Raspunsurile la intrebari:

20.Galvanizarea-este o metoda electroterapeutica,in

care asupra organismului,prin contact,se actioneaza cu
current electric continuu,cu intensitatea mica-pina la 50 mA
si tensiune joasa-30-80 volti(V).
Caracteristica fizica si mechanism de actiune:
Acest current patrunde prin canalele glandelor sudoripare si
sebacee in tesuturile profunde.Se raspindeste in muschi prin
spatiile intercelulare si prin traiectoria vaselor sanguine si
ale tunicii nervilor.

In cimpul electric ionii pozitivi(+) se deplaseaza spre

catod(-) si acesti ioni se numesc CATIONI;iar ionii
negative (-) invers –sunt atrasi spre anod(+) se numesc
ANIONI.

Ajunsi ionii la polii respective,isi pierd sarcina electrica

neutral-atomi liberi cu o actiune chimica oarecare,care este
foarte sporita.Procesulde formare atomilor liberi-
ELECTROLIZA.

Un alt proces fiziologic care se produce sub actiunea

curentului galvanic este-ELECTROOSMOZA-acumularea
moleculelorde apa in membrane,care se observa mai intens
sub catod,iar sub anod un process este slab pronuntat.

Actiunea curentului galvanic:

-antiinflamatorie

-analgezica
-sedativa(la anod)

-de excitare(la catod)

-miorelaxanta

-metabolica

Tehnica,metodica de aplocare: Aparatele galvanice nu au

unire cu pamantul,pacientul nu este al II-lea electrod care ar
provoca energie,aparatele sunt portative,se aplica chiar si la
domiciliu.Feluri de aparate:POTOC;AGN-32;AGN-33;GR-
1M;GR-2;Microtoc,Neuron;Neotron

Metodile de aplicare:

Longitudinala-mai des la coloana vertebrala si procesele

patologice care se afla la suprafata.

Transversala-pentru aplicarea asupra organelor interne sau

cind trebuie supus influentei tot tesutul dintre electrozi.Se
ia in considerare si proiectia lui anatomica.

Se deosebesc metodele de aplicare:

1.Locala

2.Segmentara

3.Segment-locala

4.Generala

Aplicare se poate de efectuat prin:

2 electrozi 4 electrozi 3 electrozi

Se mai foloseste bifurcarea unuia dintre electrozi sau ambii

bifurcati.

Aparatajul si metodicile de aplicare:

In calitate de sursă de curent continuu pentru galvanizare se

utilizează aparate simple care includ redresorul de curent
alternativ cu filtru, miliampermetrul, ponteţiometrul pentru
varierea intensităţii curentului şi comutatorul pentru
transferul scării aparatului la 5 şi 50 mA, lampa de semna-
lizare şi întrerupătorul aparatului, bornele pentru conectarea
firelor cu electrozi cu indicaţia polarităţii.

Metoda de aplicare

Pentru aplicarea curentului continuu sînt utilizaţi:

1. electrozi, o placă confecţionată din plumb ori
cositor;
2. electrozi confecţionaţi din ţesut îmbibat cu grafit
(plombagină);
3. băi galvanice pentru membre, ochi, urechi.înaintea
fiecărei şedinţe de curent galvanic se verifică poziţia
cursorului potenţiometrului care va fi situată la inii nsitatea
„O“. Conectarea aparatului în circuit este semnalată prin
aprinderea becului de control. în timp ce reţeaua ■ li l irică
a aparatului se ajustează (cca 3 min.) asistenta i \aminează
tegumentele care vor fi supuse tratamentului.
După degresarea pielii pe porţiunile indicate de medic
•a i are nu sînt lezate se aplică comprese hidrofile confecţi-
onate din tifon sau burete de bumbac, căptuşeli hidrofile
cu i iosimea de cca 2 mm; înainte de aplicare sînt umezite
bine « u apă fierbinte şi stoarse, după ce deasupra lor sînt
instalaţi electrozii metalici. Pentru un contact mai sigur cu
tegumentul, electrozii se fixează cu ajutorul bandajului de
cauciuc ori ţesut elastic, iar în majoritatea cazurilor se
folosesc săculeţe i u nisip. Galvanizarea se poate realiza
prin situarea electrozilor indiferenţi (de regulă, catod) faţă
de cei activi (de icgulă, anod) în poziţie longitudinală,
transversală sau obli- i ă. Distanţa dintre electrozi trebuie să
nu fie mai mică decît 1/2 din suprafaţa căptuşelii hidrofile a
elecrozilor. în funcţie de poziţia electrozilor aplicarea fa vi
bipolară cînd electrozii ui aceeaşi dimensiune, sau
unipolară cînd polul, de regulă .modul (+), este conectat cu
un electrod mic, ceea ce concentrează întreaga acţiune prin
densitatea mare a curentului. Pentru electrozii mari
densitatea curentului va fi pînă la 0,(12 mA/cm2, iar pentru
cei mici, pînă la 0,1-0,2 mA/cm2.
Asistenta explică bolnavului caracterul senzaţiilor
aparente sub electrozi în timpul aplicării curentului.
Senzaţia de înţepătură permanentă cu micşorare pe
parcursul şedinţei este criteriul de acţiuni optimale. Apariţia
senzaţiei de durere sau usturime arată că procedura nu este
efectuată corect din punct de vedere tehnic. în cazul acesta
se reduce intensitatea şi se deconecteză aparatul din circuit,
după care se verifică din nou starea pielii şi a electrozilor.
în condiţii normale, la finalul procedurii cursorul po-
tenţiometrului se va deplasa lent în poziţia iniţială, curentul
reţelei se va întrerupe, firele se vor deconecta de la aparat şi
după înlăturarea electrozilor se vor examina regiunile pielii
supuse galvanizării. în caz de contact al electrodului
metalic cu pielea şi apariţia arsurii, leziunea se prelucrează
cu soluţie etilică de tanin 10% sau soluţie de permanganat
de potasiu (5%).
 Dozarea curentului se efectuează după densitatea lui
şi depinde de sensibilitatea pielii la acţiunea curentului
continuu pe diferite regiuni ale corpului. Pentru adulţi
densitatea iniţială a curentului este acceptabilă în limitele
de 0,01mA/ cm2, iar pentru copii, cca 0,03-0,08 mA/cm2.
Durata şedinţei este de la 6-10 pînă la 20-30 min., iar seria
de tratament include 10-20 şedinţe efectuate peste o zi ori
zilnic.
în timpul procedurii bolnavul nu va citi, vorbi sau dormi.
După şedinţă bolnavul se va odihni cca 20-30 min.

Metodicele de aplicare:

Clasice , care pot fi :

Cu actiune: -generala

-segmentar-reflectorie

Clasice cu actiune generala:

1.Galvanizarea generala dupa Vermel
2.Aplicam longitudinal electrozii pe coloana cervical
3.Galvanizarea patrucelulara(pentru miini si
picioare).Bicelulara(numai miini si numai picioare)
4.Galvanizarea gulerului lui Scerbac
5.Metoda Burghinion
6.Galvanizarea endonazala
 Clasice cu actiune segmentar-reflectorie:
1.Metoda Bergonie(semimasca Bergonie)
2.Metoda Casili

Galvanizarea se combina:
Cimp magnetic; Inductotermia; Ultrasunet; Bai;
Factori termici

Indicaţii pentru galvanizare:

în bolile interne: boala hipertonică (grad I şi II),
astmul bronşic, colita, pancreatita, ulcerul gastric şi
duodenal, scle- rodermia.
Bolile sistemului nervos: nevrita, plexita, radiculita,
ne- uromiozita, leziunile nervilor periferici, ale creierului şi
mă- duvei spinării, encefalita, mielita, ateroscleroza vaselor
creierului, nevroza, migrena, solarita.
Pe scară largă galvanizarea este indicată în procese
algice diverse (mialgii, bursite,tendinite, artroze, poliartrită
reumatoidă în faza de acalmie etc.), în stări posttraumatice
sau traumatice (entorse, luxaţii, contuzii, fracturi), tulbură-
rile circulaţiei arteriale periferice (acrocianoza, boala şi sin-
dromul Raynaud, cefalee vasomotorie etc.), în hemiplegii
după accidentul vascular cerebral (AVC), în paralizii şi pa-
reze după leziuni de neuron motor periferic. Galvanizarea
se aplică în diverse boli dermatologice, ginecologice, oftal-
matologice etc.
Contraindicaţii: incompatibilitatea pacientului fata de
current(gust metallic,greturi,voma),boli acute inflamatorii
cu puroi, insuficienţă circulatorie de gradul IIB-III,
hipertensiune arterială stadiul III, stări febrile, exemă,
dermatită, traumatismul pielii în regiunea aplicării
electrozilor, sindroame hemoragi- p.ire, intoleranţă la
curent electric, boli neoplazice, boli infectocontagioase
acute, corpurile metalice in regiunea de aplicare a
curentului,tumorile maligne,TBC active si acuta.,T-37,8
C,Perioada de intoxicare.

21.Electroforeza medicamentoasa- este o metodă de

electroterapie în care se acţionează asupra organismului
concomitent cu curent continuu şi substanţă
medicamentoasă, cure pătrunde în organism prin tegument
sau mucoase sub influenţa curentului.
Electroforeza este posibilă numai în cazul substanţelor
care se disociază în ioni (electroliţi sau ioni absorbiţi în
soluţie). Gradul de disociere electrolitică a substanţelor de-
pinde de proprietăţile solventului (permetivitatea dielectri-
că), valenţa şi concentraţia substanţei. Permetivitatea die-
lectrică a solventului este determinată de proprietatea aces-
tuia de a forma în jurul ionilor pătura hidrată. Cu cît e mai
marc permetivitatea dielectrică, cu atît e mai mare capacita-
tea de disociere, deoarece pătura hidrată opune interacţiu-
nea ionilor cu sarcinile opuse. Această proprietate este foar-
te pronunţată pentru apă, care se utilizează în calitate de
solvent. Cu cît valenţa e mai mică, cu atît e mai pronunţat
gradul disocierii electrolitice. Diminuarea concentraţiei
substanţei în soluţie asigură creşterea gradului de disociere.
Mecanismul de actiune al curentului electric poate sa
manifeste controversa cu mecanismul de actiune a
preparatului si poate sa-l scada activitatea lui
farmaceutica(ex.la metodele de electroforeza cu
anticoagulante).Substanta medicamentoasa trebuie sa fie
diluata.Preponderent solutiile uleioase nu se introduce cu
electroforeza.
Preparatele medicamentoase se introduce in
conformitatea cu disocierea lor in ioni.Preparatele incarcate
cu ioni(+) se administreaza cu anodul,iar cele incarcate(-)
se administreaza cu catodul.Unele preparate pot fi
administrate cu ambele polaritati.
Pentru elecroforeza sunt utilizate preparate cu
concentratia 0,5-5%;uneori 10%;Cu cit preparatul este mai
putin concentrate , cu atit mai bine se produce disocierea si
se introduce mai multi ioni.Solutia medicamentoasa se
poate dilua pe mai multe forme de solvent,insa cel mai bun
si si mai universal este apa bidistilata sau distilata,daca
preperatul nu se diluiaza in H2O,atunci se foloseste solutie
apoasa de Dimexil sulfo-oxid(Dimexid)de 25-50% sau
alcool etilic.
Metodicile de aplicare sunt acelasi ca si la galvanizare.
Electroforeza medicamentoasa se asoceeaza cu:
-RIR -Inductotermia
-Cimpul magnetic -Ultrasunetul
-Laser-terapia
Electroforeza nu se combina in aceeasi zi cu:

-Curenti pulsatili -RUV in doze eritemice

Indicaţiile de bază ale electroforezei medicamentoase

sînt determinate pe de o parte de indicaţiile generale ale
aplicării curentului continuu (galvanizarea, impulsuri unidi-
recţionale), iar pe de altă parte de activitatea farmacologică
a substanţei administrate.
Contraindicaţiile sînt în principiu aceleaşi ca şi pentru
aplicarea curentului continuu cu verificarea contraindicaţi-
ilor pentru substanţa medicamentoasă utilizată.

22. Electrosomnul este o metodă de tratament prin

acţiune asupra creierului cu curent de impulsuri de
frecvenţă joasă şi sonoră (1-130 Hz), de formă
dreptunghiulară, intensitate mică (1-3 mA) şi tensiune mică
(pînă la 50 V), care provoacă la o aplicare îndelungată
somnolenţă şi somn de diversă adîncime şi durată.
Mecanismul electrosomnului, conform teoriei lui I.V.
Pavlov, poate fi explicat prin apariţia inhibiţiei de protecţie
în sistemul nervos central sub influenţa excitaţiilor slabe,
monotone. Se consideră că în timpul electrosomnului se
observă un răspuns reflector la excitarea pielii pleoapelor
cu curent electric, precum şi acţinea directă a curentului
asupra structurilor hipotalamice care declanşează procesul
de inhibiţie în structurile corticale ale creierului. Probabil în
acest proces se include şi formaţiunea reticulară prin
diminuarea influenţei tonizante a acesteia asupra scoarţei
cerebrale. în ansamblu aceste fenomene asigură apariţia
somnolenţei şi somnului. După procedură se activează
sistemul limbic cu apariţia stării de vigoare.
Se discută mecanismul umoral al electrosomnului în
care sub influenţa impulsurilor se elaborează substanţe chi-
mice de ordinea peptidelor opiatice.
Actualmente mecanismul acţiunii electrosomnului
poate fi prezentat în următorul mod. Curentul de impulsuri
provoacă excitarea receptorilor senzitivi în zona inervaţiei
nervului trigemen. Impulsaţia eferentă ritmică prin fibrele
nervului trigemen atinge celulele bipolare ale nodului trige-
men (Gasser), iar mai departe ajunge la nucleul senzitv al
nervului trigemen. Impulsaţia din acest nucleu prin diverse
fibre ajunge în scoarţa cerebrală predominant prin nucleele
talamusului şi hipotalamusului.
Aparataj: Aparatajul
electronic pentru clectrosomn
generează curent de impulsuri
dreptunghiulare, frecvenţa cărora
se selectează individual în
dependenţă de forma, stadiul
maladiei, starea funcţională a
sistemului nervos central.
Fig. 11. Fioxarea electrozilor în
Frecvenţa poate fi modificată în tratamentul cu electrsom
limitele de la 1-130 Hz ori pînă la
160 Hz (electroanalgezie). Durata fiecărui impuls este de
0,2-0,5 ms. Şedinţele sînt efectuate în încăpere izolată şi cu
iluminaţie redusă.

Pintre aparatele menite tratamentului cu electrosomn

pot menţionate cele de tipul Electroson (3C-2; 3C-3; 3C-4;
3C-5). Procedura constă în aplicarea pe pleoapele ochilor
închişi a 2 electrozi umectaţi cu apă şi uniţi cu catodul,
iaralţi 2 electrozi, umectaţi şi uniţi cu anodul, se aplică în
regiunea apofizelor mastoidene (fig. 11). La început se ac-
ţionează cu impulsuri de intensitate mică (2-8 mA), care
provoacă o senzaţie uşoară de înţepătură ori vibraţie. în
cazul manifestărilor nevrotice evidente şi excitabilitate pro-
nunţată a sistemului nervos central se utilizează frecvenţe
joase (5-20 Hz). în cazul depresiei psihice a bolnavului şi
predominarea proceselor de inhibiţie a reglării neuroumo-
rale se utilizează o frecvenţă mai înaltă (40-100 Hz). Durata
procedurii în prima şedinţă este de 10-15 min., cu o creştere
ulterioară pînă la 30-40 min. Şedinţele se realizează peste o
zi ori două zile la rînd cu întrerupere la a trea zi. Cura de
tratament include 10-20 şedinţe.
Indicaţile electrosomnului: bolile interne ( boala
ischemică cardiacă, boala hipertonică, ulcerul gastric şi
duodenal, hipotireoza, guta); bolile sistemului nervos
(ateroscleroza vaselor sangvine cerebrale în stadiu
incipient, encefalopatia traumatică, sindromul hipotalamic,
migrena, neurastenia, sindromul astenic, psihoza maniac-
depresivă, schizofrenia).
Contraindicaţii: tumorile maligne, insuficienţa
circulatorie de gradul II-III, perioada acută a infarctului
miocardului (3 săptămîni), accidentul vascular cerebral în
primele 2-3 luni, arahnoidita, isteria, inflamarea pielii feţei,
febră, inflamaţia ochilor, hemoragia şi predispunerea la
aceasta, intoleranţa individuală faţă de curentul electric,
atitudinea negativă a bolnavului faţă de metoda
electrosomnului, prezenţa metalelor în ţesutul creierului,
ochilor ori al organelor auzului.

23.Electroanalgezia transcerebrala(centrala) este o

metodă de influenţă asupra sistemului nervos central cu
curent electric pentru a provoca fenomenul de parabioză.
Curentul de impulsuri de intensitate mică provoacă apariţia
zonelor depresiei catodice în cortex şi micşorarea influenţei
ascendente a zonelor emotive ale hipotalamusului.
Excitarea ritmică cu impulsuri omogene de curent electric
de intensitate mică provoacă:
- micşorarea activităţii şi apariţia stării parabiotice în
structurile formaţiunii reticulare cu micşorarea influenţei
activatoare a acesteia asupra cortexului cerebral. Acest fe-
nomen este declanşat şi prin excitarea structurilor limbice
care blochează impulsurile formaţiunii reticulare;
-micşorează tonusul sistemului simpato- adrenalinic,
amplifică circulaţia sangvină periferică prin micşorarea
reacţiei angiospastice a vaselor;
-ameliorează micro- circulaţia, echilibrează balanţa
electrolitică prin ameliorarea circulaţiei renale. în aceste
condiţii apare o stare psiho- fiziologică deosebită prin
modificarea activităţii electrice a structurilor limbice.
-se restituie echilibrul emotiv, vegetativ şi hormonal
în organism, ceea ce preintîmpină diverse leziuni ale
viscerelor. Această metodă de tratament are o influenţă
sedativă şi antistresorie, amplifică procesele de adaptare la
condiţiile mediului extern. Datorită amplificării procesului
de inhibiţie în scoarţa cortexului apare starea de calmare,
evitarea stării de alertă, depresie, micşorarea senzaţiilor
algice, apariţia vioiciunii, dispoziţiei creatoare şi a
optimismului. Mecanismul de acţiune a electroanalgeziei
centrale poate fi explicat prin concepţia F. Z. Meerson
(1987), care a demonstrat că orice reacţie de stres iniţial
trece prin stadiul de adaptare la situaţia stresorie. Pentru
menţinerea caracterului adaptiv această reacţie declanşează
sistemele de limitare a stresului. Activarea acestor sisteme
inhibă eliberarea factorului relizing al corticosteronului şi
catico- laminelor. Concomitent în creier se activează
neuronii care elaborează mediatori de tipul dopaminei,
serotoniei, GABA, peptide opeate etc. Activarea sistemelor
de limitare a stresului amplifică biosinteza neuropeptidelor
cu elaborarea suplimentară a endorfinelor şi encefalinelor,
ceea ce în final asigură preîntîmpinarea leziunii viscerelor,
în special a cordului. în baza acestei concepţii în laboratorul
prof. F. Z. Meerson au fost experimentate diverse remedii
care stimulau sistemul de limitare a stresului emotiv
precum şi electroanalgezia centrală (S.A. Rodzievski, 1991)
în scopul profilaxiei aritmiilor cardiace de geneză
stresorică. în scop de electroanalgezie centrală se utilizează
aparatul „LE- NAR“, care prezintă un generator de
impulsuri de formă dreptunghiulară cu acţiune prin
electrozi situaţi pe craniul bolnavului. Criteriul de eficienţă
a tratamentului este apariţia senzaţiei de căldură în membre,
relaxarea muşchilor, roşeaţa pielii şi micşorarea tensiunii
emotive, dispariţia fobiei.
Aparataj si metoda de aplicare:
Respectînd toate precauţiile tehnicii securităţii trata-
mentului cu curent electric şi verificînd starea tehnică a
aparatajului, se aplică electrozi prin căptuşele de 15-20 stra-
turi de tifon umectate cu soluţie de 4-5% bicarbonat. Elec-
trozii dublu conectaţi cu catodul (culoarea albastră) se apli-
că pe frunte de asupra sprîncenelor, iar cei conectaţi cu
anodul de (culoare roşie) se aplică sub apofizele
mastoidene în vecinătatea vertebrelor cervicale. Este strict
interzisă aplicarea electrozilor pe pleoape şi în regiunea
zonelor carotid- iene ale gîtului.
Pentru asigurarea efectului tranchilizant în prealabil se
fixează frecvenţa impulsurilor de 800-1000 Hz şi durata
impulsurilor de 0,15-0,2 ms. Peste 10-15 min. după
adaptarea pacientului la acest regim se măreşte intensitatea
pînă la 0,8- 1,2 mA. Intensitatea poate depăşi valoarea de
1,2 mA numai în cazul necesităţii de analgezie. Procedura
de tranchilizare se întrerupe peste 40-50 min. prin
micşorarea lentă a amplitudinii pînă la zero. Cura include
10-15 şedinţe şi pe parcursul acesteia se vor exclude alte
aplicări fizioterapeutice ori utilizarea remediurilor sedative
şi hipotensive.
Indicaţii: metoda electroanalgeziei centrale este
aplicată în tratamentul nevrozelor generale, bolii
hipertonice, bolii ischemice a inimii, bolii ucleroase a
stomacului şi duodenului, astmei bronşice etc.
Contraindicaţii: dereglările circulaţiei sangvine a
creierului, starea de comă, leziunile organice, traumatice ori
infecţioase ale sistemului nervos central, dereglările
psihice, starea de ebrietate.

24.Diadinamoterapia- metoda constă în acţiunea asupra

organismului bolnavului a curentului în formă sinusoidală
redresat în fază simplă sau dublă cu impulsuri de frecvenţă
joasă. Intensitatea curentului e mică (<50 mA), iar frontul
posterior al impulsurilor e întins. Această metodă a fost
elaborată de medicul stomatolog P. Bernard (1950).
Curenţii continui sinusoidali se obţin prin redresarea fazei
„plus“ a curentului alternativ cu frecvenţa 50 Hz din reţea.
în cea mai simplă variantă se utilizează curent monofazat
cu frecvenţa de 50 impulsuri/sec., ori bifazat cu frecvenţa
de 100 impulsuri/sec. Toate formele de curenţi diadinamici
au efect la polul negativ^), care se consideră activ.

DEF:curenti continui de imp.de forma hemisinusoidala cu

frecv.de 50-100 Hz,care deriva prin redresarea alteratiei
negative(sau suplimarea ei)a curentului sinusoidal de la
retea cu frecv.de 50 Hz.

Principalele efecte:

-analgetice

-hiperemiante

-dinamogene
Formele clasice de current:

1.MF(monofazat fix) 2.DF(difazat fix)

3.PS(perioada scurta) 4.PL(perioada lunga)

Forme derivate:

5.MM(monofazat modulat) 6.DM(difazat modulat)

7.RS(ritm sincopat)

Aparataj:

Aparatele pentru tratamentul cu curenţi diadinamici sînt

diverse. Printre acestea sînt aparatul SNIM-1, Tonus-1,
Tonus-2 (Rusia) Neodinator-725 (RFG) şi DLADIN-3
(România). De

Bolnavul se aranjează în modul de relaxare maximală

a muşchilor organismului, deoarece efectul curativ al
curenţilor diadinamici în mare măsură se realizează prin
acţiunea asupra fibrelor musculare şi proprioreceptorilor.
Pentru efectuarea tratamentului cu curenţi diadinamici
sînt utilizaţi electrozii pentru galvanizare şi electroforeză.
Ei sînt de metal ori plăci de masă plastică cu
conductibilitate electrică, ţesut de grafit. Căptuşeala
hidrofilică de grosimea cca 1 cm este umectată şi se
instalează direct pe suprafaţa corpului bolnavului. Suprafaţa
trebuie să fie cu 2 cm mai mare decît a electrodului.
Dimensiunile şi forma electrozilor trebuie să acopere
regiunea procesului patologic. Densitatea curentului este
mai mare în ţesuturile superficiale nemijlocit sub electrod.
Din aceste considerente electrozii se orientează în aşa mod
ca să asigure scurgerea maximă a curentului prin regiunea
focarului patologic ori prin formaţiunea structurală supusă
tratamentului. în ultimul caz, electrozii sînt situaţi
perpendicular.
Indicaţii: diverse manifestări neurologice ale
osteohon- drozei coloanei vertebrale (lumbago,
radiculita, lumboscia- tica, sindromul rădăcinilor etc.),
dereglările motoare şi vasculare ale nevralgiei, migrenă,
disfuncţiile aparatului locomotor, miozite, periartrite,
epicondilite, artroze, mobilitatea redusă în articulaţii
după traume sau intervenţii chirurgicale, inflamaţii
cronice ale sistemului digestiv (ulcerul gastric şi
duodenal), parodontoze, sinusite, rinite, neuroze
cardiovasculare, HTA în stadiu I-II, obliterarea
aterosclerotică a arterelor periferice, tratamentul unei zone
de declic dureros etc.
Contraindicaţii: sensibilitate exagerată pentru
curentul continuu, procese inflamatorii acute,
predispunere către hemoragie, fracturi ale oaselor în
cazul absenţei fixării eschile- lor osoase, leziunilor
acute intraarticulare, tumori maligne, tuberculoză
activă a plămînilor şi rinichilor.
25. AMPLIPULSOTERAPIA- este aplicarea în scop
curativ a curentului de frecvenţă medie sinusoidal modelat,
care se prezintă prin pulsarea amplitudinii. Aplicarea
acestor curenţi de frecvenţă medie asigură scurgerea
curentului prin tegument fără excitarea receptorilor şi
apariţia senzaţiilor sub electrozi, iar modularea în
amplitudine provoacă excitarea structurilor neuro-
musculare. Acest curent a fost numit curent sinusoidal mo-
delat şi propus în clinică de V. G. Iasnogorodski şi M.A.
Ravici (1963). Curenţii utilizaţi în această metodă sînt al-
ternativ sinusoidali cu frecvenţa de 2-5 kHz şi modulaţi
prin amplitudine în frecvenţă joasă de cca 10-150 Hz.
Curentul sinusoidal „purtător“ este modulat în amplitudine
la diverse niveluri (fig. 14, 2). Gradul modulaţiei este
determinat prin micşorarea amplitudinii oscilaţiilor între
trenurile de impulsuri în comparaţie cu amplitudinea
curentului „purtător“ de frecvenţă (fig. 14,1). Gradul
modulaţiei poate fi modificat în limitele 0-100%. Frecvenţa
curentului „purtător“ de 5000 Hz nu provoacă excitarera
pielii, dar contribuie la penetrarea oscilaţiilor curentului în
trenuri de impulsuri în adîncul ţesuturilor sub electrozi,
apare senzaţia de vibraţie în urma fibrilării muşchilor. Din
cauza acomodării rapide la excitarea monotonă, senzaţia
vibraţiei dispare. Pentru evitarea acestui fenomen se
recurge la modularea amplitudinii şi modificarea intensităţii
curenţilor aplicaţi. în alt regim de lucru curentul este supus
redresării şi în acest mod impulsurile vor fi unidirecţionale .
Pulsaţiile amplitudinii după modulare în aparatele
Am- plipuls (Rusia) se grupează în 4 regimuri de lucru
(RL):
1) RL (impulsuri — pauze — IP) prezintă o serie de
unde modulate care este alternată de pauze. Durata trenului
de impulsuri, frecvenţa lor în interiorul seriei, precum şi
durata pauzei se stabileşte în parte fiecare (Fig. 14,4). Acest
curent are acţiune excitatoare pronunţată şi se manifestă
predominant prin stimulare electrică.
2) RL (impulsuri — nemodulat, portant — IN)
prezintă alternarea trenului de impulsuri modulate cu curent
portant nemodulat (Fig. 14,5). Această formă de acţiune
posedă influenţă excitatoare slab evidenţiată şi se aplică în
sindroa- me nociceptive pronunţate ori în pericolul de a
provoca sindromul de durere prin acţiuni intensive.
3) RL (frecvenţe intermitente — FI) prezintă
alternarea trenului de impulsuri modulate cu curent portant
nemodulat (Fig. 14,5). Această formă de acţiune posedă
influenţă excitatoare slab evidenţiată şi se aplică în sindroa-
me nociceptive pronunţate ori în pericolul de a provoca
sindromul de durere prin acţiuni intensive.
4) RL (frecvenţe intermitente — FI) — trenul de im-
pulsuri modulate cu frecvenţă fixă de 150 Hz alternează cu
trenul de impulsuri modulate de frecvenţă în limitele a 10-
150 Hz (Fig. 14,6). în acest regim de lucru se exclude feno-
menul acomodării elementelor periferice ale sistemelor sen-
zitivo-senzoriale. Astfel intensitatea acţiuinii curentului în
amplipulsoterapie poate fi reglată prin:
a) regimul de lucru (I, II, III IV);
b) forma curentului (alternativ sau redresat);
c) frecvenţă (10-150 Hz);
d) durata impulsurilor şi gradul de modulare.
Aparatajul de generare a curentului de frecvenţă medie
modulat are de regulă o singură regiune de frecvenţă (5
kHz) a curentului „purtător“ (Amplipuls, Rusia) sau două
regiuni de frecvenţe (Miodinaflux, Franţa): 1) 5 kHz cu o
durată a perioadei corespunzătoare de 0,2 ms şi 2) 10 kHz
cu o durată a perioadei de 0,1 ms. Pentru electrostimulare
musculară sînt utilizate aparatele Stimul-1, Stimul-2 (Rusia
şi Germania) cu o singură regiune de frecvenţă (2k Hz) care
se modulează în formă de impulsuri, iar pauza se realizează
în cîteva variante. Curenţii generaţi în aceste aparate posedă
acţiune excitantă asupra muşchilor şi nervilor.
Tehnica de aplicare a curenţilor sinusoidali modulaţi
necesită relaxarea maximală a musculaturii. De regulă,
poziţia bolnavului este în decubit anterior sau posterior.
Numai după relaxarea musculară se poate de precizat
focarul dureros şi contractarea patologică a muşchilor.
Efectul curativ este asigurat în condiţii de relaxare
musculară, deoarece C.S.M. acţionează cu precădere prin
contracţia fibrelor musculare şi excitarea
proprioreceptorilor.
Electrozii de tip placă au o conductibilitate electrică
mare şi sînt introduşi în învelişuri umede de textură sinteti-
că. Se plasează în preajma procesului patologic de regulă în
direcţie transversală. Acţiunea se realizează cu aplicarea
unei sau a două modulaţii în timpul şedinţei. în regimul de
lucru II şi III (RL II, RL III) nu este admisă creşterea
intensităţii curentului în timpul pauzei şi numai în timpul
trenului de impulsuri. Pentru a evita apariţia senzaţiei de
şoc subit a C.S.M. în cazul bolnavilor sensibili se
recomandă începerea şedinţei cu RL IV, care permite
creşterea intensităţii indiferent de faza modulării.
Intensitatea acţiunii se măreşte pînă la apariţia senzaţiei
exprimate de vibrare, care trebuie susţinută pe măsura
diminuării în procesul acomodării receptorilor. Durata
acţiunii într-o singură poziţie este de 6-12 min., iar la trei
localizări pînă la 30 min. Intervalul dintre şedinţe are o
durată de peste 30 min.
Indicaţiile: în principiu corespund cu cele ale diadina-
moterapiei:
— sistemul nervos periferic (neuromiozita, nevralgia,
lumbago, cervicalgia, radiculite etc.);
 — sistemul nervos cu manifestări vasovegetative, de-
reglări motoare (paralezie centrală şi periferică);
— boala hipertonică (I-II B), obliterarea ateroscleroti-
că a vaselor membrelor, limfostaza cronică, edemul post-
traumatic, sindromul algic;
— sistemul digestiv (gastrita cronică şi insuficienţa se-
cretoare, ulcerul gastric şi duodenal în faza de acutizare şi
remisie incompletă, dereglările funcţionale ale pancreasu-
lui, complicaţiile postoperatorii, hipochinezia şi hipotonia
căilor şi vezicii biliare în absenţa litiazei, dereglările
funcţionale ale ficatului etc.);
— dereglările metabolice constituţionale, diabetul za-
harat;
— sistemul respiprator (acutizarea pneumoniilor cro-
nice, bronhopneumopatia cronică obstructivă, bronşita cro-
nică, bronhectazia etc.).
— artritele reumatice, artrozele, periartritele.
Contraindicaţii: febra, procesele inflamatorii acute,
fracturile nefixate, hemartroza, tumorile maligne.

26. Interferent terapia.Această metodă constă în acţiunea

concomitentă a doi curenţi de frecvenţă medie cu diferenţa
între ele de cca 100 Hz care interferează în interiorul
ţesutului supus tratamentului. Primele aparate pentru
această metoda curativă au fost realizate de Nemec, care
pentru a accentua excitarea selectivă a ţesuturilor profunde
la nivelul locului tratat le-a numit Endogenos Liechtenstein.

In metoda terapiei cu curenţi interferenţiali se utilizează

curenţii sinusoidali de frecvenţă în limitele de la 3000 pînă
la 5000 Hz.
 In urma interacţiunii ambilor curenţi în momentul
coincidenţei direcţiilor amplitudinilor apare creşterea
acesteia sau, invers, micşorarea în contrapunerea direcţiei
amplitudinilor.
Mecanismul acţiunii curative a curenţilor
interferenţiali are la bază acţiunea excitatoare a interferenţei
amplitudinilor la nivelul ţesutului muscular. Frecvenţa joasă
şi intensitatea mică provoacă o senzaţie de zvîcnire
(palpitaţie) sub electrozi, iar la intensitatea crescută apar
contracţii solitare în formă de mioclonii. Creşterea
frecvenţei de „pulsaţie“ provoacă iniţial senzaţia de vibraţie
„puternică“, iar mai tîrziu din ce în ce mai mică. Frecvenţa
mai mare de 20 „pulsaţii“ pe secundă şi de intensitate
pronunţată provoacă contracţia tetanică a muşchilor.
Aparatele din prima generaţie (Nemectron,
Nemectro- dyne, Multidine — Franţa) utilizau doi curenţi
pentru a crea un curent interferenţial care variază numai în
planuri paralele cu planul format de direcţiile acestora
(interferenţă plană). Aparatele Interfrem, Spinter
(România) şi Stereody- nator (Siemens) permit ca prin
adăugarea unui al treilea circuit să se realizeze mişcarea
spaţială pe a treia direcţie a ionilor din ţesuturi (interferenţă
spaţială
Aparatul Interfrem (România) realizează o rotaţie a
vectorului de interferenţă maximă cu 360° (interferenţă
dinamică). Aparatul Diafrem (România) permite aplicarea
unor forme de interferenţă de tipul curenţilor diadinamici şi
al curenţilor dreptunghiulari cu frecvenţe excitomotoare şi
analgetice. Aparatele contemporane sînt înzestrate
predominant cu electrozi care se fixează prin vid, ceea ce
permite adeziunea constantă cu pielea.
Tehnica de aplicare a curenţilor interferenţiali are două
modalităţi: statică şi dinamică.
La tehnica statică electrozii sînt situaţi în acelaşi loc
continuu pe întreg timpul efectuării procedurii. în tehnica
dinamică se utilizează doi electrozi „mănuşă“ pe care asis-
tentul în timpul procedurii îi deplasează pe suprafaţa pielii
în regiunea focarului patologic
.
Indicaţiile pentru aplicarea curenţilor interferenţiali
sînt stările patologice cu caracter subacut cînd este necesar
de a acţiona pe regiuni deosebite. în special, distoniile
vegetative hipertonice, ocluziile aterosclerozante ale
arterelor picoarelor, tromboflebita, leziunea reumatică a
vaselor, traumele aparatului locomotor, artroze, artrite,
periartrite, manifestări neurologice ale osteohondrozei
vertebrale şi ale spondilozei, epicondilite, nevralgii,
miozite, constipaţii dis- chinetice, instabilitatea vezicală,
anexite.
Contraindicaţii: neopalzii, hemoragii, stări febrile de
diverse etiologii, procese inflamatorii purulente, tuberculo-
ză activă şi cronic-evolutivă, hemartroză, prezenţa stimula-
torului cardiac şi leziuni organice cardiace în aplicările to-
racale.

27.Electrostimularea.Se aplică în scopul ameliorării

activităţii organelor şi sistemelor funcţionale ale
organismului pe calea excitării cu curent electric. De regulă
se aplică prin metoda acţiunii curentului electric cu
impulsuri care provoacă contracţia muşchilor..
Acţiunea curativă se bazează pe apariţia excitaţiei în
muşchi sau nervi în timpul cuplării bruşte a impulsului de
curent care provoacă depolarizarea membranei celulare.
Apariţia potenţialului de acţiune contribuie la declanşarea
excitaţiei care se manifestă ca răspuns specific ţesutului
excitabil (contracţie, impuls nervos).
Efectul sanogen al electrostimulării este asigurat nu
numai prin amplificarea circulaţiei arteriale, ci şi prin al
celei venoase, precum şi a limfei.
Aparatele pentru electrostimulare sînt foarte diverse.
H. Edel (1988) din Dresda clasifică condiţionat metodele de
electrostimulare (NMES — the neuromuscular electrosti-
mulation) în 3 forme: 1) stimulaţia cu frecvenţă joasă, 2)
stimulaţia cu frecvenţă intermediară şi 3) stimulaţia de vol-
taj înalt
 Indicaţiile generale sînt dictate de necesitatea de activare funcţională sau stimulare
funcţională a unor organe, sisteme sau procese metabolice. Se aplică în scopuri de profilaxie a
atrofiei muşchilor la hipochinezie, a dereglării inervaţiei şi de prevenire a flebotrombozei; în
scopul restabilirii funcţiei motoare în parezie şi paralizie centrale sau periferice; în dereglarea
funcţiei motoare a stomacului, intestinelor, căilor biliare, uterului, ureterelor, vezicii urinare;
pentru stimularea muşchilor scheletali în scopul ameliorării circulaţiei arteriale, venoase şi
limfatice, stimularea diafragmei şi muşchilor peretelui abdominal; pentru ameliorarea respiraţiei,
stimularea muşchilor coapsei în scopul normalizării metabolismului lipidic şi micşorarea masei
corpului; pentru stimularera osteogenezei reparative, funcţiei sfincte- relor etc.
Contraindicaţii: febra, procesele inflamatoare acute, pre- dispunere la hemoragie,
hemofilie, tumori maligne.

29. Electrostimularea

Se aplică în scopul ameliorării activităţii organelor şi sistemelor funcţionale ale

organismului pe calea excitării cu curent electric. De regulă se aplică prin metoda acţiunii
curentului electric cu impulsuri care provoacă contracţia muşchilor.
I. M. Secenov a demonstrat că pentru micşorarea oboselii este necesar de a păstra un anumit
raport dintre frecvenţa şi puterea contracţiilor musculare, precum şi durata odihnei. N. E.
Vvedenski a stabilit ritmicitatea proceselor neurologice şi a elaborat noţiunea despre labilitate —
numărul maximal de oscilaţii electrice pe care îl poate reproduce elementul funcţional
(muşchiul). La frecvenţa excitării corespunzătoare labilităţii apare contracţia optimală a muş-
chiului după amplitudine şi putere. Frecvenţa mai mare provoacă apariţia parabiozei şi contracţia
pesimală.
A. A. Uhtomski (1934) a demonstrat că pentru a apropia excitarea electrică a ţesutului
excitabil de cea fiziologică este necesar de luat în consideraţie, în afara ritmului, frecvenţei,
intensităţii, şi durata impulsurilor. Durata impulsului excitant după Lapicque (1903) este
determinată de cronaxia ţesutului excitabil, care este timpul necesar pentru apariţia excitaţiei la
acţiunea curentului de intensitate egală cu 2 reobaze (reobaza este intensitatea de prag a
curentului care asigură apariţia excitaţiei).
Muşchiul neafectat răspunde perfect la impulsuri de durată egală cu 1-10 ms, iar în cazuri
patologice durata creşte la 50-500 ms. Labilitatea muşchiului integru este egală cu 200-500 de
biopotenţiale pe secundă, iar în cazul modificărilor patologice labilitatea scade pînă la cîteva pe
secundă. Fibra nervoasă intactă generează pînă la 300-600 impulsuri pe secundă.
De rînd cu frecvenţa impulsurilor este importantă stricteţea menţinerii pauzei între trenurile
de impulsuri (modularea). Cu cît starea funcţională a aparatului neuromuscular este mai puţin
dereglată, cu atît frecvenţa modulării poate fi mai mare. Dimpotrivă, la alterări pronunţate
modularea impulsurilor va fi foarte rară.
Acţiunea curativă se bazează pe apariţia excitaţiei în muşchi sau nervi în timpul cuplării
bruşte a impulsului de curent care provoacă depolarizarea membranei celulare. Apariţia
potenţialului de acţiune contribuie la declanşarea excitaţiei care se manifestă ca răspuns specific
ţesutului excitabil (contracţie, impuls nervos).
Creşterea lentă a pantei impulsului de curent nu va asigura apariţia fenomenului de
depolarizare din cauza desfăşurării fenomenului de adaptare la baza căruia se găseşte
modificarea selectivă a permeabilităţii membranei şi stabilirea fenomenului de hiperpolarizare.
Pentru obţinerea nivelului liminal în acest caz este necesar de a mări considerabil intensistatea
curentului. Din aceste considerente pentru excitarea fibrelor nervoase şi musculare intacte se
aplică impulsuri cu pantă bruscă rectiliniară ori coniformă. Pentru provocarea contracţiei
musculare cvazinaturale de regulă se recurge la aplicarea trenului de impulsuri cu frecvenţa de la
30 pînă la 150 impulsuri/sec şi durata impulsului de 0,5-1 ms, suficientă pentru excitarea fibrelor
musculare şi nervoase. Fiecare tren de impulsuri alternează cu pauze, ceea ce asigură relaxare
după contracţie.
De regulă sînt aplicaţi curenţi de frecvenţă sonoră (2-10 kHz) modulaţi în serie de ondulări,
care acţionează asupra structurilor excitabile analogic curentului cu impulsuri. Avantajul esenţial
al acesor ondulări modulate este absenţa acţiunii iritabile a curentului sub electrod şi a leziunii
tegumentului la acţiunea îndelungată. Cu creşterea duratei seriei de impulsuri se amplifică
acţiunea excitatoare cu includerea în acest proces a structurilor musculare lente. în aceste condiţii
senzaţia vibraţiei apare mai pronunţat, iar senzaţia de durere nu se manifestă.
Contracţia artificială a muşchilor în cazul afectării con- ductibilităţii fibrei nervoase
contribuie evident la activarea proceselor metabolice şi ameliorarea circulaţiei sangvine şi în
acest mod reţine dezvoltarea atrofiei musculare şi a proceselor sclerotizante în muşchi.
Efectul sanogen al electrostimulării este asigurat nu numai prin amplificarea circulaţiei
arteriale, ci şi prin al celei venoase, precum şi a limfei.
Stimularea funcţiei elementelor musculare ale viscerelor contribuie nu numai la
funcţionarea perfecta a acestora, ci include în acest proces şi sisteme de interacţiune şi reglare.
Prin aceasta se asigură micşorarea sau lichidarea proceselor patologice funcţionale.
Electrostimularea care se aplică în cazul pareziei intestinelor contribuie la normalizarea funcţiei
sfincterelor intestinelor columnului, ureterelor şi altor organe de origine musculară.
Investigaţiile ştiinţifice au demonstrat posibilitatea restabilirii capacităţii de muncă la
sportivi şi evitarea consecinţelor negative ale hipochineziei la bolnavii fixaţi la pat prin
electrostimulare. în anumite cazuri electrostimularea muşchiului afectat cu curent tetanizant sau
alternativ sinusoidal contribuie la evitarea spasmei şi îmbunătăţirea coordonării mişcărilor.
Electrostimularea musculaturii se poate realiza prin excitare directă sau indirectă, prin
nervul motor. Leziunea parţială a nervului motor sau a rădăcinilor necesită stimularea muşchiului
prin aceşti nervi afectaţi, deoarece aceasta este una din modalităţile posibile de stimulare
integrală a funcţiei aparatului neuromuscular. în cazul leziunii complete a nervului şi a abolirii
conductibilităţii nervoase este necesar de a stimula muşchiul prin metoda aplicării directe a
curenţilor.
în prealabil, pentru a realiza electrostimularea muşchiului cu inervarea dereglată este
necesar de a evalua starea funcţională a muşchiului prin electrodiagnostică. Prin aceasta se
determină parametrii intensităţii curentului excitant şi regimul de acţiune la care se va desfăşura
contracţia optimală fără apariţia senzaţiei de durere.
Electrostimularea, precum şi alte metode de electrote- rapie prin contact, se va aplica nu
mai devreme de 4 săptă- mîni de la momentul afecţiunii şi în condiţii de finalizare a procesului
inflamator, ceea ce asigură posibilitatea de recuperare a funcţiei. Acest moment de tactică
curativă este foarte important în special pentru muşchii mimici faciali, deoarece stimularea
precoce sau exagerată contribuie la apariţia contracturii.
Tehnica de aplicare a stimulării electrice este dictată de scopul tratamentului. în linii
generale această metodă de tratament electric poate fi aplicată în scopul stimulării contracţiei
musculaturii striate normoinervate, total denervate, ori a musculaturii netede şi a terapiei
musculaturii spastice.
Muşchii normal inervaţi şi fibrele nervoase senzitive integrale prezintă acomodare la
Stimuli cu pantă (impulsuri exponenţiale) şi răspund la stimuli electrici cu declanşare bruscă
(impulsuri dreptunghiulare). Degenerescenţa nervoasă a musculaturii striate duce la pierderea
capacităţii de acomodare şi din această cauză musculatura total denervată răspunde selectiv la
stimularea prin impulsurile exponenţiale de lungă durată şi la intensităţi mai reduse de curent.
Tratarea selectivă a musculaturii denervate se realizează prin utilizarea formei de curenţi cu
creştere treptată a intensităţii (curenţii progresivi Lapicque), durata de impulsuri între 100 şi
1000 ms şi frecvenţe cuprinse între 1 şi 10 impulsuri/sec. Curenţii triunghiulari cu frontul de
creştere exponenţial stimulează selectiv muşchii scheletali afectaţi prin denervare fără excitarea
musculaturii normal inervate şi a fibrelor nervoase senzitive, care posedă proprietatea de
acomodre în aceste condiţii. Din aceste considerente elec- trostimularea selectivă poate fi
realizată numai după precizarea stării funcţionale a muşchilor şi precizarea gradului de leziune
prin efectuarea electrodiagnosticului.
Tratamentul musculaturii striate normoinervate cu curenţi excitatori sau de stimulare se
bazează pe acţiunea impulsurilor electrice asupra structurilor excitabile, provo- cînd
depolarizarea membranei celulare. Posibilitatea selectării parametrilor (frecvenţa, durata
impulsului, panta de creştere, forma şi intensitatea impulsului) corespunzători stării funcţionale a
substratului stimulat permite aplicarea stimulării electrice în caz de atonie şi atrofii musculare de
origine diferită, dar normoinervate.
E. Henssge, promotorul de notorietate al teoriei electrice stimulatoare, accentua
posibilitatea stimulării autonome a fibrelor nervoase simpatice şi parasimpatice.
Electrogimnastica musculaturii striate se execută prin tehnica bipolară şi numai în cazul
necesităţii tratamentului muşchilor mici cu cea monopolară. Electrozii se plasează la nivelul
inserţiilor musculare sau pe zonele de trecere ten- don-muşchi. Diametrul electrozilor este
determinat de mărimea regiunii tratate, iar intensitatea curentului trebuie să fie suficientă pentru
apariţia secusei musculare fără să su- prasoliciteze muşchiul. Frecvenţa se stabileşte în funcţie de
starea funcţională a muşchiului (sau grup muscular). Muşchii cu tonus mai scăzut se stimulează
cu o frecvenţă mai mică şi cu o pauză între grupuri de impulsuri corespunzător mai mare. Durata
şedinţei este de 25-30 min., numărul şedinţelor în funcţie de caz este de 8-12 pe serie.
Prin metoda de electrodiagnostică se va determina grafic curba I/t (intensitate-timp) pe baza
căreia se fixează durata impulsului şi durata creşterii frontului ascendent al impulsului, care de
regulă depăşeşte sigur 100 ms. Conform gradului de afectare neuromusculară se instituie
frecvenţa curentului curativ, care este în funcţie de durata impulsului. Intensitatea curentului de
stimulare este determinată prin electrodiagnostică şi trebuie să fie suficientă pentru provocarea
contrracţiei minime eficiente a muşchiului (sau grup muscular). în urma totalizării experienţei de
tratament şi a investigaţiilor ştiinţifice actualmente orientativ se recomandă valorile duratei
impulsurilor şi pauzelor în funcţie de gradul afectării (O. Gillert, 1981).

28.Electrodiagnosticul cuprinde cercetarea excitabilităţii aparatului neuromuscular prin

electrostimularea punctelor motoare ale nervilor, iar după criteriile cantitative şi calitative se
apreciază starea funcţională a sistemului neuromuscular. Se realizează înaintea aplicării
stimulării electrice a muşchilor cu dereglarea inervaţiei cu scopul de a determina parametrii
curentului şi regimul de acţiune în care excitarea motoare va fi optimă în absenţa senzaţiilor
nefavorabile. Este necesar de a evidenţia starea funcţională a nervului şi muşchiului prin reacţia
la ecxitarea electrică care reflectă gradul şi caracterul leziunii aparatului neuromuscular.
Pentru electrodiagnostic se utilizează aparate TUR RS 12 (Germania), Neiropuls (Bulgaria)
— fig. 15, UEI (Rusia).
30.Fluctuorizarea(curenti fluctuanti) este o metodă de aplicare în scopuri terapeutice a
curentului parţial sau complet redresat de tensiune mică cu modificarea haotică a amplitudinii şi
frecvenţei.
Insistenţa savanţilor de a evita cit mai mult posibil instalarea acomodării la acţiunea
terapeutică a curentului electric a fost realizată tehnic prin producerea curenţilor cu stimuli
aperiodici, adică neregulaţi sau stohastici. Aplicarea acestor curenţi în stomatologie a fost
realizată de A.R. Rubinin (1964) şi numită fluctuorizare stomatologică, iar curenţii au primit
denumirea de fluctuorizanţi.
Reducerea reacţiei de adaptare — obişnuinţa inerentă la aplicările de stimuli electrici cu
repetare periodică — asigură creşterea efectului analgetic prin ridicarea mai pronunţată a
pragului de durere sînt impulsurile stohastice în limitele de 5-30 Hz, unde se observă creşterea
pragului de durere şi duratei de menţinere a acestui efect după finalizarea şedinţei.
Acţiunea de excitaţie a ţesutului în fiecare moment în parte este determinată de frecvenţa
oscilaţiei, prin urmare de durata semiperioadei, şi amplitudinea variaţiei curentului. în condiţiile
de stabilire a amplitudinii acţiunea de excitaţie creşte concomitent cu micşorarea frecvenţei
curenţilor stohastici.
Aparataj. Curenţii stohastici sînt generaţi în aparatele cu gradul 2 de protecţie împotriva
electrocutării de tipul ASB-2-1, aparat analgezic portativ (Rusia), ori FS-100-4, aparat pentru
fluctuorizare stomatologică (Rusia). Aparatele sînt înzestrate cu 3 regimuri de lucru, conform
variaţiilor de curenţi, cu indicator al scurgerii curentului prin pacient şi cu indicator al mediei
amplitudinii curenţilor.
Tehnica de aplicare este analogică cu cea a utilizării curenţilor cu impulsuri prin electrozi.
Dimensiunile electrozilor sînt dirijate de utilizarea frecventă a fluctuorizaţiei în stomatologie.
Unul din electrozi se aplică în dinte, pe gingie, mucoasa bucală sau pe suprafaţa pielii.
Electrodul, de regulă de dimensiuni mari (8x10 cm), este aplicat în regiunea occipitocervicală a
coloanei vertebrale.
Indicaţii: starea după intervenţiile chirurgicale în cazul inflamaţiilor purulente acute, artrita
acută sau cronică a articulaţiei temporomandibulare, nevralgii, glosalgii, alveo- lite, durera după
obturaţiile dentare etc.
Contraindicaţii: tumorile maligne, hemoragiile, boala hipertonică în stadiul III, sindromul
Meniere