I.

TESTAREA ŞOLDULUI
Articulaţia coxofemurală (CF) este o enartroză cu 3 grade de libertate, ca şi
umărul, dar cu mobilitate mai redusă decît acesta, deoarece ea este structurată
în aceeaşi măsură şi pentru stabilitate, şi pentru mobilitate.
Capul femural şi cavitatea cotiloidă, completată cu un burelet
fibrocartilaginos, sînt menţinute de o capsulă puternică, întărită de o serie de
ligamente :
a) ligamentul iliojemural (Bertin-Bigelow) anterior, care limitează extensia şi abducţia ;
b) ligamentul pubofemural, care limitează abducţia şi rotaţia externă ;
c) ligamentul ischio femur al, care limitează rotaţia internă şi adducţia.
Mişcările şoldului făcute cu genunchiul flectat sînt mai ample cu 20—30°
decît cele cu genunchiul întins. De asemenea, la şold, diferenţele dintre mişcările
active şi cele pasive sînt mai mari decît la alte articulaţii. Din aceste motive
valorile înregistrate la testarea articulaţiei şoldului vor fi însoţite de specificările
respective.
1. Mişcarea de flexie
 Flexia activă se face de la 0 (poziţia de start) la 90° (genunchi
întins) şi ajunge la 125° (genunchi flectat),
 Flexia pasivă atinge 145 - 150°.
Poziţia de testare de preferat, este în decubit dorsal sau, mai rar, în
decubit lateral, cu partea de testat în sus.

Fig. Mişcarea de flexie din articulaţia coxofemurală (cu genunchiul flectat)

Goniometrul se plasează pe marele trohanter, cu braţul fix spre creasta
iliacă, paralel cu axa lungă a trunchiului (pe linia medioaxilară), şi braţul mobil de-
a lungul coapsei, către condilul lateral.
Atenţie ;
 Să se evite bascularea bazinului, motiv pentru care este fixat prin presarea
cu mîna a spinei iliace antero-superioare !

1
  Muşchii ischiogambieri retracturaţi limitează flexia cînd genunchiul este
întins.
2. Mişcarea de extensie
 Extensia activă
o Extensia cu genunchiul întins este de 15—20°,
o Extensia cu genunchiul flectat nu depăşeşte 10°.
 Extensia pasivă atinge 30°.
Poziţia preferabilă pentru testare este decubitul ventral. (Uneori, se
recurge şi la decubitul lateral.) Goniometrul se aşază ca la testarea flexiei.

Fig. Mişcarea de extensie din articulaţia coxofemurală (cu genunchiul extins)

- Flexia-extensia se realizează pe un ax transversal în plan sagital.
3. Abducţia
Are valori variabile în funcţie de modalitatea de testare. Amplitudinea
medie este de 45°.
Măsurarea standard se execută din poziţia de decubit dorsal, cu
genunchiul întins. Braţul fix al goniometrului se plasează orizontal pe o linie
paralelă cu linia celor două spine iliace anterosuperioare, iar braţul mobil, pe faţa
anterioară a coapsei, spre mijlocul patelei.
Se măsoară abducţia şi din decubit lateral, şi din decubit dorsal, în acest
ultim caz executîndu-se însă o abducţie asociată cu flexia genunchiului, ceea ce
dă o amplitudine de 50—60°.
Atenţie !
 O mişcare de abducţie a şoldului opus măreşte aparent unghiul
coxofemuralei testate.
 Bascularea laterală a bazinului poate fi de asemenea cauză de eroare în
măsurătoare.
4. Adducţia

2
 Este imposibilă din poziţia anatomică zero. cu membrele pelviene aliniate
unul lîngă altul. Pentru aprecierea acestei mişcări membrul opus trebuie abdus,
măsurarea făcîndu-se în acelaşi fel ca şi în cazul abducţiei. Valoarea amplitudinii
ei este de 30°.
Se mai poate testa abducţia combinîndu-se cu flexia şoldului, asociind sau
nu şi o flexie a genunchiului.
Atenţie :
 Să se pornească de la o poziţie corectă de 0°, deoarece uneori nu se
sesizează că şoldul este în uşoară abducţie !
 Corpul poate să se aplece spre partea în care se face mişcarea, falsificînd
rezultatul măsurătorii.
- Abducţia şi adducţia se execută în plan frontal pe axa sagitală a şoldului.
5. Rotaţia internă (medială)
Are o amplitudine de 35—45°, mai mare în cazul celei pasive.
Există mai multe poziţii pentru testarea rotaţiilor :
- din şezînd sau culcat, cu genunchiul la marginea patului sau mesei flectat la
90°. Este important ca spina antero-superioară, linia de mijloc a rotulei şi feţei
dorsale a gleznei, precum şi spaţiul dintre degetele II şi III să fie aliniate, toate
acestea laolaltă fiind repere.
Goniometrul se fixează pe rotulă, cu braţul fix aşezat perpendicular pe
podea sau orizontal, în care caz măsurătoarea porneşte de la 90°; braţul
mobil, de-a lungul gambei, care se mişcă spre în afară ;
- din decubitul dorsal, cu genunchiul extins, cu piciorul la 90° faţă de gambă
înclinîndu-se intern, mişcare ce exprimă rotaţia medială a şoldului ;
- din decubit ventral, cu genunchiul la 90°, ducerea spre înăuntru a gambei se
realizează prin rotaţia internă a şoldului.
- Asemănător, din decubit dorsal, cu şoldul şi genunchiul la 90°, ducerea în afară
a gambei determină rotaţia internă în şold.
6. Rotaţia externă (laterală)
Are aceeaşi amplitudine (45°) ca şi rotaţia internă, se testează în aceleaşi
moduri ca şi aceasta..
- Mişcările de rotaţie se execută în jurul axei verticale.
7. Circumducţia
Este rezultanta tuturor celorlalte mişcări ale şoldului, avînd o amplitudine
mai mică decît a umărului.
Poziţia funcţională de imobilizare (artrodeză) este în flexie de 15°, abducţie de
5°, iar poziţia de repaus articular este în flexie de 30°, abducţie de 30° şi rotaţie
externă.

3
 Fig. Testarea mobilităţii şoldului

TESTAREA GENUNCHIULUI
Genunchiul este format din trei articulaţii, dintre care femurotibiala şi
femurorotuliana participă la mişcările sale, în timp ce articulaţia tibioperonieră
superioară, o artrodie strînsă, care nu permite decit mici mişcări de alunecare,
participă la mişcările gleznei.
Articulaţia femurotibială este o trohleartroză imperfectă, formată din
condilii femurali şi cavităţile glenoide tibiale. Pentru o congruenţă cît mai perfectă,
există cele două meniscuri. Această articulaţie este cea mai voluminoasă şi
puternică din corp.
Articulaţia femuropatelară, tot o trohleartroză, se formează între
trohleea femurală şi faţa posterioară a rotulei.

4
 Capsula articulară este întărită de şase ligamente: anterior (ligamentul
rotulian), posterior (ligamentul Winslow), colateral intern şi extern şi două ligamente
încrucişate. Aceste ligamente au rol în stabilitatea pasivă a genunchiului şi în
limitarea unor mişcări.
Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, mişcarea de
flexie-extensie, deşi aceasta se asociază, obligatoriu, cu o rotaţie internă şi
respectiv externă, datorită inegalităţii condililor şi ligamentelor încrucişate. Există
şi mişcări foarte mici de lateralitate şi „de sertar", dar nici acestea, nici rotaţiile nu
se testează în mod obişnuit. Mişcările de lateralitate şi cele „de sertar" patologice
se înregistrează ca atare.
1. Flexia
Porneşte de la 0 la 120—140°, cînd şoldul este întins şi, respectiv, flectat.
Forţînd pasiv, se poate ajunge la 160° .
Poziţia de preferat pentru testing este din şezînd, cu genunchiul în afara
mesei de testare. Ca alternativă, este poziţia de decubit ventral. Goniometrul se
aşază lateral, cu braţul fix plasat pe coapsa şi orientat intre marele trohanter şi
condilul lateral şi braţul mobil pe gambă, spre maleola externă.

2. Extensia propriu-zisă este nulă.

Se apreciază deficitul de extensie sau de hiperextensie în cadrul gravei
diformităţi genu recurvatum.
Flexia şi extensia se execută în plan sagital, în jurul axei transversale.
3. Rotaţia internă activă
Începe să apară în timpul flexiei, cînd aceasta depăşeşte 70°. Rotaţia se
observă prin devierea internă a piciorului cu cea 20-30° in momentul testării flexiei.
În rotaţie internă, ligamentele încrucişate se întind, iar cele laterale se relaxează.

5
 4. Rotaţia externă activă
Se produce odată cu extensia genunchiului (cînd se revine la poziţia zero),
piciorul orientîndu-se în afară. În această mişcare ligamentele încrucişate se
relaxează, iar cele laterale se întind.
Rotaţiile pasive se execută cu genunchiul flectat la 90°, din poziţia de
decubit ventral. Se prinde piciorul de călcîi şi antepicior şi se rotează înăuntru
(rotaţie internă de 30—35°) sau în afară (rotaţie externă de 40—50°).
Rotaţiile se execută în jurul unui ax vertical care trece prin spinele tibiale.
5. Lateralitatea
Se poate realiza în special cu genunchiul în semiflexie, cînd se obţine o
relaxare maximă a ligamentelor colaterale. Amplitudinea este foarte mică.
6. Mişcările „de sertar"
Sunt patologice, căci ligamentele încrucişate le opresc. Aceste mişcări
reprezintă alunecări antero-posterioare ale tibiei faţă de condilii femurali.
Există un „sertar" anterior şi altul posterior, în funcţie de direcţia mişcării,
care se evidenţiază doar pasiv. Testarea se face cu genunchiul flectat la 90°.
Poziţia funcţională este cea anatomică de zero.
Poziţia de repaus articular este la o flexie de 30—40°.

2.1.9. TESTAREA GLEZNEI

Articulaţia gleznei sau articulaţia tibiotarsiană, de tip trohlear, este formată

din pensa tibioperonieră şi din faţa superioară şi părţile superioare ale feţelor
laterale ale astragalului.
Este o articulaţie cu un singur grad de libertate, permiţînd mişcarea în plan
sagital, flexia şi extensia piciorului.
Axa de mişcare nefiind perfect transversală (este deviată cu 8°), în flexie
dorsală piciorul deviază puţin şi în adducţie.
Capsula articulară este întărită de ligamentele colaterale intern şi extern.
Poziţia anatomică de la care se apreciază valoarea mişcărilor de flexie-
extensie este cu piciorul în unghi drept cu gamba.
1. Flexia (flexia dorsală, dorsiflexia)
Măsoară 20—25°, putînd fi mărită prin flexia genunchiului, care relaxează
tricepsul sural.
Poziţia de preferat pentru testare este din şezînd la marginea mesei, (cu
genunchiul flectat) sau din decubit dorsal, cu genunchiul flectat. Gomometrul se
aşază extern, cu braţul fix plasat pe peroneu, orientat de maleola externă, şi cu
braţul mobil paralel cu metatarsianul V.

6
 2. Extensia (flexia plantară)
Are amplitudine mai mareca flexia şi ajunge la 45° ; se măsoară în acelaşi
fel şi în acelaşi timp cu flexia.
În mişcarea de flexie-extensie un rol important îl joacă articulaţia
tibioperonieră inferioară (o articulaţie ligamentară), ajutată de cea superioară.
Deoarece astragalul este mai lat anterior decît posterior, în timpul
dorsiflexioi partea mai lată va presa lateral în scoaba tibioperonieră, îndepărtînd
peroneul în afară de linia mediană. Revenirea din flexie a piciorului readuce
peroneul. Aceste mişcări sînt înlesnite de articulaţiile tibioperoniere inferioară şi
superioară.
Poziţia funcţională a gleznei este cu piciorul la 90° sau în uşoară extensie.
TESTAREA PICIORULUI
Cea de-a treia şi ultima pîrghie a membrului inferior pe care se sprijină
întreg corpul este o structură arhitectonică foarte complexă cu nu mai puţin de 32
de articulaţii.
a) Articulaţia astragalocalcaneană (subastragaliană)
Este o dublă artrodie, fiind compusă de fapt din două articulaţii — una formată de
faţetele antero-interne, alta de cele postero-externe ale suprafeţei inferioare a
astragalului — cu suprafaţa superioară a calcaneului. între aceste articulaţii
rămîne un spaţiu liber, ca un tunel (sinus tarsi), în care se află un ligament puternic
interosos, care, împreună cu ligamentul extern şi cu cel posterior, formează
chingile de menţinere a articulaţiei astragalocalcaneene.
b) Articulaţia mediotarsiană (Chopart)
Este tot de tip artrodie.
Este de asemenea formată din două suprafeţe articulare :
astragaloscafoidiană (intern) şi calcaneocuboidiană (extern).

7
 Aceste articulaţii sînt menţinute de un ligament comun (ligamentul „în Y") şi
de două ligamente proprii (inferior şi superior).
Articulaţia subastragaliană şi cea mediotarsiană determină mişcări
complexe mai greu de definit, pentru că se fac concomitent în mai multe planuri,
oscilînd în mare în jurul axei Henke — linie imaginară, oblică dinainte-înapoi,
dinăuntru-în afară, de sus-în jos, trecînd prin marginea internă a colului
astragalului şi tuberculul postero-extern al calcaneului.
Astfel, descompunînd aceste mişcări complexe în mişcări elementare, se pot
descrie pentru piciorul posterior :
 Adducţia (aducerea spre interior a vîrfului piciorului) şi
 abducţia (mişcarea inversă), care au o amplitudine totală de 35—40° (după
alţii, doar 10—20°), desfăşurîndu-se pe un plan orizontal, în special în
subastragaliană.
Pentru aprecierea corectă a acestor mişcări genunchiul trebuie menţinut
extins, pentru a nu executa rotaţii care ar falsifica mişcarea piciorului posterior, şi
trebuie blocat pentru a nu permite rotaţia din şold.
 Supinaţia (planta „priveşte" intern) de cca 45° şi
 Pronaţia (planta „priveşte" extern) de cea 25—30° se execută, mai ales, din
mediotarsiană şi mai puţin din subastragaliană.
 Flexia-extensia calcaneului, de mică amplitudine, se adaugă acestor mişcări
executate de astragal în articulaţia tibiotarsiană, de care s-a vorbit.
Toate aceste mişcări, de fapt, se compun pentru a realiza următoarele
mişcări complexe:
1. Inversia
Mişcare ce reprezintă asocierea adducţiei cu supinaţia şi o uşoară extensie
si care poate realiza (teoretic) 90°.

Poziţia preferabilă pentru testare este din şezînd sau decubit dorsal la
marginea mesei, cu genunchiul flectat, pentru a se evita astfel rotaţia şoldului.
Goniometrul se fixează pe talpă, cu braţul fix între calcaneu şi spaţiul
dintre al doilea şi al treilea metatarsian. Măsurătoarea este însă foarte dificilă şi
aprecierile sînt de obicei aproximative.
Atenţie :
 Trebuie evitată flexia-extensia piciorului !
 Trebuie evitată flexia-extensia genunchiului, care ar antrena şi rotaţia
acestuia !
2. Eversia

8
 Mişcare compusă din pronaţie, abducţie şi o uşoară flexie, care poate
realiza, teoretic, tot un sector de 0—90°.

Aceleaşi remarci ca la inversie.

c) Articulaţia tarsometatarsiană (Lisfranc)
Este formată din 5 artrodii foarte strînse, nu are rol în orientarea piciorului,
ci doar în modificarea curburii bolţii lui, prin apropierea metatarsienelor mărindu-
se această boltă.
d) Articulaţiile intertarsiene
Sunt de fapt 5 artrodii, de asemenea foarte strînse.
e) Articulaţiile intermetatarsiene
Se găsesc la bazele metatarsienelor şi la capetele distale, unde sînt unite
printr-un ligament transvers.
f) Articulaţiile metatarsofalangiene
Sunt articulaţii condiliene, permiţînd mişcări de flexie-extensie ample şi
extrem de reduse mişcări de îndepărtare-apropiere (abducţie-adducţie).
1. Flexia
Realizată mai ales pasiv — are 30—40°, fiind prea puţin utilizată în
activităţile obişnuite.
2. Extensia activă
Are 70° pentru haluce, dar pasiv (aşa cum se întîmplă şi în mers) poate
ajunge la 90°.
Celelalte 4 degete au o amplitudine mult mai mică, scăzînd spre degetul V.
Măsurătoarea instrumentală fiind dificilă, de obicei amplitudinile se
apreciază vizual.
g) Articulaţiile interfalangiene
Sunt de tip trohlear, permiţînd doar flexia-extensia.
1. Flexia
Pentru haluce este de 30—60°, iar pentru celelalte degete de 30—40°, fiind
realizată mai ales pasiv.
2. Extensia
Din poziţia anatomică este aproape nulă (inclusiv cea pasivă).
Nici aceste mişcări nu se măsoară instrumental.

9
10