Caiet de Studiu Individual Pentru Buget Si Trezorerie Publica Elena Dobre .Constanta Ovidius University Press, 2010 ISBN 978-973-614-568-1 PDF

Universitatea OVIDIUS Constanţa
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea Finanţe -Bănci
Forma de învăţământ ID
Anul de studiu III
Semestrul II
Valabil începând cu anul universitar 2009-2010
Caiet de Studiu Individual

pentru
Buget şi Trezorerie Publică
Coordonator disciplină: Prof. Univ. Dr. DOBRE ELENA

Introducere
Buget şi Trezorerie Publică
INTRODUCERE
Stimate student,
Prezentul caiet al studentului pentru disciplina Buget şi Trezorerie Publică este

destinat studenţilor anului al III-lea de studii de la Facultatea de Ştiinţe
Economice, specializarea: FINANŢE -BĂNCI.
Acest material de studiu, face o prezentare a problematicii bugetare actuale în

România şi încearcă o abordare paralelă, teoretică şi prin prisma reglementărilor
specifice.
Finanţele publice, în cadrul cărora se plasează şi Bugetul şi Trezoreria,
cunosc o mobilitate specifică, dată de nevoia de reformă, dar şi de nevoia
crescândă de resurse financiare publice, fapt ce justifică această abordare.
În speranţa că printre „copacii” care sunt exemplele şi reglementările în
domeniu, cititorul va vedea „pădurea” problematicii abordate, dorim succes
tuturor studenţilor finanţişti, în a stăpâni ca economişti finanţele publice şi a le face
mai eficiente, în interesul comunităţii.
Spor la învăţat şi succes!
Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Curs ID FB III Buget şi Trezorerie Publică/Curs optional MNG III 1
Curs nr 1 - Domeniul public şi finanţele publice
Cursul Nr. 1
DOMENIUL PUBLIC ŞI FINANŢELE PUBLICE
Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr. 1 3
1.1 Domeniul public şi finanţele publice 3
Lucrare de verificare Curs Nr.1 8
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 8
Bibliografie Curs Nr. 1 8

OBIECTIVELE Cursului nr. 1

Principalele obiective ale CursuluiNr. 1 sunt:
• punerea în evidenţă a diferitelor categorii de bunuri aparţinând domeniului
public
• evidenţierea regimului juridic al proprietăţii publice a statului
• însuşirea principalelor modalităţi de dobândire a proprietăţii publice
• însuşirea obiectului de studiu al finanţelor publice
1.1 Curs nr 1 - Domeniul public şi finanţele publice

Economia României este în prezent calificată în Legea Fundamentală a ţării*, drept
economie de piaţă. În acest sens statul trebuie să asigure:
- libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
- protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară, valutară;
- stimularea cercetării ştiinţifice naţionale;
- utilizarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
- refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului
ecologic;
Domeniul - luarea măsurilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
public al Statul ocroteşte proprietatea care poate fi publică sau privată. Proprietatea publică
statului aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Bunurile ce fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice sunt stabilite prin lege. Dreptul la proprietate publică
Bunuri aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care,
potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz public sau de interes public.
Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi
dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele şi în condiţiile
legii. Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin (4) din
Constituţie, din cele prevăzute în anexă la „Legea privind proprietatea publică şi
Dreptul de regimul acesteia”**, precum şi din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura
proprietate lor sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de unităţile administrativ-
publică teritoriale în modalităţile prevăzute de lege.
Dreptul la proprietate publică se dobândeşte:
1. - pe cale naturală;
2. - prin achiziţii publice conform legii;
3. - prin acte de donaţii;
4. - prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului în domeniul
public al acestuia, pentru cauză de utilitate publică;
5. - prin alte modalităţi prevăzute de lege.
Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit
din bunuri aflate în proprietatea acestora, dar care nu fac parte din proprietatea
publică. Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-
* **
Constituţia României publicătă în M. Of. 233/21 nov. 1991, aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991
Legea 213/17 nov. 1998 - M. Of. 448/24 nov. 1998

teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept
comun dacă legea nu dispune altfel. Regimul juridic al dreptului de proprietate
publică este reglementat prin Legea privind proprietatea publică. Expresia cea mai
elocventă a proprietăţii private a statului în economia recentă a României este
participaţia statului la capitalul social al unor întreprinderi cu capital mixt (de stat şi
privat) participaţie administrată de FPS Bucureşti - actualmente APAPS Bucureşti
(această participaţie a apărut în baza Legii 15/1990). Patrimoniul regiilor autonome de
stat reprezintă deasemenea proprietatea privată a statului.
Bunurile din domeniul public pot fi date după caz în administrarea regiilor
autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor
instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.
Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie
publică în condiţiile legii. Sumele încasate din închirierea sau concesionarea
bunurilor proprietate de stat se fac după caz venituri la bugetul de stat sau la
bugetele locale.
Conform prevederilor art 8 din Codul Comercial, statul, judeţul, oraşul sau
comuna nu fac fapte de comerţ, dar prin Legea 69/1994 privind autonomia locală,
administraţia publică locală se poate asocia cu agenţi economici privaţi în realizarea
de activităţi economice prin acte, mai ales de natura concesiunii şi a închirierii de
bunuri publice.
Domeniul public este structurat conform organizării administrativ-teritoriale a
statului în:
6. -domeniul public al statului;
7. -domeniul public judeţean;
8. -domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Art. 35 alin (4) din Constituţie arată că fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice: bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian,
apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public:
plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege.
Legea privind proprietatea publică prevede între altele ca bunuri publice
următoarele:
1. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;
2. spaţiul aerian;
3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele
subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor
naturale şi cu potenţialul energetic, valorificabil, marea teritorială şi fundul
apelor maritime, căile navigabile interioare;
4. pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,
de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi
terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din
fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată;
5. parcurile naţionale;
6. rezervaţiile naturale şi monumentele naturii;
7. patrimoniul naţional al Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;
8. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, împreună cu

platoul continental;
9. infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de artă;
10. tunelele şi casetele de metrou, precum şi instalaţiile aferente acestuia;
11. drumurile naţionale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene,
principale, secundare;
12. canalele navigabile, cuvetele canalului, construcţiile hidrotehnice aferente
canalului, ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi de talazuri, zonele de
siguranţă de pe malurile canalului, drumurile de acces şi teritoriile pe care sunt
realizate acestea;
13. reţelele de transport al energiei electrice;
14. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distribuţie de telecomunicaţii;
15. canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii, cu prizele aferente;
16. conductele de transport al ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale;
17. lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de
producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional sau
cele cu traşe pentru atenuarea undelor de viitură;
18. digurile de apărare împotriva inundaţiilor;
19. lucrările de regularizare a cursurilor de ape;
20. cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice, meteorologice şi de calitate a
apelor;
21. porturile maritime şi fluviale, civile şi militare - terenurile pe care sunt situate
acestea, diguri, chieuri, pereuri şi alte contrucţii hidrotehnice pentru acostarea
navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de
acces, drumuri tehnologice în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor
navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie;
22. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare;
23. pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-
debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate;
24. statuile şi monumentele declarate de interes public şi naţional;
25. ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice;
26. muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional;
27. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul, Preşedenţia,
Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
şi centrale şi instituţiile publice subordonate ascestora; instanţele judecătoreşti şi
parchetele de pe lângă acestea; unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale
Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de informaţii, precum şi cele ale
Direcţiei generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi prefecturile, cu excepţia celor dobândite din venituri proprii
extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora.
Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile judeţene;
2. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi
aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes
judeţean, cum sunt biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea
bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau de interes public naţional sau

local;
3. reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal,
precum şi staţiile de tratare, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile
aferente acestora.
Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din

următoarele bunuri:
1. drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2. pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum
şi zonele de agrement;
3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau
judeţean;
4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staţiile de tratare
şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local,
primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele,
bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6. locuinţele sociale;
7. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
8. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost
declarate de interes public naţional;
9. terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al
statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor
juridice de drept privat;
10. cimitirele orăşeneşti şi comunale.
Finanţele publice, ca ramură a ştiinţei economice, reprezintă relaţiile sociale de
natură economică exprimate în formă bănească ce apar cu prilejul constituirii şi
utilizării fondurilor statului şi au ca obiect de studiu următoarele aspecte:
1. relaţiile economice ce apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor
bugetare şi extrabugetare ale autorităţii publice centrale şi ale autorităţii
administraţiei teritoriale denumite în mod generic resurse financiare publice;
2. metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public;
3. modalităţile de percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor şi veniturilor
nefiscale de către stat;
4. metodele de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective,
acţiuni şi pe beneficiari;
5. procedura de angajare şi efectuare a cheltuielilor publice din fondurile
bugetare şi extrabugetare;
6. întocmirea, aprobarea şi executarea bugetelor de venituri şi cheltuieli publice
la diferite eşaloane ale autorităţii publice;
7. modalităţile de echilibrare a diferitelor categorii de bugete prin acoperirea
golurilor temporare de casă şi prin finanţarea deficitelor bugetare;
8. organizarea şi efectuarea controlului financiar de natură administrativă şi
jurisdicţională cu caracter preventiv, operativ, curent şi ulterior de către
organele de stat în legătură cu mobilizarea şi repartizarea resurselor
financiare ale statului;

Curs ID FB III Buget şi Trezorerie Publică/Curs optional MNG III/Curs optional MNG III 6
9. gestionarea datoriei publice prin plasarea şi răscumpărarea titlurilor de stat;

10. metodele de raţionalizare a cheltuielilor bugetare;
11. aplicarea politicii financiare promovate de stat şi studierea efectelor directe
şi indirecte ale prelevărilor de resurse la fondurile publice, precum şi
efectele redistribuirii acestora în procesul reproducţiei economico-sociale.
În cadrul finanţelor publice rezultă astfel, că sistemul bugetar ocupă un loc
central, fiind un instrument şi o modalitate de constituire şi gestiune a resurselor
financiare publice.
În România, normele privind formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul
resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale
instituţiilor publice sunt stabilite prin Legea privind finanţele publice şi Legea
privind finanţele publice locale.
Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi veniturilor nefiscale prelevate de la persoanele juridice şi fizice, cu
luarea în considerare a potenţialului lor economic şi a altor criterii stabilite de lege.
Dimensionarea cheltuielilor publice şi repartizarea acestora pe destinaţii şi pe
ordonatori de credite se efectuează în concordanţă cu obiectivele strategiei de
dezvoltare a ţării şi cu priorităţile imediate stabilite de autorităţile publice
competente.
Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează în condiţiile
asigurării echilibrului financiar printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor
speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele altor instituţii cu caracter autonom.
Resursele şi cheltuielile reflectate în bugetele menţionate anterior, cumulate la
nivel naţional, alcătuiesc resursele financiare publice totale, respectiv cheltuielile
publice totale care după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor
evidenţia dimensiunea efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru
sau dezechilibru, după caz, a bugetului de stat consolidat.
Test de autoevaluare 1.1.

1. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:
a) pe cale naturală;
b) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului în domeniul
public al acestuia, pentru cauză de utilitate publică;
c) prin achiziţii publice conform legii;
d) prin acte de donaţii şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
2. Enumeraţi cel puţin 5 bunuri aparţinând domeniului public la nivel
naţional

Cum se dobândeşte dreptul de proprietatea publică?
În loc de Care sunt bunurile ce aparţin domeniului public judeţean?

rezumat Care sunt bunurile ce aparţin domeniului public local al comunelor, oraşelor şi
municipiilor?
Lucrare de verificare curs nr. 1

Regimul domeniului public şi al bunurilor aparţinând domeniului public
Enumeraţi cel puţin 10 bunuri aparţinând domeniului public la nivel naţional şi la nivel local
Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 1.1
1. a,b, c, d
2.
-bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;
-spaţiul aerian;
- apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele
subterane,
-apele maritime interioare, faleza şi plaja mării,
-pădurile şi terenurile destinate împăduririi,
- parcurile naţionale;
-reţelele de transport al energiei electrice;
-porturile maritime şi fluviale, civile şi militare
-muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional;
Bibliografie curs nr. 1

[1]. Dascălu Elena-Doina, Ruşanu Dan Radu, Finanţe Publice, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2009
[2]. Dobre E. Buget şi trezorerie publică, Editura ExPonto 2003
[3]. Matei Gh. Negrea A. Dobre Elena, Finanţe Publice - Teorie, Practică,
Reglementări, Editura Ex Ponto, Constanţa 2002
[4]. Moşteanu Roxana, Finanţe publice- partea I. Veniturile şi cheltuielile
sistemului bugetar, creditul şi datoria publică, Ed. Semne, Bucureşti, 1999
[5]. Moşteanu Tatiana, (coordonator) Buget şi trezorerie publică Ediţia a III-a
revizuită Ed.Universitară, Bucureşti, 2008
[6]. Ungureanu A. Organizarea şi conducerea trezoreriei finanţelor publice în

condiţiile economiei de piaţă în România, Ed. Conphys Rm. Vâlcea, 1996

[7]. Văşcu Barbu T. Bugetul statului şi agenţii economici, Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1997
[8]. I. Văcărel şi alţii, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000
[9]. Constituţia României aprobată prin referendum la 8 dec. 1991, publicătă în
M. Of. 233/21 nov. 1991
[10]. Legea 213 privind proprietatea publică, publicătă în M. Of. 448/24 nov.
1998

Curs nr 2 - Autoritatea publică şi funcţionarul public
Cursul Nr. 2
AUTORITATEA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC
Cuprins Pagina
2.1 Autoritatea publică şi funcţionarul public 11
Lucrare de verificare Curs Nr.2 14


• punerea în evidenţă a principiilor de organizare şi funcţionare a
administraţiei publice locale
• însuşirea conceptelor de autonomie locală şi colectivitate locală
• însuşirea elementelor ce caracterizează funcţia publică şi funcţionarul public
• evidenţierea condiţiilor necesare pentru a ocupa o funcţie publică
2.1 Curs nr 2 - Autoritatea publică şi funcţionarul public
În administrarea fondurilor publice, prin bugetul de stat şi bugetele locale, un

rol important îl are administraţia publică centrală şi locală. Finanţele locale sunt
administrate financiar prin organele administraţiei publice locale. Administraţia
publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în
temeiul principiilor:
autonomie -autonomiei locale;
locală -descentralizării serviciilor publice;
-eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;
descentralizare -legalităţii;
-consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale.
legalitate Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi
consultarea în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice. Acest
cetăţenilor drept se exercită de consiliile locale şi de primari, precum şi de cele judeţene,
autorităţi ale administraţiei publice locale, alese prin vot. Prin colectivitate locală se
înţelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.
Autonomia locală este numai administrativă şi financiară şi priveşte
organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile organelor administraţiei
funcţii publice
publice locale, precum şi gestionarea resurselor care aparţin comunei, oraşului sau
funcţionari judeţului, după caz. Autorităţile administraţiei publice locale sunt deliberative şi
executive. Autorităţile deliberative sunt consiliile locale, iar primarii reprezintă
publici
autoritatea executivă. Titularii bugetelor locale sunt consiliile locale.
În scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale, în
baza prevederilor legii finanţelor publice locale, au dreptul să instituie şi să
perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugete de venituri şi
cheltuieli la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
Regulile de elaborare, aprobare, execuţie şi încheiere a bugetelor locale sunt
similare procesului bugetar la nivel central.
Funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică. Funcţia
publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de
autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor
sale.
Funcţionarii publici sunt numiţi de către conducătorii autorităţii/instituţiei
publice, cu respectarea reglementărilor legale.
Lista funcţiilor publice, aprobată prin Legea privind statutul funcţionarilor

publici, este următoarea:

I. Funcţii publice în aparatul Guvernului şi al Parlamentului:
1. funcţii publice de conducere: Secretarul General al Guvernului; Secretarul
General al Senatului; Secretarul General al Camerei Deputaţilor ; şefi de
departament; directori generali; şef serviciu; şef birou
2. funcţii publice de execuţie:consilieri; experţi; consultanţi;
II. Aparatul propriu al ministerelor şi al celorlalte organe centrale:
1. funcţii publice de conducere: Secretar General; şef de departament; şef
serviciu; şef birou..
2. funcţii publice de execuţie:consilieri; experţi; consultanţi; referent de
specialitate
III. Servicii descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe centrale:

1. funcţii publice de conducere: director general; inspector-şef; director adjunct
2. funcţii publice de execuţie:consilier; expert;
IV. Aparatul de lucru al prefectului şi al autorităţilor administraţiei publice
locale:
1. funcţii publice de conducere: secretarul judeţului ; Secretarul General al
Prefecturii; Secretarul oraşului, municipiului; şef de departament; arhitect-şef; şef
serviciu; şef birou.
2. funcţii publice de execuţie: consilier;expert; consultant; inspector de
specialitate; inspector referent; referent; perceptor; inginer agronom; inspector
agricol; agent agricol
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:
a) asigurarea promptă şi eficientă, liberă de prejudecăţi, corupţie, abuz de
putere şi presiuni politice a tuturor activităţilor efectuate de funcţionarii
publici;
b) selectarea funcţionarilor publici exclusiv după criteriul competenţei;
c) egalitatea şanselor în ocuparea funcţiilor publice;
d) stabilitatea funcţionarilor publici.
Aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice cuprinde şi personal
care efectuează activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărie,
întreţinere-reparaţii sau de deservire. Aceste persoane nu au calitatea de funcţionar
public.
Condiţiile cerute solicitantului pentru a ocupa o funcţie publică sunt:
-numai cetăţenia română şi domiciliul în România;
-cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
-vârsta de 18 ani împliniţi;
-capacitate deplină de exerciţiu şi sănătate corespunzătoare;
-îndeplinirea condiţiilor de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică
pentru care candidează;
-nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni, care l-ar face
incompatibil cu exercitarea funcţiei publice;
-câştigarea concursului sau promovarea examenului organizat pentru ocuparea
funcţiei publice.

Funcţionarii publici sunt debutanţi şi definitivi. Managementul funcţiei

publice şi al funcţionarilor publici este asigurat de Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, care este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale, creat pentru dezvoltarea în România a unui corp profesionist de
funcţionari publici.
Incompatibilităţile funcţionarului public - Calitatea de funcţionar public este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică, cu excepţia calităţii de cadru didactic.
Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii în regii autonome, societăţi
comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ.
Funcţionarii publici nu pot exercita la societăţile comerciale cu capital privat
activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu atribuţiile ce le revin din funcţiile
publice pe care le deţin.

Citiţi cu atenţie şi apreciaţi cu adevărat sau fals afirmaţiile de mai jos:
a. autonomia locală înseamnă dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona,
în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice.
b. autonomia locală se exercită de către personalul primăriilor;
c. funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică;
d. funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite
de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării
competenţelor sale;
Care sunt principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale? Ce
înţelegem prin autonomie locală?

În loc de
rezumat Ce este funcţia publică?
Cum definim funcţionarul public şi ce condiţii trebuie să îndeplinească acesta?

Funcţia publică- definiţie, exemple şi condiţii de ocupare

Funcţionarul public-condiţii şi incompatibilităţi

Răspuns 2.1. a adevărat, b fals, c adevărat, d fals, e adevărat

2000
[9]. Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr.188 din 8 dec.1999

publicătă în M.Of. din 8 dec. 1999

Curs nr 3 - Componente şi termeni specifici sistemului bugetar. Principii bugetare şi abateri practice
Cursul Nr. 3
COMPONENTE ŞI TERMENI SPECIFICI SISTEMULUI
BUGETAR.PRINCIPII ŞI ABATERI PRACTICE
Cuprins Pagina
3.1 Componente şi termeni specifici sistemului bugetar.Principii şi abateri practice 16
Lucrare de verificare Curs Nr. 3 28


Principalele obiective ale Cursului Nr. 3 sunt:
• Cunoaşterea componentelor sistemului bugetar
• Familiarizarea cu terminologia specifică problematicii bugetare
• Recunoaşterea abaterilor practice de la principiile bugetare
• Cunoaşterea modului de formare şi de utilizare a fondurilor bugetare speciale
3.1 Componente şi termeni specifici sistemului bugetar. Principii bugetare şi abateri practice
Componente şi termeni specifici sistemului bugetar
În cadrul sistemului bugetar naţional, veniturile şi cheltuielile sistemului
bugetar, cumulate la nivel naţional, evidenţiază dimensiunea efortului financiar
public pe anul bugetar respectiv şi starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.
Legile bugetare anuale sunt:
• legea bugetului de stat şi legea de rectificare a bugetului de stat;
• legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi legea de rectificare a bugetului
Sistem asigurărilor sociale de stat.
bugetar Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, venituri şi
cheltuieli bugetare, precum şi reglementările specifice exerciţiului bugetar. Legile de
rectificare pot fi elaborate până cel mai târziu la data de 30 noiembrie a anului
Buget public bugetar. Rezultatele fiecărui exerciţiu bugetar se aprobă prin:
naţional • legea privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
• legea privind contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor de stat.
Ca orice stat de tip unitar, România, are bugetul structurat în
angajament funcţie de împărţirea administrativ-teritorială astfel:
bugetar • bugetul de stat;
• bugetele locale ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.
clasificaţie Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor
bugetară sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale.
Bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului şi repartizarea
acestora pentru finanţarea cheltuielilor privind învăţământul, sănătatea, cultura,
articol ocrotirile sociale, alocaţiile şi ajutoarele pentru copii, alte activităţi social-culturale şi
bugetar de protecţie ecologică. Din resursele bugetului de stat sunt finanţate unele programe
prioritare de cercetare, îndeosebi cele de cercetare fundamentală, precum şi unele
deschidere acţiuni şi obiective care privesc desfăşurarea în condiţii normale a activităţii regiilor
de credite autonome, instituţiilor publice, a unor societăţi comerciale cu capital integral de stat,
asigurarea ordinii publice şi a apărării ţării. Din bugetul de stat se fac şi transferuri de
bugetare
resurse către bugetele locale pentru echilibrarea acestora când resursele proprii nu
sunt suficiente.
Formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice se realizează
prin sistemul bugetar, ce reprezintă ansamblul bugetelor, organizate unitar, la nivel
naţional.
Componentele sistemului bugetar, în România, sunt următoarele:
1. bugetul de stat;
2. bugetul asigurărilor de stat;

3. bugetele fondurilor speciale;

4. bugetul Trezoreriei statului;
5. bugetele instituţiilor publice autonome;
6. bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
7. bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii*;
8. bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de
stat;
9. bugetul fondurilor externe nerambursabile.
În problematica sistemului bugetar se foloseşte o serie de termeni şi

expresii specifice, care se definesc astfel:
- anul bugetar - este anul financiar pentru care se aprobă bugetul (coincide cu
anul calendaristic);
- angajamentul bugetar - reprezintă orice act prin care o autoritate competentă
afectează fonduri publice unei anumite destinaţii în limita creditelor bugetare
aprobate;
- angajamentul legal - actul juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o
obligaţie pe seama fondurilor publice;
-- articolul bugetar - este subdiviziunea clasificaţiei cheltuielilor bugetare,
determinată în funcţie de caracterul economic al operaţiunilor în care se
concretizează şi care desemnează natura unei cheltuieli;
-- autorizarea bugetară - este aprobarea dată ordonatorilor de credite de a
angaja şi a efectua plăţi din fondurile publice pe o anumită perioadă, în limita
creditelor bugetare aprobate;
-- bugetul - este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an,
veniturile şi cheltuielile sau, în unele cazuri, numai cheltuielile aferente
instituţiilor publice sau fondurilor publice;
-- bugetul general consolidat - ansamblul bugetelor, componente ale sistemului
bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg; este un document
de analiză macroeconomică, spre deosebire de componentele sale, care pot fi
de interes general sau de interes local;
-- cheltuielile bugetare - sunt sumele aprobate în bugetele componente ale
sistemului bugetar, în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin lege;
-- clasificaţia bugetară - este gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-
o ordine obligatorie şi după criterii unitare; clasificaţiile folosite în România
sunt:
clasificaţia economică - reprezintă gruparea veniturilor după
provenienţă şi gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor
economic;
clasificaţia funcţională - reprezintă gruparea veniturilor pe ordonatori de
credite şi a cheltuielilor după destinaţia lor sau după obiectivele care
definesc necesităţile publice.
*
vezi HG 28/17.10.2001 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare pe
anul 2001 (M.Of. 675//25oct2001)

-- creditul bugetar - este suma aprobată prin buget, ce reprezintă limita maximă
până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar sau pe
parcursul mai multor exerciţii bugetare, în cazul finanţării acţiunilor pe baza
bugetelor multianuale;
-- creditele destinate unor acţiuni multianuale - sunt sumele alocate unor
programe, proiecte, subprograme sau obiective, care se desfăşoară pe o
perioadă mai mare de un an şi la care statul, prin fonduri publice, este
cofinanţator;
- cofinanţarea - este finanţarea unui program, proiect, subprogram sau
obiectiv, parţial din credite bugetare şi parţial prin finanţarea din surse
externe;
-- creditul de angajament - este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate
în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate;
-- deschiderea de credite bugetare - este aprobarea dată (comunicată)
ordonatorului principal de credite de către Ministerul Finanţelor Publice prin
Trezoreria statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite
bugetare către ordonatorii de credite secundari şi terţiari; de asemenea,
autorizează efectuarea plăţilor din fondurile publice;
-- consolidarea bugetară - este operaţiunea de eliminare a transferurilor de
sume dintre două bugete componente ale bugetului general consolidat în
vederea evitării dublei evidenţieri a acestora;
-- contribuţia bugetară - este prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile
persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei
contraprestaţii;
-- impozitul - este prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă,
efectuată de către contribuabili, către administraţia publică, în scopul
satisfacerii unor necesităţi de interes general;
-- taxa - este suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru
serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică
sau un serviciu public;
-- execuţia bugetară - este activitatea de realizare a veniturilor bugetare şi de
efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget;
-- execuţia de casă a bugetului - este un complex de operaţiuni ce se referă
strict la încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor bugetare;
-- ordonanţarea cheltuielilor - este faza, în procesul execuţiei bugetare, prin
care se confirmă că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate şi că
plata echivalentă poate fi efectuată din credite bugetare;
-- virarea de credite bugetare - este operaţiunea prin care se diminuează
creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare care prezintă
disponibilităţi şi se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care
fondurile sunt insuficiente pentru efectuarea cheltuielilor bugetare.
Principii bugetare aplicabile în România
1. Principiul universalităţii - se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile se
includ în buget, în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate

direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia veniturilor extrabugetare, precum

donaţiile şi sponsorizările, care au stabilite destinaţii precise.
2. Principiul publicităţii - se referă la faptul că sistemul bugetar este deschis şi
transparent, fapt ce se realizează prin următoarele acţiuni:
dezbaterea publică a proiectelor de buget cu prilejul aprobării acestora;
dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu
prilejul aprobării acestora;
publicărea în Monitorul Oficial al României a actelor normative de aprobare a
bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
acţiuni de informare în masă pentru difuzarea conţinutului bugetului.
3. Principiul unităţii - se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile se înscriu
într-un singur document pentru a se asigura utilizarea eficientă şi controlul fondurilor
publice.
Toate veniturile utilizate în sistem extrabugetar se introduc în bugetul de stat,
urmând regulile şi principiile bugetare.
Legea finanţelor publice din 2002 prevede ca, în vederea respectării principiilor
bugetare, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, Guvernul va
propune Parlamentului modificarea actelor normative, pentru desfiinţarea veniturilor şi
cheltuielilor cu destinaţie specială, incluse în bugetul de stat.
4. Principiul anualităţii - se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare
sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, ce corespunde exerciţiului bugetar.
5. Principiul specializării bugetare - veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu
şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi respectiv, pe categorii de cheltuieli,
grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei
bugetare.
6. Principiul unităţii monetare - impune ca toate operaţiunile bugetare să fie
exprimate în moneda naţională.
7. Neafectarea veniturilor bugetare - Potrivit acestui principiu veniturile care
formează fondul bugetar se depersonalizează, adică nu este permisă afectarea unui
venit bugetar pentru finanţarea unei anumite cheltuieli bugetare. În practică se
întâlnesc excepţii, când se legiferează constituirea, în afara bugetului ordinar, a unor
fonduri speciale pe seama unor surse speciale. Pentru astfel de venituri cu afectare
specială se întocmesc, de regulă, bugete separate de tipul celor deja amintite
(extraordinare, annexe, autonome, conturi speciale de trezorerie).
Abateri practice de la principiile bugetare în România

Aşa cum rezultă din expunerea principiilor de mai sus, în practica bugetară se
manifestă abateri la majoritatea principiilor bugetare.
Expresia cea mai elocventă a încălcării principiului unităţii bugetare şi al
neafectării veniturilor bugetare o reprezintă finanţarea unor nevoi economico-sociale din
fonduri constituite pe baza unor legi speciale.
Experienţa bugetară a ultimilor ani din România, arată că s-au constituit fonduri
speciale racordate la sistemul bugetar prin consolidarea lor în bugetul naţional sau
derulate prin trezoreria statului şi chiar prin alte instituţii specializate.
Utilizarea lor în scopuri precis determinate crează în unele cazuri excedente ce
sunt folosite tot în sistemul bugetar. Astfel disponibilităţile din anii precedenţi,

inclusiv cele din anul 2002, ale Fondului special al drumurilor publice şi ale Fondului
special pentru dezvoltarea sistemului energetic, existente la 31 dec 2002, se utilizează
pentru acoperirea deficitelor bugetului asigurărilor sociale de stat înregistrate în anii
precedenţi. Operaţiunea se va realiza de către ordonatorii principali de credite, în
ordinea vechimii deficitelor, până la 25 ian 2003*.
Tabelul de mai jos ilustrează modul de constituire a unor asemenea fonduri:
I. Fonduri speciale din bugetul consolidat
Nr. Denumirea Actul normativ de constituire Sursele de constituire
crt. fondului
1 Bugetul Legea nr. 19/2000 privind sistemul public câştigul brut realizat de salariaţii încadraţi
asigurărilor de pensii şi alte drepturi de asigurări în condiţii speciale de muncă - 45 %
sociale de stat sociale (M.Of. nr. 140/2000); O.U.G. nr. (angajator)
49/2001 pentru modificarea câştigul brut realizat de salariaţii încadraţi
şicompletarea Legii nr. 19/2000 în condiţii deosebite de muncă - 40%
(M.Of.161/2001); (angajator)
câştigul brut realizat de salariaţii încadraţi
OMMSS nr. 340/2001 pentru aprobarea
în condiţii normale de muncă -
normelor de aplicare a prevederilor Legii
nr. 19/2000 (M. Of. nr..237/2001) 35%(angajator)
contribuţia individuală a angajatului -
11,67%, modificat la 9,5% conform OUG
OMMSS nr. 364/2001
147/31oct2002
privindmodificarea OMMSS
nr.340/2001( M.Of.nr.257/2001)
O.U. nr.107/2001 pentru modificarea şi

completarea legii nr. 19/2000 (M.Of. nr.
352/2001)
2 Fondul pentru Legea nr.1/1991 privind protecţia socială fondul de salarii - 5% modificat la 3,5%
ajutorul de a şomerilor şi reintegrarea lor conform OUG 147/31oct2002
somaj profesională, republicătă, cu modificările salariul tarifar - 1%
ulterioare
3 Fondul special Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. fondul de salarii - 7%

pentru 145/1997, modificată prin O.U.G nr venituri salariale brute - 7%(6,5% conform
asigurările 30/198 OUG 147/31oct2002)
sociale de veniturile impozabile ale persoanelor ce
sănătate lucrează pe bază de convenţie civilă; liber-
profesioniştilor - 7%
venitul agricol anual - 7%
4 Fondul special O.G. nr 22/1992 aprobată prin Legea nr. încasari din acţiuni publicitare la produsele
pentru sănătate 114/192, modificată şi completată prin din tutun, ţigări şi băuturi alcoolice - 12%
publică O.G. nr.109/1999 venituri din vânzările de produse din tutun,
ţigări şi băuturi alcoolice ale agenţilor
economici (după deducerea accizelor şi
TVA) - 2%
5 Fondul de O.U.G. nr.102/1999 privind protecţia fondul de salarii realizat lunar - 3%;
solidaritate specială şi încadrarea în muncă a începând cu 1 ianuarie 2002 - 2%,
socială pentru persoanelor cu handicap, modificată prin începând cu 1 ianuarie 2003 nu se mai
persoanele cu O.U.G. nr. 163/2001 privind calculează şi nu se mai datorează conform
handicap reglementarea unor măsuri financiare OUG147/31oct 2002
6 Fond special Legea nr.8/1994 de aprobare a fondului valoarea în vamă a mărfurilor importate -
special pentru dezvoltarea şi 0,25%
modernizarea punctelor de trecere a
frontierei
7 Fondul special O.G. nr.26/1999 de modificare şi tarifele energiei termice livrate

pentru completare a OG nr.29/1994 consumatorilor din economie, cu excepţia
dezvoltarea consumatorilor casnici - 2%
sistemului tarifele energiei electrice - 10% modificat
energetic la 9% prin OUG 147/31oct2002

8 Fondul special O.G. nr.8/1998 modificată şi completată veniturile încasate pentru serviciile turistice
pentru prin O.G. nr.43/1998 - 3%
promovarea şi venituri proprii, încasate sub forma de
dezvoltarea comision, din activitatea turistică - 3%
turismului
9 Fond special Legea nr.118/1996 modificată şi preţul cu ridicata, exclusiv accizele, pentru
pentru completată prin OG nr 72/1998 carburanţii auto livraţi la intern - 25 %
modernizarea valoarea în vamă pentru carburanţii auto
drumurilor importaţi - 5 %
publice preţul cu ridicata, exclusiv accizele, pentru
autoturisme livrate la intern -5%
valoarea în vamă a autovehiculelor şi
remorcilor importate/închiriate/ leasing -
2,5%
tractoare şi vehicole pentru lucrări agricole
- suma fixă/an
10 Fondul special Legea nr.136/1995; Legea nr. 72/1997 volumul de prime încasate de societăţile de
pentru protecţia art. 45 (M.Of. nr. 76/1997) asigurare şi reasigurare- 1%
asiguraţilor
11 Fondul special al O.G. nr.47/1998 veniturile realizate în acest domeniu - 9%

aviaţiei civile
12 Fondul naţional OUG nr. 118/1999 (M.Of. nr. 312/1999) timbru social asupra jocurilor de noroc -
de solidaritate 10%
OMF nr. 229/1999 (M.Of. 546/1999) valoarea automobilelor noi din import cu
capacitate cilindrică de peste 2000 cmc -
H.G. nr. 743/2000 (M.Of. nr. 457/2000) 1% etc.
Legea nr. 366/2001 ( M.Of.

nr.385/2001)
13 Fondul special O. G. nr. 75/1999, abrogat prin O.U.G. fondul de salarii brut realizat - 2%
de susţinere a nr. 163/2001
învăţământului de
stat
II. Fonduri speciale derulate prin trezorerie

Nr.crt. Denumirea Actul normativ de constituire Sursele de constituire
fondului
1 Fondul pentru Legea nr.26/1996 (Codul Silvic) încasările realizate din valorificarea masei
regenerarea lemnoase - 20-25%
pădurilor
2 Fondul pentru Legea apelor nr. 107/1996 veniturile încasate - 25%

amenajarea
lacurilor şi
râurilor
3 Fondul cinegetic Legea nr.103/1996

şi al protecţiei tarifele de atribuire a gestionării fondului
vânatului de vânătoare; tarifele percepute cetăţenilor
pentru acţiuni de vânătoare
4 Fondul Legea nr.22/1999 preţul de vânzare en gross al casetelor
cinematografic video înregistrate - 1,5%
preţul minutelor de publicitate - 3%
profit brut - 3%
încasări provenite din difuzarea filmelor de
provenienţă străină - 10%
încasări provenite din difuzarea filmelor
care au interdicţie de vizionare pentru
minori - 20%

5 Fondul cultural O.G. nr.79/1998 (M.Of. nr. 313/1998 ) valoarea încasărilor din vânzarea bunurilor
naţional culturale mobile, a imobilelor monumente
H.G. nr. 459/1999 (M.Of. nr.285/1999) istorice, publicăţii cu conţinut erotic, vânzarea
sau închirierea discurilor, compact discurilor -
1-20%
6 Fondul de Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea valoarea terenului din contractul de
ameliorare a nr. 169/1997 înstrăinare - 200-400%
fondului funciar valoarea de circulaţie a terenurilor din
7 Fondul pentru O.G. nr. 99/1999 valoarea investiţiei actualizată cu rata

reforma inflaţiei - 0,2-1%
economică
8 Fondul special O.G. nr. 96/1999 a mia parte a volumului cifrei de afaceri
pentru reducerea anuală - ¼ taxe trimestriale
riscurilor
tehnologice la
utilaje,
echipamente şi
instalaţii
industriale
9 Fondul naţional O.U.G. nr. 146/1999 salariul realizat - 0,5%

de solidaritate in cifra de afaceri - 0,5%
metalurgie
III. Fonduri speciale care nu se derulează prin trezorerie
Nr. Denumirea fondului Actul normativ de Sursele de constituire

crt. constituire
21 Fondul de garantare a O.G. nr. 39/1996 capitalul social subscris - 1%

depozitelor în sistemul suma totală a depozitelor persoanelor fizice
bancar existente în sold la 31 dec - 0,3%
22 Fondul de protecţie Legea nr.215/1997 valoarea producţiei de construcţii realizată şi

socială a încasată de la beneficiar - 1,5%
constructorilor valoarea devizului de construcţii, cu corespondent
în devizul general al lucrării - 0,5%
23 Fondul de acţiuni şi O.U.G. nr. 159/1999 veniturile încasate din organizarea jocurilor de
obiective cu caracter noroc
umanitar
24 Fondul pentru mediu Legea nr. 73/2000 şi O.U. 20% din valoarea încasată din exportul cu fier
nr. 93/2001 vechi
30% din valoarea încasată pentru exportul de
deşeuri de metale neferoase
30% din valoarea încasată pentru exportul de
buşteni
5% din valoarea de import a deşeurilor de hârtie
10% din valoarea încasată la comercializarea pe
piaţa internă a substanţelor periculoase şi a
produselor cu potenţial toxicologic ridicat asupra
sănătăţii populaţiei
alocaţii de la bugetul de stat, vărsăminte, donaţii,
sponsorizări, asistenţă financiară din partea
persoanelor fizice sau juridice române sau străine
etc.
25 Fondul România O.U.G. nr. 95/2001 abrogată 1% din veniturile în valută încasate din export
prin O.U.G. nr. 163/2001 pentru partea din profitul impozabil care
privind reglementarea unor corespunde ponderii acestor venituri în volumul
măsuri financiare total al veniturilor
sponsorizări, donaţii, dobândă aferentă
disponibilităţilor fondului şi alte venituri.

Prezentăm în continuare modul de constituire şi gestiune a trei dintre aceste

fonduri :
Fondul România
Se constituie în vederea promovării imaginii reale a ţării în exterior, se
gestionează în regim extrabugetar de către Secretariatul General al Guvernului şi se
aprobă ca anexă a bugetului acestuia. Sursele de constituire ale fondului sunt:
a) o cotă de 1% care se plăteşte de către contribuabilii care au încasat printr-un
cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate
din activitatea proprie, pentru partea din profitul impozabil care corespunde
ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor. Deşi reglementarea
arată că „această cotă este adiţională celei prevăzute la art. 7/ alin. 1 din O.G.
nr. 70/1994 privind impozitul pe profit republicătă” - în aplicare se constată
că nu este adiţională, fapt ce ar însemna 5% + 1% aplicabilă profitului
impozabil aferent ponderii veniturilor realizate din export, ci se aplică mai
întâi 1% la această baza - suma determinată devine cheltuială deductibilă şi
baza impozabilă cu impozit pe profit se diminuează cu contribuţia la fond,
calculul fiind cumulat de la începutul anului. O cotă adiţională este atunci
când priveste aceeaşi bază impozabilă şi deci ar majora prin adiţie (prin
adunare) o cotă deja stabilită (acest aspect a fost reglementat prin O.U.G. nr.
163/2001 care a abrogat O.U.G. nr. 95/2001, procentul de 1% devenind
adiţional cotei de 5% privind impozitul pe profit pentru operaţiunile de
export);
b) sponsorizări;
c) donaţii;
d) dobânda aferentă disponibilităţilor fondului;
e) alte venituri precum alocarea pentru anul 2001 a sumei de 7 miliarde lei din
Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Din acest fond se finanţează:
a) proiecte de promovare a imaginii României, realizate prin angajarea unor
sesiuni specializate ale unor companii române şi străine;
b) realizarea unor pagini de prezentare a României în cotidiene de notorietate
din străinătate şi a unor emisiuni pe posturi de televiziune;
c) susţinerea editării de material documentar cu tematici diverse - prezentarea
generală a ţării - economie, turism, cultură - pe suporturi precum tipărituri,
compact discuri, casete video, etc.;
d) proiecte de prezentare a economiei românesti în ansamblu sau a unor sectoare
economice şi informării periodice destinate agenţiilor de rating, băncilor de
investiţii, mediilor economice occidentale în general;
e) sprijinirea apariţiei unor ziare şi publicăţii ale comunităţilor românesti din
ţările vecine şi finanţarea unor programe de învăţământ la distanţă pentru
tinerii de origine română din comunităţile românesti de pretutindeni, etc.
Controlul respectării obligaţiilor de plată ale contribuabililor la fond se efectuază
de către organele fiscale. Pentru angajarea cheltuielilor şi efectuarea plăţilor din
Fondul România, Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului
îndeplineste atribuţiile ordonatorului principal de credite. Cheltuielile aprobate prin
bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului România reprezintă limite maxime care

nu pot fi depăşite, în cadrul cărora se pot efectua angajamente şi plăţi. Execuţia

Bugetului de venituri şi cheltuieli ale Fondului se derulează prin contul 50304283422
- „Disponibil pentru Fondul România”, deschis la Direcţia trezorerie şi contabilitate
publică a municipiului Bucureşti pe seama Secretariatului General al Guvernului. În
acest cont se evidenţiază veniturile încasate ăentru constituirea Fondului, precum şi
plăţile dispuse de ordonatorul principal de credite. Persoanele juridice care datorează
contribuţia la constituirea acestui fond înregistrează lunar sumele datorate în debitul
contului 635 „cheltuieli cu alte impozite şi taxe” şi în creditul contului 447 „fonduri
speciale/taxe şi vărsăminte asimilate”
Pentru neplata la termen a contribuţiei de 1% la FR se aplică majorări de
întîrziere conforn O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată prin
Legea nr. 108/1996 ( de aici rezultă că este o creanţă bugetară). Modalitatea de calcul a
contribuţiei de 1% este cea prevăzută de Instrucţiunile privind metodologia de calcul a
impozitului pe profit.
Fondul special pentru promovarea turismului
S-a constituit şi a fost gestionat pe baza actelor normative:
Ordonanţa Guvernului nr.8 din 27 ianuarie 1998 privind constituirea
Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, publicătă în
M.Of. 40 din 30 ianuarie 1998.
Hotărârea Guvernului nr. 511 din 21 august 1998 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind constituirea Fondului special pentru promovarea şi
dezvoltarea turismului, publicătă în M.Of. nr. 311 din 26 august 1998.
Legea nr. 23 din 27 martie 2000 pentru aprobarea O. G. nr. 8/1998 privind
constituirea Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului,
publicătă în M. Of. Nr. 135 din 30 martie 2000.
Hotărârea Guvernului nr. 276 din 22 februarie 2001 pentru completarea
Normelor metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului special
pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 511/1998, publicătă în M. Of. Nr. 119 din 8 martie 2001.
Facilităţile stabilite de O.G. nr. 63/1997 pentru dezvoltarea turismului, aprobată
prin Legea nr. 187/1998 sunt următoarele:
Pentru dezvoltarea turismului rural şi promovarea iniţiativei private, statul
român sprijină persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale
care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni
turistice şi pensiuni agroturistice clasificate.
Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale beneficiază de
facilităţile acordate, potrivit legii, întreprinderilor mici şi mijlocii chiar dacă
nu îndeplinesc condiţii de număr de angajaţi şi venit anual, precum şi de
următoarele înlesniri:
a) consiliile locale pot pune la dispoziţie din terenurile disponibile, în
formele şi condiţiile prevăzute de lege, suprafeţe de teren necesare
construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi pensiuni
agroturistice;
b) acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la
racordarea la reţeaua electrică, la reţeaua de alimentare cu apă şi
canalizare, precum şi la reţeaua de distribuire a gazului metan;

c) asistenţă tehnică de specialitate, sub toate formele, din partea Ministerului

Turismului, în colaborare cu asociaţiile profesionale;
d) prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice şi
agroturistice;
e) includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil de turism
sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi pensiunilor
agroturistice;
f) acordarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum
10 ani pentru dezvoltarea şi/sau modernizarea capacităţilor de cazare;
dobânda suportată de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din nivelul
dobânzii de pe piaţa bancară.
Pensiunile turistice sunt structuri turistice amplasate în mediul rural, având o
capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri,
funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură spaţii
special amenajate, cazarea turistilor şi condiţii de pregătire şi servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din
alimentaţia turistilor cu produse din producţia proprie.
Prevederile O.G. nr. 63/1997 se aplică şi persoanelor fizice, asociaţiilor familiale
şi societăţilor comerciale, deţinătoare de pensiuni turistice sau pensiuni agroturistice,
amplasate în satele sau în comunele care aparţin de oraşe, municipii, conform legii.
Activitatea de turism în cadrul pensiunilor turistice şi al pensiunilor agroturistice
cuprinde servicii de cazare, de masă, de agrement, precum şi alte servicii asigurate
turistilor pe perioada sejurului.
Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale, sunt obligate să-
şi menţină obiectul de activitate, clasificarea pensiunilor turistice şi a pensiunilor
agroturistice pe toată perioada în care beneficiază de facilităţile prevăzute în O.G. nr.
63/1997.
Acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite, precum şi
asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobândă preferenţială, se fac din
Fondul special pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, în limitele prevăzute de
Ministerul Turismului.
Constituirea Fondului Special pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului are în
vedere următoarele:
realizarea politicii de dezvoltare şi promovare a turismului prin valorifcarea şi
protejarea potenţialului turistic în România.
Bugetul Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului se aprobă ca
anexă la legea bugetului de stat.
se finanţează total sau parţial, programele şi activităţile de dezvoltare şi
promovare a produselor turistice din România, respectiv programele şi
activităţile de marketing şi de promovare turistică, reprezentare şi informare
turistică în ţară şi în străinătate, creare şi dezvoltare de produse turistice, alte
activităţi de dezvoltare şi promovare a turismului, activităţi de autorizare şi
control, în conformitate cu politica naţională în domeniul turismului.
Sursele de constituire a fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea
turismului sunt:
a) contribuţia pentru turism, de 3%, plătită de:

agenţii economici, persoane fizice sau juridice, care desfăşoară activitate

turistică, calculată asupra veniturilor realizate din serviciile turistice, inclusiv cele
din alimentaţie publică;
agenţiile de turism, calculată asupra veniturilor proprii, încasate sub formă de
comision, din activitatea turistică.
Plătitorii menţionaţi mai sus pentru prestările de servicii contractate cu
beneficiari din străinătate, persoane fizice sau juridice, a căror contravaloare se
încasează în valută la conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a
României beneficiază de cota zero a taxei pe valoarea adăugată.
b) o parte din profitul net al Institutului Naţional de Formare şi Management
pentru Turism, stabilită de Ministerul Turismului o dată cu aprobarea
bugetului de venituri şi cheltuieli;
c) sponsorizări, în condiţiile legii.
Au obligaţia de a calcula şi vărsa contribuţia la Fondul special pentru
promovarea şi dezvoltarea turismului toţi agenţii economici menţionaţi.
Suma datorată se stabileşte lunar, prin aplicarea cotei de 3% asupra veniturilor,
fără TVA, realizate din activitatea turistică.
Sumele astfel calculate se varsă lunar în contul Fondului special pentru
promovarea şi dezvoltarea turismului până la data de 25 a lunii următoare celei
pentru care au fost stabilite.
Sunt exceptaţi de la plata contribuţiei de 3% pentru turism:
agenţii economici din staţiunile balneoclimaterice, pentru serviciile de cazare,
masă şi tratament, prestate cumulat, a căror contravaloare se decontează pe bază
de bilete de tratament;
agenţii economici care prestează servicii turistice în pensiuni turistice şi
pensiuni agroturistice din mediul rural, în cazul în care nu sunt plătitori de taca pe
valoarea adăugată.
Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului se repartizează
astfel:
a. 70% pentru acţiunile de marketing, promovare şi activităţi de autorizare şi
control în turism;
b. 30% pentru acţiunile de creare şi dezvoltare de produse turistice.
Fondul pentru mediu
Cadrul normativ a fost asigurat de Legea nr. 73 din 4 mai 2000 privind Fondul
pentru mediu, publicătă în M.Of. nr. 207 din 11 mai 2000 şi de Ordonanţa de urgenţă nr.
93 din 21 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul
pentru mediu, publicătă în M.Of. nr. 347 din 29 iunie 2001.
Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
b) o cotă de 20% din valoarea încasată pentru exportul de fier vechi;
c) o cotă de 30% din valoarea încasată pentru exportul de deşeuri de metale
neferoase;
d) o cotă de 30% din valoarea încasată pentru exportul de buşteni;
e) o cotă de 5% din valoarea de import a deşeurilor de hârtie;
f) o cotă din valoarea încasată la comercializarea pe piaţa internă a substanţelor
periculoase şi a produselor cu potenţial toxicologic ridicat asupra sănătăţii
populaţiei, indiferent de provenieiţa acestora;

g) alocaţii de la bugetul de stat, vărsăminte, donaţii, sponsorizări, asistenţă

financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române sau străine;
h) sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operaţiuni
financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
i) asistenţă financiară din partea unor organisme internaţionale;
j) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru
mediu.
Sumele datorate se plătesc până la data de 25 ale lunii următoare celei în care s-a
desfăşurat activitatea, într-un cont de trezorerie al Fondului de mediu;
Obligaţia calculării şi vărsării sumelor rezultate din aplicarea reglementărilor de
mai sus revine persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară respectivele activităţi.
Fondul pentru mediu se utilizează pentru susţinerea proiectelor şi realizarea unui
număr limitat de categorii de obiective de interes public major, cu prioritate a
proiectelor din Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului. Categoriile
specifice de proiecte eligibile pentru finanţare se stabilesc prin planul anual având ca
scop transpunerea în practică a priorităţilor investiţionale şi vizează:
a) controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului, inclusiv prin utilizarea
unor tehnologii curate;
b) protecţia resurselor naturale;
c) gestionarea sau reciclarea deşeurilor;
d) tratarea şi/sau eliminarea deşeurilor periculoase;
e) protecţia şi conservarea biodiversităţii;
f) educaţia şi conştientizarea privind protecţia mediului;
(3) Din Fondul pentru mediu sunt susţinute proiectele din categoriile
menţionate prin una sau mai multe din următoarele modalităţi:
a) finanţarea proiectelor prin credite rambursabile sau nerambursabile;
b) cofinanţarea unor proiecte finanţate din surse externe prin credite
rambursabile sau granturi;
c) subvenţionarea totală sau parţială a unor dobânzi ale creditelor acordate de
bânci;
d) garantarea unor credite interne pentru finanţarea proiectelor, în limita a
maximum 60% din valoarea acestora.
Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind
utilizate cu aceiaşi destinaţie, cu excepţia sumelor alocate de la bugetul de stat

1. Alegeţi răspunsul corect:
a) deschiderea de credite bugetare este aprobarea dată ordonatorului principal de credite de către Ministerul Finanţelor
Publice prin Trezoreria statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare către ordonatorii de credite
secundari şi terţiari; de asemenea, autorizează efectuarea plăţilor din fondurile publice;
b) deschiderea de credite bugetare este creditul acordat de Banca Naţională către Ministerul Finanţelor Publice prin
Trezoreria statului, în limita căreia se pot credita plăţile din fondurile publice;
2. Alegeţi răspunsul corect:
a) ordonanţarea cheltuielilor - este faza, în procesul execuţiei bugetare, prin care se confirmă că livrările de bunuri şi de
servicii au fost efectuate şi că plata echivalentă poate fi efectuată din credite bugetare;
b) ordonanţarea cheltuielilor - este faza, în procesul execuţiei bugetare, prin care se semnează ordinele de plată către
trezorerie;

Care sunt componentele sistemului bugetar?

În loc de Explicaţi termenii specifici problematicii bugetare.
rezumat Care sunt principiile bugetare şi abaterile practice înregistrate?
Cum se formează şi cum se utilizează fondurile bugetare speciale?
Explicaţi abaterile de la principiile bugetare şi modul de formare şi utilizare a fondurilor
speciale (fondul pentru promovarea turismului, fondul pentru mediu şi fondul România)

Răspuns 3.1
1. a
2. a

2000
[9]. Legea Finanţelor Publice nr. 500/2002 publicătă în M.OF. 597/ 13 aug. 2002 [10].
Colecţia Monitorul Oficial al României

Curs nr 4 - Criterii de grupare şi reguli de efectuare a cheltuielilor bugetare
Cursul Nr. 4
CRITERII DE GRUPARE ŞI REGULI DE EFECTUARE A

CHELTUIELILOR BUGETARE
Cuprins Pagina
4.1 Criterii de grupare şi reguli de efectuare a cheltuielilor bugetare 31


• Înţelegerea modului de organizare a evidenţei veniturilor şi cheltuielilor
bugetare
• Recunoaşterea clasificaţiei bugetare după criteriile de grupare a veniturilor
şi cheltuielilor bugetare
• Cunoaşterea regulilor de efectuare a cheltuielilor bugetare
4.1 Criterii de grupare şi reguli de efectuare a cheltuielilor bugetare
Asemenea criterii se folosesc de către autoritatea finanţelor publice din fiecare stat la
elaborarea clasificaţiei indicatorilor bugetari, pe baza cărora se întocmeşte şi se
execută bugetul. La noi, conform Legii Finanţelor Publice, clasificaţia bugetară este
definită drept gruparea într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare, precis
determinate, a veniturilor şi cheltuielilor cuprinse în bugetele locale, în bugetul
instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi în bugetul activităţilor finanţate din
venituri extrabugetare. Clasificaţia bugetară se utilizează atât în faza de elaborare şi
aprobare a bugetelor cât şi în execuţia acestora, servind la înscrierea în bugete a
veniturilor în funcţie de provenienţa lor şi a cheltuielilor în raport de obiectivul sau
domeniul căruia îi sunt destinate aceste cheltuieli.
Criteriile de gruparea veniturilor bugetare vizează:
1. provenienţa - criteriu faţă de care veniturile sunt:
a) venituri curente
b) venituri din capital
c) sume defalcate din veniturile altor bugete
d) subvenţii
e) donaţii
Clasificaţie
f)împrumuturi
bugetară
2. periodicitatea cu care se încasează - criteriu faţă de care veniturile sunt:
g) venituri curente
h) venituri din capital
Cele curente se încasează periodic în exerciţiul bugetar şi pot fi estimate an de an
pe baza reglemtărilor financiare şi fiscale. Cele din capital se încasează la intervale
neregulate de timp, de regulă prin valorificarea unor bunuri ale statului şi exploatarea
proprietăţii publice.
3. caracterul fiscal sau nefiscal al veniturilor bugetare - criteriu faţă de care
veniturile curente sunt venituri fiscale (prelevări din impozite şi taxe) şi venituri
nefiscale (vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la
instituţiile publice, veniturile instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate).
Această ultimă grupare a veniturlor nefiscale este urmarea procedurii diferite de
finanţare bugetară a instituţiilor publice care poate fi:
i) finanţare integrală de buget pentru susţinera cheltuielor bugetare şi vărsarea
intergrală a veniturilor încasate
j) autofinanţarea instituţiilor publice din venituri proprii şi vărsarea excedentului, la
buget.
În practica financiară şi statistică a statelor lumii şi a organismelor internaţionale se
folosesc următoarele tipuri de clasificaţie: administrativă, economică, funcţională,

financiară şi clasificaţii mixte sau combinate folosite de organismele internaţionale.
1. Clasificaţia administrativă* - are la bază criteriul instituţiilor prin care se

efectuează cheltuielile publice: ministere, departamente, instituţii publice autonome,
unităţi administrativ-teritoriale (judeţe).
Această grupare este utilă deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe beneficiari ai
cheltuielilor bugetare, în sensul de ordonatori de credite bugetare.
Clasificaţia în profil departamental prevede ordonatorii principali de credite grupaţi
în două categorii:
k) ministere şi alte organe centrale
l) judeţe, municipiul Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov
Pentru venituri clasificaţia indică provenienţa departamentală şi administrativă.
2. Clasificaţia funcţională - foloseşte drept criteriu de grupare a veniturilor şi
cheltuielilor bugetare domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate
resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicilor financiare ale statului.
Criteriul domeniilor, ramurilor, sectoarelor de activitate este important deoarece
defineşte de fapt sursa bugetară şi nevoia publică pe domenii, sectoare, ramuri de
activitate.
Structura economică şi funcţională este proprie atât veniturlor bugetare cât şi
cheltuielor bugetare. Structura cheltuielor bugetare este urmărită atât în plan cât şi în
execuţie mai atent deoarece în acoperirea nevoilor generale ale societăţii structura
cheltuielilor este esenţială, pe când în finanţarea nevoilor generale ale societăţii volumul
resurselor este esenţial şi mai puţin importantă structura. Nu întâmplător la cheltuieli
clasificaţia economică şi funcţională este menţionată expres.
În România, conform Legii Finanţelor Publice aceste domeniile de finanţare sunt:
a) domeniul social în care se utilizează resursele financiare ale statului pentru
învăţământ, sănătate, ocrotire şi asigurări sociale, cultură, artă, activităţi de
tineret şi sport, protecţia şi refacerea mediului înconjurător;
b) domeniul susţinerii unor programe prioritare de cercetare-dezvoltare;
c) domeniul economic în care se finanţează realizarea de investiţii şi alte acţiuni
economice de interes public, acordarea de subvenţii şi facilităţi economice în
limita alocaţiilor bugetare aprobate.
d) domeniul apărării ţării, al ordinii publice şi siguranţei naţionale;
e) domeniul finanţării administraţiilor publice locale şi centrale;
f) domeniul datoriei publice care se referă la remunerarea datoriei publice
(dobânda plătită pentru datoria publică şi cheltuielile determinate de emisiunea
şi plasarea instrumentelor de datorie publică).
3. Clasificaţia economică - foloseşte drept criteriu de grupare a cheltuielilor natura
acestora de a fi destinate nevoilor curente şi de dezvoltare a sistemului public, în timp ce
veniturile sunt grupate după provenienţă. Astfel, clasificaţia economică:
a) împarte cheltuielile în: curente (de funcţionare) şi de capital (de investiţii).
Cheltuieli curente - asigură întreţinerea şi buna funcţionare a instituţiilor
publice, asigură finanţarea acţiunilor publice şi reprezintă un consum definitiv de
PIB, drept pentru care aceste cheltuieli curente se efectuează anual.
*
În OMF 1394/95 această clasificaţie apare sub denumirea de clasificaţie în profil departamental

Cheltuieli de capital (de investiţii) - se concretizează în achiziţionarea de bunuri

cu folosinţă îndelungată; sunt destinate atât sferei materiale dar şi sferei de
activităţi social-culturale (finanţarea construcţiei de şcoli, spitale, aşezăminte de
cultură sau administrative).
Aceste cheltuieli de capital nu reprezintă un consum definitiv de PIB ci numai un
consum temporar, deoarece investiţiile efectuate atât în sfera producţiei materiale cât şi în
sfera activităţilor social-culturale pot avea efecte latente, potenţiale în activitatea
economico-socială a ţării.
Aceste cheltuieli de capital conduc la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului
public.
b) împarte cheltuielile în: publice (administrative) şi de transfer (redistribuire).
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind remunerarea
serviciilor publice, a prestaţiilor şi dotărilor necesare bunei funcţionări a
instituţiilor publice.
Acest gen de cheltuieli pot fi curente sau de capital.
Cheltuielile de transfer - reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la
dispoziţia unor persoane juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate,
întreprinderi productive) sau unor persoane fizice (şomeri, studenţi, elevi), sau pot
constitui chiar sume de echilibrare a bugetelor locale.
Pot avea un caracter economic (subvenţii pentru stimularea producţiei sau redresare
financiară), sau caracter social (burse, pensii, ajutoare, indemnizaţii sociale).
Transferurile sunt consolidabile sau neconsolidabile, în funcţie de legăturile pe care
le implică între diferitele verigi ale sistemului bugetar.
Pentru venituri clasificaţia indică periodicitarea, sursa de provenienţă şi caracterul fiscal
sau nefiscal.
4. Clasificaţia financiară - este folosită în diferite state ale lumii şi reprezintă
gruparea cheltuielilor în funcţie de momentul în care se efectuează cheltuielile şi în
funcţie de modul în care se afectează resursele financiare publice. Din acest punct de
vedere, cheltuielile sunt: definitive, temporare şi virtuale (posibile).
a) Cheltuielile definitive - finalizează distribuţia resurselor financiare şi cuprinde
cheltuielile curente şi de capital. Majoritatea cheltuielilor publice au caracter
definitiv şi sunt prevăzute în posturi distincte în bugetul public.
b) Cheltuielile temporare - sunt urmate de finalizări prin plăţi cu scadenţe certe;
majoritatea acestor cheltuieli se referă la operaţiuni de trezorerie şi sunt
evidenţiate în conturi soeciale de trezorerie. Aceste cheltuieli nu figurează în
bugetul public ci se gestionează separat prin trezoreria publică.
c) Cheltuielile virtuale (posibile) - sunt cheltuieli specifice pe care bugetul de stat
le efectuează în anumite condiţii. De exemplu, garanţii acordate de stat pentru
împrumuturi contractate în economie.
În general, cheltuielile publice pot fi: cu sau fără prestaţie, definitive sau provizorii,
speciale sau generale.
Cheltuielile fără contraprestaţie - au caracter/forma alocaţiilor bugetare şi
reprezintă o finanţare definitivă fără contraservicii din partea beneficiarului
(burse, alocaţii pentru copii);
Cheltuielile publice cu contraprestaţie - sunt mai puţin frecvente; de exemplu
acordarea de împrumuturi ce presupun încasarea de dobânzi.

Dintr-un alt punct de vedere, acela al rolului cheltuielilor publice în procesul

reproducţiei sociale, acestea pot fi: cheltuieli reale/negative şi cheltuieli
economice/pozitive.
Cheltuielile reale - sunt cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, a ordinii
publice;
Cheltuielile economice (pozitive) - sunt investiţiile efectuate de stat pentru
finanţarea activităţiilor economice, pentru dezvoltarea şi modernizarea
economiei dar şi a sferei social culturale.
Ele nu au efect direct în crearea de valoare adăugată, dar reprezintă o investiţie în
economie ce poate dezvolta efecte pozitive în viitor.
5. Clasificaţia bugetară folosită de instituţii specializate ale ONU are la bază 2
clasificaţii importante: cea funcţională şi cea economică.
a) Clasificaţia funcţională ONU - grupează veniturile şi cheltuielile publice astfel:
pentru servicii publice geneale, pentru apărare, pentru educaţie, pentru protecţie
socială, pentru locuinţe şi servicii comunale, pentru recreaţie, cultură şi religie,
pentru acţiuni economice şi alte cheltuieli (cercetarea);
b) Clasificaţia economică ONU - se referă la cheltuieli pentru consum final şi
dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de exploatare şi transferuri pentru
formarea brută de capital.
În România, cuprinderea în buget a veniturilor şi cheltuielilor publice se alinează la
criteriile utilizate în clasificaţia ONU, folosindu-se grupările: economică, funcţională şi
în profil departamental (administrativă). Clasificaţia bugetară în România se referă la:
1. clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice
2. clasificaţia în profil departamental.
Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice aprobată de Ministerul
Finanţelor Publice prin OMFP 1954/2005, ţine seama de necesitatea corelării
clasificaţiei bugetare cu Sistemul conturilor naţionale şi cu Manualul de statistica
finanţelor publice, editia 2001 şi de respectarea standardelor organismelor
internaţionale privind compilarea şi prezentarea statisticilor privind finanţele publice, în
vederea îmbunătăţirii structurii şi a transparenţei operaţiunilor desfăşurate pe seama
fondurilor publice, precum si a angajamentului României privind implementarea
acquis-ului comunitar în domeniul Finanţelor publice (asumat prin documentul de
pozitie la capitolul 11 - Uniunea Economică şi Monetară). Clasificatia indicatorilor
privind finanţele publice include următoarele componente:
a) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul de stat;
b) Clasificaţia indicatorilor privind bugetele locale;
c) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurarilor sociale de stat;

d) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurarilor pentru somaj;
e) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul Fondului naţional unic de asigurari sociale de

sanatate;
f) Clasificaţia cheltuielilor din credite externe;

g) Clasificaţia cheltuielilor din credite interne;

h) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul fondurilor externe nerambursabile;
i) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul Trezoreriei statului;
j) Clasificaţia indicatorilor privind bugetul instituţiilor publice si activitatilor finantate

integral sau partial din venituri proprii;
k) Clasificaţia veniturilor si cheltuielilor evidentiate in afara bugetelor locale.

Clasificaţia în profil departamental (funcţională) este se regăseşte în anexe separate de
clasificaţia economică. Instituţiile publice au dreptul să utilizeze numai subdiviziunile
clasificaţiei specifice domeniului lor de activitate şi pentru care există bază legală
pentru efectuarea lor. Ele pot detalia subdiviziunile prevăzute în clasificaţia economică
şi funcţională a cheltuielilor, pentru necesităţi de analiză, raportare sau prelucrare a
datelor.
În executarea bugetelor publice Legea Finanţelor Publice impune a fi respectate

anumite reguli de efectuare a cheltuielilor publice, în concordanţă cu strategia
planificării economice, şi anume:
1. cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată prin autorizarea dată prin
legi speciale şi prin legea bugetară anuală;
2. nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele publice şi nu poate fi angajată şi
efectuată dacă nu a fost conţinută în legea de aprobare a bugetele respective;
3. nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată şi efectuată dacă nu are
deschidere de credite bugetare.
În vederea trecerii la o planificare şi o gestiune eficientă a fondurilor
publice, care să conducă la majorarea veniturilor bugetare şi/sau micşorarea
cheltuielilor bugetare iniţiatorii proiectelor de legi sunt obligaţi să prevadă şi mijloacele de
acoperire a minusului de venituri şi respectiv, a plusului de cheltuieli. Se întocmeşte astfel
fişa financiară a proiectului de modificare a prevederilor bugetare, în care se înscriu
efectele financiare asupra bugetului general consolidat.
1. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a) Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează cheltuielile
publice: ministere, departamente, instituţii publice autonome, unităţi administrativ-teritoriale.
b) Clasificaţia administrativă are la bază criteriul naturii cheltuielilor şi provenienţei veniturilor
c) Clasificaţia economică foloseşte drept criteriu de grupare a cheltuielilor natura acestora de a fi
destinate nevoilor curente şi de dezvoltare a sistemului public, în timp ce veniturile sunt grupate după
provenienţă.
2. Care din afirmaţiile de mai jos sunt false?
a) Clasificaţia financiară - este folosită în diferite state ale lumii şi reprezintă gruparea
cheltuielilor în funcţie de momentul în care se efectuează cheltuielile şi în funcţie de modul în care se
afectează resursele financiare publice. Din acest punct de vedere, cheltuielile sunt: definitive,
temporare şi virtuale.
b) Clasificaţia financiară - este folosită în toate statele ale lumii şi reprezintă gruparea
cheltuielilor în funcţie de momentul în care se efectuează cheltuielile şi în funcţie de
modul în care se afectează resursele financiare publice.

.
c) Clasificaţia financiară - este folosită în diferite state ale lumii şi
reprezintă gruparea
cheltuielilor în funcţie de momentul în care se efectuează
cheltuielile şi în funcţie de
modul în care se afectează resursele financiare publice. Din
acest punct de vedere,
cheltuielile sunt: definitive, temporare şi virtuale.
3. Care din afirmaţiile reprezintă reguli de efectuare a cheltuielilor publice?
a) cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată prin
autorizarea dată prin legi
speciale şi prin legea bugetară anuală;
b) nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele publice şi nu
poate fi angajată şi
efectuată dacă nu a fost conţinută în legea de aprobare a bugetele
respective;
c) nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată şi
efectuată dacă nu are
deschidere de credite bugetare.
1. Care sunt criteriile după care pot fi grupate veniturile şi cheltuielile în procesul
În loc de bugetar?
rezumat 2. Care sunt componentele clasificaţiei bugetare folosite în România?
3. Care sunt regulile de efectuare a cheltuielilor bugetare în România?

Descrieţi componentele clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice în România.
Explicaţi regulile privind efectuarea cheltuielilor bugetare

Răspuns 4.1
1 a, c
2 a, c
3 a, b, c



2000
OMFP 1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind
finanţele publice, M.Of. nr. 1176 din 27 dec.2005
[11]. OMFP 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
organizarea si conducerea contabilitatii instituţiilor publice, Planul de conturi
pentru instituţiile publice si instructiunile de aplicare M.Of. 1186/29 dec
2005 şi M.Of. 1186bis/29 dec 2005

Curs nr 5 - Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar
Cursul Nr. 5
COMPETENŢE ŞI RESPONSABILITĂŢI ÎN PROCESUL

BUGETAR
Cuprins Pagina
Obiectivele Cursului Nr.5 39
5.1 Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugerar 39


• Cunoaşterea competenţelor puterii legislative în procesul bugetar
• Definirea categoriilor de ordonatori de credite conform Legii Finanţelor
Publice
• Cunoaşterea competenţelor ordonatorilor de credite în procesul bugetar
• Cunoaşterea responsabilităţilor ordonatorilor de credite în procesul bugetar
• Însuşirea calendarului de elaborare a bugetelor
5.1. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar

Competenţă în aprobarea bugetelor, ce formează sistemul bugetar, au puterea
legislativă şi ordonatorii de credite. Astfel, bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale, bugetele fondurilor speciale, bugetele fondurilor externe şi a creditelor
externe contractate de stat se aprobă prin lege.
Bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de către organele de conducere ale
acestora, prin legi speciale.
Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii se aprobă de
către organul de conducere a instituţiei respective, cu acordul ordonatorului de
credite ierarhic superior.
Bugetul Trezoreriei statului se aprobă prin hotărâre de guvern.
ordonatori de În etapa aprobării bugetelor publice, rolul Parlamentului este acela de a adopta
credite legile bugetare anuale, legile de rectificare, elaborate de Guvern, în baza strategiei
macroeconomice asumate de acesta.
Rolul Guvernului în aprobarea bugetelor publice este acela de a sigura realizarea
politicii fiscal - bugetare, cu luarea în considerare a perspectivelor economice şi a
priorităţilor politice cuprinse în programul de guvernare.
angajarea Rolul Ministerului Finanţelor Publice în cadrul procesului bugetar este acela de
cheltuielilor administrator general al fondurilor publice. În această calitate, colaborează
permanent cu ordonatorii de credite.
calendarul Categorii de ordonatori de credite
elaborării Deşi clasificaţia în profil departamental indică drept ordonatori principali de
credite, ministerele şi alte organe centrale şi judeţele, în fapt, conducătorii acestora
bugetelor
decid şi au responsabilitatea efectivă. Ordonatorii principali de credite sunt:
- miniştrii;
-conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
-conducătorii autorităţilor publice locale;
-conducătorii altor organe centrale şi instituţii publice autonome.
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru
bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror
conducători sunt ordonatori secundari de credite sau terţiari, în raport cu gradul de
subordonare.

La rândul lor, ordonatorii de credite secundari repartizează creditele bugetare

pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate, conduse de
ordonatorii de credite terţiari.
Ordonatorii de credite terţiari utilizează creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc.
Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii de credite
bugetare principali repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari, după
reţinerea unei cote de 10% din acestea, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a
cheltuielilor ce decurg din obligaţii internaţionale ce se repartizează integral.
Repartizarea sumelor reţinute se face în semestrul al doilea al anului bugetar,
după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetului pe primul semestru. Această
regulă constituie una din expresiile reformei financiare în acest domeniu şi va opera
de la 1 ianuarie 2003.
Responsabilităţile ordonatorilor de credite
Ordonatorii de credite răspund în execuţia bugetară de următoarele:
1. de angajarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate;
2. de realizarea veniturilor înscrise în bugetele gestionate;
3. de integritatea bunurilor aparţinând instituţiei pe care o conduc;
4. de organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii bugetare şi prezentarea la
termen a situaţiilor financiare privind patrimoniul aflat în administrare;
5. de organizarea achiziţiilor publice şi a programului de investiţii publice.
La nivelul instituţiilor publice ce utilizează fonduri publice şi chiar la nivelul
instituţiilor ce se finanţează integral din venituri proprii se organizează, potrivit
legii, controlul financiar preventiv şi auditul intern.
Calendarul elaborării bugetelor publice în România
În România, rolul legii finanţelor publice este de a stabili
principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi
utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice
implicate în procesul bugetar. Dispoziţiile legii finanţelor publice se aplică în
domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:
a) bugetului de stat; b) bugetului asigurărilor sociale de stat; c) bugetelor fondurilor
speciale; d) bugetului trezoreriei statului; e) bugetelor instituţiilor publice autonome;
f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale,
după caz; g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau
garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură
din fonduri publice; i) bugetului fondurilor externe nerambursabile.
Elaborarea bugetelor publice are la bază proiectele legilor bugetare anuale emise de
Guvern. Aceste proiecte se fundamentează pe baza următoarelor elemente:
1. prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar în
cauză, precum şi pentru următorii 3 ani;
2. politicile fiscale şi bugetare ale Guvernului;
3. prevederile acordurilor de finanţare semnate cu organisme internaţionale
pentru proiecte derulate în România;

4. propunerile de cheltuieli detaliate de ordonatorii de credite principali;

5. posibilităţile reale de finanţare a deficitului bugetar.
Legile bugetare anuale prin care se aprobă proiectele de buget conţin în sinteză
următoarele:
- la venituri, estimările anului bugetar;
- la cheltuieli, creditele bugetare determinate în structura funcţională şi
economică a acestora;
- deficitul/excedentul bugetar;
- reglementări specifice exerciţiului bugetar.
În structură, bugetele se prezintă astfel:
-veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole;
- cheltuielile sunt structurate pe părţi, subcapitole, titluri, articole şi alineate.
Calendarul elaborării bugetelor publice în România este după cum urmează:

1. până la 31 martie anul curent, se elaborează de către Guvern indicatorii
macroeconomici şi sociali pentru anul în curs , precum şi pentru următorii 3 ani;
2. până la 1 mai, Ministerul Finanţelor Publice are sarcina de a înainta Guvernului
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul în curs şi următorii 3 ani,
împreună cu limitele de cheltuieli publice stabilite pe ordonatorii principali de credite;
3. până la 1 iunie, Ministerul Finanţelor Publice transmite ordonatorilor principali de
credite o scrisoare – cadru , care va specifica contextul macroeconomic, în baza
căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a proiectelor şi
limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;
4. până la 15 iulie ordonatorii principali de credite depun la Ministerul Finanţelor
Publice propunerile pentru proiectul de buget pentru anul următor, cu încadrarea în
limitele de cheltuieli şi estimări pe următorii 3 ani;
5. până la 30 septembrie , Ministerul Finanţelor Publice , pe baza proiectelor de buget
ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele
legilor bugetare pe care le depune la Guvern ;
6. pândupă însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare anuale, acestea se
supun spre adoptare Parlamentului , până cel târziu la data de 15 octombrie a fiecărui
an.
Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor

În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor
proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau
majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, iniţiatorii au obligaţia să
prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea
cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii trebuie să elaboreze, cu sprijinul
Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii implicate, fisa
financiară care însoţeşte expunerea de motive sau nota de
fundamentare, după caz, şi care va fi actualizata în concordanţă cu eventualele
modificări intervenite în proiectul de act normativ. În această fisă se înscriu efectele
financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru

următorii 5 ani; b) eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor

multianuale; c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor; d)
propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi
aprobate acte normative numai în condiţiile legii, dar cu
precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării
cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat
bugetul.

Găsiţi corespondenţa între afirmaţiile de la pct. A;B;C;D şi cele de la pct. 1; 2; 3; 4 :
A. până la 31 martie anul curent 1. angajarea cheltuielilor în limita

creditelor bugetare repartizate şi
B. până la 1 mai, Ministerul Finanţelor aprobate; de realizarea veniturilor
înscrise în bugetele gestionate;
Publice
integritatea bunurilor aparţinând
C. până la 30 septembrie, Ministerul instituţiei pe care o conduc;
Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget organizarea şi ţinerea la zi a
ale ordonatorilor principali de credite şi a contabilităţii bugetare şi prezentarea la
bugetului propriu termen a situaţiilor financiare privind
patrimoniul aflat în administrare;
organizarea achiziţiilor publice şi a
D. Ordonatorii de credite răspund în
programului de investiţii publice.
execuţia bugetară de:
2. se elaborează de către Guvern indicatorii
macroeconomici şi sociali pentru anul în curs,
precum şi pentru următorii 3 ani
3. are sarcina de a înainta Guvernului
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul
în curs şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de
cheltuieli publice stabilite pe ordonatorii
principali de credite
4. întocmeşte proiectele legilor bugetare pe
care le depune la Guvern;

Care sunt competenţele puterii legislative în procesul bugetar?

În loc de
Care sunt responsabilităţile ordonatorilor de credite?
rezumat
Care este calendarul elaborării bugetelor publice în România ?

Responsabilităţile ordonatorilor de credite.
Calendarul elaborării bugetelor publice în România.

Răspuns 5.1
A2
B3
C4
D1

2000
[10]. Legea Finanţelor Publice nr. 500/2002 publicătă în M.OF. 597/ 13 aug. 2002

Curs nr 6 - Principiile şi fazele execuţiei bugetare
Cursul Nr. 6
PRINCIPIILE ŞI FAZELE EXECUŢIEI BUGETARE
Cuprins Pagina
6.1 Principiile şi fazele execuţiei bugetare 45

Curs ID FB III Buget şi Trezorerie Publică/Curs optional MNG III
44

• Înţelegerea legăturii dintre metodologia de management al riscurilor şi
procedurile de analiză şi documentare a acordării creditelor
• Însuşirea modului de calcul a indicatorilor financiari folosiţi în analiza şi
documentarea acordării creditelor
• Însuşirea metodei “scoring” de analiza şi documentarea acordării creditelor
6.1 Principii în execuţia bugetară

Principiile aplicabile execuţiei bugetare sunt:
1. Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru
cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura economică şi
funcţională a acestora;
2. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru a se consuma numai pe
durata exerciţiului bugetar respectiv;
3. Alocaţiile pentru cheltuielile de personal aprobate pe ordonatori principali de
credite şi pe capitole nu pot fi majorate, nu pot fi virate şi utilizate la alte
Credite
articole de cheltuieli;
bugetare
4. Utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru un ordonator principal de
credite pentru finanţarea altui ordonator principal de credite este interzisă.
Creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi
Virări de
utilizate pentru finantarea altui capitol;
credite
5. Între subdiviziunile clasificaţiei bugetare se pot vira credite bugetare în
bugetare
limita procentului de 10%, cu aprobarea ordonatorului principal de credite şi
cu acordul Ministerul Finanţelor Publice. Asemenea ajustări se pot efectua
cu cel putin o luna inainte de angajarea cheltuielilor şi numai începând cu
Deschiderea
trimestrul al III-lea al anului bugetar;
de credite
6. Propunerile de virari de credite bugetare sunt insotite de justificari,
bugetare
detalieri si necesitati privind Execuţia, până la finele anului bugetar, a
capitolului si subdiviziunii clasificatiei bugetare de la care se
disponibilizeaza si, respectiv, a capitolului si subdiviziunii clasificatiei
Angajament
bugetare la care se suplimenteaza prevederile bugetare
7. Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele ce au fost majorate
Lichidare
din fondurile de rezervă bugetară sau din fondurile de intervenţie ale
Guvernului.
Ordonantare
În execuţia bugetului, veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de
Plata stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi prin alte bugete se repartizează pe
trimestre, în funcţie de termenele de încasare a veniturilor şi de posibilităţile de
echilibrare a bugetului. Repartizarea pe trimestre se aprobă, pentru ordonatorii
principali de credite, de către Ministerul Finanţelor Publice, iar pentru ordonatorii
secundari şi terţiari de către ordonatorii principali.
În execuţia bugetară, operaţiunea de iniţiere a cheltuielilor bugetare este
deschiderea de credite bugetare. Aprobarea deschiderii de credite bugetare se face
numai în limita creditelor bugetare aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de
cheltuieli, în raport de:

- gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie în perioada precedentă;

- gradul de încasare a veniturilor bugetare prevăzute în buget.
Transferurile între ordonatorii principali de credite în cursul execuţiei
bugetare sunt permise cu acordul Ministerul Finanţelor Publice şi în condiţiile de
neafectare a echilibrului bugetar şi a fondului de rezervă bugetară.
Fondurile externe nerambursabile se gestionează în conturi distincte şi sunt
cheltuite numai conform scopului pentru care au fost acordate.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale

de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor
publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de
incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatile de asigurare a surselor de
finantare a deficitului bugetar si de perioada in care este necesară efectuarea
cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în
bugetele se aprobă de către: a) Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de
cheltuieli si in cadrul acestora, pe titluri, la propunerea ordonatorilor principali de
credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe capitole şi in cadrul acestora, pe
titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurarilor sociale de stat şi bugetele fondurilor
speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate
din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din bugetul de stat către
bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele locale,
transmise de directiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului Finanţelor
Publice; b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale
clasificatiei bugetare, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor
secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terţiari de credite, după
caz; c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru
bugetele ordonatorilor tertiari de credite bugetare.
Deschiderea de credite bugetare
Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat
şi bugetele fondurilor speciale pot fi folosite,
la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite,
repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor
deschise pe seama acestora. Aprobarea deschiderii de credite se face in limita
creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de
cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, după caz, în raport cu
gradul de folosire a fondurilor puse la dispozitie anterior, cu respectarea
dispozitiilor legale care reglementeaza efectuarea cheltuielilor respective,
precum şi în functie de gradul de incasare a veniturilor bugetare si de
posibilitatile de finantare a deficitului bugetar. Deschiderile de credite pentru
transferurile catre bugetele locale, in cadrul limitelor prevăzute in bugetul de stat, se
efectueaza de Ministerul Finanţelor Publice prin directiile generale ale Finanţelor

publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale si in functie

de necesitatile execuţiei bugetare, cu respectarea destinatiei. In vederea mentinerii
echilibrului bugetar Guvernul poate aproba lunar,
până la finele lunii in curs pentru luna următoare, limite lunare de
cheltuieli, in functie de estimarea incasarii veniturilor bugetare, în cadrul carora
ordonatorii principali de credite deschid şi repartizeaza credite bugetare
pentru bugetul propriu si pentru instituţiile publice subordonate.Ordonatorii
principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise si neutilizate
din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai in cazuri temeinic
justificate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecarei
luni.
Transferurile intre ordonatorii principali de credite
În situatiile in care, în timpul exercitiului bugetar, pe baza dispozitiilor legale, au
loc treceri de unitati, actiuni sau sarcini de la un
ordonator principal de credite la altul sau în cadrul aceluiasi ordonator
principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să
introduca modificarile corespunzatoare în bugetele acestora şi în structura
bugetului de stat, fara afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezerva
bugetară la dispozitia Guvernului.
Fondurile externe nerambursabile

Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile
au caracter previzional şi se deruleaza conform acordurilor încheiate cu
partenerii externi. Fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un cont
distinct si vor fi cheltuite numai in limita disponibilitatilor existente în acest cont şi in
scopul in care au fost acordate.
Fazele execuţiei bugetare

În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonantare, plata.
Execuţia bugetară se bazeaza pe principiul separarii atributiilor
persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atributiile
persoanelor care au calitatea de contabil. Operaţiunile specifice angajarii, lichidarii
si ordonantarii cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se
efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale institutiei publice.
Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-
contabil in limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plată trebuie să fie insoţite
de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea
sumelor de plata, receptia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea,
conform angajamentelor legale incheiate. Instrumentele de plata se semnează de
contabil şi seful compartimentului financiar-contabil. Efectuarea plaţilor, în limita
creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite
in conformitate cu dispozitiile legale, şi numai dupa ce acestea au fost lichidate şi
ordonantate. Guvernul poate stabili prin hotarâre, la propunerea ministrului
Finanţelor publice, actiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua
plaţi in avans de până la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile şi

limitele care se vor folosi in acest scop. Sumele reprezentând plaţi în avans,
efectuate şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrari executate şi servicii prestate pâna
la sfarşitul anului, in condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate
de către instituţia publică care a acordat avansurile şi se vor restitui
bugetului din care au fost avansate. In cazul nelivrarii bunurilor,
neefectuarii lucrarilor şi serviciilor angajate pentru care s-au platit avansuri,
recuperarea sumelor de către institutia publică se face cu perceperea majorarilor de
intarziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de cand s-au
acordat şi până s-au recuperat.
Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza

lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza
unor dispozitii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau
amânate, şi de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor
respective. Pentru ultima luna a anului bugetar termenul limita pentru transmiterea
propunerilor ordonatorilor principali de credite, este 10 decembrie. Cu creditele
bugetare anulate la ordonatorii principali de credite,
finanţaţi din bugetul de stat, se majoreaza Fondul de rezervă bugetară la dispozitia
Guvernului prevazut in bugetul de stat.
Contul general anual de execuţie a bugetelor

Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale
de stat si fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această
sarcina, şi in urma verificarii si analizarii acestora, Ministerul Finanţelor Publice
elaboreaza contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul
de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale
de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali
de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să intocmească şi să
anexeze la situatiile financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care
să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate si cele
obtinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind
angajamentele legale. Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat, precum şi conturile anuale de execuţie a
bugetelor fondurilor speciale se intocmesc în structura bugetelor aprobate şi au ca
anexe conturile anuale de executie a bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Guvernul analizeaza şi prezintă spre adoptare Parlamentului contul
general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat
şi celelalte conturi anuale de executie, până la data de 1 iulie a anului
urmator celui de execuţie. Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a
bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie se aprobă
prin lege dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.

Structura conturilor anuale de executie a bugetului

Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de
credite cuprind:
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive;
încasari realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plaţi
efectuate.
Execuţia de casă bugetară
Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se

realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de
Ministerul Finanţelor Publice. Acestea asigura:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor
publice, in limita creditelor bugetare si destinaţiilor aprobate potrivit
dispozitiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de incasari si plati privind datoria publică
internă si externă rezultată din imprumuturi contractate direct sau garantate
de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta si plata
dobânzilor, comisioanelor, spezelor si altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare in contul autoritaţilor
administraţiei publice centrale si locale.
Prin trezoreria statului se pot efectua si următoarele operaţiuni:

a) pastrarea disponibilitatilor reprezentand fonduri externe nerambursabile sau
contravaloarea in lei a acestora, primite pe baza de acorduri si înţelegeri
guvernamentale si de la organisme internaţionale, si utilizarea acestora
potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe baza de hotarari ale
Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de
capital in sectoarele publice si economice, dupa caz;
b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilitatile aflate in contul
general al trezoreriei statului prin Banca Naţionala a României;
c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Principii ale încheierii execuţiei bugetare
Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui

an. Orice venit neincasat şi orice cheltuială angajată, lichidată
şi ordonantata, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplatita până la data de
31 decembrie se încasează sau se plăteşte, dupa caz, în contul bugetului pe anul
urmator. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de
drept. Disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile şi cele din
fondurile publice destinate cofinantarii contributiei financiare a Comunitaţii
Europene, ramase la finele exercitiului bugetar în conturile structurilor de

implementare, se reporteaza in anul urmator. În cazul bugetului asigurarilor sociale de

stat si bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subventii de la bugetul de stat,
sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din Execuţia acestora
se regularizeaza la sfarsitul exercitiului bugetar cu bugetul de stat, in limita subventiilor
primite. Prevederile legilor bugetare anuale si ale celor de rectificare actionează numai
pentru anul bugetar respectiv.
Test de autoevaluare 6.1. Citiţi cu atenţie afirmaţiile de mai jos:
a) Aprobarea deschiderii de credite bugetare se poate face peste în limita
creditelor bugetare aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli
b) Aprobarea deschiderii de credite bugetare se face, în raport de: gradul de
folosire a fondurilor puse la dispoziţie în perioada precedentă şi de gradul
de încasare a veniturilor bugetare prevăzute în buget.
c) Operaţiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt
in competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza avizelor
compartimentelor de specialitate ale institutiei publice.
d) Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea
mentinerii unor credite bugetare pentru care, in baza unor dispozitii legale
sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiintate sau amanate, si de a propune
Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.
e) Conturile anuale de executie a bugetului de stat, bugetului asigurarilor
sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite
cuprind la cheltuieli: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive;
încasari realizate;
Alegeţi răspunsurile corecte.
Care sunt principiile aplicabile execuţiei bugetare?

Care sunt fazele execuţiei bugetare?
În loc de Care este regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite?
rezumat Cine elaborează contul anual de execuţie a bugetului de stat?
Care este structura conturilor anuale de executie a bugetului? Ce
este execuţia de casă bugetară?
Descrieţi şi explicaţi principiile şi fazele execuţiei bugetare. Care este structura conturilor
anuale de executie a bugetului? Ce este execuţia de casă bugetară?

50
Curs ID FB III Buget şi Trezorerie Publică/Curs optional MNG III

Răspuns 6.1
b,c,d

2000

Curs nr 7 - Trezoreria statului în România
Cursul Nr. 7
TREZORERIA STATULUI ÎN ROMÂNIA
Cuprins Pagina
7.1 Trezoreria statului în România 53


• înţelegerea rolului şi locului trezoreriei statului în sistemul bugetar;
• cunoaşterea atribuţiilor trezoreriei statului în sistemul bugetar
• însuşirea modului de organizare şi funcţiile trezoreriei statului;
• cunoaşterea modului de formare şi utilizare a resurselor derulate prin
Trezoreria Statului precum şi a mecanismelor şi fluxurilor operaţionale
• înţelegerea modului de administrare a resurselor contului curent general
al Trezoreriei Statului
• însuşirea faptelor ce constituie contravenţii privind operaţiunile derulate
prin Trezoreria Statului
• însuşirea şi înţelegerea execuţiei de casă a bugetelor publice
prin intermediul trezoreriei statului.
7.1 Trezoreria statului în România

respectarea
legalităţii Rolul şi atribuţiile Trezoreriei Statului în România
În România, trezoreria a funcţionat dinaintea celui de-al doilea război

mondial, dar într-o formă mult diferită faţă de sistemul utilizat în etapa actuală.
Până în 1925, trezoreria a funcţionat pe lângă Ministerul Finanţelor ca o casierie
realizarea generală a tezaurului, moment după care serviciul operaţiilor de trezorerie a fost
evidenţei preluat de Banca Naţională a României. În afară de casieriile statului, ale
contabile tezaurului, au funcţionat în acea perioadă casierii speciale ce aveau legături
independente cu Banca Naţională a României, pe linia execuţiei bugetului de stat şi
a bugetelor anexe. În acea perioadă trezoreria reprezenta un oficiu al statului
unde se păstra şi se administra tezaurul public.
încasarea În perioada economiei centralizate din ţara noastră, serviciul de trezorerie era
veniturilor îndeplinit de către Banca Naţională a României. Odată cu trecerea la economia de
piaţă s-a pus problema reorganizării serviciului trezoreriei în cadrul Ministerului
Finanţelor. Astfel, în perioada actuală trezoreria reprezintă un ansamblu de
efectuarea operaţiuni financiare, bugetare şi extrabugetare pe care statul le realizează pentru
cheltuielilor procurarea resurselor sale şi pentru cheltuirea acestor resurse în scopul
îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor sale.
În condiţiile economiei de piaţă, prin trezorerie se asigură o utilizare cât mai
păstrarea bună a resurselor statului, sub controlul permanent al organelor financiare de stat şi
disponibilităţilor pe baza legilor de aprobare a bugetului cu respectarea destinaţiei fondurilor
băneşti constituite.
La o primă vedere, trezoreria este concepută ca o bancă a finanţelor publice,
cont dar ea reprezintă mai mult decât atât, un sistem operaţional prin care Ministerul
corespondent Finanţelor în calitate de administrator al bugetului consolidat al statului,
deschis la Banca efectuează prin structuri proprii operaţiunile de încasări şi plăţi privind bugetul
Naţională a public naţional şi fondurile extrabugetare.
României Prin trezoreria finanţelor publice se exercită şi un control asupra încasării la

termen a veniturilor statului precum şi controlul asupra efectuării cheltuielilor

publice prin instituţiile publice. Odată cu înfiinţarea trezoreriei au fost soluţionate
importante probleme financiare şi anume:
Ø gestionarea creditelor externe primite de la instituţiile financiare
internaţionale în scopul sprijinirii programului de reformă al Guvernului;
Ø mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea
deficitului bugetar şi pentru plata dobânzilor la datoria internă şi externă;
Ø finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale, cu
decontare în conturile de cooperare economică, urmărindu-se echilibrarea
importurilor cu exporturile.
Prin sistemul trezoreriei s-a reuşit separarea finanţelor sectorului public în
conturi deschise distinct la Banca Naţională a României, de resursele comerciale ale
economiei în general.
Rolul trezoreriei finanţelor publice rezultă din rapiditatea şi operativitatea
circuitelor realizate prin fluxurile de intrări şi ieşiri permanente în visteria
statului.
Aceste fluxuri se referă la: intrările permanente concretizate în încasarea
veniturilor curente ale statului fiscale şi nefiscale precum şi veniturile de capital,
iar ieşirile (fluxurile de ieşiri permanente) sunt reprezentate de creditele bugetare
deschise din care se efectuează plăţi de către instituţiile publice pentru finanţarea
cheltuielilor publice.
Sistemul de trezorerie reorganizat la noi după 1990 este inspirat după
Sistemul de Trezorerie Francez, fiind uşor adaptat condiţiilor specifice ale
finanţelor publice româneşti.
În viziunea franceză, trezoreria prin rolul său primordial de casier al statului
este un păstrător de conturi de depozite deschise pentru pentru corespondenţii săi
publici dar şi un creditor pe termen scurt pe piaţa monetară, pe termen mediu prin
emiterea de bonuri de tezaur şi pe termen lung prin lansarea împrumuturilor de
stat. Pentru realizarea în bune condiţii a funcţiei de gestiune, trezoreria publică
franceză dispune de contabili publici care ţin conturile şi controlează banii
publici. Trezoreria franceză are şi un rol de intermediar financiar, fiind considerat
tutorele organismelor financiare, negociatorul internăţional pe planul relaţiilor
economice internaţionale.În sistemul francez, ansamblul atribuţiilor de trezorerie
publică şi funcţiile acesteia se realizează prin organe instituţionale de decizie, de
pregătire şi de execuţie.
Obiectul plăţilor prin trezorerie îl constituie după caz: achitarea drepturilor

salariale ale personalului instituţiilor publice; cheltuieli privind deplasări, detaşări ale
personalului instituţiilor publice; livrarea de mărfuri, bunuri şi prestări de
servicii; alocaţii şi ajutoare pentru copii, indemnizaţii de asigurări sociale, burse
pentru elevi, studenţi şi altele.
Întregul flux informaţional şi circuitul documentelor în cadrul operaţiunilor de
trezorerie este destinat celor doua obiective de bază:
Ø respectarea legalităţii în ceea ce priveşte regimul cheltuielilor bugetare;
Ø realizarea evidenţei contabile prin intermediul conturilor de trezorerie.
Aceste obiective se realizează pe baza datelor înscrise în documentele emise

de ordonatorii de credite şi vizate de personalul trezoreriei cu atribuţii privind

controlul cheltuielilor.
Trezoreria statului, ca instituţie financiară prin care sectorul public îşi efectuează
operaţiunile de încasări şi plăţi şi asupra cărora Ministerul Finanţelor exercită un
control fiscal şi un control financiar preventiv, are următoarele atribuţii:
1. asigură încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor şi păstrarea
disponibilităţilor băneşti;
2. asigură execuţia bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului
asigurărilor sociale şi a altor bugete speciale prin încasarea veniturilor din
impozite, taxe şi alte contribuţii de la contribuabili persoane fizice şi
juridice şi prin efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite în limita
creditelor bugetare aprobate;
3. exercită în mod operativ un control financiar preventiv asupra încasărilor
veniturilor bugetare cât şi asupra încadrării cheltuielilor dispuse de
ordonatorii de credite în funcţie de destinaţia aprobată prin buget;
4. efectuează operaţiuni de decontare în contul instituţiilor publice, păstrează
disponibilităţile acestora ce se creează în urma constituirii şi utilizării
mijloacelor bugetare;
5. atrage disponibilităţi din economie pe calea constituirii de depozite şi pe
calea împrumuturilor de stat lansate în vederea acoperirii deficitului
temporar sau cronic al bugetului de stat;
6. poate efectua plasamente financiare pe termen, din disponibilităţile
statului existente temporar în contul trezoreriei;
7. gestionează datoria publică ce rezultă din primirea împrumuturilor interne şi
externe, folosind-o potrivit destinaţiei prevăzute de lege şi rambursînd creditele
la scadenţă şi plătind dobânzile aferente;
8. asigură evidenţa contabilă privind execuţia de casă pentru toate
operaţiunile de încasări şi plăţi;
9. asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemului informaţional contabil
privind raportarea execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale
de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale şi extrabugetare.
Organizarea teritorială şi funcţiile Trezoreriei Statului
Trezoreria este concepută ca un sistem unitar, atât la nivel central cât şi la

nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor.
La nivel central, trezoreria funcţionează prin Direcţia Generală a Trezoreriei din
cadrul Ministerului Finanţelor, direcţie ce are următoarele funcţii:
Ø elaboreaza instrucţiuni privind organizarea şi funcţionarea trezoreriilor
teritoriale sprijinînd activitatea acestora;
Ø asigurara evidenţa contabila privind constituirea şi utilizarea tuturor
fondurilor statului;
Ø deschide credite bugetare la trezoreriile teritoriale, trezoreria centrală
avînd contul corespondent la centrala Banca Naţională a României;
Ø efectueaza operaţiuni de decontare între trezoreriile judeţene;
Ø gestioneaza fondurile publice cu destinaţie specială constituite la nivelul

economiei naţionale;
Ø gestioneza şi tine evidenţa împrumuturilor lansate pentru acoperirea
deficitului bugetului sau pentru finanţarea unor proiecte prioritare în
economie;
Ø elaboreza raportul anual şi a contului general de execuţie a bugetului de
stat şi a fondurilor speciale extrabugetare.
În teritoriu, la nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucureşti trezoreria este

organizată ca direcţie cu trei servicii componente: de contabilitate, serviciul buget
şi serviciul metodologie. Direcţia judeţeană funcţionează şi este subordonată
Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Finanţelor de Stat Judeţene.
La nivelul judeţean de organizare a trezoreriei:
Ø se deschid credite bugetare dispuse de ordonatorii de credite secundari
finanţaţi din bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, ierarhic în
jos către toate trezoreriile municipale, orăşeneşti şi de percepţie;
Ø se elaborează lucrări de sinteză şi analiză privind execuţia bugetară pe
care le raportează periodic la Ministerul Finanţelor;
Ø se dispun măsuri pentru încheierea exerciţiului bugetar la nivelul
judeţului şi al Municipiului Bucureşti şi se întocmeşte bilanţul contabil
centralizat al trezoreriilor judeţene cu analiza bugetară corespunzătoare;
Ø se asigură coordonarea activităţilor compartimentelor de casierie tezaur
cu privire la asigurarea numerarului necesar efectuării plăţilor,
redistribuirea soldului de casă şi stabilirea plafoanelor de casă.
Trezoreria judeţeană are cont corespondent deschis la sucursala judeţeană a

Banca Naţională a României.
La nivelul municipiilor, altele decât Bucureşti, oraşelor şi comunelor sunt
organizate trezorerii operative, între acestea şi trezoreria judeţeană realizîndu-se
fluxuri operaţionale de decontare.
Trezoreria municipală organizată în cadrul Administraţiei Financiare
Municipale are în structura sa 3 servicii: serviciul de control şi evidenţa
veniturilor şi cheltuielilor, serviciul contabilitate şi decontări, serviciul casierie
tezaur.
Trezoreria orăşenească, organizată ca serviciu distinct în cadrul
circumscripţiei financiare, desfăşoară activităţi de control venituri şi cheltuieli,
contabilitate şi decontări şi activităţi de casierie.
Trezoreria rurală funcţionează ca birou în cadrul percepţiei rurale, cu
aceleaşi funcţionalităţi ca şi trezoreria orăşenească.
Trezoreriile organizate la nivel de municipii, oraşe şi percepţii sunt
considerate unităţi direct funcţionale.
Sistemul de trezorerie în România, avînd ca organ central Direcţia Generală
de Contabilitate Publică şi Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finanţelor,
are în subordine 40 de direcţii de trezorerie judeţene plus Direcţia de Trezorerie a
Municipiului Bucureşti. La rândul lor, cele 40 de direcţii ale trezoreriilor judeţene
au în subordine 49 de trezorerii municipale, 210 trezorerii orăşeneşti şi un număr
mare de birouri de trezorerie în cadrul percepţiilor rurale ce grupează de la 5 la 11

comune.De asemenea, Direcţia de Trezorerie a Municipiului Bucureşti are în

subordine 7 direcţii de trezorerii din cadrul Administraţiilor Financiare de
Sectoare.
Mecanisme şi fluxuri operaţionale în cadrul trezoreriei statului
Mecanismul de funcţionare al trezoreriei se realizează prin contul

corespondent deschis la Banca Naţională a României pentru direcţiile judeţene
de trezorerie şi cea a Municipiului Bucureşti. Prin contul corespondent al
trezoreriei se realizează o serie de operaţiuni ce pot fi grupate pe fluxuri:
Ø intrări sau debitări de sume de la agenţii economici ce au conturile
deschise la bănci comerciale, sume ce reprezintă achitarea impozitelor şi
taxelor către bugetul public naţional precum şi încasarea veniturilor
extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială.
Ø ieşiri sau creditări de sume către instituţiile publice pentru salarii şi
cheltuieli materiale sau către agenţii economici ce au conturi deschise la
bănci comerciale şi care reprezintă de regulă plăţi din conturile bugetare,
din fonduri speciale sau mijloace extrabugetare pentru achitarea
mărfurilor, a materialelor livrate şi recepţionate, a serviciilor prestate sau
a lucrărilor executate, în contul instituţiilor publice sau bugetelor ce
utilizează aceste lucrări, servicii ş.a.m.d.
Soldul debitor al contului corespondent al trezoreriei reprezintă

disponibilităţile totale aflate în trezorerie şi care se regăsesc în soldul de casă al
bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetelor locale ş.a.m.d.
Trezoreria trebuie să dispună în permanenţă de un sold corespunzător din
care să poată efectua plăţile scadente. Se lucrează astfel pe bază de plafon de casă
prin comunicarea permanentă sucursalei Banca Naţională a României a
plafonului de casă necesar. De exemplu, pentru plata salariilor la instituţiile
bugetare au loc planificări ale datelor de plată, pentru asigurarea surselor,
lichidităţilor respective.
Previzionarea plăţilor se realizează prin mecanismul multiplicării ieşirilor
(plăţilor) zilnice cu numărul de zile de încasare (exemplu: o plată zilnică de 4,5
milioane lei şi o durată a încasărilor de 4 zile în circuitul trezoreriei conduce la o
rezervare de 18 milioane lei).
La acest calcul se au în vedere toate intrările în trezorerie prin impozite şi
taxe şi alte obligaţii bugetare cât şi intrările din transferuri de la bugetul de stat şi
din sumele defalcate (cum este cazul sumelor defalcate din impozitul pe salarii).
Analizînd fluxul intrărilor şi al ieşirilor, în trezorerie pe anumite perioade
(lună, trimestru, semestru, an) apar excedente sau deficite de trezorerie.
Fluxurile operaţionale privind decontarea sumelor se desfăşoară la rândul lor pe

trei circuite:
Ø fluxul decontărilor privind încasarea veniturilor de la agenţii economici şi
instituţiile publice prin sucursala Banca Naţională A României la Direcţia
de Trezorerie Judeţeană şi de la aceasta la trezoreriile municipale,

orăşeneşti şi rurale;
Ø fluxul decontărilor privind efectuarea plăţilor dispuse de instituţiile
publice, flux ce se desfăşoară de la trezoreriile locale la trezoreria
judeţeană;
Ø fluxul decontărilor între trezoreriile locale ce se efectuează prin Direcţia
Judeţeană de Trezorerie.
Fluxul informaţional şi circuitul documentelor în cadrul trezoreriei urmează

în mod firesc cele două mari componente ale activităţii de trezorerie şi anume
încasarea veniturilor bugetare şi respectiv finanţarea cheltuielilor bugetare.
Finanţarea cheltuielilor bugetare prin trezorerie are doua laturi:

Ø deschiderea de credite din bugetul de stat, din bugetul local, al
asigurărilor sociale de stat, din fonduri cu destinaţie specială;
Ø efectuarea plăţilor din credite bugetare deschise.
Obiectul deschiderii de credite îl constituie cheltuielile pentru desfăşurarea

acţiunilor social-culturale (învăţământ, sănătate, cultură, artă, asistenţă socială),
apărare naţională, ordine publică, organele puterii de stat şi acţiuni economice.
Toate aceste acţiuni sunt grupate pe cheltuieli curente şi de capital. Fluxul
informaţional şi circuitul documentelor în etapa deschiderii de credite bugetare
urmăreşte structurile ierarhice ale instituţiilor publice, începînd cu autoritatea
superioară care întocmeşte cererea de deschidere de credit însoţită de o notă
justificativă, precum şi dispoziţia bugetului pentru repartizarea creditelor în care
sunt nominalizate instituţiile beneficiare ale alocaţiilor bugetare şi sumele
alocate.
Elementele precizate de ordonatorii de credite principali permit confruntarea
sumelor alocate cu sumele globale prevăzute în legea bugetară anuală.
După aprobarea cererii de deschidere a creditului bugetar, Direcţia Generală
de Contabilitate Publică şi Trezoreria Statului din cadrul Ministerului Finanţelor
Publice o înscriu în contabilitate şi pe baza dispoziţiei bugetare se transmit
trezoreriilor judeţene creditele bugetare aprobate pentru ordonatorii de credite
secundari.
La rândul lor, trezoreriile judeţene, parcurgînd acelaşi mecanism (cerere de
deschidere de credit din partea ordonatorilor secundari şi dispoziţii de repartizare pe
ordonatori terţiari), transmit trezoreriilor operative, unde instituţiile
beneficiare au conturi deschise, creditele bugetare aprobate şi dispoziţiile de
repartizare ale acestora.
Efectuarea plăţilor prin trezorerii din creditele bugetare deschise şi repartizate se
face din iniţiativa ordonatorilor de credite care poartă răspunderea asupra
utilizării mijloacelor bugetare în conformitate cu prevederile legale.
Formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului

Prin Trezoreria statului se derulează operaţiuni de încasări şi plăţi privind fonduri
publice şi anume:
Ø veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale

de stat, bugetelor locale şi bugetului Trezoreriei statului;

Ø veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale care se constituie şi
se utilizează potrivit legilor speciale;
Ø veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice;
Ø sumele privind datoria publică internă şi externă;
Ø emiterea titlurilor de stat, răscumpărarea acestora la scadenţă şi acordarea
dobânzilor corespunzătoare.
Prin Trezoreria statului, acesta garantează efectuarea operaţiunilor financiare, în
condiţii de siguranţă, privind păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti şi
efectuarea operaţiunilor în conformitate cu dispoziţiile legale.
Administrarea resurselor contului curent general al Trezoreriei Statului
Trezoreria statului are deschis contul curent general la Banca Naţională a

României şi, în mod corespunzător, Trezoreriile judeţene la sucursalele Banca
Naţională a României. La rândul lor, instituţiile publice, indiferent de sistemul de
finanţare şi de subordonare efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi prin unităţile
teritoriale ale Trezoreriei statului, în a căror rază sunt înregistrate fiscal (şi
instituţiile publice au atribuit cod fiscal sau cod unic de înregistrare).
În vederea efectuării cheltuielilor instituţiilor publice, indiferent de sistemul de
finanţare şi de subordonare, instituţiile publice au obligaţia de a prezenta
unităţilor Trezoreriei statului, la care au deschise conturile, bugetul de venituri şi
cheltuieli aprobat, repartizat pe trimestre, în condiţiile legii.
De asemenea, instituţiile publice depun la unităţile Trezoreriei statului listele
de investiţii anuale aprobate, în condiţiile legii. La decontarea sumelor în numerar
sau prin virament din conturile instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor,
unităţile Trezoreriei verifică existenţa bugetului de venituri şi cheltuieli, existenţa
listelor de investiţii, urmărind respectarea limitei de credite bugetare deschise.
Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi, după caz, deschise la
Trezoreria statului, se pot elibera sume pentru efectuarea de plăţi în numerar,
reprezentând drepturi salariale, precum şi alte cheltuieli ce nu se justifică a fi
efectuate prin virament (ex.: cheltuieli cu deplasarea personalului).
Instituţiile publice au obligaţia să organizeze activitatea de casierie astfel

încât încasările şi plăţile în numerar să fie efectuate în condiţii de siguranţă şi în
limita plafonului de casă stabilit de unităţile Trezoreriei statului pentru fiecare
instituţie publică.
Instituţiile publice pot deschide cu avizul Ministerului Finanţelor Publice
conturi escrow* la o bancă agreată de instituţiile finanţatoare externe şi interne în
limita unor sume în lei sau în valută în condiţii stabilite prin convenţii încheiate
între părţi.
Este interzis instituţiilor publice să efectueze operaţiuni de încasări şi plăţi
*
Conform Dicţionar de contabilitate englez - român, Ed. Universal Dalsi 2000, termenul are următoarele sensuri: escrow
account - cont în care sunt păstraţi banii până ce se semnează în contract sau se îndeplinesc anumite condiţii stabilite între
părţi; in escrow - încredinţat unei terţe părţi; document held in escrow - document încredinţat unei terţe părţi spre păstrare şi
spre a fi returnat la achitarea unei datorii

prin bănci, cu excepţia încasărilor şi plăţilor efectuate în valută, în legătură cu

anumite împrumuturi de stat.
Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze
sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate
sau lucrărilor executate în conturile agenţilor economici furnizori deschise la
unităţile Trezoreriei statului, în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal.
Agenţii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia
utilizează sumele în conturile deschise la unităţile Trezoreriei statului în
următoarea ordine:
Ø achitarea drepturilor de natură salarială prin transferul sumelor aferente în
conturile deschise la bănci;
Ø virarea impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora pentru achitarea
obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete;
Ø sumele rămase disponibile e virează în conturile deschise la bănci.
Conturile agenţilor economici deschise la unităţile Trezoreriei statului se

supun executării silite, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să
aplice procedura de executare silită.
Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, pot emite bilete la
ordin pentru garantarea plăţii anumitor sume la date fixe. Aceste bilete la ordin pot
fi avalizate de către terţi, cu excepţia Trezoreriei statului.
Transferurile şi subvenţiile alocate de la bugetul de stat, de la bugetele locale
sau bugetele fondurilor speciale se virează în conturi deschise pe seama
instituţiilor publice la unităţile Trezoreriei statului, în a căror rază sunt
înregistrate fiscal şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor aprobate, neputând fi
executate silit.
Disponibilităţile în valută gestionate de Ministerul Finanţelor Publice
provenite din împrumuturi interne şi externe contractate de stat, se păstrează la
Banca Naţională a României în conturi purtătoare de dobândă, care funcţionează
în afara contului curent general al Trezoreriei statului şi se utilizează potrivit
legii.
Trezoreria statului acordă dobânzi la disponibilităţile păstrate în contul curent
general al Trezoreriei statului pe bază de reglementări specifice.
Nivelul ratelor dobânzilor acordate se stabileşte periodic de Ministerul
Finanţelor Publice în conformitate cu politica monetară a Guvernului şi a Banca
Naţională a României.
Contravenţii şi sancţiuni privind operaţiunile derulate prin Trezoreria
Statului
Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte:

1. preluarea de sume din contul curent general al Trezoreriei statului şi din
conturile în valută ale Ministerul Finanţelor Publice fără acordul
persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni din aceste conturi (amendă
de la 20.000.000 la 50.000.000 lei conform OUG 146/31oct2002
publicătă în M.Of. 824/14nov2002);
2. efectuarea de către instituţiile publice de încasări şi plăţi în alte conturi

decât cele stabilite prin reglementări (amendă de la 20.000.000 la

50.000.000 lei conform OUG 146/31oct2002 publicătă în M.Of.
824/14nov2002);
3. utilizarea sumelor încasate în conturile deschise la unităţile Trezoreriei
statului de către agenţii economici în altă ordine decât cea reglementată
(amendă de şa 50.000.000 la 100.000.000 lei conform OUG
146/31oct2002 publicătă în M.Of. 824/14nov2002).
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele cu
atribuţii de control din cadrul Ministerul Finanţelor Publice sau al Curţii de
Conturi, după caz.
Rolul Trezoreriei statului în Execuţia de casa a bugetelor publice
Execuţia de casă în sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului pe baza

normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice. Trezoreria
statului asigură:
a) încasarea veniturilor bugetare;

b) efectuarea plaţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor
publice, in limita creditelor bugetare si destinaţiilor aprobate potrivit
dispozitiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasari si plaţi privind datoria publică
internă si externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau
garantate
de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenta şi plata
dobânzilor, comisioanelor, spezelor si altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare in contul autoritaţilor
administraţiei publice centrale si locale.
Prin trezoreria statului se pot efectua si următoarele operaţiuni:
a) pastrarea disponibilitatilor reprezentând fonduri externe nerambursabile
sau contravaloarea in lei a acestora, primite pe baza de acorduri si înţelegeri
guvernamentale si de la organisme internaţionale, si utilizarea acestora
potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe baza de hotarâri ale
Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli
de capital in sectoarele publice si economice, dupa caz; b) efectuarea de
plasamente financiare din disponibilitatile aflate în contul general al trezoreriei
statului prin Banca Naţionala a României; c) alte operaţiuni financiare prevăzute
de lege.

Test de autoevaluare 7.1. Alegeţi răspunsurile corecte:

1. Între atribuţiile trezoreriei statului se regăsesc:
a) asigură încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor şi păstrarea

disponibilităţilor băneşti;
b) asigură execuţia bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului
asigurărilor sociale şi a altor bugete speciale prin încasarea veniturilor din
impozite, taxe şi alte contribuţii de la contribuabili persoane fizice şi
juridice şi prin efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite în
limita creditelor bugetare aprobate;
c) exercită în mod operativ un control financiar preventiv asupra încasărilor
veniturilor bugetare cât şi asupra încadrării cheltuielilor dispuse de
ordonatorii de credite în funcţie de destinaţia aprobată prin buget;
d) efectuează operaţiuni de decontare în contul instituţiilor publice, păstrează
disponibilităţile acestora ce se creează în urma constituirii şi utilizării
mijloacelor bugetare;
e) gestionează datoria publică ce rezultă din primirea împrumuturilor interne şi
externe, folosind-o potrivit destinaţiei prevăzute de lege şi rambursînd creditele
la scadenţă şi plătind dobânzile aferente;
2. Direcţia Generală a Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanţelor are

următoarele funcţii:
a) elaboreaza instrucţiuni privind organizarea şi funcţionarea trezoreriilor
teritoriale sprijinînd activitatea acestora;
b) asigurara evidenţa contabila privind constituirea şi utilizarea tuturor
fondurilor statului;
c) deschide credite bugetare la trezoreriile teritoriale, trezoreria centrală
avînd contul corespondent la centrala Banca Naţională a României;
d) efectueaza operaţiuni de decontare între trezoreriile judeţene;
e) gestioneaza fondurile publice cu destinaţie specială constituite la nivelul
economiei naţionale;
f) gestioneza şi tine evidenţa împrumuturilor lansate pentru acoperirea
deficitului bugetului sau pentru finanţarea unor proiecte prioritare în
economie;
g) elaboreza raportul anual şi a contului general de execuţie a bugetului de
stat şi a fondurilor speciale extrabugetare.
În loc de Care sunt atribuţiile Trezoreriei Statului?

rezumat Cum este organizată din punct de vedere teritorial şi care sunt funcţiile

Trezoreriei Statului?
Cum se formează şi se utilizează resursele derulate prin Trezoreria Statului?
Ce mecanisme şi fluxuri operaţionale se derulează în cadrul trezoreriei statului?
Cine administrează contul curent general al Trezoreriei Statului?
Ce fapte constituie contravenţii privind operaţiunile derulate prin Trezoreria
Statului?
Care este rolul Trezoreriei statului în Execuţia de casa a bugetelor publice?

Rolul, atribuţiile, organizarea şi funcţiile Trezoreriei statului.

Răspuns 7.1
1. a,b,c,d,e
2. a,b,c,d,e,f,g

2000
OUG 146/31oct2002 publicătă în M.Of. 824/14nov2002

Curs nr 8 - Asistenţa socială în România
Cursul Nr. 8
ASISTENŢA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA
Cuprins Pagina
8.1 Asistenţa socială, standarde de calitate privind serviciile sociale şi protecţia
persoanelor cu handicap 65
Bibliografie Curs Nr.8 73


• să fie capabili să definească Curs nr 8 - Asistenţa socială în România
şi să facă diferenţele faţă de asigurarea socială;
• să poată da exemple de criterii pe baza cărora se acordă prestaţiile de
asistenţa socială;
• însuşirea formele de asistenţă socială: prestaţii sociale şi servicii sociale
• înţelegerea principiilor şi standardelor obligatorii de calitate a prestaţiilor
de asistenţă socială;
8.1 Asistenţa socială, standarde de calitate privind serviciile sociale şi protecţia

persoanelor cu handicap
Sistemul de asistenţa sociala în România reprezinta un ansamblu de instituţii
şi măsuri prin care statul, colectivitatea locala si societatea civila intervin pentru
prevenirea,limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor
situatii de marginalizare sau excluziune sociala a persoanelor familiei,grupurilor ori
comunitaţilor. Este o componenta a sistemului naţional de protectie sociala alături de
alte forme de protectie sociala cum sunt asigurările sociale şi protecţia persoanelor
cu handicap.
Asistenţa socială în România se realizează prin 2 componente:
1. servicii sociale
2. prestatii sociale acordate în vederea dezvoltării capacitaţilor individuale şi

colective acordate pentru acoperirea nevoilor sociale,cresterea calitaţii vieţii
si incluziunea sociala a individului si colectivitatii
Principiile generale prin care se garanteaza accesul egal la drepturi de asistenţa

sociala(servicii si prestatii sociale) sunt următoarele:
universalitatea=fiecare persoană are dreptul la asistenţa socială în condiţiile

legii
respectarea demnităţii umane=fiecarei persoane ii este garantată dezvoltarea

liberă şi deplină a personalităţii
solidaritatea socială=comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu-
şi pot asigura nevoile sociale în scopul menţinerii si întăririi coeziunii sociale
parteneriatul=autoritatea administraţiei publice centrale şi locale cooperează
in vederea acordarii serviciilor sociale cu instituţii de drept public si privat,de
cult sau alte structuri asociative
subsidiaritatea=în situaţia în care persoana/familia nu-şi poate asigura
integral nevoile sociale intervin colectivitatea locala,structurile asociative şi în
mod complementar statul
transparenţa=se urmăreste creşterea gradului de responsabilitate a

administraţiei publice centrale şi locale faţa de cetaţean;resursele bugetare

alocate figurează în bugete publice în mod transparent
nediscriminarea=accesul la dreptul de asistenţa sociala se realizează fară
restrictie faţa de rasă, naţionalitate,etnie,limba,religie,categorie
sociala,vârsta,apartenenţî,politică,dezabilitate
Prestatiile sociale sunt măsuri de redistribuire financiare prin bugete publice

destinate persoanelor/ familiilor aflate în situaţia de a beneficia de asistenţa socială.
Serviciile sociale sunt grupate în:
primare
specializate
Serviciile sociale primare sunt măsuri si actiuni imediate de prevenire acordate în

comunitate în scopul identificarii şi limitarii situatiilor de risc în care se poate afla la un
moment dat persoana/familia sau grupul.
Serviciile sociale specializate sunt măsuri de suport şi asistenţa ce au ca scop

menţinerea,refacerea sau dezvoltarea capacitaţilor persoanei sau familiei şi sunt
acordate de personal calificat,specializat.
Serviciile sociale se realizează la domiciliul beneficiarului,în centre de zi şi
rezidenţiale,publice sau private şi în general în comunitate.
Centre de zi şi rezidenţiale=serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi
care dispun de infrastructura adecvată(regimul centrelor este ca o persoana să fie
găzduita pe o perioada mai mare de 24 ore).
Formele de organizare a serviciilor sociale sunt prevăzute in nomenclatorul

serviciilor sociale care se aproba prin H.G.
Prestatiile sociale sunt transferuri financiare şi cuprind alocaţii

familiale,ajutoare sociale, indemnizatii si facilitati.
Alocaţiile familiale se acorda familiilor şi au in vedere nasterea,educaţia şi
întretinerea copiilor.
Ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate in dificultate şi ale căror
venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţa.
Indemnizatiile şi facilitatile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii
sociale.Unele indemnizatii au caracter reparatoriu pentru familiile sau persoanele care
au suferit daune în urma unor evenimente socio-politice sau legate de catastrofe sau
calamitaţi naturale.
Criterii pe baza cărora se acorda prestaţii sociale:

evaluarea contextului financiar
venitul solicitantului sau familiei lui
condiţii de locuire
stare de sanatate,gradul de dependenta.
Statul acorda prestaţiile sociale prin autoritatea administraţiei publice,centrale şi

locale.
Prestatiile sociale se acordă in bani sau natura din bugetul de stat sau cel local.
Personalul din sistemul de asistenţa sociala,are următoarele obligaţii:
- să-si desfasoare activitatea in conformitate cu legislatia în vigoare
- să asigure confidenţialitatea informatiilor obtinute în exercitarea atribuţiilor

- să respecte intimitatea beneficiarilor
- să respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale şi furnizorii
de servicii sociale
- să respecte etica profesionala,demnitatea persoanei asistate social
- să implice activ beneficiarii de asistenţa sociala si familiile lor in procesul
decizional şi de acordare a serviciilor sociale.
Atributiile administraţiei publice centrale in domeniul asistentei sociale

Autoritatea publică centrala care elaborează politici şi promoveaza drepturile
familiei, copilului,persoanei varstnice/cu handicap,este Ministerul Muncii,
Solidaritatii si Familiei (MMSF).
Funcţiile MMSF
‐ autoritate de stat
‐ strategie
‐ reglementare
‐ reprezentare
‐ armonizare(europeana)
‐ mediere sociala
Atributiile MMSF
- elaborarea de politici şi programe de dezvoltare unitara in domeniu
- stabilirea obiectivelor prioritare şi directiilor de actiune in domeniu
- elaborarea de proiecte,acte normative si reglementari specifice
- monitorizarea si evaluarea sistemului de servicii şi prestaţii sociale
- finanţarea partiala(parteneriatelor) sau integrală a programelor
naţionale

- elaborarea şi monitorizarea indicatorilor sociali

- dezvoltarea de metodologii pentru asigurarea calitaţii serviciilor sociale
- reglementarea şi organizarea unui sistem unic de acreditare a
furnizorilor
Aplicarea unitară la nivel teritorial a legislaţiei si strategiei naţionale în domeniu se

asigură prin structuri ce funcţioneaza in subordinea MMSF:
1. Observatorul social este instituţia publică cu rol in eficientizarea procesului

de elaborare şi implementare a politicilor sociale la nivel naţional.
2. Inspectia sociala are ca scop controlul implementarii legislatiei în domeniu şi
inspectarea activitatii institutiei publice şi private ce furnizeaza servicii şi
prestaţii sociale.
3. Agentia Naţionala pentru prestatii are rolul de a crea un sistem unitar privind
administratia procesului de acordare a prestaţiilor sociale.
Atribuţiile administraţiei publice locale în domeniul asistentei sociale

Autoritaţile administraţiilor publice locale (consiliile locale,primariile)
înfiinteaza şi organizeaza servicii publice de asistenţa sociala.Consiliile judetene au în
subordinea lor serviciul public de asistenţa sociala (sub forma unei directii
generale) cu următoarele atribuţii:
elaborarea şi implementarea strategiilor şi planurilor de actiune la nivel

judetean în concordanţa cu strategiile şi planurile naţionale şi cu programele
proprii de dezvoltare comunitară
iniţierea şi aplicarea măsurilor de prevenire si combatere a situatiei de

marginalizare si excluderea sociala şi soluţionarea urgentelor sociale
coordonarea infiinţarii şi organizarea serviciilor sociale in concordanţa cu
nevoile sociale identificate,asigurand acoperirea echitabila pe întreg teritoriul
judetului şi acordarea de sprijin financiar şi tehnic în domeniu
propunerea infiintarii si administrarii serviciilor sociale specializate direct
sau în parteneriat
monitorizarea şi evaluarea serviciilor sociale pe tot judeţul
elaborarea de proiecte cu finanţarea Naţionala si internăţionala în domeniu
elaborarea si propunerea spre aprobare de consiliul judeţean a proiectului de
buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţa
sociala
Consiliile locale au obligaţia de a infiinţa serviciul public de asistenţa sociala cu

următoarele atributii:
identificarea nevoilor sociale ale Comunitaţii şi soluţionarea lor in condiţiile

legii
infiinţarea,organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare

dezvoltarea şi gestionarea serviciilor specializate

încheierea convenţiilor de parteneriat
elaborarea şi implementarea de proiecte
elaborarea si propunerea către consiliul local a proiectului de buget anual
pentru susţinerea serviciilor sociale conform planului de actiune propriu.
Standardele obligatorii de calitate privind serviciile sociale specializate în

Romania furnizate în sistem public şi parteneriat public-privat
Prin standardele de calitate înţelegem în acest domeniu cerinţe privind cadrul

organizatoric şi material,resursele umane şi financiare,calitatea personalului implicat în
vederea furnizarii acestor servicii de asistenţa socială.
Furnizorii de servicii sociale au o perioada de 12 luni pentru a îndeplini,a întruni
condiţiile de acreditare(standardele de calitate).
Standardele de calitate se referă la următoarele aspecte:

1. Organizare şi administrare
2. Drepturile beneficiarilor
3. Etica personalului implicat
4. Centrarea pe persoane şi participarea beneficiarilor
5. Relaţiile de parteneriat şi orientarea pe rezultate(indicatori specifici)

6. Îmbunătaţirea continuă a calitaţii acestor servicii
În legatura cu organizarea si administrarea,furnizorii de servicii sociale (FSS) au
obligaţia sa-si stabileasca obiecte valabile pe o perioada de 3-5 ani,cu obligaţia să
asigure o procedura de informare şi comunicare a instituţiilor competente,a
personalului,a beneficiarului si familiile lor;au obligaţia să asigure proceduri de
evaluare a utilizarii eficiente a resurselor umane,materiale,financiare.
În legatură cu drepturile beneficiarului,fiecare FSS trebuie să asigure apararea şi

promovarea drepturilor beneficiarilor,egalitatea de şansă şi tratament,participarea acestora
si asigurarea demnitaţii personale.
În legatura cu etica personalului implicat fiecare FSS trebuie să asigure un cod etic
care să susţină respectul fata de beneficiari,respectul faţă de confidenţialitate şi respectul
pentru un mediu de munca sanatos şi sigur.
Legat de centrarea pe persoane FSS trebuie să dezvolte aceste servicii în
funcţie de nevoile beneficiarului si de nevoile identificate în comunitate.Legat de
participarea beneficiarilor FSS trebuie să promoveze şi să susţina participarea
sociala a beneficiarilor,incluziunea sociala a acestora şi să militeze pentru educatia
civica a beneficiarilor, respectarea şanselor egale,eliminarea barierelor în procesul

de inserţie sau de incluziune socială.

În legatură cu parteneriatul,FSS trebuie sa coopereze prin încheierea de
parteneriate intre furnizorii publici şi cei privati sau între cei privati.În legatura cu
orientarea pe rezultate FSS trebuie să asigure monitorizarea rezultatelor in
domeniu şi măsurarea acestora ca şi proces continuu de îmbunataţire a calitaţii,a
transparentei şi a responsabilitatii în acest domeniu.
FSS trebuie să sigure un set complet de indicatori măsurabili pentru intrarile în
sistem (resurse umane,materiale şi financiare) dar şi pentru procedurile de primire a
beneficiarilor,de asistenţa a acestora şi de incluziune socială a acestora.
PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU

HANDICAP se realizează în baza legii speciale care reglementează drepturile şi
obligatiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrarii şi incluziunii sociale a
acestora.
Persoanele cu handicap, sunt acele persoane carora, datorită unor afectiuni fizice,
mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfaşura in mod normal activitaţi
cotidiene, necesitand măsuri de protectie în sprijinul recuperarii, integrarii şi
incluziunii sociale.
De această protecţie, beneficiaza copiii si adultii cu handicap, cetateni romani,

cetateni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori
reşedinţa în Romania.
Protectia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele

principii:
a) respectarea drepturilor şi a libertaţilor fundamentale ale omului;
b) prevenirea şi combaterea discriminarii;
c) egalizarea sanselor;
d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea

forţei de muncă;
e) solidaritatea sociala;
f) responsabilizarea Comunitaţii;
g) subsidiaritatea;
h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap;

i) interesul persoanei cu handicap;
j) abordarea integrata;

k) parteneriatul;
l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi
formelor de suport de care beneficiază;
m) abordarea centrată pe persoana în furnizarea de servicii;
n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;
o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi

asistenţei necesare;
p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi si
obligaţii egale ca toti ceilalti membri ai societăţii.
Autoritaţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societatii civile,

precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea legii de protecţie a
persoanelor cu handicap au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze
drepturile persoanei cu handicap, stabilite in concordanţa cu prevederile Cartei sociale
europene, adoptată la Strasbourg în 1996.
Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:
a) ocrotirea sanatatii - prevenire, tratament şi recuperare;

b) educatie şi formare profesională;
c) ocuparea şi adaptarea locului de munca, orientare şi reconversie profesională;
d) asistenţa sociala, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;
e) locuinta, amenajarea mediului de viaţa personal ambiant, transport, acces la

mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;
g) asistenţa juridica;
h) facilitaţi fiscale;
i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de

către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Găsiţi corespondenţele între coloanele de mai jos astfel încât să se evidenţieze
procedurile de administrare a riscului de piaţă:
1.Evaluarea contextului financiar

2. Venitul solicitantului sau familiei lui
A. Criteriile pe baza carora se

acorda prestatii sociale sunt: 3. Condiţii de locuire
4. Stare de sanatate
5. Grad de dependenta
6.Organizare si administrare
B. Persoanele cu handicap
7.Drepturile beneficiarilor
beneficiaza de drepturi la:
8.Etica personalului implicat
9. Centrarea pe persoane si participarea beneficiarilor
10.Relatiile de parteneriat si orientarea pe

rezultate(indicatori specifici)
11.Imbunatatirea continua a calitaţii acestor servicii

C. Standardele de calitate în
12.ocrotirea sanatatii - prevenire, tratament si recuperare;
asistenţa socială se refera la
13. educatie si formare profesionala;
următoarele aspecte:
14.ocuparea si adaptarea locului de munca, orientare si
reconversie profesionala;
15. asistenţa sociala, respectiv servicii sociale si prestatii

sociale;
16. facilităţi fiscale
Care sunt principiile generale prin care se garanteaza accesul egal la drepturi de
În loc de asistenţa sociala?
Care sunt componentele sistemului de asistenţă socială?
rezumat
Care sunt atributiile administraţiei publice centrale in domeniul asistentei sociale?
La ce se referă standardele de calitate în asistenţa socială?
Principiile asistenţei sociale în România şi standardele de calitate privind
serviciile sociale

Răspuns 8.1 A 1-5 ; B 12-16; C 6-11

[6]. Legea nr. 47 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicătă în
M.OF. nr. 239 din 16 martie 2006
[7]. Legea nr 448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, publicătă în M.OF. nr. 1006 din 18 dec 2006

Curs nr 9 - Finanţarea administrarea şi gestiunea serviciilor publice locale
Cursul Nr. 9
FINANŢAREA ADMINISTRAREA ŞI GESTIUNEA SERVICIILOR

PUBLICE LOCALE
Cuprins Pagina
9.1 Finanţarea administrarea şi gestiunea serviciilor publice locale 75


Înţelegerea conceptului de servicii publice locale
• Familiarizarea cu problematica serviciilor de administrare a domeniului
public si privat ale statului şi de gospodarie comunala
• Recunoaşterea activitatilor ce reprezinta obiectul serviciilor de
administrare a domeniului public
• Recunoaşterea activitatilor ce reprezinta obiectul serviciilor de gospodarie
comunala
• Înţelegerea activitatilor şi actiunilor de utilitate si interes local desfasurate
sub autoritatea administraţiei publice locale prin care se asigura gospodăria
comunală
9.1 Finanţarea, administrarea şi gestiunea serviciilor publice locale

Serviciile publice locale sunt finanţate din bugetele publice locale, sunt administrate de
autoritatea publică locală dar pot fi gestionate în regim public şi privat prin
concesionarea dreptului de furnizare.
Serviciile
publice Serviciile publice locale sunt:
locale
A. Servicii de administrare a domeniului public şi privat ale statului B.
Autonomie Servicii publice de gospodarie comunala
locala
Ambele categorii se afla în sarcina autoritaţilor administrative publice locale şi
se organizeaza pe baza următoarelor principii:
Dezvoltare
durabila 1. Autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice
2. Responsabilitatea şi legalitatea în furnizarea acestor servicii 3.
Parteneriat Corelarea cerinţelor cu resursele

public- privat
4. Dezvoltarea durabilă
5. Asocierea şi parteneriatul public privat
6. Liberul acces la informaţii şi consultarea cetatenilor
7. Respectarea regulilor economiei de piata şi eficientei economice

A.Prin servicii de administrare a domeniului public şi privat de interes local

înţelegem totalitatea actiunilor si activitatilor edilitar-gospodaresti prin care se
asigură administrarea,gestionarea şi exploatarea bunurilor din domeniul public şi
privat al unitatilor administrativ-teritoriale.
Prin domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale înţelegem totalitatea

bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea publică a unitatilor administrativ-
teritoriale potrivit legii sau prin natura lor care sunt de uz sau interes public local sau
judetean.
Domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale reprezinta totalitatea

bunurilor mobile şi imobile care se află in proprietatea unitatilor
administrativteritoriale si care nu fac parte din domeniul public al acestora.
Serviciile de administrare a domeniului public şi privat al statului sunt destinate

satisfacerii unor nevoi ale Comunitaţii locale şi contribuie la ridicarea gradului de
civilizatie si confort al acestora.
Activitatile ce reprezintă obiectul serviciilor de administrare a domeniului public sunt:

exemple:
construirea,modernizarea,exploatarea şi intreţinerea
drumurilor,podurilor,strazilor,etc
amenajarea şi intreţinerea zonelor verzi,a parcurilor şi gradinilor publice,a

lacurilor de agrement, a terenurilor de sport şi de joaca pentru copii
amenajarea ,intreţinerea şi exploatarea lacurilor,ştrandurilor
deratizarea şi dezinsecţia instituţiilor publice,locale,spaţiilor comerciale
construirea,modernizarea,administrarea şi exploatarea pieţelor agro-

alimentare,a targurilor
instalarea,intreţinerea,funcţionarea sistemelor de semnalizare
îndepărtarea zăpezii şi preintampinarea formării poleiului si ghetei
amenajarea,organizarea şi exploatarea parcurilor,a locurilor publice de afisaj

si reclame,a panourilor publicitare
infiinţarea,organizarea şi funcţionarea băilor publice
exploatarea activităţilor de ecarisaj,gradinile zoo

infiintarea,organizarea si intretinerea retelelor de iluminat public
B.Serviciile publice de gospodarie comunala reprezinta ansamblul activitatilor şi

acţiunilor de utilitate şi interes local desfasurate sub autoritatea administraţiei publice
locale prin care se asigură următoarele:
1. alimentarea cu apă
2. canalizarea şi epurarea apelor uzate şi fluviale
3. salubrizarea localitatilor
4. alimentarea cu energie termică produsă centralizat
5. alimentarea cu gaze naturale
6. alimentarea cu energie electrica
7. transportul public local
8. administrarea fondului locativ public
Serviciile publice de gospodărie comunală trebuie sa indeplinească următoarele

condiţii:
1. continuitate din punct de vedere cantitativ şi calitativ(dezvoltare durabilă)
2. adaptabilitate la cerinţele consumatorilor
3. acces egal la serviciul public(in condiţii contractuale)
4. asigurarea sănătaţii publice şi a calitaţii vieţii
Gestiunea serviciilor publice locale se poate realiza în mod direct de către serviciile
proprii ale unitatii administrativ-teritoriale,ale administraţiei locale sau în mod
delegat(indirect)prin furnizori de servicii publice de gospodarie comunală privaţi.
Delegarea gestiunii serviciilor publice de gospodarie comunală către operatori

economici privati se realizează pe baza procedurilor de achizitie publică ce au ca scop
încheierea de contracte.
Finantarea si realizarea investiţiilor precum si a cheltuielilor curente ale

furnizorilor de servicii publice se realizează din surse bugetare şi tarife de prestaţii de la
consumatori în ambele cazuri:
‐ gestiune directa

‐ gestiune indirecta(delegata)
Finanţarea cheltuielilor curente se asigură din bugetele de venituri,de cheltuieli ale

furnizorilor (prestatorilor de servicii publice,de gospodarie comunală)prin încasarea
de la utilizatori (consumatori) a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor,iar
în completare din alocaţii bugetare acordate de Guvern sau din bugetele locale
Furnizorii de servicii publice locale de gospodarie comunală pot fi:
1. compartiment de specialitate din aparatul propriu al consiliilor locale

autorizate in condiţiile legii (gestiune directă)
2. agenţii economici autorizaţi în condiţiile legii (gestiune delegată)
GESTIUNEA ŞI FINANŢAREA SERVICIILOR PUBLICE LOCALE
Serviciile de administrare a domeniului public şi privat se înfiinţează şi

organizează de autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de:
marimea,gradul de dezvoltare şi particularitatile economice-sociale ale
localitaţii,starea dotarilor şi echipamentelor edilitar-urbane,posibilităţile de finanţare a
funcţionarii exploatarii şi dezvoltarii acestora.
Cerintele privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor de administraţie a

domeniului public sunt:
securitatea serviciilor furnizate
continuitatea serviciilor din punct de vedere cantitativ şi calitativ
adaptarea permanentă la nevoile comunitaţilor locale
tarifarea echitabilă a serviciilor furnizate
accesul liber la aceste servicii şi consultarea permanentă a cetăţenilor
Înfiinţarea,organizarea,coordonarea şi reglementarea acestor servicii constituie

dreptul exclusiv al autoritaţilor publice locale.De asemenea dezvoltarea,
modernizarea, exploatarea, întretinerea şi administrarea acestor servicii sunt de
competenţă exclusivă a autoritaţii administraţiei publice locale.
Administrarea şi exploatarea serviciilor poate fi realizată prin gestiunea

compartimentele proprii ale autoritaţii administraţiei publice locale sau gestiune delegată
de operatori economici privaţi.
Alegerea formei de gestiune a serviciilor de administrare a domeniului public şi

privat se face prin hotarâri ale consiliilor locale(comunale,judetene,municipale)în

funcţie de specificul,volumul şi natura bunurilor proprietate publică şi privată,în

funcţie de interesele actuale şi de perspectiva ale unităţii administrativ-teritoriale.
Indiferent de gestiunea abordată(directă/indirectă) activitatile specifice de

administrare a domeniului public şi privat se organizează şi desfasoară pe baza unui caiet
de servicii si a unui regulament de serviciu prin care se stabilesc nivelurile de calitate şi
performanţă,condiţii tehnice, raporturile dintre operatori şi
utilizatori,modul de tarifare,facturare,încasare a serviciilor.
Caietul de sarcini şi regulamentul de serviciu se aprobă de consiliul local al

unităţii administrativ-teritoriale.
Contractul de delegare a gestiunii are drept anexe următoarele:
caietul de sarcini
regulamentul de serviciu
inventarul bunurilor proprietate publică si privată aferentă
procesul-verbal de predare-primire a bunurilor necesare realizarii acestor

servicii
Contractul de delegare a gestiunii are clauze principale:
denumirea parţilor contractante
obiectul contractului
durata contractului
drepturile şi obligaţiile părţilor
modul de tarifare,facturare şi încasare
tarifele practicate şi procedura de stabilire,modificare şi aprobare
Finanţarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat se realizează

prin:
alocaţii bugetare şi autofinanţare în cazul serviciilor furnizate în gestiune

directă
bugetele de venit şi cheltuieli ale operatorilor în cazul în care serviciile se

furnizează în gestiune delegata

Cheltuielile curente pentru asigurarea funcţionarii propriu-zise a serviciilor de

administrare a domeniului public se asigură prin încasarea de la utilizatori a
preţurilor,tarifelor,taxelor locale aprobate sau prin alocaţii bugetare cu respectarea
următoarelor condiţii:
organizarea şi desfasurarea pe criterii comerciale şi concurentiale a activităţii

prestate
protejarea autonomiei financiare a operatorilor(gestiune delegată)
reflectarea costului efectiv al furnizării în pretul sau tariful serviciilor
ajustarea periodică a preţurilor,tarifelor,taxelor locale
recuperarea integrală a cheltuielilor prin pretul/tariful serviciului
calcularea,înregistrarea şi recuperarea uzurii fizice şi morale a mijloacelor

fixe specifice infrastructurii necesare furnizării acestor servicii
Finanţarea şi realizarea investiţiilor necesare furnizării serviciilor de

administrare a domeniului public se asigură cu următoarele surse:
1. alocaţii de la bugetul local
2. credite bancare interne sau externe garantate de autoritatea administraţiei

publice locale sau guvern
3. taxe speciale instituite în condiţiile legii
4. participarea capitalului privat în cadrul unor parteneriate public-private
5. transferul de la bugetul de stat
6. fonduri nerambursabile pentru proiecte finantate din fonduri UE
7. venituri proprii ale operatorului în cazul gestiunii delegate
Investitiile pentru reabilitarea,modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii

edilitar-urbane,care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor,rămân în
proprietatea acestora pe toata durata contractului de delegare a gestiunii şi se
amortizează pe perioada contractului de delegare a gestiuni

Test de autoevaluare 9.1. Selectaţi răspunsurile corecte:

1. Serviciile publice de gospodarie comunala reprezinta ansamblul activitatilor si
actiunilor de utilitate si interes local desfasurate sub autoritatea administraţiei publice
locale prin care se asigura următoarele:
a) alimentarea cu apă
b) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi fluviale
c) salubrizarea localităţilor
d) alimentarea cu energie termică produsă centralizat
e) alimentarea cu gaze naturale
f) alimentarea cu energie electrică
g) transportul public local
h) administrarea fondului locativ public
2.Finanţarea şi realizarea investiţiilor necesare furnizării serviciilor de administrare a

domeniului public se asigură din:
i) alocaţii de la bugetul local
j) credite bancare interne sau externe garantate de autoritatea administraţiei publice

locale sau guvern
k) taxe speciale instituite in condiţiile legii
l) participarea capitalului privat în cadrul unor parteneriate public-private
m) transferul de la bugetul de stat
n) fonduri nerambursabile pentru proiecte finantate din fonduri UE
o) venituri proprii ale operatorului in cazul gestiunii delegate
3. Finanţarea serviciilor de administrare a domeniului public se realizează prin:

a) alocaţii bugetare şi autofinanţare în cazul serviciilor furnizate în
gestiune directa
b) bugetele de venit şi cheltuieli ale operatorilor în cazul in care serviciile

se furnizează în gestiune delegată

Care sunt activitaţile ce reprezintă obiectul serviciilor de administrare a domeniului

public ?
Care sunt activitatile ce reprezintă obiectul serviciilor de gospodărie comunală?
În loc de
Care sunt cerinţelor privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor de administraţie a
rezumat
domeniului public?
Care sunt anexele şi clauzele specifice ale contractului de delegare a gestiunii a
serviciilor publice locale?
Serviciile publice locale-definire şi utilitate.Finanţarea administrarea şi
gestiunea serviciilor publice locale

Răspuns 9.1
1.a-h
2. i-o
3. a,b

[2]. Işan Vasile, Cocriş Vasile, Sectorul Public, Iluzia bunăstării generale,
Editura Ankarom, Iaşi, 1997.
[3]. Iordan Nicola, Managementul serviciilor publice locale, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2003,
[4]. Parlagi Anton, Iftimoaie Cristian, Serviciile publice locale, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.
[5]. Dragoş Dincă, Serviciile publice şi dezvoltarea locală, Editura Lumina Lex,
2008
[6]. Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, publicătă în
M.Of. nr.359 din 4 apr 2001
[7]. Ordonanţa privind organizarea si functionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public si privat de interes local nr. 71/2002,
publicătă în M.OF. nr. 648 din 31 aug. 2002
[8]. Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicătă în M. Of. nr.
262 din 19 apr. 2007
[9]. Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, modificată prin Legea
nr.286/6 iulie 2006 şi republicătă în M.Of. nr. 123/20 febr. 2007.

Curs nr10 - Achiziţia publică în România
Cursul Nr. 10
ACHIZIŢIA PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA
Cuprins Pagina
10.1 Principii, etape, proceduri de atribuire a contractelor şi criterii de evaluare a ofertelor
în procesul de achiziţie publică 85
Lucrare de verificare CursNr. 10 94
Bibliografie CursNr. 10 95


• înţelegerea principiilor, etapelor şi regulilor aplicabile sistemului de
achiziţie publică
• însuşirea responsabilităţilor conducerii autorităţilor contractante în
atribuirea contractelor de achiziţie publică
• cunoaşterea procedurilor de atribuire a contractelor şi a criteriilor de
evaluare a ofertelor în procesul de achiziţie publică
10.1 Principii, etape, proceduri de atribuire a contractelor şi criteriilor de

evaluare a ofertelor în procesul de achiziţie publică
Scopul general al sistemului achiziţiilor publice este dedicat satisfacerii interesului
public, respectiv dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului de viaţă al comunităţii .
Dimensiunea acestui sector economic este estimată de către Comisia
Europeană la 16,5% din PIB-ul UE. Armonizarea procedurilor de achiziţii publice la
nivelul Uniunii Europene este un deziderat important al pieţei comune europene.
Legislaţia europeană a încurajat şi încurajează concurenţa între firme prin
utilizarea de proceduri de selecţie transparente. De asemenea, legislaţia europeană
conţine prevederi de acţiune coercitivă împotriva autorităţilor contractante care nu-şi
îndeplinesc obligaţiile.
Directivele europene (17/2004/CE şi 18/2004/CE împreună cu directivele
1989/65/CEE şi 92/13/CEE) sunt periodic revizuite în scopul simplificării cadrului
legislativ existente şi pentru stimularea utilizării procedurilor electronice.
La nivel internăţional, Achiziţiile Publice sunt exceptate de la regulile de
bază ale Organizaţiei Comerţului Internăţional (WTO). În completarea
documentelor EU, 12 ţări au semnat şi acordul WTO asupra procedurilor de achiziţii
guvernamentale.
Elementele componente ale sistemului sunt : autoritatea de reglementare;
autoritaţile contractante; operatori economici; supraveghetorii sistemului . Relaţiile care
se stabilesc între elementele sistemului sunt:
-de comerţ, unde o parte solicită să cumpere produse, servicii şi lucrări şi
cealaltă să le vândă;
-de suport, unde o parte solicită sprijin pentru aplicarea regulii jocului şi cealaltă
îl oferă;
-de supraveghere, unde o parte aplică regula jocului şi cealaltă verifică aplicarea
corectă a acesteia;
-de înfăptuire a dreptăţii, unde partea lezată îşi valorifică un drept pe calea
acţiunii în instanţă (contestaţii şi acţiuni judiciare în caz de litigii).
În concluzie, sistemul achiziţiilor publice desemnează totalitatea regulilor şi

a acţiunilor referitoare la cheltuirea banilor publici şi în care cererea lansată de

organismele de interes public se întâlneşte cu oferta depusă de un operator economic

.În cadrul sistemului de achiziţie publică autoritatea de reglementare este
reprezentată de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea
Achiziţiilor Publice , care are rolul fundamental de elaborare, promovare şi
implementare a politicii în domeniul achiziţiilor publice.
Autorităţile administraţiei publice şi alte persoane juridice de drept privat ce desfăşoară
activitati în domeniul utilitatilor sunt denumite autoritaţi contractante şi joaca rolul de
cumparator. Acestea, dispunând de resurse financiare, încearcă sa satisfacă nevoile
Comunitaţii de produse, servicii sau lucrări publice prin atribuirea de contracte. Este
considerată autoritate contractanta: a) orice organism al statului - autoritate publică sau
instituţie publică - care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local; b) oricare
organism de drept public, cu personalitatea juridica, care a fost înfiinţat pentru satisfacerea
nevoilor de interes general fara caracter comercial sau industrial şi care se afla cel puţin în
una din următoarele situaţii: este finanţat în majoritate de către o alta autoritate contractanta;
se afla în subordinea sau este supus controlului unei autoritaţi contractante; în componenta
consiliului de administraţie/ organului de conducere sau de supervizare mai mult de
jumătate din nr. membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractanta; c) oricare
asociere formata din una sau mai multe autoritaţi contractante; d) oricare întreprindere
publică ce desfăşoară una sau mai multe activitati relevante, atunci când aceasta atribuie
contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor
activitati. Autorităţile contractante sunt autorităţile puterii publice şi alte persoane
juridice de drept privat ce desfăşoară activitaţi în domeniul utilitaţilor şi joacă rolul
de cumpărător. Acestea dispunând de resurse financiare, încearcă să satisfacă
nevoile comunităţii de produse, servicii şi lucrări publice prin atribuirea de
contracte. Exemple de autorităţi contractante: instituţii publice, orice organism de
drept public, etc. Operatorii economici joaca în cadrul sistemului de achiziţii publice rol
fie de vânzători, fie de prestator, fie de executant. Calitatea de operator economic o poate
deţine fie o persoana fizica, fie o persoana juridica, fie un grup de astfel de persona de drept
public sau de drept privat. Prin operator economic se înţelege orice furnizor, prestator
sau executant care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii sau execută lucrări.
Supraveghetorii mediului de funcţionare a sistemului achiziţiilor publice sunt:
Ministerul Finanţelor Public; Curtea de Conturi; Agenţia Naţionala pentru
Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice; Consiliul Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor .
Principii aplicabile în achiziţiile publice
Pe parcursul întregului proces de achiziţie publică, la adoptarea oricărei decizii

trebuie avute în vedere următoarele principii: nediscriminarea; tratamentul egal; -
recunoaşterea reciprocă; transparenţa; proporţionalitatea; eficienţa utilizării
fondurilor publice; asumarea răspunderii.
Prin nediscriminare se înţelege asigurarea unei concurenţe reale, astfel încât
orice operator economic, indiferent de naţionalitate să poată participa la procedura de
atribuire şi să aibă şanşa de a deveni contractant.
Prin tratament egal se înţelege aplicarea de reguli, cerinţe, criterii identice
pentru toţi operatorii economicii, dând tuturor şanse egale de a devenii contractant.
Prin recunoaştere reciprocă se înţelege acceptarea produselor, serviciilor,

lucrărilor oferite pe piaţa U.E.

Prin transparenţă se înţelege aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor
informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire.
Prin proporţionalitate se înţelege asigurarea corelaţiei între necesitatea

autorităţii contractante, obiectul contractului de achiziţie publică, cerinţele solicitate a fi
îndeplinite.
Prin eficienţa utilizării fondurilor publice se înţelege aplicarea procedurilor de
atribuire , competiţionale şi utilizarea de criterii care să reflecte avantajele de natură
economică a ofertelor în vederea obţinerii raportului optim între calitate şi preţ. În
utilizarea fondurilor publice trebuie avute însă în vedere şi obiectivele sociale, etice
şi de protecţie a mediului.
Prin asumarea răspunderii se înţelege determinarea clară a sarcinilor şi
responsabilităţilor persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică, urmărinduse
asigurarea profesionalismului, imparţialităţii şi independenţei deciziilor adoptate pe
parcursul derulării acestui proces.
Etapele procesului de achiziţie publică

Procesul de achiziţie publică reprezintă o succesiune de etape, după
parcurgerea cărora se obţine produsul sau dreptul de utilizare al acestuia, serviciul sau
lucrarea ca urmare a atribuirii unui contract de achiziţie publică.
Prima etapă este întocmirea programului anual al achiziţiei publice. Această

etapă presupune identificarea necesităţilor autorităţilor contractante, estimarea
valorii şi modalităţile de obţinere a produselor, serviciilor sau lucrărilor, alegerea
procedurii, identificarea fondurilor, elaborarea calendarului, definitivarea şi
aprobarea programului. Dacă este cazul şi transmiterea spre publicăre a anunţului de
intenţie .
Etapa următoare este elaborarea documentaţiei de atribuire /de selectare, în

cadrul căreia autoritatea contractantă structurează:
-caietul de sarcini sau, după caz documentaţia descriptivă;
-clauzele contractuale obligatorii;
-fişa de date a achiziţiei;
-formulare şi modele;
-alte informaţii cu privire la impozitare ,protecţia mediului, protecţia muncii.
Urmează chemarea la competiţie, care consta în publicărea anunţului de

participare, punerea la dispoziţia operatorilor economici a documentaţiei de
atribuire, răspuns la solicitările de clarificări, stabilirea regulilor de participare şi de
evitare a conflictului de interese.

Etapa cea mai relevantă în cadrul procesului de achiziţie publică este

derularea procedurilor de atribuire a contractelor în cadrul căreia se primesc
ofertele, se deschid se examinează şi se evaluează, se stabileşte oferta câştigătoare şi se
poate anula procedura, dacă este cazul .
Următoarea etapă este atribuirea contractului de achiziţie publică care

presupune notificarea ofertei câştigătoare, soluţionarea contestaţiilor dacă este cazul,
semnarea contractului şi transmiterea spre publicăre a anunţului spre atribuire .
Urmează încheierea dosarului de achiziţie publică, derularea şi încheierea,
contractului .
Proceduri de atribuire- Procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică

sunt :
Licitaţia deschisă reprezintă procedura de atribuire a contractului de
achiziţie publică la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune
ofertă. Se desfăşoară de regulă într-o singură etapă şi se iniţiază prin transmiterea spre
publicăre a unui anunţ de participare prin care se solicită operatorilor economici depunerea
de oferte .
Licitaţia restrânsă este procedura la care orice operator economic are
dreptul de a-şi depune candidatura , urmând ca numai candidaţii selectaţi să aibă
dreptul de a depune ofertă . Se desfăşoară în două etape: cea de selectare a
candidaţilor şi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi. Se iniţiază prin
transmiterea spre publicăre a unui anunţ de participare prin care se solicită
operatorilor economici depunerea de candidaturi. Această procedură se utilizează când
oferta este excedentară.
Dialogul competitiv reprezintă procedura la care orice operator economic are

dreptul de a-şi depune candidatura şi prin care autoritatea contractantă conduce un
dialog cu candidaţii admişi în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să
răspundă necesităţilor sale, urmând ca pe baza soluţiilor identificate, candidaţii
selectaţi să elaboreze oferta finală. Se aplică atunci când contractul este considerat „a fi
de complexitate deosebită”. Se iniţiază prin transmiterea spre publicăre a anunţului
de participare şi se desfăşoară în trei etape:
- de preselectare a candidaţilor;
- de dialog cu candidatii admişi în urma preselecţiei pentru identificarea
soluţiei apte ;
- de evaluare a ofertelor finale depuse .
Negocierea este procedura prin care autoritatea contractantă derulează
consultări cu candidaţii selectaţi şi negociază clauzele contractuale, inclusiv preţul
cu unul sau mai mulţi dintre aceştia. Negocierea poate fi :
- negociere cu publicărea prealabilă a unui anunţ de participare;

- negociere fără publicărea prealabilă a unui anunţ de participare.
Se iniţiază prin transmiterea spre publicăre a unui anunţ de participare prin
care se solicită operatorilor economici depunerea de candidaturi în cazul negocierii

cu publicărea prealabilă a unui anunţ de participare sau a invitaţiei de participare

operatorului economic cu care vrem să negociem, în cazul negocierii fără publicărea
prealabilă a unui anunţ de participare. Această procedură se aplică în situaţii expres
prevăzute de OUG nr. 34 /2006 privind achiziţiile publice .
Cererea de oferte reprezintă procedura simplificată prin care autoritatea

contractantă solicită oferte de la mai mulţi operatori economici. Se aplică dacă
valoarea estimată, fără TVA a contractului de achiziţie publică este mai mică decât
echivalentul în lei a următoarelor praguri valorice* :
Ø pentru contractul de furnizare: 75.000 euro
Ø pentru contractul de servicii: 75.000 euro
Ø pentru contractul de lucrări: 500.000 euro.
Concursul de soluţii este procedura prin care se achiziţionează în special în
domeniul amenajării teritoriului al proiectării urbanistice şi peisagistice al
arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect prin selectarea
acestuia pe baze concurenţiale de către un juriu cu sau fără acordarea de premii. Se
iniţiază prin publicărea unui anunţ de participare prin care solicită operatorilor
economici interesaţi depunerea de proiecte .
Cumpărarea directă se aplică în cazul în care se achiziţionează produse ,
servicii sau lucrări a căror valoare fără TVA cumulată pe parcursul unui an nu
depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro .
Tipuri de contracte de achiziţie publică şi criterii de evaluare a ofertelor

Contractul de achiziţie publică este contractul cu titlul oneros încheiat în scris
între una sau mai multe autorităţi contractante pe deoparte şi unul sau mai mulţi
operatori economici pe de altă parte, avînd ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea
de produse sau prestarea de servicii. Contractele de achiziţie publică sunt:
-contractele de lucrări care au ca obiect fie execuţia de lucrări, fie atît
proiectarea cât şi execuţia de lucrări, fie realizarea prin orice mijloace a unei
construcţii care corespunde necesităţilor şi obiectivelor autorităţii contractante;
-contractul de furnizare are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor
produse prin cumpărare, inclusiv rate, închirierea sau leasing cu sau fără operaţiunea de
cumpărare;
-contractul de servicii are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii.
Contractul de achiziţie publică conţine: preambul, clauze contractuale obligatorii şi

clauze contractuale specifice
Factorii de evaluare a ofertei, pot fi, alături de preţ:
*
valorile prag au fost majorate prin reglementări de modificare a O.U.G. 34/2006

-caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau funcţional;

-caracteristici de mediu;
-costuri de funcţionare;
-raportul cost/eficienţa;
- servicii post-vanzare si asistenţă tehnică;
-termen de livrare sau de execuţie;

alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.
Legislaţia specifică impune folosirea în procesul achiziţiei publice a sistemului

electronic de achiziţie publică (SEAP). Acesta desemnează sistemul informatic de
utilitate publică, accesibil prin internet la o adresa dedicată, utilizat în scopul
aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire. SEAP este sistemul
electronic de achiziţii publice care pune la dispozitia autoritaţilor contractante
facilitati tehnice pentru aplicarea, integral sau parţial, prin mijloace electronice, a
procedurilor de licitatie deschisa, licitatie restransă şi cerere de oferte. Certificatul
digital de inregistrare in SEAP este valabil pe o perioadă de 2 ani de la data emiterii
acestuia, atât în cazul autoritaţilor contractante, cat şi al operatorilor economici.
Durata unei runde de licitaţie electronică se stabileste in zile şi este de minimum o
zi, iar intre runde trebuie să existe intervale stabilite in zile, a căror durată minimă
este de o zi. În cadrul SEAP, operatorii economici inregistraţi au posibilitatea de a
publică un catalog cuprinzând produsele, serviciile sau lucrările pe care le oferă, cu
rol de instrument de lucru optional.În cazul in care publică un astfel de catalog,
operatorii economici au obligaţia de a menţiona detalii cu privire la produsele,
serviciile sau lucrarile oferite, inclusiv pretul, astfel încat autoritatea contractantă să
aibă suficiente informaţii pentru a alege in mod corect si obiectiv. Autoritatea
contractanta, accesând cataloagele publicăte în SEAP, are dreptul de a alege dintre
produsele, serviciile sau lucrarile prezentate în aceste cataloage şi de a transmite în
acest scop, prin intermediul SEAP, notificari operatorilor economici care le oferă.
Notificarile trebuie să conţină informaţii referitoare la:
a) datele de identificare ale produselor, serviciilor sau lucrarilor solicitate;
b) cerintele privind livrarea, prestarea sau executarea;
c) condiţiile în care urmează sa se efectueze plata.
Pentru a participa la o procedura de atribuire aplicată integral prin utilizarea

mijloacelor electronice sau la o licitaţie electronică ca fază finală a unei proceduri de
atribuire care nu s-a organizat integral prin mijloace electronice, orice operator
economic înregistrat în SEAP are obligaţia sa platească operatorului acestui sistem

informatic un tarif de participare. Orice autoritate contractantă înregistrată în SEAP are

obligaţia sa platească anual operatorului SEAP un tarif de acces în sistem.
Operatorul SEAP este Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia
Informatiei. Pe baza datelor disponibile în SEAP, operatorul SEAP are obligaţia de a
pune la dispoziţie Autoritaţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea
Achizitiilor Publice, în format electronic, rapoartele solicitate de aceasta, în scopul
asigurarii informatiilor necesare crearii de baze de date statistice.
Începand cu anul 2008, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza mijloacele
electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor
directe, într-un procent de cel putin 20% din valoarea totală a achiziţiilor publice
efectuate de aceasta în cursul anului respectiv.
Operatorii economici au dreptul la contestaţii în caz de sesizare a unor practici
discriminatorii sau neconforme cu reglementările. Contestaţiile se formulează în
scris şi trebuie sa contină următoarele elemente: a) numele, domiciliul sau resedinţa
contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de
inregistrare. In cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le
reprezintă şi în ce calitate; b) denumirea şi sediul autoritaţii contractante; c)
denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire
aplicată; d) obiectul contestatiei , e) motivarea in fapt şi in drept a cererii; f)
mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în masura în care este posibil;
g) semnatura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.
Test de autoevaluare 10.1. Alegeţi răspunsurile corecte din variantele prezentate:

1. Sistemul achiziţiilor publice desemnează:
a)totalitatea regulilor şi acţiunilor referitoare la cheltuirea banilor publici şi în
care cererea lansată de organismele de interes public se întâlneşte cu oferta
propusă de un operator economic.
b) totalitatea regulilor şi acţiunilor referitoare la cheltuirea banilor publici şi

în care cererea lansată de un operator economic se întâlneşte cu oferta
propusă de un operator economic.
2. Este autoritate contractantă:

a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituţie publică -
care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local; oricare
subiect de drept, altul decât cele de mai sus, care desfaşoară una sau mai
multe activităţi relevante în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de
o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie
publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor
activităţi.
b)oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante;
oricare intreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe activităţi

relevante atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică

sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi.
3. Principiile sistemului achiziţiilor publice sunt:
a) nediscriminarea; tratamentul egal; recunoaşterea reciprocă;

transparenţa; proporţionalitatea; eficienţa utilizării fondurilor publice; asumarea
răspunderii.
b) nediscriminarea; tratamentul egal; recunoaşterea reciprocă;

transparenţa; publicitatea; eficienţa utilizării fondurilor publice; asumarea
răspunderii.
4. Prin nediscriminare se înţelege:
a) asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice

operator economic, indiferent de naţionalitate: să poată participa la
procedura de atribuire şi să aibă şansa de a deveni, contractant.
b) asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca
orice operator economic, indiferent de naţionalitate: să poată
solicita procedura de atribuire şi să aibă şansa de a deveni, contractant.
5. Tratamentul egal reprezintă:
a) stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de atribuire de

reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel
încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi.
b) stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de atribuire
de reguli, cerinţe, criterii diferite pentru toţi operatorii economici, astfel
încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi.
6. Prin recunoastere reciproca se înţelege:
a) acceptarea produselor, serviciilor, lucrărilor oferite în mod licit pe piaţa

Uniunii Europene;acceptarea diplomelor, certificatelor, a altor
documente, emise de autorităţile competente din alte state; acceptarea
specificaţiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel naţional.
b) acceptarea produselor, serviciilor, lucrărilor oferite în mod licit pe piaţa
Uniunii Europene; neacceptarea diplomelor, certificatelor, a altor
documente, emise de autorităţile competente din alte state;acceptarea
specificaţiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel naţional.
7. Principiul proporţionalităţii presupune:
a) asigurarea corelaţiei între necesitatea autorităţii contractante,
obiectul contractului de achiziţie publică, cerinţele solicitate a fi îndeplinite.

b) necesitatea autorităţii contractante, obiectul contractului de

achiziţie publică, cerinţele solicitate a fi îndeplinite.
8. Procesul de achiziţie publică reprezintă:

a) o succesiune de etape, după parcurgerea cărora se obţine produsul
sau dreptul de utilizare al acestuia, serviciul sau lucrarea, ca urmare a
atribuirii unui contract de achiziţie publică.
b) o succesiune de etape, după parcurgerea cărora se certifică produsul
sau dreptul de utilizare al acestuia, serviciul sau lucrarea, ca urmare a
atribuirii unui contract de achiziţie publică.
9. Etapele procesului de achiziţie publică sunt:

a) Întocmirea programului anual al achiziţiilor publice;
Elaborarea documentaţiei de atribuire/ de selectare; Chemarea la competiţie;
Derularea procedurii de atribuire; Atribuirea contractului de achiziţie
publică sau încheierea acordului cadru; Derulare contract/acord cadru;
Finalizare contract; Analiza procesului.
b) Întocmirea programului anual al achiziţiilor publice; Elaborarea
documentaţiei de atribuire/ de selectare; Chemarea la competiţie; Derularea
procedurii de atribuire; Atribuirea contractului de achiziţie publică sau
încheierea acordului cadru; Finalizare contract; Analiza procesului.
10. Dialogul competitiv reprezintă:
a) procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune

candidatura şi prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţi
admişi, în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă
necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiei/soluţiilor identificate, candidaţii
selectaţi să elaboreze oferta finală.
b) procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu

candidaţii selectaţi şi negociază clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu unul sau mai
mulţi dintre aceştia.
11. Concursul de soluţii reprezintă:
a) procedura prin care se achiziţioneaza, în special în domeniul amenajării

teritoriului, al proiectării urbanistice şi peisagistice, al arhitecturii sau în cel al
prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze
concurenţiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii.
b) procedura ce se aplică în cazul în care se achiziţionează produse, servicii

sau lucrări a căror valoare (fără TVA) cumulată pe parcursului unui an, nu

depăşeşte echivalentul în lei a 15000 EUR
12. Acordul-cadru reprezintă:
a) înţelegerea scrisă intervenită între una sau

mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi
operatori economici, al cărei scop este stabilirea
elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna
contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite
într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte
preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere
b) procedura prin care autoritatea contractantă

derulează consultări cu candidaţii selectaţi şi negociază
clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu unul sau mai mulţi
dintre aceştia.
Care sunt elementele componente ale sistemului de achiziţie publică? Care

sunt principiile aplicabile?
În loc de Care sunt etapele procesului de achiziţie publică?
rezumat Care sunt procedurile de atribuire a contractelor şi ce criterii de evaluare a ofertelor
se folosesc?
Ce este sistemul SEAP şicare este utilitatea acestuia?
Principiile şi etapele procesului de achiziţie publică.
Procedurile de atribuire a contractelor şi criteriile de evaluare a ofertelor
Răspuns 10.1
1. a; 2.a; 3.a; 4.a; 5.a; 6.a; 7.a; 8.a; 9.a; 10.a; 11.a; 12.a


[1] O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii, publicătă în M.Of. 418/15 mai 2006
[2] Legea nr. 337/2006 de aprobare a O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, publicătă în M.Of. 625/20 iulie 2006
[3] O.U.G nr. 94/2007 de modificare a OUG nr.34/2006 privind atribuirea

contractelor de concesiune de servicii, publicătă în M.Of. 676/ 4 oct. 2007
[4] O.U.G. nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul achiziţiilor publice,
publicătă în M.Of. 156/12 martie 2006

Curs nr11 - Datoria publică în România-Forme şi instrumente de administrare
Cursul Nr. 11
DATORIA PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA - FORME ŞI INSTRUMENTE

DE ADMINISTRARE
Cuprins Pagina
11. 1 Datoria publică în România- Forme şi instrumente de administrare 97


Înţelegerea conceptului de datorie publică
• Familiarizarea cu problematica administrării datoriei publice
• Recunoaşterea formelor datoriei publice
• Caracterizarea instrumentelor de realizare şi administrare a datoriei publice
11.1 Datoria publică în România -Forme şi instrumente de administrare

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului
contractate prin împrumuturi de stat interne sau externe. Formele datoriei publice
sunt datoria publică guvernamentală şi locală. Datoria publică guvernamentala
reprezintă totalitatea obligaţiilor statului la un moment dat, provenind din finanţări
datoria rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de guvern (prin Ministerul
publică Finanţelor Publice- MFP). Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor
guverna- unităţii administrativ-teritoriale la un moment dat, provenind din finanţări
mentală rambursabile angajate pe baza de contract sau garantate de autoritaţile administraţiei
publice locale. Serviciul datoriei publice reprezintă totalitatea sumelor ce constau în
rate de capital,dobanzi, comisioane şi alte costuri provenite din finanţări
rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate (de guvern prin MFP sau de
datoria unitatea administrativ-teritoriala). Ambele forme de datorie publică
publică guvernamentala şi locală pot fi directe sau garantate. Datoria publică directa
locală provine din finanţări rambursabile angajate prin contract. Datoria publică garantata
provine din finantari rambursabile garantate de stat (prin guvern-MFP sau de
unităţile administrativ-teritoriale). Administrarea datoriei publice reprezintă
ansamblul operaţiilor privind dimensionarea , structurarea, contractarea şi derularea
datoria datoriei publice, operaţiuni ce includ refinanţarea, rambursarea, raportarea şi
publică administrarea riscurilor aferente datoriei publice. MFP este unicul administrator al
directă datoriei publice guvernamentale directe şi garantate.
Instrumentele de datorii utilizate de MFP în administrare a datoriei publice

guvernamentale sunt următoarele:
titluri de stat ( de ex: certificate de trezorerie pentru populaţie care dacă nu

datoria
sunt nerascumparate la termen pot fi transformate în certificate de depozit)
publică
garantată imprumuturi de la instituţiile financiare romanesti sau straine
imprumuturi de la guvern si agentii guvernamentale straine, de la instituţii

financiare internaţionale sau alte organizatii internaţionale
imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al

trezoreriei statului; scrisori de garantie de stat
instrumente de cash-management ( de ex: atragere de depozite)
Contractarea imprumutului de stat prin aceste instrumente se realizează de MF în

conformitate cu procedurile specifice de achizitie publică (licitaţie, cerere de
oferta,selectie,anunţuri,etc.).
Atributiile MFP în domeniul administrarii datoriei publice

guvernamentale:
1. Estimează şi asigură necesarul de lichidităţi şi disponibilitati pentru

realizarea la timp şi în condiţii de siguranţă a cheltuielilor bugetare.
2. Administreaza datoria publică guvernamentală inclusiv costurile şi riscurile

asociate ţinând cont de evolutia pietelor financiare astfel încat să se reducă
costurile aferente.
3. Asigură stabilitatea strategiei şi instrumentele datoriei publice

guvernamentale
4. Elaborează anual contul general al datoriei publice ca anexă la contul general

anual de execuţie a bugetului de stat
Pentru administrarea riscurilor asociate datoriei publice guvernamentale MFP este

autorizat să efectueze operaţiuni, inclusiv cu instrumente financiare:
1. swap valutar, contracte futures, opţiuni specifice administrării riscului

valutar
2. forward, swap pe rata dobanzii şi optiuni specifice de administrare a riscului

de dobânda
3. operaţiuni de refinanţare a datoriei scadente
4. operaţiuni de rambursare anticipată a unei dobânzi nescadente
5. operaţiuni de acordare sau percepere de garanţii colaterale datoriei publice
Refinanţarea datoriei publice guvernamentale reprezintă contractarea unei

noi datorii în vederea plăţii obligatorii financiare provenind dintr-o datorie publică
scadentă. Rambursarea sau rascumpărarea anticipată reprezintă plata înainte de
termen a unei obligaţii ce provine din datoria publică care se poate realiza ca urmare
a exercitarii acestei optiuni de către creditori sau ca urmare a exercitarii acestei
opţiuni de MFP în scopul administrarii eficiente a datoriei publice guvernamentale.

Motivele, scopurile şi destinaţiile angajarii datoriei publice sunt:
1. Finanţarea deficitului bugetar de stat, finanţarea temporară a deficitelor din

anii precedenti a bugetului asigurarilor sociale de stat, finanţarea deficitelor
temporare ale bugetului de stat şi bugetul asigurarilor sociale de stat
2. Refinantarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale

refinanţată pentru datoria scadentă
3. Menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzator în contul curent general

al trezoreriei statului
4. Finanţarea în baza legii a unor programe, proiecte sau alte necesităţi

prioritare pentru economia României.
Sursele de plata a serviciului datoriei publice guvernamentale sunt:
1. Disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului
2. Finanţările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanţarea

datoriei publice guvernamentale
3. Cheltuieli prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetul de stat
4. Sume incasate de MFP de la subîmprumutaţi pe baza acordurilor încheiate de

acestia
5. Sume prevăzute în bugetele entităţilor (persoane juridice) ce au contractat

financiar rambursabil cu garanţia statului
6. Fondul de risc constituit la MFP pentru situaţia în care garanţii sau

subîmprumutaţii nu-şi onoreaza obligaţiile din acordurile de garantare
Garantarea datoriei publice de către stat se realizează printr-o bancă

specializata-Eximbank*. În unele cazuri, Banca Naţională a României poate acţiona ca
agent al statului atat în contractarea datoriei publice cât şi în rambursarea datoriei
publice guvernamentale (când datoria este contractată în altă moneda decât moneda
Naţionala sau în organizarea licitaţiilor de titluri de stat pe piaţa internă).
Datoria publică în perioada actuală
Compoziţia Datoriei Publice (milioane lei) din tabloul de mai jos include datoria
garantată de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale conform OUG
64/2007:
*
vezi Legea 96/2000 privind organizarea si functionarea Bancii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. si
instrumentele specifice de sustinere a comrtului exterior, publicătă în M.Of.250/6 iunie 2000.

Datoria publică în România-Forme şi instrumente de administrare
31 dec. 2009 31 mart.2010
Total Datorie Publică mil. lei 148,055.1 165,078.0
Produsul Intern Brut mil lei 491,273.7 538.917
Total Datorie Publică % PIB din care: 30.14% 30.63%
A. Datorie publică guvernamentală 92.94% 93.64%
Datorie publică locală 7.06% 6.36%
B. Negociabilă 40.50% 42.30%

Ne-negociabilă 59.50% 57.70%
C. RON
47.50% 44.58%
EURO
41.11% 40.95%
Alte valute
11.39% 14.47%
Sursa: Raport privind datoria publică -martie 2010-MFP Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie
Publică
Structura Datoriei Publice se prezintă după cum urmează:

Structura datoriei publice Structura titlurilor de stat emise Structura împrumuturilor contractate în
guvernamentale pe tipuri de în perioada 1 ianuarie-31 martie perioada 1 ian. 2010-31 martie 2010
instrumente de plată la data de 2010 pe tipuri de scadenţe (%) Total 19,086.5mil. lei
31 martie 2010 (%)
Împrumuturi de stat 40.58% Certificate de trezorerie 1 an Emisiuni de stat pe piaţa internă

41.39% 12,710.0 mil. lei
Certificate de trezorerie Certificate de trezorerie 6 Împrumuturi de stat- contractate

17.32% luni 36.79% direct 4,082.1 mil. lei
Alte surse (împrumuturi din Obligaţiuni de stat 3 ani Împrumuturi de stat -garantate de
disponibilităţile Contului 11,62% stat 2,294.3 mil. lei
Curent General al
Trezoreriei Statului utilizate
pentru finanţarea deficitului
bugetului de stat) 17.14%
Obligaţiuni de stat 16,58% Obligaţiuni de stat 5 ani -

10,02%
Eurobonduri 8.30% - -
Leasing financiar 0.08% - -
Sursa: Raport privind datoria publică -martie 2010-MFP Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie
Publică


1. Alegeţi afirmaţiile incorecte:
a) Administrarea datoriei publice reprezintă ansamblul operaţiilor privind
dimensionarea , structurarea, contractarea şi derularea datoriei publice, operaţiuni ce
includ refinanţarea, rambursarea, raportarea şi administrarea riscurilor aferente
datoriei publice.
b) Atributiile MFP în domeniul administrării datoriei publice guvernamentale sunt:
-Estimează şi asigură necesarul de lichidităţi şi disponibilităţi pentru realizarea la timp

şi în condiţii de siguranţă a cheltuielilor bugetare.
-Administrează datoria publică guvernamentală inclusiv costurile şi riscurile

asociate ţinând cont de evoluţia pieţelor financiare astfel încat să se reducă
costurile aferente.
c) Motivele, scopurile şi destinaţiile angajării datoriei publice sunt: finanţarea

deficitului bugetar de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi a
bugetului asigurărilor sociale de stat, finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de
stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat
d) Rambursarea sau răscumpararea anticipată reprezintă plata înainte de termen a

unei obligaţii ce provine din datoria publică care se poate realiza ca urmare a
exercitării acestei optiuni de către creditori sau ca urmare a exercitării acestei opţiuni de
MFP în scopul administrarii eficiente a datoriei publice guvernamentale.
e) Instrumentele de datorii utilizate de MFP în administrare a datoriei publice

guvernamentale sunt următoarele: titluri de stat ; împrumuturi de la instituţiile financiare
romanesti sau straine; imprumuturi de la guvern si agentii guvernamentale straine, de la
instituţii financiare internaţionale sau alte organizaţii internaţionale;
împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului;
scrisori de garantie de stat; instrumente de cash-management.
f) Sursele de plată a serviciului datoriei publice guvernamentale sunt:

Disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului; Finanţările
rambursabile angajate în numele statului pentru refinanţarea datoriei publice
guvernamentale;

Curs nr 11 - Datoria publică în România-Forme şi instrumente de administrare
Definiţi Datoria Publică guvernamentală şi Datoria Publică locală .

Care sunt atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în administrarea datoriei
publice?
În loc de Care sunt instrumentele financiare folosite în gestiunea riscurilor privind datoria
rezumat publică?
Care sunt instrumentele de datorii utilizate de MFP în administrare a datoriei publice
guvernamentale?
Indicaţi cifrele ce caracterizează Datoria Publică în perioada actuală.

Datoria publică în România- Forme şi instrumente de administrare

Răspuns 11.1
b, c, f

[3]. Moşteanu Tatiana, Cataramă D.F., Câmpeanu E. M - Gestiunea datoriei
publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
[5]. Legea datoriei publice nr. 313/2004, publicătă în M. Of. 577/29 iunie2004
[6]. O.U. nr. 64/2007 privind datoria publică, publicătă în M. Of. 439/28 iunie
2007 cu modificările ulterioare
[7]. http://www.mfinanţe.ro ; http://www.guv.ro

Curs nr 12 - Controlul intern în cadrul entităţilor publice
Cursul Nr. 12
CONTROLUL INTERN ÎN CADRUL ENTITĂŢILOR PUBLICE
Cuprins Pagina
12.1 Controlul financiar preventiv, controlul intern ca funcţie managerială şi standardele de
control managerial aplicabile entităţilor publice 104
12.2 Controlul intern ca funcţie managerială şi Standardele de control managerial
aplicabile entităţilor publice 109


• Înţelegerea noţiunilor de control financiar preventiv, control intern şi control
managerial
• Familiarizarea cu aspectele exercitării controlului intern în cadrul entităţilor
publice şi a responsabilităţilor conducerii în organizarea controlului intern
şi al managementului riscurilor
• Recunoaşterea principalelor standarde de control managerial
• Sublinierea trăsăturilor caracteristice ale standardelor şi procedurilor de
control intern în cadrul entităţilor publice.
12.1. Controlul financiar preventiv în entităţile publice
Controlul financiar preventiv în entităţile publice

Controlul financiar preventiv este o formă a controlului propriu ce se
organizează şi se exercită în entităţile publice în toate perioadele istorice ca
expresie a responsabilităţii pentru gestiunea eficientă a fondurilor publice şi se
menţine şi astăzi paralel cu evoluţiile recente de armonizare cu practica
europeană privind controlul intern aşa cum s-a prezentat în precedenta unitate de
control învăţare. Controlul financiar preventiv urmăreşte creşterea responsabilităţii în
financiar utilizarea fondurilor şi este impus unităţilor patrimoniale publice (regii autonome,
societăţi comerciale cu capital de stat, instituţii publice). În egală măsură, şi
preventiv
entităţile private (organizaţii cooperatiste sau întreprinderi particulare) pot apela la
propriu acest control financiar preventiv pentru administrarea patrimoniului propriu şi
(CFPP) pentru creşterea calităţii şi eficienţei activităţilor desfăşurate.
Acesta este un atribut al funcţiei financiar-contabile din cadrul unităţilor
viza de patrimoniale şi un instrument de bază al gestiunii previzionale a patrimoniului. El
control are drept scop preîntâmpinarea unor fenomene negative, utilizarea cât mai eficientă
financiar a resurselor materiale şi umane, precum şi creşterea gradului de răspundere a celor
ce iau decizii economico-financiare în cadrul unităţilor patrimoniale. Necesitatea
preventiv
acestui control derivă din faptul că, chiar şi într-o economie concurenţială, când
factorul esenţial este piaţa şi decizia liberă a participanţilor la piaţă, sunt totuşi
registrul incompatibile cu acestea, cheltuielile supradimensionate, nejustificate, plăţile
proiectelor de nelegale sau nedatorate, precum şi proasta gospodărire şi risipa indiferent de natura
operaţiuni proprietăţii publică sau privată. Aceste situaţii afectează de fapt potenţialul şi forţa
prevăzute a fi agenţilor economici privaţi sau afectează patrimoniul public în cazul unităţilor de
drept public. În contextul general al organizării actuale al economiei româneşti,
prezentate la
controlul financiar preventiv este organizat prin norme, mai mult pentru instituţiile
viza CFPP publice, regiile autonome, organele administraţiei de stat, prin norme specifice ale
Ministerului de Finanţe, iar la nivelul agenţilor economici privaţi acest control se
realizează pe baza sarcinilor şi atribuţiilor administratorilor, a consiliilor de
administraţie, neexistând reguli specifice care să impună şi să reglementeze acest
tip de control.
Astfel, pentru instituţiile publice, regiile autonome, organele administraţiei
de stat au existat reguli privind controlul financiar preventiv aprobate prin HG

720/1991*. Aceste reglementări au căpătat în perioada de tranziţie către economia de

piaţă accente noi, fiind legate de controlul propriu şi de auditul intern al
instituţiilor respective. Sunt noi formulări ţin de adaptarea şi în acest domeniu la
teoria şi practica internăţională. Controlul financiar preventiv, în condiţiile actelor
normative în vigoare, se exercită, cel puţin în cazul instituţiilor publice, paralel cu
auditul intern şi controlul intern (controlul managerial).
În condiţiile actelor normative în vigoare, se supun în mod obligatoriu
controlului financiar preventiv toate operaţiunile cu caracter patrimonial care derivă din
drepturi şi obligaţii faţă de bugetul statului, faţă de bănci, faţă de organisme de
asigurare şi protecţie socială, faţă de personalul propriu, faţă de persoane fizice şi
juridice partenere, atât în faza de angajare cât şi în faza de plată.
Pentru unităţile cu activitate economică, regii autonome, societăţi naţionale,
societăţi comerciale cu capital de stat, în categoria acestor operaţiuni supuse
controlului financiar preventiv se cuprind: încheierea contractelor cu partenerii
interni şi externi; încasările şi plăţile de orice natură efectuate în numerar sau prin
bancă; trecerea pe cheltuieli sau pe rezultate a unor sume care conduc la diminuarea
profitului sau a capitalului social; închirierea, concesionarea, gajarea de bunuri sau
ipotecarea de imobile în cadrul unităţii respective.
În mod analog, la unităţile cu profil bugetar, se supun controlului financiar
preventiv toate operaţiunile privind obţinerea, utilizarea şi justificarea creditelor
bugetare. Astfel, se supun controlului financiar preventiv deschiderile de credite
bugetare, repartizarea creditelor pe unităţi şi instituţii subordonate, alimentările cu
sume din alocaţii bugetare, propunerile de suplimentare a unor venituri suportate pe
seama alocaţiilor bugetare şi virările de credite bugetare în cadrul capitolelor de
cheltuieli. Ca principiu general, controlul financiar preventiv se organizează şi se
exercită în cadrul tuturor unităţilor patrimoniale publice care au personalitate
juridică şi organe proprii de contabilitate. În această categorie se înscriu:
ministerele, departamentele, alte organe centrale de stat, prefecturile judeţene şi
primăriile municipale, orăşeneşti, comunale, regiile autonome şi societăţile
naţionale, societăţile comerciale de diverse tipuri, băncile şi societăţile bancare,
societăţile de asigurare, instituţiile de stat de subordonare centrală şi locală, precum
şi organizaţiile şi uniunile cooperatiste, sindicale, profesionale şi social- obşteşti.
Acest tip de control se manifestă prin acordarea vizei de control financiar
preventiv sau refuzul de viză de control financiar preventiv.
Operaţiunile supuse controlului financiar preventiv nu pot fi executate şi nu
pot fi înregistrate în contabilitate dacă nu au primit în prealabil viza de control
financiar preventiv. Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi
următoarele:
a) întocmirea şi prezentarea la viza de control financiar preventiv a
unor documente în care sunt consemnate operaţiuni fără bază legală sau date
nereale;
b) acordarea vizei de control financiar preventiv unor documente ce
conţin operaţiuni prin care se încalcă reglementările în vigoare;
c) înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni care nu au viză de
*
HG nr. 720/ 1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar, publicătă în M.Of.
nr.75/apr 1992

control financiar preventiv;

d) refuzul nejustificat de a acorda viza de control financiar preventiv pe
operaţiuni legale.
Cadrul general al atribuţiilor şi exercitării controlului financiar preventiv propriu în

entităţile publice este reglementat şi cuprinde categoriile de entităţi publice,
operaţiunile şi documentele asupra cărora se aplică, precum şi persoanele
responsabile. Controlul financiar preventiv propriu în entităţile publice*(CFPP) se
organizează şi se exercită în mod unitar la următoarele entităţi publice:
1. Instituţii publice indiferent de modul de finanţare a acestora
(Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, ministere, celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice autonome,
instituţii publice de subordonare locală/centrală).
2. Ministerul Finanţelor Publice pentru operaţiunile privind bugetul
trezoreriei statului, datoria publică şi alte operaţii specifice acestuia.
3. Companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale,
organizaţiile neguvernamentale precum şi orice alte persoane juridice care
gestionează fonduri publice sau care administrează patrimoniul public.
4. Agenţiile de gestionare a fondurilor publice provenite din finanţări
externe rambursabile şi nerambursabile precum unităţile de management a
proiectelor, şi alte agenţii de implementare a fondurilor externe comunitare sau
internaţionale.
Conţinutul CFPP la entităţile publice constă în verificarea sistematică a
proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestui control din punct de vedere al:
legalităţii - operaţiunea trebuie să respecte toate prevederile legale care îi sunt
aplicabile la data efectuării sale; regularităţii - operaţiunea trebuie să respecte sub toate
aspectele principiile şi regulile metodologice aplicabile; încadrării în limitele
angajamentelor bugetare stabilite potrivit legii.
Rezultă din această ultimă operaţiune de verificare că una din raţiunile
exercitării CFP este tocmai încadrarea în resursele bugetare care sunt limitate şi
predestinate unor cheltuieli anume. Spre deosebire de CFP exercitat asupra unei
entităţi patrimoniale private, controlul la o entitate publică vizează încadrarea în
creditele bugetare aprobate. Entităţile publice au obligaţia de a organiza CFPP în
cadrul compartimentului contabil. CFPP se exercită de către şeful
compartimentului contabil cu atribuţii de ţinere a contabilităţii (contabilul şef).
Viza de CFPP se exercită prin semnătura persoanei împuternicite sau a
înlocuitorului desemnat, precum şi prin aplicarea sigiliului personal. Termenul în
care se acordă/refuză viza de CFPP se va stabili printr-un act de decizie internă al
conducătorului entităţii publice. Documentele prezentate la viză se înscriu în
Registrul proiectelor de operaţiuni prevăzute a fi prezentate la viză. În vederea
acordării vizei de CFPP, proiectele de operaţiuni emise de compartimentele de
specialitate însoţite de documentele justificative corespunzătoare se transmit la
*
OG nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv publicătă în M. Of. nr. 430/aug1999 şi OMF nr.
332/ privind aprobarea Normelor Metodologice generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern şi controlul
financiar preventiv, publicăt în M. Of. nr.96/ mart 2000

compartimentul contabil, persoanelor împuternicite să acorde viza. Proiectele de

operaţiuni sunt prezentate la viză însoţite de note fundamentare care trebuie să
cuprindă menţiunea obligatorie „certificat în privinţa realităţii, regularităţii şi
legalităţii operaţiunii”. Persoana împuternicită cu exercitarea CFPP preia
documentele şi le verifică cu privire la:
1. încadrarea operaţiunilor în cadrul general al proiectelor de
operaţiuni supuse CFPP;
2. completarea documentelor în strictă concordanţă cu rubricile
acestora;
3. existenţa semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentul de
specialitate;
4. existenţa documentelor justificative solicitate în funcţie de specificul
operaţiunii.
Persoanele în drept să exercite CFPP răspund solidar pentru legalitatea,
regularitatea şi încadrarea în limitele angajamentelor bugetare cu persoanele ce au
propus spre viză aceste operaţiuni.
Cadrul general al proiectelor de operaţiuni supuse CFPP în cadrul entităţilor

publice conţine următoarele poziţii:
A. Angajamente bugetare realizate prin următoarele operaţiuni: cererea de
deschidere de credite bugetare; dispoziţia bugetară (ordinul de plată) pentru
repartizarea creditelor bugetare (alimentări); modificarea repartizării pe trimestre a
creditelor bugetare; efectuarea virărilor de la un capitol la altul a clasificaţiei
bugetare; efectuarea virărilor de credite între subdiviziunile clasificaţiei bugetare
pentru bugetul propriu al ordonatorului principal de credite precum şi cele între
unităţile subordonate; dispoziţia bugetară de retragere şi cea de repartizare în
situaţia virărilor între unităţile subordonate sau borderoul centralizator al acestor
documente.
B. Proiecte de angajamente legale din care derivă direct sau indirect obligaţii
de plată: contract sau comandă de achiziţii publice; contract sau comandă de
achiziţii publice finanţate integral sau parţial din credite externe acordate statului
român de organisme internaţionale, instituţii financiar-bancare sau direct de
furnizori; acordurile subsidiare de împrumut; contracte de concesionare sau
închiriere în care instituţia publică este concesionar sau chiriaş; protocoale de
afiliere, convenţii, acorduri de participare la organisme internaţionale; acorduri de
schimb de experienţă sau documentare; decizia de angajare sau avansare a
personalului sau decizia de acordare a salariului de merit; decizia internă privind
delegarea, detaşarea sau deplasarea.
C. Concesionarea, închirierea şi vânzarea bunurilor din patrimoniul
instituţiilor publice realizate prin următoarele: contract de concesionare -
închiriere (entitatea publică este concedentul, titularul dreptului de proprietate);
proces verbal de predare - primire în cazul transferului de bunuri fără plată;
contract de vânzare - cumpărare (entitatea publică are caracter de vânzător).
D. Plăţi din credite bugetare şi din alte fonduri publice realizate prin următoarele:
ordinul de plată aferent achiziţiei publice pentru activitatea curentă şi de investiţii;
decontul privind cheltuielile de protocol; documentele de plată reprezentând

cotizaţii, taxe, contribuţii la diverse organisme internaţionale; cererea de valută

adresată BNR pentru disponibilizarea de la rezerva valutară a statului a sumelor în
valută necesară achitării la extern a ratelor de capital şi dobânzile aferente
împrumuturilor guvernamentale externe; ordinul de plată şi dispoziţia de plată
valutară externă pentru plata obligaţiilor rezultate din acordurile de împrumut
extern; ordinul de plată pentru subvenţii, transferuri, prime sau alte plăţi din
fondurile publice acordate agenţilor economici sau altor beneficiari legali; ordinul
de plată privind redevenţe, chirii sau alte cheltuieli legate de concesionare sau
închiriere; situaţia lunară sau statul privind salariile şi alte drepturi legale acordate
personalului; ordinele de plată pentru virarea din cont a impozitelor pe salarii, a
contribuţiei pentru pensia suplimentară, pentru fondul de şomaj, asigurări sociale
de sănătate.
E. Alte documente şi operaţiuni supuse CFPP, între care se exemplifică
documentele privind scăderea din gestiune a unor pagube care nu se datoresc
vinovăţiei unei persoane (pagube neimputabile).
Registrul proiectelor de operaţiuni prevăzute a fi prezentate la viza CFPP conţine

următoarele rubrici: denumirea documentelor; numărul şi data emiterii
documentelor; conţinutul operaţiunilor înscrise în documente; compartimentul
emitent şi persoana autorizată care prezintă documentule; valoarea înscrisă în
documente; data şi ora prezentării documentelor la viză şi semnătura de predare;
valoarea operaţiunilor pentru care s-a acordat viza; valoarea operaţiunilor pentru care
s-a respins viza; data, ora, numele şi semnătura persoanei căreia i s-au înapoiat
documentele; motivaţia refuzului la viză, observaţii.
Test de evaluare 12.1
Alegeţi răspunsurile incorecte:

1. Controlul financiar preventiv propriu în entităţile publice se organizează şi se
exercită în mod unitar la:
a) Instituţii publice indiferent de modul de finanţare a acestora
b) Ministerul Finanţelor Publice pentru operaţiunile privind bugetul
trezoreriei statului, datoria publică şi alte operaţii specifice acestuia.
c) Companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale,
organizaţiile neguvernamentale precum şi orice alte persoane juridice care
gestionează fonduri publice sau care administrează patrimoniul public.
d) Agenţiile de gestionare a fondurilor publice provenite din finanţări
externe rambursabile şi nerambursabile precum unităţile de management a
proiectelor.
e) Societăţi comerciale de drept privat care gestionează fonduri publice
provenite din finanţări externe rambursabile şi nerambursabile
2. Registrul proiectelor de operaţiuni prevăzute a fi prezentate la viza CFPP conţine

următoarele rubrici:
a) denumirea documentelor;
b) numărul şi data emiterii documentelor;
c) conţinutul operaţiunilor înscrise în documente;

d) motivaţia acordării vizei.
12.2 Controlul intern ca funcţie managerială şi Standardele de control

managerial aplicabile entităţilor publice
Toate unităţile patrimoniale, indiferent că sunt de drept public sau de drept
privat, au drept caracteristică comună aceea că în interiorul lor se gestionează valori
materiale şi băneşti, ceea ce face necesară exercitarea unui control sistematic
asupra integrităţii, stării calitative şi modului de utilizare a acestora.
În practica financiară trecută a ţării noastre s-a statornicit un sistem unitar
mediu de de control propriu, cu următoarele forme proprii de control financiar propriu:
control control ierarhic operativ curent (control ierarhizat, operaţional sau de
compartiment); controlul financiar preventiv; controlul gestionar.
Faţă de aceste forme reprezentative de control propriu ale unităţilor
patrimoniale, se manifestă la noi, la fel ca şi în alte ţări, o formă de control
performanţa „invizibil” sau control mutual (reciproc). Această formă de control se integrează în
însăşi structura de organizare şi conducere a întreprinderii.
Spre deosebire de formele de control propriu reprezentative, care implică
managementul stabilirea de funcţii, sarcini şi atribuţii concrete fixate prin reglementări juridice,
riscurilor statute sau documente de ordine interioară, controlul mutual reprezintă numai un
concept al organizării muncii şi a sistemului informaţional din întreprindere.
Faţă de acest concept se manifestă în lume 2 concepţii privind abordarea
controlului invizibil în întreprindere:
informare 1. sistemul anglo-saxon şi american -Concepţia americană are la bază
principiul potrivit căruia orice operaţiune sau orice tranzacţie trebuie să fie
observată în mod independent de cel puţin 2 persoane cu funcţii diferite în
comunicare întreprindere. În felul acesta pot fi descoperite erorile şi omisiunile şi sunt
descurajate intenţiile de fraudă.
2. sistemul continental (de origine franceză)- Concepţia franceză are la bază
principiul că una şi aceeaşi persoană nu poate interveni de două ori pe acelaşi flux al
activităţi de
operaţiunilor economico-financiare. Există o delimitare a sarcinilor care nu
control permite alterarea subiectivă a evidenţelor.
Controlul ierarhic operativ curent ca formă primară de control intern propriu este
auditare un atribut de bază al funcţiilor de conducere din cadrul agenţilor economici şi chiar a
entităţilor patrimoniale publice şi el se exercită în cadrul atribuţiilor sau a
obligaţiilor normale de serviciu, de către toate persoanele cu funcţii de conducere
care au în subordinea lor unităţi sau subunităţi de producţie, sectoare de activitate,
evaluare compartimente specializate, formaţiuni de lucru sau grupuri de persoane. În mod
concret, cadrele cu funcţii de conducere, indiferent de nivelul organizatoric la care
acţionează, au următoarele obligaţii:
1. Să exercite un control direct şi nemijlocit asupra compartimentelor
din subordine, precum şi un control inopinat în locurile unde se păstrează sau se
manipulează valori materiale şi băneşti;
2. Să dezvolte autocontrolul şi controlul mutual sau reciproc în munca
curentă a personalului din subordine şi asupra tuturor operaţiunilor, lucrărilor sau

tranzacţiilor efectuate;
3. Să stabilească fiecărui subordonat, care la rândul său are o funcţie
inferioară de conducere, atribuţii de control ierarhic şi răspunderile ce-i revin
pentru modul de îndeplinire;
4. Să stabilească fiecărui subordonat atribuţiile specifice de muncă,
prin delimitarea sarcinilor sale, prin stabilirea condiţiilor de exercitare a atribuţiilor
de serviciu şi prin fixarea răspunderilor pentru modul concret de îndeplinire al
acestora.
Aceste obligaţii se concretizează în documentul numit „fişa postului” pe
care în mod obligatoriu orice angajator, prin compartimentul de resurse umane
(personal), le fixează şi le aduce la cunoştiinţa angajaţilor. O altă formă concretă de
manifestare a controlului ierarhizat este emiterea de către conducere a unor decizii
cu caracter intern. Prin aceste decizii conducerea executivă sau consiliul de
administraţie stabileşte atribuţiile nominale de control, precizând activităţile şi
operaţiunile ce fac obiectul controlului, periodicitatea exercitării controlului,
obiectivele urmărite şi persoanele în sarcina cărora revine îndeplinirea lor.
Exemplul cel mai frecvent şi concludent de asemenea decizie, este decizia de
inventariere pe care organul de conducere al unităţii patrimoniale o emite ori de
câte ori consideră necesar, sau ori de câte ori o cere specificul activităţii, având în
vedere că inventarierea patrimoniului este o obligaţie legală ce trebuie realizată cel
puţin o dată pe an. Din punct de vedere al exercitării lui, controlul ierarhic operativ
curent îmbracă mai multe forme de natură faptică sau documentară, utilizând în
acest scop metode de realizare cum ar fi:
a) inspectarea sau observarea directă, la faţa locului, a
compartimentelor sau sectoarelor de activitate în scopul cunoaşterii modului de
îndeplinire a sarcinilor curente, comparativ cu normele de muncă sau cu
reglementările în vigoare;
b) informarea personală sau organizarea unor discuţii, chiar şedinţe
operative între conducători şi subordonaţi, în scopul cunoaşterii şi analizei
operative a sarcinilor realizate, a rezultatelor obţinute, a greutăţilor întâmpinate în
realizarea lor.
c) întocmirea şi înaintarea periodică a unor rapoarte sau situaţii
operative, dări de seamă de diverse tipuri asupra realizării parametrilor de muncă a
personalului subordonat.
d) allte metode precum folosirea de mijloace rapide de comunicare şi
informare precum telefonul, staţii de emisie-recepţie sau utilizarea chiar şi de
camere de televiziune cu circuit închis.
Reglementările ultimilor ani în domeniul controlului intern propriu al entităţilor

patrimoniale publice, au adus în practică Codul controlului intern cuprinzând
standardele de management/control intern la entitatile publice. Datorită
responsabilităţii managementului în organizarea şi conducerea proceselor de
control, regăsim şi expresia control managerial pentru control intern sau sistem de
control managerial pentru sistem de control intern. Entităţile publice din România
ar trebui să organizeze sisteme proprii de control intern în baza unor reglementări
recente armonizate cu practicile europene. Conducatorii entitatilor publice ar trebui

să ia măsurile necesare pentru elaborarea şi/sau dezvoltarea sistemelor de control

managerial ale fiecărei organizaţii, inclusiv a procedurilor, formalizate pe activităţi,
ţinând cont de particularitatile cadrului legal, organizaţional, de personal, de
finanţare şi de alte elemente specifice. Obiectivele, acţiunile, responsabilităţile,
termenele, precum şi alte componente ale măsurilor respective sunt cuprinse în
programe de dezvoltare a sistemelor de control managerial, elaborate la nivelul
fiecărei entităţi publice. În programe se regăsesc în mod distinct şi acţiunile de
perfecţionare profesională, atât pentru persoanele cu funcţii de conducere, cât şi
pentru cele de execuţie. În vederea monitorizării, coordonării şi îndrumării
metodologice cu privire la sistemele proprii de control managerial, prin act de
decizie internă, conducatorul entităţii publice constituie structuri cu atribuţii în
acest sens. Componenta, modul de organizare şi de lucru, precum şi alte elemente
privind structurile de control managerial se stabilesc, în funcţie de volumul şi de
complexitatea activităţilor din fiecare entitate publică, de către conducatorul
acesteia.
În vederea asigurării bunei gestiuni a fondurilor publice şi/sau a patrimoniului

public, Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea centrală de armonizare a
sistemelor de management financiar şi control, avizează, din punct de vedere al
referirilor la procedurile de control, proiectele de reglementări cu implicaţii
financiare, care se elaborează şi se aproba la nivelul entităţilor publice în care se
exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului
asigurarilor sociale de stat sau al bugetului oricarui fond special, la solicitarea
acestora. Acquis-ul comunitar în domeniul controlului intern este alcatuit, în mare
masură, din principii generale de buna practică, acceptate pe plan internăţional şi în
Uniunea Europeana. Modalitatea în care aceste principii se transpun în sistemele de
management/control intern este specifică fiecarei tari, ţinand cont de condiţiile
constitutionale, administrative, legislative, culturale etc. În lumina practicii şi
reglementărilor europene s-a impus şi la noi o nouă abordare a controlului intern.
Astfel, în contextul principiilor generale de buna practica care compun acquis-ul
comunitar, controlului i se asociaza o acceptiune mult mai larga, acesta fiind privit
ca o funcţie manageriala, şi nu ca o operatiune de verificare. Prin funcţia de
control, managementul constată abaterile rezultatelor de la obiective, analizează
cauzele care le-au determinat şi dispune măsurile corective sau preventive ce se
impun.
▪ Natura obiectivelor controlului intern - Obiectivele entităţii publice pot fi

grupate în trei categorii:
1) Eficacitatea şi eficienţa funcţionării - cuprinde obiectivele legate de scopurile
entităţii publice şi de utilizarea eficientă a resurselor. De asemenea, tot aici sunt
incluse şi obiectivele privind protejarea resurselor entităţii publice de utilizare
inadecvata sau de pierderi, ca şi identificarea şi gestionarea pasivelor.
2) Fiabilitatea informaţiilor interne şi externe -include obiectivele legate de
ţinerea unei contabilităţi adecvate, ca şi de fiabilitatea informaţiilor utilizate în
entitatea publică sau difuzate către terţi. De asemenea, în această categorie sunt
incluse şi obiectivele privind protejarea documentelor împotriva a două categorii de

fraude: disimularea fraudei şi distorsionarea rezultatelor.

3) Conformitatea cu legile, regulamentele şi politicile interne - cuprinde
obiective legate de asigurarea ca activităţile entităţii publice se desfasoară în
conformitate cu obligaţiile împuse de lege şi de regulamente, precum şi cu
respectarea politicilor interne.
▪ Descompunerea şi formularea obiectivelor - În entitatea publică, obiectivele

generale se descompun în obiective derivate, care, la rândul lor, se descompun în
obiective specifice (individuale), formând un ansamblu coerent. Formularea
obiectivelor poate fi calitativă sau cantitativa, însă, în orice caz, trebuie definiţi
indicatori de rezultate, pe cât posibil comensurabili.
▪ Planificarea - Pentru a se realiza obiectivele, se desfaşoară activităţi

adecvate, carora este necesar să li se aloce resurse. Expresia valorică a resurselor se
reflectă în buget, care reprezintă planul financiar. Obiectivele, activitatile eşalonate
în timp şi resursele aferente constituie planul de management. Planificarea
constituie un element fundamental al sistemului de control managerial, deoarece,
prin plan, se stabileste baza de referinţa în raport cu care aceasta se exercită.
▪ Organizarea - Activitatile prin care se realizează obiectivele (individuale,
derivate si generale) sunt transpuse in sarcini (componenta elementară), atribuţiuni
şi funcţiuni (componente agregate) şi sunt atribuite, spre efectuare, componentelor
structurale ale entităţii publice (posturi si compartimente). Aceasta conduce la
definirea unei structuri organizatorice adecvate îndeplinirii obiectivelor. Controlul
managerial nu poate opera în afara unui plan şi a unei structuri organizatorice
adecvate.
▪ Riscurile - Evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor constituie
riscuri care trebuie identificate. Managementul are obligaţia de a identifica riscurile şi
de a intreprinde acele acţiuni care plasează şi menţin riscurile în limite
acceptabile. Trebuie mentinut un echilibru între nivelul acceptabil al riscurilor şi
costurile pe care le implică aceste acţiuni.
▪ Procedurile - Pentru realizarea obiectivelor trebuie să se asigure un echilibru

între sarcini, competenţa (autoritate decizională conferită prin delegare) şi
responsabilităţi (obligaţia de a realiza obiectivele) şi să se definească proceduri.
Procedurile reprezintă pasii ce trebuie urmaţi (algoritmul) în realizarea sarcinilor,
exercitarea competenţelor şi angajarea responsabilitatilor. În acest context, se
afirma, despre controlul intern, că: (1) este integrat în sistemul de management al
fiecarei componente structurale a entităţii publice; (2) intră în grija personalului de la
toate nivelurile; (3) oferă o asigurare rezonabilă a atingerii obiectivelor, începand cu cele
individuale şi terminând cu cele generale.
▪ Activităţile de control - Controlul este prezent pe toate palierele entităţii
publice şi se manifestă sub forma autocontrolului, controlului în lanţ (pe faze ale
procesului) şi a controlului ierarhic. Din punct de vedere al momentului în care se
exercită, controlul este concomitent (operativ), ex-ante (feed-forward) si ex-post

(feed-back). Printre activităţile de control curente se regăsesc: observarea,

compararea, aprobarea, raportarea, coordonarea, verificarea, analiza,
autorizarea, supervizarea, examinarea, separarea funcţiunilor şi monitorizarea. În
afara activităţilor de control integrate în linia de management, pot fi organizate
controale specializate, efectuate de componente structurale anume constituite
(comisii, compartimente de control etc.), a căror activitate se desfăşoară în baza unui
plan conceput prin luarea în considerare a riscurilor.
▪ Definirea - Pentru o înţelegere adecvată a conceptului de control intern,
privit prin prisma principiilor generale de bună practica acceptate pe plan
internăţional şi în Uniunea Europeana, reţinem definiţia adoptată de Comisia
Europeana. Controlul intern reprezintă ansamblul politicilor şi procedurilor
concepute şi implementate de catre managementul şi personalul entităţii publice, în
vederea furnizarii unei asigurări rezonabile pentru: atingerea obiectivelor entităţii
publice intr-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea regulilor externe şi a
politicilor şi regulilor managementului; protejarea bunurilor şi a informaţiilor;
prevenirea şi depistarea fraudelor şi greselilor; calitatea documentelor de
contabilitate şi producerea în timp util de informaţii de incredere, referitoare la
segmentul financiar şi de management. Alte definiţii ale controlului intern sunt:
- conform INTOSAI- Controlul intern este un instrument managerial utilizat

pentru a furniza o asigurare rezonabilă că obiectivele managementului sunt
indeplinite.
- conform Comitetului Entităţilor Publice de Sponsorizare a Comisiei Treadway
(S.U.A.) - COSO - Controlul intern este un proces implementat de managementul
entitaţii publice, care intenţionează să furnizeze o asigurare rezonabilă cu privire la
atingerea obiectivelor, grupate în următoarele categorii: eficacitatea şi eficienţa
funcţionării; fiabilitatea informatiilor financiare; respectarea legilor şi
regulamentelor.
- conform Institutului Canadian al Contabililor Autorizati (Criteria of Control) -

CoCo- Controlul intern este ansamblul elementelor unei organizaţii (inclusiv
resursele, sistemele, procesele, cultura, structura şi sarcinile) care, în mod colectiv, îi
ajuta pe oameni sa realizeze obiectivele entităţii publice, grupate în trei categorii:
eficacitatea şi eficienţa funcţionării; fiabilitatea informatiei interne şi externe;
respectarea legilor, regulamentelor şi politicilor interne.
Scopul şi definirea standardelor de control intern
Standardele de control intern definesc un minimum de reguli de management, pe

care toate entităţile publice trebuie să le urmeze. Obiectivul standardelor este de a
crea un model de control managerial uniform şi coerent. De asemenea, standardele
constituie un sistem de referinţă, în raport cu care se evaluează sistemele de control
intern, se identifică zonele şi directiile de schimbare. Stabilirea sistemelor de
control intră în responsabilitatea managementului fiecărei entităţi publice şi trebuie
să aiba la bază standardele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Formularea

cât mai generală a standardelor a fost necesară pentru a da posibilitatea managerilor

să le aplice, în pofida deosebirilor semnificative între diferitele entităţi publice.
Sistemele de control managerial trebuie dezvoltate ţinând cont de specificul legal,
organizaţional, de personal, de finanţare etc., al fiecărei entităţi publice în parte.
Standardele sunt grupate în cadrul a cinci elemente-cheie ale controlului
managerial:
▪ Mediul de control. Acesta grupează problemele legate de organizare,
managementul resurselor umane/etică, deontologie şi integritate.
▪ Performanţa şi managementul riscurilor. Acest element subsumează

problematica managementului legată de fixarea obiectivelor, planificare
(planificarea multianuala), programare (planul de management) şi performanţă
(monitorizarea performantei).
▪ Informarea şi comunicarea. În aceasta secţiune sunt grupate problemele ce ţin

de crearea unui sistem informaţional adecvat şi a unui sistem de rapoarte privind
Execuţia planului de management, a bugetului, a utilizării resurselor, semnalarea
abaterilor. De asemenea, conservarea şi arhivarea documentelor trebuie avută în
vedere.
▪ Activitati de control. Standardele subsumate acestui element-cheie al

controlului managerial se focalizează asupra: documentării procedurilor;
continuităţii operaţiunilor; înregistrării excepţiilor (abaterilor de proceduri);
separării atribuţiilor; supravegherii (monitorizării) etc.
▪ Auditarea şi evaluarea. Problematica vizată de această grupa de standarde
priveste dezvoltarea capacitaţii de evaluare a controlului managerial, în scopul
asigurării continuităţii procesului de perfecţionare a acestuia.
Fiecare standard este structurat pe 3 componente:
▪ Descrierea standardului - prezintă trasaturile definitorii ale domeniului de

management la care se referă standardul, domeniu fixat prin titlul acestuia;
▪ Cerinte generale - anunţă direcţiile determinante în care trebuie acţionat, în
vederea respectării standardului;
▪ Referinte principale - listeaza actele normative reprezentative, care cuprind

prevederi aplicabile standardului.
Pe ansamblu, standardele şi referintele principale asociate constituie pachetul

reprezentativ al normelor de reglementare - Codul controlului intern -, care
guvernează obiectivele, organizarea şi funcţionarea sistemelor de management
financiar şi control (control intern) la entităţile publice.
STANDARDELE DE MANAGEMENT/CONTROL INTERN LA ENTITĂŢILE

PUBLICE sunt următoarele: (1) Pentru componenta mediul de control se aplică:
Standardul 1 - ETICA, INTEGRITATEA; Standardul 2 - ATRIBUŢII, FUNCŢII,

SARCINI; Standardul 3 - COMPETENŢA, PERFORMANŢA; Standardul 4 -

FUNCŢII SENSIBILE; Standardul 5 - DELEGAREA; Standardul 6 -
STRUCTURA ORGANIZATORICA. (2) Pentru componenta performante si
managementul riscului se aplică: Standardul 7 - OBIECTIVE; Standardul 8 -
PLANIFICAREA; Standardul 9 - COORDONAREA; Standardul 10 -
MONITORIZAREA PERFORMANŢELOR; Standardul 11 - MANAGEMENTUL
RISCULUI; Standardul 15 - IPOTEZE, REEVALUARI. (3) Pentru componenta
informare si comunicare se aplică: Standardul 12 - INFORMAREA; Standardul
13 - COMUNICAREA; Standardul 14 - CORESPONDENŢA; Standardul 16 -
SEMNALAREA NEREGULARITĂŢILOR. (4) Pentru componenta activităţi de
control se aplică: Standardul 17 - PROCEDURI; Standardul 18 - SEPARAREA
ATRIBUŢIILOR; Standardul 19 - SUPRAVEGHEREA; Standardul 20 -
GESTIONAREA ABATERILOR; Standardul 21 - CONTINUITATEA
ACTIVITĂŢII; Standardul 22 - STRATEGII DE CONTROL; Standardul 23 -
ACCESUL LA RESURSE; (5) Pentru componenta auditare si evaluare se aplică:
Standardul 24 - VERIFICAREA ŞI EVALUAREA CONTROLULUI; Standardul 25 -
AUDITUL INTERN.
Toate aceste standarde se aplică în mod unitar pentru a se obţine rezultate pe toate
componentele sistemului de control, de la mediul de control la auditare şi evaluare.
Elementul de bază în realizarea controlului managerial este procedura operaţională
care este în acelaşi timp, instrumentul de lucru pentru dezvoltarea sistemelor de
management financiar şi control. Procedurile operaţionale (numite şi proceduri
formalizate sau proceduri de proces), trebuie elaborate, aprobate şi aplicate în
condiţiile cunoaşterii şi respectării standardelor de control managerial.
Pentru exemplificare redăm în cele ce urmează standardul 11 şi 25.
Standard 11 MANAGEMENTUL RISCULUI

Managementul riscului reprezintă metodologie care vizează asigurarea unui
control global al riscului, ce permite menţinerea unui nivel acceptabil al expunerii la
risc pentru entitate publică, cu costuri minime. Managementul riscului cuprinde o gamă
largă de activităţi riguros definite şi organizate, plecând de la condiţiile de existenţă şi
obiectivele fundamentale ale entităţii publice, precum şi analiza factorilor de risc
într-o concepţie de functionare optimă şi eficientă.
11.1. Descrierea standardului - Entitatea publică analizează sistematic, cel puţin o

dată pe an, riscurile legate de desfasurarea activităţilor sale, elaborează planuri
corespunzătoare, în direcţia limitării posibilelor consecinţe ale acestor riscuri, şi
numeste salariaţii responsabili în aplicarea planurilor respective.
11.2. Cerinte generale: Orice actiune sau inacţiune prezintă un risc de nerealizare
a obiectivelor; Riscurile sunt acceptabile, dacă măsurile care vizează evitarea
acestora nu se justifică în plan financiar; Riscurile semnificative apar şi se dezvoltă
în special ca urmare a: ▪ managementului inadecvat al raporturilor dintre entitatea
publică şi mediile în care aceasta acţionează; ▪ unor sisteme de conducere

centralizate excesiv;
Un sistem de control intern eficient presupune implementarea în entitatea publică a
managementului riscurilor. Managerul are obligaţia crearii si mentinerii unui sistem de
control intern sanatos, în principal, prin: ▪ identificarea riscurilor majore care pot afecta
eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor, respectarea regulilor şi regulamentelor, încrederea
în informaţiile financiare şi de management intern şi extern, protejarea bunurilor,
prevenirea şi descoperirea fraudelor; ▪ definirea nivelului acceptabil de expunere la
aceste riscuri; ▪ evaluarea probabilităţii ca riscul să se materializeze şi a mărimii
impactului acestuia; ▪ monitorizarea şi evaluarea riscurilor şi a gradului de adecvare a
controalelor interne la gestionarea riscurilor; ▪ verificarea raportării execuţiei
bugetului, inclusiv a celui pe programe.
11.3. Referinţe principale- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificarile ulterioare (art. 21 alin. (4): "Ordonatorii principali de credite vor
repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare, după reţinerea a 10% din prevederile
aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia
cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor
fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în
semestrul al doilea, după examinarea de catre Guvern a execuţiei bugetare pe
primul semestru"); Hotararea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea
repartizării funcţiilor pe care le asigură ministerele şi organizaţiile
neguvernamentale privind prevenirea situaţiilor de urgenţă; Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificari şi
completari prin Legea nr. 108/2004; Manualul de control financiar preventiv,
elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală de control financiar
preventiv, publicat pe adresa de Internet a Ministerului Finanţelor Publice - (pagina 82,
pct. 4.4. "Controlul preventiv al unor operaţiuni cu risc ridicat").
Standard 25 AUDITUL INTERN
25.1. Descrierea standardului - Entitatea publică înfiinţează sau are acces la o

capacitate de audit, care are în structura sa auditori competenţi, a căror activitate se
desfasoară, de regula, conform unor programe bazate pe evaluarea riscului.
25.2. Cerinte generale - Auditul intern asigură evaluarea independentă şi

obiectivă a sistemului de control intern al entităţii publice; Auditorul intern
finalizează acţiunile sale prin rapoarte de audit, în care enunţă punctele slabe
identificate în sistem şi formulează recomandări pentru eliminarea acestora;
Managerul dispune măsurile necesare, având în vedere recomandările din
rapoartele de audit intern, în scopul eliminarii punctelor slabe constatate de
misiunile de auditare.
25.3. Referinţe principale .Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu
modificările şi completările ulterioare; Ordinul ministrului Finanţelor publice nr.
38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit
public intern, cu modificările ulterioare; Actul intern de aprobare a Normelor

metodologice de organizare şi exercitare a auditului public intern în cadrul

entităţilor publice.

1. Indicaţi care din activitatile de control curente se regasesc în cele de mai jos:
a) observarea
b) compararea
c) aprobarea
d) raportarea
e) coordonarea
f) verificarea
g) analiza
h) autorizarea
i) supervizarea
j) examinarea
k) separarea funcţiunilor
l) monitorizarea
2. Definiţi managementul riscurilor şi descrieţi standardul
În ce categorii de entităţi publice se organizează şi se exercită în mod unitar la

controlul financiar preventiv propriu?
Ce poziţii conţine cadrul general al proiectelor de operaţiuni supuse CFPP în cadrul
entităţilor publice?
Ce verificări întreprinde persoana împuternicită cu exercitarea CFPP asupra
În loc de documentelor supuse vizei?
rezumat Ce rubrici conţine registrul proiectelor de operaţiuni prevăzute a fi prezentate la
viza CFPP?Care este noua abordare a controlului intern în contextul asimilării
aquis-ului comunitar?
Care sunt elementele componente ale sistemului de control intern?
Numiţi 5 standarde de control managerial.
Descrieţi standardul privind managementul riscurilor.

Controlul financiar preventiv în entităţile publice şi Standardele de control
managerial privind etica, integritatea şi managementul riscurilor.


Răspuns 12.1 1. e ;2. d
Răspuns 12.2
1. a-l
2. Managementul riscului reprezintă metodologie care vizeaza asigurarea unui
control global al riscului, ce permite menţinerea unui nivel acceptabil al expunerii la
risc pentru entitatea publică, cu costuri minime. Se analizeaza sistematic, cel putin o data
pe an, riscurile legate de desfasurarea activitatilor sale, elaboreaza planuri
corespunzatoare, in directia limitarii posibilelor consecinte ale acestor riscuri, si
numeste salariatii responsabili in aplicarea planurilor respective.

[1] HG nr. 720/ 1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a
controlului financiar, M.Of. nr.75/apr 1992
[2] OG nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv M. Of.
nr. 430/aug1999 şi OMF nr. 332/ privind aprobarea Normelor Metodologice
generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern şi controlul financiar
preventiv, M. Of. nr.96/ mart 2000
[3] Legea nr. 301/2002 pentru aprobarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi
controlul financiar preventiv, M. Of. 339/22 mai 2002
[4] OMFP nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzand
standardele de management/control intern la entitatile publice si pentru dezvoltarea
sistemelor de control managerial, M.Of. nr. 675 din 28 iulie 2005
[5] OMFP nr. 1389/2006 privind modificarea şi completarea OMFP nr. 946/2005,
M.Of. 771/12 sept 2006

Curs nr 13 - Auditul public intern
Cursul Nr. 13
AUDITUL PUBLIC INTERN
Cuprins Pagina
13. 1 Auditul public intern 120


• Înţelegerea conceptului de audit intern şi însuşirea standardelor
internaţionale de audit intern
• Familiarizarea cu locul şi rolul auditului intern în cadrul unei organizaţii
• Recunoaşterea elementelor de bază ale activităţii de audit intern în entităţile
publice
• Sublinierea elementelor specifice auditului public intern
13.1 Standarde internaţionale de audit intern şi elemente specifice auditului

public intern
Audit intern Auditul intern: conform INSTUTUTULUI AUDITORILOR INTERNI (IIA) cu
sediul in SUA, Altamota Spring, Florida( www.theiia.org ), auditul intern este o
activitate independentă şi obiectivă de asigurare şi consultanţă/ consiliere în ceea ce
Servicii de priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi
asigurare operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută
această organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând printr-o abordare sistematică şi
metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de guvernare a
Servicii de organizaţiei şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea. Din această
definiţie rezultă auditul intern: este o activitate independentă şi obiectivă care dă
consultanţă
entităţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor;
îndrumă entitatea pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea
unui plus de valoare; ajută entitatea să îşi atingă obiectivele, evaluând printr-o
Calificare abordare sistematică şi metodică, procesele de management al riscurilor, de control şi
de guvernare (conducere) a organizatiei, făcând propuneri pentru a le consolida
Performanţă eficacitatea.
Standarde internaţionale de Audit Intern: Standardele Internaţionale de audit
intern sunt disponibile pe site-ul Institului Auditorilor Interni din Florida SUA
Implementare
(www.theia.org ), şi pe site-ul Asociaţiei Auditorilor Interni din România (AAIR-
filiala IIA-SUA www.aair.ro ). Scopul standardelor este de a: a) delimita principiile
de bază care reprezintă practica auditului intern; b) oferi un cadru pentru realizarea şi
promovarea unei game largi de activităţi care să ducă la plus valoare prin calitate şi
cantitate; c) stabili bazele de evaluare a performanţei auditului intern; d) se preocupa
de îmbunătăţirea proceselor şi operaţiunilor organizaţionale (care tinde spre calitatea
totală a organizaţiei). Standardele profesionale de audit intern sunt următoarele:
• 1xxx Standarde de calificare(Attribute Standards) -se aplică tuturor
serviciilor de audit intern
• 2xxx Standarde de performanta /privind modul de lucru (Performance
Standards)-se aplică tuturor serviciilor de audit intern
• Există un singur set de STD de calificare şi performanţă
• Standarde de implementare-se aplică tipurilor specifice de misiuni:
asigurare şi consultanţă, se aplică în mod integrat cu SC si cu SP
• Există seturi multiple de STD de implementare: un set pentru fiecare tip
principal de activitate de audit intern: pentru activităţi de asigurare (A) şi

pentru activităţi de consultanţă (C).

• Ex. 1130.A1-Auditorii interni trebuie să evite să evalueze anumite operaţiuni
de care au fost responsabili în trecut
• Ex. 1130.C1- Auditorii interni pot oferi servicii de consultanţă în legătură cu
realizarea operaţiunilor pentru care au fost responsabili în trecut
1xxx Standardele de calificare (Attribute Standards)reprezintă caracteristicile
organizaţiilor şi părţilor (persoane sau grupuri) ce derulează/efectuează activităţi de audit
intern
• 1000- Scop, autoritate, responsabilitati (Purpose, Authority,

Responsability)
• 1100-Independenta si obiectivitate (Independence and Objectivity)
• 1200-Competenta si constiinciozitate profesionala (Proficiency & Due
Professional Care)
• 1300-Program de asigurare si imbunatatire a calitaţii auditului intern (Quality
Assurance & Improvement)
Scopul,autoritatea si responsabilitatile auditului intern trebuie să fie definite în
conformitate cu Standardele de audit intern, în mod oficial, intr-un Regulament
propriu entitatii sau Norme proprii entităţii (CARTA auditului intern), şi care
trebuie să fie aprobate de Consiliul de Admnistraţie (Board of Directors). Scopul
şi misiunile auditului intern imbracă 2 forme: Asigurare şi Consultanţă.
Standardul 1100-Independenta si obiectivitate (Independence and Objectivity) se

refera la:
• 1110- Independenţa în cadrul entităţii (raportarea în cadrul entităţii trebuie

făcută la un nivel care sa nu afecteze independenţa)
• 1120- Obiectivitate individuală (atitutine imparţială şi neinfluenţată, evitarea
conflictelor de interese)
• 1130- Prejudicii aduse independenţei şi obiectivităţii (afectarea în fapt sau în
aparenţă) Evitarea evaluărilor asupra operaţiunilor de care au fost responsabili
chiar auditorii interni. Misiunile de asigurare trebuie să fie supervizate.
Serviciile de consultanţă care ar afecta independenţa şi obiectivitatea trebuie
raportate
2xxx Standardele de performanta (Performance Standards) descriu natura
activităţilor de audit intern şi furnizează criterii de calitate pe baza cărora să poată fi
evaluată performanţa acestor servicii
• 2000- Gestionarea activitatii de audit intern (Managing the Activity)

• 2100- Natura activitatii (Nature of Work)
• 2200- Planificarea misiunii (Engagement Planning)
• 2300- Realizarea misiunii (Performing the Engagement)
• 2400- Comunicarea rezultatelor (Communicating Results)
• 2500- Monitorizarea evolutiei (Monitoring Progress)
• 2600- Solutionarea acceptarii riscurilor de catre management (Management’s
Acceptance of Risks)

Norme naţionale privind auditul intern: Cadrul profesional al auditului intern în

România este asigurat de Camera Auditorilor Financiari din România care a a emis şi
aprobat prin Hotărârea nr. 88/2007, Norme de audit intern, disponibile pe site-ul
CAFR (www.cafr.ro ) precum şi de Asociaţia Auditorilor Interni din România care este
filiala Institului Auditorilor Interni din Florida SUA. Normele de audit intern emise de
CAFR se compun din:
-Standardele de audit intern, elaborate de The Institute of Internăl Auditors (IIA
www.theiia.org), autoritate internăţională de dezvoltare a celor mai bune practici
în domeniu.
-Proceduri privind cadrul general de desfăşurare a misiunilor de audit intern
Exemple de Standarde de audit intern prevăzute de Normele Naţionale de Audit

intern:
1110.A1 - Activitatea de audit intern nu trebuie să fie supusă nici unei imixtiuni în ceea ce priveşte definirea ariei sale de
aplicabilitate, realizarea activităţii şi comunicarea rezultatelor.
1130.A2 - Misiunile de asigurare care vizează funcţiile de care răspunde conducătorul activităţii de audit intern trebuie să fie
supervizate de o persoană care nu face parte din structura de audit intern.
1210.A3 - Auditorii interni trebuie să aibă cunoştinţe legate de principalele riscuri şi controale IT, dar şi de tehnicile de audit
asistate de calculator disponibile pentru a-şi exercita activitatea desemnată. Totuşi, nu este de aşteptat ca toţi auditorii interni să aibă
experienţa unui auditor intern a cărei principală responsabilitate este auditarea sistemelor IT.
1210.C1 - Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să refuze o misiune de consultanţă sau să obţină sfatul şi asistenţa de
specialitate din partea altor persoane dacă personalul din Departamentul de audit intern nu deţine cunoştinţele, priceperea sau alte
competenţe necesare pentru a realiza parţial sau total misiunea.
2000 - Gestionarea activităţii de audit intern- Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să gestioneze în mod eficient
activitatea de
audit intern, astfel încât să se asigure că ea aduce un plus de valoare entităţii.
2010 - Planificarea- Responsabilul pentru activitatea de audit intern trebuie să realizeze o planificare bazată pe riscuri pentru a
defini priorităţile activităţii de audit intern în concordanţă cu obiectivele entităţii.
2020 - Comunicarea şi aprobarea- Responsabilul pentru activitatea de audit intern trebuie să comunice managementului şi
Consiliului planurile privind activitatea de audit intern şi resursele necesare, inclusiv modificările intermediare semnificative, în
vederea examinării şi aprobării acestora. Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să semnaleze, de asemenea, impactul
oricărei limitări a resurselor.
2030 - Gestionarea resurselor- Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să se asigure că resursele alocate acestei
activităţi sunt adecvate, suficiente şi alocate efectiv în vederea realizării planului de audit aprobat.
2040 - Politici şi proceduri- Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să stabilească politicile şi procedurile care să
dirijeze activitatea de audit intern.
2050 - Coordonarea- Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să comunice celorlalţi prestatori interni şi externi de
servicii de asigurare şi de consiliere informaţiile necesare şi să îşi coordoneze activităţile cu aceştia, astfel încât să asigure o
acoperire adecvată a activităţilor şi să minimizeze suprapunerile.
2060 - Rapoarte transmise managementului şi Consiliului- Conducătorul activităţii de audit intern trebuie să raporteze
periodic managementului şi Consiliului cu privire la scopul, autoritatea, responsabilitatea şi funcţionarea activităţii de audit
intern, în raport cu planul stabilit. Aceste rapoarte trebuie să includă, de asemenea, aspecte legate de expunerile la riscurile
semnificative şi de controlul acestora, aspectele legate de guvernanţa corporativă, precum şi alte aspecte necesare conducerii

executive şi Consiliului, sau solicitate de acestea.
Elemente specifice auditului public intern

Entitatea publică este definită prin Ordonanţa 37/2004 ca fiind
autoritatea publică, institutia publică, regia autonoma, compania/societatea Naţionala,
societatea comerciala la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este
actionar majoritar si care are personalitate juridica.
Curs nr 13 - Auditul public intern este activitatea funcţional independentă şi
obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii entităţii publice pentru buna
administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii
publice. Această activitate, ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele
printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi
eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a
proceselor de administrare;
Controlul intern desemnează ansamblul formelor de control exercitate la nivelul
entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu
obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace. Acesta include, de asemenea,
structurile organizatorice, metodele şi procedurile de control;
Controlul financiar public intern reprezintă întregul sistem de control intern din
sectorul public, format din sistemele de control ale entităţilor publice, ale altor
structuri abilitate de Guvern şi din unitatea centrală de reglementare şi armonizare
care este responsabilă de armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de
control şi audit;
Termenii specifici acestor activităţi au următoarele semnificaţii:
-economicitate - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor
estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate;
-eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre
activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii
Audit public respective;
-eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate;
intern
-entitate publică - autoritatea publică, instituţia publică, compania/societatea
naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate
Eficacitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care
utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public;
Eficienţă -fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului,
bugetele instituţiilor publice autonome, fondurile provenite din credite externe
Economicit
contractate sau garantate de stat, dobânzi şi alte costuri ce se asigură din fonduri
ate publice şi din fonduri externe nerambursabile;
-instituţie publică - include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele,
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice,
instituţii publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent
de modul de finanţare a acestora;
-instituţie publică mică - instituţia care derulează un buget anual de până la nivelul
echivalentului în lei a 100.000 euro pe o perioadă de 3 ani consecutiv;

-patrimoniu public - totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, unităţilor

administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, dobândite sau
asumate cu orice titlu. Fac parte din patrimoniul public drepturile şi obligaţiile
referitoare atât la bunurile din domeniul public, cât şi cele referitoare la bunurile din
domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;
-circuitul auditului - stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiile şi responsabilităţile
referitoare la acestea, precum şi arhivarea documentaţiei justificative complete,
pentru toate stadiile desfaşurării unei acţiuni, care să permită totodată reconstituirea
operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers.
Obiectivele auditului public intern sunt:
a) asigurarea obiectivă şi consilierea conducerii, destinate să
îmbunătăţească sistemele şi activităţile entităţii publice;
b) sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare
sistematică şi metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea
sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor
administrării .
Sfera auditului public intern cuprinde:
a) activitatile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de
entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea
fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenţă şi
finanţare externă;
b) constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea
titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
c) administrarea patrimoniului public, precum şi vânzarea, gajarea,
concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat/public al statului ori al
unităţilor administrativ-teritoriale;
d) sistemele de management financiar şi control, inclusiv contabilitatea şi
sistemele informatice aferente.
Curs nr 13 - Auditul public intern este organizat la nivel naţional pe următoarele structuri:
a)Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b)Unitatea Centrală de Armonizare pentru Curs nr 13 - Auditul public intern (UCAAPI);
c)compartimentele de audit public intern din entităţile publice.
Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) funcţionează pe lângă Unitatea Centrală
de Armonizare pentru Curs nr 13 - Auditul public intern (UCAAPI), organism cu caracter
consultativ, creat pentru a acţiona în vederea definirii strategiei şi a îmbunătăţirii
activităţii de audit public intern, în sectorul public.
Compartimentul de audit public intern se organizează astfel:

a) conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice,
organul de conducere colectivă are obligaţia instituirii cadrului organizatoric şi
funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern;
b) la instituţiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entităţi
publice, Auditul public intern se limitează la auditul de regularitate şi se efectuează de

către compartimentele de audit public intern ale Ministerului Finanţelor Publice;

c) conducătorul entităţii publice subordonate poate institui şi menţine un
compartiment funcţional de audit public intern, cu acordul entităţii publice de la
nivelul ierarhic imediat superior, iar dacă acest compartiment nu se înfiintează,
auditul entităţii respective se efectuează de către compartimentul de audit public
intern al entităţii publice de la nivelul ierarhic imediat superior.
Compartimentul de audit public intern se constituie în subordinea directă a conducerii
entităţii publice şi, prin atribuţiile sale, acesta, nu trebuie să fie implicat în elaborarea
procedurilor de control intern şi în desfăşurarea activităţilor supuse auditului public
intern. Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit/destituit de
către conducătorul entităţii publice, cu avizul UCAAPI. Pentru entităţile publice
subordonate numirea/destituirea se face cu avizul organului ierarhic superior.
Conducătorul compartimentului de audit public intern este responsabil pentru
organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit. Funcţia de auditor intern este
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii desfăşurate ca activitate profesională
orientată spre profit sau recompensă.
Atribuţiile compartimentului de audit public intern sunt: a) elaborează norme
metodologice specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul
UCAAPI sau al organului ierarhic superior, în cazul entităţilor publice subordonate;
b)elaborează proiectul planului anual de audit public intern; c)efectuează activităţi de
audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control
ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate,
regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate; d)informează UCAAPI despre
recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, precum şi
despre consecinţele acestora; e) raportează periodic asupra constatărilor,
concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile sale de audit; f)elaborează
raportul anual al activităţii de audit public intern; g) în cazul identificării unor
iregularităţi sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului entităţii publice şi
structurii de control intern abilitate.
Desfăşurarea auditului public intern- Tipurile de audit sunt următoarele:

a) auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a
sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea
funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi
formularea de recomandări pentru corectarea acestora;
b) auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea
rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
c) auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra
efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub
aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care
le sunt aplicabile.
Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate
publică, inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate, cu privire la formarea şi

utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public.
Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se
limita la acestea, următoarele: a) angajamentele bugetare şi legale din care derivă
direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare; b)plăţile
asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
c)vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale; d)concesionarea sau închirierea de
bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
e)constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de
creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora; f)alocarea
creditelor bugetare; g)sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia; h)sistemul de luare a
deciziilor; i)sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de
sisteme; j)sistemele informatice
1. Indicaţi răspunsurile incorecte:
Standardele profesionale de audit intern sunt:
a) Standarde de calificare ce se aplică tuturor serviciilor de audit intern; b) Standarde de
productivitate/privind modul de lucru ce se aplică tuturor serviciilor de audit
intern c) Standarde de implementare ce se aplică tipurilor specifice de misiuni:
asigurare şi consultanţă şi în mod integrat.
2. Alegeţi răspunsurile incorecte.

Compartimentul de audit public intern auditează:
a)angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de
plată, inclusiv din fondurile comunitare;
b)plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile
comunitare;
c) alocarea creditelor bancare;
d)sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de
sisteme;
e)sistemele fondurilor informatizate.

În loc de Care este definiţia auditului intern conform IIA?

rezumat Care sunt standardele internaţionale de audit intern?
Care sunt structurile de audit public intern în România?
Care sunt atribuţiile compartimentului de audit public intern?

Standardele internaţionale de audit intern. Atribuţiile compartimentului de
audit public intern

Răspuns 13.1
1. b
2. c, e

[1] OMFP nr. 1267/2000 pentru aprobarea Normelor minimale de audit intern,
M.Of. 480/ oct 2000
[2] Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, M. Of. 953/24 dec. 2002
Ordonanta 37/2004 privind modificarea si completarea reglementarilor privind

auditul intern, M.Of. 91/31 ian. 2004
www.theiia.org ; www.cafr.ro

Curs nr 14 - Buget instituţii şi relaţii bugetare în cadrul Uniunii Europene
Cursul Nr. 14
BUGET INSTITUŢII ŞI RELAŢII BUGETARE ÎN CADRUL

UNIUNII EUROPENE
Cuprins Pagina
14.1 Bugetul public al Uniunii Europene.
Instituţii şi relaţii bugetare în cadrul UE 129
Lucrare de verificare CursNr. 14 135
Bibliografie CursNr. 14 135


Înţelegerea rolului instituţiilor Uniunea Europeană în elaborarea, aprobarea
şi execuţia bugetului Uniunea Europeană.
Cunoaşterea structurilor, tipurilor de resurse şi cheltuielile finanţate prin
bugetul public al Uniunea Europeană
Deoarece România a aderat la UE sunt descrise relaţiile cu bugetul UE, prin
prisma contribuţiilor plătite dar şi a fondurilor de post-aderare pe care le
putem accesa.
14.1 Buget instituţii şi relaţii bugetare în cadrul Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene- Bugetul Uniunii Europene este actul ce autorizează, în fiecare
Uniunea an, finanţarea ansamblului activităţilor şi intervenţiilor comunitare, traducând, în termeni de
Europeană afectare a resurselor, priorităţile şi orientările politice. Pentru realizarea bugetului, se ţine
seama de anumite principii bugetare: principiul unităţii şi exactităţii; principiul anualităţii;
principiul echilibrului; principiul universalităţii; principiul unităţii de cont; principiul
principii specificităţii; principiul bunei gestionări financiare; principiul transparenţei.
bugetare
Organismele Uniunii Europene corelează aplicarea acestor principii cu necesitatea folosirii
resursa TVA acţiunilor plurianuale, existând astfel creditul disociat care cuprinde două elemente: creditul
de angajament şi creditul de plată. Creditul de angajament cuprinde, în timpul exerciţiului în
resursa curs, costul total al obligaţiilor juridice contractate pentru acţiuni a căror realizare se
bazată pe întinde pe mai multe exerciţii. Creditul de plată acoperă, până la concurenţa sumelor înscrise
V.N.B în buget, cheltuielile ce decurg din angajamentele contractate în cursul exerciţiului şi/sau a
exerciţiilor anterioare.
Parlamentul
European La nivelul Uniunii Europene bugetul se prezintă pe activităţi, în cadrul căruia toate
cheltuielile au fost repartizate pe domenii politice. Bugetul bazat pe activităţi oferă o
Comisia imagine completă asupra utilizării resurselor pentru fiecare politică a Comisiei, cuprinzând
Europeană atât credite financiare pentru cheltuieli operaţionale şi administrative, cât şi pentru resurse
umane.
Consiliul Resursele bugetului Uniunii Europene- Resursele bugetului UE cuprind resurse proprii
European (tradiţionale) şi alte tipuri de resurse. Astfel, în cadrul resurselor proprii se disting:
Curtea de A. Resurse proprii tradiţionale:

Justiţie 1. taxe, prime, sume adiţionale sau compensatorii- taxe din Tariful Vamal Comun şi
alte taxe stabilite sau care urmează a fi stabilite de către instituţiile Uniunii în legătură cu
comerţul cu ţările terţe, alte taxe vamale la produsele care intră sub incidenţa altor
Curtea de
tratate.Aceste sume sunt încasate de către administraţiile naţionale şi vărsate direct la
Conturi bugetul Uniunii Europene, după reţinerea unei cote de 25% corespunzătoare cheltuielilor cu
colectarea veniturilor bugetare.

B. Alte resurse proprii

1. resursa TVA, care provine din aplicarea unei cote uniforme asupra unei baze
calculate în mod armonizat de fiecare stat membru din motive de echitate. Cota uniformă
pentru anul 2008 este stabilită la 0,30%.
2. resursa bazată pe V.N.B. (resură complementară) - contribuţie bugetară care
constituie resursa de echilibru a bugetului comunitar, reprezentând aproximativ 75% din
totalul resurselor proprii. VNB este definit ca VNB pentru anul respectiv la preţurile de
piaţă. Suma totală a resurselor proprii alocate Comunităţilor pentru a acoperi creditele
anuale pentru plăţi nu depăşeşte 1,24% din totalul VNB-urilor statelor membre. Suma anuală
totală a creditelor pentru angajamente înscrisă în bugetul general al Uniunii Europene nu depăşeşte
1,31% din totalul VNB-urilor statelor membre.
3. veniturile rezultate din taxele noi instituite în cadrul unei politici comune, în
conformitate cu Tratatul CE sau Tratatul Euroatom.
4. corecţia în favoarea Marii Britanii este o derogare specială, obţinută pentru
contrabalansarea dezechilibrelor financiare majore ale Marii Britanii ce acoperă 2/3 din
dezechilibrul bugetar constatat între vărsămintele veniturilor efectuate de Marea Britanie şi
cheltuielile Comunităţii referitoare la teritoriul britanic şi este luată în sarcină de către alte
state membre corespunzător unei pro-rate aplicate venitului naţional brut naţional ca parte a VNB
comunitar.
C. Alte resurse
Acestea cuprind diverse taxe, contribuţii ale diverselor ţări în cadrul programelor
comunitare, amenzi, dobânzi penalizatoare, etc. În anul 2005, Consiliul European a decis ca
Austria, Germania, Ţările de Jos şi Suedia beneficiază de cote reduse ale TVA exigibile pe
perioada 2007-2013 şi ca, în aceeaşi perioadă, Ţările de Jos şi Suedia beneficiază de reduceri brute
ale contribuţiilor lor anuale bazate pe VNB. De asemenea s-a stabilit exclusiv pentru perioada
2007-2013 cota resursei TVA exigibilă la 0,225% în cazul Austriei, la 0,15% în cazul Germaniei,
şi la 0,10% în cazul Ţărilor de Jos şi al Suediei.
Resursele şi cheltuielile bugetului UE conform planului financiar 2007-2013- Planul

financiar 2007-2013, spre deosebire de cel precedent, defineşte numai 6 rubrici pentru
cheltuieli, ceea ce-i oferă o flexibilitate ridicată şi o transparenţă crescută. Pentru perioada
2007-2013, planul financiar prevede următoarea structură a bugetului, pe resurse şi
cheltuieli:
RESURSE CHELTUIELI
1. Resurse proprii 1. Creştere durabilă
pentru competitivitate
pentru coeziune
2. Excedente, solduri, regularizări 2. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale, din
care agricultura: cheltuieli de piaţă şi plăţi directe
3. Venituri de la persoanele ce lucrează cu instituţii şi 3. Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie

organisme comunitare
pentru libertate, securitate şi justiţie
pentru cetăţenie

4. Venituri din funcţionarea administrativă a 4. UE ca partener mondial

instituţiilor
5. Contribuţii şi restituiri în cadrul acordurilor şi 5. Administraţie

programelor comunitare
6. Penalităţi de întârziere şi amenzi 6. Compensaţii pentru noile ţări membre ale UE
7. Operaţiuni de împrumut şi credit
8. Venituri diverse
Instituţii şi relaţii bugetare în cadrul Uniunii Europene
Uniunea Europeană se este condusă printr-un sistem instituţional unic în lume. Ideea unei
Uniuni Europene s-a născut după cel de-al doilea război mondial, iar procesul de integrare
europeană a început la 9 mai 1950, după ce Franţa a propus oficial realizarea unei Federaţii
Europene. La acel moment, 6 ţări au acceptat provocarea şi au negociat tratatul ce instituia
Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECA), tratat ce a fost semnat la Paris în
1951 şi a intrat în vigoare în anul 1952. Tratatul a fost aplicat în forma sa iniţială până în
anul 2002. Ţările iniţiatoare, care au semnat tratatul, erau: Franţa, Germania, Italia, Belgia,
Luxemburg, Olanda. După anul 1952, s-a dorit crearea atât a unei pieţe comune la nivel
european, cât şi a unei comunităţi pentru energie atomică, aspecte ce au fost reglementate
prin Tratatul de la Roma (1957) ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Acesta este tratatul
instituitor al Comunităţilor Economice Europene. Tratatul de la Roma cuprinde secţiuni ce
reglementează:
Ø principiile generale referitoare la crearea pieţei comune, a uniunii vamale şi a

politicilor comune;
Ø fundamentele Comunităţii: libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor, agricultură, transporturi;
Ø politicile comunitare: reguli comune, politici economice şi sociale; Ø
instituţiile Comunităţii.
În timp, Tratatul de la Roma a suportat diferite modificări ce sunt prezentate în tabelul de mai
jos*:
Anul Modificări aduse Tratatului de la Roma prin alte tratate
modificării
1965 Tratatul de la Bruxelles care a realizat fuziunea celor 3 Consilii (CEE, CECA, Euroatom) pe
de o parte şi a Comisiilor (CEE, CECA, Euroatom) pe de altă parte într-un Consiliu unic şi o
Comisie unică.
1970 Tratatul pentru modificarea dispoziţiilor bugetare prin regândirea sistemului de finanţare a
*
Moşteanu Tatiana, (coord.) Buget şi trezorerie publică Ediţia a III-a revizuită Ed.Universitară, Buc.2008, p.327

Comunităţii.
1975 Tratatul privind unele modificăriale dispoziţiilor financiare prin care se acordă
Parlamentului dreptul de a respinge proiectul de buget şi instituie Curtea de Conturi ca
organ de control contabil şi de gestiune financiară pentru toate instituţiile Comunităţii.
1984 Tratatul asupra Groenlandei prin care erau instituite relaţii speciale între CEE şi Groenlanda.
1986 Actul Unic European care evidenţiază creşterea rolului
Parlamentului în luarea deciziilor, lărgirea competenţelor comunitare şi introduce obiectivul de

piaţă internă pentru anul 1992.
1992 Tratatul de la Maastricht prin care se realizează:
- crearea uniunii economice şi monetare,

- reunirea sub numele de Uniune Europeană a CEE, Euroatom, CECA,
- dezvoltarea competenţelor Parlamentului prin procedura de codecizie,
- punerea în practică a noilor politici cominitare în domeniile educaţiei şi culturii,
- cooperarea politică instituţionalizată în domeniile: justiţie, poliţie, afaceri externe,
apărare.
1997 Tratatul de la Amsterdam care realizează o simplificare şi renumerotare a articolelor din
tratatul iniţial dar precizează şi necesitatea punerii în practică a unor politici comunitare în
domeniul justiţiei şi al afacerilor interne care să răspundă cerinţelor populaţiei.
2001 Tratatul de la Nice care evidenţiază problemele instituţionale legate de lărgirea UE dar şi de
eficacitatea sistemului jurisdicţional
2004 Tratatul privind Constituţia UE, neratificat
2007 Tratatul de la Lisabona ce menţionează:
- necesitatea regândirii democraţiei în Europa astfel încât cetăţenii să fie trataţi cu

responsabilitate,
- îmbunătăţirea eficacităţii şi capacităţii UE în gestionarea schimbărilor climatice, a
dezvoltării durabile şi a securităţii,
- adoptarea Constituţiei Europene
Pe lângă cele şase ţări ce au iniţiat cele trei comunităţi europene, astăzi Uniunea Europeană
numără 27 membri care au aderat succesiv, după cum urmează:
- 1972: Marea Britanie, Danemarca, Irlanda;

- 1979: Grecia;
- 1985: Portugalia, Spania;
- 1994: Austria, Finlanda, Suedia;
- 2003: Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Rep. Cehă, Slovacia,
Slovenia
- 2007: România, Bulgaria
Funcţionarea Uniunii Europene se bazează pe aplicarea principiilor şi regulilor de drept
**
vezi Moşteanu Tatiana, (coord.) Buget şi trezorerie publică Ediţia a III-a revizuită Ed.Universitară, Buc.2008, p.329

comunitar şi este asigurată de 5 instituţii, fiecare dintre acestea jucând un rol specific, şi
anume**:
1.PARLAMENTUL EUROPEAN- care se manifestă ca o putere legislativă (adoptă legi

europene şi garantează legitimitatea democratică a textelor de lege), bugetară ( poate
modifica cheltuielile comunitare şi adoptă bugetul integral) şi de control (exercită controlul
democratic şi politic asupra tuturor instituţiilor).
2.COMISIA EUROPEANĂ- cu rol legislativ (propune texte de lege Parlamentului şi

Consiliului), cu rol executiv ( asigură execuţia legilor europene, a bugetului şi a programelor
aprobate de Parlament şi Consiliu) şi cu rol de negociator ( negociază acordurile
internaţionale de cooperare şi comerţ).
3.CONSILIUL UNIUNII EUROPENE- exercită o putere legislativă (exercită puterea

legislativă în codecizie cu Parlamentul şi vizează acordurile internaţionale între statele
membre şi alte swtate necomunitare), are o funcţie de coordonare (asigură coordonarea
politicilor economice generale ale statelor membre şi a acţiunilor statelor membre şi adoptă
măsuri î domeniul cooperării politice şi economice), are o funcţie bugetară (exercită puterea
bugetară în colaborare cu Parlamentul) şi are putere de decizie (ia decizii în definirea şi
punerea în practică a politicii de securitate şi a politicii cu străinătatea).
4.CURTEA DE JUSTIŢIE- veghează la respectarea şi interpretarea uniformă a dreptului

comunitar şi cunoaşte litugiile dintre diferitele state membre, instituţii comunitare,
întreprinderi şi persoane fizice.
5.CURTEA DE CONTURI- verifică legalitatea şi regularitatea veniturilor şi a cheltuielilor

Uniunii Europene şi asigură o bună gestiune financiară a bugetului European.
Pe lângă aceste instituţii, mai funcţionează:
1. Comitetul economic şi social european, care are rolul de a exprima poziţia societăţii
civile cu privire la diverse probleme economice şi sociale;
2. Comitetul regiunilor, care exprimă poziţia autorităţilor locale şi regionale în ceea ce
priveşte politica regională, de mediu, educaţională, etc;
3. Mediatorul European, care poate fi sesizat de către toate persoanele fizice (cetăţeni)
sau juridice (instituţii, întreprinderi) rezidente ale Uniunii care se consideră victime
ale unui act de proastă administrare din partea unor instituţii sau organe comunitare.
4. Banca Europeană de Investiţii, care contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii
Europene în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor publice şi private pe termen lung
5. Banca Centrală Europeană, care este responsabilă de politica monetară şi de
operaţiunile de schimb;
6. Ombudsman-ul European, ce investighează plângerile privind cazuri de administrare
defectuoasă în acţiunea instituţiilor şi organelor Uniunii Europene (instituţia juridică
-avocatul poporului).

Având în vedere perspectivele financiare în vigoare, dar şi orientările bugetare aferente

fiecărui an viitor, pe baza strategiei politice anuale, Comisia Europeană întocmeşte proiectul
de buget în cadrul ciclului de planificare strategică şi de programare al cărui principal
obiectiv constă în realizarea unor legături între priorităţile politice şi alocarea şi utilizarea
eficientă a resurselor. Tratatul CE (art. 272) arată că diferitele etape ale procedurii bugetare
şi termenele stabilite trebuie respectate imperativ. Procedura bugetară, aşa cum este definită
în Tratatul CE, se derulează între 1 septembrie şi 31 decembrie a anului precedent celui în
cauză. Calendarul bugetar al bugetului Uniunii Europene cuprinde diferite faze în care au loc
reuniuni, discuţii, concilieri şi decizii cu implicarea Consiliului Uniunii Europene şi
Parlamentului Uniunii Europene .
Test de autoevaluare 14.1. Alegeţi răspunsurile incorecte:
1. Principiile bugetare ale Uniunii Europene sunt: a) principiul unităţii şi exactităţii;

b)principiul pluralităţii; c)principiul anualităţii; d) principiul echilibrului; e)principiul
pluralităţii de cont; f) principiul specificităţii; g) principiul bunei gestionări financiare; h)
principiul transparenţei.
2. Resursele bugetului UE cuprind:
a) resurse tradiţionale (resursa bazată pe V.N.B.)
b) alte resurse proprii (TVA, resursa bazată pe V.N.B., veniturile rezultate din taxele noi
instituite, corecţia în favoarea Marii Britanii)
c) alte resurse
Care sunt instituţiile ce funcţionează în Uniunea Europeană?

Care sunt funcţiile acestora şi relaţiile bugetare dintre ele?
Care sunt categoriile de resurse ale bugetului Uniunii Europene?
În loc de
Care sunt resursele şi cheltuielile bugetului Uniunii Europene conform planului financiar
rezumat
2007-2013?


Bugetul Uniunii Europene. Instituţii şi relaţii bugetare în cadrul UE

Răspuns 14.1
1. b, e 2. a

[1]. Boulescu Mircea, Dascălu Elena-Doina, Ispir Ovidiu, Finanţe Publice,
Editura Didactică şi Pedagogică, RA 2009

BIBLIOGRAFIE
[1]. Boulescu Mircea, Dascălu Elena-Doina, Ispir Ovidiu, Uniunea Europeană-

Instituţii, Buget, Audit, Editura Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2009
[2]. Dobre Elena, Buget şi trezorerie publică, Ed. Ex Ponto Constanţa 2003
[5]. Moşteanu Roxana, Finanţe publice- partea I. Veniturile şi cheltuielile sistemului
bugetar, creditul şi datoria publică, Ed. Semne, Bucureşti, 1999
[8]. Văşcu Barbu T. Bugetul statului şi agenţii economici, Ed. Didactică şi Pedagogică
R.A., Bucureşti, 1997
[9]. I. Văcărel şi alţii, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000
[11]. OMFP 1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanţele
publice, M.Of. nr. 1176 din 27 dec.2005
[12]. OMFP 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si
conducerea contabilitatii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile
publice si instructiunile de aplicare M.Of. 1186/29 dec 2005 şi M.Of. 1186bis/29
dec 2005
[13]. H.G. 533 privind aprobarea bilanţului general al trezoreriei statului şi a contului de
execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli al trezoreriei statului pe anul 2000,
publicăt în M. Of. 318/2001
[14]. Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. 188/1999
[15]. Legea privind proprietatea publică nr. 213/1998
[16]. Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2004
[17]. Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, M.Of. nr. 359
/2001
[18]. Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, M. Of. 953/24 dec. 2002
[19]. Ordonanta 37/2004 privind modificarea si completarea reglementarilor privind
auditul intern, M.Of. 91/31 ian. 2004
[20]. OGU 146/2002 privind operaţiunile derulate prin Trezoreria statului, M.Of.
824/2002
[21]. OMF 123/2001 pentru aprobare Normelor Metodologice privind cadrul general al
atribuţiilor şi exercitării controlului financiar preventiv propriu, M. Of. 79 / 2001
[22]. OMFP nr. 1267/2000 pentru aprobarea Normelor minimale de audit intern, M.Of.
480/ oct 2000
[23]. HG nr. 720/ 1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a
controlului financiar, M.Of. nr.75/apr 1992
136
[24]. OG nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv M. Of. nr.
430/aug1999 şi OMF nr. 332/ privind aprobarea Normelor Metodologice generale
pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern şi controlul financiar preventiv,
M. Of. nr.96/ mart 2000
[25]. Legea nr. 301/2002 pentru aprobarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi
controlul financiar preventiv, M. Of. 339/22 mai 2002
[26]. OMFP nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzand
standardele de management/control intern la entitatile publice si pentru
dezvoltarea sistemelor de control managerial, M.Of. nr. 675 din 28 iulie 2005
[27]. OMFP nr. 1389/2006 privind modificarea şi completarea OMFP nr. 946/2005,
M.Of. 771/12 sept 2006
[28]. O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii, publicătă în M.Of. 418/15 mai 2006
[29]. Legea nr. 337/2006 de aprobare a O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea
contractelor de concesiune de servicii, publicătă în M.Of. 625/20 iulie 2006 O.U.G
[30]. nr. 94/2007 de modificare a OUG nr.34/2006 privind atribuirea
contractelor de concesiune de servicii, publicătă în M.Of. 676/ 4 oct. 2007 O.U.G.
[31]. nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul achiziţiilor publice,
publicătă în M.Of. 156/12 martie 2006
[32]. Legea datoriei publice nr. 313/2004, publicătă în M. Of. 577/29 iunie2004
[33]. O.U. nr. 64/2007 privind datoria publică, publicătă în M. Of. 439/28 iunie 2007 cu
modificările ulterioare
137

Caiet de Studiu Individual Pentru Buget Si Trezorerie Publica Elena Dobre .Constanta Ovidius University Press, 2010 ISBN 978-973-614-568-1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet de Studiu Individual Pentru Buget Si Trezorerie Publica Elena Dobre .Constanta Ovidius University Press, 2010 ISBN 978-973-614-568-1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Caiet de Studiu Individual

Coordonator disciplină: Prof. Univ. Dr. DOBRE ELENA

Buget şi Trezorerie Publică

Prezentul caiet al studentului pentru disciplina Buget şi Trezorerie Publică este

Acest material de studiu, face o prezentare a problematicii bugetare actuale în

Spor la învăţat şi succes!

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

OBIECTIVELE Cursului nr. 1

1.1 Curs nr 1 - Domeniul public şi finanţele publice

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

9. gestionarea datoriei publice prin plasarea şi răscumpărarea titlurilor de stat;

Test de autoevaluare 1.1.

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Cum se dobândeşte dreptul de proprietatea publică?

În loc de Care sunt bunurile ce aparţin domeniului public judeţean?

Lucrare de verificare curs nr. 1

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Bibliografie curs nr. 1

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

condiţiile economiei de piaţă în România, Ed. Conphys Rm. Vâlcea, 1996

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

OBIECTIVELE Cursului nr. 2

2.1 Curs nr 2 - Autoritatea publică şi funcţionarul public

În administrarea fondurilor publice, prin bugetul de stat şi bugetele locale, un

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

publici, este următoarea:

III. Servicii descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe centrale:

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Funcţionarii publici sunt debutanţi şi definitivi. Managementul funcţiei

Test de autoevaluare 2.1.

Care sunt principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale? Ce

înţelegem prin autonomie locală?

Cum definim funcţionarul public şi ce condiţii trebuie să îndeplinească acesta?

Lucrare de verificare curs nr. 2

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Funcţionarul public-condiţii şi incompatibilităţi

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Bibliografie curs nr. 2

[9]. Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr.188 din 8 dec.1999

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

OBIECTIVELE Cursului nr. 3

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

3. bugetele fondurilor speciale;

În problematica sistemului bugetar se foloseşte o serie de termeni şi

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia veniturilor extrabugetare, precum

Abateri practice de la principiile bugetare în România

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

Curs ID FB III Buget şi Trezorerie Publică/Curs optional MNG III 19

O.U. nr.107/2001 pentru modificarea şi

3 Fondul special Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. fondul de salarii - 7%

7 Fondul special O.G. nr.26/1999 de modificare şi tarifele energiei termice livrate

Prof. Univ. Dr. Dobre Elena

11 Fondul special al O.G. nr.47/1998 veniturile realizate în acest domeniu - 9%