puţin pe termen scurt,
succesul pe diferite pieţe, unele dintre acestea complet necunoscute în momentul
elaborării deciziei. Astfel, în evoluţia lor internaţională, firmele recurg la următoarele
metode de extindere peste hotare, clasificate după complexitatea lor:
- exportul direct;
- exportul indirect (prin intermediari);
64
- aranjamente contractuale privind producţia şi comercializarea peste hotare,
licenţierea, franşiza;
- investiţii directe destinate creării de societăţi mixte de tip joint-venture;
- participarea la acţiuni de cooperare economică internaţională, prin crearea
de alianţe funcţional-strategice;
- crearea de filiale proprii în străinătate (deţinute 100%) prin investiţii
directe.
Esenţial pentru demersul nostru, este să observăm câteva elemente
comparative în privinţa elaborării deciziei de implantare prin una sau alta dintre
metode, aşa cum sunt ele reflectate în literatura de specialitate.
În primul rând, vom compara avantajele şi dezavantajele implantării prin intermediul
unei societăţi mixte, cu cele ale creării unei filiale proprii peste hotare36.
Avantaje/dezavantaje ale participării la o societate mixtă vizavi de cele ale
creării unei filiale proprii în străinătate
Societatea mixtă Filiala proprie
- Partenerul local cunoaşte - Necesită adaptarea firmei
caracteristicile mediului de afaceri multinaţionale la mediul de afaceri în
local, specificul cultural. care operează, limitând în acest fel
practicile de afaceri ale firmei; pune pe
primul plan gradul de flexibilitate al
manageriatului în perceperea şi
adaptarea la contextul economic,
politic şi social local.
- Accesul la pieţele locale de - Sunt necesare propriile studii de piaţă
capital poate fi facilitat de întreprinse în vederea căutării
competenţa şi reputaţia firmei alternativelor de finanţare posibile,
locale. riscant în cazul unor pieţe financiare
schimbătoare.
- Există posibilitatea ca firma locală - Este necesară adaptarea personalului
să poată asigura singură majoritatea de conducere, în situaţia în care nu pot
funcţiilor manageriale, atât la fi găsiţi managerii consideraţi potriviţi,
nivelul de vârf, cât şi la cele medii. pe plan local şi pe termen scurt.
- Unele ţări gazdă continuă să ceară - În acest caz, apar greutăţi (uneori
ca firmele multinaţionale să insurmontabile) la negocierile cu statul
împartă proprietatea asupra gazdă.
obiectivului economic constituit cu
firme locale.
- Firma locală poate deţine unele - Adoptă, dacă este eficient,
tehnologii, sau cunoştinţe mult mai tehnologiile locale, sau le îmbină cu
adecvate mediului economic, sau cele proprii. În multe situaţii, această
utilizabile pe plan regional. acţiune este de durată.
- Marca de fabricaţie, sau de - Este esenţială adaptarea cât mai
comerţ, experienţa unei firme realistă şi operativă la piaţa locală
36
Vezi Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, “Investiţii internaţionale”, Editura Oscar Print, Bucureşti,
1995, p. 162-166.
65
locale poate contribui la creşterea (dacă acest lucru se urmăreşte în
vânzărilor pe piaţa locală. primul rând); substituirea imaginii
tradiţionale a firmei locale, cu una
adecvată, sau menţinerea acesteia cu
introducerea treptată a unor elemente
noi.
- Societatea mixtă reprezintă o - Filiala proprie reuşeşte să diminueze
opţiune inadecvată în situaţia în o serie de riscuri economice (cel
care firma locală are o reputaţie comercial, cel politic etc.), dovedindu-
îndoielnică pe piaţa locală. se o alternativă viabilă.
- Pot apărea disensiuni sau conflicte - Creează posibilitatea elaborării
în privinţa distribuirii profiturilor politicii proprii, independente în
(dividende, finanţare prin domeniul gestionării resurselor,
reinvestirea profitului sau prin grupurile locale de interese fiind de
fonduri atrase), a controlului multe ori ţinute la respect.
financiar.
- Poate fi afectată capacitatea firmei - Filialele proprii sunt constituite şi
multinaţionale de a eficientiza îndeplinesc funcţiile stabilite de
structura internaţională proprie de societatea mamă, iar în unele cazuri ele
producţie şi comercializare, au un rol strict strategic, privit la
apărând conflicte acute. nivelul întregii reţele de afaceri.
- Conflicte potenţiale în privinţa - Totul depinde de abilitatea şi
asumării riscurilor de afaceri şi a capacitatea firmei multinaţionale de a
costurilor operaţiunilor. gestiona riscurile şi a distribui resursele
pe termen scurt şi mediu.
Sursa: Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, “Investiţii internaţionale”, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 1995, p. 162-163.
La toate aceste elemente importante se adaugă pachetele de măsuri, întemeiate

pe calcule fundamentate pentru fiecare caz în parte, vizând gestionarea riscurilor
economice şi adaptarea optimă la mediul de afaceri local.
În ceea ce priveşte opţiunea între crearea de filiale proprii şi folosirea
achiziţiilor sau fuziunilor internaţionale, în general se ţine seama de elementele
sintetizate de literatura de specialitate37 şi prezentate de noi în tabelul următor.
Achiziţii sau fuziuni internaţionale Filiale proprii

- Este o cale operativă de obţinere a - Ce mai adesea, necesită urmarea unor
economiilor de scară, care înlătură o faze succesive de dezvoltare a afacerilor
serie de etape de dezvoltare a firmei. locale, care pot consuma timp şi, în
unele cazuri, mult mai multe resurse.
- Se pot dobândi tehnici şi tehnologii - Necesită dobândirea unor astfel de
importante prin costuri relativ mai mici resurse în majoritate prin eforturi
şi pe termen scurt, sau foarte scurt. proprii, materializate în programe de
cercetare-dezvoltare, care consumă
37
Vezi Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, “Investiţii internaţionale”, op. cit., p. 162-166.
66
importante resurse economice.
- Este o metodă rapidă prin care se obţin - Avantajele depind, de regulă, de
şi se pun în valoare avantajele privind mărimea obiectivului de investiţie şi de
proprietatea asupra activelor străine, flexibilitatea de ansamblu a firmei
urmându-se acţiunile de internalizare a mamă.
unor resurse.
- Reprezintă o metodă mult mai rapidă - În mod tradiţional, acţiunea de creare
de implantare într-un cadru de afaceri şi dezvoltare treptată a filialelor proprii
regional cu un grad ridicat de integrare, reprezintă maniera de conducere a
pe pieţe regionale de dimensiuni mari afacerilor internaţionale în situaţia
sau foarte mari. intenţiei de stabilire pe piaţa unei
singure ţări gazdă, în cadrul unor pieţe
cu dimensiuni relativ mai restrânse.
- Deşi având succes la început, multe - Incidenţa unor astfel de conflicte
astfel de acţiuni au fost ulterior depinde exclusiv de puterea de adaptare
compromise total sau parţial de a firmei la condiţiile locale. Oricum,
conflictele generate de diferenţele de problemele apar pe termen mediu, sau
ordin cultural, sau social. lung.
- Efortul financiar al firmei achizitoare - Dezvoltarea afacerilor poate avea loc
poate fi foarte mare, afectând, ulterior, treptat, fapt care dă posibilitatea firmei
mersul afacerilor proprii, sau chiar investitoare să-şi gestioneze resursele.
îngreunându-le.
- Pot genera reacţii sociale sau politice - Depinde de mărimea investiţiilor şi de
nefavorabile în ţările gazdă, datorită sectorul de activitate.
nemulţumirilor legate de provenienţa
firmei, sau firmelor străine.
Sursa: Munteanu, Costea, Vâlsan, Călin, “Investiţii internaţionale”, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 1995, p. 164-165.
Achiziţiile sau fuziunile se dovedesc acţiuni internaţionale mult mai riscante

decât simpla implantare a filialelor proprii de afaceri în diferite state gazdă, deoarece
în primul caz sunt implicate (de regulă) pe termen scurt resurse importante sub forma
capitalului investit, fapt dovedit în practica internaţională prin numărul mare de
achiziţii şi fuziuni efectuate de firme multinaţionale mari sau foarte mari şi nu de
corporaţii “obişnuite”.
67
Unitatea 6
Relaţia corporaţiilor multinaţionale cu autorităţile naţionale
Obiective:
a) strategii şi forme de atragere, promovare şi direcţionare a structurilor
multinaţionale,
Noţiuni cheie:
- globalizarea activităţii economice, specializarea structurală, avantaj comparativ,
avantaj competitiv.
Astăzi, ţările în curs de dezvoltare sunt confruntate în mod acut cu problema

găsirii unor căi cât mai adecvate de sporire mai rapidă a veniturilor, creştere a
investiţiilor din economie şi a exporturilor proprii, creare a unor noi oportunităţi de
prin care să se asigure o mai bună ocupare a forţei de muncă, ca şi de obţinere,
asimilare şi exploatare a noilor tehnologii. Datorită schimbărilor dramatice intervenite
pe scena economică internaţională, date fiind tendinţele de accentuare a procesului de
globalizare a economiei, guvernele diferitelor state se văd puse în faţa unor decizii
presante în privinţa creşterii eficienţei alocării propriilor resurse şi capacităţi din
economie, pentru a putea asigura un loc şi un rol cât mai adecvat acesteia în cadrul
circuitului mondial de valori. Nu este deloc de neglijat faptul că, în ultimii ani, apare
ca o necesitate imediată găsirea unei maniere adecvate de integrare a economiei
naţionale în interiorul acestui circuit38. În caz contrar, economia s-ar putea confrunta
cu efecte nedorite pe termen mediu şi chiar scurt. Acestea sunt câteva motive care stau
la baza tendinţei tot mai vădite de liberalizare a politicilor economice care privesc
deplasarea internaţională a capitalului, investiţiile directe, guvernele ţărilor gazdă
căutând să asigure un cadru instituţional tot mai bine fundamentat în privinţa acţiunii
capitalului privat şi al investitorilor străini.
Este deja bine cunoscut faptul că investiţiile directe străine de capital pot juca un rol
foarte important în procesul de dezvoltare economică, dacă se poate asigura o
armonizare a intereselor corporaţiilor investitoare (care urmăresc în primul rând să îşi
sporească gradul de competitivitate în context internaţional) şi celor ale statului gazdă
(care doreşte să-şi îndeplinească scopurile proprii de politică economică pe un anumit
termen, cu rezultate cât mai bune şi în concordanţă cu programele proprii de
dezvoltare). Conflictul dintre cele două categorii de interese (unul preponderent
microeconomic, iar celălalt, macroeconomic) se pare că a fost mult mai puţin violent
în ultimii ani, comparativ cu deceniile trecute. Percepţiile vizavi de investitori străini
s-au schimbat foarte mult, la fel ca şi modul de operare al corporaţiilor multinaţionale.
Ambele sunt astăzi marcate de noul context global, indisolubil legat de: progresul
38
Vezi şi United Nations Conference on Trade and Development, World Investment Report 1999.
Foreign Direct Investment and the Challenge of Development, United Nations Publication, New York,
Geneva, 1999, p. 313-343.
68
tehnic deosebit de rapid, noile modalităţi de transport internaţional ce au “micşorat”
distanţele între oamenii de afaceri, tehnicile performante de telecomunicaţie,
intensificarea competiţiei internaţionale, apariţia unor forme noi de manifestare a
rivalităţilor pe pieţele de desfacere, mobilitatea tot mai mare a capitalului la nivel
regional şi global, răspândirea unor măsuri de politică economică liberală, influenţele
directe exercitate de pieţele de capital etc.
În relaţie directă cu mediul de afaceri din ţările gazdă, măsura în care
corporaţiile multinaţionale recurg la extinderea obiectivelor de investiţii directe,
crescând propriile fluxuri de tehnologie, depinde de patru condiţii de bază şi anume:
 1) regimul politicilor comerciale şi a celor care privesc concurenţa;
 2) reglementările privind activitatea filialelor corporaţiilor
multinaţionale;
 3) strategiile corporaţiilor;
 4) caracteristicile pieţelor locale, a firmelor şi diferitelor instituţii din ţara
gazdă.
1) Este evident că politicile restrictive descurajează investitorii de capital să se

stabilească pe termen lung în cadrul economiei ţării gazdă. De aceea, se afirmă că
regimul cel mai potrivit pentru o rapidă înnoire a tehnologiilor de fabricaţie
existente în diferite ramuri economice este urmarea unei politici economice de
încurajare a exporturilor, cu facilităţi acordate investitorilor ce se stabilesc în
ramurile respective.
2) Cele mai comune reglementări în această privinţă, puse în practică în cadrul unei
strategii de dezvoltare coerentă de unele ţări gazdă care au înregistrat rezultate
remarcabile, sunt următoarele: cerinţele în materie de dezvoltare a unor activităţi
de cercetare-dezvoltare şi pregătire a cadrelor locale, priorităţi în materie de
transmitere şi asimilare a noilor tehnologii etc.
3) Diferitele firme multinaţionale acţionează într-o diversitate de moduri pe piaţa
internaţională. Acestea acordă o importanţă mai mare sau mai mică propriilor
filiale din anumite state gazdă, rezervându-le, în acest fel, un rol mai important
sau mai puţin important în cadrul reţelei proprii de filiale extinsă la nivel
internaţional. De aceea, guvernele locale sunt nevoite să cunoască bine
caracteristicile strategiilor urmate de firmele investitoare pentru a putea aplica cele
mai potrivite măsuri de impulsionare a investiţiilor.
4) Cea de-a patra condiţie considerăm că este şi cea mai importantă. Este cunoscut
faptul că, prin înfiinţarea de filiale de producţie şi comercializare în diferite state
gazdă, orice corporaţie multinaţională urmăreşte, în primul rând, o creştere a
eficienţei activităţilor proprii şi a gradului de competitivitate internaţională. Astfel,
este foarte important pentru firmă să aibă, printre altele, surse de aprovizionare cât
mai apropiate de propriile activităţi. Dar, filialele proprii se vor dezvolta numai
dacă aceste surse răspund cu rapiditate şi corespunzător noilor cerinţe impuse de
corporaţie. Or, aceste elemente depind în primul rând de trăsăturile pieţei locale,
de gradul de dezvoltare al infrastructurii şi de un sistem de instituţii adecvat. În
alte condiţii, corporaţiile multinaţionale nu pot compensa slăbiciunile sistemului
local de pregătire şi asimilare a noilor cunoştinţe tehnologice.
În concluzie, putem afirma că toate aceste elemente enunţate de noi mai sus,
au condus şi conduc statele gazdă spre o liberalizare tot mai accentuată a politicilor
economice care privesc fluxurile de investiţii de capital şi spre crearea sistemului
69
adecvat de instituţii-suport. Or, acest fapt a impulsionat şi mai mult creşterea
mobilităţii capitalurilor peste hotare.
Caracteristicile acţiunii firmelor multinaţionale la nivel global, precum şi

modul în care acestea reuşesc, pe baza strategiilor lor concepute şi aplicate într-un
cadru internaţional, să influenţeze medii de afaceri multiple, sunt tot atâtea elemente
care determină reacţia autorităţilor guvernamentale în direcţia controlului efectiv sau
indirect a acestor entităţi economice. Atitudinea guvernanţilor, atât din ţările gazdă,
cât şi din ţările de origine, faţă de firmele multinaţionale s-a schimbat mult în ultimele
decenii. Sensul acestei modificări de poziţie s-a argumentat tot mai mult prin faptul că
de la acestea s-a aşteptat acel imbold necesar impulsionării economiei, sau doar a unor
sectoare economice, mai ales prin efectele propagate în economie derivate din
creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi pregătirii superioare a personalului
angajat, transferului de tehnologie, ridicării nivelului de competitivitate la export,
sporirii veniturilor la buget din impozitarea activităţii etc. Cea mai dramatică
transformare de atitudine s-a produs în situaţia autorităţilor din ţările gazdă, mai ales
dacă acestea reprezintă şi state în curs de dezvoltare. Tot mai intens, accentul în
negocierile care preced realizarea de obiective de investiţie masive şi în privatizare a
fost pus pe pârghiile directe sau indirecte de influenţare a investitorilor străini în
direcţia creşterii aportului lor tehnologic la obiectivul de investiţie şi pe efectele
pozitive pe care sunt capabili să le genereze asupra forţei de muncă locale. După cum
se subliniază în studiile OECD39 recente, cel mai important aspect urmărit de ţările
gazdă prin facilităţile acordate în prezent corporaţiilor investitoare vizează
externalităţile pozitive generate de transferul de cunoştinţe, practici moderne,
specifice cadrului productiv al acestor firme, care sunt de natură a compensa, prin
amploarea lor, unele dezavantaje izvorâte din proprietatea exclusivă a corporaţiei
asupra filialelor de producţie amplasate în ţara gazdă. Acelaşi studiu al OECD
precizează şi care sunt principalele arii de interes pentru ţările gazdă în relaţie cu
companiile investitoare, adică ce elemente fundamentale din economie sunt supuse
transformării ca urmare a finalizării unor proiecte de investiţii, însoţite adesea de
înfiinţarea filialelor străine. Câteva dintre acestea redăm în cele ce urmează40.
a) Imboldul dat firmelor locale, concurente sau nu, de a-şi perfecţiona sistemele
manageriale, sau de a adopta tehnici şi metode noi de prospectare a pieţei
locale sau regionale, multe dintre acestea fiind asemănătoare celor practicate
de corporaţiile multinaţionale investitoare în economie.
b) Interesul de a utiliza know-how-ul introdus de investitori în unele domenii
(mai ales în ceea ce priveşte tehnologiile noi) şi de transferare a lui în alte
compartimente ale vieţii economice interne ţării gazdă.
c) Necesitatea de a transfera tehnicile din domeniul controlului calităţii
produselor şi conducerii proceselor de producţie în ramurile unde acţionează
firme locale care sunt furnizori importanţi de bunuri intermediare pentru
filialele corporaţiilor multinaţionale.
d) Impulsul dat propagării cu rapiditate a noilor tehnologii, folosite şi de firmele
străine, în aval şi amonte în economia ţării gazdă, ca bază pentru creşterea
productivităţii la nivel de ramură.
e) Stimulul dat concurenţei şi creşterii eficienţei (bineînţeles, cu excepţia notabilă
a cazului în care monopolul de stat este înlocuit cu monopolul privat), în
39
Organisation for Economic Co-operation and Development, International Investment Perspectives,
OECD Publications, Paris, France, 2002, p. 165.
40
OECD, op. cit., p. 171-172.
70
funcţie şi de tipul de reacţie al firmelor locale şi de stabilitatea prevederilor
legislative din domeniu, menite a obstrucţiona practicile neloiale.
Modificarea atitudinii ţărilor gazdă faţă de investitorii externi a reprezentat
una dintre cele mai dramatice transformări de percepţie din ultimele decenii, în
conformitate cu transformările – favorabile liberalizării fluxurilor internaţionale de
capital – din economia mondială. Dintre acestea, amintim, în mod cu totul special,
progresul tehnic în ritm foarte alert, dar şi creşterea costurilor inovării şi
implementării noilor tehnologii. Este deja binecunoscut faptul că, în urmă cu câteva
decenii, cei mai ardenţi opozanţi ai pătrunderii capitalului străin în economiile lor erau
tocmai reprezentanţii ţărilor în curs de dezvoltare, datorită situaţiei de multe ori
conflictuale în raport cu corporaţiile multinaţionale. În prezent, experienţa
internaţională şi o anumită schimbare a atitudinii, în raport cu mediile de afaceri din
ţările gazdă, din partea corporaţiilor investitoare, au făcut ca guvernele acestor ţări să
vizeze tot mai mult investiţiile directe din străinătate ca pe un factor uneori hotărâtor
al realizării stabilizării macroeconomice şi asigurării creşterii economice. Criza
datoriilor externe, care agită de multă vreme „spiritele” şi crizele cu caracter financiar,
sau structural, care revin cu obsedanţă, afectând regiuni întregi, au dovedit un fapt tot
mai evident – şi anume că fluxurile anuale ale investiţiilor străine directe de capital
dovedesc mai multă stabilitate în perioadele dificile din punct de vedere economic în
comparaţie cu alte tipuri de intrări de capital străin41. Iată, de pildă, cum se prezintă
situaţia fluxurilor investiţiilor directe din străinătate în Asia de Sud-Est, inclusiv într-o
perioadă de criză financiară.
Figura nr. 1
Intrări de investiţii directe din străinătate în economia ţărilor din Asia de Sud-
Est, în perioada 1995 – 2002
160000
140000
120000
100000
80000
60000
40000
20000
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2003, FDI Policies for Development: National
and International Perspectives, United Nations, Geneva, 2003, p. 41.
Se observă cum, în perioada în care criza financiară din această regiune era
unul dintre factorii care perturbau sistemul economic regional, intrările investiţiilor
directe din străinătate au înregistrat doar o uşoară descreştere care, la scară regională,
nu a însemnat un factor de natură să stopeze tendinţele în direcţia creşterii economice
predominante în aceste state. În comparaţie cu fluxurile investiţiilor de portofoliu,
investiţiile directe au înregistrat un grad mult mai mare de stabilitate. Cazul prezentat
41
Vezi: Lall, Sanjaya, FDI and Development: Policy and Research Issues in the Emerging Context,
University of Oxford, QEH Working Paper Series, Working Paper Number 43, June 2000, p. 2-3.
71
mai sus nu este unul izolat, ci este valabil şi în cazul altor state în curs de dezvoltare
confruntate cu alte tipuri de probleme conjuncturale.
Politicile economice pentru atragerea investiţiilor străine şi, implicit, relaţia
care se stabileşte între corporaţiile investitoare şi autorităţile statelor gazdă, sunt de
natură a preveni, sau de a diminua, efectele negative pe care le-ar putea avea acţiunea
acestor firme atât pentru mediul de afaceri intern ţării gazdă, cât şi pentru echilibrul
macroeconomic al acesteia. De aceea, în conceperea şi aplicarea unor elemente
eficiente de politică economică ce vizează corporaţiile investitoare, guvernele ţărilor
gazdă pornesc, în general, de la principalele precondiţii economice care determină
firmele străine să pătrundă în mediul de afaceri gazdă. Considerăm că stabilirea unor
astfel de repere fundamentale este de natură a delimita clar principalele atuuri ale
economiei ţării gazdă şi de a localiza principalele dezavantaje, sau „puncte slabe”
persistente, în cazul sporirii interesului pentru atragerea de investitori străini,
îndeosebi din rândul corporaţiilor multinaţionale cu activitatea focalizată spre ramuri
economice considerate a avea un caracter strategic. Aceste precondiţii specifice sunt
surprinse în literatura de specialitate în câteva importante categorii, după cum
urmează42.
A) Dimensiunile pieţei interne şi perspectivele dezvoltării acesteia – atracţia
capitalului străin creşte pe măsură ce ritmul de creştere economică este mai intens,
deoarece astfel se asigură oportunităţi sporite pentru valorificarea mai bună a
capitalului investit, integrarea mai rapidă a filialelor nou înfiinţate în structura
internaţională a firmei şi posibilitatea obţinerii, în intervale de timp mai scurte, a
economiilor de scară. Autorii menţionaţi mai înainte consideră că investitorii
străini care, în procesul de luare a deciziei lor de a investi pe piaţa locală, au fost
influenţaţi, în principal, de aceste criterii se înscriu între aşa-numiţii „căutători de
pieţe”. Structura lor internaţională de firmă este dintre cele mai dinamice la ora
actuală, date fiind interesele multor firme multinaţionale de a integra tot mai rapid
în spaţiul lor de influenţă noi pieţe de desfacere şi de a-şi spori cu rapiditate
volumul vânzărilor anumitor bunuri. Ei fac parte, în practică, dintre marii
producători de automobile, hardware, produse chimice şi de uz casnic.
B) Înzestrarea economiei ţării gazdă cu resurse naturale şi umane – corporaţiile
multinaţionale au fost din totdeauna sensibile la aspectele care implică
dimensiunea costurilor procurării resurselor primare şi a forţei de muncă locale,
mai ales atunci când ele vizează îndeosebi sectoarele secundare ale economiei
gazdă, în scopul prelucrării în aval şi obţinerii de semifabricate, iar apoi
asamblarea acestora în produsul finit (care, de regulă, are loc în cu totul altă
locaţie). În consecinţă, aceste potenţiale avantaje oferite de economia ţării gazdă
sunt urmărite de firmele investitoare care urmăresc procesarea materiilor prime
intermediare destinate exportului către alte locaţii (dintre care şi ţara de origine
poate fi o ţintă viabilă sub raportul eficienţei). În anii din urmă, accentul a început
să fie pus, în acest domeniu, mai ales pe calitatea profesională a lucrătorilor şi
existenţa unei infrastructuri tehnologice relativ bine dezvoltată, astfel încât,
treptat, investitorii din această grupă să iasă din categoria „căutătorilor de resurse”
şi să se înscrie tot mai mult în categoria „căutătorilor de active strategice”, date
fiind modificările de structură înregistrate în cadrul pieţei mondiale. Aici sunt
vizate seturile de produse de larg consum, produsele electronice şi electrocasnice.
42
În conformitate cu studiul OECD elaborat de: Maher, Maria, Christiansen, Hans, Fukasaku, Kiichiro,
Bonaglia, Federico, Growth, Technology Transfer and Foreign Direct Investment, OECD Paper, în
cadrul „OECD Global Forum on Internatonal Investment”, 26-27 November 2001, Mexico City, p. 3-
5.
72
C) Starea infrastructurii fizice, tehnologice şi din sfera serviciilor financiare –
acestea sunt elemente specifice mediului intern de afaceri care influenţează
decizia de localizare a investiţiilor directe atât la nivelul unei economii naţionale,
cât şi regional, în interiorul unei ţări43. În decizia autorităţilor de a atrage noi
investiţii străine în domeniul activităţilor cu un nivel înalt de valoare adăugată este
nevoie să ţină seama de starea principalelor elemente ale infrastructurii, îndeosebi
în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor, dar şi în ceea ce priveşte
capacităţile tehnologice locale, existente în ţara gazdă. Nivelul şi structura acestor
elemente importante sunt de natură a influenţa decizia de a investi a corporaţiilor
multinaţionale indiferent de domeniul de activitate, sau de valoarea proiectului de
investiţii. De asemenea, degradarea unor astfel de elemente poate conduce la
decizia de părăsire a unui teritoriu economic.
D) Configuraţia cadrului legislativ, general şi din domeniul politicilor privind
atragerea investiţiilor străine, precum şi stabilitatea acestuia – măsurile de
politică economică ce reglementează modalitatea de intrare pe piaţă, maniera în
care se stabileşte modul de operare caracteristic într-un anumit sector economic,
precum şi tratamentul aplicat firmelor străine sunt elemente importante în acest
sens. Stabilitatea cadrului legislativ, combinată cu reglementările destinate
reducerii birocraţiei şi corupţiei rămân elemente importante vizând politica de
încurajare a investiţiilor străine.
E) Prezenţa pachetelor de măsuri privind promovarea şi protecţia investiţiilor
străine – reprezintă, în sfârşit, una dintre condiţiile indispensabile realizării unui
mediu de afaceri intern atractiv, dominat de practici concurenţiale transparente,
care poate include şi facilităţi fiscale necesare încurajării investiţiilor străine pe
domenii de activitate.
În acest context, este important a remarca faptul că anumite studii întreprinse
în acest domeniu de OECD44 subliniază că politicile ţărilor gazdă vizavi de investiţiile
străine directe de capital au în structură două faţete importante şi anume:
a) măsuri urmărind atragerea investitorilor străini în anumite sectoare ale
economiei naţionale (măsuri în faza de intrare a unor companii străine în
economia naţională) şi
b) pârghii care au ca obiectiv fundamental amplificarea avantajelor rezultate
din prezenţa companiilor străine în cadrul acestei economii (pârghii
aplicate în faza ulterioară punerii în funcţiune a unor obiective bazate pe
firme mixte, sau exclusiv deţinute de companii străine).
Precondiţiile expuse de noi mai sus sunt de natură a întări capacitatea
economiei de a atrage investitorii străini, mai ales în domeniile considerate strategice
pentru asigurarea dezvoltării economice. Ele reprezintă, cu alte cuvinte, elementele
minimale ale contextului macroeconomic menite a asigura „cursivitatea” cadrului
investiţional intern. Pârghiile folosite de guvernanţi în scopul maximizării avantajelor
de pe urma procesului investiţional vizează orientarea activităţilor desfăşurate în
cadrul firmelor deţinute, sau controlate, de companii străine, precum şi cerinţele
minimale în domeniul performanţelor obţinute de filialele corporaţiilor multinaţionale
investitoare pe teritoriul naţional.
43
Maher, Maria, Christiansen, Hans, Fukasaku, Kiichiro, Bonaglia, Federico, op. cit., p. 3.
44
Organisation for Economic Co-operation and Development, Foreign Direct Investment for
Development – Maximising Benefits, Minimising Costs, Chapter X: Selected Policies for Attracting and
Reaping the Benefits of FDI: Country Experiences, OECD Publications Service, Paris, France, p. 175-
176.
73
Principalele tipuri de politici vizând investiţiile străine directe pot fi grupate,
în funcţie de caracteristicile lor, în câteva categorii importante45, după cum urmează:
A) pachetele de măsuri care stabilesc condiţiile de acces în cadrul economiei
naţionale a investitorilor străini, mai precis, cele care stabilesc nivelul de
liberalizare a intrărilor de investiţii străine directe;
B) standardele din domeniul tratamentului nondiscriminatoriu aplicat
companiilor străine investitoare;
C) diversele măsuri care au ca finalitate creşterea beneficiilor rezultate din
activitatea filialelor corporaţiilor investitoare, sau cele care vizează
diminuarea unor efecte negative colaterale.
Este bine cunoscut faptul că, un acces complet nesupravegheat al investiţiilor
străine directe în cadrul economiei naţionale poate afecta într-un mod nedorit
dezvoltarea firmelor locale, prin efectele produse pe plan concurenţial, ceea ce a
determinat, în mod repetat, autorităţile ţărilor gazdă să recurgă la elaborarea unor
strategii destinate a direcţiona fluxurile investiţiilor străine către anumite sectoare
economice, or de a regla, prin pârghii indirecte, configuraţia acestor fluxuri. O astfel
de politică referitoare la investiţiile străine este urmată îndeosebi de ţările în curs de
dezvoltare, care înregistrează unele dezechilibre macroeconomice, sau care urmăresc
dezvoltarea echilibrată în teritoriu, or între diferite ramuri economice. De aceea, este
important ca guvernanţii să ţină seama de aplicarea alternativă a pachetelor de măsuri
care încurajează prezenţa investitorilor străini cu cele privind direcţionarea acestora în
cadrul economiei şi, eventual, de îngrădire a accesului capitalului străin în anumite
compartimente considerate „sensibile” din cadrul structurii economiei.
În faza iniţială, adică cea a pătrunderii investitorilor străini, principalele
măsuri care vizează încurajarea pătrunderii companiilor străine sunt cele din
domeniul46 reducerii obstacolelor în calea accesului investiţiilor directe, care, de
regulă, sunt operaţionale în direcţia reglementări, prin măsuri corespunzătoare, a
procedurilor de înfiinţare a societăţilor noi, precum şi a activităţii acestora în cadrul
unui anumit teritoriu. Aceste măsuri sunt completate ulterior, în cursul funcţionării
firmelor cu capital străin, cu măsuri care să amplifice contribuţia lor la creşterea
exporturilor, utilizarea superioară a forţei de muncă (mai ales în unele zone unde
gradul de ocupare este redus), creşterea aportului firmei străine la transferul
tehnologiilor noi şi integrarea acestora în cadrul economiei ţării gazdă prin măsuri de
pregătire a forţei de muncă autohtonă şi protecţiei mediului ambiant. Aceste măsuri
sunt acompaniate de diferite pârghii legate de „criteriile de performanţă” solicitate
investitorilor străini – precum cele din domeniul reînnoirii elementelor tehnologice
delocalizate, precum şi, în cazul cel mai bun, deplasarea unor centre de cercetare-
dezvoltare aparţinând corporaţiei multinaţionale.
Unul dintre cele mai importante obiective de politică economică vizând
investiţiile străine directe este direcţionarea acestora, activitate care se desfăşoară în
faza premergătoare prezenţei efective a firmelor investitoare într-un anumit domeniu.
Procesul de direcţionare a corporaţiilor străine investitoare constă, în sens larg,
dintr-un ansamblu de măsuri adoptate de autorităţile ţării gazdă în scopul promovării
investiţiilor străine directe în ansamblul ramurilor şi subramurilor economiei
naţionale, în scopul de a determina creşterea generală a stocului acestora, într-o
anumită perioadă de timp. În sens restrâns – iar această semnificaţie este mult mai
45
United Nations Conference on Trade and Development, World Investment Report 2003 - FDI
Policies for Development: National and International Perspectives, United Nations, Geneva, 2003, p.
85-86.
46
74
bine adaptată scopurilor politicii economice – direcţionarea investitorilor este
reprezentată de ansamblul pârghiilor aplicate de guvernanţi în scopul selectării acelor
companii străine investitoare care prezintă anumite caracteristici considerate potrivite
pentru creşterea nivelului competitivităţii anumitor sectoare ale economiei, adaptării
unor ramuri economice astfel încât ele să poată face faţă cu succes concurenţei
internaţionale, sau constituirii unor domenii noi47. Astfel, poate fi vorba aici despre
încurajarea stabilirii pe calea investiţiilor directe a acelor companii multinaţionale:
- care deţin unele pachete de tehnologii considerate, la un moment dat, potrivite
dezvoltării unor sectoare industriale;
- care sunt mai potrivite în perspectiva extinderii structurii industriale la nivel
teritorial, sau creşterii gradului de ocupare şi pregătire a forţei de muncă;
- sau care răspund cerinţelor strategice de consolidare a noilor ramuri
economice, în condiţiile deplasării şi a unor centre de cercetare-dezvoltare în
ţara gazdă.
Tabelul nr. 1
Situaţia comparativă a măsurilor de atragere a investiţiilor străine, practicate de
unele state în anii ‘90
Ţara Scutire taxă Sectoare Scutire Produse Scutiri de
pe venituri TVA taxe vamale
la import
Egipt Da Toate - -
Nigeria Da Agricultură, Da Exporturi, Da
manufactura manufactu
te rate
Argentina - - Da
Brazilia - Da Exporturi, Da
domenii
strategice
Guatemala Da Domenii - Da
strategice
Mexic (credite - Da
preferenţiale)
Peru Da Agricultură, Cote Domenii -
domenii diminuat strategice
strategice e
Venezuela Da Agricultură - -
India Da Toate - Da
Pakistan Da Bancar, Cote Exporturi, Da
agricultură, diminuat manufactu
domenii e rate
strategice
Filipine Da Toate - Da
Chile Da Domenii - Da
strategice
Irlanda Da Toate - Da
Japonia - - -
Vezi şi UNCTAD, World Investment Report 1999 – Foreign Direct Investment and the Challenge of
47
Development, United Nations, Geneva, 1999, p. 183-185.
75
Republica - - -
Sud
Africană
Thailanda Da Domenii - Da
strategice
Sursa: Hanson, Gordon H., Should Countries Promote Foreign Direct Investment?, G-24
Discussion Paper no. 9, February 2001, School of Business Administration, University of
Michigan, USA, p.23-24.
Prin intermediul tabelului nr. 1 am dorit să relevăm gradul relativ ridicat de

extindere a concesiilor acordate investitorilor străini în diferite state (cele mai multe
din grupul celor în curs de dezvoltare), ceea ce înseamnă că în majoritatea ţărilor
intrarea de investiţii directe este acompaniată de facilităţi, în majoritate de ordin
fiscal, fapt care se doreşte a reprezenta principalul element de influenţare a deciziei de
a investi în anumite domenii considerate prioritare. În acest mod, autorităţile
respectivelor state doresc să asigure, de regulă, condiţiile indispensabile promovării
unor politici de direcţionare a investiţiilor directe, atât în sectoarele considerate
strategice la anumite momente, cât şi în ramurile care reprezintă „ingredientul” de
bază al dezvoltării economice. Facilităţile acordate investitorilor străini alternează,
urmând, cel mai adesea, coordonatele mix-ului politicilor macroeconomice, dar
practic nu există situaţii în care să nu se evidenţieze contribuţia sectoarelor
exportatoare, precum şi importanţa facilităţilor acordate la importul unor componente
necesare proceselor de producţie organizate în ţara gazdă. În situaţia, e adevărat,
privilegiată a Mexicului se poate observa practicarea politicii creditelor preferenţiale
care substituie necesitatea adoptării unor măsuri de ordin fiscal. În acest caz,
elementele politicii de creditare înlocuiesc contribuţia fiscalităţii permisive. Mai
trebuie precizat faptul că, în pofida unor dispute ridicate de politica privind
respectarea unor norme ecologice, toate ţările din categoria celor în curs de dezvoltare
au ajuns să considere capitalul străin unul dintre cele mai importante substitute ale
carenţei de resurse interne de capital, deşi, succesul cel mai rapid pe planul creşterii
economice l-au înregistrat totuşi ţările care au accentuat, totodată, rolul politicilor de
dezvoltare a capitalului autohton – în principal a celui capabil să dezvolte obiective
importante, în diverse ramuri, pe baza investiţiilor directe.
Direcţionarea investitorilor către domeniile de mare importanţă pentru
economia ţării gazdă reprezintă una dintre căile esenţiale prin care se poate realiza
direcţionarea fluxurilor de noi tehnologii către acele ramuri ale economiei care
necesită restructurări profunde, în perspectiva adaptării lor la nivelul unor ramuri
similare din cadrul economiei mondiale. De asemenea, direcţionarea intrărilor de
investiţii directe urmăreşte amplificarea capacităţii concurenţiale a unor sectoare
economice, care înregistrează exporturi, sau a acelora unde se intenţionează
extinderea exporturilor şi cucerirea de pieţe noi. Direcţionarea investiţiilor străine
reprezintă o activitate de o mare complexitate, mai ales dacă ţinem seama de situaţiile
în care, pentru realizarea unei astfel de acţiuni, este nevoie să se recurgă în practică la
diferite instrumente de politică macroeconomică, sau să se aplice diferite combinaţii
ale acestor pârghii. De exemplu, uneori se dovedeşte a fi necesară direcţionarea
geografică a investiţiilor directe pe diferite regiuni ale ţării, în funcţie de interesele
determinate de îndeplinirea unor obiective strategice regionale de tehnologizare a
unor obiective industriale, iar în acelaşi timp, practicarea diferitelor forme de
compensaţii atribuite anumitor investitori străini, or subvenţii şi credite cu dobânzi
76
preferenţiale, destinate traversării cu bine a unor perioade de recesiune care pot afecta
deciziile firmei multinaţionale.
În domeniul stimulării sectoarelor exportatoare ale ţării gazdă, direcţionarea
investiţiilor directe implică parcurgerea unor etape succesive, determinate de
necesitatea identificării avantajului comparativ, în contextul modificării permanente a
condiţiilor pieţei internaţionale, sau regionale. Paşii cei mai importanţi care trebuie
întreprinşi în acest scop sunt influenţaţi de complexitatea structurii respectivelor
ramuri ale economiei, fiind de regulă următorii48:
- întreprinderea de studii şi analize cu privire la configuraţia specifică ramurilor
economice generatoare de exporturi, precum şi a structurii exporturilor pe
categorii de produse;
- determinarea dinamicii unor sectoare care au înregistrat în mod relativ
constant o anumită contribuţie în structura exporturilor;
- consultarea opiniei diverşilor investitori autohtoni şi străini în privinţa celor
mai bune căi şi metode de influenţare a dezvoltării respectivelor domenii ale
economiei;
- realizarea unor studii cu privire la stadiul existent al investiţiilor din domeniile
vizate, precum şi a potenţialului prezent în acele locaţii, sub aspectul bogăţiei
resurselor de factori de producţie;
- în sfârşit, stabilirea principalelor categorii de pârghii necesare pentru atragerea
de noi fluxuri investiţionale, mai ales în ceea ce priveşte unele facilităţi
acordate investitorilor, atât străini cât şi locali, în scopul înnoirii parcului
tehnologic, creării sau dezvoltării unor centre de cercetare dedicate unor noi
tipuri de produse care prezintă un potenţial ridicat pentru export.
Pentru numeroase ţări aflate în curs de dezvoltare, acţiunea de direcţionare a
investiţiilor străine se realizează pornind atât de la ţelurile de politică economică, cât
şi de la principalele atuuri pe care le deţin respectivele ramuri economice în raport cu
motivaţiile pe care le au companiile străine de a se localiza în anumite zone, obţinând
din această localizare a propriilor capacităţi de producţie diferite avantaje specifice.
Astfel, unul dintre principalele de atuuri, în acest domeniu, a fost şi continuă să fie
costul relativ mai redus al resurselor de forţă de muncă locale, ceea ce se pare că
domină mai ales în ramurile prelucrătoare.
În alte situaţii orientarea, sau direcţionarea investiţiilor străine este realizată în
principalele sectoare ale economiei care beneficiază de un tratament preferenţial pe
plan comercial extern, în special în legătură cu parteneri externi care deţin pieţe de
dimensiuni semnificative, unde se pot realiza o serie de parteneriate de afaceri cu
firme locale.
Există şi situaţii în care direcţionarea firmelor străine investitoare se poate
realiza în funcţie de configuraţia pe ramuri şi subramuri a economiei naţionale, mai
precis, urmând şablonul unor „focare” industriale existente deja, unde nivelul
competitivităţii mai poate fi ridicat. Acesta este situaţia în diferite sectoare ale
serviciilor din ţări în curs de dezvoltare, atât din Asia de Sud-Est, cât şi din centrul şi
estul Europei. Aceeaşi situaţie se înregistrează ţi în ţări dezvoltate, însă unde accentul
cade mai mult pe domeniile inovatoare, sau pe tehnologiile avansate. Localizarea
geografică a diferitelor obiective industriale constituie o altă referinţă importantă
pentru politica de direcţionare a investiţiilor străine. Acest aspect face ca, în final,
politica de direcţionare a investiţiilor să solicite atât aplicarea pârghiilor care
48
UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational Corporations and Export
77
încurajează accesul capitalului străin în zone cu tradiţii în fabricarea unor bunuri, cât
şi pe cele care vizează distribuţia geografică a unor capacităţi industriale.
O mare importanţă a fost atribuită în ultimii ani, în special în ţări în curs de
dezvoltare, dar şi în alte state, măsurilor de direcţionare a investiţiilor străine către
promovarea proiectelor industriale care încorporează tehnologii avansate, cu caracter
strategic pentru economie, programelor de pregătire a lucrătorilor în domeniul
utilizării acestora, precum şi a celor care asigură întărirea legăturilor industriale dintre
diferite subramuri, în aşa fel încât să se uşureze manifestarea externalităţilor pozitive
pe verticală. Prin aceasta, autorităţile guvernamentale din respectivele state urmăresc
extinderea structurilor industriale producătoare de bunuri cu un grad înalt de valoare
adăugată, sau a celor intensive în capital. Asemenea seturi de măsuri de politică
economică, fie cu caracter fiscal, fie de altă natură, au vizat creşterea indicilor de
performanţă ai diferitelor ramuri economice în raport cu piaţa externă. Dintre ţările
care au vizat astfel de practici începând din anii ’90 enumerăm: Malaezia, Thailanda,
Estonia, Brazilia, Irlanda, India, Israel etc. Mai importantă este, însă, posibilitatea
extinderii aplicării unor astfel de pachete de măsuri în cazul unor state central-est
europene, în ideea compatibilizării economiilor acestora la fenomenele care tind tot
mai mult să se manifeste pe plan regional. Necesitatea reducerii deficitelor din
structura balanţei contului curent, în contextul lipsei unor resurse interne care să
susţină dezvoltarea ramurilor economice exportatoare, face necesară direcţionarea
investiţiilor străine directe pentru crearea bazelor de sporire a competitivităţii.
În prezent, aceste măsuri de direcţionare a eforturilor investiţionale urmăresc,
în principal, patru seturi de criterii49 ce se doreşte a fi îndeplinite în scopul de a obţine
efectele dorite pe planul dezvoltării economice din ţările gazdă. Evident, o reţetă
universală a succesului acestor pachete de măsuri nu este posibilă, fiind vorba aici de
un număr relativ mare de factori care influenţează fie viteza de propagare a efectelor
acestora în cadrul economiei, fie maniera în care diferitele ramuri economice
reacţionează la introducerea lor.
Primul set de criterii se referă la asigurarea premiselor ca, implementarea
măsurilor de direcţionare a investiţiilor străine, să permită înţelegerea exactă a
stadiului de dezvoltare în care se află economia naţională, comparativ cu cea a altor
ţări aflate în stadii considerate similare sau apropiate. De asemenea, este nevoie de
unele analize special orientate către determinarea oportunităţilor privind specializarea
unor subramuri economice pe producţia acelor bunuri care să asigure conectarea, pe
termen lung, a economiei la relaţiile create în cadrul lanţurilor de activităţi care
adaugă valoare specifice producţiei internaţionale. Principiile specializării
internaţionale, în cadrul reţelelor transnaţionale coordonate de corporaţii
multinaţionale, deţine un rol important în configurarea structurilor industriale care
merită a fi sprijinite prin măsurile de direcţionare a investitorilor. De asemenea, este
necesară efectuarea de studii de conjunctură care să releve, cu destulă acurateţe, unele
tendinţe manifestate pe pieţele internaţionale în domeniul unor categorii de produse,
fapt care are o mare importanţă în stabilirea viabilităţii în perspectivă a unor sectoare
economice. Din această cauză, nu este neapărat necesar ca ramurile care au avut în
mod tradiţional succes pe piaţa externă să reprezinte şi compartimentele pe care
autorităţile se pot baza pentru viitor.
Al doilea set de criterii, este predominant, de obicei, în etapa imediat
următoare selectării ramurilor industriale compatibile măsurilor de politică economică
49
United Nations Conference on Trade and Development, World Investment Report 2003, op. cit., p.
243-244.
78
privind direcţionarea investiţiilor din exterior şi se referă la măsura în care efectele
aplicării acestora sunt conforme cu reglementările internaţionale prevăzute de
documentele negociate şi semnate cu organizaţiile mondiale atât din domeniul
comerţului, cât şi cu rol în reglementarea relaţiilor din sfera politicii privind
concurenţa. După cum se subliniază în Raportul privind investiţiile internaţionale
elaborat de UNCTAD, o atenţie tot mai mare în acest domeniu se acordă normelor
uniforme privind reglementarea subvenţionării exporturilor, practicată atât de ţările
dezvoltate, cât şi de cele aflate în curs de dezvoltare. Subliniem, în acest sens,
importanţa mare a susţinerii în continuare a unor măsuri din această categorie
specifică seturilor de pârghii de promovare a exporturilor ţărilor în curs de dezvoltare,
care întâmpină încă dificultăţi structurale în economie, chiar şi pe fondul aplicării
măsurilor de direcţionare a investiţiilor străine de capital către sectoarele exportatoare.
În pofida unor dificultăţi izvorâte din necesitatea armonizării unor astfel de seturi de
măsuri, atât pe plan concurenţial, cât şi comercial, în final, efortul de integrare a
economiei în cadrul procesului globalizării face obiectiv necesară respectarea
normelor internaţionale elaborate în spiritul sporirii competitivităţii economice. Altfel,
întreg efortul de direcţionare al investiţiilor ar rămâne unul izolat, fără o finalitate
precis determinată.
Al treilea set de criterii se întemeiază pe maniera în care Richard Caves, în
una din lucrările sale importante50, împarte activităţile din care rezultă bunuri
destinate exportului şi anume:
- activităţi de prelucrare a materiilor prime provenite din ţara gazdă, care sunt
preluate în structura proceselor de producţie aparţinând unor corporaţii
multinaţionale;
- activităţi preponderent intensive în factorul muncă, desfăşurate în cadrul
filialelor unor corporaţii, situate în ţări în curs de dezvoltare, din care rezultă
bunuri supuse exportului;
- procese de producţie din care rezultă bunuri intensive în diferite tehnologii,
care au un înalt potenţial competitiv la export, unele preluate de filiale ale
corporaţiilor.
În funcţie de aceste principale categorii de activităţi, majoritatea de esenţă
industrială, se poate determina care sunt principalele seturi de efecte generate
economiei ţărilor gazdă de integrarea totală sau parţială a unora în structura firmelor
investitoare. Principala problemă care se pune în discuţie aici este dacă extinderea
investiţiilor străine în ramurile generatoare de exporturi a determinat automat
creşterea nivelului de competitivitate în raport cu pieţele externe, sau ar mai fi nevoie
să se ia ulterior măsuri şi pentru accelerarea efectelor indirecte din economia ţării
gazdă. Asemenea categorii de efecte se materializează în influenţele induse altor
ramuri autohtone care, prin creşterea calităţii ofertei intermediare pe relaţia amonte-
aval, pot, la rândul lor, ridica nivelul competitivităţii produselor oferite la export.
În sfârşit, al patrulea set de criterii se referă la o clară analiză a existenţei şi
structurii unor pieţe de destinaţie a produselor din ramurile ce urmează să fie subiect
al direcţionării investiţiilor străine directe. Aici este nevoie să se determine gradul de
liberalizare al pieţelor externe, precum şi unele tendinţe care se manifestă pe aceste
pieţe. În multe circumstanţe, asemenea studii se adresează direct corporaţiilor
investitoare înscriindu-se, la nevoie, în gama de servicii oferite de statul gazdă
companiilor prezente în economie.
50
Caves, Richard, Multinational Enterprises and Economic Analysis, Second Edition, Cambridge
University Press, 1996, p.217-218.
79
Un rol deosebit de important, în actuala perioadă, îl au măsurile de politică
economică ce vizează sfera transferului noilor tehnologii. Aceasta, în contextul
accelerării alternanţei dintre perioadele de recesiune cu cele de avânt economic,
fenomen manifestat în cadrul economiei mondiale cu intensitate sporită mai ales în
ultimul deceniu. Autorităţile din multe state gazdă privesc încurajarea investiţiilor
directe care sunt însoţite de aportul noilor tehnologii ca pe o opţiune strategică,
indiferent de perioada de dezvoltare, în contextul necesităţii amplificării capacităţii de
asigurare a creşterii economice, traversării unor perioade de criză, uneori prelungită,
sau interesului de a creşte capacitatea de rezistenţă a economiei la manifestarea
şocurilor externe. Acest din urmă deziderat este realizabil şi pe calea ridicării
nivelului de competitivitate a ramurilor exportatoare.
În general, politicile economice care urmăresc întărirea capacităţii tehnologice
a unei economii pot fi grupate în două categorii51:
1) dezvoltarea capacităţilor tehnologice prin resurse autohtone – care solicită,
într-o măsură relativ mare, intervenţia statului şi o politică bugetară
„expansionistă”;
2) crearea premiselor de creştere a aportului tehnologic din afara economiei,
respectiv, a acelor elemente transferate o dată cu intrările de investiţii directe.
Această din urmă strategie este bazată mai ales pe politica de direcţionare a
fluxurilor investiţionale, sau de accelerare a intrărilor de capital, spre acele
ramuri care prezintă un potenţial mare de absorbţie al noilor tehnologii.
Marele avantaj al unei astfel de strategie este faptul că generează economii
importante de resurse publice, deoarece ea nu mai trebuie susţinută direct, în
aceeaşi proporţie, prin fonduri bugetare. În schimb, este necesar a se aloca
fondurile necesare asigurării promovării investiţiilor străine directe
(îndeosebi în faza premergătoare stabilirii unor filiale importante în diferite
ramuri ale economiei naţionale).
Importanţa atribuită noilor tehnologii de către diferite state gazdă reiese din
rolul major atribuit de acestea filialelor corporaţiilor multinaţionale în cercetare-
dezvoltare, abordată la faţa locului. Iată cum arăta, nu cu mult timp în urmă, situaţia în
unele state, din acest punct de vedere.
51
UNCTAD, World Investment Report 1999 – Foreign Direct Investment and the Challenge of
Development, United Nations, Geneva, 1999, p. 219-220.
80
Figura nr. 2:
Ponderea filialelor corporaţiilor multinaţionale în cercetarea-dezvoltarea
conduse în diferite state gazdă (la finele anilor ‘90)
Chile
Pondere în total
Thailanda
Singapore
Finlanda
Germania
Suedia
Italia
Canada
Irlanda
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Sursa: United Nations Industrial Development Organization,
Industrial Development Report 2002/2003, Competing Through
Innovation and Learning, UNIDO, 2002, p. 21.
În figura 2, se observă cum rolul atribuit diverselor filiale ale unor corporaţii
multinaţionale în conducerea proiectelor de cercetare-dezvoltare, efectuată în centre
specializate de pe teritoriul statelor gazdă, este mare sau foarte mare în cazul unor ţări
ca Irlanda, Singapore, Chile, Argentina, Malaezia, unde depăşeşte 40% din total. Nu
este de mirare faptul că şi efectele induse pe planul dezvoltării economice prin
intermediul externalităţilor pozitive din economie generate de prezenţa corporaţiilor
multinaţionale sunt apreciabile în cazul acestor state.
Trebuie să accentuăm, în acest context, faptul că efectele investiţiilor directe
de capital sunt mai pronunţate în cazul transferului noilor tehnologii în comparaţie cu
alte surse ale acestui tip de transfer, cum ar fi acordurile în privinţa cedării licenţei de
fabricaţie. Aceasta, deoarece rolul investiţiilor directe este mult mai complex, în
pofida dezavantajelor oferite de posibilele divergenţe în ceea ce priveşte unele
componente ale noilor tehnologii, mai puţin adaptate economiei ţării gazdă. Oricum,
asemenea dezavantaje se manifestă de-a lungul unor intervale mai lungi de timp şi pot
fi corectate printr-o serie de modificări de structură a în interiorul respectivelor ramuri
economice.
După cum se subliniază în unele lucrări de specialitate52, sintetizând
elementele din acest domeniu, se poate afirma că investiţiile directe din străinătate pot
contribui pe plan tehnologic la dezvoltarea economică a ţării gazdă pe trei planuri
distincte, după cum urmează.
1) Oricât de accelerat ar fi ritmul inovării în ţara gazdă, pe baza contribuţiei
factorilor disponibili pe plan intern, capacitatea de inovare rămâne limitată,
în comparaţie cu ceea ce apare pe plan mondial în anumite domenii de
interes. De aceea, prezenţa unor investitori strategici generează cu
siguranţă introducerea unor concepte noi, multe direct aplicabile în
52
UNCTAD, Foreign Direct Investment and Development, UNCTAD Series on Issues in International
Investment Agreements, United Nations, Geneva, 1999, p. 35.
81
producţie, ceea ce amplifică potenţialul intern în materie de inovare, prin
diversificarea stocului de idei disponibil pe plan intern.
2) Pe calea investiţiilor străine directe pot pătrunde tehnologii cu totul noi,
inexistente încă în ţara gazdă, prin utilizarea cărora pot fi obţinute produse
ce îndeplinesc anumite nevoi, diversifică oferta internă, sau generează
nevoi cu totul noi. În final, aceasta conduce la dezvoltarea pieţei interne,
substituirea unor importuri şi are efecte favorabile pe planul concurenţei în
raport cu firmele străine producătoare de bunuri echivalente.
3) Întotdeauna sunt semnificative efectele pe planul dezvoltării noilor
abilităţi, cunoştinţe tehnice şi elementele specifice know-how-ului
generate de introducerea unor metode noi de producţie care sunt rezultatul
unor investiţii directe.
Rolul pachetelor de măsuri care vizează transferul noilor tehnologii nu se
sfârşeşte în faza de intrare a noilor investiţii în cadrul economiei naţionale.
Dimpotrivă, rolul acestora creşte abia după ce filialele corporaţiilor investitoare şi-au
început activitatea de producţie în cadrul economiei naţionale. Mai precis, este vorba
aici de stabilirea unor mijloace de încurajare a corporaţiilor care implementează pe
teritoriul naţional tehnologii mai complexe, aparţinând unor generaţii noi, dezvoltă
aici centrele de cercetare-dezvoltare, în colaborare cu specialişti locali, sau efectuează
noi investiţii în centre deja existente. Este de menţionat faptul că flexibilitatea mai
mare este dată de pârghiile de încurajare care sunt aplicate pe categorii de obiective
industriale unde sunt implementate anumite noi tehnologii şi nu prin intermediul unor
liste conţinând domeniile pe care un anumit guvern găseşte că este potrivit să le
încurajeze la un anumit moment dat. Aceasta, deoarece este de preferat ca accentul să
fie pus pe bunuri a căror producţie este relativ recentă şi nu pe ramuri a căror
dezvoltare în continuare se poate dovedi foarte costisitoare sau riscantă. Configurarea
specificului măsurilor de încurajare a investiţiilor directe intensive în tehnologii noi,
din utilizarea cărora rezultă produse cu un grad ridicat de valoare adăugată
încorporată, poate să stea la dispoziţia autorităţilor guvernamentale, care adeseori
recurg la consultarea corporaţiilor investitoare, or, mai precis, la negocieri în urma
cărora se nasc obligaţii reciproce, sau se ia naştere un cod de conduită în relaţiile
reciproce.
În domeniul tehnologiilor informaţionale, de-a lungul anilor, autorităţile din
ţările gazdă au recurs la realizarea de parcuri industriale, în cadrul cărora este
încurajată pătrunderea capitalului străin, concentrarea acestuia pe seturi de activităţi
de cercetare şi producţie. De asemenea, crearea şi întreţinerea focarelor de cercetare-
dezvoltare întreprinse pe proiecte, în domeniul aplicativ, în cadrul universităţilor sau
al institutelor de cercetare a reprezentat permanent o premisă a dezvoltării de noi
generaţii de produse îndeosebi în faza în care prezenţa unor companii străine în
economia naţională este asigurată.
Pe de altă parte, un rol deosebit de important este atribuit reglementărilor care
vizează propagarea elementelor specifice noilor tehnologii în economia ţării gazdă.
Propagarea noilor tehnologii reprezintă una dintre cele mai importante tipuri de
externalităţi pozitive generate de prezenţa corporaţiilor multinaţionale în economia
ţării gazdă. Iar, până la urmă, viteza de propagare a cunoştinţelor noi transformă, sau
nu, investiţiile directe într-un factor important al dezvoltării economice într-o anumită
ţară gazdă. În etapa de propagare, intră în scenă legăturile create, la nivel de ramură,
în aval şi amonte, între diferite firme în cadrul economiei ţării gazdă, viteza de
propagare a cunoştinţelor aferente noilor generaţii de tehnologii depinzând în mod
direct atât de puterea de asimilare a acestora de către alţi agenţi economici cât şi de
82
configuraţia cadrului concurenţial din această economie naţională. De aceea, se
dovedesc deosebit de utile pârghiile de stimulare (îndeosebi cele fiscale, materializate
în reducerea impozitului pe profit) a propagării unor cunoştinţe noi şi către alte firme
locale, care nu fac parte din structura corporaţiei investitoare, dar care fie sunt
furnizori de materii prime pentru filialele acesteia, fie reprezintă subcontractori ai
corporaţiei.
Sintetizând cele menţionate până aici, putem considera următorul tablou de
ansamblu care cuprinde principalele elemente urmărite de autorităţile statului gazdă în
relaţia cu investitorii străini, pe planul transferului noilor tehnologii.
Figura nr. 3:
Principalele coordonate ale politicii privind investitorii străini, în funcţie de
etapele procesului transferului tehnologic53
1. Etapa Seturi de măsuri de

pătrunderii politică economică:
noilor
tehnologii
 măsuri de atragere a investitorilor străini, de configurare

a mediului de afaceri naţional;
 stabilirea de standarde în domeniul tratamentului
investitorilor, în funcţie de seturile de cerinţe pe domenii
de activitate;
 stabilirea sistemului instituţional-suport care să faciliteze
informarea investitorilor şi orientarea lor în economia
ţării gazdă;
 determinarea pachetelor de măsuri de încurajarea a
pătrunderii noilor fluxuri de capital şi de direcţionare a
acestora spre ramurile unde este necesar aportul
investiţional extern;
 măsuri de încurajare a corporaţiilor deja prezente în
economie, în scopul efectuării de noi transferuri
tehnologice utile dezvoltării anumitor compartimente ale
economiei naţionale, sau creşterii gradului de
complexitate a operaţiunilor productive;
 dezvoltarea sistemului de parcuri tehnologice, sau zone
libere, pentru concentrarea unor activităţi complexe
bazate pe noile tehnologii;
 reglementarea mediului concurenţial intern într-o
manieră favorabilă pătrunderii capitalului străin în
anumite ramuri economice.
53
Coordonatele politicii economice privind relaţia cu investitorii străini sunt în concordanţă cu
elementele menţionate de UNCTAD, World Investment Report 1999 şi 2003, United Nations, Geneva.
83
2. Etapa
propagării Seturi de măsuri de
noilor politică economică:
tehnologii în
economia ţării
gazdă
 măsuri de întărire a legăturilor create în cadrul ramurilor
industriale, între filialele corporaţiilor investitoare şi
diferite firme locale, îndeosebi a celor ce vizează sfera
întreprinderilor mici şi mijlocii;
 încurajarea creării de firme mixte cu parteneri locali, în
cadrul cărora să fie utilizate elemente ale noilor tehnologii
recent introduse;
 întărirea numelui de marcă aparţinând unor firme locale,
însoţită de coparticiparea la procesele de aplicare a noilor
tehnologii;
 măsuri de revigorare a centrelor locale de cercetare-
dezvoltare, multe dintre acestea fiind supuse privatizării,
sau încorporate în structurile de firmă;
3. Etapa
conceperii sau Seturi de măsuri de
actualizării unor politică economică:
noi tehnologii
pe plan local
 măsuri în privinţa creşterii rolului centrelor locale de

cercetare-dezvoltare în special în domenii strategice;
 facilităţi fiscale oferite corporaţiilor investitoare care
dezvoltă propriile centre în domeniul cercetării pe teritoriul
ţării gazdă, sau cooperează cu firme locale;
 asigurarea unui cadru legislativ coerent în domeniul
proprietăţii intelectuale, care să încurajeze firmele locale în
privinţa inovării;
 dezvoltarea relaţiei complexe dintre programele de
cercetare din învăţământul superior şi diferitele firme
beneficiare.

84
Rezumat
Reorganizarea internaţională a activităţilor corporaţiilor multinaţionale

comportă o serie întreagă de transformări, unele fiind proprii universului
microeconomic, ţinând de restructurarea şi eficientizarea firmei pe termen scurt sau
mediu, iar altele care se înscriu în procesul mai amplu de evoluţie multidimensională
a organizaţiei. Ne referim aici atât la dimensiunea regională, sau globală, a firmei, cât
şi la complexitatea legăturilor intra- şi interfirme care se formează o dată cu trecerea
timpului.
Teme pentru verificarea cunoştinţelor

1) Specificaţi care sunt caracteristicile distinctive ale fiecărei forme a transferului
noilor tehnologii peste hotare.
2) Determinaţi principalele coordonate ale avantajului competitiv pe plan
internaţional.
3) Care sunt cele mai importante coordonate ale politicii de atragere a investitorilor
multinaţionali?
Bibliografie
Bucureşti, 1995;
Bucureşti, 2005;
Autori străini:
85

11 EBE Corporatii - Multinationale - Suport de Curs ID PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

11 EBE Corporatii - Multinationale - Suport de Curs ID PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă

Specializarea: Economie şi Afaceri Internaţionale

ANUL III - Semestrul 6

Acest suport de curs NU este suficient pentru promovarea examenului şi a

Organizarea temelor în cadrul cursului:

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Materialele bibliografice obligatorii:

1. Postelnicu, Gheorghe, Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Editura Economică,

Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei: cursuri

Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei:

Metode utilizate în cadrul predării cursului

Expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi vizuale;

Metode utilizate în cadrul predării seminarului

- expunere directă a elementelor practice din domeniul investiţiilor internaţionale;

Examinarea intermediară se realizează în săptămâna VIII sau IX, după stabilirea în

Elemente de deontologie academică:

Recomandări privind studiul:

Corporaţiile multinaţionale – principalul vector al globalizării

180 Primele 50 corporaţii

Efectuând o astfel de comparaţie, ajungem la concluzia că marile firme

Dintre companiile care figurau în topul primelor 50 în urmă cu 20 de ani, se

Prima coloană a tabelului nr. 4 surprinde locul câştigat de fiecare firmă în

active în străinătat e vânzări în străinătate angajaţi din străinătat e

În acest clasament, întocmit pe baza criteriului deja menţionat, este de

Căi şi modalităţi concrete de expansiune internaţională a firmelor

Achiziţiile şi fuziunile de firme pe plan internaţional sunt interpretate de

Tabelul nr. 1: Achiziţii şi fuziuni de firme pe plan mondial (primele 15 după

Majoritatea marilor fuziuni şi achiziţii s-au produs, la nivelul anului 2002, în

Figura nr. 1: Tipuri de fuziuni, după modul de organizare a patrimoniului

Firmele F1 şi F2 (subiecţi ai tranzacţiilor) – concentrarea activelor şi formarea unei

Fuziunea prin reunire F1 şi F2 se dizolvă,

Firmele F1 şi F2 (F1 – achizitor; F2 – achiziţionat, sau ţintă) – investiţie directă prin

Firma F1 preia F2 (firma

Achiziţia de tip Firma F1 preia F2 (firma

La rândul lor, indiferent de tipul acestora, achiziţiile de firme se pot desfăşura

Achiziţia ostilă Efectuarea preluării în

Considerând situaţia de ansamblu, cele mai recente achiziţii şi fuziuni de firme

Procesul de internaţionalizare a producţiei

Tabelul nr. 1: Proporţiile producţiei internaţionale raportate la produsul intern

Sursa: prelucrat după UNCTAD, World Investment Report 2002 – Transnational

Dacă ne propunem o evaluare strict numerică a valorii fuziunilor şi

a) Producţia concentrată la nivel global reprezintă una dintre formele de organizare a

Figura nr. 4: Concentrarea producţiei la nivel mondial

Cartier general Ţara A

Ţara B Ţara C Ţara D

Acest tip de organizare a producţiei internaţionale este specific pentru firmele

Acest mod de abordare a principiilor producţiei internaţionale este caracteristic

c) Specializarea la nivel de produs, pentru piaţa globală or regională – are în vedere

În această formă de organizare, fiecare filială a corporaţiei este specializată în

d) Integrarea proceselor de producţie pe verticală, la nivel internaţional – reprezintă

De asemenea, este un rezultat al standardizării şi al adaptării firmei

Localizarea diferitelor seturi de activităţi aferente proceselor de producţie

Când literatura de specialitate îşi propune să determine realele dimensiuni ale

Teme pentru verificarea cunoştinţelor

Efecte ale acţiunii corporaţiilor multinaţionale în contextul

Recomandări privind studiul:

Corporaţiile multinaţionale şi transferul internaţional al noilor

Transferul internaţional al noilor tehnologii reprezintă, la ora actuală, unul

Figura nr. 1: Posibilităţi de organizare a relaţiilor corporaţie - filiale cu

În sfârşit, după cum se precizează şi în literatura de specialitate33, un element

1. specificul strategiei urmate de firmă şi

Strategia urmărită de corporaţie defineşte precis locul şi rolul fiecărei filiale în