Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Digestia
Digestia
DIGESTIA BUCALĂ
La nivelul cavităţii bucale, cât şi al altor organe digestive, există o activitate motorie şi
unaSecretorie. Activitatea motorie a cavităţii bucale constă din masticaţie şi timpiL bucal al
deglutiţiei.
Masticaţia este un act reflex involuntar, ce se poate desfăşura şi sub control votat tar.
Organele masticaţiei sunt oasele maxilare, mandibulare şi dinţii (organe pasive), precum şi
muşchii masticatori ai limbii şi ai obrajilor (organe active). Prin masticaţie, alimer : introduse în
cavitatea bucală sunt tăiate şi transformate în fragmente mai mici.
Rolurile masticaţiei: 1. Fragmentarea alimentelor, ceea ce determină: a. facilitarea
deglutiţiei; b. creşterea suprafeţei de contact dintre alimente şi enzimele digestive. 2.
Amestecarea alimentelor cu produsul de secreţie al glandelor salivare, ce are ca rezultate: a.
iniţierea procesului de digestie a amidonului sub acţiunea amilazei salivare; b. iniţierea
procesului de digestie a lipidelor sub acţiunea lipazei linguale; c. lubrifierea şi înmuierea bolului
alimentar. 3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi şi eliberarea substanţelor odorante
care vor stimula receptorii olfactivi, această stimulare iniţiind secreţia gastrică.
Activitatea secretorie a cavităţii bucale se datorează glandelor salivare
Saliva este secretată, în principal, de trei perechi de glande salivare: parotide (localizate
lângă unghiul mandibulei; sunt cele mai mari şi produc o secreţie apoasă), sublinguale şi
submandibulare (ultimele două secretă o salivă ce conţine o cantitate mai mare de proteine, deci
secreţia va fi mai vâscoasă). Glande mai mici există, practic, în toată cavitatea bucală; cele
linguale secretă lipaza linguală.
Compoziţia salivei. Zilnic se secretă 800 - 1500 ml salivă, soluţie apoasă ce conţine
electroliţi şi proteine. Concentraţia electroliţilor şi osmolalitatea variază cu debitul secreţiei, dar,
în general, comparativ cu plasma, saliva este hipotonică; conţine concentraţii mai mari de K + şi
HCO, şi mai mici de Na+ şi CI". în salivă se găsesc două tipuri de proteine: 1. enzime: a amilaza
salivară (ptialina) şi lipaza linguală; 2. mucina, glicoproteină ce lubrifiază alimentele. Saliva mai
conţine substanţe bactericide (lizozim) şi unii produşi de catabolism (uree, acid uric); reprezintă
şi o cale de eliminare din organism a unor virusuri.
Funcţiile salivei: 1. Protecţia mucoasei bucale prin: răcirea alimentelor fierbinţi, diluarea
eventualului HC1 sau bilei ce ar regurgita în cavitatea bucală, îndepărtarea unor bacterii. 2.
Digestiv: saliva începe procesul de digestie al amidonului şi al lipidelor, a amilaza produce
digestia chimică a amidonului preparat; astfel, în prezenţa ionilor de clor şi a apei, amidonul este
hidrolizat în trepte până la stadiul de maltoză. Această enzimă va fi inactivată de pH-ul
intragastric scăzut. Lipaza linguală începe degradarea lipidelor, acţionând atunci când acestea se
găsesc în cavitatea bucală, stomac şi porţiunilor superioare ale intestinului subţire. 3.Lubrifierea
alimentelor uşurează deglutiţia; umectarea mucoasei bucale favorizează vorbirea. 4. Excreţia
unor substanţe endogene şi exogene. 5. Elaborarea senzaţiei gustative prin dizolvarea
substanţelor cu gust specific şi suprafaţă receptivă a analizatorului gustativ.
Ca urmare a transformărilor din cavitatea bucală, alimentele sunt omogenizate, imbibate cu
mucus şi formează bolul alimentar.
Deglutiţia cuprinde totalitatea activităţilor motorii ce asigură transportul bolului alimentar
din cavitatea bucală în stomac. Este un act reflex ce se desfăşoară în trei timpi.
Timpul bucal (voluntar). în momentul în care alimentele sunt gata pentru a fi înghiţite, ele
sunt în mod voluntar împinse în faringe datorită presiunii pe care o exercită limba prin mişcarea
ei în sus şi posterior asupra palatului moale. De acum încolo, procesul deglutiţiei devine în
întregime, sau aproape, un act automat şi, în mod obişnuit nu mai poate fi oprit.
Timpul faringian. La intrarea în faringe sunt stimulate ariile receptoare de la acest nivel.
Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral şi iniţiază o serie de contracţii faringiene
musculare automate, după cum urmează: a. Palatul moale este împins în sus, închizând coanele,
b. Plicile palato-faringiene de pe fiecare parte a faringelui sunt trase medial, apropiindu-se unele
de celelalte, formând o deschizătură sagitală prin care alimentele trec în faringele posterior, c.
Corzile vocale sunt puternic apropiate, iar laringele este împins în sus şi anterior de către muşchii
gâtului. Această acţiune, combinată cu prezenţa ligamentelor ce previn deplasarea în sus a
epiglotei, determină deplasarea posterioară a epiglotei peste orificiul laringian. Ambele efecte
previn pătrunderea alimentelor în trahee, d. Deplasarea superioară a laringelui măreşte
deschiderea esofagului. In acelaşi timp, cei 3-4 cm ai peretelui muscular al esofagului posterior
(sfincter esofagian superior sau sfincter faringo-esofagian) se relaxează, permiţând astfel
alimentelor să se deplaseze liber din faringele posterior în esofagul superior, e. Concomitent cu
ridicarea laringelui şi relaxarea sfincterului faringo-esofagian are loc contracţia întregului perete
muscular faringian, începând cu porţiunea superioară a faringelui, contracţie ce se propagă în jos
ca o undă peristaltică rapidă, ce antrenează succesiv muşchii faringieni mijlocii şi inferiori, şi, în
continuare, esofagul, propulsând astfel alimentele în esofag. întreg procesul durează 1 - 2
secunde.
Timpul esofagian. Esofagul are, în principal, rolul de a transporta alimentele din faringe în
stomac, iar mişcările lui sunt organizate specific în vederea acestei funcţii. în mod normal,
esofagul prezintă două tipuri de mişcări peristaltice: peristaltism primar şi peristaltism secundar.
Peristaltismul primar este declanşat de deglutiţie şi începe când alimentele trec din faringe în
esofag; este coordonat vagal. Peristaltismul secundar se datorează prezenţei alimentelor în esofag
şi continuă până când alimentele sunt propulsate în stomac; este coordonat de sistemul nervos
enteric al esofagului.
Relaxarea receptivă a stomacului. Pe măsură ce unda peristaltică se deplasează spre
stomac, o undă de relaxare, transmisă prin neuroni mienterici inhibitori, precede contracţia.
întreg stomacul şi, într-o măsură mai mică, chiar şi duodenul se relaxează când această undă
ajunge la nivelul esofagului inferior, pregătind astfel cavităţile respective pentru primirea
alimentelor .
Sfincterul esofagian inferior (gastro-esofagian). La capătul terminal al esofagului, pe o
porţiune de 2-5 cm deasupra joncţiunii cu stomacul, musculatura circulară esofagiană este
îngroşată, funcţionând ca un sfincter. Acest sfincter prezintă o contracţie tonică şi este relaxat
prin relaxarea receptivă. Contracţia acestui sfincter contribuie la prevenirea unui reflux gastro-
esofagian.
DIGESTIA GASTRICĂ
În stomac, alimentele suferă consecinţa activităţilor motorii şi secretorii ale acestuia, care
procîuc transformarea bolului alimentar într-o pastă omogenă, numită chim gastric.
Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastrică) realizează trei funcţii de bază: 1.
stocarea alimentelor ca urmare a relaxării receptive; 2. amestecul alimentelor cu secreţiile
gastrice; 3. evacuarea conţinutului gastric în duoden.
Relaxarea receptivă. Când alimentele trec din esofag în stomac, activitatea fundusului
gastric este inhibată, permiţând depozitarea a 1 - 2 1 de conţinut.
Peristaltismul. Contracţiile peristaltice, iniţiate la graniţa dintre fundusul şi corpul gastric,
se deplasează caudal, determinând propulsia alimentelor către pilor, şi sunt produse prin
modificări periodice ale potenţialului membranei fibrelor musculare netede longitudinale; se
numesc unde lente sau ritm electric de bază. Aceste unde sunt responsabile de frecvenţa şi forţa
contracţiilor gastrice. Forţa contracţiilor peristaltice este crescută de acetilocolină şi gastrină.
Retropulsia. Cuprinde mişcările de du-te-vino ale chimului, determinate de propulsia
puternică a conţinutului gastric către sfincterul piloric închis. Are rol important în amestecul
alimentelor cu secreţiile gastrice.
Evacuarea conţinutului gastric apare atunci când particulele chimului sunt suficient de
mici pentru a străbate sfincterul piloric. De fiecare dată când chimul este împins spre sfincterul
piloric, 2 - 7 ml chim trec în duoden. Lichidele trec mai repede decât solidele, proporţional cu
presiunea intragastrică.
ComplexuI motor migrator este o undă peristaltică ce începe în esofag şi parcurge întreg
tractul gastro-intestinal, la fiecare 60 - 90 minute, în timpul perioadei interdigestive; îndepărtează
resturile de alimente din stomac.
Contracţiile de foame apar atunci când stomacul este gol de mai multe ore. Sunt contracţii
peristaltice ritmice ale corpului stomacului. Sunt foarte intense la adultul tânăr, cu tonus
gastrointestinal crescut; sunt amplificate de hipoglicemie. '
Activitatea secretorie a stomacului. Secreţiile gastrice continuă procesele digestive
începute în cavitatea bucală; cantitatea secretată zilnic este de aproximativ 2 1.
Fazele secreţiei gastrice sunt următoarele:
1. Faza cefalică este declanşată de gândul, vederea, gustul sau mirosul mâncării. Este
dependentă de integritatea fibrelor vagale ce inervează stomacul.
2. Faza gastrică se declanşează la intrarea alimentelor în stomac; acest fapt determină
tamponarea acidităţii gastrice, crescând pH-ul gastric, şi permite altor stimuli (de exemplu, vag,
gastrină) sa elibereze acid. Rata secreţiei gastrice în timpul acestei faze este mai redusă decât în
timpul fazei cefalice, dar durează mai mult; astfel, cantitatea secretată în timpul celor două faze
devine egală.
3. Faza intestinală începe o dată cu intrarea chimului în duoden; cantitativ, secreţia este
foarte redusă în timpul acestei faze. Mecanismul dominant implică gastrină .
Secreţia de pepsinogen. Pepsina, forma activă a pepsinogenului, este o enzimă
proteolitică, activă în mediu acid (pH optim 1,8 - 3,5), care începe procesul de digestie al
proteinelor; la valori ale pH-ului mai mari de 5, activitatea sa proteolitică scade, devenind în
scurt timp inactivă. Pepsinogenul este activat de contactul cu HC1 sau cu pepsina anterior
formată. Pepsina scindează proteinele în proteoze (albumoze), peptone şi polipeptide mari.
Numai 20 - 30% din digestia totală a proteinelor are loc în stomac, cea mai mare parte
desfăşurându-se în porţiunea proximală a intestinului subţire. Pepsina este deosebit de
importantă pentru capacitatea ei de a digera colagenul, acesta fiind puţin atacat de celelalte
proteinaze digestive.
Labfermentul este secretat numai la copilul mic, în perioada de alăptare. Rolul său este de
a coagula laptele, pregătindu-1 pentru digestia ulterioară. Sub acţiunea lui şi în prezenţa Ca 2+,
cazeinogenul solubil se transformă în paracazeinat de calciu, insolubil.
Lipaza gastrică este o enzimă lipolitică cu activitate slabă( o tributirază), hidrolizând
numai lipidele ingerate sub formă de emulsie, pe care le separă în acizi graşi şi glicerina.
Gelatinaza hidrolizează gelatina.
Mucina este o glicoproteină secretată de celulele mucoase; are rol în protecţia mucoasei
gastrice, atât mecanic, cât şi chimic (faţă de acţiunea autodigestivă a HC1 şi a pepsinei).
La nivel gastric are loc absorbţia unor substanţe, de exemplu substanţe foarte solubile în
lipide, etanol, apă şi, în cantităţi extrem de mici, sodiu, potasiu, glucoza şi aminoacizi.
DIGESTIA LA NIVELUL INTESTINULUI SUBŢIRE