Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Drept
Anul universitar 2017-2018
Semestrul II

I. Informaţii generale despre curs

Titlul disciplinei: DREPT FUNCIAR ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Tipul disciplinei (impusă, opţională, facultativă): OPŢIONALĂ

II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină

Nume şi titlul ştiinţific: Lector Dr. TUDURACHE DAN-CONSTANTIN

Contact e-mail: dan.tudurache@uaic.ro
Program consultaţii: conform pagină web

III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite

Înscrierea la curs este condiţionată de parcurgerea cursurilor de Teoria Generală a Dreptului, Drept
roman, Drept civil

IV. Obiectivele și competențele asigurate (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)

1. Obiective:
Obiectivul general
Continuarea studiului Dreptului privat. Dobândirea unor cunoştinţe aprofundate cu privire la
principiile şi regulile de bază ale principalelor instituţii ale materiei Dreptului funciar şi publicităţi
imobiliare.
Obiectivele specifice
La finalizarea cu succes a acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:
Explice noţiunile şi regulile materiei.
Descrie aplicarea regulilor juridice la cazurile practice.
Utilizeze noţiunile şi regulile materiei.
Analizeze teoriile elaborate în domeniu.

2. Competențe:
Competenţe profesionale
C1. Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază ale domeniului şi ale ariei de
specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională.
C2. Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri de concepte,
situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului.
C3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situaţii bine definite,
tipice domeniului în condiţii de asistenţă calificată.
C4. Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare, pentru a aprecia calitatea, meritele
şi limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode şi teorii.
C5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii şi metode consacrate în domeniu.
Competenţe transversale
CT1. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă
calificată.
CT2. Familiarizarea cu rolurile şi activităţile specifice muncii în echipă şi distribuirea de sarcini
pentru nivelurile subordonate.
CT3. Conştientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de
învăţare pentru dezvoltarea personală şi profesională.
1
V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere (identice cu
cele menționate în Fișa Disciplinei)
Unitatea de învățare 1: Fondul funciar şi proprietatea asupra terenurilor – 2 ore
Unitatea de învățare 2: Probleme privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate privată – 2 ore
Unitatea de învățare 3: Exploatarea terenurilor agricole în România – 2 ore
Unitatea de învățare 4: Sistemul de publicitate al registrului de transcripţiuni şi inscripţiuni – 2 ore
Unitatea de învățare 5: Prezentarea sistemeler reale de publicitate imobiliară. Sistemul Torrens
– 2 ore
Unitatea de învățare 6: Prezentarea sistemeler reale de publicitate imobiliară. Sistemul german.
Sistemul austriac. Publicitatea imobiliară în Alscia şi Lorena – 2 ore
Unitatea de învățare 7: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 115/1938. Principiile de
carte funciară – 2 ore
Unitatea de învățare 8: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 115/1938. Felurile
înscrierilor şi acţiunile de carte funciară – 2 ore
Unitatea de învățare 9: Organizarea activităţii de cadastru – 2 ore
Unitatea de învățare 10: Întocmirea documentaţiilor cadastrale – 2 ore
Unitatea de învățare 11: Numărătoarea cadastrală – 2 ore
Unitatea de învățare 12: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 7/1996. De la punerea
în aplicare a legii şi până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Alcătuirea cărţii funciare – 2 ore
Unitatea de învățare 13: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 7/1996. De la punerea
în aplicare a legii şi până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Felurile înscrierilor şi acţiunile de
carte funciară – 2 ore
Unitatea de învățare 14: Publicitatea imobiliară. Sistemul de carte funciară reglementat de Legea
nr. 7/1996 şi Noul Cod civil – 2 ore

VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

Un test de evaluare a cunoştinţelor, prin lucrare scrisă având subiecte cu caracter deschis.

VII. Metodele și instrumentele de evaluare

- Evaluare finală – examen scris: 50%

- Evaluare formativă continuă: 50%

VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare

1) Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2001.
2) Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura LUMINA LEX, Bucureşti,
2001.
3) Radu I. Motica, Anton Trăilescu, Manual de drept funciar şi publicitate imobiliară, Editura ALL
Beck, Bucureşti, 2001.
4) Marian Nicolae, Publicitatea imobiliară şi noile cărţi funciare, Edit Press Mihaela S.R.L.,
Bucureşti, 2000.
5) Nicolae Boş, Cadastru general, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003
6) Marian Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
7) Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil –
Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.

2
Unitatea de învățare 1: Fondul funciar şi proprietatea asupra terenurilor

Terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlu pe baza căruia sunt deținute sau
de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
În funcție de destinație, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinație agricolă, și anume:– terenurile agricole productive - arabile,
viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pajiștile permanente,
serele, solarele, răsadnițele și altele asemenea;– cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte
din amenajamentele silvice, pășunile împădurite;– cele ocupate cu construcții și instalații
agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de
exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției
agricole;– terenurile neproductive care pot fi amenajate în cadrul perimetrelor de ameliorare și
folosite pentru producția agricolă;
b) terenuri cu destinație forestieră, și anume: terenurile împădurite sau cele care
servesc nevoilor de cultura, producție ori administrare silvică, terenurile destinate
împăduririlor și cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănișuri, râpe, ravene, torenți -,
dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, și anume: albiile minore ale cursurilor de apă,
cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și al
marii teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate
construcțiile, alte amenajări ale localităților, inclusiv terenurile agricole și forestiere;
e) terenuri cu destinații speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere,
feroviare, navale și aeriene, cu construcțiile și instalațiile aferente, construcții și instalații
hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații,
pentru exploatările miniere și petroliere, cariere și halde de orice fel, pentru nevoile de
apărare, plajele, rezervațiile, monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și
istorice și altele asemenea.
Prin deținători de terenuri se înțelege titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi
reale asupra acestora sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deținători
precari.
Terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale,
având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau
domeniului privat.
Domeniul public poate fi de interes național, caz în care proprietatea asupra sa, în
regim de drept public, aparține statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de
asemenea, în regim de drept public, aparține comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor.
Administrarea domeniului de interes public național se face de către organele
prevăzute de lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de către
primarii sau, după caz, de către prefecturi.
Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei unități publice.
Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes
public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi,
terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes
public, fundul apelor maritime interioare și al marii teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv
plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și
siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau
pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt
de uz sau interes public.
3
 Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și
imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt
dezafectate din domeniul public.
Terenurile pe care sunt amplasate rețele stradale și parcuri publice, terenurile pentru
rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și
istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de
excepție pentru lucrări de interes național.
Domeniul privat al statului și, respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și
județelor este alcătuit din terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege,
precum și din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public. El este supus
dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Fondul funciar și, în mod corespunzător, dreptul de proprietate și celelalte drepturi
reale trebuie înregistrate în documentele de evidență funciară și de publicitate imobiliară
prevăzute de lege.

Proprietatea este, atât în sens economic, cât şi juridic, expresia supremă a accesului
oamenilor la posesia, folosinţa şi dispoziţia bunurilor. Fiind, aşadar, prin excelenţă, un mod de
realizare a unei puteri umane asupra bogăţiilor, proprietatea a făcut obiectul unor înflăcărate şi
seculare controverse. Aceste controverse au fost şi sunt fundamentate şi, mai mult continuă să
fie alimentate de un complex de idei, teorii şi concepţii economice, politice, filozofice şi
religioase. Ele se pot fi circumscrise în sfera a două mari orientări sau curente.
Una din orientări a fost elaborată de susţinătorii comunităţii de bunuri sau proprietăţi
colective. Primul care a avansat această idee a fost Platon; el a formulat critici severe şi
importante rezerve referitoare la proprietatea privată şi mijloacele juridice de dobândire a
bunurilor. Concepţia a fost dezvoltată de către părinţii Bisericii, utopiştii Renaşterii (Thomas
Morus şi Campanella) iar mai târziu de Babeuf, Bazard, Proudhon. Marx, Engels şi alţii după
ei au formulat virulente atacuri de pe baze ideologice împotriva dreptului de proprietate
privată ca fiind generator de exploatare a omului de către om. Ei au susţinut necesitatea
obiectivă a comunizării bunurilor, mai a ales a mijloacelor de producţie.
Cel de al doilea curent este reprezentat de apărătorii proprietăţii private, cum au fost
Aristorel, Auguste Comte sau Sturat Mill şi alţii, care au subliniat avantajele proprietăţii
private ca instrument şi stimul economic, garanţie a libertăţii individuale şi familiale, izvor de
bogăţie, prosperitate şi bunăstare socială.
Definiţia dreptului de proprietate. Ambele concepţii şi-au pus amprenta asupra
doctrinei juridice şi, mai ales, au influenţat activitatea de elaborare a normelor juridice şi
încercările de formulare a definiţiei dreptului de proprietate.
Codul civil român de la 1865, fiind redactat după Codul civil francez, defineşte dreptul
de proprietate având în vedere atributele juridice care alcătuiesc conţinutul său juridic. Astfel,
art. 480 Cod civil prevede: „Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi
dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. Art.
44 pct. 6 din Constituţia României revizuită, dispune că dreptul de proprietate obligă la
respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la
respectarea celorlalte sarcini, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Definiţia Codului civil a fost considerată incompletă. Fără îndoială că pentru
formularea oricărei alte definiţii este necesar să se pornească de la conţinutul juridic al
dreptului de proprietate, alcătuit din suma de atribute recunoscute proprietarului, aşa cum a
procedat legiuitorul român la 1864. Dar, în acelaşi timp, trebuie să observăm că sunt
numeroase situaţiile când o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate de o altă
persoană decât proprietarul, de regulă, pe temeiul unui drept real, derivat din dreptul de
proprietate. Aşa, de pildă, uzufructuarul are recunoscute asupra bunului aflat în uzufruct
4
atributele de posesie şi folosinţă. Şi mai mult, superficiarul poate exercita atributele de
posesie, folosinţă şi în anumite limite chiar şi atributele de dispoziţie materială şi juridică. De
asemenea, dreptul real de administrare exercită cvasitotalitatea atributelor dreptului de
proprietate publică asupra bunurilor din domeniul public încredinţate lor de autoritate
componentă.
Aceasta este motivul pentru care în mod legitim se pune întrebarea prin ce se
deosebeşte proprietarul de alte persoane care exercită unele sau quasitotalitatea atributelor ce
alcătuiesc conţinutul juridic al dreptului de proprietate? Răspunsul a fost dat în literatura de
specialitate. Astfel, spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asupra aceluiaşi bun,
proprietarul exercitată atributele juridice ale dreptului de proprietate în putere proprie şi
interes propriu. Numai astfel poate fi determinată poziţia specifică a proprietarului în raport
cu situaţia oricărei alte persoane care exercită prerogativele proprietăţii pe temeiul altor
drepturi subiective asupra unuia şi aceluiaşi bun.
Proprietarul exercită atributele dreptului său întotdeauna în putere proprie, nefiind
subordonat nimănui, decât legii. Toate celelalte persoane, altele decât proprietarul, exercită
aceste atribute, atât în puterea legii, cât şi mai ales în puterea proprietarului care le-a constituit
dreptul subiectiv ce le aparţine asupra bunurilor sale. Deci puterea oricărui alt titular de
drepturi este limitată, nu numai de dreptul obiectiv, ci de voinţa proprietarului care,
recunoscându-i altuia anumite atribute asupra unui bun ce-i aparţine, i le concretiază şi le
stabileşte limitele prin contract sau testament. Putem spune că aceste persoane exercită
atributele ce le-au fost conferite în puterea transmisă de proprietar şi nicidecum în putere
proprie.
În al doilea rând, proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interesul
său propriu. Fără îndoială însă că şi titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanţă,
prin exercitarea acestor atribute, urmăresc realizarea unor interese proprii. Astfel, existenţa
dreptului lor nu ar avea nici o raţiune. Totuşi proprietarul se deosebeşte prin aceea că este
singurul subiect de drept care exercită, direct sau indirect, (prin alte persoane), plenitudinea
atributelor proprietăţii, în ultimă instanţă, în propriul său interes.
Având în vedere conţinutul său juridic şi poziţia specifică a proprietarului, dreptul de
proprietate poate fi defint, într-o formulare corespunzătoare, ca fiind acel drept real care
conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe
care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său
propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.
Atributele dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai
deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia,
folosinţa şi dispoziţia.
Posesia constă în posiblitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine în
materialitatea sa, comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate.
Posesia poate fi exercitată de către proprietar în mod nemijlocit sau de către o altă persoană cu
acordul, în numele şi în interesul proprietarului; terţa persoană care stăpâneşte pentru
proprietar este un detentor precar. Folosinţa conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa
bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Atributul de dispoziţie este alcătuit din dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie
juridică. Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de
substanţa bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea
reglementărilor în vigoare. Dispoziţia juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului
de a întrăina dreptul de proprietate cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau mortis
causa, şi de a-l greva cu dreptul reale derivate, principale sau accesorii, în favoarea altor
persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.

5
 Caracterele dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate prezintă mai multe
caractere proprii, care îl deosebesc faţă de toate celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de
proprietate este: absolut, exclusiv şi perpetuu.
Caracterul absolut. Termenul de drept absolut poate avea mai multe înţelesuri:
opozabil erga omnes, cel mai complet drept în raport cu celelalte drepturi reale, şi drept
nelimitat, neîngrădit în conţinutul său. Acest ultim sens, de nelimitare a dreptului, nu poate fi
primit, deoarece el se exercită în limitele determinate de lege; Codul civil stabileşte o serie de
îngrădiri sau restricţii aduse proprietăţii. De asemenea, reglementări ulterioare Codului civil
au adus numeroase îngrădiri dreptului de prorietate.
Încă de la Justinian se afirmă că dreptul de proprietate conferă titularului său „plena
potestas”, adică toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Cu alte cuvinte, dreptul
de proprietate este un drept deplin atât în raport cu celelalte drepturi reale cât şi în raport cu
forma scindată a proprietăţii care a existat în evul mediu.
Dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titlularului său în
raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca. Ori
de câte ori bunul aflat în proprietatea unei persoane ajunge în deţinerea sau posesia nelegitimă
a altuia, proprietarul are dreptul la acţiunea în revendicare. Acţiunea în revendicare poate fi
introdusă împotriva oricărei persoane. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este opozabil
tuturor, erga omnes.
Caracterul exclusiv. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, în înţelesul că
atributele sau puterile inerente acestui drept sunt nu numai depline, ci şi independente de orice
puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, în afară de cazurile când proprietatea este
dezmembrată; în cazul demembrării proprietăţii, unele atribute ale acestui drept se exercită de
către o altă persoană, pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate
(uzufruct, uz, abitaţie, servitute propriu-zisă, superficie).
O altă excepţie de la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate o constituie
proprietatea comună, pentru că toate atributele dreptului de proprietate sunt exercitate
simultan de mai mulţi titulari.
Caracterul perpetuu. Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înţelege că este
nelimitat în timp şi durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său. De asemenea,
el nu se pierde prin neuz, adică prin neexercitare.
De regulă, acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate este imprescriptibilă.
Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte între vii, în condiţiile legii. Ba mai
mult, transmisiunea lui este inevitabilă şi obligatorie pentru cauză de moarte.
Transmisiunea dreptului de proprietate nu contravine caracterului său perpetuu.
Dimpotrivă, transmisibilitatea este corolarul logic şi practic al perpetuităţii sale. Şi aceasta
pentru faptul că viaţa oamenilor este, inevitabil, limitată în timp. Prin transmiterea dreptului
de proprietate se realizează trecerea lui din patrimoniul unei persoane în patrimoniul alteia,
fără nici o modificare, asigurându-se perpetuitatea lui.
Acest caracter este propriu numai dreptului de proprietate privată. Dimpotrivă, dreptul
de proprietate publică, indiferent că poartă asupra unor bunuri imobile sau mobile, este
inalienabil şi prin urmare este netransmisibil.
Există şi situaţii când unele bunuri proprietate privată pot fi scoase temporar din
circuitul civil prin acordul de voinţă intervenit între proprietarul bunului şi o altă persoană.
Astfel, într-un contract, părţile au posibilitatea de a stipula aşa-numitele clauze de
inalienabilitate, prin care proprietarului unui anumit bun îi este interzisă înstrăinarea şi,
uneori, chiar grevarea bunului în favoarea altei persoane.
Clauzele de inalienabilitate se găsesc destul de rar în actele de înstrăinare cu titlu
oneros. Ele pot fi întâlnite mai frecvent în contractele de ipotecă şi în contractele de gaj fără
deposedare în care se stipulează interdicţia de înstrăinare şi de grevare a bunului ipotecat sau
6
gajat. În schimb, asemenea clauze pot fi regăsite, în practică, în actele cu titlu gratuit, adică în
contractele de donaţie şi în testamente; donatorul sau, după caz, testatorul dispune de bunul
său stipulând cu persoana gratificată nu poate să-l înstrăineze.
Clauzele de inalienabilitate pot fi valabile cu respectarea a două condiţii: clauza să fie
justificată pe un interes serios şi legitim, şi inalienabilitatea să fie temporară.
Interesul serios şi legitim care justifică o astfel de clauză poate fi patrimonial sau
moral. De asemenea, interesul poate fi al dispunătorului, al dobânditorului, al unui terţ sau un
interes public.
Numai clauzele de inalienabilitate temporară sunt valabile. Clauzele de inalienabilitate
perpetuă sunt lovite de nulitate absolută, având o clauză ilicită şi imorală.

Regimul juridic al terenurilor şi construcţiilor.

De la momentul adoptării Codului civil în anul 1864, actele de înstrăinare a terenurilor
şi construcţiilor au fost guvernate de principiul consensualismului. S-a impus formalitatea
transcrierii pentru opozabilitatea faţă de terţi a transmisiunii de drepturi reale. De la principiul
consensualismului au fost exceptate donaţiile şi ipotecile, acte pentru care s-a prevăzut forma
autentică.
Reglementări referitoare la terenuri.
Reglementarea din 1945. La 23 martie 1945 a fost adoptată Legea nr. 187 privind
reforma agrară. Prin art. 1 se arata că se realizau o serie de exproprieri, iar în art. 3 se
prevedea că sunt exceptate de la expropriere suprafeţele de teren până la 50 de ha, chiar dacă
acestea se aflau în mai multe moşii. Se lăsa în proprietate un singur conac, indiferent de
numărul şi amplasarea moşiilor.
Prin aceeaşi lege s-a realizat împroprietărirea unor categorii de persoane, care nu
aveau pământ sau aveau pământ puţin. Legea a stabilit că terenurile care au făcut obiectul
împroprietăririi nu puteau fi înstrăinate şi nici ipotecate, decât în cazuri excepţionale, cu
autorizare din partea Ministerului Agriculturii.
Reglementarea din 1947. La 23 iunie 1947 a fost adoptată Legea nr 203. Prin acestă
lege au fost declarate imobile agrare terenurile situate în comunele rurale, înafara vetrei
satului, precum şi terenurile arabile, păşunile şi fâneţele situate înafara perimetrului
construibil al municipiilor, comunelor urbane, comunerlor suburbane, staţiunilor balneo-
climaterice.
Imobilele agricole astfel stabilite puteau fi înstrăinate prin acte între vii, numai cu
autorizaţia şi cu întocmirea actului în formă autentică.
Această lege a fost în vigoare până în anul 1950, când la 20 iulie a fost adoptat
Decretul nr. 151. Acest act a fost în vigoare până la 5 noiembrie 1974.
Potrivit art. 8 şi art. 11 din Decretul nr. 151/1950, înstrăinarea sub orice formă a
terenurilor arabile, păşuni, fâneţe, vii, livezi, iazuri şi bălţi situate în intravilanul sau
extravilanul localităţilor se putea face numai cu autorizare şi în formă autentică.
Reglementarea din 1950. În acest an a intrat în vigoare, la 6 septembrie, Decretul nr.
221 care a fost în vigoare până la 29 martie 1958, când a fost înlocuit cu Decretul nr.
144/1958.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 221/1950 era obligatoriu actul autentic şi autorizarea
administrativă pentru înstrăinarea terenurilor, cu sau fără construcţii aflate pe teritoriul
capitalei şi comunelor învecinate, precum şi a comunelor cu planuri de sistematizare.
Reglementarea din 1958. Decretul nr. 144/1958, care a înlocuit Decretul nr. 221/1950,
a stabilit prin prevederile art. 11 că înstrăinarea sau împărţeala prin actele între vii a
terenurilor, cu sau fără construcţii, proprietate particulară de pe teritoriul oraşelor, comunelor
– reşedinţe de raioane, localităţi balneo-climaterice şi a comunelor declarate centre
muncitoreşti, precum şi a comunelor în care urma să se dezvolte staţiuni balneo-climaterice şi
7
centra muncitoreşti, se putea face numai cu autorizarea prelabilă dată în condiţiile decretului
de către Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare.
Actele de înstrăinare sau împărţeala terenurilor de mai sus, trebuiau să fie făcute în
formă autentică.
Decretul menţiona că înstrăinările sau împărţelile terenurilor arătate în art. 11, făcute
fără respectarea cerinţelor legii erau nule de drept.
În art. 12 din Decretul nr. 144/1958 se menţiona că în cazul în care s-a încheiat un
înscris din care rezultă că proprietatea unui teren, cu sau fără construcţii, s-a obligat să-l
înstrăineze cu titlu oneros şi s-au respectat modalităţile de plată a preţului prevăzut în înscris,
iar în termenul de 3 luni de la eliberarea autorizaţiei de înstrăinare, una din părţi sau succesorii
acesteia nu se prezintă din orice motive la Notariatul de Stat, pentru autentificarea actului de
înstrăinare, instanţa de judecată va putea da o hotărâre care să ţină loc de act autentic de
înstrăinare.
Neprezentarea uneia din părţi la autentificare, în urma somaţiei făcute de celalată
parte, prin executorul judecătoresc, se constata printr-un proces-verbal încheiat de Notariatul
de Stat în circumscripţia căruia se afla imobilul în cauză.
Transcrierea dreptului de proprietate s-au înscrierea în cartea funciară se realiza pe
baza unei copii legalizate de pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă.
Reglementarea din 1968. Prin Legea nr. 19/1968 s-a stabilit că terenurile fără
construcţii, proprietatea persoanelor fizice sau juridice, aflate în perimetrul construibil al
muncipiului Bucureşti, al celorlalte municipii sau orase, sunt indisponibile şi expropriabile.
Aceluiaşi regim juridic erau supuse şi părţile din terenurile cu construcţii, în măsura în
care depăşeau suprafeţele stabilite pe baza detaliilor de sistematizare aprobate. Aceste terenuri
nu puteau fi înstrăinate sau grevate cu sarcini reale, putând să le transmită numai prin
moştenire.
Reglementarea din 1974. În anul 1974 au fost adoptate două legi importante şi anume:
Legea nr. 58 privind sistematizarea localităţilor urbane şi rurale (1 noiembrie 1974) şi Legea
nr. 59 privind fondul funciar (5 noiembrie 1974). Ambele legi conţineau dispoziţii identice,
referitoare la terenuri. Astfel, în art. 30 din Legea nr. 58/1974 se arăta că dobânditorii
terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se puate face
numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a
acestor terenuri. În acelaşi sens era şi art. 44 din Legea nr. 59/1974.
În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora, trecea în proprietatea
statului cu plata unei despăgubiri, dobânditorul construcţiei primind contra unei taxe un drept
de folosinţă asupra terenului, necesar utilizării construcţiei cumpărate. Suprafaţa acordată în
folosinţă era de până la 100 mp. în mediu urban şi de 200-250 mp. în mediu rural, cu un front
la stradă de maxim 12 m.
A fost controversată în literatura juridică noţiunea de teren aferent construcţiei:
Într-o primă opinie, s-a apreciat că trebuia să aibă loc o determinare de către organele
care dădeau autorizaţia de înstrăinare, astfel încât grădina, livada ori terenul cu altă destinaţie
agricolă să rămână în proprietatea înstrăinătorului construcţiei.
Într-o altă opinie s-a apreciat că întregul teren trebuia să treacă în proprietatea statului,
după care, era atribuit în folosinţă sau/şi închiriat pentru locuinţă, iar diferenţa de teren era
închiriată ori atribuită în folosinţă sau ca loc de casă.
Au fost numeroase cazuri în care diferenţele de teren au fost lăsate fără nici un titlu în
stăpânirea dobânditorilor construcţiei. Aceasta a fost practica organelor administrative în
majoritatea situaţiilor.
Au existat şi excepţii de la regula interzicerii înstrăinării terenurilor prin acte juridice.
Astfel:

8
 - Prin art. 5 din Statutul Cooperativei Agricole de Producţie se prevedea acordarea cu
plată a unor terenuri în suprafaţă de cel mult 800 mp., suprafaţă care a fost redusă ulterior la
250 mp. pentru construirea de locuinţe şi anexe gospodăreşti;
- În Decretul nr. 112/1958 se prevedea, în mod excepţional, că producătorii agricoli
particulari din zonele necooperatiste puteau transmite copiilor lor o parte din terenurile
agricole pe care le aveau în proprietate, dacă aceştia locuiau sau urmau să-şi stabilească
domiciliul în acea comună, îşi asumau obligaţia cultivării lor în bune condiţii, de a obţine
producţiile din planurile de cultură şi de creştere a animalelor şi de a contracta şi preda la
fondul de aprovizionare şi la fondul de stat cantităţile de produse potrivit legii.
În art. 31 din Legea nr. 58/1974 se arăta că împărţeala între moştenitori a terenurilor,
precum şi înstrăinarea construcţiilor prevăzute de art. 30, se putea face numai prin înscris
autentic, pe baza autorizaţiei date, după caz, de către comitetele, respectiv birourile executive
ale Consiliilor populare comunale, orăşeneşti sau municipale, cu respectarea normelor de
sistematizare.
În art. 32 din Legea nr. 58/1974 se arăta că orice înstrăinare sau împărţeală făcută cu
încălcarea prevederilor art. 30 şi art. 31 era nulă de drept.
În opinia noastră, considerăm că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 au fost
abrogate dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 1958.
Reglementarea din 1990 cu privire la terenuri. În ianuarie 1990 a fost adoptat
Decretul-Lege nr. 42. Prin art. 4 s-a majorat întinderea lotului în folosinţă la 5000 mp., de
acest lot putând beneficia şi persoanele care doresc să se întoarcă la sat şi să devină membrii
cooperatori.
Prin art. 8 s-a declarat proprietate deplină asupra terenului aferent casei de locuit şi al
anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestoa, stabilind că această
propruetate cumulată cu lotul în folosinţă să nu depăşească 6000 mp.
Prin Legea nr. 9/1990 – publicată în Monitorul Oficial nr 95 din 1 august 1990 – se
arăta că până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar s-a
interzis înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor de orice fel situate înăuntrul sau înafara
localităţilor, exceptându-se terenurile aferente construcţiilor care se înstrăinau, inclusiv curtea
în suprafaţă de cel mul 1000 mp.
Reglementarea din 1991. În anul 1991 a fost adoptată Legea nr. 18, prin care se
realiza, în principal, stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea
acestuia.
Art. 46 din Legea nr. 18/1991, devenit articolul 67 în urma republicării legii în anul
1998, actual abrogat, a impus forma autentică cu privire la înstrăinarea terenurilor. Prin acte
juridice, proprietatea dobânditorului nu putea depăşi 100 ha teren agricol în echivalent arabil
de familie, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.
Prin art. 47 – ulterior abrogat – s-a statornicit interdicţia de dobândire prin acte
între vii şi obligaţia de întrăinare în termen de un an a terenurilor în cazul dobândirii prin
moştenire de către persoanele fizice care nu au cetăţenie română şi persoanele juridice care nu
au naţionalitate română şi sediu în România. Acest articol a fost modificat prin art. 41 alin. 2
din Constituţie.
În art. 48 din Legea nr. 18/1991 – ulterior abrogat – s-a stabilit dreptul de preemţiune
în favoarea coproprietarilor, proprietarilor vecini şi statului, în cazul terenurilor agricole din
extravilan.
La 2 martie 1998, a intrat în vigoare Legea nr. 54 privind circulaţia juridică a
terenurilor. S-a abrogat secţiunea privind circulaţia juridică a terenurilor (art. 66-69 din Legea
nr. 18/1991, republicată). Potrivit Legii nr. 54/1998, schimbul şi actele de înstrăinare între vii
trebuia făcute în formă autentică.

9
 În cazul dobândirii prin acte juridice între vii, proprietatea funciară a dobânditorului
nu putea depăşi 200 ha teren agricol în echivalent arabil de familie. Prin noţiunea familie, în
sensul menţionatei legi, se înţelegea soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăreau împreună cu
părinţii lor. Încălcarea acestor prevederi era sancţionată cu reducţiunea actului juridic până la
limita suprafeţei legale.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 54/1998, cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice
străine nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 31/1997 privind investiţiile străine, au stabilit că
societăţile comerciale constituite în România cu participare de capital străin puteau dobândi
proprietatea terenurilor.
Art. 5 din Legea 54/1998 arăta că vânzarea terenurilor agricole din extravilan se putea
face cu respectarea dreptului de preemţiune al coproprietarilor, proprietarilor vecini şi al
arendaşilor, exprimat prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 54/1998, au fost interzise înstrăinările de orice formă a
terenurilor cu privire la titlul cărora existau litigii la instanţele de judecată pe tot timpul
soluţionării acestor litigii, sub sancţiunea nulităţii. S-a reglementat posibilitatea efectuării
opoziţiei de înstrăinare, care se înregistra la Biroul de Publicitate Imobiliară.
Reglementarea din 2005. Printre schimbările produse în legislaţia ţării noastre prin
adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, se numără modificarea Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii
imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi abrogarea Legii nr. 54/1998
privind circulaţia juridică a terenurilor.
Precizarea expresă a impunerii formei actului autentic pentru constituirea de drepturi
reale asupra terenurilor. În conformitate cu prevederile articolului 2 alineatul (1) din Titlul X
al Legii nr. 247/2005, „Terenurile cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan,
indiferent de destinaţia sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice
între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute”.
Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, „În cazul în care prin acte juridice între vii
se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcţie, indiferent de destinaţia
sau întinderea acestora, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător”. Precizarea
expresă a impunerii formei actului autentic pentru constituirea de drepturi reale asupra
terenurilor, este de natură să înlăture orice controversă cu privire la împrejurarea dacă este sau
nu necesară această formă a actului juridic, atunci când se constituie ori se transmit
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Sub imperiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 54/1998, faţă de redactarea textelor
legale care prevedeau necesitatea formei autentice, s-a susţinut opinia potrivit căreia forma
autentică ar fi fost necesară numai în cazul transferului dreptului de proprietate asupra
terenurilor, iar că în situaţia constituirii ori trasmiterii unui drept de superficie nu ar fi fost
necesară.
Eliminarea dreptului de preemţiune. Prin abrogarea Legii nr. 54/1998 privind
circulaţia juridică a terenurilor, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 Titlul X nu se face
nici o precizare cu privire la dreptul de preemţiune, situaţie în care se trage concluzia potrivit
căreia dreptul de preemţiune în privinţa terenurilor de orice fel este desfiinţat. Se recunoaşte
astfel, dreptul de dispoziţie deplină asupra imobilelor.
Crearea de facilităţi pentru realizarea anumitor operaţiuni de înstrăinare a
terenurilor. Dacă dreptul de preemţiune a fost înlăturat, în schimb, prin dispoziţiile art. 6 din
Titlul X al Legii nr. 247/2005, au fost create o serie de mijloace prin care se înlesneşte
încheierea actelor juridice de înstrăinare în scopul comasării parcelelor şi loturilor de teren,
prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să cuprindă suprafeţe continue,

1
0
indiferent de destinaţia lor, precum şi înstrăinările efectuate de către persoanele îndreptăţite să
obţină renta viageră agricolă.
Aceste înstrăinări pot fi efectuate şi pe baza schiţelor care au stat la baza titlurilor de
proprietate emise cu ocazia aplicării legilor fondului funciar şi sunt scutite de taxa de timbru
şi de timbrul judiciar.
Înlăturarea limitării dreptului de a dobândi terenuri prin acte juridice. Prin abrogarea
Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, în condiţiile în care Legea nr.
247/2005 Titlul X nu se face nici o precizare cu privire la limita suprafeţei de teren ce poate fi
dobândită prin acte juridice, concluzia este că nu mai există nici o restricţie în privinţa
întinderii dreptului de proprietate asupra terenurilor, indifent de modul de dobândire.
Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 prevedea că „în cazul dobândirii prin acte
juridice între vii, proprietatea funciară a dobânditorului nu poate depăşi 200 ha teren agricol
în echivalent arabil, de familie”.
Limitarea cauzelor care împiedică înstrăinarea terenurilor. Spre deosebire de
dispoziţiile Legii nr. 54/1998, actuala reglementare urmăreşte restrângerea categoriilor de
litigii care au drept efect interzicerea înstrăinării terenurilor. Dacă potrivit dispoziţiilor
articolului 15 din Legea nr. 54/1998, erau interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor
cu privire la titlul cărora există litigii la instanţele judecătoreşti, pe tot timpul soluţionării
acestor litigii, prin dispoziţiile articolului 4 al Titlului X al Legii nr. 247/2005, se proclamă
principiul liberei circulaţii a terenurilor, chiar dacă drepturile asupra acestora fac obiectul unor
litigii. Numai cu titlu de excepţie, în cazul anumitor litigii, se împiedică înstrăinarea
imobilelor.
Astfel, „cu excepţia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privată şi
legalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar, existenţa unui litigiu
privitor la un teren cu sau fără construcţii nu împiedică înstrăinarea acestuia şi nici
constituirea altor drepturi reale sau de creanţă, după caz”.
Din interpretarea textului legal amintit, reiese că orice litigii referitoare la validitatea
titlului de proprietate (dacă este altul decât unul emis conform legilor fondului funciar) nu
împiedică circulaţia juridică a imobilelor, fie că este vorba de transmiterea ori constituirea de
drepturi reale sau de constituirea unor drepturi de creanţă.
Reglementarea acţiunii prin care instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de
contract de vânzare-cumpărare. După mai bine de 14 ani, există din nou o reglementare
expresă a sancţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Dispoziţiile articolului 5 alineatul (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, arată că „în
situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii,
una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile
poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”.
Existenţa acestei prevederi legale este de natură să înlăture discuţiile cu privire la
admisibilitatea acţiunii în justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract
de vânzare-cumpărare. Se observă, pe de altă parte, că textul este mult mai precis şi mai puţin
exigent decât reglementarea articolului 12 a Decretului nr. 144/1958.
Situaţia străinilor şi apatrizilor după revizuirea Constituţiei şi aderarea României la
Uniunea Europeană. În conformitate cu prevederile articolului 44 alineatul (2) din Constituţia
României revizuită, „...Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate
privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea
Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”.
Pentru detalierea condiţiilor de dobândire a dreptului de proprietate de către străini şi
apatrizi în temeiul dispoziţiei constituţionale citate, precum şi a Tratatului privind aderarea
României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicat în M. Of. nr. 465
1
1
din 1 iunie 2005, a fost adoptată Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine, publicată în M. Of. nr. 1008 din 14 noiembrie 2005.
Din perspectiva acestor reglementări, există două categorii de persoane:
a) persoanele fizice şi persoanele juridice din statele membre (statele Uniunii
Europene, Islanda, Lichtenstein şi Norvegia), adică cetăţenii statelor membre, apatrizii cu
domiciliul în statele membre, precum şi persoanele juridice care au naţionalitatea unui stat
membru; şi
b) persoanele fizice şi persoanele juridice din state terţe, adică cetăţenii statelor terţe şi
apatrizii cu domiciliul în statele terţe, precum şi persoanele juridice care au naţionalitatea unui
stat terţ.
În ce priveşte persoanele fizice şi persoanele juridice din statele membre, potrivit art. 3
din Legea nr. 312/2005, acestea pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în
aceleaşi condiţii în care pot face acest lucru persoanele din România. Aceasta este regula de la
care există o serie de excepţii rezultate în urma procesului de negociere în vederea aderării la
Uniunea Europeană (s-a admis existenţa unor perioade de tranziţie în care să se menţină
restricţii cu privire la dobândirea de către persoanele dintr-un alt stat membru, a dreptului de
proprietate asupra terenurilor).
Prima excepţie este instituită de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 312/2005, în
conformitate cu care „Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul
nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică
nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul
de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la
împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană”.
A doua excepţie este prevăzută la art. 5 alineatul (1) din Legea nr. 312/2005, unde se
arată: “Cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în
România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat
membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi
terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la
Uniunea Europeană”.
Prin dispoziţiile alineatului (2) al aceluiaşi articol, se stabileşte o excepţie la excepţie,
permiţând în interiorul menţionatului termen, dobândirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către:
a) cetăţenii statelor membre şi apatrizii cu domiciliul într-un stat membru, dacă îşi
stabilesc reşedinţa în România şi pot dovedi calitatea de fermier care desfăşoară activităţi
independente (prin documente specifice statului membru al cărui cetăţean este sau din care
provine apatridul); şi
b) apatrizii cu domiciliul în România, dacă îşi pot dovedi calitatea de fermier care
desfăşoară activităţi independente (cu atestat eliberat de către Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale).
În conformitate cu prevederile alineatului ultim al articolului 5 din Legea nr.
312/2005, „Destinaţia terenurilor agricole, pădurilor şi a terenurilor forestiere nu poate fi
schimbată pe durata perioadei de tranziţie de către persoanele prevăzute la alin. (2)”.

Reglementări referitoare la construcţii.

Reglementarea din 1973. În anul 1973 a fost adoptată Legea nr. 4/1973 care se referea
la construirea de locuinţe.
Potrivit art. 5, cetăţenii aveau dreptul să aibă în proprietate personală o singură
locuinţă pentru ei şi familiile lor. Membrii unei familii puteau păstra în proprietate comună
1
2
sau în proprietatea unuia dintre ei o singură locuinţă. Prin familie se înţelegea: soţul, soţia şi
copiii minori.
Prin art. 6 cu privire la construirea sau cumpărarea de locuinţe în scopul închirierii sau
revânzării era intezisă. Cetăţenii puteau construi sau cumpăra locuinţe în localitatea de
domiciliu sau în care aveau dreptul de a-şi stabili domiciliul.
În cazul construirii, dreptul de proprietate asupra locuinţei se transmitea la data
întocmirii procesului-verbal de predare-primire a locuinţei.
Persoanele încadrate cu contract de muncă şi pensionarii care nu aveau locuinţă
proprietate beneficiau de dreptul de a li se închiria locuinţe din fondul locativ de stat.
Prin Decretul-Lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.
4/27.12.1989, a fost abrogată Legea nr. 58/1974.
Prin acelaşi act normativ au fost abrogate şi dispoziţiile art. 44 – 51 din Legea nr.
59/1974, ceea ce înseamnă în opinia noastră revenirea la caracterul consensual al actelor
juridice a terenurilor şi construcţiilor.
Reglementarea din 1990 cu privire la construcţii. În anul 1990 s-a adoptat Decretul-
Lege nr. 61/1990 prin care au fost abrogate art. 5 şi 52 din Legea nr. 4/1973 şi s-a dat
posibilitatea dobândirii şi păstrării în proprietate a mai multor locuinţe de către o singură
persoană.
Prin art. 5 din Decretul-Lege nr. 61/1990 s-a acordat dreptul de cumpărare a
locuinţelor construite din fondurile statului chiriaşilor care le ocupau.
Prin art. 4 din acelaşi decret s-a interzis cumpărarea de locuinţe din fondul de stat în
scop de revânzare sau închiriere – acest articol fiind abrogat prin Legea nr. 85/1992 -;
abrogarea acestui text a constituit o eroare de reglementare juridică. Textul aşa cum era iniţial
în Decretul-Lege nr. 61/1990 era judicios întocmit şi viza cauza actului juridic (cumpărarea în
scop de închiriere sau de revânzare), aplicarea lui corectă având menirea de a contribui la
atingerea scopului actului normativ în discuţie, şi anume transferarea dreptului de proprietate
asupra locuinţelor închiriate din fondul de stat numai în scopul asigurării locuirii în continuare
a foştilor chiriaşi, iar nu în scop speculativ.
Prin Legea nr. 85/1992, prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990 au fost completate în
sensul că s-a acordat dreptul de cumpărare a locuinţelor construite din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat cu excepţia locuinţelor de intervenţie. Prin locuinţă de
intervenţie – în varianta iniţială – se înţelegeau locuinţele situate în incinta unităţilor
economice sau bugetare de stat, cât şi cele legate nemijlocit de îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu ale persoanelor care le ocupă.
În varianta modificată prin Legea nr. 76/1994, prin locuinţă de intervenţie se înţelege
locuinţele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care prin contractul
de muncă îndeplinesc activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de
urgenţă în cadrul unităţilor.
Reglementarea din 1991. Intrând în vigoare Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării construcţiilor, la 7 august 1991, au fost abrogate expres prevederile Decretului nr.
144/1958 şi ale Legii nr. 4/1973.
Prin Legea nr. 50/1991 s-a acordat posibilitatea concesionării de terenuri din domeniul
privat pentru realizarea de locuinţe şi case de vacanţă, precum şi modalităţi de sprijinire
financiară, care putea consta în împrumuturi şi subvenţii acordate de stat.
Reglementarea din 1995. Prin Legea nr. 112/1995 s-au stabilit măsurii reparatorii în
favoarea foştilor proprietari, persoane fizice, a imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca
atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu şi care
se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, măsuri
care constau în:
- restituirea în natură prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor
1
3
în care locuiesc în calitate de chiriaşi sau a celor care sunt libere;
- acordarea de despăgubiri pentru celelalte apartamente, precum şi în situaţia în care,
deşi îndeplinesc condiţiile pentru restituirea în natură, optează pentru acordarea de
despăgubiri.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/19995 s-a acordat chiriaşilor dreptul de a cumpăra
apartamentele care nu fac obiectul restituirii.

1
4
Unitatea de învățare 2: Probleme privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate privată

Dispoziţii ale Legii fondului funciar, nr. 18/1991:

Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Articolul 8(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în
patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin
reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
(2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în
cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta,
precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus
pământ în cooperativa și alte persoane anume stabilite.
(3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de
proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptățită,
potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.
(4) Prin familie se înțelege soții și copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu
părinții lor.
Articolul 9(1) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita
suprafeței de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil, pot cere reconstituirea dreptului
de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în
cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la
limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei
agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau
de la autori diferiți.
(2) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita
suprafeței de teren de până la 10 ha de familie și cărora li s-a aplicat cota de reducere, potrivit
art. 14 alin. (3) din lege, pot formula cerere pentru suprafețele de teren care au constituit
aceasta cotă. Cererile se formulează în cazul în care cota de reducere a depășit procentul de
5%.
(3) Cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în
a căror raza teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de
proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 31 decembrie
1998, sub sancțiunea decăderii din termen.
(4) Cererea va cuprinde:
a) numele și prenumele persoanei solicitante și domiciliul acesteia;
b) calitatea de titular sau de moștenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a
reconstituit sau urmează să i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi;
c) suprafața de teren care i s-a reconstituit și diferența pe care o solicită.
(5) La cerere se va anexa:
a) copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul-
verbal ori de pe fișa de punere în posesie;
b) copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafețele
de teren solicitate în plus;
c) o declarație în care se va menționa, pe propria răspundere, suprafața totală de teren
atribuită în proprietate, prin reconstituire sau prin constituire, de familie, potrivit prezentei
legi, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori.
(6) Primarul va constitui un registru special, parafat, numerotat și sigilat, în care se
vor înregistra, în ordine cronologică, cererile depuse de persoanele îndreptățite și va emite, la
cerere, un bon cu numărul de înregistrare.

1
5
 (7) Pentru cererile depuse prin poștă, pe confirmarea de primire se vor menționa
numărul de înregistrare a cererii și data acesteia.
(8) Primarul sau secretarul consiliului local este obligat să primească cererea și să o
înregistreze, indiferent dacă aceasta cuprinde sau nu cuprinde toate mențiunile precizate la
alin. (4) și dacă nu este însoțită de toate actele prevăzute la alin. (5). În acest caz, primarul
sau secretarul este obligat să comunice solicitantului ca, până la data de 31 decembrie 1998,
să depună toate actele menționate la alin. (5), sub sancțiunea decăderii acestuia din termen.
(9) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (6) de către primar sau secretar atrage
atât răspunderea administrativă și disciplinară a acestuia, potrivit legii, cât și plata de
penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă sau, după caz, și de
daune-interese potrivit Codului civil.
(10) După data de 31 decembrie 1998, prevăzută la alin. (3), primarul este obligat ca,
în termen de 30 de zile, să întocmească situația privind categoriile de persoane, terenurile
agricole solicitate și balanța fondului funciar pe localitate - comuna, oraș sau municipiu - în
vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit legii. Înlăuntrul acestui termen
primarul le va transmite prefectului, sub semnătură.
(11) În termen de 15 zile de la primire, prefectul va întocmi situația privind
categoriile de persoane solicitante și balanța fondului funciar pe județ, pe care le va transmite,
în același termen, Departamentului pentru Administrație Publică Locală.
(12) După întocmirea balanței fondului funciar la nivel de țară, prin lege se vor stabili
suprafețele de teren agricol care vor fi reconstituite.
Articolul 10(1) Persoanele fizice și persoanele juridice cărora li s-a reconstituit sau li
s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, potrivit prezentei legi, precum
și persoanele juridice care au în patrimoniu sau în administrare terenuri agricole ori dețin în
orice mod asemenea terenuri au obligația de a da secretarului consiliului local o declarație în
care vor menționa suprafața de teren agricol atribuită sau, respectiv, deținută efectiv, în una
sau mai multe localități, iar pentru persoanele fizice, și de la mai multi autori.
(2) Persoanele fizice vor face declarația pe propria răspundere, iar persoanele juridice,
prin reprezentanții lor.
Articolul 11(1) Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care
rezulta din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în
cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în
lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește
suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în
orice mod de la membrii cooperatori.
(2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la
persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără
nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
(3) Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor
deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de
evidenta a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal
efectuate de către cooperativa până la data intrării în vigoare a legii.(4) Cererea de stabilire a
dreptului de proprietate se depune și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 12(1) În scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau
constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de
proprietate, în fiecare comuna, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului*), o
comisie condusă de primar.
1
6
 (2) Comisiile comunale, orășenești sau municipale vor funcționa sub îndrumarea unei
comisii județene, numita prin ordinul prefectului și condusă de acesta.
(3) Procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor, precum și modelul
și modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în
termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi. Din comisii vor face parte cetățeni
desemnați de obște din toate categoriile îndreptățite, specialiști și funcționari publici, precum
și conducătorii unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, după
caz. În comunele constituite din mai multe sate, cetățenii vor fi desemnați proporțional cu
ponderea numerică a locuitorilor din fiecare sat.
(4) Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate
reprezintă informații de interes public și sunt deschise liberului acces al cetățenilor.
Asigurarea accesului la aceste informații de interes public se face în condițiile și potrivit
procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001privind liberul acces la informațiile de interes
public.
Articolul 13(1) Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de
moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din
care rezulta acceptarea moștenirii.
(2) Moștenitorii care nu-și pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit
în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li
se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat
moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinata pe
numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
(4) Pentru fiecare poziție dintr-o anexă pot fi emise mai multe titluri de proprietate, cu
condiția ca suprafețele înscrise în aceste titluri să nu depășească suprafața totală validată în
anexă.
Articolul 14(1) Terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul
localităților devin proprietatea cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora,
corespunzător suprafețelor aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.
(2) Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regula, pe vechile
amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile
amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de
producție.
(3) În cazul în care intre suprafața de teren a cooperativei agricole de producție,
rezultată prin însumarea suprafețelor de teren aduse de cooperatori sau preluate în orice alt
mod de cooperativa, și suprafața de teren actuala au intervenit modificări atât în ce privește
suprafața totală, cât și pe categorii de folosință, stabilirea proprietății cooperatorilor sau a
moștenitorilor acestora se face prin reducerea unei cote proporționale rezultate din scăderea
suprafețelor legal folosite în alte scopuri din suprafața totala inițială și proporțional cu
categoriile de folosință agricolă existente. Nu vor fi afectați deținătorii de suprafețe care au
proprietăți mai mici de 1 ha.
(4) Suprafețele ocupate de plantații pomicole, viticole, sere, heleșteie, amenajări
piscicole, pepiniere, construcții administrative și agrozootehnice, precum și cele necesare
bazei furajere aferente capacităților de producție zootehnice existente în cooperativele
agricole de producție pot reprezenta, pe baza opțiunii proprietarilor, aport la constituirea unor
forme de asociere de tip privat, cu sau fără personalitate juridică.
Articolul 15(1) Membrii cooperatori care, după caz, au părăsit cooperativa agricolă de
producție, nu au muncit în cooperativa sau nu locuiesc în localitatea respectiva, precum și
moștenitorii acestora pot primi terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice mod în
patrimoniul cooperativei.
1
7
 (2) Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor ale căror terenuri au
trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativei agricole de producție fără ca ele să fi
dobândit calitatea de cooperatori, precum și, după caz, moștenitorilor acestora.
(3) De prevederile alin. (2) beneficiază și persoanele deținătoare ale titlurilor de
Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", "Mihai Viteazul cu Spada" și moștenitorii lor, care au
optat și cărora li s-a atribuit, la data împroprietăririi, teren arabil, cu exceptia celor care l-au
înstrăinat.
(4) Dispozițiile art. 14 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.
(5) Se vor atribui, la cerere, persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea
de muncă și moștenitorilor celor care au decedat - ca urmare a participării la lupta pentru
victoria Revoluției din decembrie 1989 - în proprietate, terenuri în suprafața de 10.000 mp în
echivalent arabil. Pentru terenurile atribuite, acești beneficiari nu datorează taxe sau impozite.
Articolul 16(1) În cazurile în care în perimetrul unor cooperative agricole de producție
au fost comasate și terenuri agricole ale unor proprietari particulari, iar aceștia nu au preluat
în compensație alte terenuri, la cererea lor sau a moștenitorilor, ei vor fi repuși în proprietate
și li se vor restitui suprafețele în cota echivalentă, în cadrul unor sole stabilite de comisie.
(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 17(1) În localitățile cu cetățeni români, aparținând minorității germane sau
în care locuiesc persoane care au fost deportate sau strămutate, deposedate de terenuri prin
acte normative intervenite după anul 1944, se vor atribui în proprietate, la cerere, cu prioritate
acestora sau moștenitorilor, suprafețe de teren din rezerva aflata la dispoziția comisiilor sau
se va proceda conform art. 37.
(2) La atribuire, se va avea în vedere suprafața de teren pe care aceștia au avut-o în
proprietate, fără a se depăși 10 ha de familie, în echivalent arabil.
Articolul 18(1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în
patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care
au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de
restituire rămân la dispoziția comisiei.
(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform
art. 14-17, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința
cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane
îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.
Articolul 19(1) Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa
agricolă de producție sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavând
calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativă sau
în asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art.
18, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în
proprietate în alte localități. Suprafața atribuită în proprietate se va determina ținând seama de
suprafața terenurilor, numărul solicitanților și de suprafața atribuită celor care au adus pământ
în cooperativa agricolă de producție.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor care au fost deportate și nu
beneficiază de dispozițiile art. 14-16.
(3) Se pot atribui, la cerere, în folosință agricolă, până la 5.000 mp în echivalent
arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cât
lucrează în localitate, dacă nu are teren în proprietate în aceasta localitate, el sau membrii
familiei din care face parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparține comunei,
orașului sau municipiului, după caz.
(4) Atribuirea în folosință nu se poate face în cazurile în care în localitatea respectiva
s-au operat reducerile prevăzute la art. 14 alin. (3).

1
8
 (5) La plecarea din localitate persoanele menționate la alin. (3) au dreptul la
despăgubiri pentru investițiile făcute, cu consimțământul prealabil al proprietarului și dacă
sunt utile pe suprafața atribuită.
Articolul 20În situația în care în unele cooperative agricole de producție nu mai
rămâne teren disponibil pentru a se atribui suprafața minima prevăzută la art. 8, precum și
pentru persoanele prevăzute la art. 17 și 19 alin. (1) și (2), comisia va hotărî reducerea în cota
proporțională a suprafeței ce se repartizează pentru a se atribui terenuri în proprietate și
acestor categorii.
Articolul 21(1) În localitățile cu excedent de suprafața agricolă, cu deficit de forță de
muncă în agricultura, din terenurile prevăzute la art. 18 se poate atribui în proprietate teren
până la 10 ha în echivalent arabil tuturor familiilor care solicita în scris și se obliga să lucreze
aceasta suprafață.
(2) Familiile fără pământ sau cu pământ puțin din alte localități, care solicita în scris,
pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, cu obligația de a-și stabili
domiciliul în comuna, oraș sau municipiu, după caz, și de a cultiva pământul primit,
renunțând la proprietatea avută în localitatea lor, din extravilan.
Articolul 22(1) Din terenurile agricole, comisiile vor atribui în proprietate, la cererea
comisiilor parohiale ori a altor organe reprezentative ale comunităților locale de cult - din
mediul rural -, o suprafață de teren de până la 5 ha în echivalent arabil pentru fiecare parohie
sau schit, aparținând cultelor recunoscute de lege, ori de până la 10 ha teren agricol în
echivalent arabil în cazul mănăstirilor, în măsura în care toate aceste așezăminte au posedat
în trecut terenuri agricole preluate de cooperativele agricole de producție, iar în prezent nu au
asemenea terenuri ori au suprafețe restrânse. În zonele necooperativizate, reconstituirea
dreptului de proprietate se va face din terenurile aflate în proprietatea statului și în
administrarea primăriilor, la propunerea acestora, prin ordinul prefectului.
(2) Dispozițiile art. 9 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(3) Organele reprezentative ale unităților de cult, recunoscute de lege, din mediul
rural, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de teren agricol care
reprezintă diferența dintre suprafața de 5 ha, în cazul parohiilor, și suprafața pe care au avut-o
în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha, și pentru suprafața ce reprezintă diferența dintre
suprafața de 10 ha, în cazul mănăstirilor și schiturilor, și suprafața pe care au avut-o în
proprietate, dar nu mai mult de 50 ha.
(4) Dispozițiile art. 9 rămân aplicabile.
(5) Pentru parohiile, schiturile și mânăstirile din mediul urban, consiliile și organele
reprezentative ale acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile alin.
(3) și (4).
(6) Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care le-
au aparținut în proprietate, în limita suprafețelor pe care le-au avut, și organele reprezentative
ale altor unități de cult, astfel:
a) centrul patriarhal, până la 200 ha;
b) centrele eparhiale, până la 100 ha;
c) protoieriile, până la 50 ha;
d) parohiile din mediul urban, până la 10 ha;
e) filialele din mediul rural și urban, până la 10 ha.
Articolul 23(1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a
moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de
locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate
potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990privind unele masuri pentru stimularea țărănimii.
(2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și
curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în
1
9
cartea funciara, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în
cooperativa agricolă de producție.
(2^1) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la
alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de proba.
(3) Pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca
lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie
sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest
teren se afla în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu exceptia celor
strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică.
(4) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au
avut calitatea de cooperator.
Articolul 24(1) Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de
cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane
îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat,
rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din
terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
(1^1) Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor
gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la
cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectiva.
(2) Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalenta în
intravilan sau, în lipsa, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai exista teren, se vor
acorda despăgubiri.
Articolul 25(1) În cazul în care cooperativa agricolă de producție a atribuit loturi în
folosința unor cooperatori, în grădinile din intravilan ale foștilor proprietari, asemenea
terenuri revin, de drept, în proprietatea deținătorilor inițiali sau a moștenitorilor acestora.
(2) Persoanele care au primit terenuri în condițiile alin. (1) și pe care au efectuat
investiții au dreptul la o despăgubire egala cu contravaloarea acestora, dacă nu pot fi ridicate.
(3) Prin investiții, în sensul alin. (2), se înțelege lucrările destinate exploatării agricole
a terenului.
Articolul 26(1) Terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția
autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au
moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în
administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală
eliberat de notarul public. În acest sens, secretarul unității administrativ-teritoriale are
obligația ca, în termen de 30 de zile de la înregistrarea fiecărui deces al persoanelor
respective, să comunice camerei notarilor publici competente datele prevăzute la art. 68 din
Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările
ulterioare, în vederea dezbaterii procedurii succesorale. Neîndeplinirea de către secretarul
unității administrativ-teritoriale a obligației prevăzute în prezentul alineat se sancționează
administrativ, potrivit legii.
(2) Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1), din proprietatea
publică a unităților administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este
interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută.
Articolul 27(1) Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor
îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare
pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și
întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
(2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile
amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locala ia act de recunoașterea reciproca a
limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind
2
0
planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru
validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.
(2^1) Proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa
agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative
de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate
conform prezentei legi. Acestor categorii de proprietari și moștenitori le sunt aplicabile
numai prevederile art. 64.
(2^2) În cazurile în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane
decât foștii proprietari iar aceștia dețineau, la acel moment adeverințe de proprietate și aveau
posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă
acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în
circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa
justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III
din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
(3) Pentru terenurile aflate în exploatarea societăților agricole de tip privat,
constituite în temeiul Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere
în agricultura, comisiile locale și cele județene, în termen de 12 luni, vor efectua toate
operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2) și vor elibera titlurile de proprietate.
(4) Membrii și conducerea acestor societăți agricole au obligația de a solicita imediat
comisiilor locale să efectueze operațiunile prevăzute la alineatul precedent, iar comisiile
județene, să solicite eliberarea titlurilor de proprietate.
(4^1) Primarul va afișa lunar suprafața constituită sau reconstituită, numele
beneficiarilor, amplasamentul, planurile parcelare, precum, și suprafața rămasă în rezerva
comisiei locale.
(5) Încălcarea prevederilor alineatelor precedente atrage desființarea, de drept, a
societăților agricole în cauza.
(6) La desființarea cooperativei agricole de producție, o comisie de lichidare
constituită în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordinul
prefectului, la propunerea primăriei, va proceda în termen de 9 luni de la desființarea
cooperativei, la realizarea activului și la plata pasivului, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 28(1) Comisiile de lichidare prevăzute de art. 27 au obligația de a constata și
stabili orice fapte de încălcare a legii, de a lua masuri de recuperare a pagubelor, conform
legii, și de a sesiza, dacă este cazul, organele de urmărire penală.
(2) Sumele recuperate în condițiile alin. (1) constituie activ lichidat și urmează
destinația celor prevăzute la art. 27.
(3) La expirarea termenului prevăzut la art. 27, comisiile de lichidare vor prezenta
bilanțul de lichidare și raportul explicativ organului de specialitate al prefecturii sau al
Primăriei Municipiului București, investit cu atribuții de control financiar, potrivit legii,
pentru descărcare.
(4) Actele de constatare a datoriilor față de stat și față de alte persoane juridice,
ramase după terminarea operațiunilor de lichidare, întocmite de către comisia de lichidare,
vor fi avizate și centralizate de către Ministerul Finanțelor Publice*), după care Guvernul le
va prezenta Parlamentului, cu propuneri de rezolvare.
Articolul 29(1) Construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile,
utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei agricole de producție
desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale,
plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat,
cu personalitate juridica, dacă se vor înființa.
(2) Drepturile foștilor cooperatori asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se vor stabili
în cota valorică, proporțional cu suprafața de teren adusă sau preluată în orice mod în
2
1
cooperativa agricolă de producție și cu volumul muncii prestate. Membrii asociați vor
constitui aceste drepturi ca aport în natura la noua asociație.
(3) Foștilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociații li se vor stabili
drepturi de creanță proporțional cu cota valorică ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei
agricole de producție, dacă nu au fost acoperite în alta modalitate. Plata creanțelor se va face
de către asociație, în natura sau în bani, potrivit hotărârii comisiei de lichidare.
(4) În cazul în care nu s-au constituit asemenea asociații, bunurile și animalele
prevăzute la alin. (1) se vor vinde prin licitație publică persoanelor fizice sau juridice, urmând
ca din prețul realizat să se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative agricole de
producție. Fac excepție bovinele și ovinele, precum și plantațiile de vii și pomi, care vor fi
atribuite foștilor cooperatori.
(5) În termen de 9 luni de la desființarea cooperativei agricole de producție, se vor
stabili drepturile bănești ce revin fiecărui fost membru cooperator de către comisia de
lichidare constituită potrivit art. 27 alin. (6).
(6) Foștii membri cooperatori vor primi cota cuvenită din valorificarea prin licitație a
bunurilor comune, proporțional cu suprafața de teren adusă în cooperativa agricolă de
producție, în echivalent arabil, și volumul valoric de muncă efectuat.
(7) Bunurile prevăzute la alin. (1), care nu se vând în termen de un an de la data
desființării cooperativei agricole de producție, trec în proprietatea privată a comunelor,
orașelor și a municipiilor unde acestea sunt situate, fără nici o despăgubire, și în
administrarea primăriilor.
(8) Demolarea construcțiilor agrozootehnice, a atelierelor de întreținere, a instalațiilor
și a anexelor gospodărești și de industrie mica, care fac obiectul alin. (1), este interzisă. Prin
excepție, dacă sunt degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desființate
cu autorizația prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primarii, urmând ca sumele
rezultate să intre în activul operațiunilor de lichidare.
(9) Construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plata, în regim de
drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor și în administrarea
primăriilor.
Articolul 30(1) Asociațiile intercooperatiste sau de stat și cooperatiste de orice profil
se pot reorganiza în societăți comerciale pe acțiuni, în termen de 90 de zile de la publicarea
legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Terenurile și celelalte bunuri aduse de cooperativa agricolă de producție în
asociație, precum și bunurile dobândite de aceasta devin proprietatea societății comerciale,
iar cooperatorii și celelalte persoane îndreptățite a-și reconstitui proprietatea asupra
terenurilor ce aparțin societății, precum și salariații acesteia pot deveni acționari în condițiile
legii.
(3) În cazul în care unii cooperatori sau alte persoane îndreptățite, prevăzute la alin.
(2), nu vor opta pentru a deveni acționari ai societății comerciale, li se va atribui dreptul de
proprietate, conform prevederilor art. 14 și 15 din prezenta lege, din terenurile care nu au fost
aduse de cooperativa agricolă de producție în asociație.
(4) În localitățile în care nu exista aceste posibilități, se vor putea desființa unele
ferme neeficiente ale asociației. Hotărârea în aceasta privință se adopta de către comisia
județeană, la propunerea comisiilor comunale, orășenești sau municipale, după caz.
Articolul 31(1) Terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor
agricole de producție sunt al dispoziția comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor
în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii.
(2) Terenurile neatribuite, ramase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat
al comunei, orașului sau al municipiului.

2
2
 Articolul 33Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajiști și arabil - care
s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție - trec în proprietatea privată a
comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi
folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Articolul 34Lucrările de îmbunătățiri funciare care se afla pe terenurile primite,
inclusiv zonele de protecție aferente, trec în proprietatea unităților specializate de exploatare
a unor astfel de lucrări, în condițiile legii.

Capitolul III Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi

speciale
Articolul 35(1) Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în
patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie
1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidenta al cadastrului funciar general și în
amenajamentele silvice.
(2) Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele și stațiunile de cercetări
științifice, agricole și silvice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor
din categorii biologice superioare și a animalelor de rasa, precum și din administrarea
Institutului pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultura și a centrelor sale
teritoriale aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. În termen de 90 de
zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi*), Guvernul, la propunerea Ministerului
Agriculturii și Dezvoltării Rurale*), va delimita suprafețele de teren strict necesare cercetării
și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animalelor de
rasa și pe cele destinate producției, din administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și
producție agricolă.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite, la data
prezentei legi, de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic și care trec în
administrarea acestora.
Articolul 36(1) Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul
localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea
comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.
26.
(2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit
legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existentei construcției, în vederea
construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor
asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea
acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
(3) Terenurile atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor
acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art.
30 din Legea nr. 58/1974*) cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și
rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai
locuințelor.
(4) Dispozițiile art. 23 rămân aplicabile.
(5) Terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit
legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate
proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte
normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la
cerere.
(5^1) Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de
proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza

2
3
cărora se afla situat terenul, personal sau prin posta, cu confirmare de primire, până la data de
1 noiembrie 2001, sub sancțiunea decăderii din termen.
Articolul 37(1) Persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de
stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere, și care se afla în
administrarea unităților agricole de stat devin, la cerere, acționari la societățile comerciale
înființate, în baza Legii nr. 15/1990, din actualele unități agricole de stat. De aceleași
prevederi beneficiază și moștenitorii acestor persoane.
(2) Cererea se depune, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
legi, la primăria în a cărei raza teritorială este situat terenul.
(3) Numărul de acțiuni primite va fi proporțional cu suprafața de teren în echivalent
arabil, trecuta în patrimoniul statului, fără a putea depăși însă valoarea a 10 ha teren de
familie, în echivalent arabil.
(4) Nu beneficiază de dispozițiile acestui articol persoanele ale căror terenuri au fost
confiscate ca efect al unor condamnări penale, cu exceptia persoanelor precizate în Decretul-
lege nr. 118 din 30 martie 1990*) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor
deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare.
Articolul 38(1) Persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar în temeiul
art. 37, persoanele cărora li s-au stabilit drepturi la institutele și stațiunile de cercetare
agricole și la regiile autonome cu profil agricol, potrivit Legii nr. 46/1992, precum și
persoanele care au calitatea de locatori, potrivit art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, pot
cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de peste 10 ha de familie, până
la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, indiferent dacă
reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul,
cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 din prezenta lege.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), cărora li s-a stabilit dreptul în acțiuni, în limita
suprafeței de până la 10 ha în echivalent arabil, pot face cerere, în cazul în care prin aplicarea
coeficientului de echivalare, prevăzut în regulamentul aprobat de Hotărârea Guvernului nr.
131/1991*), suprafața de teren putea depăși, ca echivalenta, 10 ha teren arabil, în termenul,
cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
Articolul 39Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea
statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de
expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru
suprafața de teren trecuta în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3
lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în
mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile
prevăzute la art. 9.
Articolul 40(1) După expirarea termenului de 90 de zile, în cazurile prevăzute la art.
38 și 39, primarul va întocmi situația privind terenurile agricole solicitate de categoriile de
persoane prevăzute și balanța fondului funciar pe localitate și pe fiecare societate comercială
și institut sau stațiune de cercetare și producție agricolă ori regie autonomă cu profil agricol,
din raza teritorială a localității.(2) Dispozițiile art. 9 alin. (9) rămân aplicabile.
Articolul 41(1) Terenurile agricole fără construcții, instalații, amenajări de interes
public, intrate în proprietatea statului și aflate în administrarea primăriilor la data prezentei
legi, se vor restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, fără a se putea depăși
suprafața de 10 ha de familie, în echivalent arabil.(2) Restituirea terenurilor se face, la cerere,
în condițiile art. 11, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriei.(3) Prevederile art. 37
alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 42(1) În localitățile cu deficit de teren, în care terenurile foștilor proprietari
se afla în proprietatea statului și aceștia nu optează pentru acțiuni în condițiile art. 37 și nu li
2
4
se pot atribui lor sau moștenitorilor suprafața minima prevăzută de prezenta lege, comisiile
județene vor hotărî atribuirea unei suprafețe de 5.000 mp de familie, în echivalent arabil, la
cerere, din terenurile proprietatea statului.

(2) Pentru diferența de teren până la care sunt îndreptățiți foștii proprietari sau
moștenitorii lor, potrivit prezentei legi, se aplică corespunzător prevederile art. 37.
(3) Nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât
îmbunătățiri funciare.
(4) Plantațiile de vii sau pomi pot fi afectate în astfel de cazuri numai în situația în
care nu exista terenuri din alta categorie de folosință, pentru a fi atribuite în proprietate.
Articolul 43(1) În zona montana - defavorizată de factori naturali cum sunt: clima,
altitudinea, panta, izolarea - se poate atribui în proprietate, la cerere, o suprafață de teren de
până la 10 ha în echivalent arabil familiilor tinere de țărani care provin din mediul agricol
montan, au priceperea necesara și se obliga în scris să-și creeze gospodării, să se ocupe de
creșterea animalelor și să exploateze rațional pământul în acest scop.
(2) Terenurile prevăzute la alineatul precedent se atribuie din domeniul privat al
comunei, orașului sau al municipiului, după caz.(3) Atribuirea în proprietate a terenurilor se
face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor.
Articolul 44(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităților
de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fânețe și arabil, vor fi restituite în
proprietatea comunelor, orașelor și a municipiilor, după caz, și în administrarea primăriilor,
pentru a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje sau semințe de culturi
furajere. Fac excepție suprafețele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleșteie, lacuri
sau cele destinate producerii de legume, fructe ori alta materie prima pentru fabricile de
conserve, orezării și câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi
compensate în suprafață egala cu teren de aceeași calitate de către societățile comerciale pe
acțiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi*).
(2) Nerespectarea dispozițiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în
proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor, după caz, a acestor terenuri.
Articolul 45(1) Persoanele fizice sau, după caz, moștenitorii acestora, ale căror
terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pajiști permanente împădurite au
trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea
dreptului de proprietate și pentru diferența de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha, de
familie.
(2) Dacă pe suprafețele de teren ce urmează a fi atribuite în condițiile alineatului
precedent se afla construcții sau amenajări forestiere, ori sunt în curs de execuție sau în faza
de proiectare, sau terenurile sunt defrișate, se vor atribui alte suprafețe de teren, cu
respectarea acelorași condiții, în imediata apropiere.(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor
formula cererile în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).

Articolul 46(1) Foștii composesori sau, după caz, moștenitorii acestora pot cere
reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzute la art. 45, pe baza
actelor care le atesta aceasta calitate și în limitele suprafețelor prevăzute în acele acte.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul terenurilor exploatate în devălmășie de
către foștii moșneni sau răzeși, în cadrul obștilor nedivizate.
(3) Dispozițiile art. 45 alin. (2) rămân aplicabile.
(4) În cazurile în care terenurile care au aparținut composesoratelor și obștilor sunt
situate pe raza teritorială a mai multor localități, cererea se face la fiecare dintre ele, pentru
suprafața situată pe raza acestora.

2
5
 (5) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor formula cererile în termenul, cu procedura și
în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
Articolul 47(1) Consiliile parohiale sau organele reprezentative ale schiturilor și
mănăstirilor, precum și ale instituțiilor de învățământ, pot cere restituirea terenurilor cu
vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pajiști permanente împădurite, care le-au
aparținut în proprietate, în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai
mult de 30 ha, indiferent dacă sunt situate pe raza mai multor localități.
(2) Cererile împreună cu actele doveditoare de proprietate se fac în termenul, cu
procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).(3) Consiliile locale ale comunelor,
orașelor și municipiilor pot cere restituirea în proprietate privată a terenurilor cu vegetație
forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pajiști permanente împădurite, în baza actelor care le
atesta aceasta calitate, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
(4) Dispozițiile art. 45 alin. (2) rămân aplicabile.
Articolul 48Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, precum și foștii cetățeni
români care și-au redobândit cetățenia română, indiferent dacă și-au stabilit sau nu domiciliul
în țară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de
terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au aparținut
în proprietate, dar numai până la limita prevăzută la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de
familie, pentru terenurile agricole, și nu mai mult de 30 ha de familie, pentru terenurile cu
destinație forestieră, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9).
Articolul 49(1) Persoanele cărora li s-au constituit drepturi de proprietate asupra
terenurilor agricole sunt obligate să respecte întocmai condițiile prevăzute la art. 19, 21 și 43,
în legatură cu stabilirea domiciliului și întemeierea de noi gospodării.
(2) Nerespectarea acestor condiții atrage pierderea dreptului de proprietate asupra
terenului și a construcțiilor de orice fel realizate pe acesta. Pentru teren nu se vor acorda
despăgubiri, iar pentru construcții, proprietarul va primi o despăgubire egala cu valoarea reala
a acestora.
(3) Organul împuternicit să constate situațiile prevăzute la alin. (2) este prefectul,
care, prin ordin, atesta pierderea dreptului de proprietate și trecerea acestuia, după caz, în
proprietatea privată a comunei, a orașului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este
situat terenul.
Articolul 50Delimitarea teritorială a noilor proprietăți, rezultate din aplicarea
prezentei legi, pornește de la actuala organizare a teritoriului și se face pe baza unor proiecte
de parcelare întocmite de către organele de specialitate.

Capitolul IV Dispoziții procedurale

Articolul 51(1) Comisia județeană este competenta să soluționeze contestațiile și să
valideze ori să invalideze masurile stabilite de comisiile locale.
(2) În cazul existenței unei suprapuneri totale sau parțiale ca urmare a emiterii a două
sau mai multe titluri de proprietate pe aceleași amplasamente, comisia județeană este
competentă să dispună anularea totală sau parțială a titlurilor emise ulterior primului titlu.
(3) Comisia județeană va dispune emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau,
după caz, va propune acordarea de măsuri compensatorii potrivit legii privind măsurile
pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate
abuziv în perioada regimului comunist în România.
(4) Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.
Articolul 52(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu
activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate
administrativ-jurisdicțională.

2
6
 (2) Comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de
la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul,
activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat
convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
(3) Prevederile art. 274 din Codul de procedura civilă sunt aplicabile.
Articolul 53(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au
cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform
dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se
comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a
cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Articolul 54(1) Dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este
îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ
administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în
condițiile prevăzute în cap. III.(2) Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.
Articolul 55(1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei
hotărâri de către comisie.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care comisia județeană a emis, după
încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei
hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.
Articolul 56Plângerea prevăzută la art. 53 poate fi îndreptată și împotriva masurilor de
punere în aplicare a art. 37, cu privire la stabilirea dreptului de a primi acțiuni în unitățile
agricole de stat, reorganizate în societăți comerciale conform Legii nr. 15/1990, dispozițiile
art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.
Articolul 57Plângerea formulata potrivit art. 53 - 56 suspendă executarea.
Articolul 58Instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de
procedura civilă și în Legea nr. 92/1992*) pentru organizarea judecătorească. Pe baza
hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va
modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.Notă
Articolul 59Sentința civilă pronunțată de instanța menționată la art. 58 este supusă cailor de
atac prevăzute în Codul de procedura civilă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Articolul 59^1(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care
sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate
imobiliară.
(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și
publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de
proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției
Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Articolul 63În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte
juridice, litigiul se judeca potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale
prevăzute în prezentul capitol.
Articolul 64(1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate
emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face
plângere la instanța în a carei rază teritorială este situat terenul.
(2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată
înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea
plății de penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă.
(3) Dispozițiile art. 53 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

2
7
Unitatea de învățare 3: Exploatarea terenurilor agricole în România

Exploatarea terenurilor poate fi realizată fie de către titularii de drepturi reale, fie de
către persoane ce preiau terenurile în arendă, fie prin cedarea folosinţei în favoarea unor
societăţi agricole.
Contractul de arendă a fost reglementat prin Legea nr. 16/1994, lege abrogată odată cu
punerea în aplicare a Noului Cod civil, la data de 01 octombrie 2011.
În Codul civil, sunt prevăzute reguli speciale privitoare la arendă, în cuprinsul
articolelor 1836-1850:
Art. 1.836 - Bunuri ce pot fi arendate
Pot fi arendate orice bunuri agricole, cum ar fi:
a) terenurile cu destinaţie agricolă, şi anume terenuri agricole productive - arabile, viile,
livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbuştii fructiferi, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile
împădurite, terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole
şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice, platformele şi spaţiile de depozitare care
servesc nevoilor producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite
pentru producţia agricolă;
b) animalele, construcţiile de orice fel, maşinile, utilajele şi alte asemenea bunuri destinate
exploatării agricole.
Art. 1.837 - Arendarea făcută pe durată nedeterminată
Dacă durata nu este determinată, arendarea se consideră a fi făcută pentru toată perioada
necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care
se încheie contractul.
Art. 1.838 - Condiţii de formă
(1) Contractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(2) Sub sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de judecată pentru fiecare zi de
întârziere, arendaşul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui
rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special
ţinut de secretarul consiliului local.
(3) Când bunurile arendate sunt situate în raza teritorială a mai multor consilii locale, câte
un exemplar al contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială sunt
situate bunurile arendate.
(4) Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
(5) Toate cheltuielile legate de încheierea, înregistrarea şi publicitatea contractului de
arendare revin arendaşului.
Art. 1.839 - Schimbarea categoriei de folosinţă
Arendaşul poate schimba categoria de folosinţă a terenului arendat numai cu acordul
prealabil dat în scris de către proprietar şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Art. 1.840 - Asigurarea bunurilor arendate
Arendaşul este obligat, chiar în lipsă de stipulaţie expresă, să asigure bunurile agricole
pentru riscul pierderii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor calamităţi naturale.
Art. 1.841*) - Reducerea arendei stabilite în bani în cazul pieirii recoltei
(1) Atunci când, pe durata arendării, întreaga recoltă a unui an sau cel puţin o jumătate din
ea a pierit fortuit, arendaşul poate cere reducerea proporţională a arendei dacă aceasta a fost
stabilită într-o cantitate determinată de produse agricole, într-o sumă de bani determinată sau
într-o sumă de bani determinabilă în funcţie de valoarea unei cantităţi determinate de produse
agricole.
(2) Dacă arendarea este făcută pe mai mulţi ani, reducerea nu se va stabili decât la sfârşitul
arendării, când se va face o compensare a recoltelor tuturor anilor de folosinţă.
_____________ 2
8
 *) În cazurile prevăzute la art. 1.841 - 1.843 din Codul civil, dacă încheierea contractului
de asigurare pentru riscul pieirii fortuite a recoltei era obligatorie potrivit legii sau
contractului de arendare, indemnizaţia de asigurare se împarte între arendator şi arendaş,
proporţional cu suportarea de către aceştia a riscului pieirii fortuite a recoltei. În cazul
necontractării asigurării potrivit legii sau contractului de arendare, partea obligată să
contracteze asigurarea răspunde faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul astfel cauzat. (a se
vedea art. 135 din Legea nr. 71/2011)

Art. 1.842*) - Excepţii

(1) Arendaşul nu poate obţine reducerea arendei în cazul în care pieirea recoltei a avut loc
după ce a fost culeasă.
(2) Reducerea arendei nu va putea fi cerută nici atunci când cauza pagubei era cunoscută la
data încheierii contractului.
_____________
*) În cazurile prevăzute la art. 1.841 - 1.843 din Codul civil, dacă încheierea contractului
de asigurare pentru riscul pieirii fortuite a recoltei era obligatorie potrivit legii sau
contractului de arendare, indemnizaţia de asigurare se împarte între arendator şi arendaş,
proporţional cu suportarea de către aceştia a riscului pieirii fortuite a recoltei. În cazul
necontractării asigurării potrivit legii sau contractului de arendare, partea obligată să
contracteze asigurarea răspunde faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul astfel cauzat. (a se
vedea art. 135 din Legea nr. 71/2011)

Art. 1.843*) - Riscul pieirii fructelor în cazul în care arenda se plăteşte în fructe
(1) Atunci când arenda este stabilită într-o cotă din fructe sau într-o sumă de bani
determinabilă în funcţie de valoarea unei astfel de cote, pieirea fortuită, în tot sau în parte, a
fructelor de împărţit este suportată proporţional şi nu dă niciuneia dintre părţi acţiune în
despăgubire împotriva celeilalte.
(2) Dacă însă pieirea s-a produs după culegerea fructelor şi una dintre părţi întârzie în mod
culpabil predarea sau recepţia lor, cota cuvenită acesteia se reduce cu fructele pierdute, iar
cota celeilalte părţi se consideră ca şi cum nu ar fi survenit nicio pierdere, afară numai dacă
fructele ar fi pierit chiar dacă predarea şi recepţia fructelor se făceau la timp.
_____________
*) În cazurile prevăzute la art. 1.841 - 1.843 din Codul civil, dacă încheierea contractului
de asigurare pentru riscul pieirii fortuite a recoltei era obligatorie potrivit legii sau
contractului de arendare, indemnizaţia de asigurare se împarte între arendator şi arendaş,
proporţional cu suportarea de către aceştia a riscului pieirii fortuite a recoltei. În cazul
necontractării asigurării potrivit legii sau contractului de arendare, partea obligată să
contracteze asigurarea răspunde faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul astfel cauzat. (a se
vedea art. 135 din Legea nr. 71/2011)
Art. 1.844 - Plata arendei în fructe
Atunci când arenda se plăteşte în fructe, în lipsa altui termen prevăzut în contract, arendaşul
este de drept în întârziere pentru predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept
în întârziere pentru recepţie de la data la care a fost notificat în scris de către arendaş.
Art. 1.845*) - Caracterul executoriu
Contractele de arendare încheiate în formă autentică, precum şi cele înregistrate la consiliul
local constituie, în condiţiile legii, titluri executorii pentru plata arendei la termenele şi în
modalităţile stabilite în contract.
_____________

2
9
 *) În aplicarea art. 1.845 din Codul civil, în cazul în care contractul nu prevede termenele
şi modalităţile de plată a chiriei, executarea silită a obligaţiei se face în termenele şi
modalităţile prevăzute de legislaţia aplicabilă. (a se vedea art. 136 din Legea nr. 71/2011)
Art. 1.846 - Cesiunea arendării
Cu acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare
soţului care participă la exploatarea bunurilor arendate sau descendenţilor săi majori.
Art. 1.847 - Interdicţia subarendării
(1) Nu sunt permise oficiile de arendaşi.
(2) Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Art. 1.848 - Reînnoirea arendării
(1) Contractul de arendare se reînnoieşte de drept, pentru aceeaşi durată, dacă niciuna dintre
părţi nu a comunicat cocontractantului, în scris, refuzul său cu cel puţin 6 luni înainte de
expirarea termenului, iar în cazul terenurilor cu destinaţie agricolă, cu cel puţin un an.
(2) Dacă durata contractului de arendare este de un an sau mai scurtă, termenele de refuz al
reînnoirii prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate.
Art. 1.849 - Dreptul de preempţiune
Arendaşul are drept de preempţiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercită
potrivit art. 1.730 - 1.739.
Art. 1.850 - Cazuri speciale de încetare a contractului
Contractul de arendare încetează prin decesul, incapacitatea sau falimentul arendaşului.

Societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură sunt reglementate de Legea

nr. 36/1991.
Proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de prevederile Legii fondului funciar
nr. 18/1991, precum şi alţi proprietari de terenuri agricole pot să-şi exploateze pămîntul şi în
forme de asociere (art. 1).
Formele de asociere simplă sunt asocierile dintre două sau mai multe familii în baza
unui contract de societate, având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea
animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiţionarea, prelucrarea şi vânzarea produselor,
prestarea unor servicii, precum şi alte activităţi.
Persoanele prevăzute în art. 1 al Legii nr. 36/1991, pot constitui şi societăţi comerciale
în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
În cazul în care proprietarii terenurilor agricole nu doresc să le exploateze individual şi
nici în una din formele prevăzute la art. 2 şi 3, ei se pot constitui în societăţi agricole, cu
personalitate juridică, în condiţiile prevăzute în titlul II al legii.
Conform art. 41 , introdus prin Legea nr. 31/2017:
(1) Societăţile agricole se pot transforma, în condiţiile legii, în societăţi cu respectarea
dispoziţiilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Pentru o perioadă de 5 ani de la constituirea noii societăţi, părţile sociale sau acţiunile
circulă cu respectarea dreptului de preferinţă al asociaţilor, în condiţiile Legii societăţilor nr.
31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cererea de transformare a societăţii agricole în societate însoţită de dovada verificării
disponibilităţilor şi rezervării de firmă eliberate de oficiul registrului comerţului se depune la
judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul societatea agricolă, care se radiază de drept.
Societăţilor transformate potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi
alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare şi completările aduse prin
prezenta lege, le sunt aplicabile prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 359/2004 privind
3
0
simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice,
asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.

Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil şi un număr

nelimitat şi variabil de asociaţi, avînd ca obiect exploatarea agricolă a pămîntului, uneltelor,
animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii de interes
agricol. Exploatarea agricolă poate consta din: organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi
îmbunătăţiri funciare, utilizarea de maşini şi instalaţii, aprovizionarea, prelucrarea şi
valorificarea produselor agricole şi neagricole şi alte asemenea activităţi. Societatea agricolă
nu are caracter comercial. Într-o localitate pot lua naştere, după caz, una sau mai multe
societăţi agricole.
Uneltele agricole şi alte utilaje, mijloacele materiale şi băneşti, precum şi animalele
pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosinţa acesteia, după caz. Terenurile
agricole se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrîndu-şi dreptul de proprietate
asupra acestora. La intrarea în societatea agricolă, bunurile mobile şi imobile, precum şi
animalele se vor evalua pentru a se determina părţile sociale subscrise de fiecare membru
asociat. Dispoziţiile art. 13 alin. 4 şi art. 28 alin. 1 şi 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
se aplică în mod corespunzător.
Obligaţiile societăţii agricole constituite potrivit art. 4 din lege sînt garantate cu
patrimoniul social, asociaţii fiind răspunzători numai cu părţile lor sociale.
Prin statut se vor determina condiţiile pentru admiterea asociaţilor în societate,
numărul minim de asociaţi care nu poate fi mai mic de 10, capitalul social format din părţi
sociale de egală valoare, a căror mărime nu poate fi mai mica de 10.000 lei fiecare, numărul
de părţi sociale pe care îl poate avea un asociat, modul de evaluare a părţilor sociale în cazul
aportului în natură, inclusiv a folosinţei pămîntului.
Orice asociat poate face subscrieri de noi părţi sociale pe lîngă părţile sociale stabilite
iniţial. El îşi poate retrage din părţile sociale o anumită valoare, cu condiţia să rămînă cu
minimul de părţi sociale admise de statut.
Societăţile agricole se constituie prin act scris autentificat de notariatul de stat şi statut.
Actul de constituire va fi semnat de membrii fondatori, iar semnăturile acestora şi
împuternicirile vor fi legalizate de primărie. Acesta împreună cu statutul vor fi prezentate
notariatului de stat de către împuterniciţii membrilor fondatori ai societăţii.
Actul de constituire va cuprinde obligatoriu: a) denumirea - firma societăţii; b)
obiectul activităţii; c) numele, prenumele şi domiciliul asociaţilor; valoarea părţilor subscrise
şi vărsate de fiecare; d) felul răspunderii; e) numele şi prenumele administratorilor şi
cenzorilor desemnaţi; f) numele şi prenumele persoanelor care au semnătură legală; g)
numele şi prenumele persoanelor asociate, împuternicite cu îndeplinirea formalităţilor de
constituire. Art. 12 - Statutul va cuprinde, în afara celor prevăzute la art. 8, următoarele: a)
denumirea - firma societăţii; b) obiectul de activitate - enumerarea activităţilor ce constituie
obiectul societăţii şi delimitarea teritorială; c) durata societăţii; d) sediul societăţii; e)
prevederi referitoare la constituirea, majorarea sau diminuarea capitalului social; f) modul de
vărsare a părţilor sociale subscrise şi de restituire a lor; g) modul de admitere, retragere sau
excludere a asociaţilor; h) regulile privind desemnarea, componenţa şi funcţionarea
consiliului de administraţie, a comisiei de cenzori, a comitetului de direcţie, dacă este cazul,
competenţele, îndatoririle şi responsabilităţile acestor organe; i) modul de convocare a
adunării generale, modul de deliberare, condiţiile de validitate a hotărîrilor, precum şi
atribuţiile adunării generale; j) reguli privind ţinerea evidenţei contabile; k) modul de
împărţire a profitului sau pierderilor; l) modul de formare şi păstrare a fondului de rezervă,
destinaţia lui în caz de lichidare, modul de formare a altor fonduri, inclusiv a fondului de risc
3
1
constituit pentru calamităţile naturale; m) modul în care se vor face încunoştinţările prevăzute
de prezenta lege, precum şi actele pe care le emite; n) dispoziţii referitoare la dizolvarea şi
lichidarea societăţii agricole; o) despre stabilirea regulamentelor interioare ale societăţilor
agricole; p) orice alte clauze a căror necesitate rezultă din dispoziţiile prezentei legi şi din alte
dispoziţii legale.
Prin actul de constituire şi prin statut nu se pot stabili drepturi speciale pentru anumiţi
asociaţi.
Firma societăţii agricole se compune: a) dintr-o denumire prin care să se deosebească
de orice alte societăţi; b) din cuvintele: "Societate agricolă", fără prescurtări; c) din indicarea
localităţii în care îşi are sediul. Societăţile agricole nu sînt supuse legilor speciale privitoare
la firmă. Cererea de înscriere a societăţii agricole însoţită de actul de constituire şi statut,
ambele în 4 exemplare, se depune la judecătoria în circumscripţia căreia îşi va avea sediul
societatea. La aceasta se vor anexa şi specimenele de semnătură a doi împuterniciţi care o
reprezintă.
Preşedintele judecătoriei sau judecătorul desemnat de acesta va examina actul de
constituire şi statutul şi, dacă acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11 şi 12, va
dispune, prin încheiere, înscrierea societăţii agricole în registrul rezervat anume acestor
societăţi, ce se va înfiinţa la fiecare judecătorie, de la data prezentei legi. De la data înscrierii
societatea agricolă dobîndeşte personalitate juridică. Încheierea judecătoriei se va afişa în
extras la sediul acesteia şi al primăriei pe raza căreia îşi are sediul societatea, urmînd a se
publica în Monitorul Oficial al României. De la data afişării, constituirea societăţii devine
publică şi opozabilă tuturor, sub rezerva îndeplinirii cerinţelor prevăzute în art. 17 din lege.
Conform Art. 17, în registrul societăţilor agricole se vor înscrie, pentru fiecare societate: a)
firma, obiectul şi sediul societăţii; b) felul şi limitele răspunderii asociaţilor; c) mărimea
părţilor sociale, modul şi perioada în care se efectuează vărsămintele; d) numărul
administratorilor şi clauzele din statute care limitează puterile lor, precum şi dispoziţiile
referitoare la obligarea societăţii prin semnătură socială; e) numele şi prenumele
administratorilor, precum şi numele şi prenumele celor care au semnătură socială; numele şi
prenumele cenzorilor; f) durata societăţii. Un exemplar al statutelor va rămîne la judecătorie
şi se va păstra la dosarul acestora, ce se va ţine separat pentru fiecare societate. În registru, la
partida fiecărei societăţi, se va face trimitere la dosarul care cuprinde actele acesteia.
Dosarele şi registrele se vor păstra de judecătorie, arhivate separat, şi se vor conserva fără
termen. Persoanele interesate pot consulta registrul şi dosarul cu acte. La cerere, judecătoria
va elibera copii de pe partida din registru, precum şi de pe actele depuse.
Judecătoria va elibera societăţii agricole o copie legalizată de pe încheierea de
înscriere şi două exemplare de pe actul de constituire şi statut, certificate. Asociaţii pot
obţine, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe actele prevăzute la alin. 1.
Fondatorii, administratorii şi toţi cei care, înainte de constituirea societăţii, lucrează în
numele acesteia, îşi asumă personal răspunderea, în mod solidar şi nelimitat, pentru toate
obligaţiile ce se contractează.
Orice modificare a statutelor trebuie să fie hotărîtă de adunarea generală. Ea nu este
opozabilă terţilor decît după îndeplinirea formalităţilor de înscriere în registrul societăţilor
agricole, la partida corespunzătoare, prin încheierea judecătoriei şi după satisfacerea
cerinţelor de publicitate prevăzute în art. 16 alin. 2. Dispoziţiile menţionate sînt aplicabile în
mod corespunzător şi în cazul schimbărilor intervenite în persoana administratorilor şi a
cenzorilor. Persoanele care capătă o nouă semnătură socială vor depune, cu ocazia
îndeplinirii formalităţilor de schimbare, la judecătorie, specimenele semnăturilor.
Dispoziţiile art. 16 alin. 2 cu privire la publicitatea societăţii nu pot fi invocate de terţii
care cunoşteau despre existenţa acestei societăţi.

3
2
 Societăţile agricole îşi pot înfiinţa, pe baza hotărîrii adunării generale, una sau mai
multe sucursale sau filiale în orice localitate, dar numai sub condiţia ca acestea să fie înscrise.
Calitatea de asociat al unei societăţi agricole se dobîndeşte prin subscrierea actului de
constituire sau, după constituire, prin semnarea unei declaraţii. În declaraţie trebuie înscrise
datele prin care se identifică persoana care o face, firma societăţii, suprafaţa de teren agricol
adusă în folosinţă, animalele, utilajele, precum şi alte bunuri, inclusiv creanţele, cu care
titularii intră în societate, numărul şi valoarea părţilor sociale ce urmează a fi subscrise, suma
pe care o varsă în contul părţilor subscrise şi data declaraţiei.
O dată cu declaraţia, semnatarul trebuie să facă, la casieria societăţii, vărsămîntul
prevăzut în statut.
Cererea de înscriere, concretizată în declaraţia scrisă, se rezolvă de către fondatori sau,
după caz, de către consiliul de administraţie. În caz de respingere sau nerezolvare în termen
de 20 de zile, cel ce se socoteşte nedreptăţit poate să se adreseze adunării generale, care este
obligată să rezolve cazul la prima sa şedinţă. Hotărîrea adunării generale este definitivă.
Cererea nu poate fi respinsă decît pentru motive stabilite prin statut.
Asociatul admis răspunde pentru obligaţiile asumate de societate, înainte de intrarea
lui, potrivit prevederilor art. 7 din lege, proporţional cu folosul realizat.
Părţile sociale ale asociatului nu pot fi cedate, gajate sau urmărite, atîta vreme cît are
calitatea de asociat.
Calitatea de asociat încetează prin retragere, excludere, înstrăinare sub orice formă
legală a terenului adus în folosinţă sau prin deces. Retragerea din societate se face la cerere.
În urma retragerii, proprietarul redobîndeşte dreptul de folosinţă asupra terenului la sfîrşitul
anului agricol. Părţile sociale se restituie în condiţiile prevăzute de art. 34 din lege.
Un asociat nu poate fi exclus din societate decît pentru motive stabilite de statut şi în
condiţiile prevăzute de acesta. Excluderea se hotărăşte de adunarea generală, la propunerea
consiliului de administraţie. Ieşirea asociatului din societate prin excludere se socoteşte a fi
ultima zi a anului financiar, iar cel exclus pierde dreptul de la data excluderii de a mai lua
parte la adunările generale sau de a avea vreo funcţie în societatea agricolă ori de a se bucura
de drepturile ce-i sînt conferite prin statut.
Calitatea de asociat încetează prin înstrăinarea terenului, în condiţiile art. 30, la data
cînd aceasta a fost notificată adunării generale.
Calitatea de asociat încetează pe data decesului acestuia, drepturile moştenitorilor
stabilindu-se potrivit legii, pe baza bilanţului încheiat la sfîrşitul anului financiar. Conform
Art. 34 din lege, Societatea este obligată să restituie părţile sociale ale asociaţilor ieşiţi în
orice mod, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea
societăţii, potrivit bilanţului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a
încetat calitatea de asociat.
Societatea este în drept să reţină din partea ce se cuvine fostului asociat sumele
datorate de acesta, oricare ar fi scadenţele datoriilor. Dreptul de reţinere prevăzut în alineatul
precedent constituie un privilegiu al societăţii şi el conferă acesteia un drept de preferinţă faţă
de orice creditor, urmăritor sau cesionar, indiferent de data creanţei acestora.
Administrarea societăţii se face de consiliul de administraţie. Numărul membrilor
consiliului trebuie să fie de cel puţin 3, dar nu mai mare de 13, ales dintre asociaţi. Membrii
consiliului de administraţie trebuie să fie cetăţeni români, să nu fie puşi sub interdicţie sau
lipsiţi, pe cale judecătorească, de drepturile civile şi politice şi să nu fie condamnaţi pentru
infracţiuni contra patrimoniului ori infracţiuni de serviciu. Dacă au fost totuşi aleşi, ei sînt
decăzuţi de drept din această calitate, constatarea urmînd a fi făcută printr-un proces-verbal al
consiliului de administraţie. Decăderea nu poate fi opusă terţilor de bună-credinţă care au
contractat cu societatea.

3
3
 Consiliul de administraţie este ales de adunarea generală, pe un anumit termen,
membrii acestuia putînd fi revocaţi în condiţiile prevăzute de statut. Membrii al căror mandat
a expirat pot fi realeşi dacă statutul nu prevede altfel.
Consiliul de administraţie poate alege, dacă e cazul, comitetul de direcţie, din care pot
face parte şi persoane care nu sînt asociaţi, în condiţiile prevăzute de statut. Consiliul de
administraţie sau, după caz, comitetul de direcţie, unde există, reprezintă societatea în justiţie
şi faţă de terţi, putînd da mandat de reprezentare oricărui asociat ori chiar unei persoane care
nu este membru al consiliului. Persoanele împuternicite răspund faţă de societate pentru
actele săvîrşite cu depăşirea mandatului. Administratorii îşi desfăşoară personal activitatea
fără a putea da împuternicire altei persoane. Cei ce au semnătură socială nu o pot ceda sau
transmite.
Consiliul de administraţie angajează şi concediază salariaţii societăţii.
Consiliul de administraţie va alege dintre membrii săi un preşedinte şi un
vicepreşedinte, care nu vor putea fi casieri sau contabili ai societăţii. În lipsa preşedintelui şi
vicepreşedintelui, funcţia de preşedinte va fi exercitată de cel mai în vîrstă dintre membrii
consiliului de administraţie. Pentru valabilitatea deliberărilor consiliului de administraţie este
necesară prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din administratori. Decizia se adoptă cu
majoritatea de 2/3 din numărul celor prezenţi.
Administratorii au drept la remuneraţie sau la alte avantaje de orice fel, numai dacă
aceasta se prevede în statut.
Terţilor de bună-credinţă nu li se poate opune decît limitarea puterilor
administratorilor, prevăzută în statut. Consiliul de administraţie este obligat să ţină
următoarele registre: a) registrul inventar, în care se va evidenţia, la începutul funcţionării
societăţii şi apoi în fiecare an, descrierea amănunţită a terenurilor, evaluarea animalelor şi
altor bunuri mobile şi imobile, inclusiv creanţele; b) registrul asociaţilor, în care se va înscrie:
numele şi prenumele, precum şi domiciliul asociaţilor, data intrării, retragerii sau excluderii
fiecăruia, părţile sociale pentru fiecare, vărsămintele făcute şi părţile sociale retrase; c)
registrul şedinţelor şi hotărîrilor adunării generale, cu procesele-verbale ale fiecărei şedinţe;
d) registrul şedinţelor şi hotărîrilor consiliului de administraţie, cu procesele-verbale ale
fiecărei şedinţe; e) registrul şedinţelor şi hotărîrilor cenzorilor, cu procesele-verbale ale
fiecărei şedinţe; f) orice alte registre prevăzute de lege.
Societatea agricolă este obligată să păstreze toate actele de administrare a societăţii.
Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagină şi parafate de către un
administrator împuternicit anume de consiliul de administraţie sau de comitetul de direcţie,
pe răspunderea sa. Pe ultima pagină, administratorul va constata numărul filelor ce le
cuprinde fiecare registru, va semna această constatare, punînd şi ştampila societăţii.
Registrele vor fi ţinute în limba română în ordinea fiecărei operaţiuni, fără a lăsa vreun
loc alb, fără ştergere sau adăugire; se pot face îndreptări şi ştersături dacă necesitatea o cere,
însă se vor face numai astfel ca cifrele şi cuvintele îndreptate sau şterse să fie citibile.
Societatea este datoare să păstreze timp de 10 ani de la ultima operaţiune registrele, scrisorile
şi telegramele, iar facturile cel puţin 5 ani.
Administratorii sînt îndatoraţi să întocmească bilanţul anual şi să-l prezinte cenzorilor,
împreună cu contul de profit şi pierderi şi cu toate documentele justificative, cu cel puţin 15
zile înainte de ziua fixată pentru adunarea generală. Bilanţul se întocmeşte potrivit legii.
În termen de 15 zile de la data ţinerii adunării generale anuale, care trebuie să aibă loc
cel mai tîrziu pînă la data de 15 martie, administratorii societăţii sînt obligaţi să depună la
judecătorie, pentru a fi ataşate la dosarul societăţii, următoarele: a) copie de pe bilanţ însoţită
de contul de profit şi pierderi şi raport; b) copie de pe procesul-verbal al adunării generale; c)
lista asociaţilor intraţi şi ieşiţi din societate în cursul anului, cu valoarea părţilor sociale

3
4
subscrise de fiecare. Aceleaşi documente vor fi depuse la direcţia generală a finanţelor
publice judeţeană sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.
Administratorii sînt solidar răspunzători faţă de societate: a) de realitatea
vărsămintelor efectuate de către asociaţi; b) de cultivarea terenurilor şi protejarea mediului
înconjurător potrivit reglementărilor legale; c) de existenţa reală a profitului repartizat; d) de
existenţa registrelor cerute de lege şi de corectitudinea şi regularitatea înregistrărilor; e) de
executarea întocmai a hotărîrilor adunării generale; f) de stricta respectare a îndatoririlor pe
care legea şi statutele le impun şi care nu au caracterul unei însărcinări speciale şi personale.
Responsabilitatea pentru acte sau pentru omisiuni nu se întinde şi la acei administratori
care nu sînt în culpă.
Administratorul care, într-o operaţiune determinată, are fie în numele său personal, fie
ca reprezentant al altuia, interese contrare intereselor societăţii, va trebui să încunoştinţeze
despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori şi să se abţină de la orice deliberare
privitoare la această operaţiune. Administratorul care încalcă această dispoziţie este
răspunzător de pierderile ce vor rezulta pentru societate.
Acţiunea civilă împotriva administratorilor, pentru fapte care privesc responsabilitatea
lor, aparţine adunării generale. Din momentul în care adunarea generală a hotărît darea în
judecată, administratorii decad din funcţie, iar adunarea generală trebuie să aleagă alţi
administratori. Răspunderea administratorilor nu încetează prin aprobarea bilanţului şi nici
prin descărcarea ce se dă anual acestora de către adunările generale.
Adunarea generală alege în fiecare an, dintre asociaţi, de la unu la trei cenzori titulari
şi de la unu la trei cenzori supleanţi. Lor li se poate stabili o indemnizaţie fixă, dacă statutul
prevede aceasta.
Nu pot fi aleşi cenzori şi dacă totuşi s-au ales, decad din funcţiile lor: a) salariaţii
societăţii; b) rudele administratorilor pînă la gradul al treilea inclusiv, precum şi soţii sau
soţiile acestora; c) cei care se găsesc în condiţiile prevăzute în alin. 2 şi 3 ale art. 36 din lege.
În caz de vacanţe, cenzorii supleanţi, după vîrstă, înlocuiesc pe cei titulari. Dacă nici
cu ajutorul supleanţilor nu se poate completa numărul cenzorilor, cei rămaşi vor face
cooptările necesare, dar tot dintre asociaţi.
Cenzorii sînt obligaţi: a) să stabilească, de acord cu administratorii societăţii şi potrivit
dispoziţiilor legii, forma bilanţului şi situaţia părţilor sociale; b) să examineze, cel puţin la
fiecare trei luni, registrele societăţii, pentru a lua cunoştinţa de operaţiunile financiare şi să
certifice că scriptele sînt bine ţinute; c) să facă periodic şi inopinat controlul casieriei şi, în
orice caz, cel puţin o dată pe trimestru; d) să constate, cel puţin o dată pe lună, prin mijlocul
registrelor sociale, existenţa titlurilor sau valorilor de tot felul depuse în păstrarea societăţii;
e) să verifice îndeplinirea dispoziţiilor actului de constituire şi ale statutului privitoare la
condiţiile cerute pentru prezenţa asociaţilor în adunarea generală; f) să revadă bilanţul şi să
facă raportul cu cel puţin opt zile mai înainte de data adunării generale; g) să supravegheze
operaţiunile lichidării; h) să convoace adunarea generală potrivit legii şi statutului; i) să ia
parte la toate adunările generale şi să vegheze ca dispoziţiile legii, ale actului de constituire
sau ale statutului să fie respectate de către administratori.
Cenzorii pot să asiste la întrunirile administratorilor şi să facă să se insereze în ordinea
de zi a acestor întruniri şi în cea a adunărilor generale propunerile ce vor crede de cuviinţă.
Cenzorii deliberează întruniţi într-un comitet, la care iau parte personal şi decid cu
majoritatea simplă. Dacă nu se poate întruni majoritatea, raportul pentru verificarea bilanţului
va fi făcut separat de către fiecare cenzor.
Inspecţiile şi controlul vor putea fi făcute şi de fiecare cenzor în parte. Cenzorii
răspund faţă de societate, ca orice mandatar, de modul cum şi-au îndeplinit mandatul lor.
Adunările generale sînt ordinare şi extraordinare.

3
5
 Adunarea generală ordinară se va convoca cel puţin o dată pe an, iar adunarea generală
extraordinară ori de cîte ori este nevoie. Procedura convocărilor şi formalităţilor necesare se
stabilesc prin statut.
Adunarea generală nu poate lua hotărîri valabile decît în prezenţa a cel puţin 2/3 din
numărul asociaţilor. Statutul poate stabili şi un număr mai mare. Hotărîrea se adoptă cu
majoritatea simplă, dacă statutul nu prevede altfel. Dacă nu se întruneşte numărul cerut,
adunarea generală se va ţine într-un termen stabilit de statut, putînd lua hotărîri valabile cu
numărul celor prezenţi, însă numai asupra chestiunilor care au fost înscrise în ordinea de zi de
la prima convocare.
Schimbarea obiectului societăţii, precum şi dizolvarea societăţii nu pot fi hotărîte decît
de adunarea generală la care au luat parte 2/3 din numărul total al asociaţilor, hotărîrea
trebuind să se adopte cu majoritatea de cel puţin 2/3 a membrilor prezenţi.
Atribuţiile adunării generale sînt următoarele: a) să examineze şi să aprobe sau să
modifice, după ce va fi ascultat raportul cenzorilor, bilanţul, bugetul de venituri şi cheltuieli
şi proiectul de repartiţie a excedentului ori pagubele rezultate; b) să fixeze suma maximă pînă
la care consiliul de administraţie poate angaja societatea în cursul anului; c) să stabilească
limita maximă pînă la care se pot acorda împrumuturi unui asociat ori unei persoane străine
de societate, dacă statutul permite astfel de operaţiuni; d) să stabilească, dacă e cazul, la
propunerea consiliului de administraţie, organizarea producţiei pe ferme, sectoare sau alte
compartimente funcţionale; e) să aprobe structura culturilor ce se vor însămînţa, modul de
angajare şi execuţie a lucrărilor agricole, retehnologizările şi investiţiile, importurile de
bunuri şi mijloace, modul de desfacere a produselor agricole şi alte operaţiuni legate de
activităţile productive ale societăţii; f) să hotărască asupra ieşirii în orice mod a asociaţilor
din societate şi asupra cererilor celor cărora li s-a refuzat înscrierea, conform prevederilor din
statut; adunarea generală nu poate amîna sau respinge cererile de retragere; g) să aleagă
membrii consiliului de administraţie şi cenzorii; h) să delibereze asupra rapoartelor de
control; i) să hotărască intentarea acţiunii de despăgubiri împotriva administratorilor; j) să
hotărască asupra fuziunii cu alte societăţi; k) să hotărască asupra modificării sau completării
statutului; l) să hotărască asupra dizolvării societăţii sau schimbării obiectului de activitate;
m) să hotărască asupra oricăror alte măsuri necesare în spiritul statutului.
Orice hotărîre a adunării generale poate fi contestată la judecătorie, dacă ea este
contrară legii sau statutului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 27 din preznta lege.
Poate face contestaţie orice asociat care, fiind prezent la adunarea generală, a protestat
împotriva hotărîrii trecute în procesul-verbal, precum şi orice asociat absent dacă a fost oprit
din motive justificate a lua parte la adunarea generală sau dacă motivează contestaţia că nu s-
a făcut în regulă convocarea sau problema nu a fost înscrisă în ordinea de zi.
Anularea hotărîrii adunării generale de către instanţă produce efecte faţă de toţi
asociaţii. Hotărîrea de anulare trebuie înscrisă în registrul societăţilor agricole la partida
respectivă, dacă şi hotărîrea adunării generale fusese înscrisă.
Fiecare asociat are un singur vot, oricare ar fi valoarea părţilor sociale pe care le
deţine. Asociatul poate fi reprezentat în adunarea generală numai de un alt asociat. Un
mandatar nu poate să reprezinte în aceeaşi adunare generală decît un singur asociat, afară de
dreptul său personal.
Procesele-verbale ale adunării generale referitoare la modificarea statutelor se vor
înainta în trei exemplare judecătoriei, care va proceda la îndeplinirea aceloraşi formalităţi ca
la constituirea societăţii.
Dizolvarea, fuziunea şi lichidarea societăţilor agricole. Societatea agricolă se dizolvă:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost constituită; b) la constatarea imposibilităţii de a
realiza obiectul societăţii; c) la terminarea activităţii; d) prin retragerea asociaţilor, dacă
numărul celor rămaşi este mai mic decît cel prevăzut în statut şi în prezenta lege; e) prin
3
6
hotărîrea asociaţilor; f) dacă societatea face operaţiuni contrare legii sau obiectului stabilit pin
statut. În cazurile prevăzute la lit. a) - e), dizolvarea se hotărăşte de adunarea generală, iar în
cazul prevăzut la lit. f) prin hotărîrea judecătoriei unde a fost înscrisă, la sesizarea organelor
Ministerului Finanţelor sau a procurorului.
Hotărîrea adunării generale şi, după caz, a instanţei judecătoreşti se înscrie în registrul
societăţilor agricole şi se publică în condiţiile art. 16 alin. 2 din lege. După dizolvare,
societatea intră în lichidare.
Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot efectua noi operaţiuni, sub
sancţiunea răspunderii personale şi solidare.
Fuziunea mai multor societăţi agricole trebuie hotărîtă de adunarea generală
extraordinară a fiecăreia, cu majoritatea de 2/3 din numărul membrilor asociaţi.
Fiecare din societăţile care au hotărît fuziunea trebuie să înscrie hotărîrea în registrul
societăţilor agricole şi să ia măsuri pentru afişarea ei în condiţiile art. 16 alin. 2. Totodată,
fiecare societate agricolă va depune la judecătorie bilanţul ultim aprobat de adunarea
generală, precum şi o declaraţie asupra modului în care a fost stabilită stingerea pasivului.
Bilanţul şi declaraţia se publică în condiţiile art. 16 alin. 2 din lege. Dacă societatea care a
rezultat din fuziune îşi stabileşte sediul în circumscripţia altei judecătorii decît acolo unde îşi
aveau sediul societăţile care au fuzionat, noua societate va proceda la înscrierea statutului
potrivit legii de faţă.
Fuziunea nu produce efecte decît după ce a trecut o lună de la îndeplinirea
formalităţilor prevăzute în articolul precedent. În tot acest timp orice creditor poate face
opoziţie la judecătorie, a cărei hotărîre este definitivă. Cît timp opoziţia nu este respinsă sau
retrasă, executarea fuziunii este suspendată. Dacă termenul a expirat fără opoziţie, fuziunea
este definitivă. Prin fuziune, societatea care a rezultat ia asupra sa toate drepturile şi
obligaţiile societăţilor care şi-au încheiat existenţa.
În caz de dizolvare a societăţii, lichidarea acesteia se va face de către doi lichidatori
numiţi de adunarea generală, iar în cazul art. 64 lit. f), de către judecătorie. Dispoziţiile se
aplică şi în cazul revocării şi numirii altor lichidatori. Numirea lichidatorilor, precum şi
revocarea lor trebuie să fie înscrisă la judecătorie, o dată cu hotărîrea de dizolvare.
Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii. Pînă la numirea şi acceptarea
lichidatorilor, şi dacă nu s-a dispus altfel prin actul de dizolvare, administratorii sînt
depozitarii bunurilor sociale şi obligaţi să dea curs afacerilor urgente. Ei sînt datori ca în tot
cursul lichidării să dea concursul lor lichidatorilor cînd aceştia l-ar cere.
Toate normele prevăzute pentru societăţile agricole se vor aplica şi în perioada
lichidării, dacă nu sînt incompatibile cu lichidarea. Toate actele emanate de la o societate
dizolvată trebuie să arate că ea este "în lichidare".
Lichidatorii, îndată după intrarea lor în funcţie, sînt datori ca, împreună cu
administratorii societăţii, să încheie inventar şi un bilanţ semnat şi de unii şi de alţii, care să
constate exact situaţia activului şi pasivului societăţii.
Sub rezerva restricţiilor prevăzute în statute sau actele de numire, lichidatorii: a)
reprezintă societatea în justiţie; b) îndeplinesc toate operaţiunile necesare lichidării; c) vînd
orice bunuri mobile sau imobile ale societăţii, cu aprobarea judecătoriei; d) lichidează şi
încasează orice creanţe, dînd chitanţe liberatorii; e) fac tranzacţii şi alte acte de compromis; f)
semnează obligaţiuni cambiale şi contractează împrumuturi şi, în general, îndeplinesc actele
necesare lichidării. Lichidatorii care încheie noi operaţiuni ce nu sînt necesare scopului
lichidării răspund personal şi solidar pentru operaţiunile întreprinse.
Lichidatorii care, cu propriii lor bani, au achitat datoriile societăţii, nu vor putea să
exercite împotriva asociaţilor drepturi mai mari decît acelea care s-ar cuveni creditorilor
plătiţi.

3
7
 Dacă lichidarea durează, lichidatorii vor întocmi bilanţuri în fiecare an, supunînd
adunării generale şi bilanţul întocmit la intrarea lor în funcţiune. Lichidatorii vor întocmi
bilanţul final, indicînd ceea ce se cuvine pentru fiecare parte socială din activul societăţii.
Bilanţul semnat de lichidatori, însoţit de raportul cenzorilor, va fi depus la grefa
judecătoriei, care va face de îndată menţiune de această depunere în registrul societăţilor
agricole. Timp de 30 de zile de la menţiunea mai sus arătată oricare asociat poate să facă
opoziţie la judecătorie, citîndu-se lichidatorii. După expirarea celor 30 de zile, toate opoziţiile
se vor întruni şi se vor soluţiona printr-o singură hotărîre. Hotărîrea este definitivă şi are
autoritate de lucru judecat şi faţă de cei ce nu au făcut opoziţie. După trecerea termenului de
30 de zile, fără să se fi făcut opoziţie, bilanţul se socoteşte aprobat de toţi asociaţii, iar
lichidatorii sînt liberaţi, sub rezerva distribuirii activului între asociaţi. Nici repartiţia între
asociaţi şi nici vreun avans nu poate avea loc înainte de a se fi împlinit 6 luni de la afişarea
hotărîrii de dizolvare a societăţii şi numai după ce bilanţul final a rămas definitiv în modul
arătat în alineatul precedent.
Sumele cuvenite asociaţilor, care nu s-au prezentat să le ceară în termen de două luni
de la exigibilitatea lor, se vor depune la C.E.C., cu arătarea numelui asociatului şi partea lui,
spre a fi achitate celor în drept. Sumele ce s-ar cuveni pentru creanţele contestate se vor
depune la C.E.C. pînă la terminarea litigiilor care ar continua după radierea societăţii. Sumele
ce nu au fost reclamate de creditori sau care, din orice alte motive, nu s-au putut achita se vor
depune la C.E.C., arătîndu-se pentru fiecare creditor ce anume sume i se cuvin.
După terminarea repartiţiei între asociaţi şi depunerea sumelor arătate în articolul
precedent, registrele societăţii trebuie depuse şi conservate la judecătorie timp de 10 ani.
Lichidatorii vor cere radierea societăţii din registrul societăţilor agricole.

3
8
Unitatea de învățare 4: Sistemul de publicitate al registrului de transcripţiuni şi inscripţiuni

1. Noţiunea şi obiectivele publicităţii imobiliare.

Publicitatea imobiliară desemnează totalitatea mijloacelor juridice prevăzute de lege
prin care se evidenţiază situaţia materială şi juridică a imobilelor, în mod public, pentru a
ocroti securitatea statică şi securitatea dinamică a circuitului civil referitor la asemenea
bunuri. Prin „securitate statică” se înţelege ocrotirea drepturilor existente în prezent asupra
unui bun, iar prin „securitate dinamică” se înţelege ocrotirea drepturilor ce se vor dobândi în
viitor, în conformitate cu legea, asupra acelui bun.
Prin organizarea publicităţii imobiliare se realizează următoarele obiective sau scopuri:
a) de a da o cât mai mare siguranţă drepturilor reale existente, precum şi
transmisiunilor imobiliare prin aducerea la cunoştinţa terţilor interesaţi a situaţiei juridice a
acestor bunuri;
b) de a constitui o evidenţă clară şi cuprinzătoare a tuturor bunurilor mobile în scopul
utilitzării şi exploatării lor cât mai eficiente, în acord cu legea şi interesele întregii societăţii;
c) de a permite organelor competente ale statului să exercite un control riguros şi
permanent referitor la schimbările care se produc în situaţia materială (împărţeli, schimbări de
destinaţie, transformări, adăugiri, etc.) şi în situaţia juridică a imobilelor (transmisiuni,
grevări).
Datorită condiţiilor istorice în care a avut loc formarea, precum şi evoluţia statului
naţional român, pe teritoriul ţării noastre au existat următoarele sisteme de publicitate
imobiliară:
a) sistemul registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni reglementat de Codul civil şi
Codul de procedură civilă, aplicabil în marea majoritate a localităţilor din vechea ţară
(România înainte de 1918);
b) sistemul cărţilor funciare, reglementat de Legea nr. 115/1938 şi Decretul nr.
241/1947, care s-a aplicat în Transilvania, Banat şi Bucovina;
c) sistemul intermediar al cărţilor de publicitate funciară, reglementat de Decretul nr.
242/1947 şi de unele dispoziţii ale Legii nr. 115/1938. El s-a aplicat într-un număr redus de
localităţi din fostul judeţ Ilfov şi în Bucureşti.
d) sistemul cărţi de evidenţă financiară reglementat prin Decretul nr. 163 din 14
martie 1946. Au fost înfiinţate cu scopul de a înlocui pentru unele localităţi din Transilvania,
cărţile funciare distruse, sustrase sau pierdute în timpul şi din cauza războiului. Cărţile de
evidenţă funciară se închid pe măsură ce se întocmesc noi cărţi funciare sau se găsesc cărţile
funciare originare. Ele reprezintă tot un sistem de publicitate intermediară, asemănător
„cărţilor de publicitate funciară”.
Prin Legea nr. 7/1996 s-a dat o nouă reglementare cărţilor funciare, ca sistem unic şi
unitar de publicitate imobiliară pe întreaga ţară.

2. Sistemul registrului de transcripţiuni şi inscripţiuni.

Acest sistem de publicitate imobiliară este alcătuit din registre de transcripţiuni
(transcrieri) şi registre de inscripţii (înscrieri), care s-au ţinut la judecătorii.
Este un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, deoarece
registrele se ţin pe numele proprietarilor. Prin urmare, transcrierile şi înscrierile se fac pe
numele persoanelor (părţile actelor juridice) şi nu pe imobile. De aceea, situaţia juridică a
imobilului poate fi aflată numai cunoscând proprietarii săi succesivi şi cercetând în registre la
numele lor, dacă şi ce drepturi au transmis sau constituit referitor la un anumit bun, operaţie
deosebit de dificilă şi anevoioasă.
În acest sistem se efectuau două feluri de înregistrări: transcrieri şi înscrieri.
3
9
 Transcrierile se efectuau în registrul de transcriepţiuni şi constau în copierea integrală
a actelor juridice prin care se transmitea dreptul de proprietate asupra unui imobil, se
constituiea un drept real principal sau se stingeau astfel de drepturi reale. Erau supuse
transcrierii toate actele juridice enumerate de art. 711 Cod procedură civilă.
Nu erau supuse transcrierii: transmisiunea succesorală (legală şi testamentară); actele
de împărţeală, dacă imobilul revenea unuia dintre copărtaşi; hotărârile judecătoreşti
declarative de drepturi. De asemenea, erau exceptate de la transcriere şi dobândirile de
drepturi reale prin fapte juridice: uzucapiunea şi accesiunea imobiliară.
Transcrierea se făcea în ordinea depunerii cererilor de transcriere şi a actelor supuse
acestei operaţii. Ulterior, registrele de transcripţii au fost înlocuite cu mape în care sunt
păstrate actele supuse transcrierii, împreună cu cererile şi petiţiile care le însoţesc, în ordinea
intrării lor.
Înscrierea se făcea în registrul de inscripţiuni şi consta în consemnarea sau
reproducerea unor părţi sau clauze din actele juridice. Făceau obiect al înscrierii acele clauze
care se referă la privilegiile speciale imobiliare şi la ipoteci. De la această regulă, făcea
excepţie privilegiul vânzătorului de imobile, care era suspus transcrierii în registrul de
transcripţiuni.
Efectul acestor înregistrări este acela de a face opozabil faţă de terţi, actul juridic
translativ sau constitutiv de drepturi reale. Între părţi şi faţă de succesorii lor în drepturi, actul
juridic produce efecte de îndată ce a fost încheiat, fără a fi necesară transcrierea sau, după caz,
înscrierea. Lipsa transcrierii sau înscrierii este sancţionată cu inopozabilitatea faţă de terţi a
transmiterii ori constituirii dreptului real.
Sistemul de publicitate prin registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni a fost criticat
datorită caracterului personal şi incomplet al înregistrărilor:
a) publicitatea drepturilor este parţială, deoarece o serie de acte şi moduri de dobândire
nu sunt supuse înregistrării, ceea ce face ca aceste registre să nu oglindească situaţia juridică
exactă a imobilelor. S-a spus că se creează nesinguranţă asupra proprietarului imobilului;
b) sancţiunea neîndeplinirii formalităţilor de transcriere şi înscriere constă doar în
inopozabilitatea faţă de terţi a drepturilor;
c) având în vedere că judecătorul nu avea obligaţia de a cerceta valabilitatea şi
legalitatea actului juridic prezentat pentru transcriere sau înscriere şi nici existenţa dreptului
transmiţătorului, aceste înregistrări au o valoare relativă. Altfel spus, se aduce la cunoştinţa
terţilor un anumit act juridic fără a se garanta valabilitatea sa şi existenţa dreptului dobândit;
e) deoarece înregistrările se fac pe numele proprietarilor şi nu pe imobile, în
individualitatea lor, este foarte greu de cunoscut situaţia juridică a fiecărui imobil şi de stabilit
cine este adevăratul proprietar. Pentru aceasta, trebuie cunoscuţi toţi proprietarii succesivi ai
imobilului şi cercetate, la numele lor, transmisiunile făcute şi sarcinile constituite de către ei.
Verificarea este deosebit de dificilă. Omiterea unui singur proprietar anterior are ca efect o
cunoaştere eronată a situaţiei imobilului de către cel interesat, mai ales, când acel proprietar a
făcut transmisiuni sau a constituit sarcini importante.

4
0
Unitatea de învățare 5: Prezentarea sistemeler reale de publicitate imobiliară. Sistemul Torrens

A fost introdus la 1858 în Australia de Sud, definitivat în 1878.

Principiile sistemului Torrens.

a) principiul publicităţii reale – înmatriculare după obiect;
b) principiul unităţii formale – un singur registru la nivelul ţării şi o singură formalitate
de înscriere – înmatricularea;
c) principiul publicităţii integrale;
d) principiul legalităţii – verificarea titlurilor de doi jurisconsulţi oficiali urmată de
aprobarea Registratorului general;
e) principiul publicităţii materiale – forţa probandă absolută – dreptul înregistrat putea
fi combătut numai în caz de fraudă. Despăgubire din fondul de asigurare pentru cazul
înregistrării din eroare;
f) principiul absolut al inscripţiunii – efect atributiv sau constitutiv de drepturi;
g) principiul obligativităţii inscripţiunii – înmatricularea are caracter obligatoriu;
h) principiul mobilităţii funciare – titlul de proprietate are valoare circulatorie.

Procedura de înmatriculare
Harta topografică pe care trebuie indicată parcela şi proprietarul ei.
Cererea de înmatriculare însoţită de acte justificative; verificare de jurisconsulţii
oficiali urmată de aprobarea Registratorului general.
În caz de respingere – recurs la tribunal.
În caz de admitere, notificare vecini şi terţi prin publicaţii în ziare locale.
Termenul de opoziţie între 3 luni şi 3 ani, fixat de registratorul general.
Înmatricularea avea loc după expirarea termenului ori în baza hotărârii judecătoreşti
din opoziţie.

Titlul de proprietate
- întocmit în două exemplare: unul reprezenta foaia registrului funciar, iar celălalt
înmânat proprietarului;
- conţinea: uneme proprietarului, natura dreptului, situaţia imobilului, planul
imobilului şi originea proprietăţii, iar pe verso sarcinile reale, capacitatea juridică a
proprietarului şi faptele care o pot influenţa.
Constituirea ipotecii prin emiterea celor două titluri de constituire şi menţiunea pe
verso titlului de proprietate.

4
1
Unitatea de învățare 6: Prezentarea sistemeler reale de publicitate imobiliară. Sistemul german.
Sistemul austriac. Publicitatea imobiliară în Alscia şi Lorena

SISTEMUL GERMAN
Introdus prin Legea prusiană de la 1872, iar după completarea cu reguli ale Sistemului
Torrens, generalizat prin adoptarea BGB.
Conţine două registre ţinute de organele judecătoreşti:
- registrul cadastral (Flurbuch) care arată situaţia materială (modificări în structura
fizică şi situaţia topografică a imobilului)
- registrul funciar (Grundbuch) arată situaţia juridică. Cuprinde:
a) foile reale
b) foile personale
Pentru valabilitatea transmisiunii ori constituirii de drepturi, trebuie realizată
întabularea în ambele registre.

Principiile sistemului german de publicitate imobiliară:

- principiul publicităţii prin cartea funciară;
- principiul de legalitate
- principiul absolut al înscrierii – efectul constitutiv
- principiul relativ al înscrierii – putea dispune cel înscris în cartea funciară
- principiul forţei probante – caracterul absolut al prezumţiei în folosul terţilor de bună-
credinţă

Scindarea actului de transmitere ori constituire de drepturi reale:

a) actul obligaţional sau cauzal;
b) actul real – acordul asupra mutaţiunii înseşi şi a înscrierii în cartea funciară;
c) înscrierea în cartea funciară.

SISTEMUL AUSTRIAC
Se acordă importanţă aspectului static al securităţii juridice imobiliare. Efectul absolut
al înregistrării în favoarea dobânditorilor de bună-credinţă nu se produce imediat, la
momentul înmatriculării, ci numai după expirarea termenului pentru exercitarea acţiunilor în
anule sau în revocare, timp în care publicitatea materială a cărţilor funciare este suspendată.
Menţine dobândirea prin uzucapiune – aspect criticat pentru că se sacrifica dreptul
celui înscris în cartea funciară.
Admite numai foi reale.

SISTEMUL ALSACIEI ŞI LORENEI

Legea din 22 iunie 1891 – înfiinţarea cărţilor funciare pe măsura terminării lucrărilor
de măsurătoare şi înscrierea treptată a drepturilor reale, în timp de 10 ani.
Sistemul nu a fost dotat de la început cu efectul constitutiv şi nici cu principiul forţei
probante absolute.
După 1900, au fost înfiinţate cărţile de proprietate în comunele în care nu existau cărţi
funciare. Nu se bazau pe cadastru şi nu se verifica legitimitatea drepturilor transmise.
Cupă 1919 a fost menţinut sistemul, fiind amendat prin suprimarea efectului
constitutiv şi a principiului forţei probante absolute a înscrierii.
În prezent, este menţinut ca sistem local de publicitate imobiliară.

4
2
Unitatea de învățare 7: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 115/1938. Principiile de
carte funciară

Cărţile funciare constituie un sistem de publicitate real deoarece are la bază identitatea
topografică a imobilelor. Toate înscrierile se fac pe imobile. Fiecare imobil are propria carte
funciară în care sunt evidenţiate orice schimbări ce intervin în situaţia sa materială şi juridică.
Cărţile funciare alcătuiesc un sistem de publicitate complet, fiindcă realizează o publicitate
integrală a tuturor transmisiunilor şi constituirilor de drepturi reale imobiliare, iar în anumite
cazuri expres prevăzute de lege, se înregistrează fapte sau alte raporturi juridice în legătură cu
bunurile imobile.
Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară se numesc „drepturi tabulare”.
Înscrierile privitoare la drepturile tabulare formează „starea tabulară”.
Prima reglementară unitară a cărţilor funciare în ţara noastră, o constituie Decretul-
Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, pus în aplicare
prin Legea nr. 241/1947.
Cărţile funciare sunt întocmite şi numerotate pe comune, oraşe şi municipii. Cărţile
funciare privitoare la imobilele din aceeaşi comună, acelaşi oraş sau municipiu, alcătuiesc
registrul funciar al acelei unităţi administrative. Dacă o comună este alcătuită din două sau
mai multe sate, cărţile funciare se numerotează pe sate, fiecare având un registru financiar
propriu.
Cărţile funciare se ţin într-un singur exemplar la biroul de carte funciară din
circumscripţia judecătoriei de la locul situării imobilului.
Cartea funciară este alcătuită dintr-un titlu şi trei părţi sau foi.
Titlul cărţii funciare cuprinde: numărul cărţii respective şi denumirea comunei,
oraşului sau municipiului în care este situat imobilul.
Partea a I-a (foaia de avere) privind descrierea imobilului.
Partea a II-a (foaia de proprietate) în care se fac înscrierile cu privire la dreptul de
proprietate asupra imobilului.
Partea a III-a (foaia de sarcini) În această parte se înscriu: drepturile de superficie,
servitute propriu-zisă, uz, uzufruct, abitaţie, ipotecă, locaţiune, precum şi cesiunea de venituri
sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale.
Cartea funciară se întregeşte cu planul, înscrisurile privitoare la înscrieri şi registrul
de intrare.
a) planul cuprinde toate parcelele dintr-o localitate cu arătarea numărului topografic al
ficăreia. Orice schimbare în întinderea unei parcele se va evidenţia pe plan în temeiul schiţei
prezentate de părţi (art. 7);
b) înscrisurile privitoare la înscrieri constituie proba drepturilor înscrise în cartea
funciară. De pe fiecare înscris, în temeiul căruia se făcea o înscriere în cartea funciară, se
reţinea o copie a cărei conformitate cu originalul era certificată de judecătorul de carte
funciară. Aceste copii se păstrează în arhivă, alcătuind, împreună cu cererile de înscriere,
dosarul cărţii funciare (art. 8);
c) registrul de intrare este utilizat pentru înregistrarea cererilor de înscriere. Ordinea
înregistrării cererilor constituie criteriul după care se stabileşte rangul înscrierilor făcute în
cartea funciară.
Pe lângă acestea, este obligatoriu să existe completate la zi: repertorii alfabetice;
repertorii parcelare; alte registre, condici de evidenţă prevăzute de lege.
a) repertoriul alfabetic cuprinde numele şi prenumele proprietarilor cu indicarea, în
dreptul fiecăruia, a numărului de carte funciară în care sunt înscrişi (art. 9 pct. 2);

4
3
 b) repertoriul parcelar în care se evidenţiază numărul topografic al parcelelor,
numărul planşei din plan pe care se află fiecare parcelă, precum şi numărul cărţii funciare în
care sunt înscrise. Aceste repertorii se ţin pe localităţi.
Obiectul drepturilor tabulare este corpul funciar, fiind descris în partea I a cărţii
funciare. Corpul funciar poate fi alcătuit dintr-una sau mai multe parcele. Aceeaşi carte
funciară poate cuprinde mai multe corpuri funciare.
Prin corp funciar se înţelege o unitate economică distinct alcătuită, după criteriul
naturii imobilului ori a scopului economic urmărit de proprietar. El este, în acelaşi timp, şi o
unitate juridică, în sensul că operaţiile juridice – înscrierile de drepturi tabulare – se pot face,
de regulă, numai cu privire la întregul corp funciar.
Corpul funciar din două sau mai multe parcele se notează cu un număr roman, după
care urmează arătarea fiecărei parcele ce intră în componenţa sa. Corpul funciar este alcătuit
dintr-o singură parcelă se notează cu semnul crucii.
Art. 13 din aceeaşi lege dispune că un corp funciar poate fi modificat. Operaţiile prin
care se modifică sunt: alipirea şi dezlipirea.
Alipirea are loc de regulă prin unirea mai multor parcele într-un corp funciar sau prin
adăugarea mai multor parcele la un corp funciar. De asemenea, alipirea se poate realiza şi prin
mărirea suprafeţei unei parcele.
Pot fi unite în acelaşi corp funciar:
- parcele situate una lângă alta, indiferent de felul de cultură, dacă aparţin aceluiaşi
proprietar;
- parcele situate în locuri diferite, dacă au aceeaşi destinaţie economică;
- toate parcelele unui proprietar, indiferent de aşezarea lor şi de felul de cultură.
Dezlipirea are loc atunci când se desparte sau desprinde o parcelă de la un corp funciar
ori se micşorează întinderea unei parcele.
Principiile cărţilor funciare. La baza regimului juridic al cărţilor funciare există
anumite reguli fundamentale care se numesc principii.
A. Principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară.
Potrivit art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale cu privire la imobile pot fi
constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Prin urmare,
înscrierea dă naştere, modifică sau stinge drepturile reale şi le face opozabile faţă de terţi.
De la acest principiu există şi câteva excepţii. Astfel, art. 26 din lege prevede că
drepturile reale imobiliare se dobândesc fără înscriere în cartea funciară în următoarele cazuri:
dobândirea prin succesiune legală şi testamentară; dobândirea prin succesiune; vânzare silită
şi expropriere. Totuşi, titularul unui drept real dobândit prin unul dintre aceste mijloace
juridice, nu va putea să încheie acte de transmisiune sau de grevare a bunului, decât după ce s-
a făcut înscrierea.
B. Principiul publicităţii integrale. Potrivit acestui principiu, toate operaţiunile
juridice prin care se transmite, constituie, modifică sau stinge un drept real imobiliar sunt
supuse înscrierii în cartea funciară, cu excepţiile arătate mai sus. De asemenea, este
obligatorie evidenţierea tuturor schimbărilor sau modificărilor ce intervin prin alipire,
dezlipire etc., în situaţia materială a imobilului.
C. Principiul legalităţii. Aceasta înseamnă că judecătorul de carte funciară era obligat,
înainte de a dispune prin încheiere sau a face orice înscriere, să verifice legalitatea titlului pe
baza căruia a fost solicitată înscrierea în cartea funciară. Dacă el constata că titlul nu era
conform cu dispoziţiile legale în vigoare, era obligat să refuze efectuarea înscrierii.
D. Principiul oficialităţii. Cererea odată introdusă şi înregistrată nu poate fi completată
cu date sau înscrisuri noi. Atunci când cererea este incompletă sau înscrisurile pe baza cărora
se întemeiază nu sunt valabile, judecătorul o va respinge. În acelaşi mod proceda şi în situaţia
în care faţă de datele înscrise în cartea funciară, cererea nu putea fi admisă.
4
4
 E. Principiul priorităţii. Potrivit art. 31 din Legea nr. 115/1938, înscrierile în cartea
funciară îşi produc efectele de la data înregistrării cererilor de înscriere. Ordinea înregistrării
cererilor determină sau stabileşte rangul înscrierii (qui prior tempore potior jure). Prin rang
tabular se înţelege efectul unei înscrieri în raport cu alte înscrieri din aceeaşi carte funciară.
F. Principiul relativităţii. Conform acestei reguli, înscrierea unui drept se poate face
numai:
a) împotriva aceluia care la data înregistrării cererii este înscris ca titular al dreptului
asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă ambele
înscrieri se cer deodată.
Dacă mai multe persoane şi-au cedat succesiv, una celeilalte, dreptul de a dobândi prin
înscriere un bun imobiliar, iar înscrierile respective nu s-au făcut, ultimul dobânditor va putea
cere înscrierea tuturor dobândirilor succesive, concomitent cu aceea a dreptului său, dacă
dovedeşte, prin înscrisuri originale, actele juridice care pot sta la baza acelor înscrieri (art. 20
din Legea nr. 115/1938).
G. Principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară. Acest principiu rezultă
din economia prevederilor art. 32 şi 33 ale Legii nr. 15/1938. Art. 32 instituie două prezumţii,
şi anume: dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă
că dreptul există în folosul ei; dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel
drept nu există. Suntem în prezenţa a două prezumţii legale relative, putând fi combătute prin
probă contrară. Ele se aplică numai drepturilor reale.
Art. 33 prevede că înscrierile din cartea funciară au o putere doveditoare absolută în
folosul terţului care a dobândit un drept real prin act juridic cu titlu oneros şi a fost de bună-
credinţă. Aşadar, terţul va fi apărat de orice cauză de evicţiune derivând din titlurile de
dobândire anterioare înscrierii dreptului său, cu excepţia situaţiei când împotriva sa s-a
introdus, în termen legal, o acţiune în rectificarea întabulării.

4
5
Unitatea de învățare 8: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 115/1938. Felurile
înscrierilor şi acţiunile de carte funciară

Înscrierile în cartea funciară. Art. 5 din Legea nr. 115/1938 prevede că înscrierile
sunt de trei feluri: întabularea, înscrierea provizorie şi notarea.
A. Întabularea. Întabularea este înscrierea prin care se transmite, constituie sau stinge
un drept real cu titlu definitiv de la data înregistrării cererii de înscriere. Întabularea este o
înscriere definitivă, fără să fie nevoie de vreo justificare ulterioară. Ea are efect constitutiv de
drepturi.
Întabularea se face pe baza actului juridic în temeiul căruia se cere înscrierea, a unei
hotărâri judecătoreşti definitive sau a unui act administrativ individual. Actul juridic trebuie
dovedit prin înscris original. Dovada hotărârii judecătoreşti şi a actului administrativ
individual se face prin copii legalizate.
B. Înscrierea provizorie. Înscrierea provizorie este înscrierea prin care se strămută,
constituie, modifică sau stinge un drept real sub condiţia şi în măsura justificării sale
ulterioare. Ea se numeşte „înscriere provizorie” sau „întabulare imperfectă”.
Înscrierea provizorie are loc atunci când înscrisul original nu îndeplineşte cerinţele
speciale prevăzute de lege pentru întabulare sau în cazul în care înscrierea este cerută în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti supusă apelului ori recursului.
Dacă înscrierea provizorie este justificată, în sensul că înscrisul original îndeplineşte
ulterior cerinţele prevăzute pentru întabulare sau, după caz, hotărârea judecătorească devine
irevocabilă, ea se transformă într-o întabulare perfectă. Justificarea înscrierii se nota în cartea
funciară.
C. Notarea. Notarea este acea înscriere care are ca obiect menţionarea în cartea
funciară a unor drepturi personale, fapte sau alte raporturi juridice strâns legate de drepturile
tabulare pentru a le face opozabile terţelor persoane. Astfel, de exemplu, puteau fi notate în
cartea funciară: minoritatea şi punerea sub interdicţie a titularului dreptului; interdicţia
înstrăinării sau grevării unui drept întabulat; contractul de locaţiune încheiat pe o durată mai
mare de 3 ani; separaţia de patrimonii; acţiunea în anularea hotărârii judecătoreşti declarative
de moarte; acţiunea pauliană; acţiunea de partaj; faptul că imobilul a fost dobândit prin
împroprietărire etc. (art. 81-82).
Acţiunile de carte funciară. În legătură cu înscrierile care se fac în cartea funciară, pot
fi exercitate două acţiuni: acţiunea în prestataţie tabulară şi acţiunea în rectificarea
înscrierilor în cartea funciară.
A. Acţiunea în prestaţie tabulară. Cel care s-a obligat la constituirea, transmiterea sau
modificarea unui drept real imobiliar este obligat să predea înscrisurile necesare pentru
întabularea dreptului în cartea funciară, iar dacă este vorba de stingerea unui asemenea drept,
să predea actele necesare pentru radierea lui din cartea funciară. În cazul în care se refuza să-
şi îndeplinească această obligaţie, persoana îndreptăţită se putea adresa instanţei de judecată,
pentru ca aceasta să dispună, prin hotărâre, întabularea sau, după caz, radierea dreptului real.
Hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă înlocuia înscrisurile necesare pentru
întabularea sau radierea dreptului.
Acţiunea în prestaţie tabulară putea fi intentată împotriva celui care a consimţit la
constituirea, transmiterea sau stingerea dreptului real respectiv, precum şi împotriva terţului
subdobânditor înscris în cartea funciară, dacă erau îndeplinite următoarele trei condiţii:
a) cel care cere prestaţia tabulară să fi fost în posesia imobilului la data când terţul
subdobânditor a contractat;
b) actul juridic cu dată certă, în temeiul căruia se cere prestaţia tabulară, să fie încheiat
anterior actului pe baza căruia terţul şi-a înscris dreptul în cartea funciară; 4
6
 c) terţul să fie dobândit dreptul cu titlu gratuit sau să fi fost de rea-credinţă. În cazul în
care terţul a dobândit cu bună-credinţă şi pe baza unui act cu titlu oneros, acţiunea în prestaţie
tabulară se respinge.
Acţiunea în prestaţie tabulară nu se confundă cu acţiunea în executarea unui
antecontract de vânzare-cumpărare.
De multe ori, în aceeaşi cerere de chemare în judecată, reclamantul formulează două
capete de acţiune: unul prin care cere să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract
autentic de înstrăinare şi altul prin care solicită ca instanţa să dispună, pe cale de consecinţă, şi
înscrierea dreptului dobândit în cartea funciară, împotriva refuzului pârâtului de a consimţi la
întabulare.
B. Acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară. În cazul în care există
neconcordanţe între starea tabulară şi realitate, acestea pot fi înlăturate prin acţiunea în
rectificare. Este reglementată în art. 34-40 din Legea nr. 115/1938.
a) Rectificarea întabulării şi a înscrierii provizorii. Potrivit art. 34 din Legea nr.
115/1938, rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se poate cere, de orice persoană
interesată, în următoarele cazuri:
- dacă înscrierea sau titlul pe baza căruia s-a făcut nu au fost valabile (de pildă, titlul
este nul sau anulabil);
- dacă prin înscriere, dreptul a fost greşit calificat (de pildă, s-a înscris dreptul de
uzufruct în loc de dreptul de abitaţie);
- dacă nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat
efectele actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea (s-a împlinit termenul extinctiv
sau s-a realizat condiţia rezolutorie).
În urma admiterii acţiunii, operaţia rectificării se face, la cerere, în temeiul hotărârii
judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile. Acţiunea în rectificare poate fi introdusă
împotriva celui în favoarea căruia s-a făcut înscrierea respectivă, precum şi împotriva
succesorilor săi, indiferent dacă este vorba de un succesor universal sau cu titlu particular.
În legătură cu prescripţia acestei acţiuni, art. 36 şi 37 din Legea nr. 115/1938 prevăd:
- acţiunea în rectificare este imprescriptibilă, sub rezerva prescripţiei acţiunii de fond,
atunci când este introdusă faţă de dobânditorul nemijlocit, precum şi faţă de terţul care a
dobândit cu rea-credinţă dreptul înscris în favoarea sa;
- acţiunea în rectificare poate fi introdusă în termen de 10 ani, faţă de terţul dobânditor
cu titlu gratuit, de bună-credinţă, care începe să curgă de la data înregistrării cererii de
înscriere a acestuia;
- împotriva terţului dobânditor cu titlu oneros, de bună-credinţă, acţiunea în rectificare
poate fi introdusă numai în primele două cazuri prevăzute de art. 34 din Lege (titlul nu este
valabil sau dreptul a fost greşit calificat), în următoarele termene: şase luni de la data
comunicării către cel îndrituit a încheierii prin care s-a dispus înscrierea ce face obiectul
acţiunii în rectificare; trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului a cărei
rectificare se solicită prin acţiune.
b) Rectificarea notării. Potrivit art. 39 din Legea nr. 115/1938, rectificarea notării se
poate cere în următoarele cazuri: greşita calificare a dreptului personal, faptului sau raportului
juridic notat; dacă nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului personal, faptului
sau raportului juridic notat sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut
notarea (minorul a devenit major, contractul de locaţiune a ajuns la termen); dacă notarea,
indiferent din ce cauză, a încetat să mai fie exactă sau în conformitate cu realitatea.
Acţiunea în rectificarea notării este imprescriptibilă.

4
7
Unitatea de învățare 9: Organizarea activităţii de cadastru

Sistemul cărţii funciare potrivit Legii nr. 7/1996.

1. Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7 din 13 martie 1996, a fost
publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. A suferit modificări substanţiale prin
O.U.G. nr. 41 din 27 mai 2004, publicată în M. Of. nr. 509 din 7 iunie 2004, şi prin Legea nr.
247 din 19 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005. În temeiul articolului II al
Titlului XII al Legii nr. 247/2005, Legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare a fost
republicata în M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006.
Prin instituţia cadastrului se urmăreşte realizarea unui cadastru general al ţării, încă
nerealizat, cu toate că au existat mai multe tentative în acest sens (Legea cadastrului nr.
93/1933; Legea fondului funciar nr. 59/1974), iar prin instituţia cărţilor funciare, se urmăreşte
crearea la nivelul întregii ţări a unui sistem real, unic şi unitar de evidenţă juridică a
strămutării, constituirii şi stingerii drepturilor reale imobiliare.
Baza tehnică a cărţilor funciare o constituie documentele cadastrale ce cuprind date şi
informaţii referitoare la imobile, drepturile de proprietate asupra acestora şi la proprietari.
Fără măsurători şi evidenţe cadastrale nu se poate trece la un sistem real de publicitate
imobiliară.
Sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca finalitate înscrierea în registrul de
publicitate imobiliară.
2. Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică
şi juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării.
Funcţiile cadastrului:
- funcţia tehnică constă în determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei,
configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe
proprietari, precum şi ale construcţiilor;
- funcţia economică în cadrul căreia se evidenţiază elementele tehnice necesare
stabilirii valorii de impozitare a imobilelor şi calculării impozitelor asupra veniturilor realizate
din tranzacţii imobiliare. Agenţia Naţională şi oficiile teritoriale din subordine au obligaţia de
a furniza, la cerere, organelor abilitate, evidenţele necesare stabilirii valorii de impunere;
- funcţia juridică realizată prin identificarea proprietarilor pe baza actelor de
proprietate, şi prin înscrierea în cartea funciară.
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale:
comună, oraş sau municipiu, judeţ şi la nivelul întregii ţări.
Prin sistemul de cadastru general se realizează:
a) identificarea, descrierea şi înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin
natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, precum şi
stocarea datelor pe suporturi informatice;
b) asamblarea şi integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;
c) identificarea şi înregistrarea tuturor proprietarilor şi a altor deţinători legali de
imobile, în vederea înscrierii în cartea funciară cu caracter definitiv;
d) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea corectă a
obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de organismele abilitate.
Organizarea şi conducerea cadastrului general la nivel central au fost încredinţate
Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, instituţie publică cu personalitate
juridică aflată în subordinea Guvernului, care a fost înfiinţat prin H.G. nr. 1038/1996,
publicată în Monitorul Oficial nr. 284 din 12 noiembrie 1996, iar oficiile de cadastru şi
organizarea teritoriului aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, au fost
reorganizate ca oficii de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol.
4
8
 Potrivit art. 3 din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.
41/2004, s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instituţie
publică cu personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru,
Geodezie şi Cartografie, şi preluarea activităţii privind publicitatea imobiliară de la Ministerul
Justiţiei. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară a fost înfiinţată prin H.G.
nr. 1210/29 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 718 din 9 august 2004 (republicată
în M.Of. nr. 386 din 5 mai 2006).
La nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti s-au înfiinţat oficiile de cadastru şi
publicitate imobiliară ca unităţi cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale,
prin reorganizarea oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului
Bucureşti şi a birourilor de carte funciară de pe lângă judecătorii.
Prin Legea nr. 247/2005, acestea au primit denumirea generică de oficii teritoriale.
Oficiul teritorial controlează, avizează şi recepţionează, după caz, lucrările de
geodezie, topografie, cadastru şi cartografie. Modul de avizare, verificare şi recepţie a
lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei, topografiei şi cartografiei se
stabileşte prin regulament aprobat prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, cu
consultarea uniunii profesionale înfiinţată prin lege specială.
În cadrul oficiilor teritoriale funcţionează baza de date a cadastrului.
La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale s-au înfiinţat birouri de cadastru şi
publicitate imobiliară, denumite în continuare birouri teritoriale, în subordonarea oficiilor
teritoriale. Modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea birourilor
teritoriale pe unităţi administrativ-teritoriale, se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al
directorului general al Agenţiei Naţionale.
S-a înfiinţat Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi
Teledetecţie ca unitate cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale, prin
reorganizarea Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are următoarele atribuţii
principale:
a) coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea
imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări;
b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie,
fotogrammetrie şi teledetecţie la nivelul întregii ţări;
c) elaborează regulamente şi norme, promovează tehnici, procedee şi metodologii de
specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor ştiinţifice şi
tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi publicităţii imobiliare;
d) autorizează persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări de specialitate din
domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul României, în condiţiile legii
speciale care reglementează înfiinţarea uniunii profesionale a acestora;
e) organizează şi administrează fondul naţional de geodezie şi cartografie, precum şi
baza de date a sistemului de cadastru general;
f) asigură, în condiţiile legii, executarea, completarea, modernizarea şi menţinerea în
stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale;
g) asigură executarea şi actualizarea hărţilor oficiale;
h) avizează conţinutul topografic al hărţilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor şi al altor
documente cartografice destinate uzului public;
i) pune la dispoziţia autorităţilor publice şi a altor instituţii interesate, în condiţiile
legii, situaţii statistice de sinteză privind terenurile şi construcţiile;
j) îndeplineşte sarcinile ce rezultă din angajamentele internaţionale în domeniul său de
activitate;
4
9
 k) participă la organizarea şi coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor
funciare;
l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experţii judiciari în specialitatea
topografie, geodezie şi cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la
solicitarea instanţelor de judecată. Avizele menţionate mai sus vor fi date de oficiul teritorial
în baza unui regulament comun, elaborat de Agenţia Naţională şi Ministerul Justiţiei;
m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se
sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;
n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;
o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi
şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;
p) asigură formarea şi specializarea personalului de specialitate în publicitate
imobiliară prin intermediul Institutului Naţional al Registratorilor; structura, organizarea şi
modul de administrare ale institutului se stabilesc şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în
termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
r) îndeplineşte şi alte atribuţii ce au legătură cu activitatea specifică.
Atribuţiile şi răspunderile oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi ale
Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie se stabilesc prin
regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, aprobate prin ordin al directorului
general al Agenţiei Naţionale.
Potrivit art. 13 din H.G. nr. 1210/2004, republicată, Oficiile de cadastru şi publicitate
imobiliară îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
a) înscriu imobilele în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară;
b) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se
sting, la cererea titularului dreptului, a notarului public ori a celorlalte persoane interesate;
c) înscriu alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii
judiciare în legătură cu bunul imobil; asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor
de carte funciară;
d) înscriu radierea drepturilor reale, la cererea titularului dreptului sau a celorlalte
persoane interesate;
e) avizează tehnic, înainte de depunerea lor în instanţa de judecată, expertizele
topocadastrale întocmite de experţii judiciari, în baza unui regulament elaborat în comun de
Agenţia Naţională şi de Ministerul Justiţiei;
f) avizează planul urbanistic general;
g) avizează documentaţiile de scoatere din circuitul agricol al terenurilor;
h) autorizează persoanele fizice care execută lucrări tehnice de cadastru;
i) organizează, coordonează şi execută măsurătorile pentru punerea în posesie a
titularilor prevăzuţi de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi de Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
j) verifică periodic starea fizică a punctelor din reţelele de sprijin, conform normelor şi
regulamentelor emise de Agenţia Naţională;
k) pune la dispoziţia autorităţilor publice şi a altor instituţii interesate, în condiţiile
legii, situaţii statistice şi de sinteză privind terenurile şi construcţiile;
l) furnizează persoanelor fizice şi juridice, contra cost, servicii şi informaţii conform
tarifelor în vigoare;
m) avizează împreună cu instituţiile de specialitate de la nivelul judeţean şi local
proiectele de organizare a teritoriului pe categorii de folosinţă agricolă şi stabilirea reţelei de
drumuri agricole;
n) îndrumă activitatea desfăşurată de serviciile comunitare pentru cadastru şi
agricultură, constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;
5
0
 o) asigură evidenţa documentaţiilor de schimbare a categoriei de folosinţă a terenurilor
şi a suprafeţelor aferente.
Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de
registratori de carte funciară, denumiţi în continuare registratori, numiţi prin ordin al
directorului general al Agenţiei Naţionale, în urma unui concurs organizat de aceasta.
Numărul registratorilor pentru fiecare oficiu teritorial se stabileşte prin ordin al
directorului general al Agenţiei Naţionale.
În cadrul oficiilor teritoriale, activitatea de publicitate imobiliară este în
responsabilitatea unui registrator - şef iar în cadrul birourilor teritoriale în responsabilitatea
unui registrator coordonator, numiţi prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, în
urma unui concurs.
Poate fi numită registrator persoana care îndeplineşte în mod cumulativ următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română şi are capacitatea drepturilor civile;
b) este licenţiat în drept;
c) nu are antecedente penale;
d) se bucură de o bună reputaţie;
e) cunoaşte limba română;
f) este apt din punct de vedere medical pentru ocuparea funcţiei;
g) a îndeplinit timp de 5 ani funcţia de asistent-registrator sau a exercitat timp de 3 ani
funcţia de notar, judecător, procuror, avocat, consilier juridic sau altă funcţie de specialitate
juridică.
Absolvenţii Institutului Naţional al Registratorilor au prioritate la ocuparea posturilor
vacante de registratori. Organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de
registratori se va face numai dacă acestea nu au fost ocupate de absolvenţii Institutului.
Până la data organizării concursului, registratorii puteau fi numiţi din cadrul
angajaţilor serviciilor de publicitate imobiliară care, deşi nu îndeplineau condiţiile de studii,
aveau cel puţin 5 ani de experienţă în domeniul publicităţii imobiliare.
Registratorul răspunde pentru activitatea sa în condiţiile legii.
În cadrul Agenţiei Naţionale funcţionează Direcţia de publicitate imobiliară care
organizează, coordonează şi controlează activitatea de publicitate imobiliară din cadrul
oficiilor teritoriale, în vederea respectării legilor şi reglementărilor în materie.
Centrul Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie
îndeplineşte următoarele atribuţii principale (art. 14 din H.G. nr. 1210/2004, republicată):
a) proiectarea, execuţia şi întreţinerea reţelelor geodezice naţionale şi a sistemului
naţional de staţii permanente GPS;
b) realizarea şi întreţinerea hărţilor oficiale ale României în format analogic şi digital
şi a modelului digital al terenului, în colaborare cu alte instituţii abilitate;
c) realizarea şi întreţinerea evidenţelor limitelor administrative ale teritoriului
României;
d) prelucrarea imaginilor fotoaeriene şi a înregistrărilor de teledetecţie;
e) participarea la realizarea şi administrarea bazei de date cartografice naţionale;
f) realizarea de produse cartografice derivate din datele existente în Fondul Naţional
Geodezic;
g) participarea la integrarea în baza de date geodezice şi cartografice naţionale a
datelor obţinute din recepţia lucrărilor tehnice de specialitate;
h) participarea la realizarea metodologiilor şi specificaţiilor tehnice, respectiv
propunerea de standarde tehnologice, a modelelor şi structurilor de date geodezice-
cartografice;

5
1
 i) verificarea şi etalonarea aparaturii de specialitate, în colaborare cu Institutul
Naţional de Metrologie;
j) asigurarea cercetării în domeniile de activitate ale geodeziei, fotogrammetriei,
cartografiei şi teledetecţiei;
k) crearea şi dezvoltarea sistemelor, tehnologiilor şi a bazelor de date prin surse proprii
şi/sau în colaborare cu terţii;
l) participarea la realizarea proiectelor internaţionale angajate de Agenţia Naţională.
3. Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică a
bunurilor imobile sub aspect tehnic şi economic, cu respecarea normelor tehnice elaborate de
O.N.C.G.C. şi a datelor de bază din cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă
şi proprietarul.
Potrivit art. 4, ministerele, alte instituţii centrale de stat, regiile autonome şi alte
persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile: agricol, forestier, apelor,
industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturilor rutiere, feroviare, navale, aeriene,
turismului, zonelor protejate, naturale şi construite, celor cu risc ridicat de calamităţi naturale
ori supuse poluării şi degradării şi altele asemenea.
Prin O.U.G. nr. 41/2004, a fost abrogat art. 4 al Legii nr. 7/1996, iar noţiunea de
cadastru de specialitate a fost redefinită ca „sistem informaţional specific domeniului de
activitate.
4. Cadastrele locale. Cadastrele întocmite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale
- comună, oraş şi municipiu - alcătuisc baza tehnică a cărţilor funciare, deoarece acestea se
întocmesc, se numerotează şi se ţin pe aceste localităţi.
La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comună, oraş şi municipiu - lucrările
tehnice de cadastru constau în (art. 10):
a) stabilirea, potrivit legii, a hotarelor unităţii administrativ-teritoriale şi a limitelor
intravilane componente;
b) identificarea amplasamentelor imobilelor pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa
acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar şi determinarea formei şi
dimensiunilor tuturor imobilelor din cuprinsul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale;
c) consemnarea litigiilor de hotare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
d) întocmirea documentelor tehnice cadastrale.
Delimitarea şi marcarea hotarelor administrative ale unităţilor administrativ-teritoriale
- comună, oraş şi municipiu -, precum şi limitele intravilanelor localităţilor se face de către
comisia stabilită în acest scop prin ordinul prefectului; regulamentul de organizare şi
funcţionare a comisiei de delimitare se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi
internelor.
Documentele tehnice ale cadastrului general, care se vor întocmi la nivelul comunelor,
oraşelor şi municipiilor, sunt:
a) registrul cadastral al imobilelor;
b) indexul alfabetic al proprietarilor;
c) registrul cadastral al proprietarilor;
d) planul cadastral şi anexele la partea I a cărţii funciare.
Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale,
referitoare la imobilele din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale - comune, oraşe şi
municipii - şi se păstrează la oficiul teritorial.
Registrele, planurile cadastrale şi anexele la partea I a cărţii funciare vor sta la baza
completării sau, după caz, a întocmirii din oficiu a cărţilor funciare, la finalizarea
măsurătorilor cadastrale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. O copie a acestora se
păstrează în arhiva oficiilor teritoriale. Un exemplar din planurile şi registrele cadastrale se
transmite cu titlul gratuit la consiliile locale.
5
2
 Planurile, registrele cadastrale şi anexele la partea I a cărţii funciare se ţin la zi, în
concordanţă cu documentaţiile cadastrale întocmite pentru înscrierea actelor şi faptelor
juridice, în baza cererilor şi comunicărilor făcute potrivit legii.
Completarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice
naţionale necesare întocmirii şi ţinerii la zi a planurilor cadastrale şi hărţilor topografice se
realizează sub coordonarea Agenţiei Naţionale.
5. Pentru punerea în aplicare a legii, sub aspectul reglementării publicităţii imobiliare,
a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale
judecătoriilor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2371/C/1997, publicat în
Monitorul Oficial nr. 84 din 23 februarie 1998. În prezent, este în vigoare Regulamentul de
organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin
Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006, emis de directorul general al Agenţiei Naţionale de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară publicat în Monitorul Oficial nr. 1049 din 29 decembrie
2006.
Prin ordinul ministrului justiţiei, nr. 1330/C/25.06.1999, s-a dispus ca începând cu data
de 1 iulie 1999, să se treacă la înfiinţarea cărţilor funciare cu caracter nedefinitiv, în baza art.
61 din lege, urmând ca la momentul definitivării lucrărilor cadastrului general pentru fiecare
unitate administrativ-teritorială, să se procedeze la deschiderea cărţilor funciare definitive.
Sunt aplicabile toate principiile mai puţin principiul efectului constitutiv al înscrierii în
cartea funciară.
Potrivit art. 58 alin. (2), în regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, până la
deschiderea cărţii funciare, privilegiile şi ipotecile legale, sechestrul, urmărirea imobilului, a
fructelor şi veniturilor sale, punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi acţiunile pentru
apărarea drepturilor reale privitoare la imobilele neînscrise în cartea funciară vor continua să
fie înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară.
6. Prin imobil se înţelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcţii,
aparţinând aceluiaşi proprietar. Una sau mai multe parcele alăturate, de pe teritoriul unei
unităţi administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosinţă, aparţinând aceluiaşi
proprietar, formează imobilul definit la art. 1 alin. (3), se identifică printr-un număr cadastral
unic şi se înscrie într-o carte funciară. Este ceea ce anterior era definit ca fiind corpul de
proprietate.
Prin parcelă se înţelege suprafaţa de teren cu aceeaşi categorie de folosinţă.
Corpul de proprietate era format din unul sau mai multe imobile alipite, de pe
teritoriul unei localităţi, aparţinând aceluiaşi proprietar.
Partida cadastrală era constituită din mai multe corpuri de proprietăţi, de pe teritoriul
aceleiaşi localităţi, aparţinând unui proprietar, şi se înscrie în aceeaşi carte funciară.
7. Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are
ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din
acelaşi teritoriu administrativ şi se realizează de către oficiile de cadastru şi publicitate
imobiliară, pentru imobilele situate în raza de activitate a acestora.
Cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi
alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se ţine
de către biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial în a cărui rază teritorială de activitate
este situat imobilul respectiv.
Acest registru se întregeşte cu registrul de intrare, cu planul cadastral, cu registrul
cadastral al imobilelor, indicând numărul cadastral al imobilelor şi numărul de ordine al
cărţilor funciare în care sunt înscrise, cu un index alfabetic al proprietarilor şi cu o mapă în
care se păstrează cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al înscrisurilor constatatoare
ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.
Imobilele ce aparţin domeniului public şi domeniului privat al statului sau, după caz,
5
3
al unităţii administrativ-teritoriale, se vor înscrie în cărţi funciare speciale ale unităţii
administrativ-teritoriale pe care sunt situate, cu excepţiile prevăzute de lege. Înscrierea în
evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară a terenurilor din domeniul public al statului,
amplasate în incintele unor imobile proprietate a persoanelor fizice/juridice deja înscrise în
cartea funciară, se face în baza unei documentaţii cadastrale de dezmembrare a imobilului
înscris în cartea funciară. Documentaţia cadastrală se va întocmi conform prevederilor art. 15
din regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, cu modificările ulterioare, şi nu va
conţine actul autentic de dezmembrare şi certificatul fiscal.
Cărţile funciare speciale se ţin de către birourile teritoriale ale oficiului de cadastru şi
publicitate imobiliară.

5
4
Unitatea de învățare 10: Întocmirea documentaţiilor cadastrale

Prin documentaţii se realizează identificarea, măsurarea şi descrierea imobilelor la

data întocmirii lor, şi asigură înregistrarea actelor şi faptelor juridice referitoare la acestea.
Procedurile şi modalităţile de întocmire a documentaţiilor cadastrale sunt stabilite de
Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006, publicat în M.Of. nr. 1048 din 29 decembrie 2006.
Documentatiile cadastrale, stau la baza inscrierii in cartea funciara a actelor si faptelor
juridice referitoare la:
a) imobile care necesita documentatie pentru prima inscriere;
b) imobile care necesita documentatie pentru dezlipire;
c) imobile care necesita documentatie pentru alipire;
d) imobile care necesita documentatie pentru inscrierea unei constructii definitive,
pe un teren inscrisa in cartea funciara;
e) imobile care necesita documentatie pentru modificarea limitei de proprietate;
f) imobile care necesita documentatie pentru modificarea suprafetei;
g) imobile care necesita documentatie pentru descrierea dezmembramintelor
dreptului de proprietate;
h) imobile care necesita documentatie pentru reconstituirea cartii funciare pierdute,
distruse sau sustrase.
Documentatiile se intocmesc intr-un dosar unic, ce include atat partea tehnica
necesara receptiei cadastrale cat si actele juridice necesare inscrierii in cartea funciara.
Dupa receptia cadastrala si inscrierea documentatiilor in cartea funciara beneficiarului
i se elibereaza incheierea de carte funciara, extrasul de carte funciara pentru informare si
planul de amplasament si delimitare a imobilului.
Realizarea documentatiilor necesare inscrierii in cartea funciara a actelor si/sau
faptelor juridice referitoare la imobilele prevazute la art. 2 alin. (1) literele a), d), e), f), g) si
h) din regulament, presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
a) stabilirea amplasamentului imobilului;
b) realizarea lucrarii de catre persoana autorizata, care presupune documentarea
tehnica, executia lucrarilor de teren si birou, elaborarea documentatiilor;
c) depunerea documentatiilor, la oficiul de cadastru si publicitate imobiliara
(denumit in continuare oficiu teritorial) sau la biroul de cadastru si publicitate imobiliara
(denumit in continuare birou teritorial) si inregistrarea in Registrul General de Intrare;
d) receptia documentatiilor, cu inregistrarea in registrul cadastral al imobilelor,
denumit in continuare index cadastral, receptia cadastrala, transmiterea documentatiei
asistentului-registrator;
e) inscrierea in cartea funciara.
Intocmirea si inscrierea documentatiilor in cartea funciara a actelor si faptelor
juridice prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) si c) presupune parcurgerea etapelor prevazute la art.
4 alin. (1), cu precizarea ca receptia documentatiilor prevazute la art. 4 alin. (1) lit. d) se
finalizeaza cu transmiterea acestora persoanei autorizate sau beneficiarului urmand ca
inscrierea in cartea funciara a dezlipirii sau alipirii sa se efectueze dupa intocmirea actului
autentic.
Identificarea amplasamentului imobilului se realizeaza inaintea executiei lucrarilor
si consta in:
a) pentru imobilele care fac obiectul unor acte si fapte juridice aflate la prima
inscriere, proprietarul impreuna cu persoana autorizata procedeaza la identificarea
amplasamentului imobilului pe limite naturale sau conventionale, in vederea efectuarii
masuratorilor. Inainte de efectuarea masuratorilor este obligatorie materializarea punctelor ce
5
5
definesc limitele imobilului de catre persoana autorizata in prezenta proprietarului, cu picheti
de metal, tarusi de lemn sau prin marcare cu vopsea. Materializarea cu borne de beton se
efectueaza doar la solicitarea proprietarului.
b) pentru imobilele care fac obiectul unor acte si fapte juridice ulterioare primei
inscrieri ce necesita intocmirea unei documentatii, proprietarul impreuna cu persoana
autorizata, pe baza documentelor existente precum documentatii cadastrale, extrase de carte
funciara pentru informare, planuri de amplasament si delimitare, verifica si valideaza
amplasamentul conform datelor tehnice. Rematerializarea punctelor ce definesc limitele
imobilului se efectueaza doar la solicitarea proprietarului.
In cazul imobilelor aflate la prima inregistrare pentru care nu se poate realiza
identificarea amplasamentului si limitele acestuia, in conformitate cu elementele tehnice
continute in actele de proprietate, puse la dispozitie de proprietar, persoana autorizata, nu
realizeaza documentatia.
Proprietarul suporta costurile aferente materialului si manoperei operatiunilor de
materializare a limitelor imobilului.
Materializarea limitelor bunului imobil, conform actelor de proprietate prezentate de
proprietar, este in responsabilitatea persoanei autorizate care executa lucrarea.
Masuratorile pentru intocmirea documentatiilor se efectueaza in sistemul national de
proiectie Stereografic 1970.
In situatii extreme, prezentate si argumentate in scris de persoana autorizata, lucrarile
se pot incadra in sistemul national de proiectie Stereografic 1970 pe baza de coordonate
aproximative, determinate grafic prin identificarea si extragerea coordonatelor planimetrice
ale punctelor de detaliu (minim 3 puncte comune intre plan si teren) pe baza de
planuri/harti/ortofotoplanuri existente.
In acest caz, cele trei puncte sunt reprezentate prin borne sau detalii topografice de
mici dimensiuni (stalpi, capace canal, colturi de bazin, stanci, etc.) si vor avea descrierile
topografice corespunzatoare.
Documentarea tehnica consta in:
a) analizarea situatiei existente, conform datelor si documentelor detinute de
proprietar;
b) solicitarea de informatii aflate in baza de date a oficiului teritorial/biroului
teritorial conform anexei nr. 1 (inventare de coordonate, planuri de incadrare in zona, plan
parcelar, ortofotoplan, coordonatele punctelor de vecinatate, extras de carte funciara pentru
informare, copii ale proceselor verbale de punere in posesie si schitele anexe ale acestora in
cazul imobilelor dobandite in baza legilor proprietatii);
Solicitarea de date si informatii aflate in baza de date a oficiului sau biroului
teritorial se face la cererea persoanei autorizate, conform tarifelor in vigoare, pentru
activitatile desfasurate de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si
institutiile sale subordonate.
In cazul in care imobilul care face obiectul intocmirii documentatiei este limitrof cu
unul sau mai multe imobile deja inscrise in cartea funciara, persoana autorizata solicita, iar
biroul teritorial pune la dispozitie, conform tarifelor in vigoare, toate punctele din reteaua de
ridicare, si gratuit, punctele determinate pe limita comuna a acestora, consultativ. In acest caz,
persoana autorizata are obligatia sa utilizeze punctele din retea, sa verifice punctele de pe
limita comuna si sa confirme corectitudinea acestora. Daca se constata neconcordante, erori
sau greseli ori se impun unele concluzii cu privire la utilizarea acestor date, ele vor fi
explicitate si argumentate in descrierea lucrarilor topografice si geodezice. Daca punctele din
reteaua de ridicare si de pe limita comuna sunt determinate in sistem local, coordonatele vor fi
calculate in sistemul national de proiectie Stereografic 1970.
c) stabilirea termenului de realizare a lucrarilor.
5
6
 Executia lucrarilor consta in:
a) masuratori pentru realizarea retelelor geodezice de indesire si ridicare in sistem
national de proiectie Stereografic 1970, ridicarea detaliilor planimetrice cadastrale aflate pe
limita si in interiorul imobilului, culegerea atributelor, verificari si validari ale datelor
existente. Punctele retelei de ridicare vor fi materializate, conform normelor tehnice pentru
introducerea cadastrului general, prin tarusi metalici in intravilan si tarusi de lemn in
extravilan, a caror descriere topografica trebuie sa se regaseasca in documentatie. Acestea vor
fi vopsite cu vopsea rosie.
b) La ridicarea detaliilor planimetrice se va avea in vedere:
- limitele imobilelor sa se determine la jumatatea grosimii gardului, cu exceptia
cazurilor in care cei doi proprietari vecini indica altceva; in anexa nr. 11 la rubrica mentiuni,
punctul "A. Date referitoare la teren", se va nota daca imobilul este sau nu imprejmuit;
- pentru constructiile situate in interiorul imobilelor sa se determine limitele
constructiilor permanente la nivelul solului.
Se va calcula suprafata construita desfasurata, stabilita conform prevederilor
codului fiscal, prin insumarea suprafetelor sectiunilor tuturor nivelurilor cladirii, inclusiv ale
balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptand suprafetele podurilor care nu
sunt utilizate ca locuinta si suprafetele scarilor si teraselor neacoperite. Aceasta suprafata se
va nota in anexa nr. 11 la rubrica mentiuni, punctul "B. Date referitoare la constructii".
c) prelucrarea datelor.
d) elaborarea documentatiilor, prin redactarea si intocmirea dosarului lucrarii in
format analogic si digital.
Erorile admise sunt:
Eroarea de identificare a punctului de contur:
- in cazul imobilelor imprejmuite ±10 cm
- in cazul imobilelor neimprejmuite ±30 cm.
Eroarea pozitiei reciproce a punctelor de contur ale imobilelor ±10 cm.
Eroarea de pozitie absoluta a punctelor, incluzand erorile de idnetificare a punctelor
de contur si erorile punctelor retelei geodezice de sprijin, nu va depasi:
- in cazul imobilelor imprejmuite ±20 cm
- in cazul imobilelor neimprejmuite ±40 cm.
In cazul realizarii masuratorilor intr-un sistem local de coordonate, cu integrarea in
sistemul national de proiectie Stereografic 1970 cu ajutorul unor puncte determinate grafic,
conform articolului 23 aliniatul (2) din regulament, eroarea de pozitie absoluta a punctelor nu
va depasi ±1,50 m.
Dacă suprafaţa din măsurători este diferită de suprafaţa înscrisă în cartea funciară,
suprafaţa din cartea funciară se va modifica în baza documentaţiei cadastrale de actualizare a
suprafeţei. În cartea funciară se va înscrie suprafaţa rezultată din măsurători, în condiţiile
prezentate în cele ce urmează.
Pentru imobilele înscrise în cartea funciară:
a) dacă suprafaţa determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mică decât
cea înscrisă în cartea funciară, documentaţia va fi recepţionată, iar suprafaţa măsurată se va
înscrie în cartea funciară în baza declaraţiei proprietarului conform anexei nr. 5 din
regulament;
b) dacă suprafaţa determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mare decât
cea înscrisă în cartea funciară, documentaţia cadastrală va fi recepţionată, iar suprafaţa
măsurată se va înscrie în cartea funciară cu condiţia prezentării procesului-verbal de
vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18 din regulament.
Pentru imobilele neînscrise în cartea funciară, dacă suprafaţa măsurată este diferită
de suprafaţa din documentaţia cadastrală precedentă pentru care nu s-a deschis carte funciară
5
7
sau de cea din actele de proprietate, se procedează astfel:
a) dacă diferenţa este mai mică sau egală cu 2%, documentaţia se recepţionează şi
suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă cererea este însoţită de declaraţia
pe propria răspundere privind identificarea limitelor de proprietate şi de luare la cunoştinţă a
suprafeţei rezultate din măsurători a imobilului, întocmită conform anexei nr. 5 din
regulament;
b) dacă diferenţa este mai mare cu peste 2%, documentaţia se recepţionează şi
suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă cererea este însoţită de declaraţia
pe propria răspundere privind identificarea limitelor de proprietate şi de luare la cunoştinţă a
suprafeţei rezultate din măsurători a imobilului, întocmită conform anexei nr. 5, şi de
procesul-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18 din regulament;
c) în situaţia în care suprafaţa determinată prin măsurători este mai mică cu peste
2% decât cea din actele de proprietate, documentaţia se recepţionează şi suprafaţa din
măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă documentaţia cadastrală va conţine declaraţia
întocmită conform anexei nr. 5 din regulament.
Aceste prevederi nu se aplică în cazul terenurilor situate în extravilan, retrocedate
conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi
ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările
şi completările ulterioare.
Convocarea părţilor se face după cum urmează:
a) proprietarii vecini vor fi convocaţi de către persoana autorizată prin scrisoare
recomandată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19 din regulament, cu confirmare de
primire, şi prin afişare la domiciliul/sediul proprietarului vecin, la locul situării imobilului, la
sediul primăriei sau prin publicare într-un ziar local, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită
pentru identificarea limitelor;
b) absenţa proprietarului vecin, convocat în modalitatea prevăzută la lit. a), va fi
menţionată în procesul-verbal de vecinătate şi nu este o piedică la întocmirea documentaţiei
cadastrale; în acest caz, dovada convocării se anexează procesului-verbal de vecinătate. La
cerere, în măsura în care sunt disponibile, oficiul teritorial va furniza informaţiile privind
domiciliul proprietarului vecin, în vederea convocării acestuia, cu plata tarifelor legale;
c) în cazul în care una sau mai multe vecinătăţi ale parcelei sunt drumuri clasificate,
căi ferate, ape, procesul-verbal de vecinătate trebuie semnat şi ştampilat de reprezentantul
instituţiei care le are în administrare.
În conformitate cu prevederile art. 26 din regulament, pentru terenurile din
extravilan retrocedate conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005,
cu modificările şi completările ulterioare, se va proceda astfel:
a) în situaţia în care într-o tarla nu există niciun imobil înscris în cartea funciară,
atunci la prima înregistrare a unui imobil din extravilan autorizatul are obligaţia de a stabili
poziţia reală a acestuia după măsurarea şi parcelarea întregii tarlale. Autorizatul are obligaţia,
înainte de a prezenta documentaţia cadastrală la oficiul teritorial, să materializeze cu ţăruşi şi
să indice proprietarului poziţia exactă a parcelei în teren;
b) în situaţia în care suprafaţa rezultată din măsurarea întregii tarlale este mai mică
decât suprafaţa rezultată în urma însumării suprafeţelor din toate titlurile de proprietate pentru
toate parcelele din tarlaua respectivă, atunci suprafaţa fiecărei parcele va fi diminuată direct
proporţional cu suprafaţa ei, astfel încât să se realizeze o închidere exactă a suprafeţelor în
toată tarlaua. Parcelele astfel diminuate vor putea fi înscrise în cartea funciară, dacă toţi
5
8
proprietarii lor dau declaraţii potrivit anexei nr. 5 din regulament.
Planul parcelar astfel întocmit, avizat de comisia locală de fond funciar, va fi
recepţionat de oficiul teritorial, dacă respectă normele tehnice în vigoare;
c) în situaţia în care suprafaţa rezultată din măsurarea întregii tarlale este mai mare
decât suprafaţa rezultată în urma însumării suprafeţelor din toate titlurile de proprietate pentru
toate parcelele din tarlaua respectivă, atunci surplusul de teren va fi trecut ca o rezervă a
comisiei locale de fond funciar şi se va stabili poziţia acesteia de către comisia locală;
d) în situaţia în care surplusul de suprafaţă este mic şi comisia locală de fond funciar
consideră că poate fi redistribuit proprietarilor imobilelor din tarlaua respectivă, suprafaţa
rezultată va fi înscrisă în cartea funciară;
e) în situaţia în care în tarla există imobile înscrise în cartea funciară, ele pot fi
modificate din punct de vedere al suprafeţei şi dimensiunilor numai cu acordul proprietarului,
conform anexei nr. 5 din regulament, la convocarea comisiei locale;
f) în situaţia în care pe imobilul respectiv nu există construcţii sau alte investiţii,
oficiul teritorial poate modifica coordonatele imobilului, cu excepţia dimensiunilor, fără
acordul proprietarului, dar respectând planul şi registrul parcelar, vizate de comisia locală, în
baza unui referat întocmit de inspector şi aprobat de inginerul-şef. Această modificare va fi
adusă la cunoştinţa proprietarului prin încheiere de carte funciară;
g) în situaţia în care pe un imobil înscris în cartea funciară există construcţii sau alte
investiţii, atunci coordonatele nu pot fi modificate fără acordul proprietarului.
Prin excepţie de la prevederile art. 26, la recepţia documentaţiilor cadastrale pentru
imobile situate în extravilan unde nu există plan parcelar în arhiva oficiului teritorial sau a
primăriei, acesta va fi înlocuit cu un "plan de încadrare în tarla", pe care sunt reprezentate
limitele tarlalei, limitele imobilelor care au numere cadastrale anterior atribuite, limitele
imobilului în cauză şi orice alte detalii fixe din teren.
Planul de încadrare în tarla va fi întocmit în format analogic şi digital, va fi semnat
de persoana autorizată, de proprietar sau de deţinătorul legal şi vizat de preşedintele comisiei
locale de fond funciar.
Planul de amplasament şi delimitare întocmit în condiţiile art. 26^1 va purta
menţiunea "Imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului
parcelar".
Menţiunea "Imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei
planului parcelar" se va nota din oficiu în cartea funciară.
Proprietarul va da o declaraţie pe propria răspundere că a fost informat cu privire la
consecinţele ulterioare ale lipsei planului parcelar.
Oficiile teritoriale vor pune la dispoziţia persoanelor autorizate, cu titlu gratuit, în
baza solicitării de informaţii, următoarele:
a) limitele tarlalei în format .dxf, determinate prin măsurători (dacă există în arhivă)
sau digitizate de pe ortofotoplan;
b) geometriile imobilelor anterior recepţionate în format .dxf;
c) lista titlurilor de proprietate aferente tarlalei.
Informaţiile analogice furnizate de către oficiile teritoriale vor fi anexate cererii de
recepţie şi înscriere în cartea funciară.
Dacă două sau mai multe planuri de amplasament şi delimitare ale imobilelor
recepţionate sau pentru care se solicită recepţia sunt reprezentate pe planul cadastral de carte
funciară în format digital, cu suprapunere totală sau parţială a suprafeţelor imobilelor, se va
proceda după cum urmează:
a) în situaţia în care este necesar pentru lămurirea situaţiei, inspectorul poate
convoca persoanele autorizate care au executat documentaţiile, pentru verificarea la teren a
situaţiei şi stabilirea tipului de suprapunere, reală sau virtuală. În acest sens, suprapunerea
5
9
virtuală, existentă în baza de date grafică a oficiului teritorial, este o suprapunere generată de
erori de măsurare şi prelucrare a datelor, iar suprapunerea reală este suprapunerea efectivă în
teren datorată existenţei mai multor acte juridice diferite pentru acelaşi amplasament,
identificării diferite a limitei comune sau lipsei materializării limitei la momentul identificării,
fapt ce conduce la nesemnarea procesului-verbal;
b) dacă în urma verificărilor la teren se constatată că este o suprapunere virtuală,
aceasta se soluţionează de către inspectorul de cadastru. Imobilele se vor repoziţiona în baza
unui referat întocmit de inspector şi aprobat de inginerul-şef.
Referatul de constatare a suprapunerii descrie suprapunerea virtuală din planul
cadastral de carte funciară, propune modalitatea de corectare a acesteia, se înregistrează în
registrul general de intrare şi are anexate extrase din planul cadastral de carte funciară, cu
situaţia anterioară şi ulterioară îndreptării erorii de poziţionare din planul cadastral de carte
funciară. În baza referatului oficiul teritorial va nota din oficiu în cartea funciară
repoziţionarea imobilului. Încheierea, extrasul de carte funciară de informare şi extrasul din
planul cadastral de carte funciară se comunică tuturor persoanelor interesate, potrivit
menţiunilor din cartea funciară.
În cazul în care suprapunerea este reală, aceasta se va soluţiona pe cale amiabilă
prin declaraţie autentică şi documentaţie cadastrală de actualizare sau de către instanţele de
judecată şi nu face obiectul prezentei reglementări. Oficiul teritorial va nota din oficiu
suprapunerea în cărţile funciare, în baza încheierii de carte funciară, a referatului întocmit de
inspector şi aprobat de inginerul-şef.
Autorizaţii au obligaţia să se prezinte la oficiul teritorial la data şi ora convocării.
Autorizaţii care, din motive obiective, nu pot fi prezenţi la data convocării la oficiul teritorial
vor comunica în scris, motivat, imposibilitatea de prezentare cu cel puţin două zile înainte de
data stabilită pentru întâlnire. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu suspendarea
autorizaţiei pe o perioadă de 3 luni.

Receptia cadastrala consta in:

a) verificarea continutului documentatiei;
b) verificarea existentei in baza de date ANCPI a persoanei autorizate care a
intocmit documentatia si valabilitatea autorizatiei;
c) verificarea concordantei intre persoana autorizata care a intocmit documentatia,
cea care solicita receptia si cea mentionata in declaratia pe proprie raspundere intocmita
conform anexei nr. 5;
d) localizarea amplasamentului imobilului in baza de date grafica, cu verificarea
corectitudinii incadrarii limitelor acestuia;
e) verificarea modului de calcul al suprafetelor;
f) corespondenta intre atributele descriptive si elementele grafice;
g) alocarea numarului cadastral in indexul cadastral, daca documentatia este corecta.
In cazul in care se considera necesar, OCPI/ANCPI poate efectua verificari pe
teren, cu privire la corectitudinea intocmirii documentatiei de catre persoana autorizata.
Dupa alocarea numarului cadastral, consemnarea receptiei documentatiei cadastrale
va consta in aplicarea parafei OCPI, conform anexei nr. 6 din regulament.
Documentatia receptionata se transmite de catre angajatul caruia i s-a repartizat
lucrarea, asistentului-registrator, iar in cazul dezlipirilor sau alipirilor persoanei autorizate sau
beneficiarului.
In cazul in care documentatia este incompleta, se intocmeste referatul de completare
cu toate datele, documentele sau informatiile care lipsesc sau care necesita
refacere/modificare, impreuna cu motivatiile corespunzatoare, conform anexei nr. 7 din
regulament.
6
0
 Daca documentatia nu a fost receptionata datorita nerespectarii prevederilor cu privire
la convocarea pentru lamuriri sau depasirii termenului stabilit prin referatul de completare,
sau a fost intocmita incorect persoana care a verificat documentatia completeaza nota de
respingere din referatul de completare si o transmite impreuna cu documentatia, asistentului-
registrator in vederea intocmirii incheierii de respingere. Numerele cadastrale atribuite
imobilelor in faza de receptie a documentatiei care au primit incheieri de respingere la cartea
funciara, vor fi anulate.
Prin documentatie intocmita incorect se intelege:
a) integrarea imobilului in sistemul retelei geodezice de referinta si ridicarea
punctelor de detaliu pe baza de masuratori gresite;
b) calcule efectuate gresit;
c) neconcordante intre detaliile topografice continute in planul de amplasament si
delimitare si cele existente pe teren.
Raspunderea privind cunoasterea limitelor imobilului, indicarea, si conservarea
acestora revine proprietarului.
Raspunderea pentru corectitudinea intocmirii documentatiei si corespondenta acesteia
cu realitatea din teren, precum si pentru identificarea si materializarea limitelor imobilului in
concordanta cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la dispozitie de proprietar,
revine persoanei autorizate.
Raspunderea pentru atribuirea numarului cadastral, confirmarea suprafetei rezultata
din masuratori si integrarea imobilului in baza de date revine specialistului care a efectuat
receptia cadastrala.

Continutul documentatiilor necesare intabularii dreptului de proprietate asupra

unui imobil neinscris in cartea funciara
Documentatia pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil
neinscris in cartea funciara cuprinde:
a) cererea de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cererea de receptie si inscriere, conform anexei nr. 2;
c) declaratia pe proprie raspundere cu privire la instrainarea si identificarea
imobilului masurat, conform anexei nr. 5;
d) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
e) plan de incadrare in zona sc. 1:2000 - 1:5000, in mod exceptional, pentru
imobilele de mari dimensiuni admitandu-se scara 1:10000, dupa caz;
f) plan de amplasament si delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, dupa caz -
conform anexei nr. 11;
g) extras din planul parcelar avizat pentru conformitate de primar (prin Ordinul nr.
134/2009, a fost eliminată această piesă a documentaţiei cadastrale);
h) releveele sc. 1:50 - 1:500, dupa caz, pentru constructiile care fac obiectul unor
sarcini, constructiile care au mai multi proprietari sau la solicitarea proprietarului - conform
anexei nr. 12;
i) tabel de miscare parcelara cu indicarea situatiei actuale din titlul de proprietate si
a situatiei viitoare, cu atribuirea numarului cadastral pentru fiecare imobil din titlu - conform
anexei nr. 13;
j) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 si prin tehnologia GPS
(Global Positioning System), prezentate conform anexei nr. 15;
k) calculul suprafetelor;
l) descrierile topografice ale punctelor noi din reteaua de indesire si ridicare;
m) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara;
6
1
 n) actul de proprietate;
o) certificatul fiscal.
In cazul apartamentelor situate in cladiri pentru care exista deschisa carte funciara
colectiva, partea 1 a documentatiei cuprinde elementele enumerate la lit. a), b), c), e), h), m),
n) si o).
Daca nu exista deschisa carte funciara colectiva, documentatia se completeaza cu o
foaie colectiva care contine datele din cartea de imobil a asociatiei de locatari cu privire la
lista apartamentelor, suprafata blocului, suprafata utila a apartamentelor, descrierea partilor
comune, suprafata terenului aferent blocului - conform modelului prevazut in anexa nr. 9 la
regulament.

Continutul documentatiilor necesare inscrierii dezlipirii unui imobil

Dezlipirea este operatia tehnica de impartire a unei suprafete de teren inscrisa in
cartea funciara in mai multe suprafete egale/inegale.
Toate imobilele rezultate in urma dezlipirii trebuie sa aiba acces la un drum sau sa
aiba indeplinita conditia de servitute, daca este cazul.
Documentatia pentru dezlipire contine:
a) cererea de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cerere de receptie a documentatiei pentru dezlipire, conform anexei nr. 3;
c) declaratie pe propria raspundere cu privire la instrainarea si identificarea
imobilului masurat, conform anexei nr.5;
d) extras de carte funciara pentru informare;
e) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
f) planul de amplasament si delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000 cu
propunerea de dezlipire conform anexei nr. 16, in doua exemplare;
g) planurile de amplasament si delimitare pentru fiecare imobil care rezulta din
dezlipire - conform anexei nr. 11, in doua exemplare;
h) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, pentru fiecare imobil ce rezulta din dezmembrare, prin metode clasice, prezentate
conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS, prezentate conform anexei nr. 15;
i) calculul suprafetelor;
j) descrierile topografice ale punctelor noi din reteaua de indesire si ridicare;
k) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara.
Operatiunea de dezmembrare a unui imobil este considerata finalizata in momentul
in care persoana care a verificat documentatia valideaza operatiunea in baza de date grafica si
textuala pe baza incheierii de inscriere in cartea funciara.

Continutul documentatiilor necesare inscrierii alipirii a doua sau mai multe

imobile cu limite comune
Documentatia pentru alipirea a doua sau mai multe imobile cu limite comune
inscrise in cartea funciara, va cuprinde:
a) cerere de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cerere de receptie a documentatiei pentru alipire, conform anexei nr. 3;
c) extras de carte funciara pentru informare;
d) declaratie pe propria raspundere cu privire la instrainarea si identificarea
imobilului masurat, conform anexei nr. 5;
e) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
f) planul de amplasament si delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000 cu
propunerea de alipire conform anexei nr. 16, in doua exemplare;

6
2
 g) plan de amplasament si delimitare pentru imobilul rezultat din alipire - conform
anexei nr. 11, in doua exemplare;
h) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, pentru fiecare imobil ce rezulta din alipire, prin metode clasice, prezentate
conform anexei nr. 14 sau prin tehnologie GPS, prezentate conform anexei nr. 15.
i) calculul suprafetelor;
j) descrierile topografice ale punctelor noi;
k) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara.
Operatiunea de alipire a imobilelor este considerata finalizata in momentul in care
persoana care a verificat documentatia valideaza operatiunea in baza de date grafica si
textuala pe baza incheierii de inscriere in cartea funciara.

Continutul documentatiilor necesare inscrierii unei constructii definitive pe un

teren inscris in cartea funciara
Documentatia pentru inscrierea unei constructii noi sau a unei extinderi de
constructii pe un imobil inscris in cartea funciara - constructii definitive cuprinde:
a) cerere de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cererea de receptie si inscriere, conform anexei nr. 2;
c) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
d) copie dupa planul de amplasament si delimitarea imobilului existent pe care se
edifica o constructie definitiva noua sau se extinde o constructie;
e) plan de amplasament si delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, dupa caz,
intocmit pe baza planului de amplasament initial, pe care s-a transpus / extins noua constructie
- conform anexei nr. 11, in doua exemplare;
f) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS,
prezentate conform anexei nr. 15;
g) calculul suprafetelor;
h) descrierile topografice ale punctelor noi din reteaua de indesire si ridicare;
i) extrasul de carte funciara pentru informare;
j) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara;
k) autorizatie de construire si proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor sau,
dupa caz, certificat de atestare a edificarii/extinderii constructiei, eliberat de primaria
localitatii unde este situat imobilul, in conditiile art. 55 alin. (1) din Legea cadastrului si
publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata - conform anexei nr. 17.

Continutul documentatiilor necesare inscrierii modificarii limitei de

proprietate
Documentatia pentru inscrierea modificarii limitei de proprietate cuprinde:
a) cerere de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cererea de receptie si inscriere, conform anexei nr. 2;
c) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
d) copii dupa planurile de amplasament si delimitare ale imobilelor care sunt supuse
modificarii limitelor;
e) planuri de amplasament si delimitare ale imobilelor, intocmite pentru fiecare
imobil a carui limita se modifica, sc. 1:200 - 1:5000, dupa caz - conform anexei nr. 11, in
doua exemplare;
f) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 sau prin tehnologie GPS,
prezentate conform anexei nr. 15;
6
3
 g) calculul suprafetelor;
h) descrierile topografice ale punctelor noi;
i) extrasele de carte funciara pentru informare;
j) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara;
k) hotarare judecatoreasca, definitiva si irevocabila sau declaratie autentica de
vointa intre parti, dupa caz;

Continutul documentatiilor necesare inscrierii modificarii suprafetei

imobilului
Documentatia pentru inscrierea modificarii suprafetei imobilului cuprinde:
a) cerere de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cererea de receptie si inscriere, conform anexei nr. 2;
c) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
d) copie dupa planul de amplasament si delimitare a imobilului care este supus
modificarii suprafetei;
e) planul de amplasament si delimitare intocmit pentru imobilul a carui suprafata se
modifica, sc. 1:200 - 1:5000, dupa caz - conform anexei nr. 11, in doua exemplare;
f) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 sau prin tehnologie GPS,
prezentate conform anexei nr. 15;
g) calculul suprafetelor;
h) descrierile topografice ale punctelor noi;
i) extrasul de carte funciara pentru informare;
j) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara;
k) hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sau declaratie autentica de vointa
si proces-verbal de vecinatate cu semnaturile vecinilor conform anexei nr. 18;

Continutul documentatiilor pentru descrierea dezmembramintelor dreptului

de proprietate
Documentatia pentru descrierea dezmembramintelor dreptului de proprietate: uz,
uzufruct, servitute si abitatie, daca acestea au ca obiect o parte dintr-un imobil, va cuprinde:
a) cerere de solicitare informatii si conventie, conform anexei nr. 1;
b) cererea de receptie si inscriere, conform anexei nr. 2;
c) descrierea lucrarilor topografice si geodezice, intocmita conform anexei nr. 10;
d) copie dupa planul de amplasament si delimitarea imobilului existent;
e) plan de amplasament si delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, dupa caz,
intocmit pe baza planului de amplasament initial, conform anexei nr. 11, in doua exemplare;
f) masuratori efectuate in reteaua de indesire si ridicare si pentru ridicarea detaliilor
topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14, sau prin tehnologie GPS,
prezentate conform anexei nr. 15;
g) calculul suprafetelor;
h) descrierile topografice ale punctelor noi;
i) extrasul de carte funciara pentru informare;
j) dovada platii tarifelor pentru receptie si inscriere in cartea funciara;
k) actul autentic sau hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de constituire
a dezmembramintelor dreptului de proprietate, dupa caz.

Continutul documentatiilor pentru reconstituirea cartii funciare pierdute,

distruse sau sustrase, prin reinscriere pe baza de documentatie cadastrala

6
4
 Documentatia pentru reconstituirea cartii funciare pierdute, distruse sau sustrase, prin
reinscriere pe baza de documentatie cadastrala va cuprinde aceleasi elemente care au fost
stabilite in capitolul 4 din regulament.

6
5
Unitatea de învățare 11: Numărătoarea cadastrală

Numerotarea cadastrala se realizeaza pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala,

care se identifica prin codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unitatilor
administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Nationala pentru Statistica.
Una sau mai multe parcele alaturate de pe teritoriul unei unitati administrativ-
teritoriale, indiferent de categoria de folosinta, apartinand aceluiasi proprietar, formeaza
imobilul, se identifica printr-un numar cadastral si se inscrie intr-o carte funciara.
Numarul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legatura intre baza de
date grafica si baza de date textuala in sistemul informatic integrat de cadastru si publicitate
imobiliara.
Imobilele se numeroteaza pe unitati administrativ-teritoriale in ordinea inregistrarii
solicitarilor cu numere de la 1 la n folosind cifre arabe.
Atunci cand imobilul nu a mai fost inscris in cartea funciara i se acorda numar
cadastral intreg, in continuarea ultimului numar atribuit pe unitatea administrativ-teritoriala
respectiva.
In situatia in care imobilele care fac obiectul unei documentatii noi au fost inscrise
in cartea funciara cu numere cadastrale intregi, fractionare, fractionare multiple sau atipice
(numere topografice provenite din cartea funciara, din comasari de numere intregi etc.)
acestea se numeroteaza cu numere cadastrale noi, in continuarea ultimului numar cadastral
intreg atribuit pe teritoriul administrativ respectiv.
Parcelele componente ale imobilelor care au diferite categorii de folosinta se
determina prin metode expeditive, asigurandu-se inchiderea pe suprafata imobilului si se
reprezinta pe planul de amplasament si delimitare prin linii intrerupte si coduri. In interiorul
imobilelor vor fi reprezentate numai parcelele care au categoriile de folosinta in suprafata mai
mare de 50 mp in intravilan si mai mare de 300 mp in extravilan.
In cadrul fiecarui imobil, constructiile se identifica printr-un cod atasat numarului
cadastral, alcatuit din litera "C" urmata de un numar de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3,..). Tipul si
componenta constructiei, pe destinatii si tronsoane, se evidentiaza in planul de amplasament si
delimitare.
In cazul constructiilor-condominiu, proprietatile individuale se numeroteaza astfel:
la numarul cadastral al imobilului (teren) si codul constructiei, se adauga codul proprietatii
individuale (ex.: 178-C1-U25 pentru imobilul format din teren cu numar cadastral 178,
constructia C1 si unitatea individuala 25). Tipurile de unitati individuale se evidentiaza in
cartea funciara colectiva, conform anexei nr. 9.

Procedura privind atribuirea numerelor cadastrale imobilelor din planul

parcelar în vederea înscrierii în cartea funciară
Prin Ordinul nr. 415 din 16 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL
nr. 675 din 8 octombrie 2009, s-a completat regulamentul cu procedura privind atribuirea
numerelor cadastrale imobilelor din planul parcelar în vederea înscrierii în cartea funciară.
Procedura se referă la modalitatea de recepţie a planurilor parcelare şi atribuirea
numerelor cadastrale imobilelor situate în extravilan retrocedate conform Legii fondului
funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere,
solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu
modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările
ulterioare.
6
6
 Potrivit art. 21^2, planul parcelar se întocmeşte de către persoane autorizate, cu
respectarea normelor şi regulamentelor în vigoare, la solicitarea autorităţilor publice locale şi
centrale sau a altor persoane interesate.
Dacă în cadrul tarlalei există imobile cu numere cadastrale atribuite anterior care
nu pot fi integrate în planul parcelar nou-întocmit, se vor aplica prevederile art. 26 şi 27 din
regulament.
Ppotrivit art. 21^5 pentru planurile parcelare existente în arhiva oficiilor teritoriale,
realizate cu respectarea normelor şi regulamentelor tehnice în vigoare, directorul oficiului
teritorial poate declanşa procedura de atribuire a numerelor cadastrale imobilelor, în baza
referatului întocmit de şeful serviciului arhivă şi informatică şi de inginerul-şef.
În vederea declanşării procedurii menţionate la art. 21^5 se întocmeşte un dosar
tehnic pentru fiecare tarla, care va conţine:
a) referatul aprobat de directorul oficiului teritorial prin care se confirmă că planul
parcelar respectă normele şi regulamentele tehnice în vigoare;
b) planul parcelar existent în arhiva oficiului teritorial;
c) tabelul parcelar care conţine ordinea imobilelor în cadrul tarlalei şi numerele
cadastrale aferente, conform anexei nr. 2;
d) fişiere .cp pentru imobilele care nu au avut alocate numere cadastrale.
După întocmirea dosarului tehnic se atribuie numere cadastrale imobilelor care nu
au avut alocate numere cadastrale.
Dosarul tehnic completat cu dovada transmiterii la primărie a documentelor
menţionate la art. 21^6 lit. b) şi c), în copie, se arhivează la oficiul teritorial, în vederea
înscrierii imobilelor în cartea funciară, la solicitarea proprietarilor.
Procedura de atribuire a numerelor cadastrale este declanşată şi în cazul întocmirii
planului parcelar de către persoane autorizate, la cererea autorităţilor publice locale şi centrale
sau a altor persoane interesate, în condiţiile legii.
În vederea atribuirii numerelor cadastrale prin utilizarea noului plan parcelar
întocmit în condiţiile art. 21^9, oficiul teritorial va proceda astfel:
a) pune la dispoziţia executantului, cu titlu gratuit, informaţiile disponibile necesare,
pentru tarlaua în care s-a declanşat procedura de întocmire a planului parcelar (lista titlurilor
de proprietate, inventare de coordonate ale PAD-urilor recepţionate, fişiere .cp, .dxf, copii ale
planurilor de amplasament şi delimitare recepţionate, planuri parcelare existente etc.);
b) verifică şi recepţionează planul parcelar şi atribuie numere cadastrale imobilelor,
potrivit reglementărilor tehnice în vigoare.
Documentaţia cadastrală pentru atribuirea numerelor cadastrale pe baza planului
parcelar se întocmeşte în două exemplare şi va cuprinde:
a) cererea de informaţii întocmită conform anexei nr. 3 din regulament;
b) cererea de recepţie;
c) documentele furnizate de oficiul teritorial în faza de documentare;
d) planul parcelar la scara 1:500-1:5.000, conform anexei nr. 1 din regulament,
analogic şi digital;
e) tabelul parcelar, întocmit conform anexei nr. 2 din regulament, analogic şi digital;
f) planul de încadrare în zonă, cu evidenţierea tarlalei pentru care s-a întocmit
planul parcelar;
g) fişierele .cp pentru imobilele cărora li se vor atribui numere cadastrale;
h) memoriul tehnic, conform anexei nr. 4 din regulament.
După încheierea procedurii privind atribuirea numerelor cadastrale imobilelor din
planul parcelar, oficiul teritorial comunică primăriei unităţii administrativ-teritoriale de care
aparţine tarlaua în cauză următoarele documente:
a) planul parcelar recepţionat cu numere cadastrale, în copie;
6
7
 b) tabelul parcelar completat cu toate numerele cadastrale aferente imobilelor din
tarla, în copie.
Documentele menţionate vor fi utilizate în activităţile administrative specifice,
precum şi pentru informarea proprietarilor în vederea demarării, individual, a procedurii de
înscriere în cartea funciară.
Conform art. 21^13 alin. (1), Numerele cadastrale se vor atribui inclusiv imobilelor
care au la bază procese-verbale de punere în posesie eliberate conform legilor proprietăţii.
Titlurile de proprietate ce se vor emite în conformitate cu prevederile legilor
fondului funciar, în baza planului parcelar recepţionat cu numere cadastrale atribuite, devenit
plan cadastral, se înscriu din oficiu în cartea funciară, înaintea transmiterii acestora către
proprietari.

6
8
Unitatea de învățare 12: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 7/1996. De la punerea
în aplicare a legii şi până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Alcătuirea cărţii funciare

8. Alcătuirea cărţii funciare. Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul
ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din trei părţi:
A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;
b) suprafaţa imobilului, destinaţia, categoriile de folosinţă şi, după caz, construcţiile;
c) planul imobilului cu vecinătăţile, descrierea imobilului şi inventarul de coordonate
al amplasamentului, pentru fiecare imobil în parte, constituie anexa la partea I, întocmită
conform regulamentului aprobat prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.
B. Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:
a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi
menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
c) strămutările proprietăţii;
d) servituţile constituite în folosul imobilului;
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile
privitoare la proprietate;
f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a
cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute.
C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de
proprietate şi sarcini, care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, servituţile în sarcina fondului
aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp
mai mare de 3 ani;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile
privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute
în această parte.
9. Efectele înscrierii. Înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de
opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va
determina rangul înscrierilor.
Dacă mai multe cereri de înscriere a drepturilor reale au fost depuse deodată la biroul
teritorial, ele vor primi provizoriu acelaşi rang, urmând ca instanţa să hotărască asupra
rangului fiecăreia.
Dacă au fost depuse deodată mai multe cereri având ca obiect înscrierea mai multor
drepturi de ipotecă asupra aceluiaşi imobil, ele vor primi acelaşi rang.
Dobânditorul anterior poate cere instanţei judecătoreşti să acorde înscrierii sale rang
preferenţial faţă de înscrierea efectuată la cererea unui terţ, care a dobândit ulterior imobilul
cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţă la data încheierii actului.
Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără
înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi
uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de
ele.
Potrivit art. 26 alin. (3), care nu constituie decât o repetare a frazei finale a alineatului
(1) al aceluiaşi articol, titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate, nu poate însă
dispune de ele, decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciară.
6
9
 În aceleaşi condiţii sunt opozabile faţă de terţi şi drepturile reale dobândite de stat şi de
orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.
În conformitate cu prevederile art. 32 din lege, Efectul de opozabilitate al înscrierilor
este inoperant cu referire la:
a) suprafaţa terenurilor, destinaţia, categoria de folosinţă, valoarea sau alte asemenea
aspecte;
b) restricţii aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate, expropriere
sau prin prevederi legale privind protecţia ecologică, sistematizarea localităţilor şi alte
asemenea aspecte.

7
0
Unitatea de învățare 13: Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr. 7/1996. De la punerea
în aplicare a legii şi până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Felurile înscrierilor şi acţiunile de
carte funciară

10. Felurile înscrierilor. Se pot face mai multe feluri de înscrieri.

Intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale. Este înscrierea
prin care se realizează opozabilitatea faţă de terţi a dreptului de proprietate şi a celorlalte
drepturi reale.
Potrivit art. 20 alin. (1) dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui
imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-au transmis
în mod valabil.
Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu
consimţământul titularului dreptului; acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se
stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă
dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu
păstrarea dreptului acestei persoane.
Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege,
actul autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii
drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor
Modificarea conţinutului unui drept ce grevează un drept real imobiliar se înscrie, dacă
legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea şi stingerea drepturilor
reale (de exemplu, reducţiunea inscripţiei ipotecare).
Înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare.
Înscrierea provizorie poate fi cerută în următoarele situaţii:
a) când dreptul real ce se cere a fi înscris este afectat de o condiţie suspensivă;
b) când se solicită intabularea unui drept real în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ce
nu a rămas irevocabilă;
c) dacă se dobândeşte un drept tabular care, anterior, a fost înscris provizoriu;
d) dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca ori privilegiul
imobiliar;
e) dacă pentru soluţionarea cererii sunt necesare înscrisuri suplimentare, care nu aduc
însă atingere fondului dreptului ce se cere a fi înscris şi nu fundamentează noi capete de
cerere. În acest din urmă caz, solicitantul va fi înştiinţat pentru a depune într-un termen
stabilit, după caz, de registrator, înscrisurile necesare, sub sancţiunea radierii înscrierii
provizorii. Dacă înscrisurile vor fi depuse în termenul fixat, se va proceda la justificarea
înscrierii provizorii, printr-o încheiere dată de registratorul de carte funciară.
Înscrierea provizorie devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de
înscriere, sub condiţie şi în măsura justificării ei.
Justificarea înscrierii provizorii se va face în temeiul consimţământului celui în contra
căruia s-a efectuat înscrierea provizorie, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ori a
încheierii registratorului de carte funciară, în situaţia ultimului caz de înscriere provizorie
menţionat.
Justificarea radierii dreptului de ipotecă se va face în baza consimţământului dat în
formă autentică al titularului dreptului de ipotecă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitivă şi irevocabilă.
Justificarea unei înscrieri provizorii îşi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s-
au făcut condiţionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea
celui interesat, radierea ei şi a tuturor înscrierilor care s-au făcut condiţionat de justificarea
acesteia.
7
1
 Notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice
referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi
a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară. Prevederile art.
38 din lege arată: „Actele şi faptele juridice, privitoare la drepturile personale, la starea şi
capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, vor putea fi
înscrise la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terţe persoane."
Înscrierea intenţiei de a înstrăina sau ipoteca. Potrivit art. 39, proprietarul unui imobil
poate cere ca intenţia sa de a înstrăina sau de a ipoteca să fie înscrisă, arătând, în acest din
urmă caz, suma ce urmează să se garanteze prin ipotecă. Dacă se săvârşeşte înstrăinarea sau
ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul înscrierii intenţiei.
Înscrierea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca îşi pierde efectul prin trecerea unui
termen de două luni de la data înregistrării cererii. Data la care această înscriere îşi pierde
efectul se menţioneaza atât în înscriere, cât şi în încheierea care a ordonat-o.
11. Rectificarea şi modificarea cărţii funciare. În cazul în care cuprinsul cărţii funciare
nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea sau,
după caz, modificarea acesteia.
Erorile materiale săvârşite cu prilejul înscrierilor în cartea funciară pot fi îndreptate la
cerere sau din oficiu.
Prin modificare se înţelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale
imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului care poartă asupra acelui imobil.
Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate.
Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei
operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă prin
declaraţie autentică, fie în caz de litigiu prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Procedura de rectificare a înscrierilor în cartea funciară, a modificărilor şi cea de
îndreptare a erorilor materiale se va stabili prin regulament aprobat de directorul general al
Agenţiei Naţionale. Evident, acest regulament se referă la operaţiunile juridice şi tehnice pe
care le vor realiza birourile teritoriale şi nu se va referi la aspectele ce ţin de rezolvarea de
către instanţe a acţiunii în rectificare.
Potrivit art. 34, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea
funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele
actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a
imobilului.
Acestea sunt, deci, cazurile în care se poate promova acţiunea în rectificare.
Termenul de promovare a acţiunii în rectificare. Regula stabilită de prevederile art. 35
alin. (1) este aceea că sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea în fond, acţiunea
în rectificare este imprescriptibilă. Excepţii:
- faţă de terţele persoane care au dobândit cu bună-credinţă un drept real prin donaţie
sau legat, termenul este de 10 ani şi curge din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere,
afară de cazul în care acţiunea în fond nu s-a prescris mai înainte;
- acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la
baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva
terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic
cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data
înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui
7
2
rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris.
Dacă acţiunea în rectificare a fost înscrisă în cartea funciară, hotărârea judecătorească va fi
opozabilă şi terţelor persoane care au dobândit dreptul după înscriere.
Hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor
împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă.

7
3
Unitatea de învățare 14: Publicitatea imobiliară. Sistemul de carte funciară reglementat de Legea nr.
7/1996 şi Noul Cod civil

Procedura înscrierii. Înscrierea se face în următoarele cazuri:

- dacă este cerută de cel îndreptăţit în legătură cu un drept real sau personal, un fapt
sau un raport juridic referitor la un drept;
- dacă notarul public a cerut din oficiu efectuarea înscrierii;
- dacă instanţa a transmis din oficiu o hotărâre rămasă defintivă şi irevocabilă rămasă
definitivă şi irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real.
Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului
teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se
constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa
biroului de cadastru şi publicitate imobiliară.
În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este
definitivă şi irevocabilă.
Cererile de înscriere se vor înregistra de îndată în registrul de intrare, cu menţionarea
datei şi a numărului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor.
Dacă mai multe cereri au fost depuse deodată la acelaşi birou teritorial, drepturile de
ipotecă şi privilegiile vor avea acelaşi rang, iar celelalte drepturi vor primi numai provizoriu
rang egal, urmând ca prin judecată să se hotărască asupra rangului şi asupra radierii încheierii
nevalabile.
Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părţilor interesate, cu excepţia
cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul
unde se află cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.
Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit
înscrisului original, hotărârii judecătoreşti sau hotărârii autorităţii administrative, urmează să
strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular.
Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute:
a) de mandatarul general al celui îndrituit;
b) de oricare dintre titularii aceluiaşi drept.
Creditorul a cărui creanţă certă şi exigibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o
hotărâre judecătorească, ori în cazurile anume prevăzute de lege printr-o decizie a autorităţii
administrative, va putea cere instanţei, în numele şi în folosul debitorului său, înscrierea unui
drept tabular sau radierea unei sarcini.
Debitorul care a plătit valabil creanţa ipotecară a unui cesionar neînscris în cartea
funciară poate cere radierea ipotecii, dacă înfăţişează înscrisul original al cesiunii şi chitanţa
doveditoare a plăţii.
Cererea se rezolvă prin pronunţarea unei încheieri fără citarea părţilor.
În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea
provizorie prin încheiere.
Înscrisul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) indică numele părţilor;
c) individualizează imobilul printr-un identificator unic;
d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare
sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului. În conformitate cu
prevederile art. 54 alineatul (1) fraza finală din Legea nr. 7/1996, republicată, pe perioada de
7
4
valabilitate a extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici
un fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.
Potrivit articolului 58 alineatul (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor
de cadastru şi publicitate imobiliară, perioada de valabilitate a extrasului de carte funciară
pentru autentificare, perioadă în care cartea funciară este blocată, este de 5 zile lucrătoare (în
care se include şi ziua depunerii cererii de eliberare a menţionatului extras).
Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului
cadastral al imobilului şi al cărţii funciare, precum şi a părţii cărţii funciare în care urmează a
se face înscrierea. De asemenea, se vor indica poziţiile ce au fost radiate şi numele celui în
favoarea sau împotriva căruia s-au făcut înscrierile, indiferent de felul lor.
În cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor
existente, vor fi folosite documentaţii cadastrale întocmite şi recepţionate conform
prevederilor prezentei legi.
Dacă se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu întruneşte condiţiile
legale, se va respinge printr-o încheiere motivată. Despre respingerea cererii se face menţiune
în registrul de intrare, în dreptul înregistrării acesteia, precum şi în cartea funciară (art. 55 din
regulament).
Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt
juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu
privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu
de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15
zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul
teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze
plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, însoţită de
dosarul încheierii şi copia cărţii funciare.
Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu apel. În conformitate cu
prevederile art. 299 C. pr. civ., decizia pronunţată în apel este supusă recursului.
Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului
teritorial de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.
Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti îşi produce efectele de la
înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial.
În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă,
notările făcute se radiază din oficiu.

7
5