Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cooperarea Republicii Moldova Cu Instituå Iile Specializate Ale O N U
Cooperarea Republicii Moldova Cu Instituå Iile Specializate Ale O N U
Teza de master
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Statalitatea Republicii Moldova este o tema mult discutată
de specialiştii în domeniu, dar ceea ce trebuie să remarc este faptul că astăzi Republica Moldova
este un stat suveran şi independent, apărut pe harta lumii drept consecinţa a destrămării imperiului
sovietic, fapt care îi justifică apariţia.
Ţinând cont de faptul, că Republica Moldova este situată în sud-estul Europei, zonă
geografică cuprinsă în prezent de procesele complexe de tranziţie de la un sistem totalitar la
democraţie şi economia de piaţă1, fără îndoială, nu a putut rămâne la o parte de acelea procese,
reprezentând la fel un stat în plină tranziţie economică, politică, mentală de la vechile structuri
socialiste la noile structuri occidentale.
Un pas important a fost aderarea Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite
(O.N.U.). Conform rezoluţiei O.N.U. 46/223 din 2 martie 1992, Republica Moldova a devenit stat
membru al O.N.U. La începutul secolului XXI, O.N.U., fiind unica Organizaţie internaţională în
măsură să facă faţă problemelor cu care se confruntă omenirea, continuă să se afirme că un garant al
păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării economice şi sociale în lumea întreagă.
Acest eveniment semnificativ s-a produs la mai puţin de un an de când Moldova şi-a
declarat independenţa şi s-a lansat pe calea tranziţiei spre o societate prosperă şi dezvoltată. Din
acest moment mai multe agenţii ale O.N.U. şi-au demarat activitatea în Republica Moldova. Este
necesar de menţionat faptul, că programele de acordare a asistenţei au înregistrat rezultate
semnificative în mai multe domenii extrem de importante pentru Republica Moldova. Probleme
însemnate s-au înregistrat în combaterea sărăciei, realizarea proceselor democratice şi a guvernării
eficiente, dezvoltarea sectorului privat, protecţia drepturilor copiilor, promovarea reformelor în
domeniul sănătăţii, acordarea asistenţei refugiaţilor şi persoanelor strămutate.
Activitatea Republicii Moldova în cadrul O.N.U. a contribuit la dinamizarea prezenţei
statului nostru în viaţa internaţională, la dezvoltarea şi extinderea relaţiilor de prietenie şi cooperare
cu membrii comunităţii internaţionale. În calitate de membru al O.N.U., Republica Moldova s-a
raliat la standardele şi normele internaţionale, aderând la peste 30 de convenţii şi tratate ale O.N.U.,
de o importanţă aparte fiind cele referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, combaterea proliferării nucleare, terorismului internaţional, traficului de droguri şi poluării
1
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 368 din 08.02.1995 pentru aprobarea Concepţiei politicii externe a
Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 20 din 06.04.1995
1
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
2
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
2
Martin Wight, Hedlez Bull, „Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială”
3
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Politica externă a statelor încadrate în blocurile menţionate era dirijată de interese de grup,
„argumentate” din punct de vedere ideologic, juridic şi propagandistic. Diplomaţia şi dreptul
internaţional serveau în mod direct acestor interese şi, ca rezultat, în limitele fiecărei grupări a
apărut cadrul său juridic şi regulile sale de comportament 3. Tot în această perioadă s-a confirmat şi
principiul „standardelor duble”, când acţiunile unei mari puteri în plan internaţional erau justificate
nu din punctul de vedere al dreptului internaţional, ci din punctul de vedere al politicii reale,
intereselor vitale şi prestigiului4. Susţinerea de către S.U.A. a regimelor antinaţionale din Coreea de
Sud, Paraguay, Nicaragua, Chile, etc. şi de către U.R.S.S. a regimelor procomuniste din Coreea de
Nord, Etiopia, Cambogia ilustrează în mod excelent politica marilor puteri faţă de ordinea
internaţională şi faţă de partenerii săi de coaliţie.
Politica de confruntare declanşată odată cu începutul războiului rece, nefiind limitată de
raţiune şi reglementată de norme şi principii de drept internaţional acceptabile de ambele blocuri
politico-militare, a deschis lumii pericolul noii orânduiri mondiale bazate pe politica de putere.
Criza din Marea Caraibilor din toamna anului 1962, când civilizaţia s-a pomenit atrasă în cursa unei
posibile catastrofe termonucleare impuse de politicienii de la Moscova şi Washington, a servit ca un
imbold în tendinţa de a menţine în echilibru balanţa de forţe a celor doi adversari. Această criză a
demonstrat, că războiul rece poate fi transformat doar pe parcursul a câteva clipe într-o confruntare
reală, care în secolul tehnologiilor nucleare şi rachetare este un act de sinucidere. Dialogul între cele
două supraputeri, iniţiat în timpul crizei menţionate, a durat un sfert de secol şi a adus anumite
rezultate pozitive instalând prin Actul de la Helsinki din anul 1975 noua orânduire europeană şi
mondială esenţa căreia constă în „coexistenţa paşnică” între două sisteme antagoniste. În orice caz,
pe parcursul anilor 70-80 diplomaţia a început din nou să joace rolul de instrument principal în
dirijarea relaţiilor internaţionale şi politicii de putere.
Pe parcursul războiului rece a fost utilizată şi metoda de dirijare a „zonelor de tampon”
formată din state mici şi mijlocii, destinaţia cărora era de a limita presiunea concomitentă a două
mari supraputeri rivale. Începând cu anul 1947 Statele Unite au încercat să promoveze prin orice
mijloace Uniunea vest-europeana ca un mod de rezistenţă în fata Uniunii Sovietice 5. În mod similar
U.R.S.S. a susţinut şi a promovat prin toate mijloacele statele tampon, formând două cordoane
tampon în Europa şi Asia îndreptate împotriva influenţei globale a S.U.A.
Un nou accent în relaţiile internaţionale a fost iniţiat la sfârşitul anilor ’80 odată cu
promovarea de către Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al U.R.S.S., a politicii de colaborare şi
cooperare între cele două supraputeri şi, eventual, între blocurile occidental şi oriental. În această
3
Hedlez Bull, op. cit., П. Кальвокоресси, „Мировая политика после 1945”.
4
Martin Wight, op. cit., p. 106-107.
5
Martin Wight, op. cit., p.168
4
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
perioadă a fost formulat un nou cadru juridic privind limitarea înarmărilor şi elaborate noi principii
de colaborare mutuală. Diplomaţii din ambele părţi au avut posibilitatea de a-şi forma o nouă
viziune referitor la ordinea internaţională, bazată pe o atitudine mai critică, mai analitică şi mai
constructivă faţă de poziţiile declarative ale guvernelor sale şi situaţia reală din lume.
În anul 1991 U.R.S.S. s-a destrămat şi pe ruinele ei au apărut 15 noi state independente,
pentru care activitatea diplomatică a devenit o necesitate. Majoritatea din ele, cu excepţia doar a
Federaţiei Ruse, care a succedat de la fosta Uniune serviciul diplomatic în deplină componenţă, s-au
pomenit într-o situaţie dificilă: lipsă de cadre calificate, lipsă de experienţă în domeniu, lipsă de
cadru legislativ etc.
Republica Moldova, proclamându-se în anul 1991 stat suveran şi independent, tinde a se
integra în societatea internaţională dezvoltând relaţiile sale diplomatice cu alte state şi participând la
activităţile din cadrul organizaţiilor internaţionale în concordanţă cu normele de drept internaţional
şi practica existentă în acest domeniu6. Este evident, că pentru a realiza cu succes aceste aspiraţii
este necesar de efectuat o analiză profundă a totalităţii de norme juridice, principii organizaţionale,
metode şi procedee de activitate diplomatică, care sînt menite să promoveze interesele externe ale
statului, şi de a le aplica consecvent în practică.
Pentru Republica Moldova, stat aflat în perioada de tranziţie, care de abia îşi determină locul
său în societatea internaţională, este extrem de important să utilizeze toate posibilităţile diplomaţiei
sale pentru rezolvarea cu succes a tuturor problemelor de ordin politic, economic şi social7.
Sarcina-cheie pentru Republica Moldova în acea perioadă a fost de a determina care metode
şi procedee de activitate diplomatică sînt mai eficiente pentru traducerea în viaţă a intereselor
naţionale ale Moldovei, de a stabili care instrumente şi mijloace de operare pot fi mai eficiente
pentru restabilirea integrităţii naţionale, de a identifica mecanismele instituţionale şi cadrul
normativ de reglementare a diplomaţiei moldoveneşti, de a determina modelele şi programele de
pregătire a cadrelor, destinate promovării politicii externe a Republicii Moldova.
Putem diferenţia două forme de activitate diplomatică: diplomaţia preventivă şi diplomaţia
parlamentară.
Ideea diplomaţiei preventive8 ca formă şi metodă de menţinere şi asigurare a păcii a fost
pentru prima dată formulată în Carta de la Paris pentru o nouă Europă, unde se stipulează că
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) va căuta noi forme de cooperare şi
6
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august anul 1991, „Moldova Suverană”, nr. 179, 28 august
anul 1991.
7
Burian Al., „Кто мы, где мы и с кем? Геополитические перспективы развития Республики Молдова”,
„Независимая Молдова”, 05.02.1999
8
Victoria Arhiliuc „Diplomaţia preventivă şi securitatea colectivă a statelor”, Chişinău
5
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
noi căi de prevenire a conflictelor prin mijloace politice 9. În ianuarie a anului 1992, Consiliul de
Securitate al O.N.U., întrunit în şedinţă la nivelul şefilor de state şi guverne, a cerut recomandaţii în
vederea întăririi capacităţii Naţiunilor Unite în domeniul diplomaţiei preventive pentru operaţiile de
menţinere şi asigurare a păcii. Aceste recomandaţii au fost prezentate de către Secretariatul General
şi acceptate de către Adunarea Generală a O.N.U. în octombrie 1992. Este necesar de menţionat că
unii autori limitează termenul diplomaţie preventivă doar la eforturile de a ţine conflictele de la
izbucnire sau de la reaprinderea lor. În acest sens, după cum menţionează autorul american Michael
S. Lund, însuşi termenul diplomaţie preventivă înseamnă diplomaţie închisă efectuată de către
oficialităţi la nivel înalt cu scopul de a îndrepta situaţia internaţională deteriorată sau folosirea de
către Secretarul General al O.N.U. a bunelor oficii pentru a media conflictul sau chiar încetarea
focului.
Din alt punct de vedere, diplomaţia preventivă este văzută ca orice efort care opreşte sau
limitează conflictul la orice stadiu, chiar supravegherea războiului declanşat de la o răspândire mai
largă sau atenuarea distrugerilor posibile în război.
Aşadar, dacă să analizez mai concret, aş menţiona faptul că în cadrul O.S.C.E. a fost
elaborată o procedură de reglementare paşnică a diferendelor şi au fost instituite mecanisme de
menţinere a păcii10 şi de consultaţii politice de urgenţă în cadrul Comitetului înalţilor Funcţionari al
O.S.CE.11
În scopul menţinerii păcii şi securităţii în Europa, începând din septembrie 1992, O.S.C.E. a
creat mai mult de 10 misiuni permanente, stabilite în Serbia, Georgia, Estonia, Moldova, Letonia,
Tadjikistan, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Cecenia etc.
Misiunea O.S.C.E. în Moldova a fost stabilită de către întrunirea a 19 a Consiliului Superior
al O.S.C.E. la 4 februarie 1993 şi a fost dislocată la Chişinău la 25 aprilie 1993. Sarcina misiunii
este de a facilita rezolvarea politică durabilă şi definitivă a conflictului de pe teritoriul Republicii
Moldova care implică intenţia secesionistă a populaţiei predominant ruse din Transnistria. Misiunea
are mandatul:
• să faciliteze stabilirea unui cadru politic multilateral pentru dialog şi negocieri şi să asiste
Părţile la conflict în petrecerea negocierilor pentru rezolvarea durabilă a conflictului, în vederea
consolidării, independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova de rând cu înţelegerea determinării
unui statut special pentru regiunea Transnistriei;
• să acumuleze şi să asigure cu informaţie despre situaţia din regiune, inclusiv cea militară,
să investigheze incidentele specifice şi să aprecieze implicarea lor politică;
9
Marţian I. Niciu, „Organizaţii internaţionale (guvernamentale)”, Ediţia a II-a, Iaşi, anul 1994
10
Se are în vedere Centrul de prevenire a conflictelor, prevăzut de Carta de la Paris pentru o nouă Europă.
11
Întrunirea de Ia Berlin, iunie, anul 1991.
6
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
7
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Partea moldovenească se pronunţa în favoarea unei astfel de cooperări, fapt care a fost aprobat în
rândurile Comisiei în iunie 1993. Dar în practică partea rusă şi partea transnistreană se opuneau
făcând astfel imposibilă verificarea potenţialului militar din Transnistria şi în particular în zona de
securitate. Cu excepţia unor ameliorări raportul Misiunii O.S.C.E. cu Comisia Unificată de Control
rămân a fi problematice, cu toate că pot fi menţionate şi anumite îmbunătăţiri, care se observă în
ultimul timp.
În materie de peace-building, Misiunea O.S.C.E. este însărcinată să furnizeze servicii
consultative referitoare la drepturile omului, la minorităţile naţionale şi refugiaţi. O direcţie aparte
sînt serviciile consultative privind evoluţia spre democraţie a ţării noastre. Misiunea interpretează
aceşti termeni urmărind evaluarea progresării Republicii Moldova pe calea unui stat de drept în
condiţiile respectării specificului său multietnic.
Un rol principal a jucat Misiunea O.S.C.E. în Republica Moldova în monitoringul
internaţional al alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi locale care au avut loc ulterior. Pe lingă alte
activităţi, Misiunea a urmărit procesul judiciar împotriva grupului Ilaşcu în Transnistria şi, inclusiv
şi cu suportul acestei organizaţii, şeful grupului a fost eliberat.
Pe parcursul ultimelor decenii tot mai mult şi mai mult se afirmă termenul de „diplomaţie
parlamentară”12. Diplomaţia parlamentară poate fi privită sub prisma controlului parlamentar
asupra politicii externe. În acest context, adunările parlamentare încearcă să extindă acest control nu
doar asupra Comitetului Miniştrilor, cît şi asupra guvernelor statelor membre. Guvernele, în cele din
urmă, au acceptat diplomaţia parlamentară, deşi insistă în mod special asupra faptului că lor le
revin, în mod oficial, competenţele specifice acestui domeniu. Este evident, că diplomaţia
parlamentară poate fi utilă guvernelor în derularea oficială a relaţiilor diplomatice şi a politicii
externe a fiecărui stat în parte, dar, uneori, le poate stânjeni activitatea.
De menţionat şi faptul, că diplomaţia parlamentară, spre deosebire de diplomaţia „clasică”,
are de partea sa avantajul incontestabil al exprimării „necontrolate” de rigorile actelor juridice şi
procedurile specifice exprimării diplomaţiei clasice. în condiţiile perioadei de tranziţie, când noile
state de abia se constituie şi noţiunile de „interes naţional” şi „interes de partid” nu coincid
întocmai, ba dimpotrivă, chiar se contrapun, unii parlamentarii îşi permit discursuri de caracter
antistatal şi antinaţional la forurile parlamentare internaţionale. Aceasta se întâmplă graţie faptului
că cadrul legislativ intern este imperfect. în opinia noastră este necesar de modificat legislaţia
internă, inclusiv statutul deputatului, pentru a proteja interesele naţionale şi a asigura securitatea
statului.
12
Gheorghe Rizescu „Diplomaţia parlamentară. Rolul ei în soluţionarea problemelor internaţionale”, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 2000.
8
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Este necesar de menţionat faptul, că diplomaţia moldovenească s-a încadrat în mod operativ
în realizarea direcţiilor principale ale politicii externe, care la etapa iniţială constau în stabilirea
relaţiilor diplomatice cu diferite ţări, înfiinţarea misiunilor diplomatice în străinătate şi consolidarea
poziţiilor ţării în organizaţiile internaţionale mondiale şi regionale, obţinând rezultate pozitive în
acest domeniu. în prezent la ordinea de zi sînt problemele prioritare ale aderării la Uniunea
Europeană şi determinării strategice referitor la activităţile Moldovei în cadrul C.S.I., moment ce
impune promovarea unei politici externe bine determinate şi bine pronunţate.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, adoptate la 29 iulie 1994, Parlamentului îi revin
următoarele funcţii în domeniul politicii externe: aprobarea direcţiilor principale ale politicii externe
a statului; ratificarea, denunţarea, suspendarea, anularea acţiunii tratatelor internaţionale încheiate
de Republica Moldova13. Prin urmare, Parlamentul asigură baza legislativă a politicii externe, a
activităţilor desfăşurate pe plan internaţional. Organul de lucru principal al Parlamentului în
domeniul politicii externe este Comisia parlamentară pentru politică externă care este subordonată
şi poartă răspundere în faţa Parlamentului pentru activitatea desfăşurată.
Comisia parlamentară pentru politica externă, formată din preşedinte, vicepreşedinte şi
secretar (biroul comisiei), asigură următoarele domenii de activitate: elaborarea programelor de
politică externă; colaborarea cu parlamentele altor state şi cu organismele interparlamentare;
examinarea şi avizarea tratatelor, acordurilor şi altor acte internaţionale; consultarea Executivului în
problemele de politica externă14.
Perioada de întemeiere a diplomaţiei parlamentare în Republica Moldova o constituie anii
1990- 1993. Primul Preşedinte al Comisiei pentru relaţiile externe a Sovietului Suprem al RSS
Moldova, confirmat în aceasta funcţie la 19 iunie 1990, a fost deputatul Vasile Nedelciuc, inginer şi
savant, reprezentant al Frontului Popular. Preşedintelui comisiei îi reveneau următoarele
responsabilităţi: pregătirea ordinii de zi a şedinţelor comisiei; stabilirea sarcinilor membrilor
comisiei şi luarea deciziilor în toate problemele ce vizau activitatea comisiei; examinarea
propunerilor privind constituirea subcomisiilor şi componenţa lor; reprezentarea comisiei în relaţiile
ei cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii; conducerea şedinţelor comisiei; semnarea hotărârilor
şi altor acte ale comisiei; atragerea, în caz de necesitate, la lucrările acesteia a altor persoane;
asigurarea menţinerii ordinii în cadrul şedinţelor comisiei.
13
Constituţia Republicii Moldova, 29 iulie 1994.
14
Stanislav Secrieru, „Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului şi unica autoritate
legislativă”. – Chisinau, 2001, p.35.
9
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
La 20 iunie 1990 a avut loc prima şedinţa a Comisiei parlamentare pentru relaţiile externe.
În cadrul şedinţei a fost examinată problema statelor de personal în care au fost incluşi preşedintele,
vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei.
În primii ani de activitate Comisia parlamentară pentru politica externă avea drept obiective
discutarea diverselor probleme cu privire la bazele independenţei economice a statului, proprietatea
privată, migraţie, activitatea bancară, politica externă etc.
La începutul anului 1991 se observa o intensificare a relaţiilor externe ale Republicii
Moldova. Între timp, membrii comisiei au întreprins un şir de deplasări pentru a stabili contacte
interparlamentare cu alte ţări.
De la obţinerea suveranităţii până la declararea independenţei Republicii Moldova,
activitatea desfăşurată de Comisia pentru politica externă a fost deosebit de intensă şi s-a manifestat
în câteva direcţii în primul rând prin lansarea la 27 august 1991 apelului către parlamentele lumii
pentru recunoaşterea independenţei Republicii Moldova. Au fost scrise şi expediate 150 de scrisori
şi demersuri, independenţa Republicii Moldova fiind recunoscută de 149 de ţări cu care vor fi
stabilite relaţii diplomatice.
Un domeniu vast de activitate a Parlamentului îl constituia elaborarea şi adoptarea bazei
legislative în sfera relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei. Proiectele de legi şi hotărâri referitor la
serviciul diplomatic şi politica externă a ţării erau elaborate de specialişti din cadrul Ministerul
Afacerilor Externe în colaborare cu Comisia pentru relaţii externe a Parlamentului Republicii
Moldova. În perioada 20 iunie 1990 - 3 februarie 1993 Comisia pentru relaţii externe a participat la
elaborarea a 6 legi, printre care: Legea cu privire la statutul misiunilor diplomatice străine în
Republica Moldova (04.08.1992)15; Legea cu privire la modul de încheiere, aplicare, ratificare şi
denunţare a tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale (04.08.1992)16; Legea cu privire la
statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state (04.08.1992)17.
Membrii comisiei au participat la elaborarea a 19 hotărâri ale Parlamentului; 13 hotărâri ale
Prezidiului Parlamentului; 12 declaraţii şi apeluri; 9 proiecte şi tratate interstatale dintre Moldova şi
Rusia (semnat la 22.09.1990, ratificat la 1.10.1990); Moldova şi Ucraina (semnat la 23.10.1992);
Moldova şi, respectiv, Lituania, Letonia, Georgia, Kazahstan, Azerbaidjan (proiecte transmise
Ministerului Afacerilor Externe). Membrii Comisiei au perfectat 130 de adresări către parlamentele
altor state şi 32 de adresări către organizaţiile internaţionale; au participat la organizarea de reuniuni
şi conferinţe, întâlniri interparlamentare. Comisia de politică externă a fost convocată în 50 de
15
Legea nr.1134-XII din 04.08.92, Monitor nr.8 din 195 din 30.08.1992
16
Legea nr. 1137-XII din 04.08.92, Monitor nr.8/197 din 30.08.1992 (actualmente - abrogat)
17
Legea nr.1133-XII din 04.08.92, Monitor nr.8 din 195 din 30.08.1992
10
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
18
Nedelciuc V. „Scurtă informare asupra activităţii Comisiei de relaţii externe” (20 iunie 1990-3 februarie 1993). //
„Sfatul Tării”, 11 februarie 1993.
19
Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea concepţiei politicii externe a Republicii Moldova, nr.368-XIII, din 8
februarie 1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 20, 6 aprilie 1995.
11
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Un loc aparte în colaborarea bilaterală revine României; colaborarea cu statele din zona
intereselor geopolitice ale Republicii Moldova, statele riverane Mării Negre şi ale bazinului
Dunării în scopul asigurării stabilităţii şi echilibrului de interese în zona apropiată de Moldova;
colaborarea cu statele occidentale dezvoltate, în primul rând, cu grupul celor şapte state puternic
dezvoltate, care au pondere determinantă în economia mondială, cât şi cu celelalte state ale
Uniunii Europene; colaborarea cu statele cu care Moldova, inclusiv minorităţile sale naţionale, au
legături istorice, de rudenie, limbă şi cultură sau cu cele în care diaspora originarilor din Moldova
este numeroasă, cât şi cu ţările care fac parte din grupul de limbi înrudite (ţările lumii latine,
ţările francofone)20.
Concepţia politicii externe adoptată în anul 1995 rămâne a fi documentul principal care
identifică priorităţile ţării în sfera cooperării internaţionale. Respectarea fermă a angajamentelor
asumate în plan internaţional constituie unul dintre principiile de baza expuse în Concepţie.
Tradiţional, pe lângă activităţile de elaborare şi adoptare a cadrului legislativ, deputaţii
Parlamentului practică sistematic schimburi de experienţă, vizite reciproce de documentare,
acţiuni de interes comun cu membrii parlamentelor din alte ţări. Aceste activităţi sunt specifice
pentru toate ţările care îşi construiesc viaţa socială în baza principiilor democratice, normelor
juridice general recunoscute şi acceptate de comunitatea internaţională.
Vizitele realizate în alte ţări de parlamentarii moldoveni au contribuit efectiv la stabilirea
relaţiilor mai strânse cu diferite state, la extinderea colaborării reciproc avantajoase în diverse
domenii. Numai pe parcursul anului 1997, în scopul aprofundării şi intensificării relaţiilor
bilaterale, schimbului reciproc de informaţii şi experienţa parlamentară, au fost efectuate vizite
parlamentare bilaterale în Iugoslavia, Germania, Turcia, Franţa, Grecia21.
Promovarea relaţiilor interparlamentare bilaterale constituie un element important al
politicii externe. În cadrul întâlnirilor în ţară şi peste hotare, parlamentarii au posibilitatea de a
aborda problemele ce ţin de relaţiile bilaterale ale republicii cu alte ţări, identificând căile
optimale de soluţionare a lor, efectuând schimburi de experienţă în domeniul activităţii legislative.
La aceste întâlniri parlamentarii pun în discuţie nu numai chestiuni ce se referă la relaţiile
bilaterale şi colaborarea între state, dar şi negociază formele şi metodele de cooperare între ele în
cadrul organismelor internaţionale, deseori convenind asupra unor acţiuni concrete la nivel
parlamentar.
27.07.2007
20
Ibidem.
21
Dare de seamă privind activitatea Direcţiei Relaţii Externe în domeniul relaţiilor bilaterale în anul l997, Arhiva
Parlamentului Republicii Moldova.
12
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
13
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Acest document, unde s-a conturat o definiţie optimală a serviciului diplomatic naţional constituie
finalizarea unei etape importante în procesul evoluţiei şi constituirii diplomaţiei moldoveneşti. În
elaborarea şi dezvoltarea bazei normativ-legislative a serviciului diplomatic şi politicii externe,
înfiinţarea misiunilor diplomatice, negocierea tratatelor internaţionale un rol deosebit l-a exercitat
Parlamentul Republicii Moldova, Comisia parlamentară pentru relaţiile externe. Prin activitatea sa
multilaterală, diplomaţia parlamentară şi-a câştigat o poziţie deosebită în cadrul relaţiilor
internaţionale. Posibilitatea şi importanţa cunoaşterii directe de către parlamentari a problemelor
cu care se confrunta mediul internaţional, luarea unor atitudini şi decizii referitoare la acestea
constituie o modalitate în plus de acţiune în sprijinirea propriei naţiuni şi apărarea intereselor
statului.
În concluzie la această temă vreau să menţionez referitor la discursul Dlui Marian LUPU,
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova în faţa reprezentanţilor ai largii comunităţi
parlamentare europene cu prilejul Conferinţei europene a Preşedinţilor ai Parlamentului care a avut
loc în Talin, Estonia, pe data de 30 mai 2006. Astfel, a fost menţionat că diplomaţia parlamentară,
este astăzi cu atât mai actual cu cât înţelegem că persistenţa fenomenului de globalizare şi
imperativul integrării regionale impune o tot mai mare interdependenţă şi o abordare multilaterală
a problemelor naţionale în cadrul relaţiilor internaţionale. Aceasta stare de lucruri ce îşi găseşte în
cele din urmă expresie în activitatea organizaţiilor internaţionale, îndeosebi cele echipate cu
adunările parlamentare, contribuind esenţial la impulsionarea dimensiunii parlamentare pe arena
internaţională.
Diversitatea formelor de realizare a diplomaţiei parlamentare, de la perpetuarea tradiţiei de
creare a grupurilor de prietenie, semnarea acordurilor de cooperare interparlamentară şi
participarea sistematică la întrunirile adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale,
până la lansarea unor noi forme ale diplomaţiei parlamentară, oferă un câmp larg de acţiune
pentru afirmarea plenară a ţării pe arena internaţională. În contextul dinamismului relaţiilor
internaţionale aceste mecanisme de implicare a Parlamentelor naţionale în activităţi externe
reprezintă pârghii importante de lobby politic atât a intereselor naţionale în aceste organizaţii şi în
relaţiile cu alte state, cât şi de consolidare a legăturilor interstatale.
După cum spune o înţelepciune, mai actuală acum ca oricând, o diplomaţie adâncă trebuie
adesea să ia înfăţişarea celei mai extreme simplităţi, după cum uneori curajul se înfăţişează sub
aparenţa unei timidităţi modeste. Diplomaţia parlamentară este acel element al simplităţii care
pare să relaxeze relaţiile strict protocolare oferite de diplomaţia tradiţională, guvernamentală.
Parlamentarul este eliberat de orice regulă strictă a dreptului diplomatic, prestaţia căruia se poate
transforma într-o activitate specifică de soluţionare a unor probleme, eventual jenante. Astfel, acolo
14
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
22
Hotărârea Parlamentului nr. 638-XII din 10.07.91, Sesiunea a VI a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura
XII, volumul 1, 1991
15
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
23
http://www.ipp.md/public/biblioteca/18/ro/Chirtooaca_Rom.pdf
16
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
17
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
18
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
urmînd să fie puse în aplicare doar după ratificarea lor de către forul legislativ
de la Chişinău. Declaraţia conţinea dreptul R.S.S.M. de a adera la uniuni de
state, cărora să le delege benevol unele prerogative, să le retragă sau să iasă
în modul stabilit din aceste comunităţi. Un punct aparte se referea la
participarea R.S.S.M la exercitarea prerogativelor delegate comunităţii statelor
suverane, rezervîndu-şi dreptul de a avea reprezentanţi plenipotenţiari în alte
state suverane. Documentul din 23 iunie prevedea instituirea cetăţeniei
R.S.S.M., garantînd respectarea drepturilor întregii populaţii.
Textul Declaraţiei oferea tuturor cetăţenilor, partidelor politice şi
structurilor societăţii civile posibilităţi juridice egale de a participa în activitatea
politică şi civică. Separaţia puterilor in stat era declarată drept un principiu de
bază pentru funcţionarea R.S.S.M. ca stat democratic de drept. R.S.S.M îşi
declara respectul faţă de Statutul O.N.U., şi îşi „exprima adeziunea faţă de
principiile şi normele dreptului internaţional unanim recunoscute, respectă
Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi declară voinţa de a convieţui în pace cu
toate ţările şi popoarele, de a nu admite confruntări în relaţiile internaţionale,
interstatale şi interetnice”24. În continuare se menţionează, că „R.S.S.M. în
calitate de subiect cu drepturi egale al contractelor (relaţiilor) internaţionale se
declară o zona demilitarizată”25.
Ca subiect egal în drepturi al relaţiilor şi tratatelor internaţionale R.S.S.M
s-a declarat zonă demilitarizată, facîndu-şi cunoscută intenţia de a contribui la
întărirea securităţii în lume şi de a participa la procesul european de colaborare
şi securitate, precum şi în structurile europene. Conform ultimului punct 13,
textul Declaraţiei trebuia să servească drept temelie pentru elaborarea
Constituţiei R.S.S.M, perfecţionarea legislaţiei şi „drept punct de plecare în
pregătirea şi încheierea Tratatului unional dintre R.S.S.M şi comunitatea statelor
suverane”26.
Cea de a doua etapa a constituirii statului Republica Moldova începe
după adoptarea Decretului cu privire la puterea de stat la 27 iulie 1990. Deşi în
Declaraţia Suveranităţii era înscris că toata puterea aparţine poporului, iar
puterile sunt separate în legislativă, executivă şi jurisdicţională, Decretul a
24
Declaraţia cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova. Adoptată la 23 iunie anul 1990. Buletinul Oficial al
Sovietului Suprem anul 1990, nr.8.
25
Ibdem
26
„Moldova Socialistă”, nr. 148 (17457), 28 iunie 1990
19
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
27
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova de la 27 august anul 1991. Monitorul oficial al Republicii
Moldova, nr. 11-12, art.103, 118 din 27.08.1991.
28
„Literatura şi Arta”, nr. 31 (2399), 1 august 1991.
20
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
29
Declaratia Guvernului Romaniei de recunoastere a Republicii Moldova, din 27 august anul 1991.
30
http://www.mfa.md
31
Pagina Oficială a Preşedintelui Republicii Moldova, http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom
21
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
32
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994
33
Alexandru Burian, Gheorghe Costachi, Statul de drept şi activitatea diplomatică exercitată de organele statale
centrale//„Statul de drept şi problemele minorităţilor naţionale: materiale ale Conferinţei teoretico-ştiinţifice
internaţionale, (11-12 ianuarie 2002, mun. Bălţi)" /col.red.: Gheorghe Costachi, Chişinгu, „Universul", 2002
22
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
23
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
34
Alexandru Burian, Oleg Balan, Eduard Serbenco, Drept internaţional public, Editura Universităţii de Studii Europene
din Moldova, Chişinău, 2005
24
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
cum anticipa şi preşedintele Snegur în preziua Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, care a cerut
cu fermitate proclamarea neîntârziată a Independenţei. În Declaraţia Guvernului României se
spunea: „Proclamarea unui stat românesc pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete
stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop, reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnica a
consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român”.
Recunoscând independenţa Republicii Moldova, Guvernul României declară disponibilitatea de a
proceda neîntârziat „la stabilirea de relaţii diplomatice, să acorde sprijinul necesar autorităţilor
Republicii Moldova pentru consolidarea independenţei sale şi să acţioneze pentru dezvoltarea
raporturilor de colaborare frăţească dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului”35.
Spre deosebire de România, Ucraina, celălalt stat vecin cu Republica Moldova membru al
O.N.U., nu s-a grăbit să recunoască independenţa Moldovei, cu toate că Prezidiul Parlamentului de
la Chişinău a salutat proclamarea independenţei statului ucrainean, declarându-se gata să susţină
„afirmarea independenţei Ucrainei şi soluţionarea constructivă şi adecvată a tuturor problemelor ce
corespund intereselor vitale ale Moldovei şi Ucrainei” 36. Preşedintele Snegur a reiterat dorinţa
Chişinăului de a stabili relaţii diplomatice cu Kievul şi după 1 decembrie acelaşi an, când poporul
Ucrainei a confirmat Declaraţia de Independenţa în cadrul unui referendum naţional37. Şi de această
dată autorităţile ucrainene au evitat să ofere Moldovei un răspuns coerent. Şi doar după scrutinul
prezidenţial din 8 decembrie Kievul s-a arătat preocupat de construirea unei noi relaţii cu Chişinăul.
Devenind subiect de drept internaţional Republica Moldova a iniţiat procesul de stabilire a
relaţiilor diplomatice cu alte subiecte de drept internaţional si, respectiv, de înfiinţare a misiunilor
sale diplomatice permanente în străinătate. În paralel a început procesul de reorganizare a
instituţiilor statale de specialitate, inclusiv a Ministerului Afacerilor Externe al ex-R.S.S.M.,
funcţiile căruia erau limitate de aşa numitele „relaţii de prietenie între oraşele înfrăţite”.
Reorganizarea/formarea serviciului diplomatic al Republicii Moldova a fost un proces de
creaţie pe cît de interesant, pe atât şi de dificil graţie faptului că ţara nu dispunea la acel moment de
cadrul juridic care îi permitea să exercite funcţiile sale externe, nu dispunea de cadre diplomatice cu
o pregătire respectivă, nu avea experienţă în domeniul relaţiilor externe şi nu dispunea de o bază de
date privind normele şi principiile de drept internaţional. în pofida problemelor şi dificultăţilor
menţionate mai sus pe parcursul a doar 2-3 ani Republica Moldova a izbutit să organizeze serviciul
diplomatic moldovenesc, care a fost concentrat în aparatul central al Ministerului Afacerilor Externe
şi în misiunile diplomatice din străinătate.
35
„Moldova Suverană”, nr. 180 (17789), 29 august 1991.
36
Ibidem, nr. 178 (17787), 27 august 1991.
37
„Sfatul Ţării”, nr. 223 (1023), 4 decembrie 1991.
25
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
26
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
tradiţiile statului acreditar şi de necesităţile funcţionale ale misiunii. De obicei, în toate misiunile
există cancelaria, organul principal al misiunii unde se elaborează actele ce ţin de competenţa
şefului misiunii. Problemele politice sânt în competenţa consilierului misiunii, problemele
cooperării economice - în competenţa primului secretar. În misiuni există biroul de presă, sau secţia
mass-media şi biroul ataşatului cultural.
Secţia consulară a ambasadei se ocupă cu problemele în materie de paşapoarte şi vize,
asistenţă legală, legăturile cu diaspora moldovenească în statul acreditar.
Conform prevederilor Constituţiei (art. 66) Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 8
februarie 1995 Concepţia politicii externe a Republicii Moldova 38 în care au fost determinate
priorităţile, principiile şi direcţiile principale ale politicii externe moldoveneşti. Realizarea acestei
concepţii va da posibilitate Republicii Moldova de a se edifica în calitate de stat independent, unitar
şi indivizibil, care intenţionează să întreţină relaţii reciproc avantajoase cu toate ţările lumii.
Este necesar de menţionat faptul că diplomaţia moldovenească s-a încadrat în mod operativ
în realizarea direcţiilor principale ale politicii externe, care la etapa iniţială constau în stabilirea
relaţiilor diplomatice cu diferite ţări, înfiinţarea misiunilor diplomatice în străinătate şi
consolidarea poziţiilor ţării în organizaţiile internaţionale mondiale şi regionale, obţinînd rezultate
pozitive în acest domeniu. În prezent la ordinea de zi sânt problemele prioritare ale aderării la
Uniunea Europeană şi determinării strategice referitor la activităţile Moldovei în cadrul C.S.I.,
moment ce impune promovarea unei politici externe bine determinate şi bine pronunţate.
Statutul juridic şi politic al Republicii Moldova în cadrul C.S.I. este determinat de Acordul
(Convenţia) privind constituirea Comunităţii Statelor Independente, textul căruia a fost adoptat de
liderii Rusiei, Ucrainei şi Belarusiei la 8 decembrie 1991 la Minsk, şi de Statutul Comunităţii
Statelor Independente, elaborat ulterior şi adoptat la 22 ianuarie 1993 în şedinţa Consiliului şefilor
de state de la Minsk, ambele ratificate cu anumite rezerve de Parlamentul RM în aprilie 1994.
Statutul C.S.I. conţine 9 capitole şi 45 articole. Necesitatea unui asemenea document este
argumentată prin comunitatea istorică a popoarelor reunite benevol în C.S.I. şi a relaţiilor stabilite
între ele, prin dorinţa de a activa în conformitate cu normele dreptului internaţional, prin tendinţa de
a asigura prin eforturi comune progresul economic şi social al tuturor Părţilor Contractante, prin
intenţia de a contribui la asigurarea securităţii internaţionale şi de a perfecţiona mecanismele de
cooperare în cadrul Comunităţii, precum şi eficienţa acestora.
Capitolul I cuprinde - Obiectivele şi Principiile C.S.I. Comunitatea este întemeiată pe
principiile egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. Statele-membre reprezintă subiecţi autonomi şi
egali în drepturi ai dreptului internaţional Comunitatea nu reprezintă un stat şi nu posedă
38
Alexandru Burian, „Концепция внешней политики у нас нет”, „Кишиневские новости”, 27.08.1999
27
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
28
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
29
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
30
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
regională (şi cea subregională) este un proces care se derulează mai rapid şi, în funcţie de domeniu,
mai eficient decât cooperarea la nivel mondial. Un exemplu de colaborare regională fructuoasă pe
care tind să-1 urmeze, practic, toate statele europene este cel al statelor care fac parte din Uniunea
Europeană (UE).
În Europa cooperarea regională în cadrul structurilor din afara Uniunii Europene, ca regulă,
are drept obiectiv final integrarea în UE. Din acest motiv, Republica Moldova depune eforturi
susţinute pentru a fi prezentă în toate structurile de cooperare europeană 40. Astăzi Republica
Moldova este membru cu drepturi depline al OSCE, al Consiliului Europei (CE), Comisiei
Economice O.N.U. pentru Europa (CEE-O.N.U.), Iniţiativei Central Europene (ICE), Iniţiativei de
Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre
(CEMN), Comisiei Dunării, Comunităţii de Lucru a Statelor Dunărene (CLSD). Cooperarea
regională europeană se desfăşoară pe plan multilateral şi în cadrul altor structuri sau programe, de
exemplu, sub egida Uniunii Europene (programele de asistenţă tehnică PHARE pentru statele
Europei Centrale, TACIS pentru noile state independente şi altele).
În procesul de promovare a politicii sale externe Republica Moldova şi-a definit clar poziţia
în calitate de ţară din Europa de Sud-Est. Dimensiunea sud-est-europeană a politicii externe
moldoveneşti a devenit deosebit de importantă pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că în
anul 1999 Uniunea Europeană a lansat Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, o iniţiativă de
colaborare regională care are drept obiectiv final dinamizarea procesului de aderare a ţărilor regiunii
la Uniunea Europeană. Includerea plenară în activităţile Pactului este un obiectiv extrem de
important pentru Republica Moldova. Pentru a atinge acest deziderat, este necesar să fie
intensificată colaborarea în cadrul structurilor deja numite şi să fie întreprinse acţiunile necesare
pentru a se include şi în alte organisme de cooperare regională, printre care Procesul de Cooperare
în Europa de Sud-Est (SEECP) şi Procesul Royaumont de Stabilitate şi Bună Vecinătate în Europa
de Sud-Est (Procesul Royaumont).
În altă ordine de idei, faptul că structurile de cooperare regională au acelaşi scop final -
integrarea europeană - nu exclude o oarecare dublare a activităţilor diferitelor organisme
internaţionale. Această impresie poate să se producă luând în considerare faptul că, de exemplu,
colaborarea în domeniul transporturilor este o preocupare constantă în cadrul CEE-O.N.U., ICE,
SECI, CEMN ş.a. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru colaborarea promovată în scopul dezvoltării
infrastructurii energetice, protecţiei mediului ambiant şi în alte domenii de activitate.
Totuşi, o analiză a proceselor ce se derulează în cadrul acestor organisme internaţionale
arată că, în general, deşi activităţile ţin de acelaşi domeniu, ele pot deveni complementare şi mult
40
Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova în cooperarea regională, „Transporturi şi comunicaţii”, nr. 1, 2000, Chişinău
31
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
mai eficiente dacă este găsită acea idee principală, acel făgaş în care să fie îndreptate şi concertate
eforturile de colaborare multilaterală, În acest context este foarte probabil că, la etapa actuală, în
calitate de punct focal în care se intersectează interesele de colaborare ale statelor care fac parte din
diverse structuri poate deveni Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est.
Pactul de Stabilitate, potrivit documentului său de constituire adoptat la 10 iunie 1999,
urmăreşte obiectivul de a sprijini ţările din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea,
democraţia, respectarea drepturilor omului şi prosperitatea economică, în scopul realizării stabilităţii
în întreaga regiune.41
Conştientizând importanţa cooperării regionale, Republica Moldova întreprinde eforturi
susţinute ca să fie cît mai activă în cadrul structurilor regionale europene.
Republica Moldova deţine statutul de membru cu drepturi depline la CEE-O.N.U. începând
cu 2 martie 1992, din momentul aderării la O.N.U. Un aspect importanţii constituie colaborarea cu
CEE-O.N.U. în problema adoptării, în conformitate cu normele internaţionale, a legislaţiei în
economie, comerţ, transport, mediu, standarde şi aplicării în practică a acestor legi.
Republica Moldova este unul din statele care în anul 1992 au pus bazele CEMN 42. Este de
menţionat faptul că interesul opiniei publice internaţionale, al cercurilor de afaceri şi politice din
toată lumea faţă de CEMN este în continuă creştere. Iniţiativa CEMN a fost lansată oficial, prin
semnarea Declaraţiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992.
Regiunea cuprinsă în cadrul organizaţiei acoperă o suprafaţă ce se întinde de la Marea
Adriatică la Oceanul Pacific, şi care, pe lângă Marea Neagră, este scăldată de alte şapte mări: Marea
Azov, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Caspică, Marea Ionică, Marea Adriatică şi Marea
Mediterană.
Evoluţia cooperării economice în jurul Mării Negre poate fi împărţită în trei etape:
Prima, de formare, lipsită de rezultate şi fără o organizare clară, a durat până la întâlnirea de
la Bucureşti, din anul 1995, când miniştrii de externe au adoptat un „Plan de acţiune” care a dus la
consolidarea mecanismelor de cooperare.
În cea de a doua, s-a introdus sistemul Troicii ministeriale, a început finanţarea comună a
Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) de la Istanbul, s-au intensificat reuniunile la
toate nivelele şi s-a semnat „Carta CEMN”, la Yalta, la 5 iunie 1998.
După semnarea Cartei, CEMN şi-a asumat toate caracteristicile unei organizaţii
internaţionale regionale şi a îmbrăcat o formă instituţionalizată, cu o largă varietate de structuri de
cooperare şi un mare număr de organisme abilitate să adopte documente cu valenţă internaţională.
41
Oleg Ungureanu, p. 66
42
Valeriu Gheorghiu, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), „Transporturi şi comunicaţii”, nr. 2,
2000, Chişinău
32
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
La 30 aprilie 1999, cu ocazia Reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre CEMN de la
Tbilisi, a luat fiinţă efectiv Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), ca
urmare a depunerii instrumentelor de ratificare de către 10 state membre, printre care şi România.
În colaborarea pe plan politic, deosebit de active au fost perioadele celor două preşedinţii ale
Republicii Moldova în cadrul CEMN - între 25 aprilie şi 1 noiembrie 1995, şi între 27 octombrie
1999 şi 27 aprilie 2000. Aceste perioade au fost caracterizate prin extinderea activităţilor în cadrul
CEMN, unele din ele avînd o importanţă majoră (reuniunile Şefilor de Stat sau de Guvern de la
Bucureşti, 30 iunie 1995 şi Istanbul, 17 noiembrie 1999).
Pe parcursul ultimilor ani s-a dinamizat prezenţa Republicii Moldova în ICE, care este o
structură de cooperare regională interguvernamentală, cu preponderenţă în domeniul economic.
Republica Moldova, care este membru al ICE de la sfârşitul anului 1996, a fost printre statele cărora
li s-a acordat atenţie deosebită în anul 1999, cînd miniştrii de externe la Reuniunea de la Karlovy
Vary (24 iunie) au decis să fie organizată o Misiune a Troikăi ICE pentru evaluarea situaţiei din
Transnistria şi a procesului de retragere a trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova.
După efectuarea vizitei (septembrie), Misiunea a prezentat un raport care a stat la baza
Declaraţiei Şefilor de stat ai ICE de la Praga (6 noiembrie). Astfel, problemele menţionate au fost
plasate cu titlu de probleme permanente pe agenda iniţiativei, iar poziţia ICE, favorabilă nouă, a fost
transmisă şi altor organisme, printre care menţionăm, în primul rând, OSCE.
Ca şi în cazul CEMN, Republica Moldova este unul din fondatorii SECI (decembrie 1996),
iniţiativă de cooperare economică interstatală instituită la propunerea SUA.
Colaborarea în cadrul SECI s-a intensificat pe parcursul anului 1999, când Republica
Moldova s-a inclus în două mari proiecte ale SECI: combaterea criminalităţii transfrontaliere şi
facilitarea trecerii frontierelor.
Republica Moldova foloseşte cadrul structurilor menţionate mai sus pentru a se implica cît
mai mult în activităţile Pactului de Stabilitate, în care deţine statutul de observator. Lucrurile însă
evoluează destul de dinamic, astfel că pe la mijlocul anului 2001 Republica Moldova va fi membru
cu drepturi depline ale acestei structuri.
Relaţiile actuale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană sunt definite de Acordul
de Parteneriat şi Cooperare (ACP), semnat la 28 noiembrie 1994 şi intrat în vigoare la 1 iunie 1998.
Valorificarea oportunităţilor oferite de APC constituie o prioritate pentru Republica Moldova şi
reprezintă o etapă importantă pe calea integrării în UE. Republica Moldova va acţiona în continuare
în vederea implementării în practică a prevederilor acestui acord, în scopul instituirii unui dialog
mai intens cu UE, consolidării economiei de piaţă şi armonizării legislaţiei naţionale cu cea
comunitară. În cooperarea regională pe planul reconstrucţiei economice se acordă o atenţie
33
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
43
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 368 din 08.02.1995 pentru aprobarea Concepţiei politicii externe a
Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 20 din 06.04.1995, pct. IV, al. (b)
44
Alexandru Burian, Oleg Balan, Eduard Serbenco, op. cit., p. 45
45
Gheorghe E. Cojocaru, „Politica externă a Republicii Moldova”, Editura Civitas, Chişinău, 2001, p. 177
46
Idem, p. 182
34
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
35
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
din 28.02.1994; 2) Acord între Guvernul Republicii Federale Germania şi Guvernul Republicii
Moldova cu privire la îngrijirea mormintelor germane de război din 11.05.1995; 3) Acord între
Guvernul Republicii Federale Germania şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la transporturile
transfrontaliere de persoane şi mărfuri din 11.10.1995, în vigoare din 17.03.199650.
China a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Moldova în ianuarie 199251. În vara anului
1992 a fost inaugurată şi ambasada Republicii Populare Chineze la Chişinău, apoi cea a Moldovei la
Beijing. Încă din anul 1993 a fost semnat Programul cultural între guvernele Republicii Moldova şi
Republicii Populare Chineze.
Anume relaţiile culturale moldo-chineze au cunoscut dezvoltarea cea mai fructuoasă.
Ulterior, a fost semnat Programul de Colaborare culturală pe anii 1996-1998, care a prevăzut
schimb de colective artistice, de expoziţii de arte plastice, de programe televizate, etc.52
Este important de menţionat, că Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare în
domeniul economico-comercial cu un şir de alte state – Ungaria, Bulgaria, Austria, Bielarus, Turcia,
Lituania, România, Ucraina, Federaţia Rusă, etc. În acest sens, semnificativă este următoarea
afirmaţie: „Lista statelor cu care Republica Moldova poate şi trebuie să-şi dezvolte relaţiile începe
cu Iranul şi India şi se termină cu Peru şi Chile în America Latină”53.
Capitolul II. Relaţiile dintre Republica Moldova şi instituţiile specializate ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
2. 1. Instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite – mecanisme de realizare ale
cooperării internaţionale.
Secolul XX a marcat o adevărată explozie la nivelul organizaţiilor internaţionale. Desigur, în
prim plan s-au situat cele cu caracter politic, consemnându-se trecerea de la sistemul alianţelor
politico-militare la cel al unor organisme multistatale ori suprastatale. Pe lângă acestea se vor
remarca organizaţii cu caracter tehnic, ştiinţific ori de altă natură, menite să coordoneze eforturile
omenirii spre progres.
La încheierea primului război mondial a fost pusă în practică ideea preşedintelui american
Woodrow Wilson de înfiinţare a unei organizaţii care să cuprindă toate statele independente, gândită
50
Pagina Oficială a Ambasadei Germaniei la Chişinău, http://www.chisinau.diplo.de
51
Alexandru Roman, op. cit., p.19
52
Articolul Şeful diplomaţiei moldave în China, publicat în revista „Moldova şi lumea”, nr. 9-10/1996, p. 2
53
Alexandru Burian, „Unele aspecte priind securitatea economică a Republicii Moldova în contextul realităţilor
geopolitice contemporane”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice din 17 februarie 2006 “Vectorul european al
Republicii Moldova şi realizarea Planului de Acţiuni”, Editura Academiei de Administrare Publică, Chişinău, 2006, p.
57
36
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
ca un forum care să dezbată marile probleme ale planetei şi să preîntâmpine declanşarea unui nou
război. Astfel, în tratatul semnat de puterile învingătoare cu Germania, la Versailles, la 28 iunie
1919, a fost inclus Pactul Societăţii Naţiunilor. Cele 26 de articole ale sale stau la baza organizării
Ligii. Din păcate, Statele Unite nu au aderat la ideea susţinută de preşedintele său.
Societatea Naţiunilor şi-a început oficial activitatea la 10 ianuarie 1920, cu 45 de state
membre, dintre acestea 26 provenind din afara Europei. în timp, se va înregistra o fluctuaţie de
membri, ajungându-se la 57 de ţări, cu precizarea că unele dintre ele s-au retras.
Scopurile principale ale Ligii erau definite de Carta sa:
1. Respectarea dreptului internaţional.
2. Abolirea diplomaţiei secrete.
3. Rezolvarea conflictelor prin arbitraj.
Societatea, cu sediul la Geneva, avea patru organisme principale de lucru, respectiv:
- Adunarea;
- Consiliul, format din cinci membri permanenţi - Franţa, Marea Britanie, Italia, China şi
Japonia - şi nouă nepermanenţi;
- Secretariatul;
- Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.
Primul preşedinte al Ligii a fost politicianul belgian Paul Hymans (1865-1941) 54, de
orientare liberală, el fiind ulterior ales pentru un alt mandat în sesiunea 1932-1933. Singura
personalitate aleasă de două ori consecutiv ca preşedinte a fost românul Nicolae Titulescu (4 martie
1882-17 martie 1941), în anii 1930 şi 1931. Titulescu a ocupat înalte funcţii de execuţie în guvernul
român, fiind ministru de finanţe şi apoi de externe, în mai multe cabinete. Din anul 1921 a fost
reprezentantul permanent al României la Societatea Naţiunilor până în anul 1936. Atunci, regele
Carol II 1-a înlăturat din fruntea ministerului de externe şi 1-a determinat pe Titulescu să părăsească
ţara. A murit în exil în Franţa, la Cannes, în anul 1941.
Declanşarea celui de-al doilea război mondial marchează eşecul de facto al Societăţii
Naţiunilor. De jure, activitatea acesteia s-a încheiat la 18 aprilie 1946. Cu toate că proiectul lui
Woodrow Wilson a fost unul generos, o serie de factori au concurat la falimentul sistemului
versaillez şi, implicit, la cel al Ligii Naţiunilor. Un rol demn de semnalat l-au jucat Marile Puteri,
dintre care Germania, Italia, Japonia şi Uniunea Sovietică s-au aflat în tabăra revizionistă.
Adăugând la izolaţionismul american şi conciliatorismul anglo-francez, avem deja o explicaţie
coerentă pentru evoluţiile dintre cele două războaie mondiale.
54
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ixelles
37
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Eşecul Ligii Naţiunilor în perioada interbelică nu a avut darul de a dezarma statele lumii,
dornice să conlucreze într-un sistem planetar organizat. De aceea, încă înaintea încheierii celui de-al
doilea război mondial a fost convocată Conferinţa de la San Francisco, scopul declarat al acesteia
fiind punerea bazelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Rădăcinile creării Organizaţiei trebuie căutate în semnarea Cartei Atlanticului, la 14 august
1941, într-un moment în care Germania domina Europa, iar coaliţia Celor Trei Mari era încă un
proiect. Totul a fost precipitat de rezistenţa Armatei Roşii la porţile Moscovei, dar, mai ales, de
atacul Japoniei de la Pearl Harbor, care a provocat intrarea Statelor Unite în război.
Astfel, la 1 ianuarie 1942, la Washington, era semnată Declaraţia Naţiunilor Unite, elaborată
de reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice, în numele celor 26 de state
aflate în război cu Axa. Documentul consemna angajamentul părţilor în două direcţii fundamentale:
- să folosească toate resursele împotriva Pactului Tripartit;
- să coopereze între ele şi să nu încheie pace separată cu inamicul.
Problema a rămas în atenţia conducătorilor Aliaţi, fiind discutată la cel mai înalt nivel la
Teheran. A revenit însă miniştrilor de externe ai celor trei state, reuniţi la Dumbarton Oaks (august
1944), misiunea de a elabora proiectul Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, documentele fiind
făcute publice la 7 octombrie 1944. Cu prilejul conferinţei de la Yalta au fost decise procedura
votării în cadrul viitorului Consiliu de Securitate, precum şi data începerii şi locul de desfăşurare a
Conferinţei: 25 aprilie 1945, San Francisco.
Textul invitaţiei oficiale a fost publicat în numele guvernelor Statelor Unite, Marii Britanii,
Uniunii Sovietice şi Chinei, el fiind adresat iniţial pentru 42 de state. Ulterior, după clarificarea
statutului Argentinei, Danemarcei, Belorusiei şi Ucrainei, s-a ajuns ca la San Francisco să fie
reprezentate 50 de ţări.
Conferinţa de la San Francisco a stat sub semnul decesului preşedintelui american Franklin
Delano Roosevelt, la 12 aprilie, fapt ce a contribuit decisiv şi la schimbarea deciziei Kremlinului de
a-1 trimite în cele din urmă la Conferinţă pe Veaceslav Molotov în locul lui Andrei Gromiko,
desemnat iniţial, deşi toate celelalte mari puteri hotărâseră că reuniunea va avea loc la nivel de
miniştri de externe. La 23 aprilie, la Washington, s-au întâlnit şefii diplomaţiilor din Statele Unite,
Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi China, respectiv Edward Stettinus, Anthony Eden, Veaceslav
Molotov şi Sun Tzi-Van, pentru a discuta problemele de ordin tehnic şi procedural, menite să
contribuie la succesul întâlnirii din California.
Conferinţa s-a desfăşurat între 25 aprilie şi 26 iunie 1945 55, pe baza celor convenite anterior.
Cele 50 de delegaţii au aprobat Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi pe cel al Tribunalului
55
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_a_conferin%C5%A3elor_celui_de-al_doilea_r%C4%83zboi_mondial
38
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
internaţional. Ulterior, la 15 octombrie 1945, Polonia a semnat şi ea documentele, devenind cel de-
al 51-lea membru fondator O.N.U.
Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost semnată la 26 iunie 56, intrând în vigoare la 24
octombrie 1945, declarată Ziua Naţiunilor Unite.
Principalele scopuri ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt definite de primul articol din
Cartă, ele referindu-se la asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea de relaţii de
prietenie între naţiuni pe baza principiului egalităţii în drepturi a tuturor statelor şi a dreptului de a
decide ele însele, realizarea cooperării în plan internaţional din punct de vedere economic, social,
cultural şi umanitar. Organizaţia trebuie să fie un centru pentru armonizarea acţiunii naţiunilor în
vederea atingerii acestor scopuri generale.
Potrivit articolului 2, organizaţia este aşezată pe principiul egalităţii suverane a tuturor
membrilor săi, care sunt obligaţi să construiască relaţiile internaţionale pe principiul aplicării
mijloacelor paşnice de rezolvare a posibilelor conflicte, astfel încât să asigure pacea, securitatea şi
justiţia. Toate statele semnatare trebuie să se abţină de la folosirea sau ameninţarea cu folosirea
forţei în rezolvarea unor probleme privind integritatea teritorială sau independenţa altui stat.
În privinţa statelor care doreau să adere la Organizaţie, era făcută precizarea expresă că toate
ţările iubitoare de pace aveau porţile deschise, decizia de acceptare urmând a aparţine Adunării
Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate. Pe de altă parte, dacă un stat membru încălca
principiile Cartei, el putea fi suspendat sau, în cazul că persista în violarea lor în continuare, putea fi
chiar exclus.
Capitolul IX al Cartei are în vedere cooperarea economică şi socială internaţională 57. Potrivit
articolului 55, Organizaţia trebuie să promoveze relaţiile economice, respectând principiile egalităţii
în drepturi şi ale autodeterminării popoarelor. Aceasta implică un standard de viaţă ridicat,
asigurarea de soluţii în domeniile vieţii economice-sociale, respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, fără distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.
Potrivit articolului 7 al Cartei sînt stabilite principiile şi ţelurile fundamentale ale forului
mondial, statuând totodată cele şase organisme principale de lucru, acestea sunt:
1. Adunarea Generală58, formată din reprezentanţii tuturor statelor membre. Ea are scopul
declarat de a face recomandări în vederea promovării cooperării internaţionale în domeniile politic,
economic, social, cultural, educaţional, al sănătăţii, asigurării drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale ale tuturor, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Adunarea primeşte rapoarte de la
56
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf
57
http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm
58
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
39
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Consiliul de Securitate şi aprobă bugetul Organizaţiei. Fiecare stat membru dispune de un singur
vot în cadrul Adunării Generale.
În Adunarea Generală a O.N.U., toate statele membre sunt reprezentate, în mod egal, de o
delegaţie compusă din reprezentanţi guvernamentali: fiecare ţară dispune de un vot în acest organ
care reprezintă nucleul organizatoric al sistemului Naţiunilor Unite59.
Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în septembrie, la sediul din New York. Mai întâi
sunt alese forurile de conducere şi are loc dezbaterea generală, condusă în genere de miniştrii de
externe ai statelor membre şi care înregistrează şi cel mai mare interes din partea mass-mediei.
Înainte, şedinţa lua sfârşit în decembrie. Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte aproape tot anul.
Deciziile sunt luate de cele mai multe ori cu majoritate simplă. În cazul problemelor importante este
necesar votul a două treimi.
Adunarea Generală ia decizii interne, care afectează sistemul Naţiunilor Unite (de ex.
bugetul organelor conexe). În cadru extern, ea formulează recomandări, care nu au caracter
obligatoriu pentru statele membre.60
2. Consiliul de Securitate, alcătuit din 15 membri, dintre care cinci permanenţi, respectiv
cele cinci puteri desemnate chiar prin Cartă (China, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi
Uniunea Sovietică) şi zece membri nepermanenţi aleşi de Adunarea Generală pentru mandate de doi
ani, cei cinci membri permanenţi beneficiind de drept de veto.
Prima şedinţă la nivelul înalt a 13 state membre din cele 15, a avut loc la 31 ianuarie 1992.
În consiliul de securitate sînt două organe subsidiare, şi anume comitetul de expertiză pentru
studierea problemelor de procedură şi comitetul cererilor de admiterea a noilor membre.
Când Consiliul consideră, că există o ameninţare la adresa păcii mondiale, acesta discută
mai întâi modalităţile de rezolvare paşnică a unei dispute, poate sugera principiile unui acord de
pace sau poate media conflictul. În cazul unor conflicte armate, Consiliul incearca să asigure
încetarea focului. Poate trimite o misiune pentru mentinerea pacii cu scopul de a ajuta părţile aflate
în conflict să menţină armistiţiul şi să împiedice reluarea violenţelor.
Consiliul poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni
economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statele
59
http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/generalversammlung.htm
60
Acest lucru nu înseamnă că aceste recomandări sunt lipsite de orice efect: vezi istoria „Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului” din 1948, la fel şi următorul fragment: „Chiar dacă Adunării Generale îi lipsesc unele instrumente
mai dure precum posibilitatea de a aplica sancţiuni, acest lucru nu înseamnă că hotărârile şi declaraţiile sale rămân fără
nici un fel de urmări. Presiunile opiniei publice alături de autoritatea politică şi morală a Organizaţiei au făcut ca
nenumărate declaraţii şi recomandări ale Adunării Generale să dobândească acceptul universal, ducând la dezvoltarea
standardelor politice şi juridice din întreaga lume.”
40
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
membre sa adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a asigura
ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale.
Consiliul face, de asemenea, recomandări Adunării Generale pentru numirea unui nou
Secretar General şi pentru admiterea de noi membri61.
3. Consiliul Economic şi Social, al cărui scop este să iniţieze studii şi rapoarte privind
problemele internaţionale din domeniile cultural, economic, social, educaţional, al sănătăţii, şi să
înainteze rapoarte pe aceste teme Adunării Generale.
Consiliul are 54 de membri, dintre care 18 sînt aleşi în fiecare an de Adunarea Generală
pentru o perioadă de 3 ani. Reuniunile Consiliului Economic şi Social se desfăşoară de două ori pe
an, la New York şi la Geneva cîte o lună fiecare. Se întruneşte pe tot parcursul anului şi are o
sesiune principală în cursul lunii iulie, perioada în care miniştrii statelor membre discută, în cadrul
unei reuniuni la nivel înalt, problemele economice, sociale şi umanitare majore.
Organismele subsidiare ale Consiliului se întrunesc regulat şi emit rapoarte către Consiliu.
Spre exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului monitorizează respectarea drepturilor omului în
întreaga lume. Alte organisme se concentrează pe probleme cum ar fi dezvoltarea socială, statutul
femeilor, prevenirea criminalităţii, combaterea traficului de droguri şi dezvoltarea durabilă. Cinci
comisii regionale promovează dezvoltarea economica şi cooperarea pe regiuni62.
4. Consiliul de tutelă a fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a unui
număr de 11 teritorii aflate sub tutela şi administrate de şapte state membre, de asemenea, s-au
asigurat toate măsurile necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto-guvernare şi
independenţă. Până în anul 1994, toate teritoriile îşi obţinuseră auto-guvernarea sau independenţa,
fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Ultimul care a facut acest lucru
a fost Teritoriul sub Tutela al Insulele Pacifice – Palau – care era administrat de S.U.A. şi a devenit
al 185-lea membru O.N.U.
Îndeplinindu-si astfel misiunea, Consiliul de Tutela este alcatuit astazi din cei cinci membri
permanenţi ai Consiliului de Securitate. Şi-a amendat regulile de procedură astfel încât să se poată
întruni doar când ocazia ar cere-o.
Cu toate acestea, capitolele care vizează acest Consiliu nu au fost nici până astăzi şterse din
Carta O.N.U. (Capitolele XII şi XIII). Au existat unele voci care cereau însărcinarea acestui organ
cu noi activităţi, eventual cu administrarea aşa numitelor failed states, ceea ce nu s-a făcut însă până
acum.63
61
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
62
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/principalele_organisme/
63
http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/treuhandrat.htm
41
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
64
http://www.icj-cij.org/homepage/ru/
65
Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für
politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 56
66
Concluzia lui Gareis şi Varwick: „Cu 65 de sentinţe pronunţate în peste cinci decenii, Curtea Internaţională de Justiţie
nu a deţinut un rol prea activ în politica internaţională. Prin deciziile şi cele 23 de raporturi juridice, Curtea
Internaţională de Justiţie a repurtat însă succese remarcabile în domeniile în care s-a implicat şi la dezvoltarea dreptului
popoarelor.” (din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen;
Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 56).
42
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
mediator şi conciliator internaţional. El abordează problemele cele mai importante ale timpurilor
noastre, de la dezvoltare la dezarmare şi drepturile omului.
Una din responsabilităţile cele mai importante ale Secretarului General este atenţionarea
Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme, care, după părerea lui, ameninţă pacea şi
securitatea la nivel internaţional. El lucrează în strînsă colaborare cu Adunarea Generală şi alte
organe ale O.N.U. pentru coordonarea reformelor şi consolidarea capacităţii O.N.U. de a soluţiona
problemele înaintate de ţările-membre. Una dintre sarcinile sale politice originale este, conform
articolului 99, să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme care, după
părerea sa, ar putea pune în primejdie menţinerea păcii.
Dacă membrii Adunării Generale şi ai Consiliului de Securitate îşi reprezintă propriile ţări,
atunci Secretariatul lucrează direct pentru Naţiunile Unite şi care are în vedere interesele acestui
organism. Secretarul General călătoreşte neobosit în întreaga lume spre zonele cu probleme pentru a
investiga, negocia sau pentru a întocmi rapoarte.
Secretarul General este ales pentru cinci ani de Adunarea Generală la recomandarea
Consiliului de Securitate. Reşedinţa acestuia a fost stabilită la New York cu prilejul primei sesiuni a
Adunării Generale, desfăşurată la Londra, între 10 ianuarie şi 14 februarie 1946.
Din momentul creării O.N.U., au fost 8 Secretari Generali:
1. Trygve Lie (Norvegia) 1946-1952
2. Dag Hammarskjold (Suedia) 1953-1961
3. U Thant (Burma, în prezent Myanmar) 1962-1971
4. Kurt Waldheim (Austria) 1972-1981
5. Javier Perez de Cuellar (Peru) 1982-1991
6. Boutros Boutros-Ghali (Egipt) 1992-1996
7. Kofi Annan (Ghana) 1997 - 2006
8. Ban Ki-Moon (Republica Coreea) 2007 – pînă în prezent
Trygve Haldvah Lie67 (16 iulie, 1896 – 30 decembrie, 1968) a fost un politician norvegian. A
fost ales în postul de secretar General în urma unui compromis între marile puteri, iar în calitate de
şef al organizaţiei a obţinut terenurile pe care se află actualul sediu al O.N.U. S-a confruntat cu
imense dificultăţi în îndeplinirea misiunii dificile pe care o asumase, în contextul debutului
războiului rece. Poziţia faţă de comunism şi mai ales atitudinea din timpul conflictului din Coreea i-
au adus lui Haldvan Lie boicotul sovietic. De altfel, Uniunea Sovietică s-a opus vehement realegerii
lui în anul 1950, doar fermitatea Adunării generale aducându-i o prelungire de trei ani. Totuşi, la 11
noiembrie 1952, primul secretar general era nevoit să-şi anunţe demisia.
67
http://www.trygveliegallery.com/TrygveLie.html
43
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
După părăsirea postului a ocupat diverse posturi în Norvegia, şi a decedat în urma unui atac
de cord la vârsta de 72 ani.
Dag Hammarskjoeld68 (29 iulie 1905 - 18 septembrie 1961) a fost un diplomat suedez, iar
între aprilie 1953 şi până la moartea sa într-un accident de avion în septembrie 1961 a fost al doilea
secretar-general al O.N.U. A fost ministru de externe al Suediei între anul 1947 şi 1949, iar
mandatul său la Naţiunile Unite a fost extrem de agitat.
În anul 1953, după ce Trygve Lie şi-a dat demisia din postul de secretar-general al O.N.U.,
Consiliul de Securitate a decis să-l recomande pe Dag Hammarskjöld pentru acest post, spre
uimirea acestuia. A fost ales ca şi secretar-general pe 31 martie cu 10 voturi pentru dintr-un total de
11. În anul 1957 Hammarskjöld a fost reales în această poziţie. Hammarskjöld a reformat şi
reorganizat secretariatul O.N.U., încercând în acelaşi timp să îi confere o importanţă mai mare.
El a încercat să medieze conflictul dintre Israel şi statele arabe, a intervenit pe lângă
autorităţile chineze în vederea eliberării a 15 piloţi americani făcuţi prizonieri în Coreea de nord sau
s-a implicat în criza Suezului. De asemenea, el este cel care a pus bazele unei forţe militare de
intervenţie a Organizaţiei în anul 1956, United Nations Emergency Force. De asemenea, s-a
implicat în conflictul din Congo, ţară pe care a vizitat-o de patru ori. La fel ca predecesorul său,
Hammarskjoeld va nemulţumi Uniunea Sovietică, motiv pentru care atitudinea lui în politica de
lichidare a colonialismului va fi atacată, inclusiv decizia de a trimite forţe de descurajare în Congo.
Sfârşitul său a fost unul tragic şi încă învăluit în mister. în noaptea de 17/18 septembrie 1961,
avionul cu care călătorea s-a prăbuşit lângă localitatea zambiană Ndola, fapt care a născut
numeroase speculaţii.
Maha Thray Sithu U Thant69 (22 ianuarie 1909 – 25 noiembrie 1974) diplomat provenit din
fosta provincie britanică Burma, este primul asiatic ales secretar general al Organizaţiei.
„U” este o formulă onorifică în limba birmaneză, aproximativ echivalent cu „Domnul”.
Thant era singurul său nume. În birmaneză era cunoscut ca Pantanaw U Thant, o referinţă la oraşul
său natal. „Maha Thray Sithu” este un titlu acordat de guvernul birmanez în urma decernării unui
ordin naţional.
A ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1961 şi 1971. El se remarcase
în lumea diplomaţiei încă de la Conferinţa statelor nealiniate de la Bandung, din anul 1955, când a
îndeplinit funcţia de secretar al forumului. Mandatul său a fost pigmentat de câteva importante crize
ale războiului rece, între care amintim pe cea a rachetelor cubaneze, războiul arabo-israelian de
şapte zile sau intervenţia sovietică în Cehoslovacia.
68
http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1961/hammarskjold-bio.html
69
http://ro.wikipedia.org/wiki/U_Thant
44
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
În perioada în care a ocupat postul de secretar general, au avut loc o serie de evenimente în
care O.N.U. a jucat un rol activ. A participat activ la dezamorsarea Crizei rachetelor cubaneze şi a
încercat să medieze situaţia care a dus la Războiul de şase zile din anul 1967. Tot în aceeaşi
perioadă a avut loc şi Primăvara de la Praga şi războiul Indo-Pakistanez din anul 1971 ce a dus la
crearea statului Bangladesh. A criticat de asemenea regimul de Apartheid din Africa de Sud cât şi
comportamentul armatei americand în Războiul din Vietnam.
A încetat din viaţă la New York în urma unui cancer la plămâni, dar nu a beneficiat de
funerarii naţionale deoarece guvernul militar birmanez le-au refuzat, la aterizarea avionului ce îi
transporta sicriul, nefiind prezent nici un înalt oficial. Funerariile lui U Thant au fost urmate de
ample mişcări de protest ale studenţilor birmanezi, ce au fost înăbuşite de guvernul birmanez la
jumătatea lunii decembrie 1978.
Kurt Waldheim70 (21 decembrie 1918 - 14 iunie 2007, Viena) a fost un diplomat şi politician
austriac. A fost unul dintre secretarii generali contestaţi pentru trecutul lui, în cauză fiind aderarea la
mişcarea studenţească nazistă după invadarea Austriei în anul 1938. Cu toate acestea, el a fost ales
pentru două mandate, cea de-a treia candidatură fiind blocată în Consiliul de Securitate de veto-ul
chinez.71
S-a născut într-un sat de lângă Viena, într-o familie catolică, fiul unui inspector şcolar. După
ocuparea Austriei de către Germania Nazistă a devenit membru al organizaţiei studenţilor Naţional-
Socialişti (nazişti), iar în 1941 a fost încorporat în armată, luptând pe Frontul de Est. În 1943 a fost
rănit şi a fost detaşat în sudul Balcanilor unde a desfăşurat activităţi împotriva insurgenţilor. În anul
1945 s-a predat autorităţilor britanice şi ulterior şi-a început cariera diplomatică, fiind ambasador în
diverse state şi Ministru al Afacerilor Externe. A fost înfrânt în alegerile pentru postul de Preşedinte
al Austriei în 1971 dar în acelaşi an a fost ales pentru postul de Secretar General al O.N.U. În anul
1986 a fost ales Preşedinte al Austriei, dar la scurt timp după ocuparea postului a ieşit la iveală
faptul, că Waldheim a minţit despre perioada petrecută în armata germană nazistă, devenind astfel
persona non grata în multe ţări, inclusiv Statele Unite.
Javier Perez de Cuellar72 (născut la 19 ianuarie 1920) este primul latino-american ajuns în
fruntea Naţiunilor Unite, cele două mandate ale sale beneficiind de contextul benefic al încheierii
războiului rece. A ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1 ianuarie 1982 şi 31
decembrie 1991.
70
http://www.peoples.ru/state/king/un/kurt_waldheim/
71
A ocupat posturile de Secretar General al Naţiunilor Unite între 1972 şi 1981, şi apoi a fost Preşedinte al Austriei între
1986 şi 1992.
72
http://www.un.org/News/ossg/sg/stories/decuellar_bio.asp
45
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
În 1995, a candidat fără succes pentru postul de Preşedinte al Peruului, contra lui Alberto
Fujimori. A ocupat de asemenea postul de Preşedinte al Consiliului de Miniştrii al Peru-ului şi
postul de Ministru al Afacerilor Externe între noiembrie 2000 şi iulie 2001, în perioada turbulentă
ce a urmat destituirii lui Fujimori datorită unor acuzaţii de corupţie. În septembrie 2004, s-a retras
din postul de Ambasador al Peru-ului în Franţa, unde a continuat să locuiască.
Boutros Boutros-Ghali73 (14 noiembrie 1922) a fost şef al diplomaţiei egiptene, remarcându-
se cu prilejul negocierilor cu Israelul, mediate de Statele Unite în anul 1978, la Câmp David. A
ocupat postul de Secretar General al Naţiunilor Unite între ianuarie 1992 şi decembrie 1996. El a
fost un adept declarat al identificării unei soluţii paşnice pentru criza din Orientul Mijlociu, militând
în această direcţie. Este primul arab ales secretar general al Organizaţiei, însă nu a putut candida
pentru cel de-al doilea mandat datorită opoziţiei americane.
După părăsirea postului de Secretar Genera, Boutros-Ghali a ocupat postul de Secretar
General al Francofoniei 1997 şi 2002.
Kofi Annan74 (născut pe 8 aprilie 1938), originar din Ghana. Numele său de botez, Kofi,
înseamnă „născut într-o vineri”. După o carieră la Organizaţia Mondială de Sănătate şi apoi la
Organizaţia Naţiunilor Unite, Annan a devenit secretar-general a O.N.U. pe 13 decembrie 1996. El
va fi onorat împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite cu premiul Nobel pentru pace pe anul 2001.
În prezent, Annan este căsătorit cu Nane Maria Annan (născută Lagergren) din Suedia, o
artistă şi avocată. Annan are trei copii.
Începand cu 1 ianuarie 2007, Secretar General este domnul Ban Ki-Moon75. Dânsul a fost
precedat de alţi şapte demnitari, ultimul fiind Kofi Annan.
Atunci când a fost ales Secretar General, domnul Ban era ministrul de externe şi al
comerţului al Republicii Coreea. Activitatea îndelungată din cadrul ministerului a inclus funcţii
diplomatice la New Delhi, Washington D.C. şi Vienna, având un portofoliu bogat de
responsabilităţi: consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui, consilierul şef al
preşedintelui pe probleme de securitate naţională, ministru adjunct pentru planificarea politicilor şi
director general al Departamentului America. Pe tot parcursul carierei sale, viziunea călăuzitoare a
fost aceea a unei peninsule coreene paşnice, jucând un rol crescând în pacea şi prosperitatea regiunii
şi a întregii lumi.
Domnul Ban are legaturi profunde cu O.N.U., acestea începând în anul 1975, cînd a lucrat
pentru Direcţia O.N.U. din cadrul Ministerului de Externe. Colaborarea s-a extins pe parcursul
anilor, cuprinzând numiri în funcţia de secretar I la Misiunea Permanentă a Republicii Coreea de pe
73
http://www.notablebiographies.com/Be-Br/Boutros-Ghali-Boutros.html
74
http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2001/annan-bio.html
75
http://www.un.org/sg/biography.shtml
46
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
lânga O.N.U. în New York, director al Direcţiei O.N.U. în cadrul Ministerului de Externe din Seul şi
ambasador la Viena. În această ultimă calitate, în anul 1999, domnia sa a fost şi Preşedinte al
Comisiei pregătitoare pentru Organizaţia Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare. În 2001-
2002, în calitate de şef de cabinet al Preşedintelui Adunării Generale (perioada în care Republica
Coreea a deţinut preşedinţia sesiunii), domnul Ban a facilitat adoptarea rapidă a primei rezoluţii a
acelei sesiuni, condamnând atacurile teroriste de la 11 septembrie şi având o serie de iniţiative
menite să întărească funcţiile Adunării astfel încât o sesiune care a început cu o criză şi într-o
confuzie generală să se finalizeze cu adoptarea unui număr important de reforme.
Domnul Ban a fost activ implicat în rezolvarea unor probleme legate de relaţiile inter-
coreene. În anul 1992, în calitate de consilier special al şefului diplomaţiei coreene, dânsul a
îndeplinit funcţia de vice-preşedinte al Comisiei Comune de Control Nuclear Sud-Nord care a
culminat cu adoptarea istoricei Declaraţii comune privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. În
septembrie 2005, ca ministru de externe, domnul Ban a jucat un rol instrumental în concluzionarea
unui alt acord important, menit să promoveze pacea şi stabilitatea peninsulei coreene, prin
adoptarea Declaraţiei Comune al celei de-a şaşea runde de discuţii asupra rezolvării problemei
nucleare din Coreea de Nord.
Pe parcursul celor şase decenii de activitate, bazele O.N.U. s-au lărgit permanent, astfel că
astăzi se poate vorbi cu adevărat de o structură la nivel mondial. Deşi s-a confruntat cu numeroase
crize, se impun două precizări: forumul mondial a jucat un rol important în evitarea unei noi
conflagraţii mondiale, dar nu a reuşit să tuteleze Marile Puteri care, prin dreptul lor de veto în
calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, pot oricând bloca o decizie dorită de o
largă majoritate. De asemenea, a ieşit pregnant în evidenţă dimensiunea culturală şi umanitară a
Organizaţiei.
Organele principale pot înfiinţa, după necesităţi, organe subsidiare. Motivaţia creării unor
astfel de organisme este aceea de a ajuta organele principale la îndeplinirea atribuţiilor lor. Aceste
organe nu au competenţă proprie, ci o competenţă delegată de organul principal. Ele pot fi compuse
fie din reprezentanţi ai statelor membre, fie din persoane care participă cu titlu personal.
Carta reglementează pentru fiecare organ principal în parte compunerea, funcţiile şi puterile,
procedura şi votul. Pe baza Cartei, fiecare organ principal şi-a elaborat un regulament de
funcţionare şi şi-a creat numeroase organe subsidiare.
Instituţiile specializate sunt organizaţii internaţionale interstatale care, potrivit actelor lor
constitutive, servesc la dezvoltarea cooperării statelor membre în domeniul economic, social,
cultural, educaţional, al sănătăţii şi în alte domenii legate de scopurile O.N.U.
47
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
48
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Pentru meritele recunoscute, O.I.M. i-a fost acordat Premiul Nobel pentru pace în anul 1969.
O.I.M. are sediul la Geneva.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.) 77 a fost
înfiinţată la 16 octombrie 1945 şi este instituţie specializată a O.N.U.
Are un caracter preponderent tehnic, urmărind ridicarea condiţiilor de trai ale popoarelor
statelor membre, sporirea randamentului producţiei şi repartiţiei tuturor produselor alimentare şi
agricole, îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă a popoarelor rurale, expansiunea economiei
mondiale şi rezolvarea problemei subnutriţiei de pe Terra.
Sediul instituţiei date este la Roma şi are birouri regionale pentru Africa, Asia şi Orientul
îndepărtat, Orientul Apropiat, America Latină şi birouri de legătură pentru America de Nord şi
Naţiunile Unite.
FAO şi-a început activitatea sa în Moldova în anul 1996 prin iniţierea a doua proiecte
importante în cadrul Programului de Asistenţă Tehnică, semnat dintre Republica Moldova şi FAO.
Scopul primului proiect a fost dezvoltarea horticulturii şi promovarea reformei agrare în Moldova.
Al doilea proiect a acordat asistenţă Ministerului Agriculturii în elaborarea strategiei sectorului
cerealier din Moldova.
În fiecare an, FAO lansează proiecte noi prin intermediul programului „Telefood”, care
acorda asistenţă financiară întreprinderilor agricole din localităţile rurale capabile să obţină venituri.
Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (F.I.D.A.) 78 este instituţie specializată a
O.N.U. înfiinţată în ianuarie anului 1976 cu scopul de a mobiliza şi furniza resurse suplimentare
pentru finanţarea dezvoltării agriculturii ţărilor în curs de dezvoltare.
Formele sub care F.I.D.A. furnizează mijloace financiare în vederea realizării scopului său
sunt programele privind crearea şi dezvoltarea sistemelor de producţie alimentară, ameliorarea
sistemului nutriţional şi a condiţiilor de viaţă a celor mai dezavantajate ţări, stimularea politicilor
naţionale ale statelor în acest domeniu.
F.I.D.A. întreţine relaţii cu O.N.U. şi cu instituţiile sale specializate, precum şi cu unele
organizaţii internaţionale neguvernamentale. Are sediul la Roma.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.)79 este organizaţie interguvernamentală cu
statut de instituţie specializată O.N.U., înfiinţată prin Conferinţa de la New York din anul 1946.
Constituţia ei, deşi semnată la 22 iulie 1946, a intrat în vigoare în anul 1948.
Scopul organizaţiei este de a conduce popoarele la nivelul cel mai ridicat posibil de sănătate.
77
http://www.fao.org.
78
http://www.ifad.org/governance/index.htm
79
http://www.who.int/about/ru/
49
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
80
http://typo38.unesco.org/ru/unesco-home.html
81
http://www.upu.int/about_us/en/index.html
50
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
său, U.P.U. urmăreşte organizarea şi îmbunătăţirea diferitelor servicii poştale, precum şi încurajarea
dezvoltării colaborării internaţionale în acest domeniu.
Membrii organizaţiei sunt statele care aveau această calitate la l iulie 1948, data la care a
intrat în vigoare textul Convenţiei Poştale Universale, revizuit în cadrul Congresului de la Paris din
anul 1947, precum şi statele a căror cerere de admitere a fost aprobată de cel puţin 2/3 din statele
membre. U.P.U. are sediul la Berna (Elveţia).
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (U.I.T.).82 În 1865 s-a constituit o Uniune
Telegrafică a Comunicaţiilor care, în anul 1932, a fuzionat cu Uniunea Internaţională Telegrafică
(fondată în anul 1903) şi a căpătat denumirea actuală în anul 1932 prin Convenţia
Telecomunicaţiilor de la Madrid.
În perioada anilor 1949-1953 Uniunea a fost reglementată apoi de Convenţia Internaţională
a Telecomunicaţiilor, adoptată la 2 octombrie în cadrul Conferinţei de la Atlantic City care este
revizuită periodic.
La l ianuarie 1949, în urma acordului încheiat cu E.C.O.S.O.C., U.I.T. a devenit instituţie
specializată a O.N.U. pentru telecomunicaţii. U.I.T. are ca obiective:
reglementarea, coordonarea şi planificarea tuturor formelor de telecomunicaţii
internaţionale, mai ales a radiocomunicaţiilor spaţiale;
favorizarea ameliorării, extinderii şi utilizării raţionale a reţelelor de telecomunicaţii
(telefon, telegraf, radiocomunicaţii spaţiale, aeronautice şi maritime, radiodifuziune şi televiziune),
spre a spori randamentul serviciilor de telecomunicaţii şi a mări gradul lor de folosire de către toate
statele.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, U.I.T. realizează repartizarea frecvenţelor spectrului şi
înregistrează atribuirile de frecvenţe, în aşa fel încât să se evite interferenţele între staţiile de
radiocomunicaţii ale diferitelor ţări, încurajează crearea şi perfecţionarea instalaţiilor şi reţelelor de
telecomunicaţii din ţările în curs de dezvoltare, hotărăşte luarea de măsuri pentru a asigura
securitatea vieţii omeneşti prin colaborare între serviciile de telecomunicaţii şi întreprinde studii,
strânge şi publică informaţii în probleme de telecomunicaţii. Sediul U.I.T. este la Geneva.
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.)83 este instituţie specializată a O.N.U.
care şi-a început activitatea la 4 aprilie 1947, după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru Aviaţia
Civilă Internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944.
Scopul declarat al O.A.C.I. este acela de a dezvolta principiile şi tehnicile navigaţiei aeriene
internaţionale, promovarea planificării şi dezvoltării transporturilor aeriene internaţionale,
82
http://www.itu.int/plenipotentiary/index-ru.html
83
http://www.icao.int/icao/en/m_about.html
51
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
84
http://www.imo.org/
85
www.imf.org/
52
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Mărimea fondului, de circa 145 miliarde D.S.T., este egală cu contribuţia ţărilor membre.
Aceste subscripţii, cote, sunt plătite: o treime din mărimea cote, se plăteşte în moneda naţională a
ţării respective, iar restul în D.S.T.-uri sau într-o monedă general acceptată.
Deciziile F.M.I. sunt luate prin vot proporţional. Fiecare ţară are un număr mic de voturi de
bază care se multiplică proporţional cu mărimea cotei de participare. Astfel, puterea de vot este
semnificativ determinată de contribuţia financiară în cadrul F.M.I. Tranzacţiile cu F.M.I. iau forma
cumpărărilor valutelor altor ţări membre pentru volumul echivalent al propriilor lor contribuţii
valutare.
Statutul care primeşte asistenţă financiară plăteşte F.M.I. echivalentul în moneda sa
naţională, la paritatea stabilită, pentru volumul de valută străină pe care doreşte să-1 cumpere, în
acelaşi timp se angajează ca într-un interval de 3-5 ani să-şi răscumpere propria monedă, plătind în
aur sau într-o valută liber convertibilă acceptată de Fond. Fondul are sediul la Washington.
Republica Moldova a devenit membru al FMI la 12 august 1992. Creditele şi împrumuturile,
acordate de FMI, au fost folosite la introducerea şi stabilizarea monedei naţionale, care, la rândul
său, a contribuit la reducerea nivelului inflaţiei. Sarcinile financiare reprezintă nişte mecanisme de
realizare a obiectivelor politicii macro-economice, aşa ca stabilizarea balanţei de plăţi şi ratei de
schimb a leului moldovenesc, reducerea inflaţiei, gestionarea eficientă a datoriei externe, etc.
Moldova a înregistrat un şir de progrese în liberalizarea preţurilor şi piaţa valutara,
reducerea tarifelor în comerţ şi a barierelor comerciale, privatizarea mijloacelor aflate în
proprietatea statului şi reformele structurale în agricultură şi sectorul energetic.
FMI a contribuit la modernizarea Băncii Naţionale, creîndu-i posibilitatea de a promova o
politica monetară independentă în condiţiile relaţiilor de piaţă, îmbunătăţirea politicii fiscale şi de
administrare, la crearea unei unităţi de politică macroeconomică şi a unei trezorării, perfecţionarea
statisticii economice, inclusiv cea monetară şi a balanţei plaţilor, şi la elaborarea legilor de ordin
economic.
Crearea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.) 86 a fost
hotărâtă la Conferinţa de la Bretton Woods, iar acordul de constituire a intrat în vigoare tot în anul
1945, o dată cu cel privind F.M.I. Scopul iniţial al creării B.I.R.D. a fost de a finanţa reconstrucţia şi
dezvoltarea ţărilor membre (în număr de 27 atunci), de a ajuta la eliminarea urmărilor războiului.
Ulterior, atribuţiile B.I.R.D. au fost lărgite prin: investiţii de capital în scopuri productive,
promovarea activităţii străine particulare în materie de investiţii prin preluarea de garanţii sau
participări, extinderea comerţului internaţional şi menţinerea echilibrului balanţelor de plăţi prin
stimularea investiţiilor internaţionale. Creditele se acordă pe termene între 15-20 de ani, cu scutiri
86
http://lnweb18.worldbank.org/ECA/rus.nsf
53
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
de la plată în primii 3-5 ani. Calitatea de membru în B.I.R.D. se dobândeşte după ce statul respectiv
a devenit membru în F.M.I.
Fiecare stat membru contribuie cu capital la fondurile băncii, acesta fiind majorat Ia
intervale regulate, numai o mică parte din contribuţia de capital a fiecărui stat fiind plătită efectiv.
Acesta este capitalul achitat direct băncii, care este în prezent, la 6% din contribuţia totală. Banca
poate cere oricând guvernelor să facă noi subscripţii pentru a-şi onora obligaţiile.
Societatea Financiară Internaţională (S.F.I.) 87 este organizaţie financiară
interguvernamentală creată în iulie 1956 ca filială a B.I.R.D. La 20 februarie 1957 S.F.I. devine
instituţie specializată O.N.U.
S.F.I. are ca obiect stimularea dezvoltării economice şi favorizarea progresului
întreprinderilor particulare cu caracter productiv din statele membre, în special din cele în curs de
dezvoltare. În acest scop S.F.I. recurge la investiţii directe în domeniul creării de întreprinderi
industriale, comerciale, al modernizării sau diversificării activităţilor existente. Totodată, S.F.I.
încearcă să asocieze la activităţile sale alte surse de investiţii, locale sau străine (fără garanţii
guvernamentale de rambursare) şi să asigure serviciile tehnice şi administrative necesare executării
unui proiect.
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (I.D.A.)88 a fost creată în anul 1960, pe lângă
B.I.R.D., devenind instituţie specializată în anul 1961.
Scopul I.D.A. este de a acorda împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare, în condiţii mai
avantajoase - în general fără dobândă - mai ales în domeniile transporturilor, industriei, agriculturii,
energiei electrice şi învăţământului.
Membrii asociaţiei sunt împărţiţi în două categorii: statele din categoria I (ţările dezvoltate)
după contribuţia lor în monedă convertibilă, iar cele din categoria a II-a (ţările în curs de
dezvoltare), 90% în monedă naţională. Contribuţiile în monedă naţională pot fi folosite numai cu
acordul statelor care le plătesc. Sediul I.D.A. este la Washington.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.) 89 a fost creată
de Adunarea Generală a O.N.U. la l ianuarie 1967, devenind instituţie specializată după adoptarea în
anul 1979 a actului constitutiv.
Obiectivele organizaţiei constau în: promovarea şi accelerarea dezvoltării industriale în
ţările în curs de dezvoltare, sprijinirea instaurării unei noi ordini economice internaţionale, a
dezvoltării şi cooperării industriale la un nivel global, regional, naţional şi sectorial.
87
http://www.ifc.org/
88
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/EXTABOUTUS/IDA/0,,contentMDK:21206704~menuPK:83991
~pagePK:51236175~piPK:437394~theSitePK:73154,00.html
89
http://www.unido.org/index.php?id=o3355
54
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
În realizarea acestor obiective, O.N.U.D.I. acordă asistenţă tehnică tuturor ţărilor în curs de
dezvoltare, coordonează activităţile O.N.U. în acest domeniu, încurajează elaborarea şi utilizarea
tehnicilor de planificare, sprijină sub diferite aspecte procesul de industrializare în ţările în curs de
dezvoltare, serveşte drept forum de consultări şi negocieri între ţările dezvoltate şi cele în curs de
dezvoltare şi de schimburi de informaţii industriale. O.N.U.D.I. are sediul la Viena.
Colaborarea dintre Republica Moldova şi O.N.U. pentru Dezvoltarea Industriei
(O.N.U.D.I.) a început în anul 1995, când O.N.U.D.I. a aprobat proiectul cu privire la acordarea
serviciilor de consulting la nivel înalt Guvernului Moldovei. Proiectul a fost orientat în sectorul
industrial şi susţinut de programul finanţat de P.N.U.D. „Promovarea întreprinderilor private mici şi
mijlocii”.
Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.)90 a fost înfiinţată în anul 1950, prin
înlocuirea unei organizaţii particulare care funcţiona din 1878, în aceleaşi scopuri, pe baza
colaborării între funcţionarii din diferite state. O.M.M. are statut de instituţie specializată din anul
1959.
Principalele ei scopuri sunt: stabilirea unei colaborări pe bază mondială în domeniul
operaţiilor şi serviciilor meteorologice, difuzarea de informaţii meteorologice, încurajarea
cercetărilor ştiinţifice, favorizarea aplicării meteorologiei în diferite domenii (navigaţie aeriană şi
maritimă, agricultură, alte activităţi umane). Sediul O.M.M. este la Geneva.
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (O.M.P.I.) 91 este organizaţie
interguvernamentală creată la 14 iulie 1967. La 17 decembrie 1974 a devenit instituţie specializată a
O.N.U.
Scopurile O.M.P.I. sunt: promovarea protecţiei proprietăţii intelectuale pe plan mondial,
asigurarea cooperării administrative între state pentru punerea în vigoare a diverselor acorduri
internaţionale privind mărcile de fabrică, invenţiile industriale, clasificarea mărfurilor şi serviciilor,
protecţia denumirilor de origine, a operelor literare şi artistice, a producătorilor de discuri şi a
organismelor de radiodifuziune, protecţia noilor varietăţi de plante etc.
O.M.P.I. încurajează încheierea de noi convenţii şi tratate internaţionale şi facilitează
armonizarea legislaţiei existente. Ea furnizează asistenţă juridică şi tehnică ţărilor în curs de
dezvoltare, vizând ameliorarea industrializării şi modernizarea sistemelor de proprietate industrială
şi drepturile rezervate, redactează modele de legi pentru ţările în curs de dezvoltare, oferă burse şi
documentaţie ştiinţifică, organizează cicluri de studii. O.M.P.I. adună şi difuzează informaţii şi
90
http://www.wmo.int/pages/about/index_ru.html
91
http://www.wipo.int/about-wipo/ru/what_is_wipo.html
55
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
întreţine servicii pentru înregistrarea internaţională sau alte forme de cooperare administrativă
internaţională între statele membre. Sediul O.M.P.I. este la Geneva.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).92 Iniţial a fost organ subsidiar
al O.N.U. (1965), pentru ca în anul 1986 să devină organizaţie specializată a acesteia. Cu sediul la
New York, are ca obiective realizarea de proiecte de preinvestiţii, recrutarea de personal, strângerea
de fonduri pentru donaţii destinate asistenţei tehnice a ţărilor în curs de dezvoltare etc.
Scopul principal al P.N.U.D. constă în susţinerea Republicii Moldova în promovarea
dezvoltării umane durabile, prin întărirea capacităţii sale de a elabora şi implementa programe
pentru dezvoltare.
P.N.U.D. este reţeaua globală a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care promovează
schimbarea şi conectează ţările la surse de cunoştinţe, experienţă şi resurse pentru a ajuta oamenii
să-şi construiască o viaţă mai bună.
Bazându-se pe o reţea largă de parteneri, P.N.U.D. acordă sprijin ţării pentru identificarea
celor mai bune soluţii de dezvoltare atât la nivel naţional, cât şi la nivel global. Priorităţile P.N.U.D.
sunt: reducerea sărăciei, asigurarea unei bune guvernări, protecţia drepturilor omului, consolidarea
rolului femeii în societate.
Activează în Republica Moldova din anul 1992, la scurt timp după ce ţara s-a alăturat
familiei Naţiunilor Unite, P.N.U.D. lucrează prin proiectele sale pentru reducerea sărăciei şi pentru
asigurarea dezvoltării durabile.
Obiectivul principal al P.N.U.D. în Moldova este să ajute ţara la realizarea Obiectivelor de
Dezvoltare ale Mileniului. În acest scop misiunea aplică politici profunde şi servicii eficiente.
Organizaţii autonome:
Organizaţia Mondială a Comerţului (O.I.C.)93 este o organizaţie economică, cu caracter
de universalitate. Ideea unei astfel de organizaţii a pornit de la preocupările de după cel de-al doilea
război mondial, care aveau ca scop eliminarea barierelor din calea comerţului mondial. Iniţial, s-a
încercat crearea unei organizaţii cu acest scop, la Conferinţa de la Havana, din anii 1947-1948, dar
Carta adoptată nu a fost ratificată. Totuşi, la 1 ianuarie 1948, s-a reuşit adoptarea unui acord
comercial multilateral denumit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.). Numărul mare
de state care au aderat la acest acord, a conferit G.A.T.T. un adevărat caracter de organizaţie
internaţională guvernamentală cu vocaţie de universalitate, deşi acordul nu viza crearea unei
organizaţii. Totuşi, G.A.T.T. nu avea un caracter instituţional permanent, statele desfăşurându-şi
92
http://www.undp.md/
93
http://moldovainomc.org; http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/whatis_e.htm
56
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
activitatea periodic, prin runde de negocieri. Practic, se crease un cadru juridic pentru combaterea
concurenţei neloiale şi pentru soluţionarea diferendelor economice prin mijloace paşnice. Abia în
anul 1994, are loc Conferinţa de la Marrakech (Maroc), care are ca rezultat adoptarea unui acord
pentru constituirea unei veritabile organizaţii internaţionale guvernamentale cu vocaţie de
universalitate - O.I.C. - acord care a intrat în vigoare în anul 1996.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) este organizaţie internaţională
specializată creată la 26 aprilie 1957, prin intrarea în vigoare a statutului adoptat la Conferinţa de la
New York, la 26 octombrie 1956.
Principalele obiective ale organizaţiei sunt: încurajarea şi înlesnirea folosirii energiei
nucleare în scopuri paşnice, prin favorizarea schimbul de informaţii ştiinţifice şi tehnice, efectuarea
unor operaţii de intermediere la cererea statelor nucleare, luarea de măsuri pentru ca produsele,
serviciile, informaţiile şi aparatajul furnizate de agenţie să nu fie folosite în scopuri militare,
stabilirea de norme de securitate pentru protecţia persoanelor şi bunurilor împotriva pericolelor
radiaţiilor ş.a. Sediul A.I.E.A. este la Viena (Austria).
94
Ilaşciuc Dinu, Moşneaga Valeriu, „Colaborarea Republicii Moldova în cadrul Organiza ţiilor interna ţionale”,
Conferinţa ştiinţifică Jubiliară, rezumatele comunicărilor, 2-3 octombrie1996. – Chişinau, 1996, p. 173-174.
95
Tabacaru Nicolae, Ministrul afacerilor externe, „Moldova Suverană”, 2 martie 2000.
96
http://www.president.md/press.php?p=1&s=436&lang=rom
57
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
97
Tâu Nicolae, “Diplomaţie în culise. Suveranitate, independenţă, război şi pace”. – Chişinău, 2002.
98
Actul Final de la Helsinki (1975) pentru securitate şi cooperare în Europa, adoptată 01.08.1975, în vigoare pentru RM
din 10.09.1991, Tratate internationale la care Republica Moldova este parte. – Chisinau: Moldpres, vol. 1, 1998. p.145-
202.
58
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
ambiţii imperiale”, de intenţia de a folosi prezenţa acestor trupe „pentru destabilizarea situaţiei
politice din republică”. Mircea Snegur s-a pronunţat - pentru rezolvarea cît mai urgentă, pe calea
tratativelor, a acestei probleme, în conformitate cu Actul Final de la Helsinki”.99
Într-o manieră mai ponderată, pe alocuri chiar distinctă de afirmaţiile făcute la Helsinki, a
argumentat preşedintele Mircea Snegur chestiunea securităţii şi rolul Republicii Moldova în
edificarea unei noi ordini internaţionale de la tribuna Adunării Generale a O.N.U., în şedinţa plenară
a celei de-a 46-a sesiuni a forului mondial din 2 martie 1992, cu ocazia admiterii Republicii
Moldova în O.N.U. Plecând de la multitudinea de probleme politice, economice şi sociale moştenite
de la fostul regim totalitar sovietic, a opinat Mircea Snegur, „s-a ajuns la concluzia necesităţii
creării unei comunităţi a statelor independente, care ar înlesni avansarea noastră pe calea trecerii la
economia de piaţă, şi, astfel, spre realizarea unei independenţe reale”. Văzând în Republica
Moldova, în virtutea situaţiei sale geopolitice, „o punte între Vest şi Est”, preşedintele a arătat
disponibilitatea „stabilirii de relaţii cu toate ţările fără a adera la un bloc sau altul”, remarcând că
„nu putem vorbi de o independenţă reală atât timp cît pe teritoriul Moldovei se află forţe militare
străine” şi exprimându-şi speranţa în soluţionarea acestor probleme „pe calea negocierilor
bilaterale”.100
Din perspectiva problematicii abordate în prezentul studiu, atragerea Republicii Moldova în
conflictul din Transnistria pare să fi fost o tentativă a Moscovei de a sancţiona şi de a influenţa prin
aplicarea forţei brute, cursul politic al Chişinăului de neaderare la structurile militare ale C.S.I. şi de
nealiniere militară a Republicii Moldova, precum şi de a-i admonesta o lecţie având menirea de a
potoli amplitudinea revendicărilor referitoare la retragerea „trupelor străine”, făcute publice cu
diverse ocazii în cadrul organismelor internaţionale. Această ipoteză este confirmată, între altele, şi
de reacţiile înregistrate în presa rusă cu prilejul admiterii Moldovei în O.N.U. Astfel, în reportajul
publicat în ziarul „Izvestia” privind admiterea a opt republici ex-unionale în O.N.U, între care şi
Republica Moldova, au fost remarcate doar două lucruri referitoare la prezenţa delegaţiei
moldovene la sesiunea Adunării Generale: faptul că alături de Preşedintele Snegur stătea
ambasadorul României la New-York şi acel loc din discursul Preşedintelui care se referea la
prezenţa „forţelor militare străine” în teritoriul Republicii Moldova.101
În aceiaşi zi, de 2 martie 1992 la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova,
Nicolae Osmochescu, prim-viceministru de externe, a avut o întâlnire de lucru cu Paul D. Wohlers,
secretar doi al Secţiei Politice a Ambasadei SUA la Moscova, responsabil de relaţiile cu Republica
Moldova. Diplomatul american a remis reprezentantului Ministerului de Externe, Nota Ambasadei
99
“Moldova Suverană”, nr. 31 (17901), 29 februare anul 1992
100
“Moldova Suverană”, nr. 33 (17903), 5 martie anul 1992
101
„Izvestia”, nr. 53 (23627), 4 martie anul 1992
59
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Statelor Unite prin care Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova era înştiinţat că
Guvernul SUA îşi exprima disponibilitatea de a stabili neîntârziat relaţii diplomatice cu Republica
Moldova.
În calitate de membru al O.N.U. Republica Moldova a ratificat un număr considerabil de
convenţii şi acorduri ale O.N.U., printre care enumerăm :
- Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Politice (semnată
în decembrie 1966, ratificată de Moldova la 26.04.1993.);
- Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile politice ale femeii (semnată la
20.12.1952, ratificată de Moldova la 26.04.1993.)102;
- Convenţia cu privire la drepturile copilului (semnată la 20.11.1989, ratificată de Moldova
la 23.02.1993)103;
- Convenţia O.N.U. privind eliminarea tuturor formelor de discriminare socială (semnată la
21.12.1961, ratificată de Moldova la 25.02.1993);
- Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii
(încheiată la 26 decembrie 1968, ratificată de Moldova la 26.04.1993);
- Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid (încheiată: 9.12.1948,
ratificată de Moldova : 26.04.1993)104;
- Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice (încheiată 18.04.1961, ratificată de
Moldova la 25.02.1993)105;
- Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare (încheiată la 24.04.1963, ratificată de
Moldova 26.01.1993)106;
- Convenţia privind protecţia proprietăţii industriale (încheiată 20.03.1967, ratificată de
Moldova la 25.01.1951);
- Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa (încheiat 19.11.1990, ratificat de
Moldova 01.06.1992)107;
- Convenţia privind principiile şi modul de îndeplinire a tratatului cu privire la forţele armate
convenţionale în europa (încheiat la 15.05.1992, ratificată de Moldova 01.07.1992)108;
102
"Tratate internationale", 1998, volumul 1, pag.73
103
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.51
104
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.100
105
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 4, pag.37
106
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 4, pag.7
107
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 3, pag.7
108
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 3, pag.171
60
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
109
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 3, pag.152
110
„Sfatul ţării”, nr. 40 (1080), 14 martie anul 1992
111
„Moldova Suverană”, nr. 33 (17903), 5 martie anul 1992
61
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
62
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
În luna mai 1992, la mai puţin de un an după ce Moldova îşi dobândise independenţa şi
luase calea prosperităţii şi dezvoltării, ţara a aderat la Naţiunile Unite, organizaţie care este un
puternic susţinător al progresului. De atunci încoace, mai multe agenţii, programe şi fonduri ale
O.N.U., care şi-au lansat activităţile în Moldova pentru a o ajuta pe această cale dificilă, au realizat
succese demne de atenţie în combaterea sărăciei, îmbunătăţirea statutului femeilor, promovarea unui
proces democratic şi al unei guvernări temeinice, dezvoltarea sectorului privat, protecţia drepturilor
copiilor, promovarea reformei în domeniul ocrotirii sănătăţii, acordarea de asistenţă refugiaţilor şi
persoanelor strămutate, precum şi în multe alte domenii importante.
Echipa O.N.U. prezentă în Moldova include P.N.U.D., UNICEF, UNHCR, UNFPA, oficiul
de legătură al OMS, Comisia Naţională pentru UNESCO, ILO, Banca Mondială şi FMI, UNAIDS,
OIM. Printre strategiile principale de cooperare între agenţii se conţin promovarea ideilor de către
tot sistemul O.N.U., informaţia comună şi determinarea în comun a impactului produs de proiecte,
programarea în comun şi în mod coordonat, şi întreţinerea unor servicii comune. Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD),
Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezămintele Umane (UNCHS), Programul Naţiunilor Unite pentru
Combaterea Drogurilor (UNDCP), Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Fondul
Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea
Industrială (UNIDO), Naţiunile Unite pentru Serviciile de Proiect (UNOPS), şi Programul
Alimentar Mondial (WFP) sunt reprezentate de către Reprezentantul Rezident al P.N.U.D., care mai
deţine şi funcţia de Coordonator Rezident al Operaţiunilor Sistemului O.N.U. pentru Susţinerea
Dezvoltării în Moldova.
Este necesar de subliniat rolul Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (P.N.U.D.),
oficiul căruia a fost deschis la Chişinău în februarie 1993.
Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare cuprinde proiecte realizate în aşa domenii ca:
guvernării şi democraţiei, protecţiei şi regenerării mediului înconjurător, protecţiei drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, promovării femeii în viaţa politică şi socială, reducerii şi
eradicării sărăciei, strategiilor economice şi sociale, dezvoltării umane durabile.
Pe lîngă Oficiul P.N.U.D. funcţionează reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar
din aprilie 1995 şi-a început activitatea misiunea Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, iar din
luna martie 1997 - Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
Cu ajutorul P.N.U.D. a fost întemeiat în anul 1998 Centrul pentru drepturile omului care se
ocupă, în principal, de educaţia publicului larg în materie de drepturi ale omului, de analiza situaţiei
drepturilor omului.
63
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
64
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
societatea civilă şi instituţiile O.N.U. din ţară. Drept rezultat, s-au elaborat şi implementat
documente şi politici importante precum Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi
Programul Naţional de Dezvoltare pentru anii 2008 -2011. Totodată, pentru o ţară cu economia în
tranziţie cum este la ora actuală Republica Moldova, îndeplinirea cu succes a angajamentelor ce ţin
de ODM necesită în continuare susţinerea din partea statelor dezvoltate şi instituţiilor specializate
ale Naţiunilor Unite.
Este necesar de remarcat şi înalt suport în domeniul agriculturii, din partea Fondului
Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), Programului Mondial pentru Alimentaţie
(WFP).
În asemenea condiţii, problemele respective necesită soluţii urgente şi un răspuns
coordonat la nivel global, inclusiv, prin adoptarea unui nou acord internaţional în
domeniu, sperînd că la viitoarea Conferinţă a Statelor Părţi la Convenţia-cadru ONU
privind Schimbarea Climei, se va reuşi negocierea unor noi aranjamente pentru a
depăşi cadrul Protocolului de la Kyoto.
65
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
asumate la Istanbul în 1999 de Federaţia Rusă, ale căror trupe staţionează pe teritoriul
Republicii Moldova, contrar voinţei ţării noastre, va crea premizele necesare pentru
ratificarea şi punerea în aplicare a Tratatului FACE Adaptat.
Operaţiunile ONU de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale rămân a fi deosebit
de importante. Republica Moldova îşi aduce contribuţia la aceste operaţiuni participând
cu personal militar în 4 misiuni ONU. Totodată, având în vedere necesitatea evaluării
situaţiilor de conflict, metodelor de planificare şi administrare a operaţiunilor de
pacificare, Republica Moldova salută modificările produse în Secretariatul ONU, inclusiv
crearea Comisiei de Consolidare a Păcii, restructurarea Departamentului pentru
Operaţiunile de menţinere a Păcii şi instituirea Departamentului pentru Susţinere
Operaţională în teren.
66
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Nevoia de realizare a acestui deziderat o simţim cu atît mai acut, cu cât ne confruntăm
şi noi cu o situaţie permanentă de încălcare a drepturilor omului în raioanele de est ale
ţării, necontrolate de autorităţile Republicii Moldova.
67
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
Republica Moldova, a ales calea fermă a integrării europene, această opţiune devenind
obiectiv naţional. Perspectiva europeană pentru noi constituie nu doar un imbold pentru
reforme, dar şi un sprijin pentru reglementarea conflictului transnistrean şi edificarea
unui spaţiu durabil de stabilitate şi securitate regională.
În final, domnule Preşedinte, doresc să reafirm voinţa statului pe care îl reprezint de a
coopera şi contribui activ la eforturile conjugate ale statelor membre de întărire a ONU
ca organizaţie investită cu rolul cheie în menţinerea păcii, securităţii şi realizarea
obiectivelor dezvoltării durabile.
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) este unica agenţie O.N.U. care are în
obiectiv dezvoltarea şi protecţia copiilor. UNICEF şi-a început activitatea în Republica Moldova în
anul 1995. Bazele colaborării cu Guvernul Republicii Moldova au fost formulate în Acordul-Cadru
semnat în octombrie 1996, scopurile şi strategiile fiind formulate în baza Declaraţiilor Summit-ului
Mondial pentru Copii (New York, anul 1990) şi a Convenţiei cu privire la Drepturile Copiilor,
ratificată de către Republica Moldova.
Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a fost
înfiinţat în Republica Moldova în anul 1997, în scopul acordării asistenţei Guvernului pentru a
introduce structuri legislative şi de procedura necesare pentru asistenţă persoanelor, care necesita
protecţie internaţională în baza standardelor internaţionale. Acordul de Cooperare, semnat cu
Guvernul în anul 1998, stipulează principiile UNHCR, aplicate în cadrul protecţiei şi asistenţei
umanitare a refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi persoanelor strămutate intern în vederea asigurării
soluţiilor durabile.
Din momentul fondării în luna ianuarie 1996, Programul Naţiunilor Unite pentru
HIV/SIDA, care a fost mai târziu numit O.N.U./SIDA (UNAIDS), şi-a asumat una dintre
responsabilităţile principale din cadrul sistemului O.N.U., şi anume asistarea ţărilor în procesul de
consolidare a capacităţii lor de stopare a răspândirii epidemiei HIV/SIDA. Rolul primordial al
UNAIDS este avocaţia, sensibilizarea publicului, coordonarea şi susţinerea consolidării capacităţii
naţionale de prevenire a maladiei SIDA.
Obiectivele Grupului Tematic O.N.U./SIDA constau în consolidarea capacităţii Guvernului
în elaborarea strategiilor multilaterale şi implementarea eficientă a activităţilor HIV/SIDA la nivel
naţional. Astfel, este promovată mobilizarea de ordin politic şi social în prevenirea sindromului
HIV/SIDA în ţară. Aceste măsuri cuprind un număr mai mare de sectoare, instituţii şi agenţi de
68
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
implementare. Ele asigura sprijinirea tuturor eforturilor pentru combaterea epidemiei la nivel
naţional, inclusiv mobilizarea şi alocarea resurselor necesare pentru activităţile ce ţin de HIV/SIDA.
Scopul principal al activităţii Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) este
acordarea asistenţei Republicii Moldova în domeniul planificării familiale şi sănătăţii reproductive.
În acest scop, UNFPA a iniţiat şi implementat o serie de programe în acest domeniu, ca de exemplu
instruirea a medicilor de familie şi specialişti în domeniul sănătăţii reproductive din raioane. În
scopul facilitării integrării serviciilor de planificare familiale şi sănătăţii reproductive în cadrul
asistenţei medicale primare, s-au abordat asemenea probleme ca tehnologia contraceptivă, acordarea
serviciilor de planificare familiale şi consultărilor în domeniul planificării familiale.
Bibliografie
a. Manuale
1. Borş V., “Recunoaşterea Republicii Moldova pe arena internaţională”, (Probleme de analiză
politică) Partea XII, USM, Chisinau.-1999.
2. Burian Al., “Drept diplomatic şi consular”., Chişinău, ediţia a II-a, 2003.
3. Burian Al., „Unele aspecte priind securitatea economică a Republicii Moldova în contextul
realităţilor geopolitice contemporane”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice din 17 februarie 2006
“Vectorul european al Republicii Moldova şi realizarea Planului de Acţiuni”, Editura Academiei de
Administrare Publică, Chişinău, 2006, p. 57
4. Burian Al., „Концепция внешней политики у нас нет”, „Кишиневские новости”, 27.08.1999
5. Burian Al., „Кто мы, где мы и с кем? Геополитические перспективы развития Республики
Молдова”, „Независимая Молдова”, 05.02.1999
6. Burian Al., Gheorghe Costachi, „Statul de drept şi problemele minorităţilor naţionale: materiale ale
Conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale”, col.red.: Gheorghe Costachi, Chişinău, “Universul”, 2002
7. Burian Al., Oleg Balan, Eduard Serbenco, „Drept internaţional public”, Editura Universităţii de
Studii Europene din Moldova, Chişinău, 2005
8. Cereş I., „Republica Moldova în relaţiile economice internaţionale (1991-1995)”, Chişinău, Ed.
CIVITAS. -1998.
9. Chirtoacă N., „Republica Moldova şi C.S.I.: posibilităţi ratate şi aşteptări nejustificate”, Chisinău:
CAPTES, 2001.
69
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
10. Cojocaru Gh., “Politica externă a Republicii Moldova”, Studii. Ediţia a doua, Chişinău, Civitas,
2001.
11. Cojocaru Gh., „Relaţiile diplomatice moldo-ucrainene”, Chisinău.
12. Cojocaru Gheorghe E., „Politica externă a Republicii Moldova”, Editura Civitas, Chişinău, 2001,
p. 177
13. Diaconu I., „Tratat de drept internaţional public”, Bucureşti: Editura LEX, vol. III, 2005.
14. Dicţionarul Diplomatic, coordonator, Dr. Barbulescu, P., Bucureşti: Editura Politica, 1979.
15. Geamanu Gr., „Drept Internaţional contemporan”. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
1995.
16. Hedlez Bull, op. cit., П. Кальвокоресси, „Мировая политика после 1945”.
17. Ilaşciuc Dinu, Moşneaga Valeriu, „Colaborarea Republicii Moldova în cadrul Organizaţiilor
internaţionale”, Conferinţa ştiinţifică Jubiliară, rezumatele comunicărilor, 2-3 octombrie1996. – Chişinau,
1996.
18. Lucinschi P., „Ultimele zile ale URSS”, Bucureşti: Editura Evenimentului Românesc, 1998.
19. Maxim Ioan, „Manual diplomatic”, Bucureşti, 1996.
20. Moraru A., „Istoria Românilor: Basarabia şi Transnistria (1812-1993)”, Chişinău. Universul, 1995.
21. Niciu Marţian I., „Organizaţii internaţionale (guvernamentale)”, Ediţia a II-a, Iaşi, anul 1994,
22. Rizescu Gheorghe „Diplomaţia parlamentară. „Rolul ei în soluţionarea problemelor
internaţionale”, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000.
23. Roman Al., „Importanţa recunoaşterii independenţei Republicii Moldova de comunitatea
internaţională”, în culegerea de materiale “Republica Moldova în relaţiile internaţionale”, Editura Academiei
de Administrare Publică, Chişinău, 1996, p. 20
24. Snegur M., „Eu cred în viitorul Moldovei”. –Ch.: Colectia „Luceafarul”, 1996.
25. Solomon C., “Activitatea Parlamentului Republicii Moldova pe plan extern”, Conferinţa corpului
didactico-ştiinţific al USM, 27 septembrie – 2 octombrie 2000.
26. Solomon C., “Aspecte ale vieţii politice în Republica Moldova (1989-2002)” Chişinău, 2002.
27. Stanislav Secrieru, „Parlamentul Republicii Moldova: Organul Reprezentativ al Poporului şi unica
autoritate legislativă”. – Chişinău, 2001, p.35.
28. Tabacaru Nicolae, Ministrul afacerilor externe, „Moldova Suverană”, 2 martie 2000.
29. Ţâu Nicolae, “Diplomaţie în culise. Suveranitate, independenţă, război şi pace”. – Chişinău, 2002.
30. Ţurcanu I., „Republica Moldova independentă, 1991-2001”, Studii, reflecţii, marturii, Chişinău,
Ştiinţa, 2001.
31. Valeriu Gheorghiu, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), „Transporturi şi
comunicaţii”, nr. 2, 2000, Chişinău
32. Valeriu Gheorghiu, Republica Moldova în cooperarea regională, „Transporturi şi comunicaţii”, nr.
1, 2000, Chişinău
33. Victoria Arhiliuc „Diplomaţia preventivă şi securitatea colectivă a statelor”, Chişinău.
70
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
34. Wight Martin, „Politică de putere”, Volum editat de Hedlez Bull şi Carsten Holbraad, Editura
ARC, 1998,
35. Wight Martin, Hedlez Bull, „Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială”,
71
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
72
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
62. Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea concepţiei politicii externe a Republicii Moldova,
nr.368-XIII, din 8 februarie 1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 20, 6 aprilie 1995.
63. Legea cu privire la migraţiune nr. 418-XII din 19.12.90. Buletinul Oficial 012 din 19.12.1990 –
lege abrogata, in vigoare Legea nr. 1518 din 06.12.2002. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.1-2 din
15.01.2003.
64. Legea cu privire la politie nr. 416-XII din 18.12.90. Buletinul Oficial 12/321 din 19.12.1990.
Legea cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.91. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 003/22
din 30.06.1991.
65. Legea prin care Parlamentul Republicii Moldova schimba denumirea statului in Republica
Moldova nr. 589-XII din 23.05.91. Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 006 din 23.05.1991.
66. Legea privind frontierele de stat ale Republicii Moldova nr. 108-XIII din 17.05.1994. Monitorul
oficial al Republicii Moldova, nr. 012/107 din 03.11.1994.
67. Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova adoptata la 24.09.1999. Monitorul
oficial al Republicii Moldova nr. 24-26/137 din 02.03.2000.
68. Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova
in alte state” nr. 1133-XII adoptata la 4.08.1992. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 008/195 din
30.08.1992.
69. Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în
Republica Moldova”, nr. 1134-XII adoptata la 4.08.1992. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.
008/195 din 30.08.1992.
70. Legea Republicii Moldova cu privire la cetăţenia Republicii Moldova nr.1024-XIV din
02.06.2000. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 98-101/709 din 10.08.2000.
71. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul diplomatic nr. 761 adoptata la data de
27.12.2001. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 20/ 80 din 02.02.2002.
d. Pagini internet
72. http://lnweb18.worldbank.org/ECA/rus.nsf
73. http://moldovainomc.org;
74. http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/whatis_e.htm
75. http://nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1961/hammarskjold-bio.html
76. http://ro.wikipedia.org/
77. http://typo38.unesco.org/ru/unesco-home.html
78. http://www. bundesregierung.de – pagina oficiala a Guvernului RFG.
79. http://www.academia.brooklin.cuny.edu – pagina oficiala a Guvernului SUA.
80. http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_
ONUpdf
73
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
74
Cooperarea Republicii Moldova cu instituţiile specializate ale O.N.U.
75